Angina Pectorala

Motivația

Motto: "Un organism sănătos este camera de oaspeți a sufletului, un organism bolnav o închisoare."

Francis Bacon

Am ales să efectuez această lucrare de absolvire pe tema afecțiunii coronariene și anume angina pectorală, deoarece este o boală cu o morbiditate și mortalitate crescută. Simptomele acestei boli afectează ȋntreg organismul.

De accea trebuie să oferim oamenilor o educație pentru sanătate și sa ȋi ajutam să treacă cu usurința peste aceste episoade anginoase.

Introducere

Termenul de „angină pectorală” a fost introdus pentru prima oară ȋn anul 1772, de către Wiliam Heberden pentru a defini această boală ȋn care există „senzația de gheară in piept, anxietate, greață”.

Angina pectorală este denumirea dată durerii toracice precordiale, ce survine în mod caractersitic atunci când necesarul de sânge al mușchiului cardiac depășește aportul sangvin furnizat de arterele coronare.

Cauza cea mai frecventă este ateroscleroza coronariană, o boală prin care se produce îngustarea progresivă a unei artere.

Dar mai sunt și alte cauze cum ar fi: spasmul coronarian, stenoza aortică valvulară, arterite coronariene, tulburari de ritm, stenoza pulmonară, diabetul zaharat, anemii.

Datorită cauzelor apariției anginei pectorale ea se clasifică ȋn: angina de efort (stabilă), angina vasospastică (Prinzmeatal), angina pectorală microvasculara (sindromul X), angina instabilă.

Factorii de risc care facilitează producerea acestei boli sunt dieta neechilibrată, fumatul, consumul excesiv de alcool, obezitatea, sexul masculin, stresul, antecedente familiale.

Durata durerii anginoase poate fi între 3 – 5 min și 10 – 15 minute. Criza începe brusc și se încheie la fel. Frecvența crizelor poate fi de la una pe lună până la 2 – 3 pe zi în funcție de starea bolnavului.

Simptomele acestei boli sunt: durere în zona pieptului, gâtului, brațelor, maxilarului, anxietate, transpirație, dispnee, greața, paloare.

Pentru stabilirea diagnosticului se fac analize de sânge cu profil lipidic, electrocardiogramă de repaus și de efort, ecocardiografie, scintigrama de perfuzie, arteriografia coronariană.

Tratamentul farmacologic este format din betablocanți, betablocanți calcici, nitrați, vasodilatatoare, iar cel chirurgical din angioplastia cu balon, bypass coronarian.

Dacă angina este lăsată netratată, mulți dintre pacienți vor evolua spre infarct miocardic acut. Dacă există și un istoric familial de angină, riscul individului crește cu 20 – 30 %.

CAPITOLUL I. ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIOVASCULAR

1.1 ANATOMIA INIMII

Inima reprezintă cel mai important organ al corpului uman. Are rol vital în circulația sângelui și implicit în menținerea vieții.

http://www.creeaza.com/referate/biologie/ANATOMIA-SI-FIZIOLOGIA-APARATU711.php

Figura nr.1 Anatomia aparatului circulator

Inima unei persoane adulte este de mărimea aproximativă a unui pumn strâns și forma unei piramide.

Greutatea obișnuită este de 250 până la 350 de grame, dar forța și rezistența ei sunt incredibile, ea bătând de peste 70 de ori pe minut, pentru a pompa sângele în tot corpul.

Poziția inimii

Inima se află în cavitatea toracică, în mediastin, poziționată pe tendonul central al diafragmului.

Este poziționată în spatele sternului întinzându – se de la a doua coastă până deasupra spațiului al cincilea intercostal.

Aproximativ două treimi din inimă sunt situate pe partea stângă a liniei mediane a toracelui, restul de o treime fiind situată în dreapta liniei.

Inima are patru margini:

Marginea dreaptă este alcătuită din atriul drept și este ușor convexă;

Marginea stânga este formată din ventriculul stâng și este înclinată în sus și înăuntru;

Marginea superioară, care este formată de atrii și marile vase de sânge;

Marginea inferioară, care este aproape orizontală, este formată din ventriculul drept.

Apexul (vârful) inimii este situat în spatele celui de – al cincilea spațiu intercostal, la un lat de palmă față de linia mediană.

http://elearning.masterprof.ro/lectiile/biologie/lectie_18/galerie_de_imagini.htm

Figura nr. 2 Poziția inimii

Deoarece este legată numai de alte țesuturi moi, inima are o mobilitate destul de mare în interiorul toracelui și poate să își schimbe poziția odată cu bătăile inimii și cu respirația, pe măsură ce diafragmul se contractă sau se relaxează.

1.1.2 Alcătuirea inimii

În jurul inimii se află un înveliș protector, format din trei straturi de țesut conjunctiv, numit pericard. Pericardul este alcătuit din două părți, pericardul fibros și pericardul seros.

Pericardul fibros formează partea externă a sacului pericardic și este alcătuit din țesut fibros rezistent. Acesta are trei funcții principale:

de protecție, de legătură și de prevenire a umplerii în exces a inimii.

Pericardul seros are două straturi subțiri: stratul visceral, ce acoperă mușchiul inimii și stratul parietal care căptușește interiorul pericardului seros.

Între cele două straturi se găsește un spațiu în formă de fantă, cavitatea pericardică, ce este umplută cu o cantitate mică de lichid. Prezența acestei linii subțiri de lichid permite camerelor inimii să se miște liber în interiorul pericardului, în timpul bătăilor inimii.

Peretele inimii este format din trei straturi: epicard, miocard și endocard.

Epicardul este stratul visceral al pericardului seros ce acoperă suprafața externă a inimii și este puternic legat de acesta.

http://anatomie.romedic.ro/inima-cordul

Figura nr. 3 Alcătuirea inimii

Miocardul formează masa musculară a peretelui inimii și este alcătuit din fibre musculare cardiace specializate. Acest tip de musculatură se găsește numai la nivelul inimii. Fibrele musculare miocardice sunt susținute și legate între ele prin fibre de legătură ale țesutului conjunctiv. Musculatura atriilor este subțire și independentă structurat.

Endocardul este alcătuit dintr – o membrană netedă, subțire, formată dintr – un strat subțire de celule și căptușește suprafața internă a camerelor inimii și valvelor.

Camerele inimii

Inima este împărțită în două părți anatomice, dreaptă și stângă fiecare având câte un atriu și un ventricul.

Ventriculele

Cele două ventricule alcătuiesc marea masă musculară a inimii.

Ventriculul drept primește sânge din atriul drept, regurgitarea acestuia fiind oprită de valva tricuspidă.

Apoi sângele este pompat prin contracția mușchiului ventricular în sus, prin valva pulmonară, în trunchiul pulmonar și de aici către plămâni.

Ventriculul stâng primește sânge din atriul stâng, prin orificiul atrioventricular stâng, în care se găsește valva mitrală. Contracțiile puternice ale ventriculului pompează sângele înspre aortă, intrând în cea mai mare arteră a corpului prin valva aortică.

Peretele ventriculului stâng este unul muscular gros, cutat pe suprafața internă, formând trabecule ce dirijează sângele către orificiul de ieșire.

Peretele ventriculului drept este mai subțire și cu mai puține trabecule decât cel al ventriculului stâng.

Din pereții ambelor ventricule pornesc mușchi papilari, care se continuă cu cordaje tendinoase ce se leagă de valvele tricuspidă și mitrală, pentru a le fixa în timpul activității de pompare a sângelui.

Atriile

Atriul drept primește tot sângele venos din corp prin cele două vene mari, vena cavă superioară și vena cavă inferioară. Interiorul atriilor are o porțiune posterioară a peretelui netedă și o secțiune anterioară mai rugoasă. Aceste două zone sunt separate de o cută de țesut, ce poartă denumirea de creastă terminală.

Atriul stâng este mai mic decât cel drept și formează principala porțiune a bazei inimii.Cele patru vene pulmonare, ce aduc sângele oxigenat înapoi de la plămâni, se deschid în porțiunea posterioară a atriului stâng. Nu există valve la nivelul acestor orificii.

Valvele cardiace

Inima constituie o pompă musculară prin care sângele. Refularea sângelui este împiedicată de patru valve cardiace, care dețin un rol vital în circulația corpului.

Valvele tricuspidă și mitrală

Sau valve atrioventriculare, deoarece sunt pozitionate între atrii și ventricule. Ele sunt alcătuite din țesut conjunctiv dens acoperit de endocard.

Valva tricuspidă are trei cuspide sau valvule (plici). Spre deosebire de ea, valva mitrală are numai două cuspide, fiind cunoscută și sub denumirea de valva bicuspidă.

Valvele aortice și pulmonare

Valva aortică este situată între ventriculul stâng și aortă. Este mai puternică și mai bine reprezentată decât valva pulmonară, deoarece trebuie să facă față presiunii lor ridicate din circulația sistemică a corpului. Deasupra fiecărei cuspide a valvei, se găsesc sinusurile aortice care iau naștere prin bombarea peretelui aortei. De la nivelul a două din aceste trei sinusuri, iau naștere arterele coronare dreaptă și stângă, care vascularizează mușchiul cardiac propriu – zis și învelișurile inimii.

Valva pulmonară separă ventriculul de trunchiul pulmonar, o arteră de mare calibru ce transportă sângele de la inimă spre plămâni. Deasupra fiecărei cuspide a valvei, trunchiul pulmonar bombează ușor pentru a forma sinusurile pulmonare, spații pline cu lichid, care împiedică aderența cuspidelor de peretele arterial din spatele lor, când caestea sunt deschise

Acțiunea valvelor

Când are loc contracția atriilor, sângele trece prin valvele tricuspidă și mitrală, care sunt relaxate și deschise și ajunge în ventriculi. Ulterior, când începe contracția ventriculiluor, creșterea bruscă a presiunii sângelui din fiecare ventricul determină închiderea valvelor, care împiedica reîntoarcerea sângelui în atrii. Tensionarea cordajelor tendinoase stabilizează valvele și le permite să facă față presiunii sângelui din ventriculi. În timp ce valvele atrioventriculare sunt închise, sângele trebuie să circule în sus și în afara inimii, prin valvele semilunare, prin trunchiul pulmonar și aortă.

Valvele semilunare sunt forțate să se deschidă datorită presiunii crescute pe care o are sângele la ieșirea din ventriculi, dar se închid din nou cu putere, imediat cum contracția ventriculelor încetează, iar aceștia încep să se relaxeze.

Cordajele tendinoase

Pe marginile valvelor tricuspidă și mitrală și pe suprafețele inferioare se inserează numeroase structuri tendinoase subțiri de colagen – cordajele tendinoase – care au traseu descendent către mușchii papilari, care se proiectează de pe pereții musculari în cavitatea ventriculară.

Rolul cordajelor teninoase

Aceste cordaje acționează precum niște cabluri de ancorare a valvelor și împiedica cuspidele să bombeze în interior ca o umbrela sau să se deschidă, datorata presiunii crescute pe care o are sângele în cursul contracției ventriculare. Cordajele atașate pe cuspide învecinate acționează și în scopul menținerii acestor cuspide strâns leagte una de alta în cursul contracției ventriculare, astfel încât sângele să nu poată regurgita printre ele, când sunt închise.

Vasele inimii

Venele cave

Vena cavă superioară este cea mai mare vena ce aduce sângele din regiunea superioară a corpului către atriul drept al inimii. Ea se formează prin unirea venelor brahiocefalice dreaptă și stânga, care, la rândul lor, sunt formate din vene mai mici ce primesc sânge din regiunea capului, gâtului și membrelor superioare.

Vena cavă inferioară este vena cea mai mare din corp, iar partea ei finală este situată în regiunea toracică, trecând prin diafragm, pentru a transporta sângele către atriul drept.

Aorta este artera cea mai mare din corp, având un diametru intern de aproximativ 2,5 centimetri la persoanele adulte. Pereții ei relativ groși conțin țesut conjunctiv elastic, ce permite vasului să se dilate puțin, pe măsură ce sângele este pompat în el sub presiune și să revină la dimensiunea inițială apoi, păstrând astfel presiunea intravasculară constantă, între două bătăi de inimă. Aorta trece inițial în sus, apoi se curbează înspre stânga și merge în jos, către abdomen. Ea este alcătuită din următoarele segmente: aorta ascendentă, arcul aortic și aorta descendența (toracică).

Variatele porțiuni ale aortei sunt denumite în funcție de forma sa poziția lor și fiecare are ramificații care transportă sângele către țesuturile corpului.

Sistemul de conducere al inimii

În grosimea miocardului se află un țesut muscular embrionar, foatre bogat în celule nervoase, care străbate inima în toată lungimea ei și are capacitatea de a se contracta ritmic. Acest tesut este autoexcitabil și bun conducător al impulsurilor formând sistemul de conducere alcătuit din:

– nodul sinoatrial este situat în peretele atriului drept între vena cavă superioară și cea inferioară;

– nodul atrioventricular este situate tot în peretele atriului drept în porțiunea inferioară a septului interatrial;

– fasciculul atrioventricular (His) pleacă din nodul atrioventricular, coboară în porțiunea membranoasă a septului interventricular și se împarte în două ramuri: una pentru ventriculul drept și una pentru ventriculul stâng;

– fibrele Purkinje sunt diviziuni mai mici ale ramurilor fasciculare

            – arterele coronare (ramuri din aortă care vascularizează inima) dreaptă și stânga, ale căror ramificații sunt de tip terminal, fiecare ramificație irigând un anumit teritoriu de miocard;

            – venele coronare asigură circulația de intoarcere a sângelui din pereții inimii și se varsă în atriul drept prin sinusul coronar;

            – limfaticele care se varsă în ganglionii bronșici;

            – inervația inimii este asigurată prin nervii cardiaci, ramuri din simpaticul cervical și din nervii vagi, care împreună alcătuiesc plexurile cardiace.

1.2 Fiziologia inimii

Proprietățile miocardului:

–  automatismul este posibilitatea de a – și crea singur stimuli excitatori;

–  excitabilitatea este o proprietate generală a materiei vii;         

–  conductibilitatea este proprietatea de a conduce stimulul;

–  contractilitatea este proprietatea de a răspunde la excitație prin contracție.

          Automatismul și conductibilitatea se datorează țesutului specific și explică activitatea ritmică, regulată a inimii. Împreună formează proprietățile fundamentale ale miocardului care stau la baza activității inimii.

         Țesutul nodal (sistemul de conducere) are proprietatea de a genera impulsuri care, propaganda – se în tot miocardul, determină intrarea lui în contracție. Această proprietate poartă numele de automatism. În inimă sunt mai mulți centri de automatism care intră în acțiune într – o anumită ordine. În condiții fiziologice normale, inima se contractă sub acțiunea influxurilor (undă de excitație) generate de nodulul sinoatrial, cu o frecvență de 70 – 80 contracții/minut.

Manifestări care însoțesc ciclul cardiac:

Manifestările acustice 

Sunt reprezentate de cele două zgomote cardiace:

– Zgomotul sistolic (I), este produs de închiderea valvulelor atrioventriculare și de vibrația miocardului la începutul sistolei ventriculare; este mai lung și de tonalitate joasă.

– Zgomotul diastolic (II), este produs de închiderea valvulelor semilunare ale arterei aorte și ale arterei pulmonare; este scurt și ascuțit.

Manifestări mecanice 

Cele mai evidente manifestări ale activității cardiace în timpul unei revoluții cardiace sunt cele mecanice care se exteriorizează prin șocul apexian ce se palpează în spațiul V intercostal stâng. Este datorat contactului mai intim pe care vârful inimii îl stabilește în timpul sistolei cu peretele toracic.

– Pulsul arterial, unda de distensie a peretelui arterial, provocată de variațiile ritmice ale presiunii sangvine, determinate de contracțiile cardiace; este măsurabil în orice punct unde o arteră (de obicei, artera radială) poate fi compresată pe un plan osos.

Manifestări electrice

În timpul contracției se produc biocurenți care pot fi înregistrați cu aparate speciale. Înregistrarea modificărilor de potențial electric care însoțesc activitatea miocardului se numește electrocardiogramă. Graficul obținut ne dă informații valoroase despre felul în care se desfășoară revoluția cardiacă.

Ciclul cardiac

Interiorul Corpului Uman,Deagostini

Figura nr. 4 Ciclul cardiac

Ciclul cardiac este constituit dintr – o serie de modificări care au loc în interiorul inimii și care au ca efect pomparea sângelui în întregul organism.

Trecerea sângelui din atrii în ventriculi și apoi în arborele vascular împreună cu fenomenele care determină și însoțesc această deplasare de sânge, poartă numele de  revoluție cardiacă. Revoluția cardiacă durează 0,8 secunde și cuprinde:

– contracția atriilor sau sistola atrială, care durează 0,1 secunde 

În momentul în care se încheie diastola și începe sistola, nodul sinoatrial declanșează contracția mușchiului atrial care împinge și mai mult sânge în ventriculi.

contractia ventriculilor sau sistola ventriculară, care durează 0,3 secunde;

Unda de contracție ajunge la ventriculi prin fasciculul atrioventricular și fibrele Purkinje.

Valvele mitrală și tricuspidă se închid cu putere, odată cu creșterea presiunii. Sângele este împins înspre valvele pulmonară și aortică care sunt închise, determinând deschiderea lor. Pe măsură ce unda de contracție se epuizează, ventriculii se relaxează.

relaxarea (repausul) întregii inimi, sau  diastola generală, care durează 0,4 secunde

În cursul diastolei, valvele mitrală și tricuspidă sunt deschise. Sângele adus de vasele mari umple atriile și apoi trece prin aceste valve deschise și umple ventriculii aflați în stare de relaxare.

Contracțiile cardiace asigură circulația sângelui. La adulții sănătoși, secvența de contracție se repetă de circa 70 până la 90 de ori pe minut, ce reprezintă de fapt bătăile inimii.

1.3Anatomia coronarelor

Mușchiul inimii și învelișurile inimii au nevoie și ele de aprovizionare cu sânge, care este realizată prin arterele coronare.

Există două artere coronare: dreaptă și stânga. Acestea provin din aorta ascendentă, chiar deasupra valvei aortice și înconjoară inima, fiind situate chiar sub epicard, învelite în țesut adipos.

http://cardiotim.ro/informatii-utile/notiuni-elementare-de-anatomie-a-aparatului-cardiovascular/

Figura nr. 5 Arterele coronare

Artera coronară dreaptă

Această arteră se desprinde din sinusul aortic drept.Ea merge în jos și către dreapta, de – a lungul șanțului dintre atriul drept și ventriculul drept, până ajunge culcată pe suprafața inferioară a inimii. Aici se termină printr – o anastomoză (o rețea vasculară de legătură) cu ramificațiile arterei coronare stângi. Artera coronară dreaptă are numeroase ramificații: artera dreaptă a conului, arterele ventriculare anterioare drepte, artera interventriculara posterioară, arterele atriale, artera nodului sinusal, artera nodului atrioventricular.

Artera coronară stânga

Aceasta provine din sinusul coronar, deasupra valvei aortice și trece în jos, către vârful inimii. Artera coronară stângă se împarte în două ramuri, aproape de originea ei.

La nivelul șanțului coronar, din artera coronară stânga, ia naștere un ram colateral ce poartă denumirea de artera circumflexă ce dă la rândul ei următoarele ramuri:artera marginală stânga, ramuri ventriculare anterioare și posterioare, arterele atriale, artera nodului sinusal și atrioventricular.

Artera interventriculara anterioară se ramifică în: arterele ventriculare anterioare stângi, artera stânga a conului ce se anastomeaza cu artera dreaptă a conului, ramuri septale pentru 2/3 din septul interventricular.

Artera coronară dreaptă vascularizează ventriculul drept, o porțiune din peretele posterior al ventriculului stâng, 1/3 inferioară a septului interventricular, atriul drept și sistemul excitoconductor.

Artera coronară stânga vascularizează ventriculul stâng, o porțiune din peretele anterior al ventriculului drept, 2/3 superioare a septului interventricular și atriu stâng.

Variații ale arterelor coronare

La majoritatea persoanelor, artera coronară dreaptă și cea stânga sunt responsabile în mod egal de irigarea inimii; există însă mari variații în timpul ramificațiilor arterelor coronare, de la o persoană la alta.

In aproximativ 15% din cazuri, artera coronară stânga asigură irirgarea unui teritoriu mai mare, deoarece din ea pornește artera interventriculara posterioară, cu un calibru mai mare (în mod normal aceasta este o ramură a arterei coronare drepte). Foarte rar, poate exista o singură arteră coronară, sau uneori o artera coronară suplimentară, accesorie. Pot exista și alte variante.

CAPITOLUL II ANGINA PECTORALĂ

Definiție:

Angina pectorală este denumirea dată durerii toracice precordiale, ce survine în mod caractersitic atunci când necesarul de sânge al mușchiului cardiac depășește aportul sangvin furnizat de arterele coronare.

http://www.imagekb.com/3-angina-pectoris

Figura nr. 6. Angina pectorală

Clasificarea anginei pectorale:

– Angina de efort (stabilă) – aceasta apare în mod clasic în cadrul bolii cardiace ischemice, după un efort fizic, în special pe vreme friguroasă, după mese sau când pacientul trece prin stări emoționale intense;

– Angina vasospastică (Prinzmeatal) – este severă spontană și survine în urma spasmului unei artere coronare; este mai frecventă la femei și apare dimineața, rareori este indusă de efort;

– Angina pectorală microvasculara (sindromul X) – este angina tipică de efort, cauzată de rezerva redusă a fluxului coronarian, în care apar modificări ECG la testul de efort dar la coronografie nu apare obstrucția fixă sau dinamică;

– Angina instabilă – apare în repaus sau noaptea, când pacientul este întins în pat, este determinată de existent unui trombus și la unii dintre pacienți va evolua spre un infarct miocardic.

Clasificarea funcțională a anginei pectorale:

– Clasa I – activitatea obișnuită nu produce angină.

– Clasa a II – a – apare o ușoară limitare a eforturilor fizice (după mese, la statul în frig sau vânt, în condiții de stres emoțional, le mersul sau urcatul scărilor mai rapid).

– Clasa a III – a – apare o limitare marcantă e eforturilor fizice.

– Clasa a IV – a – angina apare și în stare de repaus, pacientul nu poate efectua nici un fel de efort fizic fără ca durerea să nu apară.

2.1 Etiologie

Cauza cea mai frecventă este ateroscleroza coronariană, o boală prin care se produce îngustarea progresivă a unei artere.

Interiorul Corpului Uman, Deagostini

Figura nr. 7 Ateroscleroză coronariană

Alte cauze ce duc la apariția anginei pectorale:

– spasmul coronarian,

– stenoza aortică valvulară,

– stenoza pulmonară,

– arterite coronariene,

– anemii,

– diabetul zaharat,

– tulburari de ritm.

Factori de risc

Există două tipuri de factori care predispun la apariția anginei pectorale:

– factori predeterminați: – vȃrsta înaintată,

– antecedentele familiale,

– sexul masculin;

– factori modificabili: – hipertensiunea,

– alimentatia deficitară,

– lipsa exercițiului fizic,

– fumatul,

– colesterolul crescut,

– consumul de alcool.

2.2 Fiziopatologie

Durerea anginoasă apare datorită dezechilibrului dintre aportul și necesarul de oxigen la nivelul miocardic.

Condițiile declanșatoare impun miocardului un efort suplimentar, ceea ce duce la necesități suplimentare de oxigen.

Aportul de oxigen este influențat de următorii factori:

– frecvența cardiacă ce determină durata diastolei,

– diametrul și tonusul arterelor coronare,

– prezența circulației colaterale.

Factorii ce influențează necesarul de oxigen:

– tensiunea arterială sistolică,

– stresul parietal,

– masa miocardului,

– frecvența cardiacă.

2.3 Tablou clinic

Trăsătura caracteristică a, anginei pectorale este reprezentată de durerea anginoasă.

Elementele caracteristice ale durerii anginoase:

1. Factorii declanșatori:- efort fizic,

– factori psihoemoționali,

– frig, vânt,

– ingestia de alimente.

2. Localizarea durerii:- este retrosternală,

– mai rar precordial,

– cu predominata epigastrică sau interscapulară.

3. Iradierea durerii:- umărul stâng,

– fața internă a brațului și antebrațului,

– încheietura mâinii stângi,

– mandibula,

– laterocervical,

– degetele 4 și 5.

4. Caracterul este tipic de constricție (strânsoare). Pacienții o descriu ca o gheară, senzație de zdrobire, presiune, greutate în piept, sau un discomfort greu de definit. Rareori poate lua masca unor tulburări digestive.

5. Durata și evoluția

Durata durerii anginoase poate varia între 3 – 5 min și 10 – 15 minute. Criza începe brusc și se încheie la fel. Frecvența crizelor poate fi de la una pe lună până la 2 – 3 pe zi în funcție de starea bolnavului.

2.4 Simptomatologie

Simptomele anginei pectorale pot varia în funcție de gravitatea și durata acesteia.

http://www.ymed.ro/angina-pectorala/

Figura nr. 8 Localizarea durerii ȋn cazul anginei pectorale

Acestea sunt:

1. Durere în zona pieptului, gâtului, brațelor, maxilarului.

Definiția durerii: Durerea este o senzație neplăcută ce apare sub forma de arsură, greutate, înțepătură provocată de excitarea terminațiilor nervoase și poate fi batantă, pulsatilă și zvâcnitoare.

2. Anxietate

Definiția anxietății: Anxietatea este o stare afectivă ce se caracterizează prin frica de a întâmpina un pericol iminent, teama de moarte, stare de neputință și slăbiciune fără un motiv concret. Pe lângă starea afectivă apar stări fiziologice cum ar fi transpirații, lipsa de aer, membre amorțite, dureri în piept.

3. Transpirație

Definiția transpirației: Transpirația este fenomenul fiziologic prin care organismul elimina secreții prin porii pielii date de glandele sudoripare.

4. Dispnee

Definiția dispneei: Dispneea este o deficiență de respirație dată de insuficiența de oxigen în țesuturi și acumularea de bioxid de carbon în sânge.

5. Paloare

Definiție paloare: Paloarea este definită prin diminuarea cantității de sânge care circulă prin capilarele pielii ce dă un aspect mai deschis, palid mucoaselor și tegumentelor.

6. Greața

Definiție greață: Greața este o senzație neplăcută, de obicei însoțită de vărsătură, dată de reacția receptorilor nervoși din cavitatea abdominală la diverși agenți.

Examenul fizic

De obicei examenul fizic nu definește bine această boală. Dar uneori pot apărea semne ca prezența arcului cornean, frecvența cardiacă crescută, xantelasme (depozite grase cutanate), scăderea sau creșterea tensiunii arteriale, absența pulsului în diferite zone ale membrelor.

2.5 Investigații paraclinice

Pentru pacienții cu angină pectorală investigațiile paraclinice se vor face în două etape, acestea impartindu – se în: investigații invazive și non – invazive.

2.5.1 Investigații non – invasive

Determinarea tensiunii arteriale constituie o componentă importantă a evaluării cardiovasculare.

Se efectuează analize de sânge cu profil lipidic precum:

1. Colesterol total;

2. LDL colesterol;

3. HDL colesterol;

4. Colesterol;

5. Trigliceride.

Pe lângă acestea se va mai determina glicemia, toleranța la glucoză orală, hemoglobina glicozata, creatinina.

Se vor recolta markeri de ischemie miocardică (troponina și creatinkinaza MB) ce vor avea valori negative în angina stabilă și markeri de inflamație (proteina C reactivă, lipoproteina (a), homocisteina ce vor arăta riscul cardiovascular pe termen mediu și lung.

Electrocardiograma de repaus

Electrocardiograma de repaus este o investigație utilizată pentru a înregistra ritmul cardiac și pentru diagnosticarea unor afecțiuni cardiace. În angorul instabil, traseul ECG poate evidenția modificări substanțiale care să indice diagnosticul și să excludă prezența unui infarct miocardic, care poate avea o simptomatologie asemănătoare.

http://www.metealpaslan.com/ecg/stdepen.htm

Figura nr. 9 EKG de repaus

Electrocardiograma de efort

Electrocardiograma de efort se realizează cu ajutorul unui covor rulant ce permite înregistrarea ECG în timpul supunerii inimii la efortul impus de mersul pe bandă.

La pacienții care nu pot efectua acest exercițiu se administrează un medicament care să supună cordul la o solicitare crescută după care se efectuează ECG.

În angorul stabil, traseul ECG este adeseori normal. Efortul fizic atent monitorizat poate reproduce simptomatologia anginoasă și poate contribui la diagnostic.

Interiorul Corpului Uman, Deagostini

Figura nr. 10 Electrocardiograma de efort

Ecocardiografia transtoracică de repaus

Ecocardiografia este o metodă de investigație ce utilizează ultrasunetele în scopul investigării cordului în timpi reali și permite observarea cauzei zgomotelor anormale, măririi în dimensiuni a inimii, durerilor inexplicabile de la nivelul pieptului, grosimea și mișcările peretelui cardiac, cheagurilor de sânge din interiorul inimii.

Scintigrama de perfuzie

Este o metodă imagistică ce evidențiază zonele cu irigație deficitară. Aceasta se face prin injectarea unui colorant în circulație, după care se vizualizează miocardul cu ajutorul unui video special.

2.5.2 Investigații invazive

Arteriografia coronariană

Arteriografia coronariană este o metodă de investigație ce se face prin cateterizare coronară.

Prin această metodă se evidențiază prezența sau absența stenozelor coronariene, localizarea și numărul acestora precum și calcifieri sau anevrisme.

2.6 Diagnostic

Diagnosticul clinic al anginei pectorale se bazează de obicei pe baza descrierii în cadrul anamnezei pacientului, a tipului caracteristic de durere, a localizării și iradierii ei și a dispariției ei sau nu în repaus.

De asemenea pentru determinarea tipului de efort se efectuează investigații de tipul celor prezentate.

Diagnostic diferențial

Se efectcueaza investigații pentru excluderea anumitor boli. Acestea sunt:

– anemii,

– afectări tiroidiene,

– insuficiențe renale,

– diabet,

– afecțiuni gastroduodenale,

– colecistită,

– pancreatită,

– periartrite,

– pleurezii,

– preumotorax,

– tumori intratoracice,

– stări anxioase,

– depresii,

– atacuri de panică,

– infarct miocardic acut,

– disecția de aortă,

– artrita condrocostală,

– hernie diafragmatică.

2.7 Tratament

În funcție de cauza anginei pectorale tratamentul poate varia.

Tratamentul anginei pectorale de efort

Tratamentul anginei pectorale de efort stabile se concentrează pe controlul simptomatologiei, tratarea factorilor de risc și diminuarea riscului de complicații.

Tratamentul nefarmacologic implică instruirea pacienților în vederea schimbării stilului de viață și anume: oprirea fumatului, scăderea în greutate, dieta hipolipidica, hipoglicemică, consum moderat de alcool și cafea, corectarea bolilor concomitente, efectuare de exerciții fizice regulate.

Tratamentul farmacologic conține trei clase:

Figura nr. 11 Tratamentul farmacologic al anginei pectorale de efort

1. Betablocantele – reduc frecvența cardiacă, contractilitatea, tensiunea arterială sistolică, constricția coronarelor la efort, timpul de perfuzie coronară.

Exemple de betablocante: acebutolol, propranolol, metoprolol.

2. Nitrații – au efect de dilatare a arterelor coronare.

Exemple de nitrați: nitroglicerina sublinguală, orală, spray, transdermica, intravenoasă, isosorbit dinitrat.

3. Blocanți calcici – sunt medicamente vasodilatatoare

Exemple de blocanți calcici: nifedipina, verapamil, diltiazem.

O altă măsură de prevenție a complicaților, constă în administrarea zilnică a unei doze mici de aspirină deoarece îmbunătățește prognosticul bolii.

Tratamentul chirurgical se împarte în două variante:

– Angioplastia cu balon se efectuează pentru ca arterele îngustate să fie lărgite cu ajutorul unui balon gonflabil. Cateterul cu balon este utilizat în scopul introducerii balonului în locul blocajului. Este ghidat în vasul obstrucționat cu ajutorul unei tehnici radiologice digitale, iar apoi este umflat.

– Bypass – ul coronarian în cadrul căruia se recoltează vase de sânge din altă regiune a oragnismului, care sunt utilizate pentru “suntarea” sediului obstrucției.

http://www.e-cardiologie.ro/by-passul-aorto-corornarian

Figura nr. 12 Bypass aortocoronarian

Tratamentul anginei pectorale vasospastice

Tratamentul medicamentos este constituit de:

– betablocante, nitrați și blocanți calcici.

Tratamentul chirurgical:

– angioplastie coronariană, bypass aortocoronarian.

Tratamentul anginei pectorale microvasculară (sindromul X)

Tratament farmacologic:

– betablocante, antidepresive triciclice, aspirină.

Tratamentul anginei pectorale instabile

Tratamentul farmacologic:

– Anticoagulante pentru scăderea vâscozității sângelui care să încetinească dezvoltarea cheagului de sânge în lumenul arterial. Astfel se administrează heparină sau derivați ai acesteia pe cale intravenoasă sau prin injecții subcutane.

Durerile precordiale pot necesita medicamente opioide (asemănătoare morfinei), care se adăugă la perfuziile intravenoase cu medicamente din clasa nitraților, care acționează direct asupra peretelui arterial muscular, ducând la vasodilatație și astfel la creșterea aportului de sânge. Frecvent se administrează și un medicament din clasa beta – blocantilor, care are efect de scădere a travaliului și implicit a necesităților de sânge ale inimii.

Dacă durerile persistă în ciuda tuturor acestor măsuri, poate fi nevoie de efectuarea unei angiografii coronariene.

În funcție de gravitatatea și tipul bolii coronariene ischemice,tratamentul poate implica fie angioplastia, fie o operație de bypass coronarian.

2.8 Prognostic și incidență

Dacă angina este lăsată netratată, mulți dintre pacienți vor evolua spre infarct miocardic acut. Dacă există și un istoric familial de angină, riscul individului crește cu 20 – 30 %.

Boala cardiacă ischemică reprezintă prima cauză de deces în țările dezvoltate și este mai des întâlnită la bărbații vârstnici.

Boala coronariană prematură este frecvență la bărbați, dar și la femeile după menopauză, la care incidența crește până la atingerea celei înregistrate la bărbați de aceeași vârstă.

Prognosticul chirurgical

În angioplastia cu balon există o rată inițială de success de 95%, dar operația va trebui repetată la 30 – 40% din pacienți.

Bypass – ul coronarian cu utilizarea de grefe venoase pentru ocolirea blocajului arterial, are o rată de reușită de 95% după un an și 70% după cinci ani.

Utilizarea grefelor obținute din artera toracică internă (mamară) înregistrează o rată de succes de 75% pe o perioadă de 10 ani.

CAPITOLUL III. CAZ CLINIC

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

ANTECEDENTE

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

TABLOUL CLINIC

NEVOI FUNDAMENTALE

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

REGIM IGIENO – DIETETIC

Regim alimentar: Regim hipolipidic

Alimente permise:

– Produse lactate degresate (brânză de vaci, brânză dulce);

– Carne fiartă sau friptă (carne de pui, vită, curcan);

– Pește slab fiert sau fript;

– Ouă 2 – 3 pe săptămână;

– Făinoase (pâine integrală sau albă);

– Fructe (mere, portocale, fructe de pădure);

– Legume (sfeclă roșie, spanac, ardei, roșii, morcov, fasole);

– Dulciuri (gem, miere, tarte de fructe);

– Băuturi (ape minerale, sucuri ușor îndulcite, ceaiuri);

– Ulei de măsline, porumb, floarea soarelui în cantități reduse.

Alimente interzise:

– Lactate nedegresate (lapte gras, cașcaval, smântână, frișcă);

– Carne grasă sau tocată, prăjită în ulei sau afumată (carne de porc, gâscă, oaie, rață, organe, pește gras, mezeluri, conserve);

– Grăsimi animale;

– Dulciuri (ciocolată, înghețată, prăjituri cu frișcă, creme);

– Este interzis alcoolul și tutunul.

FUNCȚII VITALE

INVESTIGAȚII DE LABORATOR

EXAMINĂRI PARACLINICE SUPLIMENTARE

TRATAMENT ÎN SPITAL

Alergic la: pacientul nu este alergic la nici o substanță.

TRATAMENT LA DOMICILIU

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

FIȘĂ TEHNICĂ

Administarea medicamentelor pe cale orală

Obiectivele procedurii

Introducerea, pe cale orală, a unui medicament în organism pentru efect terapeutic general sau local.

Material necesare:

– pahar de unică folosință cu apă,ceai;

– medicamente prescrise;

– mânuși de unică folosință;

– tăviță.

Pregătirea pacientului

Pregătirea psihică:

– se va informa pacientul asupra necesității ingestiei medicamentului;

– se va informa pacientul asupra eventualelor efecte secundare;

– asigurăm pacientul că procedura este inofensivă.

Pregătirea fizică

– se asigură bolnavului o poziție comodă pentru a putea bea;

– se va verifica dacă medicamentul trebuie luat înainte sau după masă și valabilitatea acestuia.

Efectuarea procedurii:

– se așează materialele necesare pe o tavă sau un cărucior;

– se verifică numele medicamentului, doza necesară, modul în care se va administra și calea de administrare;

– se pun medicamentele ce se vor administra într-un păhărel de plastic;

– se verifică numele bolnavului și numărul salonului;

– se va duce tava sau căruciorul în salon;

– se explică pacientului necesitatea medicamentului;

– se așează pacientul în poziție semișezȃnd pentru a putea bea lichidul;

– dați pacientului o singură doză;

– apoi îi veți da paharul cu apă / ceai și vă asigurați că a înghițit toate medicamentele.

Îngrijirea pacientului:

– se așează pacientul în poziție comodă;

– se va asigura că bolnavul exprimă o stare de confort.

Reorganizarea locului de muncă

– se vor pune medicamentele în locul de păstrare, care trebuie să îndeplinească toate condițiile;

– se vor spăla mâinile.

Notarea procedurii

– se notează ora, data, doza, medicamentul;

– se notează reacția sau refuzul pacientului;

– se notează numele asistentei care a administrat medicamentația.

Evaluarea eficacității procedurii

Rezultate așteptate:

– medicamentele s-au administrat fără incidente;

– pacientul a acceptat medicamentația și a cooperat;

– pacientul a simitit efectul medicamentelor.

Rezultate nedorite:

– pacientul nu a cooperat sau a refuzat ingerarea medicamentelor;

– pacientul a acuzat senzație de greață sau vărsături;

-pacientul a avut o reacție alergică sau anafilactică la medicament.

Dacă apar rezultate nedorite se vor efectua următoarele proceduri:

– se vor asigura că în salon nu sunt mirosuri neplăcute, se va aerisi salonul;

– se va opri administrarea medicamentelor dacă apar reacții alergice sau anafilactice și se anunță medicul;

– dacă reacția este gravă se vor evalua semnele vitale;

– dacă apare dificultate respiratorie se administrează oxigen.

BIBLIOGRAFIE

Cornel Borundel, (2007), Manual de medicină internă pentru cadre medii, Editura All

Teodorescu, (1969), Anatomia și fiziologia omului, Editura Medicală

Lucreția Titirca, (2006), Ghid de nursing, Editura Viața Medicală Românească

Mozeș, C, (1994), Tehnica ȋngrijirii bolnavului, Editura medicală, București

Petrescu, R., Bunghez, Gh., (1972), Urgențe cardio-vasculare, Editura Medicală București

Interiorul Corpului Uman,Deagostini

http://www.creeaza.com/referate/biologie/ANATOMIA-SI-FIZIOLOGIA-APARATU711.php

http://elearning.masterprof.ro/lectiile/biologie/lectie_18/galerie_de_imagini.htm

http://anatomie.romedic.ro/inima-cordul

http://cardiotim.ro/informatii-utile/notiuni-elementare-de-anatomie-a-aparatului-cardiovascular/

http://www.imagekb.com/3-angina-pectoris

http://www.ymed.ro/angina-pectorala/

http://www.metealpaslan.com/ecg/stdepen.htm

http://www.e-cardiologie.ro/by-passul-aorto-corornarian