Anomalii Dentare

“Anomalii dentare”

Cuprins

Intorducere

Noțiuni generale despre anomaliile dentare

Cronologia dezvoltării dentare

Clasificare și terminologie

Forme clinice ale anomaliilor dentare de dezvoltare

Anomalii de număr

Anomalii de dimensiune

Anomalii de formă

Anomalii de structură

Anomalii de culoare

Concluzii

Bibliografie

Noțiuni generale despre anomaliile dentare

.

Dintele este cel mai reprezentativ organ uman. Derivat și dezvoltat din ecto și mesoderm, dintele la om este unic în lumea animală prin existența lui, formă, dimensiune, structură și modul de așezare pe arcadele dentare. Pe baza acestei “unicități” s-a putut stabili originea omului până la omul actual, timp în care s-au observat mai multe variații bio-psihosociale, cu excepția dintelui, a cărei variații se fac în “limite normale.” Cataclismele naturale, incendiile au distrus tot la om, în afară de dinți, care rămân ca martor al vieții (Ionescu Ecaterina- Anomalii dentare. București 2005; 5) .

Anomaliile dentare sunt deviații în dezvoltarea normală a dinților.

Anomaliile dentare se înfățișează din ce în ce mai puțin în tipar clasic îmbrăcând aspecte particulare deosebite, diastema premolară ca variantă clinică a diastemei, justifică o dată în plus necesitatea continuării studierei lor și în contextul actual al evoluției sistemului dentar. (Ionescu Ecaterina- Anomalii dentare. București 2005; 9)

Anomaliile dentare cuprind următoarele entități: anomalii de număr: agenezia, hipergenezia, odontoamele; anomalii de poziție: incluzia, ectopia, heterotopia, transpoziția; anomalii de talie și volum: gigantism, nanism; anomaliile de formă: dinte atipic, geminația, fuziunea, croncrescența, dens de dinte, taurodontismul, rădăcinile supranumerare. (Haba Dainisia. Tehnici uzuale folosite în radiologia dentară. Iași 2005; 6).

Astăzi anomaliile dentare sunt considerate genetice, moștenite de la strămoși sau dele mai multe dintre ele se datorează unor tulburări metabolice, neuro-endocrine sau lipsei de educație sanitară, dintele fiind un kimograf al evoluției umane (Ionescu Ecaterina- Anomalii dentare. București 2005; 7).

.

2.  Cronologia dezvoltării dentare

Cronologia dezvoltarii dinților temporari

Dinții temporari își fac apariția în cavitatea bucală începând cu vârsta de 6 luni, procesul încheindu-se în jurul vârstei de 30 de luni. Specialiștii au acceptat că erupția acestor dinți este supusă în proporție de peste 75% infuenței factorilor genetici, iar pentru că ei se formează în cea mai mare parte în viața intrauterină, sib protecția organismului matern, secvența lor de erupție este mai puțin influențată de factorii de mediu (fragment http://stomatologie.medica.ro/reviste_med/download/stoma/2012.3/Stoma_Nr-3_2012_Art-16.pdf )

Fiecărui dinte îi este caracteristică o vârstă de erupție după cum urmează:

“Momentul începerii formării mugurelui dentar:

–         toți mugurii se formează în viața intrauterină (săptămânile 7-10 )

–         Incisivii: săptămâna 7

–         Caninii: săptămâna 7 ½

–         M1 Temporari: săptămâna 8

–         M2 Temporari: săptămânile 8-10

Debutul mineralizării coroanei: în viața intrauterină, luna 4-6

Încheierea mineralizării coroanei are loc după naștere, eșalonat, în funcție de fiecare dinte ( luna 1 ½ -10); pe dinții temporari există linia neonatală, care face o demarcație între structurile mineralizate în viața intrauterină față de cele mineralizate postnatal.

Momentul când s-a terminat creșterea rădăcinii și s-a închis apexul: între 9- 18 luni după erupția dintelui.

Dimensiunea dinților temporari este mai redusă decât a dinților permanenți de înlocuire. Rădăcina este de două ori mai lungă decât coroana.

Cronologia dezvoltării dinților permanenți

În număr de 32 de dinți, 16 dinți pe arcada superioră și 16 dinți pe arcada inferioară (câte 8 pe fiecare hemiarcadă), dinții permanenți sunt împărțiți în 4 grupuri:

1. Grupul incisivilor: câte 4 pe fiecare arcadă și câte 2 pe fiecare hemiarcadă. În grupul incisivilor sunt cuprinși incisivii centrali superiori (în număr de 2), incisivii centrali inferiori (în număr de 2), incisivii laterali superiori ( în număr de 2 ) și incisivii laterali inferiori (în număr de 2).

2. Grupul caninilor: câte doi pe fiecare arcadă, câte unul pe o hemiarcadă.

3. Grupul premolarilor: câte patru pe fiecare arcadă (doi pe o hemiarcadă).

4. Grupul molarilor: câte 6 pe fiecare arcadă și cîte 3 pe fiecare hemiarcadă.

Grupurile incisivilor și caninilor formează împreună grupul dinților frontali.

Grupurile dinților premolari și molari formează împreună grupul dinților laterali

(http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/medicina/morfologia-dintilor-146461.html)

Cronologia formării mugurelui dentar în viața intrauterină cât și în viața post natală:                     

Cronologia mineralizării coroanei:

Încheierea mineralizării coroanei

Cronologia erupției în cavitatea bucală este următoarea:

 Vârsta dentară este reprezentată prin indici ce exprimă gradul de maturare dentară al unui individ la un moment dat dar nu corepunde mereu cu vârsta cronologică. Va exista un scor pentru fiecare etapă și se vor consulta cu valorile standard din tabelele stomatologice apoi în final se vor observa daca există sau nu întârzieri. Dacă există aceste întârzieri înseamnă că este vorba de niște afecțiuni sistemice. (http://www.scritub.com/medicina/PEDODONTIE17562155.php)

Morfologia dinților temporari:

Ca și număr sunt în total 20, câte 5 pe fiecare hemiarcadă: IC, IL, C, M1, M2.

Unul dintre sistemele de notare este următorul: 55 54 53 52 51     61 62 63 64 65

71 72 73 74 75 85 84 83 82 81

Ca și culoare albă tente albăstrui uneori; cu un strat de smalț foarte subțire și cu un grad de porozitate mai mare ca la dinții permanenți

Dimeniunea este cu o treime mai mică decât dinții permanenți astfel: frontalii și molarii vor fi cu o treime reduși față de cei permanenți; molarii vor fi mai mari decât dinții lor următori; molarul 1 maxilar va fi mai mare decât premolarul 1 superior; M1 mandibular: 0.07 mm; M2 axilar va avea 1,4 mm iar M2 mandibular 2,7 mm.

Poziția de eurpție diferă în senul că la dinții temporali va fi mai verticală decât la cei permanenți. (http://www.scritub.com/medicina/PEDODONTIE17562155.php).

Pe lângă toate acestea diferă și forma coroanei. La coroanele dinților temporari diferă lungimea, sunt mai scurte și mai rotunjite decât de cei permanenți.

Întâlnim și alte caracteritici generale printre care:

1. La coletul dinților temporari se găsește o constricție (ce poate fi percepută cu sondă). Deasupra ei se află o creastă cervicală (o proeminentă) care la Incisivi și Canini se întâlnește pe fața vestibulară cât și pe față orală, în timp ce la molari se întâlnește doar pe fața vestibulară.

2. După definitivarea erupției punctele de contact sunt mai mult suprafețe de contact. În timp ce la molari la aceste suprafețe de contact trece și LINIA NEONATALĂ, aici va fi o zonă cu o incidență mare a cariilor.

3. Zona frontalilor dinții suferă spațieri fiziologice (aproximativ la 4 ani), ce vor pregăti patul osos pentru erupția dinților permanenți. Câteodată în zona frontală pot există spații dictate genetic: Precanin ( IL–C ) și Retrocanin ( C – M1).

4. Pe lateral o dată cu tendința de erupere a M1 permanent, punctele de contact se strâng permanent și ca atare orice carie proximală trebuie tratată pentru că trecerea timpului ne restricționează acccesul.

5. O altă caracteristică generală o găsin și la rădăcini (incisivii și caninii sunt monoradiculari, molarii 1 și 2 sunt pluriradiculari) care sunt lungi, subțiri și mai efilate către apex. La incisivi rădăcina este specifixă și anume are o curbură spre vestibular astfel încât palatinal să adăpostească mugurele dintelui permanent. Pluriradicularii au rădăcini divergente imediat sub podeaua camerei pulpare, iar spre apex ele converg.

La extracția dinților temporari aceștia se pot fractura. De asemenea, în tratamente endodontice se pot realiza căi false.

6. Camera pulpară e mai mare mai mult la laterali. Se găsesc atâtea coarne pulpare câți cuspizi are dintele. Sunt foarte superficiale coarnele mezio-vestibulare la molari (poate chiar 1,5-2 mm față de suprafața dintelui).

Structura dinților temporari: grosimea straturilor dure e cu o treime mai mică decât la dinții permanenți;

Compoziția chimică este și ea diferită. Smalțul are fluor mai puțin. Sărurile minerale scad o data cu resorbția radiculară în dentină.

Smalțul are o grosime uniformă, este cu 30 % mai redus și mai permeabil deoarece maturarea post-eruptivă e mai mică în timp. Posibilitatea de  afectare carioasă este mai mare ca la dinții permanenți

Histologic stratul extern aprismatic în care componența organică predomină are o grosime de 30 microni. La obturațiile cu compoziție demineralizarea acidă va trebui să dureze dublu.

În componența anorganică cristalele de hidroxiapatită sunt paralele cu axul lung al dintelui, la cuspizi și fosete iar cervical, sunt perpendiculare pe joncțiunea smalț-dentină. Nu se va mai face bizotare la cavitățile preparate la acești dinți. Linia neonatală este o zonă de minimă rezistență.

La dentina linia neonatală este o zonă de minimă rezistență iar diametrul mare al canaliculelor dentinare, mai ales la joncțiunea smalț-dentină va duce la o avansare rapidă a cariilor în profunzime.

Cementul este mult mai subțire ca la dinții permanenți, același lucru fiind valabil și la joncțiunea smalț-cement. În 60 % cementul acoperă smalțul, în 30 % între smalț și cement există spațiu, doar în 10 % smalțul acoperă cementul.

Pulpa o dată cu creșterea în vârstă suferă fenomene regresive – sensibilitatea dinților temporari este mai mică decât cea a dinților permanenți. Receptorii nervoși de la acest nivel sunt mai puțin numeroși. Fibrele nervoase se organizează în plexuri subodontoblastice ce sunt slab dezvoltate. Axonii sunt mai puțin mielinizați – pulpa e mai puțin sensibilă.

Resorbția radiculară este un proces fiziologic de scurtare treptată a rădăcinei dinților temporari până la dispariția ei totală apoi urmată de exfolierea dintelui și înlocuirea lui cu succesorul permanent. Este dictată genetic și debutează la 1-2 ani după închiderea apexului dintelui temporar și cu 3-4 ani înainte de înlocuirea de către dintele permanent.

Astfel vom avea următoarea cronologie: la frontali debutează la 4-5 ani, la molari și canin superior la 8 ani iar la canin inferior la 6 ani.

Procesul se desfășoară ritmic, cu perioade de activitate accelerată, urmate de perioade de pauză. În perioadele de pauză se poate refixa parțial.

Acest proces se aseamană cu resorbția osoasă. Se desfășoară pe seama odontoclastelor. Ele provin din monocitele sistemului reticulo-histiocitar, care sosesc la nivel dentar pe cale sangvină. Mai  multe monocite se unesc și formează un odontoclast (celule mari, mai mulți nuclei, numeroase organite celulare; fosfataza acidă). Procesul e reglat hormonal: calcitonina îl inhiba iar PTH (parathormonul) îl stimulează.

Resorbția radiculară are loc începând de la apex. Membrana odontoclastelor se plicaturează și apare "zona în perie" – arată disponibilitatea odonoclastelor de a începe resorbția. Ele vor elibera fosfataza acidă ce va dizolva sărurile minerale (Mărgăritescu C., Simionescu C., Surpățeanu M. Tumori și Pseudotumori maxilare. București 2003:87-96).

Găsim o serie de factori cazuali printre care:

1. Presiunea dintelui permanent de înlocuire pe rădăcinile dintelui temporar, atunci când dintele permanent începe să erupă (când  coroana s-a terminat și începe să se formeze rădăcina).

Argumeimionescu C., Surpățeanu M. Tumori și Pseudotumori maxilare. București 2003:87-96).

Găsim o serie de factori cazuali printre care:

1. Presiunea dintelui permanent de înlocuire pe rădăcinile dintelui temporar, atunci când dintele permanent începe să erupă (când  coroana s-a terminat și începe să se formeze rădăcina).

Argumente: oprirea/încetinirea ritmului de resorbție la dinții temporari ce nu au successor; la 2 dinți vecini apare resorbția simultană când există un succesor foarte mare apare resorbtie în alt loc, în cazul unei ectopii de succesor.

2. Forțele masticatorii, care cresc în valoare. Mobilitatea este mare și stimulează resorbția.

3. Pulpa dinților temporari în condiții fiziologice nu are nici o implicație, însă în condiții patologice va modifica viteza resorbției (se va accelera frecvența sau din contră se poate încetini în cazul unor blocaje) și tiparul resorbției (nu de la apex, ci interradicular sau pe suprafața rădăcinii).

1.Incisivii

Sunt în număr de 8 și se aseamănă cu cei permanenți excepție la lungime, sunt mai mici, mai globuloși, iar rădăcinile sunt aplatizate mezio-distal, lungi, subțiri, cu curbura spre vestibular, cu un singur canal;

            -ICS  prezintă marginea incizală netedă, fără lobi de creștere. Cingulum cu dimensiuni variabile dar frecvent e foarte voluminos, apropiat de marginea incizală. Diametrul mezio-distale este egal cu diametrul cervico-incizal.Unghiul distal e rotunjit iar cel mezial este mai ascuțit;

            -ICI: cel mai mic dinte temporar (carii aparent simple deschis foarte repede camera pulpară). Este simetric, având unghiurile mezial și distal asemănătoare. Nu are lobi de creștere;

            -ILS: ceva mai mic decat ICS, cu cingulumul mai mic ca cel al ICS. Nu are Foramen Caecum ca și ICS;

            -ILI: > decat ICI. Cingulum >= Cingulumul ICI.

            2. Caninii: scurți, cu aspect globulos; 1 cuspid care se abrazează repede (prezinta o anumita diferențiere cu caninul permanent); cele doua pante incizale se stabilesc în extremitatea cuspidului (la CS panta distala e mai mare decât panta meziala, iar la CI panta meziala este mai mare decat panta distala); monoradiculari, 1 canal. Canalele nu prezinta probleme în a fi tratate; CS: cuspidul se abrazează cu repeziciune, pantele sunt disproportionate, are o anumita constricție la colet. Are o creastă accentuata spre vestibular. S-ar putea afla creste longitudinale care unesc protuberanta de la colet spre varful coletului pe fața vestibulară, iar pe fața palatinală unesc cingulumul cu vârful cuspidului. Aici, fața palatinală e convexă, dând dintelui o configuratie globuloasa. Rădăcina e de două ori mai mică decât lungimea coroanei; CI: e mai mic decât CS. Cuspidul se abrazează, pantele sunt inegale, crestele longitudinale pot lipsi, asa incat fața linguală ar poate fi concavă.

3. Molarii: sunt substituiti de premolari; au diametrul mezio-distal mai mare ca cel al dinților permanenti ce îi vor înlocui ( PM).

            -M1S: 2 / 3 / 4 cuspizi. Dacă are doi cuspizi poate fi confundat cu un premolar. Dacă are trei cuspizi, doi sunt vestibulari și unul palatinal. Dacă are patru cuspizi, doi sunt vestibulari și doi sunt palatinali ( MP>MV>DV>DP). Pe profilul vestibular există o protuberanta cervicală. Ar putea exista un cuspid accesoriu la cuspidul MV. Pe fața vestibulară, în treimea mezială se afla o protuberanta mai mare are aspectul unui tubercul: TUBERCUL ZUCKERKANDEL (la acest nivel poate, astfel, apărea o continuare a camerei pulpare). In unele cazuri, rădăcina mezio-vestibulară poate avea două canale.

            -M2S: este o miniatură de M1 PERMANENT. Poate avea TUBERCULUL LUI CARABELLI pe partea palatinală. Pe fața vestibulară are o proeminență la colet. Camera pulpară este mare, cornul pulpar mezio-vestibular fiind superficial. Are 3 rădăcini (2 vestibulare, 1  palatinală). Are trei canale. Diametrul mezio-distal este puțin mai mare decât cel al  PM2S.

-M1I : porțiunea mezială este de doua ori mai înaltă decât porțiunea distală. Diametrul mezio-distal este usor mai mare ca cel al PM1I. Pe partea vestibulară are o protuberanta cervicală. Prezintă TUBERCULUL ZUCKERKANDEL. Are patru cuspizi (doi vestibulari si doi linguali). Cateodata cuspizii meziali pot fi imbinati printr-o mică culme. Camera pulpară este mare, are patru coarne pulpare (cel MV e superficial). Camera pulpară emite un golf spre tuberculul ZUCKERKANDEL. Camera pulpară poate emite un golf către proeminența cervicală vestibulară; dacă în prepararea cavităților la cariile de colet adâncim prea mult putem să deschidem camera pulpară. Are 2 rădăcini, mezială și distală, 2 canale pe rădăcina mezială ( Mezio-vestibular și Mezio-lingual). Pe rădăcina distală pot exista 1-2 canele (disto-vestibular și disto-lingual).

            -M2I: o miniatură de M1I PERMANENT. Pe partea vestibulară are o protuberanta vestibulară. Suprafața vestibulară este mai convergentă spre ocluzal decât cea linguală. Cavitățile se fac mai retentive cu pereții laterali convergenți spre ocluzal. Are 2 rădăcini (mezială și distală) și 3-4 canale. Camera pulpară e cea mai mare de la toți dintii temporari. Cornul mezio-vestibular este foarte superficial; retenția ocluzală la o cavitate ocluzală clasa a II-a pe o carie mezială, partea mezio-vestibulară să fie mai superficială iar partea lingo-distală mai profundă.

(http://www.scritub.com/medicina/PEDODONTIE17562155.php)