Anexietatea Sociala, Simptom sau Tulburare In Diferitele Tipuri de Colectivitati

PARTEA GENERALĂ

CAPITOLUL 1 :ANXIETATEA SOCIALĂ

1.1.DEFINIȚIE

Anxietatea se definește ca o reacție afectivă cu certe valențe adaptative, cu condiția să se manifeste ca răspuns dat la amenințări obiective,este starea în care persoana se dovedește incapabilă să mobilizeze un pattern comportamental bine definit pentru a putea inlătura sau modifica acel eveniment sau obiect, respective acea interpretare,care amenință realizarea vreunuia dintre obiectivele sale importante.

1.2.CLASIFICARE

TULBURĂRILE ANXIOASE CUPRIND:

-panica fără agorafobie

-panica cu agorafobie

-agorafobia fără istoric de panică

-tulburarea anxioasă generalizată

  -fobia specifică

-fobia socială

-tulburarea obsesiv-compulsivă

-tulburări de stress posttraumatic

-tulburări anxioase fără altă specificare

–

1.3.ANXIETATEA SOCIALĂ

Criteriile de diagnostic

A. O frică intensă și persistentă de una sau mai multe situații sociale sau de funcționare, în care persoana este expusă unor oameni nonfamiliari sau unei posibile scrutări de către alții.Individul se teme că va acționa într-un mod(sau va prezenta simptome anxioase) care vor fi umilitoare sau jenante.Notă:La copii,trebuie să existe proba capacității de relații sociale corespunzătoare etății cu persoane familiare,iar anxietatea trebuie să survină in situațiile cu egalii, nu doar în interacțiunile cu adulții.

B. Expunerea la situația socială temută provoacă aproape constant anxietate,care ia forma unui atac de panică limitat situațional sau predispus situațional.Notă:La copii,anxietatea se poate exprima prin exclamații, accese coleroase, stupefacție sau retragere din situațiile sociale cu persoane nefamiliare.

C.Persoana recunoaște că frica sa este excesivă sau nejustificată.Notă:La copii, acest element poate fi absent.

D.Situațiile sociale sau de funcționare temute sunt evitate sau chiar îndurate cu o anxietate sau detresă intensă.

E.Evitarea, anticiparea anxioasă sau detresa în situația (situațiile)socială sau de funționare temută interferează semnificativ cu rutina normală, cu funcționarea profesională (școlară)sau activitățile sociale,ori cu relația persoanei sau există o detresă marcată în legătură cu faptul de a avea fobia.

F.La indivizii sub 18 ani,durata este de cel puțin 6 luni.

G.Frica sau evitarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe(de ex., un drog de abuzz, un medicament) ori ale unei condiții medicale generale și nu este explicată mai bine de altă tulburare mentală (de ex., panica cu sau fără agorafobie, anxietatea de separare ,tulburarea dismorfică corporală, o tulburare de dezvoltare pervasivă sau tulburarea de personalitate schizoidă).

H.Dacă este prezentă o condiție medicală generală ori altă tulburare mentală, frica de la criteriul A este fără legătură cu aceasta (de ex., frica nu este de balbism, de tremor în maladia Parkinson ori de manifestarea unui comportament alimentar anormal în anorexia nervoasă sau în bulimia nervoasă).

De specificat dacă:

Generalizată: dacă fricile include mai multe situații sociale (a se lua, de asemenea, în considerație diagnosticul addițional de tulburare de personalitate evitantă). 

1.4.Elemente și tulburări associate

Elemente descriptive și tulburări mentale associate.

Elementele associate commune ale fobiei sociale include hipersensibilitatea la critică, evaluara negativă sau rejecția, dificultatea în a se afirma, stima de sine scăzută sau sentimente de inferioritate.Indivizii cu fobie socială se tem adesea de evaluarea indirectă de către alții, cum ar fi luarea unui test.Ei pot manifesta aptitudini sociale reduse (de ex., contact visual redus) sau semne observabile de anxietate (de ex., măini reci si umede, tremurături, voce tremurată).Indivizii cu fobie socială obțin rezultate școlare sub posibilitățile lor, din cauza anxietății sau evitării participării în clasă.De asemenea, ei obțin rezultate sub posibilitățile lor la serviciu, din cauza anxietății în timp ce vorbesc în grup, în public ori reprezentanților autorității sau colegilor, ori din cauza evitării acestor situații.Persoanele cu fobie socială au adesea rețele de support social reduse, și este puțin probabil că se vor căsători.Ĩn cazurile mai severe, indivizii pot abandona scoala, pot fi șomeri și nu caută de lucru din cauza dificultății de a da un interviu pentru serviciu, nu au amici sau țin de relații insatisfăcătoare, se abțin complet de la întălniri sau rămân cu familia lor de origine.

Fobia socială poate fi asociată cu panica cu agorafobie, agorafobia fără istoric de panică, tulburarea obsesivo-compulsivă, tulburările affective, tulburările în legătură cu o substanță și tulburarea de somatizare, pe care de regulă le precede.Ĩn eșantioanele clinice, tulburarea de personalitate evitantă este prezentă frecvent la indivizii cu fobie socială generalizată.

1.5.Elemente specifice culturii,etății și sexului

Tabloul clinic și deteriorarea rezultantă diferă de la o cultură la alta, în funcție de exigențele sociale.Ĩn anumite culturi (de ex., în Japonia și Coreea), indivizii cu fobie socială pot dezvolta frici persistente și excessive de a nu ofensa pe alții în situații sociale, în loc să fie incomodați.Aceste frici pot lua forma anxietătii extreme, cum ca congestia feței, contactul față în față ori mirosul propriului corp ar fi repugnante pentru alții.

La copii, pot fi prezente vociferări, accese coleroase, stupefacție, statul lipit sau strâns de o persoană familiară și inhibarea interacțiunilor până la mutism.Copiii mai mici pot fi excesiv de timizi în situații sociale nefamiliare, se rețin să intre în contact cu alții, refuză să participe la jocul în grup, stau de regulă la periferia activităților sociale și încearcă să rămână în apropierea adulților familiari.Contrar adulților, copiii cu fobie socială nu au de regulă opțiunea evitării totale a situațiilor temute și pot fi incapabili să identifice natura anxietății lor.Poate exista un declin în activitatea în clasă, refuzul de a mai merge la școală ori evitarea activităților sociale și a întâlnirilor corespunzătoare etății.Pentru a pune diagnosticul la copii, trebuie să existe proba capacității de relații sociale cu persoane familiare, iar anxietatea socială trebuie să survină în situațiile cu egalii, nu doar în interacțiunile cu adulții.Din cauza debutului precoce și a evoluției cronice a tulburării, la copii, deteriorarea tinde să ia mai curând forma incapacității de a atinge nivelul de funționare expectat, decât pe cea a declinului de la un nivel optim de funționare.Din contră, când debutul are loc în adolescență, tulburarea poate duce le decremențe în funcționarea socială sau școlară.

Studiile epidemiologice și pe bază comunitară sugerează că fobia socială este mai frecventă la femei decât la bărbați.În cele mai multe eșantioane clinice, sexele sunt fie egal reprezentate, fie majoritatea sunt bărbați. 

1.6.Prevalența

Studiile epidemiologice și pe bază comunitară au raportat o prevalență pe viață a fobiei sociale mergând de la 3% până la 13%.

Prevalența raportată poate varia în funcție de pragul utilizat pentru a determina detresa sau deteriorarea și numărul de tipuri de situații sociale trecute în mod specific în revistă.Într-un studiu, 20% au relatat o frică excesivă de vorbitul sau funcționarea în public, dar numai aproximativ 2% par a experienta o deteriorare sau detresă suficientă pentru a justifica un diagnostic de fobie socială.În populația generală, cei mai mulți indivizi cu fobie socială se tem să vorbească în public, în timp ce mai puțin de jumătate se tem să vorbească cu străinii sau să întâlnească lume nouă.Alte frici de funcționare (de ex., mâncatul, băutul sau scrisul în public ori utilizarea unei toalete publice) par a fi mai puțin frecvente.Ĩn mediile clinice, marea majoritate a persoanelor cu fobie socială se tem de mai mult decât de un singur tip de situație socială.Fobia socială este rar un motiv de internare în spital.În clinicile cu pacienți ambulatori, procentele de fobie socială s-au situat între 10% și 20% dintre indivizii cu tulburări anxioase, dar procentele variază larg în funție de loc.

1.7.Evoluție

Fobia socială debutează de regulă în adolescență, apărând uneori fără un istoric de inhibiție socială sau timiditate în copilărie.Unii indivizi relatează un debut precoce în copilărie.Debutul poate surveni brusc, după o experiență stresantă sau umilitoare, ori poate fi insidios.Evoluția fobiei sociale este adesea continuă.Tulburarea durează frecvent toată viața, deși se poate atenua ca intensitate sau remite în perioada adultă.Severitatea deteriorării poate fluctua cu stresorii și exigențele vieții.De exemplu, fobia socială poate diminua după ce o persoană cu frică de întâlniri se căsătorește, și reapare după moartea soțului(soției).O avansare profesională la o poziție care necesită vorbitul în public poate duce la apariția unei fobii sociale la cineva care anterior nu a trebuit să vorbească niciodată în public.

1.8.Diagnostic diferențial

Indivizii, atât cu atacuri de panică, cât și cu evitare socială, reprezintă uneori o posibilă problemă dificilă de diagnostic.De regulă, panica cu agorafobie este caracterizată prin debutul inițial al unor atacuri de panică și evitarea ulterioară a o mulțime de situații considerate a fi posibili declanșatori ai atacurilor de panică.Deși situațiile sociale pot fi evitate în panică datorată fricii de a nu fi văzut având un atac de panică, panica este caracterizată prin atacuri de panica inexpectate recurente care nu sunt limitate la situații sociale, iar diagnosticul de fobie socială nu este pus când singura frică socială este aceea de a nu fi văzut având un atac de panică.Fobia socială este caracterizată de regulă prin evitarea situațiilor sociale în absența atacurilor de panică inexpectate recurente.Când survin atacuri de panică, acestea iau forma unor atacuri de panică circumscrise situațional (de ex., o persoană, cu frica de a nu fi pusă în dificultate când vorbește în public, experientează atacuri de panică provocate numai de vorbitul în public sau de alte situații sociale).Unele tablouri clinice cad între aceste exemple și necesită judecata clinică pentru alegerea celui mai adecvat diagnostic.De exemplu, un individ, care nu a avut anterior frica de a vorbi în public, are un atac de panică în timp ce ține o conferință și începe să se teamă să nu se dea în spectacol.Dacă acest individ are ulterior un atac de panică numai în situații de funcționare socială (chiar dacă frica este centrată pe panică), atunci poate fi justificat un diagnostic de fobie socială.Dacă însă, individul continuă să experienteze atacuri de panică inexpectate, atunci ar putea fi justificat un diagnostic de panică cu agorafobie. Dacă sunt satisfăcute criteriile, atât pentru fobia socială, cât și pentru panică, ambele diagnostice pot fi puse.De exemplu, un individ, cu frica de, și evitarea celor mai multe situații sociale durand din totdeauna (fobie socială) dezvoltă mai târziu atacuri de panică în situații nonsociale și o varietate de comportamente de evitare suplimentare (panică cu agorafobie).

Evitarea situației din cauza fricii de o posibilă umilire este extrem de evidentă în fobia socială, dar poate surveni, de asemenea, în panica cu agorafobie și în agorafobia fără istoric de panică.Situațiile evitate în fobia socială sunt limitate la cele care implică o posibilă scrutare de către alți oameni.Fricile din agorafobia fără istoric de panică implică de regulă o mulțime de situații caracteristice care pot să nu implice scrutarea de către alții (de ex, .a fi singur în afara casei sau a fi singur acasă, a te afla pe un pod sau într-un ascensorât pentru fobia socială, cât și pentru panică, ambele diagnostice pot fi puse.De exemplu, un individ, cu frica de, și evitarea celor mai multe situații sociale durand din totdeauna (fobie socială) dezvoltă mai târziu atacuri de panică în situații nonsociale și o varietate de comportamente de evitare suplimentare (panică cu agorafobie).

Evitarea situației din cauza fricii de o posibilă umilire este extrem de evidentă în fobia socială, dar poate surveni, de asemenea, în panica cu agorafobie și în agorafobia fără istoric de panică.Situațiile evitate în fobia socială sunt limitate la cele care implică o posibilă scrutare de către alți oameni.Fricile din agorafobia fără istoric de panică implică de regulă o mulțime de situații caracteristice care pot să nu implice scrutarea de către alții (de ex, .a fi singur în afara casei sau a fi singur acasă, a te afla pe un pod sau într-un ascensor; a călători cu autobuzul, trenul,automobilul sau avionul).Rolul unui companion, de asemenea, poate fi util în distingerea fobiei sociale de agorafobie (cu sau fara panica).Tipic, indivizii cu evitare agorafobică preferă să fie cu un companion de încredere când se află în situația temută, pe când indivizii cu fobie socială pot avea o anxietate anticipatorie intensă, dar de regulă nu au atacuri de panică atunci când rămân singuri.O persoană cu fobie socială care se teme de magazinele aglomerate se va simți scrutată cu sau fără un companion și poate fi mai puțin anxioasă fără povara adăugată a scrutării de către acesta.

Copiii cu anxietate de separare pot evita situațiile sociale din cauza temerilor în legătura cu faptul de a nu fi separați de curatorul lor, a temerilor în legătura cu faptul de a nu fi puși în dificultate de necesitatea de a renunța prea din timp la întoarcerea acasă ori a temerilor în legătură cu necesitatea prezenței unui părinte când aceasta nu este corespunzătoare evolutiv.Un diagnostic separat de fobie socială nu este în general justificat.Copiii cu anxietate de separare de regulă se simt bine în situațiile sociale din propria casă, pe când cei cu fobie socială prezintă semne de disconfort, chiar când situațiile temute survin acasă.

Deși frica de incomodare sau de umilire poate fi prezentă în anxietatea generalizată sau din fobia specifică (de ex., jena în legătură cu faptul de a leșina când i se ia sânge), acesta nu este principalul focar al fricii sau anxietății individului.Copiii cu anxietate generalizată au preocupări exaggerate referitor la calitatea funționării lor, dar acestea survin chiar când nu sunt evaluați de alții, pe când în fobia socială, eventuala evaluare de către alții este cheia anxietății.

Într-o tulburare de dezvoltare pervasivă și în tulburarea de personalitate schizoidă, situațiile sociale sunt evitate din cauza lipsei de interes în relaționarea cu alți indivizi.Din contră, indivizii cu fobie socială au capacitatea și interesul de a stabili relații cu persoane familiare.În special la copii, pentru a se putea pune diagnosticul de fobie socială, ei trebuie să aibă cel puțin o relație socială corespunzătoare etății cu cineva din afara familiei immediate (de ex., un copil care se simte incomodat în adunările sociale cu egalii și evită astfel de situații, dar care are un interes activ pentru acestea și o relație cu un amic familiar de aceeași etate).

Tulburarea de personalitate evitantă are un număr de caracteristici commune cu fobia socială și pare a se suprapune în mare măsură peste fobia socială generalizată, diagnosticul addițonal de tulburare de personalitate evitantă trebuind să fie luat în considerație.

Anxietatea socială și evitarea situațiilor sociale sunt elemente associate ale multor alte tulburări mentale (de ex., tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică, schizofrenia, tulburarea dismorfică corporală).Dacă simptomele de anxietate sau de evitare socială survin numai în cursul altei tulburări mentale și sunt considerate a fi explicate mai bine de tulburarea respectivă, diagnosticul addițional de fobie socială nu se pune.

Indivizii cu fobie socială pot fi vulnerabili la înrăutățirea anxietății și evitării sociale în legătură cu o condiție medicală generală sau a tulburării mentale cu simptome potențial jenante (de ex., tremorul în maladia Parkinson, comportamentul alimentar anormal în anorexia nervoasă, obezitatea, strabismul sau cicatricile faciale).Dacă însă, anxietatea și evitarea socială sunt limitate la preocupări referitoare la condiția medicală generală sau la tulburarea mentală, prin convenție, diagnosticul de fobie socială nu este pus.dacă evitarea socială este semnificativă clinic, poate fi pus diagnosticul de tulburare anxioasă fără nici o altă specificație.

Anxietatea de funcționare, stadiul de spaimă și timiditatea în situațiile sociale care implică persoane nonfamiliare sunt frecvente și nu trebuie să fie diagnosticate ca fobie socială, decât dacă anxietatea sau evitarea duc la o deteriorare semnificativă clinic sau la o detresă considerabilă.Copiii prezintă frecvent anxietate socială, în special când interacționează cu adulți nonfamiliari.Diagnosticul de fobie socială nu trebuie pus la copii decât dacă anxietatea socială este, de asemenea, evidentă în situațiile cu egalii și persistă cel puțin 6 luni.

CAPITOLUL 2:

2.1. Natura anxietății și fobiei sociale

Fobia socială este frica de a fi evaluat (negativ), dezaprobat sau de a fi în centrul atenției. Persoanele care au fobie socială se tem să nu fie criticate sau să nu pară incompetente în anumite situații sociale (această constatare implică prezența lor în diferite situații sociale).

Persoanele cu fobie socială cred că evaluarea negativă poate să apară când:

apar diverse modificări fiziologice (ex: când roșesc, transpiră, tremură)

fac sau spun ceva neadecvat, stânjenitor

fac greșeli

Alții pot să creadă că anumite aspecte ale ținutei fizice sau ale comportamentului pot să favorizeze apariția criticilor.

Situațiile în care poate să apară frica pot fi multiple:

a vorbi în public;

a fi în centrul atenției (de exemplu: petreceri);

a participa și/sau a vorbi la ședințe ;

a mânca/a bea/a lucra în timp ce este observat ;

a utiliza toaletele publice ;

a iniția sau a menține o conversație;

a stabili o întâlnire;

a participa la o petrecere;

a folosi telefonul (a răspunde și/sau a da telefoane);

a se adresa unei persoane autoritare sau oficiale;

a intra într-o încăpere unde există deja alte persoane;

a fi asertiv (a-și exprima dezacordul sau a face o cerere);

a primi sau/și a face complimente sau critici.

Aceste situații sunt fie suportate cu anxietate (frică) și disconfort intens, fie evitate.

2.2. Diferența dintre anxietatea socială și timiditate

Multe persoane se descriu ca fiind timide, deși nu le este clar ce înseamnă acest lucru. Timiditatea apare în cele mai multe cazuri la vârsta copilăriei, dar de cele mai multe ori se diminuează odată cu trecerea timpului.

Pentru a evidenția diferența dintre fobia socială și timiditate, recurgem la următorul exemplu.

Pentru unii (cei timizi), anumite situații sociale (a vorbi în public, a participa la o întâlnire în care majoritatea persoanelor sunt necunoscute) cauzează un anumit nivel de anxietate, frică, însă acest lucru nu va constitui o preocupare sau un motiv de îngrijorare. Odată ce sunt acolo, se adaptează situației respective și vor deveni mai puțin anxioși, iar data viitoare se vor simți mai bine. Persoanele nu se așteaptă să fie evaluate negativ. Lucrurile stau diferit în cazul unei persoane cu fobie socială.

Aceasta va începe să devină îngrijorată, va simți discomfort în situația respectivă, iar data viitoare preocupările ei vor deveni și mai accentuate. Am putea spune, așadar, că fobia socială este o timiditate exagerată care cauzează neliniște, anxietate și evitarea anumitor situații.

2.3. Timiditatea:releția cu fobia socială și alte dereglări psihiatrice

Relația între timiditate, fobie socială și alte dereglări psihiatrice a fost examinată.Ipoteza că fobia socială și timiditatea sunt condiții complet separate nu a putut fi sprijinită de aceste descoperiri.Preponderența fobiei sociale printre persoanele timide (18%) este semnificativ mai mare decât printre persoane netimide(3%).De asemenea, proporția persoanelor timide cu fobie socială este substanțial mai mare decât estimările naționale de fobie socială preponderente de 2-8% la populația generală, indicând faptul că cei care sunt timizi au o probabilitate mult mai mare de a îndeplini criteriile pentru fobie socială.Această concluzie este întărită mai mult de descoperirea că 35% din mostrele timide au îndeplinit criteriile pentru dereglări de personalitate, o condiție ale cărei limite cu fobia socială sunt estompate.Dat fiind aceste relații, este clar că timiditatea și fobia socială sunt cel puțin legate.

A doua ipoteză este faptul că cele două condiții sunt aceleași. Această ipoteză nu este sprijinită de descoperire deoarece, din grupul timid, doar 18% au îndeplinit criteriile pentru fobie socială.Deci, 82% sunt timizi, dar nu suferă de fobie socială.Cele două condiții, deci nu sunt identice.

A treia ipoteză marcantă a fost faptul că fobia socială este doar o formă mai severă de timiditate.Datele nu sprijină această ipoteză deoarece descoperirile indică faptul că deși există o corelație pozitivă și moderată între severitatea timidității și fobia socială, este o diferență substanțială în rezultatele de timiditate între persoane timide și fobie socială și persoanele timide fără fobie socială.În plus, severitatea timidității reprezintă doar 22% din discordanța la fobia socială.De altfel, unii indivizi cu fobie socială (15%) nu au fost identificați ca timizi, ceea ce poate reprezenta o evidență în plus că aceia care suferă de fobie socială nu sunt doar foarte timizi.Cu toate acestea, bazat pe descoperirile din acest studiu, relația între severitatea timidității și fobia socială nu este destul de puternică pentru a concluziona faptul că fobia socială este doar o formă extremă a timidității.

A patra ipoteză este faptul că există o diferență între timiditate și fobie socială, dar că timiditatea este o construcție mult mai amplă.

Rezultatul acestui studiu sprijină această ipoteză deoarece descoperirile arată că timiditatea și fobia socială sunt condiții legate între ele, dar nu aceeași condiție.Ampla majoritate a grupului timid (82%) nu a îndeplinit criteriile pentru fobia socială, dar cei mai mulți dintre timizi au îndeplinit criteriile pentru fobie socială decât cei netimizi.S-ar putea afirma că un procentaj mai mare din mostra timidă ar putea ajunge să sufere de fobie socială, dar acest lucru nu este posibil deoarece acești pacienți au trecut de vârsta cu riscuri mari pentru izbucnirea fobiei sociale.(de ex., mijlocul adolescenței).Deci, este puțin probabil ca riscul viitor de a dezvolta fobie socială să fie foarte ridicat.Cu alte cuvinte, dacă vor dezvolta fobie socială, cei mai mulți ar fi avut dinainte această dereglare.In general, a patra ipoteză (de ex., faptul că timiditatea este o construcție amplă, asociat cu un număr de condiții diferite) este cea mai sprijinită de datele curente.

Datele care atestă eterogenitatea dereglărilor printre persoanele timide sunt mai degrabă uimitoare.În primul rând, cu toate că o treime din persoanele care îndeplinesc criteriile pentru timiditate nu au dereglări, celelalte două treimi au îndeplinit criteriile pentru unele condiții de tipul AXA 1 sau AXA 2.În legătură cu dereglările de tipul AXA 1, persoanele timide sunt mai predispuse să sufere de fobie socială, alte dereglări de anxietate și dereglări de stare.Preponderența coeficientului de anxietate și dereglări de stare între timizi este de două ori mai mare decât la populația generală, bazat pe estimările din Studiul de Comorbiditate Națională (Kesslet și alții, 1994).

Pe de altă parte, coeficienții dereglărilor psihiatrice de tipul AXA 2 între grupul netimid, în general nu a variat substanțial din ceea ce estimează Studiul de Comorbiditate Națională.Similar, persoanele timide sunt mai predispuse să sufere de dereglări de tipul AXA 2, în particular dereglări de personalitate.Deci, se pare că timiditatea este legată în moduri necunoscute de psihopatologia generală, dar nu pare a fi legată doar de fobia socială.Totuși, este interesant faptul că grupul timid în acest studiu este mai nevrotic decât cel netimid, și nervozitatea este legată de prezența dereglărilor de tipul AXA 1.Deoarece nervozitatea este cunoscută a fi un factor cu vulnerabilitate pentru psihopatologia generală (de ex, .Duggan, Sham, Lee, Minne și Murray, 1995), și timiditatea este legată pozitiv cu nervozitatea, după cum s-a descoperit în acest studiu și în altele (Jones, Briggs și Smith, 1986), această legătură trebuie cercetată.Totuși, timiditatea și nervozitatea sunt legate doar moderat și se pare că nervozitatea singură nu poate explica complet legătura dintre timiditate și alte condiții.Acest lucru lasă îndoieli asupra probabilității că nervozitatea singură este factorul comun de mediere.De asemenea este posibil ca variabilele importante pentru o condiție să nu fie critice pentru alta.Deci, de exemplu, în acest studiu introversiunea a fost mai specifică pentru fobia socială decât alte condiții de tipul AXA 2, și mai legată de fobia socială decât nervozitatea.

Un alt motiv posibil pentru ca indivizii timizi să pară mai vulnerabili la patologie decât persoanele netimide este faptul că timiditatea în sine este efectul unei sau mai multor condiții mai degrabă decât cauza patologiei.În mod specific, timiditatea poate reprezenta o serie de caracteristici cognitive, de comportament și somatice care sunt caracteristice, dar nu sunt cauza dereglărilor multiple.De exemplu, timiditatea poate fi mai degrabă rezultatul decât cauza unui risc de depresie, fobie socială, agorafobie, dereglări de personalitate și alte dereglări.

Pentru a rezuma, o descoperire cheie a acestui studiu este faptul că timiditatea este legată de fobia socială.Faptul de a fi timid are o posibilitate mai mare de a îndeplini criteriile pentru fobia socială, cu toate că condițiile nu sunt complet diferite.A doua descoperire importantă este faptul că fobia socială nu este doar o timiditate severă.A treia descoperire cheie este faptul că timiditatea este asociată cu un risc crescut pentru alte forme de psihopatologie mai degrabă decât specifică pentru fobia socială.În sfârșit, a patra descoperire cheie este faptul că introversiunea este legată specific de fobia socială dar nu și dereglări de tipul AXA 1.Factorii care stau la baza legăturii dintre timiditate și fobia socială și alte stări psihopatologice nu pot fi rezolvați de descoperirile raportate aici.

2.4. Cauzele fobiei sociale

Cauza fobiei sociale nu este una generală, valabilă pentru toate persoanele. Ea nu poate fi atribuită unei persoane sau unei situații. Unele persoane sunt mai vulnerabile decât altele la apariția tulburărilor de anxietate. Acele persoane care sunt foarte sensibile la critică, care sunt preocupate să creeze impresii pozitive sunt mai susceptibile pentru fobia socială. Aceste preocupări se manifestă din copilărie, fiind menținute de-a lungul experienței de viață.Cu alte cuvinte, cauza fobiei nu este una generală, ci diferă de la individ la individ.

Una dintre principalele cauze este caracterul ei transmisibil la copiii la care unul sau chiar ambii părinți au o tulburare de anxietate, nu neapărat fobie socială. Unele dintre cauzele fobiei sociale provenite din mediu sunt: dificultăți de vorbire, desfigurare ca urmare a unei boli fizice, abuz, neglijare sau părinți foarte nervoși, trăirea unor experiențe rușinoase sau stânjenitoare.În cele mai multe situații, cauza poate fi o combinație între moștenirea genetică și mediu.

2.5.Menținerea fobiei sociale

Reacțiile la problema ridicată de fobia socială sunt cele care o mențin. Aceste reacții creează cercul vicios al anxietății. Există trei tipuri de cercuri vicioase sau mecanisme de menținere pentru fobia socială. Ele sunt descrise mai jos, prin câteva exemple.

Evitarea menține anxietatea

Pentru că simptomele anxietății sunt neplăcute și dureroase, persoanele cu fobie socială evită situațiile sociale care le provoacă simptomele anxietății. Dar această reacție de evitare nu este utilă sau eficientă pe termen lung, întrucât evitarea restrânge aria activităților cotidiene și încurajează convingerea că situațiile sociale vor provoca întotdeauna anxietate.

În realitate, majoritatea simptomelor și a situațiilor nu sunt periculoase, deși persoanele cu fobie socială reacționează ca și cum ar fi. Aceasta se datorează asocierii anxietății cu anumite situații sociale. Dacă această legătură este puternică, experiența acelor situații este foarte inconfortabilă și apare dorința de a le evita. Evitarea, însă, nu mai permite ruperea sau slăbirea legăturii dintre situație și reacția de teamă.

Frică / Teamă / Anxietate Evitare

Mai multă evitare Mai multă teamă / anxietate

Există tipuri subtile de evitare, mai puțin evidente ca evitarea întâlnirilor, a locurilor – restaurant, bar etc. Este vorba de evitarea gândurilor referitoare la anumite situații, evitarea unor părți ale interacțiunii sociale (inițierea conversației, privirea în ochii celorlalți etc.). Din păcate, deși evitarea poate apare pe moment, ca o eliberare, ea nu este o soluție pe termen lung, pentru că:

Eliberarea este doar temporară. Evitarea nu elimină sursa anxietății și nu elimină

Îngrijorările.

De fiecare dată când situația este evitată, confruntarea ulterioară devine mai dificilă.

Treptat apare dorința de a evita tot mai multe situații. Anxietatea se va răspândi,

afectând tot mai mult viața și activitatea persoanei.

“Frica de frică” menține anxietatea

Anxietatea socială este de multe ori neplăcută. Experiențele negative favorizează anticipațiile și predicțiile negative: "Dar dacă îmi va tremura mâna când voi lua paharul?", "Poate voi roși și toți vor observa", "Poate mă voi bloca", "Sigur voi face o greșeală" etc. (Aceste gânduri reflectă reacții fobice la situații sociale.)

În final se ajunge la teama de propriile simptome, care poate fi mai paralizantă decât teama de situațiile sociale. Acest tip de anxietate se numește "frica de frică", sau anxietate secundară.

Ea este exprimată prin gânduri precum: "Știu că mă voi face de râs" sau "Asta m-a înspăimântat întotdeauna!"

Frica de frică poate provoca sau exacerba simptomele anxietății, împiedicând diminuarea ei. Astfel se va ajunge la intensificarea îngrijorărilor sau a fricii de frică care, la rândul ei, va accentua din nou simptomele.

Frica de frică Simptomele anxietății

(înroșire, tremurat etc.)

Accentuarea Intensificarea îngrijorărilor

simptomelor

Lipsa încrederii în sine menține anxietatea

Anxietatea socială reduce încrederea în sine, prin perturbarea activităților pe care alții le realizează ușor sau au fost realizate fără efort. Încrederea în sine vine din succesul acțiunilor personale (și se construiește prin realizarea cu succes a unor acțiuni). A face față unor lucruri care înainte erau dificile pentru d-voastră vă poate întări încrederea în propria persoană. Gândul că sunteți incapabil (ă) sau ciudat(ă), că ceilalți vă vor evalua negativ, vă va submina, însă, încrederea.

Nimeni nu vă poate oferi încrederea în propria persoană, pentru că ea vine din propriul d-voastră succes.

Când începi să eviți situațiile sociale și să nu mai ai încredere că poți să ai control asupra ta se creează un cerc vicios care vă mențin și accentuează problemele.

Lipsa încrederii în sine. Simptome ale

"Nu mă pricep să anxietății

vorbesc cu ceilalți." (înroșire, tremurat etc.)

Accentuarea simptomelor

Îngrijorarea că sunteți

"Nu mă pot gândi la nimic observat(ă) sau judecat(ă)

ce le-aș putea spune" "Ei știu cât de nervos (nervoasă) sunt"

Așa cum am menționat deja, îngrijorarea față de reacțiile celorlalți este o parte centrală a fobiei sociale. Ea influențează reacțiile d-voastră față de problemă: evitarea, frica de frică, lipsa încrederii mențin anxietatea. Când realizați anumite lucruri în fața altora: vorbiți la telefon, aveți o conversație, vorbiți la o întrunire considerați că ceilalți vă evaluează și vă critică.. Dacă credeți că ceilalți vă vor judeca aspru sau vă vor respinge dacă vor descoperi cum sunteți în realitate, crește riscul să deveniți nervos (nervoasă). Crește riscul să apară acele simptome care sunt observabile. Tentația de a evita expunerea apare atunci ca naturală, dar ea reduce încrederea că veți putea rezolva problema. Astfel vă veți îngrijora și mai mult data viitoare, și așa mai departe.

2.6.Anxietatea și hiperventilația

Anxietatea este o modalite prin care organismul face față stresului și ea implică modificări la nivel fiziologic, comportamental și cognitiv (apariția unor gânduri).

Automat, apar o serie de modificări la nivel fiziologic deoarece creierul sesizează pericolul și transmite anumite mesaje în diferite părți ale corpului.

Creșterea ritmului bătăilor inimii și a presiunii sanguine;

Transpirație;

Îmbunătățirea circulației sanguine la nivelul mușchilor, care sunt pregătiți pentru acțiune;

Diminuarea secreției de salivă; senzație de gură uscată ;

Respirație rapidă ;

Ficatul eliberează substanțe pentru producerea de energie;

Contracția sfincterului urinar;

Încetinirea digestiei.

Acest răspuns de “luptă sau fugă” este folositor pe termen scurt, în general când pericolul poate fi evitat prin depunerea unui efort fizic. Lucrurile nu stau așa în cazul stresorilor de lungă durată: de exemplu, fuga sau efortul fizic nu ne ajută cu nimic atunci când avem un conflict cu șeful.

Răspunsul de “luptă sau fugă”, de activare și alertă fiziologică este esențial pentru atingerea unui anumit nivel de performanță în diferite activități. De exemplu dacă suntem total relaxați atunci când ne jucăm, când împăcăm doi copii care s-au certat, când discutăm cu șeful – nu vom reuși să atingem performanța dorită.

Pentru a face ceva într-adevăr bine, trebuie să ne implicăm, să fim alerți. De aceea, un anumit nivel de anxietate (implicare, activare fiziologică) este necesar pentru realizarea eficientă a activităților cotidiene. Acest lucru poate constitui o problema pentru fobici, care din dorința de a evita orice fel de anxietate, își limitează posibilitățile de a realiza performanța. Este important să controlăm nivelul anxietății. Când oamenii devin prea anxioși, performanțele lor în diverse activități scad deoarece anxietatea interferează cu abilitatea de a gândi clar și de a acționa adecvat.

Pentru început ne vom focaliza doar asupra unui aspect al reacției de “fugă sau luptă”- și anume asupra creșterii ritmului respirației.

Pentru a supraviețui, organismul are nevoie de oxigen. Acesta este inspirat din aer și ajunge la nivelul plămânilor de unde este transportat prin sânge la toate celulele organismului. Celulele folosesc oxigenul pentru realizarea lanțului de reacții și ulterior elimină dioxidul de carbon, care prin sânge ajunge în plămâni și este expirat. Un control eficient al reacțiilor organismului depinde de menținerea unei balanțe între cantitatea de oxigen și cea de dioxid de carbon. Acestă balanță se poate menține printr-o respirație adecvată. O respirație prea rapidă va avea ca efect scăderea nivelului de dioxid de carbon. Hiperventilația este definită ca fiind un ritm de respirație prea rapid pentru nevoile organismului la un anumit moment. Atunci când nevoia de oxigen și producerea de dioxid de carbon crește (în timpul exercițiilor fizice) și ritmul respirației ar trebui să crească adecvat. Iar în cazul în care nevoia de oxigen și producerea de dioxid de carbon scade (în timpul relaxării) ar trebui să scadă și ritmul respirației.

Deși respirația este un proces automat, care se realizează de la sine, ea poate fi controlată: e relativ ușor pentru noi să ne ținem respirația câteve secunde (în timp ce înotăm pe sub apă) sau să mărim ritmul ei (când dorim să umflăm un balon).

Hiperventilația produce două categorii mari de simptome:

Simptome “centrale” :

Amețeală

Ușoare dureri de cap

Confuzie

Sentimentul de irealitate

Vedere neclară

2. Simptome “periferice”:

Creșterea bătăilor inimii pentru a pompa mai mult sânge în organism

Amorțeală și furnicături la extremități

Mâini reci și umede

Încordare musculară

De asemenea, hiperventilația poate determina apariția altor consecințe

ca urmare a faptului că este greu să respiri rapid, poate să apară oboseală și epuizare;

de obicei cei care respiră prea rapid au tendința de a folosi mușchii pieptului în locul celor diafragmatici pentru a respira; acest lucru duce la oboseală și contractura acestor mușchi, și chiar la apariția durerilor severe la nivelul pieptului.

Dacă respirația adâncă și rapidă persistă, atunci pot să apară și alte simptome, care sunt rezultatul unei reacții automate de apărare a organismului pentru a scădea nivelul dioxidului de carbon. Aceste reacții (amețeală, respirație dificilă, paralizia temporară a mușchilor din diverse părți ale corpului, angoasa că se va întâmpla ceva, pierderea cunoștinței) determină revenirea nivelului de dioxid de carbon la normal.

Hiperventilația nu este periculoasă. O creștere a ritmului respirației este o caracteristică a răspunsului de "fugă sau luptă", este un răspuns natural de apărare a organismului în caz de pericol. Astfel, percepția pericolului determină hiperventilație și apariția reacției de "fugă sau luptă", care este urmată de frică și gânduri anxioase (de exemplu: cele mai multe persoane cu fobie socială sunt îngrijorate că în timpul panicii își vor pierde controlul și vor face ceva neadecvat, penibil). De fapt, chiar și în cele mai stresante situații, noi avem posibiliatea să decidem ce să facem -să fugim sau să luptăm.

2.7. Respectul de sine implicit și anxietatea socială

Participanții care suferă de anxietate socială au raportat nivele scăzute de respect de sine față de cei care nu suferă de anxietate socială.Totuși, cu toate că indivizii care suferă de anxietate ridicată au raportat că au un respect de sine scăzut, autoraportarea altora față de ei înșiși a fost similară cu a indivizilor cu anxietate socială ridicată și scăzută.Deci, rezultatele prezente nu au oferit nici o dovadă pentru a indica faptul că indivizii cu anxietate socială sunt caracterizați tipic de o evaluare percepută relativ negativ a altora.

Cu toate că datele de autoraportare au sprijinit ideea că autoevaluarea negativă în sine este o caracteristică importantă a anxietății sociale, datele au pus în evidență clar faptul că indivizii cu anxietate socială ridicată și scăzută sunt caracterizați de un respect de sine foarte similar și pozitiv.Deci, prezentele descoperiri nu au oferit sprijin echivoc pentru ideea că o autoevaluare negativă joacă un rol important în anxietatea socială, și se adaugă la sugestia că respectul de sine autoraportat la indivizi cu anxietate socială ridicată reflectă mai exact puterea preocupărilor lor de autoprezentare decât respectul de sine explicit și implicit subliniază importanța suplimentării măsurilor de autoraportare folosite în mod tradițional cu măsuri indirecte de autoevaluare care sunt mai puternice pentru strategiile de management a impresiei.

Participanții au fost caracterizați de un respect de sine relativ ridicat (implicit) în combinație cu un respect pentru alții scăzut (implicit).Predilecții similare de autopozitivitate și optimism au fost găsite, de asemenea, și în alte domenii.(Taylor si Brown,1998).Cel mai important pentru contextul curent, absența predilecțiilor optimiste/pozitive, precum și prezența predilecțiilor pesimiste/negative s-a arătat că a fost asociată cu tulburări psihologice precum simptomele de depresie(de ex., Vazquez, 1987).

Prezenta descoperire că efectul de autofavorizare a fost semnificativ mai slab la persoanele cu anxietate socială, se potrivește cu ideea că prezența iluziilor pozitive este esențială pentru sănătatea mintală (Taylor și Brown, 1998).Din acest punct de vedere, se poate specula faptul că efectul de autofavorizare relativ puternic la indivizii care nu suferă de anxietate socială actionează într-o modalitate care să-i protejeze de aparitia preocupărilor referitoare la respingere și excludere socială, în timp ce absența efectului de autofavorizare poate facilita apariția ideii de frică de evaluare negativă.

Rezultatele prezente au arătat clar că indivizii cu anxietate socială scăzută și ridicată au un ridicat respect de sine (implicit).Acest rezumat pune la îndoială ideea că autoevaluările negative în sine sunt o caracteristică importantă a anxietății sociale.Totusi, după cum a arătat prezentul studiu că indivizii cu anxietate socială sunt caracterizați de o imagine asupra altora relativ pozitivă, se poate foarte bine ca tendința redusă de autofavorizare să fie de bază pentru anxietatea socială.

2.8.Problemele de liceu referitoare la consumul de alcool și anxietatea socială

Elevii de liceu se lovesc de o varietate de situații sociale noi și situații care încurajează consumul de alcool.Influența semenilor pentru elevii cu anxietate socială și cei care nu prezintă anxietate socială pare a fi o legătură esențială în problema consumului de alcool. Aceste descoperiri referitoare la rolul normelor semenilor percepute în băutură pentru elevii de liceu sunt legate de teoriile cum că mediul școlar sprijină băutul riscant (Johnson și altii; Nathan, 1994), și consumul de alcool se reduce în momentul în care se termină școala (Zucker, 1987). Conform rolului teoriei de socializare a lui Kandel (1980), realizarea momentelor de tranziție (de ex., căsătorie, faptul de a deveni părinți și începerea unui serviciu) pot ajuta la reducerea problemelor viitoare de consum de alcool la elevii de liceu. Dat fiind că indivizii cu anxietate socială tind să aibă diminuări în zonele cu funcționalitate socială și profesională (Davidson și alții, 1993; Schneier și alții, 1994; Stein, 1995), indivizii cu nivele ridicate de anxietate socială pot avea un risc mai ridicat pentru probleme în timpul anilor de după liceu. Acest lucru se datorează faptului că indivizii cu anxietate socială nu se maturizează la problemele de consum de alcool, deoarece ei nu experimentează același moment de tranziție ca și cum o fac cei care nu suferă de anxietate socială. În plus, indivizii cu anxietate socială pot fi mai vulnerabili la viitoarele probleme de consum de alcool după liceu, datorită efectelor consumului repetat de alcool pentru a face față situațiilor sociale.

În al doilea rând, anxietatea socială, ea singură, a fost în general legată negativ de probleme de băutură. Examinarea studiilor care au descoperit relații inverse între băutură și anxietatea socială, au reliefat că acestea au implicat populații de liceu (de ex., Eggleston, Woolawaz-Bickel și Schmidt, 2004; Holroyd, 1978). De aceea se pare că elevii de liceu reprezintă o populație unică în termenii inter-relației între anxietate socială și băutură. Pentru elevii de liceu, situațiile sociale pot fi sursa principala pentru alcool, în particular datorită faptului că vârsta minimă de băutură, în timp ce persoanele în mostre clinice și comunitate pot să obțină legal alcool. Mulți elevi de liceu cu anxietate socială nu au fost expuși consumului de alcool datorită evitării situațiilor sociale. Pe de altă parte, nivelele clinice de anxietate socială au avut legături pozitive cu problemele legate de băutură în literatură, și se pare că există riscul apariției indivizilor cu anxietate socială mai repede decât cei cu probleme legate de băutură, și a avut norme de băutură percepute mai bine. Este posibil ca anxietatea socială să servească drept factor de risc pentru problema de băutură când anxietatea socială a ajuns la nivele clinice severe, în timp ce anxietatea socială subclinică poate duce o persoană să bea mai puțin, datorită preocupărilor pentru posibilele evaluări negative de către ceilalți datorită comportamentului dezinhibat (Bruch și alții, 1992, 1997). La populațiile relativ sănătoase, precum elevii de liceu examinați în studiul curent, lipsa anxietății sociale pare să prezică problemele legate de băutură.

Rezultatele au implicații în prevenirea și intervenirea în problemele legate de băutură la elevii de liceu, precum și în prevenirea continuării problemelor după liceu. În primul rând, se pare că ar trebui să existe programe de prevenire având ca scop normele de băutură percepute neadecvat de elevii de liceu (Fromme și alții, 1994), posibil înainte de începerea liceului. Intervențiile, inclusiv componenta de provocare a expectativelor (de ex, Darkes și Goldman, 1993), pot fi folositoare în reducerea problemelor legate de băutură și după liceu. Din moment ce există unele legături referitoare la anxietatea socială și problemele legate de băutură, elevii vor beneficia de proiecții cu scopul de a identifica indivizii cu nivele severe de anxietate socială. Anxietatea socială poate fi ținta în tratamentul cognitiv-comportamantal (de ex., Hope și Heimberg, 1993; Turk, Fresco și Heimberg, 1999) pentru a preveni condiționarea consumului de alcool pentru a reduce anxietatea socială severă în situații sociale. În plus, antrenamentul pentru deprinderi sociale (de ex., Bedell și Lennox, 1997), ar fi folositor pentru a oferi elevilor deprinderile necesare pentru dezvoltarea relațiilor sociale și pentru a-i ajuta în momentele de tranziție.

Rezultatele studiului au indicat că normele de băutură percepute au efecte directe importante asupra consumului săptămânal de alcool și problemelor legate de băutură. În plus, anxietatea socială are efecte indirecte asupra variabilelor de alcool versus normele de băutură percepute. A existat o cantitate minimă de evidențe care au sprijinit efectul pozitiv indirect al anxietății sociale și a problemelor legate de alcool prin intermediul expectativelor. Contrat ipotezelor, anxietatea socială a tins să fie legată negativ de problemele legate de alcool și se pare că a servit drept factor de protecție împotriva problemelor legate de băutură. În general, anxietatea socială a menținut aceleași relații cu variabilele care au rămas în controlul afecțiunii negative. Aceste descoperiri au implicații în dezvoltarea programelor de prevenire și intervenire pentru elevii de liceu cu probleme legate de băutură, în particular prin faptul că a țintit la influențele sociale legate de băutură, anxietate socială și deprinderi sociale.

2.9.Tratament

Psihoterapia

Pentru a depăși problema, este necesar a învăța spargerea cercului vicios al simptomelor și reacțiilor care mențin fobia socială. Se realizează în trei pași, fiecare implicând diferite abilități pentru controlul anxietății.

Primul pas constă în „Analizarea gândurilor negative”, pentru a depăși teama de evaluările negative, care joacă un rol central în fobia socială. Se învață controlul gândurilor negative, deoarece există gânduri care provoacă sau mențin anxietatea. Aceste gânduri pot fi în cuvinte sau în imagini, uneori ca idei pe jumătate formulate. A te aștepta să fi judecat poate fi mai mult o atitudine decât un gând, iar stima de sine scăzută mai mult o convingere. Ideile, imaginile, așteptările sau expectanțele sau și convingerile reflectă ceea ce ne "trece prin minte". Ele sunt toate o parte importantă a cercurilor vicioase , favorizând menținerea fobiei sociale.

Gândurile, emoțiile și comportamentele se influențează reciproc și mențin fobia socială.

Scopul este învățarea identificării gândurilor și privirea lor apoi dintr-un alt punct de vedere. Ideea de bază este că există un alt mod de a privi lucrurile, mai util, care face persoana să se simtă mult mai bine.

Al doilea pas constă în “Abordarea comportamentelor de evitare”, prin construirea încrederii în sine pentru confruntarea situațiilor înspăimântătoare pentru persoana care suferă de anxietate socială. Se are în vedere înfruntarea lucrurilor de care se teme persoana, deoarece evitarea nu este o soluție, dimpotrivă evitând lucrurile ele devin mai greu de rezolvat, prin scăderea încrederii în sine a persoanei. Atât evitarea, cât și lipsa încrederii în sine, pot fi atacate prin înfruntarea gradată a dificultăților. Această tehnică se numește Exersare Gradată.

Planificarea Exersarii Gradate

1.Se construiește o listă a situațiilor pe care persoana le evită sau care o fac să se simtă neliniștită.

2.Se ordonează aceste situații după gradul de dificultate pe care le-ar prezenta dacă ar tebui înfruntate fiecare situație în parte.

3.Se alege cea mai ușoară situație, ea va fi prima asupra căreia persoana va trebui să exerseze.

4.Se încearcă repetarea comportamentelor dificile de mai multe ori, până când persoana se va simți bine realizându-le.

5.Se trece la situația următoare de pe listă.

Pentru ca exersarea să fie eficientă, este important ca ea să se realizeze regulat, frecvent, pe o perioadă mai lungă de timp.

Al treilea pas se referă la controlul simptomelor anxietății.

Sunt folosite trei metode:relaxarea, distragerea și controlul panicii. Scopul acestor metode este de a ajuta persoana în schimbarea reacțiilor fiziologice la situații anxiogene și contribuie la spargerea cercurilor vicioase. Ele facilitează confruntarea cu situațiile pe care persoana le evită și cu simptomele anxietății care înspăimântă persoana, și totodată ajută redobândirea încrederii în sine.

Relaxarea este utilă deoarece fenomenologia tulburărilor anxioase se leagă, atât pe plan subiectiv, cât și pe cel obiectiv de starea de tensiune. Subiectiv, atât anxietatea, cât și teama, sunt trăite sub forma unei tensiunii emoționale generatoare de disconfort, iar pe plan obiectiv, se poate urmări asocierea anxietății cu încordarea, care uneori îmbracă chiar forma crampelor musculare, precum și cu tulburări ale echilibrului vegetativ. Nu este întâmplător faptul că tehnicile de relaxare reprezintă un element practic nelipsit al programelor terapeutice concepute pentru tratamentul anxietății și al fobiilor. Cotton (1990) este de părere că terapiile de relaxare reprezintă, nici mai mult, nici mai puțin, decât piatra de temelie a oricărui program de control (mamagement) al stressului.

Metodele de relaxare au fost definite de către Geissmann și Durand de Bousingen (1968) drept acele demersuri terapeutice, care țintesc cu ajutorul exercițiilor adecvate, relaxarea musculară și ameliorarea tensiunii psihice. Astfel relaxarea „este tehnica căutării odihnei celei mai eficiente posibile, și în același timp, repartizarea economicoasă a energiilor psihice mobilizate de către persoană” (op. cit., p.12). Scopul fundamental al demersurilor/tehnicilor de relaxare este definit de Cotton (1990), ca înlăturarea sau risipirea acelor simptome fizice negative, pe care organismul uman le produce sub influența stresului. Ranty (1990) evaluează scopurile relaxării psihoterapeutice într-o perspectivă mult mai cuprinzătoare; în opinia lui, acestea cuprind restructurarea imaginii corporale, atingerea unei autocunoașteri mai profunde și mai adecvate, reconstituirea unității și a identiății, dobândirea unei autonomii superioare, asigurarea unei protecții mai eficiente a funcțiilor somatice în cazul fenomenelor de decompensare, prin mobilizarea în direcția unei adaptări mai satisfăcătoare, luarea în stăpânire a imaginației reprimate sau a celei care funcționează împotriva persoanei, diminuarea stărilor de anxietate excesivă sau chiar eliminarea acestora, recâștigarea dorințelor și a bucuriilor, eliberarea corpului de tensiunile și crampele în care acesta a fost ținut captiv de către conflicte și traume. Ca o sumarizare a tuturor acestora, autorul constată că sarcina demersurilor psihoterapiilor de relaxare, constă în a asigura ființei umane acea libertate, care cuprinde în aceeași măsură exprimarea corporală și verbală a acestuia.

Distragerea este utilă deoarece se acordă atenție unor lucruri care nu declansează cercul vicios al anxietății. Deoarece este dificil pentru o persoana să-și sustragă atenția de la sentimente și gânduri neplăcute, se învață tehnici de distragere. Există două componente ale distragerii: decizia persoanei de a nu se gândi la sentimente neplăcute sau negative și de a-și focaliza atenția pe ceea ce se întâmplă în jur, și pe de altă parte încercarea de a-și “umple”mintea cu altceva, de ex., activitatea mentală (calcule aritmetice, rezolvare de anagrame) sau activitatea fizică.

Controlul panicii se referă la învățarea faptului că sentimentul panicii presupune reacții corporale normale, care nu sunt periculoase pentru organism. Presupune acceptarea sentimentului și asteptarea cu răbdare că frica va trece, în loc de a scăpa sau de a fugi din situația respectivă.

.

Hipnoterapia

Prin hipnoterapia tulburărilor anxioase se întelege în esență acea intervenție psihoterapeutică, care înglobează elemente hipnotice în strategia terapeutică, și care își îndreaptă eforturile în direcția dobândirii de către persoană a acelor resurse, cu ajutorul cărora să se poată confrunta în condiții de confort psihic și siguranță de sine, cu situațiile apreciate anterior – în mod nejustificat – ca fiind amenințătoare.

Hipnoza se recomandă specialistului angajat în psihoterapia persoanelor anxioase prin cel puțin două facilități pe care le oferă practicianului. Primul dintre beneficii se referă la starea de relaxare profundă, care poate fi indusă prin hipnoză, aceasta fiind una dintre cele mai importante caracteristici ale transei. Mai mult chiar, spre deosebire de majoritatea tehnicilor de relaxare, a căror însușire este oarecum laborioasă și necesită timp, în hipnoză relaxarea poate fi indusă relativ rapid, metoda putând fi utilizată și cu titlu de “intervenție de urgență” în cazul persoanelor anxioase. În economia psihoterapiei clientului anxios, relaxarea este importantă nu doar datorită aportului la destinderea musculaturii anormal de contractate, ci și prin echilibrarea sistemului nervos vegetativ și implicit prin reducerea acelui arousal alarmant, care reprezintă poate cea mai spectaculoasă componentă a anxietății. Probabil, prin efectul relaxării hipnotice se explică rezultatele înregistrate de Garvin și colab. (2001), care au putut demonstra experimental, că simpla administrare a unei inducții hipnotice de rutină, are darul de a reduce anxietatea și de a ameliora dispoziția emoțională a persoanelor sănătoase, efectele fiind comparabile, cu cele obținute prin antrenamentul autogen, respectiv prin odihnă. Celălalt avantaj al recursului la hipnoză trebuie căutat în faptul, că transa constituie un context facilitator pentru exercițiile de imagerie mentală, care ocupă la rândul lor un loc aparte în tratamentul anxietății. Imageria reprezintă, în cazul psihoterapiei persoanelor anxioase acel mediu, în care poate fi pregătită confruntarea cu situațiile anxiogene, moment care reprezintă în esență cheia oricărei intervenții asupra anxietății. Hipnoza – lucru esențial – permite nu doar evocarea unor situații de viață sau evenimente reale, prin proiectarea acestora pe ecranul fanteziei, dar și trăirea acestora, ca și cum întâlnirea s-ar fi produs în mod real (McMahon și Sheikh, 1986; Isotani și colab., 2001). La baza acestei realizări se află o altă caracteristică a transei, anume realizarea unei stări de disociere, care îi permite persoanei să trăiască simultan două stări de conștiență diferite. Aceasta înseamnă că persoana hipnotizată prezintă “conștiințe paralele”,ceea ce îi permite atât trăirea fenomenelor de transă ce îi sunt sugerate, cât și păstrarea simultană a rolului mai obiectiv, etichetat de către Hilgard ca “observatorul ascuns” (Yapko, 1990).

Imageria mentală în tratamentul persoanelor anxioase

Nu poate fi înțeleasă importanța recursului la imagerie în tratamentului persoanelor anxioase, decât clarificând rolul confruntării, respectiv al comportamentului de evitare în menținerea anxietății. Asemeni oricărui comportament învățat, răspunsul anxios ar fi de așteptat să se extingă în cazul în care nu este întărit în condițiile confruntării cu situațiile anxiogene, de acele consecințe negative, pe care persoana le anticipează. Ne-am putea aștepta deci, ca în cazul anxietății neadaptive, definită ca teamă nejustificată, persoana să realizeze, în urma confruntării – sau a confruntărilor repetate – că temerile i-au fost nejustificate. Ca o consecință însă, a comportamentului de evitare la care persoana recurge cu titlu de mecanism de apărare, șansa acestei experiențe pozitive este ratată, fiind în schimb întărit comportamentul care a permis preîntâmpinarea presupuselor consecințe terifiante. Nu întâmplător identifică Salkovskis (1991) principalul vinovat pentru menținerea anxietății, chiar în acest comportament de evitare.

Pe de altă parte, beneficiile rezultate de pe urma asumării confruntării, sunt multiple. Acestea au fost grupate de către Hallam (1992) în următoarele cinci categorii:

Extingerea – confruntarea permite realizarea faptului, că previziunile sumbre legate de situație au fost nefondate sau, în cel mai rău caz, mult exagerate.

Habituarea – se referă la slăbirea unui răspuns reflex, prin expuneri repetate la influența acelorași stimuli.

Însușirea unor abilități de coping – persoana confruntată cu situații anxiogene poate învăța răspunsuri adaptive (de ex. controlul respirației), care îi vor permite reducerea simptomelor.

Modificările cognitive – persoana expusă confruntării cu situația anxiogenă beneficiază de șansa de a-și putea revizui convingerile referitoare la periculozitatea circumstanțelor, respectiv la propria capacitate de a face față amenințării.

Inhibiția reciprocă – definește situația în care din două comportamente incompatibile, unul îl anulează pe celălat. Uneori, confruntările din situațiile terapeutice sunt astfel regizate, încât să includă recursul la comportamente (de ex. relaxarea indusă printr-o tehnică însușită în prealabil, manifestarea furiei față de teamă etc.) despre care se poate bănui, că vor anihila anxietatea.

TRATAMENTUL MEDICAMENTOS

Neurotransmițătorii în anxietate

Se cunoaște implicarea în determinismul anxietății a trei neurotransmițători: noradrenalina(NADR), serotonina și acidul gamma aminobutiric(GABA).

Rolul NADR în anxietate este susținut de studii pe pacienți cu tulburare de panică la care agoniștii beta adrenergici (izoproterenol) și antagoniștii alfa2 adrenergici pot provoca atacuri de panică severe. Agoniștii alfa 2 adrenergici (clonidina) reduc simptomele anxioase conform unor studii. Localizarea sistemului NADR este la nivelul locus coeruleus, de unde se fac proiecții în cortexul cerebral, sistemul limbic, trunchiul cerebral, măduva spinării; stimularea locus coeruleus provoacă răspuns de teamă la animalul de experiență.

Implicarea serotoninei în anxietate este susținută de observații clinice conform cărora antidepresivele serotoninergice au rol terapeutic în anxietate, dar mai ales pe eficiența clinică bună a agoniștilor receptorilor serotoninergici tip 1A (5-HT1A)-Buspar-în tratamentul tulburărilor de anxietate. Neuronii serotoninergici sunt localizați și au proiectii în cortexul cerebral, sistemul limbic (mai ales amigdala și hipocamp) și hipotalamus. Medicamentele care determină eliberarea de serotonina (fenfluramin) produc intensificarea anxietății la pacienți cu tulburări anxioase.

Eficiența indiscutabilă a benzodiazepinelor în tratamentul anxietății este o dovadă a implicării GABA în determinismul anxietătii; este vorba despre creșterea activității GABA la nivelul receptorilor GABA A.

Considerații neuroanatomice.

Locus coeruleus și nucleii rafeului trimit proiecții spre cortexul cerebral și sistemul limbic, aceste structuri sunt în atenția celor care studiază substratul anxietății.Pe lângă inervația noradrenergică și serotoninergică, sistemul limbic conține concentrații mari de receptori GABA A. Cortexul cerebral este implicat în producerea anxietății fiind vorba despre cortexul frontal, prin conexiunile cu girus cinguli și cu hipotalamusul. Cortexul temporal ar fi și el implicat în patofiziologia anxietății; asocierea se bazează cel puțin în parte pe asemănările clince și electrofiziologice între unii pacienți cu epilepsie de lob temporal și tulburări obsesiv-compulsive.

1.Anxietatea socială

a.Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI): Paroxetina, Fluvoxamina, Fluoxetina,

Citalopram, Sertaralina. Sunt eficiente atât în tratamentul acut, cât și în cel de durată, fără să se noteze apariția toleranței în timp.

Efectele secundare cele mai importante sunt: tulburări gastrointestinale, insomnii, disfuncții sexuale, cefalee. Dozele sunt similare celor recomandate în depresie. Tratamentul trebuie continuat 12-24 luni, apoi dozele vor fi reduse treptat timp de 4-6 luni.

b.Inhibitorii monoamin oxidazei(IMAO)

c.Benzodiazapinele: Alprazolam, Clonazepam, Lorazepam.

Doza zilnică de Alprazolam poate atinge 4-6 mg, divizată în două sau trei prize. Clonazepamul este efficient în anxietatea socială, pentru că reduce nivelul anxietății, comportamentele de evitare, evaluarea negativă, dizabilitate, în plus riscul dezvoltării dependenței este foarte mic sau nul. Se administrează în doză de 1-2 mg zilnic divizată în două prize.

Efectele secundare constau în sedare diurnă, oboseală, vorbire greoaie, discretă afectare cognitivă. Problema cea mai importantă este a dezvoltării, în cazul unor pacienți, a toleranței, dependenței, și sevrajului.

d.Antidepresive noi: Venlafaxina, Nefazodon, Mirtazapina.

Venlafaxina are ca mecanism de acțiune blocarea recaptării atât a serotoninei, cât și a noradrenalinei. Doza recomandată este de 50-75 mg pe zi.

Nefazodona este un preparat cu proprietăți de blocare postsinaptică a 5-HT2 considerat efficient și bine tolerat.

Mirtazapina blochează auto-și heteroreceptorii presinaptici alfa2 și crește eliberarea atât a noradrenalinei cat și a serotoninei.

În anumite tipuri de anxietate socială, de tip performanță s-au dovedit mai eficiente anumite preparate. Astfel s-a dovedit utilă administrarea cu aproximativ 45 minute înainte de expunere a unor beta-blocante (Propranolol, 20 mg sau Atenolol 50 mg).

2.Tulburerea de panică

Tratamentul este asemănător cu tratamentul anxietății sociale, dar se pot administra și antidepresivele triciclice (ADT): Imipramina, Clomipramina. Ameliorarea semnificativă apare în primele 4-6 săptămâni; la început se rărește frecvența și diminuă intensitatea atacurilor de panică, urmează scăderea anxietății anticipatorii și abia apoi ameliorarea comportamentului de evitare și a agorafobiei, care durează câteva luni până să fie semnificativă. Dintre efectele secundare cele mai importante sunt simptomele anticolinergice (uscăciunea mucoaselor, constipație, dificultăți de micționare, tulburări de vedere), cardiovasculare (hipotensiune ortostatică, tahicardie), creștere ponderală, disfuncții sexuale.Sunt contraindicate la pacienți cu suferințe cardiace, la bărbați cu hipertrofie de prostată. Cei mai mulți recomandă administrarea dozei eficiente 12-24 luni, apoi reducerea treptată a ei 4-6 luni.

3.Tulburarea anxioasă generalizată.

În cazul în care predomină simptomele somatice se administrează benzodiazapine care sunt deosebit de eficiente asupra acuzelor fizice, iar decă predomina simptomele psihice, indicația primară este aceea a antidepresivelor SSRI sau ADT. Buspirona are efecte similare cu benzodiazepinele, în plus are avantajul unui profil diferit al efectelor secundare, fără sedare, fără sevraj.

4.Fobia specifică

Terapia medicamentoasă nu pare să fie eficientă în fobia specifică, totuși unele studii recente au raportat rezultate încurajatoare după administrarea de Paroxetină 20 mg pe zi timp de patru săptămâni.

5.Tulburarea obsesiv-compulsivă.

a.Antidepresivele triciclice (ADT)

Cel mai folosit este Clomipramina, într-o doză de 200-250 mg pe zi

b.Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI)

Fluvoxamina are efecte sigure antiobsesionale, în doze de până la 300 mg pe zi, Sertralina în doze de 50-200 mg pe zi.

6.Tulburarea de stress posttraumatic

Tratamentul medicamentos se impune a fi correct și prompt instituit. Medicamentele de primă intenție sunt SSRI, apoi ADT, iar în cazul eficienței limitate sau a lipsei acesteia se poate trece la unele strategii de augmentare (Clonidina, Litiul, Carbamazepina, Valproatul, Buspirona).

PARTEA SPECIALĂ

SCALA ANXIETĂȚII

PARAGRAF DESCRIERE FACTORI

1.Este important pentru mine să nu par nervos.

2.Când nu pot să mă concentrez asupra unui lucru, îmi fac griji că voi înnebuni.

3.Sunt speriat de faptul că tremur.

4.Sunt speriat când simt că voi leșina.

5.Este important pentru mine să-mi controlez emoțiile.

6.Mă sperie faptul când inima îmi bate repede.

7.Mă neliniștește când îmi chiorăie stomacul.

8.Sunt speriat când nu mă simt bine, când am grețuri.

9.Când observ că inima îmi bate repede, îmi fac probleme că s-ar putea să fac un infarct.

10.Mă sperie faptul când nu găsesc aer.

11.Când mă supără stomacul, îmi fac probleme că s-ar putea să fiu foarte bolnav.

12.Sunt speriat când nu pot să mă concentrez.

13.Ceilalți oameni observă că sunt speriat.

14.Mă sperie senzațiile neobișnuite din corpul meu.

15.Când sunt nervos, îmi fac griji că am probleme mentale.

16.Sunt speriat când sunt nervos.

SCALA EVITĂRII COGNITIV-COMPORTAMENTELE

FACTORII INCRIMINAȚI

Numărul paragrafului și descrierea condensată.

1.(4)Evită participarea la activitățile sociale.

2.(12)Viitor nehotărât, nu știe ce vrea.

3.(13)Plăcere în a-și atinge scopurile, dar trebuie să-și accepte limitele.

4.(14)Nu reușește să-și îndeplinească scopurile.

5.(18)Evită decepțiile, nu este serios la muncă/școală.

6.(19)Ĩn loc de a încerca activități noi, face ce știe.

7.(25)Respinge oportunitățile de educare/carieră.

8.(27)Nu răspunde la telefon în cadrul invitațiilor sociale.

9.(28)Renunță la activitățile care-l solicită prea mult.

10.(30)Incearcă să nu se gândească la problemele din relația de cuplu.

11.(33)Crede că nu este în stare să ducă la bun sfârșit sarcinile grele.

12.(34)In loc să iasă afară, stă acasă să se uite la televizor.

13.(35)Evită să încerce activitățile din cauza unui posibil eșec.

14.(39)Nu participă la evenimente unde nimeni nu-l cunoaște.

15.(40)In loc să se gândească , îsi spune că preferă să fie singur.

16(41)Nu reușește să provoace tensiuni în cadrul relației de prietenie.

17.(42)Vrea să plece de la întrunirile sociale.

18.(45)Incearcă să nu se gândească cum și-ar putea îmbunătăți performanțele.

19.(47)Incearcă să nu se gândească la viitor/cum să-și trăiască viața.

20.(48)Așteaptă neînțelegerile din relații, speră că poate pleca.

21.(49)Iși caută pretexte pentru a evita activitățile sociale.

22.(50)Nu poate face nimic pentru a îmbunătăți problemele de relaționare.(de cuplu)

23.(51)Refuză contactul cu sexul opus.

24.(52)Se autoizolează în cadrul întrunirilor sociale.

25.(53)Evită luarea deciziilor în legătură cu viitorul.

26.(55)Ĩncurcături în relații, nu încearcă să le deslușească, să le rezolve.

27.(57)Nu se gândește cum să rezolve problemele familiale.

28.(58)Ar trebui să ia decizii în legătură cu relatiile, le continuă așa cum sunt.

29.(59)Se încurcă când se gândește la performanțe.

30.(60)Decizii în legătură cu munca/școala, să ajungem la ele, să nu vorbim despre ele.

31.(63)Evită sarcinile care sunt cu adevărat importante.

SCALELE LABILITĂȚII AFECTIVE

ANEXA A. PARAGRAF PENTRU ALS-SF

1.Sunt momente când mă simt relaxat la fel ca toți ceilalți oameni, apoi în câteva minute devin așa de nervos încât mă simt amețit și am dureri de cap.

2.Sunt momente când am foarte puțină energie, și chiar în clipele următoare am același nivel de energie ca majoritatea oamenilor.

3.O clipă pot să mă simt bine, apoi în clipa următoare devin tensionat, neliniștit și nervos.

4.Deseori constat o schimbare în a-mi putea controla temperamentul foarte bine până la a nu-mi putea controla foarte bine deloc.

5.Deseori mă simt agitat și nervos, apoi brusc mă simt foarte trist și deprimat.

6.Deseori mă simt extrem de anxios din cauza unui lucru până a deveni foarte deprimat din cauza lui.

7.Deseori din starea de calm devin nervos, și din starea de nervozitate devin calm ulterior.

8.Sunt momente în care mă simt extrem de calm o clipă, apoi în clipa următoare cel mai mărunt lucru mă scoate din sărite.

9.Adesea mă simt bine, apoi brusc devin așa de nervos încât aș putea lovi pe cineva.

10.Câteodată pot să mă concentrez și să mă gândesc clar câteva minute, apoi în minutul următor îmi este greu să mă concentrez și să gândesc clar.

11.Sunt momente când mă simt așa de furios încât abia pot să mă abțin să nu urlu, și în câteva minute nu mă mai gândesc deloc să țip sau să urlu.

12.Mă schimb foarte repede de la a avea extrem de multă energie până la a avea așa de puțină, încât depun un effort imens în a ajunge acolo unde mi-am propus să ajung.

13.Sunt momente când mă simt foarte bine cu mine însumi și apoi imediat cred că sunt la fel ca toți ceilalți.

14.Sunt momente când sunt așa de furios încât inima începe să-mi bată foarte tare și/sau încep să tremur, apoi în clipele următoare mă simt foarte relaxat.

15.Mă schimb foarte repede din a fi inefficient și a deveni la fel de efficient ca toți ceilalți.

16.Câteodată mă simt a avea extrem de multă energie, apoi în câteva minute mă simt a avea așa de puțină încât abia pot să fac ceva.

17.Sunt momente când simt că am mai multă energie decât de obicei și mai multă decât cei mai mulți oameni, apoi în câteva minute mă simt a avea același nivel de energie ca și toată lumea.

18.Sunt momente când simt că fac lucrurile într-un ritm foarte încet, apoi brusc mă simt în a realiza lucrurile într-un ritm la fel ca ceilalț i.

SCALA LABILITĂȚII – ALCOOLICI

SCALA LABILITĂȚII – ALCOOLICI

SCALA ANXIETĂȚII – ALCOOLICI

SCALA ANXIETĂȚII – ALCOOLICI

SCALA LABILITĂȚII – STUDENȚI

SCALA ANXIETĂȚII – STUDENȚI

SCALA EVITĂRII-ALCOOLICI

SCALA EVITĂRII-ALCOOLICI

SCALA EVITĂRII-ALCOOLICI

SCALA EVITĂRII-ALCOOLICI

SCALA EVITĂRII-STUDENȚI

SCALA EVITĂRII-STUDENȚI

Rezultate și discuții

Scala evitării cognitiv-comportamentală-alcoolici

Din cei 50 de pacienti

-26% au anxietate socială

Din cei 26%

-18% au anxietate socială ușoară

-6% au anxietate socială medie

-2% au anxietate sociala severa

Din cei 13 pacienti cu anxietate sociala

-69,23% au anxietate sociala usoara

-23,07% au anxietate sociala medie

-7,7% au anxietate sociala severa

Scala labilității-alcoolici

Din cei 50 de pacienti

-74% au anxietate socială

Din cei 74%

-36% au anxietate socială ușoară

-36% au anxietate socială medie

-2% au anxietate socială severă

Din cei 37 pacienti cu anxietate sociala

-48,65% au anxietate sociala usoara

-48,65% au anxietate sociala medie

-2,7% au anxietate sociala severa

Scala anxietății-alcoolici

Din cei 50 de pacienti

-50% au anxietate socială

Din cei 50%

-16% au anxietate socială ușoară

-26% au anxietate socială medie

-8% au anxietate socială severă

Din cei 25 de pacienti cu anxietate sociala

-32 % au anxietate sociala usoara

-52 % au anxietate sociala medie

-16 % au anxietate sociala severa

Scala evitării cognitiv-comportamentale-studenți

Din cei 25 de studenti

-12% au anxietate socială

Din cei 12%

-8% au anxietate socială ușoară

-4% au anxietate socială medie

Din cei 3 studenti cu anxietate sociala

-66,67% au anxietate sociala usoara

-33,33 % au anxietate sociala medie

Scala labilității-studenți

Din cei 25 de studenti

-16% au anxietate socială

Din cei 16%

-12% au anxietate socială ușoară

-4% au anxietate socială medie

Din cei 4 studenti cu anxietate sociala

-75 % au anxietate sociala usoara

-25% au anxietate sociala medie

Scala anxietății-studenți

Din cei 25 de studenti

-16% au anxietate socială

Din cei 16%

-16% au anxietate socială ușoară

Din cei 4 studenti cu anxietate sociala

-100 % au anxietate sociala usoara

CAPITOLUL III : PARTEA SPECIALĂ

3.1.IPOTEZA DE LUCRU

Din practica în Clinica de Psihiatrie și din materialul de specialitate pe care l-am consultat am constatat că la pacienții cu dependență cronică de alcool apar tulburări de anxietate socială. Scopul lucrării mele este de a evidenția existența acestor tulburări la pacienții cu dependență alcoolică cronică, precum și la studenți, diagnosticul de anxietate socială fiind pus pe baza criteriilor din DSM-IV-TR.

3.2.MATERIAL ȘI METODĂ

S-a luat în studiu un lot de 50 de pacienți de sex masculin cu vârsta cuprinsă între 20 și 69 de ani internați în Clinica de Psihiatrie Cluj-Napoca, în perioada ianuarie-august 2005, cu diagnosticul de dependență alcoolică cronică, precum și un lot de 25 de studenți cu vârsta cuprinsă între 20 si 29 ani, atât de sex masculin, cât și de sex feminin.

Scopul lucrării este, așa cum am precizat mai sus, de a evidenția prezența tulburării de anxietate socială la pacienții cu dependența alcoolică cronică, precum și prezența tulburării la studenți.

In acest sens am folosit Scala Evitării Cognitiv-Comportamentale, Scala Labilității Afective, precum și Scala Anxietății.

Prin cele trei scale se poate demonstra prezența sau absența anxietății sociale, precum și gradele de severitate ale acesteia.

Scorurile la care apare anxietatea socială sunt:

In cadrul scalei evitării cognitiv-comportamentale

– un punctaj între 50-69 semnifică anxietate socială ușoară

– un punctaj între 70-89 semnifică anxietate socială medie

– un punctaj între 90-120 semnifică anxietate socială severă

In cadrul scalei labilității afective

– un punctaj între 20-34 semnifică anxietate socială ușoară

– un punctaj între 35-49 semnifică anxietate socială medie

– un punctaj între 50-65 semnifică anxietate socială severă

In cadrul scalei anxietății

– un punctaj între 20-31 semnifică anxietate socială ușoară

– un punctaj între 35-49 semnifică anxietate socială medie – un punctaj între 50-65 semnifică anxietate socială severă

SCALA ANXIETĂȚII

1. Este important pentru mine să nu par nervos.

2. Când nu pot să mă concentrez asupra unui lucru, îmi fac griji că voi înnebuni.

3. Sunt speriat de faptul că tremur.

4. Sunt speriat când simt că voi leșina.

5. Este important pentru mine să-mi controlez emoțiile.

6. Mă sperie faptul când inima îmi bate repede.

7. Mă neliniștește când îmi chiorăie stomacul.

8. Sunt speriat când nu mă simt bine, când am grețuri.

9. Când observ că inima îmi bate repede, îmi fac probleme că s-ar putea să fac un infarct.

10. Mă sperie faptul când nu găsesc aer.

11. Când mă supără stomacul, îmi fac probleme că s-ar putea să fiu foarte bolnav.

12. Sunt speriat când nu pot să mă concentrez.

13. Ceilalți oameni observă că sunt speriat.

14. Mă sperie senzațiile neobișnuite din corpul meu.

15. Când sunt nervos, îmi fac griji că am probleme mentale.

16.Sunt speriat când sunt nervos.

SCALA EVITĂRII COGNITIV-COMPORTAMENTELE

1. Evită participarea la activitățile sociale.

2. Viitor nehotărât, nu știe ce vrea.

3. Plăcere în a-și atinge scopurile, dar trebuie să-și accepte limitele.

4. Nu reușește să-și îndeplinească scopurile.

5. Evită decepțiile, nu este serios la muncă/școală.

6. Ĩn loc de a încerca activități noi, face ce știe.

7. Respinge oportunitățile de educare/carieră.

8. Nu răspunde la telefon în cadrul invitațiilor sociale.

9. Renunță la activitățile care-l solicită prea mult.

10. Incearcă să nu se gândească la problemele din relația de cuplu.

11. Crede că nu este în stare să ducă la bun sfârșit sarcinile grele.

12. In loc să iasă afară, stă acasă să se uite la televizor.

13. Evită să încerce activitățile din cauza unui posibil eșec.

14. Nu participă la evenimente unde nimeni nu-l cunoaște.

15. In loc să se gândească , îsi spune că preferă să fie singur.

16. Nu reușește să provoace tensiuni în cadrul relației de prietenie.

17. Vrea să plece de la întrunirile sociale.

18. Incearcă să nu se gândească cum și-ar putea îmbunătăți performanțele.

19. Incearcă să nu se gândească la viitor/cum să-și trăiască viața.

20. Așteaptă neînțelegerile din relații, speră că poate pleca.

21. Iși caută pretexte pentru a evita activitățile sociale.

22. Nu poate face nimic pentru a îmbunătăți problemele de relaționare.(de cuplu)

23. Refuză contactul cu sexul opus.

24. Se autoizolează în cadrul întrunirilor sociale.

25. Evită luarea deciziilor în legătură cu viitorul.

26. Ĩncurcături în relații, nu încearcă să le deslușească, să le rezolve.

27. Nu se gândește cum să rezolve problemele familiale.

28. Ar trebui să ia decizii în legătură cu relatiile, le continuă așa cum sunt.

29. Se încurcă când se gândește la performanțe.

30. Decizii în legătură cu munca/școala, să ajungem la ele, să nu vorbim despre ele.

31. Evită sarcinile care sunt cu adevărat importante.

SCALELE LABILITĂȚII AFECTIVE

1. Sunt momente când mă simt relaxat la fel ca toți ceilalți oameni, apoi în câteva minute devin așa de nervos încât mă simt amețit și am dureri de cap.

2. Sunt momente când am foarte puțină energie, și chiar în clipele următoare am același nivel de energie ca majoritatea oamenilor.

3. O clipă pot să mă simt bine, apoi în clipa următoare devin tensionat, neliniștit și nervos.

4. Deseori constat o schimbare în a-mi putea controla temperamentul foarte bine până la a nu-mi putea controla foarte bine deloc.

5. Deseori mă simt agitat și nervos, apoi brusc mă simt foarte trist și deprimat.

6. Deseori mă simt extrem de anxios din cauza unui lucru până a deveni foarte deprimat din cauza lui.

7. Deseori din starea de calm devin nervos, și din starea de nervozitate devin calm ulterior.

8. Sunt momente în care mă simt extrem de calm o clipă, apoi în clipa următoare cel mai mărunt lucru mă scoate din sărite.

9. Adesea mă simt bine, apoi brusc devin așa de nervos încât aș putea lovi pe cineva.

10. Câteodată pot să mă concentrez și să mă gândesc clar câteva minute, apoi în minutul următor îmi este greu să mă concentrez și să gândesc clar.

11. Sunt momente când mă simt așa de furios încât abia pot să mă abțin să nu urlu, și în câteva minute nu mă mai gândesc deloc să țip sau să urlu.

12. Mă schimb foarte repede de la a avea extrem de multă energie până la a avea așa de puțină, încât depun un effort imens în a ajunge acolo unde mi-am propus să ajung.

13. Sunt momente când mă simt foarte bine cu mine însumi și apoi imediat cred că sunt la fel ca toți ceilalți.

14. Sunt momente când sunt așa de furios încât inima începe să-mi bată foarte tare și/sau încep să tremur, apoi în clipele următoare mă simt foarte relaxat.

15. Mă schimb foarte repede din a fi inefficient și a deveni la fel de efficient ca toți ceilalți.

16. Câteodată mă simt a avea extrem de multă energie, apoi în câteva minute mă simt a avea așa de puțină încât abia pot să fac ceva.

17. Sunt momente când simt că am mai multă energie decât de obicei și mai multă decât cei mai mulți oameni, apoi în câteva minute mă simt a avea același nivel de energie ca și toată lumea.

18. Sunt momente când simt că fac lucrurile într-un ritm foarte încet, apoi brusc mă simt în a realiza lucrurile într-un ritm la fel ca ceilalți.

SCALA LABILITĂȚII – PACIENȚI CU DEPENDENȚĂ ALCOOLICĂ CRONICĂ

SCALA LABILITĂȚII – PACIENȚI CU DEPENDENȚĂ ALCOOLICĂ CRONICĂ

SCALA ANXIETĂȚII – PACIENȚI CU DEPENDENȚĂ ALCOOLICĂ CRONICĂ

SCALA ANXIETĂȚII – PACIENȚI CU DEPENDENȚĂ ALCOOLICĂ CRONICĂ

SCALA LABILITĂȚII – STUDENȚI

SCALA ANXIETĂȚII – STUDENȚI

SCALA EVITĂRII-PACIENȚI CU DEPENDENȚĂ ALCOOLICĂ CRONICĂ

SCALA EVITĂRII-PACIENȚI CU DEPENDENȚĂ ALCOOLICĂ CRONICĂ

SCALA EVITĂRII-PACIENȚI CU DEPENDENȚĂ ALCOOLICĂ CRONICĂ

SCALA EVITǍRII-PACIENȚI CU DEPENDENȚǍ ALCOOLICĂ CRONICA

SCALA EVITǍRII-STUDENȚI

SCALA EVITĂRII-STUDENȚI

3.3.REZULTATE ȘI DISCUȚII

Scala evitării cognitiv-comportamentală-pacienți cu dependență alcoolică cronică

Din cei 50 de pacienți

-26% au anxietate socială

Din cei 26%

-18% au anxietate socială ușoară

-6% au anxietate socială medie

-2% au anxietate socială severă

Interpretare.

Procentul relativ scăzut de pacienți care au întrunit criteriile pentru anxietatea socială (26%, dintre care 18% ușoară, 6% medie, 2% severă) demonstrează că există posibilitatea ca și o altă cauză, nu doar cea determinată de anxietatea socială să conducă la dependența alcoolică cronică la acești pacienți, fapt de altfel confirmat de datele din literatură descrise în partea generală.

Observație.

Pacienții cu dependență alcoolică cronică au răspuns prin scor ridicat la întrebările 6, 8, 10, 13.

Scorurile ridicate obținute de către pacienții cu dependență alcoolică cronică la aceste întrebari pot fi considerate reprezentative pentru anxietatea socială, prin faptul că persoanele cu anxietate socială au o stimă de sine scăzută, nu au încredere în forțele proprii, în consecință sunt nehotărîți în legătură cu luarea deciziilor, frica de a nu greși ducând la evitarea luării deciziilor, ceea ce restrânge semnificativ aria preocupărilor și posibilităților pacienților cu anxietate socială, dezvoltând mai degrabă comportamente de evitare (consum cronic de alcool de exemplu, cum este cazul la acești pacienți)

Din cei 13 pacienți cu anxietate socială

-69% au anxietate socială usoară

-23% au anxietate socială medie

-8% au anxietate socială severă

Interpretare.

Procentul relativ crescut de pacienți cu anxietate socială ușoară(69%), demonstrează că alcoolismul, ca și comportament de evitare este apelat și de către pacienții cu anxietate socială ușoară, cu toate că ar fi de așteptat ca mai degrabă cei cu anxietate socială medie și severă să apeleze la acest tip de comportament de evitare.

Scala labilității – pacienți cu dependență alcoolică cronică

Din cei 50 de pacienți

-74% au anxietate socială

Din cei 74%

-36% au anxietate socială ușoară

-36% au anxietate socială medie

-2% au anxietate socială severă

Interpretare.

Majoritatea pacienților demonstrează prin rezultatele obținute (36% anxietate socială ușoară, 36% anxietate socială medie) că dependența lor cronică de alcool se datorează probabil și existenței anxietății sociale, alcoolismul reprezentând comportamentul de evitare a anxietății sociale.

Observație.

Pacienții cu dependență alcoolică cronică au răspuns prin scor ridicat la întrebările 9, 13, 17.

Scorurile ridicate obținute de către pacienții cu dependență alcoolică cronică la aceste întrebări pot fi considerate reprezentative pentru anxietatea socială, instabilitatea emoțională fiind caracteristică acestor pacienți , așa cum demonstrează scorurile ridicate obținute la întrebarea cu numarul 17, iar scorurile ridicate accumulate la întrebarea 13 referitoare la stima de sine demonstrând stima de sine scăzută a pacienților cu anxietate socială.

Prin scorurile ridicate obținute la întrebarea cu numărul 9 referitoare la gradul de nervozitate și agresivitate, ar fi bine de urmărit dacă acești pacienți nu prezintă și o tulburare de personalitate instabil – emoțională de tip impulsive.

Din cei 37 pacienți cu anxietate socială

-49% au anxietate socială ușoară

-48% au anxietate socială medie

-3% au anxietate socială severă

Interpretare.

La majoritatea pacienților se constată prin rezultatele obținute (49% anxietate socială ușoară, 48% anxietate socială medie), că apelează la consumul de alcool ca la un comportament de liniștire a anxietății sociale, indifferent de faptul că nivelul lor de anxietate este ușoară sau medie, ceea ce poate sugera faptul că anxietatea este supărătoare și generatoare de întreținere a comportamentului de tip addictiv și dependent pentru unii pacienți chiar dacă nivelul ei este doar ușoară.

Scala anxietății- pacienți cu dependență alcoolică cronică

Din cei 50 de pacienți

-50% au anxietate socială

Din cei 50%

-16% au anxietate socială ușoară

-26% au anxietate socială medie

-8% au anxietate socială severă

Interpretare.

Nivelul destul de ridicat al anxietății sociale medii (26%), ar putea explica anxietatea socială ca una din cauzele instalării dependenței alcoolice cronice la acești pacienți, în contrast cu faptul că doar 50% dintre pacienți au anxietate socială, existând posibilitatea ca anxietatea sociala să nu fie cauza dependenței alcoolice cornice, sau să existe pe lângă anxietatea socială și un alt factor care să determine pacienții să apeleze la consumul cronic de alcool, conform datelor din literatură.

Observație.

Pacienții cu dependență alcoolică cronică au răspuns prin scoruri ridicate la întrebările cu numărul 1 și 5.

Scorurile ridicate obținute de către pacienții cu dependență alcoolică cronică la aceste întrebări pot fi considerate reprezentative pentru anxietatea socială, prin faptul că pacienții doresc să dețină controlul total asupra emoțiilor lor, probabil și din cauza faptului că ar fi evaluați negativ de către alții dacă s-ar observa aceste emoții, controlul total al emoțiilor fiind o expectanță irealizabilă, de aici provenind de cele mai multe ori decepția pacienților legat de nerezolvarea problemelor care pot conduce în timp la dezvoltarea comportamentelor de evitare, cum este cazul acestor pacienți care-și găsesec refugiul în consumul cronic de alcool.

Din cei 25 de pacienți cu anxietate socială

-32 % au anxietate socială ușoară

-52 % au anxietate socială medie

-16 % au anxietate socială severă

Interpretare.

Rezultatele sugerează că dependența alcoolică cronică apare la pacienții care suferă de anxietate socială medie (52%), fiind totuși semnificativă și procentul de pacienți cu anxietate socială ușoară (32%), respective și procentul de anxietate socială severă (16%) ca și determinant al consumului cronic de alcool.

Scala evitării cognitiv-comportamentale-studenți

Din cei 25 de studenti

-12% au anxietate socială

Din cei 12%

-8% au anxietate socială ușoară

-4% au anxietate socială medie

Interpretare.

Aceste rezultate sugerează faptul că nici un student nu suferă de anxietate socială severă, și doar 4% dintre ei suferă de anxietate socială medie, și 8% dintre ei de anxietate socială ușoară, existând posibilitatea ca statutul de student să fie cauza determinantă a anxietății sociale

Observație.

Dintre studenții care au întrunit criteriile pentru anxietatea socială au răspuns prin scor ridicat la întrebările cu numărul 13 si 19.

Scorurile ridicate la aceste întrebări pot fi considerate reprezentative pentru anxietatea socială, prin faptul că persoanele care suferă de anxietate socială au exigențe foarte ridicate față de ei înșiși, caută perfecțiunea în tot ceea ce fac, nu au încredere în forțele proprii, sunt hipersensibile la critică, căutând să evite mereu situațiile în care nu ar putea funcționa la standardele ideale pe care și le creează.

Din cei 3 studenți cu anxietate socială

-67% au anxietate socială ușoară

-33% au anxietate socială medie

Interpretare.

Aceste rezultate sugerează faptul că nici un student nu suferă de anxietate socială, majoritatea dintre ei având anxietate socială ușoară (67%), fiind candidații optimi ai intervențiilor psihoterapeutice, descrise în partea generală.

Scala labilității-studenți

Din cei 25 de studenti

-16% au anxietate socială

Din cei 16%

-12% au anxietate socială ușoară

-4% au anxietate socială medie

Interpretare.

Aceste rezultate arată că nici un student nu suferă de anxietate socială severă, fiind totuși destul de important procentul de 12% care suferă de anxietate socială ușoară, respective 4% care suferă de anxietate socială medie, exigențele lor sau a altora față de performanțele lor școlare ar putea fi un factor determinant al apariției anxietății sociale la această categorie de persoane luați în studiu.

Observație.

Dintre studenții care au întrunit criteriile pentru anxietatea socială, au întrunit scor semnificativ la întrebarea cu numărul 10.

Scorul destul de mare întrunit la această întrebare poate fi considerată reprezentativă pentru anxietatea socială, în condițiile în care persoana care se confruntă cu această tulburare își îndreaptă atenția mai degrabă spre interior, acordând o semnificație exagerată simptomelor somatice, reducându-se considerabil energia, interesul și preocuparea persoanei pentru sarcinile care sunt cu adevărat importante, randamentul sarcinilor care necesită rezolvare scăzând considerabil.

Din cei 4 studenți cu anxietate socială

-75 % au anxietate socială ușoară

-25% au anxietate socială medie

Interpretare.

Aceste rezultate sugerează că majoritatea pacienților suferă de anxietate socială ușoară (75%), și doar 25% de anxietate socială medie, fiind candidați ideali pentru intervențiile psihoterapeutice descrise în partea generală, în vederea soluționării problemei.

Scala anxietății-studenți

Din cei 25 de studenți

-16% au anxietate socială

Din cei 16%

-16% au anxietate socială ușoară

Interpretare.

Rezultatele sugerează că doar 16% dintre studenți suferă de anxietate socială ușoară, demonstrând faptul că majoritatea dintre ei au o încredere ridicată în forțele proprii pentru realizarea scopului propus.

Observație.

Dintre studenții evaluați pentru anxietatea socială majoritatea dintre ei au răspuns prin scor maxim la întrebările 1 și 5.

Prevalența mare a scorurilor maxime la aceste întrebări poate fi considerată reprezentativă pentru anxietatea socială prin faptul că persoanele cu această tulburare doresc să dețină un control total asupra emoțiilor lor, ceea ce reprezintă o expectanță irealizabilă, de aici provenind de cele mai multe ori decepția pacienților legat de nerezolvarea problemelor care pot conduce în timp la instalarea tulburărilor de tip depresiv, a distimiilor, ca atare între scopurile psihoterapeutice unul dintre obiectivele terapeutice propriu-zise constă în acceptarea acestora ca elemente naturale ale situațiilor de viață.

Din cei 4 studenți cu anxietate socială

-100 % au anxietate socială ușoară

Interpretare.

Rezultatele studiului demonstrează că nici un student nu suferă de anxietate socială medie sau severă, procentul de 100% fiind candidați pentru intervențiile psihoterapeutice descrise în partea generală.

3.4. CONCLUZII

1. O evaluare generală a loturilor incluse în studiu arată că procentul și nivelul de anxietate socială este mai ridicat la pacienții cu dependență alcoolică cronică,care au întrunit criterii de anxietate socială severă și medie comparativ cu studenții la care nivelul anxietății sociale este doar ușor sau mediu.

2. Rezultatele studiului arată creșterea anxietății sociale odată cu înaintarea în vârstă în condițiile creșterii responsabilităților socio-profesionale și familiale.

3. Consumul de alcool este explicat prin faptul că reduce pragul anxietății sociale și al timidității, alcoolismul fiind un comportament de evitare și dezinhibiție caracteristic anxietății sociale și timidității.

4. Anxietatea socială la tineri poate fi luată în calcul ca un predictor al posibilității de a apela la stimulente (droguri, alcool, medicamente).

5. Intrucât anxietatea socială severă se dezvoltă odată cu înaintarea în vârstă, crește și probabilitatea apariției consumului de alcool, ca și comportament de evitare și liniștire a anxietătii sociale.

6. La lotul de studenți urmăriți rezultatele studiului de față dovedesc că au dezvoltat nivele de anxietate socială ușoară sau medie, astfel încât indicațiile terapeutice se vor orienta în principal spre intervenții psihoterapeutice de tipul celor menționate în partea generală.

7. Pentru persoanele cu vârsta înaintată, eventual cu dependență alcoolică cronică, cu nivele ale anxietății sociale mai degrabă medii și severe, indicațiile terapeutice se referă în principal la cele medicamentoase de tip anxiolitic (descrise în partea generală).

Limitele lucrării de față se referă la lotul heterogen de pacienți, la lipsa informațiilor legate de personalitatea acestora, a stărilor emoțional – afective, comorbidități și asocierea altor boli somatice.

Pe viitor, ne propunem să urmărim în timp evoluția adolescenților cu anxietate socială, dacă tulburarea se va complica cu comportamentele de evitare menționate mai sus, sau dacă tulburarea va dispărea în urma apelării la intervențiile psihoterapeutice descrise în partea generală, precum și evoluția pacienților cu dependență alcoolică cronică, dacă în urma tratamentului medicamentos tulburarea se va vindeca , sau eventual pacienții vor dezvolta alte dependențe, cum ar fi cele medicamentoase sau politoxicomanie (alcool plus medicamente), ceea ce vor face obiectul unor studii ulterioare.

BIBLIOGRAFIE

1. BECK, A.T., EMERY, G. and GREENBERG, R.L. – Cognitive therapy for the evaluation anxieties. In: LINDEMANN, C.G., Editor, , 1996. Handbook of the treatment of the anxiety disorders, Aronson, Northvale, pp. 235–260.

2. DE JONG, P.J., PASMAN, W., KINDT, M. and VAN DEN HOUT, M.A .- A reaction time paradigm to assess complaint-specific (implicit) dysfunctional beliefs. Behaviour Research and Therapy 39 ( 2001), pp. 101–113.

3. TAYLOR, S.E. and BROWN, J.- Illusion and well-being: A social psychological perspective on mental health. Psychological Bulletin 103 (1998), pp. 193–210.

4. WELLS, A. and CLARK, D.M. – Social phobia: a cognitive approach. In: Davey, G.C.L., Editor, 1997. Phobias –– a handbook of theory, research and treatment, JOHN WILEY, Chichester.

5. AGNOSTINELLI, G., BROWN, J. M. , MILLER, W. R.-Effects of normative feedback on consumption among heavy drinking college students.Journal of Drug Education, 25 ( 1995),pp. 31-40.

6. BROWN, T.A., CHORPITA, B.F., BARLOW, D.H. – Structural relations among dimensions of the DSM-4 anxiety and mood disorders and dimensions of negative effect,positive effect,and autonomic arousal.Journal of Abnormal Psychology107 (1998), pp. 179-192.

7. EGGLESTON, A.M., WOOLAWAY-BICKEL, K., SCHMIDT, N.B. – Social anxiety and alcohol use:evaluation of the moderating and mediating effects of alcohol expectancies.Journal of Anxiety Disorders18 (2004), pp. 33-49.

8. JONES, W.H., BRIGGS, S.R., and SMITH,T.H.- Shyness: conceptualization and measurement. Journal of Personality Social Psychology 51 (1986), pp.629-639.

9. TURNER, S.M., and BEIDEL, D.C. – Social phobia: clinical syndrome, diagnosis and comorbidity. Clinical Psychology Review 9 (1989), pp. 3–18.

10. CARDUCCI, B.J.- Shyness: A bold new approach, HarperCollins Publisher, Inc, New York,1999

11. ASOCIATIA AMERICANA DE PSIHIATRIE – Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders ,Washington, 1994

12. FODOREANU, LIANA – PSIHIATRIE,Editura Medicala Universitara “Iuliu Hateganu” Cluj-Napoca,2004

13. BAER, J.S., CAREY, M.M. – Biases in the perception of the consequences of alcohol use among college students.Journal of studies on alcohol 54 (1993), 54-60.

14. BEDELL, J.R., LENNOX, S.S. – Handbook for communication and problem-solving skills training.New york:Wiley,1997

15. BURKE, R.S., STEPHENS, R.S. – Social anxiety and drinking in college students:A social cognitive theory analysis.Clinical Psychology Review,19(5) (1999), pp.513-530.

16. CHAMBLESS, D.L., CHERNEY, J., CAPUTO, G.C.&RHEINSTEIN, B.J.G. – Anxiety disorders and alcoholism:A study with inpatient alcoholics.Journal of Anxiety Disorders1 (1987), pp.29-40.

17. HAM, L.S., HOPE, D.A., WHITE, C.S.& RIVERS, P.C. – Alcohol expectancies and drinking behaviour in adults with social anxiety disorder and dysthymia.Cognitive Therapy and Research,26(2), (2002), pp.275-288.

18. KANDEL, D.B. – Drug and drinking behaviour among youth.Annual Review of Sociology,6, (1980), pp.235-285.

19. LEARY, M.R. & KOWALSKI, R.M. – Social anxiousness:The construct and its measurement.Journal of Personality Assesment,47, (1993), pp.66-75.

20. MERIKANGAS, K.R. & ANGST, J. – Comorbidity and social phobia:Evidence from clinical,epidemiological,and genetic studies.European Archives of Psychiatry and Clinical Neuroscience, 244, (1995), pp.197-303.

21. OETTING, E.R. & BEAUVAIS, F. – Peer cluster theory,socialization characteristics,and adolescent drug use:A path analysis.Journal of Conselling Psychology, 34(2), (1987), pp.205-213.

22. ROHSENOW, D.J. – Social anxiety daily moods,and alcohol use over time among heavy social drinking men.Addictive Behaviors,7, (1982), pp.311-315.

23. BLANCHARD, J.J. and BROWN, S.B. – Structured diagnostic interview schedules. In: REYNOLDS, C.R., Editor, 1998 Assessment.Comprehensive clinical psychology vol. 4, Oxford: Pergamon/Elsevier Science Ltd , pp. 97–103.

24. BRUCH, M.A, GIORDANO, S. and PEARL, L. – Differences between fearful and self-conscious shy subtypes in background and current adjustment. Journal of Research in Personality 20, (1986), pp. 172–186.

25. BUSS, A.H. – A theory of shyness. In: JONES, W.H., CHEEK, J.M., and BRIGGS, S.R., Editors, Shyness: Perspectives on research and treatment, Plenum Press, New York (1985), pp. 39–46.

26. CARDUCCI, B.J. and ZIMBARDO, P..J. – Are you shy? Psychology Today 28 (1995), pp. 34–46.

27. HENDERSON, L. and ZIMBARDO, P. – Shyness. In: Encyclopedia of Mental Health, Academic Press, San Diego, CA (1998).

28. LEARY, M. – Social anxiety, shyness, and related constructs. In: ROBINSON, J.P., SHAVER, P.R. and WRIGHTSMAN, L.S., Editors, Measures of personality and social psychological attitudes, Academic Press, Inc, San Diego, CA (1991), pp. 161–194.

29. MARSHALL, J.R. and LIPSETT, S.- Social phobia: From shyness to stage fright., Basicbooks, New York (1994).

30. RAPEE, R.M.- Overcoming shyness and social phobia: A step-by-step guide, Jason Aronson, Northvale, NJ (1998).

31. O'-NEILL, L.M., BARNIER, A.J., MCCONKEY, K. – Treating anxiety with self-hypnosis and relaxation. Contemporary Hypnosis. Vol 16(2), (1999), pp. 68-80.

32. TAKAISHI, N. – A comparative study of Autogenic Training and Progressive Relaxation as methods for teaching clients to relax. Sleep and Hypnosis. Vol 2(3), (2000), pp. 132-136.

33. GARVIN, A.W, TRINE, M.R., MORGAN, W.P. – Affective and metabolic responses to hypnosis, autogenic relaxation and quiet rest in the supine and seated positions. International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis. Vol 49(1), (2001), pp. 5-18.

34. PELHAM, B.W. and SWANN, W.B., – From self-conceptions to self-worth: on the sources and structure of global self-esteem. Journal of Personality and Social Psychology 57, (1989), pp. 672–680.

35. RAPEE, R.M. and HEIMBERG, R.G. – A cognitive–behavioral model of anxiety in social phobia. Behaviour Research and Therapy 35, (1997), pp. 741–756.

36. ROSENBERG, M. – Conceiving the self, Basic Books, New York, 1979

37. SPALDING, L.R. and HARDIN, C.D. – Unconscious unease and self-handicapping: Behavioral consequences of individual differences in implicit and explicit self-esteem. Psychological Science 10, (1999), pp. 535–539.

38. SWANSON, J.E., RUDMAN, L.A. and GREENWALD, A.G. – Using the implicit association test to investigate attitude–behaviour consistency for stigmatized behaviour. Cognition and Emotion 15, (2001), pp. 207–230.

39. WELLS, A., CLARK, D.M. and AHMAD, S. – How do I look with my mind's eye: perspective taking in social phobic imagery. Behaviour Research and Therapy 36, (1998), pp. 631–634.
40. BANDURA, A. – Self-efficacy conceptions of anxiety. Anxiety Research 1, ( 1998), pp. 77-98.

41. BARLOW, D.H. – Anxiety and its disorders, Guilford Press, New York, 1988

42. BARLOW, D.H. and CRASKE, M.G. – Mastery of your anxiety and panic – II, Graywind Publications, Albany, NY, 1994

43. BARLOW, D.H., BROWN, T.A. and CRASKE, M.G. – Definitions of panic attacks and panic disorder in the DSM-IV: implications for research. Journal of Abnormal Psychology 103, (1994), pp. 553-564.

44. BARLOW, D.H., CHORPITA, B.F. and TUROVSKY, J. – Fear, panic, anxiety, and disorders of emotion. In: Hope, D., Editor, , 1996. Nebraska symposium on motivation, University of Nebraska Press, Lincoln, pp. 251-328.

45. CRASKE, M.G. – Phobic fear and panic attacks: the same emotional states triggered by different cues?. Clinical Psychology Review 11, (1991), pp. 599-620.

46. CRASKE, M. G., RAPEE, R.M. and BARLOW, D.H. – The significance of panic expectancy for individual patterns of avoidance. Behavior Therapy 19, (1988), pp. 577-592.

47. CRASKE, M.G., BROWN, T.A. and BARLOW, D.H. – Behavioral treatment of panic disorder: a two-year follow-up. Behavior Therapy 22, (1991), pp. 289-304.

48. BRINSTER, P. – Terapia cognitivă, Editura Teora, București, 1997