Aparitia Radioului

Apariția radioului a fost considerată sursa principală a Revoluției Electronice. La început comunicațiile radio au fost numite telegrafie sau telefonie fără fir, expresii care nu au rezistat în timp și care au fost înlocuite cu termenul cunoscut nouă azi radio.

Cea mai largă folosire a radioului o constituie radiodifuziunea, cu al său caz particular, și de mare amploare televiziunea. Totuși, domeniile principale ale radiocomunicațiilor, inclusiv cele spațiale, îl reprezintă în continuare radiotelegrafia și radiotelefonia. Un subdomeniu de largă prezență în radiodifuziune este constituit de tehnica redării cu înaltă fidelitate a sunetului.

Radioul este rezultatul unor experimente cu unde electromagnetice, prin care diferiți cercetători, inventatori și mai apoi dezvoltatori au încercat să facă posibilă comunicarea prin unde radio. Toată această muncă istovitoare stă la baza, nu a unui concept, ci a unei realizări ce a fost precedată de multe alte descoperiri benefice umanității. Printre acestia se numara Ampère, Gilbert, Volta, Faraday, Maxwell, Kelvin sau Cavendish.

Prima persoană care a fost în măsură să realizeze o emisie și o recepție de unde radio a fost fizicianul german Heinrich Hertz, în 1887, care s-a bazat pe propriile studii de fizică teoretică, la care s-au adăugat cele ale predecesorilor săi, în special Maxwell.

O altă contribuție importantă la dezvoltarea radioului, a fost a fizicianul rus Aleksandr Stepanovici Popov, cu al său înregistrator de furtună, care a realizat primele recepții sistematice în 1895. Lui Aleksandr Stepanovici Popov i se atribuie și inventarea antenei.

Guglielmo Marconi a sistematizat datele de până la el, oferind lumii, în 1896, primul sistem practic de emisie și recepție bazat pe undele electromagnetice, pe aparatul lui Tesla. Acesta din urma spunea despre Guglielmo Marconi: „Marconi e un băiat bun. Lasă-l să continue. Folosește 17 din patentele mele”.

Nimeni nu-l mai putea pune la îndoială pe Marconi. În 1909, i-a fost atribuit premiul Nobel pentru fizică, alaturi de germanul Karl Ferdinand Braun, care adusese de asemenea contribuții importante în același domeniu.

Statele Unite ale Americii atribuie doctorului Mahlon Loomis, un dentist din Philadelphia, realizarea primei transmisiuni fără fir, în statul Virginia de Vest.

Primul serviciu telegrafic prin fir, între Washington și Baltimore, a fost posibil în 1843, după ideea pictorului american Samuel Morse, iar din acel moment nu a mai rămas de făcut decât suprimarea cablului electric, ceea ce s-a și întâmplat câțiva ani mai târziu.

În sfârșit, Guglielmo Marconi reușește pentru prima dată să transmită o telegramă de 26 de cuvinte între Glacebay Canada și Poldhor Anglia (3122 km), punând astfel bazele unei realitați, radiocomunicațiile

Pentru realizarea unei trasmisii radio avem nevoie de două tipuri de echipamente. Primul este echipamentul de emisie, care are rolul de a emite în eter informația utilă. Acesta, preia informația de voce sau altă sursă, printr-un microfon, o aplică unui amplificator pentru ai amplifica semnalul, iar apoi semnalul este direcționat catre un modulator. Aici are loc un amestec al semnalului util, cu un semnal de radiofrecvență, provenit de la un oscilator local. Din acest etaj, semnalul este injectat în etajul de radiofrecvență și apoi direct în antenă.

După ce semnalul a fost astfel transformat în radiație electromagnetică, intrevine al doilea tip de echipament, cel mai cunoscut, și anume echipamentul de recepție sau mai pe scurt radioul. Aici, semnalul captat de antena receptorului, este demodulat și apoi transmis unui amplificator de joasă frecvență. Difuzorul este ultimul element care mai intervine între radioreceptor și urechea umană. În anul 1876 Alexander Graham Bell patentează primul difuzor electric (care reproduce sunetul clar) ca parte din telefonul sau, urmat la scurt timp de Ernst Siemens cu o versiune imbunatatită în anul 1877.

După tipul de modulație al undei electromagnetice, întâlnim doua tipuri de modulație. Acestă frecvență modulatoare este asigurată de oscilatorul local al echipamentului din care face parte. Întâlnim Modulația în amplitudine , prescurtat AM, și Modulația în frecvență , FM.

Există două tipuri de modulație:

Modulația în amplitudine AM

Modulația în frecvență FM.

Frecvența modulatoare este asigurată de oscilatorul local al echipamentului din care face parte.