Antrenamentul Modern

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

LUCRARE METODICO – ȘTIINȚIFICĂ

PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

INFLUENȚA FACTORILOR FIZIC ȘI TEHNIC

ASUPRA VITEZEI SPECIFICE

FOTBALULUI LA JUNIORII REPUBLICANI

CUPRINS

INTRODUCERE

MOTTO: „Antrenorii sunt forțați să construiască un sistem care să le permită să traverseze perioadele nefaste”

Mircea LUCESCU

Fiind profesor – antrenor la Club Sportiv Școlar Brașovia la grupa de 14-18 ani (juniori republicani), doresc să verific eficiența unor sisteme de acționare destinate dezvoltării vitezei de deplasare, modelate la cerințele specifice competiției din jocul de fotbal. Esalonul de 14-18 ani reprezintă o verigă foarte importantă în formarea și perfecționarea viitorilor jucători de performanță .

Prezenta lucrare se înscrie pe linia acelor acțiuni menite să sprijine ridicarea calitativă a procesului de pregătire a copiilor de 14–18 ani, căutând să aducă o contribuție teoretică și practică la elaborarea și experimentarea unui model de pregătire la această vârstă.

Antrenamentul modern solicită următoarea orientare metodică: componentele factorului fizic să fie educate și dezvoltate, astfel încât să devină părți organice a elementelor tehnico-tactice, fiind suportul și condiția de efectuare a acestora.

Prezenta lucrare își propune să scoată în evidență interrelația dintre factorul fizic și factorul tehnic în jocul de fotbal si influenta lor asupra vitezei specifice fotbalului si realizează o analiză corespunzătoare a calitatii motrice viteza si a factorilor fizic și tehnic ai antrenamentului din jocul de fotbal. Se evidențiază noile orientări teoretice referitoare la acești factori, scoate în evidență interrelația dintre ei și modul prin care se poate reliefa această interrelație.

Factorii antrenamentului sunt componente de sine stătătoare, care împreună și în doze bine stabilitite realizează pregătirea polivalentă dând posibilitatea echipei să se exprime așa cum a fost pregătită. Ei se află într-o strânsă interdependență și fiecare are importanța sa; nici un factor al antrenamentului nu poate fi situat pe primul loc, dar în funcție de unele caracteristici ale antrenamentului jocului de fotbal un factor sau altul, pentru o anumită perioadă de timp poate avea prioritate în fața celorlalți.

Interdependența dintre factorii antrenamentului se manifestă prin faptul că factorul fizic constituie baza de plecare și condiția de manifestare eficientă a celor doi factori, tehnic și tactic.

Referitor la viteză se pot evidenția următoarele:

O serie de specialiști susțin că formele de manifestare ale vitezei în jocul de fotbal sunt: viteza de reacție, viteza de execuție, viteza de repetiție, alții adaugă și alte forme de manifestare: viteza de deplasare și viteza de angrenare și viteza de opțiune;

In domeniul fotbalului nu este vorba de o viteză de deplasare de la un punct fix la altul, ci ne putem referi la mai multe componente: alergarea în viteză cu mișcări adaptate jocului, necesitatea de a executa elementele tehnice rapid și sigur, viteza de gândire în combinații tactice specifice, executate rapid, cu reacții spontane la intervențiilor neprevăzute ale adversarului;

In fotbal se evidențiază o predominare a vitezei, manifestată în formele ei de deplasare, reacție, precum și de transmitere, circulație și manevrarea mingii;

Jocul de fotbal are ca specific reacția la stimuli vizuali – minge, parteneri și adversari;

Se distinge o viteză ciclică (sărituri, alergări) și o viteză aciclică (preluări, dribling);

Viteza de execuție se referă la capacitatea de a efectua cu mare repeziciune ansamblul de procedee tehnice specifice fotbalului și oferă posibilități de surprindere a adversarului; se află în strânsă legătura cu gradul de stăpânire a tehnicii;

Se consideră că în fotbal există viteză (cu mingea) specifică și viteză fără minge (nespecifică) și viteză de reacție, de deplasare, de execuție bine însușite și stăpânite de jucătorul de fotbal dau în final, pe ansamblul echipei, viteza de joc;

Viteza de acțiune a întregii echipe este elementul esențial al atacului și apărării; viteza este mare în tot ce se lucrează: viteza de execuție, de deplasare, de reacție, viteza de gândire plus eficiența gestului motric.

Gradul de actualitate al cercetării îl constituie faptul că se înscrie pe linia preocupărilor actuale de abordare simultană a factorilor antrenamentului în procesul de pregătire al jucătorilor de fotbal.

Astăzi s-a ajuns la un jucător polivalent prin continua schimbare a locurilor, a funcțiilor jucătorului, în care toți jucătorii aleargă, pentru a acoperi cât mai rațional câmpul de joc, pentru a se suplini unul pe altul, pentru asigurarea superiorității numerice în atac și în apărare. Toate acestea scot în evidență echipa, jocul ei colectiv, ofensiv, competitiv în orice condiții, polivalența jucătorilor fiind impusă de modul de organizare al echipei și nu invers.

Fotbalul total a creat un nou tip de jucător, deoarece prin schimbul continuu de locuri cu coechipierii din celelalte compartimente și din al lui, el cumulează toate funcțiile jocului (apărător, mijlocaș, înaintaș), cu cât cooperează mai intens cu ceilalți coechipieri, cu atât el devine complet și îi crește randamentul în toate fazele jocului.

Cunoasterea tendintelor in evolutia jocului de fotbal prezinta o mare importanta in stabilirea prioritatilor procesului de instruire al jucatorilor, a alegerii strategiei optime privind depistarea, pregatirea si promovarea viitorilor fotbalisti.

Timpul total in care jucatorul este in posesia balonului este scurt. Studiile au aratat ca maximum de timp in care un jucator este in posesia balonului este de 3,50 min, minimum de timp este de 20 sec., iar media generala de aprox.2 min. pentru 50 contacte cu balonul

S-au observat diferențe uriașe între jucătorii germani, spanioli, englezi și cei români, astfel că:

din punct de vedere fizic un jucător german aleargă în medie 10,5 -11 km pe meci dintre care 2,5 km în viteză maximă, un jucător spaniol aleargă în medie 10 – 11 km pe meci dintre care 2 -2,5 km în viteză maximă, un jucător englez aleargă în medie 10 – 12 km dintre care 2,5 – 3 km în viteză maximă pe când un jucător român aleargă în medie 9-10 km pe meci dintre care 1,5-2 km în viteză maximă.

din punct de vedere tehnic un jucător german are în medie un număr de pase 40-50 pe meci cu o medie de 75%, un jucător spaniol are în medie un număr de pase de 45- 55 pe meci cu o medie de 80%, un jucător englez are în medie un număr de pase de 40-45 pe meci cu o medie de 70%, pe când un jucător român are în medie un număr 35-40 pe meci cu o medie de 65% – 70%.

din punct de vedere tactic un jucător german are în medie pe meci un număr 2-3 depășiri, un jucător spaniol are în medie pe meci un număr de 3-4 depășiri, un jucător englez are în medie pe meci un număr de 1-3 depășiri, pe când un jucător român are în medie pe meci 1-2 depășiri.

din punct de vedere psihologic echipa Germaniei a reușit să revină atunci când a fost condusă pe tabela de marcaj în 54% din meciuri, echipa Spaniei a reușit să revină când a fost condusă pe tabela de marcaj în 45% din meciuri, echipa Angliei a reușit când a fost condusă să revină în 38 % din meciuri, în timp ce echipa României a revenit în 20% din meciuri.

Scopul lucrării este de a demonstra experimental influența pozitivă a perfecționării factorilor fizic si tehnic si infuenta lor asupra vitezei specifice fotbalului. Din acest scop derivă următoarele sarcini ale lucrării:

realizarea unei analize a conținutului factorilor fizic și tehnic si influenta lor asupra vitezei specifice jocului de fotbal.

evidențierea modalităților de evaluare a nivelului de pregătire fizică și tehnică în jocul de fotbal;

evidențierea interdependenței dintre factorul fizic și tehnic în jocul de fotbal;

argumentarea experimentală a eficienței perfecționării pregătirii fizice asupra pregătirii tehnice.

cercetari experimentale si contributii privind factorilor fizic, tehnic si a vitezei specifice fotbalului unde se vor mentiona o serie de sisteme de acționare eficiente pentru perfecționarea vitezei in toate formele sale de manifestare.

urmarirea capacitatii jucatorilor de a practica fotbalul in concordanta cu cerintele fotbalului modern.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

1.1.Păreri referitoare la factorul fizic

1.1.1. Definirea factorului fizic

Dintre părerile referitoare la definirea pregătirii fizice, putem evidenția pe următoarele:

baza conținutului specific a antrenamentului o reprezintă pregătirea fizică a sportivului, care este un proces de educare a aptitudinilor fizice necesare în activitatea sportivă și de creștere a nivelului general a posibilităților funcționale ale organismului, de dezvoltare fizică multilaterală, de întărire a sănătății;

în sensul larg al noțiunii pregătirea fizică asigură fondul energetic necesar obținerii marilor performanțe, într-un sens restrâns ea constituie pregătirea organismului de așa natură încât indicii morfofuncționali, cei de sănătate, nivelul dezvoltării calităților motrice, precum și unele deprinderi și priceperi motrice implicate în efectuarea acțiunilor tehnico-tactice să asigure randamentul optim în competiții;

pregătirea fizică este acea componentă a antrenamentului sportiv care vizează valorificarea aptitudinilor fizice ale sportivului, creșterea potențialului funcțional a organismului și dezvoltarea lui multilaterală pe bază repetării sistematice a exercițiilor fizice;

factorul pregătirii fizice asigură fondul energetic al performanței stimulând creșterea indicilor morfofuncționali și în consecință a calităților motrice, deci sporirea capacității generale de efort a organismului, care va permite evidențierea bagajului tehnic și tactic;

pregătirea fizică în fotbal are că scop creșterea capacității funcționale a organismului, dezvoltarea calităților motrice de bază ale organismului și îmbogătirea fondului motric al jucătorului;

pregătirea fizică înglobează un întreg sistem de măsuri, care asigură capacitatea funcțională ridicată a organismului, prin nivel înalt de dezvoltare a calităților motrice de bază și specifice, valori optime ale indicilor morfofuncționali, stăpânire deplină a exercițiilor utilizate și o perfectă stare de sănătate;

factorul fizic se referă la capacitatea organismului de a acționa cu sau fără minge, după un plan tactic cât mai repede posibil și un timp cât mai îndelungat; deci pregătirea fizică presupune lupta organismului cu oboseala, pe care trebuie să o învingă mai mult de 90 min. de joc;

pregătirea fizică este un factor principal care constituie suportul pe care se bazează ceilalți factori ai antrenamentului sportiv și care se concretizează în capacitatea organismului de a executa acte motrice diverse cu ușurință și cu indici sporiți de viteză, forță, îndemânare și echilibru.

D. Colibaba-Evuleț și I. Bota propun utilizarea în literatura de specialitate a termenului de “capacitate fizică” în loc de pregătire fizică argumentând acest fapt prin două motive:

noțiunea de capacitate este o componentă observabilă a modelului de joc și se distinge printr-un comportament performanțial demonstrat, iar pregătirea fizică este o componentă a modelului de pregătire de care se ocupă strategia instrucțională;

capacitatea fizică a unui sportiv este asemuită cu potențialul global de efort al unui sportiv, datorită căruia acesta reușește să îndeplinească în mod constant sarcinile de joc; în această conjunctură intră în discuție o serie de factori: resursele energetice, dimensiunile somatice, capacitatea funcțională, motricitatea, capacitatea de refacere.

În general noțiunea de capacitate este o entitate complexă care presupune existența unui sistem de însușiri sau aptitudini ereditare, naturale și dobândite în prealabil și care în corelație cu celelalte structuri formative ale personalității umane (cunoștințe, abilități, deprinderi, priceperi motrice) conduc la prestarea unor activitați eficiente și de performanță.

Prescorniță, A.,definește factorul fizic ca fiind unul dintre factorii de bază ai antrenamentului sportiv, constituind suportul pe care se bazează ceilalți factori ai antrenamentului și care se concretizează în capacitatea organismului de a executa acte motrice diverse, cu ușurință și cu indici sporiți de viteză, forță, rezistență și echilibru.

1.1.2. Importanța factorului fizic

Toți specialiștii din domeniul sportului și deci și al fotbalului, recunosc importanța pregătirii fizice. Opiniile autorilor despre importanța factorului fizic sunt următoarele:

– “pregătirea fizică în fotbal are drept scop creșterea capacității funcționale a organismului, dezvoltarea capacităților motrica de bază și îmbogățirea fondului motric al jucătorului” (Motroc, I., 1996 – ”Fotbalul la copii și juniori” Ed. Didactică și Pedagogică București);

– ”pregătirea fizică constituie baza pe care se sprijină instruirea sportivă și este utilizată cu precădere în antrenamentul începătorilor. Acțiunile fără minge vor fi executate cu promptitudine, economic la momentele oportune și în condițiile impuse de necesitățile jocului, numai în funcție de nivelul pregătirii fizice” (Cernaianu, C., 2000 FOTBAL MANUALUL ANTRENORULUI PROFESIONIST, Editura Rotech Pro, Bucuresti, pg.80).

– “Scopul final al pregătirii fizice este antrenamentul îndemânării în condiții de forță și viteză, pentru a obține în final rezistența specifică organismului” (Stănculescu, V., 1982, “Ghidul antrenorului de fotbal” Ed. Sport-Turism, București);

Pentru că fotbalistul să facă față solicitărilor foarte mari la care este supus, trebuie să posede un bagaj valoros de calități motrice și o pregătire fizică temeinică, cu ajutorul careia să poată suporta, în condiții optime și fără repercursiuni eforturile mari și mereu crescânde ale jocului. Aceste cerințe se realizează printr-o pregătire fizică superioară, respectând sarcinile celor două laturi ale acestei pregatiri și anume pregătirea fizică generală și pregătirea fizică specifică.

Concluzii în urma studiului bibliografic privitor la factorul fizic:

în sensul larg al noțiunii pregătirea fizică asigură fondul energetic necesar obținerii marilor performanțe, iar în sens restrâns ea constituie pregătirea organismului de așa natură, încât indicii morfo-funcționali, cei de sănătate, nivelul dezvoltării calităților motrice, precum și unele priceperi și deprinderi motrice implicate în efectuarea acțiunilor tehnico-tactice să asigure randamentul optim în competiții;

este un factor de mare importanță în jocul de fotbal fiind considerat unul din factorii de bază în antrenamentul fotbalistului, suportul indispensabil realizărilor tehnico-tactice, pivotul pentru celelalte componente ale antrenamentului, baza de plecare pentru întregul proces de pregătire;

laturile pregătirii fizice sunt: pregătirea fizică generală, pregătirea fizică multilaterală, pregătirea fizică specifică și pregătirea fizică specială (fiecare având obiective proprii).

Fig. 1.1 Pregatirea organismului pentru efort

1.1.3. Alte considerații referitoare la pregătirea fizică:

”Factorul fizic asigură fondul energetic al performanței, stimulând creșterea indicilor morfologici și funcționali și în conseciință a calităților motrice, deci sporirea capacității de efort a organismului care va permite evidențierea bagajului tehnico tactic prevazut de regulamentul jocului de fotbal.” (Alexe, 1993, Antrenamentul sportiv modern, Editia Bucuresti).

Înțelegem factorul fizic ca un rezultat al tuturor calităților de bază și specifice fotbalului, acționând una în funcție de alta, și, toate, în funcție de ceilalți factori ai antrenamentului.

Dezvoltarea fizică reprezintă procesul modificării însușirilor naturale, morfofuncționale ale organismului, în decursul vieții individului.

Înțelegem factorul fizic ca un rezultat al tuturor calităților de bază și specifice fotbalului, acționând una în funcție de alta și toate, în funcție de ceilalți factori ai antrenamentului sportiv.

Pregătirea fizică nu se limitează numai la dezvoltarea calităților motrice, la componentele motrice ale performanței, ci se bazează și pe dezvoltarea celorlalte componente ale performanței (biologice și psihologice), pe dezvoltarea fizică și pe stările calitative noi ale funcțiilor fiziologice determinate de antrenamentul sportiv (circulație, respirație).

Antrenamentul de performanță presupune respectarea celor două teze fundamentale:

pregătirea fizică multilaterală este o condiție a obținerii rezultatelor deosebite;

antrenamentul unei calități motrice se reflectă pozitiv asupra celorlalte calități fizice;

P. Villa, antrenor cu pregatirea fizica al echipei naționale a Braziliei – campioana mondială, citat de V. Stănculescu, afirmă că “în materie de pregătire fizică există un principiu: antrenamentul sportiv să garanteze un capital de forțe, plus niște dobânzi substanțiale; în jocuri trebuie consumate doar dobânzile, capitalul rămânând intact”.

Pregătirea fizică are ponderi diferite de la o ramură de sport la alta și de asemenea un caracter diferențiat.

Solicitările crescânde ale jocului actual, impun în pregătire:

– eforturi crescute pe toată durata anului;

– solicitări de efort la limita aerobă-anaerobă, specifică eforturilor din fotbal;

– folosirea eforturilor maximale;

– îmbinarea judicioasă a efortului cu odihna.

Fig. 1.2 Jocul de fotbal

1.1.4. Elementele de conținut ale pregătirii fizice

Majoritatea specialiștilor din domeniul antrenamentului sportiv consideră că elementele de conținut ale pregătirii fizice sunt următoarele:

– indicii morfologici și funcționali care se referă la dezvoltarea calitativa a musculaturii, articulațiilor, și marilor funcțiuni ale organismului;

– indicii de sănătate care se referă la necesitatea asigurării funcționării tuturor organelor în mod normal și la nivel superior, condiție hotărâtoare a performanței;

– nivelul calităților motrice care se referă la gradul de dezvoltare a vitezei, forței, rezistenței, îndemânării și mobilității;

– unele priceperi și deprinderi motrice care se referă la ansamblul acelor acte motrice care prin structură lor condiționează în bună măsură efectuarea acțiunilor tehnico-tactice.

Alți autori, ca D. Colibaba-Evuleț și I. Bota (1998) susțin că elementele subordonate capacității fizice sunt: starea de sănătate, inzestrarea somatică a jucătorului, motricitatea, psihomotricitatea și capacitatea funcțională.

1.1.5. Opinii referitoare la laturile factorului fizic

În viziunea unor specialiști pregătirea fizică are două laturi de bază: pregătirea fizică generală (P.F.G.) și pregătirea fizică specifică (P.F.S.).

Alți autori susțin că pregătirea fizică are trei laturi: pregătirea fizică generală, pregătirea fizică multilaterală și pregătirea fizică specifică.

A.Prescorniță susține că pregătirea fizică are patru laturi: pregătirea fizică generală, pregătirea fizică multilaterală, pregătirea fizică specifică și pregătirea fizică specială.

Aceste laturi ale pregătirii fizice sunt definite de către specialiști în modul următor:

L.P. Matveev, arată că “pregătirea fizică generală este un proces de educație fizică nespecializat al cărui conținut urmărește crearea unor premize care să favorizeze randamentul în anumite forme de activitate. Pregătirea fizică generală urmărește educarea multilaterală a calităților fizice, care deși nu fac parte dintre cele specifice pentru specializare condiționează totuși succesul activității sportive. Pregătirea fizică generală se specializează în raport cu ramură sportivă fără a deveni specială în adevăratul sens al cuvântului”.

M. Bârsan, evidențiază următorul fapt: “pregătirea fizică generală este activitatea practică prin care se urmărește asigurarea unei bune capacități de lucru a organismului în timpul efortului fizic, servind că bază pentru realizarea celorlalte laturi ale pregătirii sportivilor”.

A. Nicu susține că “pregătirea fizică generală prezentă încă în modelul de pregătire al copiiilor și juniorilor, a dispărut aproape complet după modelul antrenamentului de înalta performanță, care prin pregătirea specială și continuitatea antrenamentului păstrează avuția energetica dobândită anterior și o amplifică după nevoi”.

C. Cernăianu, susține ca “pregătirea fizică generală trebuie să dea jucătorului dezvoltarea morfologică motrică și funcțională de care el are nevoie pentru obținerea calităților necesare practicării fotbalului”.

A. Dragnea, și I. Motroc afirmă același lucru și anume că “pregătirea fizică generală asigură dezvoltarea calităților motrice de bază și a capacității funcționale a organismului în general, îmbogățește fondul general de deprinderi motrice, asigură dezvoltarea armonioasă a indicilor morfofuncționali ce condiționează practicarea unei ramuri de sport”.

Referitor la pregătirea fizică multilaterală există următoarele opinii:

pregătirea fizică multilaterală se realizează diferențiat, potrivit solicitărilor pentru fiecare ramură de sport în parte și mijloacele folosite sunt selectate corespunzător capacităților morfofuncționale și motrice ale sportivului; exercițiile caracteristice pregătirii fizice multilaterale sunt preluate și adaptate din arsenalul mijloacelor specifice altor sporturi sau special creeate de către antrenori;

pregătirea fizică multilaterală este considerată că un principiu de bază al antrenamentului potrivit căruia orice sportiv, indiferent de disciplina sportivă practicată, trebuie să acorde o atenție deosebită dezvoltării celor patru calități fizice de bază: forță, viteză, rezistență și îndemânarea, dacă dorește să obțină performanțe de înalt nivel; fără o pregătire fizică multilaterală dobândită înainte de specializare și menținută după aceea nu se pot realiza performanțe maxime;

Alexe N. evidențiază faptul că ”sistemele de acționare destinate perfecționării pregătirii fizice specifice trebuie să vizeze două direcții:

dezvoltarea calităților motrice combinate și complexe specifice jocului de fotbal;

perfecționarea priceperilor și deprinderilor motrice, a actelor motrice cu și fără minge, care realizează efectuarea eficientă a acțiunilor tehnico-tactice solicitate de jocul de fotbal.

Pregătirea fizică specifică se concretizează prin:

mișcări care perfecționează și dezvolta calitățile fizice cerute de particularitățile jocului de fotbal;

exerciții specifice pregătitoare pentru tehnica și tactica jocului de fotbal;

pregătirea fizică multilaterală este specifică antrenamentului sportiv, are caracter mai general și rezolvă sarcini cu o notă generală, dar are totuși puternice aspecte specifice.

A. Dragnea are următoarea opinie: ”pregătirea fizică specifică are conținut orientat cu precădere spre dezvoltarea capacității de efort specifice unei ramuri de sport, precum și a calităților motrice combinate prioritar și diferențiat implicate, determinând în ultima instanță randamentul specific

L.P. Matveev susține că “pregătirea fizică specifică este o formă de educație specializată în raport de particularitățile unei activitați (sportive) alese ca obiect de specializare aprofundată. Ea urmărește dezvoltarea calităților fizice care raspund specificului ramurii, fiind totodată orientată către un grad maxim de dezvoltare a acestor calități. Principalele exerciții ale pregătirii fizice specifice sunt exercițiile de concurs, care constituie obiectul intrecerii în ramură respectivă, precum și exercițiile speciale care se elaborează pe baza celor dintâi".

C. Cernăianu susține că între cele două laturi ale pregătirii fizice există o strânsă legătura. Această legătura se face evidentă în două sensuri:

se lucrează pentru asigurarea bazei generale a calităților fizice și numai după aceea cu ajutorul pregătirii fizice specifice se desăvârșește aspectul particular specific calităților și care se îmbină armonios cu tehnica și tactica jocului;

legătura armonioasă dintre pregătirea fizică generală și pregătirea fizică specifică se extinde pe toată durata anului;

Referitor la pregătirea fizică specială, Prescorniță A., susține că se adresează segmentelor, grupelor musculare sau calităților motrice deficitare, care reclamă o formă de pregătire specială pentru redresarea lor; pregătirea fizică specială nu trebuie să fie neapărat și specifică.

O opinie originală despre laturile pregătirii fizice o au autorii D.Colibaba-Evuleț și I. Bota, care sistematizează capacitatea fizică în trei tipuri fundamentale:

capacitatea fizică generală;

capacitatea fizică selectivă;

capacitatea fizică specifică.

Capacitatea fizică generală C.F.G., pune în discuție potențialul fizic general al individului care-i permite să desfășoare cu eficiență diferite activitați corporale. Această activitate se identifica de multe ori cu condiția fizică sau cu “fitnessul”, care înseamnă vitalitatea integrală a organismului uman susceptibil de a obține rezultate superioare într-o anumită activitate corporală (respectiv probă sportivă).

Componentele capacității fizice care pot deveni obiective instrucționale pentru pregătirea fizică specifică sunt următorele:

starea de sănătate optimă;

componenta somatică (dimensiuni corporale, indici și indicatori de greutate, robusteța, constituție, centru de greutate);

componenta motrică (deprinderi motrice de bază și utilitare, priceperi general motrice și motrice: inteligența motrică, capacitatea de mobilizare și refacere după și pentru efort, structuri operaționale, aptitudini motrice de bază și combinate implementate în priceperi și deprinderi motrice);

componenta psihomotrică (îndemânare-coordonare, reflexe motrice înăscute și dobândite, lateralitate și ambidextrii, percepții spațio-temporale și chinestezice);

componenta funcțională (aerobă, anaerobă și mixtă).

Capacitatea fizică selectivă este o componentă determinată de capacitatea fizică specifică, care, prin componentele sale, se cere potențată suplimentar pentru a atinge cote valorice mai înalte. În acest sens, capacitatea fizică selectivă alege din capacitatea fizică generală numai acele elemente susceptibile de a realiza acest lucru. Această logică de conexare se reflectă identic și în procesul de instruire, în care capacitatea fizică selectivă (multilaterală) este realizată numai prin intermediul acelor componente ale capacității fizice generale, care sunt necesare creșterii nivelului de pregătire fizică specifică.

Variabilele capacității fizice selective sunt stabilite în primul rând în funcție de structură motrică și psihică a jocului, în al doilea rând de variabilele capacității fizice specifice, care trebuiesc potențate pentru o anumită echipă și în al treilea rând de carențele sau indisponibilitățile fizice ale fiecărui jucător în parte.

Componentele capacității fizice selective sunt următoarele:

starea de sănătate optimă;

componenta somatică selectivă pentru structura motrică a jocului: calități generale educabile și needucabile;

componenta motrică selectivă reclamată de structura motrică a jocului: abilități segmentare naturale, ușurință, suplețe, promptitudinea mișcărilor automatizate, aptitudini selective care fundamentează structura motrică a jocului;

componenta psihomotrică selectivă reclamată de structura motrică a jocului: identificarea, perfectarea și valorificarea reflexelor manifeste, identificarea predominantelor funcționale ale aparatului locomotor și organelor de simț, percepții spațio-temporale specializate, capacitatea de cunoaștere a segmentelor în mișcare;

componenta funcțională selectivă specifică jocului.

Capacitatea fizică specifică este o componentă a originalului (jocului propriu-zis) care este în general determinată de structura motrică a jocului și de tipurile de solicitare funcțională și psihică pe care acesta le provoacă.

Capacitatea fizică specifică pune în discuțtie disponibilitățile fizice legate direct de structura fiecărui joc în parte.

Componentele capacității fizice care pot deveni obiective instrucționale pentru pregătirea fizică specifică sunt următoarele:

starea de sănătate optimă;

componenta somatică ereditar-formativă și formativă: predispoziții naturale individuale favorizante și adaptate la structura motrică a jocului, indici de creștere și dezvoltare optimi;

componenta motrică specifică: fond larg de elemente de mișcare în teren pe care se grefează procedeele tehnice cu mingea, acțiuni tactice individuale și colective executate în regim de calități motrice combinate, abilități motrice specifice (alegerea instantanee a procedeelor tehnice eficiente, intuiție, inspirație, creativitate, ritm de execuție, indici crescuți de calități motrice de bază și combinate);

componenta psihomotrică specifică: îndemânare lateralitate, precizie în condiții de oboseală și stres, orientare în spațiu, echilibru static și dinamic, procedee tehnice eficiente în condiții dificile, percepții specializate (simțul mingii), utilizarea segmentelor corporale, a robusteții în protecția mingii și în lupta corporală).

Toate cele trei tipuri ale capacității fizice au cinci elemente principale subordonate: starea de sănătate optimă, componentă somatică, componentă motrică, componentă psihomotrică și componentă funcțională .

Capacitatea fizică se îmbunătățește ca urmare a practicării sistematice a exercițiilor fizice care favorizează, în special, dezvoltarea calităților motrice forță-rezistență-viteza, și are drept urmare creșterea gradului de adaptare a organelor și sistemelor organismului la solicitări superioare. Cantitatea și calitatea efortului depus în cadrul procesului de dezvoltare a calităților motrice și de însușire, consolidare și aplicare a priceperilor și deprinderilor motrice au un rol foarte important în dezvoltarea capacității fizice.

Considerăm că este necesar să subliniem următorul fapt: capacitatea fizică specifică este o componentă a modelului de joc (originalului), iar pregătirea fizică specifică este o componentă a modelului de pregătire. Între aceste două componente există o strânsă corelație: capacitatea fizică specifică determină și este determinată de calitatea și eficiența pregătirii fizice specifice.

1.1.6.Calitățile motrice specifice jocului de fotbal

Majoritatea specialiștilor din domeniul jocului de fotbal susțin faptul că în jocul de fotbal se manifestă următoarele calități motrice de bază: viteza, îndemânarea, forța, rezistența și mobilitatea (suplețea), care în practică nu pot fi separate, fiind permanent într-o strânsă interdependență și corelație.

Cu privire la fiecare calitate motrică în parte putem trece în revistă următoarele opinii:

Referitor la viteză se pot evidenția următoarele:

În privința vitezei specifice jocului de fotbal, ne putem referi la mai multe componente:

1. alergare în viteză cu mișcări adaptate jocului;

2. necesitatea de a executa elemente tehnice rapid și sigur;

3. viteza de gândire și combinații tactice specifice, executate rapid cu reacții spontane la intervențiile neprevăzute ale adversarului.

Metodica dezvoltării vitezei în lecția de educație fizică conform datelor din literatura de specialitate (Weineck J., 1994 citat de Tudor V., 1999), constată că:

– în perioada de vârstă cuprinsă între 5 și 7 ani, se constată, datorită ameliorării capacității de coordonare segmentară, creșterea frecvenței mișcărilor și progrese la nivelul itezei de reacție (Kohler, 1977; Temmle, 1977; Koinzer, 1978 citați de Weineck J, 1994);

– între 7 și 10 ani, procesele de creștere și dezvoltare favorizează manifestarea unei viteze de reacție și execuție crescute;

– între 10 și 14/15 ani, printr-o instruire corectă viteza de reacție poate deveni echivalentă cu cea a adultului. În acest interval se poate interveni asupra dezvoltării vitezei de deplasare precum și a vitezei în regim de forță;

Pe perioada adolescenței se pot aborda toate formele de manifestare ale vitezei. Importante pentru sportivi sunt cerințele care trebuie respectate în procesul de instruire pentru a putea dezvolta viteza si anume:

– durata exercițiilor de viteză: 5-6 secunde până la maximum 40-43 secunde;

– pauzele dintre repetări: atât cât să permită revenirea funcțiilor vegetative fără a reduce starea de excitabilitate;

– sportivii trebuie să aibă structura exercițiilor bine însușită;

– exercițiile pentru dezvoltarea vitezei se vor planifica la începutul lecției, când organismul sportivilor este pregătit pentru efort și sistemul nervos este odihnit.

Referitor la îndemânare se pot evidenția următoarele:

îndemânarea este capacitatea cea mai des solicitată, mai ales în acțiunile cu mingea; ea asigură adresa, ușurința, precizia, varietatea și economicitatea mișcărilor în diferite situații; în mod deosebit în jocul de fotbal sunt solicitate aspectele de diferențiere kinestezică, capacitatea de orientare spațială, capacitatea de echilibru și capacitatea de adaptare și readaptare motrică (adaptare motrică la modificări de situații);

îndemânarea reprezintă capacitatea de execuție corectă și rapidă a mișcărilor din fotbal, a execuțiilor tehnico-tactice cu și fără minge, cu o eficiență maximă și fără mișcări inutile; jucătorul dotat pentru fotbal execută totul rapid, în minim de timp necesar fazei și jocului, precum și cu o eficacitate sporită; îndemânarea este ajutată de o bună pregătire fizică, însoțită și de dezvoltarea celorlalte capacități, după cum o foarte bună pregătire fizică ajută și grăbește o foarte bună îndemânare.

dacă la majoritatea jocurilor sportive manevrarea mingii se face cu mâna, la fotbal, conducerea mingii și disputa pentru intrarea în posesia ei se face cu piciorul; apare deci caracteristica ca în principal trenul inferior este solicitat în permanența pentru suportarea greutații corpului și menținerea echilibrului pe parcursul întregii evoluții a fotbalistului, la care se adaugă manevrarea mingii alternând picioarele.

îndemânarea este în esență o calitate fizico-tehnică complexă; se poate face o diferență între un jucător îndemânatic și unul înzestrat cu o îndemânare superioară, iar cu ocazia dezvoltării generale să nu urmărim numai automatizarea mișcărilor ci să determinăm jucătorul să și gândească;

Opinii referitoare la forța specifică jocului de fotbal:

se prezintă trei forme de manifestare ale forței: forță generală (prezentă la lovirea mingii cu piciorul, la aruncarea de la margine, la conducerea mingii și la lupta corp la corp cu adversarul), forță de lovire pentru tras la poartă și forță în marcarea adversarului și de protejare a mingii;

alți specialiști susțin că forța are următoarele forme de manifestare specifice jocului de fotbal: forță necesară deplasării corpului pe orizontală și pe verticală, forță de lovire a mingii, forță de învingere a adversarului, forță de învingere a condițiilor de mediu și teren, iar însumarea tuturor acestor forme dau forța de joc a jucătorului respectiv;

se deosebește o forță generală (la nivelul tuturor grupelor musculare și o forță specifică fotbalistului, care realizează o dezvoltare la nivelul grupelor musculare interesate în execuțiile tehnice cu și fără minge;

același autor deosebește următoarele forme de manifestare specifice ale forței în jocul de fotbal: forță propriu-zisă sau forță maximală, (care apare în confruntarea directă sau lupta 1:1 pentru câstigarea mingii, în primele impulsuri din sprinturile cu și fără minge, în săriturile în înălțime de pe loc și în săriturile portarului), forță dinamică sau forță rapidă, (prezentă în lovirea mingii, desprinderile de pe sol în plină viteză, fentele cu schimbarea de direcție, în driblingurile cu pătrunderi spre poartă) și forță de amortizare care corespunde situației în care mușchiul se alungește, este întins, când asupra sa este exercitată o forță superioară celei izometrice;

fotbalistul are nevoie de o anumită forță specifică, dar trebuie dezvoltată pe baza forței generale;

Opinii referitoare la rezistența specifică jocului de fotbal :

Rezistența este o calitate de bază care dezvoltată la un înalt nivel, dă posibilitatea jucătorilor să execute toate procedeele tehnice și tactice în condiții de joc, fără eforturi vizibile și fără ca eficacitatea și precizia lor să scadă.

În fotbal capacitatea de efort trebuie să fie maximă, apelându-se mai ales la mijloacele de pregătire fizică prin antrenament aerob.

Motroc I., distinge în funcție de modul de solicitare mai multe modalitați de manifestare ale rezistenței:

din punct de vedere al masei musculare: rezistența generală și specifică;

din punct de vedere al substratului energetic: rezistență aerobă și anaerobă;

din punct de vedere al duratei: rezistență de durată medie și lungă;

1.2. Aspecte referitoare la factorul tehnic în jocul de fotbal

1.2.1. Definirea factorului tehnic:

Din punct de vedere terminologic unii autori utilizează termenul de pregătire tehnică, alți autori utilizează termenul de factorul tehnic, iar alți autori folosesc termenul de tehnică de joc dând și următoarele sinonime: tehnomotricitatea, comportament tehnico-motric, comportament tehnic, capacitate tehnică sau tehnica motrică.

La definirea noțiunii de tehnică putem evidenția faptul că unii autori susțin că tehnica reprezintă ansamblul (sistemul) de deprinderi motrice specifice în formă și conținut (structuri motrice), efectuate rațional și economic, în vederea obținerii unui randament maxim în competiții; unii autori consideră că tehnica este în principal, modalitatea de a te servi de minge în diferitele situații de joc; D.Colibaba-Evuleț și I. Bota definesc tehnica ca fiind sistemul de mișcări integrate sau o înlănțuire de mișcări parțiale (acte, gesturi, priceperi, deprinderi) specializate și automatizate, cu ajutorul cărora rezolvăm scopul și sarcinile de atac și apărare ale jocului; în esență, tehnica conturează structura motrică a fiecărui joc sportiv în parte, iar eficiența ei este direct legată de capacitatea performanțială a fiecarei echipe (jucător) în parte;

1.2.2.Importanța tehnicii este scoasă în evidență astfel:

tehnica este importantă prin economismul mișcărilor și eficacitatea acesteia;

în jocurile sportive tehnica influențează în mod prioritar soluționarea situațiilor complexe de joc ;

importanța tehnicii se reflectă prin influența pe care o exercită asupra celorlalți factorii mai ales asupra celui tactic;

tehnica de joc este numită, partea de aur a fotbalului;

tehnica constituie fundamentul pe care se dezvoltă și se perfecționează jocul;

jocul în viteză cere jucători polivalenți sub aspect tehnnic;

Concluzii în urma studiului bibliografic privitor la factorul tehnic:

– tehnica jocului de fotbal reprezintă ansamblul (sistemul) de deprinderi motrice specifice în formă și conținut (structuri motrice) efectuate economic și rațional, în vederea obținerii unui randament maxim în competiție; sau sistemul de mișcări integrate sau o înlănțuire de mișcări parțiale specializate și automatizate, cu ajutorul cărora se rezolvă scopul și sarcinile de atac și apărare;

– elementele de conținut ale factorului tehnic sunt elementele și procedeele tehnice;

– elementele tehnice sunt gesturile motrice specifice, structurile fundamentale care compun structura jocului competițional; categorii generale de mișcări care facilitează rezolvarea scopului și sarcinilor globale de joc;

– procedeele tehnice sunt acțiuni concrete, modul particular de efectuare al elementelor tehnice prin care acestea se valorifică în desfășurarea jocului;

– elementele tehnice specifice jocului de fotbal sunt fără minge, cu minge și elemente specifice jocului portarului;

Considerații asupra eficienței prefecționării pregătirii fizice specifice asupra perfecționării pregătirii tehnice.

Eficiența perfecționării pregătirii fizice specifice asupra perfecționării tehnicii jocului de fotbal se manifestă prin:

corectitudinea și acuratețea execuțiilor tehnice;

varietatea în alegerea procedeelor tehnice în funcție de situațiile concrete de joc;

eficiența, utilitatea și aplicativitatea execuțiilor;

precizia, suplețea și finețea execuțiilor;

promptitudinea și viteza de execuție optimă, fără mișcări în plus a procedeelor tehnice;

subtilitatea, spontaneitatea și ușurința în execuție;

spectaculozitatea execuțiilor;

mascarea adevăratelor intenții si surprinderea adversarilor;

camuflarea execuțiilor pentru adversar și nu pentru coechipieri;

dă posibilitatea automatizării execuțiilor;

dobândirea simțului mingii care apare la nivele superioare de pregătire și solicită o percepție specializată și complexă în manevrarea mingii în orice situație;

1.2.3. Caracteristicile tehnicii

Referitor la caracteristicile tehnicii clasice autorii menționează următoarele:

tehnica este științifică- se perfecționează permanent pe baza diferitelor științe (mai ales biologice);

tehnica este evolutivă – prin perfecționarea permanentă a procedeelor tehnice, căutând rezolvări cât mai eficace a acțiunilor de joc;

tehnica este accesibilă – se poate învăța relativ ușor;

tehnica este perceptibilă – greșelile în aplicarea tehnicii sunt foarte ușor de sesizat;

Literatura de specialitate evidențiază faptul că tehnica modernă se caracterizează prin:

viteză de gândire și realizare;

abilitate tehnică în regim de viteză;

spectaculozitate și dificultate;

varietate și utilitate;

ușurință în execuție;

tehnică modernă este mascată pentru a camufla adevăratele intenții;

tehnica modernă este precisă, suplă, fină, subtilă, rațională, elastică;

tehnica modernă este efectuată în scop tactic;

tehnica este acum complexă, adecvată situațiilor de joc, orice acțiune tehnică devenind o soluție utilă a jocului;

jucătorii abili reduc la minim timpii morți sau îi suprimă complet prin utilizarea unei tehnici deosebite consolidată și structurată preponderet pe sistemul de joc;

tehnica modernă este una din mișcare și pe spații restrânse;

necesitatea începerii pregătirii de timpuriu;

pregătirea tehnică pe orice fel de vreme și terenuri diferite;

1.2.4.Componentele tehnicii

Majoritatea autorilor consideră că principalele componente ale tehnicii sunt elementele și procedeele tehnice.

Referitor la definirea elementelor tehnice, deși autorii se referă la același aspect, formulează diferit definiția. Astfel putem cita:

– “gesturile motrice specifice jocului”;

– “structuri fundamentale, cele care compun țesătura concursului și care constituie obiectivul procesului de învățare și perfecționare: “

“categorii generale de mișcări care facilitează rezolvarea scopului și sarcinilor globale ale jocului”.

Privitor la procedeele tehnice, autorii mai sus menționați consideră că:

sunt concretizarea și adaptarea elementelor tehnice la modalitățile concrete;

modalitățile concrete de realizare a elementelor tehnice;

acțiunile motrice concrete prin care elementul tehnic se valorifică în desfășurarea jocului;

structura motrică concretă sau un mod particular de efectuare a elementului tehnic;

procedeul tehnic se distinge prin structură motrică de organizare internă învățată și perfecționată până la automatism.

Mai toți autorii evidențiază faptul că un element tehnic poate fi realizat printr-un număr mai mare de procedee tehnice.

1.2.5. Sistematizarea tehnicii

În literatura de specialitate întâlnim mai multe modalități de sistematizare a tehnicii dintre care menționăm:

– există o tehnică a jocului de fotbal, o tehnică individuală a jucătorilor;

– există o tehnică la mijlocul terenului, și o tehnică în fața porții (proprii sau adverse);

– se clasifică tehnica în modul următor: tehnica lovirii balonului, tehnica stăpânirii balonului și conducerea balonului.

Considerăm că o sistematizare corespunzătoare a tehnicii jocului de fotbal au reușit, și I. Motroc, F. Motroc și A. Motroc și ea este următoarea:

Elemente tehnice specifice jucătorului de câmp fără minge:

alergările (variante)

schimbările de direcție și de ritm

căderile și ridicările de sol

săriturile (de pe loc sau din alergare, cu desprindere de pe un picior sau două picioare, cu și fără contact direct cu adversarul, pe verticală sau pe orizontală)

starturile și opririle

rostogolirile

acțiuni complexe prin combinarea alergărilor și săriturilor cu celelalte acțiuni menționate anterior.

Elemente tehnice specifice jucătorului de câmp cu mingea:

a) elemente tehnice de intrare în posesia mingii

preluarea mingii

deposedarea adversarului de minge

elemente tehnice de păstrare a posesiei mingii

protejarea mingii

conducerea mingii

mișcarea înșelătoare

elemente tehnice de transmitere a mingii

lovirea mingii cu piciorul

lovirea mingii cu capul

aruncarea de la margine

Elementele tehnice specifice jocului portarului

poziția fundamentală

deplasarea în teren

prinderea mingii

boxarea mingii

devierea mingii

blocarea mingii

repunerea mingii în joc cu mâna

repunerea mingii în joc cu piciorul.

Fiecare element tehnic se materializează în joc printr-o suită de procedee tehnice: de exemplu elementul tehnic lovirea mingii cu capul are următoarele procedee tehnice: de pe loc cu un picior înainte, de pe loc cu picioarele pe aceeași linie, din alergare,etc.

1.3. Considerații asupra interrelației dintre factorii antrenamentului.

caracteristicile tehnicii moderne: spectaculozitate, precizie, suplețe, subtilitate, viteză, ușurință în execuție, varietate în executarea procedeelor tehnice ce nu ar fi posibil de executat fără un nivel ridicat de dezvoltare a calităților motrice combinate și complexe specifice jocului de fotbal.

factorii antrenamentului sunt componente de sine stătătoare care împreună și în doze bine stabilite dau pregătirea polivalentă, dând echipei posibilitatea să se exprime în joc așa cum a fost pregătită;

nu se poate situa pe locul întâi nici unul dintre factorii antrenamentului;

factorii jocului sunt: pregătirea fizică, factor principal în joc, pregătirea tehnică în atac și apărare, și pregătirea tactică pentru jocul individual, de grup și al echipei;

executarea procedeelor tehnice cu mare eficiență nu este posibilă fără contribuția calităților motrice, deoarece orice act motric cuprinde toate calitățile motrice însă una sau alta predomină asupra celorlalte; în ultimă instanță acțiunea motrică simplă sau complexă este rezultatul multiplelor forme de combinare a calităților motrice cu elementele și procedeele tehnice ale jocului;

o echipă sau un jucător trebuie să fie foarte bine pregătiți fizic, pentru a putea juca în lupta cu adversarul, cu execuții tehnice variate, adecvate situațiilor de joc, cu scop tactic bine definit, cu o pregătire psihologică și un moral bun;

în orice acțiune de joc, oricât de simplă apar și sunt prezenți toți factorii antrenamentului și ai jocului, chiar dacă la una dintre faze se evidențiază unul sau altul dintre aceștia;

baza fizică face posibilă exprimarea tehnicii, care la rândul ei reprezintă un mijloc de realizare a gândirii tactice și în același timp o condiție de realizare a acesteia;

este necesară atacarea simultană a tuturor factorilor antrenamentului, tot timpul, cu ponderea specifică fiecărei perioade a antrenamentului;

profilul jucătorului modern presupune: viteză cu și fără minge, forță de joc, rezistență timp de 90 de minute, prospețime în joc, control mingii sigur, rapid și orientat, orientare în teren, pase utile, dribling de valoare, deposedare, presing, intercepție, valoare tactică individuală, jocul fără minge și inteligență în joc;

aplicarea învățării duble sau triple pentru tehnica de joc: când antrenăm fizic să legăm de factorul tehnic; când antrenăm factorul tehnic, să-l legăm de cel tactic; când antrenăm jocul să aplicăm toți factorii ca în jocul oficial;

corelația între concepția de joc și concepția de pregătire apare ca o finalizare a corelării factorilor antrenamentului.

tehnica dă specificitatea jocului, dar se poate dobândi numai având suportul fizic adecvat;

tactica are ca suport material pregătirea fizică și tehnică;

1.4.Viteza specifica fotbalului

Cu privire la calitatea motrică de bază viteza în literatura de specialitate întâlnim o serie de opinii și considerații.

Referitor la definiția noțiunii de viteză s-au formulat o serie de definiții dintre care redăm pe următoarele:

“prin viteză, cu sens de calitate fizică, înțelegem capacitatea omului de a efectua acțiunile motrice într-un timp minim pentru condițiile respective; se presupune că efectuarea exercițiului nu este de durată și nu apare oboseala” – (V.Zațiorski);

“viteza reprezintă iuțeala, rapiditatea cu care se efectuează acțiunile motrice în structurile și combinările cele mai diverse” – (Gh.Mitra și Al.Mogoș);

“capacitatea de a executa mișcările cu rapiditate sau frecvență, timpul de execuție fiind minim pentru condițiile date” – (A. Demeter);

“viteza reprezintă capacitatea de efectuare a actelor motrice cu mare rapiditate, în timp cât mai scurt și cu același randament pe parcursul efectuării efortului respectiv” – (I. Șiclovan);

“prin viteză se înțelege complexul de însușiri funcționale ale omului, care determină nemijlocit și cu preponderență caracteristicile de viteză ale mișcărilor, precum și timpul de reacție motrică; la aprecierea calităților de viteză distingem: timpul latent de reacție motrică, viteza unei mișcări singulare și frecvența mișcărilor” – (L.Matveev și A. Novicov);

“viteza este capacitatea de a executa o mișcare dată sau o suită de mișcări într-un timp cât mai scurt; capacitatea sportivului de a efectua eforturile specifice de viteză pe toată durata întrecerii, contribuie în mod hotărâtor la câștigarea acesteia”- (A. Nicu);

“viteza în accepțiunea cea mai largă se referă în principal la iuțeala sau rapiditatea efectuării mișcării sau actului motric în unitatea de timp” – (A.Dragnea);

“viteza reprezintă capacitatea organismului de a efectua acte motrice cu maximum de repeziciune în raport cu factorii timp și spațiu” – (A. Prescorniță).

Cu privire la viteză se mai pot evidenția următoarele aspecte:

prin modul în care se realizează viteza poate fi uniformă sau neuniformă;

priceperea executanților în a menține o viteză optimă de execuție se întâlnește în literatura de specialitate sub numele de simțul vitezei;

nu în toate cazurile viteza maximă este importantă, ci viteza optimă de execuție;

viteza este în principal o caracteristică spațio-temporală a mișcărilor, care nu poate fi discutată, fără a face referiri și la alte caracteristici temporale ale mișcărilor cum sunt tempoul și ritmul: tempoul reprezintă densitatea mișcărilor pe unitatea de timp, iar ritmul este o noțiune folosită pentru a caracteriza cele mai diferite fenomene și desfășurarea lor în timp (ritmuri biologice, astronomice, muzicale, etc.);

formele elementare ale manifestării vitezei sunt relativ independente una de alta; acestea se referă în special la indicii timpului de reacție, care în majoritatea cazurilor nu corelează cu indicii vitezei mișcărilor – se poate să ai o reacție rapidă dar să fii relativ lent în mișcări și invers;

în practică de obicei ne întâlnim cu manifestarea complexă a vitezei;

viteza omului este destul de specifică; se pot efectua rapid unele mișcări și relativ lent altele;

viteza este prezentă în majoritatea acțiunilor motrice și prezintă un interes deosebit pentru toate ramurile sportive, valoarea ei fiind condiționată de nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice;

viteza este o calitate motrică înnăscută și mai puțin dobândită, ea făcând parte din zestrea motrică ereditară, genetic programată a fiecărui individ; de aceea, determinarea ei are o foarte mare importanță în procesul de selecție.

Calitatea motrică viteza este determinată de o serie de factori fiziologici, biochimici și psihici, majoritatea acestora fiind legați de particularitățile fiecărui individ.

Din punct de vedere fiziologic, factorul determinant în manifestarea diferitelor forme ale vitezei îl constituie activitatea scoarței cerebrale, respectiv calitatea celor două procese nervoase fundamentale: excitația și inhibiția. O bună mobilitate a proceselor nervoase exprimă trecerea rapidă de la excitație la inhibiție și invers, iar aceasta, combinată cu o bună excitabilitate a căilor nervoase senzitive și motorii, determină o viteză de reacție mare.

Tot fiziologic, viteza mai este determinată de gradul de excitabilitate și reactivitate al mușchiului, concretizate în viteza proprie a mușchiului în cauză, substratul acestuia constituindu-l ponderea fibrelor rapide, în raport cu fibrele tonice lente.

Din punct de vedere biochimic, viteza este determinată de numeroși factori:

rezervele de substanțe energizante anaerobe date de cantitatea de acid adenozintrifosforic (A.T.P) și creatinfosfat (C.P) din mușchi;

viteza de disociere a A.T.P. sub influența influxului nervos;

viteza de resinteză a A.T.P. în urma efortului.

Factorii psihici care influențează în cea mai mare măsură calitatea motrică viteza sunt în viziunea prof. univ. T. Ardeleanu următorii:

capacitatea de mobilizare psihică;

capacitatea de concentrare a atenției;

capacitatea de apreciere a vitezei;

echilibrul afectiv: capacitatea de conservare a comportamentului în condiții de stress.

Pe lângă factorii enumerați anterior, viteza este determinată și de nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice.

Un alt factor care este important în determinarea vitezei este și nivelul tehnicii actului motric. Astfel o tehnică perfectă a mișcării valorifică la maxim potențialul motric al individului. O tehnică bună presupune o perfectă coordonare neuro-musculară a individului prin izocronism și sensibilitate chinestezică.

Referirile literaturii de specialitate despre formele de manifestare ale vitezei sunt următoarele:

în cadrul diferitelor acte motrice viteza se manifestă sub forme diferite, însă una dintre forme este întotdeauna dominantă în realizarea actului motric respectiv;

N. Ozolin grupează formele de manifestare ale vitezei în: viteza generală (capacitatea de a executa orice fel de mișcări și acțiuni și de a asigura reacții motrice rapide la diferiți excitanți) și viteza specială (capacitatea de a executa cu viteză mare exercițiile de concurs, elementele și părțile acestora);

I. Motroc distinge o viteză ciclică (sărituri, alergări lansate) și o viteză aciclică (preluări, driblinguri); viteza ciclică este mai ușor antrenabilă și ajută într-o anumită măsură la dezvoltarea vitezei aciclice;

majoritatea specialiștilor din domeniul educației fizice și sportului, afirmă că viteza de reacție, viteza de execuție, viteza de deplasare, viteza de repetiție sunt formele de manifestare ale vitezei, la care alții adaugă și viteza de angrenare și viteza de opțiune.

Viteza de reacție

Definiția vitezei de reacție poate fi enunțată astfel:

“rapiditatea cu care organismul răspunde la semnale, iuțeala cu care sesizează și recepționează semnalele și durata necesară angajării în acțiune”- (Gh. Mitra și Al. Mogoș) sau iuțeala cu care un subiect răspunde la excitanți de diferite naturi” – (A. Dragnea);

“prin viteză de reacție se înțelege rapiditatea cu care organismul sesizează și recepționează semnalele externe și le prelucrează, emițând și un răspuns potrivit printr-o acțiune adecvată” – (I. Hantău și V.Manolachi);

“viteza de reacție reprezintă capacitatea organismului de a răspunde unui stimul în timpul cel mai scurt posibil, cu un gest sau act motric (poate fi și o simplă tresărire sau o mișcare oarecare).

Viteza de reacție poate fi considerată ca fiind sinonimă cu timpul de reacție (V. Zațiorski), cu perioada latentă a reacției motrice (A. Nicu și A. Demeter), cu reacția de răspuns sau timpul de latență (A. Dragnea).

Alte considerații referitoare la viteza de reacție:

cu cât timpul de latență este mai scurt, cu atât mai bună este viteza de reacție;

viteza de reacție are valori diferite la vârste diferite (la semnale vizuale) după o dinamică ascendentă, începând de la 8-10 ani până la 25-30 de ani, când atinge valori maxime, după care începe să scadă treptat (M.Cowdry);

se consideră că reacțiile la semnalele optice sunt puțin mai lente, decât la semnalele acustice, dar este posibil ca un sportiv să reacționeze mai rapid la semnalele vizuale decât la cele acustice (Breitag);

timpul de reacție este diferit la sportivi față de nesportivi;

timpul de de reacție este mai scurt la bărbați decât la femei, mai scurt la membrele superioare decât la cele inferioare, este mai scurt la mâna îndemânatică decât la cea neîndemânatică;

oboseala duce la creșterea timpului de reacție până la 30%, motiv pentru care timpul de reacție constituie și un indicator al formei sportive.

Viteza de reacție are cinci componente:

a. apariția excitației în receptor;

b. transmiterea excitației codificate prin receptorul senzitiv către verigile corespunzătoare ale sistemului nervos;

c. analiza semnalului de către centrii nervoși;

d. transmiterea semnalului prin căile motoare;

e. excitarea mușchiului.

Reacțiile la diferitele semnale pot fi simple sau complexe; reacția simplă constă într-un răspuns adecvat la un semnal dinainte cunoscut, care însă apare inopinant (Smirnov), iar reacția complexă se manifestă în două situații tipice: reacția la obiecte sau segmente ale corpului în deplasare și reacția la alegere.

Viteza de execuție este definită astfel:

“viteza de execuție definește iuțeala cu care se execută o acțiune motrică singulară, unitară ca structură motrică” – (Gh. Mitra și Al. Mogoș);

“viteza de execuție reprezintă viteza cu care se efectuează o mișcare; timpul scurt de la începutul până la sfârșitul mișcării reprezintă viteza de execuție” – (A. Dragnea);

“viteza de execuție a unor mișcări mai complexe sau a unei faze dintr-o mișcare complexă ce caracterizează o ramură sau o probă sportivă” – (A.Nicu);

viteza de execuție exprimă timpul necesar efectuării integrale a unui act motric, care, pe lângă componentele amintite anterior, conține și elementul de execuție a mișcării complexe;

viteza de execuție reprezintă capacitatea organismului de a efectua un act motric coerent sau mai multe acte motrice raționale, cu maximă viteză în raport cu factorul timp.

Alte considerații referitoare la viteza de execuție:

în activitatea sportivă și mai ales în jocurile sportive viteza de execuție este declanșată de cele mai multe ori de un obiect în mișcare;

în cazul vitezei de execuție, în marea majoritate a acțiunilor motrice a căror eficiență depinde de manifestarea acesteia, trebuie asigurat un raport optim între viteză și forță;

viteza de execuție capătă diferite denumiri din partea diferiților specialiști (viteza propriu-zisă a mișcării-C.Florescu);

viteza de execuție este strâns legată de reacție, de care în mare măsură este condiționată;

valorile vitezei de execuție sunt influențate și de alți factori, dintre care gradul de stăpânire a tehnicii ocupă un loc prioritar; o tehnică corectă permite efectuarea oricărui procedeu tehnic cu maxim de eficiență, permite și asigură o coordonare bună a mișcărilor, mușchii antagoniști neangajându-se cu rol de frână în mișcare;

dezvoltarea celorlalte calități motrice constituie de asemenea factori favorizanți unei bune viteze de execuție;

alți factori care influențează viteza de execuție sunt: viteza de reacție a mușchilor, viteza transmiterii influxului nervos, intensitatea influxului nervos;

pentru dezvoltarea vitezei de execuție se poate acționa prin: dezvoltarea forței maxime optime, îmbunătățirea mobilității și elasticității musculare, îmbunătățirea coordonării mișcărilor, perfecționarea tehnicii.

Viteza de repetiție

Viteza de repetiție constituie rapiditatea cu care se repetă o mișcare într-o unitate de timp (D. Hantău și V. Manolachi).

Viteza de repetiție exprimă numărul maxim de mișcări simple sau mai complexe, efectuate în unitatea de timp și are la bază mobilitatea sau labilitatea funcțională a sistemului nervos central, care emite comenzi succesive în mod repetat, iar efectorul muscular răspunde prompt la aceasta în funcție de propria viteză de contracție și relaxare.

Această formă de manifestare a vitezei este specifică acțiunilor motrice ciclice, care trebuie să se repete de un număr cât mai mare de ori într-un timp dat.

Factorii determinanți în dezvoltarea vitezei de repetiție sunt:

factorii enumerați la viteza de execuție;

mobilitatea scoarței cerebrale;

izocronismul neuro-muscular;

coordonarea neuro-musculară;

formarea stereotipului dinamic corespunzător;

rezistența proceselor nervoase (tenacitatea);

nivelul calității motrice rezistența.

Viteza de deplasare

Viteza de deplasare reprezintă capacitatea de a parcurge o distanță (spațiu) cât mai mare în raport cu factorul timp.

Viteza de deplasare (viteza integrală) ca formă complexă de manifestare a vitezei, are cea mai mare importanță în sport, deoarece oglindește posibilitățile concrete ale sportivului de a parcurge distanța dată cu maxim de viteză. Ea se află într-o relație dialectică de interdependență cu formele elementare ale vitezei.

În viteza de deplasare sunt prezente două forme de viteză: capacitatea de accelerare rapidă și aceea de a menține nivelul relativ constant viteza (viteza medie specifică) care sunt independente una de cealată.

O definiție originală a vitezei de deplasare a formulat prof. D.Apolzan care consideră că viteza de deplasare este execuția rapidă a mișcărilor, sau din punct de vedere al relațiilor biomecanice, capacitatea de deplasare a membrelor inferioare unul după altul.

Din punct de vedere fiziologic, actele motrice executate cu mare rapiditate au la bază repetarea cu mare viteză a comenzilor nervoase transmise către mușchii efectori. În condițiile vitezei maxime de deplasare, semnalele proprioceptive cu punct de plecare din mușchi, nu pot interveni în corectarea eventualelor greșeli de coordonare, deoarece mecanismele feed-back nu dispun de timpul suficient pentru aceasta. De aceea specialiștii recomandă evitarea executării cu viteză maximă a mișcărilor insuficient stăpânite.

Viteza de angrenare

Viteza de accelerație sau viteza de angrenare este o formă combinată de manifestare a vitezei și reprezintă capacitatea de a dezvolta viteza până la nivelul ei limită (maximă) într-un timp cât mai scurt.(A. Nicu), sau cu alte cuvinte trecerea de la starea de repaus la viteza maximă în cel mai scurt timp.

Viteza de opțiune

Viteza de opțiune definește capacitatea de a alege în cel mai scurt timp o soluție motrică optimă din mai multe posibile.

Viteza de intuiție și de opțiune se manifestă prin alegerea cât mai rapidă a variantei optime de răspuns la acținile adversarului sau la schimbarea situațiilor de desfășurare ale acțiunilor motrice și exprimă inteligența sportivului (aparține mai mult de mental decât de capacitățile efectorilor). Această formă de manifestare a vitezei mai apare în literatura de specialitate și sub denumirea de viteză de decizie.

Posibilitățile de ameliorare a vitezei sunt relativ mici comparativ cu cele referitoare la alte calități motrice. Acestea sunt situate după vârsta de 10-12 ani, diminuându-se odată cu vârsta, practic după 20 de ani nemaiputându-se vorbi de dezvoltarea vitezei.

Viteza este corelată cu celelalte calități motrice, în special cu forța, suplețea și cu capacitățile de coordonare și se diminuează puternic pe fond de oboseală.

Metodele considerate eficiente pentru dezvoltarea vitezei în jocurile sportive sunt:

metoda alternativă;

metoda handicapului;

metoda din mers;

metoda exersării;

metoda antrenamentului sub presiune;

metoda antrenamentului celor 45 secunde adaptată la viteză;

metoda ștafetelor și jocurilor;

metoda fracționată;

metoda integrală;

metoda jocului;

metoda întrecerii.

Metoda alternativă se bazează pe efectuarea mișcărilor de mare intensitate, executate în decurs de 4-5 secunde, urmate de unele de intensitate mai mică. O astfel de alternanță realizată prin câteva repetări consecutive, contribuie la dezvoltarea vitezei maxime fără suprasolicitarea organismului.

Metoda handicapului stimulează acțiunea jucătorului pus în situația de a efectua o acțiune motrică specifică, prin acordarea unui avantaj sau dezavantaj de spațiu.

Metoda din mers constă în parcurgerea rapidă a unei distanțe scurte, după un elan prealabil; se recomandă ca distanța să fie parcursă în 10-15 secunde.

Metoda exersării se poate utiliza cu unele modificări care să o apropie de specificul jocului și constă în repetarea unor eforturi specifice de viteză maximă și submaximă, în condiții obișnuite, în condiții ușurate și cu îngreuieri. Metoda exersării în jocul de fotbal, îmbracă forma repetării acțiunilor de joc cu și fără minge, efectuate cu scopul dezvoltării vitezei specifice jocului. Caracterul specific al metodei este determinat de: efectuarea eforturilor de viteză pe distanțe specifice, efectuarea eforturilor de viteză prin executarea acțiunilor tehnico-tactice, efectuarea eforturilor de viteză în combinație cu exerciții pentru dezvoltarea rezistenței și forței specifice, efectuarea eforturilor de viteză cu durată și pauze variabile și efectuarea eforturilor de viteză prin diferite jocuri pregătitoare.

Metoda antrenamentului sub presiune constă în crearea unor situații de joc în care jucătorii sunt supuși anumite perioade de timp, unor presiuni determinate de un efort specific de viteză ca de exemplu: 4 jucători fiecare cu o minge la picior sunt dispuși sub formă de cerc; un jucător se află în cerc și pasează pe rând cu cei 4 jucători de pe cerc; timpul de joc este de 45 secunde, fiecare jucător trecând în cerc.

Metoda antrenamentului celor 45 sec. adaptată la viteză: jucătorii sunt plasați pe teren pe posturile pe care joacă și execută în viteză maximă mișcări specifice jocului timp de 5-7-10-13-15-20 secunde.

Metoda jocului constă în organizarea unor ștafete și jocuri dinamice având ca obiectiv dezvoltarea unor forme de manifestare a vitezei; prin caracterul lor de întrecere crează emulația jucătorilor.

Metoda fracționată constă în efecuarea cu viteză maximă a unor faze, etape care intră în componența unor acțiuni motrice mai complexe.

Metoda integrală constă în efectuarea în maxim de viteză a unor acțiuni complexe, a unor complexe de procedee tehnico-tactice.

Programe de dezvoltare a vitezei specifice jocului de fotbal:

Program de dezvoltare a vitezei prin metoda cu intervale specifice fotbalului: se realizează prin alergarea pe distanțe specifice fotbalului (10-80 m) de 6-10-15-20 ori, după principiul revenirii pulsului la plafon inițial, după care se reia alergarea.

Program cu ajutorul metodei jocurilor sportive:

joc de handbal 2 x 20 min. joc continuu;

alternativ, handbal un gol, fotbal- un gol (transfer pozitiv de la handbal la fotbal în dezvoltarea vitezei);

joc de baschet, în aceeași manieră alternativă;

joc de volei peste plasă cu capul sau cu piciorul;

tenis cu piciorul;

joc de rugby, pe un teren redus;

se joacă în reprize scurte de 5-10-15-20 min.

3. Program penntru dezvoltarea vitezei de deplasare specifică jocului de fotbal:

se aleargă 5, 10, 15, 20, 25, 30 m în următoarea combinație: 5m. înainte, 5m. înapoi, 5m. la stânga, 5 m. la dreapta x10 ori;

alergări de 5 m. în următoarea combinație:

a. 5m. înainte + 10 m. înapoi + 5m. lateral;

b. 10 m. sprint înainte +5m. lateral dreapta + 5 m. înapoi;

c. 15 m. înainte + 5 m. înapoi;

4. Program pentru dezvoltarea vitezei pure:

alergare în pantă ușoară, lungă, de circa 100-200-300 m. în care se caută să se acceleraze-fără efort mare la început și din ce în ce mai repede-până la limitele maxime de viteză reală pentru fiecare jucător; revenire la locul de plecare cu mișcări de respirație și relaxare (se execută de 5-10-15-20 ori cu reluarea alergării următoare pe fondul de refacere a organismului);

5. Program pentru dezvoltarea vitezei specifice jocului de fotbal:

– 10 m. sprint înainte, 5m. mers, 10 m. sprint maxim, oprire bruscă, săritură la cap, alergare cu spatele 5m. în viteză maximă, mers 5m. lejer cu deplasare laterală, 5 m. alergare laterală, sprint înainte 10 m., sprint înapoi 10 m., cădere și ridicare urmată de săritură la cap; (se pot modela și alte categorii de exerciții inclusiv procedee tehnico-tactice).

6. Programe pentru dezvoltarea vitezei specifice cu ajutorul modelelor specifice fiecărui jucător:

Exemplu: sprint 30 m., simularea preluării mingii, întoarcere scurtă, prin preluare de la stânga la dreapta și șut cu piciorul stâng la poartă, întoarcere la mijlocul terenului în alergare ușoară. (se pot concepe modele diferite în funcție de compartimente, calități individuale în acțiuni cu și fără minge)

7. Program pentru dezvoltarea vitezei tactice a mingii:

pase în 3 jucători de pe loc și din mișcare;

2:1 într-un spațiu delimitat, cu o singură atingere a mingii;

joc 5:5 cu pasarea cât mai rapidă a mingii;

8. Program pentru dezvoltarea vitezei tactice a jucătorilor, realizat cu mijloace specifice jocului:

joc 2:1 pe direcția porții, în care jucătorul cu mingea așteaptă în ultima fază deplasarea jucătorului fără minge pentru a-I pasa mingea;

joc 3:1 pe direcția porții, în care se urmărește realizarea paselor în doi pentru un al treilea jucător aflat mai bine demarcat;

joc 3:3 la două porți mari, în care se urmărește acțiunea totală în atac și apărare; viteza jucătorilor fără minge, decizia pasei finale și continuarea jocului cu finalizare;

9. Jocuri de pregătire pentru dezvoltarea vitezei sub toate formele ei:

joc de pregătire fără adversar, cu minge aruncată de antrenor pentru a creea diferite situații tactice;

joc de pregătire cu adversari mai puternici decât echipa proprie;

Sisteme de acționare pentru dezvoltarea formelor de manifestare a vitezei specifice jocului de fotbal:

A. Exercitii pentru viteza de reacție:

a. la semnale sonore:

gruparea și regruparea în diferite formații indicate prin surprindere;

luarea unor poziții (corpul integral sau diferite segmente) la semnalele sonore stabilite diferențiat pentru fiecare poziție;

efectuarea unor acțiuni la semnale dinainte stabilite;

idem efectuate la semnale inverse;

jocuri și ștafete;

b. la semnale tactile:

– lupta cocoșilor, doborârea de pe banca de echilibru, tracțiuni-împingeri, leapșa;

c.la semnale vizuale:

executarea unor acțiuni codificate la semnalele antrenorului;

exerciții pe perechi: de imitare, de colaborare, de adversitate;

exerciții cu mingea;

Exemple de exerciții pentru viteza de reacție:

aruncarea mingii cu ambele mâini în sol, rostogolire rapidă, ridicare și prinderea ei;

aruncarea mingii în sus, lăsarea ei să cadă, trecerea rapidă a piciorului peste ea în momentul când ia contact cu solul și apoi prindere;

culcat pe spate: lovirea mingii cu piciorul, ridicare rapidă și preluare din aer;

șezând: aruncarea mingii cu ambele mâini în sol, ridicare rapidă, preluare și menținere în aer prin loviri repetate cu capul;

câte doi față în față, la câțiva metri distanță: aruncarea simultană și cu aceeași tărie a mingilor, cu ambele mâini în sol, schimbarea rapidă a locurilor și prinderea mingilor;

lovirea mingii cu piciorul, în sus, cădere înainte pe brațe, ridicare rapidă și preluare prin ricoșare cu talpa;

stând depărtat cu spatele la zid: aruncarea mingii, cu mâinile printre picioare, în zid, întoarcere rapidă și preluarea ei;

doi jucători fiecare cu minge față în față la 20 m., pornesc unul spre celălalt, conduc mingea 10 m., o trimit înainte și sprintează după mingea partenerului, conducând-o spre locul inițial;

pase în doi de pe loc: un jucător pasează oblic stânnga, dreapta iar celălalt aleargă și retransmite mingea exact la partener;

1:1 la două porți mici.

B. Exerciții pentru viteza de execuție:

exerciții contracronometru;

exerciții cu două mingi;

jucătorii așezați pe două șiruri, cu fața la perete: lovirea mingii în perete astfel încât să ricoșeze partenerului din șirul alăturat și deplasare rapidă la coada propriului șir;

șezând: aruncarea mingii cu mâna în sus, lovirea ei cu capul la perete, ridicare rapidă și preluarea mingii;

mai mulți jucători cu câte o minge la picior pasează pe rând cu un jucător fără minge;

doi jucători la 20 m. distanță pasează direct; unul dintre ei după fiecare execuție, ocolește în viteză un jalon plasat lateral la 5 m.; după un număr de repetări stabilit, jucătorii schimbă locurile între ei;

trei jucători așezați în linie la 5 m. unul de celălalt execută pase cu preluare cu două mingi și cu schimbarea locurilor între ei;

pase, după o preluare de control, între doi jucători, la o distanță de 5 m., fără ca mingea să atingă solul; după fiecare lovire, jucătorii trec repede în șezând;

doi jucători, fiecare cu minge, stau în linie la 3m. unul de celălalt, cu fața în aceeași direcție, lovesc mingea puternic înainte și sprintează în cruciș spre mingea partenerului pe care o lovesc direct înapoi și sprintează în același mod, etc.;

aruncarea mingii cu mâna, lovirea ei cu capul pe verticală, atingerea zidului și prinderea mingii fără a o lăsa să cadă pe sol;

Exerciții pentru viteza de deplasare:

individual cu mingea la picior conducere, autopasă la diferite distanțe și sprint după minge cu reluarea conducerii;

pase în doi cu lăsarea mingii să treacă printre picioare, sprint după minge și reluarea pasării;

pase în doi în maxim de viteză, cu pasarea mingii numai pe poziție viitoare;

din suveică după pasarea mingii, jucătorul execută în viteză maximă, deplasări specifice jocului de fotbal (de exemplu: sprit înainte 5 m., alergare înapoi cu spatele 3 m. și trecere la coada șirului opus cu alergare cu schimbări de direcție);

jucătorul, situat la 25 m. de poartă, își aruncă mingea cu mâna peste un obstacol plasat în fața sa, spritează, sare peste acesta și șutează la poartă;

doi jucători, A și B, stau față în față, la 15 m.; ambii pornesc în același timp unul spre celălalt, iar când s-au apropiat la 2-3 m., jucătorul A, cu minge, o trimite pe lângă B, care se întoarce rapid, sprintează, preia mingea, conduce și se reia exercițiul;

ștafete și jocuri dinamice (leapșa, ferește-te de 4 mingi, mingea frige);

3 jucători, A, B, și C, stau în linie, la o distanță de 10 m. înntre ei; cel din mijloc pasează alternativ cu ceilalți doi, care după fiecare pasă ocolesc un jalon plasat înapoia lor la 10 m.;

6 jucători așezați în șir, iar alți 6 jucători fiecare cu minge la picior se află dispuși în zig-zag; jucători fără minge pleacă în maxim de viteză și pasează pe rând cu cei care au mingea (se execută de 3-4 ori după care rolurile se schimbă);

exerciții sub formă de combinații tactice (un-doi, un-doi pentru al treilea, învăluiri) efectuate în viteză maximă.

1.5 Orientări teoretico-metodice ale antrenamentului modern determinate de corelația dintre factorii antrenamentului

perfecționarea concomitentă a factorilor fizic și tehnic se produce numai când cerințele de antrenament sunt destul de mari;

abordarea simultană în pregătire a tuturor factorilor antrenamentului cu anumite priorități în funcție de periodizarea antrenamentului;

aplicarea componentelor factorilor fizic și tehnic în joc, indiferent ce formă au mijloacele competiționale;

individualizarea pregătirii în scopul perfecționării laturilor avansate ale pregătirii și în scopul înlăturării laturilor slabe;

începerea învățării tehnicii jocului de la o vârstă timpurie;

învățarea și perfecționarea tehnicii în orice condiții de vreme și teren;

acordarea unei priorități corespunzătoare în perfecționarea elementelor și procedeelor tehnice specifice jocului fără minge și cu minge;

pregătirea fizică multilaterală este o condiție de bază a obținerii rezultatelor înalte;

Ca notă definitorie la literatura de specialitate, putem afirma că este destul de bogată referitor la factorii antrenamentului, la interrelația dintre acești factori, dar oferă prea puține date despre modul practic în care se manifestă această interrelație și cum poate fi pusă ea în evidență.

Acest fapt a constituit un motiv pentru care mi-am ales tema cercetării căutând să demonstrez practic cum perfecționarea factorului fizic duce la perfecționarea factorului tehnic.

Figura 1.3 C.S.S.Brasovia – Turneu Spania

CAPITOLUL II

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

2.1 Metodele de cercetare folosite 

Metodele de cercetare utilizate au fost următoarele:

Metoda studiului bibliografic

Metoda observației pedagogice

Metoda convorbirii

Metoda experimentului

Metoda probelor de control

Metoda statistico-matematică

Metoda grafică

Metoda studiului bibliografic

Studiul bibliografiei a constat în consultarea unui număr corespunzător de lucrări referitoare la tema lucrării din domeniul teoriei și didacticii educației fizice și sportului, din teoria și metodica antrenamentului sportiv și din teoria și metodica jocului de fotbal.

În urma studiului materialului bibliografic am luat cunoștință de aspectele teoretice referitoare la tema lucrării și de noutățile apărute, astfel am putut să formulez ipoteza de lucru a cercetării.

Metoda observația pedagogice:

Metoda observației pedagogice a avut următoarele obiective: înregistrarea valorii rezultatelor unor probe și norme de control, stabilirea conținutului unor antrenamente la vârsta 14-18 ani și vizionarea diferitelor competiții organizate pentru acest eșalon de vârstă.

Metoda convorbirii :

Metoda aceasta a fost utilizată pentru a face completări la unele probleme care nu au fost atinse prin folosirea celorlalte metode.

Metoda convorbirii desfășurată cu antrenori de la echipe de copii și juniori, cu profesori de educație fizică și sport, a avut ca obiectiv stabilirea opiniilor acestora referitoare la la pregătirea fizică, la pregătirea tehnică, la interrelația dintre ele, la metodele de pregătire specifice antrenamentului din jocul de fotbal avand loc in cadrul sedintelor comisiei tehnice a Asociatiei Judeteane de Fotbal Brasov.

Metoda experimentului pedagogic :

Metoda experimentului a fost folosită pentru a verifica ipoteza de lucru și a verifica eficiența unor sisteme de acționare destinate dezvoltării și perfecționării componentelor pregătirii fizice specifice în scopul perfecționării tehnicii jocului de fotbal.

Alte detalii despre experimentul efectuat vor fi evidențiate în descrierea experimentului.

Metoda statistico-matematică:

Această metodă a fost redusă în cadrul acestei cercetări doar la calcularea mediei aritmetice în cadrul prelucrării datelor cu privire la înregistrarea valorii probelor și normelor de control inițiale și finale ale experimentului, toate acestea pentru a putea stabili dinamica acestor valori .

Statistica ne ajută să analizăm cauzele și să eliminăm factorii perturbatori care influențează performanțele și evoluția acestora pe o anumită perioadă de timp. Ea ne pune la dispoziție o serie de parametri referitori la datele obținute.

Constatările la care am ajuns în urma aplicării metodei statistico-matematice sunt menționate la rezultatele cercetării.

Metoda grafică

Cu ajutorul acestei metode s-a încercat o scoaterea în evidență a progresului înregistrat printr-o formă mai expresivă .

2.2. Organizarea și desfășurarea cercetării :

Cercetarea a avut loc la echipa de juniori republicani ai Clubului Sportiv Școlar Brașovia. Echipa participă în campionatul național de juniori “B” și “A” faza nationala alături de alte 15 echipe incepand cu anul competitional 2013-2014, completand cu anul competitional 2014-2015 si terminand cu anul competitional 2015-2016.

Fig. 2.1: C.S.S.Brasovia – juniori republicani 1998

Echipa supusă cercetării (parte din ei sunt in figura 2.1) a cuprins un număr de 18 copii. Menționez că la testările inițiale au participat 18 copii și la cele finale 18 copii.

Cercetarea a avut următoarele 3 etape și activități de cercetare:

etapa I cu incepere in august 2013 a constat în studiul literaturii de specialitate, în experimentul prealabil și formularea ipotezei de lucru;

etapa a II a constituit o cercetare preliminara in perioada cuprinsa intre septembrie 2013 pana in iunie 2015, care a constat în observarea unor jocuri oficiale și amicale in care sunt cuprinse discutii cu alti antrenori de juniori republicani;

etapa a III a constat în organizarea și desfășurarea experimentului propriu-zis: in august 2013 probe si norme de control initiale, in august 2015 probe si norme de control finale;

etapa a IV a constat în formularea concluziilor și a recomandărilor practico-metodice si redactarea lucrarii in anul 2015.

Metodologia de cercetare a fost următoarea:

concomitent cu studiul literaturii de specialitate, am desfășurat un experiment prealabil care a constat în stabilirea verbala a opiniilor unor antrenori și profesori de sport, referitoare la interrelația factorului fizic cu factorul tehnic la juniorii republicani în fotbal și am utilizat metoda observației pedagogice având obiectivele menționate anterior;

pe baza literaturii studiate și a constatărilor reieșite din experimentul prealabil am elaborat o programă de pregătire destinată optimizării procesului instructiv la juniori republicani;

am aplicat această programă în pregătirea grupei supuse cercetării;

am finalizat probele de control și am formulat concluziile finale și recomandările practico-metodice.

Experimentul a durat din septembrie 2013 până în august 2015 și a început prin trecerea probelor și normelor de control inițiale, a urmat apoi un proces de pregătire conform programei experimentale și s-a finalizat prin trecerea probelor și normelor de control finale.

Descrierea experimentului

Experimentul a debutat cu trecerea probelor și normelor de control și cu înregistrarea parametrilor de joc.

Probele si normele de control au fost urmatoarele :

Pentru viteza generala

Alergare de viteză pe 50m: se efectuează în două încercări obligatorii cu start din picioare; cronometrul se declanșează pe primul pas al sportivului, înregistrându-se cea mai bună încercare; pauza dintre încercări este de 5 minute;

Alergare de viteză cu spatele la direcția de alergare pe 20m: poziția de plecare din stând cu spatele spre direcția de alergare; se efectuează două încercări; pauza dintre încercări 5 min; se declanșează cronometrul pe primul pas al sportivului; se notează cea mai bună încercare;

Conducerea mingii în viteză maximă pe 50m : se pleacă liber, se acordă două încercări cu o pauză de 5 minute între ele și se notează cea mai bună.

Pentru viteza specifica

STAȚIA 1 : CONDUCERE, DRIBLING

Fig.4 Conducere, dribling

Marcaj : Se trasează un careu cu latura de 14 metrii.

Execuție : Jucătorul pleacă din dreptul primului jalon conduce mingea printre jaloanele așezate la 3 m unul de altul șutează în banca de 30 cm înălțime și 1,5 metrii lungime, preia mingea care revine conduce printre cele două jaloane situate la 2 metri unul de celălalt conduce până în dreptul liniei trasate la 2 m de poartă formate din două jaloane așezate la un metru distanță unul de altul .Acolo execută o auto-pasă printre cele două jaloane, jucătorul ocolește poarta preia balonul și intră în viteză printre cele două conuri.

Reguli: Cronometru pornește atunci când jucătorul atinge mingea cu piciorul la start, și se oprește atunci când el depășește linia de sosire cu mingea la picior .

Dacă mingea trece singură linia de sosire va trebui preluată readusă în dreptul porții, repetată autopasa și depășește linia de sosire cu mingea la picior .

Rezultate :

sub 18 sec. = 60 puncte

între 18 – 20 sec. = 50 puncte

între 21 – 23 sec. = 40 puncte

între 24 – 26 sec. = 30 puncte

între 27 – 30 sec. = 20 puncte

peste 30 sec. = 0 puncte

Se execută două încercări, rezultatul cel mai bun fiind punctat.

STAȚIA 2: FRECVENTA, PAS-PRECIZIE

Fig.5 Frecvență, pas-precizie

Marcaj : Se trasează un dreptunghi cu dimensiuni de 5/10 metri, pe latura de 10 m se așează o bancă de gimnastică răsturnată cu înălțimea de 30 de cm .

Execuție : Jucătorul trebuie să trimită mingea timp de 60 de secunde în bancă, succesiv cu piciorul îndemânatic sau cu ambele picioare la alegere cu interiorul sau latul .

Reguli : Mingea se lovește doar după ce depășește linia de 3 metri dacă mingea depășește banca jucătorul trebuie să o recupereze să o aducă în spatele liniei de 3 metri și să reânceapă exercițiul. Nu este obligatoriu ca mingea să fie lovită din prima , poate fi preluată sau amortizată .Durează timp de 60 de secunde în care jucătorul execută un anumit număr de pase .

Acordarea punctelor : Fiecare pasă înseamnă 1 punct.

STAȚIA 3 : MENTINEREA MINGII IN AER

Fig.6 Menținerea mingii în aer

Marcaj: Se trasează un careu cu latura de 10 metri

Execuție. Jucătorul trebuie să mențină mingea în aer cu orice parte a corpului mai puțin mâna .

Reguli : Exercițiul începe cu jucătorul având mingea în mână . Exercițiul se termină atunci când jucătorul a efectuat 60 de atingeri de balon în aer, când mingea a căzut sau când jucătorul iese cu mingea din careu .

Acordarea punctelor : Fiecare contact cu mingea 1 punct .

Exercitiul se va efectua de două ori și se notează rezultatul cel mai bun.

Acest exercitțiu nu este contracronometru.

Se acordă o încercare de încălzire înaintea notării.

CAPITOLUL III

PREZENTAREA SI INTERPRETAREA REZULTATELOR

REZULTATELE CERCETĂRII

Constatările la care am ajuns în urma derulării și finalizării cercetării pe fiecare metodă de cercetare în parte sunt următoarele:

Concluzii în urma studiului bibliografic:

privitor la factorul fizic:

în sensul larg al noțiunii pregătirea fizică asigură fondul energetic necesar obținerii marilor performanțe, iar în sens restrâns ea constituie pregătirea organismului de așa natură, încât indicii morfo-funcționali, cei de sănătate, nivelul dezvoltării calităților motrice, precum și unele priceperi și deprinderi motrice implicate în efectuarea acțiunilor tehnico-tactice să asigure randamentul optim în competiții;

este un factor de mare importanță în jocul de fotbal fiind considerat unul din factorii de bază în antrenamentul fotbalistului, suportul indispensabil realizărilor tehnico-tactice, pivotul pentru celelalte componente ale antrenamentului, baza de plecare pentru întregul proces de pregătire;

laturile pregătirii fizice sunt: pregătirea fizică generală, pregătirea fizică multilaterală, pregătirea fizică specifică și pregătirea fizică specială (fiecare având obiective proprii);

privitor la factorul tehnic:

– tehnica jocului de fotbal reprezintă ansamblul (sistemul) de deprinderi motrice specifice în formă și conținut (structuri motrice) efectuate economic și rațional, în vederea obținerii unui randament maxim în competiție; sau sistemul de mișcări integrate sau o înlănțuire de mișcări parțiale specializate și automatizate, cu ajutorul cărora se rezolvă scopul și sarcinile de atac și apărare;

– elementele de conținut ale factorului tehnic sunt elementele și procedeele tehnice;

– elementele tehnice sunt gesturile motrice specifice, structurile fundamentale care compun structura jocului competițional; categorii generale de mișcări care facilitează rezolvarea scopului și sarcinilor globale de joc;

– procedeele tehnice sunt acțiuni concrete, modul particular de efectuare al elementelor tehnice prin care acestea se valorifică în desfășurarea jocului;

– elementele tehnice specifice jocului de fotbal sunt fără minge, cu minge și elemente specifice jocului portarului;

considerații asupra eficienței prefecționării pregătirii fizice specifice asupra perfecționării pregătirii tehnice.

Eficiența perfecționării pregătirii fizice specifice asupra perfecționării tehnicii jocului de fotbal se manifestă prin:

asigură corectitudinea și acuratețea execuțiilor tehnice;

asigură varietatea în alegerea procedeelor tehnice în funcție de situațiile concrete de joc;

realizează eficiența, utilitatea și aplicativitatea execuțiilor;

asigură precizia, suplețea și finețea execuțiilor;

asigură promptitudinea și viteza de execuție optimă, fără mișcări îm plus a procedeelor tehnice;

asigură subtilitatea, spontaneitatea și ușurința în execuție;

asigură spectaculozitatea execuțiilor;

dă posibilitatea mascării adevăratelor intenții, realizând surprinderea adversarilor;

asigură camuflarea execuțiilor pentru adversar și nu pentru coechipieri;

dă posibilitatea automatizării execuțiilor;

asigură dobândirea simțului mingii care apare la nivele superioare de pregătire și solicită o percepție specializată și complexă în manevrarea mingii în orice situație;

privitor la viteza :

Importanța unei bune viteze de deplasare constă în : avantaj psihic în fața adversarului, dereglarea planului tactic al adversarului, scoaterea din dispozitiv a unor adversari, asigură rapiditatea fazelor și formelor atacului și apărarii, asigură eficiența unor acțiuni tactice individuale și colective în atac și apărare (demarcarea, marcajul, replierea, recuperarea, combinația tactică, circulația tactică, presingul, dublajul).

Pentru dezvoltarea vitezei de deplasare la jucătorii echipelor de juniori republicani se recomandă utilizarea unor metode de antrenament generale destinate dezvoltării acestei forme de manifestare a vitezei modelate la specificul jocului de fotbal : metoda alternativă, metoda întrecerii cu handicap, metoda din mers, metoda repetărilor în tempouri maximale, metoda întrecerii, metoda jocului, metoda antrenamentului sub presiune cu mingea, metoda circuitului adaptată la tehnica jocului fără minge.

Experimentul pedagogic a demonstrat eficiența modelului de pregătire destinat dezvoltării vitezei de deplasare și a argumentat practic justețea ipotezei de lucru.

În urma înregistrărilor parametrilor obținuți trebuie obligatoriu facută o comparație cu rezultatele emise de către F.R.F sau chiar federațiile altor țări, astfel obținându-se o imagine a nivelului la care se află echipa proprie.

Această categorie de vârstă reprezintă un eșalon de mare importanță pentru formarea unui viitor jucător de performanță, deoarece îndeplinirea obiectivelor de instruire ale acestei vârste asigură trecerea cu succes la un nivel superior.

Concluzii în urma metodei observației pedagogice:

în cadrul jocurilor oficiale:

– superioritatea jucătorilor bine pregătiți fizic în situațiile care cer schimbări bruște de direcție și situațiile în care în preajma mingii se află mai mulți jucători;

– abilitatea unor jucători de a rămâne în posesia mingii în contact direct cu adversarul;

– eficiența unor jucători bine pregătiți fizic în relațiile de unu contra unu și relațiile de inferioritate numerică.

– frecvente sprinturi cu plecări din poziții de plecare dificile;

multe sărituri care solicită simțul echilibrului cu și fără adversitate directă;

frecvente cazuri în care preluările trebuie efectuate în prezența adversarului,

multe situații care necesită conducerea mingii în condiții de viteză maximă și în condiții de adversitate;

în cadrul antrenamentelor

s-a lucrat în mod corespunzător ca volum de lucru pentru perfecționare ambilor factori ai antrenamentului fizic și tehnic;

s-au utilizat metodele de antrenament clasice specifice pregătirii fizice și tehnice;

sistemele de acționare s-au adresat prioritar dezvoltării calităților motrice de bază; si specifice.

s-a lucrat prioritar pentru pregătirea tehnică în condiții apropiate de joc;

nu s-a insistat îndeajuns pe tehnică în regim de mare viteză și pentru tehnică pe spații restrânse;

într-un număr mare de antrenamente s-au folosit trasee aplicative și parcursuri de obstacole;

număr suficient de sisteme de acționare care să solicite jucătorilor aplicarea acțiunilor tehnico-tactice în situații noi, schimbătoare;

Concluzii în urma metodei convorbirii :

Această metodă a fost aplicată pe o arie mai largă de oameni implicați în acest fenomen cum ar fi profesori de sport , părinți ai copiilor , conducători de club alți tehnicieni de la eșaloane de seniori sau juniori iar concluziile sunt următoarele:

Referitor la factorul fizic am constatat următoarele aspecte:

Nu toți pot da o definiție adecvată și completă a factorului fizic;

În mare proporție confundă factorul fizic cu pregătirea fizică;

Referitor la laturile factorului fizic majoritatea au menționat pregătirea fizică generală și pregătirea fizică specifică, foarte puțini amintind pregătirea fizică multilaterală;

Privitor la importanța factorului fizic toți cei cu care s-au purtat discuțiile au recunoscut importanța acestui factor, dar unii n-au reușit să redea concret în ce constă această importanță;

Din discuțiile despre factorul tehnic au reieșit următoarele:

Referitor la sistematizarea tehnicii o mare parte o cunosc, dar nu sistematizează elementele tehnice și pe categoriile: de intrare în posesia mingii, de menținere a posesiei mingii și de transmitere a mingii;

Mulți dintre cei cu care s-a discutat neglijează jocul fără minge care este o parte foarte importantă a tehnicii specifice jocului de fotbal;

O mică parte nu au menționat la elementele tehnice cu mingea protejarea mingii și aruncarea de la margine;

Din definițiile date tehnicii puțini au subliniat faptul că tehnica dă specificitatea jocului și posibilitatea de a se practica jocul conform regulamentului, aflându-se la baza tuturor acțiunile din jocul de fotbal;

În cadrul jocului bilateral se va urmări cu precădere capacitatea jucătorilor de a practica fotbalul în concordanță cu cerințele fotbalului modern:

când este în posesia mingii este capabil să aplice tehnica sa în condiții dificile și mai ales în timpul luptei cu adversarul;

când mingea este la coechipier știe să se demarce pe zonele libere, anticipează faza de joc, chiar când aceasta nu se află în apropierea sa, urmărește jocul;

când mingea este în posesia adversarului direct dă dovadă de voință și posedă mijloace adecvate pentru a-l deposeda de minge.

În jocul bilateral se vor urmări:

abilitatea în manevrarea mingii, participarea activă la fazele de atac și apărare, integrarea în jocul colectiv, calitățile morale și de voință;

modul de stăpânire și de execuție a elementelor și procedeelor tehnico-tactice și adaptarea lor la condițiile concrete de joc;

capacitatea de orientare în teren;

rezolvări rapide și raționale ale situațiilor de joc.

Concluzii în urma metodei experimentului :

Aceste constatări au reieșit din analiza valorii rezultatelor la probele și normele de control inițiale și finale.

Se insistă pe respectarea particularităților de vârstă ale perioadei respective cu posibilatatea de lucru diferențiat cu copii mai dotați.

Este necesar să se îmbunătățească sistemul probelor și normelor de control, cele existente nefiind modelate la cerințele specifice jocului de fotbal.

După aplicarea probelor si normelor de control, în urma rezultatelor obținute, în programul de pregătire ulterior prin consiliere psihomotrică am diferențiat pregătirea echipei în felul următor: individualizarea pregătirii pe posturi și pregătire specifică pe compartimente și zone (atac, mijloc, apărare).

Se recomandă preocupări susținute pentru optimizarea antrenamentelor în care sunt prezenți factorul fizic și factorul tehnic la această categorie de vârstă , în același timp utilizarea pe cât posibil a probelor,normelor și testelor în mod regulat pentru eficientizarea pregătirii.

Fig. 9 : Poză echipă C.S.S. Brașovia

Prezentarea si interpretarea rezultatelor in cadrul probelor si normelor de control: În cadrul experimentului s-a înregistrat dinamica valorilor rezultatelor la probele de control inițiale și finale .

Parametri : X = media aritmetică

Abt. = abaterea standard

V % = coeficientul de variabilitate

P = prag de semnificație

Tabel 1 Probe și norme inițiale

Tabel 2 Probe și norme finale

Din punct de vedere grafic dinamica rezultatelor obținute la probele și normele de control arată astfel:

Fig. 1 Dinamica timpilor înregistrați la alergarea de viteză pe 50 m

Progresul înregistrat in anul competitional 2013-2014 a fost de 0,07 secunde, iar in anul competitional 2014-2015 a fost de 0,18 secunde. Progresul inregistrat de la prima testare pana la testarea finala este de 0.26 secunde/ medie de echipa.

Fig. 2 Dinamica timpilor la alergarea de viteză cu spatele pe 20 m

Progresul înregistrat in anul competitional 2013-2014 a fost de 0,04 secunde, iar in anul competitional 2014-2015 a fost de 0,18 secunde. Progresul inregistrat de la prima testare pana la testarea finala este de 0.37 secunde/ medie de echipa.

Fig. 3 Dinamica timpilor la conducerea mingii în viteză pe 50 m

Progresul înregistrat in anul competitional 2013-2014 a fost de 0,07 secunde, iar in anul competitional 2014-2015 a fost de 0,38 secunde. Progresul inregistrat de la prima testare pana la testarea finala este de 0.57 secunde/ medie de echipa.

Se poate afirma că modelul de pregătire destinat dezvoltării vitezei de deplasare și-a dovedit eficiența deoarece rezultatele la toate probele și normele de control din cadrul experimentului au demonstrat diferențe semnificative la testarea finală (2015) față de testarea initială (2013)

In continuare se prezinta tabelele cu rezultatele inițiale, finale și media acestora, rezultate în urma probelor de control:

Tabel 1: Rezultate stația 1

Tabel 2: Rezultate stația 2

Tabel 3: Rezultate stația 3

Analiza valorii rezultatelor obținute la trecerea probelor și normelor de control inițiale și finale duce la unele constatări.

Ca o primă remarcă se poate menționa înregistrarea unor progrese la toate testele finale în comparație cu testele inițiale.

Pe fiecare probă și normă de control situația este următoarea :

STATIA 1 : CONDUCERE, DRIBLING

Tabel 1: Rezultate stația 1

DIFERENTA intre testarea initiala si finala: =14,45 puncte

Din punct de vedere grafic dinamica valorii respective arată astfel :

GRAFIC 1 -STATIA 1

Inițial punctajul obținut de echipă era de 28.89 puncte, adică se situa între 24-30 secunde, iar la testarea finală punctajul a crescut la 43.34, ceea ce înseamna parcurgerea traseului intre 18-23 secunde.

STATIA 2 : FRECVENȚĂ, PAS-PRECIZIE

Tabel 3: Rezultate stația 2

DIFERENTA:=16.84 puncte

Din punct de vedere grafic dinamica valorii respective arată astfel :

GRAFIC 2 -STATIA 2

Dacă inițial media echipei a fost de 30.89 puncte, la testarea finală media a crescut la 47.73 puncte, evidențiind perfecționarea factorilor tehnici : pas – precizie.

STATIA 3 : MENȚINEREA MINGII ÎN AER

Tabel 3: Rezultate stația 3

DIFERENTA:=20.55 puncte

Din punct de vedere grafic dinamica valorii respective arată astfel:

GRAFIC 3 –STATIA 3

Dacă inițial media echipei a fost de 26.12 puncte, la testarea finală media a crescut la 46.67 puncte, evidențiind perfecționarea factorului tehnic: menținerea mingii în aer.

Aceste rezultate se explică prin perfecționarea factorului fizic si tehnic. Aceste optimizări ale calităților fizice și tehnice se datoresc exercițiilor fizice și tehnice specifice.

Progresul realizat are la baza eficiența exercițiilor propuse de programa experimentală: starturi din diferite poziții, accelerări și sprinturi pe diferite distanțe și variantele de alergare, care au contribuit la dezvoltarea vitezei de deplasare și la dezvoltarea coordonării mișcărilor copiilor în timpul alergării,săriturile de pe loc, săriturile peste obstacole, flotări , trageri în brațe pe banca de gimnastică înclinată la 45 de grade, exercitii cu mingea pentru lovirea mingii cu capul fara partener , cu partener pasiv , semiactiv si activ, conduceri în mare viteză cu piciorul îndemânatic, cu piciorul neîndemânatic, cu loviri alternative cu ambele picioare, conducerilor printre jaloane așezate în diferite formații, conducerilor pe sub portițe și perfecționării întoarcerilor din alergare.

Se considera că progresele înregistrate au fost corespunzătoare, fapt ce demonstrază în mod experimental, eficiența sistemelor de acționare propuse în programa de pregătire.

În anul competițional 2013-2014, echipa CSS BRAȘOVIA juniori republicani născuți 1998, s-a clasat pe locul IX în faza zonală a campionatului national. În urma aplicării exercițiilor propuse de programa experimentală, se observă un progres vizibil (individual și colectiv) subliniat prin faptul că în ediția actuală 2014- 2015 s-au clasat pe locul VII, cu precizarea că echipa este cu un an mai mică decât sistemul competițional la care participă (1997).

Ca notă definitorie trebuie să menționez că jucătorii grupei supuse experimentului s-au încadrat în baremurile stabilite pentru vârsta respectivă și au fost menținuți în continuare în procesul de pregătire.

CONCLUZII

În urma finalizării cercetării am ajuns la următoarele concluzii, care sunt centrate pe ipotezele lucrării și anume:

La vârsta pubertară, modelele de pregătire fizică trebuie aplicate în mod diferențiat, în funcție de natura eforturilor și de solicitările specifice fiecărei ramuri de sport. Faptul că vârsta cronologică nu este identică cu cea biologică impune, de asemenea aplicarea elastică a indicațiilor și contraindicațiilor menționate anterior.

Interrelația dintre factorul fizic și factorul tehnic în mod concret stă în faptul că pregătirea fizică superioară asigură din punct de tehnic următoarele: corectitudinea, acuratețea, aplicativitatea, finețea, eficiența, varietatea, utilitatea, promptitudinea, spectaculozitatea, ușurința, spontaneitatea, subtilitatea, viteza de execuție a procedeelor tehnice.

O orientare metodologică a antrenamentului modern este abordarea simultană a factorilor antrenamentului.

O altă orientare metodologică a antrenamentului modern solicită educarea și dezvoltarea componentelor pregătirii fizice în așa mod, încât, acestea să devină părți organice a elementelor tehnico-tactice, fiind suportul și condiția de efectuare a acestora.

Această categorie de vârstă reprezintă un eșalon de mare importanță pentru formarea unui viitor jucător de performanță, deoarece îndeplinirea obiectivelor de instruire ale acestei vârste asigură trecerea cu succes de la stadiul II la stadiul III al antrenamentului.

Din punct de vedere fizic la această categorie de vârstă prioritară este dezvoltarea calităților motrice de bază si specifice cu o pondere asupra acestor calități combinate dar mai ales specifice jocului de fotbal .

Tehnica dă specificitatea jocului, dar nu se poate dobândi decât având suportul fizic adecvat.

Metoda experimentală a argumentat practic eficiența perfecționării factorului fizic asupra factorului tehnic și eficiența sistemelor de acționare utilizate în cercetare.

RECOMANDĂRII PRACTICO-METODICE

Începerea procesului de pregătire tehnică de la o vârstă timpurie, ținând cont de complexitatea tehnicii jocului de fotbal și de faptul că acțiunile din acest joc se realizează cu piciorul segment mai puțin îndemânatic.

Exersarea procedeelor tehnice în orice condiții atmosferice: soare, căldură, vânt, ploaie și pe terenuri cu suprafețe de joc diferite: iarbă, nisip, podea de lemn, pentru obișnuirea cu diferite suprafețe de joc.

Optimizarea conținutului procesului instructiv-educativ destinat pregătirii factorului fizic si tehnic trebuie să fie o condiție permanentă în cadrul antrenamentelor.

exercițiile destinate dezvoltării vitezei de deplasare să fie plasate în prima etapă a părții fundamentale a antrenamentului;

să se lucreze pentru dezvoltarea vitezei de deplasare pentru toate variantele de alergare specifice jocului de fotbal

să se împletească rațional exercițiile destinate dezvoltării vitezei de deplasare cu cele adresate execuțiilor tehnico-tactice specifice jocului;

să se folosească frecvent exerciții de deplasare fără minge și cu mingea la picior în condiții de adversitate

să se combine rațional exercițiile destinate dezvoltării vitezei de deplasare cu exercițiile destinate dezvoltării celorlalte forme de manifestare ale vitezei specifice jocului de fotbal: viteza de reacție, viteza de execuție, viteza de opțiune conform cerințelor concrete ale jocului;

folosirea alergărilor combinate cu alte acțiuni de joc specifice jocului de fotbal;

Accent deosebit pe exersarea procedeelor tehnice în regim de calități motrice specifice jocului de fotbal.

Elaborarea de probe și norme de control specifice pentru testarea gradului pregătirii fizice și tehnice, corespunzătoare realizării unui joc modern.

consider că probele și normele de control trebuiesc efectuate regulat , să cuprindă toți factorii antrenamentului rezultatele acestora fiind înregistrate în cadrul unor fișe individuale care să fie completate pe toată durata pregătirii până la vârsta senioratului chiar dacă jucătorul este transferat în această perioadă la mai multe echipe.

Elaborarea de probe și norme de control specifice pentru testarea gradului pregătirii fizice și tehnice, corespunzătoare realizării unui joc modern.

Individualizarea pregătirii în funcție de particularitățile jucătorului.

Preocupări mai intense pentru îmbunătățirea bazei materiale.

ANEXE

Conținutul mijloacelor și a sistemelor de acționare tehnice și fizice din programa experimentală:

SISTEME DE ACȚIONARE PENTRU PREGĂTIRE TEHNICĂ:

1. Organizare :

terenul este delimitat cu 4 jaloane și are forma unui pătrat cu latura de 10 m .

numărul jucătorilor este de 4 dintre care 1 se află în mijloc și 3 pe margine .

Desfășurare : se joacă 3 contra 1 iar când jucătorul din mijloc reușește să recupereze și să trimită în afara dreptunghiului se consideră punct pentru el .Dacă, cei 3 reușesc să paseze consecutiv de 10 ori fără ca cel din mijloc să intercepteze se consideră punct pentru ei . Fiecare dintre cei 4 trebuie să stea în mijloc 45 s . La sfârșit este declarat câștigător cel care acumulează mai multe puncte .

2. Organizare :

terenul este de 20/20 m delimitat de 4 jaloane.

Desfășurare : jucătorul care primește mingea trebuie să se întoarcă și să paseze coechipierului. Fundașul trebuie să se afle în suprafața porții iar cel care primește mingea trebuie să trimită la poartă printr-o întoarcere cu cât mai puține atingerii.

3. Organizare : * grupul este împărțit în 4 părți , primul se așează pe linia de

poartă la 10 m în stânga porții , cel de-al doilea se află la 10 m în dreapta porții iar grupul 3 și 4 se află în fața grupului1 respectiv 2 la 15 m împreună formând un dreptunghi .

Desfășurare : primul jucător din grupul 1 transmite mingea primului jucător din grupul 2 acesta trimițând pe diagonală primului din grupul 3 care așează o pasă primului din grupul 4 acesta din urmă șutând la poartă . Jucătorii își schimbă locurile între ei .

4. Organizare :

2 echipe care stau pe 2 șiruri de o parte și de alta a antrenorului la o distanță de 25 m de poartă .

Desfășurare : antrenorul pasează mingea la 5 m în față între cei 2 jucători din fiecare șir , aceștia într-un duel 1V1 încearcă să marcheze . Pozițiile inițiale și modul de pasare va fi diferit de la o execuție la alta .

5. Organizare : * terenul este reprezentat de către un dreptunghi de 30/10 m împărțit în 3 zone egale ; în fiecare din zonă se află câte un fundaș care așteaptă pe linia din spate .

Deșfășurare : 2 atacanți având o minge în posesie trebuie să treacă de fiecare fundaș pe rând aceștia din urmă având dreptul să-i atace numai în momentul în care mingea intră în zona lor .

6. Organizare : * terenul este de 20/20 m în interiorul terenului sunt dispuse 10 portițe de 1 m distanță fiind împrăștiate pe toată suprafața .

Desfășurare : 2 echipe concurează între ele , fiecare având la dispoziție 60 secunde să dribleze cât mai multe portițe .

7. Organizare :* terenul este reprezentat de un triunghi echilateral cu latura de 10 m , în interiorul căreia se află 3 jucători și o singură minge ;fiecărui jucător îi corespunde câte o linie pe care trebuie să o păzească .

Descriere : la semnal jucătorii trebuie să intre în posesie și să treacă mingea în conducere prin una din liniile adverse .

8. Organizare : * terenul de 10/5 m ,nr jucătorilor este de 4 dispuși în formație de suveică în 4 la un capăt și la celălalt a terenului .

Descriere : Din această formație cel care pasează devine adversarul celui care i-a pasat , acesta fiind nevoit să-l dribleze și să paseze următorului devenind la rândul lui adversar .

9. Organizare : * numărul jucătorilor este de 16 pe o suprafță de 30/30 m ; Descriere :jucătorii pe o linie fiecare cu câte o minge la semnalul antrenorului se împrăștie pe toată suprafața terenului cu mingea la picior încercând să lovească cu mingea pe jos pe ceilalți jucătorii și să nu fie lovit . Cei care sunt loviți vor părăsii jocul și vor lucra menținerea mingii cu piciorul pe margine . La final ultimul rămas este declarat câștigător .

10. Organizare :* teren de 20/20 m ,iar nr. de jucători este de 12 . Desfășurare : Fiecare jucător este identificat cu un număr . Jucătorii se mișcă prin zona terenului ,iarjucătorul care se află în posesia mingii strigă un număr care trebuie să iasă repede și execute un schimb de pase scurte cu cel aflat în posesie . După un nr de 5 schimburi se schimbă jucătorul .

11. Organizare : * terenul este de 25/25 m , iar echipele sunt împărțite în grupe de 3 aflați în triunghi .

Descriere : Jucătorii pasează în triunghi într-un sens iar după 25-30 secunde la semnal schimbă sensul de pasare și procedeul . După două minute cei trei încep să se deplseze în teren încercând să-și păstreze posesia intersectâdu-se cu celelalte grupe.

12 . Organizare : * jucătorii dispuși pe două șiruri de-o parte și de alta a antrenorului la aceeași distanță de poartă .

Descriere : Antrenorul transmite mingea înainte perpendicular pe poartă iar primul din fiecare șir încearcă să intre în posesie și să trimită spre poartă . Se variază exercuțiul prin schimbarea pozițiilor inițiale ale jucătorilor și prin pasele transmise diferit (pe jos, pe sus ) .

13 . Organizare : * terenul este lung de 50 de m și lat de 10 m fiind împărțit în 5 zone delimitate de conuri , transformându-l în 5 pătrate legate .Fiecărui pătrat îi corespunde câte un fundaș . Jucătorii se află într-o linie fiecare cu minge .

Descriere : La semnal jucătorii pleacă toți odată în conducere prin pătrate încercând să ajungă în capătul celălalt cu mingea depășind fundașii activi din pătrate .

14 . Organizare :

* terenul este de20 /10 m delimitat de jaloane ce au o distanță de 2 m între ele .

* pe linia de mijloc a terenului sunt dispuse 10 stegulețe înalte de 1 m la o distanță de 2 m între ele

Desfășurare : jucătorii care sunt aflați unul în spatele celuilalt fiecare cu minge în dreptul primului steguleț , trebuie să conducă mingea printre stegulețe , iar apoi alternativ câte unul spre stânga respectiv dreapta printre jaloane care delimitează terenul revenind la locul inițial .

15 . Organizare : * terenul de 50/50 m în mijlocul căruia este dispusă o poartă triunghiulară având lungimea de 3 m și fiind protejată de un cerc care să delimiteze zona portarilor și să nu fie încălcată de jucători .

Desfășurare : se joacă în toate părțile terenului cu 2 echipe care au câte un portar. Fiecare echipă este liberă să marcheze în oricare dintre porți .

16. Organizare : * la o diatanță de 20 m se află 2 porți față în față ;

la mijlocul distanței sunt așezate 10 mingi pe o linie la o distanță de 1 m între ele ;

la cele 2 capete ale liniei se află câte un jucător .

Desfășurare : la semnalul antrenorului cei 2 jucători încearcă să șuteze cât mai multe mingi și să marcheze , unul trăgând într-o poartă iar celălalt în poarta opusă .

17. Organizare: * 6 jucători ,dintre care unul se află în mijloc cu o minge iar ceilalți descriu un cerc în jurul lui .

Descriere: Jucătorul cu minge pasează cu unul dintre cei aflați pe margine și o reprimește iar din două atingeri o trimite la altul . Odată învățată mișcarea jucătorii de pe margine încep să alerge în cerc într-un sens iar cel cu mingea aleargă în sens opus . După 1 minut se schimbă locurile .

18 . Organizare : *terenul este de 25/15 m în interiorul căruia sunt așezate la distanțe variate și duferte 7 conuri .

Descriere: Jucătorii avănd fiecare câte o minge pe rând trebuie să lovească toate jaloanele până la sfârșitul traseului într-un timp cât mai scurt dar mai ales din cât mai puține atingeri . La sfârșit se declară un câștigător .

19 . Organizare : * terenul este careul porții în jurul căruia sub forma unui semicerc sunt dispuse 12 mingi pe două rânduri paralele la 3m între ele împărțite în mod egal .

Descriere : Jucătorul începe dintr-un capăt și șutează spre poartă cât mai repede ajugând în capăt schimbă piciorul și se întoarce la fel de repede . Fiecare execuție este cronometrată .

20. Organizare : * două conuri sunt fixate la 1 m de stîlpii porții dreapta respectiv stânga .

Desfășurare: Fiecare jucător are minge iar de la o distanță de 1o m de poartă perpendicular încearcă să trimită mingea prin spațiile dintre conuri și stâlpii porții . După un șir de șuturi este introdus și un portar , iar șuturile sunt numărate .

21. Organizare : * două echipe se află de o parte și de alta a unei porți formate din 2 conuri (4m) .

Descriere : Echipele trag alternativ la poartă și dacă marchează primesc un punct , iar portarul care se întoarce cât de repede poate dacă salvează primește el un punct.

22. Organizare: * jucătorii sunt dispuși într-un șir la 25 m de poartă .

* la 15 m de poartă se află un jucător cu minge , iar la 9 m se află alt jucător cu minge cel de-al treilea aflându-se în colțul careului cu minge.

Descriere : primul jucător din șir aleargă iar înainte de a ajunge în dreptul jucătorilor cu mingii îi sunt așezate pe rând mingile la șut .

23. Organizare : * se execută cu toată echipa , jucătorii sunt în șir la colțul creului de 16 m .

Descriere : primul din șir aleargă spre punctul de la 11 m ,iar apoi cu o schimbare de direcție aleargă în sens opus perpendicular pe poartă și la marginea careului primește de la antrenor o pasă pe care dintr.o singură atingere sau maxim două trebuie să o transforme în finalizare cu șut la

poartă .

24. Organizare : * terenul este de 20/20 m iar în interiorul lui se află 10 jucători cu minge , la un capăt și la celălalt al terenului se află 2 jucători având o minge .

Descriere : jucătorii de pe margine trimit mingea pe jos de la unul la altul încercând să-i nimerească pe cei din mijloc sau pe mingile acestora .

25. Organizare : * fiecare jucător cu minge.

Descriere : De la 15 m de poartă se pleacă în menținerea mingii pe picior și se finalizează cu șut la poartă din vole .

26. Organizare : * terenul împărțit în 4 terenuri 15/10m cu 2 porți mici fiecare.

Descriere : În două dintre terenuri se joacă 1v1 iar în celelalte două se joacă 2v2 , după 3 minute se schimbă terenurile și echipele .

27. Organizare : * teren de 15/25 m , jucătorii sunt dispuși pe două linii față în față la 25 m delimitați de o zonă de 3m fiecare linie pe care nu trebuie să o părăsească , iar la mijlocul distanței se află o minge pe post de țintă.

Descriere : Jucătorii încearcă să nimerească mingea și nu trebuie să aștepte după ceilalți . După un număr de reușite se mai introduc mingi.

28. Organizare : * terenul este careul mare , în colțuri opuse ale acestuia aflându-se două șiruri de jucători unul cu minge la fiecare jucător aflat pe linia de poartă .

Descriere : Primul jucător cu minge trimite o pasă în diagonală apoi în viteză maximă iese în întâmpinarea celui care i-a pasat oprindu-l din drumul spre poartă.

SISTEME DE ACȚIONARE PENTRU PREGĂTIREA FIZICĂ:

1 Exerciții pentru dezvoltarea vitezei:

din stând start pe 3-5 m la semnal vizual;

din ghemuit sprint pe 5 m la semnal auditiv;

din joc de glezne start pe 5 m;

– din culcat facial ridicare rapidă și sprint pe 5 m;

– din tatonări laterale la semnal sprint înainte pe 5m;

– cu spatele la direcția de alergare întoarcere – sprint 5 m înainte – sprint 5 m stânga, sprint 3 m dreapta;

– starturi repetate cu întoarceri; pe un traseu de 15 m – sprint 15 m cu fața -întoarcere -sprint 15 m – întoarcere alergare ușoară 15 m, întoarcere – sprint 15 m;

– sprinturi dus-întors pe 15 m cu sărituri peste coarda întinsă la 30-40 cm înălțime la mijlocul distanței și cu întoarceri bruște la semnal auditiv;

– pe perechi față în față la 2 m distanță, unul aleargă cu fața celălalt cu spatele; din alergare ușoară cel cu fața sprintează cu depășirea celuilalt; cel cu spatele sesizează depășirea, se întoarce 180° și aleargă cu viteză maximă în același sens cu partenerul;

pe grupe de 4 din stând – ușoară alergare – la semnal unul execută o rostogolire înainte -ghemuit – săritură la cap ceilalți trebuind să-1 imite în cel mai scurt timp;

jucătorii așezați pe două rânduri la 3-4 m distanță: un rând în poziția stând iar celălalt în poziția ghemuit; la semnal cei din stând pornesc în viteză spre cei din ghemuit, se ridică rapid, se întorc 180° și aleargă pentru a nu fî depășiți;

jucătorii (grupe de 4) se află la 25 m de poartă; antrenorul indică un jucător care la auzul numelui său pornește în viteză și șutează mingea așezată la 10-16 m de poartă; – pe perechi unul înapoia celuilalt, primul conduce mingea, al doilea îl urmărește din spate la 2 m; la semnal cel din spate sprintează, preia mingea și o conduce pe 10 m, la al doilea semnal rolurile se schimbă;

jucătorii pe două șiruri, la 30 m de poartă și interval de 6-8 m între ei; la primul semnal jucătorii conduc mingea în viteză, la al doilea semnal pasează oblic între ei și șutează la poartă;

câte doi față în față la 10 m distanță fiecare cu minge; la semnal mingile sunt aruncate în sus jucătorii preluând de sus mingea aruncată de celălalt;

doi jucători la 20 m distanță, fiecare cu minge; conducere unul spre celălalt și aproape de întâlnire pase perpendiculare pe direcția de alergare, sprint pe direcția opusă și intrare în posesia mingii celuilalt;

trei jucători în linie la distanță 15-20 m în deplasare înainte; cei din exterior conduc mingile pe care le pasează alternativ cu cel din mijloc, iar acesta dublează pasa;

2 jucători la distanță de 20m și unul în mijloc; cei din exterior pasează alternativ celui din mijloc care retransmite celui de la care a primit mingea în viteză;

doi jucători față în față la 5 m – pase rapide între ei cu o singură minge;

pase rapide în trei cu schimb de îocuri iar la a treia atingere cel din mijloc șutează la poartă;

ștafetă cu sprint și alergare cu spatele; pe două, trei șiruri; la semnalul primit jucătorii aleargă cu spatele, iar după ocolirea unui jalon aleargă înainte, ocolesc șirul și predau ștafeta;

ștafetă cu alergare șerpuită, jucătorii așezați pe trei șiruri ocolesc 3-5 jaloane: – cu alergare înainte și înapoi;

variantă: cu ocolirea jaloanelor și alergare înainte;

variantă: cu alergare înainte și ocolirea jaloanelor înapoi.

2. Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței:

– alergare de rezistență în tempou de 3/4 timp de 10 minute;
– alergare 2/4 timp de 10 min;

2 x 800 m – pauză 3 min. între repetări;

alergare 40 m (2/4) – 20 m (3/4) – 30 m (2/4) – 20 m (3/4) – pauză 1 min;

joc de fotbal cu alergare non-stop – 5 min;

șut la poartă de la 15 m distanță efectuat în viteză maximă și înapoierea la locul de plecare în alergare în viteză – repetat 6-8 ori;

joc „cine ține mai mult mingea" – 4-6 min; între două echipe formate din 6-8 jucători; dacă mingea iese afară, se introduce de antrenor o altă minge în zona liberă a terenului;

joc „om la om" pe durata a 45 sec;

3.Exerciții pentru dezvoltarea forței:

circuitul nr. 1

a. flotări

b. ridicarea picioarelor Ia 90°

c. genuflexiuni

d. extensii din culcat înainte

e. ridicarea trunchiului cu aplecare în față din culcat dorsal

f . sărituri cu genunchii la piept

Se lucrează în felul următor:

15 sec.-pauză 30 sec; 20 sec.-pauză 30 sec; 10 sec.-pauză 25 sec.

circuit nr. 2

urcare și coborâre pe scară fixă

din atârnat la scară fixă – ridicarea picioarelor prin ghemuire

genuflexiune la scară fixă pe un picior

din culcat dorsal ridicarea trunchiului cu arcuire

din culcat facial extensii cu arcuiri: 5 sec. lucru – pauză 30 sec. între ateliere

circuit nr. 3

aruncarea mingii medicinale în sus 1-2-3 m și prindere

sărituri la coardă pe ambele picioare

alergare în viteză maximă pe 5 m: înainte înapoi, stânga, dreapta

aruncarea de la margine cu mingea medicinală

sărituri cu coarda pe piciorul drept și stâng

flotări: 15 sec. lucru – pauză 30 sec. între ateliere

4. Exerciții pentru dezvoltarea detentei:

– sărituri ca mingea alternate cu sărituri cu extensie;

– sărituri pe ambele picioare cu rotări de brațe;

– sărituri cu genunchii la piept;

– sărituri ușoare pe ambele picioare alternate cu sărituri înalte și simularea lovirii mingii cu capul;

– sărituri laterale oblic peste banca de gimnastică;

– alergare – săritură peste banca de gimnastică așezată transversal – săritură pe ladă aterizare – bătaie pe ambele picioare, săritură peste capră și aterizare;

– din sprijin ghemuit sărituri în extensie cu ducerea brațelor sus și revenire; săritură cu sprijin peste cal, capră, ladă;

– din ghemuit sărituri înainte, înapoi, lateral, stânga, dreapta cu balans de brațe;

– săritura în lungime de pe loc cu bătaie pe ambele picioare;

– sărituri din ghemuit cu lovirea unei mingi suspendate;

– săritură în înălțime peste o bancă de gimnastică urmată de lovirea cu capul a unei mingi suspendate;

– câte doi jucători așezați în șir: al treilea aflat în fața lor Ia 4-5 m distanță aruncă mingea cu boltă jucătorului din spate care o retransmite lovind-o cu capul;

– cinci jucători aleargă în cerc iar alți trei aflați în interiorul cercului le aruncă mingea pe care aceștia le-o retransmit prin lovirea ei cu capul din săritură;

– din șir se aleargă, se sare peste coardă și se lovește mingea cu capul din săritură;

– joc 3 x 3 la două porți mici pe un teren de dimensiuni de 20 x 10 m, la mijloc o coardă așezată la 30-40 cm înălțime; golul este valabil dacă toți jucătorii echipei în atac au sărit peste coardă în terenul advers, iar dacă un jucător al echipei în apărare nu a sărit în propriul teren se acordă două goluri echipei adverse.

CLUBUL SPORTIV SCOLAR BRASOVIA

JUCATORII JUNIORI REPUBLICANI

BIBLIOGRAFIE

Alexe, N., 1993, Antrenamentul sportiv modern Ed. Editis București.

Ardelean, T., 1982, Particularitățile dezvoltării calităților motrice în atletism, Ed. Stadion București.

Avram, S., 1980, Fotbal Exerciții pentru pregătirea fizică și tactică, Ed. Sport-Turism București.

Apolzan, D., 1998, Fotbal – 2010 F.R.F. București.

Balint, L., 2001, Teoria Educației Fizice și Sportului, Editura Universitatea Transilvania Brașov, Brașov.

Baroga, L., 1994, Educarea calităților fizice combinate, Editura Sport Turism București.

Baroga, L., 1995, Calitățile fizice combinate M.T.S. Școala națională de antrenori București.

Batty E., 1978, Metode moderne de antrenament. Orientări și tendințe în fotbal” vol. 8 F.R.F. București.

Buiuc D., 1983, Rezistența în sport, Intreprinderea poligrafică Brașov

Cernaianu C., 1995, Probleme teoretico-metodice ale jocului și antrenamentului modern, Univ. Ecologică București.

Colibaba-Evuleț D., Bota I., 1998, Jocuri sportive. Teorie și metodică Ed. Aldin București.

Dragnea A., 1996, Antrenamentul sportiv, București.

Epuran M., 1980, Psihologia educației fizice și sportului, Ed. Sport Turism București.

Florescu C. și colab., 1964, Metodica dezvoltării calităților fizice U.C.F.S. București.

Matveev L.P., Novicov A.D., 1980 Teoria și metodica educației fizice, Ed. Sport Turism București.

Mitra G., Mogoș A., 1977, Metodica dezvoltării calităților motrice” Ed. Sport Turism București

Miu S., 2001, Fotbal. Curs de specializare, Univ. Spiru Haret Ed. Fundației România de Mâine București.

Motroc I., 1994, Fotbal de la teorie la practică, Ed. Rodos București.

Motroc I., 1996, Fotbalul la copii și juniori, Ed. Didactică și Pedagogică București.

Motroc I., Motroc A., Motroc F., 1999, Curs de specializare, A.N.E.F.S. București.

Niculescu A. și colab., 1972, Fotbal. Metode și mijloace, Ed. Stadion București.

Oancea V.,1996, Aspecte de antrenament în fotbal, Ed. Astra Brașov.

Prescorniță A., 2001, Teoria activitaților motrice, Ed. Univ. Transilvania Brașov.

Prescorniță A., 2001, Teoria antrenamentului sportiv,Ed. Univ. Transilvania Brașov.

Stănculescu V., 1967, Pregătirea fizică a fotbalistilor, U.C.F.S.

Stănculescu V., 1977, Fotbal. Aspecte moderne de antrenament și joc, Ed. Sport-Turism, București.

Stănculescu V., 1982, Ghidul antrenorului de fotbal, Ed. Sport-Turism, București.

Teodorescu L., 1962, Probleme de antrenament în jocurile sportive, U.C.F.S. București.

Zatiorschi V.M., 1968, Calitățile fizice ale sportivului, Ed. Cultura Fizică și Sport, București.