Aparitia Si Dezvoltarea Breslelor In Spatiul Medieval Transilvanean ( Sec Xiii – Xvi )

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I

Colonizarea sașilor in spațiul transilvănean (sec XII- XIV ) – factor decisiv în apariția orașelor si dezvoltarea breslelor :

CAPITOLUL II

Feudalismul dezvoltat transilvănean (sec. XIV – XVI )

Premise social-economice ale apariției breslelor

Dezvoltarea economică

Meșteșugurile

Apariția breslelor

Frământări în rândul breslelor

CAPITOLUL III

Dezvoltarea meșteșugurilor în Sibiu și zona în sec. XIII – XVI .

Dezvoltarea breslelor.

a)Privire generală
b)Apariția breslelor

c)Frământări în rândul breslelor

CAPITOLUL IV

Breslele medișene în sec. XIV – XVI .

a)Privire generală

b)Reglementări socio-economice

c)Funcțiile breslelor la Mediaș -economice

-sociale

-politice și militare

-religioase

CAPITOLUL V

Bibliografie

Anexe

Sfinții patroni ai breslelor

Introducere

Marile probleme ale istoriei au concentrat întotdeauna interesul marilor cercetători, ele selectând și impunând vocațiile autentice de istorici. Așezarea sașilor în Transilvania precum și aportul și rolul lor în dezvoltarea economico-socială a acestor meleaguri românești, reprezintă una din temele importante ale istoriei României și în același timp de interes universal.Asupra ei și+au oprit atenția mulți istorici din România dar și din alte țări.Însemnătatea izvoarelor scrise pentru cunoașterea dezvoltării vieții economice se reflectă în bibliografia existentă,destul de bogată.În schimb,despre meșteșugurile din Transilvania în perioada medievală,nu dispunem de cercetări concludente.

Au fost înă și încercări,unele reușite,de a strânge în colecții documente care să ofere o bază pentru o viitoare istorie economică a orașelor transilvane.După studierea multor documente,reiese în mod clar,imensul rol jucat de sași (în primul rând) ca și creatori ai breslelor și comercianți,atât în Transilvania,cât și dincolo de granițele acesteia.

Cu toate că,prima mențiune scrisă care atestă existența breslelor la Sibiu datează din anul 1376,breslele cu certitudine cu mult înainte de această dată și se poate susține,cu destul temei,că reglementările lor de funcționare erau transmise de la o generație la alta,pe cale orală.Ipoteza se bazează și pe mențiunea făcută în documentul din 1376,potrivit căruia breslele fuseseră în acel an doar reînființate și aprobate.Acesta este,de fapt și primul regulament de organizare și funcționare a breslelor sibiene,carea fost în vigoare aprape un secol.Acest document trebuie considerat ca trasând un cadru general,căci,după cercetări recente,nu este probabil să fi existat pe atunci la Sighișoara,Sebeș și Orăștie 19 meșteșuguri organizate în bresle.În acel an nu existau bresle doar în cele 4 orașe,documentul respectiv adresându-se doar orașelor din provincia Sibiului sau din ncele 7 Scaune.Orașele Cluj,Brașov,Bistrița erau în parte mai evoluate în procesul de formare a breslelor față de unele din cele cuprinse în documentul respectiv.

Începând cu mijlocul sec. XVI-lea se constată un număr crescând de statute de breaslă,care au devenit model la redactarea statutelor de breaslă pentru celelalte orașe săsești din Transilvania.Mergând pe firul ideii că sașii sunt principalii creatori ai breslelor în Transilvania,am considerat ca această lucrare trebuie sa fie structurată astfel încât apariția,dezvoltarea și funcționarea breslelor să fie prezentat mergând de la general la particular,de la mare la mic,pornind de la o prezentare generală a organizării și funcționării breslelor pe întreg spațiul transilvan,trecând apoi în provincia Sibiului și în cele 7 Scaune,terminând apoi,cum era și firesc cu organizarea și funcționarea breslelor în orașul și zona Mediaș.

Pentru aceasta a fost necesară parcurgerea unui imens material bibliografic cuprinzând izvoare,note,documente,literatură de specialitate,studii,chiar și monografii(Monografia jud.Târnava Mare,ediția 1943,Sighișoara autor Antohi Traian).O lucrare de referință în înțelegerea acestui fenomen a constituit-o lucrarea lui Pascu Ștefan-Meșteșugurile din Transilvania,până în secXVI-lea , Editura Academiei 1954,Buc. Dar și lucrările lui Nägler Thomas-Așezarea sașilor în Transilvania,Ed.Kriterion,Buc.1981 și “Românii și sașii până la 1848”Edit. Thausib,Sibiu 1997.

Importantă a fost și lucrarea lui Goldenberg Șt.- Clujul în sec.XVI-lea.Producția și schimbul de mărfuri, Buc. 1958, dar și lucrarea “Voievodatul Transilvania” ,vol.I-II,Cluj,Edit.Dacia, realizat de prof.Pascu Ștefan.

În completarea acestora au venit și alte studii referitoare la orașul Mediaș și Sighișoara precum și o serie de documente privind istoria orașului Sibiu și a zonei din apropiere.Ca sursă de inspirație au fost folosite și fel de fel de note de curs ale unor absolvenți ai Universității Babeș Bolyai,Facultatea de Istorie precum și unele lucrări de Grad I cu tematică apropiată.

De un real folos au fost și unele lucrări ale unor merituoși profesori sibieni,școliți în Universitatea Lucian Blaga Sibiu,care au studiat și care apoi au publicat,cu multă pasiune și pricepere,o serie de lucrări cu o tematică apropiată de cea a prezentei lucrări.Putem aminti de exemplu lucrarea prof. Țiplic Marian-Breslele producătorilor de arme din Sibiu,Brașov și Cluj sec. XIV-XVI, Editura Universității Lucian Blaga ,2001,Sibiu.

Ca o concluzie,consider că această lucrare constituie o umilă contribuție în cunoașterea mai aprofundată a fenomenului organizării,dezvoltării și funcționării breslelor în spațiul transilvănean și că este mai mult decât necesară prezentarea sumară a colonizării sașilor în Transilvania,a legăturilor acestora cu celelalte naționalități,urmată de o prezentare concretă a activității meșteșugurilor și a organizării de breaslă.

CAPITOLUL I

Colonizarea sașilor în spațiul transilvănean (sec.XII-XIV) – factor decisiv în apariția și dezvoltarea breslelor.

Privire generală

Prin colonizarea sașilor în spațiul transilvănean , regii Ungariei au reușit în sec.XII – XIV-lea să-și extindă autoritatea politică,atât în zona Bistriței cât și în sudul Transilvaniei .În perioada colonizării germane din Transilvania noii veniți aveau în urma lor îndelungata experiență a imperiului carolingian și a regatelor rezultate din descompunerea acestuia.

Celui dintâi val de coloniști din veacul XII- lea,provenit din regiunile vestice,ale Rinului, flamanzi,francofoni si valoni,i-au urmat în jurul anului 1200 elemente din regiunea de la răsărit de Rin,din Germania de sud și centrală,de pe Dunarea superioară și de pe cursul mijlociu al Elbei.Cu sec.XIV- lea,coloniștii germani în Transilvania provin , mai ales din Boemia și Austria,fară să mai creeze însă,noi așezări.

Colonizarea cu elemente germane în Transilvania a avut loc partea de Nord-Est a Transilvaniei,în jurul Bistriței și al centrului minier de la Rodna,în jurul Sibiului,pe Târnave (mai ales în zona Mediaș și Sighișoara) și în Țara Bârsei.

Ca și secuii,care au fost cei dintâi coloniști aduși în Transilvania,germanii au găsit în ținuturile în care au fost colonizați,populația româneasca autohtonă,cu care au conviețuit,influențându-se reciproc și punând în valoare bogățiile țării.Nu exagerăm dacă afirmăm că datorită germanilor procesul de urbanizare,care în parte începuse anterior,în parte s-a desfășurat și fară germani,a cunoscut o accelerare în Transilvania,apoi și în zonele din jur.Sașii colonizați în Transilvania,impunându-se ca important factor economic și militar,s-au bucurat din partea regilor maghiari de largi privilegii,ceea ce a făcut ca ei să poată desfășura o vie activitate economică și politică și să se organizeze în unități administrative proprii,numite scaune ( sedes ) recunoscute și în Diploma din 1224,numită după regele emitent,

Andrei al–II-lea,Andreanum ( Diploma andreană ) sau Bula de Aur a sașilor ( DER GOLDENE FREIBRIEF DER SACHSEN ).

La adăpostul privilegiilor primite,pe teritoriul regal s-au închegat orașe în sec.XIII – XIV-lea în reședințele de scaun sau districte așezate favorabil de-a lungul căilor comerciale din Transilvania,mai favorizate fiind orașele aflate în apropierea trecătorilor peste Carpați:Bistrița, Brașov,Sibiu.

Orașele transilvănene nu sunt copii occidentale,ele au cunoscut o evoluție,o fază poate preponderant agrară,până ce,odată cu adâncirea diviziunii muncii,s-a produs un excedent de produse de breaslă,ce putea f i valorificat și în afara zonei lor de locuire în funcție și de situația concretă de pe piețele locale.

Etapa hotărâtoare în procesul de divizarea muncii,între agricultură și meșteșugari,a avut loc în a doua jumătate a sec .XII-lea și prima jumătate a secolului următor. Pe rând meșteșugarii se organizează în bresle,în funcție de importanța socială și ponderea meșteșugarilor din aceiași meserie.

Din 1376 datează statutul a 19 bresle din Sibiu,Sighișoara,Sebeș,Orăștie.

Acest document trebuie considerat ca trasând un cadru general,căci,după cercetări recente,nu este probabil să fi existat pe atunci la Sighișoara,Sebeș,și Orăștie,19 meșteșuguri organizate în bresle. În acel an nu existau bresle doar în cele 4 orașe . Orașele Cluj,Bistrița, Brașov,erau în parte mai evoluate în procesul de formare a breslelor față de unele din cele cuprinse în documentul respectiv.

Dezvoltarea imperioasă a producției meșteșugărești în unele orașe transilvane a fost favorizată și de poziția lor geografică.Astfel,Brașovul își datora prosperitatea poziției sale din S-E Transilvaniei,fiind legat prin 4 trecători montane cu Moldova și Țara Românească (Oituz, Teleajen,Predeal și Bran),Sibiul dispunea de trecătoarea de la Turnu Roșu,iar Bistrița de pasul Rodna.Deci dezvoltrarea orașelor din Transilvania se datora și unor circumstanțe istorico-geografice,ca și unor condiții politice generale.

Până la începutul secolului al XIV- lea,Transilvania s-a bucurat de o epocă relativ-pașnică, situația ei economică având,spre sfârșitul secolului al XIII-lea,numeroase trăsături specifice evului mediu dezvoltat.

Peste tot,dar mai ales la orașe,avusese loc diviziunea muncii între meșteșugari și negustori și între aceștia și agricultori.Amintim ca o dovadă a acestui proces,mențiunea documentară din 1291 că 4 dulgheri,Syfrid din Cricău,Jakob din Alba Iulia,Herbord din Gîrbova și Henc din Cîlnic,au reconstituit căpriorii acoperișului catedralei catolice din

Alba Iulia,dupa ce la 1277 biserica fusese distrusă. Procesul hotărâtor al separării meșteșugarilor de masași a agricultorilor a avut loc la sașii transilvăneni,în cursul primei jumătăți a sec. XIII-lea . Procesul este atestat de documentele timpului,între altele și de privilegiile deja amintite acordate coloniștilor de la Ocna Dejului și de la Turda.Diploma regelui Andrei al III-lea de la 1291 (22 februarie) oglindește stadiul dezvoltării feudale, deoarece ea prezintă întregul ansamblu al conexiunilor economico-sociale,ca și structura socială a Transilvaniei.

Apariția și dezvoltare orașelor a însemnat un moment deosebit de important.Acest lucru a contribuit la dezvoltarea meșteșugurilor,a grăbit procesul de separare al agricultorilor de meșteșugari,au stimulat cuprinderea unui număr tot mai mare de țărani în economia de schimb.Specializarea strictă a meșteșugurilor breslașe de la orașe,a contribuit și ea la dezvoltarea agriculturii.Datorită creșterii cererii de produse meșteșugărești,mai multe așezări, mai ales centrele administrative,au putut deveni orașe,în cadrul cărora practicarea meșteșugurilor ale căror produse erau valorificate ca mărfuri a devenit îndeletnicirea principală a locuitorilor.Pe de altă parte,comerțul a devenit și el în curând o ocupație de sine stătătoare.

Dintre centrele locuite de sași,Sibiul (despre care vom vorbii separat,în alt capitol al lucrării) se află pe primul loc în ceea ce înseamnă dezvoltarea urbană,fiind urmat de alte orașe ca Brașovul,Sebeșul,Orăștie,Bistița,urmate de Sighișoara și Mediaș ca centre ale Scaunelorsocială a Transilvaniei.

Apariția și dezvoltare orașelor a însemnat un moment deosebit de important.Acest lucru a contribuit la dezvoltarea meșteșugurilor,a grăbit procesul de separare al agricultorilor de meșteșugari,au stimulat cuprinderea unui număr tot mai mare de țărani în economia de schimb.Specializarea strictă a meșteșugurilor breslașe de la orașe,a contribuit și ea la dezvoltarea agriculturii.Datorită creșterii cererii de produse meșteșugărești,mai multe așezări, mai ales centrele administrative,au putut deveni orașe,în cadrul cărora practicarea meșteșugurilor ale căror produse erau valorificate ca mărfuri a devenit îndeletnicirea principală a locuitorilor.Pe de altă parte,comerțul a devenit și el în curând o ocupație de sine stătătoare.

Dintre centrele locuite de sași,Sibiul (despre care vom vorbii separat,în alt capitol al lucrării) se află pe primul loc în ceea ce înseamnă dezvoltarea urbană,fiind urmat de alte orașe ca Brașovul,Sebeșul,Orăștie,Bistița,urmate de Sighișoara și Mediaș ca centre ale Scaunelor (Orăștie,Sebeș, ighișoara,Mediaș) și ale districtelor (Brașov și Bistrița), aceste așezări le-au putut depăși,în evoluția lor, pe celelalte,chiar dacă unele jucau un rol administrativ asemănător (Miercurea,Cincul,Rupea),acestea din urmă au fost depășite, în ceea ce privește producția meșteșugărească,chiar și de unele comunități locale rurale,ca de exemplu Cisnădie. Meșteșugarii sași au jucat un rol important și la Rodna,la Cluj,la Reghin și în alte așezări.

În orașele Transilvaniei,cei mai importanți meșteșugari erau,în sec.XIV-lea,măcelării, brutării,pielării,țesătorii,croitorii,fierării,zidării,sobarii,aurarii și dulgherii.

CAPITOLUL II

Feudalismul dezvoltat transilvănean (sec. XIV-lea – sec.XVI-lea) – Premise social-economice ale apariției breslelor

Dezvoltarea economică.

În această perioadă se constată mari progrese pe plan economic.Consolidare statului feudal a asigurat posibilități relativ mari de dezvoltare a forțelor de producție față de perioada de anarhie feudală din sec. XIII-lea.

Terenurile de agricultură se extind prin defrișări de păduri, astfel că agricultura se dezvoltă într-o măsură apreciabilă. Nașterea și dezvoltarea orașelor,posibilitatea ca stăpânii de moșii să-și poată valorifica produsele agricole și animale în condiții mai avantajoase a constituit un nou impuls pentru aceștia de a-și spori forța de muncă,adică numărul supușilor,prin silnicii,cotropiri de moșii străine și de pamânturi ale obștilor sătești.

Relațiile feudale pătrund peste tot . Agricultura ia o dezvoltare mai mare,uneltele agricole se perfecționează,în special plugul cu brăzdar de fier.Pădurile întinse și pășunile bogate ofereau locuitorilor Transilvaniei posibilitatea creșterii animalelor,mari și mici.

Alături de agricultură și de creșterea animalelor,o dezvoltare apreciabilă a înregistrat în acest timp și mineritul.Pentru exploatoarea bogățiilor subsolului,alături de populația băștinașă de vechi mineri,au fost colonizați și așezați mineri străini la Turda,Dej,Cojocna, Trascău,Abrud,Zlatna,Roșia,Baia de Arieș,după cum unele așezări de mineri sunt dăruite cu privilegii orășenești:Roșia,Rodna,Baia Mare,Baia Sprie etc.

Meșteșugurile

Meșteșugurile cunosc și ele în această perioadă o dezvoltare deosebită.În satele Transilvaniei numărul meșteșugarilor e în continuă creștere,iar meșteșugurile sunt tot mai felurite.Nu lipsește nici unul din meșteșugurile menite să satisfacă nevoile de toate zilele ale populației,de hrană,îmbrăcăminte,obiecte gospodărești.Producția meșteșugarilor sătești nu satisfăcea numai nevoile țărănimii din satele respective și a stăpânului de moșie,ci în unele cazuri ei produceau și pentru o piață ceva mai largă.Piața de desfacere a produselor meșteșugărești sătești rămâne totuși limitată la satele unde se produc și la unele din vecinătate.Cei mai mulți dintre meșteșugarii sătești erau țărani ca ocupație principală,iar meșteșugul era doar o îndeletnicire complementară.Pe măsura accelerării diviziunii muncii, a separării meșteșugurilor de agricultură,unii dintre meșteșugarii sătești vor părăsi tot mai mult ocupațiile agricole,îndeletnicindu-se cu predilecție cu meșteșugurile.

Un avânt mai mare iau în această perioadă meșteșugurile din târgurile și orașele transilvane.Chiar dacă în târguri separarea meseriilor de agricultură nu a fost completă, târgurile păstrându-și caracterul agricol precumpănitor,meșteșugurile din târguri au depășit nivelul de dezvoltare al celor sătești.

Populația orașelor mai mari:Cluj,Sibiu,Brașov,Bistrița,Sighișoara,Oradea a părăsit treptat agricultura,practicând tot mai mult îndeletnicirile orășenești,de meșteșugari și negustori.Astfel,spre sfârșitul sec. XIV-lea,separarea dintre meșteșugari și agricultură accentuându-se în orașe,populația orășenească are nevoie de produse agricole țărănești.

Înmulțirea populației meșteșugărești,creșterea numărului meșteșugarilor și creșterea populației orășenești în general,au contribuit la dezvoltarea pieței orășenești,unde meșteșugarii își desfăceau produsele și cumpărau produse de la țăranii din împrejurimi. Dezvoltarea pieței orășenești se mai datorează și dreptului de târg acordat orașelor,ca și ocrotirii orașelor din partea puterii centrale față de silniciile feudale.Orașele sunt întărite cu ziduri înconjurătoare,li se acordă largi drepturi,meșteșugarii și negustorii obțin privilegii cu privire la exercitarea activității lor.Baza populației orășenești și a activității economice a orașelor transilvane o constituie,în această vreme,meșteșugarii și meșteșugurile.Numărul branșelor meșteșugărești crește ca urmare a diviziunii muncii în sânul meșteșugarilor.În a doua jumătate a sec.XIV-lea la Sibiu și Sighișoara sunt pomenite „ 25 de branșe meșteșugărești organizate în 19 bresle”1, pentru că pe la sfârșitul sec. XV-lea, în Cluj, Brașov,Sibiu,Bistrița,branșele meșteșugărești,prin desprinderea din meseria de bază a unor noi specialități,să ajungă la peste 40.

Apariția breslelor.

Dezvoltarea meșteșugurilor impune necesitatea organizării lor în bresle.Breasla meșteșugărească era o asociație alcătuită din meșterii patroni care lucrau în aceiași branșă meșteșugărească sau într-o branșă înrudită,având interese economice identice și bucurându-se de un statut juridic.Breslele,corporații cu caracter feudal,au apărut atunci când forțele de producție au ajuns la un anumit nivel de dezvoltare încât a fost posibil un avânt apreciabil al producției meșteșugărești,când numărul meșteșugarilor din aceiași bransă crescuse în asemenea măsură încât concurența unor noi meșteșugari,de la sate sau în alte orașe, constituia o primejdie pentru meșteșugarii orășenești,când nobilul feudal,având tot mai mare nevoie de produsele meșteșugarilor din orașe,încerca să și le însușească prin mijloace silnice.2

Breslele n-au luat ființă în același timp în toate orașele și nici nu s-au organizat deodată, ci treptat,pe măsura dezvoltării branșelor respective,a creșterii,a creșterii numărului de meșteri,a producției și deci a concurenței.

În veacul al XIV-lea se organizeaza breslele pe baza unor statute care reglementau toate problemele în legătură cu activitatea meșteșugarilor și meșteșugurilor.La început, organizarea breslelor era mai simplă,mai patriarhală,pentru a deveni tot mai rigidă,mai exclusivistă,pe măsura dezvoltării meșteșugurilor,a creșterii numărului meșteșugurilor și a producției meșteșugărești,a luptei pentru piață.

Breasla devine din ce în ce mai mult un instrument în slujba unei minorități îmbogățite, alcătuită din meșteri patroni,îndreptată împotriva calfelor,ucenicilor și chiar a meșterilor săraci.La început breslele au jucat un rol progresist,ajutând dezvoltării tehnice,disciplinei în producție și desfacerii produselor.

Dar tendința de a menține mica producție cu orice preț a constituit o frână în calea progresului tehnic.Breslele din orașele Transilvaniei care într-o perioadă istorică au jucat un rol progresist ( sec. XIV-XVI- lea ) mai târziu s-au transformat în organizații retrocedate,frânând dezvoltarea foțelor de producție( sec.XVII-lea )3.

Tehnica confecționării unor obiecte dovedește trecerea meșteșugarilor de la producția de comandă,la producția pentru piață.

Înmulțindu-se meșteșugarii,are loc o emulație,o întrecere în ceea ce privește calitatea produselor,ceea ce a contribuit la confecționarea de obiecte de calitate superioară.

Piața servită de meșteșugarii orașelor crește tot mai mult.Obiectele produse într-un oraș se vând și pe piața altor orașe,uneori chiar în toată țara,dezvoltându-se astfel piața internă. Unele orașe,ca Sibiul,Brașovul,Bistrița,Clujul exportă o parte din produsele lor în afara țării,mai ales în Moldova și Țara Românească.Aceasta nu înseamnă că se constituise deja o piață consolidată,stabilă,ci că era doar în curs de formare4.

Primele bresle,cuprinzând meșterii din aceeași branșă sau din branșe înrudite,sunt atestate la populația săsească începând cu sec. XIV- lea.Problemele generate de procurarea materiilor prime,de desfacerea produselor,de nevoia de apărare împotriva nobilimii și a tuturor dușmanilor externi,au constituit tot atâtea motive pentru ca meșteșugarii să se unească în bresle.După cum este și firesc,primii care s-au unit în bresle au fost reprezentanții principalelor ramuri de producție:măcelarii,brutarii,blănarii,țesătorii,fierarii, croitorii;mai târziu,exemplul lor a fost urmat pe rând,de ceilalți.

Secolul XIV- lea constituie deci o perioadă de mare avânt pentru meșteșugurile orășenești din Transilvania.Numărul specialităților meșteșugărești crește,ca urmare a diviziunii muncii între meșteșugari5.Se ajunge,în unele orașe ardelene,la peste 20 de branșe meșteșugărești.Fierarii se specializează în unele branșe separate:cuțitari,potcovari,fauri de lanțuri,armurieri;

Pielarii se specializează în:cojocari,curelari,tăbăcari,șelari,cizmari,etc.

Lemnarii se specializează în:butnari,dogari,dulgheri,tâmplari,strungari6.

Meșteșugurile ardelene cunosc trei momente de avânt mai mare în această perioadă:

Începutul sec. XV- lea ( domnia lui Sigismund de Luxemburg)

a 2-a jumătate a sec. XV- lea (domnia lui Matei Corvin )

a 2-a jumătate a sec. XVI-lea (domnia lui Ștefan Bathory)

Când Transilvania devine principat autonom (1541) puterea centrală,prin intermediul Dietei,ia măsuri pentru reglementarea producției meșteșugărești,pentru o mai bună organizare a meșteșugurilor și pentru reglementarea raporturilor dintre producători și consumatori,prin stabilirea acelor„limitații”,adică fiscarea prețurilor de vânzare la produsele meșteșugărești.Nu lipsesc nici chiar unele încurajări pentru meșteșugari în acest timp:scutiri,privilegii,înnobilări de meșteșuguri,etc.7

În sec. XV-XVI- lea avântul meșteșugarilor se manifestă prin :

înmulțirea branșelor meșteșugărești prin separarea și organizarea a unor noi specialități , desprinse din meseria mamă.

apariția unor meșteșuguri cu totul noi și organizarea acestora în bresle (ceasornicari,bărbieri)

perfecționarea tehnicii,mărirea producției,dezvoltarea schimbului de mărfuri.

Creșterea numărului de meșteșugari din fiecare branșă,care duce la creșterea concurenței.

alcătuirea unor uniuni de bresle interurbane .

nașterea unor categorii privilegiate de meșteșugari care domină breslele și ajung la conducerea orașelor,împiedicând prin toate mijloacele,intrarea de noi membrii în bresle.

apariția unor meșteșugari cu plată la meșterii breslari bogați (nu puteau intra în breaslă și nu aveau atelier propriu)

organizarea calfelor în asociații aparte și deosebite de ale meșterilor

organizarea independentă a meșteșugarilor în târguri și sate și tendința breslelor orășenești de a-și extinde asupra lor dominația8.

Frământări în sânul breslelor – statute,lupta pentru privilegii,obligații,participari la conducerea orașelor,rivalitați,conflicte,concurență,etc.

Breslele meșteșugărești apar aproape simultan cu apariția orașelor,dar cristalizarea lor organizatorică,prin statute,se realizează,numai după oarecare timp de la apariția lor.Organizațiile breslașe dintr-un oraș oarecare nu apar deodată pentru toate branșele meșteșugărești,ci pe măsură ce numărul meșteșugarilor din aceeași bransă crește.Unele meserii nici nu ajung să se organizeze vreodată in bresle,ca de pildă, ceasornicarii sau cerarii.9

În 1376 se reânoiesc statutele breslelor din patru orașe transilvane:Sibiu, Sighișoara,Sebeș,Orăștie,statute care au servit ca temelie pentru organizarea viitoare a breslelor.10

Din document rezultă că au existat alte regulamente și obiceiuri care deveniseră necorespunzătoare,fiind invechite.Aceasta înseamnă că breslele ardelene aveau la acea dată (1376) o vechime de căteva decenii,dacă statutele lor erau necorespunzătoare și invechite.

Deoarece conducerea orașului a mers de la început pe mâna unor familii bogate, creându-se chiar oarecare drepturi de moștenire a funcțiilor și deținând puterea economică in organizațiile breslașe ale meșteșugarilor,a jucat un rol important în lupta pentru schimbarea regimului de conducere ale orașelor.

Ei luptau împotriva vămuirii nedrepte a produselor meșteșugărești,împotriva cotropirii bunurilor lor și mai ales a pământurilor meșteșugarilor.Încetul cu încetul conducerea unor orașe ajunge în mâinile unor elemente meșteșugărești.11 Se constată astfel,o creștere a rolului pe care meșteșugarii îl ocupă în viața publică a orașelor,concomitent cu lupta pe care aceștia o duceau pentru obținerea de privilegii pentru meseria lor.

Vom puncta,în continuare,câteva aspecte ale acestor frământări din sânul principalelor bresle transilvane.

Astfel,se constată locul important pe care meșterii aurari îl ocupă în viața publică a orașelor.Dacă știrile documentare care atestă existența aurarilor ardeleni,sunt relativ sărace si puțin semnificative,urmele materiale ale acestor meșteșugari sunt mai bogate si mai grăitoare.Aurarii din toate orașele mai importante ale Transilvaniei,au lăsat asemenea urme.Unele din ele datează din prima jumătate a sec. XIV- lea,cele mai multe de pe la mijlocul lui și mai ales din a 2- a jumătate a acestui secol.Cele mai importane centre ale meșteșugarilor aurari din Transilvania în sec. XIV – XVI au fost Clujul, Sibiul,Brașovul,Bistrița,Sighișoara,Tg. Mureș,Oradea și Baia Mare12.Breslele de aurari din Transilvania apar in sec. XV- lea ceea ce înseamnă că meșterii aurari erau destul de puternici și numeroși pentru a se organiza,spre deosebire de veacul precedent,când nu se cunosc bresle de aurari. Veacul al XVI – lea insă este epoca în care meșteșugul aurăritului ajunge la cea mai mare înflorire.Potirele executate in sec. XVI -lea,se caracterizează prin ornamentație foarte bogată și complexă:

broderia ia locul florilor sau figurilor în ornamentație

emailul devine nelipsit

Apare un nou gen de ornamentație,pânza metalică în care se pare că erau specializați aurarii medieșeni,influență a Renașterii.13

În sec. XVI -lea ia naștere o Uniune interurbană,intre breslele de aurari din Sibiu, Brașov,Bistrița,Sighișoara și Mediaș,care-și redactează statute comune în 1559, îndreptate mai ales împotriva meșterilor clandestini de la sate,obligând pe cei ce doreau sa cumpere obiecte de aurărie , sa le cumpere numai din atelierele sau prăvăliile proprii ale meșterilor breslași (sibienii=sprijin în lupta lor contra clujenilor).14

În veacul al XVI -lea se organizează chiar și calfele de aurari în asociații proprii,in orașele unde ele erau mai numeroase și meșteșugul aurăritului era mai dezvoltat:cele din Cluj la 1532,cele din Sibiu la 1575, cele din Mediaș la 1552,etc (vezi U.K.B Aurifaber)

Opera aurarilor din Mediaș poate fi cristelnița de la sfârșitul sec. XIV -lea cu un stil gotic,având forma de potir,inalta de 72-74 cm.Pe ea sunt săpate inscripții cu majuscule latine,invocând ajutorul Mariei.În jurul textului apar ghirlande de flori frumos sculptate.15

Breasla măcelarilor cunoaște și ea destule frământări.Statutele breslei macelarilor din Sibiu (întărite în 1539 de Obștea sașilor ) sunt inlocuite pe la 1570, fiind învechite.Noile statute sunt valabile pentru toate breslele de măcelari din cele 7+2 Scaune săsești.Breasla măcelarilor din Mediaș era foarte bine organizată,foarte puternică,care plătea cele mai mari impozite,intre 9-10 florini anual,față de 2-6 florini, cat plăteau celelalte bresle.

Ei se găseau într-o continuă luptă cu blănarii – cojocari în legătură cu vânzarea pieilor de miei,având câștig de cauză în 1589,când principele Sigismund Bathory le da dreptul de a vinde liber pieile de miel.16

Dintre meșteșugurile orășenești care au cunoscut o dezvoltare ascendentă continuă,fără prea mari perturbații din cauza evenimentelor politice,au fost mestesșugurile în legătură cu alimentația (carne,pâine) și cu îmbrăcămintea.

De carne sau de pâine,de încălțăminte sau îmbrăcăminte,oamenii au avut nevoie întotdeauna,în aceeași măsura,chiar dacă uneori pâinea sau carnea erau de calitate inferioară,încălțămintea sau îmbrăcămintea era reparată sau confecționată din material mai slab. 17

Datorită importanței lor, măcelarii sunt pomeniți in veacul al XV-XVI -lea în toate orașele transilvănene,constituiți in bresle.

Numărul mare al brutarilor în unele orașe ardelene și rolul important pe care-l are acest meșteșug în producție,determina pe meșterii brutari să se organizeze în bresle, în a doua jumătate a sec. XVI -lea în orașele de pe Târnave:Mediaș și Sighișoara, meșteșugul morăritului,a luat o dezvoltare foarte mare.După cum am amintit,referitor la acest meșteșug,la Mediaș sunt pomeniți,în socotelile orașului,pentru anul 1507, doi morari care au lucrat pe seama orașului,fiind răsplătiți pentru munca lor.18

Alți meșteșugari,pielarii sufereau multe neajunsuri din partea altor meșteșugari cu îndeletniciri înrudite.Se constată că,datorită numărului mare de pielari și datorită diversității produselor lor,are loc o mare diviziune a muncii,apărând specialități diverse ale meșteșugului pielăritului și anume:tăbăcitul,blănăritul-cojocaritul,cizmăritul, șelaritul (frâie,hamuri,etc.) curelăritul,manușăritul,trăistăritul,etc.19

Multe neajunsuri au suferit pielarii din partea cizmarilor,din care cauză,între cele două branșe au loc nesfărșite certuri,neînțelegeri,deoarece cizmarii încălcau sfera de activitate a pielarilor.De multe ori,aceste neînțelegeri,duceau la procese interminabile între meșterii celor două branșe.Astfel,pielarii din Bistrța se plâng Obștii sașilor,forumul suprem de judecată pentru locuitorii celor 7+2 Scaune sasești20.

Sentința Obștii sașilor dădea câstig de cauză pielarilor,cizmarii fiind opriți să prelucreze piele și să o vândă,având dreptul de a prelucra piele numai pentru necesitațile familiei lor.Aceste hotărâri se extind și asupra pielarilor și cizmarilor din alte trei orașe transilave:Brașov,Sibiu și Cluj,orașe„ în care meșteșugarii pielari,se spune că sunt mai numeroși”.În celelalte orașe și sate din Transilvania,unde numărul meșteșugarilor pielari era mai mic,cizmarii obțin dreptul de a exercita paralel și meșteșugul pielăritului.Cu timpul,meșteșugul pielăritului dezvoltându-se și în afară de cele patru pomenite în hotărârea Obștii sașilor din 1520,se pune problema delimitării sferei de activitate a cizmarilor și în aceasta.

Astfel,la 1584,Obștea sașilor a fost solicitată să se pronunțe în neîntelegerea,cu același obiect,dintre pielarii și cizmarii din Mediaș.

Concurența nu se manifestă numai între pielarii și meșteșugarii din branșele înrudite,ci și între pielarii din diferite orașe.Astfel,la 1504,în urma plângerilor Obștea Sașilor ia sub ocrotirea sa pe pielarii din cele 7+2 Scaune săsești,împotriva concurenței pielarilor din alte orașe,și mai ales împotriva celor din Cluj și Tg.Mureș, interzicânduli-se acestora să-și desfacă produsele,în zilele de târg,în orașele săsești,deoarece și aceștia manifestaseră atitudine asemănătoare,față de meșteșugarii din scaunele săsești21.

Fenomenul concurenței este sesizat și în cearta dintre pielarii din Bistrița,pe deoparte cei și cei din Mediaș si Sighișoara,pe de altă parte,prin împiedicarea din partea sighișorenilor si medieșenilor,ca pielarii bistrițeni să își vândă produsele,în târgurile și iarmaroacele lor.

La cererea pielarilor din cele 7+2 Scaune săsești,capitalul din Alba-Iulia legalizează,la 1495,statutele din 1376,printre care și pe acela a breslei pielarilor.La 1471,pielarii din Mediaș,își redactează statute noi,la fel și cei din Sibiu, la 1562. După modelul acestora,își reînoiesc statutele și pielarii din toate celelalte orașe transilvănene.22 Important este statutul breslelor de pielari din mai multe orașe transilvănene,din 1577,deoarece,în acest statut se fixează numărul ucenicilor,pentru cele mai importante orașe din Transilvania.După numărul ucenicilor,putem cunoaște cu aproximație și importanța meșteșugului pielăritului în aceste orașe,deoarece numărul ucenicilor era în raport cu cel al meșterilor.Astfel,pentru Sibiu,se stabilește numărul de 10 ucenici,pentru Bistrița 8,pentru Cluj 6,pentru Mediaș 3,pentru Sighișoara,Sebeș, Agnita câte 2.23

Pentru a-și asigura interesele în fața concurenței,în problema prelucrării de materii prime,de producție și de desfacere,breslele de cojocari se unesc în asociații peste granițele orașelor.Privilegile pentru blănari în această situație,nu se limitează la meșterii unui oraș oarecare,ci se extind asupra tuturor și mai ales asupra celor asociați, din orașele mai importante.Astfel,privilegiul din 1513,confirmat de mai multe ori,cu privire la procurarea materiei prime precum și la interzicerea scoaterii blănurilor din țară și a exportului lor în Țara Românească și Moldova și care se referă la blănarii din 8 orașe ardelene:Sibiu,Brașov,Sighișoara,Mediaș,Bistrița,Sebeș,Cluj și Aiud.24

Uniunile interurbane ale breslelor de blanari-cojocari țin ședințe comune,cum au fost cele din 1505 și 1512,intrunite la Mediaș,în care se iau hotărâri valabile pentru toți blănarii în cele mai importante probleme de producție și de organizare pe plan intern. La 1512,blănarii din 6 orașe ardelene:Sibiu,Sebeș,Mediaș,Bistrița,Brașov și Sighișoara își alcătuiesc statute identice în ședințe comune.25 Aceste statute sunt reînnoite la 1530, 1536 și 1539 (arhiv. 1913 , pag. 308-309,310,313,367-371).

În sec. XVI -lea se întețește lupta cizmarilor pentru procurarea de materii prime și pentru piață,ca urmare a sporirii productiei meșteșugărești în principalele orașe ardelene.A fost nevoie de intervenția autorităților oficiale pentru aplanarea acestor neînțelegeri.O astfel de neînțelegere a existat între cizmarii din Mediaș și conducerea târgurilor sau satelor:Câlnic,Târnăveni,Ocna Mureș26, care a fost înlăturată,de formă și temporar doar la 1564,prin intervenția principelui Ioan Sigismund,care interzice conducerii localităților amintite sa pretindă de la cizmarii din Mediaș,mai mult de 2 dinari drept taxă pentru mărfurile expuse spre vânzare în târgurile din acele localități. Neînțelegerea a reizbucnit la scurtă vreme după aceea,fiind nevoie de alte intervenții, ale puterii centrale,pentru aplanarea ei.

Se pare că concurența cizmarilor sătești aducea prejudicii însemnate cizmarilor orășeni.De aceea,cizmarii din orașe duc o luptă îndelungată pentru a-și subordona cizmarii sătești și astfel a îndepărta concurența acestora.Breasla cizmarilor din Mediaș, de exemplu,reușește să obțină recunoașterea ei de către cizmarii din târgurile și satele: Biertan,Richiș,Moșna,Ațel și Șeica Mică.27

Meșteșugul șelăritului și curelăritului merg mână în mână,fără să se contopească însă.Cele două branșe lucrează și produc separat.În sec. XVI -lea curelarii și șelarii se organizează în bresle independente în unele orașe,sau într-o singură branșă, în altele.

În 1444 Ioan Huniade cerea brașovenilor frâie pentru cavaleria sa,în legătură cu apropiata expediție anti turcească:căpestre,frâie,curele,hamuri,șei,etc.28

În veacul al XVI -lea,meșteșugul curelăritului ia o dezvoltare tot mai mare, datorită nevoilor sporite de astfel de articole, în legătură mai ales cu necesitățile de război.

În 1507 sunt pomeniți șelarii,iar mai târziu curelarii din Mediaș,care din nou,își reînoiesc statutele al 1592.

Îndemânarea curelarilor brașoveni și spiritul lor negustoresc,pricinuiesc neajunsuri mari curelarilor din alte orașe mari ale Transilvaniei,prin concurența ce le-o fac,mai ales pentru că brașovenii se pricepeau să imite foarte bine articolele de pielărie străine,orientale,turcești, pe care le vindeau apoi la prețuri ridicate,ca produse de import.

Pentru zădărnicirea acestei concurențe,curelarii sibieni cer ocrotirea Obștii sașilor.Hotarârea acestui for suprem de judecată pentru problemele orașelor săsești, interzice la 1515 curelarilor brașoveni,sa vândă articole de curelărie străine sau articole produse in atelierele lor,ca și cum ar fi străine,cu excepția celor aurite.Această măsură nu și-a atins scopul,deoarece curelarii brașoveni continuă practicile lor vechi.29

În același timp și alți meșteșugari își manifestau nemulțumirile.Astfel,postăvarii din unele orașe abuzau de privilegile lor,în dauna tovarășilor în alte orașe.Față de această atitudine,cei nedreptățiți se plâng oficialităților,cerând ajutor în repararea nedreptăților suferite.Astfel,procuratorul orașului Cluj,se plânge dietei întrunite la Turda în 1447 împotriva conducerii celor 7+2 Scaune săsești,care împiedicau pe orășenii și postăvarii din Cluj,să-și vândă postavurile la târgurile anuale din Mediaș și Sighișoara,sau să-și negustorească postavul dincolo de Mureș,pe teritoriul celor 7+2 Scaune săsești,spre marea pagubă a meșterilor postăvari din Cluj.Clujenii cer dietei să intervină pentru aș-i putea vinde postavul și celelalte mărfuri în mod liber,în toate orașele,târgurile,satele,ținuturile și locurile din Transilvania,ca și mai înainte.Dieta aproba cererile clujenilor,permițându-le să-și desfacă produsele,în mod liber,în toată Transilvania.30

În sec. XVI -lea,cele două branșe,postăvăritul și țesătoria se despart tot mai mult. Deseori,privilegile erau solicitate și se acordau țesătorilor-postăvarilor din mai multe orașe împreună,ceea ce dovedește că între meșteșugurile din aceste orașe,există o solidaritate profesională,un fel de Uniune breslașă interurbana,constituită în vederea asigurării intereselor și a luptei împotriva concurenței.

O altă categorie de meșteșugari care se dezvoltă paralel cu celelalte este cea a tunzătorilor de postav.În orașele une numărul acestora era mai mic și nu puteau alcătui singuri o breaslă,ei se încadrează în breasla mesteșugurilor înrudite (Cluj).După ce stofa de lână era țesută,urma o altă operație,anume tunderea postavului,curățirea lui de elemente inutile,de impurități.

Una dintre cele mai importante categorii ale meșteșugarilor,este cea a croitorilor,care era printre cele mai vechi din țară,pomenită încă de la ridicarea zidurilor și turnurilor viitoarelor orașe.Importanța meșteșugului croitoriei din orașele ardelene in sec. XV -lea rezultă și din faptul că meșteșugarii se constituie în asociații interurbane, în uniuni de breaslă pentru a-și putea apăra interesele în fața concurenței croitorilor nebreslași și a celor care făceau haine gata pentru târg.La 1499 Uniunea breslelor de croitori își redactează statutele,pe care trebuia să le primească cu bunăvoință,toate breslele de croitori în Transilvania.31

Concurenții principali împotriva cărora luptau meșteșugarii breslași în această vreme,erau croitorii nebreslași și croitorii care aduceau haine gata,din alte țări,pe care le vindeau la târguri și bâlciuri.Cele mai multe privilegii solicitate de croitori in sec. XVI -lea urmăresc combaterea acestei primejdii.Astfel,toate breslele de croitori din Transilvania,se plâng regelui Ludovic al II – lea,la 1524,că negustorii străini aduc haine gata și le vând în târgurile din Transilvania32,spre marea pagubă a croitorilor ardeleni, care au obligații grele,față de orașele lor:de a întreține turnul de apărare,de a da soldați, armament și alte necesități de război.Regele,luând sub ocrotirea sa pe croitorii ardeleni, dă poruncă autorităților să oprească introducerea și vânzarea hainelor străine în Transilvania.Plângerea este reînoită la 1527,ceea ce dovedește că dispozițiile regelui, erau eludate de cei interesați.

O altă poblemă care a preocupat pe croitorii ardeleni în veacul XVI- lea,a fost delimitarea sferei de activitate a celor două categorii de croitori:de haine la comandă și de haine gata.Această problemă s-a lărgit apoi,transformându-se într-o problemă generală a pieței.

Statutele breslei de croitor conțineau dispoziții de opreliște,cu privire la modul de confecționare a hainelor,de către croitorii de haine gata,pentru târg.Dar brașovenii obțin la 1563,din partea principelui Ioan Sigismund,libertatea de a duce spre vânzare, haine la două rânduri (căptușite) în toate târgurile din Transilvania33.

Breasla croitorilor din Mediaș obține o hotărâre din partea Obștii sașilor,la 1587, potrivit căreia aceasta era declarată breaslă superioară (Oberzunft),față de care croitorilor din satele și târgurile vecine aveau obligația de a plăti anual anumite taxe41.

La 1519, în urma procesului împotriva croitorilor necalificați,meșteșugarii croitori din Tg. Mureș își redactează statutele,potrivit cărora nu puteau practica meșteșugul croitoriei,decât persoanele care-l învățase-ră la meșterii breslași.Croitorii din Tg. Mureș își iau ca model statutele croitorilor din Sighișoara. Pentru a impune aceste statute autorităților orașului Tg. Mureș,se prezintă în fața Sfatului Orășenesc și reprezentanții breslelor din Sighișoara și Mediaș.Statutele sunt confirmate de autoritățile orașelor secuiești,cu valabilitate pentru croitorii din toate orașele din secuime.

Beslele croitorilor din orașele săsești erau organizate și ele într-o uniune breslașă.Pe seama breslelor din această regiune,se aprobă Obștea sașilor,statutele de la 1539,valabile pentru toate breslele asociate.34

La fel de important este meșteșugul fierăriei dezvoltate încă de la începuturi. Sub numele general de fierar (Faber) se cuprinde îndeobște o serie de meșteșugari

specializați:lăcătuși,potcovari,cuțitari,securari,etc.Uneori,aceste meșteșuguri apar ca branșe deosebite,dar de cele mai multe ori sunt cuprinși în aceiași categorie mare a meșteșugului fierăriei:potcoave pentru cai,ciocane,clești,nicovale,fiare de plug,cercuri de fier pentru ferecarea carelor,cuțite,ace,săbii,pinteni,cuie,coase,foarfeci,tacâmuri,sape,sârmă,seceri, lanțuri,lacăte,zăvoare,închizători,chei.De la început trebuie specificat că,cel puțin pentru perioada de început a breslelor,meșterii fierari produceau și arme;deși munca fierarului era indispensabilă confecționării uneltelor agricole și casnice,totuși obiectul principal al prelucrării metalelor erau armele-în primul rând spade,coifuri,platoșe35.Fierarii se organizează în bresle și în alte orașe în sec. XVI-lea: Sibiu, Mediaș, Brașov, Sighișoara, Bistrița36.Breasla fierarilor37 este atestată documentar în Sibiu în 1376 când cu prilejul reînnoirii statutelor,apare sub numele de „Fabrorum fraternitatis38”

Lăcătușii se organizează în bresle.Cei din Sighișoara își reânoiesc statutele în 1504,cei din Bistrița la 1516,cei din Sibiu formau o breaslă împreună cu pintenarii,obținând confirmarea statutelor la 1518;cei din Brașov își reânoiesc statutele la 1540;lăcătușii din Tg. Mureș se constituie în breaslă la 1571.Lăcătușii reușesc să-și creeze și o uniune breslașă interurbană,care într-o adunare ținută la Sibiu în 1581 își redactează statutele valabile pentru toate breslele ce făceau parte din uniune39.

Între fierarii din diferite orașe se naște o concurență pentru piața de desfacere.Astfel, fierarii din cele 7+2 scaune săsești se plâng regele Matei Corvin,la 1489 împotriva fierarilor bistrițeni,cerând să-i ocrotească prin oprirea bistrițenilor de a-și vinde produsele pe teritoriul celor 7+2 Scaune, în zilele de târg40. La rândul lor,fierarii din Bistrița se plâng regelui Vladislav,la 1502 că medieșenii și sighișorenii îi împiedică să-și vândă produsele în târgurile lor,arestând chiar pe fierarii care duceau asemenea obiecte cu ei.Regele Vladislav, plecând de la cazul bistrițenilor,ia apărarea meșterilor fierari din Transilvania,acordând libertate fiecăriu om,de orice neam ar fi,să-și poată vinde liber în târguri produsele proprii, medieșenii și sighișorenii săvârșind un abuz,prin măsurile de mai sus.Același rege,la 1507, ocrotește pe toți fierarii ardeleni împotriva concurenței produselor străine introduse în Transilvania de negustori. Măsura regelui a pus însă capăt importului de obiecte de fierărie străine în Transilvania,de aceea la 1521,fierarii din Sibiu,Sighișoara și Bistrița se plâng din nou împotriva negustorilor băștinași și străini care introduc în Transilvania,coase,securi și alte obiecte de fierărie,pe care la vând în târgurile ardelene,spre marea pagubă a meșteșilor fierari ardeleni,care nu-și pot vinde produsele lor.Pentru a pune capăt acestor abuzuri,se permite oficialităților și breslelor,să confiște obiectele de fierărie aduse pentru nevoile proprii.Nici această măsură drastică n-a putut pune capăt traficului cu obiecte de fierărie. De aceea,breslele de fierari din toate orașele de pe teritoriul celor 7+2 Scaune săsești,din Brașov,din Țara Bârsei,din Bistrița,cer principelui Sigismung Bathory, să le reânoiască privilegiile de mai înainte,pentru a se pune capăt vinderii din partea negustorilor străini și băștinași,în târgurile lor,a coaselor,secuilor,secerilor etc.41

De o mare importanță se bucură și meșteșugul turnătoritului-cositoritului.Tehnica topirii și turnării metalelor în diferite forme,a dus la dezvoltarea de noi branșe meșteșugărești,care vor forma apoi meșteșuguri de sine stătătoare:turnătoria vaselor de cositor,de alamă,a clopotelor,tunurilor,ghiulelelor,etc.Meșterii turnători care făceau obiecte din cositor turnat,sunt pomeniți în mai multe orașe din Transilvania:Mediaș,Sibiu,Brașov, Bistrița,Sighișoara,în sec.XVI-lea.42

Meșteșugul turnătorilor de clopote ia un mare avânt începând cu primele decenii ale veacului al XV-lea,continuând apoi să se dezvolte în mod progresiv.Din sec.XV-lea se cunosc 16 clopote,care au servit diferitelor biserici,numai în cele 7+2 Scaune săsești. Se cunosc in total șase turnătorii de clopote în Transilvania,în sec. XV-lea și 11 în sec. XVI-lea. Număul lor era firește,cu mult mai mare însă amintirea lor documentară,nu se cunoaște.43

Un alt meșteșug important este cel al lemnăritului.Datorită unor perfecționări tehnice (strungul și fierăstrăul) lemnăritul se dezvoltă tot mai mult.Numeroase branșe se desprind din el,care vor dezvolta o activitate paralelă,întregindu-se una pe alta:tâmplăritul, dulgheritul,rotăritul,căruțăritul,butnăritul,dogăritul și branșa celor care făceau ferestre și mese. Însăși diviziunea aceasta a muncii în 6 specialități diferite,este o dovadă despre dezvoltarea pe care a luat-o acest meșteșug în sec XV- XVI,față de sec.XIV-lea când în orașele adelene,nu sunt pomenite decât 2 specialități:a rotarilor și a dogatorilor-butnarilor. Unele din aceste meșteșuguri,a ajuns la o semenea dezvoltare în sec. XV-lea încât se constituie în bresle separate,iar altele constituie branșe diferite,în cadrul unor bresle.

Branșele tâmplarilor și dulgherilor,nu erau deosebite ca sferă de activitate.Sub numele general de tâmplar se cuprindeau și dulgherii și măsarii.Astfel se explică și faptul că în unele orașe sunt pomeniți numai tâmplarii,iar în altele,numai dulgherii sau măsarii.Tot din cauza numărului mic,tâmplarii nu se constituie în bresle separate pentru fiecare branșă,ci mai multe branșe la un loc,se împotrivesc, pentru a forma o breaslă.44

Pentru anii 1475-1500 sunt pomeniți la Brașov un număr de 15 meșteri olari,pentru ca în sec. XVI-lea,numărul olarilor brașoveni să se ridice la 20.La Cluj, în 1453 sunt amintiți 3 olari.Meșteri olari mai sunt pomeniți și în alte orașe: Dej,Sighișoara,Mediaș,Orăștie, Odorhei, Bistrița.În sec XVI-lea,între olarii din diferite orașe săsești se incheie înțelegeri,cum a fost cea dintre breasla olarilor sibieni și breslele din celelalte orașe, care își alcătuiesc articole comune, cu privire la primirea și supravegherea calfelor (1530).Această uniune obține la 1589 statute unice din partea Obștii sașilor.45

Înrudiți de aproape cu olarii și cu cei ce făceau teracote erau cărămidarii.Importanța acestui meșteșug reiese din contribuția lor la ridicarea și consolidarea zidurilor și a turnurilor de apărare ale cetăților.46

Un alt meșteșug important era cel al funăritului(confecționarii de funii) care cunoaște o mare dezvoltare în Transilvania.La Bistrița,avem pe la 1465 un turn propriu,ceea ce înseamnă că există o breaslă care apăra acest turn.47

Meșterii zidari sau pietrari au desfășurat o activitate prodigioasă în Transilvania, dovada constituind-o numeroasele biserici din piatră,castele,cetăți,turnuri de apărare,etc. Sec.XV-lea este timpul înconjurat cu ziduri a celor mai multe cetăți și orașe ardelene.

Meșterii zidari ce împânzeau statele ardelene,vor fi fost întrebuințați nu numai pentru construcțiile sătești,sau din târguri mai mici,mai puțin pretențioase,dar chiar și pentru unele construcții mai importante,din orașele mari.48 În veacul al XVI-lea,meșterii zidari pietrari sunt organizați în bresle,zidarii din Brașov își reânoiesc statutele în 1570.Nu toți meșterii zidari sau pietrari făceau parte din breaslă,mulți rămânând în afara ei,pentru a nu fi obligați la taxe față de breaslă și față de oraș,lucrând în același timp,la prețuri mai mici.

De o importanță deosebită se bucurau aurarii care s-au specializat în:potire,cruci, cristelnițe,candelabre,sfeșnice,icoane poleite,embleme,cupe,pahare,cești,tacâmuri,bijuterii, săbii,pinteni,nasturi,etc.

Turnarea se făcea în forme de piatră sau de ceară.Aurarii mai cunoșteau și tehnica baterii și a lovirii,operații săvârșite cu ajutorul unor ciocane speciale.Ornamentarea se mai făcea cu ajutorul unor rotițe zimțate.Foarte multe obiecte,produse ale atelierelor aurarilor ardeleni,dovedește o tehnică înaintată a poleirii cu aur a celor metale:cupru,aramă și mai ales argint. Veacul al XVI-lea este epoca în care meșteșugul aurăritului din Transilvania ajunge la cea mai mare înflorire a sa.Mari centre ale meșteșugului aurăritului sunt,pentru sec. XV-XVI-lea orașele:Cluj,Sibiu,OradeaBrașov, Bistrița,Tg. Mureș,Baia-Mare.49

În sec.XVI-lea,din meseria aurăritului se desprinde o nouă branșă:ceasornicăria.Acest meșteșug se află de-abia la începuturile sale,în Transilvania sec. al XVI-lea.De abia în secolele următoare ceasornicăria va lua un avânt mai mare.În Transilvania,ceasornicele apar destul de timpuriu,mai întâi ceasornicele de turn,în sec.XV-lea,apoi cele de buzunar în veacul următor.50

Meșteșugul pălărieritului nu s-a dezvoltat decât în unele orașe din Transilvania, și anume în centrele comerciale mai importante,unde circulă mai multă lume străină sau care prin legăturile economice cu celelalte orașe ale țării,sau cu țările vecine,își puteau vinde produsele.

Pe la 1584 exista o uniune a breslelor de pălărieri din Transilvania,pe seama căreia se redactează statute valabile pentru toate breslele existente.51

De o mare importanță se mai bucura meșteșugul sticlăritului (Mediaș-1590), săpunăritului (Bistrița-1563, Brașov și Sibiu-1573),bărbieritului (în toate orașele Transilvaniei),cizmăritul (în toate localitățile Transilvaniei, orașe și sate).

Toate aceste meșteșuguri care au apărut și s-au dezvoltat în Transilvania,dovedesc încă o dată,comlpexitatea vieții social-economice a principatului transilvan,cu nimic inferioară altor regiuni și țări din apusul european.

CAPITOLUL III

Dezvoltarea meșteșugurilor în Sibiu și zonă(sec. XIII – XVI ).

Dezvoltarea breslelor.

a)Priviri generale

Dezvoltarea meșteșugurilor și formarea orașelor din Transilvania au stimulat

cuprinderea unui unui număr tot mai mare de țărani în economia de schimb,ei vânzând un o mare parte din produsele lor și cumpărând produse de-ale meșteșugarilor,de care aveau nevoie.Datorită acestui schimb viu de produse se ajunge la o adevărată economie de schimb,care a favorizat transformarea multor așezări în orașe,în cadrul cărora s-au putut desfășura activitățile meșteșugarilor.

Dintre centrele locuite de sași,Sibiul se află pe primul loc în ceea ce privește dezvoltarea urbană.În sec. al XII – lea era cel puțin un centru religios;la 1224 devine și centrul administrativ al provinciei cu același nume1.

La sfârșitul sec. XIII- lea și la începutul sec. XIV- lea,tot mai mulți dintre locuitorii săi renunță la meșteșugăria mixtă agro – meșteșugărească,dedicându-se exclusiv practicării meșteșugurilor;agricultura,la care aceștia mai recurgeau doar ca ocupație marginală,devine o sursă de venituri secundară2.

Datorită așezării sale favorabile,pe locul de întâlnire dintre drumul ce traversa Transilvania, de la est spre vest,cu cel care ducea în Țara Românească,prin trecătoarea Turnu Roșu, orașul Sibiu nu a devenit doar un important centru de schimb pentru produsele locale (sat-oraș),ci,în curând și pentru comerțul dintre Transilvania și Țara Românească.

Elementul caracteristic al unui oraș din acea vreme nu era mărimea lui,nici consemnarea lui ca atare în documente,nici prezența unor construcții de apărare3,ci în primul rând mutația economică.Această mutație demonstrează că,pe la mijlocul sec. XIV, Sibiul putea fi considerat oraș.Nici un document nu consemnează momentul în care o așezare devine oraș;ele aduc doar indicii cu privire la aspectele juridice,de ordin secundar, ale acestui proces.

Într-un mod asemănător s-au dezvoltat ca orașe și:Sebeșul,Orăștie,urmat de Sighișoara și mai târziu Mediașul4.Ca centre ale scaunelor (Orăștie,Sebeș,Mediaș,Sighișoara) aceste așezări le-au putut depăși,în evoluția lor,pe celelalte,chiar dacă unele jucau un rol administrativ asemănător (Miercurea,Cincul,Rupea).Acestea din urmă au fost depășite în ceea ce privește producția orășenească,chiar și de unele comunități rurale,ca de exemplu Cisnădie.

b.)Apariția breslelor.

Primele bresle care cuprind meșteri din aceiași branșă sau din branșe înrudite,sunt atestate,după cum am mai amintit,începând cu sec. XIV- lea.Formarea breslelor se datorează în primul rând,problemelor generate de procurarea materiilor prime,de desfacerea produselor,de nevoia de apărare împotriva nobilimii și împotriva concurenței.Primii care s-au unit în bresle,au fost reprezentanții principalelor ramuri de producție:măcelarii,brutarii, blănarii,țesătorii,fierarii,croitorii,exemplu urmat mai târziu și de ceilalți.

Din 1376 datează statutul celor 19 bresle din Sibiu,Sebeș,Sighișoara și Orăștie5.Care au fost perioadele de mare avânt al meșteșugurilor în Transilvania,precum și necesitatea constituirii breslelor le-am prezentat în capitolul despre Transilvania.Breslele din zona Sibiului și din cele 7 scaune,au trecut prin aceleași frământări ca și cele din restul Transilvaniei,frământări pe care le vom prezenta,în continuare.

c.)Frământări în sânul breslelor – (statute,lupta pentru privilegii,obligații,participări la conducerea orașelor,drepturi,îndatoriri,rivalități,conflicte,concurență).

Secolul al XIV – lea,constituie o perioadă de avânt economic și în special al meșteșugurilor orășenești.

Numărul specialităților meșteșugărești crește,ca urmare a diviziunii muncii între meșteșugari.După cum am mai amintit în această lucrare,se ajunge ca în unele orașe ardelene,să fie peste 20 de branșe meșteșugărești .

Orașul a contituit întotdeauna rezultatul diviziunii muncii,fiind o așezare în care predomină populația cu ocupație meșteșugărească,în primul rând și negustorească,în al doilea rând.

Încă de la început,breslele meșteșugărești au jucat un rol important în conducerea orașelor,rol pe care au știut întotdeauna să și-l conserve.Se constată rolul important pe care meșteșugarii îl ocupă în viața publică a orașelor,concomitent cu lupta dusă pentru obținerea de privilegii.Vom prezenta,în continuare,rolul avut de breslele sibiene și din zonă,în viața social-economică,făcând o prezentare a breslelor precum și a frământărilor din sânul acestora.

În primul rând se constată locul important pe care-l ocupă meșterii aurari,a căror urme, descoperite în Sibiu și zonă,dovedesc înalta lor măiestrie artistică.Erau specializați în realizarea de potire,cruci,cristelnițe,candelabre,icoane poleite,bijuterii,etc.S-au descoperit potire la:Sibiu,Marpod,Șeica Mare,Șelimbăr.Potirul descoperit la Șeica Mare este cel mai vechi și mai caracteristic potir din stilul gotic,cunoscut în Transilvania.Cel mai vechi obiect emailat din Transilvania,cunoscut până azi,este un potir din argint,din sec.XIV – lea,găsit în biserica din Gușterița6. Argintul scobit este umplut cu email de culoare verde și albastră,în care sunt sculptate figuri de sfinți.Aurarii cunoșteau și foloseau tehnica imprimării și presării metalelor prețioase sub forma unor foi sau plăci subțiri.Cu ajutorul unor matrițe speciale se folosea și tehnica imprimării de modele și desene.Metoda încrustării unor desene,figuri pe obiecte a fost folosită în măsură apreciabilă.Aurarii sibieni cunoșteau foarte bine tehnica laminării sârmei de aur și argint,reușind să obțină lucruri importante din această sârmă filigromată,fină ca o pânză de paianjen.Calitatea materialului întrebuințat, era foarte sever controlată.Din această cauză,aurarii erau obligați să-și imprime sigiliul propriu pe obiectele confecționate.7 Unul din marile centre ale meșteșugului aurăritului a fost și Sibiul. Statutele breslelor de aurari din Sibiu și Mediaș datează de la sfârșitul sec. XV-lea (1494) dar aceste bresle sunt mult mai vechi decât data statutelor după cum reiese din însăși aceste statute.De la aurarii din Mediaș pot fi potirele păstrate în bisericile din Rupea,Veseuș8 și Ațel,frumos lucrate,în email filigromat.

La 1559 ia naștere Uniunea interurbană între breslele de aurari din Sibiu,Brașov, Bistrița,Sighișoara și Mediaș,care-și redactează statute comune,îndreptate împotriva meșterilor clandestini de la sate,obligând pe cei ce doreau să cumpere obiecte de aurărie,să le cumpere numai din atelierele meșterilor breslari (sibienii cer,de exemplu,sprijin împotriva clujenilor).De asemenea,calfele din Mediaș –1552 și Sibiu –1575,se organizează în asociații proprii,deoarece,produsele lor având mare căutare,ei au sporit ca număr.9

La 1423 se pomenește un Ioan aurarul (Goldner) lucrând în satul Dupuș,pentru ca la 1431 să întâlnim un alt aurar în satul Daneș.10

Un alt meșteșug important,era cel al măcelarilor. Astfel,statutele breslei măcelarilor din Sibiu (întărite în 1539 de Obștea Sașilor) sunt înlocuite pe la 1570,fiind

învechite.11 Noile statute sunt valabile pentru toate breslele de măcelari din cele 7+2 Scaune săsești.În Mediaș,măcelarii erau destul de bine organizați,foarte numeroși și puternici.Breasla lor plătea cele mai mari taxe și impozite dintre toate breslele,între 9-10 florini anual,față de 2-6 florini,cât plăteau celelalte bresle.La 1570 breasla măcelarilor din Mediaș își reânoiește statutele,care sunt aprobate de Obștea sașilor.Măcelarii din Mediaș erau într-o continuă rivalitate cu blănarii-cojocari, în legătură cu vânzarea pieilor de miei, drept pe care-l pretindeau în mod exclusiv blănarii-cojocarii.În 1589,printr-o hotărâre a principelui Sigismund Bathory,măcelarii obțin dreptul de a vinde,în mod liber,piele de miel.12 În același timp crește și rolul brutarilor,nu numai în zona Sibiului și pe Târnave,ci și în toată Transilvania.De pâine era nevoie întotdeauna,așa că referințele despre această ocupație nu lipsesc.Numărul mare al brutarilor din Sibiu și rolul important pe care-l are acest meșteșug în producție,îi determină ca,în a 2-a jumătete a sec.XVI-lea să se organizeze în bresle.De asemenea,la 1574,brutarii din Mediaș,obțin dreptul de a se organiza într-o breaslă separată,bucurându-se de aceleași drepturi și libertăți,de care se bucură și celelalte bresle de brutari din alte orașe.

În orașele de pe Târnave:Mediaș și Sighișoara,meșteșugul morăritului a luat o mare dezvoltare.Astfel,în societățile orașului Mediaș,se pomenesc,pentru anul 1507 doi morari, care au lucrat pe seama orașului,fiind răsplătiți cu bani,pentru munca lor.13

De o mare importanță se bucură și meșteșugul pielăritului14 cu toate specialitățile care s-au desprins din el:tăbăcitul, curelăritul, cizmăritul,șelăritul, blănăritul-cojocăritul, mănușăritul, trăistăritul. Tăbăcarii din orașele de pe teritoriul celor 7+2 Scaune săsești,erau în conflict cu mănușarii și cu cei ce făceau pungi sau trăiști,din cauza negoțului cu piele pe care-l practicau.Tăbăcarii din Mediaș,obțin la 1471 un privilegiu din partea regelui Matei Corvin,potrivit cărora li se asigură desfășurarea procesului de producție în condiții avantajoase.Meșterii tăbăcari din Mediaș obțin privilegii,reînoite de 3 ori,în decursul veacului al XVI-lea.15

Datorită conflictului dintre pielari și rudele lor în ale meseriei,cizmarii,primii înaintează o plângere Obștii sașilor (1520),care le dă câștig de cauză,obligându-i pe cizmari să nu mai prelucreze piele pentru vânzare,ci numai pentru nevoile lor.Această hotărâre se extinde și asupra pielarilor și cizmarilor din Sibiu,Brașov și Cluj,orașe în care meșteșugarii pielari,se spune,că sunt mai numeroși.16

Cu timpul,dezvoltându-se meșteșugul pielăritului și în alte localități,în afara celor 4 pomenite în hotărârea Obștii sașilor de la 1520,se pune problema delimitării sferei de activitate a acestuia.Astfel la 1584,Obștea sașilor a fost solicitată să se pronunțe în neînțelegera cu același obiect,dintre pielarii și cizmarii din Mediaș.Fenomenul concurenței este sesizat și în cearta dintre pielarii din Bistrița,pe de-o parte și cei din Mediaș și Sighișoara,pe de altă parte,prin împiedicarea din partea medieșenilor și sighișorenilor,ca pielarii bistrițeni să-și vândă produsele în târgurile și iarmaroacele lor17.

La cererea pielarilor din cele 7+2 Scaune săsești,capitalul din Alba Iulia legalizează,la 1495,statutele din 1376, printre care și acela al pielarilor.La 1471,pielarii din Mediaș,își redactează statute noi.La 1562, breasla pielarilor din Sibiu,își alcătuiește noi statute,care vor constitui un model pentru toate orașele,deoarece aceste statute fixează numărul ucenicilor în raport cu numărul meșterilor.Astfel,pentru Sibiu se stabilește numărul de 10 ucenici,pentru Mediaș 3,pentru Sighișoara,Sebeș și Agnita câte 2.Pielarii din Mediaș se mențin,în tot sec. XVI-lea,ca o grupare profesională apreciabilă,ca importanță economică,fiind trecuți în registrul de impozite al orașului,cu o contribuție de 3 florini18.

Un privilegiu din care rezultă lupta pentru piață a cizmarilor,cer și obțin cizmarii din Mediaș,la 1471;potrivit acestui privilegiu,meșterilor străini le era interzis să vândă în iarmaroacele din Mediaș,încălțăminte și piele.În cele 4 orașe:Sibiu,Sebeș,Orăștie și Sighișoara,cizmarii erau organizați în bresle,încă de la sfârșitul sec. XIV-lea .În sec. al XV-lea,cizmarii se organizează în bresle și în alte orașe sibiene.La Mediaș,breasla cizmarilor își redactează statutele la 1471,iar cea din Sibiu la 1500,recomandându-le,spre luare în seamă și celorlalți cizmari ardeleni. Importanța breslei cizmarilor mai rezultă și din faptul că,dintre toate turnurile de pază al orașului,unul era dat în grija cizmarilor19.

O dovadă indirectă cu privire la dezvoltarea meșteșugului cizmăritului în Sibiu și zonă este și înființarea acelei frății (Bruderschaft) a Sfântului Ioan,a calfelor de cizmari cu sediul la Sibiu.Din registrul frăției cunoaștem numărul calfelor ce făceau parte din ea în anul 1484 și care ajungeau la 714 membrii.Ei proveneau nu numai din toate orașele transilvănene,dar chiar și din țările vecine și mai îndepărtate.Dacă din această frăție a Sf. Ioan din Sibiu,făceau parte peste 700 membrii-calfe de cizmari,înseamnă că numărul meșterilor,în a doua jumătate a sec. XV în toată țara,trebuia trebuia să fie cu mult mai mare.

Din Mediaș,făceau parte din Frăție un număr de 31 calfe,ceea ce înseamnă că numărul meșterilor era mult mai mare.Astfel, documentele menționează la Sibiu 103 meșteri,la Sighișoara 25,la Sebeș 13, etc20.

În sec XVI-lea se întețește lupta pentru materii prime și pentru piață între cizmari și meseriile înrudite.Este nevoie de intervenția autorităților pentru a aplana conflictele.O astfel de neînțelegere a izbucnit între cizmarii din Mediaș și cei din Câlnic, Târnăveni și Ocna Mureș,aplanată fiind de principele Ioan Sigismund la 1564.De asemenea,cizmarii din Mediaș,după nesfârșite certuri,ajung la o înțelegere cu cizmarii din satele vecine:Moșna,Ațel și Retiș,în favoarea celor din Mediaș.Cu sprijinul autorităților,a Obștii Sașilor,breasla cizmarilor din Mediaș este recunoscută de cizmarii din târgurile și satele din jur:Moșna,Ațel,Richiș,Biertan și Șeica Mică21.Se pare că în sec. XVI-lea meșteșugul cizmaritului era cel mai dezvoltat în satele și târgurile sibiene,iar meșterii cizmari erau cei mai numeroși și mai puternici.Cizmarii din mai multe târguri obțin privilegii asemănătoare cu cei din orașe.Asemenea privilegii obțin cizmarii din Șeica Mică la 1556,Ațel(1561),pentru ca la 1589 să obțină privilegii,sau să le fie confirmate cele vechi, cizmarii din Șeica Mică și Biertan.Cizmarii din mai multe târguri sunt organizați chiar în bresle în sec. XVI-lea,obținând chiar și statute:Biertan,la 1570.

Bresle de cizmari mai sunt pomenite în sec. XVI-lea la Ațel și Moșna,trebuind să plătească însă breslei cizmarilor din Mediaș,recunoscută ca breaslă superioară,o taxă anuală de un florin22.

Pentru a-și asigura interesele,breasla blănarilor se unește în asociații peste granițele orașelor.Astfel,privilegiul din 1513,confirmat de mai multe ori,cu privire la procurarea materiei prime,se referă la blănarii din 8 orașe ardelene:Sibiu,Brașov, Sighișoara,Mediaș,Bistrșa,Sebeș,Cluj,Aiud.Uniunile interurbane ale breslei blănarilor-cojocarilor,țin ședințe comune,cum au fost cele din 1505 și 1512, întrunite la Mediaș,în care s-au luat hotărâri valabile pentru toți blănarii.În 1512 , blănarii din Sibiu,Brașov, Bistrița, Sighișoara, Sebeș și Mediaș,își alcătuiesc statute identice,în ședințe comune23.

Meșteșugul șelăritului și al curelăritului se dezvoltă mână în mână,fără să se contopească însă.Cele două branșe lucrează și produc separat.În 1507 sunt pomeniți șelarii, iar mai târziu curelarii din Mediaș care își reânnoiesc statutele în 159224. Datorită concurenței curelarilor brașoveni,care imitau articolele de pielărie străine,în special cele turcești și orientale,breslele de curelari din Sibiu,Mediaș,Sighișoara,etc.se plâng în 1536, scaunului de judecată din Sibiu,că meșteșugul lor este desconsiderat din această cauză. Scaunul de judecată din Sibiu le dă dreptate și hotărește ca nici un negustor din Brașov să nu mai poată să aducă spre vânzare vreun produs de proveniență orientală,sau imitat. Se admite totuși ca hamurile și paftalurile suflate cu aur,lucrate de meșterii brașoveni,să poată fi aduse și vândute în mod liber25.

În sec. XVI.lea,branșele postăvăritului și țesutului se despart tot mai mult.Lupta pentru privilegii și împotriva concurenței de orice fel se înăsprește tot mai mult.În 1536 breslele de țesători-postăvari din Sibiu,Mediaș,Sighișoara,Bistrița și Sebeș, în numele tuturor țesătorilor de lâna din cele 7+2 scaune săsești,se prezintă în fața Obștii Sașilor plângându-se că în scaunele lor,foarte mulți locuitori se ocupă cu țesutul postavurilor fără consimțământul breslei.Obștea Sașilor hotărește ca pe viitor vinderea țesăturilor de lână de către femeile ce locuiesc în orașele și satele celor 7+2 scaune să fie permisă numai până la valoarea de 3 dinari;vânzarea pănurii de sumane și de cioareci,ca și a pânzei pentru cămăși, să fie permisă numai la târgurile săptămânale,până la valoarea de un dinar.Se permite însă oricărui locuitor din scaunele amintite să cumpere cânepă și lână,pe care să o prelucreze femeile acasă,pentru nevoile familiei lor;se interzice ânsă secuilor și românilor și celorlalți locuitori din scaunele Sighișoara,Cincul Mare,Rupea și Nochrich să cumpere urzeală.Mai departe,reprezentanții breslelor de țesători-postăvari din orașele de mai sus,se plâng că mulți țesători din scaunele săsești nu sunt membrii ai breslelor și nu respectă dispozițiile statutelor.Aceștia țin mai mulți ucenici și țesătoare,și astfel fac concurență țesătorilor breslași.Pentru a împiedica activitatea acestora,Obștea Sașilor hotărește ca ucenicii și calfele care ar lucra la astfel de meșteri să nu fie primiți în bresle26.

Țesătorii din Mediaș erau organizați în breaslă încă din 1502,posedând o moară (piuă), pentru care plăteau orașului drept impozit 3 florini anual. La 1550, alături de acești țesători-postăvari, se pomenesc și țesătorii-pânzari,sau cei care făceau pânză din in27.

După ce stofa de lână era țesută, interveneau apoi tunzătorii de postav,care o curățau de impurități și de elemente inutile.La Mediaș,tunzătorii de postav erau pomeniți pe la 1561,ca fiind în număr însemnat și care se plângeau împotriva croitorilor medieșeni,care nu se mulțumeau numai cu meseria croitoriei ci mai tundeau și postav.Magistratul sibian, luând în cercetare această stare de lucruri interzice pe la 1456,tuturor croitorilor de pe teritoriul scaunelor săsești să exercite simultan și meseria de tunzător de postav.

Importanța meșteșugului croitoriei rezultă din faptul că meșteșugarii se organizează în bresle și,mai mult chiar, în asociații interurbane,în uniuni de breaslă,pentru a-și putea apăra interesele(sec. XV-lea).

La cererile croitorilor din Sibiu,Obștea Sașilor hotărește la1857 ca meșterii clandestini(ripleri) ce nu fac parte din breaslă și care nu aduc pagube mari meșterilor breslași,să nu mai fie îngăduiți să lucreze în orașele săsești28.La 1516,croitorii din Mediaș își redactează statute noi.

O altă problemă care a preocupat pe croitori în veacul al XVI-lea a fost,după cum am arătat în alt capitol al acestei lucrări,delimitarea sferei de activitate a celor 2 categorii de croitori:de haine la comandă și de haine de gata.Datorită faptului că brașovenii obțin,la 1563,din partea principelui Ioan Sigismund dreptul de a duce spre vanzare haine la 2 rânduri(căptușite) în toate târgurile ardelene,croitorii din Sighișoara denunță și ei,la 1574 vechile înțelegeri,aducând la cunoștiința negustorilor din Sibiu că,pentru a putea face față concurenței croitorilor brașoveni,vor duce și ei la târg haine gata,căptușite așa cum fac brașovenii29.Ei își mai motivează hotărârea cu alte dovezi,potrivit cărora același lucru îl fac și croitorii din Ungaria,din Cluj-Mănăștur și de cei din Aiud.Denunțarea înțelegerii interurbane din partea sighișorenilor a stârnit o mare frământare în rândurile croitorilor. Croitorii din Sibiu aduc la cunoștiința celor din Cluj ieșirea din uniune a celor din Sighișoara și hotărârea acestora de a face haine la 2 rânduri(duble) și de a le vinde în târg, ceea ce înseamnă ruinarea croitorilor la comandă și a celor săraci.Toate bresle din Transilvania se întrunesc la 25 noiembrie 1574 într-o mare adunare la Sibiu,pentru a dezbate aceste probleme.

Breasla croitorilor din Mediaș obține la 1587 o hotărâre din partea Obștii Sașilor,potrivit căreia devine “breaslă superioară” (Oberzunft) față de care breslele de croitori din satele și târgurile din jur aveau obligația de a-i plăti anual diferite taxe30.

Sub numele de fierar (faber) se cuprinde îndeobște o serie de meșteșugari specializați:lăcătuși,potcovari,cuțitari,etc.Uneori,aceste meșteșuguri apar ca branșe diferite, dar de cele mai multe ori sunt cuprinse în aceeași categorie a meșteșugului fierăriei. Produsele realizate de ei sunt diverse:sape,potcoave,securi,cuțite,sârmă,cuie,săbii,pinteni, clești,nicovale,etc.

Fierarii din Sibiu și zonă se organizează în bresle în sec. XV-lea în multe orașe : Sibiu,Mediaș,Sighișoara,Sebeș,etc.Fierarii din Sibiu își reînnoiesc statutele la 6 mai 151431-pentru ca în 1540 Universitatea Săsească să stabilească noi statute ale fierarilor,ce cuprindeau 16 articole32.Breasla lăcătușilor din Sighișoara își reânnoiește statutele în 1504,cei din Sibiu (împreună cu pintenarii) în 1518. În 1581,la Sibiu,Uniunea Breslașă Interurbană a lăcătușilor își redactează statutele,valabile pentru toți membrii lor33. Datorită concurenței pentru piețe de desfacere,fierarii din Sighișoara și Mediaș intră în conflict cu cei din Bistrița,pe care-i împiedică să-și vândă mărfurile în târgurile lor(1489) obligându-l astfel pe regele Vladislav ca,în 1507 să declare că-i ocrotește pe toți fierarii ardeleni împotriva concurenței produselor străine introduse în Transilvania,măsură care n-a avut urmări.Drept urmare,fierarii din Sibiu, alături de cei din Sighișoara și Bistrița,se plâng din nou împotriva negustorilor băștinași și străini,de asemenea fără nici un alt rezultat34.

Breasla fierarilor din Mediaș avea la 1502 chiar și o piatră de ascuțit (tocilă) săbiile,cuțitele,securile,pentru care plătea orașului un impozit de 2 florini anual.Fierarii medieșeni erau bine organizați,cu o situație economică înfloritoare,ajungând să dețină demnități importante în conducerea orașului.Astfel la 1508 judele Mediașului era un Anton fierarul,iar la 1534,dregătoria de notar al Mediașului era deținută de fierarul Nicolae, originar din Moșna35.

Obștea Sașilor confirmă,la 1578 pentru Uniunea Interurbană a fierarilor breslași din Sibiu,Sighișoara,Mediaș,Brașov,Bistrița și Biertan, niște statute privitoare la admiterea fierarilor de la sate în breslele orășenești.Uniunea Interurbană se lărgește și mai mult cuprinzând și pe fierarii din celelalt orașe și târguri mai importante de pe teritoriul celor 7+2 Scaune săsești.Această uniune breslașă lărgită,obține la 1589 statute obligatorii pentru toate breslele din orașele și târgurile din scaunele săsești36.

Legat de activitatea armurierilor,săbierilor și scutarilor din Sibiu și zonă, putem afirma că aceasta era foarte apreciată .Arcurile,săbiile,scuturile,platoșele,zalele,arbaletele, continuă să fie întrebuințate alături de puști și tunuri.La Mediaș săbierii formau pe la 1538 o breaslă separată.Până în a 2-a jumătate a sec, XVI-lea la Sibiu exista un turn al meșterilor scutari,ceea ce înseamnă că aceștia erau organizați în breaslă,știind că numai breslele aveau în grija lor turnuri de apărare37.În sec.XVI-lea se mai amintesc meșteri de scuturi la Orăștie și Mediaș(Bedeus).

De o largă apreciere se bucurau și meșterii turnători și cositorari.Se turnau diverse lucruri,de la clopote și până la tunuri,ghiulele,vase de aramă,etc .Un mare rol îl aveau căldărarii,care produceau oale,piulițe,căldări,etc.La Mediaș ei sunt pomeniți pe la 1563 și se organizează în breaslă în 1582,când li se recunosc statutele de către Obștea Sașilor,alături de cei din Sibiu.Celor din Sighișoara li se recunosc statutele pe la 1585, alături de cei din Bistrița38.

De o mare importanță era și meșteșugul lemnăritului,care se dezvoltă tot mai mult datorită unor perfecționări tehnice(strungul, fierăstrăul) ajungându-se la 6 specialități diferite,care vor dezvolta o activitate paralelă,întregindu-se una pe alta:tâmplăritul, dulgheritul,rotăritul-căruțătoritul,butnăritul-dogăritul,măsăritul și branșa celor care făceu ferestre.

Lupta pentru piața de desfacere contra concurenței era aprigă.De exemplu, butnarii din Mediaș se plâng regelui Ludovic contra butnarilor străini și a celor nebreslași, clandestine(Störeri).Ei ajung până la acte abusive,confiscând butoaiele celor din Sighișoara,Rupea și Agnita,fapt care duce la un process început la 1579 și încheiat prin sentința dată de Sigismund Bathory,la 1585,în favoarea butnarilor păgubiți de către medieșeni.Între butnarii din diferite orașe de pe teritoriul celor 7+2 Scaune săsești,se înfăptuiește,în a 2-a jumătate a sec.XVI-lea,o solidaritate profesională,sub forma unei uniuni de breaslă,care la 1485 își întocmește statutele,exceptând pe butnarii din Țara Bârsei.

Între breslele din Sibiu și Brașov se stabilesc în 1570,legături de prietenie și de conviețuire pașnică,un fel de uniune interurbană,lărgită la 1589,prin aderarea butnarilor din toate orașele de pe teritoriul celor 7+2 Scaune săsești39.

Privilegii obțin și rotarii din Sibiu,Sighișoara,Mediaș,la care se adugă și cei din Brașov.Între rotarii de pe teritoriul celor 7+2 Scaune se înregistrează același fenomen ca și în cazul altor meșteșuguri,solidaritate profesională concretizată sub forma unei uniuni de breaslă,care își întocmește statutele la 1490,ceea ce înseamnă că,la acea dată existau bresle constituite,lucru confirmat de documentele păstrate privitoare la Sibiu și chiar Bistrița, unde rotarii aveau chiar și un turn de apărare în paza lor40.

Tâmplarii lucrau și ei în multe branșe înrudite:măsăritul,dulgheritul, confecționarii de ferestre,etc.,dar în general toți erau recunoscuți drept tâmplari.Statutele breslei dulgherilor din Mediaș sunt aprobate de Sfatul Orașului pe la 1589.În același an se înfăptuiește o Uniune breslașă interurbană între meșterii tâmplari-dulgheri,din orașele de pe teritoriul celor 7+2 Scaune săsești41.

Urmele măiestriei sculptorilor ajunse până la noi,se mărginesc numai la mobilele bisericești,deoarece celelalte s-au distrus în cursul vremii.Din sec.XV-lea se cunosc vreo 8 altare și mai multe mobile de biserică.

La începutul sec. XVI-lea și-a făcut apariția și a lucrat un oarecare timp la Sibiu și la Brașov,dar mai ales la Curtea de Argeș,în Țara Românească,chemat fiind de Neagoe Basarab,vestitul sculptor în lemn și pictor de la Nürnberg,Witt Stoss,care apoi a trăit și a lucrat în Polonia.În acealși timp,au lucrat în diferite orașe din Transilvania,frații Ioan și Martin Stoss,fiii lui Witt,care au lucrat altare,sacristii și mobile în bisericiile din Sighișoara, Mediaș și Bistrița42.

În ceea ce privește activitatea meșterilor olari sibieni, ei sunt pomeniți în multe documente în orașele Sibiu,Sighișoara,Mediaș,Orăștie.În sec.XVI-lea breasla olarilor din Sibiu încheie o înțelegere cu breslele olarilor din alte orașe, prin care-și alcătuiesc articole comune , cu privire la primirea și supravegherea calfelor(1530) uniune care-și obține, în 1589, statute unice din partea Obștii Sașilor.Înruduți cu olarii sunt cărămidarii și teracotarii. La Mediaș este pomenit, în 1508,Leonard cărămidarul(laterator) care a executat unele lucrări pe seama orașului,în valoare de 1 florin43.La rândul lor,funarii(confecționeri de funii)de pe teritoriul celor 7+2 Scaune săsești,obțin mai multe privilegii din partea Obștii Sașilor,potrivit cărora negusatorii străini sunt opriți de a mai cumpăra cânepă,în cantități mari,în acest teritoriu.Breslele aveau dreptul să confiște marfa;era interzis apoi celor care n-au învățat meseria,să facă funii,sub aceeași pedeapsă44.

Meșterii zidari sau pietrari au desfășurat o activitate deosebită și în Sibiu și zonă,prin construirea de ziduri de apărare,turnuri,cetăți,biserici,palate,castele,etc.Zidarii din Mediaș obțin statute la 1539.Ei se plâng de multe ori în contra meșterilor nebreslași,care le făceau concurență lucrând la prețuri mai mici.De aceea,meșterii breslași din Mediaș cer ocrotirea Obștii Sașilor,împotriva celor care nu făceau parte din breaslă.Obștea Sașilor le ia apărarea în 1589,luând sub ocrotirea sa toate breslele din orașele săsești,împotriva concurenței meșterilor nebreslași(W.Werner, pag.3345).Priceperea zidarilor-pietrarilor din Mediaș este remarcabilă,fiind dovedită de construcțiile în stilul Renașterii din Mediaș(Casa Schuller,Piatra funerară a lui Ch.Schesäus).

Un alt meșteșug dezvoltat la Sibiu și zonă a fost cel al pălărieritului.Sibiul,un puternic centru comercial cu lume multă,constituia un vad bun pentru meșterii pălărieri,în dorința lor de a-și vinde produsele.În 1559 sunt pomeniți pălărierii(pileari,piliari) din Sibiu, în aceleași împrejurări ca și cei din Mediaș46.

În veacul al XVI-lea se desprinde din meseria aurăritului o nouă branșă:cea a ceasornicarilor,care se va dezvolta mai mult în secolele următoare.La Mediaș este pomenit un ceasornicar (clepsidarius) pe la 156647.

În ceea ce privește meșteșugul sticlăritului,acesta se cunoaște destul de bine și în Sibiu și zona adiacentă începând cu mijlocul sec. XVI-lea.La 1590 sunt pomeniți sticlarii din Mediaș,iar pe la 1573 sunt amintiți săpunarii din Mediaș (smegmari , smigmatores, saponari).Aceste meșteșug era practicat și la Sibiu mai mult decât în alte orașe48.

Legat de meșteșugul bărbieritului, trebuie să amintim faptul că bărbierii nu se mărgineau numai să radă bărbi,să tundă părul sau să pună peruci.Bărbierii medievali erau dentiștii,chirurgii sau chiar medicii acelor vremuri. Nu exista oraș mai important din care să lipsească meșterii bărbieri.Pe la sfârșitul sec. XVI-lea își desfășura actvitatea la Sibiu un foarte priceput doctor(excelens doctor) Andreas Braun,cu fiica căruia,Barbara, își căsătorea fiul,la 1583, Ioachim Kork,din Mediaș.

Pentru a se putea apăra împotriva bărbierilor clandestini,care le făceau concurență în orașe,sate și târguri,bărbierii din Sibiu,Brașov și Bistrița,împreună cu cei din orașele din cele 7+2 Scaune săsești,se organizează pe la 1569,într-o uniune breslașă(Union der Barbieren des ganzen Landes)49.

Meșteșugurile au început să se dezvolte nu numai în centrele urbane, ci și în târgurile și localitățile rurale din zona celor 7+2 Scaune săsești. Lupta pentru organizarea în bresle se duce și în mediul rural.Meșteșugarii de aici luptă pentru a obține privilegii asemănătoare cu cei de la orașe.Foarte dezvolatate în acest sens erau localitățiile rurale din zona Sibiului și a Târnavelor.Astfel,în sprijinul acestor afirmații putem veni cu unele exemple.

Cojocarii se organizează în bresle:cei din Biertan își reânnoiesc statutele de mai multe ori după anul 1561,iar statutele celor din Șeica Mică sunt aprobate la 157950. De asemenea,țesătorii de postav se constituie și ei în bresle.În Biertan,ei obțin aprobarea statutelor lor în 1541,întărite de mai multe ori în cursul sec.XVI-lea.Privilegii obțin și țesătorii de postav din Ațel la 1561,cei din Șeica Mică peste 5 ani iar cei din Biertan, pe la sfârșitul sec. XVI-lea. Țesătorii din Moșna erau subordonați breslei țesătorilor din Mediaș, cărora le plăteau o taxă anuală de 1 florin.Și alte așezări rurale cunosc organizarea în bresle,de exemplu fiind croitorii din Ațel și Biertan51.

Fierarii obțin și ei privilegii referitoare la desfacerea obiectelor de fierărie în mod liber și oriunde.Exemplu îl dau fierarii din Ațel și Moșna, care însă erau subordonați celor din Mediaș,cărora le plăteau o taxă de 1 florin anual52.

Rotarii erau organizați în bresle la Biertan, Ațel și Moșna. Ei obțin privilegii în a 2-a jumătate a sec. XVI-lea : cei din Șeica Mică, Biertan și Ațel. Rotarii din Ațel și Moșna erau subordonați breslei „superioare” din Mediaș,cărora le plătea o taxă anuală de 1 florin53.

Butnarii obțin și ei privilegii,ca de exemplu cei din Ațel,Biertan și Moșna.Cei din Ațel și Moșna erau însă subordonați celor din Mediaș54.

De asemenea, se vor constitui în bresle și tâmplarii și dulgherii din Biertan și Ațel55.Breasla olarilor din Biertan își alcătuiește statute în 1531.Într-o situație de subordonare față de cei din Mediaș erau olarii din Ațel și Moșna,care plăteau celor din Mediaș o taxă de 1 florin anual56.

Un centru important al meșteșugului zidăritului pare să fi fost în scaunul Mediașului.Zidarii din satele și târgurile acestei regiuni,făceau concurență zidarilor din Mediaș care,plângându-se Sfatului Orășenesc,obțin unele măsuri ocrotitoare din partea acestuia. Prin hotărârea din 1595,zidarii din Șeica sunt opriți de a mai construi clădiri în oraș,iar printr-o altă hotărâre,din 1599,se stabilește o înțelegere între breasla zidarilor din Mediaș și meșterii zidarilor din Copșa Mare și Valchid57.

Ca o concluzie de sfârșit de capitol,putem afirma încă o dată,că Sibiul (cu zona sa) a fost,de departe,cea mai dezvoltată regiune din Transilvania,atât pe plan socio-economic cât și pe plan politic și cultural.Poziția sa strategică a însemnat o atracție pentru toți meșteșugarii locali,dar și pentru cei străini,care găseau aici vadul propice pentru expunerea produselor muncii lor,în vederea schimbului.Rezultă de aici o activitate comercială înfloritoare și o mare bunăstare pentru locuitorii de aici.

CAPITOLUL IV

Breslele medieșene în secolele XIV-lea – XVI-lea.

Privire generală.

Din considerente istorice se desprinde concluzia că orașul Mediaș s-a nascut ca urmare a marii diviziuni sociale a muncii:separarea meșteșugului de agricultură.Evoluția în timp a meșteșugului de ramurile și direcțiile posibile acelor vremuri de demult au generat cadrul economic al acestei asezări;într-o primă fază,o economie specifică unui târg mai dezvoltat,iar apoi pe masura pretențiilor de oraș.

Chiar dacă economia include ansamblul activitațiilor umane în toate laturile sale,pentru Mediaș și specificul său,definitorii sunt activitațile meșteșugărești și mai târziu,producția de fabrică.Spre deosebire de satele învecinate,medieșenii și mai târziu orașenii de aici,erau mult mai puternici,putere provenita din unirea lor,din bogațiile mai mari,din tehnica și organizarea în fraternii sau corporații.

Mediașul domina peisajul geografic din jur prin faptul că avea o mica producție de mărfuri și punea la dispoziția satelor de pe Târnave o piață de desfacere.Dispunea de asemenea de o bază juridică legalizată și de un loc de instruire.

În primele decenii ale sec. XIV-lea,meșteșugurile din Mediaș erau în prima lor fază de dezvoltare, fază caracterizată prin dezvoltarea meșteșugului orășenesc semi-liber,când meșterul lucra după comandă și încă nu se simțea nevoia integrării meseriașilor și a breslelor într-un statut oficial.Se lucra după vechile obiceiuri și după legea locului.De aceea atestarea primelor bresle la Mediaș „ nu este legată”,se caracterizează printr-o activitate cu caracter mărunt,limitat și neplanificat al producției.Producția primelor bresle nu era nici forțată și nici grăbită.Se impunea o singură condiție,calitatea care nu era cu nimic mai prejos decât cea a produselor de atunci de prin Germania,Cehia sau Austria.Așa se explică faptul că anumite articole produse aici (stofe fine,clopote, cărămizi, armament, încălțăminte, harnașament etc.)erau dintre cele mai căutate în Europa. Treptat,odată cu sporirea numerică de populație,cu creșterea consumului și a cerințelor impuse de susținerea armatelor,producția crește,piața se lărgește,comerțul se întețește.În aceste condiții,breslele trec prin noi prefaceri și organizări.

Secolele XIII-lea – XVII-lea sunt cele ale economiei manufacturiere.Formele de organizare ale meșteșugarilor în branșe,bresle,fraternități,societăți,dovedesc și gradul de evoluție economică a orașului.Spre deosebire de orașele din celelalte țări românești,orașele din Transilvania erau mai avansate,deoarece aici era mai accentuat „importul” de indivizi, de practici tehnice, de modele și forme de creație.Centrele meșteșugărești din Transilvania sec. XIV-lea,nu erau cu nimic mai prejos decât cele aflate în Flandra,Austria,Germania etc. Pe la 1392,în Brașov funcționau activ 16 bresle,pe când în Germania,la Ulm erau 17,la Koln erau 22,la Augsburg 16,la Strasbourg erau 28,iar la Jinz (Austria) erau 211.

Începutul dezvoltării economice a orașelor din Transilvania a fost mai mult decât promițător, și chiar dacă el din atâtea motive n-a putut ține ritmul dezvoltării orașelor din apus,ne-a lăsat nouă tradiția meșteșugărească,pe suportul căreia se va dezvolta industria de mai târziu.

Breslele medieșene- reglementări socio-economice.

Din mulțimea datelor de care dispunem, organizarea conștientă a bresleleor la Mediaș s-a făcut destul de timpuriu,remarcându-se apoi o prelungită stare de stabilitate.O mare însemnătate în perfectarea organizării breslelor a avut-o lupta în jurul intereselor contradictorii ale diferitelor pături ale populației orășenești,iar interesul fiscal al autorităților locale a grăbit necesitatea apărării breslei față de acesta.

Pentru a înlătura concurența din partea meșterilor străini și pentru a stăpâni piața locală cu totul,breslele reglementau cu strictețe tehnica producției,căutând s-o adapteze la pretențiile orașului.Reglementarea tehnică o completa pe cea economică,justificând și mai mult construirea breslelor în adevărate monopoluri asupra pieței locale.Mai toate „legislațiile locale” stipulau interese proprii,iar obiceiul plângerii la stăpânire (regalitate) era la modă sau se instituia numaidecât,ori de câte ori se simțeau lezate interesele meseriașilor de orice fel (în 24 martie 1534, meseriașii din Mediaș cer regelui Ioan Zapolza să nu premită numănui din afară să practice meseria lor și să le protejeze interesele, drepturile).

Sistemele de autoprotecție și reglementările după care funcționau,au făcut din bresle pârghii importante și bogate izvoare de venituri (taxe,vămi,mărfuri,etc.) pentru oraș.În alt plan ele frânau sporirea populației orășenești părin îngrădiri de tot felul puse în calea intrării în breaslă a persoanelor străine,ceea ce a constituit o mare piedică în migrarea spre oraș a meșteșugarilor sătești.Atunci când din rândul șefilor de breaslă se alegea și judele orașului, breasla deținea controlul total al urbei.Statutul de funcționare al breslelor păcătuia totdeauna atunci când era drepturile femeilor.Vreme îndelungată munca femeii era exclusă din regimul de protecție,doar situatia de văduvă făcea excepții.Producția fizică de mărfuri era totuși mare,depășind adesea nevoile pieței locale,iar de aceasta regii timpului erau conștienți și sprijineau prin diferite înlesniri toate căile care duceau spre sporul tot mai mare de produse.Într-un act regal de la 1535 regele Ioan Zapolya acordă meșterilor și comercianților noi drepturi și libera activitate comercială prin iarmaroacele din împrejurimi,iar la 29 martie 1539,același rege conferă medieșenilor liberă comercializare în toată țara și destule avantaje de ordin fiscal2.

Motive obiective ne determină să credem că prima formă de organizare în breaslă a fost a brutarilor (Backer). Ei trebuie să fi fost mai numeroși și poate de primă necesitate pentru nevoile urbei.La 6 mai 1574,Ștefan Bathory acordă brutarilor din Mediaș dreptul „oficial” de a-și întemeia propria breaslă cu toate drepturile.Din acea dată este pus în aplicare și statutul brutarilor,în 26 articole care va fi temeiul de organizare și activitate a asociației până la 18113.Activitatea de producție a brutarilor se desfășoară în mai multe „ateliere” mici,orânduite pe fraternități sau societăți.Concurența dintre aceste mici centre era generată de calitatea produselor și de promptitudinea cu care erau serviți clienții.Chiar dacă activa la sfere reduse,economia de piață era în formele ei veritabile.

La 12 aprilie 1525 este emis actul regelui Ludovic al II-lea,care consemnează:În orașul de pe Târnave meșteșugul morăritului cunoaște,de asemenea o mare dezvoltare.În socotelile orașului Mediaș se pomenesc pentru anul 1507 doi morari,care au lucrat pe seama orașului,fiind răsplătiți cu bani pentru munca lor;privilegiile și obligațiilor butnarilor din Mediaș reglementând și raporturile dintre aceștia și cei din Șeica Mică, până atunci mult mai activi în producția de vase și butoaie pentru conservarea vinurilor (Auf die Klage, dass zur Herbstzeit fremde Meister ihre Waren auf der Dorfern der „2 Stuhle” verkaufen, erlasst Konig Ludwig II, fur die Mediascher Fassbuider – Zunft ein Privilegium zum Schutze gegen die fremden Meister; in der Bibliothek des Mediascher ev. Gymnasuims). Brutarii din Mediaș se plâng regelui Ludovic II că meșterii butnari străini își vând toamna produsele în satele din jurul Mediașului,spre marea lor pagubă (a medieșenilor ).Regele acordă butnarilor medieșeni un privilegiu împotriva acestor meșteri străini,privilegiu confirmat de 5 ori în sec. XVI-lea,dovadă că nu dăduse rezultatele dorite de butnarii din Mediaș.Aceștia recurg la acte abuzive,confiscând butoaiele și alte lucruri de-ale butnarilor din Rupea,Sighișoara și Agnita.Această faptă dă naștere unui proces între butnarii din Mediaș și ceilalți,proces început la 1579 și care sfârșește prin sentința dată de principele Sigismund Bathory la 1585,în favoarea butnarilor păgubiți prin confiscarea obiectelor lor de către butnarii medieșeni.Butnarii din Mediaș mai aveau de suferit și din partea concurenței meșterilor nebreslari,clandestini (storeri) împotriva cărora sunt ocrotiți atât de sfatul orașului,cât și de Obștea sașilor.Această ocrotire îmbrățișează la un moment dat pe toți butnarii – dogarii din Transilvania,organizați în bresle iar cei care nu învățaseră meserie sau care nu făceau parte din breaslă,fiind opriți de a exercita meseria de butnari sau dogari4.

Datorită culturilor intensive de viță de vie aici,la Mediaș,și în special a răspunderii masive a acestei culturi pe dealurile Târnavelor (Alma,Moșna,Șeica Mica,Ațel,Richiș) necesarul de vase din lemn pentru păstrarea vinurilor era mare.În sec. XV-XVI-lea,în zona Mediașului erau doar 3 centre producătoare (Mediaș,Șeica Mică și Biertan) de vase și buți. Mare parte din aceste produse mergeau în afara zonei:Sibiu,Brașov,Râșnov,Făgăraș.

Aria mare de răspândire a produselor butnarilor din Mediaș dovedește calitatea superioară a produselor și garanție angajării comerciale pe termen lung a meșteșugarilor de aici. Până la 1868 arhivele istorice au conservat un mare număr de documente,referiri, acte princiare și regale despre activitatea de breaslă a butnarilor.Până la acea dată,numa „ Die Mediascher Zunft-Urkunden” sintetizează 21 de trimiteri scrise,speciale,despre această breaslă5.

Numărul documentelor referitoare la breasla măcelarilor (Fleischhauer) este și mai mare.Majoritatea lor stimulează pe toate căile dezvoltarea producției preparatelor din carne. Măcelarii aveau una din cele mai organizate bresle.Asociația lor era foarte puternica și prin faptul că prin actele de achiziții și cumpărări de animale vii se realiza un schimb accentuat de târg între Mediaș și satele din jur.Statutul celor 13 articole care reglementau funcționarea breslei cuprindea și cerințe asupra calității produselor.Încălcarea regulamentului dădea posibilitatea patriciatului local să aplice severe pedepse și amenzi.

Statutul emis la 1 Decembrie 15706 a stat la baza funcționării breslei măcelarilor de le Mediaș aproape 300 de ani.

Breasla aurarilor (Goldschmiede) era una dintre organizațiile de cea mai lungă durată. Încă de la 1494 funcționa un statut de reglementare a acestei bresle,în 40 de articole,statut care dovedește însă o vechime cu mult mai mare a acestei bresle7.Veacul al XVI-lea este epoca în care meșteșugul aurăritului din Transilvania ajunge la cea mai mare înflorire a sa. De la aurarii din Mediaș pot fi potirele păstrate în bisericile din Rupea,Veseuș și Ațel, frumos lucrate în email filigravat8.

În 1559 se crează o uniune interurbană între breslele de aurari din Sibiu,Brașov, Bistrița,Sighișoara și Mediaș care-și redactează statute comune,îndreptate mai ales împotriva meșterilor clandestini de la sate,obligând pe cei ce voiau să cumpere obiecte de aurărie,să le cumpere numai în atelierele sau prăvăliile meșterilor breslași.În veacul XVI-lea se organizează chiar și calfele de aurari în asociații proprii.În Mediaș asemenea asociație ia naștere în 15529.

La 6 mai 1586,principele Transilvaniei Sigismund Bathory (gibt den Goldschmiden von Mediasch die Erlaubnis, aus seiner Goldkammer jährlich 2 Mark Gold zum Vergolden des Silbers zu Kaufen und einzutauschen ) dă aurarilor din Mediaș permisiunea să cumpere din visteria regală o anumită cantitate de aur în scopul suflării obiectelor și monezilor de argint.

La 11 octombrie 1624, Gabriel Bethlen,principele Transilvaniei face o comandă prin Consiliul orașului,aurarilor din Mediaș ca aceștia să-i confecționeze două căni mari de argint pentru propria-i nuntă, comandă care din motive necunoscute nu s-a onorat.Un an mai târziu,tot el lansează (4 XII 1625) o altă dorință meșterilor de aici,ca aceștia să-i producă 12 castronașe (schalen) special aurite care să satisfacă pe deplin gusturile principelui.Solicitări de acest fel și chiar încă de la persoane cu astfel de poziții,dovedesc măestria aurarilor medieșeni în prelucrarea aurului și argintului.Avem dovada producției la Mediaș,a unor variate și valoroase articole din aur și argint:potire,brățări,mânere și variate bijuterii.În paralel cu lucrările breslei aurarilor lucrau în cupru meșteșugarii turnători încurajați și ei de Universitas Saxorum care a reglementat activitatea lor în statutul celor 18 articole,emis la 1521.

O altă ocupație de bază a meșterilor medieșeni a fost blănăritul.Dezvoltarea acestei ocupații aici și peste tot în jurul nostru este consecința nu atât a necesarului exagerat al „consumului”de blănuri pe piața internă,ci a marelui număr de animale crescute pe pământul românesc.Numărul de animale de prin satele ardelene ale Târnavelor era mai ridicat ca în multe alte regiuni din țară datorită și faptului că baza furajeră naturală era tot timpul asigurată,dar și datorită tradiției oamenilor de aici pentru creșterea animalelor.În sec. XV- XVI-lea,în târgurile de vite și alte animale se comercializau și alte produse: fierărie,țesături,ceramică,sticlărie,harnașament.Ele constituiau forma de bază a relațiilor comerciale dintre așezări.Nicăieri în Transilvania nu se găseau așa vite bune și de rasă ca prin părțile Brașovului și Târnavelor.

Piele,carne,lapte,brânzeturi,ouă erau suficiente pentru toată lumea.În astfel de condiții tăbăcarii,cojocarii și blănarii aveau suficientă materie primă și largi posibilități de dezvoltare.Ei au căpătat o însemnată poziție în rândul breslelor din oraș și prin toate satele mai mari din zonă (Biertan,Ațel,Șeica Mică,Băgaciu,etc)

Tăbăcarii din Mediaș obțin la 1471,un privilegiu din partea regelui Matei Corvin, potrivit căruia li se asigurau desfășurarea procesului de producție în condiții avantajoase.

Meșterii tăbăcari din Mediaș obțin privilegii,reînoite de 3 ori în decursul veacului al XVI-lea10.

De asemenea,cojocarii se organizează în bresle:cei din Biertan își reânoiesc statutele de mai multe ori după anul 1561;statutele celor din Șeica Mică sunt aprobate la 157911.Tot în bresle se organizează și țesătorii de postav din Biertan,care obțin aprobarea statutelor la 1541,întărite de mai multe ori în cursul sec. XVI-lea.Privilegii obțin țesătorii de postav din Ațel la 1561,cei din Șeica Mică peste 5 ani,iar cei din Biertan pe la sfârșitul sec. XVI-lea. Țesătorii din Moșna erau subordonați breslei țesătoriilor din Mediaș.(taxă anuală de 1 florin)12.

Activitatea blănarilor (Kurschner) a fost mereu încurajată,ocrotită și înlesnită de toate autoritățile timpurilor.Semnificativă este dispoziția regelui Wladislaw II de a interzice cumpărătorilor străini să cumpere blănuri pe teritoriul celor 2 Scaune și al altor 7 localități din jur și ordinul său dat judecătorilor locali să-i protejeze pe blănarii medieșeni și pe toți ceilalți de comercianții străini13.

În 1555 este hotărât și adoptat statutul în 8 articole al blănarilor locali care stipula multe reglementări de protecție a lucrătorilor din breaslă.Se interzicea exportul de piei de miei și a acelora de vânat.Erau stabilite raporturile dintre membrii breslei și conducere, dintre breaslă și patriciatul local.Sunt consemnate de-a lungul timpurilor și multe ficțiuni de interes economic, între producătorii de mănuși,încălțăminte,pielării și producărorii de blănuri și de câte ori a fost nevoie,a intervenit asociația sașilor transilvăneni în aplanarea și stingerea conflictelor și a disputelor:Putem aduce câteva exemple:

tăbăcarii din orașele de pe teritoriul celor 7+2 Scaune săsești ersu în conflict cu mănușarii și cu cei ce făceau pungi sau traiste, din cauza negoțului cu piele pe care-l practicau aceștia. Obștea sașilor, la cererea tăbăcarilor,intrezice la 1452,mănușarilor și celor ce făceau trăiști și pungi să mai vândă piele,fiindu-le permis să prelucreze acest articol numai pentru nevoile meșteșugului lor14.

după reânoirea statutelor în 1570, măcelarii din Mediaș erau într-o continuă luptă cu blănarii și cojocarii.Măcelarii obțin câștig de cauză la 1589,când printr-o hotărâre a principelui Sigismund Bathory obțin dreptul de a vinde în mod liber piele de miel15.

Producția de blănuri a crescut mereu și odată cu ea și comerțul ce aceste produse. Deducem că breasla blănarilor din Mediaș nu numai că era bine cunoscută, dar de ea erau legate numeroase solicitări din afară, de confecții și produse de blănuri sau blănuri neconfecționate.

Primul statut de funcționare al pielarilor din Mediaș,în 20 de articole,datează de la 21 ianuarie 1569.Acesta va suferi unele corecții în 1571,când se stabilește un statut cu precizări generale alcătuit de Uniunea pielarilor din întreaga țară.În 1577, are loc la Mediaș (14 februarie) Adunarea generală a reprezentanților pielarilor din întreaga Transilvanie.Cu acest prilej se pun bazele raporturilor dintre pielari,blănari,curelari și măcelari,statut care prin prerogativele sale elimină multe dintre disputele atât de frecvente între meseriașii acestor bresle care subminau deseori producția de marfă.

Necazuri mari,întâmpinate de curelari, se datorau importului de piele pentru talpă care, chiar și în mod indirect,vreme de peste 60 de ani a stânjenit activitatea pielarilor și a atenuat posibilitatea unor câștiguri bănești ce se cuveneau orașului în urma unor taxe anuale obligatorii din partea breslei.

Pentru a elimina greutățile pielarilor provocate de importul pielii de tablă, hotărârea regească din 26 martie 1745 interzice importul acestiu produs în schimbul sporirii taxelor cuvenite coroanei din partea breslei,a pielarilor,în cazul acesta.

În cele mai multe cazuri,breslele au constituit pentru Mediaș, instituțiile care au asigurat progresul urbei și bunăstarea conducerii. În unele cazuri însă, mecanismul lor rigid de activitate și normele proprii de funcționare au frânat dinamiyarea producției, extensia teritorială, sporul de populație și sfera relațiilor de comerț.

Statutele de funcționare ale breslelor cuprind multe drepturi pentru toți membrii breslei, dar și destule obligații: taxele anuale și unele subscripții față de oraș, ce au impus breslelor un regim economic auster și de obligată cumpărare. Libertatea de acțiune a breslelor n-a fost niciodată deplină. În raporturile cu puterea locală, breslele din Mediaș au păstrat limita de echilibru, stabilindu-se principiul nescris „îmi dai, îți dau”. Niciodată obligațiile breslelor față de judele și patriciatul local,față de centrul princiar sau regal, n-au fost exagerate.

Mulțimea breslelor la Mediaș însuma și mulțimea taxelor față de stăpânirea vremii. Veniturile regulat încasate erau foarte mari, explicându-se prin aceasta și luxul, fastul și belșugul caselor princiare și ale celor regale. Era și o uimitoare stabilitate a valorilor monedei în circulație.

Vreme foarte îndelungată toate breslele medieșene se alcătuiau numai din etnici sași. Este un adevăr incontestabil. Organizații de breaslă, altele decât cele germane, nu se puteau concepe.Acestea nu înseamnă că meșterii de alt neam (rotari,croitori,fierari etc.) nu existau fie la Mediaș, fie prin satele din jur.Aceștia nu aveau nici putere economică de a organiza o breaslă proprie și nici girul de protecție al autorităților din acele timpuri. În condițiile politice și economice din secolele XIV-XVII, alții decât germanii nici nu aveaucurajul organizării unor instituții economice la nivelul unei bresle.

În ciuda construcțiilor mari care se făceau: case săsești mari, șoproane, ziduri, lucrări de consolidări, turnuri de pază etc. zidarii, ca meseriași, nu erau în atenție pe măsura importanței lor.Fără îndoială, aveau și ei breasla lor, atestată la Mediaș încă din 1456. Cu toate acestea se pare că poziția acestora în ierarhia influenței locale nu era prea mare.

Statutul oficial al zidarilor a fost instituit abia în 1539 și cuprindea 21 de articole, iar o frmă mai amplă și mai stabilă a conținutului acestuia este adaptată la 10 ianuarie 1627. Din perioada anilor 1689-1751, ne-au rămas mai multe însemnări despre activitățile zidarilor de la Mediaș.

Organizarea și ponderea mai mică a meșterilor zidari era specifică tuturor orașelor din Transilvania: „Un centru mai important al acestui meșteșug pare să fi fost la Mediaș și în scaunul său”16 (după Ștefan Pascu). Zidarii din târgurile și satele acestei regiuni făceau concurență zidarilor din orașul Mediaș.De aceea, zidarii medieșeni se plângeau Sfatului orășenesc, obținând unele măsuri ocrotitoare din partea acestuia. Prin hotărârea din 15 aprilie 159517 zidarii din Șeica sunt opriți de a mai construi clădiri în oraș fără aprobarea breslei zidarilor din Mediaș,iar printr-o altă hotărâre din anul 1599, se stabilește o înțelegere între breasla zidarilor din Mediaș și meșterii zidari din Copșa Mare și Valchid, mai mult în favoarea zidarilor medieșeni.

Meșteșugul funăritului se practica în mullte centre din zona Târnavelor. Și la Mediaș este menționată o astfel de ocupație la 1526, dar se pare că cea mai intensă activitate în această direcție o desfășurau funarii de le Nocrich. Funarii de aici obțin, în 1589 un privilegiu prin care producția lor era ocrotită în fața acestei concurențe a meșterilor sibieni. Concurența între breslele zonei era la 1532 și după aceea generată de „școala” de pregătire a meseriașilor.Era conturată o tradiție în procesul instruirii, iar cei bine pregătiți nu aveau dreptul de a-și practica meseria decât numai în zonă, adesea numaipe raza unde se învăța meseria. Mai târziu, statutul funarilor a dat mai multe înlesniri acelora care doreau să-și practice meseria și în alte localități,dar cu unele condiții,obligatoriu respectate. Meșterii funari de la Mediaș aveau intense legături în schimburi de mărfuri cu cei din Miercurea Sibiului,Cincu,Nocrich și Sibiu.

Dintre toate produsele de epocă feudală care ne-au mai rămas ca obiecte de muzeu, cele lăcătușerești sunt cele mai variate și mai curioase. Multe dintre acestea reprezintă unicate ca obiecte, ca modele și concepție, devenind priceperea și ingeniozitatea meșteșugarului. Ca mai toți meseriașii breslelor de la noi și lăcătușii au fost sprijiniți și încurajați în meseria lor.Ei au fost permanent sub protecția Unității sașilor din Transilvania și a regalității timpului. Pentru încurajarea lăcătușilor ardeleni, principele Sigismund Bathory interzice oricui importul de obiecte de metal și lăcătușărie (cu excepția armelor) din Germania, Austria sau alte părți din lume. Dispoziția sa a fost dată la 10 August 1586 și a rămas în vigoare până pe la 162818.

La 17 iulie 1614,are loc la Mediaș,întâlnirea generală a maiștrilor lăcătușieri din Sibiu, Sighișoara, Biertan și Rupea, când se aduc îmbunătățiri statului din 1540,prin noi reveniri referitoare la modul de angajare a meseriașilor, a pregătirii ucenicilor, la stabilirea unor pedepse, etc. În 1701, la 17 martie,Sfatul orașului hotărăște și sumele și cheltuielile ce se cuvin la angajarea unor ucenici și calfe.

De multă trecere s-au bucurat la Mediaș și croitorii (schneider). Originea meseriei nu va fi știută niciodată și este firesc, întrucât necesarul de îmbrăcăminte s-a dovedit de la apariția omului. Documentele istorice amintesc despre croitorii de aici încă din secolulal XIV-lea. Modul organizat de funcționare al acestora, datează din 1499. În 1539, la 25 iulie, Uniunea Națională Săsească emite un statut în 16 articole pentru întreaga „familie” a croitorilor din Transilvania, după preceptele căruia lucrează și breasla croitorilor de la Mediaș. În spațiul geografic al Târnavei Mari, croitorii de Mediaș și-au impus de timpuriu întâietatea. Prin actul de la 19 noiembrie 1587 emis de Universitas Saxorum (Sibiu) medieșenilor le este recunoscută supremația și dreptul lor„de control”asupra meseriașilor din Biertan, Moșna și Ațel.

Pantofarii sași erau menționați la Mediaș încă de la 1471, când regele Matei Corvin al Ungariei dă în 6 ianuarie,același an, dispoziții clare de protecție generală pentru toți pantofarii împotriva relelor pricinuite de pielari sau măcelari.După 1471, apar o serie întreagă de normative, mereu corectate ulterior cu intenții pentru o mai bună organizare a acestor bresle. Se intensifică contractele în plan regional prin numeroasele schimburi între pantofarii de aici și cei de prin satele vecine pe raza cărora activau asociații meșteșugărești. La 25 martie 1552 Sfatul Orașului Mediaș aprobă un contract între breasla pantofarilor și cei din Ațel. Astfel de contracte mai sunt încuviințate cu Moșna (1577) și cu Richiș (1587).

La 2 mai 1575 sunt reglementate și îndelungatele conflicte de până atunci între pantofarii medieșeni și cei din Biertan. Mai târziu vor fi reglementate și relațiile între breasla pentofarilor sași și breasla pantofarilor germani, sosiți mai târziu în oraș.

Indiferent de perioada istorică,în toate cazurile, calitatea produselor, ale articolelor din piele, a încălțărilor de orice fel, era superioară.Pentru respectarea indicilor de calitate, organismele de control ale orașului aplicau amenzi aspre și pedepse severe care lezau, în primul rând conducerea breslelor.

În cronicile timpului apare mereu asociația la nivel de breaslă a săpunarilor.Trebuie să acceptăm acest termen în limite mai largi, nu numai în cel de producție a săpunarilor,ci și a lansării pe piață a unor produse de toaletă mai variate.Este de presupus că ele se produceau aici, bazându-se pe gama variată de materii prime care se prelucra.Sigur,multe dintre aceste articole se importau,mai ales că volumul lor fizic la transport era mai redus și mai ușor de vehiculat.Această activitate a apărut la Mediaș mult mai târziu decât cea a altor bresle. Motivul este ușor de înțeles:producția era vreme îndelungată o activitate casnică peste tot întâlnită și la români și la unguri,iar sașii au adus cu ei și această îndeletnicire.În alt plan, prodesele de toaletă, altele decât săpunurile, erau apanajul unor categorii mai mici de populație, necesarul de consum era lesnicios procurat din afară. Livrantul principal (sec. XVI-lea – XVII-lea) era Austria via Budapesta.

Meșteșugul țesătoriei și al postăvăritului era foarte vechi la Mediaș și mai ales în partea de SE a Transilvaniei. Printr-un privilegiu din 1572 al lui Ștefan Bathory se permite postăvarilor de aici scoaterea postavului sur (grisi coloris gilui) peste graniță.

Pânzarii și postăvarii din Mediaș,numiți și țesătorii albaștri (Blauweber) deoarece produceau după tradiție stofa albastră,obțin întărirea statutelor din partea Obștii sașilor (1576)19. Din punct de vedere organizatoric,breasla țesătorilor de postav din Mediaș se plasa în sfera administrativă a Sibiului,căruia îi plătea o taxă anuală de 1 florin iar cea de la Moșna și Ațel se subordona Mediașului,plătind anual 85 dinari20. De altfel,la 7 mai 1589, intă în vigoare acordul de recunoaștere a „suveranității” față de Mediaș a tuturor țesătorilor din Biertan,Richiș,Moșna,Ațel și Șeica Mică și ei plătesc fiecare în parte,orașului Mediaș o taxă21.

Reglementările din statutele breslelor țesătorilor precizau activitatea acestora pe principii economice și sociale foarte sănătoase.Erau stimulate toate actele de creație și de producție,dar prevăzute și pedepsele asupra acelora care încălcau conștient sau nu,ordinea impusă de statut.Amenzile mai mari erau suportate de calfe; au fost cazuri când, pentru o singură abatere, pedepsitul plătea până la 75% din retribuția lui lunară.(8-10 guldeni).

Meșteșugul olăritului era deopotrivă dezvoltat și la Mediaș,cât și prin satele din împrejurimi. El era strâns legat de necesitățile vieții de toate zilele.Încă de la 1333, era alcătuită în formă stabilă breasla de la Biertan. La această dată breslașii de la Ațel, Moșna și Biertan erau subordonați celor din Mediaș și lâplăteau taxă și ei,ca și țesătorii,câte 1 florin pe an.

În Mediaș, funcționa și un centru de cărămidărit și țiglărit iar mai târziu unul de producție a olarelor și teracotelor,articole mult apreciate.La Mediaș întâlnim,pe le 1508 „amintirea unui Leonard cărămidarul (laterator) care a exacutat unele lucrări pe seama orașului, în valoare de 1 florin22”.

Toate unitățile meșteșugărești de la Mediaș, probabil și din alte centre,nu-și puteau permite rebuturi.În sec. XIV-XVI-lea și mai târziu,la Mediaș au activat și mulți alți meșteri, alții decât cei amintiți.Aici și-au făcut loc meșteșugari specializați în producția de pălării, de ață și funii, bărbieri și armurieri,iconari și pictori,săbieri și hornari.Astfel,documentele din arhivă amintesc faptul că la Mediaș,săbierii erau constituiți,pe la 1538,într-o breaslă separată23,în Sibiu sunt pomeniți 8 meșteri făcători de săbii(Schwertfeger24)amintindu-se în același secol,chiar și meșteri de scuturi (la Orăștie și Mediaș) (Bedeus)25.

Ca urmare a desprinderii din meseria aurăritului a unei noi branșe și anume ceasornicăria, la Mediaș este amintit un ceasornicar (clepsidarius) la 1566 (Bedeus pag.38)26

Lipsesc însă studiile care să pună însă în lumină întreaga activitate a meșteșugarilor de la noi, iar cele referitoare la toponimie și onomastică n-au fost încă luate de nimeni în atenție. Când întâlnim nume de indivizi sau familii ca Rotaru, (Wagner Kerekgyerto), Tâmplar (Tischler, Asztalgyarto),Auraru (Otvöș), Țesătoru (Weber), Moraru (Muller), Pescarul (Fischer), Măcelaru (Fleischer), Lăcătuș (Schlosser), Cizmaru (Schuster), Croitoru (Schneider), Zidaru (Maurer),acestea sunt indicii că acele familii practicau aici atât de diversele meserii din viața economică a orașului.Numele au fost,într-o formă sau alta, legate de activitățile meșteșugărești.

Acele bresle atât de numeroase,de vechi și de stabile în activitatea lor,i-au conferit orașului Mediaș,particularitățile unui centru cu prestigiu în Transilvania.Producția acestor instituții meșteșugărești,puterea lor economică,i-au conturat așezării funcții urbane. Economicul,și atunci ca și acum,este suportul de evoluție și de putere, afirmare, de autonomie și personalitate al unui oraș.

Desigur breslele erau prezente în tot peisajul social-economic al Transilvaniei și al tuturor țărilor europene.Ele au stat la baza societăților feudale de pretutindeni.Tot ceea ce la diferenția erau doar denumirile și modul de organizare,în rest ele dovedeau aceiași accepție, aceleași meserii și interese.

C. Funcțiile breslelor la Mediaș

Vreme de peste trei secole și jumătate, breslele au deținut la Mediaș un rol prioritar în procesul de dezvoltare economică și financiară.Sistemul lor perfect de organizare a putut consolida în timp toate funcțiile urbane și întreaga zonă rurală din jur.

În viața orașului, breslele au ocupat poziția de simbol și s-au dovedit indispensabile în toate vremurile și cu atât mai mult atunci când bugetul de pe Târnava Mare era supus presiunilor financiare.Organizarea complexă și meticuloasă a breslelor, stabilitatea lor evolutivă, au avut drept urmare putința împlinirii,pentru oraș,a unor funcții speciale cerute și impuse de organizarea întregii societăți medieșene din acele vremuri.Putem aminti câteva din aceste funcții:economice,sociale,politice,militare,religioase.

Funcțiile economice

Prima grijă a breslelor cât și a oficialităților era să se asigure o producție suficientă, de calitate și la prețuri potrivite.Cea mai mare atenție se acorda calității produselor.Interesul pentru calitatea produselor era o permanentă nu numai pentru calfă, meșter sau staroste, ci și pentru oficialitățile vremii.Îl observăm în toate statutele și dispozițiile de breaslă, începând ce cele din 1376,privitoare la obligația pentru meșteșugarii care produceau articole alimentare,mai ales pentru măcelari,să vândă numai marfă proaspătă, cea de calitate necorespunzătoare să fie dată câinilor sau arsă la margine de apă,iar meșterul să fie amendat în bani (din care 2/3 erau ai judelui și 1/3 ai breslei).

Meșteșugarii care confecționau îmbrăcăminte și încălțăminte trebuiau să le facă din material bun și de o execuție superioară aplicându-se amenzi usturătoare celor care nu se conformau.Dispozițiile de această natură devin tot mai severe,cu cât producția sporește,cu atât concurența crește.

De pildă statutul aurarilor din Mediaș27,cuprinde numeroase dispoziții în legătură cu probleme de producție:de a face obiecte numai din argint de 15,iar mai târziu (21.04.1576) de 14 carate și din aur de 18 carate,era interzis să se aurească florinii,să se aurească lucruri de furat, să se aurească arama,să se monteze sticlă în loc de pietre prețioase,să se prelucreze material furat, etc.Tot în vederea asigurării calității produselor,controlorii (inspectores) breslei circulau prin târg și piețe cercetând mărfurile,iar dacă nu-și făceau datoria își pierdeau calitatea de inspectori și erau aspru sancționați.

Pe lângă calitatea prodeselor,interes fundamental se manifestă și pentru asigurarea producției.Ea trebuia să satisfacă toate cerințele pieții și,mai mult,trebuia să asigure,prin venituri,întreaga viață a breslei,cerințele pecuniare ale orașului și veniturile ce puteau asigura continuitatea.

Patriciatul săsesc de la Mediaș și autoritățile principatului se ocupau îndeaproape de evoluția prețurilor produselor.În multe dintre cazuri, conducerea orașului și în repetate rânduri dietele, fixau chiar ele costurile la produse,stabilind acele„limități”corelare cu puterea de cumpărare,de câștig și posibilitățile locuitorilor.

Acele prețuri erau întotdeauna mai mici decât cele fixate de bresle.Atunci când șefii breslelor nu respectau cele „impuse” apăreau îndată hotărâri de dietă (de pildă cea din 1592) care aduceau totul la „normalul zilei”.Se constată și la Mediaș o evoluție continuă a prețurilor la produse,mereu în creștere,dar permanent controlată,care niciodată n-a speriat pe cumpărători, dând frâu lărgit schimburilor,comerțului și în final,progresului.Garantul menținerii permanente a acestui echilibru era dieta, alcătuită,se vede,din inși cu largi deschideri și buni cunoscători ai vieții civice28.

Indiferent de numărul breslelor din oras, de amploarea activităților, de productia materială și sistemul lor de organizare ele au îndeplinit principala latură a funcției economice, aceea a producției manufacturiere ce a astat la baza evoluției societății urbane.

Funcția socială

În planul vieții sociale, breslele au jucat un rol important.Legăturile sociale dintre membrii breslelor și dintre acestea și restul locuitorilor orașului erau foarte puternice.Toate procesiunile zilei, petrecerile, înmormântările, ceremoniile,judecășiile,angajările,etc. Se făceau cu acordul, sprijinul și consimțământul conducerii alese a acestui organism social – breasla.

Breasla se îngrijea de meșterul breslaș în timp de boală dându-i ajutoare din lada breslei.Familia bolnavului primea ajutoare,i se achita lumina din timpul nopții,restanțele pecuniare,taxele de la biserică,etc.În cazul unui deces,familia fostului angajat era ajutată la înmormântare,i se achitau toate cheltuielile,erau plătite toate taxele de preot și transportul la mormânt.Regulamentul breslei era deosebit de sever atunci când un membru de-al ei nu respecta disciplina cerută.

Meșterul care nu se prezenta la timpul fixat de organizatorii înmormântării era amendat cu bani.Cel ce se sustrăgea de la săpatul gropii de mormânt era pedepsit cu plata unei sume de bani echivalentă a 2 zile de lucru.Cel ce se purta necuvincios în timpul procesiunii religioasese pedepsea la fel.Se pedepsea chiar și ținuta vestimentară nepotrivită.Statutele de breală se ocupau de văduvele și copii decedatului.Croitorii,rotarii și aurarii acordau văduvei dreptul de muncă al fostului soț,dreptul de a-i prelucra materia primă și de a-i vinde produsele.

Pentru a îndemna o calfă să se căsătorească cu văduva unui meșter,breasla acorda acestor calfe o seamă de avantaje.Copii meșterilor decedați erau ajutați în fel și chip.Toate acestea izvorau din spiritul de castă ce-și făcuse loc în viața breslei și care a întărit nemărginit solidaritatea de grup și de naționalitate.

Petrecerile din sânul breslelor erau toate în spiritul colectiv.Cea mai frumoasă serbare avea loc cu prilejul alegerii stareților.Aceasta putea dura, cu acordul preotului până la orele 12 în noapte.Erau ajutați cu bani din lada de venituri comune toți angajații suferinzi, neputincioși, cei cărora le-a slăbit vederea,potențialul productiv,ș.a.

Preceptele sociale impuse de regulamentul breslelor,reperele între care oscilau acestea, au ordonat viața urbană de-a lungul câtorva secole.Era multă rigoare în tot ce se făcea și totul în deplin acord cu voia locuitorilor obștei.

Regulile scrise ale asociaților breslașilor de orice fel au conturat deci normele vieții civice și au influențat socialul urbei vreme îndelungată în timp.

Funcțiile politice și militare ale breslelor.

Breslele din Mediaș au jucat întotdeauna un rol important în viața orașului,iar pe măsura întăririi lor economice ele ajung să-și însușească deseori puterea politică.În secolul XVI-lea mai toți reprezentanții de frunte ajung la conducerea orașului fie ca primari(juzi) , fie ca jurați (consilieri).Vreme îndelungată s-a dus o luptă de culise și de multe ori fățișă între patriciatul local și mai marii asociaților de bresle.Întotdeauna a câștigat puterea banului și aceasta și aceasta era mai mare la meseriași.Lupta cea mai mare se dădea pentru locurile ce formau Consiliul Orășenesc, știindu-se că aceasta deținea controlul absolut al treburilor orășenești, a căror soartăse rezolva prin vot deschis.Treptat,puterea politică din oraș a ajuns pe mâinile reprezentanților acelei clase din oraș formate din meșteșugarii bogați, constituiți de acum într-o oligarhie meșteșugărească,cea a meșteșugarilor și negustorilor bogați care dețineau întreaga administrație a orașului,deciziile,finanțele și justiția.Modelul de organizare și conducere politică a orașului nu era unul de concepție pur locală, era unul specific orașelor transilvane și europene și el demonstra puterea păturilor bogate și influența lor decisivă în toate treburile orașului.Latura principală a progresului era ordinea și prin ea se reușea în toate acțiunile.

Conducătorii politici locali proveniți din “noua ordine”, cea impusă de bogații coborâtori din puternicele bresle aveau putereaa deciziei nu numai asupra treburilor publice. Ei se amestecau și în chestiuni religioase și militare.Pozițiile acelora de la conducere erau dintre cele mai privilegiate.Deși lefurile lunare se stabileau prin acordul consiliilor locale de pe lângă jude,ele erau mari.29.

Grija principală a conducerii orașului, indifferent din ce categorie provenea, era asigurarea producției manufacturiere și apărarea așezării.Când interesele o cereau ,breslele își părăseau atelierele și luau armele pentru apărarea cetății.Deseori chiar meșterii breslași stăteu săptămâni întregi pe ziduri sau turnuri, pentru a preveni sau respingepe atacatorii zonei.La solicitarea conducerii,toată suflarea contribuia la repararea stricăciunilor,consolidarea turnurilor,pavatul străzilor.După obiceiul local,fiecare dintre bresle,în raport cu puterea lor economică,plătea anual taxe destul de substanțiale pentru oraș(aurarii de la Mediaș plăteau municipalității la 1602, 18,5 florini).Pe lângă taxele regulate(cel puțin după 1556), fiecare dintre bresle, după specificul ei,contribuia și prin daruri,efecte și obiecte (fierărie, confecții, cărămizi,țigle,încățăminte)atât pentru întreținerea armatei de apărare cât și pentru nevoile săracilor.

Toate breslele erau gata de a pune oricând la dispoziția orașului cetele sale pregătite pentru lupta de apărare.Oamenii care alcătuiau aceste formațiuni militare eraudin timp bine pregătiți și echipați.Pe lângă acestea,orașele mai întrețineau o armată permanentă alcătuită din dorobanți sau joldoși,în cazul Mediașului,de acei Verteidiger.Medieșenii aveau și un steg de luptă la fel de prețuit ca și cel al orașului.

Membrii breslelor aveau destule obligații religioase :să participe la slujbe și la unele procesiuni mai mari. Obiceiurile la sași erau, ca fiecare breaslă să-și aibe locurile(scaunele) proprii la biserică.Locurile acestea erau așezate după rang:mai întîi meșterii,apoi calfele și ucenicii.Autoritățile ocupau loc aparte, iar lumea ,publicul, la fel.Pedepsele cu ceară și amenzi erau aspre și mari pentru cei care se abăteau câtuși de puțin de la regulile impuse.

Viața urbei medieșene medievale avea regulile sale scrise și nescrise.Abateri,chiar și întâmplătoare de la normele de conviețuire în comun erau aspru apostrofate de comunitate, blamatul avea șanse foarte mici de reabilitare.Trebuie subliniate aspectele pozitive ale unui astfel de gen de viață dar să acceptăm și îngustimea modului de a privi lucrurile de către cetățenii și conducerea orașului,care nu tolerau deschiderea și comunicarea cu jurul și cu atât mai puțin simbioza etnică, care la sașii de aici era păcat capital.Despre o anume regenerare a “substanței” bilogice umane la Mediaș în secolele trecute nici nu putea fi vorba.Spiritul acut al simțului proprietății,conservatorismul înnăscut al populației săsești,care până la sfârșitul secolului al XVIII-lea dețin majoritatea numerică absolută,precum și repulsiaei față de alte seminții sunt cauzele regresului social,niciodată semnalat direct în vreun document dar simțit și consemnat indirect în mai multe forme.Așa se explică și faptul (să cităm doar o singură direcție) că Mediașul avea în 1900 mai puțin de 8000 de locuitori.Cu totul alta a fost viața și dinamismul evolutiv al tuturor localităților din centru și vestul nord-american, care au primit și găzduit în viața lor toate semințiile umane dormice de stabilire acolo.

Localități care pe la mijlocul secolului al XIX-lea se alcătuiau din doar 6-8 familii , au ajuns în mai puțin de 100 de ani la faza unor orașe mari, prospere,influente,în viața Americii de acum.Într-o astfel de localitate s-a realizat într-un secol de zeci de ori mai mult decât a putut “acumula” Mediașul în toată existența sa.Nu putem deci să nu spunem că boala socială la Mediaș a fost vreme de sute de ani intoleranța și neacceptarea în vatra sa a oricui de dincolo de zidurile cetății.A fost nevoie de zeci de decenii și de alte timpuri pentru ca Mediașul,ca oraș,să fie de țeapa Alkmarului olandez,L’epinului francez sau Golosului austriac.Privite lucrurile într-o astfel de manieră,ne putem face o părere aparte despre evoluția așezării noastre ca localitate și oraș;o părere care ne lasă să înțelegem siguranța că se pute face mai mult.

Putem concluziona următoarele :

-breslele au fost acele instituții feudale care ”au ținut” orașul Mediaș.Ele i-au conferit putere economică, bani și destulă bunăstare , dar prin concepția conservatoare și genul riguros de viață a oamenilor,al patriciatului de aici,au stopat evoluția Mediașului,menținându-l sute de ani la rând în stadiul unei localități cu doar câteva mii de locuitori.

Am încercat într-o formă sistematică,o prezentare a apariției , dezvoltării și funcționării breslelor la Mediaș, prezentare care deseori pătrunde în intimitatea structurilor urbane, cât și în raporturile dintre ele și conducerile localității.S-a încercat și lămurirea unor probleme generate din specificul vieții locale și a felului organizării meșteșugarilor.

Datorită producției meșteșugărești care a devenit cu timpul producție de mărfuri, datorită meșteșugarilor care luptă împotriva fărâmițării feudale prin tocmai piața largă de activitate, susținând prin aceasta și interesele regalității timpurilor, meșteșugurile și breslele de orice felau jucat un rol însemnat în viața orașului și a întregului principat.Când ele au părăsit acest drum progresist,închizându-se în reglementările strâmte, servind doar interesele locale , de regulă ale meșterilor,meșteșugurile și toate organizațiile de breaslă devin o frână în calea dezvoltării pe mai departe a societății, ceea ce va contribui la decăderea lor.

Procesul de activitate economică a breslelor a durat mult la Mediaș și peste tot în Transilvania.Partea finală a acestuia a frânat apariția relațiilor noi de producții.De aceea a fost nevoie de foarte multe decenii pentru ca producția meșteșugărească de mărfuri să se transforme în una capitalistă, mai modernă ca precedenta, mai dinamică și în consens cu apariția și aplicarea mașinismului industrial care,aici la Mediaș,se ivește la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu apariția primelor unități de fabrică.

BIBLIOGRAFIE FINALĂ

Izvoare.

Arhivele statului,filiala Sibiu,Fond Primăria(Magistratul) orașului și scaunului Sibiu.Socoteli economice:Zunft Urkunden

Avram Al.,Giura L.-Mediaș,Editura Sport-Turism,Buc.1985

Documente privind istoria României.Transilvania în veacul XI,XII și XIII,vol.I,Buc.1952

Documente și știri documentare privind meșteșugurile din Sighișoara în sec.XV-lea,în Muzeul Bruckenthal.Studii și comunicări,vol.XIV,1969,pp225-240

Esquisse de Medies-Plan al generalului Both:”Relazion von der Beschaffenheit des Fürstenthums Siebenbürger”din 1747.Apare planul Mediașului cu relieful local

Giura L. , Giura M. ,Knall H. –Contribuții bibliografice la o istorie a Mediașului, Editura Crisserv, Mediaș 2005

Ionescu Ștefan-Mediaș,Monumente medievale

Izvoare iconografice – prima schiță desen a Mediașului:

-Mediasch-vers 1666 par H.I. Schollemberger

-Ansicht von Mediasch(vedere despre Mediasch)-gravură austriacă ce prezintă orașul Mediaș pe la 1785

Knall Enikö Gyongi-Mediașul în cronistica medievală și în literatura istorico-geografică până în sec.XIX-lea.Lucrare de gradul I,1996

Mediasch-Die Siebenbürgisch-sächsische Stadt an der Grossen Kokel,Lesebuch,1992

Nägler Th.-Podișul Târnavelor , Studiu Universitar Babes Bolyai Cluj, 1961

Plan von der sächscschen Stadt Mediasch-Planul orașului săsesc Mediaș.

-opera căpitanului austriac Theumern,sprijinit de colonelul comandant Rebain(1750)-originalul este la arhivele militare din Viena.Apar cu claritate numele străzilor așezării de la 1750,fântânile publice,cele 2 mănăstiri franciscane și hanul orașului

13. Planurile cadastrale referitoare la Mediaș , de concepție austriacă. Cel al Mediașului datează din 1895 și este o copie puțin îmbunătățită a celei din 1875. Suprafața Mediașului este divizată în 2 mari zone. Intravilanul la scara de 1:1440 împărțit în 4 secțiuni și extravilanul, în totalitatea lui redat la scara de 1:2880

14.Quellen zur geschichte Siebenbürgens aus sächsischen Arhiven.Rechnungen aus dem Archiv der Stadt Hermannstadt und der sächsischen Nation.I.Band von c.1380-1516,Hermannstadt,1888,(Rechnungen Hermannstadt).

15. Raica I. – Mediaș – Natură- Istorie- Economie (Studiu) Editura Tipomar , 1994

16. Raica I.- Mediaș pe hartă și în date. Pliant.Editura Tg. Mureș, 1992

17. Urkundenbuch,vol.I,nr.342,pp315-316

18.Urkundenbuch,vol.II,nr.1057,document în anexa lucrării

19.Vlaicu Monica-Documente privind istoria orașului Sibiu-Comerț și meșteșuguri în Sibiu și în cele 7 scaune(1224-1579),vol.II,Edit.Hora Sibiu,Societatea de Studii Transilvane Heidelberg,2003

20. V. Frank von Franckenstein – sas- „Breviculus originum nationum et precipue Saxonicae in Transilvania” (Sibiu, 1696) – pomenește breslele din Mediaș, vinurile de aici, informații despre români(port, limba, ocupație)

21.Zimmerman Fr.,Werner K.,Müller G.-Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, vol.I-VII,Sibiu,1892-1991

Bibliografie generală

Boner Ch.-Siebenbürgen.Land und Leute,Leipzig,tipografia von Weber,1868

Conea I. –Toponimia și cercetarea toponimică.Îndrumător pentru cercetarea geografică, București, 1970

Cucu V.- Orașele României, Editura Științifică, București, 1970

Daicoviciu C.,Pascu Șt.,Cheresteșiu V.,Moraru T.-Din Istoria Transilvaniei,Edit.Academiei RPR,1960

Drăgan N. – Dezvoltarea industriei în Mediașîntre anii 1918-1944, Tipografia Mediaș, 1957

Drîmbă Ov.-Istoria culturii și civilizației,vol.II,Buc.,1987

Garnier B.I. – Geografia urbană, Editura Științifică, București, 1971

Herbst A. – Geografia economică a României, București, 1969.

Horedt K. – Contribuții în istoria Transilvaniei în secolele IV-XIII, București, 1958

Horedt K. – Istoria lumii în date, Editura Enciclopedică, București, 1972

Istoria Românilor.Tratat.Buc,2001,vol.IV

Lupu N.-Cetatea Sibiului,ediția II,Buc.,1968

Manciulea Șt.- Așezările românești din Ungaria și Transilvania în secolele XIV-XV, Blaj, Seminar Teologic, 1941

Panaite L.- Așezarea sașilor în Transilvania, Editura Kriterion, București, 1992

Pascu Șt.- Voievodatul Transilvaniei , vol. I-II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972

Pascu Șt.,Goldenberg S.-Despre orașele medievale din unele țări dunărene în Anuarului Institutului de Istorie și Arheologie,Cluj,1971

Suciu C. – Dicționarul istoric al localităților din Transilvania și Ungaria, vol. I-II, Editura

Vătășianu V.-Istoria artei feudale în Țările Române,vol.I,Buc.,1959

Bibliografie specială

Goldenberg Șt.-Clujul în sec.XVI.Producția și schimbul de mărfuri,Buc.,1958

Meteș Șt.-Relații comerciale ale Țării Românești cu Ardealul până în sec.XVII,Sighișoara,1920

Nägler Th.-Așezarea sașilor în Transilvania,Studii,Edit.Kriterion,Buc., 1981

Nägler Th.-Românii și sașii până la 1848.(Relații economice,sociale și politice),Edit.Thausib,Sibiu,1997

Pascu Șt. – Meșteșugurile din Transilvaniapână în secolul al XVI-lea, Editura Academiei RPR, 1954

Rösler R.-Beitrag zur Geschichte der Zunftwesen.Älteres Zunftwesen in Hermannstadt bis zum Jahre 1526,Hermannstadt 1912

Țiplic.I.M.-Breslele producătorilor de arme din Sibiu,Brașov și Cluj,sec.XIV-XVI,Editura Univ.Lucian Blaga,Sibiu,2001

Vlaicu Monica-Documente privind istoria orașului Sibiu-Comerț și meșteșuguri în Sibiu și în cele 7 scaune(1224-1579),vol.II,Edit.Hora Sibiu,2003,pag.64-Documentul din 9.XI.1376-Sibiu-Statutele întocmite de reprezentanții celor 7 scaune și ale meșteșugarilor sub conducerea episcopului Goblinus și a castelanului Ioan pentru breslele din Sibiu,Sighișoara,Sebeș și Orăștie.

Abrevieri

Archiv-Archiv de Vereins für Siebenbürghische Landeskunde,vol.1-4,seria veche,1845-1850,vol.1-50,seria nouü,1853-1944

UB-Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen,vol.I,Zimmermann Fr.,Hermannstadt,1892

A.I.C.S.U.S.-Anuarul Institutului Cercetării Socio Umane,Sibiu.