Anul 1955 a marcat momentul în care interesul pentru acest domeniu al criminalisticii a [301428]

[anonimizat] 100 de ani în urmă a criminalisticii, [anonimizat] „o știinta a stărilor de fapt din procesul penal”, ca o „poliție stiintifică” sau „politie tehnică”, s-a datorat creșterii fenomenului infracțional și imposibilițatii contracarării faptelor de natură penală doar prin simpla aplicare a normelor de drept. Treptat, proba științifică a [anonimizat] o „artă” în adevaratul sens al cuvântului.

Întregul ansamblu al investigațiilor criminalistice destinate descoperirii infracțiunilor și identificării autorilor acestora este fundamentat știintific pe principiul potrivit căruia savârșirea unei fapte prevăzute de legea penală determină modificări în realitatea înconjuratoare. Asa cum afirma E. Locard „este imposibil pentru un răufacător să acționeze cu intensitatea pe care o [anonimizat]”.Astfel, ,,[anonimizat] , orice uită din greșeală va servi ca martor tăcut împotriva lui.[anonimizat], [anonimizat] a spart-o, [anonimizat], toate acestea pot fi martori tăcuți împotriva lui.Acestea sunt probe pe care nu trebuie să le neglijăm.Ele nu sunt influențate de conjunctura de moment.Există și în lipsa matorilor umani.Ele nu pot lipsi total.Numai interpretarea lor poate fi greșită.Numai eșecul oamneilor în a le găsi, a le studia și a [anonimizat]” afirma Paul L. Kirk.

[anonimizat], posibilitațile, [anonimizat], scopului, obiectivelor, rolului și a locului acestei operațiuni în cadrul activităților de urmărire penală.[anonimizat] o [anonimizat].

Anul 1955 a marcat momentul în care interesul pentru acest domeniu al criminalisticii a

[anonimizat]. [anonimizat], a [anonimizat], prin care a stabilit poziția relativă a atacatorului față de victimă în momentul administrării loviturii.

Astfel, această activitate are un rol deosebit de însemnat pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care s-a comis o faptă prevăzută de legea penală și conduce nemijlocit la aflarea adevărului în cauza investigată.Prin conexiuni logice și raționale se conturează o [anonimizat],constituindu-se astfel un sistem probator solid.

[anonimizat] 5 volume ale ,,Tratatului Practic de criminalistică”, elaborat de un colectiv numeros de autori din cadrul Institutului de Criminalistică al IGPR între anii 1976-1985.[anonimizat].Univ. Dr. Emilian Stancu și în lucrările Prof.Univ. Dr. [anonimizat]meniu de expertiză în Ordinul IGPR nr. 45 din 2011, capitolul II, privitor la domeniile de acreditare pentru experți, acolo unde este prevăzută ca ,,expertiza relevării și interpretării urmelor la locul faptei”.Un aspect de care trebuie ținut cont este faptul că, deși există unele asemănări cu activitatea de expertiză, interpretarea urmelor este integrată cercetării la fața locului, din cauza specificului său.

Prin cercetarea realizată în vederea întocmirii acestei lucrări am urmărit următoarele obiective:

O cunoaștere mai profundă a noțiunii de interpretare criminalistică a urmelor de sânge la fața locului

Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei este o activitate intelectiva ,complexă, de refacere imaginară, explicare și comentare a acțiunilor întreprinse la locul unei infracțiuni de persoanele implicate în săvârșirea acesteia ,pe baza examinării științifice și stabilirii situației reale a urmelor descoperite în perimetrul cercetat.Procesul de interpretare cunoaște trei etape care trebuiesc delimitate, respectiv: interpretarea individuală, interpretarea în raport cu celelalte categorii de urme colectate și în context cu locul comiterii faptei și interpretarea corelată cu rezultatul investigațiilor efectuate. Cunoștințele în domeniul interpretării criminalistice a urmelor sunt necesare pentru a putea înțelege modul în care aceastea s-au format, dar și in scopul realizării unei imagini unitare a celor petrecute în câmpul infracțional.

Modul în care domeniul criminalisticii se intersecteză cu științele naturii

Prezența urmelor de sânge la fața locului presupune vătămarea integrității corporale, prin leziuni deschise, a unor persoane sau animale. Fiind vorba de un material complex – biologic – care, chiar și în cantitați mici, pastrează un număr important de caracteristici un timp,poate oferi informații cu privire la grupa sanguină, sexul, zona anatomică și identitatea genetică a persoanei de la care provine,însă aceste aspecte sunt obținute exclusiv prin analiza de laborator.Abianța locului faptei oferă posibilitatea obținerii unor informații cu un grad mare de certitudine chiar din examinarea formei și a poziției urmelor de sânge.

Fiind un amestec fluid, constituit din elemente celulare și plasmă,atunci când iese din corpul uman ca rezultat al traumatismelor produse de diveși factori, se va supune legilor fizicii.În acest fel se formează urmele de sânge, acestea fiind rezultatul contactului dintre sângele ieși din corpul uman și diferite suprafețe externe ce compun locul faptei. În funcție de cantitatea lichidului sanguin, natura obiectului primitor, precum și a unghiului de incidență, urmele de sânge au forme și aspecte diferite. Este uimitor cum în funcție de forma urmelor de sânge se poate stabili, de exemplu, înălțimea de la care acesta s-a scurs, direcția de deplasare a persoanei care a format urma sau se poate preciza poziția victimei, a agresorului și a obiectelor în timpul sângerării.De asemenea, dimensiunile petelor de sânge pot indica cu aproximație cantitatea de sânge pierduta. Examenul la locul faptei al unei pete de sânge poate da informații asupra modului în care a fost produsă rănirea, a originii sângelui (arterial, venos, capilar), precum și al unor împrejurări sau particularități ale traumatismului.

Un alt aspect ce poate oferi informații este culoarea urmelor de sânge.Dupa ce a ieșit din organism, sângele se oxidează, își schimbă culoarea caracteristică, căpătând culori diferite, proporțional cu trecerea timpului, fapt ce determina stabilirea vechimii urmelor de sânge.

Importanța interpretării urmelor de sânge în activitatea de cercetare penală

Cunoașterea și studierea cazurilor rezolvate prin interpretarea criminalistică a urmelor de sânge la fața locului prezintă o importanță deosebită.Interpretarea corectă a urmelor de sânge, care s-a dovedit crucială în numeroase cazuri în care cauza morții era discutabilă, iar stabilirea faptului dacă a fost omor, sinucidere, accident sau moarte violentă era necesară procesului penal sau civil.În acest scop, Institutul Național de Criminalistică a elaborat ,,Procedura cercetării la fața locului în Poliția Română- Manual de bune practici”, prin care se traseză modalitățile de căutare, examinare, ridicare și ambalare pentru fiecare urmă, iar în 2011 activitatea de interpretare este prevăzută ca domeniu de expertiză în Ordinul IGPR nr. 45, capitolul II, privitor la domeniile de acreditare pentru experți, acolo unde este prevăzută ca ,,expertiza relevării și interpretării urmelor la locul faptei”.Activitatea de interpretare are la bază existența unui act de dispunere-rezoluția motivată- și se materializează prin întocmirea unui raport de interpretare.

Metode de cercetare și interpretare ale urmelor de sânge

Procedeele la care se apelează pentru detectarea urmelor de sânge au un caracter orientativ sau de probabilitate. Astfel sunt cele pe bază de apă oxigenată, acestea producând o efervescență caracteristică eliberării oxigenului din sânge sau luminol, care sub acțiunea radiațiilor UV are o fluorescență oarecum particulară, precum și alte radiații relativ specifice, de exemplu cele determinate de acidul sulfuric, reactivul Medinger pe bază de verde leuco-malahit sau reactivul Adler pe bază de benzidină.Interpretarea criminalistică a urmelor de sânge se face prin metode de cercetare precum: raționamentul logic, observația, descrierea, experimental, efectuarea de analize, măsurători și raportarea rezultatelor obținute la informațiile furnizate de martori, părți etc.

Utilitatea temei este dată de importanța interpretării urmelor de sânge la fața locului în cadrul procesului penal sau civil.Prin cercetarea realizată și prin întocmirea acestei lucrări am urmărit elaborarea unui îndrumar în materia interpretării urmelor de sânge la fața locului mult mai sintetic, ce ar ajuta la o înțelegere mult mai ușoară a acestei activități de către persoane care nu beneficiază de cunoștințe vaste în domeniul criminalisticii sau activității polițienești.

CAPITOLUL 1

Delimitări conceptuale în domeniul interpretării criminalistice

1.1. Conceptul de interpretare criminalistică a urmelor la locul faptei

Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei este o activitate intelectiva ,complexă, de refacere imaginară, explicare si comentare a acțiunilor întreprinse la locul unei infracțiuni de persoanele implicate în săvârșirea acesteia ,pe baza examinării științifice și stabilirii situației reale a urmelor descoperite în perimetrul cercetat. Aceasta activitate se realizează, la cereare expresă a organelor de urmarire penala ,de specialiști sau experți criminaliști cu pregătire și experiențe adecvate.Concluziile interpretării se prezintă sub forma unui raport argumentat, redactat într-un limbaj accesibil, bazat pe constatări, experimente și demonstrații.Expresia ,,interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei” cuprinde termeni care la rândul lor au înțelesuri multiple după cum sunt folosiți într-un domeniu sau altul al științei ori vieții sociale.

1.2. Accepțiunea termenului ,,interpretare”

Dicționarul limbii române conferă doua sensuri ,în general, verbului a interpreta , dintre care unul ce înseamnă ,,a da înțeles sau semnificație unui lucru ori unei probleme” și altele, mai restrânse la anumite domenii din activitate. Trăsătura esențială a noțiunii de interpretare o reprezintă căutarea semnificației sau înțelesului real al unui lucru sau fenomen îmbinat cu explicarea și comentarea acestuia printr-un limbaj accesibil și comun. Așadar,pentru definirea conceptului de interpretare criminalistica a urmelor ,se are în vedere atât sensul de căutare a semnificatiei reale a urmei , cât si pe cel de exploatare într-un limbaj accesibil a rezultatelor la care s-a ajuns.

1.3. Accepțiunea termenului ,,criminalistică”

Conceptul modern, dominat în întreaga lume ,este cel de Forensic Science, care cuprinde în general toate disciplinele științifice care concură la stabilirea adevărului judiciar:criminalistică, medicină legală, toxicologia legală, psihiatria si psihologia legala ,dar în sens restrâns desemnează ceea ce este tradițional –criminalistică.În această accepțiune, criminalistica apare ca o știința exactă ,autonomă, bazată pe prelucrarea și adaptarea științelor pozitive la descoperirea și analizarea macro si microurmelor , inclusiv identificarea persoanei după amprente, semnalmente, produse biologice și urme în care se poate evidenția acidul dezoxiribonucleic(ADN).Într-o alta opinie, criminalistica este știința care elaborează mijloace și metode tehnico-științifice, precum și procedee tactice destinate descoperirii, fixării, ridicării, examinării și interpretării probelor judiciare, efectuării expertizelor și constatărilor tehnico-științifice, în scopul prevenirii și descoperirii infracțiunilor, identificării făptuitorilor și administrării probelor necesare aflării adevărului în procesul judiciar.Astfel, interpretarea criminalistica a urmelor presupune atât examinarea modificărilor materiale produse de infractor și victimă în locul unde s-a desfășurat activiatatea infracțională cât și formularea primelor concluzii , bazate pe cunoștințele puse la dispoziție de științele positive(fizică, chimie, matermatică, biologie).De asemenea , interpretarea criminalistică la fața locului este diferită de interpretarea urmelor în cadrul laboratoarelor de criminalistică, unde acestea sunt supuse unui examen comparativ.

1.4. Noțiunea de ,,loc al faptei”

Noțiunile de ,,loc al faptei” și ,,loc al săvârșirii infracțiunii” sunt definite in Codul de procedura penala, art. 30, alin.4. ca fiind locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.

1.5. Necesitatea interpretării urmelor la locul faptei

Aproape nu există domeniu al științei în care interpretarea să nu se constituie intr-o metodă de afirmare a ei.Având in vedere înțelesul termenului de ,,interpretare”, în sens larg și înțelesul termenului de ,,criminalistica”, alăturarea celor doua noțiuni dă naștere la o serie de întrebări.Astfel,de ce criminalistica fiind o știință relativ exactă, riguroasă ar avea nevoie de interpretări?Dacă opiniile specialiștilor ce desfășoară activități de interpretare criminalistică nu pot fi afectate de subiectivism? Care sunt acești specialiști abilitați să desfășoare activități de interpretare criminalistică?Care este valoarea probantă a rezultatelor unei interpretări criminalistice a urmelor? Aceste activitați de interpretare constau in lămurirea împrejurărilor in care s-a comis fapta prevăzută de legea penală si conduc către descoperirea adevărului în cauză.La fața locului, echipa de cercetare ia contact cu câmpul infracțional și obtine numeroase informații ,uneori contradictorii pe baza carora se elaborează diferite ipoteze de lucru.Aceste informații trebuie înlănțuite prin conexiuni logice și raționale pentru a se contura o imagine unitară cu privire la cele petrecute în câmpul infracțional.

Ca metode de cercetare se folosesc următoarele:raționamentul logic, observația, descrierea, experimentul, efectuarea de analize, măsurători și raportarea rezultatelor obținute la informațiile furnizate de martori, părti conferindu-i astfel trăsături de activitate calificată, obiectivă și imparțială.Scopul principal constă transformarea fiecărei urme ca probă și formarea unui sistem probator solid, care să susțină o soluție justă , ce se va pronunța în cauza respectivă.

Necesitatea interpretării urmelor la fața locului reiese și din faptul că specialistul interpretând fiecare urma -individual sau in contextul general al locului faptei- stabilește pasul următor al cercetării si formularea unor ipoteze de lucru, dar și stabilește, de exmplu, modalitatea de fixare si ridicare a fiecărei urme. Ca o cerință a interpretării urmelor la fața locului este deținerea de cunoștințe pluridisciplinare vaste, astfel un criminalist va înțelege mecanismele si formele de manifestare a unor fenomene si procese,care au legătură cu cauza.De exemplu,dacă un biolog înțelege și își explică prin legile chimie si biologiei întreg procesul de metamofoză a unei picături de sânge o dată cu trecerea timpului ,unui criminalist îi este necesar doar să știe care sunt factorii de mediu care influențează degradarea hemoglobinei din sânge și determină schimbarea cromaticii unei picături de sânge în decursul timpului, în scopul stabilirii vechimii urmei de sânge.

CAPITOLUL 2

Considerații generale privind interpretarea urmelor de sânge

Repere nationale si internationale privind interpretarea urmelor de sânge

În literatura de specialitate contemporană se întalnesc numeroase titluri de studii,articole și comunicări științifice consacrate interpretării diferitelor categorii de urme,cele mai multe dintre acestea referindu-se la urmele de sânge. Anul 1955 a marcat momentul în care interesul pentru acest domeniu al criminalisticii a crescut simțitor in SUA ,când Dr. Paul Kirk ,criminalist american, a prezentat mărturia sa bazată pe urmele de sânge ,în procesul intentat de Statul Ohio lui Samuel Steppard, prin care a stabilit poziția relativă a atacatorului față de victimă în momentul administrării loviturii. De asemenea ,cercetări științifice asupra urmelor de sânge a întreprins și Herbert Leon MacDonell din cadrul poliției din New York, conducând un studiu de cercetare si experimentare pentru recrearea si duplicarea urmelor de sânge la fața locului.Rezultatele au fost publicate în primul tratat modern de interpretare a urmelor de sânge , intitulat ,,Traiectoria si forma petelor de sânge uman”, publicat in 1971, urmat in 1973 de ,,Manual de laborator privind interpretarea geometrica a urmelor de sânge uman”. În 1983, a fost organizată Asociația Analizatorilor de Urme de Sânge la Institutul Studiilor Avansate a Urmelor de Sânge din Corning, New York, iar în anul 1989 a fost publicată prima carte de specialitate care abordeaza interpretarea urmelor de sânge la fața locului, de către William G. Eckert și S.M.James.

În literatura criminalistică românească,problematica interpretării urmelor de sânge este tratată în cele 5 volume ale ,,Tratatului Practic de criminalistică”, elaborat de un colectiv numeros de autori din cadrul Institutului de Criminalistică al IGPR între anii 1976-1985.De asemenea, aceasta problematică este abordată în lucrările Prof.Univ. Dr. Emilian Stancu și în lucrările Prof.Univ. Dr. Ion Mircea și mai nou, activitatea de interpretare este prevăzută ca domeniu de expertiză în Ordinul IGPR nr. 45 din 2011, capitolul II, privitor la domeniile de acreditare pentru experți, acolo unde este prevăzută ca ,,expertiza relevării și interpretării urmelor la locul faptei”.

2.2. Accepțiunea termenului de ,,urmă de sânge’’

2.2.1. Notiunea de ,,urmă”

Majoritatea autorilor consideră urma ca fiind orice modificare materială produsă la locul și în procesul săvârșirii unei infracțiuni,însă alți autori au o opinie mai nuanțată în ceea ce priveste această noțiune.De exemplu, urmele mai sunt definite ca fiind cele mai variate schimbări care pot interveni în mediul înconjurător ca rezultat al acțiunii infractorului ori totalitatea elementelor materiale a căror formare este determinată de săvârșirea infracțiunii sau orice modificare materială intervenită în condițiile săvârșirii unei fapte penale, între faptă si modificarea produsă existând un raport de cauzalitate.Dorindu-se o diferențiere precisă, prin urmă se înțelege orice modificare materială produsă ca efect al interacțiunii dintre făptuitor , mijloacele folosite de acesta și elementele componente ale mediului unde își desfășoară activitatea infrcțională, modficări care, examinate individual sau în totalitate , pot conduce la:stabilirea existente faptei, identificarea făptuitorului, a mijloacelor folosite și la lămurirea împrejurărilor cauzei.Pentru clarificarea conceptului de interpretare criminalistică a urmelor la locul infracțiunii, se rețin câteva elemente esențiale:

orice urma presupune o modificare materială a mediului în care s-a desfășurat activitatea infracțională;

modificarea produsă este rezultatul material al activitații persoanelor implicate;

modificările produse la locul faptei sunt de un real folos cercetării criminalistice și pot ajuta la obținerea unor informații privind existența sau inexistența faptei , împrejurările în care s-a produs , precum și despre persoanele implicate.

2.2.2 Notiunea de ,,urmă biologică”

Prin urme biologice, într-o accepțiune globală, se pot înțelege totalitatea urmelor alcătuite din organisme biologice (microorganisme, plante, animale) sau componente ale acestora (organe, țesuturi).

Într-o accepțiune restrânsă, urmele biologice de interes criminalistic le-ar reuni numai pe cele umane (sânge, secreții, diverse tipuri de țesuturi, fire de păr sau celule). Abordarea ar fi limitată excluzâdu-se situațiile în care urmele de sol care conțin microorganisme cu areal foarte restrâns (soluri sărăturoase sau acvatice), larvele insectelor, fragmentele vegetale, polenul, firele de păr și sângele animal, pot constitui dovezi care pot proba prezența suspecților la locul infracțiunii sau timpul scurs de la deces.

Din perspectiva valorii urmei în direcția identificării persoanei care a creat-o, genetica judiciară clasifică probele biologice în trei categorii, astfel:

– urme cu înalt grad de precizie în identificarea profilului genetic: sânge, lichid seminal (care chiar dacă nu conține spermă, are suficient material pentru efectuarea analizelor ADN), salivă (indiferent de pe ce tipuri de obiecte este recoltată – țigări, periuțe de dinți, ambalaje ale țigărilor de foi, măști, veselă, timbre și plicuri poștale etc.);

– urme cu potențial în definirea profilului genetic: secreție vaginală (în cazurile de viol poate conține un amestec de celule provenind de la victimă și agresor), secreții nazale, păr (numai părul smuls are valoare pentru analizele nucleare ADN), fragmente de țesuturi, celule ale pielii, urină, oase (măduva poate fi analizată chiar și în cazuri de descompunere avansată);

– urme cu potențial în analizele genetice mitocondriale: probe biologice sub formă de microurme sau degradate aproape în totalitate. Pentru cazurile în care cantitatea de ADN este foarte redusă (cum este cazul analizei unor țesuturi precum oase, dinți și păr), probabilitatea obținerii unor rezultate valorificabile prin genotiparea ADN mitocondrial (mtADN) este mai mare decât prin folosirea markerilor polimorfici care se află în ADN nuclear (de ex. STR).

Microurme biologice

Microurmele pot fi definite ca fiind acele particule de materie sau caracteristici mecanice invizibile ori slab vizibile cu ochiul liber, putând fi cercetate numai prin folosirea metodelor microanalitice.

De asemenea, microurmele biologice pot fi definite ca fiind acele tipuri de urme care pot fi transferate de la o persoană pe diverse obiecte – suport sau pe o altă persoană și care nu pot fi observate macroscopic (microurmele pot fi sub formă de celule epiteliale, transpirație, mătreață, salivă etc. ).

Conform accepțiunii de mai sus, caracteristicile microurmelor sunt:

– posibilitatea observării lor numai prin vizualizare microscopică;

– o stare determinată de aglomerare (coeziune) a materiei;

– necesitatea folosirii unor metode specifice în cursul cercetărilor.

În contextul geneticii judiciare noțiunea de microurmă biologică presupune existența unei cantități foarte mici de ADN de interes („low copy number”).

2.2.3 Notiunea de ,,urma de sânge”

Prin urma de sânge se înțelege lichidul extravazat dintr-un sector al aparatului cardiovascular și depus pe un anumit suport, în procesul săvârsirii unei infracțiuni sau în legătură cu acesta.Crearea unei întreruperi a continuității, în orice mod, la nivelul peretelui vascular, va avea drept consecință părăsirea vasului sanguin de către o cantitate oarecare de sânge, care se poate regăsi pe corpul persoanei care sângereaza, precum și pe alte obiecte, corpuri sau locuri.

2.3. Obiectivele interpretării crimnalistice a urmelor de sânge la locul faptei

Pe langă obiectivele majore ale cercetării la fața locului, respectiv acelea de constatare și percepere nemijlocită a situației locul faptei, descoperire si fixare a urmelor, stabilire a pozitiei și a starii mijloacelor materiale de probă și stabilire a împrejurărilor în care s-a comis infracțiunea, activitatea de interpretare a urmelor de sânge vizeaza și obtinerea de informatii noi necesare clarificării în cele mai mici detalii a împrejurărilor în care s-a comis fapta, formare cercului de persoane suspecte a fi implicate in săvarsirea infracțiunii și identificarea autorului.Operatiunea de interpretare are la baza observatiile si constatarile.

Stabilirea legăturii urmelor de sânge cu fapta și făptuitorul

În acest caz se are în vedere:

Separarea urmelor de sânge ale făptuitorului de cele provenite de la victimă sau de la alte persoane implicate în săvârșirea faptei;

Scopul acestei activităti este acela de a le deosebi și de a le elimina pe acelea care nu interesează cercetările.

Stabilirea legăturii dintre urmele descoperite la locul faptei si activitatea infractională;

Importanța acestei activităti constă în aceea că trebuie facută deosebirea între urmele de sânge create anterior comiterii faptei, în timpul comiterii faptei și dupa consumarea activitații infracționale, astfel momentul creării urmelor poate determina stabilirea vinovăției sau nevinovăției.

Stabilirea mecanismului de creare a urmei de sange și daca urma avută in vedere s-a produs in timpul actului infracțional;

Reprezintă o sarcină dificilă a interpretarii urmelor , dar rezolvarea ei poate contrbui decisiv la stabilirea adevărului si vinovăției învinuitului/inculpatului.De exemplu, trebuie să se stabilească dacă urmele de sânge descoperite pe pereții locuinței victimei au fost create în momentul lovirii cu un obiect contondent sau au apărut prin contactul dintre rana deschisă și mâna sau îmbracămintea victimei?

Obtinerea de date necesare delimitării unor infracțiuni de alte fapte care nu întrunesc elemntele unei infracțiuni;

De cele mai multe ori, cercetarea la fața locului se efectuează pentru a stabili daca s-a comis o infracțiune sau s-a produs un eveniment soldat cu victime.Urmele de sânge descoperite la locul faptei prezintă anumite particularităti cu privire la amplasament, repartiție , caracteristici , fapt ce permite elaborarea unor ipoteze de lucru.Astfel, examinând urmele se poate preciza, de exemplu, dacă în locul respectiv a avut loc o luptă între victimă si agresor, dacă victima a fost mutată dintr-un loc în altul sau daca a stat mai mult timp într-un singur loc.

2.3.2. Posibilitatea reconstituirii unor momente din timpul săvarșirii faptei

Determinarea pozițiilor succesive ale agresorului și victimei în timpul luptei

Stabilirea traseelor parcurse de agresor în locul faptei, înainte si după săvârșirea infracțiunii

Stabilirea poziției initiale a cadavrului sau a unor obiecte principale

2.3.3. Aprecirea secventelor de timp necesare săvarșirii infracțiunii

Stabilirea momentului în care s-a comis fapta

Stabilirea intervalului de timp scurs din momentul încheierii activiății infractionale și pâna la începerea cercetării la fața locului

De precizat este faptul ca urmele de sânge suferă modificări vizibile într-un timp relativ scurt.

Aprecierea timpului necesar infractorului pentru a executa anumite activităti pentru a exista infractiunea

Aprecierea posibilitătii de a executa anumite acte in diferite condiții atmosferice

2.3.4. Obținerea de date necesare identificării autorilor faptei

Identificarea nu se realizează în timpul procesului de interpretare a urmelor de sânge la fața locului ,ci ulterior , prin intermediul expertizelor criminalistice efectuate in laborator.

2.4. Principiile aplicabile interpretării urmelor de sânge la fața locului

2.4.1 Principiul perceperii nemijlocite

Se referă la modul în care criminalistul ia cunostință de locul faptei și de urmele ce constituie obiectul interpretării.Interpretarea urmelor se face în mod obligatoriu prin examinarea si evaluarea nemijlocită a locului faptei de către specialistul care interpretează.Exista si situații exceptionale, când investigarea directă la fața locului nu este posibilă, putând fi înlocuita cu studierea înregistrarilor video, fotografiilor, schițelor, proceselor-verbale de cercetare la fața locului si rapoartelor întocmite de laboratoarele de specialitate în legatură cu urmele.

2.4.2 Principiul limitării surselor de informare

Sursele principale de informații în procesul interpretării sunt limitate la locul faptei și la totalitatea urmelor descoperite in perimetrul cercetat.Informațiile obținute pe alte cai , cum ar fi : declarațiile victimei, ale martorilor sunt , de regula, parazitare pentru rezultatul interpretării.Ele pot ajuta doar la confirmarea sau infirmarea concluziilor reieșite din interpretarea urmelor descoperite la locul faptei.Limitarea surselor de informare este impusa de gradul de precizie al rezultatului interpretării criminalistice care ,in mod obișnuit, depășeste subiectivismul declaratiilor martorilor, victimei, învinuitului sau inculpatului.

2.4.3. Principiul corelației urmelor

Pentu interpretarea completă se vor examina in corelație urmele descoperite in câmpul infracțiunii, cele aflate pe corpul victimei și al presupusului agresor, precum și pe îmbracamintea , încaltamintea, armele si celelalte obiecte folosite de acesta.Profesorul Ion Mircea explică fenomenul astfel: Față de acțiunea omului la locul faptei, fie in mod nemijlocit cu diferite părti ale corpului, fie prin intermediul instrumentelor folosite, obiectele asupra cărora opereaza nu ramân cu totul pasive, inerte, ci se produce din partea lor o reacție , se opune o rezistența fară de care nici nu s-ar crea urme pe suprafata sau volumul lor.Prin această actiune contrară se formează urme corespunzătoare pe obiectele aflate in acțiune.Deci, obiectele utilizate în procesul activității infracționale suferă , la rândul lor, schimbări de conținut si formă…

2.4.4. Principiul cauzalitătii

Cauzalitatea, un concept filozofic aplicat în stiințele naturii, poate fi adaptată și la cerințele interpretării criminalistice a urmelor, sub urmatoarea formă: orice urma de sânge trebuie considerată a fi efectul unei acțiuni executate la locul faptei de infractor, victimă sau alte persoane, precum si al folosirii de către aceștia a unor obiecte , instrumente etc.

Acest principiu cere ca operațiunea de interpretare să nu fie considerată încheiată pană când nu se găseste și nu se explică cauza care a generat apariția fiecărei urme descoperite în locul faptei.Deși in multe cazuri asemenea explicații sunt dificile, ele constituie tocmai esența procesului de interpretare.

Interpretarea cauzalitătii dintre urme si factorii creatori de urme nu trebuie sa se facă mencanic , ci dimpotrivă vor fi avute în vedere raporturile de determinare cauzală de tip complex și neechivoc, în care cauzele se împletesc cu condițiile , relațiile necesare se corelează cu cele întamplătoare, trecerea de la posibil la real este mediată de factori aleatori, de un cerc larg de infracțiuni.Se poate spune că locul unei infracțiuni concrete, chiar daca se aseamană cu locurile unor infracțiuni de aceeasi natură, are și multe particularități.

2.4.5. Principiul identitații

Identitatea constituie unul dintre conceptele fundamentale ale gândirii și în același timp , un mijloc important de cercetare a obiectelor lumii materiale , cu largă aplicare la cele mai diverse domenii ale științei: fizică, chimie, biologie etc., inclusiv criminalistică.Identitatea concentreaza în sine toatre însușirile sau proprietațile unui obiect, fenomen sau ființă și prin aceasta le deosebește de orice alt obiect, fenomen sau ființa.Deși criminalistica utilizează acest concept cu precădere în domeniul identificării si expertizei, el poate fundamenta și activitatea de interpretare a urmelor , în contextul locului faptei, îmbracând forma unui principiu cu conținutul următor: În procesul interpretării se consideră ca urmele își pastrează , cel puțin un anumit timp, caracteristicile care le definesc , ramânând unice.Principala cerința a principiului identității este ca pe parcursul oricărui proces de interpretare a urmelor de sânge , obiectul gandirii să rămană acelasi, adică termenii folosiți , să-și păstreze același înțeles, același volum de adevar. Nerespectarea principiului duce la confuzii, la nesiguranța, inclusiv în ceea ce privește adevărul concluziilor.Principiul identitătii constituie ,,una dintre cele patru legi logice fundamentale, alaturi de principiul noncontradictiei, principiul tertului exclus si principiul rațiunii.Reflectând suficiente laturi esențiale ale realitătii, ele delimitează chiar condiția primă a gandirii logice, absolut necesară interpretării urmelor.

2.4.6. Principiul realismului interpretării

Informațiile, ipotezele si versiunile rezultate din interpretarea urmelor trebuie sa fie realiste , încadrându-se in rigorile legilor naturii și în condițiile concrete ale locului faptei.Fanteziile cu privire la posibilitatea de desfașurare a evenimentelor sau cele referitoare la calitătile , capacitătile, ferocitatea sau inteligența faptuitorilor, generate de lecturile romanelor politiste sau filmele artistice cu tematică similară sunt dăunatoare interpretării criminalistice, care trebuie sa fie riguroasă , exactă și în deplină concordantă cu particularitățile locului faptei.Observarea facută de criminalist trebuie sa aibă caracter metodic , fiind orientată în direcția punerii în valoare a tuturor caracteristicilor urmelor, a eventualelor stări negative, a coincidenței sau necoincidenței dintre urmele descoperite , formei si dimensiunilor obiectelor ce se presupune a le fi creat, precum și a oricărei alte stări de fapt ce scoate în relief formularea unei concluzii juste.

Respectarea acestui principiu este influențată de conduita etică a celui care realizează interpretarea, de capacitatea sa intelectuală, la care se adaugă curiozitatea, atenția, puterea de interpretare si perseverența.

2.4.7. Principiul demonstrării afirmațiilor ( al credibilitații)

Orice concluzie rezultată din procesul de examinare și interpretare a urmelor in contextul locului faptei trebuie demonstrată prin argumente logice, experimente , măsuratori, comparații cu modele cunoscute, calcule matematice si oricare alte procese sau metode tehnico-știintifice convingătoare.Simplele afirmații despre urmele descoperite și modalitatea lor de apariție sau în legatură cu semnalmentele persoanelor care le-au creat nu sunt suficiente pentru reconstituirea detaliilor săvârșirii infracțiunii cercetate.Credibilitatea concluziilor la care s-a ajuns prin intepretarea criminalistică a urmelor la locul faptei depinde numai de posibilitatea demonstrării sau verficării lor prin reconstituiri sau alte căi ale anchetei judiciare.,,Demonstrația reclamă sa fie facută în așa fel încât să permită organului judiciar să vadă ce a vazut si a cautat criminalistul cu ajutorul aparaturii din dotare. O bună parte din activitatea de interpretare a urmelor se bazează pe experimente.Cu cât sunt mai multe experimente, cu atât se poate greși mai puțin , întrucât științele sunt uși, iar cercetările experimentale- ,,cheile” lor.

2.4.8 Principiul elaborării ipotezelor dupa contactul cu locul faptei

Interpretarea urmelor de sânge la locul faptei nu-și propune sa confirme anumite idei sau ipoteze emise de unii membri ai echipei de cercetare înainte de ajungerea la locul infractiunii , idei bazate pe presupuneri, informații indirecte sau eronate ori pe experiența si rutina anchetatorului.Interpretarea trebuie sa genereze ea insăsi idei originale , rezultate exclusiv din examinarea urmelor în corelație cu componentele locului faptei.Criminalistul care interpreteaza urmele trebuie sa dobândească capacitatea de a examina locul faptei cu totală obiectivitate , fară a se lasa influențat de prejudecăți sau distras de elementele neesențiale.Una dintre cele mai grave abateri ale criminalistului și care generează erori este tendința de a vedea ceea ce dorește sa vadă.Se impune ca cel care face interpretarea să evite teoriile pripite si să se ferească de îndemnurile imaginației, sa nu subjuge fondul cercetării știintifice trebuinței de rezolvare într-un termen foarte scurt.

2.4.9. Principiul elaborării tuturor variantelor

La sfarșitul operației de interpretare a urmelor în contextul locului faptei, concluziile finale trebuie sa epuizeze toate variantele care se pot formula cu privire la apariția urmelor în locul cercetat.Dacă mecanismul de creare a urmelor descoperite într-un anumit caz presupune două sau mai multe modalităti de realizare este necesar ca la interpretare sa fie luate in considerare toate acestea.Interpretarea urmelor impune analizarea tuturor posibilităților de producere a unui fapt sau a unei activităti finalizate cu apariția modificărilor descoperite la locul faptei.

CAPITOLUL 3

Interpretarea criminalistică a urmelor de sânge la fața locului

3.1. Aspecte specifice urmelor de sânge

Prezența urmelor de sânge la fața locului presupune vătămarea integrității corporale, prin leziuni deschise, a unor persoane sau animale. Ele se creează pe obiectele de la fața locului, pe corpul omului, pe instrumentele utilizate, direct pe sol, pe drumul parcurs de persoană cu leziuni sângerânde.Interpretarea corectă a urmelor de sânge s-a dovedit crucială în numeroase cazuri în care cauza morții era discutabilă, iar stabilirea faptului dacă a fost omor , sinucidere, accident sau moarte naturală era necesară procesului civil sau penal.Fiind un amestect fluid, sângele , atunci când iese din corp în mediul extern, ca rezultat al traumatismelor produse de diferite forțe, se va supune legilor fizicii.Urmele de sânge sunt rezultatul contactului dintre sângele ieșit din corpul uman și diferitele suprafețe externe ce compun locul faptei.Examinarea și interpretarea urmelor de sânge descoperite la locul infracțiunii se face cu aplicarea proprietaților fizice ale sângelui (vâscozitate, densitate, tensiune superficial) și a principiilor dinamicii fluidelor ( care sunt aceleași).

Faptul că urmele sanguinolente sunt consecința unei acțiuni violente exercitate asupra corpului persoanei, de natură să determine, direct sau indirect, leziuni ale vaselor sanguine,de precizat este că termenul de "acțiune violentă" nu este sinonim cu cel de "violență". Astfel, simpla spargere a unui geam, așa cum se întâmpla în cazul unor furtuni, poate să producă leziuni vaselor sanguine, fiind o acțiune violentă, dar de natura mecanică.

Cercetarea la fața locului a urmelor de sânge de către medicul legist în colaborare cu criminalistul poate avea rolul de probă în încadrarea juridică a cauzei și în identificarea autorului actiunii, fapt pentru care colaborarea este cu adevărat importantă..Urmele de sânge, au valoarea de identificare datorită posibilităților de a determina regiunea anatomică sau organele din care provin, natura lor, grupa sanguină, prezența alcoolului sau a unor microbi, timpul (cu aproximație) care s-a scurs de la savârsirea faptei, dacă provine de la o persoană sau de la persoane diferite, etc. De aceea, organele de urmărire penală trebuie sa cunoască, pe lânga valoarea de identificare a acestor urme, și câteva noțiuni privind proprietățile fiziologice și compoziția sângelui.

O persoană adultă poate avea o cantitate de 4-5 litri de sânge, ceea ce reprezintă a treisprezecea parte din greutatea corpului. Sângele omului are caracteristici proprii, care ne ajută să deosebim urmele de sânge uman de sângele provenit de la alte vietuitoare. Astfel, sângele de pasăre, găsit adesea la fața locului, în apropierea cadavrului sau pe obiectele presupuse a fi fost folosite la savârsirea faptei, poate fi cu usurință deosebit de sângele uman, pentru ca nu are globule roșii.

În cazul petelor de sânge sunt relevante următoarele aspecte:

locul unde s-au găsit: pe victimă (corp sau îmbrăcăminte), pe agresor, pe obiectele din mediul în care se aflau victima și agresorul sau în care s-au consumat faptele (podele, ziduri, mobile, sol, arme, caroseria mașinii). Pentru consemnarea riguroasă a topografiei petelor, în afara procesului verbal de constatare se execută schițe, fotografii judiciare sau înregistrări video, care vor reda raporturile și distanțele dintre ele și cadavru sau obiectele din jur, precum și detaliile morfologice;

suporturile pe care cad petele de sânge condiționează aspectul și modul de conservare al acestora, aceste suporturi putând fi conservante / neabsorbante (metale, lemn lăcuit, material plastic) sau neconservante – absorbante (textile, pamânt, tencuiala, caramida). Pe primele se formează de obicei pelicule lucioase, friabile, cu forma păstrată, iar pe celelalte apar urme difuze cu caracter neregulat;

sângele se poate găsi sub formă de picături, bălți, împroșcături, cruste, mânjituri, toate fiind consecința modului de producere: prin stropire, picurare, prelingere, țâsnire sau contact direct. Uneori, sângele este amestecat și cu alte produse biologice, cum ar fi: substanță cerebrală, fragmente de organe, fire de păr, spermă, vomismente etc.

În funcție de cantitatea lichidului sanguin, natura obiectului primitor, precum și a unghiului de incidență, urmele de sânge au forme și aspecte diferite. După modul de creare, se prezintă sub formă de dâre, dacă în timpul scurgerii persoana se află în mișcare, de picături în grup sau izolate, când persoana era în stare de repaus relativ și sub formă de mânjituri, rezultate din ștergerea mâinilor, a picioarelor ori a obiectelor acoperite cu sânge.

Dacă agresorul își șterge mâinile pe diverse suporturi, poate lăsa dâre de pe care se pot identifica și lua amprentele acestuia.

Dimensiunile petelor de sânge pot indica cu aproximație cantitatea de sânge pierduta. Examenul la locul faptei al unei pete de sânge poate da informații asupra modului în care a fost produsă rănirea, a originii sângelui (arterial, venos, capilar), precum și al unor împrejurări sau particularități ale traumatismului.

Dupa ce a ieșit din organism, sângele se oxidează, își schimbă culoarea caracteristică, căpătând culori tot mai închise, proporțional cu trecerea timpului. Sângele arterial este mai deschis la culoare, iar cel venos mult mai închis.

Prin uscare, culoarea sângelui devine mai închisă în raport cu vechimea și cu grosimea urmei și în funcție de natura substratului. Această modificare de culoare este rezultatul transformării hemoglobinei în methemoglobina (roșie – brună), apoi în hematina (brun – închisă) sub influența aerului și luminii. Modificări de culoare ale urmelor de sânge pot fi datorate și amestecului cu alte substanțe sau acțiunii căldurii.

Temperatura scăzută a mediului prelungește timpul de coagulare, în timp ce temperatura crescută, dimpotrivă, micșorează timpul de coagulare. Temperatura scăzută și întunericul întârzie virarea culorii petei de la roșu aprins la brun, pentru aproximativ 2-3 saptamâni, în lumină difuză, virajul culorii are loc în 7-8 zile, la lumina solară în 1-2 zile.

Sângele putrefiat are o culoare negricioasă, în timp ce petele foarte recente sunt lichide, de culoare roșu aprins: dupa 2-3 ore, pe suprafața lor se formează o pojghiță care în timp se usucă, se fisurează și devine brun-negricioasă, ulterior puburulenta.Aprecierea macroscopică a vechimii unei pete de sânge este însă destul de riscantă și, în orice caz, aproximativă, datorita influenței pe care o au și diverși factori: temperatura, evaporarea, felul și culoarea substratului, procesele de putrefacție, impuritățile din aer și chiar conținutul sângelui respectiv.

Vechimea acestor urme mai poate fi apreciată și după gradul deshidratării, care se accentuează tot mai mult în functie de aceeași factori.Modificarea culorii unei pete de sânge poate duce la confundarea acesteia cu pete de altă origine (rugină, vopsele, sucuri de fructe, urme de insecte).

Petele mici de sânge, stropii și mânjiturile de sânge se usucă rapid la fața locului și de obicei ramân intacte pe suprafață. Există însă și cazuri când pot să apară cojiri și alte alterări ale petelor de sânge după intervale relativ scurte de timp. Astfel de fenomene pot apărea când, la locul faptei, există curenți puternici de aer cum sunt cei creați de ventilatoare, de ferestrele și de ușile deschise, iar suprafețele țintă sunt încălzite de variatele dispozitive de încălzire folosite în gospodării. Anumite suprafețe, cum ar fi pardoselele lustruite cu ceară, nu pastrează foarte bine urmele de sânge.

În cercetarea urmelor la fața locului trebuie avut în vedere în permanență faptul că infractorul de multe ori urmărește și chiar reușește ca până la sosirea echipei de intervenție să șteargă o parte din urme, în special acelea care pot fi detectate cu ajutorul simțurilor (în special, al văzului). Urmele de sânge de pe îmbrăcăminte sau alte suporturi pot fi distruse, pâna la dispariție, prin folosirea unor substanțe chimice sau prin simpla spălare cu apă.

Dar, chiar și în aceste cazuri, rămân microurme (de ordin nanomiligramelor), care, fiind extrem de reduse, nu sunt vizibile și de aceea infractorul nu-și mai îndreaptă atenția asupra lor. Oricare ar fi procedeele folosite pentru a face să dispară petele de sânge, rămân urme caracteristice, care pot fi evidențiate la examenul de laborator sau prin folosirea lămpii cu ultraviolete.

Pentru a evidenția ștergerea lor, se va evita ca obiectele corp delict să fie curățate de corpii paraziți sau să fie ambalate în vată.

Uneori, pentru înlăturarea urmelor de sânge de pe pereți, criminalii zugrăvesc din nou încăperea unde s-au petrecut evenimentele sângeroase sau numai unele porțiuni ale acestora.

Un exemplu este edificator în acest sens: pe locul viran situat la intersecția străzilor "Trafic greu" cu Calea Rahovei, au fost descoperite trei fragmente ale unui cadavru de sex bărbătesc (picioarele împreună cu bazinul, trunchiul și corpul) aruncate la distață unele de altele între bălării și moloz. După reconstituirea grafică a părții superioare a corpului și a îmbrăcămintei acestuia, a fost publicat în presă portretul realizat. Văzând fotografia în ziar, fiica și ginerele victimei au anunțat Poliția despre dispariția tatălui lor, comunicând și adresa acestuia. Deplasându-se la locuința indicată, polițistii l-au gasit acolo pe autor care lucra la zugrăvirea apartamentului. Este interesant că unul din pereți, cel care continea cele mai multe urme de sânge, era zugravit cu o vopsea de culoare roșie.

La fața locului, petele de sânge pot fi examinate cu ochiul liber sau cu lupa. Petele de sânge pot fi confundate cu alte substanțe lichide colorate asemănător, de aceea, în caz de incertitudine, se procedează la prelevarea și efectuarea examenelor de laborator necesare.

Procedeele de relevare a urmelor în scopul de a le face mai vizibile sau mai usor de descoperit – de exemplu, prin colorarea cu mijloace chimice – pot fi folosite numai în cazurile în care nici mijloacele speciale de iluminare, nici cercetarea cu ajutorul lupei nu dau rezultate. Orice mijloc de relevare poate duce la distrugerea urmei. Pericolul distrugerii urmei este și mai mare când persoana care efectuează cercetarea la fața locului faptei nu are suficientă experiență.

Pentru a stabili dacă o pată este sau nu de sânge, se va recurge la mai multe metode, care sunt orientative, dând rezultate probabile.

Reacția cu luminol se poate aplica pe suprafete întinse (șosele, dușumele); luminolul produce reacții pozitive chiar dacă suprafețele au fost spălate. Sângele vechi reacționează mult mai intens, în fluorescență, decât sângele proaspăt. Căutarea petelor de sânge sub efectul luminolului se face în întuneric, camuflând încăperea respectivă.

Regulile generale de cercetare a urmelor sanguine sunt comune studierii celorlalte urme biologice și nebiologice, ele încadrându-se, bineînteles, în succesiunea celor două faze cunoscute (statică și dinamică) ale cercetării la locul faptei. Etapele, numeric și ca succesiune, sunt aceleași: căutarea, fixarea,interpretarea și consemnarea, ridicarea, ambalarea și expedierea lor, existând însă pentru fiecare din ele unele caracteristici ce trebuie cunoscute.

Căutarea urmelor de sânge la locul faptei se face după anumite procedee și prin utilizarea mijloacelor tehnice adecvate, în funcție de natura infracțiunii, particularitățile locului cercetat și de natura obiectelor din perimetrul său. De obicei, obiectele care ar putea fi purtătoare ale urmelor de sânge sunt foarte variate ca structură, destinație, mărime, culoare și formă de prezentare. Totuși, putem aminti, în acest sens, corpul si hainele omului, obiectele din perimetrul locului în cauza, instrumentele utilizate, dusumelele, solul, iarba, frunzele arbustilor, etc.

Petele de sânge se cauta pe hainele victimei și ale infractorului, pe obiectele care au servit la savârsirea infracțiunii sau au fost scopul ei, pe obiectele cu care mâna infractorului sau a victimei a venit în contact, ca: prosoape, clanțe de uși sau sertare, arme albe sau de foc, pe dușumea, pe pământ, zăpadă, vegetație.

Dificultatea descoperirii nu privește urmele evidente de sânge, cum ar fi o baltă de sânge formată lângă un cadavru ce prezintă plăgi tăiate profunde, ci, în special, acele urme care au suferit modificări prin scurgerea timpului, urmele aflate în cantitate mică sau care prezintă o culoare ce se poate confunda cu aceea a suportului.

Toate aceste urme vor fi examinate cu deosebită atenție, știut fiind faptul că se folosesc procedee diferite pentru distrugerea lor: ștergere, spălare, tratare cu substanțe chimice sau arderea obiectelor purtătoare.

De aceea, pentru depistarea urmelor de sânge se vor utiliza surse de lumină care dispun de filtre de culoare (roșii sau verzi) capabile să scoată mai bine în evidență urma, lampa cu radiații UV sau diferiți reactivi care vor diferenția petele ce par a fi de sânge de cele reale.

Pe corpul omului participant, într-un fel sau altul, la savârsirea faptei cercetate, totdeauna se creează urme de sânge, dacă prin infracțiunea săvârșită s-au creat leziuni deschise. Asemenea urme vor fi, în primul rând, pe corpul și hainele victimelor, după care pe corpul și hainele agresorilor.

Proba preliminară (anterioară expertizei de laborator) a locurilor pe care se bănuiește conținut de urme de sânge se poate face, precum se știe, cu ajutorul unei soluții de 3% apă oxigenată. Dacă la locul tratat cu soluția respectivă se constată "fierberea", atunci există indicii că petele respective sunt de sânge.Lipsa urmelor de sânge de la un cadavru ce prezintă leziuni ale pielii, țesuturilor sau organelor constituie o asa numita "împrejurare negativă" (controversată), care duce la concluzia că fapta nu s-a savârsit în acel loc.

Locul în care s-a comis infracțiunea și, mai ales, zona în care a fost găsit corpul victimei se cercetează cu deosebită atenție. Întâi se vede dacă în limitele respective există sau nu urme de sânge, cât sunt de întinse, culoarea și gradul de coagulare, pe ce fel de obiecte se mai găsesc urme și starea în care se află. Apoi, se examinează cu atenție, prin folosirea mijloacelor corespunzătoare de iluminat și de mărit contrastele, zonele din locul faptei și obiectele din perimetru sau care, prin natura lor și a faptei, poziția pe care o au, ar putea fi purtătoare ale urmelor de sânge.

3.2.Forme ale urmelor de sange întalnite la locul faptei

Urmele de sânge de la fața locului se pot forma :

pe corpul și îmbrăcămintea victimei și agresorului, prin prelingere, stropire, țâsnire, contact direct, picurare;

pe obiectele vulnerante și pe cele aflate asupra sau în jurul persoanei care sângerează, prin contact direct, prelingere, îmbibare, stropire, țâșnire;

pe drumul străbătut de persoana care sângerează (victimă sau agresor), prin picurare, țâșnire, prelingere, prin căderi, târâri, etc;

în locul unde a fost descoperită victima, prin contact direct, prelingere, îmbibare, difuzare, țâșnire, stropire, extinderea eventualelor bălți de sânge, etc;

Forma urmelor de sânge întâlnite la locul unei infracțiuni este influențată în principial de cantitatea de sânge care a iesit din corpul uman, de viteza cu care acesta se deplasează spre suprafața primitoare și de unghiul sub care întâlnește suprafața.În raport cu acești factori principali se pot deosebi mai multe categorii de urme de sânge având caracteristici si mecanisme de formare diferite , cum ar fi:

urme formate prin cădere liberă a picăturilor de sânge pe suprafețe orizontale și neorizontale

urme formate prin stropire, țâșnire, aruncare sau proiectarea sângelui

urme de sânge formate prin impact, cu diferite viteze

urme formate prin contact

Urmele de sânge pot avea forma de picaturi, dâre si balti cu formă definită și stabilă (perete, covor) ori variabilă și instabilă (un strat subțire de zapadă).

În funcție de aceste suporturi, aspectul urmelor de sânge poate fi :

– cu densitate uniformă, având margini bine delimitate, de o formă regulată sau neregulată;

– cu densitate neuniformă, având marginile difuze.

3.2.1.Urme formate prin cădere liberă a picăturilor de sânge pe suprafețe orizontale și neorizontale

Sângele poate picura dintr-o rană deschisă, de pe hainele îmbibate , de pe păr, arme sau orice obiecte care au un volum de sânge suficient pentru a permite formarea de picături libere.Separarea acestor picături se datorează forțelor gravitaționale care depășesc forțele de tensiune superficială ale sângelui.Când o picătură de sânge cade prin aer, tensiunea superficială a picăturii de lichid va minimiza aria suprafeței și va face ca picătura să capete o formă mai degrabă sferică decât plată, cum este de obicei reprezentată în arta plastică (fig. nr. 3.1).Această picătură sferică nu se va rupe în aer, dacă asupra sa nu va acționa o altă forță decât graviția. Caracteristicile picăturilor de sânge sunt volumul și viteza.Experimentele inițiale , realizate de Mac Donell au condus la concluzia că valoarea medie a unei picături de sânge este de 0,05 ml.Laber,însă a demonstrat variații de volum

între 0,013 și 0,16 ml pentru picături libere provenind din surse diferite, printre care cel provenind din deget, lama unui cuțit, o șurubelniță sau de pe haine.

Volumul de 0,05 ml poate reprezenta volumul mediu al unei picături de sânge, dar trebuie recunoscut că această valoare nu reprezintă o constantă imuabilă și poate varia în funcție de sursa de sânge.Viteza limită a unei picături libere de sânge este viteza maximă la care o picătură de sânge poate ajunge în aer.Aceasta este atinsă atunci când circulția gravitațională a picăturii este egalată de efectul rezistenței aerului.

Fig.3.1. Mecanismul de formare a urmelor de sânge, prin cădere liberă

Mac Donnel a stabilit prin experimentări că pentru o picătură cu volumul de aproximativ 0,05 ml viteza limită este de maximum 8m/s și se atinge după o cădere de la înălțimea de cca. 6 m.Picăturile cu volum mai mic vor avea o viteză limită mai mică, iar picăturile mai mari o viteză limită mai mare.

Forma urmelor create de picăturile de sânge prin cădere liberă diferă în funcție de natura suprafeței.La impactul cu o suprafață dură și netedă, tensiunea superficială a picăturii de sânge va rezista rupturii și se va produce o pată circulară uniformă, independent de distața de cădere. În schimb, o suprafață rugoasă va mări tensiunea superficială și va produce o ruptură la impact.Urma de sânge rezultată va prezenta neregularități și distorsiuni ale formei și va avea margini zimțate (numite spini).În afară de mariginile spinoase , unele urme mai pot prezenta și stropi periferici.,,Este important de înțeles că gradul de distorsionare a petei de sânge rezultată dintr-o picătură liberă este în funcție mai degrabă de textura suprafeței țintă, decât de distanța de cădere.

Fig 3.2. Forma urmelor produse de sânge , care au căzut liber de la 30 cm , pe suprafețe cu texură diferită: a) placă de faință , b)pe linoleum, c) pe țesături, d) pe carton neted, e)pe carton rugos, f) pe lemn.

Când sursa este staționă și din ea cad multiple picături libere de sânge pe o suprafață orizontală, urma rezultată în final se va compune din picături care au căzut unele în altele.Această formă finală a urmei va fi mare și neregulată, având și picături mici, satelite, cu dimensiuni cuprinse între 0,1-1,0 mm, circulare sau ovale plasate în jurul său ( fig.3.2).Picăturile satelite sunt rezultatul unor stropi mai mici de sânge care s-au detașat din volumul picăturii principale în momentul impactului.În figura 3.3. este prezentată o urmă de sânge formată prin căderea a numeroase picături de sânge unele în altele dintr-o plagă strivită, în zona mentonieră a victimei.

Fig. 3.3Urme de sânge,produse de picături ce au căzut,prin picurare,unele în altele, de la înălțimea de 30 cm.

Fig.3.4. Urmă de sânge creată într-o situație reală, prin picurare dintr-o sursă staționară.

Urmele de sânge sub formă de pată

Când o cantitate de sânge mai mare de 0,1 ml intră în impact cu viteză mică sau cade pe o suprafață, se produce o pată de sânge.De obieci, petele de sânge au o zonă centrală mare înconjurată de o mulțime de stropi periferici alungiți, mai mult ovali decât rotunzi. Forma acestor urme este diferită de cea a urmelor produse când picături de sânge cad unele în altele.Când sângerarea a fost suficient de puternică, petele de sânge se pot produce din cauza mișcărilor victimei și agresorului ori când bălțile de sânge sunt deranjate de obiecte cum ar fi:o talpă de pantof care calcă în sânge sau când o mare cantitate de sânge cade dintr-o sursă deschisă, cum ar fi o rană a victimei.

Fig. 3.5. Fig. 3.6.

Pete de sânge produse prin impact cu viteză mică sau căzute pe o anumită suprafață

3.2.2 Urme de sânge formate prin stropire, țâșnire, proiectare sau aruncare

Urmele de sânge create prin stropire, spre deosebire de cele formate prin cădere liberă sau picurare, urmează o traiectorie oblică care se abate de la cea verticală impusă de gravitație.Cauza acestei abateri este apariția unei alte forțe cum ar fi:deplasarea alertă a sursei de sânge (alergare) sau scuturarea mâinilor din care ies stropii de sânge.Urmle formate prin mecanismul prezentat pot crea forma semnului exclamării, formă ovală sau chiar rotundă(atunci când impactul cu suprafața primitoare se produce sub un unghi de 90 de grade).

Fig.3.7 Urme de sânge formate prin stropire

Urmele formate prin tâșnire (împroșcare) apar, de regulă, la impactul dintre sângele provenit dintr-o arteră lezată sau secționată și suprafețe orizontale sau netede( pereți, uși, mobile).În literatura de specialitatesângele care iese din artere este cunoscut sub denumirea de,, țâșnire arterială”.Forma acestor urme este ușor de deosebit după îmbinarea petelor cu stropii secundari și scurgeri verticale mai lungi sau mai scurte în raport de înclinarea suprafeței țintă.Un element caracteristic al acesor urme este și gruparea lor ritmică generală de ritmicitatea jetului de sânge care țâșnește din arteră.

Fig. 3.8. Urme de sânge formate prin țâșnire arterială.

Urmele formate prin proiectare apar atunci când cantitatea sângelui care intră în impact cu diferite suprafețe depășește 0,1 ml.Viteza cu care se deplasează sângele este mai mare decât viteza de gravitație.Urmel create prin acest mecanism au dimensiunile mai mari decât cele create de picături, iar în jurul lor apar numeroase proiecții ascuțite și pete satelite cu forme diferite(liniare, punctiforme).Exemple de astfel de urme sut cele rezultate din vomitarea unei cantități de sânge sau din lovirea cu un obiect greu într-o baltă de sânge proaspăt( necoagulat).

Fig. 3.9. Urme de sânge formate prin proiectare

Urmele create de sângele aruncat apar atunci când sângele este proiectat pe o suprafață de pe un obiect și nu din punctul de origine (plagă).Apar astfel de situații când sângele este aruncat de pe un obiect însângerat aflat în mișcare, cum ar fi un corp contondent, mișcat brusc.Trebuie făcută distincția între aceste urme azvârlite și urmele lăsate de stropii secundari care își au originea într-o picătură primară.Dimensiunile stropilor azvârliți sunt cuprinse în general în domeniul 1-8 mm, putând fi mai mici sau mai mari în funcție de tipul de armă,cantitatea de sânge, forța și lungimea arcului parcurs de armă.Deseori urmele stropilor azvârliți pot fi uniform distribuite sub formă liniară pe suprafața de impact.

Fig. 3.10.Urme de sânge azvârlit, produse prin rotirea obiectului cu care a fost lovită victima

3.2.3 Urme de sânge formate prin impact cu diferite viteze

În literatura de specialitate , viteza de impact a sângelui cu diferite suprafețe este apreciată în trei trepte:mică, medie , mare.

Urmele de sânge produse prin impacturi cu viteză mică

Sunt considerate cele create de picăturile de sânge și stropii azvârliți sau proiectați pe care le-am prezentat mai sus.Sunt asociate însă acestora și alte urme produse prin scurgere, îmbibare, difuzare, băltire.Scurgerile de sânge sunt urme continue formate de sângele care curge cu viteză redusă de la punctul de origine, pe corpul sau hainele victimei, până la locul de oprire ce are aspectul unei acumulări.Scurgerile se datoreză în toate cazurile gravitației.Bălțile de sânge constituie un alt tip de urme care se formează de regulă în punctele finale ale scurgerilor, au suprafața neregulată, influențată mult de particularitățile suportului pe care s-au acumulat.Formarea bălților presupune că sursa sângerării să aibă o poziție relativ stabilă față de suport.Forma bălților depinde de poziția victimei și mai ales de înclinarea și felul suprafeței suportului.Când suportul este înclinat , sângele se scurge și umple marginile cele mai joase ale acestuia.Bălțile se pot forma și prin acumularea picăturilor într-un singur loc.

Urmele de sânge produse prin impacturi cu viteză medie

Când o forță puternică lovește o sursă de sânge expus, sângele este spart intr-o multitudine de stropi din cauza creșterii bruște de energie.Când acești stropi lovesc o suprafață țintă, produc urme care pot fi ușor deosebite de cele create de picături, de stropi azvârliți sau de cei proiectați.,,Se consideră stropi de viteză medie cei produși atunci când sursa de sânge a fost supusă acțiunii unui obiect care se deplasa cu o viteză cuprinsă între aproximativ 1,5-7,5 m/s.Această viteză reprezintă mai degrabă viteza obiectului care produce lovitura decât viteza de mișcare a picăturilor de sânge.Dimensiunea individuală a urmelor de sânge produse se înscrie în domeniul 1-4 mm în diametru, nefiind totuși excluse și urme mai mici sau mai mari.Loviturile administrate victimei cu pumnii sau cu diferite instrumente, precum și cu obiecte ascuțite (cuțite și topoare), vor produce urme de sânge prin impact de viteză medie, care pot fi diferențiate de urmele de sânge produse prin impact de viteză mare. O singură lovitură, de obicei, nu este suficientă pentru a produce urme de sânge semnificative, cu excepția cazurilor de vătămare prin strivire.

Urme de sânge produse prin impact de viteză mare

Un impact este considerat de mare viteză dacă este de 30 m /s sau mai mare.Picăturile mai mari vor parcurge desigur o distanță mai mare grație densității lor mai mari. Din cauza dimensiunilor relativ mici, observarea și măsurarea acestor urme de mare viteză pentru identificarea direcției și a unghiului de impact trebuie făcută cu atenție.

Urme de sânge formate prin contact

Această categorie de urme cuprinde mânjiturile, ștersăturile și imprimările realizate ca efect al contactului dinamic între sursa de sânge și diferitele suprafețe din componența locului faptei.Ele pot să apară în urma contactului static dintre părțile corpului agresorului sau victimei ori ale obiectelor contaminate în prealabil cu sânge și apoi intrate în contact cu componentele locului faptei.

Mânjiturile sunt urme de sânge ce se creează prin contactul dinamic la surse de sânge cu o suprafață nepurtătoare de sânge. Uneori aceste urme au aspect de striații ce apar, mai ales, în zonele unde factorul de creator de urmă a alunecat.

Ștersăturile sunt urmele de sânge creat atunci când un obiect se mișcă printr-o pată de sânge încă neuscat și, prin urmare, deplasează o parte din conținutul inițial și îi alterează aspectul.Natura obiectului care a produs ștersăturile poate fi precizată după observarea urmei de sânge produse și uneori se poate preciza dacă a fost mână, deget, țesătură etc.

Mânjiturile și ștersăturile sunt denumite și „urme de târâre” atunci când dimensiunile lor indică mișcarea unui obiect greu (cadru) dintr-un loc în altul prin tragere pe pământ sau pe podea.

Imprimările, realizate prin stratificarea sau destratificarea sângelui, cu ajutorul degetelor, palmelor, părului, încălțămintei sau a unor porțiuni din obiectele de îmbrăcăminte, constituie adevărate amprente ce pot reda conținutul întregii suprafețe de contact ori a unei porțiuni din acesta, în care se pot observa caracteristici generale sau individuale. Aceste urme pot ajuta la identificarea mâinii, piciorului sau obiectului creator fără a se utiliza analizele biologice.În literatura străină de specialitate, asemenea urme sunt cunoscute și sub denumirea de „urme de transfer”.

Fig. 3.11. Baltă de sânge format prin acumularea picăturilor.

Fig. 3.12. Urme de sânge produse prin impact de viteză medie, cu o suprafață orizontală (a) și verticală (b).

Fig. 3.13. Urme de sânge produse prin impact de mare viteză, sub un unghi de 900.

3.3. Informații ce pot fi obținute prin interpretarea urmelor de sânge la locul faptei

Interpretarea urmelor de sânge la locul faptei poate furniza o multitudine de informații dintre care unele cu un grad mai mare de probabilitate, iar altele de certitudine.O încercare de inventariere și sistematizare a acestor informații a condus la întocmirea unei liste de posibilități, respectiv:

calcularea înălțimii de la care s-a scurs sângele care a creat urmele;

stabilirea direcției de deplasare a persoanei și a drumului parcurs de acesta la locul faptei;

calcularea unghiului de impact al picăturilor sau stropilor de sânge cu diferite suprafețe;

determinarea punctului de origine a urmelor de sânge;

precizarea poziției victimei, agresorului și a obiectelor în timpul sângerării;

aprecieri asupra naturii obiectului sau asupra armei care a produs urmele de sânge;

determinarea distanței de la care s-a tras cu o armă de foc;

determinarea numărului de lovituri aplicate;

demonstrarea mutării cadavrului de la locul în care s-a produs agresiunea;

estimări asupra perioadelor de timp legate de formarea și modificarea urmelor de sânge;aprecierea timpului scurs între sângerare și acțiunea care a produs urma;

estimarea volumului sângerării, a cantității de sânge pierdut și a efectului asupra stării victimei;

stabilirea legăturii dintre victimă și agresor prin intermediul sângelui prezent pe hainele agresorului;

criterii adiționale pentru estimarea momentului morții;

confirmarea sau infirmarea declarațiilor date de suspecți sau martori în legătură cu unele împrejurări ale comiterii faptei.

3.3.1.Calcularea înălțimii de la care au căzut picăturile care au creat urmele de sânge

Elementul principal care trebuie să se aibă în vedere pentru calcularea înălțimii de la care a căzut picătura de sânge este diametrul urmei de sânge, care se formeză la contact cu suportul primitor.Acesta variază în funcție de volumul picăturii, de înălțimea de cădere și textura suprafeței de impact.Un experimet usor de demonstrat este acela că pe același suport primitor, o picătură de sânge cu volumul mediu de 0,05 ml ce cade liber, va produce urme de sânge cu diametru crescător, atunci când crește înălțimea de la care cade.În figura nr. Se observă cum diametrul a crescut de la 13 mm la 21,5 mm, în timp ce înălțimea de cădere a crescut de la 0,3m la 2 m.Peste 2,2 metri, creșterea înălțimii de cădere nu mai produce creșteri sensibile în diametru.Diametrul maxim se obține atunci când înălțimea sursei de sânge permite picăturii de sânge să atingă viteza limită.

La fața locului , calcularea înălțimii de la care a căzut sângele, pe baza diametrului necesită multă atenție atunci când nu se cunoște sursa și prin urmare nici volumul exact al picăturii de sânge.Picăturile mai mari decât media de 0,05 ml vor produce un diametru mai mare , chiar atunci când se scurg de la o înălțime mai mică, producând astfel erori de interpretare.Astfel, sunt recomandate estimări ample bazate pe experimentări făcute de criminalist, în care se folosesc suprafețe de impact similare și variate surse posibile de sânge, în funcție de natura cazului.

Din punct de vedere practic, este important ca specialistul criminalist să poată recunoaște tipurile de urme de sânge rezultate din picături libere, bazându-se pe mărimea, forma și distribuția lor la fața locului și să documenteze localizarea lor.Aceste urme de sânge trebuie clasificate în funcție de viteza redusă de impact care le-a creat și pot fi corelate cu alte surse posibile și cu mișcarea acestora , mișcare evidențiată de apariția lor periodică în contextul cărării de urme de sânge formate de căderea liberă a picăturilor.(Fig.3.13)

3.3.2.Stabilirea direcției de deplasare a persoanei și a drumului parcurs de acesta la locul faptei

Unghiul de impact este unghiul intern sub care sângele atinge suprafața ținta.Picăturile libere care cad vertical și ating o suprafață orizontală, o lovesc pe aceasta la 900 .Urmele de sânge sunt esențial circulare și depind de textura suprafeței ținta.Picăturile de sânge ce se scurg pe suprafețele care nu sunt orizontale vor forma urme mai mult ovale, alungite, în funcție de unghiul de impact.Cu cât unghiul de impact este mai ascuțit, cu atât mai alungite sunt urmele, lungimea lor crescând, iar lățimea scăzând(fig 3.18.).Capătul cel mai ascuțit al urme de sânge este îndreptat în direcția de mișcare.

Fig. 3.14. Forma și alungirea tot mai mare a petelor de sânge invers proporționale cu micșorarea unghiului de impact a picăturilor ce cad de la o înălțime de 70 cm pe suprafața de carton ( de la 90 la 10 din 10 în 10.

Atunci când asupra unor picături de sânge acționează o forță care le imprimă o mișcare orizontală, la fel ca și efectul coborâtor al gravitației, atunci acestea pot lovi sub un anumit unghi suprafețele orizontale sau vertical.Chiar și în cazul acestor urme de deformare , direcția de deplasare poate fi de obicei dedusă din forma urmei și caracteristicile maginilor.O persoană care sângerează și care merge repede sau fuge constituie sursă de sânge cu o mișcare orizontală suficientă pentru a permite picăturilor să atingă o suprafață orizontală, ca de exemplu podeaua, sub un unghi de impact mai mic de 900.Unele urme de sânge, rezultate din picături libere care cad, în timp ce persoana se deplaseză în condițiile menționate, pot avea o margine neregulată în partea ce indică direcția de deplasare a sursei.

Fig. 3.15 Urme de sânge care indică deplasarea de la stânga la dreapta.

În cazul unei persoane care sângerează, dar se deplaseză încet , picăturile de sânge sunt aproape rotunde , însă direcția de mișcare nu poate fi evidentă din observarea marginilor petelor.În acest caz distribuția urmelor de sânge rămase pe suprafețele orizontale din câmpul infracțiunii are un rol important în determinarea direcției de deplasare a persoanei.Gruparea urmelor poate indica locul unde persoana rănită a staționat, mai ales că lângă ele se află și urme plantare sau de încălțăminte.Suprafețele verticale, de exemplu pereții, pot primi sub un impact unghiular astfel de stropi, atunci când sunt în vecinătatea lor.În cazul în care sursa de sânge nu este o rană sângerândă, cantitatea de sânge va fi limitată, iar șirul de urme va fi scurt.Un exemplu în acest sens sunt stropii aruncați de pe obiectele sau armele murdărite cu sângele preluat din rănile victimei.

De reținut este faptul că o picătură de sânge se poate rupe la impactul cu suprafața țintă și poate forma stropi mai mici, care poartă denumirea de stropi azvârliți sau de plan secundar.Acești stropi azvârlți au aspectul unor linii lungi, ascuțite, care sunt mai degrabă îndreptate în direcția din care vine picătura inițială, decât în direcția de mișcare a persoanei.Acești stropi se formeză ca urmare a unor acțiuni asemănătoare valurilor în lichid, în conjuncție cu atingerea unei suprafețe țintă la un unghi mai mic de 900.

Fig.3.16. Formația unui “val” desprins dintr-o picătură de sânge. Coada petei “părinte” indică direcția mișcării în timp ce coada “valului” indică locația petei “părinte”

3.3.3.Calcularea unghiului de impact al picăturilor sau stropilor de sânge cu diferite suprafețe

Există două modalități practice de calculare a unghiului de impact.Ambele căi de calculare se bazează pe rezultatul măsurătorilor efectuate asupra urmelor de sânge , măsurători care vizează satbilirea precisă a lungimii și a lățimii urmei.Aceste măsurători trebuie efectuate cu atenție, mai ales în situația în care apar distorsiuni din cauza suprafețelor pe care sângele a căzut.

Prima cale constă în utilizarea unor grafice realizate pe baza experimentelor făcute cu urmele de sânge în laborator și a determinării raportului dintre lungimea (L) și lățimea (l) acestora, iar a doua folosește calcule matematice.Astfel raportul dintre lățimea (l) și lunigimea (L) urmei este introdus în formula:Sin U=l/L, în care U=unghiul de impact.Valoarea unghiului U poate fi determinată , mai apoi, cu ajutorul funcției trigonometrice ,, arc sin”, ale cărei valori se găsesc în tabelele matematice sau utilizând un calculator care are această funcție.Pentru uzul criminaliștilor se pot realiza grafice care conțin reprezentarea grafică a raportului l/L în funcție de sinusul unghiului de impact obținut experimental.

3.3.4.Determinarea punctului de origine a urmelor de sânge

Această activitate presupune parcurgerea următorului algoritm:

alegerea urmelor ale căror poziții și dimensiuni sunt semnificative pentru determinările și măsurătorile ce urmează a fi efecutate asupra lor;

trasarea diametrelor acestor urme și măsurarea exactă a diametrelor trasate;

calcularea unghiului de impact pe baza măsurătorilor efecuate și a graficelor ajutătoare ;

calcularea punctului de convergență;

ridicarea unei perpendiculare la plan prin punctual de convergență;

marcarea originii urmelor de sânge pe această perpendiculară prin proiecția unghiurilor de impact ale urmelor de sânge;

Având în vedere că primele trei activități au fost abordate anterior, în continuare vor fi detaliate următoarele:

Stabilirea punctului de convergență

Atunci când sursa de sânge este supusă unei forțe sau unui impact, stropii rezultați pot atinge suprafața țintă sub diferite direcții și unghiuri de impact.Punctul de convergență reprezintă punctual în care se intersectează axele longitudinale ale urmelor de sânge aflate pe acelși plan.În fig. 3.17 este prezentată construcția grafică rezultată după trasarea punctului de convergență.Aceasta este o reprezentare bidimesională și marchează proiecția în planul suportului a locului din spațiu în care se află punctual de origine a sângelui( planga).La fața locului, punctul de convergență poate fi marcat prin utilizarea unor fire lipite pe suprafața țintă, trase direct în prelungirea axei longitudinal a urmelor de sânge individuale.

Pentru localizarea punctului de convergență, în contextul locului faptei, în planul pe care au rămas urmele( dușumea, perete) se vor determina coordonatele acestuia, prin măsurarea distanțelor față de pereții învecinați și podea.Datele rezultate din măsurătorile efectuate asupra urmelor de sânge, până în această etapă, se referă la localizarea lor, la raportul lățime/lungime și unghiul de impact.

Fig.3.17. Trasarea punctului de convergență, prin unirea axelor longitudinale ale urmelor de sânge.

Grupul de date obținute prin măsurarea urmelor descoperite pe fiecare perete al încăperii, pe podea sau pe tavan va fi înregistrat pe tabele separate ce conțin rubricile prezentate mai jos:

Pe baza acestor date se poate calcula punctul de origine al sângelui, realizându-se și reprezentarea grafică a acestuia.

Stabiliarea punctului de origine a sângelui

După ce a fost obținut punctul de convergență a axelor longitudinale ale urmelor de sânge, următorul pas este determinarea punctului de origine (P.O).

Punctul de origine este locul din spațiu în care își are originea sângele care a produs rana, respectiv punctul în care se găsea plaga în momentul creării urmei.Pentru reprezentarea grafică a acestui punct în spațiul tridimensional este necesar să ne imaginăm o construcție compusă din mai multe triunghiuri dreptunghice în care cunoștem:unghiul de impact(calculat prin metodele menționate anterior) și lungimea ipotenuzei (măsurată între punctul de impact și punctul de convergență).Rămâne să determinăm prin metode geometrice lungimea catetei opuse unghiului de impact (folosind funcția ,,tg”).

Punctul de origine se determină prin proiectarea ungiurilor de impact al petelor de sânge înapoi pe axa constituită din punctele de convergență stabilite.La fața locului, se pot trage fire din fiecare urmă de sânge la unghiurile de impact măsurate , către un jalon perpendicular pe planul pe care se află urmele de sânge și care trece prin punctul lor de convergență. Aria de convergență a firelor pe această axă va reprezenta punctul din spațiul tridimensional din care petele de sânge și-ar

putea avea originea.

Fig. 3.18. Aria de convergență

Punctul de origine poate fi constituit și grafic prin calcularea distanței de la aceasta la punctul de convergență, folosind unghiul de impact pe suprafața țintă.

Punctul determinat, indiferent de metodă, poate reprezenta înălțimea față de podea sau distanța față de zid, tavan ori alte obiecte a sursei de sânge, în momentul impactului.Când sunt trase concluziile , trebuie exprimat un domeniu de posibile puncte de impact.Stropii de sânge au traiectoriile lor individuale pe care au evoluat de la punctul de impact până la suprafața țintă depinzând de viteza și distanța parcursă.

Când punctele de origine au fost determinate, trebuie avute în vedere posibilele traiectorii deoarece pot produce același unghi de impact.Distanțele mai scurte produse și vitezele mai mari ale picăturilor de sânge tind să producă traiectorii mai apropiate de liniile drepte.Se pot stabili puncte de origine imposibile care pot însoți reconstituirea faptei și pot confirma sau infirma descrierea evenimentelor de către suspect.

3.3.5.Precizarea poziției victimei, agresorului și a obiectelor în timpul sângerării

Studiul distribuției stropilor de viteză medie și determinarea direcției și a stropilor individuali pot conduce la stabilirea poziției relative a victimei și a agresorului în timpul aplicării loviturilor.Urmele radiale produse de stropii de impact de viteză medie sunt distribuite într-o manieră asemănătoare cu forma unei roți.

Dacă victima se afla pe podea în timpul primirii loviturilor , stropii vor zbura radial de la punctul de lovire , producând urme de impact pe victimă, pe podea și în partea inferioară a pereților alăturați sau a altor obiecte din zonă.Uneori, o porțiune din aria circulară poate apărea fără urme de sânge. Această zonă curată poate reprezenta zona din spatele agresorului, stropii fiind primiți de acesta.În timpul aplicării loviturilor pe plăgi deschise, agresorul primește de obicei o cantitate importantă de stropi de sânge pe pantofi, pantaloni, cămașă sau alte obiecte de îmbrăcăminte.

Stropii de sânge de pe haine trebuie examinați cu deosebită atenție pentru a putea estima unghiul de impact și dimensiunea petei.Țesăturile pot altera dimensiunea aparentă a urmelor de sânge.Stropii de sânge de pe haine pot fi ascunși de prezența altor urme de sânge.De asemenea, hainele închise la culoare pot ascunde petele de sânge din cauza lipsei de contrast.

Mai trebuie știut că și alte acțiuni decât loviturile pot produce stropi de sânge cu impact de viteză medie, la fața locului.Târârea mâinii sau a unui alt obiect într-o sursă de sânge , tușirea sau strănutarea cu sânge pot produce frecvent stropi de sânge.Prezența unor astfel de evenimente pot fi recunoscute ca atare în timpul examinării locului faptei, a rănilor victimei și a hainelor.De asemenea, criminalistul trebuie să se informeze cu privire la aceste aspecte:dacă victima prezintă răni în gură, nas, sinusuri sau în plămâni.În cazurile în care urmele de sânge sunt în număr limitat,conculziile necesită o atenție sporită.În vederea determinării originii stropilor, criminalistul trebuie sa evalueze toate urmele de sânge.Frecvent, zone mici cu stropi pot să apară ca rezultat al picurării de sânge în bălți, producându-se stropi sateliți.Aceștia pot fi greșit interpretați, dacă nu se ia în considerare întreaga zonă.

La stabilirea pozițiilor victimei și agresorului trebuie avute în vedere și informațiile rezultate din examinarea urmelor de sânge produse prin cădere liberă, cu privire la înălțimea de la care au căzut, unghiul de impact și punctul de origine.

Direcțiile, punctele de convergență, unghiurile de impact și originile trebuie determinate pe toate suprafețele pentru reprezentarea grafică și reconstituirea la fața locului folosind sfori.Este important să se studieze forma urmelor de sânge pentru a determina obiectul sau obiectele care le puteau produce.De exemplu, prezența stropilor de sânge de viteză medie , căzuți peste o urmă de sânge transferată de pe pantof sau peste o urmă papilară imprimată cu sânge, poate indica prezența unei persoane înainte sau în timpul activitații fizice care a condus la producerea stropilor și nu prezența ulterioară.

Este important să se aibă în vedere că activitatea atacatorului la fața locului poate avea loc nu numai în timpul atacului, ci și după ce incidentul a avut loc.Atacatorul poate produce urme de sânge cu sângele victimei sau, în alte situații, chiar cu sângele propriu, dacă și el a fost rănit în timpul altercației cu victima.De exemplu, un cuțit plin de sânge poate lăsa o urmă vizibilă dacă este șters.Numeroase obiecte pot fi folosite de atacator pentru a-și șterge mâinile de sânge, cum ar fi :prosoape, țesături, mobilă, cuverturi, draperii și alte lucruri asemănătoare.Urmele parțiale de sânge pot fi transferate pe tocurile și marginile ușilor, pe clanțe și mânere și comutatoare electrice.Camerele de baie trebuie cercetate cu multă atenție.

Urmele create prin contact sau prin transferul sângelui de pe victimă pe agressor, pe hainele acestuia și pe obiectele pe care acesta le-a atins, pot întregi baza de date referitoare la poziția victimei și a agresorului.Interpretarea urmelor a ajutat la clarificarea unor împrejurări controversate ale faptei, aducând elemente noi pentru anchetă, cum ar fi faptul că victima a fost lovită cu un obiect greu și ascuțit care nu se mai află la locul faptei.

3.3.6.Reconstituirea drumului parcurs de victimă și agresor în câmpul infracțiunii

După consumarea acțiunilor violente, care au generat apariția urmelor de sânge, indiferent de forma lor, agresorul își continuă ,în multe cazuri, activitatea, căutând anumite bunuri sau drumul spre ieșire.Preluând prin transfer urme din sângele victimei sau fiind el însuși rănit, agresorul va marca drumul său în cuprinsul locului faptei cu urme de sânge vizibile sau discrete care, analizate în corelație cu ansamblul locului faptei, pot conduce la reconstituirea drumului acestuia.La rândul său, victima se poate mișca din locul unde a lăsat-o infractorul și, în încercările ei de salvare , își poate schimba poziția, se poate târî, poate atinge anumite obiecte.Examinarea urmelor de sânge create în timpul acestor mișcări poate sa ajute la reconstituirea mișcărilor sale.

3.3.7.Aprecieri asupra naturii obiectului sau armei care a produs urmele de sânge.Determinarea numărului de lovituri aplicate și a distanței de la care s-a tras

Unele categorii de urme de sânge sunt produse ca efect al folosirii de către agresor a unor obiecte și arme, cum ar fi:bucăți de lemn de dimensiune medie, leviere, cozi de lopată, de topor etc. (corpuri contondente), arme albe sau arme de foc.

O primă categorie de urme, care pot oferi informații despre corpurile neascuțite folosite la aplicarea loviturilor care au generat urme de sânge, sunt cele produse de stropii cu viteză medie de impact.Loviturile aplicate victimei cu un corp nescuțit (pumn, sticlă, ciocan, piatră) sau ascuțit (cuțit, topor)produc stropi de sânge de viteză medie după ce sângele s-a acumulat la suprafață.De obicei, o singură lovitură nu este suficientă pentru a produce stropi în cantități semnificative, cu excepția cazului unei zdrobiri masive.Sursa de sânge (plaga) trebuie să fie expusă (sa vină în contact cu aerul), atunci când primește impactul pentru a produce stropi.

O altă categorie de urme produse de folosirea obiectelor la lovirea victimei sunt cele create de sângele azvârlit prin mișcarea bruscă a corpului contondent.

După lovirea în mod repetat a victimei cu bastonul, bâta sau țeava , sângele va adera la armă și apoi datorită forței centrifuge, sângele va părăsi arma și va zbura tangențial cercului descris de aceasta, lovind pereții, tavanul, podeaua și alte obiecte din calea lui.Determinarea unghiurilor de impact și a convergenței urmelor formate de stropii de sânge azvărliți va permite stabilirea poziției victimei și a agresorului în momentul aplicării loviturilor.

Dacă există mai multe urme de stropi azvârliți, se poate face o estimare a numărului minim de lovituri aplicate.Numărul de dare de stropi azvârliți va fie egal cu numărul minim de lovituri aplicate victimei, plus unul deoarece , de obicei, prima lovitură nu genereză o cantitate suficientă de sânge care să poată fi luat pe armă și apoi azvârlit.Dacă mai multe lovituri se produc în același plan,dârele de stropi azvârliți se pot suprapune , acest lucru constituind rațiunea pentru care nu se poate estima decât un număr minim de lovituri.

Câteodată, localizarea dârelor de stropi azvârliți pot indica mâna cu care a fost manevrată arma.Această interpretare trebuie făcută cu multă grijă și ținând cont de posibilitatea acționării cu două mâini sau a unei lovituri de genul celor cu ,,reverul” din tenis.Folosirea unor arme albe (cuțite, topoare) poate fi dedusă din descoperirea la locul faptei a urmelor produse de ,,țâșnirile arteriale” care apar numai în urma tăierii sau spargerii unei artere.Urmele lăsate de ,,țâșnirile arteriale” sunt ușor de identificat , datorită formei caracteristice pe care o iau,uneori, din cauza fluctuațiilor în presiunea arterială.Țâșnirile arteriale apar deseori la locul comiterii unor infracțiuni cu violență în care s-au produs plăgi tăiate sau înțepate.Arterele din zona capului pot fi însă traumatizate și ca urmare a unor răni produse prin lovire.Agresorul și hainele sale pot prezenta urme provenind din sângele arterial.La interpretarea acestor urme trebuie să se țină seama că în cazurile de deces produse prin căderi accidentale, locul faptei poate prezenta foarte mult sânge și din cauza țâșnirilor sângelui dintr-o tăietură a arterei temporale.Urmele de sânge rezultate pot trezi suspiciunea unei agresiuni, dacă nu sunt interpretate corect.

La fața locului, urmele create de stropii de mare viteză sunt cel mai frecvent associate cu rănile împușcate , dar mai pot fi văzute și în rănile produse de dispositive sau mecanisme de mare viteză sau putere ca și în anumite cazuri de accidente de automobile.Când o victimă prezintă o rană împușcată , s-ar putea să existe urme ale stropilor de sânge aruncați înapoi, proveniți de la orificiul de intrare și stropi aruncați înainte, proveniți de la orificiul de ieșire, dacă acesta există.Stropii aruncați înapoi rezultă din stropi de sânge direcționați în sens invers față de sursa de energie( armă de foc) și se pot descoperi pe piele, haine sau alte obiecte sau suprafețe aflate în vecinătatea orificiului de intrare, relative la poziția pe care a avut-o victima în momentul descărcării armei de foc.

Stropii aruncați înapoi pot fi întâlniți pe arma de foc, pe zonele expuse ale mâinii, pe mâneca cămășii sau pe brațul cu care agresorul a ținut arma în cazul tragerii de la mică distanță sau în contact cu victima.Dacă există cumva surse de sânge expus, ca în cazul rănilor împușcate multiplu și dacă distanța între gura armei de foc și țintă este sub 15 cm, atunci se pot produce urme semnificative de stropi aruncați înapoi.Împușcăturile în surse de sânge expus vor crește cantitatea de stropi aruncați înapoi, dar distanța parcursă de aceștia va fi totuși limitată la 60-90 cm.În cazurile de posibilă sinucidere , armele și mâinile victimelor trebuie analizate cu atenție, deoarece ele pot indica poziția mâinii pe armă în timpul descărcării armei.

Stropii aruncați înainte sunt stropii care se deplasează în aceeași direcție cu sursa de energie, iar în cazul rănilor împușcate sunt de obieci asociați orificiilor de ieșire.O excepție ar putea-o constitui cazul proiectilelor care ajung în zonele periferice ale corpului , iar adevăratul lor orificiu nu poate fi identificat.Demonstrația prezenței stropilor de mare viteză aruncați înainte va ajuta în localizarea victimei în momentul tragerii.Când un proiectil reintră în corp după ce atrecut prin mână sau braț, vor exista foarte probabil urme de stropi de mare viteză aruncați înainte și aflațe în jurul celui de-al doilea orificiu de intrare, iar prezența lor va ajuta în reconstituirea poziției victimei în momentul tragerii.

Cantitatea și distribuția stropilor de mare viteză, dacă au fost aruncați înapoi sau înainte, variază considerabil în funcție de mai mulți factori.De obicei,dacă există un orificiu de ieșire, stropii aruncați înainte sunt mai mulți decât stropii aruncați înapoi.Cantitatea de stropi aruncați înapoi depinde de tipul armei și al muniției, de distanța dintre țintă și gura armei și de amănuntele anatomice legate de poziția rănii.În 1983, Stephens și Allen au studiat experimental factorii de care depinde cantitatea de stropi aruncați înapoi. Ei au observant că stropii aruncați înapoi pot fi complet absenți în cazul unei distanțe mari între țintă și gura armei de foc.În cazul folosirii puștilor sau a armelor de mare putere, o cantitate mai mare se obține atunci când tragerea are loc din apropiere sau în contact cu ținta.Cantitatea de stropi aruncați înapoi sau înainte este de asemenea redusă din cauza efectului de blocare al părului și al hainelor, inclusiv a pălăriilor sau a altor acoperăminte peste cap purtate de victim.În 1987, Pex și Vaughan au continuat experimentele referitoare la stropii aruncați înapoi și au aplicat descoperirile la un caz real în care stropii aruncați înapoi au fost descoperiți pe mâneca suspectului.

Un alt efect ascociat cu rănile împușcate de la mică distanță sau în contact îl constituie efectul de retroproiectare.Acesta constă în prezența unor stropi de sânge în țeava armei și care au fost retroproiectați datorită efectului descărcării gazelor care au acompaniat proiectilul.Primele cercetări în acest domeniu au fost realizate de Mac Donell și Brooks în 1977 și au demonstrate că adâncimea de pentrare a sângelui în interiorul țevii armei de foc este în funcție de calibrul acesteia și de distanța de la care s-a tras.

Este evident că examinarea armei pentru detectarea prezenței sângelui pe armă sau în interiorul țevii trebuie să se facă înaintea cercetării stării de funcționare a acesteia și a efectuării tragerilor experimentale.

3.3.8.Demonstrarea mutării cadavrului de la locul în care s-a produs agresiunea

Cele mai sigure informații despre poziția inițială a victimei și schimbarea poziției cadavrului se pot obține din studiul scurgerilor de sânge și al bălților rezultate din acestea.Scurgerile de sânge pot fi observate atât pe corpul sau pe hainele victimei, cât și pe suprafața pe care se găsește ea (podea, pat, scaun). Direcția lor este guvernată de gravitație, dacă nu există cumva obstacole.Anumite anomalii ale dârelor de sânge pe corpul victimei sau pe haine relative la poziția victimei sunt ușor de observant și pot indica faptul dacă victima a fost mișcată după rănire sau deces.Cantitatea de sânge aflată în balta de lângă victim în asociere cu dârele de sânge trebuie studiată în raport cu rănile prezente.Acest lucru poate ajuta la determinarea faptului că victima a fost rănită în acel loc sau a fost transportată acolo după ce a fost rănită sau omorâtă.

Mișcarea cadavrului dintr-un loc în altul lasă pe podea , pe astfalt sau pe pământ dare de sânge (urme dinamice de contact) care indică traseul urmat de infractor din locul unde a lovit victima până în punctul unde a abandonat cadavrul.Urmele de târâre pot fi continue sau întrerupte, pe porțiunile în care corpul victimei sau cadavrul a fost ridicat de pe sol.pe parcursul transportării victimei, părti ale acestuia, cum sunt mâinile, părul, hainele, încălțămintea, pot atinge pereții, piesele de mobilă sau alte obiecte aflate pe traseul urmat și creează urme de ștergere sau de imprimare cu sângele.Frecvent, asemenea urme se găsesc în interiorul autovehiculelor folosite la transportul victimelor.Mânerul ușilor, volanul, maneta schimbătorului de viteză și pedalele trebuie examinate cu atenție atunci când se cercetează automobilul suspectului.În cazul în care victima a fost rănită sau omorâtă într-un loc și mutată în altul, este necesar sa se coroboreze cantitățile de sânge cu natura sângerării și locul anatomic al sursei sângelui.Mișcarea sau mutarea corpului după rănire poate fi stabilită cu ajutorul distribuției sângelui de la locul faptei, cum ar fi: țâșniturile arteriale și transferurile de sânge care indică mișcarea pe podea sau de-a lungul unui zid, într-o cameră sau coridor.

3.4. Interpretarea urmelor de sânge sub aspect medico-legal

Colaborarea criminalistului cu medical legist în timpul cercetării locului faptei poate ajuta la obținerea unor informații pertinente cu privire la timp.Se pot face împreună estimări referitoare la timpul de supraviețuire a victimei, la timpul cât a durat scurgerea sângelui, timpul cât a stat sângele în aer liber, timpul scurs între sângerare și acțiunea care a produs urma, precum și asupra vechimii urmelor de sânge.

Aprecierea timpului cât a mai supraviețuit victima după producerea leziunii

Examinarea atentă a sângelui acumulat poate releva urme suplimentare de țesuturi ca:păr, piele, țesut cerebral, a căror prezență nu numai ca ar conduce la stabilirea locului leziunii, ci și dacă victima a mai rămas conștintă după rănire sau la aproximarea timpului de supraviețuire.Aspectul sângelui poate furniza informații referitoare la locul de origine din corp.Sângele acumulat în gură, asociat cu respirația victimei, conduce la leziuni ale plămânilor.Pot exista și urme de sânge scuipat sau vomitat care pot fi semnificative.

O tăietură în părțile laterale ale gâtului poate conduce la secționarea arterei carotid, ceea ce produce o sângerare rapidă de tipul țâșnirii arteriale, cu o pierdere rapidă de conștiință a victimei, moartea survenind foarte rapid după o astfel de rană.Asemenea urme pot apărea și în cazul rănilor produse accidental sau de către sinucigași, în zone ale corpului unde arterele sunt accesibile.

Rănile abdominale sau toracale sunt însoțite foarte des de sângerări minore sau chiar absente pentru că sângele se acumulează în cavitățile din corp.Hainele se pot umezi și împiedică scurgerea mai departe a sângelui din corp.Un corp întins la pământ poate prezenta scurgeri de sânge din cauza gravitației în funcție de poziția corpului.O rană în corpul victimei, dacă este culcată pe spate, poate produce numai o mică urmă de sângerare externă, dar atunci când corpul este întors invers, are loc o scurgere considerabilă de sânge din cavitatea toracică.Dacă circulația este împiedicată înaintea morții de o scădere rapidă a presiunii sângelui, pierderile de sânge în exterior vor fi minime.Și temperaturile scăzute pot limita temperaturile în exterior din cauza reacției naturale a corpului de a păstra temperatura internă prin contracția vaselor periferice.

Rapiditatea cu care survine moartea victimei poate fi asociată cu starea de insuficiență cardiacă care poate contribui la producerea decesului, deoarece când inima poate fi în stare de stop, sângerarea poate fi picătura care a umplut paharul.O inimă obosită poate produce și hipoxia sau slaba circulație în creier, iar în ultima instanță oprirea centrilor respiratorii și cardivasculari din creier.

Încercările de evaluarea a cazurilor în care pierderea de sânge reprezintă un factor crucial trebuie să se bazeze pe faptul că volumul de sânge prezent la o persoană normal este de 5-6 litri.Când sistemul vascular este distrus în așa măsură încât sângele să se poată scurge, stabilitatea corpului se schimbă.

Determinarea timpului cât a durat sângerarea

Acesta poate fi corelat cu timpul de coagulare și cu timpul necesar unei anumite cantități de sânge să se usuce pe o suprafață anume și poate fi determinat pe cale experimental.La fața locului trebuie descries atât caracterul sângelui, aspectul său , cât și gradul de coagulare și de uscare.Cheagurile de sânge, după o anumită perioadă de timp prezintă o vizibilă separare față de ser.Este posibilă corelarea aspectelor cheagurilor de sânge și a gradului de uscare al sângelui cu timpul aproximativ cât a stat sângele în aer liber.Deși acest lucru este variabil, ne putem aștepta ca la 24 de ore după rănire, o mare parte din sânge să fie uscat.Mediul înconjurător și tipul de suprafață pe care este depozitat sângele sunt foarte importante în experimentele de acest tip.

Aprecierea vechimii urmelor de sânge

Dupa ce a ieșit din organism, sângele se oxidează, își schimbă culoarea caracteristică, căpătând culori tot mai închise, proporțional cu trecerea timpului. Sângele arterial este mai deschis la culoare, iar cel venos mult mai închis.

Prin uscare, culoarea sângelui devine mai închisă în raport cu vechimea și cu grosimea urmei și în funcție de natura substratului. Această modificare de culoare este rezultatul transformării hemoglobinei în methemoglobina (roșie – brună), apoi în hematina (brun – închisă) sub influența aerului și luminii. Modificări de culoare ale urmelor de sânge pot fi datorate și amestecului cu alte substanțe sau acțiunii căldurii.

Temperatura scăzută a mediului prelungește timpul de coagulare, în timp ce temperatura crescută, dimpotrivă, micșorează timpul de coagulare. Temperatura scăzută și întunericul întârzie virarea culorii petei de la roșu aprins la brun, pentru aproximativ 2-3 saptamâni, în lumină difuză, virajul culorii are loc în 7-8 zile, la lumina solară în 1-2 zile.

Sângele putrefiat are o culoare negricioasă, în timp ce petele foarte recente sunt lichide, de culoare roșu aprins: dupa 2-3 ore, pe suprafața lor se formează o pojghiță care în timp se usucă, se fisurează și devine brun-negricioasă, ulterior puburulenta.

CAPITOLUL 4

Cercetarea criminalistică a urmelor de sânge în cazul infracțiunilor cu violență

4.1. Considerații privind faptele comise cu violență

,,Omul nu este decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar este o trestie grăitoare”, scria Pascal, fapt pentru care a fost considerat valoarea supremă, iar viața acestui având cel mai mare preț.Folosirea violenței asupra omului a fost catalogată drept un flagel social, care a dat naștere la numeroase reacții de reprimare, dar și de analizare a cauzelor care determină acest fenomen.

În literatura de specialitate, violența, ca și fenomen este abordată diferit, însă concluzia care se desprinde din definițiile date constă, în aceea că , prin violență, se înțelege actul material prin care forța fizică este folosită pentru a pricinui o suferință sau pentru a exercita o presiune asupra unei persoane.De-a lungul timpului asupra infracțiunilor cu violență au planat tot felul de explicații, de la faptul că acestea reprezintă consecința păcatului originar și până la a se crede că infractorii au unele predispoziții biologice care îi determină să comită astfel de acte.Într-o altă opinie, elaborată pe baza studiilor și cercetărilor efectuate până in prezent, comiterea infracțiunilor cu violență este determinată de condițiile economice și sociale.

Ca măsură împotriva violenței, s-a apelat la tot mai multe legi penale,însă acestea s-au dovedit a fi neputincioase în stoparea fenomenului.Cesare Beccaria aborda această problematică sub această formă :,,Vreți să preveniți infracțiunile? Faceți ca legile să fie clare, simple și toată forța națiunii să fie concentrată pentru a le apăra”.Motivul era simplu:în multe țări dispozițiile legale sunt insuficient de clare sau mai mult, controversate.Astfel, legii penale se dă un înțeles care este mai favorabil persoanei care urmează să răspundă penal.Legea penală arată diferitele forme de vinovăție cu care se poate comite o infracțiune cu violență și nu este dificil să ne dăm seama că faptele săvâșite cu intenție sunt mai periculoase decât oricare alte fapte.

Codul penal român cuprinde violența în textele incrimatoare sub forma actelor de constrângere fizică sau morală asupra persoanei împotriva căreia a fost exercitată.Astfel, violența este prezentată sub două forme:fizică și verbală.O formă deosebit de periculoasă a violenței o reprezintă infracțiunea de lovire și vătămăre cauzatoare de moarte, însă este întâlnită și la următoarele infracțiuni:infracțiunile contra libertății și integrității persoanei, infracțiunea de violare de domiciliu, infracțiunea de tâlhărie, infracțiunea de ultraj, infracțiunea de purtare abuzivă etc.

Concluzionând asupra infracțiunilor comise prin violență, acestea reprezintă în opinia mai multor specialiști din domeniul dreptului penal, fapte socialmente periculoase,comise cu oricare dintre formele de vinovăție, prin folosirea constrângerii fizice sau morale împotriva persoanei, fapte care au ca rezultat suprimarea vieții sau provocarea de suferințe fizice.

Tehnica criminalistică aduce un aport important în investigarea infracțiunilor cu violență, prin mijloacele și metodele care asigură descoperirea,fixarea, interpretarea și examinarea urmelor și mijloacelor de probă în scopul identificării persoanei care a creat urmele.În acest fel, se poate stabili raportul de cauzalitate între actul de violență și persoana care le-a comis, pe baza informațiilor obținute în urma cercetării la fața locului, iar identificarea persoanelor implicate în acțiunile cu violență sunt întotdeauna fundamentate.Pe de altă parte, tactica criminalistică oferă organelor de cercetare procedee și reguli necesare întocmirii dosarului penal, iar metodica criminalistică oferă o sistematizare a diferitelor genuri de infracțiuni, în funcție de natura faptei și de împrejurările în care a fost săvârșită.Investigarea criminalistică a infracțiunilor comise cu violență prezintă o serie de particularități, începând chiar cu cercetarea la fața locului.

4.2. Măsuri privind protejarea urmelor de sânge la fața locului în cazul faptelor cu violență

Cercetarea la fața locului reprezintă activitatea procedurală și de tactică criminalistică al cărei obiect îl constituie perceperea nemijlocită a locului unde s-a săvârșit o faptă de natură penală, căutarea, descoperirea, rezolvarea, fixarea, ridicarea și examinarea urmelor și mijloacelor materiale de probă, precum și precizarea stării și poziției acestora, în vederea stabilirii naturii faptei și evenimentului, identificării persoanelor și obiectelor care au creat urmele și administrării probelor în procesul judiciar.Într-o altă opinie, investigarea științifică a locului faptei este o activitate psihocriminalistică de cunoaștere a comportamentului infractorului și de descoperire a urmelor/microurmelor infracțiunii cu ajutorul postdicției și al predicției efectuate pe baza modificărilor survenite ca urmare a interacțiunii dintre făptuitor, obiectele-instrumentele folosite și mediul în care s-a săvârșit fapta, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptei, identificării făptuitorului și probării vinovăției acestuia. Înainte de a începe căutarea amănunțită a urmelor vor fi luate o serie de măsuri menite să asigure integritatea urmelor, să îndepărteze pericolul de contaminare și să fixeze poziția inițială în care au fost găsite.Aceeste măsuri se referă la:

Determinarea arealului ce reprezintă loc al faptei-zona care va fi delimitată;

După ce locul faptei a fost delimitat, trebuie să fie protejat de intervenții neautorizate cu ajutorul polițiștilor sau altor forțe și cu ajutorul materialelor speciale-bandă de interzicere a accesului,conuri reflectorizante.Perimetrul servește pe de o parte la protejarea probelor și pe de altă parte la previne orice pericol prezent la locul faptei.Dacă este necesar se va stabili un perimetru interior (pentru cercetarea propriu-zisă) și un perimetru exterior (locul unde se vor stânge probele, reprezentanții autorităților, personalul de salvare).

Interzicerea accesului în perimetrul cercetat persoanelor care nu au atribuții tehnice legate de examinarea locului faptei;

Nimeni nu este autorizat să pătrundă în locul faptei fără acceptul șefului echipei de cercetare la fața locului și nu înainte de a se stabili un traseu de acces de către criminalist.Cei care intră totuși în locul faptei trebuie să acționeze astfel încât să minimalizeze posibilitatea deteriorării urmelor de sânge semnificative și creării altor urme proaspăt rezultate, spre exemplu din călcarea în urmele care nu s-au uscat încă.

Fixarea prin fotografiere , schiță și detaliu a urmelor de sânge, a poziției cadavrului și a altor obiecte purtătoare de urme vizibile;

Utilizarea camerei video este de un real folos în vederea fixării aspectului general al locului faptei, dar și pentru o ulterioră analiză, necesară interpretării urmelor, care se face și pe baza vizionării înregistrărilor video efectuate în primele momente ale cercetării.Urmele de sânge de pe hainele și corpul cadavrului vor fi fotografiate metric, la fel ca și armele de foc, albe sau de altă natură descoperite in preajma cadavrului.

Notarea condițiilor de mediu (temperatura sau starea vremii), consistența cheagurilor de sânge și gradul de uscare a sângelui de pe corpul cadavrului și din împrejurimile acestuia;

Evitarea creării de probe suplimentare;

În acest sens, se depun toate eforturile pentru a nu fi create urme de încălțăminte,urme papilare, biologice sau fire de păr, nefiind permisă aplecarea peste cadavru sau alte zone care au legătură cu fapta ( deoarece pot cădea fibre sau fire de păr), fără a purta echipamente de protecție.Este interzisă lăsarea de obiecte în zonă( resturi de țigară) și nu este permisă manipularea utilităților la locul faptei.

Evitarea deteriorării probelor prezente;

Chiar dacă sunt folosite mănuși și se poartă echipament de protecție pentru încălțăminte, se pot distruge/deteriora urmele de sânge.

Folosirea materialelor de protecție de unică folosință;

Se vor folosi mănuși de examinare sau sterile, măști respiratorii, costume de protecție și protecție pentru încălțăminte.Când se colecteză sau se depozitează probe biologice costituite din sânge pentru examinarea ADN , întotdeauna trebuie să se folosească mănuși și măști respiratorii.

Evitarea contaminării și inter-contaminării probelor de sânge;

Nu trebuie să se permintă contactul între victimă și autor, fiind exclusă varianta de a fi transportați în același vehicul.

Măsuri suplimentare

La fața locului sunt interzise fumatul și consumul de alimente sau de lichide.Nu este permisă folosirea toaletei, telefonului, coșului de gunoi etc. din câmpul infracțiunii.Nu este permisă stabilirea centrului de comandă și coordonare în perimetrul locului faptei.

4.3.Căutarea și descoperirea urmelor de sânge la fața locului

Căutarea probelor de sânge nu se limiteză strict la locul faptei, ea va fi extinsă și asupra căilor de acces și de părăsire a zonei sau asupra unor alte zone care au legătură cu fapta.Înainte de începerea căutării probelor , situația existentă la locul faptei trebuie să fie atent examinată, în special dacă locul faptei a suferit modificări.Trebuie sa se procedeze conform maximei ,,vezi-fotografiezi-examinezi-atingi”, adică proba trebuie mai întâi să fie localizată, apoi fixată și la final ridicată/ambalată și depozitată.După observarea locului faptei și în raport de constatările făcute , se va stabili metoda de căutare a urmelor adecvată.În funcție de configurația locului faptei și de preferințele investigatorilor există câteva scheme de căutare.Atunci când locul faptei îl reprezintă un interior sau un autovehicul, se aplică zonarea sau schema de căutare în 4 pătrate.Pentru ariile largi și locurile faptei aflate în exterior, metodele de căutare frecvent utilizate sunt benzile, rețelele , spiralele sau cercurile.De precizat este și faptul că metoda de căutare aleasă nu este atât de importantă precum maniera în care este condusă cercetarea.

Zonarea presupune divizarea încăperii în 4 pătrate mari care pot fi mai departe subdivizate pentru a permite examinarea unor zone mai mici din toată aria, într-o manieră sistematică.

Metoda benzilor:întreaga arie este vazută ca un pătrat și este cercetată de-a lungul unor benzi paralele și adiacente la cele precedente , până când întreaga zonă este traversată.

Rețeaua presupune împărțirea întregii zone în pătrate.Pătratele rețelei sunt examinate sitematic în doua direcții perpendiculare una pe cealaltă.

Cercetarea ,,în spirală” se face în sens invers mersului acelor de ceasornic , pornind dispre centru spre exterior până când întreaga zonă a fost examinată.Centrul îl reprezintă, de obicei, cadavrul.

Cercetarea în ,,formă de roată” consideră zona ca fiind aproximativ circulară.Cercetarea începe din centrul cercului și se desfășoară de-a lungul razelor ca în cazul spițelor roților.Întoarcerea se poate face de-a lungul aceleiași raze până înapoi în centrul cercului.Razele se cercetează succesiv, în aceeași manieră, până când toate cele 360 de grade ale cercului au fost examinate.

Dificultatea descoperirii nu privește, desigur, urmele evidente de sânge, cum ar fi, de exemplu, o baltă de sânge formată lângă un cadavru ce prezintă plăgi tăiate profunde, ci, în special, acele urme care au suferit modificări prin scurgerea timpului, precum și urmele ori petele aflate în cantitate mică sau care reprezintă o culoare ce se poate confunda cu cea a suportului. La acestea se adaugă dificultățile specifice descoperirii urmelor care au fost înlăturate, în parte, de către autor.

Căutarea urmelor de sânge la locul faptei se face după anumite procedee și prin utilizarea mijloacelor tehnice adecvate, în funcție de natura infracțiunii, particularitățile locului cercetat și de natura obiectelor din perimetrul său. De obicei, obiectele care ar putea fi purtătoare ale urmelor de sânge sunt foarte variate ca structură, destinație, mărime, culoare, și formă de prezentare.În acest sens, trebuie avute în vedere corpul și hainele omului, obiectele din perimetul locului în cauză, instrumentele utilizate, dușumelele, solul, iarba, frunzele arbuștilor etc.Astfel, cercetarea va fi orientată în câteva direcții principale, și anume:

Îmbrăcămintea și corpul persoanelor participante

Pe corpul persoanei participante, într-un fel sau altul, la săvârșirea faptei cercetate, totdeauna se creează urme de sânge, dacă prin infracțiunea săvârșită s-au creat leziuni deschise. Asemenea urme vor fi, în primul rând, pe corpul și hainele victimelor, după care pe corpul și hainele agresorilor.

Urmele de sânge vor fi căutate începând cu zonele în care se află organele vătămate, continuând apoi cu restul corpului. Afară de aceste zone, urmele de sânge se mai caută, mai ales în cazul victimelor, în orificiile naturale ale corpului, în zonele păroase, mai ales pe cap, in urechi și după urechi, în nas, în gură, subsiori, pe mâini și sub unghii.

Hainele și încălțămintea totdeauna constituie obiectul cercetării pentru descoperirea acestor urme. Hainele se cercetează, luându-se fiecare piesă în parte, în exterior și în interior în special reverele, buzunarele, conținutul lor, mânecile, manșetele, cusăturile și șlițurile pantalonilor, manșetele acestora. Hainele din țesătură mai păroasă, din stofă groasă, cum sunt paltoanele, pardesiele de culoare închisă, se cercetează deosebit de atent folosind lumină artificială, lămpi cu raze ultraviolete, mijloace optice portative de mărit, deoarece în asemenea îmbrăcăminte lichidul sanguin pătrunde adânc în masa țesăturii sau a tricotajului. Încălțămintea se cercetează cu atenție în exterior și la cusături, între talpă și față, pe suprafața tălpii, în detaliile desenului antiderapant, zonele arcadei, tocul. Trecând la partea interioară a încălțămintei, se examinează căptușeala, ciorapii, picioarele persoanei în cauză.

Porțiunile de teren și obiectele aflate la locul săvârșiri infracțiunii și, mai ales, zona pe care a fost găsit corpul victimei se cercetează cu deosebită atenție. Întâi, se vede dacă în limitele respective există sau nu urme de sânge, cât sunt de întinse, culoarea și gradul de coagulare, pe ce fel de obiecte se mai găsesc astfel de urme și starea în care se află. Apoi, se examinează cu atenție, prin folosirea mijloacelor corespunzătoare de iluminat și de mărit contrastele, zonele din locul faptei și obiectele din perimetrul său care, prin natura lor și a faptei, poziția pe care o au, ar pute fi purtătoare ale urmelor de sânge. Astfel, se cercetează, în încăperi, covoarele, hainele de pat, mobila tapițată, suprafețele lustruite ale mobilei de culoare închisă, dușumelele, spațiile dintre scândurile dușumelei, mozaicul din antreuri și holuri, de pe palier și scări, mobila de bucătărie, chiuvetele, robinetele acestora, prosoapele, etc.

Când locul faptei este în curți, grădini sau locuri deschise, cum ar fi pădurile, câmpiile, urmele de sânge s-ar putea să nu fie observate cu ușurință. Spre a le descoperi, se cercetează cu atenție solul, iarba, frunzele arbuștilor, florile etc. În cazurile în care la săvârșirea infracțiunii au fost utilizate mijloace de locomoție, cum mai des se întâmplă să fie autovehiculele, pe acestea urmele de sânge, de obicei, se creează, pe portiere, clanțele acestora, volane, scaune, pe barele de protecție, roțile mașinii, osiile acesteia, pe radiatoare, capote etc. Toate aceste părți de autovehicule se cercetează cu deosebită atenție, mai ales când culoarea lor ori corpurile străine îngreunează descoperire petelor de sânge.

Instrumentele folosite în săvârșirea infracțiunii, cum ar fi cuțitele, topoarele, alte tipuri de arme, instrumentele chirurgicale întrebuințate la efectuare ilegală a unei intervenții trebuie cercetate cu atenție.

Instalații sanitare, vasele, alte obiecte ce ar fi putut servi la înlăturarea urmelor sau la transportul cadavrului. Depistarea petelor suspecte a fi de sânge se face, de regulă, cu surse de lumină, care dispun de filtre de culoare (roșii sau verzi) capabile să scoată mai bine în evidență urma. Iluminarea suprafeței cercetate se face sub un unghi ascuțit. Frecvent se folosește lampa de radiații UV. După descoperirea petelor suspecte, având în vedere că o urmă de sânge poate fi confundată ușor cu alte categorii de urme (coloranți, pete de rugină, vin, sucuri alimentare, cereale etc.), este necesar, în continuare, aplicarea de metode fizico-chimice pentru a stabili dacă pata este intr-adevăr de sânge.

4.4.Procedee utilizate pentru detectarea urmelor de sânge

Primele reacțiile la care se apelează au un caracter orientativ sau de probabilitate. Astfel sunt cele pe bază de apă oxigenată, acestea producând o efervescență caracteristică eliberării oxigenului din sânge sau luminol, care sub acțiunea radiațiilor UV are o fluorescență oarecum particulară, precum și alte radiații relativ specifice, de exemplu cele determinate de acidul sulfuric, reactivul Medinger pe bază de verde leuco-malahit sau reactivul Adler pe bază de benzidină.

Luminolul este o soluție fluorescentă, în compunerea căreia intră perborat de sodiu, carbonat de sodiu anhidru și aminoftalhidrazită. Reactivul Medinger conține, pe lângă verde leuco-malahit, eter, acid acetic glacial și apă oxigenată.

La folosirea reactivilor de orientare sau de specificitate este necesar să se recurgă cu prudență, pentru a lăsa deschisă posibilitatea exploatării complexe a urmelor de către specialist, în condițiile de laborator.

Greutatea mai mare în căutarea urmelor de sânge la locul faptei se întâlnește când acestea au fost distruse prin spălare, la care se mai adaugă și perioada lungă de timp de la săvârșirea infracțiunii până în momentul cercetării locului respectiv.Dar și in asemenea situații, resturi din urmele de sânge spălate se pot descoperi la locul faptei, printr-o muncă meticuloasă de examinare a zonelor mai ascunse, cum ar fi : în masa tapițeriilor, sub dușumele sau parchet, părțile de jos ale pereților sau ale mobilelor, crăpăturile mozaicurilor etc. În procesul de căutare nu trebuie uitat că, prin spălare, cantitatea mare de sânge este înlăturată, resturile rămase sunt puternic diluate și amestecate cu substanțe folositoare la spălare cu alte corpuri străine.

4.4.1.Luminolul

Este o substanță foarte volatilă care, amestecată cu agentul oxidant adecvat prezintă o chemiluminiscență albăstruie. Este un cristal solid alb sau ușor gălbui, solubil în apă și în solvenții uzuali.Chemoluminescența constă în producerea de lumină printr-o reacție chimică. Două substanțe chimice reacționează și ajung într-o stare intermediară excitată (de energie ridicată), care se echilibrează eliberând energie sub formă de fotoni de lumină, ajungându-se astfel într-o stare de echilibru.

Fizicianul sovietic S. I. Vavilov a stabilit că durata luminescenței depășește cu mult perioada medie a undelor de lumină. El a descoperit dependența luminescenței de frecvenței luminii excitatoare. După durata luminescenței, se deosebesc fluorescența și fosforescența. În cazul fluorescenței, electronul trece, sub acțiunea sursei de energie exterioare, pe un nivel excitat, iar peste 10-8 s, trece spontan în starea inițială și simultan emite o cuantă de lumină (luminescența lichidelor organice etc.). În cazul fosforescenței, electronul excitat trece pe un nivel metastabil intermediar, iar după un interval de timp τ > 10 − 8, se întoarce în starea fundamentală. Cristalele fosforescente ( fosfori ) conțin atomi străini ( activatori ), care emit o anumită lungime de undă în dependență de natura activatorului.

Chemiluminscența

Luminolul, o ftalihidrazidã ciclicã în mediu alcalin, în prezența peroxidului de hidrogen reacționeazã exoterm transformându-se în aminonaftalat dianion în stare excitatã și care, prin dezexcitare, emite o cuantã de luminã cu lungimea de undã maximã de 430 nm.

Pentru a determina apariția luminiscenței, luminolul trebuie ca întâi să fie activat cu un oxidant. De obicei sunt utilizate ca activatori o soluție de apă oxigenată H2O2 și o sare bazică în apă. În practica de laborator catalizatorul cel mai frecvent utilizat este ferocianura de potasiu. În cercetarea sângelui catalizatorul este fierul prezent în hemoglobină. Multe enzime biologice pot cataliza descompunerea apei oxigenate. Când luminolul reacționează cu o sare bazică se formează un dianion care reacționează cu oxigenul produs de descompunerea peroxidului. Întors la starea de bază ( fundamentală ), excesul de energie este eliberat sub forma unui foton, vizibil ca o lumină albastră.

Utilizarea în domeniul investigațiilor

Luminolul este utilizat pentru a determina și descoperi urmele de sânge, chiar dacă acesta este spălat sau îndepărtat. Folosind proprietatea naturală a luminescenței, acest compus devine luminescent reacționând la apa oxigenată. Fierul, prezent în hemoglobina din sânge, acționează ca un catalizator în luminescență. Culoarea Luminolului care reacționează este albastră și durează circa 30 de secunde. Pentru a fi vizualizată colorția albastră, reacția trebuie efectuată la întuneric.

Fig. 4.19.

Urmele de luminol aparute prin intermediul unei fotografieri cu lungă expunere

Luminolul reacționează, însă și la alte substanțe și acest lucru poate duce alte false indicii, de aceea este necesară verificarea testelor cu Luminol cu alte tipuri de teste, cum ar fi: reacția cu cuprul și decolorantul reacționează cu sângele prezent în urină și cu sângele animal. Luminolul poate compromite alte tipuri de teste care pot duce la descoperirea probelor, chiar dacă a fost descoperit că testul ADN poate fi efectuat în manieră sigură și pe eșantioane tratate cu Luminol,acesta este indicat drept posibil cancerigen, chiar dacă încă nu a fost dovedit.

Fig. 4.20.

Înainte de pulverizare luminol, nu există nici un semn de sânge. După pulverizare luminol, latent urme de sânge albastru emit luminiscență, fapt evidențiat în figura 2.2.

Aceasta este prima demonstrație de chemiluminescență în lichide. În timp ce o serie de reacții chimice, în special în procesele rapide exoterme, de emisie de radiație poate fi observat, chemiluminescența trebuie să fie considerată ca având o aplicare restrânsă numai la o clasă de astfel de reacții. Deși termenul lumină rece a fost aplicat la chemiluminescență, în unele cazuri chemiluminescența este doar pentru a fi respectată în procesul de reacții la temperaturi relativ mare. În cazul fluorescenței și fosforescențeie, avem de-a face cu emisie de lumină, fie spectre în benzi de linii sau care rezultă din revenire la starea normală de excitație sau metastabilă a atomilor sau moleculelor atomi sau molecule, prin absorbție de radiație. Chemiluminescența unei reacții include nu numai cazul când are loc o revenire din starea excitată similară cu moleculele metastabile produse de agenții chimici, dar, în plus, aceste reacții exoterme, ca rezultat al acțiunii chimice, energie este de cel puțin parțial emisă.

Utilizarea proprietății sale naturale de chemiluminescență, fluorescent sub o anumită lungime de undă de lumină, se constată dacă sunt prezente urme de sânge. Se observă pentru aproximativ 30 de secunde și este de culoare albastră. Luminolul reacționează cu fierul din hemoglobină, un pigment prezent în sânge.

Fig. 4.21.

Molecula de hemoglobină – atomul de fier este poziționat central ( de culoare verde )

4.5.Teste orientative de identificare

Identificarea unei urme de sânge se impune pentru evitarea oricarei erori.Trebuie sa se respecte o anumita ordine a examinării care sa permită rezolvarea mai multor probleme: examenul preliminar al urmelor și reacțiilor imediate (reactiile de orientare); examinarea microcristalografică ce confirmă prezența sângelui (reactii de certitudine); examenul imunologic pentru determinarea originii umane a sângelui; examinarea aglutinogenelor si aglutininelor specifice pentru indicarea grupei antropologice căreia îi aparține individul care a sângerat.În cadrul cercetării la fața locului, se procedează la efectuarea reacțiilor de orientare, care permit direcționarea desfașurării ulterioare a cercetărilor.

4.5.1. Reactii de orientare

La locul faptei, se recomandă efectuarea cercetării orientative prin prelucrarea unei cantităti mici de sânge într-un geam de ceas si verificarea ei pe baza reacțiilor de orientare.Dacă materialul este în cantitate insuficientă pentru a permite cercetări complete, criminalistul trebuie sa previna magistratul care va decide ce tip de investigație va avea prioritate.

Aceste reacții se bazează pe faptul că urmele de sânge pastrează un timp îndelungat și în mare dispersie (dilutie) activitatea enzimatică de oxidază. În consecință, sângele este capabil să scindeze oxigenul din combinațiile labile (din peroxid de hidrogen, sodiu, etc).Oxigenul astfel eliberat, dacă este în masă, provoacă efervescentă, fiind capabil sa oxideze diferiți coloranti cu schimbarea culorii. Cele mai uzuale variante de reactie (reactiile se efectueaza pe fragmente separate) sunt:

1.     Reactia cu leuco-verde malachit (Medinger) este destul de sensibilă: pozitivă pană la o dilutie minimă a sângelui de 1/200.000, pozitivă în contact cu sânge în descompunere, vechi, dar negativă cu sângele calcinat. Reactia pozitivă cu anumite săruri de fier face ca această proba sa fie contestată. Dacă se observa un viraj rapid spre verde, reactia pozitiva; în absența colorării sau dacă transformarea în verde e prea lentă atunci reacția e negativă. Acestă metodă este utilizată si pentru relevarea la fața locului a urmelor de mâini produse prin depunere de sânge.

2.     Proba Adler (cu benzidină)este cea mai utilizată si sensibilă, reactionând si la diluția de 1/40.000 a sângelui. În prezența peroxidazei (sânge) apare o colorație albastru-vernil ce se transforma in brun-gri la 2-3 minute si dispare treptat.

3.     Reactia GuarinoO picatură din această soluție, amestecată cu o cantitate egala de apă oxigenată se aplică peste urmele de sânge raclate, obținându-se o colorație galbenă. Reacția este mai putin sensibila.

4.     Reactia Kastl – Mayer. Fenoftaleina redusa (incolora) dizolvata – 1g in 50 ml solutie 20% hidroxid de sodiu – in combinatie cu o cantitate egala de apa oxigenata, in contact cu urmele de sange prezinta o coloratie rosie-violacee.

Reacțiile de orientare se pot repeta cu numeroși coloranți care provoacă variații evidente de culoare la oxidare. La toate reacțiile, se vor racla câteva fragmente foarte mici din urmele de sânge (pe "sticla de ceas") peste care se picură reactivul. Niciodată nu se va efectua reacții direct asupra corpurilor delicte. În cazul în care suprafața unei arme albe nu prezintă urme vizibile de sânge – dar se presupune ca ele există – arma se poate introduce pentru 4-6 ore într-o eprubeta cu apa distilată, rectia urmând a se efectua cu lichidul de maceratie. Specificitatea relativă a tuturor reacțiilor rezultă din posibilitatea reoxidării coloranților în prezența enzimelor oxidative de altă origine, a prezenței fierului trivalent (rugina) si a altor componenți oxidativi. Din acest motiv, pozitivitatea se confirmă cu reactii de certitudine.

4.5.2.  Reactii de certitudine

Principiul de bază al tuturor acestor reacții este demonstrarea prezenței pigmentului sanguin – hemoglobina.

1. Reactia Taichmann (de formare a cristalelor de clorhemina)

Se raclează câteva granule fine de urmă pe o lamă microscopică, peste care se adaugă o cantitate similara de NaCl (clorura de sodiu) – pudră si 1-2 picături de acid acetic glacial. Se acoperă cu o lamela si se incalzeste de 3 ori pana la fierbere. Dupa 5-6 minute de racire, daca urmele sunt de sange, apar cristale brun-inchise, romboidale, alungite, mai ales deasupra granulelor de urme nedizolvate complet.

2. Reactia Gabrielli – Bertrande reproduce aceleasi cristale, fiind mai comoda prin faptul ca reactivul este o solutie stabila.

3. Reactia Takayama este procedura-standard utilizata de laboratoarele F.B.I. pentru a obtine confirmarea prezentei sangelui. Proba se executa pe lama si dupa un contact, intre reactiv si urme, de 2-4 minute apar cristalele rosii, aciforme de hemocromogen. Aceste cristale dispar dupa 50-60 de minute.

4.6.Fixarea urmelor de sânge

Fixarea urmelor de sânge descoperite la locul faptei se face prin descoperire și fotografiere.

Descoperirea urmelor de sânge parcurge două faze. În prima fază se arată aspectul lor general, formele sub care se prezintă, locul sau obiectul pe care se află, la ce distanță față de alte urme ori obiecte importante. După aceea, în faza a doua, se descrie fiecare urmă în parte, începând cu aspectul ei, dacă este baltă, dâră ori mânjitură, forma sa, culoarea, starea de fluiditate, distanța la care se află față de alte urme sau anumite obiecte fixe și dimensiunile. Când asemenea urme se află pe corpul sau hainele victimelor ori pe alte persoane, alături de cele menționate, se mai specifică în ce zonă a corpului sau a îmbrăcămintei se află și ce fel de urme mai sunt în apropierea lor. În acest sens, nu se uită precizarea dacă, față de poziția leziunilor, urmele descrise se găsesc în poziție inferioară, ori nu. Distanțele la care se află se specifică în centimetri și milimetri.

Fotografierea urmelor de sânge, de asemenea, parcurge două faze. Prima fază cuprinde fotografiile pentru fixarea aspectului general al urmelor în cauză, în raport cu obiectele sau cu alte urme din imediata lor apropiere. Pentru iluminarea artificială mai potrivite sunt becurile mate decât becurile fulger, deoarece aceste din urmă cauzează umbre puternice, care atenuează mult din detaliile imaginii realizate. Sursele de lumină artificială poate fi așezat în spatele aparatului de fotografiat sau două surse din părți laterale. Aparatul de fotografiat va fi cu obiectivul orientat perpendicular pe urmele fixate prin acest procedeu.

Fotografia în detaliu a acestor urme se realizează astfel ca, în imaginea obținută să fie evidențiate formele petei de sânge, marginile și dimensiunile sale, folosindu-se în acest sens rigla gradată pentru fotografie la scară. Pentru fotografierea urmelor de dimensiuni mici, cum sunt picăturile de sânge, trebuie în prealabil astfel mărită distanța focală încât să se poată fotografia de la distanță intre 5 și 10 cm, ca în cazul urmelor de mâini. Ca la toate fotografierile de detaliu aparatul de fotografiat trebuie să fie așezat pe un stativ, cu obiectivul orientat perpendicular pe urmă. Dacă se fotografiază cu iluminare artificială, este de preferat utilizarea a două surse de lumină, aflate în părțile laterale ale aparatului fotografic, cu razele orientate pe urmă sub un unghi ascuțit, cam de 450. În situațiile când avem de fotografiat mai multe urme de sânge în grup, sub formă de picături mici, fotografiile de detaliu pot să cuprindă mai multe asemenea picături, esențialul este să fie redate particularitățile de formă și mărime.

De obicei, urmele de sânge și leziunile de pe corpul victimei se fixează pe materiale fotosensibile color, spre a evidenția și pe această cale nuanțele de culoare a urmelor descoperite.

4.7. Ridicarea și conservarea urmelor de sânge

Ridicarea urmelor de sânge are loc după descriere și fotografiere și prezintă anumite particularități. Această operație se referă atât la obiectele purtătoare ale urmelor, care, prin dimensiunile lor, sunt ușor de manipulat, cât și la substanța propriu-zisă a acestor urme.

Obiectele purtătoare ale urmelor de sânge, care sunt ușor de ridicat și transportat, se ambalează astfel încât urmele de pe ele să nu sufere nici un fel de degradare. Obiectele din lemn, metal, materialele plastice, care, în general, nu se pot plia, se ambalează în cutii corespunzătoare ca dimensiuni, astfel ca pereții acestora să nu vină în contact direct cu suprafețele purtătoare de urme. Lenjeria de pat, obiectele de îmbrăcăminte, unele covoare, prosoape, cu sângele îmbibat în țesătură, în prealabil se pliază astfel încât să nu se deterioreze sângele din ele, datorită umezelii sau altor factori. Indiferent de natura lor, obiectele purtătoare ale acestor urme se ambalează numai după ce sângele este uscat.

Urmele de sânge aflate pe obiecte netransportabile, cum ar fi dulapurile, mesele, dușumelele, asfaltul, se ridică, în funcție de starea în care se află, prin procedee diferite. Când este încă în stare fluidă pe obiectul purtător și în cantitate mare, sângele se ridică din urme cu pipeta și se introduce în sticluțe curate, care se închid ermetic. Dacă urma conține puțin sânge cum ar fi câteva picături, se ridică prin tamponare cu hârtie de filtru, care se introduce în eprubete. Sângele absorbit in pământ se ridică cu pământul astfel îmbibat și se introduce în borcane curate. Florile, iarba, frunzele arbuștilor purtătoare ale urmelor de sânge, se taie și se ambalează în sticluțe închise ermetic. În cazul când sângele este infiltrat în masa de zăpadă, se ridică zăpada îmbibată, în cantitate necesară, se așează pe o bucată de pânză albă curată, de preferință tifon, care se pune într-un vas, pentru topirea zăpezii în mod lent,iar sângele se va îmbiba în țesătura respectivă, care va fi ambalată într-un vas de sticlă închis ermetic.

Sângele coagulat sau în stare de crustă se poate ridica prin răzuire lui de pe obiectul purtător și, în funcție de cantitate, se introduce în eprubete curate. Un alt procedeu, mai ales când sângele este în cantitate mai mică ori pe obiecte poroase, constă în dizolvarea în prealabil a petei în cauză cu o substanță potrivită, cum ar fi apa distilată, după care se absoarbe cu hârtia de filtru, care se introduce în epubrete. Urmele dispuse pe suprafețe ce nu se pot răzui sau așchia se solubilizează și se ridică pe o hârtie de filtru, însă vor trebui examinate cu maximă urgență.

La ridicarea urmelor sanguinolente trebuie avut în vedere că acestea pot conține și alte categorii de urme biologice cum ar fi, de exemplu, fire de păr, resturi de țesături etc., cărora trebuie să li se asigure interpretarea.

Ambalarea și transportarea urmelor de sânge reprezintă un aspect care uneori este neglijat sau tratat cu ușurință ignorându-se posibilitatea alterării rapide a urmelor sanguinolente. De exemplu, o greșeală o constituie ambalarea îmbrăcămintei sau obiectelor purtătoare de pete de sânge în saci de plastic, în locul sacilor de hârtie. Nerespectarea acestei cerințe poate crea dificultăți în examinarea biologică, ajungându-se până la anularea posibilităților de determinare a grupei sanguine, ori chiar a naturii petei.Astfel, obiectele încă ude sunt lăsate să se usuce și apoi se ambalează separat,iar timpul de depozitare trebuie să fi, pe cât posibil, mai scurt.Trebuie precizat faptul că un colet cu urme de sânge trebuie să fie însoțit de mențiuni precise privind data și locul ridicării urmei, mijloacele folosite în descoperirea lor și persoana care le-a ridicat.

Urme de sânge lichid

Urmele de sânge lichid vor fi ridicate prin transfer pe un tampon din bumbac (recoltor standardizat) steril. Pot fi folosite tampoane curate din bumbac (tip feșe) pentru absorbția sângelui lichid sau a cheagurilor, fără a fi absorbite zonele în care există numai ser (lichid incolor). Sângele astfel transferat va fi supus operației de uscare pe suportul de recoltare și apoi ambalat într-un plic din hârtie sterilă sau în eprubeta din material plastic (cutia din carton) special destinată, care au rolul de a proteja fizic de următorul ambalaj (plic, colet) în care se va introduce și eticheta.

Urmele biologice astfel preparate pot fi păstrate la temperatura camerei pentru perioade de timp de până la 5 ani, dacă urmele de sânge sunt perfect uscate, iar pentru perioade mai mari sau în stare umedă la temperaturi cuprinse între -160 și -200C. Toate urmele recoltate, conservate și ambalate trebuie să fie etichetate cu numărul dosarului, data, ora, locația și numele persoanei care a recoltat. Dacă nu poate fi respectată procedura de mai sus, atunci urmele de sânge lichid se colectează cu o seringă sterilă sau cu o spatulă, dacă sângele este coagulat, și se depun într-un recipient (eprubetă) din sticlă sau material plastic, se adaugă o substanță de conservare (EDTA), se agită energic și se închide ermetic. Proba astfel conservată poate fi păstrată la o temperatură de aproximativ 40C, pentru o perioadă de maxim 30 zile. Pe perioada transportului trebuie să fie menținută temperatura de maxim 40C, folosind lăzi frigorifice și gheață.

Urme de sânge lichid aflate în zăpadă sau în apă

Aceste urme vor fi ridicate în cel mai scurt timp pentru a preveni diluarea lor după următoarea procedură:

– se colectează în cantitățile maxim posibile;

– se etichetează în mod corespunzător ambalajul;

– urmele vor fi congelate;

– urmele se vor înainta la laborator în cel mai scurt timp posibil.

Dacă este posibil, urmele se depun pe tampoane sterile din bumbac, concentrând într-o arie limitată întreaga probă și se usucă în condiții sterile, ambalate și etichetate corect. Aceste urme păstrate, dacă sunt perfect uscate, pot fi păstrate pentru o perioadă de maxim 1 an la temperatura camerei, iar pentru perioade mai mari se congelează la temperaturi cuprinse între -160 și -200C.

Urme de sânge umede

Reguli de respectat în cazul prelevării:

Urme de sânge aflate în stare umedă pe obiecte vestimentare

– obiectele de îmbrăcăminte vor fi așezate pe suprafețe curate și lăsate să se usuce;

– nu se vor ambala niciodată obiecte de îmbrăcăminte în ambalaje din material plastic;

– dacă pe același obiect suport sunt prezente mai multe tipuri de urme biologice sau sunt dispuse distinct și pot proveni de la persoane diferite, după uscare vor fi protejate împotriva intercontaminării prin fixarea unor coli de hârtie pe zonele respective, care au rolul de a evita ajungerea în contact a acestor regiuni ale obiectului.

Urme de sânge

Urme de sânge uscat aflate pe obiecte care pot fi detașate

– porțiunea din obiectul respectiv, care conține urme de sânge, va fi tăiată cu ajutorul unui instrument contondent sterilizat în prealabil;

– fiecare fragment tăiat va fi ambalat separat în hârtie, iar ambalajul final va fi etichetat;

– dacă urma este difuză, se va ridica o porțiune de control dintr-o zonă fără urme de sânge, care se se va supune acelorași operații de ambalare și etichetare ca și anterioara.

Urme de sânge uscat aflate pe obiecte suport care nu pot fi transportate sau

decupate

– se ia un tampon steril și se umectează cu apă sterilă;

– se trece ușor capătul din bumbac al acestuia peste zonele respective, astfel încât să se poată realiza o concentrare a microurmelor într-o anumită parte a tamponului;

– se îndepărtează capătul neutilizat cu ajutorul unui foarfece steril sau al altui instrument steril;

– se vor preleva câte două urme din aceeași regiune;

– tampoanele se usucă în condiții absolut sterile, ferite de surse de căldură ori radiații solare sau, dacă nu este posibil, se păstrează la maxim 40C până la ajungerea în laborator;

– fiecare urmă se ambalează separat în două plicuri din hârtie și se etichetează corespunzător;

– se va preleva o urmă de control dintr-o zonă adiacentă care nu conține microurme de sânge.

4.8.Factori distructivi ai urmelor de sange

a) Microorganismele și fungii

Sunt cei mai importanți factori distructivi ai urmelor biologice,respectiv și ai urmelor de sânge, deoarece prin acțiunea fermentativă anaerobă și atacul propriilor enzime proteolitice acestea vor metaboliza mediile proteice și polizaharidice. Prin această degradare sunt distruse proteinele, glucidele și lipidele celulare, acțiunea îndelungată distrugând în totalitate chiar acizii nucleici.În general, fiind organisme anaerobe, un factor favorizant îl constituie ambalarea urmelor biologice în recipiente ermetic închise.

b) Umezeala, căldura și radiațiile ultraviolete

Umezeala conduce la dezvoltarea microorganismelor și fungilor, motiv pentru care este necesară uscarea imediată a urmelor biologice și ambalarea acestora în hârtie.

Căldura excesivă poate duce la denaturarea ireversibilă a proteinelor și acizilor nucleici,iar orice determinare poate fi compromisă.

Radiațiile ultraviolete (radiațiile solare) pot fi un factor distructiv al fragmentelor de acizi nucleici. Expunerea probelor biologice la radiațiile UV pentru un timp îndelungat poate modifica ireversibil structura ADN.

c) Acțiunea substanțelor chimice

Acizii, bazele, coloranții, substanțele puternic oxidante sau reducătoare acționează distructiv prin denaturarea ireversibilă a structurii proteinelor.

d) Enzimele celulare

Sunt localizate în citoplasma sau nucleul celular, fiind responsabile de acțiunea proteolitică ce duce la scindarea proteinelor citoplasmatice în fragmente peptidice, în final obținându-se un mediu de cultură optim atacului bacterian.O clasă aparte de enzime o reprezintă endonucleazele de restricție a căror acțiune scindează lanțul dublu catenar al acidului deoxiribonucleic cu formarea de fragmente degradate ce fac imposibilă genotiparea urmei biologice.Acțiunea proteolitică a enzimelor poate fi limitată prin uscarea urmelor biologice, urmată de păstrarea la temperaturi cuprinse între +4 și – 10oC.

CAPITOLUL 5

Studiu de caz: Proprietățile biologice ale sângelui

5.1. Proprietățile biologice ale sângelui

Sângele ( latina sanguis, greaca veche: αἷμα, haima) este un țesut special sub formă lichidă care, prin intermediul aparatului circulator, alcătuit din inimă și vasele sanguine, transportă nutrienții și oxigenul la nivelul țesuturilor corpului, de unde preia bioxidul de carbon și produșii de catabolism tisular, transportându-i la nivelul organelor de eliminare. Sângele este compus din elemente celulare (ca.44 %) și plasmă (ca. 55 %), care conține 90 % apă, proteine, săruri minerale și substanțe cu molecule mici ca monozaharide, hormoni, gaze dizolvate, și substanțe nutritive (glucide, lipide, vitamine). Sângele reprezintă aproximativ 8% din greutatea corpului uman, iar la adulti volumul sanguin poate varia de la 4,5 la 6 litri.
Culoarea roșie a sângelui este datorată pigmentului (cu fier) hemoglobină din eritrocite care încărcate cu oxigen au o culoare mai deschisă.

5.1.1 Plasma

Plasma sanguină reprezintă aproximativ 55–60% din sânge și este formată din aproximativ 90% apă, 1% substanțe anorganice (săruri minerale care conțin ioni dintre care mai importanți sunt cei de sodiu , clor, potasiu, magneziu, fosfor și calciu) și aproximativ 9% substanțe organice (proteine, glucide, lipide etc). Proteinele din plasmă pe lângă rolul de transport, mai au un rol important în apărarea organismului prin sistemul imunologic, în procesul de coagulare a sângelui,un rol de tampon în menținerea unui pH constant și menținerea constantă a presiunii osmotice din sânge. Plasma care nu mai conține factorii de coagulare este numit ser sanguin, acesta fiind obținut prin centrifugarea sângelui după coagulare.Serul conține 91 % apă si 7 % proteine, restul fiind electroliți și hormoni, iar culoarea galbenă a serului se datorandu-se bilirubinei,acesata putand fi observata in cazul infractiunilor de omor.

5.1.2 Elementele celulare

Elementele figurate(celulare) ale sângelui sunt eritrocitele, leucocitele și trombocitele. Prezintă variații de număr și formă în funcție de specie.

Fig. 5.22 Elementele figurate din sângele uman

5.1.3 Eritrocitele

Eritrocitele ,numite și globulele roșii sau hematii au rolul de a transporta oxigenul de la plamâni prin artere și bioxidul de carbon la plamâni prin vene. Sunt celule anucleate, ce conțin un pigment numit hemoglobină .Hemoglobina este pigmentul care determină culoarea roșie a sângelui.Deficitul de oxigen dă sângelui o culoare de roșu închis.

5.1.4 Leucocitele

Leucocitele, numite si globulele albe se împart în granulocite și agranulocite. Granulocitele sunt leucocite cu nucleu granular, clasificate după culoarea protoplasmei în trei categorii: eozinofile, bazofile și neutrofile. Au rol imunologic în imunitatea nespecifică. Agranulocitele sunt leucocite cu nucleu de formă mai simplă, negranular, și se clasifică în monocite și limfocite. Au rol în imunitatea specifică.

5.1.5 Trombocitele

Trombocitele, numite și plachete sanguine, sunt celule ale sângelui cu rol în coagulare.Proporția elementelor figurate (celulare) din sânge se numește hematocrit. Valorile normale ale hematocritului variază în funcție de vârstă și sex. La bărbați, valoarea normală a hematocritului este între 44 – 46 %, la femei între 41 – 43 %. La copii variază în funcție de vârstă, la nou născuți fiind de 60 %, iar la copiii până la pubertate de numai de 30 %.

Fig. 5.23.

În dreapta- sânge proaspăt recoltat.
În stânga – sânge recoltat pe anticoagulant (EDTA) și lăsat să sedimenteze. Se observă separarea de plasmă a elementelor celulare, care au sedimentat la fundul eprubetei.
Plasma este lichidul transparent și ușor gălbui aflat deasupra.

Fig. 5.24.

Elemntele celulare ale sângelui uman redate microscopic.

Celulele rosii (eritrocitele)

Celulele albe (leucocitele-neutrofile)

Celulele albe (leucocitele-bazofile)

Trombocitele

Celulele albe (leucocitele-limfocite)

Celulele albe (leucocitele-eozinofile)

Celulele albe (leucocitele-monocite)

5.1.6 Hemoglobina

Culoarea roșie a sângelui, respectiv a globulelor roșii este dată de o substanță chimică care contine un pigment pe bază de fier, numit hemoglobină. Această substanță are capacitatea de a fixa oxigenul din aer la nivelul plămânilor, pe care apoi îl transportă în tot organismul, la celule. Scăderea cantității de hemoglobină indică o anemie și acest fapt se datorează fie reducerii conținutului globulelor roșii în hemoglobină, fie scăderii numărului de globule roșii. Sunt oameni cu un număr aproape normal de globule roșii, dar acestea conțin hemoglobină puțină, situație care se întâlnește în așa-zisele anemii hipocrome. Există și cazuri de anemii hipercrome, în care cu toate că sângele conține hemoglobină în limitele normale, anemia se datorează scăderii numărului de globule roșii (hematii). Hemoglobina se exprimă fie în procente la 100 ml sânge, fie în grame la 100 ml sânge.
Valori normale ale hemoglobinei:
– la bărbați = 13-16 g la 100 ml sânge
– la femei = 11-15 g la 100 ml sânge.

Timpul de coagulare (T.C.)

Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sângelui în cazul unei hemoragii sau în vederea unei operații chirurgicale, se determina timpul de coagulare după cum urmează: se recoltează o picatură de sânge din deget, se pune pe o lamă de sticlă și se cronometrează timpul care a trecut pana la coagularea sangelui. Valori normale ale timpului de coagulare sunt de: 8-12 minute. Depasirea acestui timp (T.C. crescut) arată că, coagularea sângelui se face cu întârziere, fapt ce poate predispune la sângerări, la hemoragii. Un T.C. scăzut (sub cinci minute) indică o coagulare anormal de rapidă a sângelui putând duce la coagularea sângelui chiar în vasele sanguine, așa cum se întamplă în unele infecții microbiene.

5.1.8 Timpul de sângerare (T.S.)

Este o analiză care se efectează tot în scopul cercetării puterii de coagulare a sângelui. Analiza nu se face pe lama, în afara corpului ci chiar pe organismul omului. Cu un ac se ințeapă usor lobul urechii astfel incât să iasă o picătură de sânge, apoi se cronometrează timpul care trece până când înțepătura nu mai sângerează.Valori normale ale timpului de sângerare: 3-4 minute. Prelungirea T.S. indică o perturbare în mecanismul de coagulare a sângelui, cu tendință la hemoragie.

TERMINOLOGIA URMELOR DE SÂNGE

Glosarul prezentat în această secțiune a fost în mare măsură adaptat la terminologia elaborată de către Comitetul de Terminologie al Asociației Internaționale al Analistilor Petelor de Sânge. Lista sugerată de Comitet a fost propusă în 1996. Idei au venit si din partea numeroșilor membri ai Comunitații medicilor-legiști atât din Statele Unite cât și din Canada .

Acest glosar este oferit ca un ghid și nu este proiectat pentru a fi a tot cuprinzător și de asemenea pot diverse variații în texte și surse diferite. Cu toate acestea, acești termeni au fost atent studiati și reprezintă definiții care vor fi utile în comunicare în cadrul disciplinei de interpretare a urmelor de sange.Este simțit faptul că terminologia prezentată aici reprezintă un acord semnificativ și consens de opinii ale multor persoane. Există o nevoie de terminologie consecventă și uniformă, în scopul evitării confuziilor și interpretarilor care induc în eroare in evaluarea concluziilor și a mărturiilor orale în instanța de judecată..…………………………….

Glosar

Unghiul de impact – unghi ascuțit sau intern format între direcția picăturii de sânge și planul de suprafață care este lovit.

Tâșnire arterială (sau izbucnire) – modele de sânge rezultate prin ieșirea sângelui din corp sub presiune, dintr-o artera penetrată.
Stropii înapoi – sânge direcționat înapoi spre sursa de energie sau forță ce a cauzat stropii. Stropii înapoi sunt adesea asociați cu rănile provocate de armele de foc prin crearea orificiilor de intrare.
Pata de sânge – rezultatul transferului atunci când sângele lichid a venit în contact cu o suprafață sau atunci când o suprafață umedă sau udă vine în contact cu sânge uscat.
Inele – inele din sânge care au rezultat atunci când sângele conține bule de aer, se usucă și păstrează configurația circulară a bulei ca un contur uscat.

Sânge aruncat – O urmă de sânge creată atunci acesta este eliberat sau aruncat de pe un obiect purtător de sânge în mișcare.
Cheag – o masă gelatinoasa formată ca urmare a unui mecanism complex care implică globulele roșii, fibrinogen, trombocite, și alți factori de coagulare. În timp, cheagul de sânge se retrage, duce la o separare clară de masă din restul lichidului, serul de sânge gălbui, care rămâne la periferia petei.
Direcționalitatea – direcționalitatea petei de sânge indică traiectoria pe care aceasta o avea înainte să lovească suprafața de impact. Direcționalitatea traiectoriei de zbor a picăturii de sânge poate fi stabilită, de obicei, de la forma geometrică a petei sale.
Unghiul de direcționalitate – unghiul dintre axul lung al unei picături de sânge și o linie prestabilită pe planul de suprafață țintă care reprezintă 0 °.

Direcția de zbor – traiectoria, sau direcționalitatea de zbor, a unei picături de sânge, care poate fi stabilită prin unghiul de impact și unghiul de direcționalitate.

Efectul “Drawback” – prezența sângelui în țeava armelor de foc care a fost tras înapoi în botul țevii.
Picurarea – Un model de pată de sânge ce rezultă din sânge care se scurge în sânge.
Sânge expirat – sânge care este eliminat pe nas, gură, sau o rană, ca urmare a presiunii aerului și / sau a fluxului de aer, care este forța de propulsie.
Traiectoria de zbor – calea picăturii de sânge ce se mișcă prin spațiu de la site-ul de impact la țintă.
Fluxul – O schimbare a formei și direcției picăturii de sânge umede ca urmare a influenței forței de gravitație sau de mișcarea a unui obiect.
Stropii înainte – stropi de sânge care circulă în aceeași direcție ca și cea a sursei de energie sau a forței ce provoacă crearea stropilor. Stropii înainte sunt adesea asimilați cu rănile create prin folosirea armelor de foc prin ajutorul orificiilor de ieșire.
Pete cu viteză mare de impact – Pete de sânge cauzate de o viteză mare de impact / viteza de aproximativ 33 m / s sau mai mare, cum ar fi cele produse de o armă de foc sau de mașini de mare viteză. Trebuie subliniat faptul că sângele nu părăsește organismul în mod normal la aceeași viteză ca viteza agentului de rănire. Acest model este caracterizat de o dispersie ce se aseamană cu o “ceață” care, din cauza suprafeței mari ce o acoperă picăturile mici, pot călători numai pe o distanță scurtă orizontală, în zbor. Preponderența picăturilor de sânge produse de această “ceața”, de obicei, au o mărime de 0,1 mm, sau mai mici, în diametru, deși unele pete mai mari sunt, de asemenea, întotdeauna produse.

Modelul de impact – model al petelor de sânge creat atunci când sângele primește o lovitură care rezultă în dispersia aleatoare de picături mici de sânge.
Site-ul de impact – punctul de pe un obiect sângeros sau un organism care primește o lovitură. De multe ori, site-ul de impact este folosit alternativ cu punctul de origine. Site-ul de impact se poate referi, de asemenea, la o zonă de pe suprafața țintei care este lovită de sângele în mișcare.
Pete cu viteză mică de impact – stropi de sânge produși pe o suprafață, atunci când sursa de sânge a fost supusă unei forțe de viteză mică de aproximativ 2 m / s sau mai puțin la o sursă de sânge.
Pete cu viteză medie de impact – stropi de sânge produsi pe o suprafață, atunci când sursa de sânge a fost supusă la o forță medie, de o viteza de aproximativ între 2 și 8 m / s la o sursă de sânge. O bătaie de obicei cauzează acest tip de stropi. Preponderența stropilor de sânge produși în acest mod sunt de obicei de la 1 la 3 mm în diametru, dar pete mai mari și mai mici, de asemenea, pot să apară.
Ceața – sânge care a fost redus la o pulverizare fină ca urmare a energiei sau a forței aplicată la acesta.
Picătura părinte – o picătură de sânge de la care un val sau stropii satelit provin.
Punctul sau zona de convergență, – un punct sau zonă în care o pată de sânge poate fi proiectată pe o suprafața bi-dimensională. Acest punct este determinat prin urmărirea axului longitudinal a petelor de sânge bine definite până la un punct comun sau zonă.
Punctul sau zona de origine – punctul tri-dimensional sau zona din care sângele care a produs petele de sânge provine. Acest lucru este determinat prin proiectarea unghiurilor de impact a petelor bine-definite de sânge înapoi la o axă construită prin punctul sau zona de convergență.
Sânge proiectat – Un model creat atunci cand sângele este proiectat sau eliberat ca urmare a folosirii forței.
Stropiri secundare – deflecția unor volume mari de sânge, după impactul cu o suprafață țintă care duce la colorarea a unei a doua suprafețe. Deflecția nu se produce atunci când picături mici de sânge lovesc o suprafață.

Picături satelit – stropi mici de sânge care sunt proiectați în jurul sau lângă o picătură de sânge la impact cu o suprafață. Un val este, de asemenea, considerat o formă de picături satelit.
Pata ser – o pata clară, gălbuie cu o suprafață lucioasă de multe ori apare în jurul unei pete de sânge după ce sângele s-a retras din cauza coagulării. Această separație este afectată de temperatură, umiditate, substrat, și / sau mișcarea aerului.
Pata de sânge scheletonizată – pată de sânge care constă numai din periferia sa exterioară , zona centrală fiind îndepărtată prin ștergere după ce sângele lichid a fost parțial uscat. O pată scheletonizată este, de asemenea, produsă prin exfolierea părții centrale a unei pete complet uscate.
 Ungere – un volum relativ mare de sânge, de obicei, 0.5 ml sau mai mult, care a fost distorsionat într-o astfel de măsură, încat o altă clasificare nu este posibilă. Ungerea este similară cu mâzga, dar ungerea este o pată produsă de un volum mai mare de sânge.
Mâzga – O pată de sânge care a fost distorsionată într-o astfel de măsură, încat o altă clasificare nu este posibilă.
Stropi – dispersia picăturilor mici de sânge ca urmare a proiecției puternice de sânge.
Spinii – marginile ascuțite care radiază departe de centrul petei de sânge. Formarea lor depinde de viteza de impact și de textura suprafeței.
Ținta – o suprafață pe care sângele a fost depus.

Viteza maximă – viteza maximă pe care o poate atinge o picătură de sânge în aer, în cădere liberă, care este de aproximativ 9 m / s. 
Vidul sau umbra – absența petelor de sânge într-o zonă în care ar fi trebuit să se găsească pete de sânge. Adesea, geometria vidului va sugera marginile obiectului, care a fost interceptat de sânge, cum ar fi un pantof, mobilier, persoană, etc
Val – o picătură mică de sânge, care provine dintr-o picătură de sânge părinte ca urmare a impactului cu o suprafață la un unghi mai mic de 90 °.

CONCLUZII

Interpretarea corectă a urmelor de sânge s-a dovedit crucială în numeroase cazuri în care cauza morții era discutabilă, iar stabilirea faptului dacă a fost omor, sinucidere, accident sau moarte violentă era necesară procesului penal sau civil.Acest lucru impune o perfecționare continuă a aspectelor de ordin teoretic și tehnic pe care această activitate le implică, în scopul înlăturării riscului de erori în elaborarea concluziilor cuprinse în raportul de interpretare al urmelor.

Interpretarea criminalistică a urmelor de sânge a fost abordată pentru prima dată în anul 1955,când Dr. Paul Kirk,criminalist american, a prezentat mărturia sa bazată pe urmele de sânge ,în procesul intentat de Statul Ohio lui Samuel Steppard, prin care a stabilit poziția relativă a atacatorului față de victimă în timpul administrării loviturii, fapt ce a marcat momentul în care interesul pentru acest domeniu al criminalisticii a crescut simțitor in SUA.Prin interpretarea urmelor de sânge la locul faptei se formează o imagine unitară cu privire la cele petrecute în câmpul infracțional, iar fiecare urmă poate fi transformată în probă,constituindu-se astfel un sistem probator solid.

Prin întocmirea acestei lucrări am reușit atingerea următoarelor probleme:

Stabilirea posibilităților și limitelor în activitatea de interpretare criminalistică a urmelor de sânge la locul faptei

Prin interpretarea urmelor de sânge se pot formula unele ipoteze cu privire la numărul făptuitorilor, contribuția fiecăruia la crearea leziunilor, poziția victimei, a agresorului și a obiectelor în timpul sângerării, numărul de lovituri aplicate și mutarea cadavrului de la locul în care s-a produs agresiunea.De asemenea, se pot determina: felul, natura, numărul, gradul, de ascuțire a instrumentelor utilizate, forma și mărimea suprafețelor obiectelor contondente, direcția din care s-a tras cu arma de foc, locul unde se găsea făptuitorul.

Prin examinarea aspectului urmelor de sânge, îndeosebi a culorii și a stadiului de coagulare, se poate determina, cu oarecare aproximație, vechimea lor, ținându-se seama și de temperatura mediului înconjurător și iluminarea existentă și se pot face estimări cu privire la volumul sângerării, a cantității de sânge pierdut și a efectului acestuia asupra stării victimei.În colaborare cu medicul legist se poate aprecia timpul cât a mai supraviețuit victima după producerea leziunii și se poate determina timpul cât a durat sângerarea.

Forma urmelor de sânge este un aspect important ,în funcție de aceasta stabilidu-se înălțimea de la care s-a scurs sângele care a creat urmele, unghiul sub care s-a scurs și punctul de origine al urmelor.

Aspectul urmelor de sânge de la fața locului poate oferi date și cu privire la unele încercări de înlăturare intenționată a lor prin acțiuni ca: răzuirea, spălarea, etc. Așa, de exemplu, spălarea incompletă a urmelor de sânge de pe un suport textil va determina apariția pe acesta a unor pete reprezentând o zona centrală, mai intens colorată, și una periferică având o nuanță cromatică ce se degradează treptat.

2.Procedeele tehnice și metodele de cercetare utilizate în activitatea de interpretare a urmelor de sânge

Procedeele tehnice la care se apelează pentru detectarea urmelor de sânge au un caracter orientativ sau de probabilitate. Astfel sunt cele pe bază de apă oxigenată, acestea producând o efervescență caracteristică eliberării oxigenului din sânge sau luminol, care sub acțiunea radiațiilor UV are o fluorescență oarecum particulară, precum și alte radiații relativ specifice, de exemplu cele determinate de acidul sulfuric, reactivul Medinger pe bază de verde leuco-malahit sau reactivul Adler pe bază de benzidină.In corelație cu procedeele tehnice utilizate se aplică diferite metode de cercetare precum: raționamentul logic, observația, descrierea, experimentul, efectuarea de analize, măsurători și raportarea rezultatelor obținute la informațiile furnizate de martori, părți etc.

3.Importanța interpretării criminalistice în cercetarea penală

Interpretarea criminalistică a urmelor în contextual locului faptei prezintă o importanță deosebită sub aspectul lămuririi tuturor împrejurărilor care au precedat, însoțit și succedat activitatea infracțională.Această activitate, desfășurată în faza inițială a investigării criminalistice și chiar la locul faptei, oferă posibilitatea organelor de urmărire penală să perceapă mai bine ambianța din câmpul infracțional și elaboreze diferite versiuni cu privire la faptă.Astfel, datele și informațiile rezultate în urma interpretării criminalistice a urmelor la locul faptei vor constitui punctul de plecare în elaborarea celor mai plauzibile versiuni și vor ghida eficient activitățile ce urmează a fi desfășurate în continuare.Din coraborarea acestora cu declarațiile martorilor pot rezulta informații care conturează cât mai exact adevărul în legătură cu împrejurările comiterii faptei.Se poate afirma că valoarea interpretării criminalistice a urmelor este pusă în evidență mai ales pe parcursul cercetării cauzelor cu autori neidentificați. Interpretarea corectă a urmelor de sânge s-a dovedit crucială în numeroase cazuri în care cauza morții era discutabilă, iar stabilirea faptului dacă a fost omor, sinucidere, accident sau moarte violentă era necesară procesului penal sau civil.

BIBLIOGRAFIA

Acte normative

1. Codul de Procedură Penală al României;

2. Codul Penal Român;

Lucrări de specialitate

Anghelescu, Ion , Tratat practic de criminalistică, vol IV, Ed. Ministerului de Interne, București, 1982;

Antoniu, Gheorghe, Raportul de cauzalitate în dreptul penal, Editura Științifică și Enciclopedică,București, 1995;

Asociația Criminalistilor din România, Considerații privind faptele comise cu violență de-a lungul timpului;

Asociația Criminaliștilor din Romania, Motive și propuneri privind îmbunătățire investigației judiciare a infracțiunilor comise cu violență, prin intermediul interpretării urmelor acestor ;

Beliș, V., Medicina legală. Curs penru facultățile de științe juridice, Ed. Odeon, București, 1999

Beliș, Vladimir , Tratat de medicină legală, vol. II, Editura Medicală, București,1995;

Beliș, Vladimir, Medicina legală în practica judiciară, Editura Huridica, București, 2001;

Beliș V., Medicină legală, ediția a VI-a, Editura Juridică, București, 2006;

Bevel, Tom; Gardner, Ross M. Bloodstain Pattern Analysis With an Introduction to Crimescen Reconstruction,2008

Bercheșan V., Pletea C., Sandu E. I., Cercetarea la fața locului, în Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Craiova, 1992;

Bercheșan , Vasile, Valorificarea științifică a urmelor infracțiunii, vol. I, Ed. Little Star, București, 2002;

Bercheșan,V.,Ruiu M.,Tratat de tehică criminalistică, Ed.Little Star, București, 2004;

Bercheșan, Vasile,Cercetarea la fața locului, principal mijloc de probă în procesul penal, Editura Little Star, 2006;

Ciopraga A., Criminalistica. Elemente de tactică, Univ. A.I. Cuza, Iași, 1980;

Ciopraga, A., Criminalistica, Tratat de tactică, Ed. Gama, Iași, 1996;

Ciopraga, Aurel și Iacobuță,Ioan, Criminalistică, Editura Junimea, Iași, 2001;

Colectiv IGPR – Institutul Național de Criminalistică- Procedura cercetării la fața locului în Poliția Română- Manual de bune practici, 2006;

Colectiv , Tehnică criminalistică. Curs universitar pentru studenții Academiei de Poliție, Ed.Estfalia, 2010;

Coroiu, Viorel și Panfil,Georgică, Notiuni de tehnica criminalistica, ed. a II-a Ed.Estfalia, Bucuresti, 2009;

Coroiu, Viorel,D.Miclea, G.Panfil, F.Talpau, Criminalistica. Note de curs, Ed. Prouniversitaria, Bucuresti, 2011;

Dictionar de criminalistica, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984;

Ekert, W.G. și Stuart, M.S.J,;

Dragomirescu V., Problematică și metodologie medico-legală, Editura Medicală, București, 1980;

Gaensselen, R.G., Sourcebook in forensis serology, immunology and biochemistry, U.S. Departament of Justice, National Institute of Justice, D.C., 1983

Grigorescu, în colectiv, Dicționar de criminalistică, Editura științifică și enciclopedică, București, 1984;

Golunski S. A., Criminalistica, Ed.Stiintifica, Bucuresti, 1961;

Ionescu Lucian și Dumitru, Sandu, Identificarea criminalistică, Ed. Științifică, București, 1990;

James, Stuart H.; Kish, Paul Erwin; Sutton, T. Paulette, Principles of Bloodstain Pattern Analysis, 2005;

Kernbach M., Medicină judiciară, Editura Medicală, București, 1958;

Kirk, Paul ,Crime investigation, Ed. Winley & Sons, N.Y., 1974;

Mac Donell , H. L., Interpretation of bloodstain , Physical consideratio, în ,,Legal Medicine Annual”, Cyril Wecht Ed., U.S.A., 1971;

MacDonell, H.,L. Și Bialonsz, L.,F., Flight characteristics and Stein Paterns of Human Blood , National Institute of Law Enforcement and Criminal Justice, Washinghton, D.C.;

Mircea, Ion, Valoarea criminalistică a unor urme de la fața locului, Ed. Vasile Goldiș, Arad, 1996;

Mircea, Ion, Criminalistica, Editura Lumina LEX, Bucuresti, 1999;

Panaitescu, Viorel, Metode de investigatie în practica medico-legala, Editura Litera, Bucuresti, 1984,

Panfil,G.,Coroiu V.,Noțiuni de tehnică criminalistică, Ed.a II-a, Ed.Estfalia, București, 2010;

Panfil,Georgică, Fundamentele tehnicii criminalistice, vol.I, Ed.Estfalia, București, 2010;

Panfil, Georgică Fundamentele tehnicii criminalistice,vol I și II, Editura EstFalia,București,2013;

Pășescu, Gheorghe, Tratat practic de criminalistică, vol I, Ed. Ministerului de Interne, București, 1976;

Pășescu, Gheorghe, Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei,Ed. Național,București, 2000;

Pășescu, Gheorghe, Principiile interpretării urmelor la locul faptei în volumul Criminalistica mileniului III, Editura Little Star, București, 2001,

Popa, Gheorghe, ,,Tehnică criminalistică”,Ed. Național, București,2008;

Popov,N.V., Medicina judiciara, Editura de Stat pentru Literatura stiintifica, Bucuresti, 1954;

Quai I., Terbancea M., Mărginean V., Popa L., Introducere în teoria și practica medico-legală, Editura Dacia, Cluj-Napoca;

Simonin, C., Medicine Legale Judiciare, Paris, 1955, p.815-860;

Stancu,Emilian, Criminalistică, vol I, Ed. Tempus SRL, București, 1992;

Stancu E., Criminalistica , Editura Actami, București, 1999;

Stancu,Emilian, Tratat de criminalistică, ediția a II-a revăzută și adaugită, Universul Juridic, București, 2002;

Stuart H. James, Scientific and Legal Applications of Bloodstain Pattern Interpretation, Editura CRC Press,1998;

Suciu, C., Criminalistica, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972;

Thorwald ,Jurgen, Un secol de lupta cu delicventa, Editura Moldova, Iasi, 1997;

Reviste și articole

Jean Nepote, “Situation actuelle et tendance d’evolution de la criminalistique “, în R. I. P. C., nr. 384, ianuarie 1983 ;

Kirk,Paul, Affiddavit regarding State of Ohio vs Steppard S., Court of Commons Plens,Criminal Branch, nr. 64571, 1955;

Laber, T.L., ,,Diameter of a bloodstains as a function of origin, distance follen and volume of drops”, I.A.B.P.A. News, vol 2, Nr. 1/1985;

Maxim,George, ” Spre o politie stiintifica in tara noastra ”, în rev. „ Politia moderna ”, an III, nr. 6-7/1928, Iasi, 1928 ;

Pășescu, Gheorghe, Crime Scene: Blood trace investigation (Examinarea urmelor de sânge la fața locului), In Romanian Journal of legal medicine, vol.II, nr.3/1994;

Gheorghe Pășescu, Interpretarea urmelor de sânge într-un caz de omor – comunicare prezentată la Simpozionul „Realități și perspective în criminalistică” organizat de Asociația Criminaliștilor din România, la 29 octombrie 2002, publicat în volumul Realități și perspective în criminalistică, editura Luceafărul, București 2003;

Pex, J.O. și Vaughan, C.M., ,,Estimation of Light Velocity blood spoter on adjacent objects”, în ,,Jouranal of Forensic Science”, vol 32, nr. 61/1987;

Stephens, B.G. și Allen, T.B., ,,Backspotter of blood from gunshot Wound’s –Observations and experimental simulation”, în ,,Jouranl of Forensic Science”, vol 8, nr 2/1983, pag. 437-439.

Internet

http://dexonline.ro

http://ro.wikipedia.org

www.politiaromana.ro

http://www.trutv.com

http://www.swgstain.org/

http://iabpa.org/

http://www.acsr.org/

REZUMAT

Proba științifică a devenit indispensabilă în procesul soluționării oricărei cauze aflate în instrumentarea organelor judiciare, din cauza creșterii fenomenului infracțional și imposibilițatii contracarării faptelor de natură penală doar prin simpla aplicare a normelor de drept.Investigațiile criminalistice sunt fundamentate științific pe principiul potrivit căruia savârșirea unei fapte prevăzute de legea penală determină modificări în realitatea înconjuratoare.Astfel, descoperirea, examinarea și interpretarea urmelor la locul faptei sunt activități deosebit de importante, deoarece fiecare urmă poate fi transformată în probă,constituindu-se astfel un sistem probator solid.

Activitatea de interpretare criminalistică a urmelor la fața locului are un rol deosebit de însemnat pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care s-a comis o infracțiune și conduce nemijlocit la aflarea adevărului în cauza investigată,deoarece prin conexiuni logice și raționale se conturează o imagine unitară cu privire la cele petrecute în câmpul infracțional.

Prezența urmelor de sânge la fața locului presupune vătămarea integrității corporale, prin leziuni deschise, a unor persoane sau animale. Abianța locului faptei oferă posibilitatea obținerii unor informații cu un grad mare de certitudine chiar din examinarea formei și a poziției urmelor de sânge. În funcție de cantitatea lichidului sanguin, natura obiectului primitor, precum și a unghiului de incidență, urmele de sânge au forme și aspecte diferite,deoarece sângele, fiind un amestec fluid, constituit din elemente celulare și plasmă,atunci când iese din corpul uman ca rezultat al traumatismelor produse de diverși factori, se va supune legilor fizicii.

Informațiile care pot fi obținute prin interpretarea urmelor de sânge sunt numeroase, unele cu un grad mare de certitudine, iar altele cu un grad mare de probabilitate.Astfel, în funcție de forma urmelor de sânge se poate stabili, de exemplu, înălțimea de la care acesta s-a scurs, direcția de deplasare a persoanei care a format urma sau se poate preciza poziția victimei, a agresorului și a obiectelor în timpul sângerării.De asemenea, dimensiunile petelor de sânge pot indica cu aproximație cantitatea de sânge pierduta. Examenul la locul faptei al unei pete de sânge poate da informații asupra modului în care a fost produsă rănirea, cu privire la originea sângelui (arterial, venos, capilar), precum și cu privire la unele particularități ale traumatismului.

Interpretării corectă a urmelor de sânge s-a dovedit crucială în numeroase cazuri în care cauza morții era discutabilă, iar stabilirea faptului dacă a fost omor, sinucidere, accident sau moarte violentă era necesară procesului penal sau civil.

ABSTRACT

Scientific evidence has become indispensable in the process of resolving any cause in handling judicial bodies because of rising crime and inability to counter the criminal actions by simply law enforcement. Forensic investigations are based on the principle that scientific commission of an offense under criminal law lead to changes in the surrounding reality. The discovery, examination and interpretation of traces at the scene are particularly important activities because each trace can be transformed into evidence, thus forming a solid sample. Forensic interpretation activity traces spot has a particularly important role to clarify all the circumstances in which an offense has been committed and leads directly to the truth in the case investigated because the logical connections and rational unified picture emerges about what happened in the crime field.

The presence of traces of blood on the ground involves bodily injury, by open lesions of people or animals. The crime scene atmosphere provides the possibility to obtain information with a high degree of certainty from examining the shape and position of the blood traces.

Depending on the quantity of blood fluid, the nature of the receiver object, and angle of incidence, the blood traces have different shapes and appearances, since blood is a fluid mixture consisting of plasma and cellular components, when removed from the human body as a result of a trauma caused by various factors, it will obey the laws of physics.

The amount of information which can be obtained by interpreting the blood traces are numerous, some with a high degree of certainty, and others with a high degree of probability. Thereby, depending on the form and the amount of blood we can astablish, for example, the height from which it has elapsed, the direction of movement of the person who created the traces or it may indicate the position of the victim, the attacker and the weapon. Also, the size of the blood stains can indicate the approximate amount of lost blood. Examening the blood stains at the scene can give us information on how the injury was caused, on the origin of blood (arterial, venous, capillary) and on some features of the trauma.

A correct interpretation of blood spatter proved to be crucial in numerous cases in which the cause of death was questionable. Determining whether it was murder, suicide, accident or violent death is necessary in criminal or civil processes.