Aparitia Si Evolutia Gimnasticii
Cuprins
Cuvânt înainte
Introducere
Capitolul I – Istoricul apariției și evoluției gimnasticii
1.1. Apariția gimnasticii în epoca antică
1.2. Evoluția gimnasticii între sec. XVI-XX-lea
1.3. Evoluția școlii Românești de gimnastică
1.4. Întrebări recapitulative
Capitolul 2 – Gimnastica, generalități
2.1. Scopul, caracteristicile și sarcinile gimnasticii
2.1.1. Scopul gimnasticii
2.1.2. Caracteristicele gimnasticii
2.2. Ramurile și conținutul mijloacelor ale gimnasticii
2.2.1. Ramurile gimnasticii
2.2.2. Conținutul mijloacelor gimnasticii
2.3. Întrebări recapitulative
Capitolul 3 – Terminologia gimnasticii
3.1. Importanța terminologiei
3.2. Pozițiile fundamentale și derivate ale corpului
3.3. Pozițiile și mișcările segmentelor corpului
3.4. Prescurtări terminologice
3.5. Descrierea și reprezentarea grafică a exercițiilor de dezvoltare fizică generală
3.6. Aspecte terminologice ale pozițiilor fundamentale și mișcările segmentelor corpului folosite în kinetoterapie
3.6.1. Poziții fundamentale și derivate ale acestora în kinetoterapie
3.6.2. Mișcări ale segmentelor coprului în kinetoterapie
3.7. Intrebări recapitulative
Capitolul 4 – Noțiuni de biomecanică alicate în gimnastică
4.1. Poziția anatomică, planuri și axe ale mișcări
4.1.1. Poziția anatomică
4.1.2. Planurile și axele corpului
4.2. Bazele și mecanismele generale ale mișcării
4.2.1. Forțele intern
4.2.2. Forțele externe
4.2.3. Studiul biomecanic al exercițiilor fizice
4.3. Întrebări recapitulative
Capitolul 5 – Gimnastica de bază
5.1. Generalități
5.1.1. Caracteristicile gimnasticii de bază
5.1.2. Sistematizarea gimnasticii de bază
5.2. Exerciții de front și formații
5.2.1. Sarcinile exercițiilor de front și formații
5.2.2. Sistematizarea exercițiilor de front și formații
5.3. Acțiuni pe loc
5.4. Acțiuni din deplasare
5.5. Întrebări recapitulative
Capitolul 6 – Alcătuiri și schimbări de formații
6.1. Alcătuiri și schimbări de formații de pe loc
6.1.1. Alcătuiri și schimbări de formații din linie sau rând
6.1.2. Alcătuiri și schimbări de formații din coloană sau șir
6.2. Alcături și schimbări de formații din deplasare
6.3. Întrebări recapitulative
Capitolul 7 – Exerciții de dezvoltare fizică generală
7.1. Caracteristicile exercițiilor de dezvoltare fizică generală
7.2. Sistematizarea exercițiilor de dezvoltare fizică generală
7.3. Bazele generale ale mișcării
7.4. Aspecte metodologice privind predarea exercițiilor de dezvoltare fizică generală
7.5. Întrebări recapitulative
Care sunt caracteristicile exercițiilor de dezvoltare fizică generală?
Prezentați sistematizarea exercițiilor de dezvoltare fizică generală.
Care sunt principalele componente ale bazelor generale ale mișcării?
Capitolul 8 – Exerciții libere
8.1. Exercițiile individuale
8.1.1. Complexe de exerciții libere
8.2. Exerciții cu partener
8.2.1. Caracteristici generale
8.2.2. Indicații metodice privind predarea exercițiilor cu partener
8.2.3. Complex de execiții cu partener
8.3. Exerciții cu partener și în grup de tip acrobatic
Fig.8.5. Exerciții acrobadice dinamice cu partener
8.4. Întrebări recapitulative
Cum sunt clasificate exercițiilor libere în funcție de numărul executanților
Capitolul 9 – Exerciții cu obiecte portative
9.1. Exerciții cu bastoane
9.1.1. Indicații metodice
9.1.2. Complex de exerciții cu bastonul de gimnastică
9.2. Exerciții cu mingi medicinale
9.2.1. Indicații metodice privind predarea exercițiilor
9.2.2. Caracteristici ale exercițiilor cu mingea medicinală
9.2.3. Sistematizarea exercițiilor cu mingea medicinală
9.2.4. Complex de exerciții cu mingea medicinala
9.3. Exerciții cu cablul elastic
9.3.1. Complex de exerciții cu cablul elastic
9.4. Exerciții cu gantere105
9.4.1. Complex de exerciții cu gantere
9.5. Exerciții cu obiecte portative din gimnastica ritmică
9.5.1. Sistematizarea principalelor tipuri de acțiuni
9.5.2. Particularitățile tehnice și metodica elementelor cu obiect
9.6. Întrebări recapitulative
Capitolul 10 – Exercitii la aparate speciale de gimnastica
10.1. Caracteristici ale exercițiilor la aparate speciale
10.2. Recomandări metodice pentru exercițiile la aparate speciale
10.3. Exerciții cu, la și pe banca de gimnastică
10.3.1. Caracteristici ale exercițiior la banca de gimnastică
10.3.2. Sistematizarea exercițiilor cu banca de gimnastică
10.3.3. Recomandări metodice pentru exercițiile la banca de gimnastică
10.3.4. Complexe de exerciții la banca de gimnastică
10.4. Exerciții la scara fixă
10.4.1. Caracteristici ale exercițiilor la scara fixă
10.4.2. Sistematizarea exercițiilor la scara fixă
10.4.3.Recomandari metodice pentru exercițiile la scara fixă
10.4.4. Complex de exerciții la scara fixă
10.4.5. Indicații metodice pentru alcătuirea și desfășurarea complexului
10.4.6.Dozarea efortului în complexele de exerciții
10.5. Întrebări recapitulative
Capitolul 11 – Exercițiile aplicativ-utilitare
11.1. Sistematizarea exercițiilor aplicativ-utilitare
11.2. Exercițiile aplicativ – utilitare specifice gimnasticii
11.3. Exercițiile aplicativ-utilitare nespecifice gimnasticii
11.4. Gradarea exercițiilor de mers, alergare și sărituri
11.5. Întrebări recapitulative
Capitolul 12 – Formarea deprinderilor motrice în gimnastică
12.1. Definirea și caracteristicile deprinderilor motrice
12.2. Factorii care influențează formarea deprinderilor motrice
12.3. Etapele formării deprinderilor motrice
12.4. Metodele folosite pentru formarea deprinderilor
12.5. Principiile antrenamentului sportiv utilizați în gimnastică
12.6. Întrebări recapitulative
Capitolul 13 – Acompaniamentul muzical în gimnastică
13.1. Importanța acompaniamentului muzical în gimnastică
13.2. Noțiuni elementare de teorie muzicală
13.3. Alegerea bucății muzicale și concordanța dintre muzică și mișcare în cadrul lecției de educație fizică
13.4. Întrebări recapitulative
Capitolul 14 – Gimnastica aplicată în alte domenii
14.1. Importanța aplicării gimnasticii în alte domeni
14.2. Sistematizarea gimnasticii aplicate în alte domenii
14.3. Mijloacele gimnasticii aplicate în alte domenii
14.4. Programe kinetice pentru corectarea deficiențelor fizice
14.4.1. Programe kinetice pentru corectarea scoliozelor
14.4.2. Programe kinetice pentru corectarea cifozelor
14.4.3. Programe kinetice pentru corectarea lordozelor
14.4.4. Programe kinetice pentru corectarea cifolordozelor și cifoscoliozelor
14.5. Întrebări recapitulative
15.1. Cauzele producerii accidentelor și prevenirea acestora în gimnastică
15.1.1. Cauzele producerii accidentelor
15.1.2.Prevenirea accidentelor în gimnastică
15.2. Asigurarea și procedee de asigurare în gimnastică
15.3. Condițiile necesare profesorului în acordarea corectă a procedeelor de asigurare
15.4. Întrebări recapitulative
Bibliografie
Cuvânt înainte
Lucrarea de față reprezintă în primul rând un ajutor pentru studenții care se pregătesc să devină specialiștii în sfera de activitate sportivă. Ea este în același timp, util profesorilor de specialitate antrenorilor, educatorilor și institutorilor din învățământul preșcolar și primar și celor care organizează activități de educație fizică și sportivă.
Organizarea procesului de educație fizică în special cu elevii claselor pregătitoare, primare și gimnaziale, ridică o serie de probleme de ordin organizatoric, teoretic și practic.
Din această perspectivă cunoașterea și însușirea procedeelor organizatorice ale gimnasticii de bază, eficientizarea procesului de predare-învățare a exercițiilor și mijloacelor de care dispune aceasta, este o prioritate pentru desfășurarea eficientă a lecțiilor de educație fizică, a activităților sportive independente sau colective.
Gimnastica de bază, se extinde asupra ramurilor sportive ale gimnasticii (artistică, ritmică, aerobica, medicală), atletismului, jocurilor sportive, natației, dansului sportiv, etc. ceea ce subliniază importanța ei.
Prezenta lucrare elaborată reușește să se ridice la nivelul standardelor impuse unui material didactic care să ofere practicanților din domeniului sportiv, în curs de formare și autoperfecționare, un suport metodic de actualitate.
Structurarea materialului de față pe bază de sisteme de acționare are ca temei ideea potrivit căreia orice specialist poate să-și organizeze activitatea de așa manieră încât să obțină cea mai mare eficiență, atunci când dispune de un material sistematizat și orientat în concordanță cu cerințele metodicii.
În lucrare sunt prezentate mijloacele specifice gimnasticii de bază cuprinse în programa școlară de educație fizică, noțiunile de bază, comenzile, modele de acționare, exemple de exerciții și mijloace de educare a calităților și deprinderilor motrice, de operaționalizare a obiectivelor pedagogice.
Un loc important îl ocupă conținutul gimnasticii aplicate în alte domenii, mijloacele gimnasticii corective fiind prezentate sub formă de inventar de exerciții grupate pe afecțiuni ale corpului și segmentelor. Lucrarea este cu atât mai valoroasă cu cât autorul oferă informații concrete privind efectele benefice ale exercițiilor corective, oferă studenților și specialiștilor programe kinetice pentru corectarea deficiențelor fizice, care pot fi aplicate în funcție de necesitățile și particularitățile fiecărei deficiențe.
Concepția lucrării este dată și de direcționarea, orientarea, pregătirea și valorificarea studentului îndreptat spre studiere, fixare și acțiune creativă continuă.
În elaborarea lucrării autorul a ținut cont de exigențele pedagogiei și a noilor tendințe a didacticii educației fizice, din perspectiva noilor educații, prin conținuturile generale ale educației psihofizice a personalității elevilor.
Se dorește ca această lucrare să constitue un punct de plecare pentru un proces didactic cu puternice valențe informative și formative, să reprezinte un material din care se pot extrage ideii, valori, care aplicate în practică pot influența considerabil dezvoltarea armonioasă, sănătoasă echilibrată a individului.
Autorul
Introducere
Importanța obiectului teoriei și practicii gimnasticii de bază în sistemul educației fizice și sportului
Gimnastica este disciplina de bază a întregului sistem de educație fizică și sport deoarece în decursul dezvoltării societății omenești, ea a fost parte componentă a tuturor sistemelor de educație, „Kalos kai agatos” (frumos și bun), fiind un precept adoptat și de către aceasta. Prezentă în viața omului modern, gimnastica are ca scop principal formarea și dezvoltarea armonioasă a organismului, asigurarea suportului fizic pentru practicarea diferitelor sporturi, dar și pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, ori a celor sociale. De asemenea prevenirea, compensarea, destinderea și agrementul pentru asigurarea unei stări de confort fizic și psihic, sunt tot atâtea scopuri ale gimnasticii care, realizate, protejează ființa umană și duc la prelungirea vieții [Grigore, V., 2003, p.3].
Fiind un mijloc important al educației fizice a copiilor și tineretului, gimnastica are ca scop principal dezvoltarea fizică armonioasă și menținerea sănătății acestora. Exercițiile de gimnastică predate în școală sunt cuprinse în programa de învățământ, fiind selecționate din gimnastica de bază și din ramurile gimnasticii de performanță (acrobatică, sărituri și ritmică) sistematizate pe clase. Gimnastica este prezentă în toate clasele învățământului preuniversitasr și în învățământul universitar, având ponderea cea mai mare. Sub anumite forme, gimnastica se regăsește în diferite domenii de activitate, ea fiind ramura care se adresează tuturor oamenilor, indiferent de vârstă, sex, ocupație [Rusu, C., și col., 1998, p.22; Torje, D., 2006, p.19].
Abordarea sistemică a disciplinei gimnastica, ne permite să scoatem în evidență obiectivele, caracteristicile, mijloacele și ramurile acesteia [Podlaha R. și Stroescu A., 1974].
În cadrul sistemului de educație fizică și sportivă din România, practicarea gimnasticii se întâlmers, alergare și sărituri
11.5. Întrebări recapitulative
Capitolul 12 – Formarea deprinderilor motrice în gimnastică
12.1. Definirea și caracteristicile deprinderilor motrice
12.2. Factorii care influențează formarea deprinderilor motrice
12.3. Etapele formării deprinderilor motrice
12.4. Metodele folosite pentru formarea deprinderilor
12.5. Principiile antrenamentului sportiv utilizați în gimnastică
12.6. Întrebări recapitulative
Capitolul 13 – Acompaniamentul muzical în gimnastică
13.1. Importanța acompaniamentului muzical în gimnastică
13.2. Noțiuni elementare de teorie muzicală
13.3. Alegerea bucății muzicale și concordanța dintre muzică și mișcare în cadrul lecției de educație fizică
13.4. Întrebări recapitulative
Capitolul 14 – Gimnastica aplicată în alte domenii
14.1. Importanța aplicării gimnasticii în alte domeni
14.2. Sistematizarea gimnasticii aplicate în alte domenii
14.3. Mijloacele gimnasticii aplicate în alte domenii
14.4. Programe kinetice pentru corectarea deficiențelor fizice
14.4.1. Programe kinetice pentru corectarea scoliozelor
14.4.2. Programe kinetice pentru corectarea cifozelor
14.4.3. Programe kinetice pentru corectarea lordozelor
14.4.4. Programe kinetice pentru corectarea cifolordozelor și cifoscoliozelor
14.5. Întrebări recapitulative
15.1. Cauzele producerii accidentelor și prevenirea acestora în gimnastică
15.1.1. Cauzele producerii accidentelor
15.1.2.Prevenirea accidentelor în gimnastică
15.2. Asigurarea și procedee de asigurare în gimnastică
15.3. Condițiile necesare profesorului în acordarea corectă a procedeelor de asigurare
15.4. Întrebări recapitulative
Bibliografie
Cuvânt înainte
Lucrarea de față reprezintă în primul rând un ajutor pentru studenții care se pregătesc să devină specialiștii în sfera de activitate sportivă. Ea este în același timp, util profesorilor de specialitate antrenorilor, educatorilor și institutorilor din învățământul preșcolar și primar și celor care organizează activități de educație fizică și sportivă.
Organizarea procesului de educație fizică în special cu elevii claselor pregătitoare, primare și gimnaziale, ridică o serie de probleme de ordin organizatoric, teoretic și practic.
Din această perspectivă cunoașterea și însușirea procedeelor organizatorice ale gimnasticii de bază, eficientizarea procesului de predare-învățare a exercițiilor și mijloacelor de care dispune aceasta, este o prioritate pentru desfășurarea eficientă a lecțiilor de educație fizică, a activităților sportive independente sau colective.
Gimnastica de bază, se extinde asupra ramurilor sportive ale gimnasticii (artistică, ritmică, aerobica, medicală), atletismului, jocurilor sportive, natației, dansului sportiv, etc. ceea ce subliniază importanța ei.
Prezenta lucrare elaborată reușește să se ridice la nivelul standardelor impuse unui material didactic care să ofere practicanților din domeniului sportiv, în curs de formare și autoperfecționare, un suport metodic de actualitate.
Structurarea materialului de față pe bază de sisteme de acționare are ca temei ideea potrivit căreia orice specialist poate să-și organizeze activitatea de așa manieră încât să obțină cea mai mare eficiență, atunci când dispune de un material sistematizat și orientat în concordanță cu cerințele metodicii.
În lucrare sunt prezentate mijloacele specifice gimnasticii de bază cuprinse în programa școlară de educație fizică, noțiunile de bază, comenzile, modele de acționare, exemple de exerciții și mijloace de educare a calităților și deprinderilor motrice, de operaționalizare a obiectivelor pedagogice.
Un loc important îl ocupă conținutul gimnasticii aplicate în alte domenii, mijloacele gimnasticii corective fiind prezentate sub formă de inventar de exerciții grupate pe afecțiuni ale corpului și segmentelor. Lucrarea este cu atât mai valoroasă cu cât autorul oferă informații concrete privind efectele benefice ale exercițiilor corective, oferă studenților și specialiștilor programe kinetice pentru corectarea deficiențelor fizice, care pot fi aplicate în funcție de necesitățile și particularitățile fiecărei deficiențe.
Concepția lucrării este dată și de direcționarea, orientarea, pregătirea și valorificarea studentului îndreptat spre studiere, fixare și acțiune creativă continuă.
În elaborarea lucrării autorul a ținut cont de exigențele pedagogiei și a noilor tendințe a didacticii educației fizice, din perspectiva noilor educații, prin conținuturile generale ale educației psihofizice a personalității elevilor.
Se dorește ca această lucrare să constitue un punct de plecare pentru un proces didactic cu puternice valențe informative și formative, să reprezinte un material din care se pot extrage ideii, valori, care aplicate în practică pot influența considerabil dezvoltarea armonioasă, sănătoasă echilibrată a individului.
Autorul
Introducere
Importanța obiectului teoriei și practicii gimnasticii de bază în sistemul educației fizice și sportului
Gimnastica este disciplina de bază a întregului sistem de educație fizică și sport deoarece în decursul dezvoltării societății omenești, ea a fost parte componentă a tuturor sistemelor de educație, „Kalos kai agatos” (frumos și bun), fiind un precept adoptat și de către aceasta. Prezentă în viața omului modern, gimnastica are ca scop principal formarea și dezvoltarea armonioasă a organismului, asigurarea suportului fizic pentru practicarea diferitelor sporturi, dar și pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, ori a celor sociale. De asemenea prevenirea, compensarea, destinderea și agrementul pentru asigurarea unei stări de confort fizic și psihic, sunt tot atâtea scopuri ale gimnasticii care, realizate, protejează ființa umană și duc la prelungirea vieții [Grigore, V., 2003, p.3].
Fiind un mijloc important al educației fizice a copiilor și tineretului, gimnastica are ca scop principal dezvoltarea fizică armonioasă și menținerea sănătății acestora. Exercițiile de gimnastică predate în școală sunt cuprinse în programa de învățământ, fiind selecționate din gimnastica de bază și din ramurile gimnasticii de performanță (acrobatică, sărituri și ritmică) sistematizate pe clase. Gimnastica este prezentă în toate clasele învățământului preuniversitasr și în învățământul universitar, având ponderea cea mai mare. Sub anumite forme, gimnastica se regăsește în diferite domenii de activitate, ea fiind ramura care se adresează tuturor oamenilor, indiferent de vârstă, sex, ocupație [Rusu, C., și col., 1998, p.22; Torje, D., 2006, p.19].
Abordarea sistemică a disciplinei gimnastica, ne permite să scoatem în evidență obiectivele, caracteristicile, mijloacele și ramurile acesteia [Podlaha R. și Stroescu A., 1974].
În cadrul sistemului de educație fizică și sportivă din România, practicarea gimnasticii se întâlnește [Niculescu G., 2006, p.25]:
– la nivelul învățământului de toate gradele: preșcolar, primar, preuniversitar, universitar, profesional, special;
– activități, care nu sunt cuprinse în planul de învățământ privind, gimnastica zilnică, gimnastica de înviorare și momentul de educație fizică;
– activități de timp liber sub forma necompetițională „sportul pentru toți” și competițională;
– activitatăți sportive de performanță în cadrul școlilor și liceelor cu clase speciale, în cluburi și asociații sportive.
Gimnastica prezintă o serie de caracteristici ce o deosebesc față de celelalte mijloace ale educației fizice. Ele se referă la [Podlaha R., și col., 1989; Solomon, M. și col.1996; Grigore, V., 2003; Niculescu G., 2006, p.28]:
– conținut specific extrem de bogat, foarte variat și diferit, care cuprinde o mare varietate de poziții și mișcări naturale și alcătuite, în vederea acționării multilaterale asupra organismului atât pentru dezvoltarea fizică armonioasă, cât și pentru pregătirea fizică în gimnastică și în alte ramuri sportive, și pentru scopuri igienice sau terapeutice – permite diferențierea precisă a gradului de dificultate;
– influență selectivă și analitică asupra organismului, prin: localizarea acțiunii pe grupe musculare și articulații, alternarea și gradarea eficientă a mișcărilor; dozarea optimă a efortului; caracterul variat de solicitare (încordare, relaxare, întindere, coordonare), compensarea nivelului dezvoltării grupelor musculare; refacerea capacității funcționale în urma accidentărilor și corectarea deficiențelor fizice;
– stăpânirea multilaterală a aparatului locomotor în condiții de atârnat, sprijin, de echilibru și orientare în spațiu;
– formă specifică de execuție și conținutul realizat (corectitudinea);
– dezvoltarea unor calități importante ale comportamentului omului, ca hotărârea, voința, curajul, dârzenia, perseverența etc.;
– posibilitate mare de aplicare a mijloacelor gimnasticii în funcție de vârstă, sex și nivel de pregătire;
– execuție estetică a pozițiilor și mișcărilor prin: ținută, expresivitate și corectitudine tehnică.
Dintre variatele forme de practicare sistematizate în funcție de mai multe criterii, amintim:
după modul de organizare:
program de gimnastică pentru: gimnastica de dimineață, minutul de gimnastică, timpul liber și alte ramuri sportive.
lecția de gimnastică
după cei care practică: gimnastica școlară, a militarilor, a vărstelor și sexelor, a gravidelor, a persoanelor cu nevoi speciale, etc.
după scop: programe de încălzire, de pregătire fizică, de întreținere, de tehnică, de refacere, de recuperare.
după conținut: programe analitice pentru segmente, grupe musculare și articulații, programe pentru calități motrice, programe de acrobatică, de sărituri, de sport aerobic, etc.
Prin faptul că dispune de un conținut foarte bogat și variat, diferit din punct de vedere al dificultății, precum faptul că unele mișcări au caracter analitic, oferind multiple posibilități de a acționa selectiv asupra diferitelor grupe musculare și articulații, gimnastica este prezentă în viața omului la orice vârstă, din copilărie până la vârste înaintate, dezvoltând totodată și calități ce țin de personalitatea umană necesare atât în sport cât și în viață.
Prin mijloacele de care dispune gimnastica este prezentă în mai multe momente ale unei lecții de educație fizică, ori antrenament sportiv. Așa de exemplu, ori de câte ori este necesară organizarea colectivelor în vederea realizării anumitor sarcini (fie la începutul, pe parcursul ori la sfârșitul lecției), se apelează la mijloacele gimnasticii organizatorice, parte componentă a gimnasticii de bază; pentru pregătirea anumitor grupe musculare, ori a anumitor articvulații, pentru dezvoltarea coordonării, orientării în spațiu și aprecierii distanței, a echilibrului, ritmului, pentru stăpânirea corpului în condiții obișnuite, etc. se apelează din nou la mijloacele ale gimnasticii, indiferent că sunt aplicate într-o lecție de educație fizică la un nivel oarecare de învățământ, ori într-o lecție de antrenament sportiv, dintr-un sport oarecare.
Importanța deosebită pe care o are gimnastica, prin caracterul ei formativ, decurge și din faptul că planurile din învățământul de toate gradele prevăd lecții cu teme din acest sport, lecții ce trebuie să se desfășoare sub îndrumarea specialiștilor domeniului.
Capitolul I – Istoricul apariției și evoluției gimnasticii
Gimnastica provine din cuvântul grecesc „gymnos” și mult timp a fost confundat cu noțiunea de educație fizică. Dezvoltarea gimnasticii este legată de dezvoltarea societății omenești.
Prezentăm în continuare, câteva aspecte mai semnificative ale dezvoltării gimnasticii de-a lungul veacurilor. Astfel:
1.1. Apariția gimnasticii în epoca antică
Cercetările întreprinse atestă folosirea exercițiului fizic din cele mai îndepărtate timpuri, odată cu formarea și dezvoltarea societății umane.
În Egipt exercițiile de gimnastică erau practicate în școală, pentru o dezvoltare armonioasă fizică, dar și spirituală (prin dans și muzică), iar pentru hinduși practicarea exercițiilor fizice se referă în „Cartea Sfântă”, cunoscută sub denumirea de „Vedele”.
În China, marele Confucius (551-479 î.e.n.) considera că exercițiile fizice sunt incluse în cele șase „arte liberale” muzica, ceremonialul, aritmetica, calegrafia, scrima și arta de a conduce carul. Mai târziu conceptul despre educație se lărgește prin introducerea unui nou sistem de gimnastică numit: „exerciții de ținută”. Kong-Fu (2698 î.H.), medic chinez creează un sistem de exerciții de gimnastică respiratorie, folosit împotriva îmbolnăvirilor, grupate pe specificul bolilor.
În Grecia, educația reprezenta o funcție fundamentală a statului filozofii și legislatării cei mai remarcabile ai Greciei, au fost educatori adevărați pentru poporul lor.
Concepția generală cu privire la practicarea exercițiilor fizice a urmat trei direcții principale: igienică, militară și armonioasă.
Sistemul filozofic grec cuprindea trei concepte corespunzătoare:
1) Concepția igienică asupra gimnasticii, folosind exerciții fizice aplicate rațional, asupra tuturor segmentelor corpului îmbinate cu un regim de alimentație, cu masajul și cu băile.
Părinții acestui concept au fost Hipocrate (460-377 î.e.n.), cel mai mare medic al Greciei antice și Galen (138-201 e.n.), care în lucrările sale de medicină se referă direct la importanța exercițiilor fizice. După Galen medicina se împărțea în igienică și terapeutică, iar gimnastica era mijlocul de păstrare al sănătății.
2) Concepția militară care avea la bază pregătirea tinerilor pentru a deveni buni militari. Susținătorii acestei concepții au fost spartanii. În Sparta nou născutul, băiat, sănătos era preluat de Stat, format și educat pentru a deveni destoinic luptător.
3) Conceptul idealului armonios a luat ființă la Atena, acolo unde dezvoltarea culturii, artelor, a avut cel mai înalt grad din toată Grecia.
Atenienii erau preocupați de atingerea perfecțiunii umane (armonia între fizic și spirit), prin conceptul „Kalos, Kai, Agatos” adică „Om frumos și bun”.
Cei mai importanți susținători ai acestui concept de educație au fost Platon (427-347 î.e.n.) și Aristotel.
După cum ne dăm seama conceptele filozofilor antici cu privire la exercițiile de gimnastică au creat un fundament de nezdruncinat pentru noi, cei de astăzi.
Toate modelele de educație ale anticilor au în conținutul lor mișcarea, exercițiul de gimnastică, prin care se dăltuia fizic, psihic și intelectual omul.
Aceste concepte au fost preluate, studiate și continuate de către filozofii și pedagogii secolelor următoare.
1.2. Evoluția gimnasticii între sec. XVI-XX-lea
Evul mediu
Până în secolul al XVI – lea idealul armonic a cunoscut o perioadă de regres, din motive religioase. Începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, medicul Hieronymus Mercurialis (1530-1606) publică la Veneția lucrarea „Arta gimnasticii”- „Ars gymnastica”, în care reia conceptele anticilor, trezând interesul pentru practicarea exercițiilor de gimnastică. De la un secol la altul filozofii sunt din ce în ce mai preocupați de dezvoltarea fizică și psihică a ființei umane prin aplicarea exercițiilor de gimnastică.
Astfel, că în a doua jumătate al sec. XVIII-lea, în Europa se afirmă reprezentanți ai unor concepte noi despre gimnastică, precum și modalități de aplicare ale lor în școli și instituții.
Epoca modernă
Unul dintre aceștia a fost Guts Muths Johann Cristoph (1759 – 1839) care a scris lucrarea „Gimnastica pentru tineret”. Este considerată prima lucrare modernă de educație fizică din lume.
Un alt titan al pedagogiei universale a fost Pestalozzi (1746 – 1827) de origine elvețiană, care sublinia importanța și necesitatea exercițiilor fizice în dezvoltarea fizică și intelectuală a corpului. Ideile și experiența sa sunt publicate în lucrarea „Despre educația fizică” apărută în 1807, unde el arată că exercițiile fizice trebuie aplicate rațional, metodic și gradat. Acordă o importanță crescută exercițiilor pentru articulații, cât și exercițiilor naturale (mers, alergare, sărituri etc.).
Ideile sale au fost preluate de alți pedagogi și filozofi, au fost îmbogățite chiar din a doua jumătate a sec.al XVIII-lea și din prima decadă al sec. al XIX-lea. Astfel, un reprezentant al școlii franceze vechi, Don Francesco Amoros (1777-1848) și-a dedicat întreaga activitate pentru răspândirea practicării exercițiului fizic.
Amoros definește gimnastica ca fiind „știința rațională a mișcărilor noastre, în raporturile cu simțurile, cu inteligența, cu sentimentele, cu moravurile și dezvoltarea tuturor facultăților noastre”.
În Școala Germană veche, care avea la bază conceptul filozofului Guts Muths, Jahn Vater, vine cu îmbunătățiri asupra metodelor de practicare ale exercițiilor de gimnastică precum și cu aparate noi, inventate de el pentru aplicarea exercițiilor de gimnastică (paralelele și bara fixă) ideea lui de bază este că întreaga populație a țării să practice exercițiile fizice.
În opera sa „Arta gimnasticii germană” scrisă în colaborare cu Eiselen, în 1816 – el contribuie cu următoarele capitole foarte importante:
terminologia
exercițiile de gimnastică,
jocuri de gimnastică și metodica.
Un compatriot al lui J.Vater, Adolf Spiess (1810-1858), continuator al ideilor lui G.Muths, aduce îmbunătățiri în practicarea gimnasticii. În cele două opere ale sale în patru volume și un manual practic numit: „Gimnastica pentru școlari” împărțită în două părți (una pentru copii între 6-10 ani, și alta pentru copii între 10-15 ani), preconizează un sistem de gimnastică adaptat cerințelor procesului instructiv-educativ din scoală.
El împarte exercițiile de gimnastică în: exerciții libere, exerciții în comun, exerciții de ordine.
Școala Nordică de gimnastică îl are ca deschizător de drumuri pe P.H. Ling (1776-1839). În această parte a Europei preocuparea pentru introducerea și practicarea exercițiilor de gimnastică era comună.
Prima țară care a introdus practicarea educației fizice în școlile de toate gradele este Danemarca. Astfel, P.H. Ling a fost continuatorul sistemului danez de practicare obligatorie a exercițiilor fizice, el a fundamentat în Suedia propriul sistem de educație fizică.
Ling acordă o atenție deosebită funcției de respirație și ca atare exercițiilor care angrenează mușchii dorsali, centurii abdominale și ai diafragmului.
Școala Rusă prerevoluționară îl are ca reprezentant pe fiziologul P.F. Leshaft (1837-1909), din Petersburg, întemeietorul Școlii ruse științifice de educație fizică. El este admiratorul „idealului armonic” al gimnasticii antice și critică metodele contemporane, întemeiate pe automatismul mișcării.
Consideră că termenul de „instruire fizică” putea acoperi foarte bine legătura educației fizice cu educația intelectuală.
În școala Cehă veche, profesorul de istorie al artelor Hiroslav Tyrs (1832-1884) inspirat de anticii greci și ideile biologice ale lui Darwin, creează propriul ideal de educație în care se îmbinau: sănătatea, forța și frumusețea. El înființează prima „Societate de gimnastică” la Praga în 1862.
1.3. Evoluția școlii Românești de gimnastică
Școala Românească de gimnastică, își are începuturile abia în primul deceniu al secolului al XIX-lea, când preocuparea pentru practicarea exercițiului fizic, sub denumirea de gimnastică, se regăsește în diferitele școli, care puteau prevede în bugetul lor și salariile profesorilor de gimnastică.
Utilizarea exercițiilor de gimnastică în pregătirea și educarea tinerilor s-a intensificat datorită profesorilor dăruiți acestui ideal. Printre aceștia, o activitate deosebită a desfășurat profesorul Gh. Mocianu, împreună cu colegii lui. Acesta a avut și o bogată activitate publicistică de specialitate. Amintim câteva lucrări: Cartea de gimnastică cu figuri și text explicativ” din 1864, „Istoria, anatomia și igiena gimnasticii” în 1879, „Școala de patinaj și înot” în 1882, „Cartea de gimnastică pentru uzul școlilor primare, secundare și superioare”, 1887 în colaborare cu N. Velicu.
La începutul secolului XX, Spiru Haret (1851-1912) devine ministrul Instituției Publice, el reorganizează toate ramurile de învățământ cu atenție deosebită asupra școlii primare. Printre preocupările asupra învățământului românesc, Spiru Haret a urmărit cu perseverență răspândirea și organizarea gimnasticii sub toate formele ei, în toate ciclurile de învățământ, în toată țara. S-au realizat regulamente, în structuri metodice, și manuale care au fost răspândite la școlile de toate gradele, stabilindu-se obligativitatea practicării gimnasticii în școală câte o oră pe săptămână cu fiecare clasă. Conținutul programelor era eclectic, reunind aspecte ale școlii franceze (Dement), cât și din școlile suedeză și germană (Ling, Jahn, Spicss) care cuprindeau: mișcări libere și de ordine, exerciții cu instrumente (bastoane, haltere, frânghie, scânduri de sărit, măciuci din lemn) și la aparate (fus, paralele, inele, prăjină etc.)
Spiru Haret a avut inițiativa introducerii în școală la ora de gimnastică, a jocului național de oină. Tot el a alcătuit o comisie din maeștri gimnaști D. Ionescu (București), R.S. Corbu (Brăila), T. Berescu (Iași) care î, 1899 au alcătuit primul regulament oficial al jocului de oină competițională. Tot Spiru Haret a fost promotorul unor întâlniri și conferințe ale profesorilor gimnaști din întreaga țară și nu în ultimul rând este primul care ia o hotărâre în privința concursurilor interșcolare, pentru întreaga țară.
Începând cu 1902 și până 1924 activitatea de gimnastică a fost organizată și îndrumată de Societatea de Gimnastică, Muzică și Sport din Iași și Societatea de Educație Fizică din București.
În 1924 se înființează, Institutul Superior de Educație Fizică din București, după modelul celui din Stockholm. Acesta se ocupa de pregătirea cadrelor de specialitate.
În 1933 se introduce educația fizică în secțiile comerciale de toate categoriile.
1.4. Întrebări recapitulative
Prezentați importanța obiectului teoriei și metodicii gimnasticii de bază în cadrul sistemului de educație fizică și sportivă din Romania.
Care sunt izvoarele din epoca antică?
Prezentați principalele direcții ale concepției grecești cu privire la sistemul filosofic de educație fizică.
Descrieți perioada evul mediu referitoare la idealul armonic.
Prezentați începutul epocii moderne, în ceea ce privește dezvoltarea fizică și intelectuală a corpului.
Care sunt reprezentanții sistemelor de educație fizică a diferitelor școli: franceze, germane, suedeze, daneze, ruse și cehe ?
Prezentați care au fost întemeietorii gimnasticii în Romania.
Capitolul 2 – Gimnastica, generalități
Conform noțiunilor de bază ale terminologiei gimnasticii [Stroescu, Podlaha, 1974] ”Gimnastica este un sistem de exerciții fizice, aplicat analitic sau global, care influențează selectiv și cumulativ aparatul locomotor în vederea perfecționării și armonizării mișcărilor corpului omenesc, a formării unei ținute corecte”.
Datorită multitudinii mijloacelor de care dispune gimnastica permite diversificarea ei, în funcție de scopul urmărit, în diferite ramuri:
– cu caracter formativ – necompetițională (gimnastica de bază, igienică);
– cu caracter de performanță – competițională (gimnastica la aparate – artistică, ritmică și acrobatică);
– cu caracter ajutător – aplicată în alte domenii (alte ramuri sportive, terapeutice și în producție).
2.1. Scopul, caracteristicile și sarcinile gimnasticii
2.1.1. Scopul gimnasticii
Gimnastica are ca scop principal dezvoltarea și perfecționarea pregătirii fizice generale multilaterale și armonioase a organismului uman.
2.1.2. Caracteristicele gimnasticii
Spre deosebire de celelalte mijloace ale educației fizice, gimnastica se caracterizează prin:
– Cel mai important mijloac ale educației fizice, dispunând de o teorie proprie, de mijloace și forme specifice de organizare și de o metodică proprie a procesului de predare.
– Conținut extrem de bogat și adaptabil tuturor categoriilor de executanți, indiferent de vârstă, sex sau nivel de pregătire.
– Exercită o influență precisă și selectivă asupra organismului, prin selecționarea exercițiilor analitic cu localizarea exactă la nivelul unui anumit segment corporal, articulație și la o grupă sau mai multe grupe musculare.
– Executarea mișcărilor cu maximum de corectitudine, precizie, localizare, amplitudine.
– Practicarea gimnasticii prin determinarea unei stăpâniri elementare și multilaterale a aparatului locomotor în condiții obișnuite și neobișnuite; dezvoltarea aptitudinilor psiho-comportamentale generale (inteligența motrică, capacitatea de învățare și de execuție, capacitatea de mobilizare a energiei, capacitatea de refacere fizică și psihică și dezvoltarea celor mai importante aptitudini psiho-motrice, cum sunt: coordonarea, lateralitatea, echilibrul, percepția kinestezică și spațio-temporală.
– Contribuie la dezvoltarea unor calități psihice volitive ca: dârzenia, perseverența, rezistența la oboseală și durere, etc.
– Contribuie la dezvoltarea spiritului de colaborare; solidaritatea; capacitatea de autoapreciere; simțul răspunderii colective și spiritul de observație și altele.
– Folosirea pe o scară largă a acompaniamentului muzical, dezvoltă simțul ritmului și expresivitatea mișcării.
– Necesitatea unei ținute corecte estetice, care se referă la atitudinea fizică a corpului în diferite poziții și mișcări.
– Obligativitatea formei de execuție, prin valoarea și efortul execuției care sunt determinate atât de conținutul (dificultatea, complexitatea) exercițiului, cât și de forma sub care el a fost executat.
Forma de execuție trebuie să fie: precisă; corectă; estetică; expresivă; stabilă.
2.1.3.Sarcinile gimnasticii
Sarcinile pe care gimnastica trebuie să le rezolvă se referă la:
asigurarea condițiilor optime pentru întărirea sănătății;
asigurarea dezvoltării corecte și armonioase a organismului în creștere;
dezvoltarea unor calități motrice de bază ca: vuteza, îndemânarea, rezistența, forța, mobilitatea-suplețea;
dezvoltarea capacității de relaxare a diferitelor grupe musculare sau a întregului organism,
contribuie la însușirea tehnicii de bază a oricăror mișcări,
îmbunătățirea marilor funcții ale organismului uman,
baza sănătății și a capacității de efort la orice vârstă,
corectarea deficiențelor fizice provocate de activități cu solicitare unilaterală,
reducerea unor deficiențe motrice și handicapuri,
recuperarea posttraumatică ori postoperatorie,
însușirea unui conținut motric bogat,
asigurarea unui suport fizic corespunzător practicării altor sporturi;
menținerea și dezvoltarea capacității fizice la vârstă înaintată.
2.2. Ramurile și conținutul mijloacelor ale gimnasticii
2.2.1. Ramurile gimnasticii
În cadrul activităților de educație fizică și sport se întâlnesc cele trei ramuri ale gimnasticii și anume: gimnastica de bază, gimnastica de performanță și gimnastica aplicată în alte domenii cu următoarele sub ramuri (Fig.1.1):
1. Gimnastica de bază are un conținut atât de bogat în cât contribuie la realizarea atât a obiectivelor educației fizice, fap care a determinat includerea ei în toate programele școlare , cât și a obiectivelor activității sportului. Acestă cub ramură influențează în principal la menținerea sănătății, dezvoltarea fizică generală și armonioasă, formarea deprinderilor motrice de bază și utilitar aplicative specifice și nespecifice gimnasticii, precum și la dezvoltarea aptitudinilor motrice de bază.
Conținutul gimnasticii de bază este alcătuit din exerciții de front și formații, folosind mijloace din cadrul acțiunilor pe loc, din deplasare și alcătuirea și schimbarea formațiilor de pe loc și din deplasare; exerciții de dezvoltare fizică generală compusă din exerciții libere, cu obiecte obiecte portative și exerciții la aparate speciale; exerciții utilitar –aplicative folosind deprindere nespecifice și specifice gimnasticii.
Schema 1.1. Ramurile gimnasticii
2. Gimnastica de performanță – deși prezintă forma de practicare prin concurs, cele cinci subramuri [Grigore, 2003; Dobrescu, Dumitru, 2011, Niculescu, 2010]: gimnastica generală (pentru toți), artistică, acrobatică, ritmică, aerobică ș trampoline.
a) Gimnastica generală propune multe exerciții diferite, care sunt adaptate regulat dezvoltării de noi programe și sporturi. Valoarea sa stă în primul rând în promovarea sănătății. Gimnastica generală, uneori denumită în grup, îi ajută pe persoanele de toate vârstele, să participe în echipe formare de 6 până la 150 de participanți. Conform acestei ramuri se efectuează exerciții sincron și coregrafice. Echipele pot fi de același sex sau mixte. Nu există diviziuni pe vârste țn gimnastica generală. Cea mai mare manifestare generală a acestei subramuri de performanță este Gimnastrada Mondială organizată din patru în patru ani și care a avut loc prima oară în 1929. La Congresul FIG din 2006, unde au fost peste 90 de federații naționale, s-a luat o hotărâre ca din ianuarie 2007, disciplina gimnastica generală să se numească Gimnastica pentru toți.
b) Gimnastica artistică. Denumită până în anul 1991 (Campionatul Mondial de la Indianapolis), gimnastica sportivă, gimnastica artistică este un poliatlon complex care cuprinde exerciții impuse (la nivelul categoriile de clasificare națională) și liber alese, pe mai multe categorii de clasificare, la probele de concurs: 6 probe la masculin (sol, cal cu mânere, inele, sărituri, paralele și bara fixă) și 4 probe la feminin (sărituri, paralele iengale, bârnă și sol). Această ordine a aparatelor a fost stabilită în anul 1960, FIG, iar din anul 1994, în concursurile internaționale, se concurează numai cu exerciții liber alese.
c) Gimnastica ritmică – ramură competițională exclusiv feminină, a devenit sport olimpic din 1984 (Los Angeles). În cadrul formei de desfășurare cuprinde exerciții individuale și de ansamblu, folosind obiecte portative – 4 din cel 5 probe (cerc, panglică, minge, măciuci, coardă), executate cu acompaniament muzical. Conform regulamentului tehnic ale Federației Romane de Gimnastică Ritmică, în concursurile la copii se concurează și cu exerciții fără obiect, pe un podium special de (13 x 13 metri, suprafață de concurs).
d) Gimnastica acrobatică – ramură competițională care a devenit de sine stătoare din anul 1972. Ea a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare rapidă pe plan internațional, cunoscând următoarele forme de practicare:
– gimnastica acrobatică individuală (tumbling) constă în efectuarea unei înlănțuiri de elemente acrobatice dinamice alcătuite din răsturnări și salturi fără pași intermediari și fără rupturi de ritm pe linia marcată pe mijlocul unei piste. Pista are o lungime de 25 de metri și lată de 1,5 -2 metri, având o delimitare a zonei de elan de 10 metri și o zonă de recepție tot de 10 metri.
– gimnastica acrobatică în perechi masculin, feminin și mixt, trio feminin și grup masculin (4). Exercițiul liber ales este alcătuit din elemente acrobatice statice, dinamice și gimnice și se execută pe covorul de gimnastică cu suprafața de concurs de 12 x 12 metri.
e) Gimnastica aerobică de performanță – este o disciplină nouă cu elemente folosite din gimnastica artistică, ritmică, acrobatică, dans sportiv, executate pe fond muzical modern. Primul Campionat Mondial a fost organizat în anul 1995 la Paris, unde echipa României a câștigat locul II la trio. Concursurile se desfășoară pe un podium pătrat, cu latura de 14 metri, iar suprafața de concurs are latura de 7 metri pentru probele de individual feminin și masculin, și 10 metri pentru proba perechi mixt, trio și grup (6). Sistemul competițional cuprinde patru categorii:
– proba individuală feminină;
– proba individuală masculină;
– proba de perechi;
– proba de trio;
– grup.
f) Trampoline – este o subramură a gimnasticii de performanță, disciplină olimpică din anul 2000 la Sidney, exercițiile se execută în plasa elastică, conținând următoarele probe de concurs:
– individual feminin, masculin;
– sincron perechi;
– dublu plasă mică (mini trampoline).
Exercițiile în plasa elastică cuprind o succesiune de 10 sărituri diferite realizate în trei serii: o serie impusă și două serii libere.
3. Gimnastica aplicată în alte domenii constituie a treia ramură a gimnasticii, și prezintă următoarele obiective principale: prevenirea, întreținerea, compensarea sau refacerea capacității de efort ale corpului întregime și a segmentelor acestora, cu efecte benefice asupra dezvoltării fizice armonioare multilaterale și de îmbunătățire a stării de sănătate. Datorită varietății și complexității exercițiilor de gimnastică, acestea pot fi cuprinse și în alte ramuri cum ar fi (Rusu și col. 1999; Grigore, 2001; Niculescu, 2010):
1) Gimnastica profilactică:
a) Gimnastica de întreținere: gimnastica de înviorare (dimineață), minutul de gimnastică, gimnastica vârstelor și sexelor, loisir-ul etc.
b) Gimnastica compensatorie pentru activități profesionale și sportive cu solicitare unilaterală.
2) Gimnastica recuperatorie (medicală) are ca obiective principale ameliorarea stării generale de mișcare a corpului întregime sau a segmentelor acestora, reeducarea funcțională, corectarea deficienților fizice și recuperarea mai rapidă după unele traumatisme sau îmbolnăviri.
3) Gimnastica aplicată în alte ramuri sportive cu ajutorul mijloacelor sale asigură o dezvoltare fizică generală multilaterală și armonioasă, contribuie la îmbunătățirea pregătirii fizice specifice, necesară practicării altor ramuri sportive, realizate prin: programe de încălzire, programe de pregătire fizică, gimnastica sport compelementar, programe de gimnastică aerobică și programe speciale (deficiențelor fizice).
2.2.2. Conținutul mijloacelor gimnasticii
Mijloacele gimnasticii sunt acele exerciții care au un caracter evolutiv permanent, alcătuiesc conținutul gimnasticii. Ele sunt sistematizate în mai multe grupe de exerciții (Terminologia gimnasticii, 1974):
Exerciții de front și formații, asigură organizarea și introducerea în activitatea specifică gimnasticii, cu ajutorul comenzilor și acțiunilor de pe loc, din deplasare și formațiilor, asigură disciplină, imprimă un ritm vioi, captează atenția participanților.
Exerciții de dezvoltare fizică generală cuprind pozițiile și mișcările corpului și segmentelor acestuia. Ele pot fi realizate fără obiecte sau aparate sub forma de exerciții libere, executate individual, cu partener sau în grup, pentru diferite segmente ale corpului, cu obiecte portative (bastoane, mingi medicinale, coarda, gantere, extensoare, etc.) și la aparate speciale (banca de gimnastică, scara fixă, helcometru, cărucior mobil, etc.). Aceste exerciții contribuie la dezvoltarea forței și supleței musculare, a mobilității articulare (statică, dinamică), având caracter de activitate musculară de învingere sau cedare, izotonică sau izometrică, de încordare sau relaxare etc. Practicarea sistematică acestor exerciții îmbunătățește bazele generale ale mișcării: direcție, amplitudine, viteză, grad de încordare musculară, ritm, tempou, etc.
Exerciții aplicative sunt mișcări naturale, folosite uneori și în viața de toate zilele, în activitatea cotidiană (mers, alergare, sărituri, aruncare – prindere), denumite deprinderi aplicative de bază nespecifice gimnasticii. Iar alte exerciți cum ar fi: cățărarea, târârea, escaladarea, echilibrul, tracțiunea și împingerea, transportul de greutăți sau persoane, treceri peste obstacole, formează grupa deprinderilor aplicative specifice gimnasticii.
Exercițiile acrobatice, constau din poziții și mișcări, cu caracter static (forță, echilibru sau forță) sau dinamic (rulări, rostogoliri, îndreptări, răsturnări, salturi), executate individual, în doi sau în grup și la unele aparate specialeca: plasa elastică, roata metalică, trambulina elastică, bascula, trapezul etc. Exercițiile acrobatice dezvoltă coordonarea generală și segmentară a corpului, orientarea în spațiu și necesită o adaptare specifică a aparatului vestibular și unele trăsături ale personalității.
Exerciții din Gimnastica artistică (la aparate) au caracter competițional și se organizează pe baza unui regulament de concurs, obținându-se categorii de clasificare, nivel de pregătire și limite de vârstă. Ele sunt reprezentate de poziții, mișcări de forță și de balans, toate având o tehnică bine stabilită, la diferite aparate, care sunt în același timp și probe de concurs. În gimnastica artistică femenină sunt patru aparate (sărituri, paralele inegale, bârnă și sol), iar în gimnastica artistică masculină sunt șase aparate (sol, cal cu mânere, inele, sărituri, paralele, bara fixă).
Exerciții din Gimnastica ritmică sunt caracterizate prin dinamism, ritmicitate în strânsă concordanță cu muzica. Ele se execută individual sau în ansamblu, liber și cu obiecte portative speciale (mingi elastice, corzi, panglici, măciuci, cercuri). Mijloacele sunt compuse din elemente de echilibru, sărituri speciale, învârtiri (întoarceri și piruete), valuri, săltări etc., iar exercițiile cu obiecte care au tehnică specială de mânuire, cu posibilități multiple de mânuire. Fiind acompaniate de muzică au caracter de dans și realizează o educație muzicală și esterică deosebită, precum și o dezvoltare a spiritului de creativitate al gimnastelor.
Exerciții din Gimnastica aerobică sunt compuse din pași specifici, pași de dans, mișcări de forță, de echilibru, de coordonare segmentară sau a întregului corp, realizate individual, în perechi, trio și grup.
2.3. Întrebări recapitulative
Prezentați care sunt caracteristicile gimnasticii?
Care sunt sarcinile gimnasticii?
Precizați ramurile gimnasticii?
Enumerați principalele grupe de mijloace aparținând gimnasticii?
Capitolul 3 – Terminologia gimnasticii
3.1. Importanța terminologiei
Fiecare știință, domeniu de cunoșatere sau ramură de activitate are un limbaj propriu, anumiți termeni de specialitate care servesc ca mijloc de comunicare între oameni și ajută la înțelegerea unitară și la însușirea conținutului acestora. Astfel, terminologia gimnasticii cuprinde atât termeni folosiți pentru denumirea pozițiilor, mișcărilor, exercițiilor, aparatelor și materialelor ajutătoare utilizate pentru practicarea ei, cât și modul de descriere a exercițiilor (Stroescu, Podlaha, 1974).
În țara noastră, terminologia gimnasticii a evoluat și dezvoltat treptat în cadrul ramurilor gimnasticii recunoscute oficial și în mod empiric.
Pentru ca reminologia să-și poată îdeplini funcția ei de comunicare, ea trebuie să țină seama de anumite cerințe de bază (Stroescu, Podlaha, 1974; Grigore, 2003; Niculescu, 2010): să respecte particularitățile de limbă; să fie științifică; dar în același timp și accesibilă; să fie unitară; clară; termenii folosiți să aibă o anumită sonoritate; să aibă calitatea de comunicare internațională.
3.2. Pozițiile fundamentale și derivate ale corpului
1. STÂND – poziție fundamentală ortostatică bipedă, cu călcâile apropiate, vârfurile ușor depărtate, genunchii întinși, pieptul ușor ridicat, brațele întinse pe lângă corp, cu degetele apropiate și întinse, capul drept și privirea înainte.
Poziții derivate:
pe ambele picioare (fig.3.1):
depărtat, încrucișat, cu genunchii îndoiți, fandat;
pe vârfuri: depărtat, încrucișat, fandat.
Fig.3.1. Poziția stând pe ambele picioare
pe un picior (fig.3.2):
pe toată talpa: cu celălat picior (îndoit sprijinit, îndoit susținut, întins sprijinit, întins susținut);
picior ridicat întins b) picior ridicat îndoit
Fig.3.2. Pe un picior cu lelălalt ridicat întins și/sau îndoit
pe vârfuri: cu celălat picior (îndoit sprijinit, îndoit susținut, întins sprijinit, întins susținut).
2. PE GENUNCHI – poziție fundamentală cu baza de susținere pe gambe, vârfurile întinse, călcâile apropiate și brațele întinse pe lângă corp.
Poziții derivate:
pe ambii genunchi (fig.3.3a):
cu genunchii apropiați și călcâile depărtate;
cu genunchii depărtați și călcâile apropiate;
cu genunchii și călcâile depărtate;
pe genunchi pe călcâie așezat.
pe ambii genunchi b) pe un genunchi
Fig.3.3. Pe ambii genunchi și pe un genunchi
pe un genunchi (fig.3.3b):
cu celălalt picior: îndoit (sprijinit sau susținut), întins (sprijinit sau susținut), încrucișat.
3. AȘEZAT- poziție fundamentală unde corpul se sprijină pe șezută, cu picioarele întinse pe sol, brațele pe lângă corp.
Poziții derivate (fig.3.4):
cu picioarele întinse:
depărtat;
pe o coapsă;
echer.
cu picioarele îndoite:
depărtat;
grupat (cu genunchii îndoiți complet);
încrucișat (turcește);
pe o coapsă;
echer.
cu un picior întins și cu celălalt îndoit:
depărtat;
încrucișat;
peo coapsă;
echer.
Fig.3.4. Așezat (echer: apropiat, depărtat; încrucișat)
4. CULCAT – poziție fundamentală unde corpul se găsește în totalitate cu partea dorsală în contact cu suprafața de reazem, axa lui longitudinală fiind paralelă cu această suprafață
Poziții derivate (fig.3.5):
facial (înainte):
cu picioarele întinse;
cu un picior întins celălalt îndoit;
cu ambele picioare îndoite.
dorsal (pe spate):
cu picioarele întinse;
cu un picior întins celălalt îndoit;
cu ambele picioare îndoite.
costal (lateral):
cu picioarele întinse;
cu un picior întins celălalt îndoit;
cu ambele picioare îndoite.
5. ATÂRNAT – poziție fundamentală unde corpul este întins și se menține suspendat de un aparat, apucat cu mâinile, axa umerilor fiind sub punctele de sprijin.
Poziții derivate (fig.3.6):
pe verticală:
de mâini;
de picioare;
de altă parte a corpului.
pe orizontală:
facila;
dorsal.
combinate:
de mâini și de picioare;
de mâini și altă parte a corpului
Fig.3.6. Atârnat și derivate
6. SPRIJIN – poziție fundamentală unde corpul este întins pe verticală și se sprijină pe mâini, iar axa umerilor se află deasupra punctelor de reaszem.
Poziții derivate (fig.3.7):
simplu:
pe verticală;
pe orizontală.
mixt:
pe verticală;
pe orizontală.
Fig.3.7. Sprijin și derivate
Poziții combinate – reprezintă îmbinarea mai multor poziții fundamentale, păstrând caracteristicile pozițiilor.
Astfel avem:
sprijin stând – poziție combinată compusă din „sprijin și stând” (fig.3.8a);
sprijin ghemuit – poziție combinată compusă din „sprijin” și derivata „stând ghemuit” (fig.3.8b);
sprijin pe genunchi- poziție combinată compusă din „pe genunchi” și „sprijin” (fig.3.8c);
sprijin culcat – poziție combinată compusă din „sprijin” și „culcat” (fig.3.8d);
atârnat culcat – poziție combinată compusă din „atârnat” și „culcat” (fig.3.8e).
b) c) d)
e)
Fig. 3.8. Poziții combinate
3.3. Pozițiile și mișcările segmentelor corpului
a) Poziții și micări ale capului:
1. Poziții:
– Aplecat: înainte, lateral (dreapta, stânga), înapoi (extensie)
– Răsucit: dreapta, stânga.
2. Mișcări ale capului:
– Aplecare: înainte,
– înclinare (dreapta, stânga),
– extensie;
– răsucire (dreapta, stânga);
– rotare (spre dreapta, spre stânga).
b) Poziții și mișcări ale brațelor:
Poziții cu brațele întinse:
pe direcții principale: înainte, sus, lateral, jos;
pe direcții intermediare: înainte jos, înainte sus, înapoi jos, lateral jos, lateral sus;
pe direcții oblice: oblic înainte jos, oblic înainte sus, oblic înapoi jos, diagonal (sagital, frontal).
Direcții principale
Direcții intermediare c) Direcții oblice
Fig. 3.9. Poziții și mișcări ale brațelor
Poziții cu brațele îndoite 90° (fig.3.10a):
antebrațele înainte (brațe jos)
anterbrațe sus (brațe înainte)
antebrațe sus sau jos (brațe lateral);
Poziții cu brațele îndoite complet (3.10b):
mâini pe șold;
mâini la piept;
mâini pe umeri;
mâini la ceafă;
mâini pe cap;
Fig.3.10. Pozițiile brațelor îndoite
Mișcările brațelor:
ridicare
coborâre
îndoire
întindere
rotare: dreapta, stânga, înainte, înapoi
balansare: plan sagital, frontal
răsucire: interior sau exterior
forfecare: plan orizontal, vertical, frontal
ducere (se execută numai în plan paralele cu solul).
5. Poziții ale brațelor din baletul clasic:
Poziția I-a- brațele „coronă” înainte –jos, degetele mijlocii depărtate la 3-4 cm (fig.3.11.a);
Poziția a II-a- brațele „coronă” înainte (fig.3.11.b);
Poziția a III-a- brațele „coroană” sus (fig.3.11.c);
Poziția a IV-a – un braț rotunjit sus, iar celălat rotunjit înainte (fig.3.11.d);
Poziția a V-a – un braț rotunjit sus, iar celălalt rotunjit lateral (fig.3.11.e);
Poziția a VI-a – un braț rotunjit înainte, iar celălalt rotunjit lateral (fig.3.11.f);
Poziția a VII-a –brațele rotunjite lateral (fig.3.11.g).
a b c d e f g
Fig.3.11. Pozițiile brațelor din baletul clasic
c) Poziții și micări ale trunchiului
Poziții (fig.3.12):
Aplecat înainte;
Îmclinat înainte;
Îndoit lateral (dreapta, stânga);
În extensie
Răsucit dreapta, stânga;
Îndoit răsucit dreapta sau stânga
Fig.3.12. Poziții ale trunchiului
Mișcări:
aplecare înainte;
înclinare înainte;
îndoire înainte, lateral (dreapta, stânga);
extensie;
răsucire (dreapta, stânga);
rotare (spre dreapta, spre stânga);
îndoire răsucită (dreapta, stânga).
d)Poziții și mișcări ale membrelor inferioare:
Poziții:
îndoit,
întins,
ridicat,
răsucit (spre interior, spre exterior).
2. Mișcări
– îndoire – întindere;
– ridicare – coborâre;
– ducere;
– răsucire (spre interior, spre exterior);
– rotare (spre interior, spre exterior);
– balansare în plan (sagital, frontal).
3. Pozițiile picioarelor din baletul clasic:
Poziția I-a – piciorele se găsesc, apropiate și răsucite, cu vârfurile în afară, pe aceeași linie, diametral opuse. Călcâile, se află în contac (fig.3.13.a).
Poziția a II-a – picioarele se găsesc depărtate lateral, răsucite, cu vârfurile în afară, pe aceeași linie, diametral opuse. Călcâile sunt depărtate la o talpă (fig.3.13.b).
Poziția a III-a – picioarele sunt apropiate, călcâiul piciorului din față este plasat în dreptul bolții plantare a piciorului din spate. Poziția poate fi realizată cu piciorul stâng sau drept înainte (fig.3.13.c).
Poziția a IV-a – picioarele sunt apropiate, încrucișate, cu tălpile paralele și lipite, vârfurile orientate diametral opuse și aliniate sagital vârf-călcâie (fig.3.13.d).
Poziția a V-a – picioarele sunt încrușișate cu tălpile paralele și depărtate, vârfurile orientate diametral opuse și aliniate sagital vârf-călcâie (fig.3.13.e).
a b c d e
Fig.3.13. Pozițiile picioarelor din baletul clasic
3.4. Prescurtări terminologice
Exercițiile sunt împărțite în timpi compuse din 2, 4, 8, 16, 32 timpi. Pentru descrierea exercițiilor se folosește o terminologie specifică – prescurtată:
1. Pozițiile fundamentale:
2. Părțile corpului:
3. Denumirea mișcării:
4. Aparatele de gimnastică:
5.Direcția mișcării:
6. Alți termeni:
3.5. Descrierea și reprezentarea grafică a exercițiilor de dezvoltare fizică generală
Pentru descrierea și scrierea exercițiilor de dezvoltare fizică generală trebuie respectată următoarea succesiune:
poziția inițială (plecare) este poziția din care începe mișcarea și poate fi fundamentală sau derivată, iar la aparate se specifică și poziția față de aparat;
timpul (ii) de execuție care se scrie sub poziția inițială, la început;
denumirea mișcării care este partea cea mai importantă în descriere legată de:
segmentul care execută mișcarea;
direcția în care se execută mișcarea;
poziția finală poate fi una din pozițiile fundamentale sau derivate.
În gimnastică un rol important îl are crearea imaginii despre mișcare prin intermediul reprezentările grafice (desenul liniar). Pentru realizarea desenului trebuie respectate următoarele reguli:
Reprezentarea solului se face printr-o linie orizontală continuă.
Reprezentarea aparatelor se realizează în cele mai multe cazuri din lateral, cu excepța calului cu mânere, datorită specificul mișcărilor,se desemnează din spate (fig.3.14).
Fig.3.14. Reprezentarea aparatelor – calul cu mânere
Corpul se desemnează din lateral (a), din față (b) sau din spate (c), lungimea picioarelor trebuie să fie jumătate din înălțime (fig.3.15).
a b c
Fig.3.15. Corpul
Capul este reprezentat de un cerc gol, văzut din față (a), din profil dreapta sau stânga (b, c), spate (d) sus (e), reprezentând a VII-a parte din înălțime (fig.3.16).
a b c d e
Fig.3.16. Capul
Mâinile se desemnea în prelungirea antebrațului, în poziția normală, în cazuri speciale se poate marca și policele.
Segmentele care se găsesc în planul apropiat se desemenează cu o linie continuă la nivelul umerilor și șoldurilor, iar celelalte segmente din plan depărtat, cu o linie întreruptă (fig.3.17).
Fig.3.17. Segmentele
Folosirea semnelor necesare înțelegerii mai corecte a mișcării desenate:
pentru precizarea direcției se folosește săgeata:
pentru precizarea întoarcerii se folosește săgeata arcuită: 180º, 360º…
pentru marcarea mișcării cu revenire se folosește săgeată cu două capete:
pentru arcuire se folosește linia frântă, iar numărul de arcuiri este deasupra linie:
pentru executarea mișcării și în partea opusă, simetric, se folosesște semnul: +
cifra scrisă înaintea mișcării reprezintă numărul de repetări (3 X):
Descrierea terminologică și desenate corect a exercițiilor de dezvoltare fizică generală, trebuie să constituie o parte importantă de tehnologie didactică a propiectului (planul de lecție) alcătuită de către profesor.
3.6. Aspecte terminologice ale pozițiilor fundamentale și mișcările segmentelor corpului folosite în kinetoterapie
Ținând cont de faptul că acest curs descrie pozițiile fundamentale și mișcările segmentelor corpului din gimnasticii de bază, considerăm important prezentarea terminologică a acestora și din punct de vedere kinetoterapeutic, unde terminologia folosită în descrierea programelor kinetice pentru corectarea deficiențelor fizice trebuie să fie concinsă, precisă și clară, să nu provoace alte înțelesuri.
3.6.1. Poziții fundamentale și derivate ale acestora în kinetoterapie
Prezentăm unele deosebiri ale acestora în kinetoterapie și în domeniul educației fizice (Cotoman, 2006):
Pozițiile fundamentale (kinetoterapie / educație fizică):
Ortostatism / Stând
Pe genunchi / Pe genunchi
Așezat cu genunchii extinși / Așezat
Decubit / Culcat
Atârnat / Atârnat
Sprijinit / Sprijinit
Poziții derivate din poziția fundamentală ortostatism, prin modificările poziției trunchiului, capului membrelor superioare și membrelor inferioare:
– capul flexat sau extins (capul aplecat înainte/ înapoi);
– trunchiul flectat la 45° sau 90° (trunchiul aplecat la 45° sau 90°);
– trunchiul flectat, flectat lateral sau extins (trunchiul îndoit înainte/lateral/ extensie);
– trunchiul rotat (trunchiul răsucit);
– brațele flectate la 90°, aduse la 90°, flectate la 180° sau extinse (membrele superioare înainte, lateral, sus, înapoi);
– membrele superioare adduse (membrele superioare încrucișate);
– membrele superioare rotate intern sau extern (membrele superioare răsucite spre interior sau exterior);
– coatele flectate (coatele îndoite);
– membrele inferioare abduse (depărtat în plan frontal);
– un membru inferior flectat, celălalt extins (depărtat în plan antero-posterior);
– membrele inferioare adduse (membrele inferioare încrucișate);
– genunchii flectați la 90° sau 45° (genunchii îndoiți sau semiîndoiți);
– un membru inferior abdus, genunchiul flectat și celălalt membru inferior abdus (fandat lateral);
– sprijin pe antepicior (pe vârfuri);
– sprijin pe calcaneu (pe călcâie) etc.
Poziții deivate din poziția fundamentală pe genunchi, prin modificarea bazei de susținere:
– membrele inferioare abduse (genunchii depărtați);
– membrele inferioare în rotație internă (călcâile depărtate);
– membrel inferioare flectate la 90° din articulația coxofemurală, genunchii flectați (așezat pe călcâie) etc.
Poziții derivate din poziția fundamentală sprijinit, prin modificarea bazei de susținere:
– cu membrele inferioare și coloana vertebrală flectate (ghemuit);
– în ortostatism (stând);
– patrupedie (pe genunchi și pe palme);
– pe un genunchi, celălalt membru inferior flectat, extins, abdus, sprijinit pe sol (pe un genunchi, celălalt membru inferior înainte, înapoi, lateral, sprijinit), etc.
Poziții derivate din poziția fundamentală așezat cu genunchii extinși, prin modificarea suprafeței de sprijin:
– membrele inferioare abduse sau cu genunchii flexați (membrele inferioare depărtate sau îndoite);
– genunchii flectați, gambele încrucișate (poziția ”mohomedana”) – genunchii îndoiți gambele încrucișate, etc.
Poziții derivate din poziția fundamentală decubit, prin modificarea bazei de susținere:
– ventral (facial);
– lateral (costal);
– dorsal (dorsal);
– ”poziția păpușii înalte sau joase (facial cu sprijin pe palme sau pe coate, capul aplecat înapoi, trunchiul în extensie).
3.6.2. Mișcări ale segmentelor coprului în kinetoterapie
(Kinetoterapie / educație fizică)
a) Capul și gâtul:
– flexie / extensie (aplecat înainte/înapoi);
– proiecție înainte / înapoi (ducere înainte / înapoi a capului);
– flectat / înclinat lateral (îndoirea în lateral);
– rotație (răsucire);
– circumducție (rotare).
b) Trunchiul:
– flexie 45° sau 90° (aplecare 45° sau 90°);
– flexie / flexie în lateral / extensie (îndoire înaiunte / în lateral / extensie);
– rotație (răsucire);
– circumducție (rotare).
c) Membrele superioare:
– anteducție, antepulsie (ducerea umărului înainte);
– retroducție, retropulsie (ducerea umărului înapoi);
– flexie (ridicare prin înainte sus);
– abducție (ridicare prin lateral sus);
– extensie (ridicare înapoi);
– abducție orizontală (ducerea brațului înapoi);
– adducție orizontală (ducerea brațului înainte);
– rotație internă/ externă (răsucirea brațului spre interior/exterior).
d) Membrele inferioare:
– extensie / flexie (ridicare înainte/ înapoi);
– abducție / adducție (depărtare /apropiere);
– rotare internă/externă (răsucire spre interior /exterior);
– circumducție (rotare);
– inversie – adducție+supinație+extensie (-);
– eversie – abducție+pronație+flexie (-).
3.7. Intrebări recapitulative
Prezentați importanța și cerințele terminologiei;
Enumerați care sunt pozițiile fundamentale și derivate ale corpului?
Exemplificați pozițiile și mișcările segmentelor corpului.
Prezentați succesiunea descrierii și scrierea exercițiilor de dezvoltare fizică generală.
Care sunt aspectele terminologice ale pozițiilor și mișcărilor corpului folosite în EFS și kinetoterapie?
Capitolul 4 – Noțiuni de biomecanică alicate în gimnastică
4.1. Poziția anatomică, planuri și axe ale mișcării
4.1.1. Poziția anatomică
Pentru a se ușura studiul și oreintarea segmentelor corpului s-a acceptat o poziție inițială, denumită poziția anatomică (fig.4.1.).
Membrele inferioare sunt lipite cu picioarele la unghi drept pe gambe, genunchi și șoldurile extinse. Membrele superioare sunt lipite de părțile laterale ale trunchiului, cu coatele extinse, spre deosebire de poziția de drepți din gimnastică antebrațele sunt rotate în afară, iar palmele și degetele extinse privesc înainte.
4.1.2. Planurile și axele corpului
Alături de traiectoria mișcării, planurile și axele corpului sunt componente ale percepției spațiale – foarte importante ale mișcării care precizează pozițiile segmentelor corpului și întregului corp într-un anume moment al mișcării.
Planurile în care se desfășoară mișcarea corpului și segmentelor sale corespund planurilor anatomice (fig.3.1):
a. Planul Frontal (P.F.) dispus vertical și paralel cu fruntea (P.F.1, 2, 3, 4); împarte corpul în partea anterioară și partea posterioară.
b. Planul Sagital (lateral) (P.S.) dispus vertical și perpendicular pe linia umerilor și a bazinului (P.S1, 2 ,3, 4); împarte corpul în partea dreaptă și partea stângă – din față spre înapoi.
c. Planul Transversal (P.T.) dispus orizontal paralel cu solul cu linia umerilor și a bazinului, care împarte corpul în partea superioară a corpului (cu capul, gâtul, bustul, brațele și bazinul superior) și partea inferioară a corpului (cu partea inferioară a bazinului și membrele inferioare) (P.T1, 2, 3, 4).
Axele corpului:
a.Axa longitudinală (A.L.) este linia imaginară de la vertex la mijlocul tălpilor unite în poziția stând. (AL1, 2).
b. Axa transversală (A.T.) este linia imaginară dispusă orizontal, paralele cu linia bazinului, din partea dreaptă în partea stângă. (A.T.1, 2).
c. Axa sagitală (A.S.) este linia imaginară care trece prin mijlocul axei transversale (antroposterior), iar punctul de atingere cu axa transversală , poartă numele generic de centul de greutate al corpului. (A.S1, 2).
d. Axa umerilor (A.U.), linia imaginară ce unește articulațiile umerilor (scapulo-humerală) (A.U1, 2).
e. Axa longitudinală a brațului (A.B.) este linia imaginară ce unește articulația umărului cu mijlocul vârfurlui degetului mijlociu.
f. Axa logitudinală a mâinii este linia imaginară care împarte mâna în două pe lungimea ei.
g. Axa longitudinală a membrului inferior (A.P.) este linia imaginară care unește articulația șolduluii (coxo-femurală) cu cea a călcâiului.
h. Axa longitudinală a tălpii este linia imaginară care împarte suprafața tălpii în două pe lungimea ei.
Fig.4.1. Planurile și axele corpului omenesc
(Baciu, C., 1977)
Între planurile, axele precum și unghiurile în care se realizează o mișcare sunt foarte importante în momentul descrierii mișcării cât și pentru a putea face o analiză corectă a acesteia din punct de vedere tehnic.
4.2. Bazele și mecanismele generale ale mișcării
Mișcarea locomoției reprezintă rezultatul din interacțiunea forțelor interne ale corpului omenesc (impulsuri nervoase, contracții musculare, părghii osteo-articulare) cu forțele externe ale mediului (gravitație, presiune atmosferică, inerție, rezistențe diverse etc.).
În mecanică, studiul mișcării presupune stabilirea unor elemente de bază acestea sunt: reperul față de care se realizează mișcarea și viteza cu care se execută mișcrea.
Orice mișcare se realizează pe o anumită traiectorie în spațiu față de trei dimensiuni numit sistem de coordonate rectangulare:
pe orizontală – înainte și înapoi,
pe verticală – în sus și jos
lateral – la dreapta și la stânga).
Direcția de mișcare a unui punct izolat poate fi:
rectelinie când se deplasează pe o traiectorie dreaptă
curbilinie – pe o traiectorie curbă.
În general, mișcările corpului omenesc sau ale segmentelor lui includ în ele mișcări de translație față de sol, fie mișcări de rotație ale întregului corp sau ale segmentelor lui în jurul diferitelor axe ale articulațiilor respective.
Reperul față de care se execută mișcarea și direcția de mișcare se referă la spațiul tridimensional în care se realizează mișcarea.
Viteza și accelerația reprezintă datele de bază care permit studiul mișcării, fiind considerate în cinematică drept vectori. După viteza ei, mișcare poate fi uniformă sau variată, iar accelerația care reprezintă modificarea vitezei în unitate de timp, pote fi uniform variată sau neuniformă.
Mecanismele generale ale locomoției nu pot fi explicate numai prin aplicarea legilor mecanicii și pentru înțelegerea lor sunt noțiuni de bază ale fiziologiei și biochimiei umane.
4.2.1. Forțele interne
Corpul omenesc, ca orice organism viu, este un transportator și un transformator de enerție, sub formă termică, electrică, fizico-chimică și mecanică. Mișcarea sub forma de exercițiu fizic utilizează și ea aceste forme de energie care sunt numite ca forțe interne.
Forțelor interne care intervin în realizarea mișcării au următoarea succesiune: impulsiul nervos, contracția musculară, acțiunea pârghiei osoase și mobilitatea articulară.
Prima forță internă care intervine în realizarea mișcîrii este impulsul nervos. Mecanismele care stau la baza mișcărilor sunt de natură neuro-musculară și sunt reprezentat de acte reflexe. Arcul cel mai elementar este format din: organele de simț (analizatorii), căile de transmitere ale sensibilității, centrii nervoși, căile motorii și placa motorie musculară.
Ca o reacție caracteristică la stimulul impulsurilor nervoase este forța de contracție musculară. Mușchiul striat funcționează prin jocul coordonat al unităților motoare. Un mușchi este capabil să se contracte cu intensități variate prin două mecanisme:
prin frecvența variabilă a impulsurilor nervoase;
prin însumarea a unui număr cât mai mare de unități motorii care intră în acțiune.
Activitatea de bază a mușchiului se manifestă prin forma tonusului muscular, fiind definit ca o stare specială de semicontracție pe care mușchiul o prezintă și în stare de repaus și care îi conservă relieful.
Contracția musculară, a doua forță internă care intervine în realizarea mișcării, reprezintă o manifestare legată de schimbarea elasticității musculare, manifestându-se ca o întărire a mușchiului sau ca o modificare (pe loc – contracție izometrică, scurtare a mușchiului – izotonică) și al treia – contracția în alungire.
Privind sincronizarea acțiunilor musculare, în executarea unei mișcări nu intervine numai mușchiul care execută mișcarea (mușchiul agonist), dar și alte grupe musculare. Aceșteia sunt reprezentați de:
motorul primar este mușchiul sau grupul muscular care efectuează mișcarea (agonistul);
antogonistul este mușchiul care controlează efectuarea continuă și gradată a mișcării;
mușchii de fixare care susțin segmentul în poziția cea mai utilă și conferă astfel forță mișcării;
mușchii neutralizatori sunt antagoniștii care suprimă mișcarea secundară a motorului principal.
CLASIFICAREA MIȘCĂRILOR
(Bowen, citat de Baciu, C., 1977):
1. După participarea grupelor musculare la acțiunea motorului primar, mișcările se împart în:
mișcări de tensiune slabă (scrisul, mișcări de finețe, mișcări de îndemânare);
mișcări de tensiune rapidă (mișcări de forță);
mișcări balistice (aruncări, lovituri etc.);
mișcări de oscilație (pendulări).
2. După direcția lor, mișcările se împart în:
mișcări rectilinii;
mișcări angulare sau rotatorii;
mișcări curbilinii.
3. După raportul cu planul în care este dispusă axa lor de mișcare, se împat în:
în plan frontal – flexie și extensie;
în plan sagital – abducție și adducție;
în mai multe planuri – circumducție;
în axul lung al segmentului – rotații.
A treia forță internă care intervine în realizarea mișcărilor este acțiunea pârghiilor osoase. Segmentele osoase care acționează asupra mușchilor se comportă ca pârghiile din fizică. În mecanică, o prâghie este o mașnă simplă și care are trei puncte de aplicare a forțelor: punctul de sprijin (S), punctul de rezistență (R) și punctul de aplicare a forței motorii (F).
În funcție de raportul acestor puncte de aplicare, pârghiile se împart în diferite grade:
pârghii de gradul I (R.S.F., cu sprijinul la mijloc) sunt pârghii de echilibru;
pârghii de gradul II (S.R.F., cu rezistența la mijloc) și sunt pârghii de forță;
pârghii de gradul III (S.F.R., cu forța la mijloc) și sunt pârghii de viteză.
Pârghiile de gradul III au frecvență cea mai mare în corpul omenesc și au o importanță deosebită privind distanțele dintre punctele de palicare a resitenței, forței și sprijinului în mecanica pârghiilor.
Acțiunea mușchiului nu se execută numai cu scopul mobilizării pârghiilor osoase, ci reprezintă unul din principalele mijloace de unire ale segmentelor osoase articulare. După paralelogramul forțelor, forma unui mușchi se descompune în două componente: musculară și articulară.
Deplasarea segmentelor osoase angrenează în lanțul mecanismelor motorii și participarea obligatorie a articulațiilor. Forma și gradele de libertate a articulațiilor dirijează direcția și sensul mișcărilor și care limitează amplitudinea lor.
Mobilitatea articulară, ca a patra forță internă, trebuie considerată un factor activ, care participă la realizarea mișcărilor. După cum o articulație prezintă una, două sau trei grade de libertate de mișcare, tot așa și mobilitatea va prezenta una sau mai multe axe de mișcare. Axa de mișcare reprezintă linia situată într-un anumit plan în jurul căruia unul din segmente se deplasează față de celălalt.
Mișcarea executată de o forță exterioară care nu-ți contractă mușchii se numește – pasivă, iar mișcarea executată cu ajutorul propriilor grupe musculare – activă.
Activitățile motrorii nu rezultă din activitatea izolată a unor mușchi, oase sau articulații, ci prin punerea în acțiune a cuplurilor și lanțutilor motrice.
Îmbinările verigilor în lanțurile cinematice asigură diversitatea posibilităților de mișcare. Direcția și deschiderea (forma spațială a mișcărilor) depind de felul îmbinării și de participarea mușchilor la mișcare.
Lanțul cinematic este format dintr-o serie de cupluri cinematice îmbinate succesiv sau ramificat. Numărul gradelor de libertate ale mișcărilor corespunde numărului posibil de deplasări independente ale corpului – liniare sau unghiulare. Ele sunt (Donskoi, D., 1973):
cap liber (6 grade de libertate);
este fixat un punct (3 grade);
sunt fixare două puncte (1 grad);
sunt fixate trei puncte (corpul este nemișcat).
În timpul execuțiilor diverselor mișcări se realizează cu ajutorul atât a forțelor active, cât și a celor contrarii, care împreună alcătuiesc cupluri de forță. Iar două segmente mobile apropiate realiează un cuplu cinematic. De exemplu: gamba cu piciorul, antebrațul cu mâna etc. În mecanică, se întâlnesc trei tipuri de cupluri cinematice: de translație, de rotație și elicoidale.
Astfel, în biomecanica corpului omenesc, cuplurile de translație nu se întâlnesc, cele elicoidale sunt rare (articulația gleznei), iar cele de rotație sunt cele mai frecvente.
Mulțimea posibilităților de mișcare în articulațiile unui cuplu cinematic, cu mai multe grade de libertate, necesită, pentru executarea fiecărei mișcări determinate:
alegerea traiectoriei necesare;
conducerea mișcării pe traiectorie (prin direcție și mărimea vitezei);
reglarea mișcării, în sens de combinare a perturbațiilor care împiedică deplasarea pe traiectorie.
Grupele musculare care alcătuiesc un lanț cinematic realizează lanțurile musculare. Așa cum majoritatea mișcărilor omului sunt complexe, alcătuite din îmbinarea acțiunilor statice și dinamice, lanțurile musculare îndeplinesc succesiv activități statice și dinamice.
Lanțurile musculare ale membrelor superioare realizează mișcări de mare amplitudine și de mare finețe și precizie. În condiții speciale chiar și sprijinul corpului.
Lanțurile musculare ale mebrelor inferioare îndeplinesc în principal funcția de sprijin, formate două lanțuri musculare antagoniste și alcătuite din trei segmente purtând numele de lanțurile triplei extensii și triplei flexii.
Mușchii, ca toate corpurile fizice, prezintă o serie de proprietăți mecanice – elasticitatea, vâscozitate, contractibilitate (scurtare), relaxare (alungire), iar ca “obiecte” biologice, mușchii prezintă proprietatea de excitabilitate și contractibilitate. Regimul de lucru al mușchiului este determinat de variația lungimii lui, de oscilațiile tensiunii sau de variația concomitentă a lungimii și tensiunii. Excitabilitatea mușchiului se manifestă atât prin variația tensiunii, cât și a proprietăților mecanice, a elasticității, vâscozității etc.
Activitatea mecanică a mușchilor se manifestă în principal, prin tracțiune. Tracțiunea mușchiului depinde de totalitatea condițiilor mecanice anatomice și fiziologice. Odată cu amplitudinea sarcinii forța de tracțiune a mușchiului devine mai mare, însă rapiditatea scurtării scade.
În funcție de variația lungimii mușchiului se deosebesc următoarele tipuri de activitate musculară:
statică – lungimea mușchiului nu se modifică;
dinamică – mușchiul se scurtează (activitatea de învingere – efort miometric) sau se alungește – (activitate de cedare – efort pliometric).
Contracțiile musculare de lucru (activitatea dinamică) condiționează mișcările, iar contracțiile musculare de postură (activitate statică) asigură pozițiile corpului. Mușchii, care înconjoară articulația în mișcare se împart în grupe funcționale (Donskoi, D., 1973):
sinergici (de acțiune comună) care efectuează o activitate de învingere;
antagoniști lor (de acțiune contrară) care efectuează o activitate de cedare.
Utilizând termenul de contracție musculară și pentru mișcările de cedare sau pentru starea de echilibru, există trei feluri de contracții musculare (Gagea, A., 2002):
concentrice;
statice;
excentrice.
Se mai poate vorbi, așa cum arată Hill, de contracții foarte mici ca amplitudine (de genul secuselor musculare, unde scurtarea nu este evidentă decât ca modificare de secțiune) de contracții foarte rapide și de contracții „balistice”, unde mișcarea este generată de un mușchi protagonist, asistat de alți mușchi sinergici. Folosirea termenului de sinergism pentru rezultanta acțiunii mușchilor agoniști și antagoniști nu este acceptată de toți specialiștii, aceștia preferând ca rezultanta să fie denumită după caz14:
de acțiune;
de stabilizare (fixare, suportare etc);
de neutralizare.
Din punct de vedere biomecanic și cu referire la sarcina rezistivă și viteza de contracție, contracțiile musculare pot fi clasificate astfel (Gagea, A., 2002):
contracții izometrice;
contracții izotonice;
contracții izokinetice;
contracții auxotone;
pseudocontracții sau mișcări excentrice (de cedare) cu suprasarcină;
supracontracții sau mișcare cu viteză supramaximală, cu sarcină negativă.
Prin intermediul sistemului nervos se efectuează reglajul necesar pentru momentele de “conectare și deconectare” a mușchilor lor, precum și pentru mărirea tensiunii (corecții ale tensiunii, impuse de antagonismul muscular).
În sistemul biomecanic, energia se produce în timpul acțiunii forțelor exterioare pentru deplasare și deformare. Datorită unor cauze mecanice și biologice, într-un sistem biomecanic au loc totdeauna întârzieri ale efectului mecanic, ca răspuns la stimuli.
Sistemul biomecanic manifestă o mare capacitate de adaptare, învingând complexitatea factorilor de variație. Capacitatea de adaptare este o proprietate biologică; ea nu poate fi redusă exclusiv la proprietățile mecanice și nu poate fi explicată numai cu ajutorul legilor mecanicii.
4.2.2. Forțele externe
În realizarea mișcărilor forțelor interne li se adaugă o serie de forțe externe. În mișcare corpul sau segmentele lui trebuie să învingă greutatea corpului sa a segmentelor respective, forța gravitațională care tinde să atragă corpul la pâmânt, inerția presiunii atmosferice, rezistența mediului în care se face mișcarea, forța de reacție a suprafeței de sprijin, forța de frecare și alte categorii de rezistențe exterioare, cum ar fi greutatea cu care se încarcă obiectul în mișcare (Baciu, C., 1977).
Forța gravitațională reprezintă cea mia importantă forță exterioară care acționează asupra mișcărilor. În condiții normale forța gravitațională atrage continuu spre sol corpul și segmentele lui, care nu scapă acțiunilor legilor gravitației universale. Ea acționează totdeauna vertical de sus în jos . împotriva ei acționează forțele interne exact în sens invers de jos în sus, iar mișcarea care încearcă să învingă forța gravitațională este săritura.
Ca efecte ale gravitației, întotdeauna ele acționează de sus în jos, iar valoarea acestei forțe externe este legată de volumul, lungimea, densitatea segmentului care se deplasează și este legată de masa segmentului care se mișcă.
Presiunea atmosferică reprezentată, indirect, tot o forță de acțiune a forței gravitaționale. Ea apasă asupra corpului cu o intensitate variabilă în raport direct cu viteza de deplasare. Presiunea atmosferică joacă un rol deosebit de important în menținerea în contact a suprafețelor articulare. Acțiunea presiunii atmosferice asupra corpului este compensată de presiunea internă a marilor cavități, care are valori identice cu cele ale presiunii atmosferice.
Rezistența mediului în care se practică exercițiile fizice poate fi diminuată prin micșorarea suprafețelor de secțiune și a unghiului de atac.
Inerția este forța care tinde să prelugească și să susțină o situație dată. Un corp aflat în repaus tinde să rămână în repaus, având inerție de imobilitate, iar atunci când un corp aflat în mișcare tinde să se deplaseze în continuare – legea vitezei câștigate.
Forța de reacție a suprafeței de sprijin. Un corp se află în aer în plină săritură, forțele gravitaționale acționează în mod egal asupra tuturor segmentelor lui, iar când corpul se află susținut pe o suprafață oarecare de sprijin, apare și o forță de reacție și de sens opus.
Când corpul este imobil apare o forță de reacție statică a suprafeței de sprijin, reacția statică fiind egală cu greutatea statică a corpului, iar atunci când corpul se află în mișcare, la greutatea lui se mai adaugă o forța de inerție, care prin acțiunile accelerației, se dezvoltă o forță de reacție dinamică a suprafeței de sprijin.
Forța de frecare, în diferite exerciții fizice (schi, patinaj etc.) corpul alunecă pe suprafața desprijin, în urmă cărea apare forța de frecare care este proporțională cu greutatea corpului și coeficientul de frecare: F = G x K
Rezistențele externe diverse sunt reprezentate de toate obiectele asupra cărora intervine corpul omenesc (haltere, aparate, greutăți , obiecte ce se aruncă etc.) aceste forțe exterioare se aplică asupra corpului din direcțiile cele mai variate.
Toate forțele externe care intervin în executarea mișcărilor trebuie invinse de forțe interne.
4.2.3. Studiul biomecanic al exercițiilor fizice
Studiul biomecanic ale exercițiilor fizice se realizează după următorul plan (Baciu, C., 1977):
Încadrarea biomecanică – caracter introductiv privind prezentarea generală a exercițiului respectiv. Exemplificând ramurile de sport în care se întâlnește exercițiul respectiv.
Scurt istoric- se trec în revistă toate preocupările sau lucrările ale diverșilor autori care au abordat studiul anatomo-biomecanic al exercițiului respectiv.
Traiectoria centrului de greutate și forțele exterioare ce trebuie învinse. În decursul exercițiulor fizice, centrul de greutate principal al corpului se deplasează pe o anumită traiectorie, iar corpul în mișcare învinge o serie de forțe exterioare (rezistența solului, rezistența aerului, inerția, frecarea, diverse materiale sportive etc.)
Fazele exercițiului. Se vor descrie fazele exercițiului respectiv în succesiunea lor. Apoi, în cadrul fiecărei faze se vor descrie:
baza de susținere;
poziția centrului de greutate;
unghiul destabilitate și menținerea echilibrului;
lanțurile osteo-articulare principale;
lanțurile musculare principale la travaliu dinamic;
pârghiile osteo-articulare principale,
aspectele biomecanice speciale;
ierarhia calităților biomotrice.
Chinemograma. Exercițiul fizic poate fi înregistrat cu ajutorul fotografiilor succesive. Mai recent se aplică aparate, instalații și programe de prelucrare biomecanică a caracteristicilor mișcării pe calculator.
Concluzii metodologice. Se vor trage concluzii practice care pot fi folosite pentru îmbunătățirea metodologiei de antrenament.
4.3. Întrebări recapitulative
Descrieți poziția anatomică.
Care sunt planurile și axele ale mișcării?
Prezentați bazele și mecanismele generale ale mișcării.
Ce înțelegeți prin forțele interne?
Evidențiați forțele externe care acționează asupra mișcării.
Prezentați conținutul unui plan studiu biomecanic ale exercițiilor fizice.
Capitolul 5 – Gimnastica de bază
5.1. Generalități
Gimnastica de bază constituie prima ramură a gimnasticii, cu caracter formativ, care prin folosirea unor exerciții naturale și special construite, care stau la baza celorlalte ramuri ale gimnasticii, are o largă aplicabilitate atât în învățământul de toate gradele, în celelalte ramuri sportive, cât și la persoanele de vârsta a II-a și a III-a. Gimnastica are ponderea cea mai mare în programele școlare la toate nivelele.
5.1.1. Caracteristicile gimnasticii de bază
Gimnastica de bază este o ramură necompetițională a gimnasticii. Ea acupă un loc important în sistemul de mijloace pe care educația fizică școlară, gimnastica aplicată în alte domenii le utilizează pentru realizarea obiectivelor generale.
Gimnastica de bază contribuie la formarea priceperilor și deprinderilor motrice, precum și la dezvoltarea calităților motrice de bază.
Asigurând o bună pregătire a practicaților pentru activitățile viitoare, gimnastica de bază se poate practica oriunde, însă trebuie respectate regulile de igienă individuală și colectivă.
Practicarea gimnasticii de bază formează la copii deprinderile de a executa mișcări cu diferite segmente, pe direcții precise, cu anumită viteză, amplitudine și grad de încordare musculară și o ținută corectă. Adaptarea și localizarea influenței acestor exerciții pot contribui și la corectarea anumitor deficiențe fizice.
Contribuie la dezvoltarea spiritului de observație, inițiativei, la dezvoltarea capacității de percepere a spațiului și timpului.
Gimnastica de bază contribuie la întărirea sănătății celor care o practică și la creșterea mărirea capacității de muncă fizică și intelectuală.
5.1.2. Sistematizarea gimnasticii de bază
Practicarea sistematică a exercițiilor din gimnastica de bază are efecte multiple ce cuprinde capacitatea de efort și marele funcții ale organismului, aspectul exterior al segmentelor și al întregului corp, starea de sănătate psiho-fizică, deprinderi de igienă corporală și comportament civilizat.
După Grigore, V. (2003), gimnastica de bază este împărțită în trei subramuri:
gimnastica organizatorică;
gimnastica pentru dezvoltarea fizică generală;
gimnastica aplicată.
Schema 5.1. Sistematizarea gimnasticii de bază
5.2. Exerciții de front și formații
Exercițiile de front și formații sunt principalele mijloace pentru formarea priceperilor și deprinderilor de organizare a colectivului de elevi, de la începutul până la sfârșitul lecție.
De asemenea, contribuie la disciplinarea colectivului, dezvoltă simțul ritmului și a tempoului și la formarea unei ținute corecte.
Exercițiile se execută sub o comandă unică, dată de profesor, termenii au o denumire precisă, iar comenzile trebuie bine cunoscute de către cel care conduce acțiunile respective. Ele au o largă aplicație în lecțiile de educației fizică, în antrenament în diferite sporturi și demonstrații sportive.
Cunoașterea aprofundată a conținutului și folosirea corectă a acestor exerciții mai asigură și folosirea integrală a timpului acordat pentru lecție.
5.2.1. Sarcinile exercițiilor de front și formații
asigură organizarea colectivului pe tot parcursul lecției, precum și desfășurarea ordonată a acestuia;
contribuie la crearea unei omogenități a colectivului în mișcare, printr-un ritm vioi al execuției;
educă coordonarea segmentară și a întregului corp, orientarea în spațiu și timp;
dezvoltă simțul ritmului și estetic al mișcării;
educă disciplina colectivului și ținuta corectă;
educă concentrarea atenției și siguranța în mișcare etc.
5.2.2. Sistematizarea exercițiilor de front și formații
După scopul urmărit, conținutul exercițiilor de front și formații se poate împărți în trei grupe mari:
acțiuni pe loc;
acțiuni din deplasare;
alcătuiri și schimbări de formații.
Predarea și conducerea exercițiilor de front și formații se realizează prin comandă, ordine și dispoziții verbale, prin semne vizuale sau auditive.
Comanda este o formulare scurtă, precisă, energică și mobilizatoare care se adresează colectivului, cu o tonalitate adaptată condițiilor de lucru în vederea executării sarcinilor.
Comanda are două părți distincte:
prevestitoare, care atenționează colectivului asupra acțiunii ce urmează să se execute și pentru explicarea scurtă a exercițiului ce urmează a fi executat;
executivă (săvârșitoare), care determină începerea acțiunii anunțate, scurtă, energică și cu un ton înalt.
Este important ca între cele două părți ale comenții să existe o scurtă pauză, astfel încât executanții să se poată concentra asupra acțiuni ce trebuie executată, iar dacă s-a greșit și execuția nu este corectă, se folosește „la loc comanda” și se repetă comanda în întregime.
Pentru organizarea și conducerea colectivelor în afara comezilor se mai folosesc și alți termeni numiți „de bază”.
Formația reprezintă dispunerea executanților într-o ordine stabilită în vederea efectuării acțiunilor în comun, în cadrul lecției sau în alte activități (fig.4.1).
Frontul este partea formației în care executanții sunt dispuși cu fața înainte.
Rândul este formația în care executanții sunt dispuși unul după altul, pe linia umerilor a acestora.
Flancul reprezintă extremitatea dreaptă sau stângă a formației în rând.
Intervalul reprezintă depărtarea între doi executanți așezați unul lângă altul, pe linia frontului în rând.
Intervalul în ordine strânsă – executanții sunt dispuși unul lângă altul, la intevale egale cu o lățime de palme între coate.
Intervalul în ordine rărită – executanții sunt dispuși unul lângă altul, la intervalul indicat prin comandă (un braț îndoit, un braț întins, două brațe întinse sau mai mare).
Lățimea formației este depărtarea dintre flancuri.
Fig.5.1. Termeni de bază în rând
Șirul (coloana) este formația în care executanții sunt dispuși unul după altul cu spatele la celălalt (fig.5.2).
Adâncimea formației este depărtarea dintre primul și ultimul executant, așezați în coloană (șir).
Distanța reprezintă spațiul între doi executanți așezați unul înapoia altuia.
Fig.5.2. Termeni de bază în coloană
5.3. Acțiuni pe loc
Aceste exerciții asigură organizarea colectivului la începutul, în timpul și la sfârșitul lecției. Contribuie la captarea atenției și educarea disciplinei, crează o atmosferă corespunzătoare raportului, anunțarea temei și încheierea organizată a lecției.
1. Comanda „Drepți” se folosește pentru luarea poziției de stând controlat. Se execută rapid prin apropierea picioarelor cu călcâile lipite și cu vârfurile picioarelor ușor depărtate, cu greutatea egal repartizată pe ambele picioare, abdomenul retras și pieptul ușor ridicat, umerii trași înapoi, capul drept, brațele întinse pe lângă corp cu degetele apropiate și palmele lipite de coapse, privirea înainte (fig.5.3.a).
a b c
Fig.5.3. Acțiuni pe loc (”Drepți” și ”repaus”)
2. Comanda „repaus” se folosește pentru luarea unei poziții mai lejere, pentru odihnă. În gimnastică folosim mai multe feluri de repaus:
– pe loc repaus – în formație strânsă executantul duce energic piciorul stâng înainteși ușor lateral, mîinile cad liber pe lângă corp, rămânând atent făr ăsa facă alte mișcări (fig.5.3.b).
– depărtat pe loc repaus – se folosește în formație rărită, mai ales în coloana de gimnastică, ducând piciorul stâng lateral, la lățimea umerilor, cu greutatea egal repartizată pe ambele picioare și mâinile la spate (fig.5.3.c).
– de voie pe loc repaus – se ia fără părăsirea formației, iar executanții pot vorbi încet sau își pot aranja echipamentul.
– grupă în repaus rupeți rândurile – marș! Executanții se întorc mai întâi la stânga împrejur, execută trei pași de front și executanții pot părăsi formația.
3. Alinierea este acțiunea de dispunere ordonată a executanților într-o formație indicată. În linie pe un rând, la comanda „V-aliniați!”, capul se întoarce spre dreapta și cu pași adăugați se deplasează spre stânga la intervalul indicat, de obicei la lățimea de palmă prin îndoirea cotului drept, astfel fiecare să vadă pieptul celui de-al patrulea executant. Primul executant din flancul drept stă pe loc, în poziția de stând controlat, cu privirea înainte.
Alinierea se poate folosi și spre stânga, sau spre centru, dar aceasta se specifică prin comandă. Exemplu: „spre stânga, v-aliniați!” sau „spre centru, V-aliniați!”. Capul se va întoarce spre direcția indicată.
4. Numărătoarea se folosește pentru controlul efectivului sau pentru alcătuirea diferitelor formații. Comanda: „în continuare (sau câte doi, trei etc.) – numărați!”. Numărătoarea se începe din flancul drept (sau din flancul stâng sau din extremități, dacă se indică prin comandă) rostind cifrele pe rând, odată cu întoarcerea scurtă a capului spre următorul executant, după care se revine cu privirea înainte. Ultimul executant din flancul stâng (drept) face un pas înainte, rostind cifra respectivă, revenind înapoi în formație.
5. Raportul este un moment organizatoric și se folosește la începerea lecțiilor sau antrenamentelor. Comenzile premergătoare raportului sunt:
– Grupă (clasă), în linie pe un rând (sau altă formație) – Adunarea!, „V-aliniați!”, în continuare „numărați!”, „drepți”.- Pentru raport „înainte”.
Formula raportului: D-le profesor …grupa (clasa) …cu un efectiv de control …prezentă la lecție…este gata pentru lecția de…;raportează studentul (elevul)… Urmează salutul profesorului. După salut, studentul (elevul), care a raportat dă comanda „drepți”, apoi „repaus”, după care trece în flancul drept al formației prin pas de front.
6. Întoarcerile pe loc se folosesc cu scopul de a schimba direcția frontului conform necesității. Comanda: „la stân-ga!”, „la dreap-ta!”, „jumătate la stân-ga!”, „jumătate la dreap-ta!”, „la stânga împre-jur!”.
Întoarcerile se efectuează în doi timpi. Exemplu: „la dreap-ta!”. La timpul 1 se execută o întoarcere pe călcâiul picioarului drept și vârful piciorului stâng; la timpul 2 se apropie piciorul stâng de cel drept. În timpul întoarcerii brațele sunt apropiate de corp.
La clasele I –II, întoarcerile se pot executa prin săritură, folosind comenzi sugestive. Exemplu: spre geam „săriți”.
7. Ruperile de rânduri sunt acțiuni de pe loc prin care se desfac și refac rapid formațiile utilizate pentru dezvoltarea orientării în spațiu, captarea atenției și asigurarea unui climat emoțional necesar realizării sarcinilor lecției respective.
Ruperile de rânduri pot fi executate cu sau fără oprire, unde profesorul la comandă indică succesiv locuri și aparate din sală sau teren spre care elevii trebuie să alerge, apoi el dă comanda de adunare într-o formație dorită.
8. Deplasarea formației pe distanțe scurte este o acțiune folosită cu scopul aranjării colectivului pentru utilizarea cât mai bună a spațiului disponibil. Această acțiune se regășește cel mai frecvent în alinierea și la întoarceri. Deplasările se pot efectua spre înainte, înapoi sau lateral (stânga, dreapta) prin pași succesivi sau adăugați. Comanda: …” pași înainte (înapoi) …marș!”.
9. Acțiunile complexe sunt combinații între diferite întoarceri de pe loc și deplasare pe distanțe scurte, predate prin metoda fragmmentar-imitativă, pe timpii componenți, având o structură de 8, 16 sau 32 timpi. Comanda: „cu acțiunea indicată…marș!”.
5.4. Acțiuni din deplasare
Această grupă de exerciții se execută din deplasare sub diferite forme, având o mare aplicație în gimnastică. Acestea sunt: pas de marș, pas de front, pas de voie, deplasare laterală, pas alergător etc.
Pornirea este acțiunea de începere a deplasării realizată cu piciorul stâng, folosind comanda: „înainte…marș!”, iar mersul pe loc se efectuează cao deplasare, folosind comnda: „pe loc –marș!”.
Oprirea este o acțiune din deplasare care reprezintă încetarea acesteia, având următoarele tipuri:
– oprirea simplă se execută în doi timpi. Comanda „stai!” se dă pe piciorul drept, după care la t1 se mai efectuează un pas înainte cu piciorul stâng și la t2 apropierea piciorului drept.
– oprirea cu fața la front este o acțiune compusă alcătuită dintr-o oprire și o întoarcere (la stânga, la dreapta sau stânga-mprejur) cu fața spre profesor. Această oprire se efectueză în 4 timpi, la 1-2 se execută oprirea iar la 3-4 întoarcerea, corespunzător comenzii.
Pasul de marș- se deosebește de mersul obișnuit deoarece contactul piciorului cu solul se ia mai întâi cu vârful apoi cu toată talpa. Brațele se mișcă liber pe lângă trunchi.
Mersul în cadență se efectuează la comanda: „în cadență-marș!”, la care grupa ia pasul după primul executant, în ritmul imprimat de profesor.
Pasul de front se execută la comnda: „pas de front-marș!” cu ridicarea piciorului întins înainte, la înălțimea de 15-20 cm de la sol, după care se așează energic pe sol. Brațele se mișcă energic pe lângă corp, brațul dinainte se îndoaie din cot, ridicându-se la un lat de palmă mai sus de centură, iar brațul dinapoi este întins și se ridică atât cât îi permite articulația umărului.
Pas de voie se efectuează la comanda: „pas de voie-marș!”. Se merge fără cadență și se permite aranjarea echipamentul.
Deplasare laterală se execută prin pași adăugați, fiecare pas efectuându-se în doi timpi. Comanda: „doi pași lateral spre stânga (dreapta)-marș!”.
Trecere de la mers la pas alergător se execută de pe loc sau din deplasare, folosind comanda: „pas alergător-marș!” se dă pe piciorul stâng, apoi se mai execută un pas cu dreptul și se pornește în alergare cu piciorul stâng. Brațele se mișcă liber pe lângă corp, îndoite din coate.
Trecerea de la pas alergător la mers se efectuează la comanda: „la pas-marș!”, se dă pe piciorul drept, se mai face un pas cu piciorul stâng, unul cu dreptul pentru a se reduce viteza și la următorul pas cu stângul se trece la mers, cu trei pași de front.
Schimbarea direcției se poate efectua prin întoarceri din deplasre (mers și alergare) și prin ocolire de 90-180º.
– Întoarceri din deplasare se execută din mers sau din deplasare, folosind comenzile: „la dreapta (jumătate la dreapta, la stânga, la stânga-mprejur) -marș!”.
Pentru întoarcerea la stânga sau jumătate la stânga, comanda executivă se dă pe piciorul drept, după care se mai execută un pas cu piciorul stâng și jumătate de pas cu piciorul drept, urmați de întoarcere pe vârfurile ambelor picioare, continuând deplasarea pe noua direcție, începând cu piciorul stâng.
Întoarcerea la dreapta din mers se execută în același mod, dar cu comanda executivă pe piciorul stâng.
Întoarcerea la stânga-mprejur din mers se execută la comanda: „la stânga-mprejur-marș!”, comanda executivă se da pe piciorul drept, după care se execută la t1 un pas cu piciorul stâng, apoi un pas cu piciorul drept simultan cu întoarcerea de 180º la t2, schimbându-se astfel sensul deplasării fără întrerupere.
Dacă se lucrea pe muzică, comanda executivă „marș” se dă la sfârșitul frazei muzicale, astfel încât după efectuarea mișcărilor necesare întoarcerii, să se poată începe mersul pe o nouă frază muzicală.
– Întoarcerile din alergare se execută asemănător, folosind aceleași comenzi ca la întoarcerile din mers: la stânga-marș!”, „la dreapta-marș!”, la stânga-mprejur-marș!”.
Întoarcerea la stânga-mprejur din alergare se execută în patru timpi, în ritmul alergări, folosind comanda: „marș!” se dă pe piciorul drept, după care urmează patru pași alergători pe loc, simultan cu întoarcerea de 180º spre stânga, reluânduse alergarea în sens opus, începând cu piciorul stâng și numărătoarea de la 1.
Dacă se lucrează pe muzică, comanda executivă „marș!” se dă la sfârșitul primei părți muzicale, t4, astfel după care se efectuează pașii necesari și întoarcerea la t5-8 , unde începea alergării în sensul comandat să se înceapă pe o nouă frază muzicală.
– Schimbarea direcției prin ocolire se efectuează la comanda: „cu ocolire spre stânga (dreapta, diagonală, stânga-mprejur)-marș!” (fig.5.4.a, b, c).
b) c)
Fig.5.4. Schimbarea direcție prin ocolire
Deplasarea în figuri reprezintă parcurgerea de către executanți într-o coloană a unor figuri, în deplasare, în sală sau pe terenuri în aer liber. Pentru aceasta executanții trebuie să cunoască diferite repere pe suprafața de deplasare, acțiunea fiind condusă de primul executant din coloană (fig.5.5).
Fig.5.5. Reperele sălii de sport (gimnastică)
Deplasările pot fi în linie dreaptă, sau circulare, iar după mărime – mari, mijlocii și mici.
Diagonala reprezintă linia care unește două unghiuri opuse. Comanda: „pe diagonală –marș!”. Capul coloanei va schimba direcția de deplasare și va continua spre colțul opus
Zig-zag este figura compusă din mai multe unghiuri. Comanda: „în zig-zag-marș!”
Bucla. Capul coloanei schimbă direcția de deplasare prin ocolire spre dreapta sau stânga împrejur, la comnda: „în buclă deschisă sau (închisă)- marș!”, apoi menține aceeași direcți. După mărime ea poate fi mare, mijlocie sau mică, iar ca direcție pe o latură a sălii sau pe diagonală (fig.5.6.a, b, c).
a b c
Fig.5.6. Deplasare în buclă
Spirala (melcul). Este o înfășurare a unei coloane în formă de spirală. Spirala poate fi deschisă sau închisă. La comanda: „în spirală deschisă –marș!” capul coloanei înfășoară coloana în spirală până la centru, după care, prin ocolire la dreapta (stânga), desface spirala fără altă comandă (fig.5.7.a).
Spirala închisă se execută la comanda: „în spirală închisă-marș!” atunci când capul coloanei, ajungând la centru se poate da comanda: „la stânga împrejur-stai!”, iar pentru desfacrea coloanei cu ocolire spre dreapta (stânga) –înainte marș!” (fig.4.7.b).
a) b)
Fig.5.7. Spirala (melcul)
Șerpuirea. La comanda „prin ocolire la stânga (dreapta) împrejur – marș!”, capul coloanei ocolește 180º pe lângă coloană, la distanța de un pas. Iar după descrierea primei bucle se dă din nou comanda „în șerpuire mică (mijloci sau mare) – marș!”.
a) b) c) d)
Fig.5.8. Șerpuirea
Distanța între coloane care se deplasează în direcții opuse trebuie să fie de un pas, pentru întreruperea deplasării prin șerpuire se dă comanda: „cu ocolire spre dreapta (stânga)-marș!” (fig.5.8.a, b, c, d).
Cercul poate fi mare, mijlociu sau mic. Comanda „în cerc mare (mijlociu sau mic)- marș!” (fig.5.9.a, b, c).
a) b) c)
Fig.5.9. Cercul
Arcul de cerc este o jumătate de cerc, la comanda: „în arc de cerc – marș!” (fig.5.10.a).
Arc dublu se execută jumătate de cerc de două ori în același sens (fig.5.10.b).
Contraarc se execută prin două comenzi: „în arc -marș!” și se continuă apoi cu „în contraarc -marș!” (fig.5.10.c).
a b c
Fig.4.10. Arcul de cerc, arcu dublu și contraarc
Optul este format din două contraarcuri și se execută la comanda: „în opt – marș!” capul de coloană execută primul contraarc, în continuare ocolește și execută al doilea contraarc prin încrucișare (fig.5.11).
Fig.5.11. Optul
Încrucișarea se realizează prin trecerea coloanelor din direcții opuse, printr-un anumit punct, efectuându-se alternativ, la comanda „prin încrucișare în centru sălii-marș!” (fig.5.12).
a b
Fig.5.12. Încrucișarea
Interpătrunderea două coloane formate din mai multe șiruri venind din direcții opuse trec unele printre altele la comanda: „prin interpătrundere – marș!” (fig.5.13).
Fig. 5.13. Interpătrunderea
Traversarea se execută la comanda „cu traversare prin stânga (dreapta) – marș!” (fig.5.14).
Fig.5.14. Traversarea
Deplasările în figuri sunt variate, se pot folosi și adapta la toate ciclurile de învățământ. La clasele mici, la început, copiii parcurg traseul apucați de mâini, folosind repere (cuburi, mingi, alte obiecte). Lecția nu trebuie să cuprindă cu multe deplasări în figuri, deoarece devine plictisitoare.
Exerciții de atenție. Sunt frecvent întâlnite în lecția de educație fizică, în special la clasele mici, pentru captarea și dezvoltarea atenției și a memoriei, orientării în spațiu și timp.
Exemple de exerciții:
executarea mișcărilor la diferite semnale;
executarea inversă a mișcărilor demonstrate;
executarea anumitor poziții și mișcări prin imitație;
mers și alergare cu opriri în diferite poziții (ghemuit, culcat, așezat etc.) la diferite semnale.
5.5. Întrebări recapitulative
Prezentați caracteristicile gimnasticii de bază.
Care sunt subramurile gimnasticii de bază?
Care este conținutul și sarcinile exercițiilor de front și formații?
Prezentați sistematizarea exercițiilor de front și formații.
Prezentați și exemplificați acțiunile de bază pe loc.
Prezentați și exemplificați acțiunile din deplasare.
Care este rolul exercițiilor de atenție în lecția de EFS?
Capitolul 6 – Alcătuiri și schimbări de formații
În activitatea de educație fizică se folosesc trei feluri de formații:
formații de adunare;
formații de deplasare;
formații de lucru.
Formații de adunare. Reprezintă forma de organizare pentru raport, demonstrarea exercițiilor, explicații etc, organizate de obicei în ordine strânsă, umăr lângă umăr.
În funcție de numărul executanților, de locul de desfășurare a activității, formația de adunare poate fi în linie pe un rând sau pe mai multe rânduri, în careu pe un rând, crec etc. Exemplu: „în linie pe un rând (pe mai multe rânduri, careu sau cerc)…adunarea!” (fig.6.1.a, b, c).
a b c
Fig.6.1. Formații de adunare
Formații de deplasare. Colectivul este organizat pentru diferite acțiuni de deplasre în comun (mers, alergare, întoarceri etc).
Formațiile cele mai frecvent folosite sunt coloanele câte unu, însa dacă numărul copiilor este mai mare și spațiu este limitat, se vor organiza coloane de câte 2, 3, 4, etc. După precizarea formației de deplasare: „în coloană de pu șir, coloană de gimnastică câte 4…adunarea!”. Distanța inițială între executanți se menține pe tot parcursul deplasării (fig.6.1 a, b).
a b
Fig.6.2. Formații de deplasare
Formații de lucru reprezintă formele de dispunere ordonată a executanților, la distanțe și intervale precise, pentru executarea în bune condiții a exercițiilor de dezvoltare fizică. Exemple: coloana de gimnastică de câte trei, patru sau mai mulți (a), coloana de gimnastică în șah (b), formația „în cocor” (c), semicerc (d). Coloana de gimnastică în trepte câte trei sau patru.
a b c d
Fig.6.3. Formații de lucru
6.1. Alcătuiri și schimbări de formații de pe loc
6.1.1. Alcătuiri și schimbări de formații din linie sau rând
a)Trecere din linie pe un rând în linie pe 2 și 3 rânduri
Trecerile din linie pe un rând în linie pe două și trei rândruri se pot realiza în 2, 3 și 4 timpi. Este necesar ca înainte de comanda pentru schimbarea formației să se realizeze alinierea câte 2 sau 3, în funcție de formația dorită de realizare.
De obicei numărătoarea se face de la dreapta spre stânga, dar se poate realiză și numărătoare de la stânga spre dreapta.
Astfel, succesiunea metodică de realizare a trecerii din linie pe un rând pe două rânduri este:
se numără câte doi sau trei, comanda: „de la dreapta spre stânga…numărați!”;
se explică fiecare număr ce trebuie să execute;
se dă comanda pentru schimbare una din formații:
„Din linie pe un rând în linie pe două rânduri, în 2, 3 sau 4 timpi…marș!”;(fig.6.4.a, b).
2 timpi b) 3 și 4 timpi
Fig.6.4. Trecere din linie pe un rând în două rânduri, în 2, 3, și 4 timpi
– în doi timpi: numărul 1 stă pe loc, iar numărul 2 execută un pas oblic înainte, cu piciorul drept t1 și apropierea piciorului stâng t2 (fig.6.4.a).
– în trei timpi: numărul 1 stă pe loc, iar numărul 2 execută un pas înainte cu piciorul stâng t1, pas lateral cu piciorul drept t2, apropierea picioarelor t3 (fig.6.4.b).
– în patru timpi: numărul 1 stă pe loc, iar numărul 2 execută un pas înainte cu piciorul stâng t1, apropierea piciorelor t2, pas lateral pas lateral cu piciorul drept în fața numărului unu t3, apropierea picioarelor t4 (fig.6.4.b).
„Din linie pe un rând în linie pe trei rânduri, în 2, 3 sau 4 timpi…marș!” (fig.6.5.a, b).
– în doi timpi: numărul 2 stă pe loc, iar numărul 1 execută un pas oblic cu piciorul stâng înapoi t1 în același timp cu numărul 3, care execută un pas oblic cu piciorul drept și apropierea piciorului drept și respectiv stâng t2 (fig.6.5.a).
– în trei timpi: numărul 2 stă pe loc, iar numărul 1 execută un pas înapoi cu piciorul drept și un pas înainte cu piciorul stâng numărul 3- t1; pas lateral cu piciorul stâng numărul 1 și pas lateral cu piciorul drept numărul 3-t2; apropierea piciorului stâng numărul 1 și a piciorului drept numărul 3 -t3 (fig.6.5.b).
– în patru timpi: numărul 2 stă pe loc, iar numărul 1 execută un pas înapoi cu piciorul drept și un pas înainte cu piciorul stâng numărul 3- t1; apropierea piciorului stâng numărul 1 și a piciorului drept numărul 3 –t2, pas lateral cu piciorul stâng numărul 1 și cu piciorul drept numărul 3 –t3, apropierrea piciorului drept numărul 1 și a piciorului stâng numărul 3– t4 (fig.6.5.b).
2 timpi b) 3 și 4 timpi
Fig.6.5. Trecere din linie pe un rând în trei rânduri în 2, 3 și 4 timpi
b)Trecerea din linie pe două rânduri în linie pe 4 și 6 rânduri
Trecerea din linie pe două rânduri în linie pe 4 rânduri se realizează, folosind aceeași succesiune prezentată din linie pe un rând. După numărătoarea câte doi, se trece la executarea comenzii: „din linie pe două rânduri în linie pe patru rânduri …marș!”.
Trecerea se poate realiză în 2, 3, și 4 timpi, folosind aceeași tehnică de execuție ca la schimbările din linie pe un rând în două rânduri (fig.6.6.a)
Trecerea din linie pe două rânduri în linie pe 6 rânduri are două acțiuni, astfel:
– depărtarea liniilor, la comanda: „câte un pas înainte și înapoi …marș!”;
– schimbarea propriu-zisă, care se realizează identic ca la trecerea din linie pe un rând în trei rânduri, ambele linii execută în același timp aceleași acțiuni, la comanda: „din linie pe 2 rânduri în linie pe 6 rânduri …marș!” (fig.6.6.b).
Trecerea din 2 și 3 rânduri în 6 rânduri se poate realiza în 2, 3, și 4 timpi, folosind aceeași tehnică de execuție ca la schimbările din linie pe un rând în linie pe trei rânduri (fig.6.6.a și b).
din 2 rânduri în 4 b) din 3 rânduri în 6
Fig.6.6. Trecerea din linie pe două rânduri în linie pe 4 și 6 rânduri
c) Trecere din linie pe un rând în coloana de gimnastică câte „n” prin arc de cerc”
Realizarea acestei coloane se folosește următoarea succesiune:
se numără câte „n”, folosind comanda „de la dreapta spre stânga câte „n”…numărați!”;
se comandă: „din linie pe un rând în coloană de gimnastică câte „n” prin arc de cerc…marș!”;
realizarea schimbării: numărul 1 se întoarce pe loc, cu pași succesivi, iar celelalte numere se deplasează prin arc de cerc, în dreptul numărului 1 pe partea dreaptă sau stânga (fig.6.7).
Fig.6.7. Coloana de gimnstică prin arc de cerc
Trecere din linie pe un rând în „trepte”
Realizarea acestei coloane se folosește următoarea succesiune:
se numără câte „n” folosind comanda: „de la dreapta spre stânga…numărați!”;
se comndă: „din linie pe un rând în coloană de gimnastică câte „n” în trepte…marș!”.
realizarea schimbării: numărul 1 rămâne pe loc, celelalte numere se deplasează spre înainte sau înapoi cu numărul egal cu cel strigat la numărătoare (fig.6.8.).
Fig.6.8. Formația în trepte câte trei
Variantă: se numără 9 – 6 – 3 – pe loc, la comanda: „în fomație de trepte – marș!”, fiecare executant se deplasează înainte, conform cifrei numărătoare (fig.6.9).
Fig.6.9. Formația în trepte ”9-6-3-pe loc”
e)Coloana de gimnastică „cocor”
Această coloană de gimnastică „cocor” poate fi închisă sau dechisă, semănând cu litera „V”, iar orientarea executanților este cea care dă numele variantei formației. Pentru realizarea acestei coloane se folosește următoarea succesiune:
închis b) deschis
Fig.6.10. Formația cocor
– se numără în continuare pentru cocor deschis „de la extremități spre centru…numărați!” (fig.6.10.b), iar pentru cocor închis se găsește centrul prin numărătoare de la extrimități spre centru, apoi se numără: „de la centru spre extrimități … numărați!” (fig.6.10.a); fiecare executant se deplasează înainte cu numărul pașilor indicați la numărătoare.
– pentru schimbarea formației se folosește comanda: „din linie pe un rând în coloana de gimnastică în cocor închis (deschis)…masrș!”.
6.1.2. Alcătuiri și schimbări de formații din coloană sau șir
a)Trecere din coloană câte unu în coloană câte 2 și 3
Succesiunea acțiunilor este aceeași ca la trecerile din linie, deosebirea fiind în deplasarea mai întâi spre stânga sau dreapta, apoi spre înainte sau înapoi.
„Din coloană câte unu în coloană câte doi, în 2, 3 sau 4 timpi…marș!”.
– în doi timpi, numărul 1 stă pe loc, numărul 2 execută un pas înainte oblic stânga cu piciorul stâng t1 și apropierea piciorului drept2 (fig.6.11.a).
– în trei timpi, numărul 1 stă pe loc, numărul 2 execută un pas lateral stânga t1, pas înainte cu piciorul drept t2 și apropierea piciorului stâng t3 (fig.6.11.b).
– în patru timpi, numărul 1 stă pe loc, numărul 2 execută pas lateral stânga t1, apropirea piciorului drept t3, pas înainte cu piciorul stâng t3 și apropierea picorului drept t4 (fig.6.11.b).
a b
Fig.6.11. Trecere din coloană câte unu în coloană câte 2 în doi și trei timpi
Comanda: „Din coloană câte unu în coloană câte trei, în 2, 3 sau 4 timpi…marș!”.
– în doi timpi, numărul 2 stă pe loc, numărul 1 execută un pas înapoi oblic dreapta cu piciorul drept și pas oblic înainte stânga cu piciorul stâng numărul 3 t1, apropierea piciorului stâng numărul 1 și a piciorului drept numărul 3- t2. (fig.6.12.a).
– în trei timpi, numărul 2 stă pe loc, numărul 1 execută un pas lateral dreapta iar numărul 3 pas lateral stânga cu același picior -t1, pas înapoi cu piciorul stâng numărul 1 și pas înainte cu piciorul drept numărul 3-t2 și apropierea piciorului drept numărul 1 și a piciorului stâng numărul 3 -t3 (fig.6.12.b).
– în patru timpi, numărul 2 stă pe loc, numărul 1 execută pas lateral dreapta și pas lateral stânga numărul 3- t1, apropirea piciorului stâng numărul 1 și a piciorului drept numărul 3- t3, pas înapoi cu piciorul drept numărul 1 și pas înainte cu piciorul stâng numărul 3-t3 și apropierea picorului stâng numărul 1 și a piciorului drept numărul 3-t4 (fig.6.12.b).
a b
Fig.6.12. Trecere din coloană câte unu în coloană câte 3 în doi și trei timpi
b) Trecere din coloană câte doi în coloană câte 4 și 6
Succesiunea acțiunilor este aceeași ca la schimbările din linie din două rânduri în 4 și 6 rânduri, numai că deosebirea este la 4 coloane numerele 2 se deplasează cu un pas oblic dreapta și respectiv stânga. Comanda: „Din coloană câte doi în coloană câte 4 în 2 (3 sau 4) timpi …marș!”. (fig.6.13.a),
Iar la trecere în 6 coloane se execută prin două acțiuni:
– depărtarea coloanelor între ele cu un pas lateral;
– numerele 1 execută pas oblic înapoi stânga și respectiv dreapta către exterior, numele 2 stau pe loc iar numerele 3 execută un pas oblic înainte stânga și respectiv dreapta către interior. Comanda: „Din coloană câte doi în coloană câte 6 în 2 (3 sau 4) timpi …marș!”.
a ) din 2 în 4 coloane b) din 2 în 6 coloane
Fig.6.13. Trecere din coloană câte 2 în coloană câte 4 și 6 (2, 3 și 4 timpi)
c) Trecere din coloană câte unu în coloană câte 4 și 5 trepte
Trecerea dintr-o coloană în formație câte patru în trepte, se numără câte 5 în adâncime, apoi la comanda: „pe patru coloane în trepte …marș!”, numerele 1 execută trei pași spre dreapta, numerele 2 un pas spre dreapta, numere 3 un pas spre dreapta, iar numerele 4 trei pași spre stânga (fig.6.14.a).
Pentru trecerea dintr-o coloană în fomație câte cinci în trepte, se numără câte 5 în adâncime, apoi la comanda: „pe cinci coloane în trepte …marș!”, numerele 1 execută patru pași spre stânga, numerele 2 execută doi pași spre stânga, numerele 3 rămân pe loc, numerele 4 execută doi pași spre dreapta, iar numerele 5 execută patru pași spre dreapta (fig.6.14.b).
a b
Fig.6.14. Trecere din coloană câte unu în coloană câte 4 și 5 trepte
d) Trecere din două coloane în patru coloană câte patru în șah
Această trecere se realizează prin numărătoare câte doi în adâncime, la comanda: „în coloană câte patru în șah…marș!”, ambele coloane se deplasează în exterior cu câte doi pași, apoi numerele unu din fiecare coloană execută un pas spre dreapta, iar numerele doi un pas spre stânga (fig.6.15).
Fig. 6.15. Trecere din două coloane în patru coloană câte patru în șah
6.2. Alcături și schimbări de formații din deplasare
Alcătuirea diferitelor formații conform necesității se pot realiza din mers sau din alergare.
a) Trecere din coloană câte 1 în coloană câte „n” și invers
Trecerea din coloană câte 1 în coloană câte 2, 3…”n” din deplasare se execută la comanda: „În coloană câte 1 sau (2, 3…”n”)…marș!”.
Pentru a trece din coloană câte 1 în coloană câte 2, se numără câte 2 în adâncime, numărătoarea se face conform comenzii cu răsucirea capului spre stânga și înapoi. La comanda „În coloană câte doi …marș!” numerele 1 reduc lungimea pasului, iar numerele 2 avansează în stânga sau dreapta numerelor unu (fig.6.16.a).
Pentru a trece în coloană câte trei la comanda: „În coloană câte trei…marș!”, numerele doi și trei se deplasează în stânga și respectiv dreapta numerelor unu (fig.6.16.b).
Revenirea din coloană câte doi sau trei coloane se face la comanda:”în coloană câte unu…marș!”, numerele doi micșorează pasul și se deplasează înapoi în coloană, la fel se întâmplă și din trei coloane, la aceeași comandă numerele doi și trei micșorează pasul și se deplasează înapoi în coloană.
a b
Fig. 6.16. Trecere din coloană câte 1 în coloană câte 2, 3 și invers
b) Formarea coloanei de gimnastică.
Din coloană câte unu în coloană câte 3, 4, 5 cu ocolire sau întoarcere 90º de pe o latură a sălii. Se numără în adâncime câte 3, 4 sau 5 etc., la comanda: „din coloană câte unu în coloană de gimnastică câte 3, 4 sau 5 etc pe mijloc…marș!”. Grupele de numere „n” se întorc din deplasare spre stânga sau dreapta, în funcție de sensul de deplasare, iar celelalte grupuri de numere se deplasează după primul grup de „n”, până când întregul grup de elevi a realizat formația cerută (fig. 6.17).
Fig. 6.17. Formarea coloanei de gimnastică din deplasare
Revenire din coloana de gimnastică în coloană câte unu se realizează la comanda: „cu ocolire spre stânga în coloană câte unu…marș!”.
c) Coloana de gimnastică în șah. Se realizează prin respectarea următoarei succesiuni:
– se realizează o coloană de gimnastică câte „n”;
– se numără câte „n”, se poate număra linia 1 pentru a afla numărul de coloane;
– realizarea schimbării de formații, se pot deplasa liniile spre dreapta sau stânga;
Exemplu:
– în cazul numărătorii în continuare, se pot deplasa spre stânga (dreapta), la comanda: „liniile cu numere cu soț un pas spre stânga…marș!” (fig. 6.18).
Fig. 6.18. Coloana de gimnastică în ”șah”
d) Coloana de gimnastică „prin desfacere și contopire”. Se realizează prin desfacre și contopirea șirurilor, rspectând următoare succesiune:
desfacerea coloanei câte 1 în două coloane câte 1 (fig. 6.19.a);
contopire din două coloane câte 1 se formează o coloană câte 2 (fig. 6.19.b);
desfacerea coloanei câte 2 în două coloane câte 2 (fig. 6.19.c);
contopire prin formarea coloanei câte patru pe mijlocul sălii (fig. 6.19.d).
ocolire spre stânga în coloană de gimnastică câte patru (fig. 6.19.e).
a b c
d e
Fig. 6.19. Coloana de gimnastică „prin desfacere și contopire”
Revenirea din coloana de gimnastică prin desfacre și contopire, se realizează prin acțiunile inverse, din patru coloane se desfac în două câte două, apoi ocolind pe ambele laturi ale sălii, se întâlnesc la mijloc, unindu-se câte două, iar se desfac câte o coloana alternativ stânga și dreapta a sălii și în final se întâlnes la mijloc prin contopire câte unu și se trece în coloană câte unu, prin ocolire spre dreapta sau stânga.
6.3. Întrebări recapitulative
Prezentați felurile formațiilor în cadrul exercițiilor organizatorice.
Exemplificați succesiunea metodică de predare a schimbărilor de formații de pe loc din rând și coloană.
Prezentații alcătuirea și schimbarea formațiilor din deplasare.
Care sunt trecerile din coloană câte unui în ”n” și invers.
Cum se formează coloana de gimnastică din deplasare și revenire.
Prezentați succesiunea alcăturii coloanei de gimnastică „prin desfacere și contopire.
Capitolul 7 – Exerciții de dezvoltare fizică generală
Exerciții de dezvoltare fizică generală constau din poziții și mișcări naturale sau special construite, care se pot executa fără sau cu obiecte, cu partener sau la aparate speciale. Prin aceasta se realizează însușirea bazelor generale ale mișcării (direcție, amplitudine, viteză, grad de încordare musculară), precum și dezvoltarea fizică generală și armonioasă a aparatului locomotor.
7.1. Caracteristicile exercițiilor de dezvoltare fizică generală
Exercițiile de dezvoltare fizică generală își găsesc un loc important în toate formele de activitate de educație fizică și sport (licții de educație fizică, antrenament sportiv, gimnastica aplicată în alte domenii etc.). Executarea acestor exerciții contrbuie la dezvoltarea și întărirea aparatului locomotor, cardio-vascular, respirator, al sistemului nervos.
Folosirea sistematică a exercițiilor de dezvoltare fizică generală contribuie la rezolvarea următoarelor sarcini:
prelucrarea selectivă a articulațiilor și musculaturii;
dezvoltarea forței musculare;
dezvoltarea vitezei și mobilității articulare;
priceperea de a dirija mișcările segmentelor;
corectarea deficienților fizice;
formarea ținutei corecte.
Aceste exerciții conțin un număr foarte mare cu posibilități nelimitate de combinare a acestora.
Influențează precis asupra diferitelor grupe musculare, articulații sau părți ale corpului, acționând selectiv sau analitic asupra organismului în întregime.
Structura acestor exerciții este simplă, oferind posibilitatea dozării, relativ precise a efortului. În funcție de vârstă, sex, nivel de pregătire permite înssușirea rapidă și corectă a mișcărilor.
7.2. Sistematizarea exercițiilor de dezvoltare fizică generală
Exercițiilor de dezvoltare fizică generală se sistematizează după mai multe criterii:
criterii anatomice (segmentar):
exercitii pentru gât;
exerciții pentru brațe și centura scapulo-humerală;
exerciții pentru trunchi (musculatura abdominală, spatelui, musculatura părților laterale);
exerciții pentru membrele inferioare (picioare);
exerciții pentru articulațiile coxo-femurale etc.
după caracterul activității musculare:
exerciții de forță sau viteză;
exerciții cu caracter de mobilitate și elasticitate musculară;
exerciții cu caracter de relaxare.
după formele de participare:
exerciții libere (fără obiect);
exerciții cu partener (în perechi);
exerciții cu obiecte portative (mingi, corzi, bastoane etc.);
exerciții la aparate speciale (banca de gimnastică, scara fixă, banca curbată, cablul elastic etc.);
exerciții la instalații speciale (poziții, mișcări unice, exerciții, secvențe sau blocuri acționale realizate cu sau fără obiecte portative).
7.3. Bazele generale ale mișcării
Bazele generale ale mișcării sunt acele componente care asigură realizarea acestora la nivel optim în conformitate cu cerințele specifice oricărei mișcări voluntare elaborate. Aceste componente sunt: direcția precisă, amplitudinea mișcării, gradul de încordare și relaxare a musculaturii; repere temporale (viteza, ritm, tempo), coordonare neuromusculară și ținuta specifică.
Direcția precisă este o caracteristică cinematică ce se adresează pozițiilor și mișcărilor segmentelor corpului și ale întregului corp, executată pe direcții principale și intermediare, în vederea asigurării relației spațiale a acestora cu reperele exterioare lor. Acestea se referă atât la acțiuni statice (poziții: înainte, sus, lateral, lateral, înainte-sus), cât și la acțiuni dinamice (mișcări: ridicări, coborâri, balansări, răsuciri, rotări etc.).
Amplitudinea mișcării este o caracteristică cinematică ce se realizează printr-un grad maxim de libertate permis unor segmente articulare, care prin optima amplitudinii, asigură deschiderea necesară execuției corecte și estetice a exercițiului. Ea presupune două caracteristici: unghiulare ale supleței musculare și mobilității articulare și ale traiectoriei.
Gradul de încordare și relaxare a tonusului muscular în timpul execuției unor poziții sau mișcări ale segmentelor și ale întregului corp, determină consumul de energie.
Repere temporale –se adresează acelor mișcări care în corelație cu timpul, determină durta acestora. Acestea fiind reprezentate de: viteza de reacție, de execuție, deplasare, ritm și tempo.
Structura coordinativă – se adresează acelor mișcări care solicită capacitatea sistemului neuromuscular de coordonare a segmentelor în timp și spațiu, cu viteze și grade diferite de încordare. O structură coordinativă poate fi simplă sau complexă în funcție de efectuarea mișcării simetrice sau asimetrice, în același plan sau în planuri diferite cu două sau mai multe segmente, executate simultan sau alternativ cu viteze și tempo-uri diferite.
Ținuta corectă – reprezintă armonizarea cinetică și posturală în executarea mișcării. Există ramuri de sport ca: gimnastică, patinaj artistic, sărituri în apă, înot sincron etc., unde ținuta mișcării este factor important în aprecierea performanțelor sportive. Acestea se referă la execuția mișcărilor cu o bună precizie, plasticitate și expresivitate corporală.
7.4. Aspecte metodologice privind predarea exercițiilor de dezvoltare fizică generală
Pentru dezvoltarea forței, a vitezei și a elasticității musculare este necesar:
să se execute sistematic exercițiile;
creșterea treptată a complexității exercițiilor în paralel cu creșterea capacității de adaptare a organismului la efort;
schimbarea vitezei și ritmului de execuție etc.
Alegerea și folosirea corespunzătoare a pozițiilor inițială, conduce la asigurarea condițiilor optime de executare, de izolare anumitor articulații, ușurare, îngreuiere a execuției.
Alternarea exercițiilor trebuie să urmărească angrenarea succesivă a grupelor musculare, folosirea la început exerciții mai simple, cu viteză redusă, o creștere a dozării și complexității exercițiilor la mijlocul complexului, ajungând spre sfârșitul complexului să intre cât mai multe grupe musculare cu intensitate maximă.
Creșterea și asigurarea atractivității prin lucru cu partener, cu obiecte și la aparate speciale, precum prin introducerea acompaniamentului muzical, a jocului și a întrecerilor.
În predarea exercițiilor de dezvoltare fizică generală trebuie să se folosească o terminologie adecvată, comenzi corecte, respectarea parametrilor mișcării și a ținutei corecte.
Exercițiile de dezvoltare fizică generală au cea mai mare aplicabilitate în toate activitățile de educație fizică. Ele trebuie să fie accesibile și adecvate nivelului de pregătire, vârstei și sexului, să fie concepute într-o ordine logică pentru fiecare segment și simetric pentru ambele părți ale corpului.
7.5. Întrebări recapitulative
Care sunt caracteristicile exercițiilor de dezvoltare fizică generală?
Prezentați sistematizarea exercițiilor de dezvoltare fizică generală.
Care sunt principalele componente ale bazelor generale ale mișcării?
Prezentați aspectele metodologice ale predării exercițiilor de dezvoltare fizică generală.
Capitolul 8 – Exerciții libere
Exercițiile libere sunt cele mai des folosite în activitatea de educație fizică, putând fi practicate atât în sală cât și în aer liber. Nu necesită aparatură și condiții de lucru deosebite. Având o structură simplă, aceste exerciții sunt însușite rapid și pot fi executate și fără supravegherea profesorului.
În raport cu nămărul executanților, exercițiile libere sau fără obiect cuprind:
Exerciții individuale;
Exerciții cu partener;
Exerciții în grup.
8.1. Exercițiile individuale
Exercițiile individuale pot fi realizate: pe loc, de pe loc cu deplasare pe distanțe scurte și revenire și din deplasare. Ele pot fi combinate cu alte mișcări: pași de dans, pași specifici sportului aerobic, variante de mers și de alergare, schimbări de formații, structuri acrobatice.
Privind diferite domenii de activitatete, exercițiile liber au ca obiective:
stimularea tonicității și troficității musculare;
educarea atitudinii corporale, globale sau parțiale, corecte;
dezvoltarea fizică armonioasă;
prevenirea sau corectarea unor atitudini sau deficiențe fizice;
dezvoltarea calităților motrice și psihomotrice;
educarea specială a marilor funcțiuni ale organismului, mai ales a respirației.
Metodologia predării exercițiilor libere trebuie adaptată la domeniul în care acestea vor fi aplicate în raport cu domeniul, obiectivele și sarcinile, particularitățile de vârstă, sex, nivel de pregătire și experiență ale colectivului.
Pentru o mai bună înțelegerea a conținutului predării exercițiilor libere, s-a folosit descrierea detaliată, prescurtată și prezentată grafică analitică a fiecărui exercițiu.
8.1.1. Complexe de exerciții libere
(descriptiv, prescurtat și grafic)
Poziția inițială – Stând
1. Ridicarea brațelor înainte cu ridicare pe vârfuri
2. Coborârea brațelor, revenire pe toată talpa
3. Ridicarea brațelor sus cu ridicare pe vârfuri
4. Coborârea brațelor, revenire pe toată talpa
5.Răsucirea trunchiului la stânga, ridicarea brațelor lateral
6. Revenirea trunchiului, coborârea brațelor
7. Sprijin ghemuit
8. Coborârea brațelor, revenire pe toată talpa
Poziția inițială – stând depărtat, mâinile pe șold
1-2.Îndoirea trunchiului lateral spre stânga și genunchiului drept cu arcuire
3-4. Îndoirea trunchiului lateral spre dreapta și a genunchiului stâng cu arcuire
5-6. Îndoirea trunchiului lateral spre stânga și a genunchiului srept, brațul drept sus cu arcuire
7-8. Îndoirea trunchiului spre dreapta și a genunchiului stâng, brațul stâng cu arcuire
Poziția inițială – Stând cu brațele înainte
1.Forfecare braț drept
2.Forfecare braț stâng
3-4. Răsucirea trunchiului la stânga cu brațele lateral
5.Forfecare braț drept
6.Forfecare braț stâng
7-8. Răsucirea trunchiului la drepta cu brațele lateral
Poziția inițială – Stând, brațele lateral
Îndoirea răsucită la piciorul stâng, brațul drept la piciorul stâng
Ridicarea trunchiului, ridicarea brațelor prin lateral sus și bătaia palmelor
Îndoirea răsucită la piciorul drept, brațul stâng la piciorul drept.
Ridicarea trunchiului, ridicarea brațelor prin lateral sus și bătaia palmelor
Poziția inițială – Stând, brațele lateral
1.Ridicarea piciorului drept înainte, coborârea brațelor, bătaia palmelor sub picior
2. Coborârea piciorului drept și ridicarea brațelor lateral
3.Ridicarea piciorului stâng înainte, coborârea brațelor, bătaia palmelor sub picior
4.Coborârea piciorului stâng, coborârea brațelor, bătaia palmelor sub picior
Poziția inițială – pe genunchi pe călcâie așezat
1.Ridicare pe genunchi, răsucirea trunchiului spre stânga, ridicarea brațului drept sus
2. Așezare pe genunchi, revenirea trunchiului, coborârea brațelor
3. Ridicare pe genunchi, răsucirea trunchiului spre dreapta,ridicarea brațului stâng sus
4. Așezare pe genunchi, revenirea trunchiului, coborârea brațelor.
Poziția inițială – Culcat lateral dreapta, brațele sus
1.Ridicarea piciorului stâng lateral, brațul mstâng lateral
2.Coborârea piciorului, ridicarea bațului sus
3.Îndoirea genunchiului stâng, mâna stângă la genunchi
4. Întinderea piciorului stâng și a brațului stâng.
Poziția inițială – așezat, spijinit pe coate
1.Îndoirea genunchilor, vârfurile pe sol
2.Îndinderea genunchilor în echer
3. Menținut poz.echer
4. Coborârea picioarelor în PP
Poziția inițială – Pe genunchi, sprijinit pe palme
1.Balansul piciorului drept înapoi
2. Coborârea piciorului drept, îndoirea genunchiului la piept
3. Balansul piciorului drept înapoi
4.Coborârea piciorului drept așezat pe genunchi pe sol
Poziția inițială – Stând
1. Săritură cu depărterea picioarelor, bătaia palmelor înapoia trunchiului
2. Săritură cu apropierea picioarelor
3. Săritură cu depărtarea picioarelor, ridicarea brațelor prin lateral sus cu bătaia palmelor.
4. Săritură cu apropierea picioarelor.
8.2. Exerciții cu partener
8.2.1. Caracteristici generale
În cadrul mijloacelor gimnasticii exercițiile cu partener ocupă un loc deosebit, datorită caracterului lor educativ, formativ, de colaborare, ajutor reciproc și întrecere directă. Ele fiind în categoria mijloace de dezvoltare fizică generală libere (fără obiect), unde la realizarea cărora participă încă o altă persoană decât executantul însuși.
Participarea celor doi executanți presupune un nivel superior de coordonare a mișcărilor, de conștinetizarea activă a efectelor exercițiului fizic, de participare directă la realizarea sarcinilor propuse. În funcție de scopul urmărit, rolul partenerul poate variat, reprezentând mijloc de ușurate sau îngreuiere, obstacol,adversar, ajutorul direct, element de dozare a efortului.
Exercițiile cu partener pot fi executate pe loc sau din deplasare, acțiunile partenerilor pot fi identice sau contrare, desfășurându-se simultan sau alternativ. Eficiența crescută a exercițiilor cu partener este dată de apariția în cadrul colectivului a spiritului de întrecere, a dorinței de a-și compara posibilitățile cu cele al partenerului.
În efectuarea acestor exerciții se folosesc următarele prize (apucări): apucat de mâini (sus, jos, lateral, încrucișat), de coate, de talie, de glezne, fiind selecționate în funcție de exercițiul utilizat.
Dadorită capacității de adaptare, exercițiile cu partener pot fi folosite cu succes în toate formele lecției de educație fizică sau de antrenament sportiv și în programele speciale ale gimnasticii aplicate.
8.2.2. Indicații metodice privind predarea exercițiilor cu partener
În cadrul folosirii exercițiilor cu partener, profesorul trebuie să țină seama de următoarele cerințe:
ordonarea colectivului de elevi în formații corespunzătoare;
repartizarea partenerilor în funcție de talie și greutate;
selecționarea exercițiilor pentru colective mixte, în concordanță cu particularitățile vârstei băieților și fetelor, dar și a nivelului de pregătire;
începerea și terminarea exercițiilor, precum și schimbarea rolului perechii să se facă prin comandă centrată;
stabilirea prin comenzi clare și concise sarcinile celor doi parteneri;
corectitudinea mișcărilor perechilor prin corectarea reciprocă a greșelilor, ori de câte ori ar fi nevoie;
conștientizarea scopului exercițiilor pe care le execută;
codificarea executanților în parteneri: ”A” și ”B” sau parteneri cu numărul 1 și celălalt 2, în funcție de aceștia stabilirea principalelor direcții ale mișcării;
indicarea sensului mișcării prin repere;
descrierea exercițiilor să fie clară și concisă.
8.2.3. Complex de execiții cu partener
(descripriv, prescurat și grafic)
Poziția inițială – stând spate în spate, brațele sus de mâini apucat
1-2. Partenerul A ridică pe celălalt B pe spate lui prin aplecarea trunchiului înainte
3-4. Revenire în P.I.
5-6. Partenerul B ridică pe celălalt A pe spatele lui prin aplecarea trunchiului înainte
7-8. Revenire în P.I.
Poziția inițială – stând depărtat față-n față, brațele înainte, sprijin pe palme
Îndoirea brațului drept (A), cu opunerea de rezistență (B)
Revenire P.I.
Îndoirea brațului stâng (A), cu opunerea de rezistență (B)
Revenire în P.I.
Poziția inițială – Stând în față de mâini recipăroc apucat, brațele înainte, picioarele ușor depărtate
– Tracțiuni pentru trecerea partenerului peste o linie trasă între ei.
– Tracțiunile se execută cu brațele întinse.
Poziția inițială – stând față în față, brațele jos de mâini reciproc apucat
Fandare spre dreapta executantul A și stînga – B, cu ridicarea brațelor lateral;
Revenire P.I.
3-4. Aceiași mișcare spre dreapta (stânga)
Poziția inițială – stând umăr lângă umăr cu fața în aceiași parte, brațele partenerilor din interior jos, cel exterior sus, de mâini apucat
1-2. Fandare laterală cu îndoirea trunchiului spre interior
3-4. Revenire în P.I., schimbarea direcției executanților
5-6. Fandare laterală cu îndoirea trunchiului spre interior (direcția opusă a executanților)
7-8. Revenire în P.I.
Poziția inițială – stând spate-n spate, de mâini jos apucat
Fandare înainte cu piciorul drept ambii parteneri
Revenire în P.I.
Fandare înainte cu piciorul stâng, ambii parteneri
Revenire în P.I.
Poziția inițială – stând depărtat, trunchiul aplecat, brațele sus, mâinile pe umerii partenerilor
1-2. Aplecarea trunchiului înainte și arcuire cu apăsare pe umeri
3-4. Aplecarea trunchiului răsucită spre drepta și arcuire partener A și stânga – B
5-6. Aplecarea trunchiului înainte și arcuire
7-8. Aplecarea trunchiului răsucită spre stânga și arcuire partener A și dreapta – B
Poziția inițială – stând depărtat față-n față, executantul A cu trunchiul aplecat la orizontală, brațele întinse sus de trunchiul partenerului B apucat
1-4. Arcuiri de trunchi a partenrului A cu ajutorul celuilant
5-8. indem cu schimbarea rolurilor (de ajutor)
Poziția inițială – stând față-n față, brațele înainte cu mâinile pe umeri
1. Ridicarea piciorului stâng partener A și drept – B, înapoi susținut
2. Revenire în P.I.
3. Ridicarea piciorului stâng partener A și drept – B, lateral susținut
4. Revenire în P.I.
5. Ridicarea piciorului drept partener A și stâng – B, înapoi susținut
6. Revenire în P.I.
7. Ridicarea piciorului drept partener A și stâng – B, lateral susținut
8. Revenire în P.I.
Poziția inițială – așezat depărtat, partenerii față-n față, talpă în talpă sprijinit, brațele înainte de mâini reciproc apucat.
1-2.Trecere în culcat partener A simultan și îndoirea trunchiului înainte – B.
3-4.Trecere în culcat partener B simultan și îndoirea trunchiului înainte – A.
Poziția inițială – așezat spijin pe antebrațe, partenrii față-n față cu picioarele îndoite, talpă-n talpă
1-2. Întindrea picioarelor la vertical.
3-4. Revenire în P.I.
5-6. Întinderea picioarelor îndepărtat.
7-8. Revenire în P.I.
Poziția inițială – așezat spate-n spate, brațele sus, de mâini apucat
1-2. Partenerul A cu genunchii ușor îndoiți prin împingere în tălpi se lasă pe spatele partenerului B, care execută îndoirea trunchiului înainte
3-4. Revenire P.I. (schimbă rolurile).
5-6. Partenerul B cu genunchii ușor îndoiți prin împingere în tălpi se lasă pe spatele partenerului A, care execută îndoirea trunchiului înainte
7-8. Revenire în P.I.
Poziția inițială – culcat dorsal, cap la cap, brațele lateral de mâini apucat
1-2. Ridicarea picioarelor întinse simultan în stând pe omoplați
3-4. Menținerea poziției
5-6. Coborârea trunchiului în culcat cu picioarele ridicate la verticală
7-8. Revenire în P.I.
Poziția inițială – aceiași
1-2. Ridicarea picioarelor la verticală
3-4. Revenire în P.I.
5-6. Forfecarea picioarelor la 45 de grade
7-8. Revenire în P.I.
Poziția inițială – culcat facial, față-n față, brațele sus, de mâini apucat
1.Ridicarea picioarelor și a trunchiului în extensie – menținere
2.Întoarcere 180°, prin rulare laterală partener A spre dreapta, B spre stânga în culcat dorsal
3. Întoarcere 180°, în sens opus, prin rulare laterală partener A spre dreapta, B spre stânga în culcat facial cu corpul în extensie
4. Revenire P.I.
5-6. idem, spre partea opusă
Poziția inițială – așezat ghemuiți, spate-n spate, brațele îndoite de coate apucat (agâțat) de celălat executant
1-2. Ridicarea de pe sol prin împingere în spatele partenerului A
3-4. Coborâre în așezat
5-8. idem cu împingere în partenerul B
Poziția inițială – stând față-n față, piciorul drept ridicat întins înainte, apucat la nivelul gleznelor, cu mâna stângă a partenerului, mâna liberă pe șold.
1-4. Sărituri ca mingea pe loc, pe piciorul stâng.
5-8. Sărituri cu întoarcere 180°, spre dreapta.
1-8. Sărituri pe piciorul opus.
Poziția inițială – Stând pe piciorul drept, față-n față, celălat îndoit înapoi apucat
– Sărituri pe un picior cu mâna liberă se caută dezechilibrarea partenerului.
– După dezechilibrare se schimbă piciorul.
Poziția inițială – stând față în față
Săritură pe verticală cu lovirea palmelor simultan între parteneri
Revenire P.I.
Poziția inițială – stând, umăr la umăr, fața în aceiași direcție, bațul din interior de mâini apucat, celălat exterior liber
1-2. Pas înainte cu piciorul drept, celălat înapoi pe vârf, cu ridicarea brațelor sus – inspirație
3-4. Revenire în P.I. – expirație
5-8. idem cu piciorul opus.
8.3. Exerciții cu partener și în grup de tip acrobatic
Exercițiile cu partener și în grup se pot folosi atât în serbări școlare și demonstrații sportive, cât și în lecțiile de educație fizică așa cum se procedează în alte țări europene, precum Franța, Belgia, Germania etc. (Dobrescu, Dumitru, 2012).
Ele pot fi practicate la orice vârstă cu condiția să fie bine selecționate.
Exercițiile acrobatice cu partener sau în grup se pot clasifica în două grupe: statice și dinamice.
Exercițiile acrobatice statice sunt denumite de piramide;
Exercițiile cu partener sau în grup dinamice.
Piramidele constau dintr-o îmbinare, sub diferite forme, a elementelor acrobatice statice, de mare mobilitate, de echilibru și forță. Se pot construi cu trei sau mai mulți executanți.
Aceste construcții pot fi sistematizate în grupe diversificate după următoarele criterii (Bobrescu, Dumitru, 2012):
Criteriul biomecanic:
– după înălțime: piramide înalte, de înălțime medie și joase;
– după suprafața reazemului: piramide cu suprafață mică, medie și mare;
– după indicele de stabilitate: piramide cu stabilitate mare, medie și scăzută;
Criteriul pedagogic:
– după dificultate: mare, medie și mică;
– după simetrie: simetrice, asimetrice sau înlănțuite;
– după numărul persoanelor: grupuri mari, mijlocii și mici;
– după sex: fete, băieți și mixte;
– după modul de utilizare a aparatelor: fără obiecte și aparate;
– cu obiecte și aparate.
Fig. 8.1. Piramide (exerciții statice)
În cadrul acestor exerciții, executanții au funcții diferite.
Cel care îndeplinește funcția de sprijin se numește ”porteur”, având diferite poziții: culcat cu genunchii îndoiți, îndoiți și ridicați, picioarele ridicate la verticală, pe genunchi cu sprijin pe mâini, sprijin înainte, pe un genunchi, sprijin înapoi cu genunchii îndoiți, pe genunchi pe călcâie așezat, așezat depărtat, fandat, stând cu genunchii îndoiți etc.
Executantul porteur îl ridică, îl menține în echilibru, în poartă sau îl lansează pe celălalt partener, care se numește ”voltigeur”, adică acrobatul care execută mișcările în aer. El poate avea mai multe poziții și anume: cu sprijinul mâinilor sau a picioarelor pe sol, fără nici un sprijin pe sol, cu sprijin pe doi purtători.
Fig.8.2. Piramide în trei
Fig.8.3. Piramide în grup
Fig.8.4. Prizele
Partenerul poate fi apucat prin diferite prize: adânc de cot apucat, apucat de patru mâini (scăunelul), de mâini apucat la nivel de poignet, dedegete apucat pentru a lansa, apucat la nivelul încheieturii mâinii, etc.
Fig.8.5. Exerciții acrobadice dinamice cu partener
8.4. Întrebări recapitulative
Cum sunt clasificate exercițiilor libere în funcție de numărul executanților;
Prezentați obiectivele și caracteristicile exercițiilor individuale
Elaborați 3-5 exerciții individuale pentru diferite grupe musculare, segmente sau articulații;
Prezentați caracteristicile generale și indicațiile metodice privind predarea exercițiilor cu partener;
Elaborați 3-5 exerciții cu partener pentru diferite activități musculare (forță, mobilitate);
Prezentați clasificarea exercițiilor cu partener și în grup de tip acrobatic.
Exemplificați 3-5 exerciții acrobatice statice (piramide) de mobilitate, forță de echilibru.
Capitolul 9 – Exerciții cu obiecte portative
Această grupă are un caracter complex, dat de combinarea mișcărilor corporale cu mânuirea obiectelor respective, în scopul prelucrării aparatului locomotor, al dezvoltării îndemânării și coordonării neuromusculare.
Obiectele care se pot folosi în gimnastică sunt foarte variate ca structură, dimensiuni și greutate. Pentru a înțelege influența pe care exercițiile cu diferite obiecte le au asupra organismului le-am grupat:
a) Obiecte folosite pentru pregătirea fizică generală: bastoane, mingi medicinale, gantere, cablu elastic (Sandu), extensoare etc.
b) Obiecte portative specifice gimnasticii ritmice, care se folosesc și în pregătirea fizică generală: mingi elastice, cercuri, corzi etc.
În lecții de educație fizică se pot folosi următoarele obiecte:
mingi de cauciuc (mici, mari – culori diferite);
cercuri din lemn sau plastic (mici și mari- culori diferite);
corzi (din sfoară din cânepă sau material plastic – diferite culori);
eșarfe (din materiale ușoare, plastic – culori diferite);
bastoane (din lemn fasonat sau plastic, dimensiuni diferite);
panglici (din saten cu plastic – diferite culori și dimensiuni);
steaguri (din materiale subțiri sau plastic- diferite culori);
alte obiecte improvizate, care nu vor pune în pericol sănătatea executanților cum ar fi: corzi cu flori, cercuri cu panglici, discuri colorate, nuieluș, pălăriuțe etc.
Mânâirea acestor obiecte separat sau concomitent cu executarea diferitelor mișcări ele corpului vor influența semnificativ dezvoltarea:
preciziei mișcării;
prinderea și aruncarea;
coordonării segmentare și cu obiectul;
simțul echilibrului;
ritmicitatea motrică.
9.1. Exerciții cu bastoane
Folosirea bastoanelor în lecția de educație fizică face ca mișcările să fie ample și mai bine dirijate, având o mai bună influență asupra musculaturii și articulațiilor.
Exercițiile cu bastoanele rezolvă sarcini cum ar fi:
formarea bazelor ale mișcării prin exerciții de forță, întindere și relaxare musculară;
realizarea unor deprinderi motrice de bază: aruncare, prindere, echilibru, coordonare;
corectarea deficienților fizice, fiind un obiect specific.
Exercițiile cu bastoane se pot efectua din toate pozițiile fundamentale și derivatele acestora.
Apucările bastonului (prizele):
cu ambele mâini: de capete, de un capăt, de mijloc, cu brațele întinse, îndoite, simetric sau asimetric;
cu o mână de un capăt, de mijloc
Pozițiile bastonului sunt identice cu cele ale brațelor în exercițiile libere
Mișcările bastonului constau din: duceri, balansuri (în arc, cerc, și opt), învârtiri, rulări, aruncări, treceri (sărituri) peste baston.
9.1.1. Indicații metodice
colectivul se va familiariza treptat cu pozițiile și mișcările obiectului, cu apucările;
se vor alege formații în care să nu fie posibilități de lovire,
exercițiile se pot practica în orice condiții, la orice vârstă și pregătire fizică;
exercițiile cu bastoane se pot folosi în mai multe verigi ale lecției (scopul pregătirii selective a aparatului locomotor sau formarea anumitor deprinderi dezvoltarea unor calități motrice- detenta, viteza de reacție, îndemânare, coordonare etc);
exercițiile cu bastoane se pot folosi cu succes în jocuri și ștafete aplicative;
în finalul lecțiilor se pot folosi exerciții lente cu bastoane, combinate cu exerciții de respirație și relaxare;
se impune o dozare corectă în ceea ce privește numărul de repetări și viteza de execuție. Mișcările executate cu partener sau grup sunt mai plăcute, ele creând o stare emotivă favorabilă pentru realizarea sarcinilor lecției.
9.1.2. Complex de exerciții cu bastonul de gimnastică
(descriptiv, prescurtat și grafic)
Poziția inițială – stând cu brațele jos, bastonul de capete apucat
1. Ridicarea brațului sus cu ridicare pe vârfuri
2. Îndoirea genunchilor și coatelor, bastonul așezat pe umeri.
3. Ridicarea brațelor sus, întinderea genunchilor, ridicare pe vârfuri.
4. Coborârea brațelor prin înainte jos.
Poziția inițială – Sând depărtat, bastonul înapoia trunchiului, coatele îndoite prind bastonul.
1-2.Aplecarea trunchiului înainte, coatele îndoite prind bastonul
3-4.Extensia trunchiul și arcuire
Poziția inițială – Ghemuit, brațele înainte, ambele mâini pe capul bastonului sprijinit vertical pe sol.
1. Balansul piciorului stâng înapoi.
2. Ghemuit.
3. Balansul piciorului drept înapoi.
4. Ghemuit.
5. Balansul piciorului stâng lateral
6. Ghemuit
7. Balansul piciorului drept lateral
8. Ghemuit
Poziția inițială – Stând depărtat, trunchiul aplecat, brațele sus, ambele mâini pe capul bastonului sprijinit vertical pe sol.
1-2. Răsucirea trunchiului la stânga – arcuire.
3-4. Răsucirea trunchiului la dreapta – arcuire.
Poziția inițială – Culcat facial, Coatele îndoite, ambele mâinile la capul de jos al bastonului sprijinit vertical pe sol.
1-4. Deplasarea mâinilor alternativ în sus (stg., dr.), așezarea lor pe capul de sus al bastonului.
5-8. Deplasarea mâinilor alternativ în jos.
Poziția inițială – Pe genunchi pe călcâie așezat, brațele jos, bastonul de capete apucat.
1. Ridicare pe genunchi stâng, piciorul drept întins înapoi cu ridicarea brațelor sus.
2. Îndoirea genunchiului stâng, așezare pe călcâie, coborârea brațelor.
3-4. Mișcarea se repetă cu piciorul drept.
Poziția inițială – Pe genunchi brațele jos, bastonul de capete apucat.
1. Ridicarea brațelor sus și întinderea genunchiului stâng cu piciorul lateral.
2-3. Îndoirea trunchiului lateral stg. – arcuire.
4. Ridicarea trunchiului, coborârea brațelor jos, îndoirea genunchiului stâng cu apropierea picioarelor.
Poziția inițială – Așezat, brațele jos, bastonul de capete apucat.
1. Ridicarea brațelor sus cu depărtarea picioarelor
2-3. Îndoirea trunchiului înainte, bastonul la vârfuri – arcuire.
4. Ridicarea trunchiului, coborârea brațelor, apropierea picioarelor.
Poziția inițială – Culcat dorsal, B. sus, bastonul de capete apucat.
1. Coborârea B., îndoirea G., P.între B.
2. Întinderea G., ridicarea B.sus.
3. Coborârea B., îndoirea G., P.între B.
4. Întinderea G., ridicarea B.sus.
Poziția inițială – Stând cu brațele sus, bastonul de capete apucat.
1. Săritură dreaptă cu balansul piciorului stâng înainte și coborârea brațelor înainte
2. Săritură cu apropierea piciorul stâng și ridicarea brațelor sus.
3-4. Mișcarea se repetă cu piciorul drept
9.2. Exerciții cu mingi medicinale
Exercițiile cu mingi medicinale pot angrena în acțiune întregul sistem muscular și articular al executantului, dezvoltând musculatura și fortificând ligamentele și articulațiile.
Aceste exerciții contribuie în acela și timp și la perfecționarea îndemânării, a coordonării neuromusculare, iar când sunt practicate sub forma de joc, influențează intens starea emoțională.
Mingile sunt ușor de manevrat, pot fi utilizate din cele mai diferite poziții de lucru: stând, aplecat, culcat, atârnat. Exercițiile pot fi dozate prin mărimea greutății, numărului de repetări, viteza de execuție, pot fi localizate precis la anumite grupe musculare.
Se pot efectua: aruncări, ridicări și coborâri, rulări – toate combinate cu mișcări ale segmentelor.
9.2.1. Indicații metodice privind predarea exercițiilor
pregătirea unui număr corespunzător de mingi (pentru fiecare a executant, pentru perechi sau grupuri);
perechile vor fi echilibrate ca forță și talie;
greutatea mingilor, pozițiilor de lucru și exercițiile se vor alege în funcție de vârsta și pregătirea colectivului;
la copii până la 14 ani sunt indicate mai mult jocuri cu mingi medicinale cu greutăți mici (1 kg);
momentele de relaxare vor fi mai dese;
exercițiile se vor începe și încheia, pentru prevenirea accidentelor;
în timpul explicațiilor mingile se vor așeza pe sol;
în lecția de educație fizică, exercițiile cu mingi medicinale se vor plasa în veriga de influențare selectivă a aparatului locomotor și veriga de dezvoltare a deprinderilor motrice (aruncări, prinderi, transport de greutăți), dar și în veriga de dezvoltare a calităților motrice.
pentru prevenirea accidentelor se învață mai întâi prinderea și apoi aruncarea.
Construcția obiectului.
Are un înveliș de piele.
Este umplută cu iarbă de mare, călți, păr de cal.
Greutate în kg.: 1 – 7 kg.
9.2.2. Caracteristici ale exercițiilor cu mingea medicinală:
Formează deprinderea de aruncare – prindere.
Dezvoltă forța musculară a brațelor.
Apucarea/prinderea mingiei:
– palmele prind mingea lateral;
– degetele sunt bine desfăcute;
– podul palmei este lipit de minge
9.2.3. Sistematizarea exercițiilor cu mingea medicinală.
După modul de lucru:
– individual
– cu partener
– în grup
– de pe loc
– din deplasare (mers, alergare, sărituri)
b. Mișcări specifice cu mingea medicinală:
– aruncare-prindere
– rulări efectuate pe corp, pe segmentele acestuia sau pe sol
– rotări combinate cu mișcări ale segmentelor
– echilibrarea mingiei medicinale pe unele părți ale corpului (cap, palmă, vârful piciorului)
9.2.4. Complex de exerciții cu mingea medicinală
(descriptiv, prescurtat și grafic)
Poziția inițială – Stând depărtat, brațele jos, mingea prinsă cu ambele mâini
1. Îndoirea genunchilor.
2. Întinderea genunchilor, ridicarea brațelor sus cu aruncarea mingiei în sus.
3. Prinderea mingiei și îndoirea genunchilor.
4. Întinderea genunchilor.
Poziția inițială – Poziția inițială – Stând depărtat, B.dr. îndoit, mingea pe palmă, B.stg. lateral.
1. Aruncarea mingiei în sus spre stg.
2. Prinderea mingiei pe palma stg.
3. Aruncarea mingiei în sus spre dr.
4. Prinderea mingiei pe palma dr.
Poziția inițială – Stând cu brațele sus, mingea prinsă cu ambele mâini
1. Îndoirea coatelor, mingea spre înap.
2. Întinderea coatelor, brațele sus.
3. Îndoirea coatelor, mingea la piept.
4. Întinderea coatelor, brațele sus.
Poziția inițială – Stând cu brațele jos, mingea prinsă cu ambele mâini
1. Îndoirea coatelor, mingea la piept.
2. Întinderea coatelor, brațele înainte.
3. Ridicarea brațelor sus.
4. Coborârea brațelor prin înainte jos.
Poziția inițială – Culcat, brațele sus, mingea prinsă cu ambele mâini
1 – 2. Ridicare în așezat cu brațele sus.
3 – 4. Culcat cu brațele sus.
– Poziția inițială – Stând depărtat, B. jos, mingea prinsă cu ambele M.
1. Ridicarea brațelor prin lateral dreapta, sus.
2-3. Îndoirea trunchiului lateral stânga, îndoirea genunchiului drept
4.Coborârea brațelor prin înainte, jos, întinderea genunchiului drept
5-8. Aceiași mișcare cu ridicarea brațelor lateral stânga și îndoirea trunchiului dreapta și îndoirea genunchi stâng.
Poziția inițială – Stând depărtat, B. jos, mingea prinsă cu ambele M.
1. Aplecarea T. înainte, ridicarea B. sus.
2. Îndoirea T., coborârea B. între P.
3. Ridicarea T. în aplecat cu B. sus.
4. Ridicarea T., coborârea B. jos.
Poziția inițială – Culcat, mingea prinsă între glezne.
1. Ridicarea P. înainte.
2. Îndoirea G.
3. Întinderea G., P. înainte.
4. Coborârea P.
Poziția inițială – Culcat facial, brațele îndoite,
sprijin pe coate și palme, mingea prinsă între glezne.
1. Îndoirea G. – ridicarea mingii înapoi
2. Întinderea G. – coborârea mingii pe sol
3. Îndoirea G. – ridicarea mingii înapoi
4. Întinderea G. – coborârea mingii pe sol
Poziția inițială – Stând cu mingea prinsă între glezne.
1. Îndoirea G.
2. Săritură în extensie cu ridicarea B. sus, îndoirea G., și aruncarea mingiei înapoi.
3. Întoarcere 180° și prinderea mingiei.
4. Ridicare în stând.
9.3. Exerciții cu cablul elastic
Cablurile elastice sunt considerate obiecte speciale pentru dezvoltarea fizică generală. Ele sunt confecționate din cauciuc, având în compoziție un procentaj corespunzător de cauciu natural, pentru a asigura o elasticitate crescută. Cablul are un diametru de 10-15 mm și o lungime între 2-4 m. Cablurile elastice pot fi impovizate și dintr-o cametră uzată de tractor sau autoturism, legate între ele pentru a mări lungimea acesteia. Folosirea exercițiilor cu cablurile elastice contribuie atât la dezvoltarea forței musculare, cât și la îmbunătățirea elasticității musculare și a mobilității articulare, printr-o localizare accentuată a solicitării efortului.
Exercițiile cu cablu elastic au o accesibilitate largă, dând posiblitatea practicării atât în timpul lecțiilor de educație fizică, cât și în alte domenii (alte sporuturi, tinetoterapie, timp liber etc.). Dozarea efortului în timpul exercițiilor cu cablul elastic este determinat de creșterea sau descreșterea solicitării musculaturii, prin mărirea și scăderea rezistenței cablului , prin întinderea sau slăbirea lui.
9.3.1. Complex de exerciții cu cablul elastic
I. Poziția inițială (P.I.) – stând fandat înainte cu piciorul drept (stâng), apucat de capetele cablului fixat de scara fixă la nivelul umerilor.
1-2. Tracțiuni ale cablului prin îndoirea brațelor (flexia antebrațelor pe braț).
3-4. Întinderea brațelor prin opunerea rezistenței cablului.
II. Poziția inițială – aceeași, cablul fixat la nivelul pieptului
1-2. Tracțiunea cablului cu brațele întinse prin jos- înapoi
3-4. Revenire în P.I. prin opunerea rezistenței cablului.
III. Poziția inițială – aceeași, brațele înainte
1-2. Tracțiunea cablului cu brațele întinse prin ducere lateral
3-4. Revenire în P.I. prin opunerea rezistenței cablului.
IV. Poziția inițială – aceeași, brațele înainte
1-2. Tracțiunea cablului cu brațele întinse înainte – sus
3-4. Revenire în P.I. prin opunerea rezistenței cablului.
V. Poziția inițială – stând depărtat la nivelul umerilor, apucat de capetele cablului fixat de ultima șipcă a scarii fixe, mâinile îndoite la nivelul pieptului
1-2. Tracțiunea cablului prin extensia antebralului în jos
3-4. Revenire în P.I. prin opunerea rezistenței cablului.
VI. Poziția inițială – stând fandat înainte cu piciorul drept (stâng), cu spatele la scara fixă, apucat de capetele cablului cu brațele lateral, fixat de scara fixă la nivelul umerilor.
1-2. Tracțiunea cablului cu ducerea brațelor întinse înainte
3-4. Revenire în P.I. prin opunerea rezistenței cablului.
VII. Poziția inițială – aceeași, cablul fixat la nivelul omoplaților, brațele întinse înapoi jos
1-2. Tracțiunea cablului cu brațele întinse prin jos – înainte.
3-4. Revenire în P.I. prin opunerea rezistenței cablului.
VIII. Poziția inițială – așezat cu spatele la scara fixă, cu brațele sus, de capetele cablului apucat
1-2. Îndoirea trunchiului înainte cu tracțiunea cablului spre vârfurile picioarelor
3-4. Revenire în P.I. prin opunerea rezistenței cablului.
IX. Poziția inițailă – pe genunchi, cu fața la scara fixă, de capetele cablului apucat, fixat sus de ultima șipcă
1-2. Tracțiunea cablului prin lateral jos cu brațele întinse.
3-4. Revenire în P.I. prin opunerea rezistenței cablului.
X.Poziția inițială – stând, de capetele cablului apucat, brațele întinse lateral – jos
1-8. Sărituri drepte cu rotarea brațelor întinse înainte și trecerea cablului peste picioare prin înainte.
9.4. Exerciții cu gantere
Exercițiile cu gantere sunt foarte rar folosite în cadrul lecțiilor de educație fizică, având o mai mare aplicabilitate în practicarea activităților de timp liber și în alte domenii. Ganterele sunt greutăți de dimensiuni mici, de obicei confecționate din metal, dar pot fi improvizate din plastic sau umplute cu apă, nisip etc. Ele sunt folosite sub diverse forme, fiind utilizate la exercițiile pentru dezvoltarea forței musculare și creșterea masei musculare.
Folosirea ganterelor în cadrul complexelor de exerciții pentru dezvoltarea fizică generală în lecția de educație fizică în școală, greutatea acestora nu trebuie să depășească pe cea a unei mingi medicinale de 1-3 kg. In funcție de modelul fabricației și scopul urmărit, ganterele pot fi fixe sau reglabile.
9.4.1. Complex de exerciții cu gantere
I. Poziția inițială – stând depărtat, gaterele ținute în fiecare mână în jos
1-2. Ridicarea brațelor înainte
3-4. Ducerea brațelor lateral
5-6. Ridicarea brațelor sus
7-8. Revenire în P.I. prin înainte jos
II. Poziția inițială – aceiași
1. Îndoirea mâinilor simultană
2. Revenire în P.I.
3. Ridicarea mâinilor îndoite lateral, paralele cu solul
4. Revenire în P.I.
III. Poziția inițială – stând, cu ganterele ținute în fiecare mână pe umeri
1-2. Îndoirea genunchilor cu întinderea brațelor înainte
3-4. Revenire în P.I.
5-6. Îndoirea genunchilor cu întinderea brațelor sus
7-8. Revenire în P.I.
IV. Poziția inițială – stând depărtat, trunchiulm aplecat înainte, brațele înainte cu ganterele ținute în fiecare mână
1. Ridicarea brațelor sus
2. Revenire în P.I.
3. Ridicarea brațelor lateral
4. Revenire în P.I.
5. Răsucirea trunchiului la stânga cu depărtarea brațelor lateral, braț drept sus stângul la piciorul drept
6. Revenire în P.I.
7. Răsucirea trunchiului la dreapta cu depărtarea brațelor lateral (braț stâng sus, dreptul la piciorul stâng)
8. Revenire în P.I.
V. Poziția inițială – stând depărtat, gaterele ținute în fiecare mână în jos
1. Îndoirea trunchiului lateral stânga, cu ridicarea brațului drept sus
2. Revenire în P.I.
3. Îndoirea trunchiului lateral spre drepata, cu ridicarea brațului stâng sus
4. Reveinre în P.I.
5-6. Răsucirea trunchiului spre stânga cu ridicarea brațelor lateral
7-8. Răsucirea trunchiului spre dreapta cu ridicarea brațelor lateral
VI. Poziția inițială – așezat cu picioarele depărtate, ganterele ținute în fiecare mână jos lângă coapse
1-2. Ridicarea brațelor prin înainte sus și arcuire
3-4. Îndoirea trunchiului și arcuire, brațele sus
5-6. Revenire în așezat cu ridicarea brațelor prin lateral sus
7-8. Revenire în P.I. coborârea brațelor prin lateral jos
VII. Poziția inițială – culcat dorsal cu brațele sus cu ganterele ținute în fiecare mână
1-2. Ridicare în așezat ghemuit cu ridicarea brațelor oblic înainte sus
3-4. Revenire în P.I.
5-6. Ridicarea trunchiului și a genunchilor la piept cu ridicarea brațelor înainte
7-8. Revenire în P.I.
VIII. Poziția inițială – culcat facial, brațele sus cu ganterele ținute în fiecare mână
1. Extensia trunchiului cu ridicarea brațului drept și a piciorului stâng sus în extensie
2. Revenire în P.I.
3. Extensia trunchiului cu ridicarea brațului stâng și a piciorului drept sus în extensie
4. Revenire în P.I.
5-6. Extensia trunchiului cu ridicarea brațelor sus și a piciorelor înapoi în extensie
7-8. Revenire în P.I.
IX. Poziția inițială – stând cu ganterele ținute în fiecare mână jos
1. Săritură în stând depărtat cu piciorul drept înainte, brațele lateral
2. Săritură în apropiat în P.I.
3. Săritură în stând depărtat cu piciorul stâng înainte, brațele lateral
4. Săritură în apropiat în P.I.
5. Săritură în stând depărtat cu ridicarea brațelor prin lateral sus
6. Săritură în apropiat în P.I.
7. Săritură în stând depărtat cu ridicarea brațelor prin lateral sus
8. Săritură în apropiat în P.I.
9.5. Exerciții cu obiecte portative din gimnastica ritmică
In școală, din conținutul disciplinei educație fizică cu un conținut bogat și variat, mijloacele care vizează aspectele creativ-artistic ale educării motricității revin gimnasticii și cu prioritate gimnasticii ritmice. Acesta, pentru că ea influențează complex aspectele de coordonare, asociind permanent gestul cu particularitățile de formă și conținut ale acompaniamentului muzical. Folosirea obiectelor (competiționale sau demonstrative pot rezolva și sarcinile legate de ”manevrarea unor obiecte”, respectiv coordonarea acțiunilor cu obiecte și la aparate, aspecte prevăzute ca atare în programa de educație fizică [Macovei, Buțu, 2007].
9.5.1. Sistematizarea principalelor tipuri de acțiuni
9.5.2. Particularitățile tehnice și metodica elementelor cu obiect
Formarea bazelor generale ale tehnicii cu obiect implică dezvoltarea următoarelor capacități (Macovei, Buțu, 2007) :
ținerea corectă a fiecărui obiect ;
capacitatea de acționare a lui cu ușurință, în condiții de contact permanent sau de pierdere momentană a contactului fizic ;
Bazele generale ale tehnicii cu obiectul se referă la învățarea a trei scheme de acționare : priza, acțiuni în contact cu obiectul și acțiuni cu pierdere a contactului cu obiectul.
În continuare prezentăm câteva exemple, privind tehnica și metodica învățării mânuirii obiectelor portative specifice gimnasticii ritmice :
Coarda
Material : sfoară de cânepă, mătase, plastic
Dimensiuni : lungimea materialului este sub axila dreaptă pe sub picioare la axila stângă. La capele corzii se pot face noduri, dar nu se admite un alt material dur.
Pentru mânuirea corectă a corzii sunt necesare respectarea următoarelor cerințe :
– mânuirea corzii, în principal, cu mâna, având o priza lejeră, permite un lucru cu mare amplitudine la nivelul articulației mâinii ;
– învârtirea corzii în jurul punctului de impuls ;
– cursivitatea mișcării corzii ;
– forța de realizare a impulsurilor trebuie să fie suficientă pentru a învinge greutatea obiectului (să nu prezinte ondulații, alternări de desen sau să aingă involuntar corpul sau solul) ;
– priza corzii se poate realiza cu o mână, cu două mâini sau în combinație cu altă parte a corpului ;
– coarda poate fi ținută de ambele extremități, în două mâini sau una, de o singură extremitate, de mijloc sau combinat etc.
Acțiuni specifice:
1- rotări – învârtiri : cu coarda deschisă sau pliată. Se pot efectua cu sau fără trecere peste coardă. Trecerile peste coarda deschisă învârtită în plan sagital, ținută de ambele capete și însoțite de săltări și/sau sărituri ;
2- balansări ;
3- înfășurări pe segment și mișcări conduse ;
4- ricoșări ;
5- desprinderi cu reapucare ;
6- șerpuiri, spirale ;
7- lansări.
Succesiunea metodică de învățare :
– jocuri și exerciții de obișnuire cu obiectul ;
– priza și învățare mișcărilor conduse și de balans ;
– rotări din priza simplă și dublă ;
– învârtirea corzii și săltări peste ea de pe loc ;
– combinații între acșiunile prezentate;
– săltări peste coardă efectuate din deplasare;
– combinații;
– învârtirea corzii ținută de ambele capete și sărituri peste obiect;
– combinații;
– desprinderi și lansări.
Exemple de exerciții cu coarda
I. Poziția inițială – stând, coarda înapoi ținută de capete:
Rotări în jurul axului transversal și treceri succesive peste obiect cu sărituri drepte sau săltări de pe un picior pe celălalt.
Variante:
după însușirea mișcării se pot face serii de exerciții cu dozare de timp: serii scurte de 10-20 sec în tempou mai rapid și serii lungi de 30-60 sec în tempou moderat;
exercițiul se poate executa cu rotarea corzii spre înapoi;
exercițiul se poate executa cu încrucișarea și descrucișarea brațelor în timpul execuției.
II. Poziția inițială – stând cu coarda pliată, ambele capete într-o mână brațul lateral:
Balansări circulare în plan orizontal pe sub picioare și sărituri /săltări peste obiect.
Variante:
pe perechi: unul din executanți rotează coarda pliată sau deschisă la nivelul solului învârtindu-se iar partenerul va trece peste coardă în momentul când aceasta se apropie de picioarele lui;
executanții dispuși pe cerc cu un coleg sau profesor în centru: persoana din centru rotează coarda deschisă, descriind un cerc; executanții săr peste coardă în momentul când aceasta ajunge în dreptul lor.
Ambele variante se pot desfășura sub formă de joc colectiv.
III. Poziția inițială –executanții sunt dispuși în coloană câte unul, oblic față de coarda ținută de fiecare capăt de câte un coleg.
cei doi executanți care acționează coarda urmează să o învârtă în plan transversal; ceilalți membri ai colectivului de executanți, în mod individual, vor intra în spațiu de învârtire a corzii executând sărituri / săltări peste aceasta.
Variante: intrarea mai multor executanți în coardă și execuție simultană în grup.
Cercul – este un obiect caracterizat printr-o suprafață mare, care mărește dificultatea în însușirea controlului asupra obiectului.
Material: lemn sau material plastic.
Dimensiuni specifice:
Diametrul: 80-90 cm pentru junioare.
Greutatea: 300 gr. pentru cercurile competiționale. În activitățile de educație fizică se pot folosi cercuri mai ușoare confecționate din plastic, care nu trebuie să respecte neapărat dimensiunile standard impuse de regulamentul competițional.
Cerințe de mânuire:
Cercul, ca toate obiectele specifice gimnasticii ritmice (GR), se acționează cu mâna. Datorita formei sale, el permite o manipulare variată și la nivelul altor părți ale corpului. Priza cercului poate fi simplă cu un punct de contact sau dublă cu două puncte de contact, cu priză deschisă (rotări, lansări) și priză închisă (apucare a cercului).
Acțiuni specifice:
rulări pe sol pe diferite segmente libere sau conduse;
rulări în jurul mâinii sau pe o parte corporală, care se execută:
– pe o mână în plan sagital, orizontal și frontal;
– pe ambele mâini;
– pe talie;
– pe gât și pe gleznă.
– rotări în jurul propriului ax:
– din sprijin pe sol sau pe o parte corporală;
– în lansare.
– lansări și reluări în planuri și direcții diferite, din acțiune directă, din rotații sau din balans
– treceri prin cerc și peste cerc cu tot corpul sau cu diferite segmente;
– balansări: în arc, în cerc, opturi.
Acțiuni nespecifice:
ricoșări pe sol sau pe diferite părți corporale;
Succesiunea metodică de învățare:
a) însușirea prizei și a acțiunilor simple prin:
jocuri pentru obișnuirea cu obiectul;
treceri prin și peste cercul așezat sau sprijinit pe sol;
treceri de segmente peste cercul ținut în mână;
treceri prin cerc cu săltări sau sărituri.
b) însușirea acțiunilor specifice privind: rulările pe sol, învârtiri în jurul axului vertical și orizontal; balansări în planuri și diorecții diferite din priză simplă sau dublă; rotări și lansări.
Exemple de exerciții cu cercul
I. Poziția inițială – coloana de gimnastică, din stând cu cercul înainte jos, în plan frontal, ținut cu ambele mâini de arcul apropiat, priza în pronație (de jos apucat):
– pășire peste arcul de jos, intrare în cerc, ridicarea cercului sus și revenire prin coborârea în P.I. – se execută izolat;
– balansului cercului spre înapoi cu intrarea corpului prin cerc și pășire înapoi peste el.
Variante:
poziționarea cercului în plan sagital și intrare prin el din lateral;
realizarea intrărilor prin cerc din deplasare;
cerc cu priza de arcul apropiat lansare mică cu învârtirea cercului în jurul axului orizontal reluare și trecere prin el cu săritură.
II. Poziția inițială – două linii, partenerii față în față cu cercul ținut jos în plan sagital la dreapta transmit cercul prin rulare înainte pe sol;
partenerii de profil cu umărul stâng spre interior în plan frontal jos fac schimb de cercuri prin rulare.
Variante:
pe parcursul rulării partenerii execută o întoarcere de 360º;
în timpul rulării cercului executanții încearcă să sară peste el cu săritură dreaptă în depărtat etc.
3. Mingea – reprezintă unul din cele mai accesibile și îndrăgite obiecte de către executanți, indiferent de vârstă și nivel de pregătire. Având un caracter variat și al exercițiilor, stimulează interesul acestora prin lucrul individual sau în grup.
Material: cauciuc sau plastic.
Dimensiuni specifice:
Diametrul: 18-20 cm
Greutatea: 400 gr
Culoarea poate fi unică sau cu desene geometrice.
În cadrul lecțiilor de educație fizică se pot folosi mingi de diferite dimensiuni cu diametre variate: mici, mijlocii (dimensiune mige baschet), mari (diametre 50/60 cm).
Cerințe de mânuire:
– priza se caracterizează prin ținerea mingii pe suprafața de contact, într-o formă de echilibrare cu palma rotunjită, cu degetele ușor depărtate și mulate pe circumferința mingii.
Acțiuni specifice:
rulări pe sol sau pe diferite segmente (conduse cu o mână, cu două, cu alt segment sau libere (pe segmente, pe tot corpul sau pe sol).
ricoșări active sau pasive pe sol sau pe segmentele corpului;
lansări și reluări (din elan (balans: cu o mână, cu două cu alt segment; prin împingere (directe, din rotare sau ricoșare);
balansările – mingea în priză pe palmă însoțește brațul în mișcare;
purtări și echilibrări pe segmente (pe mâini, piept, spate, laba piciorului);
rotări în jurul unui diametru (cu două mâini, pe sol sau pe o parte a corpului, libere sau conduse).
Acțiuni nespecifice:
– învârtiri ale mingii în jurul unui ax cu mingea sprijinită pe sol sau pe o parte a corpului, învârtirea în ax vertical se face din impuls la nivelul degetelor iar învârtirea în ax orizontal se execută între mâini prin rotarea acesteia și schimbarea suprafeței de contact de pe palme pe dosul mâinii.
Succesiunea metodică de învățare:
jocuri pentru obișnuirea cu obiectul, în care se însușesc noțiunile de priză, purtări de obiect, rulări pe sol, executate în grup sau cu parteneri, lansări la puncte fixe etc;
predarea diferitelor acțiuni specifice (balansări, rulări pe sol, pe segmente – conduse și libere; lansări mici din impuls cu două mâini și prinderi; ricoșări cu două mâini, rotări și echilibrări etc.
Exemple de exerciții cu mingea
I. Poziția inițială – coloana pe mai multe rânduri
Rularea mingii pe sol la punct fix cu lovirea mingii medicinale plasate la distanțe stabilite.
Variante:
se pot folosi mingi diferite cu diametre diferite;
executanții dispuși cu spatele la țintă iar rularea să se efectueze spre înapoi;
executarea acestui exercițiu în perechi.
II. Poziția inițială – coloana de mai multe rânduri
Pe sol în fața fiecărui șir la distanța stabilită de profesor (2 m) în fața fiecărui șir se plasează un cerc, executantul lansează mingea încercând s-o plaseze în mijlocul cercului.
Variante:
cercul țintă poate fi suspendat lao înălțime stabilită de profesor, orientat frontal față de șirul de executanțe;
exercițiu în trei – un executant ține cercul, al doilea lansează mingea prin cerc iar al treilea prinde și lansează imediat înapoi.
9.6. Întrebări recapitulative
Prezentați cum sunt grupate exercițiile cu obiecte portative?
Care sunt caracteristicile și indicațiile metodice privind predarea exercițiilor cu bastonul?
Elaborați 3-5 exerciții cu bastonul?
Care sunt caracteristicile și indicațiile metodice privind predarea exercițiilor cu mingi medicinale?
Elaborați 3-5 exerciții cu mingi medicinale.
Prezentați caracteristicile și indicațiile metodice privind predarea exercițiilor cu cablul elastic.
Elaborați 3-5 exerciții cu cablul elastic.
Prezentați caracteristicile exercițiilor cu gantere și elaborați 3-5 exerciții pentru diferite grupe musculare.
Prezentați sistematizarea exercițiilor cu obiecte portative din gimnastica ritmică.
Exemplificați particularitățile tehnice și metodice a elementelor cu obiect (coarda, cercul și mingea).
Capitolul 10 – Exercitii la aparate speciale de gimnastica
10.1. Caracteristici ale exercițiilor la aparate speciale
Vor dezvolta: forța, mobilitatea, amplitudinea, echilibrul. Aparatele aparțin atât practicii gimnasticii de bază (aparate de gimnastică suedeză), cât și practicii gimnasticii sportive sunt:
banca de gimnastică (din lemn 3,40m / 0,24 m);
scara fixă (spalierul) (înălțime 2-3 m, lăț.0,90m-1m);
scara suspendată sau scara marinărească (din lemn sau frânghie – înălțime aproape cât sala);
frânghia verticală (din cânepă răsucită, agățată de tavan prin intermediul unui cârlig de fier, cu o lungime de înălțimea sălii);
prăjina (din lemn fasonat și lăcuit, fixată de tavanul sălii printr-un dispozitiv special cu lungimea de 4-5 m);
capra de sărit (din lemn, acoperită cu piele, cu picioare metalice reglabile, înălțimea – 0,95 m- 1 m, lung- o,65m);
lada de sărit (compusă din 6-7 cutii de lemn, așezate una peste alta, cu fața acoperită, înălțimea 1,25m, lungimea – 1,40m, lățimea – 0,45m);
calul de sărit (din metal cu picioare reglabile, acoperit cu piele, înălțimea – 1,10m (F); 1,35 m (B), lungimea 1,60m, lățimea – 0,35m);
trambulina (din lemn cu arcuri elastice, acoperită cu pâslă);
plasa elastică (alcătuită dintr-un cadru metalic, de diferite dimensiuni, cu picioare, pe care se fixează o plasă elastică alcătuită din benzi elastice);
saltele de gimnastică (din burete, dur, moale, sau cu anumite dispozitive cu arc și componente elastice);
pârtiile pentru torente acrobatice (sunt niște covoare înguste dintr-un material elastic dur, care au dimensiuni 12-20m).
Aparatele special construite pentru gimnastică sunt:
Banca de gimnastică.
Scara fixă.
Aceste exerciții sunt:
– exerciții libere efectuate la aceste aparate ;
– special concepute pentru aceste aparate.
Continuă într-o etapă superioară însușirea bazelor generale ale mișcării (direcție, amplitudine, ritm, tempou, grad de încordare, structură coordinativă).
Asigură condiții bune de alternare a efortului pe segmentele copului.
Oferă puncte de sprijin sau de atârnare ferme.
Așezarea executantului față de aparat:
– cu fața
– cu spatele
– cu umărul (stâng sau drept)
Trebuie cunoscută apucarea specifică fiecărui aparat.
Formează atitudinea corectă și estetică a corpului.
Ajută prevenirea și corectarea deficiențelor fizice.
Solicită analizatorii:
– vizual
– kinestezic
Accesibile la colectivele de executanți diverși ca sex,vârsta, pregătire.
Permit:
– localizarea precisă a mișcărilor la segmentele corpului
– dozarea corespunzatoare a efortului
– selectarea grupelor musculare pe care dorim să le dezvoltăm
pentru forță sau mobilitate
Folosite în exercițiile combinate pentru dinamismul și atractivitatea lor.
Marea varietate este datorată utilizării tuturor pozițiilor fundamentale ale corpului ( stând, pe genunchi, așezat, culcat, sprijin, atârnat) și multe din variantele acestora.
Se practică numai în sală, ele find aparatura de bază, necesară în dotarea unei săli de sport.
10.2. Recomandări metodice pentru exercițiile la aparate speciale
Metodica de predare:
vor fi efectuate după ce au fost însușite exercițiile libere trebuiesc:
alternate segmentele și grupele musculare
schimbate pozițiile de lucru
se realizează exerciții pentru ambele laturi ale corpului
(stânga, dreapta)
Gradarea efortului:
– în funcție de numărul de repetări ele pot fi:
– exerciții de influențare selectivă
– exerciții pentru dezvoltarea unei calități motrice
– viteza de execție este moderată
Prevenirea accidentelor:
– aparatele speciale vor fi verificate din punct de vedere
tehnic înainte de lecție
– exercițiile sunt efectuate numai sub supravegherea și la
comanda profesorului
– executanții când lucrează la acese aparate speciale
trebuie să cunoască procedeele de autoasigurare
10.3. Exerciții cu, la și pe banca de gimnastică
Construcția aparatului:
La construcția băncii se folosește lemn de pin, frasin, paltin.
Este formată dintr-o:
– scandură lată de 23 – 27 cm.
– trei picioare
– stinghie care leagă picioarele lată de 10 -12 cm., rotunjită
Dimensiuni:
– lungimea: 3 m. – 4,5 m.
– înălțimea: 30 – 33 cm.
10.3.1. Caracteristici ale exercițiior la banca de gimnastică.
Este un aparat multifuncțional cu posibilități variate de folosire:
– loc de așezare a executanților pentru:
– explicații
– demonstrații
– odihnă
– realizarea pregătirii organismului pentru efort (“încălzirea”)
– învățarea diferitelor elemente din gimnastica artistică, ritmică
(exerciții pregătitoare sau elementul propriu-zis)
– îngreuierea exercițiilor de dezvoltare fizică generală
(forță, în special a trunchiului sau mobilitate)
– exersarea unor deplasări individuale ( mers, alergare, sărituri,
echilibrare, târâre) sau deplasări de obiecte (transport)
– organizarea exercițiilor combinate
Oferă posibilitățiti de selecție, localizare și gradare a exercițiilor în raport de vârsta, sexul sau gradul de pregatire al executanților.
10.3.2. Sistematizarea exercițiilor cu banca de gimnastică
a. Lucrul cu aparatul se realizează:
– la banca de gimnastică
– pe banca de gimnastică
– cu banca de gimnastică
– peste banca de gimnastică
– printre băncile de gimnastică
b. Poziția executantului față de aparat:
– cu fața
– cu spatele
– cu umărul
c. Așezara pe bancă:
– longitudinal
– transversal
d. După modul de lucru:
– individual
– cu partener
– în grup
– de pe loc
– din deplasare
Recomandări metodice pentru exercițiile la banca de gimnastică
– Se vor combina activitățile musculare: de încordare și relaxare.
– Amplasarea băncilor să fie făcută înainte de începerea activități, pentru a câștiga timp.
– Numărul de executanți la o bancă va regla gradarea efortului.
10.3.4. Complexe de exerciții la banca de gimnastică
(descriptiv, prescurtat și grafic)
Poziția inițială – Stând cu umărul stg. la bancă.
1. Așezarea tălpii piciorului stâng pe bancă, ridicarea brațelor lateral
2. Urcare în stând pe bancă, ridicarea brațelor sus.
3. Coborârea piciorului stâng pe sol, umărul dr.la bancă, coborârea brațelor lateral.
4. Apropierea piciorului drept în stând, coborârea brațelor jos.
Poziția inițială – Stând cu umărul stâng la bancă, brațele lateral, piciorul stâng pe vârf sprijinit pe bancă.
1. Ridicarea brațelor sus.
2-3. Îndoirea trunchiului lateral stânga, îndoirea coatelor, palmele la ceafă.
4. Ridicarea trunchiului, întinderea coatelor, brațele lateral.
5-8. Aceiași mișcare cu umărul drept, îndoirea trunchiului spre dreapta cu piciorul drept pe vârf sprijinit pe bancă.
Poziția inițială – Sprijin ghemuit cu palmele pe bancă.
1. Întinderea genunchiului stâng, balansul piciorului drept înapoi
2. Apropierea piciorului drept, îndoirea genunchiului în sprijin ghemuit.
3. Întinderea genunchiului drept, balansul piciorului stâng înapoi.
4. Apropierea piciorului stâng, îndoirea genunchiului în sprijin ghemuit.
Poziția inițială – Așezat longitdinal pe bancă, M. apucat de marginea îndepărtată.
1. Ridicarea în sprijin culcat dorsal cu ridicarea piciorului stâng înainte.
2. Apropierea piciorului stâng, așezare pe bancă.
3. Ridicarea în sprijin culcat dorsal cu ridicarea piciorului stâng înainte.
4. Apropierea piciorului stâng, așezare pe bancă.
5-8. Aceiași mișcare cu piciorului drept.
Poziția inițială – Așezat longitdinal pe bancă, cu mâinile apucat de marginea îndepărtată.
1. Ridicarea brațelor sus.
2-3. Îndoirea trunchiului înainte, mâinile ating vârful picioarelor.
4. Ridicarea trunchiului, mâinile apucat de marginea îndepărtată.
Poziția inițială – Așezat pe sol cu călcâiul picioarelor pe bancă.
1. Ridicare în sprijin culcat dorsal.
2. Ridicarea piciorului stâng înainte.
3. Apropierea piciorului stâng
4. Coborâre în așezat.
5-8. Aceiași mișcare cu piciorul drept
Poziția inițială – Stând cu fața la bancă, M. pe șold.
1. Balansul piciorului stâng înainte.
2. Așezarea tălpii piciorului stâng pe bancă în fandat.
3. Balansul piciorului stâng înainte.
4. Apropierea piciorului stâng.
5-8. Aceiași mișcare cu piciorul drept.
Poziția inițială – Sprijin culcat facial cu mâinile pe bancă.
1. Ridicarea brațului drept sus și întoarcere 90° la dreapta
2. Întoarcere 90° la dreapta, mâna dreaptă pe bancă – sprijin culcat dorsal.
3. Ridicarea brațului stâng sus și întoarcere 90° la stânga.
4. Întoarcere 90° la stânga, mâna stângă pe bancă – sprijin culcat înainte.
Poziția inițială – Sprijin ghemuit cu palmele pe bancă.
1. Săritură în sprijin culcat înainte.
2. Depărtarea picioarelor.
3. Apropierea picioarelor.
4. Sprijin ghemuit.
Poziția de plecare – Stând cu fața la bancă, mâinile pe șold, genunchiul drept îndoit, piciorul cu talpa pe bancă.
1. Săritură dreaptă cu schimbarea picioarelor.
2. Îndoirea genunchiului stâng, așezarea tălpii pe bancă.
3. Săritură dreaptă cu chimbarea picioarelor.
4. Îndoirea genunchiului drept, așezarea tălpii pe bancă.
10.4. Exerciții la scara fixă
Construcția aparatului.
Scara este din lemn, formată din:
– stâlpi de susținere (două bare lateral) la distanță de 75 – 90 cm.
– trepte:rotunde, aproximativ 14 – 19, care unesc stâlpii de susținere.
Scara se compune din unul, două sau mai multe compartimente, montate pe peretele sălii de sport prin cârlige puternice și dibluri care răspund la exterior pentru a rezista în timpul lucrului la presiuni și tracțiuni mari.
Utilizată în gimnastica suedeză, în prezent face parte din inventarul unei săli se sport.
10.4.1. Caracteristici ale exercițiilor la scara fixă
Permit localizarea acțiunilor musculare.
Apucarea treptei este similară cu apucarea bastonului sau apucarea aparatelor de gimnastică artistică (paralele, inele, bară) degetul mare opus celorlalte degete.
Au caracter corectiv al deficiențelor la coloana vertebrală.
Formează deprinderile de cățărare.
Ofera posibilitatea de atârnare la înălțimi diferite.
Asigură perfecționarea unor calități motrice: mobilitate articulară, forță, îndemanare.
Folosit ca aparat de sprijin sau de fixare a unor segmente ale corpului în învățarea sau perfecționarea elementelor acrobatice statice (cumpana, pod, stând pe cap, stând pe mâini).
În combinație cu banca de gimnastică sau obiecte (mingea medicinală, bastonul de gimnastică), se realizează exercițiile combinate.
10.4.2. Sistematizarea exercițiilor la scara fixă
a. Poziția executantului față de aparat: cu fața, cu spatele și cu umărul
b. Poziții de lucru:
b1.poziții fundamentale: stând, pe genunchi, așezat, culcat, atârnat, atârnat cu puncte de sprijin
b2. variante ale pozițiilor fundamentale
c. După modul de lucru: individual, cu partener și combinate cu obiecte portative sau aparate speciale
d. Apucarea treptei este: de sus apucat și de jos apucat.
10.4.3.Recomandari metodice pentru exercițiile la scara fixă
Metodica predării:
a) apucarea treptei :
– se învăță la prima lecție
– se corectează permanent în lecții
b) alternarea execuțiilor efectuate lateral: stânga-dreapta
c) la un număr redus de scări fixe se organizează:
– doi executanți la o scară
– serii
– circuit
Gradarea efortului:
– acomodarea cu aparatul se face cu exerciții din:
– stând pe sol
– atârnat la înălțimi mai mici
Prevenirea accidentelor:
– se lucrează numai la comanda profesorului:
– începerea și încetarea lucrului
– schimbul grupelor
– la terminarea exercițiilor din atârnat, coborârea se va face din treaptă în treaptă și nu prin săritură de pe scara fixă
10.4.4. Complex de exerciții la scara fixă
(descriptiv, prescurtat și grafic)
Poziția inițială – Stând depărtat cu fața la scara fixă, T. aplecat, B. sus, M.apucat de treptă.
1. Rid. B.stg. lateral, răsucirea T. la stg.
2. Revenirea T., ridicarea B. sus, M. apucă treptă.
3. Rid. B.dr. lateral, răsucirea T. la dr.
4. Rev. T., rid.B. sus, M. apucă treptă.
Poziția inițială – Stând cu umărul dr.la scara fixă, cotul.dr.îndoit, M.apucat de treptă, B.stg. sus.
1-2. Fandare lat., întinderea cotului dr., B.stg. coborât lateral – arcuire.
3. Îndoirea cotului dr., bal. P.stg. lateral
4. Coborârea P.stg., ridicarea B.stg.sus.
Poziția inițială – Stând cu fața la scara fixă, B.înainte, M. apucat de treptă la nivelul umerilor.
1. Balansul P. stg. înapoi.
2. Apropierea P. stg.
3. Îndoirea G.
4. Întinderea G.
Poziția inițială – Stând cu spatele la scara fixă, coatele îndoite, M.apucat de treptă la nivelul umerilor.
1. Ridicarea P. stg. înainte.
2. Coborârea P. stg.
3. Ridicarea P. dr. înainte.
4. Coborârea P. dr.
Poziția inițială – Stând cu fața la scara fixă, B.lateral, P. stg. ridicat înainte, Vf. sprijinit pe treptă la nivelul bazinului.
1. Îndoirea P. dr.
2. Întinderea P.dr.
3. Îndoirea P. stg.
4. Întinderea P. stg.
Poziția inițială – Atârnat cu spatele la scara fixă.
1. Îndoirea G.
2. Întinderea G., P. înainte.
3-4. Coborârea P.
Poziția inițială – Pe G. pe Cc.așezat cu spatele la scara fixă, B.sus, M.apucat de treptă.
1-2. Ridicare pe G., T. și capul în extensie.
3-4. Îndoirea G., așezat pe Cc.
Poziția inițială – Stând cu spatele la sara fixă, B. jos, M. apucat de treptă.
1. Aplecarea T., capul în ext.
2. Îndoirea T., capul la G.
3. Ridicarea T. la aplecat, capul în extensie.
4. Ridicarea T. în stând.
Poziția inițială – Stând cu fața la scara fixă, B.înainte, apucat de treptă la nivelul umerilor.
1. Rotarea B.stg. jos, înap., sus, înainte.
2. M. apucat de treptă.
3. Rotarea B.dr. prin jos, înapoi, sus, înainte, ridicare pe Vf.
4. M. apucat de treptă.
Poziția inițială – Stând cu fața la scara fixă, coatele îndoite, M. apucat de treptă, G. stg. îndoit, Vf. așezat pe treptă.
1. Săritură dreaptă cu schimbarea P.
2. Așezarea Vf. dr. pe treptă.
3. Săritură dreaptă cu schimbarea P.
4. Așezarea Vf. stg. pe șipcă.
10.4.5. Indicații metodice pentru alcătuirea și desfășurarea complexului
Dacă privind schema descrisă anterior, vom observa că fiecare grupă de exerciții urmărește localizarea mișcărilor, și angrenarea treptată în efort a organismului.
Pentru conceperea și desfășurarea unui complex (program) de exerciții vom avea în vedere următoarele:
1. Complexul va începe cu exerciții ușoare, ce vor activa … la nivelul grupelor musculare aflate în mișcare, și a articulațiilor solicitate.
Ritmul de lucru este lent, intensitatea mică, deci vom avea un efort mic, scăzut.
2. În continuare vor fi angrenate pe rând mai multe segmente (mușchii scapulo-humerali, ai brațelor, ai trunchiului etc.).
Ritmul de lucru se va intensifica, va crește amplitudinea în execuție, intensitatea va fi medie, deci efortul va fi mediu.
3. Cu cât vom angrena un număr mai mare de mușchi, corespunzător diferitelor segmente ale corpului (musculatura trunchiului – abdominală și dorsală, a membrelor inferioare) cu atât ritmul și intensitatea de lucru vor crește.
Parametrii fiziologici vor atinge cote ridicate:
pulsul aproape 120 pul./min.;
ritmul respirator – 80-90 băt/min.
Aceste cote ridicate ale factorilor fiziologici se datoresc exercițiilor intense pentru dezvoltarea musculaturii abdominale, dorsale, cât mai ales dezvoltarea forței explozive a membrelor inferioare (detenta).
4. În continuare exercițiile pentru respirație și cele pentru relaxare vor fi binevenite deoarece organismul va avea nevoie de pauză pentru odihnă și relaxare.
Exercițiile pentru respirație se vor executa într-o manieră specială și atent condusă:
4 timpi – inspirație;
4 timpi – apnee;
4 timpi – expirație.
Se vor repeta numai de 2-3 ori după execuția oricăror mișcări mai grele, care necesită efort mai mare.
Exercițiile pentru relaxare au în vedere de contractura musculaturii prin mișcări de „scuturare”.
5. Fiecare exercițiu va fi realizat într-un ritm și un tempo convenabil pentru unei execuții corecte: dacă ritmul este ridicat (alert) execuția își va pierde din acuitate, dacă ritmul este lent, va interveni o relaxare nedorită și va scădea interesul pentru mișcare.
6. Tempoul și ritmul imprimat mișcării este realizat prin numărătoare. Se poate „ține” ritmul prin:
bătăi din palme și numărătoare;
bătăi în diferite obiecte de percuție (tăvițe, trambuline, bețișoare etc.);
de ritmul unei bucăți muzicale, aleasă special pentru mișcare; completat cu numărătoarea verbală pe ritmul muzicii.
Prin folosirea fluerului, la începutul fiecărei mișcări.
7. Execuția corectă și estetică apare ca urmare a unei concordanțe perfecte între mișcare și fondul muzical.
Acompaniamentul muzical poate fi diferit (discuri, casete audio, diferite instrumente muzicale) și trebuie foarte bine înțeles de cel care lucrează cu executanții, în vederea optimizării rezultatelor.
Muzica are un rol deosebit în crearea unei atmosfere plăcute, destinse și a unei dispoziții de lucru.
8. Predarea exercițiilor din complex se realizează în felul următor:
Executarea de către profesor a primului exercițiu, cu explicațiile necesare;
Reluarea execuției împreună cu întregul colectiv, într-un ritm lent, pentru fixarea și memorarea mișcărilor.
Al doilea exercițiu va fi executat în același fel, cu localizare precisă, pentru memorare, în ritm lent;
Exercițiul se va relua cu întregul colectiv – în ritm lent;
Apoi se vor executa legat I exercițiu cu al II-lea, de către profesor și întreg colectiv;
Primele două exerciții vor fi executate numai de colectiv, într-un ritm lent, la indicațiile profesorului, pe numărătoare. Este bine, ca în timpul execuției tot colectivul să numere cu voce tare, pentru a realiza mișcarea sincronizată cu numărătoarea (ritmul – melodiei).
În felul acesta se vor învăța (memora) toate exercițiile complexului;
Întregul complex va fi realizat cursiv (cap-coadă) de tot colectivul împreună cu profesorul, apoi fără acesta, dar sub atenta lui îndrumare, în ceea ce privește corectitudinea execuției;
Se vor face 2-3 repetări ale întregului complex, sub atenta observare a profesorului, care se poate deplasa printre executanți corectând – ținuta și execuția;
Timpul de desfășurare al întregului complex nu trebuie să depășească 8-10 minute;
Numărătoarea nu se va întrerupe, ea va da ritmul de execuție;
Fiecare exercițiu din complex poate fi repetat de 4-6 ori, deoarece repetările multiple pot obosi prea devreme executanții, și în același timp pot influența neplăcut execuția și ținuta;
Mișcările care alcătuiesc exercițiile trebuie să fie cât mai logic legate între ele pentru a da fluiditate exercițiului, pentru a fi eficiente și pentru a stârni interesul și plăcerea de a fi realizate;
În acest sens se pot introduce cu succes diferiți pași: ritmici din gimnastica aerobică, de dans sportiv, modern sau popular, care vor spori atenție și interesul executanților;
Îndrumările și cerințele metodice amintite vor trebui să constituie jaloanele principale în alcătuirea oricărui complex de exercițiu – libere, cu obiecte portabile, cu aparate ajutătoare sau la aparate de gimnastică sau cu partener și în grup.
Întocmit judicios complexul (programul) poate fi multifuncțional el asigurând cu o dozare de 6-8 repetări dezvoltarea fizică generală și încălzirea organismului;
cu o dozare de peste 20 de repetări și mai mult poate deveni un complex pentru dezvoltarea fizică specifică în gimnastica de performanță;
cu o dozare mai redusă 2-4 repetări poate fi un complex pentru înviorare;
cu o dozare de 6-8 ori devine un complex de întreținere sau cu caracter aerobic;
dacă vom stiliza mișcările, le vom adapta ritmului unei bucăți muzicale poate fi folosit ca ansamblu demonstrativ pentru diferite activități artistice sportive;
formațiile de lucru sunt în mare parte cele de tablă de șah”;
este recomandabil, ca din când în când să se schimbe linia frontului ¼ sau ½ spre dr., sau stg., sau cu fața în direcția opusă;
de asemeni pentru a conștientiza și grăbi actul învățării vom proceda la aducerea în fața colectivului, pentru a prelua conducerea complexului, câte un executant, care va fi de fiecare dată altul.
10.4.6.Dozarea efortului în complexele de exerciții
După cum este subliniat și în capitolul anterior, dozarea este una din regulile de bază ale procesului învățării.
Dozarea trebuie să se adapteze continuu la particularitățile individuale ale executanților.
Mișcarea, exercițiul fizic nu poate fi asimilat decât dacă este judicios îndrumat și dozat.
Pentru fiecare etapă de vârstă, specialistul trebuie să găsească „doza optimă”, cu influențe benefice asupra organismului.
Astfel, pentru vârsta mică, de grădiniță, de școală primară nu vom depăși 4 repetări ale fiecărui exercițiu.
Pentru școlarii mari, de gimnaziu, repetările pot fi de până la 6 ori.
Pentru elevii mari, de liceu și alte categorii de practicanți, repetările vor fi de până la 8 ori.
Dozarea presupune și o atentă modificare a numărului de exerciții cuprinse în complex, adică, între 6 exerciții pentru vârstele mici; 8-9 exerciții pentru școlarii de gimnaziu; 10-12 exerciții pentru elevii mari, și alte categorii de executanți.
Durata complexelor este între 10-20 minute, în funcție de ritmul și tempoul imprimat (lent, vioi sau rapid).
Complexitatea și originalitatea mișcărilor se va materializa prin:
schimbări ale pozițiilor inițială sau finale;
prin introducerea unor pași ritmici sau de dans;
prin folosirea acompaniamentului muzical.
Toate vor fi atent adaptate vârstei executanților.
Densitatea efortului va fi consecința nevoii de odihnă:
Pentru vârstele mici pauzele vor fi mai dese și mai mari (timp 5-6”);
Pentru vârstele mai mari, numărul lor și durata se vor micșora, în favoarea execuției mișcărilor.
Efectele aplicării exercițiilor sub forma complexelor apar în funcție de regularitatea și continuitatea cu care sunt repetate:
imediate, care se referă la stimularea factorilor morfo-funcționale, și a tuturor proceselor chimice în timpul desfășurării mișcării;
de durată, care presupun asimilarea în timp, și care se vor menține printr-o aplicare continuă și judicioasă.
Discontinuitatea, lucrul sporadic, fără o repetare de cel puțin 2-3 ori / săptămânal, conduc la ineficiență.
Mai ar fi ca acest Complex să se practice zilnic în mod conștient și cât mai eficient.
Lipsa de mișcare are efecte devastatoare pentru organism, din acest motiv trebuie să educăm pe cei care doresc să facă mișcare la o practicare organizată și continuă.
10.5. Întrebări recapitulative
Prezentați caracteristicile exercițiilor la aparate speciale de gimnastică și metodica predării acestora.
Prezentați caracteristicile, sitematizarea și recomandările metodice privind predarea exercițiilor la banca de gimnastică.
Alcătuiți 3-5 exerciții la banca de gimnastică în funcție criteriile de sistematizare a acestora.
Prezentați caracteristicile, sitematizarea și recomandările metodice privind predarea exercițiilor la scara fixă.
Alcătuiți 3-5 exerciții la scara fixă în funcție criteriile de sistematizare a acestora.
Prezentați indicațiile metodice pentru alcătuirea și desfășurarea complexelor de exerciții de dezvoltare fizică generală.
Care sunt regulile de bază privind dozarea efortului în complexele de exerciții ?
Capitolul 11 – Exercițiile aplicativ-utilitare
11.1. Sistematizarea exercițiilor aplicativ-utilitare
Exercițiile aplicativ-utilitare sunt mijloace ale gimnasticii de bază, naturale și utilitare, care ajută la rezolvarea situațiilor concrete ivite în practicarea unor ramuri sportive ori în viață. Ele au o contribuție deosebită și la dezvoltarea calităților motrice de bază – forță, viteză de reacție și execuție, rezistență și îndemânare.
Grupele de exerciții cuprinse în această categorie pot fi clasificate în:
exerciții specifice gimnasticii: târâre, echilibru, cățărare, escaladare, ridicare și transport de greutăți, tracțiune și împingere, parcursuri aplicative.
Exerciții nespecifice gimnasticii: mers, alergare, aruncare și prindere, sărituri.
Exercițiile aplicative solicită și din partea profesorului o bună cunoaștere a mijloacelor de organizare și conducere a colectivelor. Pentru aceste exerciții cele mai frecvente forme de organizare sunt: independent și traseul aplicativ, ca forme de exersare amintim: individual, torent, urmărire, ștafetă.
11.2. Exercițiile aplicativ – utilitare specifice gimnasticii
1) Târârea este un mijloc specific de deplasare care se face cu centrul de greutate cât mai aproape de suprafața de sprijin și la care iau parte număr mare de grupe musculare.
Clasificarea exercițiilor de târâre (cele mai folosite):
Târâre pe brațe și picioare (pe patru labe);
târâre pe genunchi și pe mâini;
târâre pe genunchi cu sprijin pe antebrațe;
aceleași forme dar cu sprijin pe o mână și pe ambele picioare sau pe un picior și pe ambele mâini.
Târâre din culcat:
târâre din culcat cu sprijin pe antebrațe;
târâre din culcat pe spate, cu ajutorul brațelor și picioarelor;
târâre din culcat facial sau dorsal numai cu ajutorul picioarelor;
târâre pe o parte.
Târâre din așezat:
târâre din așezat cu ajutorul brațelor și picioarelor;
târâre pe șezut numai cu ajutorul picioarelor.
Târâre cu transport de greutăți sau persoane
Târâre cu treceri peste, pe sub și cu ocolirea obstacolelor.
2) Echilibrul.
Echilibrul și tonusul muscular al corpului sunt reglate în mod reflex de aparatul vestibular. Simțul echilibrului se îmbunătățește sub influența practicării exercițiilor fizice, și în special al celor specifice de echilibru.
Clasificarea exercițiilor de echilibru:
Exerciții de echilibru pe loc. Această grupă cuprinde:
diferite poziții de stând și variante ale acesteia (pe vârfuri, pe un picior);
poziții de sprijin mixt: în ghemuit, sprijin pe genunchi sau pe un genunchi;
treceri dintr-o poziție mai joasă într-o poziție mai înaltă și invers.
Exerciții de echilibru în deplasare:
combinații cu diferite variante de mers și alergare, cu poziții sau mișcări de brațe;
deplasări în sprijin mixt;
treceri peste obstacole și transport de greutăți;
aruncare și prindere în timpul deplasării în echilibru, celălalt executant fiind pe sol;
echilibru combinat cu exerciții cu partener.
Procedee metodice de mărire a dificultății echilibrului :
Se realizează prin:
Reducerea bazei de susținere;
Schimbarea poziției brațelor în timpul deplasării;
Schimbarea poziției inițiale și finale;
Modificarea procedeelor de deplasare – mers, alergare, sărituri și întoarceri;
Modificarea direcției de deplasare – înainte, înapoi și lateral;
Modificarea tempoului de execuție;
Modificarea înălțimii aparatelor;
Treceri peste sau pe sub obstacole în timpul deplasării;
Executarea unor sarcini suplimentare în timpul deplasării (aruncarea și prinderea mingii, conducerea mingii, etc.);
Executarea exercițiilor în perechi și în grup;
Eliminarea simțului auzului sau a văzului în timpul execuției unor poziții sau mișcări de echilibru.
3) Cățărarea și escaladarea
Cu ajutorul acestor exerciții aplicative, executanții pot executa urcări, coborâri sau treceri peste aparate, la diferite înălțimi, cu ajutorul brațelor și picioarelor sau numai cu brațele.
Cățărarea se poate executa la scara fixă, scara de frânghie (marinărească), frânghie, prăjină, cadru de gimnastică.
Escaladarea se poate face pe banca de gimnastică înclinată, cu trecere peste alte aparate sau peste obstacole naturale, cățărarea se poate combina cu escaladarea.
Cățărarea la scara fixă:
Se execută cu ajutorul brațelor și picioarelor cu deplasare în sus, în jos și lateral.
cățărare cu braț și picior opus;
cățărare cu braț și picior de aceeași parte;
cățărare cu un braț și ambele picioare;
cățărare cu ambele brațe și cu un singur picior;
cățărare numai cu brațele etc.
Cățărare pe frânghie:
Se poate face în:
atârnat mixt – cățărare în doi timpi și trei timpi
atârnat – cu corpul întins, cu picioarele ghemuite, în echer.
4) Ridicări și transport de greutăți
Aceste exerciții au o deosebită importanță în formarea deprinderilor necesare în viață, dezvoltă forța și îndemânarea.
Clasificare: ridicarea și transportul obiectelor, ridicarea și transportul persoanelor (transportarea unui partener de către altul: călare pe spate, călare pe umeri sau pe un umăr, sub braț; transportarea de către doi sau mai mulți: în brațe, pe scăunel format din apucarea mâinilor etc).
5) Tracțiuni și împingeri
Aceste exerciții sunt asemănătoare cu cel de transport de greutăți, dar aici se păstrează permanent contactul picioarelor cu suprafața de sprijin.
Se execută în perechi sau în grup. De cele mai multe ori aceste exerciții presupun caracterul de întrecere.
Obiectele care se folosesc în timpul desfășurării exercițiilor au rol de a face legătura între executanți sau de a ușura priza.
Clasificarea tracțiunilor:
Între doi executanți:
din fandat înainte, apucat de o mână sau de ambele mâini (baston);
stând spate în spate cu aceleași apucări;
șezând față în față, aceleași apucări;
stând unul după altul, apucat de mâini (de talie): cel din față trage pe cel din spate care opune rezistență;
stând umăr la umăr, apucat reciproc de coate: tracțiune laterală;
stând pe banca de gimnastică față în față, apucat de o mână, fiecare încearcă să-și doboare adversarul de pe bancă prin tracțiune;
stând într-un cerc desenat pe sol, apucat de mână: scoaterea adversarului din cerc prin tracțiune.
Între mai mulți executanți (în grup):
două șiruri față în față, executanții apucați de talie, primii din fiecare șir apucați de mâini (baston): tracțiuni cu deplasarea adversarilor peste o linie de pe sol;
aceeași formație, executanții apucă o frânghie groasă;
din formație de cerc, apucat cu o mână de o frânghie cu capetele legate: la semnal se încearcă ridicarea cu mâna liberă a unui obiect așezat pe sol în spatele fiecăruia.
Exemple de împingeri:
stând față în față, cu palmele sprijinite, sau apucat reciproc de umeri, împingerea cu trecerea adversarului peste o linie trasată pe sol înapoia fiecăruia;
ghemuit sau stând pe un picior: dezechilibrarea adversarului prin împingere cu palmele sau cu umărul; același exercițiu din ghemuit;
aceeași acțiune din sprijin pe genunchi sau șezând spate în spate;
două coloane față în față, apucat de o prăjină: împingerea adversarului peste o linie trasată înapoia șirului.
6) Parcursuri de obstacole (aplicative)
Se folosesc cu succes în lecțiile de educație fizică, fiind combinate din exercițiile aplicative învățate și având caracter de întrecere, contribuind în același timp la fixarea deprinderilor însușite.
În lecție, aceste deprinderi se folosesc în veriga de consolidare a deprinderilor, dar pot fi introduse cu succes și în primele verigi, pentru încălzire. În acest caz, obstacolele vor fi mai mici, ușor de trecut, iar mijloacele cât mai simple, pentru a nu obosi copiii.
Un parcurs de obstacole este format din două sau mai multe obstacole diferite, care se parcurg cu o anumită viteză, contra timp, sau întrecere între grupe.
Scopul parcursurilor aplicative este antrenarea executanților în vederea rezolvării unor situații concrete din viață, depășirea obstacolelor materiale, fizice și psihologice.
Caracteristic parcursurilor aplicative este adaptarea din punct de vedere al conținutului și dificultății, oferă posibilități de gradare a efortului, nu necesită dotări deosebite.
Parcursurile aplicative urmăresc crearea situațiilor de învățare, cunoașterea foarte bună a colectivului, tratarea diferențiată a executanților, evaluarea obiectivă a efortului.
Formele de exersare a parcursurilor aplicative sunt: torentul, urmărirea și ștafeta.
Torentul este o formă de exersare a mijloacelor aplicative, care solicită o viteză mare de desfășurare. El este ușor de organizat, cerință principală fiind aceea de menținere a unei distanțe cât mai mici între executanți, tot timpul execuției.
Urmărirea este o formă de exersare mai rar folosită inspirată din ciclism. Dispunerea obstacolelor trebuie să sugereze o figură geometrică închisă (cerc, triunghi, pătrat).
Modul de organizare și de lucru este câte doi, cel din urmă având obligația să-l ajungă pe cel din față.
Ștafeta este forma de exersare a mijloacelor aplicative, sub formă de întrecere.
Pentru ștafete se montează parcursuri paralele, cu aceleași aparate, grade de dificultate și cerințe.
11.3. Exercițiile aplicativ-utilitare nespecifice gimnasticii
Aceste exerciții sunt specifice atletismului și jocurilor sportive, dar sunt folosite și în cadrul lecțiilor de gimnastică, având uneori un caracter specific.
1) Mersul în gimnastică se caracterizează printr-o deplasare ordonată, cu o ținută controlată (mersul gimnastic), prin care se urmărește și formarea ținutei corecte
În prima parte a lecției, variantele de mers se folosesc în scopul încălzirii sau liniștirii organismului, iar în partea fundamentală a lecției, pentru dezvoltarea la copii a calităților motrice .
Variante de mers:
– Mers obișnuit;
– Mersul gimnastic,
– Mers cu schimbarea pasului;
– Mers pe vârfuri, pe călcâie, pe partea internă sau externă a labei piciorului,
– Mers fandat cu diferite mișcări de brațe;
– Mers cu pași încrucișați;
– Mers lateral cu pași adăugați;
– Mers cu genunchii ridicați;
– Mers cu balansarea picioarelor înainte, lateral sau înapoi;
– Mers cu întoarceri succesive spre stânga sau spre dreapta,
– Mers cu pășire peste sau pe obstacole, pe plan înclinat;
– Mers pentru dezvoltarea simțului ritmului .
2) Alergarea constituie un mijloc de deplasare mai rapid, un mijloc important de antrenare a aparatelor respirator și circulator. Alergarea este folosită pentru dezvoltarea vitezei, forței și rezistenței la toate vârstele.
Variante de alergare:
– Alergare pe loc cu tempouri diferite;
– Alergare pe loc cu genunchii sus;
– Alergare pe loc cu pendularea gambei înapoi;
– Alergare obișnuită;
– Alergare cu genunchii sus;
– Alergare laterală cu pași adăugați;
– Alergare laterală cu pași încrucișați;
– Alergare cu pendularea picioarelor întinse înainte, înapoi;
– Alergare cu spatele spre direcție;
– Alergare cu întoarcere de 360° spre stânga și spre dreapta;
– Alergare pe plan înclinat;
– Alergare printre obstacole;
– Alergare cu pășire pe obstacole;
– Alergare pentru dezvoltarea simțului ritmului.
3) Aruncarea și prinderea
Exercițiile de aruncare și prindere contribuie la perfecționarea coordnării mișcărilor, necesitând un simț muscular fin și precis. Dezvoltă îndemânarea, viteza, aprecierea vizuală a distanței.
Ca obiecte de aruncare și prindere se folosesc mingile de diferite dimensiuni, mingile medicinale, de diferite greutăți, mingile de oină și de tenis, cercuri, bastoane, măciuci.
Sistematizarea aruncărilor:
aruncări individuale;
aruncări la distanță;
aruncări la ținte fixe cu diferite mingi sau alte obiecte;
aruncări la ținte mobile;
aruncări de la unul la altul (în perechi sau în grup);
4) Sărituri
Săriturile sunt mijloace de bază ale educației fizice, care, alături de celelalte mijloace contribuie la dezvoltarea fizică generală a celor care le practică.
Practicarea săriturilor contribuie la formarea deprinderilor motrice de a trece peste diferite obstacole, mai repede și mai economic, dezvoltând coordonarea generală.
Sistematizarea săriturilor se poate face după mai multe criterii:
După origine:
sărituri naturale;
sărituri create de om
după elan:
cu elan;
fără elan.
După aparatele sau obstacole întrebuințate:
sărituri libere;
sărituri peste obstacole naturale și la aparate de gimnastică.
După așezarea mâinilor pe aparat:
sărituri cu sprijin,
sărituri fără sprijin.
După modul în care mâinile se sprijină pe aparat:
sprijin simultan,
alternativ sau cu o singură mână;
mâinile se pot așeza la mijloc, la capătul apropiat sau depărtat,
față de locul de bătaie al picioarelor.
11.4. Gradarea exercițiilor de mers, alergare și sărituri
Se realizează prin:
mărirea distanței;
modificarea procedeului,
schimbarea vitezei de execuție;
mărirea tempoului,
mărirea dificultății prin: îngrădirea spațiului, micșorarea suprafeței de sprijin (exerciții pe vârfuri), mărirea înălțimii suprafeței;
mărirea complexității prin introducerea de sarcini suplimentare sau/ și simultane pentru segmente diferite
exersare ambidextră și în condiții variate.
11.5. Întrebări recapitulative
Prezentați sistematizarea exercițiilor aplicativ – utilitare;
Prezentați care sunt exercițiile aplicativ- utilitare specifice gimnasticii, clasificarea acestora (târârea, echilibrul, cățărarea, ridicări și transport de greutăți, tracțiuni și împingeri, parcursuri de obstacole)?
Care sunt exercițiile aplicativ –utilitare nespecifice gimnasticii (mers, alergare, sărituri, aruncare și prindere)?
Capitolul 12 – Formarea deprinderilor motrice în gimnastică
12.1. Definirea și caracteristicile deprinderilor motrice
Deprinderile motrice sunt acte sau acțiuni motrice formate prin exersare la un înalt grad de stabilitate, precizie și eficiență.
La gimnastică putem vorbi de două grupe mari de deprinderi motrice astfel (Grigore, V., 2003):
1. Deprinderi motrice de bază și aplicativ-utilitare: mers, alergare, aruncare, prindere, săritură, târâre, cățărare, escaladare, menținerea echilibrului, ridicare și transport de greutăți.
2. Deprinderi motrice specifice: poziții, mișcări de forță, mișcări de balans.
Caracteristicile deprinderilor motrice în gimnastică sunt:
au o structură neobișnuită și sunt foarte variate;
sunt simple sau complexe;
sunt condiționate de nivelul calităților motrice;
solicită precizie și execuție estetică
solicită perseverență, curaj, hotărâre și stăpânire de sine.
12.2. Factorii care influențează formarea deprinderilor motrice
Formarea deprinderilor în gimnastică este în funcție de mai mulți factori ca:
nivelul calităților motrice și volitive;
complexitatea deprinderilor;
experiența motrică a executanților;
motivația (interesul);
starea psiho-fizică;
priceperea profesorului / antrenorului de a transmite cunoștințe;
condițiile materiale în care se desfășoară activitatea.
12.3. Etapele formării deprinderilor motrice
Pentru formarea deprinderilor de gimnastică trebuie parcurse anumite etape, care pentru asigurarea reușitei sunt obligatorii.
Etapele pe care le parcurge o deprindere în procesul formării sale sunt diferite ca număr în funcție de profunzimea analizei, pe de o parte, și pe de altă parte de profilul domeniului din care este analizată (fiziologic, psihologic, metodic și pedagogic).
Marea majoritate a autorilor prezintă minimum trei etape, dar pentru a fi mai analitici pot fi descrise patru sau chiar cinci (Krestovnikov, Demeter, Weineck, Rudik, Fitts, Dragnea și Bota).
Din punct de vedere metodic, după părerea noastră procesul învățării în gimnastcă îl putem împărți în trei etape:
1. Etapa inițierii (formarea reprezentării mișcării);
2. Etapa consolidării (Învățarea care presupune existența modelului și raportarea la el).
3. Etapa fixării și perfecționării.
12.4. Metodele folosite pentru formarea deprinderilor
Însușirea specifică gimnasticii întrunește caracteristicile generale ale unui astfel de proces, cum ar fi existența unei finalități, a unui sistem de metode, procedee și mijloace de realizare, precum și existența unui sistem de evaluare.
Metodele de învățare reprezintă „modalități de acțiune cu ajutorul cărora elevii, în mod independent sau sub îndrumarea profesorului, își însușesc cunoștințe, își formează priceperi și deprinderi, aptitudini, atitudini, concepția despre lume și viață etc” (Ionescu, M., Chiș, V., 2001).
Alegerea și stabilirea metodelor și procedeelor pentru învățarea noilor structuri tehnice depinde de o serie de factori și anume:
gradul de dificultate și structură a mișcării;
nivelul de pregătire fizică și tehnică și starea de moment a executantului;
sarcinile parțiale ale pregătirii;
nivelul de însușire tehnică a mișcării.
Dintre metodele utilizate cu succes în gimnastică le prezentăm următoarele:
1) Metoda globală
Se folosește mai ales când structurile tehnice sunt simple și ușoare, dar și învățarea unor mișcări de dificultate, când toate condițiile premergătoare învățării mișcării respective au fost îndeplinite. Putem folosi această metodă când sunt suficiente mijloace de asigurare și ajutor.
În practica gimnasticii s-au conturat o serie de variante ale învățării globale, astfel:
metoda globală propriu-zisă, adică folosirea directă a mișcării în întregime, în procesul de învățare;
metoda folosirii exercițiilor pregătitoare, care are la bază alegerea unor mișcări din aceeași familie, cu structură asemănătoare, dar pe măsura posibilităților executanților la care se adresează.
Procedeele caracteristice metodei globale sunt:
execuția independentă;
execuția mișcărilor cu ajutor direcțional;
conducerea lentă prin mișcare;
conducerea direcțională rapidă prin mișcare.
2) Metoda parțială
Metoda parțială poate fi considerată ca fiind metoda caracteristică gimnasticii. Necesitatea folosirii acestei metode are la bază creșterea posibilităților de învățare a structurii tehnice, precum și creșterea accesibilității structurii ce a fost programată spre învățare.
Cerințe pentru aplicarea metodei parțiale:
fragmentarea mișcării să nu modifice structura ei;
fragmentele să cuprindă toate fazele;
alegerea părților controlabile atât de către antrenor, cât și de executanți;
gradul de fragmentare depinde de complexitatea și gradul de însușire a mișcării;
mișcările parțiale să nu cuprindă informații motrice colaterale.
Astfel putem fragmenta structurile tehnice în funcție de necesităților.
Variantele ale metodei parțiale sunt:
metoda parțială propriu-zisă;
metoda realizării unor sarcini motrice mai înguste;
metoda fragmentat-imitativă;
Sarcinile principale ce pot fi rezolvate cu ajutorul acestor exerciții sunt legate de:
precizarea acțiunilor concrete și formarea reprezentării lor despre mișcare;
perfecționarea tehnică a mișcării;
corectarea greșelilor ce apar pe parcursul învățării.
3) Observației execuției (colegilor, adversarilor, proprii);
4) Metoda verbală (prelegerea, explicația, conversația);
5) Metoda demonstrației, folosind procedee (demonstrarea mișcării în întregime, demonstrarea pe părți sau numai a anumitor părți, demonstrarea în ritm lent).
6) Metoda programării – metoda programării algoritmice, împărțită în trei serii de exerciții: suportul fizic al mișcării, învățarea și consolidarea structurii tehnice și perfecționarea mișcării.
Pentru ca procesul formării deprinderilor în gimnastică să fie eficient este bine ca să se țină cont de anumite aspecte:
înțelegerea corectă a mișcării (scopul acțiunii, procedee de realizare a acțiunii, motivația acțiunii respective);
demonstrarea acțiuni (condiții apropiate de practică, explicații necesare pe parcursul demonstrației, schițarea planului mental);
continuitatea repetării (eșalonarea repetărilor, număr corespunzător de repetări);
fixarea deprinderii (control, autocontrol, creșterea efortului, corectitudinea, precizie, amplitudine, ritm, estetic);
aplicarea în condiții variate (schimbarea cerințelor, modificarea condițiilor de repetare).
12.5. Principiile antrenamentului sportiv utilizați în gimnastică
Ca orice proces de învățare și la gimnastică învățarea se clădește pe baza cunoștințelor teoretice și a principiilor didactice, respective atât de către profesor cât și de către executant.
Principiile antrenamentului sportiv reprezintă linii directoare, reglementări, norme care guvernează sistematic pregătirea sportivilor, fiind bazate pe științe biologice, psihologice și pedagogice.
Teoreticienii domeniului au formulat principiile antrenamentului după o anumită taxonomie a criteriilor. Astfel:
Harre, D. (1973) prezintă următoarele principii: al accesibilității, al efortului continuu, al periodizării și structurii ciclice a efortului, al participării conștiente, al sistematizării etc.
Matveev, L.P., Novicov A.D. (1980) disting două categorii de principii:
generale: principiul dezvoltării armonioase și multilaterale a individului etc;
metodice: principiul participării conștiente, al intuiției, al accesibilității etc.
Manno, R (1983) împarte principiile în:
generale: principiul conștiinței de sine (motivației), al realității etc;
de dirijare a efortului: continuitatea antrenamentului, progresivitatea efortului, multilateralitatea și polevalența pregătirii etc.
Epuran, M (1990) sistematizează principiile astfel:
principii generale: al orientării filozofico-axiologice, al dezvoltării multilaterale a personalității și integrării socio-profesionale etc.;
principii privind obiectivele: al maximizării capacității de performanță și al stabilizării etc.;
principii privind conținutul: al interdisciplinarității, al raționalizării efortului etc.;
principii metodico-strategice: al conștientizării, al motivației și efortului voluntar, al individualizării etc.
Nicu, A. (1993) propune următoarele principii specifice: al continuității, al solicitărilor optime și creșterii în trepte a eforturilor etc.
Bompa, T (2001) enunță următoarele principii: al participării active, al dezvoltării multilaterale, al specializării etc.
Dragnea, A., Mate, S. (2002) formulează următoarele principii: al adaptării la solicitări progresive, al compensării și supracompensării, al ciclicității, al individualizării, al motivației.
Particularizând la gimnastica artistică, în procesul de antrenament recomandăm următoarele principii:
1) Principiul intuiției prezintă ca o necesitate în procesul învățării și se realizează cunoașterea realității prin cât mai multe simțuri, cât mai mulți analizatori. Formarea reprezentării corecte despre mișcarea ce urmează a fi învățată se realizează și prin utilizarea unor metode și mijloace tehnice ca: explicația dublată de o demonstrație și utilizarea mijloacelor intuitive care să corespundă vârstei, nivelului de înțelegere și de pregătire ale executanților.
În procesul de învățare putem utiliza următoarele procedee intuitive ca:
demonstrarea exercițiului (antrenor sau sportiv);
explicarea exercițiului prin desene, kinograme, modele, benzi video etc.;
utilizarea diferitelor semnale sonore și vizuale complementare etc.
2) Principiul participării active și conștiente presupune claritate în înțelegerea mișcării ce urmează a fi învățată, ordonarea și sistematizarea informațiilor prin cât mai multe simțuri, precum și prin participarea gândirii în mod conștient și creator.
Gradul de participare activă și conștientă depinde de măiestria și competența profesorului. De aceea, în procesul învățării acesta trebuie să:
formuleze sarcini concrete pentru învățare;
explice clar, tehnica mișcării, utilizând un limbaj adecvat nivelului de înțelegere al exercițiilor etc.
4) Principiul accesibilității constă în natura conținutului, în ordonarea acestuia, precum și în măiestria profesorului de a oferi cunoștințele noi într-un stil și cu o metodă adecvată vârstei și pregătirii copiilor. Acest principiu pentru a avea eficiență trebuie respectate următoarele reguli metodice:
de la ușor la greu;
de la cunoscut la necunoscut;
de la simplu la complex etc.
5) Principiul activității sistematice și continue. Sistematizarea reprezintă legătura dintre conținutul și metodologia pregătirii, dintre măiestria profesorului de a transmite cunoștințe în mod ordonat și evoluția dificultăților.
Pentru înțelegerea acestui principiu sistematizării trebuie ca trecerea de la o sarcină la alta, de la o etapă la alta și de la învățarea unui element la altul, respectând o succesiune corespunzătoare a sarcinilor, repetarea în mod regulat a mișcării pe parcursul mai multor antrenamente, asigurarea unui nivel corespunzător al calităților implicate în realizarea mișcării respective etc.
6) Principiul modelării prezintă organizarea și desfășurarea pregătirii gimnaștilor în condiții similare concursurilor, acesta înseamnă stăpânirea perfectă a tuturor exercițiilor, adaptarea capacității de efort fizic și nervos a gimnaștilor, la solicitările specifice de concurs.
7) Principiul individualizării prezintă cunoașterea atitudinile și potențialul motric, psihic și fizic al fiecărui gimnast și o bună cunoaștere din partea antrenorului acesteia.
8) Principiul motivației reprezintă impulsul obținerii performanțelor în gimnastică, indiferent de motivele practicării ei: dorința de afirmare, de succes, de a câștiga și a deveni campion etc.
Trebuie de reținut că toate principiile nu trebuie înțelese separat, ci în interdependență. Ele se explică împreună și se completează reciproc în procesul de învățare a elementelor tehnice din gimnastică.
12.6. Întrebări recapitulative
Care este definiția și caracteristicile deprinderilor motrice în gimnastică?
Prezentați care sunt factorii și etapele formării deprinderilor motrice?
Care sunt metodele care se utilizează cel frecvent în gimnastică pentru formarea deprinderilor?
Prezentați principiile antrenamentului sportiv utilizați în gimnastică?
Capitolul 13 – Acompaniamentul muzical în gimnastică
13.1. Importanța acompaniamentului muzical în gimnastică
Muzica determină reacții reflexe, involuntare la cei care o ascultă, concretizate în mișcări estetice, coordonate și organizate, realizând astfel armonia dintre mișcare și muzică.
Folosirea muzicii în cadrul lecțiilor de educație fizică în general și cele cu teme specifice de gimnastică, influențează pe mai multe planuri și anume (Grigore, 2001):
– fiziologic se stimulează activitatea marilor funcțiuni, respirația și circulația, producând o stare optimă a Sistemului nervos central și o prfecționare a analizatorului auditiv;
– psihologic apare o stare perceptivă optimă și emotivitate crescută, ceea ce conduce la exprimarea prin mișcări estetice a trăirilor interioare și la dezvoltarea creativității, creând o atmosferă de bună dispoziție care duce la înlătirarea senzației de oboseală și stimularea practicanților la susținearea eforturilor mari;
– intelectual se îmbogățesc cu cunoștințe cu noțiuni din teoria muzicală și realizarea educației muzicale a practicanților.
Influențele acompaniamentului muzical pot contribui la (Nanu, 2010):
obținerea unei excitabilități nervoase optime, prin selecționarea muzicii care poate calma, liniști și stimula sau chiar ridica starea de excitabilitate nervoasă;
captarea atenției prin teme muzicale, ritmuri variate, pauze neașteptate, tempo-uri alternante și jocuri de mișcare;
determinarea unor trăiri afective, în funcție de caracterul pieselor muzicale folosite (lent, cursiv, rapid, sacadat, vioi, vesel etc.);
susținerea mai ușoară a eforturilor și întârzierea apariției oboselei sau la depășirea ei prin stimularea marilor funcțiuni (circulația, respirația), reglând ritmul reflex al acestora;
creșterea receptivității și perceptibilității analizatorului auditiv;
formarea corectă și rapidă a deprinderilor motrice, contribuind la formarea unei reprezentări reale despre mișcare (element suplimentar care completează demonstrația și explicație);
determinarea reflexă a ritmului, vitezei, gradului de încordare și amplitudinii mișcării, contribuie la formarea, consolidarea și perfecționarea acestora;
crearea unor stări emoționale deosebite, favorabile susținerii efortului dar și relaxării, emoții plăcute, contribuie la dezvoltarea expresivității în execuție;
dezvoltarea imaginației creatoare prin efectul mobilizator pentru mișcare;
îmbogățirea culturii generale, atât prin noțiuni de teorie muzicală, cât și prin cunoașterea unor piese muzicale și a compozițiilor lor.
În funcție de influențele și utilizarea acompaniamentului muzical în cadrul lecțiilor de educație fizică și în special în lecțiile de gimnastică, va urmări rezolvarea următoarelor sarcini (Grigore, 2001, Nanu, 2010):
– să creieze stare optimă de lucru;
– să stimuleze depunerea unor eforturi mari;
– să cotribuie la dezvoltarea atenției, memorie, vitezei de reacție, simțul ritmului și a muzicalității, abilității de a trece de la o mișcare la alta;
– să constituie ajutor atât pentru profesor, cât și pentru practicanți;
– să stimuleze și să contribuie la formarea corectă a bazelor generale ale mișcărilor;
– să dozeze efortul printr-un număr de repetări și tempo corespunzător.
Trăsăturile conținutului acompaniamentului muzical pot fi caractericate prin: caracter vioi și antrenant; ritmuri și tempo-uri variate; pauze neașteptate, nuanțe diferite și teme ritmice etc.
13.2. Noțiuni elementare de teorie muzicală
Având în vedere necesitatea realizării armoniei între mișcare și muzică și a concordanței dintre acestea, precum și a rolului la instruirea din cadrul lecțiilor de educație fizică, face ca acompaniamentul muzical să fie recomandat pentru toate formele de practicare a gimnasticii.
Pentru a obține efectele dorite, sunt necesare cunoașterea anumitor cunoștințe muzica.
Transmiterea ideilor, a colaraturii emoționale în muzică, se realizează prin sunete muzicale, având proprietatea de acuitate (înălțime) – componentă de tonalitate; intensitate – componentă de forță; timbru (culoare) – componentă de stil și durată – componentă de timp.
Mijloacele de expresivitate muzicală sunt concretizate în:
Noțiuni de agogica se referă la reprezentarea sunetelor, notarea lor, la măsură, ritm și tempo. În gimnastică cele mai întrebuințate măsuri muzicale sunt: 2/4 (polkă, galop, dansuri populare românești), 3/4 (vlas, mazurcă, poloneză) și 4/4 (marș, unele gavote).
Din punct de vedre estetic, ritmul este cel care dă vigoare și energie pieselor muzicale, ordonând pulsația, atât a melodiei, cât și a armoniei iar tempo-ul reprezintă viteza cu care se succed timpii într-o piesă muzicală. Indicarea tempo-ului se face prin semne, care trebuie cunoscuți și respectați:
– tempo-uri lente (largi = larg; adagio = foarte lent; grave = grav și lento = lent);
– tempo-uri mijlocii: larghetto = puțin larg; andante = fără grabă, rar; moderato = moderat; allegretto = puțin mai repede);
– tempo-uri rapide: allegro = rapid; vivo = vioi; vivace = animată; presto = foarte repede.
Viteza de succesiune a timpilor poate crește – accelerando sau poate descrește – ritartando sau relentando.
Noțiuni de dinamică sunt reprezentate de intensitatea, trăirea, forța acestora care poate avea anumite nuanțe care trebuie să le corespundă mișcării cu grade diferite de contracție musculară. Semnele dinamice prin care se notează intesitatea sunetelor sunt:
– pianissimo = foarte încet;
– piano = încet;
– mezzo-forte = potrivit;
– forte = tare;
– fortissimo = foarte tare;
– sforzando = accent asupra unui sunet sau grup de sunete într-un anumit moment;
– stacatto = întrerupt, sacadat;
– crescendo = crește treptată a intensității;
– descrescendo = scîderea treptată a intensității.
Formarea și frazarea muzicală. Compozițiile muzicale sunt alcătuite dintr-un ansamblu de idei, fapt ce împarte bucata muzicală în mai multe părți sau perioade. Perioadele, lă rândul lor sunt din fraze sau părți de fraze – numite propoziții, iar frazele muzicale sunt alcătuite din măsuri muzicale – note muzicale.
Melodia reprezintă baza expresiei muzicale, redarea directă a sunetelor și ideilor de diferite înălțimi.
Caracterul muzicii, în funcție de variațiile de tempo, poate fi vesel, vioi, liric, eroic, solemn, sacadat, cursiv și reprezintă latura emoțională ce se desprinde dintr-o piesă. Mișcările trebuie să fie executate astfel încât să evidențieze caracterul specific al muzicii alese.
13.3. Alegerea bucății muzicale și concordanța dintre muzică și mișcare în cadrul lecției de educație fizică
Alegerea bucăților muzicale ce vor fi folosite drept acompaniament muzical necesită din partea profesorului multă muncă și pasiune. Acesta se poate realiza astfel:
Folosirea băcăților muzicale existente, agreate și cunoscute de către practicanți, în concordanță cu cerințele gimnasticii.
Conceperea mai întâi mișcările apoi se compune muzica potrivită pentru mișcările respective.
Alegerea bucății muzicale cunoscute, iar pe tema principală se alcătuiesc variațiuni în același timp cu compoziția mișcărilor.
Necesitatea asigurării unei concordanțe dintre mișcare și muzică, din partea profesorului și a executantului, sunt necesare anumite cunoștințe și anume (Grigore, 2001):
Cunoștințe de teorie muzicală:
Noțiuni de agogică (măsură muzicală, ritm, tempou, caracterul muzicii);
Noțiuni de dinamică (intensitatea sunetelor și trăirea sunetelor);
Forma sau frazarea;
Melodia (baza expresiei muzicale).
Cunoștințe de teorie și metodica gimnasticii:
Cerințe de execuție;
Structura și caracterul mișcării;
Manifestările bazelor generale ale mișcării;
Mișcările și pozițiile segmentelor și ale întregului corp.
Experiența anterioară de folosire a acompaniamentului muzical pentu lecțiile de gimnastică.
În școală, lipsa corepetitorului dă posiblitatea folosirii casetelor audio și CD-urilor. În alegerea muzicii adecvate lecțiilor, de ajutor pentru profesor va fi colaborarea cu profesorul de muzică.
Casete concepute pentru lecții vor conține următoarele părți (Grigore, 2001; Nanu, 2010):
Melodii pentru primele trei verigi ale lecției (I-a, a II-a și a III-a):
– 64 de măsuri de marș;
– 64 de măsuri muzicale 2/4 în tempo rapide pentru diferite varinate de alergare în cadrul exercițiilor de front și formații;
– 2-3 grupuri de câte 8 timpi în măsuri muzicale 2/4, 4/4, și ¾ legate în tempo moderat;
– 2-3 grupuri de fragmente melodice în măsura 2/4, 4/4, și ¾ alternate după perioade egale de câte opt, patru și două măsuri;
– 2-3 grupuri de fragmente melodice în măsura 2/4, 4/4, și ¾ alternate după perioade inegale;
– 2-3 grupuri de câte 16 timpi în măsurile muzicale 2/4, 44 și ¾ cu pauze în care să difere dinamica muzicală, valoarea notelor și caracterul muzical etc.
Melodii pentru verigile de realizare a temelor de lecție (a IV-a, a V-a și a VI-a):
– 5 grupe de câte 16 timpi în măsurile 2/4, 4/4 și ¾ cu pauză de 30 de secunde. Fiecare grupă va cuprinde melodii corespunzătoare caracterului de execuție a elementelor acrobatice și combinații gimnice, iar pentru lucrul la aparate va fi folosit ca fond muzical pentru menținerea bunei dispoziții.
c) Melodii pentru veriga a VII-a de revenire a organismului după efort, care au ca obiectiv liniștirea organismului, muzica va avea un caracter curgător, încheiată cu ritm vioi de mers, la sfârșitul lecției. De asemenea este recomandat ca acompaniamentul muzical să asigure o revenire a parametrilor funcționali, o liniște după efortul depus.
13.4. Întrebări recapitulative
Prezentați importanța acompaniamentului muzical în gimnastică?
Care sunt noțiunile elementare de teorie muzicală?
Prezentați modul de alegere a bucăților muzicale și concordanța dintre muzică și mișcare în cadrul lecției de educație fizică.
Capitolul 14 – Gimnastica aplicată în alte domenii
14.1. Importanța aplicării gimnasticii în alte domenii
Gimnastica aplicată în alte doemnii constituie a treia ramură a gimnasticii, având ca sarcini principale: prevenirea, întreținerea, compensarea, ameliorarea sau refacerea capacității generale ale corpului și ale segmentelor sale, asigurând o dezvoltare fizică multilaterale și armonioase cu influențe benefice asupra îmbunătățirii stării de sănătate a omului.
Dezvoltarea fizică, parte a stării de sănătate, s-a răspândit încă din antichitate, de o importanță majoră. Astfel, în Atena antică, idealul era exprimat prin „Kalos kai agatos”, însemnând om frumos și bun. Acest ideal prezenta un concept ce cuprindea sănătatea trupească, bărbăția, puterea și dibăcia, frumusețea fizică, proporționalitatea armonică și ținuta. Mai târziu în funcție de nivelul dezvoltării societății și a progreselor înregistrate, idealul privind ființa umană, a fost cuprins în dictonul: „Mens sana in corpore sano”. Acest dicton a rămas valabil și astăzi, aducând în prim plan binefacerile asupra activităților fizice atât asupra trupului cît și asupra minții omului (Grigore, 2001).
Efectele gimnasticii aplicate în alte domenii se regăsesc în sfera somato, morfo-funcțională, fizică, și psihică, asigurând prevenirea apariției anumitor deficiențe fizice ale aparatului locomotor; instalării anumitor boli cronice, în special ale aparatului cardiovascular și respirator; restabilirea capacității funcționale a organismului; tratarea sedentarismului și a bătrâneței, ceea ce numim ”decondiționarea” organismului (Sbenghe, 2005) și a motricității; creșterea capacității de muncă și a performanțelor fizice și psihice ale individului sau a ”stării de bine” (Niculescu, 2010).
Scopul principal al gimnasticii aplicate în alte domenii este prevenirea îmbolnăvirilor, menținerea, stimularea, promovarea și recâștigarea stării de sănătate prin mișcările din cadrul mijloacelor ce fac parte din conținutul ei.
În România, obietivul principal al educației fizice și sportului este dezvoltarea fizică armonioasă, este ca factor constitutiv al stării de sănătate, în general, și al gimnasticii în special. În acest context, dezvoltarea fizică este reprezentată de:
indicii normali de creștere al dimensiunilor corporale (somatici) ;
proporționalitatea, mărimea și forma segmentelor (perimetre, diametre, indici);
starea ponderală optimă;
corectitudinea atitudinii.
Factorii care condiționează dezvoltarea fizică armonioasă, prin aplicarea mijloacelor gimnasticii în alte domenii, sunt (Grigore, 2001):
interni:
predispozițiile ereditare;
stimuli neuroendocrini.
externi:
economico-sociali: condiții de viață și educație; alimentație, condiții de igienă; antecedente sportive în familie.
geoclimatici.
Formele în care sunt practicate mijloacele gimnasticii pot fi în cadru organizat sau individual, sub supravegherea sau nu a unui specialist din domeniu. Aceste exerciții pot fi incluse în lecții, sisteme de lecții sau programe separate, având un conținut diferit în funcție de:
forma de practicare (gimnastica de dimineață, minutul de gimnastică, programe pentru timpul liber, lecții, programe de încălzire),
de scop (profilactic, recuperare, pentru asigurarea pregătirii fizice de bază necesară altor sporturi);
de particularitățile de vârstă, sexul și nivelul de pregătire a executanților.
14.2. Sistematizarea gimnasticii aplicate în alte domenii
Gimnastica profilactică:
întreținere: gimnastica de dimineață, minutul de gimnastică, gimnastica vârstelor și sexelor, loisir.;
compensatorie: programe compensatorii pentru activități profesionale ori sportive cu solicitare unilaterală.
Gimnastica recuperatori:
– postraumatică, postoperatorie și a persoanelor cu nevoi speciale: programe speciale.
Gimnastica pentru alte sporturi:
programe de încălzire;
programe de pregătire fizică;
gimnastica – sport complementar.
14.3. Mijloacele gimnasticii aplicate în alte domenii
Mijloacele care le folosim în această ramură a gimnasticii de bază sunt pozițiile fundamentale și derivatele ale corpului, pozițiile și mișcările segmentelor corpului, exercițiile de dezvoltare fizică generală (libere, cu obiecte poratative și aparate speciale) și exercițiile utilitar aplicative specifice și nespecifice gimnasticii, acțiunea lor fiind profilactică, corectivă, recuperatorie, de reeducare și de asigurare a unei baze motrice de bază.
Structura exrecițiilor este simplă ori complexă (după caz), exercițiile fiind statice (poziții) și dinamice (deplasarea segmentelor în spațiu datorită activităților musculare) și sunt utilizate separat sau sub formă de programe ce se aplică.
Mijloacelor gimnasticii de bază aplicate în cadrul programelor sunt:
a) exercițiile statice sunt de fapt poziții ale întregului corp, fundamentale și derivate (stând, pe genunchi, așezat, culcat, atârnat, sprijin), la care se adaugă poziții ale segmentelor (cap, membre superioare, inferioare și trunchi). Aspectul simetric sau asimetric ale acestor poziții este diferit în funcție de scop. Efortul depus este izometric.
b) exercițiile dinamice au la bază mișcări ale segmentelor și acțiunea de scurtare și alungire a musculaturii, în funcție de structura mișcării. Ele pot fi libere, cu partener, ci obiecte (bastoane, mingi medicinale, gantere, alte obiecte), la aparate speciale (scara fixă, scara marinărească, banca de gimnastică, băncuța curbată, cadru, helcometru, frânghia, scripeți, cărucior montat pe banca de gimnastică, etc).
Efectuarea acestor exercițiile pot fi:
analitice, care se adresează mușchilor sau anumitor grupe musculare, articulații sau mai multe articulații;
aplicative;
acrobatice sau sărituri din cadrul gimnasticii artistice;
de respirație sau de relaxare psihotonă;
jocuri.
Folosirea corectă a mijloacele în gimnastica aplicată în alte domenii, separat sau programe, trebuie respectate anumite reguli și principii, astfel (Grigore, 2001):
Principiile care se aplică în cadrul programelor de gimnastică sunt:
adaptarea conținutului mijloacelor la caracteristicile executanților;
prelucrarea analitică a aparatului locomotor;
concordanța dintre nivelul de pregătire cu starea de sănătate;
evitarea accidentelor;
alternarea exercițiilor mai simple cu cele complexe și de respirație;
alternarea tipurilor de activitate musculară (imetrică și izotonică) și acțiunea segmentelor;
alternarea efortului cu pauzele;
individualizarea dozării și gradarea efortului;
pregătirea sistematică prin aplicarea continuă a programului;
asocierea cu alte mijloace (saună, duș, masaj etc).
Regulile care stau la baza programelor de gimnastică aplicată în alte domenii sunt:
control medical periodic (apt pentru efort fizic);
respectarea structurii programului de gimnastică: partea de încălzire, fundamentală și de încheiere;
controlul efortului programelor de gimnastică prin măsurarea frecvenței cardiace (F.C.);
adaptarea unor poziții inițiale, care să favorizeze îndeplinirea cerințelor de execuție;
introducerea unor exerciții de respirație și relaxare în cadrul programului după exerciții mai complexe sau solicitări mai intense;
dozarea efortului prin alegerea numărului optim de repetări în concordanță cu nivelul de pregătire, vârstă și sexul practicanților;
întreruperea temporară a efortului în cazul apariției amețelilor, senzației de greață, durerilor de cap, țiuiturilor în urechi, etc.
interdicție de efort în cazul îmbolnăvirilor temporare (viroze, gripe, etc);
antrenarea practicanților sub conducerea unui specialist.
Majoritatea programele de gimnastică sunt executate pe muzică sunt cunoscute sub denumirea de gimnastică aerobică. Aceste exerciții trebuie bine înțelese și dozate, mai ales pentru persoanele fără pregătirea necesară, pentru persoanele mai în vârstă sau cu anumite probleme.
În vederea alcătuirii acestor programe de exrciții de gimnastică aerobică de masă stau la bază anumiți parametri (Sbenghe, 2005):
– alegerea exercițiilor are la bază o serie de criterii (mușchi, abilități sau disponibilități);
– succesiunea desfășurării exercițiilor;
– numărul exercițiilor;
– repausul între xerciții în funcție de complexitatea exerciții;
– intensitatea și durata antrenamentului;
– variația programului.
Folosirea muzicii poate antrena fără a simți obolseala pe moment, dar excesele pot provoca și accidente. Accidentele pot să apară datorită nerespectării principalelor reguli și pricipii de alcătuire a programelor.
În general, programele de gimnastică aerobică se practică de 3-4 ori pe săptămână, cu o durată oproximativă de 40-60 minute. Indiferent de tipul de program de gimnastică el trebuie să respecte următoarea structură (Grigore, 2001, Niculescu, 2010):
perioada de încălzire, (warm-up) – 5-10 minute;
perioada de exerciții aerobice (30-40 minute):
– antrenament de rezistență musculară, 10-20 minute;
– antrenament de rezistență cardio-respiratorie, 15-30 minute;
perioada de încheiere (răcire/liniștire) – 5-10 minute.
Alte mijloace ale gimnasticii de bază, care se adresează persoanelor cu probleme de sănătate (afecțiuni: traumatice, operatorii, deficiențe fizice), sunt aplicate sub forma de programe speciale. Astfel, de programe sunt frecvente în cazul deficiențelor fizice.
Deficiențele fizice sunt „abateri de la normal a formei corpului, care tulbură creșterea, dezvoltarea armonioasă, modificând aspectul exterior, reduce aptitudinile individului și puterea de adaptare la condițiile de mediu, simultan cu diminuarea capacității de muncă” (Bratu, I., citat de Grigore, 2001).
Utilizarea separat sub formă de programe se aplică (Sbenghe, 2005):
– profilaxie de gradul I, când omul sănătos pentru a-l feri de boli sau de apariția sindromului de decondiționare fizică;
– profilaxie de gradul I și II, când omul vârstnic la care decondiționarea a apărut pentru a-l feri de agravarea și organicizarea fizică;
– profilaxie de gradul II, când omul bolnav, cu boli cronice, pentru a-l feri de apariția unor agrăvări sau de complicații ale acestor boli.
Mișcările și exercițiile ce compun programul au acțiune diferită unele acționează la nivel neuro-psihic, altele acționează la nivelul musculo-articular, având ca scop corectare – reeducare – recuperare.
Aplicarea acestor programe, spre care trebuie îndrumate persoanele cu probeleme de săătate, trebuie să se facă în cadrul centrelor specializate sub îndrumarea specialiștilor în kinetoterapie, fiind strict individualizate.
Indiferent ar fi programul kinetic stabilit, acesta trebuie să respecte o structură formată din 3 părți (Cotoman, 2006):
partea de încălzite (5-10 min):
– pregătirea organismului pentru efort;
– exerciții active, mai ușoare, ale tuturor segementelor, însoțite de exerciții de respirație, de întindere.
partea de exerciții propriu-zise:
– exerciții și manevre specifice patologiei pacientului;
– durata programului de exerciții este în funcție de afecțiunile și de particularitățile pacientului;
partea de încheiere (5-10 min):
– revenire a organismului după efort;
– între efort și repaus trebuie să existe un interval scurt de activitate musculară;
– exerciții libere ample, relaxări segmentare, mers pe bicicletă etc.
14.4. Programe kinetice pentru corectarea deficiențelor fizice
14.4.1. Programe kinetice pentru corectarea scoliozelor
14.4.1.1. Scolioza în C
Scop: – corectarea curburilor coloanei vertebrale prin tonificarea musculaturii planului posterior;
reducerea gibozității costale prin mobilizarea coloanei vertebrale și detorsionarea corpurilor vertebrale;
redresarea bazinului și echilibrarea centurii scapulare;
dezvoltarea mobilității cutiei toracice;
crearea unui reflex de postură corect.
Scolioza în „C” stânga
Mers, cu trunchiul drept, ducerea brațului drept sus și a piciorului stâng în extensie.
Mers pe vârfuri, brațul drept întins în sus, brațul stâng oblic în jos și înapoi, arcuiri la fiecare doi pași.
Mers pe vârfuri, bastonul prins asimetric brațul stâng jos, dreptul sus, ducerea piciorului stâng în extensie la doi pași.
Stând cu spatele la scara fixă, piciorul stâng fixat pe a 4-a șipcă la scara fixă: ducerea brațelor lateral sus cu extensia trunchiului.
Stând lateral la scara fixă, piciorul stâng sprijinit la scara fixă cu genunchiul întins, îndoirea trunchiului spre stânga brațele întinse lateral sus.
Pe genunchi cu sprijin pe palme, trunchiul sub orizontală, coatele întinse, mers târât prin înaintarea numai cu mâna dreaptă și piciorul stâng.
Pe genunchi cu sprijin pe palme, ridicarea mâinii drepte și a piciorului stâng, cu ducerea în extensie.
Culcat înainte, mâna dreaptă pe creștetul capului, mâna stângă în șold, târâre în cerc spre stânga.
Culcat dorsal, brațul drept întins pe lângă cap, brațul stâng pe lângă corp, ridicarea picioarelor la 45°, îndoirea genunchilor, ducerea lor spre stânga – revenire.
Culcat dorsal, mâinile la ceafă, forfecarea picioarelor până la 45 grade.
Atârnat asimetric cu fața la scara fixă, mâna dreaptă mai sus, balansarea picioarelor spre stânga, revenire până la verticală.
Stând depărtat, spate în spate cu un partener la distanță de 4 pași, răsucirea trunchiului la dreapta cu aruncarea mingii medicinale la partener. Partenerul prinde mingea având trunchiul răsucit spre dreapta.
Stând cu spatele la scara fixǎ la un pas depărtare – piciorul stâng fixat pe șipca 5-6, ducerea brațului drept oblic sus brațul stâng oblic jos și înapoi cu răsucirea trunchiului spre dreapta – inspirație, revenire – expirație.
Mers cu un baston apucat asimetric – mâna dreaptă sus, stânga jos – redresări active cu autocontrol în fața oglinzii.
B) Scolioza în „C” dreapta
Mers pe vârfuri – cu mâna stângă pe creștet, mâna dreaptă pe șold.
Mers cu brațul stâng lateral sus, brațul drept oblic jos și înapoi, cu extensia trunchiului – arcuire la fiecare pas.
Mers cu un baston la spate apucat asimetric, mâna stângă sus, dreapta jos, ducerea trunchiului în extensie cu răsucire spre stânga.
Stând fandat pe piciorul drept, mâna stângă pe creștet, dreapta pe șold – îndoiri laterale dreapta împotriva rezistenței opusă de mâna dreaptă.
Stând depărtat, piciorul drept pe vârf, mâna stângă pe creștet, mâna dreaptă pe șold, ducerea piciorului drept în abducție și revenire.
Pe genunchi piciorul stâng întins înapoi, mâna stângă pe creștet, mâna dreaptă pe șold, răsucirea trunchiului spre stânga.
Pe genunchi cu sprijin pe palme, trunchiul sub orizontală, târâre cu înaintarea mâinii stângi și a piciorului drept.
Pe genunchi cu spijin pe palme, trunchiul sub orizontală mâna stângă sprijinită înainte, dreapta lateral, extensia piciorului drept.
Pe genunchi ridicarea și cumpănă pe piciorul stâng, brațul stâng dus înainte, dreptul lateral.
Culcat facial mâna stângă la ceafă, piciorul drept îndoit lateral, târâre înainte, idem târâre în cerc spre dreapta.
Culcat dorsal mâinile la ceafă, genunchii îndoiți, ducerea genunchilor în cerc spre dreapta.
Culcat pe latura stângă, picioarele sub ultima șipcă a scării fixe, ridicarea trunchiului până la 45 grade spre dreapta.
Atârnat cu fața la scara fixă, mâna stângă apucă de sus, dreapta de jos, balans lateral al picioarelor spre dreapta.
Atârnat cu spatele la scara fixă, mâna stângă de sus, dreapta de jos, piciorul stâng sprijinit, proiectarea bazinului înainte cu îndoirea genunchiului drept.
Stând cu latura dreaptă spre scara fixă, brațul stâng deasupra capului, mâna apucă șipca corespunzătoare, îndoirea trunchiului spre dreapta cu ducerea bazinului spre stânga. Același exercițiu, dar în timpul arcuirii îndoirea genunchiului lateral.
Stând, ridicarea pe vârfuri cu ducerea brațului stâng sus, dreptul jos și a piciorului drept în extensie – inspirație, revenire – expirație.
Mers pe banca de gimnastică, mâna stângă susține o minge medicinală pe cap.
Stând în fața oglinzii – autocontrolul atitudinii corpului.
C) Scolioza în „S”
Scop: – corectarea deviațiilor coloanei vertebrale prin tonificarea în condiții de scurtare a grupelor musculare din partea convexităților scoliozei;
prevenirea și corectarea asimetriei toracice prin reducerea torsiunii corpurilor vertebrale și a gibozității costale;
corectarea deformațiilor secundare ale centurii scapulare și bazinului;
educarea unui reflex de atitudine normală în activitățile statice și dinamice ale corpului, precum și ștergerea reflexului greșit de postură;
Scolioza în „S” dorsală dreapta
Mers pe vârfuri mâna stângă pe creștetul capului, mâna dreaptă la spate, la doi pași ducerea piciorului stâng în extensie.
Mers fandat pe piciorul stâng, cu brațul stâng întins în sus, mâna dreaptă pe șold, arcuirea brațului stâng la fiecare fandare.
Mers pe partea îngustă a băncii de gimnastică cu mâna dreaptă pe șold, brațul stâng lateral sus.
Stând în fața băncii de gimnastică, piciorul stâng fixat pe bancă cu un baston la spate prins asimetric, mâna stângă sus dreapta jos – îndoiri laterale spre stânga, cu arcuire.
Stând cu piciorul stâng sprijinit lateral, mâna stângă pe creștet, mâna dreaptă pe șold, îndoire laterală spre dreapta a trunchiului (mâna dreaptă blochează mișcările regiunii lombare) cu inspirație, revenire – expirație.
Pe genunchi cu un baston așezat asimetric la spate apucat cu mâna stângă sus, dreapta jos, extensia trunchiului cu ducerea piciorului stâng înapoi în sprijin pe vârf – arcuire inspirație, revenire – expirație.
Idem cu ducerea piciorului stâng lateral. Idem cu piciorul stâng înainte îndoit din genunchi răsucirea trunchiului spre stânga.
Pe genunchi cu sprijin pe palme, trunchiul sub orizontală, târâre înainte cu mâna și piciorul stâng.
Stând cu piciorul stâng îndoit în treaptă și fixat la scara fixă, cu extensorul apucat asimetric, mâna stângă sus dreapta jos, întinderea extensorului.
Stând în fața oglinzii, redresări active ale umerilor și toracelui cu inspirație profundă.
Stând cu spatele la scara fixă, apucat cu mâna stângă – îndoirea genunchilor păstrând spatele lipit de scara fixă.
D) Scolioza în „S” dorsală stânga
Mers pe vârful piciorului drept cu mâna dreaptă pe creștet, stânga pe șold, ducerea trunchiului în extensie la fiecare pas.
Mers pe vârfuri, mâna dreaptă pe creștet, mâna stângă pe șold – îndoirea genunchiului drept la piept.
Mers lateral cu pași adăugați spre dreapta cu fandarea piciorului drept, mâna dreaptă pe creștet stânga pe șold.
Stând depărtat, mâna stângă pe șold – dreapta sus pe lângă cap, ducerea simultană a piciorului drept lateral cu extensia trunchiului și ridicarea pe vârfuri.
Stând fandat pe piciorul drept mâinile prinse la spate dreapta de sus – stânga de jos, îndoirea trunchiului spre dreapta.
Stând cu piciorul drept in treaptă îndoit și sprijinit pe un suport, îndoirea laterală a trunchiului spre stânga simultan cu ducerea brațului stâng prin lateral sus – inspirație, revenire – expirație.
Așezat pe coapsa dreaptă mâna dreaptă la ceafă, îndoirea laterală a trunchiului spre stânga – inspirație, revenire – expirație.
Așezat călare pe banca de gimnastică, piciorul drept sprijinit lateral, un baston la spate apucat cu mâna stângă de jos, dreapta de sus, răsucirea trunchiului spre dreapta.
Culcat facial, brațul drept întins pe lângă cap, stângul la spate – ridicarea simultană a brațului drept și extensia piciorului drept.
Culcat facial, târâre cu mâna dreaptă și piciorul drept genunchiul fiind îndoit lateral.
Culcat dorsal – mâna dreaptă la ceafă, ducerea genunchilor îndoiți spre dreapta.
Culcat facial cu un extensor prins asimetric, mâna dreaptă sus, stânga jos – extensia trunchiului simultan cu întinderea extensorului.
Culcat lateral stânga, mâna dreaptă întinsă pe lângă cap, ducerea în cerc a piciorului drept spre înapoi.
Stând în fața scării fixe apucat cu brațele la nivelul umerilor, aplecarea trunchiului cu arcuire simultan cu ridicarea piciorului drept, în extensie.
Stând în fața oglinzii ridicarea lentă a brațului și piciorului drept prin lateral sus.
14.4.2. Programe kinetice pentru corectarea cifozelor
14.4.2.1. Cifoza dorsală
Scop: – tonificarea și scurtarea musculaturii spatelui și lungirea celor aflați în partea anterioară a trunchiului;
corectarea atitudinilor deficiente secundare care însoțesc atitudinea cifotică dorsală (cap și gât înainte, omoplați depărtați și desprinși, umeri aduși în față, torace infundat);
crearea reflexului de atitudine corectă și stabilă, ștergerea reflexului de atitudine greșită a trunchiului;
amplificarea mișcărilor respiratorii.
Indicații metodice: – învățarea și executarea corectă a exercițiilor;
exercițiile folosite să prevină permanent crearea unei curburi compensatorii în regiunea lombară a coloanei;
exercițiile fizice se vor executa din pozițiile stând depărtat, șezând pe bancă sau jos, culcat înapoi sau cu genunchii îndoiți, culcat înainte cu un sul sau șa sub abdomen, pe genunchi pe călcâie șezând, cu spijin pe palme, trunchiul sub orizontală, atârnat la scara fixă, bara de gimnastică, cadru metalic;
exerciții dinamice constau din mișcări active libere sau îngreuiate care să redreseze coloana vertebrală și celelalte atitudini deficiente secundare;
se pot folosi mișcări de extensii în plan posterior, de târâre, răsuciri de trunchi însoțite de mișcări ale brațelor, executate din mers, exerciții de respirație, exerciții aplicative, exerciții de redresare realizate pasiv (autocontrol în oglindă).
Mers obișnuit cu mâinile la ceafă (a) și aducerea la trei pași a unui genunchi îndoit în față (b).
Mers înainte cu ridicarea brațelor lateral, oblic sus cu extensia trunchiului, piciorul dinapoi rămâne sprijinit pe vârf;
Mers cu fandare pe piciorul drept, mâinile prinse deasupra capului – extensie;
Mers pe vârfuri cu trunchiul ușor înclinat înainte, cu mâinile susținând o minge (0,5 – 1kg) pe cap;
Mers cu bastonul ținut de capete deasupra capului (a), pe umeri (b);
Stând cu mâinile la ceafă, ghemuire, menținând spatele drept, simultan cu ducerea brațelor sus – revenire.
Stând cu spatele lipit de perete – ridicarea brațelor în sus;
Stând cu spatele lipit de scara fixă – mâinile pe cap, coatele lipite de scară, întinderi în axul lung, vertical, al corpului;
Stând pe genunchi, sprijin pe palme, deplasare înainte și înapoi;
Pe genunchi, sprijin pe palme, trunchiul sub orizontală, brațele întinse, târâre prin alunecarea mâinilor pe sol;
Pe genunchi, pe călcâie șezând cu un baston apucat fix pe omoplați, ducerea bastonului sus și a brațelor oblic sus-inspirație, cu extensia capului și gâtului, revenire-expirație;
Pe genunchi, sprijin pe palme, îndoirea coatelor cu ridicarea unui picior sus;
Pe genunchi, cu mâinile pe șold, ducerea piciorului drept înapoi cu întinderea genunchiului, simultan cu ducerea brațelor lateral sus și extensia trunchiului;
Stând, ducerea brațelor prin înainte sus, simultan cu ducerea piciorului drept (stâng) înapoi și extensia trunchiului;
Stând depărtat, brațele îndoite la piept, răsucirea trunchiului la stânga (dreapta), cu întinderea brațelor sus (a), cu mâinile la ceafă (b);
La perete, sprijin în brațe – ducerea alternativă a unui picior întins înapoi;
Culcat înainte, mâinile la ceafă (a), extensia trunchiului; extensia trunchiului cu ducerea brațelor lateral (b);
Stând cu fața la scara fixă – sprijin cu piciorul drept (stâng) întins pe șipca a V- a, mâinile îndoite la piept – extensia trunchiului cu ducerea brațelor lateral-inspirație, revenire-expirație (a), cu ducerea brațelor prin înainte sus (b);
Culcat pe spate, cu genunchii îndoiți la piept, brațele întinse pe lângă corp, târâre cu ajutorul umerilor;
Stând depărtat în fața scării fixe – extensia trunchiului cu ducerea brațelor sus, urmată de îndoirea trunchiului cu apucarea șipcii la nivelul umerilor și cu arcuirea trunchiului;
Stând depărtat cu mâinile la umăr, cordonul elastic (extensor) la spate de capete apucat, întinderea bruscă a cordonului elastic lateral și menținerea brațelor întinse- revenire lentă în poziția inițială;
Stând depărtat cu cordonul elastic (a), bastonul (b), de capete apucat, înclinarea trunchiului înainte, cu spatele drept și ducerea brațelor peste cap oblic înapoi (genunchii în extensie);
Șezând călare pe banca de gimnastică – mâinile la ceafă, răsucirea trunchiului stânga-dreapta cu arcuire (a), cu răsucire și ducerea brațelor lateral (b);
Șezând pe banca de gimnastică – partenerul în spatele executantului – apucat de mâini – întinderea cu rezistență a brațelor (a), cu mâinile la ceafă partenerul opunând rezistență ducerii înapoi a coatelor (b);
Culcat înapoi pe banca de gimnastică, mâinile la ceafă (a), pe banca din clasă (b), cu sprijin la gleznă acordat de un coleg, extensia trunchiului;
Culcat înainte pe banca de gimnastică, cu câte o ganteră în fiecare mână, ducerea brațelor lateral (a), cu o minge medicinală apucată cu ambele mâini și extensia trunchiului (b), cu o pernă sub abdomen (c);
Culcat înainte, mâinile apucate de ultima șipcă a scării fixe, extensia trunchiului prin mutarea mâinilor de pe o șipcă pe alta și revenire;
Culcat înainte, brațele în continuarea corpului, ridicarea brațului drept și a piciorului stâng cu arcuire, aceeași mișcare cu brațul stâng și piciorul opus;
14.4.2.2. Cifoza lombară
Scop: – tonificarea și scurtarea grupelor musculare din regiunea lombosacrală concomitent cu lungirea mușchilor abdominali;
prevenirea tendinței de inversare a curburilor coloanei vertebrale, precum și corectarea celorlalte deficiențe ale poziției bazinului, abdomenului și membrelor inferioare;
formarea unui nou reflex neuromuscular corect asupra atitudinii trunchiului , bazinului și membrelor inferioare.
Mers pe vârfuri, mâinile la ceafă, la trei pași ducerea alternativă a câte unui picior înapoi.
Mers cu fandare mare înainte, mâinile pe șolduri, împingând înainte bazinul.
Stând depărtat, brațele întinse înainte, extensia trunchiului cu inspirație și ducerea brațelor sus, revenire-expirație.
Pe genunchi cu sprijin pe palme, mers cu ridicarea unui picior întins în extensie.
Culcat înainte mâinile sub bărbie, respirație liniștită.
Culcat înainte cu câte o halteră în mână, ducerea brațelor înainte și cu extensia trunchiului, revenire cu așezarea halterelor pe sol.
Culcat înapoi, tălpile sprijinite pe sol, îndoire ușoară a genunchilor, ridicarea bazinului și ducerea acestuia lateral dreapta – stânga.
Culcat înainte cu mâinile sub bărbie, ducerea picioarelor în extensie – forfecări – revenire cu picioarele pe sol.
Culcat înapoi pe bancă, genunchii lăsați să cadă în afara suprafeței de sprijin, respirație liniștită.
Culcat înainte între două bănci de gimnastică puse paralel, apucat cu mâinile de o bancă și sprijinind vârful piciorului pe cealaltă, deplasare laterală cu lăsarea bazinului aproape de sol.
Atârnat cu fața la scara fixă, ducerea piciorului în extensie, simultan sau alternativ.
Atârnat cu spatele la scara fixă cu o minge sub regiunea lombară, menținerea acestei poziții 10 – 15".
Stând cu fața la perete, mâinile sprijinite pe perete la nivelul umerilor, ridicarea pe rând a picioarelor în extensie.
Stând cu spatele la scara fixă cu cordonul elastic fixat la scara fixă, fandare lungă înainte cu piciorul stâng cu extensia trunchiului, brațele oblic jos la spate, revenire cu ducerea brațelor pe lângă corp – același lucru cu piciorul opus.
Mers pe vârfuri menținând o minge medicinală cu mâinile prin lateral.
Stând depărtat, dreptul înainte, stângul înapoi, cu coarda petrecută pe sub talpa piciorului din urmă, coatele îndoite, mâinile mențin coarda la nivelul umerilor, ridicarea piciorului stâng în cumpănă menținând coarda bine întinsă, revenire – același exercițiu cu piciorul opus.
Mers liniștitor cu urmărirea în oglindă a atitudinii spatelui.
14.4.3. Programe kinetice pentru corectarea lordozelor
Scop: – redresarea coloanei vertebrale lombare și corectarea acestei deviații;
corectarea și menținerea redresării bazinului;
crearea unui reflex de atitudine corect a trunchiului și membrelor inferioare în activitățile statice sau dinamice ale corpului;
prevenirea compensării cu o încurbare cifotică în regiunea dorsală.
Mers cu mâinile la ceafă, ridicarea genunchilor alternativ la piept.
Mers pe călcâie, trunchiul înclinat înainte, mâinile la ceafă.
Mers fandat, mâinile pe șold, aplecarea trunchiului înainte la fiecare pas.
Mers cu trunchiul aplecat înainte, mâinile apucă gleznele (mersul elefantului).
Stând cu piciorul drept fixat pe un suport anterior, aplecarea trunchiului înainte cu ducerea brațelor lateral.
Stând spate în spate cu un partener, îndoirea genunchilor – genuflexiuni – inspirație, revenire-expirație.
Stând în fața oglinzii, inspirație cu sugerea abdomenului și luarea poziției corecte.
Pe genunchi, cu piciorul drept întins înainte, aplecarea trunchiului înainte, spre dreapta, spre stânga și revenire. Idem cu piciorul stâng.
Așezat cu picioarele depărtate cu un baston trecut pe sub omoplați, aplecarea trunchiului și răsucirea spre piciorul drept și stâng.
Așezat cu spatele lipit la scara fixă, ridicarea picioarelor până la 30 grade, alternativ și simultan.
Culcat înainte pe banca de gimnastică, picioarele depărtate lăsate în jos pe părțile laterale ale băncii, târâre înainte cu ajutorul mâinilor.
Culcat dorsal cu o minge între tălpi, ridicarea și coborârea picioarelor menținând mingea între tălpi.
Culcat dorsal, genunchii îndoiți, tălpile pe sol, ducerea brațelor prin lateral sus – inspirație, revenire, expirație.
Culcat cu picioarele fixate sub ultima șipcă a scării fixe, mâinile la ceafă, ridicarea trunchiului la verticală.
Culcat dorsal, ridicarea trunchiului simultan cu picioarele.
Atârnat cu spatele la scara fixă , genunchii îndoiți cu o minge medicinală între abdomen și genunchi, deplasare laterală cu ajutorul mâinilor.
Stând în fața oglinzii cu un baston ținut cu o mână, trecerea pe rând a picioarelor peste baston.
Stând față în față cu un partener cu mâinile puse pe umeri, aplecarea trunchiului cu arcuire.
Mers pe călcâie cu trunchiul înclinat înainte și brațele lateral.
Mers cu controlul poziției corecte a spatelui și abdomenului – control în fața oglinzii.
14.4.4. Programe kinetice pentru corectarea cifolordozelor și cifoscoliozelor
14.4.4.1. Cifolordoza
Scop: – tonificarea în condiții de scurtare a grupelor musculare ale spatelui din regiunea dorsală și lungirea grupelor musculare din regiunea sacro-lombară;
tonificarea în condiții de lungire a musculaturii toracice și în condiții de scurtare a musculaturii abdominale;
corectarea atitudinii de flexiune a toracelui și de înclinare înainte a bazinului;
formarea reflexului de atitudine corectă stabilă a coloanei vertebrale și a corpului în întregime.
Mers cu mâinile la ceafă și ridicarea pe rând a unui genunchi la piept.
Mers cu un baston peste omoplați, cu genunchii îndoiți, trunchiul vertical.
Stând depărtat în fața scării fixe cu mâinile apucat la nivelul umerilor, aplecarea trunchiului înainte cu arcuire.
Stând cu spatele lipit de perete, îndoirea genunchilor cu păstrarea spatelui lipit de perete, revenire.
Așezat cu un baston peste omoplați, târâre înainte și înapoi.
Așezat cu spatele lipit de scara fixă, cu mâinile apucat la nivelul umerilor depărtarea toracelui de scara fixă.
Pe genunchi cu sprijin pe palme, șezuta pe călcâie brațele întinse oblic înainte, trunchiul sub orizontală, mers târât cu alunecarea palmelor pe sol.
Pe genunchi pe călcâie așezat, mâinile la ceafă, ducerea înapoi a coatelor cu rezistență (profesorul este așezat la spatele copilului).
Culcat dorsal cu brațele întinse lateral, forfecarea membrelor inferioare la 45 grade cu genunchii întinși.
Culcat dorsal cu genunchii îndoiți, coapsele ating abdomenul, târâre cu ajutorul umerilor.
Culcat dorsal cu genunchii îndoiți tălpile sprijinite pe sol respirații libere.
Culcat dorsal, brațele lateral cu genunchii îndoiți, ducerea lor alternativ stânga dreapta.
Culcat dorsal cu vârful picioarelor sub ultima șipcă a scării fixe, cu un baston apucat brațele întinse pe lângă corp, ridicarea trunchiului la verticală și revenire.
Atârnat la scara fixă, cu genunchii îndoiți menținând o minge medicinală între abdomen și coapse, deplasare laterală cu ajutorul brațelor.
Stând cu fața la scara fixă, cu mâinile apucat de șipca din dreptul umerilor îndoirea genunchilor, membrele superioare rămân întinse.
Mers fandat cu trunchiul ușor înclinat înainte ducerea brațelor lateral sus.
Mers ghemuit cu mâinile la ceafă.
14.4.4.2. Cifoscolioza
Scop: – tonificarea în condiții de scurtare a musculaturii spatelui diferențiată însă pentru cele două părți ale curburii scoliotice – întrucât grupele musculare situate în lungul convexității vor fi ușor alungite;
corectarea poziției deficiente a umerilor, omoplaților și bazinului;
corectarea asimetriei toracelui și abdomenului;
formarea reflexului corect și stabil de atitudine a corpului în acțiunile statice și dinamice.
14.5.4.3. Cifoscolioza dorsală stânga
Mers cu ducerea brațului drept lateral sus, și a piciorului stâng în extensie.
Mers pe vârfuri cu un baston apucat asimetric – dreapta sus, stânga jos, îndoirea laterală a trunchiului la doi pași spre stânga.
Pe genunchi cu sprijin pe palme, trunchiul sub orizontală, târâre cu mâna dreaptă și piciorul stâng.
Pe genunchi cu sprijin pe palme – coatele îndoite, trunchiul sub orizontală, ridicarea piciorului stâng în extensie.
Pe genunchi cu sprijin pe antebrațe, piciorul stâng întins lateral, ducerea trunchiului spre stânga, pășind cu mâinile din aproape în aproape.
Pe genunchi sprijin pe palme cu un cordon elastic prins de talpa piciorului stâng și mâna dreaptă – ridicarea brațului drept prin înainte sus și a piciorului st cu rășucirea trunchiului spre dreapta inspirație – revenire – expirație.
Culcat facial mâna stângă apucă glezna piciorului stâng brațul drept întins lateral executarea extensiei trunchiului – inspirație, revenire – expirație.
Atârnat la scara fixă cu mâna dreaptă apucat mai sus – ducerea picioarelor în extensie.
Atârnat cu spatele la scara fixă cu mâna dreaptă mai sus, piciorul drept sprijinit, ducerea bazinului înainte cu proiectarea piciorului stâng înainte, extensia trunchiului.
Atârnat cu fața la scara fixă – apucat asimetric, ducerea piciorului stâng lateral.
Stând în fața oglinzii – ducerea brațelor lateral, încercări de corectare a asimetriei trunchiului.
14.5. Întrebări recapitulative
Prezentați importanța aplicării gimnasticii în alte domenii;
Prezentați sistematizarea gimnasticii aplicate în alte domenii.
Care sunt mijloacele gimnasticii aplicate în alte domenii?
Prezentați principalele reguli și principii în folosirea corectă a mijloacelor din gimnastica aplicată în alte domenii.
Care este structura unui program de gimnastică aerobică?
Prezentați care este structura unui program kinetic?
Prezentați exemplificați scopul și conținutul programelor kinetice pentru corectarea deficiențelor fizice a coloanei vertebrale:
– scolioza în C: stânga, dreapta,
– scolioza în S: dorsală dreapta, dorsală stânga;
– cifoza: dorsală, lombară;
– lordozelor și cifolordozelor;
– cifoscolioza dorsală stânga.
Capitolul 15 – Prevenirea accidentelor și asigurarea în gimnastică
Exercițiile din gimnastica au o structură tehnică complexă, prezentând un grad de dificultate și risc ridicat, ce solicită din partea elevilor calități motrice, efort fizic și nervos deosebit. Mișcările fiind executate în condiții și poziții neobișnuite ale corpului (chiar riscante), pot favoriza producerea unor accidente, unele chiar foarte grave. Un accident produs poate scoate din activitate pe cel accidentat pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, afectând și starea sufletească a celui accidentat, cât și a colegilor, scăzând astfel interesul pentru mișcare, cât și randamentul în pregătire.
15.1. Cauzele producerii accidentelor și prevenirea acestora în gimnastică
15.1.1. Cauzele producerii accidentelor
Accidentele pot apărea datorită:
1. Metodicii greșite de predare în organizarea și desfășurarea lecțiilor de gimnastică, concretizată în:
ne respectarea principiilor didactice în învățare;
lipsa sau insuficienta încălzire generală și specială;
apariția oboselii;
2. Lipsei de disciplină în lecție și în afara ei, concretizată în:
continuarea lucrului la aparatul de gimnastică, după comanda de încetare;
executarea altui exercițiu decât cel indicat de profesor (antrenor);
lucrul nesupravegheat la aparatele de gimnastică, înainte de lecție și după terminarea ei;
încercarea unor exerciții (elemente) grele, ce nu au fost predate de profesor;
executarea unor elemente dificile, la provocarea colegilor;
efectuarea antrenamentului individual nesupravegheat;
repetarea exagerată a unor mișcări ce nu reușesc;
3. Organizării defectuoase a locului de antrenament și stării necorespunzătoare a aparatelor de gimnastică:
desfășurarea antrenamentelor în condiții improprii (sală insuficient luminată, neaeresită, friguroasă, spațiu redus);
lipsa spațiului de siguranță în jurul aparatelor, precum și montarea și amplasarea lor defectuoasă;
lipsa echipamentului corespunzător;
lipsa unui prost de prim-ajutor în sală;
4. Lipsa controlului medical sau realizarea lui superficială de către profesor (antrenor)
5. Cunoașterea insuficientă a gimnaștilor de către profesor (antrenor)
necunoașterea calităților executanților, a rezistenței lor la efort, a stăpânirii de sine, a curajului, prezenței de spirit, supunerea lor la eforturi ce depășesc posibilitățile lor.
6. Lipsa sau folosirea necorespunzătoare a procedeelor de asigurare.
7. Lipsa instructajului de protecție a muncii și de prevenirea a accidentelor, care este obligatoriu.
În lecția de gimnastică, pot apărea și factori care pot contribui la producerea accidentelor.
Acești factori se referă la:
profesorul (antrenorul) care conduce lecția. Accidentele carte pot apărea sunt legate de neglijența în muncă a conducătorului procesului instructiv (nu verifică aparatele la care se lucrează, necunoașterea sportivilor) sau de lipsa pregătirii pentru lecție (folosirea unor metode greșite în selecționarea și predarea elementelor și exercițiilor, metode ce depășesc nivelul de pregătire fizică a gimnaștilor);
colectivul care lucrează. Accidentele pot apărea datorită indisciplinei din timpul lecției, precum și fricii și neîncrederii în forțele proprii și în cal care face asigurarea;
înzestrarea materială a sălii și modul de instalare a aparatelor. Aparatura pe care se lucrează dacă nu oferă siguranță în execuție, riscul de accidentare este mai mare.
15.1.2.Prevenirea accidentelor în gimnastică
Pentru prevenirea accidentelor în cadrul lecțiilor de gimnastică sunt necesare respectarea următoarelor reguli:
– cunoașterea corectăr a tehnicii elementelor atât din partea profesorului, cât și a sportivului;
– respectarea principiilor didactice;
– respectarea structurii organizatorice a lecției;
– asigurarea unei corelări între gradul de pregătire a elevilor cu sarcinile lecției;
– corelarea sarcinilor lecției cu experiența anterioară a practicanților;
– respectarea succesiunii metodice;
– asigurarea unei discipline ”liber-consemțăminte”;
– organizarea și pregătirea locului de muncă prin asigurarea spațiului de muncă, montarea și fixarea aparatelor, controlul suprafețelor de lucru; asigurarea materialelor de siguranță; așezarea saltelor lângă aparate, etc.
– asigurarea unui control medical periodic;
– asigurarea unor relații principiale cu executanții și familiile acestora.
15.2. Asigurarea și procedee de asigurare în gimnastică
Asigurarea reprezintă totalitatea măsurilor luate de antrenor și sportiv înaintea și în timpul lecției de antrenament, precum și în competiții, cu scopul de a evita producerea accidentelor și de a preveni producerea altora. Astfel, profesorului îi revene sarcina de a verifica starea aparatelor pe care se lucrează, căldura, luminozitatea sălii, asistența mijloacelor de protecție (lonjă, groapa cu burete, manșoane de protecție la paralele, bârnă, palmierele etc.). existența unei pregătiri fizice corespunzătoare și cerința unei pregătiri tehnice corecte a sportivilor contribuie la prevenirea accidentelor.
Procedee de asigurare sunt: asistența, ajutorul, autoasigurarea.
Asistența constituie un procedeu permanent în antrenamente și competiții. Asistența presupune prezența profesorului (antrenorului) în preajma gimnastului, pentru a-i acorda ajutor în caz de pericol. El urmărește atent mișcările executate de gimnast, cu scopul de a putea interveni rapid în cazul unei desprinderi greșite de pe aparat sau unei execuții nereușite, înlăturând astfel pericolul de accidentare. Acestea reclamă din partea antrenorului atât cunoștințe tehnice și biomecanice solide, cât și experiență în pregătire. Asistența presupune urmărirea gimnastului în mișcare, fără a-l atinge (atingerea în concurs este penalizată).
Accidentele se pot produce: la aterizare, la desprinderi involuntare după trecerea verticalei, la mișcările de rotație, la mișcările cu desprinderi sau trecere peste aparat. Intervenția antrenorului urmărește incertitudinea rotației corpului sau amplificarea acesteia în scopul redresării sportivului, astfel încât acesta să ajungă pe ambele picioare. Asistența la antrenament trebuie să fie permanentă, în mod deosebit la învățarea unor mișcări dificile și complexe.
În concursuri, asistența este limitată la fete, la paralele inegale, la anumite elemente și la aterizare, iar la băieți la inele și bară.
În competiții, posibilitatea de a greși trebuie să fie exclusă. Deoarece gimnastul trebuie să fie pregătit foarte bine și să execute cu ușurință și eleganță toate exercițiile.
Ajutorul este formă de asigurare folosită preponderent în perioada de învățare și consolidare a mișcărilor. El este permis numai în antrenamente. Acordarea exagerată a ajutorului în antrenamente constituie o greșeală, ce duce la prelungirea procesului de învățare, la crearea dependenței execuției de ajutorul sau prezența antrenorului.
Ajutorul constă, de fapt, în intervenția directă a antrenorului, cu scopul de a ușura execuția unei mișcări și de a da încredere executantului; el reclamă multă pricepere și măiestrie din partea celui care acordă ajutorul.
Formele ajutorului sunt:
ajutorul direct – antrenorul intră în contact direct cu gimnastul, conducând-l în mișcare;
ajutorul indirect – se realizează cu ajutorul lonjei sau a altor aparate (groapa cu burete, plasa elastică), la trecerile peste aparat, la desprinderi și la coborârile foarte grele;
ajutorul verbal sau prin semne – se folosește pentru a indica anumite momente ale mișcării.
Autoasigurarea este realizată de gimnast și constă într-o serie de măsuri și acțiuni pe care le ia pentru a ieși dintr-o situație dificilă și a evita căderile de pe aparat. Ea se realizează prin reducerea amplitudinii mișcării sau efectuarea unui balans suplimentar, când se efectuează și exerciții specifice de învățare a autoasigurării (cum se execută, căderile, cum se ia contact cu solul etc.).
15.3. Condițiile necesare profesorului în acordarea corectă a procedeelor de asigurare
Acestea condiții se referă la:
pregătirea temeinică pentru lecție;
să cunoască tehnica, mișcările pe care le predă, precum și manevrele dificile din timpul execuției;
să știe când și cum se acordă ajutorul;
să folosească aparatele ajutătoare pentru a ajuta procesul de învățare a elementelor grele;
să se ferească de improvizații;
să atragă atenția gimnaștilor asupra manevrelor mai dificile din cadrul exercițiilor;
să aibă suficientă forță pentru a putea interveni în momentele importante din timpul execuției;
să fie prompt și hotărât în acțiunile pe care le întreprinde în timpul asigurării;
să inspire încredere gimnaștilor prin asistența și ajutorul pe care le acordă.
15.4. Întrebări recapitulative
Care sunt cauzele producerii accidentelor în gimnastică?
Prezentați principalele reguli pentru prevenirea accidentelor în cadrul lecțiilor de gimnastică.
Prezentați care sunt procedeele de asigurare în lecția de gimnastică?
Care sunt condițiile necesare profesorului în acordarea corectă a procedeelor de asigurare?
Bibliografie
Albu, C., Luca, A. (1968). Exerciții în doi. București, Editura CNEFS,
Băiașu, Gh. (1957). Gimnastica. București, Editura stadion.
Băiașu, Gh. & colab. (1984). Gimnastica. Editura Sport-Turism, București.
Bănățan, O. (1983). Banca de gimnastică. București, Editura Sport-Turism.
Cotoman, R., (2006). Kinetoterapie. Metodica desfășurării activității practice. București, Editura Fundației România de Mâini.
Donckoi, D.D., (1973). Biomecanica exercițiilor fizice.
Gagea, A., (2002). Biomecanica teoretică. București, Editura Scrisul gorjean
Grigore, V. (2001). Gimnastica artistică. Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv. București, Editura Semne.
Grigore, V., (2003). Gimnastica manual pentru cursul de bază. București, Editura Bren.
Macovei, S. (2007). Exerciții cu obiecte pentru educație fizică adaptată și incluzivă. București, Editura Didactică și Pedagogică.
Macovei, S., Buțu, O. (2007). Metodica predării gimnasticii ritmice în școală. București, Editura Bren.
Nanu, L., (2010). Expresivitate corporală și motrică prin utilizarea mijloacelor gimnasticii ritmice. Editura GUP, Galati University Press.
Nicu, A. & colab. (1974). Terminologia educației fizice și sportului.
Niculescu, G., (2010). Gimnastica în kinetoterapie. Editura Fundației România de Mâine, București.
Podlaha, R., Hidi, I., Bedo, C., Solomon, M., Popescu, G., Grigore, V. (1989). Curs de gimnastică, Partea I-a – Gimnastica de bază. Pentru uzul studenților. INEFS, București.
Popescu, G. (2005). Gimnastica. Pregătirii, Educării, Dezvoltării fizice generale. București, Editura Elisavaros.
Potop, V. (2007). Gimnastica în școală. Editura Bren, București.
Potop, V. (2007).
Rusu, C.I., Pașcan, I., Grosu, E., Cucu, B. (1998). Gimnastica. Editura G.M.I., Cluj-Napoca.
Sbenghe, T., (2005). Kinesiologie știința mișcării. Editura Medicală, București.
Solomon, M., Grigore, V., Bedö, C. (1996). Gimnastica. Târgoviște, Tipografia Dom-Implex.
Sosina, V.Ju., Netolja, V.A. (2013). Kolekcija zabavnyh gimnasticheskih uprazhnenij. Kiev, Olimpijskaja literatura.
Stroescu, A. (1962). Tehnica și metodica mișcărilor în Gimnastica sportivă. București, Editura de Stat Didactică și Pedagogică.
Stroescu, A., colab. (1968). Gimnastica. Editura Didactică și Pedagogică, București.
Stroescu, A. & Podlaha, R. (1974). Terminologia gimnasticii. Editura Stadion, București.
Vieru, N. (1997). Manual de gimnastica sportivă. București, Editura Driada.
Bibliografie
Albu, C., Luca, A. (1968). Exerciții în doi. București, Editura CNEFS,
Băiașu, Gh. (1957). Gimnastica. București, Editura stadion.
Băiașu, Gh. & colab. (1984). Gimnastica. Editura Sport-Turism, București.
Bănățan, O. (1983). Banca de gimnastică. București, Editura Sport-Turism.
Cotoman, R., (2006). Kinetoterapie. Metodica desfășurării activității practice. București, Editura Fundației România de Mâini.
Donckoi, D.D., (1973). Biomecanica exercițiilor fizice.
Gagea, A., (2002). Biomecanica teoretică. București, Editura Scrisul gorjean
Grigore, V. (2001). Gimnastica artistică. Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv. București, Editura Semne.
Grigore, V., (2003). Gimnastica manual pentru cursul de bază. București, Editura Bren.
Macovei, S. (2007). Exerciții cu obiecte pentru educație fizică adaptată și incluzivă. București, Editura Didactică și Pedagogică.
Macovei, S., Buțu, O. (2007). Metodica predării gimnasticii ritmice în școală. București, Editura Bren.
Nanu, L., (2010). Expresivitate corporală și motrică prin utilizarea mijloacelor gimnasticii ritmice. Editura GUP, Galati University Press.
Nicu, A. & colab. (1974). Terminologia educației fizice și sportului.
Niculescu, G., (2010). Gimnastica în kinetoterapie. Editura Fundației România de Mâine, București.
Podlaha, R., Hidi, I., Bedo, C., Solomon, M., Popescu, G., Grigore, V. (1989). Curs de gimnastică, Partea I-a – Gimnastica de bază. Pentru uzul studenților. INEFS, București.
Popescu, G. (2005). Gimnastica. Pregătirii, Educării, Dezvoltării fizice generale. București, Editura Elisavaros.
Potop, V. (2007). Gimnastica în școală. Editura Bren, București.
Potop, V. (2007).
Rusu, C.I., Pașcan, I., Grosu, E., Cucu, B. (1998). Gimnastica. Editura G.M.I., Cluj-Napoca.
Sbenghe, T., (2005). Kinesiologie știința mișcării. Editura Medicală, București.
Solomon, M., Grigore, V., Bedö, C. (1996). Gimnastica. Târgoviște, Tipografia Dom-Implex.
Sosina, V.Ju., Netolja, V.A. (2013). Kolekcija zabavnyh gimnasticheskih uprazhnenij. Kiev, Olimpijskaja literatura.
Stroescu, A. (1962). Tehnica și metodica mișcărilor în Gimnastica sportivă. București, Editura de Stat Didactică și Pedagogică.
Stroescu, A., colab. (1968). Gimnastica. Editura Didactică și Pedagogică, București.
Stroescu, A. & Podlaha, R. (1974). Terminologia gimnasticii. Editura Stadion, București.
Vieru, N. (1997). Manual de gimnastica sportivă. București, Editura Driada.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aparitia Si Evolutia Gimnasticii (ID: 166714)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.