Antiseptice Si Dezinfectante Pentru Piele
CUPRINS:
Capitolul I Pielea si boli ale pielii
1. Generalități
2. Cauze
3. Diagnosticarea
4. Sfaturi utile
5. Acneea
6. Eczema
7. Psoriazis
8. Rozaceea
9. Pielea uscată
10. Pruritul
11. Infecții micotice
12. Dermatita
Capitolul II Antiseptice si dezinfectante
1. Generalități
2. Antiseptice si dezinfectante nestabile
– oxidante – directe – peroxizi, permanganat de potasiu
– indirecte – clorul și derivații săi
– iodul și derivații săi
– reducătoare: formolul, metenamina
3. Antiseptice si dezinfectante stabile
– acizii
– alcalii
– detergenți : anionici, cationici, neionici
– săruri ale metalelor grele (derivați ai mercurului, argintului, cuprului, etc
4. Antiseptice si dezinfectante organice
– alcoolii
– fenolii
– gudroanele, Ihtiolul, Clorhexidina
– săruri cuaternare de amoniu
– substanțe colorante
– alte antiseptice și dezinfectante
Capitolul III Soluții. Unguente. Pulberi
Exemple
Concluzie
Bibliografie
Capitolul I
Pielea si boli ale pielii
1. Generalițăti
Bolile de piele sunt cele mai intâlnite forme de infecții care apar la oameni indiferent de vârstă. Este foarte importantă diagnosticarea corectă a bolii și administrarea tratamentului corespunzător; netratată, orice afecțiune de piele se agravează și afectează atât sănătatea fizică cât și echilibrul emoțional, conducând la apariția depresiei, anxietații și la scăderea stimei de sine.
Pielea este un organ complex compus din trei straturi:
• epiderm – este stratul cel mai exterior. In majoritatea părților corpului epidermul măsoară aproximativ 0,1 mm grosime, insă la nivelul palmelor și al tălpilor poate avea 1 mm grosime sau chiar mai mult. Principala celulă a pielii, care formează epidermul se numeste keratinocit, fiindcă produce o proteină dură, numită keratină.
• derm – este situat imediat sub epiderm și este aproximativ de patru ori mai gros. Conține numeroase țesuturi specializate de suport precum si nervi, vase sangvine, rădăcini ale firului de păr și glande sudoripare. Dermul este alcătuit din alte tipuri de proteine, in special colagen și elastină, care ii oferă rezistență si flexibilitate.
• hipoderm – țesut cornos situat intre derm și țesutul celular subcutanat.
Adesea, bolile de piele apar la nivelul dermei si epidermei, și sunt declansate din cauze bacteriene, virale, fungice si infecțioase. Totodată, afecțiunile cutanate sunt cauzate și de afecțiunile sistemului imunitar.
2. Cauze
Afecțiunile de piele au multe cauze posibile, care sunt influențate de tipul bolii și premisele acesteia. Moștenirea genetică, hormonii, stresul, sistemul imunitar slăbit, influența mediului, dieta sunt câțiva dintre factorii care pot declansa boli de piele. Din această cauză se impune necesitatea unui diagnostic corect prin identificarea cauzelor declanșatoare și administrarea tratamentului corespunzător.
3. Diagnosticarea
Majoritatea bolilor de piele sunt diagnosticate printr-o examinare a pielii la care se adaugă informații legate de istoricul medical al bolnavului. Unele afecțiuni cutanate sunt mai dificil de diagnosticat intrucât se aseamănă cu alte boli de piele.
De exemplu, rozaceea necesită investigații suplimentare și examen clinic efectuat de un dermatolog pentru a nu fi confundată cu acneea prezentă, in mod special, la adolescenți. Pentru stabilirea corectă a diagnosticului pot fi necesare biopsia cutanată sau cultura de țesut, efectuate in scopul diferențierii bolilor de piele.
4. Sfaturi utile
– Consumați 6-8 pahare de apă pe zi pentru a menține pielea hidratată, odihnită si suplă;
– Aplicați crema hidratantă după ce spălați tenul cu apă caldă pentru a restabili echilibrul hidric și de sebum al acestuia;
– Protejați-vă in mod corect tenul de razele UV;
– Mențineți-vă in mod constant elasticitatea pielii prin detoxifiere;
– Adoptați o dietă sănătoasă, bogată in vitamine și minerale pentru a vă menține pielea catifelată si curată;
– Odihniți-vă suficient: somnul menține sănătatea și vigoarea pielii;
– Nu vă stoarceți coșurile;
– Nu fumați: acest lucru duce la o imbătrânire prematură și ingălbenirea pielii;
– Demachiați-vă zilnic, de preferință, inainte de culcare;
– Nu folosiți produse chimice concentrate pentru ingrijirea tenului – un demachiant natural este ideal.
5. Acneea
Acneea vulgară este o boală de piele care apare din cauza hiperactivității glandelor sebacee. Când canalul excretor al glandelor sebacee se infundă, celule moarte blochează porii și apar punctele negre, iar atunci când germenii intră in , apare puroiul, inflamația și tumefacția. Această afecțiune apare frecvent in randul adolescenților și adulților tineri. De obicei dispare spontan in jurul vârstei de 20 de ani. Cu toate acestea, unii adulți care au trecut de vârsta de 20 sau chiar 30 de ani pot manifesta acnee. Majoritatea femeilor se confruntă cu afecțiunea inainte de debutul ciclului menstrual sau in timpul sarcinii, cand au loc dereglări hormonale. Acneea dispare o dată cu incetarea cauzei care a declașat-o.
Părțile corpului cel mai des afectate de acnee sunt: fruntea, fața, gâtul, pieptul, umerii și spatele. Netratată acneea poate provoca cicatrici și poate conduce la manifestări psihice, care includ: timiditatea, fobia socială, anxietatea, depresia, izolarea, scăderea stimei de sine.
6. Eczema
Termenul include un grup de afecțiuni caracterizate prin roșeață, mâncărime, iritație si uneori mici chisturi. Există mai multe forme de eczemă. Dermatita atopică este una dintre cele mai frecvente si mai severe forme. Cauzele acestei afecțiuni nu sunt cunoscute cu exactitate, dar se presupune că este un mod al sistemului imunitar de a reacționa la mediul inconjurător. In unele forme de eczemă pot fi implicate si alergiile. Eczema nu este contagioasă, cu toate că majoritatea pacienților dețin un istoric medical personal si familial al bolii. Acesta este motivul pentru care cercetatorii consideră că se mosteneste si se transmite genetic. Această afecțiune este destul de comună, 1 din 10 persoane suferă de eczemă la un anumit moment dat. Persoanele cu eczeme pot suferi de astm si de alte alergii (cum ar fi, febra fanului). Alți factori declansatori sunt: alergiile la păr de animale, anumite țesaturi, praf etc.
7. Psoriazis
Psoriazisul este o afecțiune caracterizată prin erupția de plăci eritemato-scuamoase (pete roșii acoperite de scuame). Acestea pot fi localizate pe scalp, față, partea inferioară a spatelui, coate, genunchi, maini, unghii, tălpi, interiorul gurii sau chiar pe organele genitale. Manifestările includ prurit și chiar durere. Afecțiunea este cronică și poate afecta calitatea vieții unei persoane, coducând la depresie, stres și anxietate. Psoriazisul afectează atât bărbații cât și femeile, in mod egal, dar cel mai frecvent este afectată rasa caucaziană. Pană in prezent nu a fost descoperit un tratament definitiv al acestei boli, motiv pentru care tratamentele prescrise astăzi nu fac decât să imbunătățească calitatea vieții pacientului și să amelioreze simptomele.
Tipuri de psoriazis:
• Psoriazis in placarde sau vulgar – cu leziuni intinse pe suprafețe mari ale corpului, pete roșii acoperite cu scuame albe. Poate apărea in orice zonă a corpului.
• Psoriazis gutat – caracterizat prin puncte minuscule de culoare roșie, cu descuamări ale pielii. Poate apărea după o infecție bacteriană sau virală sau după administrarea unor medicamente (de exemplu, acid salicilic).
• Psoriazis inversat sau flexural – caracterizat de pete netede, de culoare roșie, fără descuamări. Zona afectată va fi iritată și accentuată de transpirație sau de frecarea pielii. Acest tip de psoriazis apare in gutele pielii, in special in zona axilară, piept sau abdomen.
• Psoriazis pustular – apare sunt formă de vezicule pline cu puroi. Veziculele nu sunt infectate și pot fi localizate pe mâini, picioare sau se pot intinde pe tot corpul.
• Artrita psoriazică – se manifestă la aproximativ 10% din pacienții cu psoriazis, sub diverse forme. Roșeața și inflamația apar pe coate, mâini, genunchi, picioare, șolduri si coloană vertebrală. Implică dureri și rigiditatea articulațiilor.
• Psoriazisul unghiilor sau unghial – provoacă leziuni și cavități de diferite mărimi, forme și profunzimi. Unghiile se pot ingrosa, devin galbui și sunt friabile.
Simptome comune:
– Piele uscată, pete roșii, acoperite cu plăci care se descuamează, care apar pe scalp, genunchi, coate, mâini, unghii, picioare sau pe partea inferioara a spatelui.
– Formarea de pustule care determină crăpături și roșeață la nivelul pielii.
– Sângerarea localizată a pielii atunci când scuamele sunt desprinse sau când se rup.
– Mâncărime.
– Modificări la nivelul unghiilor: culoare gălbuie, mici cavități, acumulări de resturi de piele sub unghii, etc.
– Dureri de articulații sau locale.
8. Rozaceea
Rozaceea se caracterizează prin inflamație și apariția de pustule la nivelul frunții, bărbiei si nasului. Adesea, această afecțiune se manifestă la persoanele care au pielea deschisă la culoarea, după varsta de 30 de ani. Vasele mici de sange din zona feței se dilată și devin vizibile prin piele. Apar ca niste linii mici și poartă denumirea de telangiectazii. Inițial, rozaceea se manifestă prin tendința de inroșire a tenului – simptom care apare și dispare de mai multe ori. Totuși, pielea nu revine in totalitate la culoarea normală, ci este transparentă lăsând la vedere vasele de sânge lărgite, insoțite de pustule. Deseori boala este confundată cu acneea (seamănă cu acneea manifestată la adolescenți).
9. Pielea uscată
Zilnic, mâinile vin in contact cu diferite produse chimice sau sunt supuse umiditații in timpul modificărilor sezoniere. Deoarece aceste lucruri nu pot fi evitate se recomandă ingrijirea corespunzătoare si hidratarea corectă a mâinilor.
10. Pruritul
Pruritul sau mâncărimea se manifestă localizat (pe o anumită parte a corpului) sau generalizat (pe tot corpul).
Cauzele pruritului
• Afecțiuni cutanate, dezechilibre interne, factori externi sau pe fond nervos.
•Infecții fungice (candidoză, piciorul atletului,etc.), urticarie, varicelă, infestări parazitare (scabie, păduchi).
• Boli ale organelor interne cum ar fi: insuficiența renală, hepatică, boli de sânge, afecțiuni ale tiroidei, anemie feripriva, etc.
• Tulburările neurologice, afecțiuni ale nervilor, boli infecțioase precum HIV, se pot manifesta prin mâncărimi severe.
• Pielea uscată, psoriazisul, eczemele și arsurile solare ar putea determina mâncărimi și disconfort la nivelul pielii.
De asemenea, pruritul poate apărea și in urma unei dereglari hormonale, sarcină sau la menopauză, dar poate fi și rezultatul unor factori externi, alergeni, iritanți (plante, chimicale, medicamente, ințepături de insecte). Factorii psihologici, cum ar fi stresul, depresia, anxietatea sau insomnia pot amplifica senzația de mâncărime.
11. Infecții micotice
Infecțiile fungice ale pielii se clasifică in funcție de timpul organismului implicat. Denumirea acestora este influențată de locul in care se manifestă infecția pe corp.
Tipuri de infecții ale pielii:
1. Infecții dermatofite
• Infecțiile dermatofite sunt cauzate de dermatofiți – ciuperci care provoacă infecții ale pielii, unghiilor și părului.
Infecțiile cu dermatofiți includ:
• piciorul de atlet (Tinea pedis si manuum Tinea) – aproximativ 25 din 100 de adulți suferă de piciorul de atlet la un moment dat. Această boală este declansată de o combinație dintre ciuperci și bacterii, provocând senzația de mâncărime, uscăciune, descuamare a pielii și roșeață. Simptomele sunt localizate in mod special intre degete sau in cutele din palme. Boala se transmite din piscine, dușuri, saună contaminate. Dacă o persoană nu see apărea și in urma unei dereglari hormonale, sarcină sau la menopauză, dar poate fi și rezultatul unor factori externi, alergeni, iritanți (plante, chimicale, medicamente, ințepături de insecte). Factorii psihologici, cum ar fi stresul, depresia, anxietatea sau insomnia pot amplifica senzația de mâncărime.
11. Infecții micotice
Infecțiile fungice ale pielii se clasifică in funcție de timpul organismului implicat. Denumirea acestora este influențată de locul in care se manifestă infecția pe corp.
Tipuri de infecții ale pielii:
1. Infecții dermatofite
• Infecțiile dermatofite sunt cauzate de dermatofiți – ciuperci care provoacă infecții ale pielii, unghiilor și părului.
Infecțiile cu dermatofiți includ:
• piciorul de atlet (Tinea pedis si manuum Tinea) – aproximativ 25 din 100 de adulți suferă de piciorul de atlet la un moment dat. Această boală este declansată de o combinație dintre ciuperci și bacterii, provocând senzația de mâncărime, uscăciune, descuamare a pielii și roșeață. Simptomele sunt localizate in mod special intre degete sau in cutele din palme. Boala se transmite din piscine, dușuri, saună contaminate. Dacă o persoană nu se spală pe maini după ce atinge o zonă infectată, poate contacta boala numită manuum Tinea.
• infecția fungică a unghiilor sau onicomicoză – este o afecțiune frecvent intâlnită, caracterizată prin schimbarea formei unghiei afectate, ingrosandu-se sau sfărâmându-se cu usurință. Nu toate unghiile care au aceste manifestări sunt afectate de micoze. De cele mai multe ori infecțiile unghiilor de la picioare sunt legate de afecțiunea numită piciorul de atlet.
• pecingine a zonelor perigenitale sau inghinale (impetigo) – este des intâlnită la sportivi sau in rândul bărbaților tineri. Simptomele sunt erupții insoțite de roșeață și mâncărime a zonelor inghinale și a zonelor invecinate. Boala este caracteristică mai ales tinerilor care transpiră excesiv.
• herpesul circinat, micoza sau pecinginea trunchiului (tinea corporis) – se caracterizează prin pete roșii, sub forma unor inele care pot fuziona, care se măresc in dimensiune și se inmulțesc. Inelele au aspect solzos, cu excepția interiorului, unde pielea este curată. Această boală poate apărea și la persoanele care vin in contact cu animale infectate.
• micoza scalpului (tinea capitis) sau microsporia uscată a pielii capului – este o afecțiune intâlnită numai la copii mici, in special la cei care trăiesc in zonele urbane. Aceasta se răspandeste de la o persoană la alta, provocând căderea părului și inflamația zonei afectate. După adolescență, ciuperca dispare spontan. Oricine, poate fi infectat cu această ciupercă, fără să manifeste vreun simptom, dar este contagios și poate răspandi boala la alte persoane, uneori chiar ani de zile.
2. Infecțiile cu levuri
• Intertrigo – infecție micotică a pliurilor pielii, cauzată de ciuperca candida albicans, care traiește in mod normal in sistemul digestiv și pe piele. Această boală afectează zona inghinală, pielea de sub sâni sau cutele formate de grăsime; in general ciuperca se dezvoltă intr-un mediu umed și cald. Poate provoca aparitia unor pete, mâncărime, durere și depuneri alb-gălbui pe zona infectată.
• Pitiriazis versicolor – infecție micotică cu simptom principal ce constă in apariția unor pete inchise la culoare pe suprafața pielii. In Marea Britanie, cel mai adesea sunt afectați adolescenții și adulții tineri.
• Candida albicans – această ciupercă există in mod normal in organism și rareori cauzează probleme. Cu toate acestea, in anumite situații, când imunitatea scade (in caz de diabet zaharat, administrarea de antibiotice), fungii se multiplică. In această situație, ciuperca determină diverse simptome neplăcute: scuame de culoare albă, care lasă urme roșii când sunt abrazate, mâncărime, depuneri albicioase. Candidoza afectează uneori și bărbații, provocând erupții dureroase, roșiatice pe capul penisului (gland). La nou născuți se manifestă prin apariția de afte bucale și pete albe. O altă zonă in care se poate manifesta la bebelusi, este zona acoperită de scutec.
12. Dermatita
Dermatita este o afecțiune frecvent intâlnită, caracterizată prin inflamarea pielii și prurit. Boala nu este gravă, dar poate provoca disconfort dacă nu este tratată corespunzator.
Tipuri de dermatite:
• Dermatita de contact – se dezvoltă ca o erupție cutanată, in urma contactului direct și repetat cu iritanți sau alergeni;
• Neurodermita – este o afecțiune a pielii caracterizată prin prurit;
• Dermatita seboreică – boala care are drept rezultat matreața scalpului;
• Dermatita de stază – este o inflamație care apare la nivelul extremitățior inferioare, in urma acumularii de lichid;
• Dermatita periorală – este o erupție specifică zonei din jurul gurii sau a nasului.
Simptomele și semnele comune de dermatită includ:
– prurit;
– eritem;
– inflamație;
– leziuni cutanate.
Capitolul II
Antiseptice si dezinfectante
Generalități
Compuși cu acțiune dezinfectantă sunt acele substanțe care au tendința de a distruge prin acțiunea lor bactericidă, puternică, formele de viață (bacterii și ciuperci) aflate pe diferite obiecte, dușumele, pereți, diverse ustensile, etc. Substanțelor antiseptice li se atribuie o acțiune asupra țesuturilor vii contaminate.
După felul administrării, antisepticele se pot împărți în: antiseptice folosite extern și intern.
Medicamentele antiseptice pentru uz extern, denumite dezinfectante, folosite pe scară largă în lupta împotriva microorganismelor, formează un grup omogen din punct de vedere farmacodinamic, dar destul de eterogen din punct de vedere chimic, înglobând o serie întreagă de compuși aparținând celor mai diferite grupe chimice.
Spre deosebire de medicamentele chimioterapice folosite intern, de obicei împotriva unei anumite specii bacteriene, cele folosite extern, având acțiune bactericidă asupra unei game foarte variate de germeni, sunt utilizate și pentru dezinfectarea diverselor obiecte. Din cauza toxicității ridicate, introducerea lor în organism este periculoasă și numai unele dintre ele, cele cu toxicitate mai mică, pot fi administrate intern ca antiinfecțioase sistemice.
Unele dintre aceste substanțe sunt folosite de foarte mult timp, cu mult înaintea descoperirii microorganismelor de către Pasteur. Se foloseau diferite dezinfectante pentru îmbălsămarea mumiilor, cu totul empiric, de asemenea, în scrierile vechi sunt citate diverse substanțe, cum ar fi oțetul, vinul, unele uleiuri, utilizate în vindecarea si pansarea rănilor.
După descoperirea lui Pasteur, cercetările întreprinse în grupa medicamentelor antiseptice s-au înmulțit considerabil și numărul lor a crescut foarte mult, acestea devenind medicamente uzuale. De multe ori erau utilizate fără discernământ, considerând că sunt lipsite de nocivitate. Medicamentele antiseptice trebuie folosite cu mare atenție și numai atunci când este nevoie, pentru a nu distruge flora microbiană, ea având un rol deosebit în menținerea unei rezistențe a organismului în infecții.
Până nu demult se făcea o diferență între dezinfectante și antiseptice, în prima categorie fiind încadrate substanțele cu acțiune bactericidă folosite pentru distrugerea germenilor din diferite încăperi, obiecte etc., iar ca antiseptice substanțele care posedau o acțiune antibacteriană și erau folosite pentru sterilizarea mucoaselor, pielii, a diferitelor cavități, a rănilor, etc., și care aveau o acțiune bacteriostatică. Defapt, diferența dintre dezinfectante și antiseptice este neesențială, ea reiese numai din modul de utilizare și nu din mecanismul de acțiune sau din structura chimică a compușilor, în plus, un medicament poate fi antiseptic sau dezinfectant, în funcție de condițiile în care este pus să acționeze, iar acțiunea bactericidă sau bacteriostatică este de cele mai multe ori dependentă de concentrație și nu doar de substanța însăși.
Una din condițiile pe care trebuie să le îndeplinească aceste medicamente este de a fi bine suportate de organismul viu. Aplicat pe suprafața pielii, a mucoaselor sau pe suprafața țesuturilor, un antiseptic bun nu trebuie să producă efecte nocive asupra țesuturilor sau asupra întregului organism, chiar prin eventuala lui trecere în circulația generală. Această condiție trebuie verificată înainte de introducere în practica medicală, ea fiind valabilă pentru orice medicament. Oricât de evidentă ar fi acțiunea unui antiseptic asupra microorganismelor, el nu poate fi folosit dacă are vreo acțiune nocivă asupra țesuturilor pe care este aplicat, așadar, la obținerea unui medicament antiseptic de valoare, trebuie să se ia în considerare atât toxicitatea asupra țesuturilor, care trebuie să fie cât mai mică, cât și acțiunea asupra microorganismelor, care trebuie să fie cât mai mare.
Determinarea toxicității se face pe culturi de țesuturi diferite sau pe țesut embrionar, care este foarte sensibil. Cercetarea toxicității asupra microorganismelor se face în vitro, pe culturi de diverse microorganisme cum ar fi Staphylococus aureus sau bacilul tific.
De la sfârșitul secolului trecut, Miguel a încercat să stabilească o metodă care să permită o evaluare cantitativă a acțiunii antisepticelor. Mai târziu, în anul 1903, Rideal și Walker propun pentru aceasta o altă metodă, cunoscută sub numele de metoda coeficientului fenolic, care, într-o formă modificată, este foarte folosită astăzi pentru evaluarea cantitativă a acțiunii antisepticelor. Metoda a fost mult discutată și studiată, aducându-i-se modificări din punct de vedere practic. Printre dezavantajele ei se află: termenul de referință, fenolul, este diferit ca structură chimică față de majoritatea antisepticelor. Rezultatele obținute pentru compușii insolubili în apă nu pot fi reale ; acțiunea antiseptică este dependentă de unii factori, cum ar fi: pH, temperatură, concentrație, natura microorganismului și chiar de organismul gazdă, pe care metoda îl neglijează. Cu toate acestea, metoda Rideal și Walker este cea mai folosită pentru aprecierea cantitativă a acțiunii antiseptice a acestor substanțe.
Mecanismul de acțiune este puțin lămurit, cu toate eforturile depuse în acest sens. Cunoscând însă că metabolismul microorganismelor este complex, fără îndoială că aceste substanțe își exercită acțiunea, așa cum s-a demonstrat, prin interferarea lor cu anumite reacții biochimice, esențiale pentru microorganism. Blocarea unui lanț enzimatic atrage după sine suspendarea unor funcții foarte importante pentru microorganisme, ceea ce determină acțiunea bacteriostatică sau bactericidă. Fără îndoială că locul și punctul de acțiune al fiecărei substanțe sunt variabile, întrucât structura chimică a compușilor folosiți este diferită.
Un antiseptic sau dezinfectant poate acționa printr-unul sau mai multe din următoarele mecanisme:
– inhibiție enzimatică prin denaturarea proteinelor (fenoli, alcooli, aldehide) sau inactivare grupelor tiolice (metale grele);
– interacțiune cu acizii nucleici (agenți oxidanți, coloranți acridinici, azotat de argint, aldehide);
– acțiune la nivelul peretelui celular și a membranei externe (glutaraldehida) sau a membranei celulare (acizi organici, bisfenoli, detergenți, coloranți acridinici, fenoli, clorhexidină).
Aprecierea intensității acțiunii antiseptice se face prin determinarea concentrației minime inhibitorie (CMI) sau prin determinarea indicelui fenolic (raportul dintre acțiunea antibacteriană a substanței respective și cea a fenolului).
Un antiseptic bun trebuie să îndeplinească anumite condiții:
– să aibă efect bacteriostatic, preferabil bactericid;
– să aibă indicele terapeutic mare;
– să afecteze un număr cât mai mare de germeni patogeni;
– să fie bine tolerat;
– să nu fie alergenic;
– să nu fie toxic;
– să aibă un efect rapid și de lungă durată;
– să nu fie incompatibil cu alte substanțe administrate.
Un dezinfectant bun trebuie să îndeplinească anumite condiții:
– să aibă acțiune sporicidă și bactericidă cu spectru larg;
– să nu păteze, să nu fie corosiv, și să nu aibă miros respingător;
– să nu fie inactivat de resturi organice;
– să aibă un preț convenabil (se utilizează în cantități mari).
Sensibilitatea agentului patogen la antiseptice și dezinfectante descrește în ordinea următoare: coci Gram pozitivi, coci Gram negativi, bacili Gram pozitivi, bacili Gram negativi, micobacterii, fungi, virusuri.
După cum în cursul acțiunii lor substanțele se descompun repede sau în timp, antisepticele și dezinfectantele se împart în nestabile și stabile.
Antisepticele și dezinfectantele se clasifică astfel:
Antiseptice și dezinfectante nestabile
– oxidante – directe – peroxizi, permanganat de potasiu
– indirecte – clorul și derivații săi
– iodul și derivații săi
– reducătoare: formolul, metenamina
Antiseptice și dezinfectante stabile
– acizii
– alcalii
– detergenți : anionici, cationici, neionici
– săruri ale metalelor grele (derivați ai mercurului, argintului, cuprului, etc.)
Antiseptice și dezinfectante organice
– alcoolii
– fenolii
– gudroanele, Ihtiolul, Clorhexidina
– săruri cuaternare de amoniu
– substanțe colorante
– alte antiseptice și dezinfectante
2. ANTISEPTICE SI DEZINFECTANTE NESTABILE
• ANTISEPTICE ȘI DEZINFECTANTE NESTABILE OXIDANTE DIRECTE
1. Peroxizi și alți compuși oxidanți
Peroxizii și compușii care în contact cu țesuturile eliberează oxigen în stare atomică au o bună acțiune antiseptică, fiind larg folosiți în terapeutică. Ei sunt bine suportați de țesuturi, neiritanți și netoxici. Acțiunea se îndreaptă asupra structurilor sensibile la oxigen, în special asupra grupărilor tiolice libere, blocând astfel o serie de procese metabolice esențiale ale microorganismelor.
Peroxidul de hidrogen (Apa oxigenată). Lichid cu aspect siropos, incolor atunci când este privit în strat subțire, colorat în albastru în strat mai gros, cu miros caracteristic, asemănător cu cel al ozonului. Se solidifică la -0,89oC, formând o masă solidă cu densitatea 1,64. Cu apa formează un hidrat, cu punct de topire -51oC. Având tensiunea de vapori mai mică decât apa, punctul de fierbere este mai ridicat, 60oC, 7/28 mm Hg și 150oC, 2/760 mm Hg, prin determinare indirectă, deoarece la 900C peroxidul de oxigen începe să se descompună. Având constanta dielectrică (93,7) mai mare decât a apei (80,4), peroxidul de hidrogen are o bună putere de dizolvare și ionizare. Apa oxigenată apare spontan în toate reacțiile în care se eliberează hidrogen atomic : arderea hidrogenului în oxigen, electroliza soluțiilor diluate de acid sulfuric, etc. De asemenea, se formează sub acțiunea descărcărilor electrice într-un amestec de 3 volume oxigen și 97 volume hidrogen, precum și în procesele de oxidare biologică sub acțiunea oxidazelor.
Descompunerea apei oxigenate este favorizată de prezența catalizatorilor. În sistem eterogen, catalizatorii de descompunere sunt metalele în particule foarte fine, particule de praf, combinații ale metalelor în stare coloidală, substanțe tensioactive. În general, descompunerea este cu atât mai accentuată, cu cât catalizatorul este mai fin dispersat. În sistem omogen, catalizatorii principali sunt : ionii de hidroxid, ionii metalelor grele și în special unii fermenți din grupul catalazelor prezenți în toate țesuturile animale și vegetale. Sub influența acestor catalaze din țesuturi, apa oxigenată se descompune, eliberând oxigen atomic, responsabil de acțiunea antiseptică a produsului.
Din punct de vedere chimic, apa oxigenată se comportă atât ca oxidant, cât și ca reductor, în funcție de condiții și de partenerul de reacție.
Datorită caracterului acid, apa oxigenată poate forma săruri denumite hidroperoxizi, de tipul Me(I)OOH sau peroxizi de tipul Me2(I)O2.
Farmacopeea Română, ediția a X-a, prevede numai monografia Solutia hidrogeni peroxydi concentrata, denumită și perhidrol, care are o concentrație de 30 % peroxid de hidrogen, iar prin descompunere eliberează 100 volume oxigen ; apa oxigenată este soluția diluată, neoficinală, care conține 3 % peroxid hidrogen și degajă prin descompunere 10 volume de oxigen.
Întrucât apa oxigenată este un compus care se descompune ușor, conservarea ei trebuie făcută astfel încât să se elimine factorii care favorizează descompunerea. În primul rând se va evita influența luminii și a temperaturii. De asemenea, se vor folosi recipiente de sticlă cu pereții netezi, eventual parafinați, întrucât asperitățile favorizează descompunerea.
Peroxidul de hidrogen se folosește sub formă de soluții diluate, de obicei 3 %, ca antiseptic extern pentru plăgi. Este foarte bine tolerat de țesuturi și în plus are o slabă acțiune hemostatică locală.
Peroxidul de sodiu. Compus solid sau granule alb-gălbui, solubil 10% în apă la 20oC, formând soluții puternic alcaline. Poate forma hidrați cristalini, dintre care cel mai important este ostohidratul, care conține 20,14% oxigen activ.
Peroxidul de sodiu, numit și oxilită, este folosit la primenirea aerului în spații închise și supraaglomerate, la reținerea oxidului de carbon, precum și la măștile antigaz.
2. Permanganatul de potasiu (Kalium permanganicum, Kalii permanganas). Substanță oficinală cristalină, anhidră, formând cristale prismatice, izomorfe cu ale percloratului de potasiu, de culoare violet închis, cu reflexe metalice, stabile în aer. Este solubil în apă, dând soluții puternic colorate în violet.
Este un oxidant, a cărui acțiune este dependentă de pH-ul mediului. În mediu puternic acid este un oxidant energic :
MnO-4 + 8H+ + 5e → Mn2+ + 4H2O
În mediu neutru slab acid sau slab alcalin, acțiunea oxidantă este mai slabă, Mn+7 trecând în Mn+4 prin primirea a trei electroni:
MnO-4 + 3e + 2H2O → MnO2 + HHO-
În mediu puternic alcalin, primește un singur electron, trecând în ion manganic:
MnO-4 + 1e → MnO2-4
Permanganatul de potasiu este un bun antiseptic în soluții diluate (10-3 – 10-4). Este un antiseptic puternic, neiritant și netoxic. Poate fi folosit sub formă de soluții diluate și pentru antisepsia mucoaselor, fiind bine tolerat; colorează însă țesuturile și îmbrăcămintea. În practică, se utilizează soluțiile 0,3 – 2 ‰ ca antiseptice, dezodorizante, astringente, mai ales sub formă de irigații (după rabotaj, în stomatite, faringite, plăgi, etc.). Nu se folosește pentru dezinfecția instrumentelor (care își pierd luciul în urma oxidării lor). În concentrație de 2–4% se recomandă în arsuri, sub formă de comprese sau badijonări.
Intern, soluțiile 1–2% în doze de 100 – 300 ml la animalele mari și 20 – 40 ml la animalele mici, se recomandă în intoxicații cu morfină; barbiturice, fosfor, iar în soluție de 1‰ ca antiseptic gastrointestinal. Toxicitatea substanței este redusă.
3. Virkon S. (Slovenia) este un preparat ce conține un amestec de compuși peroxidixi, surfactant, acizi organici și un tampon anorganic. Produsul are un puternic efect oxidant bazat pe sistemul tampon acid și pe surfactant.
Datorită profilului său de înaltă siguranță și ariei foarte întinse de acțiune biocidă, Virkon S se poate folosi :
– pentru igienizare și dezinfectarea simultană în clinici, dispensare, laboratoare, pentru echipamente, sticlărie, instrumentar;
– pentru igienizarea și dezinfecția suprafețelor echipamentului, accesoriilor, în fermele de animale.
În acest scop se folosesc concentrațiile de 1 % – 2 % constând în solubilizarea a 1 – 2 plicuri (50 g) în 5 litri de apă călduță. Dacă se respectă prescripțiile, produsul nu irită, nu corodează și nu pătează și în același timp printr-o singură manoperă preîntâmpină răspândirea infecției.
• ANTISEPTICE ȘI DEZINFECTANTE NESTABILE OXIDANTE INDIRECTE
În grupa halogenilor și compușilor halogenați sunt cuprinse substanțe cu acțiune antiseptică, bactericidă, folosite pentru dezinfecția apei, a locurilor aglomerate și mai puțin la nivelul organismului. Faptul că se pot obține ușor și în cantități industriale, a contribuit la larga lor folosire în practică.
Acțiunea lor antiseptică se datorează unui caracter chimic dublu: oxidant și halogenant. Oxigenul atomic acționează asupra structurilor sensibile la acțiunea oxidantă, în special asupra grupărilor tiolice libere ale enzimelor și ale altor grupări, producând perturbări în funcționarea in limite normale a organismului. Datorită celui de-al doilea caracter chimic, aceste substanțe alterează proteinele protoplasmatice prin halogenarea legăturilor amidice prezente în molecula lor. Compușii anorganici, în care halogenul are valență pozitivă, sunt nestabili fiind endotermici, ceea ce explică caracterul oxidant și halogenat și deci acțiunea antiseptică.
Clorul și derivații săi:
1. Clorul este un gaz gălbui-verzui, cu miros sufocant, înțepător, mai greu decât aerul, având densitatea 1,57, solubil în apă, soluția saturată fiind cunoscută sub numele de apă de clor. În soluție apoasă formează hidrați, care la răcire sub +80 se depun sub formă de cristale incolore, ortorombice, cu constituția Cl2nH2O; se lichefiază ușor la temperatura obișnuită și la presiunea de 6,6 atmosfere. Este folosit pentru sterilizarea apei potabile, mai ales în centrele aglomerate, deoarece este bactericid energic, având coeficientul fenolic 150 – 300. Acțiunea sa antiseptică cuprinde un spectru larg, fiind activ asupra bacteriilor, virusurilor, protozoarelor. Este toxic, producând edem pulmonar și acidoză. Concentrația maximă admisă în atmosferă este de 0,001 mg/litru aer. Sub formă de apă de clor (cu 0,3 – 0,5 % halogen) s-ar putea întrebuința pentru acțiunea antiseptică și dezodorizantă în chirurgie.
2. Hipocloritul de calciu (Calcii hypocloritis) se găsește sub formă de var cloros sau clorură de var. Compusul neomogen din punct de vedere chimic, se admite că este un amestec de hipoclorit de calciu și cantități mici de clorură de calciu. Formula admisă este CaOCl2. Prin descompunere, eliberează repede clorul, fiind de aceea puternic alcalin, iritant, cu acțiune de scurtă durată. Este un produs solid, alb sau alb-cenușiu, cu gust arzător și miros puternic de clor. Conține 25 – 35 % clor activ. Produsul tehnic este parțial solubil în apă. Este higroscopic și sub influența luminii se descompune. Pentru a acționa, clorura de var are nevoie de umezeală și lucrează ca oxidant și clorurant mai ales în mediu acid. Se descompune în prezența dioxidului de carbon, eliberând clor gazos.
Este un dezinfectant puternic și dezodorizant. Deși pătrunde în substrat, totuși trebuie să stea în contact cu suprafața de dezinfectat 1 – 3 ore. Se utilizează ca dezinfectant și dezodorizant pentru curți, grajduri, boxe, gunoi, vagoane, excrete, etc. Se folosește sub formă de suspensii 20 – 25 % sau per se 1 – 2,5 kg var cloros/m2, locurile de aplicare umectându-se; de asemenea, se folosesc soluțiile 5 %, 1 litru/m3 (cu stropitoarea); pulberea se împrăștie cu lopata. S-au obținut bune rezultate în bacterioze și în unele viroze. Adăposturile dezinfectate se aerisesc bine câteva zile, după dezinfecție, pentru a se evita apariția iritației mucoaselor animalelor și intoxicațiile. Mirosul de clor se transmite cărnii.
3. Hipocloritul de sodiu. În stare cristalină se găsește numai sub formă de hidrați, dintre care cei mai stabili sunt penta- și hexahidratul, compuși alb-gălbui, cu miros puternic de clor, puțin stabili, descompunându-se ușor ; sunt solubili în apă. Prin descompunerea în prezența luminii eliberează oxigenul atomic, având astfel acțiune oxidantă. Sub acțiunea acizilor eliberează clorul, astfel explicându-se acțiunea clorurantă a hipocloritului de sodiu.
Se utilizează în soluții diluate ca antiseptic al plăgilor. Hipocloritul de sodiu în concentrație de 25 % se diluează 1 ml/1000 ml apă cu care se face dezinfecția lăptăriilor, a bidoanelor de lapte. Farmacopeea Română, ediția a VII-a prevedea soluția de hipoclorit de sodiu (soluție Dakin) care trebuie să conțină între 0,43-0,51 % clor activ. Se obține prin reacția dintre clorura de var, carbonatul neutru și carbonatul acid de sodiu. În afară de acțiunea antiseptică la nivelul plăgilor, hipocloritul de sodiu are și o ușoară acțiune iritantă asupra țesuturilor, lizează țesutul necrozat și cheagurile sanguine, curățând plăgile.
4. Hipocloritul de potasiu (Kalii kypochioritis – KClO). În soluție 5 – 10 % se numește apa de Javel. Se întrebuințează ca dezinfectant.
5. Cloraminele. În această grupă, studiată și sintetizată de Dakin, sunt cuprinși derivații unor compuși organici azotați, cum sunt aminele, amidele, sulfonamidele, imidele și iminele, clorurate la azot. Clorul poate înlocui un singur atom de hidrogen, obținându-se monocloraminele :
R-NH-Cl ; R-CO—NHCl ; 3/R-SO2NHCl
CO
R NCl; R-CH = NCl
CO
Atunci când clorul înlocuiește ambii atomi de hidrogen, se obțin cloraminele:
R – SO2 – NCl2
Datorită introducerii în moleculă a atomului de clor, cu caracter electronegativ și deci cu efect -1, precum și datorită prezenței grupărilor atrăgătoare de electroni (-CO și –SO2) la derivații clorurați ai amidelor, imidelor și sulfonamidelor, se crează un deficit de electroni în jurul azotului, ceea ce face ca hidrogenul să devină labil. Din acest motiv poate fi înlocuit cu metale alcaline, ceea ce permite ca, în practică, să se utilizeze și sărurile de sodiu, care au avantajul solubilității lor în apă. În soluție apoasă, cloraminele hidrolizează cu formare de acid hipocloros sau hipoclorit alcalin, responsabil de acțiunea antiseptică.
a. Cloramina B – Chloraminum B – Bezensulfon cloramide, care se folosește sub formă de sare de sodiu, o pulbere cristalină, albă sau ușor gălbuie cu gust neplăcut și miros puternic de clor. Produsul oficinal este cristalizat cu 1,5 molecule de apă și conține 25 – 29 % clor activ. Sunt comprimate a 0,5 g care se utilizează extern în soluții de 0,5 – 1 % ca dezinfectante pentru lenjerie, ustensile de cauciuc, săli de operație, în soluție de 0,5 % pentru mâini și instrumentar chirurgical și în soluții 0,1 – 0,3 % pentru mucoase, plăgi, și cavități naturale; pentru dezinfecția apei – un comprimat/100 litri.
b. Cloramina T – P- toluensulfoncloramida, o pulbere albă, solubilă în apă (1:10), destul de stabilă. P.t. = 150oC. Produsul tehnic conține 13 % clor activ. Are însușiri identice cu ale Cloraminei B, fiind un bun antiseptic, dar inferior compusului precedent, prezentând însă avantajul de a fi solubilă în apă.
c. Dicloramina T – P – toluensulfondicloramid, pulbere albă, bun antiseptic, cu o utilizare mai restrânsă datorită insolubilității sale în apă.
d. Halazona – Acid p(N.N. diclorosulfamil), o substanță cristalină, cu miros puternic de clor, greu solubilă în apă. Este un foarte bun antiseptic, folosit în special în dezinfecția apei de băut. Acțiunea sa este accentuată de funcția carboxil, știut fiind că acțiunea antiseptică a cloraminelor este mai evidentă la pH acid. Adăugarea de 4 mg halazonă la 1 litru de apă produce sterilizarea acesteia în 30 minute. A fost utilizată în acest scop în timpul celui de-al doilea război mondial.
e. Azacloramida(D.C.I.)- Cloroazodina – Azobuisclorformamidină, substanță solidă de culoare galben-portocalie solubilă în apă. Este utilizată în soluții apoase ca antiseptic, pentru spălarea rănilor și pentru antisepsia mucoaselor, în special vezicale și uretrale.
f. Doctinul – 1,3 diclor – 5,5 – dimetilhidantoina, – un produs solid de culoare albă, solubil în apă, obținut prin clorurarea în soluție apoasă a 5,5 – dimetilhidantoinei. Produsul are o bună acțiune antiseptică, fiind folosit ca înlocuitor al cloraminelor.
Iodul și derivații săi
1. Iodul. Cristale mari romboedrice, de culoare violacee cenușie, cu luciu metalic, miros caracteristic și persistent. Sublimează chiar la temperatură obișnuită, emițând vapori violeți foarte grei și iritanți pentru mucoasele respiratorii. Solubilitatea în apă este foarte mică, formând soluții colorate în galben – apa de iod. Este foarte solubil în solvenții organici: alcool, cloroform, eter, sulfură de carbon, benzen; este oficinal. Soluțiile de iod în solvenți organici sunt colorate în brun, atunci când solventul are oxigen în moleculă, și în violet când solventul nu are oxigen în moleculă.
Iodul este un antimicrobian cu spectru larg. Distruge formele vegetative, mai lent sporii, apoi virusurile, multe forme de ciuperci, ectoparaziți și helminți. Pătrunde în timp, dar bine, în profunzimea țesuturilor, substanțele organice – în cazul concentrațiilor uzuale de iod – nemodificându-i practic eficacitatea antiseptică; numai în exces poate determina arsuri, iar la alergici eventuale erupții generalizate, cu febră. Se și absoarbe, mai ales de la nivelul leziunilor, dând intoxicații numite iodism.
2. Tinctura de iod – Solutio iodi spirituosa – întrucât este o soluție alcoolică de iod-iodurat, denumirea de tinctură fiind improprie. Oficinală este cea formată din iod 2 g, iodură de potasiu 3 g și q.s. ad. 100 ml alcool de 50C. Se prezintă ca o soluție brună, limpede, cu miros de iod și alcool, care se păstrează în sticle incolore. Se utilizează pentru dezinfecția câmpului operator, ca rubefiant în jurul plăgilor, ca antivomitiv preventiv (câteva picături într-o lingură de apă la câine înainte de administrarea unor medicamente care au efect secundar vomitiv). Atacă instrumentele și pătează textilele.
Mai există și tinctura de iod concentrată, neoficinală, formată din 6,5 g iod, 2,5 g iodură de potasiu și q.s. ad 100 alcool de 90C. Aceasta dă rezultate bune în tratamentul tricofiției sau favusului, a abceselor actinomicotice vidate, în urma pensulațiilor.
Tincturii de iod i se poate adăuga gaiacol 5 – 10 %, întrebuințându-se ca revulsiv și analgezic în laringo-faringite (pensulații aplicate extern, în regiunea laringo-faringiană), în tendinite.
3. Soluția Lugol este o soluție apoasă iod-iodurată preparată din iod 1 g, iodură de potasiu 2 g și apă q.s. ad.100 ml; aceasta se diluează de zece ori și se poate întrebuința fie ca antiseptic uterin, fie ca antihelmintic în dictiocauloză, metastrongiloză sau ca antiparazitar față de larvele dipterului Thelasia rhodesi.
În dictiocauloză se poate injecta intratraheal (soluția diluată), călduță, între două inele traheale, în doze de 10 – 20 ml la oi adulte, 10 ml la tineretul ovin de 1 an, 5 – 8 ml la mieii sub 1 an, 50 – 70 ml la vițeii de 6 – 12 luni și 20 – 50 ml la cei de 2 – 6 luni. În telazioză se fac irigații cu soluție Lugol, având iod 0,5 %o, de 2 – 3 ori pe zi.
Ca antidot în intoxicația cu alcaloizi se recomandă soluția Lugol din 0,5 g iod, 1 g iodură de potasiu și q.s. ad. 1000 ml apă.
Iodul se mai întrebuințează și ca benzină iodată 2 – 10%o pentru dezinfecția câmpului operator și degresarea pielii; glicerina iodată în stomatitele pseudomembranoase; unguente iodate 20 – 40 %, ca vezicători, sau 1 – 2 % ca rezolutive.
4. Iodura de potasiu (Kalii iodidum). Cristale albe, fără miros, cu gust sărat, puțin amar. Substanța este solubilă în apă 1/0,7. Se conservă în vase colorate (astfel se colorează datorită eliberării iodului). Este medicament oficinal.
Se absoarbe ușor din tubul digestiv, punând în libertate iodul, acidul iodhidric și alți compuși la nivelul focarelor inflamatorii (unde există pH acid).
Iodura de potasiu are importanță pentru prepararea soluțiilor de iod, dar și pentru utilizarea ei în actinobaciloză (mai puțin în botriomicoză), per os, 2 g/100 kg pro die, zilnic, 8 – 14 zile, până la instalarea fenomenelor de iodism; după o întrerupere de câteva zile, tratamentul se reia; pe cale intravenoasă, mai puțin recomandată, se înjectează în doză de 1 g/100 kg în soluție de 10 %. Se mai recomandă ca expectorant și rezolutiv, în inflamațiile cronice și pentru permeabilizarea țesuturilor sclerozate din jurul unor leziuni unde trebuie să ajungă alte medicamente (de exemplu chimioterapice care altfel nu pot pătrunde), apoi în unele tulburări circulatorii, arterioscleroza, etc., în doze de 2 – 10 g la animalele mari, 0,5 – 2 g la animalele mijlocii și 0,2 – 1 g la câini.
5. Iodura de sodiu (Natrii iodidum). Substanță oficinală asemănătoare cu precedenta. Este mai tolerabilă pe cale intravenoasă, de aceea fiind mai des folosită în tratamentul actinobacilozei, în soluție 10 %, în doze ceva mai mari decât cele de la iodura de potasiu. În comerț se găsesc fiole a 10 ml 10 %.
6. Iodoformul (triiodmetan). Este un compus organic al iodului, fiind o pulbere cristalină de culoare galbenă, cu miros pătrunzător caracteristic, practic insolubilă în apă, solubilă în alcool, eter, sulfură de carbon, cloroform. Este un compus puțin stabil, descompunându-se ușor, mai cu seamă sub influența luminii.
Per se, in vitro, iodoformul nu are calități antimicrobiene, dar la nivelul plăgilor, ulcerelor, etc., se descompune treptat și lent în câteva zile, eliberând mici cantități de iod care acționează ca antiseptic de durată. Asupra plăgilor, iodoformul este și stimulant al cicatrizării, dezodorizant, analgezic, sicativ și astringent, nefiind iritant. Pentru aceste calități, medicamentul se întrebuințează în chirurgie sub formă de eter iodoformat, în concentrații de 10 – 15 %; în urma aspersiunii, eterul se evaporă și rămâne un strat subțire de iodoform depus prin toate anfractuozitățile leziunilor. De asemenea, intră în compoziția unor preparate antiseptice, cum este pasta iodoformată, folosite în stomatologie. Are dezavantajul mirosului său neplăcut, pătrunzător și persistent, pe care îl comunică cărnii și laptelui.
Preparate cu iodoform
a. Cicatrisol – este o soluție antiseptică și dezinfectantă care are în compoziție fenol, tanin, iodoform și violet de gentiană, în flacoane de 20, 50 și 100 ml.
b. Metroguard – este o soluție cu acțiune dezinfectantă și cicatrizantă care conține: violet de gentiana 1 %, fenol 2 %, tanin 4 %, iodoform 3 % și 5 ml glicerină în 100 ml alcool izopropilic. Se folosește sub formă de soluție apoasă 10 % pe cale intrauterină.
c. Pododermin – este un unguent ce conține 10 % iodoform, 3 % oxitetraciclină, 1 % nitrofuran, 1 % acid salicilic, 6 % bismut subnitric.
7. Iodoforii – sunt combinații ale iodului cu un detergent de unde și numele de phoros – purtător, adică detergentul este purtător al iodului. Nu au acțiune iritantă și nu pătează. Posedă un efect bactericid care se instalează rapid și este de lungă durată, întrucât iodul există în iodofor atât sub formă liberă, cât și legată.
Iodoforii sunt derivați ai iodului cu acțiune dezinfectantă. Sunt reprezentați ca soluții de iod în tensioactivi neionici de tipul polietilenglicolului, proprilenglicolului, etc. Tensioactivii măresc solubilitatea iodului în apă până la 27 %. Nu sunt iritanți sau corosivi la concentrațiile uzuale. Posedă acțiune dezinfectantă și penetrabilitate mai puternică decât a celorlalte soluții de iod în aceiași concentrație. Au acțiune bactericidă față de Gram-pozitivi, Gram-negativi și chiar față de virusuri. Se cunosc mai multe preparate, dintre care se amintesc Wescodyne, Decasept, Septozol.
Preparate comerciale
a. Mediodine solution: soluție antiseptică ce conține complex iod-nonifenol polietoxilat echivalent cu iod liber 0,5 % folosită pentru pregătirea câmpului operator, antiseptic al plăgilor superficiale și a al mucoaselor, pentru prevenirea infecțiilor post-operatorii.
b. Mediodine scrunb: săpun lichid chirurgical ce conține iod-nonifenol polietoxilat echivalent cu iod liber 0,75 %.
c. Septorom, soluție de iod și agent neionic în flacoane de 20 ml, 50 ml, 100 ml, 250 ml și 1 l, folosită pentru dezinfecția adăposturilor, incubatoarelor, mijloacelor de transport și echipamentului de protecție.
d. Septozol – este o soluție brună cu miros caracteristic care conține iod, nonifenol, polietoxilat, alcool izopropilic, apă distilată. Se prezintă sub formă de flacoane a 50 ml. Este activ față de bacterii, virusuri și ciuperci. Se diluează în momentul utilizării și se aplică prin pulverizare. Se folosește ca dezinfectant pentru adăposturi, vehicule, incubatoare.
e. Iod-Povidona 10 %, soluție apoasă de culoare brună, echivalent cu 1 % iod activ, este iodofor foarte activ și cu mare putere de pătrundere având efect bactericid și fungicid. Se utilizează sub formă de soluție 10 % pentru curățarea rănilor și a micozelor dermice, în tratamentul candidozei și trichomonozei vaginale; soluția 7,5 % se utilizează pentru spălarea preoperatorie, iar soluția 1 % preventiv în infecțiile orale. În cantitate de 100 ml la 200 l apă se folosește pentru dezinfecția apei de băut.
Povidona (polivinil-pirolidona) este un compus iodoforat de culoare brună, având concentrația comrcială de 10% și un miros caracteristic.
Povidonele iodate se utilizează în chirurgie, precum și pentru igiena mamelei în diferite asociari cu alte substanțe topice, precum și glicerina și lanolină ca emolienți.
Ca preparate comerciale din această categorie, amintim: Aerodine, Betadine, Efodine, Isodine, Iodoskin, Povidone. O singură aplicare de povidonă iodată 10% asigură o protecție bacteriană eficientă de 6-8 ore (soluțiile rămân active până la decolorarea lor).
În concentrație de 10% sunt eficiente în dermatomicoze și trichomonoză vaginală, soluțiile 5% sunt eficiente pentru pregătirea preoperatorie, iar soluțiile 1% pot fi folosite preventiv în infecții locale.
Se pot folosi și pentru dezinfectarea apei în cantitate de 100 ml la 200 l apă.
Iodoforii în general, prezintă avantajul că nu au miros, nu sunt toxici, nu sunt iritanți, au efect moderat întrucât nu eliberează iodul, ci acționează prin molecula întreagă.
f. Sanajod (Italia) conține pentru 1 kg: 23 g iod activ, eter polioxietilenic de nonafenol și polioxietilenpolioxipropilenglicol 190 g, acid fosforic 65 g și adjuvanți ad 1000 g. Este un iodofor cu acțiune dezinfectantă, dezodorizantă și detergent folosit la dezinfecția sălilor de operație, spitalelor, școlilor, cantinelor, vagoanelor, sticlăriei, materialelor de laborator, apei din piscine în concentrație de 0,05 – 1 %. Se prezintă sub formă de canistre de 10 kg.
8. Yatren (Iodisept) este o pulbere galbenă, insolubilă în apă și alcool. Se solubilizează în prezența carbonatului de sodiu sau ca sare sodică.
Este un bacteriostatic de uz intern foarte eficace în concentrație de 3% sau se poate folosi ca stimulent nespecific.
9. Kliochinol (Vioform, Cifoform) se prezintă ca o pulbere galben-brună, foarte puțin solubilă în apă. Are efect antiseptic puternic și este bactericid foarte bun asupra bacteriilor gram-negative. Este folosit ca antiseptic intestinal.
10. Mexaform este o combinație între Diochinol, Entobex și Antrenil. Este un bun antibacterian, digestiv, antiparazitar, antispastic.
• ANTISEPTICE ȘI DEZINFECTANTE REDUCĂTOARE
1. Formaldehidă (Metanal) – este un gaz incolor, înțepător, solubil în apă și alcool și se păstrează la Separanda.
Soluția oficinală 40% se numește formol sau formalină și este un lichid limpede, incolor, cu miros înțepător. Nu se recomandă conservarea la temperaturi sub 10°C deoarece polimerizează și devine aproape inactiv. Efectul antimicrobian este direct proporțional cu creșterea temperaturii la concentrații moderate (1-4%).
Sub influența oxigenului în medii alcaline, formaldehida se transformă ușor în acid formic, fiind un agent puternic reducător care se combină reversibil cu grupările –NH2 ale proteinelor bacteriene (albumine, gelatină), pe care le precipită.
Astfel, sub acțiunea formolului, bacteriile și toxinele sunt denaturate dar își păstrează puterea antigenică, fenomen pe care se bazează folosirea ca adjuvant la prepararea vaccinurilor.
Formolul este incompatibil cu: amoniacul, tanin, fier, cupru, argint, iod, permanganat de potasiu, apă oxigenată.
Formaldehida în soluții este puternic bactericidă, nu atacă textilele, plasticul și metalele, nu este decolorată și nici intens toxică.
Se folosesc soluții de 1-4% pentru dezinfecții în boli precum: febra aftoasă, pesta porcină, turbare, rujet, variola ovinelor, agalaxia contagioasă.
În concentrații de 3% se asociază cu 3% hidoxid de sodiu sub formă de aspersări, folosindu-se 1 litru/m2.
Sub formă de vapori, acționează iritant, mai ales la nivelul mucoaselor.
Soluțiile diluate posedă acțiune iritantă asupra tegumentelor, după ce, în prealabil, a avut acțiune ușor astringentă. Acest efect este datorat deshidratării țesuturilor și diminuării secrețiilor glandulare.
În anumite situații se pot folosi și soluții mai concentrate(5%) în pesta aviară sau pentru formolizarea penelor.
Pentru dezinfectarea incubatoarelor se poate apela la fumigații, printr-o reacție de oxidoreducere între permanganatul de potasiu și formaldehidă, în urma căreia se va produce formaldehidă gazoasă, printr-o reacție exotermă.
Soluțiile 4% pot fi utilizate și la întărirea pernuțelor plantare la ogarii de curse.
Formolul se mai poate utiliza ca antifermentescibil, în papilomatoză, colici și toxiemii (2-18%) și pentru conservarea pieselor anatomice și histologice (10%).
2. Paraformaldehida se condiționează sub formă de comprimate de 1g. Prin încălzirea acestora, în prezența umidității, se eliberează formaldehida.
Sunt necesare 3 comprimate pentru 1 m3 de spațiu.
3. Glutaraldehida este un produs mai puțin iritant pentru piele și mucoase, posedă acțiune bactericidă la concentrații de 0,4%, antifungică la concentrații de 0,5% și virulicidă la concentrații de 1%.
Activitatea glutaraldehidei este amplificată prin asocierea cu agenți cuaternari și rămâne neschimbată în prezența proteinelor.
Se consideră că prezintă activitate maximă la concentrația de 2% la pH-ul 7,5-8,5.
Se folosește la sterilizarea instrumentarului: endoscoape, termometre, echipamente din material plastic sau cauciuc ce nu pot fi sterilizate prin metode termice.
Exemple de preparate comerciale care conțin glutaraldehidă: Aseptol 2000, Buraton 10F, Indicin T, Remanol-Plus, Sogeval etc.
4. Urotropina (Metenamina, Methenaminum). Se obține din aldehida formică cu amoniac. Este o substanță oficinală, pulbere albă, inodoră, dulce-amară, care sublimează prin încălzire. Ca atare, nu are acțiune antimicrobiană și nici iritantă asupra țesuturilor, dar în mediu acid se descompune în formaldehida și amoniac (metaboliți activi). Adminsitrată per os se descompune în parte în stomac, pe care-l irită prin compușii generați. Din intestin se absoarbe și la nivelul mediilor acide o parte se descompune, altă parte eliminându-se după o jumătate de oră prin rinichi, acționând ca antiseptic, ușor iritant și diuretic, timp de 6 – 12 ore.
Metenamina se recomandă per os, intramuscular, subcutanat, intravenos, în pielite, cistite, anazarcă, soluțiile folosite fiind de 20 – 40 % în dozele: 5 – 20 g la animalele mari, 2 – 5 g la animalele mijlocii, 0,5 – 2 g la câini și 0,4 – 1 g/kg la păsări.
3. ANTISEPTICE ȘI DEZINFECTANTE STABILE
ACIZII
Intensitatea acțiunii lor dezinfectante este proporțională cu gradul de disociere. Unii acizi anorganici disociază mai bine (acidul azotic, acidul sulfuric), alții mediocru ( acidul fosforic, acidul fluorhidric), iar alții slab (acidul boric, acidul carbonic). Acizii pot fi astrigenți, iritanți și caustici. Mai sunt și antifungici, iar per os antifermentescibili.
1. Acidul acetic (Acidum aceticum, CH3-COOH). Lichid limpede cu miros înțepător caracteristic. În concentrație de 96 % substanță activă este oficinal și se păstrează la Separanda. Oficinal este și cel cu concentrația de 28 – 32 %, un lichid cu miros de oțet. Oțetul (Acetum) este neoficial și conține 6 – 9 % acid acetic. În soluție 1 % acidul acetic posedă acțiune antiseptică, astrigentă, antifermentescibilă și eupeptică; este bactericid, insecticid, iritant și chiar agent antiinflamator, la 2 – 3 % acționează moderat cheratolitic, iar la concentrații mai mari produce efect caustic. Se utilizează ca antiseptic, astrigent și antiflogistic sub formă de comprese 0,5 – 2 %, ca antizimotic, antiputrid, digestiv și antidot în intoxicații cu alcalii, în soluție de 0,5 – 1 %, dozele fiind de 200 – 1000 ml la animalele mari.
2. Acidul clorhidric (Acidum hydrocloricum, HCl). Lichid limpede cu 35-38 % HCl gazos, incolor, fumegând. Se păstrează la Separanda. Este oficinal, ca și acidul clorhidric diluat 10 %.
Acidul clorhidric este bactericid și sporicid. Se întrebuințează pentru dezinfecția gunoaielor și a pieilor brute infectate cu antrax, în soluție 2 % cu adaos de clorură de sodiu 10 % la temperatura de 20 – 30 0 C, timp de 40 ore sau la 400 C timp de 9 ore.
Mai posedă și acțiune eupeptică în soluții de 0,1 – 0,5 %, în doze de 10 – 30 g la animale mari, 1 – 5 g la animale mijlocii și 0,1 – 0,5 g la animalele mici.
3. Acidul sulfuric (Acidum sulfuricum, H2SO4). Lichid limpede, vârscos, foarte avid de apă, foarte corosiv. Este un reactiv oficinal. Substanțele organice se distrug în prezența lui. Se păstrează la Separanda. Este util pentru dezinfecția gunoaielor, pardoselilor, grajdurilor, etc., în soluții 4 – 5 %, uneori în amestec cu fenol brut. Asupra sporilor de antrax acționează mai slab decât HCl.
4. Acidul lactic (Acidum lacticum, CH3-CHOH-COOH). Substanță oficinală, este de fapt un amestec de acid lactic cu acid lactil acetic. Este un lichid siropos, slab gălbui, acru, cu miros vag particular. În funcție de concentrație poate fi antiseptic, antifermentescibil, iritant. Se recomandă în gastroenterite la viței și mânji, diluat în mucilagii, 1 – 2 % în doze de 4–8 g. Are electivitate pentru țesuturile patologice, determinând asupra lor efect caustic.
5. Acidul benzoic (Acidum benzoicum, C6H5-COOH). Lamele albe, mătăsoase, ușor aromatice cu gust acrișor și iute. Este oficinal. Posedă proprietăți antiseptice, antifungice, antipruriginoase și ușor antipiretice. Se recomandă mai ales ca substanță conservantă pentru alimente și medicamente.
6. Acidul boric – este o pulbere albă care în prezența alcoolului arde cu flacără verde. Se dizolvă în apă până la o concentrație de 4 %.
Se utilizează în:
– oftalmologie – instilații 3 – 4 % în conjunctivite, blefarite, ulcere corneene;
– în stomatite sub formă de glicerină boricată 20 %;
– în afecțiuni cutanate – unguente 10 %;
– în ginecologie – spălături 3 – 4 %.
Nu se aplică pe suprafețe mari și nu se administrează per os întrucât este toxic.
Lacrisept – este o soluție oftalmică ce conține acid boric și care se utilizează în oftalmologie pentru igiena ochiului
7. Acidul salicilic – este o pulbere de culoare albă. Acționează bactericid și fungicid prin inhibarea sintezei acidului pantotenic.
Se utilizează în dermatomicoze, afecțiuni podale, eczeme infectate sub formă de soluții 1 – 5 %, unguente 10 %, pulberi compuse. Utilizat în concentrații mari are acțiune caustică și cheratolitică.
Preparatul Clavusin se utilizează în tratamentul bătăturilor la om și conține acid salicilic 19,3 %, acid lactic 19,3 % și acetonă.
Un alt preparat este produsul Crezogal – unguent care posedă acțiune antiseptică și cheratolitică și se recomandă în pododermatită infecțioasă. Se îndepărtează țesuturile mortificate iar apoi se aplică unguentul pe toată unghia iar animalele tratate vor fi mutate pe un așternut curat.
• Otisept – este o soluție ce conține acid salicilic, acid benzoic și acid lactic și se utilizează în profilaxia și tratamentul otitelor bacteriene.
Otto-cleans – este o soluție în flacoane cu picurător ce conține 2% acid salicilic și posedă acțiune cheratolitică, cheratoplastică, slab antiseptică, ușor caustică, fiind utilizată la curățarea conductului auditiv extern la câini și pisici aplicându-se de 2 – 3 ori pe zi.
• Ottosan soluție otică – cu 3 % acid salicilic în excipient, flacoane de 50 și 10 ml pentru igiena urechii.
Preparatul, prin prezența acidului salicilic, are acțiune antiseptică și antipruriginoasă, având și ușoare proprietăți cheratolitice care îi permit desprinderea crustelor și curățirea cerumenului fără a irita mucoasa pavilionului urechii.
Se aplică câteva picături de soluție în pavilionul urechii, pentru menținerea igienei urechii la câini și pisici sau pentru tratamentul eczemelor sau otitelor externe. După câteva minute, pavilionul urechii se curăță.
• Otosolv – este o soluție cerumenolitică ce conține 5 % xilen, 0,2 % timol, 0,1 % mentol și 0,1 % acid salicilic folosită pentru igenizarea conductului auditiv intern și extern la câini și pisici, precum și pentru prevenirea și tratamentul otitelor. Se aplică 1 – 2 ml soluție de 1 – 2 ori pe săptămână la nivelul conductului auditiv, apoi se face masaj ușor pentru ușurarea scoaterii cerumenului lichefiat.
• Mamosept – este un unguent ce conține 0,4 % acid malic, 0,1 % acid salicilic și 0,02 % acid benzoic care are efect antiseptic și se folosește în tratamentul infecțiilor pielii, ugerului. Se aplică în strat subțire pe zonele afectate de 2 – 3 ori/zi timp de 3 – 5 zile.
8. Acidul picric – soluția 1 % are efect bactericid, cheratoplastic, astrigent și cicatrizant și se folosește în tratamentul plăgilor mici, superficiale, precum și în arsuri la nivelul tegumentului
9. Acidul tricloracetic – se prezintă sub formă de cristale incolore, cu miros înțepător, foarte caustice, solubile în apă și alcool. Se diluează 1/3 și devine un caustic blând ce coagulează proteinele tisulare. Se utilizează în plăgi purulente umede, ulcere, stomatite ulceroase, la cabaline în leziuni ale copitei, vaginite.
ALCALII
Alcaliile au importanță mult mai mare pentru medicina veterinară decât acizii, deoarece sunt dezinfectante puternice, inodore, ușor accesibile și relativ ieftine. Intensitatea acțiunii lor crește o dată cu temperatura. Acțiunea dezinfectantă a alcaliilor asupra țesuturilor trebuie legată de intensitatea disocierii. Alcaliile, în concentrații mici, de 0,3 – 1 %, nu sunt iritante pentru cutis, dar îl curăță de murdării, detritusuri, etc., totodată, epiderma se înmoaie și devine permeabilă pentru alte medicamente. În concentrații mărite, alcaliile devin iritante și chiar caustice. Asupra mucoaselor, alcaliile lucrează mai intens, din care cauză se vor folosi numai soluțiile slabe în scopul fluidifierii mucusului din unele stări inflamatorii catarale. În general, alcaliile dezinfectante se utilizează prin stropire, spălare, etc.
1. Hidroxidul de sodiu (Soda caustică, Natrii hydroxidum, NaOH) se livrează în butoaie de metal. Este o masă translucidă, delicvescentă, inodoră, foarte caustică, solubilă în apă 1/1, iar la 1000C, 1/0,3. Manifestă incompatibilitate față de acizi și majoritatea sărurilor metalice. Se păstrează în locuri uscate, recipientele fiind ermetic închise, întrucât cu dioxidul de carbon din aer trece în carbonat de sodiu.
În concentrație de 1 %o este bacteriostatic, 1-4 % este bactericid și sporicid, mai ales soluțiile fierbinți, acționând și în profunzimea substratului, 1 % este moderat iritant pentru țesuturi, 3 – 5 % este puternic iritant, iar 10% caustic.
Hidroxidul de sodiu posedă calități dezinfectante apreciabile în viroze și în bacterioze. Se folosesc soluțiile fierbinți 2 – 5 %, iarna adăugându-se clorură de sodiu 5 – 10 % (pentru scăderea punctului crioscopic). Se poate adăuga și hidroxid de calciu 5 % pentru mărirea capacității dezinfectante. Pentru 1 m2 este necesar 1 litru soluție.
În vederea ecornării vițeilor în vârstă de 3 – 7 zile, se fricționează cepurile osoase timp de 20 – 30 secunde cu un creion special.
2. Hidroxidul de potasiu (Kalii hydroxidum, KOH). Substanță asemănătoare cu precedenta.
3. Hidroxidul de calciu (Calcii hxdroxidum, Ca(OH)2) se mai numește și var stins. Se prezintă sub formă de pulbere albă, amorfă, greu solubilă în apă, avidă de dioxid de carbon și apă, trecând în carbonat de calciu (lipsit de proprietăți dezinfectante). Hidroxidul de calciu sau varul stins este mai intens bactericid decât varul nestins, mai ales sub formă de suspensii apoase, mai puțin ca pulbere. Varul stins este un dezinfectant ieftin, ușor de manipulat, asigurând și estetica prin văruire. Este de reținut însă că hidroxidul de calciu se utilizează ca dezinfectant numai în bacterioze, fiind activ în special față de formele vegetative pentru un timp de mai multe zile; sporii se distrug abia după 15-25 zile. Hidroxidul de calciu este și antiparazitar extern față de căpușe și păduchi, în cazul scabiei exercitând o acțiune slabă. Se recomandă obișnuit pentru dezinfecția pereților din grajduri, a pardoselilor, stănoagelor, vagoanelor, gunoaielor, etc., rezultate bune obținându-se cu suspensia 10 %, 1 litru/m2; locurile stropite cu hidroxid de calciu se umectează ulterior de câteva ori cu apă.
4. Oxidul de calciu (Varul nestins). Se folosește pentru obținerea hidroxidului de calciu și pentru distrugerea cadavrelor.
5. Carbonatul de sodiu (Natrii carbonas, Na2CO3). Pulbere albă granuloasă sau cristale incolore, eflorescente, care se solubilizează ușor în apă rece și foarte ușor în apă fierbinte. Carbonatul de sodiu sau soda de rufe se utilizează ca dezinfectant sub formă de soluții fierbinți, în concentrații de 4 – 5 %, pentru bidoane de lapte, sticlărie, cauciuc, mase plastice. Ulterior, este absolut necesară o spălare abundentă cu apă. În concentrații de 0,3 – 1 % soluții calde la 40 – 500C, este bun pentru curățarea pielii de cruste. Soluția 5 % distruge agenții scabiei, dizolvându-le chitina.
6. Carbonatul de potasiu (Kalii carbonas, K2CO3). Substanță asemănătoare cu precedenta, oficinală, având însă acțiune mai intensă. Pentru obiecte foarte murdare se folosește leșia din cenușa de pinacee, betulacee, etc., care este foarte bogată în carbonat de potasiu.
7. Tetraboratul de sodiu (Natrium tetraboricum, Natrii tetraboras, Borax, Biborat de sodiu). Produs cristalizat, oficinal, cu 10 molecule de apă, sub formă de cristale mari, incolore, transparente, ușor eflorescente. Când cristalizarea produsului s-a făcut prin răcire bruscă a soluției apare ca pulbere cristalină albă. Este lipsit de miros, are gust sărat leșios, este solubil în apă rece în proporție de 5 %, mult mai solubil la cald.
Boraxul are acțiune antiseptică, perfect comparabilă cu acea a acidului boric, fiind însă mai bine suportat de mucoase. În diverse preparate farmaceutice poate fi înlocuit unul prin celălalt printr-un calcul stoechiometric, în funcție de pH-ul necesar, pentru a obține un produs farmaceutic corespunzător.
Soluțiile apoase se întrebuințează și pentru fierberea instrumentelor chirurgicale și păstrarea lor mai mult timp în respectivele soluții, deoarece boraxul nu atacă metalul.
DETERGENȚII
Prin agenți detergenți se înțeleg substanțele care conțin în moleculă o grupare polară hidrofilă și o grupare nepolară hidrofobă care, datorită acestei structuri, au proprietatea de a coborâ tensiunea superficială a apei, fiind agenți de udare, emulgatori și dispersanți valoroși. Detergenții pot fi grupați după structura lor astfel:
– agenți anionici activi, în structura cărora intră ca grupare polară hidrofilă cu sarcina negativă ionul carboxilat sau ionul sulfonat, iar gruparea hidrofobă este un lanț hidrocarbonat cu peste opt atomi de carbon; în această grupă sunt cuprinse săpunurile obișnuite;
– agenți cationici activi, în care gruparea polară hidrofilă are sarcină pozitivă, fiind un ion de amoniu cuaternar, iar gruparea hidrofobă este un lanț polimetilenic;
– agenți neionici, la care gruparea polară este neionizabilă și este reprezentată de mai mulți atomi de oxigen sub formă de grupare eter și o grupare hidroxil alcoolic terminală.
Dintre aceste trei grupe de compuși, au acțiune antiseptică și sunt folosiți în acest scop numai agenții cationici activi, ceilalți având o acțiune slabă și limitată numai la bacteriile Gram pozitive.
Agenții cationici, a căror cercetare a fost inițiată de Domagk în anul 1935, sunt denumiți și săpunuri inverse pentru că, așa cum s-a arătat, gruparea polară hidrofilă la săpunul obișnuit are sarcină negativă, în timp ce la săpunul invers are sarcină pozitivă. Agenții cationici activi au acțiune bacteriostatică și bactericidă puternică atât asupra germenilor Gram-pozitivi, cât și asupra celor Gram negativi, fiind în același timp lipsiți de toxicitate față de organismele superioare.
Mecanismul de acțiune este puțin cunoscut. Fiind agenți tensioactivi este posibil ca ei să acționeze asupra membranei microorgansimelor, împiedicând o serie de procese metabolice care au loc la suprafața membranei. De asemenea, s-a dovedit că agenții cationici activi denaturează proteinele prin legarea cationului de centrele cu sarcini negative ale acestora. Este posibil ca în același fel să se producă și o inactivare a enzimelor prin blocarea centrilor activi ai acestora de către ionul pozitiv al sării cuaternare de amoniu.
Acțiunea antiseptică a compușilor cuaternari de amoniu este maximă atunci când unul dintre substituenții la atomul de azot este radicalul benzil, iar altul este un radical alifatic cu catenă conținând 8 – 18 atomi de carbon.
1. Săpunurile sunt săruri de sodiu sau de potasiu ale acizilor grași superiori. Se prepară din uleiuri și grăsimi (esteri ai glicerinei) cu hidroxizi la peste 1000C. Dacă se folosește hidroxidul de sodiu, se obțin săpunuri tari, iar dacă se utilizează hidroxidul de potasiu se prepară săpunuri moi. Dacă hidroxidul se găsește în exces atunci săpunurile respective sunt alcaline, iar dacă grăsimile sunt în exces, săpunurile sunt neutre și grase.
Săpunurile sunt de fapt detergenți anionici, care cu apa și alcoolul dau soluții coloidale. Prin disociere, apar radicalii liposolubili anionici – R-COO – și cationi hidrosolubili – Na+ sau K+. Săpunul se dispune între faze: radicalul carboxilic fiind hidrofil rămâne în apă, iar cel metilenic lipofil trece în grăsime: deci, odată cu îndepărtarea apei, se îndepărtează și grăsimea (murdăriile) datorită tocmai săpunului situat intermediar.
Deoarece scad tensiunea superficială, săpunurile determină spumificarea și emulsionarea (acțiune detergentă sau detersivă), fenomenul concurând la îndepărtarea murdăriilor și microbilor.
Acțiunea antiseptică și chiar dezinfectantă se datorează cationilor care produc efecte ca și hidroxizii de bază. Desigur însă că efectul bacteriostatic sau bactericid mai este dat și de compoziția săpunului, de concentrație, de temperatură, de cantitatea substanțelor organice, de felul germenilor, etc.
Prezintă interes săpunul medicinal, o pulbere albă, unsuroasă, care mai conține diverse alte dezinfectante, spre exemplu gudron vegetal 5 %, fenol 2 – 5 %, ihtiol 5 – 10 %, sulf 5 – 10 %, acid boric 5 – 10 %, etc.; sunt săpunuri tari; săpunul moale de potasiu care se prepară din ulei de in, cu hidroxid de potasiu și adaos de alcool la începutul saponificării, este o masă moale, galben-brună, solubilă în apă rece 1/2 cu care spumifică la agitare, cu acțiune detergentă, antiseptică, dezinfectantă, iritantă, favorizatoare a permeabilității epidermei și a chitinei insectelor parazite (bun adjuvant la prepararea linimentelor și unguentelor antiscabioase); acest săpun este foarte bun pentru spălarea mâinilor personalului veterinar, dar se subliniază că, dacă este prea des folosit, se poate produce iritarea pielii.
Administrate per os, soluțiile apoase sunt folosite ca antidoturi în intoxicațiile cu fenoli, în doze de 25 – 50 g la cabaline, 10 – 15 g la rumegătoare mici și 0,1 – 1,5 g la câini.
2. Detergenți cationici sintetici au anumite avantaje față de săpunuri: se prepară sintetic, spumifică și cu apele dure, nu au acțiune alcalină; au acțiune degresantă și prin aceasta acțiune bactericidă mai intensă decât săpunurile. Acțiunea bactericidă este datorată denaturării proteinelor microbiene și citolizei.
Preparate comerciale
Bromocet – este o soluție hidro-glicero-alcoolică 20 % de bromură de cetilpiridină. Posedă acțiune antimicrobiană, antimicotică și detergentă. Se utilizează pentru antisepsia mâinilor și spălarea ugerului sub formă de soluție 1 %o. Ca dezinfectant pentru aparatul de muls, pentru instrumentar, suprafețe faianțate, se utilizează soluția 1 %o. În tricofiție se utilizează soluția de concentrație 1 % și 5 %.
Clorodin – soluție dezinfectantă, conține 10 % clorură de cetilpiridină în vehicul hidroalcoolic, cu puternică acțiune bactericidă față de germenii Gram pozitivi, Gram negativi, dermatofiți și fungi și care se utilizează pentru dezinfecția părului, pielii, plăgilor, instrumentarului, spațiilor precum și în dermatite bacteriene.
Clorodin U este un unguent ce conține clorură de cetilpiridină și clorhexidină și care se utilizează în prevenirea inflamațiilor ugerului și în tratamentul infecțiilor pirogene produse de Gram pozitivi și Gram negativi. Unguentul se aplică după muls și se masează bine pentru a favoriza pătrunderea prin epiderm.
Longlife 250 S (Anglia) – conține dodecyl benzen și doi acizi (sulfonic și lactic). Este activ față de bacterii, micoplasme, ciuperci, virusuri, bacilul tuberculozei. Se folosește în diluții de 1 l la 200 l apă.
Longlife 250 S (Germania) conține acid dodecyl-benzensulfonic, acid lactic, xilenol, acizi gudronici. Are efect bactericid și virulicid și se folosește pentru dezinfecția adăposturilor, echipamentelor tehnologice la animale și păsări.
Dezinfectant cationic (Benzalconiu, Zefirol) se prezintă sub formă de soluție apoasă 40 %. Se utilizează în concentrație de 2,5 % pentru dezinfecția suprafețelor netede și în industria farmaceutică. Nu se aplică pe piele.
3. Detergenții sintetici amfolitici. Se cunosc sub denumirea de Tego. Sunt substanțe semisolide, onctuoase, solubile în apă. În soluție apoasă 1 % posedă efecte bactericide pentru 1 – 5 minute asupra majorității germenilor. Acționează și fungicid și virulicid. Se utilizează ca antiseptici în plăgile infectate sub formă de comprese, băi calde de 10 – 15 minute și ca dezinfectant pentru instrumente, lenjerie.
4. Detergenții sintetici neionici sunt compuși care conțin o grupare polară neionică formată din mai mulți atomi de oxigen eterici și o grupare OH alcoolică marginală. Nefiind încărcați electric, detergenții sintetici neionici acționează independent de pH sau de prezența diferiților ioni
Se folosesc ca agenți emulgatori, solubilizanți și stabilizatori, numindu-se și TWEEN-uri. De exemplu TWEEN 80 (reactiv oficinal), care chimic este polietilen oxid sorbitan monooleat, se recomandă ca emulgator, solubilizant și dispersant pentru unele medicamente ca fenobarbitalul, mentolul, etc.
SĂRURI ALE METALELOR GRELE
A. Combinații ale mercurului
Derivații anorganici ai mercurului au fost printre primele antiseptice folosite pe scară largă în terapeutică datorită acțiunii lor bactericide foarte puternice. Cercetările întreprinse mai târziu au arătat însă că activitatea lor este mai degrabă bacteriostatică decât bactericidă. Având însă o toxicitate mare, întrebuințările lor terapeutice sunt destul de limitate.
Mecanismul prin care compușii mercurului produc efectele antiseptice a fost foarte mult studiat, dându-se următoarea explicație: metalul se fixează la grupările tiolice (SH) libere ale proteinelor și enzimelor pe care le denaturează, blocând astfel o serie întreagă de procese metabolice esențiale pentru microorganisme. Una din dovezile experimentale pe care se sprijină această concepție este faptul că acțiunea toxică, deci și dezinfectantă, a compușilor mercurici este anihilată sau diminuată prin administrarea de compuși cu grupări tiolice libere, cum este DMS (dimercaptopropanolul).
Alți compuși organici, cât și cei anorganici ai mercurului nu arată însă o electivitate suficientă față de grupele SH libere ale diferitelor componente biologice existente la microorganisme și organismul gazdă, de unde toxicitatea ridicată și indicele chimioterapic foarte mic.
Combinații anorganice ale mercurului
1. Clorura de mercur (Sublimat corosiv). Pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust metalic astrigent. Este reactiv oficinal. Soluțiile apoase sunt acide; prin adaos de clorură de sodiu devin neutre.
Sublimatul corosiv acționează atât prin precipitarea proteinelor, cât și prin liposolubilitate. Acțiunea dezinfectantă este diminuată mult de prezența substanțelor organice, a murdăriilor. În practică, sublimatul se întrebuințează ca dezinfectant sau câteodată ca antiseptic în soluție 10 %o; însă antisepsia repetată poate să ducă la apariția dermatitelor, eczemelor. În concentrație de 1 % este sigur iritant pentru piele, iar la peste 5 % este caustic. Soluțiile 1‰ și în concentrații mai mari de până la 1 % sunt acaricide și insecticide.
2. Oxidul galben de mercur (Hydrargyrum oxydatum). Pulbere grea, amorfă, foarte fină, de culoare galbenă, lipsită de miros și gust. Substanța este insolubilă în apă; este prevăzută în farmacopee (oficinală). În contact cu țesuturile animale se transformă lent și în cantități mici în derivați ușor iritanți și antiseptici. Se întrebuințează în oftalmologie ca unguent, singur sau împreună cu abastru de metilen, în concentrații de 0,5 – 3 %.
Oficinal este și unguentul oftalmic 2 %, comercializat în tuburi de 6 g; aceasta se recomandă și în dermatologie, luându-se măsuri pentru împiedicarea animalelor de a se linge.
3. Cloramidura de mercur (Hydrargyrum amidochloratum, Precipitatul alb de mercur). Pulbere albă, fără miros și fără gust, insolubilă în apă, solubilă la cald în acizi. Se folosește ca antiseptic extern în dermatologie, în special sub formă de unguente.
4. Oxicianura de mercur (Hydrargyrum oxycianatum). Pulbere microscopică, slab gălbuie, fără miros, solubilă în apă, insolubilă în alcool și eter. Este un bun antiseptic utilizându-se sub formă de soluții apoase și unguente în oftalmologie și obstetrică.
Combinații organice ale mercurului
Mercurul formează două tipuri de compuși organici cu formulele generale R2Hg și RHgX. Ambele tipuri de compuși sunt stabili și neionici, legătura mercur-carbon fiind covalentă; compușii cu formula generală RHgX disociază în soluție, punând în libertate ionul R-Hg+, căruia i se atribuie activitatea terapeutică. Ca și la compușii anorganici, cantitatea de ioni eliberată este foarte mică, totuși suficientă pentru a produce efectul antiseptic. Compușii alifatici ai mercurului nu sunt folosiți în terapeutică din cauza toxicității lor mari. Compușii aromatici au însă o utilizare destul de largă, toxicitatea fiind mai mică, fapt dovedit de indicele chimioterapic mai mare.
1. Boratul de fenilmercur (Fenosept, Mercasept). Pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust astringent, metalic, foarte solubilă în apă și alcool, oficinală. Se găsește sub formă de soluție 2 %o. Se utilizează ca antiseptic și dezinfectant, pentru antisepsia plăgilor se diluează de 20 – 40 ori; pentru instrumentar se diluează de 10 ori și de adaugă 0,03 g nitrit de sodiu la 100 ml soluție; pentru dezinfecția din mediul exterior se diluează numai de 5 ori.
2. Nitratul de fenil mercur. Cristale sub formă de lamele solzoase, lucioase, fără miros și lipsite de gust. Este un bun antiseptic, dotat cu acțiune bacteriostatică, însă soluțiile sale sunt destul de iritante pentru țesuturi.
3. Tiomersal (Mertiolat). Pulbere cristalină albă, fără miros, solubilă în apă dând soluții stabile. Conține 40 % mercur. Este utilizat pentru antisepsia pielii și dezinfecția instrumentarului. Soluțiile diluate 10-4 – 2 *10-4 sunt indicate pentru spălături oculare, vezicale, uretrale. În plus, mertiolatul își găsește utilizare și pentru conservarea anumitor seruri.
4. Nitromersal (Metafen). Pulbere brună, practic insolubilă în apă, mai solubilă în alcool concentrat. Antiseptic bun, este folosit la sterilizarea instrumentelor chirurgicale, deși acțiunea asupra sporilor bacteriilor este nesemnificativă.
5. Merbromin (Mercurocrom). Pulbere granuloasă roșie, lipsită de miros, ușor higroscopică. În timpul războiului a fost întrebuințat ca antiseptic sub formă de de soluții alcoolice, înlocuitoare a soluțiilor de iod oficinale.
B. Compuși ai argintului
Dintre compușii argintului, dotați cu acțiune antiseptică sunt oficinali azotatul de argint și compușii oficinali coloidali. De altfel, metalul însuși este înzestrat cu acțiune oligodinamică puternică, cunoscută încă de mult timp (Naegeli, 1893) și studiată în scopul aplicării ei în practică.
1. Azotatul de argint (Argentum nitricum, Argenti nitras). Substanță cristalină, oficinală, formând plăci sau cristale translucide, lucioase, cu gust metalic neplăcut și caustic. Sub influența luminii și a substanțelor organice capătă o culoare cenușie datorită depunerii argintului metalic. Azotatul de argint trebuie conservat în absența luminii, iar asocierea lui în produsele farmaceutice trebuie făcută ținând seama de însușirile sale chimice. Nu se va asocia cu halogenuri alcaline, substanțe alcaline, substanțe organice și substanțe reducătoare.
Este un foarte bun antiseptic în soluții diluate și un energic cauterizant, în soluții concentrate sau în stare solidă. Este folosit sub formă de soluții 1 % în oftalmologie, iar în soluții mai diluate, 10-3 – 10-5, este utilizat pentru antisepsia mucoaselor (uretrală, vezicală) sau a plăgilor. În anumite afecțiuni dermatologice se obțin rezultate bune prin aplicarea azotatului de argint sub formă de unguente. Pentru cauterizări sunt utilizate creioanele, obținute prin turnarea în forme a azotatului de argint topit, în amestec cu azotatul de potasiu. Azotatul de argint se întrebuințează nu numai în oftalmologie, ginecologie și chirurgie (soluții 1 %o – 1 %), ci și în tratamentul eczemelor umede, diverselor dermatite, arsurilor, etc. sub formă de soluții 2 – 5 % sau în tratamentul aftelor în soluție 0,5 %.
2. Protargolul (Proteinatul de argint, Argentum proteinicum, Argenti proteinas). Pulbere fină, aderentă, de culoare galbenă, galben brună, ușor higroscopică, fără miros și gust metalic amărui. Se dispersează cu încetul în apă, formând o soluție coloidală de culoare brună. Soluțiile apoase au reacție alcalină; ele se prepară cu apă rece și se conservă în sticle colorate. Conține 7,8 – 8,3 % argint. Substanța este antiseptică, puțin astrigentă sau iritantă. În calitate de antiseptic, se folosește sub formă de soluții 0,5 – 3 % și de unguente 5 – 10 % în oftalmologie și ginecologie.
3. Colargolul (Argintul coloidal, Argentum colloidale, Argenti colloidalis). Produs coloidal de argint, oficinal, în care coloidul protector este o albumină. Pulbere granuloasă sau lamele, de culoare neagră verzuie sau albastru închis, cu luciu metalic, cu miros caracteristic și cu gust amărui-metalic. Se dispersează lent în apă și alcool diluat, formând o soluție coloidală de culoare brun închis. Se întrebuințează ca antiseptic extern, aplicat în special pe mucoase, fiind neiritant și netoxic. Formele de utilizare sunt: soluții 1,5 % pentru instilații oculare și nazale, soluții 0,1 % pentru spălături, unguente 10 – 15 %, ovule și supozitoare conținând de obicei 0,1 g colargol.
4. Vitelinatul de argint (Argentum vitellinatum, Argenti vitellinas, Argirol). Fragmente sau lamele de culoare albastră închis spre negru, cu luciu metalic, fără miros, cu gust caracteristic. Se obține prin precipitare din vitelină, o fosfoproteină din gălbenușul de ou și azotat de argint. Ca sursă de proteină se mai pot întrebuința gelatina, serumalbumina sau cazeina. Se folosește ca antiseptic întocmai ca și ceilalți compuși coloidali de argint. Este bun antiseptic, însă are și o ușoară acțiune iritantă asupra țesuturilor.
C. Compuși ai cuprului
Dintre compușii cuprului este folosit în terapeutică numai sulfatul de cupru.
Sulfatul de cupru (Cuprum sulfuricum, Cuprii sulfas) – produs cristalizat în prisme albastre, cu gust metalic, astringent, neplăcut. În aer este eflorescent, transformându-se în trihidrat; la 100oC formează monohidratul, iar la 230oC pierde complet apa de cristalizare devenind o pulbere albă, higroscopică.
În soluții de 0,5 – 1 %, sulfatul de cupru este bactericid față de formele vegetative (mai ales stafilococi), în aceleași concentrații fiind și astringent pentru plăgi și mucoase. Peste 1 – 2 % devine iritant, iar peste 10 – 20 % sau per se acționează caustic.
Soluțiile cicatrizante pentru plăgi sunt soluțiile glicerinate. Este și un bun antihelmintic în moniezioză, hemoncoză, trihostrongiloză ovină, dar cu condiția administrării unui purgativ ulterior; aceeași soluție 1 % se recomandă în coccidioza bovină sau în intoxicațiile cu fosfor (2-10 g/animal), cuprul, împiedicând absorbția toxicului. În arsurile cu fosfor, se aplică soluțiile cu sulfat de cupru 3 – 5 % sub forma de comprese. Unguentele 5 – 10 % dau unele rezulate în tratamentul necrobacilozei, panarițiului. Preparatul Tricofițin conține și sulfat de cupru.
Pentru distrugerea gasteropodelor la pășuni, se folosesc soluțiile 1–2%, calculându-se 2 g sulfat de cupru pentru 1 m2.
Creionul cu sulfat de cupru mai conține și alaun, camfor, azotat de potasiu, purtând și denumirea de Lapis ophtalmicus sau lapis divinus, este un caustic puțin energic, folosit per se în oftalmologie.
4. ANTISEPTICE ȘI DEZINFECTANTE ORGANICE
ALCOOLII ȘI DERIVAȚII LOR
În grupul mare al medicamentelor antiseptice, alcoolii ocupă un loc important. Deși ei nu acționează asupra formelor de rezistență ale microorganismelor, cum sunt sporii acestora, totuși, fiind ușor accesibili, puțin iritanți pentru țesuturi în anumite concentrații, precum și datorită faptului că sunt buni dizolvanți pentru alte medicamente din această grupă farmacodinamică, alcoolii sunt încă larg utilizați în acest scop.
Alcoolii produc antisepsia prin precipitarea proteinelor protoplasmatice, denaturându-le și împiedicând dezvoltarea microorganismelor. Sunt utilizați de obicei alcoolii alifatici care au acțiunea antiseptică cea mai puternică. În această serie acțiunea antiseptică crește pe măsură ce crește greutatea moleculară până la hexanol, după care începe să scadă.
1. Alcoolul etilic (Etanol, Spirt, Alcoholum, CH3-CH2-OH). Lichid incolor, inflamabil, cu miros caracteristic particular, cu gust arzător, miscibil cu apa și unii solvenți organici. Este un foarte bun solvent pentru diverse substanțe: iod, brom, alcalii, diferite săruri. Farmacopeea Română, ediția X-a prevede alcoolul etilic cu o concentrație de 95C, sub denumirea de Alcoholum și alcoolul etilic diluat, cu o concentrație de 70C, sub denumirea Alcoholum dilutum.
Alcoolul etilic este un bun antiseptic, un bun revulsiv și astringent. Ca antiseptic se folosește alcoolul diluat, acțiunea soluției fiind mai puternică decât a alcoolului anhidru sau de concentrație 95,5C. Se folosește pentru antisepsia mâinilor, a diferitelor teritorii cutanate, a plăgilor. Aplicarea pe mucoase este contraindicată întrucât manifestă o acțiune iritantă evidentă. Aplicat pe arsuri previne formarea veziculelor. Intern, administrat în cantitate mică, este ușor stimulent al SNC, administrat în cantitate mare este un inhibitor central. Întrucât este avid de apă, deshidratează protoplasma și precipită proteinele; așa se explică acțiunea sa iritantă și antimicrobiană. În mediul exterior este bactericid pentru multe microorganisme; începând cu concentrația de 70C, determină în vitro efecte bactericide, ca și soluțiile dezinfectante cu sublimat, formol sau iod, dar care efecte scad sensibil în prezența substanțelor organice. Este inactiv față de spori și virusuri și aproape inactiv față de stafilococi și bacilul tuberculozei. Local, la nivelul pielii, datorită evaporării sale, produce mai întâi o senzație de răcire, apoi după absorbție, o senzație de arsură, pentru că irită terminațiile nervoase. Urmează abolirea senzațiilor dureroase și apariția vasodilatației locale. Compresele cu alcool, în afară de faptul că sunt antiflogistice, mai determină și analgezie locală, fiind recomandate în tratamentul unor dermatite, inflamații ale tecilor tendinoase ale articulațiilor.
Alcoolul sanitar este un lichid albăstrui cu 75 % alcool etilic și 25 % alcool metilic. Concentrația în alcool este de 80 %. Alcoolul sanitar este denaturat cu piridină (pentru a-i conferi un gust grețos) și cu albastru de metilen. Se folosește ca atare sau diluat cu apă în concentrație de 50 – 70 %.
2. Alcoolul metilic (Metanol, CH3-OH). Lichid limpede, incolor, cu miros caracteristic. Este un antiseptic asemănător alcoolului etilic, însă mai toxic (pentru nervul optic).
3. Etilenglicolul (Etandiolul). Lichid incolor cu aspect siropos, gust ușor dulce, lipsit de miros, solubil în apă. Este un foarte bun solvent și reactiv oficinal. Este folosit ca fixator în parfumerie și ca antiseptic. Etilenglicolul pulverizat, în anumite proporții, în spații închise, produce sterilizarea atmosferei. Fiind toxic, se va utiliza cu prudență.
Monoclorhidrina etilenglicolului este raticidă.
4. Propilenglicolul (Propandiolul). În practică se folosește izomerul alfa, oficinal. Este un foarte bun antiseptic folosit sub formă de pulverizări în spații închise pentru prevenirea infecțiilor propagate prin atmosferă. Activitatea cea mai bună este la 20-30% umiditate și este diminuată mult, atunci când umiditatea depăsește 60%. Este mai puțin toxic decât etilenglicolul. Este un bun solvent, întrebuințat la prepararea unor soluții injectabile. Monosteratul de proprilenglicol, denumit monolen, se folosește ca excipient pentru supozitoare.
FENOLII ȘI DERIVAȚII LOR
Fenolii au fost folosiți în practica medicală pentru acțiunea lor antiseptică puternică. În decurs de un secol de la introducerea fenolului în practica chirurgicală (Lister, 1867), numărul compușilor din această grupă a crescut foarte mult prin sinteza unor derivați mai activi și mai bine suportați de către organism.
Crezolii. Din punct de vedere chimic sunt fenoli ai toluenului. Au acțiune bactericidă mai puternică decât cea a fenolilor.
1. Fenolul. Substanță solidă, incoloră când este proaspăt distilată, colorată în roșu-brun după o conservare îndelungată, solubilă în apă 1:1,5. La lumină și aer trece în chinonă care dă culoarea roz. Este reactiv oficinal. Se păstrează la Separanda. Fenolul a fost folosit prima oară de dr. Lister în 1867. Ulterior însă, treptat, a fost înlocuit cu antiseptice mai puțin toxice și mai eficiente. Totuși, și astăzi se mai obișnuiește să se facă apel la indicele fenolic ca să se exprime valoarea altor antiseptice și dezinfectante.
În concentrații de 2 – 3 % fenolul este bacteriostatic, chiar bactericid față de multe forme vegetative ale microorganismelor. Rezistent este bacilul tuberculozei, iar formele sporulate sunt insensibile. Dintre virusuri, cel al anemiei infecțioase este foarte rezistent, iar cel al febrei aftoase foarte sensibil. Soluțiile de fenol încălzite sau cele cu clorură de sodiu și acid clorhidric sunt mai active în sens antimicrobian. Tot așa, și adaosul de săpun 2 – 3 %, accentuează antisepsia, faptul datorându-se măririi posibilității de penetrare a fenolului. Soluțiile și unguentele 2 – 4 % împiedică granularea plăgilor, pentru care motiv formele medicamentoase se folosesc numai un timp limitat pentru acțiunea antiseptică. În concentrații de 2 – 3 % irită mucoasele și apoi determină acțiune anestezică locală. La 5 – 7 %, fenolul devine caustic pentru piele.
Pentru calitățile caustice, fenolul se utilizează în crapod, plăgi infectate etc.; pentru dezinfecții, sunt utile soluțiile de fenol brut 3 – 5 %, grajdurile dezinfectate cu fenol nu se populează cu animale de măcelărie.
2. Clorfenolul. Compus solid, cristalizat, greu solubil în apă, ușor solubil în alcool, glicerină, eter. Este reactiv oficinal. Se utilizează ca antiseptic extern sub formă de unguente în concentrație de 2,5 % sau sub formă de soluții sau suspensii.
3. Diclorfenolul. Cristale albe, practic insolubile în apă, solubile în alcool metilic, eter și în soluții alcaline, datorită funcției fenol libere. Este dotat cu o foarte bună acțiune antiseptică, are însă dezavantajul că nu este solubil în apă. Având, de asemenea, acțiune fungicidă foarte bună, este folosit sub formă de unguente în tratamentul unor micoze cutanate.
4. Cloroxifenolii
Sunt compuși pe bază de paraclorometoxifenol, care sunt de 60 de ori mai puternici decât fenolul. Activitatea dezinfectantă a acestor compuși este redusă în prezența materiilor organice, acesta fiind și motivul pentru care se utilizează mai puțin. Prezintă însă avantajul că sunt puțin toxice și neiritante. Soluțiile în concentrație de 5% nu afectează pielea, dar peste această concentrație este posibilă apariția unor alergii.
Paraclormetoxifenolul – se prezintă sub formă de pulbere alb crem cristalină, cu un ușor miros de fenol.
Este insolubil în apă, dar solubil în solvenți organici și săpunuri.
Cea mai cunoscută condiționare este soluția de cloroxifenol 5% în asociere cu soluții alcoolice de terpinol 10%. Această formă este activă mai ales față de bacteriile Gram pozitive, precum streptococi, stafilococi. Se folosește ca antiseptic în chirurgie, pentru pregătirea pielii preoperator sub formă de diluții 1:4.
Pentru antisepsia plăgilor și aplicări intravaginale, intrauterine, se recomandă soluțiile 1-2%.
Diclormetoxifenolul este un preparat cu aceleași recomandări ca și precedentul, dar de circa 4 ori mai puternic.
5. Decontaminol – se prezintă sub formă de flacoane a 100 ml, 1000 ml și 3000 ml soluție dezinfectantă ce conține clorură de alchil-fenol-dimetil-amoniu, glutaralaldehidă, alcool izopropilic și nonilfenolpolietoxilat.
Se folosește soluția 0,5 % în cantitate de 0,5 l/m2 pentru dezinfecția suprafețelor neabsorbante și de 1 l/m2 pentru suprafețele absorbante. Pentru dezinfecția instrumentarului se utilizează soluția 1 % care acționează bactericid într-un timp de la 10 minute la 5 ore.
6. Micocid soluție, prezintă acțiune bactericidă și antimicotică și este utilizată în tratamentul tricofiției la viței.
7. Prophyl (Franța) soluție ce conține 4 cloro 3 metilfenol și 2 benzil 4 clorofenol, dezinfectant cu efect bactericid, virulicid și fungicid, se utilizează pentru adăposturile de animale și păsări, incubatoare și echipamente zootehnice de protecție.
8. Hexaclorofen. Cristale albe, practic insolubile, în apă, solubile în alcool, acetonă, uleiuri grase și soluții alcaline. Este un bun antiseptic, sarea monopotasică având coeficientul fenolic 125. Se folosește sub formă de suspensii sau soluții în diferiți solvenți organici în tratamentul afecțiunilor cutanate.
9. Tricrezolul. Este un amestec de orto-, meta- și paracrezol. Se obține din gudroanele de huilă prin distilare. Lichid vâscos, incolor dacă este proaspăt, galben dacă este mai vechi, refringent, cu miros caracteristic, puternic, de fenol. Este solubil în apă 2 %. Posedă acțiune antiseptică mai puternică decât fenolul, fiind mai puțin toxic și mai bine suportat de țesuturi. Se folosește ca antiseptic extern în diverse preparate dintre care cele mai frecvent folosite sunt lizolul (crezol saponat), soluție de crezol și săpun de potasiu și creolina, emulsie apoasă de crezoli, fenoli și hidrocarburi.
10. Lotagenul este un lichid rezultat din condensarea acidului metacrezol sulfonic cu aldehida formică, cu un pH foarte acid, în concentrație de 36 %. Medicamentul este antiseptic, dezinfectant, hemostatic, cicatrizant, antifungic, necrolitic specific, cu afinitate față de țesuturile mortificate.
11. Racilinul este un produs românesc care se deosebește de Lotagen prin aceea că în locul metacrezolului se găsesc cei trei izomeri; orto-, meta- și paracrezol. Concentrația în substanță activă este tot 36 %. Medicamentul este necrolitic selectiv, coagulează exsudatele, secrețiile și mucozitățile de la suprafața țesuturilor, stimulând și favorizând delimitarea părților mortificate de cele sănătoase. Stimulează epitelizarea, fiind totodată și hemostatic, în același timp fiind antiseptic, bacteriolitic și fungicid. Se recomandă în soluții 2 – 5 %, în inflamațiile tractului genital femel, în retenții secundare, în pododermatite, furunculoză, plăgi, escoriații.
12. Naftalina (Naftalen, Naphtalinum). Foițe incolore lucioase, cu miros caracteristic, insolubile în apă, solubile în eter, cloroform și alcool fierbinte. Posedă proprietăți antiseptice, antiparazitare, insectifuge, cheratoplastice și altele. Acțiunea antiseptică s-ar datora transformării naftalinei în naftol prin oxidare la nivelul țesuturilor. Se utilizează extern, per se în amestec cu alte substanțe (de exemplu, cu sulfamide, iodoform, acid boric, alaun, etc.), sub formă de pulberi sau unguente 5 – 10 % în eczeme, ulcere, plăgi de castrare.
13. Betanaftolul (Betanaphtolum). Pulbere albă, cristalină, aproape insolubilă în apă rece, solubilă în alcool și alți solvenți organici. Are acțiune antiseptică, antipruriginoasă și antiparazitară. Extern se utilizează sub formă de soluții alcoolice sau unguente 5 – 19 % în eczeme, pitiriazis, tricofiție.
14. Benzonaftolul (Benzoat de betanaftol, Naphtolum bezoicum). Pulbere cristalină albă, insolubilă în apă, puțin solubilă în alcool rece. Este un atiseptic al tractului digestiv, nefiind iritant, în intestin descompunându-se în betanaftol și acid bezoic. Se administrează per os, 5 – 10 g la animalele mari și 0,5 – 1 g la câini.
15. Rezorcina (Rezorcinum, 1 – 3 dihidroxibenzen). Cristale incolore sau colorate în roz, cu gust dulceag și apoi amar arzător, solubile în apă, alcool, eter, benzen și glicerină. Se folosește ca antiseptic extern, indicat în diferite afecțiuni dermatologice sub formă de unguente și soluții hidroalcoolice.
Medicamentul nu poate fi administrat pe cale internă datorită acțiunii iritante asupra mucoasei tractului digestiv.
16. Hidrochinona (Hydrochinonum, 1 – 4 dihidroxibenzen). Substanță solidă cristalizată, incoloră sau colorată în galben brun, fără miros, cu gust dulce, astrigent. Se folosește ca antioxidant și antiseptic extern.
17. Gaiacolul (Guajacolum). Chimic este 2-metoxifenol. Cristale incolore care se topesc la 30oC sau lichid uleios, roșiatic, cu miros puternic aromatic și gust arzător. Substanță oficinală. Determină efecte antiseptice, fiind însă iritant pentru mucoase. Se absoarbe destul de ușor, se distribuie în tot organismul, se oxidează și se elimină prin rinichi combinat cu acidul glicuronic; prin plămâni se elimină partea nemodificată în organism, la acest nivel determinând acțiune antiseptică și antisecretorie bronhică. Dozele sunt următoarele: 5 – 12 g la animalele mari, 1 – 2 g la animalele mijlocii și 0,5 – 0,2 g la câini.
Local, soluția uleioasă de gaiacol produce o răcire urmată de o analgezie notabilă; de aceea se asociază cu substanțe care produc durere.
18. Thiocolul (Gaiacosulfonatul de potasiu, Kalii guajacosulfonas). Derivat al gaiacolului mai puțin activ, iritant, chimic fiind un amestec de săruri de potasiu ale acizilor meta- și paragaiacosulfonici. Substanța este oficinală. Este mai puțin activ decât gaiacolul.
19. Duotalul (Guajacolum carbonicum). Pulbere cristalină albă, cu vag miros de gaiacol, insolubilă în apă, solubilă în soluții alcaline. Ca și thiocolul, duotalul se utilizează ca antiseptic intestinal și pulmonar și ca antisecretor bronhic, în doze de 2 – 10 g la animalele mari, 0,2 – 1 g la animalele mijlocii și 0,1 – 0,3 g la câini.
20. Creozotul (Creozotum). Este un amestec de derivați fenolici, cei mai importanți fiind creozolul sau metil gaiacolul și gaiacolul. Se obține prin distilare din gudronul de fag. Este antibacterian, antiparazitar și cu acțiune locală ca și fenolul. Se recomandă în bronșite, bronhopneumonii, gastroenterite, în aceleași doze ca și gaiacolul.
GUDROANELE, IHTIOLUL, CLORHEXIDINA
Gudroanele sunt substanțe semilichide, de culoare brună sau negricioasă, obținute prin distilarea uscată a lemnului, în special de conifere, a huilei și antracitului, a unor produse animale și a rocilor bituminoase.
1. Gudronul de pin (Gudronul vegetal, Pix liquida) se obține prin distilarea uscată a lemnului de Abietacee. Este o substanță semilichidă, brun-negricioasă, cu miros empireumatic, practic insolubilă în apă. Din punct de vedere chimic conține fenol, derivați fenolici, hidrocarburi aromatice (naftalen, antracen, fenantren), rezine și acizi organici inferiori.
În concentrații de 2 – 5 %, gudronul vegetal este cheratoplastic și antipruriginos, iar la 30 – 50% devine cheratolitic. Mai determină efecte bactericide și antiparazitare externe. În concentrații mai mari, iritante, dar în același timp cheratolitice, gudronul vegetal induce vasodilatație locală, fapt care conduce la reacutizarea proceselor inflamatorii cronice ale cutisului, cu reale posibilități de vindecare. Nu se recomandă în concentrații foarte mari, cheratolitice, în inflamațiile acute ale cutisului, cum ar fi eczemele umede; în astfel de inflamații se folosește Zooderminul, produs farmaceutic având la bază gudron vegetal, tanoform, talc, oxid de zinc și vaselină.
În tratamentul plăgilor, ulcerelor, etc., gudronul se folosește sub formă de unguente și soluții 5 – 10 %, iar ca antiscabios 15 – 20 %. Unsorile de copite trebuie să conțină 10 – 15 % gudron, apoi ceară, seu și axungie.
2. Gudronul de huilă (Coaltar, Pix lithantracis). Are calități asemănătoare precedentului gudron, mirosul său aducând cu cel de naftalină. Conține fenoli, naftalină, baze anilinice, piridină, chinoleină, etc., pH-ul său fiind alcalin. Este un gudron mai iritant și mai toxic. Se utilizează în eczeme și în dermatite pruriginoase.
3. Gudronul de mesteacăn (Oleum Rusci, Pix betulina). Conține cantități mari de gaiacol și creozot și numai urme de fenoli și creozoli. Este mai puțin activ, dar și mai puțin iritant și toxic. Se utilizează ca antiparazitar extern și în dermatologie.
4. Uleiul de cad (Oleum cadinum, Pix cadi, Pix Juniperi). Este un lichid mai fluid decât gudroanele anterioare și mai puțin toxic. Se recomandă ca și celelalte gudroane. Substanța este oficinală.
5. Ihtiolul (Ihtiosulfonatul de amoniu, Ichthammolum, Amonium ichtyosulfonicum). Se obține prin distilarea uscată a gudroanelor din unele șisturi bituminoase, sulfonate și neutralizate cu amoniac. Conține hidrocarburi, 8 – 12 % sulf total în diverse combinații, dintre cele mai importante fiind tiofenul și omologii săi. Este un lichid vâscos, brun închis, cu miros caracteristic, solubil în apă (gudroanele, dimpotrivă, sunt insolubile). Se amestecă cu vaselina, lanolina, axungia, dar nu cu uleiul de vaselină și cu cel gras. Substanța este oficinală. Sulful din medicament asigură proprietăți reducătoare, antiseptice, antiparazitare, cheratoplastice, antipruriginoase; în concentrații mai mari, ihtiolul devine iritant și produce vasodilatație locală.
Se recomandă sub formă de unguent 10 % în arsuri, degerături, eczeme, furunculoză, pododermatite, etc., locurile bolnave ungându-se de mai multe ori. Local se folosește și per se sau în soluții alcoolice 10–20%. În ginecologie sunt utile ovulele și bujiurile cu ihtiol 5–10%.
Un produs românesc este Crezogalul, pastă ce conține: ihtiol, sulfat de cupru deshidratat, acid salicilic, ulei de ricin, lanolină și vaselină. Se utilizează în pododermatite, necrobaciloză, panariții și alte inflamații septice ale ongloanelor. Se aplică repetat la 3 – 4 zile, paralel cu o igienă locală adecvată.
6. Derivații biguanidinici
Clorhexidina hidroclorică este o bisbiguanidă obținută prin sinteză, de natură cationică pornind de la 1, 6 –hexametilendiamină.
Prezintă o activitate antiseptică bună, folosindu-se diacetatul, digluconatul, diclorhidratul de clorhexidină. Activitatea împotriva microorganismelor Gram pozitive și Gram negative este foarte diferită în ceea ce privește concentrațiile, respectiv: 1/2000 pentru Streptococcus pyogenes, 1/100.000 pentru E. Coli, 1/300.000 împotriva lui Vibrio cholerae etc.
În ceea ce privește acțiunea față de spori, virusuri și fungi, aceasta se consideră parțială.
Întrucât clorhexidina reduce densitatea microorganismelor la nivelul gingiilor și cavității bucale, a devenit un component de bază al produselor dentare.
Prezintă o activitate antiseptică bună chiar și în prezența puroiului. Se pare că proprietățile antimicrobiene sunt influențate de pH, acționând cel mai bine la un pH = 5-7. În prezența unor antiseptice precum sărurile cuaternare de amoniu, activitatea antibacteriană este amplificată, dar clorhexidina este incompatibilă cu compușii anionici și cu săpunurile.
Pentru a prelungi acțiunea clorhexidinei, aceasta este condiționată sub formă de pulberi 1% sau paste. În general, diacetatul și gluconatul sunt folosite în concentrații de 0,5-1% în soluții apoase sau alcoolice.
Se utilizează pentru igiena mamelei în concentrație de 1/5000, ca antiseptic în oftalmologie în concentrație de 1/1000, iar în metrite sub formă de pesarii de 1g.
Preparate comerciale
Clorodin U – este un unguent cu efect antibacterian fiind utilizat în special pentru tratarea plăgilor de pe uger și mamelă.
Germostop-antimastită – este o soluție cu acțiune antibacteriană utilizată pentru prevenirea mastitelor. Conține digluconat de clorhexidină, glicerină și excipient. Se utilizează pentru spălarea ugerului și mameloanelor după fiecare muls.
Germostop dermatologic – unguent emulsie ce conține digluconat de clorhexidină și care se utilizează cu efect antimicrobian pentru antisepsia plăgilor superficiale la cai, câini și pisici.
Germostop L este o soluție dezinfectantă cu digluconat de clorhexidină utilizat pentru dezinfecția suprafețelor în industria alimentară, a ouălor pentru incubat, a incubatoarelor, a pielii, a apei de băut. Se mai produc: Germostop hexasol chirurgical, Germostop hexasol scrumb, Germostop pentru instrumentar, Germostop pentru uger, Germostop șampon.
Alte produse pe bază de clorhexidine: Neohexidin, Hydrex, Hibiscrub, pentru decontaminarea mâinilor, Hibitone, Plurexid, Betasept, Biseptine, pentru decontaminarea preoperatorie a pielii și a plăgilor, Betagin, Travosept folosite în vulvovaginite, Peridex Drill, pentru tratamentul infecțiilor bucale, Auristan folosit în tratamentul otitelor.
SĂRURI CUATERNARE DE AMONIU
1. Bromosept 50 (Israel). Este un dezinfectant ce conține bromură de dodecildimetil amoniu și se utilizează pentru dezinfecția instalațiilor zootehnice, alimentare și a apei de băut.
2. Canivir T 48 – este un antiseptic și dezinfectant care conține clorură de alchildimetil benzil amoniu 1,5 pentandial metanol și se poate utiliza preventiv la câinii sănătoși aflați în focare în care evoluează viroze digestive produse de parvovirusuri și coronavirusuri. S-au obținut rezultate și în stadiul incipient al bolii dacă se utilizează și terapia de susținere a marilor funcții. (după Veturia Nueleanu, 2004)
3. Deo-Vet este un detergent cu acțiune dezinfectantă care conține o substanță tensioactivă cationică și alte substanțe tensioactive neionice. Are proprietăți bactericide, fungicide și virulicide și se utilizează sub formă de soluții proaspete 2,5 % pentru curățirea și dezinfecția diferitelor suprafețe: gresie, faianță, materiale plastice, metal, sticlă, în vederea inhibării dezvoltării mucegaiurilor și a mirosurilor specifice ale acestora.
Nu se asociază cu alte substanțe tensioactive și nici cu dezinfectanți uzuali.
4. Catiorom 40 % se prezintă sub formă de soluție în flacoane a 100, 1000 și 2000 ml și conține clorură de alchildimetil-bezil amoniac și alcool izopropilic. Se utilizează pentru dezinfecția profilactică sau de necesitate a suprafețelor netede din unitățile zootehnice și industria alimentară în concentrație de 1 % sau 0,2 %, precum și pentru spălarea mâinilor în concentrație 0,2 %. Timpul de contact este de 15 minute.
5. Fungisept este o soluție de clorură de alchildimetilbenzilamoniu care se utilizează pentru distrugerea mucegaiurilor de pe zidărie, pardoseli, faianță în fermele zootehnice. Se prezintă sub formă de flacoane de 500 ml, 5 l, 20 l, și 60 l.
6. Superactiv Biosept, soluție dezinfectantă ce conține clorură de alchildimetilbenzilamoniu, alcooli grași etoxilați, nonil fenoli polietoxilați. Se utilizează pentru dezinfecții în abatoare, în unități de prelucrare a cărnii, mijloace de transport, clinici veterinare. Se prezintă sub formă de bidoane de 1 l, 5 l, 60 l și butoaie de 220 l.
7. Ewabo Aldekol DES 03. Se prezintă sub formă de soluție în flacoane de diferite mărimi și conține clorură de dialchildimetilamoniu și formaldehidă și posedă efect bactericid, virulicid și funcigid. Se utilizează pentru dezinfecția în unități zootehnice, industria alimentară și instituții veterinare.
8. Ewabo-Aldekol DES Va se utilizează pentru dezinfecția sălilor de creștere intensivă a animalelor.
9. Ewabo-Aldekol DES LB se utilizează în halele de creștere, utilaje, incubatoare, mijloace de transport, în industria alimentară.
10. Fognet este o soluție dezinfectantă ce conține clorură de dimetilamoniu, glutaraldehidă, formaldehidă și posedă efect bactericid virulicid și fungicid. Se folosește la dezinfecția adăposturilor de animale, a mijloacelor de transport, în industria alimentară.
11. Misoseptol – soluție ce conține camfor, terpineol, bromură de lauril și dimetilbenzilamoniu. Se utilizează similar produsului Fognet.
12. Sintosept QR 15 este o soluție de alchildimetilbenzilamoniu cu acțiune bactericidă și fungicidă folosită pentru dezinfecția în abatoare, industria alimentară, adăposturi pentru animale. Este sub formă de recipienți de 1 l, 5 l, și 60 l.
SUBSTANȚE COLORANTE
1. Derivați acridinici
Rivanolul (Etacridină lactică) este o pulbere de culoare galbenă cu gust amar. Este o substanță incompatibilă cu clorura de sodiu, cu cloramina, cu iodul, cu taninul, cu sărurile de argint. Acționează bactericid mai ales față de cocii piogeni, streptococii fiind mai sensibili decât stafilococii. Nu tulbură fagocitoza și nici nu este iritant, neprecipitând proteinele tisulare. Este indicat sub formă de soluții apoase în concentrație de 1-2 %o pentru spălarea plăgilor cu multă secreție, murdărie, spălături ale mucoaselor și intramamar în mamite streptococice. Se eliberează din farmacie sub formă de soluție 1 %o în flacoane de 50 și 100 ml.
2. Derivații trifenilmetanului
Pioctanina (Violet de gențiana) se prezintă sub formă de cristale de culoare brună cu reflexe metalice, solubile în apă și în alcool, dând soluții bleu-violet. Posedă acțiune antibacteriană și antifungică, astringentă și antihelmintică (oxiuroză). Se utilizează sub formă de soluții apoase sau alcoolice în concentrație de 1 – 2 % pentru spălarea plăgilor, în tratamentul eczemelor, decubitelor, rosăturilor de ham, dermatitelor și vaginitelor micotice precum și în stafilococii cutanate.
3. Derivații tiazinici
Albastrul de metilen (clorură de tetrametiltionină). Se prezintă sub formă de pulbere cristalină, de culoare albastră închis, solubilă în apă. Manifestă incompatibilitate cu oxidantele și reducătoarele; reducătoarele îl decolorează, trecând în leucoderivat, iar oxidantele îl recolorează.
Asupra tegumentului lezat, în caz de arsuri sau plăgi, determină o ușoară acțiune analgezică locală, o antisepsie moderată, dar durabilă, nefiind iritant. Pentru aceste calități se recomandă sub formă de soluții 1 %o sau pulberi 1 – 3 %. Soluțiile 0,1 – 1 % se folosesc în tratamentul plăgilor de vară, ulcerelor interdigitale, stomatitelor și arsurilor. Soluțiile 1 – 2 %o sunt indicate în oftalmologie, în ginecologie, pentru stimularea burjeonării plăgilor. Colutoriile cu 2 – 3 % albastru de metilen se întrebuințează în tratamentul ulcerelor bucale. La păsări se recomandă a se utiliza profilactic în bolile infecțioase, în apa de băut în concentrație de 1/15.000 și curativ 1/4000 – 1/5.000. Albastrul de metilen fiole de 2 ml 2 % se utilizează în intoxicații cu acid cianhidric, cianuri, nitriți, sulfamide, stări de hipoxie, deoarece activează respirația celulară care este inhibată prin blocarea citocromoxidazei sau prin formarea de methemoglobină. În cazul intoxicațiilor methemoglobinice, leucoderivatul reduce fierul trivalent al methemoglobinei, reoxidându-se, determinând o reactivare rapidă a hemoglobinei.
Soluția se injectează intravenos, o dată pe zi, timp de 3 – 5 zile, în doză de 1 mg/kg (1 ml/20kg). Se poate asocia cu glucoza care favorizează acceptarea și eliberarea hidrogenului de către albastrul de metilen. Medicamentul se elimină prin rinichi, colorând urina în verde și ulterior în albastru, putându-se utiliza și ca un test al filtrabilității renale, având totodată efect antiseptic urinar. Doza la om per os este de 50 – 300 mg pe zi. Soluția 1 % de albastru de metilen se prezintă sub formă de flcoane de 50 ml, 100 ml și 1000 ml.
ALTE ANTISEPTICE ȘI DEZINFECTANTE
Din categoria antisepticelor și dezinfectantelor, o importanță deosebită pezintă substanțele folosite pentru dezinfecția aerului din încăperi. Se utilizează adesea asocieri de compuși naturali (uleiuri eterice) și compuși sintetici.
Oo-cide (Antec) este un dezinfectant cu spectru larg, cu efect foarte bun mai ales asupra coccidiilor. Se comercializează sub următoarele forme: un pachet care conține clorură de amoniu, un surfactant și fenolftaleină, iar al doile pachet , hidroxid de sodiu și diclorfen. Cele două pachete se diluează cu 30 l apă.
Atlantol (Biosan) conține o asociere de săpun de potasiu, hipoclorit de sodiu și clor activ. Se folosește pentru dezinfecția adăposturilor, abatoarelor (0,5-1%).
Misoseptol (Merial) este un dezinfectant care conține până la 90% uleiuri eterice volatile foarte active (camfor, eucaliptol, ulei de pin etc.). Se prezintă sub formă de lichid uleios clar, care emulsionează cu apa. Este virulicid, bactericid, fungicid, mai ales pentru aerul din încăperi.
Se fac aspersiuni în hale chiar și în prezența animalelor, preventiv în unele boli precum pasteureloza, iar efectul bacteriostatic și fungistatic se manifestă la concentrații mici 1/2000-1/20.000.
Farm-Fluid (Antec) este un amestec de acizi organici surfactanți și substanțe biocide.
Este un lichid brun-vâscos, cu miros acetic. Se fac soluții 1% care au un pH = 2 și este biodegradabil în 7 zile.
Se folosește în concentrații de 1/50 sau 1/100 în funcție de boală în: antrax, bruceloză, pseudopestă, turbare, boala Marek, boala Aujeski, iar în diluții de 1/400 este și antifungic.
Deconex 53 IN (Borer) este un amestec de alchilamină, clorură de dimetilamoniu, inhibitori de coroziune, agenți de umectare. Nu este iritant și are un spectru foarte larg.
Este folosit pentru menținerea instrumentarului chiurgical, dezinfecția sălilor de operație, abatoare.
Capitolul III
Soluții. Unguente. Pulberi
Exemple:
Albastru de metilen 1% x 25g – se utilizeaza ca antiseptic local și dezinfectant.
Alcool boricat 4% x 20g – se utilizeaza ca antiseptic local.
Alcoolul iodat 1% – a se folosi ca antiseptic local, dezinfectant.
Apă oxigenată x 200ml – indicat ca dezinfectant al plăgilor (deschise).
Alcool sanitar x 200ml – antiseptic fată de bacterii Gram-pozitive și Gram-negative
Betadine 10% soluție cutanată x 1000ml – este un agent antiseptic cu spectru larg, acționând impotriva bacteriilor,virusurilor, fungilor și protozoarelor.
Iodosept 10% soluție externa x 40g – Dezinfecție preoperatorie a tegumentelor si mucoaselor. Asepsia plăgilor superficiale, inclusiv a arsurilor tegumentare.
Rivanol 0,1% x 200ml – se recomandă a fi utilizat ca antiseptic local și dezinfectant.
Antiseptic cremă x 25g – Crema Antiseptic este un produs natural cu efecte benefice in cicatrizarea ranilor și arsurilor, infecțiilor bacteriene și fungice ale pielii, acnee.
Baneocin unguent x 20g – este indicat in infecțiile determinate de microorganisme sensibile la neomicină și/sau bacitracină: Infecții bacteriene localizate ale pielii de exemplu: furuncule, cărbuncule (numai după tratament chirurgical), foliculita barbiei, foliculita profundă, hidrosadenite supurative, periporita, paronichia.
Tetraciclina clorhidrat 3% unguent x 12g – ca tratament local in acnee și in infecții minore ale pielii cu streptococi, stafilococi și alți germeni sensibili la tetraciclină.
Betadine 10% unguent x 20g – este indicat in tratamentul arsurilor, al ranilor septice și aseptice, al ulcerelor trofice, escarelor și altor infecții cutanate și dermatoze suprainfectate.
Elmiplant Unguent ulei sunatoare x 15g – este o formulă specială, adaptată pentru numeroase afecțiuni dermatologice și reumatice.
Hexigel gel x 15g – prezintă acțiune bactericidă, sporicidă și fungicidă foarte puternică.
Sapromed 3% pulbere x 12g – Este indicat in: pediatrie: pemfigusul nou-născuților și alte piodermite ale copilului. Chirurgie: plăgi infectate, escare, abcese incizate, antrax, panarițiu, etc. Dermatologie: profilaxia și tratamentul micozelor interdigitale ale picioarelor (in asociere cu alte forme farmaceutice).
Baneocin pulbere cutanată x 10g – este indicat in infecțiile determinate de microorganisme sensibile la neomicină și/sau bacitracină: infecții bacteriene ale pielii de intindere limitată, de exemplu: impetigo veziculo-bulos, impetigo contagios, ulcere crurale infectate, eczeme infectate, dermafite de scutec suprainfectate, arsuri suprainfectare.
Concluzie
Antisepticele și dezinfectantele sunt substanțe chimice care au abilitatea de a distruge sau preveni multiplicarea microorganismelor, în special a acelor care cauzează diverse boli, respectiv bacterii, virusuri, protozoare sau fungi.
Substanțele antiseptice previn multiplicarea microorganismelor la nivelul pielii și/sau
mucoaselor, fiind bacteriostatice, pe când dezinfectantele sunt utilizate pe suprafețe “ne-animate”, deoarece adesea sunt prea toxice la concentrația de uz pentru a fi aplicate pe piele fiind bactericide, având deci acțiune ireversibilă. Între cele două categorii de substanțe nu există o delimitare netă, un antiseptic poate deveni, în concentrație mare, dezinfectant și invers.
Cele mai multe dezinfectante, distrug rapid bacteriile (în câteva minute), pe când la antibiotice concentrațiile minime inhibitorii (CMI) sunt bacteriostatice sau bactericide numai după câteva ore de la expunere.
În conformitate cu studiile efectuate s-au determinat proprietățile ideale pentru o substanță antiseptică sau dezinfectantă cum ar fi:
-să aibă efect imediat;
-să posede un spectru larg de activitate antimicrobiană;
-să nu inducă, în scurt timp de la utilizare, apariția de populații rezistente;
-să posede o penetrabilitate foarte mare a barierelor
-să nu fie inactivat de proteine;
-să aibă toxicitate minimă;
-să nu păteze sau să corodeze;
-să nu afecteze pielea
-să nu aibă miros și să îndepărteze mirosurile existente;
-să aibă proprietățile unui detergent;
-să fie simplu și economic de folosit.
În plus, dezinfectantele trebuie să aibă abilitatea de a penetra crevasele, cavitățile, iar în prezența materiilor organice (de ex.: sânge, pământ, materii fecale etc) să-și mențină concentrația letală, bactericidă.
La finele acestei lucrări putem afirma cu certitudine că studirea mecanismelor de acțiune al preparatelor analizate au un rol deosebit de important în lumea organismelor vii, deoarece existența lor este inevitabilă în întreaga medicină, în special cea chirurgicală, datorită căreia se pot realiza toate procedurile la un nivel înalt și calitativ, drept rezultat este siguranța pacienților și medicilor.
Bibliografie:
1. Farmacoterapie – volumul 1 – Dumitru Dobrescu – Ed. Medicala
2. Curs de farmacie (online). București (RO), 2010. Accesibil pe Internet:
http://facultate.regielive.ro/cursuri/farmacie/antiseptice-dezinfectante html
3. Farmacopeea Romana, editia a X-a, Ed. Medicala, Bucuresti, 2002;
4. Dex medical (online). București (RO). Accesibil pe Internet: <http:www.dexmedical.com/>
5. http://pixabay.com/en/photos/medicamente/
Bibliografie:
1. Farmacoterapie – volumul 1 – Dumitru Dobrescu – Ed. Medicala
2. Curs de farmacie (online). București (RO), 2010. Accesibil pe Internet:
http://facultate.regielive.ro/cursuri/farmacie/antiseptice-dezinfectante html
3. Farmacopeea Romana, editia a X-a, Ed. Medicala, Bucuresti, 2002;
4. Dex medical (online). București (RO). Accesibil pe Internet: <http:www.dexmedical.com/>
5. http://pixabay.com/en/photos/medicamente/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Antiseptice Si Dezinfectante Pentru Piele (ID: 126299)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.