Antreprenorul Si Initiativele Antreprenoriale

1.Afaceri sau intreprinderi? concepte, definiții, rol

Afaceri sau intreprinderi? concepte, definiții, rol

Originea afacerilor se pierde în negura timpului, având o evoluție sinuoasă, cu perioade deglorie și decădere, cauzată de modul în care acestea au fost percepute de-a lungul timpului.

In perioada Antichități afacerile erau înfloritoare, cu două milenii înainte de Cristos, principiile de conduită și de comportament  ale comercianților și vânzătorilor ambulanți, erau prevazute în Codul lui Hammurași.

În perioada contemporană datorită progreselor realizate în tehnologie și comunicații afacerile au cunoscut o dezvoltare fără precedent ducând la globalizarea piețelor.

Potrivit DEX „afacerea” poate fi definita astfel: „Tranzacție financiară, comercială sau industrială, bazată de obicei pe speculă sau pe speculații.”

Putem defini afacerea ca o activitate generică umană, un proces utilizat de către anumiți manageri în relațiile cu angajații lor, în afacerile internaționale, în tranzacțiile comerciale și în toate celelalte activități zilnice în care se angajează oameni.

Termenul de „afacere” poate fi utilizat cu trei sensuri:

a. o întreprindere, companie sau organizație care are un obiect de activitate distinct și participă la realizarea de bunuri și/sau servicii la nivel local, regional sau național.

b. un sector economic sau de afaceri, care reunește întreprinderile care au un obiect de activitate bine definit.

c. ansamblul activităților care se realizează într-un anumit context și teritoriu geographic și la un anumit moment.

După forma de organizare și caracteristicile proprietății asupra întreprinderii, se pot constitui patru forme de „afaceri”:

a. Afacerea proprietate personală, cea mai simplă formă legală de constituire a unei afaceri, se caracterizează prin faptul că are un proprietar unic, întreprinzătorul însuși, acesta răspunzând pentru toate obligațiile contractuale ale firmei și asigurând, de cele mai multe ori, inclusiv managementul acesteia.

b. Afacerea în parteneriat sau organizația societară reprezintă o formă specifică de organizare prin care două sau mai multe persoane, care urmăresc realizarea unui obiectiv comun, decid să demareze împreună o afacere, în calitate de coproprietari (cotele de participare fiind, de regulă, diferite). Aceste persoane participă în măsură diferită nu numai la obținerea resurselor necesare, dar și la repartizarea rezultatelor financiare ale firmei create.

c. Corporația reprezintă o entitate legal constituită, dar complet separată din punct de vedere legislativ de proprietarii afacerii ca persoane fizice, ceea ce face ca veniturile corporației să fie impozitate separat de celelalte categorii de venit ale proprietarilor. Aceștia pot vinde sau pot cumpăra, sub formă de acțiuni, cotele parte din corporație care le aparțin, pe baza unui contract.

d. Cooperativa reprezintă un tip particular de afacere, o organizație cu răspundere limitată doar la patrimoniul social subscris de către acționari. Averea personală a asociaților este distinctă de sumele pe care aceștia le investesc în afacere.

Prin întreprindere, precizează specialiștii, se desemnează o organizație ce reunește un grup de personae, organizate potrivit anumitor cerințe juridice, economice, tehnologice, care concept și desfașoară un complex de procedee de muncă, folosind resurse și anumite instrumente de muncă, activitatea concretizându-se în producerea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, în vederea obținerii profitului și maximizării acestuia.

Îndeplinindu+și funcția principală, întreprinderea este o unitate economică de bazăa economiei naționale, în care sunt reunițioameni cu calificări specifice, în scopuri bine precizate din punct de vedere tehnico+tehnologic și social economic.

Nu trebuie să se facă confuzie între întreprinderi și firme, deoarece, în esență amândouă se pot referi la același lucru: întreprinderea, din punct de vedereeconomic, este privită drept o acțiune îndreptată spre un anumit scop, iar firma, din punct de vedere juridic, este numele sub care își desfașoară activitatea orice tip de întreprindere și care, în același timp, o individualizează în universul economic și juridic.

1.2 Tipologia întreprinderilor. Importanta IMM in cadrul economiilor naționale

Tipologiile permit o mai bună analiză a întreprinderilor și întelegerea mai bună a modului de funcționare a economiei.În ceea ce privește întreprinderea, există numeroase clasificări, dintre care le vom aminti pe cele care au in vedere următoarele criterii:tipul de cativitate, dimensiunea, forma juridică și originea capitalurilor.

Cea mai simplă clasificare a activităților este cea care grupează întreprinderile pe cele trei sectoare:primar, secundar și terțiar.Aceste activități pot fi la rândul lor subdivizate în funcție de nevoipână la categoriile precise de produse realizate sau de servicii prestate de către întreprindere.

Contabilitatea grupează întreprinderile pe sectoare instituționale și le clasifică astfel:

a.În sectoare:ansamblul întreprinderilor care exercită aceeași activitate principal

b.În ramuri:gruparea contabilă a tuturor unităților de producție care fabric același produs.

c.În filiere:o filieră cuprinde toate activitățile care participă, din amonte până în aval, la crearea și vânzarea anumitor categorii de produse.

1.Din punct de vedere al numarului de angajați avem următoarele categorii:

Microîntreprinderi, care au mai puțin de 10 salariați.

Întreprinderi mici și mijlocii care au între 10 și 250 de salariați

Întreprinderi mari, care au mai mult de 250 de salariați

2.După forma juridică distingem următoarele tipuri principale de întreprinderi:

Întreprinderi individuale în care personalitatea juridică a întreprinderii se confundă cu cea a întreprinzătorului

Societăți de persoane:societate în nume colectiv și societate în comandită simplă

Societăți de capitaluri:societate pe acțiuniși societate în comandită pe acțiuni

Societate cu răspundere limitată

3.După proprietatea asupra capitalului avem:

Întreprinderi private: întreprinderi individuale sau societăți ale căror capitaluri aparțin unor persoane private 

Întreprinderi publice: apartin in totalitate statului

Întreprinderi mixte (semipublice) : formate din unirea capitalului public cu cel privat.

4.Dupa provenienta capitalului se distig:

Întreprinderi cu capital autohton;

Întreprinderi cu capital integral străin; 

Întreprinderi mixte ( joint-venture) cu capital parțial autohton și parțial străin.

5. În funcție de obiectul de activitate se deosebesc :

Întreprinderi de producție (industriale, agricole, de construcții);

Întreprinderi comerciale;

Întreprinderi de prestări servicii

Conform Legii nr.364-2004 privind incurjarea antreprenorilor privați pentru înființarea și evolutia IMM-urilor, autorizată potrivit legi în vigoare să desfasoare acte și fapte de comerț, cu scopul de a obține profit, în condiții de concurență, IMM-urile sunt acele întreprinderi care îndeplinesc simultan următoarele condiții:

un număr mediu anual de angajati mai mic de 250;

obtine o cifră de afaceri anuală echivalentă cu până la 8 milioane de euro sau au un rezultat anual al bilanțului contabil care nu depășește echivalentul in lei a 5 milioane de euro

Respectă criteriul independentei, fiind considerate independente IMM-urile care sunt deținute în proporție mai mica de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot de o altă firma sau mai multe firme împreună, care nu fac parte din categoria IMM-urilor.

În sensul acestei legi, nu sunt IMM următoarele: societățile bancare, societățile de asigurare și reasigurare, societățile de administrare a fondurilor financiare de investiții, persoane fizice și juridice care au ca activitate principală cumpărarea și revânzarea de produse sau închirierea de bunuri mobile sau imobile.

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) reprezintă sectorul principal al economiei naționale, deoarece prin gradul ridicat de flexibilitate și mobilitate, este segmentul cel mai adaptabil, privind ajustarea ofertei la volumul și tipologia cererii preum si cel mai important factor de absorbție a forței de muncă. Numărul de IMM precum și distribuția lor pe clase de mărime și domenii de activitate influențează în mod direct indicatorii de performanță economică.

IMM-urile au o influenta pozitiva asupra eonomiei nationale, concretizata prin:

Ajuta la imbunatatirea mediului concurential datorita numarului mare si al dimensiuniilor reduse. IMM-urile accentueaza atomicitatea pietei, diminuand astfel influenta marilor intreprinderi asupra ei.IMM-urile contribuie astfel la slabirea pozitiilor de monopol a firmelor mari, reducand controlul acestora asupra stabilirii preturilor.

Pentru sprijinirea IMM-urilor romanesti, legislatia prevede urmatoarele masuri :

crearea unui cadru potrivit înființării și dezvoltării IMM-urilor: simplificarea procedurilor administrative; asigura accesul IMM-urilor la activele nevalorificate ale societatilor de stat, la serviciile publice, la achiziții publice, furnizarea gratuita sau semigratuite a serviciilor de informare, consultanță sau asistență;

acordarea de stimulente economico-financiare, bancare si fiscale;

coordonarea,monotorizarea, supravegherea și evaluarea politicilor și programelor de dezvoltare a IMM-urilor.

Dezvoltarea sectorului imm-urilor este influentat de urmatorii factori:

Piata interna:

marimea pietei

Potentialul de dezvoltare

Puterea de cumparare a populatiei

Gradul de dezvoltare si accesibilitatea sistemelor de distributie

Infrastructura:

Nivelul de dezvolatre al comunicatiilor

Disponibilitatea serviciilor de transport, utilitati, servicii financiare etc.

Nivelul de dezvoltare al sectorului bancar si financiar

Cadrul economic:

Gradul de interventie al statului

Gradul de reglementare

Restrictii de intarre pe piata

Liberalizarea preturilor

Politica de subventii

Politica de subventii

Politica fiscal si monetara

Facilitate fiscal pentru IMM

Nivelul impozitelor si taxelor

Libertatea repatrierii profiturilor

Convertibilitatea si stabilitatea monedei nationale

Disponibilitatea si accesibilitatea resurselor:

Marimea, disponibilitatea si calitatea fortei de munca

Accesul la materii prime si libera lo alocare

Accesul la credite avantajoase

Cadrul legislativ:

Stabilirea cadrului legislative

Nivelul si natura facilitatilor oferite investitorilor

Protectia dreptului de proprietate intelectuala

1.3 Întreprinderile mici și mijlocii în Europa și Romania – (particularități, evoluție, privire comparativă IMM din Romania -UE).

IMM este acronimul pentru întreprinderi mici și mijlocii, așa cum sunt definite în legislația UE. Criteriile prin care IMM-urile se disting de celelalte tipuri de întreprinderi sunt:

numărul de angajați 

cifra de afaceri sau bilanțul total

Tabelul nr.1

Întreprinderile mici și mijlocii și microîntreprinderile (IMM-urile) constituie motorul economiei europene. Acestea sunt o sursă importantă de locuri de muncă, contribuie la dezvoltarea spiritului antreprenorial și inovativ la nivelul Uniunii Europene, având astfel un rol crucial în creșterea competitivității și a gradului de ocupare a forței de muncă. Noua definiție a IMM-urilor, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, reprezintă un pas înainte în procesul de îmbunătățire a mediului de afaceri pentru IMM-uri și are ca obiectiv să încurajeze inițiativa antreprenorială, investițiile și creșterea economică. Această definiție a fost elaborată după larga consultare a factorilor implicați în activitatea IMM-urilor, ceea ce dovedește că ascultarea IMM-urilor constituie un factor cheie pentru realizarea cu succes a obiectivelor de la Lisabona.

Categoria microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) este alcătuită din întreprinderi care angajează mai puțin de 250 de persoane și care au o cifră de afaceri anuală care nu depășește 50 de milioane de euro și/sau un bilanț contabil anual care nu depășește 43 de milioane de euro.

Microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) joacă un rol esențial în economia europeană. Ele reprezintă o sursă importantă de abilități antreprenoriale, de inovație și de creare de locuri de muncă.

Cele peste 20 de milioane de IMM-uri  din UE constituie 99% din totalul intreprinderilor și constituie un factor esential pentru creșterea economică, inovare, integrare sociala și ocuparea fortei de munca. Comisia Europeană are in vedere promovarea antreprenoriatului de succes și perfectionarea mediului de afaceri pentru IMM-uri, pentru a le da prilejul să își realizeze pe deplinul randamentul în contextul economiei globale.
 Comisia Europeană lucrează la imbunatatirea aspectelor politice si de mare anvergură, ce influenteaza antreprenoriatul și IMM-urile din întreaga Europă, dar și la mecanismele de sprijin pentru IMM-uri (rețele, măsuri de sprijin pentru intreprinderi), ia decizii atât în favoarea antreprenorilor existenți, cât și a celor potențiali. Se acordă atenție specială formelor specifice de antreprenoriat, cum ar fi femei antreprenori, meșteșugării sau întreprinderisociale.

Toate acțiunile ce sprijină IMM-urile și antreprenoriatul au un cadru unic și complet și anume Legea europeană privind IMM-urile, pe care statele membre s-au angajat să o implementeze alături de Comisia Europeană.

Deoarece IMM-urile trebuie sa fie sprijinite la nivel local, activitățile comisiei mai constau și în ajutarea statelor membre și a regiunilor să dezvolte politici care au ca scop promovarea antreprenoriatului  , îmbunătățirea situației IMM-urilor de-a lungul ciclului lor de viață    și ajutorarea lor în accesarea noilor piețe.Identificarea și schimbul de bune practici   sunt elemente cheie în cadrul acestei politici.

IMM-urile reprezinta motorul economiei europene, fiind o sursa esentiala de locuri de munca, antreneaza spiritual antreprenor si inovatia in UE si sunt cruciale pentru promovarea competitivitatii si ocuparii fortei de munca.

În Uniunea Europeană extinsă la 28 de țări, 23 de milioane de IMM-uri ofera jur de 75 de milioane de locuri de muncă și reprezintă 99% din totalul întreprinderilor.

Cu toate acestea, ele se confruntă adesea cu imperfecțiunile pieței, IMM-urile avand adesea dificultăți în a obține capital sau credit, mai ales în faza de start-up, restricționarea resurselor poate duce la reducerea accesului la noi inovatii technologice.

Sprijinirea IMM-uri este una din prioritățile Comisiei Europene pentru creșterea economică, crearea locurilor de muncă precum si coeziunea economică și sociala.

Același lucru se aplică autorităților autonome locale mici, cu un buget anual mai mic de 10 milioane de euro și mai mult de 5.000 de locuitori.Ei pot investi într-un IMM până la un anumit procent fără ca întreprinderea în cauză sa aiba un dezavantaj atunci când se aplică pentru subvenții.

Pentru a promova inovarea și îmbunătățirea accesului la Cercetare și dezvoltare (R & D) se aplică acum dispozitii specifice la universitățile și centrele de cercetare non-profit care să le permită să aibă o miză financiară într-un IMM.

Această cooperare va aduce beneficii ambelor părți si intareste o întreprindere, dându-i un partener financiar valoros și accesul la cercetare și dezvoltare. Acesta oferă, de asemenea, universități și centre de cercetare o rută pentruaplicarea practică a muncii lor inovatoare.

Dacă îndeplinesc condițiile pentru a fi IMM, acestea pot beneficia de 2 tipuri de ajutor:

Sprijin prin programele UE destinate întreprinderilor din aceasta categorie: finanțarea activităților de cercetare, competitivitate și inovare precum și programe naționale de sprijin care, în mod normal, ar fi în categoria ajutoarelor de stat ilegale .

Mai puține cerințe sau  taxe mai reduse pentru punerea în conformitate cu cerințele administrative ale UE.

Dinamica sectorului IMM-urilor din România este consecinta unui ansamblu complex de condiții și cauze specifice:

Absența acestui sectorului înainte de 1990;

Particularitățile legislative legate de organizarea și funcționarea acestor întreprinderi;

Viteza de privatizare și restructurare a întreprinderilor de stat.

IMM-urile constituie 99% din numarul total de intreprinderi din majoritatea economiilor.In Romania acest procent se ridica la 99,6% din care, cea mai mare pondere (68% in 2002) o detin intreprinderile din sfera comertului.

O asemenea evoluție este specifica fostelor tari comuniste, unde, datorita lipsei de resurse financiare, comerțul a reprezentat un veritabil "magnet" pentru întreprinzatori. Cuzele: bariere de intrare reuse, capital de pornire redus, viteză de rotație a capitalului circulant mare precum si perspectivele de generare rapidă a profitului.

IMM din România au un aport semnificativ la crearea locurilor de muncă însă contribuția la creșterea economică nu este momentan suficient de mare. Dacă abordam IMM-urile din perspectiva relației ocupare-valoare adăugată, rezultatele pot duce la concluzia greșită că acestea reprezintă un sector mai puțin eficient din punct de vedere al valorificării capitalului uman și material. Acest fapt se datorează transformărilor structurale ce au avut loc în economia românească, în procesul adaptarii la competiția pe o piața globalizată, dar si procesului incipient de maturizare și consolidare a regulilor pieței, a inițiativei private insuficient dezvoltate dar grav afectate de criză și a capacității antreprenoriale încă slabe și nesusținute corespunzător. In consecinta, IMM-urile au devenit o sursă tot mai importantă de locuri de muncă dar păstrează totusi vulnerabilități majore, fiind încă departe de nivelul piețelor mature din Europa. Având în vedere aceste elemente precum și contextul socioeconomic excepțional din ultimii ani, marcat de o profundă criză economică globală și de dificultăți structurale ale economiei pe plan intern, capitolul următor încearcă să realizeze o radiografie actualizată a sectorului IMM din România, marcând, printre altele,aspecte de ordin demografic (numărul de IMM), contribuția la crearea de locuri de muncă și performanța economică .

Din perspectivă demografică, în perioada 2003-2010 numărul de IMM a avut o evoluție diferită, de la creșterea constantă înregistrată în perioada 2005-2008, la declinul survenit în 2009, odată cu instalarea crizei economice. Practic, la sfârșitul anului 2008, sectorul IMM a atins cel mai înalt nivel de dezvoltare din punct de vedere demografic, respectiv un număr de 508.266 firme înregistrate la Registrul Comerțului. O situație particulară s-a produs în anul 2004, când, după o evoluție crescătoare, introducerea unor reglementări de ordin administrativ a determinat dispariția unui număr semnificativ de IMM. Este important de menționat faptul că, din numărul total de IMM înregistrate la Registrul Comerțului, un procent mai mare de 30% nu sunt active economic. În intervalul 2008-2009, în pofida caracteristicilor macroeconomice foarte diferite ale celor doi ani consecutivi (2008, considerat a fi anul cu cea mai mare creștere economică și 2009, caracterizat de recesiune), raportul între numărul de IMM înregistrate și numărul de IMM active economic s-a menținut la același nivel.

Tabelul nr.2-Evolutia numarului de IMM active economic 2003-2010

Sursa:ONRC, prelucrari si calcule

În realitatea economică putem identifica două tipuri de IMM-uri: mica întreprindere tradițională (care, in general, nu are o strategie pe termen lung, are o piață de desfacere restransa si procesele deproductie sunt transmise din generație în generație) și IMM-urile moderne (utilizează tehnologii de vârf, sunt în permanent in cautarea de noi piețe și urmăresc maximizarea eficienței activității lor).

IMM-urile, în special cele tradiționale, au puncte forte și puncte slabe care se manifestă în strânsă legătură cu implicarea conducătorilor și cu dimensiunea lor umană. Ele se înființează, de regulă, datorită curajului și talentului fondatorilor lor. Conducătorii acestor întreprinderi sunt veritabili „antreprenori”, care își riscă averea și destinul. Acest risc este susținut de următoarele date statistice: în țările cu economii de piață dezvoltate, 20% dintre noile întreprinderi mici și mijlocii nu trec de primul an de viață, alte 20 de procente nu reușesc să împlinească doi ani, iar 50% nu ajung la cea dea cincia aniversare. Așadar, statistic, doar 10% dintre IMM-uri au șanse să supraviețuiască mai mult de cinci ani pe piață. În ansamblul lor, întreprinderile mici și mijlocii se constituie într-o realitate foarte diversă, eterogenă, caracterizată de flexibilitate, dinamism și adaptabilitate. Starea de sănătate a unei economii depinde de numărul și de dinamica IMM-urilor, ca și de gradul lor de succes pe piață. Caracteristicile specifice, ca și dinamismul pieței, particularizează un anumit mod de abordare a managementului acestor firme. Ele își desfășoară activitatea pe anumite coordonate, determinate de caracteristicile distinctive ale acestora. Acestea sunt: dimensiunea redusă, care le limitează potențialul de creștere și cotele de piață, ritmul alert de înființare, dar și de faliment al IMM-urilor, cauzat de „selecția naturală” a firmelor, stricta specializare, dictată de dimensiunea lor redusă, ponderea mică de piață, care prezintă însă ca avantaje o mai bună cunoaștere a cererii și o flexibilitate mai ridicată sau eventuale dificultăți la intrarea sau ieșirea de pe o piață, pe care însă IMM-urile le pot folosi și în interesul conservării poziției proprii

1.4 Mici afaceri și afaceri de familie în economie, particularitai in comert (si alte servicii )

Afacerile de familie controleaza o mare parte a economiei noastre. De fapt, aproximativ o treime din toate companiile din indicele S & P 500 sunt afaceri de familie și majoritatea dintre ele is depasesc concurentii. Întreprinderile aflate în proprietatea unei familiei au depasit celelalte firme in privinta cresterii veniturilor si ocuparii fortei de munca deoarece cele mai multe afaceri de familie au o abordare pe termen lung a investițiilor, sunt mai stabile, și inspira mai multă încredere și angajament angajaților lor.

Afacerile de familie din Europa de Est au contribuit in mod semnificativ la dezvoltarea regionala din ultimii 30 de ani si au simbolizat o forta motrica a inovatiei si prosperitatii. In Europa Centrala si de Est, afacerile familiale genereaza mai mult de 30% din totalul PIB si 38% din ocuparea fortei de munca.

Afacerile de familie, segment stabil al economiei, reprezintă 70-90% din PIB-ul global și reprezinta un barometru al “sănătății” sociale si economice. În profida mediului economic dificil, îngreunat de lipsa fortei de muncă talentată, provocările legate de inovație și guvernanța corporativă, inreprinderile familiale dau dovadă de rezistență și capacitate de adaptare. Pentru a se putea dezvolta in permanenta, afacerile de familie trebuie să isi inoveze și să-și profesionalizeze incontinuu modul în care își desfășoară operațiunile.

Trebuie avute in vedere trei aspect majore: nevoia de profesionalizare, planificarea succesiunii, importanta inovarii.

Nevoia de profesionalizare devine tot mai mult o preocupare centrală a intreprinderilor familiale.Importanța imbunatatirii modului în care operează a crescut semnificativ fata de anii anteriori în condițiile intensificarii presiunii asupra prețurilor, majorarii costurilor și influenței mega-tendințelor care modifica mersul economiei globale. Profesionalizarea intreprinderii trebuie asociat și cu o „profesionalizare” a familiei și a relatiilor acesteia cu compania.

Există o dinamică a „factorului familie” care are un impact semnificativ asupra firmei, impact care pare a fi ignorat momentan de către o parte din afacerile familiale. Unul dintre aspectele importante în ceea ce privește „factorul familie” se referă la problema succesiunii.

Antreprenoriatul românesc trece printr-una din cele mai importante etape ale dezvoltarii sale din 1989 până în prezent si anume :primul schimb de generații. Această etapă se va concretiza fie cu perpetuarea afacerii în familie (transferul către noua generație), fie cu vânzări și chiar cu dispariția unor companii.

Intreprinderile de familie din România sunt de parere că le este mai dificil să fie competitive în actualul cadru economic și sunt conștiente de necesitatea de a ține pasul cu modificarile într-un mediu din ce în ce mai fluid și disruptiv, unde inovația reprezinta cheia, însă disponibilitatea competențelor este limitată iar competitivitatea este din ce in ce mai agresivă.

Din patru  intreprinderi de familie din Romania, trei au înregistrat o marire a cifrei de afaceri în ultimul an financiar, dar antreprenorii autohtoni sunt mai prudenti decat omologii lor de la nivel global cu privire la viitor, fiind preocupati in special de situatia economica generala si de înasprirea competitivitatii. 

62% dintre antreprenorii romani preconizeaza o crestere constanta a intreprinderii lor în urmatorii cinci ani, iar 13% mizeaza pe o crestere exponentiala si agresiva. Nevoia permanenta de inovare, instabilitatea pietei, atragerea unor angajati cu abilitati cheie, competitia acerba si globalizarea sporita sunt amintite ca fiind printer cele mai importante provocari pentru intreprinderile de familie din Romania.

Pentru a continua sa se dezvolte, intreprinderile de familie trebuie sa se adapteze mai repede, sa inoveze din timp si sa-si perfectioneze modul în care îsi desfasoara operatiunile.

Antreprenorii din Romania sunt preocupati in primul rand de formarea unui echipe de angajati cu abilitati cheie, pe loc secundar se situeaza preocuparea pentru reorganizarea companiei, antreprenorii romani fiind mai preocupati de aceasta problema fata de omologii lor de la nivel global.In cele din urma, oamenii de afaceri romani sunt preocupati de dezvoltarea afacerii si a portofoliului de produse si servicii, acest lucru reprezentand o provocare majora atat la nivel national cat si la nivel global.

Referitor la provocarile din afara organizatiei, atreprenorii au mentionat urmatoarele 3 aspecte:

Conditiile pietei dar si incertitudinea din zona Euro in proportie de 56%

Politicile guvernamentale si reglementarile intr-un procentaj de 38%

Concurentat tot mai acerba in proportie de 28%

2. Antreprenorul si initiativele antreprenoriale

2.1. Profilul întreprinzătorilor din comerț, turism, servicii Tipuri de antreprenori, Trăsăturile antreprenorului

O trasatura apartea economiilor dezvoltate este reprezentata de rolul esential al antreprenoriatului ca pilon central al dezvoltarii economice. Antreprenoriii motivati, gata de a -si asuma riscuri, infiinteaza afaceri noi, generatoare de locuri de munca. In mod aparte, progresul tehnologic rapid continua sa stimuleze aparitia noi afaceri si permite dezvoltarea celor existente, constituind un factor primordial pentru adaptarea la noi oportunitati de piata, dobandirea unor noi cunostinte precum si cresterea productivitatii.

Termenul antreprenorial provine din cuvântul francez care se scrie la fel iar antrepenor, conform dex-ului, reprezintă persoana care conduce o antrepriză. Dacă analizăm etimologia cuvântului antreprenor putem surprinde următoarele nuanțe: Richard Cantillon este printre primii economiști care a folosit termenul antreprenor și antreprenoriat ca un domeniu care generează profit, dar poate oricând să primească noii veniți care urmăresc profitul potențial ce poate fi generat. De la Cantillon până în zilele noastre antreprenoriatul este asociat cu asumarea riscului

Domeniul antreprenoriatului s-a bucurat de o atenție deosebită în literatura de specialitate. Deși nu există o definiție unanim acceptată a întreprinzătorului sau a procesului de antreprenoriat, specialiștii cad de acord asupra importanței acestora în dezvoltarea economică. Există numeroase studii teoretice și empirice, care consideră că atribute precum asumarea de riscuri, inovarea, nevoia de realizare și competența managerială ca fiind calități importante pentru antreprenoriat. Câteva definiții ale antreprenorului și antreprenoriatului prin prisma specialiștilor: Economistul austriac Israel Kirzner a popularizat noțiunea de antreprenoriat ca fiind o posibilitate de recunoaștere a oportunităților de profit. Acesta declara că activitatea de întreprinzător este în esență competitivă. Și astfel concurența este inerentă în natura procesului de piață antreprenorial. Sau, altfel spus, spiritul antreprenorial este inerent în procesul de piață concurențială.

In cartea “Avutia natiunilor” Smith a explicat unul din resorturile antreprenoriatului prin cunoscuta explicație pentru care brutarul produce pâinea, nu din bunăvoință, ci pentru propriul interes de a obține profit. În acest sens, antreprenorul urmărește cererea pentru a obține profit.

Jean Baptist Say, considerat cel de al doilea economist după Richard Cantillon, care a adus o contribuție însemnată în școala de gândire antreprenorială în lucrarea sa „Tratat de economie politică”. Say poziționează antreprenorul în centrul tuturor activităților economice, atât poducție cât și distribuție a bunurilor și serviciilor destinate consumului, suprapunând funcțiile antreprenorului cu cele ale managerului.

Joseph Schumpeter și-au adus contribuția semnificativă în teoriile antreprenoriatului, spre deosebire de Say, nu îl consideră pe antreprenor ca fiind și directorul întrepinderii. Deasemenea, pune accentul pe inovare și combinarea resurselor scriind că antreprenorul trebuie să fie suficient de puternic pentru a înota împotriva curentului societății în care trăiește. Ceea ce îl deosebește pe Schumpeter de înaintașii lui este ideea conform căreia nu este necesar ca întreprinzătorul să posede și avere, punând accentul pe inovație.

Peter Drucker afirma ca antreprenoriatul reprezinta crearea unei noi organizatii, fara a ține cont de abilitatea organizației de a se susține singură. El face o diferență între antreprenor și management și între antreprenoriat și funcțiile managementului.

Cateva definitii ale antreprenorului:

Definiția 1: Antreprenorul este cel care recunoaste oportunitatea unei afaceri, își asumă raspunderea pentru inițierii acesteia și obține resursele de care are nevoie pentru începerea activității.

Definiția 2: Antreprenorul este o persoana care își asumă riscurile administrarii unei afaceri. Definiția 3: Antreprenorul gestionează resursele indispensabile funcționării unei afaceri bazate pe inovație.

Definiția 4: “Potrivit Legii 133/1999, antreprenorul sau intreprinzatorul este o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică, care individual sau în impreuna cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, infiinteaza o societate comercială în vederea derularii unor fapte și acte de comerț, cu scopul de a obține profit prin realizarea de bunuri material sau respectiv prestări de servicii si din vânzarea lor pe piață, în condiții de concurență”

Asadar, antreprenorul este cel care inițiază și derulează un ansamblu de activități caracterizate prin risc și inovare in vederea obtinerii de satisfacții materiale și personale.

Profilul unui antreprenorului este definit de următoarele trăsături:

Comportament vizionar, cu idei indedite, communicate cu pasiune

Persistenta si determinare in stabilirea strategiilor de transpunere in realitate

Lanseaza produse, afaceri, sisteme noi, creand dinamism si crestere

Un simț dezvoltat de independență si incredere in sine, nu accepta usor autoritatea

Dorința de a-și asuma o responsabilitate, de a conduce o afacere si de a-i fi recunoscute meritele

Capacitatea sporita la efort intens și de durată

Predispozitia pentru afaceri cu grad mediu de risc

Reacție rapidă, decizii prompte în activitatea curentă

Organizare eficace a timpului de muncă.

“In literature de specialitate au fost identificait trei categorii de întreprinzători:

Întreprinzători conducători care au ca obiectiv principal siguranta

Întreprinzători inovativi pentru care dorința de a avea senzații constituie obiectivul principal

Întreprinzători controlori, principalul lor obiectiv fiind castigarea si mentinerea puterii..

Alte teorii legate de clasificarea antreprenorului sunt:

Teoria Vesper(1980) – potrivit economistului Karl Vesper, exista 11 categorii de antreprenori:

Indivizii singuratici -lucrează pentru ei însăși;

Indivizii care lucreaza in echipe;

Inovatorii singuratici;

Indivizii care imita vedete;

Indivizii ce exploatează economiile de scară;

Indivizi care acumulează capital;

Indivizii perfectionati în achiziții;

Specialiștii în conglomerări;

Speculatorii;

Artiștii vânzătorii – cumpărătorii

Manipulatorii de valoare.

Schuman(1982) a identificat 10 tipuri de întreprinzători:

Independentul -pornește afacerea de la zero;

Achizitorul;

Mostenitorul într-o afacere exterioară familiei sale;

Succesorul într-o afacere de familie;

Francizorul;

Francizatul;

Antreprenorul manager al unei corporații;

Antreprenorul non profit;

Individul care lucrează pentru sine;

Alții.”

Sorin Văduva(2004) a identificat 3 tipuri distincte de întreprinzători :

Creatorii cei care incep noi afaceri din dorinta de a crea un bun sau serviciu nou;

Moștenitorii sunt cei ce moștenesc o afacere sau intră intr-o afacere familiala;

Administratorii sunt cei care achizitioneaza o afacere sau o franciza.

2.2. Necesitate sau oportunitate in antreprenoriatul din comert si servcii

Pentru tratarea problematicii antreprenoriale se impun abordări legate de creșterile economice ale națiunilor în cadrul unei dezvoltări sustenabile. Economisti precum:Alfred Marshall, Schumpeter, Knight au adus o contribuție semnificativa la dezvoltarea conceptului de antreprenoriat. Alături de ei, Max Weber, Lewis, Hewitt, într-o anumită masura sau într-un anumit fel au contribuit la dezvoltarea si combaterea unor serie de teorii privitoare la activitatea antreprenorială.

În antichitate, reusita antreprenoriala, depindea de depășirea riscurilor asumate, dar și a constrângerilor instituționale.Avutia personală era tolerata atâta vreme cât nu avea legatura cu participarea in mod directă la industrie și comerț, acestea fiind domenii în care acționau, in special, foști sclavi și alte clase sociale care nu faceau parte din nobilime.

Ocupatia comerciala antreprenorială era considerată degradantă ducand la pierderea prestigiului.Asadar, antreprenoriatul nu reprezenta cea mai bună modalitate de inavutire.Impulsurile antreprenoriale erau justificate de dorința de a deveni proprietar și de a obține un statut social.

În Evul Mediu, deținerea de proprietății și statutul social nu garantau si obținerea succesului. Oamenii obțineau avere și putere prin intermediul actvităților militare și de război. Inovația și antreprenoriatul fiind în strânsă legătură cu activitățile de război, în special cu activitatile de constructie de fortificații, castele precum și alte mari lucrări arhitecturale.Antreprenorul era considerat mai degraba un lider de proiect, care folosea resursele statului fara sa isi asume riscuri.

Intre anii 1000-1500 se evidentiaza prin introducerea unor noi activitati antreprenorial in domenii precum arhitectura, ingineria sau agicultura.

In perioada secolelor XVI-XVII, antreprenoriatul devine un mod prin care artizanii isi castigau existenta.

In comparative cu timpurile noastrea, numarul persoanelor care erau implicate in activitati antreprenoriale, era destul de redus.Restrictiile religioase sau ale breslelor de mestugari reprezentau un impediment pentru oameni de a-si folosi priceperea sau cunostintele intr-un cadru innovator si antreprenorial.

După al doilea război mondial, economistii: Milton Friedman, Leonard J. Savage și Harry Markowitz, au studiat conceptul de adversitate față de risc și caracteristicile relative ale utilității anticipate.

Evaluarea adversității față de risc a fost conceputa de John W. Pratt impreuna cu Kenneth J. Arrow, ulterior, Manachem Yaari, Richard Kihlstrom și L. Mirman dezvoltat definiția adversității față de risc în contexte cu mai multe variabile.

Cuprinderea riscului și incertitudinii în teoria economică a evidentiat două problem:

Prima legata de definirea și delimitarea conceptelor de risc și incertitudine.

A doua era legata de modul în care aceste teorii influențează deciziile economice

In literatura clasica intalnim o multime de tendinte in definirea unor concept, astfel in opera lui A. Marshall “Principle of Economics” se mentioneaza rolul antreprenoriatului, care este considerat “un motor al dezvoltarii societatii”, acest concept apartinand teoriilor neoclasice.Acesta ii asociaza antreprenorului un rol essential atat la nivel microeconomic cat si macroeconomic.Acesta asociaza antreprenorul cu un furnizor de marfuri si initiator al proceselor de inovare si progress, precizand ca acesta:

Poseda toata raspunderea asupra afceri, exercitand intreg controlul asupra acesteia;

Poate fi si un manager care raspunde atat de gestionarea capitalului investit, coordonarea fortei de munca dar si de dezvoltarea productiei si viabilitatea afacerii;

Cauta permanent oportunitati noi pentru inovarea si modernizarea produselor si procedeelor de productie precum si modalitati de reducere a pierderilor cu scopul minimizarii costurilor;

Antreprenorul trebuie sa fie inzestrat cu maiestrie, iscusinta si abilitati cheie, sa fie capabil sa organizeze simultan o paleta bogata de lucruri si activitati.

Printre riscurile pe care si le asuma un antreprenor se numara următoarele:

renunțarea la idea de a avea un loc de muncă stabil ca angajat in favoarea unui loc de muncă nesigur (cel puțin în faza de început a afacerii);

uneori sunt nevoiti sa investeasca in afacere banii proprii, iar in caz de nereusita acestia nu mai pot fi recuperati;

exista posibilitatea de a se ingloda in datorii pe care să-i fie greu să le restituie;

concurenta acerba pe nisa de piata aleasa;

problem legate de gasirea unor angjati cu abilitati cheie.

Un set de factori macroeconomici, obiectivi, asupra carora antreprenorul nu poate actiona, pot influenta dezvoltarea sau inhhibarea antreprenoriatului:

Evoluția si starea generală e economiei,

inflația,

rata dobânzii,

accesul la capital,

legislatia si reglementarile guvernamentale.

Cateva dintre motivatiile antreprenorilor:

Construcția pe care o realizeaza reprezinta resursa cea mai de valoare a unui antreprenor;

Valoarea adăugată pe care o aduce în mediul de afaceri, social, dar și în cel al familiei;

Dorința de independenta;

Stăpânul al propriului destin și al angajaților (din prisma asumării riscurilor);

Recunoașterea socială;

Urmarea visului propriu și satisfactia de a face ceea ce îți place

Profesorul Roxana Carmen Cordos a identificat o serie de satisfactii si insatisfactii ale activitatii antreprenoriale:

Satisfacții:

Independența sau autonomia – castigate in urma initierii unei afaceri, antreprenorul fiind cel care ia decizii si face ca lucrurile sa se indrepte intr-o anumită direcție stabilită de el însuși. Pentru intreprinzator, afacerea reprezinta și un grad crescut de responsabilitate pe care întreprinzătorul dorește să și-o asume.

Autorealizarea antreprenorul, avand o afacere proprie, nu se mai confrunta cu piedici în autorealizare, fiind limitat doar de propria sa capacitate și creativitate.

Pobabilitatea unui câștig nelimitat – majoritatea întreprinzători obținand mult mai multe câștiguri decât dacă ar lucra pentru alții. In cazul în care are succes, antreprenorul poate realiza un profit care depaseasca dobânda la capitalul împrumutat și care sa-i recompenseze riscul asumat, efortul realizat, talentul și competenta antreprenorială și managerială.

Siguranța muncii – intreprinzatorul se bucura de siguranta unui loc de munca dar si de avantajul de a lucre atat timp cat este capabil de lucru fara sa fie nevoit sa iasa la pensie.

Angajarea membrilor familiei – daca afacerea inregistreaza rezultate bune, antreprenorul are posibilitatea de a-si angaja membrii familiei.Acest lucru poate reprezenta un avantaj, avand in vedere ca in afacerile desfasurate de membrii familiei exista o morala si o incredere mai buna.

Utilizarea independentă a capitalului acumulat – antreprenorul are posibilitatea de a-si plasa capitalul în afacerea proprie, în loc să investească în afacerile deținute de alții, care pot fi riscante, sau să-și țină banii în depozite bancare.

Insatisfactii:

Riscul de a pierde capitalului investit – majoritatea întreprinzătorilor contribuie cu bunuri sau cu sume importante de bani, pe care le pot pierde în cazul in care afacerea este un esec.

Povara responsabilității totale – atat în cazul esecului cat si in cazul succesului in afacere, antreprenorul este singurul responsabil. Aceste respnsabilitati fiind direct proportionale cu marimea afacerii. Pentru anumite persoane munca de conducere reprezinta ceva atractiv, pentru alte constituie o adevarata povara.

Hotararile luate îi afectează nu doar intreprinzatorii si firma, ci și pe clienți si salariați. De aceea, multe oameni opteaza să lucreze pentru alții limitându-și astfel responsabilitatile la sarcinile de muncă în cadrul programului de munca.

Punerea in pericol a proprie cariere – in cazului unui esec, majoritatea persoanelor care aleg sa devina antreprenori, nu se pot intorce la vechiul lor loc de munca aceasta fiind o preocupare a persoanelor care au un loc de muncă bine plătit.

Frustrarea în caz de succes – în cazul in care afacerea se bucura de success si antreprenorul se vede nevoit sa suplimenteze numarul angajatilor sis a atribuie acestora unele prerogative, poate fi frustrant pentru anumiti intreprinzatori.Un alt inconvenient in cazul dezvoltarii firmei o reprezinta necesitatea de a renunta la o parte din control.

Abaterile de la etică –in anumite cazuri este necesara abaterea de la valorile de etică profesională. În situatia în care practicile vin în conflict cu etica antreprenorului, pot aparea stări de nemulțumire.

Program de munca foarte încărcat – programul de lucru al antreprenorului nu este unul fix, el este primul care soseste și ultimul care pleacă. În faza de start-up a afacerii el este nevoit să facă tot: 14 -16 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, fără a se bucura concediu.

Posibilitatea deteriorii relațiilor cu familia – avand un program de lucru prelungit și fiind nevoit sa investeasca mult timp si energie, antreprenorul are mai puțin timp pentru familie și cei dragi.

Probleme de sănătate – munca îndelungată, excesul de stres, consumul nervos și de energie, pot provoca stari de epuizarea si chiar aparitia unor problem de sanatate.

Antreprenoriatul reprezinta în primul rând o activitate pusă în slujba obiectivelor intreprinderii, având ca obiectiv principal maximizarea profitului.

Antreprenoriatul este asociat unui anumit tip de organizație (in general un IMM ), care evidentiaza particularitățile relevante legate de procesul de gestinare al resurselor. Astfel antreprenoriatul este considerat a fi una dintre cele mai importante funcții dintr-o economie, dacă nu chiar cea mai importantă pe care se spijină acea economie.

Potrivit Lui Karl Vesper „Domeniu general al antreprenoriatului nu vizează doar creerea de noi afaceri de către anumiți indivizi”, acesta mentionand că antreprenoriatul are și alte dimensiuni cu privire la oportunitățile de profit, reducerea risipei, asumarea riscului.

In urma analizei antreprenoriatului prin perspective istorica, putem desprinde o serie de semnificatii care pozitioneaza acest concept, ca fiind una dintre cele mai importante componente ale societatii, fiind considerat un factor ce contribuie la solutionarea problemelor societatii.

2.3. Principalele diferențe dintre afacerile de familie și afacerile care nu sunt de familie

Cercetatorii au identificat diferențe semnificative între întreprinderile familiale (FB) și întreprinderi nonfamiliale (NFB). Dificultatea, cu toate acestea, constă în explicarea motivelor privind aceste diferențe. Profesorii Miguel A. Gallo și Josep Tapies impreuna cu cercetatorul asociat, Kristin Cappuyns, toți de la IESE, Business School International, Barcelona, prezinta rezultatele unei anchete numita "logica financiară ciudat" a FB, pe baza unui eșantion de 305 firme spaniole(204 nfb si 101 fb). Dupa ce au comparat unele dintre diferențele mai generale dintre FB și NFB incluse în eșantion, cu privire la vârsta companiei, vanzarile, angajatii, capitalul și internaționalizare, autorii au compart rapoartele financiare ale celor două tipuri de companii. S-a constata ca in general, FB sunt mai longevive, au vanzari mai mici, mai puțini angajați, mai puțini angajați cu normă întreagă cu contracte permanente, un capital social mai mic, mai puțini acționari, precum și un numar mai mare de membri ai consiliului de administrație în rândul acționarilor. Cu toate acestea, atunci când au studiat politicile financiare puse în aplicare în ambele tipuri de societăți, diferențele constatate arată că preferințele personale privind creșterea, riscul și controlul dreptului de proprietate poate fi fortele motrice care stau in spatele "logicii financiară ciudat" a FB. Autorii au concluzionat ca in timp ce multi dintre FB isi eclipseze rivalii NF în multe privințe, multe dintre ele nu au o veritabilă politică de afaceri pe termen lung sau un angajament de creștere și evoluția. În cazul în care aversiunea la risc și pierderea controlului se datoreaza temerilor sau ambițiilor personale ale proprietarului manager, atunci el, intenționat sau involuntar, distruge șansele companiei de a fi capabila să concureze pe viitor.

Rezultatele principalele indica faptul ca aversiunea fata de risc și teama de a pierde controlul afaceri determina multe afaceri de familie să isi limiteze în mod serios potențialul de creștere datorita faptului ca nu adopta politici de management financiar general acceptate.

Identificarea diferențelor dintre întreprinderile familiale (FBS) și intreprinderile non-familiale (NFBs) si intelegerea consecințele pe termen mediu și lung comportamentului strategic adoptat de FB este unul dintre domeniile de bază ale cercetării FB.

Cercetarile recente au făcut progrese importante în identificarea acestor diferente, cu toate acestea, diferențele între FB și NFB nu au fost întotdeauna suficient explicate.

Acest lucru poate fi văzut în cazul "speranței de viață" și a "strategiilor de dezvoltare". Alcorn (1982) afirmă că speranța de viață pentru FBS este de 24 de ani, iar Gallo, Cappuyns și Estapé (1995) au constatat că FBS prezinta dificultăți in mentinerea creșterii, în a intra pe anumit esectoare de activitate si in a deveni internaționale.

În domeniul structurii și a politicilor financiare, precum și în cel al rezultatelor economice, următoarele cercetării sunt demne de menționat:

Daily și Dollinger (1992), care au lucrat cu un eșantion de 186 de întreprinderi din Indiana (SUA), cu mai puțin de 500 de angajați și vânzări de mai puțin de 30 de milioane de dolari pe an, a constatat că, între 1986 și 1988, FBS deposit NFB in cifra de afaceri, vânzări si creștere a profitului.

Gallo și Vilaseca (1996 și 1998), utilizând un eșantion de 104 FB spaniole, a constatat că FB mai mici utilizeaza practici financiare mai puțin complexe și au rate de îndatorare foarte mici. Ei nu au reușit insa să identifice diferente semnificative privind "profitabilitate resurselor".Aceste caracteristici au fost dependente de faptul dacă directorul financiar era sau nu membru al familiei. Excepție a făcut doar cazurile în directorul financiar nu a fost doar un manager de mare nivel, dar, de asemenea, un angajat din afara familiei.

Un aspect important care nu a fost studiat până acum este legat de diferențele intre tipul contractelor de muncă utilizate de FB și NFB. În conformitate cu tabelul de mai jos, care se referă la numărul total a persoane angajate de întreprinderile incluse în eșantion, FB tind să folosească in proporție mai mare tipurile de contracte mai puțin riscante în termeni de rigiditate a forței de muncă, cum ar fi "permanent part-time" , "internship", "temporar", etc

Tipuri de contracte

(Numărul total de persoane)

Aceste diferențe pot avea diverse cauze, unul ar putea fi faptul ca FB sunt mai frecvent implicate în industriile de sezon, cum ar fi turismul, agricultura și industria textila. Acest fenomen ajuta la a explica de ce sunt utilizate mai des contractele "permanent cu jumătate de normă" de către FB mai mici.

Pe de altă parte, așa cum era de așteptat, numărul mediu al actionarilor este considerabil (39%), mai scăzută în FB decât în cazul NFB.

După cum se poate observa, foarte puțini din FB au parteneri financiari in comparatie cu NFB. De asemenea, procentul din capitalul firmei deținut de acești parteneri financiari este între 7% și 25% în FBS, în timp ce în NFBs este de obicei peste 50%. Firește, procentul de FB al căror capital este deținut de către consiliul de administrație este mult mai mare comparative cu NFB.

2.4. Atitudini si perspective in dezvoltarea afacerilor de familie in comert

Indiferent de marime, tradiție, strategie sau de ramura pe care o reprezintă, majoritatea afcerilor de familie se caracterizeaza prin diferențele pozitive pe care le disting antreprenorii față de celelalte categorii de afaceri (listate, guvernamentale, de stat), printer cele mai importante se numara:

Procese decizionale mai flexibile si mai rapide

Mai multă implicare și raspundere

O structură de management simplificata și mai puțină birocrație

Spirit antreprenorial dublat de inovatie si creativitate.

“Pentru o creștere echilibrată, anteprenorii pot adopta una din următoarele strategii de creștere pentru afacerile lor:

a)Strategia cresterii intensive se realizeaza prin cresterea volumului vanzarilor si a numarului consumatorilor de pe piata tinta, concentrandu-se asupra exploatarii existente prin extinderea pietei curente.In literatura de specialitate sunt recunoscute trei categorii de strategiie de crestere intensiva ;

Strategia de penetrare a pietei, cu ajutorul acestei strategii, intreprinderea incearca sa isi mareasca volumul de vanzari prin penetrarea pietei si fixarea unei tinte prin strategii de marketing eficiente.

Strategia de dezvoltare a pietei se poate realiza in reg iunile limitrofe sau in regiuni cu populatie densa, aceasta constand in expansiunea georgrafica a firmei.

Strategia de dezvoltare a produsului consta in conceperea de noi produse sau servicii sau imbunatatirea produselor pentru clientii existenti.Elaborarea de nori produse este un proces mai costisitor insa are avantajul unui ciclu de viata mai lung, pe de alta parte, imbunatatirea produselor existente determina cresterea vanzarilor pe o perioada scurta de timp pana cand piata incepe sa devina sturata.

b)Strategia creșterii extensive, presupune expansiunea activitatii firmei in cadrul propriei ramuri, se poate realiza prin strategia de:

Integrare verticala se poate realiza in amonte sau in aval.Integrarea in aval consta in controlul procesului de fabricatie si reducerea costurilor, iar integrarea in amonte consta controlul unei parti sau a tuturor furnizorlior.

Integrare orizontala consta in cuprinderea unui concurent ori constituirea unui afaceri concurente.

Integrare modulara consta in concentratrea activitatii firmei in domeniul unde se bucura de cele mai mari avantaje competitive.

c)Strategia de diversificare presupune extinderea activitatii firmei, dincolo de piata existenta si sectorul actual de activitate.Aceasta strategie se poate realiza prin:

Strategie de diversificare concentrică, când se încearcă identificarea de noi produse sau tehnologii complementare activității firmei.

Diversificare conglomerată consta in extinderea în afaceri total diferite de cele existente.”

Afacerile de familie intampina o serie de provocări la care trebuie să le faca față, cele mai importante dintre ele sunt:

Blocaje financiare: accesul la resursele banesti și la finanțare externă este considerat una din principalele obstacole în operațiunile unei afaceri de familie. Totusi, se pare că firmele au prosperat în ultima perioada, în ciuda cadrului economic actual și a provocărilor aferente.

Atragerea și retinerea talentelor: printre principalele provocari în dezvoltarea unei afaceri de familie se numara atragerea talentelor. Pentru afacerile de familie este mai dificil să atragă oamenii potriviți culturii lor organizaționale, si chiar si cand o fac, integrarea acestora, precum și pastrarea motivației lor pe termen lung se dovedește dificilă .

Succesiunea și transferul afacerii atât în cadrul acționariatului, cât și al managementului presupune în primul rând, confirmarea faptului că generatia urmatoare este competenta. Aceasta poate consta in validarea abilităților necesare, a vârstei moștenitorilor sau a aspiratiei acestora de a prelua afacerea.

Separarea vietii familial de afacere: pot aparea conflicet in special in momentul transferului către noua generație, mai ales cand nu există un cadru prestabilit în acest sens. Mai pot aparea conflicte interne, confuzie de roluri, așteptări nerealiste și o combinatie nedorita între problemele personale și cele profesionale contribuind la creșterea starilor conflictuale.

„Uzura morală” și lipsa de informații comparativ cu marile firme.Afacerile de familie tind să devină închise în comunitatea lor și sa se ancoreze prea mult în problemele cotidiene. Chiar daca sunt mai flexibile și mai creative in comparative cu organizatiile multinaționale, ele risca sa rămâne în urmă când vine vorba despre informarea de piata sau accesul metodele si tehnologiile cele mai noi.

În ciuda conditiilor dificile ale pietei și a provocărilor cu care s-au confruntat, afacerile de familie din România reprezinta motorul cresterii economice. Cele mai multe afacerilor de familie din România „calite” de criză au înregistrat cresteri in ultima perioada și sunt încrezătoare că vor înregistra creșteri și în următorii ani.

In urma unei cercetari effectuate pe un esantion de 256 de afaceri de familie, 71% dintre intervievati au afirmat cau au obtinut o crestere a afacerii in utimul an, proprietarii și managerii acestor afaceri fiind destul de încrezători cu privire la perspectivele viitoare de creștere, 61% dintre ei așteptându-se la o creștere constantă, iar13% țintesc o creștere mai agresivă.Unele din afacerile de familie din Romania, aproximativ un sfert, se arata mai precaute cu privire la viitor, planuid o consolidare a structurii la nivelul current al cifrei de afaceri.

Atunci când ne referim la provocările întâmpinate de către organizație, majoritatea proprietarii și managerii afacerilor de familie pun accent pe factorii externi, precum condițiile pieței sau accentuarea concurenței .Alti factori externi care ii preocupa pe proprietarii de afaceri de familie sunt: regimul fiscal, reglementări și politici guvernamentale, disponibilitatea resurselor financiare.

În ceea ce privește provocările din interiorul organizației, respondenții sunt preocupați de recrutarea și retenția personalului (39%), cei mai mulți proprietari și manageri ai afacerilor de familie considerând că au un dezavantaj față de marile companii multinaționale în competiția pentru cei mai bine pregătiți angajați, în special din cauza diferențelor de salarizare și a perspectivelor de dezvoltare a carierei. 32% dintre respondenți plănuiesc să se concentreze pe reorganizarea companiilor în următorii ani, în timp ce 26% sunt îngrijorați cu privire la capacitatea de producție și abilitatea de a face față comenzilor clienților. Cel mai presant aspect privind managementul fluxului de numerar/controlul costurilor pare să fi fost cumva atenuat, numai 19% dintre respondenți menționându-l, iar 10% concentrându-se mai curând asupra planificării și optimizării fiscale.

Pentru următorii ani, afacerile de familie din România își exprimă îngrijorarea față de situația economică generală, 81% considerând că aceasta este cea mai presantă problemă. Antreprenorii par să fie conștienți de nevoia de inovare continuă (55%) în vederea menținerii competitivității. La rândul său, creșterea competitivității duce la creșterea presiunii asupra prețurilor (55%), în timp ce atragerea și menținerea talentelor în organizație rămâne una dintre preocupările centrale (menționate de 48%, respectiv 45% dintre respondenți). Pe de altă parte, se acordă mai puțină atenție aspectelor importante precum elaborarea unui plan de succesiune clar. Numai o treime dintre respondenți a considerat acest fapt o provocare cheie pe termen mediu, iar potențialele conflicte de familie nu au fost nici măcar menționate în categoria provocărilor din următorii cinci ani, ceea ce poate duce la subestimarea unui risc real.

.

Cu toate că în prezent afacerile de familie generează venituri reduse din exporturi, acestea sunt încrezătoare și ambițioase să recupereze teren în următorii ani. Se așteaptă o accentuare a tendinței de internaționalizare, îndeosebi în relația cu Europa.