Aparitia Si Evolutia Pietei Derivatelor din Romania
CUPRINS
Introducere
Capitolul I. Contracte derivate- prezentare generala
1.1 Contracte futures- concept si caracteristici
1.1 Contracte options- concept si caracteristici
Capitolul II. Aparitia si evolutia pietei derivatelor din Romania
2.1 Piata derivatelor administrata de BVB
2.2 Piata derivatelor administrata de SIBEX
Capitolul III. Importanta contractelor derivate
3.1 Operatiuni speculative pe baza contractelor derivate
3.2 Operatiuni de hedging pe baza contractelor derivate
Capitolul IV.Studiu de caz- contractele futures (sau options) pe valute (sau pe indici…)
4.1 Prezentarea teoretica a indicilor bursieri
4.2 Prezentarea unui anumit indice (BET-C sau Bet-FI)
4.3 Contractul futures pe indicele ales si evolutia sa in perioada 2012
Concluzii
Bibliografie
INTRODUCERE
În urmă cu câteva decenii, derivatele financiare faceau parte din vocabularul unor persoane privilegiate si acelea neautohtone, în prezent auzim destul de des cuvinte ca, futures, option, forward,swap venite din partea unor voci mai mult sau mai putin avizate.
În cadrul piețelor bursiere, hotărârea de investire într-un activ financiar este mereu privită prin prisma riscului atribuit. Acest aspect este dovedit atât de comportamentul efectiv al participanților la piață, cât și de numeroase studii care, susțin că investitorii acționeză în funcție de tendința de maximizare a profitului, cât și de micșorare a riscului ce trebuie a fi asumat.
Lucrarea de față este structurată pe arhitectura a patru capitole și are ca scop crearea unei imagini mai concrete a ceea ce înseamnă derivate financiare, întru-cât în prezent pe piața din România abordările pe această temă sunt într-un număr foarte limitat. În acest scop, după o prezentare succintă a contractelor futures și options ce au cunoscut o expansiune fulminantă la sfârșitul secolului XX, se va începe cu apariția și evoluția pieței derivatelor din România, și anume, piața derivatelor administrată de Bursa de Valori București, cât și Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu. O altă componentă de bază a lucrării se referă la importanța contractelor derivate, care include atât operațiuni speculative căt și de hedging, strategii de acoperire a riscurilor. Ultimul capitol va fi consacrat evoluției indicelui bet-c în perioada 2012-2013, lucrarea concretizându-se printr-o serie de concluzii rezultate în urma studierii datelor prezentate.
Intentionăm să răspundem câtorva întrebări pertinente referitoare la: ce înseamnă contracte futures și contracte options, care sunt avantajele tranzacționării acestor contracte, care sunt mecanismele de tranzacționare, care sunt cele mai importante burse din România sau care sunt strategiile de acoperire a riscurilor, precum și prezentarea celor mai importanți indici ai Bursei de Valori București.
Instabilitatea surselor românești cu privire la tema abordată ne-a determinat să optăm ca principală sursă bibliografică o succesiune de analize întreprinse de universități din străinătate precum și o analiză a site-urilor oficiale ale burselor românești, ceea ce reprezintă o altă limită a acestei lucrări în sensul în care o prezentare a imaginii de ansamblu asupra dezvoltării pieței derivatelor din România este destul de dificil de realizat.
Este necesar să menționăm faptul că în cele ce urmează ne vom mărgini sfera de atenție exclusiv la bursele de valori, deși unele elemente ce vor fi tratate pot fi valide și în cazul burselor de mărfuri.
CAPITOLUL I
Contractele derivate-prezentare generală
1.1 Contractele futures- concept si caracteristici
În primul capitol sunt prezentate aspecte teoretice privind produsele financiare derivate care sunt cel mai des tranzacționate în România: contractele futures și contractele options.
În concepția literaturii economice “derivatele sunt instrumente financiare, a căror valoare depinde de valoarea altor active, numite active de bază sau de referintă. Inițial, comerțul cu produse derivate implică o marfă, cum ar fi orezul, bulbii de lalele sau grâul”.
Putem menționa că derivatele au fost create pentru înlăturarea riscului, iar pe masură ce acestea au evoluat-practic pot acoperi orice risc,și anume: risc de piața, risc de credit, risc de volatilitate, risc de lichiditate sau riscul de modificare al dobânzilor și al ratei de schimb.
În concluzie, putem afirma că derivatele contribuie la sporirea lichiditații și eficienței piețelor.
Conform surselor, primele contracte derivate au aparut în Anglia și Olanda în secolul al XVII-lea. În 1848, și-a început activitatea Bursa de Mărfuri de la Chicago, determinată de dezvoltarea comerțului cu grâne. În 1865, Chicago Board of Trade devenise capitala mondială a grânelor. În acest interval de timp, s-a produs schimbarea comerțului “spot” în comerț “ la termen”, proces apărut pentru prima dată la Chicago Board of Trade.
Apariția contractelor futures are la bază existența contractelor forward. “Contractul forward este o tranzacție în care cumpărătorul și vânzătorul convin asupra livrării unui activ, de regulă o valută sau o marfă, într-o cantitate și calitate specificate, la o dată ulterioară precizată; prețul putând fi convenit în avans sau la data livrării”.
Contractele forward sunt utilizate pentru vanzarea, respectiv cumpararea unui anumit activ sau pentru acoperirea riscului valutar, de dobanda sau de pret. De exemplu, o firmă care știe că peste trei luni urmează să încaseze suma de 1 mil. USD, poate încheia un contract forward pe cursul de schimb USD/RON, cu o bancă, pentru a se proteja împotriva aprecierii dolarului american. Prin contractul semnat, firma se angajează să vândă băncii suma de 1 mil. USD la un curs de 1 USD = 3,2 RON. Indiferent de evoluția cursului valutar, la scadență, firma va primi de la bancă 3,2 mil. RON pentru cei 1 mil. de USD vânduți. Pe piața bancară au luat o amploare deosebită tranzacțiile forward prin care firmele își fixează, în prezent, pentru angajamente financiare viitoare, o anumită rată de dobândă. “Deci, aceste contracte forward numite forward rate agreement sau forward forward, sunt folosite și pentru acoperirea riscului de dobândă.”
Contractele futures au cunoscut o expansiune explozivă în lumea financiară la sfarșitul secolului XX, volumul de tranzacționare al acestora depașind în prezent orice alte produse bursiere. Prin însăși natura lor contractele futures vin în întâmpinarea necesitaților tot mai specializate care apar în recenta situație financiar globală.
„Contractele futures sunt contracte bursiere prin care vânzătorul și cumpărătorul convin asupra executării viitoare a contractului, la o dată ulterioară, numită scadență, la un preț stabilit în momentul încheierii contractului. ”
De asemenea, putem preciza că posesorul unui contract futures nu este nevoit sa îl păstreze până la termen (scadență), ci poate sa îl lichideze înainte de aceasta printr-o tranzacție inversă celei inițiale, înlăturându-se astfel, riscul apariției de pierderi în cazul unei schimbări nefavorabile a prețurilor de piață. În cazul în care prețul îi este favorabil, va obține câstig.
O altă remarcă în ceea ce privește contractele futures este existența unor garanții, și anume: garanție financiară care reprezintă marja depusă de investitor în contul deschis la firma de brokeraj; garanție morală care este dată de credibilitatea bursei; garanție administrativă- în cazul în care investitorii au dificultate în executarea contractelor, societatea de brokeraj trebuie să asigure executarea pozițiilor rămase deschise la scadență.
În cazul contractelor futures pe marfă, bursa stabilește o listă de discount ce cuprinde calitatea standard, dar și calitațile inferioare și superioare. La scadență, vanzatorul are dreptul să livreze orice sortiment din lista de discount, prețul ajustându-se în mod corespunzator.
În cazul parților rămase deschise până la scadență, casa de compensație transmite prin intermediul societății de brokeraj pe deținătorul celei mai vechi poziții short de apropierea scadenței și necesitatea realizării contractului. Acesta are două opțiuni: execută contractul și livrează activul bursier cumpărătorului selectat de casa de compensație sau nu vrea executarea contractului, cauză pentru care casa de compensație efectuează pentru ultima data inregistrarea la piata a contractelor futures.
Ca urmare, vânzatorul are drept de opțiune asupra realizării pozițiilor rămase deschise la scadență, drept de optiune asupra alegerii locului de livrare a mărfurilor și drept de opțiune asupra calitații livrate.
Bursa stabilește și modalitatea de executare a contractelor pentru fiecare tip de contract în parte, acestea fiind livrarea fizică a activului și regularizarea valorică (executare cash sau decontare în fonduri).
Clauzele contractului futures sunt standardizate, ele fiind precizate de regulamentele bursiere pentru fiecare tip de contract. Conținutul minim al unui contract futures conține: data scadenței (este ziua în care expiră contractul futures, și în care se stabilește prețul de decontare, sau cotatia de referintă al activului suport, fie el actiune, dobandă bancară, curs valutar, indice bursier), activul suport (marfa sau produsul care face obiectul contractului și care este tranzacționată pe piața spot), mărimea obiectului contractului (este standardizată pentru fiecare contract și reprezintă cantitatea de activ suport tranzacționată în cadrul unui contract futures), prima ți ultima zi de tranzactionare, prețul de executare la scadență, dar și modalitatea de executare la scadență a pozițiilor rămase deschise în evidența casei de compensație, respectiv regularizarea valorică sau livrarea fizică.
Activul suport al unui contract futures poate fi o marfă fungibilă, o valută, o valoare mobiliară, inclusiv un indice bursier sau rata dobânzii.
Cerealele au fost primele mărfuri tranzacționate pe piața futures. Începând cu 1848, CBOT a tranzacționat contracte spot pe cereale, și abia în 1865 a instituit un set de reguli oficiale pentru contractele futures. Din acest motiv, anul 1865 este considerat de specialiști ca marcând începutul tranzacțiilor futures în SUA și în lume.
Progresul tehnic și posibilitățile de depozitare și păstrare în bune condiții a mărfurilor perisabile, au condus la lansarea unor contracte futures pe lapte, suc de portocale, cartofi, carcase de porc sau pui congelați. În plus, au apărut numeroase inovații financiare, de genul contractelor futures pe diferiți indici de mărfuri sau pe indici de vreme.
Putem preciza și că încheierea contractelor futures este precedată de deschiderea unui cont pentru oricare dintre clienți la societatea de brokeraj, cont prin care se vor desfășura toate operațiunile de încasari și plăti.
Unul din termenii necesari atunci când vorbim de tranzacționarea contractelor futures este termenul de marjă. Inițierea operațiunilor futures este precedată de depunerea unei marje inițiale care ilustrează un anumit procent din valoarea tranzacției și care are semnificația unei garantii ….marjei inițiale și al marjei de menținere (permanentă) și ilustrează nivelul minim care trebuie menținut în cont.
O altă caracteristică a contractelor futures cu incidență asupra marjelor este marcarea zilnică la piață. Această operațiune implică calcularea pierderilor și a profiturilor zilnice care afectează disponibilul din conturile clienților.
Cu alte cuvinte, un aspect important îl constituie obligativitatea existenței în cont a sumei de marjă stabilite prin specificația contractului futures pe toată durata menținerii poziției deschise. Clienții care vor înregistra pierderi îsi vor diminua sumele din cont, în timp ce investitorii care vor înregistra profit vor primi aceste sume în cont. Dupa calcularea soldului contului, firmele de brokeraj determină pentru fiecare cont în parte, marja curentă prin raportarea soldului contului la valoarea de piața a tranzacției. Prin compararea marjei curente cu marja initială și cu marja permanentă, pot apărea urmatoarele situații, șrea zilnică la piață. Această operațiune implică calcularea pierderilor și a profiturilor zilnice care afectează disponibilul din conturile clienților.
Cu alte cuvinte, un aspect important îl constituie obligativitatea existenței în cont a sumei de marjă stabilite prin specificația contractului futures pe toată durata menținerii poziției deschise. Clienții care vor înregistra pierderi îsi vor diminua sumele din cont, în timp ce investitorii care vor înregistra profit vor primi aceste sume în cont. Dupa calcularea soldului contului, firmele de brokeraj determină pentru fiecare cont în parte, marja curentă prin raportarea soldului contului la valoarea de piața a tranzacției. Prin compararea marjei curente cu marja initială și cu marja permanentă, pot apărea urmatoarele situații, și anume: atunci când marja curentă este mai mare decât marja inițială, clientul dispune de un excedent de marjă care poate fi retras din cont sau utilizat pentru ințierea de noi tranzacții; daca marja curentă este mai mică decat marja initială, dar mai mare decat cea permanentă, contul clientului este restricționat, iar brokerul va solicita clientului depunerea de fonduri suplimentare pentru completarea marjei numai în cazul în care clientul dorește să realizeze alte tranzacții; dacă marja curentă scade sub marja permanentă, contul clientului este restricționat, iar brokerul face apel în marjă, solicitând clientului depunerea de fonduri suplimentare pentru completarea marjei. În cazul în care clientul nu raspunde apelului în marjă, nedepunând fondurile solicitate, brokerul este îndreptățit sa îi lichideze acestuia parțial poziția.
Într-o altă ordine de idei, când un investitor cumpără sau vinde un contract futures pe un anumit contract, i se deschide o poziție pe piața respectivă. Aceasta semnifică că investitorul și-a asumat o îndatorire de vânzare sau cumpărare a activului suport la termenul stabilit al contractului.
De asemenea, orice contract futures tranzacționat implică deschiderea a două poziții:
poziția „short” (de vânzare) în contul vânzătorului
poziția „long” (de cumpărare) pentru cumparător.
Pozițiile deschise sunt înregistrate în sistemul de tranzacționare al Bursei. În orice moment, în evidențele Casei de Compensație trebuie să existe egalitate între numărul de poziții long și numărul de poziții short. In momentul în care contractul futures este lichidat, pozițiile deschise corespunzătoare se închid.
“Casa de Compensație sau de Clearing funcționează fie ca un departament în cadrul bursei, fie ca o instituție specializată care are ca funcții principale înregistrarea, evidența, lichidarea tranzacțiilor încheiate prin bursă precum și asigurarea integrității financiare a tranzacțiilor prin garantarea obligațiilor contractuale de către membrii săi.”
Casa de Compensație înregistrează contractele încheiate în ringul bursier și se interpune între cele două părți, devenind vânzător pentru cumpărător și cumpărător pentru vânzător. Din acest motiv, între vânzătorii și cumpărătorii ale căror ordine au fost executate în ringul bursier nu se stabilesc rapoarte juridice directe, Casa de Compensație fiind contraparte pentru fiecare investitor de la bursă.
În cazul în care deținătorii de poziții short decid executarea contractului, Casa de Compensație este anunțată și procedează la cuplarea pozițiilor long și short, după o anumită procedură, astfel încât să aibă loc livrarea activului și plata prețului contractului. Deci, un contract bursier se va executa, cu o foarte mică probabilitate, de cumpărătorul și vânzătorul inițial, deoarece unul dintre ei poate și-a lichidat poziția până la scadență sau Casa de Compensație a ales pentru contractul respectiv un alt cumpărător decât cel inițial.
Casa de Compensație realizează zilnic marcarea la piață a contractelor înregistrate și calculează pentru membrii săi profitul sau pierderea netă aferentă pozițiilor deschise; ulterior colectează sumele corespunzătoare pierderilor înregistrate și le plătește acelor membrii care au înregistrat profituri nete la sfârșitul zilei de tranzacționare.
În ceea ce privește obiectul contractelor futures, distingem patru tipuri de piețe:
piețe comerciale (commercial futures) pe care se tranzacționează produse alimentare și fibre, metale (aur, argint, cupru, aluminiu, platină, paladiu etc.), mărfuri agricole și produse energetice, ;
piețe financiare (financial futures) pe care se desfașoară tranzacții cu valori imobiliare și valute;
piețe de indici (index futures )- în care suportul contractelor futures sunt indicii bursieri;
piețe netradiționale unde se tranzacționează active bursiere noi cum ar fi indicii de temperatură sau se încheie contracte TRAKRS.
Contractele futures financiare presupun asumarea unui angajament de a cumpăra sau de a vinde o sumă în valută sau un instrument financiar, la o dată ulterioară, prețul fiind stabilit în momentul încheierii contractului. Motivul utilizării acestor contracte nu este primirea sau livrarea “fizică” a activului contractului, ci încasarea unei diferențe favorabile a cursului de schimb (pentru contractele pe valute) sau a dobânzii (în cazul în care obiectul contractului este reprezentat de titlurile financiare), între ziua încheierii contractului și ziua lichidării poziției sau executării contractului.
Contractele futures financiare au, de regulă, ca activ suport valute, rata dobânzii și indici bursieri. Primele contracte de acest tip au fost lansate pe piața americană, dar, în prezent, ele sunt tranzacționate la principalele burse de mărfuri și valori din lume.
Contracte futures pe valute, lansate în 1972, de International Monetary Market, înființată în cadrul Bursei Comerciale de la Chicago (Chicago Mercantile Exchange) au fost primele contracte financiare tranzacționate pe piața futures. Instabilitatea cursurilor de schimb a fost principala motivație de lansare a acestor contracte, deoarece agenții economici căută metode de acoperire a riscului valutar în afara pieței bancare.
În 1975, Bursa de Mărfuri de la Chicago (Chicago Board of Trade) a lansat contractele futures pe rata dobânzii, care aveau ca suport titlurile GNMA (Government National Mortgage Association – Asociația Națională Generală de Ipotecare).
Contractul futures pe rata dobânzii este un angajament de a livra, respectiv de a primi la o dată ulterioară, numită scadență, un activ financiar, la o rată a dobânzii stabilită în momentul încheierii contractului. Activele financiare constau, în principal, în certificate de trezorerie (Treasury Bills sau T-Bills), împrumuturi pe termen scurt în eurodolari și obligațiuni de stat (Treasury Bonds sau T-Bonds). Executarea contractelor futures pe rata dobânzii presupune fie livrarea fizică a activului financiar (în cazul bonurilor de tezaur sau obligațiunilor de stat), fie executarea cash (în cazul contractelor futures pe eurodolari). De exemplu, la CBOT, în cazul contractelor futures pe obligațiuni de stat, procedura de livrare este similară celei pentru mărfuri, cu deosebirea că vânzătorul este obligat să predea obligațiuni de stat, având o scadență de cel puțin 15 ani începând cu prima zi de livrare.
Spre deosebire de contractele futures pe mărfuri, în cazul contractelor pe rata dobânzii, deținerea unei poziții long sau short are o altă semnificație:
deținerea unei poziții long presupune acordarea unui împrumut emitentului de către investitor, ultimul având dreptul de a încasa dobânda pe care o produce respectivul activ financiar;
deținerea unei poziții short presupune primirea unui împrumut, emitentul trebuind să plătească dobânda asociată activului financiar ce face obiectul contractului futures.
Contractele futures pe valute sunt folosite preponderent pentru speculație și acoperirea riscului valutar. Comparativ cu alte instrumente financiare, aceste contracte prezintă câteva dezavantaje: sunt standardizate în ceea ce privește valoarea și luna de lichidare, investitorii trebuind să accepte condițiile impuse prin regulamente bursiere.
Contractele forward pe valute încheiate pe piața interbancară prezintă o flexibilitate mai mare, clauzele fiind negociate între părți. În timp ce contractele futures sunt disponibile doar pentru principalele valute utilizate în schimburile internaționale, contractele forward pot fi încheiate pentru orice valută. De exemplu, la CME sunt disponibile 26 de contracte futures pe valute, valutele tranzacționate fiind: dolarul australian, dolarul canadian, lira sterlină, euro, dolarul american, renmimbi, coroana cehă, yenul, forintul unguresc, zlotul polonez, coroana suedeză și cea norvegiană, francul elvețian, rubla rusească, wonul coreean, peso mexican, randul din Africa de Sud și dolarul din Noua Zeelandă. Avantajele contractelor futures rezidă din rapiditatea încheierii și lichidării contractului și garanția redusă ce trebuie depusă de investitor.
În 1982, Bursa de Mărfuri din Kansas (Kansas City Board of Trade) introduce primul contract futures pe indici bursieri (Value Line Composite Index futures).Din dorința de a veni în întâmpinarea agenților economici care realizează diferite strategii speculative și de hedging, numeroase burse tranzacționează contracte futures pe indici. De exemplu, la ICE Futures U.S. (fosta NYBOT) se tranzacționează contracte futures și options nu numai pe produse bursiere tradiționale ci și pe:
indici de mărfuri: „indicele Reuters Jefferies CRB”(calculat pe baza prețurilor a 19 mărfuri) și „indicele CCI” (calculat pe baza prețurilor a 17 mărfuri).
coșuri valutare: USD Dollar Index (UDSX) calculat ca o medie aritmetică ponderată a cursurilor de schimb a șase valute: euro, yen japonez, lira sterlină, dolarul canadian și coroana suedeză;
indici bursieri de acțiuni: indicii Russel 1000, 2000 și 3000.
Competiția accentuată dintre burse, dintre burse și piețele OTC, precum și analiza atentă a nevoilor agenților economici au condus la apariția unor produse bursiere inovatoare. Astfel, ținând cont de „declarația unui înalt oficial american”, CME a lansat, în 1999, contractele futures și options pe vreme. Contractele au la bază un indice de temperatură calculat pe baza temperaturii înregistrate în câteva orașe americane, selectate în funcție de mărimea populației, variabilitatea temperaturii și interesul investitorilor din orașele respective pentru derivatele pe vreme de pe piața OTC. În 2003, pentru a veni și în sprijinul investitorilor europeni, CME a lansat contracte pe vreme pentru câteva orașe europene.
Contractele futures sunt utilizate în trei obiective principale:
pentru tranzacții de acoperire împotriva riscurilor-headging;
pentru operații de arbitraj;
pentru speculații pe piața financiară.
Majoritatea contractelor futures sunt utilizate pentru operațiuni speculative și de headging (acoperirea riscurilor financiare). Din această cauză, majoritatea pozițiilor deschise inițial sunt compensate prin operațiuni inverse. Totodată, același investitor va fi reprezentat în evidențele Casei de Compensație cu poziții de vânzare și de cumpărare pe același active și cu aceeași scadență. Putem preciza că deținătorul unei poziții short, va cumpăra același număr de contracte, pe același activ, cu aceeași scadență. Deci, el va fi înregistrat la Casa de Compensație cu poziții short și long, pozițiile complementare se anulează, și investitorul dispare din evidențele Casei de Compensație, iar la scadență nu are obligația de a executa contractele futures. Deținătorul unei poziții long, va iniția o poziție short, rezultatul fiind același: lichidarea sau compensarea poziției. Comparativ cu executarea contractului, compensarea este o operațiune mult mai simplă, care presupune totuși niște costuri, și anume comisioanele aferente activității de brokeraj. De exemplu, un investitor care a cumpărat la NYMEX cinci contracte futures pe grâu în data de 5 octombrie, își poate lichida poziția prin vânzarea a cinci contracte pe grâu la aceeași bursă în data de 17 noiembrie. Rezultatul operațiunii sale depinde de evoluția prețurilor în perioada 5 octombrie – 17 noiembrie. De fapt, investitorul fiind un speculator va lichida poziția inițială de cumpărare, doar dacă prețurile au în perioada respectivă o evoluție ascendentă.
Cum am precizat mai sus, aceste poziții se lichidează automat din evidențele Casei de Compensație, iar investitorul nu trebuie să mai realizeze contractul la scadență. În funcție de efectul operațiunii, investitorul respectiv va achita sau va primi o suma de bani.
Mentionam că, în cazul livrărilor fizice, sunt permise anumite abateri de la cantitatea specifică fiecărui contract, abateri care sunt stabilite prin specificațiile fiecărui contract. De exemplu, la Bursa de Mărfuri din Tokio (Tokyo Commodities Exchange), în cazul contractelor pe argint și cherosen , sunt permise abateri de +/-2% față de cantitatea standard de 30 kg, respectiv 50 kl. Și la Bursa de Metale din Londra, prin specificațiile contractelor pe metale neferoase, sunt stabilite abateri de +/- 2% față de cantitatea standard de 25 de tone, iar pentru polipropilenă, abaterile sunt de +/-0,08% față de unitatea de tranzacție de 24,75 tone.
Unele burse, care în mod tradițional au optat pentru livrarea fizică a activelor la scadență, au lansat, în ultimii ani, contracte futures cu executare cash. De exemplu, în decembrie 2006, Bursa de Metale din Londra a lansat mini-contracte futures pe cupru, aluminiu și zinc (unitatea de tranzacție este în acest caz doar de 5 tone, față de 25 de tone pentru contractele futures tradiționale pe aceleași metale). „Aceste contracte sunt tranzacționate electronic sau telefonic” (comparativ cu contractele tradiționale care la această bursă de încheie în ringul bursier), au scadența de o lună și sunt executabile cash.
Executarea cash sau regularizarea valorică este specifică contractelor care nu pot fi executate prin livrarea fizică a activului, având în vedere natura activului (contractele pe indici bursieri, contractele pe vreme) sau sunt destinate operațiunilor speculative și de hedging (contractele futures pe rata dobânzii sau anumite contracte pe valute sau acțiuni). Executarea valorică se face prin marcarea la piață pentru ultima dată a contractelor, prețul de regularizare fiind egal cu prețul spot al activului respectiv. În urma marcării la piață, poate rezulta un profit care se varsă în contul în marjă sau o pierdere, caz în care contravaloarea acesteia se retrage din cont plătindu-se celor cu poziții complementare care au înregistrat profit.
În mod evident, fluxurile care au loc cu ocazia executării cash a contractelor futures pe valute sunt diferite de cele specifice livrării fizice.
Regularizarea valorică se practică și în cazul unor active, care ar permite livrarea fizică, însă bursele stabilesc prin specificațiile contractelor decontarea finală în bani, deoarece contractele futures sunt utilizate doar pentru speculație sau hedging.
O altă caracteristică importantă este efectul de levier pe care îl au contractele futures. Noțiunea de “efect de levier” are sensul posibilitații tranzacționării mai multor contracte decât în mod obișnuit, printr-o tranzacție spot. Levierul oferă șansa de a dobândi un caștig consistent dintr-o investiție inițială mai mică decât în cazul investițiilor clasice. Deși,trebuie observat faptul că levierul presupune un risc mai mare decat cel aferent investiției directe în acțiunile cotate.
Mărimea contractului futures reprezintă cantitatea specifică fiecărui contract. Stabilirea unității de tranzacție este o decizie importantă pentru bursă, deoarece are consecințe asupra accesibilității tranzacțiilor bursiere pentru investitori și deci, asupra activității bursei respective. Astfel, dacă unitatea este prea mare, mulți agenți economici, cu expuneri relativ mici la risc, nu vor folosi contractele futures pentru realizarea unui hedging. Dacă cantitatea este prea redusă, tranzacționarea contractelor futures poate fi costisitoare, deoarece comisioanele bursiere pot fi stabilite în sumă fixă pentru fiecare contract.
Unitatea de tranzacție diferă de la o bursă la alta, în funcție și de tipul activului tranzacționat:
la CBOT, pentru contractele pe obligațiuni de stat (cu o durată de viață de 20 de ani și o rată a dobânzii de 8%), valoarea nominală a contractului este de 100.000 USD;
contractele pe bonuri de tezaur, tranzacționate la CME, valoarea nominală este de 1.000.000 USD;
la CME, contractele pe eurodolari 3 luni au o valoare nominală de 1.000.000 USD;
la Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri de la Sibiu, contractele futures pe euro/RON au o valoare nominală de 1.000 de euro, iar contractele futures pe dolar/RON au o valoare nominală de 1.000 USD;
pentru mărfuri: 5.000 de bushei pentru cereale, 50.000 livre pentru bumbac, 37.500 livre pentru cafea;
pentru valori mobiliare : de regulă, 1.000 de acțiuni;
pentru rata dobânzii: 1 mil USD pentru contractele futures pe eurodolari de la CME sau 3 mil USD pentru contractele futures pe LIBOR de la CME;
pentru indici, se stabilește un multiplicator care poate fi de 200 USD, 500 USD, în cazul contractelor futures pe indicilor CRB și CCI); 20 USD sau 20 GBP pentru contractele futures pe vreme lansate de CME;
pentru valute: 12,5 mil. yeni, 30 mil. forinți; 500.000 zloti polonezi, 2,5 mil. ruble rusești în cazul contractelor pe valute de la CME.
Sunt însumate o serie de avantaje ale contractelor futures. Primul și cel mai important avantaj al tranzacționării contractelor futures consta in obținerea de profit și la creșterea, dar și la scăderea pieței. Un altul este că se investește mai puțin decât pe piața la vedere. Tranzacționarea pe indici internaționali și transparenți este un alt avantaj al contractelor futures, de asemenea, și posibilitatea de a tranzacționa în marjă, ceea ce poate duce la procurarea unui profit mare cu o investiție aproximativ mica. La aceste avantaje trebuie să adăugăm nivelul ridicat al lichidității de pe piața futures care facilitează fluiditatea tranzacțiilor.
În concluzie, contractele futures prezintă flexibilitate ridicată, efecte amplificate, bani imobilizați redusi, comisioane micșorate, folosirea în strategii inovative. Îmbinate cu accesul facil în piața la termen organizată de Bursa de la Sibiu, toate constituie premisele eficiente succesului investitorilor interesați, pe orice tip de piață.
1.2 Contractele options- concept si caracteristici
Opțiunile pe mărfuri sunt utilizate de câteva secole, acestea reprezentând instrumente a căror valoare depinde de evoluția unuia sau a mai multor elemente suport, după cum urmează: cursul de schimb, indici bursieri, rata dobânzii, contracte futures, acțiuni, obligațiuni. “Specialiștii consideră că primele contracte de acest tip s-au dezvoltat în Evul Mediu, la Bursa din Amsterdam.” La început, opțiunile nu erau negociabile, în sensul că dreptul atribuit deținătorului nu era transmisibil.
La Bursa de Opțiuni din Chicago (Chicago Board Options Exchange – CBOE) au fost lansate primele opțiuni negociabile (de tip call) în 1973 pentru 16 acțiuni. Opțiunile negociabile put au început să fie tranzacționate abia în 1977. În ultimele decenii, pe toate piețele bursiere s-au impus opțiunile negociabile, așa cum au fost concepute la bursele americane, și au fost marginalizate opțiunile cu prima și acele cu opțiuni nenegociabile.
Spre deosebire de contractul futures, opțiunea este un contract de vânzare-cumpărare încheiat între două părți, care dă cumpărătorului dreptul, dar nu și obligația, de a vinde (optiune put) sau de a cumpăra (opțiune call) un activ financiar (o anumită cantitate de mărfuri , valori mobiliare, valute sau instrumente financiare) la un preț prestabilit (numit preț de exercitare), la sau inaintea unei anumite scadente. Pentru a intra în posesia acestui drept de opțiune, cumpărătorul platește vânzătorului la încheierea tranzacției o sumă de bani numita primă. Cea care se negociază la bursă este valoarea primei și face obiectul cererii și a ofertei.
Însușirea esențială a contractelor options este aceea că ele constituie o asimetrie între vânzătorul și cumpărătorul opțiunii. Astfel, riscul vânzătorului este incalculabil, în timp ce riscul cumpărătorului se limitează la suma platită drept primă.
Opțiunile se tranzacționează la bursă într-o manieră asemănătoare ca și contractele futures, utilizându-se același sistem de livrare și compensare. Ca urmare a riscurilor pe care le implică opțiunile, Casa de Compensație care le marchează solicită deschiderea unui cont în marjă de catre cei care vând opțiunile și acționează ca o contrapartidă pentru fiecare tranzație.
„Opțiunile sunt produse financiare derivate, caracterizate prin următoarele elemente:
activul suport;
natura operațiunii (call sau put);
prima sau prețul opțiunii;
prețul de exercitare sau de exercițiu;
termenul sau durata de exercițiu/expirare (opțiuni americane sau europene).”
„În funcție de natura operațiunii, opțiunile sunt de două tipuri: call sau de cumpărare și put sau de vânzare (se mai numesc generic și opțiuni vanilla) și prezintă urmatoarele caracteristici:
opțiunea call care dă dreptul cumpărătorului de opțiune, dar nu și obligația de a cumpăra activul suport, la prețul inițial stabilit prin contract, iar vânzătorul de opțiune își asumă obligația de a pune la dispoziție activul suport, în situația în care partenerul său decide exercitarea opțiunii;
opțiunea put care conferă cumpărătorului de opțiune dreptul, dar nu și obligația de a vinde activul suport, la prețul inițial stabilit prin contract, iar vânzătorul de opțiune își asumă obligația de a cumpăra activul suport în situația în care partenerul său decide executarea contractului, adică exercitarea opțiunii. ”
De asemenea, în funcție de momentul executării contractului pe opțiuni, distingem: opțiuni americane care pot fi exercitate oricând după ce au fost cumpărate (până la data expirării), opțiuni europene care pot fi exercitate numai la scadență și opțiuni tip Bermuda care sunt o combinatie de opțiuni europene și americane, existând o serie de date dinainte stabilite, la care opțiunea poate fi exercitată.
În SUA, inițial, opțiunile s-au tranzacționat în mod privat între comercianți. Mai târziu, investitorii au încercat să creeze o piață organizată pe care să tranzactioneze opțiuni.
În Europa, opțiunile au fost introduse la tranzacționare și în economia euro, din cauza apariției unor riscuri tot mai complexe care a dus la dezvoltarea mecanismului de protejare.
În practica bursieră, opțiunile s-au diversificat continuu, existând numeroase variante care satisfac preferințele unui număr spectaculos de investitori, și anume:
opțiuni digitale sau binare se utilizează de către acei investitori care anticipează o modificare modestă a cursurilor până la scadență;
opțiuni asiatice au o plată care depinde de prețul mediu (medie artimetică sau geometrică) al activului suport, pe o perioadă de timp prestabilită înainte de scadență;
opțiuni lookback au o plată care depinde de maximul sau minimul înregistrat de activul de bază peste o anumită perioadă, pănă la scadență;
opțiuni shout sunt opțiuni vanilla call care presupun dreptul deținătorului de a restabili în orice moment prețul de exercitare la nivelul curent al cursului activului suport;
opțiuni curcubeu sau coș care au o valoare finală care depinde de valoarea la scadență a mai multor active;
opțiuni forward start sunt opțiuni care vor rezista la un moment dat în viitor, prețul de exercițiu fiind stabilit și el la o dată ulterioară, după ce opțiunea a fost cumparată.
opțiunile scară sunt opțiuni lookback care înregistrează câștiguri în funcție de prețul maxim al activului suport pentru un set de date predefinite. De exemplu, scara este multiplu de cinci: 5, 10, …., 50, 55, 60…. USD. Dacă pe perioada de viață a opțiunii, cursul activului suport atinge nivelul de 56, atunci maximul înregistrat se consideră a fi 55.
opțiuni lookback capped și asiatice capped presupun o limită sau o garanție asupra valorii maxime, medii sau minime.
LEAPS (Long Term Equity Anticipation Securities) sunt opțiuni pe termen lung, având scadențe mai mari de trei ani (au fost lansate la Bursa de Opțiuni din Chicago – CBOE în 1990).
FLEX (Flexible Exchange Traded Option), lansate la Bursa de Opțiuni din Chicago – CBOE în 1993, permit un anumit nivel de personalizare a scadenței, prețului de exercitare și a modalității de exercitare.
Cumpărătorul de opțiune este îndreptățit a alege fie pentru exercitarea contractului, fie pentru abandonarea opțiunii, drept pe care i-l garantează suma platită în momentul încheierii contractului. Decizia de exercitare sau renunțare la contract este luată în funcție de anumiți agenți: prima platită (premium), prețul de exercitare (exercise price sau strike price) și cursul activului suport la momentul exercitării opțiunii, scopul fiind obținerea de profit sau minimizarea pierderii.
Contractele de opțiuni sunt standardizate, toate prevederile contractuale fiind precizate de fiecare bursă pentru fiecare activ în parte. Standardizarea prevederilor contractuale garantează o lichiditate ridicată a acestor contracte, pozițiile inițiale putând fi lichiditate prin mecanismul compensarii. Asemenea și contractelor futures, Casa de Compensație are un rol esențial în desfașurarea tranzacțiilor cu contracte, deoarece ea se interpune în toate tranzacțiile bursiere, devenind vănzători pentru toți cumpărătorii de opțiuni call și cumpărător pentru toți vânzătorii de put.
Unitatea de tranzacție (cantitatea specifică contractului bursier) este stabilită într-o manieră standardizată de fiecare bursă și constă într-un număr predeterminat de acțiuni sau obligațiuni, De exemplu, la CBOE, unitatea de tranzacție pentru opțiunile pe acțiuni este de 100 de acțiuni comune sau certificate americane de depozit. În cazul opțiunilor pe contracte futures, unitatea de tranzacție este identică cu cea de la contractele futures; pentru contractele pe indici bursieri, fiecare bursă are un multiplicator exprimat în moneda națională, care se înmulțește cu valoarea în puncte a indicelui bursier pentru a asigura exprimarea obligațiilor contractuale în unități monetare. La CBOE, multiplicatorul pieței pentru opțiunile pe indici este de 100 USD.
În general, durata de viată a opțiunilor este standardizată și de maxim nouă luni; pentru fiecare opțiune se stabilește o dată finală pentru exercitare care se numeste data expirării.
Prețul la care se exercită contractul se numește preț de exercitare și se stabilește în ringul bursier într-o manieră standardizată, bursa stabilind limite de variație zilnică a prețului și variația minimă de preț – pasul de cotație (tick size).
Obiectul opțiunilor îl pot constitui obligațiuni, optiuni, certificate de depozit, ETF, mărfuri fungibile, rata dobânzii, indici bursieri, valute, contracte futures, derivate pe credit etc. Procesul de inovare bursieră este atât de intens la bursele americane încât au fost lansate și opțiuni binare pe derivatele pe credit (în engleză, Credit Default Options sau Credit Event Binary Options, acronimul fiind CEBOs). În iunie 2007 au fost lansate astfel de opțiuni (numite Single-Name CEBOs) pentru anumite companii cum ar fi: General Motors, Ford Motor, Hovnanian Enterprises Inc și Standard Pacific Corp. Aceste opțiuni se execută prin regularizare valorică, vânzătorul de opțiuni plătind 100.000 USD dacă, până la scadență, apare un anumit eveniment financiar în viața firmei respective cum ar fi falimentul sau incapacitate de plată. Durata de viața a acestor opțiuni este de 1-10 ani. Bursa de Opțiuni din Chicago (CBOE) intenționează să lanseze și opțiuni coș pe derivatele pe credit (în engleză, Credit Default Basket Options) care să urmărească evoluția financiară a unor grupuri de firme din domeniul auto sau construcțiilor de locuințe.
Opțiunile au un sistem de marje similar contractelor futures, însa enumerăm câteva diferențe: în primul rând, vânzătorul opțiunii trebuie să depună o garanție, de obicei, egală cu valoarea primei la firma de brokeraj la care initiază operațiunea bursieră și în al doilea rând, cumpărătorul opțiunii nu trebuie să depună garanție deoarece el achită prima în momentul finalizării contractului, iar pierderea sa este limitată la valoarea acesteia.
Menționăm urmatoarele metode prin care se poate finaliza contractul de opțiune, și anume: expirarea opțiunii, exercitarea opțiunii sau lichidarea poziției inițiale. Marea majoritate a opțiunilor sunt utilizate pentru hedging și speculație.
Putem afirma că și în cazul opțiunilor, precum și a contractelor futures, opțiunile au efect de levier. Acesta este unul din motivele pentru care investitorii sunt tentați să achiziționeze opțiuni în vederea dobândirii unei rentabilități mai mari comparativ cu tranzacțiile spot.
O altă asemănare între contractele futures și opțiuni este stabilirea limitelor de poziție de către bursă, adică număr maxim de opțiuni pe care un investitor le poate deține, pe același tip de poziție, pentru fiecare activ suport.
În momentul finalizării contractului, în schimbul dreptului care i se oferă prin contract, cumpărătorul de opțiune achită vânzătorului o „primă ”, care reprezintă prețul acțiunii. Prima are două componente: valoarea timp și valoarea intrinsecă. Valoarea de timp este valoarea suplimentară, peste cea intrinsecă, pe care opțiunea o poate dobândi pe piață, ca urmare a cererii/ofertei de opțiuni. Valoarea intrinsecă este diferența dintre prețul activului de bază și prețul de exercitare al opțiunii.
În funcție de evoluția prețului activului de bază, pot exista trei situații:
dacă opțiunea este în bani, cumpărătorul de opțiune va executa contractul și va înregistra fie un profit, fie o pierdere, care întotdeauna este mai mică sau egală cu valoarea primei plătite;
dacă opțiunea este la bani, rezultatul final înregistrat de cumpărărtorul de opțiune este o pierdere egală cu mărimea primei plătite, indiferent dacă contractul se execută sau este abandonat;
dacă opțiunea este în afara banilor, cumpărătorul de opțiune abandonează opțiunea în situația în care prin exercitare ar înregistra o pierdere mai mare decât prima plătită.
Cumpărătorul de opțiune cunoaște valoarea maximă a pierderii pe care o poate suporta. Această pierdere maximă este egală cu prima plătită în momentul încheierii contractului. Deorece, dreptul de exercitare a opțiunii revine cumpărătorului de opțiune, vânzătorul de opțiune trebuie să se conformeze deciziei acestuia și poate înregistra un profit maxim egal cu prima încasată sau o pierdere nelimitată, în funcție de evoluția cursului.
Opțiunile au un sistem de marje similar contractelor futures, cu următoarele diferențe: (i) cumpărătorul opțiunii nu trebuie să depună garanție deoarece el plătește prima în momentul încheierii contractului, iar pierderea sa este limitată la valoarea acesteia; (ii) vânzătorul opțiunii trebuie să depună o garanție, de regulă, egală cu valoarea primei la firma de brokeraj la care inițiază operațiunea bursieră.
În funcție de evoluția prețului activului de bază, pot exista trei situații: dacă opțiunea este la bani, rezultatul final înregistrat de cumpărătorul de opțiune este o pierdere egală cu mărimea primei plătite, indiferent dacă contractul se execută sau este abandonat; dacă opțiunea este în bani, cumpărătorul de opțiune va executa contractul și va înregistra fie un profit, fie o pierdere, care întotdeuna este mai mică sau egală cu valoarea primei platite; dacă opțiunea este înafara banilor, cumpărătorul de opțiune abandonează opțiunea în situația în care prin exercitare ar înregistra o pierdere mai mare decât prima plătită.
Bursa stabilește, ca și în cazul contractelor futures limite de poziție, adică numărul maxim de opțiuni pe care un investitor le poate deține, pe același tip de poziție virtuală, pentru fiecare activ suport. La CBOE, în cazul opțiunilor pe acțiuni, aceste limite variază în funcție de numărul de acțiuni deținute public și de volumul lunar de tranzacționare al acțiunilor din ultimele șase luni. Pentru acțiunile cu cea mai mare capitalizare și lichiditate, limita de poziție este de 250.000 de contracte, iar în cazul acțiunilor cu o capitalizare mai mică, limita poate fi de 200.000, 75.000, 50.000 sau 25.000. Pozițiile deținute în cazul opțiunilor pe acțiuni trebuie agregate cu pozițiile LEAPS pe acțiuni.
De asemenea, se stabilește și limita de exercitare, respectiv numărul maxim de opțiuni care pot fi exercitate în fiecare cinci zile bursiere consecutive, de către un investitor sau un grup de investitori care acționează împreună. În cazul opțiunilor pe indicele Standard & Poor's SmallCap 600, sunt stabilite limite de poziție și de exercitare la 100.000 de contracte și la maxim 60.000 de contracte în luna următoare.
Anumite derogări sunt permise în cazul unor strategii de hedging sau în situația executării unor ordine primite din partea clienților de către brokeri (este posibilă deținerea a încă 75.000 de contracte). “Scopul acestor reguli este de a elimina posibilitatea exercitării unei influențe semnificative asupra pieței activului de bază”. Există și anumite excepții. De exemplu, la CBOE nu sunt impuse limite de poziție și de exercitare pentru opțiunile pe indicele Dow Jones Industrial sau Standard & Poor`s 500. Orice membru al bursei, care la sfârșitul unei zile de tranzacționare are o poziție de peste 1 milion de contracte pe indicele DJ Industrial sau 100.000 pe indicele S&P500 (în nume propriu sau în numele clienților), are doar obligația de a raporta anumite informații la Departamentul de Reglementare a Pieței (de exemplu, se raportează numărul de poziții acoperite sau creșterea numărului de contracte deținute cu peste 25.000 de contracte).
Spre deosebire de tranzacțiile futures, cumpărătorii de opțiuni au câteva beneficii suplimentare:
cumpărătorul de opțiune este obligat doar la plata primei în momentul finalizării contractului, el nu trebuie sa depună nicio garanție;
valoarea pierderii maxime este stiută înca din momentul încheierii contractului;
cumpărătorul de opțiune, în cazul în care nu și-a lichidat pozițiile deschise, nu este obligat să execute contractul la scadență;
riscul este limitat, pierderea maximă fiind egală cu valoarea primei;
Cumpărătorul de opțiune cunoaște valoarea maximă a pierderii pe care o poate suporta. Această pierdere maximă este egală cu prima plătită în momentul încheierii contractului. Deoarece, dreptul de exercitare a opțiunii revine cumpărătorului de opțiune, vânzătorul de opțiune trebuie să se conformeze deciziei acestuia și poate înregistra un profit maxim egal cu prima încasată sau o pierdere nelimitată, în functie de evoluția cursului.
Concluzionând, printre cele mai importante beneficii oferite de tranzacționarea contractelor options se numără speculația, efectul de levier, managementul riscului, diversificarea, multifuncționalitatea și costurile de tranzacționare reduse. Concomitent, capacitatea de a tranzacționa opțiuni intrând și ieșind din poziții, face acest tip de produse foarte atrăgător pentru speculatori fără a avea intenția de exercitare. Totodata, efectul de levier propune șansa ca dintr-o investiție inițială mai mică se obține un câstig mare, spre deosebire de cazul investițiilor clasice. Cu toate acestea, este de reținut faptul că levierul presupune un risc mai mare decât cel aferent investiției directe în acțiunile cotate.
CAPITOLUL II
Apariția și evoluția pieței derivatelor din România
2.1.Piața derivatelor administrată de BVB
Bursa de valori este o instituție cu personalitate juridică, ce are ca principal scop tranzacționarea valorilor mobiliare în mod continuu, echitabil și transparent, prin mecanisme, sisteme și proceduri adecvate.
Bursa de Valori – București (BVB) a fost infiintata la 21 aprilie 1995, prin Decizia Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNMV), iar prima ședință de tranzacționare a avut loc la data de 20 noiembrie a aceluiași an.
Misiunea bursei este de a garanta și a promova o piață eficace, cu reguli corecte, compatibilă și atractivă cu standardele europene, care să devină un factor de influență a tendințelor economice și instituționale și să se constituie într-un mediu de dezvoltare și inițiativă antreprenorială prin oferirea de mecanisme, servicii și norme pentru atragerea mobilizarea, și alocarea eficientă a resurselor financiare, în condiții de siguranță și transparență.
Rolul Bursei de Valori Bucuresti este de a contribui la creșterea lichidității valorilor mobiliare prin concentrarea în piață a unui volum cât mai mare de valori imobiliare, de a furniza o piață organizată pentru tranzacționarea valorilor mobiliare, de a contribui la constituirea unor prețuri care să înfățișeze în mod corespunzator conexiunea cerere-ofertă și de a propaga aceste prețuri către populație.
Bursa de Valori București prezintă intermediarilor și investitorilor remedii de piață integrate în ceea ce privește tranzacționarea instrumentelor financiare și post-tranzacționarea prin solicitarea la serviciile de compensare-decontare și contraparte centrală ale Casei de Compensare București.
Piața derivatelor este piața reglementată la termen administrată de Bursa de Valori București în cadrul căreia se tranzacționează instrumente financiare derivate.
BVB BVB
La înființare, bursa s-a folosit de resurse de la bugetul statului utile activității în primul an de funcționare, aceste resurse urmând să fie recuperate și vărsate eșalonat la bugetul statului începând cu cel de-al treilea an de funcționare a bursei, pe parcursul a trei ani succesivi.
În primul an de funcționare al Bursei de Valori Bucuresti, cel mai important eveniment îl reprezintă însăși reapariția acestei instituții în peisajul economic românesc. Activitatea bursieră din primul an nu a fost spectaculoasă, insă a permis familiarizarea participanților din piață cu mecanismele, conceptele si pârghiile bursiere.
Anul 1996 a fost primul an în care bursa și-a încercat în primul rând mecanismele de funcționare: acestea și-au demonstrat viabilitatea. Însă mediul economic ostil a limitat însă performanțele financiare ale bursei în anul 1996. În 1997, Bursa de Valori București a cunoscut un salt semnificativ în evoluția ei, acesta fiind un an al performanței pieței de capital. Acest an a fost ilustrat de lansarea în septembrie a primului indice, BET, care a funcționat ca un veritabil „barometru” al activității pe piața bursieră. ”BET a apărut ca urmare a nevoii unui instrument sintetic de cuantificare a performanțelor activității pieței bursiere”.
“Bursa de Valori București, în calitate de operator de piață și de sistem, administrează doua piețe reglementate, la vedere și la termen, precum si un sistem alternativ de tranzacționare”. Pe aceste piețe sunt tranzacționate acțiuni, obligatiuni, unități de fond, titluri de stat, drepturi, instrumente financiare derivate și produse structurate.
Contractele futures care sunt disponibile la tranzacționare în cadrul Pieței Derivatelor administrate de BVB și au la bază active suport precum acțiuni emise de SNP Futures, TLV Futures, EBS Futures, TEL Futures, TGN Futures, SIF5 Futures, SIF4 Futures ( cu Market Maker), SIF3 Futures, SIF2 Futures, SIF1 Futures, BVB Futures (cu Market Maker) si FP Futures( cu Market Maker).
Pentru a studia piața bursieră pe ansamblul său, se realizează, ca pentru orice ramură a economiei naționale, cu ajutorul unor indicatori. Fiecare bursă de valori are sistemul său propriu de indicatori, numiți indici bursieri.
“La 1 noiembrie 2000, Bursa de valori București lansează primul indice sectorial, BET FI.” Acesta reflectă tendința de ansamblu a prețurilor fondurilor de investiții financiare (SIF-urilor) tranzacționate pe piața reglementată BVB. Metodologia BET-FI îngăduie utilizarea acestuia ca activ suport pentru derivate și produse structurate.
Anul 2002 a conturat faptul că piața de capital din România ajunge un subiect de interes major, nu numai pentru analiștii financiari sau investitori, ci și pentru populație. Apreciată ca fiind una din cele mai productive perioade din istoria sa, în anul 2002 toți cei trei indici calculați de Bursa de Valori București au atins cote maxime istorice, rata anuală de creștere a acestora fiind spectaculoasă.
Piața instrumentelor financiare derivate de tipul contractelor futures a debutat la BVB în luna septembrie a anului 2007, odată cu lansarea contractelor care au ca activ suport indicele “blue chips” BET. În primul rând, indicele BET a fost realizat în scopul înfățișării tendinței de ansamblu a prețurilor corespunzǎtoare celor mai active și lichide 10 societǎti tranzacționate în cadrul BVB. Aceste societǎți sunt selectate exclusiv din cadrul societǎților listate la Categoria I a Bursei de Valori București.
Un alt obiectiv pentru care a fost realizat acest indice a fost furnizarea unei baze adecvate pentru tranzactionarea instrumentelor derivate pe indici pentru a garanta mecanisme de acoperire a riscului pentru investitori. La scurt timp, a fost lansat cel de-al doilea contract futures, care de aceasta data a avut ca activ suport indicele sectorial BET-FI. În intervalul relativ scurt în care contractele futures au fost disponibile pentru tranzacții, au fost negociate la BVB un număr de 64 contracte, prin intermediul a 41 tranzacții.
Indicele BET-FI a fost lansat la data de 31 Octombrie 2000 cu o valoare de start de 1.000 puncte, fiind al treilea indice dezvoltat de BVB, respectiv primul indice sectorial. BET-FI reprezintă tendința de ansamblu a prețurilor fondurilor de investiții tranzacționate în cadrul Bursei de Valori București.
Indicele BET-C este cel de-al doilea indice oficial al BVB, lansat la 17 aprilie 1998, fiind realizat datorită solicitării unei reprezentări complete a modificării prețurilor titlurilor tranzacționate la BVB, acesta fiind calculat pe baza tuturor societăților cotate la bursă.
Tabelul nr.1
În 2008, Bursa de Valori București (BVB) a lansat noi instrumente financiare derivate care au drept activ suport acțiuni listate la BVB și cursuri de schimb. Așadar, anul 2008 a reprezentat implinirea unui an de existența a Pieței Derivatelor – piața reglementată la termen a BVB în calitate de operator de piață – unde se tranzacționează instrumente financiare derivate de natura contractelor futures. După o perioadă de șapte luni de tranzacționare a contractelor futures pe indici BVB (BET Index și BET-FI Index) perioadă considerată ca fiind necesară pentru ca intermediarii să -și poată adapta propriile sisteme și proceduri la modelul de tranzacționare a contractelor futures pe Piața Derivatelor – BVB a lansat în data de 14 aprilie 2008 zece noi contracte futures având ca activ suport acțiuni și două contracte futures având ca active suport cursuri de schimb valutare.
În anul 2010, Piața Derivatelor administrată de BVB a marcat evenimente remarcabile, de natură să garanteze creșterea susținută a lichidității contractelor futures listate în anii precedenți. Contractele futures disponibile la tranzacționare au activ suport acțiuni, mărfuri, valute și indici.
Piața Derivatelor de la Bursa de Valori București este în continuă expansiune. Din 2007, de la momentul lansării, au fost introduse mai multe produse, iar începând din aprilie 2009, pe Piața Derivatelor de la Bursa de Valori București au fost autorizați mai mulți Market Makeri.
În continuare, serviciile de market making pe piața Derivatelor administrată de BVB s-au dovedit benefice pentru creșterea volumelor tranzacționate, înregistrându-se cele mai importante volume și valori de tranzacționare pe această piață de la debutul său, din punct de vedere al numărului de contracte tranzacționate și al valorii noționale tranzacționate.
În 2011, piața românească de capital a fost marcată de evoluția piețelor financiare europene și internaționale, și de volatilitatea incidentă acestora. Astfel, indicele blue chips BET a închis anul 2011 cu 18% sub valoarea de start. Pe aceeași tendința descendentă au evoluat și ceilalți indici bursieri calculați de BVB: indicele sectorial BET-NG a scăzut cu 21%, în timp ce BET-FI a închis ultima sedință de tranzacționare din an cu 12% sub valoarea de la finalul anului precedent.
În data de 25 ianuarie 2011, a avut loc listarea Fondului Proprietatea la BVB. „Listarea Fondului Proprietatea a deschis drumul și pentru unele dezvoltari ale tehnicilor de tranzacționare, cum ar fi operațiunile de vanzare în lipsă (short selling) sau extinderea utilizarii sistemului de conturi globale și pentru titlurile emise de companii românești.”
La finalul anului, capitalizarea bursiera s-a clasat la nivelul de 18,7 mld. Euro, în timp ce valoarea medie zilnică a tranzactiilor, însumată pentru piața reglementată și Rasdaq, a fost de 9,7 mld. Euro, cu cca 75 % peste nivelul anului 2010.
Anul 2012 a fost accentuat de o diminuare a activității pe bursele internaționale, proces resimțit și la Bursa de Valori București, dar și de dezvoltările în plan intern la nivel politic și macroeconomic, BVB a înscris un profit net în valoare de 9,01 mil. lei, în scădere cu 46,9% față de anul precedent.
În ceea ce privește cifra de afaceri, în 2012, BVB a înregistrat un nivel de 17,4 mil. lei, cu o scădere de 20% față de anul precedent, principala cauză fiind reducerea veniturilor din activitatea de tranzacționare.
În același an, a fost lansat de către BVB indicele BET-BK (Bucharest Exchange Trading Benchmark Index), acest tip de indice benchmark urmând a fi folosit de administratorii de fonduri ca indice de referință.
Disponibile la tranzacționare, contractele futures au înregistrat un număr de 54,337 în 2011, iar în 2012, cu o scădere majoră față de anul precedent, a înregistrat un număr de 20,423.
Pe piata de derivate a BVB, la sfârșitul anului 2012, se tranzacționau contracte futures pe indicii BET și BET-FI, pe acțiunile Bursei de Valori București, Erste Bank, Fondul Proprietatea, SIF Moldova, SIF Banat-Crișana, SIF Transilvania, SIF Oltenia, OMV Petrom, SIF Muntenia, Transelectrica, Transgaz și Banca Transilvania pe diferențele de curs valutar EUR/RON și USD/RON și pe petrol, aur, argint, grâu.
După vârful atins în 2007, ofertele publice ale companiilor de stat au facut ca anul 2013 să fie cel mai bun an din istoria bursei. Indicele general al Bursei de Valori București, BET-C, care arată dezvoltarea cotațiilor acțiunilor listate, a înregistrat în 2013 un avans de 20% .
Tabelul nr. 2
Lista contractelor futures listate pe Piața Derivatelor în iunie si septembrie 2013
Sursa: www.bvb.ro
Pe 30 decembrie 2013 a avut loc ultima sesiune de tranzacționare și toți indicii bursieri au închis anul cu creșteri cuprinse între 6% și 26%. Spre deosebire de finalul anului 2012, indicele general al pieței, BET-C, a închis în creștere cu 20%, indicele principal BET a închis în urcare cu 26%, indicele BET-FI al SIF-urilor a crescut cu 23,3%.
Piața de capital a continuat și în 2012 perioada de stagnare declansată in 2010. Indicele BET (calculat pe baza celor mai importante zece actiuni listate pe piața reglementata a BVB) s-a finalizat în anul 2012 cu o creștere moderată de 18,7%.
Ceilalți indici ai BVB au avut transformări similare: BET-FI, indicele societăților de investiții a câștigat 31,2%; BET-C, indicele compozit al pieței reglementate, a câștigat 6,28% în 2012; BET-NG, indicele sectorului energetic a încheiat anul cu +2,6%; iar BET-XT (calculat pe baza prețurilor a 25 de companii importante) a câștigat 19,9%.
Ca și în 2010 și 2011, acțiunile listate pe piața reglementată a BVB au marcat mai multe etape diferite în 2012. Primul trimestru a realizat creșteri pentru BET, acesta acumulând +23,9% între 31 decembrie 2011 și 31 martie 2012. În trimestrul II, indicele a risipit aproximativ întreaga creștere (randament de +4,4% pe primele șase luni). A doua jumatate a anului a adus creșteri moderate, care s-au accelerat în luna decembrie.
Indicii BET-FI si BET-C au evoluat asemănător cu BET, urmând aceleași faze descrise anterior:
Graficul nr.1
Sursa: www.kmarket.ro
Conform graficului, după cum se observă, anul 2012 a început foarte promițător, ajungând ca până în luna martie să ofere câștiguri de 20%-30% investitorilor de pe bursă. Trendul nu s-a păstrat însă, luna iunie a anului 2012 nefiind benefică pentru investitori.
Indicele BET-FI a avut o schimbare mai favorabilă investitorilor, comparativ cu ceilalți doi indici, înregistrând, în intervalele de creștere de pe bursă, profituri mai mari decât indicele BET sau indicele BET-XT. Performanțele indicilor în totalitate in anul 2012 au fost: indicele BET:+18,74%, indicele BET-FI: +31,2%, indicele BET-XT: +19,93%.
Din perspectiva randamentelor, anul 2012 a ilustrat un an foarte bun pentru bursa românească. Deși volatilitățile au fost sugestive, cu majorări spectaculoase și scăderi dramatice, în ansamblu, anul 2012 a adus câștig investitorilor de pe bursă.
2.2 Piața derivatelor administrată de Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu
Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu (BMFMS) a fost înființată în anul 1994, inițiativă privată a unui grup de 11 oameni de afaceri, având ca obiect inițial de activitate intermedierea de marfuri, aceasta fiind prima bursă din România la care a început tranzacționarea contractelor futures (din data de 11 iulie 1997) și opțiuni (anul 1998). Începând cu anul 2010, SIBEX a acordat investitorilor și posibilitatea de a tranzacționa valori imobiliare. Primele contracte futures tranzacționate au fost contractele pe indicele BMS1, calculat de BMFM Sibiu pe baza a blue chips-uri tranzacționate la BVB la prima categorie. După apariția primului indice oficial al BVB – BET, între cele două instituții a fost semnat un acord de cooperare prin care bursa de la Sibiu a putut utiliza indicele BET ca activ de bază pentru contractele futures. Astfel, a fost înlocuit indicele BMS1 cu BET. Societate privată cu capital de 33,42 milioane lei, SIBEX- Sibiu Stock Exchange este primul operator pe piața bursieră din România autorizat de CNVM.
În țara noastră. contractele options au fost introduse pentru prima dată la BMFMS, aceasta fiind la acest moment singura piață din România unde se tranzacționează opțiuni. Acestea conferă cumpărătorului dreptul, dar nu și obligația de a vinde sau cumpăra un contract futures la un preț prestabilit, pe perioada de valabilitate a contractului. În data de 10 iulie 1998, la un an de la lansarea contractelor futures, Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu, a lansat, tot în premieră pentru România, opțiunile pe contracte futures.
În luna iunie a anului 2000, BMFMS a introdus sistemul electronic de tranzacționare al contractelor futures și options SAGITARIUS . Odată cu lansarea acestei platforme electronice a luat sfârșit activitatea de tranzacționare prin sistemul "open outcry".
Pe 4 decembrie 2000, BMFMS lansează spre tranzacționare primele derivate pe acțiuni, respectiv contractele futures având ca suport acțiunile societăților SIF1 Banat-Crisana, SIF3 Transilvania și SNP Petrom listate la Bursa de Valori București. În septembrie 2002, este lansat primul contract futures și options pe mărfuri, având ca activ suport grâul de panificație.
În anul 2003, CNMV autorizează Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu în calitate de societate de bursă.
În anul 2004, CNVM autorizează piața de instrumente derivate a BMFMS. Primele societăți de Servicii de Investiții Financiare devin participante pe piața BMFMS. În februarie 2004, BMFMS lansează 9 noi contracte futures având ca activ suport acțiuni tranzacționate la Bursa de Valori București, iar în februarie 2005, BMFMS lansează 5 noi contracte futures și options având ca activ suport acțiuni listate la BVB.
Anul 2006 înregistrează noi evenimente: sunt lansate scadențele de 9 și 12 luni pentru contractele futures și cu opțiuni tranzacționate pe piața BMFMS.
Având in vedere că indicii ocupă un loc primordial în topul preferințelor participanților de pe piețele financiare, “BMFMS a hotărât introducerea la tranzacționare a derivatelor pe indicii bursieri SIBEX9 și SIBEX18 pe 1 noiembrie 2006”. Pentru a fi cât mai ușor de înțeles de către investitori, acești indici sunt calculați de bursa sibiană printr-o metodologie simplă, urmând ca, odată cu familiarizarea acestora cu avantajele și modalitățile de acțiune ale derivatelor pe indici, să fie lansate și alte tipuri de indici bursieri, mai complecși. Aceste instrumente se adresează investitorilor de portofoliu și pot fi utilizate ca soluție de acoperire a riscului în perioadele de scădere a prețului acțiunilor pe piața spot. În prezent aceste operațiuni se pot efectua pe piața BMFMS doar prin intermediul contractelor futures pe acțiuni individuale.
În martie 2008 – primii market makeri – SSIF WBS ROMANIA SA si SSIF BROKER SA – încep tranzacționarea pe piața futures acest fapt fiind o premieră pentru piața de capital din România. În aprilie 2008 – este lansat spre tranzacționare contractul futures pe cursul valutar CHF/RON precum și opțiunile pe acest contract.
Sibex devine membră a Swiss Futures and Options Association în anul 2010. Se lansează piața reglementată la vedere, prin listarea BMFMS (simbol SBX). Pe sistemul Alternativ de Tranzacționare se listează prima companie. În cadrul acestora, până la finalul anului în curs, se are în vedere listarea a 12 companii la SIBEX.
În anul 2011, sunt înregistrate urmatoarele evenimente: SIBEX- Sibiu Stock Exchange devine noua denumire a companiei; se lansează la tranzacționare instrumentele derivate pe acțiunile Fondul Proprietatea; se lansează opțiunile binare, derivatele pe petrol- Light Sweet Crude-Oil și derivatele pe EUR/USD-EUR/USD_RON.
În anul 2013, SIBEX semnează documentele cadru cu OPCOM în vederea evoluării și lansării pe platforma de tranzacționare SIBEX a contractelor futures pe energie electrică. În România, se lansează în premieră, contractele futures pe acțiuni americane.
Instrumentele derivate tranzacționate la Sibex au ca activ suport acțiuni listate la BVB, rata dobânzii, indici bursieri, cursul de schimb și aur. Pe piața administrată de BMFMS se tranzacționează trei tipuri de instrumente derivate: contracte futures, contracte options și contracte financiare pentru diferență (CFD). Scadențele contractelor futures sunt la 1, 2, 3, 6, 9 si 12 luni, existând 24 de tipuri de contracte futures în total. Contractele options au ca activ suport contractele futures tranzacționate la aceasta bursă, existând astfel 24 de tipuri de contracte options în total. La Sibex se mai tranzacționează 6 contracte CFD. Alte produse derivate si care au fost lansate recent sunt contractele futures pe certificatele de emisii gaze cu efect de seră și cele pe indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA).
Contractele financiare pentru diferență
Contractele Financiare pentru Diferență, denumite prescurtat CFD (contract for difference) sunt instrumente derivate diferite de contractele futures clasice și constituie o alternativă de tranzacționare pentru investitorii pe piața de capital. Începând cu luna iulie 2009, Bursa din Sibiu a lansat pentru tranzacționare primele contracte financiare pentru diferență CFD având ca activ suport acțiuni.
„Un CFD (Contract for Difference) este o înțelegere între un cumpărător și un vânzător prin care aceștia sunt de acord să-și deconteze diferența de valoare a unui activ între momentul inițierii și cel al lichidării contractului. Diferența este determinată prin referire la prețul unui activ suport – o acțiune, un index, rată de schimb valutar (rata FX), sau o marfă și la perioada de deținere a respectivului CFD (intervalul de timp între momentul deschiderii și închiderii poziției) ”. Sau, cu alte cuvinte, un CFD este un contract încheiat între două părți cu denumirea generică de „cumpărător” și „vânzător”, care prevede că vânzătorul va plăti cumpărătorului diferența dintre prețul de piață al unui activ în momentul inițierii contractului și prețul acestuia din momentul lichidării lui. Ca și în cazul contractelor futures pe acțiuni, CFD-urile pe acțiuni facilitează investitorilor specularea prețului acțiunilor, fără a fi nevoie să cumpere sau să vândă fizic respectivele acțiuni.
CFD-urile aprobă investitorilor să ia poziții long sau short pe acțiunile în cauză și spre deosebire de contractele futures nu au o scadență fixă. CFD-urile sunt în prezent disponibile listate sau nelistate și/sau pe piețele de tip OTC în Olanda, Marea Britanie, Elveția, Germania, Italia, Africa de Sud, Singapore, Australia, Canada, Suedia, Noua Zeelandă, , Franța și Spania sau pe piețe reglementate precum cea administrată de Australian Stock Exchange – ASX. CFD este un instrument derivat care beneficiază de efect de levier (leverage). Acest lucru înseamnă că investitorii în astfel de instrumente sunt pe deplin expuși la mișcările prețurilor activului suport fără a trebui să plătească întregul preț al activului tranzacționat.
Așa cum s-a menționat anterior, diferență majoră dintre CFD și contractul futures constă în faptul că CFD este un instrument derivat care nu are scadență, investitorii putând să rămână în poziții atâta timp cât consideră necesar. Din acest punct de vedere CFD se aseamănă mai mult cu acțiunile, singurele diferențe fiind faptul că ele nu conferă deținătorilor dreptul de vot și că permit investitorilor tranzacționarea prețului respectivelor acțiuni cu o investiție inițială mult mai mică decât pe piața spot (sunt tranzacții "în marjă"). Levierul, totuși, implică la fel ca și în cazul contractelor futures, un nivel mai ridicat al riscului comparativ cu investirea directă în activul suport, astfel că este important de înțeles atât beneficiile, cât și riscurile aferente tranzacționării acestor instrumente derivate. În cazul CFD-urilor, investitorul nu urmărește să primească dividende și nici să fie acționar, ci doar să aibe dreptul de a beneficia de pe urma fluctuațiilor de preț al acțiunii respective.
Istoric, CFD-urile au fost lansate la începutul anilor 1990 pe piața financiara din Londra. Bazate pe swap-ul instrumentelor financiare, au prezentat beneficiul tranzacționarii "în marjă" și a scutirii de la taxa pe timbru (un impozit în vigoare în Marea Britanie). Promotorii CFD-urilor au fost la vremea respectiva Jon Wood și Brian Keelan ambii de la UBS Warburg. CFD-urile au fost utilizate, inițial, de către fondurile de tip hedge și de investitorii instituționali în vederea acoperirii la costuri eficiente a expunerii capitalurilor lor pe Bursa de Valori de la Londra.
La sfârșitul anilor 1990, CFD-urile au fost furnizate pentru prima dată investitorilor individuali. Acestea au fost făcute populare de către un număr de companii de brokeraj britanice ale căror oferte se caracterizau prin platforme de tranzacționare online inovative care permiteau vizionarea prețurilor și a tranzacțiilor în timp real.
Furnizorii de CFD-uri au început să se extindă pe piețele externe, iar in iulie 2002 se consemnează prima utilizare a CFD-urilor pe o piața reglementata, la Bursa de Valori din Australia. Până în acel moment CFD-urile erau tranzacționate doar în sistem OTC.
Contractele futures pe certificatele de emisii gaze cu efect de seră
Alocarea certificatelor de emisii este principalul instrument al Uniunii Europene de a lupta împotriva încălzirii globale. Conform protocolului de la Kyoto, un astfel de certificat corespunde unei tone de dioxid de carbon, iar prin alocare se stabilesc limite ale cantităților de dioxid de carbon pe care industriile au permisiunea să le emită.
Companiile vând și cumpără certificate de emisii în funcție de cum își îndeplinesc țintele de poluare. Alocarea certificatelor se face într-o prima fază pe sectoarele de activitate din economie, apoi pe instalații ce emit dioxid de carbon. Un operator care folosește o instalație ce intră în schema de alocare se poate afla într-una dintre următoarele situații:
emite o cantitate de dioxid de carbon peste limita alocată și atunci este obligat să cumpere certificate de pe piață sau să-și restrângă activitatea generatoare de emisii;
emite în limita alocată, deci nu are nevoie nici sa vândă nici să cumpere certificate.
emite o cantitate de dioxid de carbon sub limita alocată și poate vinde liber pe piață certificatele excedentare;
Plafonul european pentru perioada cuprinsă între 2008 și 2012 este 2.08 miliarde tone de emisii anual. În ceea ce privește România, plafonul național de alocare pe perioada 2008 – 2012 este de 379.721.760 certificate total pentru cei 5 ani, respectiv 75.944.352 certificate anual. Pe sectoare de activitate, situația este următoarea:
Opt societăți, primii mari poluatori din România, vor primi peste jumătate din certificatele naționale de emisii de gaze cu efect de seră, conform schemei de comercializare publicate de Ministerul Mediului. După numărul de certificate alocate în perioada 2008 -2012, primii opt mari poluatori sunt:
Mittal Steel Galați – aproximativ 71 de milioane de certificate alocate
SC Complexul Energetic Turceni – 34 de milioane,
SC Complexul Energetic Rovinari – 28 de milioane,
SC Electrocentrale Deva – 20 de milioane
Complexul Energetic Craiova – Ișalnița – 17 milioane,
RAAN Sucursala Romag Termo – 14 milioane,
Lafarge Ciment (Romania) Medgidia – 12,3 milioane,
Petrom SA Arpechim Pitesti – 9,6 milioane de certificate.
Situația completă a alocării pe instalații, respectiv pe operatorii acestora poate fi gasită în „Planul national de alocare privind certificatele de emisii”.
Fiecare operator de instalații poluante este liber să aleagă modul prin care să cumpere sau să cedeze certificate de emisii, iar evidența certificatelor se ține de către un sistem standardizat de registre naționale în fiecare țară membră a Uniunii Europene. Pe plan european, tranzacționarea certificatelor de emisii de CO2 se face la burse, iar prețurile variază în funcție de cerere și ofertă.
Companiile mari poluatoare au departamente interne pentru tranzacționarea de credite de carbon, iar cele care nu au lucrează în special cu băncile.
În lipsa unei piețe organizate, sigure și accesibile a certificatelor de carbon, instalațiile cuprinse în planul național de alocare pot fi penalizate în cazul în care își vor depăși cota alocată anual, penalizări care pot ajunge la suma de 100 euro/tonă de dioxid de carbon. La fel, instalațiile ce dispun de un surplus de certificate nu le pot valorifica eficient. Soluția pentru evitarea penalizărilor pentru unii și a pierderilor pentru ceilalți este tocmai achiziționarea, respectiv vânzarea de certificate pe o piață organizată.
Pe aceasta piață se vor tranzacționa contracte futures cu scadența de o zi, executate prin livrare la scadență. Un contract este echivalentul a 100 certificate (100 tone dioxid de carbon), cu prețul negociat în lei. Tranzacționarea lor va fi făcută de către membrii SIBEX, care sunt și membri compensatori ai CRC.
Toți membrii care doresc să intre pe această piață vor trebui să își deschidă conturi la Registrul Național al emisiilor de gaze cu efect de seră, unde și CRC deține un cont. Clienții ce doresc să vânda certificate trebuie să le transfere în contul membrilor, care le transfera apoi în contul CRC. CRC va credita apoi contul membrului respectiv cu cantitatea respectivă de certificate, care vor fi disponibile pentru vânzare sub forma de contracte futures.
Cumpărătorii vor intra în piață tot prin membri, la care vor depune sumele necesare, iar intermediarul va transfera acele sume în contul CRC. Fiecare membru va fi limitat în ordinele de cumpărare de suma de bani pe care o deține în cont la CRC, reprezentând prețul certificatelor cu TVA inclus.
În urma tranzacțiilor rezultate, CRC efectuează automat decontările la prețurile fără TVA între conturile membrilor deschise la CRC. Decontările efective, la prețuri cu TVA sau fără, în conformitate cu situația vânzătorului sau cumpărătorului, se fac în următoarea zi lucrătoare după realizarea tranzacțiilor. Decontările vor fi efectuate în lei.
Piața derivatelor de la BMFM Sibiu (SIBEX) – dimensiuni și dinamică
În 2011, SIBEX a depus eforturi susținute pentru a opri declinul volumelor tranzacționate înregistrat în ultimii ani. Pentru a realiza acest lucru, societatea a întreprins demersuri pe mai multe direcții, precum:
Lansarea de noi produse;
Operare majorare de capital social;
Admiterea de noi Market Makeri;
Discount-uri acordate brokerilor;
Prelungire orar de tranzacționare;
Comunicarea cu brokerii;
Colaborarea internatională;
Schimbări administrative.
În același an, SIBEX a lansat si dezvoltat 11 noi contracte futures, precum si o noua categorie de opțiuni: opțiunile binare.
DEFPR- contractul futures având ca drept activ suport acțiunile fondului proprietatea și opțiunile pe acest contract au fost lansate în 27 februarie. Rulajul total a fost de 24.411 contracte, plasând acest derivat pe locul 7 în topul lichidității al contractelor futures pe anul 2011.
DEOIL_LSC- contractul futures pe petrolul de tip „Light Sweet Crude” a fost lansat în data de 28 martie. Au fost tranzactionate un număr de 8.992 contracte, acesta intrând în top 10 al contractelor futures pe anul 2011.
SIBGOLD- a fost lansat pe 6 aprilie 2011, contractul cu activ suport uncia de aur, diferenta față de contractul existent SIBGOLD_RON, fiind că acesta are mărimea obiectului contractului de 10 ori mai mică. Au fost tranzacționate un număr de 193.692 contracte, urcând direct pe locul 2 în topul lichidității pe anul 2011.
EUR/USD_RON- a fost lansat pe 18 aprilie 2011, acesta fiind un al doilea contract de mare succes admis la tranzacționare. Au fost tranzacționate un număr de 130.024 contracte, urmând în top imediat după noul contract pe aur.
SIBEX și-a lărgit gama de produse, ajungând la 9 instrumente prin introducerea acestor contracte futures pe parități valutare.
În 2011, volumul contractelor futures pe parități valutare a avut o creștere fulminantă, fiind tranzacționate 168.378 contracte, față de 69.906 in 2010. Astfel, creșterea înregistrată prezintă un avans de 141%, cele mai de succes instrumente fiind EUR/USD_RON și EUR/RON.
Tabelul nr. 3
Sursa: www.sibex.ro
Anul 2011 a marcat stabilizarea rulajelor pe piața de instrumente derivate așa cum se observă și în tabelul de mai sus.
Tabelul nr.4
Sursa: www.sibex.ro
În total au fost tranzacționate un număr de 1.626.547 contracte distribuite pe tipurile de instrumente din tabelul de mai sus.
În cursul anului 2012, SIBEX a acționat în vederea listării de noi intrumente financiare derivate care sa răspundă nevoilor investitorilor, astfel:
În 1 octombrie 2012 au fost lansate la tranzacționare contractele futures având ca activ suport acțiunile societăților S.C. ELECTROMAGNETICA S.A. și S.C. TRANSELECTRICA S.A.;
Începând cu data de 1 octombrie a fost disponibil pentru tranzacționare și contractul futures pe acțiunile SC BIOFARM SA;
Un alt contract reintrodus la tranzacționare la finalul anului 2012 a fost DETGN, având drept activ suport acțiunile S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A.
SIBEX înregistra la finele anului 2012 lichidități în sumă de 5.190.141 lei, în scădere cu 16,80% față de anul precedent.
Au fost puse la dispoziția investitorilor urmatoarele categorii de instrumente financiare derivate:
contracte futures pe parități valutare, pe acțiuni românești, pe indice internațional (Dow Jones Industrial Average), pe mărfuri;
opțiuni binare pe perechi valutare;
Contracte Financiare pentru Diferență;
contracte options pe contractele futures existente;
derivatele pe emisii de CO2.
Tabelul nr.5
Top volume futures
Sursa: www.sibex.ro
Contractul futures pe indicele Dow Jones Industrial Average, contractul pe aur SIBGOLD_RON și paritatea EUR/USD_RON au fost instrumentele ce au atras în cea mai mare parte interesul investitorilor. Topul contractelor futures după volumul tranzacțiilor este prezentat în tabelul de mai sus.
Tabelul nr. 5
Evoluția lunară volume derivate 2012 față de 2011
Sursa: www.sibex.ro
Conform tabelului de mai sus, cea mai bună lună a anului 2012 a fost februarie, înregistrând un număr de 340.356 contracte, adică o creștere de 309,4% față de luna similară a anului precedent, reprezentând 23% din întregul rulaj al anului 2012.
Valoarea totală a tranzacțiilor cu acțiuni proprii SIBEX pe piața reglementată a bursei sibiene a fost de 4,7 milioane lei în 2012, față de 16,8 milioane lei în 2011 și 14,4 milioane lei în 2010 (primul an de funcționare a pieței spot a SIBEX).
Anul 2012 a debutat cu o creștere seminificativă a rulajelor pe piața de instrumente derivate administrată de SIBEX.
În primele 3 luni din anul 2012 au fost tranzacționate un număr de 752.035 contracte distribuite pe tipurile de instrumente din tabelul de mai jos:
Tabelul nr.6
Sursa: www.sibex.ro
CAPITOLUL III
Importanța contractelor derivate
3.1 Operațiuni speculative pe baza contractelor derivate
3.2 Operatiuni de hedging pe baza contractelor derivate
Derivatele au avut un rol esențial în tranzacțiile dintre agenții economici încă din momentul apariției lor.Obiectivul principal al tranzacțiilor futures îl reprezintă transferul riscului de la producătorii și beneficiarii unui anumit produs, către speculatori (investitorii în contracte futures). Procesul prin care un om de afaceri utilizează piața futures pentru a se proteja împotriva mișcărilor nefavorabile ale prețului se numește hedging.
Cea mai cunoscută și simplă strategie de acoperire a riscului care face uz de derivate este hedging-ul, care necesită adoptarea unei anumite poziții și așteptarea rezultatului de la sfârșitul perioadei.
Fermierii și comercianții de cereale americani au fost primii care au încercat să descopere o soluție de combatere a dezechilibrelor de preț ale produselor agricole. Aceștia se confruntau pe rând cu riscul de fluctuație al prețului într-o direcție nefavorabilă. Practic, imposibilitatea de a evalua măcar cu aproximație mărimea cererii și a ofertei conducea uneori la dezechilibre substanțiale între aceste două elemente cu efect semnificativ asupra prețului. Astfel că explicarea și înțelegerea acestor riscuri au ajuns fundamentale pentru a-și putea continua activitatea. Înțelegerea riscurilor a necesitat și descoperirea unor modalități de hedging.
Încercând să excludă riscul unor asemenea mișcări, fermierii și comercianții de cereale au ajuns sa incheie acorduri între ei în privința cantităților, a prețului și a datei de livrare a recoltelor. Un stejar secular de la periferia orașului Chicago a fost primul loc de întalnire al celor interesați în astfel de tranzacții, întelegerile parafate între fermieri si comercianții de cereale stârnind primele operațiuni de acoperire a riscului în adevaratul sens al cuvântului.
În decursul anilor, aceste tranzacții au capătat amploare astfel încât locul de negociere s-a mutat într-o locație special amenajată numită bursă, iar termenii tranzacțiilor au devenit tot mai standardizati, astfel încât, în anul 1848 s-a inaugurat Chicago Board of Trade – prima bursă de instrumente derivate din lume, primele contracte futures tranzacționate în ringurile ei având ca obiect porumbul.
Încă de atunci și până în prezent, contractele futures au cunoscut o evoluție fulminantă, în special în ultimii ani când apariția derivatelor financiare au revoluționat industria bursieră pe plan mondial. Metale, cereale, pietre prețioase, cursuri valutare, indici bursieri, rate de dobândă, acțiuni, obligațiuni – toate sunt tranzacționate pe piețele futures prin simple apăsări de taste de computer, atrăgând persoane sau companii interesate în controlarea riscului de preț.
Potrivit specialiștilor, “mai puțin de 3% din pozițiile deschise pe piețele futures sunt executate fizic (prin livrarea efectivă a mărfii)”, obiectivul operațiunilor de acest tip fiind fie garantarea agenților economici față de dezvoltarea nefavorabilă a prețurilor pe piața cash prin hedging, fie obținerea unor profituri prin activități speculative. Astfel, existența speculatorilor este esențială pentru hedging, aceștia preluând riscurile de care vor să se debaraseze hedgerii.
„Hedgingul constă în favorizarea prețului contractului comercial (încheiat în afara bursei) prin contractarea unei poziții futures complementare poziției deținute pe piața cash”. Prin urmare, hedgingul implică existența a doua contracte (cash și futures) și operarea simultană a agentului economic atât pe piața futures, cât și pe piața cash. Prin hedging se obține minimizarea sau reducerea riscului de preț, a riscului valutar și de dobândă, dar în cazul înregistrării unui profit pe piața cash, acesta va fi anulat/diminuat ca urmare a pierderilor de pe piața futures. Având simultan poziții diferite (short – de vânzare, long – de cumpărare) pe cele două piețe, hedgerul efectuează, de fapt, o consolidare a unui preț/curs valutar care îl favorizează.
Tranzacțiile futures pentru acoperirea riscurilor financiare prin operațiuni de hedging utilizate de agenții economici au în vedere următoarele:
o eventuală schimbare nefavorabilă a valorii creanțelor/datoriilor în valută pe care le are sau anticipează că le va avea;
o eventuală schimbare nefavorabilă a valorii mărfurilor pe care le posedă, le produce sau anticipează că le va produce sau le va poseda;
o modificare nefavoriabilă a cursului valorilor mobiliare deținute în portofoliu sau pe care anticipează că le va achiziționa;
o evoluție defavorabilă a ratei dobânzii aferentă unor credite angajate sau plasamente efectuate.
În funcție de poziția deținută pe piața cash, respectiv futures, se întâlnesc două variante: hedging scurt (presupune acoperirea unei poziții spot anticipate de vânzare sau a unei poziții cash forward de cumpărare, prin adoptarea pe piața futures a unei poziții de vânzare; astfel, firmele se pot proteja, cu ajutorul contractelor futures, împotriva riscului scăderii prețului pentru o marfă în stoc sau pentru o producție viitoare) și hedgingul lung (constă în inițierea unei poziții long (de cumpărare) pe piața futures în scopul protejării unei poziții spot anticipate de cumpărare sau a unei poziții cash forward de vânzare; astfel, agenții economici fixează prețul unor produse primare, semifabricate hedgingul lung necesare într-un viitor proces de producție, protejându-se astfel împotriva creșterilor de preț).
În cazul acoperirii riscului valutar, hedgingul scurt se utilizează în cazul în care agentul economic posedă o creanță ce trebuie încasată ulterior, el fiind astfel expus riscului deprecierii valutei în care urmează a se face plata. Hedgingul lung este inițiat de agentul economic care trebuie să onoreze o datorie la o scadență viitoare, pentru el existând riscul aprecierii valutei în care urmează a se realiza plata.
Prețul futures și prețul cash pentru același activ sunt diferite. Diferența dintre cele două prețuri este demonstrată prin costul de stocare, calitatea și localizarea activului de pe piața cash și riscul de timp. Din punct de vedere statistic, „s-a observat că evoluția în timp a diferenței dintre prețurile cash și futures pentru o anumită scadență și o anumită piața bursieră este aceeași de la un an la altul”.
Diferența dintre prețul futures și prețul cash (care presupune o anumită calitate și localizare a activului) se numește bază și este esențială în mecanismul de acoperire a riscurilor financiare.
„Diferențele dintre prețul cash și prețul futures pot fi explicate prin”:
costul transportului mărfii asimilat activului pieței cash, până la punctele de livrare specifice contractului futures și la situația concretă de pe fiecare piață privind raportul dintre cerere și ofertă.
lipsa de suprapunere perfectă între piața cash și piața futures cu privire la calitatea mărfurilor; aceasta este fixată clar prin contractul cash, spre deosebire de contractele futures, unde vânzătorul are drept de opțiune asupra calității mărfii ce va fi livrată ;
costul de stocare care implică cheltuielile legate de asigurarea, depozitarea, manipularea mărfii până la scadența contractului futures; pe măsură ce scadența contractului futures se apropie, automat costul de stocare se reduce, iar cele doua prețuri tind să se apropie.
CONCLUZII
Analiza exhaustivă a unor multiple aspecte metodologice, teoretice și practice legate de piață, în general, de piața bursieră în special, pe fondul aplicării operațiunilor logice – analiză,cauzalitate, sinteză și comparație – oferă posibilitatea relevării unor multiple concluzii cu caracter pragmatic, necesare procesului de perfecționare a instituției bursiere, privite în complexitatea și unitatea acesteia.
Evoluția pieței, a schimbului, în timp și spațiu, a stârnit apariția pieței bursiere, subsistem esențial al economiei concurențiale și al pieței în general, piața bursieră fiind astfel rezultatul unui proces evolutiv îndelungat.
Piața bursieră românească s-a referit permanent la evoluția mediului economic românesc, gradul în care și-a îndeplinit obiectivele și performanțele atinse de indicatorii săi fiind strâns corelate cu dezvoltarea acestuia. Aceasta și-a evidențiat virtuțile sale în condițiile atingerii unui anumit grad al funcționalității economiei de schimb, a comerțului organizat.
Prin locul pe care îl ocupă în economie, prin funcțiile sale economice și sociale, prin importanța sa ca instrument de dezvoltare, piața de capial este un factor indispensabil al bunăstării oamenilor.
Piața de capital românească a însumat o serie de caracteristici care i-a conferit o imagine destul de originală. În condițiile contemporane, piața de capital este o prezență activă, deseori decisivă, în peisajul economiei concurențiale, prin care se identifică oportunitățile de câștig și atitudinea ei deschisă față de risc, creativitate, operativitate și transparență. Un aspect remarcabil a constat în faptul că a avut câteva mii de societăți comerciale listate, fiind unii dintre deținătorii celor mai mari piețe extrabursiere din lume după acest criteriu. Din punctul de vedere al construcției instituționale și al reglementării, chiar dacă a avut un start întârziat, piața bursieră din România a fost utilizată ca exemplu și acceptată ca lider în această zonă a Europei.
În totalul tranzacțiilor desfăsurate pe piața bursieră, tranzacțiile futures și options fundamentate pe produse sintetice, în special cele care au suportul în indicii bursieri, se susțin a fi cele mai atractive, conferind tuturor agenților economici transparență siguranță, și protecție împotriva creșterii sau scăderii imprevizibile a prețului. Astfel, crearea contractelor futures și options pe instrumente sintetice se încadrează în tendința de intensă inovație financiară care a caracterizat dezvoltarea pieței bursiere în ultimele două decenii, iar cele bazate pe indicii bursieri caracterizează starea economică în general, dacă structura indicelui este reprezentativă pentru ansamblul ramurilor și sectoarelor de activitate.
BIBLIOGRAFIE
Anghelache Gabriela, Piețe de capital și tranzacții bursiere, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
Ancuța Teodor (coord), Totul despre futures și options, Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu, 1999
Anghelache Gabriela, Bursa și piața extrabursieră, Editura Economică, București, 2001
Anghelache Gabriela, Piața de capital, Editura Economică, București, 2004
Anghelache Gabriela (coordonator), Piețe de capital și burse de valori. Teste grilă și aplicații, Editura Economică, București, 2003
Badea Leonardo, Mocanu Florina, Piețe de capital, Editura Economică, București, 2007
Brezeanu Petre, Prăjisteanu Bogdan, Gestiunea financiară a portofoliului, Editura Economică, București, 2002
Bernstein Jacob, Piața contractelor futures, Editura Hrema, București, 2000
Dardac Nicolae, Basno Cezar, Bursele de valori. Dimensiuni și rezonanțe social-economice, Editura Economică, București, 1997
Dalton John M., Piața acțiunilor, Editura Hrema, București, 2000
Dardac Nicolae, Basno Cezar, Costică Ionela, Tranzacții busiere cu produse derivate și sintetice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999
Dragotă Victor (coordonator), Management financiar, Editura Economică, București, 2003
Dardac Nicolae, Basno Cezar, Costică Ionela, Piața primară a titlurilor financiare, Editura Național, București, 2001
Dragotă Victor (coordonator), Gestiunea portofoliului de valori mobiliare, Editura Economică, București, 2003
Lazăr Cornel, Matei Mirela, Andrei Jean, Finanțe, Editura UPG, Ploiești, 2007
Matei Mirela, Piețe financiare și gestiunea portofoliulu, Editura UPG, 2005
Matei Mirela (coordonator), Burse de mărfuri și valori, Editura UPG, 2008
Ploiești Miclăuș Paul, Bursele de comerț, Editura Economică, București, 2003
Nițu Adrian, Burse de mărfuri și de valori, Editura Tribuna Economică, București, 2002
Stancu Ion, Finanțe, Ediția a II-a, Editura Economică, București, 2002
Stancu Ion (coord), Finanțe. Piețe financiare și gestiunea portofoliului, Editura Economică, București, 2002
Stoica Ovidiu, Mecanisme și instituții ale pieței de capital. Piețe de capital emergente. Editura Economică, București, 2002
Zipf Robert, Piața obligațiunilor, Editura Hrema, București, 2000
Zipf Robert, Piața obligațiunilor municipale, Editura Hrema, București, 2000
Introducere în studiul piețelor titlurilor de valoare, Editura Economică, București, 2000 (Seria Reuters pentru educație financiară)
Introducere în studiul produselor financiare derivate, Editura Economică, București, 2001 (Seria Reuters pentru educație financiară)
Introducere în studiul pieței obligațiunilor, Editura Economică, București, 2001 (Seria Reuters pentru educație financiară)
www.bvb.ro
www.sibex.ro
www.kmarket.ro
www.cnvmr.ro
BIBLIOGRAFIE
Anghelache Gabriela, Piețe de capital și tranzacții bursiere, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
Ancuța Teodor (coord), Totul despre futures și options, Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu, 1999
Anghelache Gabriela, Bursa și piața extrabursieră, Editura Economică, București, 2001
Anghelache Gabriela, Piața de capital, Editura Economică, București, 2004
Anghelache Gabriela (coordonator), Piețe de capital și burse de valori. Teste grilă și aplicații, Editura Economică, București, 2003
Badea Leonardo, Mocanu Florina, Piețe de capital, Editura Economică, București, 2007
Brezeanu Petre, Prăjisteanu Bogdan, Gestiunea financiară a portofoliului, Editura Economică, București, 2002
Bernstein Jacob, Piața contractelor futures, Editura Hrema, București, 2000
Dardac Nicolae, Basno Cezar, Bursele de valori. Dimensiuni și rezonanțe social-economice, Editura Economică, București, 1997
Dalton John M., Piața acțiunilor, Editura Hrema, București, 2000
Dardac Nicolae, Basno Cezar, Costică Ionela, Tranzacții busiere cu produse derivate și sintetice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999
Dragotă Victor (coordonator), Management financiar, Editura Economică, București, 2003
Dardac Nicolae, Basno Cezar, Costică Ionela, Piața primară a titlurilor financiare, Editura Național, București, 2001
Dragotă Victor (coordonator), Gestiunea portofoliului de valori mobiliare, Editura Economică, București, 2003
Lazăr Cornel, Matei Mirela, Andrei Jean, Finanțe, Editura UPG, Ploiești, 2007
Matei Mirela, Piețe financiare și gestiunea portofoliulu, Editura UPG, 2005
Matei Mirela (coordonator), Burse de mărfuri și valori, Editura UPG, 2008
Ploiești Miclăuș Paul, Bursele de comerț, Editura Economică, București, 2003
Nițu Adrian, Burse de mărfuri și de valori, Editura Tribuna Economică, București, 2002
Stancu Ion, Finanțe, Ediția a II-a, Editura Economică, București, 2002
Stancu Ion (coord), Finanțe. Piețe financiare și gestiunea portofoliului, Editura Economică, București, 2002
Stoica Ovidiu, Mecanisme și instituții ale pieței de capital. Piețe de capital emergente. Editura Economică, București, 2002
Zipf Robert, Piața obligațiunilor, Editura Hrema, București, 2000
Zipf Robert, Piața obligațiunilor municipale, Editura Hrema, București, 2000
Introducere în studiul piețelor titlurilor de valoare, Editura Economică, București, 2000 (Seria Reuters pentru educație financiară)
Introducere în studiul produselor financiare derivate, Editura Economică, București, 2001 (Seria Reuters pentru educație financiară)
Introducere în studiul pieței obligațiunilor, Editura Economică, București, 2001 (Seria Reuters pentru educație financiară)
www.bvb.ro
www.sibex.ro
www.kmarket.ro
www.cnvmr.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aparitia Si Evolutia Pietei Derivatelor din Romania (ID: 136506)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.