Aparitia Si Evolutia Asigurarilor

CAPITOLUL 1

ABORDARI TEORETICE ALE TEMEI

1.1. Asigurarile si importanta lor in economie

1.1.1.Conceptul de asigurare

Încă din antichitate istoria consemnează acțiuni de solidarizare a oamenilor în fața unor evenimente nedorite și greu de controlat și prevenit, acțiuni concretizate în forme simple de asociere.

Pentru prima dată se vorbește despre conceptul de “asigurare” într-un document cu o vechime de circa 6500 de ani, referitor la meșteșugarii tăietori de piatră din Egipt, care au constituit un fond de întrajutorare, format anticipat, prin contribuția tuturor, pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse evenimente nedorite care îi afectau pe membrii colectivității.

Înțeleptul legislator atenian Solon (460-550 î.e.n.) a instituit un fond comun pentru societățile politice și meșteșugărești, alimentat prin cotizații lunare, destinat să repare prejudiciile survenite.

Membrii caravanelor din Babilon, Fenicia și alte state antice se constituiau în organizații, suportând în comun pagubele din jafuri sau de altă natură suferite de unii dintre ei în timpul transportului.

De la romani a rămas un “Regulament al Colegiului funerar din Lavinium” , care grupa membrii Colegiului într-o asociație de înmormântare ce funcționa pe baza unor cotizații de înscriere și a unor plăți periodice. Membrii asociației aveau asigurate la deces un rug și un mormânt.

Din orânduirea sclavagistă datează unele procedee practicate de comercianți cu ocazia transporturilor navelor de bunuri . Pierderile rezultate din aruncarea peste bord a unei părți din încărcătura navelor în scopul salvării expediției aflată în pericol în caz de naufragiu, furtună, eșuare etc. erau repartizate în mod proporțional, fiind suportate de toți participanții la expediție, pe principiul averii comune. Aceste principii au fost cuprinse în legislația maritimă a insulei Rhodos (anul 916 î.e.n.) și s-au menținut până în zilele noastre. Ele au fost codificate în colecția de legi York-Anvers elaborată în anul 1890 și modificată în 1924 și 1950.

Asigurarea maritimă a fost pentru mult timp singura formă de asigurare. Colbert, în Franța, îi acorda atenție codificând regulile faimoasei Ordonanțe maritime din 1681. Practic, în aceeași epocă, Pascal inventează, cu ajutorul regulii părților, calculul probabilităților.

În 1688 întâlnim o primă referire la cafeneaua londoneză a lui Edward Lloyd’s din Tower Street, care se mută ulterior în Lombard Street și care din 1734 editează publicația “Lloyd’s List” cu informații utile despre transporturi, expediții precum și date financiare.

Asigurările devin terestre ca urmare a marelui incendiu de la Londra. Asigurarea contra incendiilor la început, apoi asigurarea de viață în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, asigurarea nu este numai o garanție a bunurilor și a patrimoniului, ci și a persoanelor. Idea asigurărilor este suficient de puternică pentru ca, la sfârșitul secolului al IXX-lea, statul să o considere un instrument major al politicii sale.

Istoria atestă faptul că, încă din timpuri străvechi, oamenii au fost preocupați de prevenirea și mai ales de existența unor posibilități de a suporta în comun pagubele rezultate de producerea unor evenimente nedorite.

Dezvoltarea societății a adus cu ea și creșterea eforturilor individuale și colective de prevenire a unor evenimente nedorite datorate calamităților naturale, accidentelor, bolilor, îmbătrânirii etc. În același timp a crescut și preocuparea indivizilor în ceea ce privește limitarea pagubelor pe care le generează aceste evenimente și acoperirea acestor pagube, prin înlăturarea efectelor evenimentelor respective.

Indivizii s-au protejat de-a lungul timpului construind sisteme de irigații, plantând păduri, construind baraje, diguri, au luat măsuri de protecție în domeniul sănătății publice, au luat măsuri de siguranță pentru buna funcționare a mijloacelor de transport etc. Cu toate aceste măsuri întreprinse, ei au rămas neputincioși în fața unor evenimente generatoare de mari pagube, cum sunt calamitățile naturale și alături de acestea, știința și tehnologia modernă, odată cu avantajele pe care le generează pentru existența și dezvoltarea socio-umană, contribuie la creșterea frecvenței unor accidente.

Toate acestea au dus la o mobilizare a populației și a societății în general pentru găsirea unor metode eficiente de apărare, de prevenire și compensare a eventualelor pagube pricinuite.

Compensarea prejudiciilor este posibilă prin două modalități:

– Prin efortul individual al fiecărui individ, persoană fizică sau juridică, care își poate constitui rezerve proprii, cu destinație specială în acoperirea pagubelor;

– Prin efortul comun de constituire a unui fond bazat pe aportul mai multor persoane fizice sau juridice, amenințate de aceleași pericole. Din acest fond vor fii despăgubiți cei afectați de evenimentele nedorite care s-au produs.

Din experiență s-a constatat că nu este suficientă constituirea unei rezerve de către fiecare individ sau agent economic în parte, pentru a se acoperi riscul de producere al evenimentelor generatoare de prejudicii. Rezervele bănești substanțiale care pot fii utilizate eficient în spațiu și timp, în vederea prevenirii și înlăturării prejudiciilor generate de evenimente probabile, se creează prin unirea în fața unor riscuri comune a unui număr foarte mare de persoane fizice și juridice, care să depună în același fond sume bănești.

Modul unitar de constituire a rezervelor bănești într-un fond comun este unul dintre principiile de bază ale conceptului de asigurare.

Se poate spune că asigurările se constituie într-un sistem de relații economice, care implică aportul unui număr mare de persoane fizice și juridice la constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care, fiind amenințate de aceleași pericole, în existența și activitatea lor, concep și recunosc oportunitatea prevenirii și înlăturării pe baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole viitoare, probabile, posibile, dar nesigure.

Sub aspect juridic, pentru ca asigurarea să fie operantă, ea trebuie să capete o anumită formă, evidențiată printr-un contract. Alături de contractul propriu-zis de asigurare intervine legea de organizare a activității de asigurare, emisă de puterea legislativă, ca izvor de drepturi și obligații în materie de asigurări.

Dezvoltarea societății omenești este marcată de efortul și strădania omului pentru propria propășire și apărare în fața unor eventuale evenimente care îi pot periclita existența și evoluția. Astfel, asigurarea s-a născut din nevoia de protecție a omului în fața unor pericole și pentru găsirea unor soluții adecvate de prevenire sau înlăturare a acestora.

În ciuda eforturilor făcute de unii oameni de știință pentru descoperirea primelor operațiuni de asigurări, acestea nu au putut fi identificate cu precizie. Totuși în urma unor îndelungi căutări, au fost găsite dovezi ale unor operațiuni de împărțire a riscurilor ce datează din aceeași perioadă cu apariția primelor forme organizate de comerț.

De-a lungul timpului, viața și bunurile oamenilor au fost adesea amenințate de nenumărate pericole. In trecut, oamenii apareau in postura de victime doar ale diferitelor fenomene naturale. În zilele noastre, au apărut și alte riscuri extem de variate, ca urmare a perfecționării continue a tehnicii și tehnologiilor, a extinderii aglomerărilor urbane, a creșterii numărului mijloacelor de transport, a utilizării pe o scară cât mai largă a energiei atomice etc.

Astfel, existența diferitelor riscuri au determinat oamenii să descopere și să aplice diverse mijloace de protecție împotriva riscurilor generatoare de pagube potențiale la care erau expuse activitățile lor sau insăși ființa lor. Asemenea mijloace au la baza prevenirea, asistența și prevederea.

Prevenirea constituie cel mai bun mijloc de protecție, dar nu este întotdeauna posibilă, mai ales dacă riscurile sunt generate de forțele dezlănțuite ale naturii.

Asistența reprezintă o acțiune ce vizează repararea daunelor. Ea este incertă și nu întotdeauna suficientă, neputând repara decât parțial și momentan pagubele suferite.

Prevederea implică constituirea anticipată a unor resurse pentru nevoi viitoare. Cea mai reușită și mai eficientă formă a prevederii s-a dovedit a fi asigurarea.

Oricine are nevoie de protecție, indiferent dacă ne gândim la persoane fizice sau persoane juridice. În timpul unei vieți întregi se acumulează o serie de bunuri, de valori, agonisite cu multă trudă, care pot dispărea într-o clipă în urma unui incendiu, a unui cutremur, a unui furt sau a unui alt motiv. Pierderea financiară rezultată nu poate fi compensată pe altă cale decât prin asigurare. În același timp, integritatea fizică, sănătatea, capacitatea de muncă pot fi și ele afectate, ducând la imposibilitatea desfășurării unei activități și, deci, la lipsa unui venit.

Trebuie evidențiat rolul asigurării în încercarea oamenilor de a rezolva o parte din problemele create de existența riscurilor. Asigurarea trebuie delimitată de „autoasigurare”, care constă în crearea de rezerve proprii, ce urmează să fie utilizate numai în cazul producerii evenimentelor generatoare de pagube, pentru acoperirea acestora.

Asigurarea propriu-zisă, în forma cea mai simplă, clasică, dar și cel mai frecvent întâlnită în practică, constă în protecția financiară pentru pierderi cauzate de o gamă largă și variată de riscuri.

Asigurarea are la bază un acord de voință (contract) încheiat între asigurător și asigurat, prin care asigurătorul oferă asiguratului protecție pentru riscurile pe care și le-a asumat, obligându-se să acopere asiguratului contravaloarea daunelor (respectiv suma asigurată în cazul asigurărilor de viață) în caz de producere a acestor evenimente, în schimbul plății de către asigurat a unei sume de bani, numită „primă de asigurare”.

Plătind asiguratorului prima de asigurare, calculată prin aplicarea unui procent mic la valoarea asigurabilă, asiguratul primește în schimb garanția de despăgubire împotriva pierderii posibile și viitoare pentru oricare dintre riscurile incluse în condițiile de asigurare.

Protecția riscului se constituie astfel, într-o marfă specifică (un serviciu), care se vinde și se cumpără ca orice altă marfă pe o piață specifică, numită „piața asigurărilor”, parte a pieței serviciilor financiare.

În literatura de specialitate se intâlnesc abordări și modalități de exprimare diferite prin care, de fapt, se desemnează același lucru. Unii autori consideră că asigurările pot fi privite din mai multe puncte de vedere, motiv pentru care există suficient de multe definiții, din care vom prezenta câteva.

John Downes și Jordan Elliot Goodman în „Dictionary of Finance and Investment Terms”, definesc asigurarea ca fiind „sistemul prin care persoanele fizice sau juridice, conștiente de riscurile posibile, plătesc prime de asigurare unei companii de asigurări care rambursează sumele corespunzătoare în caz de daună. Asigurătorul profită de investirea primelor pe care le primește….Într-un sens mai larg, asigurarea transferă riscul de la o persoană la un grup care poate mai ușor să plătească pagubele”

În unele lucrări se consideră chiar că asigurarea poate fi definită din două puncte de vedere, și anume:

1. Ca persoană (fizică sau juridică) în calitate de asigurat, asigurarea poate fi privită și ca „finanțare” a unei pierderi, în condițiile în care, evident, fondurile vor fi disponibile pentru a acoperi consecințele financiare ale producerii riscului. Scopul acesteia va fi de a asigura continuitatea activității sau supraviețuirea afacerii asiguratului în cazul pierderii produse.

2. Ca un mijloc prin care riscurile pentru două sau mai multe persoane sau firme se combină prin conrări care rambursează sumele corespunzătoare în caz de daună. Asigurătorul profită de investirea primelor pe care le primește….Într-un sens mai larg, asigurarea transferă riscul de la o persoană la un grup care poate mai ușor să plătească pagubele”

În unele lucrări se consideră chiar că asigurarea poate fi definită din două puncte de vedere, și anume:

1. Ca persoană (fizică sau juridică) în calitate de asigurat, asigurarea poate fi privită și ca „finanțare” a unei pierderi, în condițiile în care, evident, fondurile vor fi disponibile pentru a acoperi consecințele financiare ale producerii riscului. Scopul acesteia va fi de a asigura continuitatea activității sau supraviețuirea afacerii asiguratului în cazul pierderii produse.

2. Ca un mijloc prin care riscurile pentru două sau mai multe persoane sau firme se combină prin contribuții prezente sau promise la un fond din care se plătesc despagubirile pentru daunele suferite de unii dintre ei. Dat fiind că asigurarea se bazează pe transferul riscului de la un individ către o comunitate de indivizi, la acoperirea pagubei suferite de acesta contribuie cu sume mici ceilalți indivizi.

Din punct de vedere al asigurătorului, asigurarea apare ca un mijloc de reținere, fiind un mijloc de retenție și combinare. Asigurarea apare ca un mijloc de transfer chiar al unor riscuri între mai mulți asigurați, într-un mod centralizat, printr-o administrare în comun a mai multor riscuri (pooling risks). Prin aceasta, asigurătorul își îmbunătățește abilitatea de a prevedea pierderile potențiale.

O altă definiție este dată de Yvonne Lambert Faivre care consideră că „sub aspect tehnic, asigurarea este operația prin care un asigurător, organizând pe principiul mutualității un număr mare de asigurați, expuși la producerea unor anumite riscuri, îi despăgubește pe aceia dintre ei care suferă un sinistru pe seama fondului comun constituit din primele încasate”

D.S. Hansell definește asigurarea ca „un instrument care oferă compensarea financiară pentru evenimentele nefericite, plățile fiind efectuate din contribuțiile mai multor părți care participă la această schemă” . Rezultă din această definiție existența unui fond care se formează prin contribuția tuturor asiguraților (sub forma primei) din care se vor plăti despăgubirile pentru cei care suferă pierderi.

Asigurarea are ca scop combaterea efectelor adverse ale riscului. Riscul este prezent permanent și oriunde și, practic, orice activitate economică, politică, socială, culturală sau de altă natură este amenințată de producerea unor evenimente cauzatoare de pierderi. În mod similar, viața fiecăruia, proprietățile, pot fi afectate de accidente, cutremure sau alte catastrofe. Evident unii pot fi mai mult amenințați decât alții prin natura activității, localizării geografice și a altor factori. Din punct de vedere al asigurării, nu orice pericol la care sunt expuse bunurile sau oamenii poate fi asigurat.

Așadar, asiguararea are la bază un acord de voință între o persoană fizică sau juridică în calitate de asigurat și o persoană juridică în calitate de asigurator, prin care asiguratul cedează asigurătorului un risc sau o clasă de riscuri pentru care obține protecția asigurătorului. Pentru această protecție, asiguratul plătește asigurătorului o sumă de bani, numită primă de asigurare, urmând ca în cazul producerii riscului sau riscurilor asigurate, asigurătorul să îl despagubească pe asigurat pentru daunele suferite. Astfel, asigurarea se concretizează într-o tranzacție al cărei obiect îl constituie cumpărarea unui serviciu, respectiv a protecției pentru pierderea posibilă și viitoare datorită producerii riscurilor agreate. Prețul acestei protecții este prima de asigurare.

Asigurarea are la bază principiul mutualității, potrivit căruia fiecare asigurat contribuie cu primele de asigurare la crearea fondului de asigurare din care se suportă contravaloarea daunelor suferite de asigurați. Așadar, în schimbul unei sume de bani relativ mici, asiguratul va avea garanția protecției în fața riscurilor, iar asigurătorul are rolul de a gestiona acest fond. Scopul asigurării îl constituie protecția financiară, respectiv repunerea asiguratului în situația patrimonială existentă înainte de producerea dezastrului, și nu obținerea unui profit sau îmbogățirea asiguratului. Totuși, acest fond se poate dovedi a nu fi suficient pentru a putea acoperi daunele produse. De aceea, asigurătorii trebuie să își sporească fondurile prin investirea acestor sume.

Este foarte important faptul că banii colectați de societățile de asigurare din primele de asigurare nu aparțin acestora decât după ce a expirat termenul contractual. Până atunci, destinația acestor sume este legată numai de interesele asiguraților până la terminarea contractului. În mod deosebit, la asigurările de viață, dar și la celelalte tipuri de asigurări, banii sunt încredințați de către asigurați asigurătorilor care au obligația de a-i administra astfel încât să poata avea în orice moment lichiditățile necesare pentru a putea face față obligațiilor de plată ce le revin din contractele de asigurare. Asigurătorul apare deci ca un custode al fondului de asigurare. În cele mai multe țări, în special în cele cu o piață matură și bine reglementată, există prevederi legale și norme prudențiale foarte stricte referitoare la modul de investire a sumelor disponibile (tipurile de investiții permise, proporția dintre acestea și altele) pentru a se evita insolvabilitatea sau falimentul asigurătorilor.

Așadar, esența asigurării constă în dispersia riscului. Asiguratul transferă asupra altei persoane pericolul pierderii financiare determinate de producerea unui eveniment.

Principalele probleme legate de conceptul de asigurare, sunt abordate, după caz, sub aspect juridic, economic sau financiar.

Abordarea din punct de vedere juridic este perfect justificată, datorită formei juridice pe care o îmbracă asigurarea. O astfel de formă îi este conferită de contractul de asigurare, ce reprezintă „legea părților”, precum și de legea propriu-zisă. Acestea sunt complementare și constituie sursele din care decurg drepturile și obligațiile în materie de asigurări.

Potrivit legii din 1995, „prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să platească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anumit risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despagubirea sau suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, în limitele și la termenele convenite”

Asigurarea sub aspect economic: pentru acoperirea pagubelor provocate de un eveniment sau de un complex de evenimente, se pot utiliza diferite categorii de fonduri bănești. Fondul constituit la dispoziția unei organizații specializate este denumit fond de asigurare. Constituirea acestui fond reprezintă baza existenței asigurării.

Existența asigurării este indisolubil legată de necesitatea constituirii unui fond de resurse bănești destinat indemnizării pagubelor provocate de anumite fenomene (evenimente).

Fondul de asigurare se utilizează în mod centralizat pentru:

Acoperirea pagubelor provocate de fenomenele (evenimentele) asigurate la asigurările de bunuri și la cele de răspundere civilă, respectiv plata sumelor asigurate la asigurările de persoane.

Finanțarea unor acțiuni legate de prevenirea pagubelor.

Constituirea unor fonduri de rezervă la dispoziția societății comerciale sau a organizației mutuale de asigurare etc.

În procesul formării și utilizării fondului de asigurare se nasc anumite relații economice între participanții la asigurare. Astfel, în prima etapa, fluxuri bănești sub forma primelor de asigurare, pornesc de la persoanele fizice și juridice asigurate (care alcătuiesc comunitatea de risc) către organizația de asigurare . În etapa următoare, fluxuri bănești, sub forma indemnizațiilor de asigurare (despăgubiri sau sume asigurate), pornesc de la fondul de asigurare, constituit la dispoziția organizației de asigurare, către persoanele fizice și juridice afectate de producerea fenomenului (evenimentului ) asigurat .

Prin urmare, asigurarea exprimă relații de distribuire și redistribuire a valorii adăugate brute, relații care apar în procesul constituirii și utilizării fondului de asigurare în vederea desfășurării neîntrerupte a activității economice, păstrării integrității bunurilor asigurate, protejării persoanelor fizice, împotriva anumitor evenimente care le-ar putea afecta viața ori integritatea corporală, precum și onorării obligațiilor de răspundere civilă ce revin persoanelor fizice și juridice față de terți.

Fondul de asigurare se formează pe seama contribuției membrilor comunității de risc, iar utilizarea lui pentru acoperirea despăgubirilor, respectiv a sumelor asigurate, cuvenite celor îndreptățiți, se face în conformitate cu principiul mutualității.

O alta abordare a asigurării este cea traditională, multi specialisti în materie considerând-o corectă. Potrivit acestei abordări asigurarea constituie un mijloc de a repartiza, asupra unui mare numar de persoane fizice si juridice, paguba provocata de un fenomen sau de un complex de fenomene, unui numar redus dintre acestea.

Aceasta abordare nu evidentiaza, însa faptul ca asigurarea se realizeaza prin intermediul societatilor comerciale de asigurare, care îsi desfasoara activitatea pe o piata concurentiala. De aceea, unii specialisti pun în lumina si alte aspecte ale problematicii asigurarii. Printre acestea se numara tratarea asigurarilor ca o ramura prestatoare de servicii, un intermediar financiar si un activ financiar într-o economie de incertitudini.

O ultimă abordare este cea financiară, concretizată în plasarea fondurilor constituite de asigurați pe piața de capital, comună însă mai multor abordări referitoare la problematica funcțiilor asigurării.

Privită într-o manieră tradiționalistă, „asigurarea constituie un mijloc de a repartiza, asupra unui mare număr de persoane fizice și juridice, paguba provocată de un fenomen (eveniment ) sau de un complex de fenomene (evenimente) unui număr redus dintre acestea”

Pe piața asigurărilor, concurența este deosebit de puternică, ceea ce face ca serviciile oferite de societățile de asigurare să fie din ce în ce mai performante. De aceea, asigurarea pote fi abordată și ca o ramură prestatoare de servicii, un intermediar financiar și un activ financiar în economie, prin fondurile oferite pe piața de capital.

Asigurarea ca ramură prestatoare de servicii ni se dezvăluie în momentul în care observăm că o societate comercială de asigurare, în schimbul primelor încasate de la persoanele fizice și juridice, oferă acestora un produs sui genesis , și anume obligația de a prelua asupra sa efectele negative ale producerii unui anumit fenomen (eveniment) sau complex de fenomene (evenimente). Prin urmare, asigurarea apare ca un mijloc de a pune la adăpost persoanele asigurate, de pericolele care le amenință , de a le oferi „securitate” în cazurile convenite. Întrucât „securitatea” de care vorbim este un bun necorporal, asigurarea poate fi considerată ca o ramură a economiei prestatoare de servicii unei categorii distincte de beneficiari: asigurații.

Societatea care încheie asigurări de viață acumulează treptat sumele pe baza cărora urmează să-și onoreze obligațiile asumate față de asigurați. Între momentul încasării primelor și cel al exigibilității sumelor asigurate se scurge adesea o perioadă de mai mulți ani. În tot acest interval de timp, societatea de asigurare dispune de banii încasați cu titlu de prime pe care trebuie să-i fructifice în modul cel mai convenabil.

Așadar, societatea de asigurări de viață nu este numai prestatoare de servicii în favoarea asiguraților, dar și un intermediar financiar între persoanele fizice asigurate, care plătesc prime eșalonat, și persoane juridice și fizice care au nevoie de resurse financiare suplimentare. Cele arătate scot în evidență faptul că asigurările de viață oferă persoanelor fizice nu numai o protecție de asigurare, dar și un instrument de economisire și de fructificare a resurselor bănești.

Rolul de intermediar financiar îl îndeplinesc mai cu seamă societățile de asigurări de viață, deși și societățile de asigurări de bunuri și de răspundere civilă dispun de anumite resurse financiare temporar libere, pe care le oferă spre plasare pe piață.

Într-o economie cu o evoluție marcată de fenomene conjuncturale interne și externe, și piața financiară poartă amprenta incertitudinii, a oscilațiilor și a variațiilor controlate, suportabile ori spontane și șocante, destabilizatoare.

Astfel, asigurarea favorizează afluirea economiilor populației către piața financiară; incertitudinile din economie pot să favorizeze sau să defavorizeze evoluția avuției viitoare a agenților economici, iar contractul de asigurare apare ca o creanță condiționată, emisă de asigurător și achiziționată de asigurat.

1.1.2. Clasificarea asigurarilor si functiile asigurarilor

Asigurările reprezintă un domeniu vast care acoperă toate sferele activității umane. Dat fiind complexitatea domeniului este necesară atât o clarificare a conceptelor, cât și o sistematizare a acestora pentru o abordare științifică și coerentă.

Astfel, în literatura de specialitate se întâlnesc tipuri și categorii variate de asigurări, determinate prin folosirea unor criterii diferite.

Criterii de clasificare a asigurarilor :

domeniul / ramura la care se refera

obiectul de activitate

forma juridica de realizare a asigurarii

riscul cuprins în asigurare

sfera de cuprindere în profil teritorial

felul raporturilor ce se stabilesc între asigurator si asigurat

Asigurarile pot fi grupate, dupa domeniul / ramura la care se refera, în asigurari de bunuri, asigurari de persoane, asigurari de raspundere civila si asigurari de interes financiar.

Asigurarile de bunuri au ca obiect diferite valori materiale apartinând persoanelor fizice sau juridice, care pot fi supuse actiunii unor fenomene naturale sau accidentelor.

În practica internationala a asigurarilor de bunuri exista conditii de asigurare diferite în functie de riscurile acoperite. Politica de subscriere apartine în totalitate asiguratorilor si se bazeaza pe date statistice, selectarea riscurilor, pierderile posibile, teritorialitate, frecventa aparitiei, gradul de expunere la risc, posibilele acumulari de daune, etc.

Practica actuala a asigurarilor de incendiu se bazeaza, în mare masura pe experienta britanica. Asigurarea de incendiu se pare ca a fost pentru prima data practicata în Europa de Vest în secolul XIII, sub forma unor asigurarilor mutuale. Scheme similare au aparut ulterior în Anglia, în special în comunitatile religioase pentru protectia intereselor membrilor. Marele incendiu din Londra din anul 1666, a obligat la o abordare foarte serioasa a protectiei împotriva acestui pericol.

În toate tarile se pune accentul pe protejarea populatiei si a bunurilor acestora, deoarece dimensiunea pagubelor face imposibila recuperarea pierderilor financiare numai din veniturile sau economiile celor afectati. Se ofera astfel protectia “de baza”. Guvernele sunt implicate în cele mai multe dintre aceste situatii, prin colaborare cu sectorul asigurarilor, prin oferirea de reasigurare, prin administrarea unor fonduri speciale sau prin oferirea altor forme de protectie.

Asigurarea de raspundere civila are ca obiect o valoare patrimoniala egala cu despagubirea pe care ar urma sa o plateasca asiguratul (persoana fizica sau juridica) unor terti prejudiciati. Exista o gama larga de astfel de asigurari cum ar fi : asigurarea de raspundere civila pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule, asigurarea de raspundere profesionala, asigurarea de raspundere a transportatorului pentru pasageri, pentru bagajele acestora sau pentru marfuri transportate, asigurarea de raspundere a constructorului, asigurarea de raspundere a chiriasului, etc.

Asigurarea de interes financiar ofera protectia pentru asigurarea de pierdere a profitului, asigurarea de credite, asigurarea pentru riscul de neplata, asigurarea de fidelitate si altele.

Dupa obiectul de activitate stabilit, societatile comerciale din domeniul asigurarilor din tara noastra pot practica urmatoare categorii de asigurari : asigurari de viata, asigurari se persoane, altele decât cele de viata, asigurari de incendiu si alte pagube la bunuri, asigurari de autovehicule si de transport, asigurari de aviatie, asigurari de raspundere civila, asigurari de credite si garantii, asigurari de pierderi financiare din riscuri asigurate si asigurari agricole.

Dupa forma juridica de realizare, asigurarile se pot grupa în asigurari obligatorii si asigurari facultative.

Asigurarea obligatorie izvoraste din interesul economic si social al întregii colectivitati pentru apararea avutiei nationale, mentinerea procesului de productie si protejarea victimelor unor accidente. Asigurarea obligatorie apare atunci când bunurile unui mare numar de persoane fizice sau juridice sunt amenintate de anumite riscuri, astfel încât fiecare detinator al bunului respectiv ar putea avea de suportat pagube, mai devreme sau mai târziu, la producerea riscurilor respective. Stabilita prin reglementari legale si realizata automat, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute în lege privind bunurile sau persoanele care intra sub incidenta ei, aceasta asigurare are la baza anumite interese care apartin societatii în ansamblul sau si nu necesita acordul de vointa al persoanelor fizice sau juridice vizate. Raspunderea si obligatiile celor doua parti ce intervin în asigurare nu sunt limitate în timp.

Asigurarea contractuala sau facultativa ia nastere pe baza contractului de asigurare încheiat între asigurator si asigurat, fiind o forma de asigurare mai flexibila decât asigurarea prin efectul legii deoarece se încheie ca urmare a nevoii de protectie a asiguratului, raspunzând astfel mai bine necesitatilor si intereselor acestuia.

Pe lânga asigurarea obligatorie si cea facultativa, exista si unele asigurari obligatorii, impuse prin lege, dar care nu intra în vigoare decât dupa încheierea unui contract între asigurat si asigurator (asigurarea personalului navigant al companiei de aviatie, etc.)

Dupa riscul cuprins în asigurare, asigurarile pot fi clasificate astfel :

Asigurari pentru riscuri cu caracter natural : inundatii, trasnet, explozii,cutremure de pamânt, etc.

Asigurari pentru seceta, grindina la culturile agricole.

Asigurari de accidente, precum derapari, rasturnari, coliziuni, prabusiri de poduri si tunele, alte accidente ale mijloacelor de transport.

Asigurari împotriva unor evenimente ce apar în viata oamenilor – deces, boli, accidente – ce pot duce la pierderea temporara sau definitiva a capacitatii de munca.

Asigurari de raspundere civila ce acopera prejudicii provocate de asigurati tertilor ca urmare a unor accidente, neglijenta, eroare.

Dupa sfera de cuprindere în profil teritorial, asigurarile pot fi interne si externe.

Asigurarile interne sunt caracteristice prin faptul ca, în general, partile contractante domiciliaza în aceeasi tara, bunurile, persoanele, raspunderea civila, care fac obiectul lor se afla pe teritoriul aceleasi tari, iar riscurile asigurate se pot produce pe acelasi teritoriu.

Asigurarile externe apar în legatura cu persoane, bunuri, raspundere civila, ce ies în afara limitelor teritoriale ale tarii în care se încheie contractul de asigurare. Ele sunt determinate în primul rând de relatiile economice ale unei tari cu celelalte, aducându-si aportul lor specific la dezvoltarea si desfasurarea în bune conditii a comertului exterior, a transporturilor internationale de marfuri si calatori, si a turismului.

Principalele categorii de asigurări externe sunt legate, în principal, de asigurările de transport, cum ar fi : asigurarea mărfurilor, asigurarea navelor maritime și fluviale, asigurarea aeronavelor, asigurarea construcțiilor – montajul în străinătate și a răspunderii constructorului etc. Tot mai mult, datorită liberalizării serviciilor de asigurare, în această categorie se includ și asigurările de bunuri care, fiind localizate într-o țară, se asigură la o societate din altă țară.

Dupa felul raporturilor ce se stabilesc între asigurator si asigurat, exista asigurari directe si indirecte.

Asigurarile directe sunt specifice prin faptul ca raporturile de asigurare se stabilesc în mod nemijlocit între asigurati (diferite persoane fizice sau juridice), si asigurator, fie prin intermediul contractului de asigurare, fie prin intermediul legii.

Asigurarile indirecte sunt considerate cele încheiate prin intermediari – brokeri. Aici se poate include reasigurarea – ca un raport ce se stabileste numai între persoanele juridice, prin transferarea unei parti a riscurilor asumate de asiguratori catre reasiguratori.

Asigurarile de persoane au ca obiect persoana fizica în sine, ele încheindu-se pentru diminuarea consecintelor negative cauzate de calamitati naturale, accidente, boli, etc., sau pentru plata sumelor asigurate în legatura cu producerea unor evenimente în viata persoanelor (deces, împlinirea unei anumite vârste, pierderea capacitatii de munca, etc.).

În functie de riscul asigurat în asigurarea de baza, asigurarile de persoane pot fi împartite în doua categorii :

asigurari de viata, care acopera riscul de deces

asigurări non-viață (generale) – asigurari de persoane, altele decât cele de viata, care acopera în asigurarea principala integritatea corporala sau sanatatea persoanei

Asigurarea de viata este o forma de protectie financiara a dependentilor sau a altor persoane desemnate în cazul decesului asiguratului.

Această împărțire ține seama de trăsăturile riscurilor asigurate pentru cele două grupe mari de asigurări. Deosebirile dintre ele provin din natura relației contractuale, durata și tipul de risc. Astfel, în cazul asigurărilor de viață riscul care se asigură este decesul. Dat fiind că acest eveniment este cert, s-ar putea invoca faptul că decesul nu se poate încadra în conceptul de risc. Totuși, el este un risc asigurabil, deoarece contractul de asigurare se încheie pentru o anumită durată, iar momentul în care se produce decesul este incert. De aceea, elementul de incertitudine se referă la momentul producerii riscului și nu la riscul însuși.

La asigurările non-viață, pe perioada contractuală, evenimentul asigurat se poate produce sau nu. Este vorba deci de riscurile pure care au gradul de incertitudine pentru a putea fi asigurate.

Ca si celelalte componente ale sistemului financiar, asigurarile îndeplinesc anumite functii :

functia de repartitie – compensarea financiara a pierderilor cauzate de producerea unui anumit risc (riscuri) este prima si cea mai importanta functie a asigurarii, manifestându-se sub forma fondului de asigurare la dispozitia societatilor de asigurare pe seama primelor de asigurare platite de asigurati, si în procesul de dirijare a fondului de asigurare catre destinatiile sale legale (constituirea rezervelor, acoperirea unor cheltuieli, finantarea unor masuri de prevenire, plata impozitelor). Astfel, asigurarea are rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la repararea unor prejudicii de care asiguratii raspund conform legii si la acordarea unor sume în cazul producerii unor evenimente privind viata si integritatea persoanelor ;

functia de control – financiara, urmareste modul cum se constituie fondul de asigurare pe baza primelor de asigurare încasate, modul cum se încaseaza alte venituri ale societatilor de asigurare, modul în care se efectueaza plata (indemnizatiile de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor sau cheltuielile administrativ-gospodaresti si altele), corecta determinare a sumelor cuvenite asiguratilor, gospodarirea fondului de asigurare, îndeplinirea integrala si la termen a obligatiilor financiare ale asiguratorului fata de stat si de terti.

Asigurarile îndeplinesc si alte functii cum ar fi prevenirea pagubelor, economisirea, reducerea costurilor statului, promovarea comertului invizibil – acolo unde legislatiile nationale permit vânzarea de asigurari unor clienti din alte state sau cumpararea de la asiguratori straini, etc.

Prevenirea pagubelor este o funcție importantă a asigurărilor care se poate realiza prin finanțarea unor activități de prevenire a producerii riscurilor și chiar a unor programe educaționale pentru asigurați; totodată, este posibilă practicarea fransizei, respectiv scăderea din drepturile de asigurare a unei sume determinate care reprezintă participarea asiguratului la acoperirea unei părți din pagubă. Scopul acesteia este dublu: în primul rând, îl obligă pe asigurat să adopte o conduită preventivă, să aibă grijă și să întrețină bunul asigurat; în al doilea rând, pentru pagubele mici, cheltuielile antrenate de administrarea daunei pot depăși nivelul despăgubirii și nu se justifică;

Economisirea reprezintă o funcție a asigurărilor, în special a celor de viață. Pentru asigurați, prin polițele de asigurare de viață există posibilitatea ca, alături de protecție, să beneficieze la expirarea contractului de asigurare de suma asigurată și, în plus, de participarea la profitul obținut din sumele investite.

Reducerea costurilor statului, în special a celor legate de protecția socială. Astfel, societățile de asigurare degrevează și sprijină statul în domenii de asistență socială și medicală, pensii, compensări pentru accidente de muncă și altele.

Promovarea comerțului invizibil, acolo unde legislațiile internaționale permit vânzarea de asigurări unor clienți din alte țări sau cumpărarea de la asigurători străini.

Dat fiind ca gradul de maturitate si experienta al tarilor lumii în privinta asigurarilor este foarte diferit, functiile asigurarilor au cunoscut de-a lungul vremii o evolutie aparte. Acest lucru determina chiar ca ele sa aiba o oarecare limitare temporala si geografica. Asigurarile au functii reprezentative si mai ample, într-un sector mai dezvoltat si mai sofisticat, în timp ce în tarile în care asigurarile se afla în proces de formare, consolidare sau maturizare, functiile lor sunt limitate. Totusi, deosebirile în aprecierea functiilor asigurării în cele doua categorii de tări se referă mai putin la aspectele microeconomice si mai mult la impactul lor asupra întregii economii.

Notiunea de asigurare se foloseste în legatura nu numai cu activitatea societatilor comerciale de asigurari si a organizatiilor de asigurari mutuale, dar si cu “asigurarile sociale”.

În sfera asigurarilor sociale intră salariatii (indiferent dacă sunt angajati cu contract de munca pe o perioada nedetermninată, cu contract de muncă pe termen limitat sau ca zilieri), pensionarii, precum si alte categorii sociale (mici meseriasi cu ateliere proprii, tarani cu gospodarie individuala, liber profesionisti etc.).

Asigurarile sociale, ca si asigurarile mijlocite de societatile comerciale si de organizatiile mutuale, exprima relatii economice, de distribuire si redistribuire a valorii adaugate brute, însa fondurile asigurarilor sociale au alte fluxuri de formare si distribuire decât fondurile de asigurare constituite la dispozitia societatilor comerciale si a organizatiilor mutuale de asigurari.

La asigurarile mijlocite de societatile comerciale si de organizatiile mutuale, participantii la constituirea fondurilor sunt, de regula, si beneficiari ai indemnizatiilor de asigurare. La asigurarile sociale, participantii la constituirea fondurilor-agentii economici, institutiile publice si statul – sunt nonbeneficiari directi ai resurselor distribuite, în timp ce nonparticipantii – salariatii, pensionarii si membrii lor de familie, sau participantii, într-o masura sunt beneficiarii nemijlociti ai fondurilor respective.

În tarile în care cheltuielile asigurarilor sociale se finanteaza pe seama resurselor generale ale statului, s-a pierdut orice legatura directa între cotizanti si beneficiarii asigurarilor sociale.

Largirea protectiei sociale, în cazul asigurarilor sociale, nu antreneaza neaparat majorarea contributiei pentru salariati (în tarile în care o asemenea contributie se percepe), ci sporirea contributiei agentilor economici, a institutiilor publice si, evident, a statului.

Asadar, la asigurarile sociale, solidaritatea nationala tinde sa înlocuiasca solidaritatea dintre membrii comunitatii de risc, ce se manifesta la asigurarile mijlocite de societatile comerciale si organizatiile mutuale.

1.1.3. Dinamica și incidenta asigurǎrilor asupra economiei

Asigurarile reprezinta un sector cheie al economiei, a carei influentă se simte atât în protectia în fata riscurilor în domeniul economic si social, în rolul de stimulator al ideii de economisire pe termen mediu si lung, cât si ca furnizor de fonduri pentru pietele financiare.

Pentru a caracteriza importanta asigurarilor în economie si a analiza rolul acestora se utilizeaza indicatori care se analizeaza în strânsa interdependenta. Unul dintre acesti indicatori este volumul total al primelor încasate, care exprima dimensiunea unei piete a asigurarilor în mod absolut.

Un alt indicator este gradul de penetrare a asigurarilor exprimat ca raport între primele de asigurare încasate si produsul intern brut (PIB), si este un indicator clasic ce reflecta importanta asigurarilor în activitatea economica a unei tari sau zone geografice. Ponderea primelor de asigurare încasate/PIB a continuat sa demonstreze nevoia în crestere a protectiei persoanelor juridice si persoanelor fizice în fata riscurilor, si o previziune pozitiva pentru o potentiala dezvoltare viitoare a acestei activitati.

Aceasta penetrare a asigurarilor este rezultatul actiunii conjugate a unor factori obiectivi si subiectivi. Cel mai important îl constituie cresterea venitului mediu pe locuitor.

Pe plan international, pe masura ce creste produsul intern brut pe locuitor, creste si marimea primelor de asigurare ce revin pe un locuitor, si invers.

Dinamica primelor de asigurare încasate în decursul unei perioade de timp evidentiaza tendintele care se degaja din evolutia ramurii asigurarilor, si mai ales raporturile acesteia cu ansamblul economiei nationale. Astfel, pe masura ce veniturile cresc si nevoile vitale sunt satisfacute, oamenii sunt dispusi sa sacrifice o parte din veniturile lor disponibile pentru procurarea unor bunuri si servicii care nu sunt chiar necesare, cum ar fi contractarea de asigurari. Acestea ofera pe lânga protectie împotriva unor riscuri si posibilitatea economisirii si fructificarii unor disponibilitati banesti, devenind astfel atractiva. Cu cât este mai mare numarul persoanelor constiente de utilitatea asigurarii ca mijloc de protectie a vietii, integritatii corporale si a bunurilor, cu cât veniturile realizate sunt satisfacatoare si permit chiar economisirea, cu atât mai mult este posibila cresterea pe total a primelor de asigurare. În ceea ce priveste persoanele juridice, pe masura ce creste complexitatea proceselor tehnologice, tehnicitatea utilajelor din dotarea fabricilor si uzinelor si valoarea bunurilor aflate în depozite, în productie ori în reteaua de desfacere, creste si vulnerabilitatea acestora în fata pericolelor de orice fel. Agentii economici consimt astfel sa apeleze la protectia societatilor de asigurare în loc sa se limiteze la autoprotectie.

În concluzie, dezvoltare asigurarilor si îmbunatatirea raportului dintre primele de asigurare si P.I.B. este rezultatul actiunii conjugate a unor factori obiectivi si subiectivi, dintre care cel mai important este cresterea venitului mediu pe locuitor.

Deoarece sporirea P.I.B. influenteaza favorabil dezvoltarea asigurarilor, reflectata în volumul primelor încasate în decursul unui an, se poate spune ca între cei doi indicatori exista relatii biunivoce.

Asigurarile reprezinta o ramura creatoare de valoare adaugata. Potrivit Sistemului Conturilor Nationale, în ramura de asigurari se încadreaza companiile de asigurare, indiferent de riscurile pe care le acopera, agentii si curtierii de asigurare, serviciile auxiliare ale asiguratorilor, consiliile asiguratilor si organizatiile de expertiza.

În productia bruta a ramurii asigurarilor nu se include totalul primelor de asigurare, ci numai o anumita parte din acestea. Dintre elementele care alcatuiesc primele de asigurare si cotizatiile la casele de pensii, numai remunerarea activitatilor desfasurate de serviciul considerat reprezinta productie bruta.

La casele de pensii, remuneratia activitatii desfasurate este egala cu cheltuielile de gestiune, în care intra consumul intermediar al caselor respective, salariile platite de acestea si amortizarea capitalului fix.

Consumul intermediar al companiilor de asigurare cuprinde, în principal, chiriile, furniturile, materialele de birou, cheltuielile de telecomunicatii, diurne si deplasare, iluminat, încalzit si cheltuile de reparatii. Valoarea adaugata bruta în ramura asigurarilor se obtine deducând din productia bruta consumul intermediar.

De la un an la altul, valoarea adaugata bruta în ramura asigurarilor înregistreaza, dupa caz, cresteri sau scaderi, în functie de conjunctura economica si de amploarea evenimentelor produse (daune).

Cu mici exceptii, determinate nu atât de nivelul primelor încasate, cât de cuantumul indemnizatiilor platite sau rezervate, valoarea adaugata bruta în ramura asigurarilor evolueaza în acelasi sens ca si Produsul Intern Brut.

Asigurarile reprezinta o ramura creatoare de locuri de munca. Concomitent cu cresterea numerica a persoanelor ocupate în asigurari, asistam la sporirea productivitatii muncii acestora, exprimata ca valoare adaugata bruta ce revine în medie pe o persoana ocupata în aceasta ramura.

Asigurarea este ramura participanta la oferta de capital de împrumut pe piata financiara. Pentru a putea face fata obligatiilor curente si viitoare asumate fata de asigurati si de beneficiarii contractelor de asigurari de viata, societatile de asigurari au datoria sa constituie, dupa caz, rezerve de prime la asigurarile de viata si rezerve de prime si de daune la asigurarile de bunuri si la cele de raspundere.

Rezervele de prime la asigurarile de viata prezinta urmatoarele caracteristici:

se constituie în mod treptat, pe masura încasarii primelor de la asiguraai;

platile pentru care se constituie rezerve sunt exigibile la termene îndepartate;

în intervalul de timp cât se afla la dispozitia asiguratorului, rezervele respective ating dimensiuni importante si sunt folosite ca resurse proprii.

Si la asigurarile de daune se constituie anumite rezerve la dispozitia societatilor de asigurari, întrucât în orice moment pot sa intervina daune, care fac necesara onorarea obligatiilor asumate de asigurator. În unele cazuri, plata despagubirilor de asigurare nu se poate face imediat dupa producerea riscului, ci numai dupa stabilirea împrejurarilor în care acesta s-a produs, dupa evaluarea daunelor si a indemnizatiilor de asigurare. Chiar daca sumele datorate asiguratilor nu se achita imediat, ele trebuie rezervate. Uneori rezervele tehnnice astfel constituite devin exigibile dupa trecerea unei perioade ce se poate masura în luni sau chiar ani.

Fructificarea rezervelor de prime si de daune, constituite la dispozitia societatilor de asigurare, se face prin plasarea acestora în actiuni, obligatiuni sau participatii ale societatilor comerciale în bonuri de tezaur, obligatiuni sau alte înscrisuri ale împrumuturilor de stat, depuneri la termen la banci, acordarea de împrumuturi asiguratilor în contul sumelor asigurate la asigurarile de viata, achizitionarea de bunuri imobiliare, etc.

Politica de plasamente a fiecarei societăti de asigurare este dictată de natura rezervelor constituite, de posibilitătile concrete de fructificare oferite de piata financiara, ca si prevederile legale privind nivelul lichiditatilor ce trebuie asigurate în orice moment si respectiv proportiile investitiilor în diverse categorii de active.

În ultima instantă, societatile de asigurari îndeplinesc un rol de intermediar între asiguratii care detin resurse temporar libere si persoanele fizice si juridice, care solicita resurse de împrumut. Acest rol se apreciaza în lumina fluxurilor banesti pe care societatile de asigurari le orienteaza catre diversi solicitanti.

Societatile de asigurari au un rol financiar foarte important, nu numai pentru ca pun la dispozitia autoritatilor publice, a societatilor comerciale de productie si a bancilor un volum însemnat de resurse finaciare, ci si pentru faptul ca ele participa la un proces de intermediere financiara nemonetara, cu efecte pozitive asupra stabilitatii monedei nationale.

Resursele banesti atrase în circuitul economic prin intermediul societatilor de asigurare sunt reciclate de acestea si orientate fie pentru sporirea capitalului productiv al societatilor comerciale direct sau prin mijlocirea bancilor, fie pentru acoperirea deficitului bugetar. În ambele cazuri, fluxurile de resurse financiare nu sporesc masa monetara în circulatie, ci numai o redistribuie : resursele provenite de la societatile de asigurari contribuie la consolidarea echilibrului monetar si evita apelarea la emisiunea monetara pentru finantarea deficitului bugetar

Exista, totusi, un caz în care plasamentele societatilor de asigurari au un caracter monetar : împrumuturile acordate de acestea pe baza politelor de asigurari de viata. Cu sumele acordate astfel asiguratilor, creste masa monetara, dar aceasta crestere este nesemnificativa si este tinuta sub control.

Prin activitatea desfasurata, societatile de asigurari influenteaza, uneori, pozitiv sau negativ, si balanta de plati a tării. Acest lucru se întâmpla când societatile de asigurari, pe lânga asigurarile directe, mai efectueaza si operatii de reasigurare: cedeaza altor societati o parte din riscurile subscrise de ele, si primesc în schimb, riscuri subscrise de alte societati. În masura în care operatiunile de reasigurare depasesc cadrul national, apar fluxuri în valuta între tara considerata si tarile partenerilor societatilor de asigurare si reasigurare, constând din prime, comisioane, despagubiri, participari la beneficii, primite sau platite. Toate aceste sume se reflecta în balanta de plati, influentând-o, per sold, pozitiv sau negativ, dupa caz.

Astfel, putem concluziona că asigurarea, susținută de reasigurare, contribuie la desfășurarea neîntreruptă a ciclului proceselor economice, prin crearea unor comunități de risc și suportarea pagubelor. Asigurarea afectează majoritatea domeniilor economice nu numai prin protejarea față de risc dar și prin cumularea unor sume importante care sunt plasate pe piețele de capital și intră în procesul de reproducție lărgită.

Transportul este unul dintre domeniile favorizate de existența asigurărilor, iar acesta la rândul lui favorizează alte domenii cum sunt turismul intern și internațional și comerțul, care este supus în mod constant pericolelor datorate fenomenelor naturale dar și celor legate de activitatea umană.

Rolul social al asigurării constă în crearea unor mijloace suplimentare de prevedere și economisire.

În același timp și asigurarea și reasigurarea creează locuri de muncă, nu numai în acest domeniu, dar și în anumite ramuri auxiliare, cum ar fi companiile de asistență tehnică, avocatură ți companiile administrative.

Riscul comercial este legat de operațiile de export-import, primirile și acordările de credite externe și altele și se referă la efectuarea unei plăți în valută peste o anumită perioadă de timp prestabilită. Acest risc este legat de modificarea cursului de schimb.

Riscul contabil apare la întocmirea bilanțului și a contului de profit și pierdere și se referă la o perioadă de timp expirată. Pe lângă riscul valutar contabil, o societate de reasigurare este interesată să cunoască dimensiunile riscului valutar la care aceasta se poate aștepta într-o perioadă de timp viitoare.

Acest risc este denumit și risc economic și este greu de prevăzut datorită volumului informațiilor necesare și faptului că aceste informații sunt furnizate de reasigurați cu întârziere.

Reasigurarea, ca activitate complementară a asigurării, poate contribui la sporirea produsului intern brut sau, dimpotrivă, la transferul acestuia peste graniță. În măsura în care reasigurarea constituie o activitate aducătoare de resurse valutare, ea trebuie încurajată și dezvoltată.

1.2. Piata asigurărilor

1.2.1. Notiune, caracterizare generală

Operațiile de asigurare, realizate pe baze contractuale, se desfășoară într-un cadru pe care îl numim piață a asigurărilor. Folosim această denumire pentru că aici se întâlnesc cererea de asigurare, care vine din partea persoanelor fizice și juridice asigurabile, dornice să încheie diverse tipuri de asigurări, și oferta de asigurare, susținută de organizații specializate, autorizate să funcționeze în acest domeniu, și capabile sub raport financiar să desfășoare o astfel de activitate.

Denumirea de piață este valabilă atât pentru țările în care operează mai multe organizații de asigurare, cât și pentru cele în care, în virtutea monopolului de stat, ființează o singură asemenea organizație;

În primul caz, avem de-a face cu o piață concurențială, în sensul că fiecare organizație de asigurare este preocupată să-și adjudece un segment cât mai mare din cererea de asigurare. În cel de-al doilea caz, existând o singură ofertă de asigurare, organizația de asigurare nu se mai află în competiție cu alte organizații similare în ceea ce privește condițiile asigurării oferite.

Această piață, aparent neconcurențială, în realitate prezintă elemente de concurență de un fel deosebit. Organizația unică de asigurare este preocupată să convingă persoanele fizice și juridice asigurabile să accepte condițiile de asigurare oferite și în felul acesta să aducă cererea de asigurare la dimensiunea ofertei sale. În lipsa mai multor organizații de asigurare, persoanele fizice și juridice asigurabile au de optat între a accepta unica ofertă de asigurare existentă pe piață și a o respinge. Cele care nu acceptă oferta organizației de asigurare sunt preocupate să găsească o alternativă viabilă, reală sau aparentă.

Creșterea și diversificarea activității economice, și implicit, a schimburilor internaționale de valori au dus la crearea și dezvoltarea unor piețe active și concurente de asigurări și reasigurări. Asigurările și reasigurările sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate determinat de existența unei mari diversități de tipuri și categorii de afaceri. De aceea, nu se poate vorbi de o singură piață a asigurărilor sau a reasigurărilor, ci de piețe ale asigurărilor și reasigurărilor, fiecare dintre ele fiind individualizată prin preponderența unor anumite tipuri de tranzacții, prin existența unor anumite societăți de asigurări și reasigurări, mod de funcționare, tranzacționare, reguli.

Tranzacțiile internaționale cu asigurări sunt puternic marcate de reglementările naționale ale fiecărei țări.

Dispersia internațională a riscurilor mari prin intermediul asigurării poate fi realizată în mai multe moduri: prin asigurare directă, posibil prin participarea asigurătorilor străini în calitate de coasigurători alături de societățile naționale, sau prin transferarea unei părți a riscurilor asumate de asigurătorii naționali, prin reasigurare internațională.

În ambele cazuri, asigurătorul/reasigurătorul străin poate opera printr-o societate locală, poate împuternici un agent în străinătate, delegat prin contract să subscrie afaceri în numele său, sau să înființeze propriile sale filiale în străinătate. În mod similar, asigurătorul/reasigurătorul poate exporta servicii de asigurare, în sensul că subscrie, de obicei la sediul său, asigurarea riscurilor localizate în alte țări. Astfel de servicii pot fi oferite naționalilor (acasă sau în străinătate), fie străinilor aflați în țara sa. Această categorie de afaceri poate fi numită „business transfrontiere”, termen mai mult descriptiv, dar mai puțin confuz decât „service business” folosit în general în Uniunea Europeană.

Comerțul internațional cu asigurări este redus în comparație cu cheltuielile mondiale cu primele de asigurare și cu tranzacțiile internaționale în orice alt domeniu. Cota ce revine asigurătorilor străini diferă considerabil de la o țară la alta, dar a crescut în ultimii ani, mai ales datorită liberalizării comerțului în diferite regiuni ale lumii, precum și fuzionărilor și achizițiilor în domeniu care au marcat puternic configurația și evoluția acestui sector. Cu toate acestea, eliminarea tuturor restricțiilor ar putea duce la o creștere globală substanțială, deși încă mai există unele obstacole. Spre exemplu, în unele țări, consumatorii preferă, în general, să încheie asigurări cu asigurătorii locali deși, uneori, reputația bună a unui asigurător străin poate să contracareze un astfel de obstacol. La aceasta se adaugă și reglementările din unele țări, oarecum restrictive, dacă nu chiar discriminatorii în privința operațiilor asigurătorilor străini în aceste țări.

Piețele de reasigurări nu pot fi tratate separat, ci în strânsă corelație cu piețele de asigurări pe care se bazează. De altfel, de cele mai multe ori, atăt asigurările, cât și reasigurările se tranzacționează pe aceleași piețe. Cea mai puternică creștere a activității de asigurare și reasigurare a avut loc în ultimii douăzeci de ani.

La baza acestei evoluții rapide se află mai mulți factori, și anume:

1. Creșterea economică fără precedent a țărilor industrializate după cel de-al doilea Război Mondial, progresul tehnic și dezvoltarea socio-umană sub toate aspectele care au făcut să apară noi necesități ce trebuiau satisfăcute. Asigurările și reasigurările au reprezentat singura cale ce a generat capacitatea suficientă pentru a asigura satisfacerea acestor nevoi.

2. Schimbările intervenite în structura piețelor de asigurări în mai multe părți ale lumii, care au fost, în mare parte, determinate de măsurile adoptate în unele țări în scopul excluderii sau limitării activităților companiilor străine de asigurări pe teritoriul lor, instituind, practic, monopol de stat în domeniul asigurărilor. Totuși, datorită, pe de o parte, dimensiunilor reduse ale acestor piețe și, pe de altă parte, datorită lipsei de experiență, noii asigurători interni care și-au asumat răspunderea pentru acoperirea riscurilor interne nu dispuneau de capacitate suficientă în acest sens, fiind, practic obligați să apeleze la facilitățile oferite de reasigurările internaționale.

Încă din acea perioadă, au început și au continuat să-și consolideze poziția câteva piețe mari care treptat au devenit internaționale. Piața internațională a asigurărilor și reasigurărilor a fost, astfel, dominată de companii de profil din Marea Britanie, Germania, Elveția, Franța, S.U.A., Japonia.

Odată cu creșterea cererii de asigurare și reasigurare s-a produs o explozie în rândul companiilor de profil și în alte țări, apărând astfel piețe noi, în special în zone libere și în țări ce oferă facilități fiscale. Totodată, au luat ființă și companii preponderent de reasigurare care își desfășoară activitatea pe plan național și regional.

3. Îmbunătățirea climatului în domeniul afacerilor directe, care a împiedicat companiile internaționale să-și desfășoare activitatea ca asigurători direcți pe piețele internaționale. Pentru a putea penetra și a se menține pe aceste piețe, companiile de reasigurare au fost obligate să încheie tranzacții de reasigurare, domeniu caracterizat prin ușurința trecerii frontierelor naționale datorită absenței unei reglementări stricte în materie. Totodată, creșterea relativ lentă și uneori chiar stagnarea nivelurilor veniturilor obținute din primele de asigurări directe în comparație cu cele din reasigurări au dus la situația ca mai mulți asigurători și instituții financiare să investească în reasigurare din considerente economice.

4. Globalizarea serviciilor financiare, în general, și a serviciilor de asigurări, în special, au dus la o concentrare puternică a comerțului internațional cu aceste servicii.

Dacă ne referim numai la Europa, prin fuzionările ultimilor ani între grupuri bancare și de asigurări au rezultat adevărați coloși financiari a căror valoare de piață crește aproape neîntrerupt.

Aceste fuzionări care exprimă clar tendința de concentrare a ofertei internaționale, în afara avantajelor pentru noile entități născute, vor determina o dominație și mai puternică și vor fi cele care vor crea piața viitorului cu noile sale reguli. Practic, concurența se va manifesta preponderent între aceștia și alții de dimensiuni asemănătoare din SUA și Japonia.

Cele mai reprezentative piețe de asigurări și reasigurări sunt concentrate în marile centre comerciale și financiare ale lumii unde se desfășoară majoritatea covârșitoare a acestor tranzacții. Unele dintre acestea sunt piețe care altă dată serveau numai asigurătorilor direcți locali și care, în urma extinderii activității unor companii de asigurare ce și-au deschis filiale, au devenit treptat internaționale. Este cazul Londrei, Europei Continentale, S.U.A., Japoniei. Fiecare dintre acestea este o piață internațională deoarece o mare parte sau chiar cea mai mare parte din afacerile încheiate provin de la societăți de asigurări și reasigurări din alte țări și pentru că influențează în mare măsură uzanțele și practicile altor piețe. Ele diferă din punct de vedere al dimensiunii, al preponderenței unor anumite categorii de afaceri, al stilului, al uzanțelor și al modalității de încheiere a tranzacțiilor, căpătând astfel unicitate. Pionii care acționează pe aceste piețe sunt: societățile de asigurare, societățile de reasigurare și agențiile de intermediere (brokeri). În general, contractele de asigurare de valori mari, dar și cele de reasigurare sunt rareori încheiate în mod direct; poziția cea mai semnificativă o dețin brokerii pentru stabilirea celor mai bune legături între părțile doritoare să încheie contracte de asigurări și reasigurări.

O caracteristică a acestor piețe este aceea că, deoarece sunt prezente atât societăți de asigurare, cât și societăți de reasigurare, o societate este, în general, simultan cumpărător și vânzător de reasigurare.

Orice piață este alcătuită din cerere și ofertă; pe piețele de asigurări și reasigurări există, evident, clienți și ofertanți.

În calitate de clienți pot fi persoane fizice și juridice care au nevoie și doresc protecția pentru anumite riscuri la care sunt expuse. Astfel, persoanele fizice solicită asigurări pentru autovehicule, locuințe, bunuri personale, asigurări de viață, accidente, călătorie, răspundere față de terți. Deși asigurările încheiate de persoanele fizice reprezintă o parte importantă a pieței, cea mai mare parte a asigurărilor sunt încheiate de persone juridice, ale căror polițe au, de regulă, valori mari sau foarte mari.

În calitate de ofertanți ai acestor servicii apar societăți specializate. Natura acestora este foarte deosebită și este determinată de activitățile specializate pe care le desfășoară. Astfel, pe piață se întâlnesc următoarele categorii de firme, care alcătuiesc piața:

a. purtători specializați ai riscului, adică asigurători si reasigurători care oferă protecție clienților lor;

b. Intermediari – cei mai importanți sunt brokerii de asigurare (persoane juridice) care acționează ca reprezentanți ai cumpărătorilor de asigurări sau reasigurări în plasarea riscurilor și obținerea protecției; cea de-a doua categorie o reprezintă agenții de asigurare care oferă clienților polițele unui anumit asigurător;

c. firmele ce oferă servicii specializate asociate activității de asigurare, cum ar fi: constatatori, evaluatori, lichidatori de daune (loss adjustors), consultanți în domeniul managementului de risc și alții.

Tipurile de companii pe care le întâlnim pe piață în calitate de asigurători și reasigurători sunt: companii de asigurări, companii captive de asigurări și reasigurări, asociații mutuale, companii de reasigurări, sindicate Lloyd’s, pool-uri de subscriitori.

Companiile de asigurări (asigurătorii direcți) sunt principalii ofertanți de asigurări și cumpărători de reasigurări pe piețele internaționale ale asiguărilor și reasigurărilor.

În privința companiilor de asigurări directe, se consideră, după unele estimări, că desfășoară un volum de reasigurări mult mai mare decât companiile profesionale.

Pe unele piețe, o importanță mare o au companiile de stat de asigurări. Dimensiunile și volumul afacerilor lor sunt reprezentative în special în țările în care asigurările sunt monopol de stat.

Corporațiile de stat de asigurări și reasigurări au o activitate specifică în fiecare țară. Chiar dacă sistemul de asigurare sau reasigurare nu este monopol de stat, pot exista, totuși, diferite reglementări referitoare la anumite obligații ale companiilor privind asigurările și reasigurările.

Reasigurătorii (societăți specializate de reasigurare) apar, în principal, în calitate de vânzători, de ofertanți ai tranzacțiilor de reasigurare. Totuși, atunci când efectuează afaceri de retrocedare a unei părți din tranzacția inițială de reasigurare, ei apar în calitate de cumpărători de reasigurare, având la bază, evident, aceleași motive pe care la are și asigurătorul direct când solicită reasigurarea.

Companiile profesionale de reasigurări sunt societăți specializate de reasigurări și reprezintă categoria principală de reasigurători prezenți pe piața internațională.

Companiile de stat de reasigurare apar în postura de cumpărători de reasigurare în cazul retrocedării unei părți din riscurile preluate; activitatea lor urmează practicile de reasigurare și retrocesiune ale companiilor private de reasigurare, cu unele restricții impuse de legislația țării de origine.

Companiile captive de asigurări și reasigurări constituie o categorie aparte a asiguraților (a cumpărătorilor de reasigurări) și, în același timp, a reasigurătorilor, cunoscând o dezvoltare deosebită în perioada postbelică, strâns legată de formarea marilor companii industriale și comerciale.

Dicționarul Webster le definește astfel: „companie deținută sau controlată de altă întreprindere al cărei obiect de activitate este, în primul rând, acoperirea necesarului de asigurări și, în al doilea rând, efectuarea de operațiuni de piață”. Alți autori le consideră ca o formă de „autoasigurare oficializată” sau „companii de asigurări sau reasigurări deținute sau controlate de o societate, cu altă activitate decât de asigurări, create în principal pentru a asigura sau reasigura riscurile societății mamă sau ale filialelor acesteia”

Companiile captive au configurații și dimensiuni diferite. Unele sunt organizate sub forma asociațiilor mutuale (reciproce), altele sub forma asociațiilor pe acțiuni. Cele mai multe companii captive au toate caracteristicile unei companii clasice de asigurări, dar sunt administrate independent de societatea mamă.

O companie captivă îndeplinește toate funcțiile unei companii de asigurări tradiționale (subscriere, documentație, funcții juridice, comercializare, investiții, administrarea daunelor), dar, în practică, unele dintre acestea sunt transferate unor experți sau consilieri externi.

În prezent, după sfera de cuprindere a activității pe care o desfășoară, întâlnim pe piață două categorii mari de companii captive, și anume:

companii captive private, care asigură numai riscurile proprietarului lor.

companii captive mixte, care alături de asigurarea riscului proprietarului său, efectuează asigurări și pentru terțe părți.

Asociațiile mutuale reprezintă o formă de asociere a mai multor persoane care contribuie la formarea fondului de asigurare din care vor fi despăgubiți cei care vor suporta pagube. Ele nu au capital și aparțin contractanților asigurărilor, astfel încât orice nou contractant devine și coproprietar al asociației. În cazul în care istoricul daunelor se dovedește a fi bun în activitatea asociațiilor, contribuabilii, de regulă, nu vor primi nici un fel de venituri suplimentare, ci vor putea beneficia de rate de primă mai reduse. În prezent, datorită nevoii de capital, se constată un puternic fenomen de demutualizare a acestora și de transformare a lor în societăți comerciale.

Sindicatele Lloyd’s au o foarte mare importanță pe piețele internaționale, în general, și pe piața Londrei, în special. Ele au ca membri persoane fizice și juridice (din 1994) care răspund pentru riscurile asumate de către managing underwriter-i în numele lor. Ele sunt implicate atât în asigurări cât și în reasigurări.

În fine, ultima categorie de actori o constituie pool-urile de subscriere (underwriting pools). Termenul acoperă o mai mare parte de aranjamente organizatorice. Obiectivul lor constă în reducerea cererii pentru reasigurări oferite de piețele convenționale de reasigurări prin mobilizarea capacității locale sau/și prin încheierea de tranzacții directe de asigurare sau reasigurare.

După spațiul geografic în care își desfășoară activitatea, pool-urile pot fi :

1.naționale, care se ocupă cu mobilizarea capacității de asigurare directă a marilor riscuri. Unele dintre ele pot fi foarte specializate, cum ar fi, spre exemplu, pool-urile de asigurări atomice din Marea Britanie, Olanda, Italia, România. Ele sunt implicate și în activități internaționale.

2.regionale, care au cunoscut o remarcabilă extindere în multe părți din lume. Spre exemplu, cele patru pool-uri specializate ale Federației Arabe pentru Engineering (înființat în 1969), Aviație (1970), Incendiu (1974) și Asigurări Maritime (1975) și cele trei pool-uri de Cooperare Regională pentru Dezvoltare alcătuite din membri ai Turciei, Iranului și Pakistanului.

Activitatea pool-urilor este coordonată de o companie, agreată de toți membrii săi, care își asumă rolul de „leader”. În fine, pool-urile de asigurări și reasigurări reprezintă o grupare de asigurători sau reasigurători ce constituie o organizație menită să desfășoare o activitate de asigurare și reasigurare.

Deși aceste pool-uri au o seamă de avantaje în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, prin modul lor de funcționare, ele reduc fluxul afacerilor internaționale de reasigurări. Ele practică reasigurările numai pentru protecția împotriva unor catastrofe naturale ce pot provoca pierderi uriașe pentru membrii săi.

1.2.2. Piata asigurarilor in context international

Principalele piețe de asigurari la nivel international sunt:

Piața Statelor Unite ale Americii este caracterizată prin dimensiunile foarte mari ale pieței interne a asigurărilor, ceea ce a încurajat dezvoltarea unei vaste și foarte puternice piețe a asigurărilor, printr-o capacitate ce nu poate fi rivalizată de nici o altă piață din lume. Portofoliul intern bogat și divers a atras mulți reasigurători din afara granițelor americane către cea mai reprezentativă piată, New York. Aici activează companii de asigurări și reasigurări interne, companii reprezentative de reasigurări din întreaga lume, precum și case specializate de brokeraj. Ca societăți reprezentative în domeniul asigurărilor și reasigurărilor de pe piața S.U.A. pot fi amintite: MetLife, Prudential, General Reinsurance, Employers Reinsurance, Bellefonte Insurance, Reinsurance Corporation of New York, American Reinsurance, American International Group.

Procesul de internaționalizare a pieței a fost încetinit de importanța și mărimea portofoliului american, care era suficient pentru companiile de reasigurare autohtone. Totuși, dorința de a desfășura activități cu companii din alte țări s-a materializat, în principal, prin preluarea de reasigurări de la companii de asigurări directe, prin cedarea în reasigurare (în special pe piața Londrei la Lloyd’s), prin înființarea de birouri ale companiilor americane pe marile piețe ale lumii și prin întreținerea permanentă a legăturilor între brokerii americani și cei de pe alte piețe. Cea mai mare parte a primirilor în reasigurare provin din America de Nord și America de Sud, urmate de cele obișnuite de pe piața Londrei.

O altă piață reprezentativă este cea a Japoniei. Ea oferă capacitatea internă maximă pentru orice risc sau clasă de riscuri și este caracterizată printr-o mare stabilitate. Intrarea pieței japoneze în tranzacții a început odată cu dezvoltarea schimburilor reciproce dintre companiile japoneze și cele străine. Cea mai mare capacitate de absorbție de reasigurare este oferită pe piața din Tokio, unde se încheie toate tipurile de tranzacții. Piața japoneza este dominată de două mari companii specializate, și anume: Toa, pentru reasigurări generale non-viață, și Jisai, pentru reasigurări de cutremure. Cu excepția acestora, toate companiile desfășoara activități de asigurări directe și reasigurări. Referitor la alte piețe internaționale ce nu au ajuns la un nivel de maturitate în asigurări, activitatea de asigurare și reasigurare a căpătat, în ultimul timp, amploare în America Latină și în Africa, dar , datorită instabilității politice, aceste zone sunt încă privite cu reticență. În aceste țări, asigurările și reasigurările internaționale au contribuit la dezvoltarea și extinderea piețelor naționale. Una dintre piețele reprezentative ale acestui grup de țări este cea din Insulele Bermude unde, datorită facilităților fiscale, se află sediul unui număr mare de companii străine de asigurări și reasigurări.

O importanta deosebita o are si piata asigurarilor din Europa si cu precadere piata asigurarilor din Uniunea Europeana. Despre asigurarile in Europa, structura si evolutia acestora voi discuta in detaliu in urmatoarele capitole.

Inainte de apariția actualei crize economice, declanșată în Statele Unite ale Americii în 2008, se constată o creștere a volumului de prime atât pe total cât și pe fiecare piață, dar mai ales creșterea volumului primelor de asigurare în țările cu o economie dezvoltată din Europa și continentul american. De asemenea după creșterea primelor în Asia, în perioada 1990- 2000, când a avut loc o dezvoltare accelerată a continentului asiatic, se constată încetinire a ritmului creșterilor de prime de asigurare pe fondul reducerii accelerării ritmului de dezvoltare. O creștere substanțială a nivelului de prime de asigurare se constată în regiunile altă dată considerate slab asigurate, cum ar fi Oceania și Australia (incluse în tabelul alătural la capitolul altele).

In 2010 se observă că după doi ani de criză economică în care volumul de prime brute subscrise a scăzut, industria de profil a revenit cu o creștere de 2,7%, în termeni reali 4.339 miliarde USD, ceea ce înseamnă că primele subscrise au crescut peste nivelul avut înainte de apariția crizei.

In tabelul 1 redă evoluția volumului de prime brute subscrise de industria de asigurări la nivel mondial, pe zone mari a pietelor de asigurări (în miliarde USD).

Tabelul 1.1. Volumul si ponderea primelor incasate in total (miliarde USD)

Sursa: www.swissre.com – Publications – Sigma 2/2011 – "World insurance in 2010"

Figura 1.1. Distribuția volumului de prime brute subscrise în 2010 pe zone mari ale piețelor de asigurări

Din analiza tabelului 1 si a figurii 1 se observă că principalele piețe care determină mersul asigurărilor mondiale sunt cele cu economie foarte dezvoltată, principalii actori sunt: SUA, Japonia, Uniunea Europeană care concentrează cea mai mare parte a volumului de prime (în 2010 reprezintă 87,75% din primele subscrise la nivel mondial).

Din volumul total al primelor de asigurare la nivel mondial, respectiv 4.339 miliarde dolari, 2.520 miliarde dolari (58,08 %) reprezintă prime subscrise aferente asigurărilor de viață iar 1.819 miliarde dolari (41,92%) reprezintă prime subscrise aferente asigurărilor generale (non-life). Pe regiuni analizate, respectiv Europa, cu 1605,4 miliarde dolari prime subscrise, 1018,14 miliarde dolari (63,42%) prime subscrise aferente asigurărilor de viață și 587,26 miliarde dolari (36,58%) prime subscrise aferente asigurărilor generale; America de Nord cu 1.301,7 miliarde dolari prime subscrise, 574,5 miliarde dolari (47,1%) prime subscrise aferente asigurărilor de viață și 645,3 miliarde dolari (52,9%) prime subscrise aferente asigurărilor generale; Pe continentul asiatic reprezentând în special Japonia, din totalul 1.171,5 miliarde dolari, 878,6 miliarde dolari (75%) prime subscrise aferente asigurărilor de viață iar 292,9 miliarde dolari (25%) prime subscrise aferente asigurărilor generale.

În ultimii 25 ani, ponderea marilor piețe de asigurări și reasigurări a cunoscut unele modificări care sunt strâns legate de dezvoltarea economică. În paralel cu creșterea volumului de prime, atât pe total cât și pe fiecare din aceste piețe, se constată o creștere mult mai mare a activității de asigurare în continentul asiatic, de circa 6 ori, reflectat și într-o creștere a ponderii acestuia în totalul asigurărilor mondiale, de la 19,6% la 27%. Acest lucru este determinat de sporirea investițiilor în această zonă de interes, în special a celor efectuate de investitorii străini. De asemenea, o crestere semnificativa s-a inregistrat si pe piata europeana a asigurarilor a carei pondere in totatlul asigurarilor a crescut de la 25,9% la 37%.

Cu toate acestea, principalele piețe care determină mersul asigurărilor mondiale sunt cele cu economie foarte dezvoltată. Este o piață puternic concentrată, în care principalii actori sunt Japonia, SUA și Uniunea Europeană. Aceste trei piețe au o participare apropiată ca pondere. Acest lucru este explicabil prin nivelul ridicat al dezvoltării economice a acestora și a gradului complex de interdependențe obiective ce există între creșterea economică, în general, și dezvoltarea asigurărilor, în special.

CAPITOLUL 2

ASIGURĂRILE ÎN EUROPA

2.1. Prezentarea generala, caracteristici

Raportându-ne la nivel international piata asigurarilor se caracterizeaza printr-un grad ridicat de eterogenitate datorita diversitatii evenimentelor cauzatoare de pagube si a multitudinii de activitati pe care le poate afecta. Astfel, practic, nu putem delimita o singura piata a asigurarilor si reasigurarilor, fiecare dintre ele fiind caracterizate prin preponderenta anumitor categorii de asigurari, existenta anumitor societati de asigurari si reasigurari, norme si reglementari specifice, acoperiri mai mari sau excluderi mai extinse.
La nivel european se poate preciza ca lumea asigurarilor a cunoscut o evolutie de ansamblu, cu anumite caracteristici comune, dar si cu apreciabile diferentieri de la o tara la alta.

Trebuie precizat in primul rand ca Europa este locul de aparitie a asigurarilor moderne si ramane o piata esentiala la nivel mondial, cu o crestere rapida mai ales in ramurile asigurarilor de viata si de economisire, dar ocupand locul doi dupa Statele Unite.
Asistam, in prezent, la un proces de maturizare a pietei unice europene a asigurarilor, cu realizari, dar si cu dificultatile sale, inca nedepasite.

Dezvoltarea unei piete europene unice a asigurarilor a fost un proces gradual ce a durat mai multi ani. Directivele Uniunii Europene referitoare la asigurari reprezinta principiile general acceptate la nivelul Comunitatii Europene cu scopul de a uniformiza normele de asigurari si de a facilita comertul international, referindu-se in primul rand la

activitatea de asigurare , dar si la cea de reasiguare.

In prezent nu exista cu adevarat o piata paneuropeana omogena a asigurarilor, desi Franta, Germania si Anglia continua sa detina acest sector atat din punct de vedere al numarului de companii de asigurare, cat si al veniturilor obtinute din prime de asigurare. Nu se poate vorbi de o uniformizare a cadrului legislativ la nivelul Uniunii Europene, deoarece tarile membre, cat si cele care adera isi mentin unele legi cu caracter national, care depind de cultura si de pietele financiare ale tarii respective.

Piata paneuropeana respecta principiile de baza ale Tratatului de le Roma, si anume libera ciculatie a oamenilor, bunurilor, a seviciilor si a capitalului intre statele membre.
Pentru constituirea unei piete unice a asigurarilor, in Uniunea Europeana, o serie de directive au fost promulgate in decursul a 35 de ani, cumuland cu introducerea pasaportului unic european in sectorul de asigurari. Aplicarea acestor masuri s-a extins prin acordul incheiat cu tarile ce formeaza Zona Economica Europeana, si asupra Islandei, Liechtenstein-ului si Norvegiei, deoarece normele stipulate in acord includ toate directivele pe care se bazeaza piata europeana a asigurarilor.

Deoarece Elvetia s-a retras din acordul cu Zona Economica Europeana, ea a semnat un acord cu Uniunea Europeana pe 1 ianuarie 1994 in ceea ce priveste asigurarea de proprietate. Acest acord le garanteaza companiilor de asigurari non-viata din U.E. si Elvetia dreptul reciproc de a-si crea reciproc filiale sau agentii una pe teritoriul celeilalte in conditii identice acelora care, inainte de 1 iulie 1994, au fost aplicate intre tarile membre ale U.E. in concordanta cu Prima Directiva Europeana referitoare la asigurarile non-viata.
In ceea ce priveste teritoriile Europei mai mici, Gibraltar face parte din Uniunea Europeana in virtutea Tratatului de la Roma, deci directivele in domeniul asigurarilor se vor aplica pe teritoriul sau. Insula Man, Guersney si Jersey nu fac parte din piata unica europeana a asigurarilor. Directivele referitoare la asigurari nu se aplica, iar companiile de asigurari care doresc sa opereze in aceaste zone vor necesita obtinerea unei autorizatii de la institutiile locale corespunzatoare.

Constructia pietei unice a asigurarilor a fost realizata in trei etape, de la inceputul anilor 1970. Primul set de directive avea in vedere dreptul de stabilire in asigurarile non-viata (1973) si de viata (1979). Cea de-a doua generatie de directive a avut in vedere relizarea conditiilor pentru libertatea prestarilor de servicii in asigurarile non-viata (1988) si in cele de viata (1990). Ultimul set de directive s-a referit, in esenta, la instituirea unui sistem de licenta unica, pin care societatile de asigurare admise de un stat membru, sunt autorizate sa opereze atat prin stabilire (agentii si sucursale) cat si prin libera prestare de servicii (activitati ocazionale sau temporare) in intregul spatiu comunitar. Ele au fost apobate in 1992 pentru ambele categorii de asigurari si au intrat in vigoare in 1994. Prin aceasta s-a creat asigurarilor un cadru de actiune european, directivele privitoare la asigurari constituind un exemplu de integrare unic. Nicaieri in lume, nici chiar intr-un stat federal, ca Statele Unite, nu exista libertatea formulata de stabilire si de prestari de servicii ori un sistem de licenta unic, comparabile cu cele realizate la scara europeana.

In Europa, piata unica a asigurarilor acopera 34 tari ce formeaza Zona Economica Europeana (European Economic Area). O data cu cresterea economica, asigurarile au continuat sa se dezvolte in 2006 cu diferente intre asigurarile de viata , acestea crescand cu 14,1% si cele non-viata care inregistreaza o crestere mai lenta cu 8,8% fata de anul 2005. In anul 2010 piata asigurarilor din Uniunea Europeana a inregistrat o usoara crestere de aproximativ 2% fata de 2009, volumul total al primelor de asigurare reprezentand 1106.70 mld. EUR mai mult decat 1056.60 mld. EUR cât s-au inregistrat în 2009.

In 2010 CEA a afirmat ca cele mai mari 3 piete de asigurari din Europa (Franta, Germania, Marea Britanie) au reprezentat 53,71% din volumul de prime subscrise de țările care fac parte din CEA. Cea de a doua grupă (Italia, Olanda, Spania, Elveția, Belgia) au reprezentat 29,75% din volumul de prime subscrise de țările membre CEA. A treia grupă reprezentatǎ de celelalte țări a înregistrat o pondere de 16,54% în totalul volumului primelor de asigurare al țărilor membre CEA .

Chiar daca s-a observat mai mult o crestere a asigurarilor de viata, s-a manifestat un interes si pentru alte categorii de asigurari, avandu-se in vedere daunele de catastrofe (riscuri industriale, raspundere si paguba materiala, credit).

Astfel, în ceea ce priveste primelor brute subscrise ale asigurǎrile de viață
după o scădere accentuată în 2008, ca urmare a crizei financiare, asigurǎrile de viață la nivel european au crescut în 2009, la aproape € 635 mld. EUR și în 2010 a crescut cu 3,7% la mai mult de € 660 mld. EUR.

Cele mai mari piete continua sa fie Marea Britanie, Franța, Germania și Italia, care împreună reprezintă peste 70% din totalul primelor de asigurǎri de viață europene. În afară de Marea Britanie, care a suferit o scădere a primelor de viață pentru al treilea an consecutiv (-5% față de -10% în 2009 și -24% în 2008), cele trei țări cu experiență
au înregistrat o creștere de 4%, 7% și respectiv 11%.

În general, această creștere este considerată a fi o consecință a dorinței clienților de securitate în timpul unei economii cu turbulențe și a fost reflectată într-o creștere în noi afaceri, în special unicul Business Premium. Declinul din Marea Britanie este rezultatul unei scăderi a pensiilor de grup, care mai mult decât compensat de o creștere a primelor de pensii individuale. Investiție și de economii și de linii de protecție a rămas în general stabilă.

După ce au ajuns la mai mult de 63% în 2007, raportul primelor asigurǎri de viață la total prime a scăzut la 60% în 2008 și apoi a rămas stabilă următoarele două
de ani. Având în vedere criza financiară și nesiguranța de pe piețele bursiere,
Produsele unit-linked au fost mai puțin atractive și, în medie, ponderea acestora în total
prime de viață a scăzut de la 20% în 2008 la 16% în 2009. În 2010,
Produsele unit-linked au reprezentat 17% din totalul primelor de viață. Acest raport variază de de la 6% în Bulgaria la 62% în Estonia.

În ceea ce privește asigurǎrile non- viață asigurǎri după doi ani consecutivi de veniturile din prime relativ stabil, se pare că există o redresare în sectorul non-viață în 2010, deoarece cifrele arată o creștere de 2,7% la rate de schimb constante la € 428 mld de Euro. Această creștere generală este în principal rezultatul de îmbunătățiri în economie, cu gospodării și companii care prezintă un interes reînnoit în produsele de asigurare.

În 2010, lideri ai asigurǎri non- viață pe piețele de asigurări rămân Germania, Marea Britanie, Franța și Țările de Jos, care reprezintă, respectiv 21%, 15%, 14% și 13%
piețelor de asigurare sunt europene generale non-viata de afaceri din punct de vedere al primelor. Îmbunătățirea cea mai semnificativǎ a fost în Marea Britanie, unde rata de creștere a sǎrit de la -0,1% în 2009 la +7,8% în 2010.

În majoritatea țărilor membre ale CEA, primele de asigurări non-viață au crescut în 2010, dar în 10 de țări, inclusiv Spania și Italia, au înregistrat în continuare o scădere, de respectiv 6,6% si 2,3%.

Cea mai mare creștere a fost raportată în Turcia (+14%), care reprezintă 1,4% din
totalul primelor de asigurari de non-viata de pe piață. Această evoluție se explică în mare măsură de asigurare auto, datorită vânzărilor în creștere de vehicule noi. In zona de est
a Țărilor europene, doar Polonia, cea mai important asiguraror de tip non-viata de piață din regiune și Estonia au cunoscut o creștere pozitivă în 2010. Pentru ambele țări, creșterea
provine în principal din mediul de afaceri de proprietate.

Cele mai importante două linii ale asigurărilor non-viață din Europa au fost asigurarile auto și de sănătate (cu excepția accidentelor) cu o pondere de 29% și 25% in totalul asigurarilor non–viațǎ. Cu o pondere de 20% a treia categorie de asigurari non–viațǎ a fost asigurarile privind proprietate, iar ponderea rǎmasǎ de 26% s-a distribuit între asigurǎrile de răspundere civilă generală (7%), accident de asigurare (7%), marin, aviație și transport (MAT) (4%), cheltuielile legale (2%) și alte clase, în special de călătorie și de asigurare de credit.

Comparativ cu 2009, asigurǎrile de sanatate și a bunurilor au inregistrat o evolutie, cota lor de piață crescând cu 0,5 puncte procentuale și respectiv, 0.1 puncte procentuale, în detrimentul atât al asigurǎrilor auto (aproape-0.4 puncte procentuale) cât și celorlalte asigurǎri non-viata (-0.25 puncte procentuale).

Toate aceste aspecte ale pietei asigurarilor din Europa le voi dezbate pe larg în cadrul urmǎtorului capitol când voi analiza în detaliu evolutia pietei asigurǎrilor din Europa.

Asigurarile din tarile Uniunii Europene se diferentiaza de la o tara la alta in functie de anumite variabile, precum: procentajul persoanelor ce poseda autoturisme si locuinte, sistemul de pensii si asigurarile de sanatate. In unele tari, asigurarile de viata au un procentaj mai mare decat asigurarile non-viata.

Asistăm, în prezent, la o globalizare și la o „fuziune” a serviciilor financiare, chiar la un management financiar global, percepute atât la nivelul companiilor, cât și la nivelul consumatorului. Acestea se manifestă, evident, în următoarele direcții:

între asigurători, reasigurători și asigurați: marile societăți multinaționale au tendința de a-și ridica pragul autoasigurării și de a transfera riscurile sau o parte a acestora direct reasigurătorilor; alegerea se face tot mai mult pe principiile managementului financiar global;

între sectorul de stat și cel privat, dat fiind reducerea ponderii acestuia în domeniul asigurărilor, se deschid noi perspective pentru sectorul privat;

între asigurători și bancheri: așa-numita „bancassurance” care capătă o extindere tot mai mare, astfel încât nu peste mult timp vom vedea că, fără a folosi banca drept canal de distribuție a produselor de asigurări, nici una dintre cele două tipuri de instituții nu va mai putea supraviețui;

evident, de maximă importanță în actualul și, sigur, și în viitorul deceniu, globalizarea serviciilor financiare va continua să marcheze întreaga evoluție a domeniului asigurărilor și reasigurărilor.

Intervenția publică asupra piețelor de asigurare este tot atât de veche ca și asigurarea însăși.

Principalele modalități de intervenție publică sunt:

controlul caracteristicilor contractelor : acest control poate fi realizat fie aposteori, în Marea Britanie, de exemplu, fie apriori, spre exemplu în Franța, unde toate informațiile difuzate de companii asupra contractelor de asigurare sunt controlate de Direcția Asigurărilor. Aceasta presupune o standardizare tip care se realizează în toate țările și prezintă dezavantajul că acționează în detrimentul diversității produselor – serviciilor – puse la dispoziția asiguraților, mai ales în ceea ce privește diferențierea nivelurilor de acoperire.

controlul solvabilității companiilor de asigurare-reasigurare : este vorba mai întâi de impunerea unei marje de solvabilitate pentru societățile de asigurare, destinată necesității de a acoperi eventualele abateri de la legea numerelor mari. Activul net al unei companii de asigurare trebuie să fie cel puțin egal cu o acțiune fixată a cifrei sale de afaceri, dată ca indicator al cuantumului angajamentelor sale. Controlul bilanțului are în vedere și mărimea provizioanelor tehnice. Se verifică dacă angajamentele viitoare ale companiei sunt corect acoperite cu provizioane. Evaluarea activului companiilor de asigurare, ca și compoziția acestuia sunt, de asemenea, obiect al controlului de stat. Verificările asupra securității, lichidității și rentabilității plasamentelor de capital sunt și ele importante. Este de reținut și faptul că, adesea, controlul este însoțit și de impunerea unor tarife minime.

obligația de asigurare și consecințele sale : obligația de asigurare intervine în principal în marea majoritate a statelor. Ea implică luarea de către stat în sarcina sa a prezumtivilor asigurați care nu-și pot găsi un asigurător. De exemplu, în țările unde există foarte multe reglementări, precum Germania, companiile de asigurare-reasigurare, nu au dreptul să refuze un client. În țările liberale precum SUA, asigurații au posibilitatea să se adreseze unui asigurător de ultimă competență, și sunt eventual subvenționați de acesta. În Franța există o situație intermediară: dacă un asigurat nu găsește un asigurător, poate să ceară Direcției Asigurărilor să oblige o companie aleasă de el să-l accepte în calitate de client, în acest caz prima de asigurare fiind fixată de un organism public, numit Biroul Central de Tarifare.

reglementarea intrării pe piață a noilor societăți de asigurare: în Franța, viitoarele societăți de asigurare trebuie să prezinte un capital minim, un program de activitate pe minim 3 ani și trebuie să obțină acordul Direcției Asigurărilor.

Controlul statului este mai puțin apăsător. El se face prin intermediul Diviziei de Asigurări din departamentul Industriei și Comerțului. Filozofia sa se rezumă la cuvintele publicitate și libertate adică statul se însărcinează să facă publice toate informațiile pertinente asupra gestiunii societăților de asigurare. Singurul control se exercită asupra solvabilității întreprinderilor. Legea companiilor de asigurare a fixat o marjă de solvabilitate cuprinsă între 16-18% din cuantumul brut al primelor de asigurare oferite spre vânzare. La cealaltă extremă, din punct de vedere al gradului de intervenție a statului, se găsesc mai multe țări : Belgia, Elveția, Italia, unde unele prime sunt fixate prin lege. Forme timide de concurență apar, în anumite situații ca, de exmplu, în Germania sau Elveția si se manifestă prin aceea că unele companii de asigurare, cele mai eficiente, sunt autorizate să verse o parte din beneficiile lor asiguraților. De asemenea, în Italia, anumite companii de asigurare pot practica prime de asigurare reduse, ca urmare a unor derogări aprobate în acest sens. Franța și țările de Jos sunt într-o situație asemănătoare din punct de vedere al intervenției statului.

În general, justificările intervenției publice pe piața asigurărilor sunt de trei tipuri:

protecția populației;

corectarea imperfecțiunilor pieței;

redistribuirea veniturilor.

Pentru a caracteriza importanța asigurărilor în economie și a analiza rolul acestora se utilizează o serie de indicatori care se analizează în strânsă interdependență : volumul total al primelor de asigurare încasate, penetrarea asigurărilor (raport între primele de asigurare și produsul intern brut), raportul dintre investițiile societăților de asigurări și PIB, densitatea asigurărilor, etc.

Asigurările reprezintă un sector cheie al economiei europene, a cărui influență se simte atât în protecția în fața riscurilor în domeniul economic și social al țărilor membre, în rolul de stimulator al ideii de economisire pe termen mediu și lung, cât și ca furnizor de fonduri pentru piețele financiare. În mod similar, asigurările îndeplinesc un rol esențial pentru dezvoltarea tehnicilor de management al activelor și de management al riscului.

2.2. C.E.A – o importantǎ organizație de pe piața

asigurǎrilor din Europa

Comitetul European de asigurări (CEA) este principala instituție cu preocupări în domeniul colectării datelor, interpretării și elaborării de studii în domeniul asigurărilor.

A fost infiintat în 1953 si are în prezent 34 de membri, având sediul în Bruxelles. Scopul înfiintarii acestei institutii este de a reprezenta asiguratorii Europei, si de a promova interesele acestora, prin oferirea unor opinii calificate organizatiilor europene sau internationale, publice sau private in domeniul asigurarilor sau reasigurarilor, de a facilita schimbul de informatii si experienta intre piete, prin elaborarea de studii in interesul societatilor de asigurari europene sau pentru a raspunde nevoilor lor.

În Anexa 1 sunt prezentate organigrama conducerii Comitetului European de Asigurări si organigrama de lucru a CEA.

Prin organismele sale membre, 34 – asociații naționale de asigurări (vezi anexa 2) – CEA reprezinta toate tipurile de întreprinderi de asigurare și de reasigurare, de exemplu, pan-europene de companii, monoliners, mutuale și IMM-uri. Insurance Europe, which is based in Brussels, represents undertakings that account for around 95% of total European premium income. CEA reprezintă aceste asociatii care reprezintă aproximativ 95% din totalul veniturilor europene din prime.

Membrii deplini ai CEA sunt asociatiile nationale ale asiguratorilor din urmatoarele tari: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Elvetia,Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Malta, MareaBritanie,Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Turcia. Dupa 1990 au aderat si unele tari din Centrul si Estul Europei, CEA, in calitate de organizatie europeana aasociatiilor nationale ale asiguratorilor, si-a exprimat disponibilitatea de a primi camembru si Uniunea Nationala a Societatilor de Asiguare si Reasigurare din Romania.

Insurance makes a major contribution to Europe's economic growth and development. Asigurarile au o contribuție majoră la creșterea economică și dezvoltare Europei Societatile de asigurari din Europa generaza venituri din prime de peste 1 100 de miliarde €, angajează aproape un milion de oameni și investesc aproape 500 miliarde de € 7 în economie.

Insurance Europe's mission is:

Misiunea CEA este aceea :

To draw attention to issues of strategic interest to all European insurers and reinsurers in a sustainable manner.dede de a atrage atenția asupra unor chestiuni de interes strategic tuturor asigurătorilor și reasigurătorilor europeni într-un mod durabil.

To raise awareness of insurers' and reinsurers' roles in providing insurance protection and security to the community as well as in contributing to economic growth and development. de a crește gradul de conștientizare a asigurătorilor și reasigurătorilor asupra rolului lor în asigurarea protecției de asigurare și de securitate a comunității, precum și de a contribui la creșterea economică și dezvoltarea.

To promote – as the expert and representative voice of the insurance industry – a competitive and open market to the benefit of the European consumer as well as corporate clients. de a promova – ca expert și voce reprezentativă a industriei de asigurări – o piață competitivă și deschisă, în beneficiul consumatorilor europeni, precum și în calitate de clienți corporativi.

In order to achieve this, Insurance Europe: Pentru a realiza acest lucru, CEA:

represents all European insurers and reinsurers reprezintă toți asiguratori și reasigurători europeni Insurance Europe is the European insurance and reinsurance federation.

positions the European insurance industry within the European and global regulatory frameworkspoziționează industriei europene de asigurări în cadrul de reglementare europena și globala

Insurance Europe is the voice of the European insurance industry at European and international level. CEA este vocea industriei europene de asigurări la nivel european și internațional. Insurance Europe is a fair and reliable partner and a contact point for institutions, politicians and supervisors. Asigurări Europa este un partener corect și de încredere și un punct de contact pentru instituțiile, politicienii și autoritățile de supraveghere. Insurance Europe provides services to the European and International institutions to the benefit of its members. Europa oferă servicii de asigurare a instituțiilor europene și internaționale, în beneficiul membrilor săi. Through government lobby, public affairs, industry forums and issue management, it contributes to achieve a positive political, social, business and economic environment.Prin lobby-ul guvernului, afacerile publice, forumuri industrie și gestionarea problema, aceasta contribuie la realizarea unui mediu pozitiv politic, social, economic și de afaceri.

provides a platform to its members oferă o platformă pentru membrii săi

CEA ofera infrastructura pentru un schimb de informații și de experiență între membrii.Insurance Europe plays a supporting role in relation to its members and provides information and guidance on issues of interest to the European insurance sector. Astfel, joacă un rol de sprijin între membrii săi și oferă informații și îndrumări cu privire la probleme de interes pentru sectorul de asigurări european, promovand încrederea în industria europeana a asigurarilor.

CEA publică periodic diverse studii și statistici care au ca scop informarea, în acest domeniu, în contextul pieței unice europene, în paralel cu fenomenul de globalizare, care se manifestă în următoarele direcții:

între asigurători, reasigurători și asigurați : marile societăți multinaționale au tendința de a-și ridica pragul autoasigurării și de a transfera riscurile sau o parte din acestea reasigurătorilor;

între sectorul de stat și cel privat – apar noi perspective pentru sectorul privat;

între asigurători și bancheri : așa numita „bancassurance” care capătă extindere tot mai mare, astfel încât nici una din cele două instituții nu va mai putea supraviețui fără a folosi banca drept canal de distribuție a produselor de asigurări.

Asigurările reprezintă un sector cheie al economiei europene, a cărei influență se simte atât în protecția în fața riscurilor în domeniul economic și social al țărilor membre, în rolul de stimulator al ideii de economisire, cât și ca furnizor de fonduri pentru piețele financiare.

Ultimele cifre publicate în raportul anual 2010-2011 arată o creștere provizorie a primelor brute subscrise în țările sale membre de 5% în 2010, la ratele de schimb curente, Commenting on the figures, CEA director general Michaela Koller said: "The figures show that Europe's insurers have weathered the economic crisis well and that they continue to provide much needed stability and confidence to consumers and to Europe's economy as a whole."ceea ce arată că asigurătorii europeni au rezistat bine crizei economice și că acestia continuă să ofere mai multă stabilitate și încrederea necesară pentru consumatorilor și economiei Europei ca un întreg.

2.3. Principalele piețe din Europa

Cele mai mari piete din Europa sunt cele din Marea Britanie, si anume piata Lloyd’s si piata Londrei.

2.3.1. Piata Londrei

Piata Londrei este cea mai veche si mai mare piata internationala de asigurari si reasigurari. Aici se tranzactioneazǎ asigurǎri din toatǎ lumea, aproape trei sferturi din numǎrul companiilor de asigurǎri si reasigurǎri care activeazǎ fiind companii strǎine, printre cele mai mari din lume. Aceasta piațǎ cuprinde :

subsciptorii Lloyd’s

companii britanice

companii britanice profesionale de reasigurari

reaiguratori profesionisti din alte tari

– companii generale ce provin din alte tari

cluburi de protectie si indemnizare pentru maritime(P & I Clubs)

brokeri de asigurari si reasigurari

Piata londoneza concentreaza cea mai mare parte ale asigurarilor provenite de la companiile din SUA, Japonia si pentru o mare parte a companiilor nationale de asigurari din tarile in curs de dezvoltare. Pe aceasta piata sunt subscrise toate felurile de asigurari si reasigurari, in toate metodele si formele cunoscute, fiind concentrate cele mai multe tranzactii pentru acoperirea riscului de catastrofa (pentru transporturi maritime, aeriene si pentru bunuri).

Piata londoneza se bucura de un statut privilegiat, dar in acelasi timp si binemeritat. Aici se gaseste nucleul pietei asigurarilor pentru riscuri industriale foarte mari. De asemenea aici se intalnesc cei mai mari reasiguratori din lume, pentru a incheia diverse contracte. Datorita crizei prin care a trecut, piata londoneza a pierdut teren in anii ’90. Partea de piata atat in marile sectoare industriale cat si in sectorul asigurarilor non-viata se situeaza la momentul actual in intervalul 10-15 %. Totusi pozitia puternica atat pe piata asigurarilor maritime, cat si aviatice a fost mentinuta.

În ciuda acestor dezavantaje, piata londonezǎ continuǎ sǎ prezinte o multitudine de avantaje majore. Dintre punctele forte ale acesteia amintim marea densitate de brokeri si asiguratori, infrastuctura superdezvoltatǎ, precum si serviciile specializate oferite de piatǎ. Colaborarea din ce in ce mai stransǎ intre grupul Lloyd’s si Asociatia Internationalǎ a Subscriitorilor (IUA) urmǎreste potentarea acestor puncte forte. Introducerea noilor standarde urmǎreste optimizarea procesului administrativ.

De asemenea, permiterea accesului pe piata londonezǎ a brokerilor din afara Marii Britanii reprezinta o modalitate in plus de confirmare a faptului ca Londra ramane cea mai larga piata prntru acoperirea riscurilor. Afacerile incheiate pe piata londoneza se adreseaza in special acoperirii unor riscuri foarte mari, complexe si din cele mai neobisnuite . Piata londoneza este locul unde se pot procura asigurari nedisponibile in alta parte. Ceea ce este specific acestei piete este colaborarea temeinica intre actorii de pe piata: brokerii ca agenti ai cererii si sindicatele Lloyd’s ca ofertanti.

Cei peste 140 de brokeri si 200 de companii de asigurare constituie nucleul pietei londoneze. Pe langa acestia s-a dezvoltat o infrastructura bine pusa la punct de actuari, avocati, contabili, consultanti etc. Per total, piata londoneza ofera locuri de munca pentru aproximativ 50.000 de persoane. De asemenea un factor esential il constituie faptul ca Londra este al doilea centru bancar din lume dupa New York. Colaborarea dintre sectorul bancar si cel al asigurarilor este una stransa, mai ales in contextul noilor alternative de transfer al riscurilor si de finantare al riscurilor.

Piața mondială este dominată de asigurătorii din Marea Britanie, Germania, Elveția, Franța. Creșterea relativ lentă și uneori stagnarea nivelurilor veniturilor obținute din primele de asigurări directe în comparație cu cea a reasigurării au dus la situația ca mai mulți asigurători și instituții financiare să investească în reasigurări din considerente economice – investiții mici, cheltuieli reduse de management, profitabilitate mare.

Cea mai veche și mai mare piață de asigurări și reasigurări este piața londoneză. Londra este un centru important pentru asigurarea directă internațională și pentru reasigurare, având caracter de unicat pentru tranzacțiile internaționale de asigurări. Marea Britanie este lider mondial pentru asigurările internaționale, deoarece, istoric, Londra a dovedit că dispune de cea mai importantă masă critică de experiență și lichidități. Toți subscritorii din Londra au realizat prime din asigurari în valoare de 7.6 bil. £, Lloyd’s are un aport important pe piața londoneză; organizațiile de piață LIRMA (London Insurance and Reinsurance Market Association) și ILU (Institute of London Underwriters) formează centrul acestei piețe.

După ajustarea pentru membrii duali, există 120 de societăți de asigurare și reasigurare active pe piața Londrei. De asemenea, există 30 de companii independente, majoritatea foarte mici și care depind de ciclul asigurării, plus 20 de filiale ale societăților străine. Alți participanți pe piața londoneză includ Cluburile maritime P&I, care sunt profilați pe riscurile maritime.

Alaturi de piata Lloyd’s, la Londra s-a creat o replica a acesteia si anume Institutul Asigurarilor din Londra- Institute of London Underwriters. Este o piata asemanatoare ca mod de subscriere si tranzactionare, unde asiguratorii suntsocietatile de asigurare, si nu sindicatele ca in cazul pietei Lloyd’s. Pe piata Londrei activeaza si unele asociatii profesionale, cum sunt: London International Insurance and Reinsurance Market Association (LIRMA) siAssociation of British Insurers(ABI).

2.3.2. Piata Lloyd’s

Piata Lloyd’s s-a maturizat timp de peste 300 de ani ca bursa, ca o piata a asigurarilor. Astfel, reprezinta o corporatie, dar si o piata de asigurari (nu companie de asigurare) cuprinzand o comunitate de subscriptori, fiecare acceptand cereri de asigurare dupa propriile criterii de subscriere. in cadrul institutiei Lloyd’s mutualitatea asiguratorilor este cea care asigura derularea operatiunilor, invers ca in cazul societatilor traditionale de asigurare.

Putem vorbi de Lloyd’s inca din anul 1688, ca dimensiune internationala. Denumirea provine de la numele proprietarului unei cafenele de la periferia de est a orasului Londra, si anume Edward Lloyds. In aceasta perioada, la cafeneaua de pe Tower Street se negociau afaceri si se subscriau de catre negustorii englezi asigurari maritime. Acest loc a devenit faimos datorita informatiilor corecte si eliminarea nerealitatilor, cu privire la viteza vantului pe mare, furtuni, naufragii, preturi ale transportului pe mare, marfuri disponibile pentru transport, cafeneaua devenind un centru de referinta si o piata a asigurarilor maritime.

Dandu-si seama de importanta locului, dupa mutarea in Lombard Street, Nr 16, Edward Lloyds a creat un loc special pentru discutii, a amenajat o tribuna unde se faceau diverse anunturi ce ii priveau pe comercianti si a unei table unde se scriau informatii utile despre nave, marfuri si altele.

In anul 1871, membrii comunitatii de subscriptori Lloyd’s au fost uniti prin ‘‘Act of Parliament’’ intr-o corporatie cunoscuta sub numele de Lloyd’s, avand ca rol principal conducerea afacerilor pe piata Lloyd’s, protectia intereselor membrilor Lloyd’s, colectarea, publicarea si difuzarea informatiilor, insa aceasta nu preia raspunderea pentru riscurile asigurate de catre membrii sai.

Trebuie subliniat, in mod deosebit, ca in incercarile care s-au facut incepand chiar in secolul trecut si la inceputul secolului nostru, pentru infiintarea unor noi societati de reasigurare au fost in cea mai mare parte sortite esecului. Dintre companiile britanice infiintate in aceasta perioada, singura care asupravietuit a fost “Mercantile and General”(1907),care in present este una dincele mai mari companii profesionale ale lumii. Alte companii britanice de renumecare activeaza pe piata londoneza sunt: Royal Insurance, Guardian Royal Exchange Assurance, Royal/Sun, London Insurance, General Accident Fire&LifeAssurance Corporation, Prudential Assurance,Phoenix Assurance, VictoryInsurance si altele.

In prezent, piata Lloyd’s isi are sediul in cladirea Lloyd’s din Lime Street, City of London. Daca initial aceasta piata a fost destinata asigurarilor maritime, spre sfarsitul secolului al-XIX-lea a inceput si subscrierea asigurarilor ne-maritime.
Cele mai frecvente asigurari incheiate sunt : asigurarile de incendiu, asigurari de raspundere, accidente, furt, avariere, mijloace de transport si marfuri transportate, in tranzit sau depozitate, animale si altele. A introdus anumite tipuri de asigurari : prima polita de asigurare a locuintelor impotriva riscului de spargere, prima polita de asigurari de autovehicule, prima forma de acoperire cuprinzatoare a marfurilor in tranzit, prima polita de asigurare de aviatie si prima polita de asigurare a satelitilor.
Ca si caracteristici ale acestei piete putem mentiona:

– Aproape 2/3 (doua treimi) din tranzactiile incheiate pe piata Lloyd’s provin din afara Marii Britanii

– Lloyd’s tranzactioneaza asigurari si reasigurari în peste 200 de țǎri si teritorii din întreaga lune

– 178 de brokeri autorizati aduc afaceri pietei Lloyd’s (la nivelul anului 2010)

La sfârsitul anului 2010, piata Lloyd’s avea peste 75.000 de clienti din intreaga lume:

– membri individuali si membri corporate erau grupati in 85 sindicate, concentrate pe piata Lloyd’s pentru a oferi clientilor cele mai bune aranjamente de asigurare la preturi competitive

– 52‘’managing agents’’ subscriau riscurile propuse de brokeri pentru clientii lor. La acestia s-au adǎugat încǎ 4 cu rolul de a gestiona exclusiv sindicatele în run-off.

– 178 de brokeri.

Incepand din anul 1967 printre membrii Lloyd’s au fost acceptate femeile si incepand cu anul 1868 au fost acceptati ca membri si persoane din alte tari, nu numai din Marea Britanie, cum fusese pana atunci. Membrii sunt organizati in sindicate conduse de agenti de subscriere in domeniul asigurarilor maritime, asigurarilor auto, asigurarilor de aviatie, asigurarilor de viata pe termen scurt si al asigurarilor generale.
Membrii Lloyd’s sunt cei care aduc capitaluri-suport subscrierii riscurilor la Lloyd’s. Din ianuarie 1994 vorbim despre doua categorii de membri : membrii individuali, cunoscuti sub termenul de ‘‘Names’’ si membrii corporativi. Membrii individuli erau in numar de 6825 in anul 1998 si sunt persoane fizice care accepta pe propriul lor cont acoperirea de riscuri asigurate, din anul 1968 pot fi de orice nationalitate dar cu domiciliul in Regatul Unit sau in Commonwealth. Membrii corporativi sunt persoane juridice care trebuie sa depuna la Lloyd’s fonduri in valoare de 500 000 lire sterline.
Pentru a fi admis ca membru, o persoana trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :

– varsta minima de 21 de ani ;

– avere cel putin 250 000 lire sterline ;

– sa fie integri ;

– recomandare din partea a cinci membri subsciptori Lloyd’s ;

– trebuie sa ofere un anumit grad de securitate, in functie de volumul afacerilor ce poate fi tranzactionat

– sa accepte tranzactionarea de asigurari in nume propriu cu raspundere nelimitata;
– nu se cer cunostinte sau experienta in domeniul asigurarilor.
Pe piata Lloyd’s opereaza trei tipuri de agenti, si anume :

– agentii membrilor, care sunt societati prestatoare de servicii ce consiliaza si gestioneaza afacerile membrilor subscriptori individuali la Lloyd’s ;

– agentii de subscriere sau agentii coordonatori nu au relatii directe cu membrii subscriptori ci cu agentii de membri si consilierii licentiati.Acestia organizeaza activitatea sindicatelor, tine evidenta contabila a acestora, remunereaza membrii activi ai Lloyd’s si publica situatii financiare ;

– agentii Lloyd’s ofera informatii si asista agentii membrilor la plata daunelor.
Piata Lloyd’s are un sistem de conducere organizat pe trei trepte :

1. Consiliul Lloyd’s (Lloyd’s Council) este un organism statutar ce include membrii alesi dintre membrii activi si cei externi si persoane fizice numite de Lloyd’s si aprobate de Guvernatorul Bancii Angliei. Din 1 ianuarie 1993 Consiliul a actionat intr-o structura tripartiala, in urma infiintarii Lloyd’s Regulatory Board si Lloyd’s Market Board.
2. Comitetul de piata (Market Board) se ocupa de elaborarea strategiilor si de dezvoltarea afacerilor pe piata Lloyd’s, elaborand standarde comune si supraveghind ca plasarea riscurilor sa se desfasoare eficient.

3. Comitetul pentru Reglementari ( Regulatory Board) are ca sarcina dezvoltarea regulilor si procedurilor pietei, precum si supravegherea acesteia.

Principalele tipuri de asigurari ce se tranzactioneaza pe piata Lloyd’s se grupeaza in patru sub-piete: asigurari maritime, asigurari non-maritime, asigurari de aviatie si asigurari auto.

Asigurari maritime sunt cele mai vechi la Lloyd’s, datând de mai mult de 300 ani, de pe timpul cafenelei .Lloyd’s este considerata cea mai importanta piata de asigurari maritime, asigurand orice este legat cu activitatea maritima: platforme petroliere, cargouri, tancuri petroliere, ambarcatiuni, yachturi,cercetari stiintifice maritime. Circa 20,5% din totalul primelor de pe piata Lloyd’s provin din acest segment. Aici se plaseaza peste 13% din asigurarile maritime pe plan international.

Asigurarile non-maritime presupune oferirea protectiei pentru riscuri de: incediu, calamitati, furt, raspundere profesionala, riscuri nucleare, asigurari de animale, frauda pe computer, sechestrari, boala, accidente, asigurari de viata pe termen scurt. Astazi, acesta piata este cea mai importanta sub aspectul veniturilor si aduce circa 52% din primele de asigurari ale pietei Lloyd’s.

Asigurarile de aviatie, care au evoluat ca o varianta adaptata a asigurarilor maritime, asigura orice tip de aparat aviatic: avioane, elicoptere, avioane cu reactie, sateliti. Prima polita de asigurare de viata a fost incheiata, in anul 1911, pentru asigurarea unei aeronave comerciale pentru primul zbor transatlantic. Actual, peste 25% din asigurarile de aviatie pe plan international sunt plasate la Lloyd’s.

Asigurarile auto acopera toate tipurile de riscuri auto. Pe acesta piata se tranzactioneaza o mare parte a asigurarilor de autovehicole din Anglia (16%).
in afara de cele patru categorii pe asigurari, pe piata Lloyd’s se asigura si o mare varietate de riscuri neobisnuite cum ar fi: picioarele fotbalistilor, vocile cantaretilor, mainile pianistilor si nu numai.

Lloyd’s este recunoscuta pe piata pe care s-au asigurat marile vedete: actori, sportivi, cantareti. Printre acestea se numara: Gene Kelly, Mye West, Elizabeth Taylor, Frank Sinatra, Edwuard G.Robinson, Richard Burton, Sir Laurence Olive. Cristopher Reeves a fost asigurat pentru suma de 20 milioane de lire sterline pentru filmarile facute pentru Superman. Actrita sud-africana Kerri Wallace care a participat la promovarea filmului Star Trek a trebuit sa-si tunda complet parul pentru ca a solicitat o asigurare prin care se acoperea riscul ca parul nu ii va creste altfel decat il avusese inainte.
Lloyd’s este de asemenea piata starurilor muzicale. Sunt protejate orice bunuri personale, echipamente muzicale si riscul de anulare a concertelor. in ultimii 15 ani printre cei mai renumiti asigurati ai pietei au fost Eric Clapton, Phil Collins, Dire Straits, Duran Duran, Bob Dylan, Michael Jackson, Bros, Erasure,Genesis, Billy Joel, Status Quo.s.a

Sportivii care au preferat aceasta piata sunt: tenisman-ul Bjorn Borg, boxerul Leon Spinks, fotbalistul Pele, precum si echipe intregi de baschet, hockey.

Imaginatia clientilor a mers mana in mana cu inovatia si deschiderea cǎtre inedit a subscriptorilor Lloyd’s. Iatǎ câteva exemple dintre cele mai neobisnuite riscuri ce s-au asigurat pe aceasta piata:

-o asigurare incheiata de o companie de productie de filme care s-a asigurat ca pe durata filmarilor nu va aparea monstrul din Loch Ness;

-un post de radio din Memphis, Tennessee, care a oferit un premiu de 1 milion de dolari celui ce l-ar gasi pe Elvis Presley in viata, s-a asigurat impotriva acestui risc;

-40 de membri ai ‘’Whiskers Club’’ din Derbyshire care si-au asigurat barbile pentru suma de 20 de lire sterline fiecare impotriva riscurilor de incendiu si furt ;

-o companie din Durham, care si-a asigurat modelul Suzzanne Mizzi pentru suma de 10 milioane de lire sterline pe o durata de 3 ani. Compania urma sa fie compensata in cazul in care Suzanne ar fi suferit o vatamare corporala serioasa care i-ar fi distrus cariera de prezentare a lenjeriei de corp ;

-o companie de impresariat din Verona (Italia) s-a asigurat pentru suma de 1 milion de lire sterline impotriva ploii care ar fi dus la anularea a 42 de spectacole in aer liber.

Ponderea fiecǎrui tip de asigurare în total asigurǎrilor încheiate pe Piata Lloyd’s si distrubutia la nivelul întregii lumii este prezentatǎ în tabelul urmǎtor:

Tabelul 2.1. Clasele de asigurǎri Lloyd’s pe regiuni la 31 decembrie 2010

Sursa: Lloyd’s List – Insurance Day

Se observǎ, astfel cǎ ponderea cea mai mare o au reasigurǎrile cu 37% in totalul asigurǎrilor incheiate, urmate fiind de asigurǎrile privind proprietatea si cele privind accidentele, cu procente de 22 si respectiv, 20%. Cea mai mica pondere o au asigurarile din domeniul aviatic cu 3% in totalul asigurǎrilor incheiate pe piata Lloyd’s.

In ceea ce priveste sursele regionale ale asigurarilor la nivel international piata este dominata de asigurarile incheiate in Us si Canada, cu 43%, si impreuna cu celelate state din America cu un procent de 7%, ocupa jumǎtate din piata asigurǎrilor Lloyd’s. In ansamblu situatia existente la sfarsitul anului 2010 este prezentata in figura urmǎtoare:

Figura 2.1. Sursele regionale ale primelor Lloyd’s la 31 decembrie 2010

Sursa: Lloyd’s List – Insurance Day

Activele corporatiei Lloyd’s au ajuns la 162 miliarde lire sterline la sfarsitul anului 2010, iar volumul din prime a fost de 703 miliarde lire sterline.

Piata Lloyd a produs un profit de 2,2 miliarde lire sterline în 2010, în ciuda unui numǎr mare de catastrofe la nivel international și un mediu economic in care au fost dificil de realizat randamente ridicate la investiții. Principalele catastrofe din 2010 au debutat cu cutremurul din Haiti, au urmat furtuni, inundatii si și chiar daune din activitatea vulcanica, pentru ca anul se se incheie cu incidentul de inundații în Queensland, Australia, pe 26 decembrie. Impactul acestor catastrofe naturale, a dus la importante despagubiri pentru a ajuta clientii din America de Nord, America de Sud, Europa, Australia și Noua Zeelandă sa-si reconstruiască viețile și afacerile lor.

Cu toate acestea, 2010 a servit ca un preambul pentru ca în primele trei luni ale anului 2011 s-au văzut mai multe catastrofe naturale: ploi abundente, cu inundații în Australia, un alt cutremur în Noua Zeelandă, și apoi cutremur și tsunami-ul care a devastat nord-estul Japoniei în luna martie. In timp ce oamenii de stiinta continua să susțină schimbările climatice, ca asigurator și reasigurător global Lloyd’s of London are nevoie sa dezvolte strategii pentru clientii sǎi pentru a-i ajuta să atenueze impactul acestor evenimente.

Astfel, în anul 2011, piața britanicǎ a asigurǎrilor, Lloyd’s of London, a realizat anul trecut o pierdere de 516 milioane de lire sterline (615 milioane de euro ), din cauza numarului mare de catastrofe produse.

Desi in 2010 , Lloyd’s a afisat un profit de 2,2 miliarde de lire sterline, pierderile din 2011, care reflecta performanta însumata a tuturor celor 80 de sindicate de asigurǎri care formeazǎ Lloyd’s, sunt cele mai importante dupa cele de 3,11 miliarde lire marcate in 2001, urmare a atentatelor de la 11 septembrie din Statele Unite.

Piata a inregistrat anul trecut cereri de despagubiri legate de dezastre naturale in valoare de 4,6 miliarde de lire sterline, cea mai mare cifra din istoria institutiei. Potrivit Swiss Re, seismul si valul ucigas din Japonia, inundatiile din Thailanda si alte catastrofe naturale au generat anul trecut cereri de despagubiri de 116 miliarde de dolari (87 miliarde de euro).

LLOYD's este cea mai veche piata de asigurari specializata din lume, deruland afaceri in peste 200 de tari de pe glob. Aceasta este compusa din peste 50 de agenti independenti si 80 de sindicate, care ofera o gama foarte variata de produse de asigurare destinate celor mai diverse riscuri.

  "Lloyd"s of London" operează o piață de asigurare și reasigurare, unde jucătorii tranzacționează polițe de asigurare din întreaga lume, de aceea pierderile înregistrate de "Lloyd"s of London" in 2011 pot fi reprezentative pentru întreaga piață, deoarece întreaga industrie a fost afectată de cutremurele din Australia, Noua Zeelandă, Japonia, precum și de tornadele puternice care au lovit continentul nord-american.

In 2011 LLOYD's a anuntat infiintarea Environmental Liability Consortium, o structura in cadrul pietei londoneze care are scopul de a satisface cererea de acoperire pentru asigurari destinate riscurilor de raspundere fata de mediul inconjurator si care va facilita activitatea sindicatelor si brokerilor de a accesa aceste tipuri de asigurari.

Consortiul va fi gestionat de Tom HILLER, din partea ACE Underwriting Agencies si Tony LENNON, din partea CHUBB Managing Agent, reputati specialisti in domeniu, fiecare cu cel putin 10 ani de experienta pe piata asigurarilor pentru mediul inconjurator.

Consortiul va avea capacitatea de acoperire de 65 mil. USD in 2011 si de 75 mil. USD in 2012. De asemenea, va oferi acoperire in toate teritoriile unde LLOYD's are dreptul de a incheia asigurari, cu tinta pe pietele emergente precum Europa Centrala, America Latina si Asia.

"Ceea ce am creat reprezinta o oportunitate pentru LLOYD's de a avea un produs credibil, disponibil tuturor structurilor din cadrul pietei londoneze care sa interactioneze cu celelalte servicii oferite deja", a declarat Tony LENNON.

Consortiul a luat nastere cu ajutorul JLT Re ca raspuns la cerintele de raspundere fata de afectarea mediului inconjurator ale companiilor, subliniate totodata prin Environmental Liability Directive (ELD). Administrarea consortiului va fi in sarcina lui Glyn RIDPATH, din cadrul JLT Re.

CAPITOLUL 3

EVOLUȚIA PIEȚEI DE ASIGURĂRI ÎN EUROPA

3.1. Structura pieței de asigurǎri din Europa

Comitetul European de Asigurări – CEA – reprezintă toți asiguratori și reasiguratori europeni Insurance Europe is the European insurance and reinsurance federation.si positions the European insurance industry within the European and global regulatory frameworkspoziționează industria europene de asigurări în cadrul de reglementare europena și globala

Prin organele sale 34 de membre – asociații naționale de asigurări de – CEA reprezintă toate tipurile de întreprinderile de asigurare și reasigurare, de exemplu, companii pan-europene, monoliners, mutuale și IMM-uri.

Comitetul European de Asigurări, cu sediul în Bruxelles, reprezintă toate formele de societăti de asigurare care realizeazǎ în jurul de 95% din valorea totalǎ a veniturilor europene din prime, asigurǎrile având o contribuție majoră la creșterea economică a Europei.

Prin asigurǎtorilor europeni sunt generate anual venituri din prime de peste 1 100 de miliarde €, sunt angajați aproape un milion de oameni și sunt investiți aproape 500 miliarde de € în economie.CEA

ACE

CEA a

AJOFM

ACM

CEA►

Faceți clic pentru a edita și pentru a vedea traduceri alternative

Trageți ținând apăsată tasta Shift pentru a reordona.

Pe piața asigurǎrilor din Europa activeazǎ numeroase societăti de asigurări si reasigurări. Cele mai mari societăți au sediul în Europa, în țările în care au luat naștere primele companii de acest gen. Cele mai importante sunt:

– Munich Reinsurance Company (Germania),

– Swiss Reinsurance Company (Elveția),

– Cologne Reinsurance Co,

– Societé Comercila de Reasurance,

– Mercantile & General Reinsurance Co (Marea Britanie)

– Gerling Global Reinsurance Co (Germania),

– Franvona Reinsurance Co (Germania),

– Koning &Reeker (Germania),

– Guardian Reinsurance Co (Elvetia).

De asemenea, pe piata europeană a asigurărilor sunt încheiate numeroase tipuri de asigurǎri, avand beneficiari atat persoane fizice, cat mai ales persoane juridice.

Acestea sunt structurate în două categorii principale de asigurǎri incheiate pe piata asigurărilor din Europa, si anume:

– Asigurările de viață, a căror valoare reprezintă aproximativ 60% din totalul asigurărilor incheiate pe această piată
– Asigurarile non-viață, care sunt divizate în:

– Asigurări auto

– Asigurari de sănătate
– Asigurări privind proprietatea
– Alte asigurări non-viață

Sub această structură sunt analizate la nivel european, si nu numai si asa le voi detalia în subcapitolul următor.

Top of Form

3.2. Analiza evolutiei pietei de asigurari din Europa

Piața unică a asigurărilor în Europa acoperă 34 țări care formează Zona Economică Europeană (European Economic Area). In anexa 2 sunt prezentate asociatiile membre ale CEA si abrevierile folosite privind denumirea țǎrilor în analiza ce urmeazǎ.

În anul 2010, cele mai mari trei piețe de asigurări din Europa – Franța, Germania și Marea Britanie au reprezentat aproape 62.1% din totalul asigurărilor de viață și 55.5% din totalul asigurărilor non-viață, care se dovedesc mai puțin concentrate decât asigurările de viață.

În analiza evolutiei pietei de asigurari din Europa se utilizearea câțiva indicatori aflati in strânsǎ interdependențǎ:

– Volumul total al primelor de asigurare (mld. ECU)

Prime de asigurare/ PIB (%)

Investitii / PIB (%)

– Prime de asigurari / locuitor (ECU)

– Numarul companiilor de asigurari

– Numarul de angajati ai societatilor de asigurari- tarile Uniunii Europene (34)

Volumul total al primelor de asigurare subscrise exprimă dimensiunea pieței asigurărilor în mod absolut, creșterea acesteia reflectă atât creșterea ofertei societăților de asigurări, cât și o cerere sporită de asigurări din partea celor care doresc să se asigure.

Potrivit ultimului raport anual al CEA evoluția primelor brute subscrise de țările membre în anul 2010 este redată în figura următoare:

Sursa: www.insuranceeurope.eu CEA Statistic Raport 2011

Astfel, la nivelul anului 2010 totalul primelor brute subscrise a ajuns la valoarea de 1106.70 mld. EUR mai mult decat 1056.60 mld. EUR cât s-au inregistrat in 2009 ( vezi anexa 3), ceea ce a însemnat o crestere de 50.1 mld. EUR, adica cu 4.53 %.

Cele mai mari piete continua sa fie Marea Britanie, Franța, Germania și Italia, care, împreună reprezintă aproape 70% din totalul primelor brute subscrise pentru asigurǎrile de viață la nivel european. Ultimele trei țări au prezentat creșteri, dar Marea Britanie a înregistrat o scadere a primelor. Aceste creșteri, care au fost reflectate într-o creștere în afaceri noi, sunt considerate a fi o consecință a dorinței clienților de securitate în timpul unor turbulențe economice, în timp ce declinul din Marea Britanie este rezultatul unei scăderi în ceea ce priveste asigurǎrile de pensii.

După doi ani consecutivi de veniturile din prime relativ stabil, se pare că există
să fie o redresare în sectorul non-viață în 2010, deoarece cifrele provizorii
arată o creștere de 2,7% la rate de schimb constante la € 428bn. Aceastǎ creștere este în principal rezultatul îmbunătățirilor în economie, cu gospodării și companiile care prezintă un interes reînnoit în produsele de asigurare.

Trei dintre cele mai mari clase de asigurari non-viata – auto, de sănătate și de proprietate au inregistrat prime în creștere cu 1,3%, 5,9% și 2,6% (la schimb constant
rate), în valoare de € 125bn, € 108bn și € 84bn în 2010.

Un alt indicator important al piețelor de asigurări este, penetrarea asigurărilor sau ponderea volumului primelor de asigurare în produsul intern brut. Acesta reflectă importanța asigurărilor în activitatea unei țări sau a unei zone geografice. Ponderea primelor de asigurare în produsul intern brut al unei țări reflectă nevoia de protecție a companiilor și a persoanelor fizice de a face față riscurilor și prin urmare o previziune pozitivă pentru dezvoltarea viitoare a activităților de asigurări.

În anul 2010 s-au cheltuit în medie 1 879 € pe cap de locuitor cu asigurări în
cele 32 de țări membre cu drepturi depline reprezentate de către CEA. Din această sumă, 1 150 € au fost cheltuiti pe asigurări de viață, iar restul de 729 € pe asigurările non-viață de asigurare, din care 184 € pentru asigurări de sănătate. În total, aceasta cu 38 € mai mult (la rate de schimb constante) decât în ​​2009.

Cu o creștere nominală a PIB de 3.6% în Europa și o creștere a primelor de asigurare generală de +2,5% (la rate de schimb constante), în 2010, penetrarea medie a asigurărilor a rămas stabilă la 8,2%, cu o pondere de 5,0% pentru asigurǎrile de viață și 3,2% pentru asigurărilor non-viață.

Indicatorul cel mai performant privind ponderea asigurărilor în produsul intern brut îl are Luxemburg cu 32,4% ceea ce reprezintă că sectorul serviciilor financiare în această țară este foarte dezvoltat. Alte țări cu un indicator ridicat al ponderii asigurărilor în produsul intern brut sunt Marea Britanie cu 12,4%, Elveția cu 12,5%, Franța cu 10,5%, Italia 8,1%, Germania 7,2%, alte țări având ponderi mai mici .

In ceea ce priveste portofoliului de investiții, acesta a continuat redresarea pentru a ajunge la mai mult de 7 € 400 bn în 2010, acesta reprezintând o creștere de
aproape 5% la rate de schimb constante.

Schimbările în portofoliul de investiții totale au fost în principal determinată de asigurările de viață, deoarece exploatațiile de investiții ale industriei de asigurări de viață reprezinta mai mult de 80% din total. În Europa, asiguratorii investesc cea mai mare parte a portofoliului lor în titluri de creanță și alte titluri cu venit fix și activele în acțiuni și alte titluri cu randament variabil. Împreună, aceste două tipuri de conturi active pentru aproximativ 70% din total. În 2009, proporția de titluri de creanță și acțiuni au rămas în general stabilă și chiar a crescut foarte puțin.

În ultimul deceniu numărul de companii care operează în piața de asigurări a scăzut continuu ca urmare a globalizării și a fuziunii dintre companii. Cu toate acestea în anul 2010 această tendință a fost inversată având loc o crestere a numărului acestora ajungand la un numar de 5350 în comparație cu peste 4 900 câte erau în 2009. Aceasta corespunde unei creșteri de 8% față de o scădere de aproape 3% în 2009.

Fig. 3.1. Evolutia numǎrului de companii pe piata asigurarilor din Europa

în perioada 2004 – 2010

Numărul angajaților care lucrează în această industrie s-a menține în jurul cifrei de 1.000.000 de persoane în ultimii 10 ani. Tendinta a fost de scadere in ultimii 5 ani astfel în anul 2008 aceștia au scăzut cu 0,5% față de anul 2007 când numărul de angajați era de 989.348 persoane. De remarcat că numărul persoanelor care lucrează în asigurări au scăzut și în 2007 față de 2006 când acesta era de 1.027.199 de persoane.

Si în 2009 si 2010, numărul de de salariați din industria europeană de asigurări a scăzut cu aproape 6% la sub 960 000 de angajați direcți. Această evoluție este cea mai mare parte explicat de o scădere de aproximativ 60 000 de angajați în Marea Britanie. Datele disponibile pentru anul 2009 indică faptul că mai mult de 86% din angajații europeni lucrează full-time, deși această proporție a fost în scădere lent în ultimii 10 ani, de la 89% cât era în 2000.

„Bancassurance” este principalul canal de distribuție pentru produsele de asigurare de viață în multe Țări europene, cu o cotă de piață de la 42% în Belgia la 87%
în Portugalia în 2009, ultimul an pentru care sunt disponibile cifre.

„Bancassurance” este deosebit de dominantă în țările europene de Sud, precum și în Austria. În cele mai multe din aceste piețe, au existat creșteri semnificative ale cotei de bancassurance în 2009. Brokeri sunt numeroși în ​​distribuția de produse de asigurare de viață
în majoritatea țărilor din Europa. Agenții sunt deosebit de răspândit în Bulgaria, Slovenia,
Germany și Croația. Dintre aceste țări, doar Germania a raportat o scădere
în cota de piață deținută de către agenții între 2008 și 2009. Brokerii sunt preponderenti in
distribuția de asigurări în UK și Irlanda, și sunt, de asemenea, populari în Belgia.

Cu toate acestea, în Croația, 40% din primele de asigurare de viață
sunt distribuite prin intermediul vânzărilor directe, în ciuda predominentei de agenți. Direct
vânzările sunt, de asemenea, foarte frecvente în Irlanda, Slovacia, Polonia și Țările de Jos.
Agenți și brokeri continua sa fie cei mai mari furnizori de produse de asigurări de viață
în majoritatea țărilor studiate. În general, agenții reprezintă partea leului din
de distribuție a produselor de asigurare non-viață. În ciuda o scădere ușoară în lor
cotele de piață în 2009, agenții continuă să fie deosebit de răspândit în Italia,
Turcia, Slovenia și Portugalia. În schimb, în țări precum Belgia, Irlanda
și Marea Britanie, brokerii sunt predominante în sectorul non-viata. Scris directă este
al doilea canal de distribuție, după cea mai mare de intermediari și a fost chiar principalul
canal de distribuție în Croația și Țările de Jos. Scriere directa, de asemenea, tarifele și
în Irlanda, Austria și Franța. Bancassurance, în general, joacă un rol minor în nonlife
de asigurare, și este încă extrem de rar în piețele central și est europene.

Analiza evolutiei asigurǎrilor de viațǎ

Primelor brute subscrise

După o scădere accentuată în 2008, ca urmare a crizei financiare, primele asigurărilor de viață din Europa au ajuns la aproape € 635 bn în 2009 și în 2010 a crescut cu 2,7% la rate de schimb constante de mai mult de € 660 bn.

Cele mai mari piete au continuat sa fie Marea Britanie, Franța, Germania și Italia, care, împreună reprezintă peste 70% din totalul primelor de viață europene.

În afară de Marea Britanie, care a suferit o scădere a primelor de viață pentru al treilea an consecutiv (-5% față de -10% în 2009 și -24% în 2008), cele trei țări au cunoscut o creștere de 4%, 7% și 11% respectiv. În general, această creștere este considerată a fi o consecință a dorinței clienților de securitate în timpul turbulențelor economice și a fost reflectată într-o creștere în noi afaceri, în special de afaceri premium unic. Declinul din Marea Britanie este rezultatul unei scăderi de pensii de grup, care mai mult decât compensată de o creștere a primelor de pensii individuale. De investiții și de economii și de linii de protecție a rămas în general stabilă.

Tabelul 3.2. Crestere nominala a primelor asigurǎrilor de viațǎ în Europa 2005-2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

După ce a ajuns la mai mult de 63% în 2007, raportul primelor asigurărilor de viață la total prime a scăzut la 60% în 2008 și apoi a rămas stabilă următorii doi ani. Datorită crizei financiare și a incertitudinii de pe piețele bursiere, Produsele Unit-linked au fost mai puțin atractive și, în medie, ponderea acestora în total de prime asigurărilor de viață a scăzut de la 20% în 2008 la 16% în 2009. În 2010, la nivel național, și, în medie, produse de tip unit-linked au reprezentat 17% din totalul primelor asigurărilor de viață. Acest raport variază de la 6% în Bulgaria la 62% în Estonia.

Tabel 3.3. Ponderea primelor de asigurare pentru Produsele Unit-linked 2001 -2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

În compararea contractele individuale și de grup, se constată că, contractele individuale au predominat în majoritatea țărilor și au reprezentat, în medie, mai mult de 72% din totalul primelor asigurărilor de viață încheiate în 2010.

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

Tabel 3.4. Ponderea primelor asigurǎrilor de viațǎ in total asigurǎri 2005 – 2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

Se observǎ, astfel, cǎ ponderea cea mai mare a primelor de asigurǎrilor de viata in total prime asigurǎri este de 78,4% si se regǎseste in Suedia, urmatǎ îndeaproape de Marea Britanie cu 73,7%. Cele mai mici valori se regǎsesci în Islanda cu numai 8%, dat si în România si Bulgaria, valorile fiind de 10,8% si respectiv 14,2%.

In ceea ce priveste densitatea medie a asigurărilor de viață în Europa, aceasta a fost de € 1 124 în 2010 față de 1 084 € în 2009 și 1 086 € în 20082. Există diferențe semnificative între țări. În 2010, suma medie cheltuită pe produsele de asigurare de viață a variat de la 2 € 699, în Danemarca, până la € 10 în România. În general, densitatea asigurarilor de viata a fost mare, atât în ​​marile centre financiare cât și în țările scandinave, și destul de scăzută în Europa de Est.

În urma crizei economice, de penetrare a asigurărilor de viață a scăzut de la 5,5% în 2007 la 4,6% în 2008. A revenit la 4,9%% în anul următor și apoi a ajuns la 5,0% în 20102.

În mod similar la densitatea, de penetrare a asigurărilor de viață arată diferențe mari între piețele, variind în 2010 de la 0,2% în Turcia, la 9,0% în Marea Britanie.

Privitor la numărul de contracte de asigurare și gradul de acoperire al populației, ultimul raport anual al CEA indicat faptul că la sfârșitul anului 2010, mai mult de 520 de milioane de contracte de asigurare de viață au fost în vigoare în Europa, ceea ce corespunde unei scădere de mai puțin de 1%, comparativ cu anul 2009.

Acest lucru înseamnă că mai mult de 90% din populația europeană este acoperită de o poliță de asigurare de viață. La nivel național, cu toate acestea, această rată de acoperire variază de la 17% în Bulgaria, la 447% în Suedia. Cauza acestor diferente majore o constituie faptul că contracte individuale predomină. Raportul CEA cifre indică faptul că, în medie, 70-80% din polițele de asigurare de viață în Europa se referă la contractele individuale.

Tabel 3.5. Numǎrul de contracte de asigurǎri de viatǎ 2001 – 2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

Tabel 3.6. Numărul de contracte de viață in raport cu populația totală 2001-2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

După o creștere de aproape 6% la schimburile constante în 2008, beneficiile de viață plătite de asiguratori europeni au scăzut cu 9% (la rate de schimb constante) în 2009, si au fost în valoare de aproximativ € 520 bn. În anul 2010 au revenit la aproape € 550bn (+3,5% la rate de schimb constante).

Marea Britanie reprezintă aproximativ o treime din această sumă totală. O scădere de 1% a fost inregistrata acolo în 2010, comparativ cu o scadere de 15% în anul precedent, în principal determinată de produsele obișnuite de asigurare de viață.

Franța și Italia, respectiv piețele doilea și al treilea cel mai mare din punct de vedere al beneficiilor plătite (17% și respectiv cotă de piață de 12%), au cunoscut creșteri de 6% și respectiv 17%.

Tabel 3.7. Beneficiile de viață plătite de asiguratori europeni 2005 – 2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

Provizioane tehnice brute pentru asigurări de viață din Europa au urmat un model de creștere în mare parte similară în perioada 2001-2007 (adică o creștere constantă), dar apoi au mers în jos cu mai mult de 4% la rate de schimb constante, în 2008, în cea mai mare parte din cauza Regatul Unit, care a reprezentat 35-40% din totalul provizioane tehnice brute pentru asigurări de viață din Europa. Cu o cotă de piață de aproximativ 20%, Franța este a doua mare piață din Europa pentru dispozițiile tehnice de viață.

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

În 2009, dispozițiile total de recuperat (+7% la rate de schimb constante), iar în 2010 creșterea a continuat într-un ritm similar (+6%), în valoare de aproximativ 5 € 700bn, la sfârșitul anului. În urma crizei financiare, cota de dispoziții pentru produse de tip unit-linked în totalul a scăzut de la 42% în 2007 la 37% în 2008 și 36% în 2009. Apoi a revenit la aproximativ 40% în 2010, cu Marea Britanie și Franța prin indicatori de raportare de 67% și respectiv 17%.

Tabel 3.8. Dispozițiile totale de recuperat pentru unit-linked 2005 – 2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

In ceea ce priveste investiții, datoriǎ faptului cǎ companiile de asigurari sunt printre cei mai mari investitori instituționali, scăderea în piețele bursiere care a urmat crizei financiare și creșterea spread – a pus portofoliilor asiguratorilor de investiții sub presiune în 2008, întrucât mai mult de 80% din portofoliul asiguratorilor europeni in totalul investițiilor a fost reprezentat de asigurǎrile de viatǎ.

Tabel 3.9. Valoarea investitiilor în rândul piețelor europene de asigurări de viață 2004 -2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

După revenirea de pe piețele de capital, care a început în 2009 și, în ciuda volatilității semnificative în 2010, portofoliul de asigurări de viață europene de investiții (estimate la valoarea de piață), a continuat recuperarea și a ajuns în jurul valorii de 6 € 000bn în 2010. Aceasta a reprezentat o creștere de 5% la rate de schimb constante, comparativ cu o creștere de 10%, aproape de anul precedent.

Primii trei investitori în rândul piețelor europene de asigurări de viață sunt Marea Britanie, Franța și Germania, reprezentând două treimi din totalul portofoliul de asigurări de viață. În 2010, acestia au reprezentat 30%, 24% și, respectiv 12% din piață.

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

Primele brute pentru noile contracte de asigurǎri de viață

În urma crizei financiare, numărul de contracte de asigurari viață noi în Europa, a scăzut substanțial în 2008. Ca urmare, primele pentru contracte de asigurari viață noi au scăzut de la aproximativ € 230bn în 2007 la peste € 180bn în 2008, scăderea fiind în principal de Regatul Unit. În 2009, primele pentru contracte de asigurari viață noi, au crescut ușor (+3% la rate de schimb constante), determinând creșteri de aproximativ 60% și 30% în Italia și Germania, care au compensat scăderea de 26% din Marea Britanie.

În 2010, primele pentru contracte de asigurari viață noi au crescut cu 10% la rate de schimb constante, ajungând la aproape 200 miliarde € (25% în Germania, +7,5% în Italia și 5% în Marea Britanie).

Tabel 3.10. Valoarea primelor de asigurǎri de viațǎ pentru contracte noi 2005 – 2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

Tabel 3.11. Ponderea noilor prime de asigurǎri de viatǎ in total asigurǎri de viatǎ 2005 – 2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

Privitor la canale de distribuție în anul 2010, cu o cotă de piață de 85%, bancassurance a fost principalul canal de distribuție pentru primele contractelor de asigurari viață noi, atât în ​​Italia și Portugalia.

În restul țărilor studiate: Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Marea Britanie, principalul canal de distribuție l-au constituit intermediari care predomină in aceste țǎri. Brokeri au fost mai numeroși decât agenții în ​​distribuția de produse de asigurare de viață individuale, în majoritatea țărilor.

Tabel 3.12. Primele pentru contractele individuale – 2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

Sursa: CEA, Publication, Life-2010

Analiza evoluției asigurarilor de non-viata

După doi ani consecutivi de veniturile din prime relativ stabil, s-a înregistrat
o redresare în sectorul non-viață în 2010, deoarece cifrele provizorii arată o creștere de 2,7% la rate de schimb constante, ajungand la € 428bn. Această creștere generală este în principal rezultatul unor îmbunătățiri în economie, unor reveniri a ccompaniilor care prezintă din nou un interes sporit pentru produsele de asigurare.

Fig 3.2 | Evolutia primelor asigurǎrilor non – viațǎ — 2001-2010 (€bn)

€bn

450

00

350

300

250

200

150

100

50

0

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Sursa : CEA Statistics Non – Life -2010

În 2010, lider pe sectorul non-life al piețelor de asigurări rămân Germania, Marea Britanie, Franța și Țările de Jos, care reprezintă, respectiv 21%, 15%, 14% și 13% din totalul
piețelor de asigurare europene non-viata din punct de vedere al primelor.

Cresterea cea mai mare s-a înregistrat în Marea Britanie, unde rata de creștere a sǎrit de la -0,1% în 2009 la +7,8% în 2010. Celelalte trei piețe au inregistrat o rata de creștere pozitivă, aproape dublu, ajungând la aproximativ 4% pentru Țările de Jos (în principal din cauza primelor de sănătate) și la media CEA de +2,7%, atât pentru Germania și Franța.

În majoritatea țărilor membre ale CEA, nivelul primelor de asigurare non-viață a crescut în 2010, dar 10 de țări, inclusiv Spania și Italia, au înregistrat în continuare o scădere a acestora.

Fig 3.3 | Primele asigurarilor non-life – cresterea nominalǎ dupǎ țarǎ — 2008/09 si 2009/10 (la rata de schimb constantǎ)

30% 42%

20%

10%

0%

-10%

-20%

-30%

2008/09 2009/10

Sursa : CEA Statistics Non – Life -2010

Întrucât, în Spania, scădere de 6,6% este, ca și pentru sectorul de viață, un rezultat
a situației economice, în Italia, scăderea de 2,3% se datorează de ieșirii de pe piata afacerilor italiane a două mari companii care nu au mai intrat sub responsabilitatea de supraveghere a guvernului italian, dar care au continuat să opereze în Italia.

Cea mai mare creștere este raportată în Turcia (+14%), care reprezintă 1,4% din
totalul asigurarilor de non-viata de pe piața europeanǎ. Această evoluție se datoreazǎ în mare măsură asigurǎrilor auto, ca urmare a vânzărilor în creștere de vehicule noi.

Privind in estul Țărilor Europene, doar Polonia, cel mai mare asigurator non-viata de piață în regiune și Estonia au cunoscut o creștere pozitivă în 2010. Pentru ambele țări, creșterea provine în principal din mediul de afaceri de proprietate.

Fig 3.4. | Ponderea primelor de asigurare non-life — 2010

Marine, aviation

& transport

4% Legal expenses

Property 2%

20%

Health Accident

25% Other non-life 7%

26% Other

6%

General liability

Motor 7%

29%

Sursa : CEA Statistics Non – Life -2010

Aceasta figura ilustrează, principale două linii de asigurări non-viață din Europa
si anume, asigurǎrile auto și de sănătate (cu excepția accidentelor) cu o pondere pe aceastǎ piațǎ de 29% și 25%.

A treia linie de de asigurări non-viață din Europa este reprezentatǎ de asigurarile privind proprietatea, care reprezintǎ 20% din totalul primelor de asigurare non-viață. ‚

Conform estimărilor timpurii, restul de 26% sunt distribuite între răspundere civilă generală (7%), asigurǎrile de accident (7%), marin, aviație și transport (MAT) (4%), cheltuielile legale (2%) și alte clase, inclusiv în special de călătorie și de asigurare de credit.

Comparativ cu 2009, asigurǎrile de sănătate și asigurǎrile bunurilor au inregistrat o creștere cu 0,5 puncte procentuale (pp) și respectiv,0.1pp, în detrimentul asigurǎrilor auto (aproape-0.4pp) și altor asigurǎri non-viata (-0.25pp).

Asigurǎrile auto a revenit în linie, cu aproape 30% din piață. În 2010, primele de asigurare auto au crescut cu 1,3% la rate de schimb constante la € 125bn, comparativ cu scădea anul precedent, cu un 1.8%.

Germania și Italia sunt principalele pe piața asigurǎrilor auto, ambele cu o pondere de 16% și care împreună cu Franța și Marea Britanie, detin 60% din totalul primelor de asigurari auto ale Europei.

Dintre aceste patru piețe, doar Italia a raportat o scădere a primelor auto de -0,8%, în 2010, în Germania, Franța și Marea Britanie, rata de creștere a atins, respectiv +0,5%, +2,6% și +8,1%, față de -1,5%, -0,2% și -2,1% în anul precedent.

viata de afaceri

viata de business

vieții de afaceri

viața de afaceri

vieții economice

life business►

Faceți clic pentru a edita și pentru a vedea traduceri alternative

Trageți ținând apăsată tasta Shift pentru a reordona.

Top of Form

Cu o cotă de piață de 25%, în termeni de prime, asigurările de sănătate rămâne
ce de-al doilea mare sector din cadrul asigurarilor non-viață și este cel mai dinamic. După încetinirea cresterii observate în 2009, în 2010 primele estimări indică o creștere de aproape 6% la rate constante de schimb și a primelor în valoare de € 108bn. Ca și în precedenti
ani, această tendință pozitivă se explică prin cererea in continuă creștere alimentată de
atât îmbătrânirea populației și creșterea costurilor medicale

Top of Form

Asigurările de proprietate reprezintǎ cea de-a treia linie de afaceri, asigurarile imobiliare reprezentând 20% din totalul primelor de asigurari non-viață.

Conform celor mai recente estimări, acest sector experimentat prime a crescut mai repede inregistrans o creștere de 2,6% la rate de schimb constante, în 2010, cu prime în valoare totală de € 84bn, in comparație, în 2009, cand rata de creștere a fost de +2,1%.

Piețele de top sunt Marea Britanie, Germania și Franța cu aproximativ 15 miliarde de € primelor brute subscrise, fiecare, sau o cotă de piață cuprinsă între 17% și 18%
fiecare. Toate trei au înregistrat o creștere a primelor de proprietate în 2010, de 5,2%, 1,2%
și, respectiv, 3,7%. Spania și Italia, s-au clasat pe locul al patrulea și al cincilea, cu
cote de piață de 8% și respectiv 6% si au raportat scaderi de 4,0% și 2,1%, pentru asigurarile
acestea, ca și pentru asigurarile auto.

Top of Form

Celelalte categorii principale de asigurǎri non-viață includ asigurǎrile de răspundere civilă generală, accident, maritim, aerian și de transport (MAT), juridică, de credit și asigurarea de călătorie.

Așadar, atât asigurarile de ​​răspundere civilă generală cat și cele de accident au reprezentat 7% din totalul primelor de asigurari non-viață în 2010. MAT și cheltuieli de judecată a reprezentat doar 4% și respectiv, 2% din totalul non-viata.

Fig. 3.5 Evolutia primelor pentru alte asigurari non-life — 2001-2010 (€m)

€m

140 000

120 000

100 000

80 000

60 000

40 000

20 000

0

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Sursa : CEA Statistics Non – Life -2010

Figura sugerează că primele de asigurari non-viata, altele decât cele auto, de sănătate și a bunurilor au crescut ajungand la € 112bn în 2010, ceea ce a echivalat cu o rată de creștere pozitivă de 1,2%, la rata de schimb constanta fațǎ de anul 2009.

Defalcarea rezultatelor din 2010 pe linie de afaceri și fiecare țară in parte nu este încă pe deplin disponibilă. Cu toate acestea, primele estimări indică faptul că piața de răspundere civilă generală, determinată de Marea Britanie, Germania și Franța, detin mai mult de 20% din piața europeană, a cunoscut o scădere de aproape 5% la rate de schimb constante, în
2010 fațǎ de -3,5% cât înregistra în 2009.

În ceea ce privește asigurarea de accident, după o scădere de aproape 1% în
2009, primele au fost recuperate în 2010 (+2,5%), în principal datorită Germaniei și Franței,
care împreună au reprezentat aproximativ 45% din piață.

Deoarece în cazul asigurarilor MAT aproximativ 60% din piațǎ o reprezintǎ primele asigurǎrilor din Marea Britanie, acestea ar putea înregistra doar o creștere ușoară (aproape 1%), în timp ce piața de protecție juridică, determinată în principal de Germania (cota de piata de 43%), ar putea experimenta o crestere apropiata de 2% în 2010.

3.3. Perspective ale dezvoltǎrii pieței asigurǎrilor din Europa

In anul 2011, piata din Europa a oferit o piață a asigurărilor financiar mai puternicǎ decât în ​​2010, datoritǎ consolidǎrii creditului și a piețelor de capital și îmbunătățirii din capitalizarii, solvabilitatii si profitabilitatii industriei de asigurare.

Desi While GDP is expected to decrease slightly in 2011, inflation should remain steady at 1.5% to 1.6% — levels that pose no immediate threat to growth. a fost de asteptat ca PIB-ul să scadă ușor în 2011, inflația s-a mentinut relativ stabilă, la 1,5% la 1,6% – nivel care nu reprezintă o amenințare imediată la creșterea economică.

To seize growth in 2011, insurers will need to quickly address and adapt to the changing regulatory and accounting environments, enhance the flexibility of their distribution systems, develop new markets and products and improve management of capital. Pentru a face posibila usoara creștere din 2011, asigurătorii au trebuit să abordeze și să se adapteze rapid la medii în schimbare de reglementare și de contabilitate, să-si sporească flexibilitatea sistemelor de distribuție, să-si dezvolte noi piețe și produse și să-si îmbunătățirea managementului capitalului.

The sluggish economy and low interest rate environment challenges all segments of the European insurance industry to achieve superior growth. Economia lentă din 2011 a facut ca in toate segmentele industriei europene de asigurări sa fie imposibila realizarea unei creșteri economice mult superioară. Astfel primele asigurarilor de Non-life premiums across the region were poor in 2010, while profitability in both the non-life and reinsurance sectors will continue to be challenged by the soft market, the need for continuing expense reductions, and the end of loss reserve releases supporting profitability.non-viață din regiune au fost scazute ca si în 2010.

Business demand for traditional non-life products will remain especially listless in 2011 due to the slow business growth. Cererea de asigurari pentru de produse non-tradiționale de viață va rămâne în special apaticǎ, datorită unei creșteri lente a afacerilor in 2011. At the same time, risks relating to continued advancements in technology, catastrophic weather events as well as fraud and litigation exposure are increasing. În același timp, riscurile cu privire la progresele continue în tehnologie, evenimentele catastrofale meteorologice, precum și a fraudei și a expunerii de litigii au fost în creștere. A key question is how catastrophic losses in 2010 might affect pricing this year.

In ceea ce privesteOn the life side, premiums improved modestly in 2010. asigurarile de viață, primele au fost îmbunătățite modest fatǎ de 2010. As Europe's population ages and grapples with demographic challenges to their social welfare systems, especially those parts related to retirement benefits, it creates opportunities for insurers to provide products and services in the retirement space. Piata Europei este caracterizata de problema populatiei imbătrânite și de supraaglomerarea sistemelor lor de asistență socială, în special acele părți legate de beneficiile de pensionare, creând,astfel, oportunități pentru asigurători de a furniza produse și servicii pentru varsta de pensionare. The downside is the low interest rate environment, which reduces profitability of guaranteed products. Dezavantajul este dat de caracterul redus al ratei medii a dobânzii, ceea ce reduce rentabilitatea produselor garantate. Continued high unemployment also makes it difficult financially for many individuals to purchase new products. Șomajului a continuat sa fie, de asemenea, o bariera financiara pentru multe persoane in a cumpăra produse noi. A key question facing life insurers is whether the emerging capital requirements will hinder their ability to meet consumer needs. O întrebare-cheie cu care se confruntă de asigurări de viață este dacă cerințele de capital emergente va împiedica capacitatea lor de a satisface nevoile consumatorilor. « Previous | Next »

Dupa cum o arata “European Insurance Outlook 2012” cel mai recent studiu despre industria de asigurari publicat de Ernst & Young, industria europeana a asigurarilor se va confrunta cu o multitudine de probleme în 2012. The continent's ongoing macroeconomic and political issues have adversely impacted company balance sheets, altered consumer demand and sapped investor interest across most business lines. Probleme macroeconomice și politice de la nivelul continentului au avut un impact negativ rezultatelor contabile ale societatilor de asigurari, cererea consumatorilor, modificarea și interesul investitorilor măcinat în cele mai multe linii de afaceri. A new report released this week from international consulting firm Ernst & Young notes that these challenges will force insurance companies operating in Europe to make smart strategic decisions this year in order to prosper going forward.

In their European Insurance Outlook 2012 , Ernst & Young (E&Y) describes how ongoing recession conditions, volatile financial markets and accompanying European sovereign debt downgrades have all affected the performance of Europe's insurance sector. In acest studiu Ernst & Young (E & Y), descrie modul în care condițiile de recesiune în curs de desfășurare, volatilitatea piețelor financiare și scăderile de creante din economiiile europene suverane au afectat performanța sectorului de asigurări din Europa. E&Y notes that due to the inter-connectivity of the eurozone market, the fiscal imbalances that warranted recent downgrades of sovereign debt in weaker European countries (Greece, Italy, Spain etc.) have gone on to negatively impact the balance sheets of numerous insurers and reinsurers across the continent . E & Y constată că, din cauza inter-conectivitatii pieței zonei euro, dezechilibrele fiscale din țările mai slabe din Europa (Grecia, Italia, Spania etc), au avut un impact negativ asupra bilanțurilor contabile ale numerosi asigurătorilor și reasigurători de pe întregul continent. While many of the continent's principal insurers remain well capitalized, with their long-term outlook affirmed by raters, possible sovereign defaults could reduce asset portfolios substantially. În timp ce mulți dintre asigurătorii principali de pe continent rămân bine capitalizati, pe termen lung, perspectivele intuite de evaluatorii, ar putea duce la reducerea în mod substanțial a portofoliilor de active. “With no final resolution of the Eurozone crisis on the horizon, the combination of insurers' innate exposure to sovereign debt and the long term effect of recession and low interest rates on the insurance market may force rating agencies to reconsider the ratings of insurers,” E&Y explained. Cum nu exista nicio soluție definitivă de stopare a crizei din zona euro, expunerea asiguratorilor la datoriile suverane și efectul pe termen lung de recesiune și de rate scăzute ale dobânzilor de pe piața de asigurări, ar putea forța agențiile de rating să reconsidere rating-ul unor asigurători, a explicat E & Y. Ceea ce s-a si intamplat la incepitul anului 2012, cand ca urmare a deciziei S & P s-a redus rating-ul pentru nouă țări membre ale zonei euro.

Pentru intreaga piata de asigurari, anul 2012 se anunta a fi un an al eforturilor de eficientizare a activitatii si de consolidare a pozitiei financiare, precum si de diversificare a portofoliilor si crestere a calitatii subscrierii.

Piețele europene de asigurări se vor confrunta cu o multitudine de probleme si in viitor. Criza datoriei suverane de pe continent în legătură cu o piață de prețuri „moi” și ratele scăzute ale dobânzilor, acești factori siamezi vor menține ratele scăzute și vor pune o presiune descendentă asupra rentabilității asigurător in mai multe categorii de asigurǎri. Încercările de a crește nivelul premium au fost îndeplinite cu rezistență într-un climat economic slab, cu consumatorii care nu doresc să plătească rate mai mari pentru produsele de asigurare, în cazul în care într-adevăr, ei își pot permite o asigurare la toate. La toate acestea se adăugǎ viitoarele reglementări Solvency II -III, care vor face ca firmele de asigurari din UE sa-si amplifice ambițiile lor de afaceri și sa-si constituie rezerve mai mari de capital, cum prevad noileorientări care intra în vigoare în 2015.

.

BIBLIOGRAFIE

Alexa, C, V. Ciurel, E. Sebe, A.M. Mihăescu, „Asigurări și reasigurări în comerțul internațional”, Editura All, Bucuresti 1992

Bercea Fl., Vacarel I., „Asigurari si Reasigurari”, Editura Expert, Bucuresti, 1995

Bigot J., „Traité de droit des assurances”, LGDJ, Paris, 2002

Bikelhaupt, D. L, “General Insurance”, editia 9, Editura Homewood 1974

Bistriceanu, Gh. D., F. Bercea, E. Macovei, „Dicționar de asigurări”, București, Editura științifică, 1991

Bistriceanu, Gh. D., 'Sistemul asigurarilor în România', Editura Economica, Bucuresti, 2002

Bennett, Cr., „Dicționar de asigurări”, Editura Trei, București, 2003

Ciumas, C., “Asigurarile internationale- arhitectura si problematica la debutul mileniului III'”, Editura Intelcredo, Deva, 2001

Ciurel, V., „Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici internaționale”, Editura All Beck, Bucuresti, 2000

Constantinescu D.A, „Tratat de asigurări”, Ed. Economică, București, 2004,

Constantinescu, D.A., „Financial Management in Insurance”, Economic Publishing House, 2005

Cristea M., „Insurance”, Universitaria Publishing House, 2002.

Downes, John , Goodman, J. E., “Dictionary of Finance and Investment Terms”, Barron’s Educational Series, 1991

Hansell, D.S., „Introduction to Insurance”, Practical Guide, LLP, London, 1996

Gerathewohl, Klaus, „Reinsurance – Principles and Practice”, vol.1, 2, Editura Karlsruhe, 1982

Văcărel, I., Bercea, F., „Asigurări și reasigurări” editia II, Editura Expert, București 1998

Williams, C. Arthur, Heins, Richard M., “Risk Management and Insurance”, 5th edition, McGraw-Hill Insurance Series, New York, 1985

** Legea nr. 47 din 16 iunie 1991 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 151 din 19 iulie 1991

** Legea nr. 136 din 29 decembrie 1995 privind asigurările și reasigurările din România, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995

** C.E.A., Annual Report 2010

** C.E.A., European Insurance în Figures, 2010

** C.S.A – Piața asigurărilor din România – Raport 2010-2011

** www.1asig.ro

** www.bursaasigurari.ro

** www.portaldeasigurari.ro

** www.cea.assur.org

** www.lloyds.com

** www.Wall-Street.ro

** www.csa.ro

** www.cea.ro