Apararea Si Securitatea Natioanala In Paradigma Integrarii Romaniei In Structurile Europene Si Euroatlantice

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………2.

Capitolul 1 : Viziune de ansamblu asupra mediului international de securitate actual ……………………………………….……………………….

1.1.Delimitări conceptuale privind securitatea și apărarea națională și colectivă ……………………………………………………………………………………………………………2

1.1.1.Conceptul de securitate ………………………………………………………………….

1.1.2.Conceptul de apărare …………………………………………………………………….

1.2.Caracteristici definitorii ale stării actuale de securitate ……………………………………………………………………………………………………………3

Capitolul 2: Amenințări și factori de risc la adresa securității și apărării naționale și colective ……………………………….………………………………….

2.1Considerații generale ………………………………………………………………………..4

2.2.Principalele amenințări la adresa securității și apărării naționale și colective………………………………………………………………………15

2.2.1.Criminalitatea organizată transfrontalieră……………………………….

2.2.2.Terorismul internațional…………………………………………………

2.2.3.Proliferarea armelor de distrugere în masă………………………………

2.2.4.Conflictele cu rezonanță regională………………………………………

2.2.5.Activități de spionaj pe teritoriul României…………………………….

2.2.6.Subminarea statului de drept…………………………………………………………..

Capitolul 3: Apărarea și securitatea națională în structurile europene și euroatlantice …………………………………………………………………………….

3.1.Implicațiile integrării euroatlantice asupra securității naționale și colective …………………………………………………………………………………………………………..2

3.2.Apariția conceptului de Identitate Europeană de Securitate și Apărare …..2

3.3.Locul și rolul României în noul context de securitate alături de N.A.T.O. și Uniunea Europeană……………………………………………………………4

3.3.1.Contribuția și poziția României față de Politica Europeană de Securitate și Apărare……………………………………………………………………2

3.3.2.Cooperarea și rolul militar al României în cadrul N.A.T.O……………2

3.3.3.Implicațiile integrării României în structurile euroatlantice asupra activității serviciilor de intelligence…………………………………………2

Concluzii și propuneri ……………….…………………………………………..3

Bibliografie …………………………………………………………………………2

Anexe………………………………………………………………………….

INTRODUCERE

O armată cu adevărat de succes este una care prin forța și capabilitățile pe care le are nu va fi nevoită niciodată să lupte, pentru că nimeni nu va îndrăzni să o provoace. Această supremație este imposibil de atins în practică însă este unul dintre scopurile politicilor de apărare și securitate. Datorită poziției sale geostrategice din spațiul sud-est european și a calității de țară de frontieră a N.A.T.O și a U.E., România are o politică națională de apărare care pe lângă promovarea intereselor vitale asigură și participarea activă la realizarea securității zonelor de interes N.A.T.O. și U.E..

Această lucrare își propune să abordeze temele apărării și securității naționale din persepectiva rolului și locului României în structurile europene și euroatlantice. Conținutul lucrării este conceput și elaborat astfel încât să evidențieze legăturile și condiționările reciproce dintre cele două concepte fundamentale ale mediului politic internațional:securitatea și apărarea.

Pentru o bună logică în dezvoltarea ideilor, capitolul 1 abordează într-o viziune sistemică mediul de securitate international actual printr-o descriere a acestuia, prin definirea conceptelor de apărare și securitate și dimensionarea lor, prin prezentarea unor repere generale ale stării actuale de securitate. În aceeași idee s-a făcut referire la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 și la criza din Ucraina pentru a scoate în evidență mediul actual de securitate și pentru a înțelege noile mecanisme ale securității și apărării naționale în sistemul social global.

Problematica analizată se extinde în cel de-al doilea capitol prin clarificări asupra conceptului de amenințare la adresa securității și apărării naționale și collective și am subliniat necesitatea cunoașterii amenințărilor. Am argumentat diferențele dintre pericol, risc și amenințare și am evidențiat principalele amenințări actuale: criminalitatea organizată transfrontalieră, terorismul international, proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele cu rezonanță regional, activități de spionaj pe teritoriul României, subminarea statului de drept, ca fiind principali vectori ce influențează securitatea și apărarea națională și colectivă. Totodată acest capitol oferă o modalitate de analiză asupra principalelor riscuri și amenințări.

În cel de-al treilea capitol cercetarea se axează pe apararea și securitatea națioanală în contextul european din perspectiva faptului că România este membru cu drepturi depline în N.A.T.O și U.E.. Sunt scoase în evidență transformările N.A.T.O. și impactul acestor transformări asupra securității regionale și internaționale precum și efectele ultimelor summit-uri N.A.T.O..

În legătură cu Uniunea Europeana sunt analizate aspecte privind Politica Europeana de Securitate si Aparare, precum si conceptul de Identitate Europeana si Securitate si Aparare. Activitatea de intelligence de pe teritoriul national a suferit de asemenea transformări în urma integrării euroatlantice. Aceste transformări cheie ale comunității de intelligence românești sunt evidențiate și analizate tot în acest ultim capitol. Capitolul se încheie cu prezentarea poziției geostrategice a României și contribuția țării noastre la menținerea păcii și stabilității în regiune.

Consider că lucrarea de față reprezintă o aprofundare a importanței securității și apărării naționale și colective, argumentată și concretizată pe baza unei bibliografii vaste și de actualitate.

CAPITOLUL 1 : VIZIUNE DE ANSAMBLU ASUPRA MEDIULUI INTERNAȚIONAL DE SECURITATE ACTUAL

Imaginea mediului international de securitate este încă marcată de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 care au vizat niște obiective simbolice importante pentru lumea democratică. Acțiunile declanșate ca reacție a lumii democratice la aceste atacuri au dus la un process de transformare radicală a mediului de securitate ce are consecințe pe termen lung asupra întregii comunități internaționale. În prezent ne aflăm încă într-o fază mai lungă de reconfigurare a relațiilor de putere prin trecerea de la structura bipolară globală la un sistem global unipolar sau multipolar. Într-o eventuală evoluție spre un sistem unipolar, S.U.A. ar trebui să facă față tuturor provocărilor lansate de puterile regionale aflate în ascensiune. În cazul tendinței spre un sistem multipolar totul se rezumă la dezvoltarea capacităților și intereselor puterilor regionale care astfel își vor domina și disputa între ele zonele de influență.

Într-un context așa de tensionat și complex, securitatea unei țări precum și securitatea comunității internaționale în ansamblul său, nu se mai bazează doar pe capacitatea de reacție și adaptare ci mai ales pe posibilitatea de anticipare și de acțiune pro-activă. Într-o socitatea internațională complexă și conflictuală, marcată de procesul globalizării, înțelegerea temeinică a tendințelor principale de evoluție a securitățății și a rolului și locului țării noastre în acest macrosistem devine o condiție esențială pentru progres și prosperitate. Cunoașterea , înțelegerea și evaluarea corectă a proceselor interne și a capacității de mobilizare pentru apărarea intereselor naționale nu trebuie să fie neglijate și sunt la fel de importante în realizarea proiectelor naționale.

1.1.Delimitări conceptuale privind securitatea și apărarea națională și colectivă

1.1.1.Conceptul de securitate

Etimologia cuvântului securitate își are proveniența în latinescul securitas și înseamnă faptul de a fi la adăpost de orice pericol, sentimentul de încredere si liniște pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol.

Securitatea națională reprezintă starea, concepția generală a statului român, în temeiul careia sunt definite, proiectate, promovate si apărate interesele naționale prin intermediul instituțiilor abilitate constitutional acestui scop, angajând în modalități specifice, integralitatea resurselor disponibile la un moment dat, spre a asigura prezervarea intereselor naționale în condițiile înfruntării oricarui tip de agresiune, pericol, amenintare, risc sau provocare. Ca factor cumulativ, securitatea națională urmarește să asigure starea de normalitate democratică la care aspiră societatea (cetățenii, comunitățile și statul),pe baza eforturilor ce vizează instaurarea legalitații, atingerea prosperității economice, echilibrul social si stabilitatea politică. Securitatea natională se realizează în cadrul democrației prin: exercitarea deplină a drepturilor și libertăților cetățenești; asumarea conștientă a responsabilităților; perfecționarea capacitațiilor decizionale și acționale ale statului; afirmarea României ca membru activ al comunității internaționale.

Din perspectiva europeană, tinând cont de reconfigurarea cu tendințe expansioniste ale spațiului Uniunii Europene, putem afirma că securitatea reprezintă o arhitectură sistemică specifică organizării și funcționării continentale, proiectată și instituționalizată astfel încât sa excludă posibilitatea oricăror amenințări sau agresiuni, de orice natură, la adresa unuia sau a mai multor state membre.

În mediul operațional N.A.T.O. conceptul de securitate face referință la menirea de a asigura fundamentele indispensabile ale unui mediu euroatlantic stabil, bazat pe dezvoltarea insțituțiilor democartice și pe soluluționarea pașnică a conflictelor, un mediu în care nici un stat nu poate să intimideze sau să constrângă un altul prin intermediul forței.

1.1.2.Conceptul de apărare

Conceptul de apărare, la oricare nivel operațional sau strategic, fie că este națională sau colectivă, este tot mai mult asociat și în consecință , subsumat stării de securitate. În cele mai multe cazuri acest concept este folosit în domeniile politicii externe și politicii de securitate.

La fel cum apărarea comună înseamnă securitate comună la fel se subsumează conceptual și apărarea colectivă față de securitatea colectivă.

În conformitate cu Tratatul de Instituire a unei Constituții pentru Europa, apărarea națională a statelor membre ale U.E. este parte a apărării comune a U.E., ceea ce obligă la: “În cazul în care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre sunt obligate sa îi acorde ajutor și asistență prin toate mijloacele de care dispun, în conformitate cu Articolul 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite”, precizându-se că „Acest lucru nu afectează caracterul specific al politicii de securitate și apărare a anumitor state membre”. Tot în acest context operează și aplicarea clauzei de solidaritate, potrivit căreia „Dacă un stat membru face obiectul unui atac terorist sau al unei catastrofe naturale sau provocate de om, celelalte state membre îi oferă asistență la cererea autorităților politice din statul în cauză”.

Modul în care este exercitată apărarea națională în contextul apartenenței la N.A.T.O. este precizat în articolul 5 al Tratatului de la Washington: „Părțile convin ca orice atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele, care survine în Europa sau în America de Nord, va fi considerat drept un atac îndreptat împotriva tuturor parților și, în consecință, ele convin ca, dacă un asemenea atac se produce, fiecare dintre părți, prin exercitarea dreptului la legitimă apărare, individuală sau colectivă, recunoscut prin articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, să sprijine partea sau părțile atacate, recurgând, totodată, individual și de comun acord cu celelalte părți, la orice acțiune pe care o consideră necesară, inclusiv la folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității în regiunea Atlanticului de Nord”.

Consolidarea propriuzisă a acestei coeziuni, a încrederii și aspirațiilor europene și reafirmarea poziției unitare pe care Alianța o va lua în fața oricărei amenințări au avut loc summitul de la Instanbul unde s-au făcut următoarele precizări: „Apărarea colectivă ramâne principalul scop al Alianței, mai ales că amenințările cu care se confruntă N.A.T.O. și-au schimbat substanțial natura”, astfel s-a reconfirmat caracterul operațional al „principiului indivizibilitatii securitatii colective”.

Politicile Uniunii Europene și ale N.A.T.O. privind apărarea și securitatea nu prezintă semne de incompatibilitate, ci, sunt complementare, având același scop strategic. Tratatul de Instituire a unei Consituții pentru Europa precizează :”Angajamentele și cooperarea în domeniul apărarii ramân conforme cu angajamentele asumate în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, care ramâne, pentru statele membre ale acestei organizații, fundamentul apărarii colective și autoritatea de punere în aplicare a acesteia”, aceasta procedură fiind dezvoltată cu mențiunea că „Politica Uniunii nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate si apărare a anumitor state membre, respectă obligațiile care decurg din Tratatul Atlanticului de Nord și este compatibilă cu politica comună de securitate și apărare adoptată în acest cadru”.

Conceptul Strategic al N.A.T.O. conține la modul explicit recunoașterea existenței unei Identități Europene de Securitate și Apărare și menționează dorința de a se continua dezvoltarea acesteia în cadrul Alianței: „aliații europeni au posibilitatea să-și aducă o contribuție mai coerentă și mai eficace la misiunile și activitățile Alianței, ca o expresie a responsabilităților comune" și "va întări parteneriatul transatlantic”

În acest context de intercondiționări, apărarea națională se rezumă la concepția și setul de proceduri practice pe care statul român le adoptă pentru a-și menține independența, integritatea teritorială, unitatea, suveranitatea și democrația constituțională rezistând la orice provocare, pericol, agresiune sau amenințare. Clauza de solidaritate și principiul indivizibilității apărării colective fac ca apărarea națională să ofere certitudinea protecției intereselor naționale și afirmarea solidarității față de U.E. și N.A.T.O.

1.2.Caracteristici definitorii ale stării actuale de securitate

Trăsătura dominantă a mediului internațional de securitate actual este fluiditatea, lucru care duce la o schimbare continuă a actorilor și a intercondiționărilor dintre acestea fiind din ce în ce mai greu de prospectat anumite tendințe. Statele, ca elemente principale ale acestui macrosistem, sunt nevoite să reziste pe baza autoajutorării, rivalităților, balanțelor de putere, alianțelor, curselor de înarmare sau a conflictelor armate ca ultimă modalitate.

Trecerea și evoluția de la o lume bipolară la multipolaritate a coincis cu trecrea de la era nucleară la era informațională. Astfel s-au dezvoltat pe lângă clasicele superputeri și așanumitele puteri de nișă, reprezentate atât de state cât și de actori non-statali. Aceste puteri de nișă se caracterizează prin dezvoltarea unei capacități mari în domenii relative înguste și limitate dar care oferă posibilitatea de influență asupra mediului de securitate international(ex. Irak sau Pakistan). Entitățile non-statale sunt din ce în ce mai mult incluse în rândul puterilor de nișă, dintre acestea organizațiile teroriste fiind cele mai prezente.

Din punct de vedere al securității, începutul acestui secol, se carcterizează printr-un mare contrast. În timp ce Europa de vest traversează o perioadă de pace și stabilitate, Europa de est este încă în faza reașezărilor geopolitice de după războiul rece. Meritul Uniunii Eurpene este că a generat dezvoltare economică prin dezvolatarea securității comune și prin soluționare pașnică a conflictelor bazată pe cooperare. Cu toate acestea, în această perioadă au fost trimise cele mai multe forțe militare de provieniență europeană în străinătate. Rolul indispensabil în menținerea securității europene a fost deținut de către S.U.A. care a susținut integrarea europeană prin angajamentele de securitate față de U.E. asumate în cadrul N.A.T.O.

La nivel mondial, încheierea războiului rece a dus la trecerea la o lume unipolară din punct de vedere militar, cu S.U.A. în poziție dominantă. Experiența anterioară ne învață însă că nici o superputere nu poate gestiona de una singură problemele securității globale. Înainte de 11 septembrie, terorismul, traficul de arme, droguri sau personae, migrațiile ilegale sau spălarea de bani erau fenomene aproape izolate și erau tratate în mod separate. Omenirea a ajuns la o oarecare solidaritate impotriva acestor acte și activități criminale și încearcă prin toate mijloacele avute la dispoziție să prevină și să contracareze fenomenele de acest gen.

Noile ralații S.U.A.-Rusia și N.A.T.O.-U.E. sunt cele care marchează mediul actual de securitate. Aceste relații creează atât parteneriate cât și tensiuni care dacă nu sunt gestionate corect( din motive precum lipsa de bani, lipsa de timp, lipsa de viziune și voință politică), pot afecta atât securitatea națională cât și cea internațională.

Uniunea Europeană a trasat o nouă direcție în ceea ce privește întărirea securității și delimitarea conceptului de apărarare comună prin dezvoltarea politicii externe de securitate comună care a dus mai apoi la nevoia firească de o politică de apărare comună(vezi Tratatul de la Amsterdam). În același timp U.E. își arată tot mai mult preocuparea pentru finalizarea propriilor reforme instituționale precum însă acestea sunt realizate în contextul unei tendințe de extindere.

Datorită faptului că a devenit un actor economic global, U.E. va fi nevoită să participe din ce în ce mai activ la mecanismele de securitate globală, chiar dacă la ora actuală nu are clar precizate mijloacele și formele pentru acest lucru.

Perspectiva României asupra mediului internaținal de securitate confirmă și ea creșterea complexității și a relațiilor internaționale. Prin urmare nu se poate vorbi astăzi de stabilitate internațională decât prin prisma unei cooperări multiple pe diverse planuri, prin dialog intens în cadru instituționalizat și prin implicarea cât mai mare a organizațiilor internaționale în creearea stării de securitate mondială.

Cooperarea la nivel mondial și dialogul instituționalizat s-a realizat în anii '90 mai ales în cadrul următoarelor organizații: N.A.T.O.(rol esențial în întărirea securității euroatlantice, a deschis parteneriatul politico-militar cu foști adversari, a contribuit prin prevenirea conflictelor, managementul crizelor și operațiuni de sprijinire a păcii), O.N.U.(prin intermediul Consiliului de Securitate ) și O.S.C.E.(a promovat diplomatic întărirea securității prin cooperare și a dezvoltat managementul rabilitării post-conflict).

Evenimentele din ultima perioadă de pe scara internațională și noile circumstanțe internaționale, au arătat că organizațiile mai sus menționate au scăzut în eficiență și necesită noi reguli și proceduri în domeniul securității internaționale. Au apărut dificultăți atât de ordin practic cât și de ordin conceptual fiin determinate de următorii factori:

– mediul international de securitate a devenit mai dinamic si mai complex față de perioada razboiului rece;

– lipsa de consens în privința modului de abordare a securității internaționale a permis manifestarea diverselor grupuri de interese la toate nivelurile și astfel nu au putut fi elaborate politici consistente;

– datorită dezvoltării accesului la informații în timp real (efectul CNN) liderii politici sunt nevoiți să ia de multe ori decizii de moment care nu permit o analiză mai profundă;

– creșterea numărului de instituții specializate la nivel național și international care abordează problemele din perspectivă proprie și determină analize sau decizii fragmentate;

– lipsa unui "model de securitate" eficient și care poate fi acceptat de majoritatea țărilor lumii a facilitat reacții locale și abordări punctuale.

Din punct de vedere practic, la începutul acestui secol, actorii care au un impact global în domeniul securității sunt S.U.A., U.E., Rusia, China, India și Japonia. În cadrul acestor relații se conturează doua triunghiuri de putere eurasiatică:S.U.A.-U.E.-Rusia și S.U.A-China-Japonia.

Ca răspuns la hegemonia S.U.A. se înregistrează noi grupuri bazate pe interese geopolitice, accesul la sursele de energie, tehnologia nucleară, activitățile spațiale, infrastructurile critice. Se pot distinge următoarele formule: Rusia-China-India, Rusia-China, Rusia-Franța. O altă completare ar fi că la originea noii ordini mondiale se află două tendințe opuse, cea spre unipolaritate, dorită de S.U.A. ca superputere și cea spre multipolaritate dorită de U.E., Rusia, China și Japonia.