Aplicaţia practică a olimpiadei de geografie faza judeţeană din data de 14 martie 2015 [307211]

Aplicația practică a [anonimizat] 14 martie 2015

Galați – [anonimizat] – Valea Milcovului (Odobești – Broșteni – Mera – Andreiașu de Jos) – Movileni – Tecuci – Galați

Unități de relief traversate:

– de la Galați până în com. Piscu (prin com. Șendreni, Braniștea și Independența) – contactul C. Siretului Inferior cu C. Covurlui;

– în dreptul com. [anonimizat] C. Siretului Inferior cu C. Tecuciului;

– de la Hanu Conachi (prin com. Fundeni, Nănești, Vulturu, Milcovu) până la Focșani – C. Siretului Inferior;

– [anonimizat] a Râmnicului;

– [anonimizat] (prin com. Mera și Reghiu) [anonimizat]. Retur la Focșani.

– [anonimizat] – Movileni – [anonimizat]. Se traversează Siretul pe barajul de la Movileni;

– de la Tecuci (prin com. Drăgănești, Barcea, Umbrărești și Ivești) [anonimizat] C. Tecuciului cu Lunca Bârladului și apoi cu Lunca Siretului. [anonimizat] a cursului, în dreptul com. Umbrărești (la sud de satele Salcia și Condrea), și nu la vest de Liești (cum era traseul natural).

– [anonimizat] – același traseu efectuat la plecare.

Principalele unități de relief străbătute sunt: Câmpia Siretului Inferior, C. Piemontană a Râmnicului, Subcarpații Vrancei ([anonimizat]) și Câmpia Tecuciului.

[anonimizat]. Are în fundament o [anonimizat]-Dobrogean (o prelungire a [anonimizat]), suprapusă microplăcii Mării Negre. [anonimizat]. Coborârea în trepte a fundamentului spre vest determnină ([anonimizat] a Cuaternarului – și până în prezent) o [anonimizat] a scoarței terestre cu o viteză de peste 2 mm/an. De aceea cuvertura sedimentară este alcătuită dintr-o stivă groasă de roci sedimentare (de peste 5000 de metri grosime), [anonimizat].

Este cea mai joasă unitate a [anonimizat] 5-6 m la Vădeni și 15 m; [anonimizat] a Râmnicului, denivelarea ajunge la 20-22 m. Subsidența afectează o zonă extinsă și de aceea câmpia atinge lățimi mari (între 20-30 km). Fiind o ținut foarte jos, s-a format o mare piață de acumulare a apelor (zonă de confluență), [anonimizat], Siretul, Prutul, Buzăul, [anonimizat], Șușița.

În relieful acestei câmpii de remarcă: un plin proces de colmatare fluviatilă, o energie redusă a reliefului (între 0-5 m), meandrarea foarte puternică a râurilor, [anonimizat], panta redusă de scurgere a râurilor, depunerea unor praguri de aluviuni la gura micilor pâraielor afluente ([anonimizat], a [anonimizat], Mălina – divizat în două incinte de către halda de zgură a [anonimizat]), [anonimizat] (au curs rătăcitor), înmlăștiniri extinse, pânza freatică la mică adâncime – între 2 și 2,5 m față de suprafața topografică (generând exces de umiditate), divergențe și convergențe hidrografice schimbate în timp, de unde necesitatea absolută de a realiza îndiguiri, canalizări și desecări, existența de soluri umede, multe lăcoviști, tendința de sărăturare a solurilor.

Relieful fluvial este cel specific luncilor, fiind foarte diversificat. Se evidențiază grinduri, ostroave, meandre și albii părăsite, albii paralele, belciuge (uneori cu lacuri de meandru părăsit – L. Potcoava din com. Braniștea), popine, conuri ale micilor pâraie afluente, conuri de albie, terase de luncă, glacisuri laterale de luncă, microdepresiuni care găzduiesc lacuri (L. Tălăbasca din satul Tudor Vladimirescu, L. Negru din satul Fundenii Noi). Relieful antropic este reprezentat de canale, diguri, baraje (cel al L. Călimănești de pe Siret).

Procesele geomorfologice actuale specifice sunt: aluvionările și colmatările impuse de inundații și viituri, care generează divagări, despletiri de albii, meandrări excesive, eroziunea laterală a râurilor (în malul concav) și depunerea aluviunilor în malul convex. Excesul de umiditate conduce la salinizări, iar pe timp secetos aceste formațiuni suferă contractări, crăpare și decojire, care favorizează un proces incipient de deflație (spulberarea particulelor fine de către vânturi).

Râul Milcov, la intrarea în câmpia de subsidență, pe teritoriul com. Milcovul – unde se varsă în râul Putna, meandrează puternic, având un curs leneș, cu o pantă medie extrem de redusă. În timpul verilor secetoase, din cauza infiltrațiilor în patul gros de prundiș și a evaporării intense, poate seca.

Cel mai frecvent hazard natural îl constituie inundațiile. Cel mai adesea a inundat râul Siret: în 1897, 1907, 1924, 1937, 1962, 1970, 2005. Cele mai recente inundații au fost afectate numeroase gospodării din Doaga (localitate componentă a orașului Mărășești), Nănești, Vadu Roșca, Cosmești Vale, Nămoloasa, Torcești, Salcia, Condrea, Siliștea (ultimele patru sate ale com. Umbrărești), Piscu, Vameș, Braniștea. Tot în 2005 s-au produs inundații puternice ale Putnei în perimetrul satului Garoafa, fiind afectate atât podul rutier de pe drumul E85, cât și cel feroviar de pe magistrala București – Suceava. Iarna se produc, în medie, câte 3-5 viscole, afectând circulația rutieră și feroviară. Cu o frecvență rară se produc seisme, cum a fost cel din 9 februarie 2009 de 3,6 grade pe scara Richter; epicentrul a fost la o adancime de 16 de kilometri la sud-est de orașul Tecuci. Intensitatea cutremurului în zona epicentrala a fost de III-IV grade pe scara Mercalli, neînregistrându-se pagube materiale.

Piemonturile și câmpiile piemontane – acumulări de sedimente (în general pietrișuri și nisipuri), depuse la marginea unei unități în înălțare de către o rețea hidrografică cu caracter torențial. În relieful actual se păstrează mai bine Piemontul Getic (format în perioada Pliocen-Cuaternar prin sedimentarea unor mase mai mari de pietrișuri denumite "Pietrișuri de Cândești"); înălțarea Subcarpațiilor Curburii a favorizat formarea unor câmpii piemontane, relativ înalte, la contactul acestora cu Câmpia Română (C. Târgoviștei, C. Ploieștilor, Campia Râmnicului).

Glacis – fâșie de teren alungită, ușor înclinată în partea inferioară și cu pantă tot mai înclinată în partea superioară, care face racordul între un abrupt și o suprafață relativ orizontală (câmpie, depresiune, terasă, luncă).

Câmpia piemontană a Râmnicului este alcătuită din depozite din ce în ce mai fine, de la pietrișuri de Cândești, la contactul cu Subcarpații, la nisip și argile în zonele mai joase, la contactul cu Câmpia Siretului Inferior. În treapta de glacis pe argilele și nisipurilele ce îmbracă forma unor conuri de dejecție, s-au depus pachete de loess, care se subțiaza pe măsura scăderii altimetriei, de la 20 – 40 m până la 6 – 10 m. Din punctul de vedere al genezei, altimetriei și formelor de relief, câmpia a fost divizată în două sectoare:

1. câmpia de glacis (glacisul Râmnicului) – sectorul mai înalt, mai fragmentat de către rețeaua hidrografică alohtonă, alcătuit din câmpuri asimetrice despărțite de văile râurilor. Este cosiderată o treaptă de tranziție, de interferență între dealurile subcarpatice și câmpie, favorabilă viticulturii, cu cele mai însemnate podgorii din țară – Panciu, Odobești, Cotești, Jariștea etc.

2. câmpia piemontană joasă (Piemontul Râmnicului) – aproape nefragmentată, cu câmpuri întinse, cvasiorizontale, străbătute de văile înguste ale râurilor care își pierd terasele sub cuvertura groasă sedimentară. Este alcătuită din lunci, terase și câmpuri interfluviale extinse. Aici văile mari (Șușița, Putna, Milcov, Râmnic) se adâncesc în materialul acumulativ, generând deschideri sub formă de pâlnii, adesea terasate. Văile mici segmentează glacisul și depun noi generații de conuri, la ieșirea în câmpia de subsidență. Este acoperită predominant cu soluri aluviale și cernoziomice, propice culturilor agricole.

Câmpia piemontană a Râmnicului este traversată de la Focșani până la vest de com. Broșteni. În acest sector câmpia de glacis are altitudini absolute cuprinse între 350 m la vest și 150 m la est, având o înclinare medie de 3° spre E-SE. Câmpia piemontană joasă se desfășoară între circa 125 m și 65 m altitudine absolută și are o înclinare nesesizabilă spre est. La ieșirea râurilor principale din zona mai înaltă, la contactul cu regiunea mai joasă (datorită rupturii de pantă – panta medie a văii scade la 100/00), viteza apei se reduce considerabil, iar râurile depun o imensă masă de pietriș și nisip, formând impresionante conuri de dejecție, pe care apele râurilor divaghează. Apele se despletesc în mai multe brațe, majoritatea dintre ele transformate, încă din sec. XIX, în canale de irigații (canalul Vărsăturii, Canalul Casei de Apă, Canalul Jriștea – situate ).

Câmpia Înaltă a Covurluiului – ocupă jumătatea sudică a județului Galați. În vest, sud și est are limite naturale (Geru, Siret, Prut), iar la nord se mărginește cu Podișul Covurlui. Este considerată o câmpie de glacis („premoldav”). Geologic, apar la zi argile, nisipuri, pietrișuri și depozite loessoide (acestea au la Galați grosimi de 30-35 m). Îi sunt specifice interfluviile platou (netede) a căror altitudine scade de la nord (190 m – la Cuca) la sud (15 m). Densitatea fragmentării reliefului atinge 1,8 km/km2, iar energia reliefului are valori de 30-100 m. Pe latura sudică a sa, la contactul cu Campia Siretului Inferior, apar mici trepte de abraziune. Treapta superioară, care domină lunca Siretului cu 80-90 m, este dezvoltata la sud de linia comunelor Slobozia Conachi și Tulucești și se întinde până în dreptul satelor Vameș, Smardan și Vânători. Trepata inferioară, cu o altitudine relativă de 50-60 m, se termina printr-o panta mai bine conturată si este locul pe care este așezat parțial orașul Galați.

Ca procese geomorfologice actuale se semnalează: pe versanți eroziunea și alunecările de teren, iar pe suprafețele loessoide procesele de sufoziune și tasare, cu apariția de surpări, prăbușiri și forme clastocarstice. În partea sudică s-au realizat lucrări de combatere a eroziunii solului (pe 146 000 ha), au fost amenajate 115 000 ha pentru irigații prin aspersiune (alimentarea cu apă se face din Siret) și au fost efectuate desecări pe 39 000 ha.

Câmpia Tecuciului – este situată între văile râurilor Siret (la vest și sud) și Geru (la est), între Colinele Tutovei (la nord și nord-vest) și Podișul Covurlui (la nord-est). Se întinde pe direcție nord-sud între satele Ghidigeni (la nord) și Tudor Vladimirescu (în sud) și are în partea mediană orașul omonim. Este drenată pe aceeași direcție, prin partea mediană, de râul Bârlad. Este o câmpie tabulară cu terase, fiind formată în întregime din terasele Bârladului și cele de pe stânga Siretului. Caracteristice sunt terasele Bârladului: Tecuci (5-8 m), Cernicari (10-20 m) și Ghidigeni (40-70 m), cea mai extinsă fiind terasa de 10-20 m. Pe Siret au fost identificate două terase: Piscu (7-20 m) și Vameșu (25-35 m). Terasele sunt puțin fragmentate și se evidențiază sub forma unor câmpuri interfluviale întinse ce coboară către văile celor două râuri. Altitudinile scad de la nord (150 m) spre sud (10 m). Geologic, apar la zi nisipuri, argile, pietrișuri, depozite loessoide, argile nisipoase. Pe structura tabulară se dezvoltă o hidrografie consecventă. Câmpiei îi aparține și pintenul piemontan terasat al Cosmeștilor din Deal.

În sudul câmpiei, pe terasele inferioare de pe stânga râului Bârlad, între satele Ivești și Hanu Conachi, se desfășoară pe circa 25 km lungime și 4-5 km lățime, o zonă de nisipuri (cu o suprafață de circa 13 000 ha) în cadrul căreia predomină relieful de dune. Relieful eolian a fost în mare parte aplatizat datorită lucrărilor agricole. Nisipurile de aici, unice în Moldova, au origine aluvionar-eoliană. Dunele sunt dispuse paralel (pe direcția nord-sud) și au înălțimi de 3-7 m. Sunt fixate prin culturi agricole și circa 3 000 ha prin păduri (în 1956 existau circa 1 600 ha cu nisipuri mobile, azi mai existând doar câteva ha). Pădurea este situată la altitudinea de 13-23 m pe psamosoluri (soluri nisipoase) și are 4 km lungime și 2 km lățime maximă. Predomină salcâmul (care a început a fi plantat pe dunele inițial mobile încă din 1922), dar se mai află stejar brumăriu (pe 83 ha) și pin (pe 5 ha). În cuprinsul pădurii se află Rezervația Academiei Române și Aria naturală protejată Dunele de nisip Hanu Conachi, cu elemente floristice si faunistice unicat.

Pentru această câmpie un risc ridicat îl reprezintă posibilitatea producerii inundațiilor, așa cum s-a întâmplat în 2007 la Tecuci, respectiv în 2005 pe latura vestică a câmpiei (ca urmare a creșterii debitului Siretului).

Subcarpații Vrancei – reprezintă subdiviziunea nordică a Subcarpaților Curburii, extinsă între valea Trotușului (la nord), râul Slănic (la sud), Câmpia Râmnicului (la est) și Munții Vrancei (la vest). Spre exterior, contactul cu Câmpia Romană se face printr-un glacis – Glacisul Râmnicului. Se caracterizează prin:

– fundamentul de platformă (nord-dobrogean – vezi fundamentul C. Siretului Inferior) ce cade spre munte în câteva trepte care, la rândul lor, sunt fragmentate de falii transversale, rezultând blocuri ale fundamentului cu poziție verticală diferită;

– suprastructura sedimentară neozoică este formată din gresii, marne, argile, conglomerate și calcare, în strate cutate în mai multe sinclinale și anticlinale cu desfășurare pe direcția N-S; spre contactul cu muntele cutele sunt mai strânse și faliate longitudinal, iar spre exterior sunt mai largi;

– spre interior (spre munte) predomină rocile paleogene și miocene cu o rezistență mai mare la eroziune, rezultând culmi înalte, creste, vârfuri separate de șei prin liniile de falie sau de fâșiile cu roci mai puțin rezistente. La exterior (spre câmpie) predomină rocile pliocene și cuaternare, mai moi și cu o rezistență mai mică la acțiunea agenților externi;

– formațiunile pliocen-cuaternare – „pietrișurile de Cândești” – alcătuiesc la exterior (în partea estică) o structură monoclinală în care uneori stratele au fost redresate la verticală (ca în Măgura Odobești);

– structura geologică a impus existența a două aliniamente de depresiuni – submontane și intracolinare – (vizibile atât în vetrele depresiunilor, cât și la nivelul interfluviilor, unde depresiunile sunt legate prin înșeuări largi), mărginite de două aliniamente de dealuri (interne și externe) – vezi profilul de la pag. următoare. Aceste aliniamente au o orientare paralelă și într-o oarecare concordanță în partea vestică cu principalele sinclinale și anticlinale (cel mai adesea pe sinclinale s-au detașat depresiuni, iar pe anticlinale cea mai mare parte a dealurilor);

– această structură în două fâșii (benzi) paralele generează două zone distincte și din punct de vedere geomorfologic: Subcarpații interni (în interior) și Subcarpații externi (spre exterior). Subcarpații interni sunt alcătuiți din șirul depresiunilor aflate la contactul cu muntele (depresiunile miocene submontane, însă unde nu se va ajunge în aplicația practică), încadrate la est de un șir de dealuri axate pe anticlinale (Dl. Reghiu, Dl. Gârbova), dar și pe sinclinale suspendate (Dl. Răiuț – 960 m). Subcarpații externi sunt formați din al doilea aliniament de depresiuni (fiind situate între două șiruri de dealuri ele au fost numite „depresiuni subcarpatice intracolinare” – Depresiunea Mera) și din dealurile de la contactul cu câmpia (Dl. Deleanu și Măgura Odobești);

– în pleistocenul superior regiunea a suferit intense mișcări de ridicare, ce au determinat înălțimi de peste 700 m (în unele locuri peste 900 m – 996 m în Măgura Odobești). Aceste mișcări continuă și în prezent, dar cu o intensitate mai redusă. Mișcările neotectonice, asociate rocilor argiloase, creează o dinamică mai mare a alunecărilor de teren și un puternic proces de eroziune în adâncime a râurilor. Mișcarea de ridicare neotectonică este dublată de o deplasare a Subcarpaților Curburii spre exterior (spre C. Siretului Inferior), datorită presiunii exercitate de Carpații Curburii;

– faptul că fundamentul aparține unei microplăci care se subduce (microplaca Mării Negre) pe un plan înclinat (de tip Benioff) către vest și nord-vest generează dizlocări de mase subcrustale care facilitează producerea frecventă a cutremurelor, Subcarpații Vrancei reprezentând astfel o puternică arie seismică, unde își au originea cutremurele cele mai importante. Cele mai intense cutremure se produc la intervale de 30-50 de ani, când descărcările de energie depășesc gradul 6 pe scara Richter. Adâcimea focarelor (hipocentrelor) oscilează între 80 și 200 km;

– dominarea unei fragmentări transversale, consecință a subsidenței din Câmpia Siretului Inferior și a înălțărilor recente ale Carpaților.

Profil schematic prin Subcarpații Vrancei, pe interfluviul dintre Valea Putnei (la nord) și Valea Milcovului (la sud) (adaptat, după Relieful României)

Depresiunile subcarpatice miocene (interne). Se delimitează de munte printr-un abrupt de falie. Frecvent sunt bazinete depresionare de contact, create de râurile principale, majoritatea cu obârșii în munți, în sectoarele alcătuite predominant din roci moi. Cea mai întinsă este Depresiunea Vrancei. Se leagă la nord cu Depr. Soveja, iar spre sud cu Depr. Niculele. Vatra lor este la 400-450 m altitudine; pe văi sunt terase pe care s-au axat vetrele principalelor așezări și se întind terenuri de cultură și fânețe. Pe culmile care le separă există șei largi prin care se realiza transhumanța. Acest sector subcarpatic nu este traversat în timpul aplicației practice. Între punctul termins al aplicatiei (com. Andreiașu de Jos) și Depr. Vrancei se interpun dealurile interne Răiuț și Reghiu.

Dealurile interne. Se dezvoltă pe o structură în care cutele sunt faliate longitudinal, iar stratele sunt ridicate uneori până la verticală, motiv din care anticlinalele tipice nu se afirmă în relief. Pe stânga râului Milcov sunt dealurile Răiuț (960 m) și Reghiu (867 m în Vf. Răchitașu), iar pe dreapta se ridică Dl. Gârbova (979 m). Dl. Răiuț separă valea Milcovului de Valea Putnei (situată la nord), pe care se extinde depresiunea Vrancei. Frecvent, dealurile sunt sinclinale suspendate, constituite din roci mai dure. De aceea râul Milcov ocolește Dl. Reghiu pe la sud și apoi pe la estul acestuia, după care, în sudul Dl. Răiuț, își schimbă brusc sensul către E-SE. Exact în dreptul acestei zone, unde versanții sunt formați dintr-o alternanță de roci dure (gresii sarmatice, calcare) și mai moi (argile, marne) eroziunea diferențiată a impus un relief ruiniform, de o mare frumusețe peisagistică, ocrotit în cadrul rezervației Reghiu Scruntaru. Tot duritatea mare a rocilor explică și înălțimea ridicată a acestor dealuri (frecvent peste 900 m). Ele domină prin versanți povârniți cu 100-300 m culoarele depresionare dinspre vest și est, impunându-se ca barieră climatică.

Sunt împădurite (fag-gorun-carpen), cu poieniri antropice, iar așezările se opresc la poalele lor; pe valea Milcovului sunt sate adunate pe terase și risipite pe versanți. Pe aceste dealuri râurile mici, autohtone, au o desfășurare longitudinală, paralelă cu liniile structurale, marcând falia marginală precarpatică ce se interpune între aliniamentul cutat și cel monoclinal. Acest contact este vizibil pe dealul Scaunele, din extremitatea sudică a Gherghelăului, pe care șoseaua îl intersectează între localitățile Valea Sării și Bârsești. Adâncirea râurilor în roci argilo-marnoase a dus la individualizarea unor văi secundare și a unor bazinete de eroziune cu dimensiuni reduse în care se află majoritatea satelor.

Depresiunile subcarpatice intracolinare. Au o dispoziție subsecventă în raport cu structura monoclinală a dealurilor ce le închid la est și care le domină printr-un abrupt de cuestă. Se dezvoltă în aria formațiunilor pliocene monoclinale (marne, argile, gresii) la altitudini de 350-400 m (în vatra depresiunilor) și la 500-600 m (în șeile joase) de la nivelul interfluviilor. Valea Milcovului străbate Depr. Mera, care se leagă spre nord cu Depr. Vidra (pe Putna). În depresiunea Mera sunt vizibile mai multe terase ale râului Milcov, între care cea mai extinsă este terasa de 30-35 m. Depresiunea este mărginită de versanți bine împăduriți și constituie o arie de concentrare a populației, spre deosebire de versanți și culmi lipsite de așezări permanente. Peisajul umanizat reflectă orientarea spre creșterea animalelor și pomicultură (pruni și meri).

Dealurile externe. Sunt formate pe strate monoclinale constituite din „Pietrișuri de Cândești” și fac racordul cu Câmpia Piemontană a Râmnicului. Pe dreapta râului Milcov se ridică Dl. Deleanu (694 m), iar pe stânga se impune Dl. Măgura Odobești (996 m), care are strate foarte înclinate, rezultând o creastă de tip hogback. La est ele sunt mărginite de Glacisul Râmnicului, ce se pierde treptat în câmpia joasă. Măgura Odobești este separată de dealul intern Răiuț prin Valea Milcovelului, care confluează cu Milcovul în Depre. Mera.

Hazarduri în Subcarpații Vrancei

1. Hazarduri endogene. Teritoriul județului Vrancea corespunde celei mai active zone seismice din țara noastră. Frecvența cutremurelor se explică prin existența unui focar de mare adâncime (200 km), izolat, al cărui epicentru se află în coordonatele geografice ale perimetrului cuprins între 45024’ și 46024’ latitudine N și 26012’ și 27024’ longitudine E, pe falia Zăbala – Nămoloasa – Galați. Răspândirea focarelor de cutremure pune în evidenta existenta a două zone: Zona 1 – trunchiul Vrâncioaia-Tulnici-Soveja, unde se produc cutremure la adâncimi între 80-160 km., legat de curbura arcului carpatic; Zona 2 – în regiunea de câmpie între Râmnicul Sarat, Mărășești si Tecuci cu cutremure mai puțin adânci.

Seismele cu epicentru în Vrancea au origine tectonică, fiind provocate de deplasările blocurilor scoarței sau alte părți superioare ale învelișului, în lungul unor falii formate anterior sau în lungul unora foarte adânci. Cutremure devastatoare, cu magnitudinea cuprinsă între 7 si 8 grade pe scara Richter, s-au înregistrat în 8 octombrie 1620, 9 august 1679, 12 iunie 1701, 13 mai 1738, 6 aprilie 1790, 26 octombrie 1802, 1829, 28 ianuarie 1838. În secolul al XX-lea, cele mai semnificative evenimente au avut loc la 25 mai 1925, 10 noiembrie 1940 care, a distrus aproape în întregime orașul Panciu având magnitudinea de 7,4 grade, 4 martie 1977 cu magnitudinea de 7,2 grade, 30 august 1986 cu magnitudinea de 7 grade, 30 si 31 mai 1990 cu magnitudinea de 6,9 respectiv 6,4 grade.

Energia se acumuleaza pe planurile de coliziune dintre microplaca Marii Negre (pe care se suprapune bazinul Milcov) si microplacile Transilvana si Est-europeana. Planul de subductie are o inclinare de pana la 80 grade.

Miscarile neotectonice se manifesta pe cele doua planuri: orizontal si vertical. În plan orizontal, in zona curburii, exista o deplasare pe directie S-SE cu o rata de aproximativ 2,5 mm/an. Pentru dinamica reliefului, mult mai importante sunt miscarile in plan vertical. Rata medie de inaltare a reliefului este de 1,5-2 mm/an, in sectorul mio-pliocen si de 0.5 – 1.0 mm/an, in sectorul cuaternar. in bazinul Milcov, miscarile neotectonice pe structurile faliate favorizeaza deplasarea in mod diferit a compartimentelor si o instabilitate generala la nivelul versantilor. De asemenea, inaltarea generala accentueaza eroziunea in adancime, influentand declansarea si evolutia regresiva a alunecarilor de teren. Prin masuratori GPS, intre 1997 si 2004 au fost determinate miscari de coborare cu rate de -2 – (-4) mm/an la confluenta Milcov – Putna si de inaltare de pana la 2mm/an in spatiul dealurilor subcarpatice. Cele mai apropiate puncte de masurare au fost la Garoafa (- 2.84 mm/an) in campie si Vrancioaia (1.51 mm/an) in dealurile interne.

Miscarile neotectonice si seismele influenteaza evolutia si dinamica actuala a versantilor. Ele declanșează sau intensifică procesele de deplasare în masă (prăbușiri, rostogoliri de roci, alunecări). Ele sunt importante, pe de o parte, prin socul produs si energia eliberata (pot declansa imediat alunecarea), iar pe de alta parte, pentru deranjarea structurii geologice si aparitia de fisuri, falii.

2. Hazarduri geomorfologice. Cercetările de teren relevă că circa 58% din suprafața teritoriului Subcarpaților Vrancei revin deplasărilor în masă ce dețin rolul predominant. Acestora li se adaugă 14% în care modelarea prin ravenare este asociată cu alunecări de teren și curgeri de noroi și 13% suprafața afectată de ravenare însoțită de prăbușiri și rostogoliri.

Deplasările în masă (alunecări, curgeri de noroi, prăbușiri, creep) au o mare răspândire. În cea mai mare parte, alunecările actuale reprezintă recrudescența de amploare mai redusă a alunecărilor vechi, dar sunt și situații în care se declanșează alunecări de mari proporții pe versanții care anterior nu au fost afectați.

Procesele de ravenare cu formațiunile corespunzătoare (rigole, șanțuri, ogașe, ravene, organisme torențiale) aflate în stadii variate de evoluție sunt localizate frecvent pe versanții abrupți, despăduriți, constituiți predominant din roci friabile – nisipuri, pietrișuri, gresii slab cimentate, marne. De cele mai multe ori aceste procese sunt asociate cu alunecările de teren, dezvoltarea lor făcându-se pe bazine hidrografice în strânsă adaptare la structură și litologie. Distribuția spațială și frecvența ridicată a acestor procese caracterizează bazinele micilor văi tributare Milcovului. În aceste bazine, procesele de ravenare au o dezvoltare liniară, favorizată de extinderea suprafețelor structurale, dar și de depozitele loessoide ce acoperă versanții.

3. Hazardurile hidrologice reprezentate prin viituri și inundații se impun prin consecințele negative. Astfel, inundațiile din august 2004 s-au resimțit și în bazinul hidrografic al Milcovului, chiar în lungul râului colector, distrugând case, avariind porțiuni din drumul județean și unele poduri. La această viitură a Milcovului, apa, forțată să curgă doar pe o parte a albiei (din cauza construirii unui pod în amonte, în satul Valea Rea din comuna Mera), a distrus mii de metri patrati din gradinile satenilor din satul Arva (comuna Broșteni).

CLIMA – VALORI CLIMATICE COMPARATIVE ÎNTRE ORAȘELE CÂMPIEI SIRETULUI INFERIOR,

SUBCARPAȚILOR ȘI CARPAȚILOR CURBURII

1. FACTORII GENETICI AI CLIMEI

a. Radiația solară înregistrează variații în funcție de latitudine și altitudine. Prin urmare radiația solară variază foarte putin, valori de 123-127 kcal./cmp în Câmpia Siretului Inferior la Galați și Focșani. De asemenea, valorile radiației solare scad în regiunea subcarpatică la 120-122,5 kcal/cmp și în regiunea carpatică ajungând până la 110kcal./cmp în zona montană.

b. Circulația generală a maselor de aer deasupra țării noastre este influențată de prezența în jurul Europei a unor mase de aer ciclonale (presiune mică) sau anticiclonale (presiune mare); formațiunile cu implicații directe asupra climei și vremii țării noastre sunt: anticiclonul azorelor (persistent) și ciclonul islandez (influențat de cel anterior), ciclonii mediteraneeni(semipersistenți), anticiclonul siberian ce se manifestă doar iarna (septembrie – martie), anticiclonii groenlandezi și scandinavi (generatori de mase de aer foarte rece), anticiclonu nord-african și ciclonul arab (ultimele două aducând praf, secete și ofilirea plantelor în sudul și sud-estul țării)

c. Suprafața subiacentă activă este reprezentată de suprafața terestră cu toate particularitățile ei (relief, vegetație, rețea hidrografică, sol etc.), influențate sau nu de activitățile umane.

Relieful celor trei orașe menționate se află situate în zone de câmpie și luncă având relieful jos, (5 – 55 m în Câmpia Siretului Inferior), plat și neted cu interfluvii și văi largi, dar de la Focșani, traseul parcurge relieful mai înalt (996 m Măgura Odobești), mai accidentat al Subcarpaților Curburii până la poalele Grupei Sudice a Carpaților Orientali (Munții Vrancei – 1785 m Vf. Goru). În acest fel este influențată temperatura aerului care scade cu 6,4°C la 1000 de m, precipitațiile devin mai abundente odată cu creșterea altitudinii. În lungul Văilor Siretului și Someșului se canalizează masele de aer determinând frecvența vânturilor pe direcția de curgere a râului: Vânturi predominante dinspre nord la Galați și Focșani. La coborârea vânturilor de vest pe pantele munților din Carpații Curburii se formează föehnul, ce produce încălzire și uscăciune. De asemenea, în lungul culoarelor de vale și în depresiuni au loc inversiuni termice. Orientarea versanților fată de Soare determină diferențe ale gradului de însorire și a temperaturii pe versanții cu orientare sudică dau nordică, sau valori diferite de precipitații pe versanții cu orientare vestică sau estică. Panta versanților determină cantitatea de energie solară pe care o primesc aceștia. Astfel versanții mai abrupți primesc o cantitate mai mică de energie solară, comparativ cu cei alcătuiți din pante line care primesc o cantitate mai mare de energie solară. Configurația reliefului joacă un rol important în geneza și regimul unor elemente climatice. Formele convexe de relief sunt expuse în permanență vântului, iar formele concave se caracterizează prin umezeală mai mare a aerului, depuneri frecvente de rouă, contraste termice evidente între zi și noapte, vară și iarnă etc.

Vegetația este azonală de luncă dar în estul țării, vegetația caracteristică este de stepă și silvostepă în Județul Galați și de păduri de stejar în nordul Câmpiei Siretului Inferior, la Focșani. În zonele subcarpatice sunt specifice pădurile de stejar și fag și chiar de fag în amestec cu coniferele. Regiunile montane din Carpații Curburii au păduri de conifere. Pădurea are rol de a doua suprafață activă, astfel ea reține peste la 80% din radiația solară pe care o transformă în căldură și 15-20% din precipitații nu ajung pe sol, ci sunt reținute de către coronament și frunze.

Bazinele de apă influențează clima prin proprietățile fizice ale apei: capacitate calorică mare, căldură specifică mare, conductivitate calorică mică. Astfel diferențele de temperatură dintre uscat și apă devin evidente, mai ales între zi și noapte, între vară și iarnă etc.

Stratul de sol, prin culoare și proprietăți, ca și prin modificările aduse de om au capacitatea de a modifica local elementele climatice.

2. TEMPERATURA AERULUI

a. Temperatura medie anuală înregistrează valori de 10,5 – 10, 7°C în orașele din Câmpia Siretului Inferior. Scade pe măsură ce crește altitudinea către Subcarpații Curburii și Subcarpații Getici (8-10°C) și către altitudinile mai mari ale Munților Vrancei din Carpații Curburii (4-8°C).

b. Temperatura medie a lunilor de vară/iarnă.

În luna ianuarie este de -2 …-3°C la Galați, deoarece bate Crivățul care determină o scădere a temperaturii. Valori mai ridicate se înregistrează la Focșani (-1,9°C), unde ajunge Föehnul, ce se formează la coborârea Vânturilor de Vest pe pantele Subcarpaților.

În luna iulie temperatura aerului are valori de 22,5°C la Galați, ușor mai ridicate la Focșani, de 22,6°C, ca urmare a unor ușoare influențe föehnale. De asemenea scad și odată cu altitudinea fiind de 18-21°C în Subcarpații Curburii și Getici și de 10-8°C în Carpații Curburii.

c. Amplitudinea termică medie are valorile cele mai mari la Galați de 25,2°C și scade atât spre nord, fiind de 24,5°C la Focșani, cât și odată cu altitudinea, având valori de 24,5 °C la contactul Subcarpaților cu Câmpia Siretului Inferior, 22°C la contactul Subcarpaților cu Munții și de aprox. 16-18°C pe vârfurile munților.

d. Temperaturi minime și maxime asolute sunt determinate de pătrunderea pe teritoriul României a unor mase de aer foarte reci sau foarte calde și uscate care au fost apoi influențate și de caracteristiclie locale ale factorilor genetici ai climei

– Temperatura minimă absolută a fost de:

Galați = -28,6° C(10.02.1929) Subcarpații Curburii = – 30,6° C (25.01.1942)

Focșani = -33,0° C (25.01.1942) Carpații Curburii = -25,2° C (20.02.1964)

– Temperatura maximă absolută a fost de:

Galați = 39,0° C (08.08.1904, 1954) Subcarpații Curburii = 39,2° C (14.08.1954)

Focșani = 39,5° C (2000) Carpații Curburii = 37,0° C

– Amplitudini absolute:

Galați = 67,6° C Subcarpații Curburii = 69,8° C

Focșani = 67,5° C Carpații Curburii = 62,2° C

3. PRECIPITAȚIILE ATMOSFERICE

a. Variația cantităților medii anuale scade de la vest către est (519,7 mm la Focșani și 444,7 mm la Galați) în Câmpia Siretului Inferior, ca urmare a reducerii cantității de precipitații ale maselor de aer pe măsură ce trec de bariera Munților Carpați și ca urmare a curenților de aer descendenți care se formează în zona orașului Galați (deoarece este situat la confluența a trei ape curgătoare importante: Dunărea cu Siretul și cu Prutul) ce duc la risipirea norilor și scăderea cantităților de precipitații, curenți asociați și cu influența climatică est-europeană secetoasă. Cantitatea de precipitații crește sensibil către regiunea subcarpatică (800-1000 mm) și regiunea montană vecină (1000-1400 mm).

b. Lunile cu cele mai mari cantități de precipitații sunt Iunie-Iulie cu valori de 60-80 mm la câmpie, 60-100 mm în Subcarpați și 100 – 180 mm în zona montană

c. Luna cu cele mai mici cantități de precipitații este Ianuarie cu aproximativ 25 mm în Câmpia Siretului Inferior și 40 -50 mm în Subcarpați, și de aproximativ 50-100 mm în munți.

d. Cele mai mari cantități de precipitații căzute în 24 de ore. Toate regiunile discutate în acest material întră în categoria zonelor în care cad precipitații maxime în 24 de ore. Valorile acestora sunt de:

Galați =126,2 mm 25 August 1977

Focșani = 112,5 mm 25 Octombrie 1944

Subcarpații Curburii = 122 mm 23 Iulie 1926; 200 mm 18 August 1951

Carpații Curburii = 84 mm 20 August 1949

4. VÂNTURILE

a. Vânturile caracteristice regiunilor traversate sunt determinate de particularitățle circulației generale a atmosferei și de pasrticularitățile suprafeței active. Astfel circulația vestică este dominantă în vest și în masivele montane înalte, la peste 1800 m (60-65%), și scade în regiunile montane împădurite, iar văile râurilor impun direcții diametral opuse vânturilor de vest. Dintre vânturile cu caracter local, cele care se simt în zonele discutate sunt: brizele montane între zonele înalte ale muntelui și sectoarele locale de vale; föehnul, vânt catabatic local cald și uscat, format pe pantele de est ale Carpaților Curburii spre Subcarpați în urma traversării munților de către vânturile de vest; crivățul vânt foarte puternic, rece și uscat care se dezvoltă la periferia anticiclonului siberian, având direcția NE-SV. Bate iarna și are uneori o permanență aproape zilnică în partea de est a țării. Acesta determină geruri mari, înghețuri intense, polei, iar uneori viscole puternice, însoțite de viteze mari ale vântului care pot depăși 100-120 km/oră, provocând spulberarea și troienirea zăpezii, înghețul soluluiși degradarea culturilor, ruperea cablurilor aeriene, înzăpezirea arterelor de circulație etc. Suhoveiul esteun vânt specific de la periferia părții de sud și de est a țării în perioada caldă a anului Bate din direcții diferite, dar îndeosebi din est, fiind un vânt fierbinte și uscat, provocând secetă și uneori eroziunea solului și furtuni de praf. În Câmpia Română este cunoscut sub denumirea de sărăcilă, traistă goală sau traistă-n băț.

b. Frecvența medie a vântului pe direcții principale este:

Galați = N (23,8%), SV (15%), NE (12,7%)

Focșani = N (24%), NE (20%), NV (10%)

Subcarpații Curburii = NV (25%), N (15%)

Carpații Curburii = V (60-65%)

c. Viteza medie a vântului scade odată cu altitudinea. Astfel viteza medie a vântului la altitudini de 1800-2000 m este în jur de 6 m/s, pe versanții adăpostiți este în jur de 2-3 m/s, la exteriorul arcului carpatic.

5. FENOMENE METEO ȘI HAZARDURI, RISCURI CLIMATICE. Pot fi de natură termică, pluvială și nivală, eoliană și fenomene orajoase.

a. Hazarduri ale temperaturilor:

Canicula pe timp de vară, determinată de numărul mare de zile de vară și de zile tropicale (30-350C) afectează populația din Câmpia Siretului Inferior, unde au de suferit cei sensibili sau bolnavi cu afecțiuni ale inimii. Valurile de căldură afectează și ales fâșia pericarpatică, câmpia de glacis piemontan: 39,00 C la Râmnicu Sărat.

Geruri mari iarna (în Câmpia Siretului Inferior și la munte) afectează populația vârstnică sau suferindă de afecțiuni ale inimii

Înghețul solului cauzat de temperaturile foarte scăzute din timpul iernii, sau din cauza înghețurilor timpurii de toamnă sau ale celor târzii de primăvară, distruge culturile.

Valurile de căldură afectează mai ales fâșia pericarpatică, câmpia de glacis piemontan: 39,00 C la Râmnicu Sărat.

Valurile de frig pot afecta serios culturile agricole, de pomi fructiferi și de viță de vie, dacă se produc timpuriu toamna sau târziu primăvara, producând pagube serioase în agricultura regiunii, atât în zona de câmpie, cât și în cea deluroasă.

Număr mare de zile cu ceață la munte favorizează producerea de accidente rutiere, provoacă inversiuni termice cu stagnarea aerului rece în zonele joase locuite de populație

b. Hazarduri determinate de precipitații

Uscăciunea (perioada de uscăciune este considerată a fi intervalul de 10 zile consecutive lipsite de precipitații) și seceta (perioada de secetă este considerată a fi intervalul de 15 zile consecutive lipsite de precipitații) sunt două fenomene meteo prezente mai cu seamă în Câmpia Siretului Inferior, acolo unde cantitatea de precipitații este sub 500 mm/mp. Numărul mediu de zile cu secetă este mare în Câmpia Siretului Inferior (17,5 zile la Focșani și 18,5 zile la Galați). Perioadele de secetă sau de uscăciune se mai calculează și în funcție de evapotranspirație, temperatura aerului și cantitatea de precipitații căzută într-un interval de timp. Secetele prea îndelungate asociate cu temperaturi ridicate pe timp de vară, pot duce la incendii care apar instantaneu de la iarba uscată și care se poate ușor extinde asupra pădurilor și asupra zonelor locuite. Seceta este un hazard climatic destul de frecvent în sezonul cald în Subacrpații de Curbură, deci inclusiv ai Vrancei, ca regiune afectată de foehn, în care cantitățile medii multianuale de precipitații însumează 500-750 mm, dar sub 500 mm în regiunile joase periferice, unde se conturează o „insulă” de uscăciune. Media multianuală la Tecuci este de 425 mm.

Inundațiile sunt hazarduri care se produc în situațiile în care cad cantități foarte mari de apă într-un interval de timp foarte scurt, așa cum este cazul valorilor de precipitații amintite mai sus. Aceste precipitații foarte abundente asociate cu despăduririle de pe pantă duc la degradarea terenurilor și la procese geomorfologice de versant de tipul alunecărilor de teren, ravenărilor (pe terenuri slab înclinate), sau instalarea torenților. În funcție de nivelul apelor și viiturilor, inundațiile distrug terenu agricole, locuințe, căi de comunicație și fac victime umane.

riscurile pluviale sunt reprezentate fie de precipitații cu caracter de aversă excepțională, fie de perioade îndelungate cu precipitații abundente, care duc la o supraîmbibare a solului și în final la inundații cu apă meteorică sau prin producerea de viituri pe râuri. Cele mai mari cantități de precipitații căzute în 24 de ore în Subcarpații Vrancei și în bordura Munților Vrancei cu care aceștia intră în contact, s-au înregistrat la Vulcăneasa, 199,5 mm, Vârteșcoiu, 185,0 mm, Urechești, 146,0 mm, în condițiile în care media multianuală la Tulnici (contactul cu Munții Vrancei) este de 650 mm, iar pe vârful Lăcăuți de1018 mm. Deci cantitățile extreme căzute în 24 de ore în localitățile indicate pot reprezenta până la o treime din cantitățile medii multianuale din zona subcarpatică!

Grindina distruge culturile agricole acolo unde se produce cu o frecvență mai mare. Furtunile cu grindină din Carpații și Subcarpații Vrancei se produc în intervalul cald (mai-august), în medie 1,4 zile pe lună, deși pot exista ani fără ca fenomenul să se producă. Totuși, fenomenul prezintă un risc serios, deoarece o singură zi cu grindină poate distruge o serie de culturi precum porumbul, vița de vie pomii fructiferi.

Chiciura dacă se depune într-un strat gros afectează cablurile de telecomunicații și de energie elecrică, rupe ramurile copacilor.

Poleiul reprezintă un hazard deoarece prin stratul de ghață care se formează distruge culturile agricole, și duce la accidente rutiere și pierderi de vieți omenești.

c. Hazarduri determinate de vânturi

Furtuni de praf create de Suhoveiul care pot duce la degradarea terenurilor și a solurilor

Înzăpeziri și troieniri create de crivăț duc la blocarea circulației rutiere și feroviare, izolarea unor localităților și lipsirea populației de serviciile medicale de urgență. Se pate depune un strat consistent de zăpadă, a cărui greutate poate duce la prăbușirea acoperișurilor unor case, dar mai ales la înzăpezirea unor axe de comunicație.

d. Hazarduri determinate de fenomenele meteo

Orajele pot provoca incendii și victime omenești

HIDROGRAFIE

Caracteristicile rețelei hidrografice. Rețeaua hidrografică face parte din bazinul Siretului.

– forma – de tip dendritic, puternic adâncită în structurile strâns cutate în anticlinale și sinclinale, reflectând mișcările de înălțare tectonică a regiunii, dar se datorează și nivelului de bază coborât al Siretului în Câmpia Siretului Inferior.

– orientarea văilor – transversală (perpendiculară pe linia culmilor) evidentă, se datorează aceleiași cauze.

– alimentarea cu apă a râurilor – mixtă, pluvio-nivală, la care se adaugă și alimentarea subterană.

– regimul anual al scurgerii – de tip pericarpatic; prezintă un maxim principal primăvara cca. 40 % din volumul anual al scurgerii și unul secundar vara (cca. 25%). Apele mici de iarnă reprezintă cca. 18% din scurgerea anuală. Scurgerea minimă se înregistrează toamna, 15-16% din volumul anual. Iarna pot apare, în urma încălzirilor datorate circulației foehnale, viituri scurte, iar vara, în urma ploilor torențiale. Apele mari de primăvară se explică prin suprapunerea începutului sezonului ploios cu topirea zăpezilor, care poate fi accelerată de vânturile regionale de tip foehn.

– bilanțul hidric este variabil, iar pe câmpia de glacis deficitar, din cauza aportului redus de precipitații din sezonul cald și uscat (în special la sfârșitul verii și începutul toamnei), când se înregistrează și valori mari ale evapotranspirației.

– riscurile hidrologice sunt reprezentate de viituri și inundații. În ultimii ani, îndeosebi în 2004 și 2006, inundațiile produse în bazinele hidrografice ale Putnei și Milcovului au afectat localități și drumuri județene, distrugând și unele case.

– litologia pe fliș cretacic și paleogen (gresii, marno-argile) favorizează eroziunea fluviatilă intensă, de aici și turbiditatea mare (10-25 tone/ha pe an) a acestor râuri (aluviuni în suspensie).

– densitatea medie – cuprinsă între 0,1 și 0,9 km/km2.

Caracterizarea principalelor râuri care străbat județele Galați și Vrancea pe traseul aplicației

Siretul, afluentul stâng al Dunării la sud de Galați, are cel mai mare bazin hidrografic dintre râurile din țară. Acesta ocupă ocupă 18,8 % din suprafața României și cel mai mare debit dintre râurile interioare (de 222 mc/s). Izvorăște din Carpații Păduroși (Ucraina), de sub vf. Lungu, de la 1238 m altitudine, intră în România în amonte de orașul Siret și după ce străbate Podișul Sucevei, delimitează Subcarpații Moldovei la vest de Podișul Central Moldovenesc și Colinele Tutovei la est, intră în Câmpia Română (Câmpia Siretului Inferior) la Cosmești, unde are un curs leneș, foarte meandrat și o luncă foarte largă, inundabilă în cadrul căreia au loc numeroase despletiri ale apelor. Curge pe la marginea de est a județului Vrancea pe o distanță de 110 km, formând în cea mai mare parte limita cu județul Galați. Din cauza subsidenței din Câmpia Siretului Inferior, majoritatea afluenților de pe dreapta ai Siretului au o direcție generală de curgere NV-SE (cu excepția râurilor din sud – Râmna și Râmnic- care au direcție SV-NE), înregistrându-se o adevărată „piață” de adunare a apelor. În afara cursurilor inferioare ale râurilor Trotuș și Râmnic care izvorăsc din afara limitelor județului Vrancea, dar se varsă în Siret pe teritoriu vrâncean, toate celelalte râuri afluente ale Siretului în spațiul vrâncean își au obârșia pe teritoriul județului. Între aceste râuri cel mai important este Putna care drenează median județul pe direcție NV-SE, colectând numeroși afluenți. Bazinul lui este asimetric, având o dezvoltare mai mare pe partea dreaptă, de unde își strânge numeroși afluenți carpatici, printre care în zona străbătută de noi în aplicație se numără Putna la Lungoci cu afluentul său de pe dreapta, Milcov. Pe stânga primește Bârladul la sud-vest de Liești, Bârlădelul la sud de Șerbești și câțiva mai mici: Rusca, Mălina și Cătușa (ultimii 2 se varsă în limanurile omonime).

Bârladul este cel mai important afluent de pe stânga al Siretului și deși este afluentul cu lungimea și suprafața bazinului hidrografic cea mai mare dintre toți afluenții Siretului, debitul lui este mai mic decât al celorlalți afluenți carpatici atingând la vărsare 7 mc/s, deoarece este un râu tipic de silvostepă cu scurgere redusă. El produce frecvent inundații din cauza pantei mici, a regimului torențial și colmatării foarte avansate a albiei sale. La sud de Tecuci, aval de Malu Alb, lunca este inundată aproape în întregime, inundațiile fiind amplificate de nivelul apelor freatice, foarte apropiat de suprafață, ca și de fenomenul de remuu, determinat de creșterea nivelului apelor Siretului, fenomen care se observă amonte până aproape de Umbrărești.

Putna, afluent de pe partea dreaptă al Siretului, izvorăște de pe pantele nordice ale Masivului Goru, de la altitudinea de 1750 m, străbate zona montană de la SV la NE, unde valea este îngustă cu numeroase repezișuri, apoi traversează Subcarpații Curburii pe direcție generală V-E. O dată cu intrarea în câmpia de divagare, pe teritoriul comunei Garoafa, Putna meandrează puternic, iar în timpul verii seacă pe unele porțiuni din acest ultim sector, din cauza evaporației intense și a infiltrațiilor în orizonturile de pietrișuri din zona de confluență. Vom urmări în aplicație Valea Putnei de la Lungoci unde este confluența cu Siretul, în amonte până în dreptul comunei Răstoaca, unde se află confluența cu Milcovul. Afluenții principali: Lepșa, Tișița, Coza ( în zona montană), Zăbala (în zona subcarpatică), Milcov, Râmna (în câmpie).

Milcovul, pe a cărei vale ne deplasăm pe traseul aplicației începând de la Focșani, este afluentul Putnei de pe dreapta, în C. Siretului Inferior. Izvorăște din SV Subcarpaților Vrancei, de la 720 m altitudine. Curge mai întâi pe direcție S-N printr-o vale longitudinală, despărțind Dealul Tojanu de culmea Gurbăneasa, apoi ocolește pe la sud și est Dealul Reghiu (867 m alt.), iar pe teritoriul comunei Reghiu își schimbă brusc direcția către E-SE, străbătând transversal zona subcarpatică. În arealul satului Șindrilari, străpunge o zonă de gresie, formând cheile de la Scruntaru, iar apoi intră în depresiunea intracolinară Mera. Părăsește zona subcarpatică prin poarta Arvei, dintre Măgura Odobești din N și Dealul Deleanu din S. Apoi trece prin orașul Odobești, cunoscut centru viticol, respectiv pe la sud de Focșani. După parasirea zonei piemonturilor înalte, conul său se uneste cu cel al Putnei, în zona lor de interferență aflându-se orasul Focsani. Din cauza infiltrațiilor puternice de pe cursul inferior, Milcovul seacă în timpul verilor secetoase, debitul său ajungând abia la 1,04 m3/s în zona de vărsare. Milcovul dreneaza, de asemenea, ape puternic clorurate din zona subcarpatica.

In depresiunea Mera primeste ca afluenti din stanga: Reghiul, Milcovelul, Arva, Mera, iar din dreapta – pârâul Groza. Curgând pe la poalele Dealului Deleanu, Milcovul devine colectorul ai multor organisme torențiale.

Până la Unirea Principatelor Române (24.ian.1859) Milcovul a format hotarul dintre Moldova și Țara Românească.

Raul Milcov prezinta o torentialitate ridicata, indicata de raportul dintre debitul maxim cu asigurarea 1% si debitul mediu. Scurgerea maxima poate atinge 80-90% din scurgerea medie multianuala si poate sa depaseasca aceasta valoare de 1,5-4,0 ori in regiunea de dealuri, in cazul celor mai abundente ploi, cand se formeaza viituri compuse din mai multe varfuri (I. Ujvari, 1972). O contributie importanta o au scurgerile directe de pe versanti si viiturile torentiale ale vailor ce debuseaza in albia principala, a caror geneza se explica prin procentul redus de padure. Astfel de terenuri au soluri cu capacitate redusa de inmagazinare a apei, fiind astfel sporit coeficientul de scurgere.

Procentajul scurgerii medii lunare și sezoniere în bazinele râurilor din sistemul Siretului; Ialomiței și Argeșului (1950-1967)

După I. Ujvari, Geografia apelor României, Ed. Științifică, București 1972

ÎNVELIȘUL BIOPEDOGEOGRAFIC AL JUDEȚULUI VRANCEA

Factorii care influențează învelișul biopedogeografic al jud. Vrancea

Așezarea geografică, la nord de paralela de 45◦ lat N, în zona de curbură a Carpaților

Relieful cu înalțimi cuprinse între 20m și 1785m, cu numeroase depresiuni și văi largi și cu versanți înclinați și expuși variat.

Clima, cu temperaturi medii lunare cuprinse între -10°C și 24°C, puternic influențată de masele de aer continentale din est, dar și de vânturile cu caracter foehnal.

Activitățile umane au determinat modificări intense ale învelișului biopedogeografic, manifestate prin reducerea substanțială mai ales a suprafețelor ocupate de stepă și silvostepă dar și a celor ocupate de pădurea de gorun și fag, pentru extinderea suprafețelor agricole și a celor construite. În ultimii ani, s-a dezvoltat o vegetație secundară pe unele terenuri care nu au mai fost folosite în agricultură

Hidrografia determină diferențieri la nivelul luncilor, a câmpiilor de subsidență și la nivelul bazinelor depresionare datorită unui nivel freatic mai apropiat de suprafață

VEGETAȚIA zonală

Zona de stepa si silvostepa este întâlnită în câmpii. Este formată din specii ierboase, rezistente la secetă (pirul, colilia, păiuș, negară, pelinul, cicoarea, ciulinul, etc.), dar și arbuști (porumbar, vișin de stepă și măceș) si pâlcuri de păduri, formate din specii de stejar brumariu si pufos în amestec cu arțar tătăresc etc. Vegetatia de stepa si silvostepa este inlocuita in mare parte de culturile agricole de pe cuprinsul campiei.

Zona padurii de foioase, intre 300 si 900m, constituita din fagete, gorunete si fageto-gorunete. Din cauza unor defrisari masive, in ariile depresionare s-au extins pajistile secundare alcatuite predominant din paius si iarba campului.

Etajul padurii de amestec cu fag, molid si brad, pe pantele muntoase, intre 900 si 1200-1400 m.

Etajul pădurii de molid până la 1700m.

Zona subalpina la peste 170 0m, cu tufărișuri de ienupăr, jnepeni și afin, în alternanță cu pajiști secundare formate din păiuș roșu și țepoșică.

Vegetația azonală

a. Vegetația de luncă se desfășoară de-a lungul văilor Siretului, Milcovului si Putnei. Prezintă specii de arbori iubitori de apă precum aninul, salcia, plopul, răchita, uneori grupate în păduri de tip zăvoaie. Pe unele areale, luncile sunt folosite pentru pășunat sau pentru diverse culturi.

FAUNA. Poziția geografică, particularitățile reliefului și compoziția învelișului vegetal și-au pus amprenta și asupra compoziției și răspândirii faunei. Vrancea deține un important fond cinegetic renumit în țară și peste hotarele.

Fauna stepei și silvostepei este formată din iepure, popândău, șoarece, dihor, vulpe, ciori, fazani, stăncuțe si, mai rar, dropia, ocrotită prin lege.

In zona montană se întâlnește cerbul, care uneori coboară până în zona depresionară.

Ursul apare în aceleași zone montane, dar cu precădere în Zboina Neagră (zona Soveja). Aria lui de răspândire se întinde până în Măgura Odobești. Căprioara trăiește pe un spațiu foarte întins din zona montană până în cea de silvostepă, la fel și pisica sălbatică. Intre mamifere mai pot fi citate următoarele specii: mistrețul, jderul, veverița, nevăstuica, iar în zona de dealuri și câmpie iepurele și ariciul.

SOLURILE

1. În zona de munte se întâlnesc podzoluri humico-feriiluviale, soluri brune, soluri argilo-humice, soluri brune acide de pajiște și aluvionare în luncile râurilor. Fertilitatea acestor soluri este foarte scăzută deoarece materia organică nu se poate transforma în humus din cauza umidității ridicate și a temperaturii foarte scăzute.

2. În Subcarpați distribuția solurilor este foarte mozaicată datorită marii varietăți petrografice, înclinării și expunerii versanților. Predomină solurile zonale, cum ar fi solurile brune și cele brune podzolice (in depresiuni), dar există și soluri azonale precum: soluri gleice și pseudogleice formate în regiuni cu umiditate mare și soluri aluviale în lunci.

3. În câmpii domină cernoziomurile, în lunci, soluri aluviale cu fertilitate mare iar în unele bazinete se gasesc soluri afectate de procese de sărăturare.

REZERVATII NATURALE PE TRASEUL STRĂBĂTUT

1. Rezervatia de dune de nisip Hanu Conachi (jud. Galati). Ocupă o suprafata de 199,3 ha, fixate cu plantatii de salcam si cu o flora arenicola in care predomina salcia taratoare. In aceasta rezervatie traiesc soparla de nisip (care atinge in Romania limita vestica a arealului sau mondial, ocrotitata de lege) si sarpele de nisip (element termofil aflat aici la limita nordica a arealului, ocrotit de lege).

2. Aria protejată Lunca Siretului – suprafața 388,4 ha. Este constituită pentru ocrotirea păsărilor migratoare sau sedentare. Cuprinde trupurile de pădure Dumbravița și Pădurea Neagră, situate în apropierea localităților Răstoaca și Rădulești, locuri în care, datorită faptului că Valea Siretului se înscrie pe una dintre cele mai importante rute de migrație a păsărilor, se adăpostesc numeroase specii de păsări ocrotite pe plan național și international.

3. Aria protejată Padurea Cenaru este situata in zona varfurilor Cenaru (898m), Garbova (879m), pe un sector al versantului drept al Paraului Milcov, in vecinatatea localitatii Andreiasu de Jos. Aria protejata se remarca prin asociatii fitogeografice deosebite (prezenta a peste 370 de specii de plante de diferite), detasandu-se prin existenta a 741 exemplare de tisa (Taxus baccata), element atlantic central european, monument al naturii. Exista exemplare care inregisreaza pana la 18m inaltime, si varste pana la 200 ani.

4. Aria protejată Reghiu-Scruntar – arie protejată de tip mixt (geologică, paleontologică, botanică, de peisaj) cu o suprafață totală de 95,7 ha. Rezervația naturală Reghiu Scruntar se suprapune sitului Natura 2000 cu acelasi nume. Cuprinde două sectoare dispuse pe dreapta și pe stânga pârâului Milcov, in zona localitatilor Reghiu si Șindrilari, situate în amonte de confluența dintre Milcov și Milcovel, acolo unde valea Milcovului se îngustează pe o lungime de circa 6 km, râul adâncindu-se în rocile mai dure ale dealurilor interne. Rezervația se suprapune sectoarelor de vale longitudinală si respectiv transversală a Milcovului, săpate in strate alternante de gresii, argile, marne si calcare (roci cu durități diferite), cutate și redresate la verticală. Ca urmare a eroziunii diferențiale, a luat naștere un relief ruiniform extrem de spectaculos. Importanță deosebită au resturile fosilelor de nevertebrate (melci, scoici, corali și alge) de vârstă miocenă și de mamifere de vârsta sarmato-pliocenă (mastodonți, cai, rinoceri, porci mistreți, cămile, gazele și balene) care oferă informații asupra condițiilor paleoecologice în care a evoluat ținutul: zona marină litorală și terestră de climă caldă.

În componența versanților intră strate groase de gresii compacte și dure care alternează cu strate mai subțiri de gresie, marne sau gresii argiloase. Versanții sunt abrupți, apropae verticali. Mișcările tectonice au adus aceste strate în poziție aproape verticală. De-a lungul timpului, Milcovul și afluneții săi s-au adâncit în aceste formațiuni, profilul văilor remarcându-se prin îngustime, iar albiile prin praguri care creează repezișuri. Șiroirea și spălarea în suprafață, care au acționat asupra versanților, au întâmpinat rezistențe diferite din partea rocilor ce-I compuneau. Ca urmare, în timp, stratele mai dure au rămas în peisajul regiunii sub forma unor pereți abrupți ale căror capete superioare au fost transformate adesea în alineamente de vârfuri conice. Pe de altă parte, prin îndepărtarea stratelor mai puțin rezistente, s-au creat jgheaburi adânci. A rezultat deci un relief ruiniform de proporții, care, privit de la distanță, dă imaginea unor ziduri de cetate sau de ziduri ciclopice.

Deși primii germeni ai unui astfel de relief apar din marginea satului Șindrilari (al com. Reghiu), totuși zona cu cele mai ample forme se desfășoară începând de la confluența Milcovului cu pârâul Reghiu, spre sud, pe circa 2 km, până la punctul numit “Poarta Dracului”.

În zona de confluență există 2 sectoare mai deosebite, care pot fi observate în imaginile de mai jos.

1. Martor de eroziune între râul Milcov și despicătura din sud, prin care trece șoseaua. Este o culme secundară, îngustă, prinsă în meandrul larg pe care-l dezvoltă Milcovul. În lungul ei apar cinci alineamente de gresii groase de până 2 m, separate de altele ceva mai subțiri formate din marne și argile. Cea mai complexă imagine este oferită de latura de sud a martorului. Aici apare cel mai frumos relief de jgheaburi și creste.

2. Malul drept al Milcovului, în aval și amonte de martorul descris mai sus, pe circa 500 m, porțiune în care râul traversează cea mai mare parte din fâșia depozitelor sarmațiene. Ca urmare, în peisaj se distinge o suită de creste cu versanți abrupți, alcătuiți din gresii și văi înguste, văiugi sau simple șanțuri de șiroire adâncite în rocile mai moi. Peisajul este completat de vegetația bogată instalată pe depozitele de pantă.

3. În amonte, albia Milcovului are o direcție aproape paralelă cu stratele sarmațiene și, ca rezultat, în fizionomia ei se impun pereții abrupți de pe versantul drept, mai ales când acesta este alcătuit din gresii.

Ultimul sector al rezervației – Poarta Dracilor – se găsește în satul Valea Milcovului, la confluența cu Pârâul Crețului. Aici relieful ruiniform complex a fost creat prin acțiunea conjugată a mai multor procese. Mai întâi, eroziunea laterală exercitată în malul concav al Milcovului a dus la intersectarea mai multor aliniamente de strate groase de gresii. În al doilea rând, a intervenit șiroirea, care a erodat adânc în faciesurile friabile, formând jgheaburi adânci de câțiva metri și lungi de peste 30 m. Se adaugă și eroziunea torențială creată de pârâul Crețu, care și-a săpat o vale îngustă, cu versanți abrupți, cu numeroase rupturi de pantă în profilul longitudinal. Impresionează în peisaj goliciunea pereților de gresii, mărimea jgheaburilor, micile cascade de pe pârâu și vegetația săracă, reprezentată prin cătină, jugastru, mojdren și sânger.

În cocluzie, in conditiile alternantei de strate cu alcatuiri si duritati diferite, a cutarii si a ridicarii la verticala a stratelor, a puternicelor procese tectonice care au generat falia Cașin-Bisoca, precum si a violentelor cutremure de pamant – elemente cu rol in declansarea si desfasurarea proceselor geomorfologice determinante ale unor forme de microrelief – in acest spatiu a apărut un peisaj de o deosebita valoare estetica si stiintifică.

5. Rezervația “Focul Viu” de la Andreiașu De Jos – rezervație geologică. Este prima rezervație declarată în județul Vrancea, în 1967. Deși inițial avea o suprafață de doar 12 ha, aria sa a fost extinsă în timp, scopul fiind includerea în arealul ocrotit și a tuturor pâlcurilor de padure plantată pe versantul drept al vaii Milcovului, cu rol de protectie a solului impotriva eroziunilor de suprafata si de stabilizare impotriva alunecarilor de teren.

Se află pe versantul drept al văii Milcovului, la 430 m altitudine, pe clina nordică a Dealului Titila (845 m), până la albia râului. În regiunea Andreiașu de Jos, Milcovul și-a tăiat o vale adâncă în formațiuni miocene, alcătuite din gresii în blocuri groase, marne, argile și intercalații de gipsuri, puternic faliate. Tectonica intensă din regiune generează frecvente cutremure, care fac ca planurile de faliere să fie active, să apară noi aliniamente de crăpături, ceea ce dă posibilitatea eliminării unei părți din gazul metan și alte gaze aflate la adâncime. Rezervația se suprapune unei surse naturale de hidrocarburi gazoase cu aprindere spontană. Acest areal este apreciat de specialiști ca fiind cel mai extins câmp cu “focuri vii” din țară, atât ca suprafață (400 m2), cât și ca debit de metan (50t/an).

În poiana rezervației porțiunile cu vegetație ierboasă alternează cu petice gălbui-cafenii date de nisipuri și argilă, multe constituind vechi sau actuale puncte de ivire sau de ardere a gazelor. Perimetrul în care apar flăcările este înconjurat de un zid de piatră circular, iar în partea de E-SE se află o pădure de conifere și mai multe tufe de ienupăr. Se observă câteva focare din care țâșnesc flăcări cu înălțimi de până la 0,5 m; în perioadele foarte active ajung însă la 1 m, iar la cele mai mici de abia pâlpâie. Alături de acestea se văd și sectoare în care gazele amestecate cu apă bolborosesc, de la care pornesc mici șuvițe de noroi. Crăpăturile au la suprafață deschideri de până la 5 cm, care se îngustează către periferia focarului. În unele situații, mai ales la ploi și când presiunea este mică, unele focare se sting, dar emanația de gaze persistă. De asemenea, înmuierea materialelor favorizează umplerea parțială sau totală a unor crăpături, gazele folosind alte trasee, situație care duce la dispariția unor focare și apariția altora și de aici fenomenul de “migrare” a focului viu.

Prezența acestor vetre face ca local temperatura aerului să fie mult mai ridicată, zăpada să nu se aștearnă, iar tufișurile și ierburile din imediata vecinătate să se mențină verzi până la începutul iernii. În afara platoului propriu-zis, în limitele rezervației, de cca 12 000 m2, intră și o fâșie de protecție, în care se include poienițele cu tufișuri de ienupăr.

În aria protejată, relieful este fragmentat de numeroase pâraie și organisme torențiale și afectat de degradare prin eroziuni si alunecari de teren care se manifesta cu precadere pe suprafetele despadurite in trecut; aceste fenomene se manifesta si in prezent ca, de exemplu, in imediata vecinatate a “Focului Viu”, in trepte de inaltimea de 10 – 30 cm si lungimi de 10 – 20 m.

Desi in anii 1992-1994 in perimetrul acestei arii protejate s-au realizat amenajari care aveau ca scop sustinerea anuala a unui festival folcloric/traditional intitulat sugestiv ”Sarbatoarea Focului Viu”, acestea au fost in totalitate distruse de intemperii si mai ales de alunecarile devastatoare de teren din luna iulie a anului 2005. In prezent infrastructura de vizitare este in curs de reconstructie, iar pentru desfasurarea in conditii optime a festivalului folcloric anual, Primaria din Andreiasu a depus o cerere de finantare pentru amenajarea unei scene in aer liber.

DEGRADAREA TERENURILOR reprezinta rezultatul interactiunilor dintre factorii care dau individualitatea suprafetei teritoriului (roca, relieful, solul si invelisul vegetal) si factorii care actioneaza in sensul degradarii si torentializarii ei (climatul, in special precipitatiile atmosferice si activitatea umana nerationala). Agentii morfogenetici, in stransa legatura cu factorii specifici de natura geologica, au generat in zona Vrancei o mare varietate de procese si forme de degradare a terenurilor. O multitudine de procese geomorfologice actuale, de albie si versant sunt caracteristice cu deosebire zonei subcarpatice. Eroziunea (in suprafata si in adancime), pe de o parte si deplasarile de teren, pe de alta parte, dau nota dominanta specifica, in raport cu alcatuirea litologica a terenului. Caracteristica principala a terenurilor degradate din teritoriul analizat constă în predominarea eroziunii foarte puternice si excesive, precum si a eroziunii in adancime pe substrate litologice formate din marne sau alternante de marne si gresii, uneori strabatute de puternice filoane de gips. Pe sute de hectare inainte de efectuarea lucrarilor de ameliorare a acestor terenuri, marna aparea la suprafata dand un aspect ruiniform. Foarte frecvente au fost surparile, alunecarile si curgerile plastice. Alunecarile au fost si sunt in general profunde cu framantarea puternica a terenului.

FAVORABILITATEA CADRULUI NATURAL AL REGIUNILOR PENTRU LOCUIRE, CĂI DE COMUNICAȚII, ACTIVITĂȚI ECONOMICE

Densitatea populației. Câmpia Siretului Inferior și Subcarpații Curburii au densități apropiate de valorile densității medii din țara noastră, adică între 50-150 loc./kmp, deoarece sunt sate mari și foarte mari, din categoria satelor cu structură adunată sau lineară în lungul luncii, cu funcții legumicole, cerealiere, viticole, pomicole. Regiunile urbane au densități mai mari ca urmare a capacității acestora de polarizare a populației și a forței de muncă în general. Doar regiunea montană are densități mai mici decât media țării, ca urmare a reliefului mai accidentat, condițiilor climatice mai vitrege, cu sate de tip risipit, în care populația și-a adaptat construcția locuințelor la tipul de climă cu precipitații mai abundente (casele sunt prevăzute cu acoperișuri foarte înclinate pentru a favoriza scurgerea apei) și cu temperaturi scăzute (dovada făcând-o stivele de lemne tăiate pentru a încălzi în casă, casele sunt construite din materiale termoizolatoare – lemn) sau cu sate-drum în depresiuni și de-a lungul râurilor.

Fertilitatea solurilor este valorificată prin culturi agricole diverse, iar în acest scop, pădurea și stepa au fost îndepărtate în mare măsură pentru a extinde suprafața agricolă a regiunii.

Sistemele de irigații construite în Câmpia Siretului Inferior combat seceta și favorizează cultura unor plante diverse specifice climatului temperat

Căile de comunicație au fost construite în lungul arterelor hidrografice care traversează regiunea (Culoarul Siretului).

POPULATIE

Evoluția populației/numărului de locuitori – judetul Vrancea

Evoluția numărului de locuitori în Municipiul Focșani

Bilantul natural al populatiei

3. Bilantul total al populatiei

A. Miscarea naturala a populatiei in 2012

B. Miscarea migratorie a populatiei (2008)

C. Rata de fertilitate (2008) / promile

D. Speranta de viata la nastere (2006 – 2008)

4. Densitatea populatiei

Suprafața judetului Vrancea: 4857 km2

5. Evolutia populatiei judetului Vrancea pe medii si sexe

Structura populatiei

Pe grupe de varsta (2009)

1 – tineri; 2 – adulti; 3 – varstnici

Pe medii (2009)

1 – rural; 2 – urban

Pe sexe

1 – masculin; 2 – feminin

Structura pe sectoare de activitate

e. Structura pe sectoare de activitate

f. structura pe nationalitati (1992)

Alte aspecte demografice

Durata medie a vieții, pe sexe

Populația, pe grupe de vârstă, la 1 iulie (număr persoane)

AȘEZĂRI

Localități situate pe traseu

Hanu Conachi – comună din județul Galați situată în Câmpia Siretului Inferior, alcătuită din 4 sate. Ocupațiile de bază sunt cele agricole, respectiv – viticultura, pomicultura și ferma de creștere a ovinelor. Cunoscută pentru rezervația cu dune de nisip fixată prin plantații de salcâm (199,3 ha) și cu o floră arenicolă în care predomină salcia târâtoare, cu o faună bogată, cu specii aflate la limita arealului – șopârla de nisip (limita vesică a arealului) și șarpele de nisip (limita nordică).

Nănești – comună în jud. Vrancea situată în partea de NNV a Câmpiei Siretului Inferior, inundata în iperioada 13-15 iulie 2005 de către apele Siretului, în urma deversării unei imense cantități de apă din lacul Călimănești.

Focșani – municipiu situat în partea de sud-est a țării, la 55 m altitudine, cu o suprafață de 11,9 km2, rezultând o densitate de peste 8300 loc./km2. Este atestat documentar din 1482, când mai multe localități se unesc și formează târgul Focșanilor (familia Focșa deținea deținea numeroase proprietăți în sec XV. A fost afectat de incendii, invazia a numeroase cete de tâlhari sau tătari, de cutremure, războaiele ruso-turce, de epidemii, inclusiv de ciumă. În 1862 Al. I. Cuza, printru-un decret consfințește unificarea oficială într-o singură localitate numită Focșani (Munteni și Moldoveni, despărțite de o linie de demarcație dată de râul Milcov). În organizarea teritorială a orașului se pot observa – centrul vechi, cu un plan radiar concentric, unde apar și principalele monumente și instituții, apoi cartiere rezidențiale mai noi (blocuri) sau mai vechi (case, vile), cu un plan rectangular, iar izolat apare și tipul polinuclear. Zona industrială ocupă o poziție sudică, sud-vestică, în legătură cu direcția generală a vântului. Tot în același loc este situată și groapa de gunoi a orașului, curenții de aer favorizând eliminarea noxelor și mirosurilor.

Odobești – oraș situat în partea de nord-est a județului Vrancea, la o altitudine de 195 m, pe stânga râului Milcov, în apropierea Măgurii Odobești (12 km SE de acesta) si a Dealului Deleanu (8 km NE de acesta), la 10 km nord-vest de Focșani. Este așezat pe glasisul Odobești, la ieșirea Milcovului din spațiul subcarpatic, la contactul zonei subcarpatice cu Câmpia Română. Se află în mijlocul Podgoriei Odobești, una din cele mai mari și vechi podgorii din România. Veche așezare, mai întâi rurală, apoi devenită din prima jumătate a secolului al XIX-lea centru urban, viticol și comercial, Odobeștiul este cunoscut ca "orașul dintre vii", "orașul viilor domnești", datorită "Beciului domnesc" rămas unic în România, sau orașul de la poalele Dealului Șarba.

Podgoria Odobesti este una din cele mai mari si cele mai vechi din Romania si este renumita pentru vinurile sale de masa, produse din soiuri de struguri specifici romanesti, cum ar fi: Galbena de Odobesti, Plăvaie si Feteasca Regala. Cu o suprafata de aproximativ 7000 ha, este cea mai veche podgorie din tara noastra, fiind considerata ca o podgorie dacica. Profilată pe producerea de vinuri si in mod deosebit a celor albe, in podgoria Odobesti se cultiva o mare varietate de soiuri. Dintre cele de origine locala existente inca in cultura se mentioneaza Galbena de Odobesti, iar pe suprafete mai restranse soiurile Plăvaie si Mustoasa. Dintre soiurile romanesti mai sunt intalnite Feteasca alba, Feteasca regala si Sarba, iar din cele straine se cultiva pe suprafete relativ mari Aligote, Riesling italian si Muscat Ottonel. Grupa soiurilor de struguri negri este reprezentata de Băbească neagră si Pinot noir.

Unitatea de relief pe care este așezată Podgoria Odobești o formează glacisul subcarpatic (numit aici Glacisul sau Piemontul Odobești) și reprezintă un plan cu înclinări ce nu depășesc 25°, care face trecerea dintre regiunea dealurilor spre ea a câmpiei. Aceasta treapta initiala a fost fragmentata de vai paralele, orientate aproximativ V-E, rezultand un relief valurat, colinar, care caracterizeaza ansamblul geomorfologic al acestei regiuni. Litologia podgoriei se caracterizeaza prin prezenta sedimentelor de solidificare, cu textura lutoasa si luto-argiloasa. Ele au evoluat, pe piemonturi si glacisuri, din depozite de loess si depozite loessoide pleistocene, iar la contactul dintre glacisuri si campie, din depozite holocene, alcatuite din loess si aluviuni. Apele curgatoare si cele de adancime creeaza unele probleme podgoriei Odobesti, mai ales sub aspect cantitativ. Reteaua hidrografica de suprafata, cu o densitate medie de 0.3-0.5 km/km2, apartine bazinului hidrografic al Siretului. Alimentarea retelei este in principal pluvionivala, cea subterana participand doar cu 10-15% la potentialul hidric al podgoriei. Apele freatice se gasesc, cu mici exceptii, la adancimi mai mari de 5-8 m si sunt accesibile sub aspectul mineralizarii si al duritatii. Alimentarea este aproape exclusiv din precipitatii. Principalele soluri sunt cernoziomurile argiloiluviale, solurile cenusii, solurile brune luvice, solurile aluviale si protosolurile aluviale, fiind cele mai fertile din regiunea viticola a Dealurilor Moldovei. Climatul este de tip temperat-continental, cu nuante excesive, datorita prezentei indelungate a maselor de aer est-europene. Favorabilitatea pentru culturile de viță-de-vie este dată de vânturile cu caracter de foehn.

Istoric – fost episcopat (sec XIII), distrus de mai multe ori de invazia tătarilor, transformat în cetate în sec XV, ca adevărat avanpost al Moldovei, în timpul lui Stefan cel Mare; din sec. XV se dezvoltă ca centru viticol, mai târziu centru comercial viticol; distrugerile orașului, datorită poziției geografice, au continuat și în perioadele următoare fiind afectat de turci, sau în perioadele celor două războaie mondiale; la acestea se adaugă și distrugerile provocate de cutremure (1802, 1912, 1940, 1977).

Populația – aproximativ 8000 locuitori, un ușor regres după 1990 (depopularea orașelor mici), cu o usoară feminizare (4200 femei și 4000 barbați), majoritar românească, de religie ortodoxă; se adaugă populație de etnie rromă.

Economia – centru viticol și de vinificație, cramă, nod rutier și feroviar (din 1893), fabrici de materiale ceramice, confecții, mobilă și butoaie de băuturi alcoolice, morarit si panificatie, statie de preindustrializare a plantelor medicinale, fermă de creștere a bovinelor și ovinelor în satul Unirea, ce aparține orașului. Statiune de cercetare si productie vini-viticola. Cele mai multe obiective industriale sunt dezafectate sau functioneaza partial. Linia ferata dintre Odobești și Focșani nu mai servește transportului de pasageri. Gara Odobești, azi pustie, urmează a fi amenajată ca muzeu al căilor ferate. Transportul între cele doua localități este asigurat de linii de autobuz.

Obiective turistice: Cetățuia pe Dealul Șarba – presupuse de către unii a fi ruinele cetății Crăciuna (la 4 km V de oraș); Beciul domnesc – vechi probabil din secolul al XV-lea, de pe vremea lui Ștefan cel Mare, și reamenajat de Mihai Sturza în 1834; Beciurile Bahamat; Orașul vechi și cartierul evreiesc; Cimitirul evreiesc; biserici, dintre care una catolică.

Probleme actuale – digurile de apărare contra inundațiilor sunt distruse din 2005; au loc deversări de apă uzate direct în Milcov (de la ferma de porci), proiect de gospodărire a apelor – stație de epurare – în construcție.

Mera – comună cu 5 sate situată în depresiunea intracolinară cu același nume, pe malul stâng al Milcovului, pe un glacis format de afluenții acestuia ce vin din nord, care au împins cursul Milcovului spre sud. Populație – aproximativ 4000 locuitori (întreaga comună – doar 1400 în satul Mera), cu o ușoară masculinizare a populației, majoritari români, creștin ortodoxă. Istoric – menționată în 1688 sub denumirea de Mira, așezarea a fost mai întâi în jurul unei mănăstiri de lemn, apoi a fost construită mănăstirea cu zid și turnuri de apărare (pradată de tătari și refăcută), în stil gotic în exterior și cu picturi murale bizantine, în tempera, în interior, cu un tablou ce înfățișează familia Cantemir. Economie – pomicultură (meri, pruni, nuci, peri), viticultură și exploatarea lemnului, centru de prelucrare artistică a lemnului.

Andreiașu – comună alcătuită din 7 sate, situată pe cursul superior al râului Milcov, între dealurile subcarpatice interne Raiuțu (NV și V) și Gurbăneasa (SE și E). Populație – 2000 locuitori, cu o usoară masculinizare, români. Istoric – atestat documentar încă din 1445. Economie – silvicultura, creșterea animalelor (în general ovine) și cultura plantelor.

VALEA MILCOVULUI

Caracterizarea așezărilor rurale

Așezarea vetrelor:

– terase de luncă și neinundabile: Milcovul, Lămotești, Unirea, Pietroasa, Pitulușa, Vulcăneasa, Roșioara

– terase neinundabile: Câmpineanca, Olteni, Vârteșcoiu, Broșteni, Arva, Șindrilari, Valea Milcovului, Andreiașu de Jos, Fetig, Arșița

– sectoare de vetre pe versanți domoli: Milcovel, Șindrilari

Factori prioritari de localizare a așezărilor (după V. Cucu):

– istorici: Vârteșcoiu, Șindrilari, Andreiașu

– roirile: Câmpineanca, Milcovul, Lămotești

– confluențele: Pietroasa, Vulcăneasa

– depresiunile: Mera, Livada, Arva

Caracterul fondului construit tradițional:

– influențe dominante ale materialelor locale

– casele din pământ: Milcovul, Lămotești, Câmpineanca, Unirea, Olteni

– casele din pământ și lemn: Broșteni, Roșioara, Mera

– casele din piatră și lemn: Andreiașu, Reghiu, Șindrilari, Arșița, Fetig

Gospodăriile:

– au casele dreptunghiulare, rar pătrate

– ocolul este deschis, casa ocupând o latură a curții

– majoritatea caselor sunt așezate după punctele cardinale, iar în câmpie spatele caselor este spre nord și nord-est datorită frecvenței crivățului

– casele moderne se încadrează unor stiluri eclectice, neținând cont de tradițiile zonei ( ex. Câmpineanca, Milcovul )

Gradul de echipare al așezărilor:

– există: – șosele asfaltate care traversează vetrele

– energia electrică provine de la sistemul național

– telefonia fixă este prezentă în toate așezările

– drenarea apelor se face prin rigole și canale

– lipsesc: – apa curentă în majoritatea așezărilor subcarpatice

– canalizarea

– termoficarea

– rețeaua de gaze naturale

– salubritatea în comunele Mera, Broșteni, Reghiu

– telefonia mobilă nu acoperă microdepresiunile

Fenomenul de depopulare:

– cauzele: – populația îmbătrânită → nr. mare de decese

– însușirea comportamentului demografic planificat

– migrația tinerilor pentru muncă în străinătate

– atenuare datorită diminuării migrației spre orașe

Factorii de risc ai așezărilor:

– naturali: – relieful: alunecări, prăbușiri, surpări, eroziunea

– seismicitatea ridicată, de aproximativ 7ș Richter: Mera

– apele: eroziuni de maluri: Câmpineanca, Olteni; subminări de terase: Vulcăneasa, Milcovel

– clima: așezări cu fațada spre nord: Mera, Vulcăneasa, Roșioara

– sociali: – acces greoi spre părți de vatră: Șindrilari, Milcovel

– aprovizionare greoaie cu cereale: Arșița, Andreiașu

– aprovizionare dificilă cu lemne de foc: Milcovul, Lămotești

– distanța mare față de reședința județului: Andreiașu

– distanța mare până la spital: Arșița, Fetig

– populația de vârsta a treia depășește un sfert din total

– locurile de muncă pentru femei sunt deficitare

Clasificarea așezărilor după funcțiile dominante ( H. Grumăzescu ):

– creșterea animalelor: Andreiașu, Reghiu, Valea Milcovului, Șindrilari

– pomicultura, creșterea animalelor și cereale: Mera, Arva, Livada, Milcovel, Roșioara, Vulcăneasa

– viticultura: Broșteni, Vârteșcoiu, Unirea, Olteni

– cereale și creșterea animalelor: Milcovul, Lămotești

– exploatarea și prelucrarea lemnului: Andreiașu de Jos, Arșița

– agricultura și servicii: Câmpineanca

Modul de folosire al terenurilor:

– agricol: – sole geometrice: Milcovul, Lămotești, Câmpineanca

– parcele mici de la talveg spre cumpănă: Șindrilari, Milcovel

– parcele în lungul văilor: Broșteni, Vulcăneasa

– parcele pe terase: Vârteșcoiu, Olteni, Arva

– forestiere: – păduri etajate: stejar, fag, conifere

– păduri plantate, uneori cu etajele inversate: Mera, Andreiașu

Așezările rurale sezoniere:

– sălașe: Andreiașu, Reghiu

– stâne: Lămotești, Unirea

– colibe: Broșteni, Milcovel

– cantoane silvice: Mera, Andreiașu

ECONOMIA JUDEȚULUI VRANCEA

Numele Vrancea este atestat printr-un document scris în latinã, datat 2 iulie 1431, în transcrierea VARANCHA. (Vran ar însemna pãdure, munte). Vrancea a fost un ținut al transhumanței, fapt de necontestat care și explicã caracterul sãu pãstoresc și tradițiile etnofolclorice. În Vrancea, la Soveja a fost culeasã balada “Miorița”.

Ca instituții de culturã și civilizație pot fi amintite: Muzeul satului vrâncean, situat în Crîngul Petrești, Muzeul Unirii din Focșani, Rezervația naturalã Cascada Putnei, de pe teritoriul comunei Tulnici, Rezervația geologicã “Focul viu”, din zona montanã Andreiașu, Ansamblul arhitectonic Piața Unirii din Focșani, cu obeliscul realizat de sculptorul Ion Jalea.

Personalitãți marcante: mitropolitul Varlaam al Moldovei, deputatul în parlamentul Moldovei, Ion Roatã, pictorul Gh.M. Tãtãrãscu, arhitectul Ion Mincu, pãrintele școlii naționale de arhitecturã, scriitorul și diplomatul Duiliu Zamfirescu, savantul Simion Mehedinți, creator al școlii românești de geografie.

Județul Vrancea oferã numeroase posibilitãti de drumeție și odihnã: stațiunea Soveja, cunoscutã pentru cel mai ozonat aer din țarã, valea Putnei – Lepșa, podgoriile și beciurile domnești de la Panciu și Odobești.

Resurse naturale: cateva zăcăminte de sare (Lunaca, Valea Sării, Andreiașu de sus), cărbune brun (cantități neexploatabile), variate roci de construcție: gips (Soveja), gresii, argile, balast; se pot adăuga apele minerale sulfuroase.

O imensã resursã a județului o reprezintã pãdurea, care ocupã aproximativ 38% din teritoriul județului. Viile pe rod ocupă 6% din suprafața județului și aproximativ 11% din suprafața viilor pe rod din România, în județul Vrancea fiind cea mai întinsă zonă viticolă din țară, renumite fiind vinurile de Odobești, Cotești, Panciu, Jariștea.

Industria. Caracterul economiei județului este dat de industrie. Dominantã este ramura industriei ușoare a cãrei producție este destinatã în proporție de 85% exportului pe piața vesticã. “Aurul verde “ din pădurile vrâncene susține industria de prelucrarea lemnului și pe cea de mobilier, iar recoltele bogate de struguri permit obținerea unei game variate de băuturi. Renumele vinurilor vrâncene a trecut granițele țării, fapt dovedit de mulțimea de medalii și premii cucerite la diverse concursuri intenaționale. Configurația reliefului și bogăția pășunilor favorizează creșterea animalelor, în special a ovinelor și a bovinelor și în consecință asigură suport pentru industria alimentară de prelucrarea cărnii și laptelui. Se mai pot adăuga ramurile industriei metalurgice (piese turnate din fontă, motoare electrice, mașini și utilaje agricole) sau ale industriei chimice (folii, detergenți, îngrășăminte, sapun); industria casnică – meșteșugurile tradiționale – vase ceramice, covoare, port popular, obiecte din lemn – Soveja.

Agricultura are vechi tradiții în cultura viței de vie și creșterea animalelor fiind bazată pe un fond funciar diversificat:

255304 ha terenuri agricole , din care 147.022 – terenuri arabile, 42.642 – păsuni, 32.856 – fânețe naturale, 28524 – pepiniere viticole și 4260 – pepiniere pomicole.

191782 ha păduri

14410 ha terenuri acoperite cu ape și bălți

24207 ha – alte suprafețe (drumuri, vetre de localități).

Se cultivă cereale – porumb, grâu, plante tehnice, plante de nutreț etc, iar in spațiile deluroase viță de vie, în spațiile însorite, și pomi fructiferi – la altitudini mai mari și în spațiile depresionare (pruni, meri și..nuci).

Se cresc în principal ovine, bovine, porcine – pe baza întinselor suprafețe cu pășuni și fânețe; se practică apicultura.

Căile de comunicație – densitate mai mare în partea de est a județului – lungime de 169 km, din care 102 km electrificate, cu o densitate sub media pe țară – 34,8 km. Traversat de magistralele feroviare spre Suceava și Iași, iar din nodul feroviar Mărășești se desprind căi ferate spre Panciu, Tecuci, Adjud. Din Focșani pornește o linie ferată spre Odobești, continuată cu alte două linii cu ecartament îngust spre Vidra și Mera.

Căile rutiere cuprind peste 307 km de drumuri modernizate cu o densitate peste media pe țară – 38,9 km/km2. Se diferențiază drumul european E 85 – Siret – Giurgiu, din care se desprinde drumul ce asigură legătura cu județele din Transilvania

Turismul – frumusețea plaiurilor vrâncene, cascadele Putnei și Tișiței, rezervația geologică de la Focul Viu, rezervațiile forestiere Cenaru I și II, Andreiașu de Jos, rezervațiile complexe Reghiu-Scutaru și Lepșa – Zboina, mausoleele de la Mărășești și Soveja, stațiunea climaterică Soveja, Năruja, balneoclimaterice – Vizantea, sau a unor zone etnografice și folclorice (inclusiv balada Miorița, culeasa de Alecu Russo de pe plaiurile Sovejei).

Focșani în 1936 (sus) și 1974 (jos)

Focșani în prezent

FOCSANI

LACUL MOVILENI POD PE MILCOV