Aparatura și instrumentarul de laborator

CUPRINS

CUPRINS

Introducere

Obiective:

Aparatura și instrumentarul de laborator

Instrumentarul de laborator

Realizarea unui preparat microscopic

Etapele realizării preparatului microscopic:

Examinarea microscopică

Studiul celulei vegetale. Constituenții celulari vii și nevii.

Constituenții celulari vii

Structura celulei vegetale la ceapă (Allium cepa)

Cloroplastele și mișcarea de rotație a citoplasmei la Elodea canadensis (ciuma apei)

Cloroplastele și leucoplastele la Zebrina pendula (atârnătoare)

Cromoplastele din fructul de Rosa canina (măcieș)

Cromoplastele din fructul de Crataegus monogyna (păducel)

Constituenții celulari nevii

Incluziunile ergastice lichide

Amidonul din parenchimul de rezervă al tuberculului de cartof (Solanum tuberosum) sau din fructul de stejar (Quercus robur)

Aleurona din endospermul seminței de ricin – Ricinus communis

Aleurona – incluziune ergastică proteică din semințe

Cristalele de oxalat de calciu din catafilele bulbului de ceapă – Allium cepa

Modificări secundare ale peretelui celular

Suberificarea la cartof – Solanum tuberosum

Mineralizarea – Evidențierea cistolitului la Ficus elastica 27

Țesuturile vegetale

Țesuturi protectoare sau de apărare

Epiderma

Perii și trihonii evidențiați pe frunzele de Eleagnus angustifolia (salcie mirositoare) sau Pelargonium zonale (mușcată)

Țesuturi de apărare secundare – Suberul la Sambucus nigra sau socul negru

Structura lenticelei de soc (Sambucus nigra)

Țesuturi mecanice sau de susținere

Colenchinul și sclerenchinul la tulpina de Cucurbita pepo (dovleac)

Colenchimul angular la Sambucus nigra – soc

Sclerenchimul scleros din fructul de Pyrus piraster (păr pădureț)

Țesuturi conducătoare

Țesutul conducător la Pteridium aquilinum (feriga de câmp)

Țesutul conducător la Pinus sylvestris – pin

ORGANOGRAFIA – Studiul organelor vegetative

Rădăcina

Morfologia externă a rădăcinii. Zonele rădăcinii.

Tipuri morfologice de rădăcini

Structura internă sau anatomia rădăcinii

Structura primară a rădăcinii la Dicotyledonatae – Ranunculus acer (piciorul cocoșului)

Structura primară a rădăcinii la Monocotyledonatae – Iris germanica (stânjenel)

Tulpina

Morfologia externă a tulpinii

Tipuri de tulpini

Studiul rizomului de Iris germanica (stânjenel).

Analiza stolonilor la pir (Agropyron repens)

Analiza bulbului de ceapă (Allium cepa)

Anatomia tulpinii

Structura primară a tulpinii la monocotyledonatae

Structura primară a tulpinii la dicotyledonatae

Structura secundară a tulpinii la Dicotyledonatae

Analiza structurii secundare la o ramură de tei (Tilia cordata) de 2-4 ani

Analiza ritidomului, alburnului și duramenului la stejar – Quercus robur

Frunza

Morfologia externă a frunzei

Morfologia limbului foliar

Forma limbului foliar

Structura internă a frunzei la Gymnospermae

Structura frunzei la Angiospermae

Floarea

Floarea la Angiospermae

Analiza florii la gălbinelele de munte (Ranunculus carpaticus)

Analiza florii la pupezele (Lathyrus vernus)

Floarea la stejar (Quercus robur).

Tipuri de corolă:

Structura ovarului la crin (Lilium candidum)

Structura ovulului

Floarea la gymnospermae

Inflorescențe

Inflorescențele simpodiale

Inflorescențele compuse.

Inflorescențe compuse homotactice

FRUCTUL

Clasificarea fructelor

Fructe simple uscate dehiscente:

Fructe simple indehiscente

Fructe simple cărnoase

Structura fructului

Structura fructului la tei (Tilia cordata)

Structura fructului (ghindei) la stejar (Quercus robur).

SĂMÂNȚA

Sămânța la pin (Pinus sylvestris)

Sămânța la brad (Abies alba)

Sămânța la Teiul pucios (Tilia cordata)

Bibliografie

Introducere

Dezvoltarea științelor biologice nu este posibilă fără aportul cunoșterii concrete a vieții Aceasta presupune cunoașterea profundă a materiei vii la nivel celular, molecular și atomic.

Investigațiile la aceste nivele nu sunt posibile fără suport tehnic de cercetare și de preparare a materialelor biologice.

Studierea structurilor interne ale acestor preparate biologice nu se poate face fără ajutorul unor aparate ce măresc de zeci, sute sau chiar mii de ori.

In acest sens cel mai utilizat aparat este microscopul fotonic.

Cuvinte cheie: Microscop, preparat microscopic, lama, lamelă, reactivi

Obiective:

Studiul concret al mofologie și anatomiei plantelor

Stabilirea relațiilor dintre forma și structura subsistemelor nivelelor de organizare

Fundamentarea procesului de cunoaștere a lumii plantelor

Aparatura și instrumentarul de laborator

Aparatura de laborator este reprezentata in acest caz de microscopul optic.

Microscopul este alcătuit din două părți distincte: Parte optică și Partea mecanică.

Partea optică – cuprinde sursa de lumină, condensatorul, ocularele, obiectivele și oglinda.

Ocularele sunt localizate la extremitatea superioară a tubului optic. Un ocular este alcătuit din două lentile: una superioară și una inferioară, prinse într-o montură metalică Puterea de mărire a ocularelor este de 5x, 7x, 15x sau 20x. Uneori unul din oculare poate avea montat in interior un ac indicator, cu ajutorul căruia se poate marca un detaliu din preparat. Pe tubul ocular stâng este prevăzut inelul dioptriilor ce are rol de a corecta ametropia ochiului.

Obiectivele sunt alcătuite dintr-un sistem de lentile dispuse într-o montură metalică. Cea situată spre preparat se numește lentilă frontală.

Obiectivele cu putere de mărire diferită (4x, 10x, 20x, 40x, 100x – obiectiv cu imersie) sunt montate pe revolver.

Puterea de mărire a microscopului de dată de puterea de mărire a ocularelor înmulțită cu puterea de mărire a obiectivelor.

Partea mecanică este alcătuită din talpă sau picior, coloană, dispozitiv de reglare a imaginii, tubul optic, măsuța microscopului și revolverul.

Talpa microscopului are rol de stabilitatea microscopului, in aceasta este incorporat și sistemul de iluminare.

Dispozitivul de reglare a imaginii este încorporat în coloana metalică și este format din două șuruburi ce permit mișcarea rapidă (viza macrometrică) și mișcarea lentă (viza micrometrică).

Tubul optic poartă la extremitatea superioară ocularele și la cea inferioară revolverul cu obiective.

Masa microscopului servește ca suport pentru preparatul microscopic.

Revolverul este prevăzut cu orificii în care se fixează obiectivele. Prin rotirea revolverului obiectivele sunt aduse pe rând în câmpul vizual. (P. Burescu).

Instrumentarul de laborator

Pentru executarea unor preparate microscopice corecte/bune sunt necesare diferite ustensile.

Bisturiul – este un instrument metalic format din mâner cu o lamă, necesar pentru executarea secțiunilor asupra materialului vegetal.

Briciul este de asemenea un instrument de taiat, format dintr-un mâner și o lamă cu fața plană și o altă față convexă.

Acul spatulat este o ustensilă metalică folosită la recuperarea secțiunilor din apă sau la întinderea acestora pe lamă.

Foarfecele, este folosit la la detașarea prin tăiere a organelor vegetale de diferite dimensiuni, atunci când le analizăm structura sau când le conservăm.

Pensetele sunt ustensile folosite la desprinderea epidermei, prinderea fragmentelor de organe foarte mici sau a secțiunilor fine.

Lama este o bucată de sticlă dreptunghiulară, lungă de 7-, lată de și groasă de 1- care servește ca suport pentru secțiunea de material vegetal in scopul executării preparatului microscopic.

Lamela este o bucată de sticlă foarte subțire, pătrată care se aplică pe lamă deasupra secțiunilor de material vegetal in vederea finalizării preparatelor microscopice temporare sau permanente.

Alte obicte de sticlă: pipete, baghete, sticle de ceas, cristalizoare, pahare Borel, vase Erlenmeyer, vase Berzelius, cutii Petri.

Realizarea unui preparat microscopic

Pentru identificarea structurii anatomice a materialului vegetal acesta se analizează cu ajutorul microscopului pe preparate, în secțiuni suficient de subțiri pentru ca lumina să poată trece prin ele în vederea obținerii unei imagini clare.

Cele mai simple preparate se obțin direct pe lama port-obiect într-o picătură de apă – obiecte de cercetat de dimensiuni foarte mici cum suntgrăunciorii de polen, granulele de amidon, jupuitele epidermice, maceratele din frunze etc.

Pentru studiul structurii organelor la plante, se fac preparate prin secțiune transversală sau longitudinală a acestora cu ajutorul briciului sau microtonului. Dacă organele studiate sunt subțiri sau mici, pentru a se putea executa secțiunile cu briciul se introduc în măduvă de soc.

Etapele realizării preparatului microscopic:

– Realizarea secțiunilor pentru obținerea de secțiuni transversale materialul vegetal se taie în fragmente se aprox. 1cm lungime asupra caruia se fac secțiuni transversale cât mai subțiri. Secțiunile se colectează într-o sticlă de ceas în care există puțină apă.

– Colorarea se realizează diferit în funcție de scopul urmărit și de modul în care s-a făcut secționarea. Cei mai frecvenți coloranți sunt: roșu carmin, roșu Sudan III, reactiv Chodat, Iod in iodură de potasiu, sulfat de anilină, clorură ferică etc.

Așezarea secțiunii colorate și clătite pe lama și acoperirea cu lamela prin

așezarea ei din poziție oblică, astfel încât eventuale bule de aer sa nu rămână între lamă și lamelă.

Ansamblul format din lama, lamela si sectiune material vegetal constituie un preparat microscopic.

În funcție de durabilitate preparatele microscopice pot fi : provizorii sau permanente.

Preparatele provizorii se fac atunci când secțiunile se analizează pe loc, într-o picătură de apă.. Ele durează câteva ore deoarece apa se evaporă în scurt timp.

Preparatele permanente sunt cele care dureaza câțiva ani sau câteva zeci de ani.

Secțiunile efectuate se includ în glicero-gelatină, ulei de cedru sau în balsam de Canada. Acestea din urmă, dacă sunt deshidratate complet , sunt practic indestructibile.

Examinarea microscopică

Inainte de fixarea preparatului pe măsuța microscopului, se reglează lumina din câmpul optic astfel încăt aceasta să fie uniformă .

După aceasta preparatul se fixează pe masa port obiect a microscopului cu ajutorul celor doi suporți dintre care unul este fix, unul este mobil. Urmează coborârea obiectivului cel mai mic până la finalul cursei lui, după care, cu privirea în obiectiv îl ridicăm usor cu ajutorul șurubului macrometric până întâlnim imaginea preparatului microscopic. Pentru o mai bună clarificare a imaginii folosim ulterior șurubul micrometric. Dacă imaginea preparatului depășește câmpul optic, prin mișcarea măsuței port obiect putem explora toate zonele.

Pentru examinare mai amanunțită sau pentru vizualizarea unei parți in detaliu folosim obiectivele cu puteri de mărire mai mari prin rotirea capului revolver pana la suprapunerea obiectivului pe centrul campul optic.

Pentru explorarea preparatului cu obiectivul cu imersie, după ce a fost fixat cu obiectivul mic în centrul câmpului optic iar condensatorul a fost ridicat la maxim, cu o baghetă de sticlă se pune o picătură de ulei de cedru pe zona cea mai luminată a lamelei preparatului. Apoi se aduce în axul optic obiectivul cu imersie și se coboară până la contactul cu picătura de ulei.. Privind apoi prin ocular se coboară ușor obiectivul cu ajutorul șurubului micrometric.

După folosirea microscopului acesta se șterge/curăță, se acoperă cu o husă de culoare închisă și se introduce într-o cutie pentru a fi ferit de lumină și praf.

Studiul celulei vegetale. Constituenții celulari vii și nevii.

Constituenții celulari vii

Structura celulei vegetale la ceapă (Allium cepa)

Materiale necesare: bulbi de ceapă roșie sau albă, lamă, bisturiu, pensetă, spatulă cu ac, sticlă de ceas, lame și lamele, diferiți coloranți (roșu de Congo, albastru de metil, roșu de Sudan III).

Mod de lucru: Se efectuează preparate proaspete. Cu bisturiul secționăm longitudinal bulbul de ceapă din care se separă o frunză cărnoasă. Se desprinde apoi cu penseta o porțiune de epidermă de pe fața concavă internă a tunicii bulbului de ceapă, de preferință din mijloc și se introduce în colorant (albastru de metil deoarece se colorează mai bine nucleul decât în alt colorant) în care se ține 1-2 minute după care se clătește ușor în cristalizorul cu apă. Astfel spălată epiderma se montează pe lama port obiect în picătură de apă și se acoperă cu lamela prin basculare din poziție oblică pentru a elimina eventuale bule de aer. Dacă epiderma este suprapusă sau îndoită de întinde ușor cu spatula cu ac și abia apoi se acoperă cu lamela.

Preparatul astfel obținut se așează pe măsuța microscopului astfel ca țesutul să fie în dreptul fasciculului de lumină și se fixează cu cavalerii.

Examinare microscopică: Prima vizualizare se face cu obiectivul de 10x pentru avea o imagine de ansamblu. Vom observa în câmpul microscopic un țesut unistratificat cu celule strâns unite între ele fără spații intercelulare (meaturi). Pereții celulari se văd ca două linii apropiate, una dintre ele reprezentând membrana superioară a celulei iar cealaltă membrana inferioară. Între cele două membrane se distinge lamela mijlocie. Din loc în loc pereții celulei prezintă porțiuni neîngroșate numite punctuațiuni.

În fiecare celulă se observă un nucleu sferic așezat central sau parietal înconjurat de citoplasmă abundentă. Uneori se pot observa niște bule rotunde cu marginile negre și care nu sunt altceva decât bule de aer rezultate din așetarea necorespunzătoare a lamelei.

Pentru observații în detaliu vom vizualiza preparatul cu obiectivele de 20x, 40x, 90x (obiectiv cu imersie uleioasă).

Citoplasma apare ca un strat subțire foarte fin granulat situată între peretele celulei de care este delimitat de o membrană plasmatică numită plasmalemă și vacuolă de care este delimitată tot de o membrană plasmatică numită tonoplast.

Nucleul apare sub formă sferică sau lenticulară. Membrana nucleară (nucleoplasma) apare mai închisă la culoare, în interiorul acesteia se mai pot găsi 1-3 nucleoli sferici strălucitori. În interiorul celulei se mai disting una sau mai multe vacuole pline cu suc celular. În celulele tinere numărul lor este mai mare iar în cele adulte numărul lor scade ajungându-se uneori la o singură vacuolă.Tot în citoplasmă se mai observă leucloplastele, organite celulare de forma unor granule mici strălucitoare și granule lipidice care se colorează cu roșu de Sudan III.

Mențiune: În funcție de organitele pe care dorim să le evidențiem folosim coloranții adecvați.

Cloroplastele și mișcarea de rotație a citoplasmei canadensis (ciuma apei)

Materiale necesare: frunze de Elodea canadensis, lame, lamele, cristalizor cu apă

Mod de lucru: Înainte de executarea preparatului tulpinile de Elodea se țin 30-60 de minute într-un cristalizor cu apă la temperatura camerei 20-25O C și lumină puternică în vederea activării curenților citoplasmatici. Se detașează frunzulițe de pe tulpina de Elodea și se montează pe lama port-obiect în picătura de apă după care se acoperă cu lamela.

Examinare microscopică : Vizualizarea se face cu obiectivul 10x în prima fază apoi cu cel de 40x. Mișcarea de rotație se observă mai bine de-a lungul nervurii principale sau în celulele marginale care au un număr mai mic de cloroplaste.

În celule apar evidente cloroplaste de formă ovală sau sferică, uneori putându-se observa și nucleul.Prin mișcarea citoplasmei sunt antrenați toți constituenții. În cazul în care în citoplasmă sunt mai multe vacuole atunci sensurile de mișcare ale cloroplastelor respectiv citoplasmei sunt diferite rezultând o mișcare de circulație.

Cloroplastele și leucoplastele pendula (atârnătoare)

Materiale necesare: frunze proaspete de atârnătoare, lame, lamele, pensetă, bisturiu.

Mod de lucru: Pe fața inferioară e unei frunze de Zebrina pendula se face o incizie mică, urmată de un jupuit epidermic care se montează pe lama port-obiect în picătura de apa și se acoperă cu o lamelă. Preparatul nu trebuie să conțină mezofil verde.

Examinare microscopică: În câmpul microscopic se observă numeroase celule epidermice cu pereții ondulați. Din loc în loc epiderma este întreruptă de stomate.

O stomată este formată din 2 celule stomatice având la mijloc un orificiu numit ostiolă. De o parte și de alta a celor două celule stomatice se găsesc patru celule anexe. În fiecare celulă se observă nucleul formă sferică, în jurul lui fiind aglomerate leucoplastele sau plastidele incolore.

Cromoplastele din fructul de Rosa canina (măcieș)

Materiale necesare: fructe coapte de măcieș, lame, lamele, bisturiu, spatulă cu ac.

Mod de lucru: se îndepărtează epicarpul unui fruct copt, iar cu acul spatulat se ia puțin mezocarp și se pune pe lama port-obiect în picătura de apă. Tot cu ajutorul acului spatulat materialul se dispersează foarte bine după care se aplică lamela.

O altă variantă ar fi să se facă o secțiune foarte fină prin partea cărnoasă a fructului care se așează pe lama port-obiect și se acoperă cu lamela.

Examinare microscopică: Observația se face cu obiectivul mic, evidențiindu-se în celulele oval alungite un număr mare de cromoplaste alungite, sferice de culoare galben portocalie.

Cromoplastele din fructul de Crataegus monogyna (păducel)

Materiale necesare: fructe coapte de păducel, lame, lamele, bisturiu, lame de ras.

Mod de lucru: Se îndepărtează epicarpul cu ajutorul bisturiului pe o anumită porțiune după care se face o secțiune fină prin partea cărnoasă a fructului. Se pune secțiunea pe lama port-obiect intr-o picătură de apă și se acoperă cu lamela.

Examinare microscopică: Cu obiectivul de 40x observăm în câmpul microscopic celule mai mult sau mai puțin ovale. În fiecare celulă se poate identifica un nucleu înconjurat de citoplasmă și numeroase cromoplaste roșii sau roșii-portocalii.Cromoplastele sunt triunghiulare, ovale, rombice, înconjurate de citoplasmă.

Constituenții celulari nevii

Incluziunile ergastice lichide

Antocianul aflat în vacuolele celulelor din petalele de Ranunculus acris.

Materiale necesare: petale de garoafă roșie, lame, lamele, cristalizor, sticlă de ceas, lame de ras, bisturiu.

Mod de lucru: Se ia o porțiune din petala de Ranunculus acris sau Dianthus caryophyllus, se pune pe lama port-obiect în picătura de apă și se acoperă cu o lamelă.

Examinare microscopică: Cu obiectivul de 20x sau 40x observăm mai multe celule poliedrice în vacuolele cărora se observă sucul celular colorat în galben sau în roșu datorită antocianului

Incluziunile ergastice solide

Amidonul din parenchimul de rezervă al tuberculului de cartof (Solanum tuberosum) sau din fructul de stejar (Quercus robur)

Materiale necesare: tubercul cartof, fructe de stejar (ghindă), lama port-obiect, lamele, bisturiu, ac spatulat, iod în iodură de potasiu (IK).

Mod de lucru: cu ajutorul unui bisturiu se rade puțin din endospermul de analizat sau din țesutul de depozitare de la cartof. Masa obținută se pune lama port-obiect într-o picătură de apă și se dispersează ușor cu ajutorul acului spatulat. La mijlocul lamei punem o picătură de iod în iodură de potasiu pe care o aducem ușor cu acul spatulat spre masa de amidon omogenizând foarte bine apoi se acoperă cu lamela. Excesul se îndepărtează cu sugativa. In contact cu iodul, amidonul se va colora în albastru.

Examinare microscopică: Vizualizarea se face cu obiectivele de 20x, 40x. Granulele de amidon apar variate ca formă și mărime, în general ele fiind ovoidale. Granulele iau naștere prin stratificare în jurul unui punct numit hil. Stratificarea este determinată de depunerea inegală a substanțelor în cursul zilei și a nopții. Granulul de amidon poate fi simplu când se formează câte unul într-un amiloplast sau semicompus când se formează două sau mai multe granule într-o plastidă înconjurată de straturi de creștere comune.

Aleurona din endospermul seminței de ricin – Ricinus communis

Aleurona – incluziune ergastică proteică din semințe

Materiale necesare: semințe de ricin, lame, lamele, bisturiu, lame de ras, iod în iodură de potasiu (IK), reactiv Millon

Mod de lucru: se îndepărtează tegumentul seminței de ricin cu ajutorul bisturiului după care se detașează o porțiune foarte subțire din endosperm. Aceasta se pune pe lamă într-o picătură de ulei de vaselină, se colorează cu unul din coloranții menționați, se acoperă cu o lamelă și se presează ușor până la etanșare perfectâ.

Examinare microscopică: Cu obiectivele de 20x sau 40x se observă celulele poliedrice ale endospermului. În interiorul lor se află citoplasmă, aleuronă și picături de ulei.

Un granul de aleuronă este alcătuit din două corpuri de natură proteică, dintre care unul sferic numit globuloid și unul poliedric numit cristaloid, delimitate de o membrană fină.

Cristalele de oxalat de calciu din catafilele bulbului de ceapă – Allium cepa

Materiale necesare: catafile de pe bulbul de ceapă, lame de ras, lame și lamele, bisturiu.

Mod de lucru: se taie în bucăți mici catafile de ceapă și se pun la fiert în soluție de glicerină 10-15% și apă. Fragmentele fierte și răcite se pun pe lama port-obiect în picătură de apă glicerinată și se acoperă cu lamela.

Examinare microscopică: În catafile se observă celule poligonale. În interiorul celulelor se pot identifica cristale prismatice, lungi, incolore, strălucitoare. De cele mai multe ori cristalele sunt izolate, uneori însă se întâlnesc și cristale concrescute numite macle.

Cristale de oxalat de Ca mai pot fi identificate și în pețiolul de Begonia și frunzele de Vitis vinifera.

Modificări secundare ale peretelui celular

Suberificarea la cartof – Solanum tuberosum

Materiale necesare: tuberculi de cartof, lame de ras, lame, lamele, bisturiu.

Mod de lucru: se fac secțiuni transversale prin tuberculul de cartof (coajă și parenchim de depozitare), apoi se așează pe lama port-obiect în picătura de apă și se acoperă cu lamela.

Examinare microscopică: urmărind succesiunea țesuturilor de la exterior spre interior vom identifica 5-10 straturi de suber, urmat de parenchimul de depozitare și granule de amidon.

Mineralizarea – Evidențierea cistolitului elastica

Materiale necesare: frunze de Ficus, lame de ras, lame, lamele, bisturiu, sticlă de ceas

Mod de lucru: se face o secțiune transversală subțire prin frunza de Ficus și se alege secțiunea cea mai potrivită, se pune pe lama port-obiect în picătura de apă și se acoperă cu lamela.

Examinare microscopică: De la exterior spre interior se observă următoarele: cuticula care acoperă epiderma superioară, căteva straturi de celule epidermale în care se observă o formațiune asemănătoare unui ciorchine numită cistolit. După aceste straturi urmează țesutul palisadic.

Țesuturile vegetale

Țesuturi protectoare sau de apărare

Epiderma

Materiale necesare: frunze de begonia sau alte specii, proaspete sau conservate în alcool 70%, colorant, lame de ras, lame și lamele, pensetă.

Mod de lucru: Se face o incizie mică pe fața inferioară a frunzei apoi un jupuit epidermic. Acesta se poate colora sau nu. Materialul vegetal jupuit se pune pe lama port-obiect în picătură de apă iar apoi se acoperă cu lamela.

Examinare microscopică: cu obiectivul mic se observă epiderma superioară formată dintr-un strat de celule strâns unite între ele. Din loc în loc printre celulele epidermice se observă celule mici reniforme cu o parte concavă și una convexă grupate câte două cu părțile concave față în față, delimitând la mijloc un orificiu numit ostiolă. Aceste celule se numesc celule stomatice. Celulele stomatice sunt însoțite de 4-6 celule anexe.

Ansamblul alcătuit din celule anexe, celule stomatice și ostiolă formează apararul stomatic.

Mențiune: se pot efectua preparate și din și secțiuni transversale.

Perii și trihonii evidențiați pe frunzele de Eleagnus angustifolia (salcie mirositoare) sau Pelargonium zonale (mușcată)

Materiale necesare: frunze de salcie mirositoare sau muscată, bisturiu, lame de ras,lame și lamele.

Mod de lucru: se face o incizie ușoară pe frunză sau petiolul frunzelor de salcie apoi se execută un jupuit epidermic. Partea jupuită se pune pe lama port-obiect în picătura de apă și se acoperă cu o lamelă.

Examinare microscopică: Pe preparatul astfel obținut se observă peri celulari de formă conică cu vârful ușor dilatat.

Părul glandular la mușcată este alcătuit este alcătuit din corpul părului, pluricelular și o celulă sferică terminală care la saturație explodează eliminând ulei eteric sub formă de picături.

Țesuturi de apărare secundare – Suberul nigra sau socul negru

Materiale necesare: ramuri de soc de peste un an, iod în iodură de potasiu, lame de ras, bisturiu, lame, lamele.

Mod de lucru: Se fac secțiuni transversale prin ramura de soc în dreptul lenticelelor. Se colorează apoi se montează pe lama port-obiect si se acoperă cu lamela.

Examinare microscopică: În secțiune epiderma apare unistratificată. Imediat sub epidermă se observă suberul alcătuit din straturi de celule de culoare brună. Sub ultimul strat al suberului se sflă felogenul, inițial unistratificat alcătuit din celule alungite tangential. Sub felogen se află felodermul alcătuit din celule cu spații intercelulare.

Structura lenticelei de soc (Sambucus nigra)

În secțiunea transversală prin ramura de soc, din loc în loc se văd proeminențe de culoare inchisă care sunt de fapt deschiderile lenticelelor. În acestea se găsesc celule suberificate, țesut lax cu spații intercelulare. Acesta este țesutul de umplere al lenticelei generat de felogenul lenticelei. Sub felogen se află felodermul îngroșat inegal. Celulele felodermice formează colenchimul angular.

Țesuturi mecanice sau de susținere

Colenchinul și sclerenchinul la tulpina de Cucurbita pepo (dovleac)

Materiale necesare: fragmente de tulpină de dovleac, roșu de congo, lame, lamele, lame de ras.

Mod de lucru: se fac secțiuni transversale prin tulpina de dovleac, se colorează, se montează pe lama pot-obiect și se acoperă cu lamela de sticlă.

Examinare microscopică: În secțiunea transversală efectuată prin tulpina de dovleac se observă de la exterior la interior bine delimitate cele trei zone histogene: epiderma, scoarța și cilindru central.

Imediat sub epidermă se observă un țesut format din celule care prezintă la unghiuri depuneri de celuloză. Acest țesut este colenchimul angular.

Ultimul strat al scoarței este endodermul. După endoderm urmează cilindrul central delimitat la exterior de periciclu. Celulele periciclului au pereții uniform îngroșați cu lignină constituind țesutul mecanic numit sclerenchim.

Colenchimul angular nigra – soc

Materiale necesare: tulpini de soc, bisturiu, lame de ras, lame și lamele, colorant

Mod de lucru:se fac secțiuni transversale prin tulpini de soc, se colorează apoi se montează pe lama port-obiect în picătura de apă și se acoperă cu o lamelă.

Examinare microscopică: În secțiune transversală se observă epiderma unistratificată protejată la exterior de o cuticulă. Urmează câteva straturi de suber, apoi felogenul urmat de țesutul mecanic – colenchimul tabular. Pereții celulelor acestui țesut sunt inegal îngroșați, cei exteriori sunt mai groși decât cei tangențiali interiori iar cei radiali prezintă depuneri subțiri.

Sclerenchimul scleros din fructul de Pyrus piraster (păr pădureț)

Materiale necesare: fructe de păr, spatulă cu ac, lame și lamele, lame de ras, bisturiu, colorant.

Mod de lucru: cu acul spatulat sau cu vârful bisturiului se rade ușor din pulpa fructului și se face un frotiu pe lama port-obiect în picătura de apă. Eventual putem pune lateral puțin colorant iar cu sjutorul spatulei cu ac unim uțor cele două zone sau suprafețe. Se acoperă apoi cu lamela.

Examinare microscopică: În câmpul vizual observăm noduli care grupează celule cu pereții îngroșați, împregnați cu lignină dispuse centrifug. Aceste celule moarte se numesc sclereide iar țesutul pe care îl formează se numește sclerenchim.

Țesuturi conducătoare

Țesutul conducător aquilinum (feriga de câmp)

Materiale necesare: rădăcini și tulpini de frigă, lame și lamele, lame de ras, colorant, sticlă de ceas, cristalizor cu apă.

Mod de lucru: se fac secțiuni transversale prin rizomul de ferigă, apoi secțiunile cele mai reușite se colorează și se montează pe lama port-obiect în picătura de apă sau glicerină gelatinată urmând a se acoperi cu o lamelă.

Examinare microscopică: în secțiunea efectuată prin rizom de la periferie spre centru se observă următoarela țesuturi: epiderma unistratificată cu pereți bombați și îngroșați; urmează un țesut parenchimatic fundamental în care avem fasciculele conducătoare libero-lemnoase de tip hadrocentric. Cilindrul central (stelul) cu astfel de vase se numește dictiostel.

Prin examinare mai aprofundată cu obiectivele mai mari a cordonului vascular observăm că el este alcătuit din endoderm, periciclu, liber (floem), lemn (xilem), parenchimuri aferente celor două tipuri de fascicule.

Țesutul conducător sylvestris – pin

Materiale necesare: ramuri de pin, lame și lamele, lame de ras, bisturiu, colorant.

Mod de lucru: se fac secțiuni transversale și longitudinale în ramura de pin, se colorează, se montează pe lama port-obiect în picătură de apă sau glicerină și se acoperă cu o lamelă.

Examinare microscopică: prin secțiunile transversale se observă țesutul lemnos reprezentat de traheide cu punctuațiuni areolate de forma unor cercuri concentrice. Perpendicular pe traheide se observă razele medulare care conduc radiar apa cu sărurile minerale.

Țesutul conducător liberian la pin este alcătuit din vase ciuruite, celule anexe și mai rar parenchim liberian.

ORGANOGRAFIA – Studiul organelor vegetative

Rădăcina

Morfologia externă a rădăcinii. Zonele rădăcinii.

Materiale necesare: plantule tinere, vase Petri, sticle de ceas, hârtie de filtru, pensetă, spatulă cu ac.

Mod de lucru: În vase Petri se pun la germinat semințe. După câteva zile se analizează semințele germinate și se studiază rădăcina primară (embrionară) care este primul organ ce iese din sămânță.

Examinare vizuală: se face cu lupă începând de la vârf spre bază.

Astfel putem identifica regiunile sau zonele rădăcinii:

Vârful vegetativ acoperit de piloriză, caliptră sau scufie de forma unui degetar.

Regiunea netedă – corespunde zonei de creștere în lungime a rădăcinii.

Regiunea piliferă – caracterizată prin prezența perișorilor absorbanți care înconjoară rădăcina ca un manșon.

Regiunea aspră – sitută deasupra zonei pilifere, se întinde până la colet și ia naștere în urma căderii perișorilor absorbanți.

Coletul – este o zonă ușor modificată morfologic și care delimitează baza rădăcina de tulpină.

Tipuri morfologice de rădăcini

Rădăcini pivotante – rădăcina pricipală are forma unui pivot sau țăruș iar radicelele sunt scurte și subțiri. La fabacaee pe radicele se găsesc nodozități în țesutul cărora sunt bacterii fixatoarede azot (Rhizobium), care trăiesc în simbioză cu rădăcinile plantelor pe care trăiesc.

Rădăcini rămuroase – caracteristice speciilor lemnoase. Atât rădăcina principală cât și radicelele de ordinul I au aproape aceleași dimensiuni.

Rădăcini fasciculate – la speciile graminee rădăcina principală este înlocuită de rădăcini adventive care se formează la nodurile tulpinii bazale. Aceste rădăcini sunt numeroase și subțiri aproximativ de aceeași grosime și lungime de aceea se prezintă ca un mănunchi sau fascicul.

Rădăcini metamorfozate – rădăcini care și-au schimbat funcția de bază și s-au adaptat la alte funcții.

Rădăcini tuberizate – au ca funcție principală depozitarea substanțelor de rezervă (amidon, inulină, alcaloizi)

Rădăcini adventive tuberizate – depozitarea substanțelor de rezervă se face în rădăcinile adventive care iau naștere la baza tulpinii.

Rădăcini cu muguri – rădăcini ce poartă muguri adventivi care dau naștere la tulpini aeriene.

Structura internă sau anatomia rădăcinii

Structura primară a rădăcinii la Dicotyledonatae – Ranunculus acer (piciorul cocoșului)

Materiale necesare: rădăcini de Ranunculus acer proaspete sau conservate, colorant (roșu de Congo), lame și lamele, lamede ras, cristalizor, sticle de ceas.

Mod de lucru: se fac secțiuni la nivelul zonei pilifere a rădăcinilor, se colorează, se montează pe lama port-obiect în picătura de apă și se acoperă cu o lamelă.

Examinare microscopică: prin vizualizare se evidențiază trei zone distincte: rizoderma, scoarța, cilindru central.

Rizoderma este primul strat, unistratificat, cu celule a căror pereți sunt subțiri, celulozici, fără spații intercelulare. Unele dintre celulele rizodermei sunt transformate în perișori absorbanți. Rizoderma este lipsită de cuticulă și de stomate.

Scoarța este porțiunea cuprinsă între rizodermă și cilindrul central fiind formată din mai multe straturi. Primele 3-4 au celulele strâns unite între ele cu pereții groși ușor suberificați formând exoderma sau cutisul. Cea mai mare parte a scoarței o reprezintă parenchimul cortical format din 10-15 straturi de celule în care se depun substanțele de rezervă. Ultimul strat al scoarței este endodermul alcătuit din celule a căror pereți sunt suberificați sub forma unor benzi în jurul celulei. În dreptul fasciculelor lemnoase, celulele endodermului au pereții subțiri celulozici permițând trecerea apei și a sărurilor minerale în cilindrul central. Aceste celule se numesc celule de pasaj.

Cilindrul central (stelul) – reprezintă un ansamblu de țesuturi care umple tot centrul rădăcinii. Primul strat al cilindrului central este periciclul a cărui celule alternează cu cele ande endodermului. Periciclul mai este numit și strat rizogen deoarece în el își au originea radicelele. Periciclul este constituit dintr-un parenchim fundamental în care sunt dispuse fasciculele lemnoase și liberiene. Fasciculele lemnoase sunt formate fiecare din 5-6 vase lemnoase; cele din apropierea periciclului au lumenul mic și sun numite protoxilem iar spre interiorul cilindrului central vasele lemnoase au lumenul din ce în ce mai mare și sunt numite metaxilem.

Fasciculele liberiene sunt formate din vase ciuruite. Cele din imediata apropiere a periciclului au lumenul mic și sunt numite protofloem iar cele situate spre interiorul rădăcinii ai lumenul mare și sunt numite metafloem. Fasciculele liberiene alternează cu cele lemnoase și se dezvoltă centripet

Măduva este țesutul parenchimatic din centrul rădăcinii. Între fasciculele liberiene și cele lemnoase se interpun razele medulare.

Structura primară a rădăcinii la Monocotyledonatae – Iris germanica (stânjenel)

Materiale necesare: rădăcini de stânjenel, colorant (reactiv genevez, roșu de Congo), bisturiu, lame, lamele, lame de ras, cristalizor, sticle de ceas.

Mod de lucru: se fac secțiuni transversale la nivelul regiunii pilifere a rădăcinii de Iris germanica, se colorează, se montează pe lama port-obiect în picătura de apă apoi se acoperă cu lamela.

Examinare microscopică: în secțiunea transversală, de la exterior spre interior se disting următoarele zone: rizoderma, scoarța, cilindrul central.

Rizoderma este țesutul extern unistratificat alcătuit din celule parenchimatice vii fără meaturi între ele. Unele celule ale rizodermei sunt transformate în perișori absorbenți de aceea rizoderma are rol de absorbție a apei și a sărurilor minerale.

Scoarța este formată din mai multe straturi de celule situată între rizodermă și cilindrul central. Primele două trei straturi de celule au pereții suberificați și îngroșați fără spații intercelulare și alcătuiesc exoderma sau cutisul cu rol de apărare după exfolierea rizodermei. Cea mai mare parte a scoarței o reprezintă parenchimul cortical alcătuit din 10-15 straturi de celule în care sunt depuse substanțe de rezervă.Ultimul strat al scoarței este endoderma sau endodermul. Celulele endodermei sunt prevăzute cu cu îngroșările lui Caspary, sub formă de potcoavă. Printre celulele endodermei în dreptul fasciculelor lemnoase se găsesc celulele de pasaj.

Cilindrul central sau stelul are primul țesut unistratificat numit periciclu, a cărui celule au pereții celulozici și sunt dispuse în alternanță cu cele ale endodermului.

Fasciculele conducătoare lemnoase și liberiene sunt separate și dispuse în alternanță.

Fasciculele lemnoase în număr de 7-10 sunt formate din circa 8-10 vase cu pereți uniform îngroșați. Cele situate spre periciclu au lumenul mic și sunt numite protexilem iar cele situate spre centrul cilindrului au lumenul mare și sunt mai noi, sunt numite metaxilem. Între vasele lemnose se află și parenchim lemnos.

Fasciculele conducătoare liberiene sunt constituite din celule anexe, vase liberiene și parenchim liberian. Vasele liberiene mai mici, de lingă periciclu sunt primele care au apărut, numite protofloem iar cele dispuse spre interior cu lumenul mare sunt mai nou formate și sunt numite metafloem. Atât fasciculele liberiene cât și cele lemnoase se dezvoltă centripet alternând liber cu lemn. Între fasciculele liberiene și cele lemnose se găsesc razele medulare. În centrul rădăcinii este se evidențiază măduva.

Tulpina

Morfologia externă a tulpinii

Prin analiza unei plantule se pot distinge unele părți bine diferențiate morfologic.

Coletul – zona care delimitează tulpina de rădăcină este delimitat doar anatomic.

Axa hipocotilă – porțiunea cuprinsă între colet și cotiledoane.

Axa epicotilă – porțiunea cuprinsă între cotiledoane și primele frunze normale.

Aceste două axe nu se mai delimitează una de alta după căderea cotiledoanelor.

Mugurele terminal – situat în vârful tulpinii între cele două frunze primare.

Analiza unei ramuri de castan sălbatic (Aesculus hipocastanum) sau nuc (Juglans regia).

Prin analizarea unei ramuri de castan sălbatic distingem următoarele componente:

Mugurele terminal situat în vârful ramurii, acoperit de frunze groase, solzoase, lipicioase cu rol de protecție numite catafile.

Mugurii laterali sau axilari situați sub mugurele terminal la axila frunzelor,așezați opus câte doi la un nod. Porțiunea cuprinsă între două noduri se numește internod.

Sub fiecare mugure axilar există a cicatrice mai deschisă la culoare care reprezintă locul unde a fost prinsă frunza pe tulpină. Punctele identificate pe marginea cicatricei reprezintă urmele fasciculelor conducătoare care se prelungeau în pețiolul frunzei. Pe internoduri se găsesc mici ridicături de culoare închisă numite lenticele. Urmele catafilelor mugurilor terminali din

anii precedenți se prezintă sub forma unor inele foarte apropiate între ele.

Analiza unei ramuri de cireș (Prunus avium) – ramura lungă este numita macroblastă iar ramurile scurte se numesc microbolaste. Microblastele sunt corespunzătoare ramurilor de rod ale cireșului denumite buchete de mai. Sunt formate din 3-8 muguri dintre care mugurele central este vegetativ iar cei laterali sunt floriferi sau micști.

Tipuri de tulpini

Tulpini aeriene metamorfozate: – la ghimpele pădureț (Ruscus aculeatus) ramurile sunt lățite foarte bogate în clorenchimuri.

Pe suprafața lor se prind ramuri florifere învelite în frunze mici solziforme brune. Aceste ramuri metamorfozate se numesc filocladii. Ele îndeplinesc funcțiile frunzelor care au rămas reduse la la niște solzi și sunt lipsite de cloroplaste.

Tulpini subterane: rizomii,bulbii, tuberculii

Studiul rizomului de Iris germanica (stânjenel).

Rizomii sunt tulpini alcătuite din internoduri scurte și groase bogate în sunstanțe de rezervă. Prezintă frunze rudimentare și muguri. La stânjenel rizomii sunt ramificați simpodial.

Analiza stolonilor la pir (Agropyron repens)

Stolonii sunt tulpini subterane cu aceleași caractere ca și rizomii dar sunt mai lungi, mai subțiri, cu internoduri lungi și noduri umflate acoperite cu frunze reduse. La noduri se formează rădăcini adventive iar din muguri iau naștere tulpini aeriene.

Analiza bulbului de ceapă (Allium cepa)

Într-o secțiune longitudinală prin bulbul de ceapă distingem:

– tulpina propriu-zisă de forma unui disc situt în partea bazală a bulbului.

rădăcinile adventive care pornesc de pe partea inferioară a tulpinii

frunze cărnoase (tunici) reduse la teci, inserate pe partea superioară a tulpinii.

Aceste tunici acoperă mugurele central din care va lua naștere în anul următor tulpina floriferă, de aceea se numește bulb tunicat.

Tunicile externe sunt subțiri, pergamentoase, nevii, bogate în cristale de oxalat de calciu. Se numesc catafile și au rol de protecție.

Anatomia tulpinii

Structura primară a tulpinii la monocotyledonatae

Majoritatea monocotyledonatelor au toată viața o structură primară.

Materiale necesare: plantule tinere de Iris germanica sau alte specii, lame, lamele, bisturiu, lame de ras, roșu de congo

Mod de lucru: se fac secțiuni prin tulpinile plantulelor, se colorează și montează pe lama port-obiect în picătura de apă.

Examinare microscopică: prima vizualizare se face cu obiectivul mic, apoi pentru observații în detaliu rotim progresiv obiectivele mai mari.

Pe aceste preparate vom observa de al exterior spre interior epiderma, scoarța, cilindrul central.

Epiderma este unistratificată, celulele ei fiind mici iar pereții sunt impregnați cu oxid de siliciu, cei externi mai groși sunt cutinizați. Din loc în loc epiderma este întreruptă de stomate.

Scoarța este pluristratificată, celulele având pereții uniform îngroșați și sclerificați, formează în jurul tulpinii un manșon numit hipoderma. Spre

interior scoarța nu se delimitează de cilindrul central, straturile interne ale

acesteia trecând treptat în parenchimul fundamental al cilindrului central.

Endodermul și periciclul lipsesc.

Cilindrul central ocupă restul tulpinii. În cilindrul central se găsește un parenchim fundamental în care se găsesc fasciculele libero-lemnoase de tip colateral închis. Se numesc astfel deoarece cambiul libero-lemnos nu există, el se epuizează complet în elementele de liber și lemn. La exteriorul și interiorul fasciculelor fasciculelor libero-lemnoase interne se află un arc de sclerenchim.

Țesuturile liberiene sunt situate spre exterior iar cele lemnoase spre interior.

Liberul este alcătuit din vase liberiene (tuburi ciuruite) și celule anexe. Țesutul liberian situat imediat sub arcul de sclerenchim este cel mai vechi cu lumen mic și se numește protofloem.Cel dinspre mijlocul fasciculului este mai nou are lumenul mare și se numește metafloem.

Țesuturile lemnoase din fasciculul conducător sunt alcătuite din vase lemnoase și parenchim lemnos.Vasele lemnoase sunt dispuse sub forma literei U sau V cu deschiderea spre liber. Fasciculul lemnos este alcătuit din vase lemnose cu lumenul mic (protoxilem) sunt situate în vârful V-ului formate din 2-3 vase spiralate și inelate înconjurate parțial de o lacună schizo-lizogenă și vase cu lumenul mare (metaxilem) care apar mai târziu , alcătuite din două trahee cu punctuațiuni cu lumen mare dispuse de o parte și de alta a protoxilemului.În jurul protoxilemului se găsește parenchimul lemnos, Întreg fascicului conducător libero-lemnos este înconjurat de o teacă sclerenchimatică.

Structura primară a tulpinii la dicotyledonatae

Materiale necesare: tulpini de piciorul cocoșului (Ranunculus repens) proaspete sau conservate, lame, lamele, brici anatomic, sticle de ceas, cristalizor, colorant.Mod de lucru: se efectueaze preparate microscopice ezultate din secțiuni transversale efectuate asupra tulpinilor de Ranunculus repens care se colorează și se montează pe lama port-obiact în picătură de apă.

Examinare microscopică: În urma examinării microscopice se evidențiază de la exterior spre interior următoarela țesuturi dispuse concentric: epiderma, scoarța, cilindrul central.

Epiderma este alcătuită dintr-un singur strat de celule, fără meaturi și lipsite de clorofilă. Pereții externi sunt acoperiți de o cuticulă continuă. Printre celulele epidermice se găsesc din loc în loc stomate.

Scoarța tulpinii este alcătuită dintr-un număr mai mic de straturi decât cea a rădăcinii. Toate celulele scoarței conțin cloroplaste, diferite substanțe de rezervă, spații intercelulare. Endoderma nu se distinge la Ranunculus Repens.

Cilindrul central este alcătuit din fascicule libero-lemnoase, raze medulare, parenchim medular.

Fasciculele libero-lemnoase: spre deosebire de rădăcină unde țesutul conducător se află diferențiat în fascicule lemnoase și fascicule liberiene în tulpină acest țesut este grupat în fascicule libero-lemnoase cu liberul orientat spre exterior și lemnul orientat spre interior. Aceste fascicule sunt de tip colateral deschis iar la Ranunculus repens sunt dispuse în cerc. Nu se distinge un periciclu, limita cilindrului central este dată de linia care unește punctele exterioare ale fasciculelor.

Țesutul liberian al fasciculului este alcătuit din tuburi ciuruite, celule anexe, parenchim liberian. Elementele acestui țesut sunt strâns unite între ele, fără spații intercelulare

Țesutul lemnos al fasciculului este alcătuit din vase lemnoase și din parenchim lemnos. Între cele două țesuturi se află cambiul intrafascicular alcătuit din celule cu pereții subțiri dispuse radial. Atât la exteriorul cât la interiorul fasciculului conducător se află un țesut mecanic sclerenchimatic sub forma unei teci întrerupte în dreptul cambiului de celulele de pasaj.

Măduva este reprezentată de parenchimul medular care se resoarbe la scurt timp lăsând în centrul tulpinii o lacună medulară.

Între fasciculele conducătoare se găsesc razele medulare primare prevăzute cu spații aerifere de mărimi diferite.

Structura secundară a tulpinii la Dicotyledonatae

Analiza structurii secundare la o ramură de tei (Tilia cordata) de 2-4 ani

Materiale necesare: ramuri de tei de 2,3,4 ani, proaspete sau conservate, coloranți, bisturiu, brici anatomic, lame, lamele, sticle de ceas, cristalizoare.

Mod de lucru: se fac secțiuni subțiri transversale în ramura de tei, se colorează iar apoi se montează pe lama port-obiect în picătura de apă și se acoperă cu lamela.

Examinare microscopică: privind la microscop preparatul astfel făcut observăm de la exterior spre interior următoarele țesuturi: epiderma, scoarța, cilindrul central.

Epiderma este unistratificată, dar din cauza presiunii determinate de țesuturile interne ea crapă și este înlocuită de suber

Scoarța secundară sau periderma este un complex de țesuturi format din:

suberul – constituit din numeroase straturi de celule moarte dispuse radial cu rol de apărare. Pereții celulelor sunt suberificați, suberul fiind impermeabil pentru apă și gaze.

Felogenul – situat imediat sub suber (suberul fiind generat de felogen) fiind alcătuit dintr-un singur strat de celule meristematice cu un conținut citoplasmatic bogat

Felodermul generat spre interior de către felogen este alcătuit din celule cu pereții îngroșați inegal (colenchim tabular). Aceste celule conțin cloroplaste și ursini de oxalat de calciu adesea confundându-se cu parenchimul scoarței primare.

Scoarța primară se distinge mai greu având celulele întercalate cu cele ale felodermului și este formată din celule parenchimatice care conțin cloroplaste și ursini de oxalat de calciu.

Ultimul strat al scoarței, endoderma, poartă în acest caz numele de teacă amiliferă deoarece în celulele ei se depozitează amidon. La ramurile mai în vârstă endodermul se distinge foarte greu.

Cilindrul central este delimitat de periciclu care este cel mai extern strat al liberului secundar și al razelor medulare secundare. În cilindrul central se distinge țesutul conducător libero-lemnos dispus în cercuri concentrice.

Liberul primar brunificat și strivit datorită creșterii în grosime a tulpinii este situat imediat sub periciclu și deasupra liberului secundar. Se observă foarte greu.

Liberul secundar apare sub forma unor pachete trapezoidale orientate cu baza mare spre cambiu. Este format din tuburi ciuruite, celule anexe și parenchim liberian. Între două porțiuni de liber secundar se află parenchimul de dilatare.

Urmează apoi cambiul libero-lemnos, țesut meristematic secundar format din multe straturi de celule cu pereți subțiri celulozici.

Lemnul secundar situat în interiorul cambiului este format din vase lemnoase (trahei, traheide), parenchim lemnos și fibre lemnoase dispuse sub formă de inele concentrice (anuale). Primul inel de lemn secundar situat imediat sub cambiu reprezintă produsul activității cambiului in decursul ultimei pericade de vegetație. Următoare inele sun produși ai anilor anteriori iar cel mai intern este produsul primului an de activitate a cambiului libero-lemnos. Un inel anual este format din lemn de primăvară (interior) a cărui vase au lumenul mare și lemn de toamnă (exterior) a cărui vase au lumenul mic.

Între două inele anuale se află cambiul libero-lemnos cu pereții complet lignificați.

Lemnul primar continuă lemnul secundar spre măduvă și este alcătuit din vase cu lumenul mic și pereții îngroșați.

Razele medulare primare sunt alcătuite din două rânduri de celule parenchimatice iar cele secundare dintr-un singur strat. Razele medulare străbat în sens radiar lemnul primar și cel secundar.

Măduva ocupă mijlocul tulpinii și e formată din celule poliedrice cu pereții lignificați care conțin grăunciori de amidon, tanin, oxalați de calciu.

Analiza ritidomului, alburnului și duramenului la stejar – Quercus robur

Materiale necesare: porțiuni de trunchi de stejar secționate transversal.

Examinare: la exterior trunchiul este acoperit de ritidom – alcătuit din mai multe periderme suprapuse datorită formării noilor felogenuri în straturile mai profunde față de cele din anii anteriori. Datorită creșterii în grosime ritidomul crapă. La stejar ritidomul apare după 20-30 de ani și rămâne aderent la trunchi toată viața arborelui fiind

numit ritidom persistent. Lemnul secundar dispus în inele anuale este difernțiat într-o zonă externă de culoare deschisă numită alburn alcătuit din vase lemnoase funcționale, prin care circulă seva brută și o zonă centrală de culoare închisă denumită duramen sau inima lemnului alcătuită din vase lemnoase nefuncționale ce au lumenul astupat cu tile și pereții impregnați cu substanțe minerale, taninuri, etc.

Frunza

Morfologia externă a frunzei

Materiale necesare: frunze proaspete sau conservate (fag, salcie, măr, păr etc.)

Examinare: prin observație simplă se delimitează limbul sau lamina, pețiolul și teaca sau vagina.

Limbul sau lamina este parte lățită a frunzei străbătută de nervura principală și nervuri secundare. Alături de acestea mai distingem baza limbului, vârful limbului și marginea limbului.

Pețiolul este partea alungită și cilindrică a frunzei.

Teaca sau vagina este partea lățită de la daza pețiolului prin care frunza se prinde de tulpină.

Morfologia limbului foliar

Forma limbului foliar

Forma limbului foliar este cea care dă tipul morfologic de frunză sau forma frunzei în general. La stabilirea formei generale a frunzei se sre în vedere raportul intre lungimea și lățimea limbului, se raportează la o figură geometrică sau la un obiect cu care acesta sea aseamănă.

Având în vedere aceste criterii se pot diferenția următoarela forme de limb foliar simplu:

eliptică (fag, carpen,ulm),

ovata la Pyrus communis

reniformă (Asarum europaeum),

lanceolată (Salix alba),

circulară (Populus tremula),

triunghiulară (Atriplex patula),

cordiformă (Tilia cordata),

sagitată (Sagittaria sagittifolia),

subulată (Juniperus communis),

aciculară (Pinus sylvestris),

fistuloasa (Allium cepa),

lineară (Poa pratensis).

Baza limbului foliar poate fi:

cordată (Tilia cordata),

hastată (Rumex acetosella),

sagitată (Sagittaria sagittifolia),

reniformă (Asarum europaeum),

asimetrică (Ulmus minor),

atenuată (Amygdalus nana).

Vârful limbului poate fi:

acut (Salix alba),

acuminat (Prunus padus),

rotund (Cotinus cogigria)

obtuz (Vâscum album),

retezat (Coronilla varia),

emarginat (Alnus glutinosa),

obcordat (Oxalis acetosela),

mucronat (Vicia faba),

spinos (Cirsium arvense).

Marginea limbului foliar poate fi:

întreagă (Ligustrum vulgare)

cu incizii mici – dințată (Castanea sativa, Viburnum),

serată (Urtica dioica),

crenată (Glechoma hederacea),

sinuată (Quercus robur)

cu incizii mari – tipul penat – penat lobate (Quercus robur sau Q. petraea),

penatfidate (Quercus cerris)

penatpartit (Crataegus monogyna)

penatsectate (Valeriana officinalis).

tipul palmat – palmatlobate (Hedera helix),

palmatfidate (Ricinus communis),

palmatpartite (Geranium pratense),

palmatsectate (Ranunculus acris).

Frunzele compuse sunt frunzele care prezintă un pețiol comun numit rahis pe care sunt prinse foliolele (segmente independente ale laminei). După modul de dispunere a foliolelor pe rahis frunzele compuse pot fi două feluri: penat-compuse și palmat-compuse.

Frunzele penat-compuse sunt caracterizate prin dispunerea foliolelor de o parte și de alta a rahisului Când rahisul se termină cu două foliole dispuse într-o setă sau un cârcel, frunzele sunt paripenat-compuse (Caragana arborescens)

iar dacă se termină cu o foliolă nepereche sunt imparipenat-compuse (Juglans regia, Robinia pseudacacia, Fraxinus excelsior, Acer negundo).

În cazul în care foliolele se prind pe ramuri de ordinul I ale rahisului, frunzele sunt dublu sau bi-paripenat-compuse (Gleditsia triacanthos)

sau bi-imparipenat compusă (Ruta graveolens).

Frunzele palmat-compuse sunt caracterizate prin faptul că foliolele sunt dispuse la capătul pețiolului. După numărul foliolelor acestea pot fi trifoliate (Fragaria vesca), tetrafoliate (Marsilea quadrifolia), pentafoliate, hexa, heptafoliate(Aesculus hipocastanum).

Tipuri de fructe în dezvoltarea ontogenetică

În dezvoltarea ontogenetică a unei plante se formează patru categorii de organe foliare ca re apar pe tulpină la diferite intervale. Acestea sunt: cotiledoane, catafile, nomofile și hipsofile.

Cotiledoanele sunt frunze embrionare care apar deja la embrion în sămânță.

La monocotiledonatae cotiledonul rămâne întotdeauna în pământ în timp ce la dicotiledonatae acestea pot rămâne în pământ – cotiledoane hipogee (Arachis hypogaea)

sau pot ieși la suprafață – cotiledoane epigee (Fagus sylvatica).

Catafilele numite și frunze inferioare se formează în segmentul inferior al primordiilor și sunt de obicei membranoase, solzoase de culoare brună, gălbuie sau albicioasă. Le întâlnim la mugurele de Aesculus hippocastanum (castan sălbatic) unde catafilele protejează mugurele terminal, au culoare brună și sunt acoperite de o sunstanță cleioasă.

La Allium cepa (ceapa) catafilele sau tunicile externe ale bulbului sunt subțiri, membranoase, de culoare brună, roșcată sau gălbuie și protejează tunicile cărnoase ale bulbului.

Nomofilele sunt frunze normale asimilatoare.

Ele sunt de două tipuri: – protofile, primele frunze, de scurtă durată, care apar la o plantă;

– metafile, frunze care apar mai târziu, specifice plantei mature;

Hipsofilele numite și frunze superioare apar în perioada înfloririi, însoțind florile și inflorescențele.

Sunt hipsofile: bracteele la Tilia tomentosa, caliciul și caliculul la Fragaria vesca, involucrul și involucelul la Daucus carota, glumele și paleele la graminee, spata la Allium sp., cupa la Fagus, Quercus, Coryllus.

Anatomia frunzei

Structura internă a frunzei la Gymnospermae

Materiale necesare: frunze de gymnospermae, coloranți, lame, lamele, bisturiu, lame de ras.

Mod de lucru: se fac preparate fixe sau proaspete din secțiuni transversale prin frunza de pin (Pinus nigra);

Examinare microscopică: preparatul cu secțiunea prin frunza de pin (Pinus nigra) se analizează mai întâi cu obiectivele 10x și 20x apoi cu cel de 40x. Secțiunea are forma unui semicerc. De la exterior spre interior se succed următoarele țesuturi:

epiderma, formată dintr-un singur strat de celule mari dreptunghiulare cu pereții puternic sclerificați și a căror lumen are forma literei X sau H. Din loc în loc epiderma este întreruptă de stomate care sunt afundate până în hipodermă unde există o cameră substomatică de obicei umplută cu râșină care reduce evapotranspirația.

hipoderma, situată sub epidermă este reprezentată de un strat de celule mici care alternează cu cele ale epidermei. Celulele hipodermei sunt sclerificate și au pereții uniform îngroșați.

mezofilul frunzei, este format din celule poliedrice, bogate în cloroplaste, care prezintă numeroase septe sau pliuri reprezentând invaginări ale pereților celulari, ceea ce duce la mărirea suprafeței de asimilație. Îm mezofil , sub hipodermă se găsesc canalele rezinifere înconjurate de celule secretoare de rășină. În centrul secțiunii se observă nervura frunzei, iar corespunzător nervurii două fascicule libero-lemnoase înglobate într-un parenchim fundamental lipsit de clorofilă și înconjurate de un endoderm comun. În parenchimul fundamental se găsește țesutul traheal (de transfuzie) care leagă parenchimul asimilator de țesuturile conducătoare ale celor două fascicule conducătoare.

La pinii cu trei și cinci ace în teacă, conturul frunzei este triunghiular. Structura anatomică a acestor frunze are însă puține deosebiri față de cele prezentate mai sus.

În secțiune frunza la Pinus strobus (pinul strob) se prezintă astfel:

Structura frunzei la Angiospermae

Materiale necesare: frunze proaspete sau canservate de Fagus sylvatica (fag), coloranți, lame, lamele, bisturiu, lame de ras.

Mod de lucru: se folosesc preparate fixe sau se fac secțiuni proaspete prin frunza de fag, se colorează după care se montează pe lama port-obiect.

Examinare microscopică: prin vizualizarea microscopică distingem următoarele părți structurale:

epiderma superioară este alcătuită dintr-un singur strat de celule strâns unite între ele cu pereții externi cutinizați și acoperiți de o cuticulă. Din loc în loc se observă stomate;

mezofilul frunzei este alcătuit din două țesuturi: țesutul palisadic și țesutul lacunos care determină structura bifacială a limbului foliar;

țesutul palisadic este alcătuit din celule alungite, cu pereți subțiri, celulozici, paralele între ele și perpendiculare pe epiderma superioară. Aceste celule sunt bogate în cloroplaste și conținut plasmatic;

țesutul lacunos este alcătuit din mai multe straturi de celule cu spații (lacune) intercelulare mari. Primul strat al țesutului este alcătuit din celule mari numite celule colectoare prin care circulă produșii de asimilație ai țesutului palisadic spre vasele liberiene;

fasciculul conducător este alcătuit din fascicule libero lemnoase de tip colateral închis. Vasele lemnoase sunt orientate spre epiderma superioară iar cele liberiene spre epiderma inferioară. Întreg fascicul conducător este înconjurat de un manșon de sclerenchim.

uneori în mezofilul frunzei se găsesc celule cu cristale de oxalat de calciu sub formă de macle sau ursini.

epiderma inferioară este alcătuită tot dintr-un singur strat de celule, printre care din loc în loc se găsesc celule stomatice.

Floarea

Floarea la Angiospermae

Floarea la Angiospermae este un brahiblast cu creștere limitată, neramificat, cu frunze transformate în învelișuri protectoare și în elemente de reproducere dispuse în verticile.

Din punct de vedere morfologic se disting următoarela componente: peduncul floral, axa florală (receptaculul), învelișuri florale (sepale, petale), organe reproducătoare (stamine și carpele). La unele flori pedunculul este extrem de scurt aproape că lipsește. Asemenea flori se numesc sesile.

Sub aspectul organizării, al dispoziției elementelor florale și la repartiției sexelor, florile angiospermelor prezintă o mare variabilitate.

Analiza florii la gălbinelele de munte (Ranunculus carpaticus)

axul floral este format dintr-un peduncul cilindric de cca. 3-4 cm iar în partea terminală prezintă un receptacul alungit, convex, acoperit de peri;

caliciul este format din cinci sepale libere (pentamer), de culoare verde, păroase, alungite și înguste spre vârf. Sepalele sunt dispuse într-un singur verticil;

corola este formată din cinci petale libere (pentameră), obovate, galbene. Fiecare petală prezintă la bază, pe partea internă o gropiță (foveolă) nectariferă.

Caliciul și corola alcătuiesc periantul.

androceul, așezat spre interiorul petalelor este format din numeroase stamine libere dispuse spirociclic cu antere de culoare galbenă;

gineceul este formate din numeroase carpele libere (gineceu apocarp) dispuse spirococlic pe receptacul. Fiecare carpelă este diferențiată în ovar, stil scurt și ușor lățit și un stigmat recurbat. Spre deosebire de celelalte elemente florale carpelele se prind de receptacul în parte superioară (gineceu superior), iar floarea este hipogină (toate elementele florale se prind sub gineceu). Floare are o simetrie actinimorfă. Formula florală este *K5C5A∞G∞.

Analiza florii la pupezele (Lathyrus vernus)

Floarea prezintă un peduncul scurt, terminat cu un receptacul mic, convex pe care sunt inserate elementele florale.

caliciul este format din cinci sepale unite (caliciul gamosepal) cu laciniile îngust-lanceolate, cea inferioară fiind mai lungă decât cele superioare. Culoarea caliciului este verzui roșiatică;

corola este formată din cinci petale libere duble ca dimensiuni față de laciniile caliciului.. Fiecare petală are două părți distincte: unguicula, partea inferioară mai îngustă și lamina parte lățită a frunzei. Petalele sunt inegale, simetria florii fiind astfel zigomorfă, cea superioară numită stindard (vexil sau steag) de culoare roșiatică cu vârful știrbit și unguicula în formă de jgheab are culoare albicioasă. Stindardul acoperă două petale mici așezate lateral numite aripi sau alee. Spre partea inferioară sunt situate alte două petale concrescute prin marginile loe externe, formând carena sau luntrița care adăpostește organele reproducătoare ale florii. O astfel de corolă se numește papilionată;

androceul este format din 10 stamine curbate și unite prin filamentele lor (androceu gamostemon-monadelf);

gineceul este format dintr-o singură carpelă deci un ovar monocarpelar și monolocular, având poziție superioară, alungit și ușor comprimat.Ovarul se continuă cu un stil curbat, dilatat și terminat într-un stigmat păros îndoit în jos. Floarea este pentameră tetraciclică.:/: K(5) C5 A(10)G(1).

Floarea la stejar (Quercus robur).

Florile stejarului sunt unisexuate, dispuse pe același individ (plantă monoică).

Florile mascule sunt grupate în amenți axilari pendenți. Floarea masculă prezintă un perigon din 4-7 lacinii și 4-12 stamine cu antere mari. Formula florală este *♂P4-7A6-12 .

Florile femele sunt grupate în inflorescențe, rareori sunt solitare. Prezintă un perigon cu margini slab dințate și gineceu cu poziție inferioară, format din ovar tricarpelar, stil cu vârf dilatat, terminat cu trei stigmate. Formula florală este ☼♀P(3-6)G(3).

Tipuri de receptacul:

cilindric la Ranunculus sceleratus;

conic la Ranunculus acris;

scobit numit și hipanțiu la Rosa canina:

Tipuri de caliciu:

dialisepal actinomorf la Geranium pratense

dialisepal zigomorf la Papaver rhoeas

gamosepal actinomorf la Agrostema githago

gamosepal zigomorf la Salvia splendens

Caliciu metamorfozat la Tragopogon orientalis (caliciul este transformat în peri – papus)

Tipuri de corolă:

dialipetală actinomorfă la Rosa canina

dialipetală zigomorfă la Robinia pseudacacia

gamopetală actinomorfă la Campanula patula

gamopetală zigomorfă la Salvia splendens

Tipuri de periant simplu sau perigon:

dialitepal actinomorf la Galanthus nivalis

gamotapel actinomorf la Polygonatum officinalis

gamotepal zigomorf la Aristolochia clematitis

sepaloid la Luzula campestris

metamorfozat la Eriophorum latifolium

Structura părților reproducătoare ale florii

Analiza staminei la crin (Lilium candidum)

Stamina este alcătuită dintr-un filament staminal care se continuă cu antera mare și de culoare galbenă, prevăzută cu un șanț median ce împarte în două loji sau teci simetrice. Fiecare lojă prezintă doi saci polinici delimitați de un șanț lateral, mai mic, care corespunde zonei de deschidere a anterei. Partea superioară a filamentului mai proeminentă care leagă cele două loji se numește conectiv și este format dintr-un țesut parenchimatic în care se găsește un fascicul libero-lemnos cu lemnul dispus spre șanțul median.

Antera prezintă un perete format din mai multe straturi de celule.La exterior se găsește epiderma. Sub epidermă se află țesutul mecanic cu rol în deschiderea anterei. Urmează câteva straturi de celule bogate în

substanțe nutritive care formează țesutul tranzitoriu.Ultimul strat este stratul tapet format din celule mari polinucleate și bogate în substanțe nutritive. În anterele tinere se găsesc celulele mame ale grăunciorilor de polen iar în anterele mature se găsesc grăunciori de polen maturi.

Structura ovarului la crin (Lilium candidum)

Materiale necesare: preparate fixe cu secțiuni transversale prin ovarul de crin:

Examinare microscopică: ne permite să constatăm că ovarul are o formă alungit-cilindrică, alcătuit din trei carpele concrescute, care delimitează trei loji ovariene, fiecare cu câte două ovule anatrope cu placentație axilară. Carpelele prezintă o epidermă exterioară și una interioară, unistratificate. Între cele două epiderme se află mezofilul – un țesut parenchimatic alcătuit din mai multe straturi de celule, în care se găsesc diferențiate mai multe fascicule libero-lemnoase.

Fasciculele mediane, în număr de trei sunt situate în dreptul lojilor ovariene. Aceste fascicule corespund nervurilor mediane ale carpelelor având lemnul orientat spre interior. La nivelul liniilor de sutură dintre carpele se găsesc unul sau două fascicule libero-lemnoase laterale, având aceeași orientare ca a fasciculelor mediane. În țesutul placentar la locul de inserție a ovulelor se găsesc șase fascicule libero-lemnoase placentare (câte unul pentru fiecare ovul) cu lemnul orientat spre interior.

În centrul ovarului se află un țesut alcătuit din celule ce se gelifică cu ușurință formând canalul stilar.

Structura ovulului

Materiale necesare: preparate fixe cu secțiuni prin ovulul de crin

Examinare microscopică: preparatele se orientează cu micropilul spre partea superioară și se analizează cu obiectivul de 40x.

Prin vizualizare se constată că ovulul este alcătuit din următoarele părți:

Funiculul este un pedicel cilindric cu care ovulul se prinde de placentă. Funiculul este lung și traversat de un fascicul libero-lemnos alipit de ovul, numit rafă. Locul unde se ramifică fasciculul libero-lemnos al funiculului se numește șalază. La exterior ovulul prezintă două integumente, unul extern și unul intern. În partea superioară integumentele lasă o deschidere numită micropil Integumentele protejează la interior nucela în care se află sacul embrionar. Sacul embrionar adăpostește șapte celule înconjurate de citoplasmă și anume: în partea micropilară se află oosfera și cele două sinergide, la polul opus se găsesc alte trei celule numite antipode iar la mijlocul sacului embrionar se află a șaptea celulă numită nucleul secundar al sacului embrionar care a lut naștere din contopirea celor doi nuclei polari.

Floarea la gymnospermae

Florile gymnospermelor sunt lipsite de învelișurile florale și sunt întotdeauna unisexuate

Materiale necesare: conuri mascule și femele de pin (pinus sylvestris), preparate fixe cu secțiuni longitudinale prin conul mascul, femel, lupe binocular, microscop.

Mod de lucru: se face mai întâi o examinare macroscopică apoi microscopică a materialului.

Florile mascule de la pin sunt grupate mai mult la extremitatea ramurilor principale, formând inflorescențe de tip racem.

Analizând o floare de pin (con) din inflorescență se poate vedea că este alcătuită dintr-o axă pe care sunt dispuse în spirală mai multe stamine.

Analizând o stamină observăm că are forma unui solz turtit care prezintă pe parte superioară doi saci polinici de formă ovală în care se formează grăunciorii de polen . totalitatea staminelor (microsporofilelor) care poartă saci polinici (microsporangi) alcătuiețte complexul microsporofilar.

Florile femele de pin sunt grupate în conuri situate la vârful unor ramuri. Un con femel este alcătuit dintr-o axă consistentă în jurul căreia sunt dispuse în spirală numeroase macrosporofile. La subsuoara fiecărei macrosporofile se găsește câte o bractee. Fiecare macrosporofilă este prevăzută pe parte superioară cu două ovule (macrosporange).

Macrosporofila împreună cu cele două ovule și bracteea la subsuoara căreia se dezvoltă alcătuiesc o floare femelă.

Totalitatea florilor femele de pe axa conului formează o inflorescență femelă. Prin urmare conul femel reprezintă o inflorescență pe când conul mascul este o floare.

Morfologia grăunciorilor de polen la pin (Pinus sylvestris)

Materiale necesare: conuri mascule colectate în lunile mai-iunie, microscop, lupă binocular.

Mod de lucru: analizând la microscop un grăuncior de polen vom observa forma și caracteristicile acestuia.

 A – inflorescenta femela (con); B – inflorescenta (sectiune longitudinala); C – solz carpelar cu ovule; D – floare (sectiune transversala); E – ovul; sc – solz carpelar; br – bractee (solz steril); ov – ovul; m – micropil; cp – camera polinica; int – integument; arh – arhegon; end. prim. – endosperm primar; nuc – nucela (dupa Grintescu, I., 1985)

Grăunciorul de polen prezintă o sporodermă formată din două învelișuri, unul extern numit exină și unul intern numit intină din celuloză și pectine. Pe două din laturile grăunciorului exina se dezlipește de untină formând două balonașe sau saci cu aer care servaesc la răspândirea polenului. În interiorul grăunciorului se află inițial un singur nuleu, dar în procesul dezvoltării gametofitului masculuin se formează două celule protaliene, o celulă generativă și una vegetativă.

La tei (Tilia cordata) polenul are formă aproape sferică, exina este groasă și fin granulată la exterior. Granulul este prevăzut cu trei deschideri la mijlocul cărora se găsește câte un por.

Structura ovulului la pin (Pinus sylvestris)

Materiale necesare: conuri femele recoltate în luniule mai-iunie, microscop sau lupa binocular.

Mod de lucru: se fac preparate microscopice să se analizează la microscop cu obiectivul de 40x.

Ovulul are forma ovală și un singur integument la exterior, care lasă la partea superioară o deschidere numită micropil. Întegumentul protejează la interior nucela. În nucelă se dezvoltă gametofitul femel, reprezentat prin endospermul primar. În endospermul primar se formează două arhegoane fiecare cu câte o oosferă.

Inflorescențe

Florile pot fi dispuse solitar însă la majoritatea plantelor, ele sunt dispuse pe ramuri laterale ale unor axe, constituind unități structurale caracteristice numite înflorescențe. Ramurile laterale iau nastere la axila unor frunze numite bractei.

În raport cu modul de ramificare a axelor purtătoare de flori, inflorescențele pot fi : monopodiale sau racemoase (nedefinite) și simpodiale sau cimoase (definite).

Atât inflorescențele racemoase cât și cele cimoase pot fi simple sau compuse.

Inflorescențele monopodiale (racemoase) se caracterizează prin aceea că axa principală a inflorescenței are o creștere nedefinită, în lungul ei formându-se axe secundare purtătoare de flori, înflorirea având loc de la bază spre vârful axului și centripet.

Dintre acestea menționăm:

racemul, alcătuit dintr-un ax principal lung și subțire, pe care iau neștere axe florifere secundare cam de aceeașe lungime, la subsuoara unor bractei – mălin (Prunus padus)

spicul, prezintă un ax principal lung, pe care sunt dispuse florile pedunculate sau sesile, la subsuoara unei bractei – Plantago major – patlagina.

amentul, asemănător cu spicul, are un ax flexibil, pe care sunt așezate florile unisexuate sesile sau scurt pedunculate, în axila unei bractei – salcie (Salix alba)

spadixul, prezintă un ax lung și puternic îngroșat, pe care se formează florile sesile, întreaga inflorescență fiind protejată de o hipsofilă lățită numită spată – rodul pământului (Arum maculatum).

corimbul, prezintă un ax principal lung pe care se dispun la diferite nivele, axe secundare florifere inegale, astfel încât florile ajung la același nivel – vișin turcesc (Prunus mahaleb).

umbela, are un ax principal scurt de pe care de la același nivel, iau naștere mai multe flori cu pedunculi egali. La baza inflorescenței se găsește un involucru format din mai multe bractei – corn (Cornus mas)

capitulul, este format dintr-un număr mare de flori sesile, dispuse pe un ax globulos, inconjurat se regulă de un involucru – trifoi (Trifolium montanum).

calatidiul, are axul inflorescenței turtit ca un disc, pe care sunt dispuse florile sesile – mușețel (Matricaria chamomilla)

Inflorescențele simpodiale (cimoase) au axa principală a inflorescenței terminată cu o floare, având astfel o creștere definită, înflorirea are loc din centru spre margine – centrifug.

După numărul ramurilor secundare ce se dezvoltă de sub floarea terminală a axei principale se pot deosebi: monocaziul, dicaziul și pleiocaziul.

monocaziul (cima unipară), are axul principal terminat cu o floare, de sub care pleacă o singură ramificație laterală care se va termina tot cu o floare ș.a.m.d. ramificația continuă unilateral.

Monocaziul prezintă patru forme de inflorescențe:

ripidiul sau cima evantai – stânjenel (Iris germanica)

drepaniul sau cima secere – pipirig (Juncus effusus)

bostrixul sau cima elicodială – Gladiolus sp.

cincinul sau cima scorpioidă – tătăneasă (Symphitum cordatum)

dicaziul (cima bipară), este format dintr-un ax care se termină cu o floare, iar de la primul nod situat sub vârf două ramuri secundare opuse și egale care poartă la rândul lor flori ș.a.m.d. – rocoină (Stellaria holostea).

Pleiocaziul (cima multipară), prezintă un ax principal terminat cu o floare și mai multe axe secundare florifere care pornesc din același loc, ramificarea continuându-se astfel – laptele câinelui (Euphorbia amygdaloides)

Inflorescențele compuse sunt acele inflorescențe la care axul se ramifică de mai multe ori, florile fiind purtate pe ramuri de ordinul doi sau mai mare.

Inflorescențele compuse pot fi de două tipuri: homotactice în care se repetă același fel de inflorescențe simple și heterotactice, în care se găsesc reunite inflorescențe simple diferite.

Inflorescențe compuse homotactice

spicul compus, prezintă un ax principal numit rahis, format din noduri și internoduri.

La fiecare nod se formează câte un spic simplu (spiculeț) cu un pedicel scurt. Spiculețul prezintă două bractei protectoare (glume) care cuprind mai multe flori învelite în bractei (palee)

Pir (Agropyron repens)

racemul compus, este format din mai multe raceme simple – lemn câinesc (Ligustrum vulgare)

umbelă compusă, alcătuită din mai multe umbele simple numite umbelule – Sanicula europaea

pleioicaziu compus, sub floarea terminală pornesc mai multe ramificații secundare – soc negru (Sambucus nigra)

capitul compus, format din mai multe capitule simple – floarea de colț (Leontopodium alpinum).

dicaziu combinat cu monocaziu – tei (Tilia cordata)

FRUCTUL

Fructul sau pericarpul, este pistilul transformat în urma fecundației și conține în interior semințe provenite din modificarea ovulelor. La formarea lui mai pot participa și alte părți florale ca receptaculul, stilul, stigmatul, caliciul.

Clasificarea fructelor

Fructe simple uscate dehiscente:

Folicula, provine dintr-un gineceu unilocular, se deschide după linia de sudură a carpelei, iar semințele se prind de marginile libere ale carpelei – nemțișori de câmp (Delphinium consolida).

Păstaia, provine dintr-un gineceu monocarpelar dar spre deosebire de foliculă se deschide prin două linii, una reprezebtând linia de sudură a carpelei, iar cealaltă linia nervurii mediane. Semințele se prind de-a lungul liniei de sudură a carpelei. Cele două jumătăți de carpelă se numesc valve și se deschid de la vârf spre bază – salcâm (Robinia pseudacacia).

Silicva, provine dintr-un ovar bicarpelar la care cele două carpele concrescute sunt despărțite printr-un perete membranos numit replum, pe care sunt prinse semințele. Se deschid după patru linii, câte două de fiecare parte a liniei de sudură a carpelelor – usturoiță (Alliaria petiolata).

Silicula prezintă aceleași caractere ca și silicva doar că cele două diametre ale fructului sunt aproximativ egale – traista ciobanului (Capsella bursa pastoris )

Capsula, cel mai răspândit tip de fruct simplu uscat dehiscent. Provine dintr-un ovar bicarpelar și conține un număr mare de semințe – Ricinus communis – ricin.

Fructe simple indehiscente

Pericarpul lor este tare, ele conținând de cele mai multe ori o singură sămânță. Se prezintă sub mai multe forme morfologice:

Achena, fruct uscat indehiscent, monosperm, la care pericarpul nu este aderent la tegumentul seminal, sămânța fiind astfel liberă. Fructe de tip achenă întâlnim la barba caprei (Trogopogon orientelis), aluna la Corylus avellana, ghinda la stejar (Quercus robur), jirul la fag (Fagus sylvatica), castana (Castanaea sativa).

Samara este un tip de achenă, turtită lateral, la care pericarpul are o aripă dispusă de jur împrejur – ulm (Ulmus minor), aripioara poate fi numai într-o direcție – frasin (Fraxinus excelsior), sau pot fi două aripioare – arțar (Acer sp.).

Fructe simple cărnoase

Baca, provine dintr-un ovar bicarpelar, este globuloasă, cu întreg pericarpul cărnos și în interiorul căruia se găsesc semințele – lemn câinesc (Ligustrum vulgare).

Drupa, provine dintr-un ovar monocarp, globulos, cu mezocarp cărnos care invelește sâmburele – mălin (Prunus padus).

Fructe false – la formarea lor participă în afară de ovar și alte părți florale ca receptaculul sau caliciul.

Poama, ia naștere dintr-un ovar pluricarpelar, având carpelele unite cu receptaculul, care se dezvoltă mult după fecundare și constituie partea cărnoasă, cometibilă a fructului – măr pădureț (Mallus sylvestris).

Drupă falsă este fructul la nuc (Juglans regia) deoarece după maturizare partea cărnoasă extrnă crapă și se desprinde de sâmbure.

Fructe multiple – se formează într-o floare cu ovar pluricarpelar apocarp. Din fiecare carpelă liberă ia naștere câte un fruct în miniatură.

polifolicula la cununiță (Spiraea ulmifolia),

poliachenă la curpenul de pădure (Clematis vitalba)

Fructe compuse – provin dintr-o inflorescență ale cărei flori se transformă în fructe care concresc, rămân pe aceeași axă sau pe acelați receptacul iar la coacere cad toate deodată.

Soroza, format din numeroase achene învelite în perigonul florilor femeiești – dud (Morus alba).

Sicona la smochin (Ficus carica).

Structura fructului

Structura fructului la tei (Tilia cordata)

În secțiune transversală fructul de tei prezintă următoarea structură:

epicarpul, constituie stratul periferic, alcătuit din celule poliedrice cu pereți exteriori ușor bombați și cutinizați, dintre care unele au generat peri stelați, în întregime lignificați formând o pâslă protectoare.

Mezocarpul este format spre exterior din 7- 8 straturi de celule colenchimatice cu cloroplaste la fructul tânăr iar la interior cu 10 –12 straturi de celule turtite tangențial, cu pereți subțiri , străbătute de nervuri cu țesuturi conducătoare. În țesutul intern s-au diferențiat celulu sclerificate.

Endocarpul, se dezorganizează timpuriu ca și septele ovarului care au delimitat lojile.

Structura fructului (ghindei) la stejar (Quercus robur).

În structura fructului la stejar se disting următoarele:

epicarpul, constituit dintr-un singur strat de celule cu cuticulă groasă;

mezocarpul, prezintă în partea exterioară 5-6 straturi de celule sclerificate cu lumenul redus alcătuind un fel de hipodermă; zona centrală este străbătută de fascicule libero-lemnoase; partea internă alcătuită din câteve straturi de celule cu membrane celulozice fiind străbătut de nervuri. Această porțiune a mezocarpului se desprinde ușor la fructul matur, de restul pericarpului;

endocarpul, situat lângă tegumentul seminal este format din celule turtite tangențial, cu membrane celulozice subțiri.

SĂMÂNȚA

Sămânța ia naștere din ovul, în urma procesului de fecundație. O sămânță ajunsă la maturitate prezintă tegument seminal, țesut nutritiv (endosperm primar la gimnosperme, endosperm secundar la angiosperme) și embrion.

Sămânța la pin (Pinus sylvestris)

La exterior are un tegument lignificat, care se prelungește într-o aripioară membranoasă, iar sub acesta un alt tegument mai subțire. În partea mai îngustă a seminței se observă zona micropilară.

Tegumentele învelesc endospermul primar care cuprinde în interior embrionul. Acesta la rândul său este format dintr-o rădăciniță, o tulpiniță, un muguraș (gemula sau plumula) și mai multecotiledoane.

Sămânța la brad (Abies alba)

La brad sămânța are o formă aproape triunghiulară, cu extremitatea inferioară de obicei trunchiată, prevăzută cu o aripioară membranoasă. Aceasta este concrescută cu tegumentul de-a lungul unei creste, la mrginea superioară a seminței.

Tegumentul este subțire și pielos, având spre exterior o sarcotestă ce prezintă dungi de rășină, urmată de o sclerotestă formată din celule sclerificate, de formă alungită. Spre interior tegumentul prezintă endotesta sau tegmenul format din câteva straturi de celule turtite cu pereți subțiri. Endospermul este format din numeroase celule bogate în substanțe nutritive. În interiorul endospermului se găsește embrionul format din 5-6 cotiledoane, ax hipocotil, rădăciniță, vărful vegetativ.

Sămânța la Teiul pucios (Tilia cordata)

Forma seminței este sferică, la exterior prezentând un tegument multistratificat care acoperă albumenul și embrionul.

Tegumentul este alcătuit din 4-6 straturi de celule cu pereți subțiri, celulozici, cei externi fiind cutinizați.

Testa, este alcătuită din celule alungite radiar, cu pereți puternic îngroșați. Spre interior se găsește tegmenul alcătuit din 4-5 straturi de celule izodiametrice prevăzute cu spații intercelulare urmate de alte câteva straturi de celule turtite care ajung în contact cu albumenul.

Bibliografie

Acatrinei Gh., 1975 – Biologia celulei vegetale. Ed. Științifică și Enciclopedică București

Andrei M., 1978 – Anatomia plantelor, Ed. Did. și Ped., București

Andrei M., 1977 – Morfologia generală a plantelor, Ed. Encicl.București

Anghel I., 1978 – Citologie vegetală, Ed. Did. Și Ped. București

Buia Al., Peterfi Șt., 1965 – Botanică Agricolă, vol. I, Morfología, ed. Agro-Silvică, București

Ciobanu I., 1971 – Morfología plantelor, Ed. Did și Ped. București

Coste I., 1993 – Curs de Botanică, Partea I, Timișoara

Cristea V., 1988 – Practicum de Botanică, Univ. Cluj-Napoca

Deliu C., 1993 – Morfología și Anatomia plantelor, vol. I, Facult. Biologie-Geografie, Cluj-Napoca

Hodișan I., Hodișan V., 1980 – Curs de anatomia plantelor, Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Kaussmann B., 1963 – Pflanzenanatomie, VEB Gustav Fischer Verlag, Jena

Moldovan I., Pazmany D., Chircă E., – Practicum de botanică, Tipo Agronomia, Cluj-Napoca

Morariu I., 1973 – Botanică generală și sistematică, Ed. Ceres București

Moruzi C., Andrei M., 1967 – Lucrări practice, Botanică generală, Ed. Did. și Ped. București

Parascan D., Danciu M., 1983 – Morfologia și fiziologia plantelor lemnoase, Ed. Ceres București

Parascan D., Danciu M., 1996 – Botanică forestieră, Ed. Ceres București

Parascan D., Danciu M., 1998 – Botanică forestieră- Lucrări practice, Univ. Transilvania – Brașov

Păun M., Turenschi E., Ifteni L., Ciocârlan V., Moldovan I., Grigore Șt., Pazmany D., Popescu Gh., 1980 – Botanică, Ed. Did. și Ped. București

Popescu Gh., 1991 – Lucrări practice de botanică, Partea I, Morfolofia și anatomia plantelor, Lito. Univ. Craiova

Popescu Gh., 2000 – Botanică, Ed. Universității Craiova

Raclaru P., 1972 – Morfología plantelor I, Ed. Univ. București

Răvăruț M., Turenschi E., 1977 – Botanică, Ed. Did și Ped. București

Șerbănescu-Jitariu G., 1975 – Morfología și anatomia plantelor, Ed. Univ. București

Șerbănescu-Jitariu G., Toma C., 1980 – Morfología și anatomia plantelor, Ed. Did și Ped. București

Tamaș M., 1991 – Curs de botanică farmaceutică, UMF Cluj-Napoca

Teodoreanu E., 1978 – Lucrări practice de morfologie și anatomie vegetală, Univ., Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Fodor I., 1958 – Botanică, Litografia și Tipografia Învățământului, București

Toma C., 1975, 1977 – Anatomia plantelor I-II, Ed. Univ. Al. I. Cuza, Iași

Toma C., Niță M., 1985 – Structura și ultrastructura țesuturilor vegetale în probleme actuale de biologie, II, București

Toma C., Rugină R., 1998 – Anatomia plantelor medicinale (Atlas), Ed. Acad.Rom., București

Toma C., Gostin I., 2000 – Histologie vegetală, Ed. Junimea, Iași

Toma C., Niță M., 2000 – Citologie vegetală, Ed. Univ. Al.I.Cuza – Iași