Antispasticele Folosite In Tulburari Functionale Gastro Intestinale

Cuprins

CAPITOLUL I. Aparatul gastro-intestinal 5

1.1. Elementele aparatului gastro-intestinal 5

1.1.1. Cavitatea bucală 5

1.1.2. Dinții 6

1.1.3. Limba 6

1.1.3.1. Structura limbii 6

1.1.3.2. Fiziologia analizatorului gustativ 8

1.1.4. Esofagul 9

1.1.5. Stomacul 9

1.1.6. Intestinul subțire 11

1.1.7. Intestinul gros 13

CAPITOLUL II. Antispasticele 15

2.1. Definiție 15

2.2. Clasificare 15

2.3. Obținerea antispasticelor 16

2.4. Plante care conțin substanțe antispastice 17

CAPITOLUL III. Medicamente care conțin substanțe antispastice 24

MOTTO

CAPITOLUL I. Aparatul gastro-intestinal

1.1. Elementele aparatului gastro-intestinal

1.1.1. Cavitatea bucală

Reprezintă segmentul întâi al tubului digestiv și comunică cu mediul exterior prin intermediul orificiului bucal, iar cu interiorul prin faringe.

Orifiul bucal deține în partea superioară o buză superioară și inferior o buză inferioară, acestea fiind două repliuri musculo-membranoase conținând în grosimea lor mușchiul orbicular al buzelor.

Buza superioară are pe fața sa anterioară, pe linie mediană, un șanț vertical numit șanțul subnazal sau filtrul care se oprește în marginea liberă a buzei, având o proeminență numită tuberculul buzei superioare.

Buza inferioară are pe linia mediană o ușoară depresiune denumită gropița mediană.

Cele două buze sunt unite la extremitățile laterale formând comisurile buzelor, care sunt acoperite de un tegument cu glande sebacee și sudoripare, iar foliculii piloși sunt localizați în profunzimea tegumentului.

Forma cavității bucale este cea ovală, cu un diametru mare orientat antero-posterior și împărțită de arcadele dentare în două jumătăți:

Vestibulul gurii care este localizat în afara arcadelor dentare între buze, dinți și obraji;

Cavitatea bucală propriu-zisă care este localizată în interiorul arcadelor dentare având șase pereți:

Anterior un perete corespunzător buzelor;

Posterior peretele este reprezentat de vălul palatin și istmul gâtului;

Doi pereți laterali reprezentați de către obraji;

Perete inferior cunoscut sub numele de planșeul gurii;

Superior un perete care este bolta palatină.

Pereții au o căptușeală numită mucoasă bucală care este prelungirea tegumentului de la acest nivel, are un epiteliu pavimentos stratificat și un corion cu numeroase glande în profunzimea lui. Tegumentul se termină pe limbă cu mucoasa linguală, iar împreună arcadele dentare realizează gingiile care prezintă o ridicătură în partea coletului dinților.

La nivelul marginii bolții palatine, în fundul gurii, mucoasa bucală se prelungește cu mucoasa nazală formând vălul palatin sau palatul moale care este plasat deasupra deschiderii și prin intermediul căreia cavitatea bucală comunică cu bucofaringele.

Din centrul vălului palatin de formează o prelungire numită omușor sau luetă.

Vălul palatin, pe laturi, se prelungește între doi stâlpi musculoși unul anterior și altul posterior, care se reunesc anterior prin vălul palatin și realizează o arcadă care, împreună cu baza limbii descriu limita dintre cavitatea bucală și faringe, limită denumită ismul gâtului sau istmul faringelui. Pe părțile istmului se găsesc amigdalele palatine.

Vascularizația este realizată de arterele faciale, de cele temporale superficiale și maxilare, de către ramuri ale arterelor carotide externe. Venele formează trei trunchiuri, și anume: venele faciale, temporale superioare și ale pelxului venos pterigoidian.

Inervația este asigurată de nervii senzitivi și motorii. Cei senzitivi își au originea în ganglionul sfenopalatin și nervul trigemen, cei motorii își au originea în nervul facial și plexul faringian.

1.1.2. Dinții

Sunt organe dure, de culoare albă, fixați în arcadele dentare în niște cavități denumite alveole dentare. Un dinte are o rădăcină care este partea fixă din alveolă, o coroană fiind partea superioară a dintelui și un gât sau colet care face legătura dintre cele două elemente enunțate anterior.

Dinții au un rol principal în îndeplinirea normală a digestiei, în concluzie a funcționării organismului, motiv pentru care este necesar ca starea dinților să fie mereu bună.

Vascularizarea este realizată prin arterele maxilare, iar venele sunt venele dentare inferioare, dentare superioare, alveolare și suborbitale.

Inervația este realizată de ramurile senzitive care provin de la nervul trigemen.

1.1.3. Limba

Limba este localizată în cavitatea bucală propriu-zisă, îndeplinind un funcție foarte importantă în realizarea digestiei, ca organ al sensibilității gustative, dar și ca organ care determină masticația, suptul, degludiția sau ca organ care are rol în vorbire prin articularea cuvintelor.

Limba se prezintă ca un organ musculo-membranos, turtit de sus în jos, localizat în partea inferioară a cavității bucale, fixată prin intermediul rădăcinii de osul hioid, epiglotă și de mandibulă, iar vârful ei este liber.

Limba prezintă trei zone:

Vârful;

Corpul;

Rădăcina.

Între rădăcină și corp, limba prezintă un șanț sub forma literei ”V” cu deschidere înainte, denumit șanțul terminal, iar la vârful V-ului este o gropiță numită gaura oarbă. Corpul are două fețe una superioară cu un șanț median longitudinal și altul inferior unde sunt glandele salivare de dimensiuni mici, plica sublinguală, frâul limbii etc, și mai prezintă două margini.

1.1.3.1. Structura limbii

Este alcătuită dintr-un schelet fibros, mucoasă linguală și musculatură.

Scheletul fibros are două lamele fibroase reprezentate de membrana hioglosiană și de septul median cu rol în inserția mușchiului limbii.

Mușchii limbii sunt reprezentați de cei intriseci și extriseci:

Mușchii intriseci sunt cei striați care se foremază și se termină în limbă, de unde își trag și numele. Mușchii intriseci sunt reprezentați de mușchiul transvers alcătuit din fibre musculare cu dispunere transversală în grosimea limbii.

Mușchii extrinseci sunt striați își au originea în afara limbii și sunt grupați în trei categorii:

Mușchi care pleacă de pe oasele vecine și ajung la limbă unde se termină:

Genioglos;

Stiloglos;

Hioglos.

Mușchi care provin de pe viscerele vecine și ajung la limbă:

Palatoglos;

Faringoglos;

Amigdaloglos.

Mușchi care pornesc de pe oasele și viscerele vecine ajungând în limbă:

Longitudinal superior;

Longitudinal inferior.

Mucoasa linguală

Limba este în întregime acoperită de o mucoasă linguală cu structură similară celei bucale. Pe linia mediană pe care se află fața inferioară, mucoasa are o plică denumită frâul limbii, care reduce mobilitatea limbii.

La bază sunt doi tuberculi mici numiți caruncule salivare, localizați câte unul de fiecare parte care au câte un orificiu de deschidere pentru canalele de excreție ale glandelor salivare submandibulare Wharton. În spatele lor sunt o serie de deschideri pentru canalele de excreție ale glandelor salivare sublinguale Bartholini și Rivinus.

Pe întreaga suprafață a mucoasei sunt formațiuni caracteristice cunoscute sub denumirea de papile linguale, acestea fiind de mai multe feluri:

Calciciforme sau circumvalate sunt papilele cu cea mai mare dimensiune, dar cele mai puțin numerice între 7 și 11, așezate pe două linii convergente care determină formarea literei ”V”. O papilă este alcătuită dintr-o zonă centrală cu aspect cilindric numit mamelon; un șanț circular de jur împrejurul mamelonului, în pereții căruia se află mugurii gustativi; un caliciu sau un cadru periferic dispus în împrejurul șanțului circular.

Mugurele gustativ prezintă o formă aproximativ ovală cu așezare în șanțul circular și este alcătuit din două tipuri de celule:

Cu formă ovală numite celule gustative, fiecare prezintă la nivelul vârfului, spre șanțul circular, cilul gustativ, iar la partea bazală a celulei gustative sunt terminațiile fibrelor nervoase provenite de la nervii gustativi.

Celule intercalate printre cele gustative, denumite celule de susținere, dintre care unele sunt la periferia celor gustative.

Fungiforme se întâlnesc, cu precădere, pe vârful limbii cât și pe marginile acesteia. O astfel de celulă are aspectul unei ciuperci și este alcătuită dintr-un pedicul cu o umflătură în partea apicală denumită cap.

Foliate sunt localizate în partea posterioară a limbii, mai mult către marginile acesteia. O papilă foliată prezintă câteva lame paralele între ele dar cu dispunere perpendiculară pe suprafața limbii și au aspectul filelor de carte.

Filiforme se întâlnesc pe toatta suprafața mucoasei linguale, au o parte cilindrică, care spre vârf se împarte în mai multe fire. În aceste papile nu sunt muguri gustativi precum în celelalte papile enumerate anterior, generând ideea că nu au un rol specific în sensibilitatea gustativă ci reprezentând o sensibilitate generală a limbii.

Fig. 1.1.3.1.1. – Papile gustative

Suprafața mucoasei linguale prezintă glande, cele mai impofrtante fiind glandele mucoase care au deschidere în șanțul circular al papailelor circumvalate, rolul lor constând în funcția gustativă.

Inervația mucoasei linguale este realizată de terminații provenite de la nervii: trigemen, facial, glosofaringian și vag. Nervii trigemen și cel vag asigură inervația senzitivă – tactilă, dureroasă și termică, iar nervii glosofaringian și cel facial sunt responsabili pentru sensibilitatea senzorială pentru gust.

Fig.1.1.3.1.2. Inervația limbii

1.1.3.2. Fiziologia analizatorului gustativ

Receptorii gustativi sunt acele celule localizate în mugurii gustativi, a căror excitație se realizează prin intermediul acțiunii variatelor substanțe dizolvate în salivă. Aceste excitații sunt transmise terminațiilor de la nivelul mugurilor gustativi dar și sub formă de influx nervos, care ajung la centrul gustativ din scoarță unde se transformă în senzație de gust.

Excitarea celulelor gustative este dependentă de starea mucoasei dar și de modul în care lucrează excitantul, acesta din urmă determinând excitația doar în urma dizolvării lui în apă sau în salivă sau dacă este într-o anume concentrație. Formarea senzațiilor gustative mai este condiționată și de temperatura soluției.

Substanțele care geneerază senzații gustative poartă denumirea de substanțe sapide și sunt încadrate în patru categorii de substanțe: dulci, amare, acre și sărate.

Analizatorul gustativ prezintă un rol destul de important în viața organismului deoarece el este cel prin care se apreciază calitățile diferitelor substanțe din mediul înconjurător, subtanțe care ajung în cavitatea bucală și intră în contact cu mucoasa bucală.

Fig.1.1.3.1.3. – Repartizarea papilelor gustative pe suprafața mucoasei linguale

1.1.4. Esofagul

Este un organ cu aspect tubular, lung de 20-25 de cm care pleacă din zona inferioară a laringo-faringelui, trece prin mediastinul posterior și prin diafragm și se deschide în stomac.

El are trei segmente:

Zona cervicală localizată la nivelul gâtului;

Zona toracală localizată în cavitatea toracică;

Zona abdominală situată sub diafragm.

Structura esofagului

Peretele esofagului are patru tunici:

Adventicea esofagului este stratul de la exterior și mai poartă denumirea de tuniă seroasă;

Tunica musculară care este alcătuită din fibre musculare a căror dispunere este longitudinală și circulară;

Tunica submucoasă care este continuarea celei fibroase faringiene, prezintă fibre conjuctive cu dispunere încrucișată dar și fibre elastice;

Tunica mucoasă.

Vascularizarea este făcută de artere care pornesc din mai multe trunchiuri: arterele esofagiene superioare, mijlocii și inferioare. Primele artere provin din artera tiroidiană inferioară și din ramura arterei subclaviculare, cele mijlocii pornesc de la aorta toracică și cele inferioare de la ramuri ale aortei abdominale.

Inervația este asigurată de filetele nervoase parasimpatice care vin de la nervul vag și filetele nervoase parasimpatice care alcătuiesc plexul muscular dar și pe cel submucos.

1.1.5. Stomacul

Este segmentul cu cea mai mare dimensiune, cel mai larg al tubului digestiv și este localizat în cavitatea abdominală.

Are aspect de cimpoi si este alcătuit din trei zone:

Fundul sau marea tuberozitate reprezintă partea cea mai largă fiind camera cu aer a stomacului unde nu sunt alimente;

Corpul fiind zona de mijloc a stomacului;

Porțiunea pilorică sau porțiunea orizontală este partea cea mai îngustă și prezintă segmentul antrul piloric și segmentul canalul piloric.

Stomacul prezintă două fețe:

cea anterioară și una posteriaoră;

două margini sau curburi:

curbura mică care este concavă și are orientare spre dreapta

marea curbură cu aspect convex cu orientare spre stânga.

Fig. 1.1.5.1. Forma si repartizarea stomacului

Structura stomacului

Peretele stomacului prezintă patru tunici:

Tunica seroasă alcătuită din peritoneul visceral prin care este acoperit aproape în întregime suprafața stomacului, rămânând liber doar în locul unde acesta intră în contact direct cu diafragmul, acets contact fiind la nivelul ligamentului gastrointestinal. Tunica se prelungește cu elementele de fixare și de susținere ale astomacului formând epiploonul gastrocolic gastrohepatic și ligamentul gastrofrenic.

Tunica musculară prezintă fibre musculare netede cu așezare pe trei straturi dintre care cel extern prezintă fibre longitudinale care sunt în prelungirea celor de la esofag, cel de al doilea strat are fibrele orientate circular și cel de al treilea strat este intern cu fiber oblice.

Tunica submucoasă are fibre conjuctive și elastice.

Tunica mucoasă sau stomacală prezintă un număr foarte mare de cute cu dispunere longitudinală și cu legătură între ele. Aceste cute poartă numele de pliuri gastrice. Mucoasa are un epiteliu cilindric simplu prevăzut cu glande unicelulare cu secreție mucoasă și un corion cu glande gastrice cufundate în grosimea lui.

Stomacul prezintă mai multe tipuri de glande:

Gastrice care produc sucul gastric.

Fundice localizate în partea fundică a stomacului care au aspect tubular, sunt simple sau ramificate. Acestea produc și secretă acid clorhidric, pepsină, labferment și mucină.

Cardiale sunt localizate la nivelul orificiului cardia, au aspect tubular, sunt simple sau ramificate și secretă lipaza stomacală.

Pilorice au localizare la nivelul piloricului, sunt simple sau ramificate și produc labferment și mucină.

Vascularizarea este asigurată de ramurile trunchiului celiac.

Inervația este realizată de fibre care provin de la trei plexuri simpaticoparasimpatice:

Plexul subseros, mai puțin dezvoltat localizat la suprafața tunicii musculare.

Plexul Auerbach localizat în profunzimea tunicii musculare.

Plexul Meissner localizat submucoasă.

Fig. 1.1.5.2. Structura peretelui stomacal

1.1.6. Intestinul subțire

Se prezintă sub forma unui segment cu lungimea cea mai mare dintre toate elementele tubului digestiv. Pornește de la orificiul piloric al stomacului și ajunge până la valvula ileocecală prezintă un traiect foarte sinuos, fapt ce îi permite să încapă având între 6 și 9 m lungime.

Fig. 1.1.6.1. Aspect al intestinului subțire

Intestinul subțire este împărțit în două segmente:

Duodenul care pornește de la pilor și se încheie la unghiul duodenenojejunal, prezintă aspect de potcoavă având lungimea cuprinsă între 25 și 30 cm, fiind segmentul fix al intestinului subțire. În concavitatea duodenului, prin intermediul unei papile mari, se deschid două canalule: pancreatic sau Wirsung și coledoc. Superior acestei papile mari este una mică prin intermediul căreia se deschide în duoden, canalul accesoriu al pancreasului denumit și canalul Santorini.

Jejunoileanul este segmentul cel mai lung care se termnă la nivelul valvulei ileocecală.

Structural, zona intestinului subțire dintre duoden și intestinul gros nu prezintă deosebiri substanțiale din punct de vedere structural, dar totuși acest segment a fost împărțit în jejun și ileon.

Există deosebire între jejunileon și duoden prin aceea că jejunulileonul prezintă mobilitate mult mai ridicată motiv pentru care mai poartă numele de intestinul mobil. Această mobilitate este determinată de suspendarea de peretele abdominal de către mezoul intestinului subțire. O altă deosebire constă prezența anselor intestinale care sunt aproximativ în număr de 14-16.

Ileonul este segmentul terminal al intestinului subțire și se încheie în fosa iliacă dreaptă a abdomenului cu deschidere în intestinul gros prin orificiul ileocecal.

Fig. 1.1.6.2. Localizarea intestinului subțire și segmentele sale

Structura intestinului subțire

Peretele intestinului are patru tunici:

Tunica seroasă în zona jejunileonului care formează mezoul intestinului subțire, prin intermediul ei este legat intestinul subțire de peretele posterior aferent cavității abdominale și datorită căreia intestinul subțire realizează mișcări pedunculare.

Tunica musculară prezintă două pături de fibre musculare netede: una cu orientare longitudinală localizată al exterior și cealaltă cu fibrele orientate circular și localizată la interior. Rolul acestei tunici constă în funcționarea intestinului subțire.

Tunica submucoasă este în prelungirea mucoase stomacale, prezintă fibre conjuctive și elastice, conținând și vase de sânge, limfatice sau nervi.

Tunica mucoasă se întinde pe toată suprafața intestinului și reprezintă aparatul secretor și de absorbție al intestinului. Mucoasa este alcătuită dintr-un epiteliu simplu, celulele căreia au platoul striat și dintr-un corion cu elemente musculare longitudinale și circulare.

Fig. 1.1.6.3. Strucura intestinului subțire

Cutele transversale formate de mucoasă se numesc valvule conivene sau pliuri circulare.

Vilozitatea intestinală este alcătuită din mucoasă care are un corion și un epiteliu simplu. Corionul are o arteră cu numeroase capilare care se anastomozează formând o rețea care căptușește epiteliul, iar din rețeaua capilară arterială se desprinde o venulă care se duce de la vârful vilozității spre baza ei. De asemenea, tot în corion, dar în axul vilozității, este capilarul limfatic denumit chilifer central a cărei proveniență este rețeaua limfatică a peretelui intestinal. Vilozitățile prezintă fibre musculare care determină și permit intestinului să efectueze o serie de mișcări. Ele au o distribuire neuniformă cele mai multe fiind în zona superioară a intestinului.

Între vilozități sunt glande intestinale de două tipuri: glandele lui Lieberkühn și ale lui Brunner.

Cele Lieberkühn au aspect tubular, sunt simple cu răspândire pe toată suprafața mucoasei. Structural, glandele sunt formate dintr-un epiteliu care se sprijină pe membrana bazală care se adâncește în profunzimea corionului până la musculatura mucoasei.

Membrana bazală are o substanță vitroasă care aderă de țesutul conjuctiv al mucoasei, în toată lungimea tubului glandular.

Epiteliul, care îmbracă membrana bazală, este repreztat de un strat de celule cu trei tipuri de celule: de absorbție cu aspect cilindric, mucoae sau calciforme și celule cu granulații.

Glandele Brunner sunt de tip mucos, cu aspect tubulo-acinos cu ramificații care se extind doar în duoden, motiv pentru care mai poartă numele de glande duodenale. Aceste glande alcătuite dintr-un acin și un canal excretor se deschid direct în intestin sau în extremitatea profundă a glandelor Lieberkühn. Acinul are peretele alcătuit din celule glandulare mucoase și peretele canalului excretor din celule mucoase și calciforme. Epiteliile atât al acinului cât și al canalului, au ca suport membrana bazală.

În profunzimea mucoase intestinale se întâlnesc două tipuri de formațiuni limfoide: izolate și agregate. Foliculii izolați au aspect ovoid, prezintă structura asemănătoarea cu cea a ganglionilor limfațici și sunt localizați pe întreaga suprafață a mucoasei intestinului subțire. Foliculii agregați mai poartă denumirea de plăcile Peyer și se prezintă sub forma unor grămăjoare de foliculi simplii, regăsiți cu precădere în zona terminală a intestinului subțire.

Vascularizarea este asigurată de ramuri provenite din atera hepatică, mai puțin jejunoileonul care primește vascularizarea din artera mezenterică superioară.

Inervația este realizată de fibre nervoase simpatice și parasimpatice care pleacă din plexul solar.

1.1.7. Intestinul gros

Este segmentul terminal al tubului digestiv, fiind în continuarea intestinului subțire și se termină la nivelul valvulei ileocecală. Este localizat în zonele marginale ale abdomenului împrejmuind intestinul subțire, în urma căruia realizează litera ”U” răsturnat și reprezintă cadrul colic.

Este alcătuit din trei zone: cecul, colonul și rectul.

Cecul este locul pe unde intestinul subțire se deschide in intestinul gros, cecul fiind un fel de sac format sub deschiderea din capătul intestinului gros. Acesta se prelungește înspre jos și medial cu apendicele vermicular.

Colonul pornește de la nivelul valvulei ileocecală și se încheie la rect, fiind împărțit în patru zone:

Colonul ascedent care pornește de la valvula ileocecală și se încheie sub nivelul feței inferioare a ficatului, loc unde realizează unghiul hepatic sau flexura colică dreaptă.

Colonul transvers pornește de la nivelul unghiului hepatic al colonului și se prelungește până la splină, loc unde se îndoaie și realizează, sub aceasta, unghiul splenic sau se mai numește flexura colică stângă.

Colonul descendent pleacă de la nivelul unghiului splenic și se încheie la nivelul colonului sigmoid, în fosa iliacă stângă.

Colonul sigmoid se prezintă sub forma literei ”S” și pornește de la fosa iliacă stângă și se continuă până în dreptul vertebrei a treia sacrale, loc de unde se continuă cu rectul.

Colonul prezintă din loc în loc plici semilunare care se prezintă sub forma unor sugrumări și niște părți proeminente, denumite hauste sau boseluri, care dau aspectul unor încrețituri foarte largi. Acest lucru se datorează faptului că benzile musculare de pe lungimea intestinului, care se numesc tenii musculare, sunt mai scurte față de lungimea sa determinând scurtarea.

Pe suprafața intestinului gros mai sunt niște formațiuni grăsoase ca niște ciucuri, formațiuni denumite apendici sau ciucurii epiploici care acoperă peritoneul.

Toate formațiunile, plicile semilunare, haustrelele, teniile, apendicii epiploici conferă caracteristicile intestinului gros.

Spre deosebire de segmentele ascendent și descendent ale colonului, care sunt fixe, colonul sigmoid și transvers prezintă un mezou care determină ca aceste zone să fie mobile.

Rectul este segmentul terminal al intestinului gros, are prima sa porțiune dreaptă și de calibru uniform, prelungindu-se cu colonul sigmoid. Sub acest segment este o dilatație numită ampula rectală, care de prelungește cu canalul anal. Acesta, din urmă, are o regiune hemoroidală cu sinusuri rectale, iar capătul său este reprezentat de orificiul anal sau de anus. Acesta este alcătuit din mușchii sfinter unul intern cu fibre netede circulare cu mișcări involuntare și altul extern cu fibre striate cu mișcări voluntare.

Fig. 1.1.7.1. Aspect al intestinului gros și segmentele sale

Structura intestinului gros

Peretele este alcătuit din patru tunici:

Seroasă care reprezintă peritoneul visceral care se întinde pe aproape toată lungimea intetsinului, lipsind doar în regiunea rectului.

Musculoasă care prezintă la exterior fibre longitudinale, iar în partea interioară are fibre circulare.

Submucoasă care este foarte slab dezvoltată.

Mucoasă care prezintă pliuri longitudinale și transversale și care are un epiteliu simplu și un corion care conține glande Lieberkühn și foliculi limfatici izolați.

Vascularizarea este asigurată de arterele mezenterică superioară și de către cea inferioară.

Inervația. Colonul ascendent este inervat de nervi care vin de la plexul mezenteric superior, iar restul colonului prezintă fibre de la plexul mezenteric inferior și de la cel hipogastric.

CAPITOLUL II. Antispasticele

2.1. Definiție

Sunt un grup de medicamente utilizat pe scară largă în reducerea sau chiar înlăturarea spasmelor muschilor netezi aferenți aparatului digestiv și ai tractului genito-urinar, a contracțiilor de la nivelul musculaturii striate sau a musculaturii netede aferente organelor interne și a vaselor de sânge. Spasme care aparîn condițiile inflamatorii, litiazei, tumorilor sau în perioadele de dinaintea investigațiilor endoscopice.

În situațiile acute și în formele clinice grave se antispasticele se administrează sub formă injectabilă pentru a eficientiza reducerea stării, în situațiile ușoare administrarea se face pe cale orală.

Alte căi de administrare a acestor tratamente medicamentoase este cea rectală sub forma supozitoarelor atunci când pe cale orală apar diverse reacții care nu permit înghițirea lor, de asemenea, această modalitate maie ste utilizată în pediatrie.

Afecțiuni în care sunt folosite antispasticele: crampe musculare, spasmele musculare din Epilepsie, cele uterine din Sindromul premenstrual, colica biliară si renală, circulație sanguină precară, arteriopatia obliterantă, discopatia etc.

2.2. Clasificare

1. Clasificare antispasticelor se face în funcție de tipul mecanismului:

neurotrope;

anticolinergice antimuscarinice (parasimpatolitice) de tip atropinic;

ganglioplegice;

miotrope de tip papaverinic.

Antispasticele neurotrope se împart după zona predominantă de acțiune, astfel că sunt digestive și urinare.

Antispasticele parasimpatolitice au rol în împiedicarea influențelor vegetative, excito-motorii. Prezintă un efect relaxant asupra parasimpatoliticelor, iar în doze mari acționează asupra musculaturii netede organelor inervate motor pe calea parasimpatică.

Acțiunea antispastică a acestora asupra căilor biliare și uretrale este în general redusă.Parasimpatoliticele sunt asociate cu morfomimeticelor pentru a realiza antagonizarea acțiunii spastice ale acestora, în condițiile de injectare cu analgezice, încolici. Parasim patoliticele determină relaxarea fundului vezicii urinare favorizând contracția sfincterului vezical. Sunt efecte care nu ajută persoanele cu adenom de prostată, deoarece favorizează retenția de urină.

Aceste antispastice după conținutul lor se clasifică în parasimpatolitice naturale, semisintetice și sintetice.

2. O altă clasificare a antispasticelor este după mecanismul de funcționare:

antimuscarinice;

inhibitori selectivi;

relaxante.

Antimuscarinice care au acțiune asupra receptorilor muscarini, blocându-i. Activarea acestora este responsabilă pentru contracția musculaturii netede aferente peretelui tubului digestiv. Contracțiile normale ale musculaturii digestive determină peristaltica fiziologică a tractului gastrointestinal, doar că în unele afecțiuni contracțiile ot fi dese generând durere. Reducerea contracțiilor intestinale prin blocarea receptorilor muscarini ai tubului digestiv reduce durerea dar generează și blocarea receptorilor muscarinici din alte zone ale corpului cu producerea de reacții adverse anticolinergice.

Inhibitori selectivi de fosfodisterază este utilizat deoarece nu are efecte anticolinergice.

Relaxante care acționează asupra musculaturii netede a pereților tubului digestiv.

2.3. Obținerea antispasticelor

Antispasticele se găsesc sub trei forme: comprimată, de drajeuri sau injectabilă, cea mai des utilizată formă fiind cea de comprimat.

Antispasticele comprimate sunt niște preparate farmaceutice de consistență solidă, realizate dintr-o singură substanță sau mai multe. Aceste componente trec prin procesul de presare în urma căruia ies medicamente sub aspect cilindric sau de disc.

Acestea au o doză precisă și se iau pe care orală sau dizolvate în apă, iar folosirea lor generează modificări ale unui proces fiziologic sau patologic în beneficiul persoanei care îl folosește.

La obținerea medicamentelor se folosesc diverse substanțe care au un rol bine definit.

Se utilizează

excipienții diluanți care sunt substanțe active, folosite în cantități reduse al cărui scop sunt de reglare a greutății și redarea formei dorite a medicamentului. Excipienții des utilizați sunt lactoza, glucoza, amidonul, zaharoza, manoza, acidul boric, fosfatul, pulbere de cacao și sorbitol;

excipienți absorbanți se utilizează în cazul realizării medicamentelor pe bază de substanțe lichide, extracte de vegetale moi sau de substanțe volatile. Rolul acestor excipienți este de a absorbi surplusul de substanță;

excipienți aglutinanți sau adezivi, se utilizează în scopul de a amesteca substanțele solide pulverizate în granule care să permită realizarea comprimatelor cu rezistența ușoară necesară. Cei mai întâlniți excipienți utilizați sunt: glucoză, gelatină, gumă arabică, cocă de amidon, zaharoză, apă și alcool;

excipienți umectați sunt folosiți la medicamentele care conțin substanțe prin intermediul cărora medicamentul devine greu de desfăcut și atunci se adaugă substanțe de umectare ca: diocztilsulfosuccinatul de sodiu, laurisulfatul de sodiu, cetilsulfatul de sodiu, polisorbati, esteri ai polietilenglicolilor și așa mai departe;

excipienți lubrifianți sunt acele substanțe care asigură o curgere ușoară și uniformă a amestecului din pâlnia de alimenatre a mașinii de comprimat în matriță, astfel se împiedică aderarea pulberilor de mașină și se asigură evacuarea rapidă a comprimatului. Prin utilizarea excipienților de curgere, materialul medicamentului alunecă sau curge cum trebuie, iar prin excipienți antiadezivi se reduce sau chiar se împiedică aderaraea materialului de pereții utilajului. Din prima categorie enumerăm: talcul, amidonul, licopodiul, pulberea de lapte degresat, acidul boric, clorura de sodiu, benzoatul de sodiu și din a doua categorie fac parte: stearina, stearatul de magneziu, stearatul de aluminiu, stearatul de calciu, untul de cacao, grăsimile hidrogenate, ceara lanette, uleiul de parafina, grăsimi semisintetice etc.;

excipienți coloranți se folosesc pentru a nu se face confuzie la expediere, cel mai adesea se colorează comprimatele toxice.

Procesul de realizare a comprimatelor cuprinde mai multe etape:

granularea prin care pulberile fine sunt transformate în particule mai mari pentru a mări mobilitatea, alunecarea particulelor și pentru a mări puterea de coeziune a substanșțelor din comprimat;

uscarea granulelor, astfel se realizează umplerea uniformă a matriței pentru ca produsul final să aibă forma corespunzătoare și pentru a nu fi alterabile;

selecționarea granulelor se face deoarece acestea sunt inegale și prin acest procedeu se determină desfacerea conglomeratelor și, ulterior, separarea pulberii rezultată în urma cernerii.

De asemenea, medicamentele prezintă, la finalul procesului de realizare, un control riguros care cuprinde:

organoleptic prin care se verifică forma compriamtului care, în final, trebuie să fie regulată, culoarea să semene cu a substanțelor conținute, aspectul suprafeței să fie uniform și în secțiune comprimatul să fie întreg;

fizic prin care se măsoară greutatea medie și rezistența mecanică a comprimatului;

dezagregarea este un control foarte important deoarece în funcție de viteza de dezagregare are loc absorbția substanțelor active;

chimic prin care sunt verificate toate substanțelor pe care un comprimat le conține.

Drajeurile sunt medicamnete de consistență solidă obținute pe cale industrială. Acestea sunt comprimate acoperite cu unul sau chiar mai multe straturi, prezintă formă biconvexă, au suprafața lucioasă și pot fi albe sau colorate.

Acestea se împart după locul de dezagregare:

drajeuri gastrosolventes care eliberează substanța activă la nivelul stomacului în 60 de secunde;

drajeuri enterosolventes care eliberează substanța la nivelul intestinului în 20 de minute.

2.4. Plante care conțin substanțe antispastice

Lumânărica – Verbascum phlomoides

Fig. 2.4.1. Verbascum phlomoides

Substanțe active: Proprietăți: Uz intern: Uz extern:

mugilagii; expectorante; bronșită; hemoroizi;

saponine; antitusive; astm; degerături;

favonoide; antiinflamatoare; răgușeală; furuncule;

tanin; sudorifice; laringită; plăgi atone;

rezine; antiasmatice; angine; comprese.

ulei volatil; antimicrobiene; gastroenterită;

steroli vegetali; antihistaminice; tuberculoză;

carotenoizi; antivirale; traheită.

iridoide; antispatice;

ulei eteric.

Ignama sălbatică – Dioscorea villosa

Fig. 2.4.2. Dioscorea villosa

Substanțe active: Proprietăți: Uz intern:

saponine steroidiene; calmează durerile; reumatism; Alzhaimer;

tanin; eumatismale; grețuri matinale; colici;

fitosteroli; antispastică; colon iritabili; menopauză;

amidon; antiinflamatoare; crampe musculare; osteoporoză;

diosgenină. colagogă. spasme musculare. poliatrită;

scleroză în plăci; colesterol mărit.

Fenicul – Foeniculum vulgare

Fig. 2.4.3. Foeniculum vulgare

Substanțe active: Proprietăți: Uz intern: Uz extern:

ulei volatil (anetol); carminativ; colici abdominale; abcese subcutanate;

ulei gras; galactogog; dispepsie; ulcerații cutanate;

substanțe proteice; antiinflamator; astm bronșic; eczeme acute;

zaharuri. sedativ; bronșite; conjunctivită.

antispastic; faringite;

antiseptic; enterocolită;

sudorific; stimularea secreției lactate;

expectorant. insuficienta pacreatică;

laringite.

Roua cerului – Drosera rotundifolia

Fig. 2.4.4. Drosera rotundifolia

Substanțe active: Proprietăți: Uz intern:

plumbagina; calmează spasmele tusei convulsive; bronșită;

droserona; spasmolitic al plombaginei asupra bronhiilor; colici intestinale;

tanin; cicatrizant; tuse;

acid formic; antibiotic; răgușeală;

acid propionic; antispastic intestinal. stări simpaticotonice; astm bronșic.

acid butiric;

acid citric;

acid benzoic;

acid galic;

emulsina;

enzime;

minerale;

compuși flavonici.

Virnanț – Ruta graveolens

Fig. 2.4.5. Ruta graveolens

Substanțe active: Proprietăți: Uz intern: Uz extern:

ulei eteric; verzicant; afecțiuni gastrice; guta;

rutina; emenagog; colită; sciatică;

quercitina; antispastic; tulburări menstruale; artroză.

rezine; stimulent; parazitoze intestinale;

tanin; vermifug.

alcaloizi toxici;

cetone;

esteri;

terpene.

Vulturică – Hieracium pilosella

Fig. 2.4.6. Hieracium pilosella

Substanțe active: Proprietăți: Uz intern: Uz extern:

cafeic; antifebrilă; afecțiuni hepatice; furuncule;  

clorogenic; antiulceroasă; albuminurie; hemoroizi;

umbeliferona; azot- urică; ascită; afecțiuni bucale;

tanin; astringentă; faringite; răni. 

saruri minerale; hemostatică; diaree;

diuretică; edeme;

energetică; hematurie;

expectorant; febră;

antispastic. infecție urinară;

litiaze renale;

convalescență;

ulcer gastric;

nefroze.

Oregano – Origanum officinalis

Fig. 2.4.7. Origanum officinalis

Substanțe active: Proprietăți: Uz intern: Uz extern:

flavonide; antispastic; infecții bacteriene; dureri reumatice;

uleiuri esențiale; antiseptic; infecții fungice; migrene;

timol; tonic; infecții urinare; dismenoree.

carvacrol. stimulativ; infecții pulmonare;

antifungic. infecții intestinale;

tuse;

indigestii;

flatulențe;

bronșită.

Napraznica – Geranium robertianum

Fig. 2.4.8. Geranium robertianum

Substanțe active: Proprietăți: Uz intern: Uz extern:

principii amare; antispastic; diabet zaharat; stomatite;

uleiu esențial; diuretic; icter; conjunctivite;

vitamine. antidiabetică; ascită; afte;

antidiareică; căilor respiratoare sup.; ulcerații;

astringentă; neoplasm uterin; micoze cutanate;

cicatrizantă; dismenoree; hemoragii.

hipotensivă. sterilitate;

impotență;

cancer;

diaree.

Tei – Tilia cordata

Fig. 2.4.9. Tilia cordata

Substanțe active: Proprietăți: Uz intern: Uz extern:

flavonoide; antispastică; insomnie; micoze;

tanin; neurosedativă; af. ale ap. resp.; tuse convulsivă.

zaharoză; astringentă; bronșită;

saponine; stări febrile; gripă;

mucilagii; antiinflamatoare; raceală;

faraesol; fluidificantă; nevroze;

substanțe triterpenice; expectorantă; isterie;

vitamina E. diuretică; hipocondrie.

ateroscreloză;

hipertensiune arterială;

hipercoagulabiliatate;

indigestii;

migrene;

tulburari cardiace.

Podbal – Tussilago farfara

Fig. 2.4.10. Tussilago farfara

Substanțe active: Proprietăți: Uz intern: Uz extern:

mucilagii; antispastică; tuse; derm. pielii capului;

principii amare; expectorantă; traheite; hiperhidroza plantara

flavonoide; secretolitică; bronșite; arsuri;

ulei volatil; antiinflamatoare, laringite; chelbe;

caroenoizi; antiasmatică. convalescență; pecingini;

inulina fitosterine; adenite; edeme;

săruri minerale; limfatism; răni;

taninuri. astm bronșic; entorse;

dischinezii biliare; ulcerații cutanate;

emfizem pul.; plăgi;

dispepsii; boli reumatismale.

af. hepatobiliare;

scorbut.

CAPITOLUL III. Medicamente care conțin substanțe antispastice

BUTILSCOPOLAMONIU (SCOBUTIL)

Fig. 3.1. Butilscopolamoniu (Scobutil)

DCI: N-BUTILSCOPOLAMONIU 10 mg

DC: supozitor

Farmacodinamic: are efecte puternice antispastice, antisecretorii.

Indicații:

afecțiuni spastice gastro-intestinale, urogenitale și biliare

cazuri ușoare sau medii de diaree acută dar și cronică

Precauții: în cazul dozelor recomandate s-a observat o creștere a vâscozității secrețiilor bronșice, îngreunând expectoratia lor.

Administrare:

doza recomandată pentru adulți este de 1 supozitor Uscosin 10 cu administre rectală de 3-4 ori pe zi. Doza este în funcție de necesarul și gardul de toleranță al pacientului.

http://www.sintofarm.ro/produs.php?idp=31

OTILONIUM BROMIDUM (SPASMOMEN)

Fig. 3.2. Otilonium bromidum (Spasmomen)

DCI: BROMURA DE OTILONIU

DC: comprimat

Farmacodinamic:

antagonis de calciu având efect miolitic direct, în diskineziile funcționale și în spasmele aparatului digestiv, îanite de endoscopie.

Indicații:

spasme ale tractului gastro-intestinal, gastrite, enterite, gastroduodenite.

Precauții:

în cazul celor cu hipotensiune arterială, intoleranță la lactoză.

Administrare:

1 comprimat de 2-3 pe zi.

NO SPA

Fig. 3.3. No Spa

DCI: CLORHIDRAT DE DROTAVERINĂ

DC: comprimat

Farmacodinamic:

folosit în tratamentul simptomatic al spasmului muscular.

Indicații:

dureri de cap însoțită de senzația de tensiune dismenoree, spasm muscular.

Precauții:

în cazul celor cu hipotensiune arterială, intoleranță la lactoză.

Administrare:

la adulții doza este de 40 – 240 mg zilnic În cazul colicilor acute, se administrează 40 – 80 mg.

doza zilnică pentru copii între 1 – 6 ani este de 40 – 120 mg; la cei peste 6 ani, 80 – 200 mg.

COLOSPASMIN

Fig. 3.4. Colospamin

DCI: CLORHIDRAT DE MEBEVERINĂ 100gr

DC: comprimat

Farmacodinamic:

antispastic muscolotrop folosit în tulburări gastrice, cu acțiune asupra musculaturii colonului.

Indicații:

Sindrom de colon iritabil în formă primară, iritarea colonului asociată cu leziuni la nivelul tractului gastriointestinal,enterite regoinale, dizenterie, boli ale vezicii biliare șia căilor biliare, ulcer peptic, inflamarea tractului digestiv.

Precauții:

nu se recomandă administrarea în timpul perioadei de sarcină.

Administrare:

1 capsulă de 4 ori pe zi, înainte de culcare.

METEOSPASMYL

Fig. 3.5. Meteo Spasmyl

DCI: CITRAT DE ALVERINA 60 MG SI SIMETICONA 300 MG

DC: comprimat

Farmacodinamic:

ameliorează simptomatologia gastro-intestinală îndusă prin acumularea de gaze la nivelul intestinului.

Indicații:

folosit în tratarea tulburărilor funcționale gastro-intestinale.

Precauții:

nu sunt necesare.

Administrare:

o capsulă de 2-3 ori pe zi.

PIAFEN

Fig. 3.6. Piafen

DCI: la comprimat: METAMIZOL 500 mg, CLORHIDRAT DE PITOFENONĂ 5 mg, BROMOMETILAT DE FENPIPRAMIDA 0,1 mg.

La fiolă: METAMIZOL 2,5000 gr, CLORHIDRAT DE PITOFENONĂ 0,0100g BROMOMETILAT DE FENPIPRAMIDA 0,0100g gr.

DC: comprimat, injectabil

Farmacodinamic:

acțiune puternică cu efect antispastic asupra fibrei musculare netede, efect antipirertic, anticolinergică.

Indicații:

forma injectbilă este indicată sindroamelor salergice severe, în intervențiile chirurgicale pe abdomen și la nivelul micului abzin;

forma comprimată este administrată în cazul alergiilor puțin acute.

Precauții:

persoanele alergice la metamizol, cu antecedente de agranulocitoză toxică, deficit de G-6PD, porfirie hepatică acută, glaucom cu unghi închis, adenom de prostată cu tendință către retenție urinară, tahicardie, insuficiență cardiacă, colaps, anghină pectorală, obstrucție mecanică a tubului digestiv, infart miocardic acut, megacolon.

Administrare:

Comprimatele: câte 2 de 1-3 ori pe zi;

Injectabil: 1-3 fiole pe zi.

EPIRAX

Fig. 3.7. Epirax

DCI: CLORDIAZEPOXID 5 mg; BROMURA DE CLIDINIUM 2,5 mg

DC: supozitor

Farmacodinamic:

asigură normalitatea funcției visceromotorie.

Indicații:

ulcer gastric și duodenal, colită, diaree, hipersecreție, spasm și diskinezie ureterală, enurezis nocturn, colon spastic sau iritabil, diskinezie biliară, hipermobilitate la nivelul tractului digestiv, dismenoree.

Precauții:

grijî trebuie să aibe persoanele cu glaucom, adenom de prostată, stază gastrică sau hipomotilitatea digestivă.

Administrare:

3-4 comprimate pe zi, înainte de masă și înainte de culcare.

la cei bătrâni și cei debili se iau 1-2 comprimate pe zi apoi se crește doza în funcție de toleranță;

în cazul enurezismului nocturn la copii de până la 11 ani se ia 1 comprimat timp de 6 săptămâni, doar seara; la copii de epste 11 ani se dau 2 comprimate seara pe parcurul a 6 săptămâni.

BUSCOPAN

Fig. 3.7. Buscopan

DCI: BUTILSCOPOLAMINĂ

DC: drajeu

Farmacodinamic:

reduce spasmele tractului genito-uinar

Indicații:

sindromul colonului iritbil, ulcer gastric, constipație spastică, vărsături post operatorii, spasm și hipermobilitatea gastro-intestinală, diskinezie biliară, dismenoree etc.

Precauții:

nu sunt cunscute precauții sau contraindicații

Administrare:

1-2 drajeuri de 3-5 ori pe zi, cu o cantitate mare de lichid.

SPAZZ

Fig. 3.8. Spazz

DCI: DROTAVERINUM

DC: comprimat

Farmacodinamic:

antispastic

Indicații:

reduce spasmele în colică renală sau biliară, ale vezicii urinare sau la tractului gastrointestinal, reduce durerile de cap însoțite de senzația de tensiune intracraniană, reduce durerile menstruale.

Precauții:

nu sunt cunscute precauții sau contraindicații

Administrare:

la dulți se dau 3-6 comprimate

Bibiografie

Voiculescu C., petricu I. C. – ”Anatomia și fizioloia omului”, Editura medicală – București 1964;

*** Farmacologie specială – curs nr. 5 (http://work.xentra.ro/cursuri-amg/ANUL%20II/Semestrul%20I/Farmacologie/Curs/FARMACOLOGIE%20SPECIALA%2005%20(30.10).pdf)

https://ro.scribd.com/doc/121988624/Medicamentele-Antispastice;

http://www.terapii-naturiste.com/calivita/afectiuni-tratamente/anti-spastic.htm;

http://www.pcfarm.ro/prospect.php?id=2146;

http://www.sfatulmedicului.ro/plante-medicinale/ignama-salbatica-dioscorea-

villosa_14637;

http://www.sfatulmedicului.ro/plante-medicinale/lumanarica-verbascum-phlomoides_14381;

http://www.sfatulmedicului.ro/plante-medicinale/fenicul-foeniculum-vulgare_14348;

http://www.sfatulmedicului.ro/plante-medicinale/roua-cerului-drosera-rotundifolia_14451;

http://www.sfatulmedicului.ro/plante-medicinale/virnant-ruta-graveolens_14604;

http://www.sfatulmedicului.ro/plante-medicinale/vulturica-hieracium-pilosella_14435;

http://www.sfatulmedicului.ro/plante-medicinale/oregano-origanum-officinalis_14639;

http://www.sfatulmedicului.ro/medicamente/gastrovit-tablete_11473;

http://www.sfatulmedicului.ro/medicamente/papaverina_8811;

http://www.ekilibrium.ro/stiri/Tratamente_si_remedii_naturiste/antispastice-1351.html;

http://topremediinaturiste.ro/infuzia-de-leustean-tonic-si-antispastic-digestiv/#;

http://topremediinaturiste.ro/ulei-volatil-de-cimbru-antispastic-antibacterian-expectorant/;

http://www.sfatulmedicului.ro/plante-medicinale/napraznica-geranium-robertianum_14410;

http://www.sfatulmedicului.ro/plante-medicinale/tei-tiliae-flos_14367;

http://www.mymed.ro/medicamente-antispastice-spasmolitice.html;

Figura 1.1.3.1.1. – https://www.google.ro/search?q=mugurii+gustativi&espv=2&biw=2051 &bih=965&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwi4rqDl2ZjMAhVKDJoKHXZ3AdAQ_AUIBigB&dpr=0.67#imgrc=XJdqXjCEhm2BIM%3A;

Figura 1.1.3.1.2., 1.1.3.1.3. – http://www.scritub.com/medicina/FIZIOLOGIA-LIMBII62654.php;

Figura 1.1.5.1. – http://anatomie.romedic.ro/stomacul;

Figura 1.1.5.2. – http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/BAZE-ANATOMO-FIZIOLOGICE-APARA52.php;

Figura 1.1.6.1. – http://www.scientia.ro/biologie/37-cum-functioneaza-corpul-omenesc/3395-intestinul-subtire.html

Figura 1.1.6.2. – http://bacbioro.weebly.com/digestia-si-absortia.html;

Figura 1.1.6.3. – http://www.scientia.ro/biologie/37-cum-functioneaza-corpul-omenesc/3395-intestinul-subtire.html;

Figura 1.1.7.1 – http://colonhelp.ro/detoxifierea-organismului-si-curatirea-intestinala/detoxifierea-organismului/colonul-toxic-si-sanatatea.html;

Figura 2.4.1. – http://www.topwalks.net/plants/yellow/verbascum_phlomoides_04.htm;

Figura 2.4.2. – http://uswildflowers.com/detail.php?SName=Dioscorea%20villosa;

Figura 2.4.3. – http://s607.photobucket.com/user/curaplantas/media/foeniculum-2.jpg.html;

Figura 2.4.4. – http://www.lifetremedal.eu/site/wp-content/uploads/Drosera-rotundifolia-L.-con-bichos-Antonio-V%C3%A1zquez_Comeya.jpg;

Figura 2.4.5. – https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Ruta_graveolens_1.jpg;

Figura 2.4.6. – http://tinea.narod.ru/e/gallery/plantae/hieracium_pilosella002.html;

Figura 2.4.7 – http://www.monastiriaka.gr/rigani-origanum-vulgare-p-552.html?

language=en;

Figura 2.4.8. – http://www.perverdonk.com/wild%20flowers/Geranium/Herb%20Robert/

200406171569%20Herb%20Robert%20(Geranium%20robertianum)%20-%20Manitoulin

.htm;

Figura 2.4.9. – http://binran.ru/en/resursy/informatsionnyye-resursy/tekuschie-proekty/ botatlas/?ID=1280;

Figura 2.4.10. – http://www.wikiwand.com/es/Tussilago;

Figura 3.1. – http://www.efarma.ro/scobutil_7687/;

Figura 3.2. – http://teotrandafir.com/spasmomen-prospect/87379/;

Figura 3.3. – http://www.no-spa.bg/;

Figura 3.4. – http://eco-farm.ro/colon-iritabil/770-colospasmin-100-mg-x-20-drajeuri-.html;

Figura 3.5. – http://www.argefarm.ro/vitamine-si-suplimente/7872-Meteospasmyl.html;

Figura 3.6. – http://teotrandafir.com/piafen-prospect/90729/;

Figura 3.6 – http://sanatate.bzi.ro/public/upload/photos/11/Epirax1.jpg;

Figura 3.7. – https://www.buscopan.com/;

Figura 3.8. – http://www.farmaciamamei.ro/labormed-spazz-40mg-20cpr-p-20447.

.