Aplicarea Legii 1 In Cadrul Ocolului Silvic Frasin

FACULTATEA DE SILVICULTURĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

[NUME_REDACTAT] 1/2000 în cadrul

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Legii 1/2000 în cadrul [NUME_REDACTAT] Frasin

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I

DESCRIEREA PROCESULUI DE RESTITUIRE ÎN GENERAL ȘI A STRUCTURII PROPRIETĂȚII PE ȚARĂ

1.1. Generalități privind retrocedarea pădurilor private în țara noastră

1.2 Suprafața fondului forestier proprietate publică a statului, administrată de [NUME_REDACTAT] a Pădurilor – Romsilva

1.3 Suprafața fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, proprietate publică și privată a unităților administrativ – teritoriale

1.4 Aspecte negative privind atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale

CAPITOLUL II

SCOP ȘI OBIECTIVE

CAPITOLUL III

MATERIAL ȘI METODĂ

CAPITOLUL IV

LOCUL CERCETĂRILOR, CONDIȚIILE NATURALE, AMPLASAREA GEOGRAFICĂ A ZONEI STUDIATE

CAPITOLUL IV

REZULTATE OBȚINUTE

4.1 Aplicarea legilor restituirii în [NUME_REDACTAT] Frasin

4.2 [NUME_REDACTAT] 1/2000

4.3 Situația aplicării Legii 1/2000 in cadrul [NUME_REDACTAT] Frasin

V. CONCLUZII

Bibliografie

ANEXE

[NUME_REDACTAT] pădurilor arată gradul de civilizație al unui stat, exercitând influențe directe asupra echilibrului social, ecologic și economic al acestuia. După ce au fost distruse o mare parte a pădurilor, sunt necesare decenii și chiar secole pentru a fi refăcute deplin. Totodată la fel de justă este și concluzia că actuala stare a pădurilor este o consecință a felului de gospodărire a acestora în perioadele anterioare.

Astfel putem înțelege faptele reale conform cărora formarea și adoptarea politicilor, strategiilor și programelor forestiere, fără a cunoaște starea actuală și cea din trecut a pădurilor, sunt total lipsite de fundamente informaționale necesare și, de aceea, pot ghida silvicultura spre drumuri nevrute.

În ceea ce privește procentul natural de împădurire din țara noastră au fost menționate diverse opinii. Așadar, [NUME_REDACTAT] academician-biolog (anul 1941) spunea că „pământul românesc trebuia să fi fost acoperit altădată în proporție de 60-70% cu păduri”. Mai apoi, în anul 1975, C. C. Giurescu academician-istoric, vorbind despre cifra indicată de [NUME_REDACTAT], spunea: „Sânt de părerea lui, cu precizarea că cifra ultimă de 70% mi se pare mai indicată decât prima”. La prina vedere, opiniile sunt în discordanță. Pentru a explica aceste diferențe mari este de menționat mai întâi că [NUME_REDACTAT] a descris România întregită din perioada interbelică (împreună cu Basarabia și Cadrilater – teritorii ce erau destul de slab împădurite), iar al doilea autor a luat în calcul teritoriul actual al României.

Mai apoi, în anul 1986 [NUME_REDACTAT] academician-silvicultor (1986) a menționat că „natura a înzestrat teritoriul țării noastre cu păduri pe aproximativ 75% din suprafață”. Toate studiile pedologice ce se refereau la geneza solurilor confirmau realitatea că procentul natural al împăduririi pe actualul teritoriu al țării noastre este de aproximativ 80.

Astfel, putem spune că acum suntem moștenitorii, la începutul celui de al III-lea mileniu, la aproximativ 33% din tot patrimoniul natural forestier al României. Starea actuală, în condiții ale unui spațiu natural al țării noastre foarte ultrasensibil la multitudinea hazardelor geomorfologice, dar și hidrologice și climatice, dă explicația în cea mai mare parte a amploarei și frecvenței în mărirea suprafețelor cu eroziuni, la alunecările de teren, inundații, secetele excesive, distrugerea peisajului și micșorarea biodiversității, explicând dezechilibrele ecologice accentuate din spațiul României. În astfel de condiții generate de toate modificările climatice la nivel global (FAO, 2009), respectivul dezechilibru va devein din ce în ce mai agravant (Giurgiu et al., 2005).

Chiar și sănătatea oamenilor are și va avea în continuare de suferit; se observă că, după toate cele evidențiate în mod științific de [NUME_REDACTAT] academician-medic în anul 1997 „acțiunea microclimatului și a ecosistemului forestier asupra biologiei populației umane în general și a sănătății sale în special, ne apare indubitabilă”.

Dar să revenim la stadiul actual al împăduririlor din țara noastră, acela de 27%, vom observa lipsa modului de a face calculul acestuia, în ideea că pentru determinarea lui sunt analizate: terenuri din fondul forestier, chiar și cele defrișate complet prin tăierile rase legale sau ilegale (ca de exemplu tăierile din ultimii 20 de ani); suprafețele culturilor tinere ce nu au ajuns încă la starea de arboret; arborete brăcuite dar și distruse, ce nu sunt funcționale din punct de vedere ecologic ș.a.

Astfel, dacă vom considera doar funcționalitatea pădurii sub raportul ecologic procentul funțional de împădurire este de circa 22, și anume la jumătate comparativ cu procentul de împădurire ideal ce a fost calculat pentru România, care ajunge la valoarea de 45. Astfel am ajuns la o destructurare ecologică gravă a statului român.

Ca o paranteză, accepțiunea noastră privitor la procentul „funcțional”de împădurire este apropiată de mentalitatea lui [NUME_REDACTAT], redată în cartea sa recentă din anul 2006, „Planul B – 2,0”.

A venit momentul să menționăm că în toate lucrările anterioare noastre (Giurgiu, 1978, 1982, 1986, 1995, 2004), procentul optim de împădurire a ajuns la aproape 40. Totuși, în prezentele și viitoarele condiții, date de modificări globale climatice (FAO, 2009; Maroschek et al., 2009), ținta aceasta trebuie să ajungă la stadiul de 45%, nivel care déjà este precizat în „[NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] a României” ([NUME_REDACTAT], 2008).

O mai profundă analiză a stadiului fondului forestier al țării arată faptul că este foarte grav nu numai nivelul scăzut al procentului actual de împădurire; foarte grac este și că, în România, comparative cu statele avansate din [NUME_REDACTAT], suprafața acoperită efectiv cu păduri funcționale ecologic este în descreștere, acest regres nefiind surprins de statisticile oficiale actuale. Știm că, pădurile sunt afectate de tăierile rase legale întinse dar și de cele ilegale, de brăcuiri și degradări ale multor arborete ce se află acum în proprietatea privată a persoanelor fizice.

La nivelul de decizie al factorilor superiori această realitate este desconsiderată, toți aceștia gândindu-se la importanța pădurilor doar în zile catastrofale când mari viituri și alunecările de teren ruinează așezările omenești și omoară oamenil, fără să ia decizii pentru a înlătura tot răul chiar de la începutul lui.

[NUME_REDACTAT] este un decalaj considerabil între procentul împăduririlor optime, pe de o parte, și stadiul de împădurire real, pe de altă parte, decalaj ce, nefiind înlăturat și în condiții ale unor schimbări climatice globale (FAO, 2009; Giurgiu et al., 2005), poate afecta calitatea vieții tuturor românilor și siguranța națională a țării.

Totuși, optimizarea procentului de împădurire nu ar fi un aspect care să fie rezolvat numai la nivelul țării sau a județului, pe diverse zone geomorfologice sau pe bazinele hidrografice mai mari. Va fi eficientă doar optimizarea unei proporții a pădurilor pe zonele fitoclimatice, pe bazinele hidrografice mai mari dar și mici în zona montană și deluroasă, dar și în perimetrul localităților aflate la câmpie. De aceasta este neștiințifică și, ca un efect, destul de derutantă definiția regăsită în Codul silvic (2008), prin care o „zonă deficitară în păduri” ar trebui să reprezinte „județul în care suprafața pădurilor reprezintă mai puțin de 16% din suprafața totală a acestuia”. Așadar, județul Vrancea, chiar dacă are procentul de împădurire de 37%, este foarte grav defrișat în zona de câmpie, fiind nevoie de împăduriri masive, chiar și perdelele forestiere de protecția câmpurilor, iar la zonele de deal și de munte sunt suprafețe întinse de terenuri ce au devenit degradate ce așteaptă să fie reîmpădurite.

CAPITOLUL I

DESCRIEREA PROCESULUI DE RESTITUIRE ÎN GENERAL ȘI A STRUCTURII PROPRIETĂȚII PE ȚARĂ

1.1. Generalități privind retrocedarea pădurilor private în țara noastră

[NUME_REDACTAT], reintroducerea formei de proprietate privata padurile a fost efectuată prin legile fondului funciar din anii 1991, 2000 si 2005. Prin aplicarea legilor retrocedării terenurilor forestiere nu s-a determinat asa cum ar fi fost de asteptat restaurarea unui sector forestier privat puternic.

Padurea privata a tuturor persoanelor fizice sau chiar și a comunitatilor este și a fost marcata de ritmul încet de reconstituire a proprietatii private, de greutățile apărute în asigurarea stadiului legal al recoltării lemnului, dar în special de absenta rezolvării în stadiu legal al conflictului aparent al intereselor publice-private în activitatea gestionării a resurselor forestiere.

În intervalul anilor 1858-1890 fondul forestier al României s-a diminuat cu aproximativ trei milioane ha (Giurescu, 1981). Din nefericire niciunul din cei trei consilieri francezi chemați la noi în țară (Bouquet de la Grye, Broilliard și Huffel) nu a observat drama aceasta a fondului forestier românesc. După reformele agrare dintre anii 1919-1937, teritoriul ocupat de păduri a fost scăzut cu aproape 1,3 milioane ha (Giurescu, 1981; Florescu, 1937). [NUME_REDACTAT] silvic din anul 1910 s-a favorizat scoaterea din indiviziune a tuturor moșnenilor și a răzeșilor, fragmentând așadar proprietatea forestieră a diverselor obștii. [NUME_REDACTAT] din anul 1921 din luna iunie ce se referea la reformele agrare din Banat, Transilvania, Maramureș și Crișana a avut drept conseciță despădurirea unei suprafețe considerabile împădurite (800 mii ha doar în Transilvania). Chiar și Constituția din anul 1923 a dus la favorizarea masivelor despăduriri.

În ceea ce privește marile defrișări ce au apărut după primul război mondial, o persoană ce a trăit în acea perioadă a relatat în mod obiectiv și autorizat acele evenimente afirmând următoarele aspecte: „după felul cum a ieșit din acest vârtej, suntem îndreptățiți a spune că România a avut de suportat, nu o revoluție mai blândă, ci un groaznic război care a început la 1916 și nu s-a isprăvit nici în zilele de azi (în 1924, n.n.), un război lung, crâncen și necruțător și chiar dacă națiunea română a ieșit biruitoare din război (în 1918), pădurea a ieșit învinsă din războiul său. Ea plătește despăgubiri grele, ea plătește și războiul întreg” (Stinghe, 1924).

O legiferare ce se referă la „Satisfacerea trebuințelor normale de lemn de foc și de construcții” din 1924, care ar fi expropriat și fărâmițat 1,65 milioane hectare de pădure în folosul locuitorilor din spațiul rural, ar fi avut consecințe catastrofale, dacă nu ar fi fost oprită în aplicare. Într-adevăr, „Dacă s-ar fi pus în aplicare această lege, s-ar fi desființat proprietatea forestieră a statului și s-ar fi mers conștient la distrugerea ultimelor rezerve de păduri din care se puteau satisface continuu nevoile de lemn” (Sabău, 1946). Iar replica academicianului Gh. Ionescu-Șișești (1924), agronom de prestigiu, a fost promptă: „Ca plugar sunt cuprins de o adâncă îngrijorare că pădurile date pe mâna comunelor se vor brăcui și se vor crea în viitor tot mai grele condiții pentru agricultură și deci pentru putința de viață a țărănimii din multe regiuni ale țării. S-a făcut deja un mare sacrificiu cu transformarea unor întinse suprafețe de pădure, adesea păduri de protecție, în izlazuri”.

Promisiunile electorale ale partidelor politice care în perioada interbelică s-au succedat la putere, promisiuni puse în aplicare sub forma izlazurilor comunale (cunoscute sub denumirea de „izlazuri electorale”) pe seama pădurilor, au avut consecințe majore ecologice, sociale și economice cu urmări până în prezent.

S-a afirmat și se mai susține, uneori și în prezent, că în perioada comunismului suprafața fondului forestier s-ar fi redus nesemnificativ (doar cu circa 140 mii ha). Recent s-a putut însă dovedi că și în această perioadă despădurirea s-a extins substanțial, pe o suprafață de aproximativ 600 mii ha, pe seama așa-numitelor „pășuni împădurite” (considerate acum adevărate păduri), a unor păduri de câmpie defrișate în anii ’60 ai secolului trecut, a majorității perdelelor forestiere de protecție a câmpului agricol (aproximativ 18 mii hectare – Catrina, 2007), a defrișărilor impuse pentru realizarea unor investiții (pentru șosele, canale de irigații, exploatări miniere ș.a.) (Giurgiu, 2004).

Defrișarea în scopuri agricole a aproximativ 400 mii hectare de păduri, dictată de partidul comunist, a fost oprită în faza sa incipientă în anul 1962, la intervenția [NUME_REDACTAT] adresată forurilor superioare de partid și de stat, în baza documentației elaborată de academicianul [NUME_REDACTAT]-Șișești (Giurgiu, 1999). A fost astfel salvat un patrimoniu natural de excepție. (Din nefericire, acesta este supus astăzi unor agresiuni incredibile).

O altă contribuție a comunității academice la apărarea pădurilor a fost simpozionul „Pădurile noastre: ieri, astăzi, mâine”, inițiat de acad. [NUME_REDACTAT] și organizat de Academia R S. România, ale cărui lucrări publicate (Giurgiu, 1986, sub red.) au sensibilizat forurile conducătoare ale țării, făcând astfel posibilă adoptarea „Legii pentru conservarea, protejarea și dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor rațională și menținerea echilibrului ecologic” (Legea 2/1987), prin care s-au introdus și restricții severe pentru scoaterea de terenuri din fondul forestier.

Indiferent de statisticile oficiale, care nu reușesc să surprindă adevărul, suprafața pădurilor scade și în actuala perioadă. Într-adevăr, după evenimentele politice din decembrie 1989, despădurirea și brăcuirea pădurilor au intrat într-o fază nouă, dominată de interpretarea greșită a termenului de proprietate forestieră și, implicit, a conceputului de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestora. În atmosfera postrevoluționară dătătoare de „libertate”, s-au dezlănțuit tăierile ilegale săvârșite de anumite segmente ale populației rurale, cum au fost masivele defrișări din județul Dolj. Concomitent, au apărut promisiunile partidelor politice, de-abia înființate sau reînființate, sub presiunea cărora s-au născut proiecte, în grabă încropite, pentru retrocedarea pădurilor foștilor proprietari, fără să se înțeleagă adevărul potrivit căruia proprietatea forestieră, spre deosebire de alte forme de proprietate, este însoțită de incontestabile obligații sociale pe termen lung.

Baza informațională a celor menționate mai sus își are sorgintea în faptul că înainte de etatizarea pădurilor (din 1948), statul deținea în proprietate doar 29,0% din suprafața totală a fondului forestier, restul fiind deținut în proprietate de comune și instituții publice (27,2%), de colectivități (composesorate, obști, comunități de avere) (20,5%) și de persoane fizice (23,3%, respectiv de aproximativ 500 mii proprietari, dintre care 95,6% dețineau suprafețe de pădure mai mici de 5 ha, de unde rezultă excesiva pulverizare a acestor păduri) (Giurgiu, 2000). Mai înțelegem că procesul de retrocedare va putea continua, deoarece, acum statul încă mai deține în proprietate 3,3 mil. ha de păduri față de 1,9 mil. ha cât a deținut înainte de etatizarea fondului forestier (1948). Recenta insistență pentru retrocedarea pădurilor fostului [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] din Bucovina – prin care un grup de solicitanți deformează adevărul istoric- și numărul mare de procese judecătorești referitoare la retrocedări demonstrează că acțiunea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra pădurilor nu este încheiată.

În condițiile menționate anterior, comunitatea academică din silvicultură și organizația nonguvernamentală „[NUME_REDACTAT]”, intuind consecințele, au fost îndreptățite să-și ridice glasul oriunde au crezut că ar avea ecou propunerile lor potrivit cărora în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra pădurilor nu trebuie făcută o „operă” de răsturnare și distrugere, ci o operă de renaștere, consolidare și progres, așezând cu înțelepciune în cumpăna judecății strădania pentru respect față de dreptul omului de astăzi, pe de o parte, și grija pentru dreptul generațiilor viitoare, pentru ființa pădurii, pentru dezvoltarea durabilă și performantă a economiei forestiere, precum și pentru protecția mediului, pe de altă parte.

Pornind de la aceste principii și recunoscând dreptul de proprietate al adevăraților proprietari, au fost transmise în repetate rânduri și cu multă insistență următoarele atenționări și recomandări, atât factorilor politici, cât și celor de decizie parlamentară și guvernamentală:

retrocedarea pădurilor este o acțiune necesară, dar foarte costisitoare pentru stat, complicată și însoțită de mari riscuri, comparativ cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole sau a clădirilor;

statul să asigure paza și administrarea pădurilor retrocedate și să se implice substanțial cu subvenționări importante a lucrărilor silvice nerentabile pentru proprietari, dar necesare bunei gestionări a pădurilor respective, îndeosebi pentru proprietarii care dețin suprafețe mici de fond forestier;

constituirea micilor proprietăți în mari asociații forestiere;

în cazul în care bugetul statului nu permite încă asemenea costuri, acțiunea de retrocedare a pădurilor să fie amânată până la crearea condițiilor economico-financiare prielnice pentru acest demers, pe de o parte, dar și până se va face ordine în țară, pe de altă parte (cum ne recomandase și renumitul silvicultor german de origine română – [NUME_REDACTAT]); s-a avertizat că, altfel, pădurile retrocedate vor fi demolate, brăcuite, neîngrijite, cu consecințe grave pentru viitorul proprietarului, pentru mediu, pentru populația locală și nu numai;

pădurile cu înalte funcții de protecție (rezervații științifice, rezervații seminologice, păduri cu funcții antierozionale ș.a.) să nu fie retrocedate, proprietarii urmând să fie despăgubiți sau să li se ofere alte amplasamente;

amenajarea pădurilor să se efectueze pe unități de producție, independent de natura proprietății;

pregătirea viitorilor proprietari din punct de vedere al conștiinței forestiere;

adoptarea unei legi exhaustive care să cuprindă și sancțiunile necesare.

Ca răspuns la aceste propuneri, în anul 1991 s-a dat următoarea soluție tulburătoare: „Vom retroceda (sacrifica, n.n.) cel mult un hectar de pădure la 400 foști proprietari, respectiv cel mult 400 mii hectare, dar vom salva, vor rămâne în proprietatea statului, restul pădurilor foste private”. Cât cinism încorporează această soluție adoptată atunci! Până la urmă au fost sacrificate cele 400 mii hectare de pădure, dar nici restul n-au mai putut fi „salvate” de retrocedare, după cum vom arăta mai departe.

Pentru cei care se vor apleca asupra istoriei silviculturii românești, apreciem că vor fi utile următoarele atenționări și recomandări formulate în anul 1997 la [NUME_REDACTAT]: „Reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurilor, atât de necesară sub raport social, al dreptului omului, reprezintă o acțiune foarte costisitoare pentru țară, pentru bugetul statului, mai ales în actuala perioadă de tranziție (care este o tranziție prin criza economică și morală). Dar, fără preluarea de către stat a acestor imense costuri, pe care proprietarul privat nu le poate suporta, acțiunea nobilă de restituire a pădurilor celor îndreptățiți va fi compromisă. Pădurile neîngrijite vor intra în declin, vor fi brăcuite și devastate, cu grave consecințe pentru națiunea noastră. De aici concluzia: dacă statul nu se va angaja prin lege sau nu poate subvenționa în mare parte gestionarea pădurilor private, trebuie studiată și varianta amânării acestei acțiuni până la redresarea economiei naționale” (Giurgiu, 1998).

Atenționările și recomandările menționate mai sus, adresate președinților României, legiuitorilor și factorilor de decizie guvernamentală, consemnate în literatura de specialitate, respectiv în „Revista pădurilor” și în publicații ale [NUME_REDACTAT] (Giurgiu, 1998), dar și în presa cotidiană, din păcate, nu au fost luate în considerare de adresanți, care au adoptat și aplicat legi de retrocedare a pădurilor, legi de tristă amintire. Cum era de așteptat, gravele consecințe asupra integrității pădurilor nu au întârziat să apară, ele fiind aduse la cunoștința publicului de mass-media din țară și, uneori, din alte țări europene. Frecvent, retrocedarea s-a făcut incoerent, defectuos, uneori abuziv, fără ca în prealabil să fi fost oficializat prin legi adecvate modul de administrare și gestionare a pădurilor respective. Peste tot în țară, direct pe teren sau pe imagini satelitare, se văd consecințele deciziilor politice, ale atitudinii inconștiente ale unor proprietari, dar și ale actelor de corupție: terenuri forestiere cu tăieri rase ilegale neîmpădurite, arborete brutalizate prin tăieri dezorganizate care au redus consistența arboretelor, culturi silvice pășunate, terenuri erodate, urmări ale inundațiilor provocate de despăduriri, peisaje dezolante ș.a. Incredibil, pe alocuri, cu implicarea „ingineriilor avocățești”, au avut loc chiar și „împroprietăriri” ale unor persoane fizice sau juridice, fără ca acestea să fi avut păduri în proprietate.

Factorul politic este responsabil în mare măsură de actuala stare jalnică a multor păduri ale țării, incriminate fiind legile de reconstituire (defectuoasă) a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere (Legea 18/1990, Legea 1/2000, Legea 247/2005 ș.a.), adevărate atentate la integritatea fondului forestier național, prin care o mare parte a pădurilor a fost fărâmițată în aproape un milion de proprietăți, cele mai multe mici și minuscule, imposibil de gestionat durabil(De exemplu, în județul Alba cele 17 mii hectare retrocedate persoanelor fizice aparțin unui număr de 27 mii de proprietari, din care 20 mii dețin suprafețe mai mici de un hectar! (Ilica, 2009).). În aceste condiții s-ar putea practica cel mult o silvicultură de subzistență.

Din păcate, acest proces de fărâmițare a proprietății funciare forestiere se va accentua prin moșteniri, dacă nu va fi oprit prin legi adecvate, după modelul unor țări europene. O modestă soluție în acest sens este dată de Codul silvic din anul 2008, potrivit căruia „Proprietatea forestieră nu poate fi divizată sub limita de un hectar”. Surprinzătoare este însă atitudinea unor parlamentari, inclusiv silvici, care, printr-un proiect de lege, urmăresc abrogarea acestei modeste prevederi legislative, modestă fiindcă se oprește cu restricția doar la un hectar.

Gradul de fărâmițare a pădurilor particulare a crescut de la o perioadă la alta: 80 mii proprietăți în 1922 (Ioan, 1938); 183 mii de proprietari în 1930 (Filipovici, Lăzărescu, 1956); 500 mii de proprietari în 1947 (Giurgiu, 2000); aproximativ un milion de proprietari în 2010, cu o tendință de creștere exponențială în viitor, dacă nu se va opri, prin legi adecvate, acest proces extrem de periculos.

Pulverizarea proprietății forestiere are urmări grave atât în ce privește interesul individual al proprietarului, cât și în ce privește interesul general al comunității, al țării. După cum am mai menționat, sute de mii de hectare de păduri au fost deja defrișate, degradate și brăcuite sub ochii neputincioși ai organelor silvice, cu îngăduința poliției, jandarmeriei, justiției și a altor structuri ale statului. Pe alocuri, statul a pierdut controlul asupra regimului silvic (Exemple: [NUME_REDACTAT], zona Borșa, [NUME_REDACTAT] ș.a.). Multe păduri din categoria celor private nu au mai fost parcurse cu lucrări silviculturale, periclitându-li-se viitorul. Din păcate, procesul de retrocedare a pădurilor către foștii proprietari, dealtfel foarte necesar și justificat, dar greșit conceput și aplicat, dintr-un act de dreptate socială a fost transformat într-un proces demolator.

De aceea, acum, principiul sistării pulverizării pădurilor și al reîntregirii acestora în unități mari administrative și de amenajament trebuie să stea la temelia viitoarei organizări durabile a spațiului rural, astăzi aflat, de asemenea, în grea și nemeritată suferință.

Nici soluția acordării primăriilor și bisericilor a dreptului de a gospodări ele însele pădurile lor, în condițiile actuale ale României nu este o soluție care să garanteze integritatea și gestionarea durabilă a acestei avuții naturale.

După cum am menționat anterior, și în perioada interbelică au avut loc grave abateri de la regimul silvic în pădurile comunelor, mănăstirilor, bisericilor și ale altor persoane publice private. Însuși savantul [NUME_REDACTAT] (1937) și academicianul Gh. Ionescu-Șișești (1924) au reacționat. S-a revoltat atunci și renumitul ziarist [NUME_REDACTAT] (Giurgiu, 2003) și alte personalități marcante ale țării.

În consecință, multe dintre aceste păduri au fost trecute, atunci, în administrarea structurilor silvice ale statului. Nu este prea târziu ca, și în actuala perioadă, recunoscând dreptul de proprietate, dar constatând abateri frecvente de la regimul silvic, pădurile primăriilor, bisericilor și cele ale altor persoane juridice să fie, deocamdată, administrate prin structuri silvice ale statului, așa cum s-a prevăzut într-un proiect de lege (soluție abandonată în urma unui troc politic rușinos în Parlament: PSD-UDMR, Ungur, 2008). Așadar, o soluție dezirabilă, legiferată și practicată în perioada interbelică, constă în trecerea în administrația statului a ocoalelor private, dacă pădurile respective sunt gospodărite nedurabil, dar cu respectarea dreptului de proprietate.

Doar marile administrații forestiere particulare din perioada interbelică, cum au fost cele ale [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] din Bucovina, Uzinelor și [NUME_REDACTAT], orașului Brașov ș.a., au practicat o gospodărire silvică elevată, modele și pentru alții (Drăcea, 2005 – Opere alese).

Evocând starea gravă a pădurilor noastre în perioada actuală, după două decenii de la Revoluția din 1989, nu putem să nu facem legături cu o mărturisire autocritică expusă cu adâncă sinceritate în 2001 în [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] de domnul [NUME_REDACTAT], în calitatea sa de atunci de președinte al României, expunere referitoare la starea pământului țării. Aflăm că „Ceea ce ne-a lipsit nouă, ca țară, este faptul că n-am reușit să rezistăm valului demolator, agresiv, care s-a manifestat cu deosebită ostilitate în primii ani după Revoluție. Cu mai multă înțelepciune, la scară națională, toate aceste procese de restructurare deloc simple, dar necesare în economie, în toate ramurile […] se puteau face într-un mod rațional, nu afectând, nu subminând valori create cu eforturile unor generații. Din păcate, am asistat cu neputință la asemenea procese de distrugere și degradare, de demolare în sensul direct al cuvântului. N-am avut înțelepciunea să putem impune ca regulă de comportament în tot procesul de transformare necesară și de modernizare a societății românești, care acum depășesc raționalitatea unei organizări de tip industrial a agriculturii. De aceea am asistat nu numai la un declin al producției agricole […]. Se agravează procesele de degradare a multor suprafețe agricole din țara noastră” (Iliescu, 2002).

De neînțeles este însă faptul că chiar în perioada acestei mărturisiri se adoptau și promulgau acte normative favorabile unor „asemenea procese de distrugere și degradare, de demolare” a pădurilor. Autocritica n-a avut urmări favorabile pentru păduri.

Evaluarea citată mai sus este perfect valabilă și pentru ceea ce a urmat după reconstituirea (defectuoasă), in integrum a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, cu precizarea că, spre deosebire de agricultură, răul sălășluit astfel în patrimoniul forestier național este mult mai grav și se înlătură mult mai dificil și numai într-o perioadă extrem de lungă, ori niciodată.

Dacă avertismentele și soluțiile raționale înaintate în ultimii 20 de ani factorilor superiori de decizie de [NUME_REDACTAT] și de Academia de [NUME_REDACTAT] și Silvice „[NUME_REDACTAT]-Șișești” nu au fost luate în considerare, consecințele le suportă și le vor suporta pe termen lung pădurea și societatea românească.

Pe aceeași temă, un prim-ministru al României, deși a recunoscut că „Pericolul diminuării suprafeței fondului forestier național și, implicit, a procentului de împădurire, a fost agravat, din păcate, după 1990, pe fondul retrocedării unor suprafețe către foștii proprietari”, s-a declarat optimist, lansând aserțiunea liniștitoare: „Nu ne e frică de restituiri” (A. Năstase, 2002, Universul pădurii nr. 2). Ce a urmat, se știe.

După cum am mai arătat, și în perioada interbelică pădurea a fost îngustată din afară și destructurată dinăuntru, ceea ce l-a determinat pe [NUME_REDACTAT] (1937) să afirme: „Dacă este o cetate sfântă a neamului, aceasta a fost și este pădurea. Iar dacă este o cetate a românismului mai tare dărâmată, cu mai multe spărturi în ziduri, cu mai multe inimi și cu mai multe glasuri străine înăuntrul ei, aceasta este tocmai cetatea cea mai sfântă a neamului, pădurea”. Această evaluare este tot atât de valabilă și în prezent.

Așadar, declinul suprafeței pădurilor din ultimii 20 de ani nu este decât un episod dintre marile suferințe ale patrimoniului forestier, atât de frecvente în istoria țării. Un adevăr dureros pentru națiunea noastră trebuie spus răspicat: ciuntirea și destrămarea domeniului forestier național din ultimele două decenii este rodul inconștienței iresponsabile a clasei politice românești care, în acest scop, s-a folosit de toate pârghiile statului, acționând împotriva intereselor naționale. Mai mult decât atât: această clasă politică a reușit performanța unică de a politiza silvicultura în cel mai înalt grad, ceea ce a slăbit rezistența Corpului silvic la multitudinea de agresiuni îndreptate împotriva integrității fondului forestier național.

Codul silvic din anul 2008 intervine cu câteva ameliorări, cum sunt: asigurarea integrală de la bugetul statului a costurilor administrării, precum și a serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, dacă suprafața proprietății forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha; acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarul nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamente; amenajarea cu fonduri de la bugetul de stat a pădurilor proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, pentru suprafețe de maximum 100 ha; executarea în forță a regenerării arboretelor exploatate de proprietar prin ocoale silvice, cu recuperarea costurilor, dacă acesta nu le-a reîmpădurit; asigurarea de fonduri pentru împădurirea de terenuri degradate sau neutilizate din domeniul agricol; asigurarea de fonduri pentru cumpărarea de păduri private de către stat ș.a.

Deocamdată, statul s-a achitat doar parțial de aceste obligații. Însăși legea este îngăduitoare și relativ nefuncțională, prea darnică în privința scoaterii de terenuri din fondul forestier pentru diferite investiții, mai ales pentru construcții turistice. Potrivit legii, pășunile împădurite având consistența mai mică de 0,4 pot fi oricând defrișate. Multe pășuni împădurite, cu consistența mai mare de 0,4 sunt brăcuite de proprietari prin tăieri repetate, reducându-le astfel consistența, devenind în acest mod apte pentru defrișare legală.

În consecință, putem afirma că demolarea, brăcuirea și degradarea multor păduri continuă, iar suprafața pădurilor funcționale ecologic și silvoproductiv descrește. Este în afara oricărei îndoieli că sunt necesare alte abordări legislative mai profund gândite, mai eficiente pentru asigurarea integrității patrimoniului forestier național.

Dar, oricât de severe vor fi legile silvice, ciuntirea și brutalizarea pădurii nu vor înceta, dacă poliția, jandarmeria, structurile silvice de specialitate și, cu deosebire, justiția nu se vor așeza temeinic cu fața la suferințele pădurii. Și tot nu va fi de ajuns. Cea mai grea problemă, la rezolvarea căreia este chemată întreaga societate românească, rămâne formarea unei înalte conștiințe forestiere de la clasa politică și guvernanți, până la cei mai îndepărtați locuitori ai mediului rural. Altfel spus: un minim de cunoștințe despre rolul, îngrijirea și apărarea pădurilor trebuie să fie încorporat în cultura generală a fiecărui cetățean al acestei țări. Cu toții să avem în față cazul Haiti, model de despădurire-prăbușire. În această țară, cândva împădurită și înfloritoare, mai întâi au dispărut pădurile, apoi solul și într-un final însăși societatea (Brown, 2006). Este un exemplu de cum ar putea ajunge România, dacă despăduririle vor continua, iar puținele păduri rămase vor fi în continuare brutalizate.

Fata de situația la 31.12.2009, suprafața fondului forestier național a înregistrat o creștere de 20 mii ha (aproximativ 0,3%) in principal datorită includerii suprafețelor cu vegetație forestieră din afara fondului forestier în fondul forestier național, potrivit prevederilor Legii nr. 46/2008 – Codul silvic.

Pe categorii de proprietate, suprafața fondului forestier național se prezenta astfel:

1.2 Suprafața fondului forestier proprietate publică a statului, administrată de [NUME_REDACTAT] a Pădurilor – [NUME_REDACTAT] forestier proprietate publică a statului ocupa la data de 31.12.2010 o suprafața totală de 3.338.898 ha.

Față de situația la 31.12.2009, fondul forestier proprietate publică a statului s-a diminuat în cursul anului 2010 cu 57.501 ha, diferență care se justifică astfel:

– 57.744 ha au fost puse în posesia foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, prin aplicarea prevederilor legilor fondului funciar;

– 5 ha au fost incluse în fondul forestier prin cumpărare.

– 238 ha în plus, cu care s-a majorat suprafața fondului forestier, provenind din corecțiile operate cu ocazia reamenajării unor ocoale silvice (ridicări în plan, schimbarea bazei cartografice, corecții de limite în urma confruntării planurilor de bază cu oficiile de cadastru în aplicarea legilor retrocedării), scoaterea sau includerea unor terenuri în fondul forestier cu alte aprobări legale decât cele individualizate anterior etc.

1.3 Suprafața fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, proprietate publică și privată a unităților administrativ – teritoriale

La 31.12.2010 suprafața fondului forestier deținut de alți proprietari decât statul era de 3.176 mii ha, din care:

-proprietate privata persoane fizice și juridice 2.079 mii ha;

-proprietate publică a unităților administrativ – teritoriale 1.024 mii ha;

– proprietate privată a unităților administrativ – teritoriale 73 mii ha;

Aplicarea prevederilor legilor fondului funciar, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră La nivelul anului 2010 s-a continuat validarea și punerea în posesie a suprafețelor de terenuri forestiere foștilor proprietari sau moștenitorilor lor, în baza legilor fondului funciar, inclusiv în baza Legii nr. 247/2005. În anul 2010 s-au validat pentru restituire, în baza acestor legi, 78.761 ha și s-au pus în posesie 121.223 ha.

Situația privind stadiul aplicării legilor fondului funciar este următoarea:

Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare (inclusiv Legea nr. 247/2005):

– suprafața terenurilor forestiere validată pentru retrocedare de comisiile județene este de 2.930.712 ha;

-suprafața terenurilor forestiere validate și necontestate de reprezentanții unităților silvice în

comisiile județene este de 2.864.702 ha;

-suprafața terenurilor forestiere puse la dispoziția comisiilor locale este de 2.849.839 ha și

reprezintă 99,5 % din suprafața validată de comisiile județene și necontestată;

-suprafața terenurilor forestiere puse în posesie este de 2.704.506 ha și reprezintă 94,9 % din

suprafața pusă la dispoziție și 94,4 % din suprafața validată și necontestată;

-suprafața terenurilor nepuse în posesie din motive imputabile proprietarilor (litigii între proprietari; nu s-au constituit în asociații cu personalitate juridică; nu și-au constituit structură silvică proprie sau nu încheie contracte de administrare cu altă structură silvică autorizată etc.), este de 54.865 ha.

Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare:

-suprafața terenurilor forestiere validată pentru retrocedare de comisiile județene este de 364.146 ha;

-suprafața terenurilor forestiere predate prin protocol comisiilor locale este de 355.333 ha.

În cazurile în care propunerile comisiilor locale și validările comisiilor județene s-au făcut cu încălcarea legii, personalul silvic din comisii a prezentat obiecțiuni și s-au deschis acțiuni în instanță.

Principalele cauze care au impus formularea obiecțiunilor de către reprezentanții direcțiilor silvice în comisiile județene sunt legate de lipsa documentelor de atestare a proprietății, neprecizarea amplasamentelor în anexele validate, etc.

1.4 Aspecte negative privind atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale

In perioada 2001-2003 s-a realizat atestarea domeniului public al unităților administrativ teritoriale, prin hotărâri ale Guvernului, neavizate de [NUME_REDACTAT], Pădurilor și dezvoltării Rurale, pe baza propunerilor primite de la comisiile de inventariere constituite la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor și județelor. În anexele la aceste hotărâri, nepublicate, au fost incluse terenuri care aparțin fondului forestier proprietate publica a statului, administrat de [NUME_REDACTAT] a Pădurilor – Romsilva, din 35 de județe.

Aceste bunuri, aflate în administrarea [NUME_REDACTAT] a Pădurilor – Romsilva nu au fost trecute din domeniul public al statului în domeniul public județean sau local conform procedurii reglementate de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, fiind incluse ilegal in listele de inventariere și declarate ca aparținând domeniului public local sau județean. Prin aceasta procedura s-a realizat practic o împroprietărire cu terenuri forestiere.

În anul 2011, într-un articol de pe site-ul www.agroinfo.ro se menționa că în nouă luni, aproape 40.000 mii de metri cubi de masă lemnoasă tăiată ilegal. În anul 2010, un volum de 24,233 mii mc a fost imputat personalului silvic. Peste 25 de mii de mc fac obiectul unor contravenții și infracțiuni

În perioada ianuarie – septembrie a anului 2011, volumul de masă lemnoasă tăiată ilegal din pădurile statului a fost de 39,244 mii de metri cubi (mc), se arata într-un comunicat de presă al [NUME_REDACTAT] a Pădurilor – Romsilva.

Comparativ cu anii precedenți, situația era mai bună, tăierile ilegale de arbori în pădurile statului administrate de regie ridicându-se, în anul  2010, la un volum de 49,306 mii mc.
Din acest volum, 24,233 mii mc (49%) nu a fost justificat cu documente de personalul silvic și s-a imputat acestuia, diferența de 25,073 mii mc (51%) făcând obiectul actelor de infracțiune sau contravenție.

Pentru anul în curs, Codul silvic permite recoltarea din pădurile statului a unui volum maxim de 13,5 milioane mc masă lemnoasă. Programul  stabilit de Romsilva este de numai 9,806 milioane mc, din care în primele 9 luni ale anului s-au realizat 6,941 milioane mc.

Până la sfîrșitul anului sunt condiții să se realizeze integral programul stabilit, moment în care se va determina cu exactitate și structura lemnului recoltat pe specii și categorii de produse.


CAPITOLUL II

SCOP ȘI OBIECTIVE

Scopul acestei lucrări este de a pune în evidența procesul retrocedării pădurilor din raza [NUME_REDACTAT] Frasin, și in special al LEGII nr.1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997. În urma defrișărilor ample apărute odată cu procesul de retrocedare a pădurilor, înregistrăm și o creștere a infracționalității din zonă, o administrare deplorabilă a pădurilor private intrate în posesie și o scădere dramatică a fondului forestier.

Ca obiective ale lucrării de față menționăm:

Identificarea suprafețelor retrocedate

Inventarierea pentru a identifica suprafețele retrocedate

CAPITOLUL III

MATERIAL ȘI METODĂ

Materialul folosit a fost extras de la [NUME_REDACTAT] Frasin. Au fost procurate hărți privind retrocedarea pădurilor pe baza Legii 1/2000, dar și situații concrete pe fiecare unitate de producție în parte privitor la împroprietăririle efectuate după anul 2000.

A fost analizată cu atenție aplicarea Legii nr.1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere.

Am analizat cu atenție amenajamentul [NUME_REDACTAT] Frasin, am detaliat pe scurt câteva aspecte privind gestionarea actuală a pădurii, starea acesteia, tipul de arbret, indici de productivitate și am urmărit procesul de retrocedare al pădurilor treptat.

În vara acestui an, la începutul lunii iulie, am purces spre a măsura cu ajutorul GPS-ului Garmin MAP62, și a unui vertex, în identificarea situației actuale a pădurii private din [NUME_REDACTAT] Frasin.

Au fost efectuate piețe de probă, distanța între punctele GPS fiind de 200 metri. În interval de două săptămâni, am efectuat un total de 184 de piețe. Au fost măsurate înălțimile fiecărui arbore analizat și diametrul prin intermediul unei șufe, fiind străbătute cantoanele Cotu, Cetățuia, Tocila și Sălătruc.

Am întâlnit arborete relativ echiene dar și relativ pluriene, fiind inventariate arborete din toate categoriile de vârstă.

Numerotarea punctelor GPS a pornit de la 1000 până la 1676, alegerea lor efectuându-se în mod selectiv, un punct da, un punct nu. Ca specii arborescente întâlnite menționăm fagul, bradul, molidul, paltinul de munte, mesteacănul, plop, salcie, carpen, anin. Consistența a fost cuprinsă între 0,1 – 1, diametrele începând de la 2 la 68 cm, în arborete bătrâne de fag. Totodată înălțimile au fost cuprinse între 2 m la arborete tinere de fag și molid, până la 50 m la arborete de molid.

CAPITOLUL IV

LOCUL CERCETĂRILOR, CONDIȚIILE NATURALE, AMPLASAREA GEOGRAFICĂ A ZONEI STUDIATE

Din punct de vedere geografic [NUME_REDACTAT] Frasin este situat în județul Suceava, cuprinzând o parte din masivele forestiere din bazinul mijlociu al râului Moldova în amonte de orașul [NUME_REDACTAT]. Din punct de vedere administrativ ocolul silvic e subordonat [NUME_REDACTAT] Suceava, întreaga suprafață fiind gospodărită de [NUME_REDACTAT] a Pădurilor ROMSILVA. [NUME_REDACTAT] este în orașul Frasin, județul Suceava.

Suprafața ocolului cuprinde 4 teritorii cadastrale:

– Vama, Frasin, Stulpicani, [NUME_REDACTAT];

Din punct de vedere geografic, pădurile ocolului sunt situate în [NUME_REDACTAT], în bazinul mijlociu al râului Moldova și cuprinde doua mari unități geomorfologice și anume [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], componente ale [NUME_REDACTAT]- Transilvani și respectiv [NUME_REDACTAT] și Bucovinei, despărțite de râul Moldova.

[NUME_REDACTAT] sunt reprezentați aici de [NUME_REDACTAT], iar [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] cuprind teritoriul U.P.I, II și III, iar [NUME_REDACTAT] U.P. IV și V.

Vegetația forestieră acoperă in mare parte formele de relief, totuși pădurile sunt întrerupte in mare măsură de pășuni, izlazuri și fânețe, deoarece versanții, neavând pante mari oferă condiții bune pentru producerea și recoltarea de masă verde în cantități destul de mari.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] fac parte din mari masive forestiere- (nordul [NUME_REDACTAT], sud-vestul [NUME_REDACTAT]), care continuă și în ocoalele vecine. Teritoriul este străbătut de [NUME_REDACTAT] și afluentul său –Suha. În apropierea acestor văi versanții inferiori au fost defrișați pentru așezări omenești, fânețe, pășuni și culturi agricole. Resursele lemnoase de calitate superioară au determinat dezvoltarea industriei de prelucrare a lemnului, astfel un procent însemnat din populația acestei zone depinde de activitatea forestieră. Datorită condițiilor climatice și de relief agricultura este slab dezvoltată,se insistă mai mult pe creșterea animalelor.

Zona are un evident caracter turistic,fiind străbătută de drumul european E575 care face legătura pe [NUME_REDACTAT] intre Bucovina și Ardealul de Nord, iar drumul județean Frasin – Stulpicani duce in bazinul mijlociu al Bistriței – altă zonă cu peisaje pitorești.

Întregul fond forestier de stat al [NUME_REDACTAT] Frasin e administrat de către [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] prin organele sale teritoriale, respectiv [NUME_REDACTAT] Suceava și [NUME_REDACTAT] Frasin.

Fondul forestier proprietate privată a apărut in cadrul [NUME_REDACTAT] Frasin ca urmare a constituirii dreptului de proprietate prin aplicarea Legii 18/1991, Legii 1/2000 și Legii 247/2005.

Gospodărirea acestor păduri se face în regim silvic,sub îndrumarea structurilor teritoriale ale autorităților publice centrale care răspund de silvicultură,proprietarii făcându-se direct răspunzători de gospodărirea în regim silvic a acestor păduri.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] sunt constituite în 5 unități de producție numerotate I-V. Prima amenajare după etatizarea pădurilor a avut loc în 1950, aceasta s-a realizat în mod unitar pe baza instrucțiunilor de amenajare a pădurilor elaborate în 1949, iar amenajamentul s-a întocmit pe M.U.F.B.

În 1956 s-a trecut la revizuirea amenajamentului pădurilor din M.U.F.B. Suha pe baza instrucțiunilor de amenajare elaborate in 1953.

Din anul 1958 s-a renunțat la reamenajarea pe M.U.F.B. și unitatea de amenajat s-a considerat ocolul silvic, de aceea pădurile din M.U.F.B. [NUME_REDACTAT] s-au reamenajat la date diferite după cum au urmat la reamenajarea pădurilor din ocolul respectiv.

Această situație a durat pană in anul 1968 când s-a trecut la revizuirea amenajamentului pentru [NUME_REDACTAT] Frasin și Stulpicani iar amenajamentele întocmite în 1950 și 1956 au expirat. La amenajarea din 1968 s-au făcut și unele modificări la constituirea ocoalelor și a unităților de producție.

În cadrul ocolului s-au identificat în total 9 tipuri de stațiuni din care unele cu caracter insular de întinderi foarte mici. Aceste stațiuni permit dezvoltarea unei game relativ restrânse de specii,respectiv molidul,bradul,fagul și alte câteva specii specifice etajului montan de amestecuri.

În raport cu bonitatea stațiunile sunt repartizate astfel: -stațiuni de bonitate inferioară − 22.6 ha−0%, -stațiuni de bonitate mijlocie−186,ha−2%, -stațiuni de bonitate superioară−9716,3 ha− 98%.

Tipurile de pădure se repartizează în spațiul ocolului în funcție de condițiile oferite de complexul de factori staționali. Stațiunile de bonitate superioară reprezintă 98 % din suprafață corespunzător tipurile de pădure încadrate la același nivel de productivitate 98% , ceea ce determină în final o bună concordanță bonitate-productivitate. Arboretele sunt în general închise,consistența redusă înregistrându-se numai în cele parcurse cu tăieri sau afectate de doborâturi de vânt. Forma arborilor e bună sau foarte bună, cu trunchiuri drepte,cilindrice,bine elagate. Subarboretul lipsește su este puțin reprezentat mai ales din alun.

Tipuri de pădure întâlnite în [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] nr

În data de 8.12. 2011, s-a dat decizia nr. 12589 privind etapa de încadrare planului din O.S. Frasin și modificarea [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] Frasin, U.P. I Doroteia, U.P. II Ursoaia, U.P. III Sălătruc, U.P. IV Belțag și U.P. V Doabra.

Actualul amenajament al [NUME_REDACTAT] Frasin este în vigoare până în anul 2018, conform [NUME_REDACTAT] Mediului și Pădurilor nr. 945/2011.

Modificarea amenajamentului silvic a fost necesară pentru extragerea arborilor afectați de rupturi și doborâturi de vânt, cu un volum de 3158 mc, de pe suprafața de 603,2 ha din U.P. I Doroteia, U.P. II Ursoaia, U.P. III Sălătruc, U.P. IV Belțag și U. P. Doabra din cadrul [NUME_REDACTAT] Frasin.

Volumul de arborete propus pentru extragere a necesitat precomptare din posibilitatea de produse principale stabilită prin amenajament pentru O.S. Frasin, din U.P. I Doroteia, U.P. II Ursoaia, U.P. IV Belțag și U.P. Doabra.

Produsele accidentale au trebuit extrase pentru menținerea unei stări fitosanitare corespunzătoare a pădurii. În caz contrar există pericolul infestării cu insecte dăunătoare și periclitarea arboretelor vecine.

CAPITOLUL IV

REZULTATE OBȚINUTE

4.1 Aplicarea legilor restituirii în [NUME_REDACTAT] Frasin

S-a efectuat analiza pe fiecare unitate de producție în parte prin centralizarea datelor situația retrocedărilor efectuate din anul 2000 până în prezent. Datele concrete pe baza cărora s-au extras rezultatele sunt analizate la subcapitolul 4.2 al acestei lucrări, situația reală pe fiecare parcelă în parte regăsindu-se în tabelele din anexe.

Au fost luate în considerare toate cele cinci unități de producție și vom evidenția suprafața pusă în posesie.

4.2 [NUME_REDACTAT] 1/2000

LEGEA nr.1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere a modificat Legea fondului funciar nr.18/1991 și Legea nr.1/1999 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.26/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului din sectorul producției de apărare.

Ea a fost promulgată prin decizia nr. 1 din 2000, fiind referită de [NUME_REDACTAT] nr. 180 din 2000 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin [NUME_REDACTAT] nr.131/1991.

[NUME_REDACTAT] a fost modificată de Ordonanța de Guvern nr. 69 din 2000 pentru asigurarea finanțării acțiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr.18/1991, republicată, și a Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991, republicată, și ale Legii nr.169/1997.

Ulterior a suferit modificări și prin Ordonanța de Urgență nr.102 din anul 2001 privind modificarea și completarea Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, precum și modificarea și completarea Legii nr. 18/1991, republicată. Alte legi ce au modificat Legea nr.1 din 2000 au fost:

– Legea nr.389 din 13 iunie 2002 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 4 din [NUME_REDACTAT] nr. 69/2000 pentru asigurarea finanțării acțiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și ale Legii nr. 169/1997.

– Legea nr.400 din 17 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, precum și modificarea și completarea Legii nr. 18/1991, republicată.

– Legea nr.204 din 26 mai 2004 privind modificarea art. 36 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

– Legea nr.247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

– [NUME_REDACTAT] Urgență nr.127 din 15 septembrie 2005 privind modificarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, precum și a art. III al titlului VI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

– [NUME_REDACTAT] Urgență nr.139 din 5 octombrie 2005 privind administrarea pădurilor din România

– Legea nr.38 din 1 martie 2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România

– Legea nr.342 din 17 iulie 2006

– Legea nr.193 din 19 iunie 2007

– Legea nr.212 din 24 octombrie 2008

– Legea nr.261 din 4 noiembrie 2008

– Legea nr.160 din 12 iulie 2010

– Legea nr.267 din 7 decembrie 2011 privind abrogarea alin. (1) al art. 3 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997

[NUME_REDACTAT] 1/2000 este prevăzut faptul că reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevăzute în Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, pentru diferența dintre suprafața de 10 ha de familie și cea adusă în cooperativa agricolă de producție sau preluată în orice mod de aceasta, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat, se face integral în localitățile în care există suprafețe de teren agricol constituite ca rezervă la dispoziția comisiei.

Însă atunci când în localitate nu există suprafețe de teren agricol pentru a satisface integral cererile prevăzute în legislație, reconstituirea dreptului de proprietate se va face și din suprafețele de teren agricol trecute în proprietatea comunei, a orașului sau a municipiului, conform articolului 49 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și, după caz, în situațiile în care prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile se constată nulitatea absolută a unor titluri de proprietate, din terenurile agricole care trec în proprietatea privată a statului în baza unor astfel de hotărâri.

În cazul când nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate integral, în condițiile legii vor fi acordate despăgubiri pentru diferența de teren neretrocedat.

În cazul terenurilor din extravilanul localităților, foste proprietăți ale persoanelor fizice, care au trecut în proprietatea statului în mod abuziv și se găsesc incluse în diverse amenajări hidrotehnice, de hidroameliorații sau de altă natură, se restituie, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora suprafețe echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situația în care aceste suprafețe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeași localitate. În localitățile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, în condițiile legii.

În cazul când lucrările pentru care suprafața de teren a fost expropriată nu au fost executate sau se află în stadiu de proiect, suprafața preluată se restituie, la cerere, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora.

În situația în care anumite suprafețe sunt revendicate de doi cetățeni, dintre care unul este fostul proprietar, căruia i s-a preluat terenul prin măsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1953-1959, și cel de al doilea, persoana căreia i s-a atribuit teren din cel preluat de la fostul proprietar în limita resurselor de teren existente, inclusiv a rezervelor create, se va restitui terenul în natură ambilor solicitanți. În cazul în care resursele sunt insuficiente, se va atribui în natură terenul persoanei care deține actele de proprietate, iar cei care au fost împroprietăriți cu asemenea terenuri vor fi despăgubiți în condițiile legii.

Pentru terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate conform articolelor 3, 5 și 23 din legea 1 din 2000, se va emite un titlu de proprietate suplimentar, dacă persoanele în cauză au deja un titlu emis în condițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991.

În ceea ce privește retrocedarea terenurilor agricole se menționează că persoanelor fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acționar la societățile comerciale pe acțiuni cu profil agricol sau piscicol, în baza articolului 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, nemodificată, li se restituie în natură suprafețe cu destinație agricolă sau piscicolă de aceeași calitate, pe baza documentelor care atestă fosta proprietate, în perimetrul acestor societăți. Atribuirea efectivă a terenurilor se face în zona colinară pe vechile amplasamente, iar în zonele de câmpie pe vechile amplasamente dacă nu sunt afectate exploatațiile agricole, proprietate publică și privată a statului, în unitatea lor.

Terenurile proprietate de stat, administrate de institutele și stațiunile de cercetare, destinate cercetării și producerii de semințe, de material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasă, aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora.

Aceste măsuri sunt aplicate și terenurilor proprietate de stat folosite la data intrării în vigoare a prezentei legi de unitățile de învățământ cu profil agricol sau silvic și care trec în administrarea acestora.

Persoanelor fizice cărora li s-au stabilit drepturi de creanță la institutele și stațiunile de cercetare și producție agricolă, precum și la regiile autonome cu profil agricol sau la societățile naționale cu profil agricol, potrivit prevederilor Legii nr. 46/1992, li se restituie suprafețele de teren agricol.

În toate cazurile societățile comerciale, institutele, stațiunile de cercetare și producție agricolă, precum și regiile autonome și societățile naționale cu profil agricol vor achita, în mod obligatoriu, drepturile în natură sau de creanță stabilite și prevăzute în Legea nr. 48/1994.

Consiliile comunale, orășenești sau municipale din unitățile administrativ-teritoriale pe care se află terenurile, împreună cu oficiile de cadastru agricol și organizarea teritoriului vor delimita terenurile solicitate pe vechile amplasamente, dacă acestea sunt libere de construcții, sau în sole situate în imediata apropiere a localităților, asigurându-se accesul la lucrările de hidroameliorații, acolo unde ele există.

În cazul în care pe suprafețele retrocedate sunt amplasate lucrări de hidroameliorații, proprietarii puși în posesie sunt obligați să asigure accesul și folosința comună pentru toți proprietarii, la întreaga capacitate a acestora.

În cazul persoanelor fizice și persoanelor juridice, care au dreptul de acces și de folosință comună la lucrările și instalațiile de hidroameliorații, sunt obligate să exercite aceste drepturi cu bună-credință, să nu afecteze starea de folosință normală și să contribuie, proporțional, la întreținerea și reparația acestor lucrări și instalații. Toți utilizatorii răspund solidar pentru daunele de orice fel aduse lucrărilor și instalațiilor în toate cazurile în care răspunderea nu poate fi individualizată.

În ceea ce privește retrocedarea terenurilor forestiere reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața de un hectar de proprietar deposedat și cea avută în proprietate, dar nu mai mult de 10 ha de proprietar deposedat, persoanelor fizice sau, după caz, moștenitorilor care au formulat cereri conform articolului 45 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, se face pe vechile amplasamente.

Se face excepție de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente următoarele terenuri forestiere:

1. terenuri atribuite foștilor proprietari, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, nemodificată, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau proceseverbale de punere în posesie;

2. terenuri pe care se află sau sunt în curs de realizare construcții sau amenajări silvice, drumuri forestiere ori alte amenajări sau instalații ori alte mijloace fixe;

3. terenuri pe care sunt instalate culturi forestiere experimentale, de lungă durată, aflate sub observația Institutului de Cercetări și [NUME_REDACTAT];

4. rezervații forestiere de semințe de importanță deosebită, plantaje, plantații-mamă de butași și arboreturile surse de semințe din specii valoroase, înscrise în catalogul național al materialelor de reproducere admise în culturile silvice;

5. rezervații științifice, pădurile – monumente ale naturii și alte arii strict protejate, constituite și declarate astfel potrivit legii;

6. păduri cu rol de protecție deosebită antierozională și hidrologică;

7. terenuri defrișate total sau parțial după data de 1 ianuarie 1990.

În cazul unităților și subunităților silvice din subordinea [NUME_REDACTAT] a Pădurilor, precum și ceilalți deținători actuali ai terenurilor forestiere solicitate de foștii proprietari sau de moștenitorii lor vor delimita și vor pune la dispoziție comisiilor locale de aplicare a prevederilor prezentei legi suprafețele de teren pentru care s-a reconstituit și s-a validat dreptul de proprietate, pe categorii de deținători prevăzute în prezenta lege, în condițiile reglementate prin legea curentă. Trecerea efectivă a terenurilor în proprietatea privată se va face cu ocazia punerii în posesie, potrivit prezentei legi.

[NUME_REDACTAT], Pădurilor și [NUME_REDACTAT] va lua măsuri ca fiecare ocol silvic să delimiteze perimetrele cu terenuri ce vor constitui proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice de celelalte suprafețe de terenuri.

Reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în posesie a titularilor, în cazul terenurilor forestiere, precum și eliberarea titlurilor de proprietate se fac de comisiile locale și, respectiv, comisiile județene, în condițiile și cu procedura stabilite în Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, în regulamentul aprobat prin [NUME_REDACTAT] nr.131/1991, republicat, și conform prezentei legi.

Gospodărirea și exploatarea terenurilor forestiere, atribuite în condițiile articolului 24 din legea noastră, se fac în regim silvic, potrivit legii.

Pentru foștii membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, composesorate, obști de moșneni în devălmășie, obști răzeșești nedivizate, păduri grănicerești și alte forme asociative asimilate acestora, precum și moștenitorilor acestora, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, li se va elibera un singur titlu de proprietate, cu mențiunea la titular: „composesorat”, „obște de moșneni”, „obște de răzeși”, „păduri grănicerești”, alte asociații și cu denumirea localității respective.

Suprafața restituită formelor asociative nu poate depăși suprafața rezultată din aplicarea reformei agrare din anul 1921.

Titlul de proprietate va fi însoțit de o schiță de amplasament a suprafeței de teren forestier care a aparținut composesoratului, obștii de moșneni, obștii de răzeși etc., ce urmează a fi restituit, și de o anexă cuprinzând numele, prenumele și, când este cazul, cotaparte ce i se cuvine fiecăreia dintre persoanele prevăzute în lege la aliniatul 1, pe baza actelor care le atestă această calitate și în limitele prevăzute în aceste acte.

Reconstituirea dreptului de proprietate, punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate se fac de comisiile locale, respectiv comisiile județene, în a căror rază teritorială sunt situate terenurile, potrivit dispozițiilor prezentei legi.

Exploatarea terenurilor forestiere se face în conformitate cu statutele formelor asociative admise de legislația statului român în perioada anilor 1921-1940.

În vederea organizării exploatării terenurilor forestiere prevăzute la articolul 26 din legea analizată 1 din 2000 și a determinării responsabilităților cu privire la exploatarea lor, persoanele îndreptățite se vor constitui, în baza acestei legi, în formele asociative inițiale de composesorat, păduri grănicerești, devălmășie de moșneni, obști nedivizate de răzeși etc.

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecătoriei în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile, pe baza certificării dreptului de proprietate sau de moștenire de către comisiile locale, autorizarea formelor asociative de administrare și de exploatare a terenurilor forestiere.

Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, o dată cu cererea și cu certificatul eliberat de comisia locală, un statut autentificat de notarul public, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de exploatare a terenurilor forestiere, în condițiile legii, drepturile și obligațiile membrilor, răspunderi, sancțiuni, modul de dizolvare, precum și alte prevederi specifice.

Prin hotărâre judecătorească formele asociative de exploatare în comun, constituite în condițiile și cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, dobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ținut de judecătorie.

Suprafețele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenței lor.

În aplicarea prevederilor din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere și eliberarea titlului de proprietate se vor face pe numele parohiei, schitului, mânăstirii, instituției de învățământ, indiferent de forma acesteia, în limita suprafețelor pe care le-au avut în proprietate, dar nu mai mult de 30 ha, indiferent dacă terenurile sunt situate pe raza mai multor localități.

În ceea ce privește centrele eparhiale, parohiile, schiturile, mânăstirile, constituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dobândesc, prin reconstituire, suprafețe până la limita de 30 ha din fondul bisericesc al cultului căruia îi aparțin, recunoscut de lege, dacă acesta a avut în proprietate terenuri forestiere în județul în care a fost constituită parohia, schitul sau mânăstirea.

Terenurile atribuite nu vor putea depăși, cumulat, suprafața avută în proprietate de fondul bisericesc în județul în care s-a constituit parohia, schitul sau mânăstirea care depune cerere pentru reconstituire.

Comunele, orașele și municipiile, care au deținut în proprietate terenuri cu vegetație forestieră, păduri, zăvoaie, tufărișuri, fânețe și pășuni împădurite, redobândesc, la cerere, proprietatea acestora, în limitele probate cu actele care atestă suprafețele solicitate în condițiile legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată.

În cazul cererilor formulate de consiliile locale, actele de reconstituire a dreptului de proprietate și eliberarea titlului de proprietate se vor face pe numele comunei, orașului sau al municipiului, ca persoane juridice, iar titlul se va înmâna primarului.

Punerea în posesie a persoanelor îndreptățite să primească în proprietate terenuri forestiere, potrivit prezentei legi, se va face numai după crearea în teritoriu a structurilor de control și de aplicare a regimului silvic și numai după promulgarea legilor privind contravențiile silvice, regimul silvic și administrarea fondului forestier proprietate privată și de stat, precum și statutul personalului silvic.

Ocoalele silvice și actualii deținători răspund de paza și protecția vegetației forestiere de pe terenurile solicitate de foștii proprietari până la punerea în posesie în condițiile prevăzute de prezenta lege.

Către persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, cu ocazia aplicării Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată li se vor acorda terenurile respective în limita suprafețelor disponibile.

Persoanelor fizice ale căror terenuri au intrat în componența fostelor cooperative agricole de producție și, ca urmare a comasărilor, nu au primit drept de proprietate în condițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991 li se reconstituie dreptul de proprietate în condițiile prezentei legi, pe vechile amplasamente, în perimetrul societăților comerciale cu capital de stat, dacă acestea nu au fost atribuite în conformitate cu prezenta lege, iar în toate celelalte cazuri contrare sunt aplicabile prevederile articolul 17 din prezenta lege.

Reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente în condițiile prezentei legi, cu interzicerea transferării lor de către comisiile prevăzute la articolul 6 din legea 1/2000.

Pentru toate terenurile agricole și forestiere solicitate prin cereri întemeiate, aprobate de organele competente, înregistrate în termenele și cu procedura prevăzute de Legea nr. 18/1991, modificată și completată prin Legea nr. 169/1997, care nu au putut fi retrocedate, precum și în situațiile în care foștii proprietari au optat pentru despăgubiri, Guvernul va stabili prin hotărâre modul de evaluare a terenurilor, sursele financiare și modalitățile de plată către foștii proprietari, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a legii 1 din 2000.

4.3 Situația aplicării Legii 1/2000 in cadrul [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] cazul Unității de producție 1 Doroteia, din totalul de 2604.9 ha, suprafața pusă în posesie a fost de 116.7 ha, din care 99.06 ha au fost puse în posesie pe baza Legii 1 din 2000, restul 17.59 ha fiind retrocedate pe baza legii 247 din 19 iulie 2005.

În cazul Unității de producție 2 Ursoaia, din totalul de 2134.5 ha, suprafața pusă în posesie a fost de 285.8 ha, din care 259.25 ha au fost puse în posesie pe baza Legii 1 din 2000, restul 26.49 ha fiind retrocedate pe baza legii 247 din 19 iulie 2005 și legii 18 din 1991.

În cazul Unității de producție 3 Sălătruc, din totalul de 2193.5 ha, suprafața pusă în posesie a fost de 302.4 ha, din care 293.1 ha au fost puse în posesie pe baza Legii 1 din 2000, restul 9.3 ha fiind retrocedate pe baza legii 247 din 19 iulie 2005.

În cazul Unității de producție 4 Beltag, din totalul de 3150,6 ha, suprafața pusă în posesie a fost de 448.4 ha, din care 406.131 ha au fost puse în posesie pe baza Legii 1 din 2000, restul 42.19 ha fiind retrocedate pe baza legii 247 din 19 iulie 2005.

În cazul Unității de producție 5 Doabra, din totalul de 1659 ha, suprafața pusă în posesie a fost de 349.64 ha, din care 320.09 ha au fost puse în posesie pe baza Legii 1 din 2000, restul 25.08 ha fiind retrocedate pe baza legii 247 din 19 iulie 2005 și legii 18 din 1991.

Din cele constatate în teren arboretele cu gradul de acoperire cel mai mare al coronamentului au fost molidișurile și făgetele, iar în cele cu consistența plină, se observă că întâlnim specii precum molid, mesteacăn, fag, relativ tinere cu diametre de până în 14 cm, aceste arborete fiind corespunzătoare punctelor GPS 1619, 1331, 1578, 1450, 1416, 1162.

Din nefericire în 17 piețe am întâlnit arborete defrișate și neîmpădurite, ele reprezentând un procent de 9,77% din totalul piețelor efectuate. Am observat că o parte din aceste piețe unde nu există deloc vegetație forestieră, sunt în apropierea drumurilor forestiere din cantoanele analizate, ceea ce ne face să credem că gradul de accesibilizare al pădurii are un impact negativ asupra pădurii.

Ceea ce ne bucură este faptul că în 61 din piețele analizate am întâlnit arborete tinere, provenite majoritatea lor din acțiuni de împădurire, dar care nu pot compensa daunele provocate de proprietarii particulari ce au defrișat sute de hectare de pădure.

O cifră mai exactă ne-o dă vârsta arboretelor tinere, cele relativ echiene fiind sigur obținute din astfel de acțiuni de reîmpădurire.

Toate piețele au fost centralizate într-un tabel prezentat mai jos, în care este precizat punctul GPS, structura arboretului, consistența, compoziția, diametrul și înălțimea medie aferentă fiecărei specii.

Începem mai întâi cu tabelul aferent suprafețelor lipsite de pădure:

Tabel nr.

Se observă din tabelul de mai sus că din totalul de 34800 m2, anlizați, 3400 m2, sunt lipsiți de pădure, adică un procent de 9,77%, lipsa pădurii în acele zone fiind nejustificată. Aici se impun lucrări de reîmpădurire, cât mai urgente, de menționat că și piețele „sărite”, erau amplasate tot în suprafețe dezgolite de fond forestier. Dacă am efectua o analiza mai amănunțită a teritoriului din cantoanele luate în studiu am putea observa cu siguranță lipsa pe suprafețe enorm de mari a pădurii, și din ceea ce am aflat de la [NUME_REDACTAT] Frasin, o mare parte din lipsuri nu au nici justificare, masa lemnoasă nici nu a fost recuperată integral, sancțiunile fiind mult prea puține.

În ceea ce privește piețele acoperite cu vegetație forestieră cu vârste relativ mici și echiene:

Tabel nr.

Se observă din tabelul de mai sus că aproape o treime din suprafețele analizate sunt acoperite de arborete tinere, făgete, molidișuri, aninișuri, etc, cu consistențe oscilante, consistența medie fiind de 0,63, destul de scăzută ceea ce indică poate lipsa efectuării lucrărilor de completări la momentul oportun, sau neacoperirea integrală a suprafețelor ce au fost împădurite,fiind folosiți un număr mai mic de puieți decât era necesar. Aceasta este doar o părere proprie, fără a incrimina desfășurarea lucrărilor de împăduriri în [NUME_REDACTAT] Frasin. Diametrul mediu al speciilor predominante este de 3,67 cm și înălțimea medie măsurată este de aproximativ 4 metri.

Restul suprafețelor acoperite de pădure sunt centralizate în tabelul următor:

Tabel nr.

Din totalul suprafeței analizate, 2,8 hectare sunt acoperite de arborete trecute de fazele inițiale de dezvoltare, cu diametre peste 10 cm, dar multe dintre ele sunt brăcuite, rarefiate, semn ce ne indică o continuă defrișare a fondului forestier proprietate privată. Consistența medie este de 0,68, diametrul mediu al speciei principale este de 34,36 cm și înălțimea medie este de 29,23 m.

Am realizat pentru aceste arborete o curbă a diametrelor pentru a arăta situația actuală a arboretelor ce sunt în pericolul de a fi tăiate sau „furate” în viitorul apropiat. Se observă astfel un număr mic de arborete aflate aproape de vârstele exploatabilității, din nevoie de lemn de foc sau din interes material suprafața lor fiind diminuată

Grafic 1

Mai jos am exemplificat o diagramă a situației actuale întâlnite în urma efectuării studiului din care reiese procentul foarte ridicat al suprafețelor defrișate din raza [NUME_REDACTAT] Frasin.

Grafic 2

V. CONCLUZII

Legislația a continuat procesul de modificare declanșat de apariției noului Cod silvic, prin acesta fiind deschisă o noua etapă determinată de evoluția structurii proprietății dar și a amplificării cerințelor și așteptărilor societății privind rolul și influența pe care pădurea trebuie să le îndeplinească.

În acest context managementul pădurilor României este privit la scară globală, regională și locală. Un management eficient urmărește optimizarea multiplelor funcții specifice ecosistemelor forestiere: economice, ecologice, sociale, culturale, totodată asigurând generațiilor viitoare satisfacerea propriilor nevoi, bază asigurată prin amenajamentul fondului forestier.

Administratia silvica este cea care pune in practica toate aceste aspecte si rolul important al acesteia nu trebuie subestimat având în vedere că în realizarea si conducerea unei păduri până la exploatarea masei lemnoase sunt necesari zeci de ani și uneori peste un secol, o perioada îndelungată de timp raportată la durata medie de viață a omului.

Controlul privind respectarea regimului silvic semnalează prezența în anul 2012 a tăierilor ilegale de arbori atât în pădurile proprietate a statului dar și în cele aparținând persoanelor fizice și juridice.

Arboretele sunt permanent afectate de fenomene de uscare în special datorită secetelor prelungite, poluarea industrială internă și transfrontalieră, exploatarea masei lemnoase prin aplicarea unor tehnologii neadecvate, pășunatul abuziv, etc. Starea drumurilor forestiere atat de necesare pentru administrarea optimă a fondului forestier este afectată de inundațiile din anii anteriori, necesitând sume corespunzătoare refacerii acestora dar si intretinerii drumurilor existente.

Pădurea produce masă lemnoasă necesară societătii umane însă bogăția pe care o aduce nu se reduce numai la acest aspect. Ea reprezintă o sursă excelentă de alte produse (faună de interes cinegetic, pește din apele de munte, din crescătorii, bălți și iazuri din fondul forestier, materii prime necesare industriei farmaceutice, fructe de pădure, semințe forestiere, plante medicinale și aromatice,rășină, ciuperci comestibile, arbori si arbusti ornamentali) dar și beneficii considerabile și necuantificabile financiar pentru societatea umană. Prin împădurirea terenurilor degradate se poate restabilii echilibrul natural acolo unde acesta a fost distrus și totodată conduce la realizarea unei îmbunătățiri estetice a zonelor astfel afectate. [NUME_REDACTAT] se află într-un permanenent proces de evolutie, în special sub aspectele influențelor antropice care sunt în unele situații determinante pentru continuitatea sau dispariția suprafețelor de vegetație forestieră, apoi factorii climatici și nu în ultimul rând cei fizicogeografici.

Pentru o evoluție favorabilă sunt necesare eforturi sustinute coordonate de alocarea de fonduri substanțiale destinate să reducă presiunea antropică asupra pădurii, prin acordarea de subvenții micilor si marilor proprietari în vederea diminuării tăierilor ilegale și administrarii în regim silvic a fondului forestier.

În urma parcurgerii cantoanelor din [NUME_REDACTAT] Frasin am observat influența negativă a aplicării Legii 1 din 2000, o mare parte a suprafetelșor private fiind afectate de defrișări masive fără a se ține cont de scopul pădurii luate în posesie, lăcomia proprietarilor de a obține venituri imediate ducând la periclitarea gravă a multor terenuri odinioară acoperite de pădure.

Putem spune așadar că doar prin creșterea severității legislației actuale în ceea ce privește modul de gosopdărire al pădurilor private intrate în posesie, dar și o mai mare atenție acordată derulării procesului de retrocedare, putem spera în viitor la refacerea treptată a fondului forestier.

[NUME_REDACTAT], 1937

C. C. Giurescu 1975

[NUME_REDACTAT] (1986)

FAO, 2009; Giurgiu et al., 2005

[NUME_REDACTAT] (1997)

Giurescu, 1981

Giurescu, 1981; Florescu, 1937

Sabău, 1946

Legea 2/1987

Giurgiu, 2000

Giurgiu, 1998

Legii 18/1991

Legea 1/2000

Legea 247/2005

Filipovici, Lăzărescu, 1956

Amenajamentul O.S. Stulpicani

www.agroinfo.ro

ANEXE

SITUATIA GESTIONARII FONDULUI FORESTIER PE U.P.I DOROTEIA

(continuare)

Analizând unitatea de producție I Doroteia, au fost identificate parcele de la 2A, până la 100 cu suprafața totală de 174,1 ha. Din această suprafață au fost puse în posesie 116.7 hectare

SITUATIA GESTIONARII FONDULUI FORESTIER PE U.P.II URSOAIA

(continuare)

SITUATIA GESTIONARII FONDULUI FORESTIER PE U.P.III SALATRUC

SITUATIA GESTIONARII FONDULUI FORESTIER PE U.P.IV BELTAG

SITUATIA GESTIONARII FONDULUI FORESTIER PE U.P.V DOABRA