Andrei Marinescu Construcţii ornamentale in amenajarea spaţiilor peisagere [302841]

CUPRINS

CUPRINS…………….……………….…………………..……………………… 1

INTRODUCERE…………………………………………..……………………..2

CAPITOLUL I. STADIUL ACTUAL AL CUNOASTERII ÎN DOMENIUL TEMEI ABORDATE……………………………………………….………….8

2.1 STILURI IN SPATII VERZI……………………………………………….….8

2.2 CAILE DE CIRCULATIE………………………………………….……….10

2.3 DALE SI PAVELE……..…………………………………………………….14

2.4 GARDURI VII…………………………………………………….………….14

2.5 GAZONUL…………………………………………………………..………..16

2.6 IAZURI SI LACURI………………………………………………..……… ..17

2.7 BORDURI DECORATIVE…..………………………………………………19

CAPITOLUL II MATERIAL SI METODA…………..……………… … …22

CONSTRUCTIA UNUI SPATIU PEISAGER

CAPITOLUL III REZULTATE SI DISCUTII…………………………………26

CONCLUZII………………………………………………………… …40

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………..…….45

INTRODUCERE

Spațiile verzi sunt teritorii (suprafețe) amenajate, [anonimizat], [anonimizat], cu precădere a [anonimizat].

[anonimizat]-o [anonimizat] o [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat] (abiotice) [anonimizat].

Mediul este ansamblul în spațiu și timp al factorilor naturali și a [anonimizat].

Peisajul este porțiunea din natură cuprinsă într-o [anonimizat] (relief, sol, apă, aer, vegetație) și/sau antropice (așezări, construcții, exploatări industriale) care are funcționalitate și care se manifestă ca un tot.

Despre constructii ornamentale……………………….

O fraza – alegerea temei………………

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CUNOASTERII ÎN DOMENIUL TEMEI ABORDATE

1.1.STILURI IN SPATIILE VERZI

Stilul geometric (clasic, arhitectural, francez sau regulat) a stat, [anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat], aspect preluat și de romani. [anonimizat], [anonimizat], vase sau fântâni arteziene. [anonimizat], [anonimizat], și având liniile compoziționale subordonate formelor geometrice stricte. Acest stil a [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat], compoziția fiind întregită de apa folosită din abundență sub formă de fântâni, cascade sau bazine.

Stilul peisager .Stilul peisager (liber, natural, romantic sau englez) a apărut în Anglia în secolul al XVII-lea, în contextul unei mari mișcări culturale ce căuta noi forme de exprimare, fie sub influența literaturii noi, ce promova ideea reîntoarcerii la natură, fie sub influența pictorilor peisagiști, sau chiar datorită influenței artei grădinilor chinezești. În această situație, în Anglia, ca o reacție împotriva grădinilor franceze, arta grădinilor a căpătat o nouă orientare, renunțându-se în primul rând la rigiditatea și artificialitatea impusă de geometrismul grădinilor clasice. Și condițiile climatice tipice ținutului insular al Angliei (ceață, umiditate atmosferică ridicată) ce favorizau dezvoltarea diferitelor specii, mai ales a celor de gazon, dar și întinderea mare a diverselor proprietăți, având cel mai adesea relief variat, au favorizat pe de o parte adoptarea acestui stil. Acest stil are ca dominante trasarea liberă a aleilor, utilizarea vegetației într-o manieră cât mai apropiată de cea naturală precum și adaptarea construcțiilor la formele terenului, pentru o reușită armonizare a artificialului cu naturalul.Formele, aranjamentele și asocierile diferitelor elemente componente vor fi cât mai apropiate de cele din natură, compoziția fiind liberă, respectiv o compoziție în care elementele naturale și cele artificiale (construite) sunt îmbinate în peisaje cu caracter cât mai natural.

Stilul chino-japonez În cadrul stilului peisager se deosebește o variantă a acestuia, având anumite particularități, specifice culturilor din Extremul Orient, fapt ce îi conferă chiar statut de stil aparte, de sine stătător. Acest stil se suprapune în linii mari peste caracteristicile stilului peisager, folosind volumele și spațiile libere cu înfățișare naturală. Plantațiile, terenul, apa și stâncile au forme neregulate iar aleile urmează strict caracteristicile terenului. Speciile folosite sunt întotdeauna proprii locului, având semnificații aparte, în puține cazuri folosindu-se specii exotice, și atunci în proporții mici. Construcțiile decorative sunt ușoare, grațioase, în formă de arc, chioșcurile și pavilioanele sunt amplasate și construite în armonie cu vegetația și relieful.

În varianta chineză, grădinile, care sunt situate în special în zona de câmpie, vor avea dimensiuni mari. În varianta japoneză, datorită reliefului muntos, dar și datorită spațiului limitat, grădinile sunt miniaturale și foarte variate, având în compoziția acestora arbori pitici, cărări de piatră și iazuri pitoresc mărginite.

Stilul mixt.Stilul mixt (compozit) a apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, mai precis în perioada când se înființează grădinile orășenești și când apare necesitatea rezolvării compoziției acestora, în ceea ce privește rigiditatea stilurilor folosite până atunci. Stilul geometric asigura accesibilitatea mare a publicului în spațiul verde respectiv, dar era costisitor ca investiție și întreținere, iar stilul peisager implica un acces și o folosință limitate pentru publicul numeros, datorită aleilor înguste, a traseelor neuniforme, necorespunzătoare primirii publicului, precum și necesitatea existenței spațiilor vaste pentru realizarea anumitor scene de peisaj natural. Acest stil reunește atât caracteristici ale spațiilor verzi regulate cât și ale celor peisagere, realizându-se de fapt o îmbinare ale celor două metode de compoziție în cadrul aceluiași spațiu verde.

Prin construcții se înțeleg atât clădirile cât și căile de acces, oglinzile și cursurile de apă (inclusiv bazinele), perspectivele, grădinile alpine, ediculele (mici dotări ornamentale și utilitare).

2.2 CAILE DE CIRCULATIE

Căile de circulație reprezintă o componentă foarte importantă a spațiilor verzi, îndeplinesc multe aspecte decorative și permit vizitatorului să parcurgă teritoriul respectiv pe jos, călare sau cu bicicleta. Căile de circulație pot imprima vizitatorului diferite direcții de mișcare:

– mișcarea orizontală, care chiar dacă este monotonă este mai ușoară, mai sigură, mai stabilă, și în echilibru cu forța gravitațională, obiectele se remarcă mai ușor în timpul deplasării, organismul nu depune efort;

– mișcare ascendentă, care sporește energia depusă de om pentru învingerea gravitației, mărește atenția, crește interesul pentru planurile superioare ale spațiului, creează impresia de avansare, de cucerire a spațiului înconjurător, influențând sentimentul de veselie;

– mișcarea descendentă, implică o diminuare a efortului, ce este binevoită la întoarcerea din plimbare, apare un sentiment plăcut de protecție, de refugiu, de intimitate și uneori de regres.

În funcție de natura circulației, importanță și lățime, căile de circulație se împart în alei (principale și secundare) și poteci.

Aleile sunt mărginite de regulă de arbori, flori, elemente arhitecturale. Aleile principale leagă intrările cu punctele de atracție principale, sau conduc spre un obiectiv principal important. Aleile secundare se ramifică din cele principale și conduc vizitatorul spre sectoare sau obiective mai puțin importante, au o lățime mai redusă (minim 1,20 m).

Figura 1.1 Alee secundara realizata din….. Poteci si carari

Potecile și cărările sunt realizate cu precădere în spațiile verzi periurbane, având 0,5 -0,7 m lățime, fiind destinate plimbărilor izolate (inclusiv pasul japonez). Traseul căii de circulație imprimă vizitatorului un sentiment:

– de relaxare – pentru ceea ce este cunoscut și plăcut;

– de stimulare, de intrigare – pentru ceea ce este nou sau necorespunzător;

– de plăcere – pentru ceea ce se află în unitate, ordine și proporție;

– de indispoziție (de închistare) – pentru ceea ce este rigid, inestetic și nefuncțional;

– de amuzament, divertisment, curiozitate – pentru ceea ce este viu sau în schimbare.

Figura. 1.2 a. Potecă din piatră într-o grădină rustică; b. Poteca dintr-o grădina modernă

Linia traseului poate fi:

– directă pentru traseul rectiliniu, pentru terenurile orizontale, pentru stilul geometric, pentru obiective bine determinate;

– în meandre pentru traseele sinuoase, pentru terenurile cu denivelări, justificate de prezența diferitelor obstacole.

Intersecțiile reprezintă puncte de agitație maximă și trebuie să fie proporționale cu mărimea aleilor ce se întâlnesc. Axa fiecărei alei trebuie să treacă prin centrul intersecției. Uneori în intersecții se amenajează piațete de diferite forme.

Îmbrăcămintea căilor de circulație trebuie să fie funcțională și decorativă, corelată cu ambientul. Pentru materialele folosite la îmbrăcămintea căilor de circulație sunt indicate culorile galben, roșcat sau gri (culorile închise se încălzesc excesiv vara, iar cele deschise obosesc ochii). Ca tipuri de îmbrăcăminte se pot folosi: pământ, pietriș, macadam, asfalt turnat sau cilindrat, pavele, dale. Pământul, ca îmbrăcăminte a căilor de circulație, este folosit în pădurile de recreare, și poate fi ameliorat prin adăugarea de agregate minerale, lianți sau materiale hidrofobizate. Are un cost foarte scăzut dar are și marele dezavantaj că aceste căi de circulație nu pot fi folosite pe timp ploios sau imediat după. Căile împietruite cu pietriș de carieră, de râu sau de concasaj sunt incomode pentru mersul pe jos dar pot fi folosite și pe timp mai ploios.

Asfaltul prezintă o durabilitate ridicată și o întreținere ușoară, dar se încălzește foarte ușor vara sau în zilele însorite.

Figura. 2.3 ALEI DIN ASFALT

2.3. DALE SI PAVELE

Dalele si pavelele sunt plăci din piatră, cărămidă, mozaic, beton, ceramică sau marmură, de forme diferite, cel puțin cu fața superioară netedă. Modul de dispunere a dalelor și pavelelor este foarte variat:

– cele hexagonale pot fi dispuse in modul fagure;

– cele paralelipipedice în diferite modele: brăduț, pătrate, tip zidărie, dalaj antic;

– cele neregulate în „opus incertum”, dalaj englezesc.

Dalele și pavelele se dispun pe un strat de 5-8 cm nisip de râu și se așează uniform (se folosesc dale de minim 4 cm grosime). Un caz aparte al dispunerii dalelor de mari dimensiuni este „pasul japonez” la care dalele de formă regulată sau nu (se preferă cele neregulate) se așează într-un singur rând pe gazon, la o distanță între centrele de greutate, ale fiecărei dale, egală cu lungimea medie a pasului omului (0,60-0,65 cm). Folosirea dalelor și pavelelor prezintă ca avantaje: rezistență la intemperii, ușurința întreținerii, drenajul forte rapid al apei din precipitații (se usucă foarte repede după ploaie), se face trecerea mult mai plăcută de la construcții la peluze, au un efect estetic sporit iar dalele depreciate se pot înlocui foarte ușor. Marele dezavantaj al acestora este prețul destul de ridicat.

Figura 2.4 Dale si pavele

2.4. GARDURI VII sunt plantații din specii arbustive sau arborescente dispuse pe unul, două sau trei rânduri, pe un contur drept sau sinuos, formate dintr-o specie, mai rar două sau chiar trei, în aceste ultime cazuri, se aleg specii ce au creșteri și comportament similare sau apropiate.. După profil gardurile vii pot fi: netunse (profil liber), tunse (profil geometric) respectiv paralelipiped, trunchi de piramidă, sau pot fi cu garduri vii cu exemplarele având coroana dirijată. (gard belgian, sistemul Cossonet). După înălțime, gardurile vii pot fi: foarte mici (borduri) h < 0,5 m, mici cu h = 0,5 – 1 m, înalte cu h = 1 – 3 m, foarte înalte cu h > 3 m. După scop gardurile vii pot fi:

– garduri vii decorative, constituite din specii arbustive cu flori și fructe remarcabile prin frumusețe sau prin efectul vizual, sau din specii cu lujeri subțiri și numeroși, cu un aparat foliar bogat, și cu o capacitate puternică de lăstărire, acestea fiind folosite în spațiile verzi de interes public;

– garduri vii de camuflare sau de mascare, constituite din specii arbustive și specii arborescente cu înălțimi diferite și ramificare bogată de la nivelul solului, folosite frecvent pentru estomparea efectului vizual negativ al diferitelor vecinătăți indezirabile.

– garduri vii pentru protejare, formate din specii arbustive cu ghimpi și spini, și coroană bogată, folosite ca garduri de limită, pentru limitarea accesului animalelor în diferite zone sau chiar a oamenilor.

Figura. 2.5 GARDURI VII

2.5. GAZONUL. Gazonul reprezintă o suprafață de teren acoperită de vegetație erbacee, formată în special din graminee, aceasta fiind supusă lucrărilor de îngrijire, și fiind destinată a îndeplini anumite funcții decorative, recreative sau sanitare. Gazonul constituie fondul principal al unui spațiu verde (75-80% din suprafață) și evidențiază caracteristicile diferitelor elemente vii (arbori, arbuști, aranjamente florale, masive de arbori) sau nevii (stânci, grupuri statuare, elemente arhitecturale, clădiri, luciu de apă), realizând unitatea în diversitatea spațiului verde. Gazonul reprezintă un element cu o valoare decorativă deosebită, imprimând o atmosferă de calm și liniște, datorită nuanțelor de verde, întinderile mari de gazon introduc în peisaj o notă de solemnitate și romantism.

Figura 2.6.GAZONUL

Temperatura aerului este influențată de suprafețele de gazon, în zilele cu temperatură ridicată, gazonul se încălzește mai puțin, comparativ cu suprafețele acoperite cu nisip, pietriș, cărămidă, asfalt sau beton. De exemplu, dacă temperatura medie a aerului de la suprafața gazonului este de 22-24⁰C, atunci cea de la suprafața betonului ar fi de cca. 30⁰C, iar în cazul asfaltului de cca. 45⁰C. Calitățile sanitare constau și în calitatea de purificare a aerului prin reținerea prafului, și prin îmbogățirea în oxigen a acestuia. După destinație, compoziție și mod de întreținere se disting mai multe tipuri de gazon: – pentru peluze, – pentru terenuri sportive, – rustic. Peluzele pot fi: peluze din parcuri și peluze din grădini. Peluzele din parcuri ocupă suprafețe întinse, având aspectul unor pajiști naturale, fiind constituite din specii de graminee cu frunze înguste, ce înfrățesc abundent, pentru a forma un covor des.

2.6. IAZURI SI LACURI

Efectul estetic al apelor este dat de: suprafața netedă și lucitoare sau în continuă mișcare, jocul de lumină și umbră al obiectivelor învecinate, senzația de răcorire și de prospețime, de mișcare. Apele se pot amenaja sub formă de: izvoare, fântâni, pâraie, căderi de apă, iazuri, lacuri, râuri în funcție de mărimea spațiului verde respectiv, de formele de microrelief existente sau care pot fi create și de debitul sursei de apă. Apele curgătoare prezintă o albie cu atât mai sinuoasă cu cât panta terenului este mai mică. Malurile diferă în funcție de caracteristicile terenului dar întotdeauna vor avea un paralelism relativ. Pot exista diferite insule atunci când cursul apei se bifurcă. Când cursul apei este însorit, apa devine strălucitoare și luminează întreaga compoziție (se mărește aparent suprafața acesteia), iar când se află în zone umbrite apa devine întunecoase și pare mai adâncă. Există diferite modalități de amenajare a acestor bazine:

– bazin cu cupă florentină în mijloc,

– fântână cu cascade în trepte sub forma unui con,

– fântână cu taluz cu cascadă,

– bazin cu jeturi orientate spre periferie. Toate acestea se realizează proporțional cu dimensiunile bazinului.

Figura.2.7 IAZ

2.7. BORDURI DECORATIVE

Bordurile decorative de gradina sunt elemente folosite in finisarea lucrarilor de amenajare a unei gradini sau a unei curti.

In functie de tipul solului din curte sau gradina, pozitionarea terenului si rezultatul pe care dorim sa-l obtinem, putem alege intre mai multe tipuri de borduri: din marmura, din piatra, din lemn, din plastic sau din beton.

Bordurile sunt prezente in decorarea si amenajarea gradinilor si parcurilor de foarte multi ani. Si asta pentru ca sunt nu doar frumoase ci si practice si utile. Bordurile decorative servesc la delimitarea zonelor din curtea sau gradina dumneavoastra, oferindu-i acesteia si un aspect ordonat si ingrijit.

Bordurile din beton

De regula, in imaginatia colectiva, bordurile sunt asociate doar cu acele blocuri din beton ce delimiteaza trotuarele pietonale de arterele pe care circula masinile.

Desigur ca si acest tip de borduri poate fi folosit pentru delimitarea anumitor zone din curtea casei, insa pentru proprietatile private sunt recomandate solutii mai putin agresive de impartire a zonelor: din caramida, lemn, piatra naturala etc.

Bordurile din beton sunt de obicei folosite in curtile foarte mari pentru a delimita aleile principale de gradini si livezi. Sunt montate in linii drepte, dand curtii un aspect riguros de ordonat. Insa si in curtile de mari dimensiuni bordurile din beton pot fi inlocuite cu bordurile decorative din piatra, care rezista foarte bine in timp si confera curtii un aspect foarte placut.

Figura .2.8. BORDURI DIN BETON

Borduri din piatra naturala

Bordurile decorative din piatra se prezinta intr-o varietate foarte mare de nuante si pot fi folosite pentru trasarea aleilor, a gradinii, a peluzei si a celorlalte zone din curtea dumnevoastra etc. Daca impartirea si amenajarea peisagistica este facuta corect, ne vom bucura de o curte perfecta.

Bordurile din piatra naturala se monteaza de obicei pe un pat de beton care le fixeaza. In caz contrar, marginile si forma neregulata a pietrelor poate duce la alunecarea acestora in timp, modificand forma gradinii si obligandu-ne sa le tot rearanjam.

Nivelul de inaltime al bordurilor decorative variaza in functie de preferintele proprietarului terenului si de portiunile pe care acesta doreste sa le delimiteze.

Spre exemplu, o bordura joasa va demarca doar vizual zonele pe care va fi montata, insa una mai inalta poate folosi si la oprirea alunecarilor de pamant.

Figura 2.9 BORDURI DIN PATRA NATURALA

Bordurile din plastic

O alta solutie practica de demarcare decorativa a spatiilor din curte si gradina o reprezinta bordurile din plastic sau PVC – sunt extrem de simplu de montat (1/4 din timpul alocat montarii altor tipuri de borduri) si relativ ieftine in comparatie cu cele din piatra naturala, de exemplu.

Bordurile profesionale din plastic in forma de panglica sunt destul de rezistente atat la socuri cat si la expunerea la soare si ger.Acest tip de borduri se prezinta intr-o gama variata de culori si marimi. Asadar, nu ezitati sa le folositi in definirea aspectul ui curtii si gradintii dumneavoastra.

Figura .2.10 BORDURI DIN PLASTIC

Bordurile decorative din lemn

Pentru cei care prefera stilul rustic si traditional de amenajare a curtii, exista varianta demarcarii zonelor cu ajutorul bordurilor din lemn.Bordurile decorative din lemn sunt de fapt niste tarusi de diferite dimensiuni si inaltimi care se aliniaza pana la formarea unui gardulet de delimitare a aleilor si altor zone din curtea casei.In gradina cu flori se poate jongla cu combinatii de lemn cu piatra naturala, iarba, flori si arbusti pentru a recrea o bucatica de padure in curte.

Bordurile decorative din lemn

CAPITOLUL II

MATERIAL SI METODA

2.1 SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII

……………………………………………

2.2 MATERAL ȘI METODĂ

Spatiul existent este o gradina particulara, avand o deschidere de 25 m. Terenul este predominant plat. Pentru reamenajare se tine cont de propunerea unei solutii optime, creindu-se un spatiu placut, utilizandu-se stilul peisager.

S-a poiectat spatial peisager in programul de design peisagistic REALTIME LANDSCAPING ARCHITECT.

Pentru amenajarea gradinii particulare din localitatea Codlea , judetul Brasov s-a facut in prealabil un studiu al terenului, al situatiei existente.

Planul existent reprezenta doar casa proprietarilor – P e o suprafata de 110 m2. Restul terenului era plat, fara alta vegetatie.

S-au propus urmatoarele:

–   amplasarea unei terase din lemn in fata casei, asa numitul “deck”;

–  o alee din dale de piatra naturala care face legatura dintre casa si punctele de atractie principala ale gradinii;

–    mobilier urban: pergola, banci, corpuri de iluminat, balansoar, leagan;

–     amenajarea unui lac artificial de aproximativ 20 m 2;

–     amenajarea unui loc de joaca pentru copii.

Aleile propuse fac legatura dintre casa, lac, terenul de joaca pentru copii si spatiul de relaxare pentru ceilalti membrii ai familiei. Alegerea materialului de piatra naturala a fost in corelatie cu designul casei si restul amenajarii.

Lacul artificial a fost amenajat ca un luciu de apa cu pesti si plante acvatice. De asemenea, s-a amenajat un loc de joaca pentru copii, cu diverse constructii de joc, amplasat pe platoul din gradina. Alaturi s-a propus spre amenajare un loc de relaxare si odihna, cu balansoar. Accesul la ele se face prin interemediul unei ale construite din bucati de piatra naturala.

Vegetatia propusa este predominant alcatuita din specii de arbori si arbusti foiosi. S-au mai propus specii floricole perene, acvatice si diverse specii de conifere. Plantele folosite s-au ales in primul rand tinandu-se cont de conditiile pedo-climatice si in al doilea rand de preferintele proprietarilor.

In plus, s-a propus infiintarea de gazon prin insamantare, pe toata suprafata gradinii neacoperita de plante sau alte constructii ornamentale.

In urma datelor puse la dispozitie dar si a analizei la fata locului s-a elaborat un studiu pedoclimatic, folositor la realizarea amenajarii peisagere a gradinii.

Cercetarea terenului, si a zonei aferente, prin examinarea directa si prin confruntarea cu planul de situatie a dus la urmatoarele concluzii:

Topografia terenului: teren inierbat cu o suprafata de 700 m2, predominant plat.

Conditiile naturale: lipsa apelor naturale de suprafata, teren usor predispus la inundatii datorita topografiei plane a terenului

Climat: temperat continental, veri calde predispuse la seceta, ierni geroase. Umiditate scazuta a aerului, si vanturi dominante pe directia E-V. Terenul este ferit de surse de poluare semnificative: fabrici sau depozite industriale. Teren cu insorire buna.

2.2 SORTIMENTUL DE SPECII UTILIZATE ÎN SOLUTIA DE AMENAJARE

– Peste 10 specii de plante: flori, arbusti, arbori;

-Syringa vulgaris

-Yucca flaccida

-Juniperus communis

-Rosmarinus officinalis

-Pinus mugo Turra

-Abies pectinata

-Abies alba

-Acer Platanoides

-Rhododendron

-Dryopteris filix-mas

CAPITOLUL III

REZULTATE SI DISCUTII

Stilul peisager utilizat in amenajarea gradinii are ca dominante trasarea liberă a aleilor, utilizarea vegetației într-o manieră cât mai apropiată de cea naturală precum și adaptarea construcțiilor la formele terenului, pentru o reușită armonizare a artificialului cu naturalul. Formele, aranjamentele și asocierile diferitelor elemente componente sunt apropiate de cele din natură, compoziția fiind liberă, respectiv o compoziție în care elementele naturale și cele artificiale (construite) sunt îmbinate în peisaje cu caracter cât mai natural. Natura este conducătorul arhitectului peisagist, toate elementele, inclusiv cele naturale înconjurătoare fiind legate armonios.

Impresia generală este cea a unui aranjament pitoresc, neregulat, cu aspect natural, în care reunesc elemente de peisaj, care în mod natural sunt dispersate. Aspectul natural depaseste limitele sectorului amenajat, legând astfel peisajul exterior cu cel interior.

Compoziția este în concordanță cu caracterul ținutului, iar detaliile acesteia sunt in concordanță cu caracterul local. Simetria și echivalența sunt excluse, unitatea realizându-se prin echilibrarea și compensarea elementelor componente: suprafețe, volume, lumini și umbre.

Terasa din lemn sau deckul (Fig 4.1) reprezintă o alegere cochetă de a sta în curte, altfel decât direct pe peluză. Avantajul deck-ului este că se poate aduce afară tot mobilierul de care este nevoie in acest caz un set de masă și patru scaune de ratan, acoperită cu pernuțe și saltele moi. Dar nu numai esteticul este de luat în calcul, ci și funcționalul. Deckul este realizat dintr-un lemn de esenta tare si este lacuit.

În soluția de amenajare propusa deckul a va fi construit pe o fundatie de aproximativ 1 m , pavata cu piatra naturala. De jur imprejur este prevăzută o balustrade din lemn lacuit care are rolul de a conferi intimidate terasei.

Aleile (Fig 4.2) au un traseu liber, ce urmăresc formele de relief, fiind amplasate astfel încât să nu se suprapună peste liniile de perspectivă și să formeze itinerarii comode. Curbele și sinuozitățile aleilor sunt simple și justificate de microrelieful și obstacolele naturale sau aparent naturale ale terenului. Aleile conduc vizitatorul spre obiective bine definite, în diferite zone ale grădinii, oferindu-i progresiv diverse perspective spre anumite obiective, sau diferite „scene” pe care acesta le descoperă la un moment dat. În jurul clădirii principale, s-au folosit specii de talie mică, cu înflorire bogată, frumoasă și îndelungată, peluze, pajiști și diferite grupaje floricole. Clădirea este încadrată pe laturi de masive de arbori sau arbuști, pentru realizarea unei integrări cât mai bune a construcției în peisaj. Plantațiile au margini sinuoase și sunt dispuse în planurile laterale si respecta formele naturale de creștere a vegetației și grupările naturale, masele au conturul neregulat, sunt folosite pâlcurile, exemplarele izolate de arbori și arbuști ce completeaza și confera varietate covoarelor de gazon. Dacă în zonele mai des frecventate se pot utiliza specii lemnoase dintre cele mai variate, se recomandă ca spre planurile îndepărtate să se folosească arbori din specii indigene, pentru realizarea legăturii spațiului amenajat cu peisajul înconjurător natural.

Construcțiile decorative (Fig.4.4 , Fig.4.5) s-au folosit în număr mic, limitat și în armonie cu peisajul. S-au utilizat banci, o pergola, o fântâna arteziana, un balansoar si un leagan.Toate acestea nu sunt ostentative, ci sunt integrate în peisajul creat, imprimând un anumit caracter romantic si pitoresc „scenei” respective.

Gardurile vii decorative (Fig. 4.6) au fost realizate din specii arbustive cu flori și fructe remarcabile prin frumusețe sau prin efectul vizual, sau din specii cu lujeri subțiri și numeroși, cu un aparat foliar bogat, și cu o capacitate puternică de lăstărire.

Tunderea gardurilor vii se recomandă să se facă anual, pentru obținerea de forme geometrice dar și pentru reglarea desimii lujerilor. În primul an de la instalare, imediat după plantare se realizează o toaletare sumară a exemplarelor, scurtându-se puieții (lăstarii) prea înalți sau ramurile rebele. Tunderea se realizează începând cu al doilea an de la instalare, prima tundere realizându-se primăvara timpuriu, la înălțimea de 20-25 cm, pentru a provoca lăstărirea abundentă a foioaselor sau chiar a rășinoaselor (molid, tuie, ienupăr, tisă), cu specificația că la rășinoase această înălțime se poate majora până la 40-50 cm, în funcție de talia puieților folosiți la plantat. La sfârșitul verii se realizează o toaletare a gardului viu, prin scurtarea lujerilor prea lungi. Tunderea se execută în anii următori, la înălțimi din ce în ce mai mari cu un pas anual de 30 cm (25 sau 40 cm) până se obține înălțimea dorită. După atingerea înălțimii dorite, tăierea se face cu cca. 0,5-1 cm mai sus față de anul precedent. Tunderea gardurilor vii se recomandă a se realiza în iunie, iulie, urmate de o toaletare de toamnă sau de primăvară. În cazul în care un gard viu nu a fost tuns un an sau doi, se recomandă tunderea acestuia primăvara timpuriu, înainte de intrarea speciei respective în vegetație. Gardurile vii îmbătrânite se întineresc prin recepare, urmate de operațiunile specifice tunderii unui gard viu.

Gazonul (Fig.4.6) s-a folosit pe suprafețe mari ce se suprapun peste neregularitățile terenului, renunțându-se la suprafețele perfect plane, cu contur regulat. Configurația terenului este cea naturală în linii mari, intervenindu-se totuși în detaliu, pentru realizarea armoniei formelor terenului sau pentru crearea de efecte peisagistice pitorești. Terenul fiind plat, nu prezintă o variabilitate prea mare a microreliefului, acest lucru se compenseaza prin aducerea de pietre si prin crearea unui iaz cu aspect cât mai natural. Pietreleau fost aranjate conform modelelor din natură, sub formă de mase.

Iazul (Fig 4.3) ocupă un rol important în compoziție și este armonizat cu formele de relief și cu vegetația, având un caracter natural: iazul are un contur neregulat, sinuos chiar, cu malurile din piatra . Pietrele naturale din iaz dau un aspect rustic incadrandu-se bine in peisaj iar grupurile abundente de nuferi (frunzele nuferilor) diminuează mult din strălucirea oglinzii apei în zilele însorit.

Iazul va fi realizat prin săparea terenului și aducerea apei. Întinderea iazului a fost stabilita în raport cu ansamblul compoziției, iar forma iazului este determinată de relieful terenului, conturul acestuia fiind simplu datorita faptului ca este mic; conturul malului este alcătuit din linii curbe, fără a fi simetrice. Adâncimea se recomandă a fi de 1m pentru cele săpate, cu maluri cu taluzuri abrupte (1:1) și căptușite cu diferite materiale (piatră, beton) pentru împiedicarea creșterii plantelor. Debitul sursei ce alimentează iazul este în raport cu mărimea și adâncimea lui, acesta trebuind să asigure primenirea și menținerea apei la un nivel constant (evaporație și infiltrație pentru a facilita cultivarea unor plante acvatice (nuferi).Stratul de pământ de sub apă se impermeabilizeaza prin betonarea fundului. Iazul este prevăzut cu posibilitatea de evacuare și aducțiune periodică a apei. Bordura bazinului este din piatră tăiată simplu. In mijlocul iazului este proiectata o fantana arteziana, la care mișcarea jeturilor de apă poate varia, combinată cu lumina artificială, colorată diferit chiar. Aceasta fantana se asociaza cu vegetația înconjurătoare si cu spoturi luminoase, folosite pe timp de noapte.

Bordurile din beton

Bordurile din beton sunt prezente in decorarea si amenajarea gradinii pentru ca sunt nu doar frumoase ci si practice si utile. Bordurile decorative servesc la delimitarea zonelor din gradina, oferindu-i acesteia si un aspect ordonat si ingrijit.

Bordurile din betonau fost utilizate pentru a delimita aleile principale de gradina, dand curtii un aspect riguros de ordonat.

Sistemul de iluminare

Efectul de lumini și umbre este valorificat din plin, având o deosebită importanță în crearea diferitelor stări sau emoții, astfel construcțiile sunt luminate din față iar arborii din spate.

Instalatia electrica a gradinii este formata din lampi ( stalpi, proiectoare) si prize. Lampile sunt actionate prin senzori de miscare. Instalatia electrica a gradinii a fost conceputa odata cu instalatia electrica a casei. La sigurantele pentru lumini de la tabloul electric general se leaga intrerupatoarele si comutatoarele care vor actiona circuitele de lumina din gradina si din intrerupatoare se iese cu firele electrice in gradina, de unde se va face conexiunea cu cablurile electriice care vor fi trase prin pamant

Sistemul de irigare

CONCLUZII

Atunci când se realizează un spațiu verde, se ține seama de anumite principii și legi, care conduc în final la realizarea frumosului. Fiecare component, viu sau inert, are în el însuși caracteristici potențiale estetice care se pot transforma în frumos sau frumusețe atunci când se organizează unitar mai multe componente. Frumusețea este realizată prin ordine, armonie și proporționalitate, elemente care stau la baza proiectării estetice ale unei unități de spațiu verde. Legătura dintre conținut și formă este indisolubilă în proiectarea spațiilor verzi.

Functionalitatea (principiul proiectării organice) presupune proporționarea funcțională a volumelor, suprafețelor și formelor planului. Noțiunea de funcționare nu presupune doar alcătuirea unor ansambluri compuse numai din elemente necesare funcționării lor ci și a condițiilor psihologice, sociale și economice ale unei perioade date. Frumusețea este un element funcțional. Prin acest principiu se realizează maximum de armonie a relației plan-mediu, în care planul corelează optim folosința cu ambientul. Sistematizarea fiecărui spațiu verde trebuie să satisfacă dezideratele funcționale și să corespundă pe deplin cerințelor categoriei de public pentru care este destinat sectorul sau zona respectivă. A fi funcțional un element înseamnă a fi dimensionat fizic atât față de omul luat ca individ (bancă, treaptă, alee) dar și față de omul colectiv (poartă de acces, căi de acces largi sau scări monumentale pentru zonele intens frecventate, căile de evacuare a publicului unui stadion sau teren sportiv). Funcționalitatea unei zone sau a unui sector presupune și existența dotărilor necesare activităților specifice acesteia dar și armonizarea vecinătăților între aceste sectoare (sectorul copiilor sau cele ale diferitelor sporturi generatoare de zgomot nu se vor învecina cu cel destinat odihnei pasive) sau chiar a întregului spațiu verde cu zona înconjurătoare

(un parc destinat relaxării și odihnei nu va fi funcțional în vecinătatea unei întreprinderi mari, generatoare de zgomot sau chiar de poluare).

Compatibilitatea reclamă compatibilitatea funcției cu ambientul și presupune alegerea folosințelor spațiilor verzi, care să se integreze mediului înconjurător (de exemplu, poziționarea unei grădini zoologice nu este compatibilă în sau chiar lângă o localitate, locuitori din împrejurimi fiind deranjați atât de zgomotele animalelor cât și de mirosurile inerente ce apar în astfel de situații). Utilitățile propuse într-un spațiu verde trebuie astfel făcute încât peisajul modificat obținut să fie frumos vizual și funcțional.

Principiul unității presupune contopirea multitudinii de elemente, într-un întreg, pe o concepție dominantă, obținându-se în final unitatea în diversitate. Toate elementele unui spațiu verde (alei, peluze, plantații, luciuri de apă) trebuie înlănțuite și subordonate unele în raport de altele pentru a se realiza unitatea ansamblului. În această unitate există un element principal numit centrul compoziției sau capul compoziției, la care sunt subordonate toate celelalte elemente. De la acest element se pornește ordonarea celorlalte elemente ale spațiului verde (o clădire dominantă, intrarea principală, un monument). Grădinile clasice franceze prezintă o unitate perfectă, centrul compoziției reprezentat printr-un castel sau palat impunând și subordonând toate celelalte componente ale grădinii.

Echilibrul presupune existența unei axe verticale centrale și realizarea în funcție de aceasta a unei compoziții în care atenția să se repartizeze egal pe partea dreaptă și pe cea stângă. Echilibrul vizual este cel care dă senzația de ordine și de plăcut, putând fi simetric și asimetric (ascuns). Echilibrul simetric este atunci când de fiecare parte a unei axe optice (alee, potecă, stradă, bulevard, bazin dreptunghiular puternic alungit) sau a unui punct de sprijin (monument, clădire), se găsesc mase similare și egale. Acest echilibru simetric inspiră simțul disciplinei, ordinii, magnificului, al forței sau al monumentalității. Fiecare compoziție simetrică se află în echilibru sau în repaus. Simetria poate fi absolută și liberă. Simetria trebuie să fie remarcată dintr-o privire, calitate care uneori poate avea o latură negativă, deoarece un plan perceput deodată, în întregime, este static și odată văzut, interesul scade. O compoziție simetrică are de obicei o formă geometrică.

Echilibrul asimetric (echilibrul ascuns) se realizează prin mase nesimilare și inegale, echilibrate de fiecare parte a unei axe optice. Echilibrul asimetric poate consta în dispunerea de obiecte asemănătoare dar nesimilar plasate, dar alese și aranjate astfel încât suma atracțiilor de o parte a axei verticale să fie echivalentă cu suma atracțiilor de cealaltă parte a axei. Asimetria pune omul în armonie cu natura, circulația este mai liberă iar imaginile percepute de acesta au o varietate infinită. Echilibrul asimetric se poate realiza și prin trasarea unei axe cu mai multă flexibilitate, evitându-se astfel monotonia. Proiectarea asimetrică afectează într-o măsură mai mică peisajul natural sau artificial, fiind mai puțin destructivă și mai bine integrată în mediul înconjurător. Proiectarea asimetrică accentuează calitățile plastice ale construcțiilor și ale peisajului.

Repetarea (ritmul) reprezintă alternarea regulată, la intervale determinate sau după o regulă prestabilită, a acelorași elemente (specii, grupuri, bănci, vase decorative, bazine) și este caracterizată prin periodicitatea acestora. Ochiul omului distinge un ritm al obiectelor și intervalelor, și o dată percepută regula ritmului, omul va anticipa următorul obiect sau interval, fiind mirat când această anticipare nu este realizată. Dacă există un spațiu gol în acest ritm, acesta este perceput ca o imperfecțiune a planului respectiv, creând senzația de dezamăgire. Ritmul sporește de cele mai multe ori expresivitatea ansamblului, integritatea și calitatea acestuia. Ritmul poate fi: static, dinamic, simplu, compus, liniar, de formă, de culoare, combinat. Ritmul static se realizează prin succesiunea la intervale egale a elementelor identice. Ritmul dinamic presupune alternarea elementelor componente care diferă între ele prin dimensiuni (înălțime, lățime) sau alte caractere vizibile, fie sunt amplasate la intervale ce cresc sau descresc după o anumită regulă (de exemplu: creșterea și descreșterea constantă a înălțimii exemplarelor dintr-un aliniament, sau reducerea și mărirea constantă a distanței dintre exemplarele unui aliniament). Ritmul simplu constă în repetarea constantă a elementelor sau grupurilor de elemente, respectiv unul sau mai multe elemente asemănătoare alternează constant cu un număr egal de exemplare asemănătoare între ele dar diferite de primele. Ritmul compus se realizează prin repetarea periodică a grupărilor asemănătoare din punct de vedere al compoziției și al combinării speciilor. Ritmul liniar se remarcă prin repetarea pe verticală a siluetelor înalte, așa cum sunt tulpinile și coroanele columnare ale plopilor, într-un aliniament. Ritmul de formă implică repetarea elementelor asemănătoare ca formă și volum, chiar dacă specia diferă (de exemplu, repetarea boschetelor din specii diferite sau din aceeași specie, dar care au volume și formă asemănătoare). Ritm de culoare constă în alternarea exemplarelor cu frunze de culori diferite (de exemplu, un aliniament din chiparoși argintii sau albaștrii în alternanță cu chiparoși verzi sau aurii).

Consecvența constă în a compune elemente compoziționale astfel încât trecerea de la o parte la alta a compoziției să se facă ușor și plăcut.

Principiul armoniei presupune relația desăvârșită a tuturor elementelor dintr-un întreg, armonia fiind dată de două legi: legea identității și legea asemănării. Legea identității exprimă faptul că armonia arhitecturală poate fi creată sau percepută într-o compoziție care ajunge la ordine prin repetarea acelorași elemente, forme sau spații, respectiv printr-un ritm static (această lege exprimă unitatea sau armonia în uniformitate). Legea asemănării implică faptul că armonia arhitecturală poate fi creată sau percepută prin repetarea formelor asemănătoare ale elementelor sau spațiilor, exprimând de fapt unitatea în varietate. Armonia se poate realiza sub aspectul dimensiunilor, formelor dar mai ales a culorilor. Armonia culorilor are o deosebită importanță în diferitele compoziții structurale, arhitecturale, florale, etc. În funcție de culorile care se asociază sau se combină, se pot deosebi: – compoziții doar între culorile calde sau active, și combinații doar între culorile reci sau pasive, caz în care avem o armonie a comunității sau a generalității; – compoziții între culorile complementare, în acest car fiind vorba de armonia contrastului; – combinații între culori diferite (active, pasive, complementare) unificate printr-o culoare neutrală, caz în care se aplică armonia legăturii. În proiectarea spațiilor verzi, principiul armoniei se realizează prin următoarele procedee: – abordarea ordonată urmărește ca spațiile parcurse sau traversate, de un individ, să fie amenajate astfel încât să imprime anticipat sentimente care să ajungă la o intensitate maximă în punctul terminus al deplasării. – succesiunea exprimă o suită de percepții sau trăiri, care au o anumită continuitate; în natură succesiunile sunt întâmplătoare (libere), și progresive care la rândul lor pot fi de ascensiune (la munte), direcționale (deplasarea în lungul unui curs de apă) și către interior (atunci când se pătrunde dintr-un spațiu deschis către interiorul umbros al unei păduri); în proiectarea unui spațiu verde succesiunea poate fi întâmplătoare (în cazul înfloririi speciilor lemnoase dintr-un amestec) și disciplinată (ca în cazul aranjamentelor cu specii la care perioadele de înflorire urmează succesiv). – modularea spațiului permite ca prin amenajarea unor suprafețe sau volume să se realizeze unitate, ordine și armonie; pentru realizarea acestor trei aspecte se pot adopta trei modalități: conservarea formei naturale (nu implică nici o schimbare), distrugerea formei naturale (implică transformări totale), alterarea formei naturale (implică transformări parțiale, de mică amploare ce nu schimbă trăsăturile specifice ale compoziției sau ale locului) și accentuarea formei naturale (de exemplu, plasarea construcțiilor înalte sau a arborilor de mărimea I în vârful unei coame sau culmi). – armonizarea spațiului artificial cu cel natural se poate realiza fie prin înlăturarea elementelor distonante sau străine dintr-o anumită compoziție, sau prin introducerea unor elemente de accentuare. – îmbinarea armonioasă a simplității și varietății presupune eliberarea sau degajarea unor spații de elemente nesemnificative care încarcă și conduc la lipsa de unitate și armonie.

Principiul proporționalității impune existența unor relații dimensionale ale componentelor unei compoziții sau între diferite componente ale aceleași compoziții. Proporționalitatea exprimă relațiile dintre mărimile unor elemente și acționează direct asupra privitorului. Unele raporturi plac ochiului mai mult decât altele. Proporționalitatea intervine și în cazul raportului dintre o clădire, înălțimea exemplarelor arborescente ce o încadrează și distanța la care este situat privitorul. Astfel, pentru ca o clădire sau un exemplar arborescent să se vadă în modul cel mai favorabil, privitorul trebuie să fie la o distanță dublă față de înălțimea obiectului, sub un unghi de cca. 270⁰ . La o distanță triplă față de înălțimea obiectului, sub un unghi de cca. 180⁰ , privitorul percepe acest obiect ca făcând parte dintr-un ansamblu, iar la o distanță mai mare de această valoare, clădirea sau arborii respectivi pierd din predominanța lor asupra câmpului vizual.

Principiul economicității impune faptul că mijloacele materiale și estetice trebuie dozate cu discernământ pentru a satisface utilitatea și frumusețea unui spațiu verde. Construcția spațiilor verzi se realizează folosind soluția economică optimă, fără a se exagera prin risipă.

Principiul istoric este de fapt principiul îmbinării creatoare a cunoștiințelor actuale cu experiența istorică, presupunând unirea trecutului cu prezentul. Noile tehnici materiale și noile concepții de creare trebuie combinate cu tot ceea ce este mai bun din ceea ce ne-a lăsat trecutul.

BIBLIOGRAFIE

Iliescu Ana-Felicia, Costea Gabriela, 1998, Îndrumător pentru inițierea în proiectarea peisagistică , Editura Universitatii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară , Bucuresti.

Amenajarea spațiilor verzi 1969 : Cercetare bibliografică, Institutul Central de Documentare Tehnica, Bucuresti.

Negruțiu Filofteia, 1976, Arhitectura peisajelor: curs, Litografia Universității din Brașov, Brasov.

Iliescu Ana-Felicia, 2008, Arhitectură peisageră , Editura Ceres, Bucuresti.

Austin Richard L, 1984, Designing the Natural Landscape , Editure Van Nostrand Reinhold Co., New York.

Preda, M, 1973, Arhitectura peisagera, Editura Ceres, Bucuresti.

Negrutiu Filofteia, 1980, Spatii verzi, Editura Didactică și Pedagogică, Bucuresti.

Constantinescu Viorica, 1992, Arta grădinii , Editura Meridiane, Bucuresti.

Scarfone Scott C., 2007, Professional Planting Design : An Architectural and Horticultural Approach for Creating Mixed Bed Plantings / Arhitectura peisagistica: Studiu architectural si horticol pentru crearea gradinilor, Editura John Wiley and Son, New Jersey.

Palade Laurențiu, Draghia Lucia, 1994, Editura: Universitatea Agronomică "Ion Ionescu de la Brad”, Iasi.

Bertauski Tony, 2009, Designing the Landscape : An Introductory Guide for the Landscape Designer / Proiectarea peisagistica: ghid pentru specialist, Pearson, Upper Saddle River.

Palade Laurențiu, Tompea, Ancuța, 1996, Istoria artei grădinilor : curs; pentru uzul studenților , Universitatea Agronomică "Ion Ionescu de la Brad", Iasi.

Teodorescu Gabriela, 2003, Landscape and Garden Design / Proiectarea grădinilor și peisagistică, Editura Macarie, Targoviste.

Sonea Vasile, Palade Laurentiu, 1969, Arboricultură ornametală și arhitectură peisageră : Curs pentru facultățile de horticultură, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Alpopi Cristina, 2008, Elemente de urbanism, Editura Universitara , Bucuresti.

Bob Corneliu, Velica Paraschiva, 1978, Materiale de constructii, Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Jantra Helmut, 2000, Idei de amenajare pentru grădina de locuit : Locuri de stat, terase, curți și alte spații verzi, Aquila '93, Oradea.

Păun Marin C., Palade Laurențiu, 1976, Flora spontană sursă de plante pentru spațiile verzi, Editura Scrisul Romanesc, Craiova