Antiaginoasele In Fitoterapie

CUPRINS

CAPITOLUL I ANGINA PECTORALA

DEFINITIE ANGINA PECTORALA

SEMNE SI SIMPTOME

CAUZELE ANGINEI PECTORALE

DIAGNOSTICAREA ANGINEI PECTORALE

PREVENTIA ANGINEI PECTORALE

COMPLICATIILE ANGINEI PECTORALE

TIPURI / FORME CLINICE DE ANGINA PECTORALA pectorala

TRATAMENTUL ANGINEI PECTORALE

1.8.1.TRATAMENTUL MEDICAL

1.8.2.TRATAMENTUL INTERVENTIONAL

1.8.3.TRATAMENTUL CHIRURGICAL

CAPITOLUL II ANTIANGINOASELE

2.1. NITRATII ORGANICI

2.2. BETA-BLOCANTELE

2.3. BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU

2.4. MOLSIDIMINA

2.5. TRIMETAZIDINA

2.6. ALTE ANTIANGIOASE

CAPITOLUL III PLANTE CU ACTIUNE ANTIANGINOASA

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

ANGINA PECTORALA

DEFINITIE ANGINA PECTORALA

Angina pectorala, este o forma de manifestare a bolii cardiace ischemice. Este caracterizata prin crize de durere pectoral, si anume in spatele sternului, care apar la efort fizic si la anumite emotii, cu durata de la 2 minute pana la 15 minute maximum;durerile cedeaza rapid la incetarea cauzelor sau la administrarea unor compusi nitrici (ex.: nitroglicerina sau nitritul de amil).

Angina, este definită drept o durere în piept cauzată de un debit insuficient de sânge și oxigen catre mușchiul inimii. În majoritatea cazurilor, lipsa fluxului de sânge se datorează unei îngustări a vaselor care hranesc inima, numite artere coronare. Cauza cea mai des intalnita a acestor îngustări, este ateroscleroza, adica formarea în interiorul vaselor a unor depuneri de lipide (grăsimi), care se organizează în "plăci de aterom". De-a lungul timpului, acestea cresc în dimensiuni și ajung să realizeze anumite îngustări-stenoze- ale vaselor prin care sângele ajunge la mușchiul inimii.

Angina pectorala, este un complex de simptome, ce afectează sistemul cardiovascular și survine în urma uneia dintre bolile coronariene. Miocardul nu mai primește suficient oxigen, in urma caruia inima va prezenta dificultăți în pomparea sângelui. Această deficiență este responsabilă si de instalarea durerii.
Angina pectoral, incepe cu o durere localizată la mijlocul toracelui. Apoi, aceasta durere se extinde spre gât, abdomen și apoi spre membrul superior stâng. Alte simtome ale anginei pectorale pot fi si, tulburările de vedere, oboseala sau anxietatea.

Angina pectorala, denumita stiitific durerea in piept, nu trebuie ignorata, pentru ca poate fi cauzata de grave probleme de sanatate.

1.2.SEMNE SI SIMPTOME

Angina pectorala, această durere de la nivelul toracelui, are câteva caracteristici foarte bine precizate. Durerea este localizată în cele mai multe cazuri la nivelul toracelui, între cele două mameloane, în spatele sternului; aceasta, se manifestă printr-o durere violentă și temporară, putând ceda odată cu stoparea efortului fizic sau prin administrarea de nitrați. Pacientul nu poate semnala locul în care apare durerea doar cu un deget, ci folosește toata palma pentru a indica zona in care simte durerea.

Senzația de durere este resimțită ca și cum pieptul ar fi cuprins într-o menghină. Alte persoane descriu această senzație ca pe o arsură, ca pe o ruptură internă sau ca o crampă care crește și apoi scade în intensitate.

Simptomele anginei pectorale:

 Durerea în piept sau disconfortul;

 Dureri ale brațelor, ale maxilarului, ale gâtului, ale umărului sau dureri în piept însoțite de dureri de spate;

 Greață;

 Anxietate;

 Transpirație;

 Amețeală;

 Oboseală;

 Scurtarea respirației;

Palpitatii;

Lipotimie.

Durerea cauzata in angina pectorală este o durere difuză, ce nu are o localizare precisă, deoarece locul de unde pornește este situat în adancul cutiei toracice. Durerea este resimțită pe o arie mare, la nivelul sternului și de o parte și de alta. Unii dintre pacienți, prezintă dureri doar în partea stângă a toracelui, iar altii pot avea durere doar în partea dreaptă a toracelui.
Durerea poate fi localizata și în alte zone, numite zone de iradiere, si anume spre zona gâtului, în umeri si în brațe (în ambele brațe sau doar în brațul stâng, uneori până la nivelul ultimelor două degete de la mâna stângă); durerile pot surveni si în încheietura pumnului stâng sau de ambele părți sau chiar la nivelul dinților și al maxilarului inferior.
Doar in puține cazuri durerea din angina poate să apară în locurile unde de obicei iradiază – adică în umeri, brațe, antebrațe, la nivelul gâtului, în maxilarul inferior sau la nivelul dentitiei, fără durere la nivelul toracelui.

Durerea apare in anumite conditii, si anume efort fizic, emotii, frig, dupa mese copioase, abuz de tutun, tahicardie. La repaus sau la administrarea de nitroglicerina, durerea cedeaza. Crizele dureroase esunt insotite uneori de palpitatii, transpiratii, paloare, lipotimie sau de lipsa aerului.

De regula, durerile cu caracter de intepatura, situate intre clavicula si sanul stang ce dureaza secunde si care sunt accentuate de inspir si/sau de mobilizarea corpului, au o probabilitate mica sa fie de origine cardiac; de obicei durerea de angină pectorală durează intre 2 si 10 minute.

Durerile foarte scurte de câteva secunde si ascuțite, nu sunt angină pectoral, ci dureri de muscular sau dureri cu caracter „funcțional“ ce apar fără a exista o boală organică. În cazul unei dureri toracice ce durează mai mult de 30 de minute, uneori chiar ore în șir, neîntrerupte de perioade de acalmie, trebuie să vă adresați urgent unui medic.

Durata simptomelor si cat de severe pot fi acestea, poate varia. Simptomele noi sau cele diferite de cele obișnuite pot semnala o formă mult mai periculoasă de angină pectorală si anume angina instabilă, sau chiar un atac de cord.
Complicatia anginei pectorale, consta in faptul ca poate interveni infarctul de miocard, atunci cand artera ingustata se astupa. Infarctul este o criza dureroasa, intensa dar si prelungita, ce include transpiratii, greturi, voma si o stare de rau (hipotensiune arteriala); in acest caz, se impune obligatoriu transportarea cat mai rapida cu o ambulanta speciala la un serviciu de urgenta cardiologica.

Nu pot fi numite dureri anginoase:

durerile ce sunt localizate într-o zonă superficială și ce se accentuează sau reapar la palparea toracelui;

durerea pe o zonă mai mică de 3 cm;

înțepăturile scurte de durata a câteva secunde;

durerile cu caracter de junghi ce se modifică odata cu respirația și se accentuează la mobilizarea toracelui, brațelor sau a gâtului.

Dacă durerea toracică a fost localizată în spatele sternului, a apărut în repaus sau durează de mai bine de 20 de minute și este însoțita de transpirații abundente, lipsă de aer, greață este obligatoriu prezentarea urgenta la spital. Acestea sunt semnele unui infarct miocardic acut. Infarctul miocardic acut, ar putea fi prima durere toracică din viața.

In cazul in care este pus diagnosticul de angină pectorală, trebuie să vă prezentați la medic cat mai repede în cazul în care aveți unul din următoarele semne:
• -apariția anginei la eforturi mici;
• -apariția anginei în repaus;
• -durere in piept ce vă trezește din somn;
• -durere ce persista mai mult de 30 de minute si nu dispare în repaus sau la administrarea de nitroglicerină sublingual;
• -durere răspândita pe o arie mai mare decât de obicei – spre spate, în zona gâtului, a umerilor sau chiar a ambelor brațe;

-durere de intensitate mult mai mare decât de obicei însoțită de:
– transpirații abundente;
– lipsă de aer;
– greață sau vărsături;
– amețeli, leșin, sincopă.
Infarctul miocardic acut, este cea mai gravă formă de angină pectorală.Infarctul diferă de durerea tipică de angină doar prin intensitate, care de obicei este mult mai mare și prin durata crescuta de peste 30 de minute. Infarctul miocardic nu cedează la nitroglicerină sublingual. Poate să se intinda pe o zonă mai mare și este însoțita frecvent de transpirații abundente, de greață, de o stare de oboseală marcată si de lipsa de aer.

În infarctul miocardic acut, partea cea mai mare a mușchiului afectat moare în primele 6 ore de la debut. Este obligatoriu sa va prezentați cât mai repede la spital, pentru ca beneficiile tratamentului de urgență sunt mult mai mari cand sunt realizate mai rapid.

Durerea de tipul Prinzmetal este o formă particulară și mai rară de angină pectorală, ce apare doar la anumite ore, cu regularitate, de regula când pacientul este în stare de repaus, dimineața si este însoțită si de pierderea cunoștinței. Tulburările ritmului cardiac pe care acest tip de angină pot fi importante iar în 1/3 din cazuri, boala evoluează către infarct.

1.3.CAUZELE ANGINEI PECTORALE

Angina pectorala, este cauzată de scăderea fluxului de sânge catre mușchiului inimii. Sângele transportă oxigenul de care inima are nevoie pentru a funcționa, dar atunci când mușchiul inimii nu mai primește destul oxigen, va aparea si boala numită ischemie.

Aproximativ 8% din bărbați și 3% dintre femeile cu vârstele cuprinse între 55 de ani și 64 de ani sunt cunoscuti ca si suferinzi de această boală, iar riscul crește pe masură ce se înaintează în vârstă.

Principalele cauze ale anginei pectorale sunt:

ateroscleroza coronariana care ingusteaza arterele (reprezinta 95% dintre cauze)

spasmul arterelor coronare (denumit angina lui Prinzmetall)

ingustarea arterei aorte

Producerea sau agravarea afectiunii, sunt favorizate de anumite conditii, si anume: hipertiroidia, anemiile severe, febra, frigul sau trecerea brusca de la cald la frig, mesele copioase, emotiile puternice sau stresul. Pentru prevenirea agravarii sau chiar aparitiei anginei pectorale, trebuie sa evitam cresterea nivelului de colesterol din sange, hipertensiunea arteriala, fumatul, obezitatea, sedentarismul si alimentatia dezechilibrata. Din pacate exista si anumiti factori de risc ce nu pot fi modificati. Acestia sunt varsta (trecuta de 40 de ani), predispozitia genetica, sexul masculin dar si boala diabetica.

Evolutia bolii este imprevizibila deoarece poate surveni angina pectorala instabila, tulburari de ritm cardiac, soc cardiogen (edem pulmonar acut), infarct miocardic acut sau chiar moartea subita. Mortalitatea este de 0,5-4% pe an, dar daca afectiunea este tratata, prognosticul poate fi ameliorat.

Alte cauze ce pot duce la apariția anginei:

Un nivel ridicat de colesterol, in special dacă există un istoric familial al bolilor de inimă

Fumatul

Diabetul zaharat

Hipertensiunea arterială

Ritmul anormal al inimii

Boala valvulară

Anomalii structurale ale arterelor coronare

Anemia severă

Obezitatea și nivelul ridicat de produse chimice din sânge

Angina pectorala apare si in cazul unor afectiuni intricate, cum ar fi:

boala ulceroasa

litiaza biliara cu colecistita cronica( inflamatia colecistului)

hernia diafragmatica

spasm esofagian  sau esofagita  ( inflamatia esofagului).

Durerea din angina pectorală apare în timpul efortului fizic și necesita întreruperea efortului. Inițial, apare la eforturi mai mari: mersul mai rapid, în pantă, căratul de greutăți, urcarea câtorva etaje, dar in timp, durerea poate să apară si la eforturi mai mici: urcarea câtorva trepte, mersul obișnuit si chiar la efortul de îmbrăcare.
Există și alte situații pe care inima le interpreteaza ca si eforturi. De exemplu: situațiile conflictuale, pline de stres (emoții, coșmar sau frică), expunerea la frig, mesele copioase.

Angina pectorala, se poate instala si în cazul in care organismul uman este afectat de : hipertensiune pulmonară primară, insuficiență aortică, hipertensiune severă, sau spasmul arterelor coronare. Printre factorii de risc se numără și hipertensiunea arterială, fumatul, vârsta mai înaintată, obezitatea sau diabetul zaharat. Un alt element ce declanșează apariția anginei pectorale, poate fi si nicotina. Astfel, pacienții diagnosticati cu angor, trebuie să renunțe la fumat si să evite pe cât posibil contactul cu fumul de țigară. Angina pectorală  este întâlnită la persoanele de vârstă medie, dar și la bărbații înaintați în vârstă. În cazul femeilor, angina pectorală este sesizata mai des după menopauză.
Conditiile ce declanseaza angorul, impun miocardului un efort suplimentar, deci implicit necesitati suplimentare de O2, dar circulatia coronariana cu leziuni de ateroscleroza este incapabila sa-si mareasca debitul. Astfel apare o ischemie miocardica acuta, o insuficienta coronariana acuta, cu acumularea unor produse de catabolism ce excita terminatiile nervoase locale si produc impulsul dureros, respect criza de angina.

1.4.DIAGNOSTICUL ANGINEI PECTORALE

Diagnosticul, se bazeaza pe criza dureroasa cu localizare retrosternala, ce se instaleaza la efort sau emotii si care dispare in repaus sau la administrarea de nitriti.
Criza trebuie deosebita de durerile din nevroza anxioasa sau depresiva, in care bolnavul isi delimiteaza precis durerile, mai ales la varful inimii. Acestea dureaza ore si zile, nu au legatura cu efortul, nu cedeaza la nitriti, dar se atenueaza dupa sedative sau tranchilizante. Pot aparea confuzii si cu durerile din infarct sau din sindromul intermediar, dar aici durerile dureaza mai mult. Examenul clinic, de laborator si electrocardiograma permit precizarea.

Caractere negative in cazul durerii in angina pectorala:
– nu se instaleaza deodata cu toata intensitatea
– nu este pulsatila
– nu este insotita de palpitatii
– nu se accentueaza la palpare
– nu este influentata de miscare, tuse, stranut
– nu este influentata de deglutitie

Pentru a confirma si diagnostica angina pectorala de cauza cardiaca, este recomandat unul din următoarele teste :

Electrocardiograma – numită de asemenea EKG, înregistrează semnalele electrice ale inimii, iar medicul poate observa dacă fluxul de sânge a fost încetinit sau întrerupt.

Testul de stres – angina pectorală este mai ușor de a diagnosticat în timpul unui test de stres. Pacientul este pus să meargă pe banda de alergat sau să pedaleze pe bicicletă, iar tensiunea arterială este monitorizată.

Radiografia – acest test arată imaginea inimii și a plămânilor.

Ecocardiografia – sunt folosite undele sonore pentru a produce imagini ale inimii, ce vor fi folosite pentru a identifica dacă există zone in care nu ajunge o cantitate suficientă de sânge.

Angiografia coronariană – este o parte a unui grup de proceduri centrale cunoscute sub numele de cateterism cardiac. În timpul angiografiei coronariană, , este injectată în vasele de sânge ale inimii o substanță de contrast, care este vizibilă la radiografie.

Analize de sânge – anumite enzime cardiace sunt prezente si în sânge dacă inima a fost afectată de un atac de cord.

Tomografie cardiacă computerizată – CT.

1.5.PREVENTIA ANGINEI PECTORALE

Prevenirea anginei pectorale, se realizează prin schimbarea stilului de viață, iar mǎsurile luate pot ameliora simptomele pacienților care au deja angină. Aceste masuri include si:

monitorizarea și controlul unor afecțiuni cum ar fi: hipertensiunea arterială, colesterolul ridicat sau diabetul zaharat

dieta sănătoasă și o greutate corporală normal

reducerea stresului

odihna dupa fiecare masa asigura irigarea eficienta a inimii

evitarea meselor copioase

renuntarea la fumat si administrarea de pilule contraceptive micsoreaza aparitia crizelor anginoase

in momentul aparitiei unei crize anginoase, pacientul trebuie sa inceteze orice activitate, sa se relaxeze si sa administreze medicamentul folosit in astfel de situatii

daca apare o criza de angina noaptea, va trebuie corectata pozitia corpului si pastrarea capului sau a toracelui mai ridicat. Astfel, inima va face un efort mai mic atunci cand pompeaza sangele prin vene catre inima

administrarea de aspirina sau antiplachetare recomandate de medic reduce semnificativ riscul de angina pectorala

:

 1.6.COMPLICATIILE ANGINEI PECTORALE

Angina pectorala, nu înseamnă neapărat un infarct miocardic, dar înseamnă că poate exista riscul de a face un infarct miocardic. In angină, este exprimata o nevoie mai mare de oxigen a unei părți din mușchiul inimii. Acest necesar crescut de oxigen este temporar, de scurtă durată, cand în timpul unui efort, inima are nevoie de mai mult oxigen.

Infarctul miocardic se produce de regula când fluxul de sânge spre o parte a mușchiului inimii este întrerupt brusc și definitive si de cele mai multe ori prin apariția unui cheag de sânge ce se formează în interiorul vasului. Dacă acest cheag de sânge nu se dizolvă prin tratament de urgență sau foarte rar, de la sine, acea parte a mușchiului inimii ce este irigată de vasul blocat, moare.

Complicațiile anginei se referă la creșterea riscului de a dezvolta un atac de cord.

Simptomele unui atac de cord, includ:

Presiune si/sau durere puternică în centrul pieptului, ce durează mai multe minute.

Durere extinsă dincolo de piept spre umăr, braț sau spate.

Dureri prelungite în partea superioară a abdomenului.

Scurtarea respirației.

Transpirație

Anxietate.

Leșin.

Greață și/sau vărsături.

1.7.TIPURI / FORME CLINICE DE ANGINA PECTORALA

.
Există trei tipuri de angină pectorală:

Angina pectorală stabilă – este declanșatǎ de efortul fizic. Alti factori ce pot declanșa angina pectorala precum: stresul emoțional, temperaturile reci, mesele grele și fumatul pot îngusta arterele

Angina pectorală instabilă – cand sunt formate depozite de grǎsime, acestea pot bloca sau pot reduce fluxul de sânge către mușchiul inimii. Angina pectorală instabilă mai poate fi cauzată si de anemia severă, boala periculoasă ce necesită tratament de urgență.

Angina variabilǎ – este cauzată de un spasm dintr-o arteră coronariană, fapt ce produce o îngustare temporară a acesteia, reducand fluxul de sânge cǎtre inimă si cauzând dureri în piept.

Forme clinice

Angina pectorala de novo – aparuta pentru prima oara la efort fizic sau în repaus în decursul primei luni de la prima manifestare.

Angina pectorala de efort sau stabila:

-clasa functionala I – cand angina apare la un efort intens, rapid, prelungit
– clasa functionala II – cand angina apare la urcatul rapid al scarilor de 2 etaje si la un mers rapid pe o distanta mai mare de 500 m si cu o usoara limitare a activitatii obisnuite
– clasa functionala III – cand angina apare la un mers plat pe o distanta mai mica de 500 m si la urcatul scarilor la primul etaj în ritm obisnuit cu limitare marcata a activitatii obisnuite
– clasa functionala IV – cand angina apare în repaus si se manifestata practic la orice tip de activitate fizica

Angina pectorala agravata – are un caracter de durata, cu intensitate si frecventa modificate în ultima saptamâna sau luna.

Angina pectorala nocturna – este angina aparuta noaptea pe fond de angor pectoral de efort.

Angina pectorala de repaus – are un caracter agravat fata de cele precedente si semnifica boala coronariana trivasculara.

Angina pectorala postinfarct / preinfarct dupa infarct miocardic acut: – este precoce, si apare în primele 2 saptamâni dupa infarctul miocardic acut si este conditionata de ischemia circulatiei colaterale, sau tardiva, reziduala, si apare dupa 2 saptamâni de la infarctul miocardic acut
Angina pectorala Prinzmetall (varianta) – produsa prin spasm coronarian în repaus cu orar fix, de obicei este nocturna, rezistenta la tratament si însotita de supradcnivelarc de ST.

Angina pectorala atipica – este durerea definita prin:

– sediul ori prin epigastriu, interscapulovertebral sau regiunea mamara stânga

– tipul sau prin o senzatie de arsura, strivire sau chiar de greutate.

Angina pectorala instabila – reuneste formele anginei pectorale de novo, ale anginei pectorale agravata, ale anginei pectorale de repaus si ale anginei pectorale postiufaret precoce.
Angina pectorala intratabila – este o forma de angor cu accese frecvente ce nu sunt provocate de anumite conditii speciale si ce raspund greu sau chiar deloc la un tratament obisnuit autiangenial.

1.8.TRATAMENTUL ANGINEI PECTORALE

Pentru pacienții cu angină pectorală există mai multe opțiuni de tratament:

tratamentul medical, ce include administrarea unor medicamente, dar și modificarea stilului de viață

tratamentul intervențional si anume angioplastia coronariană

tratamentul chirurgical – by pass-ul aortocoronarian

Alegerea tratamentului optim depinde de mai mulți factori: cat de afectate sunt arterele coronare, vârsta pacientului și alte afecțiuni associate, iar riscul și beneficiul fiecărui tip de tratament fiind evaluate de către medicul curant pentru fiecare pacient în parte.
Preferința pacientului este un factor de care se ține cont în alegerea tratamentului.

1.8.1.Tratamentul medical

Tratamentul medical pentru boala coronariană este pentru toti pacienții, este permanent și cuprinde medicamente ce ameliorează simptomele și calitatea vieții, îmbunătățesc funcția inimii, iar unele cresc durata de supraviețuire și scad riscul de infarct miocardic acut.
Există câteva tipuri principale de medicamente care sunt folosite pentru tratamentul anginei pectorale:
• Betablocantele: au ca si efecte principale reducerea frecvenței cardiace, a tensiunii arteriale și a forței de contracție a inimii, acestea ducând la scăderea consumului de oxigen de către mușchiul cardiac. De obicei, sunt prima opțiune terapeutică, mai ales la pacienții care au angină declanșată de efortul fizic. Aceste medicamente, au un efect de creștere a supraviețuirii pacienților cu angină și chiar previn infarctul miocardic acut la pacienții ce au avut infarct în antecedente. Din această categorie de medicamente sunt folosite cel mai des: metoprolol, atenolol, bisoprolol, beta xolol.
• Blocantele canalelor de calciu (sau calciu blocante): au ca si efect scăderea tensiunii arteriale, a frecvenței cardiac si a forței de contracție a cordului, astfel reducând consumul de oxigen de către mușchiul inimii. Efectul predominant depinde însă în mare măsură de tipul de preparat ales. Cele mai folosite medicamente calciu blocante, sunt: diltiazemul, amlodipina, felodipina, verapamilul și nifedipina retard.
• Nitrații: au un efect principal de dilatare venoasă și arterială, si de dilatare a arterelor coronare. In angina pectorala, se foloseste Nitroglicerina, medicament sub formă de tablete, ce se administreaza sublingual, sau sprayul care se folosește pentru tratarea anginei pectorale acuta. Nitroglicerina poate fi administrată oral sau transdermal sub forma unor mici plasturi ce se lipesc pe piele, si folosesc la tratamentul de durată al anginei pectorale, scăzând frecvența episoadelor de angină. Cele mai folosite medicamente din aceasta categorie sunt: isosorbid dinitrat și isosorbid mononitrat.
• Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei: au ca efect dilatarea vaselor, reducerea tensiunii arteriale si protecția arterială. Aceste medicamente se administrează de 1 pana la de 3 ori pe zi. Cele mai utilizate medicamente din această categorie sunt: enalapril, perindopril, ramipril, lisinopril și trandolapril.
• Antiagregantele plachetare: acestea previn formarea de cheaguri de sânge în interiorul arterelor îngustate, si scad astfel riscul unui infarct miocardic acut; ele sunt medicamente cu efect benefic dovedit, deoarece cresc supraviețuirea pacienților cu angină pectorală. Din această clasă de medicamente se folosesc: aspirina în doze mici (75-325 mg/zi), clopidogrelul și ticlopidina.
• Statinele: aceste medicamente sunt folosite pentru scăderea colesterolului și a componentei sale LDL (colesterolul rău) din sânge, dar are și multe alte roluri benefice pentru prevenția bolilor cardiovasculare, ca de exemplu stabilizează plăcile de aterom și împiedică înfundarea completă a vaselor de sânge. Cele mai utilizate statine sunt: simvastatin, atorvastatin, fluvastatin, rosuvastatin, pravastatin și lovastatin.
• Medicația metabolică: are o acțiune benefica asupra metabolismului energetic al celulelor din mușchiul inimii. Medicamentul din aceasta categorie, trimetazidina, se poate folosi în combinație cu clasele de medicamente prezentate mai sus.

1.8.2.Tratamentul interventional

Tratamentul intervențional pentru boala coronariană, numita angioplastia coronariană percutană, are drept scop dilatarea arterelor coronare îngustate. Se foloseste un cateter flexibil de plastic, prevăzut la capătul distal cu un balonaș gonflabil, ce este introdus la fel ca în cazul coronarografiei, prin puncția unei artere periferice. Aceasta procedura, include de obicei și plasarea în artera coronară a unui stent , adica o armătură metalică ce va menține artera deschisă. Pentru pacient acest procedeu seamănă cu coronarografia de diagnostic, si restabilește fluxul normal de sânge în interiorul arterei.
Această procedură necesită în prealabil efectuarea unei coronarografii pentru a arata exact locul și cat de grava este îngustarea arterelor coronare. Aceasta procedura nu este potrivită pentru toti pacienții, deoarece unele leziuni coronariene sunt imposibil de rezolvat astfel.

1.8.3.Tratamentul chirurgical

Tratamentul chirurgical (by pass-ul aortocoronarian) presupune scurtcircuitarea stenozei sau a ocluziei unei artere coronare prin intermediul unui segment de venă sau arteră ce sunt recoltate de la același pacient, si sunt denumite grafturi și sunt cusute la un capăt înainte de locul stenozei și la celălalt capăt după locul stenozei. Astfel, circulația sângelui către mușchiul inimii se va face pe o altă cale decât în mod normal, pe o cale alternativă.

Indiferent de tipul de tratament ales, fie medical, intervențional, sau chirurgical, sunt si măsuri terapeutice asociate ce au un efect de încetinire a bolii coronariene aterosclerotice și evita un infarct miocardic acut. Aceste tratamente terapeutice constau în tratarea factorilor riscanti asociati cardiovascular:

renunțarea la fumat

• tratamentul adecvat al hipertensiunii arteriale

tratarea dislipidemiei

tratamentul diabetului zaharat

scăderea în greutate

exercițiul fizic regulat

adoptarea unui stil de viață sănătos.

Tratament alopat

Conduita terapeutica in cazul anginei pectorale presupune administrarea de medicamente care scad consumul de oxigen al inimii (de exemplu prin scaderea frecventei cardiace, a tensiunii arteriale si a fortei de contractie a inimii). sau care cresc aportul de sange oxigenat la nivelul inimii (prin dilatarea arterelor coronare). Se mai poate incerca dilatarea mecanica a arterei si introducerea unui "stent" (suport care previne reobstructia). In plus, se poate apela la tratamentul chirurgical care foloseste bypass-ul coronarian (suntarea portiunii arteriale obstruate).

Remedii homeopate

Tratamentul homeopat in cazul anginei pectorale este eficient pentru ca scade frecventa, intensitatea si durata crizelor uneori pana ce ele dispar complet. Pentru inceput este indicata asocierea urmatoarelor doua remedii:
Cactus Grandiflorus – tratamentul poate fi urmat timp de 2-3 saptamani pana ce crizele se raresc, iar apoi la 3-4 zile si la nevoie, in cazul unei crize. Acest remediu se utilizeaza atunci cand exista si o patologie severa organica a inimii, iar angorul are caracter de constrictie puternica si este insotita de dispnee (respiratie dificila) si de palpitatii puternice agravate la mers si intins pe partea stanga. Latrodectus Mactans – se aplica aceeasi schema de tratament ca si la celalalt remediu, acesta fiind un remediu eficient impotriva durerilor violente la nivel precordial,ce sunt insotite de anxietate si agitatie. Durerea iradiaza pana la degetele mainii stangi care sunt ca si amortite, iar in caz de infarct, acest remediu va ajuta la recuperarea sau limitarea zonei necrozate, adica zona distrusa.

Se mai pot folosi:

Crataegus – se foloseste in cazul unei angine pectorale ce este insotita de edeme cardiace, dispnee continua chiar si in repaus, cianoza extremitatilor, o stare generala deteriorate si insomnii de origine cardiaca.

Naja – se foloseste in cazul unei angine pectorale din bolile cardiace valvulare cu dispnee la efort, palpitatii si tuse sau astm de origine cardiaca.

Arsenicum album – se poate folosi cand afectiunea este periodic insotita de o stare de lesin si de slabiciune extrema ce se agraveaza dupa miezul noptii, cu anxietate si piele rece.

Metode de prevenire

S-a descoperit ca ateroscleroza coronariana poate fi prevenita si chiar reversibila daca:
Suprimati fumatul si consumul de alcool; Urmati o dieta hipolipemianta (fara grasimi saturate: unt, lapte, carne grasa); Evitati excesul de sare si zahar; Combateti obezitatea si tratati hipertensiunea; Consumati fructe si legume in cantitati mai mari; Facti exercitii fizice in mod regulat; Urmati un program de reducere a stresului.

Sfaturi pentru acasa

In timpul unei crize de angina pectoral,se va stopa imediat orice efort. Se ia un comprimat nitrat sub limba (nitroglicerina) , si se poate repeta la cateva minute. In cazul in care durerea nu dispare si este resimtita si in repaus, este cel mai bine sa contactati rapid un medic.

Regimul

Regimul va fi echilibrat la normoponderali si hipocaloric la obezi. Se vor evita mesele copioase, iar dupa fiecare masa, se va sta in repaus 60 – 90 minute. Regimul recomandat, este cel utilizat si in ateroscleroza, obezitate, hiperlipoproteine-mii, si anume dieta hipocolesterolemi-anta si hipolipemianta, cu evitarea in special a grasimilor bogate in acizi grasi saturati.
Se va combate aerocolia, aerogastria si constipatia, prin supozitoare cu glicerina, sau administrare de ulei de parafina. Vor fi utilizate sedative si tranchilizante ca fenobarbital sau ciclobarbital o jumatate de tableta x 2, diazepam 10 mg – o jumatate de tableta x 2, Napoton 2 – 3/zi, Bromosedimn Bromoval, Extraveral, de cate ori va fi nevoie.

O altă variantă ar mai fi tratamentele naturiste, ce sunt bazate pe ceaiuri, tincturi și extracte din plante medicinal Sunt recomandate ceaiurile cardiotonice, de frunze de fag, extractul din păducel și tinctură de rostopască. 

CAPITOLUL II

ANTIANGINOASELE

ANTIANGINOS – medicament capabil să reducă frecvența si intensitatea crizelor anginoase.

În clasa antianginoaselor, sunt grupate acele medicamente ce sunt capabile sa opreasca sau sa previna aparitia unor crize de angina pectorala.

Clasificarea antianginoaselor:

Nitratii organici

Nitroglicerina

Isosorbid mononitrat

Isosorbid dinitrat

Pentaeritril tetranitrat

Beta-blocantele

Betablocantele cardio-selective

Atenolol

Metoprolol

Acebutolol

Beta-blocantele neselective

Propanolol

Oxprenolol

Blocantele canalelor de calciu

Amlodipina

Felodipina

Nifedipina

Verapamil

Diltiazem

4. Molsidomina

5. Trimetazidina

2.1.NITRATII ORGANICI

Nitratii organici sunt esteri organici ai acidului azotic, si constituie prima medicatie antianginoasa introdusa in terapeutica in anul 1857.

Nitratii organici, produc coronarodilatatie, vasodilatatie venoasa cu scaderea presarcinii si vasodilatatie arteriala cu scaderea postsarcinii. Munca inimii este ușurata și diminueaza consumul de O2 al miocardului.

Nitratii organici, inhiba functiile plachetare (scade formarea de trombi), iar in infarctul miocardic impiedica remodelarea patologiei cardiace postinfarct.

Nitratii organici se transforma in oxid nitric și tionitriti – substante endoteliale vaso active.

Oxidul nitric favorizeaza producerea de GMPc , adica activeaza guanilat ciclaza, astfel scazand nivelul calciului la nivelul vaselor.

Nitratii organic, sunt absorbiti bine prin mucoase și tegument.Modul de administrare este sublingual, intern, sub forma de injectii sau aplicari tegumentare, pufuri de glicerina.

Toleranta la medicatia cu nitrati, se instaleaza rapid. Reactivitatea vasculara se reface repede dupa intreruperea tratamentului.In administrarea cronica trebuie effectuate pauze de 12 ore, intre 2 administrari.

Nitratii organici, au ca reactii adverse cefalee, valuri de caldura, ameteli.

Nitroglicerina (Trinitrina)

Nitroglicerina, este indicata in:

combaterea crizelor de angina pectorala

angina pectorala de efort

infarct miocardic acut

edem pulmonar acut

Nitroglicerina – administrare:

capsule de 0,5 mg – sublingual in criza de angor

spray administrare – 1 puf /0,4 mg in criza

unguent 2% precordial – se aplica local pe tegument

plasture cu Nitroglicerina – aplicatii precordial

fiole – intravenos in infarctul miocardic acut

Isosorbid mononitrat ( Maicor)

se foloseste in crizele de angor, sublingual.

efectul apare in 2 – 5 minute, si dureaza 1 – 2 ore

este bine absorbita in corp

Administrare:

capsule de 20 mg / 40 mg – oral 2 doze /zi la interval de 6 – 8 ore

Isosorbid dinitrat ( Isoket, Isodinit )

Administrare:

capsule de 10 mg / 20 mg – oral 2 doze /zi la interval de 6 – 8 ore

Pentaeritril tetranitrat ( Pentalong, Nitropector )

se administreaza intern;

biodisponibilitatea este buna dupa administrarea orala;

are un efect relativ prelungit.

Administrare:

capsule de 50 mg / 20 mg – oral la 8 ore

.

2.2. BETA-BLOCANTELE

Beta-blocantele sunt medicamente care reduc frecventa cardiaca si forta de contractie a miocardului, diminuand necesarul de oxigen miocardic. Aceste medicamente sunt folosite in tratarea profilactica a anginei pectorala stabila de efort.

Medicamentele beta-blocante, sunt de 2 tipuri:

Beta-blocante cardio-selective

Atenolol ( Tenormin) – capsule de 50 mg / 100 mg ( doza unica )

Metoprolol – capsule de 100 mg ( 2 doze / zi )

Acebutolol – capsule – administrare oral la 8 ore, in angina pectorala de efort sau post infarct

Atentie! Cardioselectivitatea este dozo-dependenta

Beta-blocante neselective :

Propanolol – capsule de 10 mg / 40 mg

Oxprenolol – capsule de 40 mg

Contraindicatii:

In boala coronariana, terapia beta-blocanta nu va fi intrerupta brusc, datorita riscului de rebound hipertensiv.

Beta-blocantele nu vor fi asociate cu Verapamil sau Dilzem, datorita sumarii efectului inotrop si cronotrop negative.

nu se administreaza la hipotensivi, la bradicardici, la cei cu blocuri, astmatici, diabetici cu tratament, sindroame vasospastice periferice.

2.3.BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU

Blocantele canalelor de calciu, sunt medicamente care reduc necesarul de oxigen miocardic ( ex.: Verapamil / Dilzem ), sau cresc oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat ( ex.: dihidropiridinele ).

Amlodipina ( Norvasc ) – inrudita chimic cu Nifedipina, are un efect lent și prelungit, fiind mai bine suportata (nu provoaca tahicardie reflexa). 

Capsule de 5 mg / 10 mg

Felodipina ( Plendil )

Capsule de 5 mg / 10 mg

Nifedipina ( Epilat, Adalat, Corinfar )- antianginos eficace ce produce vasodilatatie arteriolara cu micsorarea postsarcinii.Dilata vasele coronariene, dar administrat pe termen lung, duce la creșterea mortalitatii. Reactiile adverse ale nifedipinei sunt cefalee, valuri de caldura, uneori reactii de tahicardie reflexa(dupa administrarea sublinguala).

Capsule de 20 mg

Verapamil ( Isoptin ) – este un antiaritmic și antianginos eficace; deprima inima, scade rezistenta periferica si micșoreaza consumul de oxigen al miocardului. Reactiile adverse pentru verapamil, sunt: bradicardie excesiva, blocuri si decompensare cardiaca.

capsule de 60 mg / 120 mg

Contraindicatii:

– in insuficienta cardiaca decompensata

– infarct miocardic acut

– nu se asociaza cu blocante beta-adrenergice.

– la hipotensivi

– bradicardii

– insuficienta hepatica avansata.

5.Diltiazem ( Dilzem ) – medicament utilizat in angina pectorala instabila, boala coronariana cu: HTA esentiala si tahiaritmii supraventriculare. Diltiazemul – este asemanator Verapamilului. 

capsule de 80 mg, administrate oral in 1 – 2 prize /zi

6.Prenilamina ( Agozol, Segontin ) – este bine suportata, dar putin eficace.

Alte blocante ale canalelor de calciu au și efecte deprimante cardiace directe:

scaderea frecventei,

scaderea fortei de contractie deciscade consumul de oxigen cardiac. Ex.: verapamil, diltiazem.

Aceste substante se aleg ca tratament profilactic in angina pectorala de efort. Acestea nu sunt medicamentele folosite prima oara, sunt beta-blocantele, apoi blocantele canalelor de calciu. 

2.4. MOLSIDOMINA

Molsidomina, este un medicament vasodilatator, cu structura diferita de nitritii organici. Nu produce tolerant, și e activ in aparitia tolerantei la nitrati. Acest medicament, actioneaza asemanator cu nitratii organici. Diferenta este ca nu se produc resturi tiolice ( nu e tioldependenta, deci nu apare tolerant ).

Molsidomina ( Corvasal ), este indicat in tratamentul profilactic al crizelor de angina pectorala (angor de effort si angor spontan )

capsule de 2 mg / 4 mg – oral in 4 prize / 24 ore

2.5.TRIMETAZIDINA

Trimetazidina ( Productal ), este indicat in tratamentul pe termen lung al anginei pectorale, oferind pacientilor coronarieni citoprotectie miocardica permanenta si eficacitate antianginoasa majora.

60 mg / 24 ore, in timpul mesei.

2.6.ALTE ANTIANGINOASE

Nitritul de amil

Este un lichid volatil, si se gaseste sub forme de fiole. In timpul unei crize de angor, se sparge, se pune pe batista, și se inhaleaza. Efectul este rapid și de scurta durata. Acesta poate fi folosit, dar limitat.

  Amiodarona(Cordarone)

Acest medicament deprima inima, scade rezistenta periferica si micșoreaza consumul de oxigen al miocardului. Mecanismul de actiune intim nu este precizat – s-a descris un proces de franare adrenergica, cu blocare nespecifica a efectelor alfa și beta; tinde sa se acumuleze in organism, de aceea tratamentul trebuie facut cu pauze. Administrarea indelungata continua, poate provoca fenomene nedorite severe:

Este administrat limitat datorita reactiilor adverse: depunere de pigmenti in cornee, hipotiroidism, aritmii severe. Este folosit in forme care nu raspund la antianginoase sau angine pectotale asociate cu aritmii severe.

Dipiridamol ( Persantin )

Este un medicament putin eficace, ce dilata coronarele, indeosebi vasele mici, subendocardice. In terapeutica, este utilizat ca antiagregant plachetar.

CAPITOLUL III

PLANTE CU ACTIUNE ANTIANGINOASA

O altă variantă ar fi tratamentele naturiste, bazate pe ceaiuri, tincturi și extracte din plante medicinale. Recomandate sunt ceaiurile cardiotonice, de frunze de fag, extractul din păducel și tinctură de rostopască. Regimul alimentar poate ajuta, de asemenea, în cazul anginei pectorale.

Fitoterapia, sau prevenirea bolilor prin folosirea plantelor. fitoterapia face parte dintre ramurile medicinei paralele. In majoritatea tarilor, indeosebi in Occident, doar medicii au dreptul sa practice fitoterapia sub forma de consultatie, si doar farmacistii si vanzatorii de plante medicinale (in tarile in care aceasta profesie este recunoscuta) sunt abilitati sa dea sfaturi in momentul cumpararii.

PĂDUCEL (Crataegus monogyna)

Păducelul este o plantă utilizată încă din antichitate în tratamentul afecțiunilor cardiovasculare, fiind recomandată de cei mai renumiți medici ai antichității, cum ar fi Dioscoride și Plinius cel Bătrân. Planta conține: flavonozide (hiperozidă, rutozidă, kaempferol, quercetol, vitexină), proantocianidoli, acizi triterpenici (ursolic, oleanolic, crataegolic) și amine (colină și acetilcolină), substanțe bioactive cu acțiune antihipertensivă, vasodilatatoare coronariană, cardiotonică, antiaritmică, antianginoasă și sedativă, care permit administrarea plantei ca adjuvant în hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, angină pectorală, postinfarct miocardic, insuficiență cardiacă, aritmii cardiace sau afecțiuni cardiovasculare care apar pe fond nervos.

TALPA GÂȘTEI (Leonurus cardiaca)

Talpa gâștei este o plantă cunoscută și utilizată din cele mai vechi timpuri în tratamentul afecțiunilor cardiovasculare. În compoziția plantei au fost identificate: flavonozide (rutozidă, hiperozidă, quercitină), alcaloizi (leonurină, stachidrină), iridoide, compuși diterpenici cu structură furanică, heterozide cardiotonice bufadienolidice, saponozide, steroli și uleiuri volatile, substanțe bioactive cu acțiune antihipertensivă, vasodilatatoare, antiaritmică, cardiotonică și sedativă, care permit administrarea plantei ca adjuvant în hipertensiune arterială, aritmii și afecțiuni cardiace care apar pe fond nervos.

VÂSC (Viscum album)

Vâscul este o plantă utilizată în medicina medievală în tratamentul afecțiunilor cardiace și nervoase.
Planta conține: flavonozide, lectine, polipeptide și acizi triterpenici (ursolic și oleanolic), substanțe bioactive cu acțiune antihipertensivă, bradicardizantă și vasodilatatoare coronariană și periferică. Alte acțiuni: antitumoral, antispastic și antiinflamator.Vâscul este o plantă erbacee semiparazită, care crește pe tulpinile plantei gazde, având aspectul unor tufe rămuroase, îngroșată la noduri, de unde se rupe cu ușurință.Fructele sunt sticloase, verzi la început apoi albicioase, toxice și apar din octombrie până în decembrie, recomandat fiind doar cel care crește pe mesteacăn, brad, frasin, trandafir, măr și păr pădureț.
În tradiția populară românească, vâscul se pune la uși și ferestre în noaptea Anului Nou pentru a aduce spor în casă și să apere gospodăria de lucruri necurate, fiind totodată un simbol al ospitalității și prieteniei.

În scop terapeutic se folosesc ramurile tinere cu frunze , recoltate tot timpul anului dar mai ales in perioada de iarna cand se disting de ramurile copacului gazdă.

Ramurile de vâsc conțin saponozide triterpenice, viscina, viscitoxina, colina, acetilcolina, inozitol, beta- amirina și derivați ai acidului oleanoic, beta și alfa viscol, fenil-etil-amina, mucilagii, aminoacizi liberi, acid viscic, polizaharid, glicozide, evercetina,  minerale.

Preparatele fitoterapeutice pe bază de vâsc au acțiune vasodilatatoarere, hipotensivă și bradicardiantă, scade tensiunea arterială și reduce ritmul cardiac, efect cardiotonic, calmează inima agitată, antispasmotic, acțiune antitumorală, hemostatică.

Indicații teraputice

Vascul este indicat în ateroscleroza generală, ateroscleroza coronariana, accidente vasculare, afecțiuni cardiace, ischemie cardiacă, tumori, tuse convulsivă, astm pe fond de stres, tuse convulsivă, tuse spastică rebelă, sughițuri persistente, zgomote în urechi, epilepsie, convulsii, nevralgie, paralizie, isterie, spasme, impotență, sterilitate, afecțiuni ale prostatei, hemoragii diverse, tulburări cauzate de hipertensiune, sciatică, dureri reumatice.
Administrare:

Maceratul la rece se obține din 3 lingurițe de frunze și ramuri uscate și mărunțite de vâsc, la o cană de apă rece lăsate la macerat de seara până dimineța; cantitatea se consumă în 24 de ore.

Pulberea se obține prin măcinarea plantei uscate și se administrează 2 vârfuri de cuțit pe 24 de ore, timp de 7 zile cu pauză de o săptămână după care se poate relua tratamentul dar nu mai mult de 3-4 ori pe an.

Vinul de vâsc se prepară din 40 grame pulbere de vâsc la un litru de vin alb natural, se lasă 5-6 zile la macerat, se strecoară și se pune în sticle; se administrează zilnic câte un păhărel (100ml) de vin pentru ateroscleroză sau boli cardiovasculare, boli de piept, hemoragii.

Precauții și contraindicații

Nu se recoltează vâscul de pe arțar, tei, salcie, plop care sunt foarte toxice. A nu se confunda cu  vâscul de stejar (Loranthus europaeus) care nu este medicinal, cu frunze căzătoare iarna, fructele de culoare gălbuie așezate în ciorchine, spre deosebire de vâscul medicinal cu fructele grupate câte trei.

Nu se recomandă depășirea dozelor admise, deoarece la supradozaj se produc fenomene de intoxicare manifestate prin scăderea pulsului, aritmii cardiace, tahicardie; deoarece din vâsc s-au izolat substanțe cu acțiune cardiotoxică care pot produce leziuni la nivelul miocardului se recomandă respectarea dozelor stabilite.

VALERIANA (VALERIANA OFFICINALIS)

Valeriana, este o planta ierbacee perna, cu rizom scurt, vertical, de culoare galben-bruna, din care se dezvolta stoloni subterani si numeroase radacini de 2-3 ori ramificate, cu un aspect tufos. Radacina are un miros characteristic neplacut, ce devine mai pronuntat dup ace planta se usuca. Florile sunt mici si au o culoare rosu-liliachiu, pana la alb. Infloreste din luna mai pana in luna septembrie. Partile utilizate ale plantei sunt: rizomii si radacinile. Este indicat a fi folosita in afectiuni cardiace , alcoolism , anemie , angina faringiana (durere in gat) , angina pectorala , arterioscleroza , bronsita cronica , cardiopatie ischemica , cataracta , cistita , colici abdominale la adult , dismenoree , distonie neurovegetativa , dureri abdominale , epilepsie , excitatie psihica , extrasistole , glaucom , hipersensibilitate motorie , hipersensibilitate senzoriala , hipertiroidie , inflamatie prostata , insomnie , insuficienta cardiaca , isterie , meteorism abdominal , metroragie (hemoragie uterina) , migrena , nervozitate , nevroza , nevroza cardiaca , palpitatii , sindrom dispeptic acut , spasm gastrointestinal , tahicardie , tulburari de menopauza , tulburari de ritm cardiac (aritmii) , tulburari functionale ale cordului , urticarie , varsaturi , varsaturi datorate emotiilor;fricii , viermi intestinali

COADA-SORICELULUI (Achilea millefolium)

Denumirea populară: coada-șoricelului, alunele, iarba oilor, prisnel, iarba strănutătoare, ciureșică, brădățel.

Coada-șoricelului este o plantă care crește pe solurile aspre de pe pășuni și de pe marginea drumurilor. Frunzele ei verde-închis sunt divizate în mai multe segmente, aspect reflectat de numele latin de „millefolium", adică „o mie de frunze". Capetele plate ale inflorescențelor, alcătuite din multe flori albe sau roz, apar vara.

Pentru obținerea preparatelor medicinale din coada-șoricelului, majoritatea autorilor recomandã folosirea florilor,  însă unii considerã totuși cã toatã partea aerianã (tulpina, frunzele) poate fi recoltatã împreunã cu florile mãrunte, albe, dispuse în inflorescențe.

In compozitia lor, florile conțin 0,2-0,5% ulei esențial, iar frunzele, 0,02- 0,07%. Uleiul conține sesquiterpene, mai ales azulenă, și lactonă achilleinică, cu efect antiinflamator, tanini, flavonoidele antiinflamatorii, alcaloizii, principii active (achileina, azulen, chamazulena, cineol, borneol, thion- camfen, limonen, pinen, cariofilen, acizi organici, acid achileic, formic, acid acetic, valerianoic, probionic, alcooli metilic, colina, fitosteroli.

Actiune Proprietăți astringente, stomahice, antispasmotice, antiseptice, antiinflamatorii, decongestive, hemostatice, cicatrizante, calmante, vermifuga (favorizează eliminarea viermilor intestinali), reglator hormonal datorită prezenței fitosterolilor, principiile active ajută la refecerea celulelor hepatice, favorizează evacuarea vezicii biliare, acțiune coleretică, colagogă, impiedică formarea pietrelor la vezică (efecte comparabile cu anghinarea), antiinflamatorie la nivelul vezicii, combate colecistiele acute și cronice, crește rezistența organismului la infecții, flavonoidele au acțiune antispastică, combat spasmele intestinale, reduc inflamația și ajută la refacerea mucoasei tubului digestiv, datorită fitosterolilor continuți, hormoni naturali (apigeina și luteolina) reglează activitatea gonadelor, stimulează activitatea hormonilor care controlează ciclul menstrual, acțiune diuretică, depurativă, dezintoxicant pentru ficat, bilă, rinichi.

Coada-șoricelului este întrebuințatã datoritã efectelor ei benefice în afecțiunile digestive, enterite, enterocolite, în colicile abdominale, în bolile diareice, în tratamentul hemoroizilor. În amestec cu alte plante cu acțiune similarã, este folositã pentru stimularea digestiei în caz de hipo sau anaciditate gastricã. Planta mai este recomandatã în tratamentul afecțiunilor din sfera genitalã la femei, în inflamațiile cronice ale anexelor precum și pentru calmarea durerilor menstruale, datorate spasmelor musculaturii uterine. Preparatele din coada-șoricelului sunt deosebit de valoroase în vindecarea plãgilor, inclusiv a arsurilor.

Administrare:

Pentru administrare internã, infuzia din coada-șoricelului se preparã din 2 linguri de flori la 2 cãni de apã. Se va bea toatã cantitatea în mai multe reprize, pe parcursul zilei respective.

În bolile diareice, enterite și enterocolite, infuzia din coada-șoricelului are efecte similare cu cele ale preparatelor din mușețel.

Pentru uz extern (plãgi, arsuri, eczeme, hemoroizi), se pot aplica pansamente îmbibate cu o infuzie obținutã din 2 linguri de flori la o canã de apã.

În cazul hemoroizilor se mai pot face bãi locale cu o infuzie concentratã preparatã din 30-50 g de flori la 1 litru de apã..

FLORILE DE TEI

Încă din cele mai vechi timpuri, teiul este recunoscut pentru calitățile sale terapeutice extraordinare iar mirosul emanat de florile de tei este încântător, acesta resimțindu-se din plin spre sfârșit de primăvară.

Popoarele teutonice considerau acest arbore sacru iar celții îl priveau ca pe un simbol al altruismului deoarece se credea că sub influența miresmei sale îmbătătoare oamenii spun doar adevărul. De unde și ritualul din timpurile medievale, când îndrăgostiții își jurau iubire eternă la umbra unui tei înflorit…

Să revenim în vremurile noastre, când acest splendid arbore semeț ne învăluie cu parfumul lui seducător în tumultul vieții agitate de oraș și să descoperim de ce sunt florile de tei atât de apreciate.

În primul rând, trebuie să știți că florile de tei și ceaiul obținut din acestea au numeroase virtuți terapeutice care pot ajuta la ameliorarea a numeroase probleme de sănătate.

Florile de tei au în compoziție un anumit tip de zahăr (care deosebește acest ceai de restul prin dulceața sa naturală), acid galic și catecol, precum și ulei esențial numit farnesol, care conferă plantelor proprietăți neurosedative și antispastice, reducând inflamațiile de la nivelul aparatului respirator și fiind astfel de mare ajutor celor care suferă de viroze sau răceli.

Datorită substanțelor active din plantă, ceaiul de tei este folosit ca sedativ ușor și este recomandat să fie băut cu 30 de minute înainte de culcare, în special în cazul persoanelor care se confruntă cu tulburări de somn și stări de nervozitate și anxietate.

De asemenea, ceaiul de tei ajută la ameliorarea migrenelor și promovează o digestie sănătoasă, atunci când este asociat cu ceaiul de mușețel sau de mentă, tratează constipația și diareea și previne deterioarea celulară, grație flavonoidelor cu rol de protecție împotriva radicalilor liberi, care sunt principalii factori în apariția bolilor grave.

Ceaiul de tei amestecat cu bicarbonat de sodiu este folosit și la gargară, pentru tratamentul inflamațiilor amigdalelor și în caz de tuse convulsivă.

În cosmetică, florile de tei sunt folosite în combinație cu florile de albăstrele pentru comprese împotriva cearcănelor și ca remediu pentru ochii obosiți și umflați. În plus, florile de tei măcinate amestecate cu lapte și ovăz constituie o excelentă mască de față cu proprietăți de revigorare și hidratare a tenului tern, palid, lipsit de strălucire.

Ceaiul de tei este indicat și în curele de slăbire deoarece are efect diuretic și ajută la eliminarea retenției de apă din organism, crește ușor temperatura corpului și ne ajută să transpirăm mai mult, scăpându-ne în acest mod de toxinele din corp.

Pentru persoanele care se confruntă cu afecțiuni renale, ceaiul de tei este de asemenea indicat pentru că are proprietatea de a trata incontinența și previne formarea pietrelor la rinichi.

Din nectarul florilor arborelui de tei se poate obține mierea, a cărei culoare poate varia de la galben deschis la portocaliu închis și care areun miros dulce lemnos, ușor de recunoscut. Acest tip de miere este considerată una dintre cele mai bune deoarece este foarte bogată în vitamina B, aminoacizi și antioxidanți.

Printre proprietățile curative ale mierii de tei se numără cele antiseptice și antiinflamatorii, care fac din acest aliment un tratament naturist eficient în caz de răceală, gripă, tuse și crampe abdominale.

Deși teiul prezintă atât de multe beneficii, această plantă destinată relaxării nu este recomandată tuturor persoanelor, mai ales celor care urmează un tratament medicamentos. Înainte de a consuma ceai de tei pentru beneficiile sale, orice persoană trebuie să consulte medicul, care îi va prezenta toate avantajele dar și dezavantajele acestei terapii cu flori de tei.

Printre persoanele care nu trebuie să consume ceai se numără gravidele (în special în ultimul trimestru de sarcină, pentru că substanțele din tei subțiază sângele și crește riscul de hemoragie postpartum), pacienții cu anemie (împiedică absorbția de fier), cardiacii (poate accelera ritmul cardiac) și șoferii (teiul poate produce amețeală și stare de somnolență).

SUNATOARE (Hypericum perforatum)

Denumire populară: sunătoare, pojar, zburătoare, floare galbenă, trifoi căpresc

Denumire științifică: Hypericum perforatum

Sunătoarea este o plantă erbacee răspândită pe pășuni, prin grădini sau la marginea drumurilor, întâlnindu-se din zona de câmpie până la cea subalpină, dar mai ales în zona deluroasă.

În scop terapeutic se folosesc părțile aeriene ale plantei înflorite.

Sunătoarea conține uleiuri volatile, flavonoide, hiperină, acizi organici (cafeic, clorogenic), taninuri, derivați antracenici (hipericina, pseudohipericina), rezine, colină, betacaroten, fitoncide.

Datorita prezenței acidului clorogenic, hipericinei și pseudohipericinei sunătoarea are acțiune antiseptică, antiinflamatorie, decongestivă, dezinfectantă, astringentă, antidiareică, cicatrizantă.

Datorită substanțelor amare are acțiune colagogă, stimulentă a digestiei, scade aciditatea gastrică, flavonozidele au acțiune vasodilatatoare, hipotensivă, ajută la eliminarea surplusului de apă din organism, iar datorită uleiurilor volatile și a colinei are acțiune calmantă și  sedativă asupra sistemului nervos.

Indicații teraputice

Sunătoarea este recomandată în afecțiuni digestive (gastrite hiperacide, ulcer gatro-duodenal, enterocolite, dischinezii biliare, hepatite), retenție hidrică (edeme, ascită), hipertensiune arterială de cauză nervoasă, distonii neurovegetative, agitație psihomotorie, atacuri de panică, stări depresive, irascibilitate, insomnie, tulburări nervoase de menopauză.
Administrare:

Infuzia se prepară dintr-o linguriță de plantă mărunțită la o cană de apă clocotită, lăsată la infuzat 15-20 de m inute, apoi se strecoară și se consumă 2-3 căni pe zi.

Precauții și contraindicații

În perioada administrării oricărui preparat pe bază de sunatoare (creme, unguente, ulei, tincturi, infuzii) se evită expunerea la soare datorită efectului de fotosensibilizare (poate să apară dermita alergică solară, poate agrava diverse boli de piele: vitiligo, psoriazis, dermatoze).

Tratamentul cu sunătoare este bine să nu dureze mai mult de 2 luni cu o lună pauza, după care se poate relua pentru a evita apariția unor simptome nedorite: nevralgii, dureri de cap, fotosensibilizare (fenomenul de sensibilizare la lumină).

COLTII BABEI (Tribullus terrestris)

Numele latin al plantei „tribullus” vine de la latinescul pentru încurcătură, necaz, forma fructului, un fel de ancoră cu trei colți foarte ascuțiti, care era folosită de vechii cavaleri pentru a opri caii și „terrestris”, planta fiind una târâtoare. Mai este cunoscută și ca „puncture vine” sau vița care înțeapă, tribullus fiind latinescul pentru încurcătură, necaz.
Este o plantă folosită din cele mai vechi timpuri pe toată întinderea globului. În Grecia antică și India era folosită ca tonic reîntineritor și tot grecii o foloseau și pentru dureri de cap, afecțiuni ale sistemului nervos, constipație și tulburări sexuale. În China și India era recunoscută pentru utilizarea în afecțiuni hepatice, renale și ale căilor urinare, precum și în afecțiuni cardiovasculare, în China fiind folosită și astăzi pentru aceleași scopuri, dar și pentru tulburări imune. Dar una dintre cele mai cunoscute utilizări ale plantei, pe tot globul, este cea de tonic reîntineritor și afrodiziac.
Este o plantă tropicală, anuală, asemănătoare cu vița de vie, cu tulpini numeroase care ajung până la lungimi mai mari de 1 metru, cu multiple ramuri erecte și dese care formează un covor.
Crește în soluri nisipoase, dar și în zone deșertice și soluri sărace, în multe părți ale lumii: Europa, America (cu excepția părții extrem nordice), Africa de sud, Australia, India, China, Pakistan, Sri Lanka.

Compoziție chimică
– saponine ( furostanol și protodiscina – ca substanțe active ale plantei, iar mai recent descoperite terrestrina A și B);
– glicozide și zaharuri;
– flavonoide;
– alcaloizi;
– rășini;
– taninuri;
– substanțe cu structură sterolică.

Acțiuni terapeutice

vitalizantă;

afrodiziacă (în special pentru barbati), crește libidoul și erecția;

tonic nutritivă pentru musculatură, îmbunătățind forța și rezistența;

crește nivelul testosteronului;

crește numărul și mobilitatea spermatozoizilor;

antianginoasă (scade frecvența și durata crizelor de angină pectorală);

vasodilatatoare;

antiagregantă trombocitară (scade riscul de producere a trombozelor vasculare);

hipotensivă;

hipocolesterolemiantă;

antioxidantă;

protector hepatic;

hipoglicemiantă;

diuretic, reducând retenția de sodiu și lichide;

are acțiune de protecție împotriva formării calculilor renali, dar și de dizolvare a acestora;

antibiotic, antifungic, antiinflamator (inhibă COX-2, o enzimă responsabilă de producerea de substanțe cu efect proinflamator);

antitumoral – datorită saponinelor;

stimulator al sistemului imun și al eritropoiezei (al celulelor roșii – antianemic);

analgezic și antispastic;

Indicații terapeutice
O listă atât de lungă de acțiuni terapeutice nu și-ar găsi expresia decât într-o listă similară cu afecțiuni în care este indicată această plantă. Atenție totuși, planta, deși nu s-a dovedit a avea efecte adverse la dozele obișnuite și nici toxicitate (decât la doze extrem de mari), este mai bine să fie administrată în dozele recomandate, iar dacă aveți o problemă de sănătate să întrebați un medic cu competență în domeniu fitoterapiei dacă și cum vă este indicată această plantă.
1. Este considerată printre cele mai importante remedii în cazurile de tulburări sexuale ca frigiditatea, scăderea libidoului, tulburări de erecție și ejaculare precoce, dar nu numai atât. Planta are ca indicație din cele mai vechi timpuri cazurile de impotență, dar și infertilitate, în principal la bărbați, dar și la femei, având un efect de echilibrare a balanței hormonale în ambele cazuri, dar și de creștere a numărului și mobilității spermatozoizilor. În acest sens există câteva zeci de studii la ora actuală, care confirmă aceste date după o administrare a plantei de numai 3 săptămâni.
2. Planta a devenit renumită printre practicanții de body building, datorită proprietăților sale excepționale în această direcție. Este cunoscut faptul că testosteronul, un hormon masculin, ajută la creșterea masei și forței musculare. Acestă plantă crește nivelul acestui hormon, ea nefiind însă hormon, ceea ce o indică în cazuri de hipotrofie musculară, slăbiciune și rezistență scăzută, dar și pentru sportivii de performanță. Modul prin care se produce acest fenomen este stimularea producției proprii a organismului, prin stimularea LH (hormon luteinizant) produs de glanda hipofiză, care controlează activitatea testiculelor de producere a hormonilor masculini. Aceștia sunt produși pe cale naturală, deci nu se ajunge la o creștere a nivelului hormonal, ci, mai degrabă la o echilibrare a balanței, ceea ce evident nu mai expune corpul la efectele nocive ale hormonilor artificiali.
În această direcție este de menționat că în Bulgaria, guvernul a susținut echipe de cercetări în această direcție, care au revelat rezultate uimitoare: o creștere cu 72% a nivelului de LH și cu 41% a testosteronului. Aceste date s-au concretizat prin câștigarea medaliei de aur la olimpiadă de către halterofilii bulgari în urmă cu câțiva ani, uimind întreaga lume.
3. La nivel cardiovascular, planta are un efect protectiv, ceea ce este complet diferit de stimulentele sexuale actuale, care supun inima și sistemul cardiovascular la riscuri crescute. Astfel, planta are efectul de a diminua durata, frecvența și intensitatea crizelor de angină pectorală, având un efect dovedit de dilatație la nivelul arterelor care irigă inima, ceea ce o indică astfel în boala cardiacă ischemică. În plus este indicată la cei cu hipertensiune și valori ridicate ale colesterolului, factori care se asociază fecvent la bolnavii cardiovasculari și la vârstnici. Efectul de vasodilatație se rteașizează prin stimularea producerii naturale de către organism a unui factor similar cu oxidul de azot (NO2) – unul dintre cele mai puternice vasodilatatoare naturale din organism.
4. La nivelul ficatului planta are de asemenea un efect protector hepatic, stimulând în plus folosirea colesterolului pentru producerea de hormoni, ceea ce duce la scăderea acestuia în sânge.
5. Este indicată în multiple tulburări ale sistemului urinar: cistită, litiază urinară, incontinență urinară, retenție urinară, dar și afecțiuni ale prostatei, planta având efect diuretic, antibiotic și litotriptic.
6. Este indicată în depresii și afecțiuni cu substrat nervos (așa numitele afecțiuni funcționale), cefalee, amețelii, dar și în iritații, urticarii și inflamații nespecifice. Planta are un bun efect de creștere a rezistenței la stres – atât din punct de vedere fizic, cât și psihic – crește încrederea în sine și starea de bine interior.
7. Planta este indicată în durerile colicative urinare, abdominale și menstruale. Fiind, în plus, un bun echilibrant al balanței hormonale, planta are astfel un puternic efect de eliminare a sindromului premenstrual și menstrual.
8. Studiile efectuate cu extracte din componentele active ale plantei (în principal cele saponinice – dioscină, protodioscină și diosgenină) au revelat efecte anticanceroase. Astfel, planta nu numai că împiedică creșterea tumorală, dar ajută și la vindecare, în special în cazurile de cancere ale prostatei, cancere hepatice, renale și de sân. Se pare că efectul se datorează atât stimulării sistemului imun, cât și unui efect specific antitumoral exercitat de aceste substanțe, dar și prin echilibrarea hormonală (atât la bărbați, cât și la femei), care duc la o predispoziție mai mică de a dezvolta cancere dependente de hormoni cum sunt cel de sân și de prostată. Studii experimentale au arătat în această direcție un efect direct citotoxic (de distrugere celulară) a saponinelor asupra celulelor carcinomului renal, precum și de inhibarea a creșterii celulelor tumorale și de inducere a apoptozie (moartea „naturală” a celulelor) din tumorile renale și hepatice.
9. Infecțiile virale, bacteriene și fungice sunt o altă indicație a plantei în care acționează atât prin stimularea sistemului imun, dar și prin efecte directe anivirale, cum sunt, de exemplu, asupra virusurilor herpetice și gripale, dar și asupra mai multor specii de Candida.
10. tulburările metabolice ca diabetul zaharat, hiperuricemia și guta, hiperlipemia (creșterea grăsimilor în sânge) și hipercolesterolemia sunt câteva indicații de mare importanță și actualitate în ziua de astăzi în care hrănirea este un proces atât de deficitar. Din nou studii efectuate în această direcție pe loturi de animale de laborator, au arătat o scădere a nivelurilor glicemiei cu 26% la șoarecii sănătoși și cu 40% la cei diabetici (de menționat că în modelele experimentale șoarecii sunt cei mai asemănători cu modelul uman, astfel încât rezultatele sunt de cele mai multe ori superpozabile în cea mai mare măsură).
11. Acțiunea antioxidantă  este un subiect la modă de la care nu se abate nici această plantă, efect pe care îl exercită prin creșterea activității SOD (superoxiddismutaza), enzimă implicată în procesele de epurare a radicalilor liberi. Aceasta face din plantă un excelent remediu antiîmbătrânire.

Administrare
Planta se poate lua ca pulbere sublingual 1 gram de 4 ori pe zi, ca tinctură sau ca macerat. Există actualmente și alte preparate condiționate sub formă de capsule sau extracte apoase de diferite tipuri.

Dacă ar fi să rezumăm v-aș recomanda să nu abțineți de la a aduce în viața dumneavoastră această plantă și efectele sale benefice, căci vă va vindeca și vă va proteja de multe dintre bolile majore cu care se poate confrunta o persoană, dar vă va ajuta și să trăiți plăcerea în cel mai pur sens al cuvântului alungând pe mai târziu gândul bătrâneții.

PADUCELUL

Probabil una din cele mai studiate plante medicinale și sigur cea mai cunoscută pentru efectele sale benefice în bolile inimii, păducelul a însoțit oamenii permanent, încă din preistorie. În zonele așezărilor lacustre din epoca pietrei au fost găsite cantități importante de semințe ce păducel, ceea ce sugerează că a fost utilizat ca aliment încă din acea perioadă. Este cunoscut ca și tonic cardiac din primele secole după Hristos, când Discoride a scris despre proprietățile lui medicinale. În Grecia antică era considerat un simbol al speranței, fericirii, iubirii și căsătoriei iar romanii credeau că poate proteja împotriva spiritelor malefice.
Există legende ce spun că din ramuri de păducel ar fi fost făcută cununa de spini a lui Isus; potrivit altor legende Fecioara Maria, după ce a spălat scutecele pruncului Isus, le-a pus la uscat pe o tufă de păducel, care a început de atunci să înflorească, în fiecare primăvară, cu flori albe. În toate tradițiile florile de păducel au fost asociate cu puritatea și iubirea…ce hrănesc sufletul și contribuie la tămăduirea bolilor inimii.
Păducelul este originar din bazinul mediteranean, nordul Africii, Europa și Asia Centrală dar în prezent crește și în multe zone de pe continentul american. Este un arbust mare, care poate ajunge le dimensiunile unui arbore (3-8m). Are tulpina contorsionată, cu lemn tare și ramuri spinoase,frunze ovale sau rombice, flori mici, albe cu 5 petale, grupate în buchețele și flori ovoide, roșii. Înflorește în mai-iunie.
Crește din zonele de stepă până în zonele de deal și chiar munte, în lizierele pădurilor, pe pășuni și poiene. În Alpi poate fi întâlnit până la altitudini de 1000m. În scop terapeutic se folosesc florile, frunzele și fructele. Florile se recoltează la începutul înfloririi, de la sfârșitul lunii aprilie până în mai, dar frunzele se pot culege și înainte de înflorire sau după, până în iunie-iulie. Perioada de recoltare a fructelor este în septembrie-noiembrie, când se înroșesc.
Compoziție chimică
Florile și frunzele conțin:
–    amine cardiotonice (cu rol de stimulare a activității cardiace);
–    colină și acetilcolină;
–    flavonozide cu acțiuneantioxidantă și protectoare asupra vaselor sanguine;
–    acid cafeic și clorogenic;
–    pectine;
–    saponine.

Fructele conțin:
–   acid crategic, citric, tartric;
–   zaharuri;
–   un ulei gras;
–   vitaminele B1 și C;
–   carotenoide;
–    taninuri;
–    pectine.

Acțiuni terapeutice

cardiotonic: crește forța de contracție a mușchiului cardiac, acțiune datorată flavonozidelor;

crește eficiența utilizării oxigenului de către inimă;

contribuie le normalizarea ritmului cardiac (efect antiaritmic);

îmbunătățește metabolismul cardiac;

are acțiune protectoare asupra pereților vasculari;

este vasodilatator al vaselor sanguine coronare și periferice, fiind astfel util în cardiopatie ischemică, ateroscleroză, arterită;

sedativ;

antioxidant;

diuretic;

normalizează nivelul tensiunii arteriale (scade tensiunea arterială prea ridicată și o normalizează pe cea scăzută).

Există numeroase studii clinice care probează efectele terapeutice ale preparatelor pe bază de păducel. Unul din studii, realizat în mai multe spitale din SUA, a urmărit un număr de 136 pacienți cu insuficiență cardiacă clasa a II a (caracterizată prin scăderea forței de contracție a inimii și simptomatologie la efort mediu), cărora li s-a administrat extract de păducel sau placebo (o substanță lipsită de efect terapeutic). La sfârșitul a 8 săptămâni de tratament toți pacienții care au primit extract de păducel au înregistrat creșterea forței de contracție cardiacă precum și diminuarea simptomatologiei(respirație îngreunată la efort, edeme ale membrelor inferioare).
Între 1981 și 1994 au fost realizate 14 studii clinice, la care au participat peste 700 pacienți cu afecțiuni cardiace. Toate aceste studii au demonstrat eficiența administrării păducelului în afecțiunile inimii.
Testele realizate pe animale au demonstrat că păducelul îmbunătățește activitatea mușchiului cardiac, crește fluxul de sânge prin arterele coronare (arterele care hrănesc inima), diminuează spasmele coronariene și reduce riscul de aritmii.

Indicații terapeutice
–    insuficiență cardiacă;
–    ateroscleroză, alături de păpădie, anghinare, frunze de mesteacăn;
–    angină pectorală, alături de talpa gâștei și valeriană;
–    hipertensiune arterială, împreună cu talpa gâștei și traista ciobanului;
–    hipotensiune arterială, asociat cu rozmarin și traista ciobanului;
–    palpitații;
–    tahicardie;
–    respirație îngreunată la efort (dispnee);
–    circulație periferică deficitară, alături de ghimpe și sulfină;
–    nervozitate, în asociere cu flori de tei;
–    tulburări neurovegetative asociate menopauzei;
–    vertij, împreună cu ginkgo biloba.

Mod de administrare
Înainte de a fi întrebuințat ca plantă medicinală, păducelul a fost folosit în alimentație. În vechime, fructele uscate și râșnite erau amestecate cu făina de grâu iar semințele prăjite erau folosite pentru a prepara un surogat de cafea. În zonele rurale chiar și în prezent din fructele de păducel se prepară marmeladă sau sunt folosite la prăjituri.

În scop terapeutic:

Cea mai eficientă metodă de administrare este pulberea, sublingual: fie din flori și frunze, fie din fructe. Acestea se râșnesc fin cu o râșniță electrică curată; din pulberea rezultată se ia câte o linguriță rasă de 4 ori pe zi, la intervale regulate, cu minim 30 minute înainte de mese, se ține sublingual 15-20 minute apoi se înghite cu puțină apă plată.

Maceratul la rece: se râșnește planta fin și se pun 2 linguri pline de plantă la 1 l apă plată; se ține la temperatura camerei aproximativ 7 ore (peste noapte) apoi se strecoară. Lichidul rezultat se bea peste zi, cu înghițituri mici, între mese

Tinctura se prepară din 20 g flori și frunze la 100 ml alcool de 60-70 grade, lăsate la macerat timp de 10 zile, după care se strecoară. Se administrează câte 20 picături de 3 ori pe zi în 100 ml apă plată.

Floarea de păducel, înrudită cu trandafirul, ne vorbește despre iubire. Ne învață să ne deschidem sufletul și să trăim afectivitatea firesc, cu sinceritatea și inocența copiilor Multe din afecțiunile inimii se ameliorează dacă reușim să trăim astfel.

BIBLIOGRAFIE

Plante medicinal, fitoterapie si genoterapice – Paula Rotaru

Concluzii:

Angina pectorala apare frecvent la pacienti care asociaza factori de risc cardiovascular: fumatori, diabetici, cu obezitate abdominala, cu varsta peste 55-65 ani, cu hipercolesterolemie, hipertensivi.

Exista si forme de suferinta ischemica a inimii fara durere (in special la diabetici), de aceea pacientii cu risc crescut vor fi evaluati cardiologic chiar in absenta durerii pectorale.

Un examen fizic normal si un ECG normal nu pot exclude boala cardiaca ischemica, mai ales la un pacient cu dureri tipice si factori de risc cardio-vascular.

Toti pacientii cu angina pectorala trebuie consultati de un medic cardiolog care va efectua periodic o serie de teste si va stabili daca este sau nu suficient tratamentul medicamentos.

Este obligatoriu controlul factorilor de risc, indiferent de metoda de tratament adoptata.

Daca durerile anginoase devin mai frecvente, apar la eforturi mai mici decat de obicei, dureaza mai mult sau nu mai raspund la administrarea de nitroglicerina sublingual, se impune consult cardiologic de urgenta.