Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napo ca, tom LIII, 2014, p. 85-95 RELAȚIILE CULTURALE ROMÂNO-GERMANE [632043]

„Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napo ca”, tom LIII, 2014, p. 85-95 RELAȚIILE CULTURALE ROMÂNO-GERMANE
ÎN PERIOADA 1933-1944. ACORDURILE CULTURALE*
Irina Nastasă-Matei**
Abstract: The cultural relations between Germany and Romania during 1933- 1944
developed in close connexion w ith the international context and the economic and
political developments. Similar to the economic and political r elations between the two
countries, the cultural ones were frail at the beginning of the Nazi regime, the German-
Romanian cultural activities b eing rather sporadic and spontane ous than systematic
and regulated. An increase in the academic exchanges between th e two countries
occurred amid the economic – and than political – rapprochement between them. The
first documents regulating the cultural relations and the stude nt exchanges between
Germany and Romania were annexes to the economic agreements – t he ones from 23rd
of March 1935 and 23rd of March 1939 – an actual cultural convention being signed on
November 7, 1942, which was valid until 1944 .
Keywords: cultural relations, cultural agreements, Romania, Nazi Germany.
Tematica relațiilor culturale dintr e România și Germania nazist ă este una
insuficient abordată de istoriografie. Majoritatea lucrărilor c are și-au propus să
trateze legăturile dintre cele două țări s-au limitat la aspect ele economice și
politice, atingând doar tangențial subiectul relațiilor cultura le1. Într-un fel, pe bună
dreptate, căci apropierea culturală dintre statul român și cel nazist s-a realizat prin
prisma și ca urmare a schimburilor economice tot mai intense, i ar apoi a apropierii
politice dictate de evoluțiile internaționale și de interesele reciproce ale României
și Germaniei. Abia în acest cadru s-au intensificat legăturile dintre cele două țări și
pe tărâm cultural.
Germania a avut, mai ales din a doua jumătate a secolului 19, o influență
semnificativă în domeniul cultural, științific, al tehnicii, ed ucației, cercetării etc. în
România. De aceea, o mai mare atenție ar trebui acordată de căt re istorici relațiilor
culturale dintre cele două țări.

* Cercetarea a fost finanțată de CNCS-UEFISCDI, în cadrul proiectului de cercetare PN-II-ID-
PCE-2011-3-0841, Contract Nr. 220/31.10.2011, titlul proiectulu i: Crossing Borders: Insights into
the Cultural and Intellectual History of Transylvania (1848-194 8)/Dincolo de frontiere: aspecte ale
istoriei culturale si inte lectuale a Transilvaniei (1848-1948) ; director de proiect: Carmen Andras.
** Dr., Universitatea din București; [anonimizat]
1 Cele mai importante fiind Andreas Hillgruber, Hitler, König Carol und Marschall Antonescu.
Die deutsch-rumänisc hen Beziehungen 1938-1944 , Wiesbaden, Steiner Verlag, 1954; Ioan Chiper,
România și Germania nazistă , Edit. Elion, București , 2000; Rebecca Haynes, Romanian Policy
towards Germany , MacMillan Press Ltd, Great Britain, St. Martin’s Press Inc, U nited States, 2000.

Irina Nastasă-Matei 2
86
Nici perioada 1933-1944 nu face excepție. Mulți oameni de știin ță și
intelectuali români s-au format în mediul academic german sau, cel puțin, au
profitat de pe urma contactului cu spiritualitatea germană. Dar această perioadă
prezintă un interes deosebit și din alt punct de vedere: acela al transferului de
ideologie, al influenței pe care cel de-al Treilea Reich a avut -o, prin intermediul
schimburilor culturale, și mai ales al propagandei –, dar și pr in sprijinul moral și
financiar – în ascensiunea extremismului de dreapta în România.
Relațiile româno-germane au fost instabile în prima jumătate a secolului 20.
Dacă la cumpăna dintre secole și până în 1914 cele două țări s- au apropiat tot mai
mult, atât la nivel economic, politic, cât și cultural, evenime ntele din anii Primului
Război Mondial au schimbat această situație. De aceea, după 191 8, Germania și
România nu se mai aflau în relații prea cordiale, asta și dator ită atmosferei
postbelice ce domina continentu l. Considerată responsabilă pent ru izbucnirea
războiului, aflându-se într-o situație economică precară și avâ nd de plătit mari
datorii de război, Germania era izolată de către toate țările e uropene. Ca urmare, nu
era un partener acceptabil nici pentru România, pe care sfârșit ul conflagrației o
găsise de partea statelor învingătoare. De altfel, Franța era î n mod tradițional marea
putere pe care statul român o prefera ca aliat, la fel stând lu crurile pe parcursul
întregii perioade interbelice, până în 1940, odată cu ocuparea acesteia de către
armata nazistă. Astfel, imediat după 1918, manifestarea atașame ntului față de
Germania în spațiul românesc era aproape tabu2. De asemenea, numărul tinerilor
din România la studii în Germania se diminuase vizibil, iar ati tudinea
intelectualilor, oamenilor politici și autorităților române era ostilă față de această
țară.
Relațiile dintre România și Germania s-au mai redresat către mi jlocul anilor
’20, în contextul ameliorării im aginii Germaniei pe plan extern : ea își va asuma
datoriile de război și va dovedi că respectă obligațiile impuse de statele
învingătoare. În plus, instaurarea Republicii de la Weimar și i mplicarea acesteia în
organismele internaționale care aveau ca scop păstrarea păcii – Liga Națiunilor –
au determinat ieșirea Germanie i din izolarea de după război și reînnodarea relațiilor
cu celelalte state. Reluarea sc himburilor economice dintre stat ul român și cel
german s-a datorat și unei politici economice germane orientate tot mai mult către
statele din sudul și estul Europei, Germania devenind importato r de cereale și de
alte produse agricole din această regiune3. Astfel, în 1930, Germania a semnat o
înțelegere comercială, iar în 1931 un tratat economic preferenț ial cu România4.

2 Lucian Boia, Germanofilii. Elita intelectuală românească în anii primului ră zboi mondial ,
București, Humanitas, 2010.
3 Constantin Buchet, România și republica de la We imar 1919-1933. Economie, diplomaț ie și
geopolitică , București, București, Edit. Al l, 2001, p.12-16. Vezi și Hans- Paul Höpfner, Deutsche
Südosteuropapolitik der Weimarer Republik , Frankfurt am Main, Lang Verlag, 1983.
4 Rebecca Haynes, Politica României față de Germania între 1936 și 1940 , Iași, Polirom,
2003, p. 16.

3 Relațiile cultura le româno-germane în perioada 1933-1944. A cordurile culturale
87
Trebuie totuși menționat faptul că, deși relațiile româno-germa ne au ieșit în anii
’20 din acea fază de stagnare de imediat după Primul Război Mon dial, ele nu au
mai atins în perioada interbeli că nivelul de dinaintea izbucnir ii conflagrației.
Cel de-al Treilea Reich a pus un și mai mare accent decât Repub lica de la
Weimar pe relațiile comerciale cu țările din sud-estul Europei. În septembrie 1934,
ministrul german al Economiei a elaborat un așa-numit „Plan Nou “. Acesta
presupunea în principal restrângerea relațiilor economice cu ma rile puteri, mult
industrializate, și amplificarea schimburilor cu țările din sud ul și estul Europei și cu
cele din America de Sud, țări producătoare de materii prime și alimente5.
În acest context s-au pus bazele unor colaborări economice mult mai intense
între Germania și țările din sud-estul Europei. Astfel, în 1934 Germania nazistă va
încheia acorduri comerciale cu Ungaria și Iugoslavia, care viza u importul de
produse agricole din aceste țări la prețuri fixe6, iar în 1935 va fi semnat un acord
comercial cu România – Tratatul de stabilire, comerț și navigaț ie dintre România și
Germania – prin care, deja în 1937, Germania va ajunge să benef icieze de 19% din
exporturile României7.
Pentru România, acesta a fost primul pas în apropierea de Germa nia lui
Hitler. Acordul a transformat Reichul german în unul dintre pri ncipalii parteneri
economici ai României. În plus, el a pus bazele și pentru alte tipuri de colaborări
între cele două țări. Spre exemplu, una dintre convențiile supl imentare a fost cea
care reglementa turismul între cele două țări. De o importanță deosebită erau și
anexele care se refereau la efectuarea de plăți și la oferirea de valută avantajoasă.
Prin tratatul economic din 1935, s-a hotărât punerea la dispozi ție de către statul
german, anual, a avantajelor de valută pentru 650 de tineri din România, care
urmau să studieze în cel de-al Treilea Reich. Prin urmare, în p rivința relațiilor
culturale și a schimbului de studenți, acordul comercial a avut un rol decisiv. Pe de
o parte a marcat interesul germanilor în a dezvolta nu doar rel ații economice cu
România, ci și culturale și academice, pe de altă parte a deter minat o creștere
masivă a numărului de studenți români în „noua Germanie” națion al-socialistă,
ponderea acestora dublându-se în perioada următoare.
Procesul de apropiere economică, politică și culturală dintre R omânia și
Germania în perioada interbelică a fost unul treptat. Dacă în 1 933 România,
asemenea majorității țărilor europene, era reticentă în a între ține relații cu
Germania, în primul rând datorită caracterului regimului instau rat aici de Hitler –
statul român temându-se de influențele pe care regimul totalita r instaurat în Reich

5 Ioan Chiper, România și Germania nazistă , București, Edit. Elion, 2000. Vezi și Hans-
Joachim Braun, The German Economy in the Twentieth Century , Routledge, 1990; Stephen J. Lee,
Paul Shuter, Weimar and Nazi Germany , Heinemann, 1996; Adam Tooze, The Wages of Destruction:
The Making and the Breaki ng of the Nazi Economy , New York, Viking, 2006.
6 Rebecca Haynes, op. cit. , p. 16.
7 Ibidem , p. 17. Pentru mai multe despre acest acord vezi Ioan Chiper, România și Germania
nazistă , Edit. Elion, Bucur ești, 2000, p. 174-180.

Irina Nastasă-Matei 4
88
și ideologia național-socialistă le-ar fi putut avea asupra dem ocrației fragile
existente în România8 –, dar și datorită concentrării atenției pe raporturile cu Fra nța
și Marea Britanie, în 1935, prin acordul economic, se face un p rim pas în direcția
apropierii dintre cele două țări. Franța va rămâne, pentru o pe rioadă, principalul
aliat al României, dar de acum Germania va încerca tot mai mult să contracareze
influențele franceze în această regiune și să-și impună suprema ția.
Un moment important care a impulsionat relațiile dintre România ș i
Germania l-a constituit demisia, în 1936, a ministrului de Exte rne român, Nicolae
Titulescu. Acesta era filo-francez, pacifist, militând pentru p ăstrarea granițelor
impuse la sfârșitul Primului Răz boi Mondial, pentru colaborarea , pe picior de
egalitate, între statele europene și pentru întărirea securităț ii internaționale. În plus,
ministrul de externe părea dispus să colaboreze nu doar cu țări le democratice
europene – în special cu Franța –, ci manifestase simpatie și f ață de URSS, ceea ce
constituia un element de îngrijorare pentru autoritățile de la Berlin. Prin urmare,
atitudinile sale nu erau pe placul guvernului nazist, planurile acestuia pentru
România fiind în total dezacord cu politica dusă de Titulescu. El a fost obligat de
regele Carol II să demisioneze atât la presiunile germane, cât și la presiunile venite
din partea cercurilor de dreapta din România, legionare sau pro -naziste. Picătura
care a umplut paharul și a determinat înlăturarea lui Titulescu de pe scena politică
românească a constituit-o încercar ea sa de apropiere politică d e URSS,
impulsionată și de sem narea de către Franța a unui tratat cu Un iunea Sovietică9.
Un alt factor care a determinat intensificarea relațiilor dintr e cele două țări a
fost impunerea regimului autoritar al lui Carol II și orientare a acestuia către
Germania. Apropierea dintre Carol II și cel de-al Treilea Reich nu s-a datorat
faptului că regele ar fi avut simpatii sau afinități deosebite față de Germania, în
ciuda ascendenței sale germane. El era mai degrabă interesat în a-și consolida
regimul autoritar – de tip fascist, dacă este să ne gândim mai ales la legile anti-
evreiești adoptate din 1938 –, ceea ce implica inclusiv înăbuși rea Mișcării
Legionare, care era susținută de autoritățile de la Berlin. De asemenea, un obiectiv
important pentru România în acel moment, în contextul acutizări i atitudinilor
revizioniste ale unor țări precum Uniunea Sovietică sau Ungaria , era păstrarea
României în granițele stabilite la sfârșitul războiului. Astfel , decisive pentru
orientarea regelui către Germania la sfârșitul anilor ’30 au fo st sentimentele sale
anti-rusești, teama de pericolul sovietic10.
Către sfârșitul anilor ’30, în relația dintre cele două țări to t schimburile
economice erau cele ca re primau. În 1938, aproape 50% din comer țul exterior al
României se realiza cu Germania11. La 23 martie 1939 a fost semnat un nou acord

8 Arhivele Naționale Istorice Centrale (infra: ANIC București), Ministerul Educației Naționale.
Direcția Învățământ Superior , dos. 628/1936, f. 82; 629/1936, f . 157.
9 Ioan Chiper, op. cit , p. 157-158.
10 Ibidem , p. 201-249.
11 Andreas Hillgrueber, Hitler, Regele Carol și mareșalu l Antonescu. Rel ațiile germano-
române (1938-1944) , Humanitas, ediți a din 2007, p. 115.

5 Relațiile cultura le româno-germane în perioada 1933-1944. A cordurile culturale
89
economic. Relațiile comerciale vor funcționa în continuare pe b aza vechiului tratat.
Ceea ce aducea nou înțelegerea din 1939 era însă faptul că stab ilea un plan de
schimburi economice care să se deru leze pe o perioadă mai îndel ungată, de câțiva
ani. Prin acest acord, România fu rniza Germaniei produse agrico le, silvice, dar și
petrol – se prevedea înființarea unei societăți româno-germane pentru exploatarea
petrolului –, în vreme ce German ia se angaja să livreze statulu i român armament12.
Este interesant de menționat faptul că imediat după semnarea ac estei înțelegeri cu
Germania, România a încheiat tratate similare și cu Franța – la 31 martie – și
Marea Britanie – la 11 mai. Acestea nu aveau însă o relevanță p rea mare,
schimburile comerciale între România și aceste două mari puteri fiind în fapt
limitate. Cele două tratate semna te atât de curând după încheie rea acordului de
schimb comercial cu Germania er au reacții politice ale celor do uă țări occidentale,
fiind un simptom al tensiunii existente în politica europeană l a acea dată, țările
occidentale, democrate, încercând să împiedice impunerea domina ției germane în
această regiune.
La 29 mai 1940, între România și Germania s-a semnat „Pactul pe trolului“,
care prevedea livrarea de petrol către statul german, România u rmând să primească
în schimb nu bani, ci armament13. Acest pact marchează decizia clară a regelui
Carol II de a orienta politica ex ternă a României către Germani a.
Deși a doua jumătate a anilor ’30 a fost marcată de intensifica rea relațiilor
româno-germane pe plan economic, pe plan politic România a bene ficiat în
continuare de alianța cu Franța și Marea Britanie. Situația ave a să se schimbe ca
urmare a evoluțiilor de pe scena internațională. Semnarea pactu lui Ribbentrop-
Molotov la 23 august 1939, înfrângerea Franței în iunie 1940, p recum și pierderile
teritoriale ale României din vara anului 1940 au determinat ori entarea României
către Germania14. Autoritățile de la Berlin dăduseră de înțeles României că, da că li
se alătură, îi vor susține pretențiile teritoriale, mai ales în ceea ce privește
Transilvania – jucând, astfel, la două capete, căci același tip de politică îl duceau
față de Ungaria, care le va fi, de asemenea, aliată în cel de-A l Doilea Război
Mondial. Un impuls în apropierea germano-română l-a dat și inst aurarea, la
14 septembrie 1940, a statului național-legionar. Legionarii, e i înșiși având o
ideologie de tip fascist care, deși originală, autohtonistă, pr eluase multe elemente
din cea național-socialistă – mai ales în ceea ce privește mijl oacele de manifestare –,

12 Andreas Hillgrueber, op. cit. , p. 110-120.
13 Ibidem , p. 179-186.
14 Pentru mai multe despre acest subiect, vezi, printre altele, D ennis Deletant, Hitler's
Forgotten Ally: Ion Antonescu and His Regime, Romania, 1940-194 4, London, Palgrave Macmillan,
2006; Dinu C. Giurescu, România în al doilea război mondial (1939-1945) , Bu c u r e ș t i , E d i t . A L L ,
1999; Florin Constantiniu, Între Hitler și Stalin; România și pactul Ribbentrop – Molotov , București,
Edit. Danubius, 1991; Idem, Hitler, Stalin și România – România și geneza Operațiunii
„Barbarossa” , București, Edit. Uni vers Enciclopedic, 2002; Eliza Campus, Politica externă a
României în perioada interbelică , București, Edit. Politi că, 1975, p. 377-529, ș.a.

Irina Nastasă-Matei 6
90
și care fuseseră susținuți, de- a lungul anilor ’30, de la Berli n și financiar, și logistic,
și moral, nu considerau acceptabilă decât alierea cu Germania. Adevărata putere de
decizie o avea însă șeful statu lui, Ion Antonescu. Acesta, deși inițial filo-francez –
fusese, în anii ’20, atașat militar la Paris –, va dezvolta rel ații apropiate cu
Germania, care nu vizau doar politica externă și interesele ter itoriale ale României.
Antonescu își va descoperi valențele naționaliste și antisemite , impunând în
România un regim de dictatură fascistă, naționalist și rasist, de teroare și limitare a
libertăților, care va continua măsurile antisemite, discriminat orii ale regimului
autoritar al lui Carol II și va ajunge chiar la impunerea munci i forțate, deportărilor
și crimelor în masă15.
Astfel, la 23 noiembrie 1940 Antonescu va semna protocolul de a derare a
României la Pactul Tripartit, iar în octombrie o misiune milita r ă g e r m a n ă v a f i
trimisă în România. Acesta a fost momentul în care legăturile R omâniei cu țările
occidentale, vechile ei aliate, vor fi întrerupte. Următorul pa s va fi intrarea
României în război, în iunie 1941. România va lupta alături de puterile Axei până
în august 1944, când, pe fundalul evidenței pierderii războiulu i de către Germania
și al economiei precare a României ca urmare a cheltuielilor de război, regele
Mihai îl va demite și aresta pe mareșalul Antonescu și va procl ama întoarcerea
armelor împotriva Germaniei. Astfel, România va încheia războiu l alături de
Națiunile Unite.
Relațiile culturale dintre Germania și România în perioada 1933 -1944 au
funcționat în strânsă legătură c u situația internațională și cu evoluțiile pe plan
economic și politic. Asemenea relațiilor economice și politice dintre cele două țări,
și cele culturale au fost mai firave la începutul guvernării na ziste, desfășurându-se
mai degrabă spontan și sporadic decât sistematic și reglementat . O intensificare a
schimburilor academice și mai ales a schimburilor de studenți s -a datorat acordului
economic germano-român din 23 martie 1935, mai exact, anexei pr ivitoare la
acordarea, anual, de valută avantajoasă unui număr de 650 de ti neri din România
pentru a merge la studii în Reich. Totuși, până în 1940, princi palul partener al
României în relațiile academice și de schimb de studenți a răma s tot Franța, relații
intense de acest fel existând și între România și Italia. Astfe l, într-un raport din
1940 întocmit de Moschuna Sion pentru Ministerul Afacerilor Str ăine se precizau,
cu referire la relațiile culturale româno-germane în perioada 1 920-1940,
următoarele: „Legăturile noastre culturale cu Germania nu au cu noscut avântul și
dezvoltarea pe temeiul cărora România din trecut, ca și cea înt regită, și-a făurit și
adâncit prietenia cu țările latine și, înainte de toate, cu Fra nța. Nu este însă mai

15 Pentru mai multe despre Holocau st în România vezi Mihai Chiove anu, Death Delivered –
Death Postponed , București, Editura Universit ății din București, 2013; Radu Io anid, Evreii sub
regimul Antonescu , București, Editura Hasefer, 1997; Carol Iancu, Shoah în România. Evreii în
timpul regimului Antonescu. 1940-1944. Documente diplomatice fr anceze inedite , Iași, Polirom,
2001; Armin Heinen, Rumänien, der Holocaust und die Logik der Gewalt , München, Oldenbourg
Verlag, 2007.

7 Relațiile cultura le româno-germane în perioada 1933-1944. A cordurile culturale
91
puțin adevărat că și Germania, la rândul său, oferea țării noas tre, mai ales în
domeniul științific, nenumărat e posibilități. Bărbați de Stat, filosofi și oameni de
știință români s-au format la Universitățile și școalele superi oare germane. Au fost
însă cazuri izolate. Cunoașterea și difuzarea culturii germane în România a rămas
mult timp dezideratul numai al unui pâlc de admiratori ai civil izației germanice.”16
Perioada 1936-1940 a marcat o apropiere treptată, pe tărâm cult ural, între
România și Germania. Pe de o parte schimburile economice dintre cele două țări,
pe de altă parte contextul politic internațional, dar și ascens iunea extremei drepte în
România, precum și evoluțiile din politica internă a statului r omân în direcția
naționalismului și antisemitismului, toate acestea au determina t transformarea
Reichului german într-un important partener de schimburi academ ice și culturale
pentru România. Acești câțiva ani cunosc o efervescență în priv ința dinamicii
schimburilor culturale. În această perioadă se semnează înțeleg eri, se înființează
societăți și institute, se deschid tot mai multe posturi de lec tori români în Germania
și de lectori germani în România, se organizează conferințe, sc himburi de studenți
etc. Desigur, acestea nu aveau un caracter strict academic, juc ând de cele mai multe
ori un rol în propaganda dusă de Germania, mai ales în sud-estu l Europei.
Din 1940, odată cu venirea la putere a lui Ion Antonescu, cel d e-al Treilea
Reich va deveni și principalul partener al României în ceea ce privește relațiile
culturale. Se vor diminua drastic, aproape în totalitate, colab orările internaționale
pe tărâm cultural cu țările cu care Germania se afla în conflic t. Și ne referim aici
mai ales la Marea Britanie și Statele Unite. Până și colaborare a cu partenerul
tradițional al României, Franța, va fi sistată aproape complet. Astfel, spre exemplu,
dacă înainte de 1940 peste 2000 de tineri din România erau însc riși la Sorbona, nu
mai rămăseseră să studieze la această Universitate decât 40 în anul universitar
1940/41!17 În plus, în timpul regimului Antonescu se va propune renunțare a la
modelul francez, pe baza căruia erau organizate și funcționau m ajoritatea
instituțiilor românești de cultură, și se va încerca o reorgani zare, similară cu modul
în care fuseseră reorganizate instituțiile în Germania după 193 3. La 13 noiembrie
1942, referindu-se la învățământul românesc, Mihai Antonescu îi spunea
ministrului german al Culturii și Științei, Bernhard Rust: „Șco ala noastră va trebui
să fie și o școală a vieții și a igienii rurale, nu numai o șco ală de cultură. Adaptăm
în acest moment întreaga structură a învățământului nostru la r ealitățile naționale și
la scopurile mari de viitor pe care le urmărim. Se copiase prea mult școala teoretică
franceză ca bază a învățământului nostru. Imperialismul francez și politica franceză
își făcuseră din școală un instrument de pătrundere și de domin ație. Universitatea

16 Arhiva Ministerului Afacerilo r Externe (infra: Arhiva MAE), Fond 71, Germania 1920-
1944, vol. 140: Moschuna Sion, Relațiunile româno-germane, 1920-1940 , capitolul „Relațiuni
culturale”, f. 89.
17 Arhiva MAE, Fond Paris, vol. 341: scrisoare din 29 noiembrie 1 940 de la Victor Ianculescu,
consul general și director al Oficiului Universitar Franco-Româ n, către rectorul Universității din
Paris.

Irina Nastasă-Matei 8
92
franceză era o cetate, în care cuvintele deveneau adevărate ghi ulele de tun într-un
înțeles abstract. Noi am copiat acest învățământ abstract care urmărea, universalist,
dominația Europei, fără ca să avem această situație și fără să ținem seama de
nevoile și realitățile românești, fără să ținem seama că noi, c a latini, avem deja
tendința spre abstractizare și universalism, pe care trebuia s- o combatem; noi am
agravat-o printr-o școală a abst racțiunilor și teoriilor. Acum întoarcem școala la
realitățile românești. Școală practică, realistă, de viață și d e realități naturale, ci nu
de abstracțiuni, școală națională, care vrea să facă din cultur ă un instrument de
valorificare a vieții și scopurilor naționale.”18 Pași în această direcție au fost făcuți,
însă istoria nu a fost de partea acestor transformări. Din 1941 România a intrat în
război, astfel că reorganizarea universităților nu a mai fost o prioritate, iar după
1944 contextul s-a modificat radical, modelele germane – ca de altfel orice era
german – devenind indezirabile.
Odată cu 1940 relațiile culturale româno-germane capătă un tot mai pregnant
caracter propagandistic. Cea mai mare parte a activităților car e intrau în sfera
schimburilor academice – organizarea de conferințe, cursuri, sc himburi de studenți,
publicații etc. – vor deveni profund politizate, servind intere selor celor două țări: în
cazul României, era vorba în principal de interese de ordin ter itorial, statul român
dorind să recupereze pierderile din vara anului 1940 – nordul T ransilvaniei,
Basarabia, Bucovina de nord, ți nutul Herței și Dobrogea de sud –, în cazul
Germaniei de interese strategice, legate de evoluția războiului și de resursele
necesare pentru câștigarea acestuia.
În cele ce urmează, ne vom referi la acordurile culturale, care au configurat
dinamica relațiilor culturale și a schimburilor de studenți din tre Germania și
România în perioada 1933-1944.
Acordurile culturale
Un acord-umbrelă care să reglementeze relațiile culturale român o-germane
a fost adoptat abia în 1942. Au fost însă semnate încă de la mi jlocul anilor ’30
câteva înțelegeri privind unele aspecte ale schimburilor de ace astă natură între
cele două țări.
Prima înțelegere de acest fel a fost adoptată în 1935 și avea c a scop sporirea
numărului de tineri din România care să studieze în cel de-al T reilea Reich, prin
ușurarea efortului financiar pe care îl presupunea o asemenea m igrație
studențească. Este vorba, mai exact, despre una dintre multele anexe pe care le-a
avut acordul economic încheiat la 23 martie 1935, unele dintre ele oficiale, altele

18 Arhiva MAE, Fond 71, Germania 1920-1944, vol. 132, f. 135-136: proces-verbal al
discuțiilor din cadrul audienței avute de Bernhard Rust cu Miha i Antonescu, din 13 noiembrie 1942,
cu ocazia semnării acordului cultural româno-german, audiență l a care a participat și Ernst
Gamillscheg ca traducător.

9 Relațiile cultura le româno-germane în perioada 1933-1944. A cordurile culturale
93
secrete19. La pagina 60 din partea secretă a acordului economic s-a prev ăzut ca
statul german, cu scopul de a promova relațiile culturale dintr e cele două țări, să
ofere facilități de valută unui număr de 650 de tineri români î n fiecare an, pentru ca
aceștia să poată studia în Germania. Ce însemnau de fapt aceste facilități ? Ele
ofereau tinerilor studenți români posibilitatea de a cumpăra mă rci germane la un
preț mult mai scăzut, instituția care suporta aceste tranzacții și diferența de valoare
fiind Banca Reichului. Astfel, un astfel de student achiziționa o marcă aproximativ
de 2,5 ori mai ieftin decât prețul oficial: „…hat sich die Re ichsregierung in
Zusammenhang mit dem deutsch-rumänischen Handelsvertrag vom 23. März 1935
bereit erklärt, zur Förderung de r kulturellen Beziehungen zwisc hen Rumänien und
Deutschland, 675 (650 n.r.) rumän ischen Studierenden monatlich für 75 Clearing-
Mark 170 Register-Mark zur Verfügung zu stellen. Das bedeutet, dass der
Nationalbank solchen Studierenden für etwa 18 Lei 1.- RM, in De utschland
beschaffen kann.”20 Deși din unele documente reiese că această înțelegere ar fi fo st
„o simplă scrisoare care semnal ează ministrului român de Indust rie și Comerț
intenția guvernului german de a face înlesniri studenților româ ni din Germania”21,
cert este că ajutorul financiar a funcționat. Mai mult, a contr ibuit într-adevăr la
sporirea numărului de tineri din România care studiau în cel de -al Treilea Reich: de
la circa 300 pe an la începutul anilor ’30 la cel puțin 650 pe an după 1935. Mai
mult, după doar doi ani, în 1937, un număr de 760 de studenți r omâni se aflau deja
la studii în Germania, toți be neficiind de facilitățile de valu tă22.
Următoarele înțelegeri privind relațiile culturale dintre cele două țări vizau
tot schimbul de studenți. În 1939, tot ca anexă la un acord eco nom ic – ce l di n
23 martie 193923 –, s-a semnat, la 20 iulie, un protocol privind cooperarea
româno-germană în domeniul științelor agricole (Protokoll über die deutsch-
rumänische Zusammenarbeit auf landwirtschaftswissenschaftlichem Gebiet), care
prevedea ca tineri din România să se specializeze în agricultur ă în cel de-al
Treilea Reich, și studenți sau cercetători germani să efectueze stagii de cercetare
în domeniul agricol în România. În 1940, de exemplu, ca urmare a acestui
protocol, un student german a făcut cercetări, vreme de un an, în România, în
domeniul creșterii animalelor24.
La 15 decembrie 1941 a fost semnată o nouă înțelegere, între DA AD
(Deutscher Akademischer Austauschdienst) și Ministerul Educație i din România,
privind schimbul de studenți. Aceasta prevedea acordarea de bur se de reciprocitate
unui număr de 5 tineri români care să studieze în Germania cu f inanțare de la statul

19 Ioan Chiper, op. cit. , p. 173-180.
20 Politisches Archiv des Auswärtigen Amts, Berlin (infra: Politisches Archiv), Fond Bukarest,
dos. 140.
21 ANIC București, Ministerul Educației Naționale. Direcția Învăț ământ Superior, dos.
801/1938, f. 262.
22 Politisches Arc hiv, Fond Bukarest, dos. 140.
23 Arhiva MAE, Fond 71, Germani a 1920-1944, Vol. 76 bis, p. 243-2 44.
24 Politisches Arc hiv, Fond Bukarest, dos. 142.

Irina Nastasă-Matei 10
94
german, și 5 studenți germani ca re să urmeze cursuri în România , beneficiind de
susținere financiară din partea autorităților române. Bursele u rmau să se acorde
pentru o durată de 9 luni25.
Odată cu orientarea politicii externe a României către Germania și amplificarea
relațiilor culturale româno-germa ne, devenea tot mai evidentă n ecesitatea semnării
unei convenții culturale. Discuțiile și negocierile privind ado ptarea acesteia au fost
demarate la 1 aprilie 1939, odată cu vizita ministrului de Exte rne român, Grigore
Gafencu, la Berlin. Acesta dorea semnarea cât mai curând a unui acord cultural
româno-german. Autoritățile germane se arătau interesate de rel ațiile culturale cu
România, în principal de schimbul de studenți, de institutele c ulturale și de
organizarea de cursuri și conf erințe, însă în 1940 existau păre ri conform cărora nu ar
fi momentul potrivit pentru încheierea unei convenții, ci ar tr ebui așteptat sfârșitul
războiului26. Dar războiul nu s-a încheiat atât de curând precum sperau ger manii, iar
acordul cultural a fost semnat în timpul derulării acestuia.
Astfel, la 7 noiembrie 1942 a fost semnată Convenția între Regatul României
și Reichul german asupra colaborării în domeniul cultural27. Convenția cuprindea
18 articole și un Protocol final , și avea menirea de a regle menta și organiza relațiile
româno-germane în domeniile „științei, învățământului, artelor frumoase, filmului
și radio-difuziunii, precum și în celelalte domenii ale creație i intelectuale“.
Acordul stipula încurajarea sch imburilor de profesori și studen ți între cele două
țări, organizarea de conferințe și prelegeri, trimiterea unor l ectori români la universități
germane, precum și a unor lector i germani în România. O prevede re importantă era
aceea care impunea limba germană ca limbă de studiu în școlile românești, fiind
atestată în acest fel importanț a „preponderentă a limbii german e în viața politică și
economică a României”. Germana va deveni astfel obiect de studi u obligatoriu în
școlile în care se preda cel puțin o limbă străină modernă: „În semnătatea covârșitoare a
limbii germane în viața politică și economică a României își va găsi expresia și în
numărul de ore prevăzute pent ru predarea acestei limbi.”
Convenția culturală prevedea, de asemenea, aco rdarea unei atenții deosebite,
în sistemul de învățământ și în manualele școlare germane și ro mânești, studierii
istoriei, geografiei, culturii și instituțiilor celeilalte țări . Se stipula și recunoașterea
reciprocă a studiilor, certificatelor, diplomelor și titlurilor academice obținute de
cetățenii celor două state. Un alt articol al Convenției preved ea intensificarea
colaborării între tineretul român și cel german, prin organizar ea de schimburi de
tineri, școli de vară, tabere și excursii comune.
Acordul stipula mărirea numărului de școli având ca limbă de pr edare germana
în România, precum și înființare a de școli românești în Germani a. În plus, un loc
important în relațiile culturale româno-germane va fi acordat s tudierii limbii germane

25 ANIC București, Ministerul Educației Naționale. Direcția Învăț ământ Superior, dos.
1018/1941, f. 10-12.
26 Politisches Arc hiv, Fond Kultur, dos. R61427.
27 Arhiva MAE, Fond 71, Germania 1920-1944, vol. 132, f. 97-112: textul acordului; varianta
în limba germană la Politisches Archiv, F ond Kultur, dos. R6141 6.

11 Relațiile cultura le româno-germane în perioada 1933-1944. A cordurile culturale
95
în instituțiile de învățământ s uperior din România, prin mărire a numărului catedrelor
de germanistică. Și reciproca era valabilă, convenția prevăzând organizarea și
gestionarea catedrelor de romanistică din cadrul universitățilo r germane.
Convenția culturală din 1942 făcea referire și la circulația cărților și
publicațiilor germane mai importante în România – precum și a c elor române în
Germania – prin traducerea și distribuirea lor în cele două țăr i. Convenția
introducea însă controlul asupra aparițiilor editoriale din Rom ânia – cu alte cuvinte,
cenzura – astfel încât orice critic ă adusă regimului nazist sau antonescian era
interzisă: „Răspândirea tipăritu rilor dăunătoare prieteniei cel or două țări, îndeosebi
a acelor tipărituri care atacă forma de guvernământ ori conduce rea celeilalte țări, va
fi prohibită de către părțile contractante.”
Se mai prevedea sprijinirea relațiilor în domeniul teatrului, m uzicii,
literaturii, artelor și sportului, iar relațiile româno-germane în domeniul filmului
vor fi reglementate printr-un prot ocol special semnat la 4 octo mbrie 1942.
Evident că din conven ția culturală nu put ea lipsi reglementarea schimbului de
studenți. I se acorda mai puțin spațiu decât ne-am fi așteptat, având în vedere
amploarea pe care îl avea deja în 1942 – 784 de studenți români în Germania în
anul universitar 1942/4328 – și importanța – mai ales propagandistică – pe care i-o
acordau cele două țări. Detaliile schimburilor de studenți erau însă prevăzute în
protocoalele menționate mai sus, iar gestionarea propriu-zisă e ra realizată de
Ministerele Educației, Ministerele de Externe și Institutele cu lturale româno-
germane ale celor două țări: Institutul Cultural German de la B ucurești și Institutul
Cultural Român de la Berlin. Convenția culturală din 1942 era în fapt un acord-
cadru, care funcționa pe baza protocoalelor adiacente. În ceea ce privea studenții
români în Germania, convenția pre vedea: „Se va înlesni învățați lor români și mai
ales studenților români deosebit dotați studiul la școlile supe rioare germane și la
alte instituții germane de cercetări științifice, acordându-li- se burse germane, la
acordarea acestora vor fi prefer ați studenții care s-au distins în învățarea limbii
germane în școlile române sau germane.”
Așadar, relațiile culturale rom âno-germane în perioada 1933-194 4 au fost
configurate atât de situația internațională și de evoluțiile pe plan intern din
România și Germania, cât și de interesele economice și strategi ce ale celor două
țări. Cooperarea pe plan cultural dintre acestea a fost mai res trânsă la începutul
guvernării naziste, intensificâ ndu-se de la mijlocul anilor ’30 , pe fundalul apropierii
economice –, iar apoi și politice – dintre ele. Astfel, primele documente care să
reglementeze relațiile culturale și schimbul de studenți dintre Germania și România
au constituit anexe ale unor acorduri economice – precum cel di n 23 martie 1935 și
cel din 23 martie 1939 – o convenție culturală propriu-zisă fii nd semnată abia la
7 noiembrie 1942 – Convenția între Regatul României și Reichul german asupra
colaborării în domeniul cultural –, și care a funcționat până în 1944.

28 ANIC București, Ministerul Educației Naționale. Direcția Învăț ământ Superior, dos.
1133/1941, f. 370-371.