Anemia Feripriva a Copilului. Particularitati Etiologice Clinice Paraclinice Si de Tratament

MOTTO :

”Sănătatea este o comoară pe care puțini știu să

prețuiască, deși aproape toți se nasc cu ea”

HIPOCRATE

MOTIVAȚIA    LUCRĂRII

Într-o lume în care existența cotidiană a intrat într-un ritm amețitor și solicitant, trebuie să învățăm cum să ne păstrăm sănătatea, dar mai ales cum să reacționăm în caz de îmbolnăvire.

Chiar dacă ne conducem în viață după un motto ca acesta:

« E preferabil să te epuizezi decât să ruginești »

( DAVID J. SCHAWARTZ – Puterea magică a gândului ), trebuie să știm și ce riscuri impune abordarea unui astfel de stil de viață.

Cum stresul și alimentația este un factor favorizant al anemiei, am vrut ca abordând acest subiect să învăț cât mai multe despre această afecțiune și despre importanța unei vieți echilibrate în viața de zi cu zi.

C U P R I N S:

CAP.I SÂNGELE – ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

1.1.Sângele-definiție ………………………………………………………………………..pag.7

1.2. Hematiile…………………………………………………………………………………..pag.9

1.3. Leucocitele………………………………………………………………………………..pag.10

1.4. Trombocitele……………………………………………………………………………..pag.11

1.5. Imunitatea………………………………………………………………………………..pag.11

1.6. Funcțiile sângelui……………………………………………………………………….pag.12

1.7. Proprietățile sângelui…………………………………………………………………..pag.13

1.8. Temperatura sângelui………………………………………………………………….pag.14

1.9. Vâscozitatea………………………………………………………………………………pag.14

1.10. PH-ul sanguin………………………………………………………………………….pag.15

1.11. Antigenele și anticorpii ABO………………………………………………………pag.15

1.12. Semne și simptome asociate……………………………………………………….pag.16

1.13. Patologie asociată……………………………………………………………………..pag.17

1.14. Diagnostic clinic………………………………………………………………………pag.19

CAP.II ANEMIA FERIPRIVĂ

2.1. Anemia feriprivă – definiție………………………………………………………….pag.21

2.2. Cauzele anemiei feriprive…………………………………………………………….pag.22

2.3. Simptomele care apar în cazul anemiei feriprive……………………………….pag.22

2.4. Stabilirea diagnosticului de anemie feriprivă-investigații…………………….pag.23

2.5. Tratamentul anemiei feriprive……………………………………………………….pag.24

CAP.III ROLUL ASISTENTEI MEDICALE

3.1. Obiecvtive ………………………………………………………………………………..pag.27

3.2. Rolul asistentului medical ……………………………………………………………pag.27

3.3. Caz clinic …………………………………………………………………………………pag.29

3.4. Plan de nursing…………………………………………………………………………..pag.38

3.5. Fișa tehnică – . Injecția intramusculară …………………………………………..pag.41

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………pag.45

Capitolul I

SÂNGELE – ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

1.1 SÂNGELE

Sângele este un țesut sub forma lichidă ce este alcătuit din:

– plasmă;

– elemente figurate;

În organismul omului circulă aproximativ cca. 5,5 litri de sânge, reprezentand 1/13-1/14 din greutatea corpului a unui adult in greutate de 55 – 75 kg. Volumul sanguin este împărțit în volum de 3,5 litri sau 55% din volumul reprezentat de plasmă și 1,5-2 litri sau 45% din volumul reprezentat de elementele figurate.

Prin intermediul acestui țesut lichid se realizează toate schimburile nutritive și de epurare dintre organism și mediul extern. La barbati masa sanguină este mai mare cu 10% .

Sangele este repartizat astfel:

– in masa musculara = 40% din volumul sangelui;

– la nivelul pielii = 30% din volumul sangelui;

– la nivelul viscerelor = 25% din volumul sangelui;

– la nivelul coronarelor = 5% din volumul sangelui.

Plasma sanguină

Plasma este reprezentata ca un lichid clar,de aspect fluid,avand o culoare usor galbuie,fara miros si cu gust salin.Plasma reprezinta componenta lichida a sangelui si este alcatuita din 90% apa si 10% reziduuri uscate.

Proteinele din compozitia plasmei se clasifică astfel:

– albumine;

– globuline;

– fibrinogen.

Albuminele se găsesc în cantitatea mai mare în plasmă.Rolul lor este acela de a asigura schimbul de apa dintre tesuturi si sange.Ele au functie de transport datorita fixarii temporar a unor diferite substante (medicamente,hormoni).

Fibrinogenul are o concentrație de 0,2-0,4g% si este sintetizat de catre ficat datorita proteinelor alimentare.Rolul principal al fibrinogenului este in procesul de coagulare.

Substanțele azotate neproteice din plasmă sunt reprezentate de produși ai catabolismului proteic precum acidul uric, urea și creatinina, dar și acizi aminați, pigmenți biliari și polipeptide.

Substanțele anorganice ale plasmei sunt reprezentate de doua grupe principale de substante:apa si sarurile minerale.Plasma contine 90% apa si elementele figurate reprezinta 65% apa.Sarurile minerale sunt reprezentate de:

Sodiul (Na)-mentine tensiunea arteriala si a volumului de sange circulant in limite normale si impiedica coagularea sangelui..

Potasiul (K) este principalul cation intracelular.

Calciul (Ca) este un ion reglator al coagularii,excitatiei nervoase,al osificarii.

Clorul (Cl ) reprezinta ionul metabolismului apei.

Elementele figurate ale sângelui

Elementele figurate ale sângelui (Fig.1.) reprezentate de:

-hematii;

-trombocite;

Elementele sângelui

1.2. HEMATIILE

Hematiile reprezintă cca. 2,3-2,5 litri din volumul sangelui total. În anumite patologii, hematiile își pot modifica dimensiunea si forma.

Hematiile au culoarea roșie-portocalie, aceasta fiind determinată de prezența hemoglobinei. Prezintă o zonă centrală mai palidă și cu margini mai intens colorate. Numărul hematiilor este în mod fiziologic de 5.1000.000 ± 500.000/mmc la bărbat și de 4.600.000 ± 500.000 mmc la sexul feminin.

Rolul principal al hematiilor este acela de a transporta oxigenul de la nivelul pulmonar, la nivelul tisular și de a prelua dioxidul de carbon care va fi transportat pana la nivelul pulmonar .

Hemoglobina reprezinta proteina transportatoare a oxigenului și dioxidului de carbon de la nivelul hematiilor,reprezentand 95% din aceasta.Numărul hematiilor se poate modifica în sensul creșterii sau scăderii lor și poate fi de natură patologică sau fiziologică.

Cauzele cresterii a numărului de hematii:

La sexul masculin;

Domiciliu în localități cu altitudine mare;

Consecutiv efortului fizic;

Prin hemoconcentrație în deshidratare sau emoții.

Cauza patologica de creștere a numărului de hematii reprezinta toate patologiile ce sunt acompaniate de hipoxie tisulară ca tuberculoza pulmonară, în insuficiența cardiacă.

Cauza fiziologica de scădere a numărului de hematii:

Prin hemodiluție, în urma ingestiei unei cantități de apă foarte mare;

La personalul care lucreaza in mediul hiperbar.

Cauza patologica de scădere a hematiilor sunt frecvent întâlnite putând fi cauzate de:

Hemoragii puternice;

Hemoliză;

Anemii de diferite tipuri.

Pentru analiza sangelui și cunoașterea principalelor boli din patologia sângelui trebuie cunoscute valori și indici eritrocitari cu rol major in identificarea unor modificari la nivelul sangelui:

1.Volumul eritrocitar mediu (VEM) :

-V.N. – 80-94 u3;

-o crestere >94 u3 rezulta macrocitoza;

-o scadere <80 u3 rezulta microcitoza;

2.Hemoglobina eritrocitară medie (HEM) :

-V.N. – 25-32 ug.

3.Concentrația medie de hemoglobină eritrocitară (CHEM) :

-V.N. – 32-46 g/dl;

-o scadere < 30 g/dl indica prezenta unei anemii.

4.Grosimea eritrocitară medie (GEM):

-V.N. – 1,7-2,5 um;

-o scadere a sa <1,7 um indica platocitoza;

-o crestere >2,5 um indica sferocitoza.

5.Suprafața eritrocitară medie:

-V.N. – 120 -130 um2..

6.Indicele de culoare sau valoare globulară:

-V.N. – 0,85-1,15 um3.

-o crestere mai >1,15 rezulta hipercromie;

-o scadere <0,85 rezulta hipocromie.

1.3. LEUCOCITELE

Cunoscute și sub denumirea de celule albe,leucocitele au rolul principal de a proteja organismul.Ele nu sunt localizate strict la nivel sangelui,putând fi întâlnite și la nivelul splinei,la nivelul ficatului și ganglionilor limfatici.

Numărul leucocitelor la adulți de 6.000-8.000 leucocite/mmc, la nou-născuți valorile pot ajunge și până la 12.000-20.000 leucocite/mmc, si la sugari pot ajunge la valori de 9.000-12.000 /mmc.

Pot apărea modificări fiziologice de creștere a leucocitelor în următoarele cazuri:

Sarcină;

Frig;

Efort fizic;

Emoții.

Creșteri patologice ale leucocitelor sunt întâlnite în:

Afecțiuni inflamatorii acute si subacute;

Leucemii;

Diabet zaharat;

Neoplazii;

Alergie.

Scăderea numărului de leucocite în mod fiziologic se întâlnește la persoanele în vârstă,in, stres,afecțiuni infecțioase ce deprimă sistemul imun precum febra tifoidă parotidita epidermică, rujeola, gripa. După aspectul nucleului, leucocitele se pot împărți în leucocite mononucleare și polinucleare.

Leucocitele mononucleare se mai numesc si agranulocite datorită absenței granulațiilor eozinofile, bazofile sau acidofile din citoplasmă. Agranulocitele mononucleare le reprezinta limfocitele și monocitele, pe cand granulocitele polinucleare sunt reprezentate de neutrofile, eozinofile și bazofile.

Limfocitele îndeplinesc de asemenea funcția de apărare, fiind primele ce reacționează la apariția unui antigen, ele încearca să caute, să identifice și se leaga de proteinele antigenului astfel încât acesta să poată fi îndepărtat. Granulocitele și macrofagele sosesc, înconjoară și distrug antigenul identificat. De asemenea, realizează și îndepărtarea celulelor moarte sau îmbătrânite ce nu își mai realizează funcția dar și a particulelor străine precum praful.

1.4. TROMBOCITELE

Trombocitele (Fig.3.) se mai numesc și plachete sanguine și sunt elemente acelulare, anucleate, si au rol foarte important în realizarea proceselui de hemostază. Ele se formează la nivelul măduvei hematogene, din aceași celulă stem din care se formează hematiile și limfocitele. O treime din trombocite se găsesc la nivelul circulației splenice, restul găsindu-se în torentul sanguin. Distrugerea trombocitelor are loc la nivelul splinei și ficatului,dar și la nivelul circulației generale a sangelui.

Fig.3.Trombocite

1.5. IMUNITATEA

Imunitatea reprezintă capacitatea organismului de recunoaștere,anihilare a macromoleculelor,celulelor străine organismului care pătrunse în mediul intern ar putea produce dereglări ale homeostaziei.

Imunitatea este de mai multe feluri:

-moștenită (naturală);

-dobândită în urma contactului prealabil cu un antigen;

-dobândită artificial:

= cu vaccinuri ce conțin germeni atenuați sau morți-imunitate activă;

= cu seruri imune conținând anticorpii specifici-imunitate pasivă.

1.6. FUNCȚIILE SÂNGELUI

Sângele are o multitudine de funcții ,printre care pot fi enumerate funcția circulatorie,funcția respiratorie,funcția nutritivă, funcția excretorie,funcția de menținere a echilibrului hidro-electrolitic,funcția de termoreglare,funcția de apărare a organismului.

Funcția circulatorie

Se știe faptul că sângele contribuie la realizarea și menținerea presiunii arteriale prin intermediul volumului său,dar și a proprietăților sale chimice si fizice.O creștere a volumului circulant va duce la hipervolemie (se întâlnește în ingestia masivă de apă și sare în mielomul multiplu,în sarcină) și în consecință va crește și presiunea arterială.

Funcția respiratorie

Cu ajutorul sângelui se realizează transportul gazelor sanguine: oxigenul de la nivelul pulmonar la nivelul tisular,furnizând astfel necesarul de oxigen pentru realizarea metabolismului și totodată preluând dioxidul de carbon și transportul lui la nivelul pulmonar,urmat de eliminarea acestuia prin expiratie.

Funcția excretorie

Prin intermediul sângelui se transportă majoritate a cataboliților de la nivel tisular la nivelul organelor excretoare.Principalii metaboliți transportați sunt reprezentați de uree, dioxid de carbon,acid lactic,acid uric,amoniac, ,compuși cetonici.

Funcția nutritivă

Se realizează prin intermediul sângelui,acesta funcționând ca o punte între țesuturi și organele la nivelul cărora se realizează absorbția principalelor substanțe nutritive. Sângele, principalul transportor al glucozei,al aminoacizilor,al lipidelor,absența acestora împiedicând realizarea metabolismului tisular.

Menținere a echilibrului hidro-electrolitic

Pentru restabilirea echilibrului hidroelectrolitic si acido-bazic al spatiului intracelular se utilizeaza fie solutii de electroliti multipli,fie amestecuri de solutii simple.

Funcția de termoreglare

Homeotermia reprezintă menținerea constantă a temperaturii corpului.Sângele acționează la nivelul proceselor de acumulare și dispersare de energie tremică,având astfel un rol major în termoreglare.

Funcția de apărare

Funcția de apărare a sângelui este realizată atât prin intermediul imunității celulare responsabile fiind elementele figurate specializate precum leucocitele, dar și prin intermediul imunității umorale realizate de anticorpii secretați de către plasmocite.

Funcția de reglare a principalelor funcții ale organismului.

Este realizată prin intermediul multitudinii de substanțe active conținute,astfel fiind reglate funcții precum cea excretorie,circulatorie,digestivă etc.

1.7. PROPRIETĂȚILE SÂNGELUI

Sângele reprezintă asemeni oricărei substanțe anumite proprietăți fizico-chimice:

Culoarea sangelui;

Densitatea sangelui;

Temperatura sangelui;

Vâscozitatea sangelui

Ph-ul sanguin.

Culoarea sângelui

Culoarea sângelui este dată prin intermediul hemoglobinei de la nivelul hematiilor și diferă in funție de gradul de saturatie de oxigen in sange.Astfel,la nivel arterial hemoglobina este saturată în oxigen,sângele are o culoare de roșu intens,iar la nivel venos,unde saturația în oxigen a hemoglobinei este de 60%,dar și prezența unei mari cantități de hemoglobină redusă,conferă sângelui venos culoarea roșu-închis.

Densitatea sângelui

Densitatea sângelui este dată de numărul de elemente figurate,dar și de cantitatea

de solviți de la nivelul lusangelui.

Densitatea normală a sângelui este la sexul barbatesc este de 1061 și la sexul feminin de 1057. Există anumite variații ale densității sângelui fiziologice sau patologice.

Variațiile fiziologice apar datorită pierderii sau ingestiei de lichide.

Variațiile patologice pot fi întâlnite în următoarele situații:

-scăderi ale densității sangelui:

Scăderea numarului de elemente figurate așa cum se întâmplă în anemii;

-creșteri ale densității sanguine:

Hiperproteinemii,ca în cazul mielomului multiplu;

Creșterea numărului de elemente figurate,așa cum se întâlnește în poliglobulii,în deshidratare,în hemoconcentrațiile din șoc.

1.8. TEMPERATURA SÂNGELUI

Temperatura sângelui se încadrează între 37,70C și 380C până la un maxim de 400C la nivel hepatic,și un minim de 360C la nivelul plămânilor și scrotului.

1.9. VÂSCOZITATEA

Vâscozitatea sangelui poate fi definită ca fiind absența alunecării între straturi diferite de fluid.

-V.N. – la barbati = 4,7

–la femei = 4,4

Principalul factor ce contribuie la realizarea vâscozității, sângele este reprezentat de numărul elementelor figurate.

Cu ajutorul vâscozității este influențată rezistența periferică,iar prin aceasta,presiunea arterială.

Variații ale vâscozității

-scăderi ale vâscozității:

Anemia;

Hemoragia;

-creșteri ale vâscozității:

Creșterea numărului de elemente figurate în cazul leucemiilor,poliglobuliilor.

1.10. PH-UL SANGUIN

Variațiile ph-ului sanguin sunt în mod normal între 7,38-7,42.

– cresterea ph-ului la 7,6-7,8 rezulta instalarea comei;

-la 6,8 sau 8 rezulta decesul persoanei.

1.11. ANTICORPII ABO ȘI ANTIGENELE

Sistemul de antigene de grup sanguin identificat ABO este primul sistem,fiind și cel mai bine cunoscut.Este alcătuit din următoarele grupe majore:A,B,AB și 0.Pentru realizarea grupelor sanguine sunt responsabili două antigene și doi anticorpi.

Grupa de sânge A

(sau grupa II) prezintă pe suprafața hematiilor antigenul A,deci anticorpii anti-A nu vor fi prezenți deoarece producerea lor de către organism ar determina distrucția propriilor hematii.

Grupa de sânge B

(sau grupa III) prezintă pe suprafața hematiilor antigenul B,deci anticorpii anti-B nu vor fi prezenți.

Grupa de sânge AB

(sau grupa IV) prezintă pe suprafața hematiilor atât antigen A cât și antigen B,la aceștia lipsind atât anticorpii anti-A cât și anticorpii anti-B.Ei fiind primitorii universali,putând primi sânge de la orice grupă de sânge.

Grupa de sânge 0

(sau grupa I) nu prezintă nici antigen A ,nici antigen B pe suprafața hematiilor,deci ei sunt donatori universali, însă nu vor putea primi decât de la donatori tot cu grupa 0.

Grupele de sânge se moștenesc prin gene de la nivelul cromozomului 9,fiecare individ primește una din alele (A,B sau 0) de la fiecare părinte.

Atât alela A, cât și alela B sunt alele dominate față de 0. Astfel indivizii ce vor avea genotipul A0, vor avea fenotipul A. Persoanele ce au fenotipul 0, au genotipul 00, ei moștenind alela recesivă de la ambii părinți. Alelele A și B sunt codominante, de aceea dacă alela A este moștenită de la un părinte și alela B este moștenită de la altul, grupa va fi AB. Antigenele A și B nu se găsesc doar pe suprafața hematiilor, ele sunt secretate în mod normal și la nivelul fluidelor corpului precum salivă, lacrimi și urină.

Capitolul II

ANEMIA FERIPRIVĂ

2.1. ANEMIA FERIPRIVĂ- definiție

ANEMIA FERIPRIVĂ este o anemie microcitară și hipocromă cu depozite de fier epuizate fiind cea mai frecventa forma de anemie de pe glob.

Deficitul de fier al organismului apare prin:

– cresterea necesarului/utilizarii in:

– sarcina si alaptare;

– perioadele de crestere rapida la copii si adolescenti;

– inflamatii cronice;

– neoplasme;

– scaderea absorbtiei:

– gastrite atrofice;

– alimentatie bogata in paste fainoase,cereale.

– pierderi crescute de fier din:

– hemoragii digestrive;

– menoragii;

– metroragii.

FAZELE ANEMIEI FERIPRIVE:

FAZA I: scaderea progresiva a depozitelor de fier:

– scaderea feritinei serice <20 ng/ml;

– scaderea depozitelor de fier in macrofagele medulare;

– scaderea numarului de sideroblasti medulari;

– hemoglobina,hematocritul si numarul de hematii au valori normale.

FAZA II: deficit latent de fier,fara anemie:

– depozitele de fier sunt epuizate;

– scaderea sideremiei;

– scaderea saturatiei transferinei;

– hemoglobina,hematocritul,numarul de hematii au valori normale.

FAZA III: anemie normocitara si normocroma:

– scaderea sideremiei <50 ug%;

– scaderea saturatiei transferinei < 15%;

– scaderea hemoglobinei,hematocritului si numarului de hematii;

– indici eritrocitari normali.

FAZA IV: anemie microcitara si ulterior hipocroma;

FAZA V: anemie manifesta clinic.

2.2. CAUZELE ANEMIEI FERIPRIVE:

Anemia feripriva cauzata de deficitul de fier în organism poate aparea în urmatoarele situații:

– sângerare cronică la nivelul căii genitale, a tubului digestiv (ulcere, neoplasme, paraziti);

– sângerare pe cale urinară;

– donatorii de sânge care conțin 200 mgFe;

– hemoliza intravasculară cronică cu hemoglobinurie;

– deficit de aport alimentar;

– malabsorbtie;

– carențe relative prin dezechilibru între aport și necesitate;

– depozite de fier reduse la naștere;

-nevoi crescute de fier (sarcină, lactație);

2.3. SIMPTOMELE CARE APAR ÎN CAZUL ANEMIEI

FERIPRIVE

Când exista o scadere marcanta a hemoglobinei pacienții pot prezenta:

– astenie – care se datoreaza scaderii hemoglobinei cu scaderea aportului tisular de oxigen;

– modificări epiteliale;

– stomatita angulară;

– disfagie;

– glosita atrofica;

– anorexie;

– dureri epigastrice;

– diaree;

– pica (nevoia de a manca ceva ciudat – ex:var,creta);

– modificari ale fanerelor (unghii plate sau excavate);

– splenomegalie moderata;

– cefalee;

– vertij;

– palpitații;

– paloare;

– oboseala;

– tulburari de vedere;

– tahicardie;

– hipotensiune arterială;

– dispnee.

2.4. STABILIREA DIAGNOSTICULUI DE ANEMIE FERIPRIVĂ

INVESTIGAȚII

– explorarea seriei albe (leucocite);

– explorarea seriei roșii;

– teste pentru explorarea funcției de coagulare (numărul trombocitelor, decelarea cantității de fibrină, timpul de sedimentare, timpul de coagulare, timpi de protrombină, timpul Quick, timpul Hawell, VSH);

Alte investigații:

– examenul coproparazitologic (decelarea paraziților intestinali);

– examen de urină (hematuria micro și macroscopică);

– examenul sucului gastric;

– explorarea organelor hematologice (puncția osoasă, oasele late cu măduva hematopoetică) ca și locuri de elecție se puncționează sternul și creasta iliacă;

– puncția ganglionară;

– puncția splenică;

– scintigrama hepatică;

– ecografia și radiografia abdominală.

2.5. TRATAMENTUL ANEMIEI FERIPRIVE

Tratamentul bolii de bază și refacerea rezervelor de fier se administrează per os glutamat feros, glubifer. Se administrează cam 100-200 mg Fe/zi cu sau fără acidifiant gastric (vitamina C).

Tratamentul durează cam trei luni până la corectarea anemiei și încă trei luni până la refacerea rezervelor. Se poate administra fier pe cale parenterală la bolnavii cu tulburari digestive, la bolnavii psihici și la cei care iau eritropoetină.

Transfuziile de sânge se fac numai pentru corectarea rapida a anemiei înainte de intervențiile chirurgicale sau nașteri. Tratamentul de preventie al carenței se administrează la gravide, la copii născuți prematuri, la donatorii de sânge.

Alimentația corectă a sugarului cu preferarea alimentației naturale în primul trimestru și diversificarea sa precoce (mai ales la cei alimentați artificial) cu preparate alimentare cu conținut crescut de proteine animale și implicit de fier.

Suplimentarea aportului de fier prin preparate alimentare (cereale, lapte praf) fortifiate cu fier sau prin preparate medicamentoase, asigurand o doza de 1-2 mg/kg corp/zi la grupele de sugari cu risc crescut pentru anemia feriprivă (prematuri, gemeni, malnutriți, sugari alimentați artificial, cu tulburări digestive trenante sau cu infecții repetate).

Îngrijirea pacienților cu anemie feriprivă.

– culegere de date-când a apărut;

– implicarea în traumatisme;

– persoane care au carențe de fier;

– medicație administrată fără protecție gastrică;

– hemoragii fiziologice (menstruația și nașterea naturală).

Manifestări de dependență

– amețeli;

– colorația tegumentelor nespecifică instalată brusc;

– tahicardie;

– puls filiform;

– HTA;

– dispnee;

– stare ipotimică;

– tulburări digestive ca:greață,vărsături,meteorism,tulburări de tranzit.

Capitolul III

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE

3.1. OBIECTIVE

– identificarea diagnosticelor de nursing;

– pacientul să aibe funcțiile vitale în limite normale;

– corectarea volemică;

– pacientul să prezinte o bună respirație și o bună circulație;

– pacientul să prezinte integritate tegumentară (pansarea plăgilor,oprirea hemoragiilor);

– pacientul să prezinte eliminări în limite fiziologice;

– pacientul să fie hidratat corespunzător și să evite starea de lipotimie;

– pacientul să fie în siguranță, iar starea sa să nu evolueze negativ;

– pacientul să își reia activitățile cotidiene cât mai curând posibil.

3.2. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL

– monitorizarea funcțiilor vitale;

– administrează la indicația medicului, medicația specifică;

– observă la pacient: facies-ul, tegumentele, reacția psihică;

– asigură aport hidric și echilibru alimentar;

– asigură poziție antalgică;

– pansarea plăgii și hemostază;

– administrează oxigen;

– asigură abord venos periferic;

– recoltează probe biologice:

hemoleucograma : VN – bărbat = 4,5-5 mil./mm3

– femeie = 4,2-4,8 mil./mm3

hemoglobina : VN – bărbat = 15 + 2g%/mm

– femeie = 13 + 2g%/mm

leucocite : VN – copil 6 luni-6 ani: 6 000 – 15 000 mm3

limfocite : VN – 4 – 8 %

trombocite : VN – 150 – 400 mm3

VSH : VN – bărbat = 1-10 mm/h

– femeie = 2-13 mm/h

glicemia : VN – 80-120 mg%

hematocrit : VN – bărbat = 42 + 5%

– femeie = 47 + 2%

TGO : VN – 2 – 20 UI

TGP : VN – 2 – 16 UI

– supraveghează starea pacientului, reevaluează obiectivele și își ajustează intervențiile.

3.3. CAZUL CLINIC

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

ANTECEDENTE

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

TABLOUL CLINIC

NEVOI FUNDAMENTALE

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

REGIM IGIENO-DIETETIC

Alimente permise:

FUNCȚII VITALE

INVESTIGAȚII DE LABORATOR

EXAMINĂRI PARACLINICE SUPLIMENTARE

TRATAMENT ÎN SPITAL

Alergic la: – nu este alergică;

TRATAMENT LA DOMICILIU

3.4. PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

EDUCAȚIE PENTRU SANATATE

3.5. FIȘA TEHNICĂ

INJECȚIA INTRAMUSCULARĂ (I.M)

Injecția intramusculară constituie introducerea unor soluții izotonice, uleioase sau a unei substanțe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac atașat la seringă.

Scop:

– terapeutic;

Soluții administrate:

– soluții izotone;

– solutii uleioase;

– soluții coloidale cu densitate mare.

Resorbția:

– resorbția începe imediat după administrarea soluției;

– se termină în 3-5 minute;

– resorbția este mai lentă pentru soluțiile uleioase.

Locul injecției:

mușchii voluminoși, lipsiți de trunchiuri importante de vase și nervi;

fața externă a coapsei în treimea mijlocie;

fața externă a brațului în mușchiul deltoid;

regiunea supero-externă fesieră.

Locul injecției îl constituie mușchii voluminoși, lipsiți de trunchiuri importante de vase și nervi, a căror lezare ar putea provoca accidente.

În mușchii fesieri se evită atingerea nervului sciatic:

in partea superioara externa a fesierului – rezultand din întretăierea unei linii orizontale, care va trece prin marginea superioară a marelui trohanter, până deasupra șanțului interfesier, cu altă verticală perpendiculară pe mijlocul celei oprizontale;

când pacientul este în poziție șezând, injecția se poate face în toată regiunea fesieră, deasupra liniei de sprijin.

Materiale necesare:

– tava medicală (cărucior) cu:

– mușama;

– aleză;

– tăviță renală;

– tampoane sterile de vată sau comprese din tifon;

– seringi corespunzătoare cantității substanței de administrat;

– medicamentul de injectat (soluții apoase,uleioase,pulberi uscate solubile în apă distilată sau ser fiziologic) în flacoane închise;

– alcool;

– mănuși;

Pregătirea echipamentului:

– se verifică medicația prescrisă ca data de expirare, colorație, aspect;

– se testează pacientul să fie alergic, în special înaintea administrării primei doze;

– dacă medicația este în fiolă, aceasta se dezinfectează, se sparge și se trage doza indicată, scoțând aerul din seringă;

– se schimbă acul cu unul potrivit pentru injectia intramusculară;

– dacă medicamentul este în flacon sub formă de praf, se dezinfectează cu alcool medicinal capacul flaconului, se introduce lichidul, se trage doza indicată, se scoate aerul și se schimbă acul cu cel pentru injecția intramusculară;

– tehnica de extragere a substanței dintr-un flacon :

– se va dezinfecta capacul flaconului cu alcool medicinal, se introduce acul prin capacul flaconului, seringa se va umple cu substanta medicamentoasa ;

– locul de injectare în injecția intramusculară trebuie făcută cu grijă.

Administrarea solutiei medicamentoase:

identificam pacientul conform foaiei dev observatie;

se explică pacientului tehnica ce urmeaza a fi efectuata;

asiguram intimitate pacientului;

se spală mâinile cu apa si sapun;

se pun mănușile;

se va avea în vedere să se rotească locul injectarii dacă pacientul a mai făcut recent injecții intramusculare;

la adulți locul de administrare uzual fiind fața supero-externă a fesei,iar la copil fața antero-laterală a coapsei;

se poziționează pacientul și se pregateste zona aleasă pentru injectare;

invitam bolnavul să-și relaxeze musculatura și să stea liniștit;

se dezinfectează cu un pad alcoolizat prin mișcări circulare;

se lasă pielea să se usuce;

se întinde pielea între policele și indexul sau mediul mâinii stângi;

se poziționează seringa la 90 de grade;

se atenționează pacientul că urmează să simtă o înțepătură;

se recomandă să nu își încordeze mușchiul;

se înțeapă perpendicular pielea pătrunzând (4-7 cm) cu rapiditate și siguranță cu acul montat la seringă;

se susține seringa cu cealaltă mână;

se va aspira pentru a verifica dacă nu s-a nimerit într-un vas de sânge;

dacă apare sânge se va retrage acul și se va relua procedura;

dacă la aspirare nu apare sânge in seringa,se va injecta substanța lent pentru a permite mușchiului să se destindă și să absoarbă gradat medicația;

după injectare se retrage acul printr-o singură mișcare la fel cum a fost introdus;

se acoperă locul puncționării cu un pad alcoolizat și se masează ușor circular pentru a ajuta dispersarea si absorbtia medicamentului (masajul este contraindicat la administrarea de fier);

se îndepărtează padul cu alcool și se inspectează locul puncționării pentru a observa eventualele săngerări sau reacții locale;

dacă există sângerare se va aplica compresie locală sau gheață în caz de echimoze;

se va reveni și inspecta locul injecției dupa 10 minute;

se vor arunca materialele folosite (ace,seringa,manusi,pad alcoolizat,flacon) în recipientele de colectare speciale.

INCIDENTE ȘI ACCIDENTE.

Intervenții

prezenta durerii din cauza atingerii nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale: retragerea acului, efectuarea injecției în altă zonă;

paralizia prin lezarea nervului sciatic: se evită prin respectarea zonelor de elecție a injecției;

aparitia unui hematom prin lezarea unui vas de sange;

cand se rupe acul: extragerea acului se face manuală sau chirurgicală;

supurație aseptică;

supurație septica-prin nerespectarea asepsiei: prevenim prin folosirea unor ace suficient de lungi pentru a pătrunde în masa musculară, respectarea asepsiei;

embolie prin injectarea accidentală într-un vas a soluțiilor uleioase: se previne

prin verificarea poziției acului.

Considerații speciale:

– la pacienții care au tratament îndelungat intramuscular se va ține o evidență clară a zonelor de injectare pentru a le roti;

– la pacienții anxioși se poate ține gheața câteva secunde pe zona de injectare înainte de administrare pentru a anestezia locul;

– se încurajează pacientul întotdeauna să relaxeze mușchiul pentru că injectarea într-un mușchi încordat este dureroasă;

– injecția intramusculară poate distruge celule musculare determinând astfel creșteri ale nivelului CK (creatinkinaza) care poate duce la o confuzie, deoarece aceeași creștere poate indica un infarct miocardic;

– la pacienții care necesită o monitorizare atentă a CKÂ și CKMBÂ se va schimba modul de administrare medicamentoasă din intramuscular în intravenos;

– din cauza unui țesut muscular mult mai slab dezvoltat trebuie sa se aibe în vedere că la pacienții vârstnici absorbția solutiei medicamentoase are loc mult mai rapid.

BIBLIOGRAFIE

1. Tratat de medicină internă – Hematologie, sub redacția prof. Radu Păun, partea I , coordonator : prof. Dan Colita, Editura medicală, Bucuresti, 1997

2. Hematologie clinica, Dr. Delia Mut Popescu, Editura Medicala, Bucuresti, 1994;

3. Anatomia și fiziologia omului – Compendiu, Ediția a doua, Editura Corint, București, 2009;

4. www.scigroup.com-participarea la puncții-nursing

5. cursuriamg.blogspot.ro/2013/injecția intramusculară

6. Tehnica ingrijirii bolnavului – Carol Mozes,editura Medicala 2002

7. Ghid de nursing, volumul I – Lucreția Titircă, Editura viața medicală românească, București, 2008;

8. Proceduri de nursing, Editura Ex Ponto, Constanța 2007;

9. Esențialul în pediatrie, ediția a doua – dr. Eugen Pascal Ciofu, Editura medicală Amaltea, 2002.