Anglicismul Ca Provocare In Discursul Public Contemporan

ANGLICISMUL CA PROVOCARE ÎN DISCURSUL PUBLIC CONTEMPORAN

CUPRINS

ARGUMENT

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. CONCEPTE ȘI TERMINOLOGIE

1.1. Anglicism

1.2. Discurs public – limbajul public

1.3. Limbaj juridico-administrativ

1.4. Limbaj publicistic

CAPITOLUL II. ANGLICISMELE DIN PERSPECTIVA LIMBII ROMÂNE

2.1. Acceptarea și respingerea împrumuturilor lexicale de origine engleză

2.2. Perspectiva limbajelor funcționale

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ.

3.1. Anglicismele din limbajul politic

3.2. Anglicismele din limbajul juridico-administrativ

3.3. Anglicismele din limbajul publicistic

CAPITOLUL IV. EFICIENȚA COMUNICĂRII (PRAGMATICA

4.1. Funcția metalingvistică

4.2. Cazuri de utilizare improprie

CAPITOLUL V. PERSPECTIVA OMULUI DE RÂND ASUPRA

ANGLICISMELOR

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ARGUMENT

Limbajul specializat poate fi considerat un cod comun, care desemnează conceptele specifice unui domeniu. Spre deosebire de lexicul comun, limbajul specializat se folosește de specialiștii dintr-un anumit domeniu pentru a comunica eficient, a evita ambiguitățile prin utilizarea termenilor monosemantici, specifici unui domeniu particular de activitate profesională. Utilizarea unui lexic standardizat în domeniul respectiv implică utilizarea acelorași cuvinte specializate aparținând unui subsistem lingvistic, termenii caracterizându-se prin univocitate, monoreferențialitate, non-ambiguitate și relații lexico-semantice proprii.

În plus, sfera comunicării este restrânsă, fiind limitată la domeniul specializat și conceptualizată oficial. Funcția principală a comunicării specializate este referențială, servind rareori altor funcții ale comunicării. În acest context, trăsăturile care primează în comunicare sunt precizia, concizia și adecvarea. Pe lângă funcția cognitivă a terminologiei de a ordona gândirea prin conceptualizare, aceasta are și rolul de a transfera cunoștințe specializate în una sau mai multe limbi străine și de a structura informația conținută în textele specializate.

Pentru a păstra caracterul terminologic standardizat am folosit termenul anglicism care, potrivit DEX reprezintă „o expresie specifică a limbii engleze, cuvânt de origine engleză împrumutat, fără necesitate, de o altă limbă și neintegrat în aceasta.” Am preluat acest termen cu precizarea că uneori anglicismele sunt necesare datorită introducerii unor realități noi, într-un spațiu unde acestea nu au existat anterior, iar limba autohtonă nu a găsit un corespondent imediat sau dacă l-a găsit, acesta este o sintagmă complexă sau o parafrază care pică testul conciziei.

Fenomenul globalizării este asociat internaționalizării prin relații transfrontaliere între state, liberalizării schimburilor prin eliminarea granițelor, universalizării, americanizării.” Lingvistica s-a adaptat noului context economic, iar conform opiniei unor specialiști lingviști, globalizarea lingvistică „trebuie înțeleasă ca o acceptare deliberată a unui mijloc de comunicare comun în relațiile economice internaționale.”

INTRODUCERE

Limba română, asemenea celorlalte limbi, se află într-o continuă evoluție, încercând să se adapteze tuturor condițiilor sociale, politice, economice și culturale. Bogăția sa este dată de bogăția și varietatea vocabularului, compartimentul cel mai deschis influențelor atât interne cât și externe. Această îmbogățire a vocabularului se realizează mai ales cu ajutorul neologismelor. ,,Etimologic vorbind, prin neologism înțelegem orice cuvânt nou apărut într-o limbă oarecare, indiferent dacă acesta e un împrumut sau reprezintă o creație internă a limbii respective prin derivare, compunere etc”.

De-a lungul timpului, limba română a beneficiat de influențe din partea mai multor limbi: slavona (prin traduceri de texte bisericești), greacă, turcă, franceză (influență foarte importantă mai ales în epoca modernă) și nu în ultimul rând engleza britanică și americană. Se face foarte mult caz în ultimul timp de fenomenul de ,,anglomanie” așa cum este numit de unii, sau de o influență a limbii engleze care este văzută ,,ca un act de invazie lingvistică”, un act ce pune în pericol limba română și în mod special specificul ei național. În acest sens se cuvin făcute o serie de precizări.

În primul rând, influența engleză reprezintă un fenomen internațional, manifestat în majoritatea limbilor europene și nu numai. Se găsesc destul de multe firme scrise în engleză în foarte multe țări europene iar cuvintele de proveniență engleză sunt cam aceleași pentru toate limbile. Un caz special îl ocupă țările din Europa de Est care au avut o situație politică deosebită, ceea ce face ca această perioadă de după 1989 să fie percepută chiar ca un ,,șoc” declanșat de ritmul de pătrundere al anglicismelor.

Pentru limba română, influența engleză nu este o noutate ci are o vechime de peste un secol și jumătate. La început s-a manifestat mai puțin direct însă aproape exclusiv prin intermediul limbii franceze, ca mai târziu să fie introduși unii termeni de origine engleză pe filieră germană (boiler, cocs) sau chiar pe filieră rusă (buldozer). Dată fiind vechimea lor și circulația în limbajul unor categorii sociale variate, termenii respectivi s-au adaptat sub aspect fonetic, ortografic și morfologic și se comportă asemenea cuvintelor românești.

CAPITOLUL I. CONCEPTE ȘI TERMINOLOGIE

1.1. Anglicism

După 1989 se observă o intensificare a pătrunderii cuvintelor din limba engleză, fapt care își găsește motivația în necesitatea de a desemna anumite realități extralingvistice noi. De asemenea, această influență engleză se manifestă la toate categoriile sociale spre deosebire de perioada de dinainte de 1989 când cei care impuneau schimbările în limba română erau lingviștii și scriitorii profesioniști. Toate evenimentele care au loc în plan social se reflectă la nivelul limbii. Termenii cu care lingviștii se referă la aceste împrumuturi sunt cei de englezism sau anglicism. Într-o definiție foarte largă, englezismele/anglicismele sunt acele unități lingvistice (cuvinte, unități frazeologice, chiar și sensuri, tipuri de pronunțare sau de scriere) de origine engleză. Sunt incluse aici atât cuvintele adaptate la sistemul limbii române (de tipul buget, claxon, stop, tramvai, golf, tenis, iaht, interviu, miting etc.), cât și cuvintele aflate pe cale de a se adapta și împrumuturile neadaptate.

Împrumuturile recente aflate în situațiile mai sus menționate ridică o serie de probleme. Cea mai importantă este aceea a motivației si funcționalității lor, cu alte cuvinte a necesității prezenței lor într-un anumit context. Din acest punct de vedere s-a operat și funcționează curent distincția între împrumuturi „necesare” și împrumuturi inutile sau „de lux”. Împrumuturile necesare, numite și xenisme sau cuvinte aloglote, sunt acele cuvinte care „îsi justifică prezența în limba română prin faptul că nu au un corespondent românesc sau prezintă o serie de avantaje în raport cu termenul autohton, cum ar fi precizia sensului, expresivitatea, corpul fonetic redus, circulația internațională”.

La rândul lor, împrumuturile „necesare” se diferențiază în împrumuturi denotative sau „tehnice” si împrumuturi conotative sau „stilistice”. Primele dintre acestea denumesc realități recent apărute în diferite domenii ale spațiului românesc și ca urmare nu au un corespondent românesc. Ele acoperă zone lexicale din domeniul stiinței și tehnicii, din cel al economiei și comerțului, administrației, sportului, culturii, ca și din cel al comunicațiilor și presei. Spre deosebire de împrumuturile denotative, împrumuturile conotative au corespondent românesc, dar sunt preferate acestora grație expresivității lor în anumite contexte, ca si pentru a adăuga „culoare locală” evenimentelor expuse. Este motivul pentru care de cele mai multe ori se regăsesc în limbajul publicistic sau în cel publicitar, al firmelor si reclamelor. Vom completa seria definițiilor spunând că în categoria împrumuturilor de „lux”, mai puțin importantă pentru expunerea noastră, sunt integrate anglicismele care nu sunt absolut necesare limbii române și a căror utilizare este pusă pe seama „snobismului lingvistic”.

Realitățile actuale impun folosirea unor astfel de cuvinte, care sunt preferate echivalentelor românești, care reprezintă, în multe situații, perifraze. Numeroși oameni de cultură au criticat vehement invazia de anglicisme. Printre ei, amintim pe celebrul scriitor rus Alexandr Soljenițîn, scriitorul și publicistul Octavian Paler și poetul Geo Dumitrescu. Astfel, anglicismele trebuie folosite în mod adecvat și cu măsură. Folosirea abuzivă, fără să ținem seama de context, de interlocutor, de situația în care are loc discuția, poate stârni ridicolul.

Avem însă după cum afirma Adriana Stoichițoiu Ichim și împrumuturi necesare „cuvinte sau unități frazeologice care nu au corespondent românesc: manager, broker, snack-bar, hamburger, fan etc.”. Deci, fiecare popor trebuie să lupte pentru apărarea și cultivarea limbii sale atât prin crearea de cuvinte noi cu mijloace interne, cât și prin preluarea de cuvinte din alte limbi și prin integrarea lor optimă în sistemul său de organizare și funcționare.

Gabriela Pană Dindelegan vorbește într-un articol despre terminologia lingvistică actuală și remarcă faptul că în cea mai mare parte împrumuturile terminologice sunt de proveniență anglo – americană și ,,în măsura în care termenul nou sau sensul nou corespunde unui nou concept, inexistent în lingvistica veche, sau unei perspective diferite de abordare a realității lingvistice ori este rezultatul unei detalieri, al unei rafinări a descrierii, introducerea oricărui termen și a oricărui sens este justificată”.

În opinia mea anglicismele fac parte din realitatea noastră lingvistică iar atitudinea specialiștilor și a vorbitorilor trebuie să fie una rațională în această problemă, să ia în considerație atât avantajele cât și dezavantajele ei. Influența engleză nu trebuie tratată ca un mijloc de distrugere al limbii române, ci dimpotrivă ca un mijloc de modernizare a lexicului. Adaptarea acestor termeni corespunde unor necesități de expresie culturală, socială și funcțională. În ceea ce privește manifestările exagerate ale unor ,,anglomani”, vor fi cu siguranță ,,liniștite” de sistemele limbii dacă vor fi considerate inutile.

1.2. Discurs public – limbajul public

Cu toate că majoritatea oamenilor sunt capabili să poarte un dialog, în situații speciale, de exemplu în cazul în care numărul publicului est mai mare, vorbitorul începe să se simtă tensionat, uneori nefiind capabil să-și mai exprime gândurile, ideile, câteodată blocându-se complet. Această situație este generată de o schimbare, în care situația cunoscută de conversație se transformă în discurs public. Deși conversația sau dialogul diferă foarte mult de discursul public, tensiunea iscată poate fi combătută doar printr-o pregătire tehnică și psihică.

Diferențele de bază dintre o discuție și discursul public sunt următoarele:

• Conversația este fluxul de gânduri care circulă de la o persoană (sau mai multe persoane) spre altul/alții. Discursul public este fluxul de gânduri care circulă dinspre la o persoană spre un public numeros.

• În timpul conversației, în principiu, vorbirea (dar și transmiterea nonverbală a informațiilor) este identică între parteneri. În cazul discursului public aceasta este în mare parte unidirecțională, chiar și în cazul unei discuții interactive vorbitorul fiind cel care comunică cu precădere.

• În cazul conversației participanții sunt situați aproape unul de celălalt, adoptând o distanță de comunicare personală (de conversare), în timp ce în cazul discursului public, distanța de comunicare este una colectivă (de interpretare).

• În cazul conversației semnele nonverbale (precum și vorbirea) au un caracter personalizat, putem reacționa imediat, funcționând totodată și semnalele de grup (recepție, simpatii etc.). În cazul unui discurs semnele vorbitorului sunt recepționate de mulți, vorbitorul fiind însă capabil să recepționeze doaor) este identică între parteneri. În cazul discursului public aceasta este în mare parte unidirecțională, chiar și în cazul unei discuții interactive vorbitorul fiind cel care comunică cu precădere.

• În cazul conversației participanții sunt situați aproape unul de celălalt, adoptând o distanță de comunicare personală (de conversare), în timp ce în cazul discursului public, distanța de comunicare este una colectivă (de interpretare).

• În cazul conversației semnele nonverbale (precum și vorbirea) au un caracter personalizat, putem reacționa imediat, funcționând totodată și semnalele de grup (recepție, simpatii etc.). În cazul unui discurs semnele vorbitorului sunt recepționate de mulți, vorbitorul fiind însă capabil să recepționeze doar o parte din feedback, interacția sa cu grupul fiind mai limitat, în unele cazuri putând să apară reacții de masă (aplauze, indignare în masă etc.).

• Conversația are o sonoritate redusă, în funcție de grup. În cazul unui discurs public sonoritatea este mai amplă, ea fiind ajustată la persoanele care se află cel mai departe de vorbitor.

• Într-o discuție participanții vorbesc într-o anumită cadență, ritmul fiind adaptat la numărul redus de parteneri. În cazul unui discurs public, însă, trebuie să luăm seamă de numărul celor prezenți, capacitatea lor de percepere, acustica sălii, natura evenimentului etc., și în funcție de toate acestea, va trebui să vorbim ceva mai lent.

• În majoritatea conversațiilor participanții rostesc cuvintele mai vag, cu o dicție mai puțin articulată. În fața unui public mai larg vorbitorul va trebui să rostească cuvintele clar și într-un mod mai articulat.

• În cazul unei conversații logica ideilor și structura frazelor este mai lejeră și mai puțin ordonată, oferind partenerilor posibilitatea de a interveni sau de a reacționa imediat la o idee. În cazul discursului public recepționarea reacțiilor este mai limitată, există mai puține prilejuri pentru reformularea ideilor pe care le comunicăm, de aceea ideile în sine, precum și structurarea frazelor trebuie să aibă o logică limpede, ușoară de urmărit.

• De multe ori conversația nu are niciun scop concret, ea poate fi doar o formă de a petrece timpul, sau o manifestare a bunăvoinței față de cineva etc. Discursul public are întotdeauna un scop tematic concret, fiecare cuvânt, fiecare pauză sau gest nonverbal subordonându-se acestui scop.

• Conversația poate fi lipsită de esență, se poate abate de la subiect, mai ales atunci când părțile nu au nimic special de comunicat, și de multe ori nici nu rostesc ceea ce gândesc. Discursul public este, însă, hotărât și nu poate fi lipsit de esență, el trebuind să comunice publicului în mod clar opinia, atitudinea și intențiile vorbitorului.

• Conversația este, de regulă, dezinvoltă, liberă, în timpul ei părțile se pot așeza, pot umbla sau chiar mânca. În marea parte a timpului ei pot menține contactul ocular, putând s-o întrerupă pentru perioade scurte de timp. În timpul discursului public vorbitorul trebuie să fie văzut (de obicei stă în picioare), publicul fiind așezat sau stând într-un loc și fiind atent la acesta. Pentru vorbitor contactul ocular este obligatoriu, acesta generând respect și interes din partea ascultătorilor.

În cazul dialogului comunicarea gândurilor este bidirecțională, în cazul discursului public însă gândurile, ideile circulă dispre vorbitor spre public, încercând să fie pe aceeași lungime de undă cu ideile și sentimentele, precum și reacțiile acestuia. Examinând caracteristicile sale, putem afirma faptul că discursul public este o conversație amplificată, clară și la subiect, practicarea sa făcând parte din meseria de orator. Iar meseria de vorbitor este accesibilă practic tuturor, oricine fiind în stare să-și dezvolte aptitudinile de interpret, dacă reușește să însușească cunoștințele necesare și să dezvolte o dexteritate în vorbirea în fața unui public.

Analizând cariera unor vorbitori de succes ne dăm seama că, pe lângă dezvoltarea aptitudinilor, vocația este cea care joacă un rol important în acest proces. Vorbitorul care apreciază îi mod sincer tema dezvoltată, căruia îi place să vorbească unui public și este convins de valoarea ideilor prezentate și dorește să le împărtășească în mod sincer și altora, capătă un avânt deosebit, o energie aparte, discursurile sale devenind acaparante, autentice și pasionale, transformându-se într-un eveniment. Acesta reprezintă culmea meseriei de orator, iar pentru atingerea ei este nevoie de dăruire, atitudine și convingere, doar după acestea urmând pregătirea profesională și tehnică.

În cazul în care cel care întocmește și cel care rostește discursul sunt persoane diferite, este vorba despre un proces direct, bine gândit dintre cele două persoane. Ei pot solicita și opinia altor profesioniști, cu toate acestea cei doi rămân personaje active pe tot parcursul procesului de întocmire. Cel care scrie discursul beneficiază de o mare libertate în ceea ce privește întocmirea acestuia, dar trebuie să țină mereu cont de personalitatea, stilul și abilitățile celui care va rosti discursul, de caracteristicile publicului, precum și de faptul că discursul trebuie să întrunească anumite criterii profesionale:

Destinat pentru a fi rostit și ascultat: nu trebuie să fie o operă literară, trebuie doar să sune bine, să fie clar, coerent și lesne de înțeles.

Limbaj concret și exact: să nu conțină generalități, să fie simplu, să utilizeze exemple transparente și sugestive.

Să genereze o reacție pozitivă: fiecare frază sau idee trebuie să dezvolte și să fixeze o imagine concretă, care să genereze o atitudine din partea ascultătorilor. Modul de expunere poate însufleți discursul și îl poate face mai dinamic.

Să aibă un scop exact: să urmărească un scop bine definit, să contureze o atitudine bine definită în ceea ce privește tema dezbătută.

Pe lângă criteriile de natură profesională putem defini și un alt sistem de criterii, care este format din caracteristicile generale ale unui discurs reușit, indiferent de tipul acestuia (care ar putea fi chiar o descripție al genului):

• Sistem de valori: fiecare discurs trebuie să aibă un mesaj, o idee esențială. Similar unei conferințe de presă, pregătirea și rostirea unui discurs trebuie să aibă un scop, să comunice lucruri esențiale și să transmită un mesaj explicit, univoc.

• Idei de bază: niciodată să nu dezvolte mai mult de trei idei principale, dar să nu se rezume la dezvoltarea doar a uneia dintre acestea.

• Conținut: tema discutată trebuie să aibă legătură cu publicul, și să fie prezentată într-un asemenea stil încât publicul să-și amintească de ea, după rostirea sa discursul să mai poată fi evocat o perioadă de timp.

• Autenticitate: datele utilizate trebuie să fie precise, verificate și verificabile.

• Elocvență: informațiile trebuie să aibă legătură cu viața de zi cu zi, iar cu ajutorul exemplelor ele pot fi explicate mai clar. Acest criteriu merită luat în seamă la întocmirea planului unui discurs.

• Personalizare: discursul trebuie adaptat la caracteristicile publicului și tipul evenimentului în cadrul căruia este rostit.

• Ușor de urmărit: discursul trebuie să fie clar din punct de vedere al conținutului și al formei, un discurs dificil de urmărit este plictisitor și inutil. Trebuie să prezinte structura și să evite enumerările seci.

• Durata: Un discurs sau o prezentare publică durează doar câteva minute, prelegerile fiind limitate, de obicei, de un cadru instituțional sau formal. Întotdeauna trebuie să menținem o proporție armonioasă între mesajul conținutului și cantitatea de informație, în funcție de pragul de atenție și durata atenției publicului.

Pregătirea unui discurs se poate efectua în mod individual sau în grup. Discursurile individuale sunt întocmite de cel care îl rostește, în acest caz persoana respectivă este sursa ideilor, care într-o persoană întocmește și rostește discursul. În cazul în care vorbitorul reprezintă o organizație și își întocmește singur discursul, va conveni cu ceilalți membri ai echipei asupra obiectivelor urmărite, mesajul comunicat și efectul așteptat al discursului, dar întocmirea și repetarea acestuia rămâne sarcina sa individuală.

În cadrul unei organizații se întâmplă destul de des (mai ales în cazul tratatelor profesionale și a discursurilor politice) ca discursul să fie întocmit de un profesionist sau un angajat la biroului de presă. În asemenea cazuri, după clarificarea scopului, autorul întocmește o schiță, pe care o prezintă vorbitorului sau echipei care răspunde de comunicare, discutând eventualele modificări. După aceasta întocmește discursul, pe care îl prezintă din nou, iar în timpul repetării acestuia vorbitorul îl adaptează stilului său personal, fără modificarea conținutului sau al mesajului transmis.

1.3. Limbaj juridico-administrativ

Considerat generic ca limbaj instituționalizat, limbajul juridico-administrativ este efectul contextului politic și socio-cultural în care este utilizat, fiind o bună reflecție lingvistică asupra schimbărilor petrecute într-o societate. În principiu, terminologia juridică reprezintă ansamblul de unități lexicale specializate, care formează un sociolect, caracterizat obligatoriu prin univocitate, monoreferențialitate, precizie și nonambiguitate. În raport cu lexicul general, limbajul specializat analizat aici se află în interacțiune cu ansamblul, conform relației general-particular. Astfel, constatăm că se recurge la unități din lexicul general, care se specializează până la stadiul de termen juridic, cu semnificație unică (de exemplu, ordonanță, evaziune), sau se apelează la termenii specializați, care, prin extinderea utilizării lor, intră în limbajul comun, prin banalizare sau determinologizare (de exemplu, furt, cu conotații în legislația penală, utilizat în expresii ca furt de inimi, furt de inteligențe, de idei, a fura meseria cuiva), ultima modalitate figurează cu rezultat pozitiv asupra limbii, prin efectul de îmbogățire și creștere a gradului de expresivitate.

În principiu general, așa cum am afirmat, instrumentele universale de tehnică legislativă denotă faptul că limbajul legii trebuie să fie precis, accesibil și unitar. Nu excudem din aceste caracteristici nevoia de tehnicitate a limbajului, care însă nu anulează accesibilitatea. În acest sens, specializarea concentrată a lexicului juridic poate duce chiar la ideea existenței unui jargon profesional, însă limitele acestuia trebuie să fie stricte, deoarece destinatarul textului nu este numai juristul sau funcționarul din administrație, ci și cetățeanul (poate cel mai important), al cărui grad de cultură juridico- administrativă poate fi redus sau poate fi elitist. Este cert că se dovedește imposibil de redactat un text juridoadministrativ fără recursul la termenii strict specializați (de exemplu, subrogație, delict, simulație, reziliere), la termenii preluați din diferite alte terminologii (de exemplu, beneficiu, meșteșugar, discernământ) sau la cei din lexicul general utilizați cu accepție juridică (privilegiu, publicitate, regres, solidaritate), singurii pe care îi admitem ca termeni specializați sau tehnicizați.

În privința termenilor, de asemenea tehnici, care definesc specificul unei anumite activități, s-a constatat că numărul acestora crește exponențial cu restrângerea domeniului, în acest ultim caz, utilizarea terminologiei oportune devine chiar condiția aplicării corecte a legii. De exemplu, o hotărâre de guvern, un act administrativ inițiat de un minister sau de direcții ale acestora cu specific de activitate tehnicizat, nu vor fi realizabile sau aplicabile decât dacă utilizează limbajul care le definește domeniul de activitate. În schimb, dacă termenii sunt preluări sau traduceri ad-hoc dintr-o limbă străină, din domenii de interes dezvoltate recent în România și nu au existență nici măcar în dicționarele de neologisme, acestea se impun a fi ori traduse, ori date sensurilor accepții cât mai aproape de etimoanele lor, prin definiții.

Această etapă trebuie realizată imediat după denumirea actului, deci înainte de text, așa încât citirea de către cei interesați a sensurilor termenilor tehnici în text să se realizeze corect. Definițiile pot fi de înregistrare, prin care nu se modifică sensul cunoscut al termenilor, definiții de precizare sau de delimitare, prin care se restrâng sensurile la unele dintre cele cunoscute, definiții stipulative, prin care se impun imperativ sensurile care sunt vehiculate în text. Reiterăm ideea că termenii traduși sau definiți trebuie să aibă o definiție înregistrată în dicționarele de neologisme, altfel, aceste acte ar putea fi considerate nule, încălcând prevederile Constituției, care stipulează că limba oficială a statului român este româna.

Precizăm că, într-o comunicare nu este suficient să se utilizeze un predicat românesc pentru ca aceasta să se sustragă acuzelor noastre, fiind necesar (cu atât mai mult în textele juridico-administrative) ca întreg lexicul vehiculat să fie atestat în româna din dicționarele noastre explicative. Este știut că, pentru înțelegerea sensurilor și adaptarea la o limbă naturală, termenii împrumutați au nevoie de timp destul de îndelungat, care timp depinde de frecvența utilizării lor de către cât mai mulți vorbitori. Așa se explică de ce termenii tehnici rămân ani buni doar apanajul specialiștilor, ieșind destul de anevoios din birourile sau laboratoarele acestora. Acest fapt suplimentează argumentele că, la legiferarea anumitor subdomenii de activitate, care au legătură cu publicul larg, este obligatoriu ca inițiatorii să verifice dacă termenii avuți în vedere există în dicționarele românești iar dacă nu, să utilizeze sinonimele acestora date în dicționarele bilingve și dacă nici acest lucru nu este posibil (cum este cazul lui mouse), să cuprindă în definițiile inițiale explicații clare referitoare la limba donatoare și la sensul pe care îl are termenul în cadrul acesteia.

Există pericolul ca specialiștii într-un domeniu, cunoscători ai sensului termenului neologic, să ajungă, prin omiterea etapei verificării existenței acestuia măcar în dicționarele noastre de neologisme, să „inventeze” cuvinte noi, prin traducere personală, ajungând la celebrele „furculision” sau „demoazelă”. Invenția lexicală, uneori produsă prin asimilarea corpului fonetic al cuvintelor noi la altele cu vechime în limbă, poate degenera în etimologia populară a lui Conu Leonida (moratoriu/ lege de murături).

În perioada actuală, se remarcă o evoluție terminologică în științele juridice și aministrative, care merge în două direcții: cea a compilației și cea a creației de termeni. În primul compartiment intră unitățile generate prin calc lingvistic sau prin împrumut, contract de standing order – plătitorul autorizează banca plătitorului să emită și să excecute ordine de plată conform programării din concrat, din disponibilul existent în contul său în favoarea cuiva; contract de reseller – obiectul contractului îl constituie activitatea de pomovare și comercializare către beneficiari a produselor software.

Am sugerat că, prin caracteristica lor, textele administrative sunt supuse clișeelor lingvistice, formulărilor stereotipice, au un stil concis, unitățile lexicale fiind utilizate cu sensul propriu etc. În ultimul timp, însă, și acest compartiment al limbii suportă consecințele invaziei de neologisme, explicabilă, probabil, prin intenția redactorilor acestor texte de a epata sau de a se contemporaneiza sau, mai grav, prin lipsă de responsabilitate față de structura limbii române.

Împrumuturile de lux/barbarismele înregistrate aici reprezintă termeni inutili, care dublează unități lexicale românești. Prezența lor, care, în textele administrative din ultimii ani, este copleșitoare și nocivă (pe de o parte pentru că acestea trebuie, prin scop, să ofere varianta normată a oricărei limbii și, pe de altă parte, deoarece lectorii ocazionali și beneficiarii prevederilor conținuturilor acestora au nevoie, uneori, chiar de traducerea lor) are o motivație de tip negativ, precum veleitarismul intelectual și afectarea, respectiv snobismul lingvistic, comoditatea, sau poate uneori graba, care nu permit să se reflecteze asupra realităților sau a echivalențelor lexicale, pentru a selecta termenul cel mai adecvat.

1.4. Limbaj publicistic

Din perspectiva noțiunilor teoretice prezentate mai sus ne propunem să studiem terminologia publicitară aflată în uz în spațiul românesc. Prin terminologie publicitară nu înțelegem aici limbajul reclamelor, ci acei termeni prin care sunt denumite profesiile și acțiunile pe care le presupune actul realizării reclamelor publicitare. Motivele pentru care am ales acest domeniu sunt diferite: dintre acestea, as menționa aici dezvoltarea vertiginoasă a acestei „industrii” în spațiul românesc după 1990 și răspândirea acestei terminologii dincolo de granițele agențiilor de publicitate, prin intermediul presei și al televiziunii. Corpusul la care ne vom referi numără aproximativ treizeci de termeni. Selecția acestora a avut la bază criteriul frecvenței lor în presa românească între anii 1999-2014.

Înainte de a trece la prezentarea comportamentului morfologic al anglicismelor utilizate în publicistică trebuie să specificăm că, din punct de vedere grafic și al pronunției, acestea pot fi incluse în categoria cuvintelor aloglote deoarece își păstrează grafia și pronunția englezească: ad, advertorial, advertising, art-director, artdirection, awareness, banner, bodycopy, brand, branding, rebranding, brief, briefing, casting, client service, copywriter, event, entertainment, happening, layout, line (și compusele acestuia headline, deadline, below the line și above the line), logo, indoor, outdoor, pitch, POSM, PR, reminder, shortlist, spot, storyboard, target etc.

Mai mult decât atât, în multe cazuri acestea sunt însoțite în scris de diferite mărci grafice ghilimele sau caractere cursive – care indică sentimentul utilizatorului că, recurgând la acesti termeni se plasează într-un registru anume din punct de vedere comunicațional. Observațiile referitoare la aspectul grafic și fonetic al formațiilor lexicale studiate pot crea impresia că avem de-a face si la nivel morfologic cu unități lexicale complet neadaptate. Corpusul analizat demonstrează însă un comportament diferit al acestora, dovedind existența unor mărci gramaticale capabile să asigure includerea termenilor într-o anumită clasă lexico-gramaticală. Mărcile gramaticale la care ne referim, numite și „clasificatori”, plasează majoritatea formațiilor analizate în clasa numelui. Aceste formații denumesc obiecte și profesii specifice mediului publicitar: ad, advertorial, advertiser, art-director, art-direction, brief, casting, copywriter, entertainment, layout, reminder, teaser etc.

Am înregistrat doar câteva formații care funcționează cu valoare adjectivală: below the line, above the line, indoor și outdoor. Comportamentul morfologic al termenilor analizați presupune degajarea mărcilor gramaticale cu scopul de a urmări fenomenul de integrare a anglicismelor în discuție în sistemul morfologic românesc. În cazul clasei nominale, mărcile gramaticale la care ne referim sunt articolele (hotărât si nehotărât) și desinențele de plural: apariția în text a acestora permit calificarea substantivelor din punctul de vedere al categoriilor genului, numărului și cazului.

Deși aflată în uz de mai bine de un deceniu, terminologia publicitară de origine engleză acoperă o sferă restrânsă de utilizare, limitată la specialiști și la domeniul presei. În ciuda acestei delimitări, considerăm că putem defini aceste unități lexicale ca împrumuturi necesare denotative, „tehnice”, și nu „de lux”. Din punct de vedere lexical, terminologia publicitară reuneste unități lexicale simple, compuse cu cratimă și compuse prin abreviere. Indiferent de structura lor, nici una dintre aceste unități nu manifestă tendința de utilizare invariabilă, admițând asocierea cu o marcă gramaticală capabilă să asigure integrarea în categoriile specifice numelui.

Procesul de adaptare morfologică nu este însă complet, dovadă fiind alăturarea clasificatorilor la bază prin intermediul cratimei. În ce privește gradul de adaptare, acesta variază de la caz la caz: unele formațiuni sunt folosite sporadic și sunt percepute net ca lexeme străine, altele dovedesc un grad foarte ridicat de adaptare. Voi exemplifica acest ultim aspect cu substantivul brand care constituie baza de derivare a verbului a brandui și a adjectivului branduit „jucătorii sutează mingi brand-uite Bergenbier în tribune…”. Dar indiferent de gradul de adaptare se pot constata sș în cazul terminologiei publicitare aceleasi tendințe de integrare în sistemul morfologic românesc prin întărirea clasei neutrelor în – uri și a flexiunii sintetice, realizate cu ajutorul flectivelor.

CAPITOLUL II. ANGLICISMELE DIN PERSPECTIVA LIMBII ROMÂNE

2.1. Acceptarea și respingerea împrumuturilor lexicale de origine engleză

Deși DOOM pune la dispoziția celor interesați de o exprimare cât mai îngrijită (scriere, pronunție, încadrare morfologică) o selecție a celor mai uzuale achiziții în română din categoriile anglicismelor și americanismelor, precizându-le categoria gramaticală, forma și pronunția corectă, trebuie totuși menționat faptul că acest instrument lingvistic nu reușește nici pe departe să țină pasul cu numărul mare de anglicisme care pătrund în limba română din diverse domenii de speciali-tate și din diferite registre ale limbii engleze și ale englezei americane. Astfel că în ultimii ani am asistat la îndelungi dispute lingvistice care au împărțit vorbitorii de limbă română în două tabere, în funcție de cauza susținută, puriștii și cosmopoliții.

Din păcate conflictele dintre cele două tabere nu vor reuși nici să stăvilească numărul mare de anglicisme intrate în limbă și nici să țină loc de norme prescriptive de utilizare a acestor cuvinte, astfel că noțiunea de „poluare a limbii”, adesea utilizată de puriști, nu este justificată tocmai datorită acestei interacțiuni cu alte limbi de circulație internațională, interacțiune care conferă vitalitate limbii române. Studiul care face obiectul aceastei lucrări nu susține însă anglicismele utilizate nejudicios și abuziv doar pentru a demonstra puterea de asimilare și dinamismul de care dă dovadă limba română contemporană.

Atitudinea de respingere a influenței engleze este un fenomen cel puțin european. Astfel, în România a fost promulgată Legea 500/2004 elaborată de George Pruteanu, lege care obligă la completarea textelor cu caracter publicitar cu traduceri în limba română. Legea nu a fost o noutate, cazuri similare înregistrându-se și în alte țări cum ar fi Polonia, Ungaria sau Franța. În Franța, reacția lingviștilor s-a materializat într-o serie de teze care susțin o atitudine fermă împotriva influenței engleze mergând până la propuneri legislative menite să protejeze limba franceză. Printre aceste lucrări, cea mai cunoscută aparține academicianului R. Etiemble ,,Parlez-vous franglais?” care reușește să impună termenul franglais pentru acest amestec dintre franceză și engleză. Ministrul Culturii și Francofoniei, Jacque Toubon propune un proiect legislativ care impune folosirea limbii franceze în domeniile publice, predarea în școală, televiziune, radio, publicitate. Legea lui Toubon cum avea să fie numită, a primit voturi favorabile atât în Camera Deputaților cât și în Senat. A devenit validă la 7 septembrie 1995 dând astfel timp agenților economici și serviciilor publice să-și ia măsurile necesare pentru a fi în conformitate cu legea.

Nu putem spune că aceste măsuri legislative de a condamna folosirea termenilor împrumutați din engleză și de a recomanda folosirea celor deja existenți în limbă au constituit un succes care ar putea servi drept model. Se remarcă prezența în dicționarele recente a mai multor anglicisme care păstrează de obicei grafia originară și sun adaptate mai mult sau mai puțin ca pronunție. În cazul unor anglicisme nedorite se indică termenul ,,nerecomandat” (fr. déconseillé) și se oferă echivalentul francez. Un exemplu ar putea fi ,,Know-how” declarat ,,nerecomandat” și având echivalentul ,,savoir-faire”, același lucru fiind valabil și pentru oricare dintre următoarele: cash, discount, sponsor, walkman. Există însă și anglicisme care nu au nici o mențiune de interzicere cum ar fi cazul următoarelor: baby-sitter, best-seller, dealer, sexy, single, stand-by.

Tentativa de a înlocui anglicismele a fost și ea criticată deoarece termenii propuși erau foarte lungi sau de multe ori foarte greu de folosit (pentru ,,compact-disc” nu se recomandă înlocuirea cu ,,disque audionumérique”). În România, legea promulgată de George Pruteanu propune traducerea tuturor termenilor străini care apar în locurile publice, termeni care nu fac altceva decât să provoace confuzie în rândul celor care nu sunt vorbitori de limbă străină și în plus permit degradarea limbii române. Astfel, un comentator sportiv nu va mai putea folosi expresia ,,goal-keeper-ul de la echipa X” atâta vreme cât există termenul ,,portar”, cumpărăturile trebuie făcute într-un ,,Centru comercial” și nu într-un ,,Shopping Center” iar țara noastră va putea să mai organizeze un ,,summit” al francofoniei numai dacă se va numi ,,întâlnire la cel mai înalt nivel”.

Există însă unele cuvinte pe care George Pruteanu le recomandă spre a fi folosite în varianta lor originală cum ar fi ,,brainstorming” a cărei traducere ,,stoarcerea creierilor” ar suna ironic și ,,fair-play” care ar trebui tradus cu o întreagă expresie ,,o atitudine politicoasă și corectă față de adversar”. Această lege a fost susținută de unele persoane deoarece este văzută ca un mijloc de apărare a limbii române, iar în contextul actual ,,este necesară și aplicabilă”.

Mioara Avram consideră că ,,influența engleză nu este un fenomen în sine negativ, nu are de ce să fie considerată mai periculoasă decât alte influențe care s-au exercitat și se exercită încă asupra limbii noastre”. Este recunoscută deschiderea ei spre împrumuturi străine și de asemenea capacitatea de asimilare/integrare a acestora. Acest moment va fi depășit la fel cum au fost depășite toate influențele care s-au exercitat de-a lungul timpului asupra românei. După slavizare, grecizare, rusificare, italienizare sau francizare, anglicizarea era într-un fel ușor previzibilă.

Dacă dorim totuși să vorbim despre un pericol în ceea ce privește influența engleză, acela ar putea să fie faptul că ea se produce prin oameni culți, care sunt vorbitori de limbă engleză și la nivelul limbii literare există factori care împiedică sau cel puțin încetinesc românizarea împrumuturilor care sunt menținute de lucrările normative în forma lor străină. Existența unor cuvinte care sunt deseori criticate, marginalizate de tipul bișniță (engl. business), blugi (engl. blue jeans), ciungă (engl. chewing gum), hotdog (engl. hot dog) arată că fără influența lucrărilor normative și a cunoscătorilor de limbă engleză, anglicismele recente s-ar adapta la limba română asemenea celorlalte împrumuturi din alte straturi etimologice sau a anglicismelor mai vechi, de tipul fotbal (football), henț (hands), budincă (pudding), clovn (clown) sau trening (training).

O atenție deosebită este acordată termenilor anglicism și americanism. Termenul anglicism este definit ca fiind ,,o expresie specifică limbii engleze; cuvânt de origine engleză împrumutat, fără necesitate, de o altă limbă și neintegrat în aceasta” iar termenul americanism denumește ,,un fel de a fi, expresie etc. proprie americanilor”. De asemenea, Adriana Stoichițoiu–Ichim definește anglicismele ,,împrumuturi recente din engleza britanică și americană, incomplet sau deloc adaptate (ca atare, ele se scriu și se rostesc în română într-un mod foarte apropiat sau identic cu cel din limba de origine”.

O distincție între anglicisme și americanisme este întâlnită la Theodor Hristea, care notează că acestea din urmă sunt ,,mai recente și au caracter internațional”. Ele au pătruns în limba română și prin intermediul altor limbi (franceză, italiană, germană) care au fost influențate de ,,limba engleză americană”. Printre aceste cuvinte se numără următoarele: bluf, blugi, boss, campus, cow-boy, hold-up, hamburger, jazz, motel, radar, mass-media, tobogan etc. De asemenea, Hristea precizează că o serie de anglicisme și americanisme care nu sunt inserate în dicționare sunt întâlnite ,,în stilul publicistic și cel științific, care au fost și vor rămâne cele mai bogate în neologisme”.

Utilizarea unor cuvinte englezești în limba română este motivată de apariția unei realități noi, însă utilizarea se poate datora și dorinței de a epata a vorbitorului. În acest caz utilizarea anglicismelor este nerecomandată, fiind redundantă.

Conform clasificării făcute de Sextil Pușcariu, împrumuturile din limba engleză pot fi „necesare” și „de lux”. Anglicismele necesare au avantajul preciziei, al brevilocvenței și nu în ultimul rând al circulației internaționale. Ele sunt motivate de noutatea referentului. De exemplu sintagma hot line are sensul de linie telefonică prin care publicul poate contacta poliția sau alte servicii pentru a da informații despre anumite situații speciale. Anglicismele ,,de lux” sunt împrumuturi inutile, care țin de tendința de ordin subiectiv a unor categorii sociale de a se individualiza lingvistic în acest mod. Este cazul termenului briefing care dublează echivalentul său informare.

Adesea engleza influențează negativ termenul corespondent din limba română prin calcul semantic. Este cazul termenului românesc locație derivat din englezescul location, dar care în limba română înseamnă „închiriere, chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară”. Doar sensul trei din limba română al termenului „locație” trimite la sensul din limba engleză „un loc anume, precis determinat.” Nu ne îndoim că, în special în domeniile științei și ale tehnicii, uneori chiar în artă, acolo unde inovațiile sunt continue, această practică a asimilării cuvintelor străine este o necesitate, dar, pentru menținerea individualităților limbilor, pentru asigurarea unui ritm de dezvoltare proporțional cu ritmul întregii familii din care româna face parte, exodul de anglicisme (britanice sau americane) și franțuzisme trebuie stopat. Admitem, firesc, un împrumut ca mouse, pentru denumirea obiectului care e anexă la un computer, deoarece limba română nu posedă, în stadiul actual, un termen corespunzător, dar ne declarăm împotriva utilizării cuvântului partime, care dublează românescul pe durată limitată, sau a lui workshop, în loc de atelier, seminar, a lui agreement, pentru înțelegere, acord.

Putem identifica, aici, chiar o formă de agresiune lexicală din partea limbii engleze (și a limbii franceze), care s-ar putea stopa numai printr-o educație lingvistică a vorbitorilor nativi de limba română. Astăzi, observăm că un număr considerabil de cuvinte de origine engleză a „invadat” diferite spații culturale, economice, politice, administrative, formativ-educative, sportive, mondene, publicistice etc. și suntem martorii procesului de bilingvism interspațial anglo-roman. În fața acestui abuz al anglicismelor asupra lexicului limbii romane, ne intrebăm dacă influența engleză este, totuși, utilă?

Constatăm că acest fenomen lingvistic nu trebuie considerat a fi mai periculos în comparație cu alte influențe străine (slave, maghiare, grecești, rusești, franțuzești etc.). Acesta s-a exercitat și se mai exercită incă asupra limbii romane. Evidențiem faptul că există nenumărați termeni (acrimonie, paleoteriu, subducție, dilațiune etc.) neologici ce au etimologii diferite (acrimonie < fr. acrimonie, paleoteriu < fr. paleotherium, subducție < fr. subduction, dilațiune < fr. dilation, lat. dilatio etc.) de cea engleză și pe care, incă, vorbitorii nu-i cunosc din punct de vedere semantic. Ei sunt la fel de „străini” și de „periculoși” ca și anglicismele actual intrate in limbă.

Evitând anglicismele de „lux”/inutile ce se suprapun peste structuri lingvistice ce deja există in limba romană (engl. discount – rom. reducere, engl. cash – rom. bani gheață/numerar, engl. leader – rom. conducător, engl. dealer – rom. agent de bursă etc.) sesizăm că există domenii în care cuvintele de origine engleză sunt întradevăr necesare, fiindcă nu au corespondent romanesc sau în ipoteza în care l-ar avea, acesta nu ar deține aceeași încărcătură semantică/grafică cu cea din limba engleză: boot, browser, engine, soft, hard, driver, search, click, share, device, mouse, keyboard etc. – în informatică, match (redat grafic și meci), ghem (game), knock-down (cnocdaun), knock-out (cnocaut) etc. – în sport, market, skills, business, account, manager, chief, marketing, management etc. – în economie etc.

Prin intermediul influenței limbii engleze asupra vocabularului limbii romane, anumiți termeni englezi s-au romanizat prin procesul de adaptare foneticografică, morfosemantică. Cu referință la acest aspect, chiar Mioara Avram afirmă: „descrierea semantică a anglicismelor din romană, ca și cea fonetică, este corectă numai dacă reflectă situația din această limbă, deci trebuie să indice sensurile existente in romană, fie și improprii, nu pe cele din engleză, cum fac unele lucrări”.

„După șapte ani de pauză discografică, in care s-au dedicat exclusiv concertelor – marea lor parte in cluburi –, Nightlosers au lansat un nou album: Rhythm & Bulz.”

„Singurul care mai înăsprește un pic ambianța este barul american mare de zid, plasat în living”.

„La finele anului 2008, prin creșterea capacității de producție PVC la 375.000 tone/an, compania Oltchim SA va deveni lider pe această piață.” etc.

Trebuie avut în vedere abuzul de neologisme în anumite situații. Este de evitat utilizarea unui număr foarte mare al acestora într-un text care ar putea împiedica o bună comunicare sau ar putea induce în eroare un interlocutor care nu cunoaște sensul lor. Anglicismele necunoscute publicate larg trebuie explicate dar nu sunt recomandate pentru a fi folosite în titlurile de presă chiar dacă ar urma să fie explicate în articolele respective.

2.2. Perspectiva limbajelor funcționale

Dacă timp de două secole marea majoritate a neologismelor limbii române au fost preluate din franceză, în a doua jumătate a veacului trecut, pe baza intensificării contactelor culturale, tehnico-științifice, a legăturilor economice, influența englezei devine aproape totală și duce, de fapt, la o internaționalizare a lexicului, „[…] la statuarea unei limbi internaționale”. Perioada postdecembristă este mai elocventă din acest punct de vedere. Are loc acum o adevărată avalanșă terminologică, explicabilă, sub aspectul socio-economic, prin încercarea de a se recupera, pe plan real și prin limbaj, diferențele foarte mari dintre economia românească și aceea a țărilor dezvoltate.

„Drept urmare, contactul dintre limbi dă naștere unor împrumuturi a căror direcție principală o constituie mișcarea dinspre limba care a progresat cel mai repede în domeniul dat spre aceea ai cărei vorbitori sunt nevoiți sau tentați ca, odată cu importarea unor noi rezultate științifice, tehnice, sau a unor practici economice etc., să preia și termenii care le desemnează în țara de origine”.

Se poate afirma deci că un stil funcțional precum cel economic și comercial are tendința de a prelua termenii englezi tocmai datorită extraordinarului său dinamism și necesității de a fi în acord cu ceea ce se întâmplă în practică. Dacă despre conceptul de limbaj de specialitate se vorbește în lingvistica românească încă din anii ’60, atunci când stilurile funcționale erau oarecum într-o etapă de formare și transformare, integrarea noii terminologii le conferă acestora o și mai mare autonomie. Spre deosebire de Franța, unde lingviștii au dus și duc încă lupte aprige împotriva pătrunderii englezismelor în limba franceză, văzută și ca „[…] o subjugare culturală a Franței de către lumea anglo-saxonă”,cercetătorii români par a fi mai indulgenți în această privință.

Ileana Constantinescu este de părere că româna se confruntă cu aceeași problemă pe care a traversat-o și franceza, și care a dus la apariția termenului „frangleză”, căruia cercetătoarea îi găsește corespondentul „romgleză”. Însă, dat fiind contextul european și faptul că schimbările sunt întotdeauna reflectate fidel de lexic, lingviștilor români nu le rămâne decât să analizeze fenomenul și să încerce să propună soluții dintre cele mai potrivite.

La rândul său, Cristina-Maria Prelipceanu enumeră cauzele care au dus, pe plan mondial, la influența englezei, prima dintre ele fiind economico-socială, dată de „[…] importanța economică actuală a Statelor Unite ale Americii și, sub influența acestora, a Marii Britanii”. Alte cauze ar mai ține de tehnicile și produsele foarte noi care vin din Statele Unite, de capitalul străin care stă la baza societăților multinaționale, de modă, de snobism și, de asemenea, de un aspect lingvistic, și anume „marea capacitate combinatorie a limbii engleze, concizia sa (compunerea prin juxtapunere, conversiunea etc.)”. Împrumuturile din limba engleză pot intra în limbă în mod direct, fenomen numit anglicizare, în al doilea rând prin românizare și, în sfârșit, prin calchiere.

Mai întâi, în DTE, anglicismele înregistrate sunt date cu o singură formă, aceea de singular, fără a li se preciza genul în limba română. Sunt înregistrate atât substantive simple, cât și compuse. Marea majoritate sunt termeni pătrunși foarte recent în limbă și aparținând diferitelor ramuri ale domeniului economic (financiar-bancar, marketing, management etc.), de exemplu: benchmarking, blue chip, cashflow, hot money, hedgind, go-go-fund, goodwill, ex-right, netting, out-of-line, splitrun, tender, yuppy etc.

Mai apar și o serie de cuvinte deja prezente și în alte dicționare, al căror sens este cvasicunoscut unui public „mediu”: bonus, broker, brainstorming, cash, cash on delivery, dealer, dumping, duty-free, factoring, fixing, franchising, holding, hardware, imput, insider, incoterms, lock-out, leasing, management, merchandising, marketing, output, outright, overdraft, offshore, standby, voucher etc. Se poate observa imediat că toate aceste cuvinte nu prezintă modificări grafice și/sau fonetice.

În NDU, situația anglicismelor care aparțin limbajului economic este puțin diferită. În primul rând, termenii furnizați nu sunt foarte recenți, fapt firesc, de altfel, pentru că nu este vorba de un dicționar de limbaj specializat. Substantivele sunt date, acolo unde este cazul, cu formă de plural, deci deja adaptate la sistemul limbii române, spre deosebire de dicționarul menționat anterior, unde se păstrează forma din engleză: broker/brokeri, cater/catere, brand/branduri, broker/brokeri, discount/ discounturi, folder/foldere, hacker/hackeri, maus/mausuri, marke/marketuri, marketizare/marketizări, pub/puburi, staf/stafuri, training/traininguri, voucher etc.

Sintetizând starea de lucruri din ultima lucrare, care are în vedere limba comună, ajungem la următoarea concluzie: faptul că autorii au avut în vedere acest tip de termeni trebuie apreciat, deoarece folosirea lor foarte frecventă atestă intrarea lor în limba română. Se pot stabili, astfel, două grupe de substantive, în funcție de gen, masculine (masterand/masteranzi, broker/brokeri) și neutre (discount/discounturi, folder/foldere, tramping/trampinguri), cele mai numeroase, apoi adjective folosite și ca substantive (cash, gay).

Termenii străini ai limbajului IT, care exprimă o noțiune inexistentă în limba română, au intrat în vocabular fie prin traduceri, fie prin împrumuturi, fie prin calc lingvistic. Preluarea termenilor informatici din limba engleză și adaptarea lor la specificul limbii noastre face parte dintr-un fenomen mai amplu, de influențare a lexicului în limba română, în special în limbajele științific, administrativ, publicistic și care se manifestă în ultima jumătate de secol din evoluția celor două limbi.

Vocabularul românesc a fost puternic influențat de cel englez, atât calitativ, structural, cât și cantitativ. Adaptarea împrumuturilor din limba engleză în terminologia informatică nu este o problemă ușor de rezolvat, în primul rând deoarece între cele două limbi există diferențe importante așa cum am spus-o deja de mai multe ori. Împrumuturile mai vechi din limba română au fost preluate din engleză prin intermediul limbii franceze, aceasta fiind mai bine cunoscută de către români. În raport cu etimonul englez, aceste împrumuturi prezintă o serie de modificări comune în română și franceză. Așadar, numeroase anglicisme au fost împrumutate de română după ce au trecut prin limba franceză, dovadă stând faptul că unele modificări (formale, semantice, morfologice) s-au petrecut pe terenul limbii franceze.

În consecință, etimologia unor cuvinte românești ne trimite la limba franceză, deși ele, la origine, aparțin lexicului englez. Această problemă este strâns legată de calea de pătrundere a termenului informatic respectiv în limba română, atât sub aspectul relației oral/scris, cât și sub aspectul direct/indirect. Deseori se schimbă nu numai forma, ci și sensul unor cuvinte. Frecvența ridicată a anglicismelor din domeniul IT în limbajul presei actuale imprimă limbajului comun o trăsătură aparte. Se conturează un limbaj alcătuit din foarte multe cuvinte englezești (unele corect, altele incorect folosite). În comunicarea informatică se folosesc numeroase anglicisme intrate deja în limbajul familial. Astfel, cuvintele englezești folosite în IT fac parte din fondul comun de cunoștințe al emițătorului-specialist și al publicului receptor.

De exemplu keyboard înlocuiește frecvent tastatura, ecranul devine display, discuția se transformă în chat ș.a.m.d. De multe ori, acești termeni tehnici se utilizează forțat și abuziv. Unele cuvinte sau expresii englezești care au corespondent în limba română dau altă conotație sensului expresiei inițiale. De exemplu, cuvântul aplicație, al cărui sens este: a face, apune în practică (< fr. application, lat. applicatio) se utilizează, mai nou, sub influența mediilor informatice, după englezescul application, adică, cerere de înscriere. Construcții ca „am făcut o aplicație‖, în loc de: „am făcut o cerere” sau „am aplicat la universitatea…” cu sensul de „m-am înscris la universitatea…” – și exemplele ar putea continua, sunt folosite în exces, iar publicul-receptor întâmpină dificultăți în înțelegerea termenilor împrumutați din engleză și în decodarea mesajului.

Utilizarea anumitor termeni este justificată, întrucât aceștia nu au un corespondent în limba română. Revistele de IT&C abundă în anglicisme precum hard, soft (trunchieri din engleză – hardware, software), high-def, wireless, view, review, inkjet, PC gaming, site, ultimele fiind împrumuturi conotative „de lux”. Termenii de influență engleză „site” sau „mouse” sunt foarte cunoscuți, fiind abordați din perspectiva limbii române de George Pruteanu, cel care propunea scrierea lor românizată – „sait”, „maus”. Precizăm că unele dicționare IT sau explicative au preluat aceste forme, altele păstrează formele englezești sau folosesc incorect, după părerea noastră, forma „sit” pentru „site” sau „sait”.

Chiar dacă ne aflăm în era globalizării, apreciem că nu ar trebui să permitem pătrunderea masivă a unor termeni din limba engleză, atâta timp cât există în limba română corespondentul acestora. Audiovizualul și presa scrisă actuală sunt „invadate” de anglicisme, făcând receptarea mesajului de către public tot mai dificilă, cu o consecință gravă: deteriorarea limbii române vorbite și scrise.

Remarcăm în limbajul informatic tendința formării superlativului absolut cu ajutorul unor prefixe, cele mai frecvente fiind: supra-, ultra-, hiper- și sub influență străină (cel mai probabil engleză și franceză – v. supercomputer, supercompilator, hiperlink, hipertext etc.). Din punct de vedere funcțional compunerea nu se raportează numai la terminologia științifică, ci se manifestă mai ales în limba comună. După modul de formare a unităților compuse, înregistrăm: compuse din cuvinte întregi prin parataxă, compuse cu afixoide (așa-zisul procedeu al compunerii tematice/savante), compuse prin abreviere, compuse prin procedee mixte.

Procedeul obținerii cuvintelor prin compunere savantă devine în informatică mai productiv prin calchierea structurilor străine din engleza-americană. Numeroase unități lexicale sunt formate în interiorul limbii române, fenomen datorat și avansării nivelului de instruire, chiar specializare a publicului vorbitor/cititor. Din economie de spațiu, în lucrările informatice, se recurge la abrevieri, însă acestea fiind legate strict de realitățile pe care le reprezintă, majoritatea sunt creații efemere. Un caz particular al limbajului informatic, este că cele mai multe formații sunt sigle, împrumutate din limba engleză, urmate de acronime și, apoi de trunchieri. Modelul de astăzi pe care limba română îl urmeză în alcătuirea siglelor este cel englezesc, pronunția și grafia acestora, cel puțin între specialiștii în domeniul informatic, dacă nu și în limbajul comun, ar trebui să țină cont de particularitățile acestei limbi sursă, ceea ce ar însemna o bună cunoaștere a acesteia.

Odată cu calculatorul, informatica a pătruns aproape în toate domeniile de activitate profesională, de aceea cei interesați trebuie să înțeleagă și să folosească termeni specifici ai tehnicii de calcul, termeni cu preponderență de origine engleză, de exemplu: hardware, software, mouse, commander, options, windows, listing, etc. În terminologia economică pătrund tot mai multe cuvinte de origine engleză (marketing, factoring, companii off-shore, holding, leasing, audit, etc.), termeni care sunt însușiți ca atare, întrucât trebuie folosiți de oamenii de afaceri și nu numai, în comunicarea comercială.

Cu precădere mijloacele de comunicare scrisă (reviste economice, publicații guvernamentale și financiare, corespondența unor companii) răspândesc termenii economici pe scară largă. Textul limbajului economic și de afaceri se caracterizează prin concizie, claritate și precizie servind scopurilor concrete din acest domeniu de activitate profesională.

Am remarcat, la nivel funcțional, trecerea unor termenii dintr-un limbaj specializat către un altul. De exemplu, analiză, din chimie sau matematică, apare frecvent în informatică, în frazeologisme precum analiza cerințelor, analiza datelor, analiza informației, analiza necesităților, analiză directă a erorii, analiză funcțională, analiză lexicală, analiză sintactică, analiză tridimensională etc. În consecință, avem și termeni care aparțin în mod cert și altor limbaje, dar care se folosesc frecvent în limbajul informatic, în special în programare. Pe lângă termenul analiză, preluat din matematică întâlnim, tot din acest limbaj, sintagme precum: funcția procent, funcție constantă, funcție logică, funcție factorială, grafic, număr aleator / întreg / natural / ordinal / rațional / real etc.

Pe de altă parte, numeroși termeni din fizică sau electronică (fază continuă, viziune termică, tun electronic, spațiu cromatic, semnal analogic/digital, circuit integrat etc.), apoi din limbajele administrativ, bancar sau economic (analiză predictivă, analiză statistică, analiză funcțională, e-commerce, e-market, e-banking etc.) circulă frecvent în informatică, prin migrarea lor din limbajul specializat către limba comună, deoarece limbajul tehnic nu se adresează în întregime doar specialiștilor, dezvoltarea continuă a societății ne obligă să ținem mereu pasul cu noutățile în domeniu.

În epoca actuală, se consideră că termenii tehnico-științifici tind să depășească limitele stricte ale limbajelor cărora le aparțin și să intre în limbajul literar standard sau măcar într-un vocabular activ, considerat mai larg. Și chiar dacă unii termeni rămân relativ izolați în domeniul lor de folosire, ei pot totuși să intereseze un vorbitor nespecializat, care are nevoie să-i înțeleagă într-o situație dată.

Cunoașterea cuvintelor specializate poate fi condiționată de fiecare cuvânt în parte . Unele cuvinte admit o cunoaștere situațională prin indicarea obiectului (ex: bisturiu), alteori este posibilă o cunoaștere contextuală în sens mai larg, extralingvistic, când se indică domeniul de referință (ex. chimie, medicină, biologie etc.); cunoașterea contextuală se poate face și în sens restrâns prin contexte lingvistice (astfel, un context de tipul: „Inflamarea mucoasei bronșice se manifestă prin simptome determinate de iritarea terminațiilor nervoase (tuse) și prin accentuarea secreției bronșice și tulburări motorii ale aparatului ciliar (expectorație)” poate fi apreciat ca aparținând medicinei de orice vorbitor instruit).

Un aspect de interes special din perspectiva relației dintre lexicul comun și lexicul specializat este constituit de analiza mărcilor stilistice sau diastratice în dicționarele generale. Acestea reprezintă în general o manieră de explicare sintagmatică a sensului, pe care o adoptă și DEX. În cazul lexicului specializat, mărcile diastratice sunt foarte importante pentru vorbitorul obișnuit, pentru că indică preliminar atât situațiile extralingvistice, cât și cele lingvistice de comunicare corectă, fiind informații contextuale (sintagmatice) complexe, ele privesc fie terminologia științifică anume căreia îi aparține termenul, fie un domeniu mai special de referință.

Deci mărcile stilistice (diastratice) sunt informații date între paranteze înaintea definiției lexicografice și reprezintă judecăți de valoare explicite ale lexicografului în raport cu normele și condițiile socio-culturale de utilizare a unor cuvinte și sensuri noi. Mărcile diastratice se constituie ca informații preliminare, foarte importante pentru adecvarea comunicării lingvistice, utile oricărui vorbitor. În cazul mărcilor diastratice privind lexicul specializat, asemenea informații sunt cu atât mai mult necesare chiar vorbitorilor instruiți, siliți să cunoască și să utilizeze cuvinte mai deloc sau puțin cunoscute. În acest fel, valoarea normativă a mărcilor diastratice în general și, în special, a celor privind lexicul specializat este sporită față de importanța lor vizavi de restul cuvintelor din dicționar, majoritatea aparținând limbii comune și pentru care nu se dau asemenea informații.

Acest principiu lexicografic implicit presupune ca acolo unde apar, mărcile să fie indicate în condiții de coerență și consecvență, cu rigoare și non-contradicție, pentru a avea într-adevăr un caracter operatoriu. Într-o asemenea interpretare, mărcile diastratice sunt considerate părți importante ale definiției lexicografice; rigoarea și interpretarea mărcilor diastratice poate ameliora definiția, poate contribui la o mai bună cunoaștere a sensului cuvintelor, suplinind absența contextelor ilustrative în DEX. Clasificarea mărcilor diastratice prezintă interes nu numai pentru lexicografie și semantică, ci și pentru un vorbitor obișnuit, preocupat de eficiența comunicării în limba română.

O noutate în cercetarea lingvistică o reprezintă lucrarea Floricăi Dimitrescu care tratează sigle medicale de origine engleză, ca AIDS, HIV sau SARS. Autoarea face referire la multiplele denumiri pe care aceeasi afecțiune le poate avea în vocabularul medical specializat dar și în cel nespecializat. Astfel, cu toate că maladia cunoscută sub numele de SIDA a fost denumită după un termen franțuzesc (Syndrome Immune Déficitaire Acquis), apare și în varianta engleză AIDS (Acquired Immunodeficiency Syndrome) în limba română. O observație care se face este aceea că, în ultimul deceniu, în limbajul medical au pătruns o serie de abrevieri provenite din limba engleză, cu toate că acestea nu au reprezentat un subiect de cercetare prea amplu pentru lingviști până de curând.

În ultimele două decenii, anglicismele au pătruns în majoritatea domeniilor de specialitate, dar lucrările de lingvistică vizează mai ales textele provenite din mass media. Este adevărat că presa este mijlocul cel mai rapid de răspândire a cuvintelor nou intrate în limbă, dar este necesară, totodată, o analiză lingvistică mai amănunțită si asupra terminologiilor specifice din medicină, drept sau informatică, terminologii ce s-au confruntat cu un număr foarte mare de cuvinte provenite din limba engleză britanică sau americană.

Structura vocabularului limbii române este mărturie a unui spațiu de comunicare deschis, de-a lungul timpului, sferelor de influență externe, un spațiu al contactelor lingvistice și culturale temporare sau permanente, marcate de evenimente istorice majore, de evoluții socioeconomice, tehnice, științifice, de importul de mărfuri, modă, know how, reforme, migrația muncii (internă și internațională), de migrația de studii, turism și turism de afaceri și mai ales de conviețuiri durabile.

Datorită complexității discursului publicistic, caracterizat prin împletirea funcțiilor referențială (informativă), conativă (persuasivă) și expresivă, anglicismele „necesare” pot fi motivate denotativ sau stilistic (conotativ). Categoria anglicismelor denotative cuprinde, în general, termeni de specialitate care nu au echivalente românești, deoarece denumesc realități aparute recent în diverse domenii ale culturii materiale și spirituale. Printre avantajele utilizării acestor termeni se înscriu: precizia sensului, scurtimea și simplitatea structurii (Mass-media față de mijloace de comunicare în masă), precum și caracterul lor internațional, care facilitează schimbul de informații și tehnologii între specialiști.

În presa actuală circulă numeoase anglicisme denotative care nu figurează în dicționarele românești de neologisme sau ale căror definiții nu (mai) corespund sensului actual. Majoritatea aparțin unor terminologii, dar prezența lor în presă este o dovada a faptului că au depășit granițele strictei specializări, tinzând să pătrundă în varianta standard a limbii. Menționăm câțiva termeni care apar în diferite terminologii: economică, financiară, comercială, a profesorilor, tehnică, din domeniul comunicațiilor și presei, din domeniul învătământului etc.: baby-sitter (îngrijitor de copii), broker și dealer (intermediar), drive-in (cinematograf în aer liber, în care se intră cu mașina), duty-free, non-profit, rating, voucher, airbag, hard and soft, lap-top, a scana, site, walkman, clip, hot line, curriculum, master, rafting, skateboard, snow-board, body, Fan club, Grill, stick, top, stripper.

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ.

3.1. Anglicismele în limbajul politic

În condițiile aderării la Uniunea Europeană, unul dintre principiile de bază este acela al diversității limbilor, al încurajării libertății de exprimare și a creațiilor de orice fel. Un principiu care stă la baza Uniunii Europene este acela al diversității culturilor și, implicit, al diversității limbilor. Așadar, deschiderea către alte spații culturale, către diversitatea lingvistică și respectul față de individ sunt fundamentale în înțelegerea politicii Uniunii, în condițiile în care interacțiunea dintre oameni vorbind diferite limbi și aparținând unor culturi diferite devine tot mai vizibilă.

Respectul pentru diversitatea lingvistică este stipulat în articolul 22 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, adoptată în anul 2000, iar aderarea la Uniune înseamnă afilierea de către fiecare țară la politica lingvistică instituită. Un mijloc de conservare a diversității culturale este libertatea de expresie, aspect prevăzut în articolele de lege de la nivel național. Constituția României, în articolul 30, proclamă inviolabile „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public.” Acest lucru, înțeles corespunzător, nu poate fi decât benefic; totuși, dreptul la libertatea de expresie, mult îngrădit un timp sau poate tocmai de aceea, este parcă revendicat în mod abuziv și înțeles diferit, de la perceperea lui individuală și până la atitudinea massmedia.

Unicul dicționar politic românesc (DP), apărut în 1975 sub egida Academiei „Ștefan Gheorghiu”, include între cele 1700 de articole ale sale numai 9 termeni de origine engleză: substantivele comune boss, lider, miting, outsider, numele proprii siglate CIA și NATO, sintagma gentleman’s agreement și derivatele sufixale lobbism și machartism. Fiind elaborat – așa cum se precizează în prefață „în lumina concepției marxist-leniniste, a principiilor PCR”, dicționarul reflectă clișee ale propagandei comuniste, care afectează obiectivitatea definițiilor prin enunțuri evaluative precum: „lobbismul rămâne un teren al exercitării corupției” „NATO este controlat de cercuri politico-militare agresive, interesate în continuarea cursei înarmărilor”.

„Politizarea” definițiilor se întâlnește – într-o măsură mai redusă – și în DN (definiția pentru lider: „conducător al unui partid politic sau al unei organizații burgheze”).

Disimularea la care recurg oamenii politici în discursuri (îndeosebi electorale) este considerată trăsătura definitorie a jargonului politic, în care cuvintele își pierd semnificațiile reale (uzuale), devenind simple „etichete” prin care alegătorii neinițiati sunt manipulați sau chiar înșelați.

Între clișeele discursului politic englezesc – preluate în română prin împrumut sau calchiere – se înscriu cele corespunzând unor concepte sau patternuri sociale și politice considerate definitorii pentru democrațiile occidentale și, mai ales, pentru SUA:

– corectitudine politică (engl. political correctness), absent din dicționarele românești, este utilizat în presă cu sensul general din DPA, („comportament exagerat de corect pentru a evita acuzații de rasism, discriminare sexuală”), inclusiv în cronici cinematografice: „După ce decenii întregi a fost o citadelă a rasismului […], Hollywoodul virează brusc pe linia corectitudinii politice”; conceptul apare și sub forma corect politic;

– discriminare pozitivă (engl. affirmative action), neinclus în dicționarele românești, apare în presă în contexte ca „Romii cer discriminare pozitivă: posturi în adminstrație, locuri fără examen în licee și universități”;

– foaie de drum / parcurs (engl. road map), absent atât din dicționarele românești cât și din cele englezești, s-a impus în discursul oficial al politicienilor și în presă inițial cu referire la etapele (calendarul) aderării României la U.E.: „Documentul aprobă «foile de drum» detaliate întocmite de Comisia Europeană pentru aderarea României și Bulgariei, care conțin obiective clar definite și oferă fiecărei țări posibilitatea de a-și contura propriul calendar de aderare”. Ulterior, el a căpătat un nou sens, care l-a depășit pe primul ca frecvență în mass-media actuală: „Guvernul israelian a aprobat «foaia de parcurs», adică planul de pace pentru Orientul Mijlociu”. Se vorbește, în ultimul timp tot mai mult, cu deosebire în presă, despre „stricarea limbii” prin invazia de termeni străini, anglicisme în special, prin calcurile lingvistice, prin amestecul de registre stilistice în scris. Invazia de termeni străini este justificată și nu atât preluarea termenilor este de condamnat, cât dorința etalării lor, ca noi achiziții în vogă; avem mai mult o problemă de atitudine, ceea face ca anglicismele omniprezente să devină un soi de etichetă a unui pseudostatut. Nu mai este vorba de adaptarea acestor termeni la limba română, ci de preluarea lor propriuzisă.

Nu punem la îndoială cazurile când împrumuturile se justifică (facem parte din Uniunea Europeană și deschiderea către alte culturi, ca și toleranța, sunt necesare și dezirabile) și facilitează relația cu cetățenii străini. Despre limba română devenită mai inteligibilă, prin tendința de deromânizare a împrumuturilor anterioare, vorbește Ioana Vintilă-Rădulescu în Limba română din perspectiva integrării europene: Caracterul mai mult sau mai puțin inteligibil pentru străini al limbii române folosite în domeniile menționate este întărit în prezent grație tendinței de păstrare în limba română a formei pe care cuvintele împrumutate, mai ales din engleză, o au în limba de origine, și, chiar mai mult, de deromânizare a împrumuturilor mai vechi care fuseseră adaptate (precum cnocaut, dumping, vizavi etc.), scrise și/ sau pronunțate acum knockout [nokaŭt], [damping], vis-à-vis etc., ca în limba de proveniență. Aceasta contribuie, pe de o parte, la recunoașterea lor mai ușoară de către străinii cunoscători ai limbilor respective, iar, pe de altă parte, la înlesnirea inteligibilității pentru români a unei porțiuni din vocabularul acestor limbi.

Astfel de împrumuturi ar fi, așadar, îndreptățite în unele domenii, precum cel al științei, al modei, al publicității, al cinematografiei. Câteva exemple în acest sens ar fi: broker și dealer, cu sensul de „intermediar”, voucher, ca „document de călătorie reprezentând contravaloarea serviciilor prestate”, în terminologia economică și financiară; hard și soft, termeni din cibernetică; curriculum „programa școlară pentru o anumită disciplină”, grant „sumă de bani nerambursabilă acordată unui cercetător individual, echipe sau institut de cercetare pentru realizarea unei activități de cercetare”, în terminologia învățământului și a cercetării; body „obiect de lenjerie feminină”, în domeniul modei; terminologia medicală; tehnicile cinematografice etc.

Împrumuturile nu pot fi eliminate și nici nu este de dorit, când ele sunt motivate, completând sau nuanțând sensul unui cuvânt: Nu poți alunga împrumuturile necesare și nici chiar împrumuturile la modă, pentru că, dacă acestea încep să circule, înseamnă că nu sunt cu totul inutile: înlocuiesc o formulă mai lungă, se specializează pentru o nuanță de sens, conotează ceva suplimentar. Problema apare atunci când aceste împrumuturi sunt utilizate în exces, când nu mai fac parte din limbajul specializat al unui domeniu, ci sunt preluate în limbajul comun.

Aderarea României la Uniunea Europeană a dat productivitate superioară prefixului euro- care, pe lângă contextele obișnuite (euroalegeri, europarlamentar), apare și forțat (stilistic), cu efect uneori voit (auto)ironic, denunțând doleanța românilor de a fi văzuți într-o lumină „europeană”: este cazul euromărțișoarelor – pătrate reprezentând steagul albastru cu douăsprezece stele galbene despre care aflăm că au fost în topul vânzărilor la Timișoara – și, mai ales al eurostrăchinilor — nimic altceva decât găvane, copăi și tăvi lucrate în Vâlcea și cerute de țări din Uniunea Europeană dar care, comandate de europeni și „binecuvântate” cu prefixul euro-, își capătă parcă un nou statut.

Din punct de vedere stilistic, dacă limba de lemn a ideologiei comuniste suferea de lipsa stilului individual și de manifestarea unui stil „colectiv” rigid și impersonal, pus exclusiv în slujba vehiculării unor idei la fel de rigide, destinate să „lezeze” gândirea și să inducă automatisme verbale și de comportament, stilul ce caracterizează discursul politic actual cunoaște variante individuale, renunțând la generalitate și uniformizare. Mai mult decât atât, există tendința de impunere a stilului propriu, fiecare politician intenționând să-și mediatizeze propria manieră de discurs. Limbajul social și politic actual este un compartiment aflat încă în faza tatonărilor, a experimentului lingvistic, a combinației haotice de informații și, deși îndepărtându-se de închistarea limbii de lemn, se refugiază de multe ori într-un alt limbaj „decăzut”, cu propriile clișee, iar în condițiile aderării la Uniunea Europeană, diversitatea și libertatea de creație sunt revendicate abuziv, limba română fiind supusă, în mod continuu, unei degradări, care este greșit înțeleasă ca libertate de exprimare.

3.2. Anglicismele în limbajul juridico-administrativ

În România de după Revoluție, engleza, ca „limbă universală” sau „de globalizare”, a fost și este utilizată ca instrument de accelerare a sincronizării și participării la economia mondială, fiind sursa multor termeni din domenii de interes general. În cadrul limbajului juridico-administrativ.

terminologie administrativă: a regulariza (după engl. to regulate), controlul calităŃii

(după engl. quality control), membru finanŃator (după engl. financing member), resurse umane

(după engl. human resources), ofiŃer resurse umane (după engl. human resources officer), relaŃii cu

publicul (după engl. public relations), a instituŃionaliza (după engl. to institutionalise); calificare

academică (după engl. academic qualification), cultură organizaŃională (după engl. organisational

culture);

3.3. Anglicismele în limbajul publicistic

Aprecierea fenomenului pătrunderii și funcționării anglicismelor în limbajul economic și comercial al limbii române nu poate fi făcută, până la urmă, decât analizându-se întrebuințarea acestora într-un act concret de comunicare. Deși anglicismele, atât în domeniul economic și al afacerilor, cât și în cel tehnic și al informaticii, se impun într-un mod foarte rapid în circulația limbii, fiind uneori chiar necesare și dificil de înlocuit, suntem de părere că ar trebui să se încerce un control al acestui proces care, de multe ori, depășește granițele bunei întrebuințări și funcționări a limbii române.

Formațiile lexicale compuse, caracterizate printr-o topică neobișnuită în română (determinant + determinat) și prin absența mărcilor formale ale relațiilor sintactice, abundă în titulatura emisiunilor radio și TV: „America’s Top Ten”, „The Album Show”, „MTV Greatest Hits”, „Nadine Show”, „Karaoke Show”, „ Marius Tuca Show”, „ Cooking- Show”.

Elucidarea sensului împrumuturilor se face, de regulă, printr-un sinonim sau o expresie echivalentă românească, urmând în context: „hackeri (spărgători de coduri)”, „un killer (un ucigaș cu simbrie)”, „casting-ul, probă de selecție propriu-zisă”. Cele mai frecvent întâlnite sunt extinderile de sens, în cazul termenilor specializați, cu procesul de terminologizare.

În „Corectitudine și greșeală”, Valeria Guțu-Romalo identifică trei cauze principale ale greșelilor de limbă care apar în utilizarea anglicismelor. Acestea ar fi:

• insuficienta cunoaștere a limbii (engleze și/sau române) care generează greșeli de scriere și pronunțare, pleonasme, traduceri greșite („falși prieteni”), construcții sintactice incorecte (calchiate), asocieri contextuale nepotrivite;

• comoditatea sau „legea minimului efort” care explică abuzul de abrevieri, trunchieri și, mai ales, împrumuturile „de lux”, preluate din engleză fără o minimă preocupare de a le gasi echivalente românești;

• analogia care intervine în adaptarea morfologică a anglicismelor, în extinderea unor procedee de îmbogățire a vocabularului, precum și în apariția „pseudo-anglicismelor”.

Nerecunoașterea unor anglicisme, neatenția, graba sau neglijența în exprimare generează în presă construcții pleonastice intolerabile.

BIBLIOGRAFIE

Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005.

Andrei, Nicolae, Dicționar etimologic de termeni științifici: Elemente de compunere greco-latine, Ed. a 2-a, Editura Oscar Print, București, 2003.

Avram, Mioara, Anglicismele în limba română actuală, București, Editura Academiei, 1997.

Avram, Mioara, La créativité du roumain, în „Balkan Archiv”, band 11/1996.

Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, ediția a III-a, Editura Humanitas Educațional, Bucuresti, 2001.

Bidu-Vrănceanu, Angela, Terminologiile științifice din perspectivă interdisciplinară, în „Anuarele Universității București”, Facultatea de Litere.

Bidu-Vrănceanu, Angela, Relația dintre limbajele tehnico-științifice și limbajul literar standard, în „Limbă și literatură”, nr. 3-4, 1990.

Bidu-Vrănceanu, Angela, (coord.), Lexic comun, lexic specializat, Editura Universității din București, București, 2000.

Buzatu, Mihaela, Influența limbii engleze asupra românei literare,

Călărașu, Cristina, Globalizare lingvistică și anglicizare, sursa:

http://ebooks.unibuc.ro/filologie/dindelegan/25.pdf.

Ciobanu, Georgeta, Adaptarea fonetică a cuvintelor românesti de origine engleză, teză de doctorat, 1983.

Constantinescu-Chiriacescu, Ileana, Modalitățile, dimensiunile și intensitatea pătrunderii termenilor economici anglo-saxoni în limba franceză contemporană, Rezumatul tezei de doctorat, București, 1979.

Constantinescu, Ileana, Frangleza economică, Editura Economică, București, 1996.

Cornu, G., Linguistique juridique, Paris, Montchrestien, 1990.

Coteanu, Ion, Sala, Marius, Etimologia și limba română, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1987.

Dănilă, Ioan (coordonator), Cuvinte rare și anglicisme. Dicționar ilustrat, Editura Egal, Bacău, 2008.

Dimitrescu, Florica, Cuvinte și sensuri noi în presa actuală, LR, XI, 1962, nr. 2, p. 130-139; LR, XI, 1962, nr. 4.

Dimitrescu, Florica, O maladie – mai multe denumiri, în „Tradiție și inovație în studiul limbii române”, Editura Universității din București, București, 2004.

Florea, Anca, Formații verbale în limba română actuală și încadrarea lor morfologică, în „Aspecte ale dinamicii limbii române actuale”, coord. Gabriela Pană- Dindelegan, Editura Universității din București, 2002.

Forăscu, Narcisa, Câteva observații asupra lexicului actual (II), LLR, 26, 1997.

Graur, Alexandru, Lingvistica pe întelesul tuturor, Editura Enciclopedica Româna, București, 1972.

Guțu Romalo, Valeria, Nou și vechi în limba română actualaă, în „Limba și Literatură”, ,1997, vol.3.

Hristea, Theodor, Americanisme internaționale, în „România literară”, 1980, nr. 14.

Hristea, Theodor, Sinteze de limba română, ediția a II a, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1981.

Irinescu, Teodora, Lingvistica juridică, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2003.

Manea, Constantin, Structura etimologică a vocabularului neologic – cu specială referire la anglicismele din limba română

Dicționarul explicativ al limbii române, București, Editura Academiei, 1975.

Marcu, Florin, Constant, Maneca, Dicționar de neologisme, ediția a III-a, București, Editura Academiei, 1978.

Forăscu, Narcisa, Popescu, Mihaela, Dicționar de cuvinte „buclucașe”, București, Editura ALL, 2005.

Hoarță Cărăușu, Luminița, (coordonator), Rezultate și perspective actuale ale lingvisticii romanești și străine, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2007.

Ionescu-Cruțan, Nicolae, Dicționar de calculatoare, Editura Niculescu, București, 2005.

Lăzărescu, Rodica, Dicționar de capcane ale limbii române, București, Editura Corint, 2005.

Pană-Dindelegan, Gabriela, Terminologia lingvistică actuală între tradiție și inovație , în revista „Limbă și Literatură”, vol. II, anul XLII, București, 1997.

Pană-Dindelegan, Gabriela, Formații substantivale recente și rolul „clasificatorilor” în actualizarea lor contextuală, în „Limba Română”, XLVIII, nr. 1-2, 1999.

Pitiriciu, Silvia, Neutrele atematice cu pluralul în -e / -uri în limba română actuală, în Studii de gramatică și de formare a cuvintelor în memoria Mioarei Avram (coord. acad. Marius Sala), București, Editura Academiei Române, 2006.

Preda, Irina, Îmbogățirea lexico-semantică a limbii române actuale, în „Limba română”, XLI, 1992, nr. 9.

Prelipceanu, Cristina-Maria, Aspecte ale limbajului economic și commercial (în limbile română și engleză), Arvin Press, București, 2003.

Poledna, Rudolf, Ruegg, François, Rus, Călin, (coordonatori), Interculturalitate – Cercetări și perspective românești, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002.

Pușcariu, Sextil, Limba română. I. Privire generală, București, 1976.

Rovența-Frumușani, Daniela, Analiza discursului. Ipoteze și ipostaze, Editura Tritonic, București, 2004.

Sala, Marius, Limbi în contact, Editura Enciclopedică, București, 1997.

Slama–Cazacu, Tatiana, Cine nu dorește o bună comunicare în limba română?, http://www.pruteanu.ro/.htm.

Slama–Cazacu, Tatiana, Psiholingvistica. O știință a comunicării, Editura All Educational, București, 1999.

Stancu, Valeriu P., Paratextul. Poetica discursului liminar in comunicarea artistică, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2006.

Stoichițoiu, Adriana, Sens și definiție în limbajul juridic, în SCL, XLI, 4, 1990.

Stoichițoiu-Ichim, Adriana, Împrumuturi „necesare” și împrumuturi „de lux” în limbajul publicistic actual, „Comunicările Hyperion”, I, Editura Hyperion XXI, Bucuresti, 1992.

Stoichițoiu Ichim, Adriana, Anglomania – o formă de snobism lingvistic, „Comunicările Hyperion”, II, Editura Hyperion XXI, București, 1993.

Stoichițiu Ichim, Adriana, Vocabularul limbii române actuale: dinamică, influență, creativitate, Editura ALL, București, 2001.

Taylor, P. J., Izations of the World: Americanization, Modernization and Globalization, MacMillan, 2000.

Topală, Dragoș, Aspecte ortografice și ortoepice ale anglicismelor din limba română actuală, în Omagiu Gheorghe Bolocan, Craiova, Editura Universitaria, 2006.

Topală, Dragoș, Aspecte morfologice ale anglicismelor din limba română actuală (genul și numărul), în Studii de gramatică și de formare a cuvintelor în memoria Mioarei Avram (coord. acad. Marius Sala), București, Editura Academiei Române, 2006.

Vlad, Carmen, Limba română contemporană. Lexicologie (curs), Cluj, Universitatea Babeș-Bolyai, 1974.

***, Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II a, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998.

***, Dicționar de termeni economici român, englez, francez, spaniol, coordonator Ruxandra Vasilescu, Editura Polirom, Iași, 2008.

***, Noul dicționar universal al limbii române, ediția a 3-a, Editura Litera, București, 2008.

Iorgu Iordan, Limba română contemporană,

Economia pe intelesul tuturor, Lucian Anghel

Afacereza, Legaleza- articole publicate de Stelian Dumistracel în Ziarul de Iași.

Formula AS, nr. 669 (21), 30 mai – 6 iunie 2005.

Jurnalul casei mele, nr. 28, joi 8 septembrie 2005.

Adevărul Financiar, nr. 4940, vineri 26 mai 2006

România Liberă, 2003.

http://dexonline.ro/definitie/anglicism.

http://mentalcsoport.hu/lelkibetegseg/fobia.html,

ANEXE

ABOVE THE LINE adj. = (d. evenimente) care se desfăsoară în presă scrisă și audiovizuală.

AD, ad-uri, s.n.= reclamă, machetă.

ADVERTISER, advertiseri, s.m. = companie sau persoană care produce reclama.

ADVERTORIAL, advertoriale, s.n. = articol publicitar care apare într-o publicație.

ART-DIRECTION s.n. invar. = sector dintr-o companie de publicitate care se ocupă de creația grafică.

ART-DIRECTOR, art directori, s.m. = coordonator de proiecte grafice.

AWARENESS s.n. = gradul de popularitate a unei mărci sau a unui produs.

BANNER, bannere, s.n. = suport textil de mari dimensiuni pe care este inscripționată reclama

unui produs.

BELOW THE LINE adj. = (d. evenimente) care au loc în cadrul unor spectacole.

BODYCOPY, bodycopy-uri, s.n. = textul unei reclame.

BRAND AWARENESS s.n. = popularitatea unei mărci, a unei game sau a unui sortiment de

produse.

BRAND NAME , brand name-uri, s.n. = nume de produs sau de marcă.

BRAND, branduri, s.n. = produs; marcă înregistrată.

BRANDING s.n. = proces de construire a unei mărci (înregistrate).

BRIEF , briefuri, s.n. = comandă scrisă ce conține structura de realizare a unei reclame.

BRIEFING, briefing-uri, s.n. = scurtă întâlnire informativă (folosit și în alte domenii).

CASTING, castinguri, s.n. = selectare dintr-un grup a unei persoane în vederea apariției ei într-un film sau într-o imagine publicitară (folosit și în alte domenii).

CLIENT SERVICE s.m. = persoană sau departament care stabilește legătura între agenția de publicitate și clienți.

COPYWRITER, copywriteri, s.m. = persoană care concepe textele și sloganele publicitare.

DEADLINE s.n. = dată limită la care trebuie livrat un produs către client (folosit și în alte domenii).

ENTERTAINMENT, entertainment-uri, s.n. = film, spectacol, eveniment de televiziune sau alte activități care antrenează populația în cadrul procesului de popularizare a unui produs (folosit și în alte domenii).

EVENT , event-uri, s.n. = eveniment în cadrul popularizării unui produs.

HAPPENING, happeninguri, s.n. = scurt eveniment artistic (folosit și în alte domenii).

HEADLINE s.n. = titlu mare al unui articol de presă.

INDOOR adj. = (d. evenimente) care are loc într-un spațiu acoperit.

LAYOUT, layout-uri, s.n. = compoziție, aranjament grafic.

LOGO, logouri, s.n. = simbol folosit de o firmă producătoare pentru a-și marca produsele.

OUTDOOR adj. = (d. evenimente) care are loc afară, în spațiu liber.

PITCH, pitch-uri, s.n. = competiție între mai multe firme pe o temă dată, care are drept scop

alegerea de către client a uneia dintre ele în vederea realizării unei campanii publicitare de

promovare a produselor firmei.

POSM, POSM-uri (point of sale material), s.n. = material plasat în punctele de vânzare.

PR s.n., s.m. = departament sau persoană care are ca obiect de activitate informarea publicului

prin publicitate.

PROMO, promo-uri, s.n. = scurt film publicitar.

REBRANDING s.n. = modificarea, reorientarea întregii strategii a unei campanii publicitare relative la un produs.

REMINDER s.n. = obiect care te face să-ți aduci aminte de altceva.

SHORTLIST s.n. = listă de agenții care intră în competiție pentru câștigarea unei firme-client.

SPOT, spotur,i s.n. = orice tip de mesaj publicitar audiovizual.

STORYBOARD, storyboard-uri, s.n. = succesiune de cadre desenate care constituie spotul publicitar; imaginea grafică a unei reclame televizate.

TARGET s.n = publicul-țintă căruia îi este adresat un produs (folosit si în alte domenii).

TARGETA v. = a stabili publicul-țintă de care trebuie să se țină seama în realizarea strategiei publicitare inițiate pentru promovarea unui anumit produs.

TARGETARE s.f. = stabilirea segmentului de piață (a publicului-țintă) căruia îi este adresat

un produs, cu scopul inițierii unei campanii publicitare.

TEASER, teasere, s.n. = campanie de provocare a consumatorului prin care îi este stârnită curiozitatea pentru un produs.

BIBLIOGRAFIE

Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005.

Andrei, Nicolae, Dicționar etimologic de termeni științifici: Elemente de compunere greco-latine, Ed. a 2-a, Editura Oscar Print, București, 2003.

Avram, Mioara, Anglicismele în limba română actuală, București, Editura Academiei, 1997.

Avram, Mioara, La créativité du roumain, în „Balkan Archiv”, band 11/1996.

Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, ediția a III-a, Editura Humanitas Educațional, Bucuresti, 2001.

Bidu-Vrănceanu, Angela, Terminologiile științifice din perspectivă interdisciplinară, în „Anuarele Universității București”, Facultatea de Litere.

Bidu-Vrănceanu, Angela, Relația dintre limbajele tehnico-științifice și limbajul literar standard, în „Limbă și literatură”, nr. 3-4, 1990.

Bidu-Vrănceanu, Angela, (coord.), Lexic comun, lexic specializat, Editura Universității din București, București, 2000.

Buzatu, Mihaela, Influența limbii engleze asupra românei literare,

Călărașu, Cristina, Globalizare lingvistică și anglicizare, sursa:

http://ebooks.unibuc.ro/filologie/dindelegan/25.pdf.

Ciobanu, Georgeta, Adaptarea fonetică a cuvintelor românesti de origine engleză, teză de doctorat, 1983.

Constantinescu-Chiriacescu, Ileana, Modalitățile, dimensiunile și intensitatea pătrunderii termenilor economici anglo-saxoni în limba franceză contemporană, Rezumatul tezei de doctorat, București, 1979.

Constantinescu, Ileana, Frangleza economică, Editura Economică, București, 1996.

Cornu, G., Linguistique juridique, Paris, Montchrestien, 1990.

Coteanu, Ion, Sala, Marius, Etimologia și limba română, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1987.

Dănilă, Ioan (coordonator), Cuvinte rare și anglicisme. Dicționar ilustrat, Editura Egal, Bacău, 2008.

Dimitrescu, Florica, Cuvinte și sensuri noi în presa actuală, LR, XI, 1962, nr. 2, p. 130-139; LR, XI, 1962, nr. 4.

Dimitrescu, Florica, O maladie – mai multe denumiri, în „Tradiție și inovație în studiul limbii române”, Editura Universității din București, București, 2004.

Florea, Anca, Formații verbale în limba română actuală și încadrarea lor morfologică, în „Aspecte ale dinamicii limbii române actuale”, coord. Gabriela Pană- Dindelegan, Editura Universității din București, 2002.

Forăscu, Narcisa, Câteva observații asupra lexicului actual (II), LLR, 26, 1997.

Graur, Alexandru, Lingvistica pe întelesul tuturor, Editura Enciclopedica Româna, București, 1972.

Guțu Romalo, Valeria, Nou și vechi în limba română actualaă, în „Limba și Literatură”, ,1997, vol.3.

Hristea, Theodor, Americanisme internaționale, în „România literară”, 1980, nr. 14.

Hristea, Theodor, Sinteze de limba română, ediția a II a, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1981.

Irinescu, Teodora, Lingvistica juridică, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2003.

Manea, Constantin, Structura etimologică a vocabularului neologic – cu specială referire la anglicismele din limba română

Dicționarul explicativ al limbii române, București, Editura Academiei, 1975.

Marcu, Florin, Constant, Maneca, Dicționar de neologisme, ediția a III-a, București, Editura Academiei, 1978.

Forăscu, Narcisa, Popescu, Mihaela, Dicționar de cuvinte „buclucașe”, București, Editura ALL, 2005.

Hoarță Cărăușu, Luminița, (coordonator), Rezultate și perspective actuale ale lingvisticii romanești și străine, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2007.

Ionescu-Cruțan, Nicolae, Dicționar de calculatoare, Editura Niculescu, București, 2005.

Lăzărescu, Rodica, Dicționar de capcane ale limbii române, București, Editura Corint, 2005.

Pană-Dindelegan, Gabriela, Terminologia lingvistică actuală între tradiție și inovație , în revista „Limbă și Literatură”, vol. II, anul XLII, București, 1997.

Pană-Dindelegan, Gabriela, Formații substantivale recente și rolul „clasificatorilor” în actualizarea lor contextuală, în „Limba Română”, XLVIII, nr. 1-2, 1999.

Pitiriciu, Silvia, Neutrele atematice cu pluralul în -e / -uri în limba română actuală, în Studii de gramatică și de formare a cuvintelor în memoria Mioarei Avram (coord. acad. Marius Sala), București, Editura Academiei Române, 2006.

Preda, Irina, Îmbogățirea lexico-semantică a limbii române actuale, în „Limba română”, XLI, 1992, nr. 9.

Prelipceanu, Cristina-Maria, Aspecte ale limbajului economic și commercial (în limbile română și engleză), Arvin Press, București, 2003.

Poledna, Rudolf, Ruegg, François, Rus, Călin, (coordonatori), Interculturalitate – Cercetări și perspective românești, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002.

Pușcariu, Sextil, Limba română. I. Privire generală, București, 1976.

Rovența-Frumușani, Daniela, Analiza discursului. Ipoteze și ipostaze, Editura Tritonic, București, 2004.

Sala, Marius, Limbi în contact, Editura Enciclopedică, București, 1997.

Slama–Cazacu, Tatiana, Cine nu dorește o bună comunicare în limba română?, http://www.pruteanu.ro/.htm.

Slama–Cazacu, Tatiana, Psiholingvistica. O știință a comunicării, Editura All Educational, București, 1999.

Stancu, Valeriu P., Paratextul. Poetica discursului liminar in comunicarea artistică, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2006.

Stoichițoiu, Adriana, Sens și definiție în limbajul juridic, în SCL, XLI, 4, 1990.

Stoichițoiu-Ichim, Adriana, Împrumuturi „necesare” și împrumuturi „de lux” în limbajul publicistic actual, „Comunicările Hyperion”, I, Editura Hyperion XXI, Bucuresti, 1992.

Stoichițoiu Ichim, Adriana, Anglomania – o formă de snobism lingvistic, „Comunicările Hyperion”, II, Editura Hyperion XXI, București, 1993.

Stoichițiu Ichim, Adriana, Vocabularul limbii române actuale: dinamică, influență, creativitate, Editura ALL, București, 2001.

Taylor, P. J., Izations of the World: Americanization, Modernization and Globalization, MacMillan, 2000.

Topală, Dragoș, Aspecte ortografice și ortoepice ale anglicismelor din limba română actuală, în Omagiu Gheorghe Bolocan, Craiova, Editura Universitaria, 2006.

Topală, Dragoș, Aspecte morfologice ale anglicismelor din limba română actuală (genul și numărul), în Studii de gramatică și de formare a cuvintelor în memoria Mioarei Avram (coord. acad. Marius Sala), București, Editura Academiei Române, 2006.

Vlad, Carmen, Limba română contemporană. Lexicologie (curs), Cluj, Universitatea Babeș-Bolyai, 1974.

***, Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II a, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998.

***, Dicționar de termeni economici român, englez, francez, spaniol, coordonator Ruxandra Vasilescu, Editura Polirom, Iași, 2008.

***, Noul dicționar universal al limbii române, ediția a 3-a, Editura Litera, București, 2008.

Iorgu Iordan, Limba română contemporană,

Economia pe intelesul tuturor, Lucian Anghel

Afacereza, Legaleza- articole publicate de Stelian Dumistracel în Ziarul de Iași.

Formula AS, nr. 669 (21), 30 mai – 6 iunie 2005.

Jurnalul casei mele, nr. 28, joi 8 septembrie 2005.

Adevărul Financiar, nr. 4940, vineri 26 mai 2006

România Liberă, 2003.

http://dexonline.ro/definitie/anglicism.

http://mentalcsoport.hu/lelkibetegseg/fobia.html,

ANEXE

ABOVE THE LINE adj. = (d. evenimente) care se desfăsoară în presă scrisă și audiovizuală.

AD, ad-uri, s.n.= reclamă, machetă.

ADVERTISER, advertiseri, s.m. = companie sau persoană care produce reclama.

ADVERTORIAL, advertoriale, s.n. = articol publicitar care apare într-o publicație.

ART-DIRECTION s.n. invar. = sector dintr-o companie de publicitate care se ocupă de creația grafică.

ART-DIRECTOR, art directori, s.m. = coordonator de proiecte grafice.

AWARENESS s.n. = gradul de popularitate a unei mărci sau a unui produs.

BANNER, bannere, s.n. = suport textil de mari dimensiuni pe care este inscripționată reclama

unui produs.

BELOW THE LINE adj. = (d. evenimente) care au loc în cadrul unor spectacole.

BODYCOPY, bodycopy-uri, s.n. = textul unei reclame.

BRAND AWARENESS s.n. = popularitatea unei mărci, a unei game sau a unui sortiment de

produse.

BRAND NAME , brand name-uri, s.n. = nume de produs sau de marcă.

BRAND, branduri, s.n. = produs; marcă înregistrată.

BRANDING s.n. = proces de construire a unei mărci (înregistrate).

BRIEF , briefuri, s.n. = comandă scrisă ce conține structura de realizare a unei reclame.

BRIEFING, briefing-uri, s.n. = scurtă întâlnire informativă (folosit și în alte domenii).

CASTING, castinguri, s.n. = selectare dintr-un grup a unei persoane în vederea apariției ei într-un film sau într-o imagine publicitară (folosit și în alte domenii).

CLIENT SERVICE s.m. = persoană sau departament care stabilește legătura între agenția de publicitate și clienți.

COPYWRITER, copywriteri, s.m. = persoană care concepe textele și sloganele publicitare.

DEADLINE s.n. = dată limită la care trebuie livrat un produs către client (folosit și în alte domenii).

ENTERTAINMENT, entertainment-uri, s.n. = film, spectacol, eveniment de televiziune sau alte activități care antrenează populația în cadrul procesului de popularizare a unui produs (folosit și în alte domenii).

EVENT , event-uri, s.n. = eveniment în cadrul popularizării unui produs.

HAPPENING, happeninguri, s.n. = scurt eveniment artistic (folosit și în alte domenii).

HEADLINE s.n. = titlu mare al unui articol de presă.

INDOOR adj. = (d. evenimente) care are loc într-un spațiu acoperit.

LAYOUT, layout-uri, s.n. = compoziție, aranjament grafic.

LOGO, logouri, s.n. = simbol folosit de o firmă producătoare pentru a-și marca produsele.

OUTDOOR adj. = (d. evenimente) care are loc afară, în spațiu liber.

PITCH, pitch-uri, s.n. = competiție între mai multe firme pe o temă dată, care are drept scop

alegerea de către client a uneia dintre ele în vederea realizării unei campanii publicitare de

promovare a produselor firmei.

POSM, POSM-uri (point of sale material), s.n. = material plasat în punctele de vânzare.

PR s.n., s.m. = departament sau persoană care are ca obiect de activitate informarea publicului

prin publicitate.

PROMO, promo-uri, s.n. = scurt film publicitar.

REBRANDING s.n. = modificarea, reorientarea întregii strategii a unei campanii publicitare relative la un produs.

REMINDER s.n. = obiect care te face să-ți aduci aminte de altceva.

SHORTLIST s.n. = listă de agenții care intră în competiție pentru câștigarea unei firme-client.

SPOT, spotur,i s.n. = orice tip de mesaj publicitar audiovizual.

STORYBOARD, storyboard-uri, s.n. = succesiune de cadre desenate care constituie spotul publicitar; imaginea grafică a unei reclame televizate.

TARGET s.n = publicul-țintă căruia îi este adresat un produs (folosit si în alte domenii).

TARGETA v. = a stabili publicul-țintă de care trebuie să se țină seama în realizarea strategiei publicitare inițiate pentru promovarea unui anumit produs.

TARGETARE s.f. = stabilirea segmentului de piață (a publicului-țintă) căruia îi este adresat

un produs, cu scopul inițierii unei campanii publicitare.

TEASER, teasere, s.n. = campanie de provocare a consumatorului prin care îi este stârnită curiozitatea pentru un produs.