Anotimpurile (Primăvara, Toamna), Animalele domestice, etc. [305656]
[anonimizat]-ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU DISERTAȚIE
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Conf. univ. dr. LAZĂR ADRIANA
MASTERANDĂ
TUCĂ I. LARISA
-2020-
[anonimizat]. univ. dr. LAZĂR ADRIANA
MASTERANDĂ
TUCĂ I. LARISA
2020
CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………..….4
CAPITOLUL I
[anonimizat]-EDUCATIVĂ UTILIZATĂ ÎN GRĂDINIȚĂ
1.1. TIPURI DE ACTIVITĂȚI DE EDUCARE A LIMBAJULUI………………………………….6
1.2.DEFINIREA CONCEPTULUI DE JOC DIDACTIC. TIPOLOGIA JOCULUI DIDACTIC…………………………………………………………………………………………..10
1.3.STRUCTURA ȘI METODOLOGIA JOCULUI DIDACTIC. METODOLOGIA, ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA JOCULUI DIDACTIC……………………………………………………………………………………………17
CAPITOLUL 2
[anonimizat]……………………………………………………………………………………21
ORGANIZAREA SPAȚIULUI EDUCAȚIONAL ÎN GRĂDINIȚĂ…………………………………………………………………………..…………23
PROIECTAREA DIDACTICĂ A [anonimizat]…………………………..……………………………….……27
CAPITOLUL 3
CERCETARE CONSTATATIVĂ/sau STUDIU PEDAGOGIC/[anonimizat] A LIMBAJULUI ÎN AFARA ACTIVITĂȚILOR COMUNE
COORDONATELE METODOLOGICE ALE CERCETĂRII………………………………….
OBIECTIVELE CERCETĂRII ȘI IPOTEZA DE LUCRU…………………………………….
METODELE DE CERCETARE…………………………………………………………………..
EȘANTIONUL EXPERIMENTAL……………………………………………………………….
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII………………………………………..
PRELUCRAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR……………………
CONCLUZII………………………………………………………………………………………..
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………….
ANEXE………………………………………………………………………………………………
INTRODUCERE
Grădinița este prima treaptă a [anonimizat] a-i [anonimizat]. Învățământul preșcolar acordă o [anonimizat], fixarea și diferențierea noțiunilor și în transmiterea informației. [anonimizat].
Activitățile de educare a [anonimizat]-[anonimizat],[anonimizat] a gândirii si de însușire a structurii gramaticale. Asigurarea capacitații copiilor de a folosi corect limbajul le da posibilitatea de a se adapta cu ușurința la sarcinile complexe ale învățării in clasa întâi.
[anonimizat], in grădinița aceasta este înlocuită cu jocul. [anonimizat]. Fără joc nu se poate ajunge la o finalitate reală. Jocul este conceput ca mijloc de instruire și educație a copiilor, ca procedeu metodic de realizare a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de dezvoltare a [anonimizat]. Particularitățile de dezvoltare ale preșcolarilor fac ca prin joc ei să învețe fără a [anonimizat], nefiind conștienți ca fac acest lucru.
În literatura de specialitate jocul este definit și explicat în moduri foarte variate după cum tot atât de variate sunt și funcțiile și sensurile ce i se atribuie. După J. Huizinga, jocul este o acțiune specifică, încărcată de sensuri și tensiuni, întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie și în afara sferei utilității sau necesitații materiale, însoțită de simțăminte de înălțare și de încordare, de voioșie și de destindere.
Jocul este o acțiune fără utilitate imediată, dar generatoare de distracție și reconfortare, de sentimente de plăcere și de bucurie. Datorită spontaneității, jocul reclamă o îmbinare armonioasă între cerințele situației de joc și aptitudinile celor care se joacă.
Jocul ca activitate didactică specifică, îndeplinește multiple funcții: de distracție, de creativitate in conformitate cu vârsta, în final de modelare și formare a personalității copiilor. Încorporate în activitățile didactice, elementele de joc imprimă un caracter mai viu și mai atrăgător, aduc varietate și o stare de bună dispoziție, de veselie, de destindere, prevenind apariția oboselii.
Stabilind un echilibru în activitatea copilului, jocul fortifică energiile intelectuale si fizice, furnizează o motivație stimulatorie, o prezentă necesară în ritmul vieții copilului. Jocul poate folosi scopuri pe care copilul, cel care se joacă, nu le sesizează, dar care sunt inerente jocului; de asemenea, el poate să capete o finalitate pedagogică și un conținut instructiv bine determinat. Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixarea și consolidarea cunoștințelor, iar datorită caracterului sau formativ influențează dezvoltarea personalității copilului.
Jocul didactic este un important mijloc de educație intelectuală care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale preșcolarului. El este folosit pentru cunoașterea realității pe o cale mai accesibila deoarece copiii descoperă unele adevăruri noi pentru ei, angajându-se în eforturi de gândire ce le oferă satisfacții. Ei sunt participanți nemijlociți la propria formare și antrenați în joc, ei sunt capabili sa depună eforturi mari pentru îndeplinirea sarcinilor date. Activitatea de joc antrenează în mod spontan un efort susținut din partea tuturor copiilor, indiferent de nivelul lor de pregătire. Totodată, jocul didactic contribuie la dezvoltarea judecații, memoriei, atenției spiritului de observație, la cultivarea obișnuinței cu munca intelectuală și cea independentă. El constituie un mijloc și un procedeu deosebit de valoros de acumulare de noi cunoștințe, de echilibrare a procesului de învățare și a activității de joc, putându-se desfășura atât în cadrul activităților libere cât și în cele comune. Este un prilej de a completa unele lacune, de a asimila și de a folosi cunoștințe noi, de a-și dezvolta limbajul sub aspect fonetic, lexical, gramatical.
Lucrarea este structurată în trei capitole astfel:
Primul capitolul se axează pe fundamentarea teoretică ȋn care am tratat „ Jocul didactic – principala metodă instructiv – educativă utilizată în grădiniță”.
Cel de – aldoilea capitol se axează pe ”Organizarea activităților și jocurilor liber alese în învățământul preșcolar”.
Cel de-al treilea capitol prezintă o analiză a rezultatelor obținute ȋn urma cercetării psiho – pedagogice referitoare la importanța jocurilor de educare a limbajului în afara activităților commune.
CAPITOLUL I
JOCUL DIDACTIC – PRINCIPALA METODĂ INSTRUCTIV – EDUCATIVĂ UTILIZATĂ ÎN GRĂDINIȚĂ
TIPURI DE ACTIVITĂȚI DE EDUCARE A LIMBAJULUI
Specificul activităților de educarea limbajului în grădiniță este determinat de trei factori: Ideal educațional, particularități de vârstă ale copiilor, caracteristici ale limbajului, toți acești factori reprezintă un model după care trebuie format orice copil și tânăr, cu ajutorul educației.
Curriculumul preșcolar trasează următoarele obiective ale idealului educațional:
– Asigurarea dezvoltării normale și depline a preșcolarilor, prin a pune în valoare potențialul psihic și fizic al fiecăruia, având în vedere ritmul propriu, nevoile afective și activitatea sa fundamentală – jocul;
– Stimularea preșcolarului pentru dobândirea aptitudinilor, cunoștințelor, capacităților necesare activităților în școală și în societate;
– Amplificarea capacității copilului preșcolar de a relaționa cu ceilalți copii și cu adulții, capacitatea sa de socializare.
Învățământul preșcolar constituie principala formă de instruire și educare organizată, sistematică și competentă, reprezintă prima formă de socializare organizată a copilului, asigură condiții optime pentru copii de a se manifesta în mod activ, dirijați continuu de cadre specializate;
Prin activitățile organizate și desfășurate în grădiniță, precum: activități comune, jocuri și activități la alegerea copiilor, activități de relaxare, recreative și recuperatorii, activități de dezvoltare și exersare a aptitudinilor individuale, etc., copiii dobândesc achiziții cognitive, își formează deprinderea de a acționa la comandă, de a stabili relații de cooperare cu educatoarea și cu ceilalți copii, își dezvoltă capacitatea de comunica verbal și nonverbal, își formează deprinderi intelectuale și motrice. Privit din această perspectivă, învățământul preșcolar anticipează învățământul din ciclul primar: cunoștințele acumulate în grădiniță, abilitățile achiziționate facilitează integrarea socială a copilului și asigură continuitatea între cele două etape ale sistemului de învățământ.
Din punctul de vedere al lărgirii orizontului cognitiv și afectiv al copilului, grădinița contribuie la:
– Dezvoltarea capacităților senzoriale și perceptive prin reprezentările memoriei și ale imaginației;
– Perceperea realității pe căi emoționale și imaginative;
– Dezvoltarea relațiilor cu ceilalți copii, cu mediul natural și social;
-Dezvoltarea receptivității la acțiunile adulților întâi prin imitare, apoi prin transpunere în joc a comportamentului și acțiunilor acestora, mergând până la participarea lor la activitățile adulților;
– Dezvoltarea motricității și a senzorial-perceptivității;
– Creșterea atenției a cărei concentrare sporește de la 5-7 minute la preșcolarul mic, la 15-20 minute la preșcolarul din grupa mijlocie și la 40-45 de minute la preșcolarul mare în joc, audiții sau vizionări de filme, teatru pentru copii, etc.
Jocul este activitatea fundamentală la vârsta preșcolară și se realizează fără nici un scop, ca plăcere gratuită. Pentru un copil sănătos, nimic nu este mai impropriu decât starea de apatie și nemișcare. Jocul este necesar dezvoltării multilaterale a copilului ca și lumina soarelui. Jocurile copiilor sunt o formă de activitate în care se reflectă , în mod specific, unele relații între oameni și,mai ales, relații de muncă. Jocul copilului trebuie îndrumat de către adult, fără ca spontaneitatea să îi fie stingherită. Pentru copil, jocul este distracție, este învățătură, este muncă, mijloc prin care se educă, mijloc eficient de cunoaștere a lumii înconjurătoare și de educarea limbajului. Jocul influențează întreaga conduit și prefigurează personalitatea în plină formare a acestuia. De la jocul legat de obiecte la vârsta preșcolară mică, încet se ajunge la jocul cu subiect și cu rol, care presupune adaptare la rol și la parteneri, la regulile jocului. Jocul rămâne o preocupare principală și la școlarul mic, dar este mai complex, are anumite funcții, ca:
– Funcție formativă;
– Funcție de relaxare,
– Funcție de adaptare la activitatea de învățare;
-Funcție de dezvoltare psiho-motrică;
-Funcție de satisfacere a trebuințelor de activitate.
Conduita verbală și afirmarea personalității fac progrese prin dezvoltarea capacității de exprimare verbală:
– Crește volumul vocabularului activ;
– Se manifestă intens limbajul situațional;
-Se exersează structurile gramaticale corecte ale limbii. Toate aceste aspecte lingvistice facilitează învățarea citit-scrisului în clasa a doua.
În vorbirea preșcolarilor apar fenomene ca:
-Dificultăți de pronunție a unor sunete;
– Tulburări ale ritmului de emisie;
-Articulări alterate din cauza unor factori fiziologici sau psihici. Acestea pot persista și în perioada școlară mică, dar cu ajutorul logopedului acestea pot fi ameliorate sau chiar eliminate. Deși, în perioada școlară mică activitatea predominantă este învățarea, jocul constituie o necesitate fundamentală și în această etapă.
Capătă însă pondere jocul didactic, care contribuie la:
– Dezvoltarea spiritului de echipă;
-Dezvoltarea spiritului de observație;
-Dezvoltarea atitudinii critice și autocritice;
-Dezvoltarea voinței
– Dezvoltarea unor trăsături morale ca: perseverența, hărnicia, cinstea, dreptatea, etc.
Complexitatea vieții sociale, dezvoltarea rapidă a științei și tehnicii, explozia informațională actuală, precum și circulația rapidă a informațiilor impun o perspectivă interdisciplinară în toate domeniile activității umane. Pentru a satisface aceste cerințe, învățământul de toate gradele, trebuie să se orienteze spre o formare interdisciplinară a personalității umane. Un astfel de model educațional este flexibil, permite adaptarea individului la mutațiile vieții sociale. Interdisciplinaritatea nu exclude granițele disciplinare, ci dimpotrivă:
-Impune redimensionarea granițelor disciplinare;
– Presupune o concepție interdisciplinară și un sistem de organizare flexibil;
– Solicită planuri de învățământ interdisciplinare;
– Impune o metodologie specifică interdisciplinarității;
-Cere cadre didactice cu formațiune interdisciplinară.
Interdisciplinaritatea nu complică procesul instructiv, ci duce la adâncirea și extinderea conexiunilor dintre discipline. Activitățile interdisciplinare au un profund caracter formativ, contribuind la formarea unei noi atitudini față de cunoaștere. Copiii încep să cunoască viața și lumea sub aspectele lor variate prin transferul cunoștințelor.
Învățarea interdisciplinară contribuie la cultivarea atitudinilor creative, la dezvoltarea flexibilității gândirii, la dezvoltarea sensibilităților copiilor, însușirea tehnicilor de cunoaștere științifică în perspectiva educației și autoeducației permanente.
Învățământul preșcolar, prin structura și scopul său, favorizează și permite activități interdisciplinare la toate formele de organizare ale acesteia.
Activitățile interdisciplinare asigură transferal cunoștințelor assimilate la situații noi, apropiate de viață, consolidează deprinderi motrice, facilitează efortul intelectual și stimulează creativitatea copiilor.
Jocurile și activitățile la alegerea copiilor, liber – creative reprezintă unul din momentele cele mai favorabile pentru exersarea liberă a vorbirii copiilor, atât prin situațiile care se creează în mânuirea materialelor, cât mai ales prin comunicarea intense și vie ce se stabilește între copii. Jocurile și activitățile la alegerea copiilor favorizează în cel mai înalt grad aplicarea și verificarea cunoștințelor dobândite în cadrul procesului instructive – educative desfășurat prin activitățile commune. În același timp, ele dau posibilitatea exersării vorbirii copiilor prin comunicarea ce are loc în cursul organizării jocului și în cadrul relațiilor dintre copii și prin comunicarea ce o determină fiecare rol asumat în cursul jocului.
Copiii sunt repartizați pe arii de interes, după preferințele lor, își consolidează cunoștințele acumulate și deprinderile lor legate de acestea. Concomitent cu desfășurarea acestor jocuri, se poate face verbalizarea acțiunilor, astfel se realizează dezvoltarea deprinderilor de exprimare prin activizarea vocabularului. Prin activitate individuală sau cu grupuri mici, se pot corecta greșelile și/sau tulburările de comunicare depistate. În astfel de activități copiii nu conștientizează efortul intelectual, pentru că aceste activități sunt atractive pentru ei, le satisfac necesitățile de mișcare și de cunoaștere.
În jocurile de creație și de construcție, copiii transferă cunoștințe și deprinderi dobândite în alte activități. În astfel de activități, copiii exersează deprinderile de comunicare, pot însuși cuvinte noi, sensuri noi ale unor cuvinte cunoscute. Prin urmare, se dezvoltă creativitatea și imaginația lor.
a) În activitățile de educare a limbajului (povestire, lectură după imagini, convorbiri,) se pot folosi conținuturi specifeice diferitelor domenii. Astfel, din domeniul:
– științei: activitate matematică, cunoașterea mediului;
– educației estetice: muzică, artă plastică; În activitățile de educare a limbajului obiectivul de referință este îmbogățirea și activizarea vocabularului copiilor prin învățarea unor cuvinte care denumesc:
– însușiri, mărimi, forme, dimensiuni, culori (deci adjective);
– cantitatea și ordinea obiectelor (numerale);
b) În activități de educație plastică, copiii trebuie să fie stimulați să descrie desenele sau picturile executate de ei, să motiveze alegerea culorilor, astfel se exersează deprinderile de comunicare verbală. Această verbalizare relevă totodată perceperea și denumirea corectă a componentelor desenului realizat.
c) Cunoștințele dobândite la activitățile de matematică pot fi utilizate în activitățile de educare a limbajului, de cunoaștere a mediului, de educație estetică sau de educație fizică. Cunoștințele matematice își găsesc aplicare în jocurile de construcție în care se utilizează figuri geometrice, bețișoare de diferite lungimi și grosimi. Copiii trebuie să intuiască forma, mărimea, culoarea, trebuie să numere piesele necesare unei anume construcții. Pentru crearea unei atmosfere relaxante și plăcute, se pot utiliza la aceste activități chiar instrumente muzicale: copiii trebuie să bată în tobă, să apese clapele unui pian-jucărie de tot atâtea ori, câte silabe conține un cuvânt, câte cuvinte conține o propoziție, etc.
d) În activitățile de lectură pe bază de imagini se pot realiza corelații interdisciplinare prin următoarele sarcini didactice:
– gruparea elementelor unui tablou după criteriile stabilite;
– numărarea în ordine crescătoare sau descrescătoare a elementelor unei mulțimi (obiecte de îmbrăcăminte, ființe, animale, plante, etc,);
– numărarea culorilor, a formelor, a pozițiilor spațiale ale unor obiecte, etc.
Învățarea interdisciplinară este facilitată și de alte metode didactice în afara jocului didactic: convorbirea, povestirea, problematizarea. Convorbirea liberă, de exemplu, are largi posibilități interdisciplinare în activități cu tema: Anotimpurile (Primăvara, Toamna), Animalele domestice, etc.
La prima temă se pot valorifica achizițiile de la activitățile de observare, memorizare, povestire, educație plastică sau muzicală. Sarcinile didactice ce pot fi realizate de câtre copii sunt: – sesizarea caracteristicilor primăverii / toamnei;
– interpretarea unor cântece legate de acestea;
– executarea unor mișcări ce redau fenomene ale naturii: vântul, ploaia, glasul animalelor, etc.
– prezentarea unor jocuri de copii legate de aceste teme;
– mimarea unor activități specifice anotimpului, animalelor;
– reproducerea unor poezii legate de temă.
Activități complementare pot fi: plimbări în parc, unde copiii pot observa natura, recunosc aspecte specifice anotimpului, sesizează culori, forme și zgomote din natură. Se poate organiza un joc de mișcare prin care copiii mimează gesturi sesizate, se pot rememora cântece, poezii legate de temă, etc.
În concluzie, activitățile interdisciplinare asigură transferul cunoștințelor asimilate la situații noi, apropiate de viață, consolidează deprinderi motrice, facilitează efortul intelectual și stimulează creativitatea copiilor.
1.2.DEFINIREA CONCEPTULUI DE JOC DIDACTIC. TIPOLOGIA JOCULUI DIDACTIC
În literatura de specialitate, jocul didactic este desemnat ca cel mai eficient mijloc de instruire și educare, fiind folosit pentru a forma sau consolida anumite cunoștințe, priceperi și deprinderi.
Jocul didactic – “un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învățare “.( Bache H.,Mateiaș A.,Popescu E., Șerban F.- “Pedagogie preșcolară. Manual pentru școlile normale“, Ed. Didactica și Pedagogică București, pag. 23, 1994 ).
Termenul “didactic“ asociat jocului accentuează componanta instructivă a activității și evidențiază că acesta este organizat în vederea obținerii unor finalități de natură informativă și formativă specific procesului de învățământ. Jocul trebuie apreciat ca temelie a întregii activități instructive educative care se desfășoară în grădiniță,fiind conceput ca mijloc de instruire și educare a preșcolarilor și totodată ca un procedeu metodic de obținere a realizării sarcinilor importante pe care le propune procesul de învățământ. Se mai poate afirma că jocul didactic mai este conceput și ca formă de organizare a activității de dezvoltare și cunoaștere a capacităților psihofizice pe toate planurile.
Jocul didactic constituie un mijloc valoros de instruire și educare a copiilor de vârsta preșcolară, deoarece rezolvă, într-o formă adecvată specificului și particularităților vârstei preșcolare, sarcini instructive complexe, programate în grădiniță.
Fiacare joc didactic trebuie, în primul rând, să îi instruiască pe copii, să le precizeze și să le consolideze cunoștințele despre lumea înconjurătoare și are sarcina să îmbine armonios elementul instructiv și exercițiul cu elementul distractiv.
În timp ce învață, preșcolarul trebuie să se distreze în același timp, mai precis să se joace, o îmbinare a elementului distractiv cu cel instructuiv duce la apariția unor stări emoționale complexe care la rândul lor intensifică și stimulează procesele de reflectare directă a realității.
Ne este cunoscut faptul că, jocul didactic contribuie la dezvoltarea imaginației, a spiritului de observație, la concentrarea atenției și la formarea unor priceperi și deprinderi de muncă intelectuală independentă.
Jocul didactic are un caracter distractiv, iar prin acest caracter el orientează activitatea de învățare într-o plăcută și atractivă atmosferă de joc diminuând rigiditatea ei și cultivând curajul și încredereaîn forțele propii.
Jocul didactic are drept scop sporirea interesului pentru activitatea desfășurată prin intermediul utilizării unor elemente distractive și instruirea copiilor într-un domeniu al cunoașterii, exercitând o puternică influență asupra copilului în vederea pregătirii sale pentru școală. Plecând de la premiza că jocul este activitatea dominantă în grădiniță putem afirma că o mare parte din obiectivele propuse se pot realiza prin intermediul jocului didactic, care la rândul lui trebuie să îmbine unitar momentul instructiv și exercițiul cu cel distractiv.
O importantă caracteristică constă în crearea unor condiții favorabile pentru o aplicare conștientă a cunoștințelor și exersarea deprinderilor și priceperilor formate și dezvoltate în conținutul altor activități sub forma unor activități plăcute. Prin natura sa, jocul didactic are laturi constitutive prin intermediul cărora se deosebește de celelalte forme de activitate din grădiniță sau de celelalte jocuri desfășurate de copii, conținutul jocului formându-i cunoștințele pe care copiii și le-au însușit în activități comune. Prin urmare sarcina jocului se desfășoară sub forma unei probleme pe care preșcolarul o gândește în contextul jocului didactic, o problemă de recunoaștere, de scriere, de numire sau de compareție.
Pentru ca prin jocul didactic să se obțină o finalitate dorită, se impune respectarea unor condiții cum ar fi:
– stimularea copiilor în funcție de ce rezultate s-au obținut;
-crearea unei atmosfere de lucru atrăgătoare și antrenante de către educatoare ;
-conceperea jocului în așa fel încât să respecte nivelul de vârstă al copiilor;
-pregătirea și utilizarea unui material de lucru adecvat;
-operarea și îmbinarea corectă a unor activități operatorii cu alte activități abstracte ;
-stabilirea precisă a regululor jocului;
-o prezentare de cunoștințe într-o succesiune gradate;
-introducerea în joc a unor situații ,întâmplări ,cazuri ,probleme asemănătoare cu cele întâlnite în viața practică;
-pregătirea și asigurarea unui conținut structurat în variate forme ,bogat care să vizeze esențialul;
-stabilirea unor sarcini cu grad diferit de dificultate;
-explicarea și prezentarea sarcinilor stabilite de către educatoare într-un mod accesibil preșcolarilor;
Jocul didactic contribuie sistematic la lărgirea, precizarea, fixarea, aprofundarea și sistematizarea cunoștințelor însușite prin posibilitatea pe care o dă de a fi reluat într-un cadru, într-un context sau o formă nouă. Astfel, preșcolarii au ocazia de a oprera cu diferite cunoștințe, de a le aplica în situații de viață provocate în mod special prin acțiunea jocului.
Regulile jocului didactic oferă ordonarea acțiunilor de joc, având o funcție reglatoare asupra relațiilor reciproce între copii și sunt condiționate de conținutul și obiectivele jocului. Acestea vizează comportarea copiilor pe parcursul jocului, reglementarea repartizării rolurilor, soluționarea unor probleme ce intervin în joc și succesiunea acțiunilor în joc.
Jocul didactic se încadrează în categoria jocurilor cu reguli și este definit prin obligativitatea respectării regulilor impuse care la rândul lor precizează ce căi trebuie urmate de copii în desfășurarea acțiunii ludice, prin urmare jocul didactic precizează, consolidează, sintetizează, evoluează și îmbogățește cunoștințele copiilor, valorificându-le în contexte noi.
În compareție cu alte jocuri, jocul didactic se desfășoară după o structură aparte având următoarele componante: scopul jocului, conținutul, sarcina didactică, regulile și elementele de joc. Scopul jocului este o finalitate generală spre care tinde jocul în desfășurare , acesta formulându- se în funcție de obiectivele de referință prevăzute în programa activităților instructive –educative .
Jocul didactic este o formă de activitate atractivă ș accesibilă copilului cu ajutorul căruia se realizează o mare parte din sarcinile instructive educative în învățământul preșcolar. Fiecare joc didactic, în primul rând, trebuie să-l instruiască pe copil, să îi consolideze și să îi precizeze cunoștințele despre lumea înconjurătoare și având în conținutul său elementele de așteptare, de întrecere ,de surpriză, elemente de comunicare reciprocă între copii.
Deși, jocurile didactice pot avea același conținut, ele pot dobândi totuși mereu alt caracter din cauză că sarcinile didactice cerute copilului spre rezolvare sunt altele de fiecare dată, aceasta făcând ca jocul să-i apară copilului mereu în forme noi care nu sunt prevăzute acest lucru făcându- le atractive și interesante.
În stabilirea regulilor jocului se va tine cont de principiul gradării și al accesibilității, iar măsura în care sunt însușite regulile de către copii reprezintă un criteriu important de apreciere a eficienței educative și constructive a jocului didactic.
O latură constitutivă importantă este acțiunea de joc, fiind latura care ajută ca rezolvarea sarcinii didactice să fie mai atractivă și mai plăcută copiilor. Aceasta este mai interesantă cu cât cuprinde mai multe momente de surpriză, ghicire, mișcare și întrecere. Strânsa unitate dintre conținut, sarcină didactică, reguli, acțiune de joc conferă acestei activități o particularitate specifică, care o deosebește de celelalte forme de activitate.
Jocul didactic are o încheiere cu un anumit rezultat care arată măsura în care copilul și-a format priceperea de a da răspunsul correct, de a face descrieri, comparații, reconstituiri, de a răspunde promt, etc. Toate aceste rezultate pozitive le aduce o deosebită satisfacție copiilor și le dovedește că nu au muncit în zadar, obținând răspunsuri și rezultate așteptate.
Educatoarea are sarcina să-i facă pe copii să înțeleagă că numai cu respectarea strictă a regulilor și cu străduință ajung la calea prin care pot obține rezultatele pozitive în joc, înțelegând că nu se pot bucura de rezultate bune dacă au încălcat regulile și nu își recunosc greșala.
Numeroase jocuri didactice organizează procesul priceperii analitico-sintetice a însușirilor caracteristice ale obiectelor, iar situațiile concrete ale jocului solicită preșcolarului alegerea obiectelor după mărime, culoare, formă și duc la găsirea asemănărilor și deosebirilor dintre ele. Un exemplu poate fi desfășurarea jocurilor cu loto, mosaic, domino etc., prin intermediul cărora copilul analizează obiecele, face diferența correct între figurile geometrice, culorile principale și compplementare.
În grădinița de copii percepția spațiului se dezvoltă deseori prin jocurile în care copilul reunește figurile sau construește ceva, familializându-se pe această cale cu raporturile spațiele dintre obiecte: sus – jos, în față – în spate ,aproape – departe. Prin intermediul altor jocuri copilul învață să cunoască dimensuinile și formele obiectelor, cum ar fi în jocul “ Găsește un obiect de aceeași formă “, aici copilul învață să recunoască și să deosebească formele ovale, rotunde, pătrate, triunghiulare și dreptunghiulare ale diferitelor obiecte. O altă comparație care i se poate cere este dimensiunea obiectelor, copilul învățând să cunoască : lung – scurt , de înălțime înalt – scund, de mărime, mare – mic, de grosime, gros – subțire, etc.
Prin sarcina lor didactică, aceste jocuri desfășurate de copii împreună cu educatoarea activează operațiile gândirii și anume: sinteza, analiza, generalizarea și comparația. Atunci când copilul așează diferite obiecte în grupe separate – animale, flori, jucării – el trebuie să generalizeze notele commune și esențiale ale acestor obiecte și să le integreze într-o noțiune generalizatoare cum ar fi: floare, jucărie, animal.
Majoritatea jocurilor didactice își aduc aportul la dezvoltarea vocabularului precum și la activizarea vorbirii, folosindu-se în acest scop jocurile prin care copiii memorează denumirea obiectelor și acțiunilor.
În strănsă legătură cu dezvoltarea gândirii, jocul didactic contribuie la dezvoltarea limbajului. În acest sens, în afară de jocurile didactice prin care se fixează, se precizează și se activizează vocabularul copiilor, se planifică și jocuri special, care ajută la îmbunătățirea pronunțării unor consoane mai greu de rostit pentru preșcolari, ca de exemplu, jocurile: ”Spune cum face?”, formele de singular și plural, ” Eu spun una, tu spui mai multe”,cu acordul correct între predicat și subiect ”Răspunde repede și bine”, cu folosirea de fraze în a căror component să existe propoziții subordinate cauzale sau temporale în jocul didactic ”Când se întâmplă?”.
Clasificarea jocurilor didactice se poate face după două categorii, în funcție de conținut și material didactic. În conformitate cu aceste criterii se întâlnesc mai multe feluri de jocuri didactice.
După conținut, jocurile didactice se clasifică în:
Jocuri didactice pentru educarea limbajului ( Cu ce sunet începe cuvântul?, Eu spun una, tu spui mai multe, Răspunde repede și bine.)
Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător ( Anotimpurile, Unde s-a oprit roata?, Cu ce călătorim? )
Jocuri didactice pentru numărat și socotit ( Jocul numerelor, După mine cine vine?, Găsește aceeași culoare)
La baza acestei clasificări stă principiul dezvoltării proceselor psihice a copiilor: dezvoltarea percepțiilor și reprezentărilor de formă, mărime, culoare, spațiu, timp; îmbogățirea vocabularului, însușirea sistemului fonetic al limbii materne, însușirea structurii gramaticale, etc.
Cel de-al doilea criteriu se orientează după materialul didactic folosit pentru jocuri, indiferent de natura conținutului lor. După acest criteriu ele se împart în două grupe mari cu subdiviziunile respective:
1.Jocuri didactice cu material:
jocuri cu material didactic ( jocuri didactice, jocuri de masă)
jocuri cu material ajutător, diferite obiecte si jucării ( obiecte din natura, obiecte de uz zilnic)
jocuri cu interpretarea unor povesti și lecturi precum și jocuri numărătoare, folosindu-se jucării corespunzătoare
2. Jocuri didactice fără material didactic sau jocuri orale:
ghicitori ( fără ilustrații)
jocuri cu alcătuire de propoziții și fraze
jocuri de citire
jocuri de compunere de povesti
Clasificarea jocurilor după cele două criterii este mai mult sau mai puțin convențională. Astfel, unele jocuri clasificate după criteriul conținutului se realizează cu sau fără material didactic. De exemplu, pentru dezvoltarea limbajului copiilor se pot folosi cu succes atât jocuri cu material cât și jocuri orale. De asemenea, jocurile clasificate după criteriul materialului didactic urmăresc prin scopul lor educativ realizarea aceluiași obiectiv ca si jocurile după criteriul conținutului. O delimitare netă nu este posibilă nici între jocurile didactice individuale și cele colective. De la început, multe jocuri didactice sunt accesibile copiilor numai în colectiv, mai târziu, datorită conducerii educatoarei, ele devin individuale, așa cum se întâmplă cu jocurile de masă.
Jocul didactic este o activitate care se deosebește prin structura sa specifică de celelalte activități cu conținut asemănător. Unitatea deplină dintre sarcina didactică și acțiunea de joc, forma distractivă pe care o îmbracă și o păstrează permanent trebuie să caracterizeze jocul didactic. Activitate organizată de instruire a copiilor, care se desfășoară sub conducerea directă a educatoarei și antrenează în majoritatea cazurilor întreaga grupă, jocul didactic se poate desfășura atât în cadrul activităților obligatorii cât și în afara lor, atunci când este repetat de copii, la inițiativa unuia dintre ei sau la sugestia educatoarei.
Sfera de utilizare a jocului didactic este foarte mare, deoarece el poate fi practicat în diferite momente din programul zilei, putând fi extins chiar și în viața de familie a copilului.
Jocul didactic este creat de pedagog.
Comparat cu celelalte jocuri cu subiect și cu reguli stabilite de educatoare, jocul didactic se deosebește prin conținutul pe care-l dezvăluie și prin faptul că accentul cade pe rezolvarea sarcinilor educației intelectuale, respectiv pe cunoașterea mediului înconjurător, pe dezvoltarea facultăților intelectuale, pe dezvoltarea vorbirii sau formarea reprezentărilor matematice.
Între mijloacele instructiv-educative, jocul didactic ocupă locul cel mai important prin influența pe care o exercită asupra celor mai profunde laturi ale personalității copilului prin rolul său în formarea unei gândiri corecte.
În determinarea jocului didactic problema care se ridica constă în determinarea părților sale componente, a trăsăturilor sale caracteristice, prin care își menține esența sa de joc și în același timp specificul sau de activitate didactică. Pedagogia preșcolară fundamentează bazele teoretice ale jocului didactic, ocupându-se de:
conținutul jocului
sarcina didactică
acțiunea și elementele de joc
regulile jocului
Specificul și esența jocului didactic constau în interacțiunea și întrepătrunderea acestor componente, cât și în echilibru dintre sarcina didactică și acțiunea de joc. Ponderea mai mică sau mai mare a uneia dintre aceste două componente poate duce la detunarea jocului, la schimbarea profilului său.
În vederea atingerii obiectivelor propuse, jocul didactic trebuie să îmbine elementele surpriză cu cele de așteptare. Jocul didactic poate fi folosit la toate grupele și în cadrul diferitelor activități. Pentru a influenta dezvoltarea copiilor prin intermediul jocului didactic este necesar să ținem seama de particularitățile de vârsta a copiilor la cele trei grupe preșcolare. În același timp este necesar ca sarcina didactică să fie complicată gradat pentru a nu întârzia sau stagna dezvoltarea copiilor.
Jocul didactic este activitatea cea mai firească, care corespunde cerințelor de dezvoltare a copilului, tendințelor lui de a fi în contact cu adultul și cu alți copii, de a percepe activ, de a înțelege oglinda lumii înconjurătoare, dorinței lui de a-și exprima gândurile.
1.3.STRUCTURA ȘI METODOLOGIA JOCULUI DIDACTIC. METODOLOGIA, ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA JOCULUI DIDACTIC
Structura jocului didactic este alcătiută din: sarcină didactică, conținut, acțiunea, regulile jocului cu elemente specifice de joc.
În programul copiilor din grădiniță, jocul didactic, ca una din activitățile principale, este echivalent cu lecția în programul școlii primare. Așa cum lecția ca microsistem trebuie să cuprindă toate componentele procesului de învățământ (obiective, conținuturi, metode, mijloace, tehnici, forme de organizare a activității, criterii de evaluare ș.a.), la fel și jocul didactic trebuie să cuprindă în structura sa componentele procesului de învățământ la nivelul vârstei preșcolare.
Sarcina didactică reprezintă sarcina care se dă copiilor spre rezolvare- a cunoaște, a denumi, a clasifica, a construi, ș.a.- și care se referă la -conținutul care trebuie învățat. De exemplu, în jocul "Caută vecinii", sarcina didactică este aceea de a găsi numărul mai mare sau mai mic cu o unitate decât numărul dat. În jocul "Al câtelea porumbel a zburat?", sarcina didactică se referă la găsirea numărului care lipsește din șirul de numere.
Așadar, sarcina didactică este una din componentele principale ale jocului didactic care concretizează, la nivelul vârstei preșcolare, scopul urmărit în activitatea matematică respectivă.
Conținutul jocului didactic este format din cunoștințele, priceperile și deprinderile ce trebuie formate la activitatea respectivă. De exemplu, la activitățile matematice, programa prevede exerciții de formare a mulțimilor după formă (mărime, culoare, grosime) sau învățarea șirului numerelor naturale ș.a. Pentru completarea și precizarea acestora, se organizează jocuri de genul "Cum este (cum nu este) o piesă a jocurilor logice?", "Formarea perechilor", "Cui aparțin jucăriile?", "Caută vecinii" ș.a
Acțiunea jocului și elementele de joc, reprezintă modalitatea în care se desfășoară realizarea sarcinii didactice. O activitate didactică capătă caracter ludic numai în măsura în care cuprinde elemente de joc, ca: mișcarea, competiția (întrecerea), cuvântul, ghicirea, așteptarea, surpriza ș.a. O parte din aceste elemente se utilizează în majoritatea jocurilor didactice, ca mișcarea și cuvântul; altele se introduc în funcție de conținutul jocului. Important este ca clementele de joc să servească realizării sarcinii didactice, să creeze condiții optime pentru aceasta.
Elementele de joc se pot aplica în modalități diferite. Astfel, cele mai variate aspecte le reprezintă mișcarea, care se poate realiza prin mânuirea materialului didactic, ridicarea lui în sus. ascunderea și găsirea acestuia, trecerea materialului clin mână în mână- cu pornire și oprire la semnal-schimbarea jetoanelor între copii ș.a.
Un efect deosebit în cadrul jocurilor didactice cu copiii preșcolari îl are imitarea unor mișcări specifice animalelor ca: zborul fluturilor, săritura iepurașului, sau a unor mijloace de locomoție ca: autobuzul, trenul, ș.a.
Competiția sau întrecerea constituie un alt element de joc, cu utilizare frecventă, în care accentul cade pe ritm și calitate. Astfel, întrecerea poate să se refere la alegerea rapidă a jetonului corespunzător (în jocul "Cine are un număr mai mare?") sau la găsirea locului corespunzător numărului ("Caută-ți căsuța!").
Cuvântul ca element de joc, are o contribuție valoroasă la crearea unei atmosfere plăcute, antrenante. El poate fi folosit sub forma semnalelor de oprire a unei acțiuni ("Stop!"), sub forma onomatopeelor prin imitarea diferitelor animale sau zgomotul produs de unele mijloace de locomoție, punerea în scenă a unor acțiuni, interpretarea unor roluri, a unor dialoguri între membrii echipei dejoc șa.
Ghicirea este folosită cu precădere în jocurile fără material, contribuind la antrenarea copiilor la activitate. O întâlnim în jocuri ca "Ghici, ghici!", sau "Ghici care obiect lipsește!" sau "Ce am ascuns în mâna cealaltă?".
Așteptarea și surpriza dau un colorit emoțional jocului didactic, mai ales atunci când sunt în legătură cu prezentarea sau mânuirea materialului, cu mișcarea copiilor în diferite sensuri sau cu folosirea unor semnale verbale, vizuale, auditive, etc. Așteptarea și surpriza se folosesc în majoritatea jocurilor asociate cu mișcarea sau cu un alt element de joc.
Regulile jocului fac legătura între sarcina didactică și acțiunea jocului. Fiind aservite sarcinii didactice, ele reglementează acțiunea jocului.
Fiecare joc didactic trebuie să conțină cel puțin două reguli: prima regulă transpune sarcina didactică într-o acțiune concretă, atractivă, adică transformă exercițiul în joc, iar cea de-a doua precizează organizarea jocului și momentele de terminare a acțiunii jocului.
În afară de regulile care reglementează acțiunea jocului, există și reguli care privesc comportarea copiilor, ordinea în care ei trebuie să intre în joc.
În unele jocuri, intrarea copiilor în joc este condiționată de momentul când primesc un anumit material (de exemplu un jeton cu un anumit număr de porumbei). Numirea copiilor sau intrarea în joc într-o ordine rigidă produce scăderea intensității jocului.
Jocurile didactice pot cuprinde, de asemenea, unele reguli care precizează cine poate fi conducătorul jocului sau cine poate deveni conducătorul jocului, pe bază de concurs.
Jocurile didactice pot cuprinde și unele restricții, care merg până la eliminarea din joc a copiilor care greșesc, pe rând rămânând până la urmă un câștigător.
Structura unitară a jocului didactic depinde de felul în care regulile asigură echilibrul dintre sarcina didactică și elementele jocului. De asemenea, reușita jocului este condiționată, în mare măsură, de desfășurarea lui metodică, de felul în care acesta este condus de educatoare.
Ca și la lecția în școala primară, jocul didactic, ca activitate instructiv-educativă în programul grădiniței, trebuie să îndeplinească o serie de cerințe privind organizarea, conducerea și evaluarea acestei activități.
Pentru stimularea copiilor în vederea participării active la joc și pentru asigurarea unei atmosfere prielnice de joc este necesară o pregătire atentă a condițiilor de desfășurare a jocului și organizare judicioasă a lui. Astfel, se impune aranjarea sălii, a materialelor și a copiilor în funcție de acțiunea jocului, distribuirea materialelor necesare desfășurării jocului, intuirea materialului didactic ș.a.
Desfășurarea jocului cuprinde, ca și lecția, mai multe momente:
Introducerea în joc se poate realiza printr-o scurtă convorbire pentru familiarizarea copiilor cu unele aspecte ale jocului și cu regulile care trebuie respectate, prin intuirea materialului ca și printr-o expunere care să stârnească interesul copiilor sau chiar printr-o ghicitoare.
Introducerea în joc nu este totdeauna un moment obligatoriu, uneori activitatea putând începe direct cu anunțarea titlului jocului.
Anunțarea jocului urmărește cunoașterea de către copii a felului activității și a titlului jocului. In cadrul anunțării jocului se poate da și o explicare a titlului acestuia. Uneori anunțarea titlului jocului se poate face într-o formă interogativă.
Explicarea jocului cuprinde prezentarea de către educatoare a principalelor etape ale acțiunii jocului, precizarea regulilor jocului, indicații asupra modului de folosire a materialului didactic, comunicarea sarciivilor conducătorului jocului și a cerințelor pentru câștigătorul individual sau pentru echipa câștigătoare.
Explicarea trebuie să fie insoțită de demonstrare. Fie că se explică și, în timpul explicației, se demonstrează, fie că se dă explicația, integrală și apoi se demonstrează.
Fixarea regulilor se realizează fie printr-o scurtă convorbire în care se precizează ce va trebui să facă copiii în momentele importante ale acțiunii, sau executarea jocului de probă sub conducerea și îndrumarea directă a educatoarei. Când este vorba de un joc cu o acțiune mai complexă, regulile jocului pot fi atenționate fie imediat după explicație, fie după semnalul de începere a jocului. De exemplu:
"Începem jocul! Nu uitați, nu aveți voie să deschideți ochii înainte de a bate eu (educatoarea) din palme. După ce ați deschis ochii, va trebui să observați al câtelea brad lipsește''.
Executarea jocului. Jocul începe la semnalul educatoarei care, la început, intervine mai des amintindu-le copiilor regulile, dând indicații asupra folosirii materialului ș.a. Pe măsură ce jocul se repetă, ea acordă copiilor mai multă independență lăsându-i să acționeze liber.
Încheierea jocului. În încheierea jocului se declară câștigătorul câștigătorii sau echipa câștigătoare) și se fac aprecieri asupra modului cum s-a desfășurat jocul, dând cuvinte de laudă asupra copiilor care au respectat regulile și nominalizându-i și atenționându-i pe cei care au făcut greșeli și s-au descurcat mai greu.
O încheiere plăcută, prin bucuria succesului și prin satisfacția imediată pe care o dă copilului, sporește interesul preșcolarului pentru jocurile didactice.
CAPITOLUL 2
ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR ȘI JOCURILOR LIBER ALESE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR
PARTICULARITĂȚILE PSIHO-FIZICE ALE COPILULUI PREȘCOLAR
Vârsta preșcolară este o perioadă a descoperirii. Depășind poate pentru prima dată spațiul restrans, familiar, al casei, copilul învață că există o lume interesantă dincolo de acesta și dorește să se implice în cunoașterea și transformarea ei, se descoperă pe sine ca o persoană care are abilitatea de a face să se întâmple anumite lucruri, câștigă autonomie în cunoaștere și initiativă. Este perioada conturării primelor elemente ale conștiinței de sine și a socializării. Această perioadă se caracterizează printr-o dezvoltare complexă și interesantă cu influențe asupra evoluției biopsihice ulterioare, se dezvoltă bazele personalității copilului, capacitățile de cunoaștere, comunicare, expresia și emanciparea comportamentelor ce ating grade de complexitate raportate la caracteristicile de vârstă și dezvoltare psiho-fizica.
Există diferențe de dezvoltare psiho-motorie între cele două genuri biologice, în general. De aceea există interes pentru studierea dezvoltării pe domenii experențiale, încă de la vârsta preșcolară pentru a se acționa în sensul completării bagajului de cunoștințe și deprinderi și moderării unde sunt excese în vederea atingerii unui relativ echilibru de dezvoltare între sexe, dar și pentru descoperirea unor aptitudini pentru a fi stimulate, puse în valoare.
Particularități ale dezvoltării fizice.
În perioada preșcolarității, copilul se dezvoltă atât în plan fizic cât și în plan psihic într-un ritm mai accentuat decât în faza precedentă. La vârsta de 6 ani, creșterea în lungime se accentuează, iar talia medie pe la sfârșitul fazei ajunge la 118 cm. Osificarea scheletului continuă evoluția atingând un grad avansat. În același timp continuă să crească volumul scheletului și al musculaturii scheletice. De asemenea, se intensifică procesul de osificare și de creștere a oaselor mici ale mâinii, ceea ce permite o coordonare mai bună a activității degetelor. Tot în perioada preșcolară continuă dezvoltarea diferențelor fine în antrenarea funcțională a structurilor scoarței cerebrale, angajarea mozaicală fină a zonelor vorbirii și a dominației asimetrice a uneia dintre cele două emisfere (de obicei, stânga), fapt ce determină caracterul de dreptaci, stângaci sau ambidextru a manualității copilului.
Dezvoltarea biochimismului intern devine mai intensă și mai impregnată de hormonii tiroidieni și cei ai timusului (glanda creșterii). Schimbările în dimensiunile corpului și dezvoltarea sistemului osteo-muscular permit efectuarea cu mai mare siguranță a mișcărilor care reclamă coordonarea concomitentă a mai multor mușchi (mers, fugă, sărituri). Sistemul nervos central al preșcolarului atinge aproape dimensiunile adultului.
Particularități ale dezvoltării psihice.
Studiul copilului este în primul rând studiul fazelor care-l vor transforma în adult. Prin trăsăturile psiho – fiziologice care marchează fiecare etapă a dezvoltării sale, există un fel de activitate cu care se ocupă copilul, activitate care la rândul său devine un factor al evoluției mintale (Wallson,1975). Perioada preșcolară este una din perioadele de intensă dezvoltare psihică.
Planul senzorio-perceptiv, tactul se decalifică relativ, devenind un simț de control și susținere a văzului și auzului care colectează prioritar impresii. Dezvoltarea exprimării verbale face deasemenea importante progrese. Raportul dintre limbajul activ (utilizat, implicat în performanță) și cel pasiv (înțeles, implicat în competență) se modifică similar, limbajul pasiv apropiindu-se de cel activ ca valoare de comunicare. Se dezvoltă cerința internă de folosire de cuvinte noi, creații verbale și fantezii verbale.
Intelectul copilului, deși insuficient format, înregistrează în perioada preșcolarității o serie de restructurări importante. Gândirea este stimulată de activitățile practice concrete, motiv pentru care devine din ce în ce mai complexă. Spre deosebire de etapa anterioară, experiența de viață este mai bogată, iar gândirea este implicată în procese importante.
Un rol esențial în punerea bazelor personalității preșcolarului îl are formarea sferei afectiv-motivaționale a vieții sale psihice. Acum apar primele instanțe etice și un nou tip de conduită, conduita personală.
La vârsta preșcolară, jocul este forma primară de învățare, este și principala formă de activitate și modalitate de socializare a copilului. Jocul deschide în fața preșcolarului universul activităților și gama infinit variată a relațiilor interpersonale. Jocul dă posibilitatea preșcolarului de a-și apropia realitatea înconjurătoare, de a-și însuși funcția socială a obiectelor, de a se familiariza cu semnificația socio-umană a activităților adulților, de a cunoaște ambientul. Activitatea ludică dă copilului preșcolar ,,simțul” ideilor importante, care vor constitui mijlocul prin care el va cuprinde concepte complexe pentru a-și descoperi și afirma Eul (Debesse, 1970). Jocul este un prim și fundamental izvor al dezvoltării personalității umane. Activitatea de joc reprezintă un ansamblul complex de acte, operații și acțiuni centrate în jurul unei teme principale și care se scurge secvențial; este o stare de captivație totală și de abandon față de presiunile din afară, de bucurie reală și plăcere, de angajare într-o lume imaginară a energiilor și a încordărilor proprii.
. ORGANIZAREA SPAȚIULUI EDUCAȚIONAL ÎN GRĂDINIȚĂ
Spațiul amenajat pe arii de stimulare ajută copiii să-și dezvolte personalitatea prin faptul că le lasă posibilitatea de a alege singuri unde, cu ce, cu cine și cât se joacă, își asumă responsabilități pentru alegerile făcute, percep activitățile ca fiind reușite deoarece sunt potrivite nivelului lor de dezvoltare și nu vor resimți o frustrare ca urmare a faptului că sunt constrânși să participe la activități care sunt fie prea dificile, fie prea ușoare. Alegând singuri și asumându-și responsabilitatea deciziei, copiii devin independenți, capabili să se descurce singuri, încrezători în propriile forțe ceea ce duce la formarea unei imagini de sine pozitive.
Ce sunt ariile/centrele/zonele de interes/de stimulare?
Ariile sunt spații educative care stimulează dezvoltarea copiilor prin propunerile de joc pe care le oferă acestora. Este important ca ariile să fie aranjate astfel încât să exprime ordine și siguranță pentru copil. Ordinea este un element de bază dar care nu trebuie exagerat. Așadar, jocurile și jucăriile trebuie să fie ordonate dar accesibile copiilor care vor învăța să le aranjeze la locul lor după ce le-au folosit. De asemenea, un joc început nu se întrerupe iar o construcție neterminată nu se descompune, pentru că valoarea produsului propriu este mai importantă pentru copii decât ordinea în sine.
Ariile sunt o altă amenajare a spațiului, prin împărțirea lui în spații diferite, cu scopuri de cunoaștere și dezvoltare experiențială a copilului, o altă așezare a jocurilor și jucăriilor în sală, o altă antrenare în joc și activitate a copiilor după reguli în care se stimulează motivația internă și respectul de sine.
Tipuri de centre/arii/sectoare:
Construcții cu cuburi (un covor și un raft în care sunt așezate cuburi de diferite mărimi și forme).
Este o zonă consacrată cuburilor mari, cu ajutorul cărora copilul poate realiza diferite construcții pe covor, implicând imaginația și spiritul său creator, exersând mișcările largi și cele fine.
Joc de rol/imaginație/colțul câăsuței (o casă mică din carton sau lemn, cu obiecte de mărimea copiilor, ustensile și mobilier, truse diferite pentru dramatizare, costume, măști etc.).
Este locul în care copiii desfășoară activități casnice și exersează diferite roluri sociale. Își dezvoltă deprinderi de cooperare, de comunicare, de limbaj, de manipulare a obiectelor de uz casnic, își exersează imaginația, învață să se exprime artistic.
Zona senzorială/nisip și apă (un vas mare cu nisip și un lighean cu apă, diferite forme cu care se pot juca).
Este zona care stimulează fantezia și imaginația copilului. Acesta își dezvoltă capacitatea tactil – kinestezică, își dezvoltă musculatura și își îmbunătățește coordonarea senzorio – motorie.
Joc de masă (măsuță și raft în care se găsesc jucării mici și jocuri de masă). Este o zonă în care copilul capătă achiziții în toate domeniile: cognitiv, socio – afectiv, fizic.
Biblioteca/zona liniștită/colțul cărții și al poveștii (rafturi cu cărți, caiete, instrumente de scris, imagini pe teme diferite, măsuță).
Această zonă are două mari roluri în grădiniță:
Să apropie copilul de carte și de simbolurile limbajului;
Să ajute copilul să se echilibreze, să se odihnească în anumite momente.
În acest sector, copiii fac cunoștință în mod organizat cu cartea și cuvântul. Ei învață ce reprezintă ea, care este valoarea ei și cum trebuie să o folosească. Cu cât copiii se vor apropia mai repede și mai adecvat de cuvântul scris din cărți, vor reuși să descifreze mai repede scrisul și cititul în perioada școlară.
Artă (acuarele, guașe, tempera, hârtie albă și colorată, lipici, ață, măsuță și raft în care sunt așezate în ordine toate materialele).
În această zonă copiii realizează activități de desen, dactilopictură, activități practice, colaje. Este o zonă liniștită, simplă, care trezește imaginația și spiritul creator al copilului.
Știința/colțul naturii vii (plante, mici animale de casă, acvariu cu peștișori, semințe, vase pentru experiențe, etc.). Aici este locul unde copiii își asumă diferite responsabilități, realizează mici experiențe sub îndrumarea educatoarei, fac diferite observații.
Pentru o bună desfășurare a activităților în cadrul ariilor de stimulare, educatoarea împreună cu copiii stabilesc la începutul anului, atunci când sunt prezentate centrele și materialele corespunzătoare, niște reguli care trebuie respectate de către copii.
Rolul educatoarei în amenajarea spațiului
În realizarea aranjamentelor de spațiu educatoarea trebuie să parcurgă următorii pași:
alegerea spațiului grupei și aranjarea elementelor de mobilier;
stabilirea climatului spațiului (căldură, sursă de apă, lumină, curățenie);
identificarea resurselor materiale și depozitarea lor;
amenajarea centrelor de interes.
Pentru amenajarea utilă a sălii de grupă, educatoarea trebuie să țină cont de următoarele cerințe:
să planifice activitățile înainte de amenajarea spațiului;
să planifice amenajări ale mobilierului cât mai flexibile, în așa fel încât ariile să poată fi extinse sau reduse în funcție de cerințele activităților;
să aranjeze materialele la nivelul copiilor, în așa fel încât aceștia să le poată folosi singuri și să le poată pune la loc;
să organizeze și spații liniștite, în care copilul să se simtă singur, chiar să se odihnească;
să gândească spațiul pentru mișcare și libertate de acțiune din partea copilului;
să plaseze aria nisip și apă lângă o sursă de apă și pe o suprafață ușor de curățat;
să plaseze centrele zgomotoase departe de cele care cer liniște și concentrare;
să amenajeze zona bibliotecii într-un spațiu luminos și liniștit;
colțul naturii are nevoie de lumină, aer și spațiu;
să aibă în vedere un spațiu în care copiii să-și țină hainele personale;
să plaseze mobilierul în așa fel încât să poată vedea toți copiii, în toate ariile folosite;
să marcheze centrele de interes prin simboluri pe care copiii să le recunoască.
Sala de grupă trebuie să îndeplinească și un rol estetic. Deși este aglomerată cu jocuri, jucării și diverse materiale, ea trebuie să ofere o imagine globală simplă, plăcută și de siguranță pentru copil. Împodobirea sălii cu desenele și lucrările copiilor este mult mai eficientă decât pictarea pereților.
Concluzionând, putem spune că sala de grupă exprimă creativitatea, flexibilitatea și competența profesională a educatoarei.
Recunoașterea valențelor formative ale mediului educațional este una din ideile deosebit de valoroase promovate de reforma învățământului preșcolar. În acest sens, într-un program educativ la vârstele timpurii este foarte important să acordăm o atenție deosebită amenajării spațiului.
Importanța amenajării spațiului din grădiniță
Spațiul constituie contextul material în care se desfășoară educația. El trimite permanent mesaje copilului, mesaje care sunt esențiale pentru dezvoltarea acestuia și constituie elemente de bază în experiența sa de viață. În grădiniță, spațiul este special amenajat pentru copii, în așa fel încât acesta să trimită copilului mesaje cu suport educativ, în sprijinul dezvoltării lui. Amenajarea spațiului grupei într-o nouă manieră, care să nu mai imite modelul școlar ci să ofere ocazii de joc liber și creativ, corespunde în fapt cu organizarea ariilor de stimulare. Acestea sunt colțuri, ateliere, sectoare, centre, domenii, locuri în care sunt puse materialele didactice la îndemâna copiilor, într-o manieră care să dea prilejul desfășurării unor activități menite să dezvolte copilul psihic și fizic.
Copiii învață prin joc, iar învățarea eficientă depinde de mediul învățării. Un mediu eficient pentru învățare este un mediu care favorizează jocul liber ales. Jocul pe care copilul îl alege din opțiunile pe care i le propune mediul este un joc creativ și liber.
Jocul liber sau dirijat, realizat într-un spațiu organizat pe arii de stimulare, contribuie în mod esențial la dezvoltarea copilului în toate domeniile.
Mediul este confortabil, primitor, securizant și stimulativ în măsura în care copiii găsesc în el materiale care să-i provoace la acțiuni care îi interesează.
Spațiul educațional oferă siguranță emoțională și afectivă atunci când educatoarea, cunoscându-și bine copiii din grupă, organizează și amenajează ambientul astfel încât aceștia să poată desfășura activități potrivite dezvoltării individuale. Lucrând în grupuri mici, copiii pun întrebări, comunică între ei și cu educatoarea, antrenându-și structurile de bază ale limbajului. Dacă găsesc în spațiul grupei acele jocuri și jucării pe care și le doresc și care le oferă șansa exersării unor capacități individuale, copiii vor învăța jucându-se, aproape fără efort. Într-un astfel de aranjament al spațiului, copiii au ocazia de a se întâlni în activitatea lor, iar educatoarea poate orienta indirect relațiile lor spre comunicare, cooperare, colaborare, respect, negociere, acceptare, toleranță, prietenie, etc., ceea ce duce la formarea unor aptitudini și atitudini necesare adaptării eficiente socio-individuale.
Alegând singuri și asumându-și responsabilitatea deciziei, copiii devin independenți, capabili să se descurce singuri, încrezători în propriile forțe ceea ce duce la formarea unei imagini de sine pozitive.
2.3. PROIECTAREA DIDACTICĂ A ACTIVITĂȚILOR LIBER ALESE – SUGESTII PRIVIND ORGANIZAREA ACESTORA
Jocul și activitățile alese îi ajută pe copii să socializeze, să se inițieze în cunoașterea mediului natural, social și cultural căruia îi aparțin; să se familiarizeze cu structurile limbii române. Se desfășoară în grupuri mici și chiar individual în conformitate cu anumite obiective specifice, dar prin atingerea cărora se tinde spre realizarea obiectivelor generale ale învațământului preșcolar. Reușita lor depinde de buna organizare a spațiului sălii de grupă în zone ca: Biblioteca, Colțul casei, Constructii, Știința, Artă, care favorizează dezvoltarea și stimularea capacităților intelectuale ale preșcolarilor.
Jocurile și activitățile liber – alese – ALA sunt cele pe care copiii și le aleg și care îi ajută să socializeze în mod progresiv și să se inițieze în cunoașterea lumii fizice, a mediului social și cultural căruia îi aparțin, a matematicii, comunicării, a limbajului citit și scris etc. Ele se desfășoară pe grupuri mici, în perechi și chiar individual și pot fi abordate, în manieră integrată, cu activitățile tematice/pe domenii experiențiale și cu activitățile pentru dezvoltare individuală.
Reușita desfășurării jocurilor și a activităților liber-alese depinde, în mare măsură, de modul în care este organizat și conceput mediul educațional. Acesta trebuie să stimuleze copilul, să-l ajute să se orienteze, să-l invite la acțiune. Materialele care se vor regăsi zilnic în zonele/centrele/colțurile deschise nu trebuie să fie aleatorii, ci atent alese, în strânsă corelare cu tema săptămânii sau cu tema proiectului aflat în derulare. Astfel, dacă este vorba de activități desfășurate în sala de grupă, cadrul didactic va acorda o atenție deosebită o rganizării spațiului în centre, cum ar fi: Biblioteca, Colțul căsuței/Joc de rol, Construcții, Știință, Arte, Nisip și apă și altele. Organizarea acestor centre se va face ținând cont de resursele materiale, de spațiul existent și de nivelul de vârstă al copiilor.
În funcție de spațiul disponibil, cadrul didactic poate deschide toate centrele sau cel puțin două centre de activitate, în care pregătește zilnic „oferta” pentru copii, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea să aleagă locul de învățare și joc în funcție de disponibilitate și nevoi. Copiii trebuie să se bucure de mobilitate și de libertatea de opțiune.
Tema Jocurilor și activităților liber – alese poate fi dată sub o formă generică și comună tuturor centrelor deschise sau se pot stabili teme diferite pentru fiecare centru de activitate, aspect ce rămâne la latitudinea cadrului didactic. În ambele situații, tema și conținutul acestor activități se realizează simultan, corelându-se cu celelalte activități din programul zilei și cu tema proiectului aflat în derulare, având în atenție atingerea obiectivelor planificate.
În cadrul jocurilor și activităților liber-alese, actualul plan de învățământ alocă zilnic un timp de cel puțin 30 de minute jocului liber. În această perioadă, în care copiii pot să-și aleagă jocul și jucăria preferată, pot să analizeze/exploreze obiecte/mecanisme/fenomene/idei de care se simt atrași, pot comunica și împărtăși impresii cu colegii etc., cadrele didactice au ocazia să îi observe atent și să consemneze aspecte ale jocurilor, preferințelor și acțiunilor libere ale copiilor, care să le sprijine atât în procesul de cunoaștere, cât și în cel de modelare sau facilitare a dezvoltării optime a copiilor.
Pentru jocurile și activitățile alese desfășurate în alte spații decât spațiului obișnuit al grupei (outdoor), o atenție specială va fi acordată atât organizării și amenajării curții de joc, cât și siguranței pe care o oferă copiilor spațiul respectiv și dotările existente. De asemenea, în funcție de spațiul ales pentru desfășurarea activităților outdoor, care poate fi și în afara instituției (parc, crâng, pădure, pajiște, fermă, gospodăria bunicilor etc.), va fi acordată atenția cuvenită adecvării jocului și explorării la condițiile oferite de acesta.
Aceste activități se desfășoară de obicei înaintea activităților comune, ele asigura trecerea de la viața de familie la cea de grădiniță.
În etapa jocurilor și activităților la alegere, copiii, repartizați pe arii de interes, după preferințele lor, își consolidează cunoștințele acumulate și deprinderile formate. Aceste jocuri și activități desfășurate de copii, sunt însoțite și verbalizate, de exersarea deprinderilor de exprimare, prin activizarea vocabularului și folosirea structurilor interogative, după caz. Aceste activități permit depistarea tulburărilor de limbaj, deficiențe de pronunție și de ritm, de utilizare a vocabularului și a structurii gramaticale. Prin activități individuale, diferențiate sau cu grupuri mici, pot fi corectate tulburările depistate. Copiii nu constientizează efortul intelectual în astfel de activități atractive pentru ei, activități ce le satisface necesitați interioare: curiozitate, relaxare și nevoia de mișcare.
Unul dintre momentele cele mai favorabile pentru exersarea liberă a vorbirii copiilor care se creează datorită comunicării intense, vii, ce se stabilește între copii, il constituie jocurile de creație. Acestea presupun două situații de comunicare.
a) comunicarea între copii, în vederea organizării jocului, a împărțirii materialului, a stabilirii planului și regulilor jocului, a îndrumării copiilor de către conducatorul jocului, a rezolvării unor conflicte apărute pe parcursul desfășurării jocului;
b) comunicarea între copii determinată de tema și acțiunea propriu-zisă a jocului, pentru a reflecta raportul ce se creeaza între adulți și situația respectivă.
Antrenarea copiilor, stimularea lor în exprimarea relațiilor dintre ei în dialoguri sau chiar monologuri are o mare importanță nu numai pentru dinamismul jocului, ci mai ales pentru dezvoltarea vorbirii lor. Din acest punct de vedere, al doilea tip de comunicare este mai valoros, deoarece presupune folosirea unui vocabular mai variat, construirea unor fraze mai complicate. Ținând seama de această constatare, în atenția educatoarei trebuie să stea cultivarea comunicării verbale a copiilor. S-a contatat că, dacă se pune accent pe comunicarea dintre educatoare și coplil (educatoarea cere de pildă, copiilor să se exprime corect gramatical, corectează pronunția unor sunete), intercomunicarea dintre copii se urmarește mai putin.
De-a lungul experienței, am observat ca unii copii comunică corect cu adulții, dar față de copiii de varsta lor sunt retrași și puțin sociabili. Una dintre cauze este aceea că acești copii nu sunt antrenați să vorbească mult, ci doar atunci când sunt întrebați. Alții, dimpotrivă, comunică corect cu copiii, dar nu știu să se adreseze adulților.
De aceea este este bine ca în etapa jocurilor și activităților alese, copiii sa fie antrenați în dialoguri atât cu educatoarea cât și între ei.
Activitățile libere sunt un bun prilej de exersare, de perfecționare a vorbirii copiilor în vederea pregătirii pentru activitatea de scris-citit din clasa I. Printre procedeele ce pot fi utilizate în vederea însușirii de catre copii a laturii fonetice, lexicale și a celei gramaticale a limbii române figurează:
Ø convorbirile libere
Ø povestirile libere
Ø jocul didactic
Ø exercițiile de vorbire
Ø memorarea unor versuri
1. Convorbirile libere
La sosirea în gradiniță, educatoarea poartă un dialog viu cu copiii, fie individual, fie în grupuri mici (cum și-au petrecut duminica, ce au urmarit la televizor, cum și-au petrecut ziua de naștere).
Acest prilej este deosebit de favorabil în vederea educarii limbajului, pentru că în mod spontan, copilul este nevoit să-și împărtășească impresiile, să-și adune gândurile și să foloseasca vocabularul necesar.
Convorbirile libere constituie o ocazie deosebită pentru depistarea unor dificultați în pronunțarea sunetelor, iar în cadrul activităților alese se va insista mai mult asupra deficiențelor constatate. Copiii sunt antrenați în jocuri de sortare a jetoanelor sau de alegere dintr-un grup, cum este, de exemplu, jocul "Tip-top" sau jocul "Alegeți și grupați", și se cere copiilor să aleagă dintre jetoanele respective un anumit jeton, să denumească imaginea prezentată, apoi să povestească ce stiu despre imaginea respectivă. Purtând acest dialog cu copilul putem constata progresul lui, făcut de la o zi la alta sau ramânerea lui în urmă.
Alteori, tematica acestor convorbiri poate fi mai variată, cuprinzând aspecte legate de familie, de prietenii de joaca, de jucăriile preferate. În cadrul convorbirilor libere, copiii prezintă liber și nestingheriți părerea lor despre ceea ce sunt întrebați, în timp ce educatoarea urmarește felul cum reușesc să formuleze propoziții, cât de corect se pot exprima.
2. Povestirile libere
Se organizează cu întreaga grupă de copii sau numai cu o parte. Ca material didactic se poate confecționa o "cutie cu povești" (o cutie din carton în care se găsesc decupate personaje din povestile cunoscute de copii sau imagini cu aspecte din povești).
Copilul ia un jeton și recunoaște povestea din care face parte, apoi relatează ce știe despre el. Pe baza acestui material se înfiripează o repovestire. În felul acesta se urmarește consolidarea conținutului poveștii redate și implicit dezvoltarea vorbirii, deoarece copilul este pus să povestească, folosind un vocabular bogat. În alegerea și recunoașterea personajului respectiv sunt antrenați copii mai timizi, care nu au curajul să povestească în public sau care au deficiențe în exprimare și pronunțare. Corectarea exprimării greșite se face prin intermediul unei întrebari care îl face pe copil să repete singur fraza. Alteori se repetă în cor unele onomatopee conținute în povestire pentru a-i antrena pe toți copiii grupei în pronunțarea unor sunete mai dificile.
3. Jocul didactic și exercițiile de vorbire
Un mijloc valoros de educare a limbajului îl constituie jocul didactic și exercițiile de vorbire.
Durata acestor jocuri este de 5 – 10 minute, dupa care copiii își aleg altă activitate. Prin jocurile " Cine (ce) este desenat pe jeton?", "Cine a venit?" se urmarește recunoașterea obiectului prezentat pe jeton, pronunțarea corectă a denumirii, exersarea pronunțării sunetelor mai dificile: r, s, s, t, d, j, z și a unor grupuri de cuvinte.
Lucrând cu imagini simple, copilul este învățat să denumească corect imaginea și să folosească corect articolul nehotarat (pe jeton este desenat (ă) un baiețel sau o fetiță, o minge, niște flori) deci, implicit, să folosească singularul și pluralul. Prin jocurile "Ce face?" și "Cum așezăm cartoanele?" copiii sunt pusi in situatia de a formula propozitii pentru a exprima actiunea prezentata pe jeton.
Jucându-se cu diferite materiale sau jucării copiii sunt solicitați să reprezinte o propoziție cu ajutorul acestora. De exemplu: în "Plaxticon", copii pot scrie o propozitie cu ajutorul rotițelor sau betișoarelor, fiecare reprezentând un cuvant. Acest joc, constituie un bun prilej de analiză și sinteză fonetică, lucru atât de necesar insușirii citi-scrisului în clasa I.
4. Jocul de masă
Setul cu imagini intitulat "Răspunde repede și bine" sau "Alfabetul în imagini" este destinat pentru jocurile de masă ale copiilor de vârsta preșcolară și constituie din punct de vedere pedagogic un material deosebit de important, deoarece pregătesc copiii pentru însușirea citit-scrisului, a unei exprimări corecte și expresive.
Cu aceste imagini se organizează jocuri și exerciții sistematice de vorbire prin care copiii de 3 – 7 ani, prin intermediul ilustrației reușesc să cunoască obiecte, să le denumească, să alcătuiască povestiri, să le clasifice și să le ordoneze după anumite criteria.
CAPITOLUL 3
CERCETARE CONSTATATIVĂ/sau STUDIU PEDAGOGIC/sau CERCETARE APLICATIVĂ – IMPORTANȚA JOCURILOR DE EDUCARE A LIMBAJULUI ÎN AFARA ACTIVITĂȚILOR COMUNE
3.1.COORDONATELE METODOLOGICE ALE CERCETĂRII
Învățământul preșcolar, ca primă treapta de învățământ, are ca obiectiv major pregătirea copilului pentru școala. Aici copilul începe să fie educat de la primele sale confruntări cu necunoscutul, satisfăcându-și curiozitatea.
Grădinița contribuie din plin la dezvoltarea psiho-fiziologică a preșcolarului, precum și la adaptarea lui la regimul de viața si instruire in cadrul colectivității de copii. Pregătirea lui pentru școala se realizează printr-o serie de activități specifice învățământului preșcolar, un rol primordial avându-l jocul.
Jocul este pentru copii reprezintă activitatea cea mai atractivă prin care se lărgește orizontul copiilor cu cunoștințe noi, care îi vor ajuta să se orienteze mai ușor în realizarea propriilor lor trebuințe.
Stabilind relații de comunicare din ce în ce mai complexe, limbajul copilului preșcolar marchează un factor hotărâtor asupra întregii structuri psihice prezente și ulterioare. Limbajul nu se poate dezvolta decât prin comunicare cu ființe omenești, prin ascultare și răspuns. De aici, dependența stimulării acestuia de calitatea mediului, modul în care vorbesc educatoarele, de competența acestora.
Ansamblul activităților desfășurate în grădiniță și în special în jocurile de creație, jocurile didactice, dramatizările, constituie mijloacele cele mai eficiente de exersare liberă a vorbirii copiilor și abilităților sociale, datorită situațiilor care se creează prin mânuirea materialelor și mai ales a comunicării intense ce se stabilește între copii.
Prin transpunere în roluri de adult, preșcolarul se poate ancora în orice temă a vieții, lărgindu-și orizontul de conoștințe, îmbogățindu-și experiența de viață, antrenându-se în dialogul viu, care-l obligă să-și îmbogățească, să-și precizeze și să-și activizeze vocabularul, să folosească limba ca mijloc de comunicare în orice împrejurare socială.
Funcția socializatoare a grădiniței se concretizează în formarea și dezvoltarea abilităților sociale la copilul preșcolar. În grupele de joc, copiii se acceptă și se tolerează reciproc, satisfăcându-și în același fel, trebuința de joc. Gradul de receptivitate este mai mare în joc decât în alte situații. Jocul devine terenul stimulării coeziunii ocupaționale ce permite să se dezvolte sociabilitatea” prin urmare, integrarea socio-afectivă optimă a preșcolarului în microstructura socială căreia îi aparține, dă posibilitatea integrării cu succes în macrostructura socială.
Prin toate activitățile desfășurate în grădiniță, dar și prin cele extrașcolare, educatoare, părinții, adulții îi integrează pe copii în viața socială. Unii copii intră mai ușor în relații cu ceilalți, alții mai greu; adaptarea nu este la fel, pentru toți copiii. De aceea, noi cei mari, trebuie să le oferim dragoste, stabilitate, protecție, îngăduință celor mici, pentru a-i putea integra în societate.
La grădiniță, cadrele didactice, prin diferite activități și mai ales prin jocuri, îi integrează pe copii. Le dău șansa ca ei să joace un rol foarte important, rolul principal, prin care ei se debarasează de emoții, scapă de inhibiție, încearcă să transmită noi idei, sentimente, trăiri, își face noi prieteni, relaționează, trăiește stări afective mai dense, și astfel copilul se adaptează noilor cerințe ale societății. Pentru întarirea relațiilor interpersonale și realizarea sintalitătii colectivului de copii, ca grup social, meritul educatoarei va fi cu atat mai mare cu cât va reuși să stabileasca echilibrul si coeziunea grupei, fără a forța lucrurile, prin empatie și profesionalism.
Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință poate să acționeze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și jocurile sale.
Despre importanța și necesitatea jocului în viața copilului, pedagogii și psihologii au fost în unanimitate de acord. Deosebirile dintre ideile lor au început, însă, de la fundamentarea și explicarea psihologică a jocului. La întrebările ,,De ce se joacă copilul?”, ,,Ce rol îndeplinește jocul în viața copilului?” răspunsurile au fost diferite, în funcție de concepția lor filozofică. Astfel, unii l-au considerat o activitate instructivă (St. Hall), alții, un mijloc de a consuma surplusul de energie (Spencer, Schiller), iar alții ca un exercițiu pregătitor pentru viața de adult (K. Gross) ș.a.m.d.
Răspunsul adecvat la aceste întrebări pornește în explicarea jocului de la trăsăturile psihologice ale copilului. Se știe că de mic copilul este o ființă foarte activă și că acest activism are o explicație de natură fiziologică: predominarea proceselor excitative asupra celor inhibitive. De asemenea, se mai cunoaște faptul că el are foarte dezvoltat spiritul de imitație și că, datorită acestuia, copilul dorește să facă ceea ce fac adulții. Cum însă nu are cunoștințele și deprinderile necesare participării efective la activitatea adulților, copilul este oprit de la aceasta. Astfel, apare contradicția – specifică a acestei vârste – dintre dorința foarte vie a copilului de a acționa cu obiecte și de a le stăpâni și lipsa deprinderilor necesare folosirii obiectelor, așa cum le folosește adultul. Această contradicție se rezolvă pe calea jocului.
Jocul copilului devine astfel o formă de activitate prin care acesta încearcă să-și însușească experiența de viață a adulților. Această formă de activitate satisface nevoia de activitate a copilului la această vârstă și îi dă posibilitatea să participe, în mod direct, la viața socială.
3.2.SCOPUL, OBIECTIVELE CERCETĂRII ȘI IPOTEZA DE LUCRU
Scopul cercetării este de acela de a argumenta eficacitatea utilizării jocului didactic în activitățile de educare a limbajului precum și de a descoperi și remarca cele mai avantajoase strategii didactic de de valorizare a valențelor instructiv-formative ale jocului didactic de educare a limbajului.
În baza acestui scop, s-a formulat ipoteza conform căreia dacă vom utiliza jocul didactic ca formă de activitate sau/și ca metodă de predare-învățare/evaluare, capacitățile de comunicare ale preșcolarilor vor spori, ducând la consolidarea, aprofundarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor sub aspectul dezvoltării limbajului.
Pe parcursul cercetării, s-au urmărit următoarele obiective:
O1: obținerea și interpretarea rezultatelor preșcolarilor din grupa de control și cea experimentală, precum și compararea acestora în etapele cercetării, pentru a constata diferențele dintre preșcolarii celor două grupe;
O2: utilizarea la grupul experimental, în mod constant, a unor strategii variate, atractive, bazate pe jocul didactic, ca factor determinant al dezvoltării capacităților de comunicare la preșcolari, reflectate în progresul și îmbunătățirea performanțelor acestora;
O3: valorificarea rezultatelor cercetării în vederea eficientizării demersurilor didactice ulterioare
3.3.METODELE DE CERCETARE
Consider că, atunci când dorim să studiem un anumit fenomen sau relațiile dintre mai multe fenomene, principala problemă pe care trebuie să ne-o punem în ceea ce privește metodologia de cercetare este aceea a gradului de adecvare a metodelor, tehnicilor, procedeelor și instrumentelor la problema studiată.
Cu alte cuvinte, este necesar să alegem cele mai potrivite metode, tehnici, procedee și instrumente pentru a cerceta ceea ce ne-am propus. De asemenea, la fel de important este faptul că în cercetarea psihologica creșterea validității cunoașterii științifice se realizează nu prin utilizarea independentă a metodelor de cercetare, ci prin îmbinarea lor, reușind astfel surprinderea manifestărilor autentice și legice ale însușirilor psihocomportamentale aparținând omului. Am utilizat mai multe metode de cercetare: experimentul, observația și metoda testelor, în vederea atingerii obiectivelor propuse.
În cadrul cercetării cantitative s-a folosit experimentul, metodă care presupune intervenția planificată a cercetătorului în desfășurarea fenomenelor pe care le studiază. S-a ales experimentul, întrucât aceasta este considerată a fi cea mai precisă și cea mai productivă metodă care permite analiza relațiilor dintre variabile. Experimentul mai poate fi definit și ca observație provocată, datorită faptului că implică o schimbare, o “manipulare” a variabilelor controlată de cercetător în scopul constatării efectelor asupra altor aspecte variabile vizate în domeniul cercetării. Se pot experimenta modalitățile de lucru care au garanția că vor aduce beneficii rezultatelor anterioare. Experimentarea pedagogică se desfășoară de regulă, în trei etape: o prima etapă cu caracter de constatare, urmează o fază fundamentală care cuprinde experimentul propriu-zis și apoi o etapă finală, de control. De reținut că personalitatea educatoarei își pune amprenta asupra metodei de cercetare. Experimentul este o metodă care mi-a permis în cercetarea de față utilizarea testelor, ametodei observației, portofoliilor copiilor, convorbirilor cu copiii etc. pentru a colecta date. Metodele de cuantificare a datelor folosite au fost atât clasificarea, ordonarea și ierarhizarea rezultatelor copiilor prin utilizarea scărilor de evaluare, cât și compararea rezultatelor obținute de către copiii din grupa de control cu rezultatele celor din grupa experimentală.
Metoda observației constă în perceperea intenționată, planificată și sistematică, în consemnarea obiectivă și fidelă a manifestărilor psihocomportamentale individuale și colective ale subiecților implicați în actul educativ. În cadrul studiului, metoda observației a fost cea mai utilizată și a vizat comportamentul preșcolarilor la activități, în scopul sesizării comportamentului acestora în timpul aplicării jocului didactic, precum și observarea rezultatelor acestuia.
Metoda testelor mi-a oferit ocazia să culeg informațiile necesare în legătură cu nivelul de cunoștințe al copiilor. În acest sens, în etapa preexperimentală am aplicat pretestul, iar în etapa postexperimentală posttestul.
Pentru a arăta progresul pe care l-au înregistrat preșcolarii la acest experiment, am elaborate două teste care sunt identice atât pentru pretest cât și posttest. În întocmirea testului am avut în vedere: validitatea lui, standardizarea, etalonarea, fidelitatea, având în vedere principiul accesibilității și al trecerii de la simplu la complex. Testele sunt însoțite de descriptorii de performanță. Pe baza acestor descriptori de performanță s-a realizat notarea preșcolarilor.
3.4.EȘANTIONUL EXPERIMENTAL
Eșantionul experimenal – reprezentat de grupa mijlocie A, de la Grădinița cu Program Prelungit Nord 2, Râmnicu Vâlcea – 26 de preșcolari, colectiv omogen;
Eșantionul de control– reprezentat de grupa mij,locie C, de la Grădinița cu Program Prelungit Nord 2, Râmnicu Vâlcea – 25 de preșcolari, având 4 ani împliniți la 1.09.2019.
Ambele grupuri provin din aceeași grădiniță, din mediul urban, iar în anul școlar precedent prezența a fost între 80% – 90% zilnic, absențele fiind doar din motive obiective (condiții climatice, probleme de sănătate); 4 % dintre părinții copiilor nu au studii gimnaziale, 42% au studii medii și 54 % studii superioare (8% – fără studii gimnaziale, 42% – cu studii medii, 50% – studii superioare, în cazul grupului de control), constatându-se la aceștia o mare deschidere spre cunoaștere, dorind să asigure copiilor o cât mai bună educație.
Pentru ca la sfârșitul cercetării să devină mai vizibil impactul produs de jocurile didactice asupra dezvoltării vorbirii la preșcolari, cele două grupe de copii au fost supuse cercetării, una dintre ele reprezentând grupa experimentală, iar cealaltă grupa de control. În cele două grupe s-a regăsit aproximativ același număr de copii, grupa experimentală având 26 de preșcolari, iar cea de control, 25. Copiii celor două colective cuprinse în cercetare prezintă caracteristici asemănătoare în privința apartenenței la gen, a mediului familial și a stării generale de sănătate.
Ca metode de cuantificare a datelor s-au folosit clasificarea, ordonarea și ierarhizarea rezultatelor preșcolarilor prin utilizarea scărilor de evaluare, cât și compararea rezultatelor obținute de către copiii din grupa de control cu rezultatele celor din grupa experimentală. În ceea ce privește metodele matematico-statistice de culegere și prelucrare a datelor, s-au întocmit tabele de rezultate și interpretare a acestora.
S-a considerat a fi necesară precizarea stării de sănătate a copiilor, întrucât copiii cu probleme de sănătate au o frecvență mai scăzută la cursuri, ceea ce poate conduce la deformarea rezultatelor în urma cercetării.
Eșantionul experimental:
Eșantionul de control:
3.5.ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII
VARIABILELE STUDIULUI
Variabila independentă: Utilizarea jocului didactic în activitățile specifice Domeniului limbă și comunicare
Variabila dependentă: exsistența abilităților specifice comunicării, capacitatea de înțelegere a mesajului transmis, capacitatea de comunicare orală,volumul vocabularului activ.
În cazul grupului experimental s-a folosit cu precădere jocul didactic pentru educarea limbajului, pe când la grupul de control s-au folosit și alte tipuri de activități specifice.
COORDONATELE MAJORE ALE STUDIULUI
Cercetarea s-a desfășurat pe parcursul semestrului I al anului școlar 2019-2020, aplicând jocuri didactice specifice domeniului, în cadrul activităților liber alese și pe domenii experiențiale.
DERULAREA EXPERIMENTULUI PSIHOPEDAGOGIC
Cercetarea s-a desfășurat în intervalul 9 septembrie 2019- 31 ianuarie 2020, incluzând trei etape astfel :
Etapa constatativă: – este etapa în care au fost colectate datele inițiale, pe baza testelor, observațiilor, a probelor de control susținute de grupul experimental în perioada 09-20 septembrie 2019. Aceleași teste au fost aplicate și la grupa de control, în aceeași perioadă.
Etapa experimentală: – reprezintă etapa fundamentală, în care a fost introdusă la grupa experimentală variabila independentă. Această etapă a început în data de 23 septembrie 2019 și a luat sfârșit în data de 17 ianuarie 2020.
Etapa post-experimentală: – în această etapă au fost aplicate preșcolarilor probele de evaluare finală, urmărindu-se concomitent evoluția celor două grupe, pentru a se observa rezultatele grupei experimentale în raport cu rezultatele grupei de control. Etapa s-a desfășurat în perioada 20-31 ianuarie 2020.
ETAPA CONSTATATIVĂ
În cadrul etapei constatative s-au aplicat copiilor din grupa experimentală și celor din grupa de control probe de evaluare inițială care să redea nivelul inițial de cunoștințe al preșcolarilor. Toate testele distribuite preșcolarilor au fost structurate pe itemi. În realizarea probelor am ținut cont ca acestea să fie în concordanță cu ipotezele și obiectivele cercetării. Au fost distribuite preșcolarilor în această etapă patru teste/probe de evaluare inițială.
Proba inițială nr. 1 ”Spune ca și mine!” a urmărit articularea corectă a sunetelor mai greu de pronunțat ale limbii române, precum și a diferitelor grupuri de vocale, consoane.
Copiii ascultă cu atenție și repetă după educatoare:
Sunete: r, s, ș, t, ț, gz, j, v, f, c, b, ce, ci, ge, gi.
Diftongi și triftongi – în cuvinte: ea,oa, eau (țeavă, floare, vreau);
Grupuri bi și triconsonantice: mn, cr, șt, str, ltf (pumn, creion, știu, stropitoare, altfel).
Punctajul maxim este de 100 de puncte. Se acordă câte 5 puncte pentru pronunțarea corectă a fiecărui sunet/grup de sunete propuse.
90-100 PUNCTE – comportament însușit (CÎ)
60-90 PUNCTE – comportament în dezvoltare (CD);
SUB 60 PUNCTE –comportament care necesită sprijin (CNS).
Proba s-a realizat individual, în cadrul sectorului BIBLIOTECĂ. Rezultatele au fost colectate în tabele centralizatoare; am notat cu plus (+) pronunția corectă a fiecărui sunet/grup de sunete, iar cu minus (-), pronunția defectuoasă a acestora.
Proba de evaluare inițială nr. 2 ”Eu spun așa, tu spui altfel!” – probă scrisă, realizată frontal, a urmărit evidențierea prezenței/absenței unor cuvinte în vocabularul copiilor (mare-mic, zi-noapte, gros-subțire/cald-frig, greu-ușor, față-spate, curat-murdar, tânăr-bătrân, adormit-treaz). Am conceput fișa de evaluare, identic pentru ambele grupe (eșantionul experimental și cel de control) și am aplicat-o în aceeași perioadă, în condiții similare. Am elaborat baremul de corectare, după cum urmează:
Comportament însușit – identifică toate perechile de cuvinte opuse;
Comportament în dezvoltare – identifică 4-6 perechi de cuvinte opuse;
Comportament care necesită sprijin – identifică 1-3 perechi de cuvinte opuse.
Prin proba de evaluare inițială nr. 3- ”Unul/una sau multe?” am urmărit să măsor nivelul de cunoștințe al preșcolarilor din punct de vedere al folosirii corecte a substantivelor la singular și plural. Pentru evaluarea acesteia s-a avut în vedere capacitatea preșcolarilor de a denumi corect obiectele/ființele reprezentate în imagini, de a specifica forma corectă a cuvântului atât la singular (de exemplu: morcov și nu morcove) cât și la plural și de a formula corect propoziții simple. Ca material didactic am folosit jetoane cu imagini ale diferitelor obiecte/ființe despre care am considerat că preșcolarii au reprezentări clare. Proba s-a desfășurat oral, în cadrul sectorului BIBLIOTECĂ, individual. Rezultatele obținute au fost consemnate (imediat) în tabelul de colectare a datelor.
Descriptori de performanță – proba inițială nr.3
I.1.Nu recunoaște niciun obiect/ființă dintre cele reprezentate în imagini – 0 puncte
Recunoaște din obiectele/ființele reprezentate în imagini un număr de:
– 1-2 obiecte/ființe 1 punct
-3-4obiecte/ființe – 2 puncte;
-5-6 obiecte/ființe – 3puncte;
-7-8obiecte/ființe – 4 puncte.
I.2.Nu utilizează corect niciun substantiv la singular sau plural reprezentat în imagini. – 0 puncte
Utilizează corect dintre substantivele la singular sau plural reprezentate în imagini, un număr de:
-1-2 substantive – 1 punct;
– 3-4 substantive – 2 puncte;
– 5-6 substantive – 3 puncte;
– 7-8 substantive – 4 puncte.
I.3.Nu formulează propoziții – 0 puncte;
Formulează utilizând cuvintele reprezentate în imagini, un număr de:
– o propoziție simplă – 0,5 puncte;
– 2 propoziții simple – 1 punct;
– 3 propoziții simple – 1,5 puncte;
– 4 propoziții simple – 2 puncte.
Proba de evaluare inițială nr. 4 ”Ajută-mă, te rog!”- probă de completare a lacunelor din propoziții
Scopul: Se verifică folosirea adecvată cuvintelor în propoziții, precum și posibilitățile de înțelegere a unui context.
Tehnica aplicării. Se completează propozițiile date cu cuvinte potrivite ca sens.
1. Primăvara este… .
2. Copiii se joacă … .
3. Păsările se întorc din … .
4. Ziua este … .
5. Razele soarelui sunt … .
6. Se aude … .
7. Copiii pleacă veseli la … .
8. Mama pregătește … .
9. Țara noastră este … .
10. Copiii așteaptă … .
Instructaj: Ascultă cu atenție ce îți spun eu și adaugă ce mai trebuie! De exemplu: Primăvara este… ce spui mai departe? După răspunsul copilului la o întrebare, se trece la următoarea. Se notează cu un punct fiecare răspuns corect. Se consideră răspuns corect atunci când completarea făcută are sens și când sunt respectate acordurile gramaticale.
Barem de corectare:
9-10 PUNCTE – comportament însușit (CÎ)
6-9 PUNCTE – comportament în dezvoltare (CD);
SUB 6 PUNCTE –comportament care necesită sprijin (CS).
ETAPA EXPERIMENTALĂ:
În etapa experimentală, pentru dezvoltarea auzului fonematic au fost demarate jocuri cu întreaga grupă sau/și grupe mici de copii și individual, jocuri care să exerseze memoria auditivă, capacitatea de diferențiere fonematică, atenția auditivă, auzul fonematic: ”Cu ce sunet începe cuvântul?”, ”Îndreaptă ce am greșit!”, ”E bine, e rău?”, ”Cine spune mai multe cuvinte?”, etc.
Pentru însușirea corectă a pronunției sunetelor șuierătoare ș și j și diferențierea sunetelor siflantele s și z s-au desfășurat jocuri exercițiu, având ca suport povestirile create de inițiatorii proiectului CURCUBEUL CUVINTELOR, în cadrul parteneriatului interjudețean cu același nume.
Scopul jocului a avut în vedere dezvoltarea auzului fonematic, însușirea corectă a pronunțării sunetelor șuierătoare ș și j și diferențierea acestor sunete de siflantele s și z.
Sarcina didactică a jocului a constat în pronunțarea corectă a consoanelor s, ș,și z.
În sala în care s-a desfășurat jocul, educatoarea a amenajat dinainte un cadru special la sectorul BIBLIOTECĂ menit să le sugereze preșcolarilor regatul magic al animalelor. Copiii au audiat povestirea ”Curcubeul cuvintelor”, pronunțând în același timp cu personajele din poveste sunete șuierătore și siflante.
Totodată, de-a lungul perioadei experimentale, s-au desfășurat exerciții individuale de pronunție a sunetor s , ș, j, z, f, v, r, a grupurilor de sunete ce, ci, ge, gi. Într-o prima etapă s-au realizat exerciții generale pentru dezvoltarea respirației, exerciții pentru dezvoltarea mușchiului lingual și exerciții de dezvoltare a auzului fonematic.
În următoarea etapă, sunetele au fost introduse mai întâi în silabe, apoi în cuvinte. S-a realizat diferențierea sunetelor la nivelul silabelor și la nivelul cuvintelor. În ultima etapă, s-a realizat automatizarea sunetulor în vorbire, utilizându-se propoziții și poezii scurte.
În etapa experimentală s-au introdus și alte jocuri cu privire la aspectul lexical și sintactic:
-intuirea elementelor componente ale unor structuri gramaticale (silabe, cuvinte, propoziții) –”Jocul silabelor”, ”Spune-mi un cuvânt cu tot atâtea silabe!”, ”Câte cuvinte am spus?”, ”Cuvinte și propoziții”, ”Trei/patru/cinci cuvinte”etc.;
-intuirea sensurilor unor cuvinte prin activități de joc și învățare (sinonime, antonime, omonime) –”Cum mai poți spune?”, ”Găsește cuvântul potrivit!”,”Cum spun eu și cum spui tu?” etc. Tot pentru aspectul lexical și sintactic s-au desfășurat în etapa experimentală, jocuri în vederea:
-îmbogățirii vocabularului cu substantive (comune și proprii), adjective, pronume, numerale cardinale și ordinale, verbe, adverbe și locuțiuni adverbiale, prepoziții, conjuncții: ”Ce face… Cum este?”, , Cine este, cine sunt?”, ”Poștașul”.;
-exprimării corecte a substantivelor comune la diferite cazuri – ”Cui oferim…?”, ”A (al, ale) cui …?”, ”Ce îmi dai?” etc.
Pentru diferențierea sunetelor limbii române precum și pentru identificarea cuvintelor care încep cu același sunet s-a desfășurat jocul ”Două/trei/patru cuvinte”.
”DOUĂ/TREI/PATRU CUVINTE”
Scopul: dezvoltarea capacității de a diferenția sunetul inițial al diferitelor cuvinte; perfecționarea auzului fonematic prin efectuarea unor analize ale structurii fonetice a cuvintelor.
Sarcina didactică: pronunțarea corectă a sunetelor din componența cuvintelor și găsirea unor cuvinte care încep cu sunetul dat.
Regulile jocului: copiii trebuie să denumească obiectul descoperit și să precizeze sunetul cu care începe cuvântul respectiv. Alt copil formulează o propoziție cu cuvântul dat.
Material didactic: trei seturi de jetoane x trei grupe, jetoane cu litere pentru a forma cuvintele cal și miel, tablă magnetică, magneți, imagini decupate, foi suport, lipici, cretă.
Copiii sunt împărțiți, inițial, în trei grupe; sunt așezați în trei cercuri, pe covor. Pe tabla magnetică sunt așezate jetoane cu litere care formează cuvântul CAL. Acesea sunt recunoscute de către copii, care dau exemple de cuvinte care încep cu sunetele c, a, l. Fiecare grupă are la dispoziție un set de jetoane cu imagini a căror denumire începe cu unul dintre sunetele care intră în componența cuvântului cal, respectiv: carte, castel, ardei, avion, pește, porc. Câțiva copii vor lua imagini pe care le vor fixa pe tablă, sub jetoanele cu literele potrivite. Alți copii formulează propoziții cu cuvintele date.
Variante:
1. Copiii au la dispoziție seturi de jetoane pe care le vor grupa, pe covor, în funcție de sunetul inițial. Pe tabla magnetică este scris cuvântul miel. După ce termină de grupat imaginile, copiii își aleg reprezentanți care vin să așeze pe tablă imaginile la locul potrivit (”Am aici trei imagini: un motan, o maimuță, o mașină. Toate cuvintele încep cu sunetul M și le așez sub litera M.” Se procedează la fel până când toate imaginile sunt așezate la locul potrivit.).
2. Copiii sunt împărțiți în grupe de câte 4, în jurul măsuțelor. Intuiesc materialele și sarcina de lucru – planșa suport pe care este scris cuvântul ȘARPE, imaginile decupate și lipiciul. Îți reamintesc literele care compun cuvântul și apoi încep să lipească imaginile în spațiile potrivite (câte patru sub fiecare literă).
JOCUL SILABELOR
Scopul: formarea deprinderii de a găsi cuvinte care să înceapă cu o silabă dată, precum și de a despărți cuvintele dintr-o propoziție în silabe, consolidarea capacității de analiză și sinteză fonetică, a capacității de a face rapid asocieri.
Sarcina didactică: să completeze silabadatăcu alte silabe, pentru a obține un cuvânt nou; să alcătuiască propoziții cu cuvântul dat, să despartă în silabe cuvintele care compun propoziția.
Regulile jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunța silaba enunțată de educatoare și o va completa, adăugând alta/altele, construind un cuvânt nou.
Copiii vor căuta alte cuvinte care au în cuprinsul lor silaba respectivă și se vor anunța la răspuns.
Material didactic: ilustrații care să sugereze copiilor diferite cuvinte care încep/conțin silabe frecvent întâlnite în vorbire:
Casă/capră/cameră/cană/ cară/cadă;
Masă/mare/mama/mascotă/mașină/maro;
Ladă/lavă/lasă/lacăt/labă/lamă;
Nară/navă/nașă/nadă;
Pară/pană/pahar/paner/papagal/palier/parapantă/parașută;
Rană/ramă/rasă/rabă/racletă/rachetă;
Mărar/măgar/mănușă/mătușă/mătură/mălai/măceș;
Tată/tavă/tare/tablă/taraf/tabletă/taxi.
Copiii sunt așezați pe scăunele, în cerc, lăsând doar un loc liber, prin care educatoarea să se poată deplasa cu ușurință. Aceasta organizează, în introducere, câteva exerciții de analiză a structuriiunor cuvinte cunoscute, pentru a familiariza copiii cu noțiunea de silabă. După ce va da
câteva exemple, copiii pot asocia pronunțarea silabelor cu bătăi ale palmelor, tactare cu creionul /bețișorul pe masă, pentru ca pauzele necesare să fie bine marcate, apoi jocul poate începe.
Educatoarea pronunță o silabă din cele mai frecvent întâlnite în structura cuvintelor: ma, ta, sa, la, pa, ra, mă, etc. și lasă ceva timp de gândire copiilor. Ea se deplasează în exteriorul cercului și atinge cu bagheta/degetul/palma pe cap, pe rând, copiii, pe care îi pune în situația de a completa silaba dată cu alta/altele, pentru a forma un cuvânt. Nu va limita copiii în ceea ce privește numărul de silabe ori structura silabelor. Poate accepta și cuvinte care conțin silaba propusă în interiorul lor. Pentru complicarea jocului, se recurge la formularea de propoziții dezvoltate cu cuvintele nou formate.
Variante:
1. Educatoarea dă mâna cu un copil, pronunțând o silabă. Copilul respectiv adaugă o altă silabă pentru a construi un cuvânt cu sens, apoi îl repetă în întregime.
Educatoarea spune un cuvânt, iar copilul ales îl desparte în silabe. Acesta rostește prima silabă, numește un alt copil cară să compună un cuvânt nou și să aleagă de pe măsuță jetonul cu imaginea a cărei denumire începe cu silaba propusă. Grupa de copii scoate din coșulețe tot atâtea bețișoare câte silabe are cuvântul. Se începe cu cuvinte formate din două silabe, apoi cu mai multe. Jocul se repetă până la epuizarea jetoanelor.
”POȘTAȘUL”
Scopul: activizarea vocabularului cu cuvinte referitore la profesii și meserii, unelte; formarea deprinderii de a construi corect fraze în a căror componență intră subordonate cauzale.
Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea lucrătorului care folosește anumite materiale sau face anumite produse.
Regulile jocului: copilul care a primit ”scrisoarea” de la poștaș trebuie să spună de către cine este trimisă, orientându-se după imaginile uneltelor sau a produsului din ilustrație. Grupa de copii mimează o acțiune specifică muncitorului de la care a fost primită scrisoarea.
Material didactic: 20-25 de imagini reprezentând unelte folosite în activitatea adulților:
Brutar – pâine, cozonac, lopată, făină;
Grădinar – stropitoare, greblă, roabă, răsaduri;
Bucătar: oală, polonic, tigaie, tel;
Croitor – mașină de cusut, ac, ață, foarfece, material;
Medic – stetoscop, seringă, medicamente, bonetă, halat;
Zidar – mistrie, cărămizi;
Zugrav – scară, găleată cu vopsea, pensulă, trafalet;
Tâmplar – ciocan, rindea, clește, cuie, ferăstrău;
Poștaș – șapcă, geantă, plicuri.
În organizarea jocului s-a urmărit crearea atmosferei prin anunțarea și sosirea poștașului. Educatoarea explică și demonstrează jocul. Astfel, la întrebarea ”De la cine ai primit scrisoarea?” copilul răspunde: ”Am primit scrisoarea de la croitor, deoarece pe ea este desent acul cu care coase.” sau ”Am primit scrisoarea de la medic, pentru că pe ea este desanat stetoscopul cu care consultă.”
Dacă preșcolarii nu formulează fraze atât de lungi, pot fi formulate întrebări ajutătoare. ”- De la cine ai primit scrisoarea? ( ….) De la brutar.
De unde știi? (…) Fiindcă pe ea este desenată o pungă cu făină.
Ce face brutarul cu făina? (…) Brutarul face pâine sau cozona cu făina.”
Se solicită descrierea uneltei sau a produsului finit de către un alt copil. După ”citirea” scrisorii, copiii din grupă vor mima o acțiune specifică fiecărei meserii. În cursul jocului se va avea în vedereca rolul poștașului să fie interpretat de mai mulți copii.
Variante:
1. Poștașul împarte, pe rând, câte o scrisoare. Copilul care a primit-o execută o acțiune specifică meseriașului reprezentat în ea și întreabă grupa: ”De la cine am primit scrisoarea? Copilul care ghicește primul meseria, poate întreba grupa: ”Cu ce lucrează…?Vor fi adresate și alte întrebări, astfel încât să fie solicitați cât mai mulți copii, urmărind prin aceasta asigurarea dinamismului jocului.
2. Poștașul împarte tuturor copiilor scrisori de la diferiți meseriași, perechi meseriaș-unelte. Un copil va fi numit să spună de la cine a primit scrisoarea. După ce va da răspunsul, acesta întreabă: ”Cine a mai primit scrisoare de la …? De unde știi?”. Va forma pereche cu copilul care a primit scrisoare de la același meseriaș și le vor așeza pe tabla magnetică, sub imaginea corespunzătoare meseriei găsite. De exemplu: stetoscopul și seringa vor fi așezate pe tablă, sub imaginea medicului.
ETAPA POST-EXPERIMENTALĂ:
În perioada post-experimentală am aplicat jocul didactic pentru evaluarea capacității copiilor de folosi un limbaj corect sub aspect fonetic, lexical și gramatical. Una dintre sarcinile acestuia a constat în completarea unui text cu enunțuri eliptice, folosind cuvinte care să dea un sens acestuia.
Rezultatele au fost introduse într-un tabel colector, fiecare răspuns corect (din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical) fiind notat cu ”+”, iar cele incorecte, cu ”-”.
De asemenea, am aplicat, succesiv, celor două eșantioane posttestul, pentru a evidentia, prin comparație cu stadiul inițial, capacitatea de a folosi în vorbirea curentă o serie de cuvinte învățate în stadiul experimental. Concomitent s-a realizat comparația și cu grupul de control, în vederea evidențierii apariției sau nu a unei evoluții în ceea ce privește echizițiile realizate de către grupul experimental.
Proba de evaluare finală –proba orală realizată individual
”Șoricelul a ronțăit cărticica cu povești. Ajută-mă să o refacem! Eu îți citesc ceva, iar când mă voi opri, fiindcă nu mai văd ce scrie, tu vei continua, spunând cuvintele potrivite.
”Afară este timp frumos, cerul este … (senin, albastru, curat), soarele este … (strălucitor). Oana și … (Andrei, Maria, Vlad, fratele/sora ei, prietena ei) merg să se plimbe pe câmp și să adune … (flori, ciuperci, plante medicinale). Sunt foarte mulțumite să audă cântecele micuțelor … (păsărele). Deodată, cerul se întunecă, se acoperă de … (nori). Copiii se grăbesc să se întoarcă … (acasă). Cerul este luminat de … (fulgere). Ei se sperie de zgomotul făcut de … (tunete). Cer adăpost la o casă, fiindcă plouă foarte tare și nu au … (umbrele). ”
Proba de evaluare finală –proba scrisă aplicată frontal
3.6.PRELUCRAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR
În vederea extragerii unor concluzii privind rezultatele cercetării întreprinse, am analizat și comparat datele obținute în cele două etape de testare – inițială șifinală, de către ambele eșntioane participante la studiu.
Am ținut cont de baremele de corectare, apreciind nivelul la care se află copiii; rezultatele obținute la teste au fost exprimate cu ajutorul diagramelor, dar și numeric, în tabele, după cum urmează:
Rezultate test inițial
Tabel 1- eșantion experimental Tabel 2- eșantion de control
Tabel 3- centralizare rezultate eșantion experimental
Tabel 4- centralizare rezultate eșantion de control
Figura 5 – Diagramă de structură aureală cu privire la rezultatele eșantionului experimental la testul de evaluare initial
Figura.6 – Diagramă de structură aureală cu privire la rezultatele eșantionului de control la testul de evaluare initial
Figura 7 – Diagrama de comparare a rezultatelor eșantioanelor experimental și de control, obținute la testul inițial
După testul inițial, analizând datele colectate am putut face anumite constatări: majoritatea copiilor nu au însușite comportamente privind pronunția corectă a multor sunete ale limbii române, omisiuni ori inversiuni, nu folosesc corect structuri verbale, în diferite contexte, au o exprimare greoaie, identificând cu dificultate cuvintele potrivite diverselor contexte. De asemenea, identifică parțial antonime ale unor cuvinte, folosindu-le, adesea eronat, în construcții corecte (pentru perechea ” înalt-scund”,folosesc, spre exemplu ”mare-mic”).
Analiza comparată a rezultatelor celor două eșantioane în perioada evaluării inițiale mi-a permis să constat faptul că nu există diferențe semnificative între cele două grupuri, acestea având aproximativ același nivel al achizițiilor, fără diferențe majore.
Rezultate test final
Tabel 1- eșantion experimental Tabel 2- eșantion de control
Tabel 10- centralizare rezultate eșantion experimental
Tabel 11- centralizare rezultate eșantion de control
Figura 12 -Diagramă de structură aureală cu privire la rezultatele eșantionului experimental la testul de evaluare final
Figura 13-Diagramă de structură aureală cu privire la rezultatele eșantionului de control la testul de evaluare final
Figura 14 -Diagrama de comparare a rezultatelor eșantionului experimental și eșantionului de control, obținute la testul final
Figura 15- Diagramă de comparare a rezultatelor eșantionului experimental și eșantionului de control, obținute la testul inițial și testul final
Analizând cu atenție datele din diagramele prezente în figurile 5, 6, 12 și 13 am putut constata o evoluție în plan calitativ a achizițiilor făcute de către preșcolarii din lotul experimental, în raport cu rezultatele obținute în urma evaluării inițiale. Acest lucru este dovedit de procentejele cobținute care evidențiază creșterea numărului de comportamente însușite, scăderea numărului de comportamnete în dezvoltare și absența celor care necesităsprijin.
În ceeea e privește evoluția preșcolarilor din lotul de control, s-a putut constata o ușoară creștere a comportamentele însușite, precum și o scădere a comportamentelor ce necesită sprijin, comparativ cu perioada inițială.
Totuși, analizând comparativ evoluția celor două grupuri de-a lungul întregii perioade experimentale, finalizând cu posttestul, se poate constata faptul că rezultatele grupului experimental sunt considerabil mai bune față de cele ale grupului de control.
CONCLUZII
Lucrarea “Jocuri didactice de educarea limbajului practicate în afara activităților comune” evidențiază impactul deosebit de important al activităților desfășurate în grădiniță.
În cadrul lucrării au fost prezentate nenumărate metode care pot conduce la familiarizarea copiilor cu reguli și responsabilități, pot susține comunicarea și cooperarea de grup, respectul și grija față de ceilalți, pot crea grupuri responsabile și protectoare, încurajează atitudinile și comportamentele democratice, educă toleranța și acceptarea, dezvoltând astfel abilitățile de comunicare ale copilului.
Prin această lucrare s-a evidențiat impactul deosebit de important al activităților desfășurate în grădiniță asupra procesului de comunicare al copiilor, subliniind beneficiile metodelor folosite.
Această temă prezintă importanța deosebită pe care activitățile desfășurate în grădiniță au avut ca scop argumentarea eficacității utilizării jocului didactic în activitățile de educare a limbajului, precum și de a descoperi și remarca cele mai avantajoase strategii didactic de valorizare a valențelor instructiv-formative ale jocului didactic de educare a limbajului.
În realizarea cercetării de față consider că am reușit să ating finalitățile pe care mi le-am propus. Astfel, am obținut și interpretat rezultatele preșcolarilor din grupa de control și cea experimentală, le-am comparat în diferite etape ale cercetării, pentru a constata diferențele dintre preșcolarii celor două grupe.
Am folosit în mod constant, la grupul experimental, strategii variate, atractive, bazate pe jocul didactic, ca factor determinant al dezvoltării capacităților de comunicare la preșcolari, fapt ce s-a reflectat în progresul și îmbunătățirea performanțelor acestora. De asemenea, am valorificat rezultatele cercetării, prin elaborarea unor concluzii pertinente, în vederea eficientizării demersurilor didactice ulterioare.
În urma analizei datelor cercetării, a rezultat o serie de concluzii în privința utilizării jocului didactic la activitățile de educarea limbajului. Introducerea jocului didactic în activitățile de educare a limbajului conduce la modificări cantitative și calitative însemnate, atât în ceea ce privește latura instructivă, cât și cea formativă. Utilizarea jocurilor didactice de educare a limbajului, atât în cadrul activităților comune și în cadrul activităților la alegere, conduce la o bună cunoaștere a particularităților diferitelor situații de comunicare de către copii, la posibilitatea susținerii de către aceștia a unui dialog în calitate de vorbitori și auditori, precum și la posibilitatea formulării unor întrebări și răspunsuri corecte din punct de vedere gramatical.
Constatăm deci impactul major pe care jocurile didactice pentru educare a limbajului îl dețin asupra dezvoltării capacității de comunicare orală la preșcolari. Jocurile de exersare a memoriei auditive, a atenției auditive, a capacității de diferențiere fonematică conduc la îmbunătățirea auzului fonematic. Utilizarea jocului didactic cu preponderență în activitățile din grădinița de copii conduce la rezultate considerabile în ceea ce privește aspectul lexical și sintactic, precum și creativitatea și expresivitatea limbajului oral.
Ca urmare a realizării aceste cercetări îmi exprim opinia în ceea ce privește importanța jocului didactic în viața preșcolară, acesta având nenumărate valențe formative în dezvoltarea comunicării preșcolarilor. Rezultatele obținute în urma desfășurării jocului didactic la grupă îndreptățesc cadrele didactice să aplice cât se poate de des jocul – ca mijloc, metodă ori procedeu didactic.
Bibliografie
1. Antonovici, Ștefania, Ciobotaru, Melania, ”Educarea limbajului – extindere – îndrumător pentru educatoare”, Editura Aramis Prinț, București, 2005;
2. Antonovici, Ștefania, Nicu, Gabriela, ”Jocuri interdisciplinare, material auxiliar pentru educatoare”, Editura Aramis Prinț, București, 2008;
3. Antonovici, Ștefania, ”Jocuri – exercițiu pentru activități alese”, Editura Aramis Prinț, București, 2009;
4. Avram, I., ”Formarea orientărilor axiologice la preșcolarii mari”, 2006
5. Bacus, Anne, ”Jocuri pentru copii de la o zi la șase ani”, Editura Teora, București, 2013;
6. Bădica, T., Marinescu, E. ”Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii preșcolarilor”, E.D.P., București, 1979;
7. Bocoș, M., ”Teoria și metodologia instruirii”, Editura Paralela 45, Pitești, 2007;
8. Chateau, Jean, ”Copilul și jocul”, E.D.P., București, 1967;
9. Cristea, Sorin, ”Dicționar de pedagogie”, Editura Litera Internațional, 2000;
10. Cosmovici, A., “Psihologie generală”, Editura Polirom, Iași, 1996
11. Cucoș, Constantin, ”Pedagogie”, Editura Polirom, Iași, 2000;
12. ”Curriculum pentru educație timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naștere și 6/7 ani”, M. E. C. T., 2008;
13. Debesse, M., Etapele educației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981.
14.Dumitrana, Magdalena, ”Educarea limbajului în învățământul preșcolar”, vol I., Editura Compania, 1999;
15. Golu, F., ”Joc și învățare la copilul preșcolar, Ghid pentru educatori, părinți și psihologi”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2009
16. Hobjilă, Angelica, ”Elemente de didactică a activităților de educare a limbajului”, Editura Institutul European, Iași, 2008;
17. Mitu, Florica, Antonovici, Ștefania, ”Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar”, ediția a II-a revizuită, Editura Humanitas Educațional, București, 2005;
18. Nicola, I., ”Tratat de pedagogie școlară”, 2000;
19. Oprea, Ioan, Pamfil, Carmen-Gabriela, Radu, Rodica, Zăstroiu, Victoria, ”Noul dicționar universal al limbii române”, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2007;
20. Păiși-Lăzărescu, Mihaela, Ezechil, Liliana, ”Laborator preșcolar – ghid metodologic”, ediția a V-a revizuită, Editura V&I Integral, București, 2015;
21. Păiși-Lăzărescu, Mihaela, Tudor, Loredana-Sofia, Stan, Maria-Magdalena, ”A deveni și a fi educator, Bune practici în învățământul preșcolar și școlar”, Editura Universității din Pitești, Pitești, 2009;
22. Piaget, Jean, ”Psihologie și pedagogie”, E.D.P., București, 1972;
23. Preda, Viorica, Pletea, Mioara, Grama, Filofteia, Flangea, Niculina, Pletea, Georgeta, Grigore, Anca-Lidia, Ciobanu, Cristina, ”450 de jocuri educaționale, Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului, 19-84 luni”, Editura Didactica Publishing House, București, 2011;
24. Stan, Floarea, ”Jocul didactic – Jocurile exercițiu și rolul lor în dezvoltarea limbajului copiilor preșcolari”, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2013;
25. Șchiopu, Ursula, ”Psihologia copilului”, E.D.P., București, 1994;
26. Taiban, Maria, Petre, Maria, Nistor, Valeria, Berescu, Antonia, ”Jocuri didactice pentru grădinițele de copii”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976;
27. Voiculescu, E., ”Pedagogie preșcolară”, Editura Aramis, București, 2003
28.Taiban, M., Varzari, E., Andreescu, F., ”Pedagogia preșcolară”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970.
ANEXE
ANEXA 1 Proba de evaluare inițial
ANEXA 2 Proba de evaluare finală –proba scrisă aplicată frontal
ANEXA 3
PREȘCOLAR ………………………………………..
ANEXA 4
TESTUL 1 (E. C. )”Spune ca și mine!” – EȘANTIONUL EXPERIMENTAL
ANEXA 5
TESTUL 1 (E. C.)”Spune ca și mine!” – EȘANTIONUL DE CONTROL
ANEXA 6
ANEXA 7
PROIECT EDUCAȚIONAL INTERJUDEȚEAN
“CURCUBEUL CUVINTELOR”
AN ȘCOLAR 2019-2020
CURCUBEUL CUVINTELOR (I)
A fost odată ca niciodată un regat fermecat în care o mulțime de animale magice trăiau libere și fericite. Erau magice pentru că, toate, puteau vorbi. La fel ca oamenii. Era chiar caraghios să auzi cum se certa o furnicuță cu un glas subțire, subțirel cu ditamai ursul marele pofticios la miere. Sau cum pisica, în loc să spună doar „miau- miau”, îi povestea delicat , cu cuvinte rostite frumos și clar, vecinului tigru, despre petrecerea care urmau să o organizeze pentru iepure, iar de la tigru nu se auzea „mrrrr”, cum te-ai fi așteptat, ci niște răspunsuri rostite cu o voce serioasă și gravă, ca a tăticilor.
Această magie venea dintr-un loc special din regat, care se numea „curcubeul cuvintelor”. Era chiar un curcubeu. Fiecare cuvânt avea o culoare anume. Desigur, cuvântul „verde” avea culoarea verde. Și cuvântul „bucurie” avea mai degrabă culoarea galbenă decât neagră…. Iar „supărare” ce culoare credeți că avea? Roșu, zic eu. Iar cuvântul „zăpadă” era, cu siguranță, foarte alb. Și cuvintele se desprindeau tot timpul din curcubeu și ajungeau, cuminți, în glasul animalelor, rând pe rând, una câte una.
Dar, într-o zi, paznicul curcubeului, un unicorn, care știa numele și locul tuturor cuvintelor în curcubeu și fiecare la culoarea lui, a hotărât că e timpul să se retragă, pentru că era deja foarte bătrân. Și în locul lui urma să vină alt unicorn din familia unicornilor pricepuți la curcubee. De altfel, era singurul care era disponibil. Restul aveau deja alte curcubee de care să aibă grijă.
Era, însă, o problem – el locuise multă vreme într-o țară îndepărtată unde se vorbea o altă limbă și se exprima puțin mai greu în limba lui…
Toată lumea avea emoții. Oare cum o să se descurce? Cuvintele, dacă nu le spui numele correct, nu știu unde să se așeze, la ce culoare. Iar, dacă curcubeul își amesteca culorile animalele nu mai puteau vorbi….Era o problemă gravă…
Noroc că paznicul cel bătrân avea la dispoziție câteva luni să-l învețe pe noul unicorn cum să spună numele cuvintelor. Și că totul urma să se întâmple când animalele dormeau.
În prima zi n-a fost foarte bine. Au venit două cuvinte: „seamă” și „zeamă”. Seamă s-a așezat frumos unde era locul după ce la pronunțat corect și clar unicornul. Dar în limba pe care o vorbise înainte, z-ul se auzea altfel. Aproape la fel ca „s”. Și-n loc de „zeamă” a ieșit tot „seamă”.
Atunci, unicornul cel bătrân a chemat albinuța.
Ajută-l, te rog….
Și albina și-a adus aminte cum era înainte să poată vorbi în cuvinte și a început:
„Bâzzzzzz……. Bâzzzzz”! Poți face așa ca mine? Uite aripioarele mele vibreză. Și gâtul tău poate face la fel.
Unicornul s-a străduit și s-a străduit și a învățat să facă gâtul să vibreze „zzzzzz”.
Și alte sunete se rosteau diferit în celaltă limbă…
De pildă „ș”…În loc de „cocoș” se auzea „cocos”. Pentru el a venit în ajutor liniștea: „Șșșșșșșșșș!”. Degetul pe guriță și buzele rotunjite. Dar, l-a adus cu ea și pe iepuraș. Să-i arate cum să stea corect limba. Ca și codița iepurașului, în sus.
Treptat, cu puțin ajutor, muncind împreună cu animalele, zi de zi, unicornul nostru a devenit foarte bine pregătit și a reușit să pronunțe corect toate cuvintele. Iar cînd a sosit timpul unicornul cel bătrân a plecat mulțumit, știind că are un urmaș priceput să aibă grijă de curcubeul cuvintelor.
Și în regatul lor magic animalele au continuat să fie foarte, foarte vorbărețe….
CURCUBEUL CUVINTELOR (II)
Micul ursuleț mergea prin pădure spre locul lui preferat. În fiecare zi se ducea până la stupul albinelor cu speranța că azi îl vor asculta. Și va primi și el mierea mult dorită. Vedeți voi, copii, ursulețul nostru iubea mult mierea, dar albinele nu îi dădeau. De ce? Nu înțelegeau ce spune. Vorbea așa, cumva ca un urs care are gura plină de mâncare. Cuvintele ieșeau din gura lui ca aruncate dintr-o basculantă. Ursulețului nostru îi era rușine. Când mergea cu părinții la râu să prindă pește nu zicea nimic, când celelalte animale din pădure se jucau, el stătea deoparte. Nu dorea ca ceilalți să râdă de el. Dar la mierea făcută de albine nu renunța. Mergea mereu și încerca să se facă înțeles. Așa cum putea el, cu lăbuțele pe burtică, arătând că îi este foame, lingându-se pe buze, arătând că mierea este dulce și bună. Dar albinele nu-i dădeau.
În ziua de care vă povestesc, micul ursuleț ajunse la stupul albinelor și zise:
Abinelol, abinelol, suntesi acasă? Vleau si eu miele dulse.
Nimeni nu răspundea, albinele își vedeau de treabă, zumzăind. Doar o matcă bătrână (regina albinelor) îl văzu și veni la el.
Dragul meu urs, tu vorbești diferit și de aceea albinele nu te înțeleg. Mergi la mierlă/gaiță și te va învăța cum să vorbești la fel ca ea. Ai auzit ce frumos știe să cânte.
Și ursulețul nostru o căută pe mierlă/gaiță. Atunci când o găsi, era sus pe o ramură și scotea niște sunete calde și minunate. Se uită la ea și încercă și el, dar nu reuși. Pasărea coborî și zise:
Mai întâi trebuie să înveți să îți faci limba elastică ca o plastilină. Uite, fă ca mine! Și mierlă/gaiță îl învăță cum să scoată limba în multe forme, cum să sufle aerul printre dinți, cum să vibreze vârful limbii ca motorul unui tractor, cum să prindă buzele cu dinții, și multe alte lucruri. Și apoi îl învăță cum să spună corect cuvinte. Și ursulețul o asculta și le repeta, și atunci când a mers cu părinții la râu a început să vorbească cu ceilalți. Și apoi pasărea l-a învățat cuvinte și mai grele, și micul urs știa deja multe. Și a început să se joace cu ceilalți pui de animale prin pădure, rostind cuvintele asemenea unui curcubeu. Un curcubeu al cuvintelor, magic, care vă poate purta pe fiecare dintre voi, copii, spre lumea sunetelor.
A mers ursul nostru toată iarna la mierlă/gaiță și a repetat cu ea. Și când a venit primăvara și albinele au început a zumzăi, a mers la stup și le-a zis:
Albinelor, vă rog frumos să îmi dați și mie miere. Și a primit un fagure mare, atât de mare, încât a avut nevoie de două lăbuțe să îl țină.
MEȘTERUL DE CUVINTE
Trăiau odată într-un sat, nu departe de aici, un meșter priceput la toate împreună cu soția lui, o gospodină neîntrecută. Amândoi munceau de dimineața până seara pentru a avea o gospodărie cât mai frumoasă.
Dar, într-o bună zi, iată că la marele meșter a venit un om din sat pentru a-l ruga să îi repare CASA care era veche și crăpată.
-Dar acest lucru costă mult și durează…, spuse meșterul și îl convinse că e mai ușor să repari MASA și este și mai bine pentru că e important să ai unde să mănânci în fiecare zi. Așa că, înlocuind pe C cu M, problema s-a rezolvat mai ușor. Omul a fost fericit pentru că doar schimbând o literă, cu puțină muncă și cost mic, a rezolvat problema.
Vestea s-a dus repede și meșterul a reparat multe pentru toți cei care aveau nevoie. Îi spunea fiecăruia ce i se potrivea mai bine:
Dacă ești speriat de o BOMBĂ, îl înlocuiești repede pe B cu P, și ai în față o mică POMPĂ pentru bicicletă. Și frica a trecut…
Dacă nu înțelegi ce este acela POL, poți privi un BOL în care mănânci supa și gata ai înțeles!
Dacă ți-e frică de COCOȘI, rogi pe mama să îți facă GOGOȘI și te simți mult mai bine…
Dacă vrei să vină mai repede TOAMNA, este mai ușor să vorbești cu DOAMNA… știi tu care, doamnă!
Și tot așa…
în loc de un medicament la FIOLA, mai bine asculți cântecul din VIOLĂ…
în loc de VILĂ la munte sau la mare, te poți mulțumi cu o… FILĂ dintr-o carte despre munte sau despre mare…
în loc de ȘOC, adică în loc să te sperii, mai bine hai la JOC! Sau poți să te gândești la florile de SOC.
Dacă LAMA cuțitului este prea ascuțită și ți-e frică să nu te tai, te gângești la RAMA unui tablou frumos și frica trece.
Zici că un câine MUȘCĂ? Nu-i nimic, poți să te gâdești la o MUSCĂ… aceasta o să zboare… și gata!
Și tot așa, meșterul rezolva totul înlocuind câte un sunet cu altul… Era foarte fericit și toată ziua se lăuda cu soluțiile găsite.
În gospodărie, doar nevasta trudea din zori și până în seară… ba cu gradina, ba cu mâncarea, curățenia și câte și mai câte. Până într-o zi când a hotărât să se folosească de talentul soțului…
Astfel, când omul s-a așezat la masă, în fața lui a apărut o farfurie cu apă caldă, cam tulbure și maronie…
-Ce este aceasta? Nu are nici un gust! Spuse meșterul de cuvinte.
-Păi, o supă de CUI, pentru că nu am avut PUI în frigider… Dacă vrei să fie mai sărată, îi mai pui puțină ZARE (pentru că SARE trebuia să cumperi tu)… te uiți pe geam în zare, adică… Iar la felul doi, trebuia să avem VARZĂ cu JAMBON și a ieșit BARZĂ cu ȘAMPON… adică doar o poză cu o barză că nu am putut să o prind… dar șampon am mai găsit în baie. Și ȚEAPĂ, dacă vrei… Nu mai avem CEAPĂ și m-am gândit că o să te bucuri dacă aduc un trandafir cu țepi…
Omul nu mai înțelegea nimic…
-Dar, acesta este un prânz de GROAZĂ!!!
-Nu te speria, te poți gândi la o felie de pâine GROASĂ și îți trece!
-Măcar PÂINE avem? O să o mănânc GOALĂ…
-Desigur! Cuțu-cuțu! Avem CÂINE, da! Și o COALĂ de hârtie… Aduc acum..
Flămând, meșterul a căzut pe gânduri…
De atunci înainte, omul s-a hotărât să se pună pe treabă. A săpat grădina, a îngrijit plantele, a reparat gardurile… și toată gospodăria a înflorit.
A muncit mult… foarte mult… Și adesea, soția îi prepara o supă gustoasă de PUI, VARZĂ cu JAMBON și PÂINE proaspăt coapă în cuptor. Avea și CEAPĂ, și SARE și era foarte fericit.
ANEXA 8
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Anotimpurile (Primăvara, Toamna), Animalele domestice, etc. [305656] (ID: 305656)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.