Antreprenoriatul Social în Uniunea Europeană
CUPRINS
CAPITOLUL I : Elemente introductive – definiții, abordări conceptuale
1.1. Antreprenoriatul social
1.2. Antreprenorul social
1.3. Întreprinderea socială
1.4. Tipologia întreprinderilor sociale
CAPITOLUL II : Antreprenoriatul social în Uniunea Europeană
2.1. Evoluția conceptului de economie socială
2.2. Impactul economiei sociale în Uniunea Europeană
2.3. Conceptul de economie socială din fiecare stat membru al Uniunii Europene
2.4. Modele ale economiei sociale din Europa
2.5. Conceptul de întreprindere socială din statele Uniunii Europene. Studii de caz
2.6. Atragerea de fonduri și finanțarea întreprinderilor sociale
CAPITOLUL III : Economia socială în România
3.1. Entități organizatorice
3.2. Actori instituționali
CAPITOLUL IV : Studiu de caz – Proiectul “Horezu New ROdevelopment Pottery
4.1. Prezentare a proiectului
4.2. Elaborarea ideii și amplasarea afacerii
4.3. Descrierea activității
4.4. Implementarea proiectului
4.5. Concluzii ale studiului de caz
Concluzii
Bibliografie
Anexe
ANTREPRENORIATUL SOCIAL
Capitolul I : Elemente introductive – definiții, abordări conceptuale
Termenul de “antreprenor” vine din fr. “entrepreneur” originar din economia franceză, ce datează din secolele XVII-XVIII. În limba franceză înseamnă cineva ce întreprinde o acțiune, un proiect sau activitate. Mai specific, acest termen identifică indivizii care stimulau progresul economic, căutând noi moduri de a rezolva probleme. Așadar, antreprenorii creează valoare. Economistul francez care a dat acestui termen un înțeles particular, definind conceptul de antreprenoriat este Jean Baptiste Say.
“Antreprenorul face dintr-o zonă cu puține resurse economice, o zonă cu înaltă productivitate si mai mult randament.”
În secolul XX, economistul cel mai des asociat cu termenul de “antreprenoriat” este Joseph Schumpeter (1883-1950). Aceasta a descris antreprenorii ca fiind inovatorii ce conduc la procesul creativ-distructiv în capitalism. Una din funcțiile prezentate de Joseph Schumpeter este de a reforma sau a revoluționa modelul producției, adică a exploata o invenție sau, în general, a exploata o posibilitate tehnologică pentru a produce noi bunuri sau servicii. Antreprenorii definiți de Joseph Schumpeter reprezintă agenții schimbării într-o economie, deoarece aceștia pot servi noi piețe sau pot creea noi moduri de a produce, astfel economia se dezvoltă.
În viziunea lui Peter Drucker (1909-2005), antreprenorul nu trebuie să producă o schimbare, ci acesta trebuie să exploateze oportunitățile care produc schimbarea(în tehnologie, normele sociale, preferințele consumatorilor).
“Antreprenorul întotdeauna caută schimbarea, îi răspunde și o exploatează ca pe o oportunitate.”
În literatura de specialitate, antreprenoriatul reprezintă un set de activități întreprinse de indivizi cu un aport organizatoric și întreprinzător excepțional cu scopul de a maximiza profitul.
Diferența dintre un antreprenor și un om de afaceri este aceea că antreprenorul “creează nevoile”, pe când un om de afaceri „satisface nevoile”.
Antreprenorii sunt indivizi care prind oportunitățile care altfel ar trece neobservate, având capacitatea de a percepe și a accepta riscurile diferit față de alții.
Antreprenoriatul social
Antreprenoriatul social este activitatea unui antreprenor social, care derulează activități generatoare de profit pentru susținerea unor cauze sociale. Antreprenoriatul social nu are o anumită construcție si formă organizațională specifică, așadar trebuie înțeles ca un construct multidimensional și dinamic, ce își are originea la interscția sectoarelor public, privat și non-profit. Această formă de antreprenoriat a apărut odată cu eșecul guvernelor în raport cu cerințele și nevoile cetățenilor.
“Antreprenoriatul social este acea activitate antreprenorială care pornește de la identificarea unei probleme sociale (cu privire la educație, sănătate, dar și cu privire la alte aspecte sociale importante pentru comunitate) și pornește la rezolvarea acestei probleme sociale prin metodele tipic antreprenoriale (structurând o organizație și găsind soluțiile de acțiune, finanțare și dezvoltare a acestei organizații).”
Antreprenoriatul social este o provocare din ce în ce mai mare pentru modul tradițional de a face afaceri, întreprinderile sociale se dezvoltă în toată lumea, chiar dacă în termeni statistici încă reprezintă o formă de nișă a afacerii.
Conceptele antreprenoriatului social și ale întreprinderii sociale prezintă o seminificativă creștere în popularitate. Universitățile (și nu numai) americane predau cursuri despre subiecte pe care jurnaliștii și filantropii fac des referire. Se pare că nu există o definiție universal acceptată și câteodată apar interpretări greșite ale conceptelor.
Misiunea anteprenoriatului social este de a descoperi ceea ce nu funcționează în sectorul guvernamental sau de afaceri și rezolvarea problemelor prin: schimbarea sistemului, diseminarea soluției, determinarea societăților în a identifica și urma noi căi de acțiune, educarea și sprijinirea talentelor antreprenoriale.
Antrepreoriatul social deține soluții pentru rezolvarea problemelor societății, intervine, atunci când o parte a societății este blocată găsind metode de deblocare și schimbând sistemul așa încât pe termen lung să nu mai existe aceleași probleme sociale având un impact semnificativ asupra mediului social, așadar prin această metodă, societatea este convinsă de puterea de care dă dovadă gândirea antreprenorului social într-o problemă.
Noutatea conceptului de antreprenoriat social constă în estomparea granițelor dintre sectorul de afaceri și non-profit. Antreprenorii sociali creează valoare socială printr-un proces continuu de inovare și de valorificare de noi oportunități, punând pe primul loc beneficiul societății în detrimentul beneficiului propriu.
Antreprenoriatul social are în vedere:
Creșterea numărului de persoane angajate;
Inovativitate și crearea de noi bunuri și servicii pentru nevoi sociale care nu sunt adresate de societate;
Creearea de capital social pentru a veni în întâmpinarea dezvoltării sociale și economice durabile;
Promovează echitatea socială prin adresarea necesităților persoanelor dezavantajate;
Demonstrează un acut simț al responsabilității față de persoanele pe care le deservesc și pentru consecințele acțiunilor întreprinse;
Așadar, antreprenoriatul social servește îndeplinirii obiectivelor economiei sociale.
Antreprenorul social
Antreprenorul social este un membru al societății civile care folosește afacerea pe care o dezvoltă astfel încat aceasta să aibă un impact social. Uneori, noțiunea de antreprenor social este folosită și cu sensul de inovator social – persoana care rezolvă o problemă socială importantă într-un mod deosebit de eficient sau inovativ. Activitățile din antreprenoriatul social pot fi desfășurate atât de ONG-uri, cât și de cooperative (agricole, de consum, bănci cooperatiste, etc.), asociații mutuale și case de ajutor reciproc. Spre exemplu, antreprenorii sociali acționează ca și cum ar fi agenți pentru societate, adică, se folosesc de oportunitățile pe care alți actori economici nu le înțeleg pentru a îmbunătăți sistemele sociale, inventează și împrăștie noi abordări și propun soluții sustenabile pentru a creea valoare socială.
Spre deosebire de antreprenorii din afaceri, antreprenorii sociali se diferențiază deoarece, cum am menționat mai sus, caută să genereze “valoare socială” decât profituri. Așadar, munca unui antreprenor social este concentrată pe efectele mici pe care le generează, dar care sunt valorificate pe termen lung.
Antreprenorul social este un agent al schimbării care propune soluții creative de rezolvare a problemelor sociale. Este un termen utilizat pentru a descrie indivizii care inițiază noi activități economice ce au misiune socială (noi moduri de a răspunde problemelor sociale), în timp ce se comportă ca antreprenori economici în ce privește dinamismul, implicarea personală și practicile inovative.
Antreprenorul social are capacitatea:
De a identifica problema;
De a dezvolta modalități de rezolvare a problemei;
De a disemina aceste modalități către ceilalți astfel încât să îi mobilizeze să participle.
Antreprenorii sociali joacă rolul unor agenți ai schimbării în sectorul social prin:
Adoptarea unei misiuni de a crea și a susține valoarea socială(nu numai cea privată);
Identificarea și căutarea de noi oportunități pentru îndeplinirea acestei misiuni;
Implicarea într-un proces continuu de inovație, adaptare și învațare;
Acționarea într-o manieră îndrăzneață, indiferent de resursele limitate de care dispun;
Scopul principal al antreprenorilor sociali nu este, precum am menționat mai sus, obținerea de profituri, ci construirea unor afaceri etice, durabile, sustenabile din punct de vedere financiar și care să aibe un impact social pozitiv în societate sau în comunitate. Prin beneficiile sociale aduse, spre exemplu agroturismul, agricultura biologică, asociații și rețele mici de fermieri si meșteșugari, aceastea se regăsesc la granița dintre antreprenoriatul clasic și cel social.
Antreprenorii sociali caută să facă schimbări sistematice și îmbunătățiri sustenabile, concentrându-se asupra adevăratelor cauze ale problemelor sociale, încercând să trateze și simptomele. Fundamentală este pentru un antreprenor misiunea socială pe care și-o asumă.
Această misiune deosebește un antreprenor social de un antreprenor de afaceri. Realizarea de profit sau deservirea nevoilor consumatorilor pot fi printre obiectivele unui antreprenor social, dar acestea sunt numai modalități de atingere a scopului social, de realizarea serviciilor sociale.
În locul unde majoritatea oamenilor văd probleme, antreprenorii sociali văd oportunități; viziunea antreprenorilor sociali este de a îmbunătăți lucrurile și sunt determinați să pună în practică aceasta viziune.
Așadar, antreprenoriatul social reprezintă arta de a crea afaceri care își propun generarea de profit, în timp ce rezolvă problemele sociale, culturale sau de protecție a mediului.
Întreprinderea socială
Întreprinderea socială reprezintă o organizație care are ca scop principal asigurarea sau furnizarea bunăstării pentru comunitate, creată la inițiativa unui grup de cetățeni și unde interesele materiale ale celor ce au investit in capital sunt limitate. Această entitate este plasată la intersecția sectorului de afaceri și sectorului non-profit tradițional, întreprinderea socială prezentându-se ca un hibrid. În același timp este o organizație independentă, care își asumă riscuri economice ce derivă din activitatea economică derulată și implică diverși actori interesați din comunitate în organele de conducere.
Întreprinderea socială funcționează ca un agent economic, producând bunuri și servicii pe care le oferă pe piață, dar își conduce operațiunile și redirecționează surplusul pentru a îndeplini scopurile sociale, culturale sau de protecție a mediului. Cele două scopuri principale ale întreprinderii sociale sunt: îndeplinirea obiectivelor sociale, culturale, de protecție a mediului, etc. și obținerea de venituri pentru îndeplinirea obiectivelor. Așadar, profitul obținut în urma tranzacțiilor și operațiunilor pe piață, este utilizat în special pentru îndeplinirea scopurilor sociale și nu pentru a furniza bunăstare acționarilor.
Clasificarea întreprinderilor sociale se pot realiza după două criterii principale:
Orientarea misiunii
Nivelul integrării programului social în activitatea comercială
Din punct de vedere al orientării misiunii, există trei categorii de întreprinderi sociale:
Centrate pe misiune
Întreprinderea socială este creată pentru unicul motiv de a promova misiunea acesteia, utilizând un model de auto-finanțare, putem lua ca exemplu organizațiile care angajează persoane cu dizabilități sau instituții de microfinanțare.
Organizațiile non-guvernamentale (ONG) creează întreprinderi sociale integrate în mod expres pentru scopuri legate de programeui. Cele două scopuri principale ale întreprinderii sociale sunt: îndeplinirea obiectivelor sociale, culturale, de protecție a mediului, etc. și obținerea de venituri pentru îndeplinirea obiectivelor. Așadar, profitul obținut în urma tranzacțiilor și operațiunilor pe piață, este utilizat în special pentru îndeplinirea scopurilor sociale și nu pentru a furniza bunăstare acționarilor.
Clasificarea întreprinderilor sociale se pot realiza după două criterii principale:
Orientarea misiunii
Nivelul integrării programului social în activitatea comercială
Din punct de vedere al orientării misiunii, există trei categorii de întreprinderi sociale:
Centrate pe misiune
Întreprinderea socială este creată pentru unicul motiv de a promova misiunea acesteia, utilizând un model de auto-finanțare, putem lua ca exemplu organizațiile care angajează persoane cu dizabilități sau instituții de microfinanțare.
Organizațiile non-guvernamentale (ONG) creează întreprinderi sociale integrate în mod expres pentru scopuri legate de programe. Programele sociale sunt auto-finanțate prin activitățile întreprinderii, astfel, întreprinderea socială încadrată funcționează ca un program de sustenabilitate. Majoritatea întreprinderilor sociale sunt structurate ca și non-profituri pentru a se proteja împotriva modificării misiunii, dar pot apare ca și organizații pentru profit.
Asociată misiunii
Întreprinderea este asociată misiunii organizației sau serviciului social de bază. Acest tip de organizație se bazează pe calități similare, creând valoarea socială pentru programe și generând valoare economică pentru a susține financiar programele sociale și cheltuielile operaționale.
În acest model, programele sociale se suprapun cu activitățile generatoare de profit, de cele mai multe ori împărțind costuri si resurse. În multe cazuri, întreprinderea socială integrată extinde sau întărește misiunea organizației, dându-i posibilitatea să atingă un impact social mai mare.
Fără tangență cu misiunea
Întreprinderea socială nu este legată de misiunea organizației sau este menită să încurajeze altă misiune decât aceea de a genera venituri pentru programele lor sociale și costuri de operare. Întreprinderea socială poate activa într-o industrie care nu este legată de sectorul în care activează.
Acest model de întreprindere socială fără tangență cu misiunea organizației corespunde unui model extern de întreprindere socială, din punct de vedere al nivelului integrării programelor sociale în activitate cu generarea de profit; acesta presupune că organizațiile non-profit creează întreprinderi sociale pentru a le finanța serviciile sociale. Întreprinderile sociale externe, de regulă, nu au legatură cu misiunea organizației, activitățile generatoare de profit nu sunt obligate să promoveze misiunea organizației mai mult decât să genereze venituri pentru programele sociale.
Caracteristici ale întreprinderii sociale:
Entitățile de economie socială(societăți mutuale, cooperative și alte organizații similare din domeniu) precum:
Entitățile private care nu sunt controlate de sectorul public;
Organizațiile formale – personalitate juridică;
Libertatea de asociere;
Aplicarea principiului auto-ajutorării;
Producătorii de piață;
Distribuția limitată a profitului;
Organizațiile democratice – sunt entități care au la bază principiul “un om-un vot” în cadrul procesului de luare a deciziilor, astfel toți membrii au drept de vot în cadrul Adunării Generale.
Tabel 1. Principalele diferențe dintre întreprinderile sociale și ceilalți agenți economici
Sursa: ***Proiectul „Economia socială ca soluție a dezvoltării comunităților Roma din România”, Editura Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, 2012.
Tipologia întreprinderilor sociale
Organizații non-guvernamentale.
Acestea desfășoară activități economice în conformitate cu scopul principal al organizației. Desfășurarea de activități în afara scopului este posibilă numai prin societăți comerciale ce au ca asociați unici ONG-urile. Profitul realizat(cu excepția celui reinvestit) se utilizează pentru realizarea scopului ONG-ului. Profitul reinvestit este cel utilizat pentru dezvoltarea afacerii și reprezintă partea din profit investită în producția și în achiziția de echipamente tehnologice(mașini, utilaje, instalații) folosite în scopul obținerii de venituri impozabile. Astfel, ce rămane din profit, după scăderea acestei părți reinvestite pentru dezvoltare, poate fi folosit numai pentru realizarea misiunii organizației.
Există trei domenii de activitate ale ONG-urilor clasificate în funcție de beneficiarii activităților organizației respective:
Activități de interes general;
Activități în interesul unei comunități;
Activități desfășurate în interesul personal nepatrimonial al membrilor organizației.
Principala facilitate fiscală pentru ONG-urile care desfășoară activități economice este scutirea de la plata impozitului pe profit pentru veniturile din activități economice realizate până la nivelul a 15.000 EURO(măsură valabilă în România) într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit.
Societățile mutuale
Societățile mutuale sunt al doilea mare agent economic al economiei sociale. Se împart în două categorii:
Societăți mutuale prestatoare de servicii care se axează pe acoperirea riscurilor de sănătate și sociale ale indivizilor;
Companii mutuale de asigurare a căror principală activitate este, de obicei, axată pe asigurarea de bunuri, dar pot acoperi și asigurarea de viață a anumitor zone.
Societatea mutuală este condusă pe baza principiului solidarității între membri, care participă în structurile de conducere ale afacerii și aderă la următoarele principii:
Absența acționariatului. Acționariatul este format din membrii societății mutuale. Fondurile mutuale nu sunt societăți pe acțiuni care pot produce un eventual profit pentru deținători. Aceste societăți funcționează pe baza unui capital inițial(sau spre exemplu, fonduri proprii) obținut din aportul membrilor sau prin împrumut. Capitalul inițial este colectiv, fiind proprietate indivizibilă a organizației.
Libertatea de asociere. Societățile mutuale sunt deschise către oricine îndeplinește condițiile stabilite în articolele de asociere.
Lipsa orientării directe către profit. Obiectivul principal al societăților mutuale nu este profitul, ci servirea intereselor membrilor săi. Lipsa orientării către profit a societăților mutuale nu înseamnă însă că acestea nu sunt active economic, nu sunt viabile sau nu produc profit. Profitul nu este repartizat membrilor, ci este reinvestit în scopul de a îmbunătăți serviciile oferite membrilor sau creșterea capitalurilor proprii. Este distribuit și între membrii, uneori, dar în anumite limite impuse de aceștia.
Solidaritate. Membrii unei asociații mutuale au scopul comun de a satisface cerințele individuale prin acțiuni colective, punând în comun resursele pentru satisfacerea tuturor nevoilor. Termenul de mutualitate este definit ca reciprocitate, aceste societăți asigurând ajutorarea reciprocă a membrilor.
Democrație. Societățile mutuale sunt administrate democratic, membrii participând în structurile de conducere în concordanță cu sistemul de reprezentare care variază de la o țară la alta. Principiul democratic de vot “un om-un vot” asigură egalitatea membrilor în puterea de vot, așadar, acest principiu este conservat prin prevederile actului constitutiv al asociației.
Independență. Societățile mutuale sunt entități independente ce nu se află sub autoritatea instituțiilor publice.
3. Societățile cooperative
Cooperativele reprezintă primul mare agent economic de afaceri al economiei sociale. Cooperativa este definită ca fiind o asociație autonomă de persoane, unite, în mod voluntar în scopul satisfacerii nevoilor economice, sociale, culturale și a aspirațiilor comune ale acestora printr-o întreprindere deținută în comun și controlată în mod democratic.
Activitatea cooperativei trebuie orientată către beneficiul mutual al membrilor săi astfel încât fiecare membru să beneficieze de activitățile cooperativei proporțional cu participarea sa. Membrii, trebuie, de asemenea, să fie și clienți, angajați sau furnizori sau să fie implicați în activitatea cooperativei.
Dreptul de control ar trebui acordat egal între membri, în acord cu principiul “un on-un vot”. Dreptul de vot este acordat individual și presupune că membrii nu pot exercita niciun drept asupra activelor cooperativei, deși votul ponderat poate fi permis în scopul de a reflecta contribuția fiecărui membru la activitățile entității, o limită este fixată pentru a preveni ca un membru să preia controlul asupra cooperativei.
Dobânda pentru creditele acordate și capitalul social trebuiesc limitate. În anumite circumstanțe, cooperativele pot avea printre membrii lor o proporție specificată de investitori care nu îi utilizează serviciile sau terțe părți care beneficiază de activitățile lor.
Dreptul de vot al investitorilor membri, trebuie limitat astfel încât controlul să fie acordat membrilor utilizatori.
Profitul trebuie distribuit în funcție de tranzacțiile cu cooperativa sau păstrat pentru a fi reinvestit sau pentru satisfacerea nevoilor membrilor.
În caz de lichidare, activele nete și rezervele trebuie distribuite conform principiului distribuției dezinteresate, adică, acestea trebuie atribuite unei alte cooperative care urmărește obiective similare sau în scopuri de interes general.
În România, cooperativele pot fi:
Societăți cooperative de gradul I care se pot constitui în una din formele următoare: societăți cooperative meșteșugărești, societăți cooperative de consum, societăți cooperative de valorificare, societăți cooperative agricole, societăți cooperative de locuințe, societăți cooperative pescărești, societăți cooperative de transporturi, societăți cooperative forestiere, societăți cooperative de alte forme, care se vor constitui cu respectarea dispozițiilor legale.
Societăți cooperative de gradul II, ca persoană juridică constituită din societăți cooperative de gradul I, în majoritate și alte persoane fizice sau juridice, în scopul integrării pe orizontală sau pe verticală a activității economice desfășurate de acestea și înregistrate în conformitate cu prevederile legale. Aceste societăți de gradul 2 nu sunt entități specifice economiei sociale.
4. Unitățile protejate
Acestea sunt tipuri de entități administrate fie de către organizații non-guvernamentale, fie de societăți comerciale care beneficiază de legislație specifică în România. Unitățile protejate sunt definite ca fiind operatorul economic de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul căruia cel puțin 30% din numărul total de angajați cu contract individual de muncă sunt persoane cu dizabilități.
În vederea sutorizării ca unitate protejată, solicitantul trebuie să se încadreze în una dintre următoarele situații:
Operatorii economici cu personalitate juridică, indiferent de forma de proprietate și organizare, care au cel puțin 30% din numărul total de angajați persoane cu handicap încadrate cu contract individual de muncă;
Secții, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, instituțiilor publice sau din cadrul organizațiilor non-guvernamentale, care au gestiune proprie și cel puțin 30% din numărul total de angajați persoane încadrate în grila de salarizare;
Persoană fizică cu handicap autorizată potrivit legislației în vigoare, să desfășoare activități economice independente, inclusiv asociația familială care are în componență o persoana fizică.
5. Alte entități juridice
Capitolul II : Antreprenoriatul social în Uniunea Europeană
2.1. Evoluția conceptului de economie socială
Economia socială este legată din punct de vedere istoric de asociațiile populare și de cooperative, care constituie coloana sa vertebrală. Sistemul de valori și principiile de conduită ale asociațiilor populare, reflectate în mișcările cooperatiste istorice, au inspirat conceptul modern de economie socială, structurat în jurul a trei mari familii de organizații: cooperativele, societățile mutuale și asociațiile, recent adăugându-se fundațiile. De fapt, la începuturile lor istorice aceste trei mari categorii erau exprimarea interconectată a unui singur impuls: răspunsul celor mai vulnerabile și defavorizate grupuri sociale, prin intermediul organizațiilor care promovează autoajutorarea, la noile condiții de viață create de dezvoltarea capitalismului industrial în secolele XVIII și XIX. Cooperativele, societățile de ajutor reciproc și societățile de rezistență reflectau cele trei direcții ale acestui impuls de asociație.
Deși organizațiile de caritate (fundațiile de caritate, frățiile și spitalele) și organizațiile de ajutor reciproc au înregistrat o creștere semnificativă pe tot parcursul Evului Mediu, doar în secolul XIX asociațiile populare, cooperativele și societățile de ajutor reciproc au căpătat o forță extraordinară prin inițiativele lansate de clasa muncitoare. În Marea Britanie, de exemplu, numărul societăților de întrajutorare a crescut în anii 1790. La nivelul întregii Europe au fost înființate numeroase societăți mutuale și societăți de ajutor reciproc.
Primele mișcări de experimente cooperatiste au înflorit în Marea Britanie la sfârșitul secolului XVIII, începutul secolului XIX ca o reacție spontană a lucrătorilor din industrie la dificultățile legate de condițiile lor dure de viață. Cu toate acestea, gândirea socialistă și anticapitaliștii, au început repede să exercite o influență considerabilă asupra mișcării cooperatiste, iar din 1824 până în 1835 a fost stabilită o legătură strânsă între această mișcare și sindicate, ambele fiind expresia unei mișcări unice a lucrătorilor și având același obiectiv: emanciparea claselor muncitoare. Cele opt Congrese ale cooperativelor desfășurate în Marea Britanie între 1831-1835 au coordonat atât mișcarea cooperativelor, cât și a sindicatelor. Într-adevăr, sindicatul Grand National Consolidated Trades Union a fost înființat în cadrul unuia dintre aceste congrese, unind toate sindicatele britanice.
Termenul economie socială a apărut pentru prima oară în literatura economică în 1830. În anul respectiv, economistul liberal francez Charles Dunoyer a publicat un “Tratat despre economia socială” care pleda pentru o abordare morală a economicului. În perioada 1820-1860, în Franța s-a dezvoltat o școală de gândire la care se poate face referire în mod colectiv ca economiștii socialiști.
2.2. Impactul economiei sociale în Uniunea Europeană
La nivelul Uniunii Europene, se înregistrează o creștere spectaculoasă a economiei sociale în domeniul organizațiilor implicate în producția de bunuri cunoscute sub denumirea de bunuri sociale sau de interes social, în special integrarea în câmpul muncii și integrarea socială, precum și servicii sociale și de asistență comunitară. În acest domeniu, se pare că asociaționismul și cooperativismul au găsit o cale comună de înțelegere și de cooperare în multe dintre proiectele și activitățile lor, ca în cazul întreprinderilor sociale, multe dintre acestea fiind cooperative, care sunt deja recunoscute în mod legal în diverse țări europene, inclusiv în Italia, Portugalia, Franța, Belgia, Spania, Polonia, Finlanda și Regatul Unit.
În UE-27, peste 207 000 de cooperative au fost active din punct de vedere economic în 2009. Ele au o bună reputație în fiecare domeniu al activității economice și sunt importante în special în agricultură, în intermedierea financiară, în comerțul cu amănuntul și în gestionarea locuințelor, iar în calitate de cooperative de muncă, în sectorul industrial, al construcțiilor și al serviciilor. Aceste cooperative asigură direct locuri de muncă pentru 4,7 milioane de persoane și au 108 milioane de membri.
Societățile mutuale din domeniul sănătății și al bunăstării sociale oferă asistență și acoperă peste 120 de milioane de persoane. Societățile mutuale din domeniul asigurărilor au o cotă de piață de 24% la nivelul Uniunii Europene.
În UE-27, asociațiile angajau 8,6 milioane de persoane în 2010, reprezentau peste 4% din PIB și aveau ca membri 50% din cetățenii Uniunii Europene.
În concluzie, dincolo de importanța sa cantitativă, în ultimele decenii, economia socială nu numai că și-a afirmat capacitatea de a contribui în mod eficace la soluționarea noilor probleme sociale, ci și-a consolidat și poziția de instituție indispensabilă pentru o creștere economică stabilă și durabilă și pentru o distribuție mai echitabilă a veniturilor și a bogăției, care să adapteze serviciile nevoilor, să sporească valoarea activităților economice care satisfac nevoile sociale, să corecteze dezechilibrele de pe piața forței de muncă și, pe scurt, să aprofundeze și să consolideze democrația economică.
În cadrul Parlamentului European, Intergrupul pentru economie socială al Parlamentului European a devenit operațional în 1990. În 2006, Parlamentul European a solicitat Comisiei „să respecte economia socială și să prezinte o comunicare privind această piatră de temelie a modelului social european”. Așadar, în 2009, Parlamentul European a adoptat un raport important privind economia socială care recunoaște economia socială ca partener social și ca actor-cheie în realizarea obiectivelor Strategiei de la Lisabona. Comisia Europeană a întreprins două inițiative importante privind întreprinderile sociale, un set de întreprinderi care formează o parte integrantă a economiei sociale: “Inițiativa pentru antreprenoriatul social” și “Propunerea de regulament privind fondul european de antreprenoriat social”.
2.3. Conceptul de economie socială din fiecare stat membru al Uniunii Europene
Fenomenul social și economic la care se face referire sub denumirea de „economie socială” este larg răspândit și în evidentă expansiune în întreaga Uniune Europeană. Cu toate acestea, atât termenul, cât și conceptul științific aferent, prezintă o oarecare ambiguitate în diferitele state membre ale UE și, în unele cazuri, chiar în același stat, în care coexistă, de obicei, mai mulți termeni și concepte similare. Astfel, precum urmează, vor fi prezentate statele membre ale Uniunii Europene ce prezintă o diversitate din punct de vedere al abordării conceptuale și acceptării a termenului de “economie socială”.
– Țări cu nivelul cel mai ridicat de acceptare a conceptului de economie socială: în Spania, Franța, Portugalia, Belgia, Irlanda și Grecia, conceptul de economie socială are nivelul cel mai ridicat de acceptare de către autoritățile publice și în mediul universitar și științific, precum și în sectorul economiei sociale în sine. Primele două țări enumerate ies în evidență: Franța este țara de origine a acestui concept, iar Spania a aprobat prima lege națională la nivel european privind economia socială în 2011.
– Țări cu un nivel mediu de acceptare a conceptului de economie socială: sunt incluse Italia, Cipru, Danemarca, Finlanda, Luxemburg, Suedia, Letonia, Malta, Polonia, Regatul Unit, Bulgaria și Islanda. În aceste țări, conceptul de economie socială coexistă cu alte concepte, precum sectorul nonprofit, sectorul voluntariatului și sectorul întreprinderilor sociale. În Regatul Unit, nivelul scăzut de sensibilizare față de conceptul de economie socială contrastează cu politica guvernului de sprijinire a întreprinderilor sociale.
– Țări cu nivel scăzut de acceptare sau neacceptare a conceptului de economie socială: conceptul de economie socială este puțin cunoscut, se află într-un stadiu incipient sau nu este cunoscut în următoarele țări: Austria, Republica Cehă, Estonia, Germania, Ungaria, Lituania, Țările de Jos, Slovacia, România, Croația și Slovenia, grupă care cuprinde în principal țări germanice și țări care au făcut parte din ultimul val de extindere a UE. Conceptele înrudite precum sectorul nonprofit, sectorul voluntariatului și sectorul organizațiilor neguvernamentale se bucură de un nivel relativ mai ridicat de recunoaștere.
În Suedia, Finlanda și Polonia, conceptul de întreprindere socială este larg acceptat. În aceste țări s-a aprobat o lege privind întreprinderile sociale în 2003. Pe lângă conceptele de economie socială, sector nonprofit, întreprinderi sociale și sector terțiar, în unele state membre ale UE coexistă alte noțiuni larg acceptate. În țări precum Regatul Unit, Danemarca, Malta și Slovenia, conceptele de sector al voluntariatului și organizații neguvernamentale, mai apropiate de ideea de organizații nonprofit, par a se bucura de o mai largă recunoaștere științifică, socială și politică precum și conceptele de economie solidară și de economie socială și solidară, specifice țărilor europene francofone (Franța, regiunea valonă a Belgiei și Luxemburg), sunt de asemenea recunoscute, în timp ce ideea de economie de interes general este consacrată în țări germanice, precum Germania și Austria.
Este important să se sublinieze că în unele țări anumite componente ale termenului de economie socială în sens larg nu sunt recunoscute ca fiind părți integrante ale acestui sector; dimpotrivă, se accentuează specificul și izolarea lor. Acesta este cazul cooperativelor din țări precum Germania, Regatul Unit, Letonia și, parțial, Portugalia.
Așadar, identificarea conceptuală a economiei sociale va permite să se răspundă provocării pe care o reprezintă identificarea acesteia în cadrul sistemelor juridice ale UE și ale statelor membre ale UE. Deși, în mai multe texte juridice, unele țări europene și UE însăși recunosc economia socială ca atare, împreună cu unele dintre elementele sale componente, sunt necesare progrese în delimitarea dimensiunii economiei sociale pe plan juridic și în definirea condițiilor pe care componentele sale trebuie să le îndeplinească pentru a se evita definiția prea vagă a trăsăturilor ei caracteristice, precum și pierderea utilității sale sociale.
Trebuie introdus un statut juridic al economiei sociale și bariere juridice eficace care să împiedice organizațiile care nu aparțin economiei sociale să opteze pentru această formă de organizare juridică pentru a realiza economii sau să profite de politici publice destinate promovării economiei sociale.
2.4. Modele ale economiei sociale din Europa
Economia socială are trăsături care diferă mult de la țară la țară, în funcție de tipul de activitate, modele culturale, tipul de legislație în vigoare, cadrul juridic, tradițiile asociative și formele organizaționale predominante, dar și în conformitate cu nevoile care se manifestă în fiecare context social și cu caracteristicile acestor nevoi. Astfel, considerăm că în Europa există cinci modele sociale principale de economie socială:
Modelul scandinav
Modelul anglo-saxon
Modelul european continental
Modelul european sudic
Modelul țărilor central și est europene
Modelul anglo-saxon
Abordarea anglo-saxonă a economiei sociale se bazează pe conceptul de organizații non-profit. Acest model diferențiază întreprinderile sociale de sectorul privat; pe baza sprijinului voluntar și a beneficiilor de a se concentra asupra zonelor dezavantajate sau asupra grupurilor vulnerabile, activitatea implică în mod frecvent dezvoltarea comunității sub forma resurselor financiare și umane.
În Marea Britanie a secolului XIX, conceptul de organizații caritabile era legat de dezbaterile referitoare la cetățenie; caritatea era un principul social, un component esențial al unei societăți democratice care spera să o reglementeze prin stabilirea de obiective sociale și prin dedicația voluntară altruistă. Obiectivul guvernării Angliei victoriene era de a asigura un cadru de reguli și directive care să permită societății să se administreze singură în mare măsură. Drept rezultat, asociațiile și activitățile lor caritabile nu erau finanțate de guvern, ci se desfășurau cu un grad ridicat de autonomie; în același timp ele au întărit legăturile cooperativelor cu autoritățile responsabile cu legislația asupra sărăciei. În plus, o mare parte din beneficiile securității sociale era finanțată și administrată local, cu un grad limitat de asistență guvernamentală, dând naștere la o mulțime de instituții care acționau ca intermediari între stat și cetățeni, fiind în același timp și o parte integrantă a statului.
În lumea anglo-saxonă, mai ales organizațiile non-profit și sectorul non-profit au reînviat interesul pentru al treilea sector. În consecință, este util să subliniem contribuția lor la analiza economiei sociale.
Modelul scandinav
Modelul scandinav (Suedia, Danemarca, Finlanda și Norvegia), are scopul de a satisface nevoile de servicii sociale ale comunității și de a promova solidaritatea socială și egalitatea între sexe. În acest context, cooperativele (ca actori principali ai economiei sociale), operând ca reprezentanțe comune ale populației, exercită presiune socială pentru a atinge aceste scopuri și creează rețele de servicii cu agențiile publice.
În țările scandinave, noile organizații au reacționat în moduri diferite față de asociațiile tradiționale. Ele au abandonat abordarea politică și culturală hegemonistă a anilor ’70, propunând în schimb „noi forme și soluții de organizare pentru problemele sociale locale” în anii '80 Între acestea, putem numi aici „dezvoltatorii de proiecte” danezi, care formați din unul sau mai mulți indivizi foarte dedicați, precum și grădinițele cooperative suedeze. În Suedia, în 1994, erau în funcțiune 1768 grădinițe nemunicipale, care aveau în grijă 12% din toți copiii aflați în grădinițe. Dintre acestea, 1020 erau cooperative ale părinților și 117 erau cooperative ale muncitorilor. În acest context, cooperativele și asociațiile au contribuit atât la relocarea serviciilor existente, și la crearea de noi servicii. „Cooperativizarea” serviciilor sociale a încercat mai mult decât orice să extindă rolul utilizatorilor, cum sunt părinții, în pregătirea condițiilor de îngrijire a copiilor lor, lucru acceptat cu toate constrângerile financiare asupra sectorului public.
Modelul continental european
Modelul continental de economie socială se concentrează pe asistență socială prin furnizare publică. În Germania, Austria, Franța și Belgia, cooperativele ca dezvoltatori de servicii, recunoscând nevoile și necesitățile sociale au creat un cadru adecvat pentru satisfacerea acestora sub controlul statului. Aceasta a dus la dezvoltarea de cooperative și la transformarea lor în federații.
În Germania și Austria, inițiativele au fost denumite „auto-ajutorare” în efortul de a reflecta dorința de a împuternici oamenii implicați. Inițiativele pot fi împărțite în trei sub-sectoare: grupuri semi-neoficiale, grupuri de auto-ajutorare (adică grupuri de persoane afectate de aceeași problemă) și grupuri care apără cauza unei anumite populații din afara grupului. Acestea sunt formate pe baze voluntare, munca plătită fiind numai complementară. În Germania au existat aproximativ 70.000 de asemenea inițiative, care au implicat circa 2,65 milioane de persoane, jumătate din care pot fi considerate ca făcând parte din al treilea sistem. Ele au început să înflorească în anii ’80, mai ales în domeniul îngrijirii sănătății și acțiunii sociale, numai în domeniul îngrijirii sănătății existând între cinci și zece mii de asemenea inițiative. Ele sunt ancorate în critica împotriva birocratizării serviciilor din sectorul public și din marile organizații caritabile, care includ de asemenea și vechile asociații cu care coexistă. În Viena, de exemplu, 65.000 de copii se aflau în îngrijire, jumătate în sectorul public și jumătate în asociații, care sunt în același timp tradiționale cât și produsul noilor inițiative.
În Franța și Belgia, accentul eforturilor a fost pus pe găsirea de noi moduri de a furniza servicii asociative, recunoscând că numai lipsa unui motiv cum este profitul nu este de ajuns pentru a câștiga respectul utilizatorului. Ca furnizori principali, de lungă durată, de servicii, asociațiile aveau monopoluri virtuale locale. Datorită tradiției de cooperare dintre guvern și asociații, noi grupuri au adoptat același statut legal, dar cu dedicare reînnoită pentru relațiile asociative. În conformitate cu promotorii lor, legitimitatea finală a furnizării de servicii de către asociații se bazează de abilitatea lor de a da utilizatorilor o „voce”, pentru a mobiliza angajamentele voluntare dintr-o varietate de surse, și de a găsi un nou echilibru financiar într-un context care oferea mai puțină protecție.
Modelul sud european
La celălalt capăt al spectrului, în țările mediteraneene cu regimuri duale, era folosită totuși formă juridică: statutul de cooperativă era folosit pentru a propune servicii pe care sectorul public nu le putea furniza.
În Italia, cooperativele sociale au apărut în anii ‘70 în multe regiuni datorită abilității de îndeplini funcții care mai înainte nu erau efectuate, cum este asigurarea de locuri de muncă pentru cei excluși de pe piața forței de muncă și crearea unei game de servicii pentru persoane. Acestea s-au dezvoltat rapid. Până în 2004, 7100 de cooperative care implicau circa 267.000 de persoane, dintre care circa 223.000 erau salariați și 31.000 erau voluntari, furnizau servicii pentru sute de mii de persoane. Astfel, chiar dacă economia socială din Italia rămâne mai puțin substanțială decât în alte țări din cauza rolului dominant al statului în sectoare cum sunt educația și sănătatea, recenta activitate dinamică a cooperativelor bazate pe „solidaritate socială” este semnificativă. Ea dovedește că încrederea în cooperative bazată pe neredistribuirea constrângerilor poate fi înlocuită cu alte caracteristici specifice cooperativelor, cum ar fi participarea părților interesate sau comportamentul antreprenorilor și muncitorilor.
În Portugalia, legea cooperativelor pe bază de solidaritate socială a fost votată în 1998 și reunește membri „salariați”, beneficiarii de servicii și membrii „voluntari”, furnizorii fără salariu de bunuri și servicii. Cooperativele sociale au apărut în Spania în aceeași perioadă. Legea generală din 1999 face referire la cooperativele de servicii sociale care furnizează servicii de educație, îngrijire a sănătății și inserție pe piața muncii, împlinind și alte nevoi sociale care nu sunt acoperite de piață. La nivel regional, există cooperative mixte pentru integrarea socială în Catalonia, și cooperative pentru integrare socială în Țara Bascilor și în regiunea Valencia, unde unele cooperative ale muncitorilor care aveau mai ales salariați pentru muncă casnică s-au transformat în organizații mixte de producători și consumatori.
Mai mult, nu este surprinzător faptul că, cooperativele sociale s-au dezvoltat în țări unde sistemele de stat al bunăstării au căutat foarte puțină asistență de la asociațiile furnizoare de servicii și unde asociațiile aveau restricții ale activității lor economice. Situația este foarte diferită în țările cu regimuri corporatiste, unde autoritățile guvernamentale au stabilit parteneriate apropiate cu asociațiile.
Țările central și est europene
Așa cum se menționează în lucrarea „European Network, The Emergence of Social Enterprise” (EMES) prezentată de Jacques Defourny, nu există încă un studiu al economiei sociale în țările central și est-europene. Cu toate acestea, EMES și Jacques Defourny subliniază unele tendințe. În primul rând, Jacques Defourny identifică un număr de obstacole care încetinesc dezvoltarea organizațiilor economiei sociale în țările central și est-europene:
influența „mitului tranziției” care, până acum, a indus politici foarte dependente de crearea unei piețe libere, neînțelegând valoarea organizațiilor „alternative” pentru dezvoltarea locală și națională;
opoziția culturală la cooperative și opinia că ele sunt oarecum suspecte din punct de vedere politic. În multe țări, există o percepția negativă a vechilor cooperative ca organizații care au legături cu vechiul regim comunist – chiar dacă multe din aceste organizații erau de fapt create chiar înainte de perioada comunistă;
o dependență excesivă a întreprinderilor sociale de donatori, combinată cu o vedere limitată a rolului pe care organizațiile alternative îl pot juca. În ceea ce privește asociațiile, se pare că sunt create multe ONG-uri, dar acestea suferă adesea de două slăbiciuni. Prima, ele sunt foarte dependente de agențiile donatoare externe – mai ales de fundațiile americane – care au tendința de a le folosi pentru propriile scopuri, limitându-le autonomia în mod semnificativ. A doua, cu toate că ONG-urile apar uneori ca forțe care sunt în mod sigur asociative, ele sunt adesea o expresie mai puțin autentică a societății civile și mai mult un efect al strategiilor legate de oportunitățile de finanțare;
lipsa unui cadru legal de reglementare a cooperativelor și a altor organizații non-profit;
o lipsă generală de încredere în mișcările de solidaritate – conceptul de solidaritate fiind folosit mai ales pentru a descrie relația unui individ cu prieteni sau familie – și o percepție a activității economice orientate mai degrabă spre urmărirea propriului câștig decât spre o activitate cu beneficii pozitive pentru comunitate ca un întreg;
preponderența unei culturi politice „parohiale” care induce actorilor economiei sociale o tendință de a-și limita orizonturile la urmărirea intereselor imediate;
dificultatea de a mobiliza resursele necesare.
Cu toate acestea, în ciuda dificultăților politice și juridice cu care se confruntă, atât cooperativele tradiționale, cât și noua generație de organizații non-profit, au un potențial real de dezvoltare.
Centrul pentru Dezvoltare Locală al „Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică” (OCDE) a notat că atunci când cooperativele se întorc la rădăcinile lor, ele pot juca un rol important în regiunile cu piețe subdezvoltate. Acest lucru este valabil pentru Polonia, de exemplu, unde inițiative interesante de cooperative au apărut în diferite domenii, inclusiv credit, construcții de locuințe și agricultură. Este valabil și pentru Estonia, unde sectorul cooperatist, care a pornit în anii ‘90, a devenit acum piatra de bază a economiei estoniene, între altele prin crearea Uniunii estoniene a asociațiilor cooperativelor de construcții de locuințe. În prezent, această asociație este formată din 7.500 cooperative de construcții de locuințe (din totalul de 16.500 de organizații non-profit din întreaga țară). Mișcarea cooperativelor de construcții de locuințe din Estonia a progresat remarcabil: 55% din populație locuiește acum în case construite de aceste cooperative.
Între timp în Europa de Est, apar noi forme de antreprenoriat social. Ele încep să furnizeze servicii de interes general redresând eșecurile sistemului social. În prezent există asociații în toate țările care sunt în dezvoltare și tranziție, iar fundații există în toate țările cu excepția Letoniei și Lituaniei. În plus față de asociații și fundații, circa jumătate din țările în dezvoltare au creat cel puțin un nou tip de organizație.
În primul rând, în unele țări s-a făcut distincție între organizațiile care acordă finanțări și organizațiile care furnizează servicii. Acestea clasifică fundațiile ca fiind organizații care oferă granturi, și de aceea au creat o nouă formă juridică pentru organizațiile neguvernamentale fără bază asociativă, care sunt fie organizații care caută ajutoare financiare, fie organizații care generează venituri. Aceste ONG-uri sunt cel mai adesea organizații care furnizează servicii, cum ar fi spitalele particulare, institutele și centrele de formare profesională. Denumirea pentru aceste organizații diferă de la țară la țară. În Republica Cehă, de exemplu, ele sunt denumite „companii de interes public”.
În al doilea rând, în plus față de fundații, pentru majoritatea celor care funcționează pe termen lung, în mai multe țări s-a creat o a doua formă de organizații care oferă finanțare: fondul. În Croația, de exemplu, fondurile sunt diferențiate de fundații prin aceea că primele trebuie să-și stabilească scopuri pe termen scurt (sub cinci ani). La fel, Republica Cehă recunoaște fondurile care, spre deosebire de fundații, nu au nevoie de un grant inițial. În al treilea rând, câteva țări au creat „fundații deschise”, care rezultă prin convergența unor asociații și fundații. La fel ca și fundațiile clasice, fundațiile deschise își dedică resursele unui anumit caz, de obicei de interes public.
Cu toate acestea, ele diferă de fundațiile clasice prin aceea că în comitetele membrilor fondatori pot fi primiți noi membri co-fondatori. De asemenea, fundațiile deschise pot exclude membrii fondatori care nu își îndeplinesc obligațiile. Letonia clasifică fundațiile deschise ca un tip special de organizații publice, iar Lituania aplică aceeași clasificare societăților de caritate și fondurilor de sprijinire. Membrii fondatori ai fundațiilor deschise au în general puterea de a controla activitatea organizațiilor lor; în Lituania și Letonia, de exemplu, ei formează organul suprem de decizie ale organizațiilor. În Republica Cehă, Ungaria și Slovacia, noi tipuri de organizații non-profit, au primit recent cadru juridic. În Ungaria, companiile de interes public furnizează servicii publice, dar derulează și activități economice pentru a strânge fondurile necesare acestor servicii. Pentru a obține statut legal de „interes major pentru comunitate”, ele sunt obligate să îndeplinească două condiții suplimentare: să ofere servicii furnizate de obicei de instituțiile publice, și să publice bilanțul contabil anual precum și informații despre activitatea lor. În acest caz, organizațiile de interes public pot cere asistență suplimentară de la guvern precum și rate mai bune de impozitare decât cele obținute de alte organizații non-profit.
În concluzie, cu toate problemele asociate, între altele, ale procesului de tranziție economică în care sunt angajate țările în dezvoltare, economia socială are un potențial semnificativ de creștere. Cooperativele recâștigă teren în unele din rolurile lor tradiționale, iar noile modele asociative care au apărut în Europa de Est confirmă relevanța modelului întreprinderilor sociale.
În mod clar, va fi tot atât de mult de învățat de la inițiativele de întreprinderi sociale din Europa de Est, ca și de la corespondentele lor din vest, indiferent de barierele care trebuie depășite.
2.5. Conceptul de întreprindere socială din statele Uniunii Europene. Studii de caz
Belgia
Conceptul de întreprindere socială în Belgia este încă unul neclar, dar este folosit din ce în ce mai mult, ca să preseze abordarea antreprenorială adoptată de creșterea numărului de organizații în sectorul terțiar (al serviciilor). Introducerea termenului “companie cu scop social” în cadrul legal, în anul 1996, este în mod clar legat de această tendință. Aceast cadru, nu este neapărat, o nouă formă legală, de fapt, toate tipurile de corporații de afaceri pot adopta “eticheta” de “companie cu scop social”, cu condiția ca “acestea să nu fie dedicate pentru îmbogățirea membrilor” și statutul lor se înnoiește cu o serie de condiții.
Acest statul legal (revizuit în 2007) a fost adoptat de nu mai mult de 400 de companii între anii 1996 și 2006; acest lucru poate fi luat în considerare prin faptul că acesta aduce un număr considerabil de cerințe, în plus, celor care sunt asociate cu companiile care au un statut legal tradițional.
Sectorul integrarii forței de muncă în întreprinderile sociale
În contextul curent al șomajului persistent al persoanelor necalificate, cel mai recunoscut sector de activitate al întreprinderilor sociale este “integrarea forței de muncă” pe acest segment. Acesta reunește organizațiile care au ca țintă principală să ajute oamenii care au fost excluși din piața forței de muncă, reintegrându-i cu ajutorul activităților productive.
Acest domeniu al integrării forței de muncă reprezintă o multitudine de sectoare, cum ar fi: industria clădirilor, mediul înconjurător, servicii de proximitate și așa mai departe.
Întreprinderile sociale care se ocupă cu integrarea forței de muncă au ca primă sarcină identificarea oamenilor dezavantajați din grupuri ale societății civile, aceștia din urmă, punând sub semnul întrebării politicile sociale convenționale, considerate a fi prea limitate. Când proiectele de tipul acestor întreprinderi sociale au început să crească ca număr, în prima jumătate a anilor 1980, guvernele regionale au dezvoltat proiecte publice (finanțate din bugetul de stat sau din bugetul local) specifice și modalități de finanțare în funcție de modelul de dezvoltare și integrare:
Model de dezvoltare și integrare ce oferă ocuparea forței de muncă pe termen scurt(temporar);
Model de dezvoltare și integrare ce oferă ocuparea forței de munca pe termen mediu și lung;
Așadar, acestă recunoaștere în plan legal și instituțional, la rândul său, a condus la o creștere în număr a proiectelor de acest tip.
Sectorul serviciilor de proximitate
Serviciile de proximitate sunt evocate de regulă, ca fiind noi surse de locuri de muncă dar și ca un răspuns la nevoile care nu pot fi întrunite de către organizațiile tradiționale, fie ele private sau publice.
Guvernul federal, dar și Comunitățile și Regiunile Belgiene, recent, au implementat un set de inițiative care demonstrează interesul lor pentru acest sector.
La nivel federal, o nouă schemă publică, numită și “serviciu cu sistem voucher” a fost introdusă în sectorul ce privește îngrijirea la domiciliu a persoanelor în vârstă sau a persoanelor cu dizabilități. Acest sistem este deschis unui set larg de furnizori – publici, privați(pentru profit) și a celor non-profit – ce îi pune într-o situație de competiție pe o cvasi-piață. Un voucher corespunde unei ore de muncă; voucherele sunt cumpărate de utilizator și apoi sunt date organizației furnizoare, care angajează un lucrător cu un contract de muncă obișnuit.
Acest serviciu de tip voucher, deschide noi oportunități pentru întreprinderile sociale. Întreprinderile sociale acreditate în cadrul sistemului de tip voucher, se pot asocia și cu alte proiecte publice, care vizează spre exemplu, integrarea șomerilor pe piața muncii prin organizarea de traininguri sau cursuri de recalificare.
La nivel regional, cele trei Regiuni Belgiene au adoptat recent proiecte publice ce reprezintă inițiative non-profit (exemplu: asociații, companii sau organizații locale cu scop social) ce sunt încorporate în rețelele locale care combină un obiectiv de integrare în piața muncii cu furnizarea de servicii de proximitate. Aceste proiecte sunt orientate spre servicii care nu pot fi înglobate în sistemul de tip voucher. Inițiativele trebuie să furnizeze servicii care nu sunt furnizate de obicei de către întreprinderile de stat sau cele private; serviciile trebuie sa aibă o valoare-adăugată socială pentru teritoriu (lucrări de amenajare, grădinarit toate aceastea pentru utilizatorii vulnerabili). Întreprinderile acreditate beneficiază de finanțare din fonduri publice pentru a-și acoperi o parte din cheltuieli care sunt atașate la dubla lor misiune socială, atât furnizarea de servicii de tipul “integrarea pe piața muncii” cât și asigurarea unui acces mai bun la serviciile de proximitate.
Viziunea antreprenoriatului social care stă la baza acestor planuri și proiecte publice în sectorul serviciilor de proximitate identifică întreprinderea socială cu domeniul integrării pe piața muncii; cât despre cei care promovează aceste inițiative, ei pot fi actori atât din societatea civilă cât și din sectorul public.
Danemarca
Întreprinderea socială ca și concept este încă unul nou în Danemarca, este pe cale de a intra în vocabularul comun, dar este prezent în discursurile daneze asupra coeziunii sociale. Până acum, rămâne ca fiind un termen utilizat de către cei care fac parte din acest domeniu – majoritatea cercetătorilor din sectorul terțiar, antreprenorii sociali și reprezentanții sectorului terțiar în general. Printre politicieni, conceptul a fost folosit ca parte a politicilor active pe piața forței de muncă, cu scopul de a face întreprinderile tradiționale – în special IMM-uri – mai responsabile social în materie de integrare a șomerilor pe piața muncii.
Concepte înrudite folosite în contextul economiei daneze, sunt cele de economie socială și inovare socială. Conceputul economiei sociale este folosit aproape ca un echivalent al conceptului de întreprindere socială, dar cu o mică concentrare asupra proprietății democratice sau proprietate care nu este bazată pe capital.
Conceptul de inovare socială este considerat ca fiind o caracteristică a întreprinderilor ce combină atât valorile economice cât și valorile morale. Acest concept este folosit și evidențiat ca o cale de a produce o nouă creștere, prin reprezentanții sectorului privat și de către cercetătorii din acest sector.
Zone de activitate a întreprinderii sociale și organizații ale economiei sociale
Întreprinderile sociale și organizațiile economiei sociale pot fi clasificate în patru grupuri principale, conform zonei de activitate:
Organizații care furnizează sprijinire voluntară socială, de exemplu, centrele de criză și refugii pentru femeile maltratate, „grupuri de auto-ajutorare” în toate zonele sociale sau în cazurile de criză psihologică (în cazul divorțurilor, tentativelor de suicid, boli grave, etc.);
Cooperative și companii unde nu este necesar ca membrii să lucreze în companie, dar influențează deciziile și planifică prin votul lor. Aceste organizații pot fi găsite în sectorul comerțului cu amănuntul, în finanțe, în asigurări, în agricultură;
Organizațiile oferă educație sau traininguri pe parcursul jobului pentru grupurile vulnerabile de șomeri.
Proiectele de dezvoltare locală și proiectele de renovare urbană, care înființează parteneriate locale între reprezentanții societății civile, sectorul privat și sectorul terțiar.
Franța
În Franța, conceptul de “întreprindere socială” încă este un concept nou, a cărui utilizare și înțelegere rămâne limitată într-un cerc al experților și al antreprenorilor sociali; nu este folosit ca un concept de bază de către factorii de decizie politică și nu este foarte cunoscut publicului larg. Într-adevar, noțiunea de întreprindere socială este departe de a fi atins o recunoaștere similară ca aceea a conceptului de “economie socială si solidară”, care a adunat coaliții de actori politici pe parcursul ultimilor 20 de ani.
Totuși, unele evenimente constituie semne tangibile de progres făcute de conceptul de întreprindere socială din societatea franceză.
În plus, diferențele dintre asociații și cooperative, în planul legislativ francez, devin neclare, această “evoluție”, dacă se poate numi astfel, conduce la crearea unei noi forme legale care, probabil va purta numele de întreprindere socială. Activitățile comerciale ale asociațiilor cresc, astfel numeroși cercetători din domeniul economic, deja vorbesc despre întreprinderile asociative. O dată cu schimbarea reglementărilor publice și apariția competiției dintre asociații și companiile private pentru furnizarea de servicii sociale (de exemplu, servicii de ajutorare a persoanelor în vârstă), presiunea pieței nu mai este limitată la societățile de ajutor reciproc și cooperative; a devenit chiar o realitate pentru o secțiune considerabilă din sectorul asociațiilor. În sectorul social, cu alte cuvinte, problema guvernării publice a activităților economice ale asociațiilor estompează limitele comune acceptate dintre cooperativele de piață și asociații.
În zona luptei împotriva formelor variate de excluziune din piața muncii, obiectivele integrării pe piața forței de muncă în antreprenoriatul social, au reprezentat, în anii 1980 și 1990, o strategie de luptă împotriva șomajului și excluziunii, care a apărut ca măsura care a mobilizat munca și crearea de întreprinderi pentru a servi unui scop social, de exemplu, integrarea pe piața forței de muncă a persoanelor dezavantajate social (șomeri, beneficiarii de ajutor social, tineri lucrători slab calificați, persoane cu dizabilități, etc.). În 2004, cele 2.300 de structuri înregistrate oficial care asigură integrarea întreprinderilor sociale în piața muncii din Franța – întreprinderi de inserare pe piața locurilor de muncă temporare, asociații intermediare – au angajat circa 220.000 salariați.
Una dintre probleme recurente referitoare la antreprenoriatul social este lipsa de recunoaștere a specificității programelor publice și a finanțării pentru a începe o afacere sau pentru buna funcționare a sa. Pentru dezvoltarea unei economii sociale pe plan național sau chiar local, este nevoie de lansarea unui program special care să ofere mecanisme de suport financiar și metodologic, luând în considerare investiția “imaterială”, dimensiunea colectivă, resursele non-monetare și externalitățile pozitive ale antreprenoriatului social.
Există, în cele mai multe locuri, planuri si proiecte locale care țintesc să sprijine integrarea mai bună a economiei sociale pe piață sau în activitatea economică, dar o miză majoră a politicilor publice pentru economia socială este să administreze serviciile sociale și nu încurajează antreprenoriatul social, care desigur poate aduce beneficii, locuri de muncă pentru persoanele din categorii dezavantajate și ar aduce un câștig mult mai mare comunității sau societății în general. De fapt, pentru foarte mulți antreprenori sociali, ceea ce îi motivează este să creeze o întreprindere care să nu lupte împotriva excluziunii, ci să se dezvolte sustenabil, să aibă o recunoaștere internațională, o solidaritate internațională, crearea de legături sociale, activități artistice și culturale și așa mai departe. În aceste cazuri, crearea de locuri de muncă și integrarea șomerilor pe piața forței de muncă, sunt doar consecințe indirecte ale activităților desfășurate, mai degrabă, decât scopul lor principal.
Polonia
Conceptul de antreprenoriat social este o noțiune în curs de dezvoltare în Polonia; încă nu există o definiție comună la care să se ajungă în legislația națională, noțiunea avându-și originile din sectorul terțiar, cel non-profit și din cooperative. Specificitatea antreprenoriatului social, comparată cu sectorul terțiar, cel non-profit și organizațiile cooperative în general, stă în faptul că unii fac profit, chiar dacă nu încearcă să îl maximizeze, iar ceilalți se concentrează asupra interesului comunității, cu obiective sociale clare în acest sens.
Întreprinderile sociale sunt un subiect rar de discurs sau de discuție în sfera politicului și sunt doar parțial integrate în politici și legi.
În ciuda acestor obstacole, dinamicile dezvoltării recente arată că întreprinderile sociale cresc ca număr în sectorul integrării în piața muncii, la fel se întamplă și cu alte servicii sociale. Într-adevăr, întreprinderea socială a venit ca un răspuns al costurilor umane de tranziție, al nevoilor sociale – mai ales, din cauza creșterii șomajului și a sărăciei și existența decalajului creat de căderea sistemului de asistență publică. În ultima vreme, se înregistrează o creștere importantă în număr a celor care, cu ajutorul înființării unei întreprinderi sociale, au ca obiectiv crearea joburilor auto-finanțate și a celor care se concentrează asupra socializării prin activități economice productive și își duc până la capăt aceste obiective. Acest trend a fost întărit de către politicile și recomandările Uniunii Europeane și de către fondurile structurale care se adresează problemelor de șomaj și excluziune din piața muncii precum și de către autoritățile ministeriale, experți și grupuri ale societății civile.
Cele mai multe întreprinderi sociale din Polonia, operează în cadrul legal al asociațiilor sau al altor forme de organizații voluntare fiind incluse și ONG-urile, fundații sau cooperative. Pe lângă aceste forme legale tradiționale, există și o serie de entități care nu au personalitate juridică și acționează ca substructuri ale asociațiilor, fundațiilor sau cooperativelor.
Polonia a introdus, în 2006, o nouă lege ce are intenția de a integra șomerii pe piața muncii, care a fost aprobată în Parlamentul Poloniei, permițând grupurilor de persoane nevoiașe (șomeri, foștii deținuți, persoane cu dizabilități, dependenți de alcool sau de droguri) să își înființeze o cooperativă socială. Acest act legislativ constituie o importantă politică de inovare în domeniul ocupării forței de muncă pentru grupurile dezavantajate. Cooperativele sociale au dreptul să îndeplinească sarcini publice, similare cu asociațiile și fundațiile și sa producă bunuri și servicii pe o bază non-profit.
Viitorul din punct de vedere legislativ al întreprinderilor sociale în Polonia este neclar. Într-adevăr, unii analiști susțin extinderea gamei de forme legale disponibile pentru încurajarea unui antreprenoriatului social, ca și concept și mai ales, a întreprinderii sociale.
Când ne referim la proiectele și la practicile de achiziții în Polonia, se poate spune că atât în plan național, cât și în plan local, sunt sprijinite de către sectorul terțiar și de către organizațiile de întreprinderi sociale existente. Fondul Public pentru Inițiativele Cetățenilor, creat și fiind disponibil pentru perioada 2005-2007, a oferit granturi variind între 1.000 Euro și 50.000 Euro, pentru peste 1.300 de asociații și fundații. Există și proiecte publice care susțin crearea și obiectivele cooperativei sociale distribuite de către “Fondurile Regionale pentru Economia Socială”. Acesta din urmă a fost disponibil până în anul 2004, însă a fost înlocuit în 2006 de către “Centrele de Asistență pentru Cooperativele Sociale” care desigur, oferă asistență cooperativelor sociale pentru proiectele în desfășurare. În Polonia, există în total, 11 astfel de centre; fiecare dintre ele, a avut alocat un grant de 40.000 Euro.
Autoritățile publice locale, pot delega public sarcini pentru întreprinderile sociale (incluzând și cooperativele sociale), pe baza procedurii de ofertare competitivă sau așa numita “competiție deschisă de oferte”. Cele mai multe sarcini delegate public sunt activități sportive, de recreație, servicii sociale, servicii pentru persoanele cu dizabilități, activități de promovare a sănătății, activități agroturistice și ecologice, servicii educaționale, activități culturale și artistice dar și activități ce vizează protejarea patrimoniului național.
Structurile abilitate care oferă pregătire pentru cei care vor să se angajeze într-o întreprindere socială sau să acumuleze mai multe cunoștințe pentru a putea promova în cadrul organizației, sperând la un post de conducere eventual, sunt câteva dintre universitățile poloneze. Un exemplu de program-pilot de pregătire de manageri în cadrul unei întreprinderi sociale, a fost lansat in Martie 2006 la Institutul Universitar de Politică Socială din Varșovia, în cadrul proiectului “Noi Avem Slujbe”. Acest program de studii postuniversitare pentru viitori manageri si pentru actualii manageri din cadrul întreprinderilor sociale, este foarte inovativ și în același timp este suplimentat cu programe de tipul Școlilor de Vară și al Școlilor de Iarnă, implicând o serie de vizite naționale și internaționale ce implică o abordare mai bună asupra întreprinderilor sociale din diferite medii de activitate. Diverse universități de stat și particulare includ de asemenea, cursuri de economie socială în curricula universitară (mai ales în facultățile de economie, management, drept, politică socială, economia și managementul agriculturii și așa mai departe), unele dintre ele organizând, precum am mai precizat și cursuri postuniversitare pe aceste subiecte.
Unele cooperative organizează cursuri de pregătire pentru manageri sau angajați sau pentru liderii aleși dintr-o organizație. Majoritatea dintre ele se concentrează asupra unor probleme concrete, cum ar fi: contabilitatea, sarcini fiscale, marketing, controlul calității și așa mai departe. Multe dintre aceste cursuri sunt finanțate de participanți (sau de către instituțiile unde sunt aceștia angajați) sau sunt organizate și finanțate din fonduri europene sau fonduri naționale.
2.6. Atragerea de fonduri si finanțarea întreprinderilor sociale
Istoricește, fondurile de la donatorii individuali și marile fundații au furnizat căile necesare pentru a finanța asociațiile sociale. Acum, un sistem mult mai agil evoluează – un sistem bazat pe impact, tehnologie, transparență.
Provocările seculare și limitările impuse de fluxurile de capital și piețe, încă există. Totuși modelele microfinanțării, atragerea de fonduri prin internet și abordările de parteneriat inovativ funizează noi soluții pentru aceste probleme. În timp ce acestea nu reprezintă niște rezolvări universale pentru provocările atragerii de fonduri, aceste soluții totuși dau un impuls extraordinar capitalului disponibil în piață și cel mai important, furnizează inovația de care acest sector are nevoie. Privind din ansamblu, oportunitățile de atragere de fonduri și finanțare sunt mai mari ca niciodată. Capitalul se mișcă în moduri noi și organizațiile răspund cu o inovativitate remarcabilă.
Microfinanțarea
În ultimii 10 ani, un număr important de organizații non-profit au valorificat puterea tehnologiei astfel microcreditarea a avansat. Dintre cele mai cunoscute și utilizate platforme de pe internet, Kiva este cea mai proeminentă; a împrumutat aproape 200 milioane USD și a avut un câștig de aproape 225 milioane USD. Marea inovare pe care această platformă o aduce este aceea că donatorul se poate conecta direct cu proiectul în care decide să investească. Procesul de creditare are loc online, creditorul alegându-și proiectul în care dorește să investească de pe platforma online de pe internet Kiva.
Mai mult, instituțiile de asistență în cazul împrumuturilor mari folosesc microcreditarea în locul abordărilor de capital de scară largă, pentru a ajuta antreprenorii. Recent, Banca Mondială a angajat peste 4,5 miliarde USD în IMM-uri în peste 50 de țări. Finanțarea de către Banca Mondială a microcreditelor este sporită de celelalte instituții multilaterale de finanțare. De exemplu, guvernul Statelor Unite ale Americii a stabilit un program de microcredit intern de 75 milioane USD pentru a distribui în trepte o sumă de 200 USD; costul unui împrumut, având o dobândă de 10%, ceea ce înseamnă că este o mare oportunitate pentru mulți dintre antreprenorii sociali care ar fi avut în condițiile normale de plătit o dobândă de 29% dacă ar fi împrumutat o sumă de bani cu cardul de credit (cea mai potrivită sursă de creditare fiind desigur, microfinanțarea, deoarece băncile nu ar acorda împrumutul în condiții normale unui antreprenor social în Statele Unite). Observăm importante migrații de la formele instituționale mici de microfinanțare la formele instituționale și marile bănci, care văd în microfinanțare o imensă oportunitate.
Investiții de impact
Termenul de “investiții de impact” este unul inventat de un grup de investitori în 2007, pentru a se referi la o gamă largă de strategii de investiții profitabile care generează beneficii sociale și economice cu o rentabilitate financiară puternică. Institutul de Monitorizare a Investițiilor Sociale este o întreprindere socială care are sedii în Cambridge, San Francisco și New York; acesta estimează că impactul mondial al investițiilor sociale pe piață va fi de 500 miliarde USD pe parcursul a 10 ani (2010-2020). Conform studiilor făcute de acest institut, investitorii de impact activi caută să plaseze capital în afaceri și fonduri care furnizează soluții la o scară pe care filantropia sau guvernul nu poate ajunge.
Având în vedere dimensiunea oportunității, multă atenție este alocată abordărilor investițiilor de impact. Numeroase bănci importante, instituții financiare și fundații sunt interesate de succesul unei astfel de abordări care este în curs de dezvoltare. Cantități masive de capital indisponibil precendent, prin această abordare, vor fi la îndemâna antreprenorilor care combină modelele financiare profitabile cu obiective de impact social pozitiv.
Fundațiile filantropice
Acestea și-au făcut apariția în anii 1990, acest concept se referă la o abordare largă unde filantropia preia modelul capitalului de risc. Filantropia este mai mult văzută ca o investiție decât ca o tradițională donație și în unele cazuri filantropul așteaptă ca investiția să îi fie rambursată. Sectorul antreprenorului social adesea formează o legatură strânsă cu filantropul. Acest lucru poate fi de ajutor echipei societății sociale, deoarece aceasta poate avea nevoie de o anumit set de abilități de care conducerea sau angajații societății nu dispun.
Apariția acestei abordări a generat o atenție considerabilă. În timp ce mulți s-au gândit că fundațiile filantropice ar reinventa sectorul filantropiei, acest lucru înca nu s-a materializat.
Sectorul antreprenorilor sociali este sfătuit să înțeleagă modelul pe care îl urmează aceste fundații, o asemenea investiție de la un astfel de investitor poate face o mare diferență.
Modelele hibride
Modele hibride încearcă să sintetizeze structurile pentru profit și cele non-profit astfel îmbinând beneficiile ambelor. Modelul hibrid permite antreprenorului să dețină întreprinderea care este orientată spre profit, dar pentru a genera în primul rând impact social prin afilierea cu o fundație non-profit (sau ONG). Câteodată activitățile unei afaceri orientate spre profit sunt destul de diferite față de acelea care genereză impact social. Modelele hibride încearca să rezolve acestă problemă.
Pentru antreprenor, modelele hibride pot fi eficiente în păstrarea controlului proprietății, permițând întreprinderii să prospere ca una orientată spre profit. În același timp, sectorul non-profit poate primi fonduri de la fundațiile filantropice desigur, profitând astfel și de anumite beneficii fiscale.
Modelele hibride pot veni cu niște aspecte negative seminificative. În primul rând, pot fi scumpe de implementat și procedura de implementare poate fi complexă. Deseori organizația are nevoie să investească în consiliere juridică adecvată pentru a se asigura că toate detaliile sunt gestionate așa cum se cuvine. În al doilea rând, mulți donatori tradiționali nu înțeleg modelul hibrid de organizație și antreprenorul s-ar putea să fie nevoit să investească timp și energie ca să explice structura organizațională. În cele din urmă, câteodată abordările pentru profit și cea non-profit sunt destul de diferite și acesta este un lucru greu de gestionat.
Bănci Cooperatiste
Cooperativele de credit sunt constituite ca asociații autonome de persoane fizice a căror activitate se desfășoară cu precădere pe principiul întrajutorării membrilor cooperatori. Produsele de creditare oferite de organizațiile cooperatiste de credit prezintă de regulă un nivel redus de complexitate, majoritatea creditelor acordate adresându-se persoanelor fizice din mediul rural.
2.7. Exemple de bună practică pentru România
Antreprenoriatul social este o activitate care atrage foarte mulți tineri și poate genera afaceri profitabile. Un exemplu de succes îl reprezintă Peter Scott, un tânăr care, după o călătorie în Africa, a rămas profund impresionat de fenomenul defrișărilor necontrolate de aici. Scott a decis că trebuie să încerce să schimbe ceva. Așa a ajuns să acorde consultanță guvernelor și ONG-urilor pentru dezvoltarea de tehnologii eficiente care nu se bazau pe combustibilii din lemn.
Timp de 15 ani a contribuit la crearea și vânzarea de mașini de gătit inovatoare în 20 de țări. În 2010, a deschis Burn Design Lab, o organizație non-profit care creează sobe pe combustibili neconvenționali, ajutând la fabricarea și vânzarea acestora în țările în curs de dezvoltare. În anul următor, Scott a fondat Burn Manufacturing, divizia „for-profit” a inițiativei sale, care licențiază modelele Burn Design Lab. Aceste modele sunt ulterior materializate și comercializate în Africa.
De exemplu, Scott a obținut un împrumut de 1 milion de dolari de la o corporație, este în negocieri cu o altă organizație guvernamentală americană pentru un alt împrumut de 3 milioane de dolari și lucrează la suplimentarea finanțării capitalului cu alte 2 milioane USD. La finele anului trecut, a deschis un magazin în Kenya și a primit prima sa comandă de 8.000 de sobe. Compania își propune să fabrice 100.000 de sobe până la sfârșitul anului 2013. Planurile sale nu se opresc aici. În următorii 10 ani, Scott vrea să fabrice și să vândă 3,6 milioane de unități în Kenya, Rwanda, Tanzania și Uganda.
Un alt antreprenoriat de succes este Insane Logic, grație căruia a fost creată o aplicație iPad specială – „MyChoicePad”. Este o idee de afacere care a pornit tot dintr-o necesitate. Anterior dezvoltării produsului, cofondatorul Zoe Juggler a petrecut trei ani lucrând pentru The Makaton Charity, o instituție care promovează un limbaj specific alcătuit din semne și simboluri, cât și tehnici speciale pentru persoanele cu dizabilități în procesul de comunicare și învățare. În această perioadă, Zoe a primit multe telefoane și email-uri de la oameni care întrebau când va putea fi disponibil limbajul Makaton și într-un program pentru dispozitive digitale. Până în acel moment, Makaton exista doar sub forma de cărți, materiale video sau grafice. „MyChoicePad” a venit ca un produs pentru care era deja o mare așteptare în rândul celor cu dificultăți de învățare și comunicare. Aplicația a fost descărcată de sute de mii de ori de părinți, instituții de învățământ sau de sănătate și a reușit să schimbe în bine multe vieți.
Produsul a fost premiat în cadrul competiției organizate de UnLtd, The Big Venture Challenge, iar Insane Logic a fost acceptată Wayra UK, organizație care sprijină inițiativele de antreprenoriat social. Încurajată de acest succes, Insane Logic va dezvolta și alte produse similare.
Mai jos sunt menționate câteva condiții care pot servi ca punct de plecare pentru o serie de propuneri de politică pentru incluziunea activă prin economia socială:
• nevoia de actualizare continuă a mediului instituțional, astfel încât inițiativele din domeniul economiei sociale să se poată manifesta fără probleme, fiind posibil, în același timp, ca diferitele aranjamente în domeniul economiei sociale să se bucure de o relație privilegiată cu statul și instituțiile oficiale (evaluarea beneficiilor sociale);
• nevoia de cooperare între actori, astfel încât inițiativele din economia socială să nu aibă nevoie de garanții guvernamentale care să le asigure viabilitatea;
• asigurarea ajutorului prin: (a) redistribuire, (b) servicii pentru comunitate, (c) dezvoltare locală;
• promovarea unor politici sectoriale specifice, cum sunt:
a. modele „câmpuri de căpșuni”, prin care este încurajată creșterea prin stabilirea de relații între afacerile locale, păstrând în același timp caracteristicile locale;
b. abordarea „umbrelă”, cu structuri intermediare de sprijin create în mod specific pentru a fi vectori de creștere și de sprijinire a proceselor de dezvoltare la nivel local;
c. „inovație” pentru a însămânța curentele principale cu abordări inovative.
Acest cadru de activitate este specific proiectului WISE (work integration, social enterprises), ce reprezintă un model prosper și complex în peisajul european, în sensul că diferitele modele răspund la variate nevoi și sunt consecința unor tradiții și contexte culturale, sociale și politice diferite.
În ultimii douăzeci de ani, Grecia a fost confruntată cu probleme sociale care au însoțit ajustarea macroeconomică. Astfel, creșterea șomajului, în special șomajul pe termen lung fiind foarte răspândit, precum și diferențierile regionale semnificative după efectele șomajului au fost și încă sunt printre caracteristicile acestei ajustări. În plus, puternica creștere a migrației spre Grecia din anii ‘90 până în prezent a dus la creșterea numărului de situații de excludere socială.
Recent, în Grecia s‐a manifestat o intensă acțiune în domeniul economiei sociale, prin apariția în general a unei game largi de inițiative menite să promoveze incluziunea socială pe piața muncii și în special prin creșterea în câțiva ani a numărului de scheme de promovare a ocupării și a numărului de acțiuni de sprijin care însoțesc aceste scheme de activare a ocupării.
În cadrul unor anumite programe operaționale (sectoriale sau regionale) din Programul‐cadru de sprijinire a comunității în Grecia 2000‐2006, se identifică acțiuni ce reflectă combinația de politici definită ca politică activă de incluziune, în sensul că aceste măsuri implică, mai ales, programe de activare a pieței muncii (inclusiv prin scheme de pregătire în meserii) și servicii de sprijinire (care implică acțiuni cum sunt împuternicirea, consiliere profesională și facilitarea accesului la serviciile de bază). Trebuie reținut faptul că implementarea unei game variate de servicii de sprijinire în favoarea grupurilor vulnerabile se bazează puternic pe implicarea unui număr mare de ONG‐uri. În plus, o serie de inițiative ale comunității, includ măsuri integrate care urmăresc incluziunea pe piața muncii a persoanelor din cele mai vulnerabile grupuri, reflectând astfel, într‐o anumită măsură, o politică activă de incluziune, direcționată spre persoane care se află departe de piața muncii (care pot fi sau nu beneficiari de ajutoare). În cadrul secției „economie socială” a inițiativei EQUAL, au fost implementate acțiuni în Grecia pentru promovarea creării unor organizații „tip întreprindere socială” care ar facilita reintegrarea pe piața muncii a grupurilor sociale dezavantajate. Astfel, fiind singura inițiativă de politică publică relevantă din Grecia care urmărește să încurajeze ocuparea prin activități din sectorul economiei sociale, în continuare sunt prezentate practicile selectate și evaluate în conformitate cu criteriile stabilite.
Capitolul III : Economia socială în România
Termenul de antreprenoriat social este folosit pentru a desemna creșterea rapidă a
numărului de corporații care au creat modele eficiente de satisfacere a nevoile umane de bază, acolo unde piețele și instituțiile nu au reușit să se impună. Antreprenoriatul social combină inventivitatea antreprenoriatului tradițional cu misiunea de a schimba societatea. Deoarece contribuie direct la recunoașterea obiectivelor dezvoltării durabile la nivel internațional, antreprenoriat social încurajează, de asemenea, corporațiile în a-și asuma o mai mare responsabilitate socială.
Economia socială contribuie la dezvoltarea unei viziuni de ansamblu asupra interesului general și a dezvoltării durabile, promovează și contribuie la dezvoltarea participării democratice, a cetățeniei active, a autodeterminării și a incluziunii sociale, respectiv a incluziunii active.
Antreprenoriatul este produsul unei combinații de trei elemente: contextul în care se ivește” ideea” inovativă (sau este creată o oportunitate), un set de abilități personale
necesare identificării și utilizării oportunității respective și capacitatea de a fructifica oportunitatea transformând-o în rezultate. Un factor important este și fenomenul declanșator în utilizarea oportunității respective și transpunerea în practică a ideii.
Antreprenoriatul presupune un proces de creare – crearea a ceva nou, dar în același timp valoros. Valoarea este dată de utilitatea produsului său serviciului oferit atât pentru antreprenor cât și pentru clienții pentru care aceasta este creată. În al doilea rând, antreprenoriatul presupune implicare totală din partea promotorilor măsurilor întreprinse.
În România, deși antreprenoriatul social exista incă din 1850 (când s-au înființat Casele
de păstrare și împrumutare), iar 70 de ani mai târziu se adopta cadrul juridic pentru
funcționarea organizațiilor non-profit, în acest moment nu exista un cadru legislativ unitar de reglementare a economiei sau antreprenoriatului social.
Nu există o definiție unitar acceptată a întreprinderilor sociale în România. Pornind însă de la conceptele dezvoltate până acum, se constată faptul că o organizație non profit poate deveni întreprindere socială cu program social încorporat în măsura în care dezvoltă activități economice. În România, se pot organiza activități economice cu caracter social în cadrul organizațiilor fără scop patrimonial, întrucât legislația prevede că asociațiile și fundațiile pot desfășura orice alte activități economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu și sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice.
În această situație ele vor raporta două tipuri de rezultate care vor fi impozitate diferit.
În România, legislația care guvernează funcționarea organizațiilor fără scop patrimonial prevede faptul că acestea pot înființa societăți comerciale. Dividendele obținute de asociații și fundații din activitățile acestor societăți comerciale, dacă nu se reinvestesc în aceleași societăți comerciale, se folosesc obligatoriu pentru realizarea scopului asociației sau a fundației.
3.1. Entități organizatorice
Cea mai simplă formă de organizare și de desfășurare a unor activități economice în România, este în prezent reprezentată de constituirea unei întreprinderi individuale sau a unei întreprinderi familiale. Astfel de entități pot fi înființate de către grupurile vulnerabile în vederea producerii unor venituri economice rezonabile care să le asigure un nivel de trai îndestulător (activități de meșteșugărit; activități agricole; etc).
În prezent, în România, doar 4% din locurile de muncă din sectorul privat vin din economia socială. La nivelul anului 2009, economia socială furniza 159.847 locuri de muncă, adică 3,3% din totalul salariaților din România, după ce în 2007 reprezenta 3%. Tot la nivelul anului 2009 funcționau circa 67.000 organizații, înregistrate în perioada 1990-2009, cu o rată de activitate apropiată la acel moment de cea a întreprinderilor, de 35%.
Principalele forme de organizare le reprezintă asociațiile și fundațiile – 93% din organizațiile înregistrate între 1990-2010, perioadă în care sectorul non-guvernamental a cunoscut o creștere semnificativă, ajungând la peste 22.000 de organizații active, cu circa 110.000 angajați. 15% dintre ONG-urile din România realizează venituri din activități de economie socială, în timp ce 40% nu exclud posibilitatea derulării unor activități economice sau financiare în sectoare precum: creditarea,dezvoltarea rurală, agricultura și silvicultura.
Grafic 1. Ponderea tipurilor de structuri ale economiei sociale, după numărul de salariați în 2009
Sursa: ***Proiectul “Formarea antreprenorilor în economia socială”, Editura Fundația Unimpresa Formazione, 2012, pp. 10-17
Cooperativele, deși reprezentau în 2009 doar 3% din totalul organizațiilor, oferă un număr important de locuri de muncă în economia socială – 31%.
Conform Raportului de cercetare privind economia socială în România din perspectivă
europeană comparată, categoriile specifice economiei sociale care funcționează în România sunt:
CAR-uri (Case de ajutor reciproc, în număr de 2.179)
Societăți cooperative (în număr de 2.128, din care 1.061 societăți cooperative de consum, 885 societăți cooperative meșteșugărești, 170 societăți cooperative agricole și 12 societăți cooperative de locuire și valorificare),
Bănci cooperatiste de credit (în număr de 51)
UPA (Unități Protejate Autorizate, în număr de 419)
Diferența între cele două forme de organizare – cooperative pe de o parte și asociații și fundații pe de altă parte – este dată de istoricul și tradiția lor. Cooperativele își au originile în perioada comunistă, în timp ce organizațiile non-guvernamentale sunt forme tinere. Rezultă, așadar, un caracter dinamic, incipient al domeniului social în România.
Problema constă însă în decalajul pe care România îl are față de alte țări, atât în ceea ce privește formele de economia socială cu tradiție – cooperative, case de ajutor reciproc, uniuni de credit, societăți mutuale de asigurări, organizații non-profit antreprenoriale, dar și noile forme de organizare ale economiei sociale – antreprenoriatul social.
Conceptul de economie socială are origini europene și se referă la întreprinderi ce acționeză în sectoarele de interes comunitar și care desfășoară activități al căror profit îl reinvestesc în dezvoltarea afacerii sau în interesul comunității.
Antreprenoriatul social în schimb, este un concept american, foarte prezent în școlile de
business, care include o gamă mai largă de întreprinderi, având ponderi diferite ale
implicației în scopul social, dar și abordări diferite ale profitului realizat. Formele de
organizare ale antreprenoriatului social includ organizații non-profit sau firme pentru profit care se implică în activități sociale.
În România, cooperativele au încă un rol scăzut. În comparație, în statele UE, acestea au cote de piață importante în sectoare economice cheie: agricultură (83% în Olanda, 79% în Finlanda, 55% în Italia, 50% în Franța), silvicultură (60% în Suedia, 31% Finlanda), sector bancar (50% în Franța, 37% în Cipru, 35% în Finlanda, 31% în Austria), comerț retailing (cooperativele de consum au o cotă de piață de 36% în Finlanda și 20% în Suedia), farmacii, servicii medicale (21% în Spania, 18% în Belgia).
Conceptul de economie socială a apărut în legislația românescă pentru prima dată în 2002, prin aprobarea Planului național anti-sărăcie și promovarea incluziunii sociale. Până în 2008, alte documente referitoare la incluziunea socială nu mai menționează economia socială. În 2008 însă, economia socială a fost inclusă ca domeniu eligibil pentru finanțare prin Fondul Social European. Tot în 2008, Guvernul a aprobat Raportul Național Strategic privind Protecția Socială și Incluziunea Socială, în care se recunoștea importanța economiei sociale pentru întreaga economie. Raportul cuprindea principalele elemente necesare pentru consolidarea economiei sociale, cum ar fi: identificarea direcțiilor de dezvoltare a legislației românești referitoare la economia socială, încurajarea inițiativelor în domeniu, formarea de specialiști în domeniile relevante pentru economia socială, promovarea la nivel național a conceptului. În felul acesta, raportul s-a constituit într-un set coerent și detaliat de măsuri asumate de autoritățile în măsură, rămăs încă singurul document de referință la nivelul normativelor din România.
O primă inițiativă referitoare la legislația în domeniu este proiectul Legii Economiei Sociale și crearea unui cadru unitar în serviciile sociale, care sunt încă în discuții, în curs de definitivare în cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Proiectul legislativ a fost elaborat în 2011, iar în decembrie a fost supus unei prime dezbateri, în urma căreia s-a decis îmbunătățirea acestuia. Ministerul a mai lansat în perioada 21-30 septembrie o dezbatere publică cu privire la noul proiect de lege. În paralel, în urma consultărilor publice realizate în perioada 24-28 septembrie 2012 de către Institutul de Economie Socială (IES), 16 organizații ale economiei sociale din România au venit cu propuneri de modificare ale proiectului legislativ. IES a redactat un document de poziție comună în baza propunerilor primite și a trimis în data de 30 septembrie 2012 propunerile de modificare către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Formele de organizare a economiei sociale care funcționează în prezent se bazează, în lipsa unei legislații specifice, pe diverse acte normative. Din cauza slabei pregătiri de management și marketing, care să le ajute să reziste pe piață, multe dintre ele nu sunt viabile.
În funcție de rolul pe care îl joacă, diferitele entități implicate pot fi grupate în mai multe
categorii de actori relevanți: actori instituționali cu competențe în domeniu, forme de organizare ce pot fi asimilate domeniului economiei sociale, beneficiari ai activităților desfășurate în economia socială.
3.2. Actori instituționali – administrația publică centrală, instituții publice de interes național, instituții private.
o Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Direcția Programe Incluziune Socială și Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă;
o Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri;
o Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
o Ministerul Justiției – Oficiul Național al Registrului Comerțului;
o Banca Națională a României;
o Consiliul Economic și Social;
o Structuri private – Camera de Comerț și Industrie a României, Patronatele, Sindicatele.
În concluzie, avem de-a face cu forme specifice economiei sociale și numim aici ONG-uri, Case de Ajutor Reciproc, cooperative de credit, societăți cooperative de gradul 1 și cu forme generale, relevante pentru economia socială, acestea fiind: Unități Protejate Autorizate, microîntreprinderi și IMM-uri, societăți comerciale, instituții financiare nebancare. Diferența între aceste două categorii mari este dată de condițiile legale de înfiițare și funcționare a acestor forme.
Capitolul IV: Studiu de caz – Proiectul “Horezu New ROdevelopment Pottery”
4.1. Prezentare a proiectului
Acest studiu de caz realizat de autorul prezentei lucrări, poate constitui un exemplu de bune practici și mai exact, aplicabilitatea cercetării realizate (în capitolele anterioare), toate aceste elemente se transpun în cadrul acestui studiu de caz propus.
Această inițiativă aduce o contribuție majoră pentru o mai bună înțelegere a conceptelor prezentate prin aplicarea și respectarea abordărilor din prezenta lucrare.
Autorul propune acest studiu de caz privind din perspective antreprenoriale, subliniind intrumentele, mijloacele, obiectivele cât și elementele de marketing necesare înființării unei întreprinderi sociale, într-un mediu economic local ce prezintă potențial (economic vorbind, dar și turistic) pe termen lung.
Studiul de caz poate fi considerat, din punctul de vedere al autorului, un proiect realizabil pentru o comunitate locală de meșteșugari, care în prezent își desfășoară activitatea sub formă de afacere de familie sau PFA (statutul de Persoană Fizică Autorizată), însă studiul realizat propune înființarea unei întreprinderi sociale de tip cooperativă de grad I care să creeze locuri de muncă pentru meșteșugari, dar în același timp aducând beneficii mai mari celor care participă, fiind o inițiativă care unește meșterii locali pentru a putea progresa mai rapid, în ceea ce privește productivitatea în vederea satisfacerii cererii pe termen lung, dar și dezvoltând acestă îndeletnicire, care astfel poate atrage mai multe investiții și potențiali turiști.
Localitatea Horezu din județul Vâlcea reprezintă cel mai important centru de ceramică din România; așadar studiul de caz a fost conceput realizând o atentă cercetare a potențialului local de dezvoltare punând în practică noțiunile antreprenoriatului social care conturează posibilitatea de a creea un beneficiu substanțial în plan local și regional. Toate aceste elemente vor fi prezentate în studiul de caz propus.
Ca autor al acestui studiu de caz, propun urmărirea următoarelor elemente de cercetare care fac parte din conținutul și structura studiului:
4.2. Elaborarea ideii și amplasarea afacerii;
4.3. Descrierea activității;
Obiective;
Piață;
Produse;
Promovarea;
Distribuția;
Concurență;
Finanțarea afacerii;
4.4. Implementarea proiectului;
Managementul întreprinderii;
Evaluarea afacerii;
4.5. Concluzii ale studiului de caz;
Cooperativele reprezintă primul mare agent al economiei sociale, așadar, această întreprindere socială este o asociație autonomă de persoane, unite în mod voluntar, în scopul nevoilor economice, culturale, sociale și a aspirațiilor comule ale acestora printr-o întreprindere deținută în comun și controlată în mod democratic.
Activitatea întreprinderii sociale de tip societate cooperativă meșteșugărească de grad I, trebuie orientată către beneficiul membrilor săi, astfel încât fiecare membru să poată beneficia de activitățile cooperativei proporțional cu participarea sa.
Acest tip de întreprindere socială reprezintă o alternativă viabilă economic la diversele forme de organizare ale operatorilor economici orientați spre profit, astfel integrând princepalele trăsături specifice acestui sector: libertatea de acțiune economică, responsabilitatea individuală și securitatea socială.
4.2. Elaborarea ideii și amplasarea afacerii
Centrul de ceramică din localitatea Horezu este cel mai important centru de ceramica din România, fiind găzduită permanent o expoziție etnografică (la Casa de Cultură) și un târg de anvergura națională.
Această activitate, de producere a pieselor tradiționale de de ceramică este întins și în comunele vecine.
Acestă industrie locală poate aduce performanțe economice, deoarece acest sector prezintă potențial, prin investiții pe termen lung, acest potențial poate fi exploatat atât pe plan regional și național, cât și pe plan internațional.
Asociația “Depresiunea Horezu” este o asociație intercomunitară ce coordonează și supervizează proiectele desfășurate în localitatea Horezu, având ca scop principal, realizarea în comun a unor proiecte care vizează dezvoltarea locală sau regională și furnizarea în comune a unor servicii publice.
Proiectul „Horezu New ROdevelopment Pottery” vizează înființarea unei întreprinderi sociale de tip cooperativă meșteșugărească de grad I în localitatea Horezu, prin dezvoltarea unor ateliere puse la dispoziția meșterilor locali angajați în cadrul întreprinderii și anume: 5 meșteri locali angajați cu normă întreagă, 8 locuri de muncă destinate voluntarilor cu normă part-time, tinerilor, care vor să fie ucenici și să participe la acest proces meșteșugăresc, ei acumulând experiență și astfel asigurăm pe termen lung păstrarea tradiției în acest domeniu și păstrarea brandului local care este consacrat.
Prin lansarea acestui proiect, antrenăm motoarele economiei locale sociale, creând locuri de muncă persoanelor care se află în șomaj și asigurând o platformă pe bază de voluntariat pentru tinerii din localitate care vor pe viitor să își construiască o afacere în acest sens sau să activeze în acest domeniu.
4.3. Descrierea activității.
Domeniul de activitate presupune producerea de piese de ceramică prin metode tradiționale de către meșteșugarii din localitatea Horezu.
Olăritul reprezintă o îndeletnicire moștenită din strămoși și practicată mai ales, în vremurile noastre de către meșterii olari din localitatea Horezu. Olăritul se bucură și astăzi de o largă prețuire în tradiția și în sufletul românilor, fiind situat la cumpăna dintre meșteșug și artă – ocupație prin care pământul, apa și focul au prins suflet în mâna țăranului român.
Acestă activitate meșteșugărească a fost și este una dintre cele mai propice modalități de materializare a însușirilor artistice. Prin forma proporțiilor, decor și culoare, vasele de orice tip au întrunit, pe lângă rosturile practice, virtuți artistice decurgând din știință, inventivitatea și imaginația meșterului popular, din stăpânirea tehnicilor și a meșteșugului.
Obiective:
Crearea de locuri de muncă pe plan local;
Crearea de venituri care să permita dezvoltarea acestui sector:
Dezvoltarea turismului local;
Antrenarea economiei locale;
Mobilizarea unor resurse financiare care să conducă la achiziția unor noi instrumente necesare meșteșugarilor, păstrând numărul de angajați și investirea în procesul de producție;
Atragerea de fonduri nerambursabile;
Creșterea competitivității pe plan local;
Stimularea meșteșugarilor către inițiative de export și încheierea unor contracte cu anumite restaurante cu specific tradițional din țară;
Recrutarea tinerilor voluntari, asigură o resursa umană specializată pe termen lung, astfel investind în ucenici – calificare și specializare.
Piață
Producția fiecărui atelier variază între 250-4000 de piese de ceramică pe an. Meșterii din zonă produccel puțin 60.000 de piese anual, însă dezvoltând în proiectul propus, un plan de expansiune în parteneriat cu Asociația “Depresiunea Horezu” putem angrena mai multe locuri de muncă în cadrul acestei cooperative, astfel unind forțele economice pe plan local, se va ajunge mai rapid la o bunăstare locală și prosperitate; deocamdată, la nivel local nu sunt performanțe economice suficiente deoarece nu există o platformă care sa unească toți acești meșteșugari, astfel fiind o industrie locală de familie.
Produse, piese de ceramică cum ar fi:
Farfurii;
Oale de gătit;
Căni;
Vaze;
Bibelouri;
Suveniruri;
Promovarea
Promovarea produselor se face prin organizarea locală a târgului anual de anvergură națională, ce se desfășoară chiar în localitatea Horezu, dar și prin expoziția etnografică permanentă de la Casa de Cultură, astfel turiștii pot achiziționa produsele meșterilor și suverniruri, atât din cadrul târgului și expoziției cât și din cadrul atelierelor cooperativei „Horezu New ROdevelopment Pottery”.
Distribuția
Din atelier;
Prin engrosiști;
La târguri;
La expoziții;
Concurență
În anul 2010, localitatea Horezu număra 20 de ateliere, astfel existănd 18 meșteșugari, așadar, la nivel local există un grad de competitivitate ridicată, dar prin implementarea proiectului „Horezu New ROdevelopment Pottery” – întreprindere socială, societate cooperativă meșteșugărească de grad I – se pun bazele pe termen lung, prin construirea de noi ateliere, ce corespund nevoilor meșteșugarilor și cresc eficacitatea produției și calitatea produselor, astfel se pun bazele unor noi locuri de muncă pentru cât mai mulți meșteri în cazul în care nivelul vânzarilor va crește și în funcție de resursa umană disponibilă la momentul respectiv, dacă activitatea va fi profitabilă, își va extinde numărul de ateliere.
Finanțarea afacerii
Pentru a finanța proiectul „Horezu New ROdevelopment Pottery”, avem nevoie de fonduri.
Atragerea de fonduri reprezintă un pas important în buna derulare a proiectului și pentru a face posibil acest proiect, așadar, una dintre metodele de finanțare la care am accesat este platforma online kickstarter, în care ne prezentăm proiectul și cei care doresc să participe prin finanțarea proiectului sunt liberi să participe cu orice sumă. Am ales ca target, suma propusă de 18.500 lei.
Altă modalitate de a finanța proiectul la care am apelat sunt fondurile europene nerambursabile prin accesarea Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Europene, dar și cu ajutorul fondurilor guvernamentale care sprijină investițiile care promovează dezvoltarea regională prin utilizarea tehnologiilor noi și crearea locurilor de muncă.
4.4. Implementarea proiectului
După obținerea sumei de 18.500 lei, prin proiectul „Horezu New ROdevelopment Pottery” se decide închirierea unui spațiu (3000 lei), un fost atelier meșteșugăresc care poate fi împărțit în două părți astfel rezultând două ateliere plus un spațiu de stocare a produselor, spațiu situat lângă Casa de Cultură, fiind în inactivitate de 6 luni, la recomandarea primăriei s-a făcut această închieriere. Apoi, pentru modernizarea spațiului închiriat se trece la achiziționarea de două cuptoare de dimensiuni medii (12000 lei) pentru începutul proiectului (câte unul pentru fiecare atelier), a instrumentelor în valoare de 1500lei și echipamentelor necesare procesului de producție în valoare de 2000 lei.
Asigurăm, pentru început cinci locuri de muncă, cu contract de muncă cu normă întreagă, acestea fiind destinate meșterilor locali și opt locuri de muncă pentru voluntari, cu normă part-time, destinate tinerilor ucenici, care doresc să își îmbunătățească cunoștințele în domeniu și să își formeze experiență.
Managementul întreprinderii
Conducerea este formată din:
Un director de proiect care coordonează proiectul „Horezu New ROdevelopment Pottery” și este inițiator al proiectului;
Manager de proiect care gestionează activitatea înteprinderii.
Evaluarea afacerii
Locurile de muncă disponibile au fost ocupate, cele cu normă întreagă, respectiv trei bărbați – meșteri olari – și două femei care se ocupă cu decorarea pieselor de ceramică și locurile de voluntari au fost de asemenea ocupate și respectiv de patru fete și patru băieți, care au oportunitatea de a învăța de la cei mai pricepuți meșteri olari sa producă și să decoreze piesele de ceramică, astfel în termen de o lună vor intra și ei în ateliere și vor începe să producă piese de ceramică.
Veniturile totale lunare estimate în primele șase luni de activitate a întreprinderii sunt de 2900 lei, însă cu potențial de creștere de la șase luni la 12 luni de până la 15% deoarece ne propunem să promovăm local produsele întreprinderii sociale cooperativă meșteșugărească „Horezu New ROdevelopment Pottery” prin distribuirea de flyere, prezentarea la târguri și expoziții organizate de Primăria Horezu în parteneriat cu Consiliul Local Vâlcea.
Prognozele arată un potențial extraordinar care poate fi exploatat, deoarece apar și oportunități de subcontractare cu restaurante cu specific tradițional românesc care doresc achiziționarea de piese de ceramică.
În termen de 24 luni de la implementarea proiectului, se prognozează ca să fie create înca două locuri de muncă necesare, deoarece nivelul vânzărilor în primul trimestru al anului II vor crește substanțial în comparație cu cele din trimestrul I al anului I, astfel fiind nevoie de mărirea capacităților de producție și de forță de muncă.
4.5. Concluzii ale studiului de caz
Proiectul „Horezu New ROdevelopment Pottery” are ca principal obiectiv crearea de locuri de muncă, oferirea unei platforme de voluntariat și dezvoltarea regională pentru a crea o regiunea competitivă la nivel european, o regiune turistică care să permită generarea unor venituri importante pe termen mediu și lung. Toate acestea conduc către un impact social pozitiv creat de toate beneficiile oferite acestei comunități restrânse de meșteri olari, care își transmit învățămintele din tată în fiu.
Prin implementarea acestui proiect, sunt facilitate dezvoltarea economică și regională, vorbind nu numai despre localitatea Horezu, ci și de localitățile alăturate, care se ocupă și acestea de olărit, dar nu în proporție majoritară, din punct de vedere al locurilor de muncă existente în acest domeniu.
Tradiția producerii de piese de ceramică trebuie respectată, ea va exista atâta timp cât există cerere pentru asemenea produse.
Actualmente, în Horezu meseria de ceramist-olar este practicată de peste 80 ceramiști de diferite vârste. Meșterii ceramiști lucrează la domiciliu, constituiți în asociații familiale sau sunt autorizați ca persoane fizice.
Concluzii
Antreprenoriatul social este activitatea unui antreprenor social, care derulează activități generatoare de profit pentru susținerea unor cauze sociale. Antreprenoriatul social nu are o anumită construcție si formă organizațională specifică, așadar trebuie înțeles ca un construct multidimensional și dinamic, ce își are originea la interscția sectoarelor public, privat și non-profit. Această formă de antreprenoriat a apărut odată cu eșecul guvernelor în raport cu cerințele și nevoile cetățenilor.
Misiunea anteprenoriatului social este de a descoperi ceea ce nu funcționează în sectorul guvernamental sau de afaceri și rezolvarea problemelor prin: schimbarea sistemului, diseminarea soluției, determinarea societăților în a identifica și urma noi căi de acțiune, educarea și sprijinirea talentelor antreprenoriale.
Antreprenorul social este un membru al societății civile care folosește afacerea pe care o dezvoltă astfel încat aceasta să aibă un impact social. Uneori, noțiunea de antreprenor social este folosită și cu sensul de inovator social – persoana care rezolvă o problemă socială importantă într-un mod deosebit de eficient sau inovativ
Spre deosebire de antreprenorii din afaceri, antreprenorii sociali se diferențiază deoarece, cum am menționat mai sus, caută să genereze “valoare socială” decât profituri. Așadar, munca unui antreprenor social este concentrată pe efectele mici pe care le generează, dar care sunt valorificate pe termen lung.
Scopul principal al antreprenorilor sociali nu este, precum am menționat mai sus, obținerea de profituri, ci construirea unor afaceri etice, durabile, sustenabile din punct de vedere financiar și care să aibe un impact social pozitiv în societate sau în comunitate. Prin beneficiile sociale aduse, spre exemplu agroturismul, agricultura biologică, asociații și rețele mici de fermieri si meșteșugari, aceastea se regăsesc la granița dintre antreprenoriatul clasic și cel social.
Întreprinderea socială reprezintă o organizație care are ca scop principal asigurarea sau furnizarea bunăstării pentru comunitate, creată la inițiativa unui grup de cetățeni și unde interesele materiale ale celor ce au investit in capital sunt limitate. Această entitate este plasată la intersecția sectorului de afaceri și sectorului non-profit tradițional, întreprinderea socială prezentându-se ca un hibrid.
Întreprinderea socială funcționează ca un agent economic, producând bunuri și servicii pe care le oferă pe piață, dar își conduce operațiunile și redirecționează surplusul pentru a îndeplini scopurile sociale, culturale sau de protecție a mediului. Cele două scopuri principale ale întreprinderii sociale sunt: îndeplinirea obiectivelor sociale, culturale, de protecție a mediului, etc. și obținerea de venituri pentru îndeplinirea obiectivelor. Așadar, profitul obținut în urma tranzacțiilor și operațiunilor pe piață, este utilizat în special pentru îndeplinirea scopurilor sociale și nu pentru a furniza bunăstare acționarilor.
Termenul economie socială a apărut pentru prima oară în literatura economică în 1830. În anul respectiv, economistul liberal francez Charles Dunoyer a publicat un “Tratat despre economia socială” care pleda pentru o abordare morală a economicului. În perioada 1820-1860, în Franța s-a dezvoltat o școală de gândire la care se poate face referire în mod colectiv ca economiștii socialiști.
Economia socială este legată din punct de vedere istoric de asociațiile populare și de cooperative, care constituie coloana sa vertebrală. Sistemul de valori și principiile de conduită ale asociațiilor populare, reflectate în mișcările cooperatiste istorice, au inspirat conceptul modern de economie socială, structurat în jurul a trei mari familii de organizații: cooperativele, societățile mutuale și asociațiile, recent adăugându-se fundațiile.
La nivelul Uniunii Europene, se înregistrează o creștere spectaculoasă a economiei sociale în domeniul organizațiilor implicate în producția de bunuri cunoscute sub denumirea de bunuri sociale sau de interes social, în special integrarea în câmpul muncii și integrarea socială, precum și servicii sociale și de asistență comunitară. În acest domeniu, se pare că asociaționismul și cooperativismul au găsit o cale comună de înțelegere și de cooperare în multe dintre proiectele și activitățile lor, ca în cazul întreprinderilor sociale, multe dintre acestea fiind cooperative, care sunt deja recunoscute în mod legal în diverse țări europene, inclusiv în Italia, Portugalia, Franța, Belgia, Spania, Polonia, Finlanda și Regatul Unit.
Comisia Europeană a întreprins două inițiative importante privind întreprinderile sociale, un set de întreprinderi care formează o parte integrantă a economiei sociale: “Inițiativa pentru antreprenoriatul social” și “Propunerea de regulament privind fondul european de antreprenoriat social”.
Instituțiile de asistență în cazul împrumuturilor mari folosesc microcreditarea în locul abordărilor de capital de scară largă, pentru a ajuta antreprenorii. Recent, Banca Mondială a angajat peste 4,5 miliarde USD în IMM-uri în peste 50 de țări. Finanțarea de către Banca Mondială a microcreditelor este sporită de celelalte instituții multilaterale de finanțare.
Termenul de “investiții de impact” este unul inventat de un grup de investitori în 2007, pentru a se referi la o gamă largă de strategii de investiții profitabile care generează beneficii sociale și economice cu o rentabilitate financiară puternică. Institutul de Monitorizare a Investițiilor Sociale este o întreprindere socială care are sedii în Cambridge, San Francisco și New York; acesta estimează că impactul mondial al investițiilor sociale pe piață va fi de 500 miliarde USD pe parcursul a 10 ani (2010-2020). Conform studiilor făcute de acest institut, investitorii de impact activi caută să plaseze capital în afaceri și fonduri care furnizează soluții la o scară pe care filantropia sau guvernul nu poate ajunge.
Fundațiile filantropice și-au făcut apariția în anii 1990, acest concept se referă la o abordare largă unde filantropia preia modelul capitalului de risc. Filantropia este mai mult văzută ca o investiție decât ca o tradițională donație și în unele cazuri filantropul așteaptă ca investiția să îi fie rambursată. Sectorul antreprenorului social adesea formează o legatură strânsă cu filantropul. Acest lucru poate fi de ajutor echipei societății sociale, deoarece aceasta poate avea nevoie de o anumit set de abilități de care conducerea sau angajații societății nu dispun.
Modele hibride încearcă să sintetizeze structurile pentru profit și cele non-profit astfel îmbinând beneficiile ambelor. Modelul hibrid permite antreprenorului sa dețină întreprinderea care este orientată spre profit, dar pentru a genera în primul rând impact social prin afilierea cu o fundație non-profit (sau ONG). Pentru antreprenor, modelele hibride pot fi eficiente în păstrarea controlului priprietății, permițând întreprinderii să prospere ca una orientată spre profit. În același timp, sectorul non-profit poate primi fonduri de la fundațiile filantropice desigur, beneficiind astfel și de anumite beneficii fiscale. Modelele hibride pot veni cu niște aspecte negative seminificative. În primul rând, pot fi scumpe de implementat și procedura de implementare poate fi complexă.
În România, deși antreprenoriatul social exista incă din 1850 (când s-au înființat Casele
de păstrare și împrumutare), iar 70 de ani mai târziu se adopta cadrul juridic pentru funcționarea organizațiilor non-profit, în acest moment nu exista un cadru legislativ unitar de reglementare a economiei sau antreprenoriatului social.
Nu există o definiție unitar acceptată a întreprinderilor sociale în România. Pornind însă de la conceptele dezvoltate până acum, se constată faptul că o organizație non profit poate deveni întreprindere socială cu program social încorporat în măsura în care dezvoltă activități economice. În România, se pot organiza activități economice cu caracter social în cadrul organizațiilor fără scop patrimonial, întrucât legislația prevede că asociațiile și fundațiile pot desfășura orice alte activități economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu și sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice.
În România, legislația care guvernează funcționarea organizațiilor fără scop patrimonial prevede faptul că acestea pot înființa societăți comerciale. Dividendele obținute de asociații și fundații din activitățile acestor societăți comerciale, dacă nu se reinvestesc în aceleași societăți comerciale, se folosesc obligatoriu pentru realizarea scopului asociației sau a fundației.
Bibliografie
Abu-Saifan, S., Technology Innovation Management Review: Social Entrepreneurship, 2012, pp. 22-26, accesat decembrie 2013 la adresa: [http://timreview.ca/sites/default/files/article_PDF/Saifan_TIMReview_February2012_2.pdf].
Bălăceanu, C., Tranziția de la guvernare la guvernanță, Editura Pro Universitaria, București, 2012.
Cace, C., Hatzantonis, D., & Nicolăescu, V., “Financing The Activities of The Social Economy”, Journal of Community Positive Practices, Volume 13, Number 2, 2013, pp. 116-120, accesat martie 2014 la adresa: [http://www.jppc.ro/reviste/JCPP%20Nr.%202%202013/articole/art10.pdf].
Comunicat de presă, Întreprinderile mai responsabile pot stimula o mai mare creștere în Europa, Comisia Europeană, 2011, accesat decembrie 2013 la adresa: [http://ec.europa.eu/romania/news/261011_intreprinderi_responsabile_ro.htm].
Cristina Bălăceanu, Tranziția de la guvernare la guvernanță, Editura Pro Universitaria, București, 2012.
Dees, G.J., The Meaning of Social Entrepreneurship, pp. 3-4, accesat decembrie 2013 la adresa: [http://www.caseatduke.org/documents/dees_sedef.pdf].
Defourny, J., & Borzaga, C., The Emergence of Social Enterprise, Editura Routledge, Brussels, 1999.
Defourny, J., & Nyssens, M., “Social Enterprise in Europe: recent trends and developments”, Social Enterprise Journal, Volume 4, Number 3, 2008, pp. 202-223, accesat aprilie 2014 la Biblioteca Digitală a Universității Româno-Americană.
Justis, T., Current issues in Social Entrepreneurship: Funding and Finance, 2010, pp. 1-4, accesat martie 2014 la adresa: [http://www.lgc.org/wordpress/docs/events/ahwahnee/yosemite2013/yos13_Justis_1.pdf].
Kelley, D., Bosma, N., & Amoros, E.J., Global Entrepreneurship Monitor 2010, 2010, pp. 42-46, accesat aprilie 2014 la adresa: [http://www.gemconsortium.org/docs/download/266].
Makhlouf, H., Social Entrepreneurship: Generating Solutions To Global Challenges, Volume 15, Number 1, 2011, pp. 1-3, accesat martie 2014 la Biblioteca Digitală a Universității Româno-Americană.
Neculăesei N., Prodan A., Manolescu T., “Fundamentele sociale ale antreprenoriatului”, Revista de economie socială, Volum 2, Număr 3, 2012, pp. 3-10, accesat aprilie 2014 la adresa: [http://profitpentruoameni.ro/wp-content/uploads/2013/05/01-FUNDAMENTELE-SOCIALE-ALE-ANTREPRENORIATULUI.pdf].
Parenson T., “The criteria for a solid impact evaluation in social entrepreneurship”, Volume 6, Number 1, 2011, pp. 39-48, accesat martie 2014 la Biblioteca Digitală a Universității Româno-Americană.
***Proiectul „Economia socială ca soluție a dezvoltării comunităților Roma din România”, Editura Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, 2012, pp. 17-23, accesat martie 2014 la adresa: [http://www.undp.ro/libraries/projects/Ghid_UNDP_RO.pdf].
***Proiectul “Formarea antreprenorilor în economia socială”, Editura Fundația Unimpresa Formazione, 2012, pp. 10-17, accesat martie 2014 la adresa: [http://www.confindustria.ro/templates/img/online/users/admin/File/conforma/ManualediformazionedeimanagerdiEconomiasociale(RO).pdf].
Anexa 1
Economia socială în Italia
Sursa: Social Economy Europe, DIESIS, 2008
Anexa 2
Economia socială în Spania
Sursa: Social Economy Europe, DIESIS, 2008
Anexa 3
Economia socială în Franța
Sursa: Social Economy Europe, DIESIS, 2008
Anexa 4
Economia socială în Suedia
Sursa: Social Economy Europe, DIESIS, 2008
Anexa 5
Economia socială în Marea Britanie
Sursa: Social Economy Europe, DIESIS, 2008
Anexa 6
Economia socială în Finlanda
Sursa: Social Economy Europe, DIESIS, 2008
Bibliografie
Abu-Saifan, S., Technology Innovation Management Review: Social Entrepreneurship, 2012, pp. 22-26, accesat decembrie 2013 la adresa: [http://timreview.ca/sites/default/files/article_PDF/Saifan_TIMReview_February2012_2.pdf].
Bălăceanu, C., Tranziția de la guvernare la guvernanță, Editura Pro Universitaria, București, 2012.
Cace, C., Hatzantonis, D., & Nicolăescu, V., “Financing The Activities of The Social Economy”, Journal of Community Positive Practices, Volume 13, Number 2, 2013, pp. 116-120, accesat martie 2014 la adresa: [http://www.jppc.ro/reviste/JCPP%20Nr.%202%202013/articole/art10.pdf].
Comunicat de presă, Întreprinderile mai responsabile pot stimula o mai mare creștere în Europa, Comisia Europeană, 2011, accesat decembrie 2013 la adresa: [http://ec.europa.eu/romania/news/261011_intreprinderi_responsabile_ro.htm].
Cristina Bălăceanu, Tranziția de la guvernare la guvernanță, Editura Pro Universitaria, București, 2012.
Dees, G.J., The Meaning of Social Entrepreneurship, pp. 3-4, accesat decembrie 2013 la adresa: [http://www.caseatduke.org/documents/dees_sedef.pdf].
Defourny, J., & Borzaga, C., The Emergence of Social Enterprise, Editura Routledge, Brussels, 1999.
Defourny, J., & Nyssens, M., “Social Enterprise in Europe: recent trends and developments”, Social Enterprise Journal, Volume 4, Number 3, 2008, pp. 202-223, accesat aprilie 2014 la Biblioteca Digitală a Universității Româno-Americană.
Justis, T., Current issues in Social Entrepreneurship: Funding and Finance, 2010, pp. 1-4, accesat martie 2014 la adresa: [http://www.lgc.org/wordpress/docs/events/ahwahnee/yosemite2013/yos13_Justis_1.pdf].
Kelley, D., Bosma, N., & Amoros, E.J., Global Entrepreneurship Monitor 2010, 2010, pp. 42-46, accesat aprilie 2014 la adresa: [http://www.gemconsortium.org/docs/download/266].
Makhlouf, H., Social Entrepreneurship: Generating Solutions To Global Challenges, Volume 15, Number 1, 2011, pp. 1-3, accesat martie 2014 la Biblioteca Digitală a Universității Româno-Americană.
Neculăesei N., Prodan A., Manolescu T., “Fundamentele sociale ale antreprenoriatului”, Revista de economie socială, Volum 2, Număr 3, 2012, pp. 3-10, accesat aprilie 2014 la adresa: [http://profitpentruoameni.ro/wp-content/uploads/2013/05/01-FUNDAMENTELE-SOCIALE-ALE-ANTREPRENORIATULUI.pdf].
Parenson T., “The criteria for a solid impact evaluation in social entrepreneurship”, Volume 6, Number 1, 2011, pp. 39-48, accesat martie 2014 la Biblioteca Digitală a Universității Româno-Americană.
***Proiectul „Economia socială ca soluție a dezvoltării comunităților Roma din România”, Editura Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, 2012, pp. 17-23, accesat martie 2014 la adresa: [http://www.undp.ro/libraries/projects/Ghid_UNDP_RO.pdf].
***Proiectul “Formarea antreprenorilor în economia socială”, Editura Fundația Unimpresa Formazione, 2012, pp. 10-17, accesat martie 2014 la adresa: [http://www.confindustria.ro/templates/img/online/users/admin/File/conforma/ManualediformazionedeimanagerdiEconomiasociale(RO).pdf].
Anexa 1
Economia socială în Italia
Sursa: Social Economy Europe, DIESIS, 2008
Anexa 2
Economia socială în Spania
Sursa: Social Economy Europe, DIESIS, 2008
Anexa 3
Economia socială în Franța
Sursa: Social Economy Europe, DIESIS, 2008
Anexa 4
Economia socială în Suedia
Sursa: Social Economy Europe, DIESIS, 2008
Anexa 5
Economia socială în Marea Britanie
Sursa: Social Economy Europe, DIESIS, 2008
Anexa 6
Economia socială în Finlanda
Sursa: Social Economy Europe, DIESIS, 2008
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Antreprenoriatul Social în Uniunea Europeană (ID: 164630)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.