Apendicita. Forme Clinice Dupa Evolutie

Definitie

Apendicita acuta este o afectiune chirurgicala caracterizata prin inflamatia apendicelui ilio-cecal. Ea reprezinta una din cele mai frecvente cauze de suferinta abdominala, poate avea o evoltie acuta sau cronica.

Anatomie si fiziologie

Apendicele este un tub cilindric, lung pâna la 9 cm, ce se aseaza din fundul sau de pe fata mediana a colonului.Baza sa se afla la locul de confluenta a celor trei temii musculare de pe cec si la 2 cm de valvula ileo-cecala; are o forma sinuoasa de cele mai multe ori cu o portiune scurta, vodiculara, fizata de cec si o portiune lunga, flotanta, care este mobila. De la locul de implantare în cec a apendicelui poenesc cele trei temi musculare ( anterioara libera poterolaterala si poeteromediana aderente ). Este situat în fosa iliaca dreapta, dar în legatura cu anomaliile de dezvoltare embriologica a cecului mai poate fi gasit în:

– pozitie înalta – cec orizontal în pozitie sublupatica, apendicele venind în raport cu vezica biliara;

în stânga – situs inversus;

pozitie joasa – lombara, iliaca pelvina.

Orificiul apendicular este situat la 1,5-2 cm sub valvula ileocecala. Forma este infundibulara sau circulara. Mucoasa descrie la locul de implantare o cuta proeminenta:valvula lui Gerlach.

Structura apendicelui se caracterizeaza prin existenta a patru tunici:

tunica musculara alcatuita din perineul cecoapendicular;

tunica musculara alcatuita din fibre longitudinale;

stratul submucos;

tunica mucoasa ceprezinta un numar mare de foliculi limfatici, fapt pentru care acesta a fost denumit tousila abdominala.

Etiopatologie

Apendicita acută poate surveni la oeice vârstă, însă fresvența cea mai mare este între 10-30 ani, motiv pentru care a fost denumiă și „ boala tinereții”. În apariția apendicitei acute elementul patogenic determinat este cel infecțios care găsește condiții favorizante prin:

– situația anatomică a apendicelui care constituie un fund de sac cu conținut bacterain, ce se poate exacurba prin transformarea într-o cavitate închisă prin obstrucție ( copoliți, corpuri strine în special, sâmburi mici de fructe );

constipație cronică;

parazitare ( oxiuri, ascarizi, tenie );

infecții generale ( gripa, angine pneumococice);

Agentul infecțios nu este un germen specific, cel mai frecvent se găsește colibacilul singur sau în asociere cu alți germeni-streptococ, pneumococ sau anaerobi (cacilul funduliformis ). Pătrunderea microbilor se poate face local prin efracția micoasei apendiculare sau pe cale hematogenă în cazul unor boli infecțioase.

III. Anatomia patologică

Aspectul anatomico-patologic al apendicitei acute este variat si depinde pe de o parte de circulația microbilor, iar pe de altă parte de reactivitatea organismului, astfel putem avea:

a) Apendicita acută catarală în care apendicele este congestionat, hiperemiat cu desen vascular accentuat, mezoul evidențiat și mucoaa îngroștă cu pete echimotice.

b) Apendicita acută flegmonoasă în care apendicele este mărit de volum, cu aspect de „ limbă de clopot”, cu luciul seroasei dispărut, cu false membrane, mezoapendicele este infiltrat, friabil, cu adenopatie, iar în lumenul apendicelui găsim puroi și microabcese perietale; în cavitatea peritomală găsim un lichid seros, tulbure, cu false membrane.

c) Apendicita acută gangrenoasă în care apendicele are culoarea neagră-verzuie, cu aspect de „ frunză veștedă”, peetele flasc poate prezenta una sau mai multe perforații; mezoapendicele este edematiat, friabil, vasele apendiculare trombozate; în cavitatea abdominală lichid tulbure, fetid și infecțios.

d) Plastromul apendicular se caracterizează prin aglutinarede ause și marele epiplon în jurul apendicelui, care are aspect flegmonos, pentru a bloca aspectul inflamator, Este o peritonită plastică. Plastromul se poate resorbi sau abceda, deschizându-se în peritoneu, într-un organ cavitar sau la perete.

e) Perforația apendiculară reprezintă o formă evolutivă a apendicitei flegmonoase, dar mai ales a celei gangrenoase. Perforația poate fi punctiformă sau din contră, atât de mare încât amputează segmentul distal al apendicelui . În jur se găsește o inflamație de tip inflamator, reacție fibrinoasă și o cantitate variabilă de puroi în fosa iliacă dreaptă și în fundul de sac Douglas

IV. Simptomatologia

Semne subiective

Durerea începe insidios, surd, în fosa iliacă dreaptă și s intensifică din ce în ce mai mult. În stadiu avansat al apendicitei acute, durerea poate fi foarte puterncă și permanentă. De obicei durerea în apendicita acută este semnalizată de bolnav ca venind din partea medie a fosei iliace drepte, dar atunci când apendiceleeste situat retroceal, durerea poate veni din profunzimea fosei, simțindu-se mai violentă în spate decât în față.În acest din urmă caz, ea se accentuează când bolnavul mișcă membrul inferior drept și contractă mușchiul proas-iliac.Dacă apendicele are o altă poziție intrabdominală ( nu este situat în fosa iliacă-deaptă ), fără îndoială că duerea este semnalizată de bolnav ea venind din acea zonă, dar acestea sunt cazuri excepționale. Ele fac foarte dificil diagnosticul diferențial cu alte boli. De foarte multe ori, durerea iradiază din fosa iliacă dreaptă în epigastru, deoarece există o conexiune nervoasă între aceste zone ( această conexiune se evidențiază adeseori și în timpul apendicectomiei, mai ales în cea făcută cu anestezie locală ).

Durerea din apendicita acută poate fi confundată cu durerea di colica renală, dar aceasta din urmă este de obicei intermitentă (colicativă ) și este situată posterior ( în regiunea lombară); sau cu durerea din colica hepatică, aceasta fiind însă mai intensă în hipocondrul drept. Apendicita acută poate fi confundată adeseori, datorită localizării în vecinătate, cu o sarcină extrauterină ruptă, cu o salpingită acută sau cu un chistovarian drept torsionat.

Grețurile și vărsăturile apar frecvent, mai ales la tineri și la copii.

Constipația însoțește de multe ori apendicita acută dar sunt și cazuri de apendicită acută în care întâlnim scaune diareice multiple, ca în enterocolită, determinate de un proces inflamator concomitent și a altor segmente intestinale.

Frisonul nu este întotdeauna prezent, dar dacă bolnavul îl semnalează, este un semn de evoluție gravă, spre gangrenare sau abcedare, fapt care trebuie să grăbească intervenția operatorie.

b)Simptome obiective

Durerea este confirmată de palparea regiunii iliace drepte, ea este de obicei concordanța cu stadiul evolutiv al apendicitei acute, fiind extrem de vie în apendicita gangrenoasă și mai puțin vie în apendicita acută catarală incipientă.De multe ori se pune în evidență o hiperestezie cutanată.( durere la cea mai mică atingere a pielii din regiunea iliacă dreaptă ), după cum se poate pune în evidență un semn deosebit de important- semnul Blumberg pozitiv care se întâlnește și în peritonită acută.

Apărarea musculară- la palpare mușchii reacționează, apără, încercând să oprească pătrunderea apăsării mai în profunzime. Este mai evidențiată în stadiile mai avansate ale apendicitei acute.

Contractarea musculară netă nu apare decât în stadiile avansate de apendicită acută, când procesul inflamator interesează seroasa apendiculară și se extinde și la seroasa peritonală. El arată evoluția gravă a procesului inflamator și obligă să se grăbească intervenția chirurgicală.

Febra este prezentă. Nu concordă însă întotdeauna cu gravitatea procesului anatomopatologic. Adeseori chiar în cazuri grave- gangrene care evoluează către peritonită, febra nu depășește 380C; de obicei bătrânii nu fac temperatură ridicată, în schimb copiii fac chiar în cazurile mai simple de apendicită acută catarală.

Pulsul – numărul de bătăi cardiace pe minut este crescut, fiind concordant cu temperatura.Dacă depășește120/minut și are amplitudine redusă este semn se evoluție defavorabilă și trebuie grăbită evolția operatorie.

Tensiunea arterială este de obicei normală. Scade numai în stări toxice grave cu apendicită acută gangrenoasă sau chiar peritonită, arătând în acest caz un pronostic rău.

c)Examen de laborator

Leucocitoza poate da indicii prețioase asupra stadiului și eventual, asupra evoluției bolii; are de obicei valori peste 8000-10000 globule albe/mm3 (adeseori și mai mult ). Alte boli acute confundabile cu apendicita: ulcerul gastric sau duodenal perforat, colica hepatică, colica renală, pancreatita acută, nu dau leucocite așa d ridicate astfel că deseori valoarea leucocitozei poate fi un bun criteriu de diagnostic diferențial.

Hemoglobina și hematocritul sunt utile pentru a diferenția apendicita acută de sarcina extrauterină ruptă urmaă de hemoragie internă. Examenul de rutină este foarte util pentru a deosebi apendicita acută de colica renală. În apendicita acută nu se regăsesc hematii și leucocite în urină, în schimb în colica renală se regăsesc aproape întotdeauna hematii, uneori și leucocite. Este bine să se știe că, mai ales în apendicita acută, examenele de laborator nu stabilesc diagnosticul ci ajută numai la stabilirea lui. S-au vazut multe cazuri de apendicită acută gangrenoasă cu leucocitoza normală sau ușor crescută; de asemenea pot să apară leucocite și hematii în urină în cazul în care odată cu apendicita acută există și o afecțiune renlă sau vezicală.

V. Forme clinice

A: Forme clinice după evoluție

a)Plastromul și abcesul apendicular

Apendicita acută cu peritonita plastică localizată ( plastromul apendicular) este o eventualitate bună. De multe ori însă, chiar dacă se aplcă un tratament conservator coret, peritonita plastică localizată evoluează spre abcedere.

Se formează în abdomen un abces voluminos care se poate deschide:

în marea cavitate peritonală, declansând o peritonită acută generaliză;

într-o ansă intestinală, evacuîndu-se apoi la exterior pe cale naturală uneori fără nici un simptom;

la peretele abdominal;

În apendicita acută cu peritonita plastică localizată ( plastrom apendicular) în afara semnelor locale și generale descrise anterior la apendicita acută în fosa iliacă dreaptă se poate palma o formațiune tumorală.Această formațiune se resoarbe după tratament sau, din contră, se extinde, devine fluctuentă, evoluând spre abcedare. În caz de evoluție spre abcedare, a plastromului, starea generală a bolnavului se înrăutățește, febra și leucocitoza cresc. Anamneza arată că debutul apendicitei acute a fost în urmă cu cel puțin 5-6 zile de a apărea plastromul și că atunci bolnavul a prezentat semne subiective menționate mai sus: durere, frison, vărsături.

Pentru a stabili modul în care evoluează apendicita acută cu peritonita localizată ( spre resorbții sau abcedare) este necesar să evaluăm zilnic, prin palpare, volumul și aspectul plastromului, să cercetăm leucocitoza și să urmărim curba febrilă. Ori de câte ori un bolnav prezintă o formaține tumorală în fosa iliacă dreaptă, care nu abcedează dar nici nu regresează după 2-3 săptămâni de la debut, este bine să ne gândim că ar putea fi nu o apendicită acută ci o tumoare moplazică de fosa iliacă dreaptă sau flanc drept.În asemenea situație se impune o irigografie, care lămurește de cele mai multe ori diagnosticul, sau se recurge la laparotomie exploratorie.

Un plastrom apendicular poate fi confundat și cu un abces ree. Radiografia coloanei vertrebrale arată leziuni distructive tuberculoase și întreaga evoluție este brută, cronică. În abcesul rece nu se face intervenție operatorie ci numai puncție evacuatoare și tratament local și general.

b)Peritonita acută generalizată poate apărea în trei eventualități:

1.Peritonita care survine în primele 24-48 de ore de la debutul crizei apendiculare, când leziunea este de tip perforator; clinic se manifestă printr-o durere violentă în fosa iliacă dreaptă, urmată de instalarea semnelor caracteristice peritonitei.

2. Peritonita generalizată în doi timpi: după o criză apendiculară, cu sau fară tratament, semnele clinice se ameliorează; urmează reapariția fenomenelor datorită unei perforații a unui apendice aparent vindecat, precipitat de un efort sau admre și tratament local și general.

b)Peritonita acută generalizată poate apărea în trei eventualități:

1.Peritonita care survine în primele 24-48 de ore de la debutul crizei apendiculare, când leziunea este de tip perforator; clinic se manifestă printr-o durere violentă în fosa iliacă dreaptă, urmată de instalarea semnelor caracteristice peritonitei.

2. Peritonita generalizată în doi timpi: după o criză apendiculară, cu sau fară tratament, semnele clinice se ameliorează; urmează reapariția fenomenelor datorită unei perforații a unui apendice aparent vindecat, precipitat de un efort sau administrare de purgativ.

3. Peritonita generalizată în trei timpi având următoarea succesiune:

– apendicită acută cu plastrom;

formarea abcesului;

deschiderea acestuia în cavitatea peritonală.

Fiecare din aceste secvențe sunt separate una de cealaltă prin intervale variabile de timp și cu simptomatologie caracteristică.

B: Forme clinice după sediu:

a)Apendicita acută retrocecală. Durerea are sediu lombar sau lomboabdominal, iar în fosa iliaca dreaptă este de cele mai multe ori nedureroasă, la aceasta adăugându-se semne urinare sau genitale: disurie, hematurie, tensiune, de multe ori greu de diferențiat de o colică renală.

b)Apendicita scurtă pelviană. Durerile sunt cu iradiere spre organele genitale și coapsă, se întâlnesc în special la femei tinere, pot fi confundate cu afectiuni genitale și urinare.

c) Apendicita acută subhepatică – imită tabloul unei colecistite acute. Est mai frecventă la copii din cauza poziției mai înalte a cecului și a apendicelui.

d) Apendicita acută în sacul herniar – mai freventă în cazul herniilor inghinale în care conținutul sacului e format din cec și apendice. Se poate confunda cu ștrangularea herniană.

e) Apendicita acută în stânga întâlnită în cazuri de situs inversus.

C: Forme clinice după vârstă

a) Apendicita acută la copii. Este gravă prin tebdința la forme distructive. Apendicita acută la copii apare concomitent sau consecutiv altor afecțiuni: gripa, angina, interocolite.

b) Apendicita acută la bătrâni . Datorită reacrivității tabloului clinic e mai estompat, fapt ce ne poate face să scăpăm din vedere punerea diagnosticului de apendicită acută, iar când se pune să fie însoțit de complicații, în special peritonite.

VI. Diagnostic diferențial

Așa cum am spus în diferite ocazii în acest capitol, diagnosticul diferențial trebuie făcut cu colica hepatică, colica nefritică, infecții urinare, ulcer în criza dureroasă, iar în cazul plastromului cu tumori ale fosei iliace drepte.

VII. Tratamentul

Apendicita acută are un singur tratament: apendicectomie de urgență. Dacă se găsește și puroi în cavitatea peritoneală se va absorbi cât se poate mai mult și se va lăsa un tub de dren în fundul de sac Douglas, tub care va fi scos prin contraincizie. Se completează prin intervenția chirurgicală cu antibioterapiedacă a existat un proces inflamator de vecinătate sau generalizat.

Dacă din diferite motive ( transport, imposibilitatea executării de urgență a operației ) nu se poate interveni imediat, pentru o scurtă perioadă până la operație se aplică pungi de gheață pe regiunea iliacă dreaptă și se administrează calmante.

Bolnavul nu va fi alimentat; nu i se va da purgativ; nu i se va face clismă. Dacă intervenția chirurgicală se amână din lipsa unui diagnostic cert, nu se vor administra calmante, deoarece acestea maschează evoluția bolii. Se poate administra perfuzie litică: Xilină, Papavelină, Scobutil, Atropină. Bolnavul va ingera numai lichide.

Dacă apendicita acută s-a complicat de la început cu peritonită generalizată, fără a mai trece prin stadiul de plastrom apendicular, se intervine cu maximă urgență, se absoarbe lichidul peritomial, se face apendicectomie, se spală cavitatea perioneală, se drenează cu 2-3 tuburi de dren. Pentru astfel de bolnavi, ce se află deseori într-o stare gravă de șoc toxico-septic la care se mai adaugă și șocul operator, se vor administra perfuzii cu siluții electrolitice, oxigenoterapie, antibioterapie, vitaminoterapie, aspirație gastrică.

De cele mai multe ori vindecarea lor depinde de atașamentul și de priceperea asistentei medicale.

În caz de plastron apendicular, având în vedere riscul lezării anselor intestinale se impune tratament medical, care va consta din repaus la pat, pungi cu gheață, antibiotice, vaccinare nespecifică. Se va urmări evoluția plastromului prinprin modificarea countumului acestuia desenat pe peretele abdominal, temperatura, pulsul, leucocitoza în dinamică. În cazul remisiunii, operația se va face la „rece” după 6 săptămâni la 3 luni. În cazul abcedării, se impune intervenția de urgență, care constă în incizia și drenajul abcesului. Apendicectomia nu se face decât dacă este posibil tehnic.

VIII. Anestezia

Anestezia rămâne la alegerea chirurgului în colaborare cu anestezistul, de regulă și cu acordul bolnavului.

Se poate utiliza anestezia locală, spinală, peridurală sau generală.

Este bine ca atunci când presupunem o situație complicată, anestezia să ne asigure confortul necesar pentru a putea explora și rezolva în condiții bune cazul, iar bolnavul să suporte cât mai bine actul operator.

Îngrijiri speciale după rahianestezie

Transportul:

Se efectuează în poziție orizontală

Instalarea aparatului la pat:

Bolnavul va fi instalat în poziție orizontală cel puțin 24 de ore fără pernă.

3. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative:

Pulsul poate fi ușor bradicardic.

Tensiunea arterială poate fi ușor scăzută datorită vasodilatației periferice prin paralizia nervilor motori.

4. Supravegherea micțiunii:

Micțiunea poate apare spontan.

5. Revenirea sensibilității:

Sensibilitatea în membrele inferioare reapare treptat de la rădăină spre extremități.

Se notează ora reapariției sensibilității în haluce.

6. Depistarea incidentelor

Dacă apare cefaleea se combate prin aplicarea pungii cu gheață pe cap sau a compreselor reci și prin administrarea antialgicelor.

Apariția grețurilor redoarea cefei, trebuie anunțat medicul.

Observații:

Medicul anestezist va fi întrebat despre tipul de anestezie efectuată.

În rahianestezia cu soluții hipertone, toracele și capul vor fi susținute pe o pernă obișnuită.

PLAN DE ÎNGRIJIRE

– CAZUL I –

Culugerea datelor

1.Date subiective

NUME: C. P.

VÂRSTA: 25 ani

SEX: feminin

STARE CIVILĂ: căsătorită

RELIGIE: ortodoxă

NAȚIONALITATE: română

PREGĂTIRE PROFESIONALĂ: liceul

OCUPAȚIA: educatoare

DOMICILIUL: Focșani, jud. Vrancea

CONDIȚII DE VIAȚĂ: bune, locuiește cu soțul și copilul, la casă, ambii sunt salariați.

OBIȘNUINȚE DE VIAȚĂ: nu consumă alcool, nu ține regim, consumă o cafea zilnic.

SEMNE PARTICULARE: – inălțime: 1,68 cm;

– greutate: 52 kg;

– grup sanguin: A II, RH pozitiv;

– nu se știe alergică la nici un medicament

FUNCȚII VITALE: TA = 135/ 70 mm Hg

AV = 96 b/min

R = 23 r/min

T0 = 380 C

FUNCȚII VEGETATIVE: – apetit – scăzut

– scaun – absent (3 zle) diureză- scăzută

– durere în fosa iliacă dreaptă

ANTECEDENTE PERSONALE: – menarha la 15 ani

– o naștere normală

– un avort spontan

– flux menstrual la 30 zile, 5 zile, fără dureri

ANTECEDENTE HEREDO- COLATERALE: neagă boli importante.

Date obiective

DATA INTERNĂRII: 04.12.2004

OBSERVAȚII: sistem osteo- articular integru, tegumente integre, curate, stare generală ușor alterată.

DIAGNOSTIC MEDICAL: apendicită acută flegmonoasă

MOTIVELE INTERNĂRII: – grețuri;

– vărsături;

– febră moderată (380C );

– durere ăn fosa iliacă dreaptă;

– tahicardie;

– tahipnee;

– cefalee.

ISTORICUL BOLII: Pacienta declară că în urmă cu 5 zile au apărut grețurile și vărsăturile, iar de 24 de ore au apărut dureri în fosa iliacă dreaptă.

RAPORT DE PREDARE

ZIUA I – preoperator

La schimbarea turei predau pacienta C.P. care va fi operată la orele 1600.

Câmpul operator este efectuat.

Evaluarea funcțiilor vitale este efectuată.

Pacienta nu a prezentat complicații post operatorii:

RAPORT DE PREDARE

ZIUA a- II –a – postoperatorie

La schimbarea turei predau pacienta C.P. cu stare generală ușor alterată datorită intervenției chirurgicale.

Pacienta prezintă: – febră moderată 37,20C.

– tegumente și mucoase ușor colorate;

– TA = 120/70 mm Hg;

– AV = 92 b/min

– R = 18 r/min.

Tratament medicamentos: – Penicilină: 1000000 U.I. la 6 ore;

– Algocalmin f.I IM.

Am administrat Algocalminul pentru a diminua durerile provocate de plaga operatorie.

RAPORT DE PREDARE

ZIUA a- III –a – postoperatorie

Predau pacienta C.P. cu stare generală bună, afebrilă.

Pacienta are tranzit intestinal prezent.

Am evaluat funcțiile vitale: TA = 115/60 mm Hg.

AV = 78 b/min.

R = 18 r/min.

T0 = 37,10C.

Tratament cu antibiotice: Penicilină: 1000000 U.I. la 6 ore.

PLAN DE ÎNGRIJIRE

– CAZUL II –

Culugerea datelor

1.Date subiective

NUME: S.D.

VÂRSTA: 34 ani

SEX: feminin

STARE CIVILĂ: divorțată

RELIGIE: ortodoxă

NAȚIONALITATE: română

PREGĂTIRE PROFESIONALĂ: liceul

OCUPAȚIA: muncitoare

DOMICILIUL: Focșani

CONDIȚII DE VIAȚĂ: medii, locuiește singură, într-o cameră închiriată

OBIȘNUINȚE DE VIAȚĂ: nu consumă alcool, fumează ( 10 țigări/zi ), 2 cafele zilnic

SEMNE PARTICULARE: – inălțime: 1,74 cm;

– greutate: 70 kg;

– grup sanguin: B III, RH pozitiv;

– nu se știe alergică la nici un medicament

FUNCȚII VITALE: TA = 140/ 75 mm Hg

AV = 97 b/min

R = 24 r/min

T0 = 38,30 C

FUNCȚII VEGETATIVE: – apetit – inapetență

– scaun – normal

– diureză: scăzută

– durere: durere acută în fosa iliacă dreaptă

ANTECEDENTE PERSONALE: – menarha la 14 ani

– nașteri 0

– un avort la cerere

– flux menstrual la 28 zile, 3 zile, dureri moderate

ANTECEDENTE HEREDO- COLATERALE: neagă boli importante.

Date obiective

DATA INTERNĂRII: 10.12.2004

OBSERVAȚII: sistem osteo- articular integru, tegumente integre, curate, stare generală ușor alterată.

DIAGNOSTIC MEDICAL: apendicită acută

MOTIVELE INTERNĂRII: – grețuri;

– vărsături;

– febră moderată (38,30C );

– durere în fosa iliacă dreaptă;

– tahicardie;

– tahipnee;

– cefalee.

ISTORICUL BOLII: Afecțiunea a debutat în urmă cu trei zile, în urma unui efort fizic menținut.

Pacienta afirmă că au apărut dureri în zona inghinală ( fosa iliacă dreaptă ), amețeli, grețuri, vărsături, inapetență, motiv pentru care este transportată la spital.

RAPORT DE PREDARE

ZIUA I – preoperator

La schimbarea turei predau pacienta S.D.

Câmpul operator este efectuat.

Evaluarea funcțiilor vitale este efectuată și notată în F.O.

Analize recoltate în urgență.

RAPORT DE PREDARE

ZIUA a- II –a – postoperatorie

La schimbarea turei predau pacienta S.D. cu stare generală ușor alterată datorită intervenției chirurgicale.

Pacienta prezintă: – febră moderată 37,30C.

– tegumente și mucoase ușor colorate;

– TA = 120/70 mm Hg;

– AV = 92 b/min

– R = 20 r/min.

Tratament medicamentos: – Penicilină: 1000000 U.I. la 6 ore;

– Algocalmin f.I IM.

Am administrat Algocalminul pentru a diminua durerile provocate de plaga operatorie.

RAPORT DE PREDARE

ZIUA a- III –a – postoperatorie

Predau pacienta S.D. cu stare generală bună, afebrilă.

Pacienta are tranzit intestinal prezent.

Funcții vitale: măsurate și notate în F.O. Sunt în limite fiziologice.

TA = 120/60 mm Hg.

AV = 78 b/min.

R = 18 r/min.

T0 = 370C.

Continuă tratamentul cu antibiotice: Penicilină: 1000000 U.I. la 6 ore.

PLAN DE ÎNGRIJIRE

– CAZUL III –

Culugerea datelor

1.Date subiective

NUME: M.C.

VÂRSTA: 23 ani

SEX: B

STARE CIVILĂ: necăsătorit

RELIGIE: ortodoxă

NAȚIONALITATE: română

PREGĂTIRE PROFESIONALĂ: liceul

OCUPAȚIA: agent vânzări

DOMICILIUL: Focșani

CONDIȚII DE VIAȚĂ: bune, locuiește cu părinții la bloc, apartament cu trei camere

OBIȘNUINȚE DE VIAȚĂ: fumează ( 10-15 țigări/zi ), o cafea zilnic

SEMNE PARTICULARE: – inălțime: 1,77 cm;

– greutate: 76 kg;

– grup sanguin: A II, RH negativ;

– nu se știe alergică la nici un medicament

FUNCȚII VITALE: TA = 120/ 75 mm Hg

AV = 95 b/min

R = 24 r/min

T0 = 38,70 C

FUNCȚII VEGETATIVE: – apetit – inapetență

– scaun – normal

– diureză: scăzută

– durere vie în fosa iliacă dreaptă

ANTECEDENTE PERSONALE: – bolile copilăriei

dureri moderate

ANTECEDENTE HEREDO- COLATERALE: neagă boli importante.

Date obiective

DATA INTERNĂRII: 17.01.2005

OBSERVAȚII: sistem osteo- articular integru, tegumente curate, intacte, ușor congestionate de febră , stare generală ușor alterată.

DIAGNOSTIC MEDICAL: apendicită acută

MOTIVELE INTERNĂRII: – greață;

– cefalee;

– tahipnee;

– tahicardie;

– febră moderată (38,70C );

– dureri în fosa iliacă dreaptă;

ISTORICUL BOLII: Debutul afecțiunii de 24h după un efort fizic prelungit.

Pacientul afirmă că durerea în fosa iliacă dreaptă a apărut brusc, fiind însoțită de febră, cefalee, greață, motive pentru care pacientul s-a prezentat la spital.

RAPORT DE PREDARE

ZIUA I – preoperator

La schimbarea turei predau pacientul M.C.

Câmpul operator este efectuat.

Pacientul este liniștit din punct de vedere psihic.

Tratament medicamentos: Penicilină 1000000 U.I. la 6 ore (început preoperator ).

RAPORT DE PREDARE

ZIUA a- II –a – postoperatorie

La schimbarea turei predau pacientul M.C. cu o stare ușor alterată

Pacienta prezintă: dureri moderate la nivelul plăgii operatorii.

Confirmă tratamentul cu: – Penicilină: 1000000 U.I. la 6 ore;

– Algocalmin f.I IM.

Funcții vitale în limite fiziologice – măsurate și notate în F.O., astfel:

– TA = 120/60 mm Hg;

– AV = 78 b/min

– R = 19 r/min.

– T0 = 37,10C.

RAPORT DE PREDARE

ZIUA a- III –a – postoperatorie

Predau pacientul M.C. cu stare generală bună.

Pacientul are tranzit intestinal prezent, diureză corespunzătoare.

Funcții vitale: măsurate și notate în F.O. Sunt în limite fiziologice.

TA = 125/70 mm Hg.

AV = 75 b/min.

R = 19 r/min.

T0 = 36,80C.

Continuă tratamentul cu antibiotice: Penicilină: 1000000 U.I. la 6 ore.

FIȘE TEHNICE

EFECTUAREA INJECȚIEI

INTRAMUSCULARE

Injecția intramusculară constituie introducerea unei soluții izotonice, uleioase sau a unei substanțe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac atașat la seringă.

Scop: introducerea în organism a unor substanțe medicamentoase.

Locuri de elecție:

Regiunea superoexternă deasupra marelui trohauter.

Fața externă a coapsei, în treimea mijlocie.

Fața externă a brațului, în mușchiul deltoid

Materiale necesare:

tava medicală cu medicamentul de injectat în flacon închis;

tampoane de vată cu alcool;

pile de metal pentru desfacerea fiolei;

seringă sterilă:

1-2 ace ( 40-50 mm lungime ) sterile;

medicamente pentru eventuale accidente ( Adrenalina, Calciu, Romergan)

Etape și tipuri de execuție

1. Pregătirea instrumentelor și a materialelor necesare

se pregătesc materialele necesare

se transportă materialele lângă bolnav.

2. Pregătirea psihică a bolnavului

se anunță bolnavul și i se explică necesitatea tehnicii;

se așază bolnavul în decubit ventral, lateral, poziție șezândă sau în picioare.

Stabilirea locului injecției:

se descoperă regiunea aleasă pentru injecție;

pentru injecție în regiunea fesieră, se reperează următoarele puncte:

Punctul Smârnov, la un lat de deget deasupra marelui trohauter și înapoia lui;

Punctul Barthelewy la unirea treimei externe cu cele două treimi interne ale liniei care unește spina iliacă antero-superioară cu extremitatea superioară a șanțului interfesier;

Zona situată deasupra liniei care unește spina iliacă posterioară cu marele Trohauter.

4. Efectuarea injecției:

spălarea pe mâini cu apă și săpun;

dezinfectarea mâinilor cu alcool;

se montează seringa în condiții de asepsie perfectă;

se încarcă seringa cu substanță de injectat, după verificarea fiolei, se elimină bulele de aer;

se schimbă acul, îndepărtându-l pe cel cu care a fost inspirată substanța și se adaptează un ac potrivit pentru injecție;

se dezinfectează locul injecției cu un tampon de vată cu alcool;

se invită bolnavul să-și relaxeze musculatura și să stea liniștit;

se întinde pielea între police și indexul sau mediul mâinii stângi;

se înțeapă perpendicular pielea, pătrunzând ( 4-6 cm) cu rapiditate și siguranță cu acul montat la seringă;

se verifică poziția acului prin aspirație;

se injectează lent lichidul;

după injectare se scoate brusc acul cu seringa, acoperind locul cu un tampon de vată cu alcool;

se masează locul cu tamponul de alcool pentru a disocia planurile țesuturilor străpunse, activând circulația pentru a favoriza absorbția;

se așază bolnavul în poziție comodă unde va sta în repaus fizic timp de 10-15 min.;

spălarea pe mâini cu apă și săpun

Reorganizarea locului de muncă:

se aruncă la coș deșeurile de la injecție (fiole golite, ambalaje);

seringa, acul și tampoanele de vată se pun în cutia ce va fi dusă la crematoriu.

TEHNICI DE EVALUARE ȘI SATISFACERE A NEVOILOR FUNDAMENTALE

PRINCIPII GENERALE

Aprecierea necesității tehnicii și a performanței acestuia pentru pacient:

asistentul trebuie să cunoască indicațiile și contraindicațiile fiecărei proceduri;

orice procedură contraindicată este aceea pentru care există motive ca răspunsul pacientului să fie advers.

În unele situații o procedură poate fi contraindicată din cauza unor schimbări în starea de sănătate a pacientului.

2.Efectuarea tehnicii cu competență

asistentul trebuie să-și perfecționeze acțiunile și procedurile care-i sunt familiare, pe baze științifice;

asistentul trebuie să înțeleagă raționamentul fiecărei etape.

3. Pregătirea locului unde se desfășoară:

unele tehnici presupun modificarea mediului ( temperatura, lumina):

necesitatea unui pat accesibil și care să permită așezarea pacientului în diferite poziții, să asigure confortul și să prevină accidentele.

4. Asigurarea echipamentului necesar

în funcție de tehnica executată;

să asigure creșterea eficienței și reducerea timpului necesar și a energiei- prin pregătirea lui lângă pacient și la îndemâna asistentului.

5. Asigurarea intimității pacientului:

se va descoperi doar partea necesară efectuării tehnicii:

se vor utiliza paravanul de protecție:

nu se vor face aprecieri asupra aspectului fizic al pacientului sau asupra mirosului emanat.

6. Pregătirea psihică a pacientului

explicarea tehnicii ( pacienții sunt mai puțin capabili să facă față durerii, stresului situațional, dacă nu cunosc ce-i așteaptă), în termeni accesibili, fără exagerări;

să i se permită pacientului să pună întrebări și să i se răspundă prompt.

7. Pregătirea fizică a pacientului:

– asigurarea poziției ( când nu este capabil- ajutarea și menținerea în poziție pentru a preveni accidentele);î

8. Respectarea măsurilor de asepsie

material și instrumentar deznfectat sau sterilizat, în funcție de cerințe;

echipament de protecție corespunzător;

spălarea pe mâini înainte și după efectuarea fiecărei tehnici.

9. Respectarea comportamentului obișnuit al pacientului:

– asigurarea orelor de somn;

asigurarea timpului între tehnici, pentru ca pacientului să i se asigure senzația de independență.

10. Îngrijirea după procedură

poziție confortabilă;

menținerea în repaus timp corespunzător.

11. Curățirea, dezinfectarea și sterilizarea echipamentului utilizat.

12. Pregătirea specimenelor obținute pentru laborator.

13.Notarea tehnicii și a incidentelor sau accidentelor.

NEVOIA DE A RESPIRA

ȘI A AVEA O BUNĂ CIRCULAȚIE

Evaluarea funcțiilor private

Funcțiile vitale includ: respirația, pulsul, tensiunea arterială și temperatura. Ele sunt frecvent utilizate ca indicatori ai stării de sănatate sau de boală.

Măsurarea funcțiilor vitale

– când intervine o schimbare în starea de sănătate a unei persoane;

când este admis într-o unitate spitalicească ( la internare, pe toată perioada spitalizării și la externare);

înainte și după proceduri invazive de diagnostic;

înainte și după administrarea medicamentelor care au efect asupra sistemlui respirator și cardiovascular;

înainte și după efectuarea intervențiilor de îngrijire care pot influența funcțiile vitale.

OBSERVAREA ȘI MĂSURAREA

RESPIRAȚIEI

Scop: evaluarea funcției respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluției bolii, al apariției unor complicații și al prognosticului.

Elemente de apreciat: – tipul respirației;

– amplitudinea mișcărilor respiratorii;

– ritmul;

– frecvența.

Materiale necesare: – ceas cu secundar;

– pix cu pastă verde;

– foaie de temperatură.

Intervențiile asistentului:

– așează bolnavul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată;

plasarea mâinii cu fața palmară pe suprafața toracelui;

numărarea inspirațiilor timp deun minut;

consemnarea valorii obținute printr-un punct p foaia de temperatură ( fiecare linie orizontală a foii reprezintă două respirații);

unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară, pentru obținerea curbei;

în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obținută, cât și caracteristicile respirației ( R = 18 resp/min, amplitudine medie);

aprecierea celorlalte elemente ale funcției respiratorii se face prin simpla observare a mișcărilor respiratorii.

MĂSURAREA PULSULUI

Scop: evaluarea funcției cardio-vasculare.

Elemente de apreciat: – ritmicitatea;

– frecvența;

– celeritatea

– amplitudine.

Locuri de măsurat: orice arteră accesibilă palpării și care poate fi comprimată pe un plan osos: artera radială, carotidă, temporală, humerală, femurală, poplitee, pedicioasă

Materiale necesare: – ceas cu secundar:

– pix cu pastă roșie:

– foaia de temperatură.

Intervențiile asistentului:

pregătirea psihică a pacientului:

asigurarea repausului fizic și psihic 10-15 min

spălarea pe mâini

reperarea arterei

fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei

exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor

numărarea pulsațiilor timp de un minut

consemnarea valorii obținute printr-un punct pe foia de temperatură, ținând cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsații

unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obținerea curbei

consemnarea în alte documente medicale a valorii obținute și a caracteristicilor pulsului ( AV = 82 b/min, puls regulat)

MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE

Scop: evaluarea funcțiilor cardio-vasculare ( forța de contracție a inimii, rezistență determinată de elasticitatea și calibrul vaselor).

Elemente de evaluat: – tensiunea arterială sistolică ( maximă)

– tensiunea arterială diastolică ( minimă)

Materiale necesare: – aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale ( tensiometru)

– stetoscop biauricular

– tampon de vată cu alcool

– pix cu pastă roșie

Metode de determinare: – palpatorie

– ascultatorie

Intervențiile asistentului:

a) Pentru metoda asculatorie:

pregătirea psihică a pacientului

asigurarea repausului fizic și psihic timp de 15 minute

spălarea pe mâini

se aplică manșeta pneumatică pe brațul pacientului, sprijinit și în extensie

se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manșetei

se introduc olivele stetoscopului în urechi ( care în prealabil au fost dezinfectate)

se pompează aer în manșeta pneumatică, cu ajutorul peri de cauciuc, până la dispariția zgomotelor palsatile

se decomprimă progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei, până când se percepe primul zgomot arterial ( care prezintă valoareatensiunii arteriale maxime)

se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi consemnată

se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice

se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă

se notează pe foaia de temperatură valorile obținute cu o linie orizontală de culoare roșie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur

se unesc liniile orizontale cu liniile verticale și se hașurează spațiul rezultat

în alte documente medicale se înregistrează cifric: TA max = 150 mm Hg, T.A. min = 75mm Hg.

Se dezinfectează olivel

b)Pentru metoda palpatorie:

determinarea se face prin palparea arterei radiale

nu se folosește stetoscopul biauricular

etapele sunt identice metodei ascultatorii

are dezavantajul obținerii unor valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic fiind posibilă numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare.

PUNCȚIA VENOASĂ

Definiție: Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de puncție.

Scop: – Explorator- recoltarea sângelui pentru examene de laborator biochimice, hematologice, serologice și bacteriologice

– Terapeutic – administrarea unor medicamente sub foema injecției și perfuziei intravenoase:

– recoltarea sângelui în vedere transfuzării sale

– executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui

– sângerarea 300-500 ml în edemul pulmonar acut, hipertensiune arterială

Locul puncției:

– venele de la plica cotului, unde se formează un „M” venos prin anastomozarea lor

– venele antebrațului

venele de pe fața dorsală a mâinii

venele subclaviculare

venele femurale

venele maleolare interne

venele jugulare și epicraniene – mai ales la sugari și copii mici

Pregătirea puncției:

Materiale:

De protecție: – pernă elastică pentru sprijinirea brațului

– mușama și aleză

Pentru dezinfecția tegumentului tip I protecția câmpului cutanatȘ apă și săpun, aparat de ras, alcool iodat, tinctiură de iod, alcool medicinal, pense porttampon, câmpuri sterile pentru izolarea locului.

Pentru dezinfecția și protecția mâinilor: apă și săpun, alcool medicinal, măniși sterile din cauciuc.

Instrumentar și materiale sterile: ace de 25-30 mm, diametrul 6/10, 7/10, 10/10 mm în funcție de scop, seringi de capacități diferite în funcție de scop, pense, tampoane, mănuși chirurgicale.

Alte materiale: garou, eprubete uscate și etichete, cilindru gradat, fiole cu soluții medicamentoase, soluții perfuzabile, tăviță renală;(materialele se vor folosi în funcție de scopul puncției).

Pacientul

Pregătirea psihică: se informează asupra puncției

Pregătirea fizică: pentru puncția la venele brațului, antebrațului:

– se așează într-o poziție confortabilă atât pentru pacient cât și pentru persoana care execută puncția

– se examinează calitatea și starea venelor având grijă ca hainele să nu împirdice circulația de întoarcere la nivelul brațului

– se așază brațul pe perniță și mușamaua în abducție și oxtensie maximă

– se dezinfectează tegumentele

– se aplică garoul la o distanță de 7-8 cm deasupra locului puncției, strângându-l astfel încât să oprească circulația venoasă fără a comprima artera

– se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind tengescente

Execuția puncției

– asistentul îmbracă mănușile sterile și se așează vis-a-vis de bolnav

– se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncției, executând o ușoară compresiune și tracțiune în jos asupra țesuturilor vecine.

– se fixează seringa, gradațiile fiind în sus, acul atașat cu bizonul în sus, în mâna dreaptă, între police și restul degetelor.

– se pătrunde cu acul traversând, în ordine, tegumentul îndirecție oblică ( unghi de 30 grade) apoi peretele venos învingându-se o rezistență elastică, până când acul înaintează în gol.

– se schimbă direcția acului 1-2 cm în lumenul venei

se controlează pătrunderea acului în venă prin aspirație cu seringa

se continuă tehnica, în funcție de scopul puncției venoase: injectarea medicamentoasă, recoltarea sângelui, perfuzie.

În caz de sângerare, se prelungește acul perfuziei cu un tub din polietilenă care se introduce în vasul colector, garoul rămânând legat de braț.

Se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului și pumnului.

Se aplică tamponul îmbibat în soluție dezinfectantă la locul de pătrundere a acului și se retrage brusc.

Se comprimă locul puncției 1-3 minute, brațul fiind în poziție verticală.

Îngrijirea ulterioară a pacientului

– se face toaleta locală a tegumentului

– se schimbă lenjeria dacă este murdară

– se asigură o poziție comodă în pat.

– se supraveghează pacientul.

Pregătirea sângelui pentru trimiterea la laborator:

– se face imediat.

Pregătirea produsului recoltat

– pentru examene de laborator, eprubetele se etichetează, se completează formularele de trimitere.

Se măsoară cantitatea.

PUNCȚIA RAHIDIANĂ

Definiție: Puncția rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac în spațiul subarahnoidian printre vertebre.

Scop:

– Explorator: – măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian.

– recoltarea lichidului în vederea examenului macroscopic și de laborator.

– injectarea de substanțe radioopace pentru examenul radiologic al măduvei (aer sau substanțe pe bază de iod).

– Terapeutic- prin puncție se face decomprimarea în cazul sindromului de hipertensiune intracraniană.

introducerea medicamentelor citostatice, serurile imune în spațiul subarahnoidian sau antibioticelor.

– Anestezia- introducerea substanțelor anestezice- rahianestezia.

Indicații:

– boli inflamatorii ale sistemului nervos central ( meningită, encefalită), scleroză multiplă, hemoragie subarahnoidiană, tumori cerebrale.

– intervenție chirurgicală cu scop anestezi.

Locul puncției:

– puncție lombară D12- L1 sau L4-L5

– puncție dorsală D6-D7

– puncție suboccipitală externă și apofiza axisului, pe liia mediană.

Pregătirea puncției:

Materiale: – de protecție a patului sau a mesei.

pentru dezinfecția pielii tip II.

Instrumente și materiale sterile: ace lungi cu diametrul 1-1,5 mm cu manechin, seringi, ac și seringă pentru anestezie, câmpurichirurgicale, comprese și tampoane, mănuși de cauciuc, pense hemostatice, eprubete, lampa de spirt, tăvița renală, manometru Claude.

Medicamente: anestezice locale pentru anestezie, antibiotice, citostatice, seruri imune, preparate cortizonice ( materialele se aleg în funcție de scopul puncției).

Pacientul:

– Pregătirea psihică- se infoemează pacientul cu privire la necesitatea puncției și i se explică poziția în care va sta.

– pregătirea fizică: pacientul este „ajejun”; poziția este dată în funcție de locul puncției și starea lui.

– poziția de decubit lateral în pat cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe abdomen, bărbia atinge pieptul ( poziția „spate de pisică” sau asemănătoare cu cea a embrionului).

– poziția șezând pe masa de operație sau de tratament cu mâinile pe coapse, capul în hiperflexie. Pacientul este ținut în poziția respectivă de asistenta medicală.

Execuția puncției

se face de către medic ajutat de 1-2 asistente medicale.

Se desfășoară în salon, în sala de tratament sau în sala de operație (puncție anestezică).

Îngrijirea ulterioară a pacientului:

– pacientul stă în decubit dorsal fără pernă 24 ore.

– după 6 ore se poate alimenta și hidrata la pat.

– se supraveghează semnele vitale: puls, tensiune arterială, respirație.

se informează medicul în cazul apariției unei manifestări, cum ar fi:vărsături, grețuri, cefalee.

Pregătirea produsului pentru examinare:

– examinarea macroscopică se face imediat, apreciindu-se culoarea, aspectul, presiunea lichidului este limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu picătură; în stări patologice, cefalorahidian poate fi : hemoragic, purulent, iar viteza sa de scurgere poate crește.

pentru examenul citologic, biochimic, bacteriologic, lichidul este trimis la laborator.

Notarea puncției în foaia de observație:

se notează aspectul lichidului și presiunea, precum și data, ora, numele persoanei care a executat puncția.

Accidente:

– sindromul postpuncțional ( amețeli, cefalee, vărsături, rahialgii) datorat hipotensiunii lichidiene provocate de puncție;

– hemoragii care apar prin ac în timpul puncției, fără importanță.

– contractura feței, gâtului sau a venei membre prin atingerea măduvei cervicale, când s-a executat puncția suboccipitală.

șocul reflex poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar (se vor pregăti mijloace obișnuite de reanimare).

RECOLTAREA SÂNGELUI

Sângele se recoltează pentru examene:

– hematologice

– biochimice

– bacteriologice

– parazitologice

serologice.

Recoltarea se face prin:

înțepare: – la adult- pulpa degetului

– lobul urechii

– la copil- fața plantară a halucelui

– călcâi

puncție venoasă.

Puncție arterială.

Recoltarea sângelui capilar pentru examene hematologice

Pregătiri:

Materiale:- de protecție- mănuși de cauciuc

sterile: ace, tampoane de vată, seruri terte

nesterile: tavă medicală curată, cameră umedă, lame uscate, curate, degresate, șlefuite; pipete Potain

soluții dezinfectante: alcool 900

Pacient:

Pregătire psihică- se anunță să nu mănânce.

– i se explică necesitatea efectuării tehnicii.

Pregătire fizică- se așază în poziție șezând cu mâna sprijinită.

Execuții:

– se aseptizează pielea degetului inelar sau mediu cu un tampon cu alcool 900

– se evită congestionarea printr-o frecare puternică și prelungită.

– se așteaptă evaporarea alcoolului

– cu o mișcre bruscă se înțeapă pilea pulpei degetului în partea laterală a extremității, perpendicular pe straturile cutanate.

– se șterge cu un tampon prima picătură, se lasă să se formeze o altă picătură de sânge din care se recoltează cu pipeta sau lama.

se șterge cu un tampon de alcool.

Pregătirea produsului de laborator- efectuarea frotiului

– la extremitatea unei lame se pune o picătură de 3-4 mm diametru.

– se așează o lamelă cu marginile șlefiute în unghi de 45 grade cu lama.

– lamela se trage către partea liberă a lamei, păstrând aceeași înclinație și antrenând toată picătura fără să o fragmenteze.

– se agită lamela pentru uscare.

se echitează și se trimite la laborator.

Recoltarea sângelui venos pentru examene hematologice

Sedimentarea. Așezarea progresivă a elementelor figurate spre fundul eprubetei din sânge necoagulat lăsat în repaus ( fenomen fizic). Viteza de sedimentare a hematiilor ( V.S.H.)- rapiditatea cu care se produce depunerea lor.

Pregătirea pentru V.S.H.:

Materiale:- sterile:- seringa de 2 ml uscată

– soluție de citrat de Na 38%.

– ace pentru puncție venoasă.

– nesterile:- statice și pipeta Westergreen

– pernuță, mușama

– eprubete

– tăviță renală

– garou

vată.

Soluții dezinfectante: alcool 700.

Pacientul

– Pregătire psihică:- i se explică cu 24 ore înainte necesitatea efectuării examinării.

– pregătire fizică:- se anunță să nu mănânce.

– se păstrează repaus fizic.

Execuția:

– asistentul se spală pe mâini cu apă și săpun

– îmbracă mănuși de cauciuc sterile

– aspiră în seringă 0,4 ml citrat de Na 38%

– puncționează vena fără garou și aspiră sânge până la 2 ml

– retrage acul și aplcă tampon de vată cu alcool

– scurge amestecl sânge-citrat în eprubetă și omogenizează lent

– așează eprubeta în stativ

îngrijirea pacientului

Pregătirea produsului pentru laborator

– se completează buletinul de analiză

– se etichetează produsul

se aspiră cu pipeta Westergreen până la gradația 200 și se așază în stativ pe dopul de cauciuc, în poziție strict verticală ( cândexamenul se face la patul pacientului)

Hematocrit

Recoltarea sângelui pentru determinarea hematocritului se face prin puncție venoasă. Se recoltază 2 ml de sânge pe cristale de EDTA.( acid etilen diaminotetraacetic 1%)- 0,5 ml soluție, uscată prin evaporare.

Rezistența globulară

– se recoltează sângele pentru obținerea globulelor roșii

– se evită hemoliza și coagularea sângelui

– sângele recoltat (5-6 ml) se trece imediat într-un balon Erlenmyer de 100 ml în care s-au pus 5-10 perle de sticlă.

– se agită balonul timp de 5-10 minute cu mișcări circulare

– sângele se defibrinează și nu se mai coagulează

se trimite la laborator

De reținut:

– un frotiu bun este fără goluri, cu un strat regulat.

– frotiul de sânge se fae numai cu sânge praospăt.

– recoltarea VSH-ului se face numai cu seringa și acul uscat și numai seringa de 2ml

– pentru examenul în „picătură groasă” sângele se recoltează sub formă de picătură groasă.

– se recoltează pe fiecare extremitate a lamei câte 2-3 picături cât mai apropiate între ele.

– Cu colțul unei lame șlefuite se amestecă picăturile, formând o pară circulaară cu diametrul de aproximativ 1 cm.

– se continuă amestecarea picăturilor până se formează un mic cheag- semnul unei defibrinări complete.

– uscarea frotiului se face prin agitarea lamei.

– numele bolnavului și numărul buletinului de analiză se înscriu direct pe lamă cu un creion dermatograf.

– picătura groasă se execută pentru punerea în evidență a plasmodiilor, maladiilor.

Recoltarea vărsăturilor

Definiție:

Vărsătura este un conținut gastric care se elimină spontan, de obicei în afecțiuni digestive, dar întâlnit și ca un simptom în alte afecțiuni sau în sarcină.

Scop:- explorator: se fac examinări macroscopice, bacteriologice, chimice, pentru stabilirea diagnosticului.

Pregătire:

Materiale:- 2 tăvițe renale curate și uscate.

– pahar cu soluție aromată.

– mușama, aleză, prosop.

– Pacient:- Psihic:- va fi încurajat și susținut în timpul vărsăturilor.

Fizic:- se așază în poziție șezândă sau decubit dorsal, cu capul întors lateral.

– se așază un prosop sub cap sau în jurul gâtului.

se protejează lenjeria de pat și de corp cu mușama și aleză.

Execuții:

– se îndepărtează proteza dentară (unde e cazul).

– i se oferă tăvița renală sau o susține asistentul.

– sprijină fruntea bolnavului.

– dacă varsă după intervenția chirurgicală intraabdominală va fi sfătuit să comprime ușor cu palma plaga operatorie.

– după vărsătură se îndepărtează tăvița.

– i se oferă paharul cu apă să-și clătească gura.

Îngrijirea ulterioară:

– se șterge gura pacientului.

– se îndepărtează materialele folosite.

– se așează pacientul în poziție comodă și se acoperă.

– se aerisește salonul.

– se supraveghează pacientul în continuare.

Pregătirea produsului pentru examenul de laborator

– se completează buletinul de analiză.

– se trimite produsul la laborator.

Notarea în foaia de observație:

– se notează aspectul macroscopic, cantitate.

– unele semne însoțitoare sau premergătoare (cefalee, vertij. Ranspirații, emisie fără efort, în jet).

Sondaje

Definiție:

Sondajul reprezintă introducerea unei sonde sau cateter din metal, cauciuc sau material de plastic, prin căile naturale, într-o cavitate natură a sondajului.

Sondajul vezical

Definiție

Prin sondaj vezical se înțelege introducerea unui instrument tubular (sondă sau cateter) prin uretră în vezica urinară, realizând astfel o comunicație instrumentală între interiorul vezicii și mediul extern.

Generalități:

În îngrijirea curentă a pacientului, asistentul trebuie să cunoască tehnica sondajului evacuator la feme și bărbați, precum și drenarea vezicii urinare.

Scop:- explorator- recoltarea unei cantități de urină pentru examenul de laborator.

– modificarea unor modificări patologice ale uretrei și vezicii urinare.

– terapeutic- evacuarea conținutului (când nu se face spontan).

– executarea unor procedee terapeutice prin sondaj.

Sondajul vezical la femei

Pregătire:

Materiale:- de protecție- mușama și aleză

– mănuși sterile de cauciuc

– sterile- 2 sonde lungi de aproximativ 15 cm cu vârful ușor îndoit, complet rotunjit, având 1-2 orificii laterale, aproape de vârf.

– 1-2 eprubete pentru urocultură.

– medii de cultură în funcție de germenii căutați.

– ser fiziologic

– casoletă cu pansamente.

– 2 pense hemostatice

– nesterile- materiale pentru toaleta organelor genitale

– tăviță renală, bazinet.

– paravan

recipient pentru colectare.

Medicamente:- ulei de parafină steril.

oxiciameră de mercură 1/5000

Pacienta:

pregătire psihică- se anunță și se explică necesitatea tehnicii

pregătire fizică:

– se izolează patul cu paravan.

– se protejează cu mușama și aleză

– se așază pacienta în decubit dorsal cu ghenunchii și coapsele îndepărtate (poziție ginecologică)

– se îndepărtează perna și pătura.

– se acoperă pacienta, lăsând liberă regiunea genitală.

– se așază bazinetul și se efectuează toaleta organelor genitale externe.

– se îndepărtează bazinetul și se așază tăvița enală între coapsele pacientei

Execuție:

– sondajul se efectuează în condiții de perfectă asepsie, atât a pacientei și a instrumentelor, cât și a mâinilor celui care o execută

– asistentul îmbracă mănuși sterile

– evidențiază meatul urinar

– dezinfectează cu oxicianură de mercur orificiul uretral de sus în jos, în direcția anusului.

– scoate sonda cu o pensă și o prinde între degetele mediu și inelar ale mâinii drepte

– lubrefiază sonda cu ulei steril, orientată cu vârful în sus, sonda se introduce în uretră 4-5 cm

– paralel cu înaintarea sondei, extremitatea acesteia va fi coborâtă print-o mișcare în formă de arc pentru a-i ușura trecerea în vezică.

– primele picături se lasă să se scurgă în tăvița renală, apoi în recipientele pregătite în funcție de scop (urocultură, examen biochimic sau într-un recipient de colectare).

– extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern prin aceleași mișcări în sens invers.

Îngrijirea ulterioară a pacientului

– se efectuează toaleta regiunii vulvare

– se îmbracă și se așează comod în pat

– se va supraveghea în continuare.

Notarea în foaia de observație

– se notează tehnica și numele persoanei care a efectuat-o

– cantitatea de urină recoltată

– aspectul macroscopic al urinei

Sondajul vezical la bărbați

Pregătire:

Materiale:- de protecție:- mușama și traverse

– mănuși sterile de cauciuc

– sterile:- 2 sonde lungi de aproximativ 15 cm cu vârful ușor îndoit, complet rotunjit, având 1-2 orificii laterale aproape de vârf

– 1-2 eprubete pentru urocultură

– medii de cultură în funcție de germenii căutați

– ser fiziologic

– casoleta cu pansamente

– 2 pense hemostatice

nesterile:- materialele pentru toaleta organelor genitale

– tăviță renală, bazinet

– paravan

– recipient pentru colaborare

– Medicamente:- ulei de parafină steril

oxiceanură de mercur 1/5000

Pacient:

psihic- se anunță și se explică necesitatea tehnicii

fizic:- se așază pacientul în decubit dorsal cu picioarele întinse și ușor îndepărtate.

– se izolează patul cu paravan

– se acoperă pacientul lăsând accesibilă regiunea genitală

– se face toaleta organelor genitale

– sub bazin se așează o pernă tare, mușama și aleză

se așează tăvița renală între coapse.

Execuție:

asistentul îmbracă mănuși sterile.

alege sonda și o lubrefiază

dezinfectează meatul urinar cu ser fiziologic și oxicianură de mercur

– între degetele inelar și mic ale mâinii drepte printre extremitatea liberă a sondei și cu ajutorul unei pense sterile ținute în aceeași mână, apucă sonda în imediata vecinătate a vârfului

– introducerea vârfului sondei în meat și împingerea ușor cu pensa în timp ce mâna stângă întinde penisul cât mai bine pentru ca să dispară cutele transversale ale mucoasei uretrale care ar împiedica pătrunderea sondei în vezică.

– dacă pe parcursul înaintării sondei are obstacole anatomice sau funcționale, asistentul retrage sonda și pregătește alta de calibru mai mic.

– pătrunderea sondei în vezică se semnalizează prin scurgerea urinei prin sondă.

– se fixează sonda până se evacuează urina

– se recoltează urina în eprubetele sau recipientele pregătite în funcție de examenele de laborator ce se vor efectua

– restul urinei se captează în tăvița renală sau în alt recipient

îndepărtarea sondei se face cu ajutorul unei pense după ce extremitatea liberă a fost închisă prin comprimare

Pregătirea ulterioară a pacientului

– se efectuează toaleta și se îmbracă pacientul

– se schimbă lenjeria care s-a pătat de urină

Notarea în foaia de observație

– cantitatea de urină colectată (volum, densitate)

– aspectul macroscopic al urnei

– numele persoanei care a efectuat-o

– eventuale accidente sau incidente

Complicații:

– imediate:- lezarea traumatică a mucoasei uretrale (se trădează prin hemoragie la diferite grade), se impune întreruperea imediată a tehnicii.

– crearea unei căi false prin forțarea sondei, se previne prin efectuarea sondajului cu blândețe și răbdare fără să se forțeze înaintarea sondei.

astuparea sondei în cursul evacuării vezicii (oprirea curentului de urină), se destupă prin insuflarea cu aer sau injectarea a câțiva ml de soluție dezinfectată.

Tardive:- infecțioase prin introducerea germenilor patologici, prin manevre sau instrumente nesterilizate.

Clisma

Dfiniție: Clisma este o formă specială a tubajului prin care se introduc lichide în intestinul gros (prin anus în rect și colon)

Cliama evacuatoare

Execuție:

a) Clisma evacuatoare simplă:

– se fixează canula la tubul irigatorului și se închide robinetul

– se verifică temperatura apei sau a soluției medicamentoase

– se umple irigatorul

– se evacuează aerul și prima coloană de apă

– se lubrefiază canula cu o compresă de tifon

– se fixează irigatorul pe stativ

– asistentul se spală pe mâini și se dezinfectează

– îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă

– introduce canula prin anus în rect (cu mâna stângă) perpendicular pe suprafața adiacentă, cu vârful îndreptat înainte în direcția vezicii urinare.

– după ce vârful canulei a trecut prin sfincter se ridică extremitatea externă și se îndreaptă vârful în axă

– se introduce canula 10-12 cm

– se deschide robinetul sau pensa și se reglează viteza de scurgere a apei prin ridicarea irigatorului la aproximativ 50 cm deasupra patului pacientului

– pacientul este rugat să respire adânc, să-și relaxeze musculatura abdominală, să reține soluția 10-15 minute

– se închide robinetul înainte ca nivelul apei să se apropie de nivelul tubului de scurgere.

– se îndepărtează canula și se așează în tăvița renală

– pacientul este adus în poziție de decubit lateral drept, apoi în decubit dorsal pentru a ușura pătrunderea apei la o adâncime mai mare

– se captează scaunul la pat sau la toaletă.

Clisma înaltă

– se procedează la fel ca la clisma evacuatoare simplă

– se introduce o canulă flexibilă la 30-40 cm în colon.

– se ridică irigatorul la 1,5 m pentru a realiza o presiune mai mare a apei.

– temperatura apei va fi mai scăzută.

c) Clisma prin sifonaj

– se practică pentru a îndepărta mucozitățile puroiului, exudatele sau toxinele microbiene de pe suprafața mucoaselor.

– în pareze intestinale, ocluzia intestinală.

– se folosește o canulă rectală de 35-40 cm lungime și 1,5 cm diametru, din cauciuc semirigid și prevăzută cu orificii largi

– se adaptează în tubul irigatorului o pâlnie de 1,5l

se umple pâlnia cu apă caldă la 350C și se deschide robinetul sau pensa lăsând să iasă aerul.

– se lubrefiază canula și se introduce până în colonul sigmoid.

– se ridică pâlnia la înălțimea de 1m și se dă drumul apei.

– înainte ca aceasta să se golească se coboară sub nivelul colonului

– se golește pâlnia într-un recipient

– se repetă operația de 5-6 ori până ce prin tub se evacuează apă curată

d) Clisma uleioasă

– se folosesc uleiuri vegetale încălzite la 380C în apa de baie

– introducerea în rect se face cu ajutorul unui irigator la care rezervorul este înlocuit cu o pâlnie sau cu ajutorul unei seringi.

– se introduce la presiune joasă.

– aproximativ 200 ml ulei se introduc în 15-20 minute

– se mențin în rect 6-12 ore

– se recomandă în constipații cronice, fecalom.

e) Clisma purgativă

– evacuarea colonului prin acțiunea purgativă.

– se utilizează soluție concentrată de sulfat de magneziu, care prin mecanism osmotic produce o transsudație de lichid prin pereții intestinali ou lumen formând un scaun lichid abundent

– se mai poate folosi bila de sare care are acțiune stimulentă asupra perstaltismului intestinal

Administrarea medicamentelor

Definiție: Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau chimică (de sinteză), ransformate într-o formă de administrare (preparate solide sau soluție) prescrise de medic.

Administrarea medicamentelor pe cale orală

Definiție: Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor, acestea putându-se resorbi la nivelul mucoasei bucale și a intestinului subțire sau gros.

Scop: Administrarea este obținerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor.

– Efecte locale:

favorizează cicatrizarea ulcerațiilor mucoasei digestive

protejează mucoasa gastro-intestinală

înlocuiește fermenții digestivi, secreția gastrică în cazul lipsei acestora.

Efecte generale:

dezinfectează tubul digestiv

medicamentele administrate pe cale locală și resorb la nivelul mucoasei digestive, pătrund în sânge, apoi funcționează asupra unor organe, sisteme, apaate ( antibiotice, vasodilatatoare, cardiotonice, sedative).

Contraindicații:

– medicamentul este inactivat de secrețiile digestive

– pacientul refuză medicamentele

medicamentul prezintă proprietăți iritante asupra mucoasei gastrice

se impune o acțiune promptă a medicamentelor

medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă

– se impune evitarea circulației portale

Forme de prezentare a medicamentelor

– lichide: soluții, mixturi, infuzii, decocturi, tinctiuri, extracte, uleiuri, emulsii

– solide: pulbere, tablete, drajeuri, granule, mucilogii.

Pregătirea administrării medicamentelor

– materiale:

– lingura, lingurița, pipeta, sticla picurătoare, pahar gradat, ceașcă

apă, ceai, lapte.

– Pacient:- este informat asupra efectelor urmărite prin administrarea medicamentului respectiv și a eventualelor efecte secundare.

i se dă în poziție șezândă, dacă starea lui permite.

Administrarea medicamentelor

– Lichide:

siropuri, uleiuri, ape minerale, emulsii

se măsoară doza unică în pahar, ceașcă de cafea

mixturile, soluțiile, emulsiile se măsoară cu lingura, lingurița

tinctiurile, extractele se dozează cu pipeta sau sticla picurătoare, apoi pacientul bea apă, ceai

Medicamentele se pot dilua cu ceai, apă sau se administează ca atare.

– Solide:

– tabletele, drajeurile, se așează pe limba pacientului și se înghite ca atare. Tabletele care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale (nitroglicerina) se așează sub limbă pentru a fi înghițite.

– pulberile nedivizate se dozează cu lingurița, unele pulberi se dizolvă în apă, ceai și apoi se administreză sub formă de soluții.

Reorganizarea:

– instrumentele folosite se spală, se dezinfectează.

Administrarea medicamentelor pe cale parentală

Definiție: Calea parentală, în înțelesul strict al cuvântului, reprezintă calea care ocolește tubul digestiv. Dat fiind faptul că în afara injecțiilor și alte căi ocolesc tubul digestiv (ex. calea respiratorie) noțiunea de cale parentală a fost considerată, păstrând în sfera ei numai calea injectabilă de administrare a medicamentelor.

Injecția constă în introducerea substanțelor medicamentoase lichide în organism, prin intermediul unor ace care traversează țesuturile, acul fiind adaptat la seringă.

Avantajele căii parentale:

– dozarea precisă a medicamentelor

– obținerea unui efect rapid

– posibilitatea administrării medicamentelor la pacientul inconștient, cu hemoragie digestivă, vărsături.

Scopul injecțiilor

– explorator- care constă în testarea sensibilității organismului față de diferite substanțe

– terapeutic: administrarea medicamentelor

Locul injecțiilor: îl constituie țesuturile în care se introduc medicamentele:

grosimea dermului- injecția intradermică

sub piele, în țesutul celular subcutanat- injecție subcutanată

țesutul muscular- injecție intramusculară

în vasele sangiune- injecție intravenoasă și injecție intraarterială

în inimă- injecție intracardiacă

injecție intraosoasă

în spațiul subarahnoidian.

Alegerea căii de executare a injecției este făcută de către medic în funcție de: scopul injecției, rapiditatea efectului urmărit și compatibilitatea țesuturilor cu substanță injectată.

Pregătirea injecției

Materiale:

– seringi sterile, cu o capacitate în funcție de cantitatea de soluție medicamentoasă.

– pentru injecția intradermică, seringă de 0,5 ml, gradată în sutimi de ml.

– pentru injecția intravenoasă, seringa cu amboul situat excentric

Se preferă seringile de unică folosință, în ambalajul individual, sterilizate, care prezintă următoarele avantaje.

– condiții maxime de sterilitate

– risc de contaminare a pacientului redus la maximum

– economie de timp

– economie de personal (pentru pregătirea în vederea refolosirii)

– manipulare ușoară

– acele se găsesc împreună cu seringa în același ambalaj sau în ambalaje separate, se pregătește un ac cu diametrul mai mare pentru aspirarea soluțiilor și altul pentru injectare.

Medicamentul prescris se poate prezenta:

a) ca medicament direct injectabil în fiole sau flacoane cu doza unică sau mai multe doze în seringa gata pregătită de întrebuințare.

b)ca medicamente indirect injectabile, pudră sau produse liofilizate în fiole sau flacoane cu dop de cauciuc însoțite sau nu de solvent.

Fiolele, flacoanele, sunt etichetate, menționându-se numele medicamentului, calea de administrare, termenul de valabilitate.

Alte materiale: tampoane sterile din vată sau tifon, soluții dezinfectante (alcool), pile din metal pentru deschiderea fiolelor, lampa de spirt, tăvița renală, garou de cauciuc, pernița, mușama.

Pregătirea pacientului pentru injectare:

– pregătirea psihică: se informează privind scopul și locul injecției și eventualele reacții pe care le va prezenta în timpul injecției

– pregătirea fizică: se așează în poziție confortabilă în funcție de tipul și locul injecției.

Încărcarea seringii:

– se spală pe mâini cu apă curată, se verifică seringa și acele, capacitatea, termenul de valabilitate al sterilizării.

se verifică integritatea fiolelor sau flacoanelor, eticheta, doza, termenul de valabilitate al sterilizării.

Se îndepărtează ambalajul seringii, se adaptează acul pentru a aspira soluția, acoperit cu protectorul și se așează pe o compresă sterilă

a)Aspirarea conținutului fiolelor

– se dezinfectează gâtul fiolei prin flambare sau prin ștergere cu tamponul îmbibat cu alcool.

– se flambează gâtul de oțel și se taie gâtul fiolei

– se deschide fiola astfel: se ține cu mâna stângă iar cu policele și indexul mâinii drepte protejate cu o compresă sterilă se deschide partea subțiată a fiolei.

– se trage gura fiolei și se deschide asupra flăcării.

– se introduce acul în fiola deschisă ținută între police, indexul și degetul mijlociu al mâinii stângi, seringa fiind ținută în mâna dreaptă.

– se aspiră soluția din fiolă retrăgând pistonul cu indexul și policele mâinii drepte și având grijă ca buzoul acului să fie permanent acoperit de soluția se aspirat, fiola se răstoarnă progresiv cu orificiul în jos.

– se îndepărtează acul din seringă în poziție verticală cu acul îndreptat în sus, prin împingerea pistonului până la apariția primei picături de soluție prin ac.

– se schimbă acul de aspirat cu cel folosit pentru injecția care se face.

b)Dizolvarea pulurilor

– se aspiră solventul în seringă

– se îndepărtează căpăcelul metalic al flaconului, se dezinfectează dopul din cauciuc, se așteaptă evaprarea alcoolului

– se pătrunde cu acul prin dopul de cauciuc și se introduce cantitatea de solvent precisă

– se scoate acul din flacon și se agită până la dizolvarea completă.

c) Aspirarea soluției din flaconul închis cu dop de cauciuc

– se dezinfectează dopul de cauciuc, se așteaptă evaporarea alcoolului

– se încarcă seringa cu cantitatea de er egală cu cantitatea de soluție ce urmează a fi aspirată

se introduce acul prin dopul de cauciuc în flacon până la nivelul dopului și se introduce aerul

– se retrage pistonul sau se lasă să se golească singur conținutul flaconului în seringă sub presiunea din flacon

acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimbă cu acel pentru injecție.

Pregătirea pacientului pentru explorarea radiologică

gastro-intestinală

Examinarea radiologică a tubului digestiv se efectuează după administrarea unei substanțe de contrast pe cale orală sau rectală.

Scop: studierea morfologiei și funcționalității tubului digestiv pentru stabilirea diagnosticului gastrite cronice, ulcer gastro-duodenal, tumori ale tubului digestiv. Examinarea radiologică este contraindicată la paciențiicașectici, în stare gravă, adinamici, care suferă de tromboze, ileus, în perforația tubului digestiv, cu hemoragie gastro-intestinală acută, cu peritonită acută precum și femeile gravide în prima jumătate a sarcinii.

Pregătirea instrumentelor și materialelor necesare:

Sulfat de bariu 150, cană sau pahar, apă, lingura de lemn, purgativ (ulei de parafină).

– se pregătește suspensia de bariu: cele 150 g sulfat de bariu se amestecă cu o cantitate mică de apă până se obține o pastă omogenă la care se adaugă apă rece până la 200-300g, amestecându-se cu lingura de lemn.

Pregătirea psihică a pacientului

– se anunță pacientul cu 2 zile înainte, explicându-i necesitatea tehnicii și importanța ei pentru diagnosticul bolii

– se aplică pacientului tehnica de investigație

– se anunță pacientul că în dimineața zilei de examinare nu trebuie să mănânce

– se atenționează pacientul că trebuie să nu fumeze pentru că fumatul crește secreția gastrică

– se informează pacientul de regimul alimentar pe care trebuie să-l respecte.

Pregătirea fizică a pacientului:

– se administrează pacientului cu 1-2 zile înaintea examinării regim alimentar neflactuent și ușor de digerat, format din supă, paie, pâine prăjită, unt, făinoase, produse lactate.

– seara- în ajunul examinării- se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare

în ziua examenului, dimineața, pacientul este condus la serviciul radiologic

Participarea la examen:

– pacientul, după ce și-a dezbrăcat toracele este condus sub ecran unde i se oferă cana cu sulfatul de bariu pregătit înaintea examenului

– la comanda medicului, pacientul va înghiți sulfatul de bariu dizolvat și amestecat cu o lingură de lemn

– după terminarea examinării, pacientul este ajutat să se îmbrace și este condus la pat

– pacientul este readus la serviciul de radiologie (conform indicațiilor medicului) după 2,3,24 ore pentru a se urmări pe ecran evacuarea stomacului, umplerea intestinului subțire și a colului.

– la 2 ore de la începutul examinării, pacientul poate să mănânce

Îngrijirea pacientului după tehnică:

– se administrează un purgativ, o lingură de ulei de parafină după terminarea examinării

– pacientul va fi informat că va avea scaunul colorat în alb

Substanța de contrast poate fi introdusă în tubul digestiv și prin alte metode:

a) direct în jejun prin sonda duodenală (Einhorn); înaintea sondei se controlează sub ecran radiologic; când diviziunea75-80 ajunge în dreptul arcadei dentare substanța de contrast s introduce cu ajutorul unei seringi în sondă direct în jejun

b) fracționat, pacientul luând din 10 în 10 minute câte o înghițitură din substanța opacă.

c) metoda contrastului gazos pentru examinarea stomacului se realizează prin insuflarea de aer în stomac cu ajutorul unei sonde sau prin administrarea unui amestec gazos (acid tartric și bicarbonat de sodiu).

Pregătirea psihică

Pregătirea psihică se adresează atât bolnavilor fără risc cât și celor cu risc chirurgical. Pentru realizarea acestui tip de pregătire, trebuie creat un regim de protecție care constă din:

– înlăturarea tuturor factorilor care influențează negativ analizatorii vizuali, auditivi, olfactivi.

– tratarea suferințelor psihice mari în legătură cu boala

– prelungirea somnului fiziologic.

– suprimarea senzațiilor dureroase.

Pentru realizarea acestor obiective personalul mediu care întră în contact cu bolnavul trebuie să dea dovadă de profesionalism și conștiință profesională. În acest sens sunt recomandate discuții încurajatoare cu bolnavii, lămuriri asupra operației, anesteziei, asupra avantajelor aduse de actul chirurgical.

Concomitent cu psihoterapia se acționează și printr-o terapie medicamentoasă:

– în seara dinaintea operației se va administra o fiolă de diazepam (realizează un somn liniștit, odihnitor);

– în dimineața operației pacietnul nu va mânca și va fi sfătuit să-și golească vezica urinară.

cu 30-60 minute înainte de a intra în sala de operație, bolnavului i se administrează premedicația ( preanestezia).

În pregătirea preoperatorie a bolnavului chirurgical se impun măsuri de ordin general, aplicabile tuturor bolnavișor și măsuri particulare în funcție de amploarea intervenției, organul căreia i se adresează și terenul biologic al bolnavului.

Pregătirea fizică a bolnavului fără risc operator

De obicei acești bolnavi beneficiază de măsuri de ordin general.

1) Dieta. Acestor bolnavi li se va recomanda o dietă alimentarănormală până în ziua operației. Regimul alimentar (lichide, proteine, glucide, lipide), trebuie să asigure 2000 calorii/zi.

2) Igiena bolnavului- trebuie să fie riguroasă și avută în vedere încă de la internare. Baia generală este obligatorie. Nu se admite lenjeria particulară. În dimineața intervenției, bolnavul va fi ras în regiunea pe care se desfășoară intervenția.

3) Evacuarea conținutului intestinal- prin clisme evacuatoare este în tradiția pregătirii preoperatorii, chiar dacă intervenția nu presupune pătrunderea în cavitatea peritoneală (se face o clismă în seara zilei dinaintea operației și altă clismă dimineața c cel puțin 4-6 ore înaintea intervenției). Nu se folosesc purgative sau soluții saline deoarece congestionează și irită intestinul, produc tulburări hidroelectrolitice (deshidratare) și hemoconcentrație.

4) Alte măsuri. Dacă vor fi executate intervenții laborioase pe stomac se vor face spălături gastrice; intervențiile pe colon necesită o pregătire specială.

În operațiile ginecologice (examinarea secreției vaginale este obligatorie) se vor face spălături vaginale zilnic cu soluții antiseptice (permanganat de K 1/400).

Când există riscul apariției unor infecții postoperatorii se vor face antibioterapie (se începe cu 48 de ore preoperator și se continuă postoperator). Tot preoperator se impune asanarea focarelor de infecție de diferite localizări (dentar, sinusal, pulmonar, flebite).

Pentru extragerea unor corpi străini este obligatorie seroprofilaxia antitetanică.

Operațiile pe extremități care impun rezecții osoase (necretomii, amputații) obligă la aseptizarea regiunii prin badijonaj cu tinctură de iod și protejarea cu un pansament până în ziua operației.

Îngrijirea postoperatorie

Îngrijirea și urmărirea postoperatorie a bolnavului vor începe imediat ce acesta va ajunge la pat. Bolnavii cărora li s-au practicat intervenții de amploare vor fi supravegheați 24-48 ore sau mai mult în funcție de evoluție în secția de terapie intensivă.

Îngrijirea posoperatorie obișnuită

Indiferent de amploarea intervenției, bolnavii operați beneficiază de îngrijiri speciale.

a) Poziția bolnavului în pat este de regulă în decubit dorsal. După anumite intervenții poziția trebuie însă modificată: decubit ventral (intervenție pe coloana vertebrală), decubit lateral (intervenții pe rinichi- favorizarea drenajului), poziția Trendelenbueg (circulația cerebrală deficitară), poziția Flower (drenaje pleurale, insuficiență respiratorie).

b)Calmarea durerii postoperatorii. Intensitatea durerii postoperatorii urmează o curbăascendentă cu maximum în noaptea ce urmează operației, pentru ca apoi să diminueze progresiv, la 48 ore postoperator.

Analgeticele pe bază de opiacee se folosesc cu prudență pentru că deprimă respirația, accentuează pareza postoperatorie și maschează eventualele complicații peritoneale.

c)Mobilizarea bolnavului trebuie inițiată cât mai precoce, pentru operațiile mici și mijlocii chiar în ziua operației, pentru cele de aploare în funcție de starea generală a bolnavului. Se previn astfel complicațiile ca: Trombofeblite, bronhopneumonii, escare.

d) Reluarea alimentației: se va face cât mai precoce, în funcție de timpul intervenției. Se permite bolnavului să bea lichide (apă, ceai puțin îndulcit), la îmceput cantități mici, apoi din ce în ce mai mari. Ulterior se prescriu: supă de zarzavat srecurată și sărată normal, iaurt, lapte, piure de legume, carne fiartă sau friptă în funcție de reluarea tranzitului.

e)Reluarea tranzitului intestinal- este un alt parametru al unei evoluții postoperatorii favorabile. În mod normal la 48-72 ore de la operație , pareza postoperatorie dispare și bolnavul emite gaze, apoi are primul scaun.

Pentru combaterea parezei se folosesc amestec alfa-blocant(Plegomazin+miostin), ulei de ricin sau parafină administrat per os sau pe sondă vazo-gastrică, clisme ușoare ( contraindicate în suturile digestive joase ), supozitoare emoliente. Reapariția parezei intestinale sau menținerea ei cu toate măsurile de combatere alături de alte semne indică de regulă o complicație inflamatorie peritoneală.

f) Prevenirea și combaterea complicațiilor inflamatorii

– complicațiile pulmonare se previn prin aspirarea secrețiilor, gimnastică respiratorie, masaj toracic, mucolitic, tuse asistată, antibiotice.

– complicațiile trombo-embolice se previn prin mobilizarea precoce dar supravegheată, anticoagulante.

– complicațiile urinare se previn prin evitarea sondajului vezical, medicație de stimulare a micțiunii (alfa și betablocante).

g) Supravegherea evoluției plăgii și drenajului.

Bibliografie

1) Corneliu Bomndel- „Manual de medicină internă pentru cadre medii”

2)Al. Priciu- „Chirurgie” vol. 2

3) Leonard Donmișoru- „Compendiu de medicină internă”

4)Lucreția Titircă- „Tehnici de evaluare și îngrijire acordate de asistenții medicali”

5)Lucreția Titircă- „Ghid de nursing”

6) Lucreția Ttircă- „Explorări funcționale și îngrijiri acordate bolnavului”