APE SUBTERANE – CARACTERISTICI ȘI UTILIZĂRI [302282]

[anonimizat]. [anonimizat] o componentă majoră pentru mediul în care trăim.

[anonimizat], este zona în care m-am născut și locuiesc. [anonimizat], populația trebuie să fie informată cu privire la expunerea la riscul de îmbolnăvire în urma consumului de apă.

Obiectivul lucrării a [anonimizat], [anonimizat], pentru a vedea dacă rezultatele analizelor se încadrează în valorile admise prin lege. Atingerea obiectivului s-a efectuat prin măsurarea adâncimii nivelului hidrostatic în anumite puncte stabilite și efectuarea analizelor în punctele respective.

Analize s-[anonimizat].

Lucrarea de față este structurată în 5 capitole, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] L6. [anonimizat] a apei, [anonimizat]-al patrulea capitol prezintă partea practică a [anonimizat].

CAPITOLUL I
[anonimizat]

1.1 Apa – concepte generale

Apa reprezintă elementul în care a [anonimizat]. [anonimizat].

În natură apa se află sub următoarele forme: apă de suprafață (fluvii, râuri, lacuri, mări, oceane) și apă subterană care la rândul ei se împarte în două categorii: straturi acvifere și izvoare. Distribuția apei pe glob nu este uniformă (Fig.1.1).

Fig. 1.1 Distribuția apei pe glob în procente

(https://wearedropsmoldova.wordpress.com/rolul-apei-in-mediul-inconjurator/)

În natură apa se găsește în trei stări de agregare:

solidă care se găsește cu precădere în zonele muntoase sub formă de ghețari și zăpadă;

[anonimizat];

vapori care provine din transpirația plantelor și din evaporarea apei din mări și oceane.

Circuitul apei în natură este un fenomen prin care apa este transferată dintr-o [anonimizat], precipitații și scurgeri de suprafață (Fig.1.2).

Fig.1.2. Circuitul apei în natură

(https://www.golabz.eu/fr/node/6288)

[anonimizat], prin căldura soarelui o [anonimizat] până când întâlnesc condiții favorabile, se condensează și sub formă de picături (ploaie), fulgi (zăpadă) sau gheață (grindină, măzăriche), iar apoi cade pe suprafața pământului [1].

Institutul de Cadastru Geologic din Statele Unite (U.S. Geological Survey – USGS) a identificat 15 componente ale circuitului apei:

Apa înmagazinată în oceane;

Evaporare;

Apa din atmosferă;

Condensare;

Precipitații;

Apa înmagazinată în gheață și zăpadă;

Scurgerea de apă provenită din topirea zăpezii în râuri;

Scurgerea de suprafață;

Scurgerea apei prin albia râurilor;

Apa înmagazinată în râuri și lacuri (apa dulce);

Infiltrație;

Descărcare acvifer (scurgerea de apă subterană);

Izvoare;

Transpirație;

Apa înmagazinată în acvifer (acumularea de apa subterană) [2].

1.2 Apa subterană

Apa subterană reprezintă apa acumulată în spațiile dintre granule aflate în conexiune, sau pe sisteme de fisuri, din diferite formațiuni geologice. Aceasta formează acvifere, constituite din unul sau mai multe straturi geologice cu o porozitate și o permeabilitate suficientă care să permită fie o scurgere cantitativă a apelor subterane, fie captarea unor cantități semnificative de apă [3].

Apa subterană este caracterizată printr-o mineralizare mai ridicată în săruri minerale dizolvate, în general, fiind de peste 400 mg/l și formate din bicarbonați, cloruri, sulfați de sodiu, potasiu, magneziu și calciu. Duritatea totală este cuprinsă între 10-20 grade G, fiind formată din duritatea bicarbonatată. Concentrația ionilor de hidrogen (pH) se află în jurul valori neutre, fiind de obicei între 6-8.

Apele subterane se formează din precipitații, fiind principala sursă de formare a lor, care se infiltrează în pământ. Pe lângă apa din precipitații, apa din albia apelor stătătoare și curgătoare pătrunde prin straturile permeabile, fiind oprită de o rocă impermeabilă care joacă rolul unui canal, sistemul de canale putând fi uneori supraetajat. Frecvent, apa subterană se găsește la presiuni ridicate formându-se astfel fântânile arteziene.

Activitățile desfășurate de către om au influențe deosebit de mari asupra calității apelor subterane. Utilizările casnice influențează apa prin intermediul exfiltrărilor din gropile septice sau canalizări neetanșate unui sistem de canalizare. Utilizările industriale generează ajungerea în apa subterană a unor mari varietăți de săruri dizovate în apa uzată ce se infiltrează în sol din apele de suprafață uzate. Agricultura generează aport de săruri din apa de irigați, iar depozitele de deșeuri conținuturi de produși organici de descompunere precum și de diverse substanțe chimice.

După cum este un lucru bine cunoscut, apa în natură se poate clasifica în următoarele forme: apă subterană și apă de suprafață (râuri, fluvii, lacuri, mări, oceane).

1.2.1 Clasificarea apelor subterane

După caracteristicile structurale ale rocilor rezervor:

– apa de pori;

– apa de fisurație;

– apa de carst;

După condițiile de așezare:

– ape din zona de aerație (suspendate);

– ape freatice;

– ape captive;

După raportul rezervorului cu relieful și colectoarele superficiale:

– ape situate deasupra nivelului bazei de eroziune;

– ape situate sub nivelul bazei de eroziune [4].

1.2.2. Importanța apelor subterane

Apa subterană este o sursă foarte importantă de apă potabilă pentru oameni. Ea este utilizată în cea mai mare parte cu scopuri alimentare și agricole. Față de apele de suprafață prezintă o serie de avantaje și dezavantaje, după cum urmează:

Avantaje:

– suprafața lor de folosință pentru utilizarea de către om a apei subterane este mai mare, adică au o repartizare geografică mult mai întinsă (Fig.1.3) decât râurile spre exemplu, fiind protejate de poluare prin stratele care le acoperă;

– proprietățile lor fizice și chimice pe care le au sunt de o calitate mult mai bună;

– costurile sunt mai mici pentru a trata apele subterane în comparație cu cele de suprafață.

Dezavantaje:

– prezența secetei pe termen îndelungat precum și lipsa precipitațiilor;

– activitățile umane care influențează negativ cantitatea și calitatea apelor subterane;

– costuri ridicate la exploatarea apei datorită forări de puțuri pentru a putea extrage apa.

Fig.1.3. Forarea unui puț

(https://www.euforaje.ro)

1.3 Sisteme de captare a apei subterane

În golurile din scoarța terestră se găsește apa subterană care este într-o strânsă legătură cu aceste goluri. Pentru a putea capta apa subterană este nevoie de diverse tipuri de construcție în funcție de condițiile locale: captări din foraje, captări cu drenuri, captări din izvoare și puțuri. Pentru a se putea realiza aceste captări este nevoie de studii hidrogeologice, hidrochimice și topografice. În urma studiilor se poate descrie cu precizie caracteristicile stratului acvifer prin foraje care îl străbat.

Există două tipuri de captări după direcția dispozitivului de captare în captări verticale care sunt reprezentate de puțuri, forajele și captări orizontale care sunt drenurile, izvoarele sau galeriile. Captările depind și de debitul de apă ce trebuie captat și de adâncimea stratului acvifer. Captările verticale se aplică la o adâncime a stratului acvifer mai mare de 8 m, iar cele orizontale la o adâncime a stratului acvifer mai mic de 8 m.

Captările orizontale se compun din mai multe elemente precum bazin de colectare, puțuri ca se pot vizita și dispozitivul de colectare ( Fig.1.4). Galeriile pot să fie inteptoare dacă sunt perpendiculare pe direcția de curegere a apei subterane și se aplică la adâncimi nu foarte mari; radiale dacă converg din mai multe direcții spre camera colectoare fiind aplicabile la adâncimi ale stratului acvifer cu grosimi mai mari. Drenurile sunt tuburi din beton simplu monolit sau prefabricat, din beton armat monolit sau prefabricat, din materiale plastice, azbociment sau chiar din cărămidă.

Tuburile sunt prevăzute la partea superioară cu orificii de formă circulară având diametrul de 1 cm spre exteriorul drenului și 1.25 – 1.50 cm spre interiorul lui. Tuburile sunt montate la baza acviferului pentru a intercepta curentul subteran corect cu o pantă minimă de 0.001 către o cameră colectoare sau puț colector.

Fig.1.4 Secțiune printr-un dren

(http://www.arhiconoradea.ro)

Puțurile se diferențiază în funcție de modul de execuție astfel: puțuri forate, puțuri săpate și puțuri înfipte care la rândul lor sunt: puțuri abisiene sau puțuri Norton. Puțurile înfipte (Fig. 1.5) se realizează prin înfingerea unui tub de diametru între 0.02-0.06 m în interiorul stratului acvifer, fiind folosite la alimentări cu apă de nu foarte mare importanță.

Fig.1.5 Puț abisian

(http://www.arhiconoradea.ro)

Puțurile săpate (Fig.1.6) de obicei se execută în spații special amenajate pentru astfel de lucrări prin săparea în interiorul unui batardou sau în cheson deschis. Pereții se realizează din beton, beton armat, cărămidă sau zidărie de piatră. Puțurile sunt de formă circulară, iar diametru interior variază între 1.5 și 3 m, în funcție de textura solului.

Fig.1.6 Puț săpat

(http://www.arhiconoradea.ro)

Puțurile forate (Fig.1.7) se preteză pentru captarea apei de la adâncimi mai mari de 10 m. Sunt alcătuite din coloane tubulare cu diametrul între 0.1-1.5 m. Puțurile sunt prevăzute cu pompă, când nivelul hidrostatic este la mai mult de 8 m față de supafața solului sau se grupează câte 4 sau 5 puțuri la o conductă cu sifon ce duce apa la un puț colector sau la o conductă de aspirație ce duce apa într-un cazan de vacuum [5].

Fig.1.7 Puț forat

(http://www.arhiconoradea.ro)

1.4 Poluarea apelor de suprafață și subterane

Poluarea apei reprezintă orice formă de alterare: chimică, fizică, bacteriologică și biologică care depășește limita admisibilă și care se produce direct sau indirect de către activitățile umane, în urma cărora ea devine nefolosibilă. Poluarea apei poate să dăuneze sănătății umane precum și ecosistemelor acvatice, deteriorând condițiile de viață.

Sursele de poluare a apei pot să fie împărțite după mai multe criterii

După perioada de timp cât acționează agentul impurificator:

– permanentă sau sistematică;

– periodică;

– accidentală.

După concentrația și compoziția apei:

– impurificare-reducerea capacității de utilizare;

– murdărire-modificarea compoziției și a aspectului fizic;

– degradare-poluare gravă, ceea ce o face improprie folosirii;

– otrăvire- poluare gravă cu substanțe toxice.

După modul de producere a poluării:

– naturală;

-artificială. Poluarea artificială cuprinde poluarea urbană, industrială, agricolă, radioactivă și termică.

După natura substanțelor impurificatoare:

– poluare fizică (poluarea datorată apelor termice);

– poluarea chimică (poluarea cu reziduri petroliere, fenoli, detergenți, pesticide);

-poluarea biologică (poluarea cu bacterii patogene, drojdii patogene, viermi, protozoare, bacterii, fungi, etc.);

– poluarea radioactivă [5].

1.4.1. Apa de suprafață

Surse difuze de poluare a apei sunt reprezentate de emisiile evacuate într-un mod dispers, atunci când nu poate fi identificată o singură sursă de poluare, deversarea făcându-se pe mai multe căi. Se disting următoarele surse: agricultura, industria, traficul auto, populația din mediul rural.

Surse punctiforme de poluare a apei sunt sursele de la apele uzate orășenești (Fig.1.4), de la cele industriale, de drenaj și pluviale. Toate aceste surse sunt colectate printr-o rețea de canalizare și evacuate într-un emisar prin conducte. Una dintre cele mai reprezentative surse de poluare punctiformă este agricultura.

Fig.1.4 Ape orășenești

(http://www.aquamundus.ro/)

1.4.2. Apa subterană

Poluarea apelor subterane se realizează de cele mai mult ori prin cadrul apelor de suprafață poluate care pătrund prin straturi până la apele subterane. În acest context poluarea depinde de structura rocilor pe unde pătrunde apa de suprafață și de o serie de factori hidrodinamici. Poluarea apei subterane se produce într-un timp destul de îndelungat, deoarece viteza de deplasare este redusă, de ordinul a câțiva metri pe an, existând cazuri când viteza este de câțiva kilometri pe an.

Activitățile umane pot să afecteze apele subterane un timp îndelungat datorită circulaței lente a lor, ceea ce înseamnă că poluare apei subterane persistă astăzi si va persista și pe viitor. Apa de suprafață fiind în strânsă legătură cu apa subterană, înseamnă că dacă apa subterană este poluată, acestă poluare se va regăsi și în apa de suprafață.

Sunt o serie de factori care poluează apa subterană:

substanțele utilizate în agricultură, în special îngrășămintele chimice care aplicate pe sol duc la afectarea apelor subterane în timpul infiltrări apei provenită din irigații sau precipitații. Îngrășămintele conțin nitrați și nitriți care nu pot fi adsorbite de sol, rămânând în sol și mai apoi ajungând în plantele superioare. În România poluarea cu nitriți se întâmplă acolo unde solul este foarte permeabil, cu o textură grosieră și cu prezența nivelului hidrostatic la o adâncime mică.

foraje, lucrări miniere și impurități atunci când apa de suprafață percolează zonele miniere, devenind poluată cu diverse metale .

din cauza apelor uzate menajere, industriale, publice care pătrund în cadrul apei subterane din cauza unor defectări la canale, conducte, prin foraje absorbante.

ape meteorice care se încarcă cu substanțe poluante din atmosferă mai ales din sol datorită depozitelor de deșeuri industriale și menajere în aer liber, neconforme.

1.5. Legislația specifică

1.5.1. Legislația cadru

În România legislația privind protecția apelor existentă în momentul actual este în conformitate cu reglementările Uniunii Europene. Exista o lege cadru, Legea apelor nr. 107/1996, modificată și completată prin Legea 310/2004 și Legea 112/2006.

Legea apelor nr.107/1996 este foarte vastă, conținutul sintetic fiind prezentat în continuarea atât ca prevederi ale legii cât și norme în vigoare. Scopul prevederilor legii sunt următoarele:

conservarea, dezvoltarea și protecția resurselor de apă, precum și asigurarea unei curgeri libere a apelor;

protecția împotriva oricărei forme de poluare și de modificare a caracteristicilor resurselor de apă, a malurilor și albiilor sau cuvelor acestora, refacerea calității apelor de suprafață și subterane; conservarea și protejarea ecosistemelor acvatice;

satisfacerea cerințelor de apă ale agriculturii, industriei, producerii de energie, a transporturilor, turismului, agrementului și sporturilor nautice, ca și ale oricăror alte activități umane;

asigurarea alimentării cu apă potabilă a populației și a salubrității publice, valorificarea complexă a apelor ca resursă economică și repartiția rațională și echilibrată a acestei resurse, cu menținerea și cu ameliorarea calității și productivității naturale a apelor [6].

1.5.2.Legislația privind apa potabilă

Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile

Prezenta lege reglementează calitatea apei potabile, principalul său obiectiv fiind protecția sănătății oamenilor împotriva oricărui tip de contaminant a apei potabile. Prin apa potabilă se întelege apa care este destinată consumului uman, apa care se încadrează și îndeplinește indicatorii de potabilitate prevăzuți de legislația în vigoare.

Condițiile de calitate pentru apa potabilă trebuie să aibă următoarele caracteristici: organoleptice, radioactive, chimice, fizice, biologice și bacteriologice.

Valorile concentrațiilor maxim admise pentru parametrii de calitate a apei potabile sunt prevăzuți în tabelele de mai jos:

Tabelul 1.1 Parametrii microbiologici

Tabeul 1.2 Parametrii chimici

Tabelul 1.3 Parametrii indicatori

1.5.3.Legislația cu privire la sistemele de apă și canalizare

În România au fost adoptate o serie de legi și acte normative, care au dus țara noastră la alinierea cu legislația si standardele Uniunii Europene. Câteva dintre acte sunt:

H.G. nr. 100/2002, pentru aprobarea normelor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafață utilizate pentru potabilizare. Din cadrul H.G. fac parte normele următoare:

– NTPA-013/2002 – prin care sunt reglementate normele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafață utilizate pentru potabilizare;

– NTPA-014/2002 – prin care sunt reglementate metodele de măsurare și frecvența de prelevare și analiză a probelor din apele de suprafață destinate producerii de apă potabilă.

– H.G. nr. 188/2002, pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate. Din H.G. fac parte integrantă următoarele norme:

NTPA-011/2002 – prin care sunt reglementate condițiile privind colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate orășenești și condițiile pentru epurarea și evacuarea apelor uzate industriale;

NTPA-002/2002 – prin care sunt reglementate cerințele care trebuie satisfăcute de apele uzate evacuate în rețelele de canalizare ale localităților și direct în stațiile de epurare;

-NTPA-001/2002 – prin care sunt stabilite limitele de încărcare cu poluanți a apelor uzate industriale și orășenești la evacuarea în receptorii naturali [7].

1.5.4. Legislația privind poluarea cu nutrienți

H.G.nr.964/2000 privind aprobarea Planului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole.

Apele predispuse unei poluări cu nitrați sau care sunt deja poluate vor fi identificate utilizându-se următoarele criterii după cum urmează:

dacă apa dulce de suprafață, utilizată sau în perspectivă de a fi utilizată ca sursă de apă potabilă, conține sau este susceptibilă să conținã cantități (concentrații) ale azotului din nitrați mai mari decât cele prevăzute în standarde pentru categoria I de calitate;

dacă apele subterane conțin sau sunt susceptibile sã conținã cantități de nitrați în concentrații mai mari decât limita maximă admisibilă prin standarde;

dacă apa dulce din lacurile naturale, alte surse de apă dulce, ape marine sunt găsite eutrofe sau ar putea deveni eutrofe în viitorul apropiat.

Există o serie de obiective ale Planului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați, care sunt următoarele:

reducerea poluării apelor, cauzată de nitrații proveniți din surse agricole;

prevenirea poluării cu nitrați;

raționalizarea și optimizarea utilizării îngrășămintelor chimice și organice ce conțin compuși ai azotului.

CAPITOLUL II
AGRICULTURA – SURSĂ DE POLUARE A APELOR SUBTERANE

2.1 Generalități

Apele subterane sunt o sursă importantă a rezervei de apă de pe planeta noastră, fiind comparate cu un burete ce absoarbe substanțe toxice din diversele industrii existente (industria petrolieră, industria chimică, industria minieră, etc.).

Agricultura (Fig.2.1) este știința, arta sau practica care se ocupă cu procesul producerii de hrană vegetală și animală, fibre, respectiv diverse materiale utile prin cultivarea sistematică a anumitor plante și creșterea animalelor. Termenul de agricultură înseamnă cultivare, adică o prelucrare mecanică urmată de una chimică a solului pentru a fii potrivit în cultivarea plantelor [8].

Fig.2.1 Agricultura

( https://joblist.md/ru)

2.2 Cod al bunelor practici agricole

Agricultura reprezintă o sursă de poluare acceptată de către comunitatea umană împreună cu industria. O agricultură intens practicată și haotică duce la poluarea apei și a solului prin aplicarea de îngrășăminte în exces precum și prin utilizarea unei apei de irigat necorespunzătoare cantitativ și calitativ, în special pe terenurile arabile excesiv afânate prin diferite lucrări agricole. În vederea diminuării acestor efecte negative cauzate de aplicarea îngrășămintelor și apei de irigație necorespunzătoare s-au elaborat planuri și măsuri pentru prevenirea poluării care sunt implementate în multe activități, existând totodată si legi cu privire la aplicare acestora care sunt menționate atât în H.G. nr. 964/2002, privind aprobarea Planului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, cât și în codul de bune practici agricole.

Câteva măsuri pentru prevenirea și reducerea poluări cu nitrați:

Pentru a reduce riscul de poluare a apelor subterane, îngrășămintele organice de la animale și alte deșeuri organice trebuie aplicate la o distanță de 50 m de izvoare, fântâni sau foraje din care se alimentează cu apă potabilă sau pentru uzul fermelor de animale. În anumite situații această distanță trebuie să fie mai mare, în special dacă izvorul este pe pantă sau fântâna este puțin adâncă;

Terenurile pe care se aplică îngrășămintele organice trebuie alese cu grijă, astfel încât să nu se producă băltiri sau scurgeri în cursuri de apă. Riscul de producere a scurgerilor de suprafață pe un teren pe care s-a aplicat un îngrășământ organic variază cu tipul de îngrășământ, fiind mai mare sub formă lichidă în condiții similare;

Riscul de poluare cu nitrați a apelor subterane crește foarte mult în anumite situații de aplicare a îngrășămintelor, pe terenuri în pantă, inundate, înghețate sau acoperite cu zăpadă;

Îngrășămintele solide pot produce poluare numai în situația unor ploi abundente ce intervin imediat după aplicare. Îngrășămintele organice lichide, dacă nu sunt aplicate corect, pot produce poluare în mod direct. Orice ploaie intervenită curând după aplicarea lor va mări riscul de poluare;

Trebuie avute în vedere toate sursele de apă din vecinătatea terenului. Aceste recomandări sunt obligatorii și în cazul depozitării temporare a îngrășămintelor organice în câmp, care oricum trebuie sa fie foarte limitată în timp;

De asemenea se va evita administrarea gunoiului, ca și a oricărui tip de îngrășământ, pe timp de ploaie, ninsoare și soare putemic și pe terenurile cu exces de apă sau acoperite cu zăpadă.

În cazul apei de irigație măsurile de prevenire a poluării cu nitrați sunt:

– alegerea tehnicii de irigare (Fig.2.2) și a cantităților de apă aplicată în funcție de caracteristicile solului;

– aplicarea irigării cât mai uniform posibil pentru a evita formarea unor zone cu exces de apă, unde pot apărea scurgeri de suprafață;

– momentul irigării să fie astfel ales încât cultura să sufere de un ușor deficit hidric, pentru că într-o asemenea situație apa aplicată se consumă foarte intens;

– măsuri de stimulare a formării unui sistem radicular foarte bine dezvoltat, capabil să exploreze un volum mai mare de sol și să utilizeze mai intens apa și nutrienții;

– adaptarea unei metode de irigare mai potrivită cu solul și topografia terenului, cu cantitatea și calitatea apei disponibile, cu exigențele culturii și condițiile climatice din zonă;

– pe soluri cu permeabilitate mare este contraindicată irigarea prin curgere gravitațională, pe astfel de soluri se recomandă irigarea localizată cu picătura sau cu miniaspersoare.

Fig.2.2 Irigarea culturilor

(http://agrointel.ro)

2.3 Sisteme agricole

Agricultura se ocupă cu producerea de hrană vegetală și animală prin cultivarea plantelor și creșterea animalelor. Termenul de agricultură înseamnă cultivare, adică o prelucrare mecanică (Fig.2.3) și chimică a solului pentru ca acesta să fie pregătit în vederea producerii de alimente, de materii necesare în industrie și de materii necesare pentru obținerea de îmbrăcăminte.

Sistemul agricol reprezintă un ansamblu de sectoare, tehnologii, mașini și agregate tehnologice, în care solul este folosit ca principală resursă de producție pentru culturile agricole, pomicole, viticole, legumicole, floricole ca și pentru creșterea animalelor. În Europa, în domeniul agricol, în funcție de tehnologiile utilizate, de nivelul lor de intensificare, de cantitatea și calitatea biomasei, de raporturile cu mediul înconjurător, sunt practicare diferite sisteme de agricultură: convențională, biologică, organică, extensivă, de precizie și durabilă. [9]

Fig.2.3 Prelucrarea terenului agricol

( http://agrointel.ro)

Tipuri de sisteme agricole

1. Agricultura durabilă

Sistemele de agricultură durabilă sunt caracterizate printr-o activitate productivă multisecțională, producția vegetală fiind întotdeauna în relație directă cu cea animalieră. În sistemele de agricultură durabilă, pentru dezvoltarea unei activități productive intense, cu rezultate de producție competitive sunt necesare o serie de măsuri:

diversitate mare a culturilor vegetale dar în același timp soiuri și hibrizi cu un potențial genetic ridicat și adaptați condițiilor locale; culturile perene sunt folosite atât pentru necesitățile sectorului zootehnic, cât și pentru îmbunătățirea stării structurale a solului;

folosirea pe scară largă a mijloacelor profilactice și biologice de protecție, limitând cât mai mult utilizarea de substanțe chimice; de mare importanță îm combaterea buruienilor este și capacitatea plantelor cultivate de reducere a proliferării acestora precum și calitatea lucrărilor mecanice făcute în acest scop;

utilizarea de materiale organice reziduale provenite de regulă din sectorul zootehnic în combinație cu îngrășăminte minerale; se folosesc pentru conservarea stării de fertilitate a solului

exploatarea rațională și protecția pajiștilor și fânețelor naturale și a zonelor supuse eroziunii printr-un pășunat în sistem controlat, furajarea animalelor trebuie să fie în concordanță cu productivitatea rasei, iar manipularea și depozitarea reziduurilor zootehnice trebuie să respecte anumite reguli, în scopul minimizării poluării.

2. Agricultura biologică

Sistemele de agricultură biologică sunt o alternativă la practica obișnuită a agriculturii moderne, intensive, a cărui scop este de a respecta "legile vieții", rolul principal al agriculturii biologice constând în realizare de produse agroalimentare cu un conținut în substanțe cu rol biologic activ, astfel să nu afecteze sănătatea omului și a mediului, acest tip de agricultură bazându-se în principiu pe ridicarea conținutului din sol în materie organică datorită îngrășămintelor organice naturale [10].

Agricultura biologică are următoarele caracteristici:

este un tip de agricultură mediu intensivă și mai puțin agresivă cu factorii de mediu;

se află într-o relație armonizantă cu mediul, deoarece tratamentele aplicate pentru combaterea dăunătorilor sunt mai prietenoase fiind de natură biologice, fiind însă acceptate într-o cantitate mai redusă și îngrășămintele minelare și pesticidele;

acest tip de agricultură creează condițiile necesare construirii unei societăți dezvoltată durabil, mai ales în mediul rural.

3. Agricultura organică

Acest tip de agricultură funcționează prin utilizarea exclusivă a îngrășămintelor organice în doze ridicate, aplicate în funcție de specificul locului, având ca scop fertilizarea culturilor și refacerea pe termen lung a stării structurale a solului, stare care e degradată prin activitățile antropice intensive și necontrolate .

4. Agricultura extensivă

Agricultura extensivă este o agricultură de subzistență, cu o producție slab dezvoltată, care poate afecta într-o măsură anume mediul înconjurător, inclusiv calitatea biomasei prin dezechilibrele de nutrienți. Îngrășămintele minelare și alte substanțe agrochimice nu sunt aplicate în mod practic sau sunt aplicate doar în cantități foarte mici (excepție face sectorul legumicol).

5. Agricultura de precizie

Tipul acesta de agricultură este cel mai răspândit în țările dezvoltate din UE precum și în SUA fiind practicat pe suprafețe restrânse. Are cele mai moderne metode de control a stării de calitate a diferitelor resurse de mediu, aplicarea optimă a tuturor componentelor tehnologice astfel un control riguros posibililor factori care ar degrada medilul ambiental [11].

2.4 Îngrășăminte și biocide utilizate în agricultură

Îngrășămintele reprezintă un amestec de substanțe simple sau compuse de natură organică sau minerală, care se poate aplica sub formă solidă, semifluidă sau lichidă la suprafața sau în interiorul solului pentru a ajuta la mărirea fertilități și la creșterea producției vegetale. Din punct de vedere al originii, îngrășămintele se pot clasifica în îngrășăminte chimice cu azotat, potasiu, fosfat, etc, respectiv produse industriale anorganice care sunt mineralele, organice naturale care provin din sectorul zootehnic, organice vegetale provenite de la plante verzi: lupin, sulfina, latir și plante uscate precum și îngrășăminte bacterine cum sunt azobacterianul, nitragenul, fosfobacterianul, etc.

Pentru a se dezvolta și a crește într-un mod normal, plantele au nevoie de substanțele din aer: oxigen, hidrogen, carbon și apă, precum și de elemente minerale numite substanțe nutritive (Tabelul 2.1) pe care le procură în mod direct din sol, îngrășămintele fiind cele care înlocuiesc aceste substanțe nutritive.

Tabelul 2.1 Substanțele nutritive preluate de plante din sol

Lipsa într-o cantitate însemnată sau inzistența în sol a unor dintre aceste substanțe duce la o producție sărăcăcioasă. Câteva dintre substanțele cela mai utile plantelor sunt:

Azotul (N)- în solul arabil cantitatea de azot variază în medie la o adâncime de la 0 la 20 cm între 0,1 și 0,4 % (2,5-10 t/ha). Prezența azotului în sol se datorează activității biologice. În plantă conținutul de azot este cel mai ridicat în semințe și în fânul de plante leguminoase.

Azotul se găsește în mulți compuși fundamentali oricăror forme de viață mai precis în proteine, vitamine, hormoni, etc. Animalele adună moleculele complexe din intermediarii organici care se găsesc în hrană, pe când plantele sunt capabile în a folosi compușii anorganici în sol. Concentrația de compuși cu azot în sol este mică fiind necesară utilizarea azotului din atmosferă. Procesul prin care microorganismele transformă azotul atmosferic în compuși cu azot simpli pe care plantele îl folosesc se numește fixarea azotului, principalul produs al fixării fiind amoniacul, putând fii apoi transformat în alt compus cu azot [12]

Fosforul (P) – în solul arabil cantitatea de fosfor variază cu tipul de sol între 0,003% și 0,24%. Fosforul din stratul arabil este alcătuit în proporție de 50-70% din compuși minerali și 30-50% din compuși organici. În plantă fosforul variază în diferite organe între 0,2 % în tulpini și 0,8% – 0,15% în semințe (leguminoase, papaveracee).

Câteva dintre avantajele prezenței fosforului sunt:

-scurtează timpul de maturizare a plantei;

asigură structura rădăcinilor și creșterea plantei ;

preîntâmpină scuturarea boabelor;

asigură creșterea productivității;

contribuie la creșterea rezistenței plantei la boli și secetă. [13]

Potasiul (K) – în solul arabil conținutul de potasiu se găsește între 1,5% și 2,5%. În cea mai mare parte, potasiul se găsește în sol sub formă de silicați complecși sau minerale argiloase unde potasiul e strâns legat în rețeaua cristalină. În plantă conținutul de potasiu cel mai ridicat se găsește în organele tinere în frunze și apoi în fructe. El are un rol important în metabolismul plantei, pentru fotosinteză, osmoreglare, etc.

Avantajele utilizării potasiului sunt:

contribuie la creșterea rezistenței plantei;

îmbunătățește calitatea recoltei privitor la aroma, culoare și durata de păstrare a culturilor;

asigură creșterea calității producției;

reduce timpul de maturizare a plantei.

Îngrășăminte azotatice

Azotatul este îngrășământul (fertilizatorul) cu cea mai mare influență asupra creșterii producției prin efectul său asupra proteinelor și clorofilei din plantă. Când se stabilește cantitatea de îngrășământ ce urmează a fi administrată trebuie să se țină cont de necesitatea de azot a plantelor prin conținutul de humus și azot al pământului. Azotul are efect pozitiv asupra calității și cantității proteinelor din plantă. Plantele care asimilează bine aplicarea îngrășămintelor cu azot sunt: pepenii, porumbul, morcovul, dovleacul, ovăzul, tomatele, grâul, mărul.

În tabelul de mai jos (Tabelul 2.2) sunt prezentate câteva sortimente de îngrășăminte chimice cu azot.

Tabelul 2.2 Îngrășăminte chimice cu azot

Îngrășăminte fosfatice

Fosforul prezent în sol creează o accelerare a procesului de coacere a plantei ajutând la mărirea, îmbunătățirea și la o mai bună calitate a recoltei. Cantitatea de fosfor ce se găsește în sol este de ordin foarte mic, mai precis de ordinul sutimilor de procente și rareori de ordinul zecimilor de procente.

În agricultură se folosesc ca îngrășăminte săruri neutre, acide sau bazice ale acizilor fosforici, metafosforici și polifosforici. În ultimul timp, în cadrul sortimentului de îngrășăminte lichide se folosește direct acidul fosforic.

Îngrășăminte complexe (NPK)

NPK reprezintă un termen obișnuit pentru tipul de îngrășământ care conține principalele 3 elemente nutritive azot (N), fosfor (P) și potasiu (K). Aceste îngrășăminte pot să aibă mai multe formule chimice în funcție de raportul între cantitățile de substanțe existente. Există îngrășăminte complexe care conțin numai două dintre elementele nutritive, de tipul NP, PK, NK.

Îngrășămintele complexe NPK (Fig.2.4) asigură plantelor o nutriție echilibrată, conferindu-le rezistență împotriva bolilor și a dăunătorilor. Azotul (N) este elementul care asigură creșterea și dezvoltarea vegetativă a plantei, fosforul (P) este elementul cu funcție importantă în prima perioadă de dezvoltare a plantelor, precum și în perioada de coacere asigurând creșterea rezistenței plantelor și dezvoltarea rădăcinilor, iar potasiul (K) este responsabil de absorția substanțelor nutritive și a apei necesare dezvoltării plantelor.

Pentru a crește potențialul productiv al pământului este necesar a se lua măsuri în această privință, cea mai bună măsură fiind administarea de îngrășăminte. Aceasta constă în adăugarea de substanțe minerale în sol și sprijinirea acestora până la dezvoltarea plantelor, ceea ce conduce la creșterea productivității. Stabilirea tipului de îngrășământ pentru plantele ce urmeză a fi cultivate, administarea în timp și cantitatea optimă a îngrășământului ales asigură o creștere a productivității, creștere ce poate să ajungă pânâ la 50%, la unele plante și până la 80%. Îmbogățind substanțele hrănitoare ale pământului și totodată reducând caracteristicile fizice, biologice și chimice ale acestuia, îngrășămintele asigură plantelor un mediu și condiții de dezvoltare mai bune decât în absența îngrășămintelor.

Fig.2.4 Îngrășământ complex NPK

(http://www.azomures.com/prod_cat/ingrasaminte-complexe-npk/)

Utilizarea îngrășămintelor în agricultură

Îngrășămintele utilizate în agricultură trebuie să fie în acord cu exigențele și necesitățile impuse de protecția calității apei, fiind aplicate într-un regim controlat, astfel încât să se asigure utilizare optimă de către plantele cultivate a nutrienților deja existenți în sol și a celor care provin în urma utilizării îngrășămintelor. Este considerată ca o bună practică agricolă adaptarea fertilizării și a momentului efectuării acesteia la tipul culturii agricole și la însușiri solului.

Pe lângă utilizarea acestor îngrășăminte chimice se poate ține cont și de compost (Fig.2.5) care, se obține prin fermentarea diferitelor resturi organice (paie, resturi de buruieni, pene, resturi alimentare, celuloză, proteine, grăsimi) la care se adaugă substanțe minerale (cenușă, var).

Strânse în grămezi, în timpul compostării, se desfășoară două serii de procese biologice ( de descompunere și de sinteză), care se întrepătrund și se intercondiționeză. În timpul desfășurării acestor procese de descompunere și de sinteză, ca urmare a proceselor intense de respirație, a microorganismelor, se dezvoltă o temperatură care poate atinge 70 șC. Temperaturile ridicate, fiind caracteristice procesului de compostare, asigură sterilizarea materialelor de agenți patogeni pentru om, animale și plante, precum și distrugerea puterii de germinare a semințelor de buruieni, iar sfârșitul procesului de compostare este marcat de scăderea temperaturii în grămadă și de aspectul materialului obținut, în care nu se mai recunosc decât cu greu materialele inițiale și nici mirosurile dezagreabile de la început, în final, compostul mirosind a pământ reavăn. [14]

Beneficii ale utilizării compostului:

constituie o metodă eficientă de reciclare pentru reziduurile provenite din gospodărie;

înlocuirea unui produs voluminos, greu transportabil și pe o rază mică cu un produs concentrat, ușor transportabil la orice distanță;

obținerea unui produs valoros pentru agricultură;

existența unei piețe a compostului face din acesta un produs foarte atractiv, principalii cumpărători fiind în special legumicultorii.

Compostul se poate folosi la toate culturile agricole în cantități de 15-20 t/ha, iar spre deosebire de gunoi are o acțiune rapidă, efectul se face simțit numai pentru un an sau doi.

Fig.2.5 Compost din resturi vegetale

(https://gardenbio.ro)

2.5 Proiect național " Controlul integrat al poluării cu nutrienți" [15]

2.5.1 Obiectivele proiectului

Proiectul "Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți" (Fig.2.6) este continuarea la o scară mai răspândită a unui proiect pilot "Controlul Poluării Agricole", proiect finanțat de către Banca Mondială din fonduri ale Facilității Globale ale Mediului și Guvernul României.

Fig.2.6 Sigla proiectului

(http://www.inpcp.ro/)

România a hotărât alinierea întregului teritoriu al țării la prevederile Directivei Cadru privid Apele și a Directivei Nitrați, care au ridicat o serie de provocări Ministerului Apelor și Pădurilor, precum și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Țara noastră a primit împrumutul de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru a sprijini implementarea proiectului în zonele selectate ca vulnerabile sau potențial vulnerabil la poluarea cu nutrienți (ZVN).

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă acordarea de sprijin Guvernului României în vederea alinierii la cerințele Directivei Nitraților a UE prin respectarea următoarelor cerințe :

promovarea schimbărilor comportamentale la nivel regional;

reducerea deversărilor de nutrienți în corpurile de apă;

întărirea cadrului de reglementări și a capacității instituționale.

Obiectivul global de mediu este reducerea pe termen lung a deversărilor de nutrienți în apele ce se varsă în Dunăre, iar mai apoi în Marea Neagră.

2.5.2 Componentele proiectului

Proiectul este alcătuit din patru componente ce curpind:

Componenta nr.1

– Managementul gunoiului;

– Plantarea de perdele de protecție;

-Calitatea apei și sisteme de canalizare;

-Biogaz;

-Promovarea codului de bune practici agricole.

Componenta nr. 2

-Întărirea capacității legislative;

-Întărirea capacității de monitorizare;

-Întărirea capacității de implementare.

Componenta nr.3

– Pregătirea și lansarea proiectului;

-Campania la nivel național;

-Campania la nivel de bazin hidrografic;

-Campania la nivel regional.

Componenta nr.4

– Managementul proiectului

2.5.3 Zonele de implementare a proiectului

Proiectul derulează în urma unor investiții concentrate cu precădere în comune cu zone vulnerabile cu nitrați localizate în zece bazine hidrografice. Selecția s-a făcut în acele județe în care există cel mai mare număr de ZVN. Comunele unde s-a implementat proiectul au avut parte de o selecție care conținea criterii cum ar fi gradul și sursele poluării cu nutrienți, disponibilitatea și dorința participării, de către autoritățile comunei la finanțarea unei părți minime din costurile investiției, vecinătatea cu bazinele hidrografice importante, precum și compatibilitatea activităților care urmau a fi inițiate de către autoritățile comunei cu cele propuse de proiect, activități cu privire înspre managementul alimentării cu apă și cel al apelor uzate. Proiectul s-a implementat într-un număr de 69 de comune ZVN ( Fig.2.7), care vor beneficia de investițiile sprijinite de către proiect.

Fig2.7 Harta care cuprinde zonele incluse în proiect

(http://www.inpcp.ro/)

În 2016, România a primit un nou împrumut pentru a continua implementarea proiectului. Finanțarea Adițională (FA) a intrat în vigoare în aprilie 2017, urmărind același obiectiv, și anume îndeplinirea cerințelor Directivei Nitrați a UE la nivel național.

2.5.4 Rezultate ale proiectului

În urma desfășurării proiectului rezultatele nu au încetat să apară, în special în unele comune care au fost implementate în proiect și unde s-au pus în practică anumite obiective propuse de proiect, cum ar fii: instalații de producere a biogazului, sisteme de canalizare și plantarea de perdele forestiere de protecție și reabilitare a pășunilor.

Biogaz

Instalația de producere a biogazului este o instalație care arată eficiența utilizării dejecțiilor și gunoiului de grajd provenit de la diverse ferme zootehnice și gospodării individuale pentru producerea de fertilizant organic și energie electrică. O asemenea instalație se află în orașul Seini, județul Maramureș (Fig.2.8). Instalația din Seini are o capacitate de tratare și stabilizare de aproximativ 10.000 tone/an de gunoi de grajd și deșeuri organice, reducând astfel într-un mod semnificativ cantitățile de azot din terenurile agricole.

10 noiembrie 2016, la Seini a avut loc inaugurarea instalației pilot de producere a biogazului. Stația de biogaz de la Seini, care acum este funcțională. Orașul Seini din Maramureș este primul din țară care își produce energia electrică pentru iluminatul public în regie proprie. Instalația de biogaz preia dejecțiile animaliere și, printr-un proces de "fermentație anaerobă", într-un container ermetic, se transformă în biogaz, care apoi este transformat în energie electrică. De asemenea, în urma acestui proces mai rezultă două componente care vor fi valorificabile: energie termică și îngrășământ bio [16].

Fig.2.8 Instalație biogaz Seini

(https://ziarmm.ro/ )

Sisteme de canalizare

Proiecte pentru sistemele de canalizare au fost implementate în județul Satu Mare, mai precis în localitățile Petin, comuna Păulești; rețea de canalizare și stație de epurare pentru localitățile Cristești și Homița, comuna Cristești, județul Iași; localitățile Bicfalău și Lisnău comuna Ozun, județul Covasna și extindere canalizare menajeră, străzi secundare, satele Albeștii Pământeni (Fig.2.9) și Albeștii Ungureni (Fig.2.10), județul Argeș.

Fig.2.9 Canalizare Albeștii Pământeni Fig.2.10 Canalizare Albeștii Ungureni

(CIPN) (CIPN)

Plantarea de perdele forestiere de protecție și reabilitare a pășunilor

Proiectul susține împădurirea unor terenuri din diverse județe ale țări precum: Păulești – județul Satu Mare, Șoimi – județul Bihor, Bonțida – județul Cluj, Mihăiești – județul Vâlcea, Albeștii de Argeș – județul Argeș (Fig.2.11) și Prejer -județul Brașov (Fig.2.12). În localitățile menționate pe o suprafață de 44 de hectare s-au plantat salcâmi, tei, păducel, frasini.

Fig. 2.11 Plantații Albeștii de Argeș Fig.2.12 Plantații Prejer

(CIPN) (CIPN)

CAPITOLUL III
CADRUL NATURAL ȘI ANTROPIC AL LOCALITĂȚII NADIȘUL ROMÂNESC

3.1 Localizare și istoric

Localitatea Nadișul Românesc este situat (Fig.3.1) în imediata apropiere a orașului Cehu-Silvaniei, oraș de care aparține, pe lângă celelalte localități care aparțin de acesta: Motiș, Horoatu Cehului și Ulciug, la o distanță de 2 km. Localitatea Nadiș este situată în partea nord-estică a județului Sălaj, la o distanță de 32 km de municipiul Zalău, reședința județului. Se învecinează la nord cu orașul Cehu Silvaniei, la sud cu satul Deja, la vest cu satul Sălățig, iar la est cu satul Noțig. Împreună cu orașul aparținător se află situat în extremitatea sud-estică a Țării Codrului și a regiunii istorice Maramureș la o distanță de 60 km față de Baia Mare, reședința județului Maramureș.

Prima atestare documentară a localității este din anul 1387 sub denumirea de villa olachalis Nadasd. Alte atestări documentare sunt din anii 1474 Olachnadasd, 1604 Ola-Nadasd, 1733 Nadassul, 1762 Olah Nados, 1850 și până în prezent Nadiș. [17]

3.2 Cadrul natural

3.2.1. Geologie și morfologie

Localitatea Nadiș împreună cu orașul de care aparține se încadrează în partea de nord a Platformei Sălăjene, care datorată poziției ei aparține dealurilor pericarpatice vestice, la nivel de macrogeografic. Platforma Salajană este cea mai mică formă de relief cu altitudini de 60-100 de m dintre toate subunitățile Podișului Someșan. Teritoriul administrativ al localității la nivel de microgeografic este situat în bazinul superior al Văii Sălajului fiind caracterizat de o altitudine maximă de 365 m în Măgura Mori, de culmi domoale, ondulate ușor cu orientare vest-est, de pante de versanți cu delivație între 5 și 20 de grade și cu formațiuni geologice dominante precum argile și marne.

Fig.3.1 Hartă Nadiș

(https://www.google.com/maps/@47.3786,23.1791,13z?hl=ro-RO)

3.2.2 Pedologie

Datorită poziției condițiilor fizico-geografice, în repartiția tipurilor de sol se constată o slabă zonalitate verticală. Tot datorită condițiilor de solificare aproape uniforme, în județul Sălaj, implicit și în localitatea Nadiș se găsesc aproape exclusiv soluri silvestre din categoria soluri brune de pădure și soluri podolice argiloiluviale. Repartiția tipurilor de sol în cuprinsul județului relevă prezența solurilor intrazonale, împreună cu cel zonal, precum și o pondere diferită a suprafețelor ocupate de acestea. [18]

Localitatea Nadiș se află încadrată în regiunea pedogeografică C banato-crișană cu soluri predominante din clasa argiluviosoluri și cambisoluri.

3.2.3 Hidrologie

Localitate se află situată din punct de vedere hidrografic în bazinul hidrografic al râului Someș, respectiv bazinul hidrografic al văii Sălajului care este unul dintre afluenții de ordinul I al Someșului. Văile mai importante care confluează cu pârâul Sălaj sunt următoarele Fagului, Feredăului, Râurilor, iar Valea Horoatului confluează cu Someșul în localitatea Benesat.

De-a lungul localității se scurge Valea Râturilor din partea sud-estică spre cea nord-vestică formând uneori o imagine de o sălbăticie deosebită.

Localitatea Nadiș se află situată la o distantă de doar 3 km față de aria protejată Cursul Mijlociu al Someșului (Fig.3.2), arie de protecție specială avifaunistică, care se întinde în județele Sălaj și Maramureș, cu un perimetru total de 345.434 de km și o arie de 33208.374 hectare.

Aria protejată reprezintă o zonă naturală care asigură condiții de viață, de hrană și de cuibărit pentru o mare diversitate de păsări sedentare și migratoare. În cadrul sitului se află mai multe specii de păsări protejate sau care se află pe lista roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii.

Fig.3.2 Poziționare localității față de aria protejată

( )

3.2.4. Clima

Clima localității Nadiș este influențată de așezarea geografică încadrându-se în sectorul cu climă continentală moderată specifică regiuni de nord-vest a țări, fiind supusă unor circulații vestice, fapt ce determină în timpul iernii invazii de natură maritim-polară din nord-vest, iar vara aer cald din sud-vest.

Datorită așezării topografice, cu dealuri înalte în est și vest și cu axul văii orientat nord-sud se simte prezența unor curenți care se resimt în partea de sud a așezării vetrei.

Principalele caracteristici ale climatului care există în localitatea Nadiș sunt următoarele: precipitații medii în jur de 700-800 l/ m² pe an, temperatură medie anuală între – 8°C și 9°C , iar vânturi dominante din vest, nord-vest.

3.2.5. Floră și faună

Predominanța reliefului de dealuri cu altitudini coborâte față de sectorul muntos, determină o vegetație predominantă în județul Sălaj, cea de dealuri și podișuri.

Vegetația este eterogenă cu o mare varietate de formațiuni naturale a pădurilor de foioase, de la goruni la stejari (Fig.3.3), până la pajiști și uneori chiar păduri de conifere. Deoarece condițiile fizico-geografice favorizează cultivarea terenurilor și existența livezilor de pomi fructiferi precum și a viței de vie.

Fig.3.3 Pădure de foioase

(Album personal)

Pe teritoriul localității fauna este specifică celei de regiuni deluroase, întâlnindu-se specii precum: mistreț, vulpe, căprioare, arici, cârtiță, iepure, veveriță, șoarece de pădure și șoarece de câmp, dihor și lup. Din categoria speciilor de păsări sunt următoarele: uliu, buha, huhurez, ciocârlie, ciocănitoare,vrabie, cinteză, iar de-a lungul Văii Râturilor găsim mierla și cleanul. Păsări migratoare care se găsesc sunt barza, cucul, graurul și rândunica.

3.2.6. Patrimoniu natural și resurse naturale

Cursul de apă care străbate localitatea, adică Valea Râturilor este de o valoare neprețuită, după spusele localnicilor. Pe parcul său creează o porțiune mică de zonă semi sălbatică frumoasă. Trebuie păstrate toate elementele care compun cursul natural a acestei văi, deoarece distrugerea acestora în caz de precipitații abundente ar putea forma pericol de inundații. Pericolul de inundații poate fi redus dacă nu s-ar mai produce defrișări abundente și necontrolate și dacă cursul văi ar fi lăsat în mod natural.

Patrimoniul natural local este relativ bogat, punându-se preț pe pădurea care aparține localității situată în partea estică. În imediata apropiere a localității se află aria protejată de interes național Lunca cu lalea pestriță din Valea Sălajului. Aria are o suprafață de 10 ha fiind declarată arie protejată prin Legea nr.5 din 6 martie 2000, având rol de protecție pentru o populație cu un număr semnificativ a speciei mediteraneene de lalea pestriță (Fig.3.4)

Fig.3.4 Laleaua pestriță

(http://www.cunoastelumea.ro)

3.3. Cadrul antropic

3.3.1. Generalități

Cadrul antropic al localității Nadiș (Fig.3.5) este reprezentat de un număr de gospodării locuite care conțin un număr de 525 de persoane majoritatea de naționalitate română, doar 5 persoane fiind de naționalitate maghiară. Marea majoritate a populației este trecută de vârsta de 40 de ani, cei tineri fiind răspândiți în orașele mari din județ: Zalău, Cehu Silvaniei, Jibou sau chiar Șimleul Silvaniei, precum și în orașele mari din alte județe ca: Baia Mare și Cluj Napoca.

Cea mai mare parte a populației au ca principală ocupație agricultura, reprezentând la nivel național una dintre principalele activități ce se desfășoară în mediul rural.

Fig.3.5 Vedere generală asupra localități

(Album personal)

3.3.2. Ocupații tradiționale

a) Cultivarea terenurilor

Suprafața localității Nadiș este de 920 ha din care 85-86% se folosește la culturile agricole. Terenul este însămânțat cu porumb (Fig.3.6), grâu, ovăz, orz, orzoaică, cartofi și floarea soarelui. Lucrarea terenului se face mecanizat în cea mai mare parte, cu ajutorul utilajelor agricole, excepție fiind zonele unde accesul utilajelor nu este permis, astfel lucrarea terenului se face cu ajutorul cabalinelor. Există o plantație de lavandă prosperă (Fig.3.7) de aproximativ 50 de ari, care ulterior este procesată producându-se săculeți aromatici, aranjamente florale și multe altele.

Fig.3.6 Cultură de porumb

(Album personal)

Fig.3.7 Cultură de lavandă

(Album personal)

b) Creșterea animalelor

Majoritatea gospodăriilor se ocupă cu creșterea animalelor cum ar fii: bovine, cabaline, suine, păsări, ovine.

c) Exploatarea lemnului

Exploatarea lemnului reprezintă o ocupație pentru localnici, ea făcându-se rațional sub atenta supraveghere a ocolului silvic. Lemnul este folosit în principal ca sursă de foc, fiind utilizat uneori și în construcții.

d) Pomicultura

Această ocupație se referă în principal la culesul fructelor din livezi (Fig.3.8) precum: mere, pere, prune, care sunt strânse, măcinate și apoi lăsate la fermentat în vederea obținerii de băuturi spirtoase.

Fig.3.8 Livada de meri

(Album personal)

3.3.3. Aspecte socio-culturale

În ceea ce privește aspectele socio-culturale sunt reprezentate de o serie de activități pe care localnicii le desfășoară:

Școala cu clasele I-IV și grădinița acolo unde se desfășoara activități educative pentru copii;

Biserica ortodoxă cea nouă "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" (Fig.3.9) construită între 1958-1960 – marea majoritate a localnicilor sunt ortodocși într-un număr de 515, existând și alte religii precum martori lui Iehova 4, penticostali 3 și alte religii;

Biserica cea veche din lemn cu hramul "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" (Fig.3.10) care a fost ctitorită în anul 1732 și care este declarată monument istoric;

Fig.3.9 Biserica nouă Fig.3.10 Biserica din lemn

(Album personal) (Album personal)

Căminul cultural acolo unde se desfășoară întruniri ale localnicilor pentru dezbaterea diferitelor probleme de interes pentru localitate și alte evenimente culturale.

CAPITOLUL IV
CALITATEA APEI SUBTERANE

Actual și în mediul rural se pune din ce în ce mai mult accent pe calitatea apei care este consumată de oamenii dintr-o localitate. Accentul cade în principal pe evaluarea și reducerea poluării solurilor, mai precis a terenurilor agricole cu diverse îngrășăminte chimice care se aplică înaintea cultivări solului cât și în timpul cultivări. Datorită precipitațiilor ce cad și care se infiltrează în subteran după ce au percolat suprafața solului poluată cu îngrășăminte, se poate ajunge la poluarea pânzei freatice.

În acest capitol voi prezenta prelevarea probelor de apă, în urma cercetării desfășurată pe teren în zona localității Nadiș, cu scopul de a realiza analiza calității apei subterane, analiza ce constă în localizarea și determinarea adâncimii nivelului hidrostatic, prelevarea de probe de apă care au fost analizate ulterior, determinări organoleptice și fizico-chimice pentru stabilirea calității acviferului subteran precum și determinări efectuate pe teren, cu privire la conținutul de nitrați și nitriți prezenți în apă. Analizele fizico-chimice au fost munca mea proprie, acestea fiind efectuate în cadrul Facultăți de Inginerie, Centrul Universitar Nord Baia Mare, în sala L6. Activitățile menționate s-au desfășurat la un număr total de 18 fântâni (Fig.4.1), unde numărul fântâni notat pe hartă reprezintă numărul casei.

Operațiunile efectuate de mine au fost clasificate în 3 categorii:

A.Operațiuni efectuate pe teren, cum sunt:

localizare și determinarea adâncimii nivelului hidrostatic;

determinarea concentrației de nitrați și nitriți;

determinări organoleptice pentru un număr de 6 fântâni;

recoltarea probelor de apă din 6 fântâni.

B.Operațiuni efectuate în laborator, ca:

determinări fizico-chimice precum: pH, conductivitatea, duritatea, turbiditate, temperatură, salinitatea, TDS, rezistivitatea.

C.Operațiuni de prelevare prelucrare și interpretare precum:

realizarea de hărți reprezentative pentru conținutul de nitrați si nitriți;

realizarea de grafice în urma analizelor fizico-chimice efectuate;

găsirea de soluții potrivite acolo unde este cazul pentru depășirile de nitrați și nitriți determinate.

Fig.4.1 Localizarea fântânilor

(Google Earth)

4.1. Localizare GPS (Global Positioning System)

Etapa de localizarea a fântânilor a constat în localizarea prin satelit a fiecărei fântâni din localitatea Nadiș cu ajutorul unui Gps, marca Garmin Montana cu hartă topografică (Fig.4.2), notându-se coordonatele geografice latitudinale, longitudinale și altitudinea în ETRS89, iar adâncimea nivelului hidrostatic am determinat-o cu ajutorul unui Distometru Laica (Fig.4.3).

Cu ajutorul coordonatelor determinate de către mine (Fig.4.4) am realizat un tabel (Tabelul 4.1) unde am prezentat măsuratorile realizate în sistemul de coordonate ETRS89 și transformarea lor în sistemul de coordonate STEREO 70, sistem care se folosește la noi în țară pentru lucrări topo-geodezice. Transformările efectuate au fost făcute cu programul de transformare a coordonatelor TransDatRO 4.04 (Fig.4.5).

Fig.4.2 GPS Fig.4.3 Distometrul Laica

(Album personal) (Album personal)

Fig.4.4 Determinarea coordonatelor

( Album personal)

Tabelul 4.1 Coordonatele transformate

Fig.4.5 Exemplu de transformare a coordonatelor

(TransDatRO 4.04)

4.2. Recoltarea probelor de apă

Recoltarea probelor de apă este o etapă deosebit de importantă în desfășurarea analizelor fizico-chimice ale apei, deoarece probele de apă recoltate trebuie să fie reprezentative, să nu introducă modificări în compoziția și calitățile apei datorită unei tehnici defectuoase de recoltare, sau a unor condiții necorespunzătoare în care se face recoltarea probelor de apă. [19]

Tehnica recoltării probelor de apă: înaintea recoltării probei de apă, flaconul în care urmează să se facă recoltarea se va clăti de 2-3 ori cu apa ce urmează să fie recoltată, apoi se va umple cu apa de analizat până la refuz, iar dopul se va fixa astfel încât să nu rămână bule de aer în interiorul vasului. Recoltarea probelor din fântâni cu găleata, se face introducându-se găleata la 10-30 cm sub oglinda apei și apoi se toarnă apa în flaconul de recoltare. Cantitatea de apă recoltată depinde de analizele care trebuie efectuate, acesta variind între 500 ml și 20 l [20].

Pentru a putea realiza analizele propuse am recoltat probele de apă în flacoane de 500 ml (Fig.4.6).

Fig.4.6. Probele de apă recoltate

(Album personal)

4.3. Determinarea concentrației de nitrați și nitriți

Concentrațiile de nitrați și nitriți s-au determinat pe baza unor testere marca Quantofix, care în funcție de colorație indică concentrația acestora. Parametrul NO3 are intervalul de valori cuprins între 10-500 mg/l, limita maximă fiind de 50 mg/l, iar parametrul NO2 are intervalul de valori între 0,1- 113 mg/l, limita maximă fiind de 0,5 mg/l.

Am folosit la fiecare fântână câte un tester, după ce am prelevat câte o probă de apă într-un pahar de unică folosință. Am introdus testerul în interiorul paharului timp de aproximativ 7 secunde, iar la 60 de secunde după extragerea din pahar am realizat citirea concentrației, prin compararea vizuală cu scala de culori marcată pe cutia testerului (Fig.4.7).

Fig.4.7 Citirea concentrațiilor cu ajutorul testerului

(Album personal)

4.4. Analize organoleptice și fizico-chimice efectuate

Probele de apă recoltate au fost numerotate ulterior după numărul de casă de unde au fost prelevate (Tabelul 4.2), pentru o mai bună ușurință în identificarea locului de prelevare pe hartă.

Tabelul 4.2 Numerotarea probelor după numărul casei

4.5.1. Analize organoleptice ale apei

Determinarea gustului apei

Gustul apei este dat de conținutul apei în substanțe chimice, de gazele dizolvate precum și de sărurile minerale. Carența sau excesul oricărora dintre acestea conferă apei un gust neplăcut.

Apa potabilă nu trebuie să fie lipsită în totalitate de gust. Existența unor substanțe minerale și organice conferă apei un gust particular. Prezența fierului imprimă apei un gust metalic, prezența magneziului imprimă apei un gust amar, calciul imprimă un gust sălciu, iar clorurile un gust sărat.

Pentru o evaluarea corectă a gustului apei, determinarea se face la punctul de recoltare a apei, atunci când nu există pericol de îmbolnăvire a persoanei care execută determinarea prin intoxicație sau contaminare microbiologică (Tabelul 4.3).

Mod de lucru:

se va clăti gura cu apă lipsită de gust și miros;

se ia în gură o cantitate mică din apa de analizat și se trece dintr-o parte în alta, apoi se aruncă;

se mai ia încă o dată o porțiune mică din apă și se ține, în partea interioară a gurii, în contact cu papilele gustative ale limbii, fără a se agita, timp de 5 – 10 secunde, se înghite apoi ușor, va rămâne un gust după deglutiție;

se va nota gustul apei prin compararea acestuia cu un gust cunoscut (sărat, amar, dulce, acru).

Tabelul 4.3 Gustul apei

Determinarea mirosului apei

Mirosul apei este în strânsă legătură cu prezența în exces a unor substanțe naturale sau provenite din impurificarea apei. Apa potabilă nu trebuie să aibă miros caracteristic. Unele substanțe mai ales cele utilizate în agricultură-insecticide, pesticide, substanțe din diverși detergenți oferă apei un miros caracterisitic (Tabelul 4.4).

Mod de lucru:

într-un cilindru de 250 ml se introduc aproximativ 150 ml apă de analizat;

se acoperă cu o podul palmei și după câteva mișcări de rotație a cilindrului se ridică palma și se aspiră aerul din cilindru;

se notează mirosul, comparându-l cu mirosuri cunoscute ca cel de lemn umed, mucegai, miros de iarbă, amoniac,miros de baltă, nedefinit.

Tabelul 4.4 Mirosul apei

4.5.2. Analize fizico-chimice ale apei

Determinarea analizelor (Fig.4.8) s-a efectuat cu ajutorul aparaturii din sala L6:

Ph-ul a fost determinat cu ajutorul pH-metrului mobil ExStil, pH/conductivity HDS Meter

Salnitatea, conductivitatea, temperatura , rezistivitatea și TDS cu aparatul de laborator – Bench Meter de la Hanna Instruments HI-5522-02

Turbiditatea cu Turbidity Meter, Portablele Microprocesor de la Hanna Instruments, HI93703

Duritatea cu striperele pentru duritate Water Hardness Indicator Strips

Fig 4.8Determinarea analizelor fizico-chimice

(Album personal)

În urma analizelor efectuate am realizat un număr de 4 grafice (Fig.4.9, Fig.4.10, Fig.4.11, Fig.4.12) pentru acei indicatori de potabilitate a apei a căror limite admise se găsesc în legea 458/2002 privind calitatea apei potabile, restul de indicatori trecându-i într-un tabel (Tabelul 4.5)

Fig.4.9 Rezultate determinări pH apă

pH-ul apei reprezintă logaritmul cu sens schimbat al concentrației ionilor de hidrogen din apă, indicând caracterul acid sau bazic al apei.

În figura 4.8 se observă determinările de pH realizate pentru celor 6 probe care se încadrează în jurul valorii de 7, mai precis valoarea 7 la probele P25 și P149, valorea de 7,1 la proba P154, valoarea 7,2 la P59 și P149, iar valoarea 7,3 la proba P220. Așadar valorile obținute se încadrează în limitele admise de legea 458/2002.

Fig.4.10 Rezultate determinări conductivitate apă

Conductivitatea apei reprezintă totalitatea sărurilor dizolvate în apă.

În figura 4.10 se observă rezultatele conductivității probelor recoltate. Cea mai mică conductivitate este a avut-o punctul P25, iar cea mai mare punctul P154, celelalte 4 puncte având valori cuprinse între P25 și P154. Oricum cele 6 determinări efectuate se încadrează în valoarea maximă admisă conform legii 458/2002.

Fig.4.11 Rezultate determinări duritate apă

Duritatea apei reprezintă proprietatea acesteia imprimată de conținutul de săruri solubile de calciu și magneziu.

În figura 4.11 se observă valorile obținute în determinarea durității totale din probele prelevate. Cea mai mică duritate cu valorea de 30 grd germane s-a înregistrat la proba P59, urmată apoi de probele P149, P25, P220, P132 și P154 cu valoarea de 48 grd. germane. Cele 6 probe analizate se încadrează în limita admisă a legii 458/2002.

Fig.4.12 Rezultate determinări turbiditate

În figura 4.12 sunt rezultatele determinărilor analizei de turbiditate. La proba P220 a fost înregistrată cea mai mică de 1.06 NTU, iar la proba P132 cea mai mare valoare de 3.37 NTU. Valorile obținute, după cum se observă din grafic, se încadrează în limitele admise de legea 458/2002.

Tabelul 4.5 Analize efectuate

?????

4.5. Prelucrare și interpretare

Prelucrarea și interpretarea datelor s-a realizat cu ajutorul programului Rhinoceros 3D care este o aplicație software ce permite utilizatorilor să modeleze și să vizualizeze scheme spațiale 3D.

Rhinoceros este un program ușor de instalat, care consumă resurse de sistem funcție de complexitatea modelului și nu ocupă mult spațiu pe hard disk. Programul are o interfață simplă și intuitivă de pe care orice persoană poate să îl folosească cu ușurință.

Rhinoceros este folosit în diferite domenii de activitate, unde desenul tehnic este o necesitate ca o alternativă pentru AutoCAD. Folosind acest program se pot proiecta diferite tipuri de obiecte geometrice, clădiri, vehicule sau nave. Prezintă o serie de caracterisitici principale precum: modelare în trei dimensiuni, modelare în două dimensiuni, modelare de forme geometrice, modelare de automobile, bibliotecă cu foarte multe modele.

Prelucrare

Prelucrarea datelor obținute prin măsurători și analize efectuate în teren s-a realizat pentru un număr de fântâni considerate reprezentative pentru localitatea Nadiș. Aproape toate fântânile sunt folosite pentru consumul de apă, pentru creșterea animalelor și în agricultură. Odată datele obținute din teren au fost prelucrate în programul Rhinoceros 3D.

Interpretare

Interpretarea s-a efectuat după ce hărțile au fost realizate, în urma prelucrării măsurătorilor și valorilor concentraților.

Harta (Fig.4.13) s-a efectuat pentru interpretarea concentrației de nitriți și nitrați. S-au înregistrat concentrați numai pentru nitriți, nitrați fiind absenți în toate cele 18 fântâni unde s-au efectuat analizele. Concentrația de nitriți cea mai mică a fost de 0 mg/l, iar cea mai mare de 250 mh/l la punctul P154.

Pentru realizarea hărților s-au respectat o serie de pași:

Valorile maxime admise pentru concentrația de nitrați și nitriți conform legii 458/2002 privind calitatea apei potabile sunt prezentate în tabelul de mai jos (Tabelul 4.6):

Tabelul 4.6 Concentrații maxime admise pentru nitrați și nitriți

Harta în care se poate observa variația turbidității apei în localitatea Nadiș (Fig.4.14) s-a efectuat tot în Rhinoceros urmând aceiași pași de execuție precum la harta cu nitriți.

Fig.4.14 Variația turbidității apei

4.6. Soluții

După prelevarea și interpretarea datelor realizate anterior atenția ni s-a îndreptat asupra depășirilor de nitrați și nitriți acolo unde s-au depășit valorile maxime admise prin lege. Așadar, am revenit pe teren cu scopul de a identifica posibilele cauze care au condus la apariția depășirilor, urmând ca ulterior să propunem unele soluții pentru diminuarea sau chiar rezolvarea problemelor.

În punctul P154 se găsește concentrația cea mai ridicată în nitrați si anume 250 mg/l. Cauzele acestei depășiri este amplasarea unor grajduri de bovine și suine în amonte de construcția fântâni (Fig.4.15) ceea ce indică faptul ca dejecțiile rezultate de la suine și bovine sunt amplasate pe sol. Apa de suprafață în urma căderii pe sol a percolat stratul de dejecții, iar prin infiltrare a contaminat pânza freactică care alimentează fântâna. Distanța dintre locul de construcție a fântâni și amplasamentul grajdurilor este de 21 m, măsurătoarea efectuându-se cu ajutorul Distometrului Laica ( vezi Fig.4.3).

Fig.4.15 Grajd de bovine și suine

(Album personal)

În jurul punctelor P129, P149 și P220 unde sunt depășiri a valorii maxime admise de 50mg/l există în amonte de fântâni terenuri agricole unde cu siguranță se folosesc îngrășăminte agricole. În urma precipitațiilor datorită levigării apei încărcate cu îngrășăminte, aceste chimicale intră în pânza freatică ajungând apoi în fântâni.

În punctul P26 valoarea de nitrați depăsește din nou valoarea maximă admisă de 50 mg/l. Cauza acestei depășiri este apa menajeră evacuată din locuința învecinată la o distanță de aproximativ 10 m direct pe sol față de fântâna din discuție.

În rezolvarea problemele de mai sus propunem câteva soluții de diminuare sau chiar de rezolvare a acestora.

Realizarea de platforme conforme, adică impermeabile pentru dejecțiile animaliere, în special pentru cele lichide și depozitarea lor în locuri de unde să nu poată fii preluate de apa de suprafață (Fig.4.16).

Terenurile utilizate în agricultură să fie amplasate în aval de fântâni și la cel puțin 50 m, iar în jurul fântânii să se realizeze o zonă de protecție de 1,5 m amenajată în pantă, cimentată și îngrădită contra accesului animalelor.

Construcția unui sistem de canalizare pentru apele menajere evitând astfel poluarea mediului înconjurător.

Fig.4.16 Sistem pentru eliminarea dejecțiilor lichide 1 – canal pentru scurgerea dejecțiilor lichide, 2 -fosă pentru stocarea intermediară a dejețiilor, 3 – pompă, 4 – tuburi, 5 – rezervor pentru stocarea dejecțiilor, 6 – ventilație

(Cod de bune practici agricole)

4.7. Sisteme moderne de inventariere și stocare a datelor

În urma realizări prelucrări datelor obținute acestea trebuie introduse într-o bază de date privind calitatea apei din bazinul Someșului și apoi a fluviului Dunărea, pentru a putea fi folosite pe viitor și de alți utilizatori interesați în acest domeniu. După cum se poate vedea în momentul actual nu există informațiile legate de râurile care străbat țara noastră în baza de date a software-ului DanubGIS (Fig.4.17) .Pe viitor cu ajutorul contribuției oameniilor specialiști din domeniu, câmpurile din software ar putea fi populate cu ușurință.

Baza de date privind calitatea apei din bazinul hidrografic al Dunării este o bază de date administrată de către ICPDR (International Commission for the Protection of the Danube River) care conține următoarele seturi de date:

Fig.4.17 Parametrii râurilor din România

(https://www.icpdr.org/wq-db/wq/search)

Rețeaua de monitorizare tranațională (TNMN) care are principalul obiectiv de a oferi o imagine generală structurată și echilibrată a poluării și a tendințelor pe termen lung în ceea ce privește calitatea apei și încărcăturile de poluare în râurile principale din bazinul fluviului Dunărea.

Rețeaua de monitorizare transnațională se bazeză pe rețele naționale de monitorizare a apei de suprafață și cuprinde 79 de locații de monitorizare cu până la trei puncte de prelevare de-a lungul Dunării și a râurilor sale principale. Frecvența minimă de eșantionare este de 2 ori pe an pentru parametrii biologice care sunt în apă și de 12 ori pe an pentru parametrii chimici.

ICPDR a realizat mai multe studii cu privire la calitatea apei din fluviul Dunărea. În anul 2001 au realizat o analiză omogenă a calității apei și a stării ecologice a Dunării. În 2007 studiul a avut ca scop furnizarea informațiilor comparabile și fiabile privind calitatea apei și poluarea pentru Dunăre și unii afluenți. După 6 ani, în 2013 studiul a urmărit trei obiective principale:

colectarea informațiilor despre parametrii care nu sunt vizați de monitorizarea în curs;

prelevarea de date ușor comparabile pentru întreg fluviul deoarece provine dintr-o singură sursă;

creșterea gradului de conștientizare cu privire la gestionarea resurselor de apă și evitarea poluării acestora.

În urma studiilor efectuate datele obținute au fost încărcate pe platforma DanubeGIS care sprijină ICPDR-ul în sarcinile sale legate de datele spațiale. Platforma este deschisă tuturor utilizatorilor publici oferind acces la informațiile și la hărti pentru întreg bazinul Dunării.

Zona geografică acoperită de DanubeGIS este teritoriul bazinului fluviului Dunărea, împărțit în 19 țări, dintre care 14 sunt contractante ale ICPDR.

DanubeGIS este un instrument pentru integrarea și stocarea datelor relevante ale părților contractante într-un format armonizant și o bază comună pentru utilizarea datelor în cadrul ICPDR. Membrii naționali din fiecare stat contractant coordonează colectarea de date în țările lor și furnizează apoi datele spre DanubeGIS.

Grupurile țintă care au beneficiat de toată experiența platformei sunt, în principal, experți care lucrează fie cu ICPDR, fie în proiectare legată de gestionarea apei. Acestea includ cele 23 de observatori la ICPDR, instituții de cercetare, universități, alte părți interesate și public larg.

Pentru a putea vizualiza hărțile web GIS se poate selecta oricare hartă dintr-un număr de 40 de hărți. Fiecare hartă poate fi de asemenea exportată ca fișier imagine georeferențiat sau accesată direct ca un serviciu web, permițând astfel ca harta respectivă să poată fi utilizată.

Utilizatorii care sunt interesați să lucreze mai profund cu date disponibile pot să se înscrie pentru un cont de utilizator. Un browser avansat de vizualizare a hărților permite utilizatorului să compună hărți combinând toate straturile individuale. În plus, serviciul permite descărcarea seturilor de date în diverse formate , inclusiv GML (Geography Markup Language) care este un format de schimb deschis pentru datele geografice și formare de fișiere [21].

CAPITOLUL V
SISTEME DE ALIMENTARE CU apă

5.1. Generalități

Alimentările cu apă reprezintă o cerință elementară pentru ca populația să își poată desfășura activitatea zilnică. Apa este folosită pentru cerințele gospodărești precum: băut, gătit, spălat, etc, pentru instituțiile publice ca hoteluri, restaurante, instituții de învățământ, pentru spălarea străzilor și spațiilor verzi, pentru cerința de apă în caz de incediu și nu în ultimul rând pentru compensarea pierderilor proprii a sistemului de distribuție a apei.

Un sistem public de alimentare cu apă este alcătuit din următoarele părți componente:

captarea apei din surse de apă subterană sau de suprafață;

conducte de aducțiune care au rolul de a transporta apa de la sursă la stația de tratare sau rezervoare de înmagazinare;

stații de tratare;

stații de pompare;

înmagazinarea apei în rezervoare pentru a compensa consumul diurn, pentru păstarea intangibile de incediu precum și pentru rezerva de apă în caz de avarie a conductei;

rețele de distribuție și transport;

branșamente.

5.2. Descrierea sistemului de alimentare cu apă

Sistemul de alimentare cu apă potabilă este situat în localitatea Sălsig, județul Maramureș, apa fiind captată dintr-o sursă subterană, transportată într-un bazin de înmagazinare și apoi distribuită locuitorilor. Localitatea Nadiș este racordată sistemului de alimentare cu apă a orașului Cehu Silvaniei.

1. Sursa apei potabile

Sursa de apă potabila este subterană, situată la 17,8 km în localitatea Sălsig la confluența pârâului Sălaj și a râului Someș din bazinul hidrografic Someș-Tisa, alcătuit din 9 puțuri forate care au o adâncime medie de 16-18 m, diametrul puțurilor fiind de DN 300,echipate cu pompe submersibile.

2.Transportul apei potabile

Orașul Cehu Silvaniei prin societatea ce asigura serviciul de furnizare a apei potabile cumpără în medie o cantitate de cca. 25.000 mc/lună apă potabilă pentru necesitățile consumatorilor casnici și al agenților economici din oraș.

Transportul apei potabile de la stația de captare, în oraș se face prin intermediul a unei conducte din polietilenă cu cuprins între Dn 315-200 mm, având o lungime de 17,8 km, are un traseu greu datorita configurației terenului.

3.Tratarea apei

Tratarea, datorită faptului că apă provine din surse subterane, se efectuează doar tratarea prin clorinare în bazinele de înmagazinare.

4. Înmagazinarea apei

Apa rezultată în urma tratării este apoi înmagazinată în bazine de înmagazinare a apei (Fig.5.1) care sunt construite din beton.

Fig.5.1 Bazin de înmagazinare apă

(Album personal)

5. Distribuția apei

Sistemul de distribuție alimentat de la rezervoarele de înmagazinare realizat prin două zone de presiune datorită configurației terenului.

Prima zonă de presiune alimentează blocurile de locuința din cele două cartiere Victoriei și Avram Iancu la un număr de 60 asociații, beneficiind de serviciul de apă potabilă 897 apartamente. A doua zonă de presiune alimentează zona industriala și străzile din zona inferioară a localității, precum și o parte din localitatea Nadiș.

Rețele principale care sunt inelare și ramificate: cu diametre cuprinse între 90-250 mm.

Rețele de serviciu: conducte de otel și polietilena cu diametre cuprinse între 63-90 mm .

Branșamente la consumatori casnici și agenți economici: din otel și polietilena cu diametre cuprinse între 20-63 mm.

Rețeaua de distribuție apă potabilă a orașului, care este în sistem inelar și ramificat, are o lungime de 21,58 km .

În localitatea Nadiș din totalul numărului de 223 de gospodării, numai 33 sunt racordate la sistemul de alimentare cu apă, restul având fântânile ca surse propii de alimentare. Există unele gospodării care nu au nici o sursă de alimentare cu apă.

Fiecare locuință care este racordată la sistem este prevazută cu un cămin de apă (Fig.5.2) care permite deschiderea sau închiderea apei din gospodărie în caz de o avarie. În interiorul căminului de apă se găsește un apometru care indică consumul de apă a locuitorilor gospodăriei. Punctul final de distribuție se află la robinet (Fig.5.3), care este amplasat în interiorul locuinței sau afară, în curte.

Fig.5.2 Cămin de apă

(Album personal)

Fig.5.3 Robinet

(Album personal)

5.3. Analiza calității apei

Analizele care se efectuează pentru a determina calitatea apei din sistemul de alimentare a orașului Cehu Silvaniei și implicit a localități Nadiș au fost realizate în laboratoar de către Laborator Analiză Apă Zalău a Companiei de Apă Someș S.A. Cluj-Napoca, sucursala Zalău de către responsabil încercări sing. chim. Aurora Țurcaș fiind aprobate de către șef laborator chim. Elena Onicaș.

Analizele de care dispunem au fost efectuate în data de 16.05.2019 (Tabelul 5.1) și în data de 13.06.2019 (Tabelul 5.2)

Tabelul 5.1 Analize apă potabilă Cehu Silvaniei- 16.05.2019

În tabelul de mai sus (Tabelul 5.1) sunt prezentate analizele pentru apa potabilă din Cehu Silvaniei din data de 16.05.2019 unde se observa că valorile indicatorilor analizati se încadrează în limitele admise potrivit legii 458/2002 și 311/2004.

Tabelul 5.2 Analize apă potabilă Cehu Silvaniei -13.06.2019

În tabelul 5.2 unde sunt prezentate analizele pentru apa potabilă din Cehu Silvaniei din data de 13.06.2019 nu se observa nici o modificare înafara limitelor admise potrivit legii 458/2002 și 311/2004.

CONCLUZII

Obiectivul principal al lucrării îl constituie calitatea apei subterane captată prin intermediul fântânilor și în sistemul de alimentare cu apă din localitatea Nadiș în vederea determinări unei eventuale poluări cu nitriți și nitrați sau a unor depășiri de limite maxime admise a unor indicatori pentru apa potabilă.

Metodologia utilizată pentru determinarea gradului de poluare cu cei doi poluanți chimici s-a realizat prin folosirea unor testere care indică conținutul de nitriți și nitrați. Măsurarea nivelului hidrostatic din fântâni s-a efectuat cu ajutorul unui distometru Laica de la gura fântâni până la fundul ei și de la gura fântâni la sol, făcându-se diferența între cele două măsurători. Analizele organoleptice și fizico-chimice s-au efectuat pentru 6 fântâni, rezultatele fiind pozitive

Analizele în vederea stabiliri gradului de poluare a sistemului de alimentare cu apă a localității Nadiș au fost determinate în laboratorul de analiză a Companiei de Apă Someș S.A Cluj Napoca în sucursala Zalău. Rezultatele au arătat că apa este nepoluată și bună pentru consum.

Ca o concluzie generală, putem să spunem că obiectivul a fost îndeplinit, am reușit să stabilim calitatea apei de la sistemul de alimentare cât și de la fântânile din sat, rezultatele fiind în general bune după efectuarea analizelor, existând totuși o poluare cu nitrați în 5 din cela 18 fântâni unde s-a depășit limita maximă admisă prin legea 458/2002 cu privire la apa potabilă.

BIBLIOGRAFIE

[1]http://www.foraqua.ro/produs/Hirologie/CIRCUITUL-APEI-N-NATUR

[2] http://www.anpm.ro

[3]https://circabc.europa.eu

[4] Denuț, I., Hidrologie și oceanografie- note de curs, Centrul de multiplicare al CUNBM, 2013

[5] http://www.arhiconoradea.ro

[6]*** Legea apelor nr.107/1996

[7] Legislație cu privire la sistemele de alimentare cu apă

[8] http://www.agriculturaromaneasca.ro/produse/ce-este-agricultura-223-t6.html

[9] ***Codul de bune practici agricole (2002)

[10] Davidescu, D., Davidescu, V., Agricultura biologică, o variantă pentru exploatațiile mici și mijlocii, Editura Ceres București, 1994, pagina 67

[11] Burja, C., Burja, V., Performanța economică a exploatațiilor agricole în sistemul dezvoltării durabile, Editura Casa Cărții de Știință Cluj Napoca, 1971, pagina 302

[12] Străjescu, M., Sever, J., Vicol, M., Mărgineanu F., Fixarea azotului, Editura Tehnică București, 1987, pagina 85

[13] http://www.recofert.ro/

[14] Șișești, V., Papacostea, P.,Ștefanic, G.,Compostul-îngrășământ din deșeuri organice, Editura Științifică și Enciclopedică București, 1980, pagina 102

[15] *** Proiectul Controlul Integrat al Poluării cu Nitrați

[16] https://adevarul.ro/l

[17] Mocanu, A., Nadiș-620 de ani, Editura Marinex, Baia Mare, 2007, pagina 15

[18] Morariu, T., Sorocovschi V., Județul Sălaj, Editura Academiei Republici Socialiste România, București, 1972, pagina 136

[19]Buchman, A., Ardelean, C., Șandru, M., Analiza apei-informații teoretice, lucrări de laborator, teste și aplicații numerice, Editura Eurotip, Baia Mare, 2011

[20] Pâslărașu, I., Rotaru, N., Teodorescu, M., Alimentări cu apă, ediția a III-a, Editura Tehnică, București, 1975

[21]