Apicultura In Romania, Uniunea Europeana Si In Lume

CAPITOLUL 1.

Introducere

1.1. Scopul și obiectivele disertației

Este de a realiza un studiu de prefezabilitate privind amplasarea unei stupine ecologice în localitatea Bulz, subliniind diferențele existente între apicultura convențională și cea ecologică.

Obiectivele fixate pentru această lucrare sunt:

Prezentarea sintetică a informațiilor referitoare la apicultura ca activitate practicată de mii de ani, precum și a sistematicii, biologiei și ecologiei albinelor melifere

descrierea zonei în care va fi amplasată stupina și a principalelor specii melifere

stabilirea unor măsuri pentru ameliorarea bazei melifere din zona studiată

evidențierea condițiilor necesare pentru practicarea unei apiculturi ecologice

sublinierea măsurilor pentru trecerea de la apicultura convențională la cea organică

stabilirea și descrierea produselor ecologice potențial valorificabile

stabililea obiectelor de inventar necesare pentru un astfel de demers

evaluarea cadrului legislativ și a balanței economice

1.2. Apicultura în România, [NUME_REDACTAT] și în lume.

Existența și apariția în evoluția albinelor sunt strâns legate de existența plantelor, după unele analize de resturi organice pietrificate paleontologii au determinat că plantele producătoare de nectar și polen, la fel și insectele culegatoare au apărut în urmă cu aproximativ 150-100 milioane de ani in urmă.

După studiile paleontologilor reiese ca primele albine solitare au apărut în urmă cu 50-25 milioane de ani, în timp ce albinele sociale care își strâng rezerve de miere au apărut în urmă cu 20-10 milioane de ani. La ora actuală sunt cunoscute 13 albine melifere fosile ce provin din perioade geologice diferite. Omul a descoperit dulceața și aroma mieri, mai întâi prin scorburile copacilor și în gaurile stâncilor, dar accesul la aceasta delicatesă il platea dstul de scump datorita înțepăturilor, așa că mai întâi a folosit apa apoi fumul pentru îndepărtarea albinelor, penru a avea cât mai aproape de casă albinele, oamenii au taiat scorburile cu albine, iar mai apoi au confecționat primi stupi primitivi din nuiele și argilă.

“Există dovezi că omul recolta miere încă din mezozoic, cu 8000-3000 ani î.Hr. În grota din Arana din regiunea Valencia, din Spania o pictură rupestră veche de peste 7000 de ani î. Hr. arată că recoltarea mierii se făcea dintr-un cuib sălbatic situat într-un copac. [NUME_REDACTAT], cel mai vechi indiciu apicol este reprezentat de o hieroglifă a unei albine gravată pe o piatră funerară, datând din 5500 î. Hr., iar în templul soarelui din Abusir construit cu 2600 ani î. Hr., există basoreliefuri care ilustrează extracția mierii prin presare”.(din Lazăr și Vornicu).

În ultimele decenii piața mondială a produselor apicole a fost caracterizată de numeroase și intense schimburi comerciale între statele producătoare și cele consumatoare, determinate în principal de importanța acestor produse, recunoscute nu doar ca alimente, ci și ca remedii teraputice, precum și de modificările înregistrate în structura unui consum alimentar sănătos recomandat de medici și nutrișionști.

Apicultura în țările cu o agricultură avansată este orientată în direcția unei duble dezvoltări și anume: la polenizarea culturilor agricole și la realizarea de produse apicole (miere, polen, ceară, propolis, lăptișor de matcă, venin) necesare populației și anumitor ramuri industriale, rolul preponderent avându-l polenizarea.

Cu toate beneficiile aduse de apicultură atât prin produsele apicole, dar mai ales prin actiunea de polenizare, la ora actuală aceasta înregistrează pe plan mondial mari pierderi ale efectivelor de albine din cauza dezvoltării industriei și agriculturii bazate pe folosirea intensivă a pesticidelor, precum și din cauza unor boli și dăunători ai albinelor. Conform unor statistici pierderile la nivel mondial din 2006 până în prezent se ridică la 10 milioane familii de albine valorând peste 2 miliarde de dolari, pierderi suportate de apicultori. [NUME_REDACTAT] Guardian scrie că Europa riscă o catastrofă alimentară pe fondul scăderii drastice a numărului de colonii de albine, un cercetător al [NUME_REDACTAT] susținând că Europa ar avea nevoie în prezent de 13 milioane familii de albine în plus pentru a acoperi polenizarea corespunzătoare a tuturor culturilor agricole și de o strategie la nivel european privind conservarea tuturor polenizatorilor în scopul evitării unor pierderi financiare uriașe în sectorul apicol și o criză alimentară.

[NUME_REDACTAT] din SUA (USDA) în colaborare cu Universitatea din Merylend au făcut publice rezultatele unor cercetări de mai mulți ani subliniind faptul că la baza reducerii numărului de familii de albine ar sta alături de pesticide și alți factori cum ar fi:bolile și paraziții, nutriția proastă, genetica, schimbările climaterice etc. (din Almași, 2015).

Preocupări și cercetări pe această temă întâlnim în multe state din lume ca de exemplu: Chile prin [NUME_REDACTAT] de Chile, Argentina prin asociația FEDEMIEL, Africa de Sud, Franța prin [NUME_REDACTAT] care a elaborat un plan de dezvoltare durabilă a apiculturii și altele (din Almași, 2015).,

Cu ocazia reuniunilor internaționale de apicultură desfășurate în ultimii ani, s-a evidențiat pericolul în care se află apicultura mondială, adoptându-se cu aceste prilejuri unele rezoluții prin care se solicită din partea guvernelor țărilor interesate sprijin și măsuri de protecție a albinelor, prin elaborarea de planuri naționale adaptate la condițiile locale concrete.

În cadrul UE din care face parte și România există preocupări privind factorii de risc în sănătatea albinelor. [NUME_REDACTAT] a prezentat în anul 2010 un raport privind ,,mortalitatea în rândul albinelor și supravegherea sănătății albinelor în Europa”. În urma acestui raport [NUME_REDACTAT] a desemnat laboratorul ANSES [NUME_REDACTAT] ca Laboratorul de referință a UE pentru sănătatea albinelor (LRUE) care își desfășoară activitatea în strânsă colaborare cu [NUME_REDACTAT] de Referință (LRN) din fiecare țară membră a UE. Pentru a putea face o radiografie exactă a apiculturii din UE și a putea cuantifica toți factorii de risc pentru familiile de albine LRUE a inițiat un studiu ce a cuprins 25 de țări membre UE și alte două state, Norvegia și Kosovo. Acest studiu a durat 3 ani și a cuprins date referitoare la numărul de familii de albine din fiecare țară, numărul de apicultori, producțiile obținute, clasificarea apicultorilor în profesioniști și amatori, obligativitatea identificării stupilor, mortalitatea și cauzele acesteia, cursuri de pregătire profesională pentru apicultori și altele (din Almași, 2015).

“Numeroase izvoare istorice arată că pe teritoriul vechii Dacii, creșterea albinelor căpătase o mare dezvoltare. Istoricul grec Xenofon 430-355 î. Hr. scria că hrana geților consta în primul rând din miere, legume, lapte și foarte puțina carne deoarece credința in Zamolxes îi oprea.

[NUME_REDACTAT] în (Istoria românilor) arată că Dacii se îndeletniceau cu agricultura, creșterea vitelor și cea a albinelor. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și alte personalități arătau că în schimburile comerciale daco-geți ofereau grâu, miere, ceară de albine și piei de animale. Pe timpul stăpânirii romane creșterea albinelor a căpătat un mare avânt prin introducerea unor noi metode aduse de romani. Însă despre dezvoltarea apiculturii în [NUME_REDACTAT] nu se găsesc prea multe informații decât către sfârșitul evului mediu, numeroasele izvoare atestă că albinăritul devenise o îndelednicire rentabilă și în consecință majoritatea voevozilor și domnitorilor din [NUME_REDACTAT] au acordat o serie de privilegii pentru negoțul cu ceară, scutirea de dări, donații gratuite pentru (locuri de prisacă) prin emiterea de numeroase urice și hrisoave pentru încurajarea acestei preocupări.

Apicultura pe domeniile mănăstirilor și bisericilor căpătase o dezvoltare mai mare decât pe domeniile boerești, creșterea albinelor pe domeniile mănăstirești a fost încurajată de unii domnitori prin danii și scutiri de dări pe stupi, ocupația fiind considerată utilă cultului bisericesc prin ceara obținută pentru confecționarea lumânărilor și realizarea altor venituri.” (din Lazăr și Vornicu).

1.3. Sistematica, biologia și ecologia albinelor

Albinele sunt insecte eusociale înrudite cu viespile și furnicile, cu rol important în polenizarea plantelor, producerea de miere și de ceară. Sunt încadrate în [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT]. Clasificarea albinelor poate fi făcută după gradul de socializare (solitare, comunale și semi sociale, sociale), după varietatea florilor de unde strâng polen (oligolectice, polilectice, flori cu o anumită culoare), după modul de hrănire (non-parazite și parazite) (Tudor, 2011). Pe glob există aproximativ 20000 de specii albine încadrate în 9 familii corespunzătoare superfamiliei Apoidea, prezentate în tabelul 1. Sunt răspândite pe toate continentele, mai puțin Antarctica, cea mai comună albină domesticită fiind Apis mellifera, care prezintă la rândul ei multe subspecii, rase sau biotipuri. [NUME_REDACTAT] sunt descrise 663 de specii.

Din punct de vedere taxonomic, albinele sunt încadrate în [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT].

Tabel 1. Scurtă prezentare a familiilor de albine

[NUME_REDACTAT] cuprinde diferite specii, subspecii și rase de albine, cele mai importante fiind Apis dorsata, Apis laboriosa, Apis florea, Apis cerana și Apis mellifera.

Caracterele generale ale himenopterelor:

metamorfoze complete (holometabole);

au două perechi de aripi membranoase angrenate;

articulația dintre abdomen și torace este – sesilă, lată, pedunculată sau suspendată;

larvele sunt eruciforme, apode sau foarte reduse ca organizare la cele endoparazite;

ochii adulților sunt foarte dezvoltați cu un număr mare de omatidii;

tarsele sunt din 5 segmente.

sunt specii folositoare ca prădători, parazitoizi și polenizatori.

1.3.1. Biologia albinelor melifere

Albinele melifere prin biologia lor prezintă o multitudine de particularități biologice care se fac deosebite de alte specii de insecte sociale, între care relațiile dintre indivizii din colonie sunt tranzmise prin mecanizme perfecționate care totodată deservesc în viața socială a albinelor. Albinele în mod natural își construiesc cuibul în scorburile copacilor, gauri de stânci sau in stupi construiți de om unde își desfașoară activitatea un numar foarte mare de indivizi (20 000- 60 0000).

În general forma cuibului este sferică, iar cu ajutorul cerii care este produsa de glandele cerifere a albinelor lucratoare, care au o durată de viață în timpul verii de aproximativ 30 de zile iar în timpul ierni de 5-7 luni, numarul fagurilor depinzând de puterea familiei. Fagurii din mijlocul cuibului deservesc pentru ouă, larve, puiet căpăcit, fiind și locul preferat al mătci, iar în partea de sus a fiecarei rame și în colțurile superioare se gasesc rezervele de hrană (mierea), rezervele de polen sunt așezate la marginea puietului iar când sunt abundente pot ocupa o ramă întreagă.

Umiditatea în cuib este cuprinsă între 75- 80%, iar temperatura ar trebui să fie în cuib de 33-35°C această temperatură fiind reglată de către albine prin reducerea sau creșterea cunsumului de hrană.

Într-un stup există mai multe tipuri de albine care îndeplinesc funcții diferite. Tipuri de albine în coloniile de Apis mellifera sunt:

Albina lucrătoare petrece o perioadă ca doică, apoi este angrenată în alte activități ale stupului. În timpul perioadei de cules, albinei lucrătoare i se dezvoltă glandele ceriere, cu ajutorul cărora produce ceara pentru construirea fagurilor. Ea îndeasă cu capul ghemotoacele de polen aduse de culegătoare, pregătind rezerva de proteine a coloniei, păstura. Apoi, evaporă și îmbogățește nectarul depozitat în celule, transformându-l în miere. În funcție de sezonul în care sunt eclozionate și nivelul de muncă depusă, albinele lucrătoare pot trăi între 40 de zile și chiar 6-9 luni. În cursul vieții, albinele execută anumite munci în cuib, după vârsta pe care o au (Almași, 2015):

1-2 zile = pentru curățarea și pregătirea celulelor

3 –11-12 zile = albine doici

11-16-18 zile = albine care clădesc faguri

16-20-21 = albine care păzesc cuibul și albine care asigură ventilația

20-21-30-35 zile = activitate în afara cuibului – albine culegătoare

Matca sau regina este cea mai importantă și mai mare albină din stup, ea fiind singura albină care depune ouă pentru dezvoltarea coloniei. Matca emite în permanență o substanță numită feromon, cu scopul de a-și semnala prezența în stup. Atunci când nivelul de feromoni scade sau dispare complet, albinele doici încep automat să clădească celule de botci și să le hrănească special pentru înlocuirea mătcii. Matca poate trăi până la 8 ani și este activă pe toată perioada vieții. Ea poate depune până la 3000 de ouă pe zi, timp în care este atent îngrijită și hrănită de albinele lucrătoare din suita ei.

Trântorele are  un singur rol: de a fecunda matca tânără din stup. Împerecherea are loc în afara stupului, la o înălțime de 10-15 m. Chiar dacă matca se împerechează cu mai mulți trântori, aceștia mor în urma împerecherii. Toamna, când albinele se pregătesc de iernat, trântorii sunt izgoniți din stup. Durata medie de viață a trântorilor variază între 2 și 8 săptămâni, în funcție de sezon.

Înmulțirea famililor de albine

Roirea naturală

“Roirea naturală este singura cale de înmulțire a albinelor la nivel de colonie. Prin roire naturală o parte din această unitate biologică se desprinde și pleacă pentru formarea unui nou cuib, practic acest fenomen reprezintă un act inclusiv mai mult sau mai puțin accentuat atât în cadrul unei stupine cât și în cadrul populațiilor mai mari, astfel lipsa instinctului de roire naturală ar duce la dispariția speciei.

Deși natural, acest fenomen vine de cele mai multe ori in conflict cu interesul economic al apicultorului, deoarece acest fenomen se poate chiar în perioada maximă de dezvoltare și de valorificare a culesurilor, când apicultorul este interesat să aibă familii de albine cu populație numeroasă capabilă să adune cât mai multî miere. În mod normal, roirea nu apare decât în familiile sănătoase, puternice și cu provizii bogate de hrană. Procesul de roire se produce în condițiile țări noastre în luna iunie cu toate căsunt și roi mult mai timpurii chiar la începutul lunii mai sau mai târzii în cursul luni august.

Roirea artificială

Pentru realizarea creșterii efectivului de familii de albine și a preântâmpina roire naturală există mai multe metode de roire artificială dar cele mai practicate metode au la bază divizarea, stolonarea și formarea de roi la pachet.

Momentul optim pentru formarea roiurilor artificiale este perioada de maximă dezvoltare a familiilor de albine, în zilele senine și calde și când există culesuri în natură, practicarea roirii artificiale este ideală in perioada de debut a perioadei de roire naturală când familia încă nu a intrat în (frigurile roitului). Ca și în cazul roilor naturali, roii artificiali reușesc cu atât mai bine cu cât sunt mai puternici și mai mari. ( din [NUME_REDACTAT], Ediția I)

1.3.2. Ecologia albinelor

1.3.2.1. Activitatea albinelor în cuib. Construirea fagurilor

Ceara produsă de glandele cerifere este foarte maleabilă aceasta nu putând rezista la temperaturi mai mari de 36°C, însă albinele reușesc prin framântarea și amestecarea cu o substanță secretată de glandele mandibulei făcândo rezistentă până la o temperatură de 63°C.

“În timpulclădirii fagurilor într-un stup cu rame goale, albinele stau în formații conice cu baza în sus, se prind de picioare și formează un lanț de albine sub spetezele superioare a 3 sau 4 rame luate în lucru. Mai multe albine formează un ciorchine al cărui înveliș este format din 2 sau 3 straturi de albine strânse între ele, care au rolul de a păstra o temperatură de 33-34°C, necesară elaborări solzișorilor de ceară.

Din când în când, din perdeaua de albine se desprinde câte una, care depune solzișori pe fagurele în construcție, după care se întoarce la locul inițial. Albinele constructoare iau solzișorii pe care îi frământă și-i amestecă cu secrețiile glandelor mandibulare, formând mici plăcuțe care sunt fixate de fagure. Alte albine modelează și dau forma hexagonală a celulelor fagurelui, fundul celulelor fiind romboprismatic, construit din trei romburi a căror înclinație în raport cu pereții celulei este dată de unghiul ascuțit al fiecărui romb care este de 70 grade și 32 minute. Adoptarea acestui unghi permite ca fiecare celulă hexagonală să poată conține o cantitate maximă de miere, folosindu-se o cantitate minimă de ceară și obținându-se o rezistență maxsimă. Celulele fagurilor sunt unite la bază, astfel încât fiecare din cele trei romburi care constituie baza piramidală a unei celule de pe o față a fagurelui, participă în același timp la realizarea bazei piramidale a trei celule de pe partea opusă”. (din Lazăr și Vornicu, 2007.).

Adaptări legate de polenizare și transport al nectarului: pentru poleninizare și transportul polenului pe picioarele din spate albinele au perișori pe care se lipesc grăuncioarele de polen și astfel polenul este răspândit și la alte flori dar si colectat de către albine, iar pentru transportul nectarului albinele au o trompă specializată cu care extrag nectarul din flori și îl ingerează astfel în gușă astfel pot să transporte la un singur zbor până la 70 mg de nectar adică 1/3 dim masa corpului.

1.4. Rolul albinelor în natură

Studii recente arată că atât albinele domesticite, cât și cele sălbatice au un rol important în polenizarea plantelor de cultură dar și a celor sălbatice (Pfiffner și Muller, 2014). Ca insecte polenizatoare sunt elemente cheie în menținerea biodiversității fiind direct implicate în procesul de reproducere al plantelor. Furnizează ca atare servicii economice și ecologice atât pentru om cât și pentru natură. Dacă sub aspect economic Apis mellifera prezintă importanța cea mai mare, sub aspect ecologic, acestea nu pot înlocui speciile sălbatice. Acestea din urmă sunt extrem de diverse și diferă mult în ceea ce privesc strategiile de căutare a polenului sau nectarului, timpul în care sunt active sau dependența de condițiile climatice. Drept urmare pentru a putea fi asigurată polenizarea este nevoie de păstrarea unei stări de sănătate corespunzătoare a familiilor de albine domesticite în combinație cu o ridicată bogăție de specii și echitabilitate a celorlalte specii implicate în polenizare.

Practicarea unei agriculturi organice este în beneficiul conservării speciilor sălbatice de albine (Fig. 1). Aceasta implică: renunțarea la utilizarea pesticidelor și fertilizatorilor de sintetiză; practicarea mai frecventă a rotațiilor culturilor agricole cu culturi de leguminoase ca lucernă, trifoi etc. care întrețin populațiile de bondari și de albine sălbatice oferindu-le o bază de hrănire mare; utilizarea altor măsuri de control a buruienilor decât cele convenționale care au ca rezultat o floră bogată pe terenurilor agricole, fiind o sursă importantă de polen și nectar; un management extins a pășunilor are drept consecință prezența unui covor vegetal bogat în plante cu flori și mai puțin în graminee; fermele organice elvețiene sunt constituite în proporție de 66% din suprafețe compensate ecologic în comparație cu fermele convenționale, prin aceasta oferind resurse florale și caracteristici de microhabitat incluzând locuri de formare a coloniilor în măsură mai mare decât fermele convenționale.

Conform lucrării publicate de Pfiffner și Muller, 2014, factorii care afectează direct existența speciilor de albine sălbatice sunt: antropici (distrugerea sau degradarea habitatelor potențiale – declinul diversității plantelor cu flori, distrugerea microhabitatelor expuse la soare, ideale pentru înființarea coloniilor, fregmentarea și uniformizarea habitatelor; utilizarea substanțelor de sinteză în agricultură; alți factori – introducerea speciilor exotice, fenomenul de încălzire globală, utilizarea plantelor modificate genetic, răspândirea organismelor invazive) și naturali (paraziți, prădători, fitopatogeni, perioade de vreme severă).

Fig 1. Managementul organic pe terenuri arabile promovează diversitatea speciilor de albine sălbatice prin oferta mai mare în diversitate și abundență a resurselor florare (Pfiffner și Muller, 2014).

Multe dintre albinele solitare sunt mai puțin comune pentru că necesită habitate speciale: se bazează adesea pe un grup selectiv de specii de plante, zone de căutare a hranei, locuri nisipoase, lemn uscat (pentru a-și construi cuiburile), fânețe cu o varietate mare de plante, cuiburi subterane parasite de rozătoare, scorburi în arbori, maluri de pământ afânat pentru hibernare, galeriile părăsite de insectele xilofage, tulpinile goale ale plantelor etc.

Pe lângă rolul important în polenizarea încrucișată și diversificarea plantelor cu flori, albinele furnizează direct sau indirect numeroase surse de hrană pentru oameni. Fără polenizarea entomofilă multe din plantele de cultură nu produc fructe și semințe. Se estimează că 1/3 din hrana pe care o consumăm există datorită albinelor (McGlinchey și Moon, 2014). O polenizare corespunzătoare conduce la obținerea unor fructe de dimensiuni mai mari și cu forme simetrice. Albinele, ca și alte insecte, sunt parte a unui lanț trofic. Recolta din miere, polen, ceară și propolis furnizată de albinele melifere, asigură resurse importante în industria alimentară și farmaceutică. Sunt importante și din perspectivă culturală, conservarea resurselor naturale, bionică, api-turism sau cercetare științifică.

Albinele melifere care populează teritoriul țarii noastre fac parte din grupa raselor de albine europene din zona muntiilor Carpați. Acestea nu traiesc doar in acestă zonă de pe teritoriul țarii noastre, ele mai putand fi întâlnite in [NUME_REDACTAT], Dobrogea, [NUME_REDACTAT], Câmpia de Vest si [NUME_REDACTAT].

Albina romanească este valoroasă deoarece: dezvoltă familii puternice, are un instinct de acumulare a rezervelor de hrană foarte dezvoltat, rezistă la boli și la iernare, este blândă și are o predispoziție redusă pentru roire.

CAPITOLUL 2.

Condiții necesare pentru practicarea unei apiculturi ecologice

2.1. Considerații generale

Apicultura ca ramură a agriculturii este arta managementului și creșterii albinelor domesticite (Apis mellifera) cu intenția de a obține un maxim de câștig (producții apicole ridicate si a sporirii producției de semințe la plantele apicole entomogame, ca urmare a polenizării suplimentare a acestora de căre albine) cu minim de cheltuieli. Creșterea albinelor este o activitate care necesită cunoașterea biologiei și comportamentului albinelor pe durata unui an. Similar agriculturii organice care combină tradiția, inovația și știința, și apicultura bio, oraganică, bioactivă sau ecologică presupune îndeplinirea unui set de criterii și practici specifice.

In apicultura ecologică nu se utilizează substanțe chimice de sinteză, biostimulatori artificiali, substanțe repelente, soluții de protecție pentru inventarul apicol de exploatare și procesare, respectiv lacuri și vopsele, cu risc de contaminare pentru mediul înconjurător sau albine.

Medicamentele veterinare sintetizate chimic sunt interzise in apicultura ecologica, ele fiind inlocuite de metode preventive de combatere a bolilor si daunatorilor si de medicamentele alopatice sau homeopatice.

Baza meliferă pentru practicarea apiculturii ecologice este asigurata de suprafețele agricole certificate in agricultura ecologica, precum si de flora meliferă spontană prin identificarea clara a acestor areale.

Respectarea regulilor si principiilor apiculturii ecologice de catre producator, este controlata de un organism de control prin vizite anuale anuntate si neanuntate si care emite si certificatul de produs ecologic.

Astfel, pentru efectuarea inspecției și certificarea produselor agroalimentare ecologice în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 527/2003, au fost aprobate, pe teritoriul Romaniei, 15 organisme de control, din care 2 organisme de control din Romania si 13 organisme de control din tari din [NUME_REDACTAT] cu filiale in Romania.

Calificarea produselor apicole ca fiind obținute după metodele de producție ecologică este strâns legată de tratamentele aplicate stupilor, precum și de calitatea mediului. Această calificare a produsului ca produs ecologic depinde în egală măsură de condițiile de extracție, de prelucrare și de depozitare a produselor apicole.

De mentionat ca trecerea de la agricultura convențională la cea ecologică se face prin parcurgerea perioadei de conversie, care in apicultura este de minim un an socotita de la data înregistrarii solicitării producatorului, dar numai în conditiile înlocuirii intregului inventar apicol cu inventar apicol corespunzător, înlocuirii fagurilor de ceară cu faguri noi obtinuti din producția ecologică, folosirii în interiorului stupului numai a substanțelor care fac parte din biologia albinei.

[NUME_REDACTAT], apicultura ecologica este un sector dinamic. Astfel primii producatori certificati in apicultura ecologica se inregistreaza in anul 2000.

Numarul producatorilor din acest sector a crescut in fiecare an, astfel ca in anul 2005 s-au inregistrat 132 producatori certificati in apicultura ecologica. In anul 2006 numărul producatorilor certificati in apicultura ecologica a fost de 335, procesatori 9 si 2 exportatori.

Structura exploatatiilor din apicultura ecologica cuprind atat apicultori individuali cat si un numar de asociatii in apicultura.

Productiile de miere de albine si de produse apicole din agricultura ecologica cunosc deasemenea realizari semnificative. Astfel daca in anul 2000, Romania producea 6 tone de miere de albine certificata ecologic, in anul 2005 productia de miere ecologica a fost de 610 tone, iar in anul 2006 s-a realizat o productie de miere ecologica de peste 700 de tone.

Mierea si produsele apicole certificate ecologic sunt comercializate atat pe piata interna cat si pe cea externa. Astfel in anul 2006 peste 65 % din mierea ecologica a fost destinata exportului (Almași, 2015).

2.2. Importanța ecologică a apiculturii

Apicultura reprezintă un bun pentru economia agricola prin polenizarea culturilor entomofile, dar ea reprezintă și un barometru al gradului de poluare a mediului înconjurător.

Imensa contribuție a albinelor la viața planetei este reprezentată de polenizare prin care se asigură hrana de origine vegetală și,animală, albinele reprezentând un important factor de echilibru al ecosistemelor relația lor cu mediul extern fiind în totalitate ecologică. Prin polenizarea plantelor spontane și cultivate, proces în urma căreia se produc fecundarea și ca atare formarea semințelor, legumelor și fructelor, albinele au un rol esențial în perpetuarea vegetației terrei.

Albinele au organele de simț foarte dezvoltate, deosebesc tot atâtea feluri de miros câte percepe și omul, însă diluțiile sesizate de acestea sunt de 1/500-1/1.000, ceea ce pentru om este imposibil.

Sensibilitatea albinelor este deosebit de mare față de principalii agenți poluanți, care pot fi chimici, determinați de pesticide, erbicide, îngrășăminte chimice folosite nerațional în agricultură, noxe industriale și biologice emanate de fabrici și crescătorii de animale, substanțe radioactive, diverse pulberi încărcate de metale grele, gaze toxice provenite de la țevile de eșapament ale mijloacelor auto, poluare fonică etc. De toate acestea omul este avertizat prin modul de manifestare a familiilor de albine – depopulare, mortalitate prematură, lipsa capacității de zbor, agitație neobișnuită, prezența poluanților respectivi în organismul albinelor și în elementele care alcătuiesc cuibul (faguri, miere, păstură).

Industrializarea masivă și practicarea unei agriculturi intensive a dus la contaminarea mediului cu substanțe toxice care ajung în mediul terestru, aerian și acvatic ce pot fi răspândite pe distanțe mari datorită vânturilor și curenților marini. Compușii eliberați de aceste substanțe toxice sunt acumulați în țesuturile animale afectând abilitatea organismelor de a se reproduce, de a se dezvolta și rezista la multitudinea de factori din mediul înconjurător, prin slăbirea sitemului lor nervos , endocrin și imunitar, impunându-se estimarea impactului asupra mediului și a efectului ecotoxicologic asupra diferitelor biotopuri.

Familiile de albine reprezintă în acest sens un mod excelent de a monitoriza calitatea mediului prin detectarea și analizarea compușilor eliberați prin fiziologia albinei, din proviziile și din elementele constructive ale stupului, fiind detectate astfel o varietate de substanțe toxice contaminatoare pentru mediu, albinele devenind adevărate santinele ale mediului înconjurător. Armata americană folosește albinele în procesul de monitorizare a mediului analizând compușii volatili și semivolatili din interiorul stupului detectând o varietate de substanțe care sunt contaminatoare pentru mediu cum ar fi: pesticide, compuși proveniți din arderea combustibililor minerali, solvenți industriali și chiar explozibili. J.N.Tasei realizează un studiu științific în care utilizeză albinele pentru determinarea prezenței în mediu a elementelor radioactive sau a metelelor grele. Un alt studiu făcut de italianul C.Porinni arată că albina poate fi utilizată cu succes la detecterea prezenței microorganismelor patogene în plante. [NUME_REDACTAT] există un plan național de evaluare a contaminării mierii cu diferite molecule de sinteză și metale grele. Ținând cont de faptul că albinele prin zborul lor acoperă un cerc cu raza de 2 km și suprafața de 1256 hectare, prin amplasarea unor stupi de control în anumite zone cu risc de contaminare, aceștia pot oferi date importante cu privire la poluarea mediului înconjurător devenind adevărați senzori ai poluării mediului. Într-o clasificare a senzorilor poluării mediului, organisme specializate ale ONU au așezat albinele pe locul al IV –lea arătând că din punct de vedere ecologic albinele reprezintă resurse biologice de importanță vitală.

Cunoscând toate aceste aspecte, în dorința menținerii echilibrului biologic și al unui mediu de viață sănătos, de care sunt legate însăși sănătatea și viața omului, ne revine obligația să contribuim pe toate căile la creșterea numărului și apărarea sănătății familiilor de albine prin cultivarea de plante melifere, prevenirea intoxicațiilor, aplicarea unor tehnologii moderne de creștere, cât și prin mijloace organizatorice ( subvenții, legislație), (din [NUME_REDACTAT] material nepublicat).

Cererea în creștere pentru alimente sănătoase, pentru produse de calitate obținute fără alterarea mediului înconjurător fac ca agricultura și respectiv apicultura ecologică să fie în plină extindere. Au fost stabilite regulamente, acte normative și reglementări care să asigure un cadru legal și principiile după care pot funcționa aceste domenii (exemplu OUG 34/2000, HG 917/2001.

Între 1999-2010 la nivel global agricultura ecologică s-a extins de la o suprafață de 11 milioane de hectare la 37 milioane hectare. Țara europeană cu cea mai dezvoltată piață de produse bio este Germania, dar țara cu cel mai mare consum de produse bio este Austria 7%, urmată de Germania, Italia și Elveția.

România prezintă un potențial ridicat atât pentru dezvoltarea sistemului de agricultură ecologică cât și pentru apicultura ecologică (Fig. 2).

Fig. 2. Dinamica suprafețelor certificate ecologic în România (Ștefănescu și al., 2014).

Potențialul țării noastre este reprezentat de: existența activităților tradiționale, a soiurilor, varietăților sau raselor locale, a condițiilor pedologice și climatice diversificate, a poluării în scădere ca urmare a reducerii producției industriale (Petrescu, 2013). În acest sens trebuie luate măsuri de educare atât a producătorului cât și a consumatorului, pentru respectarea reglementărilor naționale și internaționale în vigoare, precum și lansarea de programe de conștientizare asupra efectelor benefice ale unei hrane sănătoase. Trebuie stimulat interesul populației pentru produse ecologice în general, iar în domeniul apiculturii trebuie stimulată creșterea numărului familiilor de albine, a calității produselor obținute și este necesară o diversificare a produselor apicole organice.

Consumul de produse organice pe piața internă este extrem de scăzut, vânzările fiind estimate în 2011 la 1% din totalul pieței de produse alimentare. Exporturile au atins cifra de 200 milioane € în 2011, de două ori mai mare decât în 2010 (Ștefănescu și al., 2014).

Apicultura organică a fost pentru prima dată legiferată în Europa în 1991 în baza reglementării UE 184/91. În multe țări este slab reprezentată comparativ cu apicultura convențională, dar trebuie remarcată dimanica de creștere în special din ultimii ani.

Termenul de apicultură ecologică a fost dezbătut pentru prima oară în cartea " [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT]" publicată de Institutul de Cercetare pentru [NUME_REDACTAT] FiBL și ulterior în cadrul primei conferințe mondiale privind apicultura ecologică desfășurată în anul 2010 în Bulgaria.

[NUME_REDACTAT], apicultura ecologică constituie un sector dinamic, primii apicultori certificați fiind înregistrați în anul 2000. Numărul acestora crește continuu, în 2008 au fost înregistrați 584 operatori în acest domeniu (reprezentând 13% din numărul total de operatori din agricultura ecologică), în 2009 numărul acestora a crescut la 620 (20% din numărul total de operatori din agricultura ecologică), în 2010 figurau 867, iar în 2011 figurau 927 de operatori (Ilea și Pocol, 2010; Pocol și Popa, 2011). Cele mai bine reprezentate județe sunt Mureșul și Brașovul. Cantitatea de miere certificată produsă în România este de asemenea în creștere: în 2000 România producea 6 tone, în 2005 producea 610 tone, în 2008 s-a ajuns la 2300 tone și la 3200 tone în 2009 (Petrescu și Petrescu, 2010).

Apicultura ecologică în România este sprijinită de la bugetul statului cu 50% din cheltuielile aferente procesului de inspecție și certificare (până la maxim 900 RON) și prin [NUME_REDACTAT] Apicol 2014-2016 (care are drept scop: realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor; achiziționarea de medicamente, funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa; achiziționarea de mătci, roiuri pe faguri și/sau familii de albine; achiziționarea de stupi în vederea reformării stupilor uzați în urma deplasării acestora în pastoral; decontarea analizelor fizico-chimice care atestă calitatea mierii)(***1, 2014).

2.3. Măsuri pentru trecerea de la apicultura convențională la cea organică

Măsurile care trebuie luate de către un producător pentru a se integra în piața produselor ecologice includ (Ilea și Pocol, 2010):

• O perioadă de conversie sau una de tranziție, de la sistemul de apicultură convențională la cel ecologic, în care operatorii trebuie să respecte normele stabilite de către Consiliul de Reglementare a Standardelor (CEE) nr. 2092/91; recomandarea pentru perioada de conversie în cazul apiculturii este de 1 an (în cazul în care familia de albine a fost cumpărată de la o stupină convențională).

• Înregistrarea apicultorilor ecologici, la Departamentul pentru Agricultură și [NUME_REDACTAT] în județul unde își desfățoară preponderent activitatea (înregistrarea este reglementată de Ordinul nr. 219 din 21/03/2007 care indică reguli pentru înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică).

• Controlul și certificarea produsele agricole ecologice sunt realizate în România, în prezent, de organisme de certificare și control private. În urma inspecției efectuate de organismele de abilitate, operatorii care au respectat normele de producție vor primi un certificat de produsele organice și vor putea eticheta produsele lor ca fiind ecologice.

• Organizarea sistemului de comercializare a produselor organice este o cale importantă de stimulare a agriculturii și implicit apiculturii ecologice; numai comercianții înregistrați pot vinde produsele ecologice prin diverse canale pe piața produselor alimentare: vânzări la poarta fermei, vânzări prin magazine en-gros, vânzare în magazine specializate, vânzari on-line pentru produse ecologice, vânzări în piețele de sezon.

Una dintre condițiile necesare pentru conversia de la sistemul convențional la cel organic în apicultură este înlocuirea fagurilor clădiți pe foițe de ceară produse artificial, deoarece aceasta înglobează reziduri ale substanțelor active din acaricidele Apistan, Folbex VA sau Perizin, folosite în controlul acarianului Varroa destructor (Lodesani și al., 2003; Imdorf și al., 2003).

Potrivit standardelor ecologice europene, cel puțin 90% din noile mătci trebuie să provină de la o stupină certificată ecologic, în timp ce standardele din SUA și Canada nu impun o astfel de reglementare. [NUME_REDACTAT] sezonul productiv este atât de scurt încât dacă apicultorii își produc propriile mătci ajung aproape de finalul acestuia, fapt ce îi obligă să cumpere materialul biologic (***2, 2014).

2.4. Principii necesare pentru trecerea de la apicultura convențională la cea organică

Pentru a obține produse apicole ecologice este necesar a fi îndeplinite și respectate următoarele principii (Lazăr și Vornicu, 2009; ***, 2009):

Calitatea mediului în care este amplasată stupina

Amplasarea stupinei trebuie făcută într-o zonă în care pe o rază de cel puțin 1,5 km nu se aplică tratamente chimice culturilor agricole sau suprafețelor din fondul forestier. De asemenea este interzisă amplasarea stupinei la o distanță mai mică de 3 km față de o zonă industrială poluantă. Trebuie evitat contactul albinelor cu pesticide sintetice, fertilizatori, ierbicide, fungicide sau culturi cu organisme modificate genetic.

Poziționarea în interiorul stupinei, calitatea stupilor și a altor obiecte de inventar

Stupina trebuie amplasată într-o locație însorită cu expoziție de preferință sudică, iar stupii trebuie amplasați pe postamente sau picioare metalice la o înălțime de cel puțin 30 cm. Materialul din care sunt construiți stupii trebuie să fie lemnul, iar celelalte obiecte de inventar trebuie să fie confecționate din materiale naturale sau neutre. În tratarea stupilor pentru protecție se evită utilizarea substanțelor bazate pe carbonil sau creozot și este acceptată ceara microcristalină la o temperatură de 135-150°C. Se pot utiliza pentru impregnare vopsele vegetale, uleiuri vegetale și animale, pigmenți naturali și minerali, săruri minerale care nu sunt toxice pentru mediu, pământ natural sau calcinat. În interiorul stupului se folosesc numai produse naturale ca propolis, ceară de albine și uleiurile vegetale. Pentru fagurii artificiali trebuie garantate condițiile specifice cerii biologice. Astfel, pentru reconstrucția fagurelui se poate utiliza ceara din căpăcele sau rame cumpărate din magazine garantate ecologic. Se folosesc numai produse recomandate pentru înlăturarea dăunătorilor, curățare și dezinfectarea inventarului apicol. Pentru protecția depozitelor și a fagurilor împotriva moliilor se folosesc benzi impregnate cu acid sulfuric care se ard și generează SO2. Pentru dezinfectarea inventarului se folosesc acidul acetic sau hipocloritul de sodiu în caz de infestare cu Nosema apis. O metodă eficientă de distrugere a sporilor de Nosema apis constă în sterilizarea albinelor moarte. Leșia de sodiu sau de potasiu și hipocloritul de sodiu se folosesc în curățarea inventarului.

Calitatea materialului biologic și a ramelor utilizate

La alegerea materialului biologic trebuie să se țină cont de capacitatea de adaptare la condițiile de mediu locale, de vitalitate și rezistența la boli. Cea mai bună alegere constă în proveniențele europene și varietățile lor locale. Noile familii trebuie constituite prin împărțirea celor mai bune familii, sau achiziționarea de roiuri sau colonii din instituțiile care respectă reglementările metodologice în obținerea mierii ecologice. În caz contrar este necesară o perioadă de conversie de 1 an, timp în care ceara este înlocuită și evident albinele.

Hrana suplimentară administrată albinelor

Hrănirea albinelor trebuie făcută cu miere și polen. Acestea lăsate în stup sunt de preferat a fi produse de respectiva familie în cantități suficiente ca să asigure supraviețuirea coloniei pe timp de iarnă. Hrănirea artificială trebuie să fie făcută cu miere obținută prin apicultură ecologică de preferință din aceeași stupină. În situații excepționale când nu există suficientă miere garantată sanitar hrănirea cu înlocuitori bio este acceptată. Această hrană este certificată de instituții autorizate și constă în sirop de zahăr sau melasă obținute din agricultură ecologică. Hrănirea artificială este permisă între ultima recoltare a mierii și 15 zile înainte de începutul primei recoltări în anul următor. Hrănirea cu produse acceptate prin derogare se va înregistra în evidența stupinei (tip de produs, dată de administrare, cantitate și stupi la care s-a administrat).

Utilizarea măsurilor profilactice, a tratamentelor și proceselor tehnologice acceptate în apicultura ecologică

Măsurile care se iau sunt de natură organizatorică, biologică și igienică. În cazul îmbolnăvirii albinelor acestea vor fi imediat tratate sau mutate în stupi de izolare. Medicamentele ce se vor utiliza trebuie să corespundă metodelor ecologice de producție. Se recomandă medicamente fitoterapeutice și homeopate. Dacă aceste produse nu sunt eficiente se pot utiliza medicamente alopate administrate de personal autorizat. Nu se permite folosirea medicamentelor alopate cu scop de prevenire. Prin derogare se pot folosi acid formic, acid lactic, acid acetic, acid oxalic, mentol, timol, eucaliptol, camfor, acestea din urmă putând fi folosite numai în caz de infestare cu Varroa. În perioada de tratament alopat, coloniile se vor trata în stupi de izolare iar ceara va fi înlocuită. După aceasta se aplică o perioadă de conversie de 1 an. Toate tratamentele, diagnosticul, prescripțiile și durata tratamentului se vor înregistra în evidența stupinei și se vor comunica la instituțiile de inspecție și certificare înainte de comercializarea produselor.

Respectarea unor reglementări de calitate în ceea ce privesc proprietățile fizico-chimice și organoleptice ale mierii. Utilizarea unor tehnologii adecvate pentru obținerea, recoltarea și ambalarea mierii

Pentru mierea comercializată în afara Europei se ia în considerare [NUME_REDACTAT] în timp ce reglementările europene pentru miere sunt prevăzute în [NUME_REDACTAT], în mare parte asemănătoare. [NUME_REDACTAT] Alimentarius sunt paragrafe privitoare la examinarea mierii, igiena acesteia și glucidele specifice. Începând cu anul 2000 produsele alimentare în [NUME_REDACTAT] sunt prevăzute cu limite maxime de reziduri, cu specificări asupra acestora sau metaboliților ce pot fi găsite în produse.

Practicarea stupăritului pastoral

Mutarea coloniilor este un factor de stres, care poate afecta sănătatea familiilor de albine. Se recomandă o singură deplasare pe durata unui an, ținând cont ca locul în care sunt mutate temporar să corespundă normelor impuse pentru stupinele ecologice.

Păstrarea evidenței în stupină

Sunt înregistrate toate informațiile legate de tipurile de boli, dăunători și tratamentele efectuate, perioadele de aplicare, locația stupilor, datele la care aceștia au fost mutați. Pentru fiecare stup se înregistrează date legate de proveniența mătcii, data la care a fost introdusă în familie, date legate de eventuale hraniri de completare, vitalitate, alte observații.

2.5. Alte modalități de practicare a apiculturii ecologice

Apicultura urbană

În ultimii ani un nou hobby a luat amploare în orașele lumii: apicultura urbană. Pe acoperisuri, terase sau în grădinile personale, pasionații de apicultura îngrijesc albine, chiar și în cele mai mari metropole ale lumii: Paris, Londra, [NUME_REDACTAT].

Există orașe unde deținerea de albine este ilegală, însă aceste înterdicții încep să fie ridicate. Până acum un an [NUME_REDACTAT]-ul era unul dintre puținele orașe americane în care creșterea albinelor era ilegală. În martie 2010 această îndeletnicire a fost legalizată.

Se formează cluburi, se scriu blog-uri și au aparut chiar și primele cărți de apicultură urbană. Un site care se intituleaza Bringing bees to the city mi-a plăcut în special. Au demarat o întreprindere socială (social enterprise) de anvergură în cadrul căreia se țin până și cursuri de apicultură, toate cu scopul aducerii apiculturii la oraș.

Api-turismul

Api-turismul este o formă de turism care promovează apicultura ca profesie tradițională, susținând obținerea de produse ecologice pentru hrană sau în scop medicinal (Woś, 2014). Implică angrenarea turiștilor în activități conexe apiculturii: vizitarea unor stupine, intrarea în contact cu tehnologiile de creștere a albinelor melifere, observarea apicultorului în timpul activităților specifice, studierea modului în care este organizată o colonie de albine, asistă la recoltarea mierii și a altor produse apicole secundare. Practic turiștii au pregătite itinerarii în care pot vedea cum este produsă mierea ecologică, interacționează cu apicultorii și cu natura, vizitează muzee apicole sau cumpără produse apicole ecologice. Albinele, natura și oamenii coexistă în cadrul unei relații simbiotice delicate (Shiffler, 2014).

Este o formă inovativă de petrecere a timpului liber având rol educativ, de promovare a unui stil de viață sănătos și rol social. În figura 3 este prezentat interesul turiștilor la nivel european pentru oferte practicate în cadrul api-turismului.

Fig. 3 Tipuri de oferte în api-turism și cererea turiștilor pentru acestea la nivel european (Woś, 2014)

Lider în domeniul api-turismului este la nivel european Slovacia, în ultimii 5 ani, o dezvoltarea a acestui domeniu fiind constatată și în Polonia, Germania, Cehia, Lituania și Spania (Oleynik și Iaromenko, 2012). [NUME_REDACTAT] grupurile interesate de api-turism sunt în special din categoria grupurilor școlare (54%), turiștii individuali (43%) și grupurile de adulți (3%) (Woś, 2014).

Acest tip nou de turism sprijină comunitățile rurale prin crearea de locuri de muncă în domeniul serviciilor, sprijină dezvoltarea infrastructurii și a regiunii, asigură perpetuarea practicării unei apiculturi apropiate de natură. Activitățile educative și promovarea unui stil de viață sănătos practicate în special cu grupurile de copii au drept consecință creșterea respectului pentru natură, sporirea cunoștințelor de ecologie.

Metode de încurajare a polenizatorilor

Polenizatorii sunt esențiali pentru menținerea diversității genetice în populațiile de plante și în procesul de evoluție al speciilor de plante cu flori. Au un rol extrem de important și în economia umană, fapt pentru care declinul acestor specii ridică necesitatea găsirii unor soluții.

În cazul speciei Apis mellifera s-a constatat un sindrom de depopulare a coloniilor de albine ce a apărut prima dată în SUA fiind asociat cu extinderea bolilor și dăunătorilor ca urmare a schimbărilor climatice globale, dar și a practicării la scară largă a unei apiculturi de tip industrial. Sunt semnalate ca posibile cauze și practicarea unei agriculturi intensive, utilizarea pesticidelor, dereglarea sistemului de navigație al insectelor ca urmare a creșterii surselor emitente de radiații. Ca urmare a acestui sindrom, numărul coloniilor de albine melifere în SUA s-a redus cu 30%-40% în ultimii ani. [NUME_REDACTAT] prima semnalare a fost făcută în anul 2006.

Nu numai speciile de albine melifere înregistrează un declin, și speciile sălbatice de polenizatori sunt afectate, motiv pentru care au fost inițiate programe cum sunt: [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] și Polenizatorilor în America (oferă liste la nivel regional și național cu plantele melifere, ghiduri de conservare, resurse pentru identificarea și monitorizarea speciilor sălbatice de albine, sau liste cu plantele care atrag polenizatorii), programul ALARM pentru Europa (având ca obiective principale stabilirea abundenței, echitabilității și distribuției speciilor de polenizatori, dezvoltarea de modele pentru cuantificarea impactului sau contracararea efectelor dispariției polenizatorilor). România este parte ingrantă a acestui proiect.

Principalele metode utilizate pentru încurajarea polenizatorilor sunt:

Lansarea de campanii și proiecte pentru încurajarea utilizării acestor plante în parcuri, aliniamente, grădinile vecinilor

Renunțarea la folosirea pesticidelor

Practicarea agriculturii organice

Cumpărarea unor semințe în special din soiuri locale, netratate chimic, colectarea semințelor

Selectarea de plante cu o perioadă lungă de înflorire sau asigurarea succesiunii acestora

Asigurarea unei surse de apă.

Amplasarea de adăposturi special adaptate pentru bondari, albine sălbatice, sau alte categorii importante de polenizatori

Adăugarea de sare de mare sau cenușă peste o suprafață mică de pământ (asigură minerale pentru insectele polenizatoare)

Lăsarea unei suprafețe curățate de ierburi pentru speciile de bondari, albine care-și fac adăpost în sol

Acolo unde este posibil lăsarea unui arbore mort în picioare sau stuf, sunt locuri preferate pentru albinele sălbatice

Unele specii de polenizatori se hrănesc și cu alte insecte. O porțiune cu iarbă înaltă reprezintă o sursă de protecție, umbră și teren de vânătoare.

Amplasarea unor bucăți de lemn găurite, acestea pot avea și un rol decorativ

Cultivarea unor plante vizitate frecvent de albine sau alți polenizatori. Trebuie însă evitate plantele exotice și încurajată utilizarea celor autohtone, evitându-se astfel introducerea unor specii invazive cum sunt Asclepias syriaca, Impatiens glandulifera, Amorpha fruticosa etc.

La alegerea plantelor se ține cont și de specializarea polenizatorilor pentru colectarea nectarului și polenului. Unii sunt generaliști sau polilectici (Apis mellifera, Bombus terrestris, Bombus pascuorum, Bombus lapidarius), oligolectici (Bombus gerstaeckeri specializat pentru plante din genul Aconitum) sau monolectici (Hoplitis adunca strict specializată pentru specia de plante Echium vulgare; Macropis fulvipes strict specializată pentru specia de plante Lythrum salicaria; Micropteryx calthella strict specializată pentru specia de plante Ranunculus septentrionalis) (Chagnon, 2008). În tabelul 2 este prezentată o listă succintă cu speciile de plante care atrag insectele polenizatoare.

Tabel. 2 Lista plantelor frecventate de către polenizatori, după ***, 2012

CAPITOLUL 3.

Legislație specifică apiculturii ecologice

LEGISLATIE SPECIFICA NATIONALA

Legea apiculturii nr. 89/1998 – Republicată, publicată în [NUME_REDACTAT] al României, Partea I, numărul 549 din data de 5 august 2010;

[NUME_REDACTAT] Apicol 2011-2013:

[NUME_REDACTAT] nr. 245/2011, privind aprobarea [NUME_REDACTAT] Apicol pentru perioada 2011-2013, a normelor de aplicare, a cuprinsului Ghidului de bune practici pentru apicultura, precum și a valorii sprijinului financiar, publicată în [NUME_REDACTAT] al României, Partea I, numărul 213 din data de 28 martie 2011

[NUME_REDACTAT] nr 1237 din 14 decembrie 2011 pentru modificarea si completarea anexelor nr. 1 si 2 la [NUME_REDACTAT] nr. 245/2011 privind aprobarea [NUME_REDACTAT] Apicol pentru perioada 2011-2013, a normelor de aplicare, a cuprinsului Ghidului de bune practici pentru apicultura, precum si a valorii sprijinului financiar

Publicata in [NUME_REDACTAT] 928 din 28 decembrie 2011 (M. Of. 928/2011);

Ameliorarea albinelor:

Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 309/2003 pentru aprobarea Programelor de ameliorare a efectivelor de bovine, ovine, păsări, albine și viermi de mătase din România, publicat în [NUME_REDACTAT] al României, Partea I, numărul 516 din data de 17 iulie 2003;

Programul de ameliorare la albine -2003.

Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 413/2008 privind aprobarea criteriilor de acreditare a stupinei de multiplicare, cu modificările și completările ulterioare, publicat în [NUME_REDACTAT] al României, Partea I, numărul 472 din data de 26 iunie 2008;

ORDIN nr. 51 din 7 martie 2011 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 413/2008 privind aprobarea Criteriilor de acreditare a stupinei de multiplicare.

Identificarea stupilor si stupinelor:

ORDIN nr. 119 din 25 mai 2011 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor

ORDIN nr. 246 din 15 noiembrie 2012 pentru modificarea anexei "Procedura de identificare a stupinelor și stupilor în Sistemul unitar" la sistemul unitar de identificare a stupinelor și stupilor, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii șidezvoltării rurale nr. 119/2011.

LEGISLATIE CONEXA NATIONALA

Legea zootehniei nr 72/2002

Legislatie veterinara: Ordin ANSVSA nr 16/30.03.2010, privind înregistrarea si autorizarea sanitar-veterinara a exploatatiilor apicole, completat si modificat in prezent cu Ordinul ANSVSA nr. 112/2010.

Legislatia privind mediu: LEGE nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului

Legislatie fitosanitara: Ordinul comun al MADR nr 45/1991 privind unele masuri pentru protectia familiilor de albine impotriva intoxicatiilor cu pesticide.

Legislatie privind registrul agricol – OG nr. 28/2008, ordonanta privind registrul agricol, consolidata 2009 si [NUME_REDACTAT]. 1.632 din 29 decembrie 2009 privind registrul agricol pentru perioada 2010 – 2014.

http://www.aca.org.ro/informatii-apicole/legislatie.html, [NUME_REDACTAT] de Albine din [NUME_REDACTAT] apiculturii, legea nr. 383/2013

Publicat in [NUME_REDACTAT], Partea I nr. 14 din 9 ianuarie 2014

Poate fi de interes si:

Legea 131/2010 pentru modificarea si completarea Legii apiculturii nr. 89/1998. Lege nr. 131/2010

Legea nr. 266/2009 pentru modificarea si completarea art. 7 din Legea apiculturii nr. 89/1998

http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_apiculturii_383_2013.php

LEGISLATIE SPECIFICA EUROPEANA SI INTERNATIONALA

REGULAMENTUL (CE) NR. 917/2004 AL COMISIEI din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 797/2004 al Consiliului referitor la acțiunile care au ca scop îmbunătățirea condițiilor de producere și de comercializare a produselor apicole

Regulamentul (CE) nr. 939/2007 al Comisiei din 7 august 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 917/2004 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 797/2004 al Consiliului privind acțiunile de îmbunătățire a condițiilor de producție și comercializare a produselor apicole;

Regulamentul (CEE) nr. 1234/2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”);

Directiva 2001/110/CE a Consiliului din 20 decembrie 2001 privind MIEREA;

http://www.aca.org.ro/informatii-apicole/legislatie.html

CAPITOLUL 4.

Evaluarea bazei melifere din zona în care va fi amplasată stupina

4.1. Evaluarea bazei melifere

4.1.1. Date generale despre plantele melifere – acestea produc substanțe care pot fi colectate de insecte și transformate în miere. În sens apicol – sunt melifere plantele care prin producerea de nectar, polen și mană asigură resurse pentru dezvoltarea familiilor de albine.

Multe plante sunt melifere, dar substanțele produse de ele nu pot fi recoltate de albine datorită fizionomiei acestora (mărimea și forma corpului, lungimea proboscisului) sau adaptărilor suferite de către plante).

Albinele sunt singurele insecte care produc miere în cantități suficient de mari pentru ca recoltarea să fie fezabilă din punct de vedere economic. Unele specii de furnici depozitează substanțele bogate în polizaharide recoltate de la afide, ca rezerve de hrană în perioada secetoasă.

BAZA MELIFERĂ = resursa naturală meliferă alcătuită din flora spontană și plante cultivate, existentă pe o anumită suprafață de teren, care produce nectar și polen ce servesc drept sursă naturală de hrană pentru albine. Baza meliferă este constituită din totalitatea plantelor melifere aflate în raza economică de zbor a unei stupine (1,5 km).

Raza de acțiune utilă a albinelor culegătoare este de 3 km, distanță până la care ele valorifică resursele melifere. Reprezintă o suprafață de 28 km2 (2800 ha). Pentru 1 kg de nectar albinele cercetează 8.500.000 de flori de salcâm

Deplasarea pe distanțe mai mari duce la:

micșorarea numărului de zboruri zilnice;

consum de nectar din gușă în timpul zborului;

crește uzura albinelor culegătoare.

Baza meliferă trebuie să aibă specii cât mai variate și cu înflorire defazată în timp. Pentru dezvoltarea unei familii normale de albine trebuie să asigure posibilitatea acumulării pe durata unui an a unei cantități de 120 kg de miere (30 kg miere marfă, 90 kg miere consum albine). Crearea unei baze melifere artificiale necesită eforturi deosebite și o planificare adecvată (culesuri eșalonate). Trebuie ținut cont de faptul că înflorirea plantelor melifere se realizează treptat în funcție de condițiile geografice și pedoclimatice.

Alegerea plantelor melifere se face în funcție de calitatea terenului (neproductiv, sărăturat, accidentat etc.) (facelia, coriandru, sulfină, talpa gâștei, splinuță etc.).

Numărul de stupi amplasați trebuie să fie corelat cu potențialul melifer al zonei și cu numărul de stupine aflate în vecinătate (vetre de 30-60 familii, iar celelalte stupine să fie la minim 300-1000 m).

4.1.2. Descrierea principalelor plante melifere din raza localitații Bulz.

Cele mai întâlnite specii melifere din raza localitați Bulz sunt:

Salcâmul – Robinia pseudoacacia este una dintre cele mai importante specie melifere în special pentru regiunile de câmpie, dar în unele situații apare cultivat și în zonele de deal, unde de obicei furnifează culesul principal în perioada de primăvară. Salcâmul înflorește aproximativ la începutul lunii mai. Înflorirea poate fi influiențată și se prelungește în funcție de condițiile geografice și pedoclimatice până la sfârșitul lunii iunie.

Durata perioadei de înflorire dă posibilitate apicultorilor să realizeze în cadrul unui sezon apicol, două sau chiar trei culesuri la salcâm. Cei mai mulți dintre apicultori practică de obicei primul cules la salcâm în zone diferite față de cea unde au amplasată stupina. Salcâmul la ora actuală ocupă în țara noastră suprafețe destul de insemnate. Printre cele mai renumite zone cu salcâm sunt cele din sudul Olteniei sau [NUME_REDACTAT], dar și în multe alte zone ale țării, unde sunt transportați în fiecare an zeci de mii de stupi, realizându-se în anii favorabili recolte foarte bogate de produse apicole.

Producția de nectar la salcâm în condiții meteo normale este concentrată și abundentă variind de la 1 până la 4 mg/floare cu un conținut mare de zahăr de circa 40-70%, aceaste caracteristici depinzând și de expoziția masivului, stadiul de înflorire, varietate, vârstă, condițiile edafice, densitatea arborilor și de factorii meteo. Trebuie menționat că cel mai important dintre factorii meteo, este cel care are și o influență hotărâtoare, care este temperatura. Se știe că secreția nectarului începe în general în jurul temperaturii de , și devine maximă în jurul valori de 20-30 grade.

Indiferent de cât ar fi de favorabile condițiile de secreție a nectarului, producția de produse apicole care se realizează depind este condiționată și de puterea familiilor de albine. În general apicultorii știu șicunosc faptul că de la orice cules, familiile puternice și bine dezvoltate realizează întotdeauna cantități zilnice de produse apicole mult mai mari decât familiile slabe sau cele mijlocii. Aspectul acesta se constată și mai bine la culesul de salcâm care secretă într-o perioadă mai scurtă de timp cantități ridicate de nectar. Într-un exemplu prezentat în [NUME_REDACTAT], în masivul de salcâm de la [NUME_REDACTAT] în zilele favorabile de cules s-a înregistrat de fiecare familie puternică un spor zilnic de peste 9 kg de miere, în timp ce la celelalte familii inferioare cum ar fi cele mijlocii sau cele slabe s-au înregistrat sporuri de numai 3-5 kg de miere.

Alte varietăți pe lângă salcâmul alb se mai întâlnesc la noi o serie de alte specii și forme de salcâm, cultivate sau regenerate mai ales în parcuri, grădini botanice sau pe marginea șoselelor cum ar fi: salcâmul roz,salcâmul piramidal, salcâmul galben, salcâmul japonez, amorfa, etc. În general aceste specii și varietăți de salcâm se deosebesc printr-o înflorire mai târzie cu 2 până la 4 zile și printr-o durată mai lungă a înfloriri de la 13 la 20 de zile (Harnaj și col., 1983).

Jugastul – Acer campestre acest arbore înflorește odată cu apariția frunzelor sau după acestea la sfârșitul lunii aprilie sau la începutul lunii mai, florile fiind poligame de culoare verzi-gălbui, grupate în corimbe pubescente, erecte, timp de 6-9 zile. În condiții bune poate produce o cantitate de circa 1000 kg miere/ha.

Salcia capreasca – Salix caprea de obicei ramane sub formă arbustivă mai înaltă, rare ori crește sub formă arborescentă până la 9 m înălțime. În țara noastră apare foarte frecvent în regiunea de coline și montană, pătrunzând uneori până în regiunea alpină, amenții (florile) femeli și masculi apar înainte de înfrunzire, în lunile martie-aprilie.

Teiul pucios – Tilia cordata (roșu, de deal) este un arbore cu o inalțime de până la 30 m,cu frunze mici aproape rotunde de 3-9 cm lungime, pe fața de deasupra de o colorație verde-închis, la vârf brusc-acuminate, lujeri anuali verzi mîăzlinii până la roșcați, muguri cu 2 solzi exteriori, dintre care cel inferior depășește jumătatea mugurelui, cu florile mărunte, albe-gălbui și mirositoare, stau câte 4-15 în cime oblic-erecte, cu fructele ca niște mărgelușe ruginii, sunt mici de 0,5-0,6 cm cu 5 coaste neproeminente, înflorește de obicei în iunie-iulie.

Teiul este una dintre speciile care secretă cea mai mare cantitate de nectar pe timp cald, după zilele ploioase. Înflorirea teiului în zonele de lncă durează 14-16 zile, uneori se prelungește până la 20 zile. Înflorire și culesului depind de caracterul zonei de vegetație; pe versanți cu expoziții sudice, teiul înflorește mai devreme decât pe versanți cu expoziții nordice; pe luncile joase inflorește mai târziu decât pe colinele mai ridicate. Temperatura mai ridicată pe timpul verii provoacă teiului înflorire mai devreme decât dacă vara este mai este răcoroasă. Cercetările au dovedit că secreția de nectar a teiului este mai abundentă dimineața și seara, sa mai observat că în țara noastră, teiul înflorește în țara noastră la un interval de cea. 20-25 zile după înflorirea salcâmului. Însă spre deosebire de salcâm, culesul la tei durează pe o perioadă mai lungă, în special în pădurile constituite din mai multe varietăți.

În locurile unde factorii locali favorizează o mai mare umiditate a atmosferei, secreția de nectar se menține constant, așa cum se întâmplă în nordul Dobrogei și în zonele limitrofe, unde teiul dă în fiecare an producții apropiate și constante. Slabe culesuri în unii ani sau chiar lipsa culesului sunt provocate din cauza condițiilor nefavorabile primăvara, când se formează mugurii florali dar în special dacă timpul este neprielnic în perioada înfloritului. Dacă înflorire teiului se întâmplă pe timp ploios, nectarul este diluat. Precipitațiile atmosferice din anul respectiv sunt responsabile cu cantitatea florilor și a nectarului în anul respectiv.

Cum și la oricare altă specie, și la tei s-a constatat că după o înflorire abundentă urmează o înflorire mai slabă, care uneori poate fi determinată și de pericolul care îl au inghețurile de primăvară care efectiv distruge muguri florali, ploaia sau frigul în timpul înfloririi compromit culesul. Cercetători și apicultorii,au constatat că în afară de condițiile atmosferice, o mare influență asupra secreției de nectar o au și condițiile de dezvoltare a teiului, poziția ramurilor înflorite față de coroană, relieful, solul, desimea plantației, varietatea lui etc.

Teiul care vegetează pe cernoziom are o secreție de nectar mai mare de aproximativ (27,5 mg la o floare) în timp ce teiul crescut pe sol argilos are (22,43 mg). Teiul dă rezultate bune în locurile deschise decât în locurile umbrite, așezarea florii în coroană este un alt element ce determină producția de nectar.

Alunul comun – Corylus avelana este un arbust care în condiții favorabile de vegetație ajunge până la 5 m înălțime. Frunzele sunt aproape rotunde sau rotund-obovate, la vârf brusc și scurt acuminate, au între 6-13 cm lungime, la bază ușor cordate pe margini dublu dințate sau lobulate, la început cu perișori pe ambele fețe iar mai târziu numai pe fața inferioară.

Amenții masculi se formează încă de cu toamnă, astfel că de multe ori, în zilele călduroase dinspre sfârșitul iernii se desfac primăvara devreme, iar vântul împrăștie praful galben alcătuit din grăunciorii de polen. Florile femele sunt grupate în inflorescențe de forma unor muguri din care apar numai stilele roșii, cantitatea de polen pe care o produce alunul diferă de la an la an, producând o cantitate mai mare atunci când nu este secetă. Este o specie europeană, meridională și submeridională, vegetează la noi din zona de câmpie până în etajul montan inferior, zona colinară preferândo cel mai mult, rezultate bune da pe solurile argilo-nisipoase, cu troficitate mijlocie, este întâlnit pe marginea păduri, în locuri deschise, parchete exploatate.

Importanță meliferă are pentru că polenul său este bogat în vitamine și oferă albinelor hrană devreme, deoarece înflorește în perioada februarie-martie.Uni apicultori recoltează crenguțe cu amenți bărbătești după care îi scutură pe diferite site, îl usucă îl păstrează în borcane ermetic închise și îl administrează albinelor amestecat cu miera sau sirop de zahăr (I.D.Tătăreanu, V.Benea 1977).

Cornul – Cornus mas este un arbust uneori cu port arborescent până la 8 m înălțime formează tufișuri la marginea pădurilor din regiunea de câmpie sau coline, muguri sunt de două feluri:cei floriferi aproape sferici și sunt așezați către extremitatea lujerilor scurți, cei vegetativi sunt lungi, turtiți opuși evident depărtați de lujer preferă soluri calcaroase.

Lujeri tineri sunt verzi-gălbui, iar frunzele sunt eliptice sau ovale de 1-10 cm lungime, pe fața inferioară cu zmocuri de peri în unghiurile nervurilor, acute sau acuminate la bază. Înflorește pe la sfârșitul lui februarie-martie are niște flori mici galbene grupate în umbele pedunculate, oferă albinelor cantități însemnate de nectar și polen, este un arbust care inflorește printre primele specii.

Vișinul – Prunus cerasus de obicei înflorește în luna aprilie, perioada de înflorire este de aproximativ 10 zile. Este mult inferior cireșului, astfel de pe un hectar de livadă cu vișin se pot obține o cantitate de 30-35 kg miere.

Porumbarul – Pirus spinosa este arbust de până la 4 m înălțime, cu lujeri de regulă pubescenți brun roșcați, des rmnificat, foarte spinos.

Frunzele sunt mici, eliptice până la obovate de 2-5 cm lungimepe dos pubescente, pe margini serate, înflorește în luna aprilie-mai, florile fiind solitare albe, înainte de înfrunzire, oferă albinelor polen și puțin nectar.

Este o specie iubitoare de multă lumină, rezistă bine la ger și secetă, este folosit și în pomicultură ca portaltoi pentru prun, cais dar și pentru obținere unor forme pitice de pomi, atunci când sunt anii cu condiții meteorologice favorabile pentru apicultură, producția maximă de miere poate ajunge până la 20 kg la hectar (I.D.Tătăreanu, V.Benea 1977).

Corcodușul – Prunus cerasifera este un arbust care de foarte multe ori ia formă arborescentă și care înflorește în martie-aprilie, înainte sau după înfrunzire. Oferă albinelor o cantitate destul de insemnată de nectar și polen, pe un hectar putând produce aproximativ 40 kg de miere.

Cireșul – Prunus avium, este un arbore cu înălțimea până la 25 m, specie meliferă foarte mult vizitată de către albine, producătoare de nectar, polen și clei.

Frunzele sunt oblong ovate sau alungit-obovate de 6-15 cm lungime, cu două dungi roșcate către baza lamei, albinele adunând în luna mai de pe frunzele cireșului miere de mană, care este emanată de către afide producătoare de secreții dulci,aceste insecte fiind parazite. Florile sunt albe grupate în fascicule, într-un an bun cu condiții favorabile producția de miere la hectar este de aproximativ 36-40 kg, această miere este folosită de către albine pentru creșterea puietului și pentru hrană.

Mărul – Malus domestica, este o specie foarte mult apreciată pentru valoarea sa poleniferă deosebită dar și pentru nectarul produs, valoarea acestuia crește și pentru faptul că ocupă o importantă suprafață în țara noastră.

Mierea de măr este de culoare galbenă, se zaharisește foarte repede după extragere, are o aromă deosebită și plăcută, se estimează că producția de miere la hectar ar fi de aproximativ 30-42 kg.

Părul – Pyrus communis este o specie pomicolă cu valoare meliferă destul de mică, datorită răspândirii sale limitate dar și a cantității de nectar secretat. Înflorirea la această specie se produce în lunile aprilie-mai și realizează la hectar o cantitate de miere de aproximativ 18-20 kg.

Prunul – Prunus domestica, această specie pomicolă este de mare importanță apicolă, atât datorită răspândirii sale, cât și pentru capacitatea meliferă pe care o are, este un arbore fructifer din grupa sâmburoaselor care înflorește în luna aprilie și care are o producție de miere la hectar de aproximativ 20-30 kg miere (P.Iordache, I. Roșca, M. Cizmaru 2007).

Măzărichea de toamnă – Vicia villosa perioada în care înflorește este mai-iunie, înflorirea începe de la bază eșalonat, fiecare floare secretă o cantitate de 0,2-1,5 mg nectar, la hectar realizează o producție de 100-300 kg miere.

Trifoiul alb – Trifolium repens este o plantă erbacee perenă care se întâlnește pe pășuni sălbatice, rariști de pădure, buruienișuri de coastă și fânețe, din zona de câmpie și până în zona alpină la altitudini de peste 2100m, răspândită în Europa și Asia, foarte rar cultivată.

Florile trifoiului alb sunt de culoare albă cu diametru de 2-3 cm, grupate câte 20-50 escepțional 80, alb verzui cu 10 nervuri înflorirea se produce în al doilea an de la însămânțare din mai până în octombrie. Trifoiul alb este considerat specia cea mai valoroasă din punct de vedere melifer din grupa trifoilor, acesta oferind albinelor cules pe întreg sezonul de vară, astfel el este vizitat foarte des de albine pentru nectarul și polenul său care este superior trifoiului roșu.

Cuoarea mieri obținută din trifoiul alb este albă și foarte bogată în vitamina B1, B2 și vitamina C, cristalizează foarte greu, are gust deosebit, o floare de trifoi alb are o cantitate de nectar de 0,04-0,6 mg și o producție de miere la hectar de aproximativ 100-250kg, cu o concentrație de zahăr de 35-70% (P.Iordache, I. Roșca, M. Cizmaru 2007).

Lucerna – Medicago sativa este o plantă perenă care înflorește o perioadă lungă de timp din mai până în octombrie, florile sale sunt de culoare albastru-violet prezintă, în condioții de umiditate și temperatură scăzută secreție ridicată de nectar.

Cantitatea de nectar pe floare oscilează în funcție de hibridul și de condițiile meteorologice astfel el este cuprins între 0,09-0,26 mg/floare, producția de miere la hectar este cuprinsă între 25-30 kg unde culturile sunt neirigate, iar la culturile irigate poate produce și 200 kg/ha, cu o concentrație în zahăr de 18-48%.

Trifoiul roșu – Trifolium pratense având corola destul de adâncă (8-10 mm),îngreunează sau chiar împiedică albinele să recolteze nectarul datorită faptului că trompa acestora are lungimea de 6,50 mm.

Această plantă înflorește din luna mai până la sfârșitul luni septembrie și realizeză o producție de nectar/floare de 0,01-0,03mg, iar producția de miere la hectar este de 25-50 kg. Recolta cea mai bună se obține după coasa a doua când florile sunt mai puțin dezvoltate și secreția este mai mare, astfel mierea care se obține de la această plantă prezintă o aromă specifică, cristalizează la aproximativ o lună de la extracție și are gust plăcut.

Pe raza localitați se mai gasesc și alte plante melifere cum ar fi: Papădia, Păducelul, Socul,Teiul argintiu, Crușin, Ulm de munte, Paltin de munte, Frasin, Pin negru, Pin silvestru, Zmieur, Mur, Afin, Merișor, Arin, Plop tremurător, Măcieș, Molid, Brad, Duglas, Scoruș pasăresc, fânețe și pașuni cu numeroase plante melifere, etc.

Ponderea speciilor în ecosistemele supuse analizei, se poate spune că în zona studiului făcut ponderea speciilor amintite este mare, dar nici una din speciile amintite nu formeaza culturi pure.

4.1.3. Posibilități de ameliorare a bazei melifere din raza localității [NUME_REDACTAT] a se asigura un cules cât mai optim pentru familiile de albine pe întreg sezonul de cules în zona localități Bulz, din punctul meu de vedere cred că ar trebui extinse suprafețele cu potențial melifer și conservate cele deja existente, pentru o cât mai mare valorificare a potențialului melifer.

Din punct de vedere melifer localitatea Bulz la ora actuală nu putem spune că are un potențial deosebit de mare, dar putem spune că are o gamă destul de largă de specii melifere care vegetează în zonă, numai că acestea nu formează culturi foarte mari și compacte, acestea găsinduse în grupe sau biogrupe mici, îngreunând astfel obținerea de produse apicole în cantități foarte însemnate.

Din punctul meu de vedere ar trebuii înființate suprafețe mai mari și mai compacte de speci cu potențial melifer care să îndeplinească condiți bune de vegetație prin prizma cărora sar putea valorifica stațiunea la un potențial cât mai înalt și mai aproape de maximul acestuia. Speciile care consider că ar face bine stațiuni atât prin potențial melifer cât și ecologic dar și economic prin calitatea masei lemnoase pe care o produc sunt următoarele: salcâm, tei,cires păsăresc și zmieur, aceste specii au un potențil melifer mare și ocupă foarte puțin spațiu de pe raza localități.

Salcâmul cred că ar fi de mare folos dacă ar fi introdus în zonă în suprafețe mai mari decât cele existente deja, în primul rând prin potențialul melifer, prin stabilisarea suprafețelor care sunt expuse erodări solului la suprafață, prin stabilizarea versanților cu pante foarte mari.

Teiul este și el o specie cu un potențial melifer superior dar care se găsește în suprafețe mici în zonă și care bineânțeles prin extinderea sa în zonă ar crește și el potențialul melifer al stațiuni, fiind și o specie repede crescătoare și cu un lemn valoros.

Ciresul păsăresc este un alt arbore cu potențial melifer mare prin florile sale, dar de la care se mai pot valorifica si alte produse de interes mare care le oferă în timp relativ scurt în câțiva ani, acestea fiind fructele care sunt foarte căutate în industria siropurilor, băuturilor alcoolice, pentru a se consuma proaspete, etc. Lemnul este și el de o mare valoare prin duramenul brun roșcat pe care îl prezintă și îl face să fie foarte valoros în industria mobilei.

Zmeurul se alătură și el celorlalte plante melifere producătoare de nectar, nici acesta nu ocupă o suprafață însemnată pe raza localități Bulz, dar care prin cultivarea sa ar aduce un plus pentru potențialul melifer din zonă, de precizat că și fructele sale sunt căutate.

Specile de mai sus au fost menționate si propuse pentru extinție pentru valoarea lor mare pe care o au atât pentru lemn, fructe, flori, cât si pentru valoarea eco-protectivă, se poate spune că in ultimi ani suprafețele ocupate de pomi fructiferi din comuna Bulz au ocupat tot mai mari suprafețe, dar și că zona are o mare varietate de plante ierboase, medicinale și arbori care fac să fie pe tot parcursul sezonului activitate pentru albine.

Argumentarea folosiri acestor specii va fi următoarea: în primul rând insist pe faptul că toate specile menționate mai sus au în primul rând o valoare mare pentru potențialul lor melifer, iar însușirile lemnului pe care îl produc fac să fie foarte apreciate economic. În ceea ce priveșre valoarea lor ecologică se poate spune că și aici participă foarte bine, în special salcâmul care se adaptează foarte bine condițiilor foarte grele de vegetație stabilizând astfel terenurile degradate.

Ameliorarea bazei melifere în comună poate fi făcut prin sistmule de gospodărire eficiente ale păduri, pășuni și fânețelor și livezilor, adica sa se facă inpăduriri cu specii din cele melifere și care dau rezultate bune, să înlocuim acolo unde avem arborete derivate. În cazul pășunilor sar puea restrange și suprafețele acestora astfel încât flora spontană de pe aceste suprafețe să nu sufere nici o modificare, iar în fânețe de recomandat ar fi cositul tradițional bineânțeles după maturizarea plantelor ierboase. Oaltă posibilitate de a eficientiza potențialul melifer al zonei ar putea fi înființarea de livezi și plantarea unui număr cât mai mare de pomi în gospodariile din zona localități.

Foto 1 Taraxacum officinale (în original)

Foto 2 Viburnum lantana (în original)

Foto 3 Myozotis alpestris (în original)

Foto 4 Crataegus monogyna (în original)

Foto 5 Sambucus nigra (în original)

Foto 6 Rosa canina (în original)

Foto 7 Pyrus pyraster (în original)

Foto 8 Thymus vulgaris (în original)

Foto 9 Tilia cordata (în original)

Foto 10 Chamaenerion angustifolia (în original)

Foto 11 Erythronium dens canis (în original)

CAPITOLUL 5.

Coordonarea activităților în stupină. Inventarul stupinei

Necesarul de inventar, utilaje și alte materiale este determinat în funcție de mărimea stupinei. Stupul este cel mai obiect de inventar într-o stupină, în consecință alegerea tipului constructiv, a materialului din care sunt confecționați, a elementelor accesori care sunt necesare, constituie un demers care trebuie atent analizat. Întreaga activitate în stupină depinde de produsele cu care se lucrează, cu atât mai mult în cazul practicării unei apiculturi ecologice. În tabelul de mai jos este prezentat un inventar succint propus pentru stupina ce va fi amplasată în localitatea Bulz.

Tabelul 3 Inventar apicol necesar înființării stupinei ecologice

CAPITOLUL 6.

Produse apicole ecologice

Tipurile de produse apicole valorificabile cu ajutorul albinelor sunt urmatoarele: miere, polen, propolis, laptișor de matcă, venin, ceară, nectar, mană, rășini, păstură, apilarnil.

Fiind o zonă montană, sortimentele speficice de miere ce vor putea fi obținute prin practicarea unui stupărit staționar, vor fi mierea polifloră și mierea de mană. Se va pune mare accent pe calitatea produselor și mai puțin pe cantitate.

Produsele apicole obținute de la albine

Procesul complex de transformare a materiei prime (nectar, polen, mană, rășini) în produse apicole clssificate în produse principale (miere, ceară și polen) și secundare (lăptișor de matcă, propolis,venin, păstură și apilarnil).

Procesul de transformare a nectarului și mană în miere de albine

In zbor dupa nectar albina se așeaza pe floare si o cercetează, cu ajutorul mandibulelor v-a deschide corola florii și apoi v-a gasi glandele nectarifere din care cu ajutorul trompei, v-a extrage nectarul depozitandu-l in gusă. Din acest moment pe durata transportului catre stup a inceput in laboratorul interior al albinei, prelucrarea mierii.

In zborul de intoarcere, o parte din apa conținuta de nectar se elimina prin pereții gușei. Simțind prezența nectarului in gușă o parte din glandele albinei incep sa secrete fermenti specifici, influentand asupra procesului de transformare a nectarului in miere.

Albina culegatoare ajunsă in stup pasează mai departe nectarul prelucrat albinei tinere care in primele zile de viata se numeste ” albina stupului ” (pentru că indeplineste sarciniile interioare ale stupului) pentru a fi depus in celulele faguriilor. Cu acest prilej nectarul trecand la altă albină, in altă gusă, se imbogateste cu noi cantitati de fermenți în special cu invertina.

Acest nectar nu ramane in prima celula in care a fost depozitat, o alta albina tanară va veni și il va muta, astfel v-a trece de nenumarate ori din gusă in gusă și din celulă în celulă, de fiecare dată procesul de transformare se intensifica pana cand necatarul v-a deveni miere de albine. Odata cu mutarea nectarului din celulă în celulă prin acțiunea albinelor ventilatoare se elimina surplusul de apa din nectarul prelucrat asftel că densitatea să corespunda mierii coapte (maturate). Pentru a rezulta 1 kg de miere coaptă (maturată) albinele vor trebui sa adune 3-4 kg de nectar.

Momentul in care albinele incep sa căpaceasca celulele cu miere inseamnă că procesul de transformare a nectarului in miere este pe cale de terminare, atunci mierea este maturată (cand jumate din fagure este căpacit) și atunci o putem extrage pentru a obține o miere de albine de bună calitate.

Obținerea cerii

Ceara de albine este un produs natural al stupului. Albinele lucrătoare consumă polen, din care fac miere, iar din mierea cu care se hrănesc fac ceară, cu ajutorul unor glande speciale. În stup ceara este folosită la construirea fagurilor, în care se depozitează mierea și se depun larvele, precum și la căpăcirea fagurilor plini cu miere. Pentru a produce ceară, o albină consumă de aproximativ opt ori mai multă miere decât cantitatea de ceară produsă, iar conform unor surse pentru un kg de ceară o albină consumă 10 kg de miere.

Ceara de albine nu se folosește doar în apicultură, pentru foile de ceară puse în rame, pe care albinele își construiesc fagurii, ci și în cosmetică, precum și la lustruirea mobilei, fabricarea de lumânări, creioane, pentru impermeabilizare, în industria alimentară.

Ceara de albine este adăugată în compoziția cremelor, balsamurilor, loțiunilor, unturilor de corp pentru proprietățile ei antiseptice, antibacteriene, emoliente, de hrănire, catifelare și protejare a pielii, grăbind vindecarea, precum și pentru că este rezistentă la apă. De asemenea, ceara de albine nu este iritantă sau comedogenică, deci este potrivită atât pentru tenul normal, cât și pentru cel cu probleme, sensibil, uscat, gras sau acneic. Mai mult, este folosită cu succes în produsele pentru copii.

Polenul de albine – nu afost tratat termic sau iradiat!

Un kilogram de polen conține atâtea doze zilnice de ritin (vitamina P), câte ar fi necesare câtorva zeci de oameni pentru a preveni un accident vascular la nivelul creierului.

Un rol important pentru funcționarea normală a sistemului nervos revine unei substanțe conținute în polen numita, anevrina.

Polenul de albine este un aliment alcalin care echilibrează pH-ul organismului. Este o alternativă naturală la vitaminele și mineralele din farmacii și una dintre cele mai complete și mai echilibrate surse de proteine, vitamine, minerale, enzime si antioxidanți pe care le gasim in natură. Acest incredibil produs al stupului conține o multitudine de substanțe nutritive, printre care proteine (între 25% și 40%) – dintre care 26 aminoacizi -, lipide (circa 5%) – dintre care 70% acizi grasi Omega 3 și Omega 6 – și 15-17% grăsimi mononesaturate și saturate – și glucide simple (fructoza, glucoza etc.). Cu peste 5.000 enzime și coenzime minore, polenul de albine este produsul cu cele mai multe enzime.

Polenul conține 11 enzime esențiale și toate vitaminele (inclusiv vitaminele A, C, D, E, K și vitaminele din grupul B, mai puțin B12 care este într-o formă mai putin utilizabilă). În polen se regasesc pana la 60 minerale, in funcție de tipul de polen. În plus, polenul este o sursă excelentă de lecitină, pe care o conține in proporție de 15%. Polenul de albine este un aliment-minune pentru creier, avand și proprietați de normalizare a nivelurilor de colesterol si trigliceride. De asemenea, are un înalt coeficient ORAC (capacitatea de absorbție a radicalilor de oxigen). Acest fapt se explică pin gama vastă de antioxidanți cu un coeficient ORAC de 164, cu mult mai mare decat coeficientul ORAC al afinelor (61). Se estimează ca aproximativ 3% din componenta polenului de albine nu a fost inca identificata.

Lăptișorul de matcă este o secreție produsă de albine care este utilizată pentru a hrăni reginele, atât adulte cât și în stadiul de larvă.Este secretat în glandele albinelor lucrătoare, și folosit pentru a hrăni toate larvele din colonie.

Lăptișorul de matcă reprezintă un produs apicol de excepție, care are cel mai mare conținut de vitamine raportat la unitatea de volum. Are proprietăți imunostimulatoare și vindecătoare excepționale, iar efectele sale asupra corpului uman sunt mai mult decât benefice.

Lăptisorul de matcă reprezintă hrana reginei stupului. Tot cu lăptișor de matcă sunt hrănite și larvele, însă numai în primele trei zile de viață, ulterior hrănindu-se cu miere și polen. Lăptișorul de matcă este o substanță secretată de glandele hipofaringiene ale celor mai tinere albine, în zilele a șasea și a patrusprezecea de viață, substanță cu care va fi hrănită matca și puietul în primele trei stadii de dezvoltare larvară.

Colectarea propolisului de către albine

Din observațiile făcute asupra modului cum strâng albinele propolisul s-a constatat că acestea adună propolisul de diferite culori (alb, galben, roșu, verde, brun etc.) și îl transportă ca și pe polen pe piciorușele posterioare. Limba nu este utilizată nici la colectarea și nici la aplicarea propolisului. Sursele naturale de propolis sunt împărțite în două grupe diferite:

Prima grupă o constituie substanțele rășinoase, provenite în majoritate de pe mugurii de plante. Pentru recoltare albinele se folosesc de mandibule după ce cu antenele au descoperit particula cea mai potrivită de propolis. Pentru recoltare, albina, după ce a prins, cu ajutorul mandibulelor, particula de propolis, se trage înapoi, cu capul ridicat, până ce particula de propolis pe care a apucat-o se întinde în fir foarte subțire și se rupe. După aceea, cu picioarele manevrează particula de rășină și o depozitează în panerașele de polen. Operațiunea se repetă. La descărcarea propolisului în stup, albina respectivă este ajutată de alta care rupe cu mandibulele câte o bucățică din încărcătură și o depozitează. Aceasta operațiune are loc adesea chiar pe scândura de zbor. Recoltarea propolisului de către albine se face numai când temperatura aerului depășește 20°C,. deoarece la această temperatură materia vâscoasă este mai moale și poate fi colectată cu mai mare ușurință.

Veninul de albine este un produs de secreție al albinelor lucratoare, ce este stocat în punga de venin și eliminat la exterior in momentul înteparii, in fapt reprezinta un act reflex de aparare.

Secreția de venin este influentțată de vârsta albineor, de hrana si de sezon. S-a constatat că albinele recent eclozionate nu au venin, abia la varsta de 6 zile reusesc sa cumuleze pana la 0.15mg iar la 15-20 de zile 0.30mg.

Albinele crescute făra polen, deci făra proteine, nu produc venin. Generatiile de albine crescute primavara când resursele polenifere sunt bogate, produc mai mult vein decat cele crescute vara sau toamna. Odata folosită, rezerva de venin nu se mai reface si albina moare.

Virtuțile terapeutice ale veninului de albine sunt cunoscute de foarte multă vreme,aceste informații apărand chiar din antichitate.

Ele au fost semnalate de crescatorii de albine, care au observat că articulațiile dureroase reumatismale deveneau indolore ca urmare a înțepaturilor de albine. Astfel s-a descoperit că veninul de albine exercita evidențe acțiuni antireumatice.

Veninul are in componenta sa acidul formic, clorhidric, ortofosforic, saruri minerale, acizi organici volatili, un important ferment (fosfatază), unele antibiotice, histamina, hialuronidaza și aminoacizi bogați în sulf ca metionina si cistina. Acestia din urma stimuleaza secretia de cortizon de către glandele suprarenale. De asemenea veninul este bactgericid.

Păstura este un produs natural cu o valoare terapeutică și antibiotică de trei ori mai mare decât cea a polenului. Conținutul său bogat în seleniu ajută la detoxifierea organismului și stimulează imunitatea.

Puțină lume știe că, de fapt, păstura este polenul recoltat de albine, apoi fermentat de acestea în condițiile naturale oferite de stup.

Aici, sub influența temperaturii, a umidității și a florei microbiene, polenul trece prin numeroase transformări biochimice și, după trei luni de fermentație naturală, se transformă în păstură. Acest produs nou, păstura, are o compoziție chimică îmbunătățită față de cea a polenului.

După modelul specialiștilor din Japonia, Franța și Anglia, țări cu un consum apreciabil de produse apicole pure (ecologice), s-au obținut și în țara noastră, în premieră, lăptișor de matcă și păstură pure.

Păstura sau „pâinea albinelor”, cum mai este numită, are în compoziție: lipide (1-6 la sută), carbohidrați (glucide-35 la sută), carotenoizi (provitamina A- 200-875 mg/kg), vitamina E (1,7 g/kg), vitamina C (60-200 mg la 100 g produs), enzime și aminoacizi.

Apilarnilul este în principal un extract din larvele de trântor, și mai conține mici cantități de lăptișor de matcă, păstură, miere și propolis .

Apilarnilul are o compoziție foarte complexă, asemănătoare cu a lăptișorului de matcă.

Se poate prezenta sub mai multe forme:

– proaspăt recoltat (neomogenizat și nefiltrat);

– omogenizat și filtrat;

– liofilizat.

Examinând compoziția sa, putem conclude ușor că principalele proprietăți ale apilarnilului se află în zona "nutriției" . Este deja cunoscut că multe triburi din Africa folosesc de secole larvele de albine ale fagurilor sălbatici ca o mâncare "luxoasă" bogată în proteine . Deoarece provine în principal de la o structură "bărbătească", apilarnilul are multe efecte întăritoare bărbătești.

Proprietăți terapeutice și curative ale apilarnilului

Stimulează anabolismul: ca și lăptișorul de matcă ritmul de dezvoltare ale larvelor de trântor este foarte rapid.

Antiviral: ca și lăptișorul de matcă.

Biostimulant: trântorii, vorbind în general, au o foarte puternică forță de viață.

Mărește puterea sistemului imun:

– datorită calității ridicate a nutrienților conținuți în extract;

– trântorii au o mare energie respiratorie; o bună respirație înseamnă oxigen suficient pentru întreg organismul, inclusiv pentru celulele albe ale sângelui;

– conform MTC, sistemul imun face parte din aceeași "clasă" cu sistemul respirator.

Îmbunătățește memoria: nutrienții lui de înaltă calitate înbunătățește toate procesele memoriei.

Îmbunătățește ciclul menstrual la femei: datorită echilibrului endocrin dat de pre-hormonii naturali existenți în apilarnil.

Mărește performanțele intelectuale la copiii din școlile elementare: nutrienții de înaltă calitate ajută dezvoltarea generală a sistemului nervos.

Îmbunătățește neuro-psiho-motricitatea la copii: nutrienții de înaltă calitate ajută dezvoltarea generală a motricității.

Mărește apetitul: ca în cazul lăptișorului de matcă sau cu orice alt stimulator al anabolismului.

Mărește energia organismului, vitalitatea și puterea regenerativă: datorită nutrienților de înaltă calitate și bioenergiei (din forma brută).

Mărește rezistența generală a organismului la boli: datorită compușilor activi și nutrienților care pot ajuta sau hrăni fiecare celulă din organism.

Măresc masa musculară la bărbați.

CAPITOLUL 7.

Plan tehnico-economic stupină ecologică

7.1. Pași necesari pentru înființarea unei stupine

Un prim aspect care trebuie luat în considerare, pentru ca activitatea să aibă rezultatele dorite este alegerea locului de amplasare a stupinei. [NUME_REDACTAT] fiind situată într-o zonă montană, este obligatorie alegerea unui versant cu expoziție însorită, de preferință sudică sau sud-estică, protejată de curenți de aer puternici, umiditate ridicată și de gerurile din timpul iernii. Nu trebuie uitată asigurarea unei surse permanente de apă în apropierea stupinei.

Raza de zbor a albinei este de 3 km, această suprafată trebuie să asigure un cules bogat, intens pe toată durata sezonului activ, să nu fie foarte aproape de râuri mari, să mu fie aproape de drumuri intens circulate, distanța de alte stupine să fie de minim 3 km, suportul pentru lăzile de albine poate fi din lemn sau metal înălțimea recomandată la aceste suporturi este de 30-40 cm.

Stupul orizontal este stupul cel mai usor de mânuit, din acest motiv el fiind recomandat începătorilor. Dezvoltarea familiilor de albine se realizează pe linie orizontală, apicultorul adaugând faguri pe masură ce creste puterea familiei de albine sau când apare un cules principal. Totul se poate compara cu o casă sistem vagon, fara etaj si in care locuiesc mai multe generatii. Extinderea spatiului locuibil se face prin adaugarea de noi camere,fiecare dotata cu utilitățile ei, totuși făcând parte dintr-un întreg.

Numărul de familii de albine care consider că ar fi opti pentru un stupar începător este de maxim 4-5 familii, asta pentru că: în primul rând pentru că nu necesită o investiție foarte mare din punct de vedere financiar, fiind un număr mai mic de famili de albine noul apicultor poate avea un control mai bun asupra acestora

Procurarea familiilor de albine

La cumparare trebuie avut grijă ca acestea să fie destul de puternice (7- 8 faguri, din care 5 – 6 cu puiet), într-o perfectă stare de sanatate si cat mai adaptate zonei in care vor fi instalați.

Și roiurile sunt bune cu condiția sa aibă albină multa (1,5 kg) si apoi sa fie dotate cu o matcă tanară și valotoasă. Este recomandat ca roiurile de albine sa fie instalate in stupi noi, pe rame cu faguri necladiți, pentru că așa vom putea evita bolile.

Tipul de stup ales de mine este cel orizontal pentru că din punctul meu de vedere este cea mai bună soluție pentru incepători.

Avantaje si dezavantaje ale stupului orizontal.

Dimensiunile lazii pot varia: cele mai întalnite sunt lazile de 16, 18 sau 22 de rame, lada se poate folosi și la pastoral, Un avantaj al lor este ca se pot obtine rame de miere din sortul cel mai favorabil, de obicei salcâm, care sa fie utilizate pentru iernare, în zonele cu ierni lungi si culesuri tarzii de mană, 2-3 rame de miere de mai/stup pentru iernare sunt foarte indicate, de asemenea la formarea roilor artificiali, se pot lua rame fară a afecta drastic cuibul stupului-mama. De obicei acest tip de stup este fară cat, dar asta nu-i împiedică pe unii stupari sa le aplice și caturi, fie la staționar fie la varianta de pavilion.

Un avantaj nu de neglijat este accesul la cuib fară a fi nevoit sa ridici caturile. Pentru incepatori, care chiar au nevoie sa se familiarizeze cu viața și activitatea într-un stup, care de obicei vizitează mai des familiile de albine, este indicat un astfel de stup. De asemenea roirea este mai frecventă la astfel de familii, pentru multietajați cunoscandu-se tehnica de rotire a corpurilor, obligând albina la reorganizări și mai diminuand pornirile de roire.

Un dezavantaj al acestei lazi este ca matca poate intinde puietul pe 10 sau chiar 13-14 rame, asta ar impiedica sa dai la extractie faguri care au puiet, daca vrei sa cauti matca ai de controlat mai mulți faguri, extragi de ex miere de salcam din faguri in care a fost crescut puiet si coloreaza mierea. Se poate folosi însa diafragma cu gratie Hanneman, care îți permite să reglezi cuibul mătcii la câte rame vrei, chiar sa reduci acest cuib la culesurile mari, ca sa eliberezi mai multa albină pentru cules.

Costurile pentru înființarea stupinei mele cu dotările și uneltele necesare.

stupi de albine pe 12 rame + cat + podisor + capac acoperit cu tabla + vopsit 2 straturi . 150 lei;

prețul unei familii de albine este situat undeva între: 250 – 400 lei ;

centrifuga 1000 – 1500 lei; aș opta pentru centrifuga radială deoarece are:eficiență sporita,timp de lucru redus(înjumatatit) față de alte centrifugi, fenomenul de rupere a ramelor nu apare;

faguri fără ceară la schimb 42 lei;

maturator inox 70 kg miere 350 lei;

rame din tei pachet 25 bucăți 43 lei;

cuțit de descăpăcit cu zimpți pe ambele părți 100 lei;

furculiță de descăpăcit cu dinți 15 lei;

afumător din tablă 45 lei;

combinezon cu mască detașabilă 125 lei;

mănuși din piele 30 lei.

După analiza prețurilor de mai sus pot spune că stupina mea care va fi de 4 familii cu toate ustensilele necesare inclusiv albinele va costa în jur de 4055 lei.

3.2. Direcțiile de dezvoltare ale stupinei

Produsele apicole principale care aș dori să le obțin în urma practicări apiculturi in localitatea mea pentru început aș menționa mierea și propolisul, iar cu timpul dacă rezultatele ar fi încurajatoare cu siguranță aș încerca să obțin și alte produse apicole cum ar fi: păstură, apilarnil, lăptișor de matcă, venin, ceară.

Cred că mierea și propolisul pentru început ar fi cea mai bună alegere în primul rând pentru potențialul melifer pe care il poate oferi stațiunea prin varietatea de specii pe care o are pe tot parcursul unui cules și prin climatul propice pentru dezvoltarea albinelor, dar în același timp mă gîndesc și la practicarea stupăritului pastoral, tocmai de aceia am ales stupul orizontal pentru că este stupul care se pretează atât în vatră cât și pastoral. Pentru început nu m-aș putea gîndi la dezvoltarea unei afaceri mari din apicultură, doar pentru necsarul de produse apicole din familiie și pentru dragostea pentru albine.

Capitolul 8

[NUME_REDACTAT] Bulz, fiind lipsită de poluare industrială și nefiind o regiune intens populată, constituie o zonă perfectă pentru practicarea apiculturii ecologice. Cultura tradițională locală și pitorescul locurilor pot fi puse în valoare prin dezvoltarea unor proiecte de api-turism. Promovarea corectă și documentată a acestor oportunități asigură succesul implementării ulterioare.

Obținerea unor produse curate, de calitate deosebită și de valoare nutrițională ridicată, diversificarea acestora, grija față de calitatea mediului, față de condițiile de extracție, procesare și stocare a produselor sunt principalele obiective ale apiculturii ecologice.

Creșterea albinelor în sistem ecologic trebuie să îmbine aspectele de natură spirituală (dragostea pentru albine și natură) cu calificările profesionale.

Diferențele majore între sistemul convențional de creștere a albinelor și cel ecologic constau în interzicerea utilizării: organismelor modificate genetic, pesticidelor și fertilizatorilor sintetici, a hormonilor și stimulatorilor de creștere sau a antibioticelor.

Stupii, familiile de albine, echipamentele, materialele trebuie să fie confecționate sau procurate după o cercetare și documentare prealabilă.

Activitatea de creștere a albinelor trebuie începută pornind de la un număr redus de familii (4-5) și crescută gradual în strânsă legătură cu potențialul bazei melifere din zonă.

Pentru a avea o stupină în sistem bio trebuie urmați câțiva pași importanți: identificarea zonei lipsită de poluare pentru amplasarea vetrei, organizarea stupinei, alegerea modelului constructiv de stupi, procurarea familiilor de albine din surse certificate ecologic, trebuie parcursă perioada de un an de conversie sau confirmare prin certificare după caz, respectarea normelor apiculturii ecologice prin utilizarea metodelor specifice de control a dăunătorilor și bolilor sau de administrare a hranei suplimentare albinelor, evitarea oricăror produse chimice de sinteză.

La achiziția familiilor de albine trebuie avut în vedere ca acestea să fie sănătoase și puternice, bine adaptate pentru zona este amplasată stupina, matca trebuie să fie tânără, fecundată, să nu fie sensibilă la lumină și să fie prolifică.

Principalele specii de interes apicol din zona Bulz sunt: Tilia cordata, Chamaenerion angustifolia, Crataegus monogyna,

Practicarea apiculturii bio, ecologice sau organice poate aduce beneficii substanțiale comunității locale, dacă activitatea de creștere a albinelor este combinată cu practicarea api-turismului. Acesta implică realizarea unui lanț de activități, oferte de cazare, de atragere a turistilor cum sunt acțiuni educative pentru copii, workshopuri pe diverse teme apicole, degustări de miere, prezentarea procesului de producere a mierii și a celorlalte produse apicole.

Fiind o regiune carstică, cu numeroase peșteri, specii de plante ocrotite (Syringa josikaea, Trollius europaeus, Gențiana punctata etc.), pajiști ancestrale valoroase, peisaje extrem de frumoase, case care păstrează arhitectura tradițională, obiceiurile populare, regiunea prezintă un ridicat potențial pentru activități ecologice. Practicarea unei apiculturi ecologice s-ar integra ca atare foarte bine în acest spațiu.

Bibliografie

***, 2005. Osmia rufa. https://en.wikipedia.org/wiki/Osmia_rufa

***, 2009. Handbook for natural Beekeeping. From the apiary standards of CertifiedNaturally Grown. Second edition.

***, 2012. RHS Perfect for [NUME_REDACTAT] Flower list. [NUME_REDACTAT] Society.

***, 2015. Apis mellifera. http://www.britannica.com/

***1, 2014. HOTĂRÂRE privind aprobarea [NUME_REDACTAT] Apicol pentru perioada 2014 – 2016, a normelor de aplicare, precum și a valorii sprijinului financiar http://www.aca.org.ro/content/media/pagini/hg-programul-national-apicol.pdf

***2, 2014. Organic beekeeping –A discussion. Bees for [NUME_REDACTAT] 96:6-7

Almași, Gh. Apicultura. Suport de curs pentru formarea adulților în meseria de apicultor (material nepublicat).

Chagnon, M., 2008. Causes and effects of the worldwide decline in pollinators and corrective measures. [NUME_REDACTAT] Federation. [NUME_REDACTAT] Office.

Dvorak, J., 2013. Wasps & [NUME_REDACTAT] Society. Andrena gravida. http://www.bwars.com/index.php?q=bee/andrenidae/andrena-gravida

Dvorak, J., 2013. Wasps & [NUME_REDACTAT] Society. Hylaeus dilatatus. http://www.bwars.com/index.php?q=bee/colletidae/hylaeus-dilatatus

Dvorak, J., 2013. Wasps & [NUME_REDACTAT] Society. Mellita leporina. http://www.bwars.com/index.php?q=bee/melittidae/melitta-leporina

Dvorak, J., 2013. Wasps & [NUME_REDACTAT] Society. Sphecodes monilicornis.http://www.bwars.com/index.php?q=bee/colletidae/sphecodes-monilicornis

Harnaj, V. și col.,, 1983. [NUME_REDACTAT], Ediția a V a. București.

Ilea, M., Pocol, B.C., 2010. Prospects of developementin Romanian organic beekeeping. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] in Agriculture and [NUME_REDACTAT] ISSN 1844-5640. Vol.10(3): 183-186.

Ilea, M., Pocol, C. B., 2010. Prospects of development in Romanian organic beekeeping, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT] in Agriculture and [NUME_REDACTAT], Vol.10 (3)/2010, 186-189.

Imdorf, A., Kilchenmann, V., Kuhn, R., Bogdanov, S., 2003. Beewax replacement in organic beekeeping is there a riskof contamination by residue in hive walls? Apiacta 38: 178-181.

Lazăr, Ș., Vornicu, O.C., 2009. Biological honey and its attainment principles. Universitatea de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Științifice – vol. 52, [NUME_REDACTAT]

Lodesani, M., Costa, C., Bigliardi, M., Colombo, R., 2003. Acaricide residue in beewax and organic beekeeping. Apiacta 38: 31-33.

Malinen, P., 2009. Dasypoda hirtipes. http://www.insects.fi/insectimages/browser?order=HYM&family=Dasypodaidae&genus=Dasypoda&species=hirtipes

McGlinchey, K., Moon, J., 2014. [NUME_REDACTAT]. The state of [NUME_REDACTAT] in Hotels. [NUME_REDACTAT]

Moisset, B., 2015. Osmia cornifrons. https://en.wikipedia.org/wiki/Osmia_cornifrons

Oleynik, V., Iaromenko, S., 2012. Problems and prospects of development of green rural tourism in Ukraine. [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] 6: 67-73.

Parker, L., 2015. http://www.yorku.ca/bugsrus/bee_genera_of_the_world/

Petrescu, D.C., 2013. Consumer behaviour on organic food: detailed questionnaire as research instrument. AES Bioflux, 5( 3): 261-273.

Petrescu-Mag R. M., Petrescu D. C., 2010 Organic agriculture as component of sustainable development. Romania’s case. AAB Bioflux 2(2):121-132.

Pfiffner, L., Muller, A., 2014. Wild bees and pollination. [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] FiBL. ISBN 978-3-03736-255-6.

Pocol, C. and A. Popa (2011). Perception study regarding organic beekeeping in the [NUME_REDACTAT] Region of Romania. [NUME_REDACTAT] Iași. 54 (2): 445-450.

Ramel, G., 2015. The social bees. Bombus sp. http://www.earthlife.net/insects/

Rosen, B.L., 2015. http://www.yorku.ca/bugsrus/bee_genera_of_the_world/

Shiffler, K.., 2014. Api-Tourism as added-value : the case of [NUME_REDACTAT] de la Miel in Chile. Master of Science in Agroecology. [NUME_REDACTAT] of life Sciences.

Ștefan L., Vornicu, O.C., 2007. [NUME_REDACTAT] Iași, [NUME_REDACTAT]- Iași.

Ștefănescu, S.L., Mărghitaș, L.Al., Dumitrașcu, M., Vidican, R., Ortner, K.M., 2014. Support for [NUME_REDACTAT] in Romania: A View for the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Period. Bulletin UASVM [NUME_REDACTAT] and Biotechnologies 71(2): 261-266.

Tudor, I., 2011. Albinele și albinăritul. Ghidul începătorului. [NUME_REDACTAT]

Woś, B., 2014. Api-tourism in Europe. Journal of Environmental and [NUME_REDACTAT] 2(1): 66-74.