Apendicita Acuta Docx (1) [622167]

1
coala Postliceală “Dimitrie Cantemir”Ș
Târgu Mure ș
Asistent medical generalist
Proiect de certificare a competen elor ț
Elev: Curticăpean Larisa Ionela
Profesor coordonator: Toncu Teodora
2015

2
coala Postliceală “Dimitrie Cantemir”Ș
Târgu Mure ș
Asistent medical generalist
Îngrijirea pacientului cu apendicită acută
Elev: Curticăpean Larisa Ionela
Profesor coordonator: Toncu Teodora
2015
Cuprins

3
CAP.I. DATE GENERALE DESPRE BOALĂ
Argument ……………………………………………………………………………………………………………………………………5
Istoric …………………………………………………………………………………………………………………………………………6
1.1. Prezentarea noțiunilor de anatomie și fiziologie aparatului digestiv ……………………………………………..7
1.2. Prezentarea teoretică a apenticitei acute ……………………………………………………………………………………14
1. Definiție ………………………………………………………………………………………………………………………………….16
2. Etiologie …………………………………………………………………………………………………………………………………16
3. Patogenie ………………………………………………………………………………………………………………………………..17
4. Diagnostic clinic ……………………………………………………………………………………………………………………..19
5. Diagnostic paraclinic ………………………………………………………………………………………………………………..23
6. Diagnostic diferen ial ……………………………………………………………………………………………………………….25 ț
7. Evolu ie. Prognostic …………………………………………………………………………………………………………………27 ț
8. Tratament: igieno-dietetic, medical, chirurgical …………………………………………………………………………..28
CAP.II. INGRIJIRI GENERALE
2.1. Internarea pacientului în spital ………………………………………………………………………………………………..35
2.2. Asigurarea condițiilor de spitalizare ………………………………………………………………………………………..35
2.3. Asigurarea condițiilor igienice pacienților internați …………………………………………………………………..36
1. Pregătirea patului i accesoriile lui …………………………………………………………………………………………….36 ș
2. Schimbarea lenjeriei de pat ……………………………………………………………………………………………………….37
3. Asigurarea igienei personale, corporale i vestimentare a pacientului …………………………………………….38 ș
4. Efectuarea toaletei generale i pe regiuni a pacientului imobilizat ………………………………………………….39 ș
5. Observarea pozi iei pacientului ………………………………………………………………………………………………….41 ț
6. Schimbarea pozi iei i imobilizarea pacientului ……………………………………………………………………………41 ț ș
7. Captarea eliminărilor ………………………………………………………………………………………………………………..44
2.4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative …………………………………………………………………………….47
2.5. Alimentația bolnavului …………………………………………………………………………………………………………..53
2.6. Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului ………………………………………………………….54
2.7. Recoltarea produselor biologice și patologice …………………………………………………………………………….56
2.8. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune ……………………………………………….58

4
2.9. Pregătirea preoperatorie și îngrijirile postoperatorii …………………………………………………………………….59
2.10. Educație pentru sănătate …………………………………………………………………………………………………………63
2.11. Externarea pacientului ……………………………………………………………………………………………………………64
CAP III . INGRIJIRI SPECIFICE
3.1. Cazul 1 – Plan de îngrijire …………………………………………………………………………………………….
3.2. Cazul 2 – Plan de îngrijire …………………………………………………………………………………………….
3.3. Cazul 3 – Plan de îngri jire ……………………………………………………………………………….
CAP. IV. CONCLUZII
4.1. Evaluarea finală ……………………………………………………………………………………………………………………..
4.2. Concluzii generale ………………………………………………………………………………………………………………….
4.3. Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………………………………

5
Argument

Am abordat această temă de proiect “ Î n g r i j i r e a p a c i e n t u l u i c u apendicită acută”
deoarece în perioada stagiară de practică am fost i pe sectia de Chirurgie. ș Am observat că este o
afecțiune destul de des întâlnită și m-am gândit să aflu cât mai multe lucruri despre această
afecțiune, să fiu bine informată pentru a da cât mai multe răspunsuri persoanelor în cauză.
În zilele noastre leziunile inflamatorii ale apendicelui, manifestate sub variate aspecte de
evolu ie acută sau cronică, reprezintă una din cele mai frecvente cauze de suferintă abdominală fiind ț
considerată urgentă chirurgicală abdominală în copilarie, adolescen ă i la adultul tânăr, fapt ce m-a ț ș
determinat să imi aleg această temă de studiu i pentru instruirea mea profesională.ș
Istoric

6
Încă la sfâr itul erei premergătoare secolului I, ș în lucrarea “De arte medica”, Cornelius Celsus a
menționat “suferin e ale regiunii cecale”, apendicele nu este cunoscut ca entitate anatomică ț decât în
secolul XVI, când în lucrările anatomistului Berangario de Carpi din Bologna, apare citat
“apendicele cecal”; în secolul XVIII Morgagni descrie anatomic, complet atât apendicele cât i ș
valvula ileo-cecală; a trebuit să mai treacă încă un secol pentru a fi izolate din cadrul asa ziselor
“supura ii pericecale” sau “peritiflite” inflama iile proprii apendicelui ț ț i săș se intrevadă posibilitatea
profilaxiei i vindecării acestora prin extirparea apendicelui.ș
Lui Heister, profesor de chirurgie la Aldorf îi revine fără îndoiala meritul de a fi descris primul
o apendicită într-un memoriu de autopsie publicat în 1711.
Amyand, chirurg la spitalul Sf. George din Londra, raporta în 1736, în fa a societă ii regale ț ț
primul caz de apendicectomie reusită. El operese un baiat de 11 ani care a avut o hernie scrotală
dreaptă, unde s-a găsit o colec ie purulentă, exploatarea chirurgicală a găsit un apendice perforat. ț
Apendicele a fost ligaturat i rezegat în zona ș sanatoasă, apoi reintrat în cavitatea abdominală. A
urmat o vindecare completă.
În 1824, Meslier relata în jurnalul de medicină generală cinci cazuri de apendicită. El spunea:
“cele cinci cazuri care fac subiectul acestui memoriu au fost întâlnite într-un interval de timp destul
de scurt i două dintre ele la acela i medic; putem să credem că dacă aceste afec iuni nu au fost prea ș ș ț
des observate este din cauză că nu am prea dat aten ie apendicelui, organ considerat mai pu in ț ț
important i a cărui analiză la cadavre a fost neglijată”. ș
Apendicita a fost prezentată în mod oficial în iunie 1886 la Washington când americanul Reginld
Fitz, pe atunci profesor la Universitatea Harvard, prezintă la reuniunea “Asociației Medicilor din
America” faimosul său memoriu intitulat “Perfora ia inflamatorie a apendicelui vermiform” cu ț
referiri speciale la diagnosticul precoce i tratament. Bazat pe o analiză de 257 de cazuri, studiul său ș
a stabilit că abcesele de fosă iliacă dreaptă sunt în marea lor majoritate determinate de
o apendicită i nu de o inflama ie pericecală ,cum se spunea până atunci.ș ț

7
Cap.I. Date generale despre boal ă
1.1.Noțiuni de anatomie și fiziologie aparatului digestiv
1.Anatomia aparatului digestiv
Aparatul digestiv este alcătuit din organe care, prin func ia lor principală digestivă, prelucrează ț
substan ele alimentare i le încorporează în organism eliminând la exterior produsele reziduale. ț ș
Acesta se dezvoltă embriologic din tubul intestinal primitiv, de origine endodermică, având la
extremitatea superioară, cavitatea bucală, iar la cea inferioară anusul, ambele de origine
ectodermică.
Aparatul digestiv se prezintă ca un tub cu segmente de formă i dimensiuni variabile, care începe ș
la orificiul bucal i se termină la orificiul anal, străbătând corpul de la extremitatea cefalică la cea ș
caudală, fapt care justifică denumirea de tub digestiv. De tubul digestiv sunt strâns legate, din punct
de vedere func ional, o serie de organe glandulare care s-au diferen iat din tubul intestinal primitiv i ț ț ș
care alcătuiesc glandele anexe ale tubului digestiv.
Segmentele tubului digestiv sunt următoarele: cavitatea bucală, faringele, esofagul, stomacul,
intestinul sub ire, colonul i rectul. Dintre acestea, cavitatea bucală, faringele i partea ini ială a ț ș ș ț
esofagului sunt situate în extremitatea cefalică a corpului; por iunea din esofag care străbate toracele ț
(mediastinul posterior) constituie segmental toracic al tubului digestiv. Celelalte segmente sunt
situate în cavitatea abdominală i pelvină, adaptându- i, în cursul dezvoltării, lungimea lor ș ș
comparativ foarte mare la capacitatea acestei cavită i. ț
Cavitatea bucală este primul segment al tubului digestiv, este căptusită de o membrană
mucoasă, ce con ine glande producatoare de mucus. Limba este un organ musculo-fibros, are rol în ț
mastica ie, degluti ie, supt (la sugari), în vorbire, în perceperea gustului, sensibilită ii de tact, cald, ț ț ț
rece, durere. Din ii sunt forma iuni osoase dure, de culoare albă, situa i în arcadele alveo-dentare. Au ț ț ț
rol atât în tăierea, zdrobirea i măcinarea alimentelor, cât i în vorbire. ș ș
Faringele este un conduct musculo-membranos i realizează legătura dintre fosele nazale i ș ș
laringe, precum i dintre cavitatea bucală i esofag. ș ș
Esofagul este un segment tubular musculo-membranos, moale, elastic, se lărge te cu u urin ă, ș ș ț

8
lung de 25-30 cm la adult, el realizează legatura dintre faringe i stomac. ș
Stomacul este situat în abdomen, în loja gastrică i este segmentul cel mai dilatat al tubului ș
digestiv, situat între diafragm, ficat, colonul transvers i peretele abdominal. Stomacul comunică cu ș
esofagul prin orificiul numit cardia, iar cu duodenul prin orificiul numit pilor.
Intestinul sub ire ț este cel mai lung segment al tubului digestiv (aproximativ 5-6 m) i organul ș
cel mai important al procesului de digestie prin func ia motorie, secretorie i de absorb ie. Se întinde ț ș ț
de la sfincterul piloric până la valvula ileo-cecală, prin care se deschide în intestinul gros. Intestinul
subtire prezintă două por iuni: ț duodenul si jejuno-ileonul. Duodenul este por iunea fixă a intestinului ț
sub ire, are lungimea de 25-30 cm, forma unei potcoave i cuprinde în concavitatea sa capul ț ș
pancreasului. Jejuno-ileonul reprezintă por iunea mobilă a intestinului sub ire, mobilitatea sa este ț ț
asigurată de mezenter, forma iune peritoneală, care îl leagă de peretele posterior al trunchiului. ț
Intestinul gros este ultimul segment al tubului digestiv, are o lungime de aproximativ 1,7 m. Se
întinde de la nivelul valvulei ileo-cecale până la orificiul anal. Este dispus în formă de cadru i i se ș
descriu urmatoarele segmente:
Cecul este prima por iune a intestinului gros i are forma unui sac, situat sub unghiul ileo-cecal, ț ș
având lungimea i calibrul de circa 7 cm. Uneori, el poate avea o pozi ie înaltă, urcând spre ficat, ș ț
alteori, dimpotrivă poate avea o pozi ie joasă, coborând în pelvis. Fa a anterioară a cecului vine în ț ț
raport cu peretele anterior al abdomenului, fa a posterioară vine în raport cu fosa iliacă, mu chiul ț ș
psoas-iliac i nervul femural, care trece la acest nivel. Fa a laterală este în raport, în jos, cu fosa ș ț
iliacă, iar mai sus cu peretele lateral al abdomenului, fa a medială vine în raport cu ansele ț
intestinale. Pe această fa ă se află orificiul ileo-cecal, prin care ileonul se deschide în cec ț ; la nivelul
acestui orificiu se află valvula ileo-cecală, cu rol de supapă între intestinul sub ire i gros. La 2-3 cm ț ș
sub orificiu ileo-cecal se află un orificiu oval, numit orificiul apendiculo-cecal, prin care apendicele
se deschide în cec. i ascest orificiu este o valvulă. Ș
Apendicele vermicular este un segment rudimentar al cecului, implantat pe fa a medială i ț ș
inferioară a acesuia, la punctul de placare al celor trei tenii. Are lungimea de 6-8 cm i un calibru de ș
5-8 mm. Forma lui este a unui tub cilindric mai mult sau mai pu in flexuos. Se deschide pe fa a ț ț
medială a cecului prin orificiul apendiculo-cecal. Apendicele se dispune fa ă de cec într-o manieră ț
variabilă de obicei, el este medial de cec, dar poate fi prececal, retrocecal, subcecal sau laterocecal.
Uneori, la femei se găse te o prelungire peritoneală de la apendice la ovar, formând ligamentul ș
apendiculo-ovarian (Clado) care explică simptomatologia comună apendiculo-ovariană.
Arterele cecului i apendicelui provin din artera mezenterică superioară (artera ileo- ș

9
colică).Sângele venos este colectat de vena mezenterică superioară. Limfaticele ajung în ganglionii
mezenterici superiori. Inerva ia vegetativă este asigurată de ramuri din plexul mezenteric superior. ț
Colonul ascendent merge aproape vertical până sub fa a inferioară a ficatului, de unde se ț
cudează, formând unghiul colic drept sau hepatic, pentru a se continua cu colonul transvers. Este
fixat de peretele posterior al abdomenului prin peritoneul parietal.
Colonul transvers este situat între unghiul colic drept i unghiul colic stâng sau splenic, de unde ș
se continuă cu colonul descendent. Este un segment mobil învelit de o forma iune peritoneală, ț
mezocolonul transvers, care îl leagă de peretele posterior al trunchiului.
Colonul descendent coboară pe peretele abdominal stâng până la nivelul crestei iliace stângi, de
unde se continuă cu sigmoidul. Este un organ retro-peritoneal.
Sigmoidul sau colonul ileo-pelvin este un segment mobil prevăzut cu mezou (mezosigmoidul).
Acesta ocupă fosa iliacă stângă i o parte din bazin. ș
Rectul este segmentul terminal al intestinului gros i al tubului digestiv. ș El s-a adaptat func iei ț
de rezervor i de organ excretor. ș Rectul se termină la nivelul orificiului anal.
Glandele anexe ale tubului digestiv sunt următoarele: glandele salivare sunt anexe ale cavită ii ț
bucale, ficatul i pancreasul, situate în cavitatea abdominală, anexate intestinului. ș
Glandele salivare (parotide, submaxilare, sublinguale) au rolul de a elibera saliva abundentă sub
influen a mirosului sau gustului mâncării. Cantitatea de salivă zilnică este de aproximativ 1,5 litri. ț
Ficatul este cea mai voluminoasă glandă a organismului care secretă bila ce con ine săruri biliare ț
cu rol în digestia i absorb ia grăsimilor i vitaminelor liposolubile. Secre ia biliară a ficatului este ș ț ș ț
continuă dar evacuarea ei în intestin este ritmată de perioadele digestive. Pigmen ii biliari dau ț
culoare scaunului.
Pancreasul este o glandă cu secre ie mixtă: exocrină i endocrină. ț ș
Pancreasul exocrin secretă enzime digestive: tripsina i chimotripsina. ș
Pancreasul endocrin secretă hormoni ca insulina i glucagonul, care au rol în metabolismul glucidic. ș

10
Fig. 1
Descriere organe:
1-Esofag, 2-Stomac, 3-Duoden (parte fixa a intestinului subtire), 4-Intestin subtire, 5- Cec, 6-
Apendice, 7-Colon, 8-Rect, 9-Anus.

11
2.Fiziologia aparatului digestiv
Tractul gastro-intestinal asigură aportul continuu de apă, electoli i i substan e nutritive ț ș ț
necesare organismului. În vederea realizării acestor func ii, este necesară ț:
1. Deplasarea alimentelor prin tractul alimentar;
2. Secre ia sucurilor digestive i digestia alimentelor; ț ș
3. Absorb ia produ ilor de digestie, a apei i a electroli ilor; ț ș ș ț
4. Circula ia sângelui prin segmentele tubului digestiv în vederea transportului substan elor ț ț
absorbite;
5. Controlul acestor func ii prin intermediul sistemului nervos i endocrine. ț ș
Majoritatea substan elor întâlnite în alimente au o structură chimică complexă, diferită de cea a ț
constituien ilor organismului, i nu pot fi preluate ca atare din natură. Ele suferă, în prealabil, ț ș
transformări mecanice, fizice i chimice. Totalitatea acestora reprezintă digestia alimentelor. Prin ș
digestie, principiile alimentare sunt descompuse în molecule simple, fără specificitate biologică, iar
acestea pot fi absorbite la nivelul mucoasei intestinale.
În tubul digestiv există enzime specifice pentru fiecare tip de substan ă organică. Astfel, ț
proteinele suferă ac iunea enzimelor proteolitice (proteaze), care le desfac până la aminoacizi. ț
Glucidele cu moleculă mare sunt scindate de către enzimele amilolitice (glicolitice) până la stadiul
de glucide simple. Lipidele sunt hidrolizate de către enzimele lipolitice (lipaze).

Digestia bucală constă în mastica ie i timpul bucal al degluti iei. ț ș ț
Mastica ia țeste un act reflex involuntar, ce se desfă oară i sub controlul voluntar. Prin această ș ș
ac iune alimentele introduse în cavitatea bucală sunt tăiate i transformate în fragmente mai mici, cu ț ș
ajutorul oaselor maxilare, mandibulei, din ilor precum i mu chii masticatori ai limbii i ai obrajilor. ț ș ș ș
Degluti ia țcuprinde totalitatea activită ilor motorii ce asigură transportul bolului alimentar din ț
cavitatea bucală în stomac.

Digestia gastrică – în stomac, alimentele suferă consecin a activită ilor motorii ale acestuia, ț ț
care produc transformarea bolului alimentar într-o pastă omogenă, numită chim gastric. Activitatea
motorie a stomacului (mobilitate gastrică) realizează trei func ii de bază: ț
– stocarea alimentelor ca urmare a relaxării receptive
– amestecul alimentelor cu secre ii gastrice ț

12
– evacuarea con inutului gastric în duoden ț

Digestia de la nivelul intestinului sub ire ț– mi cările reprezintă contradic ii de amestec i ș ț ș
contradic ii propulsive. Mi cările intestinului sub ire determină în propor ii diferite, atât amestec cât ț ș ț ț
i propulsive.ș

Digestia la nivelul intestinului gros – rolurile principale ale colonului sunt absorb ia apei i a ț ș
electroli ilor i depozitarea materiilor fecale până la eliminarea lor. Datorită acestor roluri, mi cările ț ș ș
de la nivelul colonului sunt lente. Aceste mi cări ale colonului sunt de două tipuri: de amestec ș
(haustra iile) i propulsive (în masă). ț ș
Defeca ia țreprezintă procesul de eliminare a materiilor fecale din intestin. Evacuarea fecalelor
este favorizată suplimentar de cre terea presiunii intraabdominale prin contrac ia diagragmului i a ș ț ș
mu chilor abdominali. Când materiile facale dilată rectul, se declan ează reflexul rectosfincterian, ș ș
de la nivelul rectului, astfel sunt transmise semnale spre măduva spinării care ini iază i alte efecte: ț ș
inspir profund, închiderea glotei, contrac ia mu chilor abdominali, determinând în acela i timp i ț ș ș ș
coborârea plan eului pelvin pentru a ajuta la expulzarea fecalelor. ș

13

14
Fig. 2
1.2.Prezentarea teoretică a apenticitei acute
Apendicele vermiform (Appendix vermiformis) sau simplu "apendicele" este un segment
rudimentar al intestinului gros, transformat în organ limfoid. El este împlantat în cec la 2-3 cm sub
vărsarea ileonului i are forma unui tub cilindroido-conic sau fuziform. ș Rareori are direc ie rectilinie; ț
de cele mai multe ori descrie o ansă cu concavitatea medială, este spiralat, flexuos. Are o lungime
variabilă între 6-12 cm i un diametru de 5-8 mm. ș
La făt i nou-născu i, apendicele prelunge te în jos fundul cecului i ș ț ș ș abia pe la vârsta de 5 ani
dobânde te forma i pozi ia sa definitivă. Forma fetală se poate păstra i la adult (2-3% din cazuri). ș ș ț ș
Apendicele vermiform este situat în fosa iliacă dreaptă, în loja cecală, împreună cu cecul. El îl
va urma pe acesta în diferitele lui pozi ii (normală, înaltă, joasă i ectopică). În afară însă de situa ia ț ș ț
lui determinată de pozi ia cecului, apendicele poate lua pozi ii variate fa ă de ț ț ț cec, dar, oricare ar fi
direc ia lui, punctul lui de inser ie este totdeauna ț ț acela i: se găseste la 2-3 cm sub deschiderea ileonul ș
în cec i este marcat la ș exterior prin întâlnirea celor trei tenii musculare (acestea, i mai ales ș
tenia liberă, servesc drept călăuză chirurgului la reperarea bazei apendicelui).
Apendicele poate fi liber, deci mobil, sau fixat. El este legat de ileonul terminal printr-o cută
peritoneală – mezoapendicele – care îi permite o mobilitate destul de mare, încât uneori poate chiar să
se angajeze într-un sac herniar. Alteori, peritoneul îl fixează de organele din jur. Deseori, el este
imobilizat prin aderen e secundare unor procese ț patologice (inflama ii .a.). ț ș
Raporturile apendicelui variază după pozi ia sa fa ă de cec. ț ț Clasificarea pozi iilor apendicelui, care ț
ne pare cea mai simplă, logică i ș u or de re inut este după Testut-Jacob. Vom avea astfel apendice: ș ț
descendent, extern, intern i ascendent. ș
Apendicele descendent ar fi cel mai frecvent (42% după Testut- Lafforgue). Se găseste în partea medială
a fosei iliace interne, dedesubtul cecului, iar vârful său – când apendicele are o lungime obi nuită – ș
poate ajunge până la strâmtoarea superioară a pelvisului.
Apendicele extern (26% după Testut-Lafforgue) coboară pe dinapoia vârfului cecului, pâna în
unghiul diedru format de peretele abdominal anterior cu fosa iliacă internă. Vine înapoi în raport cu
mu chiulș iliac i fascia sa; înainte – cu fundul cecului i cu peretele abdominal ș ș anterior; medial – cu
cecul; lateral – cu ligamentul inghinal i spina iliacă ș antero-superioară).
Apendicele intern (17% după Testut-Lafforgue) se îndreaptă spre interiorul cavita ii peritoneale i ia ț ș

15
contact cu ansele ileale. Adeseori, se situează paralel cu ultima ansă ileală, iar mezoapendicele este foarte
scurt sau chiar lipse te, particularită i care creează dificultă i tehnice chirurgului. ș ț ț
Apendicele ascendent sau retrocecal (13% după Testut-Lafforgue) se insinuează retrograd, înapoia
cecului i chiar a colonului ascendent. ș
Conforma ia interioară a apendicelui. ț La interior, apendicele are o cavitate canaliculară (cilindrică,
moniliformă, par ial obliterată). Cavitatea ț sa con ine mucus, chim intestinal, detrirusuri celulare, iar la făt ț
meconiu.
Structura apendicelui: prezintă cele patru tunici constitutive ale intestinului:
– Tunica musculară: fibrele longitudinale grupate în cele trei tenii ale cecului, se prelungesc în peretele
apendicelui formând un strat continuu. La vârful apendicelui musculatura este mai sub ire, de aceea ț
cele mai frecvente perfora ii sunt cele apicale; ț
– Tunica submucoasa;
– Tunica mucoasa: prezintă un număr extrem de mare de foliculi limfatici pe lângă glandele Lieberkuhn i ș
numeroase celule argintafine endocrine;
– Tunica seroasă, peritoneul ceco-apendicular are o dispozi ie ț complexă ce rezultă din modul de
evolu ie ontogenetică a ț segmentelor ileo-ceco-apendiculare, a mezoului lor ini ial i a ț ș fenomenelor de
coalescen ă care se produc în această regiune. ț
Peritoneul cecal: în marea majoritate a cazurilor peritoneul învele te ș în întregime cecul.
Peritoneul apendicular: pe apendicele vermiform, peritoneul se comportă ca pe o ansă intestinală,
îl învele te complet i apoi formează un ș ș mezo-apendice, care se fixează pe cec i pe ileon. ș
Peritoneul regiunii ileo-ceco-apendiculare formează o serie de plice i recesuri, cu o mare ș
variabilitate individuală. Ele au o mare importan ă ț chirurgicală. Se descrie un reces ileo-cecal superior,
determinat de plica cecală vasculară; un reces ileo-cecal inferior determinat de mezoapendice i ș plica
ileocecală; unul sau mai multe recesuri retrocecale, determinate de plicele retrocecale.
Vase i nervi ș:
Arterele apendicelui provin din artera ileo-colic ă. Ea emite:
– artera cecală anterioară, trece prin plica cecală la fa a anterioară a ț cecului;
– artera cecală posterioară mai voluminoasă, trece înapoia vărsării ileonului în cec;
– artera apendiculară, de obicei unică, rar dublă, coboară înapoia ileonului, apoi în marginea liberă a
mezoapendicelui i se ramifică în ș pere ii apendicelui.ț
Venele sunt satelite arterelor. Vena apendiculară înso e te în mod ț ș constant artera omonimă. Când

16
cecul i apendicele au o situa ie ș ț retroperitoneală, atunci venele lor stabilesc comunicări cu cele ale
regiunii lombo-iliace.
Limfaticele: la nivelul apendicelui re eaua limfatică stabile te ț ș strânse comunicări cu foliculii
limfoizi ai organului. Distingem trei grupe de vase limfatice:
– cele anterioare converg spre câteva noduri cecale anterioare situate în plica cecală vasculară;
– cele posterioare se îndreaptă spre un grup de noduri cecale posterioare;
– vasele limfatice ale apendicelui: unele se opresc în nodurile situate în baza mezoapendicelui, altele
stabilesc comunicări cu re elele subseroase nu numai ale apendicelui i cecului ci i aleț ș ș colonului sau a
unor regiuni mai îndepartate. Din cele trei grupe de noduri limfa e colectată în grupul de noduri ileocolice,
situate de-a lungul arterei omonime, iar de aici în nodurile mezenterice superioare. În cazul unui ceco-
apendice retroperitoneal, re eaua ț limfatică a sa se poate anastomoza cu limfaticele peretelui abdominal
posterior.
1.Defini ie ț
Apendicita acută este o afec iune provocată de inflama ia acută a esutului limfatic al ț ț ț
apendicelui, fiind cea mai frecventă cauză de abdomen acut. Uneori, apendicele netratat poate duce
la abcese apendiculare i perfora ii. ș ț
2.Etiologie
Procesele apendiculare survin la orice vârstă, însă frecven a cea mai mare este între 10 i 30 ț ș
de ani. Inciden a este ț rară sub 5 ani i scade de asemenea peste 50 de ani. Este cea mai frecventă ș
urgență abdominală (1/50-60 din locuitori prezintă în timpul vieții apendicită acută). Nu are
predispoziție rasială. Frecvența pe sexe este considerată egală cel puțin în ceea ce privește numărul
de apendicectomii.
A fost supranumită “boala tinere ii” pe de-o parte datorită frecven ei în această perioadă a ț ț
bolilor infec ioase, pe de altă parte datorită bogă iei maxime în esutul limfoid a apendicelui la ț ț ț
această vârstă veritabilă amigdala abdominal.
În apari ia apendicitei acute, elementul ț patogenic determinant este cel infec ios, care găse te ț ș
condi ii favorizante prin ț:
– particularită i anatomice ale regiunii ileo-ceco-apendiculare care constituie un fund de sac cu ț

17
con inut bacterian i bogat în esut limfoid, ce se poate exacerba prin transformarea într-o cavitate ț ș ț
închisă prin obstruc ie (copoli i, ț ț bride, torsionări anormale, corpi străini în special sâmburi mici de
fructe);
– constipa ie cronică ț
– parazitoze (oxiuri, ascarizi, tenie)
– infec ii intestinale (colite, enterocolite) ț
– infec ii generale (gripă, angine, pneumonie) ț
– lovituri repetate în fosa iliaca dreaptă este determinată prin excita ia receptorilor ț
– regimul alimentar excesiv carnat sau exclusiv vegetal alcalinizează pH-ul digestiv, determină
tulburări de diskinezie i alterări neurotrofice ș ceco-apendiculare.
Agentul infec ios nu este un germen specific, cel mai frecvent se găse te colibacilul singur ț ș
sau în asociere cu al i germeni – streptococ, pneumococ sau anaerobi (bacilul funduliformis). ț
Pătrunderea infec iei se face local prin efrac ia mucoasei apendiculare sau pe cale hematogenă în ț ț
cazul unor boli infec ioase. ț
3.Patogenie
Aspectul anatomo-patologic al apendicitei acute este variabil în raport cu virulen a ț
mocrobiană, iar pe de altă parte cu tipul imunitar al organismului.
Apendicita acută catarală – apendicele este congestionat, turgescent cu desen vascular
vizibil accentuat, mezoul este edema iat hiperemic, mucoasa îngro ată cu pete echimotice, uneori ț ș
ulcera ii superficiale, nu rareori găsim în cavitatea peritoneală o cantitate mică de lichid seros. ț
Apendicita acută flegmonoasă – apendicele este mărit de volum, edema iat în ț“limbă de
clopot”, cu luciul seroasei dispărut, pete echimozice i false membrane pe suprafa a sa; ș ț
mezoapendicele este infiltrat i foarte friabil cu adenopatia accentuată, iar în lumenul apendicelui ș
găsim puroi i microabcese parietale; în cavitatea peritoneală găsim un lichid seros, tulbure, cu ș
falsele membrane i depozite de fibră care creează aderen e ale apendicelui la organele vecine. ș ț
Apendicita acută gangrenoasă – leziunea poate fi localizată, dar i difuză; apendicele are ș
culoare neagră-verzuie, cu peretele fals i sub ire asemănător unei “frunze ve tede”, peretele ș ț ș
apendicular poate prezenta una sau mai multe perfora ii; mezoapendicele este edema iat, friabil, ț ț
vasele apendiculare sunt trombozate; în cavitatea peritoneală se găse te un lichid tulbure, fetid i ș ș
hiperseptic.

18
Plastronul apendicular – reprezintă un process de peritonită plastic localizată. Poate fi
considerat ca un stadiu evolutiv al apendicitei acute flegmonoase i ș se caracterizează
anatomopatologic prin aglutinare de anse intestinale i epiploon mare în jurul apendicelui, care are ș
aspect flegmonos, pentru a bloca procesul inflamator sau perfora ia apendiculară. ț
Perfora ia apendiculară – ț reprezintă o formă evolutivă a apendicitei flegmonoase, dar mai
ales a celei gangrenoase. Se prezintă sub forma unei plăgi lenticulare cu marginile neregulate,
situate cu predominan ă spre vârf. Uneori, perfora ia poate fi punctiformă sau din contră atât de ț ț
mare încât amputează segmentul distal al apendicelui. Microscopic leziunea ini ială a inflama iei ț ț
apendiculare este reprezentată de un factor inflamator intraparietal, situate la nivel microscopic
intraparietal. Numărul acestora i evolu ia lor prin peretele apendicular realizează diferitele forme ș ț
anatomo-patologice de apendicită acută.
Fig.3
4.Diagnostic clinic

19
Simptomatologie:
Diagnosticul clinic i debutul apendicitei acute este de cele mai multe ori brusc. ș
Semne subiective:
Durerea este variabilă ca intensitate i localizare, survine în plină sănătate aparentă i este ș ș
localizată de obicei în fosa iliacă dreaptă. În stadiul avansat al apendicitei acute, durerea poate fi
foarte puternică i permanentă. ș
De obicei, durerea în apendicita acută este semnalizată de bolnav ca venind din parte medie a
fosei iliace drepte, dar atunci când apendicele este situate retrocecal, durerea poate veni din
profunzimea fosei, sim indu-se mai violent în spate decât în fa ă. În acest din urmă caz, ea se ț ț
accentuează când bolnavul mi că membrul inferior drept i contractă mu chiul psoas-iliac. Dacă ș ș ș
apendicele are o altă pozi ie intraabdominală (nu este situat în fosa iliacă dreaptă), fără îndoială că ț
durerea este semnalizată de bolnav ca venind din acea zonă, dar acestea sunt cazuri excep ionale. ț
Ele fac foarte dificil diagnosticul diferen ial cu alte boli. ț
De foarte multe ori, durerea iradiază din fosa iliacă dreaptă în epigastru, deoarece există o
conexiune nervoasă între aceste zone (această conexiune se eviden iază în timpul apendicectomiei, ț
mai ales în cea făcută cu anestezie locală).
Durerea din apendicita acută poate fi confundată cu durerea de colică renală, dar aceasta din
urmă este de obicei intermitentă i este situată posterios (în regiunea lombară); sau cu durerea de ș
colică hepatică, aceasta fiind mai intensă în hipocondrul drept. Apendicita acută poate fi confundată
adeseori, datorită localizării în vecinătate, cu o sarcină extrauterină ruptă, cu o salpingită acută sau
un chist ovarian drept torsionat.
Greturile i varsăturile șsunt la început alimentare apoi bilioase; apar frecvent, mai ales la tineri
i copii.ș
Tulburările de transit intestinal înso e te de multe ori apendicita acută, sunt caracterizate ț ș
obi nuit prin constipa ie urmate adesea de scaune diareice multimple când contuzia i enterocolita ș ț ș
acută este prezentă.
Febra este constantă 38-39 ș C.
Frisonul nu este totdeauna prezent, dar, dacă bolnavul semnalează, este un semn de evolu ie ț
gravă, spre gangrenare sau abcedare, fapt care trebuie să grăbească interven ia operatorie. ț
Semne obiective:

20
Durerea este confirmată prin palparea regiunii iliace drepte sau de tuse. Ea este de obicei
concordant cu stadiul evolutiv al apendicitei acute, fiind extrem de vie în apendicita gangrenoasă i ș
mai pu in vie în apendicita acută catarală incipientă. De multe ori se pune în eviden ă o hiperestezie ț ț
cutanată.
Semne de irita ie peritoneală: țsemnul Beumberg (durere care apare la decompresiunea bruscă,
după palpare progresivă profundă) i semnul Mandel al clopo elului (durere la percu ia fosei iliace ș ț ț
drepte cu degetele).
Inapet ența este un semn foarte precoce i constant, dar nespecific. Grea a i vărsaturile sunt ș ț ș
mai tardive, nu preced durerea. Bolnavul prezintă gre uri i vărsaturi ini ial reflexe iritative, ț ș ț
alimentare, ulterior bilioase i apoi în peritonite devin fecaloide. În fazele avansate de boală, ș
vărsaturile sunt bilioase i survin în ș cadrul ileusului dinamic prin irita ia ț peritoneală. In final poate fi
i șvomito negro.
Apărarea musculară este un semn al unui proces inflamator făcut sever (la palpare mu chii ș
reac ionează – încercând să oprească pătrunderea apăsării mai în profunzime). Este mai evidentă în ț
stadiile avansate ale apendicitei acute.
Contractura musculară netă, nu apare decât în stadiile avansate de apendicită acută, când
procesul inflamator interesează seroasa apendiculară i se extinde i la seroasa peritoneală. El arată ș ș
evolu ia gravă a procesului inflamator i obligă să se grăbească interven ia chirurgicală. ț ș ț
Hiperestezia cutanată reprezintă alături de durere i contractură, trepiedul clasic a lui Dienlafay ș
i stabilirea diagnosticului de apendicită acută.ș
Febra este prezentă. Nu concordă totdeauna cu gravidatea procesului anatomopatologic.
Adeseori, în cazuri grave – gangrene care evoluează către peritonită, febra nu depă e te 38ș C ș ș. De
obicei bătrânii nu fac temperatură ridicată, însă copiii fac chiar i în cazurile mai simple de ș
apendicită acută catarală.
Pulsul – numărul bătăilor cardiace pe minut este crescut, fiind concordant cu temperatura. Dacă
depă e te 120 bătăi/minut i are amplitudine redusă (depresibil) este semn de evolu ie defavorabilă ș ș ș ț
i trebuie grăbită interven ia operatorie.ș ț
Tensiunea arterială – este de obicei normală. Scade numai în stări toxice grave la bolnavi cu
apendicită acută gangrenoasă sau chiar peritonită, arătând în acest caz un prognostic rău.
Constipa ia ț este frecventă, uneori chiar până la oprirea tranzitului. Administrarea de purgative
este periculoasă deoarece cre te secre ia de mucus, cre te presiunea din lumenul apendicular i astfel ș ț ș ș

21
cre te riscul de perfora ie în apendicitele acute. ș ț
Diareea survine mai rar i anume în apendicitele pelvine, sau în formele toxice i la copii. ș ș
Examen obiective :
Inspec ie ț: la debut, pacientul este agitat ; ulterior (la apari ia irita iei peritoneale) este linistit, ț ț
evită orice mi care, are limba saburală, halenă fetidă. Se observă ș diminuarea mi cărilor respiratorii ș
i evită accesele de tuse (agravează durerea)ș , prezintă pozi ie antalgică, reprezentată de flexia ț
coapsei drepte pe bazin , apari ia iritatiei peritoneale determină limitarea mi carilor respiratorii ale ț ș
peretelui abdominal.
Palparea (principala metodă de examinare): la palpare se exacerbează durerea în fosa iliacă
dreaptă, poate exista i hiperestezie cutanată, iar uneori chiar i apărare musculară în fosa iliacă până ș ș
la contractura musculară.
Manevra Blumberg: durerea se accentuează brutal la decomprimare bruscă după o palpare
profundă a peretelui abdominal (semn de irita ie peritoneală). ț
Triada Dieulafoy reprezintă triada simptomatică caracteristică apendicitei acute cu irita ie ț
peritoneală, caracterizează durere în fosa iliacă dreaptă (accentuată de palpare) , hiperestezie cutanată
în triunghiul Iacobovici , aparare musculara în fosa iliaca dreaptă.
Puncte durereoase:
– Punctul MacBurney: la 4-5 cm de spina iliacă antero-superioară pe linia spino-ombilicală.
– Punctul Morris: la 3-4 cm de ombilic pe linia spino-ombilicală.
– Punctul Sonnemburg: intersec ia liniei bispinoase cu marginea externă a muschiului drept ț
abdominal din dreapta.
– Punctul Lanz: unirea 1/3 externă dreapta cu 1/3 medie a liniei bispinoase.
Semne i manevre: ș
– Manevra Rovsing: exacerbarea durerilor în fosa iliacă dreaptă după palparea cadranului colic din
fosa iliacă stangă cu mobilizarea gazelor din colon i disensia cecului. ș
– Semnul Lanz: diminuarea sau chiar dispari ia reflexelor cutanate la nivelul fosei iliace drepte. ț
– Manevra Blumberg: decompresie bruscă a peretelui abdominal după o palpare profundă ce
determină exacerbarea durerii – irita ie peritoneală. ț
– Maneva psoasului: ridicarea membrului inferior drept întins determină accentuarea durerii în fosa
iliacă dreaptă în timpul compresiei fosei de către examinator.
Percu ia: țse efectuează prin semnul Mandelpott (semnul clopo elului): percu ia superficială a ț ț
peretelui abdominal ce constată că durerea este vie, mai mare în fosa iliacă dreaptă la percu ia ț

22
superficială a peretelui abdominal.
Ausculta ia: țreducerea (până la dispari ie) a zgomotelor intestinale în faza de ileus paralitic. ț
Tuseul rectal: durere pe marginea dreaptă a rectului; colec ie în fundul de sac Douglas (“ ipătul ț ț
Douglas-ului”).
Tuseul vaginal: în plus fa a de tu eul rectal permite examinarea anexei drepte (principalul ț ș
diagnostic diferen ial). ț
Forme clinice în functie de vârstă :
Apendicita acută la sugari – este întâlnită extrem de rar, dar este foarte gravă datorită
sindromului toxic sub care se manifestă i dificultatea de a fi diagnosticată ș . Evolu ia ț bolii la sugari
este rapidă, peritonita la această vârstă fragedă poate duce în câteva ore la exitus.
Apendicita acuta la copil – survine după angine, gastroenterite. Prezintă tulburări locale discrete
i tulburări generale toxice grave; vărsăturiș abundente adeseori cu aspect negricios, facies cianotic,
puls mic filiform, tahicardie cu temperatura normală, oligurie prin vărsături, hepatonefrită. Alteori, se
întâlnesc perioade de "acalmie înselatoare" ce pot fi generate de un tratament antispastic, antibiotic i ș
care, nerecunoscute, pot agrava starea generală a copilului.
Apendicita acută la batrâni – datorită reactivită ii mai reduse a organismului, se manifestă sub ț
două forme clinice mai frecvente : forma ocluzivă i forma pseudotumorală. ș Se poate confunda cu
tumorile benigne ale apendicelui sau cu tumorile maligne. Un element clinic valoros care orientează
mai mult către o leziune benignă inflamatorie este în această situa ie, absen a scaunelor ț ț
sangvinolente.
Apendicita acută la gravidă – se întâlne te mai rar i este un diagnostic mai dificil datorită ș ș
ma cării simptomelor, mai ales în primele luni de sarcină, de durerile abdominale obi nuite din ș ș
etajul abdominal inferior precum i de gre urile i vărsăturile prezente deseori în sarcină. ș ț ș Leucocitoza
crescută, temperatura ridicată i prezen a unui puls mai ș ț frecvent vor conduce spre diagnosticul de
apendicită acută.
Forme clinice topografice:
Apendicita acută retrocecală este o formă frecventă i foarte în elătoare ca simptomatologie i ș ș ș
evolu ie. Durerea are sediul lombar sau lomboabdominal, iar fosa iliacă dreaptă este de cele mai ț
multe ori nedureroasă, la aceasta adăugându-se semne urinare sau genitale : disurie, hematurie, de
multe ori greu de diferen iat de o colică renală. ț
Apendicita acută pelviană este întâlnită mai frecvent la femeile tinere. Durerile sunt cu iradiere

23
spre organele genitale i coapsă, pot fi confundate cu afec iunile genitale sau urinare. ș ț
Apendicita acută subhepatică imită tabloul clinic unei colecistite acute. Este mai frecventă la
copii din cauza pozi iei mai înalte a cecului i a apendicelui. ț ș
Apendicita acută în sacul herniar – mai frecventă în herniile inghinale în care con inutul sacului ț
este format din cec i apendice. Se poate confunda cu trangularea herniară. ș ș
Apendicita acută în parte stângă – întâlnită mai rar în cazul de situs inversus când diagnosticul
este dificil, laparatomia fiind impusă de semnele acute peritoneale.
Apendicita acută cu peritonită primitivă – corespunde perfora iei apendiculare ca leziune de ț
debut i este marcată clinic prin durere bruscă, violentă, asemuită cu "lovitura de pumnal". Durerea ș
difuzează rapid prin fosa iliacă dreaptă către tot abdomenul, prezentând paroxisme la orice mi care. ș
Imediat după producerea perfora iei, datorită septicită ii ț ț con inutului apendicular, se produce ț
ascensiunea termică marcată i, în câteva ore, se pot constata semnele peritonitei grave. ș
Apendicita cu peritonită septică difuză – corespunde gangrenei apendiculare, în care formele
grave de intoxica ie depăsesc reac ia peritoneală, astfel încât semnele locale sunt moderate i ț ț ș
contractura abia se conturează.
Apendicita toxică – corespunde unei peritonite hiperseptice datorată unor germeni foarte
virulen i. Foarte rapid de la debut se instalează socul ț toxico-septic marcat de faciesul caracteristic, cu
paloare intensă care contrastează cu cianoza buzelor i a extremită ilor. Durerile locale sunt minime ș ț
sau lipsesc; bolnavul poate prezenta vărsături abundente, uneori sangvinolente i diaree fetidă, toate ș
acestea ducând la o deshidratare care agravează mai mult tabloul clinic.
5.Diagnostic paraclinic
Alături de semnele obiective din examenul i investi șgațiile bolnavului nu trebuie să lipsească
următoarele examene paraclinice:
Examene de laborator :
Leucocitoza poate da indicii asupra stadiului i, eventual, asupra evolu iei bolii: are de obicei ș ț
valori de peste 7 000 – 15 000 globule albe/ mm³, cre te la 15 000 – 20 000 globule albe/mm³ în caz ș
de perfora ie sau abces, leucopenia este atribut al formei gangrenoase cu oc toxic. ț ș
VSH, proteina C reactivă, IL-2 crescute.
Examenul de urină este foarte util pentru a deosebil apendicita acută de o colică renală. În

24
apendicita acută nu se găsesc hemetii i leucocite în urină, iar când ș apendicele inflamat este în
contact cu ureterul sau vezica urinară se întâlne te piurie sau hematurie microscopică discretă. ș
Hemoglobina i hemetocritul. ș Apendicita acută poate fi confundată cu o sarcină extrauterină
ruptă urmată de o hemoragie internă. În acest caz, homoglomina i hematocritul ș sunt evident
scăzute, iar paloare bolnavei, lipotimia, sunt concordante cu hemograma i ne pot ajuta pentru ș
stabilirea diagnosticului de hemoragie internă.
Explorări imagistice:
Radiografia abdominală simplă poate pune în eviden ă un apendicolit la 1/3 din copii i 1/5 din ț ș
adul ii cu apendicită. țÎn apendicita acută avansată, datele radiologice de ileus localizat se pun în
eviden ă la nivelul cecului i intestinului sub ire adiacent. ț ș ț În plus, apendicele poate produce un efect de
masă, deplasând cecul, iar edemul tisular poate duce la stergerea grăsimii peritoneale prerenal i ș
la nivelul psoasului. Un apendice perforat rar poate cauza un pneumoperitoneu.
Ecografia abdominală este de mare importan ă la femeile de vârsta concep iei i la copii, ț ț ș
deoarece poate pune în eviden ă alte cauze ale durerii abdominale. ț
Datele asociate cu apendicita acută includ:
– îngrosarea peretelui apendicelui peste 8-10 mm;
– distensia lumenului;
– lipsa compresibilită ii; ț
– formarea abcesului;
– lichid liber intraperitoneal.
Tomografia computerizată trebuie luată în considerare la pacien ii atipici la care ecografia nu este ț
disponibilă sau este neconcludentă.
Datele tomografice de apendicită acută sunt reprezentate de:
– distensia apendicelui;
– îngrosarea peretelui;
– desinficarea inflamatorie a esuturilor înconjuratoare; ț
– flegmon sau abces pericecal;
– colec ie aerică în cadranul inferior drept care semnalează perfora ia. ț ț
Irigografia trebuie considerată când tomografia sau ecografia nu sunt de ajutor pentru diagnostic,
dar trebuie evitată la pacien ii cu colite toxice. Permite evaluarea prezen ei lumenului apendicular, ț ț
examinarea peretelui colonului pentru efect de masă, diagnosticul afectiunilor colonului drept i ș
ileonului terminal care pot simula apendicita acută. Dacă substan a de contrast umple apendicele ț

25
este pu in probabilă apendicita acută. ț
Laparoscopia este utilă la femeia în ovula ie cu examen ț clinic echivoc pentru apendicita acută. La
acest subgrup 1/3 din femei se dovedesc a avea o patologie primitiv ginecologică, apendicele poate fi
extirpat cu ajutorul laparascopului de i avantajele acestei metode fa a de ș ț cea clasică nu sunt clar
definite.
6.Diagnostic diferen ial ț
Diagnosticul diferen ial al apendicitei acute trebuie făcut cu acele afec iuni care se pot manifesta ț ț
prin falsul abdomen acut. Se face cu:
Afec iuni digestive ț:
Durerea cu localizare centro-abdominală în stadiile precoce ale apendicitei poate sugera
o gastroenterită. Cheia diagnosticului de gastroenterită este că gre urile, vărsăturile i diareea de ț ș
obicei preced durerea. Sensibilitate abdominală este slab localizată.
Pacientul mai poate prezenta i simptome de ș boală virală ca cefalee, mialgii, fotofobie.
Limfadenita mezenterică – durerile sunt localizate centro-abdominal, flancul drept, cadranul
inferior drept dar fară apărare sau contractură musculară.
Inflama ia diverticului Meckel ț prezintă un tablou clinic cu simptome i semne de nedeosebit de ș
apendicită. Apare de obicei la copii.
Ulcerul septic perforat – poate simula o apendicită mai ales când con inutul gastric sau duodenal ț
se scurge decliv prin antul parietocolic drept i dă na tere la durere i sensibilitate dureroasă în fosa ș ș ș ș
iliacă dreaptă.
Ocluzia intestinală înaltă – este caracterizată prin vărsături incoercibile i distensie abdominală ș
relativ mică în timp ce ocluzia intestinală joasă produce o distensie marcată i o instalare mai tardivă ș
a vărsăturilor.
Peritonita difuza
Pancreatita acută – durerea din etajul abdominal superior se asociază cu vărsături abundente,
eforturi de vărsătură, dureri iradiate posterior în bară, hiperamilazemie, hiperamilazurie.
Masa palpabilă în fosa iliacă dreaptă ridică problema unei invagina ii intestinale la copilul mic, ț
unei ileite terminale acute i a bolii Crohn la copii mai mari i adul i, unui chist de ovar la ș ș ț femei,
unui neoplasm intestinal la pacien ii în vârstă. ț

26
Afecțiuni ginecologice:
Inflam tia pelvisului ț poate prezenta simptome i semne ș nediferen iabile de apendicită acută. Dar ț
pot fi deosebite totu i pe ș baza unor criterii clinico-biologice. Sensibilitatea la mobilizarea cervixului,
leucoreea întăresc suspiciunea de boală inflamatorie a pelvisului.
Sarcina ectopică
Chisturile ovariene pot cauza dureri acute prin distensie sau ruptură.
Torsiunea de ovar – inflama ia ce înso e te un ovar poate fi ț ț ș palpată adesea prin examinare
pelviană bimanuală.
Ruptura sarcinii ectopice sau de folicul ovarian la adolescente poate simula toate stadiile
apendicitei acute, începând cu durere colicativă în fosa iliacă, cu raspândirea durerii i sensibilită ii ș ț
dureroase pe masură ce sângele diseminează în cavitatea peritoneală.
Afec iuni urologice: ț
Pielonefrita – produce febră înaltă, durere i sensibilitate în ș unghiul costovertebral. Diagnosticul
se confirmă pr intr-un examen sumar de urină.
Colicile ureterale – calculii renali pot cauza durere în flanc, cu iradiere către rădăcina coapsei
dar sensibilitatea este pu in localizată. Hematuria sugerează diagnosticul care este confirmat de ț
pielografia intravenoasă.
Apendicita pelviană poate fi simulată de salpingită, diverticulite, neoplasm de colon perforat.
Diferen ierea între aceste afec iuni colonice i ț ț ș apendicită este greu de realizat mai ales în cazul unei
bucle sigmoidiene lungi care ajunge până în fosa iliacă dreaptă.
Ca o regulă generală, în partea dreaptă, sensibilitatea dureroasă este mai difuză i colonul implicat se ș
poate manifesta ca o tumoră localizată la examenul clinic.
Apendicita retrocecală cauzează durere i sensibilitate dureroasă situată mai înalt i mai ș ș
posterior decât în mod obi nuit i poate mima flegmonul perinefritic, pielonefrita acută, neoplasmul ș ș
colonie perforat sau colecistita acută. Febra mare i frisoanele sunt mai caracteristice primelor două ș
din afec iunile enumerate decât apendicitei, iar piuria i durerea în unghiul costovertebral sunt de ț ș
asemenea prezente.
Colecistita acută se asociază cu durerea la palparea punctului colecistic i pozitivarea ș
manevrei lui Murphy în majoritatea cazurilor. Un u or icter i o masă palpabilă în regiunea vezicii ș ș
biliare sugerează de asemenea o colecistită acută.

27
7.Evolu ie. Prognostic. ț
Sub ac iunea tratamentului medical, repausului, regimului alimentar ț în formele catarale ale
apendicitei acute, procesul inflamator poate ceda treptat, trecând într-o formă cronică, în celelalte
forme, cu tot tratamentul medical, boala are o evolu ie progresivă, dând o serie de ț
complica ii: ț plastron, abces, peritonită i ocluzie. ș
Apendicectomia efectuată în primele ore de la debutul crizei este u or suportată de bolnav i are o ș ș
evolu ie bună. ț
Plastron apendicular: apare la 24-72 de ore de la debutul durerii , se caracterizează prin zona de
impăstare dureroasă în fosa iliacă dreaptă i tumora inflamatorie ș , poate evolua în 3 situa ii: se poate ț
remite; abces apendicular; peritonită generalizată.
Abcesul apendicular: este mai frecvent în localizarea retrocecală i mezoceliacă, ș se
caracterizează prin zona de fluctuen ă în fosa iliacă dreaptă ț , dă ileus dinamic, poate fistuliza la piele,
în organul cavitar sau în peritoneu.
Peritonita generalizată: este o complica ie gravă, se caracterizează prin dureri abdominale ț
difuze, tranzit intestinal oprit, stare generală alterată, febră, leucocitoză, este secundară în 2 sau 3
timpi.
Prognosticul depinde de stabilirea corectă a diagnosticului, de stadiul evolutiv al leziunilor, de
reactivitatea organismului, de momentul interven iei chirurgicale i corectitudinea tehnicii ț ș
chirurgicale.
Factorii care cresc mortalitatea i morbiditatea sunt vârstele extreme i perforarea apendicelui. ș ș
Ratele morbidității:
a) 3% în apendicita neperforată;
b) 47% în apendicita perforate.
Ratele mortalită ii: ț
a) 0,1% în apendicita acută neperforată;
b) 3% în apendicita acută perforate;
c) 15% la pacientii vârstnici cu apendicită perforată.

28
8.Tratament
Toate formele de apendicit ă acută au indica ie operatorie de urgen ă, excep ie făcându-se doar ț ț ț
în cazul plastronului apendicular.
Igieno-dietetic:
Plastronul apendicular se iau măsuri dietetice restrictive prin repaus la pat, pungi cu ghea ă pe ț
regiunea iliacă dreaptă, regim hidric (2-3 zile) iar bolnavul nu va fi alimentat, va ingera numai
lichide. Pe lângă hidratare se realizează par ial i o reechilibrare electrolitică i nutritivă a ț ș ș
organismului.
Medical:
În cazul plastronului apendicular foarte utilă este vaccinoterapia: vaccin DELBET i POLIDIN. ș
Dacă procesul s-a resorbit clinic (nu se mai palpează forma iunea ț tumorală caracteristică plastronului
apendicular) bolnavul va putea merge la domiciliu i va reveni la spital după 6-9 săptămâni. ș
Preoperator se administrează:
Antiemetice Indica ii ț Contraindica ii ț
Xilină Anestezie locală, tratamentul
tahiaritmiilor ventriculare
associate infarctului miocardic;
controlul fibrila iei ventriculare ț
în resuscitarea
cardiopulmonară. Emplastru:
ameliorarea durerii neuropate
asociată cu o infec ie anterioară ț
cu herpes zoster (nevralgie
postherpetică). Alergie la lidocaină sau alte
anestezice amidice, IH, IR,
miastenie, asociere cu
snticoagulant, oc hipovolemic, ș
IC, hTA, bloc cardiac,
bradicardie. Emplastru:
hipersensibilitate la lidocaină
sau alte anestezice locale de tip
amidic. Nu se aplică pe
tegumente lezate.
Papaverină Colici intestinale, biliare i ș
ureterale; dismenoree.Hipersensibilitate. BAV.
Hipertensiune intracraniană.
Sarcină i alăptare. ș
Scobutil Colici intestinale, biliare,
ureterale, spasm pyloric sau de
cardia, ulcer gastro-duodenal,
colită mucomembranoasă, Glaucom, adenoma de prostată
cu reten ie urinară, ileus ț
paralitic, megacolon, obstacol
mechanic la nivelul tubului

29
dismenoree, reten ie de lohii; ț
pentru efectuarea
duodenografiei hipotone i ș
diagnosticul diferen ial ț
radiologic între spasmele
func ionale i stenoza organic.ț șdigestive, hernie hiatală cu
reflux esofagian, tahiaritmii
supraventriculare.
Atropină Colici biliare, colici nefretice,
hipersecre ie gastric, spasm ț
pyloric, constipa ie spastic, ț
tenesme vezicale, hiperhidroză.
Adjuvant în preanestezie i ș
analgezie. Tratament profilactic
al gre urilor i vărsăturilor. ț șFibrila ie atrială, glaucoma, tbc ț
pulmonar evolutiv, ileus
paralitic, reten ie urinară. ț
Analgezice Indicaiiț Contraindica ii ț
Algolcamin Tratament simptomatic al
durerii de etiologii diverse (mai
ales origine spastică), ce nu
răspunde la alte antipiretice.Hipersensibilitate la pirazolone,
antecedente de agranulocitoză,
porfirie hepatică, deficien ă ț
congenitală în glucozo 6-fosfat-
dehidrogenază.
Piafen Cefalee, migrene, odontalgii,
diskinezii hepatobiliare, colite,
cistalgii, dismenoree, dureri
postoperatorii i postraumatice. șGlaucom, adenom de prostată,
intoleran ă la deriva i de ț ț
amidopirină, insuficien ă ț
coronariană, tahiaritmie,
stenoză pilorică, megacolon,
leucopenie.
Algifen Colică biliară, pancreatită
cronică, colite, cistalgii,
interven ii chirurgicale pe ț
abdomen i micul bazin ș
(determină analgezie fără
tulburări de tranzit), dureri
postoperatorii i ș
posttraumatice.Alergie la metamizol i al i ș ț
pirazoli, antecedente de
agranulocitoză toxică, porfirie
hepatică acută, glaucom în
unghi închis, adenom de
prostată cu tendin ă la reten ie ț ț
urinară, colaps, angină
pectorală, infarct miocardic

30
acut, tahicardie, obstruc ie ț
mecanică a tubului digestiv,
megacolon.
Hipnotice Indica ii ț Contraindica ii ț
Fenobarbital Epilepsie, insomnie, medica ie ț
prenarcotică, adjuvant al
fototerapiei în icterul neo-natal.Stări precomatoase i ș
comatoase, Parkinson,
intoleran ă la fenibarbital, ț
diabet, porfirie latentă,
insuficien ă renală, cardiacă sau ț
hepatică gravă.
Nitrazepam Tulburări de somn, stări de
tensiune emo ională, anxietate, ț
depresii psihice.Alergie la benzodiazepine,
insuficien ă pulmonară acută, ț
deprimare respiratorie,
miastenie gravă, psihoză
cronică, depresie, tulburpri de
personalitate.
Diazepam Stări de tensiune, nelini te i ș ș
agita ie, labilitate emo ională, ț ț
tulburări neuro-vegetative
func ionale, insomnie, nevroze, ț
anxioase, stări reactive, boli
psihosomatice, premedica ie în ț
anestezie i interven ii ș ț
chirurgicale i lini tire ș ș
postoperator.Alergie la diazepam, miastenia
gravis, oc, comă, intoxica ie ș ț
acută cu alcool, glaucom. Nu se
asociază cu inhibitori de
monoaminooxidază i alte ș
antidepresive. Nu se
administrează în sarcină în
primul trimestru.
Antibiotice Indica ii ț Contraindica ii ț
Penicilină Infec ii cu germeni sensibili ț
(Proteus, gonococi, stafilococi,
etc.)infec ii severe cu anaerobi, ț
sifilis, antrax, gangrenă
gazoasă, tetanos, profilactic cu
ocazia interven iilor pe intestin ț
sau tractul genito-urinar.Alergie la penicilină.
Gentamicină Infec ii provocate de germeni ț Hipersensibilitate la

31
sensibili (Proteus, Shigella,
Salmonella, Enterobacter, etc.),
ale tractului respirator, căilor
urogenitale, în urma
septicemiilor i intra- ș
spitalice ti. șgentaminică sau
aminoglicozide.
Oxacilină Infec ii provocate de stafilococi ț
i streptococi sensibili la ș
oxacilină: respiratorii, cutanate,
osoase. Septicemii i ș
endocardite, în continuare
tratamentului parenteral.Alergie la oxacilină, la lte
peniciline sau la oricare dintre
componen ii produsului. ț
Vitamine Indica ii ț Contraindica ii ț
Vitamina C Profilaxia i tratarea ș
scortubului i altor forme de ș
hipovitaminoză C: boli grave,
stări febrile prelungite, infec ii, ț
interven ii chirurgicale. Plăgi ț
atone, stomatite, fracture,
hemoragii prin fragilitate
capilară, anumite forme de
anemie. Surmenaj, effort fizic
prelungit, astemie de
primăvară. Profilaxia virozei i ș
a gripei.Litiază renală, stări de
supraîncărcare cu fier,
talasemie, deficit de acid folic
sau la cei care primesc
transfuzii de sânge frecvent.
Vitamina B Profilaxia i tratamentul ș
deficitului de vitamine apărut
după tratamentul cu antibiotice
sau chimioterapie, boli
infec ioase, parazitare, diaree, ț
sarcină, polinevrite i nevrite, ș
disgravidie.___
Vitamina B6 Anemii aplaastice i ș
eritroblastice, anemii

32
hipocrome, crampe, hipertonie
musculară, miopatie, acrodinie,
vărsături, tremurături
idiopatice, boala Parkinson,
etilism acut, acnee.___
Anticoagulant Indica ii ț Contraindica ii ț
Fraxiparină Profilaxia tulburărilor
tromboembolice în chirurgia
generală, spitaliza i în serviciul ț
de terapie intensivă.Hipersensibilitate la nadropină,
sângerare în curs sau risc
hemoragic crescut, colerate cu
tulburări de hemostază,
endocardită infec ioasă acută, ț
sarcină i alăptare. ș
Antisecretor gastric Indica ii ț Contraindica ii ț
Ranitidină Ulcer duodenal, ulcer gastric
benign, esofagită de reflux,
recuren e hemoragice după ț
boală infec ioasă, țHipersensibilitate.
Losec Ulcer duodenal, ulcer gastric
sau eroziuni gastro-duodenale
asociate, Helicobacter ppylori,
dispepsie asociată
hipersectre iei acide, esofagită ț
de reflux.Hipersensibilitate la omeprozol
sau la celelalte componente ale
produsului. Sarcină, alăptare.
Controloc Tratament al ulcerului
duodenal, ulcer gastric, reflux
esofagian, eradicarea
Helicobacter pylori în asociere
cu antibiotice, profilaxia
esofagitei de reflux.Hipersensibilitate, femei care
alăptează.
Chirurgical: apendicita acută are un singur tratament i anume apendicectomia de urgen ă. ș ț
Apendicetomia este interven ia chirurgicală de urgen ă prin care apendicul inflamat se ț ț
extirpează din abdomen. Apendicetomia se realizează sub anestezie rahidiană sau generală.

33
Daca forma iunea tumorală cre te în volum i devine fluctuentă, ț ș ș sunt semne de abcedare i în acest ș
caz se va interveni chirurgical de urgen ă prin incizie i drenaj, prin abord clasic sau mini-invazivă ț ș
(laparoscopia).
Apendicectomia prin abord clasic
În apendicectomia clasică, apendicele se scoate printr-o mică incizie practicată în regiunea
inghinală dreaptă. Deoarece se pătrunde în abdomen fără a tăia toți mușchii, recuperarea este relativ
rapidă. Intervenția se desfășoară sub rahianestezie. Este abordul preferat în apendicitele la debut,
necomplicate. Dimensiunea mică a inciziei nu permite însă explorarea completă a abdomenului și
nici eventualele manevre impuse de o altă afecțiune concomitentă.
În cazurile cu peritonită severă, pentru a permite accesul în tot abdomenul, abordul clasic se face
printr-o incizie lungă, pe linia mediană, de regulă sub anestezie generală.
La tratamentul chirurgical trebuie asociat i un tratament medicamentos adecvat: antibiotic ș
cu spectru larg de ac iune, analgezic pentru calmarea durerilor, anticoagulante pentru realizarea unei ț
bune circula ii sanguine. ț
Apendicectomia prin abord laparoscopic
Operația laparoscopică de apendicită presupune trei, maxim patru incizii de 0,5-1cm, prin
care se introduc în abdomen instrumentele specifice, fără a secționa fibrele musculare. Se
desfășoară obligatoriu sub anestezie generală. Avantajele majore ale procedeului devin evidente în
peritonitele apendiculare – se poate spăla abdomenul fără deschiderea completă a lui; la obezii cu
apendicită acută – se evită incizia inghinală, care s-ar infecta aproape sigur; la sportivi – permite
reluarea precoce a antrenamentelor. Apendicectomia laparoscopică este de ales când există și alte
afecțiuni cunoscute care pot fi tratate concomitent, fără incizii suplimentare (chiste ovariene, litiază
veziculară); la femeile la care nu se poate exclude cert o afecțiune genitală; în anomalii de poziție a
apendicelui – permite localizarea lui exactă. Atunci când diagnosticul de apendicită acută nu este
foarte clar (ceea ce se întâmplă destul de des), laparoscopia diagnostică permite explorarea
întregului abdomen și identificarea afecțiunii reale.
Se completează interven ia chirurgicală cu antibioterapie dacă a existat un proces ț
inflamator de vecinătate sau generalizat.

34
Fig. 5
CAP.II. INGRIJIRI GENERALE
2.1. Internarea pacientului în spital

35
Internarea în spital constituie pentru fiecare bolnav o etapă deosebită în via a sa, deoarece se ț
realizează în scopul vindecării sale, dar se întrerup legăturile permanente cu munca, familia i ș
prietenii săi.
Bolnavii cu apendicită acută sunt interna i de urgen ă într-o unitate spitalicească cu profil ț ț
chirurgical.
Pacien ii se pot prezenta singuri sau înso i i la serviciul de ambulan ă chirurgie, sau pot fi ț ț ț ț
transporta i cu autosanitara de urgen ă, în cazurile grave. ț ț
Primirea bolnavului se face la serviciul de primire al unită ii, unde sunt înregistrate datele ț
personale în registrul de internare i ie ire din spital, pe baza buletinului de identitate. Tot aici, se ș ș
completează foaia de observa ie clinică, ea fiind dosarul bolnavului pe perioada internarii, document ț
medico-legal, tiin ific i de gestiune. În ea se înscriu date fixe, date variabile, date clinice, ș ț ș
examinări paraclinice, evolu ie, tratament. ț
După efectuarea examenului medical i aplicarea măsurilor de urgen ă, bolnavul va fi ș ț
transportat în sec ie, iar hainele bolnavului vor fi transportate la magazia spitalului. ț
2.2. Asigurarea condi iilor de spitalizare ț
Bolnavul este condus de asistent în salonul prealabil hotărât de către medic. Salonul se alege în
func ie de starea pacientului i sex. Asistentul conduce bolnavul în salon, îl ajuta să- i aranjeze ț ș ș
obiectele personale în noptieră i să se instaleze comod i în pozi ia indicată de medic în pat. ș ș ț
Bolnavului se aduce la cuno tin ă regulamentul de ordine interioara a sec iei precum i ș ț ț ș
indica iile medicului referitoare la alimenta ie, pozi ia indicată dacă este cazul i scopul ț ț ț ș acestuia.
Asemenea i se explica necesitatea i modul recoltării de produse biologice i patologice în vederea ș ș
efectuării analizelor de laborator indicate de medic.
Se vor asigura condi iile de mediu necesare ameliorării i vindecării bolii. Pentru a crea un mediu de ț ș
securitate i confort i pentru a diminua factorii de stres este indicat ca saloanele să aiba o capacitate ș ș
de 4 , maxim 6 paturi cu o temperatură de 18-20° C sa fie curate, lini tite i bine aerisite cu aer ș ș
umidificat.
Asistentul va completa o anexa la foaia de alimenta ie pe care o va trimite la blocul alimentar, ț
astfel noul pacient va primi sau nu alimenta ia necesară încă din prima zi de internare. Bolnavilor l-i ț
se acordă o pregatire preoperatorie i postoperatorie în vederea asigurării condi iilor optime necesare ș ț

36
interven iei i a procesului de vindecare precum i pentru evitarea unor complica ii grave i nedorite. ț ș ș ț ș
2.3. Asigurarea condi iilor igienice pacien ilor interna i ț ț ț
1.Pregătirea patului i accesoriile lui ș
Patul trebuie să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite : lungime de 2 m, lătimea de 80-90
cm, înăltimea de 60 cm ; care să satisfacă atât cerintele de confort ale pacientului, cât i ale ș
personalului de îngrijire. Trebuie să-i permită pacientului sa se poată mi ca în voie, să nu-i limiteze ș
mi carile, să poată la nevoie să coboare din pat, să poată sta în pozi ie sezând, sprijinindu- i ș ț ș
picioarele comod de podea. Patul trebuie să permită asistentului să efectueze tehnicile de ingrijire,
investiga ie i tratamentul cât mai comod. Patul trebuie să fie u or de manipulat i cură at, prevăzut ț ș ș ș ț
cu roti e, dispozitiv de ridicare i la nevoie apărătoare. ț ș
Patul va fi acoperit cu saltea confec ionată din burete înveli în cauciuc care se cură ă i se ț ț ș
dezinfectează u or, cear af dintr-o singură bucată cu dimensiunile de 2,60/1,50 m care va intra sub ș ș
saltea, mu ama din cauciuc cu dimendiunile de 1,50 i 1,10 m i traversă confec ionată din pânză ș ș ș ț
moale cu dimensiunile de 1,70/1,30 m, a ezată pe mu ama. ș ș
Pacientului i se oferă două perne cu lungimea de 75 cm i lă imea de 55 cm prevăzute cu fa ă ș ț ț
de pernă care respectă dimensiunile pernelor iar pentru închidere are un nur lateral sau o deschidere ș
de 15 cm, i o patură din lână moale, u or de între inut. Lenjeria trebuie sa fie din bumbac cu cât mai ș ș ț
pu ine cusături.ț
2.Schimbarea lenjeriei de pat
Schimbarea lenjeriei fără pacient în pat :
Pentru schimbarea lenjeriei de pat avem nevoie de cear af, două perne, două fe e de pernă, ș ț
una-două pături.
După ce se indepartează noptiera de pe lângă pat se a ează un scaun la capătul patului. Pe scaun se ș
asează, în ordinea întrebuin ării, lenjeria curată, pernele, păturile, împăturite corect. ț

37
Cear aful se a eaz ș șă la mijlocul saltelei; se desface i se întinde o parte a cear afului spre ș ș
căpătâiul patului i cealaltă spre capătul opus. Cearsaful se introduce adânc sub saltea la ambele ș
capete. Se execută col ul ț: asistentul a ezat cu fa a spre capătul patului cu măna de lângă pat prinde ș ț
partea laterală a cear afului la o distan ă egală de la col cu lungimea păr ii atârnate i o ridică în sus ș ț ț ț ș
pe lângă saltea. Partea de cear af de sub marginea inferioară a saltelei se introduce sub saltea i se ș ș
lasă în jos partea de cear af ridicată. Aceasta se introduce sub saltea i se efectuează i celelalte trei ș ș ș
col uri. țSe întinde bine cear aful să nu prezinte cute, ș dacă este nevoie se a ează musamaua i se ș ș
acoperă cu aleza. Se întinde pătura apoi pernele se introduc în fe ele de pernă curate i se a ează pe ț ș ș
pat.
Schimbarea lenjeriei cu pacientul în pat :
Schimbarea lenjeriei cu pacientul în pat se efectuează atunci când starea pacientului nu permite
ridicarea acestuia din pat. Această manevră se execută de obicei diminea a, înainte de cură enie, ț ț
după măsurarea func iilor vitale i toaleta pacientului, dar la nevoie se execută de mai multe ori pe ț ș
zi. În functie de starea pacientului lenjeria se poate schimba pe lungime sau pe lă imea patului. ț
a)Schimbarea pe lungimea patului:
Bolnavii din cauza stării generale impuse de boală nu au puterea necesară de a sta în pozi ie ț
ezândă de aceea tehnica de schimbare a patului se face cu pacientul în pat întorcându-l în decubit ș
lateral.
Materialele necesare se a ează pe un scaun în ordinea prioritatii, împăturite în felul următor : ș
pătura i cear aful de sub pătură se împăturesc fiecare în trei sub forma de armonică, aleza se rulează ș ș
împreună cu mu amaua în lungime la fel i cear aful se rulează în lungime. ș ș ș
Pacientul se informează asupra procedeului, se lini te te i se asigură că manopera va fi făcută ș ș ș
cu blânde e, că nu va fi mi cat inutil, că manevrele nu-i vor cauza dureri i i se cere cooperarea. ț ș ș
Se asigură intimitatea pacientului, un mediu securizat, evitându-se curen ii de aer. ț
Tehnica se execută de către două persoane a ezate de-o parte i de alta a patului, se întoarce ș ș
pacientul în decubit lateral iar persoana care stă în spatele bolnavului rulează cear aful murdar până ș
la spatele bolnavului iar pe jumătatea liberă a patului derulează cear aful curat, mu amaua i aleza ș ș ș
pregătite anterior. Se întinde bine cear aful curat pe jumătatea liberă a patului i se a ează perna ș ș ș
îmbrăcată în fa a de pernă curată apoi se readuce bolnavul în decubit dorsal. Din decubit dorsal, se ț
întoarce apoi în decubit lateral pe partea opusă dincolo de cele două suluri de lenjerie. Asistentul
care se află în spatele bolnavului rulează mai departe lenjeria murdară i derulează lenjeria curată pe ș
care o întinde bine. Bolnavul este adus în decubit dorsal, după care se efectuează col urile i se ț ș

38
întinde pătura peste bolnav. Pentru ca pătura să nu constituie o greutate asupra degetelor de la
picioarele pacientului se face o cută astfel : se a ează palma mâinii dinspre picioare pe pătură iar ș
cealaltă mână se introduce dedesubt i se ridică pătura peste palma opusă formându-se o cută. ș
b)Schimbarea pe lă imea patului: ț
Se efectuează după acela i principiu, având în vedere rularea i derularea lenjeriei pe lă imea ș ș ț
patului. Bolnavul stă în pozi ie ezândă sprijinit de unul din asisten i iar celălalt asistent rulează ț ș ț
lenjeria murdară i derulează lenjeria curată în prealabil. ș
3.Asigurarea condi iilor igienei personale, corporale i ț ș
vestimentare a pacientului
La internarea în spital pacientului neimobilizat i se dă posibilitate să facă o baie sau un du iar ș
în timpul spitalizării pacientul va face baie sau du cel pu in de două ori pe săptămână, iar cu această ș ț
ocazie va schimba i lenjeria de corp. ș
Baia general va fi efectuată obligatoriu înaintea interven iilor chirurgicale precum i inaintea ț ș
externării pacientului. Pentru a prevenii accidentele ce pot survenii în timpul băii asistentul medical
va programa du ul sau baia diminea a pe nemâncate sau seara după digestive. Baia nu va depă ii 15 ș ț ș
minute.
Materiale necesare : termometru de baie, săpun, mănu i de baie, lenjerie curată, cască pentru ș
protejarea părului, alcool sanitar.
Pregătirea încăperii : se închid geamurile i u ile i se asigură o temperatură de 20-22ș C. ș ș ș
Săpunul se a ează pe săpunieră, mănu ile de baie pe un suport, pe marginea du ului pe un scaun se ș ș ș
a ează cear aful de baie, lenjeria curată, trusa de unghii, pieptene, perie de păr, perie de din i, pahar, ș ș ț
pastă de din i, alcool sau cremă pentru frec ie. ț ț
Pregătirea băii: se introduce apa fierbinte peste apa rece pentru a evita producerea aburilor,
apa trebuie sa aibă 37-38ș C. Pentru pacien ii care prezintă o stare de fadigabilitate se a ează ț ș
transversal pe marginea baii cu o scândură sau în vană un scăunel pe care pacientul stă în pozi ie ț
ezândă.ș
Pregătirea pacientului: este invitat să urineze, este ajutat să se dezbrace, se protejează părul cu
casca de protec ie iar apoi pacientul este introdus cu precau ie în cadă i se supraveghează. ț ț ș
Efectuarea băii:

39
– dacă pacientul este capabil să i i efectueze singur igiena corporală, în seara zilei precedente ș
interven iei chirurgicale se face o baie generală a bolnavului. ț
Regiunea astfel curată va fi protejată cu un pansament steril. Bolnavul va fi imbrăcat cu
lenjerie curată, se verifică starea de cură enie în regiunile ț: inghinală, ombilicală, axilară, spa iile ț
interdigitale i șunghiile.
– dacă pacientul nu este capabil singur este spălat de asistentul medical. Cu prima mănu ă de baie se ș
spală pe fa ă, cu a doua pe trunchi i membre iar cu cea de a treia mănu ă în regiunea perineală. ț ș ș
După îmbăiere se clătesc tegumentele cu ajutorul du ului, după care se spală capul. ș
Pacientul este ajutat să iasă din baie învelit în cear af i este ters. Se face o frec ie cu alcool ș ș ș ț
pentru închiderea porilor i stimularea circula iei. Este ajutat să se îmbrace cu lenjerie curată, halat i ș ț ș
papuci. De asemenea, în cazul în care pacientul nu poate să se pieptene, să- i facă toaleta cavită ii ș ț
bucale, să- i taie unghiile, este ajutat de infirmieră sub supraveghierea asistentului sau chiar de ș
asistentul medical. În cazul în care pacientul pe durata băii prezintă stare alterată se dă drumul la apă
din vană având grijă de a sus ine capul pacientului. ț
Toaleta zilnică: asistentul medical are misiunea de a controla în mod discret i de a îndruma, ș
atunci când este cazul, pacientul neimobilizat să- i facă zilnic toaleta de diminea ă i seara. Aceasta ș ț ș
constă în spălarea fe ei, unghiilor, gâtului, membrelor, regiunii axilare, cavitatea bucală i îngrijirea ț ș
părului.
4.Efectuarea toaletei generale i pe regiuni a pacientului imobilizat ș
Asistenta va colecta date referitoare la starea pacientului, va observa starea tegumentelor i ș
apari ia unor eventuale modificări i va convinge pacientul cu mult tact să accepte procedura. ț ș
Materiale necesare : două scaune, paravan, material impermeabil pentru protejarea patului,
lighean sau un vas cu apă caldă, două bazinete, tăvi ă renală, mănu i de cauciuc, mănu i de baie, ț ș ș
săpun, alcool mentolat, lenjerie de pat curată, găleată pentru apă murdară, sac pentru lenjeria
murdară, termometru, foarfece i pile pentru îngrijirea unghiilor, perie de din i, pastă de din i, pahar ș ț ț
pentru clătit, pahar cu solu ie antiseptică pentru protezele dentare. ț
Pregătirea condi iilor ț: se închid ferestrele, se verifică temperatura ambiantă (20-21°C) i se ș
evită curen ii de aer. În timpul toaletei este interzis a se deschide u a. Se încălze te lenjeria curată, se ț ș ș
pregăte te apa caldă (37-38°C), se îndepărtează noptiera, se a ează cele două scaune lângă patul ș ș
pacientului, se a ează paravanul i se îndepărtează perna. Sub capul pacientului se pune o mu ama i ș ș ș ș

40
o aleză: pătura se pliază i se a ează pe scaun. Se dezbracă pacientul i se acoperă cu un cea af. ș ș ș ș
Asistentul se spală pe mâini, umple ligheanul cu apă caldă, a ează un prosop în jurul gâtului ș
pacientului i îmbracă prima mănu ă. O umeze te apoi spală ochii de la comisura interioară spre ș ș ș
exterior, îi clăte te cu apă curată i îi terge cu un prosop curat. Se spală fruntea de la mijloc spre ș ș ș
tâmplă apoi se spală regiunea periorală i periază cu circulare i terge prin tamponare. La spălarea ș ș ș
fe ei se întrebuin ează săpunul la cererea pacientului. Se spală apoi urechile insistând în an urile ț ț ș ț
pavilionare i regiunea retroauriculară, după spălare, se terge, iar la cererea pacientului se introduce ș ș
dopuri. Se descoperă gâtu pacientulu, se spală cu apă i săpun, se clăte te i se terge imediat. La ș ș ș ș
sfârsit se aruncă apa din lighean.
Toaleta membrelor superioare: se reumple ligheanul cu apă caldă, apoi se descoperă unul
dintre membrele superioare, se a ează mu amaua i aleza, se săpune te circular începând de la umăr ș ș ș ș
i se insistă la axile. Se limpeze te i se terge imediat cu un prosop curat. Se taie unghiile nu prea ș ș ș ș
adânc i apoi se procedează la fel cu celălalt bra . Se frec ionează bra ele cu alcool i se pudrează cu ș ț ț ț ș
talc.
Toaleta toracelui: se descoperă partea anterioară a toracelui, se săpune te iar la femei se insistă ș
la pliurile submamare, se limpeze te bine i se terge prin tamponare. ș ș ș
Toaleta spatelui: se întoarce pacientul i se sus ine în decubit lateral, se a ează sub pacient ș ț ș
mu amaua i aleza, se săpune te, se limpeze te iar apoi se terge prin tamponare. Se îndepărtează ș ș ș ș ș
mu amaua i aleza i se readuce pacientul în decubit dorsal.ș ș ș
Toaleta abdomenului: se săpune te, se insistă asupra regiunii ombilicale, se limpeze te, se ș ș
terge i se unge cu cremă sau se frec ionează cu alcool. Se îmbracă pacientul în lenjerie curată i se ș ș ț ș
aruncă apa murdară.
Toaleta membrelor infierioare: se pune apă caldă în lighean, se îmbracă o altă mănu ă i se ș ș
mută mu amaua i aleza în regiunea coapselor. Se săpunesc coapsele insistând în zona inghinală, se ș ș
limpezesc i se terg apoi se flectează picioarele i pe rând se introduce în lighean. Se săpunesc ș ș ș
gambele, insistând în zona poplitee i în spa iile interdigitale. Se limpezesc, se terg, se pudrează i ș ț ș ș
se taie unghiile.
Toaleta organelor genital: dacă este con tient pacientul este rugat să urineze, se a ează ș ș
mu amaua, bazinetul i se îmbracă două perechi de mănu i, se efectuează toaleta dinspre partea ș ș ș
anterioară spre anus. Se limpeze te cu apă curată îndepărtându-se resturile de săpun. Se terge ș ș
regiunea insistându-se la plici i se pudrează cu talc. ș

41
5.Observarea pozi iei pacientului ț
Poziția în pat a pacientului cu apendicectomie poate fi pasivă :
– decubit dorsal fără pernă;
-decubit lateral în timpul efectuării toaletei, schimbării lenjeriei, administrarii supozitoarelor.
Repausul la pat durează cel pu in 24 ore după interven ia chirurgicală pentru a preveni ț ț
cefaleea post rahianestezie, grea ă, vărsăturile, precum i pentru ac iunea sa sedativă. ț ș ț
Urmărirea faciesului poate trăda gradul de inteligen ă precum i anumite stări psihice ca: ț ș
durere, spaimă, agita ie, depresie, oboseală. ț
În cazul apendicitei acute fa a bolnavului exprimă durere, spaimă, agita ie. ț ț
Supravegherea fizionomiei bolnavului trebuie să fie o preocupare permanentă.
6.Schimbarea pozi iei i imobilizarea pacientuluiț ș
Pozitia în pat a pacientului cu apendicectomie este în decubit dorsal, fără pernă, cel putin 24 de
ore.
În cazul pacien ilor în stare gravă, pentru a preveni apari ia escarelor de decubit i nu numai, se ț ț ș
va schimba pozi ia pacientului la 2-3 ore (dacă este nevoie mai des). Escarele pot apărea în câteva ț
ore sau în câteva zile, formarea lor fiind variabilă, depinzând de factorul de risc i de toleran a pielii ș ț
la presiune îndelungată.
Pentru prevenirea escarelor se pot folosi saltele speciale, colaci de vată sau cauciuc; pentru
ungerea pielii: unguent cu oxid de zinc i vitamina A + D ș2 sau pudră de talc.
Mobilizarea pacientului se va face precoce, pasiv i apoi activ pentru a preveni tromboflebita. ș
Se va începe cu mobilizarea în pat, apoi în pozi ie ezând urmând pozi ia ortostatică urmând ca ț ș ț
pacientul să facă primii pa i postoperator. ș
La mobilizarea pacientului se urmaresc urmatoarele obiective:
– stimularea metabolismului;
– stimularea circula iei sanguine pentru profilaxia trombozelor, pneumoniilor, escarelor, ț
contracturilor;
– normalizarea tonusului muscular, men inerea mobilită ii articulare, asigurarea stării de bine. ț ț

42
Pentru schimbarea pozi iei a pacientului sunt necesari 1-2 asisten i medicali, care trebuie să ț ț
adopte o pozi ie potrivită pentru a putea ridica cu mai multă u uri ă i un efort fizic mai mic. ț ș ț ș
Prinderea pacientului se face precis i sigur cu toată mâna a ezând palm pe toată suprafa a ș ș ț
corpului pacientului astfel încât suprafa a de contact să fie cât mai mare. ț
A ezarea asistentului este cât mai aproape de pat i pacient, cu picioarele depărtate pentru a ș ș
avea o bază de sus inere cât mai mare, genunchii sunt flecta i i coloana vertebrală u or aplecată. ț ț ș ș
Cele mai frecvente mi cări pasive prin care se schimbă pozi ia bolnavului în pat sunt: ș ț
Întoarcerea pacientului din decubit dorsal în decubit lateral i înapoi: ș
Asistentul se a ează la marginea patului spre care va fi întors pacientul. Flectează bra ul ș ț
bolnavului din partea opusă peste toracele acestuia apoi a ează membtul inferior din partea opusă ș
peste celălalt. A ezat cu fa a în dreptul toracelui pacientului i având piciorul dinspre căpătâiul ș ț ș
patului a ezat înaintea celuilaltt î i flectează u or genunchii se apleacă i prinde cu mâna umărul din ș ș ș ș
partea opusă iar cu cealaltă mână prinde oldul pacientului. Din această pozi ie asistentul trece ș ț
greutatea corpului dinspre membrul inferior plasat în fa ă înspre membrul aflat în spate, întorcând ț
pacientul înspre el.
Întoarcerea din decubit dorsal al pacientului alflat în decubit lateral: se face de către doi asisten i ț
medicali. Ambii asisten i se vor a eza de aceea i parte a patului la spatele pacientului. Un asistent ț ș ș
a ezat la capul pacientului prinde pacientul sub axilă i îi sprijină capul pe antebra , al doilea asistentș ș ț
introduce mâna stângă sub bazinul pacientului iar cu mâna dreaptă realizează readucerea bolnavului
în decubit dorsal.
Ridicarea pacientului din decubit dorsal în pozi ie ezândă: ț ș
Asistentul se a ează la marginea patului cu fa a spre pacient, plasează piciorul care se află ș ț
lângă pat mai în urma celuilalt, bra ul dinspre pat al asistentului rămâne liber până în momentul ț
ridicării pacientului iar celălalt bra al asistentului il trece peste umărul pacientului i plasează palma ț ș
înspre omopla ii acestuia. Cu bra ul liber asistentul i i fixează un punct de sprijin pe marginea ț ț ș
patului.
O altă tehnică presupune ca asistentul medical sa se a eze la marginea patului cu măna dinspre ș
partea distal a patului prinde regiunea axilară a pacientului iar cu cealaltă mână îl îmbră i ează ț ș
sprijinindu-i capul pe antebra . Dacă starea pacientului permite, acesta se poate sprijini de gâtul ț
asistentului medical.
Ridicarea pacientului aflat în stare gravă în pozi ie sezând se execută de doi asisten i: ace tia ț ț ș

43
se a ează de o parte i de alta a patului î i încruci ează antebra ele în regiunea dorsal a pacientului ș ș ș ș ț
cu palmele pe omopla ii acestuia iar cu cealaltă mână prind pacientul de sub axilă. La comanda ț
unuia dintre asisten i ridică pacientul în pozi ie ezând. ț ț ș
Pozi ionare ezând a pacientului la marginea patului ț ș este posibilă atunci când pacientul î i poate ș
men ine singur pozi ia ezând. ț ț ș
Asistentul îmbracă pacientul cu ciorapi, halat i are pregătite la îndemână papucii, cârje sau ș
baston, fotoliu.
Asistentul se a ează la marginea patului cu picioarele depărtate i genunchii flecta i u or. ș ș ț ș
Introduce mâna dinspre partea pproximală a patului sub axila pacientului iar cu cealaltă mână
fixează genunchii îndoi i ai pacientului. Membrul inferior dinspre partea opusă mobilizării poate fi ț
trecut peste celălalt. Efectuează apoi simultan următoarele mi cări de trac iune a membrelor ș ț
inferioare peste marginea patului cu ridicarea trunchiului pacientului. Atunci când pacientul se poate
ajuta el impinge în suprafa a patului cu mâna, iar asistentul îi asigură rotirea bazinului i coborârea ț ș
membrelor inferioare peste marginea patului. De asemenea pacientul poate imbră i a gâtul ț ș
asistentului medical.
Ridicarea pacientului în pozi ie ortostatică: ț
Asistentul se a ează în fa a pacientului aflst în poazi ie ezând. Asistentul fixează cu genunchii ș ț ț ș
lui genunchii pacientului iar cu mâinile îl prinde de sub axile sau omopla i. Pacientul se prinde de ț
umerii asistentului medical, de gâtul sau de oldurile acestuia cu ambele mâini, împingând genunchii ș
pacientului îl ridică în pozi ie ortostatică. ț
Primii pa i îi face în salon i treptat se poate trece la exerci ii de mers prelungit, urcat i ș ș ț ș
coborât de scări. Dacă pacientul are nevoie de ajutor, asistentul medical va men ine mâna dreaptă a ț
pacientului în mâna lui, palmă contra palmă cu strângerea policelui, iar cu mâna stângă îi sus ine ț
cotul pacientului.
7.Captarea eliminărilor
Urina – este o solu ie apoasă prin care sunt eliminate substan ele rezultate din metabolismul ț ț
intermediar protidic, inutile i toxice pentru organism. ș
Scop:
– ob inerea datelor privind starea morfofunc ională a aparatului renal cât i a întregului organism.ț ț ș
– efectuarea unor determinări calitative (analize biochimic) din cantitatea totală de urină emisă.
Pregătirea materialelor necesare: uninare pentru femei i bărba i sau poscă; mu ama, aleză; mănu i; ș ț ș ș

44
material pentru toaleta organelor genital externe i a mâinilor; tăvi ă renală; eprubete sterile sau alte ș ț
recipient în func ie de examenul cerut. ț
Captarea urinei se realizeaza procedând astfel:
– colectarea începe diminea a, la o anumită oră ț ; toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a
doua zi, la aceea i ora, păstrandu-se i urina de la ultima emisie. ș ș
– se pregăte te pacientul psihic informându-l asupra necesită ii colectării corecte a urinei i asupra ș ț ș
procedeului;
– se separă patul de restul salonului cu paravan ;
– se indepartează pătura i cearceaful care acoperă pacientul; ș
– se protejează patul cu mu ama i aleză; ș ș
– se dezbracă pacientul i se introduce bazinetul sub regiunea sacrală; ș
– se efectuează toaleta organelor genitale externe;
– se indepărtează bazinetul cu aten ie; ț
– se imbraca pacientul, se reface patul, se aerise te salonul; ș
– se strâng materialele folosite;
– se spală mainile pacientului.
Golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare ; pentru a împiedica procesele de
fermenta ie țse vor adăuga la urina colectată cristale de timol.
Recipientul de urina este etichetat cu numele pacientului, numărul salonului, numărul patului,
se ine la răcoare i ferit de lumină pentru a preveni descompunerea urinei.ț ș Dupa golirea
recipientului, acesta se spala cu jet de apă caldă i se dezinfectează conform cerin elor. ș ț
Pentru examene fizice se recoltează urină din 24 de ore. În cursul examenului fizic se
determină cantitatea, aspectul, culoarea, mirosul i densitatea. ș
Pentru examene chimice se trimite urina colectată timp de 24 de ore sau numai urina proaspătă
de diminea a, care este cea mai concentrată. Pentru un examen curent, se trimit 100-150 ml de urină ț
din care se va determina i densitatea i se va examina si sedimnetul urinar. ș ș
Pentru urocultură recoltara urinei se face în condi ii sterile, după toaleta riguroasă a zonei ț
genitale cu apă caldă i săpun i limpezită cu ser fiziologic, pentru a elimina germenii care s-ar putea ș ș
găsi în uretră. Se va evita recoltarea urinei pentru urocultură după administrarea de antibiotice sau
consumul de lichide cu 12 ore înainte de recoltare.
Recoltarea se face din jetul mijlociu după ce prima parte a jetului a spălat canalul. Recipientul

45
i dopul acestuia se vor manevra cu aten ie până la închidere pentru a evita contaminarea. Este ș ț
recomandat ca flaconul să fie predat îm maxim 2 ore de la recoltare.
În cazuri special, cum ar fi insuficien a renală sau infec ia urinară severă, recoltarea urinei se ț ț
va face prin sondaj vezical; recoltarea urinei de la bolnavii cu sondă permanent fixată în vezică se va
face prin punc ionarea sondei, după decontaminarea locului unde se va face punc ia. ț ț
Urina trebuie imediat însămân ată. Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie inută la frigider la ț ț
o temperatură de + 4ș C.
Materiile fecale – reprezintă resturi alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din
organism prin anus prin actul defeca iei. ț
Scop:
– ob inerea de informa ii necesare pentru stabilirea diagnosticului i urmărirea evolu iei bolilor ț ț ș ț
tubului digestive i glandelor annexe ale acestuia. ș
Materiale necesare: tampoane sterile, montate pe portampon prevăzute cu dopuri de cauciuc i ș
introduse în eprubete sterile; eprubete cu medii de cultură; materiale pentru toaleta perineală i a ș
mâinilor; prosoape; paravan, mu ama i aleză; mănu i; bazinet, ploscă; tăvi ă renlă. ș ș ș ț
Captarea scaunului în cazul pacientilor cu apendicită acută operată se efectuează astfel:
– se informează pacientul asupra necesită ii i asupra procedeului ț ș ;
– dacă este necesar în preziua examenului se administrează un purgativ salin (sulfat de magneziu 2-
30 g)
– pacientul trebuie să- i golească vezica înaintea efectuării examinării ș
– se separă patul pacientului de restul salonului cu ajutorul paravanului,
– se indepartează pătura i cearceaful care acoperă pacientul; ș
– se protejează patul cu musama i aleza, ș
– se dezbracă pacientul, se ridică i se introduce bazinetul încălzit sub regiunea sacrală ș
– se acopera bolnavul până la terminarea actului defecării cu o invelitoare
-se efectuează toaleta regiunii perianeale,
-se indepartează bazinetul cu atentie i se acoperă cu capacul îndepărtându-se din salon ș
-se strang materialele folosite,
-se imbraca pacientul,
-se reface patul,
-se aeriseste salonul
-se spala mainile pacientului.

46
Scaunul acoperit se păstrează pentru vizita medicului în locuri special amenajate, notarea se face în
foaia de temperatură.
Vărsăturile – reprezintă actul reflex prin care se elimină brusc, la exterior, prin gură, con inutul ț
stomacului.
Scop:
-ob inerea de informa ii privind con inutul gastric pentru stabilirea diagnosticului i bilan ului ț ț ț ș ț
lichidelor ingerate i eliminate zilnic din organism. ș
Materiale necesare: 2 tăvi e renale curate i uscate sau scuipători; pahar cu apă sau solu ie aromată; ț ș ț
foaie de temperatură i pix albastru; mu ama, traversă i prosop. ș ș ș
Captarea vărsăturilor:
– se a ează bolnavul în func ie de starea general în pozi ie ezând, decubit dorsal cu capul întors într- ș ț ț ș
o parte pentru a împiedica aspirarea vărsăturilor
– pacientul se protejează cu un prosop în jurul gâtului, îndepărtăm proteza acestuia dacă este cazul
– se protejează patul cu mu ama i traversă ș ș
– oferim pacientului o tăvi ă renală sus inându-i capul (fruntea) pacientului ț ț
– dacă pacientul varsă după interven ia chirurgicală intraabdominală, este sfătuit să- i comprime u or ț ș ș
cu palma plaga operatorie
– după vărsătură se îndepărtează tăvi a ț
– se oferă pacientului un pahar cu apă să- i clătească gura ș
– i se oferă pacientului cuburi de ghea ă sau lichide reci în cantită i mici ț ț
– se terge fa a pacientului i i se pune comprese reci pe frunteș ț ș
– se îndepărtează materialele folosite
– se a ează pacientul în pozi ie comodă i se acoperă ș ț ș
– se aerise te salonul ș
– se supraveghează pacientul în continuare
– asistentul trebuie să se asigure că pacientul este echilibrat hidroelectrolitic, de aceea stabile te ș
raportul ingesta-excreta
-vărsăturile se păstrează pentru vizita medicului sau se trimit la laboratorcompletându-se buletinul
de recoltare i notându-se în foaia de temperatură caracterul i frecven a vărsăturilor ș ș ț
– se spală recipientele, se dezinfectează, pregătindu-se de sterilizare prin fierbere sau autoclavare.
– la indica ia medicului se administrează medica ie simptomatică. ț ț

47
2.4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative
Urmărirea func iilor vitale ale organismului este obligatorie în cursul oricărei boli, deoarece ț
modificarea lor reflectă în mare măsură starea generală a pacientului, precum i evolu ia i ș ț ș
gravitatea bolii de care suferă.
La un pacient operat cu apendicită acută, func iile vitale urmarite sunt: respira ia, tensiunea ț ț
arteriala, pulsul i temperatura. Acestea se masoara de cel putin doua ori pe zi. ș
Rolul asistentului în măsurarea func iilor vitale ț este de a:
– pregăti material i instrumentar corespunzător i în stare de func ionare, ș ș ț
– pregăti pacientul din punct de vedere fizic (pozi ie corespunzătoare i în acel i timp comodă pentru ț ș ș
pacient),
– pregăti psihic pacientul ( să explice tehnica, să-l convingă de necesitatea efectuării ei i să-i solicite ș
cooperarea),
– asigur condi ii de microclimat care să nu influen eze func iile vitale, ț ț ț
– respectă măsurile de asepsie
– cunoateș varia iile normale ale func iilor vitale, în func ie de sex i vârstă, ț ț ț ș
– cunoa te antecedentele medicale ale pacientului i tratamentele prescrise, ș ș
– respecta frecven a de evaluare a func iilor vitale în raport cu starea pacientului, ț ț
– cură a, dezinfectează i sterilizează echipamentul ulilizat ț ș
– comunica medicului modificările semnificative ale func iilor vitale ț
Observarea i măsurarea respira iei: ș ț are ca scop evaluarea func iei respriratorii a ț
pacientului fiind n indiciu al evolu iei bolii. Asistentul trebuie să urmărească următoarele elemente: ț
timpul respita iei, amplitudinea mi cărilor, ritmul i frecven a. ț ș ș ț
Materiale necesare: ceas cu secundar; creion sau pix de culoare verde; foaie de temperatură.
Interven iile asistentului: ț
– se a ează pacientul în decubit dorsal, fără a explic tehnica ce urmează a fi efectuată ș
– plasarea mâinii, cu fa a palmară pe suprafa a toracelui ț ț
-numărarea inspira iilor timp de un minut ț
– consemnarea valorii ob inute print-run punct pe foaia de temperatură (fiecare linie orizontală a foii ț
reprezintă două respira ii) ț
– unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru ob inerea curbei ț

48
– aprecierea celorlalte elemente ale func iei respiratorii se face prin simpla observare a mi cărilor ț ș
respiratorii.
Frecven a mi cărilor respiratorii în cazul pacien ilor cu apendicită acută cre te în paralel cu ț ș ț ș
temperature i pulsul. ș
Dupa apendicectomie, pacientul prezint ă respira ie normală 16-18 respira ii pe minut (după ț ț
anestezia rahidiană).
Dupa anestezia generală, respira ia este mai rară, ea revine la normal după aproximativ 12 ore. ț
Observarea i măsurarea tensiunii arteriale: ș are ca scop evalurea func iei cardiovasculare. ț
Asistentul trebuie să evalueze următoarele elemente: tensiunea arterială sistolică i tensiunea ș
arterial diastolică. Metodele de determinare sunt palpatorie i auscultorie. ș
Valoarea tensiunii variază la adulti i între 115-140mm Hg / 75-90mm Hg. ț
Materiale necesare: aparat pentru măsurarea tensiunii cu mercur Riva-Roci sau cu manometru;
stetoscop biauricular; tampon de vată i alcool; creion sau pix de culoare ro u. ș ș
Interven iile asistentei: țprin metoda auscultatorie.
– pregătirea psihică a pacientului
– asigurarea repausului fizic i psihic timp de 15 minute ș
– spălarea mâinilor
– se aplică man eta pneumatic pe bra ul pacientului, sprijinit în extensie ș ț
– se fixează membrane stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a man etei ș
– se introduce olivele stetoscopului în urechi
– se pompează aer în man eta pneumatic, cu ajutorul perei de cauciuc până la dispari ia zgomotelor ș ț
pulsatile
– se decomprimă progresiv aerul din man etă prin deschiderea supapei, până când se percepe primul ș
zgomot arterial (care reprezintă valoarea tensiunii arteriale sistolice – maxime)
– se re ine valoarea indicată de acul manometrului pentru a fi consemnată ț
– se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice
– se re ine valoarea indicată de acul manometrului, în momentul în care zgomotele dispar, aceasta ț
reprezentând tensiunea arterială diastolică – minimă.
– se notează pe foaia de temperatură valorile ob inute cu o linie orizontală de culoare ro ie, ț ș
socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană mercur
– se unesc liniile orizontale cu liniile vertical i se ha urează spa iul rezultat ș ș ț
– se dezinfectează olivele stetoscopului i membrane cu alcool. ș

49
La pacient ii cu apendicită acută tensiunea arterial este de obicei normal, scade numai în stări ț
toxice grave în cazul apendicitei gangrenoase sau chiar peritonită, arătând acest caz un prognostic
rău.
Observarea i măsurarea pulsului: ș are ca scop evaluarea func iei cardio-vasculare. ț
Asistentul trebuie să aprecieze următoarele elemente: ritmicitate, frecven ă, celeritate, amplitudine. ț
Pulsul poate fi măsurat pe orice arteră accesibilă palpării i care poate fi comprimată pe un plan ș
osos: artera radială, femurală, humerală, carotid, temporal, superficial, pedioasă.
Valorile normale ale pulsului se situează între 60-80 pulsa ii pe minut. ț
Peste 80 pulsa ii pe minut avem puls tahicardic, iar sub 60 pulsatii pe minut avem puls bradicardic. ț
Materiale necesare: ceas cu secundar; creion sau pix de culoare ro u. ș
Interven iile asistentului: ț
– pregătirea psihică a pacientului
– asigurarea repausului fizic i psihic timp de 15 minute ș
– spălarea pe mâini
-reperarea arterei
– fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei
– exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor
-numărarea pulsa iilor timp de un minut ț
– consemnarea valorii ob inute printr-un punct pe foaia de temperatură, inând cont că fiecare linie ț ț
orizontală a foii reprezintă patru pulsa ii ț
– unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentur ob inerea curbei. ț
După apendicectomie, pacientul poate prezenta un puls u or bradicardic (in cazul anesteziei ș
rahidiene). Pulsul trebuie urmarit deoarece cre terea frecven ei i scăderea ampli-tudinii sunt semne ș ț ș
ale alterarii circula iei putându-ne orienta chiar spre hemoragie intraabdominală postoperatorie în ț
primele ore.
Observarea i măsurarea temperaturii: ș are ca scop evaluarea func iei de termoreglare i ț ș
termogeneză.
Temperatura se poate măsura în cavitările semi-închise: axilă, plica inghinală, cavitatea bucală.
Materiale necesare: termometru maximal; casoletă cu tampoane de vată i comprese sterile; ș
recipient cu solu ie dezinfectantă (cloramină 1%); tavă medical; alcool medicinal; ceas. ț
Interven iile asistentului: ț
– pregătirea materialelor lăngă pacient

50
– pregătirea psihică a pacientului
– spălarea pe mâini
– se scoate termomentru din solu ia dezinfectantă, se clăte te i se terge cu o compresă, se scutură ț ș ș ș
– se verifică dacă este în rezorvor mercur
Pentru măsurarea în axilă:
– se a ează pacientul în pozi ie decubit dorsal sau în pozi ie sezând ș ț ț
– se ridică bra ul pacientului ț
– se terge axial prin tamponare cu prosopul pacientuluiș
– se a ează termometrul cu rezorvorul de mercur în central axilei, parallel cu toracele ș
– se apropie bra ul de trunchi, cu antebra ul flectat pe suprafa a anterioară a toracelui ț ț ț
– dacă pacientul este slăbit, agitat, bra ul va fi men inut în aceasta pozi ie de către asistent ț ț ț
– termometrul se men ine timp de 10 minute. ț
– după expirarea acestui timp, se cite te grada ia la care a ajuns mercurul termometrului ș ț
– se spală termometrul, se scutură i se introduce în recipientul cu solu ie dezinfectantă ș ț
– se notează valoare ob inută cu un punct pe vertical, corespunzătoare datei i timpului zilei, ț ș
socotind pentru fiecare linie orizontală a foii două diviziuni de grad
-se une te valoarea prezentată cu cea anterioară, pentru ob inerea curbei termice. ș ț
În cazul pacien ilor cu apendicită acută febra nu concord întotdeauna cu gravitatea procesului ț
anatomopatologic.
După anestezia rahidiană pacientul prezintă o u oara hipotermie datorată vasodilata iei ș ț
periferice prin paralizia nervilor motori. Hipotermia este valoarea temperaturii corpului sub limita
normală de 360 C.
În caz de hipotermie se vor asigura urmatoarele interventii:
– încalzirea lentă a pacientul cu pături, crescând treptat temperatura mediului ambiant;
– încalzirea u oară a solutiilor perfuzabile; ș
– masarea extremită ilor; ț
– administrarea tratamentul prescris.
Pacientii cu perfora ie apendiculară cu abces, pot prezenta o temperatură ridicată (hipertermie) ț
din cauza procesului inflamator. Hipertermia este ridicarea temperaturii corpului peste limita
normală de 370 C la adul i. ț
În caz de hipertermie, se vor asigura urmatoarele interventii:
– aplicarea compreselor reci, împachetări reci, pungă cu ghea ă; ț

51
– administrarea medicamentelor recomandate de medic (antitermice, antibiotice);
– schimbarea des a lenjeriei de pat i de corp pentru men inerea ingienei tegumentelor. ș ț
Observarea i notarea diurezei ș
La supravegherea diurezei se urmăre te cantitatea (la adult 1200-1400 ml/24h), frecven a ș ț
(adult 5-6 pe zi), ritmul mic iunilor (2/3 din numarul mictiunilor in timpul zilei, 1/3 noaptea), ț
culoarea (galben deschis, până la galben închis), mirosul urinei, reac ia urinei (ph-ul intre 4,5-7), ț
aspectul urinei (clar, transparentă la început), densitatea urinei (se determina imediat dupa emisie:
1010-1025).
La pacie ii cu apendicită acută ț diureza nu suferă modificari importante, prima mic iune apare ț
imediat ce pacientul i i reia controlul sfincterului urinar. Dacă apare globul vezical inainte de ș
reluarea func iei sfincteriene, este necesară aplicarea unei sonde vezicale evacuatorii. ț
La calculul diurezei se va ine cont de cantitatea de lichide administrată parenteral, cantitatea ț
de lichide eliminată prin urină, transpira ie, vărsături i scaun. ț ș
Diureza se notează zilnic în foaia de temperatură a pacientului prin ha urarea pătră elelor ș ț
corespunzătoare cantită ii de urină i zilele respective. Spa iul dintre două linii orizontale al foii de ț ș ț
temperatură corespunde la 100 ml de urină.
Observarea i notarea scaunului ș : are drept scop reluarea tranzitului intestinal i urmărirea ș
activitătii normale a tubului digestiv dup ă apendicectomie.
Asistentul va urmării frecven a scaunelor (1-2 pe zi sau unul la două zile), orarul emisiilor ț
(ritmic), cantitatea (150-200g), forma (cilindrică), culoarea( în func ie de regimul alimentar) i ț ș
mirosul scaunelor (fecaloid).
De obicei bolnavii cu apendicită acută prezintă constipa ie, dar sunt i cazuri în care putem întâlni ț ș
scaune multiple diareice.
Reluarea tranzitului intestinal apare după 24-48 ore de la interven ia chirurgicală, în func ie de ț ț
anestezia efectuată. Primul scaun apare aproximativ in ziua a 4-a de la interventie.
În foaia de temperatură scaunul se notează astfel:
– “ l ” scaun normal;
– “ / ” scaun moale;
– “ – ” scaun diareic;
– “ X ” scaun cu mucus;
– “ P ” scaun cu puroi
– “ S ” scaun cu sange.

52
Observarea i notarea vărsăturilor: ș
Supraveghind varsaturile se va urm ări: frecven a (ocazionale, frecvente, incoercibile), orarul ț
(matinale, postprandiale), cantitatea (mare, mică), con inutul (alimentare, mucoase, apoase, ț
fecaloide, biliare, purulente, sangvinolente), culoarea (galben-verzuie, ro ie, galben murdar, brună), ș
mirosul (fad, acru, fecaloid, rânced), for a de proiec ie (brusc, jet, fară efort, fară greata, fară ț ț
legatură cu alimentarea).
Simptomele ce înso esc vărsăturile sunt: dureri abdominale, grea ă i saliva ie, cefalee, ț ț ș ț
transpira ii reci, tahicardie, deshidratare. ț
Vărsătura constituie un simptom foarte important care înso e te apendicita acută, apare ț ș
frecvent la tineri i copii. ș
Pacien ii cu apendicită acută pot prezenta vărsături ocazionale preoperatorii, în cantitate mică ț
cu un con inut alimentar sunt înso ite de dureri abdominale, cefalee i saliva ie, datorate intoleran ei ț ț ș ț ț
digestive, cauzată de inflama ia apendicelui i postoperatorii, datorate anestezicelor. ț ș
Asistentul medical trebuie să urmărească vărsăturile, le supraveghează i le notează în foaia de ș
temperatură aspectul, cantitatea dar i semnele înso itoare sau premergătoare. ș ț
Vărsăturile se notează astfel:
– cu cerc maro – vărsături alimentare;
– cu cerc verde – vărsături biliare;
– cu cerc ro u – vărsături cu sânge. ș
2.5. Alimenta ia bolnavului ț
Alimenta ia bolnavului trebuie să respecte următoarele principii ț :
– înlocuirea cheltuielilor energetic de bază ale organismului
– asigurarea aportului de vitamine i săruri minerale necesare metabolismului normal ș
– favorizarea procesului de vindecare prin cru area organelor bolnave, alimenta ia ra ională poate ț ș ț
influen a tabloul clinic, caracterul procesului infec ios (pathologic) i ritmul evolu iei acestuia, ț ț ș ț
devenind astfel un factor terapeutic
– prevenirea unei evolu ii nefavorabile. ț

53
Aplicând aceste principia în alimena ia unui bolnav se stabile te un regim dietetic care să-i ț ș
asigure necesită ile calitative i cantitative ale organismului. ț ș
Preoperator pacientul va avea un regim alimentar u or digerabil, cu multe lichide pentru ș
men inerea tensiunii arteriale, dezintoxicarea i mărirea diurezei, diminuarea setei postoperatorii, ț ș
precum i diminuarea acidozei postoperatorii. ș
După apendicectomie alimenta ia pacientului se începe astfel: ț
– în ziua 0, alimenta ie pe cale parenterală cu ajutorul perfuziilor când se vor ț administra substan e ț
care au valoare calorica ridicată, pot fi utilizate direct de esuturi, nu au proprietăti antigenice, nu au ț
ac iune iritantă sau necrozantă asupra esuturilor. Pe cale parenterală pot fi introduse solu ii izotone ț ț ț
sau hipertone.
– începând cu ziua 1 se reia alimentarea activă la pat, administrându-se la început regim hidric (ceai
amar, supe de zarzavat strecurate), apoi regim hidrozaharat (ceai dulce, suc de fructe).
Alimentarea activă la pat se efectuează astfel:
-se pregăte te salonul ca pentru alimentarea în salon la masă ș
– se a ează pacientul în pozitie comodă, semi ezând sau ezând, cu ajutorul rezematorului de pat sau ș ș ș
cu perne
– se protejează lenjeria de pat cu musama, peste aceasta se a ează un lighean ș
– i se oferă pacientului săpunul i i se toarnă apă să se spele ș
– i se oferă prosopul să- i steargă mâinile ș
– se îndepărtează materialele folosite
– se protejează hainele pacientului cu un prosop a ezat în jurul gâtului iar patura cu o aleza ș
– se adaptează masa speciala la pat, acoperită cu fa ă de masă sau tavă acoperită cu erve ele ț ș ț
– se sevesc alimentele, lichidele se servesc în căni speciale cu cioc
– după ce pacientul a terminat de mancat, se ridică vesela utilizată i se indepartează materialele ș
folosite
– se spală pacientul pe maini
Pacientul va avea în urmatoarele zile un regim alimentar lacto-fainos (brânză de vaci, orez sau
gris cu lapte, supe de carne i de zarzavat). În timp de 5 zile se va ajunge la o alimenta ie completă. ș ț

54
2.6. Administratea medicamentelor i hidratarea ș
organismului
Căile de administrare a tratamentului medicamentos pentru un pacient operat sunt:
intravenoase, intramusculare i subcutane. ș
Pe cale intravenoasă se administreaza antibiotice cu spectru larg de ac iune, analgezice, solu ii ț ț
perfuzabile prin punc ie venoasă. ț
Punctia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de
punc ie (d=6/10, l=25-30mm, bizou scurt). ț
Scop:
-recoltarea sângelui pentru examene de laborator: biochimice, hematologice, serologice ;i
bacteriologice
– administrarea unor medicamente sub forma infec iei i perfiziei intravenoase ț ș
– recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale
– executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui.
Locul punc iei ț: venele de la plica cotului (bazilică, cefalică), venele antebratului, venele de pe fa a ț
dorsală a mâinii, venele subclaviculare, venele femurale, venele maleolare interne, venele jugulare i ș
epicraniene (sugar i copil mic). ș
Materiale necesare pentru efectuarea punc ției venoase: pernă elastică pentru sprijinirea bra ului; ț
mu ama i aleză;ș ș alcool medicinal, tinctură de iod; seringi de 5-10 ml, pense, manu i sterile, ș
casolete cu tampoane i comprese sterile, eprubete uscate i etichetate; tav ș ș ă medicala, acoperită cu
câmp steril, tavi ă renală; garou. ț
Efectuarea tehnicii:
– pregatirea psihică: comunicarea i informarea ș pacientului asupra scopului punc iei; ț
– pregătire fizică: pentru punc ia la venele antebra ului, se a ează comod pacientul, se examinează ț ț ș
calitatea i starea venelor, se a ează bra ul pe perini ă i mu ama în abduc ie i extensie maximă, se ș ș ț ț ș ș ț ș
dezinfectează tegumentul, se aplică garoul la 7-8 cm deasupra locului punc iei, strângându-l astfel ț
încât sa se oprească circula ia venoasă fără a comprima artera, se recomandă pacientului să strângă ț
pumnul, venele devenind astfel turgescente;
– executie: asistenrul se spală pe mâini, îmbracă mănu ile sterile, fixează vena cu policele mâinii ș
stângi, fixează seringa cu grada iile în sus, acul ata at cu bizoul în sus, în mana dreaptă între police ț ș
i restul degetelor, apoi se pătrunde cu acul, traversând oblic tegumentul i peretele venos (unghi de ș ș

55
300), până când acul înaintează în gol, se controlează pătrunderea acului în venă, prin aspira ie cu ț
seringa, se indepartează staza venoasă prin desfacerea garoului.
Se continuă tehnica în functie de scopul punctiei: injectarea medicamentului sau administrarea
unei perfuzii.
Se aplică tampon îmbibat în solu ie dezinfectantă la locul de pătrundere a acului i se retrage ț ș
brusc acul la terminarea injectării medicamentului. Se comprimă locul 1-3 minute, pozi ia bra ului ț ț
fiind verticală.
În cazul în care administrăm solu ii perfuzabile mai avem nevoie de următoarele maretiale ț :
– solu ia perfuzabilă ț
– aparatul de perfuzat steril care se adaptează la ac ,
– leucoplast pentru fixare,
– stativ pentru sus inerea flacoanelor. ț
Pentru introducerea solu ției perfuzabile se atasează la acul fixat, tubul de la aparatul perfuzor,
se deschide prestubul, se fixează rata de flux (60 picături/ minut) sau după indica ia medicului. ț
Formula de calculare a ratei de flux este: total solutie x factor de picatura x 60 pic/min
nr de oră
Pentru o bună administare a medicamentelor, se vor respectă urmatoarele reguli:
– se respectă medica ia prescrisă i nu se înlocuiesc medicamentele cu altele asemănătoare, fără ț ș
aprobarea medicului;
– se verifică integritatea ambalajului medicamentului i data expirării, se respectă calea de ș
administrare
– se respectă orarul i ritmul de administrare prescris de medic; ș
– se respectă doza prescrisă;
– se administrează flaconul imediat după ce a fost deschis;
– se previn infec iile nozocomiale prin respectarea măsurilor de asepsie i igienă; ț ș
– se respectă precau iunile universale ț prin aplicarea măsurilor, în vederea prevenirii transmiterii HIV,
virusului hepatitei B i C i a altor agen i patogeni cu cale de transmitere sanguina în timpul actului ș ș ț
medical.
Pentru hidratarea organismului se folosesc solu ii perfuzabile ca: ț
– solu ie de glucoză: 5-10-20 %, tamponată cu insulină (1 U insulină la 2 g. de glucoză)ț
– solu ie izotonică de NaCl 9%; ț
– solu ii poliminerale: Ringer, care con ine NaCl, KCl, CaClț ț 2;

56
Administrând aceste solu ii, pe lângă hidratare se realizează par ial i o reechilibrare electrolitică i ț ț ș ș
nutritivă a organismului.
2.7. Recoltarea produselor biologice și patologice
Examenele de laborator reprezintă o importan ă deosebită deoarece completează ț
simptomatologia bolilor cu elemente obiective, confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, clarifică
diagnosticul fa ă de tablouri clinice similare, ajută la precizarea prognosticului, reflectă evolu ia ț ț
bolii i eficacitatea tratamentului, confirmă vindecarea i semnalează apari ia unor complica ii. ș ș ț ț
Examenele de laborator au rol si în profilaxie.
Pentru recoltarea produselor biologice i patologice asistentul trebuie să respecte următoarele reguli ș :
– orarul recoltării
– pregătirea psihică – informarea pacientului
– pregătirea fizică – regim alimentar, repaus la pat, a ezarea pacientului în pozi ie corespunzătoare ș ț
– pregătirea materialelor i a intrumentelor necesare recoltării ș
– efectuarea tehnicii propriu-zise cu professionalism
– completarea corectă a buletinului de analize
– etichetarea recipientelor cu produsele recoltate
– cantitatea de produse impuse analizelor cerute
– ambalarea produselor recoltate i transportul lor la laborator. ș
Recoltarea produselor de laborator, în cazul pacien ilor cu apendicită acută, sunt cele indicate ț
de medic si anume: hemogramă, teste de coagulare, glicemie, examen de urină, numărul
leucocitelor, în cazul femeilor tinere test de sarcină.
Inainte de recoltare, se va pregati psihic pacientul, se va comunica cu acesta, explicându-i
necesitatea efectuării analizelor de laborator, precum i tehnica prin care se efectueaza recoltarea ș
sângelui necesar pentru urmatoarele examene:
Determinarea leucocitelor: se face din sângele ob inut prin în eparea laterală a pulpei ț ț
degetului inelar de la mâna stângă, prima picătură se terge, se aspiră cu pipeta Potain 0,5 ml sânge ș
iar pană la diviziunea 11 solu ia Truck ț; sau prin punc ie venoasă se recoltează 2 ml sânge ț
adăugându-se 0,5 ml heparină.
Valori normale ale leucocitelor: 4200 – 8000/mm3;

57
În cazul pacien ilor cu apendicită acută ne intereseaza în special numarul leucocitelor în sânge ț
care, de obicei, este foarte crescut, ajungând la valori de 10000/mm3, iar în cazurile grave poate
atinge valori de 20000 – 30000/mm3.
Teste de coagulare: pentru determinarea timpului de sângerare (TS) si timpului de coagulare
(TC), se face prin în eparea pulpei degetului ț .
Valori normale: Ts= 1 – 4 min;
Tc= 5 – 10 min.
Determinarea hemogramei : se face prin determinare hematocritului prin punc ie venoasă ț
recoltând 1-2 ml sânge care se amestecă cu 2 picături de heparină.
Valori normale: bărba i 45% ț
femei 40 %
Determinarea hemoglobinei: se face prin punc ie venoasă recoltând 2 ml sânge pe o picătură ț
de heparină.
Valori normale: 11,2-13 mg.%
Determinarea glicemiei : se recoltează 5 ml sânge fară substan ă anticoagulantă. ț
Valori normale: 80-120 mg%
Examen sumar de urină se face recoltând urina în bazine curate din care se varsă imediat
borcanul coletelor de urină se efectuează :
– examen fizic: la care se determină volumul, aspectul, culoarea, mirosul, Ph-ul.
– examen biochimic: se determină albumina, glucoza, puroiul, bilirubina, urobilinogenul i acetona. ș
– examenul sedimentului urinar.
2.8. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse
de afecțiune
Pregatirea pacientului const ă în pregătirea fizică i psihică. Pregatirea psihică constă ș
în comunicarea cu pacientul, informarea, încurajarea iș asigurarea confortului în timpul efectuării
tehnicilor impuse de afec iune, iar cea fizică constă în ț asigurarea pozi iei corespunzatoare ț fiecărei
tehnici în parte.

58
Pentru pacientul cu apendicită acută, investiga iile care se fac sunt urmatoarele: ț
Radiografia abdominală simplă poate eviden ia un anumit nivel de aerocolie (distensia anselor ț
la nivelul flancului drept abdominal, în regiunea cecului).
Pregatirea pacientului pentru radiografie:
– Pregatire psihică: se va comunica cu pacientul, explicându-i condi iile în care se face examinarea ț
(camera de obscuritate). Pacientul va fi înso it la serviciul de radiologie i i se va explica cum ț ș
trebuie să se comporte în timpul expunerii la radia ii. ț
– Pregatire fizică: se dezbracă complet regiunea abdomenului, se îndepartează obiectele radio-opace,
pacientul este condus sub ecran i este ajutat să se a eze în pozi ie orizontală. ș ș ț
După efectuarea radiografiei pacientul va fi ajutat să se îmbrace i va fi condus la pat. ș
Examenul radiologic i data la care a fost efectuat se notează în foaia de observa ie. ș ț
Ecografia abdominală se efectuează în special pentru diagnosticul diferen ial al apendicitei ț
acute cu alte tipuri de afec iuni: ț
– în sfera genitală la femei: chist ovarian, sarcină extrauterină, fibrom uterin, anexită dreaptă;
– afec iuni ale tractului urinar: colică renală dreaptă, calcul uretral, cistită; ț
– alte afec iuni ale micului bazin sau intestinale ț : limfadenită mezenterică la copii, diverticul Meckel;
– eviden ierea de lichid (puroi), în cavitatea abdominală, pledează pentru apendicita acută perforată. ț
ECG i consultul cardiologic: sunt metode de investiga ie utile pentru depistarea unei boli de ș ț
inima.
Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafica a rezultantei fenomenelor bioelectrice din
cursul unui ciclu cardiac.
Pregatirea pacientului :
– Pregătirea psihică: se va comunica cu pacientul pentru a-i înlătura factorii emo ionali, apoi ț
pacientul va fi transportat în sala de inregistrare, de preferin ă cu căruciorul, cu 10-15 minute înainte ț
de inregistrare pentru aclimatizarea acestuia cu sala. Pacientul va fi culcat comod pe patul de
consulta ii i va fi rugat să- i relaxeze musculatura. Se montează, pe păr ile moi ale extremită ilor, ț ș ș ț ț
plăcile de metal ale electrozilor. Sub placa de metal a electrozilor se asează o pânză inmuiată în
solu ie de electrolit sau un gel special. Cei 10 electrozi (4 pentru membre i 6 precordiali) se fixează ț ș
astfel:
Pentru membre:
● roșu – mâna dreaptă;
● galben- mâna stângă ;

59
● verde – picior stâng;
● negru – picior drept.
Precordiali:
● V1 = spa iul 4 intercostal, pe marginea dreaptă a sternului; ț
● V2 = spa iul 4 intercostal, pe marginea stângă a sternului; ț
● V3 = între V2 i Vș4;
● V4 = spa iul 5 intercostal stâng pe linia medioclaviculară; ț
● V5 = la intersec ia de la orizontală dusă din V ț 4 i linia axilară anterioară stângăș
● V6 = la intersec ia dintre orizontală dusă din V ț 4 i linia axilară mijlocie stângă.ț
După terminarea înregistrarii se indepartează electrozii de pe pacient i se notează ș pe
electrocardiogramă numele, prenumele, vârsta, înăl imea, greutatea. Se mentionează medica ia ț ț
folosită, data i ora înregistrării, viteza de derulare, semnatura celui care a înregistrat. ț
2.9. Pregătirea preoperatorie și îngrijirile postoperatorii
Pregatirea preoperatorie se face în func ie de timpul avut la dispozi ie i de starea generală a ț ț ș
pacientului.
De obicei, pacientii interna i sunt agita i i speria i de teama interven iei chirurgicale, de ț ț ș ț ț
anestezie, de durere i chiar de moarte. Printr-un comportament i o atitudine adecvată fa ă de ș ș ț
pacient, se va înlătura starea de anxietate în care se găse te pacientul înainte de opera ie. Astfel ș ț se va
comunica cu pacientul pregătindu-l psihic i ajutându-l pe acesta să- i exprime gândurile i grijile; îi ș ț ș
va fi insuflată încredere în echipa operatorie, i se vor da explica ii despre ceea ce se va întâmpla în ț
timpul transportului, în sala de opera ie, în timpul anesteziei i se va asigura ca va fi permanent ț ș
înso it i ajutat.ț ș
Pacientului i se va cere consim ământul iar pentru minori, părin ii vor fi aceia care vor da ț ț
consim ământul în scris. Concomitent cu psihoterapia, se actionează i printr-o terapie ț ț
medicamentoasă.
Pregatirea pacientului pentru operatie :
În ziua precedentă: pacientul este în repaos, are un regim alimentar u ș u or digerabil, va ș
consuma lichide pentru men inerea tensiunii arteriale, pentru dezintoxicarea i mărirea diurezei. ț ș

60
În seara zilei precedente : se face clisma evacuatoare apoi baia generală, la du sau toaleta pe ș
regiuni a pacientului i se îmbracă cu haine curateș , se efectuează toaleta bucodentară, toaleta
nasului. Alimenta ia țva fi lejeră, formată din supă de legume, băuturi dulci sau alcaline.
În ziua interven iei chirurgicale țpacientul nu are voie să consume nimic per os; pacientul va fi
aten ionat pentru mic iune voluntară sau se va efectua sondaj vezical, se voe efectua examenele ț ț
paraclinice: hemoleucogramă, grup sanguin, Rh, coagulogramă, examen de urină, ecografie
abdominală, radiografie abdominală, electrocardiogramă i consult cardiologic; ș
se va îndepărta pilozitatea de la nivelul inciziei, se va degresa pielea cu eter, se va dezinfecta cu
alcool i se va acoperi câmpul operator, se vor îndepărta protezele dentare (daca este cazul) i se ș ș
păstrează în cană cu apă, se vor îndepărta bijuteriile, lacul de unghii i rujul de pe buze, în cazul ș
femeilor; părul lung va fi adunat sub bonetă; se pregătesc documentele : foaia de observa ie, analize, ț
radiografii care vor înso ii pacientul ț în sala de opera ie, se vor măsura i nota func iile vitale i ț ș ț ș
vegetative (respira ie, tensiune arterială, puls, temperatură, diureză, scaun); ț
Pacientul va fi insotit de asistentul medical în timpul transportului i va fi predat echipei ș
operatorii împreună cu toată documenta ia i alte observa ii culese de la pacient, survenite ulterior. ț ș ț
În func ie de starea pacientului, transportul se face cu brancard, pat rulant, cărucior sau dacă ț
pacientul se poate deplasa, va fi doar ajutat i sprijinit. ș
Chiar i în cazul urgen elor, indiferent de timpul avut la dispozi ie i de starea pacientului, se ș ț ț ș
efectuează examenele de laborator de urgen ă. ț
Ingrijirea postoperatorie începe din momentul terminării interven iei chirurgicale, deci ț
înainte ca el să fie transportat în salon. Din acest moment pacientul operat devine obiectul unei
aten ii constante, până la părăsirea spitalului.ț
Ingrijirea postoperatorie se acordă în func ie de natura interven iei, de complica iile care au ț ț ț
survenit intraoperator, de tipul anesteziei i de starea generală a pacientului. ș Dupa trezire, pacientul
va fi transportat la serviciul de terapie intensiva, sau în salon, cu targa sau patul rulant, care trebuie
sa fie pregatite cu cearsaf, aleză i patură. Pacientul va fi a ezat în pozitie de decubit dorsal cu capul ș ș
într-o parte. Se acoperă pentru a fi ferit de curen ii de aer rece. ț
Transportul se efectuează silen ios, cu blândete, fără mi cări bru te sau zdruncinături. În acest ț ș ș
timp se supraveghează: respira ia, pulsul, eventualele vomismente, apari ia cianozei. De asemenea ț ț
se supraveghează perfuzia.
Pacientul operat trebuie instalat intr-un salon curat, bine aerisit, lini tit cu o temperatură ș
cuprinsă între 18-20 Cș cu pat accesibil din toate păr ile prevăzut cu mu ama i aleză fără pernă. ț ș ș

61
În primele 24 de ore pacientul trebuie supravegheat permanent până la apari ia reflexelor (de ț
degluti ie, tuse, laringian si cornean), până la revenirea completă a stării de con tien ă, cât i în orele ț ș ț ș
care urmează. Se urmareste faciesul pacientului care poate oferi informa ii importante precum: ț
– apari ia palorii înso ită de transpira ii reci i răcirea extremită ilor, indică starea de soc; ț ț ț ș ț
– apari ia cianozei chiar redusă, indică insuficien a respiratorie sau circulatorie (se adiministrează ț ț
oxigen prin sondă endonazală).
Se supraveghează comportamentul deoarece pacientul operat poate să prezinte la trezire o stare
de agita ie, acesta poate să- i smulgă pansamentul, drenurile, perfuzia sau să se ridice din pat. În ț ț
cazul în care agita ia persistă, pacientul va fi imobilizat sau i se administrează sedative u oare, ț ș
indicate de medic.
Se urmaresc de asemenea func iile vitale: ț
– respira ia trebuie să fie ritmică, amplă, normală. Dacă apare jena respiratorie, ea poate trăda: ț
încarcare bron ică cu mucozităti, căderea limbii, inundarea cailor respiratorii cu vomismente; ș
– pulsul trebuie să fie regulat, pu in accelerat, rărindu-se în mod progresiv. Pulsul filiform este semn ț
de hemoragie sau altă stare critică;
– tensiunea arterială va fi controlată în mod ritmic, scăderea tensiunii arteriale concomitent cu
reducerea tensiunii diferen iale, înso ită de accelerarea pulsului indică stare de oc provocată de ț ț ș
hemoragie. În acest caz se anun ă de urgen ă medicul i se va pregăti pacientul pentru reinterven ie, ț ț ș ț
transfuzie i oxigenoterapie. ș
Pansamentul aplicat pe plaga operatorie trebuie sa fie uscat, să nu se îmbibe cu sânge sau serozită i. ț
Primele zile postoperatorii sunt cele mai dificile pentru pacient datorită faptului că îngrijirile
sunt numeroase. Pacientul va fi încurajat să se mi te in pat, să- i mi te picioarele, mâinile, să se ș ș ș
ridice în pozi ie semisezândă pentru a pregăti ridicatul din pat precoce, chiar în prima zi după ț
interven ia chirurgicală. Această manevră simplă este benefică datorită faptului că favorizează ț
amplitudinea respiratorie, ventila ia pulmonară, accelerează reluarea tranzitului intestinal i ț ș
influentează în mod pozitiv psihicul pacientului. Pacientul trebuie să- i reia mersul numai însotit i ș ș
sprijinit.
În prima zi după opera ie pacientul poate resim i durere care trebuie combătută deoarece ț ț
favorizează insomnia, împiedicând pacientul să se odihneasca. În acest scop se administrează la
indica ia medicului i după ce s-a stabilit cu exactitate caracterul durerii, antialgice. ț ș
Pentru prevenirea escarelor se efectuează frec ii u oare cu alcool la nivelul regiunii dorsale i a ț ș ș
călcâielor, se evită umezeala i se schimbă des pozi ia pacientului. ș ț

62
Se stimulează mic iunea: spontan sau se evacuează prin sondă vezicală. ț
Continuând îngrijirile postoperatorii, se vor supraveghezăfunc iile vitale i vegetative: ț ț
– temperatura se masoară diminea a i seara, în prima zi se poate produce o u oara hipertermie: ț ș ș
37,80 – 380 C (febră de resorb ie); ț
– pulsul i tensiunea arterială se urmaresc cu aten ie, deoarece ocul i hemoragia sunt complica iile ș ț ș ș ț
care pot surveni în primele 2 zile după interven ie; ț
– se urmare te diureza i se stabile te bilantul hidric; ș ș ș
– se reface patul de mai multe ori pe zi, schimbând lenjeria ori de câte ori este nevoie, prevenindu-se
astfel escarele i se înva ă pacientul să facă exerci ii respiratorii. Respira ia profundă favorizează ș ț ț ț
oxigenarea i ventila ia adecvată la pacien ii anxio i. ș ț ț ș
Pentru a combate meteorismul se introduce tubul de gaze lubrefiat, timp de o oră. Până la
reluarea tranzitului intestinal se practică clisme evacuatorii mici i repetate, se administrează ș
purgative u oare care favorizeaza reluarea func iilor intestinale. În acest moment se poate oferi ș ț
pacientului o dieta hidrica, cu ceai neîndulcit.
Dupa evacuarea spontană a gazelor, semn de reluare a tranzitului intestinal, pacientul va primi
ceai îndulcit, sucuri naturale, supă de legume strecurată, lapte.
În zilele următoare se va supraveghea în continuare respiratia, pulsul i temperatura ș
pacientului, care vor fi urmărite diminea a i seara. Se urmareste de asemenea tranzitul intestinal, ț ș
notându-se apari ia primului scaun (apare aproximativ în ziua a 4-a). ț Întarzierea apari iei primului ț
scaun poate fi datorată unei ocluzii intestinale.
După reluarea tranzitului intestinal i evacuarea gazelor, pacientul poate fi alimentat cu ș
piureuri, iaurt, începând din ziua a 3-a. După apari ia primului scaun, în alimenta ie se pot introduce ț ț
compoturi, carnea alba. Se vor evita apele carbogazoase care favorizează balonarea i crează ș
disconfort abdominal.
Dacă vindecarea plăgii evoluează în mod normal, scoaterea firelor se va face în ziua a 7-a de la
opera ie. Pacientul operat î i va face toaleta zilnică la baie, pe cât posibil singur. Pacientul continuă ț ș
să facă exerci ii respiratorii, iar mobilizarea acestuia se va efectua cu durată din ce în ce mai lungă. ț
Plaga va fi controlată zilnic la ora de vizită i de către medic, deoarece aceasta se poate infecta ș
din diferite motive intraoperatorii i postoperatorii. Infec ia plăgii este semnalată de o temperatură ș ț
ce depă e te 37 ș ș0 C, cu dureri locale i inro irea tegumentului din jurul plăgii. Prin respectarea ș ș
normelor de asepsie, antisepsie i sterilizare corectă instrumentarului se poate prevenii această ș
complica ie. ț

63
Plaga suturată, neinflamată, se tratează prin pansare sterilă astfel:
– se degresează cu eter sau benzină u oară tegumentul din jurul plăgii; ș
– se dezinfectează cu solu ii iodate apoi cu alcool, prin mi cări circulare din jurul plăgii spre exterior ț ș
pe o distan ă de 6-7 cm, folosind la fiecare tergere alt tampon; ț ș
– toaleta plăgii se face prin turnarea în jet cu apă sterilă, ser fiziologic, apă oxignată, rivanol,
betadine.
– se acoperă plaga cu comprese sterile care trebuie să depă ească ca i mărime marginea plăgii cu 2- ș ș
3 cm.
– fixarea pansamentului se face cu leocoplast sau operfix.
În cazurile grave sau complicate (peritonite), când pacientului i s-au pus tuburi de dren, pentru
drenarea cavită ii peritoneale, acestea vor fi scurtate i fixate cu ace de siguran ă atunci când ț ș ț
secre iile se reduc. ț
2.10. Educație pentru sănătate
Un rol important în îngrijirea pacientului cu apendicită acută îl are educa ia pentru sănatate. ț
Asistentul medical fiind tot timpul în contact cu pacinetul, este principalul factor în educa ia ț
sanitară a bolnavului. Astfel, asistentul medical îi va explica pacientului necesitatea respectării
indica iilor privind regimul alimentar (evitarea alimenta iei bogată în celuloză i mesele copioase) i ț ț ș ș
evitarea efortului fizic pe o perioadă de aproximativ o lună.
Pacientul trebuie informat în cazul în care nu respectă recomandările medicului de a nu
exercita efort fizic postoperator, poate apărea ca i complica ie, eventra ia postapendicectomie care ș ț ț
constă într-un defect parietal ce se rezolvă printr-o altă interven ie chirurgicală de refacere a ț
acestuia.
2.11. Externarea pacientului
Momentul plecării pacientului din spital este stabilit de medicul de salon.
La externarea pacientului se va a eza în ordine documenta ia pe care acesta o va pune la ș ț
dispozi ia medicului în vederea formulării epicrizei. Pe lângă aceasta asistentul medical are o serie ț
de sarcini i anume:ș

64
– va fixa cu bolnavul ora exactă a plecării, pentru ai asigura alimenta ia până în ultimul moment; ț
– va anun a familia pacientului cu 1-2 zile înainte, data externării acestuia; ț
– va aprofunda cu pacientul indica iile primite de la medic, cuprinse în biletul de externare i se va ț ș
verifica dacă acesta i-a însu it în mod corespunzator tehnicile necesare pentru continuarea ș ș
tratamentului la domiciliu;
– va da lămuriri i detalii atente asupra îngrijirilor speciale de igiena; ș
– va înso i pacientul până la magazia de efecte, unde îl va ajuta să- i primească hainele pe baza ț ș
bonului personal.
La plecare se va informa pacientul cand trebuie sa se prezinte la control.

65

66

67

68