Anul de studiu I [600290]

SUPORT DE CURS
Uz intern

KINESIOLOGIE

Anul de studiu I
Semestrul I

Titularul disciplinei

Prof.univ.dr. SANDOR IOSIF

Cluj – Napoca
2014
UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI, CLUJ -NAPOCA
Facultatea de Facultatea de Educație Fizică și Sport
Specializarea: Educație fizica și sportivă
Forma de învățământ: ZI

Informații generale despre curs, seminar

a) Informații despre curs:
Titlul disciplinei: KINESIOLOGIE
Codul: YLR0005
Numărul de credite: 5
Anul și semestrul de desfășurare a cursului: Anul I, Semestrul I
Tipul disciplinei: Fundamentală
Pagina web a cursului: teoriefefs @ yahoo.com

b) Informații despre titularul de curs și seminar:
Nume, titlu științific : SANDOR IOSIF , Prof. univ. dr.
Informații de contact: [anonimizat]
Tel: 0264 4 20709
Ore de consultații: Conform cu orarul

c) Descrierea disciplinei:

Obiectivele disciplinei:
1. Orientarea și pregătirea studenții în vederea studierii aprofundate a domeniilor lor
de interes legate de activitatea motrică.
2. Abilitarea studenților cu sistemul de cunoștințe aparținând mai multor domenii
integrate într -un corp unitar de cunoștințe.
3. Cunoașterea și aplicarea mijloacelor specifice care să ofere studenților perspective
de ocupare de locuri de muncă disponibile în domeniile de studiu din timpul studiilor și din
practica lor profesională.
4. Înarmarea studenților cu o largă paletă de cunoaștere și înțelegere a experiențelor
de activitate motrică din domenii aparținând diferit elor ramuri de sport, din practicarea
exercițiilor fizice, din activitatea desfășurată la diferite locuri de muncă, din domeniul de
reabilitare/refacere, precum și din cele întâlnite în viața de zi cu zi.

5. Familiarizarea studenților cu subdisciplinele a cademice ale kinesiologiei ce
cuprind filosofia, istoria, sociologia activităților fizice, precum și în ceea ce privește
comportamentul motor, sportul, psihologia exercițiului fizic și al sportului, biomecanica si
fiziologia activității fizice.
6. Descriere a de locuri de muncă pentru fiecare domeniu al kinesiologiei în vederea
educării studenților pentru alegerea unei cariere academice în concordanță cu posibilitățile și
aspirațiile fiecăruia.
7. Definirea responsabilităților și cerințelor profesionale în sănăt ate, fitness, exerciții
terapeutice, în cadrul procesului instructiv -educativ de predare, în coaching, management și
sport.

d) Conținutul disciplinei
Kinesiologia abordează conceptele referitoare la activitățile motrice prin prisma sferelor
filosofice, istor ice, sociologice;
Sunt prezentate legăturile kinesiologiei cu alte discipline și concepte legate de
comportamentul și performanța motrică abordate în termenii p sihomotricității și ai
sociomotri citătii.
Sunt prezentate noțiuni de bază din:
– biomecanică – modul în care contribuie esențial la analiza mișcării;
– sfera comportamentului motric, controlului motor și învățării motrice;
– practica mișcării corporale în educație fizica, sport, loisir, sănătate și din viața
cotidiană.
– mijloacele educației fizice și sp ortului, în ce măsură utilizarea exercițiului fizic este
optim în vederea îmbunătățirii capacității motrice;
– despre efortul fizic ca stimul de adaptare în activitățile fizice;
– prezentarea anumitor cariere profesionale.

e) Competențele dobândite prin absolvirea disciplinei:
Competențe profesionale:

 Proiectarea modulară (Kinetoterapie și motricitate specială, Sport și
performanță motrică, Educație fizică și sportivă) și planificarea conținuturilor de bază ale
domeniului cu orientare interdisciplinară.
 Organizarea curriculumului integrat și a mediului de instruire și învățare,
cu accent interdisciplinar (Kinetoterapie și motricitate specială, Sport și performanță motrică,
Educație fizică și sportivă).
 Utilizarea elementelor de management și marketing sp ecifice domeniului.

Competențe transversale:
Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională în scopul inserției și
adaptabilității la cerințele pieței muncii, potrivit propriului proiect de dezvoltare personală.

f) Organizarea temelor în cadrul cu rsului (Studiu individual)
Disciplina este structurată pe următoarele capitole (module):
Modul 1. Kinesiologia – obiect de studiu, arii de investigație, relații cu alte discipline de
studiu, concepte de bază.
Modul 2. Domenii ale experienței mișcării corporale.
Modul 3. Domeniul de studiu academic al activităților motrice.
Modul 4. Aspecte ale diferitelor cariere profesionale în domeniul activităților motrice.

g) Formatul și tipul activităților implicate de curs
Parcurgerea acestei discipline va presupu ne atât întâlniri față în față (în cadrul
consultațiilor și seminariilor), cât și muncă individuală. În ceea ce privește activitatea cursanților,
se va încuraja participarea activă a studenților prin problematizarea informațiilor prezentate,
implicarea în activități și proiecte de cercetare; realizarea analizei unor situații concrete din
domeniul activităților fizice pe baza prezentării de lucrări și a discuțiilor libere. Studentul are
libertatea de a -și gestiona singur, fără constrângeri, modalitatea și ti mpul de parcurgere a
cursului. Este însă recomandată parcurgerea succesivă a modulelor prezentate în cadrul
suportului de curs, în ordinea indicată și rezolvarea sarcinilor sugerate la finalul fiecărui modul.

h) Materiale bibliografice obligatorii
Bibliografie
1. Bota Aura – 2007, Kinesiologie , București, Editura Didactică și Pedagogică, R.A.
2. Cârstea Gheorghe – 2000, Teoria și metodica educației fizice și sportului , București,
Ed. AN -DA,
3. Dragnea Adrian & colab – 2006 , Educație Fizică și Sport – teorie și didactică ,
București, FEST.
4. Dragnea Adrian, Bota Aura – 1999, Teoria Activităților Motrice , București, Ed
Didactică și Pedagogică, R.A.
5. Freeman H. William, – 2001, Physical education and sport in a changing society, 6 –
th edition , Boston, Allyn & Bacon A Pearson Educațion Company
6. Hoffman Shirl (editor) – 2009 , Introduction to Kinesiology, Third Edition: Studying
Physical Activity , Champaign, Il, Human Kinetics.
7. Sandor Iosif – 2008, Bazele generale ale Teoriei Educației Fizice și Sportului , Cluj-
Napoca, Curs, Uz intern.
8. Sandor Iosif – 2013, Kinesiologie , Cluj -Napoca, Suport de curs, Uz intern

i) Materiale și instrumente necesare pentru curs
În vederea parcurgerii la un nivel optim a cursului, este recomandat ca studenții să aibă
acces la urmă toarele resurse:
 calculator conectat la internet (pentru a putea accesa conținutul cursului și
pentru a putea participa interactiv pe parcursul derulării acestuia)
 imprimantă (pentru listarea materialelor suport, a temelor redactate
 acces la resursele bibliografice (abonament la Biblioteca Centrală Universitară
și biblioteca facultății)
 acces la echipamente de fotocopiere și video proiecție.

j) Calendar al cursului
Pe parcursul derulări i disciplinei, sunt programate întâlniri față în față cu toți studenți i
înscriși la curs plus participarea la examenul de absolvire a cursului. În cadrul primei întâlniri se
va prezenta Syllabus -ul și se vor da informațiile necesare legate de parcurgerea modulelor și

modalitatea de a accesa informațiile necesare. La următoar ele întâlniri, conform planificării
efectuate împreună cu cadrul didactic, studenții vor prezenta referatele / nivelul cunoștințelor ce
reflectă activitatea pentru întâlnirea respectivă.
În vederea eficientizării seminariilor , pentru fiecare din acestea, se recomandă parcurgerea
de către student a suportului de curs pus la dispoziție încă de la începutul semestrului, iar
ulterior întâlnirii, este indicată rezolvarea sarcinilor și temelor aferente fiecărui modul parcurs.
De asemenea, anterior întâlnirilor p rogramate, studenților li se recomandă să parcurgă
capitolele corespunzătoare temelor abordate la fiecare întâlnire din cel puțin una din
sursele bibliografice indicate . Informația conținută în referate va fi diseminată prin intermediul
poștei electronice și adusă de către cel ce o întocmește la cunoștința colegilor de grupă pentru a
putea fi dezbătută în plen ulterior prezentării orale. În acest mod, se va facilita orientarea cursului
asupra aspectelor de finețe din conținutul disciplinei și se va permite concentrarea pe modalitățile
de aplicare la nivel practic a informațiilor deja parcurse.

k) Politica de evaluare și notare
Evaluarea studenților se va efectua conform detalierii de mai jos:
 Examen scris în sesiunea de examene – 60 % din nota finală;
 Prezent are și susținere unui referat tematic la seminarii, activitatea în cadrul
seminariilor – 40%.

l) Elemente de deontologie academică
Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:
Prezența la seminarii este obligatorie pentru toți studenții;
Lucrările elaborate de către studenți pe parcursul activităților vor avea în mod obligatoriu
caracter de originalitate. Studenții ale căror lucrări se dovedesc a fi plagiate nu vor fi primiți în
sesiunea de examene planificată;
Orice tentativă d e fraudă sau fraudă depistată va fi sancționată cu anularea sesiunii de
examene pentru studentul în cauză;
Rezultatele finale vor fi puse la dispoziția studenților prin afișarea notelor în sediul facultăți
și on -line, prin utilizarea site -ului facultății;

Contestațiile se vor soluționa în maxim 24 de ore de la afișarea rezultatelor(la ultima dată de
examen);

m) Strategii de studiu recomandate
Se recomandă parcurgerea sistematică a modulelor cuprinse în cadrul cursului, punându -se
accent pe pregătirea individ uală continuă a studenților și pe evaluarea de pe parcursul
semestrului. Se recomandă cursanților alocarea unui număr de cel puțin 45 de ore pentru
parcurgerea și însușirea cunoștințelor necesare promovării cu succes a acestei discipline. Sunt
necesare de asemenea aproximativ 12 de ore în vederea documentării și elaborării referatelor și
proiectelor ce vor fi susținute de către fiecare student în parte.

Observații: Prezentul material nu este suficient pentru promovarea examenului. Trebuie
parcursă întreag a programă cu bibliografia corespunzătoare.

I. Suportul de curs
Modul 1
a) Scopul și obiectivele modulului
Scopul acestui modul este familiarizarea cursantului cu conceptul de kinesiologie.
Se vor atinge următoarele obiective :
 Definirea kinesiologiei
 Prezentarea ramurilor si mijloacelor kinesiologiei;
 Prezentarea caracteristicilor specifice kinesiologiei;
 Prezentarea obiectivelor kinesiologiei și al aparatului noțional.

1.1. Kinesiologia – obiect de studiu, arii de investigație, relații cu alte discipline de
studiu, concepte de bază.

b) Schema logică a modulului
Acest modul are ca scop evidențierea conceptului de kinesiologie – ce înseamnă, cum este
interpretată aceasta de către mai mulți autori precum și evidențierea ramurilor si principalelor
grupe de mijloace aparținând kinesiologiei; de asemenea are loc prezentarea caracteristicilor și
sarcinilor kinesiologiei.

c) Conținutul informațional detaliat
Kinesiologia ca disciplină științifică prezintă importanță pentru înțelegerea bazelor
științifice ale analizei mișcării, însușirii deprinderilor motrice. Prin intermediul ei, cei ce studiază
și își însușesc aceste noțiuni, devin cap abili să sintetizeze teoria domeniului activităților motrice
și să înțeleagă modul ei de aplicare în practica predării într -o carieră profesională. Kinesiologia
descifrează modalitatea utilizării științei mișcării, prin perfecționarea bazelor teoretice în vederea
fundamentării și integrării ei în practică și, de asemenea, precum și prin continuarea demersurilor
de ameliorare a comportamentului motric cu scopul dezvoltării și performanței motrice.
Acest lucru este posibil prin aprofundarea cunoștințelor, î n oricare dintre subdisciplinele
domeniului kinesiologiei tratate integrativ, multi și cross -disciplinar.

Kinesiologia reprezintă un ansamblu de cunoștințe derivate din experiență directă,
studii academice și experiență profesională centrată pe activități le motrice (S. Hoffman,
2005, citat de Bota Aura, 2007).

Fig. 1. Surse ale cunoașterii în kinesiologie (S. Hoffman, 2009)
ș Kinesiologia (kinetologia), ca domeniu științific și profesional are mai multe
accepțiuni (Bota Aura, 2007):
– studiul științific al mișcării corpului uman.
– sinteză de cunoștințe, un nucleu de informații care permite aprofundarea celorlalte teorii
specializate: teoria educației fizice și sportului, teoria antrenamentului, kinetologie medicală,
activități motrice de timp liber.
– studiul biomecanic al mișcărilor umane, cu includerea aspectelor de cinematică
(desfășurare spațio -temporală) și cinetică (studiul forțelor)
Informația pe care această disciplină o cuprinde se aplică în activități ca educație
fizică, kinetoterapie, antrenam ent sportiv -pregătire fizică, terapie ocupațională etc. în aceste
aplicații abordarea poate fi educațională, preventivă, terapeutică sau de atingere a excelenței
motrice.
Domenii înrudite: educație fizică și sport, cultură fizică și sport, știința sportului,
știința activităților motorii.

Kinantropologia desemnează în țări ca Cehia, Canada, Belgia, știința despre omul
în mișcare. Termenul a fost introdus de R. Meynard, în Canada, în anul 1966. Integrarea
domeniului nostru în antropologie aduce o ser ie de avantaje în ceea ce privește caracterul
științific al abordării, care nu mai trebuie demonstrat.
Concepte înrudite: kinesiologia
Kinantropometria reprezintă o disciplină care se ocupă cu evaluarea
dimensiunilor, proporțiilor și compoziției corpulu i. Aceste variabile constituie într -un fel
interfața" dintre caracteristicile anatomice și capacitatea motrică a subiectului, datele acestor
evaluări (măsurători), sunt utile în domeniul activităților motrice, dar și în cel al medicinii
legale, arheolo giei sau studiilor privind obezitatea, de exemplu. Kinantropometria reprezintă
un domeniu specializat care are strânse legături cu educația zică.
Kinesiologia e astăzi o teorie generală a mișcării umane, dar și domeniu
academic și profesional, în condiții de continuă, permanentă schimbare. După S. Hoffman
(2005, citat de Bota Aura 2007), obiectul de studiu al kinesiologiei îl reprezintă:
1. exercițiul ce implică efortul fizic, pe de o parte
2. mișcările eficiente, performante, pe da altă parte
Daca ne referim la exercițiu, trebuie să avem în vedere trei situații particulare:
a. exercițiul ca mijloc de pregătire pentru obținerea performanței –
antrenament p entru condiționare ("training")
b. exercițiul ca mijloc de menținere a sănătății organismului, de
reducere a riscului de îmbolnăvire ("health -related exercise")
c. exercițiul ca mijloc de recuperare a funcțiilor deficitare, ca urmare
a afecțiunilor, tr aumatismelor comportamentelor deviante – exercițiul terapeutic.
Mișcările performante includ două categorii distincte de elementele și procedeele
tehnice din ramurile de sport deprinderile însușite în procesul dezvoltării. Acestea din urmă sunt
extrem de importante, deoarece unele dintre ele privesc perioada copilăriei (mers, alergare,
săritură, aruncare etc), altele privesc procesul reînvățării și recuperării la subiecții cu traumatisme
sau la bătrâni. Cum în ambele situații, adaptarea de zi cu zi este co ndiționată de aceste
deprinderi, ele reprezintă teme de interes pentru specialiștii în kinesiologie.

1.1.2. Relațiile kinesiologiei cu alte discipline de studiu
Kinesiologie utilizează metode, teorii, informații în general, ce provin din
ș Științe biologice (substrat, mecanisme funcționale, legi biologice etc)
ș Științe sociale – psihologie, pedagogie, sociologie (resurse psihice, mecanisme
de reglare a mișcării, necesitatea conștientizării, metode, mijloace, programe, socializare prin
mișcare , adaptare socială)
ș Științe umaniste – filosofie, istorie, antropologie (devenire umană, reflecții
ontologice, diferențe individuale)
ș Științe exacte – fizică, chimie, matematică, IT (care oferă instrumentele de
obiectivizare a caracteristicilor acțiunii mo trice și a proceselor adaptative pe care aceasta le
declanșează la nivel individual).
 Principalele activități motrice studiate în kinesiologie

Mișcarea – în sensul cel mai larg, desemnează o schimbare de poziție sau
transformare suferită de un corp sau de una dintre părțile sale, "o ieșire din starea de imobilitate,
stabilitate, o schimbare a poziției corpului în spațiu, în raport cu unele repere fixe." (A. Dragnea,
A. Bota, 1999).

Motricitatea este o activitate integrată, adaptată, ce reunește "totalitatea actelor
motrice efectuate pentru întreținerea relațiilor cu mediul natural sau social, inclusiv prin
efectuarea deprinderilor specifice ramurilor de sport." (Terminologia educației fizice și sportului,
1978) Motricitatea exprimă o caracteristică globală, cuprinzând ansamblul de procese și
mecanisme prin care corpul uman sau segmentele sale se deplasează, detașându -se față de un
substrat (prin contracț ii fazice sau dinamice) sau își mențin o anumită poziție prin contracții
tonice sau statice – (A. Dragnea, A. Bota, 1999).
Mișcările pot fi:
– ciclice -aciclice;
– voluntare -involuntare;
– active -pasive;
– uniforme -accelerate;
– automate.

Parametrii mișcării: – spațiali, temporali și energetici.
Act motric – element de bază al oricărei mișcări, efectuat în scopul adaptării
imediate sau al construirii de acțiuni motrice. (Terminologia educației fizice și sportului, 1978)
– reprezintă reacțiile individul ui la situațiile concrete în care se află (voluntare, reflexe,
instinctuale și automatizate)
– sunt baza acțiunilor motrice

Acțiune motrică – sistem de acte motrice prin care se atinge un scop imediat, unic
sau integrat într -o activitate motrică. (Terminolo gia educației fizice și sportului, 1978).
Reprezintă conținutul activității motrice. Sunt grupate, dozate și codificate,
constituind deprinderile și priceperile motrice.

Activitate motrică – ansamblu de mișcări sau de acțiuni motrice produse de
organism, o mulțime de operații, acte sau gesturi motrice orientate și încadrate într -un sistem de
idei, reguli și forme de organizare în vederea îndeplinirii unui anumit obiectiv, în general în scop
adaptativ.
– acestea acțiuni motrice sunt: de învățare, consolida re, verificare, desfășurate
intenționat, deliberat, inteligent sau spontan (A. Dragnea, A. Bota, 1999).
Dintotdeauna organismele în mișcare au fost în dialog cu mediul în care trăiesc, au
fost în strânsă interdependență cu acesta. Omul influențează mediul natural în care trăiește în
timp ce factorii externi – temperatura, presiunea, umiditatea, altitudinea, diferite aparate, unelte,
instalații, dispozitive ce se exercită pe verticală, orizontală, circular, excentric și concentric, la
rândul lor, influențeaz ă, într -un mod sau altul, organismul uman și întreaga sa activitate.
Propriile nevoi – de a se hrăni, de a produce, de a se apăra, de a comunica, de a se
deplasa, de a reglementa relațiile socio -umane etc., omul le poate îndeplini doar în urma
depunerii un ui efort, în cadrul unei activități. Fiind o ființă superioară, rațională, omul își
gândește toate acțiunile, mișcările și activitățile; acestea se realizează cu un scop anume,
organizat, precis, eficient, cu valoare și cu semnificație umană. Îndeplinirea obiectivelor propuse
se realizează cu depășirea anumitor obstacole, rezistențe a căror sursă de proveniență este atât
din mediul extern cât și din cel intern. Factorii externi și interni care acționează asupra

organismului fac posibilă respectarea anumitor norme, legi, reguli fără de care acțiunile motrice
umane n -ar avea consistență, nu s -ar putea realiza.
Factorii interni se constituie în factori limitativi în îndeplinirea scopului propus
pentru activitățile sportive (motrice). Acești factori sunt: aparat ul loco -motor, sistemul nervos
central, nivelul dezvoltării calităților și deprinderilor motrice. Nivelul lor de funcționare și
reprezentare eficientizează activitățile motrice. Acest lucru este probat prin raportul dintre buna
funcționare a organismului ș i cantitatea de energie consumată, raport tradus prin performanța
motrică.
Aptitudinile motrice
Aptitudinile sunt definite ca însușiri fizice și psihice (Al Roșca, 1976) relativ
stabile care -i permit omului să efectueze cu succes anumite forme de activităț i. După P. P.
Neveanu (1977), prin aptitudini se înțelege însușirea sau sistemul de însușiri ale subiectului
mijlocind reușita într -o activitate, posibilitatea de a acționa și de a obține performanțe.
M. Epuran (2001) definește aptitudinea ca sisteme de p rocese fiziologice și psihice
organizate în mod original pentru a permite efectuarea cu rezultate înalte a activității, accentuând
faptul că în structura personalității ele constituie latura de eficiență a acesteia. Autorul subliniază
că, în sport, se pune un mare accent pe aptitudinile motrice (având în vedere rolul aptitudinilor
motrice în performanța sportivă).
Când se vorbește despre aptitudini se are în vedere complexitatea și varietatea
componentelor lor de ordin somatic, fizic, psihic ce conferă un n ivel superior de comportare a
sportivului.
P. P. Neveanu (1977), definește aptitudinile ca fiind operațional stabilizate,
superior dezvoltate și de mare eficiență.
O serie de autori pun aptitudinile și talentul în raport necesar cu moștenirea
ereditară. Fondul genetic este reprezentat de predispozițiile individuale care sunt constituite din
particularități ale organismului anatomo – fiziologic și psihic.
Performanța sportivă (M. Epuran, 2001) este dependentă de o serie de aptitudini nu
numai din sfera psihicului, ci și de ordin somatic, fiziologic, nervos, și endocrin. Același autor
precizează că, de fapt, sistemul aptitudinal determină performanța sportivă, dar nu to ate
componentele sale au aceeași pondere și nici același grad de încărcare genetică sau de
educabilitate.

Studiile efectuate au scos în evidență faptul că performanța sportivă impune
selecția indivizilor supradotați somatic, fizic, energetic, motric și psi hic și că numai concordanța
laturilor aptitudinale conduce la rezultate deosebite. Pe de altă parte, selecția trebuie să precizeze
criterii și indicatori de evaluare a aptitudinii în funcție de tipul de sport și caracteristica
solicitărilor la care sportiv ul este supus. Se impune să arătăm că am subliniat acest aspect
deoarece cazuistica analizată de noi are probleme de selecție, cu tipologii specifice anumitor
zone geografice (din care provin sportivii români medaliați la J.O.), cu mediul ambiant și
motiva ția pentru sportul de performanță a sportivilor.
Chiar și în cazul în care sistemul aptitudinal prefigurează un viitor performer, dacă
lipsesc condițiile unei pregătiri științifice precum și motivația sportivului performanța nu va
apare.
Aptitudini – carac teristici individuale relativ stabile ce apar ca "o rezultantă a
interacțiunii dispozițiilor ereditare cu condițiile educative de formare a acestora și activitatea
subiectului" (M. Epuran).

Educație – activitate socială fundamentală ce marchează o succesi une de acțiuni
menite să influențeze și să fo rmeze deprinderile persoanei, să valorifice capacitățile individului
și disponibilitățile creatoare ale acestuia. Termenul poate avea cel puțin patru semnificații (G.
Milaret, 1982): sistem sau instituție; acțiu ne exercitată de o persoană sau un grup asupra altei
persoane sau altui grup; conținut – educație literară, științifică, artistică etc; efect (foarte bună,
bună, mediocră etc).
Educația este un proces prin care se formează, se dezvoltă și se maturizează laturile
fundamentale ale ființei umane: fizicul, psihicul, moralul, esteticul, cognitivul, afectivul, volitivul.
Acest proces reunește mijloace, metode, procedee și tehnici neces are exercitării influențelor
formative.
Educație fizică .
l. Tip de activitate motrică, constituită din acțiuni motrice sistematizate conform
unor criterii specifice subiecților pentru care este proiectată și programată.
2. Componentă a educației generale , realizată în cadrul unui proces
instructiv -educativ sau în mod independent, în vederea dezvoltării armonioase a personalității

și creșterii calității vieții. Educația fizică cuprinde un complex de stimuli ce influențează
procesele de dezvoltare somato -funcțională, motrică și psihică.
3. Ansamblu de idei, norme și reguli, reunite într -o concepție unitară de
organizare și aplicare la diferite categorii de subiecți.
4. Ansamblu de forme de organizare ce valorifică sistematic exercițiile
fizice în scopul real izării obiectivelor sale.
5. Sistem complex de instruire care se exercită simultan asupra individului,
favorizând ameliorarea condiției fizice, psihice și integrarea socio culturală.

Efort fizic – conduită conativă de mobilizare, concentrare și accel erare a
forțelor fizice și psihice în cadrul unui sistem de autoreglaj conștient și aconștient în vederea
depășirii unui obstacol, a învingerii unei rezistențe a mediului și a propriei persoane. (P.
Popescu -Neveanu, 1978) Este o consecință a unității bio-psiho -sociale a omului și a
conceptului de activitate și acțiune.
Indiferent de activitatea în care este prestat (educație fizică, antrenament sportiv
sau kinetoterapie), efortul fizic solicită mecanismele de adaptare și readaptare, la niveluri din ce
în ce mai înalte, procesul necesitând o dirijare atentă din partea specialiștilor care conduc aceste
activități. Efortul fizic este condiționat pe de o parte de mușchii scheletici, care realizează lucru
mecanic și pe de altă parte, de organele și sistemele -suport care își amplifică activitatea pentru a
susține prestația subiectului.
Efortul poate fi caracterizat sub aspect cantitativ, dar și calitativ, dependent de
efectele produse în organismul subiecților.
Caracteristicile generale ale efortului:
1. Mărimea efortului – poate fi programată și evaluată din două perspective:
a. prin programare și evaluare de către specialist și subiect (proiectată și constatată);
b. prin evaluarea reacțiilor produse în organismul subiecților.
2. Volumul efortului – reprezintă cantitatea totală de repetare apreciată prin:
a. distanțe parcurse în alergare, înot, canotaj, patinaj, etc.;
b. execuții parțiale sau integrale;
c. execuții ale structurilor tehnico -tactice;
d. acțiuni complexe, greutăți ridicate;

e. timp de lucr u (efectiv și pauze);
f. număr de lecții de antrenament și refacere, număr de reprize, starturi, concursuri, etc.
g. număr de repetări.
3. Intensitatea efortului – se definește adesea ca fiind cantitatea de lucru mecanic
efectuat pe unitatea de timp. Ea po ate fi exprimată ca „tărie a excitației".
Dacă volumul exprimă un parametru cantitativ, intensitatea reprezintă un
parametru calitativ, ce conduce la creșterea potențialului subiectului.

Exercițiu fizic – acțiune motrică cu valoare instrumentală, concepută șt
programată în vederea realizării obiectivelor proprii diferitelor activități motrice (de exemplu,
dezvoltarea tonicității șt troficității musculare. însușirea și perfecționarea deprinderilor și
priceperilor motrice, dezvoltarea calităților mot rice, etc.). ( Bota Aura, 2007).
În activitățile motrice, exercițiul fizic determină în mod hotărâtor orice progres pe
linia perfecționării motricitatii generale și a proceselor de dezvoltare fizică. Pentru acest motiv,
exercițiul fizic face parte din grup a mijloacelor specifice, alături de măsurile de refacere a
capacității de efort și de aparatura de specialitate.
Nu toate mișcările sau acțiunile motrice pot fi considerate exerciții fizice;
particularitatea distinctivă a exercițiului amintit este dată de concordanta conținutului și formei
acestuia cu esența activității motrice căreia îi servește și cu legitățile acestora.

Oboseală – stare tranzitorie datorată unui proces de degradare progresivă a
eficienței motrice sau mentale, ca urmare a unei activități prelungite sau excesive, peste nivelul
la care energia ar mai putea fi restabilită printr -o condiție exterioară, prin repaus sau somn,
caracterizată prin scăderea potențialului funcțional al organismului și printr -o senzație subiectivă
caracteristică.

Programare – activitate de elaborare a obiectivelor procesului de instruire, a
sarcinilor și formelor de organizare, ținând seama de condițiile obiective în care urmează să se
desfășoare întregul proces. (A.Dragnea, 1996) Proiectare didactică – numită și des ign
instrucțional, constă dintr -un aranjament eficient de etape, operațiuni, demersuri, măsuri

metodologice, în stare să asigure rezolvarea eficientă a finalităților. (D. Colibaba -Evuleț, I.Bota,
1998).
Psihomotricitate – funcție ce exprimă relațiile comp lexe inter determinative între
actele motrice și activitatea psihică. (V.Horghidan, 2000).

Restabilire – refacere – fenomen de reorganizare și restructurare a organismului ca
urmare a unor eforturi de diferite mărimi și orientări. Rezerva de adaptare – potențial și/sau limită
care separă starea actuală a capacităților de prestație ale unui subiect de condi țiile limită ce
presupun adaptarea sa.

Socio -motricitate – interacțiuni sociale și motrice în cadrul activităților colective,
în care individul este impregnat de afectiv, de social în cadrul realizării diferitelor activități
motrice care se înscriu într -o schemă plină de semnificații. (P. Parlebas, 1976).

Sport
1. Activitate de întrecere constituită dintr -un ansamblu de acțiuni motrice,
diferențiate pe ramuri de sport prin care se caută perfecționarea posibilităților morfo -funcționale
și psihice, concretizat e în rezultate ca: record, depășire proprie sau a partenerului.
2. Formă de activitate fizică menită, printr -o participare organizată sau nu, să
exprime sau să amelioreze condiția fizică și confortul spiritual, să stabilească relații sociale sau
să conducă la obținerea de rezultate în competiții de orice nivel. (Charta Europeană a
Sporturilor).
3. Structură de activități motrice codificate și regii instituționalizate
corespunzătoare practicării diferitelor forme de competiții motrice după regulile oficiale, în tre
doi sau mai mulți protagoniști sau a unui individ cu sine însuși.
4. Activitate motrică de loisir sau de întrecere, într -un cadru instituționalizat sau
independent, cu caracter mai mult sau mai puțin spontan și competitiv.
5. Mediu propice pentru însuș irea atitudinilor, valorilor și comportamentelor social
– personale apreciate în plan cultural

Tehnică – sistem de structuri motrice specifice fiecărei ramuri de sport, efectuate
rațional și economic, în vederea obținerii unui randament (optim) maxim în competiții.

Test – instrument de lucru standardizat, cu valoare de model, elaborat pe care
experimentală, pentru evaluarea capacităților subiecților aflați în aceeași situație.

Baterie de teste – ansamblu de teste selecționate, menite (fiecare în parte și apoi
global) să evalueze anumite elemente ale structurii personalității sportivului sau capacitatea de
performanță de care dispune echipa. (L . Bota, D. Colibaba -Evuleț, 1998).

Kinetoterapie – componentă a kinetologiei medicale care aplică mijloace specifice
(exerciții fizice), nespecifice (masaj, agenți fizici naturali și artificiali, mijloace psihice, elemente
din sporturi sau ramuri sportive) și complexe (combinații ale acestora) cu scopul rec uperării
somato – funcționale, motrice și psihice sau al reeducării unor funcții secundare, compensatorii.

Sumar
În cadrul primului modul au fost prezentate Noțiuni le fundamentale care operează în
Kinesiologie precum și definirea, p rezentarea caracte risticilor specifice și a obiectivelor
kinesiologiei.
Verificați -vă cunoștințele!
1. Precizați notele definitorii ale activităților și acțiunilor motrice, arătați asemănările și deosebirile
dintre acestea
2. Arătați ansamblul proceselor și mecanismelor ce formea ză motricitatea
3. Ce reprezintă performanța motrică și rezultanta căror factori este ea?
4. Precizați care este obiectul de studiu al kinesiologiei.
5. Prezentați nivelele conceptuale ale kinesiologiei.
6. Formulați și alte criterii de grupare a termenilor prezentați în aparatul noțional.

f) Bibliografie modul
Beyer, E., 1987 – Dictionary of sport science, Schorndorf, Hofmann
Cârstea, Gheorghe, 2000 – Teoria și metodica educației fizice și sportului , București. Ed. AN -DA,
Colibaba -Evuleț, D., Bota, I., 1998 – Jocu ri sportive – Teorie și metodică. București, Ed. Aldin,
Doron, R., Pe rot, F., 1999 – Dicționar de psihologie. București, Ed. Humanitas
Dragnea, A., 1996 – Antrenament Sportiv. București, Ed. Didactică și Pedagogică
Dragnea, Adrian, Bota, Aura, 1999 – Teoria activităților motrice . București, Ed. Didactică și Pedagogică.
Dragnea, Adrian & colab., (2006): Educație Fizică și Sport – Teoria și Didactică , București, FEST
Ferrelo, G., 1998 – Dicționar de Sociologie, S.C. Ș tiință și Tehnică. Ed.Polirom,
Sandor, Iosif, 2008 – Bazele generale ale Teoria Educației Fizice și Sportului, Cluj-Napoca, Suport de curs,
Șchiopu, U., 1997 – Dicționar de Psihologie. București, Ed. Babei,
Dicționar de filozofie, – 1996 – București, Ed. Humanitas,
Dicționar de pedagogie. – 1979 – București, Ed. Didactică și Pedagogică,

Dicționar de sociologie. – 1996 – București, Larousse, Univers Enciclopedic,
Dictionary of sport science, – 1987
Enciclopaedia Universalis, 1990 – Editeur a Paris, France,
Terminologia educației fizice și sportului . 1978 – București,

Modul 2.
Scurtă prezentare a modulului anterior:
În modulul anterior s -a definit kinesiologia, obiectivele sale și s -a prezentat legătura sa cu
alte domenii. De asemenea, s -a prezentat aparatul noțional a disciplinei.

a) Scopul și obiectivele modulului 2
Modulul încearcă să identific e pe baza diferitelor experiențe de viață, un cadru conceptual
ce cuprinde șapte sfere ale experienței activității fiz ice.

b) Schema logică a modulului
Sunt prezentate cele șapte sfere ale experienței activității fizice.
c) Conținutul informațional detaliat
2.1. Domenii ale experienței activităților corporale
Lumea de azi se schimbă într -un ritm amețitor și cu greu putem face față tuturor
provocărilor. Experiențele de tot felul – aici includem și cele ce țin de mișcarea corporală – ating
noi forme la care acum câțiva ani nimeni nu s -ar fi gândit. În paralel cu transformările de ordin
economic, social, spiritual, ce privesc tot atâtea medii de viață, populația trebuie să se adapteze
din mers, atât în mediul familial cât și în afara acestui cadru. Te adaptezi rigorilor vieții moderne
sau riști să clachezi într -un domeniu sau altul. Astfel, omul secolului al XXI -lea va trebui să fie
posesorul mai multor competențe să fie apt atât fizic, psihic, intelectual la experiențe îndeplinirea
dificilelor sarcini.
Specialiști din toate domeniile încearcă să vină în întimpina rea acestor provocări ale
secolului al XXI -lea. În majoritatea studiilor, în lupta pentru combaterea tarelor secolului nostru
un rol aparte îl au activitățile fizice depuse de fiecare ființă în parte în mii de moduri și în
nenumărate forme și niveluri de i ntensitate.
În mod tradițional, kinesiologii s -au preocupat de activitatea fizică specifică practicării
exercițiilor fizice pe terenurile de sport, școli, centre de fitness etc. Dar, mai nou, pentru
profesioniștii din domeniul de activitate fizică este la fel de importantă activitatea fizică care se
desfășoară la locul de muncă, în centrele clinice de reabilitare și refacere, în studiourile de dans,
în cadrul pe care asistenții sociali în oferă prin activitățile de îngrijire medicală la domiciliu,
precum și multe alte locuri.

Experiențele de activitate motrică sunt numeroase și ne vin în minte alambicat, fără o
sistematizare aparte. Până nu demult, nu a existat un cadru general de gândire cu privire la
importanța și omniprezența activităților fizice în viaț a noastră. Unul dintre specialiștii ce s -au
încumetat să facă un inventar al domeniilor în care activitatea fizică este prezentă în viața
fiecăruia dintre noi a fost S. Hoffman (2009)1. În contextul social actual, el identifică pe baza
diferitelor experien țe de viață, un cadru conceptual ce cuprinde șapte sfere ale experienței
activității fizice.
Acestea sunt următoarele:
 educațional,
 competițional,
 al sănătății,
 al timpului liber,
 profesional,
 al expresiei și comunicării
 al independenței funcționale.

Fig. 2. Educația ca sferă a experienței activităților motrice (S. Hoffman, 2009)

1 S. Hoffman – Introduction to kinesiology – Studying physical activity. Human Kinetics, 2009.

Din punct de vedere al contextului social, unele sfere sunt mai puțin definitive. Cele mai
multe dintre aceste activități au arie de desfășurare atât în casă cât și la locul de muncă, în timpul
liber, sau în timpul efectuării studiilor. Autorul nu a încercat o clasificare a diferitelor tipuri de
activități fizice corespunzătoare sferelor respective. Conform lui Hoffman (2009), „acestea scot
în evidență pur și simplu diferite compartimente ale experiențelor noastre de viață în care
activitatea fizică joacă un rol important”. Aceste activități pot fi comune pentru mai mult de o
singură sferă de experiență. Nu vor fi tratate în amănunțime având în vedere ca fiecare dintre ele
constituie domeniul de cercetare al altor discipline. Dar trecerea lor în revistă constituie o
reflecție profundă la diferite modalități și la nenumăratelor contexte de abordare a activității
fizice.
2.1. Domeniul educațional
Prin intermediul activităților fizice, ale valorile transmise de acestea, fenomenul sportiv,
practicarea exercițiilor fizice, nevoia de a induce un stil de viață activ capătă valențe deosebite.
Acestea se concretizează prin programe noi de instruire în cadrul școlilor, a facultăților de profil
și instituțiilor militare de formare, la nivelul centrelor de sănătate, al sălilor de fitness, spitalelor,
cluburilor sportive private – studiouri de dans de diferite stiluri, sporturi de iarnă, cluburi de “spa
și wellness” și chiar în cadrul maril e corporații (a se vedea corporația „Apple” din Silicon
Valley).
La majoritatea Conferințelor și Congreselor mondiale ce au în vedere activitățile motrice,
și starea de sănătate a populației , se vorbește despre nevoia de mișcare a populației ca o premisă
a menținerii optime a sănătății. S -a ajuns la concluzia unanimă că educația pentru o viață
sănătoasă începe în școală.
Specialiștii domeniului educațional, printre care S.K. Kovar și colab (20 04) scot în
evidență în cele mai mici detalii caracteristicile unei persoane educată din punct de vedere fizic.
Este considerată persoană “educată fizic” aceea care:
 A deprins abilitățile necesare pentru a executa o varietate de exerciții fizice;
 Este î n formă din punct de vedere fizic;
 Se angrenează regulat în activități fizice ;
 Cunoaște implicațiile și beneficiile educației fizice;
 Apreciază activitatea fizică și apreciază contribuția ei la realizarea unui stil de
viață sănătos.

Persoanele educate fizic trebuie:
 Să aibă competențe în multe forme de mișcări, dar îndemânare doar în câteva;
 Să poată aplica conceptele și principiile mișcării în învățarea și dezvoltarea
abilităților motorii;
 Să aibă un stil de viață activ din punct de vedere fizic;
 Să fie activ fizic și să își mențină o formă fizică acceptabilă în măsură să -i
crească nivelul calității vieții;
 Să aibă responsabilitate și comportament social într -un cadru al activităților
fizice;
 Să arate înțelegere și respect diferențelor dintre oamenii din cadrul unor activități
fizice;
 Să înțeleagă faptul că activitatea fizică îi oferă distracție, provocare, ocazia de a
se exprima și de a interacționa într -un mediu social.
La tinerii de vârstă școlară, obiectivele pe termen lung ale activităților fizi ce pot fi
îndeplinite prin activitățile pe care le oferă sistemul de învățământ. Școala trebuie să ofere
viitorului adult mai multe oferte alternative, tocmai pentru ca acesta să -și impună un anumit stil
de viață ce -i va influența ridicarea nivelului calit ății vieții.
Cei ce alcătuiesc programele de instrucție trebuie să orienteze activitățile în așa mod ca să
ofere posibilitatea elevilor să fie zilnic activi din punct de vedere fizic, să practice o formă sau
alta de activitate fizică cel puțin 30 min/zi ia r săptămânal să practice minim 150 minute activități
fizice în mod organizat. Programa școlară să permită copiilor să aibă zilnic timp de joacă. Pe
lângă abilitățile de mișcare și îmbunătățirea condiției fizice, activitățile fizice trebuie să își aducă
aportul la reducerea stresului, la formarea unui statut mintal sănătos, la îmbunătățirea abilităților
de cooperare și creării sentimentelor de succes și împlinire.
În contextul celor mai sus arătate, rolul educatorului, al profesorului din clasă ca
instruct or al mișcării este unul esențial.
El este cel ce:
 identifică practici adecvate de instruire și un program de educație fizică pe măsura
celor pe care -i instruiește;
 trebuie să se ocupe de toate aspectele copilului: cele fizice, intelectuale și sociale;
 este total responsabil pentru educația fizică a elevilor (la fel cum este responsabil

pentru matematică).
Rolul profesorului – indiferent de situație – este de:
 a asigura activitățile fizice zilnice pentru elevi;
 a forma parteneriate, a colabora cu special iști din alte domenii înrudite în care
cariera profesională este legată de activitatea fizică;
 permanenta pregătire profesională;
 susținerea valorilor generate de implicarea în activitățile motrice.

2.2. Sfera independenței funcționale
Privesc toate acțiunile care privesc deplasarea independentă, deprinderile casnice,
de igienă personală, de procurare a alimentelor și de hrănire, de deplasare cu mijloacele de
transport etc. Cu alte cuvinte, toate activitățile care conferă fiecărui individ i ndependența
funcțională și autonomie în activitățile casnice, profesionale, sociale, sportive etc.
În multe cazuri vizează binomul pacient -terapeut și are în vedere persoanele vârstnice și
nu numai , bolnavii cronici, cei cu afecțiuni psihice și persoanele cu deficiențe motorii. Acestora
le sunt adresate servicii spe cifice de îngrijire, prin care l e sunt maximizate deprinderile și
abilitățile pe care aceștia încă le posedă. În esență, acestor a li se asigură (Bota Aura, 2007 ):
 evaluări ale deprinderilor funcț ionale și reînsușirea acestora, dacă este necesar;
 programe speciale pentru îmbunătățirea capacității de a executa mișcările de
bază, în mod independent;
 evaluări tehnice ale condițiilor de viață și profesionale, cu realizarea unor
modificări, ajus tări ale mobilierului, căilor de acces, în scopul ușurării adaptării și
al utilizării la maximum a funcțiilor restante;
 recomandări privind utilizarea echipamentelor adaptate și training specific pentru
acomodarea cu acestea;
 instructaje pentru membrii fam iliei.

2.3. Domeniul competițional – are o istorie milenară care s -a dezvoltat și evoluat
paralel cu evoluția societății umane. În ziua de azi, competiția este de cele mai multe ori asociată
sportului, care poate fi considerat experiență individuală și instituție, loisir și specializare de în alt

nivel, expresie spontană și tehnică elaborată, demers educațional și spectacol, joc și muncă,
exercițiu corporal și conduită psihică.
Concurența dă naștere valorilor și totodată le și promovează, indiferent de domeniu,
dar domeniului sportului este cel mai cunoscut. Competiția, în sens larg, reprezintă o sinteză a
diferitelor forme de organizare a activității, prin care se evidențiază rezultatele ierarhizate, în
baza respectării unor reguli (Dragnea A, Teodorescu S., 2002). Competiția sportivă stimu lează
capacitatea de performanță a subiectului, încununându -i întreaga perioadă de pregătire.
Întrecerea sublimează trăirile unei persoane angajată într -o experiență unică de mișcare, prin
emoția, cooperarea sau înfruntarea de forte, spectacolul sportiv, e fortul de limită, valorile morale,
pe care aceasta le generează. Realitatea multiformă a sportului contemporan, dezvoltarea sa fără
precedent, nivelul ridicat al performanțelor, acumularea unui volum impresionant de date,
informații, ca și interpretarea co mpetiției ca un fenomen cultural autentic, a determinat
structurarea unei problematici .
În funcție de opoziția forțelor, se poate identifica următoarea tipologie (S.Hoffmann,
2009) :
 activități competiționale „umăr la umăr", în care competitorul nu intervi ne în prestația
celorlalți. Lipsa interacțiunii între participanți determină o confruntare cu spațiul, cu
timpul sau cu sportivul însuși (de exemplu, probele din atletism, natație, ciclism etc)
 activități competiționale "față în față", în care competitorii sunt "separați" de regulament,
dar interacționează, subminându -și reciproc prestația, în dorința de a -și crea un avantaj
(de exemplu, volei, tenis, baseball etc)
 activități cu contact direct, în care competitorii încearcă să câștige în confruntarea direct ă,
prin aplicarea unor procedee tehnice, în relația 1:1; scopul acestora este de a dezechilibra,
deposeda sau bloca adversarul
 activități competiționale "solitare", în care sportivul încearcă să doboare un record sau să
depășească o limită fizică, fără ca alți competitori să fie prezenți (de exemplu, cucerirea
unui vârf muntos, traversarea Canalului Mânecii contratimp etc ).

2.4. Domeniul timpului liber
Când timpul liber este destinat unor activități recreative, compensatorii, socializante,
de dezvoltare a personalității, se poate discuta despre activități de loisir, ce reprezintă aspirațiile
individului de a dispune de timpul său într -o manieră cât mai personală.

Misiunea specialiștilor din domeniu -, instructori, monitori, antrenori personali – este
de a consilia și orienta interesul populației către diferitele forme de exersare fizică, în
concordanță cu opțiunile, necesitățile, sau motivația acesteia.
Tendințe ale activităților de loisir:
 activități în mediul natural;
 loisirul sportiv;
 fitness -ul și toate derivatele sale;
 schiul alpin și sporturile de iarnă (extreme);
 tendința spre obținerea unor senzații extreme ce a dus la o tehnologizarea și
utilizarea intensivă a aparaturii, echipamentelor tot mai performante, care fac
posibile experiențe unice de mișcare .

2.5. Domeniul expresiei și comunicării prin mișcare
În kinesiologie întâlnim comunicări gestuale și acționale; sunt relevante în analiza și
explicarea limbajului mișcărilor și a expresivității corporale .
Comunicarea gestuală îndeplinește funcții diferite:
– gestul are rol de susținere, de suplinire sau completare a ceea ce este dificil de
comunicat verbal.
– la subiecții cu deficiențe (auditive și de vorbire), această comunicare reprezintă baza
exprimării și înțelegerii dintre aceștia (vezi limbajul mimico -gestual al surdo -muților).
Comunicarea acționată și comportamentală se exprimă prin mișcări mai complexe –
seturi de acți uni, cu semnificații mult mai largi, prin care subiectul se exprimă într -o unitate de
timp mai mare (de exemplu, jocul copiilor, pregătirea meciului de către componenții unei echipe
etc) (Bota Aura, 2007).
Aceste forme de comunicare non -verbală se însușes c treptat, prin intermediul
relațiilor interpersonale, spontan sau într -o manieră organizată sub forma studiilor de
expresivitate, mișcare scenică, euritmie etc. A comunica prin mișcare presupune deci existența
acestei competențe, care este în egală măsură aptitudinală și dobândită.
Educatorul trebuie să își însușească cunoștințele, metodele, tehnicile de comunicare
prin limbaj corporal, pe care să le transmită copilului, adolescentului sau adultului. Activitățile
de expresie și comunicare corporală sunt importante în formarea laturii estetice a personalității.

2.6. Domeniul sănătății este sub influența efectelor rezultate prin practica exercițiilor
fizice: tonifierea musculaturii, creșterea volumului sistolic și respirator, scăderea frecvenței
cardiace în repaus și efort, atitudine corporală corectă, îmbunătățirea calității proceselor de
reglare neuro -musculară.
În ziua de azi, problema ce privește populația mondială adultă inactivă (60 -85%,
conform Organizații Mondiale a Sănătății – O. M. S.) este angrenarea lor timp cât mai îndelungat
spre activități care presupun efort fizic. Profes orii, kinetoterapeuții, antrenorii au datoria de a
elabora programe viabile pe categorii de vârstă, în direcția realizării obiectivelor specifice
acestui domeniu.

2.7. Domeniul profesional are în vedere eficiența activității depuse la locul de muncă fie
prin creșterea tehnologizării care să înlocuiască activitățile fizice fie prin diminuarea accidentelor
cauzate de activitate a fizică improprie desfășurată l a locul de muncă. De eficiența și siguranța în
mediul profesional se ocupă specialiștii în ergonomie. Aceștia alcătuiesc așa zisele programe
ergonomice ce includ analiza următoarelor aspecte:
Poziții defectuoase ale corpului ;
Contracții excesivele ale subiecților ;
Mișcări repetitive "lucrul la bandă" ;
Durata efortului ;
Contactul repetat cu obiecte nefinisate, ascuțite, cu suprafețe abrazive etc.;
Vibrațiile aparat elor și echipamentelor de lucru.
Specialiștii mai au în vedere și alte aspecte ca: prezența temperaturilor extreme (scăzute
sau ridicate), condițiile de poluare, prezența unor substanțe toxice, realizarea unor sarcini cu care
subiecții nu sunt familiarizați etc.

Sumar
Din acest Modul reiese faptul că activitatea fizică implică mai mult decât mișcarea
corpului. Se ating sfere deosebite ce decurg din interior sau exteriorul subiectului ce dau naștere
la diferite emoții și senzații care țin de experiența subiectivă a activității fizice. Experiențele
subiective ale activității fizice sunt importante, nu numai pentru că ele j oacă un rol semnificativ
în determinarea preferințelor noastre de activitate, ci și pentru că, pentru mulți oameni, ele
constituie motivul principal pentru angajarea în activități fizice . De asemenea, pentru a fi
implicați în mediile de activitate fizică, ele sunt c ele ce ne fac să înv ățăm lucruri noi despre alții
și despre noi înșine .

Pe măsură ce intrăm în conceptele de bază ale studiului academic nu trebuie să uităm
faptul că efectuarea de activitate fizică este o sursă importantă de cunoștințe pentru toate cele
șapte sfere ale experienței noastre despre activitățile corporale.

e) Întrebări recapitulative și teme de control
1. Care sunt diferitele moduri în care se poate viziona sau practica un sport în scopul câștigării unei anume
experiențe ce ține de activitate a motrică?
2. Enumerați și descrieți trei tipuri de sfere ale experienței activităților corporale.
cunoaștere disponibile la noi de la experiențele subiective în activitatea fizică.
3. Cum trebuie să fie o persoană educată fizic?
4. Cum cre deți că reacționează o persoană sedentară la activitățile de timp liber propuse de către
instructori, kinetoterapeuți etc?

Bibliografie Modul
Kovar K. Susan, Combs A. Cindy, Campbell Kathy, Napper -Owen Gloria, Worrell J. Vicki, (2004) – Elementary
classroom teachers as movement educators, first edition , New York, published by McGraw -Hill Companies
A. Dragnea, A. Bota, H. lancu, M. Stănescu, S. Șerbănoiu, S. Teodorescu, V. Tudor – Teoria educației fizice și
sportului, Ed, Fest, București, 2002.
A. Dra gnea. S. Teodorescu, Teoria sportului, Ed. Fest, București, 2002.

Modul ul 3.

a) Scurtă prezentare a modulului anterior:
În Modulul anterior s -au atins sfere deosebite ce decurg din interior sau exteriorul subiectului ce dau
naștere la diferite emoții și senzații care țin de experiența subiectivă a activității fizice. S-au prezentat cele șapte
sfere ale experienței activităților motrice. Experiențele sub iective ale activității fizice sunt importante, nu numai
pentru că ele joacă un rol semnificativ în determinarea preferințelor noastre de activitate, ci și pentru că, pentru mulți
oameni, ele constituie motivul principal pentru angajarea în activități fizi ce.

b) Scopul și obiectivele M odulului 3
Pentru un specialist în activ itățile motrice, este esențial ca el să fie stăpân pe un complex
de cunoștințe despre activitatea fizică . De multe ori cunoștințele pe care tinerii studenți le
stăpânesc sunt incomplete, depășite sau pur și simplu false. Indiferent în ce domeniu ar activa,
specialistul trebuie să posede cunoștințe din domenii ca biomecanica, comportamentul motor,
istorie, fi lozofie, sociologie etc. Specificul activității unui specialist / cercetător în domeniul
comportamentului motor, al biomecanicii și al altor științe conexe. Modulul tratează
comportament ul motor, incluzând învățarea, controlul și dezvoltarea motorie precum și
principiile acestora de acționare; se dau e xplicații ale proceselor de cercetare utilizate de către
cercetători în comportamentul motor. Se descrie ceea ce biomecanica cuprinde și rele vanța sa
pentru specialiștii în activitatea fizică; explică preocupările specialiștilor în biomecanică și
modul în care aceștia își desfășoară activitatea; prezintă obiectivele biomecanicii; explorează
modul în care biomecanica umană are conexiuni cu domen iul activității fizice; prezintă modul în
care profesioniștii din biomecanica si domeniile conexe se angajează în cercetarea și analiza
mișcării;
c) Schema logică a modulului
Cunoștințe le despre activitatea fizic ă au fost grupate și studiate într-o discip lină coerentă
care se numște kinesiologie. Aceste cunoștințe , dobândite într-un mod, vin să completeze
activitatea fizică și practica profesională centrat e pe activitatea fizică .
.
d) Conținutul informațional detaliat

3. Domeniul de studiu academic al activ ităților motrice.
3.1. Aspecte filosofice, istorice și sociologice ale practicării exercițiilor fizice

3.1.1. Aspecte filosofice ale practicării exercițiilor fizice
Pentru studenții care sunt interesați în kinesiologie, este interesant de știut, care sunt
beneficiile studierii filosofiei activităților motrice?
Studenții își dezvoltă abilitățile de gândire critică legate de profesii și de cercetare,
precum și în calitate de ființe umane ce trăiesc în lumea complexă, mereu schimbătoare de astăzi;
Filosofia î i ajută pe studenții să -și examineze propriile convingeri în mai mare
profunzime și de a -și dezvolta/forma argumente bine motivate;
Îi ajută să devină mai deschiși la minte și de a avea posibilitatea de a analiza, examina și
accepta eventualele idei, teor ii și poziții pe care anterior nu le -au cunoscut sau le -au ignorat fără
un motiv întemeiat;
Pentru a contempla importanța pe care sportul și activitatea fizică o au pentru ființele
umane în scopul de a obține perspective noi, de a conștientiza importanța p rofesiilor lor
potențiale cu privire la viitoarele beneficii, semnificațiile și importanța acestora pentru oameni;
În ceea ce privește sportul, filosofia, printre altele, îi ajută pe studenți să învețe să fie
câștigători prin mijloace specifice fair -play-ului;
Victoria este importanță, pentru ea se face orice de către toți (sportivi, antrenori,
manageri și administratori) dar aceștia uită sau nu vor să conștientizeze faptul că acțiunile lor
egoiste pot afecta negativ pe alții;
Înțelegerea faptului că sportul competitiv este mai degrabă un tip unic de activitate decât
ca o formă de luptă sau de un mijloc de câștig personal, este esențială în cazul în care studenții
trebuie să învețe cum să atingă excelența în sport și să realizez e importanța rolului semnificativ
pe care echitatea și fair -play-ul îl au în desfășurarea activităților lor viitoare.
Perspectiva filosofică își propune în principal trei obiective (S. Hoffman, 2009):
1. Pentru a înțelege mai bine lumea și modalitatea de a n e mișca în societate;
2. Pentru a înțelege natura și valoarea activității fizice, în special sub forma
practicării exercițiilor fizice, a sportului, jocurilor sportive și dansului;
3. Pentru a înțelege ceea ce o reprezintă personalitatea umană și rolul pe care îl joacă
motricitatea în modul în care am ajuns să ne cunoaștem pe noi înșine și lumea ce
ne înconjoară.
…..ce operează cu trei tipuri de “probleme”:

– domeniul naturii activităților fizice (motrice) – “care este?”; în cadrul acestui
domeniu avem exem ple multiple: “Șahul este considerat sportul minții! Poate fi luat în
considerare ca disciplină sportivă?” „Este biatlonul un sport de tir sau de schi fond?” „ Care este
diferența între dansul clasic și cel modern? Care dintre ele pot fi considerate discip line sportive?”
„Natura activității unui specialist în kinesiologie este pur fizică sau este implicat și mentalul?”
„Pentru activitățile sportive de performanță care orânduire istorică și -a pus mai pregnant
amprenta: cea capitalistă sau cea comunistă?”
– a cunoașterii care intervine în practica activităților fizice (motrice) – “cum ar
trebui?”; “cum știm că ceea ce facem este bine sau nu?” „ este suficient să depunem un anumit
efort într -un anumit mod și să ajungem la performanțe deosebite?” „designerul de sex masculin
are aceeași scală estetică ca și cel feminin? ”
– a valorilor create și modalitățile de realizare a acestora în practica domeniului –
“cum ar trebui?” ; Cum ar trebui să se comporte suporterii unei echipe pe stadion ? În sportul de
performanț ă de cel mai mare nivel făcut cu sacrificii urmările suprasolicitărilor merită suportate
sau preferăm un sport la nivel de amatori ? excelența într-un sport de risc poate fi demonstrată
oricând și oriunde sau doar când sunt condiții optime de practicare ?
Scott Kretchmar (1994) – Filosofia practică a sportului -conferă vivacitate reflecției și
extrage elemente (de mentalitate) valoroase pentru viața personală și profesională a subiecților.
Un prim aspect este acela în care corpul (fizicul) și spiritul (ps ihicul) sunt reprezentate ca entități
separate. Expresia lui Descartes "Gândesc, deci exist" se potrivește de minune acestor concepte.
Concepția holistă abordează sfera fizică și psihică ca pe o entitate unică. Conform
acesteia:
 aspectul fizic și com portamentul motor depind în mare măsură de fiecare gând al
persoanei;
 existența spirituală e influențată de posibilitățile de mișcare și de starea de
sănătate;
 persoana în ansamblul său este mai cuprinzătoare decât suma părților componente
(corp și spirit ).
Cu alte cuvinte, ființa umană își percepe corporalitatea în mod complex, reflectă
inteligență, este capabilă de strategii adaptative ce includ deopotrivă operații intelectuale, dar și
secvențe motorii, prin toate acestea evidențiindu -se relația echilib rată între fizic și psihic.

Și tot Kretchmar (1996) făcând anumite studii și cercetări filosofice asupra problematicii
activităților fizice semnalează existența alături de gândirea critică a patru tipuri de raționament
inductiv, deductiv, descriptiv și sp eculativ.
 gândirea inductivă are la bază analiza unor cazuri particulare, pentru conturarea
unor principii sau concluzii generale;
 gândirea deductivă pornește de la principii, premise generale, pentru a ajunge la o
informație particulară;
 raționamentul descriptiv și speculativ utilizează o analiză de detaliu a unei
anumite activități, experiențe;
 gândirea critică aduce contraargumente pentru tezele tradiționale vehiculate în
literatura domeniului – raționamentul de tip critic = premisa prog resului.

3.2.Aspecte istorice ale practicării exercițiilor fizice
Perspectiva istorică aduce în discuție memoria colectivă a faptelor și evenimentelor care
au marcat evoluția domeniului nostru de activitate.
Exercițiul fizic din punct de vedere istoric este legat de evoluția societății umane, de
organizarea acestuia, fiind influențată de:
» Mentalitate
» Produsele culturii și civilizației
» Orânduirile social -politice
 În Antichitate – exersarea fizică este o componentă a formării tinerilor.
 În Mitologie – în legenda Argonauților sau poemele homerice întâlnim descrieri
ale activităților formative sau competiționale, dar acestea sunt strâns legate de practicile
religioase, de poezie și muzică.
 Grecia antică – întâlnim un model educațional, în care corpul și spiritul se află în
armonie; pentru prima dată întâlnim termenul de gimnastică!
Originile kinetoterapiei le găsim tot aici; medici și filosofi ai timpului (Esculap,
Hipocrat, Galen ) au dezvoltat concepția igienică de practicare a exercițiilor fizice, încercând să
argumenteze științific relația dintre exercițiu, alimentație, odihnă, etc.

 Evul Mediu – rigoarea ritualului religios a frânat dezvoltarea formelor de
practicare a exerciți ilor fizice („exercițiile fizice sunt o operă a diavolului"). Inchiziția a
reprezentat un pas înapoi în dezvoltarea activităților motrice.
Renașterea a constituit un progres în ceea ce privește:
 frumusețea corpului uman;
 educația fizică își redobândește statutul de latură a educației.
 educației fizice în școli dotate cu spații special destinate (palestre),
 recunoașterea valorii educative a jocului la vârsta copilăriei,
 subordonarea educației fizice profesiei.
Secolul a l XIX -lea
Apar sistemele naționale de educație fizică.
 Franța: F. Amoros – sistematizare a exercițiilor fizice (gimnastică civilă, militară
și medicală), pornind de la caracteristicile acestora.
 Germania: Jahn – care a urmărit pregătirea subordonată scopu rilor militare –
educație fizică extrașcolară, în aer liber.
 Suedia: Per Ling – GIMNASTICA SUEDEZĂ – a inaugurat era fiziologică în
educația fizică.
A împărțit gimnastica în patru părți:
 pedagogică
 militară
 medicală
 ortopedică
Se remarcă caracterul corectiv al acestui sistem de lucru.
Principiile care erau aplicate în practică erau:
 principiul dezvoltării armonioase
 principiu! selecției exercițiilor
 principiul gradării exercițiilor
 principiul preciziei mișcărilor

 ANGLIA: Thomas Arnold aduce în prim plan:

– valoarea educativă a jocului și a întrecerii, educația prin sport, ca o alternativă valoroasă
pentru educarea unor calități ca: perseverența, curajul, spiritul de echipă, disciplina, fair –
play –ul.
– păstrează caracterul aris tocratic și individualist, ce viza formarea unui gentleman
desăvârșit, prin contribuția pe care latura morală și fizică o aduc în formarea
personalității.

 Concepția actuală
Educația prin și pentru mișcare, ca proces ce se desfășoară pe parcursul întregii vieți și
care are drept componentă educația fizică.
”…persoana educată fizic -motric, este considerată drept cea care utilizează constructiv toate
capacitățile de mișcare, ca mod de exprimare, de explorare, de dezvoltare, de interpretare a sa și
a relației cu lumea externă" E. Mathews, citat de J. Parks (1984),

3.3. Aspecte sociologice ale practicării exercițiilor fizice
Omul și mediul
Omul se naște, trăiește și se dezvoltă într-un mediu ambiant care -l cuprinde și care -l
solicită, obligându -l să se adapteze în mod activ, variabil, selectiv și creativ, cu scopul de a -l
modifica în favoarea sa.
Teoria antropogenezei a demonstrat de mult rolul mediului (alături de ereditare și
educație) în dezvoltarea ființei umane.
Mediul în care trăiește un individ este foarte variat, cu efecte diferite asupra acestuia.

3.3.1 . Conceptul de mediu , unul deosebit de complex, poate fi studiat în funcție de
noțiune, după contexte, sensuri și rol uri diferite.
Astfel, în biologie, Duvigneaud (citat de C. Budeanu, E. Călinescu, 1982) definește
mediul ca "un ansamblu al factorilor fizici, chimici, biologici și sociali, susceptibili de a avea
efecte directe sau indirecte, imediate sau întârziate, asup ra ființelor vii, inclusiv asupra
oamenilor". În acest mod, omul este sub influența mediului în care trăiește dar, la rândul său,
acționează asupra mediului, rezultând un schimb continuu și necesar de activități și acțiuni cu
efecte asupra ambelor "părți".

În concepția anumitor specialiști (Lamarck, citat de C. Budeanu, E. Călinescu, 1982), în
relația Organism – Mediu, mediul apare ca fiind factor determinant, cu influența mai mare,
impunând funcțiilor organismului diferite tipuri de modelare, inclusiv mod ele ereditare.
Concepția mutaționistă are în vedere faptul că organismul are rolul de a impune mediului
anumite structuri. G. Ionescu în "Omul contemporan și mediul său de viață" vol. "Omul și lumea
contemporană" (1972), consideră valabile ambele aspecte, interacțiunea dintre organism și mediu
fiind la baza dezvoltării oricărei ființe vii.

3.3.1.1. Mediul social ( în viziunea lui M. Epuran, 2001) este evident factorul cu cea mai
mare influentă asupra vieții individului și mai ales asupra dezvoltării person alității sale. În
esență, acesta reprezintă o ambianță a relațiilor sociale, cu conținut foarte complex, elementele
care o compun fiind totuși eterogene, dar unificate prin acțiunea transformatoare a omului.
“Homo faber” este cel care a transformat natura “cultivând -o” (in agricultura, zootehnie,
industrie etc.), ceea ce a condus la realizarea unui nivel superior de viață (îmbrăcăminte,
alimentație, locuințe, transporturi). Tot el s -a transformat în sine, dezvoltându -și propria
inteligență și afectivitate, dar mai ales perfecționând însuși procesul muncii, arta și știința
învățării și educației, adică strategia formării tinerei generații prin transmiterea experienței utile a
generațiilor anterioare. Profesia, munca, arta, cultura, sportul vor contribui, alăt uri de celelalte
produse ale culturii, la definirea calității vieții.
Mediul social nu este totul, dar totul este anulat fără un climat social corespunzător. Din
acesta fac parte în aceeași măsură: antrenorii, părinții, îndrumătorii, școala și profesorul, grupa și
locul de antrenament, medicul.

3.3.1.2. Mediul natural sau fizic cuprinde elemente ale mediului geografic, ca lumina,
temperatura, umiditatea, presiunea atmosferică, altitudinea și altele (mediul abiotic) și ființele vii
(mediul biotic). În gener al, acesta este ambianța externă cu care individul intră în contact.
Mediu", reprezintă totalitatea factorilor naturali, "ambianța" oferită de spațiul în care
indivizii efectuează un efort fizic, psihic, intelectual cu scopul de a face față solicitărilor
complexe din exterior.
După cum arată Barry Commoner (citat de C. Budeanu, E Călinescu, 1982) „mediul
natural formează un mecanism deosebit de complex, a cărui integritate și bună funcționare se

bazează orice activitate umană, cuprinzând toată tehnica, i ndustria și agricultura,” și care,
împreună cu mediul social și cel antropic, în strânsă interrelație cu acestea, oferă ansamblul
condițiilor de dezvoltare umană. Într -un sens larg mediul trebuie să cuprindă toate elementele
interne și externe care își adu c aportul la formarea capacităților somatice, funcționale, mentale și
senzoriale ale ființei umane, prin procese bine definite pe parcursul evoluției sale ontogenetice și
filogenetice.
Dintotdeauna, condițiile oferite de mediu au fost potrivnice desfășură rii în bune condiții a
activităților umane, atât în ceea ce privește condițiile concrete de trai cât și în ceea ce privește
condițiile climatice. Factorii externi, de -a lungul evoluției ființei umane, au avut un rol deosebit
asupra dezvoltării somatice și psihice. Folosirea pe scara largă a factorilor naturali (lumina,
radiațiile, apele cu efect terapeutic, nămolurile, altitudinea etc.) are un rol important în stimularea
capacității și energiei psiho -fizice și în refacerea și recuperarea sportivilor. De ase menea,
perfecționarea diferitelor amenajări destinate sportului are influențe beneficie asupra
performanțelor sportive. Se cunosc progresele realizate în performanță ca urmare a îmbunătățirii
suprafețelor de joc (în tenis, baschet, handbal), a construcțiil or de săli sau stadioane (lumina, aer
condiționat); factorii strâns legați de climă, vegetație și faună au obligat omul la o mai bună
adaptare și organizare a vieții, ceea ce a permis procurarea de hrană, construirea de adăposturi
etc. Drept urmare, omul s -a organizat în așa fel încât, pe măsura trecerii timpului, a devenit o
ființă superioară, dovedind potențial anatomo -funcțional, psihic, comportamental mult superior
altor viețuitoare.

3.3.2. Aspecte ale sociologiei sportului ce privesc kinesiologia
Sociologia sportului este preocupată de comportamentul social al indivizilor sau
colectivităților umane implicate în activitățile sportive. Această este o largă zonă de cercetare, a
tuturor proceselor socio -culturale ce se petrec într -un mediu social. Sportul este o parte
importantă a ordinii noastre sociale. Acesta este adesea descris ca un "microcosmos al societății",
având în vedere că este considerat un model la scară mică a ceea ce reprezintă întreaga noastră
societate.
Pe parcursul orânduirilor sociale, sportul ne prezintă modele, de multe ori reflectă cultura
și societatea, arată în ce măsură se consolidează sau nu inegalități sociale, și nu de puține ori este
sursa unor conflicte sociale. În ultimii ani cercetarea subdisciplinelor sportului au fost supu se la

o substanțială tranziție; atenția domeniilor de cercetare a trecut granița de la banalele jocuri și
sporturi de societate sau loisir la mai multe forme generice de activitate fizică. Ceea ce a fost o
dată o specialitate bazată pe sociologia sportului încet, încet apare ca o abordare interdisciplinară
în care granițele dintre științele sociale și umaniste (de exemplu, istorie, antropologie, literatura
sportivă, anatomia, fiziologia etc.,) au fost depășite trecându -se spre ceea ce mulți specialiști
etichetează sub denumirea de "kinesiologie culturală."
O altă direcție în problematica abordată și aplicată sociologia sportului este aceea care se
ocupă cu problemele relevante din viața reală. Temele de cercetate, studiile aplicate au menirea
de a ajuta la rezolvarea problemelor și de a dezvolta metode pentru a facilita dezvoltarea
condițiile pentru practicarea activităților sportive. În acest mod, direcțiile de cercetare ale
sociologiei sportului au fost alăturate (1985 – Societatea Nord Americană pentru So ciologia
Sportului -NASSS).celorlalte domenii ce studiază problemele sportului, și -anume psihologia
sportului, biomecanica, și fiziologie exercițiilor fizice etc.
.
3.3.2.1. Care sunt preocupările unui specialist ce studiază aspectele sociologice în
kines iologie?
Practicarea exercițiilor fizice, educația fizică și sportul se constituie în fenomene sociale.
Sunt unele dintre practicile sociale cele mai valoroase a căror importanță capătă valențe specifice
fiecărei epoci istorice, de la țară la țară, în func ție de nivelul dezvoltării economice și social –
culturale și de interesele naționale. Nu trebuie să fim specialiști în domeniul activităților fizice ca
să ne dăm seama că, prin prisma mass -mediei, sportul are întâietate, domină toate tipurile de
interacțiun i umane. Mediul de trai, geografic, social, spațiul social, al comunității, al grupului
etc., nu poate fi conceput fără existența relațiilor sociale, fără ca indivizii să interacționeze cu ei
înșiși, cu ceilalți și cu natura. Și tocmai, luând în considerar e aceste aspecte, kinesiologul, având
în vedere experiențele și cunoștințele sale din latura sportivă a activităților fizice desfășurate în
anumite contexte sociale, a studiilor academice și a observațiile acumulate prin practică
profesională. , cunoașterea valorii grupurilor și diferitelor categorii de oameni, va trebui să
intervină. Cunoscând această diversitate de valori sociale și culturale, el va trebui să fie capabil
să alcătuiască programe viabile tuturor categoriilor de persoane.
Specialiștii în sociologia educației fizice și sportului se folosesc de experiența acumulată
pentru a studia viața socială și modelele asociate cu activitatea fizică. Prin examinarea activității

fizice și din alt punct de vedere decât cel, să zicem, “clasi c”, ei aduc noi perspective experienței
umane în înțelegerea sintagmei “a fi activ fizic”. Sociologia activităților fizice se alătură
filozofiei și istoriei activităților fizice toate trei ocupându -se cu aspectele socio -culturale ale
exercițiilor fizice.
Specialiștii în sociologia educației fizice și sportului, toți cei care activează în domeniul
activităților fizice își desăvârșesc activitatea de cercetare “pe teren” și mai puțin ocupă locul
într-un laborator.
Abordarea sociologică a activităților fizice ca parte a domeniului kinesiologiei se face
(Hoffman 2009):
1. Pentru a analiza critic activitatea fizică care depășește capacitatea noastră de înțelegere
și interpretare a fenomenelor petrecute în viața socială;
2. Pentru identificarea și analizarea noil or modele de schimbare și stabilitate în activitatea
fizică;
3. Pentru a analiza critic programele existente în scopul de a identifica anumite
disfuncționalități și de a recomanda modificările de rigoare în vederea îmbunătățirii calității vieții
oamenilor și a asigurării egalității de șanse între diferitele categorii de cetățeni.
3.3.3. Metode de cercetare în sociologia activităților fizice
Cercetările sociologice se bazează pe obținerea datelor cuantificabile (lucruri pe care se
pot număra sau măsura) și d ate calitative (interviuri, observații directe ale vieții sociale,
documente scrise, artefacte etc.)
În general, sociologii folosesc ca metode: sondajul de opinie, intervievarea, analiza
tematică, analiza socială, și cercetarea istorică.
Ele pot fi utili zate în mod singular sau uneori două sau mai multe dintre acestea în același
studiu. Unele studii folosesc atât metodele calitative cât și pe cele cantitative (și sunt numite
metode mixte de cercetare).
Prezentăm în continuare o sistematizare a tematicii d e interes în sociologie (după Harris
și Duncan, 2005, citat de S. Hoffman 2009):
– copiii, socializarea și sportul la tineri;
– sexualitatea și sportul;
– agresiunea în sport, violența fizică, drogurile, delincventa;
– sportul și politicile locale, naționale, internaționale;

– mass -media și sportul: conținut, producție, audiență;
– activitățile fizice și vârsta a treia;
– relația sport -religie.

Fig. 3. Aspecte ale domeniul studiului școlar al activităților motrice (S. Hoffman, 2009)

3.4.Comportamentul Motor
Comportamentul motor ne ajută să înțelegem procesul de dezvoltare, de control, și
de învățare a deprinderilor motrice (Thomas 2006; Ulrich & Reeve 2005 citați de Hoffman
2009).
Studiul comportamentului motor se concentrează pe modul în care deprinde rile
motrice sunt învățate și controlate și modul în care componentele acestora se schimbă de la
naștere până la sfârșitul duratei vieții.
3.4.1. Istoricul domeniului
3.4.1.1.Perioada de început – 1787 -1928 – observare descriptivă.
Darwin "Episoade biografice ale unui copil";
Tiedemann a urmărit comportamentul motor al fiului său în primii 2.5 ani, fiind
interesat în funcționarea creierului, având implicații majore în cercetarea timpurie a dezvoltării
motorie.
3.4.1.2. Perioada de maturizare științif ică – 1928 -1946
Se determină influența proceselor biologice în dezvoltarea motorie

Scala de dezvoltare motorie a lui Bayley – utilizată și azi – norme de referință care
urmăresc comportamentul motor în primii 3 ani de viață.
3.4.1.3. Perioada normativ – descriptivă – 1946 -1970
Mijlocul anilor ’40 până în anii ’60 avem o perioadă latentă (Keogh, 1977);
Lucrarea lui Kephart ( 1960) – “Elevul lent din clasă” – are o influență importantă
asupra practicii profesionale din domeniu și î n zilele noastre, chiar dacă nu este susținută de
experimente științifice ; conform lui Kephart, anumite activități motorii simple, ameliorează
anumite deprinderi complexe . Începând cu anul 1960 – reapariția studiilor ca urmare a
interesului pentru copii i cu dezabilități. Primordiale au fost studiile capacităților motorii și nu pe
cele ale abilitaților cognitive. Teste pentru dezvoltarea motorie scris O mulțime de studii ce
privesc analiza biomecanică a mișcării.
3.4.1.4. Din 1970 – până în prezent
Perioada orientată spre Studiul proceselor de dezvoltare motorie și spre Teoria
sistemelor dinamice. Psihologii au reveni la studiul comportamentului motor prin intermediul
procedeelor de prelucrare a informațiilor.
Studiul comportamentului motor a începu t ca o ramură a psihologiei care a folosit
mișcarea sau activitatea fizică pentru a înțelege domeniul de dezvoltare cognitivă. Informații din
domenii ca biologie sau zoologie sunt încorporate în comportamentul motor, în studii despre
ereditate, îmbătrânire , și activitatea ce influențează creșterea și dezvoltarea fizică (Thomas &
Thomas 2008 citați de Hoffmann 2009). În plus, cercetătorii aplică principiile și legile din fizica
la studiul lor pe oamenii în mișcare. Cunoștințele din fizică, biologie sau zoo logie, psihologie
ajută la înțelegerea comportamentului motor.
Subdisciplinele comportamentului motor fac parte din sferele comportamentale din
cadrul studiului activităților fizice, împreună cu psihologia educației fizice și sportului, a
sportului de perf ormanță, (a se vedea figura 8.1).
Pe măsura ce oamenii practică activitatea fizică, câștigă experiență în ceea ce
privește comportamentul motor prin încercarea de a controla și de a învață mișcările.
Oamenii de știință de studiază comportamentul motor, m odul în care deprinderile
motricesunt învățate, controlate, și dezvoltat pentru a ajuta oamenii să folosească în practică
experiențele activitate fizică acumulate anterior. Profesioniștii care încearcă să îmbunătățească
abilitățile persoanelor fizice utili zează cunoștințele rezultate din cercetarea comportamentului

motor în practica profesională. Antrenoratul și predarea educației fizice sunt două din multe
profesii care se practică având la bază cunoștințele comportamentul motor.
Gerontologii folosesc cun oștințele despre comportamentul motor pentru a
îmbunătăți deprinderile motrice ale oamenilor în vârstă,.
Kinetoterapeuții utilizează cunoștințele despre comportamentul motor pentru a
consolida mișcările în refacerea și reabilitarea jucătorilor accidentați sau a pacienților cu nevoi
speciale.
Comportamentul motor, psihologia educației fizice și a sportului, precum și biomecanica
sunt domenii ce caută a rezolva unele dintre aceleași probleme și de a folosi o parte din aceleași
metode și echipamente. Domenii ca pedagogia educație fizice și educația fizică pentru
persoanele cu handicap (educația fizică adaptată) se bazează pe ceea ce știm despre modul în
care oamenii învață și își controlează mișcările.
Psihologia sportului studiază în mod special sportivii de elita în cadrul activităților ce
privesc participarea la competiții, în timp ce comportamentul motor are ca obiect de studii
oameni de toate nivelurile de calificare, inclusiv sportivii de elită.
Profesorii de educație fizică și cei ce predau educație fizi că adaptată utilizează
cunoștințele despre comportamentul motor al elevilor de diferite vârste pentru a proiecta
activitatea instructiv -educativă la clasă.
Comportamentul motor este parte a sferei comportamentale a kinesiologiei și este legat
de subdiscip line ca psihologia sportului și pedagogia activităților fizice precum și cu discipline
din sfera disciplinelor biofizice de studiu ca biomecanica.
Subdisciplinele comportamentului motor ne prezintă modul în care oamenii reușesc să
însușească anumite deprinderi motrice de -a lungul ontogenezei.
Subdisciplinele implică trei domenii: învățarea motorie (motor learning), controlul motor
(motor control) și dezvoltarea motorie (motor development).
3.4.2. Obiectivele comportamentului motor
3.4.2.1. Învățarea motrică
Înțelegea modului în care deprinderile motrice sunt învățate ca urmare a achiziționării de
deprinderi motrice ca urmare a exersării.

Explică modul în care procesele de feedback îmbunătățesc procesele de învățare,
consolidare și perfecționare a deprinderilor motrice, modul în care sunt selectat răspunsurile ca
semnale a unor execuții eficiente și eficace.
3.4.2. 2. Controlul motor
Înțelegerea modului în care deprinderile motrice sunt controlate din punct de vedere al
domeniilor fizic, cognitiv, afectiv și motric. Obiectivele controlului motor se referă la
modalitatea de a coordona mușchii și articulațiile în timpul mișcării, la controlul unei secvențe de
mișcare și cum să se folosească informațiile despre individ și mediu pentru a planifica și a regla
mișcările.
3.4.2. 3. Dezvoltarea motrică
Interacțiunea rezultatelor acestor două obiective – evaluate pe întreaga durată a vieții,
rezultând viziunea evoluționistă a mișcărilor de dezvoltare – ne duce la un al treilea obiectiv al
comportamentului motor și -anume la dezvoltarea motorie (prin car e se înțelege modul în care
învățarea și controlul deprinderilor motrice se modifică pe întreaga durata a vieții). Dezvoltarea
motorie explica modul în care învățarea motrică și controlul motor acționează, nivelul calității
atinse de acestea în timpul copi lăriei și adolescențe; totodată, explică modul în care învățarea
motrică și controlul motor se deterioreze odată cu înaintarea în vârstă.

3.4.3. Abordarea interdisciplinară
Între cele trei domenii de învățare, control și dezvoltare este o legătură strânsă cu toate că
fiecare operează cu tematică distinctă. Obiectivele de învățare motorie pot fi rezultanta
înțelegerii și influenței rezultate din feedback -ul activităților, din practică și experiența
individuală. Aceasta este cu atât mai pregnantă cu cât inte rvin interferența și transferul
deprinderilor motrice. Lucrând împreună, experții pot detecta mai precis schimbările și
diferențele apărute în cazul mișcărilor.
Obiectivele comportamentului motor au fost atinse atunci când mișcările se
automatizează, sau e xecuția lor nu necesită controlul conștient.
Foarte multă lume se gândește la comportamentul motor ca la aptitudinile sportive. Dar,
comportamentul motor ia în considerare multe alte tipuri de mișcări pe care oamenii le folosesc
în activitățile lor de zi cu zi:
Bebelușii învață să se folosească de tacâmuri.

Stomatologii ce învață să folosească oglinda.
Chirurgii controlează bisturiul în timp ce vizualizează o imagine TV mărită a creierului.

3.4.4. Definiții diverse ale dezvoltării motrice
1. Modificări în comportamentul motor care reflectă interacțiunea organismului în timpul
procesului de maturizare și mediul în care trăiește.
2. Modificări în competențele mișcărilor de la copilărie la maturitate și implică multe
aspecte ale comportamentului uman, atât pe cele ce afectează dezvoltarea sa liberă cât și ca
efectele acestei dezvoltări libere. (Keogh, 1977).
3. Schimbare în comportamentul motor pe durata de vieții (Clark & Whitehall 1989)
4. Proces secvențial, continuu, în strânsă legătură cu vârsta, prin care o persoană
avansează de la mișcări simple, neorganizat și neîndemânatice la realizarea, abilităților motorii
complexe într -un mod extrem de organizat ajungând, în cele din urmă, la ajustarea competențelor
care însoțesc trecerea anilor până la îmbătrâ nire (Haywood, 2001).
Dezvoltare motorie este studiul modificărilor petrecute în comportamentul motric uman
pe durata vieții precum și al proceselor care stau la baza acestor schimbări, precum și factorii
care îi afectează.

3.4.4.1. Rolul Dezvoltării motrice este de a în țelege aspecte ale comportamentului
motric în trecut, prezent și viitor.
Domenii de acționare:
– studiem dezvoltarea umană în cadrul a patru domenii ce sunt utile pentru a defini
studiul pentru domeniile dezvoltării motorii.
Domeniile nu sunt discrete, ele sunt prezente în viața fiecărui individ în parte.
Domeniul Cognitiv – Preocupările sunt legate de dezvoltarea intelectuală
Domeniul Afectiv – Preocupările sunt legate de aspectele sociale și emoționale ale
dezvoltării umane
Domeniul Motric – Dezvoltarea mișcării umane și a factorilor care afectează aceasta
Domeniul Fizic – Toate tipurile de schimbare, atât fizică cât și corporală.
3.4.4.2. Importanța Dezvoltării motrice
Dezvoltarea umană are mai multe fațete:

– are în vedere interacți uni și schimbări în și între domeniile fizic, intelectual, social și
emoțional;
– poate diagnostica probleme, să intervină, sau să remedieze diferite disfuncționalități;
– poate stabili activități de dezvoltare adecvate pentru toate grupurile de vârstă.
3.4.4.3. Conceptul de Dezvoltare
„Pe întreaga durată a vieții, toate ființele umane se confruntă cu schimbări. Astfel de
modificări sunt rezultatul înaintării în vârstă, al potențialului genetic, experienței de viață,
precum și interacțiunilor tuturor celo r trei factori la un moment dat. Prin urmare, dezvoltarea este
un proces interacțional care duce la schimbări în comportamentul fiecărui individ pe toată durata
de vieții"
Modificările în dezvoltarea motorie ce apar pe parcursul vieții au loc pe baza
urmă toarelor elemente:
 calitative – dezvoltarea pe baza schimbărilor calitative este "doar de ceva mai mult",
adică puțin dar bun;
 secvențiale – nu toate deprinderile le însușim deodată; anumite deprinderi motrice
preced altele (ex: învățăm să mergem și u lterior să alergăm);
 cumulate – Comportamentele motrice achiziționate sunt realizate pe baza celor deja
existente (ex: copilul învață să stea în poziție verticală cu suportul părinților, ulterior stă singur
următorul pas fiind învățatul mersului: la început cu ajutor, ulterior singur);
 direcționale – achiziționarea deprinderilor se face într -o direcție dată cu un anume scop
final;
 multifactoriale – achiziționarea deprinderilor este multifactorială; mai mulți factori –
interni sau externi – pot ave a un rol mportant în dezvoltarea motorie;
 individuale – dezvoltarea motorie este individuală, variind de la individ la individ.
3.4.4.3.1. Maturizare și creștere
 Dezvoltarea este un termen care se referă la progresii și regresii care apar pe toată
durata vieții
 Creștere este aspectul structural de dezvoltare
 Maturizarea se ocupă cu modificări funcționale în dezvoltarea umană.
Dezvoltare include atât creșterea și maturizarea;

Maturizarea este calitativă – funcțiile organelor cât și a țesuturilor;
Creșterea este cantitativă – creșterea dimensiunii;
Pe măsură ce corpul se dezvoltă, funcțiile sale se îmbunătățesc și se observă fenomenul
de interdependență.

3.4.4. 4. Metode de cercetare în comportamentul motor
3.4.4.4.1. Tendințe actuale
1. De a studia schimbările intervenite în cadrul proceselor de bază și în cazul funcțiilor de
percepție, de memorie, atenție;
2. De a se realizaza programe de cercetare cu scopul de a clasifica modelele dezvoltării
motorii fundamentale
3. Studiul Sistemelor dinamice:
– sunt complexe, multiple fațete, și cooperante;
– în cadrul comportamentului general al sistemului nu permite componentelor sale să aibă
prioritate sau responsabilitatea finală;
– componentele sunt auto -organizare, într -o continuă schimbare
– tipurile de m ișcare pot fi create ca rezultat al unei combinații infinite și interacțiuni ale
componentelor sale;
– Cinematica permite o mai mare înțelegere și mult mai detaliată – cuantificată – a
mișcării.

3.4.4.4.2. Tipologia metodelor de cercetare
Transversale – compararea a două sau mai multe persoane sau grupuri la un moment dat
în timp;
Studiu longitudinal – pe o perioadă lungă de timp;
Temporale subiecți / grupu ri diferite sunt comparate la momente diferite
Secvențiale – o însumare, în cadrul aceluiași proiect de cercetare, a celor mai sus
prezentate.
Avantajele metodelor de cercetare:
Transversale
Administrate eficient;

Finalizate foarte repede;
Diferențele de vârstă pot fi observate cu ușurință.

Longitudinal: Schim barea poate fi observată la toate vârstele .
Dezavantajele metodelor de cercetare:
Transversal e
– nu se pot observa schimbările intervenite pe parcurs;
– nu poate determina vârsta exactă a grupurilor;
– vârsta și eșantioanele de subiecți sunt confundate

Longitudinale
– administrate ineficient;
– vârsta și perioada efectuării măsurătorilor sunt confundate;
– subiecții pot fi influențați prin efectuarea testărilor repetate;
– subiecții pot abandona participarea la cercetare;

Secvențiale
– eșantionul de cercetare administrat ineficient;
– costisitor;
– subiecții pot abandona participarea la cercetare;
– dificil de analizat statistic.

3.5. Aspecte ale biomecanicii activităților motrice
Biomecanica este știința care studiază statica și dinamica viețuitoarelor în general și a
omului în special ținând seama de aplicarea legilor ingineriei mecanicii și fizicii. Din punct de
vedere al kinesiologiei, biomecanica studiază omul în mișcare, efortul pe care acesta îl depune
pentru atingerea anumitor scopuri. Are un domeniu de cercetare apropiat de al anatomiei,
fiziologiei și mecanicii. La acestea se mai poate adăuga biochimia, care furnizează date asupra
metabolismului, legate de procesul de mișcare, de efortul fizic în procesul de recuperare.
Biomecanica studiază modul cum iau naștere forțele musculare, analizându -le din punct
de vedere mecanic, cum intră în relație cu forțele exterioare care acționează asupra corpului.

Pornind de la aceste relații de interdependență, biomecanica exercițiilor f izice stabilește eficiența
lor mecanică și indică metodele practice pentru creșterea randamentului în funcție de scopul
antrenamentului fizic.
De la studiile biomecanice se așteaptă soluții științifice, în vederea însușirii unor tehnici
raționale. Totodată , cercetările biomecanice mai au și scopul de a constata în mod obiectiv,
greșelile care apar în decursul efectuării exercițiilor fizice, de a descoperi cauzele mecanice și de
a prevedea consecințele în procesul însușirii mișcărilor din cadrul procesului d e recuperare. În
acest fel, biomecanica poate indica măsurile ce se impun pentru însușirea corectă a unei tehnici,
poate formula indicații metodice prețioase, poate contribu i la perfecționarea tehnicilor.
Biomecanica exercițiului fizic terapeutic studiază atât mișcările active, cât și pozițiile corpului,
condiționate de organele de sprijin și de mișcare ale corpului. Mecanismele de acționare sunt
explicate cu ajutorul anumitor principii și legi ce sunt specifice biomecanicii. Acestea au fost
descoperite în urma aplicării anumitor principii de inginerie mecanică și fizică cu ajutorul cărora
putem determina mărimea, frecvența și numărul de repetiții la care forțele pot fi aplicate la
nivelul țesuturilor umane, în scopul de a îmbunătăți starea lor de sănătate, fără a prejudicia daune
imediate sau pe termen lung.
Cunoștințele din domeniul biomecanicii, vin în concordanță cu cunoștințe dintr -un
număr mare de domenii de studiu academic.
Care sunt domeniile de acționare ale biomecanicii și cu ce se ocupă aceasta?
Oportunități de carieră în biomecanica includ locuri de muncă cum ar fi cercetător, job în
biomecanica clinică, specialist în accesorii, în ergonomie (analiza industrială a obiectivelor de
specialitate) și profesor universitar. Poziții similare sunt cele ale unui specialist în ortezare.
Cercetătorii în biomecanică lucrează în laboratoarele de biomecanică, efectuează
experimente cu privire la problemele de interes pentru diverse industrii sau cu asigurarea
dezvoltării și vânzării produsului.
De exemplu, în scopul de a proiecta încălțăminte de bună calitate, un specialist în
biomecanică poate colabora cu inginerii de design care lucrează la o societate de încălțăminte
pentru a îi face pe aceștia să înțeleagă interacțiunea dintre structura anatomică a oamenil or,
modul în care acestea se mișcă și forțele care acționează asupra lor;

Un cercetător într -un laborator de biomecanica de la un spital poate lucra cu medici si
terapeuți pentru a stabili modul optim de acționare în vederea efectuării unui anumit tip de
tratament la pacienții ce au nevoie de recuperare motorie.
Un specialist în biomecanică poate aduce îmbunătățiri ale performanțelor sportivilor de
elită prin analiza și evaluarea eficacității tehnicii de execuție a mișcărilor, pentru a scoate în
evidență anumite greșeli și erori. Specialiștii în biomecanică pot lucra, de asemenea, în domeniul
numit ergonomie, și pe care se bazează multe activități ce se ocupă cu
studiul condițiilor de muncă în vederea realizării unei adaptări optime a omului la aparatele cu
care lucrează sau la mediul de muncă. E rgonomiștii sunt experți în îmbunătățirea eficienței
muncii și a asigurării siguranței angajaților la locul de muncă. Unii ergonomiști pot activa în
cadrul departamentelor de cercetare și dezvoltare, ca parte a unu i staff ce are ca principal scop să
alcătuiască design -ul echipamentelor utilizate în procesul muncii. Ei pot desena de la avioane de
tot felul la obiecte de grădinărit, mașini de formula 1 și nu numai, utilaje industriale și tot felul de
echipament sport iv. Alții pot lucra pentru corporații ce se ocupă cu cercetarea și analizarea
sarcinilor angajaților dintr -un domeniu sau altul sau chiar cu evaluarea modului în care angajații
efectuează sarcinile lor de lucru. Pe baza informațiilor culese, ergonomiștii g enerează date, apoi
fac recomandările pentru a fi operate modificările necesare în vederea eficientizării activităților
prin modul de îndeplinirea a sarcinilor sau a utilizării optime a echipamentelor de lucru sau
pentru formarea profesională a personalulu i; tot ei sunt cei care stimulează sau încurajează
angajații să -și modifice comportamentele în vederea îmbunătățirii eficienței activităților depuse
precum și a siguranței la locul de muncă,
Biomecanica clinică este un domeniu întâlnit în domeniul medicini i, cum ar fi spitale de
cercetare care includ laboratoare de biomecanică, astfel încât fizioterapeuții si medicii pot avea la
dispoziție analize biomecanice efectuate pentru pacienții lor. Orice specialist în biomecanică
poate intra într -o echipă de cercet are cu un chirurg și cu un fizioterapeut. Responsabilitatea lui
este de a efectua și interpreta analize ale deprinderilor motrice de bază mers, alergare, săritură,
aruncare și prindere atât la persoanele sănătoase cât și la cele cu un anume handicap locomo tor și
să le comunice celorlalți membri ai echipei sau celorlalți specialiști ce sunt interesați de acestea.
În cadrul testelor clinice, printre altele, specialiștii se folosesc de analiza tridimensională a
mișcării, de electromiografie precum și pedobarog rafie (măsurarea presiunii aplicate la partea de
jos a piciorului în timpul mersului), etc.

În biomecanica clinică, cercetările efectuate în spital ajută chirurgii să decidă care ar fi
intervențiile cele mai eficiente. Pentru a fi un specialist de excepți e, și a fi în măsură pentru a
servi ca o legătură între kinesiologist , ingineri, medici specialistul în biomecanică trebuie să aibă
capacitatea de a face uz de cunoștințe și abilități ale biomecanicii si în alte zone ale
kinetoterapiei, de a avea abilitate a de a aplica în practica de zi cu zi fundamentele fizicii și ale
mecanicii. Multe concepte și metode biomecanice se folosesc la fabricarea ortezelor și
protezelor. Ortezele evaluează structura anatomică a pacientului, măsura în care constituția
anatomică a pacientului permite modelarea ortezei în vederea oferirii capacității de a finaliza
sarcinile în mod eficient. Abaterile anatomice provoacă răni sau duc la apariția durerii; la copii
poate determina creșterea anormală a oaselor, funcționarea necorespunză toare a diferitelor grupe
musculare, defecte neurale, sau o combinație a acestora.
Rolul protezelor este de a ajuta o persoană să se folosească de un înlocuitor la nivelul
membrelor superioare sau inferioare. Din punct de vedere biomecanic, atât ortezele cât și
protezele pot regla aparatul adecvat cu scopul de a ajuta pacientul ca atât în regimul zilnic cât și
ca și participant la diferite activități fizice să desfășoare o viață la nivel optim.

Fig.4. Analiza mișcării folosită de cercetători pentru a evalua o arie de interes
(S.Hoffman, 2009) .

3.5.1. Aparatura de cercetare în biomecanică
Cercetarea biomecanică a beneficiat din plin de progresele tehnologice. În zilele noastre,
este posibilă utilizarea unor aparate speciale care pot urmări mișcarea sub iectului în doar câteva
minute. Astfel, se utilizează instrumente simple: cronometru, metronom pentru măsurarea
timpului, haltere și greutăți libere pentru a măsura forța exercitată de subiecți, aparate de
fotografiat sau cameră foto, cameră video, raporto r (pentru măsurarea diferitelor unghiuri), etc.,
dar și aparatură sofisticată specifică unui laborator de cercetare biomecanică: aparate foto / video
digitale pentru detectare înregistrarea biomecanică a mișcării cu utilizarea diferitelor tipuri de
markeri reflectorizanți plasați pe diferite puncte de pe corpul uman pentru a urmări mișcarea
segmentelor corpului. De asemenea se folosesc tipuri de markeri plasați pe corpul subiectului (de
exemplu, diode emițătoare de lumină – LED -uri) ce emit semnale capturat e de senzori pentru a
urmări un anumit tip de mișcare, senzori atașați subiectului care stabilesc poziția unei părți a
corpului (de exemplu, capul) sau a întregului corp senzori ce detectează viteze de acționare sau
diferite accelerații. Echipamente de măs urare sofisticate se găsesc și la analiza cazurilor clinice
(a se vedea www.univie.ac.at/cga/ pentru studii clinice de caz ce analizează mersul). Se folosește
modelarea computerizată, EMG (electromiogram), simulatoare și platforme pentru măsurarea
forței d ar și pentru a detecta probleme posturale sau de echilibru, dar și pentru a determina
proiecția forțelor în oase și cartilaje sau pentru confecționarea de încălțăminte personalizată.

3.5.2. Centrul de greutate al corpului, locomoția umană. Tipuri de locom oție
animală
Centrul de greutate al corpului este situat la intersecția celor trei planuri principale, la
nivelul vertebrei L 2, în planul de simetrie al organismului uman. Dacă se utilizează un fir cu
plumb, acesta trece prin fața vertebrei L 2, posterior d e articulația coxofemurală, înapoia axei
transversale a genunchiului, înaintea articulației talocrurale și cade în mijlocul bazei de susținere.
De reținut! Centrul de greutate al corpului nu ocupă o poziție fixă, ci variază de la
un individ la altul, de l a poziție la poziție și de la o secvență a mișcării la alta.
Aparatul specializat care efectuează mișcările corpului animal este denumit „aparatul
locomotor”, existând și termeni sinonimi: aparat kinetic, sistem musculoscheletal, sistem

neuromusculoarticular. „Locomoția umană” poate fi definită ca fiind mișcarea corpului în
totalitatea sa precum și a segmentelor separate ale acestuia.

3.5.3. Kinetica
Kinetica se ocupă cu studiul forțelor aplicate corpului.
Forța este o mărime fizică ca re descrie cantitativ acțiunea dintre un sistem care
acționează și un altul care reacționează. Forța reprezintă cauza care modifică sau tinde să
modifice starea de repaus sau de mișcare a unui corp. Este un vector care are o mărime, o direcție
de acțiune ș i un punct de aplicare. Forța (F) este produsul dintre masa corpului și accelerație și se
exprimă în newtoni (N).
3.5.3.1. Forțele de acțiune și de reacțiune
Forțele care acționează asupra unui corp, inclusiv în timpul practicării exercițiilor fizice,
determină o reacție a țesuturilor asupra cărora acționează.
Forțele de acțiune
 Forțele mecanice exterioare sunt de cinci tipuri:
 Forțele de compresiune
 Forțele de încovoiere
 Forțele de torsiune
 Forțele de forfecare
 Forțele de tracțiune
Forțele de reacțiu ne
Orice material, deci și orice țesut asupra căruia acționează o forță stresantă oarecare
reacționează printr -o contraacțiune, deci printr -o forță de reacțiune, care este egală și de sens
contrar cu forța de acțiune.

3.5.4. Legile fizice ale mișcării.
Legile fizice care stau la baza staticii și cinematicii sunt legile mișcării, care au rezultat
din analiza relației dintre forță și mișcare. Legile fizice ale mișcării au fost enunțate de fizicianul
englez Newton.
Legea inerției – prima lege a mișcării.

Orice corp își menține, pe baza propriei mase, starea de repaus sau de mișcare rectilinie
uniformă, atâta timp cât asupra sa nu acționează o forță care să -i modifice această stare. Această
tendință a corpului se numește inerție.
Datorită intervenției inerție i un corp aflat în repaus tinde să rămână în repaus  inerția de
repaus. Un corp aflat în mișcare tinde să se deplaseze în continuare  inerția de mișcare
câștigată.
Se consideră că o forță poate să oprească, să inițieze sau să schimbe o anumită mișcare.
În condițiile gravitaționale, asupra corpului se exercită continuu forțe fără a se produce
mișcare; mișcarea apare numai în momentul în care se produce o dezechilibrare între acestea.
Forțele sunt mărimi vectoriale caracterizate prin mărime, direcție, sens, punct de aplicare.
Modificările oricăreia dintre aceste caracteristici vor influența efectele forței.
Atunci când o forță acționează asupra unui corp, va determina o mișcare a acestuia în
aceeași direcție cu direcția de acțiune a forței.
Dacă asupra unui corp acționează mai multe forțe, conform “ regulii paralelogramului”,
acestea se sumează și dau o forță rezultantă (FR).
De exemplu, atunci când două forțe acționează în același timp, dar din două unghiuri
diferite, corpul se va mișca pe o direcție care va fi diagonala paralelogramului, trasată din
punctual de aplicare al forțelor. (fig.6 .)

Figura 6. Paralelogramul forțelor

În mecanica mișcării se pot întâlni următoarele situații:
 Dacă asupra unui corp acționează o singură forță, mișcarea se va produce în
sensul forței; de exemplu, un grup muscular poate produce mișcare în sensul contracți ei suficient
de puternice (fig.7 .)

Figura 7.
F1

F
2
FR
F

 Dacă asupra unui corp acționează, pe aceeași direcție, două forțe în același sens,
într-un punct comun, acestea vor fi echivalente cu o forță unică egală cu suma mărimilor forțelor
individuale (fig.8.)

Figura 8.

 Dacă asupra unui corp acționează două forțe diferite, pe aceeași direcție, dar în
sensuri diferite, se va produce mișcare în se nsul forței mai puternice (fig.9 .)
Figura 9 .

 Dacă asupra unui corp acționează două forțe egale, pe aceeași direcție, dar în
sensuri opuse, va rezulta o stare de echilibru (fig. 10.)
Figura 10.

Greutatea este măsura atracției gravitaționale pe care o exercită pământul, prin câmpul
său gravitațional, asupra unui corp.
Greutatea (G) unui corp depinde de doi factori: masa corpului și accelerația gravitațională
care acționează asupra acestuia.
G = mxg în care m = masa corpului iar g = accelerația gravitațională = 9,81 m/s2. F3
F2 F1

F1

F2
F3

F1
F2

Gravitația reprezintă o forță prin care toate corpurile sunt atrase de pământ  legea
gravitației lui Newton. Valoarea acestei forțe se calculează după formula:
F = m 1 x m 2 / r2
În natură, toate corpurile se atrag unele pe altele cu o forță, direct proporțională cu
produsul maselor acestora și invers proporțională cu pătratul dista nței dintre ele (r2).
Momentul inerției reprezintă o măsură a rezistenței pe care o oferă un segment al corpului
la o schimbare în mișcarea sa față de o axă (o măsură a distribuției masei segmentului față de o
axă a mișcării).
Reamintim cele 3 axe principa le, perpendiculare una pe cealaltă, în jurul cărora se poate
mișca un segment al corpului: latero -lateral, antero -posterior, longitudinal. Momentul inerției
scade pe măsură ce masa corpului este mai apropiată de axa de mișcare.
Linia de gravitație este ver ticala care, trecând prin centrul de gravitație al corpului, se
proiectează în interiorul bazei de susținere.
În ortostatism, linia gravitației trece: puțin înapoia vârfului suturii coronale – prin dintele
axisului – prin corpurile vertebrelor cervicale – vertebra C 7 – anterior față de vertebrele toracale –
intersectează curbura lombară la nivelul L 2 – corpurile ultimelor vertebre lombare – vertebra S 2 –
puțin posterior față de centrul articulației genunchiului – înaintea articulației talocrurale –
mijlocul bazei de susținere.
Baza de susținere este aria care suportă greutatea unui corp sau a unui obiect.
La om, în ortostatism, baza de susținere are aproximativ forma unui trapez delimitat
anterior de vârful picioarelor, lateral de marginea externă a acestora și posterior de linia
călcâielor.
Unghiul de stabilitate este format de linia centrului de gravitație (proiecția CG al
corpului pe baza de susținere) cu dreapta care unește centrul de greutate cu ma rginea bazei de
susținere (fig.11 .)

Figura 11. α

Există trei tipuri de echilibru: stabil, instabil și indiferent.
Forțele de frecare. Un corp aflat în mișcare este influențat de alte corpuri cu care vine în
contact, acestea având tendința de a frâna mișcarea din cauza forței de frecare dintre corpur i. Din
cauza frecării, mișcarea corpului devine uniform încetinită până la oprirea acestuia. Pentru a -l
menține în mișcare trebuie să intervină o forță exterioară continuă mai mare decât forța de
frecare.
Între aceste două forțe se stabilește un raport num it coeficient de fricțiune.(μ)
Coeficient de fricțiune = forța care produce mișcarea/forța de frecare.

Legea accelerației – a doua lege a mișcării.
Când o forță acționează asupra unui corp, pe direcția și în sensul mișcării acestuia, apare
accelerația.
Forța aplicată corpului în mișcare este proporțională cu rata schimbării momentului,
conform legii accelerației. (momentul (G) reprezintă cantitatea de mișcare a unui corp la un
moment dat  G = m x v; în care m = masa și v = velocitatea).
F = ∆G/∆t = mx∆v/∆ t = m x a
Din exprimarea algebrică a legii accelerației  F = m x a, se poate deduce accelerația:
a = F/m.
producând o deplasare, forța efectuează un lucru mecanic. Dacă pe direcția de mișcare se aplică
o forță egală și de sens contrar cu forța care a pro dus mișcarea, corpul se oprește  se produce
decelerația.

Legea acțiunii și reacțiunii – a treia lege a mișcării
La interacțiunea a două corpuri, forța care acționează asupra unui corp – acțiunea – este
egală și de sens contrar cu forța care acționează as upra celuilalt corp – reacțiunea.
Această lege este o consecință a legii inerției și a forței. Pentru această lege se consideră
interacțiunea dintre corpuri care nu sunt supuse nici unei alte acțiuni exterioare. Interacțiunea
celor două corpuri poate fi co mună  un corp se sprijină pe altul în câmp gravitațional sau mai
puțin comună  corpurile sunt supuse numai acțiunii forțelor de gravitație.

3.5.5. Forțele interioare ale locomoției: impulsul nervos și contracția musculară.
Forțele interioare ale locomoției: pârghia osoasă și mobilitatea articulară.
Forța este o mărime fizică care tinde să modifice sau modifică starea de repaus sau de
mișcare a unui corp. Baza anatomo -funcțională a unei mișcări este reprezentată de arcul neuro –
musculo -osteo -articul ar.
Prin intrarea în acțiune a aparatului locomotor comandat de sistemul nervos, se
declanșează o serie de forțe interioare care conlucrează la realizarea mișcărilor. Forțele interioare
sunt obligate să învingă o serie de forțe exterioare care se opun mișc ării, mișcarea rezultând din
interacțiunea forțelor interioare ale corpului omenesc cu forțele exterioare ale mediului de
deplasare.
Pentru a se produce lucru mecanic, forțele interioare trebuie să fie superioare ca
intensitate rezistențelor opuse de forțe le exterioare și să acționeze pe aceeași direcție, dar în sens
invers acestora din urmă.

Forțele interioare ale locomoției
Organele care participă la locomoție aparțin sistemului nervos, sistemului osteo -articular
și sistemului muscular.
Atât locomoția, c ât și mișcarea sub forma exercițiului fizic utilizează energia mecanică
care se manifestă ca niște forțe.
În urma proceselor metabolice din organismul uman rezultă energie care este utilizată sub
formă termică, electrică, fizico -chimică și mecanică.
Succes iunea forțelor interioare ale locomoției, care intervin în realizarea unei mișcări este
următoarea:
 impulsul nervos;
 contracția musculară;
 pârghia osoasă;
 mobilitatea articulară.

Forțele interioare ale locomoției: pârghia osoasă
A treia forță a locomoți ei este reprezentată de acțiunea pârghiilor osoase. Segmentele
osoase asupra cărora acționează mușchii se comportă, la prima vedere, ca pârghiile din fizică.

În mecanică, o pârghie este o mașină simplă. Mașinile simple sunt dispozitive utilizate
pentru ca în procesul de deplasare a unor corpuri să se poată reduce forța aplicată, pe seama
deplasării mai mari a punctului de aplicare a acestor forțe.
Pârghia reprezintă de obicei o bară care se poate roti în jurul unui punct numit punct de
sprijin (S). Scopul principal al utilizării pârghiei este acela de a putea ridica o greutate mai mare,
aplicând o forță mai mică. Deci, asupra pârghiei acționează două forțe:
 forța care trebuie învinsă, numită forța rezistentă – R.
 forța cu ajutorul căreia este învinsă forța rezistentă, numită forța activă – F.
În funcție de raporturile dintre aceste trei puncte, pârghiile se împart în:
 pârghii de gradul I, cu sprijinul la mijloc – RSF.
 pârghii de gradul II, cu rezistența la mijloc – SRF.
 pârghii de gradul III, cu forța la mij loc – SFR.
Distanța dintre punctul de sprijin și suportul uneia dintre forțe se numește brațul forței,
respectiv brațul rezistenței. Pentru ca o pârghie să fie în echilibru, momentele celor două forțe
față de punctul de sprijin trebuie să fie egale.
F X d 2 = R X d 1 în care d 1 = brațul rezistenței
d2 = brațul forței.
Dacă nu există frecări, și pârghia este absolut rigidă, atunci:
h2/h1 = d 1/d2 în care h 1 = înălțimea cu care urcă punctul de aplicare al forței R
h2 = înălțimea cu care coboară punctul de aplicare al forței F.
Conform acestei formule, lucrul mecanic efectuat de cele două forțe este egal, afirmație
valabilă numai în cazul ideal. În realitate are loc relația:
F X h 2 > R X h 1 , randamentul pârghiei fiind subunitar.
Segmentele os oase asupra cărora acționează mușchii se comportă, la prima vedere, ca
pârghiile din fizică. Pârghiile biologice sunt formate din două oase vecine articulate mobil =
cuplu cinematic, și legate între ele printr -un mușchi. La pârghia osoasă:
 punctul de sprijin S reprezintă axa biomecanică a mișcării;
 forța rezistentă R reprezintă greutatea corpului sau a segmentului care se
deplasează; la aceasta se poate adăuga greutatea sarcinii de mobilizat;
 forța activă F este reprezentată de inserția pe segmentul os os a mușchiului care
realizează mișcarea.

Pârghiile de gradul I sunt pârghii de echilibru. De exemplu, la articulația atlanto –
occipitală, capul în echilibru pe coloana vertebrală reprezintă o pârghie de gradul I: (fig.10.)
S corespunde articulației atlant o-occipitale;
R este reprezentată de greutatea capului, care tinde să cadă înainte;
F este reprezentată de mușchii cefei, care opresc căderea capului înainte.
Pârghiile de gradul al –II –lea sunt pârghii de forță și sunt mai rare în organismul uman.
Un e xemplu de pârghie de gradul al -II-lea se întâlnește atunci când subiectul se ridică pe vârful
degetelor (fig. 11.):
S corespunde capetelor metatarsienelor;
R este reprezentată de proiecția centrului de greutate, care cade pe articulația
talocrurală;
F este reprezentată de forța mușchiului triceps sural, care se inseră pe calcaneu.
Pârghiile de gradul al -III-lea cele mai frecvente în organism, sunt pârghii de viteză,
permițând ca printr -o forță redusă să se imprime brațului rezistenței deplasări foarte mari. De
exemplu, la nivelul articulației cotului, pentru mișcarea de flexiune realizată de mușchiul biceps
brahial.
S corespunde articulației cotului;
F este reprezentată de inserția bicepsului brahial pe tuberozitatea radiusului;
R este reprezentată d e greutatea antebrațului și a mâinii.

3.5.6. Forțele exterioare ale locomoției.
Mișcarea corpului în întregime sau a segmentelor acestuia se datorează atât forțelor
interioare ale locomoției, cât și forțelor exterioare ale mediului în care organismul se deplasează.
Pentru ca mișcarea să se producă, forțele interioare ale corpului omenesc trebuie să învingă
forțele exterioare.
Forțele exterioare ale locomoției sunt:
 forța gravitațională;
 greutatea corpului și a segmentelor acestuia;
 presiunea atmosferică;
 rezistența mediului;
 inerția;

 forțele de accelerație;
 forța de reacție a suprafeței de sprijin;
 forțele de frecare;
 rezistențe exterioare diverse.
 Greutatea corpului și a segmentelor. Indiferent care este poziția corpului,
greutatea acționează vertical, de sus în jos, asupra centrului de greutate al corpului
sau al segmentului.
Valoarea acestei forțe exterioare depinde de masa segmentului care se mișcă (se iau în
considerare volumul, lungimea, densitatea segmentului sau segmentelor angajate în mișcare).
La corpul uman intră în calcul și valoarea masei musculare, care poate modifica această
lege.
 Presiunea atmosferică, indirect, este tot o forță de acțiune a gravitației, care apasă
asupra corpului cu o intensitate variabilă, direct proporțională cu viteza d e
deplasare.
Asupra corpului omenesc aflat în repaus acționează o presiune atmosferică de peste
20.000 kg, repartizată uniform aproximativ 1Kg/cm2, la o suprafață corporală de 2m2.
Presiunea atmosferică are un rol deosebit de important în menținerea în con tact a
suprafețelor articulare.
Acțiunea presiunii atmosferice asupra corpului este compensată de presiunea din
cavitățile toracică și abdominală, cele două presiuni având valori egale.
 Rezistența mediului. Mișcarea unui corp este influențată de mediul flu id – gaz sau
lichid, în care se execută. O parte din energia corpului în mișcare se transferă
mediului. Acest transfer de energie se numește rezistență fluidă și crește cu viteza
de deplasare a corpului.
Rezistența fluidă se calculează după formula:
R = K x S x V2 x sinα în care
R = rezistența fluidului (Kg)
K = coeficientul de rezistență stabilit în raport cu forma corpurilor și densitatea mediului.
S = suprafața celei mai mari secțiuni a corpului care deplasează în mediu, considerată în
raport cu a xa de progresie.
V = viteza (m/sec)

Sinα = sinusul unghiului de înclinație pe orizontală.
Din analiza acestei formule se pot deduce faptul că, rezistența mediului în care se
desfășoară exercițiile fizice poate fi diminuată prin micșorarea suprafeței de secțiune (S) și a
unghiului de atac (α).
 Forța de reacție a suprafeței de sprijin. Forța de reacție a solului derivă din legea
acțiunii și reacțiunii a lui Newton. Reprezintă forța de împingere de jos în sus a suprafețelor
orizontale de sprijin ale corpulu i.
Forța de reacție a solului este rezultanta a trei componente vectoriale cu direcții: verticală,
transversală și anteroposterioară, care se transmit piciorului în timpul fazei de sprijin a mersului
și în alergare.
Mărimea forței de reacție a solului depi nde de mărimea masei corpului și de valoarea
accelerației centrului de greutate al acestuia.
Când corpul este în repaus apare o forță de reacție statică care este egală cu greutatea
corpului. Când corpul se află în mișcare, la greutatea acestuia se adaugă și accelerația, suprafața
de sprijin dezvoltând o forță de reacție dinamică.
Rs = G s
În cazul în care subiectul este împins în sus, în direcție verticală, ca în sărituri, reacția
dinamică (R d) va fi egală cu greutatea statică (G s) la care se adaugă forța de inerție (F i).
Rd = G s + F i
Atunci când subiectul se lasă în jos spre verticală, ca în genuflexiuni, reacția dinamică va
fi egală cu greutatea statică minus forța de inerție, deoarece accelerația se îndreaptă spre baza de
susținere.
Rd = G s – Fi
Din s tudiile efectuate de mai mulți autori, reiese faptul că, alergarea dă o forță de reacție
mult mai mare decât greutatea corpului, comparativ cu mersul.
 Forța de frecare. În sporturile în care corpul alunecă pe suprafața de sprijin apare
forța de frecare (F) , care este direct proporțională cu greutatea corpului (G) și cu coeficientul de
frecare (K), variabil, în funcție de caracteristicile de alunecare ale suprafețelor aflate în contact.
F = G xK
 Rezistențele exterioare diverse sunt reprezentate de toate obie ctele asupra cărora
intervine corpul omenesc și acționează asupra corpului din direcțiile cele mai variate.

Sumarul modulului
Pe toată durata vieții noastre, legile naturii acționează asupra organismelor. Principiile de
acționare ale acestor legi fizice ș i mecanice, prin intermediul biomecanicii și al numeroșilor
specialiști cu diverse specialități din domeniul activităților motrice, pot fi adaptate în vederea
îmbunătățirii performanțelor, a reducerii riscurilor de accidentare, de a evalua eficacitatea une i
mișcări sau pentru alegerea celui mai adecvat echipament sau material sportiv. Cunoștințele
teoretice ce privesc modul în care principiile mecanice influențează activitatea motrică, structura
și funcția corpului uman pot fi aplicate la locul de muncă, în activitatea sportivă, în practicarea
diferitelor exerciții fizice, dans, în activitatea de zi cu zi, precum și cazuri clinice de refacere și
recuperare motorie.
Înțelegerea cunoștințelor teoretice de biomecanică, precum și utilizarea unor metode de
cerce tare biomecanice, sunt de ajutor pentru profesioniștii din alte domenii ale activității motrice
referindu -ne la sferele ca fiziologia -, pedagogia -, biochimia educației fizice și sportului, controlul
motor, domenii artistice etc.
Informații suplimentare se găsesc pe site -ul Societății Internaționale de Biomecanică
(www.isbweb.org ), uunde se listează informații, cum ar fi locuri de muncă, programele de studii
postuniversitare, link -uri către site -uri diverse, studii și cer cetări, lucrări prezentate la Conferințe
și Congrese internaționale.
Înțelegerea proceselor de învățare, control și de dezvoltare a abilităților motorii astfel
încât oamenii să le poată folosi mai eficient este scopul comportamentului motor. Cunoașterea
comportamentului motor este esențială în mai multe profesii, inclusiv terapie fizică sau
ocupațională, educație fizică, antrenorat sau pentru cei care lucrează cu copiii în cadrul unor
organizații comunitare.

Întrebări recapitulative și teme de control
1. Explicați în ce constau diferențele dintre învățare motrică, controlul motor și
dezvoltare motrică.
2. Pe baza căror elemente apar pe parcursul vieții modificările în dezvoltarea ?
3. Care sunt asemănările și deosebirile dintre Maturizare și creștere?
4. Care sunt metodele de cercetare în compo rtamentul motor al indivizilor?

5. Cauzele producerii accidentelor!
6. Căutați o persoană care a suferit un accident al picioarelor (de exemplu, o fractură
de stres) Adresați -i următoarele: "Care credeți că sunt principalii factori care au
cauzat, au declanșat, sau a contribuit la accidentul Dvs."? Vă rog să verificați dacă
răspunsurile primite sunt în concordanță cu informațiile pe care această secțiune a
suportului de curs vi le -a prezentat.
7. Care este definiția biomecanicii?
8. Care s unt obiectivele biomecanicii?
9. În ce domenii de activitate putem întâlni această disciplină?
10. Descrieți anumite profesii de interes cu implicarea biomecanicii și precizați în ce
ar consta activitatea concretă depusă în favoarea comunității.
11. Pentru fiecare ob iectiv al biomecanicii oferiți un exemplu în care să se observe
acest relevanța pentru o anume carieră profesională.
12. Intrați pe link -ul unei societăți profesionale de biomecanică pentru a găsi lista de
locuri de muncă. Clasificați locurile de muncă cu aju torul unui sistem de
clasificare la libera Dvs alegere. Elaborați un scurt document despre perspectivele
ocupării de locuri de muncă în biomecanică: câte locuri de muncă există, se
încadrează în categoriile de job -uri agreate de Dvs, ce calificări sunt nec esare
pentru ocuparea diferitelor categorii de locuri de muncă. În sfârșit, alegeți pentru
Dvs oricare dintre aceste tipuri de locuri de muncă.
13. Care sunt forțele exterioare ale locomoției?
14. Care este acțiunea presiunii atmosferice asupra corpului?
15. Care sunt forțele interioare ale locomoției
16. Care sunt legile biomecanicii ce acționează în activitatea motrică?

Bibliografie capitol
1. Baciu, C., 1977, Anatomie funcțională și biomecanică, București Editura Sport -Turism
2. Baciu, C., 1981, Aparatul locomotor, București , Editura Medicală
3. Sbenghe, T., 2002, Kiensiologie – Știința mișcării, București, Edit. Medicală
4. Zamora E., Crăciun, D.D., 2006, Anatomia omului – aparatul locomotor. Artrologie și
biomecanică, Cluj -Napoca, Editura Risoprint

5. Zamora E, Ciocoi -Pop D. R., 2006. Artrologie și Biomecanică umană generală, Cluj –
Napoca,.Editura Risoprint

Modul ul 4.
Scurtă prezentare a modulului anterior:
Modulul anterior prezintă aspecte ale studiului academic al kinesiologiei, cunoștințele teoretice ce privesc
modul în care domeniul academic de studiu influențează carierele profesionale cu accent pe activitatea motrică.

a) Scopul și obiectivele modulului
 aduce la cunoștință caracteristicile unei profesii ;
 explicăm tipurile de cunoștințe și abilități esențiale în prestarea unei activități
profesională
 prezintă ceea ce trebuie să fac ă studenții în timpul anilor de studenție pentru a avea
acces și a succede în câmpul profesional ales ;
 vă ajută să vă dați seama dacă s unteți potrivit pentru o carieră profesională ce
implică activitate fizică ;
 prezintă diferite cariere profesionale și modalitatea de a fi un bun profesionist.

b) Schema logică a modulului
Prezintă cariere profesionale în Kinetoterapie, educație fizică și sportivă și sport și
performanță motrică.
c) Conținutul informațional detaliat

4. Aspecte ale diferitelor cariere profesionale în domeniul
activităților motrice.
Cum sunt profesioniștii în activitate fizică educați pentru forța de muncă ?
Toți absolvenții de fac ultate, indiferent de aspirațiile lor de carieră, se presupun a fi
oameni educați. Educația liberală își are numele deoarece numai prin cufundarea voastră în arte
și științe vă poate elibera de dependența de gândirea altora. Oameni educați din belșug și -au
dezvoltat capacitatea de a fi autodidacți. Ei au dezvoltat o capacitate de a căuta adevărul și de a
face alegeri inteligente atunci când aceștia se confruntă cu probleme de viață și oportunități.
Desigur, aceste obiective sunt mari. O persoană educată est e conștientă de faptul că nimeni nu
este niciodată complet educat; toată lumea este mereu în procesul de a deveni educată. Unul
dintre semnele distinctive ale persoanelor educate este că acestea sunt conștiente de ceea ce ei nu

știu și caută în permanență oportunități de a extinde orizonturile lor intelectuale și culturale prin
cărți de lectură și ziare, participarea la concerte, patronează artele, precum și angajarea în alte
activități pe tot parcursul vieții educaționale.
Astfel, educația liberală primită în anii de liceu este doar începutul. Dacă această
imersiune inițială în artele liberale și științele și -a îndeplinit scopul său va fi reflectat în nivelul
de interes în continuare pentru a te educa după absolvire. Ce tipuri de cărți vei fi citit? Ce fel de
muzica vei asculta? Cum vei vorbi și scrie? Vei analiza susținerile politicienilor și a altor figuri
publice pe bază de logică și de fapt? Abordarea ta la aceste și sute de alte experiențe de viață ar
trebui să dea mărturie despre faptul că sunteți o pe rsoană din belșug educată. Desigur, o educație
liberală ar trebui să aibă și efecte pe termen scurt. Cel mai important este de a vă oferi cu
cunoștințe amplă și competențe intelectuale esențiale pentru efectuarea de studii mai avansate în
curriculum -ul tău profesional. O educație liberală te eliberează de a face pe alții să gândească
pentru tine
Ați fost admis la facultate cu o bogăție de cunoștințe practice despre activitatea fizică și
fără îndoială le -ai considerat un mijloc de a învăța mai mult despre ti ne, ceilalți, si lumea din
jurul tău. Dar experiențele activității fizice oferite în cadrul unei educații liberale sau
profesionale ar trebui să conducă la experiențe mai bogate calitativ decât experiențele pe care le
aveai înainte de a veni la facultate. Cei care au avut o experiență deosebită în liceu, în ceea ce
privește educația fizică, vor observa că la facultate cursurile înseamnă cu totul altceva.
În liceu, cursurile s -au axat pe sport, activități în aer liber, sau pe fitness. Tot ceea ce ați
învățat a avut loc în contextul totalității experiențelor dumneavoastră personale. Pe măsură ce
educația ta liberală continuă să îți lărgească orizonturile, abordarea ta față de experiențele de
activitate fizică se va schimba, de asemenea. Ar trebui să devii un a nalist mai inteligent a
performanțelor tale si un critic mai convingător a performanțelor altora, și ar trebui să fii în
măsură să joci un rol mult mai abil în planificarea și pregătirea propriilor experiențe de activitate
fizică. Tu ar trebui să fii, de a semenea, în măsură să faci conexiuni între experiențele tale cu
activitatea fizică și lumea din jurul tău.
Provocarea importantă din fața noastră este integrarea acestor cunoștințe în modul
în care practicanții trebuie să o facă pentru a lua decizii în activitatea lor.
Atitudinile, valorile și țelurile mele se potrivesc cu cele ale profesioniștilor?
Sunt interesat —cu adevărat —în Activitatea Fizică?

Dacă ceea ce știi despre a fi profesionist și despre anumite profesii te entuziasmează și
se potrivește cu interesele și atitudinile tale, atunci trebuie să iei în considerare cât de mult îți
place activitatea fizică. Cei care intră în profesiile de activitate fizică ar trebui să fie mai mult
decât pur și simplu interesați de activitatea fizică; ei ar trebui să fie fascinați de aceasta. Dacă nu
ești intrigat de efectuarea, studierea și vizionarea activității fizice, în cazul în care nu ești curios
de misterele motricității corpului în toate manifestările sale (biofizice, comportamentale, și
socio -culturale), iar dacă nu ești pregătit să aplici intelectul și abilitățile tale pentru a explora
aceste mistere, ar fi mai bine să alegi altă profesie.
Atitudinile, interesele și talentele mele se pretează la o profesie de activitate fizică
specifică ?
Un pas important în evaluarea personală este să te întrebi dacă atitudinile, interesele și
talentele tale corespund caracteristicilor specifice ocupației pe care o ai în vedere. De exemplu,
dacă îți imaginezi o carieră în unele aspecte ale exercițiului terapeutic sau fizioter apie, ar trebui
să te întrebi dacă îți place interacțiunea cu oameni bolnavi și răniți. În mod evident, cei mai mulți
oameni – chiar și studenții la medicină – au nevoie de ceva timp înainte de a se simți complet
confortabil în mediile medicale, dar trebui e să înțelegi destul de devreme, gradul tău de confort
cu mediile în care lucrează profesioniștii în sănătate.
Dacă îți place să fii în jurul oamenilor viguroși, sănătoși, activi, o carieră în consiliere de
fitness, antrenament personal sau de formare atle tică probabil ți -ar plăcea. Ai un loc special în
inima ta pentru persoanele cu handicap, cum ar fi retard mintal, autism, orbire, sau surzenie? Ai
găsi o provocare în a ajuta astfel de oameni să -și maximizeze potențialul lor fizic și mental?
Dacă este așa, o carieră în domeniul educației fizice adaptate pare un obiectiv rezonabil. Dacă îți
place să fii în centrul atenției, să organizezi și să vorbești în fața unor grupuri mari, să planifici,
monitorizezi și evaluezi activitățile pe care alții le efectuează, precum și acceptarea
responsabilității pentru acțiunile oamenilor mai tineri decât tine, o carieră în predare de fitness,
antrenament sau educație fizică poate fi o alegere bună.
Ți se pare atrăgător să lucrezi la birou într -o îmbrăcăminte de afaceri cu u n program de
la 9 la 5? Dacă este așa, s -ar putea să ți se potrivească o carieră în managementul sportului. Ești
mai atras de medii fluide și informale de lucru în care programul de lucru ar putea fi mai flexibil,
chiar dacă s -ar putea ca munca să se întin dă și în weekend -uri și peste seri? Dacă răspunsul tău
este da, atunci s -ar putea să fii mai bine adaptat la unele tipuri de poziții profesionale

antreprenoriale, cum ar fi cel de antrenor personal, instructor de sport profesionist, sau profesor
universita r.

Programul universitar pe care l -am ales mă va pregăti bine?
Al patrulea pas este de a determina dacă programul în care ești înscris te va pregăti bine
pentru cariera aleasă. Dacă, de exemplu, sunteți interesat de o carieră în predare și instruire, dar
departamentul se concentrează doar pe fiziologie prin exercițiu, administrarea sportului și
promovarea sănătății, curriculum -ul departamentului ar părea o potrivire slabă pentru obiectivele
carierei tale. Dacă ai îndoieli cu privire la compatibilitatea din tre cerințele de curs ale
programului în care vă aflați și aspirațiile de carieră, nu ezita să vorbești cu un membru al
conducerii facultății ce îți va da informațiile și indicațiile exacte .
Poate că obiectivele tale s -au schimbat de când te -ai înscris în programul de licență. Deși
acest lucru ar apărea mai rar dacă elevii ar urma abordarea în 5 pași recomandată aici,
schimbarea obiectivelor de carieră pe parcursul anilor de licență este comună. Amintiți -vă că
schimbarea specializării în cadrul departamentu lui (de exemplu, de la educație fizică la terapia
prin exercițiu) poate întârzia absolvirea cu un an sau mai mult. Schimbarea poate fi, de
asemenea, un inconvenient. Dacă te decizi să schimbi specializarea la un cu totul alt domeniu,
absolvirea ar putea fi împinsă chiar mai mult în viitor. Făcând o astfel de schimbare drastică va
trebui, de asemenea, să socializezi într -un alt departament, să te obișnuiești cu profesorii noi, și
să formezi alianțe cu colegii noi de clasă. Incomodă sau nu, trecerea este mai bine făcută, să
suporți întârzieri și neplăceri decât să continui formarea pentru o carieră în care ai un interes
scăzut. Dacă ești departe în programul tău de licență și îți dai seama că interesele de carieră ți s –
au schimbat la o altă profesie de activit ate fizică, cea mai bună acțiune ar fi să finalizezi
programul actual și să -l urmezi cu o diplomă de master în domeniul tău de interes.

Cât de dedicat sunt în a mă pregăti să devin cel mai bun profesionist posibil?
Cât de mult ești dispus să investești pe ntru a atinge succesul în profesia aleasă? Acest
ultim pas al procesului poate fi cel mai important, deoarece depășește toate celelalte întrebări din
acesta. Este posibil să fi avut puțină dificultate răspunzând la întrebările de până acum, dar dacă
nu eșt i dedicat să succezi, nu prea are rost să continuăm. Ești dispus să te angajezi să te pregătești
pentru a fi cel mai bun profesionist posibil? Să examinăm câteva dintre modurile prin care un

astfel de angajament s -ar putea manifesta.

Excelență în munca ac ademică
A absolvi cu un record academic superb este considerat de majoritatea angajatorilor un
indicator de bază al nivelului tău de angajament în a deveni un profesionist remarcabil. În mod
evident, unii studenți sunt mai talentați academic decât alții, dar de multe ori studenții pot depăși
neajunsurile mici din capacitatea lor academică prin depunere specială de efort. Puține lucruri fac
o impresie de neșters asupra profesorilor mai mult decât dorința studentului de a munci din greu
pentru a atinge succesul academic.
Ce tipuri de comportamente sugerează dorința de a munci din greu? Participarea la
clasă în mod regulat și la timp, vizitarea bibliotecii în mod regulat, și citirea articolelor de revistă
și a cărților neatribuite despre subiectele pe care le studiezi în clasă toate sunt semne că iei în
serios munca ta academică. Cei mai mulți profesori îi văd pe studenții care îi împodobesc după
clasă cu întrebări despre materialul din lecția de zi ca fiind mai dedicaț i decât cei care le evită cu
orice preț.
Identificarea rapidă cu câmpul profesional
Cât de devreme pe parcursul studiilor, studenții se identifică cu cariera lor aleasă este, de
asemenea, un bun indicator al angajamentului. În capitolele care urmează, ve ți găsi multe
referințe la cariere profesionale. Intrarea într -o carieră profesională în timp ce ești student poate
fi indicatorul cel mai fiabil de angajament. Asociațiile profesionale primesc, de obicei,
preprofesioniștii pentru taxe reduse și oferă tarife reduse de înregistrare la conferințe. Membrii
primesc publicația organizației și alte informații în mod regulat. Participarea la conferințe
profesionale este un alt indicator. Asociațiile profesionale organizează de obicei reuniuni anuale
internaționale și naționale, care includ prelegeri, ateliere de lucru și expoziții de echipamente
utilizate în practica
De ce este important să te identifici cu o profesie în timp ce ești încă un student?
Răspunsul este că studenții care se văd pe sine ca membrii ai profesiei tind să se apropie de
studiile lor cu emoție și vigoare specială. Orientarea lor se schimbă de la c ea a unui student care
vede cursurile ca pe niște obstacole în calea obținerii unei diplome în cea a unui profesionist care
încearcă să scoată din fiecare curs cunoștințele și abilitățile care îl vor ajuta să se dezvolte în cel
mai bun profesionist posibil . Atunci când te identifici cu profesia aleasă, vei căuta sfatul

profesioniștilor veterani și îi vei urmări în practică. Vei începe să stabilești o rețea de comunicații
cu profesioniști practicanți și vei deprinde obiceiul de a citi reviste în domeniul tău . Vei învăța
limbajul de teren și vei începe să te simți confortabil în jurul profesioniștilor experimentați, cu
toate că te află încă în faza de pregătire a carierei tale.
O altă modalitate de a te identifica de timpuriu cu o profesie de activitate fizică este de a
obține certificare într -o zonă în care ai de gând să lucrezi.
A deveni preocupat cu viața de facultate
A deveni preocupat înseamnă a fi conectat cu ceea ce se întâmplă în jurul tău. Imediat
după performanța academică, nivelul tău de preocupare din departamentul, facultatea și
comunitatea în care te afli este unul dintre cei mai buni indicatori a nivelului tău de angajament
în a deveni un profesionist de succes. Din păcate, nivelul de preocupare a studenților din
campusuri par să fi scăzut în ult imii ani, o tendință pe care facultatea și administratorii o găsesc
tulburătoare (Flacks & Thomas 1998, November 27). Care sunt studenții preocupați? Studenții
preocupați sunt cei care își asumă responsabilitatea pentru experiențele lor academice și viitor ul
profesional. Ei sunt curioși, și își testează constant limitele personale, căutând noi moduri de a
deveni implicat în experiențe de viață. Ei sunt lideri activi și energetici care văd departamentul ca
pe departamentul LOR și caută moduri de a participa în viața sa operațională. Ei au șanse mari de
a deveni lideri în cluburile lor majore sau în organizațiile studențești sau coordonatori de
evenimente caritabile, și alte activități comunitare din afara mediului academic.
În afară de a deveni implicat în ac tivități sociale și organizaționale extrașcolare, ar trebui
să te implici în activități academice, de asemenea. Are un profesor nevoie de un student să asiste
la un proiect de cercetare? Să nu îți fie teamă să îți arăți interesul pentru astfel de proiecte.
Studiul independent nu numai reflectă un nivel ridicat de angajament din partea ta dar oferă, de
asemenea, o oportunitate excelentă de a dezvolta tipul de abilități de conducere și cunoștințe
esențiale pentru succesul în lumea de dincolo de colegiu.
A urma cursurile unui M asterat
Dovadă de angajament într -o profesie poate fi, de asemenea, reflectată în planurile de a
urmări masteratul. În profesii precum fizioterapia, o diplomă de licență este un grad minim de
intrare, precum și profesia de kinetoterapeut , care în viitorul apropiat necesită diploma de master.
Certificarea permanentă pentru predarea educației fizice necesită o diplomă de master sau
echivalentul acesteia. Este posibil să nu fi pregătit să te gândești la masterat atât de devreme în

cursul pre gătirii tale de licență, sau poate ai hotărât să amâni decizia până la câțiva ani după ce ai
absolvit. Pentru mulți, acest lucru poate fi un plan sensibil. În general, însă, luarea din timp a
deciziei de a continua cu studii postuniversitare avansate în pr ofesiile de activitate fizică este un
alt indiciu al angajamentului.
În general, programele de master oferă educație avansată într -o serie de domenii de
specialitate, deși nu toate universitățile oferă toate specializările. Un membru al facultății tale ar
putea fi o sursă excelentă în ceea ce privește instituțiile la care te -ai putea duce. În plus, poți găsi
postere sau broșuri publicitare de studiu postuniversitar de la diferite instituții. Dacă amâni
masterul până după ce ți -ai asigurat un loc de muncă și plănuiești să te duci la forme cu frecvență
redusă , s-ar putea să ai nevoie chiar de patru sau cinci ani pentru a finaliza un master.

4.1. Cariere profesionale în Kinetoterapie și motricitate specială

Ocupații specifice : kinetoterapeut (222905), profesor de cultură fizică medicală (222904),
asistent de cercetare în educație fizică și sport (255902).
Ocupații posibile : conducător de întreprindere mică – patron (girant) învățământ, sănătate,
sport, turism, informatică (131901), o fițer control doping (244605), corespondent de presă
(245106), corespondent radio (245105), redactor (245113).
Noi ocupații propuse pentru a fi incluse în COR : profesor kinetoterapeut, ergoterapeut (cu
studii superioare de specialitate), educator în unități de handicapați (cu studii superioare de
specialitate), instructor – educator în unități de handicapați (cu studii superioare de specialitate),
asistent de cercetare în kinetoterapie, coordonator complex de recuperare.

Competențe profesionale
Desc riptori de nivel ai elementelor structurale ale competențelor profesionale
C1 Proiectarea modulară (Kinetoterapie și motricitate specială, Sport și performanță motrică,
Educație fizică și sportivă) și planificarea conținuturilor de bază ale domeniului cu orientare
interdisciplinară.
C2 Organizarea curriculumului integrat și a mediului de instruire și învățare, cu ac cent
interdisciplinar (Kinetoterapie și motricitate specială, Sport și performanță motrică, Educație
fizică și sportivă).

C3 Evaluarea clinică primară (funcțională) și diagnoza nevoilor de intervenție kinetoterapeutică.
C4 Realizarea programelor de interv enție kinetoterapeutică, cu caracter profilactic, curativ sau
de recuperare.
C5 Utilizarea metodelor și tehnicilor de intervenție kinetoterapeutică.
C6 Utilizarea elementelor de management și marketing specifice domeniului.

CUNOȘTINȚE

1. Cunoașterea, în țelegerea conceptelor, teoriilor și metodelor de bază ale domeniului și ale
ariei de specializare; utilizarea lor adecvată în comunicarea profesională

C1.1 . Descrierea și utilizarea adecvată în comunicarea profesională a conceptelor, teoriilor,
tehnicilo r și metodelor specifice kinetoterapiei.
C2.1 . Identificarea și explicarea conceptelor, teoriilor și modelelor specifice curriculum -ului
integrat
C3.1 . Identificarea conceptelor referitoare la evaluarea clienților și la diagnoza nevoilor lor de
intervenți e kinetoterapeutică.
C4.1 . Analiza teoriilor care fundamentează strategiile kinetoterapeutice și modalitățile de
aplicare a programelor de intervenție kinetoterapeutică.
C5.1 . Descrierea metodelor și tehnicilor de intervenție kinetoterapeutică (terapii c lasice cu
agenți fizici, chimici, terapii alternative, aplicații software etc.).
C6.1 . Descrierea structurii și a modului în care funcționează organizațiile care oferă servicii de
kinetoterapie, în relația lor dinamică cu piața.

2. Utilizarea cunoștințelo r de bază pentru explicarea și interpretarea unor variate tipuri de
concepte, situații, procese, proiecte etc. asociate domeniului

C1.2 . Operaționalizarea conceptelor cheie din domeniul kinetoterapiei, formularea de ipoteze
pentru explicarea și interpreta rea unor variate tipuri de situații asociate cu intervenția
kinetoterapeutică.

C2.2 . Utilizarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate pentru explicarea și interpretarea
stărilor de sănătate și de boală ale indivizilor aflați în diverse etape de vâr stă și în variate
contexte socio -profesionale.
C3.2 . Explicarea și interpretarea diferitelor tipuri de evaluare a nevoilor clienților prin aplicarea
cunoștințelor de bază.
C4.2 . Explicarea și interpretarea variatelor aspecte asociate cu implementarea programelor de
intervenție kinetoterapeutică.
C5.2 . Explicarea mecanismelor de acțiune care stau la baza metodelor și a tehnicilor de
intervenție kinetoterapeutică, dintr -o perspectiv ă istorică a dezvoltării lor.
C6.2 . Descrierea și explicarea proceselor organizaționale ce constituie contextul serviciilor
kinetoterapeutice; explicarea relației dintre cerere și ofertă pe piața serviciilor de kinetoterapie.

ABILITĂȚI
3. Aplicarea unor principii și metode de bază pentru rezolvarea de probleme/situații bine
definite, tipice domeniului în condiții de asistență calificată
C1.3 . Identificarea tehnicilor și metodelor de intervenție kinetoterapeutică adecvate unor
contexte specifice.
C2.3 . Identificarea și aplicarea într -o manieră critică a unor principii de bază pentru dezvoltarea
unor strategii de rezolvare a problemelor asociate intervenției kinetoterapeutice (abilități de
gândire critică, de luare a deciziilor și de rezolvare de probleme).
C3.3 . Proiectarea și planificarea evaluării clienților și a diagnozei nevoilor lor de intervenție
kinetoterapeutică.
C4.3 . Aplicarea unor principii și metode de bază pentru realizarea de intervenții
kinetoterapeutice individualizate
C5.3 . Proiectarea și a plicarea unor metode și tehnici de intervenție kinetoterapeutică, integrând
factori contextuali.
C6.3 . Identificarea schimbărilor care se produc în organizațiile care oferă servicii de
kinetoterapie, a necesității implementării în practică a diferitelor p articularități organizaționale și
a standardelor ocupaționale.

4. Utilizarea adecvată de criterii și metode standard de evaluare, pentru a aprecia calitatea,
meritele și limitele unor procese, programe, proiecte, concepte, metode și teorii

C1.4 . Identif icarea și selectarea metodelor adecvate de evaluare a eficienței și eficacității
programelor de intervenție kinetoterapeutică.
C2.4 . Realizarea unui raționament corect de evaluare a calității unor programe de intervenție
kinetoterapeutică, prin utilizarea cunoștințelor teoretice.
C3.4 . Identificarea și alegerea criteriilor de apreciere a calității proceselor de evaluare și de
diagnoză a nevoilor de intervenție kinetoterapeutică.
C4.4 . Alegerea și utilizarea unor criterii de apreciere a calității soluțiilor posibile de intervenție
kinetoterapeutică în diverse contexte.
C5.4 . Descrierea limitelor utilizării tehnologiilor de intervenție kinetoterapeutică, din perspectivă
medicală, psihologică, economică, socială și culturală.
C6.4 . Identificarea criteriilor re levante în evaluarea calității proceselor de management în
organizațiile ofertante de servicii de kinetoterapie.

5. Elaborarea de proiecte profesionale cu utilizarea unor principii și metode consacrate în
domeniu

C1.5 .
Proiectarea și planificarea unui p rogram de intervenție kinetoterapeutică ce presupune utilizarea
unor principii și metode clasice, cu valoare recunoscută în domeniu.
C2.5 . Selectarea cunoștințelor teoretice relevante pentru realizarea managementului clinico –
terapeutic al beneficiarilor se rviciilor de kinetoterapie.
C3.5 . Realizarea unor demersuri practice de evaluare și diagnoză a nevoilor de intervenție
kinetoterapeutică ale clienților, cu validarea nevoilor de intervenție identificate.
C4.5 . Realizarea unor programe de intervenție kineto terapeutică adaptate nevoilor clienților și
situațiilor concrete de aplicare.
C5.5 . Argumentarea și folosirea dinamică a tehnologiilor kinetoterapeutice, în cadrul unui
program kinetoterapeutic, în scop profilactic, curativ sau de recuperare.

C6.5 . Identi ficarea factorilor care influențează managementul activităților proprii și al altor
persoane din echipa multidisciplinară de intervenție.

Standarde minimale de performanță pentru evaluarea competenței:

Elaborarea unui program de intervenție kinetoterapeutică, cu argumentarea utilizării acelor
concepte, teorii, modele, tehnici și metode de intervenție kinetoterapeutică.
Selectarea conținuturilor/ formelor și tipurilor de mișcare în vederea ameliorării stării de
sănătate pe tipologii cazui stice.
Realizarea unui algoritm de evaluare și diagnoză a nevoilor de intervenție kinetoterapeutică
ale clienților, care să demonstreze integrarea perspectivei teoretice și aplicative.
Alcătuirea, aplicarea și monitorizarea unui program kinetic, cu scopuri și obiective bine
precizate, utilizându -se tehnici și metode adecvate.
Realizarea unui program de intervenție kinetoterapeutică bazat pe metode și tehnici clasice
sau moderne.
Exercitarea rolurilor kinetoterapeutului din perspectiva for mării manageriale profesionale.

Descriptori de nivel ai competențelor transversale

6. Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, în condiții de autonomie restrânsă și
asistență calificată
7. Familiarizarea cu rolurile și activitățile specifice muncii în echipă și distribuirea de
sarcini pentru nivelurile subordonate
8. Conștientizarea nevoii de formare continuă; utilizarea eficientă a resurselor și tehnicilor
de învățare, pentru dezvoltarea personală și profesională

Competențe transve rsale

CT1 . Organizarea de programe kinetoterapeutice în condiții de asistență calificată, cu
respectarea normelor de etică și deontologie profesională.

CT2 . Îndeplinirea în condiții de eficiență și eficacitate a sarcinilor de lucru pentru organizarea și
desfășurarea activităților specifice intervențiilor kinetoterapeutice
CT3 . Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională în scopul inserției și
adaptabilității la cerințele pieței muncii, potrivit propriului proiect de dezvoltare personală .

Standarde minimale de performanță pentru evalurea competenței

Identificarea adecvată a elementelor legate de eficiența, responsabilitatea și etica profesională
a kinetoterapeutului în cadrul unui program de intervenție kinetoterapeutică.
Identific area rolurilor profesionale la nivelul unei echipe multidisciplinare în realizarea unui
proiect de intervenție.
Conceperea unui plan de dezvoltare personală centrat pe conștientizarea necesității de formare
continuă, cu identificarea corectă a resur selor/ potențialului de învățare; elaborarea,
tehnoredactarea și susținerea unei lucrări de specialitate.

4.2. Cariere profesionale în Educație fizică și sportivă

Ocupații specifice : 235204 referent de specialitate învățământ, 232201 profesori în
învățământul gimnazial; sport, asistent de cercetare în educație fizică și sport (255902),

Ocupații posibile (conform COR): 122907 conducător tabără școlară; 131901
conducător de întreprindere mică patron (girant) învățământ, sănătate, s port, turism, informatică;
244801 consilier pentru tineret; 244605 ofițer control doping; 245106 corespondent de presă,
245105 corespondent radio, 245113 redactor

Noi ocupații propuse pentru a fi introduse în COR: profesor de educație fizică (și
sport), secretar de federație sportivă( cu studii superioare de specialitate), manager sportiv cu
studii superioare de specialitate, organizator de competiții sportive cu studii superioare de

specialitate, consultant integrare/reintegrare socială prin sport, c onsultant amenajări spații
destinate activităților sportiv -recreative și de refacere/recuperare cu studii superioare de
specialitate, coordonator echipă ghid sportiv cu studii superioare de specialitate, coordonator
echipă monitor sporturi montane, Instructor (monitor) schi/călărie /golf/tenis/înot/sporturi
extreme cu studii superioare de specialitate , animator sportiv în industria turismului și a
serviciilor hoteliere cu studii superioare de specialitate , asistent de cercetare în educație fizică și
sport cu studii superioare de specialitate , preparator sportiv cu studii superioare de specialitate,
animator sportiv cu studii superioare de specialitate, antrenor personal (personal trainer) cu
studii superioare de specialitate, instructor sportiv cu studii superioare de specialitate, secretar
federație sportivă cu studii superioare de specialitate , monitor de schi, snowboard și sporturi de
alunecare pe gheață și pe zăpadă cu studii superioare de specialitate; instructor de fitness cu
studii superioare de spe cialitate, comentator de evenimente sportive cu studii superioare de
specialitate, impresar sportiv cu studii superioare de specialitate, agent de joc cu studii superioare
de specialitate

Competențe profesionale

Descriptori de nivel ai elementelor struct urale ale competențelor profesionale

C1. Proiectarea modulară (Educație fizică și sportivă, Sport și performanță motrică,
Kinetoterapie și motricitate specială) și planificarea conținuturilor de bază ale domeniului cu
orientare interdisciplinară
C2. Organizarea curriculumului integrat și a mediului de instruire și învățare, cu accent
interdisciplinar
(Educație fizică și sportivă, Sport și performanță motrică, Kinetoterapie și motricitate
specială)
C3. Evaluarea creșterii și dezvoltării fizice și a cal ității motricității potrivit cerințelor/
obiectivelor specifice educației fizice si sportive, a atitudinii față de practicarea independentă a
exercițiului fizic
C4. Descrierea și demonstrarea sistemelor operaționale specifice Educației fizice și
sportive, pe grupe de vârstă

C5. Evaluarea nivelului de pregătire a practicanților activităților de educație fizică și
sport
C6. Utilizarea elementelor de management și mark eting specifice domeniului

CUNOȘTINȚE
1. Cunoașterea, înțelegerea conceptelor, teoriilor și metodelor de bază ale domeniului și
ale ariei de specializare; utilizarea lor adecvată în comunicarea profesională
C1.1Identificarea și utilizarea conceptelor, teo riilor și a modelelor privind proiectarea și
planificarea în activitățile de educație fizică și sport
C2.1Definirea și utilizarea adecvată a terminologiei din programele specifice
activităților de educație fizică și sportive specifice programului de studii
C3.1Identificarea elementelor ambientale specifice aplicării tehnicilor și a metodelor de
diagnosticare stadială (primară) a nivelului creșterii, dezvoltării și a calității motricității
activităților de educație fizică și sport
C4.1Utilizarea ade cvată a conceptelor de dezvoltare, sănătate, potențial biomotric și de
performanță
C5.1Utilizarea în comunicarea profesională a principiilor, regulilor și sistemelor
specifice pentru aprecierea nivelului stadial al dezvoltării corporale armonioase, a cond iției fizice
și a motricității.
C6.1Identificarea cadrului legal și organizațional privind utilizarea metodelor de
management al activităților de educație fizică și sport în contextul general al cererii și ofertei de
servicii specifice
2. Utilizarea cuno ștințelor de bază pentru explicarea și interpretarea unor variate tipuri
de concepte, situații, procese, proiecte etc. asociate domeniului
C1.2Utilizarea cunoștințelor privind evaluarea capacităților psiho -somato – funcționale
ale elevilor și ale practicanț ilor de activități de educație fizică și sport
C2.2Argumentarea, interpretarea, operarea cu concepte privind omul – sistem bio -psiho –
social hipercomplex și aplicarea metodologiei generale de organizare și desfășurare a procesului
instructiv -educativ spec ific activităților de educație fizică și sportivă
C3.2Selectarea și introducerea conținuturilor specifice pe cicluri de învățământ/grad de
pregătire/servicii sportive

C4.2Explicarea mecanismelor motricității generale și a mijloacelor educației fizice și
sportului
C5.2Utilizarea metodelor proprii științelor înrudite pentru prelucrarea și interpretarea
rezultatelor
C6.2Identificarea și descrierea proceselor și relațiilor din cadrul grupului (practicanți de
activități de educație fizică și sportive, echipa de specialiști și voluntari) din perspectiva
managementului activităților specifice

ABILITĂȚI

3. Aplicarea unor principii și metode de bază pentru rezolvarea de probleme/situații bine
definite, tipice domeniului în condiții de asistență calificată
C1.3Apl icarea principiilor și metodelor de bază pentru elaborarea deciziilor privind
activitățile de proiectare și planificare a conținuturilor specifice activităților de educație fizică și
sportive
C2.3Identificarea modelelor și implementarea lor în procesul de predare -învățare pe
baza definirii și utilizării principiilor de bază ale lecțiilor și conducerii activităților de educație
fizică și sportive
C3.3Folosirea feed -back -ului pentru optimizarea setului de mijloace aplicat pentru
evaluarea diagnostică stad ială
C4.3Abordarea procesuală a motricității specifice mijloacelor educației fizice și sportive,
prin folosirea legilor creșterii și dezvoltării/perfecționării fizice pentru optimizarea
capacității biomotrice
C5.3 . Aplicarea principiului imparțialității în apreciere și a egalității de șanse pentru
pregătirea și valorificarea ei în activitățile specifice și viața socială
C6.3 . Adaptarea structurii grupului de elevi ș/sau a practicanților de educație fizică și
sport la cerințele, mijloacelor și standardel e specifice ale educației fizice și sportive

4. Utilizarea adecvată de criterii și metode standard de evaluare, pentru a aprecia
calitatea, meritele și limitele unor procese, programe, proiecte, concepte, metode și teorii

C1.4 .Analizarea cantitativă și calitativă și interpretarea documentelor de planificare în
unitățile școlare și în structurile sportive – lecții și activități de educație fizică și sportive
C2.4 . Conceperea, selectarea și aplicarea unor instrumente de evaluare corelate cu
cerințele pe cicluri/grad de pregătire potrivit particularităților practicanților activităților de
educație fizică și sportive
C3.4 . Aplicarea tehnicilor și metodelor de apreciere a rezultatelor evaluării lecțiilor și
activităților de educație fizică și sportive
C4.4 . Utilizarea metodologiilor, tehnicilor și procedeelor de formare / perfecționare a
deprinderilor de utilizare a spațiului și timpului în scop de relaționare în activități specifice/ lecții
și activități de educație fizică și sportive
C5.4 . Desfășurarea de activități în scopul transmiterii cultivării și aprecierii spiritului
sportiv, a fair -play-ului, a respectului față de valorile sportului, etica și legalitatea domeniului
C6.4 . Aplicarea metodelor de analiză specifice managementului și marketingului pentr u
evaluarea activității sportive și a acțunilor grupurilor de practicanți ai activităților de educație
fizică și sportive

5. Elaborarea de proiecte profesionale cu utilizarea unor principii și metode consacrate
în domeniu

C1.5 . Elaborarea unor documente de planificare și evidență potrivit didacticii educației
fizice și sportive
C2.5 . Conceperea și prezentarea unor sisteme de mijloace specifice educației fizice și
sportive, programelor de timp liber și activităților extracurriculare cu specific sportiv
C3.5. Elaborarea unui proiect de optimizare a desfășurării activităților de educație fizică
și sportive

C4.5 . Formularea obiectivelor de instruire și de integrare socială pe cicluri de
învățământ/nivel de vârstă și grad de pregătire /activități specifice
C5.5. Conceperea unor probe de control corelate cu obiectivele specifice ale educației
fizice și sportive

C6.5 . Folosirea principiilor consacrate pentru elaborarea unui proiect de optimizare a
activității în mediul educațional specific și în afara lui

Standarde minimale de performanță pentru evaluarea competenței:

C1.6 . Elaborarea unui plan de intervenție pentru eficientizarea activităților de EFS la
nivel instituțional (școlar educațional) și comunitar
C2.6 . Elaborarea unui program curricular de bună practică armonizat cu cele din UE
C3.6 . Utilizarea unor sisteme de evaluare și apreciere a execuțiilor corecte pe
componentele lecțiilor de educație fizică și sportive
C4.6 . Elaborarea, selectarea și prezentarea unor sisteme operaționale pe componentele
lecțiilor de educație fizică și sportive și ale motricității umane
C5.6 . Aplicarea unor instrumente de evaluare a lecțiilor de educație fizică și sportive și
de apreciere a rezultatelor previzionate
C6.6. Exercitarea rolurilor profesionale conferite de f inalitatea programului de studii,
din perspectiva formării manageriale

Descriptori de nivel ai competențelor transversale

6. Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, în condiții de autonomie restrânsă și
asistență calificată
7. Familiarizarea cu rolurile și activitățile specifice muncii în echipă și distribuirea de
sarcini pentru nivelurile subordonate
8. Conștientizarea nevoii de formare continuă; utilizarea eficientă a resurselor și
tehnicilor de învățare, pentru dezvoltarea personală și prof esională

Competențe transversale

CT1. Organizarea de activități de educație fizică și sportive pentru persoane de diferite
vârste și niveluri de pregătire în condiții de asistență calificată, cu respectarea normelor de etică
și deontologie profesională

CT2. Îndeplinirea în condiții de eficiență și eficacitate a sarcinilor de lucru pentru
organizarea și desfășurarea activităților sportive
CT3. Operarea cu programe digitale , documentarea și comunicarea într -o limbă de
circulație internațională

Standarde minimale de performanță pentru evaluarea competenței
Constituirea unei echipe și organizarea unor activități de educație fizică și sportive pe
nivel de pregătire / vârstă prin îndeplinirea rolului în cadrul echipei
Proiectarea și conducerea adecvată a act ivităților integrate potrivit programelor stabilite
Elaborarea, tehnoredactarea și comunicarea de materiale documentare și personale
(referate, analize, rapoarte etc.) folosind limbajul specific domeniului

4.3. Cariere profesionale în Sport și performanță motrică

Ocupații specifice: asistent de cercetare în educație fizică și sport (255902), antrenor
federație sportivă (122901) profesor în învățământul gimnazial (232201) – cu respectarea
legislației în vigoare, artist de circ (245503)

Ocupații posib ile( conform COR): conducător de întreprindere mica patron (girant)
învățământ, sport, turism, refacere(131901), conducător tabără sportivă(122907), corespondent
de presă (245106), corespondent radio(245105), redactor (245113)

Noi ocupații propuse pt . a fi introduse în COR: secretar de federație sportivă( cu studii
superioare de specialitate), organizator de competiții sportive, consultant integrare/reintegrare
socială prin sport, consultant amenajări spații destinate activităților sportiv -recreativ e și de
refacere, consultant creație – materiale/instalații/aparate pentru sport, coordonator echipă ghid
turism sportiv, coordonator echipă monitor sporturi montane, coordonator echipa monitori
schi/călărie /golf/tenis/înot/sporturi extreme, antrenor (s tudii superioare de specialitate), antrenor
personal (studii superioare de specialitate), preparator sportiv (studii superioare de specialitate),
antrenor de fotbal profesionist (studii superioare de specialitate), antrenor de fitness (studii
superioare d e specialitate), arbitru judecător sportiv ( studii superioare de specialitate), oficial

sportiv acreditat (studii superioare de specialitate), impresar sportiv (cu studii superioare de
specialitate), inspector sportiv(cu studii superioare de specialitate ), consultant pe probleme de
sport în administrația locală

Competențe profesionale
Descriptori de nivel ai elementelor structurale ale competențelor profesionale

C1. Proiectarea modulară (Sport și performanță motrică, Educație fizică și sportivă,
Kinetoterapie și motricitate specială) și planificarea conținuturilor de bază ale domeniului cu
orientare interdisciplinară
C2. Organizarea curriculumului integrat și a mediului de instruire și învățare, cu accent
interdisciplinar (Sport și performanță mo trică, Educație fizică și sportivă, Kinetoterapie și
motricitate specială)
C3. Evaluarea creșterii, dezvoltării fizice și a motricității, potrivit cerințelor și
modelelor specifice / ramură de sport
C4. Descrierea, explicarea și demonstrarea conțin uturilor specifice pe ramură de sport
C5. Evaluarea proceselor, rezultatelor învățării și atitudinii în context general de
pregătire specifică pe ramură de sport
C6. Utilizarea elementelor de management și marketing specifice domeniului

CUNOȘTINȚE

1. Cunoașterea, înțelegerea conceptelor, teoriilor și metodelor de bază ale
domeniului și ale ariei de specializare; utilizarea lor adecvată în comunicarea profesională

C1.1 . Identificarea conceptelor, teoriilor și a modelelor privind proiectarea și planific area
în sport
C2.1 . Definirea si utilizarea adecvata a terminologiei specifice programului de studii și
a ramurilor de sport privind antrenamentul sportiv ,selecția în sport și performanță motrică
C3.1 . Crearea mediului adecvat aplicării tehnicilor și a metodelor de diagnosticare
stadială a nivelului creșterii, dezvoltării și motricității specifice / ramură de sport

C4.1 . Definirea conceptelor de potențial biomotric și de performanță în scopul formării și
perfecționării ființei umane
C5.1 . Interpretare a regulamentelor, regulilor și sistemelor specifice de apreciere a
activității practice și a comportamentului în context specific pregătirii in sport și participării la
competiții
C6.1 . Identificarea regulilor de constituire, funcționare, conducere și promovare a
grupurilor sportive în contextul general al ofertei pe ramură de sport / structuri sportive

2. Utilizarea cunoștințelor de bază pentru explicarea și interpretarea unor variate
tipuri de concepte, situații, procese, proiecte etc. asociate dome niului

C1.2 . Selectarea și introducerea conținuturilor specifice / ramură de sport în context
general de pregătire și competiție
C2.2 . Argumentarea, interpretarea, operarea cu concepte privind omul – sistem bio -psiho –
social hipercomplex și aplicarea metod ologiei generale de organizare și desfășurare a procesului
de selecție și a pregătirii în sport
C3.2 . Monitorizarea desfășurării pregătirii și a progresului pe componentele
antrenamentului
C4.2 . Explicarea complexă a mecanismelor motricității generale și tehnicii specifice /
ramuri de sport din perspectivă interdisciplinară
C5.2 . Prelucrarea și interpretarea rezultatelor utilizând metode din domenii înrudite
C6.2 . Identificarea și descrierea proceselor și relațiilor din cadrul grupului (sportiv și
echipa de specialiști) din perspectiva managementului pregătirii și a participării la competiție

ABILITĂȚI

3. Aplicarea unor principii și metode de bază pentru rezolvarea de probleme/situații
bine definite, tipice domeniului în condiții de asistență calificată

C1.3 . Utilizarea principiilor și metodelor de bază pentru rezolvarea problemelor simple
asociate proiectării și planificării conținuturilor specifice / stadiul I de pregătire / ramură de sport

C2.3 . Identificarea modelelor și implementarea lor în procesul predare – învățare pe baza
definirii și utilizării principiilor de bază ale antrenamentului sportiv și ale organizării unui proces
de selecție/ ramură de sport
C3.3 . Folosirea feed -back -ului pentru optimizarea setului de mijloace aplicat pentr u
evaluarea diagnostică stadială
C4.3 . Abordarea procesuală a motricității specifice ramurilor sportive în sens
performanțial, prin folosirea legilor creșterii și dezvoltării / perfecționării fizice pentru
optimizarea capacității motrice și de performanță
C5.3 . Aplicarea principiului imparțialității în apreciere și a egalității de șanse pentru
pregătirea si valorificarea ei în competiții/ manifestări specifice performanței motrice
C6.3 . Adaptarea structurii grupului și a mecanismelor de funcționare la ce rințele realității
practice și standardele specifice ramurii sportive respective

4. Utilizarea adecvată de criterii și metode standard de evaluare, pentru a aprecia
calitatea, meritele și limitele unor procese, programe, proiecte, concepte, metode și teo rii

C1.4 . Analizarea cantitativă și calitativă și interpretarea documentelor de planificare pe
micro / mezo / macrostructură pe ramură de sport
C2.4 . Selectarea și/ sau conceperea unor instrumente de evaluare conform
particularităților / pe ramură de spo rt și aplicarea metodelor de selecție corelate cu cerințele
antrenamentului sportiv și performanței motrice
C3.4 . Aplicarea tehnicilor și metodelor de apreciere a rezultatelor evaluării pentru stadiul
I al antrenamentului pe ramură de sport / performanță motrică
C4.4 . Utilizarea metodologiilor, tehnicilor și procedeelor de formare / perfecționare a
deprinderilor de utilizare a spațiului și timpului în scop de relaționare în activități specifice /
ramură de sport
C5.4 . Desfășurarea de activități în scopul t ransmiterii cultivării și aprecierii spiritului
sportiv, a fair -play-ului, a respectului față de valorile sportului și etica domeniului
C6.4 . Aplicarea metodelor de analiză specifice managementului și marketingului pentru
evaluarea activității sportive și a acțiunilor grupului

5. Elaborarea de proiecte profesionale cu utilizarea unor principii și metode
consacrate în domeniu

C1.5 . Elaborarea unor documente de planificare și evidență pentru microstructură,
mezostructură, macrostructură conform cerințelor din sportul de performanță / obținerii
performanțelor motrice superioare
C2.5 . Conceperea și prezentarea unor sisteme de mijloace specifice antrenamentului
sportiv / ramură de sport / particularităților performanței motrice
C3.5 . Elaborarea unui proiect d e optimizare a sistemului de selecție / ramură de sport
C4.5 . Formularea obiectivelor de instruire și de performanță / ramură de sport / vârstă și
nivel de pregătire
C5.5 . Utilizarea unor probe ce control consacrate / componentele antrenamentului sportiv
pe ramură de sport / componentele motricității
C6.5 . Folosirea principiilor consacrate pentru elaborarea unui proiect de optimizare a
activității în mediul educațional specific și în afara lui

Standarde minimale de performanță pentru evaluarea competenței:
Elaborarea documentelor de planificare și evidență a conținuturilor de bază ale
programului de studii / structuri temporale (micro, mezo, macrostructuri) pentru stadiul I al
antrenamentului sportiv pe ramură de sport
Selectarea și aplicarea unor metode și mijloace consacrate pentru realizarea
curriculumului integrat, pe niveluri de vârstă și de performanță
Utilizarea unor sisteme de evaluare și apreciere a execuțiilor corecte pe componentele
antrenamentului, stadiul I
Selectarea / elaborarea și prezenta rea unor sisteme operaționale / componentele
antrenamentului / ale motricității umane
Aplicarea unor instrumente de evaluare a procesului de pregătire și de apreciere a
rezultatelor învățării / componentele antrenamentului sportiv
Exercitarea rolurilor pr ofesionale conferite de finalitatea programului de studii , din
perspectivă formării manageriale
Descriptori de nivel ai competențelor transversale

6. Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, în condiții de autonomie restrânsă și
asistență califi cată
7. Familiarizarea cu rolurile și activitățile specifice muncii în echipă și distribuirea de
sarcini pentru nivelurile subordonate
8. Conștientizarea nevoii de formare continuă; utilizarea eficientă a resurselor și
tehnicilor de învățare, pentru dezvol tarea personală și profesională
Competențe transversale
CT1. Organizarea de evenimente specifice sportului pentru persoane de diferite vârste și
niveluri de pregătire în condiții de asistență calificată, cu respectarea normelor de etică și
deontologie pro fesională
CT2. Îndeplinirea în condiții de eficiență și eficacitate a sarcinilor de lucru în procesul de
selecție/ de pregătire / competiție
CT3. Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională în scopul inserției și
adaptabilității la cerințele pieței muncii, potrivit propriului proiect de dezvoltare personală

Standarde minimale de performanță pentru evaluarea competenței
Constituirea unei echipe și organizarea unui concurs la nivel de secție / oraș pe nivel de
pregătire / vârstă prin îndeplini rea rolului în cadrul echipei
Proiectarea și conducerea adecvată a activităților integrate potrivit programelor stabilite
Elaborarea, tehnoredactarea și comunicarea de materiale documentare și
personale(referate, analize, rapoarte etc.) folosind limbajul s pecific domeniului.

4.4.Cariere în Managementul sportiv
Deținătorul unei diplome în managementul sportiv își poate desfășura activitatea în orice
instituție sau companie pe posturi care solicită studiul și aplicarea cunoștințelor din domeniul
managementului educației fizice și a sportului pe piața forței de muncă din România și a
spațiului UE.
 Manager sportiv – director sau manager, la nivelele de management ale unităților
școlare și sportive, ale administrației publice de specialitate, ale structurilor sportive de drept
privat și public;
 Manager al cluburilor de fitness;

 Manager al pro iectelor sportive;
 Manager al activităților de turism sportiv și de tip OUT -DOOR.
 Organizator de competiții al disciplinelor olimpice, paralimpice și neolimpice.
 Consultant în management sportiv.
Sumarul Modului 4.
Deciziile în carieră sunt printr e cele mai importante decizii pe care oamenii le iau pe
parcursul vieții lor. Asemenea decizii sunt irevocabile; de fapt, probabil îți vei schimba cariera de
câteva ori pe parcursul vieții tale active. Oricum, nu vei câștiga nimic amânându -ți angajamentul
într-o carieră, ci dimpotrivă, vei avea mult de pierdut. Studenții care fac angajamente în carieră
din timp sunt într -o poziție mai bună de a beneficia de educația lor din timpul licenței decât
studenții care au doar planuri teoretice despre tipul de muncă pe care îl vor face după absolvire.
Dacă ai decis să obții o diplomă ar trebui să începi să -ți evaluezi compatibilitatea cu o carieră în
profesiile de activitate fizică.
Acest lucru implică în mod obligatoriu a învăța ce înseamnă a fi profesionist și tipu rile de
muncă și medii de lucru asociate cu fiecare profesie. Implică de asemenea o evaluare realistă a
nivelului tău de entuziasm și angajament către profesiile cu accent p e activitate a fizică.
Întrebări și teme de control
Scrie trei moduri prin care mun ca unui profesionist diferă de munca unui neprofesionist.
De ce este important pentru profesioniști să meargă la conferințe profesionale și să
citească literatură specializată?
De ce este practica profesională o experiență importantă în pregătirea studenți lor pentru
viitoarea carieră profesională?

Bibliografia completă a Cursului
Baciu, C., 1981, Aparatul locomotor , București, Editura Medicală
Bota, Aura, – 2007, Kinesiologie , București, Editura Didactică și Pedagogică, R.A.
Cârstea Gh., – 2000, Teoria și metodica educației fizice și sportului , București, Ed. AN -DA,
Dragnea A. & colab – 2006 , Educație Fizică și Sport – teorie și didactică , București, FEST.
Dragnea A., Bota, Aura, – 1999, Teoria Activităților Motrice , București, Ed Didactică și Pedagogic ă,
R.A.
Dragnea A., A. Bota, H. lancu, M. Stănescu, S. Șerbănoiu, S. Teodorescu, V. Tudor – 2002, Teoria
educației fizice și sportului, București, Ed, Fest,
Dragnea. A. S. Teodorescu, – 2002, Teoria sportului, București, Ed. Fest,
Epuran, M., – 2001, Psihologia sportului de performanță, Teorie și Practică , București, FEST,
Epuran, M., Horghidan, V .- 1994, Psihologia educației fizice, București, A.N.E.F.S.,

Freeman H. W, – 2001 , Physical education and sport in a changing society, 6 -th edition , Boston, Allyn
& Bacon A Pearson Educațion Company
Haywood, K, Getchell, N., – 2001, Learning activities for life -span motor development. Human Kinetics,
Hoffman , S., (editor) – 2009 , Introduction to Kinesiology, Third Edition: Studying Physical Activity ,
Champaign, Il, Human Kinetics.
Kretchmar, S., – 1994, Practical philosophy of sport, Human Kinetics,
Kovar K. Susan, Combs A. Cindy, Campbell Kathy, Napper -Owen Gloria, Worrell J. Vicki , 2004 –
Elementary classroom teachers as movement educators, first edition , New York, published by McGraw –
Hill Companies
Payne, V., G., Isaacs, D., L., 2005 , Human Motor Development: a Lifespan Approach –- Sixth Edition,
Ed. McGraw -Hill, NY
Sandor I., – 2008, Bazele generale ale Teoriei Educației Fizice și Sportului , Clu j-Napoca, Curs, Uz
intern.
Sherill, Claudine, (2004 ), Adapted Physical Activity, Recreation, and Sport (Cross disciplinary and
Lifespan ), Sixth Edition, Ed. Mc Graw -Hill, NY, USA
Sbenghe, T ., 2002, Kiensiologie – Știința mișcării , București, Edit. Medicală
Zamora E, Ciocoi -Pop D. R., 2006. Artrologie și Biomecanică umană generală , Cluj -Napoca,.Editura
Risoprint
Zamora E., Crăciun, D.D., 2006, Anatomia omului – aparatul locomotor. Artrologie și biomecanică,
Cluj-Napoca, Editura Risoprint

Scurtă biografie a titularului de curs
Prof. univ. dr. Șandor Iosif este Licențiat în Educație Fizică și Sport, Specializarea
atletism și schi alpin; D octor în geografie rurală a UBB, Facultatea de Geografie. Domenii de
competență: discipline teoretice și practice (Teori a și Metodica Educației Fizice și S portului,
Didactica specialității, Schi alpin , Kinesiologie – nivel licență și Ontogeneza mișcării, Proiectare
curriculară , Teoria și metodologia instruirii în educația fizică la vârstă preșcolară, la nivel
Master ). Comp etențele de cercetare științifică sunt demonstrate prin publicarea a 7 cărți de
specialitate în țară și una în Italia, peste 35 de lucrări științifice în publicații recunoscute și
participarea activă la un grant național și proiecte de cercetare internați onale. Visiting Professor
la“Plymouth State University ”, Plymouth, New Hampshire, USA, Disciplinele predate:
„Elementary Classroom teachers as Movement Educators”;“ Human Motor Development – a
lifespan approach”;“Tennis”;“Track and Field”;“Ski”. Particip are în cadrul programului Socrates
/ Erasmus /LLP -, la activitate didactică . Disciplinele predate : Teoria și Didactica Educației
Fizice și Sportului, Atletism și Schi Alpin la Universitățile din: Madrid, Vila Real ( Portugalia ),
Coimbra (Portugalia), Zwol le (Olanda), Roma, Preston (Marea Britanie) , Bolu ( Turcia ), „Vives”,
Torhout (Belgia) .
ȘEF CATEDRĂ TITULAR DE DISCIPLINĂ
Prof. univ. dr. Rareș Pop Ciocoi Prof. univ. dr. Iosif SANDOR