Aparatul Hepato Biliar

CAPITOLUL I. APARATUL HEPATO-BILIAR

Digestia este una dintre cele mai complexe funcții ale organismului uman.

Sistemul digestiv reprezintă ansamblul morfologic și funcțional de organe ce realizează digestia și absorbția alimentelor ingerate precum și evacuarea reziduurilor neasimiabile. Acesta este alcătuit din tub digestiv și glande anexe.(Figura nr. 1)

Figura nr. 1-Anatomia aparatului digestiv

Tubul digestiv măsoară aproximativ 9 m lungime, de la cavitatea bucală până la anus, constituind traiectul alimentelor ingerate pe parcursul căruia acestea suferă transformări fizice și chimice.

Cavitatea bucală este primul segment al tubului digestiv, reprezentând locul unde digestia este demarată. Cavitatea bucală cuprinde limba și dinții; prin intermediul limbii se distinge gustul, textura dar și temperatura alimentelor, iar dentiția este implicată cu precădere în masticație care împreună cu digestia chimică realizată prin acțiunea salivei formează la acest nivel bolul alimentar.

Faringele reprezintă canalul de legătură dintre cavitatea bucală și esofag.

Esofagul măsoară aproximativ 25cm și străbate gâtul de la cartilajul cricoid ce îl delimitează de faringe până la orificiul cardia ce face legătura cu stomacul. Peristaltismul esofagian și secrețiile de mucus sunt responsabile cu transportul și respectiv alunecarea bolului alimentar către stomac.

Stomacul este un organ cavitar situat în loja gastrică în abdomen și reprezintă segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv. Acesta este responsabil cu transformarea bolului alimentar în chim gastric prin acțiuni mecanice și chimice pe care îl stochează până când acesta poate fi evacuat în intestinul subțire.

Intestinul subțire este cel mai lung segment al tractului digestiv, cu un diamertru de 2,5 cm și o lungime de până la 6m, de la orificiu pilor până la valvula ileo-cecală. La acest nivel chimul gastric devine chil intestinal printr-un complex de procese unde sunt absorbiți aproximativ 90% din nutrienții pe care organismul îi primește ulterior în urma digestiei. Intestinul subțire este subîmpărțit în duoden, porțiunea fixă în care se secretă sucul hepatic și pancreatic, jejunul, porțiunea mijlocie, spiralată care face legătura cu ileonul, porțiunea finală a intestinului subțire ce se întinde până la valvula ileo-cecală de unde tubul digestiv se continuă cu intestinul gros.

Intestinul gros este ultimul segment al tubului digestiv având o lungime de până la 1,6 m fiind cuprins între valvula ileo-cecală și anus. La acest nivel sunt preluați nutrienții rămași neabsorbiți din chilul intestinal, transformat și eliminat ulterior sub formă de materii fecale. Intestinul gros se termină cu rectul, porțiune în care materiile fecale sunt stocate înainte de a fi elimiate prin actul defecației. Canalul anal, inferior rectului se deschide prin orificiul anal sau anus, nivel la care se termină tubul digestiv.

Glandele anexe

Glandele anexe sunt reprezentate de glandele salivare, ficat și pancreas.

Glandele salivare sunt responsabile cu secreția salivei,amestec de apă, mucină și enzime, în cavitatea bucală pentru a lubrefia alimentele ce urmează a fi ingerate. De asemenea, interacționează cu alimentele demarând procesul de digestie chimică.

Pancreasul este o glandă mixtă situată retroperineal, în spatele stomacului. Funcția exocrină a pancreasului este implicată în digestie fiind responsabilă cu elaborarea și secreția sucului pancreatic ce conține un echipament enizimatic capabil să degradeze toate tipurile de substanțe alimentare.

Ficatul este plasat în loja hepatică, sub diagragmă și reprezintă cea mai mare glandă din corp. Acesta este implicat în digestie prin secreția bilei. Acizii biliari sunt necesari emulsionării grăsimilor în intestin. Bila este colectată în vezica biliară, de unde este evacuată, după nevoie, în intestin(Figura nr. 2). Rolul principal al ficatului este metabolic, intervenind în metabolismul glucidelor, proteinelor, lipidelor și în procese de detoxifiere.

Figura nr. 2-Ficatul și sistemul digestiv

Caile biliare

Căile biliare reprezintă sistemul de canale prin care bila ajunge în duoden pentru a participa la digestie. Ele sunt reprezentate de căi intra- și extrahepatice.

Căile intrahepatice sunt reprezentate de capilarele biliare, canaliculele interlobulare ce se unesc treptat și converg formând canalele hepatice (stâng și drept).

Căile biliare extrahepatice alcătuiesc o structură ce cuprinde și elemente vasculovenoase ale pedicului hepatic (artera hepatică, vena portă, vase limfatice și plexul vegetativ).

Vezica biliară (vesica fellea) are formă de pară și este situată în foseta cistică a feței inferioare a ficatului. Ea prezintă următoarele porțiuni: un fund (fundulus), care depășește de obicei marginea anterioară a ficatului, un corp (corpus), care se află sub ficat, în fosa ei, în raport cu unghiul drept al colonului și cu bulbul duodenal (între fața superioară a corpului vezicii biliare si fața inferioară a ficatului există un țesut fibros în care se găsesc vene porte accesorii); gâtul vezicii (collum), care se continuă cu canalul cistic (ductus cysticus).

Figura 3-Componentele sucului biliar

(Voiculescu I. C., Anatomia si fiziologia omului,1971)

Patologie

Persoanele care au probleme cu vezica biliară au predispoziție spre colică biliară, pot avea necazuri din pricina litiazei biliare (calculi), din cauza inflamației colecistului sau tulburări de motilitate ( dischinezia biliară).

Deoarece extremitatea îngustată distală a ampulei hepatopancreatice este partea cea mai îngustă a căii biliare, ea reprezintă un sediu obișnuit de încastrare a unui calcul biliar. Calculii pot fi de obicei îndepărtați printr-o incizie în partea supraduodenală a canalului biliar. Blocarea canalului biliar poate provoca o durere intensă (colică biliară) în hipocondrul drept, însă la 10-15% dintre bolnavi durerea nu reprezintă o caracteristică importantă. Se poate produce icter dacă blocajul persistă însă deseori icterul este intermitent. Obstrucția canalului biliar poate fi provocată și din alte cauze, spre exemplu cancer al capului pancreasului.(Ifrim Mircea, Compendiu de anatomie, 1988, 372-425)

Scurgerea bilei este defectuoasă atunci când:

– activitatea ficatului este încetinită, uneori din cauza epuizării prin exces de alimente bogate în grăsimi;

-bila este prea groasă sau încărcată cu toxine;

-colecistul și-a pierdut tonicitatea;

-apare stresul.

Simptomele bolilor colecistului sunt în general asemănătoare, deși bolile sunt diferite:

– Dureri sau jenă sub coaste (în zona ficatului / fierii, fierea aflându-se sub ficat, parțial înglobată în structura ficatului);

– Gust amar dimineața sau după unele alimente;

– Greață și uneori vărsătură bilioasă (gălbuie și amară);

– Intoleranță la anumite alimente;

– Episoade de diaree sau constipație;

– Episoade de migrenă (“migrena biliară”);

– Mai rar, icter sau febră.

Dischinezia biliară – tulburare în evacuarea bilei din vezica biliară, favorizată de consumul exagerat de grăsimi.

Dischinezia biliară hipertonă se manifestă prin creșterea tonusului vezicii biliare, fapt care stânjenește evacuarea bilei în perioadele de golire a stomacului.

Dischinezia biliara hipotonă și cea atonă duc la scăderea tonusului colecistului producând perturbări în procesul de evacuare a bilei.

Colecistita – reprezintă inflamația vezicii biliare din cauza infecției sau calculilor biliari.
Litiaza biliară – dacă colecistita nu se tratează, cu timpul se pot forma pietre în colecist producându-se litiaza biliară. Pietrele sunt cel mai des formate din colesterol.

Deși există mai mulți factori de risc pentru afecțiunile veziculei biliare, în general, destul de puțini dintre aceștia sunt specifici. Obezitatea, vârsta și sexul sunt factorii cunoscuți. Femeile in varstă, care sunt supraponderale sunt mai susceptibile de a suferi de dischinezie biliară decât barbații. De obicei, tratamentul implică colecistectomia laparoscopică (eliminarea completa a veziculei biliare).

Tratament nonfarmacologic
Tratamentul trebuie dublat de un regim alimentar adecvat. Sunt permise : legume cu celuloză fină (roșii, ardei, vinete, morcovi, fasole verde, dovlecei, salată verde – preparate sau crude), fructe bine coapte (de preferat sub formă de suc), carne de pui, pește sau vită, ouă preparate dietetic, condimente ușoare (pătrunjel, mărar, leuștean, tarhon, dafin, suc de lămâie), supe din carne slabă sau de legume și sosuri dietetice. Consumul de grasimi trbuie limitat pe cât de mult posibil.