Apa In Amenajarile Peisagistice din Sec. Xxi

Apa în amenajările peisagistice din sec. XXI

Cuprins

Lista figurilor

Introducere

PARTEA I – CONSIDERAłII GENERALE

Capitolul 1 STADIUL ACTUAL AL CUNOȘTERII

1.1Evoluția istorică a amenajărilor cu apă

1.2Rolul fântânilor de-a lungul istoriei

1.3Relațiile dintre stilurile de amrnajare și compozițiile cu apă

1.4Peisajul și estetica amenajărilor cu apă

Capitolul 2 TIPURI DE AMENAJĂRI ȘI MATERIALE DE CONSTRUCȚII

2.1 Materiale de construcții realizate pentru crearea pieselor de apă

2.2 Materiale de construcții hidroizolante

2.3 Tipuri de amenajări

PARTEA a II-a – CONTRIBUłII PROPRII

Capitolul 3 SCOPUL ȘI OBIECTIVELE. MATERIALUL DE STUDIU ȘI METODA DE

CERCETARE

3.1 Scopul și obiectivele generale ale cercetării

3.2 Materialul de studiu și metode de cercetare

Capitolul 4 MODALITĂȚI DE REALIZARE A AMENAJĂRILOR STATICE

4.1 Modalătăți de realizare a amenajărilor statice

4.2 Tipuri de amenajări cu ape statice

4.3 Studii de caz

Capitolul 5 MODALITĂȚI DE REALIZARE A AMENAJĂRILOR DINAMICE

5.1 Modalități de realizare a amenajărilor dinamice

5.2 Tipuri de amenajări cu ape dinamice

5.3 Studii de caz

Capitolul 6 CULORILE MATERIALELOR DE CONSTRUCȚIE ȘI TENDINȚELE MODERNE ALE AMENAJĂRILOR CU APĂ

6.1 Culorile materialelor de construcție în amenajările cu apă

6.2 Tendințe moderne în amenajările cu apă

Concluzii

Bibliografie

Lista figurilor

Figura 1.1: _____________________________________________________15

Figura 1.2: _____________________________________________________21

Figura 1.3: ______________________________________________________x

Figura 1.4: _____________________________________________________x

Figura 2.1: _____________________________________________________x

Figura 2.2: ______________________________________________________x

INTRODUCERE

„Apa este mai mult decât o condiție a vieții, ea este izvorul vieții.”

(Antoine de Saint-Exupéry)

PARTEA I- CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL 1 STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

1.1 Evoluția istorică a amenajărilor cu apă

Din cele mai vechi timpuri cunoștințele legate de amenajările peisagistice au fost transmise prin legende, fresce, picturi murale și scrieri literale.

Arta amenajării grădinilor a evoluat și s-a dezvoltat odată cu expansiunea civilizației omenești. De-a lungul succesiunii epocilor, amenajările peisagistice s-au impus prin stiluri diferite, concretizate prin maniere stilistice care în timp au evoluat în funcție de diverse concepte compoziționale.

Grădina este considerată artă deoarece împodobește pământul cu elementele puse la îndemână de către natură: teren, apă, arbori, arbuști, liane, flori.

Apa prezintă în primul rând o necesitate vitală a existenței ființelor vii, dar în acelaș timp și un motiv decorativ. Necesarul de apă din grădină este asigurat de către apa care poate lua forma unui iaz, bazin, sau fântâni. Apa fascineză prin răsturnarea și reflexia imaginei din jur, reprezentând un punct de atracție a grădinii.

În grădini și parcuri formele sub care apa este reprezentată a fost influentată de fiecare epocă istorică în care s-a desfășurat și stilul caracteristic.

Grădinile în antichitate

Au avut ca bază indeea de împăcare a omului cu natura. În general se caracterizează prin trasee geometrice și prin folosirea unor elemente arhitecturale cum ar fi colonade, statui, pergole, scări, fântâni, canale cu apă iar vegetația era prezentă din abundență. Dispunerea acesteia era atât naturală în peisaj cât și geometrică, realizată prin fasonări și tăieri.

Apa era dispusă natural ori așezată în bazine sau fântâni. Odată cu evoluția științei și tehnicii au fost instalate dispositive pentru lucrările de irigație și hidraulice.

Ambianța sonoră se realiza cu ajutorul volierelor cu păsări cântătoare sau prin amplasarea păsărilor mecanice și nu în ultimul rând cu ajutorul sunetului produs prin țâșnirea sau prin scurgerea apei. Așadar sunetul a fost folosit ca un mijloc de destindere.

În concluzie se observa că în amenajarea grădinilor și spațiilor verzi pe lângă vegetație, apa ocupă un rol special în amenajare, încă din cele mai vechi timpuri.

Cele mai celebre grădini din antichitate sunt Grădinile suspendate ale Semiramidei din Babilon (Fig. 1.1) situate pe malul râului Eufrat. Grădinile erau susținute de piloni foarte mari iar pe lângă aceștia pentru o susținere mai bună erau plantați arbori înalți. Grădinile erau înpodobite cu statui grandioase, scări foarte late și cu sisteme hidraulice ingenios construite. Vegetația era constituită din smochini, migdali, nuci, rodii și diferite specii de trandafiri, nuferi, arbori de tamaie ce răspândeau în atmosferaă mirosuri îmbietoare. Aceste grădini au fost construite dintr-o dorință umană de liniște și pace sufletească.

Grădinile în Evul Mediu

Numeroase trăsături ale grădinilor din antichitate se regăsesc și în arhitectura grădinilor din Evul Mediu cum sunt: stilul geometrizat al grădinii, vegetația fasonată, sunetul adus cu ajutorul volierelor cu păsări, iar ca element nou apare folosirea automatelor cântătoare. Acestea erau de dimensiuni mici cu caracter închis, secret și acces limitat. Vegetația era alcătuită din pomi fructiferi, plante medicinale, plante aromatice, leguminoase și plante decorative mici, de regulă prezente în jurul mănăstirilor.

Grădinile în perioada Renașterii

În timpul renașterii începând cu sec XVI – XVIII, pe lângă arhitectură, literatură, pictură, sculptură a înflorit din plin și arta grădinilor.

Grădinile renascentiste și baroce se caracterizează prin: stilul geometric, fasonarea vegetației, care se compune îndeosebi din vegetație lemnoasă, spațiul exterior este perceput ca o continuitate a celui interior; utilizarea elementelor decorative precum: statui, balustrade, portițe; apa în această perioada este valorificată estetic prin folosirea sub diverse variante: oglinzi, fântâni arteziene, jocuri de jeturi, și cascade.

Renașterea a apărut prima dată în Italia iar grădinile italiene ale acestei perioade prezintă anumite caractere inedite printre care cea mai impresionanta este bogăția apelor ce răcoresc atmosfera, aduc mișcare și sunet prin utilizarea lor din abundență sub formă de fântâni, cascade, prezente pentru a anima arhitectura grădinii.

Grădinile renascentiste au evoluat treptat sub influența stilului baroc, principiile de bază rămân aceleași, se păstrează compoziția arhitecturală, simertia și echilibrul, traseele devin mai puțin rigide, arborii nu mai sunt fasonați prin tudere. Dimensiunile grădinii se măresc, treptat ia formă de parc. Compoziția este simetrică față de o axă principală ce are drept capăt de perspectivă castelul. Piesele de apă sunt mai spectaculoase, apar fântâni cu stânci, teatre de apă, grote.

Grădinile franceze în această perioadă s-au individualizat prin accentul acordat simplității, creând ideea de spațiu mai mare decât în realitate. Terenul era amenajat pe terase largi, compoziția în stil geometric, zidurile lipsesc, fiind înlocuite cu garduri vii. Apa se întâlnea sub formă de oglinzi de apă întinse, bazine cu grupuri sculpturale, fântâni cu jocuri de apă, dând compozițiilor disciplinate și geometrizate notă de originalitate.

O operă reprezentativă a artei baroce este grădina palatului Versailles (Fig. 1.2), rămasă o mare capodoperă până în zilele noastre, reprezentând apogeul în arta grădinilor franceze.

Grădinile englezești

Pentru prima data în Anglia secolului al XVIII- lea apar grădinile peisagere. Acesta este un stil aparte apărut pe fondul dezvoltării industriei ca nevoie pentru diminuare a poluării și ca urmare a dezvoltării stilului romantic în artă. Trăsătura definitorie a acestui stil o reprezintă compoziția liberă cu trasee sinuase, forma naturală a reliefului este păstrată, vegetația este lăsată să crească liber. Piesele de apă sunt identice cu cele create de natură: râuri, lacuri, cascade iar bazinele, fântânile, canalele prezente în grădinile de până la acea dată sunt eliminate cu desăvârșire. Delimitarea grădinii se face prin intermediul unui șanț discret și cât mai natural astfel încât să se armonizeze cât mai bine cu apa și vegetația care se folosea pentru crearea de priveliști variate, masive de arbori asemenea unor păduri dar și peluze de mare întindere. Costrucțiile decorative erau reduse la număr și evocau diferiete perioade istorice: ruine, temple antice, poduri, chioșcui, pavilioane chinezești.

Apariția stilului peisager la acea vreme a reprezentat o adevărată revoluție în arta grădinilor.

Grădinile japoneze

„Influnța Chinei a pătruns în Japonia începând din secolul al VII-lea e.n., transmițându-i și cultul grădinilor, care a fost asimilat și apoi personalizat, devenind o artă națională, cu o inconfundabilă originalitate” (Ana-Felicia Iliescu, 2008).

Grădina japoneză este reprezentarea universului și a elementelor acestuia: focul sub forma stâlpi de piatră sau fier; pământul prin intermediul pietrelor și a apei; aerul reprezentat de plante și animale existente în forma lor naturală.

În arta grădinilor japoneze apa este nelipsită fie existând ca atare, sau este sugerată prin intermediul nisipului. Prezentă sub formă de lac artificial, apa imită marea prin intermediul malurilor neregulate. Deși de multe ori grădinile se intind pe suprafețe restranse acestea prezintă un intreg unuvers în manifestare, dând posibilitatea visării. De regulă, lacul este punctul central într-o astfel de grădină iar forma poate fi simbolică. Imaginea curgerii apei evocă trecerea iminentă a timpului. Deseori peste apă este amplasat un pod ce semnifică trecerea dintr-o lume în alta. Râurile artificiale sunt contruite cu forme curbe pentru a da o infățișare naturala și liniștită.

În gradinile japoneze, elementele care dau o nota aparte peisajului sunt încărcate de simboluri. De multe ori în mijlocul lacului sau a râului există o insulă numită „insula vieții veșnice” ce simbolizează o lume aflată în afara timpului și spațiului. Grădinile în care apa este sugerată prin aranjarea specială a pietrișului se mai numesc și grădini uscate (Fig.1.4). În grădina tradițională japoneză, apa apare ca element natural, de aceea nu există fântâni. În acest tip de grădină, apa mai este prezentă și sub formă cascade ca sursă reală de apă sau sub formă de cascade uscate în care pietrle sugerează căderea de apă. Forma acestora variază de la o cascadă simplă la una cu mai multe trepte.

Așadar, grădina japoneză aduce un aport considerabil în inspirația creării amenajărilor cu apă.

1.2 Rolul fântânilor de-a lungul istoriei

Încă de la începuturile existenței fântânilor, proprietarii lor doreau ca acestea să aibă mecanisme simple și să necesite îngrijiri minime. Arhitectura fântânilor din Europa a fost influențată în mare măsură de arhitectura Romei și Greciei antice cu bazine largi și pereții sculptați cu decorațiuni deosebite. În perioada medievală, în Europa grădina era împărțită în patru zone: grădina de mirodenii, grădina de legume, fructe și flori. Grădinile acestor timpuri erau adiacente mănăstirilor în jurul a patru fântâni. Obiceiul ca fiecare grădină să fie construită în jurul unei fântâni a fost împrumutat de la perși care foloseau fântânile ca sursă de meditație.

În orient fantânile erau construcții obișnuite, de sute de ani. Din cauza climei calde și uscate, pentru a folosi apa mai ușor, musulmanii își construiau câte o fântână în mijlocul fiecărei grădini. Deseori, în aceste grădini existau zone încercuite cu șanțuri de apă. Fântânile sau șanțurile erau decorate cu bucăți de ceramică. Japonia a fost influențată de modul în care foloseau și construiau fântânile, China și Coreea, însă japonezii le atribuie un rol mult mai important, acela, nu numai ca simplu element decorativ al grădinii, ci și element care crează armonie și pace.

În prima jumătate a secolului XX , arhitectura americană a încercat să includă zona exterioară a casei în interiorul acesteia, mai ales în zonele cu climat rece iar fântânile au devenit acoperite cu tot cu decorațiunile care le înfrumusețau. În prezent se caută deseori fântânile de dimensiun mici, care se pot amplasa în interior, pe mese.

De-a lungul timpului fântânile au avut diferite roluri:

Rol religios: prezența fântânilor în mănăstiri și abatii era un mod de a-i face pe oameni să-și găsească pacea inerioară și le oferea posibilitatea de a medita asupra vieții lor. Majoritaea erau amplasate în centrul grădinii pentru a putea fi văzută de toată lumea. În Grecia antica fântânile erau repere pentru adunările sociale.

Rol decorativ: în Grecia și Roma antică fântânile erau folosite numai pentru decorarea curților exterioare. Cei bogați își permiteau să construiască fântani cu sculpturi grandioase și cu deosebite jocuri cu apă. În zilele noastre fântânile se găsesc peste tot: în piețe, mall-ui, în holurile unor hoteluri mari și nu în ultimul rând în grădinile individuale, parcuri și grădini.

Rol funcțional: în America, fântânile erau folosite mai mult la irigarea culturilor și ca sursă de apă pentru animale, spre deosebire de Europa în care aceasta avea preponderent rol decorativ. Așadar în America fântânile erau construite pentru o funcționalitate practică care avea drept scop bunăstarea fermei.

Rolul funcțional al fântânilor se referă și la capacitatea acesteia de îmbunătățire a aerului. Din antichitate se cunoaște faptul că apa deține calități tămăduitoare și de aceea oamenii au încercat să aducă liniștea în viața lor prin construirea de fântâni. Științific acest lucru se explică în felul urnător: aerul este încărcat cu ioni pozitivi sau negativ. Ionii pozitivi sunt emanați de computere, cuptoare cu microunde, televizoare și alte aparate electrice și electocasnice. Inhalarea acestor ioni duce la instalarea mai rapidă a stării de oboseală fizică și mentală care ne afectează sănătatea. Apa curgătoare eliberează ioni negativi (particule microscopice numite „vitaminele aerului”) iar acest lucru aduce stabilirea unui echilibru a sufletului și a trupului (calmează durerile, alungă oboseala și oferă o stare de bine).

1.3 Relația dintre stilurile de amenajare și compozițiile cu apă

Arta de a modela natura a existat din cele mai vechi timpuri, la începuturi avâd rolul de a crea cele necesare vieții iar, mai apoi ca necesitate a prezenței frumosului prin intermediul armonizării elementelor naturale: relieful, vegetația, apa cu elementele artificiale: costrucții, alei, bazine, fântâni.

De-a lungul timpului arta de a modela natura s-a dezvoltat, dar elementele folosite au rămas tot elementele naturale și cele construite, aranjate în funcție de diverse concepte compoziționale.

În arta amenajării grădinilor și parcurilor stilul constituie totalitatea particularităților unei epoci iar caracteristicile unui stil sunt strâns legate de condițiile naturale ale unui loc și de contextul social.

În cadrul evolției artei grădinilor se disting trei stiluri: geometric, liber și mixt.

Stilul geometric

Principiile care stau la baza acestui stil sunt următoarele:

aleile sunt drepte, intersectate perpendicular, care delimitează zone în forme geometrice;

perfectă proporționalitate și ritm față de centrul compozițional care de cele mai multe ori este o clădire principală;

axele pricipale și secundare de perspectivă sunt largi și se deschid simetric de la punctul central al compoziției;

vegetația lemnoasă este fasonată în forme geometrice, manieră numită artă topiară;

prezența vegetației floricole în cadrul parterelor de vegetație, sub formă de mozaicuri sau arabescuri;

apa este element cu pondere mare amenajare fiind dispusă în bazine construite sub forme geometrice cu sau fără jocuri de apă, aducând grădinii prospețime, lumină și mișcare;

pe măsură ce se depărtează de centrul compozițional al grădinii suprafața bazinelor cu apă crește;

prezența grupurilor sculpturale în cadrul amenajărilor.

Stilul liber

Stilul peisager este la fel de vechi ca cel geometric, dar la început a apărut în Orientul Îndepărtat, în China, mult mai târziu apare în Anglia, în secolul al XVIII-lea datorită proprietăților întinse care se găseau în Anglia și nu în ultimul rând ca o replică la unele transformări la care a fost supusă omenirea printre care: dezvoltarea industriei și a poluării odată cu aceasta, dezvoltarea curentului romantic și nu în ultimul rând existența unui relief și climat favorabil. În cadrul acestui stil simetria este înlocuită cu asimetria echilibrată.

Caracteristicile stilului liber sunt următoarele:

aspectul general al amenajarilor crează impresia de naturalețe și sugerează pitorescul;

elementele construite sunt subordonate reliefului și vegetației, ele fiind incadrate în peisajul grădinii cât mai natural posibil;

circulația aleilor urmează formele reliefului, avand trasee libere, cu linii sinuoase și trasee justificate și simple ce determină descoperirea treptată a priveliștilor naturii;

vegetația îmbracă formele naturale de creștere și este grupată în masive cu contur neregulat.

relieful terenului este rareori modificat, mai importantă fiind accentuarea lui;

apa ia forma lacurilor cu malurile neregulate și cu trasee organice ale cursurilor de apă sau, aceasta este amenajată sub formă de cascadă, într-un mod care să imite perfect matura.

Stilul mixt

Acest stil constă în îmbinarea armonioasă a zonelor amenajate în stil geometric cu cele amenajate în stil liber, în final alcătuind un ansamblu unitar. Întreaga compoziție trebuie să țină seama de respectarea proporției în plan, de principiile echilibrului, simetriei și subordonării elementelor unul față de altul.

Acest stil compozițional cuprinde:

centrele de compoziție, zonele situate în jurul unor axe principale de perspectivă, intrările și ieșirile, spațiile din vecinătatea clădirilor se amenajează geometric;

stilul peisager este prezent în părțile mai îndepărtate unde natura trebuie să-și reia drepturile.

se regăsesc zone liniștite, mai apropiate de natură cu alei sinuoase pe malul apelor amenajate ca în natură, peluze liniștitoare și grupări libere de plante lemnoase;

există locuri de odihnă și de plimbare.

Amenajarea în stil mixt are o atractivitate mai mare deoarece peisajul îmbină deopotrivă aspecte ale ordinii estetice geometrice și aspecte romantice. Aceasta permite o mai mare libertate a soluțiilor, adaptându-se mai bine cerințelor de amenajare a parcurilor publice multifuncționale, mai ales în cazul celor cu suprafețe mari și cu mulți vizitatori.

1.4 Peisajul și estetica amenajărilor cu apă

Conform dicționarului explicativ al limbii române prin peisaj se înțelege o porțiune de teritoriu oarecare, rezultat din combinarea factorilor naturali cu cei creați de om.

Din punct de vedere ecologic, cultural și social, peisajul contribuie la creșterea valorii vieții și de aceea apare nevoiea stringentă de a proiecta peisaje, și anume: parcuri, grădinii, scuaruri, spații verzi stradale și consevarea peisajelor naturale care au rămas neatinse de om.

“Peisajele naturale din care fac parte marea, lacurile, iazurile, râurile, pâraiele torenții sau cascadele prezintă o atractivitate deosebită. Aceasta decurge din marea varietate a priveliștilor pe care le determină apa prin îmbinarea cu formele reliefului, rocile și vegetația.” (Tatiana Sandu, 2012)

Apa, încă de la începuturile artei grădinilor este o condiție esențială pentru existența acestora și desigur constituie un factor compozițional și estetic de bază.

Estetica este știința cunoașterii senzoriale percepută de om prin intermediul frumosului. Gheote spunea că „frumosul este manifestarea exterioară ale legilor tainice ale naturii”. În proiectare ca și în natură, frumosul înseamnă bună fucționalitate, ordine și echilibru, prin acestea exprimându-se utilul în societatea omenească.

În peisaj apa a luat diferite forme, fie pe cele întâlnite în natură, încă din timpul antichității chinezești, fie a fost modelată în bazine, rigole, fântâni, de la primele grădini mesopotameiene până în zilele noastere.

Calitățile deosebite ale amenajărilor cu apă constitie oglindirea și dublarea imaginilor prin reflexie, animarea compoziției prin curgere, cădere sau tâșnire în jeturi însoțite de jocul luminii și sunetele specifice, toate aceste însușiri deosebite ale apei justifică ineresul constant al introducerii lor în compoziția amenajărilor peisagistice.

Apa în peisaj are anumite efecte, cele stătătoare crează iluzia unui spațiu mărit iar jocul de lumini și umbre al peisajului încojurător ce se oglindește în ele face să se instaleze sentimentul de liniște. Torentul care se curge cu repeziciune pe pante abrupte energizează dând mișcare peisajului. Râul care stăbate un traseu cu vegetație lăsând să se vadă pe anumite porțiuni malurile sale naturale, imprimă peisajului un aspect ludic.

Numeroase tipuri de peisaje dăruite de natură, dețin o valoare vizuală deosebită care de multe ori este asociată cu perfecțiunea și sublimul. Însă, există și cazuri, în care peisajele naturale și-au pierdut, în parte sau în totalitate valoarea estetică, în acest caz trebuie să se intervină prin reabilitarea lor astfel încât, să-și recapete frumusețea.

Arta de a crea spații verzi, atât estetice cât și funcționale a devenit o necesitate încă din cele mai vechi timpuri, aceasta dezvoltâdu-se odată cu evolția civilizațiilor omenești.

Crearea spațiilor verzi favorizează îmbunătățirea considerabilă a microclimatului prin reducerea extremelor de temperatură, mărirea umidității aerului, făcâd posibil dezvoltarea unui mediu curat și sănătos.

Omul poate armoniza formele create de el cu cele naturale prin proiectarea unui peisaj adecvat deoarece, ca și Creatorul, omul are o afinitate naturală pentru armonie, frumuseșe și ordine. Dezordinea, urâțenia, poluarea, zgomotul, agresivitatea sub toate aspectele sunt respinse instinctiv de către om și de aceea elementele construite trebuie proiectate astfel încât să intre în armonie deplină cu natura și automat să se dezvolte intr-un mediu ambiant sănătos.

Proiectarea trebuie să aibă ca obiectiv, satisfacerea nevoilor de frumusețe, armonie, ordine, liniște și fucționalitate perfectă de ordin estetic și intelectual. „Tot ceea ce se proiectează pentru om trebuie să fie în acord cu dimensiunule sale fizice, cu măsura simțurilor, reacțiilor, obiceiurilor, impulsurilor și dorințelor lor.” (Laurențiu Palade, Lucia Draghia, 1994).

CAPITOLUL 2 MATERIALE DE CONSTRUCȚII ȘI TIPURI DE AMENAJĂRI

2.1 1 Materiale de costrucții utilizate pentru crearea pieselor de apă

Lemnul

Lemnul este un material de natură organică, vegetală. Cel mai des sunt utilizate rășinoasele (esențe moi – molid, brad, pin). Sunt utilizate și foioasele (stejar, frasin, nuc, salcâm, ulm, fag), iar datorită tehnologiilor avansate se utilizează toate speciile de lemn (ex.plopul, salcia). Structura lemnului este fibroasã, fibrele fiind orientate pe direcția axialã a trunchiului lemnos.

Dintre avantajele mai importante privind utilizarea lemnului, se pot enumera:

se obțin piese relativ lungi;

se prelucrează ușor;

se asamblează ușor cu cuie, buloane, scoabe, clei;

au densitate aparentă redusă deci se manipulează ușor;

utilizat în construcția de locuințe asigură o izolare termică și fonică corespunzătoare;

prezintă aspect frumos.

Utilizarea lemnului în contrucții prezintă și unele dezavantaje, printre care:

se aprinde și arde ușor;

este puțin rezistent la acțiunea agenților externi, respectiv putrezește și poate fi atacat ușor de insecte;

are proprietăți mecanice nesatisfăcătoare;

oferă un sortiment limitat ca formă a secțiunii transversale cât și ca lungime a pieselor;

durata de exploatare este relativ redusă în comparație cu alte construcții din metal, zidărie sau beton;

prezintă adesea defecte cum ar fi noduri căzătoare, crăpături, găuri de insecte, zone de alterație, etc.

Umiditatea lemnului

Lemnul verde conține apă în proporție de 50 % din greutatea sa. Lemnul cu un conținut de apă de 15 % se consideră uscat iar cel cu 13 % apă perfect uscat. Conținutul admisibil pentru construcții în aer liber este de 15%.

Durata lemnului

Durata este micșorată de umezeală, de atmosfera de vapori de apă, precum și de variația de umezeală și uscăciune. Pentru lemnele introduse în teren, durata cea mai mare o au dacă terenul este argilos sau nisip umed; mai puțin favorabil este nisipul uscat, iar cel mai defavorabil este terenul calcaros.

Protecția lemnului

Protecția lemnului contra ciupercilor, insectelor și umidității poate fi realizată prin:

Mijloace superficiale:

Protecția se realizează prin geluire, chituire, grunduit și vopsire cu vopsea de ulei, lustruirea care se poate realiza fie prin băițuire apoi se dă cu ceară de albine dizolvată în alcool și frecată cu postav fie se freacă cu tampon de postav picurându-se mereu o soluție de șerlac în alcool.

Tratare în profunzime:

Pentru lemnărie expusă intemperiilor se practică injectare prin presiune cu substanțe chimice (carbonizarea, carbolinizarea, impregnarea cu substanțe antiseptice sau hidrofuge prin injectare sau ignifugare); se impregnează complet la speciile cum ar fi mesteacănul, carpenul, fagul, plopul, mai puțin aninul, frasinul, ulmul, teiul, bradul, molidul, pinul și puțin sau deloc speciile exotice dense ca mahon.

Protecția contra incendiului:

Mijloace de protecție definitive contra focului nu se cunosc, ci numai de întârziere a aprinderii, și anume: îmbrăcarea lemnului cu tencuială de mortar de var sau cu mortar de ipsos; îmbrăcarea cu azbest 8 mm poate întârzia focul cu aproximativ jumătate de oră; efecte momentane o au soluțiile chimice ca sticla lichidă amestecată cu cretă sau argilă, var nestins amestecat cu o soluție de clorură de calciu.

Piatra naturală

Alături de lemn, piatra naturală este una din cele mai vechi materiale folosită pentru realizarea diferitelor forme de amenajare.

Piatra naturală se găsește la suprafața scoarței Pământului sub forma de amestecuri naturale de minerale care formează rocile. Datrită multiplelor sale calități, piatra prezintă o gama foarte variată de întrebuințări.

Calitățile pietrei naturale sunt următoarele:

se găsește din abundență;

prezintă rezistențe mari la compresiune și uzură;

datorită comportării bune la acțiunea distructivă a agenților externi, prezintă o mare durabilitate în timp;

are un aspect natural frumos;

necesită numai transformări fizice;

poate fi utilizată atât ca material de bază, cât și material decorativ;

influențează pozitiv sănătatea prin energiile pozitive pe care le emană.

Cu toate că prezintă multipe avantaje, piatra naturală prezintă și unele neajunsuri, dintre care se menținează:

densitate aparentă mare, fapt care are implicații directe asupra costului manipulărilor, transportului, precum și asupra dimensiunilor fundațiilor și a altor elemente constructive;

se comportă necorespunzător la foc;

majoritatea rocilor au o conductivitate termică ridicată și din acest motiv sunt contraindicate la execuția elementelor de închidere ale construcțiilor;

se prelucrează cu un consum ridicat de energie.

Betonul

Betonul se obține prin întărirea uniu amestec omogen de liant, agregat (nisip, pietriș sau piatră spartă) și apă. Acesta servește la executarea diferitelor părți ale construcțiilor (fundații, ziduri, stâlpi, grinzi, planșee) precum și a diverselor elemente prefabricate din beton simplu (are proprietăți mecanice similare pietrei), beton armat (asocierea rațională a betonului cu oțelul carbon – sârme, bare, profiluri laminate) sau beton precomprimat (beton turnat monolit sau elemente prefabricate din beton).

Avantajele folosirii betonului sunt:

poate fi executat din materiale locale;

este durabil, relativ ieftin, rezistent la foc;

permite executarea elementelor de construcție sub orice formă

conferă caracter de monolit și masivitate a construcțiilor.

Betonul simplu rezistă bine la uzură și compresiune, dar are rezistențe mici la întindere (de 15 – 20 ori mai mici decât rezistența la compresiune).

Sticla

Sticla este un amestec complex în care componenții principali sunt: bioxidul de siliciu și silicați complexi de sodiu, potasiu, calciu, plumb.

Material cu o largă utilizare în construcții, sticla are calități deosebite cum sunt:

transparența;

rezistența la acțiunea celor mai multe substanțe chimice cu care vine în contact;

rezistența la acțiunea agenților atmosferici;

rezistențe mecanice mari;

o deosebită stabilitate chimică.

Dacă în compoziție se adaugă diferiți oxizi metalici se obține sticlă divers colorată (ex: fosfatul de calciu pentru obținerea sticlei opalizate).

Figra de sticlă

Acest material se realizează prin topirea sticlei și se prezintă sub formă de fibre flexibile, subțiri. Fibrele de sticlă se caracterizează printr-o rezistentă mare la rupere, printr-o elasticitate mare, hugroscopicitate mică, rezistentă la umiditate. Rezistența fibrelor de sticlă depinde de diametrul lor, de condițiile de prelucrare și de conținutul chimic al sticlei.

Marmura

Marmura este o rocă calcaroasă cristalină alcătuită în cea mai mare parte din carbonat de calciu și alte componente care sunt considerate impurități dar care conferă o mare varietate de culori și definesc caracteristicile fizice. Prin finețea, eleganța și frumuseșea ei, ea este considerată un material impunător care dă un accent nobil și totodată modern, amenajării.

Marmura este un material neted și strălucitor, extrem de dur fiind foarte rezistent la intemperii și uzură. Chiar dacă este un material robust, este foarte sensibil la șocuri.

Ceramica

Ceramica este un material obținut dintr-un amestec omogen format din argilă, nisip și apă, și după fasonare sunt arse la temperaturi cuprinse între 900 și 1400 grade C.

În peisagistică se folosește ceramica astfel:

Plăcile ceramice smălțuite CESAROM – sunt plăcuțe policrome, smălțuite pe fața aparentă, cu dimensiunile de 2 x 2, 2 x 4, 4 x 8, 5 x 5 cm și se utilizează la placarea pereților.

Gresia ceramică – este un produs ceramic cu porozitate foarte mică, are o structură compactă și fin granulată.

Metalul

În construirea diferitelor piese de apă se folosesc oșelul, fonta, zincul, cuprul, aluminiul.

Oțelul se folosește sub formă de armături pentru betoane și prosuse laminate. Produsele laminate se perepară sub formă de: tablă, profie și țevi.

Tabla este obținută prin laminarea la cald a oțelului carbon sau a oțelului aliat, are secțiuni dreptunghiulare și dimensiuni uzuate astfel: foi subțiri cu grosime de 1 și 2 mm; foi mijlocii 3 și 4 mm; foi groase, mai mari de 4 mm. Sortimentele de tabă folosite sunt: zincată, striată și ondulată.

Profilele laminate se deosebesc după forma secțiunii tranzversale, se obțin prin laminare la cald sau din bande de oțel formate la rece.

Țevile pentru construcții și instalații sunt de 2 tipuri: țevi de oțel fără sudură, laminate la cald și țevi sudate pentru conducte și piese de legătură.

Fonta este un material casant și se prelucrează greu având totuși un larg domeniu de utilizare datorat avantajului acesteia de a se turna ușor. Se folosește pentru țevi de scurgere, grătare pentru diverse canale și spații acoperite, etc.

Alte produse metalice folosite la construcția pieselor de apă sunt: aluminiu și aliajele din aluminiu, zincul, plumbul, cuprul; precum și alije neferoase ca alama (cupru și zinc) și bronzul (cupru și staniu).

2.2 Materiale de construcții hidroizolante

Materialele hidroizolante au rolul de a împiedica pătrunderea apei în elementele de contstrucții. Cele mai utilizate materiale hidroizonante sunt: bitumurile, masele bituminoase preparate din bitumuri, materiale bituminoase în suluri.

Materiale de bază pentru izolații hidrofuge, bitumurile sunt substanțe naturale și artificiale de natură organică, de culoare neagră și se prezintă în stare solidă la temperatură normală și lighidă la temperaturi mari.

Masele bituminoase se prepară din bitumuri oxidate și sunt sub formă de:

masticuri bituminoase, preparate din bitumuri și un amestec de materiale fin măcinate și se numesc filere. Operația de amestecare se numește filerizare, iar produsul obținut se numește bitum filerizat sau mastic. Ca filere se utilizează: calcar, cenușă de termocentrală, azbest, talc, ciment, etc;

bitumuri tăiate sunt formate din soluții de bitum cu diferiți solvenți (benzină, motorină) și se folosesc la straturile de amorsaj, impotriva umidității solului;

emulsii bituminoase obținute prin dispersii ale particulelor de bitum în apă, folindu-se emulgatori (săpunuri, gelatină) și se folosesc la izolații hidrofuge vopsite.

Materiale bituminoase în suluri aunt folosite deoarece straturile de bitum fisurează datorită supunerii hidroizolației la întindere și forfecare. Aceste materiale conlucrează cu bitumul și sunt următoarele:

cartonul bitumat (cartonul asfaltat, hârtie gudronată) – este un sul acoperind o suprafață de 20 mp;

pânză bitumată (pânză asfaltată) – are ca suport o țesătură de iută combinată cu bumbac. Prezintă rezistență mare la tracțiune, bună flexibilitate, capacitate mare de alungire;

împâslitură de fibre de sticlă – bitumată în comparație cu cartonul și pânza bitumată are avantajul că nu putrezește;

folii de polietilenă și de policlorură de vinil – au avantajul că nu putrezesc, sunt impermeabile la apă și vapori, au grosime și greutate redusă.

Materialele de construcții hidroizolante sunt deosebit de folositoare în menținerea unei construcții de apă înntr-o stare bună de funcționalitate cât mai mult timp.

2.3 Tipuri de amenajări

În amenajările peisajului, apa are o importanță aparte datorită calităților sale estetice și terepeutice și astfel, odată cu artificializarea tot mai accentuată a mediului înconjurător prezența apei a devenit absolut necesară.

Înfucție de proveniența lor, apele se clsaifică astfel:

ape naturale – lacuri, bălți, râuri, izvoare caracteristice prin faptul că omul nu a intervenit pentru a schimba caracterele inițiale ale acestora;

ape artificiale – bazine, fântâni arteziene, izvoare artificiale, canale, lacuri apărute pe locuri unde acestea nu au existat, sau transformările realizate de om le-au imprimat o doză de artificialitate prin folosirea unor materiale ca betonul, piatra, cărămida, etc.

Apele mai pot fi:

curgătoare – râuri, căderi de apă, cascade;

statice – bazine, lacuri.

Apa are misiunea de a da farmec unui peisaj prin intermediul amenajării acesteia sub formă de:

oglindă ce reflectă cerul, peisajul și arhitectura intâlnită în cadrul amenajărilor cu apă sub formă de lacuri, bazine și canale;

joc de jeturi ce crează un adevărat spectacol de lumină și sunet, prin numeroasele sclipiri ale picurilor de apă;

cascadă ce curge la vele prin intermediul unei suprafețe terasate sau ca o izbucnitură vijelioasă;

izvor ce tâșnește dintr-un perete stâncos sau dintr-un obiect arhitectural;

fir de apă ce șerpuiește printre arbori și/sau alei;

Așadar, de-a lungul timpului odată cu dezvoltarea tot mai avansată a științei aducțiunilor și a sistemelor hidraulice au apărut moduri tot mai diverse de folosi apa într-un mod creativ și plin de frumusețe.

CAPITOLUL 3 SCOPUL ȘI OBIECTIVELE. MATERIALUL DE STUDIU ȘI METODA DE CERCETARE

3.1 Scopul și obiectivele generale ale cercetării

CAPITOLUL 4 MODALITĂȚI DE REALIZARE A AMENAJĂRILOR STATICE

4.1 Modalătăți de realizare a amenajărilor statice

Construirea unui bazin decorativ din beton

Mărimea unui bazin decortiv depinde de dimensiunile grădinii iar amplasarea lui se face într-un spațiu care sa-i ofere un maxim de decorare. Trebuie evitată situarea lui în zone însorite foarte mult timp pentru a înpiedica apariția algelor iar, o altă problemă care trebuie evitată este amplsarea acestora sub un copac, deoarece bazinul se murdărește cu frunze și fructe care prin descompunerea lor în apă pot degaja mirosuri neplăcute.

Pentru construirea unui bazin necesită parcurgerea unor etape:

Marcarea locului amplasării bazinului – cu picheți și sfoară se stabilesc colțurile și marginile bazinului;

Săparea patului bazinului – se va face având în vedere și grosimea pereților laterali, de exemplu la un bazin de 2,5/2,5 m cu grosimea pereților laterali de 20 cm, suprafața de bază a patului bazinului va fi 2,90/2,90 m;

Scoaterea și transportarea pământului;

Realizarea stucturii de rezistență a bazinului – se face cu curmătură de oțel pentru a proteja bazinul de presiunea apei exercitată în partea de ajos a bazinului. Pentrua a devia surplusul de apă este necesar așternerea unui srat de nisip de aproximativ 20 cm.

Instalarea țevilor – în punctul cel mai de jos al bazinului se va instala un grătar de scurgere care să fie dintr-un material inoxidabil. Din acest punct se vor așeza țevile de scurgere;

Asigurarea orificiilor de evacuare și scurgere – orificiul de evacuare se va amplasa sub marginea de sus a bazinului ce va fi prevăzut cu o sită pentru menținerea unui nivel constant al apei, în bazin. Orificiul de evacuare și cel de scurgere se vor unui în afara bazinui și se vor racorda la un canal ce conduce la o groapă de dren;

Betonarea cofrajului – se realizează cofraje pentru betonarea interiorului bazinului, din șipci de lemn fixate cu lemne distanțiere sau cablu metalic. Betonul este necesar să fie rezistent la îngheț iar după eliminarea cofrajui atât pe fundul bazinului cât și pe pereții laterali se așterne un strat izolator ce este format din 3 straturi de morter izolator;

Placarea bazinuilui – se face cu piatră naturală sau se vopsește cu vopsea impermeabilă, fără a folosi culori stidente.

Bordura bazinului – poate fi realizată din piatră, marmură, cărămidă sau beton finisat estetic.

Construirea unui iaz

Malurile iazului pot avea două forme: line sau în trepte.

În cazul iazul cu maluri line, malul coboară gradat din toate direcțiile până la adâncimea dorită iar, iazul în trepte are albia sub forma unui amfiteatru cu mai multe trepte pe care pot fi așezate plante acvatice.

Ca și în cazul bazinului decorativ, alegea locației amplasării este foarte important. Locul trebuie să fie semiumbrit cu expunere sudică, vestică sau sud-vestică, cu soare între 4-6 ore zilnic și să nu existe arbori prin apropiere pentru a favoriza întinderea rădăcinilor arborilor către apa din iaz realizând fisurarea acestuia.

Pentru construirea unui iaz se poate opta pentru următoarele variante:

Iaz prefabricat din material plastic (Fig. 4.5) – se marchează conturul iazului cu araci sau picheti, se sapă groapa (Fig. 4.5 a.), se acoperă fundul gropii cu un strat de nisip de aproximativ 10 cm pentru a asigura o așezare mai stabilă a formei de plastic apoi, se amplasează forma prefabricată (Fig. 4.5 b.) și se umple cu nisip locul rămas între groapă și recipient, compactând continuu. Se adaugă pământ, se umple recipientul cu apă și se maschează marginea bazinului piatră (Fig. 4.5 c.), pietriș, lemn, plante acvatice (Fig. 4.5 d.). Este des folosit iazul realizat din material prefabricat datorită formelor diferite în care se găsesc de achiziționat.

Iaz cu folie (Fig. 4.6) – prezintă avantajul de a îmbrăca forme foarte variate. Folia pentru iaz trebuie să fie dintr-un material de caliate cum este folia de butil, care izoleză perfect, împiedicând scurgerea apei din iaz. Se marcheză locul prin conturarea viitorului iaz cu un furtun (Fig. 4.6 a.), sfoară sau nisip. Pentru crearea unor zone cu adâncimi diferite este bine ca zona mlăștinosă să aibă 10 cm adâncime, zona de apă puțin adâncă să aibă 20-40 cm adâncime, iar zona de apă adâncă să fie între 60-150 cm. Se sapă groapa (Fig. 5.6 b.), iar pentru a forma diferențele de nivel se realizează ușoare terasări și se va așeza un material geotextil sau un strat uniform de nisip (Fig. 5.6 c.) cu rol în apărarea foliei de eventualele deteriorări fizice. Folia se așează lejer (Fig. 5.6 d.) pentru ca pe măsura umplerii bazinului cu apă, sub greutatea ei, să nu o rupă și, astfel apa îmbracă forma bazinulu (Fig. 4.6 e). Se sapă un șanț în jurul iazului adânc de 15 cm, pentru a se îngropa marginile foliei, apoi se va umple cu pământ sau pietriș și se vor masca porțiunile inestetice (Fig. 5.6 f.). Este frumos ca atât marginile iazului cât și interiorul acestuia să fie valorificat prin folosirea unor plante acvatice.

Întreținea acestor bazine constă în îndepărtarea materialelor vegetale de prisos care plutesc, completarea apei pierdută prin evaporare, înlocuire plantelor care si-au pierdut valoare decorativă, plivirea celor care cresc în exces și eliminarea algelor.

4.2 Tipuri de amenajări cu ape statice

În cadrul amenajărilor cu ape statice, se pot întâni:

Bazin decorativ: cu bordura înaltă sau bazin cu bordura la picior;

Iaz: rustic sau modern;

Curs de apă: rustic sau modern.

Bazin decorativ

Bazin cu bordura înaltă

Bazinul cu bordura înaltă (Fig. 4.7) facilitează oglindirea peisajului vegetal și arhitectural iar bordura prezintă avantajul de a putea fi folosită ca loc de odihnă ce face posibil o interacțiune mai directă cu apa.

Bazin cu bordura la picior

În cazul acestui tip de bazin, pentru a nu facilita dezvoltarea algelor se optează pentru recircularea apei sau golirea și reumplerea lui la intervale regulate de timp. Apa, în cadrul bazinului cu bordura la picior trebuie să fie de mică adâncime pentru a evita accidentele nedorite. Oglindirea vegetației în bazinul cu bordura la picior crează privitorului un sentiment de liniște și pace.

Iaz

Iaz rustic

Iazul rustic (Fig. 4.9) este foarte potrivit amenajărilor în stil liber și adăpostește plante iubitoare de apă și pești. În cadrul acestui tip de iaz peștișorii pot fi admirați doar de la distanță.

Iaz modern

Iazul modern (Fig. 4.10) pe lângă pești și plante acvatice, prezintă o trecere ce facilitează traversarea acestuiacătre un alt punct de ineres și face posibilă interacțiunea mai directă cu apa, vegetația și peștii ce îl populează.

Plantele acvatice ce pot participa la decorarea unui iaz se aleg în funcție de adâncimea apei, astfel:

“Pentru zona de mlaștină (0-10cm adâncime a apei) se pot utiliza: Lythurum salicaria (răchitan), Myosotys scorpioides (nu-mă-uita de baltă), Calla palustris (coada zmeului de baltă), Scirpus angustifolius (pipirig).

Pentru zona de apă puțin adâncă (20-40cm adâncimea apei): Cerastium tomentosa (cornut), Elodea canadensis (ciuma apelor), Caltha palustris (calcea calului de baltă), Iris pseudocorus (iris galben de apă), Ehinodorus cordifolius, Ranunculus aquatilis, Papură, Trestie.

Pentru zona apei adânci (60-150cm adâncimea apei): Nymphoides peltata, Hippuris vulgaris (coada mânzului), Nymphaea alba (nufărul alb), Nuphar lutea (nufăr galben), Nymphaea ‘Amabilis’ (culoare roz), Nymphaea ‘Froebeli’ (culoare roșie).” (Sandu Tatiana, 2013)

Curs de apă

Curs de apă rustic

Acest tip de construcție pe care apa o îmbracă este caracteristic grădinilor rustice. Ele pot fi construite având ca punct de plecare un iaz. Cursul de apă rustic poate fi însoțit de pietre în lungul malurilor pentru a face o delimitare clară între acesta și gazon.

Curs de apă modern

Ca și în cazul cursului de apă rustic, și acesta poate fi construit ca punct de plecare dint-un mic bazin. Cursul de apă modern este încastrat în alee și are scopul înbunătățirii calității mediului din punct de vedere estetic și sanogen.

4.3 Studii de caz

Bazinul decorativ din sensul giratoriu din orașul central Normal, Illinois, SUA

În centrul orașului Illinois există un scuar proictat de arhitectul peisagist Hoerr Schaudt ce îmbracă forma unui sens giratoriu circular care adăpostește un bazin decorativ, circular deosebit. Acest scuar este un loc plin de viață unde apa meteoritică curățată în mod natural, spatiul public și transportul se înpletesc armonios. Scuar-ul, pe lângă bazinul cu apă, prezintă locuri de stat și vegetație bogată ce oferă umbră, toate acestea alcătuind un spațiu public deschis ce creză posibilitatea copiilor de se juca, oamenilor de a aștepta mijloacele de transpot și bicicliștilor de a se plimba. Apa acestui scuar este provenită din apele pluviale ale mai multor străzi adiacente scuarului ce este captată, curățată, reciclată și stocată într-un rezervor subteran de mare capacitate. Acest rezervor aparținea în trecut unei rețele de canalizare ce a fost abandonată și servește la reținerea apei din precipitații, oferind ajutor alimentării cu apă provenite din bazinele hidrografice ale comunității. Apa astfel colectată este pompată prin diverite dispozitive de filtrare, unde este curățată înainte de a intra în bazinul de colectare, după care este pompată într-un rezervor subteran și tratată de un filtru UV și apoi este circulată. Apa aceata este folosită la irigarea gazonului și vegetației. Vizitatorii au acces la această apă prin intermediul bazinelor de colectare aflate pe cuprinsul scuarului ce oglindesc elementele înconjurătoare și oferă o soluție tampon împotriva zgomotului traficului. Situat într-un mare centru urban, apa prezentă aici diminuiază efectul de încălzire generat de construcțiile înconjurătoare. Proiectul a fost finalizat în anul 2010.

Sursa: (http://www.architonic.com/aisht/the-circle-uptown-normal-hoerr-schaudt-landscape-architects/5101740)

Bazinul memorial Roombeek, Olanda

Apa acestui bazin provine dintr-un râu subteran care datorită condițiilor geografice a ieșit la suprafață. Datorită condițiilor moderne ale țării, fiind un râu de mici dimensiuni, o parte din el a fost mascat cu diferite țevi și tuneluri subterane, lăsând să se vadă doar partea ce îmbracă forma unui bazin decorativ ce a devenit astăzi un obiect de design peisagistic. Situat în orașul Enshede în fața unor birouri, amenajarea face pare dintr-un proiect numit „Roombeek de Brook”, finalizat în anul 2004, Roombeek fiind denimirea străzii pe care a fost efectuat. Pietrele dispuse pe suprafața lină a apei sunt denimite pietre „de gheață” datorită formei acestora ce seamănă cu o calotă de gheață. Această amenajare a spațiului public este unică deoarece în locul mersului pe trotuar, pietonii sunt invitați să pășească de pe o placă pe alta creând astfel o imagine fermecătoare dar și puțin înfricoșătoare dacă știm istoria acestui monument de pe străzile mici ale orașului olandez Enschede. Orașul este situat în partea estică a țării, la granița cu Germania și la 13 mai în anul 2000 la fabrica de producere a focurilor de artificii s-a produs o teribilă explozie în urma cărora au fost 23 de morți, mulți răniți și 400 de case distruse și altele grav afectate. Restaurarea acestei zone a făcut posibilă renașterea culturii acestei părți a orașului prin împărțirea orașului în trei zone: zona locului unde a avut loc explozia, zona centrului cultural și zona parcului destinat relaxării, aici situându-se și acest monument ce sibolizează renașterea și credința în bine pentru locuitorii Enshede-lui. Amenajarea aceasta din apă și pietre cu forme asimetrice apropie omul de natură dar în același timp și reprezintă și un memento a consecințelor teribile a neglijenței omului.

Fig. 4.

Sursa: (http://www.landezine.com/wp-content/uploads/2011/06/sant-en-co-landscapearchitecture-02.jpg)

Capitolul 5 MODALITĂȚI DE REALIZAREA A AMENAJĂRILOR DINAMICE

5.1 Modalități de realizare a amenajărilor dinamice

Construirea unei fântâni arteziane

Pe lângă apă, o fântână arteziană este compusă din pompă și un element decorativ. Prin intermediul unei sau unor țevi, apa circulă ascendent, revărsâdu-se peste elemementul decorativ ce se poate situa în apropierea sau în interiorul unui bazin clasic sau peisager. Pompa unei fântâni asrteziane asigură propulsarea apei și poate fi pompă submersibilă (situată pe fundul bazinului, apa este aspirată prin sorb și apoi este pompată printr-un cap de evacuare) sau pompă de suprafață (se amplasează în apropierea bazinului, într-o cameră uscată, bine ventilată și este folositoare pentru un flux puternic de apă). Performanța pompei influnențează înălțimea jetului de apă. Pulverizatorul de apă poate forma coloane continue de apă, umbrele de apă, clopote de apă cu . Este esențial ca înălțimea coloanei de apă să nu fie mai mare de o treime din suprafața ocupată de bazin. Este necesar ca elementele ce fac parte din construcția fântânii să fie rezistente la apă.

Construirea unei minicascade din folie

Pentru realizarea unei minicascade se sapă o groapă pe un teren în pantă, se așează folia peste groapa săpată, se mascează folia cu pietre, apoi se fixaeză pompa submersibilă de apă și furtunul ce trebuie încorporate în sol, în lungul cascadei. Furtunul asigură recircularea apei de la pompa ce poate fi situată într-un bazin sau iaz, până la partea de sus a cascadei.

5.2 Tipuri de amenajări cu ape dinamice

În cadrul amenajărilor cu ape dinamice, se pot întâni:

Fântâna arteziană: încadrată într-un bazin, situată pe asfalt (pietonală), sau cu jocuri de apă, lumini și muzică;

Minicascadă: rustică sau modernă;

Perdedea de apă: rustică sau modernă.

Fântână artezienă

Fântână arteziană încadrată într-un bazin

Acest tip de fântână arteziană se folosește din cele mai vechi timpuri și încă este foarte folosită datorită capacității acesteia de a înbunătății calitatea aerului prin intermediul emiterii de ioni negativi în atmosferă. Faptul că aceasta este încadrată într-un bazin permite oxigenarea apei prin intermediul jeturilor care de regulă pentru a fi create, apa este recirculată, alimentarea continuă de la rețeaua publică de apă fiind costisitoare. Dacă bordura bazinului este înaltă, permite folosirea acesteia ca loc de stat ce pemite interacțiunea picurilor de apă, folositoare în zilele toride de vară.

Fântână arteziană pietonală

Această fântână este destinată în general distracției copiilor și chiar a adulților. Mulțimea jeturilor sunt situate la distanțe egale și au capacitatea de a-și schimba înălțimea succesiv. La baza jeturilor pot exista lumini, de diferite culori ce oferă seara un decor minunat.

Fântână arteziană cu jocuri de apă, lumini și muzică

Odată cu venirea serii, acest tip de fântână oferă un adevărat spectacol prin jocul jeturilor ce dansează pe diferite melodii în combinație cu numeroase lumini multicolore ce sunt programete compiuterizat. Fântâna arteziană cu jocuri de apă, lumini și muzică reprezintă o adevărată atracție turistică.

Casacdă

Miniascadă rustică

Acest tip de cascadă pot fi cu cădere liberă sau în trepte. Prin intermediul căderii apei tumultoase, acestea crează o atmosferă plăcută de energizare. Aceste cascade se potrivesc cel mai bine unei manajări rustice, în stil liber deoarece forma lor imită foarte bine forma cascadelor existente spontan în natură.

Minicascadă modernă

Minicascada modernă este constrită din diferite materiale cu variate culori și texturi pe cuprinsul căreia există un jbeab prin care apa curge în bazin.

Perdea de apă

Perdeaua de apă este o construcție decorativă ce deține mai multe roluri: un prim rol este cel sanogen, deoarece are rolul de a înbunătăți calitatea aerului, un alt rol este acela decorativ pentru că imită existența unui geam, și un alt rol este acela de delimitare sau mascare a unor zone inestetice. În cadrul acestei construcții căderea lină și continua a apei crează un susur plăcut și relaxant. Curgerea perdelei de apă poate fi cu cădere liberă sau pe lângă un perete decorativ.

5.3 Studii de caz 6

Robinetul magic din Spania

Robinetul magic este situat în Aqualand-ul din portul Santa Maria, Spania, este denumit și fântâna plutitoare de tip robinet, ea constă dintru-un robinet misterios ce plutește deasupra unui bazin tâșnind aparent de nicăieri. Acest efect spectaculor este obținut datorită existenței unui tub transparent aflat în mijlocul coloanei de apă care are rolul de suport al robinetului dar și de alimentare cu apă, pompată de jos în sus. Datorită turbulenței, apa ascunde posibilitatea de a vedea tubul de susținere. Aceată creație este foarte atractivă și ingenios concepută, provocând privitorul la o serie de întrebări referitoare la logica sa.

Fig. 5. Robinetul magic

Sursa: (http://www.studentie.ro/campus/top_10_statui_ciudate/c-46-a-115966)

Fântână cu jocuri de jeturi lumini și sunet din Deva

Fânta muzicală din Deva este situată în Piața Victoriei și a fost inaugurată în vara anului 2013. Fântana pornește din fața Casei de cultură, în trei trepte având o lungime de 50 m și lățime de 9,6 m iar înălțimea jeturilor de apă atinge 8 m. Ea este dotată cu peste 200 de pompe și duze, cu numeroase leduri, și un sistem de redare a unor melodii, după un program prestabilit. Fântâna are șapte jocuri de apă și lumini de diferite culori ce sunt sincronizate cu cinci melodii ce crează un minunat spectacol în intervalele orare programate a se desfășura.

Fig. 5. Fântâna muzicală Deva

Sursa: (http://www.romania-redescoperita.ro/index.php/component/k2/item/373-arteziana-muzicala-din-centrul-municipiului-deva)

Fântâna pietonală Timișoara

Fântâna pietonală din Timișoara este denumită fântâna Soarelui deoarece este în formă de soare și este situată pe strada Aștrilor, pe zona unei foste parcari ce a fost transformată în zonă pietonală și de promenadă, de către o firmă spaniolă, în anul 2014. Aceasta fântână reprezintă un ansamblu dinamic de jeturi cu înalțime variabilă ce sunt luminate de leduri de culori calde: galben, portocaliu, rosu, alb, astfel încat construcția ornamentală să se transforme într-un soare proiectat pe pavaj. Pe timp de vară fântâna fucționează de dimineață pană la miezul nopții iar iarna zona pietonală este transformată în patinoar.

Fig. 5. Fâmtană din Timișoara

Sursa: (http://www.sursadevest.ro/stire/video-in-aceasta-seara-la-timisoara-a-rasarit-soarele-in-cartierul-cu-acelasi-nume#)

(http://debanat.ro/2014/09/fantana-soare-inaugurata-sub-clar-de-luna-fotovideo_85121.html)

Perdea de apă din Osaka, Japonia

Această perdea de apă este realizată de o compania japoneză Koei Industry. Aceată construcție este situată în stația gării din Osaka, loc în care adesa se organizează întruniri și manifestări publice. Această creație este deosebit de decorativă prin apa ce este programată de un coputer să formeze în timpul căderii, anumite fome decorative: flori, forme geometrice, note muzicale, cuvinte și chiar poate afișa ora curentă. Această construcție decorativă are rolul de înfrumuseța timpul de așteptare a călătorilor și de a-i informa într-un mod neconvențional.

Cascada

Capitolul 6 CULORILE MATERIALELOR DE CONSTRUCȚIE ȘI TENDINȚELE MODERNE ALE AMENAJĂRILOR CU APĂ

6.1 Culorile materialelor de construcție în amenajările cu apă

Apa este un instrument minunat în accentuarea anumitor zone ce pot creona o atmosferă memorabilă. Astefel, apa poate fi auzită atunci când e prezentă sub forma unei cascade, a unui joc de jeturi sau căderi; poate fi sințită prin intermediul picurilor sau dacă se află într-o fantână ori bazin în care este posibil a fi atinsă; poate fi văzută în ori care formă în care este proiectată și poate stimula simțul vizual, poate fi văzută în oricare din formele în care este proiectată și poate stimula chiar și simțul olfactiv daca este folosită în combinație cu diverse plante sau materiale.

Designul de succes al amenajărilor cu apă este atins atunci când acestea pot comunica ceva privitorului. O importanță majoră în transmiterea mesajului este deținută de cromatica pieselor ce completează valoarea decorativă, ținând cont de faptul că domeniul peisagisticii este cu precădere vizual. Astfel, culoarea materialelor poate influența puternic starea privitorului și impresia despre peisaj.

Albul în amenajările cu apă simbolizează puritate, prospețime, pace, simplitate și neutralitate. Din punct de vedere psihic, albul provoacă claritate mentală, astfel încât se dovedește a fi foarte potrivit pentru amenajările care sunt adiacente zonelor în care se desfășoară activități intelectuale. Pe lângă acestea albul încurajează purificarea gândurilor și acțiunilor și permite lansarea unor noi începuturi.

Fig. 6. Amenajare cu apă folosind albul

Negrul în amenajările cu apă exprimă eleganță și sobrietate. Mai poate exprima putere deoarece evoca emoții puternice, uneori utilizarea acestuia în exces putând fi copleșitoare. Din punct de vedere spiritual, negrul este misterios și evocă un simț al potențialului și posibilităților. Negrul poate fi utilizat în multitudinea sa de tonuri și saturații pentru a spori atmosfera generală. Contrar părerilor, negrul nu exprimă tristețe în amenajări, ci este modern și vibrant iar în combinație cu apa poate crea efecte minuanate. Este o culoare ce se combină perfect cu orice alta culoare a spectrului.

Gri-ul în amenajările cu apă exprimă inteligență și înțelepciune, simbolizează longevitate clasicism și rafinament. Este o culoare conservatoare și impune autoritate, fiind des folosit în amenajările cu apă. Gri-ul este considerat o culoare a compromisului, probabil pentru că se situează între extremele negru și alb. Gri-ul este o culoare neutră, perfectă, utilizată de designerii peisagiști adesea ca o culoare “de pauză” ce completată de liniștea unei ape line aflată sub forma unei oglinzi de apă.

Albastrul în amenajările cu apă exprimă pacea, încredere, înțelepciune, adevăr, liniște și calm. Albastru este considerat a fi benefic pentru minte și suflet. Albastrul pur nu este indicat să se folosească în cadrul amenajărilor în stil naturalist.

Verdele în amenajările cu apă exprimă liniște, armonie, prospețime, siguranță, și are capacitatea de a evoca natura. Este o culoare foarte potrivită grădinile aride sau suprafețelor mari de beton pentru a sugera prezența naturii vii. Verdele relaxează și ajută la atentuarea depresiei, nervozității și anxietății. Din punct de vedere peisagistic, verdele contribuie la extinderea iluzorico-vizuală a unui spațiu mic, astfel încât este recomandată utilizarea acestuia la valorificarea unor amenajări cu apă în spatii restranse.

Maro-ul în amenajările cu apă exprimă stabilitate, putere și maturitate. Maroul crează sentimentul durabilității și conexiunii cu pământul. Culoarea este considerată a fi neutră în designul peisajului cu apă, alături de gri. Această culoare adaugă profunzime spațiilor mici și naturalețe spațiilor mult prea antropizate. Combinația sa cu apa amintește de formele naturale de relief care reunesc cele două elemente ale vieții: apa și pământul.

Roșul în amanajările cu apă este stimulat, cantitatea de roșu dintr-un peisaj fiind direct proporțională cu nivelul energetic perceput. Roșul atrage atenția și este intens folosit ca accent pentru piesele de apă care devin automat puncte de interes ale amenajării. Din punct de vedere fizic și psihic, roșul crește entuziasmul și buna dispoziție, încurajează activitățile și ridică gradul de încredere, conferind totodată și un sentiment al siguranței. În amenajările cu apă care se vor a fi misterioase, este recomandat să se utilizeze roșul, pentru a oferi iluzia de profunzime și intimitate.

Portocaliul în amenajările peisagistice exprimă căldură, energie și jovilitate. Portocaliul stimulează activitatea, apetitul și încurajează socializarea, astfel încat este deosebit de pretabil pentru amenajarea cu apă a zonelor în care se ia masa, sau a parcurilor moderne pentru tineri, în care aceștia încearcă să-și dezvolta latura socială. Este cunoscută ca fiind de asemenea o culoare juvenilă care stimulează imaginația copiilor.

Galbenul în amenajările peisagistice exprimă optimism și fericire. Această culoare întruchipează razele de soare, lumina și viața. Galbenul stimulează sistemul nervos, activează memoria și încurajează comunicarea deschisă, fiind des utilizat în amenajarea cu apă a spațiilor de joacă pentru copii sau în amenajările private ale persoanelor care iubesc culorile vii.

Rozul în amenajările cu apă exprimă optimism, bună dispoziție, tinerețe, inocență, puritate și încurajează desfășurarea activităților fizice și psihice. Desigur că această culoare este usor excentrică, însă în combinație cu apa concepe imagini cu adevărat spontane, fiind culoarea perfectă pentru crearea unor elemente acvatice surpriză.

Violetul în amenajările cu apă expriă regaliatatea, taină și mister. Această culoarea favorizează apropierea noastră de viața spirituală, conferă inspirație și puritate. Fiind o culoare rece, apariția sa într-un peisaj crează un efect de calm și totodată poate fi folosită în spațiile unde vrea să se creeze iluzia unui spațiu extins.

În concluzie cunoaștere simbolisticii culorilor și a impactui pe care acestea le au asupra fizicului și psihicului, în amenajările cu apă, oferă posibiliatea folosirii acestora într-un mod înțelept în funcție de efectele pe care se vrea a fi obținute. Cunoașterea acestora poate ajuta și în utilizarea lor în funcție de vârsta persoanelor ce se bucură de amenajările cu apă.

6.2 Tendințe moderne în amenajările cu apă

Odată cu dezvoltarea tot mai aprigă a orașelor, a prezenței tot mai constantă a tehnologiei și artificialității a apărut nevoia omului a aduce cât mai aproape natura. Așa au apărut unele construcții decorative de dimensiuni mici care sunt pentru interioarele unei încăperi și care au apărut în urma dorinței omului de a simți la îndemână puterea binefăcătoare a apei. Astfel au apărut fântânile pe perete și de interior.

Fântâna de perete

Acestă fântână poate fi construită din piatra, oțel inixidabil, sticlă sau fibră de sticlă peste care curge apă. Pentru a evidenția detaliile frumoase sunt amplasate lumini. Presiunea apei poate fi controlată de către o pompă cu debit reglabil. Avantajele unei fântâni de perete sunt: de a masca zgomotul străzii, de a menține umiditate moderată în încăperi, de relaxare și odihnă în propria locuință sau birou.

Fântana de interior

Acestă fântână funcționează pe principiul recirculării apei cu ajutorul curentului electric. Sunetul dinanic al apei crează o stare de bine, liniște și calm. Fântâna de interior pot fi accesorizată cu lumini și muzică. Această fântână prezintă avantajul amplasării în orice loc al unei încăoerii, fiind ușor de manevrat.

CONCLUZII