Ancheta pe bază de interviu [611505]

Ancheta pe bază de interviu
1. Definire și precizări terminologice
2. Desfășurarea și dinamica interviurilor
3. Tipuri de interviu
3.1. Interviul clinic
CURS 3 Metode si tehnici de cercetare in psihologie

An I Psihologie IF / Semestrul 2 / Studii de licenta 2015 -2016

Titular curs: Conf. Univ. Dr. Beatrice Manu

Interviu
•Engleza (interview – întâlnire, întrevedere)
•Franceza (entretien – convorbire, conversație
și entrevue – întâlnire între două sau mai
multe persoane )
•Germană (interview , befragung sau
unterredung – a întreba, a se informa,
convorbire, conversație, conferință cu cineva )

Definitii ale interviului

•Dicționarul de sociologie (1998) : „tehnică de obținere prin întrebări și răspunsuri a infor –
mațiilor verbale de la indivizi și grupări umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru
descrierea științifică a fenomenelor socioumane…”

• Dicționarul de psihologie (1997) :„formă de dialog în care interrelaționarea are un scop
important și special de a surprinde cunoașterea unei anumite persoane , a opțiunilor sale, a
experienței personale cu privire la ceva, dar și a modului de a interpreta situații, probleme,
reacții la care a asistat ori evenimente în care a fost implicat direct sau indirect cel solicitat în
interviu”.

•Dicționarul de pedagogie (1979) : „procedeu de investigație științifică, specific științelor
sociale, ce urmărește prin intermediul procesului de comunicare verbală dintre două
persoane (cercetător și respondent) obținerea unor informații în raport cu un anumit
obiectiv sau scop fixat”.

Interviul
•folosit în anchete („anchetă prin interviu”) ,
• una dintre tehnicile de investigare cu cea mai mare
frecvență de aplicare
•Interviul se deosebește de comunicarea verbală
obișnuită prin simplul fapt că informația este, în mod
dirijat, transmisă de către cel ce intervievează.
•„convorbire sociologică” -(Școala sociologic a
române asca , Dimitrie Gusti ) =culegerea de informații
„pentru lămurirea problemelor științifice de -a dreptul
din gura oamenilor” (Herseni, 1940).

Scopuri le interviul ui în cercetarea
social -umană
•scop explorator : în prima fază a cercetării (stadiul
de proiecție a cercetării ), are drept scop
identificarea de probleme ce urmează a fi ulterior
cercetate si la formularea ulterioară a unor
ipoteze valide de cercetare;
•poate fi tehnica, respectiv, instrumentul principal
de culegere a informațiilor în vederea verificării
ipotezelor de cercetare;
•și/sau o sursă complementară de informații,
alături de alte metode și tehnici de cercetare.

Elemente definitorii ale interviului si diferente interviu – chestionar
•Ca si chestionarul , interviul se bazeaza pe întrebări și răspunsuri
Dar…..
•convorbirea : elementul fundamental în tehnica interviului

•interviul este obținerea de informații verbale , de opinii, păreri, preferințe
exprimate liber despre problema pusă în discuție,

•chestionarul utilizeaza întrebări și răspunsuri de regulă scrise (are loc
înregistrarea obligatorie a răspunsurilor în scris; într -o anchetă bazată pe
tehnica chestionarului răspunsurile sunt scurte, clare, precise).

Cum se realizează situația de interviu din punct de vedere psihosociologic?
•Interviul personal față în față ( face-to-face interview ), cel mai utilizat procedeu de
intervievare, presupune interacțiunea dintre două persoane, notate:
X – operatorul de interviu
Y – persoana intervievată

•În ce mod acționează X asupra lui Y­?

•Desigur, prin întrebări care determină răspunsuri din partea lui Y .

•Aceste răspunsuri vor declanșa la X anumite reacții specifice (fie prin faptul că X trece la o
altă întrebare, fie că repetă întrebarea, fie că oferă explicații suplimentare sau reacții etc.).

•Așadar, relația dintre X și Y nu este simetrică și o putem reda grafic astfel:

X Y

•Septimiu Chelcea (1998), „minciuna deliberată”, „autoînșelarea cu bună -credință”,
„raționalizarea răspunsurilor”, „proiecția” (posibile într -un interviu) pot reduce încrederea în
informațiile obținute prin răspunsurile oferite la întrebările opera -torului de interviu.

Alain Blanchet ( 1985, apud S. Chelcea) : principii generale ale aplicării interviului
nondirectiv

• tot ce au spus persoanele intervievate trebuie tratat ca elemente
inseparabile de contextul discursiv și situațional;

•trebuie să se acorde atenție atât conținutului manifest, cât și celui latent;

•cercetătorul nu trebuie să considere că tot ceea ce declară persoanele
intervievate se plasează la același nivel psihologic;

• cercetătorul va fi atent nu numai la ceea ce persoanele au spus, dar și la
ceea ce nu au spus sau nu pot spune fără ajutorul lor;

• ceea ce declară oamenii într -un interviu nu reprezintă decât indicatori, pe
baza cărora cercetătorul va trebui să identifice problemele persoanelor
intervievate;

• se impune ca cercetătorul să situeze problemele persoanelor intervievate în
contextul social al desfășurării întrevederii.

Desfășurarea interviurilor de cercetare – etape
1. Orice operator de interviu trebuie să se asigure că interlocutorul său acceptă (sau nu) să participe la interviu.
• – să se prezinte pe sine;
• – să prezinte și să explice obiectul și scopul cercetării;
• – să prezinte instituția care l -a delegat pentru efectuarea inter -viului;
• – să descrie metoda prin care a fost selecționat subiectul;
• – să asigure subiectul de confidențialitatea răspunsurilor și de păstrarea anonimatului

2. Orice operator de interviu trebuie să evite denatura rea rezultatel or cercetării , efectul de operator de interviu .

3. Operatorul de interviu trebuie să aibă în vedere câteva cerințe esențiale pentru cercetare ( Moser, C.A., 1967):
• – găsirea persoanelor cuprinse în eșantion;
• – obținerea acordului pentru interviu;
• – punerea întrebărilor și înregistrarea răspunsurilor.
• „calitatea unui interviu poate fi evaluată și după observațiile făcute de operatorii de anchetă cu privire la
comportamentul nonverbal al persoanelor intervievate sau referitoare la momentele (întrebările) care au
generat reacții emoționale.” (Septimiu Chelcea (1998)

Caracteristici si beneficii ale interviul ui psiho sociologic
•observarea comportamentelor nonverbale ale
persoanelor cuprinse în eșantion;

•colectarea de răspunsuri spontane ale subiecților
intervievați;

•elaborarea de răspunsuri la întrebările operatorului,
ceea ce asigură furnizarea de informații, esențială
pentru verificarea ipotezelor cercetării.

Registrul nonverbal
Analiza procesului comunicării : proporția cea mai mare de informații care sunt
procesate în cadrul unui dialog față în față ne parvine din registrul nonverbal, chiar
dacă în cea mai mare parte acest tip de informație este prelucrat subconștient.

„Exprimarea verbală nu se poate disocia de un ansamblu de manifestări ce pun în practică
motricitatea locutorului. Varietatea acestor comportamente nonverbale ce însoțește
discursul este de așa natură, încât studierea lor constituie un câmp de investigație în sine.”
(Nils, F., Rime, B., 2007, p. 209

•În interviuril e de profunzime comunicarea nonverbală este o importantă sursă de informație,
iar intervievatorul este obligat sa înregistreze tipul de manifestări care însoțește
comunicarea verbală (gestica, mimica, poziția corporală, tonul vocii, rapiditatea vorbirii,
pauzele în discurs , etc. )

•În alte tipuri de interviuri, în special î n anchete cantitative, accentul este pus pe înregistrarea
conținutului verbal răspunsurilor. Dar dacă interviul respectiv are lor într -un context față în
față, mesajele nonverbale au un rol important în orientarea intervievatorului cu privire la
gradul de confort resimțit de intervievat, la disponibilitatea acestuia de a comunica etc. :

•faza inițială, de încălzire (warming -up), este deosebit de importantă în angajarea
intervievatului pentru parcurgerea interviului, iar modalitatea lui de reacție oferă
intervievatorului informații utile în a -și adapta strategia de motivare la fiecare caz în parte.

Laddering

• O tehnică specială de interviu , „laddering” (ladder = lanț) , din anii '60 ai secolului XX în psihologia clinică, în
special pentru a investiga credințele și valorile oamenilor.

• Această tehnică are la bază teoria Means -End, elaborată de Gutman (1982) care presupune analiza resorturilor
emoționale ce stau la baza deciziei de consum. Teoria presupune existența unui lanț asociativ al
comportamentului de alegere a unui produs, cu atributele produsului ales, cu consecințele asupra
consumatorului așa cum el le percepe și cu valorile personale.

• tehnica laddering presupune un interviu semistructurat , în cadrul căruia, gradat, intervievatorul pune întrebări
cu privire la un anumit comportament pe care dorește să -l analizeze, apoi cu privire la caracteristicile acestui
comportament, la consecințele/ beneficiile pe care comportamentul le are pentru persoană, pentru ca, în final,
să poată fi aflate valorile ce stau la baza comportamentului. Scopul abordar ii: creionarea unei hărți a valorilor
persoanei plecând de la analiza mai multor comportamente și a celor mai frecvente lanțuri de asocieri.

Povestea vieții
•„Rolul unei povești a vieții e, în primul rând, să pună la un loc elementele esențiale,
evenimentele și credințele din viața unei persoane, să le integreze într -un tot, să le ofere
semnificație, să învețe din ele, să educe tânăra generație și să le reamintească tuturor
celorlalți membri ai comunității care este cel mai important lucru din viață.” (Atkinson, R.,
2006, p. 38).

•a fost utilizată științific în :
– cercetările legate de dezvoltarea personalității (G. Allport, H. Murray),
– studiul efectelor evenimentelor istorice asupra indivizilor,
– studiile antropologice,
– în gerontologie etc.

În cadrul interviului de tip povestea vieții sunt abordate următoarele te me ( Atkinson , R., 2006 ):
– nașterea și familia de origine,
– tradițiile și contextul cultural,
– factorii sociali,
– educația, iubirea și munca,
– evenimente și perioade istorice,
– pensionarea,
– viața interioară și conștiința spirituală,
– teme majore ale vieții,
– viziunea asupra viitorului,
– întrebări de încheiere

Tipuri de interviu – Septimiu Chelcea (1998)
Criteriul A: gradul de libertate al operatorului

•în abordarea diferitelor teme de investigare,
• în formularea, numărul și succesiunea întrebărilor,
•după nivelul de profunzime al informației culese,

– interviul nondirectiv (nedirijat, neghidat,
nedirecționat de către operator)
– interviul directiv (structurat, ghidat, standardizat)

A. 1. Interviul clinic

•= forma extremă a interviului nestructurat și exemplifică cel mai bine specificul interviului
non-directiv .

•În cercetarea socioumană, interviul clinic este utilizat de multe ori cu scop explorator , în faza
inițială a investigațiilor .

•Interviul în profunzime , ca și interviul cu răspunsuri libere , se utilizează atât în psihoterapie,
cât și în cercetarea socio -umană.

•Spre deosebire, însă, de interviul clinic, interviul în profunzime, centrat tot asupra persoanei,
vizează doar un aspect, un fenomen sau element, nu persoana în întregul ei .

•diferențele sunt mai mult de nuanță decât de fond în tre interviul în profunzime și interviu l
cu răspunsuri libere sau ghidat: variază nivelul de profunzime, amploarea fenomenelor
abordate, gradul de libertate menținându -se ridicat, chiar dacă tema convorbirii este
prestabilită.

•Interviurile clinice, în profunzime și cu răspunsuri libere sunt mai mult sau mai puțin
nestructurate. Interviurile nestructurate pot avea un grad de validitate mai înalt decât cele
structurate, sunt nestresante, permit exprimarea spontană a personalității, dezvăluirea
pulsiunilor inconștientului, lasă liberă asociația de idei, eliminând astfel biasurile (erorile
sistematice) interviului structurat (Gordon, 1969, apud Chelcea).

A. 2. Interviul centrat (ghidat sau focalizat )- Robert K. Merton, M. Fiske și P . Kendall (1956 )
•= Este un interviu semistructurat , în sensul că abordează teme și ipoteze
dinainte stabilite – ca și interviurile structurate –, dar întrebările și
succesiunea lor nu sunt prestabilite, ca și în cazul interviurilor nestructurate.

•Tehnica propune centrarea convorbirii pe o experiență comună tuturor
subiecților (de exemplu, implicarea într -o anumită acțiune, vizionarea
aceluiași spectacol de teatru sau film etc.).
•Respectiva experiență trăită de toți cei care urmează a fi intervievați este
analizată anterior de către cercetător, care evidențiază elementele
semnificative și structura situației, modelele de acțiune etc.

•Sunt formulate ipoteze privind consecințele implicării persoanelor în
situația dată.
•Cercetătorul elaborează pe această bază un ghid de interviu , în care sunt
fixate problemele ce vor fi abordate în convorbirea focalizată pe experiența
subiectivă a implicării în situația analizată.
•Kenneth D. Bailey : în cazul interviului centrat, important este faptul că
cercetătorul a studiat anterior experiența trăită de subiecți, selectând
aspectele ce vor fi puse în discuție.

A. 3. Interviurile cu întrebări deschise și cu întrebări închise
•fac parte din categoria interviurilor
structurate .
•sunt larg utilizate în cercetare
• în cadrul lor, cercetătorul (sau operatorul de
interviu) nu beneficiază de libertatea alegerii
temelor sau de posibilitatea reformulării
întrebărilor și schimbării succesiunii lor.

Tipuri de interviu – Septimiu Chelcea (1998)
Criteriul B: natura conținutului comunicării
Criteriul C: gradul de repetabilitate a convorbirilor

•B. 1. Interviul de opinie – cu ajutorul lui studiem psihologia
persoanei, trăirile sale subiective (interese, atitudini, pulsiuni,
înclinații etc.), adică informații imposibil de observat direct.

•B. 2. Interviul documentar – care poate fi și centrat pe un anumit
domeniu: politic, economic, social, medical, sportiv etc.

Interviurile pot avea loc o singură dată sau în mod repetat:
•C. 1. Interviul unic – presupune o singură convorbire între anche –
tator și persoana cuprinsă în eșantion, care răspunde la întrebări.

•C.2. Interviul repetat –presupune întrevederea repetată între
cercetător și subiectul intervievat ; este un tip de interviu utilizat
mai ales în ancheta panel.

Tipuri de interviu – Septimiu Chelcea (1998)
Criteriul D: calitatea informațiilor obținute
Criteriul E: numărul persoanelor care participă la interviu
Vizând volumul și calitatea informațiilor obținute, există :
•D. 1. Interviul extensiv – se aplică pe un număr mare de persoane într -un
interval de timp limitat, ceea ce nu permite recoltarea informațiilor de
profunzime.

•D. 2. Interviul intensiv – se distinge prin faptul că fiecărui subiect
intervievat îi este acordat un timp îndelungat de discuție, ceea ce permite
abordarea problemelor puse în discuție în profunzimea lor.

•E. 1. Interviul personal – la care participă doar operatorul de interviu și
subiectul intervievat.

•E. 2. Interviul de grup – folosit ca metodă de culegere a datelor
psihosociale, de exemplu, în studiile de marketing și piață. La nivelul
grupului se formează opinia majoritară, exprimată prin liderul grupului,
reacțiile proprii fiind dezvăluite cu precădere în interviurile personale. În
grup, subiecții elaborează în interacțiune un răspuns colectiv – care exprimă
opinia de grup – la întrebările puse de către anchetator.

Tipuri de interviu – Septimiu Chelcea (1998)
Criteriul F: modalitatea de comunicare
Criteriul G: statutul social și demografic al participanților
•F. 1. Interviul direct (face -to-face) – are loc întrevederea dintre operator și
intervievat.

•F. 2. Interviul telefonic – în care prima impresie a subiectului de interviu se
formează pe baza caracteristicilor vocale ale operatorului și în care se
dezbat problemele speciale.

•F. 3. Interviuri online – în cazul acestui tip de interviu, trebuie avute în
vedere reprezentativitatea eșantionului pe care se face cercetarea (nu toate
categoriile de vârstă sau din diferite medii sociale au acces la internet),
precum și problema iden -tității și acurateței datelor pe care o persoană le
furnizează despre sine (cercetătorul are un control limitat asupra acestor
aspecte).

•G.interviul poate avea loc cu adulți, tineri, copii , cu persoane publice ,
aparținând vieții politice și culturale, cu persoane defavorizate , cu specialiști
din diverse domenii etc., criterii de care cercetătorul va ține cont în
elaborarea și aplicarea interviului.

Tipuri de interviu – Septimiu Chelcea (1998)
Criteriul H: funcția pe care o îndeplinește în cadrul cercetării

•H. 1. Interviul explorativ – este utilizat în prima fază a
cercetării și are drept scop identificarea unor probleme
ce urmează a fi ulterior cercetate, cu ajutorul altor
tehnici de cercetare.

•H. 2. Interviul de cercetare (propriu -zis) – este utilizat
ca tehnică principală de obținere a datelor de cercetare
în investigația sociologică de teren .

•H. 3. Interviul de verificare – are drept scop atât
verificarea , cât și completarea informațiilor culese cu
ajutorul altor metode și tehnici de investigație .

Tipuri de interviu – Septimiu Chelcea (1998)
Criteriul I: scopul urmărit
•I. 1. Interviul de selecție (de angajare) – are ca scop colectarea informațiilor despre
experiența profesională, motivația, abilitățile și competențele unei persoane în raport cu
cerințele unui anumit post și valorile unei anumite companii sau instituții. Aceste informații
vor fi utilizate pentru identificarea celei mai potrivite persoane pentru un anumit post.

•I. 2. Interviul de orientare profesională – este utilizat atât în cazul orientării profesionale și
vocaționale a copiilor și adolescenților pentru consiliere vocațională, cât și în scopul
reorientării profesionale a adulților (pentru identificarea unor noi tipuri de activități în care
competențele unei persoane pot fi valorificate).

•I. 3. Interviul de dezvoltare a carierei – este utilizat în cadrul companiilor sau instituțiilor
care au inclus programe de dezvoltare a carierei în strategia de management a resurselor
umane. Scopul este de a identifica atât potențialul de creștere al unei persoane în cadrul
unei organizații, tipul de posturi pe care aceasta le poate „acoperi”, cât și ariile de dezvoltare
în vederea creșterii performanței într -o anumită activitate.

•I. 4. Interviul terapeutic – este utilizat în scopul de a stabili un diagnostic sau un plan de
tratament (atunci când are un caracter anamnestic) sau/ și are un scop terapeutic pentru
identificarea patternurilor disfuncționale, dar și a resurselor pe care o persoană le poate
valorifica în dezvoltarea sa.

•I. 5. Interviul de informare – poate avea loc în diverse contexte: școală, întreprindere, spital,
domiciliu etc.