Antrenamentul Fotbalistilor Juniori

=== Capitolul 1 ===

CAPITOLUL 1 CONSIDERAȚII TEORETICO-METODICE PRIVIND MANAGEMENTUL ANTRENAMENTULUI FOTBALIȘTILOR JUNIORI

1.1. Aspecte generale ale managementului în antrenamentul de fotbal.

Exprimând în chipul cel mai fidel permanenta dorința de “mai repede, mai sus, mai puternic”, fotbalul modern nu face decât să țină pasul cu viața, cu cerințele vieții contemporane, însetat de dorința de atingere a apogeului pe planul perfecționării tehnice, căci indiscutabil, ne împinge mereu înainte, câștigând cu fiecare zi mai mari economii de timp, cuceriri de spațiu.(I.Motroc,1998)

De aceea, și în fotbal, spectatorul din tribună sau din fața micului ecran nu se mai mulțumește astăzi cu evolutiile lente de odinioară, care privea în lumină numai virtuozitatea tehnică a unui singur jucător, ci reclamă ca întreaga echipă din care face parte să evolueze într-un ritm rapid, realizat prin efortul colectiv al celor 11 jucători, printr-o circulație rapidă a mingii, prin schimburi de locuri și demarcări multiple prin mărirea permanentă a vitezei de joc, toate reunite pentru a realiza spectacolul fotbalistic.(V.Cojocaru,2002,V.Stănculescu 1999)

Performanta ne oferă adesea termeni de comparație prezentând jocul unor echipe de înaltă clasă, arătând modele cum trebuie să se facă în campionatele noastre, obligându-ne într-un fel să fim în pas cu cerințele internaționale. Să ne amintim meciuri din cupele europene, campionate mondiale, europene, sau campionate din alte țari ca: Italia, Germania, Anglia, Spania etc., în care viteza de joc nu mai cunoaște parcă limite, iar de cele mai multe ori în aceste împrejurări se marchează mai multe goluri, datorită acestei accelerații a vitezei de joc în faza de finalizare.(M.Rădulescu și colab.,2003)

Cu toate că s-au obținut progrese vizibile privind îmbunătățirea vitezei de joc la echipele românești totuși decalajul existent între viteza de joc a echipelor românești și a unora de peste hotare trebuie să constituie un permanent îndreptar pentru fotbalul nostru, pentru creșterea nivelului calitativ al jocului.(Colecția Revistelor Antrenorul,nr.1-6)

O asemenea carență se datorează, după ultimele constatări, următoarelor cauze menționate de V.Stănculescu (2001) :

procesul de pregătire se limitează încă la anumite mijloace și metode învechite complet rupte de cerințele jocului actual;

din acest punct de vedere se face tot mai mult simțită lipsa unui bagaj mai larg de cunoștințe și a unor preocupări în această direcție;

concepția învechită, care domină în rândul fotbaliștilor, că fotbalul poate fi axat pe un anumit grad de virtuozitate tehnică, fără angrenarea în efortul general;

lipsa de apreciere în special la vârsta junioratului a importanței efortului în antrenamente și jocuri prin desconsiderarea de către jucători a raportului just ce trebuie stabilit între cei trei factori ai vieții sportive: efort-odihnă-alimentație.

Pentru realizarea unor parametrii superiori în ceea ce privește viteza de joc, autorii (N.Alexe ,1996,A.Dragnea 1999,I.Motroc) recomandă să orientăm pregătirea astfel:

pentru obținerea unor indici mai buni ai pregătirii fizice generale și specifice;

perfecționarea procedeelor tehnico-tactice postului și ideii de joc (la parametri internaționali). Dar un asemenea dublu obiectiv nu poate fi atins decât printr-o pregătire asiduă, metodică, începută de timpuriu de la copii și juniori.

Abordarea procesului de instruire în acest domeniu a tinerilor de 16–17 ani este foarte complexă, având la bază și legile anatomo-fiziologice și biomecanice (I.Drăgan, și colab., 1984; Gh. Untea, 1984), care acționează pe baza unor cerințe psiho-pedagogice și sociologice (M.Epuran, E.Horn, 1985; A.Gugiuman, 1993; T.Grimalschi, 1996), desfășurat pe metode generale și specifice (V.Stănculescu, 1982; A.P.Laptev, A.A.Sucili, 1983; M. Rădulescu, E.Cristea, 1984; D.Apolzan, 1998; I.V.Ionescu, 1995; V.Cojocaru, 1995, 2002).

Pe plan internațional, așa cum sublinia D.Harre (1973), specialiștii în antrenamentul sportiv se exprimă unanim pentru schimbarea opticii de pregătire a sportivilor, în principal, în baza legilor biologice ale adaptării, raportat la intensitatea antrenamentului. Pornind de la premiza că antrenamentul sportiv este înainte de toate un proces didactic, N.Alexe și colab. (1993) consideră că este util să se diferențieze orientarea pregătirii, obiectivele și conținutul metodico-strategic ale acestuia.

Figura1.Schema managementului factorial adaptată după P.Duffy(2007)

Modelul pregătirii urmărește raționalizarea și optimizarea procesului de antrenament. Elaborarea lui pornește de la ierarhizarea mijloacelor (acțiuni, structuri, exerciții) pe componentele pregătiri, în funcție de valoarea și participarea lor la obținerea rezultatului final (I.Verhoșanski, 1982; G.Hochmuth, M. Knauf, 1988; V.P.Filin, 1987; B.I.Simakov, 1987; B.I.Țiric, I.C. Lukașin, 1988; W.Joch, 1995).

Pentru folosirea corespunzătoare a timpului de antrenament și pentru creșterea eficienței procesului de pregătire, tehnologia instruirii a avut mai întâi tendința spre raționalizare. Acesta a presupus stabilirea celor mai eficiente mijloace de pregătire. Se ajunge astfel la ierarhizarea mijloacelor (N.G.Ozolin, 1972), în funcție de coeficientul lor global de eficiență, se pot adânci și preocupările pentru exactitatea parametrilor de volum și intensitate (V.N.Șustin, 1995; K.Racev, P.Hristoskov, D.Dinev, 1982).

Performanța sportivă implică cadrul corespunzător de pregătire (teren de antrenament, mingi), participare la competiții, refacerea organismului după eforturile intense (I.Havlicek, E. Rehor, 1973; T.Nett, 1977; A.Ceanadi, 1981; Gh.Mitra, Al.Mogoș, 1982), de experiența pe care o are antrenorul și de inteligența lui. M. Portmann (1987) consideră că principiile generale ale planificării, enunțate de L.P.Matveev și A.D.Novicov (1980), deși sunt valabile pentru începători, în general nu mai sunt de actualitate în anumite aspecte, atunci când trebuie aplicate sportivului de mare performanță.

J.Berger, H.J.Minow (1987) arată că, având în vedere însemnătatea macrociclului în structura planificării unui an de antrenament, esența acestuia se evidențiază ca un plan structural de antrenament pentru perfecționarea capacității de performanță, respectiv, a formei sportive.

Se acceptă noțiunea de periodizare și configurație macrociclică a antrenamentului. În urma structurării unui macrociclu se stabilesc tendințele de aplicare a acestuia în periodizare simplă și multiplă a anului de antrenament. În cadrul acestuia, periodizarea multiplă, respectiv împărțirea anului de antrenament în mai multe macrocicluri, este evidențiată ca tendință de bază (I.N.Kleșev, 1980; L.P.Matveev, 1977).

T.Bompa (1990) consideră, referitor la periodizare, că pregătirea anuală a sportivilor cuprinde mai multe faze ale antrenamentului, cum ar fi: pregătitoare care are două subfaze (pregătirea generală și pregătirea specifică), competițională care și ea are două subfaze (precompetițională și competițională propriu-zisă) și de tranziție. Pregătirea pe parcursul unui an, conform autorului sus-menționat, poate avea un caracter de monociclu, biciclu sau triciclu.

V.Gambeta (1990 și 1991) consideră că periodizarea antrenamentului, ca și planificarea efortului în cadrul acestuia, trebuie să țină seama de realitățile organizatorico-motivaționale ale calendarului competițional existent și să nu constituie un scop în sine.

J.Koitzsech (1991) arată că fotbalul se caracterizează printr-o structură competițională anuală, cu perioada de toamnă și primăvară, și de aceea se organizează printr-o dublă periodizare de pregătire.

A.Nicu și colab. (1993) arată că ciclul anual se divide în mai multe părți denumite perioade și că o structură clasică a ciclului anual este formată din trei perioade: pregătitoare competițională și de tranziție, evidențiind structuri tip monociclu, biciclu, triciclu.

A.Dragnea (1993) prezintă structura antrenamentului sportiv, locul macrociclului în structura antrenamentului și abordează problema raportului între starea de formă sportivă și periodizarea antrenamentului sportiv, arătând că, caracterului fazic al formei sportive, îi corespund cele 3 perioade ale unui macrociclu: pregătitoare, corespunzătoare fazei de instalare sau de obținere a formei sportive, competițională, care corespunde fazei de valorificare sau manifestare a formei sportive, de tranziție, care corespunde fazei de scoatere organizată din formă și de refacere a capacității de efort.

Periodizarea antrenamentului cuprinde "principiul structurării ciclice a solicitărilor de efort" (D.Harre, 1973). Ea se bazează pe principiile procesului de formare și obținere a formei sportive, descrise de L.P.Matveev (1984). Conform acestor principii, se deosebesc cicluri-macrocicluri (semestriale, anuale, multianule), perioade (pregătitoare, competiționale și de tranziție), mezocicluri (trei pînă la șase săptămâni).

După A.Dragnea (1996), forma sportivă se bazează pe faptul că, după o fază de însușire și stabilizare (relativă), trebuie să se țină cont de o pierdere temporară a formei sportive, intențiile antrenamentului fiind a prognoza această fază (W.Joch, 1995).

V.V.Ivocikin, G.O.Agoncearov, (1984) realizează o planificare a procesului de antrenament plecând de la controlul complex în sistemul de pregătire.

S.Starischka (1981) consideră că la baza periodizării stă regularitatea dezvoltării fazice a formei sportive (asimilare, o stabilizare relativă, o pierdere provizorie). În acest sens, periodizarea se compune din: perioada pregătitoate, precompetițională, competițională, de tranziție, care alcătuiesc împreună ciclul perioadelor.

Perioadele se compun din mezocicluri de diferite tipuri, al căror angrenaj se modifică în funcție de durată și de sarcinile impuse de calendarul competițional.

Fiecare mezociclu include de cele mai multe ori 3-6 microcicluri, cu preponderență de un singur tip sau tipuri diferite, alcătuind un stadiu relativ închegat al procesului de antrenament (L.PMatveev, A.D.Novicov, 1980; A.Dragnea, 2000).

L.P.Matveev (1991) distinge opt tipuri de mezocicluri, după cum urmează: de angrenare, de bază, de pregătire și control, de șlefuire, precompetiționale, competiționale, de refacere-pregătire și de refacere-menținere.

R.Manno (1985) consideră că mezociclul sau ciclul intermediar poate cuprinde organizarea a 2-6 săptămâni de antrenament, deci mai multe microcicluri, în care apar intervale adecvate de intensitate și de volume medii și ridicate, urmate de o perioadă de refacere cu un volulm egal cu 20-40% din efortul precendent. Conținutul și durata mezociclurilor sunt în funcție de caracteristicile probei sau ramurii de sport.

Ca structură, R.Manno (1985) prezintă schemele următoare: 3:1, 4:1, 2:1, 1:1, în care prima cifră reprezintă numărul de săptămâni de lucru intens, iar cifra a doua o săptămînă de refacere. Același autor consideră că cele mai importante tipuri de mezociclu sunt: de pregătire, de finisare, de control, competiționale și de compensare.

T.Bompa (1990) numește mezociclurile – macro-cicluri și consideră că reprezintă faze ale antrenamentului cu durate cuprinse între 2-6 săptămâni (micro-cicluri). Se consideră că în perioada pregătitoare macro-ciclurile (mezociclurile) cuprind 4-6 micro-cicluri, iar în perioada competițională mezociclurile cuprind 2-4 micro-cicluri, în funcție de calendarul competițional.

A.Nicu și colab. (1993) consideră că planul de etapă (mezociclul) este o structură a antrenamentului cu o durată, în general, de 30 de zile care are obiective proprii. Conține mijloacele care vor duce la realizarea obiectivelor respective.

Specialiștii în fotbal au acordat o mare importanță mezociclurilor, căutând să stabilescă o structură și o durată optimă a acestora, în vederea realizării optime a obiectivelor și sarcinilor acestor structuri de antrenament (V.Stănculescu, 1982; N. Commuci, M.Viani, 1987; R.Brack, 1994; V.Cojocaru, 1995 ; V.Stănculescu, 2003).

E.Herberger și colab. (1978) consideră că pentru a preveni suprasolicitările se reduce efortul pe o săptămână la intervale de mai multe săptămâni. Prin aceasta se formează o desfășurare ciclică a efortului care cuprinde mai multe săptămâni (mezociclul).

Foarte des se aplică ciclul 3:1, trei săptămâni de efort mare până la foarte mare, urmate de o săptămână de efort redus.

Autorii consideră că în perioada de pregătire, ciclurile pot fi mai lungi (3:1 până la 6:1) decât în perioada competițională (1:1 până la 3:1), iar după încheierea unui mezociclu se va mări efortul în ciclul următor.

O altă structură a antrenamentului de scurtă durată o reprezintă microciclul de antrenament. Problema microciclurilor a fost studiată cu deosebită atenție de specialiștii care activează în sfera sportului de performanță, datorită importanței deosebite a acestei structuri a antrenamentului în obținerea unor performanțe înalte.

În funcție de particularitățile conținutului și de locul ocupat în sistemul de construire a antrenamentului, L.P.Matveev (1991) distinge mai multe tipuri de microcicluri, după cum urmează: de antrenament (propriu-zise) care se traduce în pregătire generală și pregătire specială, de apropiere, de concurs și de refacere.

R.Manno (1985) consideră că microciclul (ciclul mic) este o formă de organizare a antrenamentului, în care, în general, se organizează lecțiile care se desfășoară într-o săptămână, unde se pot vedea clar orientările perioadei de antrenament din care face parte. Autorul consideră că microciclul poate fi considerat structura fundamentală a antrenamentului și în conformitate cu sarcinile realizare, el distinge îndeosebi următoarele forme de microcicluri: de pregătire, precompetiționale, de concurs, de compensație. De asemenea, autorul face o anumită legătură între periodizare și importanța mijloacelor caracteristice fiecărei perioade mai sus amintite.

A.Dragnea (1993) consideră că microcilul de antrenament este un sistem de lecții de antrenament și refacere, care constituie o unitate structurală a unui mezociclu de un anumit tip.

A.Viru (1994) consideră că ansamblul unui număr limitat de antrenamente și de recuperare formează un microciclu de antrenament. Autorul evidențiază că, la sportivii de mare performanță, principala caracterisitică a microciclului este însumarea (acumularea) încărcăturilor, produsă de repetarea zilnică a unor ședințe intense de antrenament.

Datorită importanței deosebite a acestei structuri a antrenamentului în obținerea unor performnațe înalte, microciclurile au fost și în atenția specialiștilor din fotbal.

L.V.Dracevski (1975) prezintă un "plan model al ciclului săptămânal" cu 6 antrenamente pe săptămână pentru sportivii juniori, în care sunt prezentate mijloacele utilizate, succesiunea acestora, dozarea lor și metodele folosite.

S.Starischka (1981) consideră că mezociclurile se compun din mai multe microciluri cu o durată de mai multe zile, chiar și de zece zile.

T.Bompa (1990) realizează o clasificare a microciclurilor de antrenament bazată pe intensitatea antrenamentelor. Din punct de vedere al intensității antrenamentului autorul distinge: microcicluri cu un vârf (un antrenament cu intensitate înaltă), cu două vârfuri și cu trei vârfuri.

În afara ciclurilor mari, medii și scurte de antrenament, specialiștii în teoria antrenamentului sportiv au acordat o importanță deosebită și lecției de antrenament. Aceasta este forma organizatorică de bază a procesului instructiv-educativ, fiecare lecție de antrenament reprezentând o verigă a procesului de pregătire sportivă, trebuind să aibă o acțiune calitativă prevăzută.

L.P.Matveev (1977) consideră că veriga unitară de pornire, care reunește într-o anumită ordine elementele antrenamentului sportiv, este structura unei lecții de antrenament. Autorul consideră că o lecție de antrenament are trei părți și anume: pregătitoare (care a căpătat în sport denumirea de încălzire), fundamentală și de încheiere.

După caracterul lucrului de instruire, autorul sus-menționat distinge următoarele tipuri de lecții: de însușire a materialului nou, de perfecționare și consolidare, de control și combinate.

R.Manno (1985) consideră că lecția este împărțită în trei părți care respectă schema fundamentală a lecției, adică: o parte introductivă, o parte fundamentală și o parte concluzivă. Autorul menționat remarcă faptul că, în multe sporturi, s-au introdus mai multe lecții zilnice de antrenament cu scopul măririi volumului de lucru în comparație cu lecția unică zilnică.

Practica mai multor antrenamente pe zi nu diferă de substanța organizării lecției, plecându-se de la concepția că două sau trei lecții desfășurate într-o zi, sunt de fapt o singură lecție împărțită în trei părți.

A.Nicu și colab. (1993) consideră că pentru fiecare lecție trebuie întocmit un document al planificării operative, care să conțină numărul mijloacelor (exercițiilor), succesiunea, volumul, intensitatea.

A.Dragnea (1993) definește lecția din punct de vedere pedagogic ca fiind o verigă a microcilurilor de antrenament care rezolvă obiective dintre cele mai diferite, în funcție de perioada de pregătire și componenta antrenamentului abordată. În procesul antrenamentului, pregătirea ulterioară a sportivului nu se poate face și nu se poate ajunge la performanțe maxime fără continuitate și adaptabilitate (antrenabilitate), fără programare și planificare.

W.Joch (1995) argumentează științific problemele actuale ale antrenamentului de înaltă performanță și caracterizează teoria antrenamentului sportiv ca o bio-știință. Aceleași abordări sunt făcute de T.Bompa (2001), prezentând calitățile motrice ca bio-motrice.

Și specialiștii din domeniul fotbalului au acordat o deosebită atenție teoriei sportului, evidențiind importanța planificării antrenamentului sportiv la copii și juniori (K.Grindlev, H.Palke, H.Hemmo, 1976; V.I.Kozlovski, 1977; K.P.Leaskovski,1977; P.N.Kozakov,1978; I.M.Arestov,M.A.Godic, 1981; V. Stănculescu, 1982; M.Rădulescu, E.Cristea, 1984; N.Commuci, M.Vianni, 1988; V.Cojocaru, 1995, 2002; D.Apolzan, 1998; C.Cernăianu,2000; G.A.Adoian, G.G.Adoian 2002; I.D.Kuramșin, 2003; V. Pșiblski, Z. Iastjemski, 2003; G. Stănculescu, 2003).

Ideile exprimate anterior exprimă punctual de vedere al autorilor și susține ipotezaa tezei de față care studiază interelația factorială în pregătirea fotbaliștilor juniori A, ca o sarcină managerială a antrenorului fiind patrte integrantă a managementului antrenamentului sportiv.

1.2 Studiul factorilor de antrenament ce intervin în pregătirea juniorilor A .

L.P.Matveev (1991) subliniază că antrenamentul sportiv este pregătire fizică, tehnico-tactică, intelectuală, psihică și morală prin intermediul exercițiului fizic (Sportul de performanță, nr 11, Centrul de cercetări pentru probleme de sport.- București, 1991. P. 15-30).

Pregătirea fizică

Pregătirea fizică este o componentă de bază a întregului proces instructiv-educativ, fără de care nu sunt de conceput celelalte elemente ale acestuia și care condiționează obținerea rezultatelor sportive, precum și munca de formare a viitorilor jucători (V.M.Zațiorski, 1970; N.G.Ozolin, 1972; D.Harre, 1973; N.Alexe, 1975; I. Hartman, H.Tinneman, 1988; I.V.Verhoșanski, 1988; B.N.Minaev, B.M.Șiean, 1989; V.V.Boiko, 1990; P.Tschiene, 1991; E.D. Colibaba, I.Bota, 1997; V.G.Belousov, 2000)

„Pregătirea fizică este componenta principală a antrenamentului sportiv și reprezintă procesul de educare a aptitudinilor fizice ale jucătorilor, prin ea se dezvoltă toate organele și funcțiile corpului, se perfecționează calitățile motrice (forța, viteza, îndemânarea, rezistența) și se formează un mare număr de deprinderi de mișcare creând astfel baza pentru desfășurarea cu succes a activității sportive. Pregătirea fizică reprezintă o condiție fundamentală pentru însușirea tehnicii și tacticii fotbalului și aplicarea lor în joc”.(Alexe, 1993, p. 256).

După majoritatea autorilor (C.Florescu, V.Dumitrescu, A. Predescu, 1969; A.Szögy, 1973; L.Baroga, 1974; D.Harre, W. Leopold, 1987; M.Georgescu, 1989; N.Alexe, 1993; A.Dragnea, 1996; C.Bota, O.D'Jamo, 1999; T.Predescu, și colab., 2001; V. Stănculescu, 2002), pregătirea fizică constituie suportul pentru toate celelalte componente ale antrenamentului, constituind chiar baza de plecare pentru întreg procesul de pregătire

Pe această bază dr. A.Demeter (1972) și dr. M.Georgescu (1989) au grupat eforturile după două criterii fundamentale: în funcție de aportul de oxigen, eforturile sunt anaerobe, aerobe și mixte; în funcție de aparatul sau sistemul cel mai solicitat, eforturile sunt neuro-musculare, cardio-respiratorii și energetice.

Unii autori (A.N.Krestovnikov, 1957; I.V.Verhoșanski, 1982; J.Weineck, 1994; A.A.Semkin, 1988; P.Tschiene, 1994; A.Viru, 1995; D.E.Colibaba, I.Bota, 1998) consideră că jocul și chiar tactica, ca formă a gândirii de joc, sunt expresia potențialului fizic al jucătorilor și echipei. Oricum am privi jocurile sportive, acestea sunt în primul rând o competiție a performanțelor fizice și abia apoi a celorlalte valori, pe care le condiționează (P.O.Astrand, 1968, 1971; L.Teodorescu, A.Predescu, 1975; V.M.Zațiorski, 1979; S.Starischka, 1981; S.I.Tiolenkov, 2001).

Desfășurarea procesului de pregătire fizică este condiționată de o serie de factori determinanți care asigură, în același timp și premisele pregătirii fizice. Aceștia sunt: starea de sănătate, dezvoltarea fizică, deprinderile motrice și calitățile motrice. Tendințele actuale în vederea creșterii calitative a eforturilor fizice și psihice se îndreaptă spre utilizarea computerelor, utilizarea pe scară tot mai largă a tehnicilor de calcul în procesul de programare, planificare, dirijare și analiză a activității de antrenament și competiție. Extinderea cercetărilor și tendința reunirii cunoștințelor din diferite domenii de cercetare necesită dirijări științifice ale antrenamentelor (J.S.Bruner, 1970; G.G. Demicioglean, V.I. Kozlovski, 1986; M.S.Bril, V.N.Prozorov, 1987; V.V.Boiko, 1990; H.Dawsen, 1993). În acest sens, tendința stabilirii influențelor optime sub aspectul particularităților biologice care acționează asupra sportivului cu privire la cronobiologie (V.M.Zațiorski, N.G.Kulin, N.R.Smirnov, 1979; I. Drăgan și colab., 1984; L.A.Ioffe, G.A.Bobkov, 1988; U. Manteufel, 1988; M.Faina, C.Moradini, 1993; J.Weineck, 1994;) se consideră că este o activitate persuasivă a organismului, desfășurată cu regularitate în perioade precise de timp. O pertubare a cuplării proceselor fizice cu desfășurarea ciclică și indicatorii temporali ai mediului înconjurător, în cazul nostru antrenamentul, duce la desincronizări. Simptome ale unor astfel de perturbații ar fi tulburarea somnului, excitabilitatea, oboseala – fenomene deosebit de restrictive pentru capacitățile de performanță fizică și psihică în sport.

Pregătirea fizică a jucătorilor de fotbal îmbracă două aspecte: pregătirea fizică generală și pregătirea fizică specifică.

Pregătirea fizică generală este „activitatea care urmărește să asigure o bună capacitate de lucru a organismului în condițiile efortului fizic. Performanțe mari pot obține numai jucătorii care au realizat indici crescuți de viteză, forță, rezistență și îndemânare”. (Dragnea, 1995, p. 164) Efectuarea planificată a pregătirii fizice generale de-a lungul tuturor perioadelor de antrenament, acordând pregătirii fizice ponderea corespunzătoare în funcție de scopul și sarcinile perioadei respective, asigură formarea unui larg bagaj de deprinderi motrice care facilitează munca strictă de specializare.

Pregătirea fizică generală se realizează cu ajutorul exercițiilor de dezvoltare generală la aparate, fără și cu obiecte și materiale ajutătoare, precum și prin intermediul practicării altor ramuri de sport: atletism, fotbal pe teren redus, înotul, gimnastica acrobatică, schiul. Când se folosesc astfel de mijloace, se are în vedere consolidarea și perfecționarea diferitelo părți (slabe) ale organismului pentru obținerea unor efecte calitative unitare ale pregătirii fizice.

Pregătirea fizică specială reprezintă „procesul educării aptitudinilor fizice specifice jocului sportiv. Această activitate se desfășoară în condiții cât mai apropiate de joc și se realizează într-o strânsă interdependență cu însușirea deprinderilor tehnico-tactice” (Dragnea, 1995, p. 165). Pregătirea fizică specială urmărește asigurarea calităților necesare jucătorilor pentru a putea face față în joc cerințelor specifice de manifestare a vitezei sau de solicitare a forței, îndemânării și rezistenței.( V.E.Nagornîi, 1963; N.R.Zamfirescu, A.Szögy, 1973; A.Dragnea, A.Bota, 1999; V.M.Smolevski, 2003).

Pregătirea fizică specială nu poate suplini lipsa pregătirii fizice generale. Acest lucru a fost constatat în practică și demonstrat prin numeroase cercetări științifice. Între pregătirea fizică generală și cea specială există o strânsă legătură: ele se condiționează reciproc și nu se substituie una celeilalte. Pregătirea fizică generală o precede pe cea specială și o influențează. În cadrul antrenamentului anual, pregătirea fizică generală are caracter preponderent în perioadele de tranziție și pregătitoare, apoi se reduce treptat pe măsură ce ne apropiem de perioadele competiționale, unde pregătirea fizică specială este dominantă. (L. Teodorescu, 1975; V.Diacikov, 1978; I.Șiclovan, 1987; A.Dragnea, 1991; M.Rennato, 1996; C.Bota, B.Anton, 2000).

Fotbalul actual reclamă ca pregătirea să fie desăvârșită în așa măsură, încât jucătorii să suporte în condiții optime și fără repercusiuni eforturile mari ale jocului modern. Realizarea acestei cerințe este posibilă numai în condițiile unei pregătiri fizice superioare, determinate de atingerea unui înalt nivel de dezvoltare a calităților fizice: viteză, forță, îndemânare și rezistență.

Pregătirea fizică în fotbal are drept scop creșterea capacității funcționale a organismului, dezvoltarea calităților motrice de bază și îmbogățirea fondului motric al jucătorului (Ardeleanu și colab., 1968; C.Răduț, 1989; L.P. Matveev, A.D.Novicov,1980; V.M.Zațiorski, 1980; M.Epuran, 1982, 1992, 1993; H.Milicer, 1984; N.Commuci, M.Vianni, 1988; I. Chiriac, I.Litinschi, 1988; Fr.Pavek, 1988; A.A.Semkin, 1988; L. Denisiuc, 1990; I.V.Verhoșanki, A. Viru, 1991; E.D.Colibaba, I Bota, 1998; A.Dragnea, A.Bota, 1999).

Însemnătatea pregătirii fizice este astăzi recunoscută pe plan mondial (N.Alexe 1996) deoarece:

– constituie baza pe care se sprijină activitatea sportivă;

– cu ajutorul ei se pune în mișcare mecanismul de funcționare al echipei;

– acțiunile jucătorului fără minge care reprezintă aproximativ 87 de minute din durata jocului, cât și mișcările cu mingea vor fi executate rapid și precis în funcție numai de nivelul pregătirii fizice;

– între nivelul pregătirii fizice și legile obținerii și menținerii formei sportive există o legătură organică.

Conform cerintelor FRF(programa juniorilor elaborată de C.Jurcă și colab.) pregătirea fizică specială se concretizează prin:

– mișcările care dezvoltă și perfecționează calitățile fizice cerute de particularitățile tehnice și tactice ale jocului de fotbal;

– exerciții specifice pregătitoare în tehnica și tactica fotbalului. Din această categorie fac parte alergările și săriturile specifice jocului, precum și exercițiile pregătitoare pentru toate elementele tehnice.

Asigurarea unei pregătiri fizice superioare, cerința concepției noastre de joc, se face numai dacă la baza ei stă numai pregătirea fizică multilaterală. Aceasta se obține prin îmbinarea armonioasă a pregătirii fizice generale cu cea specială. Legătura dintre pregătirea fizică specială și pregătirea fizică generală trebuie să fie înțeleasă și aplicată în practică.

În metodica antrenamentului sportiv, legătura strânsă între cele două laturi ale pregătirii fizice se face evidentă în următoarele două sensuri(A.Dragnea, 1994):

În primul rând, se lucrează pentru asigurarea bazei generale a calităților fizice și numai după aceea, cu ajutorul pregătirii fizice speciale, se desăvârșește aspectul particular, specific calităților și care se îmbină armonios cu tehnica și tactica jocului.

În al doilea rând, legătura armonioasă între pregătirea fizică generală și cea specială se extinde pe toată durata anului, în funcție de perioadele antrenamentului sportiv.

În prima etapă a perioadei pregătitoare de iarnă, predomină mijloacele pregătirii fizice generale, în proporție de aproximativ 50% (crosuri, alergări în aer liber, gimnastică, etc.),(V.Cojocaru,1996).

În general importanța și greutatea specifică a mijloacelor de pregătire fizică generală, scad odată cu apropierea perioadei competiționale făcând loc, treptat, exercițiilor specifice.(I.Motroc,1998:L,N,Antohi 1998).

În perioada competițională cu toate că ponderea cade pe pregătirea fizică specială, dobândirea și menținerea unei pregătiri fizice superioare nu se obține decât în condițiile unei îmbinări armonioase a pregătirii fizice speciale cu cele generale.(M.Rădulescu,2003).

Pregătirea tehnică

Pregătirea tehnică reprezintă „ansamblul de deprinderi motrice specifice în formă și conținut, care se referă la manevrarea mingii, precum și la deplasarea jucătorilor pentru manevrarea mingii, care se desfășoară după legile activității nervoase superioare și ale biomecanicii pentru randamentul în joc. Tehnica este condiționată de regulile jocului care impun un cadru precis de execuție a diferitelor procedee” (Șiclovan, 1977, p. 126).

Conform specialiștilor (I.Motroc 1998 ;V.Cojocaru 2000 ;M.Rădulescu2002 )

învățarea tehnicii se face la început prin metoda analitică, succesiunea metodică constând în explicarea procedeului, demonstrarea lui, execuția integrală la început în ritm lent ți mărind pe parcurs viteza de execuție, ca metodă de bază în învățarea și perfecționarea elementelor tehnice fiind metoda repetării.

Pregătirea tehnică are cea mai mare pondere în instruirea copiilor și juniorilor.Cercetările efectuate (N.Alexe, 1971; M.Belloiu, 1972; V.Dumitriu, 1973; I.Bușe, D.S.Ogodescu, 1982; I.Berlotti, A.Donati, 1983; G. Untea, 1984; M.Epuran, E.Horn, 1985; G.G.Demicioglean, V.I. Kozlovski, 1986; I.Drăgan, 1990; J.J.Adam, R.B.Wilburg, 1992; B. Douge, P.Hastie, 1993; V.Cojocaru, 2002) au demonstrat că mijloacele utilizate trebuie să aibă un caracter atractiv, să trezească interesul elevilor și ele trebuie să aibă structuri asemănătoare cu cât mai multe situații de joc, în vederea aplicării lor în cadrul jocului competițional.

Pregătirea tehnică trebuie să asigure însușirea și aprofundarea întregului arsenal tehnic cunoscut în jocul de handbal.

Gradul de complexitate al mijloacelor folosite pentru pregătirea tehnică a copiilor și juniorilor trebuie să crească treptat, ajungând până la analogiei performanței.(Programa FRF a juniorilor,2000) .

Tehnica poate fi definită ca fiind „ansamblul mijloacelor specifice jocului de fotbal prin intermediul cărora jucătorii realizează de pe o parte acțiunile cu mingea (controlul și circulația acesteia), iar pe de altă parte manevrele (cu și fără minge), necesare acționării și cooperării eficiente raționale, în vederea atingerii țelului urmărit” (Cojocaru, 2002, p. 67).Ea se compune din elemente tehnice (cu și fără minge) și din procedee tehnice. Elementele tehnice sunt reprezentate cu gesturile motrice specifice jocului: lovirea mingii cu piciorul, preluările, conducerea mingii, fentele, deposedările etc., iar prin procedeele tehnice înțelegem modalitățile concrete de realizare a elementelor tehnice: lovirea mingii cu șiretul, cu exteriorul labei piciorului, cu călcâiul etc. Procedeele tehnice sunt deci mijloacele tehnice concrete de care se servesc jucătorii pentru a realiza acțiunea de joc.(I.Motroc ,note de curs, ANEFS,1992)

În jocul de fotbal s-a observat (S.N.Andreev, 1989; A. Roxburg, 1995; V.Cojocaru, 1995 ; D.Jean-Dupeux, 1997; A. Benigni, M.Ferrari, A.Kuk, A.Preda, 1999; G.Stănculescu, 2003) că nivelul de măiestrie tehnică deține un rol important în soluționarea situațiilor complexe de joc. Practicarea jocului demonstrează că numai un suport fizic crescut și cu un nivel ridicat de măiestrie tehnică se pot realiza performanțe superioare (J.Cruyff,2001)

Principalele direcții în care se acționează sunt :

Însușirea corectă a actului motric specific procedeelor tehnice;

Lărgirea fondului motric prin însușirea de noi procedee tehnice, executarea acestora sub formă de structuri tehnico-tactice;

Execuții tehnice în condiții variate;

Perfecționarea exercițiilor tehnico-tactice în condiții de adversitate.(I.V.Ionescu,1999)

La dezvoltarea tehnicii au contribuit în special atacanții, care au permanent noi procedee pentru depășirea apărării. Treptat, aceste procedee au început să se generalizeze și prin extindere, să cuprindă o masă tot mai mare de jucători. (R.Duffes, 2001).

Relația pregătire fizică – pregătire tehnică este tratată de mai multți autori (A.Niculescu, I.V.Ionescu, 1972; V.Stănculescu, 1982; M.Rădulescu, E.Cristea, 1984; L.Baroga, 1984; D.Apolzan, 1988; L.Bolaert, 1988; D.W.Brettschneider, 1989, 1991; N.Hoștiuc, 2001; M.K.Borș, 2000: V.M.Smolevski, 2003).

Pregătirea tactică

Pregătirea tactică „se realizează prin intermediul jocului de atac și apărare ce conține faze destinate sportivilor, forme sub care se desfășoară cele momente tactice” (Dragnea, Mate-Teodorescu, 2002, p. 300). Jocul de atac este definit prin 4 faze: contraatacul, contraatacul susținut, faza de organizare a atacului și atacul în sistem. Apărarea în jocul de handbal conține 4 faze ce încep desfășurarea acesteia prin asigurarea echilibrului defensiv, urmează replierea, așezarea în dispozitiv și apărarea în sistem.

Pentru echipele aflate în eșalonul fotbalului de înaltă performanță, precum și pentru cele ce tind să intre în acest eșalon, pregătirea tehnico-tactică trebuie să se situeze la cote superioare, corespunzătoare acestui nivel. Jucătorii trebuie să fie capabili să aplice în joc execuții de mare virtuozitate, să posede cunoștințe, deprinderi și priceperi, abilități tactice individuale pe care să le subordoneze acțiunilor colective. Echipele trebuie să acționeze organizat și ordonat, aplicând oportun cele mai indicate procedee tehnice și combinații tactice colective, să posede un arsenal variat de acțiuni tactice cu grad sporit de dificultate și complexitate.

Conform teoriilor moderne ((M. Rădulescu, V. Cojocaru, 2003; C. Jurcă, M. Mitran,2003; M. Stoica, 2003; P.Comăniță, 2004; M. Bucurescu, 2004; J. Venglos, 2004) în jocul de fotbal distingem mai multe forme de tactică:

Din punct de vedere al exprimării acțiunilor de joc distingem tactica individuală (exprimată prin acțiuni tehnico-tactice individuale) și tactica colectivă (exprimată prin acțiuni tehnico-tactice colective: cu 2-3 sau mai mulți jucători).

Din punct de vedere al locului unde se desfășoară acțiunile de joc acesta poate fi:

– în fața porții proprii;

– la mijlocul terenului;

În fața porții adverse.

Pentru echipa aflată în atac tactica ofensivă poate fi:

În fața porții proprii se organizează ieșirea rapidă din zona periculoasă;

La mijlocul terenului se organizează pregătirea atacului prin pase și pregătirea fazei finale favorabilă lansărilor;

În fața porții adverse se organizează finalizarea prin dribling, pasa înapoi, pasa decisivă pentru trasul la poartă.

Pentru echipa aflată în apărare tactica defensivă poate fi:

În fața porții proprii se face marcaj strict urmat de atacuri decisive pentru deposedare;

La mijlocul terenului, aplicarea jocului în scară, începerea atacului de deposedare, supravegherea și intercepția, tatonarea, devierea atacului advers;

În fața porții adverse se execută pressingul asupra apărătorilor adverși pentru împiedicarea lor de a concepe atacul.

Din punct de vedere al modalității de exprimare a tacticii de joc în raport cu fazele de joc distingem:

Faza de atac ce cuprinde posesia mingii, organizarea acțiunilor ofensive și finalizarea;

Faza de apărare care cuprinde apărarea porții, împiedicarea adversarilor de a marca și deposedarea.

Din punct de vedere al aspectelor de manifestare a tacticii, în general, distingem:

Tactica generală sau bazele tacticii care precizează aspectele generale ale folosirii acțiunilor de joc-individuale și colective în atac și în apărare;

Tactica specială, care stabilește modalitățile specifice, particulare și rezolvarea, în anumite condiții a acțiunilor respective (jocul la ofsaid, temporizarea, apărarea aglomerată sau diferite tactice pentru finaluri de joc).

Prin pregătirea tactică trebuie să înțelegem cu precădere preocuparea pentru educare și dezvoltarea gândirii jucătorilor, capacitatea acestuia cu cunoștințe și abilități, în care un rol deosebit îl are pregătirea teoretică ( V. Cojocaru, 2003; A. Niculescu, 2003; M.Rădulescu, 2003; O. Hitzfeld, 2004).

Conform studiilor de specialitate (Șt. Miu, 2001; M. Lucescu, 2004; R. Michels, 2004) între tehnică și tactică trebuie să existe o corelare perfectă. De regulă, tactica este elementul care produce modificări în jocul unei echipe și manifestă mereu noi pretenții față de execuțiile tehnice ale jucătorilor, de nivelul pregătirii lor fizice. Tactica se manifestă deci pe planul gândirii creatoare, în scopul valorificării optime a posibilităților jucătorilor unei echipe.

Pregătirea teoretică

În antrenamentul sportiv, pregătirea teoretică urmărește o serie de aspecte prevăzute de diferiți autori in lucrările lor(M. Rădulescu, E. Cristea, 1984; I. Motroc, 1999; G. Stănculescu,1999; 2003; V. Grecea, 2002):

– date privind dezvoltarea jocului;

modalități de pregătire în antrenament;

efortul crescut și refacerea după acesta;

regulamentul de joc și modalități de aplicare a acestuia în mod creativ;

reguli privind efectuarea deplasărilor și participarea în competiții;

participarea activă, critică și autocritică la ședințele de pregătire și de analiză a jocului.

Prin pregătirea teoretică a jucătorilor se înțelege „ansamblul cunoștințelor de specialitate, transmise de către antrenori în vederea aplicării în practică a unor noțiuni, principii, reguli, menite să optimizeze randamentul în antrenamente și competiții” (Alexe, 1993, p. 274).

Sfera acestei pregătiri este foarte largă dată fiind și complexitatea antrenamentului sportiv și a activității competiționale, ambele solicitând stăpânirea unor noțiuni de seamă privind buna orientare în alegerea celor mai indicate soluții de acționare.

Printre componentele de bază ale pregătirii teoretice enumerăm (C. Jurcă, M. Mitran, 2003; A. Niculescu, 2004; A. Ferguson, 2004; M. Lippi, 2004; A. Wenger, 2004):

Cunoștințele referitoare la semnificațiile sociale ale activității sportive.

Cunoașterea trecutului istoric al fotbalului pe plan mondial și național, concomitent cu reținerea principalelor date și succese obținute de clubul din care fac parte jucătorii respectivi.

Cunoștințe aferente înțelegerii biomecanicii, tehnicii sportive, a legităților fiziologice și igienice ale efortului.

Noțiuni de bază privind înțelegerea tacticii jocului de fotbal.

Cunoștințe menite să sporească ponderea autoeducației în procesul complex al pregătirii psihologice.

Cunoașterea temeinică a regulamentului jocului și competițiilor și a consecințelor nerespectării întocmai a prevederilor acestora.

Cunoștințe organizatorice și tehnico-gospodărești, implicate în desfășurarea vieții în colectiv, de îngrijire a echipamentului și mingiilor.

Fără îndoială, dimensiunea și profunzimea genurilor de cunoștințe enumerate mai sus, nu trebuie să fie înțelese ca reprezentând domenii de specialitate a pregătirii teoretice a sportivilor, acestea revenind cadrelor de specialitate; în schimb, orice preocupare mai activă a jucătorilor în una din laturile prezentate mai sus, trebuie să găsească înțelegerea cadrelor de specialitate.

Studiile efectuate in fotbalul contemporan au propus diferite căi și mijloace de realizare a pregătirii teoretice (M. Epuran și colab. 1995, 2001; A. Nicu, 1985; M. Rădulescu,2003):

Expuneri privind semnificațiile sociale ale fotbalului sau pe teme ale istoriei fotbalului.

Prezentarea unor concluzii și învățăminte, cu ocazia desfășurării unor competiții de mare amploare (campionate mondiale, jocurile olimpice, campionate europene, cupe europene, campionate naționale).

Analiza de pregătire a jocurilor și de apreciere a randamentului jucătorilor în competițiile desfășurate.

Discuții colective și individuale privind necesitatea respectării disciplinei de joc și a regulamentului de joc.

Sondaje de opinie privind diferite aspecte ale organizării antrenamentelor și metodicii desfășurării acestora.

Analiza de cazuri desprinse din realitatea procesului de pregătire și din activitatea competițională.

În toate ipostazele evidențiate mai sus antrenorii au datoria să stimuleze neîncetat gândirea teoretică a sportivilor, să asculte cu atenție opiniile exprimate și, astfel într-un climat constructiv deschis să se găsească cele mai indicate soluții de acționare în viitor.

Pregătirea psihologică

Simultan cu amploarea pe care a luat-o sportul de performanță, a început să se vorbească tot mai mult de însemnătatea factorului psihologic în pregătirea sportivilor de performanță, fapt care a determinat efectuarea a numeroase studii și cercetări concretizate în adunarea unui bogat material teoretic, dar cu aplicabilitate în practică. (M.Epuran 1995,M. Rădulescu, E. Cristea, 1984; I. Motroc, 1999; G. Stănculescu,1999; 2003; V. Grecea, 2002).Psihologia poate să-l ajute pe antrenor în mai multe direcții:

a) cunoașterea mai profundă a sportivului și, în principal, cunoașterea lui din punct de vedere psihologic, a trăsăturilor de personaliate privite evolutiv și diferențial ;

b) desprinderea direcțiilor și căilor de dirijare și realizare a dezvoltării și pregătirii psihice în conformitate cu scopurile sociale și cu cele specifice sportului;

c) realizarea unei capacități psihice superioare conform cerințelor sportului de performanță (echilibru afectiv, creativitate, voință, motivație etc.);

d) cunoașterea mecanismelor și a căilor de realizare a pregătirii integrale ca proces de instruire și educare;

e) formarea capacității de autoreglare și autoeducare.

Rolul pregătirii psihologice în antrenamentul sportiv conform unor autori ca( E.Horn,1992 și I.Popovici ,2003) derivă din conținutl psihologic al fiecărei componente a antrenamentului (conținutl psihologic al pregătirii fizice, tehnice, tactice, teoretice și psihologice). Referindu-ne la conținutul psihologic al pregătirii psihologice, acesta constă în următoarele: dezvoltarea capacității psihice sub aspect (raport) informațional și reglatoriu; pregătire intelectuală, afectivă, volitivă și a trăsăturilor de personalitate; dezvoltarea capacității de autoreglare.

În cercetările lor I. Motroc, 1999; Șt. Miu, 2001;A. Ferguson, 2004; A. Roxburg, 2004; J. Venglos, 2004 au semnalat că în conținutul pregării psihologice mai intră asistența psihologică prin psihodiagnoză, pregătirea psihologică de bază, specifică și de concurs, precum și psihoterapia.

„Pregătirea psihologică în antrenamentul sportiv constituie acțiunea sistematic dirijată în scopul cultivării trăsăturilor de personalitate a sportivilor, ca cetățeni demni și deopotrivă ca remarcabili competitori. Mai precis, prin pregătirea psihologică înțelegem acțiunea pe care o exercită antrenorul și colectivul asupra psihicului jucătorului, în vederea îmbunătățirii randamentului acestui în joc” (Dragnea A., Mate-Teodorescu, 2002, p. 401).

Azi, prin pregătire psihologică trebuie să înțelegem acțiunea de dezvoltare armonioasă a tuturor proceselor psihice, deci și a celor de cunoaștere, de gândire și nu doar a procesului de voință. Pregătirea psihologică se referă la cele trei mari grupe de procese: de cunoaștere, de afectivitate și de voință.

1.3. Particularitățile morfo-fiziologice ale fotbaliștilor juniori A

Particularitățile de vârstă reprezintă caracteristici generale native și dobândite din punct de vedere morfofuncțional și psihologic. Acestea diferă în funcție de vârstele respective, se raportează la individ și la sportul respectiv și diferențiază individualitățile din colectiv prin unele caracteristici. Din datele literaturii de specialitate reiese faptul că dezvoltarea și creșterea nu se desfășoară într-un ritm uniform, ci pe parcurs apar perioade de încetinire, decreșteri variabile (E. Avramoff, 1980; V. Ignat, 1989; I. Drăgan,1996).

Aprecierea corectă a nivelului de dezvoltare are trei aspecte principale: morfologic, fiziologic și psihologic.

La vârsta de 17-18 ani, procesul de dezvoltare biologică a organismului continuă sub aspectele sale esențiale: creșterea și diferențierea. Creșterea din punctde vedere biologic, înseamnă sporirea cantitativă a țesuturilor organismului și adiferitelor organe, aparate și sisteme. Aceasta este asigurată prin multiplicarea celulară și sporirea substanțelor intercelulare, ceea ce duce la mărirea volumului,modificarea formei, a dimensiunilor organismului și a părților lui constituiente.(A. Nicu, 1962, 1970; V. Mazilu, 1776; Al. Focșeneanu, 1986; V.B. Șvart, S.V. Hrușcev, 1986; C. Șamanschi, 1989).

Diferențierea se referă la diversificarea calitativă a structurilor, pe măsură ce are loc dezvoltarea, cu maturizarea treptată a funcțiilor acestora (V. Stroiescu, A.Vasiliu, 1989).

Etapa post pubertară, adolescența, desăvârșește și încheie perioada de creștere sub aspect biologic. Sistemul osos, crescând în lungime, se apropie de aspectul și dimensiunile constante ale adulților, însă ca duritate și rezistență, oasele rămân în urmă; procesul de îngroșare a oaselor este intens mai ales pe seama compactei (V. Ignat,1989).

Mobilitatea pasivă și activă a segmentelor coloanei vertebrale are valori maxime, apoi se stabilizează sau chiar se reduce. Dezvoltarea sternului are o perioadă lentă până la osificarea totală (V. Dumitriu, 1986; I. Motroc, 1996). Tot în această perioadă are loc sinostozarea centrilor secundari de osificare ai tuberculilor cu capul coastelor. Oasele membrelor prezintă un ritm lent de creștere și definitivare a procesului de osificare. Oasele membrului inferior se dezvoltă în ritm lent, dar se produce osificarea coxalului, rotulei, a tibiei și a falangelor (V. Mazilu, Al. Focșeneanu, 1976).

Definitivarea osificării scheletului se produce diferit, dar în general oasele au forma și dimensiunile definitive, urmând ca sudarea centrilor de osificare primari cu cei secundari să aibă loc mai târziu, la 22 – 25 ani (M. Ifrim, 1987, 1989; V. Ignat, 1989).

Mobilitatea funcțională a proceselor nervoase fundamentale favorizează dezvoltarea vitezei și a îndemânării. Analizatorii se prezintă la un nivel de maturitate apropiat de cel al adultului pe plan morfologic, însă inferior din punct de vedere funcțional (C.V. Ștefanov, 1989; V. Cojocaru, 2002).

Totuși, atât sistemul nervos central, cât și analizatorii, nu rezistă la eforturi prelungite, oboseala centrală și periferică instalându-se mai ușor (I. Motroc, 1996;V. Cojocaru, 2002). Musculatura scheletică este în plină dezvoltare mai ales sub aspectul îngroșării fibrelor, care capătă treptat

caracteristicile morfologice, biochimice și funcționale ale adulților, dar forța este rămasă în urma adulților din cauza lipsei unei mobilizări corespunzătoare a unităților motorii (V. Svart, S.V. Hrușcev, 1986;L. Tărășescu, 1989).

La nivelul organelor ce aparțin sferei vegetative, în etapa postpubertară se constată o tendință spre un echilibru dinamic, corespunzător unor răspunsuri adecvate și stabile la excitațiile venite din mediul intern și extern (E. Avramoff, 1980; V. Stroiescu, V. Vasiliu, 1989; I. Orha, A. Rosetti, 1989).

Din punct de vedere fiziologic, aparatul cardiovascular al sportivilor prezintă o capacitate sporită în privința îndeplinirii în bune condiții a principalelorsarcini cum sunt transportul gazelor și al substanțelor nutritive. Angrenarea în efort a aparatului cardiovascular trebuie să se realizeze treptat, deoarece factorii dimensionali și capacitatea funcțională, nu au atins încă valorile optime caracteristice adulților (V. Ignat, 1989; L. Grecu, 1989; I. Drăgan, 1989). La această vârstă dezvoltarea anatomică a aparatului cardiovascular realizează o sporire a capacității funcționale.

Aparatul respirator înregistrează o maturizare, se amplifică factorii dimensionali și se mărește suprafața de contact dintre sângele capilar și alveolar (V. Stroiescu; A. Vasiliu, 1989).

Glandele cu secreție internă asigură o reglare hormonală mai stabilă și mai eficientă. De asemenea, trebuie să menționăm sporirea secreției hormonale corticomedulosuprarenalei, care are un rol important în mărirea capacităților de efort fizic și intelectual al băieților (E. Avramoff, 1980; L. Grecu,1989).

În continuare vom reda câteva aspecte legate de particularitățile psihice ale vârstei de 18-19 ani.

Adolescența este perioada de vârstă cea mai complexă și se caracterizează prin trecerea spre maturizare și integrare în societatea adultă, cu solicitările ei sociale, politice, familiale, profesionale. Acest parcurs este cu atât mai sinuos, cu cât viața socială este mai complicată (U. Șchiopu, E. Verza, 1968; A. Berge, 1974; R. Bernard, 1979). Există o mare varietate a dezvoltării psihice în perioada adolescenței (J. Rousselet, 1968; T. Rudică, 1974; P.H. Mussen, J.J. Conger, J. Kagan, 1974). Tipurile de relații se complică progresiv, adolescentul integrându-se tot mai mult în generația sa. Are loc dezvoltarea personalității. Maturizarea este centrată pe identificarea resurselor personale și realizarea identității proprii și a independenței.

Întreaga personalitate trăiește prezentul și-și construiește viitorul, care devine o dimensiune a sinelui; se dezvoltă atitudini, concepția despre lume și viață (M. Taiban, I. Plăviță,1976).

Stadiul adolescenței este dominat de adaptarea la starea adultă, de procesul de câștigare a identității, de intelectualizarea pregnantă a conduitei (V. Pavelcu, 1970; E. Pamfil, D. Ogodescu, 1974; V. Ceaușu, 1979; A. Liiceanu, 1979). Adolescența propriu-zisă se caracterizează printr-o intelectualizare intensă, prin dezvoltarea gândirii abstracte, prin îmbogățirea și lărgirea încorporării de conduite adulte (Șt. Zissulescu, 1968; T. Prună, 1974).

Gustul informației continuă, diversificându-se și orientându-se spre domeniul profesional și social. Tinerii sunt mândri de statutul lor (R. Zazzo, 1975).

În ansamblu perioada adolescenței are 3 categorii de reacții:

a) se dezvoltă preocupări ale conștiinței și conștiinței de sine (R. Sears, 1966);

b) căutarea identității (B. Zazzo, 1958; U. Șchiopu, 1979, 1986);

c) găsirea unei identități vocaționale (D. Salade, 1969).

În adolescență dezvoltarea conștiinței de sine se complică, iar percepția de

sine are câteva aspecte: propria imagine corporală, identificarea sensului, rolului și statutului sexual și mai ales a celui social (H.R. Tome, 1972; A. Berge, 1974; V. Pavelcu, 1974; S. Teodorescu, 1974; H. Vallon, 1978; V. Ceaușu, 1979).

– dezvoltarea unei aprofundate gândiri tactice (G.A. Lisencik, V.G. Look, 1991);

– antrenamentul în fotbalul juvenil vizează 2 direcții: pregătirea jucătorului (adaptarea individualizată a mijloacelor corelată cu cunoașterea perfectă a jucătorilor) și pregătirea echipei (asamblarea grupului, perfecționarea sistemelor de joc și a relațiilor de joc în diferite ipostaze ale jocului) (I. Voica, 1992; M. Rădulescu, 2003, 2004; O.M. Hitzfeld, 2004; G. Houllier, 2004);

– obiectivizarea jocului, optimizarea procesului de antrenament, algoritmizarea, standardizarea și modelarea pregătirii (P. Cercel, 1999; Al. Păcuraru, 2000; 2004);

– cultivarea trăsăturilor comportamentale de competitor, concomitent cu cele de cetățean integrat social (C. Jurcă, M. Mitran, 2003).

Vom reda în continuare unele opinii ale specialiștilor referitoare la procesul de pregătire al fotbaliștilor juniori.

Acțiunea de selecție are în vedere atât acțiunea de depistare a elementelor înzestrate, cât și obiectivizarea criteriilor în baza cărora se realizează selecția (S. Sîrghi, 2004).

Antrenamentele trebuie să realizeze o adaptare către: eforturile fizice de orientare diferită, complexitate coordinativă, intensitate și volum, folosirea unui arsenal larg de exerciții, orientate spre dezvoltarea calităților motrice, perfecționarea măiestriei tehnico-tactice și funcțiilor psihice (V. Stepanov, 2003).

În antrenamentul contemporan al fotbaliștilor juniori este necesară eliminarea haosului în pregătire, iar pregătirea se adaptează succesiv particularităților somatice și psiho-motrice al fiecărui nivel de instruire (A. Drăgan, 2001; M. Stoica, 2003).

În procesul de antrenament în jocurile sportive este necesară împletirea judiciosă a formelor de antrenament colectiv, pe grupe de sportivi și individual (D. Evuleț Colibaba, 2004).

La juniori se recomandă dezvoltarea calității motrice combinate forță-viteză, dar exercițiile trebuie combinate cu sporturi complementare, exerciții de respirație și relaxare și sub supraveghere medicală (D. Gârleanu 1975; L. Baroga, 1984).

La varsta juniorilor A ,17-18 ,ani se pot obține performanțe superioare la sporturi care solicită rezistență în regim de viteză (F. Conconi, 1983; L. Baroga, 1984, 1995; A. Nicu,1993).

În antrenamentele fotbaliștilor juniori este necesară organizarea instruirii prin folosirea frecventă a jocurilor, a exercițiilor interesante, stimulative (D. Gârlea, 2004; I. Ursachi, 2004; C. Vișan, 2004).

Procesul de pregătire al juniorilor solicită pregătirea pe plan superior în cadrul unor centre speciale, pe bază de programe și modele de pregătire, a unui număr cât mai mare de juniori valoroși; crearea unor modele pozitive oferite de un cod etic puternic; în pregătire să se urmărească motivarea și nu manipularea jucătorilor juniori (J. Venglos, 2000; A. Roxburg, 2004).

U. Harttgen și V. Finke, citați de C. Jurcă, (2004) afirmă că talentul apare mai devreme succesul mai târziu; pentru a evita rebuturile trebuie evitați factorii provocatori în prognoza și selecția talentelor.

V. Rajnovic, (1972) susține că la 17-18 ani pregătirea trebuie să aibă următoarele procente: pregătire fizică multilaterală 40-45%, pregătire tehnică și tactică 55-65%.

I. Koț, (1986); I. Motroc, (1996); G. Stănculescu, (1999) susțin că procesul de pregătire la juniori trebuie să se caracterizeze prin: creșterea numărului de antrenamente pe săptămână, a jocurilor (de antrenament, școală, verificare, selecție), solicitare crescută la efort, perfecționarea până la măiestrie a tuturor cunoștințelor și deprinderilor și din nou consolidarea lor pe componente de antrenament, cu accent pe latura psihologică fiecăreia. V. Stănculescu, (2002) evidențiază următoarele aspecte:

a) nu trebuie să existe secrete tehnico-tactice pentru jucători juniori; ei trebuie să fie capabili să joace pe orice post în echipă, să posede controlul total al mingii; b) același autor recomandă pentru această vârstă, o strategie de a învinge într-un joc oficial, printr-un concept de pregătire apt să creeze permanent variante optime de joc.

E. Ghibu, (1972, 1988); G. Stănculescu, (1999, 2002); R. Ragnnick, (2003); M. Rădulescu, (2004); M. Stoica, (2003) recomandă respectarea următoarelor cerințe în pregătirea juniorilor:

a) stabilirea concretă a metodicii de predare și practicare a jocului respectiv;

b) asigurarea caracterului atractiv al pregătirii;

c) multilateralitatea în pregătire cu solicitarea rațională a juniorilor;

d) folosirea pe scară largă a competițiilor.

M. Lucescu, (1981) și A. Niculescu, (2002) menționează că în România există fotbaliști buni, dar se cresc greșit, nu se reușește să li se transmită dorința de a da totul în pregătire și pe teren, de a fi profesioniști 100%.

Este necesar ca în răstimpul celor 12 ani de instruire, copii și juniorii să fie pregătiți de mai mulți antrenori, în scopul creșterii capacității lor de adaptare, în scopul îmbogățirii întregului arsenal de cunoștințe și deprinderi, datorită variatelor metode și mijloace practicate de antrenorii respectivi; de aici necesitatea specializării antrenorilor pe categoriile de vârstă ale copiilor și juniorilor (I. Motroc, 1996; D. Didiță, 2003).

A. Dragnea, P. Comăniță , M. Georgescu, N. Zamfir, citați de V. Cojocaru, (2002; 2003); M. Stoica, (2003) menționează următoarele aspecte legate de selecția și pregătirea juniorilor pe plan internațional:

a) selecția se realizează în concordanță cu cerințele care se maximalizează pe plan vertical;

b) pregătirea se adaptează succesiv particularităților specifice fiecărui nivel de instruire și categorie competițională;

c) se constată existența unui sistem competițional ineficient, neracordat la campionatul seniorilor și la structura anului școlar.

G.T. Onay, (2004) și P. Comăniță, (2004) caracterizează jucătorul de 18 ani modern în modul următor: să fie pasionat, responsabil, să aibă inițiativă, să citească rapid jocul când intră în posesia mingii, să nu-și piardă încrederea și curajul, să reacționeze înaintea celorlalți, să paseze imediat, să se adapteze repede la situații noi, să posede inteligență de joc, bazată pe o viteză de reacție și de execuție corespunzătoare.

I. Drăgan, (1989) dă următorul model al juniorului: profil psihic (inteligență tactică, rezistență la stres, coordonare motrică, atenție concentrată și distributivă, spirit de colaborare, viteză de reacție, sensibilitate kinestezică), profil fizic (talie medie-înaltă, tren inferior puternic, viteză în regim de forță explozivă), suport metabolic aerob.

J. Venglos, (2004) citat de M. Rădulescu, (2004) insistă în pregătirea tinerilor jucători pe modificarea obișnuințelor greșite, pe programe de antrenament specifice tinerilor, pe încurajarea agresivității în limitele regulamentului.

La vârsta junioratului condițiile de antrenabilitate sunt corespunzătoare, cu condiția să se evite formele monotone și de constrângere, care generează plictiseala (V.P. Filin, 1978; R. Telman, J.P. Hanzen, 1982; A. Berg , G. Kuel, 1985; H. Buhl, H. Gurtler, R. Hacker, 1986; R. Sotiriu, 1998).

Concluzia finală referitoare la pregătirea și randamentul juniorilor este că în fotbalul de performanță, nu poate exista diferență între un jucător senior și un jucător junior I sub aspectul conținutului, diferența va fi numai de ordinul rutinei,al experienței de joc, și al stabilității psihice.

1.4.Aspecte teoretice ale antrenamentului de fotbal la nivelul juniorilor A.

Cercetările în domeniul jocului de fotbal și în cel al jocurilor sportive se caracterizează prin predominanța activității, prin solicitări și efecte cumulative (globale și nu selective) din punct de vedere morfo-funcționale și printr-o participare psihică intensă (L.Teodorescu, 1975; V.D.Kovalev, 1984; M.Epuran, E. Horn, 1985; V.I.Simakov, 1987; V.Stănculescu, 2001; M. Rădulescu, V.Cojocaru, 2003).

Fotbalul este mai mult decât un fenomen social (prin structurile sale de conducere și management asigură existența materială a numeroșilor salariați din domeniu), este pasiunea vie a oamenilor, este o afacere antrenând publicitatea, televiziunea, sponsorizări, impresari, show-bussinesul, și chiar politica. Odată cu instalarea profesionalismului și, implicit cu dorința de câștiguri materiale a dus și la exodul celor mai buni fotbaliști spre marile și bogatele cluburi de fotbal din lume.

Apariția managementului sportiv (activitatea de cunoaștere curentă și de perspectivă a nevoilor) a dus la apariția de noi specialiști în stafful tehnic (preparatori fizici, kinetoterapeuți, medici, psihologi etc). Importanța pe care o dau în special marile cluburi în perfecționarea strategiilor de selecție a reprezentat reelaborări conceptuale, bazate pe date științifice (J.S.Bruner, 1970; G.G. Demicioglean, V.I.Kozlovski, 1986; M.S.Bril, V.N.Prozorov, 1987; N.Commuci, M.Viani, 1987; R.Hodgson, 1995). Strategia perfecționării selecției la nivelul copiilor și juniorilor, îmbunătățirii continuă a metodologiei antrenamentelor și a jocului, capătă conotații din ce în ce mai profunde și în pregătirea teoretică.

În procesul antrenamentului sportiv, pregătirea specializată trebuie să fie dominantă, îndeosebi la sportivii de performanță. După cum menționează V.N. Platonov (2000), baza măiestriei sportive o constituie pregătirea specializată. Datorită acestor mijloace se efectuează adaptarea și perfecționarea stării organismului la cerințele sportului respectiv.

I.Verchoșanski, (1991) menționează că antrenamentul sportiv și teoria sa nu trebuie cuplată sau identificată cu teoria adaptării, ci trebuie să se bazeze pe principiile acesteia din urmă.

Exigențele crescânde îi obligă pe jucători să se auto-depășească continuu, oferind din ce în ce mai mult, sub toate aspectele, atât în pregătire cât și mai ales, în joc, prestații din ce în ce mai bune. În cadrul jocului de fotbal, organizarea constă în polivalența jocului constructiv, colectiv, ofensiv. În defensivă se caracterizează prin jocul în zonă, iar în atac prin progresia și iuțirea jocului. Trecerea din apărare în atac, în prezent, se produce aproape instantaneu, odată cu intrarea în posesia mingii, deci cu recuperarea acesteia și relațiile de colaborare cu atacanții, indiferent de câți jucători acționează în faza respectivă. Piederea mingii în atac presupune recuperarea mingii ca prim moment al acțiunii imediate (desigur în primul rând de către jucătorul care a pierdut mingea), nereușita acestei recuperări este complementată cu faultul tactic în vederea regrupării apărării. O astfel de acțiune se poate realiza numai pe organizarea unei apărări avansate.

Antrenamentul sportiv, ca orice activitate cu caracter interdisciplinar, este supus înnoirilor mai ales din punct de vedere managerial (S.N.Andreev, 1989; A. Roxburg, 1995; V.Cojocaru, 1995 ; D.Jean-Dupeux, 1997; A. Benigni, M.Ferrari, A.Kuk, A.Preda, 1999; G.Stănculescu, 2003), care, uneori, se produc după o dinamică deosebit de alertă.

Acest proces de dezvoltare rapidă este provocat de descoperiri în sfera biologică (fiziologia efortului, tehnici de refacere, biomecanică etc), ca și în cea a pedagogiei de specialitate (metode și tehnici de antrenament, mijloace, forme de organizare), a psihologiei (psihodiagnoză, psihoterapie), sociologiei, ori în sfera managerială (N.Alexe, 1971; M.Belloiu, 1972; V.Dumitriu, 1973; I.Bușe, D.S.Ogodescu, 1982; I.Berlotti, A.Donati, 1983; G. Untea, 1984; M.Epuran, E.Horn, 1985; G.G.Demicioglean, V.I. Kozlovski, 1986; I.Drăgan, 1990; J.J.Adam, R.B.Wilburg, 1992; B. Douge, P.Hastie, 1993; V.Cojocaru, 2002).

Este firesc ca, în câmpul creat de această diversitate de domenii, să apară noutăți care influențează în sistem întregul proces de antrenament. Este cunoscută interacțiunea corelației dintre calitățile motrice.

Orice calitate motrică poate fi programată pentru a fi educată special în orice perioadă a anului (T.Bompa, 2001).

În fotbalul modern, forța musculară este un element important în multe aspecte ale prestării sale: schimburi de direcție, rezistență, șuturi, sărituri.. Dintre tipurile variate de forță, cea explozivă are o importanță deosebită, deoarece intervine în numeroase mișcări, chiar și tehnice.

Jucătorilor de fotbal le trebuie forță în regim de viteză, dar asta nu înseamnă că se pot transfera în mod automat la un fotbalist mijloacele de antrenament folosite de un halterofil, de un sprinter, de un fondist etc (D. Apolzan, 1998).

Când ne referim la perioada pregătitoare trebuie să ne raportăm la pregătirea de forță maximă (L.Baroga, 1984; C.Bota, 1997; T.Bompa, 2001). Această calitate se manifestă de regulă în regim static prin mișcări lente, prin contracții izometrice sau intermediare. Avantajele procedeului izometric este că asigură creșterea rapidă a forței maxime (îngroșarea fibrei musculare), în diferite momente ale mișcării. În cadrul lucrului trebuie să avem în vedere că contracțiile izometrice lungi produc un blocaj al activității respiratorii. În fotbal forța este importantă în unele confruntări corp la corp, de aceea exercițiile de împingere cu umărul, în care fiecare încearcă să-l oblige pe adversar să-i cedeze poziția, sunt exerciții în care forța maximală este pusă în evidență prin natura poziției statice și a contracțiilor izometrice prezentate.

Antrenamentul pliometric este de natură strict anaerobică (fără oxigen) și folosește sistemul de energie potențială dintr-un mușchi înaintea unui act exploziv, folosind o putere maximă, în care sprijinul pe sol al picioarelor să fie cât mai scurt posibil (C. Baciu, 1970; M.Belloiu, 1972; A.D.Gandelsman, K.M.Smirnov, 1973; D.Gârleanu, 1975, 1981; R.Manno, 1985; V.F.Buftea, 1998; L.Denisiuc, 1990; M.Faina, C.Moradini, 1990; P.Vahnovan, G.Ilin G, 2002).

În cazul alergărilor, (A.Szögy, 1973; G.P.Neminuscii, 1976; S.Starischka, 1981; M.Portman, 1987; N.V.Platonov, 1995) analiza atentă a solicitărilor privind bioenergetica efortului sportiv și posibilităților de ameliorare prin antrenament este dată de sistemul energetic, de aceea este necesară o cunoaștere a acestor solicitări. Sursa imediată de energie pentru toate procesele biologice active (G.Neumann, 1995; C.Bota, B.Anton, 1998; S.IO.Tiolenkov, 2001), inclusiv pentru contracția musculară, este adezinotrifosfatul care se reface pe seama a trei procese:

– sistemul fosfagenelor;

– glicoliza anaerobă sau sistemul acidului lactic;

– degradarea aerobă a glucidelor, lipidelor și chiar a proteinelor.

Durata efortului menținut la puterea maximă îi sunt caracteristice următoarele valori:

1. Sistemul anaerob alactacid 10 – 20 secunde.

2. Sistemul anaerob lactacid 60 – 80 secunde.

3. Sistemul aerob 6 – 15 minute.

Puterea efortului aerob (P.M.A.) este puterea maximă dezvoltată prin metabolism aerob la frecvența cardiacă maximală (VO2max).

Viteza maximă aerobă se determină prin testul de alergare progresivă pe pistă (5m/s sau 100m/20s).

După Mathews și Fox, citat de V.Mazilu (1975), relația dintre VO2max și durata efortului la sportivii antrenați este următoarea:

Puterea efortului anaerob lactacid (puterea maximă glicolitică) este o caracteristică esențială a eforturilor de durată de până la 90 secunde. Ameliorarea acestor eforturi se realizează prin repetări cu durata de 20-60 secunde.

În jocul de fotbal (G.Sichitiu, citat de Gh.Untea, 1984) jucătorii acționează prin efort susținut, alternând eforturile maximale de până la 8–10 sec. cu eforturi submaximale de până la 20 sec., după care se intercalează alte eforturi (opriri, mers, sărituri, deposedări etc).

Eforturile de 6 minute implică un efort mixt aerob-anaerob. Se apreciază că la trei minute de la începutul efortului participarea celor două componente este egală.

Se recomandă (M.Rădulescu, E.Cristea, 1984) și se cere elaborarea unei planificări planificări în prestarea unui efort deosebit, cu accent pe intensitate și complexitate, iar reușita în efectuarea efortului de către întregul grup de jucători se obține numai prin angrenarea fizică și psihică. Autorii mai sus menționați susțin eficiența efortului dorit asupra componentelor psihologice prin abordarea următoarelor particularități:

stabilirea efortului care urmează să se efectueze de către jucători (individual sau pe grupe de nivel biomotric);

posibilitățile individuale de a depune un anumit efort, posibilități testate în prealabil prin metode științifice (stabilirea P.M.A., determinarea capacității de a depune un efort de tip anaerob (proba de 20 sec., corespunde unui efort de tip forță- viteză) și, de asemenea, trecerea unor probe fizice.

Importanța planificării efortului în jocul de fotbal, a conținutului și structurii pregătirii necesită respectarea unor cerințe ale antrenamentului sportiv, cum ar fi:

– respectarea gradării efortului în funcție de perioada de pregătire;

– folosirea exercițiilor ca mijloc de pregătire, întreținere și de recuperare a organismului;

– adaptarea și perfecționarea stării organismului la cerințele crescânde ale jocului;

– utilizarea în pregătire a noi sisteme de lucru (fitnes-ul, electrostimularea, gimnastica aerobicăl, helcometrele, simulatoarele, sportul aerobic, stretchingul, reflexoterapia asociată cu presopunctura);

– integrarea procedeelor tehnice cu calitățile motrice;

– integrarea calităților motrice de bază între ele;

– pregătirea diferențiată în cadrul grupului;

– intensificarea liniară constantă a efortului din ce în ce mai complex în cadrul antrenamentului sportiv, în special în executarea exercițiului competițional;

– creșterea treptată a efortului va avea loc în perioadele pregătirii competiționale, când își atinge valoarea specifică.

I.5. Planificarea și programarea antrenamentului de fotbal la nivelul juniorilor A.

Antrenamentul sportiv necesită o organizare specifică în vederea atingerii obiectivelor stabilite în prealabil. Organizarea și programarea constau în asamblarea componentelor antrenamentului sportiv într-un proces unitar și continuu.

Procesul de planificare a antrenamentului sportiv trebuie încadrat într-o strategie pe termene mai lungi sau mai scurte, concretizată în programe de pregătire care să cuprindă toți factorii importanți ai antrenamentului.

“Programarea antrenamentului sportiv reprezintă activitatea de elaborare a obiectivelor procesului de antrenament, a sarcinilor pregătirii și a formelor de organizare ținând seama de condițiile obiective în care urmează să se desfășoare întregul proces”-Adrian Dragnea.

Programarea reprezintă ipostaza dinamică a procesului didactic integral și izvorăște din modul propus și realizat doar prin mecanismele și modalitățile ei de exprimare.

“Planificarea antrenamentului sportiv constitue o condiție și o consecință a programării antrenamentelor, care fracționează timpul în unități funcționale (oră, ziua, săptămâna, luna, anul) în care mijloacele și metodele valorificării lor optime se repetă continuu și gradat, în concordanță cu obiectivele pregătirii subordonate celor de concurs “ (Alexe N., 1993, p. 424)

Planificarea presupune activitatea de elaborare precisă a obiectivelor de instruire și performanță, a mijloacelor, metodelorși formelor de organizare a activității în cadrul macro, mezo și microciclurilor de pregătire.

Din punct de vedere temporal, formal, și al necesității, planificarea operează cu trei genuri de documente sau planuri:

– planul de perspectivă;

– planul curent -ciclul anual;

-planul de pregătire pe etapă (mezociclul);

– planul operativ -ciclul săptămânal (microciclul);

-proiectul de lecție;

Forma de prezentare a planurilor, indiferent de profilul lor,este preponderent grafică, de unde rezidă și denumirea de documente de planificare. Valuarea lor metodică este dată de conținut și nu de forma lor.

Planul de perspectivă

Mulți autori (M. Rădulescu, 1998, P. Comăniță, 2002, T. Dima 2003) consideră că acest document este cel mai dificil de elaborat, întrucât el este determinat de vârsta și de valoarea jucătorilor, de ideile de fond, principiile, liniile de perspectivă ale pregătirii complexe și prelungite, și nu în ultimul rand de posibilitățile materiale și financiare.

Orice eroare de direcție sau selecție a valorilor modelelor incluse în intervalul lor, determine efecte necontrolate, și uneori dăunătoare asupra nivelului îndeplinirii obiectivelor intermediare și finale. De aceea, responsabilitatea elaborării lui este maximă, ea solicitând din partea colectivului de antrenori o experiență vastă în practica profesiei,capacități deosebite în evaluarea și valorificarea observațiilor pedagogice, ale cercetării științifice, ale datelor jucătorilor elaborate de Centrul de Medicină Sportivă, ale tuturor informațiilor asupra viitorilor adversari, a fusului orar, caracteristicilor vremii, alocațiilor financiare și mai ales, cunoașterea psiho-pedagogică a tuturor factorilor care conturează profilul multi-funcțional al fiecărui jucător selecționat in lot.

Un astfel de plan cuprinde, de regulă, un interval olimpic de 4 ani cu obiectivele finale pentru Jocurile Olimpice, timp în care potențialul de concurs se formează și se verifică cu ajutorul suitei de competiții majore, cum ar fi Campionatul European și Campionatul Mondial.

Fotbalul românesc nu-și propune încă abordarea Jocurilor Olimpice decât cu un lot de tineret; de aceea lotul național de seniori se axează pe o pregătire de perspectivă numai pentru Campionatul Mondial și Campionatul European de fotbal.

Planul de perspectivă este elaborat (V.Cojocaru,1999), având la bază:

● lotul de jucători-special selecționat;

● rezultatele anterioare ale echipei naționale cu analiza pe componente de antrenament și aportul fiecărui jucător;

● rezultatele și particularitățile echipelor adverse ( casete video etc) ;

● calendarul competițional intern și extern cu durata turneelor și zilelor de joc etc.

Se stabilesc de asemenea, perioadele, formele și locurile de pregătire: la cluburi, centralizat și jocuri de verificare interne și internaționale.

Planul curent (ciclul anual)

Dupa conf. dr. Nicu Alexe, această denumire reprezintă, sugestiv, două concepte: planul curent sugerează ideea de desfășurare a pregătirii într-un interval, elaborate de antrenor și existent la îndemâna sa pentru orientarea și verificarea întregii activități, iar în ciclul anual delimitează timpul pe care îl “acoperă” secvența anuală desprinsă din planul de perspectivă.

Planul anual pentru fotbal prezintă o serie de particularități determinate, în special, de calendarul competițional în care numărul de jocuri oficiale a crescut simțitor.

Chiar de la nivelul juniorilor, acesta a devenit tot mai “încărcat” prin numărul echipelor participante, prin participare la campionatele europene și mondiale. Campionatul seniorilor este cel mai “afectat”, din acest punct de vedere , deoarece ritmicitatea este perturbată din cauza echipei naționale pentru calificarea la Campionatul Mondial sau European.

În consecință conform studiilor facute de (T.Bompa 2002,T.Ardeleanu1998,P.Doucet 1997), profilul planului anual poate suferi modificări, uneori esențiale.El cuprinde, mai în amănunt, toate aspectele referitoare la pregătirea concretă astfel:

● obiectivele generale si intermediare de instruire și performanță;

● obiectivele pe componente de antrenament;

● calendarul competițional intern și extern;

● diviziunea anului competițional în: -două perioade pregătitoare;

– două perioade competiționale;

– perioada de tranzițe se transformă, la nevoie, în două-trei perioade de refacere-recuperare și odihnă;

● ponderea procentuală pe componente de antrenament și perioade;

● curba efortului și a formei sportive;

● datele trecerii normelor și probelor de control;

● datele vizelor medicale etc.

Detaliile grafice ale planului anual nu sunt arhicunoscute. Unii dintre antrenori (A Ferguson 1997,J Mourinho 2004,R.Benitez 2003), cu exigență profesională crescută, întocmesc planuri anuale mai diversificate și cu un conținut complex, constituind pentru aceștia un adevărat “catastiv” operativ –mijloc de orientare și verificare a studiului muncii sale și a nivelului evoluției jucătorilor, ușurându-i sarcina de a opera modificări, completări sau adaptări.

Planul anual (A. Dragnea, 1998, O. Ungureanu 1996) se elaborează la începutul anului competițional pe baza următoarelor elemente:

○ planul de perspectivă (extragere și încadrare);

○ analiza critică a activității complexe interne și internaționale a echipei și a fiecărui jucător, starea de sănătate)-concluzii și decizii;

○ analiza orientării metodice;

○ lotul de jucători definitivat;

○ capacități materiale și financiare pentru anul următor.

Planul de pregătire de etapă (mezociclul)

Durata etapei se întinde pe 1-2 luni de pregătire, în funcție de planul calendaristic și obiectivele anuale.

În planul de etapă apar delimitările pe zile, ciclurile săptămânale( 4-6 microcicluri), jocurile oficiale, din planul anual, dar și jocurile de verificare sau selecție.(I.Motroc 1996,V Stănculescu 1998)

Aici sunt precizate obiectivele intermediare și operaționale de pregătire și performanță, precum și conținutul pregătirii pe componente de antrenament. Ca detalii, mai apar zilele efectuate, eventual, pentru: probele de control, vizita medicală și cantonamentele scurte,speciale în prejma unor întâlniri cu miză.

Structura ciclului săptămânal , la loturile reprezentative de juniori (C.Jurcă ,Ghe. Cristoloveanu,2002) , dar mai cu seamă la echipele de seniori , este tot mai încărcat prin creșterea numărului de antrenamente. Se poate afirma că elaborarea structurii și dinamicii conținutului planului săptămânal reprezintă un act creator , girat de fundamentarea științifică și priceperea didactică a antrenorului. Prin structura și conținutul său ciclul săptămânal abordează aspectele fundamentale ale programării și anume(N.Alexe,1998,A.Dragnea 1996,T Bompa 2002):

● numărul lecțiilor de antrenament pe săptămână prin plasarea lor exactă în regimul diurn și succesiunea lor rațională;

● gestionarea dimamicii parametrilor efortului , în funcție de stadiul îndeplinirii obiectivelor prevăzute pentru etapa respectivă;

● locul, caracterul, forma și durata lecțiilor de antrenament;

● mijloacele de realizare a obiectivelor, diferențiate pe componente de antrenament , potrivit ponderii stabilite în structura planului anual și a celui de etapă.

● dinamica relației dintre valorile efortului și sistemul mijloacelor refacerii;

● jocul de antrenament, de verificare sau selecție cu adversar corespunzător obiectivului;

● analiza ultimului joc oficial;

● lecția de pregătire a jocului oficial următor ( în teren și la tabla magnetică);

● informații asupra adversarului ;

● pregătirea administrativă o jocului oficial – de acasă sau din deplasare.

Planul lecției de antrenament

“Ne este cunoscut faptul că pentru acest tip de document s-a folosit conceptul de conspectul lecției de antrenament . Din analiza sensului dat , s-a dovedit că este improprie , deoarece conspectul reprezintă o sinteză ulterioară a unei activități și nicidecum o prefigurare – o proiectare a acestuia. Deși târzie semnalarea și corectarea terminologică este bine venită , deoarece conceptul de proiect este mult mai adecvat , el anticipează pregătirea și desfășurarea lecției de antrenament “ – (Nicu Alexe,1998).După prof. V. Stănculescu, înpărțirea lecției de antrenament poate fi organizată pe cinci părți , prefigurând jocul oficial în sine, în care încălzirea reprezintă partea pregătitoare a lecției , repriza I este asimilată unei jumătăți din partea fundamentală , pauza dintre reprize reprezintă timpul de refacere, repriza II considerată a doua jumătate a părții fundamentale, iar partea a cincea este cea de încheiere , în care este prevăzută revenirea relativă a organismului la normal prin mijloacele de refacere și eventual de recuperare până la următorul antrenament sau joc. În aceste condiții, în părțile corespunzătoare celor două reprize, creșterea capacității de efort va fi dată de mărimea intensității și densității mijloacelor folosite.

Concluzii

Pe baza celor afirmate putem acceptacă eficientizarea procesului de antrenament în vederea obținerii de performanțe la fotbaliștii juniori A nu se poate face decât printr-un management adecvat al factorilor(fizic,tehnic.tactic și psihologic) ce compun pregătirea jucătorilor de fotbal.Argumentată teoretic lucrarea de față are și o abordare conceptuală promovând

termenul de management factorial în antrenamentul de fotbal,aceasta abordare fiind necesară pentru a explica complexitatea pregătirii în jocurile sportive în general și fotbal în particular.

=== Capitolul 2 ===

CAPITOLUL 2 METODELE, ORGANIZAREA ȘI APROBAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

II.1. Metodele de cercetare

Metodele de cercetare utilizate au fost următoarele:

Metoda analizei și generalizării datelor literaturii de specialitate și a materialelor documentare;

Metoda observației pedagogice;

Metoda anchetei de tip chestionar psihologic;

Metoda convorbirii;

Metoda testării nivelului pregătirii fizice și tehnice;

Metoda experimentului pedagogic;

Metode statistico-matematice.

Metoda grafică și tabelară

Metoda analizei și generalizării datelor literaturii de specialitate și a materialelor documentare

În vederea cunoașterii opiniilor specialiștilor români și străini în direcția temei abordate, în lucrarea de față, s-a recurs la investigarea bibliografică a literaturii retrospective și curente. A fost consultat un număr corespunzător de titluri, din autori români și străini, care au format bibliografia selectivă a lucrării.

Autorii studiați au tratat în lucrările lor probleme legate de teoria și metodica educației fizice și sportului, de teoria și metodica anternamentului și de teoria și metodica jocului de fotbal.

Au fost cercetate materialele documentare, privind organizarea și desfășurarea procesului de antrenament cu sportivii din Cluburile Sportive Școlare și documentele de planificare și de evidență a activității, la echipele de juniori din Iași.

Autorii și titlurile lucrărilor de specialitate studiate, se regăsesc la Bibliografie. Prin studiul bibliografiei am reușit să acumulăm un volum corespunzător de cunoștințe teoretice legate de tema cercetării și să formulăm ipoteza de lucru a cercetării.

Observația pedagogică

În studiul intreprins de cercetarea noastră am folosit permanent ca metodă de cercetare observația pedagogică. Cu ajutorul acestei metode au fost culese date concrete, prin care s-a realizat analiza științifică detaliată a fenomenelor studiate.

În sport este bine cunoscut că antrenorul sau profesorul trebuie să fie un observator perspicace, atât al sportivilor pe care îi conduce, cât și a sportivilor adverși.

Ca metodă directă de investigare științifică a realității, observația realizată sistematic a însoțit activitatea desfășurată, în vederea stabilirii ipotezei experimentale, a problematicii lucrării, precum și ca modalitate de recoltare a datelor pe toată durata cercetării.

În cercetarea noastră am utilizat observația conform unor protocoale de observație. În aceste protocoale am direcționat observația spre următoarele aspecte:

a) stabilirea frecvenței și a modului concret de planificare a factorilor de antrenament în jocul de fotbal;

b) stabilirea gradului de pregătire a juniorilor de 18-19 ani, în comparație cu juniorii din țări cu fotbal avansat și în comparație cu jucătorii seniori;

c) stabilirea metodelor și sistemelor de acționare utilizate în procesul de pregătire pentru dezvoltarea calităților motrice combinate la diferite eșaloane;

d) comportarea în competiție a jucătorilor, care posedă calități motrice combinate specifice jocului de fotbal dezvoltate la nivel superior,

e) înregistrarea unor parametrii de joc, prin care se poate evalua randamentul tehnico-tactic competițional, la nivelul întregii echipe și a unor jucători din diferite compartimente de joc.

Metoda anchetei de tip chestionar

O altă metodă de cercetare ce s-a aplicat în vederea realizării scopului și sarcinilor cercetării, a fost metoda anchetei, prin care s-a înlocuit observarea condițiilor reale cu experiența mentală a indivizilor. Am utilizat această metodă pentru a obține un volum de informații privitoare la:

a) obiectivele pregătirii faatoriale specifice în jocul de fotbal;

b) calitățile motrice de bază și calitățile motrice combinate specifice jocului de fotbal;

c) prioritatea dezvoltării calităților motrice combinate în diferite perioade ale antrenamentului într-un macrociclu;

d) numărul de antrenamente dintr-un microciclu competițional, în care sunt obiective legate de dezvoltarea calităților motrice combinate;

e) opiniile referitoare la eficiența dezvoltării calităților motrice combinate asupra

randamentului tehnico-tactic;

f) modalitățile de evaluare a randamentului competițional;

g) metodele de antrenament și sistemele de acționare eficiente destinate dezvoltării calităților motrice combinate specifice jocului de fotbal;

h) documentele de planificare necesare într-un macrociclu anual.

În acest scop am formulat un set de 11 întrebări, cu 63 de variante de răspuns, la care au răspuns un număr de 54 specialiști din domeniul jocului de fotbal.

Modelul chestionarului este prezentat în Anexa 4, iar analiza răspunsurilor se află la Capitolul 3.

Metoda convorbirii

Am utilizat această metodă sub forma unor discuții purtate cu antrenori, jucători, arbitri, conducători de club, instructori sportivi, profesori de sport, studenți, spectatori. Menționăm că jucătorii cu care s-au purtat discuțiile activează în diferite eșaloane, inclusiv în campionatul republican de juniori, în care activează cele două echipe supuse cercetării. Discuțiile au avut subiecte legate de tema cercetării. De asemenea, s-a utilizat metoda convorbirii cu antrenorii grupelor martor și experimentale, căutând să aflăm date referitoare la programele de pregătire, la obiectivele vizate, la documentele de planificare, la metodele de pregătire și principalele sisteme de acționare utilizate în procesul de pregătire.

Constatările reieșite din folosirea metodei convorbirii sunt menționate la Capitolul 3.

Metoda testării nivelului pregătirii fizice, tehnice,tactice și psihologice

Această metodă a fost utilizată în scopul stabilirii nivelului de pregătire fizică specifică și tehnică inițial și final al jucătorilor celor două grupe supuse cercetării. Pe baza valorilor rezultatelor obținute la aceste teste am putut argumenta progresele obținute de grupa experimentală.

Testele au fost următoarele:

– pentru factorul fizic

Sprint 40 m cu mingea la picior

Testul Cooper –distanta parcursa in 12 minute de alergare

Detentă la lovirea mingii cu capul

– pentru factorul tehnic

Jonglări în 30 sec.,

Lovirea mingii de la 16 m / 10 repetari),

-pentru factorul tactic-realizarea fisei de joc- (Mingi primite, Intercepții, Pase, Conducere, Șuturi),

-pentru factorul psihologic –chestionar cu autoaprecierea pregătirii psihologice

Metoda experimentului pedagogic

Experimentul si-a propus să verifice și să demonstreze în mod practic, eficiența dezvoltării calităților motrice combinate în perfecționarea factorilor fizic,tehnico-tactic si psihologic . În acest sens experimentul a fost orientat în două direcții:

a) verificarea eficienței dezvoltării calităților motrice specifice în perfecționarea pregătirii tehnice și tactice a jucătorilor;

b) constatarea și verificarea influenței pozitive a dezvoltării calităților motrice combinate, asupra optimizării randamentului tehnico-tactic, la nivelul întregii echipe și la nivelul unor jucători din diferite compartimente de joc.

C)influenta factorului psihologic în jocul echipei

În cadrul experimentului variabila independentă a fost constituită de programa experimentală, care a fost experimentată timp de doi ani, la o echipă dejuniori de 18-19 ani (grupa experimentală).

Variabila dependentă a fost reprezentată de optimizarea randamentului tehnico-tactic, în urma experimentării nivelului pregatirii factoriale..

Descrierea experimentului se va face în subcapitolul Organizarea cercetării.

Metode statistico – matematice

Interpretarea rezutatelor obținute reprezintă etapa cea mai importantă în aprecierea progreselor realizate.În cadrul acestor metode s-au calculat media aritmetică, abaterea standard, coeficientul de variabilitate și semnificația statistică (testul “t”) pentru a verifica semnificația progreselor înregistrate.

Media aritmetică este o cantitate fictivă ce aproximează un,,centru’’, spre care si în jurul căruia gravitează datele provenite dintr-o măsurare reală. Aproximația este cu atât mai bună cu cât extremele sunt mai apropiate între ele (Gagea A. 2000).

.

Abaterea standard este un număr fictiv care aproximează măsura

în care rezulta t e le unui șir de măsurători reale se împră știe în jurul valorii centrale. Formula ei de calcul este:

Coeficientul de variabilitate este un număr adimensional care

aproximează tendința aproximativă de împrăștierea elementelor unei mulțimi . Sintetizând el reprezintă aproximarea procentuală a câtului dintre abaterea

standard și media aritmetică

Cv=.100 %

Testul ”t”,sau Testul Student. Testul statistic “t” a fost propus și introdus în anul 1908, în revista Biometrika, de către William Sealy Gosset, cunoscut sub pseudonimul “Student”. Testul se folosește pentru a indica în ce măsură mediile a două grupe statistice sunt diferite între ele, exprimarea realizându-se cu ajutorul raportului dintre diferența mediilor și abaterea standard a celor două medii, respectiv:

,

unde este abaterea standard a celor două medii, reprezintă varianța celor două medii iar și reprezintă varianțele celor două grupe statistice analizate. Astfel, dupa ce se calculează variabila t – test, aceasta se compară cu valorile sale tabelare, care sunt date, în literatura de specialitate, funcție de gradul de libertate cumulat a vectorilor datelor statistice ale celor două grupe de comparat (n1 + n2 – 2; n1 și n2 reprezintă numărul de valori statistice din fiecare grupă) și funcție de nivelul probabilității admis. Dacă valoarea t – test calculată este mai mare decât valoarea dată în tabele, pentru un anumit grad de libertate și o valoare a probabilității acceptabilă (în mod obișnuit, p ≤ 0.05, adică probabilitatea de a se înregistra o creștere semnificativă între cele două grupe, relevate prin medii, este P ≥ 95 %), atunci se consideră că grupa experimentală față de grupa martor a înregistrat o îmbunătățire semnificativă. Legătura dintre numărul “p” și probabilitatea “P” exprimată în procente este:

Dacă gradul de libertate calculat nu se regăsește în tabelul valorilor standard t – test, atunci se va lua în considerare valoarea apropiată inferioară din tabel.

Formula de calcul se mai poate prezenta și astfel :

; f=n-1;

; f=n1+n2-2 ;

1 = media aritmetică a grupei experimentale ;

2 = media aritmetică a grupei martor ;

m1 = eroarea medie a primului grup ;

m2 = eroarea medie a celui de al doilea grup ;

n = numărul de cazuri ;

σ = abaterea standard ;

p = pragul semnificației ;

r – coeficientul de corelatie ;

Pentru a putea aplica testul t trebuie ca cele două eșantioane să fie omogene. Se recomandă ca volumul cele două eșantioane să fie egal (n1 = n2) iar dispersiile acestora să fie apropiate. În acest sens se poate aplica un test de omogenitate.

Metoda grafică și tabelară

Graficul este o imagine spațială, cu caracter convențional, care prin diferite

mijloace plastice de reprezentare reliefează ceea ce este caracteristic, esențial

pentru obiectul cercetării. În cazul acestei cercetări am utilizat histograma și

diagrama de structură prin cerc.

Tabelele reprezintă un ansamblu de idei prezentat într-o formă succintă în

cuvinte și expresii numerice referitoare la fenomenele și procesele studiate. S-a

utilizat această metodă tabelară pentru a prezenta rezultatele experimentului

pedagogic în vederea efectuării analizelor indicatorilor statistici, cât și ca o

modalitate de sistematizare a datelor în vederea calculării indicatorilor derivați.

II.2. Organizarea și desfășurarea cercetării

Cercetarea se prezintă ca un ansamblu de activități și rezultatul acestora, desfășurate cu intenție, deliberat și în mod sistematic și evident, pentru acumularea și prelucrarea de date (informații), într-un anumit domeniu al activității și realității și pentru utilizarea concluziilor, în vederea realizării unui progres în cunoașterea și practica acestui domeniu.

După modul de organizare a activității, considerăm că prezenta cercetare, este una de constatare și de verificare.

Cercetarea noastră a avut loc la echipa de juniori (18-19 ani) a Clubului de Fotbal. Poli Iași 2, care a constituit grupa experiment, în perioada cuprinsă între mai 2003 și septembrie 2005. Menționăm că la testarea inițială au participat 24 jucători, iar la testarea finală 24 jucători. Tabelul cu datele jucătorilor se află la Anexa 5.

Grupa martor a fost constituită din echipa CFR Iași, care activează în aceeași serie, aceeași divizie și grupă de vârstă, cu grupa experimentală. Tabelul cu datele jucătorilor grupei martor se află la Anexa 5.

Această echipă are condiții asemănătoare de pregătire cu echipa de experiment: un teren cu iarbă, antrenor categoria III-a, fără condiții și mijloace de refacere, inventar și echipament sportiv asemănător, aceeași vârstă a jucătorilor și aceleași resurse financiare.

La testarea inițială grupa martor a prezentat 24 jucători, iar la testarea finală 24 jucători.

Etapele și strategiile cercetării au fost următoarele:

Etapa I – mai 2003 – septembrie 2003 – studierea literaturii de specialitate, stabilirea ipotezei științifice, aprecierea direcțiilor de cercetare, efectuarea experimentului deconstatare.

Etapa II – septembrie 2003 – mai 2004 – desfășurarea experimentului pedagogic de bază.

Etapa III – mai 2004 – sept 2005 – prelucrarea și interpretarea datelor experimentului pedagogic, finalizarea lucrării.

Activitatea de cercetare s-a desfășurat în modul următor:

1. S-a efectuat o cercetare prealabilă având ca obiective:

– stabilirea opiniilor diferiților cunoscători ai fenomenului fotbalistic referitoare la tema cercetării printr-o anchetă de tip chestionar;

– stabilirea frecvenței și formelor de manifestare concretă a factorilor de antrenament în antrenamentul jocului de fotbal în activitatea competițională, prin observarea și înregistrarea unor parametrii de joc;

– stabilirea nivelului de pregătire a juniorilor I 18-19 ani, în comparație cu cerințele F.R.F. pentru selecționarea în lotul național, în comparație cu nivelul juniorilor din alte țări cu rezultate bune la eșalonul juniori și în comparație cu randamentul competițional al jucătorilor seniori; nivelul de pregătire a fost stabilit prin trecerea unor probe și norme de control și prin compararea valorii unor parametrii de joc în jocuri oficiale la seniori și la juniori;

– stabilirea eficienței sistemelor de acționare preconizate pentru a fi experimentate în cadrul experimentului propriu-zis, prin organizarea unui experiment pilot la o echipă de juniori, alta decât cele două supuse cercetării (LPS Iași).

Constatările la care s-a ajuns după cercetarea prealabilă sunt menționate în Capitolul III.

2. După finalizarea cercetării prealabile, s-a efectuat experimentul propriu-zis care a fost orientat în două direcții:

– verificarea eficienței dezvoltării calităților motrice combinate în perfecționarea factorului fizic ;

– verificarea eficienței dezvoltării calităților motrice combinate asupra optimizării randamentului tehnico-tactic.

-verificarea stilului atribuțional in cadrul factorului psihologic.

Constatările la care s-a ajuns în urma desfășurării și finalizării experimentului sunt scoase în evidența în Capitolul 4.

Menționăm că pentru îmbunătățirea activității am elaborat și o serie de documente de planificare, care sunt menționate la Anexele 6,7,8.

II.3. Aprobarea și aplicarea datelor cercetării

Aprobarea și aplicarea datelor cercetărilor sunt reflectate în actele oficiale de implementare în practică, care atestă valorificarea cercetării, prin introducerea programei de dezvoltare a calităților motrice combinate în procesul instructiv-educativ la Cluburile de Fotbal din Iași ,Bacău, Vaslui și Botoșani, în secțiile de fotbal ale unor asociații sportive din județul Iași (la sugestia Colegiului de Antrenori de pe lângă Asociația Județeană de Fotbal), prin susținerea și publicarea a 5 articole în reviste de specialitate cu I.S.S.N, prin susținerea unui număr de 14 lucrări de cercetare la sesiuni de comunicări științifice de la Chișnău, Iași,Bacău,Pitești,București și Beijing și prin publicarea a 2 cărți cu I.S.B.N. având tematici legate de tema cercetării.

=== Capitolul 3 ===

CAPITOLUL 3 ELABORAREA PROGRAMEI DE MANAGEMENT FACTORIAL A ANTRENAMENTULUI FOTBALIȘTILOR JUNIORI A

3.1.Opiniile specialiștilor privind pregătirea factorială a fotbaliștilor juniori A.

Pentru acest studiu am aplicat un chestionar de zece întrebări, la un număr de 56 antrenori români, care activează în centrele de copii, juniori și în prima divizie la cursul de perfecționare ce a avut loc la Bacău în septembrie 2005.(Anexa 1).

Sondajul de opinie a specialiștilor din domeniu în problema antrenamentului sportiv în fotbal a fost ilustrat în tabele de sinteză și în figuri de reprezentare geometrică. Prezentăm în continuare câteva aprecieri selective de o semnificație majoră pentru cercetările preconizate.

La prima întrebare  “ Care sunt obiectivele prioritare ale pregătirii factoriale specifice în jocul de fotbal ? “, opiniile s-au deplasat spre factorul tehnic (36%) și mai puțin spre cel tactic(23 %) și psihologic (“23%),si 18% fizic la juniorii A.Tabelul 1,figura 1.

Priorități factoriale în pregătirea juniorilor Tabelul 1.

Figura 1. Diagrama de structură privind aprecierea nivelului de priorități factoriale în pregătire

La întrebarea a doua “Care sunt formele de manifestare mai importante ale calităților motrice specifice jocului de fotbal? “, specialiștii au indicat datele din tabelul 2).

Calități motrice specifice pregătirii fotbaliștilor juniori Tabelul 2.

Se observă că detenta în regim de rezistență are cea mai mare pondere,antrenorii fiind interesați de acestă calitate motrică specifică jocului de fotbal.

23% 32% 45%

Figura 2 ,privind reprezentarea grafică a formelor de manifestare ale calităților motrice

La întrebarea a treia “Care considerați că este factorul cel mai important în pregătirea juniorilor A s-au obținut răspunsurile de mai jos

Factorii antrenamentului sportiv ce necesită o atenție sporită în pregătirea fotbaliștilor juniori Tabelul 3.

Se observă că opiniile specialiștilor la această întrebare a fost acoperirea completă a tuturor factorilor de antrenament în proporții diferite(32%) în funcție de perioada în care se află.

Figura 3 .Reprezentarea grafică a importanței factorilor de pregătire

La întrebarea a patra “În ce momente ale lecției de antrenament din microciclu lucrați prioritar pentru factorul fizic ? “ rezultatele au fost:

pentru încălzire :

– 6 dintre antrenorii chestionați acordă o pondere de 25% ;

– 12 dintre antrenorii chestionați acordă o pondere de 20% ;

– 28 dintre antrenorii chestionați acordă o pondere 5 5%.

pentru partea fundamentală :

– 9 dintre antrenorii chestionați acordă o pondere de 20% ;

– 21 dintre antrenorii chestionați acordă o pondere de 15% ;

– 26 dintre antrenorii chestionați acordă o pondere de 10%.

pentru partea de încheiere :

– 16 dintre antrenorii chestionați acordă o pondere de 22% ;

– 22 dintre antrenorii chestionați acordă o pondere de 18% ;

– 18 dintre antrenorii chestionați acordă o pondere de 15%.

La întrebarea a cincea “ În ce momente ale microciclului pregătiți factorul fizic ? “ antrenorii s-au pronunțat diversificat ; antrenamentul 1- 35,71%, antrenamentul II -28,58%, antrenamentul III-21,43%, antrenamentul IV -14,28%.

Momentele din microciclu în care pregătim factorul tehnic Tabelul 4.

Figura 4.Reprezentarea grafică a poziționării antrenamentelor de pregătire a tehnică

La întrebarea a șasea “ În ce constă relația dintre pregătirile fizică tehnică și tactică ? “ “ s-a răspuns astfel: Perfecționarea jocului fără minge în condiții de joc – 39,29%, asigurarea preciziei execuției- 32,14%, asigurarea utilității execuției – 10,71%, asigurarea vitezei execuției – 7,14%, eficiența procedeelor tehnice 11,72%.Pregătirea la factorul fzic este evidentă și necesară să asigure celorlalți factori un suport de progres .

Relația dintre factorii fizic,tehnic și tactic Tabelul 5.

La întrebarea a șaptea “În ce constă eficiența dezvoltării factorului fizic asupra randamentului tactic în competiții ?“ antrenorii apreciază că perfectionarea actiunilor ta individuale ,23%, perfectionarea actiunilor ta colective 29 %,perfectionarea fazelor fixe 18% si perfectionare ta globala 30%.

Perfecționarea globală are ca scop pregătirea fizică completă și este preferată de majoritatea antrenorilor.

Influența factorului fizic asupra tacticii competiționale Tabelul 6.

La întrebarea a opta “ Care sunt modalitățile de evaluare a randamentului competițional? 28 de antrenori au răspuns prin note ,14 prin puncte acordate la anumite aspecte ale jocului iar restul prin evaluarea valorii unor parametrii de joc.

Evaluarea randamentului de competiție Tabelul 7.

La întrebarea a noua “ Care considerați că sunt metodele de antrenament cele mai eficiente pentru dezvoltarea factorului fizic global ? 18% consideră antrenamentul pe intervale specific jocului de fotbal,18% folosesc antrenamentul sub presiune,15% metoda modelării, 15 antrenamentul celor 45 sec.,9% antrenamentul pliometric, 25% metoda competițională.

Metode de antrenament pentru dezvoltarea factorului fizic global

Tabelul 9.

La întrebarea a zecea “ Care sunt documentele de planificare intr-un macrociclu anual?“, răspunsurile au indicat că toți antrenorii trebuie sa-și întocmească

-planul anual de macrociclu

-anexa planului anual de pregătire

-planul de mezociclu

-planul de microciclu

-proiectul de lecție

Documente de planificare de macrociclu Tabelul 10.

În baza datelor obținute, se pot trage următoarele concluzii asupra opiniilor specialiștilor în domeniu:

– nu există o părere unică privind pregătirea factoriala;

– majoritatea antrenorilor chestionați menționează că lucrează la dezvoltarea factorilor în perioada competițională pe plan de microciclu în funcție de calitățile jucătorilor;

– antrenorii tratează pregătirea factorială în mod diferențiatl, ținând cont de particularitățile individuale sau de posturile de joc.

Din răspunsurile antrenorilor se desprinde necesitatea unei atenții sporite în pregătirea factorială a fotbaliștilor juniori A, atenție îndreptată în abordarea corespunzătoare a unei planificări mult mai riguroase, bazate pe încărcări progresive ale efortului, în funcție de potențialul biologic individual și de zonele de acționare.

3.2. Aprecierea nivelului factorului fizic la fotbaliștii juniori A

Pregătirea fizică se face pe baza individualizării în antrenamentul de fotbal-urmărește modelarea procesului de instruire sportiva in funcție de particularitățile jucătorilor și de specificul efortului în vederea obținerii performanței maxime.

Individualizarea factorului fizic în antrenamentul de fotbal pune accent pe:

-lucrul individual;

-pe grupe de jucători;

-pe compartimente(dominantă în antrenamente).

Vârsta 18-19 ani este perioada decisivă în care jucătorii nu reușesc să depășească dificultățile pubertății și se îndepărtează de modelul juniorului de performanță care tinde spre seniorul capabil să facă față cerințelor jocului la eșaloanele superioare.

Pentru a elabora un plan de pregătire fizică individualizată pe compartimente trebuie sa ținem seama de o serie de factori și anume:

-sistemul competițional;

-planul anual de pregătire;

-baza tehnico-materială;

-pregătirea teoretică a sportivilor;

-pregătirea psihologica a sportivilor;

-condițiile climaterice specifice țării noastre.

Pe lângă acești factori trebuie să ținem cont de tipul de efort specific pentru fiecare compartiment în parte.

Astfel,avem următoarele relații dintre tipurile de efort și procentajele pe distanțele parcurse pentru fiecare compartiment si implicit pentru fiecare post.Înregistrările făcute la echipa de juniori A a grupei experimentale la un numar de 10 partide disputatea,a relevat urmatoarea medie a distanțelor alergate de jucători,pe posturi :

Media distanțelor parcurse de jucatori în cele 10 meciuri Tabelul 11.

Atacanții

Jucatorii atacanți au parcurs 8975 m în meciul observat,repartizați astfel:

-3141 m alergare usoară-2064 m alergare intensă-1167 m sprint-2603 m mers

Figura 5.Diagrama distanțelor parcurse de atacanți

Fundași centrali

Din totalul de 9 340 de m într-un joc au parcurs:

-3829 m în alergare ușoară -1588 m în alergare intensă-560 m sprint -3363 m mers

Figura 6.Media distanțelor parcurse de fundașii centrali

Fundași laterali

Din totalul de 10185 m ei au parcurs :

-4174 m în alergare ușoară-2040 m în alergare intensă-2953 m sprint-1018 m mers

Figura 7.Media distanțelor parcurse de fundașii laterali

Mijlocașii

Din totalul de 11546 m parcurși în același joc,au fost :

-2320 m în alergare ușoară-4330 m alergare intensă -1282 m sprint -3614 m mers

Figura 8.Media distanțelor parcurse de mijlocași

În concluzie se observă ca mijlocașii au o diponibilitate de efort mai mare decat ceilalti jucatori având atât un volum mai mare de alergare(11546 m) dar și intensitatea efortului este superioară ei alergand 49 % din acest volum în ritm de sprint (11%) si alergare intensă(38%).Atacanții au un volum de ritm alert mai mic, 36 % compus din însă sprint 13% și alergare intensă de doar 23%.

Fundașii centrali au un alt regim de efort,ei parcurgând un volum mai mic(9340m) .

Fundașii laterali au un regim de efort susținut,datele arătând că au cele mai puține momente statice(10 % mers).

Înregistrările făcute vor permite individualizarea pregătirii atletice ,astfel în funcție de fiecare post în echipă.

3.3.Evidențierea nivelului tehnico-tactic al fotbaliștilor juniori A

Pentru a testa eficacitatea metodelor de antrenament și a sistemelor de acționare preconizate pentru a fi utilizate în procesul de pregătire al grupei experimentale, în cadrul experimentului propriu-zis, am desfășurat un experiment prealabil cu o altă echipă de juniori(grupa martor), aplicând în pregătire metodele și sistemele de acționare preconizate pentru experimentul propriu-zis.

Înregistrarea parametrilor tehnici Tabelul 12.

Pentru a stabili eficiența metodelor și mijloacelor de antrenament

destinate evidențierii nivelului tehnico-tactici, am testat valoarea unor parametrii de tehnică la jucători aflați în diferite compartimente de joc, în 4 jocuri la începutul experimentului prealabil și în 4 jocuri la finalul acestuia.

În cazul fundașului acțiunea cea mai deficitară a fost lovirea mingii cu capul din săritură, în care numărul acțiunilor nereușite în comparație cu cele reușite a fost de 63%, fapt explicat prin pregătirea slabă a jucătorului la acest element tehnic, prin deficiențe legate de puterea de desprindere, prin îndemânare

necorespunzătoare și echilibru insuficient în regim de contact aerian direct cu adversarul, prin biomecanica greșită a lovirii mingii cu capul.Procentajul mare

Figura 9.Reprezentarea grafică a valorilor parametrilor de tehnică.

de driblinguri nereușite (41%), duce la constatarea că nici această acțiune nu a fost bine însușită, jucătorul având carențe în conducerea și protejarea mingii și în mișcările înșelătoare. Se poate considera la ceilalți parametrii procentajul a fost mai bun, dar insuficient pentru o eficacitate corespunzătoare.

În cazul atacantului, s-a înregistrat un procentaj mai slab la jocul aerian, (87% din acțiuni fiind nereușite) și la deposedare (57% acțiuni nereușite), fapt explicat de nivelul slab de pregătire al jucătorului și de condițiile mai dificile în care acționează acesta (adversitate directă, poziții dejavantajoase față de apărător) și faptul că recuperarea nu este o sarcină principală a acestui post.

Nici la ceilalți parametrii de joc (pasa și driblingul) procentajul n-a fost mulțumitor, dar se poate explica prin criza de timp, de spațiu și condițiile de adversitate specifice postului respectiv.

În cazul mijlocașului deficitari au fost parametrii de joc deposedarea (43% execuții nereușite) și jocul aerian (un procent de 60% acțiuni nereușite din totalul de acțiuni), fapt ce a evidențiat tot nivelul slab de pregătire al jucătorului.

Referitor la testele inițiale, se poate afirma că jocul aerian este deficitar la toate posturile, fapt ce a determinat o pregătire specială pentru perfecționarea acestui element tehnic.De asemenea, în urma analizei valorilor parametrilor de joc, a trebuit să se acorde o mai mare atenție și perfecționării celorlalte procedee tehnice pentru îmbunătățirea eficienței lor în competiție.

Ca notă definitorie se poate semnala pregătirea necorespunzătoare a jucătorilor la procedeele tehnice specifice compartimentului de joc. În tabelul numărul 11 sunt menționate valorile finale ale parametrilor de joc a jucătorilor din diferite compartimente.

Constatări în urma analizei datelor reieșite din acest tabel.

S-a constatat îmbunătățirea procentajului de eficacitate, la toți parametrii

urmăriți cu valori cuprinse de la 8% până la 30%, față de valorile inițiale. La unii parametrii progresul a fost mai evident, în funcție de postul pe care a evoluat jucătorul.

Pe posturi progresele au fost următoarele: mijlocașul cu un procent de 69% acțiuni reușite, la înregistrările finale față de înregistrările inițiale, atacantul cu un procent de 67% acțiuni reușite și fundașul cu un procent de 65,6% acțiuni reușite.

Cel mai evident progres a fost înregistrat la lovirea mingii cu capul la toți jucătorii, indiferent de postul pe care au jucat. S-a mai constatat o perfecționare a elemenetelor tehnice specifice postului.

Progresele înregistrate au demonstrat eficiența sistemelor de acționare utilizate în procesul de antrenament și preconizate pentru a fi utilizate în experimentul propriu-zis.

3.4..Aprecierea nivelului pregătirii psihologice la fotbaliștii juniori A.

Simultan cu amploarea pe care a luat-o sportul de performanță, a început să se vorbească tot mai mult de însemnătatea factorului psihologic în pregătirea sportivilor de performanță, fapt care a determinat efectuarea a numeroase studii și cercetări concretizate în adunarea unui bogat material teoretic, dar cu aplicabilitate în practică. De altfel, sportivul intrat în competiție este un om angajat cu întreaga sa sferă biologică, psihică și socială, așa că apare în mod firesc necesitatea abordării integrale a acestor sfere în procesul de antrenament. În teoria și metodica antrenamentului sportiv contemporan, se vorbește de antrenamentul total, noțiune ce exprimă sugestiv îngemănarea unui număr de elemente ce trebuie dezvoltate în procesul de pregătire, printre care figurează, fără doar și poate, și elementul psihologic (M. Epuran, 1982).

Psihologia poate să-l ajute pe antrenor în mai multe direcții:

a) cunoașterea mai profundă a sportivului și, în principal, cunoașterea lui din punct de vedere psihologic, a trăsăturilor de personalitate privite evolutiv și diferențial ;

b) desprinderea direcțiilor și căilor de dirijare și realizare a dezvoltării și pregătirii psihice în conformitate cu scopurile sociale și cu cele specifice sportului;

c) realizarea unei capacități psihice superioare conform cerințelor sportului de performanță (echilibru afectiv, creativitate, voință, motivație etc.);

d) cunoașterea mecanismelor și a căilor de realizare a pregătirii integrale ca proces de instruire și educare;

e) formarea capacității de autoreglare și autoeducare.

Din trecerea în revistă a acestor direcții, ne dăm seama că ajutorul oferit antrenorului este substanțial și, ca atare, el trebuie folosit din plin pe toate treptele procesului de instruire.

Antrenamentul sportiv este încă de la început un proces de învățare, trecând prin diferite faze ale acesteia. Nu se învață numai structuri tehnice, ci sisteme de comportament aplicabile în condiții tipice și atipice. Comportamentul include atât procedeele tehnice și tactice, cât și aspectele privind montajul mintal, structurile de organizare etc. Din acest punct de vedere, învățarea în antrenament devine deosebit de complexă, fapt care se repercutează direct asupra procesului de proiectare – programare și a antrenamentului propriu-zis, lecție de lecție.

În procesul de antrenament, relația antrenor – sportiv nu se manifestă ca în orice proces de învățământ, ci are particularități rezultate din însăși activitatea respectivă :

între cei doi trebuie să existe o colaborare perfectă ; să se accepte unul pe altul și să-și prezinte reciproc constatările desprinse din activitate;

antrenorul să-l facă pe sportiv să colaboreze deplin, pentru aceasta făcând demersuri pentru a favoriza înjghebarea unor prietenii (exemplele sunt numeroase în sportul profesionist), realizând așa-numitele relații socio-motrice;

sportivul să-și cunoască propriile stări, de natură fizică și mai ales psihică, să cunoască tehnici de autoreglare, să fie obișnuit a se optimiza psihic și să nu-i fie teamă să ceară ajutorul antrenorului ori de câte ori are nevoie;

antrenorul să explice cu răbdare unele stări psihice, să ofere exerciții adecvate de optimizare și, mai ales, să cultive sportivului încrederea în forțele proprii;

antrenamentul sportiv, datorită complexității învățării, se constituie ca un sistem care se reglează din mers și în care angajarea psihologică este totală;

exersarea în antrenamente să fie adaptată situațiilor proiectate, dar și celor de moment; ori de câte ori este nevoie, antrenorul va efectua cu sportivii repetări analitice (pe părți) sau globale pentru a reactualiza și pregăti învățarea altor elemente sau pentru a fixa unele comportamente;

antrenamentele să se desfășoare tot timpul în atmosferă de întrecere cu sine, cu alții, încât să fie stimulată în permanență dorința de autodepășire

Pentru a studia nivelul de pregătire psihologică al fotbaliștilor juniori A ai grupei experimentale am utilizat un chestionar autoadministrat, care solicită sportivilor să își autoevalueze o serie de comportamente și reacții activate în timpul activității sportive de performanță, pe o scală Likert în cinci trepte (chestionarul este prezentat în Anexa 1).

Pentru a analiza nivelul de pregătire al jucătorilor incluși în lotul de cercetare am realizat o analiză a frecvențelor scorurilor pe care le-au obținut la itemii chestionarului. În tabelul nr.13 de mai jos sunt prezentate frecvențele scorurilor pentru fiecare afirmație.

O primă analiză a tabelului de frecvențe, sugerează faptul că jucătorii consideră că sunt bine pregătiți din perspectivă psihologică pentru activitatea sportivă de performanță.

Cele mai mari frecvențe ale scorurilor mari se înregistrează pentru afirmațiile 8, 12 și 13 din chestionarul de pregătire psihologică (8 – Dovedește consecvență și perseverență în atingerea scopurilor sportive (individuale, ale echipei) ; 12 – Nu renunță cu ușurință, indiferent de dificultatea sarcinii.; 13 – Se remarcă printr-un interes deosebit, manifestat în practicarea jocului de fotbal) – Vezi și figurile nr. 12-13.

Relevanța răspunsurilor este evidentă și se observă o bună pregătire psihică a juniorilor intervievați în acest sens selecția și atitudinea antrenorului prin mijloacele alese este benefică progresului în pregătirea de performanță.

Frecvența scorurilor juniorilor A pentru fiecare item al chestionarului de pregătire psihologică Tabelul 13.

Figura nr. 10. Frecvența scorurilor pentru afirmația Dovedesc consecvență și perseverență în atingerea scopurilor sportive (individuale, ale echipei)

Se observă un scor maxim (31 răspunsuri)la această întrebare ,acest lucru evidențiind o bună competitivitate din partea jucătorilor chestionați.

Figura nr. 11. Frecvența scorurilor pentru afirmația Nu renunț cu ușurință, indiferent de dificultatea sarcinii

Majoritatea respondenților (31) au dat un raspuns pozitiv la această întrebare relevând o bună motivație și ambiție în îndeplinirea sarcinilor de antrenament și joc.

Figura nr. 12. Frecvența scorurilor pentru afirmația Mă remarc printr-un interes deosebit, manifestat în practicarea jocului de fotbal

Pe baza analizei scorurilor medii a subiecților, putem afirma că ipotezele noastre inițiale se confirmă: fotbaliștii juniori A incluși în lotul cercetării au obținut scoruri ridicate la chestionarul de autoevaluare a pregătirii psihologice.

Frecvența medie a scorurilor pentru cele două chestionare

Tabelul 14.

Figura nr.13. Frecvența medie a scorurilor – C2

Pe baza rezultatelor pentru această secvență a cercetării noastre, putem avansa următoarele interpretări și concluzii:

Rolul pregătirii psihologice în antrenamentul sportiv derivă din conținutul psihologic al fiecărei componente a antrenamentului (conținutul psihologic al pregătirii fizice, tehnice, tactice, teoretice și psihologice). Referindu-ne la conținutul psihologic al pregătirii psihologice, acesta constă în următoarele: dezvoltarea capacității psihice sub aspect (raport) informațional și reglatoriu; pregătire intelectuală, afectivă, volitivă și a trăsăturilor de personalitate; dezvoltarea capacității de autoreglare. De asemenea, în conținutul pregătirii psihologice mai intră asistența psihologică prin psihodiagnoză, pregătirea psihologică de bază, specifică și de concurs, precum și psihoterapia.

Toate componentele antrenamentului sportiv modern se găsesc într-o strânsă interdependență, indiferent de perioada de pregătire sau de cea competițională în care se află echipa. Chiar dacă cea mai puternică relație a pregătirii psihologice este

cu pregătirea tactică (deoarece este o activitate mentală orientată spre rezolvarea unor situații problematice), factorul psihologic se va regăsi destul de mult și în componenta teoretică a antrenamentului sportiv.

Pentru verificarea ipotezelor acestei secvențe a cercetării noastre, considerăm că instrumentul pe care l-am construit și utilizat, s-a dovedit a fi eficient; pe baza analizei rezultatelor cercetării, putem afirma că ipotezele noastre inițiale se confirmă: juniorii A de fotbal au obținut scoruri ridicate la chestionarul de pregătire psihologică

Pornind de la aceste concluzii derivate din rezultatele cercetării putem contura următoarele recomandări cu privire la locul și rolul pregătirii psihologice în antrenamentul juniorilor A:

– Ponderea pregătirii echipei, pe parcursul unui an competițional, să fie diferită de la o perioadă la alta, vizând – în principal – realizarea obiectivului propus pentru perioada respectivă.

– Pregătirea echipei trebuie să vizeze toate componentele antrenamentului, cu dominanta în funcție de etapa de pregătire respectivă. Nu trebuie să se neglijeze importanța factorului psihologic, teoretic și a refacerii.

3.5.Stabilirea conținutului programei experimentale privind managementul factorilor de antrenament la o echipă de juniori A

Considerăm că este necesar, ca înainte de a prezenta programa experimentală, să evidențiem o serie de concepții și programe de la unele echipe cu rezultate bune în pregătirea juniorilor. În acest sens vom prezenta o serie de concepte de la echipele: PSV Eindhoven și alte cluburi olandeze, și apoi programa Federației Române de Fotbal.

La clubul olandez PSV Eindhoven, la această grupă de vârstă, programa cuprinde următoarele date:

Obiective didactice:

1. Dezvoltarea coordonării simple din jocul de fotbal.

2. Dezvoltarea coordonării complexe din jocul de fotbal.

Conținut:

– exerciții pentru dezvoltării coordonării în jocul de fotbal: tehnica specifică, gesturile specifice;

– exerciții de coordonare simplă în regim de forță maximă.

Evaluarea:

– observații individuale;

– observarea și notarea unor situații reale din joc: lovirea mingii cu capul, pasele,

intercepțiile, etc.

Capacitatea fizică se referă la: coordonare, agilitate, ritm și sincronizare..

Priorități în instruire:

– 10% coordonare: alergări, sărituri, mișcări specifice;

– 10% agilitate: agilitate în sală și agilitate pe platforme ridicate (podium);

– 30% ritm: ritm specific de joc și agilitate în regim de viteză;

– dezvoltarea următoarelor calități motrice: rezistență aerobă, rezistență anaerobă, rezistență aerobă-anaerobă, forță, forță-rezistență, agilitate, coordonare în condiții aerobe, coordonare-ritm în regim de viteză.

Se poate constata că se acordă atenție dezvoltării unor calități motrice combinate: forță-rezistență, îndemânare în regim de viteză, agilitate în regim de viteză.

La alte cluburi din Olanda conceptele referitoare la pregătirea juniorilor sunt următoarele (dupa J. Cruijf și colab.):

– exersarea unor sisteme de acționare complexe;

– exersarea în situații de joc, în care tinerii pot să se confrunte cu timpul, pentru a ajunge să execute totul mai rapid;

– exersările să cuprindă aspecte distractive și de divertisment.

Obiectivele specifice ale pregătirii juniorilor sunt următoarele:

– realizarea unei suficiente extensibilități musculare;

– dobândirea unui control suficient al mișcărilor bazinului înainte și înapoi;

– realizarea unui control suficient asupra coordonării neuromusculare în timpul execuțiilor;

– obținerea unui înalt grad de îndemânare în lucrul proprioceptiv și mai ales pe suprafețe instabile;

– obținerea unor parametrii de bază ai forței;

– obținerea unui prag anaerob corespunzător;

– capacitatea de a poseda un raport corect de forță între mușchii agoniști și mușchii antagoniști.

La clubul Ajax Amsterdam prioritățile în activitatea cu juniorii sunt:

– se pregătește un fotbal ofensiv, care solicită valorificarea calităților tehnice ale jucătorilor (capacitatea de a juca cu mingea);

– dezvoltarea jocului cu prioritate în jumătatea de teren adversă;

– se cere creativitatea jucătorilor;

– se solicită rapiditatea și presingul permanent, care cer mari abilități pe spații restrânse;

– se formează capacitatea de comportare eficientă a jucătorului în toate situațiile de joc;

– respectarea strictă a convenției tactice (poziții bune pentru joc ofensiv, presarea permanentă a adversarului și ajutorarea coechipierilor în faza de apărare).

Obiectivele de pregătire sunt:

– dezvoltarea tuturor abilităților privitoare la lucrul tehnic și tactic;

– formarea jucătorului din punct de vedere fizic și psihologic;

– transmiterea unor ample informații despre cunoștințele tehnice ale jocului;

– conștientizarea jucătorilor asupra propriei sănătăți fizice;

– respectarea regulilor societății.

În antrenamente se lucrează pentru dezvoltarea capacităților tehnice, pentru dezvoltarea inteligenței tactice, pentru rezistența organică și potența fizică.

La clubul SC Freiburg, se caută formarea unui grup, care să perceapă contactul fizic concomitent cu alte elemente și care să înfrunte eficient situațiile de dificultate.Obiectivele pregătirii vizează realizarea unor jucători, care să acționeze compact (uniți), să nu se îndepărteze de grup, puternici fie în situații de 1:1, fie în situații de 11:11, capabili să atace mingea, să înfrunte orice situație, atenți permanent în teren. La juniori, obiectivul principal este de a dezvolta lucrul atletic, jucătorul învățând să-și dozeze propriile energii, pentru a veni la joc în cea mai bună condiție fizică. Tot procesul de pregătire are 3 cicluri: în primul ciclu se acordă prioritate dezvoltării vitezei, rapidității la stimuli, flexibilității și potenței în formă preventivă (lucru atletic), a doua fază în care se realizează tehnica de bază și faza treia în care se dezvoltă lucrul tactic.

Concepția de pregătire se fundamentează pe trei puncte: tinerii trebuie să primească o optimă învățare fotbalistică, o perfectă educație școlară și o bună educație mentală. Doar cine a acumulat o mentalitate de învingător, poate deveni un bun jucător de fotbal.

Ca notă definitorie asupra conceptelor de pregătire a juniorilor în țările cu fotbal avansat, se poate afirma că există o preocupare comună de a asigura o instruire cât mai apropiată, sau chiar identică, cu a jucătorilor seniori.

La nivelul Federației Române de Fotbal există două variante de programe de pregătire la grupa de vârstă 18-19 ani, care se prezintă astfel:

Varianta I

Obiective de instruire:

În această perioadă se urmărește pregătirea jucătorilor spre parametrii de efort apropiați de cei ai seniorilor. Jucătorii trebuie să cunoască perfect așezarea în teren, organizarea jocului, precum și detaliile de strategie impuse echipei de către antrenor.

Obiective de performanță:

Formarea unor jucători de nivel național, apți pentru nivelul diviziilor A și B. și chiar de nivel internațional.

Criterii motrice:

– viteză pe 50 m.-6;5-7 sec.;

– rezistență: Testul Cooper 12min. –3100-3200 metri;

– detentă 40-50 cm.;

– forță: flotări 20-25; tracțiuni 11-13; genuflexiuni (dr.-stg.) 15:18; 10-12;

– flexii abdominale 65;

– lungime fără elan 2,50 m.;

– triplu salt fără elan 7,80 m.;

– menținerea mingii în aer cu piciorul (30 sec.) cu piciorul îndemânatic 30-35; cu piciorul neîndemânatic 20-25;

– menținerea mingii în aer cu capul (30 sec.);

Pregătire fizică:

– dezvoltarea capacităților individuale privind calitățile motrice și ridicarea capacității de efort anaerb și aerob;

– solicitarea progresivă și intensivă a pricipalelor grupe musculare și a marilor funcțiuni;

– perfecționarea mobilității, supleței și îndemânării;

– dezvoltarea forței (puterii aerobe) și a rezistenței de luptă cu adversarul;

– perfecționarea forței de lovire a mingii cu piciorul și cu capul.

Teme și obiective pentru instruirea echipei (la factorul fizic):

– planificarea antrenamentelor de pe factorul fizic ;

– planificarea antrenamentelor de perfecționare tehnico-tactică ;

– programarea de antrenamente prin metoda jocului;

– exerciții de forță: genuflexiuni și musculatura necesară șutării (ridicări pe vârfuri, și balansări spre înainte cu cordon elastic).

Indicație metodică: toate temele se vor executa în condiții de joc.

Varianta a – II – a

Obiective de performanță :

Promovarea a 10-12 jucători la echipe de diferite categorii.

Promovarea a 2-3 jucători la lotul reprezentativ de juniori.

Obiective generale pentru pregătirea fizică generală și specifică :

1. Atingerea unor indici superiori de manifestare a calităților motrice specifice .

2. Perfecționarea și aprofundarea în joc a structurilor tehnico-tactice și folosirea acestora ca mijloace de mărire a indicilor de eficiență în cadrul jocului. prin evidentierea. stilului atribuțional.

3.Dezvoltarea factorului psihic .prin evidentierea. stilului atribuțional.

Conținutul pregătirii fizice:

– formarea tipului constituțional atletic, abil, și agresiv (modelul de jucător pentru această vârstă).

Sarcini:

– individualizarea pregătirii fizice, pentru valorificarea la maximum a disponibilităților fiecărui jucător și a calităților motrice de bază, precum și ridicarea capacității de efort anaerob și aerob;

– solicitarea progresivă și intensivă a principalelor grupe musculare și a marilor funcțiuni, pentru atingerea unor indici corespunzători ai capacității de efort aerob și anaerob;

– dezvoltarea mobilității, supleței, îndemânării;

– perfecționarea elementelor tehnice cu mingea și alegerea procedeelor cele mai eficiente în cadrul jocului.

– perfecționarea acțiunilor tactice de atac și apărare ,cu minge și fără minge ,individuale sau colective;

– transformarea stilului atribuțional în cadrul factorului psihologic

Pregătirea grupei martor s-a desfășurat conform celor două programe menționate anterior.

Analizând aceste programe constatăm următoarele aspecte:

– obiectivele de instruire se referă numai la dezvoltarea calităților motrice de bază specifice jocului de fotbal

– ca forme de manifestare a calităților motrice de bază se menționează doar: viteza de reacție și de execuție, forța de lovire a mingii, forța în lupta cu adversarul, mobilitatea, suplețea, coordonarea generală și rezistența de luptă cu adversarul;

– majoritatea probelor și normelor de control verifică nivelul unor calități motrice de bază: viteză, forță, rezistență și îndemânare în manevrarea mingii de pe loc;

– un număr mic de probe verifică nivelul de dezvoltare a unor calități motrice combinate;

– temele pentru instruirea grupei prevăd un bagaj insuficient de sisteme de acționare, pentru dezvoltarea calităților motrice de bază specifice și mai ales, a calităților motrice combinate specifice jocului de fotbal.

Ținând cont de specificul jocului de fotbal în care, jucătorul trebuie să se miște în toate direcțiile posibile, să știe să efectueze orice mișcare cu maximă coordonare și rapiditate, să reușească să efectueze gestul motric prestabilit în modul cel mai economic, fără intervenții inutile și să execute mișcările cu aceleași caracteristici pe durata întregii partide, este strict necesar, ca în procesul de pregătire să se dezvolte toate formele de manifestare ale calităților motrice de bază și mai ales să se dezvolte calitățile motrice combinate specifice jocului de fotbal.În acest sens, pentru pregătirea mai eficientă a jucătorilor de fotbal, noi propunem să se includă prioritar în antrenamente metode și sisteme de acționare destinate dezvoltării tuturor calităților motrice combinate specifice fotbalului. Dezvoltarea calităților motrice combinate este impusă de cerințele principiilor antrenamentului modern: principiul eficienței maxime, principiul modelării, principiul polivalenței pregătirii.

Considerăm că la această categorie de vârstă (18-19 ani), pregătirea trebuie să îndeplinească obiective de instruire apropiate, sau chiar identice, cu cele ale jucătorilor seniori, iar respectarea acestor cerințe metodice, realizează o modelare corespunzătoare a pregătirii, prin dezvoltarea calităților motrice combinate specifice fotbalului.

În baza consultării literaturii de specialitate, a analizei programelor de pregătire din țară și străinătate, am încercat să elaborăm o programă experimentală, prin care să îmbunătățim procesul de pregătire al fotbaliștilor juniori. Menționăm că această programă, pune accent pe pregătirea jucătorilor la toți factorii de antrenament specifici jocului de fotbal

În corelație cu principiile managementului activitățile de planificare ,organizare,analiză și control sunt în cadrul procesului de antrenament al fotbaliștilor juniori A.Factorii fizic,tehnic,tactic și psihologic vor avea reprezentare colectivă și individuală pe baza lor elaborându-se programa de management pe factori de antrenament .

În consecință programa de pregătire factorială la nivelul juniorilor de 18-19 ani va cuprinde :

Figura 14 .Paradigma programei de management pe factori de antrenament

-modelul factorial :fizic,tehnico-tactic și psihologic al jucătorului de fotbal la sfârsitul perioadei de juniorat si pregătit pentru începerea senioratului

-planificarea factorială a antrenamentelor pe durata unui an competițional cuprinzând micro,mezo și macrociclurile respective la o echipă de liga 3-a° unde activează jucătorii respectivi .

Pe baza studiului bibliografic si in vederea demonstrarii ipotezei noastre a fost elaborat un model de programa de mangement factorial al pregatirii juniorilor A,fotbalisti care va fi argumentată experimental în capitolul 4 al lucrării si conține :profilul factorial al jucatorului junior A si planificarea factoriala pe macrociclu,mezociclu si microciclu la o echipa de divizia C.

Modelul factorial al jucătorului Tabelul 15.

Jucătorii astfel selecționați vor începe un program de pregătire în cadrul unei echipe de liga a 3 a, pentru a le asigura un nivel de adversitate competent care să le garanteze progresul.

În continuare vom prezenta programa de pregătire factorială pe un an competițional sau macrociclul de antrenament ce va conține mezociclurile și microciclurile respective .Conținutul acestora este specificat în tabelul de mai jos și mentionat tipul factorului din care se aleg mijloacele de acționare.

În ceea ce privește fiecare factor el este specific jocului de fotbal și vom lucra cu următorii parametri :

-factorul fizic(pregătire aerobă si anaerobă,musculară,mobilitate și stretching)

-factorul tehnic(perfectionarea elementelor tehnice cu minge în condiții ușurate și de joc)

-factorul tactic (dezvoltarea inteligenței de joc cu minge și fără minge în condiții de adversitate și viteză de joc ridicate,în atac și apărare)

-factorului psihologic (dezvoltarea personalitătii,autoaprecierii , a încrederii în sine și a autocontroluluice conferă siguranța execuțiilor și înlăturarea greșelilor

Microciclul competițional va cuprinde 5 antrenamente cuprinse în tabelul 11.

Programa de pregătire factorială va conține și planificarea factorilor de antrenament pe mezociclul competițional structurat în cercetarea noastră pe 14 etape de campionat în divizia C ( liga a 3 a) unde activează grupa expe

Microciclu competițional de pregătire Tabelul 16.

Mezociclu factorial de pregătire Tabelul 17.

În total vor fi 48 de săptămâni de pregătire a jucătorilor în cadrul acestui macrociclu

Macrociclu factorial de pregătire Tabelul 18.

În cadrul periodizării antrenamentului la fotbaliștii juniori A care evoluează la o echipă de liga a 3-a se observă o bună repartizare pe factori de antrenament în cadrul microciclului saptămânal cu 3 antrenamente tehnico-tactice ( antrenamantele 1,4 și 5 din săptămână) , 2 antrenamante fizice de incarcare

( antrenamantele 2 și 3) , un antrenament tactic și psihic înainte de meci și 1 antrenament de refacere pentru titulari după meci.

Mezociclul competițional va conține 15 microcicluri de acest fel iar macrociclul de pregătire va conține 10 mezocicluri de antrenament.

Concluzii

Pornind de la schema expusă de Fr.Lambertin în 2001 afirmăm că în cadrul procesului management al antrenamantului sportiv, pregătirea pe fiecare factor enumerat se realizează de către un specialist:

Pregătire fizică – preparator fizic

Pregătire tehnică – antrenor metodist (antrenor de portari, de mijlocași, fundași etc.)

Pregătire psihologică – psiholog sportiv sau antrenorul manager.

Pregătire tactică și teoretică – managerul sau antrenorul principal

Toată echipa tehnică (team-work) este condusă de un antrenor manager.

Figura 15.Pregătire factorială integrată(Fr.Lambertin,2001,Paris)

Figura 16.Diagrama pregătirii factoriale de performanță

În atingerea scopului propus acela de a elabora o curriculă managerială de antrenament în jocul de fotbal,la nivelul juniorilor A va propunem următoarea paradigmă:

Figura 16.Curricula managerială de antrenament în fotbal

PRELUCRAREA STATISTICA A TESTELOR PE COMPONENTE DE ANTRENAMENT

Pentru a demonstra în mod practic eficiența modelului de pregătire factorială, care vizează deopotrivă factorul fizic, tehnic, tactic și psihologic, în perfecționarea procesului de pregătire al fotbaliștilor juniori, s-utilizat metoda experimentului pedagogic. Scopul experimentului pedagogic a fost a argumenta în mod concret, eficiența pregătirii factoriale în optimizarea randamentului jucătorilor.

Pentru a evidenția impactul programului de pregătire factorială s-a analizat valoarea rezultatelor obținute la probele și normele de control în manieră comparativă, avându-se în vedere modificările survenite în performanțele jucătorilor din grupul experimental și cel martor înainte și după derularea programului experimental. Analiza datelor obținute în cadrul experimentului a vizat atât dimensiunea transversală, prin comparația rezultatelor jucătorilor din grupul experimental și cel martor, cât și dimensiunea longitudinală, prin comparația rezultatelor fiecărui grup în etapa pre și postexperimentală.

Rezultatele inițiale ale grupului experimental și ale grupului martor sunt prezentate în tabelele și graficele de mai jos, fiind grupate pe factori vizați în programul de pregătire: factorul fizic (Sprint 40 m cu mingea la picior, Testul Cooper, Detentă la lovirea mingii cu capul), factorul tehnic (Jonglări în 30 sec., Lovirea mingii de la 16 m / 10 repetari), factorul tactic (Mingi primite, Intercepții, Pase, Conducere, Șuturi), factorul psihologic (autoaprecierea pregătirii psihologice)

3.6. Dinamica rezultatelor înregistrate de grupele experimentală și martor la testarea factorului fizic.

În ceea ce privește argumentarea factorului fizic s-au prelucrat statistic datele obținute de cele două grupe,experiment și martor la testările inițială și finală.

Rezultatele obținute de grupa experimentală la testările inițială și finală a factorului fizic Tabelul 19.

În continuare în tabelul 20 sunt prezentate rezultatele obținute de grupa martor la testările intermediară și finală,care au lucrat după un program diferit de antrenament.Se observă o îmbunătățire a vitezei de conducere mingii de la tesatrea inițială la cea finală cu 0,95 secunde iar la Testul Cooper s-au alergat în plus cu 82,25 m. La proba de detentă s-a obținut o creștere de 1,92 cm.în favoarea testării finale ceea ce reprezintă o îmbunătățire a programului de antrenament a grupei experimentale.La grupa martor s-a observat o creștere de doar 0,13 secunde la proba de conducere, 54,28 m la Testul Cooper și 0,29 cm la proba de detentă.

Rezultatele obținute de grupa martor la testările inițială și finală a factorului fizic Tabelul 20.

Pentru o bună interpretare a datelor se face și prezentarea comparativă a rezultatelor grupelor experimentală și martor la testarea inițială pentru verificarea eficienței programului de antrenament propus la grupa experimentală.

Prezentarea comparativă a rezultatelor grupelor experimentală și martor obținute la testarea inițială a factorului fizic. Tabelul 21.

La proba fizică Sprint 40 m cu mingea la picior:

5.525, 0.061042,

5.1, 0.025,

0.05987557, t = 7.09805406

Valoarea t – test este relevantă pentru faza testării inițiale, între cele două grupe, inițial, existând o diferență semnificativă, cu probabilitatea mai mare de 99.99 %, pentru proba fizică nr. 1.

La proba fizică 2 Testul Cooper:

2833.333, 17222.22,

3000, 23333.33,

41.1073544, t = 4.05443266

Valoarea t – test este relevantă pentru faza testării inițiale, între cele două grupe, inițial, existând o diferență semnificativă, cu probabilitatea mai mare de 99.99 %, pentru proba fizică nr. 2.

La proba fizică 3 Detentă la lovirea mingii:

30.70833, 1.956597,

34.66667, 12.05556,

0.76409415, t = 5.18043488

Valoarea t – test este relevantă pentru faza testării inițiale, între cele două grupe, inițial, existând o diferență semnificativă, cu probabilitatea mai mare de 99.99 %, pentru proba fizică nr. 3.

Prezentarea comparativă a rezultatelor grupelor experimentală și martor obținute la testarea finală factorului fizic. Tabelul 22

În urma testării finale s-au obținut următoarele rezultate :

La proba fizică nr. 1:

5.3375, 0.067344,

4.891667, 0.031597,

0.06420702, t = 6.94367978

Valoarea t–test este relevantă pentru faza testării finale, între cele două grupe existând o diferență semnificativă, cu probabilitatea mai mare de 99.99 %, pentru proba fizică nr. 1. Rezultă așadar că această probă determină o îmbunătățire a performanței sportive de la o grupă la cealaltă.

La proba fizică nr. 2:

2975, 19375,

3191.667, 19097.22,

40.0375969, t = 5.4115885

Valoarea t – test este relevantă pentru faza testării finale, între cele două grupe existând o diferență semnificativă, cu probabilitatea mai mare de 99.99 %, pentru proba fizică nr. 2. Rezultă așadar că această probă determină o îmbunătățire a performanței sportive de la o grupă la cealaltă.

La proba fizică nr. 3:

33.5, 4.583333,

38.375, 11.06771,

0.80754368, t = 6.03682517

Valoarea t – test este relevantă pentru faza testării finale, între cele două grupe existând o diferență semnificativă, cu probabilitatea mai mare de 99.99 %, pentru proba fizică nr. 3. Rezultă așadar că această probă determină o îmbunătățire a performanței sportive de la o grupă la cealaltă.

3.7. Dinamica rezultatelor înregistrate de grupele experimentală și martor la testarea factorului tehnico-tactic.

Pentru argumentarea experimentală a factorului tehnico-tactic s-au prelucrat statistic valorile obținute de grupele experimentală și martor la probele tehnico-tactice propuse și apoi s-a realizat analiza comparativă a lor.

La proba tehnică de jonglări în 30 de secunde:

45.125, 26.60938,

53.04167, 24.7066,

1.46224684, t = 5.41404485

Valoarea t – test este relevantă pentru faza testării inițiale, între cele două grupe, inițial, existând o diferență semnificativă, cu probabilitatea mai mare de 99.99 %, pentru această probă.

La proba tehnică de șut de la 16 m(10 repetări)

3.958333, 1.039931,

4.958333, 2.456597,

0.38169185, t = 2.61

Valoarea t – test este relevantă pentru faza testării inițiale, între cele două grupe, inițial, existând o diferență semnificativă, cu probabilitatea mai mare de 95 %, pentru proba de șut.

În cazul mingi primite

23.54167, 24.16493,

28.79167, 51.16493,

1.77165013, t = 2.96333905

Valoarea t – test este relevantă pentru faza testării inițiale, între cele două grupe, inițial, existând o diferență semnificativă, cu probabilitatea mai mare de 99 %, pentru proba de recepționări..

La proba de intercepții

2.583333, 0.993056,

2.666667, 2.722222,

0.39345044, t = 0.21180304

Valoarea t – test este nerelevantă pentru faza testării inițiale, între cele două grupe, inițial, neexistând o diferență semnificativă pentru proba nr. 7.

proba de pase:

14.20833, 16.0816,

16.29167, 35.4566,

1.4654095, t = 1.4216777

Valoarea t – test este nerelevantă pentru faza testării inițiale, între cele două grupe, inițial, existând o diferență cu probabilitatea mai mare de 90 % , însă nesemnificativă din punct de vedere statistic pentru proba de pase.

La proba de conducere:

10.625, 12.40104,

13.75, 12.27083,

1.01390068, t = 3.08215594

Valoarea t – test este relevantă pentru faza testării inițiale, între cele două grupe, inițial, existând o diferență semnificativă, cu probabilitatea mai mare de 99.99 %, pentru conduceri.

Rezultate obținute la testarea inițială și finală a grupei experimentale

Factorul tehnico-tactic Tabelul 23.

La proba șuturi:

1.541667, 1.498264,

1.791667, 0.831597,

0.31157269, t = 0.80238098

Valoarea t – test este nerelevantă pentru faza testării inițiale, între cele două grupe, inițial, existând o diferență cu probabilitatea mai mare de 75 %, nesemnificativă pentru proba șuturi.

Prezentarea comparativă a rezulatelor grupelor experimentală și martor la testarea inițială .Factorul tehnico-tactic. Tabelul 24

Prezentarea comparativă a rezulatelor grupelor experimentală și martor la testarea finală.Factorul tehnic Tabelul 25.

În cazul testării testarea finale a factorului tehnico-tactic s-au obținut următoarele rezultate :

La proba de jonglări:

44.91667, 29.49306,

57.33333, 19.72222,

1.43200442, t = 8.67082518

Valoarea t – test este relevantă pentru faza testării finale, între cele două grupe existând o diferență semnificativă, cu probabilitatea mai mare de 99.99 %, pentru proba nr. 4. Rezultă așadar că această probă determină o îmbunătățire a performanței sportive de la o grupă la cealaltă.

La proba șuturi de la 16 m:

3.666667, 1.138889,

5.625, 0.901042,

0.29154266, t = 6.71714037

Valoarea t – test este relevantă pentru faza testării finale, între cele două grupe existând o diferență semnificativă, cu probabilitatea mai mare de 99.99 %, pentru proba nr. 5. Rezultă așadar că această probă determină o îmbunătățire a performanței sportive de la o grupă la cealaltă.

La proba mingi primite(înregistrare de joc):

24.83333, 25.97222,

29.45833, 35.3316,

1.59822584, t = 2.89383383

Valoarea t – test este relevantă pentru faza testării finale, între cele două grupe existând o diferență semnificativă, cu probabilitatea mai mare de 99 %, pentru proba nr. 6. Rezultă așadar că această probă determină o îmbunătățire a performanței sportive de la o grupă la cealaltă.

La proba intercepții(înregistrare de joc):

4.125, 1.692708,

2.958333, 3.289931,

0.45564236, t = 2.56048846

Valoarea t – test este relevantă pentru faza testării finale, între cele două grupe existând o diferență semnificativă, cu probabilitatea mai mare de 95 % pentru proba nr. 7. Rezultă așadar că această probă determină o îmbunătățire a performanței sportive de la o grupă la cealaltă, respectiv între grupa martor și cea experimentală.

La proba de pase(înregistrare de joc):

15.375, 10.90104,

16.83333, 24.55556,

1.2154663, t = 1.19981113

Valoarea t – test este nerelevantă pentru faza testării finale, între cele două grupe existând o diferență cu probabilitatea mai mare de 85 % , însă nesemnificativă din punct de vedere statistic pentru proba nr. 8. Rezultă așadar că această probă nu conduce la o îmbunătățire semnificativă a performanței sportive.

La proba de conduceri(înregistrare de joc):

13.16667, 12.47222,

14.08333, 16.49306,

1.09858394, t = 0.83440142

Valoarea t – test este nerelevantă pentru faza testării finale, între cele două grupe existând o diferență cu probabilitatea mai mare de 75 % , însă nesemnificativă din punct de vedere statistic pentru proba nr. 9. Rezultă așadar că această probă nu conduce la o îmbunătățire semnificativă a performanței sportive.

La proba de șuturi(înregistrare de joc):

1.75, 0.520833,

1.791667, 0.998264,

0.25158638, t = 0.16561707

Valoarea t – test este nerelevantă pentru faza testării finale, între cele două grupe existând o diferență nesemnificativă din punct de vedere statistic pentru proba nr. 10. Rezultă așadar că această probă nu conduce la o îmbunătățire semnificativă a performanței sportive.

3.8. Dinamica rezultatelor înregistrate de grupele experimentală și martor la testarea factorului psihologic.

În continuare sunt prezentate rezultatele testului de autoapreciere și comparația datelor obținute de cele două grupe experimentală și martor.

Rezultate obținute la testările inițială și finală a grupei experimentale Factorul psihologic

Tabelul 26

La testul de apreciere grupa experimentală a obținut un progres de 3,71 puncte de la testarea inițială la cea finală, ceea ce denotă o buna pregătire psihologică dobândită în timpul pregătirii sportive .

Prezentarea comparativă a rezultatelor obținute la testarea inițială a grupelor experimentale și martor.Factorul psihologic. Tabelul 27

Prezentarea comparativă a rezultatelor obținute la testarea finală a

grupelor experimentale și martor.Factorul psihologic.

Tabelul 28

Se observă un scor maxim (31 răspunsuri)la această întrebare ,acest lucru evidențiind o bună competitivitate din partea jucătorilor chestionați.

Majoritatea respondenților (31) au dat un raspuns pozitiv la această întrebare relevând o bună motivație și ambiție în îndeplinirea sarcinilor de antrenament și joc.

Pe baza analizei scorurilor medii a subiecților, putem afirma că ipotezele noastre inițiale se confirmă: fotbaliștii juniori A incluși în lotul cercetării au obținut scoruri ridicate la chestionarul de autoevaluare a pregătirii psihologice.

Rolul pregătirii psihologice în antrenamentul sportiv derivă din conținutul psihologic al fiecărei componente a antrenamentului (conținutul psihologic al pregătirii fizice, tehnice, tactice, teoretice și psihologice). Referindu-ne la conținutul psihologic al pregătirii psihologice, acesta constă în următoarele: dezvoltarea capacității psihice sub aspect (raport) informațional și reglatoriu; pregătire intelectuală, afectivă, volitivă și a trăsăturilor de personalitate; dezvoltarea capacității de autoreglare. De asemenea, în conținutul pregătirii psihologice mai intră asistența psihologică prin psihodiagnoză, pregătirea psihologică de bază, specifică și de concurs, precum și psihoterapia.

Concluzii

Din punct de vedere a omogenității șirurilor de date numerice, se observă următoarele în Centralizatorul rezultatelor celor două grupe la testările inițială și finală Tabelul 29

Grupa martor nu este omogenă statistic la probele nr. 5, 7, 8, 9 și 10, iar reprezentativitatea mediei aritmetice este moderată sau reprezentativă în sens larg pentru probele nr. 5, 6, 7, 8, 9 și nereprezentativă pentru proba tehnică nr. 10;

Grupa experimentală nu este omogenă statistic la probele nr. 5, 6, 7, 8, 9 și 10, iar reprezentativitatea mediei aritmetice este moderată sau reprezentativă în sens larg pentru probele nr. 5, 6, 8, 9, 10 și nereprezentativă pentru proba tehnică nr. 7.Din punct de vedere a valorilor t – test,în figura 14 se observă reprezentarea grafică a valorilor , pentru fazele inițială și finală de testare, corespunzătoare celor 10 probe fizice și tehnice, și putem concluziona următoarele:

Figura 14 .Graficul evoluției valorilor t – test în cele două faze de testare

Pentru faza inițială de testare, între cele două grupe analizate, martor și experimental, nu există o semnificație statistică relevantă pentru probele tehnice nr. 7, 8 și 10;

Pentru faza finală de testare, între cele două grupe analizate, martor și experimental, sunt nerelevante statistic probele tehnice nr. 8, 9 și 10.

INTRODUCERE

Actualitatea temei

Într-o lume supusă zilnic schimbărilor politice și transformărilor economico-sociale care tot sporesc, religiilor diferite și culturilor multiple, limba universală percepută de umanitatea întreagă este sportul. Fie că este joc sau competiție de înalt nivel, fie că sunt cifre, fie că este natural sau folosește diferite materiale și instalații, el reușește în cele din urmă să depășească toate ideologiile.

După mai mulți autori (Ardeleanu, și colab., 1968; B. Agrebi, 1983; R.Manno, 1985; L.P.Matveev, 1984; S.N.Andreev, 1989; P.Tschiene, 1995; I.V.Verhoșanski, 1992; N.Alexe, și colab., 1993; W.Joch, 1995) sportul face parte dintr-o cultură comună, care vine din negura anilor, însoțește dezvoltarea civilizației antice și participă la crearea unei arte prin care trăiește.

Sportul reprezintă una dintre cele mai dinamice activități sociale care are drept scop perfecționarea ființei umane (D. Harre, I. Lodz, 1986; V.V. Boiko, 1987; N.V. Platonov, 1997; C. Atanasiu, 1988; J.J. Adam, 1992; L. Baroga, A. Nicu, 1993; A. Dragnea, 1996; E.D. Colibaba, 1996; J.P. Famose, M. Durand, 1998; M.K. Borș, 2000).

Îndrăgit de către majoritatea practicanților amatori sau profesioniști, de către milioanele de admiratori, susținători, ascultători, spectatori și telespectatori, recunoscute de către oamenii de știință cu preocupări tangente la activitatea sportivă și confirmat de către specialiștii în psihologie, fotbalul a devenit un fenomen social al zilelor noastre. El este practicat azi în mod organizat în mai mult de 130 de țări ale lumii, numărând peste 250 milioane de jucători legitimați.

Actualmente conform cercetărilor (L.Teodorescu, A.Predescu, 1975; B.A.Așmarin, 1978; I.F.Builina, 1981; I.V. Verhoșanski, 1985; E.D.Colibaba, I.Bota, 1998; L.P.Matveev, 1991; V.S.Keller, V.N.Platonov, 1993; A.Dragnea, 1996), în teoria și practica antrenamentului sportiv se realizează multiple abordări în plan extensiv și intensiv a diferitelor aspecte specifice procesului de antrenament.

Atenția se concentrează asupra modificării ponderii parametrilor efortului specific antrenamentului, în sensul schimbării relației volum – intensitate și a gradului de complexitate în concordanță cu problema selectiei la sportivii juniori.

Analiza situației sportului de performanță pe plan mondial pe baza literaturii de specialitate (I.M. Arestov, 1968; M. Belloiu,1972; P. Tschiene, 1983; G. Neumann,1995; N.V.Platonov, 1995) ne demonstrează faptul că rezultatele deosebite obținute sunt consecința înaltului nivel organizatoric și metodic atins pe plan educațional și performanțial.

Plecând de la o analiză atentă a jocului echipelor participante la campionatele mondiale și europene la alte competiții internaționale, cuprinzând și echipe valoroase de juniori și tineret, direcțiile și tendințele de dezvoltare a fotbalului modern sunt următoarele

creșterea vitezei de joc (cu minge și fără minge);

perfecționarea tehnicii spre și eficiență maximă, în condițiile presiunii factorilor externi(adversar, motivație extrinsecă, spectatori)

creșterea nivelului spectaculozității și al creativității;

selecționarea într-un număr din ce în ce mai mare – a jucătorilor care demonstrează atât inteligență generală, cât și inteligență motrică;

apariția jucătorilor cu un nivel ridicat pentru factorul psihic și capacitate de refacere .

Planificarea pregătirii juniorilor fotbaliști pe factorii antrenamentului sportiv reprezintă o problemă actuală și imperios necesară, care se poate rezolva cu succes prin colaborarea cu antrenorul ,a mai multor specialiști (statisticieni, psihologi sportivi, preparatori fizici, medici sportivi, dieteticieni, kinetoterapuți).

Din cele menționate mai sus, putem concluziona faptul că procesul de pregătire a juniorilor fotbaliști axat pe planificare factorială, în condițiile unui management eficient al antrenamentului sportiv, este una dintre tendințele actuale ale jocului de fotbal modern.

Analiza literaturii științifice și metodice de specialitate(M.Rădulescu 2003,D.Apolzan 2001,C.Cernăianu 1999), ne-a demonstrat faptul că, problematica planificării pregătirii factoriale la fotbaliștii juniori A, în cadrul managementului antrenamentului sportiv, nu este suficient studiată. Aceasta a constituit de fapt, premisa de bază de la care am plecat și factorul de actualizare în formularea ipotezei, scopului, sarcinilor și determinării metodelor și mijloacelor utilizate în cercetarea dată.

Ipoteza cercetării.În cercetarea noastră, am plecat de la presupunerea că procesul de pregătire a juniorilor fotbaliști, ar putea fi eficientizat prin planificarea factorială a antrenamentului sportiv și creșterea calității managementului acestuia.

Obiectul cercetării îl constituie optimizarea procesului de planificare pe factori de antrenament al conținutului pregătirii fotbaliștilor juniori,în cadrul managementului antrenamentului sportiv.

Scopul cercetării îl constituie elaborarea planurilor manageriale ale antrenamentului pe factori de pregatire, pe un an competițional , la o echipă de fotbal – juniori A.

Obiectivele cercetării .Pentru atingerea scopului propus, au fost formulate următoarele obiective:

Studierea managementului factorilor antrenamentului sportiv în fotbal, la nivelul juniorilor A;

Aprecierea nivelului pregătirii sportive factoriale a fotbaliștilor juniori A.

Determinarea continutului antrenamentului sportiv al fotbalistilor juniori A.

Elaborarea programului de modelare a conținutului planului de antrenament, pe fiecare factor de antrenament;

Argumentarea și verificarea experimentală a planului de pregătire factorială , la nivelul fotbaliștilor juniori A, în cadrul managementului antrenamentului sportiv.

Subiecții cercetării au fost reprezentați de fotbaliștii juniori A, care activează în cadrul cluburilor Politehnica Iași și CFR Iași.

Etapele investigației au fost eșalonate astfel:

etapa I – de cercetare preliminară (2002 – 2003), în care am elaborat proiectul planului de pregătire factorială pentru perioada competițională I (tur de campionat) și modelul respectiv;

etapa a II-a – experimental-formativă (2003 – 2004), în care a fost introdus modelul de pregătire factorială compus din mezociclu și microcicluri de antrenament specifice fiecărui factor de antrenament, la nivelul juniorilor A;

etapa a III-a – de finisare (2004 – 2005), în care au fost sistematizate și prelucrate datele obținute în cadrul experimentului pedagogic.

Baza experimentală a fost reprezentată de terenurile cluburilor implicate în cercetare, precum și materialele sportive și informaționale specifice pentru înregistrarea și prelucrarea datelor obținute.

Baza teoretică este reprezentată de concepțiile teoretico-metodice cu privire la:

– structura și conținutul antrenamentului sportiv (I. Șiclovan, 1977; N. Alexe, 1992, 1993; J. Thompson, 1993; R. Manno, 1994; L. P. Matveev, 1997; T. O. Bompa, 2002),

– antrenamentul sportiv al fotbaliștilor juniori A, (tur) (D. Harre, 1973; I. Șiclovan, 1978; N.Alexe, 1992, 1993; L. P. Madveev, 1997; V. N. Platonov, 1998; T. Bompa, 2002),

– bazele psihopedagogice și fiziologice ale sportului la juniori ( N. V. Zimkin, 1970, 1971; V. P. Filin, 1974; V. M. Volkov, 1974; I. Șiclovan, 1978; I. Drăgan, 1979, 1989; V. P. Filin, N. A. Fomin, 1980; M.Ia. Nabatnikova, 1980, 1982; A. Demeter, 1981, 1982, 1983; A. N. Volkov, 1981; M. Epuran, 1990, 1996, 2001; M. Epuran, V. Horghidan, 1994; Gh. Cârstea, 1997),

– modelarea și planificarea conținutului antrenamentului sportiv (G. Chiriță, 1976, 1983, V. P. Filin, N. A. Fomin, 1980; Iu. K. Babanskii, 1982; I. M.Epuran, 1988, 1997; Gh. Cârstea, 1993, 1997, 1999, 2000; F. Grapă, 2001; V. Tudor, 2001).

Inovația științifică

În lucrarea de față vom argumenta pentru prima dată necesitatea introducerii unui plan managerial de pregătire factorială la nivelul fotbaliștilor juniori A, în cadrul antrenamentului sportiv. Acest lucru s-a realizat prin utilizarea unei metodologii de planificare și programare a componentelor factorilor de antrenament cât mai coerente, precum și prin complementaritatea pregătirii la nivel de mezociclu. Pentru aceasta, au fost examinate și comparate influențele fiecărui factor de antrenament asupra sportivului, cât și a echipei.

Importanța teoretică constă în elaborarea și fundamentarea metodicii de pregătire factorială, în cadrul procesului de antrenament la nivelul juniorilor A, precum și a unei programe care vizează perfecționarea fizică, tehnică, tactică și psihologică a indivizilor ce formează echipa. Materialul informativ cuprins în această lucrare a fundamentat apariția unor lucrări științifice prezentate în cadrul sesiunilor de comunicări științifice, precum și în elaborarea unor materiale de specialitate .

Însemnătatea practică este reprezentată de posibilitatea de utilizare a metodicii elaborate la nivelul echipelor menționate mai sus, privind optimizarea procesului instructiv-educativ de antrenament la toți factorii, în cadrul grupelor de juniori A în perioada competițională. Prin intervenția la nivel factorial se urmărește îmbunătățirea evoluțiilor individuale, dar și a celor colective, fapt ce duce la creșterea calității jocului. Programa și metodologia de pregătire factorială la nivelul juniorilor A , pot fi implementate în cadrul instituțiilor de profil, care vizează marea performanță în jocul de fotbal la nivelul juniorilor. Conceptele teoretice de bază care au fost elaborate în cadrul prezentei cercetări, se pot constitui ca material metodico-orientativ pentru toți specialiștii din domeniul jocului de fotbal.

Rezultatele cercetării

Au fost aprobate și implementate în procesul de antrenament sportiv la următoarele centre de juniori: CF Politehnica Iași, CF Noua Generație Iași, CFR Iași, Juventus Focșani, LPS Iași,UTA Arad și în cadrul instituțiilor de învățământ superior (Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Al. I. Cuza” Iași, Departamentul de Educație Fizică al Universității Tehnice „Gh. Asachi”).

Tezele de bază

Tezele de bază ale cercetării înaintate pentru susținere sunt următoarele:

Abordarea teoretică a problemei de planificare a pregătirii factoriale a fotbaliștilor juniori A, în cadrul managementului antrenamentului sportiv, trebuie să se bazeze pe pregătirea individuală și colectivă, aflate în relație de complementaritate, raportată la toate variabilele prezente în jocul de fotbal.

Nivelul pregătirii fizice, tehice, tactice și psihologice va fi determinat de parametrii evolutivi, precum și de valorile cu caracter static specifice stadiului maturizării biologice.

Programa de modelare factorială a antrenamentului sportiv trebuie să conțină mijloace și metode specifice de pregătire fizică, tehnică, tactică și psihologică,adaptate la nivelul juniorilor A,în corelație cu principiile fundamentale ale managementului antrenamentului sportiv.

Proiectul analitic al planului model de antrenament precum și metodologia de aplicare a acestuia, bazată pe microciclurile de pregătire factorială, este orientat spre perfecționarea fizică, tehnică, tactică și psihologică a subiecților .

Cuvinte cheie :management, factori de antrenament,antrenament sportiv ,juniori A,fotbal,

Structura și volumul tezei

Teza cuprinde: introducere, patru capitole, concluzii, recomandări practice, bibliografie și anexe. Conținutul este expus pe 248 pagini, dactilografiate, 44841 semne. Lucrarea conține 47 de figuri, 47 tabele și 9 anexe. Bibliografia cuprinde 313 titluri, din care 229 în limba română, 24 în limba rusă, 17 în limba engleză, 14 în limba franceză, 2 în limba germană, 24 în limba italiană și 3 în limba spaniolă.