Apararea Drepturilor Fundamentale Prin Avocatul Poporului

Capitolul 1: Aspecte introductive

Noțiune:

Ombudsmanul este un organ independent, a cărui atribuție esențială constă în asigurarea respectării legilor de către autoritățile administrative. Atât din punct de vedere al imaginii, cât și din cel al eficacității, Avocatul Poporului este o instituție unipersonală.

Răspunzând pe deplin definiției date în dreptul comparat instituției de Ombudsman, și anume aceea de “funcționar independent și nepărtinitor, răspunzător față de legiuitor și căruia cetățenii i se pot adresa cu plângerile lor referitoare la tratamentul abuziv din partea unor funcționari sau organe neguvernamentale”, Avocatul Poporului din Romania „ne apare sub aspectul semnificației sale funcționale și practice ca un procuror parlamentar pentru apărarea drepturilor și libertăților cetățenești”

Drepturile omului, recunoscute prin instrumentele juridice internaționale, sunt proclamate și asigurate prin Constituția statului al cărui cetățean este, căpătând astfel viața si eficiența juridica, sub denumirea de drepturi (libertăți) fundamentale, cetățenești. Garantarea efectivă a drepturilor și libertăților persoanei umane implica un sistem politic democratic, care rezervă și societății civile un spațiu propriu de manifestare. De aceea, un rol important în realizarea unei protecții eficiente a persoanei îl au sindicatele, organizațiile patronale, biserica, mass-media, organizațiile neguvernamentale și alte instituții situate în afara autorităților publice, dar cărora dreptul le recunoaște și garantează sfera și, uneori, mijloacele de acțiune.

Scop:

Avand ca principal scop apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor, autoritatea Avocatul Poporului desfasoara o activitate ce se caracterizeaza prin cateva trasaturi care o individualizeaza in raport cu celelalte autoritati publice:

Independenta functionala – in vederea realizarii scopului, conform dispozitiilor constitutionale si precizat ulterior si de legea organica, Avocatul Poporului isi desfasoara activitatea in baza atributiilor stabilite prin legea de organizare si functionare, in mod absolut independent fata de celelalte autoritati publice ale Statului.

Continuitatea – activitatea Avocatului Poporului se desfasoara fara intrerupere pe toata durata anului.

Publicitatea – regula in materia desfasurarii activitatii Avocatului Poporului, a adjunctilorsai, precum si a salariatilor care lucreaza sub autoritatea acestora este cea a publicitatii.

Disponibilitatea – se refera la posibilitatea pe care o are persoana ale carei drepturi si libertati au fost incalcate de a solicita incetarea procedurii declansata din oficiu de Avocatul Poporului sa de a cere ca activitatea in cazul respectiv sa aiba caracter de confidentialitate, atat in timpul, cat si dupa finalizarea anchetei.

Gratuitatea – cererile adresate Avocatului Poporului sunt scutite de taxa de timbru.

Drepturile și libertățiile fundamentale ale cetățeanului, garantate de Constituția României, subiect al desfășurării activității Avocatului Poporului sunt următoarele:

Art. 22 alin. 1 – „Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate”;

Art. 23 alin. 1 – „Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile”;

Art. 24 alin. 1 – „Dreptul la apărare este garantat.”;

Art. 25 alin. 1 – „Dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate este garantat.”;

Art. 26 alin. 1 – „Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.”;

Art. 27 alin. 1 – „Domiciliul și reședința sunt inviolabile.”;

Art. 28 alin. 1 – „Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabile.”;

Art. 29 alin. 1 – „Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă.”;

Art. 30 alin. 1 – „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.”;

Art. 31 alin. 1 – „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.”;

Art. 32 alin. 1 – „Dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și perfecționare.”;

Art. 33 alin. 1 – „Accesul la cultură este garantat în condițiile legii.”;

Art. 34 alin. 1 – „Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.”;

Art. 35 alin. 1 – „Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic.”;

Art. 36 alin. 1 – „Cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv.”;

Art. 37 alin. 1 – „Au dreptul de a fi aleși cetățenii cu drept de vot care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 16 alin.3.”;

Art. 38 – „Dreptul de a fi ales în Parlamentul European.”;

Art. 39 – „Libertatea întrunirilor, desfășurate în mod pașnic.”;

Art. 40 alin. 1 – „Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere.”;

Art. 41 alin. 1 – „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.”;

Art. 42 alin. 1 – „Munca forțată este interzisă.”;

Art. 43 alin. 1 – „Salariații au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale.”;

Art. 44 alin. 1 – „Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate.”;

Art. 45 – „Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă, și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.”;

Art. 46 – „Dreptul la moștenire este garantat.”;

Art. 47 alin. 1 – „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.”;

Art. 48 alin. 1 – „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”;

Art. 49 alin. 1 – „Copii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor.”;

Art. 50 – „Persoanele cu handicap se bucură de protecție specială.”;

Art. 51 alin. 1 – „Cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor.”;

Art. 52 alin. 1 – „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.”;

Art. 53 alin. 1 – „Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege.”.

1.3. Istoricul instituției

Instituția ombudsmanului a cunoscut o răspândire foarte largă în ultimele două decenii, însă transplantarea sa în contextul național al fiecărui stat a influențat profund caracteristicile acesteia precum independența, confidențialitatea soluționării petițiilor, caracterul moral al persoanelor desemnate în funcția de Ombudsman etc. și implicit eficacitatea și legitimitatea de care se bucură în rândul populației. Prezența ombudsman-ului în societățile moderne care promovează valorile democrației, indiferent de denumirea pe care o primește, constituie o realitate asociată noțiunii de stat de drept.

Instituția Ombudsman-ului – se spunea la Conferința Internațională de la Canberra, din 1988 – este o instituție democratică, concepută să acționeze într-un spirit de democrație cu un guvern cooperant și oficialități amabile, care, în general, funcționează eficient, dar și sunt dispuse să înlăture orice greșeală sau nedreptate. Este, deci, o instituție a cărei implementare cere timp, ambianță democratică, cultură politică și juridică, amabilitate și solicitudine.Instituția de tip ombudsman poate fi organizată la nivel național, provincial sau local și cunoaște două forme importante:

ombudsman cu competență generală – primește orice plângere a cetățenilor împotriva abuzurilor și nedreptăților administrației și în urma verificărilor, tratează toate problemele care decurg din disfuncționalități în administrație și cere acesteia să intre în legalitate.

ombudsman cu competență specială – specializat într-un anumit domeniu, controlează anumite servicii (de exemplu: ombudsman pentru protecția copilului, ombudsman pentru protecția consumatorilor, ombudsman pentru servicii financiare, ombudsman pentru egalitate si anti-discriminare, ombudsman pentru persoane cu dizabilitati, ombudsman impotriva discriminarilor etnice, ombudsman pentru apărare etc).

1.3.1. Suedia – 1809

Instituția ombudsmanului a debutat în Suedia prin introducerea în Constituția din 1809 a unui organ care să fie în subordinea Parlamentului, și care să monitorizeze modul in care autoritățile puneau în aplicare legea. Instituția a fost înființată cu scopul de a balansa puterile regelui și a fost însărcinată cu exercitarea controlului asupra activității guvernului și puterii judecătorești. Existența acestei instituții s-a bazat atunci și se bazează și acum pe dorința indiviziilor de a fi tratați în mod onest și cu respectarea legislaței în vigoare de către autorități. În Suedia, spre deosebire de România, există 4 Avocați ai Poporului numiți de către Parlament pentru o perioadă de 4 ani. În Suedia, Ombudsmanului îi este recunoscut dreptul de acțiune judiciară, adică de a veghea la respectarea legilor în domeniul drepturilor omului.

1.3.2. Finlanda (Cancelar al Justiției) – 1919

În Finlanda, la fel ca și în România, există un Avocat al Poporului numit de către Parlament, însă deosebirea constă în numirea simultană a doi ombudsmani-deputați, toți cei trei indivizi fiind aleși pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitate de reînnoire. Cancelarul Justiției finlanedeze are scopul de a asigura buna administrare și respectarea drepturilor omului și al celor constituționale, fiind instituit și cu dreptul de a controla respectarea legalității de către tribunale. Un aspect interesant în privința Cancelarului Justiției este faptul că îi revine sarcina de a monitoriza activitățiile poliției de anchetă sub acoperire și înregistrări. La fel ca și ombudsman-ului suedez, celui finlandez îi este recunoscut dreptul de acțiune judiciară pentru a supraveghea respectarea legilor în domeniul drepturilor omului.

1.3.3. Norvegia – 1953

În anul 1952 este introdus în cadrul organizării judecătorești din Norvegia ombudsmanul militar, urmând ca în anul 1953 să fie introdus ombudsmanul cu competență națională. Ombudsmanul Parlamentar supraveghează agențiile administrației publice. Această supraveghere se realizează în baza plângerilor depuse de cetățeni cu privire la orice fel de eșec sau nedreptate produs în administrația publică, dar are și libertatea de a se sesiza din oficiu. Plângerile trebuie să fie prezentate în formă scrisă.

1.3.4. Danemarca – 1954

În Danemarca, Ombudsmanul se cere a fi absolvent al unei facultăți de drept și este numit în funcție de către Parlamentul danez cu sarcina de a investiga plângerile legate de administrația publică. Ombudsmanul are dreptul de a aduce critici și recomandări înaintea autorităților de a redeschide un caz anume și a considera modificarea deciziei pe care au luat-o. Ombudsmanul danez are o Divizie de Inspecție care are obligația de a vizita în fiecare an un mare număr de instituții publice precum închisori, instituții psihiatrice și așezăminte sociale. În urma acestor vizite și a constatărilor pe care le poate face, precum și ținând cont de probleme care au fost în atenția mass-media, Ombudsmanul poate deschide cazuri de anchetă din oficiu. Imitând modelul suedez și pe cel finlandez, ombudsmanului danez îi este recunoscut dreptul de acțiune judiciară cu scopul de a veghea asupra respectării drepturilor omului.

1.3.5. Germania – 1957

Ombudsmanul german are un nume diferit, și anume Biroul Parlamentar pentru Petiții, însă are același scop: de a primi și analiza petiții privitoare la o greșeală din partea administrației publice. Germania are, de asemenea, și un număr de ombudsmani specializați pe sectoare de activitate, precum: Ombudsmanul Armatei și Ombudsmanul pentru Transportul Public. Ombudsmanul va analiza și va decide dacă motivele aduse în scris în fața sa dovedesc realmente încășcarea unui drept și, în acest caz, va înainta petiția organului corespunzător, căruia îi va reveni responsabilitatea de a clarifica faptele în cauză sau să cerceteze neregularitățile depistate.

1.3.6. Guyana – 1967 (prima țară din lumea a treia)

Instituția Avocatul Poporului din Guyana îndeplinește și rolul de instituție a drepturilor omului. Acesta a fost recent reinstituit în Guyana după o absență de 8 ani de zile și urmează o perioadă în care să reamintească cetățenilor de funcția pe care ombudsmanul o are, precum și să îi încurajeze să facă uz de existența acestei instituții. Ombudsmanul a fost împuternicit să primească plângeri referitoare la toate organizațiile statului, inclusiv cele ce se află în relație cu guvernul, excepție făcând doar problemele ce țin de sistemul juridic.

1.3.7. Marea Britanie – 1967

Comisarul Parlamentar cu jurisdicție asupra Anglei, Scoției și Țării Galilor a fost creat prin legea Parlamentului Britanic, promulgată la data de 22 martie 1967. Acest Comisar este numit de regină la propunerea Primului-ministru și are rolul de a analiza plângerile cu care îl sesizează Camera Comunelor, având însă ca și țintă apărarea drepturilor particularilor. Sistemul după care funcționează ombudsmanul Marii Britanii este diferit de cel al României, fiind specializat pe domenii de activitate, având astfel:

Ombudsmanul Parlamentar și al Serviciilor de Sănătate – înființat în anul 1954.

Ombudsmanul Guvernului Local – înființat în anul 1974.

Ombudsmanul Financiar – înființat în anul 2001.

Ombudsmanul Legal – înființat în anul 2010.

Ombudsmanul Proprietăților – înființat în anul 1990.

Ombudsmanul Locuințelor

Ombudsmanul Închisorilor

1.3.9. Irlanda de Nord – 1970

Rolul Ombudsmanului în Irlanda de Nord este de a asigura fiecărui cetățean servicii oneste și eficiente ale administrației publice și să ceară socoteală acesteia în lipsa unui astfel de tratament al cetățenilor. Ombudsmanul poate să investigheze plângeri depuse împotriva majorității organizaților publice, inclusiv departamente care se află în subordinea guvernului. În situațiile în care, în urma anchetei, ajunge la concluzia că plângerea a fost justificată, poate cere corpului administrativ în legătură cu care a fost plângerea să îndrepte greșeala făcută. Oferă, totodată, sugestii organizației respective pentru îmbunătățirea procedurilor în vederea evitării unei greșeli similare. În desfășurarea activității sale, Ombudsmanul respectă principiile independenței, al confidențialității, onestității, imparțialității și se angajează să trateze toți cetățenii în mod egal, onest și eficient.

1.3.10. Israel – 1971

În Israel, instituția Ombudsmanului este cumulată cu cea de Controlor de Stat, însă își desfășoară activitatea ca un departament special. Așadar, rolul Ombudsmanului este de a primi și investiga orice cerere a unui cetățean care dorește să supună măsurii de audit orice instituție publică sau de stat. Metoda de cercetare a fiecărui caz adus în atenția sa este una inchizitorială, aducând la cunoștința instituției înspre care se îndreaptă plângerea și creându-i cadrul de a răspunde acesteia.

1.3.12. Franța – 1973

Biroul Ombudsmanului, creat în 1973, a fost subiect al unei revoluții în domeniu în anul 2011, când au fost unite sub numele de Apărător al Drepturilor: Ombudsmanul Copiilor, Autoritatea Egalității și Corpul de Supraveghere al Poliției și Altor Agenții de Securitate. Ombudsmanul francez poartă numele de mediator și este subordonat puterii executive. Acesta este numit de către Consiliul de Miniștri și are dreptul de a ancheta cazurile ce au de a face cu funcționarea administrației și relația acesteia cu perticularii.

1.3.13. Portugalia (Provedor de Justica) – 1975

Instituția Apărătorului Dreptății a fost instituită în Portugalia ca urmare a revoluției de la 25 aprilie 1974, făcând din acesta simbolul regimului democratic. Ombudsmanul Portugaliei este extrem de asemănător cu cel al României, având scopul fundamental de a asigura legalitatea administrației publice, investigând plângerile formulate de cetățeni în contestarea autorităților publice. În vederea îndeplinirii efieciente a rolului său, Apărătorul Dreptății caută și propune soluții adecvate petițiilor ce îi sunt înaintate.

1.3.14. Austria – 1977

Comitetul Ombudsmanilor în Austria este format din trei membrii, denumiți Apărători ai Poporului, fiecare reprezentând cele trei partide politice. Aceștia sunt numiți de Parlament pentru mandate de 6 ani, având posibilitatea de a fi reînnoite. Competența ombudsman-ilor austrieci se reduce la administrația federală și autoritățile autonome.

1.3.15. Spania – 1978

Apărătorul Poporului este un comisar al Parlamentului Spaniol și prezintă acestuia din urmă anual un raport de activitate, însă nu primește ordine sau instrucțiuni din partea vreunei autorități, ci acționează în mod independent și imparțial. În exercitarea funcțiilor sale de apărare a drepturilor fundamentale și libertăților civile ale cetățenilor spanioli, Apărătorul Poporului are și responsabilitatea de urmări buna funcționare a mecanismelor instituite împotriva torturii. Astfel, acesta desfășoară vizite preventive în centrele de detenție pentru a detecta probleme care ar putea favoriza tratamentul inuman. Ombudsman-ul spaniol se bucură de inviolabilitate (nu poate fi arestat, amendat, urmărit, judecat pentru opiniile formulate sau actele emise în exercitarea atribuțiilor), cu excepția cazului când există flagrant delict.

1.3.16. Olanda – 1981

O particularitate a Ombudsmanului Olandei este faptul că instituția este asistată de aproximativ 170 de angajați, mulți dintre aceștia fiind avocați. Aceștia sunt împărțiți în mai multe echipe de investigare, fiecăreia revenind-ui unul dintre următoarele sectoare:

Siguranță, Justiție și Apatrizi;

Locuri de muncă, venituri și educație;

Locuințe, Mediul Înconjurător și Mobilitate;

Sănătate.

1.3.17. Canada – 1982

Ombudsmanul canadian se numește Ombudsmanul Celor care Plătesc Taxe și își desfășoară activitatea prin cinci divizii de muncă, după cum urmează: Divizia de Recepție, Divizia de Investigație a Petițiilor, Divizia de Investigație a Petițiilor Sistemice, Divizia de Comunicare, Divizia de Servicii Corporative.

1.3.21. Romania (Avocatul Poporului) – 1991

Aranjamentul constituțional din 1991 „a preluat și implementat mecanic” organisme și instituții specifice altor contexte sociale, politice și juridice. O astfel de instituție a fost cea a Avocatului Poporului, preluată din Constituția Suediei, marcând astfel și un început pentru țările din fostul bloc-comunist în preluarea instituțiilor de acest fel. Astfel, pentru prima dată în România, instituția cunoaște reglementare legală în Titlul II, Capitolul IV, art. 55-57 din Constituția României din 1991. Cu toate acestea, abia cinci ani mai târziu urma să fie dezbătută înființarea propriu-zisă a acesteia, iar ulterior, în 1997, să fie adoptată legea de organizare și funcționare – Legea nr. 35 din 20 martie 1997.

Primul Avocat al Poporului, ales de Senat la data de 20 mai 1997, care a depus jurământul la data de 18 iunie 1997 a fost domnul Paul Mitroi.La sfârșitul aceluiași an au fost desemnați cei doi adjuncți, care au depus jurământul la data de 3 decembrie 1997, fiind totodată elaborat un Regulament de organizare și funcționare aprobat de Biroul permanent al Senatului și publicat in Monitorul Oficial din data de 9 decembrie 1997.

Principalul motiv pentru înființarea acestei instituții este acela de a fi atât o formulă de decongestionare a contenciosului administrativ, cat si un mijloc de combatere a birocrației.Încă din acest moment de început este recunoscută necesitatea înființării unor birouri teritoriale pentru a veni în sprijinul cetățeanului, pentru a fi mai aproape de acesta. Este, astfel demarat un proiect de înființare a unei structuri teritoriale, în municipiul Oradea.

Anul 2001 marchează schimbarea conducerii instituției și începutul dobândirii de noi prerogative. Astfel, în același an numirii domnului profesor Ioan Muraru în funcția de Avocat al Poporului, instituția este desemnată autoritate de supraveghere conform Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Instituția vine in întâmpinarea cetățenilor prin oferirea posibilității de a fi contactată telefonic, dar și prin posibilitatea înființării de birouri teritoriale, primele demersuri fiind întreprinse pentru constituirea acestora în județele Alba, Bacău si Dolj.

Prin revizuirea Constituției din 2003, Avocatul Poporului dobândește noi prerogative, și anume posibilitatea sesizării Curții Constituționale privind obiecțiile și excepțiile de neconstituționalitate, iar pe palierul organizatoric noua revizuire prevede faptul că Avocatul Poporului este numit în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, pentru un mandat de 5 ani, în loc de 4 ani, acesta fiind totodată sprijinit de patru adjuncți specializați pe domenii de activitate.

Numirea unui nou Avocat al Poporului în persoana domnului profesor universitar dr. Gheorghe Iancu, marchează începutul unei noi etape în dezvoltarea instituției.

Astăzi, Ombudsman-ul exista în 85 de țări. Deși instituția a cunoscut o largă răspândire, atât denumirea, cât și atribuțiile acesteia sunt adaptate contextului național. El a reusit sa se impuna in state monarhice sau republicane, unitare sau federale, in tari cu regim parlamentar sau presidential, in cele dezvoltate industrial, in cele care cunosc un sistem eficient de instante administrative, ca si in cele in care acest sistem este inexistent, dar si in cele subdezvoltate sau in fostele colonii. Competențele și activitatea desfășurată de Ombudsman diferă, astfel, de la caz la caz, iar rolul jucat de acesta în societate este în concordanță cu puterile acordate de legiuitor.Aceasta uimitoare evolutiedemonstreaza ca institutia se caracterizeaza printr-un mare grad de adapatabilitate.

În ciuda diferențelor dintre țări, există anumite condiții esențiale, care trebuie îndeplinite de către orice Ombudsman. Este vorba, în primul rând legitimitate, independență și imparțialitate. Imparțialitatea necesită independența și independența la rândul său, presupune o bază legală care să împiedice demiterea arbitrară, posibilitatea emiterii și publicării de rapoarte cu protecția confidențialității și, în sfârșit, resurse adecvate pentru desfășurarea activității. Eficacitatea se adaugă aspectelor deja menționate și se referă la conștientizarea și accesul la Ombudsman, competența de a investiga și cea de a propune despăgubiri corespunzătoare și nu în ultimul rând, asigurarea respectării de către autoritățile vizate a constatărilor și recomandărilor formulate de Ombudsman.

În anul 1995 a apărut și primul Ombudsman European, iar secolul al XX-lea a fost martorul celei mai mari răspândiri a instituției.

Avocatul Poporului în România

Cadrul legislativ

Instituția Avocatului Poporului este consacrata în Constituția României Capitolul IV din Titlul al doilea, respectiv articolele 55-57. Conform art. 55 din Constituție, organizarea și funcționarea Avocatului Poporului se stabilesc prin lege organică, respectiv Legea organica nr. 35/1997. Așadar, conform art. 2 din Legea 35/1997„instituția Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă și independentă față de orice altă autoritate publică”, „nu se substituie autorităților publice”, „nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ”. În special în regimurile liberale, existența acestei instituții este un aspect fundamental al relației dintre guvernanți și guvernați, adică dintre puterea executivă și cetățeni.

Introducerea instituției Avocatul Poporului în contextul românesc a declanșat dezbateri aprinse în cadrul Comisiei de redactare a proiectului de Constituție în anul 1991, privind utilitatea și eficiența acesteia. De asemenea, instituția Avocatul Poporului este organizată și funcționează în conformitate cu „Principiile de la Paris”, urmând să solicite acreditarea Comitetului Internațional de Coordonare a InstituțiilorNaționale pentru Promovarea șiProtecția Drepturilor Omului și să se integreze astfel în organizațiile privind drepturile omului din sistemul Națiunilor Unite.

De asemenea, menționăm că instituția Avocatul Poporului este membră a:

Asociației Ombudsmanilorși Mediatorilor Francofoni – asociație internațională cu scop nelucrativ, a cărei misiune principală este de a promova cunoașterea rolului ombudsmanului în țările francofone și de a încuraja dezvoltarea instituțiilor independente de mediere din spațiul francofon.

Institutului European al Ombudsmanului – asociație cu caracter științific, independent, nonprofit, având ca obiective efectuarea unor cercetări cu privire la drepturile omului, protecția drepturilor civile și instituțiile Ombudsman, promovarea schimburilor de experiență la nivel național, european și internațional.

Institutului Internațional al Ombudsmanului – singura organizație mondială pentru cooperarea a peste 150 de instituții Ombudsman.

Rețelei ombudsmanilor Europeni – mecanism eficient de cooperare în soluționarea cazurilor, compusă din peste 90 de instituții în 32 de state europene.

Rețelei Ombudsmanilor pentru Copii din Europa de Sud-Est – rețea informală a instituțiilor pentru drepturile copiilor independente, care au fost înființate și funcționează la nivel național, regional sau local.

Aspecte practice

Numirea

Conform prevederilor constituționale, ocuparea funcției de Avocat al Poporului se face pentru o durată de 5 ani, iar mandatul poate fi reînnoit o singură dată.De asemenea, după cum prevede Legea 35/1997 numirea se face în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, iar condițiile pentru numire sunt cetățenia română, la care se adaugă condițiile echivalente cu cele prevăzute pentru judecători la Curtea Constituțională. Mandatul de Avocat al Poporului se exercită de la data depunerii unui jurământ în fața președințiilor celor două Camere ale Parlamentului, și până la depunerea unui nou jurământ de către noul Avocat al Poporului.

Procedura de numire este descrisă la art. 7 al Legii 35/1997. Astfel, grupurile parlamentare ale celor două Camere ale Parlamentului recomandă candidații, urmând ca aceștia să fie propuși de către birourile permanente ale Camerei Deputaților. Candidații își vor depune dosarul din care să reiasă îndeplinirea condițiilor, iar ulterior aceștia vor fi audiați de comisiile juridice din Camera Deputaților și Senatului.Este important de menționat faptul că Avocatul Poporului nu poate fi supus unui mandat imperativ sau reprezentativ, nimeni, nici chiar Parlamentul nu poate să îl oblige să se supună instrucțiunilor sau dispozițiilor sale, ci întreaga activitatea a acestuia este guvernată de prevederile constituționale în materie, precum și de legea 35/1997. Va fi desemnat Avocat al Poporului candidatul care va întruni cel mai mare număr de voturi al deputaților și senatorilor prezenți.

Conform art. 8 din Legea 35/1997, mandatul de Avocat al Poporului se exercită de la data depunerii următorului jurământ: „Jur să respect Constituția și legile țării și să apăr drepturile și libertățile cetățenilor, îndeplinindu-mi cu bună credință și imparțialitate atribuțiile de Avocat al Poporului. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”. Legea prevede faptul că jurământul poate fi depus și fără formula religioasă, însă nu este permis refuzul de a depune acest jurământ. În lipsa acestuia, este interzisă intrarea în funcția de Avocat al Poporului și automat este deschisă procedura în vederea numirii unei alte persoane.

Sediul central al instituției Avocatul Poporului este în municipiul București.În prezent, România are ca reprezentant al instituției Avocatul Poporului pe domnul Victor Ciorbea, care a declarat: „La temelia întregii mele activități au stat întotdeauna respectarea și aplicarea exemplară a Constituției, a legilor, cinstea, corectitudinea, onestitatea și moralitatea”.

Adjuncții Avocatului Poporului sunt numiți pe o durată de 5 ani de către birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, la propunerea Avocatului Poporului, cu avizul comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului. Condițiile de numire pentru funcția de adjunct al Avocatului Poporului se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare a instituției Avocatului Poporului.

Conform art. 10 din Legea 35/1997 adjuncții Avocatului Poporului îndeplinesc atât atribuțiile ce le revin potrivit domeniului de specializare, cât și orice alte atribuții ce le sunt încredințate de Avocatul Poporului. De asemenea, în cazul în care Avocatul Poporului se află în imposibilitate temporară de exercitare a funcției, adjuncții săi sunt cei care îndeplinesc atribuțiile acestuia. Legea precizează expres și faptul că funcția de adjunct al Avocatului Poporului este asimilată celei de secretar de stat.

Mandatul adjuncțiilor Avocatului Poporului se exercită de la momentul depunerii următorului jurământ în fața Avocatului Poporului și a câte unui membru al birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului: „Jur să respect Constituția și legile țării și să apăr drepturile și libertățile cetățenilor, îndeplinindu-mi cu bună credință și imparțialitate atribuțiile de adjunct al Avocat al Poporului. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”. La fel ca și în cazul Avocatului Poporului, jurământul poate fi depus și fără formula religioasă, însă nu este permis refuzul de a depune acest jurământ. În lipsa acestuia, este interzisă intrarea în funcția de adjunct al Avocatului Poporului și automat este deschisă procedura în vederea numirii unei alte persoane.

Încetarea din funcție

Încetarea mandatului se poate produce în condițiile reglementate de Legea 35/1997, respectiv înainte de termen în caz de demisie, revocare din funcție, incompatibilitate cu alte funcții publice sau politice, imposibilitate de a-și îndeplini atribuțiile mai mult de 90 de zile constatată prin examen medical de specialitate ori în caz de deces. De asemenea, revocarea din funcție ca urmare a încălcării Constituției și al legilor se face pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului de către Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității senatorilor și deputaților prezenți. Totodată, demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea de îndeplinire a funcției sau decesul se constată de către birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în cel mult 10 zile de la apariția cauzei care determină încetarea mandatului Avocatului Poporului.se constată de cp

Art. 9 , alineatul 3 al Legii 35/1997 prevede faptul că demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea de îndeplinire a funcției sau decesul se constată de către birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în termen de maxim 10 zile de la apariția cauzei care determină încetarea funcției de Avocat al Poporului. După încetarea din funcție, la data pensionării sau recalculării pensiei anterior stabilite, fostul Avocat al Poporului beneficiază de pensie calculată similar cu cea a judecătorilor Curții Constituționale. Acest lucru este sugerat prin însăși faptul ca și Avocatului Poporului îi sunt valabile aceleași condiții de numire prevăzute și pentru judecătorii la Curtea Constituțională, însă este și expres prevăzut de lege în alineatul 4 al art. 9 din Legea 35/1997.

În ceea ce privește adjuncții Avocatului Poporului, demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea îndeplinirii funcției sau decesul se constată de către Avocatul Poporului și se comunică birourilor permanente ale Camerei Deputațilorși Senatului, în cel mult 30 de zile de la apariția cauzei care determină încetarea mandatului adjunctului. Până la numirea unui nou adjunct, atribuțiile sale vor fi delegate, prin ordin al Avocatului Poporului, unei persoane din cadrul personalului de specialitate.

Răspundere și imunități.

Conform prevederilor art. 30 al Legii 35/1997, Avocatul Poporului și adjuncții săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuțiilor ce le revin, cu condiția respectării legii. În același timp, art. 31 al aceleiași legi prevede totuși că Avocatul Poporului, pe durata exercitării mandatului, poate fi urmărit și trimis în judecată penală pentru fapte, altele decât cele la care face articolul precedent de lege, dar nu poate fi reținut, percheziționat sau arestat fără încuviințarea președinților celor două Camere ale Parlamentului. Aceleași prevederi sunt valabile și pentru adjuncții Avocatului Poporului, însă reținerea, percheziționarea sau arestarea se poate face cu înștiințarea prealabilă a Avocatului Poporului, conform alineatului 2 al art. 31 din Legea 35/1997.

În cazul în care fie Avocatul Poporului, fie adjuncții acestuia sunt arestați ori trimiși în judecată penală, alineatul 3 al art. 31 din Legea 35/1997 prevede că vor fi suspendați din funcție, de drept, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Astfel, putem concluziona că în ceea ce privește faptele sale exercitate în timpul mandatului, ce nu sunt de natură penală, Avocatul Poporului răspunde doar în fața Parlamentului, având obligația de a prezenta rapoarte de activitate în fața acestuia.

Incompatibilități

Incompatibilitatea funcției de Avocat al Poporului cu alte funcții este esențială pentru consolidarea independenței acestuia și este prevăzută încă din Constituție, art. 58 alin. 2, potrivit căruia „Avocatul Poporului și adjuncții săi nu pot îndeplini nici o altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior” și întărit prin prevederile art. 32 alin. 1-2 al legii de funcționare, potrivit căruia „Avocatul Poporului și adjuncții acestuia nu pot fi membrii ai unui partid politic și nu pot îndeplini nici o altă funcție publică sau privată, cu excepția activităților și funcțiilor didactice din învățământul superior”. Astfel, Avocatul Poporului și adjuncții săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc, cu respectarea legii, în exercitarea atribuțiilor ce le revin conform legii.

De asemenea, în termeni de incompatibilitate, Avocatul Poporului nu este în măsură să analizeze cererile cu privire la raporturi litigioase între persoane fizice, tranzacții comerciale sau litigii în materia dreptului muncii, precum și orice alte raporturi de drept privat. Compatibilitatea Avocatului Poporului de a-și desfășura activitatea este limitată la apărarea drepturilor fundamentale ale omului, conform legii.

De-a lungul anilor, s-a ridicat în repetate rânduri problema eficienței Avocatului Poporului în țara noastră, dar de fiecare dată a fost înăbușită, întrucât datorită angajamentelor, în domeniul drepturilor omului, asumate de România ca parte a Consiliului Europei și Uniunii Europene, este foarte puțin probabil ca instituția Avocatul Poporului, ca și corespondent al instituției ombudsmanului la nivel internațional, oricât s-ar dovedi de ineficientă să fie desființată.

Este important ca fiecare petiție ce se adresează Avocatului Poporului să fie primită și analizată în mod civilizat, cu respect și eficacitate, încercând ca orice cetățean ce se adresează instituției să primească sprijinul acesteia sau, cel puțin să îi fie dată o soluție sau direcție cu privire la problema menționată de către acesta. De asemenea, la cererea petiționarului, sau chiar din oficiu, în funcție de caracterul și natura drepturilor sau libertăților fundamentale încălcate de către o autoritate publică, Avocatul Poporului are libertatea de a decide confidențialitatea sau publicitatea fiecărei petiții în parte. Când vine vorba de confidențialitate, este necesar a fi amintit faptul că Avocatul Poporului are obligația de a nu divulga sau face publice informațiile sau documentele secrete la care avut acces în timpul procedurii de soluționare a petițiilor. Această obligație nu încetează o dată cu încetarea activității ca Avocat al Poporului și este valabilă și pentru adjuncții acestuia, precum și pentru personalul aflat în servicii.

Pe baza modului de soluționare a petițiilor adresate instituției Avocatului Poporului, au fost identificate patru caracteristici ale ombudsmanului care relevă eficacitatea acestora:

Accesibilitate – condiția de bază esențială pentru asigurarea eficacității soluționării unei petiții. Acesta poate fi rezumată prin ușurința cu care cetățeanul are acces la serviciile oferite de către instituție. Această „ușurință” vizează accesul fizic facil la serviciile instituției, cunoașterea competențelor acesteia și diversitatea personalului, la care se adaugă modul lipsit de cheltuieli, deschis și disponibilitatea folosirii serviciilor instituției.În lipsa acesteia nu se poate vorbi de petiții, cu atât mai puțin de soluționarea lor.

Accesibilitate fizica – presupune, înainte de toate, ușurința cu care persoanele fizice ajung să intre în contact direct cu instituția prin intermediul sediului central din București, dar și al birourilor teritoriale. Atât la sediul central, cât și la birourile teritoriale există numeroase modalități prin care persoanele fizice se pot adresa instituției, iar acestea s-au diversificat foarte mult de-a lungul timpului. Inițial petițiile puteau fi adresate prin poștă, iar ulterior acestea puteau fi formulate în cadrul audiențelor, sau prin intermediul telefonului (începând cu 2002) sau e-mail-ului (începând cu 2004). Instituția beneficiază și de un web-site – www.avp.ro începând cu luna februarie 1999, prin intermediul căruia pot fi aflate mai multe detalii privind funcționarea instituției, dar și informații referitoare la modul de depunere a unei petiții. În concluzie, pe această componentă, instituția Avocatul Poporului este eficientă în sensul că a pus la dispoziția persoanelor fizice o mare varietate de mijloace de adresare și a încercat, în același timp o apropiere și o înțelegere a persoanelor fizice și a problemelor cu care se confruntă.

Accesibilitatea mesajului – modul în care acesta este recepționat de persoanele fizice. Se poate observa că, în ciuda numărului crescând, de la an la an, al petițiilor primite (petiții care țin de competența instituției Avocatul Poporului, și îndeplinesc condițiile de admisibilitate), numărul dosarelor constituite a crescut în primii ani de la înființare, ulterior stagnând. Cu toate acestea, existența unui număr considerabil de „necompetențe”, sarcina instituției nu se diminuează, ci crește întrucât „examinarea, analiza, redactarea și expedierea unui răspuns către petiționar, nu de puține ori laborios redactat, reprezintă o componentă substanțială a obligațiilor instituției, înțeleasă ca o muncă de informare a publicului, pentru a face cunoscute atribuțiile instituției, fără a mai vorbi de respectul datorat cetățeanului, de dreptul acestuia de a fi informat asupra demersului întreprins ori de încercarea de a oferi îndrumări în unele situații critice”, deoarece „este mai laborioasă decât una în cadrul căreia deschidem dosar, ne adresăm autorității, efectuăm anchete sau chiar emitem o recomandare”. Principala critică adusă instituției Ombudsmanului, în general, este chiar lipsa înțelegerii depline sau confuzie în privința rolului său; numărul persoanelor care cunosc modul de contactare a instituției și adresare a unei petiții este relativ limitat, inaccesibilitatea fiind principalul motiv pentru care nu se apelează la instituție, în special de către persoanele cele mai dezavantajate.

Mediere – relația dintre instituția Avocatul Poporului și autoritățile administrației publice este una bilaterală, care implică, în mod natural, responsabilitatea ambelor părți. Eficacitatea instituției Avocatul Poporului va fi dată de cooperarea acestuia cu autoritățile administrației publice și nu de soluționarea unui număr cât mai mare de petiții în favoarea persoanelor fizice.

Perseverență – este extrem de importantă, chiar și atunci când demersurile instituției Avocatul Poporului întâmpină reticența din partea autorităților publice sesizate. Este de menționat faptul că, mai ales în perioada de început a funcționării instituției, colaborarea dintre aceasta și autoritățile administrației publice nu era una foarte bună, cele din urmă răspunzând cu o foarte mare întârziere sau chiar nerăspunzând cererilor Avocatului Poporului.

Pro-activitate – acțiunea instituției Ombudsmanului de a veni în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă persoanele fizice în relația cu autoritățile administrației publice. Acest aspect privește mai mult rolul pe care Avocatul Poporului și-l poate asuma sau nu; este vorba de prevederi legale de care poate face uz, dar nu este obligatoriu să facă pentru facilitarea întregului proces de soluționare a petițiilor aferent fiecărui criteriu de evaluare.

Atribuții

În România, instituția Ombudsmanului reprezintă un mecanism suplimentar de protecție a drepturilor omului, luând, teoretic, forma unui watch dog pentru „apărarea [drepturilor] noi, rezultate din metamorfoza demnității umane împotriva statului omnipotent”.

Conform prevederilor Legii 35/1997, art. 14 alin. 1, Avocatul Poporului poate acționa fie în urma unei petiții din partea persoanelor fizice (transmise prin poștă, depuse direct la sediul central al instituției sau la birourile teritoriale, formulate în cadrul audiențelor, sau în cadrul convorbirilor telefonice), fie în urma unei sesizări din oficiu. Art. 15 al aceleiași legi prevede condițiile necesare depunerii unei petiții. Astfel, acesta trebuie să se facă în scris și să indice numele și domiciliul petiționarului, cât și numele autorității sau funcționarului public care i-a încălcat dreptul. Sarcina dovedirii vinovăției rezidă în mâinile petiționarului. Nu pot fi luate în considerare petițiile anonime, iar petițiile adresate Avocatului Poporului nu pot fi depuse mai târziu de un an de la data la care s-a produs încălcarea dreptului sau libertății persoanei fizice sau de la data la care persoana în cauză a luat cunoștință de această încălcare.

Art. 25 prevede că Avocatul Poporului se sesizează din oficiu atunci când află prin orice mijloace că au fost încălcate drepturile sau libertățile fizice. Sesizarea din oficiu ia forma unui referat aprobat de conducerea instituției, urmând apoi procedura de soluționare a petițiilor primite din partea persoanelor fizice.

Este important de reținut că și conducerea penitenciarelor, a centrelor de reeducare pentru minori, a spitalelor penitenciare, precum și Ministerul Public și organele de poliție sunt obligate să permită, fără nici o restricție, persoanelor care execută pedeapsa închisorii sau, după caz, se află arestate sau reținute, precum și minorilor aflați în centrele de reeducare să se adreseze, în orice mod, instituției Avocatul Poporului, cu privire la lezarea drepturilor și libertăților lor. Același drept le este oferit, desigur, și persoanelor care îndeplinesc îndatoriri militare.

Art. 15 alin. 4 al Legii 35/1997 specifică faptul că sunt exceptate de la controlul Avocatului Poporului, actele emise de Camera Deputaților, de Senat sau de Parlament, actele și fapte deputaților și senatorilor, ale președintelui României, ale Curții Constituționale, ale președintelui Consiliului Legislativ, ale autorității judecătorești, precum și ale Guvernului, cu excepția legilor și ordonanțelor.

Sarcinile ce revin ombudsmanului în state în care democrația este un concept relativ nou se deosebesc într-o oarecare măsură de celelalte state democratice. Astfel printre sarcinile ombudsmanului în astfel de state menționăm în primul rând apărarea drepturilor șilibertăților poporului, urmată de asigurarea unei guvernări drepte și transparente care se traduce, în fapt, prin garantarea îndeplinirii sarcinilor organismelor guvernamentale reglementate prin lege, dar și descurajarea corupției sau a abuzului de putere.

Dincolo de rezolvarea plângerilor individuale privind comportamentul unui funcționar sau a unei autorități a administrației publice, Ombudsmanul poate contribui și la îmbunătățirea activității administrației publice și la prevenirea apariției unor plângeri similare din partea cetățenilor.

Neavând putere de decizie, ombudsmanul se bazează pe puterea de convingere, iar acțiunile acestuia vizează găsirea unei soluții amiabile, această filozofie instituțională având la bază buna-credință a administrației publice. Instituția Avocatul Poporului trebuie să își asume un rol mult mai activ în comunicarea cu grupurile țintă printr-o cooperare mult mai strânsă cu aceștia și dovedind, totodată, seriozitate în abordarea încălcărilor drepturilor omului de către administrația publică. O mai mare vizibilitate, dublată de un angajament serios în ceea ce privește soluționarea petițiilor primite din partea persoanelor fizice va fi de natură să asigure sprijinul grupurilor țintă și implicit legitimitatea dorită.

Ținând cont de opinia profesorului Gabriele Kuckso-Stadlmayer, facem o departajare între competențele de bază ale ombudsmanului (competențe pe care le au toate instituțiile de acest tip) și competențele speciale (în funcție de specificul fiecărui ombudsman).

Competențe de bază ale ombudsmanului:

Ancheta

Art. 22 alin. 1 din Legea 35/1997 prevede că Avocatul Poporului poate efectua anchete proprii, solicita informații și documente autorităților administrației publice, audia martori, lua declarații, toate acestea în scopul soluționării cererii. De asemenea, are în vedere posibilitatea de a sprijini persoanele dezavantajate care nu au posibilitatea sau nu cunosc instituția sau atribuțiile acesteia. În același timp, Avocatul Poporului poate respinge motivat petițiile vădit nefondate sau poate cere date suplimentare pentru analizarea și soluționarea petițiilor pe care le primește.

În cazul în care Avocatul Poporului constată faptul că soluționarea petiției cu care a fost sesizat este de competența autorității judecătorești, se poate adresa, după caz, ministrului justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Public sau președintelui instanței de judecată, care este obligat să comunice măsurile luate. În general, exced competenței de investigație a ombudsman-ului membrii guvernului, parlamentarii și membrii aleși ai administrației publice locale. Motivul unei asemenea derogări este simplu: deputații, senatorii, membrii aleși ai organismelor administrației publice locale sunt reprezentanți ai poporului sau, după caz, ai populației unei comunități locale, iar miniștrii răspund politic în fața Parlamentului.

Recomandarea

Art. 21 alin. 2 din Legea 35/1997 prevede posibilitatea emiterii de recomandări prin care sesizează autoritățile administrației publice, asupra ilegalității actelor sau faptelor administrative.Prin această recomandare, Avocatul Poporului solicită organului administrativ sau funcționarului public în cauză să înlăture abuzul comis , să repare pagubele produse prin actul sau faptul administrativ ilegal și repună persoana lezată în drepturile sale în situația anterioară. Legea prevede că sunt asimilate actelor administrative tăcerea organelor administrației publice și emiterea tardivă a actelor.Totodată, Avocatul Poporului trebuie să se angajeze la verificarea respectării de către autoritățile administrației publice a recomandărilor formulate, neavând însă posibilitatea de a înlătura el însuși actul administrativ în cauză. De aceea, art. 24 alineatul 1 al Legii 35/1997 prevede că în cazul în care autoritatea administrației publice sau funcționarul public nu înlătură, în termen de 30 de zile de la data sesizării, ilegalitățile comise, instituția Avocatul Poporului se adresează autorităților administrației publice ierarhic superioare, care sunt datoare să îi comunice, în termen de cel mult 45 de zile, măsurile luate.

Dosarul va fi închis dacă autoritatea își asumă recomandarea, sau, în caz contrar, vor fi sesizate autoritățile ierarhic superioare. Pentru a veni în întâmpinarea persoanelor fizice și a le câștiga încrederea, instituția trebuie să fie alături de aceștia până în momentul în care problema este pe deplin rezolvată, și nu este necesară o revenire din partea acestora. Recomandările emise de Avocatul Poporului nu pot fi supuse controlului parlamentar și nici controlului judecătoresc.

Raportul în fața Parlamentului

Art. 5 din Legea 35/1997 prevede, aliniindu-se prevederilor constituționale în materie, că Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora, precum și faptul că acestea vor cuprinde informații cu privire la activitatea instituției pe un an calendaristic și trebuie înaintat Parlamentului până la data de 1 februarie a anului următor. Acest raport va cuprinde recomandări privind modificarea legislației sau a activității unor departamente sau alte autorități ale administrației publice care interesează drepturile omului și va fi dezbătut în ședința comună a celor două Camere și va fi dat publicității. Totodată, dacă Avocatul Poporului constată, cu prilejul cercetărilor întreprinse, lacune în legislație și cazuri grave de corupție, ori de nerespectare a legilor țării, va prezenta aceste cazuri în raportul său înaintea președinților celor două Camere ale Parlamentului sau, după caz, primului ministru.

Raportul special

Art. 26 alin. 2 din Legea 35/1997 conferă posibilitatea Avocatului Poporului de a înainta președinților celor două Camere ale Parlamentului sau, după caz, primului-ministru rapoarte speciale rezultate în urma cercetărilor întreprinse și a constatării de cazuri grave de corupție ori de nerespectare a legilor țării. Instituția Avocatul Poporului poate semnala deficiențe sistemice în funcționarea administrației publice, încălcări repetate ale drepturilor persoanelor fizice. O instituție de tip Ombudsman ar trebui să fie preocupată nu numai de rezolvarea petițiilor individuale, dar și de identificarea acelor probleme sistemice, contribuind astfel la îmbunătățirea, în mod generalizat, a metodelor de lucru, cât și a practicilor și procedurilor administrative.

Competențe specifice

Puncte de vedere la solicitarea Curții Constitiuționale

Art. 27 din Legea 35/1997 prevede faptul că Avocatul Poporului poate fi consultat de inițiatorii proiectelor de legi și ordonanțe, care prin conținutul reglementărilor privesc drepturile și libertățile cetățenilor, prevăzute de Constituția României, de pactele și celelalte tratate internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

Legea 35/1997 prevede atât competența Avocatului Poporului de a formula puncte de vedere la cererea Curții Constituționale, precum și obligația Curții Constituționale de a cere aportul Avocatului Poporului atunci când este invocată excepția de neconstituționalitate a legilor sau ordonanțelor ce fac referire la drepturile fundamentale ale cetățeanului.

Excepția de neconstituționalitate

În urma modificărilor aduse Legii 35/1997, Avocatul Poporului a fost introdus printre autoritățile cărora Curtea Constituțională le solicită punctual de vedere, în cazul sesizăriilor privind excepțiile de neconstituționalitate a legilor și ordonanțelor care se referă la drepturile și libertățile cetățenilor. De asemenea, Avocatul Poporului poate fi consultat de inițiatorii proiectelor de legi și ordonanțe, care, prin conținutul reglementărilor, privesc drepturile și libertățile cetățenilor, prevăzute de Constituția României, de pactele și celelalte tratate internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

Cea mai importantă adăugire la competențele Avocatului Poporului a adus-o revizuirea constituțională din 2003, care i-a dat acestuia dreptul de a sesiza Curtea Constituțională în vederea unui control în egală măsura a priori și a posteriori al legilor.

Orice sesizare a Avocatului Poporului la Curtea Constituțională care nu este motivată de apărarea drepturilor sau a libertăților persoanelor fizice depășeștecompetența acestuia, deci este inadmisibilă și trebuie respinsă, fiind totodată catalogat drept exces de putere din partea instituțieiși pasibil de sancțiuni aplicate de instanța de contencios constituțional. De asemenea, în cazul în care Avocatul Poporului nu îșiîndeplineșteobligația de a sesiza Curtea Constituțională, fie în procedura controlului a priori, fie în cea a posteriori, se

Sesizări ale instanțelor de contencios administrativ

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 împuternicește Avocatul Poporului să sesizeze instanța competentă de contencios administrativ, dacă apreciază că ilegalitatea unui act administrativ sau refuzul autorității administrative de a-și realiza atribuțiile legale nu poate fi înlăturat decât prin justiție. Instituirea acestei atribuții asigura atât ocrotirea interesului public, cât și respectarea interesului privat al persoanei fizice ale cărei drepturi, libertăți sau interese legitime au fost vătămate, fără a fi încălcat art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție.

Calitatea procesuală activă în materia recursului în interesul legii

Conform art. 329 din Legea 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

Autoritate de supraveghere

În perioada 2002-2005, instituția Avocatul Poporului a fost, totodată, autoritate de supraveghere în domeniul instituit de Legea 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. În anul 2005, aceste atribuții au fost preluate de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, înființată prin Legea 102/2005.

Ordonator de credite

Avocatul Poporului, conform Legii 35/1997 art. 13, exercită funcția de ordonator principal de credite, având însă posibilitatea de a delega această atribuție, cu respectarea prevederilor legale privind finanțele publice.

Competențe în cadrul instituției:

Exprimarea acordului prin semnătură

Avocatul Poporului semnează rapoartele, punctele de vedere, obiecțiile și excepțiile de neconstituționalitate, recomandările, precum și orice alte acte necesare bunei desfășurări a activității instituției.

Statul de funcții și fișa postului

În cadrul instituției, Avocatul Poporului este cel care aprobă statul de funcții, precum și fișa postului pentru personalul angajat. În situațiile în care este necesar, potrivit legii, poate să împuternicească personalul de specialitate din cadrul instituției cu îndeplinirea unora dintre atribuțiile sale.

Organizarea concursurilor

Pentru ocuparea posturilor din cadrul instituției este necesară scoaterea acestora la concurs, iar Avocatul Poporului este cel care aprobă organizarea acestora. De asemenea, este necesar ca Avocatul Poporului să aprobe, să îndrume și să coordoneze programul de pregătire și formare profesională al personalului de specialitate din cadrul instituției.

Administrarea personalului

Tot ceea ce ține de administrarea personalului din cadrul instituției, respectiv numirea, promovarea, eliberarea din funcție, sunt sarcini ce revin Avocatului Poporului, conform dispozițiilor legale în materie. De asemenea, atunci când membri ai personalului instituției trebuie să se deplaseze în străinătate, aceste deplasări trebuie să fie aprobate de către Avocatul Poporului. Totodată, în cazul concediilor de odihnă al personalului, este necesară aprobarea acestuia în vederea planificării și efectuării concediilor de odihnă anuale. Atunci când membri ai personalului prestează ore de muncă peste programul normal de lucru, Avocatului Poporului îi revine sarcina de a aproba compensarea acestora.

Ombudsmanul European consideră că una dintre sarcinile unui ombudsman de succes este aceea de a se adapta la cultura constituțională, legală și administrativă în care își desfășoară activitatea și că flexibilitatea și diversitatea instituției este parte a durabilității sale.

Ombudsmanul este precum un canar în mina democrației.O legislație bună care cuprinde diferite tipuri de dispoziții fundamentale pentru o instituție eficientă și eficace, încurajează și permite canarului să cânte și să ateste starea bună de sănătate și viitorul țării – și a Ombudsmanului său. Cea mai bună legislație creează un Ombudsman independent și imparțial care desfășoară activitatea pentru care a fost desemnat în mod credibil și cu respectarea confidențialității.

Autoritățile administrației publice reprezintă principalii parteneri ai instituției Avocatul Poporului, relația dintre cele două părți fiind determinantă în soluționarea petițiilor formulate de persoanele fizice. Parlamentul reprezintă singura autoritate în fața căreia se supune instituția Avocatul Poporului, independența și imparțialitatea sa fiind garantate prin lege. Parlamentul este cel ce aprobă bugetul instituției, numește persoana Avocatul Poporului și în fața căruia instituția prezintă, anual sau la cerere, rapoarte de activitate. Parlamentul dorește, sau mai bine spus, privește instituția Avocatul Poporului din prisma experienței pozitive a altor state europene și își proiectează aceleași așteptări asupra modelului românesc, neținând seama de experiența democratică a statelor unde Ombudsmanul este apreciat și considerat eficient și trecutul comunist al României. În privința așteptărilor Avocatului Poporului din partea Parlamentului, se poate observa un grad ridicat de entuziasm.

De asemenea, Avocatul Poporului și organizațiile non-guvernamentale se pot sprijini și potența reciproc în activitatea lor. Se presupune că instituția Avocatul Poporului trebuie să dezvolte o cooperare continuă cu organizațiile non-guvernamentale, care pot semnala instituției diferite încălcări ale drepturilor omului, dar și cu instituții de învățământ pentru crearea unei culturi privind respectarea drepturilor omului, dar și pentru conștientizarea elevilor/studenților privind drepturile acestora, cât și existența instituției și atribuțiile acesteia. Este de menționat faptul că instituția, atât sediul central, cât și birourile teritoriale, au depus eforturi susținute de promovare a imaginii acesteia, dar și a rolului său prin intermediul publicării și difuzării rapoartelor de activitate anuale, a buletinelor de informare trimestriale, a informațiilor publicate pe web site-ul instituției, comunicatelor de presă, articolelor în diferite publicații centrale și locale, manifestărilor științifice, simpozioanelor etc.

Deși instituția Ombudsmanului pare slabă din cauza lipsei mijloacelor coercitive, aceasta poate deveni foarte puternică și poate sprijini cu adevărat persoanele fizice în relația cu administrația publică dacă se adaptează contextului în care acționează. Putem observa că aceasta este soluția pe care au adoptat-o majoritatea Ombudsmanilor din vestul Europei și putem, desigur doar preconiza că poate a fi calea către un Avocat al Poporului de succes. Cu toate luptele și contestările de care a avut parte această instituție în România până în momentul de față, și fără a nega necesitatea de îmbunătățire a activității acestuia, această instituție de inspirație vest-europeană s-a implementat ca un element important al democrației constituționale în România.

Ombudsmanul European

Ombudsmanul European este un organ imparțial și independent, care se ocupă cu supravegherea administrației Uniunii Europene. Acesta își desfășoară activitatea în interesul general al Comunităților Europene și al cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene. În vederea desfășurării activității în mod eficient și independent, Ombudsmanul European nu acceptă instrucțiuni de la nici un guvern sau alt organism. Atunci când preia funcția de Ombudsman, acesta își ia angajamentul solemn în fața Curții de Justiție că își va exercita funcțiile în deplină independență și imparțialitate, precum și cu respectarea obligațiilor ce revin funcției sale, în special obligația de onestitate și discreție, chiar și după încetarea funcției de Ombudsman European.

Această instituție a fost înființată prin Tratatul de la Maastricht în anul 1992, sub denumirea de Mediator European, reprezentată la momentul respectiv de domnul Jacob Soderman, fost Avocat al Poporului în Finlanda. Mai târziu, în octombrie 1999, Parlamentul European l-a reales pe domnul Jacob Soderman pentru un nou mandat. Succesorul său în funcție, începând cu data de 1 aprilie 2003 este domnul profesor Nikiforos Diamandouros, fost Avocat al Poporului în Grecia.

Orice cetățean membru al Uniunii Europene sau orice persoană fizică sau juridcă cu reședința sau sediul social într-un stat membru al Uniunii Europene, poate înainta o plângere cu privire la un caz de administrare defectuoasă în activitatea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii Europene, fie în mod direct, fie prin intermediul unui membru al Parlamentului European. Ombudsmanul European investighează această cerere și înștiințează instituția sau organul în cauză cu privire la plângerea primită la adresa sa, de îndată ce cererea a fost înregistrată. Împreună cu instituția sau organul în cauză, Ombudsmanul depunde toate diligențele să găsească o soluție care să elimine cazurile de administrare defectuoasă și, totodată să soluționeze în mod satisfăcător plângerea primită. În același timp, Ombudsmanului European îi revine sarcina de a informa și autorul plângerii, în cel mai scurt timp, cu privire la cursul pe care l-a dat plângerii sale.

Este foarte important de reținut faptul că Ombudsmanul European se ocupă doar de acele plângeri care au în vedere administrația Uniunii Europene, nu și pe cele referitoare la administrațiile naționale, regionale sau locale. De asemenea, sunt exceptate de la controulul Ombudsmanului activitatea Curții de Justiție și a Tribunalului de Primă Instanță

La fel ca și Avocatul Poporului, Ombudsmanul European și personalul care își desfășoară activitatea în cadrul acestei instituții, sunt obligați să păstreze condifențialitatea datelor și informațiilor de care au luat cunoștință în timpul exercitării funcției lor. Excepție de la acest principiu o fac, la fel ca și în dreptul românesc, actele și faptele de natură penală pe care le-ar putea descoperi în timpul desfășurării unei anchete. O altă asemănare între instituția național românească și cea europeană o reprezintă faptul că trebuie să prezinte anual un raport de activitate în fața Parlamentului. În ceea ce privește exercitarea altor funcții pe durata desfășurării mandatului de Ombudsman European, la fel ca și Avocatului Poporului, acesta este lipsit de această libertate de a deține o altă funcție politică, administrativă sau profesională, indiferent dacă este remunerată sau nu. Indemnizațiile, remunerația și pensia pentru vechime în muncă, cele două instituții asimilează această funcție cu cea de judecător la Curtea de Justiție.

Spre deosebire de termenul pe care un cetățean român îl are de a depune o petiție Avocatului Poporului, și anume, 1 an de zile, cetățenii ce se adresează Ombudsmanului European trebuie să o facă în termen de 2 ani de la data la care a luat cunoștință de faptele la care face referire plângerea sa. O altă deosebire între cele două instituții, cea națională și cea europeană, o reprezintă locația sediului, și anume: Ombudsmanul European are sediul Parlamentului European, în timp ce Avocatul Poporului are un sediu independent de orice altă instituție.

Ombudsmanul European poate coopera cu instituțiile naționale de același tip, atât în vederea soluționării plângerilor primite de acesta, dar și pentru a contribui la îmbunătățirea modului de desfășurare a activității ombudsmanilor naționali din statele membre ale Uniunii Europene.

Comparația instituției Ombudsmanului în România cu Statele Unite ale Americii

Într-un studiu comparativ privind statul de drept în Olanda și Polonia, Bart Hessel și Piotr Hofmanski concluzionează că implementarea Avocatului Poporului este puternic influențată de mentalitatea funcționarilor publici, care nu s-au schimbat după căderea comunismului. Aceștia consideră acest lucru ca fiind valabil pentru toate țările din estul Europei. Eu, însă, am ales comparația între România și Statele Unite ale Americii datorită diferențelor considerabile dintre cele două țări, atât din punct de vedere geografic, cât și, dar mai ales, al regimului de guvernare.

Dreptul constituțional american are ca element forte precedentul de contencios constituțional, adică practica Curții Supreme, Constituția S.U.A. fiind în realitate o Constituție scrisă „asortată”, în permanență, cu precedente judiciare. Astfel, studierea dreptului constituțional nord-american este de neconceput fără studierea cazurilor, nu suntem departe de adevăr dacă vom spune că obiectul dreptului constituțional american este dat de Constituția scrisă, așa cum o interpretează Curtea Supremă. Principiul separației puterilor în stat, care este unul din principiile fundamentale care stau la baza doctrinei și practicii constituționale americane, reprezintă alternativa regimului absolutist. Constituția Statelor Unite ale Americii, adoptată la 17 septembrie 1787, a fost prima Constituție scrisă din istoria modernă a statelor lumii. Astfel, federalismul american din 1787 a introdus în limbajul științelor politice un termen nou – federația – care era o formulă inedită pentru acea vreme.

În cadrul organizării federale, fiecare stat beneficiază de o Constituție proprie – o transpunere la nivel local a Constituției Uniunii. În fruntea ierarhiei administrative a fiecărui stat se află un guvernator ales prin sufragiu direct. Guvernatorul este ajutat de un vice-guvernator. Parlamentul local are o compunere bicamerală: Camera Reprezentanților și Senatul. De asemenea, în fiecare stat este creată o rețea de instanțe judecătorești, în fruntea cărora se află o Curte Supremă, ea însăși subordonată Curții Supreme federale.

În privința instituției ombudsman-ului, o deosebire majoră o reprezintă forma pe care Avocatul Poporului a luat-o în cele două țări, Romania având o instituție cu competență generală, iar Statele Unite ale Americii una cu competență specială. O asemănare este faptul că există mai multe instituții de acest tip în ambele țări. La fel cum Avocatul Poporului în România are mai multe birouri teritoriale, Statele Unite ale Americii, au mai multe instituții de tip ombudsman specializate pe domenii specifice de activitate. Acest lucru reprezintă, desigur, o diferență majoră, însă este de remarcat faptul că și România, în urma revizuirii constituționale din 2003 a numit adjuncți ai Avocatului Poporului cu specializare pe domenii de activitate.

Prima formă de apărător al drepturilor particularilor inspirat de modelul suedez, a luat ființă în anul 1973, în cadrul companiei International Technologz Group of Xerox Corporation, care a numit un manager al relațiilor angajaților. Acesta avea sarcina de a se ocupa de plângerile formulate de angajați cu privire la munca desfășurată de aceștia în cadul organizației, prezentând rapoarte direct Președintelui. Ulterior, această instituție a fost introdusă și în alte companii mari precum American Airlines, General Motors, Ford Motors. Cu toate acestea, primul Ombudsman al sectorului public în Statele Unite ale Americii a fost înființat în Hawaii, în anul 1967, cu mult înainte ca România să iasă de sub regimul comunist și sa înceapă să ia în considerare o astfel de instituție. Au urmat mai multe state și regiuni care au înființat birouri ale ombudsmanului cu competențe jurisdicționale generale.

Deși inspirate de modelul ombudsmanului suedez, la fel ca și România, Statele Unite ale Americii au optat pentru modele diferite de ombudsmani. În Statele Unite nu a fost înființată o asemenea instituție la nivel federal, în schimb există un număr foarte mare de birouri cu jurisdicție generală, dar numite de către un membru al Guvernului sau de către un primar; birouri legislative cu jurisdicție specială; agenții ale ombudsmanului cu autoritate statutară.Așadar, în Statele Unite ale Americii nu există posibilitatea de adresare către un ombudsman federal, acest rol, de a administra petițiile adresate împotriva autorităților federale este parte a rolului unui membru al Congresului.

O mare parte a serviciilor de tip ombudsman în Statele Unite ale Americii au fost instituite ca și divizii de administrare a plângerilor în incinta unor autorități federale specifice, dar independente din punct de vedere operațional de acestea.Existența unor ombudsmanispecializați pe domenii de activitate, comparativ cu existența unui ombudsman cu competențe generale este o diferență majoră între modelul adoptat de Statele Unite ale Americii și cel pe care statul român de drept a ales sa îl implementeze.

Ombudsmani la Nivel Statal:

Ombudsmanului Plătitorilor de Taxe

Acest birou a fost înființat în anul 1979 în cadrul Serviciului Intern de Taxe, iar în anul 1996 a fost redenumit ca Biroul Avocatului Plătitorilor de Taxe, având un rol foarte important în cadrul Ministerului de Finanțeși anume acela de a emite rapoarte anuale către Congres, fără a consulta anterior vreun membru al Ministerului de Finanțe. Rolul acestui Avocat este să asigure că tratamentul tuturor cetățenilor plătitori de taxe este liniar, că sunt tratați în mod egal, precum și că își cunosc drepturile.Fiecare stat are cel puțin un Avocat al Plătitorilor de Taxe, care este independent și răspunde înaintea Avocatului Plătitorilor de Taxe la nivel național.

Ombudsmanul Cetățenieiși al Serviciilor de Imigrare

Acest ombudsman a fost înființat în anul 2002 șiare rolul de a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite cetățenilor și imigranților, asigurân consultanță specifică fiecărui caz în parte, precum și de a emite recomandări în scopul de a rezolva probleme ridicate de indivizi sau angajatori în cadrul Servicilor de Cetățenieși Imigrare ale Statelor Unite. În activitatea sa, ombudsmanul asistă indivizi și angajatori în scopul rezolvării problemelor ridicate, identifică domenii specifice în care sunt ridicate probleme în mod sistematic și propune ulterior schimbări ce pot fi făcute pentru a remedia problemele identificate. Ombudsmanului îi revine sarcina de a emite rapoarte anuale pe care să le prezinte Congresului. Acest raport trebuie să conțină un sumar al problemelor celor mai serioase și persistente pe care le-au întâlnit indivizii și angajatorii care au aplicat pentru beneficii de imigrant. De asemenea, raportul trebuie să facă referire la modul în care recomandări făcute anterior au adus îmbunătățiri serviciilor și programelor în cauză.

Ombudsmanul Educației

Acest ombudsman îșidesfășoară activitatea cu persoanele care iau credite pentru cu scopul de a rezolva disputele sau problemele iscate de aceste credite, dintr-un punct de vedere imparțialși independent. De asemenea, și acest ombudsman asigură confidențialitatea datelor și convorbirilor în cazurile pe care le administrează. În vederea oferirii unei soluții cât mai potrivite fiecărui caz în parte, ombudsmanul poartă discuții, explică termeni care pot fi necunoscuți petiționarului, iar apoi identifică opțiuni și soluții pentru rezolvarea problemei.

Ombudsmanul Agenției de Protecție a Mediului Înconjurător

Acest ombudsman are rolul de mediator între proprietarii de afaceri mici șiAgenția de Protecție a Mediului Înconjurător, având ca principal scop susținerea mediului înconjurător. Ca parte din activitatea sa, în scopul de a educa proprietarii de afaceri mici, ombudsmanul facilitează participarea acestora la câte o conferință anual, încercând astfel să e facă cunoscute nevoile mediului înconjurător, precum și a obligațiilor pe care ei le au față de acesta.

Ombudsmanul Administrației de Alimentațieși Medicamente

Acest ombudsman are rolul de a asigura buna desfășurare a responsabilitățiilorAdministrației de Alimentațieși Medicamente. Scopul acestuia este de a ajuta la soluționarea problemelor apărute punctual între companii sau indivizi și Birourile Administrației pentru Alimentație și Medicamente, însă observă și problemele care apar în mod sistematic și caută soluții pentru a face ca procesul să se desfășoare mai bine. Ombudsmanul este o resursă independentă și neutră pentru persoanele care nu reușesc să își rezolve problemele la nivelul districtului de care aparțin. Acesta caută mijloace de soluționare a problemelor generate care să beneficieze atât petiționartului, cât și Administrației.

Ombudsmanul Marinei Statelor Unite

Marina Statelor Unite ale Americii a implementat un program de tip ombudsman începând cu anul 1970 prin care comunicarea dintre partenerii celor aflați pe front și centrul de comandă este deschisă, prin aceasta înbunătățind calitatea vieții tuturor celor implicați. Ombudsmanul Marinei se află în majoritatea timpului în perioade de pregătire și este legat de o cauză de confidențialitate, excepție făcând doar cazurile în care este vorba de un abuz al unui copil.

Ombudsmaniai Statelor

Începând cu anul 1967, cel puțin cinci state și o legislatură teritorială au instituit și continuat să angajeze un ombudsman cu normă întreagă. Aceste state sunt Hawaii, Nebraska, Alaska, Iowa și Arizona, precum și teritoriul american din Puerto Rico. Multe dintre celelalte state au câte un ombudsman numit în cadrul biroului fiecărui guvernator. În mod inevitabil, slujba ombudsmanilor statali implică dificila slujbă de a investiga cererile cetățenilor împotriva unor acte specifice ale agențiilor guvernamentale.

Ombudsmani Pentru Servicii pe Termen Lung

Foarte multe state beneficiază de serviciile unui ombudsman ce veghează asupra serviciilor oferite pe termen lung, precum cele oferite celor ce locuiesc în centre pentru persoane în vârstă. De asemenea, acestui tip de ombudsman îi revine sarcina de a asigura respectarea drepturilor persoanelor care beneficiază de îngrijire pe termen lung, precum și să găsească rezolvare pentru problemele persoanelor care locuiesc în centre de îngrijire și să caute să aducă schimbări la nivel local, statal și național care să îmbunătățească serviciile de care beneficiază vârstncii și calitatea vieții acestora.Acest serviciu de tip ombudsman și-a început activitatea în anul 1972 ca un program demonstrativ și există astăzi în fiecare stat.

Ombudsmanul Statal al Copiilor

Majoritatea statelor asigură existența unui ombudsman care să vegheze asupra asigurării drepturilor copilului.

Ombudsmanispecializați

Unele state au ombudsmanispecializați pe anumite domenii de activitate, precum:

Ombudsmanul Sănătății Mentale șiDizabilităților de Dezvoltare – Minnesota;

Acest ombudsman oferă consultanță cu privire la plângeri împotriva serviciilor medicale, oferă răspunsuri legate de drepturile cetățenilor, precum și accesul acestora la serviciile în domeniu de care au nevoie, caută să ofere idei pentru a îmbunătăți serviciile pentru persoane cu dezabilități.

Ombudsmanul Departamentului de Managment al Mediului Înconjurător – Rhode Island;

Acest ombudsman și-a început activitatea în anul 1999 în scopul de a îmbunătăți efectivitatea, eficiența și răspunderea cetățenilor în ceea ce privește mediul înconjurător și conservarea lui. În anul 2011, ombudsman-ul și-a încetat activitatea, datorită pensionării, iar atribuțiile sale au fost preluate de Biroul Consumatorului și Asistență Tehnică.

Ombudsmanul Statal de Educație – Washington;

Acest birou statal al ombudsmanului a fost instituit în anul 2006, oferindu-i acestuia independență de sistemul educațional public. În raport cu acest sistem, ombudsmanul este mai degrabă un mecanism al controlului de calitate. Rolul acestui ombudsman este de a soluționa cu imparțialitate și confidențialitate plângeri referitoare la sistemul educațional și are în vedere interesul superior al elevilor. Un rol foarte important care îi revine acestui ombudsman este acela de a promova implicarea membrilor familiei în educație, precum și să găsească strategii pentru a realiza acest lucru.

Ombudsmanul Angajatorului – Michigan;

Ombudsmanul Drepturilor de Proprietate – Utah.

Ombudsmani la Nivel de Orașe sau Districte

King County, Washington

Acest Ombudsman a fost creat de cetățenii cu drept de vot în anul 1968 și operează ca un birou independent în cadrul departamentului legislativ al guvernatorului din King County, ales pentru mandate de cinci ani. Ombudsmanul investighează plângeri cu privire la activitatea agențiiloradminisrative, precum și încălcări ale codurilor Districtului.

Los Angeles

Acesta a fost instituit de către Comitetul de Supraveghere Los Angeles în anul 1993, fiind primul de acest gen în statul California și primul la nivel național care a fost implicat în supravegherea modului în care legile sunt puse în aplicare.

New York

Acest ombudsman îșidesfășoară activitatea în interesul cetățenilor din orașul New York. Scopul său este de a investiga și a răspunde petițiilor telefonice, precum șicelor făcute în scris cu privire la serviciile publi ce ale orașului, încercând să ofere răspunsuri șisoluții cât mai potrivite.

Desigur că pot fi observate șiasemanări clare între modelul ombudsmanului românesc și cel american, ambele având la bază același principii și scopuri principale. De aceea, la fel ca și Avocatul Poporului în România, Ombudsmanul Statelor Unite ale Americii, indiferent în ce sector de activitate este specializat, se bazează pe următoarele principii:

Independență – Ombudsmanul este independent în structură, funcționareși imagine în cadrul organizației, la cel mai înalt nivel cu putință.

Neutralitate șiimparțialitate – Ombudsmanul, fiind instituit ca o formațiune neutră, rămâne pe tot parcursul desfășurăriiactivitățiiimparțială. De asemenea, este foarte important ca instituția Ombudsmanului să nu ia parte în nici o situație care ar putea cauza un conflict de interese.

Confidențialitate – Ombudsmanul păstrează orice legatură cu persoanele petiționare în strictă confidențialitateși nu divulgă informații cu privire la cererile pe care le primește, decât dacă acest lucru îi este permis de către petiționar. Singura situație când este permis Ombudsmanului să facă rabat de la acest principiu, este atunci când situația analizată este de asemeanea natură încât ar putea cauza daune periculoase și iminente. Este unanim acceptat de către ombudsmani că principiul confiențialită

Informalitate – ca o resursă informală, Ombudsmanul nu ia parte la nici o procedură administrativă care are legătură cu problemele ce îi sunt aduse în vedere de către cetățenii ce i se adresează.

Totodată, atribuțiile pe care un ombudsman le are, în general, în Statele Unite ale Americii sunt foarte asemănătoare cu cele ale Avocatului Poporului în România. Spre exemplu, atribuțiile unui ombudsman american sunt:

Facilitarea conversațiilor – un practician în managementul conflictelor oferă ajutor petiționariilor pentru a găsi soluții potrivite problemelor cu care se confruntă.

Monitorizarea și raportarea tendințelor – ombudsmanul emite recomandări, care pot fi de natură a schimba politica origanizațiilor cărora se adresează, ținând cont de faptul ca feedback-ul primit din partea cetățenilor poate reprezenta o concluzie a modului defectuos în care procedurile și practicile instituțiilor au fost duse la îndeplinire.

Administrarea conflictelor – ombudsmanul desfășoară un proces voluntar șiconfudențial cu fiecare petiționar în parte, ascultându-l și sfătuindu-l cu scopul de a soluționași chiar preveni dispute. În același timp, pe tot parcursul acestui proces, ombudsmanul urmărește ca și el să îșiîmbunătățeascăabilitățiile de administrare a conflictelor.

De asemenea, la fel cum Avocatul Poporului în România nu își poate desfășura eficient activitatea de unul singur, ci este parte a mai multor organizații ale ombudsmanilor europeni șiinternaționali, și Statele Unite ale Americii au înființatAsociațiaOmbudsmanilor Statelor Unite ale Americii și este parte a OrganizațieiInternaționale a Ombudsmanilor.

Asociația Ombudsmanilor Statelor Unite ale Americii este o organizație națională înființată pentru ombudsmanii care ăși desfășoară activitatea în sectorul public. Această organizație a fost înființată în anul 1977 și are ca membrii birouri ale ombudsmanilor la nivel local, statal și federal, având menirea de a susține și ajuta la îmbunătățirea desfășurării activității acestora. Scopul pentru care a fost înființată și pentru care își desfășoară activitatea este exlusiv educațional, științific și caritabil.

Dacă ar fi să ne referim la numele pe care instituția îl poartă pe un continent și pe altul, putem nota diferența faptului că România a ales să schimbe numele original al instituției, înlocuindu-l cu unul românesc, care să fie mai accesibil cetățenilor acestei țări. Există controverse cu privire la această decizie, contestându-se atât înlocuirea originalului, precum și alegerea numelui de Avocat al Poporului, care de-a lungul existenței sale în țara noastră, a creat confuzii cu privire la competențele acestuia. De cealaltă parte, Statele Unite ale Americii au ales să păstreze numele original de ombudsman, însă și decizia acestora este contestată pe motiv că sună mult prea „străin” pentru un popor vorbitor de limbă engleză, precum și a faptului că majoritatea cetățenilor nu asociază nimic în mod natural cu acest titlu. De aceea, pentru că, după cum am spus anterior, în Statele Unite ale Americii nu există o singură instituție de acest tip, ci este prezentă în 5 state, 20 de agenții federale și peste 1000 de corporații, multe dintre acestea au ales să folosească denumiri alternative.

5. Anexe

Structura organizatorică a instituției Avocatul Poporului

Model de petiție

Petiții adresate Avocatului Poporului în perioada 2001-2005

Bibliografie

ConstitutiaRomaniei

Antonie Iorgovan, „Drept constituțional și instituții politice. Teorie generală.”, Editura Galeriile J.L. Calderon, București, 1994

Avocatul Poporului, „Raport de activitate pentru perioada 18 iunie 1997 – 31 decembrie 1998”, București, 1999

Bart Hessel, Potr Hofmanski, „Government, Policyand The Rule of Law. Theoretical and Practical Aspects in Poland and the Netherlands”, Bauhaus, Bialystok, Utrecht, 1997

Constanța Călinoiu, Victor Duculescu, „Drept constituțional și instituții politice”, Editura Lumina Lex, București, 2005

Cristian Ionescu, „Drept constituțional comparat”, Editura C.H. Beck, București, 2008

Cristian Ionescu, „Tratat de drept constituțional contemporan”, Editura All Beck, București, 2003

Corneliu-LiviuPopescu, „Excepția de neconstituționalitate. Titular al dreptului de sezină.”,AvocatulPoporului, CurierulJudiciar, nr. 9, 2006

Dean M. Gottehrer, „Fundamental Elements of An Effective Ombudsman Institution”, Stockholm 2009 Conference, „International Ombudsman Institution”

Dumitru Ionică, „GenezaConstituției României 1991”, Lucrările Adunării Constituante, Regia Autonomă, Monitorul Oficial, 1998

Gabriele Kucsko-Stadlmayer (coord.), “European Ombudsman Institutions. A comparative legal analysis regarding the multifaceted realization of an idea”, Springer, Viena, 2008

Ion Deleanu, „Instituții și proceduri constituționale. Tratat”, Editura Servo-Sat, Arad, 2001

Legea organica 35/1997

Liviu Coman-Kund, „Avocatul Poporului din România și Mediatorul European în lumina Tratatului Instituind o Constituție pentru Europa”, Revistă de Drept Public, Anul XII(32), nr. 3

Regulamentul de organizare si functionare a institutiei Avocatul Poporului

Constantin Brânzan „Avocatul Poporului. O instituție la dispoziția cetățeanului”, Editura Juridica, București

Constantin Brânzan, Marten Oosting, „Rolul Ombudsmanului într-o societate democratică”, Revista Dreptul, nr. 5, 1997

J.H. Kilian, „The Constitution of The United States of America. Analyses and Interpretation, Congressional Research Service.”, Library of Congress, Washington D.C., 1987

Vlad Monica, „Ombudsman-ul in dreptul comparat”, Editura SERVO-SAT, 1998, Arad

H.B. Iacobini, „O institutie noua de drept administrativ (Ombudsman) Experientaadministratiei nord-americane”, Studii de drept romanesc nr. 2/1990

Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida, „ConstitutiaRomaniei” – comentata si adnotata, Editura Monitorul Oficial, 1992, Bucuresti

Monica Vlad, „Ombudsmanul Românesc în contextul integrării europene”, în: Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Ștefan Deaconu (coord.), „Despre Constituție și Constituționalism”, Editura Hamangiu, București, 2006

Nikiforos Diamandouros, „The principle of good administration in the recommendations of the European Ombudsman”, discurs, 17 septembrie 2007, Sofia, Bulgaria

Ioan Muraru, „Drept constituțional și instițutii politice”, Editura Actami, București, 1997

Laura A. Hossu, „Avocatul Poporului. Practică instituțională și mecanisme de intervenție”, Editura C.H. Beck, București 2013

Mircea Criste, „Instituții constituționale contemporane”, Editura de Vest, Timișoara, 2010

Linda C. Reif, „The ombudsman, good governance, and the international human rights system”, Martinus Nijhoff Publishers, Leiden, Boston, 2004

Angela Banciu, „Istoria constituțională a României: deziderate naționale și realități sociale”, Editura Lumina Lex, București, 2001

Sayed A. Bokhari, „A Comparative Study of Ombudsman Offices in Australia”, International Policy Fellowship

http://www.avp.ro/linkuri/lege35.pdf

http://www.oikeusasiamies.fi/Resource.phx/eoa/english/index.htx

http://www.ombudsman.europa.eu/ro/atyourservice/whocanhelpyou.faces#/

http://en.wikipedia.org/wiki/Ombudsmen_in_the_United_States

http://apps.americanbar.org/adminlaw/news/vol22no4/ombudsmn.html

History of the Public Sector Ombudsman

http://www.state.gov/s/ombudsman/index.htm

http://www.irs.gov/Advocate

http://www.dhs.gov/topic/cis-ombudsman

https://studentaid.ed.gov/repay-loans/disputes/prepare

http://www.fda.gov/AboutFDA/CentersOffices/OC/OfficeofScientificandMedicalPrograms/ucm197508.htm

http://www.aoa.gov/aoa_programs/elder_rights/Ombudsman/index.aspx

http://www.governor.wa.gov/oeo/

http://www.dem.ri.gov/programs/ombuds/index.htm

http://mn.gov/omhdd/

http://www.ni-ombudsman.org.uk/

http://www.jo.se/en/About-JO/History

http://www.nationaleombudsman.nl/about-national-ombudsman-of-netherlands

http://www.oto-boc.gc.ca/whwr/rgnztn-eng.html

http://en.ombudsmanden.dk/

https://www.sivilombudsmannen.no/?lang=en_GB

http://old.mevaker.gov.il/serve/site/english/eombuds-intro.asp

http://defensordelpueblo.es/en/Quienes/Que/index.html

Bibliografie

ConstitutiaRomaniei

Antonie Iorgovan, „Drept constituțional și instituții politice. Teorie generală.”, Editura Galeriile J.L. Calderon, București, 1994

Avocatul Poporului, „Raport de activitate pentru perioada 18 iunie 1997 – 31 decembrie 1998”, București, 1999

Bart Hessel, Potr Hofmanski, „Government, Policyand The Rule of Law. Theoretical and Practical Aspects in Poland and the Netherlands”, Bauhaus, Bialystok, Utrecht, 1997

Constanța Călinoiu, Victor Duculescu, „Drept constituțional și instituții politice”, Editura Lumina Lex, București, 2005

Cristian Ionescu, „Drept constituțional comparat”, Editura C.H. Beck, București, 2008

Cristian Ionescu, „Tratat de drept constituțional contemporan”, Editura All Beck, București, 2003

Corneliu-LiviuPopescu, „Excepția de neconstituționalitate. Titular al dreptului de sezină.”,AvocatulPoporului, CurierulJudiciar, nr. 9, 2006

Dean M. Gottehrer, „Fundamental Elements of An Effective Ombudsman Institution”, Stockholm 2009 Conference, „International Ombudsman Institution”

Dumitru Ionică, „GenezaConstituției României 1991”, Lucrările Adunării Constituante, Regia Autonomă, Monitorul Oficial, 1998

Gabriele Kucsko-Stadlmayer (coord.), “European Ombudsman Institutions. A comparative legal analysis regarding the multifaceted realization of an idea”, Springer, Viena, 2008

Ion Deleanu, „Instituții și proceduri constituționale. Tratat”, Editura Servo-Sat, Arad, 2001

Legea organica 35/1997

Liviu Coman-Kund, „Avocatul Poporului din România și Mediatorul European în lumina Tratatului Instituind o Constituție pentru Europa”, Revistă de Drept Public, Anul XII(32), nr. 3

Regulamentul de organizare si functionare a institutiei Avocatul Poporului

Constantin Brânzan „Avocatul Poporului. O instituție la dispoziția cetățeanului”, Editura Juridica, București

Constantin Brânzan, Marten Oosting, „Rolul Ombudsmanului într-o societate democratică”, Revista Dreptul, nr. 5, 1997

J.H. Kilian, „The Constitution of The United States of America. Analyses and Interpretation, Congressional Research Service.”, Library of Congress, Washington D.C., 1987

Vlad Monica, „Ombudsman-ul in dreptul comparat”, Editura SERVO-SAT, 1998, Arad

H.B. Iacobini, „O institutie noua de drept administrativ (Ombudsman) Experientaadministratiei nord-americane”, Studii de drept romanesc nr. 2/1990

Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida, „ConstitutiaRomaniei” – comentata si adnotata, Editura Monitorul Oficial, 1992, Bucuresti

Monica Vlad, „Ombudsmanul Românesc în contextul integrării europene”, în: Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Ștefan Deaconu (coord.), „Despre Constituție și Constituționalism”, Editura Hamangiu, București, 2006

Nikiforos Diamandouros, „The principle of good administration in the recommendations of the European Ombudsman”, discurs, 17 septembrie 2007, Sofia, Bulgaria

Ioan Muraru, „Drept constituțional și instițutii politice”, Editura Actami, București, 1997

Laura A. Hossu, „Avocatul Poporului. Practică instituțională și mecanisme de intervenție”, Editura C.H. Beck, București 2013

Mircea Criste, „Instituții constituționale contemporane”, Editura de Vest, Timișoara, 2010

Linda C. Reif, „The ombudsman, good governance, and the international human rights system”, Martinus Nijhoff Publishers, Leiden, Boston, 2004

Angela Banciu, „Istoria constituțională a României: deziderate naționale și realități sociale”, Editura Lumina Lex, București, 2001

Sayed A. Bokhari, „A Comparative Study of Ombudsman Offices in Australia”, International Policy Fellowship

http://www.avp.ro/linkuri/lege35.pdf

http://www.oikeusasiamies.fi/Resource.phx/eoa/english/index.htx

http://www.ombudsman.europa.eu/ro/atyourservice/whocanhelpyou.faces#/

http://en.wikipedia.org/wiki/Ombudsmen_in_the_United_States

http://apps.americanbar.org/adminlaw/news/vol22no4/ombudsmn.html

History of the Public Sector Ombudsman

http://www.state.gov/s/ombudsman/index.htm

http://www.irs.gov/Advocate

http://www.dhs.gov/topic/cis-ombudsman

https://studentaid.ed.gov/repay-loans/disputes/prepare

http://www.fda.gov/AboutFDA/CentersOffices/OC/OfficeofScientificandMedicalPrograms/ucm197508.htm

http://www.aoa.gov/aoa_programs/elder_rights/Ombudsman/index.aspx

http://www.governor.wa.gov/oeo/

http://www.dem.ri.gov/programs/ombuds/index.htm

http://mn.gov/omhdd/

http://www.ni-ombudsman.org.uk/

http://www.jo.se/en/About-JO/History

http://www.nationaleombudsman.nl/about-national-ombudsman-of-netherlands

http://www.oto-boc.gc.ca/whwr/rgnztn-eng.html

http://en.ombudsmanden.dk/

https://www.sivilombudsmannen.no/?lang=en_GB

http://old.mevaker.gov.il/serve/site/english/eombuds-intro.asp

http://defensordelpueblo.es/en/Quienes/Que/index.html