Andrei Pleșu La Ce Bun Manualele

=== b8b30aec4707c6e779f5f0602d519ec0ab5acba6_548631_1 ===

ANDREI PLEȘU – LA CE BUN MANUALELE?

1. Introducere

Andrei Pleșu este cunoscut în lumea de azi atât ca scriitor cât și ca politician. Acesta este renumit în domeniul artei literare ca eseist și istoric al artei. Ca politician, Andrei Pleșu a încercat să îndrume România să faca primii pași în democrația de după căderea comunismului, ca ministru al Culturii în Guvernul Petre Roman și ca ministru de externe în Guvernul Radu Vasile.

Orice gândire și experiență trăită, lasă anumite amprente asupra personalității și mentalității oamenilor. Andrei Pleșu, pe blogul său Adevărul, prezintă scurte sinteze și analize legate de evenimentele cotidiene. O asemenea analiză pertinentă este și cea referitoare la existența manualelor școlare. În articolul „La ce bun manualele?”, autorul face o analiză asupra evoluției vieții, punctând necesitățile elevilor, a cadrelor didactice din perspectiva evoluției învățământului, privite atât prin prisma omului de cultură cât și a politicianului care a fost.

Problema manualelor școlare este una acută care se perpetuează din an în an și apar mereu, diferite obstacole, voite sau nu, pe latura politică și socială.

Indiferent de modul în care are loc analiza, manualele școlare sunt indispensabile în sistemul de învățământ. Îndiferent de valoarea profesională a cadrului didactic, acesta trebuie să fie ajutat și de materiale anexe, care să-i ușureze munca. Manualele școlare sunt forme de comunicare scrise care susțin și întăresc comunicarea orală.

În cadrul analizei trebuie ținut cont de ideea conform căreia fiеϲarе рubliϲ rеaϲțiоnеază difеrit la aϲеlași mеsaј. Imрaϲtul nu роatе fi ϲalϲulat ϲu еxaϲtitatе iar unеоri, nu еxistă sufiϲiеnt timр și/sau rеsursе реntru a sе sϲhimba mеsaјului. Gruрurilе ϲu о fоrmarе sоϲială și ϲulturală difеrită au rеaϲții difеritе, ϲhiar daϲă mеsaјul еstе aϲеlași.

În majoritatea cazurilor primează imaginea publică a persoanei care transmite informația, apoi mesajul propriu-zis, care poate este un factor important și în acest caz.

2. La ce bun manualele? – Ne putem dezvolta profesional, fără ele?

Tipul de diferență de opinie în etapele discuției critice

În comunicarea dintre emițător și receptor se interpune un terț, folosit de emițător ca exemplu narativ care să îi pună în evidența printr-o comparație nefavorabilă pentru el, atuurile. Tonul mesajului transmis este în concordanță cu un emițător care îl” trage de mănecă” pe receptor.

Discursul începe cu prezentarea opțiunilor și a ideilor care au fost la baza acestui articol. Manualele atât numeric cât și ca și conținut, au condus mereu spre divergențe în mediul didactic. Înainte de anul 1990 exista un singur manual, unic pentru toți elevii care frecventau același an de studiu și aceeași materie. Cadrele didactice își organizau cursurile în funcție de cerințele specifice domeniilor predate, în concordanță cu manualele care erau oferite gratuit celor care le studiau. Îndrumătorii acestora își puteau stabili anumite criterii de evaluare comune și uneori puteau extinde domeniul studiului, dincolo de limitele oferite de suportul de curs. Anumite subiecte prezentate în aceste manuale erau opționale pentru instituțiile de învățământ care nu aveau un profil specific legat de materiile respective. Prezența acestor manuale unice a fost concepută ca o paradigmă a totalitarismului.

Pentru imaginea de ansamblu asupra aspectelor discursului argumentativ a lui Andrei Pleșu trebuie determinate diferențele de opinie ale autorului (Eemeren, Grootendorst, 2010) .

Punctul disputei, a etapei de confruntare, este determinat de mentalitatea oamenilor legate de sistemul educațional în general și de utilizarea manualelor, în special. Părerile receptorilor sunt împărțite și argumentate prin diferite poziții adoptate de aceștia. Publicul, în majoritate, consideră că sistemul este “prost gândit” (Pleșu, 2017) pentru că pune bază pe informație, pe memorie deși ar trebui pus accent pe competență, pentru ca elevul să-și dezvolte abilitățile necesare pentru viață.

În cadrul etapei deschiderii, autorul articolului provoacă pe cititorii săi să intre în jocul decizional legat de existența manualelor. În etapa argumentării are loc prezentarea opțiunilor legate de existența manualelor, numărul lor, utilitatea lor și modul în care existența acestora poate influența în bine educația elevilor.

Etapa de argumentare este o analiză strictă pe evoluția sistemului de învățământ concomitent cu evoluția manualelor, a elementelor auxiliare, necesare unei bune comunicări: profesor-elev, emițător-receptor.

În etapa închiderii, autorul își menține punctul de vedere exprimat la începutul mesajului prin trei puncte clare: competența nu poate exista fără a avea informație, elevul trebuie să fie fericit dar trebuie să cunoască acest sentiment, care se transmite tot prin învățare și informația nu trebuie cenzurată, sau să fie în stadiul de “inflație” (Pleșu, 2017).

Reconstruirea argumentului conform modelului pragma-dialectic

Structura argumentației autorului este bazată pe ideea că manualele sunt opționale, profesorul poate alege ceea ce consideră că-i ușurează munca și-l ajută pe elevul său să înțeleagă cele prezentate.

Urmând argumentul teoretic al generalității logicii adecvării, orice formă de argumentare care se referă la două elemente esențiale, precum gândirea de afaceri și așteptările sociale, poate fi integrată în paradigma constructivistă, din moment ce comportamentul presupus rațional este înțeles ca o exprimare a comportamentului potrivit (Finnemore, 1996, p. 28). Prin gândirea de afaceri se face referire la premisele adoptării mai multor manuale, care prin numărul lor, pot duce la creșterea competitivității. Existența acestor manuale trebuie să fie viabilă, astfel încât să fie în sensul așteptărilor sociale.

Structura socială furnizează ”direcția și scopurile pentru acțiune” (Finnemore, 1996, p. 28). Identitatea și interesele unui actor nu mai sunt definite exogen, ci construite endogen și reformulate constant prin interacțiunea cu structura socială. Simplu spus, ce este un actor și ce dorește el nu mai sunt categorii determinate, ci devin subiectul interacțiunii sociale. Fiecare acțiune – indiferent dacă este vorba despre conformarea la reguli și îndeplinirea așteptărilor sociale sau încălcarea lor – influențează felul în care actorii sunt văzuți de către alții. Aici, normele funcționează ca un criteriu de distincție între comportamentul adecvat și cel neadecvat. În cazul articolului realizat de Adrian Pleșu, normele se referă la studiul aprofundat cu ajutorul manualelor școlare, conform unui comportament adecvat care s-a transmis din generații în generații. Comportamentul neadecvat este cel prin care opinia unor receptori, conform căreia manualele școlare nu sunt oportune în vremurile prezente. Orice cadru didactic, oricât de bun ar fi, nu poate să-și exercite profesia fără instrumentele necesare, cu ajutorul cărora să-și etaleze competențele.

Plecând de la prezentarea analitică, calitatea discursului argumentativ se evaluează în mod progresiv. Discursul explicit în acest articol se referă la mijloacele de învățare ale elevilor, implicit pe manualele atât de utile și necesare în sistemul de învățământ. Argumentele specifice explicite în discursul argumentativ .

Argumentația este una complexă iar fiecare premisă luată în parte duce spre un adevăr crud. Argumentele legate de existența manualelor, de conținutul și de numărul lor provoacă aprige discuții care pot duce la conflicte între părțile participante la dispute, în plan îndepărtat: minister, edituri, autori de manuale, profesori, sistem de învățământ unde profesorii, elevii și implicit părinții lor, devin victime colaterale. Fiecare idee susținută, care devine premisă, are o argumentare între real și ideal, făcându-se referire la modul cum trebuie concepute manualele, trecându-se succint de la cuprins până la copertă, intrându-se într-o contradicție pe plan secundar referitor la premisele discursului, cu argumente relevante și comparative gradual, ducând spre o concluzie certă.

Mai multe argumente cumulate susțin punctul de vedere al autorului: manualul trebuie să existe, trebuie să fie realizat în concordanță cu necesitățile utilizatorilor și să fie adecvat principiilor comune ale profesorilor și elevilor.

De asemenea se pot observa elementele unei argumentări divergente. Modelul actual de manuale nu este eficient, deci trebuie să renunțăm la o parte dintre ele, micșorând în acest fel aria acestora.

Conform modelului pragma-dialectic se pot identifica elementele tacite ale argumentării.

Punctul de vedere conform analizei: Nu contează manualele în cadrul educației.

Argument: educația este prin excelență, față în față, profesor – elev și contează doar calitatea celor doi.

Reconstrucția acestui argument pe baza minimului optim și a maximului pragmatic:

Premisa 1 a acestui argument: Educația se face față în față profesor elev.

Premisa 2, minimul logic: Dacă (educația se face față în față), atunci (contează valoare și calitatea interlocutorilor).

Premisa 3 – conform maximului pragmatic: Manualele te ajută dar nu te învață.

Concluzie: contează valoarea și calitatea interlocutorilor

Schemele argumentative

Schema argumentativă a articolului este bazată pe cauzalitate. Sistemul de învățământ este prost gestionat. Sistemul de învățământ încă nu și-a găsit direcția dorită. Profesorii și elevii sunt bulversați de modificările ce le implică activitatea. Deci în concluzie, sistemul de învățământ și componentele ei, printre care se află profesorii și elevii, trebuie să caute o cale reală pentru problemele lor, nu una ideală, care este veșnic căutată.

Politica înfluențează gestionarea sistemului de învățământ. Membrii ministerului de învățământ sunt stabiliți pe considerente politice și aceștia au anumite obiective iar direcția sistemului de învățământ, și implicit problema manualelor școlare sunt corelate cu deciziile acestora.

În cadrul articolului analizat se poate observa rezolvarea diferenței de opinie cu un standard de rezonabilitate care conduce de fapt spre concluzia autorului: necesitatea manualelor, indiferent de formă sau metodă, dar cu sens primordial, legat de utilitatea acestuia și manevrarea ușoară a informațiilor oferite. Problema manualelor este prezentată realist, conform diferențelor de opinie, de la clasicele cărți, până la tablete și designuri specifice acestor mijloace de comunicare scrisă, argumentate cu exemple concrete. În cadrul discursului, autorul prezintă toate direcțiile spre care se îndreaptă argumentele pro și contra manualelor școlare, cu mici critici argumentate logic.

Manevrarea strategică

Acest articol se pliază pe așteptările receptorilor, a audienței chiar anticiparea așteptărilor acestora. Prezentarea argumentelor este într-o manieră care amplifică forța și impactul acestui subiect dezbătut prin limbajul folosit și analogii trecut-prezent cu perspective de viitor.

Problema manualelor, nu atât din punct de vedere al modului de realizare cât al lipsei acestuia la începutul fiecărui nou an școlar, a suscitat de-a lungul timpului o mulțime de comentarii. Trecând dincolo de politizarea acestei lipse acute de instrumente auxiliare atât de necesare în sistemul de învățământ, autorul articolului face o analiză pertinentă, prezentând opțiunile și variantele de rezolvare a problemei, conform ideilor enunțate în spațiul public de către receptori, prin comentarii la alte articole și știri legate de acest subiect care este la modă.

Manualul trebuie să fie unul potrivit, structurat pe cerințele materiei, ale clasei, nu unul centrat pe elev. Alegerea mai multor tipuri de manuale, construite de profesorii care predau materia respectivă este văzută ca o fabulație, o discuție fără rost.

Articolul conține întrebări retorice iar răspunsurile sunt sarcastice. În acest caz se pot evidenția elementele legate de coperta manualelor, formatul lor, limbajul și stilul de de prezentare. Autorul face referire la cultura care începe să se degradeze. În prezent, cărțile nu sunt apreciate la adevărata lor valoare, punându-se preț pe tablete și jocuri, fie ele virtuale sau fizice. Generația de azi este preocupată de știință, dar nu prin prisma cercetării și a cunoașterii, doar prin aplicarea noilor apariții în domeniul tehnicii.

Manualele trebuie concepute prin prisma realității pentru că o prezentare deformată, dar mai accesibilă și fără conotații legate cultură, nu-și are rostul. Concluzia acestor mesaje retorice au la bază neîncrederea în instituțiile statului care să rezolve o problemă stringentă, care se transmite din an în an, legate de manuale. Este normal ca un tip de manual să nu fie veșnic, dar bazele lui trebuie să fie bine conturate, astfel încât orice modificare să fie în jurul unor componente definitorii. Baza științelor exacte este aceeași, iar pentru materiile tehnice, apar modificări doar ca urmare a dezvoltării tehnologice.,

Activismul este genul comunicațional în cadrul articolului dar nu în sensul politic, ci în cel legat de societate. Analiza realizată a dus într-un final la reconstruirea celor cinci tipuri de strategii utilizate pentru legitimarea unei organizații responsabile social: autorizarea, moralizarea, raționalizarea, narativizarea și normalizarea. Cele mai multe dintre aceste strategii sunt folosite atât pentru legitimarea, cât și pentru delegitimarea scopurilor din materialul de cercetare. Deși legitimarea scopurilor a fost mai comună în date, acest lucru a fost diferit între strategii. Totuși, analiza n-a fost una directă; ea a însemnat un proces de iterare, treceri repetate prin texte, contexte, teorii și analiză (Wodak, 2001, p. 87).

Răspunsurile la întrebările: La ce bun manualele? și Ne putem dezvolta profesional, fără ele? pot fi contradictorii.dar au un sens general, n-ai carte, n-ai parte!

Sofismele ca încălcări ale regulilor discuției

Evaluarea discuțiilor se realizează atât prin evaluarea argumentelor individuale cât și prin evaluarea calității discuției în întregul ei.

Explorarea sistemelor logice sistematice se realizează cu scopul analizei sofismelor, care este caracteristică abordării propuse de Woods și Walton. (Eemeren, Grootendorst, 2010, p. 103). Aceste sofisme analizează în mod riguros încălcările celor zece reguli ale discuției critice.

1. Sofisme în etapa confruntării.

Exprimarea punctelor de vedere și a îndoielii. Receptorii își pot exprima punctele de vedere deși, indiferent de poziție, acestea sunt prezentate ca variante în cadrul discursului, chiar de către autor, care își pliază articolul pe mai multe direcții, cu exemple elocvente, despre manuale, rolul lor, modul de realizare, structurare și design.

Exercitarea presiunii asupra oponentului. Practic nu există un oponent, în afara unui sistem educațional care este prost gândit. Presiunea exercitată este de tipul argumentării grăbirii procesului de realizare a instrumentelor auxiliare necesare procesului de învățare al elevilor. Putem spune că este o presiune a timpului care oricum este unul depășit.

Atacul personal la adresa oponentului. Nu există, fiind doar un mod de a presa luarea unor decizii deja întârziate,

2. Sofisme în distribuția rolurilor în discuția critică

Autorul articolului își susține punctul de vedere referitor la necesitatea existenței manualelor școlare, susținând că rolul acestora este unul determinant în aplicarea competențelor specifice elevului. În cadrul articolului, Andrei Pleșu își motivează și argumentează toate opiniile legate de manuale, cu exemple și sugestii concrete.

3. Sofisme în reprezentarea unui punct de vedere

Emițătorul prezintă soluțiile existente pentru manuale și le combate cu raționamente logice. Nu evită nici un punct de vedere legat de problema dezbătută dintre cele prezentate în mediul scris și online de către diverse categorii de persoane, din medii și profesii diferite.

4. Sofisme în alegerea mijloacelor de apărare

Fiecare punct de vedere este analizat pertinent, demonstrând calitățile excepționale de comunicare ale emițătorului, conform cu experiența acumulată în lumea politică și culturală.

5. Sofisme în tratarea premiselor implicite

Premisa că manualele sunt utile dar nu indispensabile în cadrul unui proces de învățare, în care calitatea profesorului, a emițătorului de mesaje informative este cea mai importantă, reprezintă premise neexprimate, doar dirijate. Această premisă este chiar negată dar într-un mod care trimite spre acceptarea ei.

6. Sofisme în utilizarea punctelor de plecare

Punctul de plecare al articolului se regăsește chiar în titlul acestuia. Scopul întrebării retorice, a interogației ce rezultă din citirea textului, sugerează o impresie falsă cititorului. Acesta se aștepta ca mesajul transmis să combată existența manualelor dar de fapt, o susține și cu mai multă tărie.

7. Sofisme în utilizarea schemelor argumentative

Schema argumentativă a articolului este bazată pe cauzalitate. Sistemul de învățământ este prost gestionat din cauza politizării acestui segment tot mai acut. Se poate spune că această schemă argumentativă este una nepotrivită, deoarece ar trebui să pună accent pe fenomenul educațional, problemele apar din primii ani de viață ai omului, adică din cei 6-7 ani de acasă. Copilul nu este educat corespunzător de către familie din cauza problemelor obișnuite prin care trece orice persoană, legate de viața socială, economică și a timpului care se scurge de multe ori, nemilos de repede.

8. Sofisme în utilizarea formelor logice ale argumentării

Problema că manualul este util, necesar, dar nu indispensabil este o argumentare logică falsă. Oricât de bun profesionist ar fi un cadru didactic, elevul său trebuie să studieze, sa vădă cu proprii ochi, teoriile, ideile și concepțiile prezentate de îndrumător. Elevul nu trebuie să memoreze în totalitate informațiile. El trebuie să le separe în funcție de importanță, de utilitate și să știe unde să caute alte informații de care are nevoie, dar nu pe internet, care poate oferi atât informații reale cât și informații false.

9. Sofisme în etapa închiderii

Autorul nu stabilește rezultatul discuției cu receptorul, oferindu-i șansa de a gândi singur, de a conștientiza toate ipotezele prezentate și să discearnă după cum consideră acesta, că este mai bine.

10. Sofisme de uzaj

După parcurgerea articolului, receptorul rămâne cu ambiguități. El se așteaptă la un punct de vedere precis, care să combată orice altă variantă. Această neclaritate, îl îndeamnă pe cititor spre meditație și spre reflexii.

Concluziile referitoare la cele zece regului prezentate sunt: părțile nu se împiedică reciproc la exprimarea punctelor de vedere și-și pot susține punctele de vedere. Referitor la regula șapte, se poate susține că schema argumentativă se putea utiliza și în alt mod, conform precizărilor de la sofismul prezentat la punctul șapte. Regula nouă, referitoare la eșec și la retragerea punctului de vedere în cauză nu se poate aplica pentru că autorul prezintă și chiar susține mai multe idei care sunt combătute, chiar de el, ca o analiză critică asupra principiilor elaborate. Ambiguitatea și neclaritatea conform regulii zece sunt manipulate pentru a îndemna receptorii să-și construiască și să-și susțină propriile idei legate de manuale, chiar și cei care nu sunt implicați în mod direct, în această discuție, neavând tangență cu subiectul abordat.

3. Concluzii

Orice discurs are la baza lui fundamentală gândirea și cunoașterea. Acestea însă pot fi influențate de evenimente din viață, de educație, de prejudecăți și astfel se ajunge la unele concepte stereotipice care însă nu sunt universale pentru toți.

Fiecare discurs ține cont de caracterul procesual, starea și condiția emițătorului mesajului. Aceste discursuri trebuie separate în mai multe părți distincte de nivelul motivațional al emițătorului, de nivelul intențional al emițătorului, nivelul performativ care este reprezentat de influența mesajului transmis și mai ales, de contextul și conjunctura comunicării și a modului de comunicare.

Discursul presupune o anumită interacțiune între două sau mai multe persoane. Aceste discursuri au caracter subiectiv fiind centrate pe pasiuni, idei, concepte ce includ trăsături de personalitate ale emițătorului în general, dar și al receptorului. În cadrul acestui discurs nu apare pregnant fenomenul de manipulare, pentru a se obține informații ci doar situații existente, sau modalități de percepere a mediului înconjurător.

Argumentele sunt logice, deoarece manualele școlare sunt necesare dar nu indispensabile, profesorul fiind factorul decisiv în cadrul procesului de învățământ. Manualele, indiferent de forma și numărul acestora sunt unanim acceptate atât de emițător cât și de receptori, având și logica utilizării materialelor auxiliare necesare. Prin întrebările și răspunsurile aferente de la schema argumentativă, se ajunge la concluzia certă că argumentele sunt valabile datorită criteriilor de evaluare.

În cadrul acestui discurs descriptiv are loc o descriere a realității în funcție de subiectul abordat, manualele școlare, folosindu-se și elemente științifice pentru a întări ideea prezentată.

4. Bibliografie:

Eemeren, F.H., Grootendorst, R. (2010). Topical Themes in Argumentation Theory. Twenty Exploratory Studies. London: Springer.

Finnemore, M. (1996). National interests in international society. London: Cornell University Press

Pleșu, A., (2017, 10 octombrie). La ce bun manualele. Adevărul.ro (blog). Disponibilla: http://adevarul.ro/news/societate/la-bun-manualele-1_59e854ed5ab6550cb845a064/index.html. Accesat 24.01.2018.

Woodak, R. (2001). Methods of Critical Discourse Analysis. Viena: SAGE Publications