Anatomie Amg 2017 Final [309140]

dr. Csiki Gábor

dr. Ivanescu Adrian

dr. Ghizdavat Alexandru

Sárig Norbert Attila

Szilá[anonimizat] 5

Oasele membrului superior 5

Articulatiile membrului superior 13

Mușchii membrului superior 13

Arterele membrului superior 20

Venele membrului superior 24

Limfaticele membrului superior 25

Nervii membrului superior 26

Regiunile membrului superior 29

Anatomia membrului inferior 40

Oasele membrului inferior 40

Articulatiile membrului inferior 46

Mușchii membrului inferior 47

Arterele membrului inferior 57

Venele membrului inferior 59

Limfaticele membrului inferior 61

Nervii membrului inferior 61

Regiunile membrului inferior 62

Anatomia trunchiului 74

Toracele 75

Diafragma 77

Plămânii 77

Pleura 80

Inima 81

Mediastin 89

Peretele abdominal 91

Gaster 91

Intestinul subțire 92

Intestinul gros 93

Ficat și căile biliare extrahepatice 94

Pancreas 97

Splina 98

Retroperitoneum 99

Rinichii 101

Vezica urinara 102

Uretra la barbati 103

Uretra la femei 104

Organele genitale masculine 104

Organele genitale feminine 106

Sistemul nervos 109

Maduva spinarii 110

Trunchiul cerebral 112

Cerebellum 117

Diencefal 118

Emisferele cerebrale 119

Formatiuni interemisferice 121

Nucleii bazali 122

Ventricului lateralis 123

Oasele craniului visceral is neural 124

Osul frontal 126

Osul parietal 129

Osul occipital 131

Osul temporal 135

Osul sfenoidal 140

Osul ethmoidal 143

Osul nazal 146

Osul lacrimal 146

Cornetul nazal inferior 147

Vomer 147

Osul palatin 149

Osul zygomatic 151

Maxilla 153

Mandibula 156

Osul hyoid 160

Endobaza 162

Exobaza 162

Anatomia capului și gâtului 163

Mușchii mimicii 163

Mușchii masticatori 166

Mușchii regiunii anterioare a gâtului 168

Mușchii regiunii posterioare a gâtului 168

Artere capului și gâtului 169

Venele capului și gâtului 173

Limfaticele capului și gâtului 174

Nervii cranieni 176

Regiunile capului și gâtului 187

Anatomia membrului superior

Oasele membrului superior

Membrul superior este format din șase segmente:

Umăr

Braț

Antebraț

Gâtul mâinii

Mâna

Scheletul membrului superior este alcătuit din oasele centurii pectorale și din oasele membrului superior liber.

Oasele centurii pectorale:

Clavicula

Scapula

Clavicula: [anonimizat] S care este situat în partea antero superioară a toracelui, realizând o legătura între acromionul scapulei și stern. Dispune de două extremități (sternală și acromială) și de o față superioară respectiv o față inferioară. [anonimizat]:

șanțul subclavicular

impresiunea ligamentului costoclavicular

tuberculul conoidian

linia trapezoidală

Scapula: [anonimizat], care este situat pe partea postero superioară a toracelui. Dispune de două fețe, de trei margini și de trei unghiuri. La nivelul unghiului lateral găsim o suprafață articulară ovalară, numită cavitatea glenoidală unde se va articula cu osul humeral.

Scapula prezintă următoarele formațiuni pe fața posterioară:

spina scapulei

fosa supraspinoasă

fosa infraspinoasă

vârful

Pe fața anterioară prezintă următoarele elemente:

fosa subscapulară

Oasele membrului superior liber:

Humerus

Radius

Ulna

Humerus: este un os lung, format din două extremități și un corp. Colul chirurgical al humerusului este predispus adesea pentru fracturi. Pe fața antero laterală a corpului în treimea superioară găsim o rugozitate în formă de V, care va fi locul de inserție pentru mușchiul deltoid, iar inferior găsim pe șanțul nervului radial.

La nivelul extremității superioare găsim următoarele elemente:

capul humerusului

colul sau gâtul anatomic

tuberculul mare

tuberculul mic

creasta tuberculului mare

creasta tuberculului mic

șanțul intertubercular

La nivelul extremității inferioare găsim următoarele elemente:

condilul humeral

trohlea humerusului

capitulul humeral

foseta coronoidiană

foseta radială

fosa olecraniană

epicondilul medial

epicondilul lateral

Radius: formează împreună cu ulna scheletul osos al antebrațului. Este un os lung, cu două extremități și un corp. Radiusul este situat pe partea laterală a antebrațului. Marginea medială a osului este o margine interosoasă care împreună cu marginea interosoasă a ulnei va forma spațiul interosos.

La nivelul extremității superioare găsim următoarele elemente:

capul

foseta capului radial

circumferința articulară

colul

tuberozitatea radiusului

La nivelul extremității inferioare găsim următoarele elemente:

incizura ulnară

apofiza stiloidă

Ulna: formează împreună cu radius scheletul osos al antebrațului. Este un os lung, cu două extremități și un corp. Ulna este situat pe partea medială a antebrațului.

La nivelul extremității superioare găsim următoarele elemente:

olecranul

apofiza coronoidă

scobitura trohleară

incisura radială

creasta mușchiului supinator

tuberozitatea ulnei

La nivelul extremității inferioare găsim următoarele elemente:

capul ulnei

apofiza stiloidă

Oasele mâinii:

Oasele carpiene

Oasele metacarpiene

Oasele degetelor

Oasele carpiene: sunt oase mici în număr de 8 așezate in două rânduri.

proximal (osul scafoid, osul lunatum, osul piramidal, osul pisiform)

distal (osul trapez, osul trapezoid, osul capitat, osul cu cârlig)

Cele două rânduri formează masivul carpian. Acestea pe fața palmară vor alcătui un șanț mărginit de două proeminențe osoase.

Oasele metacarpiene: formează scheletul palmei, alcătuite din 5 oase lungi, care împreună formează metacarpul. Sunt numerotate de la I-V in sens latero medial.

Oasele degetelor: alcătuiesc scheletul degetelor, sunt formate din 3 falange pentru fiecare deget cu excepția policelui care are numai două falange. Falanga are o bază, un corp și un

vârf.

Articulațiile membrului superior

Articulația scapulo humerală: este o articulație între capul humerusului și cavitatea glenoidală

Articulația cotului: este o articulație între partea inferioară a humerusului și partea superioară a radiusului și ulnei. Este o articulație complexă formată din: articulația humero ulnară, articulația humero radială și articulația radio ulnară.

Articulația radio ulnară proximală

Sindesmoza radio ulnară

Articulația radio ulnară distală

Articulațiile mâinii se împart in:

Articulația radiocarpiană

Articulațiile intercarpiene

Articulația mediocarpiană

Articulațiile carpometacarpine

Articulațiile intermetacarpiene

Articulațiile metacarpofalangiene

Articulațiile interfalangiene

Mușchii membrului superior

Mușchii membrului superior se grupează în 4 grupuri:

Mușchii umărului

Mușchii brațului

Mușchii antebrațului

Mușchii mâinii

Mușchii umărului:

Mușchiul deltoid

Mușchiul supraspinos

Mușchiul infraspinos

Mușchiul rotund mic

Mușchiul rotund mare

Mușchiul subscapular

Mușchii brațului:

Sun alcătuite de două grupe musculare:

grupa anterioară sau grupa flexorilor

grupa posterioară sau grupa extensorilor

Mușchii care formează grupa anterioară sunt:

Mușchiul biceps brahial

Mușchiul coracobrahial

Mușchiul brahial

Mușchii care formează grupa posterioară sunt:

Mușchiul triceps brachial

Mușchii antebrațului:

Mușchii antebrațului se împart in două grupe: grupa anterioră și grupa posterioră

Grupa anterioară:

Planul superficial:

Mușchiul rotund pronator

Mușchiul flexor radial al carpului

Mușchiul palmar lung

Mușchiul flexor ulnar al carpului

Mușchiul flexor superficial al degetelor

Planul profund:

Mușchiul flexor profund al degetelor

Mușchiul flexor lung al policelui

Mușchiul pătrat pronator

Grupa posterioară:

Planul superficial:

Mușchiul brahioradial

Mușchiul extensor radial lung al carpului

Mușchiul extensor radial scurt al carpului

Mușchiul extensor al degetelor

Mușchiul extensor al degetelului mic

Mușchiul extensor ulnar al carpului

Mușchiul anconeu

Planul profund:

Mușchiul suspinator

Mușchiul abductori lung al policelui

Mușchiul extensor scurt al policelui

Mușchiul extensor lung al policelui

Mușchiul extensor al indexului

Mușchii mâinii:

În număr de 19, situați pe fața palmară a mâinii, se impart intr-o grupă laterală, centrală și medială.

Grupa laterală sau mușchii tenarului:

Mușchiul scurt abductor al policelui

Mușchiul flexor scurt al policelui

Mușchiul opozant al policelui

Mușchiul aductor al policelui

Grupa centrală sau mușchii mezotenarului:

Mușchii lumbricali

Mușchii interosoși palmari

Mușchii interosoși dorsali

Grupa medială sau mușchii hipotenarilui:

Mușchiul palmar scurt

Mușchiul abductor al degetului mic

Mușchiul flexor scurt al degetului mic

Mușchiul opozant al degetului mic

Arterele membrului superior

Vascularizația arterială a membrului superior este dată de artera axilară care provine din artera subclaviculară.

Artera axilară

Este continuarea arterei subclaviculară având un traiect oblic in jos și in afară, traversând axila.

Are următoarele ramuri:

Artera toracică supremă

Artera toracoacromială care se divide în următoarele ramuri:

Ramura acromială

Ramura deltoideană

Ramurile pectorale

Artera toracică laterală care dă ramuri spre glanda mamară

Artera subscapulară care se divide în următoarele ramuri:

Artera toracodorsală

Artera circumflexa scapulae care are rol in formarea cercului anastomotic periscapular

Artera cricumflexă humerală anterioară

Artera circumflexă humerală posterioară

Cele două artere in jurul capului humeral vor forma cercul anastomotic perihumeral.

Artera brahială

Este continuarea arterei axilare, la nivelul plicii cotului se bifurcă in 2 ramuri terminale, în artera radială și artera ulnară.

Are următoarele ramuri:

Artera brahială profundă care emite:

Artera nutritivă a humerusului

Ramuri musculare

Artera colaterală media

Artera colaterală radială

Artera colaterală ulnară superioară

Artera colaterală ulnară inferioară

Artera radială

Este ramura laterală a arterei brahiale. Este situată împreună cu cele două vene satelite pe partea laterală a antebrațului iar la nivelul gâtului mâinii trece posterior ajunge la nivelul primului spațiu inter metacarpian pe care îl perforează, si astfel ajunge pe palmă, de aici arcuiește in sens transversal, spre marginea medială a mâinii, formând arcada palmară profundă.

Emite următoarele ramuri:

Artera recurentă radială

Ramura carpală palmară

Ramura palmară superficială

Ramura dorsală a carpului care participă la formarea rețelei dorsale a carpului din care pornesc:

Arterele metacarpiene dorsale

Artera dorsala a policelui care se divid in două artere, una pentru police și una destinată marginii laterale a indexului.

Arcada palmară profundă este formată din porțiunea terminală a arterei radiale și ramura palmară profundă a arterei ulnare. In dreptul bazei metacarpienelor emite următoarele ramuri:

Arterele metacarpiene palmare

Ramurile perforante care străbat mușchii interosoși și anastomozează cu arterele metacarpiene dorsale

Artera ulnară

Este ramura medială a arterei brahiale, situată pe partea medială a antebrațului, la nivelul gâtul mâinii străbate retinaculul flexorilor și ajunge în palmă, unde va forma arcada palmară superficială. Emite următoarele ramuri;

Artera recurentă ulnară care se divide intr-o ramură anterioară și o ramură posterioară

Artera interosoasă comună care se bifurcă intr-o ramură interosoasă anterioară și intr-o ramură interosoasă posterioară și artera interosoasă recurentă care urca in direcția rețelei cubitale

Ramura dorsală a carpului

Ramura palmară a carpului

Ramura palmară profundă care se anatomozează cu omoloaga sa din artera radială formând astfel arcada palmară superficială

Arcada palmară superficială care se formează din porțiunea terminală a arterei ulnare împreună cu ramura palmară superficială a arterei radiale. Emite următoarele ramuri:

Arterele digitale palmare comune care se divid in artere digitale palmare propria.

Venele membrului superior

Membrul superior are două sisteme venoase: unul profund care este situat subfascial, altul superficial situat in subcutis. Între cele două sisteme există numeroase anastomoze.

Venele profunde

Arcada venoasă palmară superficială

Arcada venoasă palmară profundă

Venele radiale

Venele ulnare

Venele radiale împreună cu venele ulnare vor forma venele brahiale

Vena axilară care se formează din unirea venelor brahiale

Venele superficiale

Rețea venoasă dorsală a mâinii

Vena cefalică, care urcă pe marginea laterală a antebrațului, a cotului și a brațului. Câteodată de pe fața posterioară a antebrațului primește o venă mai groasă (vena cefalică accesoria). Vena cefalică se vărsa in vena axilară.

Vena basilică, care urcă pe marginea medială a antebrațului, pe partea anterioară a cotului și pe partea medială a brațului, vărsându-se în vena axilară.

Vena mediană cotului, este o ramură anastomotică între vena basilică și vena cefalică

Vena mediană a antebrațului care este situată pe linia mediană a antebrațului. Se poate vărsa în vena cefalică sau în vena basilică sau în ambele vene. In ultimul caz la nivelul cotului se va forma un Y care este format din vena mediocefalică pe partea laterală iar pe partea medială din vena mediobazilică.

Limfaticele membrului superior

Membrul superior are o rețea limfatică superficială și o rețea limfatică profundă. Rețea superficială colectează limfa din straturile superficiale ale membrului superior, iar rețea profundă colectează limfa de la mușchi, articulații și oase.

Nervii membrului superior

Plexul brahial

Plexul brahial se formează prin anastomozarea ramurilor anterioare ale nervilor cervicali (C4/C5/C6/C7) și a primului nerv toracic (Th1).

Plexul brahial are o parte supraclaviculară și o parte infraclaviculară. Partea supraclaviculară este formată din trei trunchiuri primare. Nervii care provin din trunchiurile părții supraclaviculare sunt motorii destinați mușchilor umărului, spatelui și a toracelui:

N. dorsal al scapulei

N. thoracic lung, numit și nervul respirator al lui Bell

N. subclavicular

N. suprascapular

Nn. pectorali

N. subscapular

N. toracodorsal

Partea infraclaviculară este alcătuită din trei fascicule. Din fasciculele plexului brahial se desprind ramurile următoare:

Fasciculul lateral :

N. Musculocutanat situat lateral de artera axilară străbate mușchiul coracobrahial.

N. Median – radăcina laterală

Fasciculul medial:

N. Median – rădăcina medială, care împreună cu rădăcina laterală a nervului median va forma nervul median care apare ca un unghi ascuțit pe fața anterioară a arterei axilare.

N. Ulnar, coboară pe fața medială a antebrațului împreună cu artera brahială, ocolește epicondilul medial și ajunge pe antebraț de unde coboară mai departe și se divide in ramurile sale terminale.

N. Cutanat medial al brațului, coboară medial de artera axilară și inevează partea medială a brațului

N. Cutanat medial al antebrațului, coboară împreună cu nervul precedent și inervează partea medială a antebrațului.

Fasciculul posterior:

N. Axillaris, situat înapoia arterei axilare

N. Radialis, care traversează axila, coboară și trece prin șanțul nervului radial, trece anterior și la nivelul capului radiusului se divide in ramurile terminale

Regiunile membrului superior

Regiunea axilară

Are forma unei piramide, la joncțiunea între trunchi și braț.

Limitele regiunii:

Anterior: clavicula, mușchiului pectoral mare, șanțul deltoidopectoral și o linie de la mijlocul claviculei la capătul inferior al marginii libere a pectorarului mare.

Baza: este delimitată de plica axilară anterioară și posterioară si de cele cele două linii orizontale, cea superioară care se află la inserția pe braț a mușchilor pectoral mare și a marelui dorsal, cea inferioară situată pe peretele lateral al toracelui.

Peretele regiunii:

Peretele anterior: mușchiul pectoral mare acoperit de fascia pectorală. Între mușchiul pectoral mare și mușchiul deltoidian se formează șanțul deltoidopectoral.

Peretele posterior: porțiunea externă a mușchilor subscapular, rotund mare și marele dorsal.

Peretele medial: format din partea supero laterală a toracelui, acoperit de mușchiul dințat mare

Peretele lateral: format din tendonul mușchiul coracobrahial, de tendonul mușchiului biceps (capul scurt)

Conținutul regiunii:

Artera axilară

Vena axilară

Plexul brahial

Regiunea scapulară

Cuprinde formațiunile situate îndărătul scapulei

Limitele regiunii:

Superior: marginea corespunzătoare a scapulei

Medial: marginea corespunzătoare a scapulei

Infero lateral: unghiul inferior a scapulei și marginea inferioară a marelui rotund

Supero lateral: marginea posterioară a mușchiul deltoid

Loja supraspinoasă cuprinde mușchiul supraspinos, artera suprascapulară care intă in regiune deasupra ligamentului transvers al scapulei, ajunge in fosa supraspinoasă, trece sub mușchiul supraspinos apoi trece lângă colul scapulei și ajunge in fosa infraspinoasă. Nervul suprascapular intra in regiune sub ligamentul transvers al scapulei, și are același traiect ca artera suprascapulară.

Loja infraspinoasă conține mușchiul infraspinos, rotund mare și rotund mic. Rotundul mic și rotundul mare se inseră pe humerus. Rotundul mare trece inaintea articulației scapulohumerale, iar rotundul mic trece dinapoia articulației scapulohumerale. Prin spațiul format trece capul lung al tricepsului delimitând astfel două spații:

Hiatul axilar medial

Hiatul axilar lateral

Arterele lojei infraspinoase:

Artera circumflexă a scapulei

Artera suprascapulară

Artera scapulară posterioară

Cercul arterial periscapular se formează prin anastomozarea următoarelor artere:

Artera circumflexă a scapulei

Artera suprascapulară

Artera scapulară posterioară care provine din artera cervicală transversă

Regiunea deltoidiană

Limitele regiunii:

Superior: partea laterală a claviculei, acromion și partea externă a spinei scapulei

Anterior: marginea corespunzătoare a mușchiului deltoid

Posterior: marginea corespunzătoare a mușchiului deltoid

Inferior: înserția humerală a mușchiului deltoid

Această regiune cuprinde numeroase tendoane și burse in jurul articulației scapulo humerale, împreună cu artera toracoacromială, artera circumflexa humerală anterioră și posterioară, venele satelite și nervul axilar. Între artera circumflexa humerală anterioară și posterioară se realizează o anastomoză la nivelul colului humerusului.

Regiunea brahială anterioară

Limitele regiunii:

Superior: linie transversală între tendonul pectoralului mare si a deltoidului

Inferior: linie transversală la două laturi de deget deasupra plici cotului

Lateral și medial: linie verticală la nivelul epicondiilor humerali

In această regiune pe partea medială și pe partea laterală se reliefează șanțul bicipital medial (in care trece artera brahială, venele brahiale și nervul median) respectiv șanțul bicipital lateral (in care trece partea inferioară a nervului radial și porțiunea terminala a arterei profunde brahiale). In regiune mai apare artera brahială împreună cu ramurile colaterale, nervul median, nervul cutanat antebrahial, nervul musculocutanat, nervul ulnar și nervul radial.

Regiunea brahială posterioară

Limitele regiunii:

Superior și inferior: liniile care vin in continuarea liniilor similare de pe regiunea brahială anterioară

Lateral și medial: linie verticală la nivelul epicondiilor humerali

In această regiune apare mușchiul triceps brahial, mănunchiul vasculo nervos radial format din nervul radial și artera brahială profundă. Apare nervul cutanat posterior al brațului pentru a inerva pielea, tot așa și nervul cutanat lateral inferior al brațului pentru înervația teritoriului corespunzător.

Mănunchiul vasculo nervos ulnar este format din nervul ulnar si din cele două artere colaterale ulnare.

Regiunea cubitală anterioară

Limitele regiunii:

Superior și inferior: câte o linie transversală care trece cu câte doua laturi de deget deasupra plicii cotului

Lateral și medial: douâ linii verticale trase prin epicondilii

În cazul in care antebrațul este in semiflexiune, se formează plica cotului. Linie transversală care unește cele două epicondili. In cazul in care antebrațul este in extensie pe suprafața plană proemină trei reliefuri. La mijloc de formă triunghiulară se reliefează bicepsul și tendonul sau, lateral relieful este dat de mușchii epicondilieni laterali iar medial este dat de mușchii epicondolieni mediali. Între aceste trei reliefuri se evidenteaza șanțul bicipital medial și șanțul bicipital lateral. Ambele șanțuri converg spre mijlocul regiunii, pentru a se continua cu șanțul median al antebrațului. La locul de unire se formează o depresiune numită fosa cubitală.

In această regiune mușchii sunt așezati in trei grupe:

Grupa musclară mijlocie formată de mușchiul biceps brahial și de mușchiul brahial.

Grupa musculară medială este formată de mușchii epicondilieni mediali.

Grupa musculară laterală este formată de mușchii epicondilieni laterali.

Mănunchiul vasculo nervos medial format din bifurcația arterei brachial și din nervul median. Mănunchiul vasculo nervos lateral este format din nervul radial, artera colaterală ulnară, artera recurentă radială.

Regiunea cubitală posterioară

Limitele regiunii:

Superior și inferior: prelungirea celor două linii transversale de pe fața anterioră a cotului.

Medial și lateral: liniile verticale care trec prin epicondilii humerali.

In extensie proemină olecranul care se află pe linia biepicondiliană. In flexiune, vârful olecranului coboară sub linia biepicondiliană formând între ele un triunghi.

Mușchii formează trei grupe:

Grupa mijlocie dată de inserția tricepsului pe olecranon,

Grupa laterală este dată de mușchii epicondileni laterali

Grupa medială este format de mușchii epicondilieni mediali

Arterele regiuni cotului realizează o anastomză retrolecraniană și retroepicondiliană. Arterele regiunii provin din artera brahială, artera radială și artera ulnară.

Regiunea antebrahială anterioară

Limitele regiunii:

Superior: o linie transversală situată cu două laturi de deget inferior de plica cotului

Inferior: o linie transversală situată la nivelul capul ulnei

Lateral și medial: câte o linie care unește epicondilul respectiv cu apofiza stiloidiană de aceeași parte.

In partea superioară a regiunii sa văd reliefuri dați de mușchii epicondilieni laterali și mediali și un șanț median.

.

In partea inferioară a regiunii proemină tendoanele mușchilor flexori.

In aceasta regiune superficial apar venele superficiale (vena cefalică, vena bazilică, vena mediana a antebrațului) și nervii cutanati laterali și mediali al antebrațului.

Mușchii regiunii sunt împărțite in 4 straturi suprapuse. În regiune apare mănunchiul vasculo nervos radial formată din artera radială și ramura superficială a nervului radial, mănunchiul vasculo nervos ulnar care este format din artera ulnară si nervul ulnar și mănunchiul median care este format din nervul median și artera mediană din artera interosoasă anteriora.

Regiunea antebrahială posterioară

Limitele regiunii:

Corespund limitelor de la regiunea precendentă

Mușchii regiunii sunt in doua straturi:

Stratul superficial

Stratul profund

Mănunchiul vasculo nervos interosos posterior este format din artera interosoasă posterioară, vena interosoasă posterioră și nervul interosos posterior.

Regiunea carpiană anterioră

Limitele:

Superior: o linie transversală situată deasupra capul ulnei

Inferior: o linie transversală care trece peste osul pisiform și tuberculul scafoidului

Lateral și medial: două linii verticale plasate pe marginea externa a radiusului, respectiv ulnei.

Tegumentul prezintă 3 pliuri: superior, mijlociu și inferior.

In aceasta regiunea apare retinaculul flexorilor care transforma șanțul carpian in canalul carpian. Retinaculul trimite un sept in profunzime care se fixează pe fata palmară a scafoidului și a trapezului și astfel canalul carpian se divide într-un tunel intern mai larg și într-un tunel intern care este îngust. Planul tendinos este format din patru straturi suprapuse.

Artera radială este situată in șanțul pulsului, mănunchiul vasculo nervos ulnar trece lateral de osul piriform și este format din artera ulnară, nervul ulnar. Între osul piriform și retinaculul flexorilor se formează un canal, canalul Guyon prin care trece mănunchiul vasculo nervos ulnar. Nervul median trece între tendonul mușchiul palmar lung și flexorului radial al carpului.

Regiunea carpiană posterioră

Limitele regiunii:

Superior și inferior: liniile transversale corespunzătoare regiunii anterioare

Medial și lateral: liniile verticale descrise la regiunea precedentă

In această regiune apare retinaculul extensorilor care trimite in profunzime septuri fibroase fixându-se pe radius, formând astfel 6 tunele osteofibroase.

Artera radială in aceasta regiune părăsește șanțul pulsului. Apare rețeaua dorsală a carpului formată din cele două artere carpiene posterioare.

Regiunea palmară

Limitele regiunii:

Superior: pliul inferior al regiunii carpiene anterior

Inferior: pliurile digito – palmare

Lateral și medial: două linii verticale dealungul marginilor metacarpienelor I și V

Palma prezintă o serie de proeminente și pliuri. Pliul palmar superior sau linia vitală, pliul palmar mijlociu sau linia cefalică, pliul palmar inferior sau linia inimii se găsesc in acestă regiune.

Lojile palmare:

Loja tenariană conține mușchii tenarului grupați in 3 straturi și artera palmară superficială

Loja hipotenariană conține mușchii hipotenarului grupați in 2 straturi și pediculol vasculo nervos ulnar.

Loja mediopalmară: se situează dedesubtul aponevrozei, conține tendoanele mediopalmare, spațiile medio-palmare, arcada palmară superficială.

Loja interosoasă: conține mușchii interosoși și arcada palmară profundă.

Regiunea dorsală a mâinii

Limitele regiunii:

Superior: o linie transversală peste osul pisiform

Inferior: interlinia articulațiilor metacarpofalangiene

Lateral și medial: marginile externe ale metacarpianului I și V

Planul tendinos este format din tendoanele mușchilor extensori. Subcutisul este redus, lipsit de țesut adipos. La nivelul subcutisului ramura dorsală a nervului ulnar se distribuie ultimilor 5 margini de degete iar ramura superficială a nervului radial se distribuie pentru primele 5 margini de degete.

Regiunea anterioră a degetelor

Limitele regiunii:

Superior: pliurile digito palmare

Lateral și medial: două linii verticale așezate pe marginile degtelor

Mănunchiul vasculo nervos este format din arterele digitale proprii și nervii digitali proprii. Primele 7 margini de degete sunt inervate de nervul median iar ultimele 3 margini sunt inervate de către nervul ulnar.

Regiunea dorsală a degetelor

Limitele regiunii:

Superior: o linie care trece prin articulațiile metacarpofalangiene

Lateral și medial: două linii verticale amintite la regiunea precedentă

In extensiunea degetelor se formează o serie de plici cutanate transversale. La nivelul falangei distale, jumătatea distală a falangei este acoperită de unghie. Subcutisul cuprinde mănunchiul vasculo nervos a degetelor care este format din: arterele digitale dorsale proprii și nervii digitali dorsali proprii. Primele 5 margini de degete sunt inervate de nervul radial, iar nervul ulnar inervează ultimele 5 margini de degete.

Anatomia membrului inferior

Oasele membrului inferior

Membrele inferioare sunt fixate de părțile infero laterale ale trunchiului. Scheletul membrului inferior este format din:

Oasele centurii pelviene: alcătuite din cele două oase coxale

Oasele membrului inferior liber constituit din trei segmente:

Scheletul coapsei format din femur

Scheletul gambei format din tibia, fibulă și rotula

Scheletul piciorului care este format din oasele tarsiene, metatarsiene și falangiene

Oasele centurii pelviene:

Coxalul: exte un os pereche, voluminos, cu suprafața plană formată din trei oase sudate și anume: Ilion, ischion și pubis. Acetabulul sau cavitatea cotiloidiană este largă, orientată antero-lateral în jos. Are forma sferică, se articulează cu capul femoral.

Osul ilion prezintă următoarele elemente:

Corpul ilionului

Aripa ilionului

Linia gluteală anterioară

Linia gluteală posterioară

Linia gluteală inferioară

Fața sacro-pelvină

Fața auriculară

Tuberozitatea ilionului

Creasta iliacă

Buza internă

Buza externă

Linia intermediară

Osul ischionul prezintă următoarele elemente:

Corpul

Ramura

Spina ischiadică

Marea scobitură ischiadică

Mica scobitură ischiadică

Tuberozitatea ischionului

Osul pubis prezintă următoarele elemente:

Corpul

Ramurile pubisului

Ramura superioară

Eminență ilio-pubiană

Creasta pectineală

Tuberculul pubian

Șanțul obturator

Fața simfizială

Oasele membrului inferior liber:

Scheletul coapsei este format de osul femur.

Femurul: este un os lung având două extremități și un corp.

Extremitatea superioară prezintă următoarele elemente:

Capul femoral

Colul

Trohanterul mare

Trohanterul mic

Linia intertrohanterică

Creasta intertrohanterică

Extremitatea inferioară prezintă următoarele elemente:

Condilul medial si lateral

Fețele articulare

Fosa intercondilară

Linia intercondilară

Epicondilul medial și lateral

Rotula: este un mic, de formă triunghiulară situată pe partea anterioară a genunchiului. Dispune de fețe articulare prin care se va articula cu fața patelară a tibiei.

Scheletul gambei este format de tibia și de fibula.

Tibia: este un os lung situat pe partea medială a gambei. Are o extremitate superioară mai voluminoasă care conține următoarele elemente:

Fața articulară superioară

Eminența intercondilară

Aria intercondilară anterioară și posterioară

Tuberozitatea tibiei

Fațeta articulară fibulară

Extremitatea inferioară prezintă următoarele elemente:

Maleola medială

Fața articulară inferioară

Scobitura fibulară

Fibula: este un lung cu două extremități și un corp situat pe partea lateral a gambei.

Extremitatea superioară prezintă următoarele elemente:

Capul fibulei

Vârful

Extremitatea inferioară prezintă următoarele elemente:

Maleola laterală

Fața articulară maleolară

Fosa maleolei laterale

Scheletul piciorului este format de oasele tarsiene in număr de 7 oase, formând tarsul, dispuse in două rânduri:

Rândul posterior sau proximal care este format din talus și calcaneu.

Rândul anterior sau distal care este format din cele 5 oase: navicular, cuboid și 3 oase cuneiforme.

Talusul este osul cu formă cuboidală care este interpus între oasele gambei, calcaneu și navicular. Dispune de mai multe fațete articulare pentru articularea cu oasele adiacente. Calcaneul este situat sub talus, având o forma cuboidală, alungită antero posterior cu 6 suprafețe de articulare pentru articularea cu oasele adiacente.

Navicularul este situat pe partea medială a piciorului, între capul talusului, osul cuboid și cele trei oase cuneiforme. Prezintă 6 fețe articulare. Cuboidul este situat pe partea laterală piciorului.

Cuneiformul medial este situat pe partea medială a piciorului, între metatarsul I și navicular. Cuneiformul intermediar este situat între cuneiformul medial și lateral. Cuneiformul lateral este situat între metatarsul III, navicular, cuboid și cuneiformul intermediar.

Oasele metatarsiene, in număr de 5, formează metatarsul. Oasele degetelor sunt formate in total din 14 falange, câte trei pentru fiecare deget in afara de haluce, care are numai două falange.

Articulațiile membrului inferior

Articulațiile intertarsiene

Articulația subtalară

Articulația talo-calcaneo-crurală

Articulația calcaneo-cuboidiană

Articulația transversală a tarsului

Articulațiile tarsului anterior

Articulațiile tarso-metatarsiene

Articulațiile intermetatarsiene

Articulațiile metarsofalangiene

Articulațiile interfalangiene

Mușchii membrului inferior

Mușchii membrului inferior sunt:

Mușchii coxali sau ai bazinului

Mușchii coapsei

Mușchii gambei

Mușchii piciorului

Mușchii coxali sunt de 2 tipuri:

Interni: sunt aflați în interiorul bazinului

Externi: sunt aflați pe fața laterală și posterioară a bazinului

Interni:

Mușchiul iliopsoas

Mușchiul psoas mic

Externi:

Mușchiul gluteu sau fesierul mare

Mușchiul gluteu sau fesier mijlociu

Mușchiul gluteu sau fesierul mic

Mușchiul tensor al fasciei late

Mușchiul piriform sau piramidalul bazinului

Mușchiul obturator intern

Mușchii gemeni

Mușchiul gemen superior

Mușchiul gemen inferior

Mușchiul pătrat femoral

Mușchiul obturator extern

Mușchii coapsei se clasifică în trei grupe:

Grupa anterioară

Grupa medială

Grupa posterioară

Grupa anterioară sau a extensorilor

Mușchiul croitor

Mușchiul quadriceps femural

Dreptul femural

Vastul lateral

Vastul intermediar

Vastul medial

Mușchiul articular al genunchiului

Grupa medială sau a aductorilor

Mușchiul pectineu

Mușchiul gracilis

Mușchiul aductor lung

Mușchiul aductor scurt

Mușchiul aductor mare

Grupa posterioară sau a flexorilor:

Mușchiul biceps femural

Mușchiul semitendinos

mușchiul semimembranos

Mușchii gambei se impart:

Grupa anterioră

Grupa laterală

Grupa posterioară

Grupa anterioară sau extensorii gambei

Mușchiul tibial anterior

Mușchiul extensor lung al halucelui

Mușchiul extensor lung al degetelor

Mușchiul fibular al treilea

Grupa laterală sau fibularii gambei

Mușchiul fibular sau peronier lung

Mușchiul fibular sau peronier scurt

Grupa posterioară sau flexorii gambei

Planul superficial:

Mușchiul triceps sural

Mușchiul gastrocnemian

Mușchiul solear

Mușchiul plantar

Planul profund:

Mușchiul popliteu

Mușchiul flexor lung al degetelor

Mușchiul flexor lung al halucelui

Mușchii piciorului se împart în:

Mușchii dorsali

Mușchii plantari

Mușchii dorsali

Mușchiul extensor scurt al degetelor

Mușchiul extensor scurt al halucelui

Mușchii plantari se impart în:

Grupa medială

Grupa laterală

Grupa intermediară

Grupa medială

Mușchiul abductor al halucelui

Mușchiul flexor scurt al halucelui

Mușchiul adductor al halucelui

Grupa laterală

Mușchiul abductor al degetului mic

Mușchiul flexor scurt al degetului mic

Grupa intermediară

Mușchiul flexor scurt al degetelor

Mușchiul pătrat al plantei

Mușchii lombricali

Mușchii interosoși plantari

Mușchii interosoși dorsali

Arterele membrului inferior

Membrul inferior este vascularizat de artera femurală și de artera iliacă internă.

Ramurile parietale a arterei iliace interne:

Artera obturatoria – trece prin canalul obturator si emite:

Ramura anterioară

Ramura posterioră

Artera gluteală superioră – părăsește pelvisul prin hiatul suprapiriform

Artera gluteală inferioară – părăsește pelvisul prin hiatul infrapiriform

Artera femurală

Continuă artera iliaca externă, se întinde de la ligamentul inghinal pâna la hiatul tendinos al aductorului mare. Ajunge prin lacuna vasculară la triunghiul femural al lui Scarpa. În treimea inferioară a copasei devine mai profundă și ajunge în canalul aductorilor al lui Hunter. Emite următoarele ramuri:

Artera epigastrică superficială

Artera circumflexă iliacă superficială

Arterele rușinoase externe

Artera femurală profundă

Artera circumflexă femurala medială

Artera circumflexă femurală laterală

Arterele perforante

Artera descendentă a genunchiului

Artera poplitee

În continuarea arterei femurale, situată în spațiul între mușchiul adductor mare și mușchiul solear. Se bifurcă în două artere tibiale. Emite ramuri care formează o rețea arterială la nivelul genunchiului:

Artera articulară geniculară superioară medială

Artera articulară geniculară superioară laterală

Artera articulară geniculară superioară laterală

Artera articulară geniculară inferioară medială

Artera articulară inferioară laterală

Artera tibială anterioară

Este ramura anterioră a arterei poplitee. Emite următoarele ramuri:

Artera recurentă tibială posterioară

Artera recurentă tibială anterioară

Artera maleolară anterioară medială

Artera maleolară anterioară laterală

Artera dorsală a piciorului

Continuă artera tibială anterioară pe dosul piciorului. Emite următoarele ramuri:

Artera tarsiană laterală

Arterele tarsiene mediale

Artera tibială posterioară

Este ramura posterioară a arterei poplitee. Emite următaorele ramuri:

Artera peronieră, care se ramifică

Ramura perforantă

Ramura comunicantă

Ramurile maleolare

Ramuri calcaneare

Artera plantară medială

Artera plantară laterală

Venele membrului inferior

Venele profunde

Însoțesc arterele, sunt două pentru fiecare arteră, vena poplitee și vena femurală au doar o venă însoțitoare.

Arcul venos plantar profund se formează din venele metatarsiene plantare

Venele tibiale posterioare se formează din venele plantare

Venele tibiale anterioare se formează din venele profunde ale dosului piciorului

Vena poplitee se formează din unirea venelor tibiale

Vena femurală este continuare venei poplitee

Venele superficiale (sistemul safen)

Arcul venos continuă prin două vene marginale așezate pe dosul piciorului în direcția maleolelor.

Cea laterală ocolește posterior maleola de aceeași parte și devine venă safenă externă.

Vena safenă internă este cea mai lungă venă a corpului care urcă pe fața internă a gambei și coapsei, pornind de la maleola medială.

Vena safenă externă ia naștere îndărătul maleolei externe.

Limfaticele membrului inferior

Membrul inferior dispune de un sistem limfatic superficial care colecteză si drenează limfa din starturile superficiale și altul profund care colecteză limfa de la mușchi, articulații și oase.

Nervii membrului inferior

Inervația membrului inferior este asigurată de ramurile plexului lombar și de plexul sacral.

Plexul lombar

Ramuri din plexul lombar:

Nervul genitofemural

Nervul femurocutanat

Nervul obturator

Nervul femural

Plexul sacral

Ramuri din plexul sacral:

Nervul gluteu (fesier) superior

Nervul gluteu (fesier) inferior

Nervul nervul cutanat posterior al coapsei

Nervul sciatic

Nervul tibial

Nervul fibular comun

Regiuniile membrului inferior

Regiunea gluteală

Limitele regiunii:

Superior: creasta iliacă

Inferior: șanțul gluteal

Lateral: o linie orizontală care unește trohanterul mare cu spina iliaca antero superioară

Medial: șanțul interfesier

Subfascial găsim mușchiul fesier mare și fesier mijlociu situat superficial, iar profund găsim mușchiul fesier mic și mușchii pelvitrohanterici:

m. piriform

m. geamăn superior și inferior

m. obturator extern și intern

m. pătrat femural

Gaura ischiadică mare este impărțită in două de mușchiul piriform intr-o parte superioară si într-o parte inferioară:

Gaura suprapiriformă

Gaura infrapiriformă

Arterele, venele și nervii regiunii:

Artera gluteală superioară cu cele două vene fesiere superioare si cu nervul fesier superior trec prin gaura suprapiriformă. Prin gaura infrapiriformă trece artera gluteală inferioară, cele două vene gluteale inferioare, nervul fesier inferior, nervul ischidiadic și artera rușinoasă internă.

Regiunea subinghinală

Limitele regiunii:

Superior: plica inghinală

Inferior: o linie orizontală in continuarea șanțului fesier

Laeral: o linie verticală care unește trohanterul mare cu spina ilica antero superioră

Medial: o linie verticală la marginea anterioră a mușchiului gracilis.

Mușchii regiunii vor forma un start superficial și profund. Mușchii stratului superficial sunt următoarele:

m. tensor al fasciei late

m. croitor

m. adductor lung

Mușchiul tensor al fasciei late împreună cu mușchiul adductor lung și ligamentul inghinal vor forma triunghiul femural al lui Scarpa.

În stratul profund mușchii sunt situate medial și lateral.

Muschii laterali sunt:

M. drept femural

M. vast lateral

Muschii mediali sunt:

M. iliopsoas

M. pectineu

Arcul ileopectineal împarte canalul inghinal într-o parte laterală (lacuna musculară) unde trece nervul femural și într-o parte medial (lacuna vasculară) unde trec artera femurală cu vena femurală.

Artera femurală la nivelul lacunei emite următoare ramuri:

artera epigastrică superficială

artera circumflexă iliacă superficială

arterele rușinoase externe

profundă femurală

artera circumflexă femurală laterală și medială

Vena femurală primește următoarele afluenți:

v. safena internă

vv. profunde femurale

vv. circumflexe

Canalul femural: este interstițiul larg de formă infundibulară, care se situează în profunzimea regiunii, medial de vena femurală.

Pereții canalului femural sunt:

Anterior: fascia cribroasă

Lateral: vena femurală

Posterior: m. pectineu

Regiunea obturatorie

Limitele regiunii:

Superior: plica genitofemurală

Inferior: linia care continuă șanțul gluteal

Anterior: marginea anterioră a mușchiului gracilis

Post: marginea medială a mușchiului adductor mare

Mușchii regiunii sunt situați în 3 straturi:

Stratul superficial:

m. gracil

m. adductor mare

Stratul mijlociu:

m. adductor lung

m. adductor scurt

Stratul profund:

m. obturator extern

Canalul obturator este un canal de 6-7 cm, care are ca peretele superior șanțul obturator, iar inferior membrana obturatorie. Canalul obturator conține următoarele elemente de sus în jos:

Nervul obturator

Artera obturatorie

Venele obturatorii

Regiunea femurala anterioară

Limitele regiunii:

Superior: linia orizontală care prelungește plica fesieră și trece peste vârful triunghiului femural

Inferior: două laturi de deget deasupra bazei rotulei

Lateral o verticală trasă de la trohanterul mare la epicondilul lateral al femurului

medial o linie verticală care unește spina pubelui cu epicondilul medial al femurului

Subcutisul contine:

Vena safena internă

Rețeaua limfatică superficială

Nervii cutanați ce provin din:

nervul femurocutanat

nervul femural

nervul obturator

Mușchii regiunii formează două grupe:

Grupa anterioară, formată dintr-o pătură superficială (M. tensor al fasciei late, M. croitor) și alta profundă (M. quadriceps femural) aplicată pe planul osos.

Grupa medială cuprinde aductorii, așezați în trei pături suprapuse: superficială (M. gracil, M. adductor lung); mijlocie (M. adductor scurt) și posterioară (M. adductor mare).

Canalul aductorilor al lui Hunter reprezintă interstițiul de comunicare între regiunea femurală anterioară și cea poplitee, prin care trece mănunchiul vascular femural (a. femurală, v. femurală, n. safen).

Pereții, sunt în număr de trei:

Lateral: vastul medial

Postero-medial: mușchiul adductor mare

Anterior: membrana vastoadductorie

Regiunea femurală posterioară

Limitele regiunii:

Superior: plica fesieră

Inferior: prelungirea liniei transversale anterioare

Lateral și medial: verticalele descrise la regiunea precedentă

Subcutisul contine:

Venele superficiale

Nervii din ramurile cutanate ale nervului femurocutanat

Mușchii formează două coloane musculare:

Coloana musculară medială, cuprinde mușchiul semitendinos situat superficial și semimembranosul așezat dedesubt.

Coloana musculară laterală este alcătuită din capul lung al bicepsului, așezat superficial și capul scurt al acestuia, situat mai profund, ambele fuzionând în partea inferioară a regiunii.

Arterele regiunii realizează intre artera femurala, artera iliaca si artera poplitee o circulație colaterală.

Regiunea anteriorară a genunchiului

Limitele regiunii:

Superior: o linie transversală așezată cu două laturi de deget deasupra bazei rotulei

Inferior: o linie orizontală care trece prin tuberozitatea tibiei

Medial și lateral: câte o linie verticală în prelungirea epicondililor respectivi.

Subcutisul contine:

Rețeaua arterială superficială a genunchiului

Vena safenă internă

Nervii cutanați

Fascia genunchiului este fortificată de fibrele tractului iliotibial, care se inseră pe o mică proeminență osoasă de pe condilul lateral al tibiei, numită „tubercului lui Gerdy”.

Planul fibrotendinos este alcătuit din formațiunile tendinoase și expansiunile fibroase situate pe fața anterioară și medială a genunchiului, reprezentate de inserția cvadricepsului femural și de „laba de gâscă”.

Laba de gâscă este formațiunea tendo-aponevrotică, situată pe partea supero-internă a tibiei, ce rezultă din inserția comună a mușchilor croitor, gracil și semitendinos.

Rețeaua arterială a genunchiului se situează profund, este formată din:

Arterele articulare superioare

Arterele articulare inferioare

Artera descendentă a genunchiului

Arterele recurente

Regiunea posteriorară a genunchiului

Limitele regiunii:

Sus și în jos liniile transversale ce se prelungesc posterior.

Lateral și medial liniile verticale descrise la regiunea precedentă.

Subcutisul contine:

Vene tributare safenei interne

Nervii cutanați provin din: nervul micului sciatic

nervul cutanat sural lateral și nervul safen

Spațiul popliteu sau loja poplitee, dispus subfascial este alcătuit din pereți și conținut.

Peretele anterior este format de către planul osteo-fibros al articulației genunchiului

Peretele posterior este format din fascia regiunii

Conținutul spațiului popliteu. Umplut de un țesut celuloadipos care conține mănunchiul vasculo-nervos popliteu, format din:

Artera poplitee

Vena poplitee

Nervul tibial

Nervul fibular comun

Regiunea anteriorară a gambei

Limitele regiunii:

Superior o linie orizontală, trasată pe tuberozitatea tibiei.

Inferior orizontală care trece prin baza maleolelor.

Medial și lateral liniile verticale care se prelungesc de la epicondilii femurali la maleolele corespunzătoare.

Subcutisul contine:

Vene superficiale

Nervii cutanați

Planul subfascial, este reprezentat de două loji osteofibroase, care conțin mușchii și formațiunile vasculonervoase profunde ale regiunii

Loja anterioară sau cea a extensorilor este delimitată de planul fibro-scheletic, septul intermuscular anterior, și marginea medială a tibiei. Conține mușchii anterior ai gambei și mănunchiul vasculo-nervos tibial anterior.

Loja laterală sau a peronierilor, este delimitată de fața laterală a fibulei și de septurile intermusculare ale gambei. Conține mușchii fibulari, bifurcația nervului fibular comun și nervul fibular superficial.

Regiunea posterioară a gambei

Limitele regiunii:

Sus și în jos, prelungirea liniilor orizontale

Lateral și medial liniile verticale, descrise la regiunea precedentă.

Subcutisul contine:

Venele safene și colaterale acestora

Nervul sural

Nervul safen

Între scheletul gambei și fascia crurală se formează o lojă osteofibroasă. Această lojă este divizată în două părți, intr-o lojă superficială și profundă, de către fascia profundă a gambei, care se întinde de la marginea medială a tibiei la cea laterală a fibulei.

Loja superficială se situează între cele două fascii ale gambei. Această lojă conține mușchii posteriori ai gambei ( mușchiul gastrocnemian și solear ).

Loja profundă, se află între planul fibroscheletic al regiunii și fascia profundă a gambei. Conține mușchii posteriori ai gambei și mănunchiul vasculo-nervos tibial posterior.

Regiunea maleolară anterioară

Limitele regiunii:

Sus o linie orizontală, care trece prin baza maleolelor

Inferior un plan oblic, așezat în fața cu 2 cm inferior de interlinia tibio-tarsiană

Lateral și medial, două verticale trase prin vârful maleolelor

Retinaculul superior al extensorilor este întins între extremitățile inferioare ale oaselor gambei.

Retinaculul inferior al extensorilor are forma unui „Y” orizontalizat. Ramura comună pleacă de pe fața externă a calcaneului. Ramura superioară se fixează pe maleola medială, iar cea inferioară se pierde în fascia plantei, la marginea medială a piciorului.

Mănunchiul vasculo-nervos tibial anterior, format din vasele tibiale anterioare și nervul fibular profund,

Regiunea maleolară posterioară

Limitele regiunii:

Sus: linia orizontală care trece prin baza maleolelor

Jos: prelungirea planului oblic

Lateral și medial: două verticale trase prin vârful maleolelor

Subcutisul contine:

Vena safenă externă

Nervii cutanați

Lojile osteofibroase: Fascia gambei, retinaculele fibroase și planul osos, delimitează la acest nivel trei loje osteo-fibroase, situate: posterior, lateral și medial.

Loja posterioară este situată între fascia superficială și cea profundă a gambei. Conține inserția tendonului achilian și a plantarului lung.

Loja laterală sau a peronierilor este situată între suprafața externă a calcaneului și retinaculele peronierilor, întinse de la maleola externă la calcaneu.

Loja medială numit și canalul calcanean al lui Richet se formează între fața medială a calcaneului și retinaculul flexorilor, care este întins între maleola medială și marginea medială a calcaneului.

Regiunea dorsală a piciorului

Limitele regiunii:

linie transversală plasată cu 2 cm inferior de interlinia tibio-astragaliană prelungită până la maleole

marginea piciorului și comisurile digitale care o separă de degete

Subcutisul conține:

Rețeaua venoasă dorsală superficială a piciorului

Arcada venoasă din dreptul metatarsienelor

Rețeaua limfatică superficială

Nervii cutanați

Planul subfascial cuprinde

tendoanele mușchilor anterior ai gambei

mușchii extensori scurți ai piciorului

mănunchiul vasculo-nervos dorsal al piciorului

Regiunea plantară

Limitele regiunii:

marginile piciorului și plicile digitoplantare

Subcutisul contine:

Rețeaua calcaneană

Rețeaua venoasă superficială a plantei

Nervii cutanați

Lojile interaponevrotice ale plantei se află în aponevroza plantară.

Loja medială conține:

Mușchii scurți ai halucelui,

Tendonul flexorului lung al halucelui, tibial posterior, lungului peronier

Pediculul vasculo-nervos plantar medial

Loja laterală conține:

Mușchii scurți ai degetului

Ramuri nervul plantar lateral

Arteră digitală plantară comună

Loja central conține:

mușchii scurți intermediari ai plantei

tendoanele mușchilor gambei

pediculul vasculo-nervos plantar lateral.

Loja intersosoasă conține:

Mușchii interosoși

Arcada plantară

Regiunea dorsală a degetelor

Limitele regiunii:

Superior: interlinia articulațiilor metatarsofalangiene și comisurile interdigitale

pe flancuri marginile degetelor

Subcutisul conține:

vene superficiale

arterele digitale dorsale

nervii cutanați digitali dorsali

Regiunea plantară a degetelor

Limitele regiunii:

spre plantă: plicile digitoplantare

pe flancuri: marginile degetelor

Subcutisul conține pediculul vasculo nervos al degetelor, care se formează din arterele digitale plantare propria și nervii digitali plantari proprii

Anatomia trunchiului

Trunchiul este alcătuit de patru părți distincte despre care o să vorbim separat:

spatele

torace

abdomen

bazin

Toate aceste cavități sunt adăpostite și bine acoperite de țesut osteo-muscular. Spatele alcătuiește zona posterioară a trunchiului. În mare majoritate este alcătuit din piele, țesut adipos, oase și mușchi. Țesutul adipos depinde de vârstă, sex și constituție. Pielea sau planul de acoperire este bine reprezentat și puternic.

Oasele trunchiului se încadrează în mai multe categorii:

vertebrele care împreună formează coloana vertebrală în care găsim măduva spinării (vezi mai încolo)

7 vertebre cervicale

12 vertebre toracale

5 vertebre lombare

4-5 vertebre sacrale care împreună alcătuiesc osul sacral

osul coccigian

sternul care unește coastele în linia mediană și are rol în alcătuirea cavității toracice. Prezintă trei părți distincte:

mânerul

corpul

apendicele xifoid

coastele, sunt în număr de 12 perechi. Pot fi împățite în 3 mari categorii:

coastele adevărate, sunt primele 7 coaste care au două suprafețe articulare: una cu vertebrele și alta cu sternul

coastele false, sunt următoarele 3 coaste, care provin de pe vertebre, dar acestea formează ulterior o sincondroză și împreună se inseră pe stern.

ultimele două coaste sunt coastele „flotante„ care nu se unesc cu sternul

respectiv oasele bazinului

Musculatura trunchiului este dată de următorii mușchi:

mușchii spatelui:

mușchiul trapez: situat la nivelul cefei, este un mușchi de formă de triunghi, orientat cu baza înspre coloana vertebrală și vârful spre umăr. Împreună cei doi mușchi formează un romb

mușchiul marele dorsal: are formă de triunghi și ocupă partea inferioară a spatelui

mușchiul ridicător al omoplatului

mușchiul romboid mic și mare

mușchiul dințat postero-superior: situat sub mușchii romboizi

mușchiul dințat postero-inferior: situat sub mușchiul marele dorsal

Torace

Partea superioară a trunchiului este dat de torace. Toracele este alcătuit din două părți: peretele toracic și cavitatea toracică. Peretele toracic prezintă limite diferite față de cavitatea toracică ceea ce se datorează conținutului cavității. Peretele toracic este delimitat superior de un plan imaginar care trece prin marginea superioară a manubriului sternal, marginea superioară a claviculei, articulația acromio-claviculară și ultima vertebră cervicală. Inferior limita peretelui este dată de un plan situat între apofiza xifoidă, rebordul costal și ultima vertebră toracală.

Cum am menționat deja cavitatea toracică are limite diferite:

superior: este mai sus decât orificiul toracic, formând baza regiunii supraclaviculare.

inferior: este delimitat de diafragmă

Constituția peretelui toracic

Peretele toracic este constituit de patru straturi importante:

stratul muscular

formațiunile fibroconjunctive ale peretelui toracic

arterele peretelui

venele peretelui toracic

Stratul muscular al peretelui toracic poate fi împărțit în doi mari categorii:

mușchi extrinseci:

mușchiul pectoral mare și mic

mușchiul dințat anterior

mușchi intrinseci:

mușchii intercostali interni și externi

mușchii supracostali

mușchii subcostali

mușchiul triunghiular al sternului

diafragma

Formațiunile fibroconjunctive sunt date de fasciile de acoperire a peretelui toracic:

cel mai superficial este situat fascia parietală externă, care este situată în continuarea fasciei cervicale superficiale

la nivelul mușchiilor extrinseci sunt prezente niște dedublări a fasciei parietale astfel putem vorbi despre:

Fascia pectoralului mare

Fascia axilară

Fascia clavi-pectorală

respectiv în profunzime avem fascia mușchiului dințat anterior

Arterele tot așa se pot subdivizionate în două mari categorii:

arterele intrinseci:

a. intercostală superioară o ramură a trunchiului costo-cervical din a. subclaviculară

aa. intercostale posterioare, denumite și aortice în număr de 10 perechi provin din aortă

a. mamară internă, o ramură directă din a. subclavie, care vine parasternal pe peretele toracic și se termină prin a. epigastrică superioară

arterele extrinseci: care provin din artera axilară

a. toracică superioară care irigă mușchii pectorali

a. toraco-acromială se găsește în triunghiul deltoido-pectoral

a. toracică laterală care coboară pe peretele lateral a toracelui

Venele de-a lungul traiectului lor urmăresc de cele mai multe ori arterele omonime și sunt situate în aproprieperea lor.

Nodurile limfatice se pot împărții în două categorii:

vase limfatice superficiale care sunt situate în tegumente și formațiuni conjunctive și drenează în vase limfatice mari din grupul toracic și axilari

vase limfatice profunde:

Nodulii mamari interni în număr de 6-10 grupuri situate de-a lungul vaselor mamare interne

Nodulii intercostali

Nodulii diafragmatici

Nervi extrinseci care asigură inervația musculaturii provin din porțiunea supraclaviculară a plexului brahial:

Nervul respirator al lui Charles Bell este atașat m.dințat anterior.

Nervul mușchiului subclavicular inervează mușchiul omonim, dă o ramură anastomotică nervului frenic.

Nervii pectorali inervează mușchii pectorali.

Diafragmul

Este cel mai important mușchi respirator și este o formațiune musculo-tendinoasă cu două cupole. Prezintă o porțiunea mijlocie, tendinoasă, aponevrotică care poartă denumirea de “centrul frenic”. Acesta are formă de trifoi, având o parte anterioară, una dreaptă și una stângă. Orificiul venei cave inferioare este situată la locul de unire între foița anterioară și dreaptă și în acest orificu găsim v. cava inferioară împreună cu o ramură a nervului frenic drept. Diafragmul prezintă inserții vertebrale reprezentate prin stâlpi principali care au originea de pe vertebrele lombare 1-3. Fibrele se încrucișează pe linia mediană dând naștere orificiului aortic, prin care trece aorta și canalul toracic, și mai superior prin care trece esofagul și nervii vagi. Lateral de firbele principale găsim stâlpii intermediari care au originea de pe vertebra L2 și care delimitează niște orificii prin care trece trunchiul simpatic și venele lombare ascendente, ce se continuă cu sistemul venelor azygos. Între partea lombară și costală a diafragmului se formează un spațiu triunghiular cu baza la coasta a 12-a și vârful îndreptat spre locul de unire al fibrelor musculare. Diafragmul mai prezintă niște inserții costale care se desprind de pe fața medială a coastelor 7-12. Inserția xifoidiană se prinde prin intermediul unor fibre subțiri pe apendicele xifoid. Între aceste porțiuni a diafragmei se intercalează un spațiu triunghiular numit “hiatul lui Larrey” prin care trece artera epigastrica superioară.

Arterele diafragmatice sunt ramuri din aorta toracică. Venele însoțesc câte două artere omonime. Inervația diafragmei este asigurată de nervii frenici, care provin din plexul cervical (C3-5).

Plămânii

Sunt organe pereche cu o consistență elastică, de culoare cenușie la adult. Greutatea unui plămân este de 600-700 g. Plămânii prezintă un vârf și o bază prin intremediul căruia se așează pe diafragm . Plămânii în afară de fața diafragmatică prezintă o față costală care prezintă pe suprafață impresiuniile costale și o față medială divizată în două părți: partea vertebrală posterior și o zonă anterioară mai largă. Pe treimea superioară a feței mediale se găsește hilul plămânului. Pe fața medială fiecare plămân prezintă de-a lungul său o depresiune lăsată de inimă, denumită impresiunea cardiacă.

Plămânii sunt divizați printr–o fisură oblică într-un lob superior și un lob inferior, însă plamânul drept prezintă și o fisură orizontală care separă lobul superior în două și astfel dă naștere și unui lob mijlociu. Astfel plămânul drept va avea trei lobi. În hilul pulmonar găsim vasele și nervii plămâniilor respectiv bronhia principală.

Plămânul prezintă două tipuri de vascularizație: vascularizație de nutriție, care asigură necesitățile metabolice ale țesuturilor pulmonare și sistemul funcțional subordonat funcției respiratorii. Vascularizația de nutriție este asigurată prin arterele bronchiale, ramuri ale aortei. Sângele venos ulterior este colectat tot de vase bronhiale și dirijat în venele sistemul venos azigos și caval. Vascularizația funcțională este asigurată de arterele pulmonare care sunt ramurile ale trunchiului pulmonar. Aceste artere conțin sânge venos din ventricolul drept și le transportă în plămân unde aceast sânge se schimbă în sânge arterial prin schimb gasos. Sângele arterial este transportat prin venele pulmonare în atriul stâng.

Limfaticele plămânilor se grupează într-o rețea limfatică superficială (subpleurală) și una profundă (intrapulmonară).

Inervația plămânilor este dată de filetele vegetative parasimpatice din vag și simpatice din ganglionii simpatici Th2-5.

Pleura

Pleura se compune din două foițe: foiță viscerală situată pe suprafața plămânilor, și parietală care se aderă de fața internă a cutiei toracice. Între cele două foițe găsim un spațiu virtual închis și separat pentru fiecare plămân și plin de lichid seros care are rol în ușurarea mișcării plămâniilor.

Pleura parietală poate fi împărțită în mai multe părți:

Pleura costală situată pe fața internă a coastelor

Pleura diafragmatică care tapetează fața toracică a diafragmului

Pleura mediastinală este situată între vertebrele toracice și stern

De-a lungul peretelui toracic sunt unele spații care nu pot fi acoperite în totalitate și cu succesiune și astfel râmăn unele sinusuri unde se poate acumula mult lichid. Aceste sinusuri sunt următoarele:

Sinusul costodiafragmatic este situat între diafragm și peretele toracic

Sinusul costo-mediastinal este linia de reflexie a pleurei mediastinale pe stern

Sinusul frenico-mediastinal

Pleura parietală are vascularizație și inervație asemănătoare cu peretele cutiei toracice și regiunii diafragmatice. Arterele și nervii sunt ramuri intercostale. Pleura viscerală atașată plămânilor dispune de structuri vasculare și limfatice comune cu plămânii.

Inima

Este organul principal al cavității toracice, situat în linia mediană cu vârful dirijat în jos, spre stânga și înainte, iar baza în sus, puțin spre dreapta și înapoi. Greutatea inimii la adult este de 300 g.

Inima este alcătuită din atrii și ventriculi despărțite posterior și lateral prin șanțul coronar . Cei doi ventriculi sunt separați anterior de șanțul interventricular anterior, iar posterior de șanțul interventricular posterior. Aceste două șanțuri se întâlnesc la nivelul vârfului inimii dând naștere astfel la incizura apicală a inimii. Vârful inimii aparține ventriculului stâng, iar baza inimii corespunde cu zona de emergență a vaselor mari.

Inima prezintă următoarele fețe:

Fața sternocostală este alcătuită de atriul și ventriculul drept. Atriului drept pe această față este atașat urechiușa dreaptă, o rămășiță embrională a atriului primitiv. Tot acest element observăm și atașat autriului stâng, fiind urechiușa stângă.

Fața diafragmatică este alcătuit de 2/5 din ventriculul drept și 3/5 de ventriculul stâng.

Fața pulmonară pe partea dreaptă este formată de atriul și urechiușa dreaptă, iar la stânga de ventriculul și urechiușa stângă

Inima prezintă o musculatură bine dezvoltată și înalt specializată alcătuită de fibre musculare striate și componenți fibroși inextensibili care sunt ca un punct de sprijin pentru elementele contractile și aparatul valvular. Aparatul fibros al miocardului este dată de inelele fibroase situate la nivelul orificiilor valvulare. Musculatura atriilor este mai puțin dezvoltată și are o grosime mai subțire, de 2-3 mm față de miocardul ventricular care atinge grosimea de 5 mm la ventriculul drept și de 10-12 mm la cel stâng

Septurile cardiace separă cavitățiile inimii unul de celălalt. Septul atrioventricular este un sept membranar care separă atriul drept de ventriculul stâng. Septul interatrial separă atriile unul de celălalt și este formată din țesut conjunctiv. Septul interventricular situat între ventriculi prezintă o porțiune membranoasă și o porțiune musculoasă .

Sistemul excito-conductor al inimii se compune din nodulul sinuatrial, nodulul atrioventricular și fasciculul atrioventricular. Nodului sinuatrial este situat la locul de vărsare a venei cave superioare în atriul drept. Nodulul atrioventricular se găsește în partea inferioară a septului interatrial și se continuă cu fasciculul atrioventricular care de-a lungul său se bifurcă într-o ramură dreaptă, situată mai profund, și o ramură stângă.

Endocardul acoperă întreaga suprafață internă a inimii, fiind o membrană asemănătoare intimei vaselor.

Sistemul valvular al inimii este înalt specializat să poată răspunde la orice modificare de presiune intracavitară. În ventriculul drept găsim valvula pulmonară și valvula tricuspidală. La nivelul orificiului trunchiului pulmonar la nivelul căruia găsim un dispozitiv de valve semilunare alcătuit din trei buzunărașe care se aderă de peretele arterial, fiecare având la mijlocul lor o îngroșare numită "nodulii lui Arantius" și o bordură. În partea superioară a ventriculului găsim orificiul atrioventricular drept pe care o închide valva atrioventriculară dreaptă. Aceasta se compune din trei membrane (cuspide) care prin intermediul coardenelor tendinoase se prind de mușchi papilar. La baza ventriculului stâng se observă orificiul atrioventricular stâng de care se sprijină valva atrioventriculară stângă alcătuită din două cuspide care se prind tot așa cu ajutorul cordoanelor tendinoase de mușchi papilari. Tot în ventriculul stâng se află orificiul aortic la nivelul căruie se situează un aparat valvular asemănător cu valva trunchiului pulmonar. Această valvă este compusă tot din trei valvule semilunare și pe ele apar trei dilatații în formă de cuiburi ("sinusurile Valsalva").

Vascularizația inimii este dată de arterele coronare. Avem două artere coronare, ce provin din aorta ascendentă, în apropierea locului său de origine din ventriculul stâng, preluând circa 10 % din volumul de sânge expulzat cu ocazia unei contracții. Artera coronară dreaptă pornește din cuibul drept al valvei aortei și coboară în șanțul interventricular posterior în care se continuă ca ramura interventriculară posterioară. Artera coronară stângă are emergența din buzunărașul stâng al valvei aortei și după origine cu având un traiect foarte scurt se divide în două ramuri: ramura interventriculară anterioară care se continuă în șanțul interventricular anterior până la incizura apicală a cordului și ramura circumflexă găsită șanțul coronar. Circa 60% din sângele venos al inimii este colectată de sinusul coronar care are următoarele afluenți:

V.cardiacă mare, care urcă în șanțul interventricular anterior

V.posterioară a ventricului stâng adună sângele din zona posterioară a ventriculului stâng

V. cardiacă medie situată în șanțului interventricular posterior

V. cardiacă mică situată în șanțul coronar de la dreapta spre stânga

V.oblică a atriului stâng ("vena Marshall")

Restul sângelui venos (circa 40%) este drenat direct în cavitățile inimii, prin: vv.cardiace anterioare (3-4 vene plasate pe fața anterioară a ventriculului drept, ce se deschid în atriul drept) și vv.cardiace minime (numeroase, prevăzute cu orificii de vărsare în atriul drept și stâng, sau în ventriculul stâng, lângă septul interventricular).

Mediastinul

Etajul inferior al mediastinului anterior

Situat între plastronul sternocostal, un plan frontal tangent posterior al pericardului, centrul tendinos al diafragmului și partea sternală a acestuia, respectiv planul orizontal superior găsim etajul inferior al mediastinului anterior. Acesta din lateral este delimitat de partea prehilară a pleurei. În această zonă găsim aria cardiacă care reprezintă reflexia cordului pe peretele toracic. Această zona cardiacă clinic poate fi determinată de percuția inimii, prin care obținem o zonă romboidă. Tot așa putem determina zonele de auscultație pentru valvele cardiace: focarul de auscultație al orificiului mitral se află în zona unde se palpează șocul apexian (spațiul intercostal 5. din stânga), orificiului tricuspidal în treimea inferioară a sternului unde putem găsi inserția apendicelui xifoid, orificiului aortic în spațiul intercostal 2 din partea dreaptă (parasternal), iar al orificiului trunchiului pulmonar în spațiul intercostal 2 din partea stângă (parasternal).

Etajul superior al mediastinului anterior

Acest etaj conține patru planuri:

Planul timic: Aici găsim timusul care este un orgam limfatic prezent mai ales la copii sub 16 ani și care ulterior se degenerează. Este alcătuit din două loburi și este acoperit de o capsulă fibroasă.

Planul venos: următorul plan sub planul timic este planul venos care este constituit din vena cava superioară . Această venă se naște prin unirea celor două vene brachiocephalice la nivelul articulației sternocostale a coastei I. Venele brahiocefalice sunt alcătuite din v. subclavie și v. jugulară internă. V. brachiocefalică dreaptă are o lungime de 2,5 cm și are un traiect vertical, în timp ce ceea stângă are o lungime de 6 cm și vine oblic din stânga în dreapta în fața traheei, a. carotidei comune stângi și tr. brahiocefalic și posterior de timus. Vena cava superioară are o lungime de 6-7 cm și se deschide în atriul drept.

Planul arterial: este alcătuit din trunchiul pulmonar și aorta ascendentă, respectiv crucea aortei . Trunchiul pulmonar provine din ventriculul drept înaintea aortei ascendente care provine din ventriculul stâng. Se divide în artera pulmonară dreaptă și stângă. Aorta ascendentă după origine prezintă o dilatație(Bulbul aortic). Inițial este situată dorsal de trunchiul pulmonar, apoi devine anterior și descrie deasupra acestuia o crosă. Arcul aortei are o lungime de circa 6 cm și un diametru de aproximativ 3 cm, prezentând o parte ușor strâmtorată care este dată de zona de tranziție spre aorta descendentă. Între artera pulmonară dreaptă și arcul aortic este situat "ligamentul arterial Botallo". Din arcul aortic provin ramurile: trunchiul brahiocefalic care se bifurcă în artera carotidă comună dreaptă și subclavia dreaptă, artera carotidă comună stângă din punctul cel mai înalt al arcului aortic și artera subclavie stângă posterior și lateral de originea arterei precedente

Planul traheo-bronșic: Traheea este un tub condro-membranos de formă de potcoavă întinsă de la vertebra C6 până la vertebra Th4-5, unde se bifurcă în cele două bronhii principale. Este alcătuită din 18 – 20 de cartilaje incomplete în partea lor posterioară, aici având mușchiul tracheal. La locul de bifurcație ultimul cartilaj are formă de „v„ și se numește carina traheală.

Mediastinul posterior

Este limitat de un plan imaginar tras pe fața posterioară a traheei și a pericardului, delimitat înapoi de coloana vertebrale, lateral de pleură și inferior de diafragm. Superior are o comunicare larg deschisp cu regiunile gâtului și inferior prin orificiile diafragmatice cu cavitatea abdominală. Cuprinde următoarele:

Esofagul : este un organ musculo-cavitar situat între faringe și stomac, cu o lungime de 25 cm și cu trei părți și trei strâmtori. Părțile esofagului sunt: partea cervicală de 5 cm lungime; partea toracică , de 17 – 18 cm, care este elemtul principal al mediastinului posterior; partea abdominală de 2,5 cm. Prezintă trei strâmtori: prima la nivelul cartilajului cricoid al laringelui, a doua este situată în zona de intersecție cu bronchia stângă și arcul aortei, a treia la nivelul trecerii prin diafragm. Fiecare parte a esofagului este vascularizat variat: artera tiroidiană inferioară vascularizează zona cervicală a esofagului; direct din aorta toracică provin arterele pentru zona toracală; artera gastrică stângă și frenice inferioare pentru partea abdominală. Venele constituie un plex periesofagian din care sângele venos se dirijează în venele omonime. Nervii provin din nervul vag și alcătuiesc un plex în jurul organului.

Aorta toracică este lipită de coloana vertebrală și vine în continuarea arcului aortic de la vertebra Th4 până la hiatul diafragmatic situat la nivelul vertebrei Th11-12 și de aici se continuă cu aorta abdominală. Emite ramuri viscerale inconstante: ramurile bronhice, ramuri esofagiene, pericardiene, respectiv mediastinale. Emite 9 perechi de artere intercostale posterioare, arterele frenice superioare care vasculariezează diafragmul.

Vena azigos se află dorsal și la dreapta de esofag vine în continuarea venelor lumbale ascendente pe partea dreaptă, în timp ce pe partea stângă acestea alcătuiesc V. hemiazigos. V. azigos trece prin stâlpul medial al diafragmului însoțit de nervul splanhnic mare. Se varsă la nivelul Th4 în vena cavă superioară încălecând hilul pulmonar. Vena hemiazigos este situată pe marginea stângă al coloanei vertebrale și la nivelul vertebrelor Th6-8 intersectează oblic-transversal fața anterioară a acestuia, vărsându-se în vena azigos.

Ductul toracic: Este un vas limfatic cu o lungime de 30-35 cm, cu calibrul de aproape 4 mm, care provine din "cisterna Pecquet", găsită în spațiul retroperitoneal, înaintea vertebrei L2. Pătrunde în mediastinul posterior împreună cu aorta prin hiatul aortic al diafragmului, urcă între aorta toracică și vena azigos și se varsă în vena subclavie stângă în „spațiul Pirogov„. Colectează limfa din întreg teritoriul inferior al organismului, din hemitoracele stâng și din membrul superior stâng.

Trunchiul simpatic toracic este un lanț ganglionar, situat lateral de corpurile vertebrale. Este alcătuit din 11-12 ganglioni de formă poligonală, dintre care primul se alătură ultimului ganglion cervical, dând naștere astfel "ganglionului stelat". Ganglionii sunt conectați prin ramuri interganglionare astfel căpătând un aspect de "funie".

Cavitatea abdominal

Cavitatea abdominală constituie porțiunea mijlocie a trunchiului și este situat între cavitatea toracică și bazin. Superior este delimitat de apendicele xifoid, rebordul costal și coasta a XII-a, inferior de creasta iliacă, plica inghinală și marginea superioară a simfiziei pubiene, iar posterior marginea laterală a mușchilor spinal.

Mușchii abdomenului sunt situați în mai multe straturi și din exterior spre interior sunt următoarele:

mușchiul oblic extern

mușchiul oblic intern

mușchiul transvers abdominal

mușchiul drept abdominal

mușchiul cremaster

mușchiul piramidal

mușchiul pătrat al lombelor

Stomacul

Este situat între esofag și duoden și constituie porțiunea cea mai dilatată a tubului digestiv. Are o capacitate de 1300 ml și o formă de literă „J„ îndreptat cu convexitate spre stânga. Este situată în hipocondrul stâng al diafragmului este alcătuit din doi pereți, unul anterior orientat înainte și ușor în sus, celălalt posterior orientat înapoi și puțin în jos. Pereții stomacului sunt despărțiți de curbura mică concavă și orientată spre dreapta, și de curbura mare care continuă flancul stâng al esofagului, formând cu esofagul un unghi ascuțit, deschis spre stânga ("unghiul His"). Stomacul conține patru porțiuni care nu prezintă delimitări clare: porțiunea cardică situată în jurul orificiului cardic, fundul care este partea boltită, corpul venind în continuarea fundului și porțiunea pilorică care este partea terminală orizontală și care se subdivide într-o parte dilatată și altul îngustă, denumit "canalul piloric". Deschiderea esofagului în stomac este marcat printr-un orificiu, denumit orificiul cardiac care nu prezintă musculatură. Partea pilorică se continuă în duoden, dar între ele găsim un mușchi care reprezintă limita dintre cele două.

De-a lungul curburii mici al stomacului se formează o anastomoză între arterele gastrice. Artera gastrică stângă este o ramură a trunchiului celiac, în timp ce artera gastrică dreaptă este o ramură a arterei hepatice comune, care este o ramură a trunchiului celiac. Artera gastroepiploică stângă desprinsă din artera lienală alcătuiește o anastomoză bogată cu corespondentul său opus din artera gastroduodenală, în jurul curburii mari. Fundul stomacului este vascularizat de ramuri scurte din artera lienală. Venele însoțesc arterele omonime.

Drenajul limfatic se împarte în următoarele 4 arii:

Nodulii limfatici gastrici stângi

Nodulii limfatici gastro-epiploici drepți

Nodulii limfatici pilorici

Nodulii limfatici pancreaticosplenici

Nodulii limfatici gastrici drepți

Din toate teritoriile enumerate mal sus limfa este condusă în final la grupul limfonodular regional situat în jurul trunchiului celiac (Nodulii limfatici celiaci).

Nervii stomacului sunt de natură parasimpatică și simpatică din nervul vag, respectiv din trunchiul simpatic.

Intestinul subțire

Situată în continuarea stomacului, de la orificiul piloric până la orificiul ileocecal se într-un segment fix (duodenul) și alte două mobile ( jejunul și ileonul ). În mod fiziologic are o lungime de 5-6 m și un calibru de 3-4 cm.

Duodenul

Este situată între stomac și jejun și constituie partea fixă a intestinului subțire. Are formă de potcoavă și în concavitatea sa se inseră capul pancreasului. Are o lungime de 30 cm și prezintă următoarele părți:

Porțiunea superioară denumită și "bulbul duodenal" este mobilă și este situată între stomac și flexura duodenală superioară

Porțiunea descendentă vine în continuarea primei porțiuni până-n flexura duodenală inferioară

Porțiunea orizontală sau inferioară este în continuare flexurii duodenale inferioare și nu prezintă o limită clară cu porțiunea terminală

Porțiunea ascendentă se termină în flexura duodenojedunale. Aceasta esta suspendată de fascicule musculare fixate de stâlpul stâng al diafragmului și de fața anterioară a aortei lui Treitz.

Interiorul duodenului este caracterizat de plici circulare lui Kerkring. Găsim două proeminențe importante în duoden: Papila duodenală mare lui Vater situat cu 2-3 cm distal de Papila duodenală mică care este la 10 cm de pilorul stomacului. Primul constituie orificiul de deschidere pentru ductul coledoc și ductul pancreatic principal, iar al doilea pentru ductul pancreatic accesor.

Vascularizația duodenului este diferită de celelalte părți ale intestinului subțire, deoarece prin intermediul arterelor pancreatico-duodenale primește sânge din trunchiul celiac și din artera mesenterică superioară. Artera pancreatico-duodenală superioară provine din trunchiul celiac, timp ce artera pancreatico-duodenală inferioară are originea din artera mezenterică superioară.

Jejunul și ileonul

Sunt celelalte două părți ale intestinului subțire și se desting de la flexura duodenojejunală până la valva ileocecală . Cele două părți sunt alcătuite de 15-16 anse intestinale și au o lungime de 5-6 m, din care 1,5 m este alcătuit de jejunul și 3,5-4 m de ileonul.

Arterele jejunului și ileonului în număr de 10-16 sunt ramuri ale arterei mezenterice superioare. Venele urmăresc arterele omonime și sunt drenate în v. mezenterică superioară.

Limfa este dirijată în cisterna chilului al lui Pequet, iar inervația provine din plexul celiac.

Intestinul gros

Intestinul gros situat în continuarea ileonului, pornește de la joncțiunea ileocecală și se termină la orificiul anal și formează un cadru quadrangular în prejurul organelor abdominale. Are o lungime de 1,50 m și diametrul de aproximativ 3-6 cm la origine. Prezintă mai multe părți și vascularizația fiecărei părți trebuie tratat separat.

Prima parte este alcătuită din cecul și apendicele vermiform. Cecul constituie partea saculară, situată în fosa iliacă dreaptă, în vecinătatea joncțiunii ileocecală. Cecul este de 6 cm lung și de 6-8 cm larg. Apendicele reprezintă cecul primitiv. Are o lungime de 7-8 cm și un diametru de 5-8 mm. Este situat pe peretele medial al cecului, la 2-3 cm distanță de joncțiunea ileocecală. Aceste două porțiuni sunt vascularizate de vasele omonime din artera și vena mezenterică superioară.

Colonul ascendent este situată în partea dreaptă a cavității abdominale în continuarea cecului până Ia flexura dreaptă a colonului. Vascularizația sa este asemănătoare cu vascularizația cecului.

Colonul transvers are o lungime medie de 50 cm și este situat flexura stângă a colonului și flexura dreaptă. Două treimi drepte sunt vascularizate de artera și vena mezenterică superioară, iar o treime stângă de artera și vena mezenterică inferioară.

Colonul descendent este mai mic decât cel ascendent și este situat mai profund decât acesta. Are a lungime de aproximativ 12 cm și se situează de la flexura stângă până la creasta iliacă stângă și se continuă în colonul sigmoidian. Vascularizația sa este dată de artere și vena mesenterică inferioară.

Colonul sigmoidian are forma literei "S" și este în continuarea colonului descendent de la nivelul crestei iliace stângi și se continuă cu rectul. Vascularizația sa este asemănătoare cu vascularizația colonului descendent.

Rectul, ultimul segment al intestinului gros are un traiect ușor sinuos și este situat în continuarea colonului sigmoidian. Rectul se deschide prin anus. Are o vascularizație dublă din artera mesenterică inferioară și din artera iliacă internă.

Configurație exterioară a intestinului gros este dată de trei benzi musculare late de 0,5 cm, numite "tenii" . Acestea pleacă de la rădăcina apendicelui vermiform, diverg și urcă pe cec și se continuă de-a lungul colonului. La nivelul rectului se contopesc în stratul muscular longitudinal unic al rectului. Între cele trei tenii se intercalează segmente dilatate, două incizuri.

Colonul transvers și colonul sigmoidian prezintă câte un mezou care conține vase sanguine și dă a mobilitate corespunzătoare părții respective.

Ficatul și căile biliare extrahepatice

Este o glandă anexă a tubului digestiv, situată sub cupola diafragmatică dreaptă, epigastru și în hipocondrul stâng. Are o greutate de aproximativ 2000 g care se datorează sângelui conținut. Culoarea roșie brună și consistența, friabilitatea la palpare o face ușor de recunoscut. Configurația externă este mult determinată de organele învecinate.

Configurația externă a ficatului este dată de cele două suprafețe ale acestuia. Are o față superioară convexă, ce se contopește cu cupola dreaptă a diafragmului și alta inferioară. Anterior cele două fețe sunt separate de o margine ascuțită, iar posterior de o margine ștearsă.

Fața superioară este constituită de fața diafragmatică care este delimitată de ligamentele peritoneale în patru porțiuni. Pe fața diafragmatică în zona posterioară prezintă o zonă extraperitoneală sau retroperitoneală secundară, denumită aria nudă care este alcătuită de o lamă de coalescență fibroasă prin care ficatul este fixat de diafragm.

Fața inferioară sau viscerală este orientat în jos, înapoi și spre stânga. Pe el se deseaneză hilul organului în forma literei “H”. Acesta este formată din două șanțuri sagitale și un șanț situat între cele două sagitale. Șanțurile longitudinale conțin câte un element important:

Șanțul longitudinal stâng conține rămășițe embrionale ale venei umbilicale stângi: anterior avem fisura ligamentului rotund al ficatului, iar posterior canalul venos Arantius

Șanțul longitudinal drept are o parte anterioară în care este situat patul hepatic al vezicii biliare , iar posterior aderă de ficat vena cavă inferioară . Este teritoriul unde venele suprahepatice (Vv.hepatice) părăsesc parenchimul hepatic și intră în vena cavă inferioară.

Ficatul prezintă patru loburi:

Lobul drept (lobus dexter) situat pe dreapta, lateral de șanțul longitudinal drept

Lobul stâng (lobus sinister) situat pe stânga de șanțul longitudinal stâng

Între cele două șanțuri longitudinale avem celelalte două loburi care sunt separate între ele de hilul hepatic: anterior avem lobul cvadrangular, iar posterior lobul caudat lui Spiegel.

Hilul hepatic conține triada hepatică în formă de „7” culcat. Acesta este dată de v. portă, de artera hepatică proprie și de ductul hepatic comun. V. portă este alcătuiă din v. mezenterică superioară și v. lienală. V. mezenterică inferioară drenează în v. lienală. A. hepatică proprie este o ramură a arterei hepatice comune din trunchiul celiac. Această arteră se bifurcă într-o ramură stângă și dreaptă înainte de hilul hepatic. Ulterior din ramura dreaptă a arterei hepatice provine artera cistică pentru vezica biliară.

Ducturile hepatice comune se formează din ducturi mai mici situate intrahepatic. Acesta se unește cu ductul cistic și formează ductul coledoc. Ductul coledoc se deschide în duoden la nivelul papilei mari. Înainte de deschidere se unește cu ductul principal al pancreasului. La deschiderea ductului în duoden avem un mușchi circular, denumit mușchiul sfincter al lui Oddi.

Pancreasul

Este un organ endocrin și exocrin situat sub stomac. Are formă de cârlig, de culoare roz-cenușie, lobulat la suprafață, consistent, cu o greutate de aproximativ 70-80 g.

Este alcătuit din trei părți:

Capul este partea cea mai voluminoasă a pancreasului care este așezată în concavitatea duodenului. Inferior, înapoia vaselor mezenterice superioare prezintă o prelungire . Limita între cap și corp este dată de o crestătură adâncă . Anterior este acoperit de peritoneu și divizat de rădăcina mezocolonului transvers în două părți : supramezocolică și inframezocolică

Corpul are formă triunghiulară și o lungime de 8-10 cm. Corpul pancreasului prezintă trei fețe: anterioară, posterioară și inferioară . Fețele pancreasului sunt separate de margini ascuțite, bine vizibile.

Coada vine în continuarea corpului neavând o limită precisă cu acesta. Are formă și lungime variabilă și poate ajunge până la hilul lienal. Este învelit aproape complet de peritoneu.

Pancreasul este acoperit de o capsulă conjunctivă subțire din care pornesc septuri slab dezvoltate în interiorul organului. În structura pancreasului se distinge o parte exocrină, formată din acini și o parte endocrină ce secretă insulina și glucagonul.

Canalele excretoare drenează sucul secretat de partea exocrină a organului în duoden și sunt în număr de două: ductul pancreatic principal sau "canalul Wirsung" și ductul pancreatic accesor sau "canalul Santorini" . Traiectul acestora le-am descris la căile biliare extrahepatice.

Vascularizația pancreasului este dată de arterele pancreaticoduodenale descrise la duoden. Venele însoțesc arterele și se varsă în vena lienală, mezenterică superioară sau direct in trunchiul venei porte. Vasele limfatice se termină în Nodulii limfatici celiaci, Nodulii limfatici pancreaticosplenici și în Nodulii limfatici lumbali. Nervii se detașează din plexul celiac.

Splina

Splina este un organ hemolimfatic ovoid, cu suprafața netedă, de culoare rosie-închisă. Are o consistență elastică și este foarte friabilă. Are lungimea de aproximativ 12 cm, lățimea de 8 cm, grosimea de 4 cm, cu o greutate 200 g.

Splina prezintă două extremități: unul orientat de sus în jos și dinapoi înainte, denumită extremitatea postero-superioară și alta antero-inferioară . Prezintă o față convexă care vine în contact cu diafragmul și o față viscerală care privește medial și înainte. Fața viscerală se subdivizionează în trei părți: porțiune antero-medială aflată înaintea hilului, având un contact cu fundul stomacului; postero-laterală situată retrohilar, având raporturi cu glanda suprarenală și cu rinichiul stâng și bazală cu o orientare în jos și înainte contactând cu flexura stângă a colonului. Central pe fața viscerală este situată "hilul" prin care pătrund și ies vasele lienale.

Splina este un organ fix și foarte friabil. Este fixată la locul lui în cavitatea abdominală sub cupola diafragmatică stângă de următoarele ligamente: ligamentul frenicolienal sau "ligamentul suspensor al splinei" situată între extremitatea superioară a splinei și diafragm; ligamentul gastrolienal; ligamentul pancreaticolienal se consideră ca porțiunea inferioară a ligamentului frenicolienal și ligamentul frenicocolic stâng care se întinde de la diafragm până la flexura colică stângă

Vascularizația splinei este asigurată de artera lienală, cu originea din trunchiul celiac. Drenajul venos se efectuează prin intermediul venei lienale care dirijează în vena portă. Limfaticele sunt colectate de o rețea superficială și de o rețea profundă în nodurile limfatice pancreaticolienali. Nervii provin din plexul celiac, formând un plex vegetativ care însoțește artera lienală.

Retroperitoneul

Spațiul retroperitoneal este situat posterior de peritoneul parietal și anterior de peretele posterior al abdomenului. Conține organele urinare (rinichii, partea abdominală a ureterelor), glandele suprarenale, vasele mari ale abdomenului (aorta, vena cavă inferioară), plexul lombar și trunchiul simpatic. Limita superioară este dată de partea lombară a diafragmei, iar prin hiatusurile acestuia comunică cu mediastinul. În jos se continuă cu spațiul subperitoneal al bazinului.

Arterele retroperitoneului

Aorta ajunge în retroperitoneu prin orificiul aortic al diafragmei până la locul de bifurcație în cele două artere iliace comune. Asta înseamnă că aorta abdominală este situată între vertebra Th11 și marginea inferioară a vertebrei L4. Pe partea dreapta a aortei este situată vena cavă inferioară, ce se distanțează de aorta cum ajungem mai aproaope de diafragm. Emite ramuri parietale și viscerale (impare și perechi).

Ramurile parietale sunt ramuri pare și sunt următoarele:

Arterele diafragmatice inferioare spre marginea inferioară diafragmului

Arterele lumbale în număr de 4 perechi

Artera sacrală mijlocie continuă aorta abdominală în linie mediană

Ramurile viscerale impare sunt:

Trunchiul celiac se desprinde direct din aortă la nivelul Th12-L1, de pe fața anterioară. Trunchiul celiac se împarte în ramurile sale principale: artera gastrică stângă, artera hepatică comună și artera splenică.

Artera mezenterică superioară are emergență din fața anterioară a aortei, la 1 cm sub trunchiul celiac, înaintea de vertebra lumbală 1

Artera mezenterica inferioară provine de pe fața anterioară a aortei, la 4-5 cm deasupra bifurcației acestuia, înaintea vertebrei lumbale 3

Ramurile viscerale perechi sunt:

Artera suprarenală medie

Artera renală dreaptă și stângă, provenite la nivelul vertebrei L2

Artera testiculară/ovariană

Arterele iliace comune sunt situate în continuarea aortei abdominale înaintea vertebrei L4. La nivelul articulației sacroiliace (pe partea stângă și pe partea dreaptă) se bifurcă în arteara iliacă externă și internă.

Artera iliacă externă vine în continuarea arterei iliace comune și cu un traiect oblic, înainte în jos și spre lateral. La nivelul ligamentului inghinal al lui Poupart se continuă prin artera femorală.

Venele retroperitoneului

Vena cavă inferioară ia naștere din cele două vene iliace comune, care la rândul lor se nasc din venele iliace externe și interne. Cele două vene iliace comune converg înaintea vertebrei L5, situată pe partea dreaptă a bifurcației aortei. De aici vena cavă inferioară urcă vertical în dreptul coloanei vertebrale până atriul drept.

Limfaticele retroperitoneului

Nodulii limfatici sunt plasați de la ligamentul inguinal până la diafragmă de-a lungul vaselor:

Nodulii limfatici iliaci externi și interni se ordonează în jurul arterelor omonime

Nodulii limfatici lumboaortici în număr de 20-30, sunt situate în jurul aortei și venei cave inferioare

Căile limfatice sunt rețele fine care urmăresc vasele sanguine: plexul limfatic iliac extern și lumboaortic satelite arterelor omonime. Despre cisterna chili Pequet și ductul toracic am discutat la mediastinul posterior (vezi acolo)

Nervii retroperitoneului

Plexul lombar alcătuiește partea superioară a plexului lumbosacral și acesta emite ramuri pe peretele posterior al abdomenului și bazinului. Este dat din anastomoza primilor patru nervi lumbali:

Nervul iliohipogastric din Th12 și L1

Nervul ilioinguinal din L1

Nervul genitofemoral din L2

Nervul femurocutanat din L2

Nervul femoral este format din trei rădăcini, rădăcina superioară din L2, ceea mijlocie din L3 și ceea inferioară din L4, acestea se unesc și formează nervul femoral

Nervul obturator, format asemănător

Lanțul simpatic lombar este asemănător lanțului de la nivelul mediastinului posterior.

Rinichii și ureterul

Rinichii sunt organi pereche de forma de bob de fasole. Au o culoare roșie brună, consistență elastică, cu mărimi de aproximativ 12 cm lungime, 6 cm lățime și 3 cm grosime, cu o greutate de aproximativ 140 -160 g la bărbat, un pic mai puțin la femeie. Suprafața este rugoasă datorită limitelor lobulare.

Rinichii reprezintă o față anterioară convexă, respectiv o fața posterioară plană și netedă. Fiecare rinichi mai prezintă două extremități. Marginile separă fețele unul de celălalt și astfel avem o margine laterală mai apropiată de fața posterioară și alta medială la mijlocul căreia se află un element ovalar, "hilul renal" . Dacă urmărim hilul renal ajungem într-o zonă adâncă înconjurată de parenchim, denumită pelvisul sau bazinetul renal.

Rinichii sunt înconjurați de o dedublare a fasciei subperitoneale numită "fascia renală", formată dintr-o parte anterioară și una posterioară . Fiecare rinichi totodată este acoperit de o capsulă adipoasă și de o capsula fibroasă .

Parenchimul rinichiului este alcătuit din două substanțe distincte, corticala și medulara renală. Unitatea morfofuncțională a rinichiului constituie nefronul.

Vascularizația rinichiului este asigurată de artera renală care provine din aorta abdominală. Venele rinichiului drenează sângele în vena cava inferioară și sunt situate anterior de artere în hilul renal. Nervii rinichiului provin din ganglionii celiac, mezenteric superior și aorticorenali și în jurul arterei renale alcătuiesc un plex vegetativ bogat.

În hilul renal cel mai posterior găsim ureterele. Acestea sunt defapt niște tuburi care drenează urina din rinichi în vezica urinară. Are un perete muscular-membranos și o lungime de aproximativ 25 cm și un diametru de aproape 5-10 mm. Prezintă două părți: parte abdominală, parte pelvină și prezintă trei strâmtori: pieloureterală, marginală și vezicală. Are o vascularizație diferită pentru fiecare segment: treimea superioră primește ramuri ureterale din artera renală, partea mijlocie din artera testiculară sau ovariană și ultima treime din artera ductului deferent.

Vezica urinară

Face parte din sistemul urinar și este un organ musculo-membranos situat în bazin posterior de simfiza pubiană. Prezintă trei părți: un vârf, un corp și fund. Ultimele două sunt segmente mai dilatate, care se îngustează din nou spre orificiul intern al uretrei formând colul vezical și astfel dând naștere formei piramidale. În raport cu vezica urinară găsim rectul posterior, uterul anterior și superior și prostata inferior. Peritoneul acoperă numai marginea superioară a vezicii, iar partea neacoperită de peritoneu este înconjurată de țesutul conjunctiv, care separă organul de simfiza pubiană și astfel determină spațiul Retzius. Posterior peritoneul se continuă în bărbat pe fața anterioară a rectului, iar sub această linie de reflexie se deschid canalele deferente. La femeie peritoneul urmărește fața anterioară a uterului și în acest loc ia naștere naștere fundul de sac vezico-uterin .

Vascularizația vezicii este dată de arterele vezicale superioare care provin din artera umbilicală, și cele inferioare direct din iliaca internă. Venele se adună pe fața anterioară, și posterioară a vezicii, formând plexuri bogate care se drenează în venele iliace interne. Nervii provin dintr-un plex vegetativ .

Uretra la bărbat

Este un tub musculo-membranos, situat între orificiul intern al uretrei până la orificiul uretral extern așezat pe vârful glandului penian. Are o lungime de aproximativ 17-20 cm, prezentând două curburi în stare de relaxare a organului copulator. Se compune din 3 părți: parte prostatică , partea membranoasă care traversează prin diafragmul urogenital și partea spongioasă vare se extinde de la diafragma urogenitală, până la orificiul uretral extern.

Uretra la femei

Are o lungime de aproximativ 3-5 cm, cu diametru de 6 mm. Situată posterior de simfiza pubiană, pe fața anterioară a vaginului. Se situează între orificiul intern a vezicii urinare cu un traiect oblic, în jos și înainte, perforând diafragma urogenitală și deschizând în vestibulul vaginal, la aproximativ 2-3 cm înapoi de glandul clitorisului.

Vascularizația este dată de arterele vezicale inferioare, vaginale și rușinoase interne. Venele omonime arterelor se drenează în venele iliace interne. Nervii provin din plexul hipogastric inferior și din nervul rușinos intern.

Organele genitale masculine

Testiculul

Este organul principal de reproducere masculină. Are rol în producerea spermatozoizilor și hormonilor sexuali. Forma sa caracteristică ovală, turtită lateral, cu o greutate de aproximativ 10-14 g. Are aproximativ 4-5 cm lungime, 2,5 cm lățime și 3 cm grosime în sens antero-posterior. Prezintă două extremități, un pol antero-lateral, și altul postero-medial. Aceste trăsături îi dă poziția caracteristică oblică în sacul scrotal. Fețele sunt separate printr-o margine antero-superioară bombată și o margine postero-inferioară întinsă. Foița lucioasă a tunicii vaginale acoperă extremitățile, fețele și marginea anterioară a testicolului spre deosebire de marginea posterioară de care se atașează cordonul spermatic și epididimul.

Epididimul

Prezintă un capăt îngroșat, încurbat înainte și se atașează extremității superioare a testiculului. Astfel testicolul și epididimul alcătuiesc o unitate morfologică și funcțională. Porțiunea sa intermediară vine în raport cu marginea postero-inferioară a testiculului, iar partea inferioară se prinde de extremitatea inferioară a testiculului prin condensări fibroase.

Ductul deferent

Este un tub rotund situat în continuarea epididimului. Are o lungime de 50-60 cm și o grosime de 2-3 cm. Diametrul tubului este de 0,5 mm. Începe de la coada epididimului unde se reflectă și urcă de-a lungul acestui organ, având la început un curs șerpuit, apoi drept.

Vezicula seminală

Reprezintă o structură lobulată, situată pe fundul vezicii urinare în imediata vecinătate a ampulei canalului deferent. Rolul său este de a produce lichidul seminal.

Are o lungime de circa 8 cm. Are un aspect de un tub șerpuit, care generează, funduri de sac legate între ele prin țesut conjunctiv. Se continuă cu canalul ejaculator având o parte terminală îngustă.

Arterele canalului deferent au originea din artera vezicală superioară care în apropierea testiculului se anastomozează cu ramurile arterei testiculare. Canalul deferent și vezicula seminală au o vascularizație dublă din artera vezicală inferioară și rectală mijlocie. Venele se adună în plexul pampiliform, vezicale și plexul venos prostatic. Nervii provin din plexul hipogastric inferior și urmăresc vasele omonime.

Canalul ejaculator

Este un organ care este alcătui din canalul deferent și conductul de excreție al veziculei seminale. Are un traiect oblic prin prostată, fiind orientat în jos și înainte, până la locul de vărsare în uretră.

Lungimea este de aproximativ 2 cm și un lumen îngust care corespunde cu orificiile punctiforme ale coliculului seminal. Rolul său principal este de-a proiecta sperma în jet sacadat în timpul ejaculării prin contracția canalului deferent și a veziculelor seminale, prin canalul ejaculator în uretră.

Cordonul spermatic

Este defapt un pachet vascular, limfatic și nervos, care însoțește canalul deferent de la epididim până în cavitatea abdominală, trecând prin canalul inguinal. Elementele care o alcătuiesc: artera testiculară, cremasterică (care provine din artera epigastrică internă și vascularizează tunicile cordonului spermatic), artera ductului deferent (din iliaca internă). Venele se drenează în plexul pampiniform. Acesta formează, în jurul canalului deferent un veritabil pachet de vene. Acestea, după ce străbat canalul inguinal, se contopesc în venele testiculare care se drenează în vena cava inferioară și în vena renală stângă.

Prostata

Prostata situată împrejurul colului vezicii urinare și primei parte a uretrei. Este în raport anterior cu simfiza pubiană, posterior cu rectul și inferior diafragma urogenitală. Are o greutate de aproximativ 20 g, diametrul transversal cel mai lat de 4 cm, antero-posterior de 2 cm și vertical de 3 cm. Are formă de castană comestibilă, prezentând o bază largă venind în contact cu fața inferioară a vezicii urinare și o parte inferioară subțiată sprijinită pe diafragma urogenitală. Se subîmparte în doi lobi laterali uniți în față și un lob mijlociu slab dezvoltat, care leagă lobii laterali.

Arterele prostatei provin artera rușinoasă internă, din artera vezicală inferioară și din artera rectală mijlocie. Venele sut colectate de plexul venos prostatic și se drenează în vena iliacă internă. Nervii provin din plexul hipogastric inferior.

Penisul

Este situată în fața simfizei pubiene și constituie organul masculin de copulație, care își schimbă dimensiunile și consistența în raport cu starea sa funcțională. Este alcătuit din doi corpi cavernoși și un corp spongios. În repaus are un aspect de organ cilindric moale, iar în erecție se ridică spre peretele abdominal, devenind un organ robust, prizmatic-triunghiular. Prezintă o rădăcină fixată de pubis și ischion, o parte pendulantă sau corpul care devine din ce în mai îngust și distal ia naștere formațiunii cu un perimetrul larg, rotunjit.

Arterele au originea din artera rușinoasă internă.

Scrotul

Constituie o pungă cutanată, pieloasă care vine în continuarea tegumentului penian și perineal. Conține testiculul, epididimul și partea inițială a cordonului spermatic.

Vascularizația sa provine din arterele rușinoase externe și interne, prin ramuri anterioare și posterioare. Venele se drenează în vena femorală, sau safenă internă prin intermediul venei scrotale anterioare, și spre vena rușinoasă internă prin intermediul venei scrotale posterioare. Nervii au origine din nervii ilioinguinali sau genito-femural și rușinoase interne.

Organele genitale feminine

Ovarul

Constituie gonada feminină și are formă de prune. Are o greutate de aproximativ 3-4 g, o culoare cenușie-roșiatică și este situată în unghiul de bifurcație ale arterei iliace comune. Prezintă suprafață netedă înainte de pubertate și devine plisată după.

Între foițele mezovarului se formează "arcada ovariană" din anastomoza arterei ovariene situate în grosimea ligamentului suspensor al ovarului cu artera omonimă din artera uterină. Venele se adună în plexul ovarian și se drenează în vena cava inferioară. Nervii se grupează într-un grup superior, provenit din plexul mezenteric superior și renal, și un grup inferior, din plexul rectal, urmărind traiectul arterelor.

Trompa uterină

Este un conduct în formă de literă ”C”, cu o lungime de 10-15 cm. Rolul său este de a conduce ovulul expulzat de ovar spre cavitatea uterului.

Se compune din trei părți: pavilionul, ampula și istmul.

Vascularizația sa este dată de ramura tubară a arterei uterine. Venele se drenează în plexul venos uterin. Nervii au originea din plexul hipogastric inferior și parasimpatic sacral

Uterul

Este un organ sub formă de pară turtită, neperecheată, cu pereții foarte groși, situat în centrul bazinului, în între vezica urinară și rect. La nulipare, la femei care nu au avut încă nașteri, măsoară în medie 8 cm lungime, lățime între 3 și 5 cm. La multipare, aceste dimensiuni sunt mai mari și cresc enorm în timpul sarcinii. Putem despărții două părți: corpul și colul, legate printr-o porțiune îngustă.

Ligamentele de suspensie a uterului sunt:

ligamentul larg al uterului dedublare peritoneală care leagă uterul de peretele bazinului

ligamentul rotund al uterului cu o lungime de aproximativ 15 cm, cu o emergență din partea supero-laterală a corpului uterin, trecând prin ligamentul larg al uterului și prin canalul inghinal și ulterior răsfrângând în țesutul celulo-adipos al labiilor mari

Parametriul este situat în jurul istmului și colului uterin, având în constituția sa ligamentul vezico-uterin și sacrouterin

Lig.cardinal, situat transversal între colul uterului și peretele lateral al bazinului.

Arterele provin din artera uterină. Venele se drenează în plexurile uterine și vaginale. Nervii vin din ganglionul mezenteric inferior și alcătuiesc un plex uterovaginal.

Vaginul

Organul musculomembranos de copulație la femeie, situată între vezica urinară și rect. Are o lungime de circa 7 cm anterior și 9 cm posterior.

Arterele au originea din artera uterină. Venele și nervii sunt identici cu cele deschrise la uter.

Vulva

Constituie organul genital extern al femeii și este alcătuit din două pliuri denumite "buzele mari". Buzele mari corespund unor perne de țesut adipos, intersectat de septuri conjunctive și fascicule de fibre musculare netede și au aspect asemănător cu scrotul. Sunt acoperite de epidermul pigmentat. Epidermul conține glande sudoripare și sebacee.

În partea interioară a buzelor mari se observă buzele mici, de circa 4 cm lungime, unite înapoi cu un pliu denumit de clinicieni "furșetă" ce se rupe cu ocazia primei nașteri. Buzele mici delimitează vestibulul vaginal. Supero-anterior de buzele descrise se situează clitorisul, organul asemenător penisului, fixată prin ligamentul suspensor al clitorisului care constituie o dedublare a fasciei exoabdominală.

Arterele vulvei provin din artera rușinoasă internă și venele omonime cu arterele se drenează în plexurile venoase uterine și vaginale. Nervii senzitivi provin din nervul ilioinguinal și din nervul rușinos intern. Nervii vegetativi provin din plexul uterovaginal, nervii cavernoși ai clitorisului.

Sistemul nervos

Subdiviziuni anatomice

Sistemul nervos poate fi despărțit în două mari categorii:

-sistemul nervos central

-sistemul nervos periferic

Sistemul nervos central, denumit și nevraxul, este alcătui din măduva spinării și din encefal. Elementele sistemului nervos central sunt bine acoperite de elemente osoase care îl oferă protecție asupra traumatismelor minore. Măduva spinării este situat în canalul vertebral, în timp ce enfelalul este situat în cutia craniană

Sistemul nervos periferic este alcătuit din nervi. Nervii sunt defapt axonii neuronilor. Nervii pot fi subdivizionați în nervi cranieni și nervi periferici. Nervi periferici sunt defapt toți nervii despre care am mai discutat la anatomia membrelor și a trunchiului.

Subdiviziuni structurale

Sistemul nervos central structural este asemenător în măduva spinării și în encefal. Este constituit din două substanțe: substanță cenușie și substanță albă. Substanța cenușie este alcătuită din corpii și dentritele neuronilor, în timp ce substanța albă este formată din axoni mielinici a nervilor.

Neuronul

Neuronul este celula specifică a sistemului nervos. Este înalt specializată pentru a primi impulsuri de la periferie de-a lungul dentritelor și de-a înainta aceste impulsuri spre centre înalt specializate. Fiecare neuron prezintă un axon și unu sau mai multe dentrite. În funcție de numărul dentritelor putem vorbi despre:

-neuron pseudounipolar: cu un axon care se divide în vecinătatea corpului în 2 ramuri lungi

-neuron bipolar: cu un axon și o dendrită

-neuron multipolar: cu un axon și 2 sau mai multe dendrite

Neuroglia

Neuroglia este o altă celulă specifică a sistemului nervos, atât periferic, cât și cel central. Funcțiile celulelor sunt diferite:

-de susținere sau de suport

-de control metabolic

-de modulare a activității neuronale

-formarea tecii de mielină

-de fagocitoză

-de transfer

Sunt unele celule gliale care sunt specifice nevraxului: astroglia protoplasmatică este situată în substanța cenușie; astroglia fibroasă este specifică substanței albe; oligodendroglia este celula specifică care formeaza teaca de mielină în sistemul nervos central; microglia are rol fagocitar; ependimoglia.

Celule gliale care se găsesc în sistemul nervos periferic sunt într-un număr mai redus și sunt reprezentați de următoarele: celule Schwamm care formează teaca mielină de-a lungul axonilor, dar au și rol fagocitar; gliocite ganglionare; gliocite terminale (telogliale).

Fibrele nervoase sunt filete nervoase care sunt alcătuite de axoni și de teaca acestora care-l acoperă. Fibrele nervoase pot fi fibre myelinice și amyelinice. Fibra mielinică este alcătuită dintr-un axon acoperit cu teacă de mielină și celulele Schwamm. Fibra amialinică este constituită de un axon care însă nu este acoperit de teacă de mielină, numai de neurilemă. Fibrele mielinice conduc impulsurile cu o viteză mult mai mare, în jur de 60-120 m/sec, în timp ce fibrele amielinice au o viteză de conducere mult mai scăzută 1-2 m/sec.

Măduva spinării

Măduva spinării face parte din nevrax (sistemul nervos central). Este situată în canalul vertebral în continuarea trunchiului cerebral până la vertebra lombală L2.

Configurația măduvei spinării poate fi subdivizionată în două părți: configurație internă și configurația externă

Configurația externă

Configurație externă a măduvei spinării este dată de partea sa terminală caracteristică și de intumescențele medulare. Forma caracteristică a părții terminale se datorează dezvoltării mai rapide a coloanei vertebrale (elementul osos) și este alcătuită din:

Conul medular

Firul terminal este situat între conul medular și prima vertebră coccigiană

Coada de cal este constituit de rădăcinile nervilor spinali din plexul lombosacral

Măduva spinării de-a lungul său prezintă doi părți dilatate, care corespund cu teritoriile de unde provin nervi care inervează membrul superior, respectiv cel inferior. Dilatările se numesc intumescențe:

Intumescența cervicală corespunde cu segmentele medulare C4-T

Intumescența lombosacrală situat între segmentele medulare L1-S2

Tot pe fața externă medula este separată de mai multe șanțuri și fisuri, iar în mijlocul măduvei este situată canalul central care în conul medular o să se dilateze. Șanțurile de pe măduvă:

Fisura mediană anterioară, care se continuă și pe trunchiul cerebral, fața sa ventrală

Șanțul median posterior, care se continuă pe fața dorsală a trunchiului cerebral

Șanțul anterolateral locul de proveniență a rădăcinilor anterioare a nervilor spinali

Șanțul posterolateral locul de emergență a rădăcinilor posterioare a nervilor spinali

Șanțul intermediar posterior poate fi găsită numai la nivel cervical, și este situată între șanțul median posterior și șanțul posterolateral

Configurația internă

Configurație internă este formată din cele două substanțe: substanță cenușie și albă, în mijloc fiind canalul central

Substanța cenușie pe secțiune transversală are forma caracteristică de literă de „H” sau de fluture. Este alcătuită din trei coloane, trei coarne, bara transversală cenușie și formațiunea reticulară:

coloana anterioară

coloană laterală

coloană posterioară

cornul anterior are formă quadrangulară și prezintă un număr mare de neuroni multipolați stelari

cornul lateral sunt extensii triunghiulare situate numai la nivelul segmentelor T1-L2

cornul posterior care mai poate fi subdivizat în zone și părți

bara transversală cenușie leagă cele două părți simetrice ale măduvei spinării și este subdivizat în comisura cenușie anterioară și posterioară de către canalul central care este situat în mijlocul barei

fomațiunea reticulară este situată între cornul anterior și lateral și este alcătuită dintr-o rețea fină de substanță cenușie

Substanța albă este dispusă împrejurul substanței cenușii și este alcătuită din funiculi care sunt separate între ele de șanțurile măduvei spinării. În măduva spinării avem trei funiculi situate în pereche, care sunt alcătuite din tracturi ascendente sau descendente:

Funiculul anterior este situat între fisura mediană anterioară și șanțul anterolateral

Funiculul lateral este situat între șanțul anterolateral și șanțul posterolateral

Funiculul posterior situat între șanțurile posterolaterală și mediană posterioară

Vascularizația măduvei spinării

Vascularizația măduvei spinării este dată de ramurile spinale care se împart în trei mari categorii: ramuri spinale cervicale, toracale și lombosacrale. Ramurile spinale cervicale provin din a. vertebrală, o ramură a a. subclaviei , din a. cervicală ascendentă, ramură din trunchiul tirocervical, și din a. intercostală supremă, ramură din trunchiul costocervical. Ramurile spinale toracale provin din a. intercostale posterioare, ramuri ale aortei toracice. Ramurile spinale lombosacrale provin din a. lombare, ramuri din aorta abdominală, din a. iliolombară și din a. sacrală laterală, ramuri ai a. iliace interne.

Aceste ramuri spinale însoțesc nervii spinali și se divid în ramuri radiculare: artera radiculară anterioară, artera radiculară mare și artera radiculară posterioară. Aceste artere se mai pot anastomoza și mai emit niște ramuri subțiri pentru a vasculariza bogat măduva spinării.

Drenajul venos este foarte divers la nivelul măduvei spinării. De important și de reținut sunt plexurile venoase vertebrale interne și externe, care sunt subdivizionați într-o parte anterioară și o parte posterioară, ele fiind locurile cele mai important de drenaj venos. Din plexul venos extern sângele se drenează în venele lombare, intercostale, sistemul venos azigos, venele brahiocefalice și în sinusul occipital.

Trunchi cerebral

Trunchiul cerebral este situat în continuarea măduvei spinării și se continuă în creierul mare. Posterior delimitat de creierul mic de care se leagă prin pedunculi cerebelari, și cu care delimitează ventricolul al IV-lea.

Trunchiul cerebral prezintă de-a lungul său trei părți distincte, delimitate între ele de șanțuri:

Bulb, situată în continuarea măduvei spinării

Puntea lui Varolio

Mesencefal care se continuă în creierul mare

Șanțul bulbopontin situat între bulb și puntea lui Varolio

Șanțul pontopeduncular este limita între punte și mesencefal

Funcțiile trunchiului cerebral sunt destul de diverse fiind situat între măduva spinării și creierul mare, respectiv creierul mic. Defapt fiecare tract extrinsec trece de-a lungul trunchiului, astfel trunchiul cerebral are următoarele funcții: funcții reflexe, de conducere și ca mediator monoaminergic.

Bulbul

Este delimitat inferior de un plan transvers, acesta fiind planul atlanto-occipital, iar superior de șanțul bulbopontin . Poate fi subdivizat în două părți distincte:

Fața antero-laterală prezintă:

Fisura mediană anterioară continuă fisura mediană anterioară de pe măduva spinării

Gaura oarbă Vicq d'Azyr situată la terminarea fisurei mediane anterioare în adâncimea șanțului bulbopontin

Decusația piramidală, formată de încrucișarea fibrelor din tractul piramidal lateral, situat în zona inițială a fisurei mediane anterioare

Piramida bulbară situată simetric, paramedian

Olivele sunt proeminențe a funiculului lateral al măduvei spinării, de formă de olivă, înconjurate de două șanțuri:

– șanțul preolivar situat în continuarea șanțului anterolateral al măduvei spinării, din acest șanț se găsește originea aparentă a nervului hipoglos (XII);

– șanțul retroolivar, în continuarea șanțului posterolateral al măduvei spinării, având aici originea aparentă următoarele nervi cranieni de jos nervii glosofaringian (IX), vag (X), și accesor (XI);

– șanțul supraolivar, care face parte din a șanțul bulbopontin, și din care are originea aparentă nervul facial, intermediar (VII, VII bis) și vestibulocohlear (VIII).

Fața posterioară de-a lungul său poate fi subdivizat în două părți distincte:

– partea inferioară constituie partea extraventriculară a bulbului și este situată în continuarea funiculului posterior al măduvei spinării;

– partea superioară sau porțiune intraventriculară cuprinde ventricolul IV.

Pe fața posterioară a bulbului găsim mai multe șanțuri care vin în continuare șanțurilor similare de pe măduva spinării

Pe această față se continuă fasciculele Gracil și Cuneat de la măduva spinării care lasă doi tuberculi, care corespund cu zona unde se află nuclei acestor tracturi

– tuberculul nucleului gracil se află superomedial

– tuberculul nucleului cuneat situat lateral

Puntea

Este situată între șanțul bulbo-pontin și ponto-peduncular și este o parte dilatată a trunchiului. Prezintă următoarele fețe, cu următoarele elemente:

Fața anterioară cu un aspect striatat transversal dat de fibre transversale pontine. Această față lateral se continuă pedunculi cerebelar mijlociu. Pe această fată găsim următoarele elemente:

Șanțul bazilar, un șant situat în linia mediană, în care găsim a. basilară

Emergența aparentă a nervului trigemen (V), cu două rădăcini: rădăcina senzitivă fiind mai groasă și situată lateral și o rădăcină medială mai subțire, fiind rădăcina motorie.

Fața dorsală formează baza ventriculului al IV.

Mesencefalul

Este situată între șanțul ponto-peduncular și diencefal. Prezintă următoarele fețe:

Fața anterioară prezintă următoarele elemente:

Pedunculii cerebrali

Picioarele pedunculului

Fosa interpedunculară situată între cei doi pedunculi, și baza căruia este perforată de artere, astfel poartă denumirea substanța perforată posterioară

Șanțul oculomotor în care este situat originea aparentă a nervului oculomotor (III)

Fața dorsală, numită tectul mezencefalului prezintă următoarele elemente:

Coliculul superior care de-a lungul său prezintă o prelungire spre diencefal, denumit brațul colicului superior

Coliculul inferior prezentând tot așa brațul spre diencefal, brațul colicului inferior. Cei doi perechi de coliculi sunt separate între ele printr-un șanț cruciform, lama cvadrigemina.

Originea aparentă a nervului trohlear (IV) este situat inferior de coliculul inferior

Ventriculul al patrulea

Porțiunea dilatată a canalului central medular, situată între fața dorsală a bulbului și a punții, și între cerebel. Prezintă o bază romboidă și un tavan. Pe aceste elemente este atașat plexul coroid, cu rol în secreția lichidului cefalorahidian. Are patru unghiuri:

Unghiul inferior în continuarea canalului medular, prezentând un orificiu de deschidere superficial, denumit obex.

Unghiul superior prezintă o comunicare între ventricolul al IV și III prin apeductul mesencefalic lui Sylvius.

Unghiurile laterale

Fossa romboidă este formată de două triunghiuri: superior pontin și inferior bulbar. În linie mediană este separată în două porțiuni simetrice de șanțul median. Paramedian de acest șanț găsim două proeminențe simetrice, denumite eminența medială, care prezintă pe suprafața sa superior coliculul facialului. Eminenția medială din lateral este delimitat de șanțul limitant și de-a lungul său prezintă o zonă pigmentată albăstruie, care corespunde unui grup nuclear adrenergic. Aria vestibulara este situată în apropierea recesurilor laterale și pe suprafața sa găsim tuberculul acustic, o mică proeminență dată de nucleul cohlear dorsal. În planul inferior găsim două triunguri importante: trigonul nervului hipoglos situat medial, cu vârful în jos și trigonul nervului vag, aflat lateral, orientat cu vârful în sus. Triunghiul nervului vag prezintă o culoarea mai închisă și inferior de el este situată area postrema.

Creierul mic

Situat postero-inferior de emisferele cerebrale și postero-superior de trunchiul cerebral, are o formă ovoidă și greutatea de 150 g. Este alcătuit din două emisfere simetrice, denumite emisfere cerebelare, iar median vermisul . Creierul mic prezintă două fețe:

Fața superioară

Fața inferioară, convexă

Fiecare porțiune vermiană are corespondent lobular. Pe secțiune se evidențiază substanța albă sub forma arborelui vieții, respectiv nucleii cerebelari (nucleul fastigeal, emboliform și lobos)

Diencefal

Este situată între mezencefal și telencefal și conține formațiunile nervoase din jurul ventriculului al treilea:

Talamus

Metatalamus

Epitalamus

Subtalamus

Hipotalamus

Ventricolul al treilea

Cavitate mediană ependimară cu următoarele comunicări:

Apeductul mesencefalic lui Sylvius cu ventriculul al patrulea.

Orificiile interventriculare Monro cu ventriculii laterali

Ventricolul al treilea prezintă șase pereți:

Pereții laterali sunt formați de fața medială a talamusului și hipotalamusul și pe acestea găsim șanțul hipotalamic. Acest șanț este situat între orificiul Monro și apeductul mesencefalic și subdivizionează peretele lateral în zona superioară talamică și inferioară hipotalamică. Adeziunea intertalamică este o zonă transversală între talamusuri.

Peretele superior sau acoperișul este o lamă subțire ependimară, întinsă între columnele fornicale.

Peretele inferior sau podeaua, constituită de hipotalamus.

Peretele anterior este alcătuit din columnele fornicale, comisura albă anterioară (a telencefalului) și lama terminală.

Peretele posterior este format din epitalamus.

Talamusul

Este o formațiune ovoidală cu un diametru de 4 cm și formează peretele lateral al ventriculului al treilea. Prezintă doi poli:

Polul anterior se află înapoia orificiului Monro.

Polul posterior dată de metatalamus.

De-a lungul său prezintă următoarele patru fețe:

Fața dorsală mărginită de nucleul caudat și prezintă următoarele elemente:

Stria terminală este limita dintre talamus și nucleul caudat. Aceasta este însoțită de vena talamostriată.

Stria medulară care se termină în epitalamus.

Tenia talamusului

Lamă ependimară in partea laterală

Fața medială constituie peretele lateral al ventriculului al treilea

Fața laterală

Fața inferioară are raporturi cu subtalamusul.

Metatalamusul

Este format din corpul geniculat medial care aparține căi auditive și corpul geniculat lateral aparținând căi vizuale.

Epitalamusul

Este situată în partea posterioară a diencefalului și este alcătuit din comisura posterioară, habenulă și corpul pineal.

Hipotalamusul

Constituie peretele lateral a ventriculului al treilea împreună cu talamus, de care este separat de șanțul hipotalamic. Pe hipotalamus găsim următoarele elemente:

Corpii mamilari sunt situate lângă substanța perforată posterioară

Tuber cinereum, lamă de substanță cenușie situată între corpii mamilari și chiasma optică.

Infundibulul alcătuiește tija hipofizei

Emisferele cerebrale

Șanțurile

Șanțul lateral Sylvius este situată pe fața superolaterală a emisferei și este orientat oblic de jos în sus și înapoi. Delimitează lobul temporal de cel frontal și parietal. În profunzimea șanțului se află lobul insular.

Șanțul central Rolando este situat oblic pe fața superolaterală, de la marginea superioară a emisferei pănâ șanțul lateral. Separă lobul frontal de cel parietal.

Șanțul parietooccipital este situată pe fața medială a emisferei deasupra lobului posterior. Este orientat oblic înainte și în jos. Separă lobul parietal de cel occipital.

Lobii cerebrali

Lobul frontal reprezintă 40 % din greutatea totală a emisferei și prezintă o proemință orientată în față, denumită pol frontal. Este separat de lobul parietal prin șanțul central, iar de cel temporal prin șanțul lateral.

Lobul parietal , este situat între lobii frontal, occipital și temporal delimitat de șanțurile amintite mai în sus

Lobul occipital situat posterior de șanțul parieto-occipital prezintă o proeminență posterioară, denumită polul occiptal .

Lobul temporal, este situat infero-lateral și anterior prezintă o proeminență. Este separat de lobul frontal și cel parietal prin șanțul lateral.

Lobul, insular sau central Reil, aflat în adâncimea șanțului lateral, este acoperit de lobii învecinați prin părți operculare.

Formațiuni interemisferice

Formațiunile interemisferice sunt elemente care leagă împreună cele două emisfere și sunt reprezentați de următoarele:

Corpul calos

Comisura alba anterioară, o lamă subțire de substanță albă

Lama terminală, cordon alb transvers, situat între rostrum și chiasma optică

Fornix

Septul pelucid situată între partea anterioară a corpului calos și fornix

Corpus callosum

Rostrumul sau ciocul, vârful inferior al genunchiului care se continuă în lama terminală

Genunchiul cu o convexitate orientată în față și care se continuă prin trunchi

Trunchiul, partea mijlocie, are o față superioara convexă care vine în apropierea girusului cingular, de care este separat prin șanțul corpului calos. Fața inferioară concavă alcătuiește tavanul cornului frontal ale ventriculilor laterali.

Spleniumul , este partea dilatată și rotunjită, curbată în jos, situat superior de epifiză.

Fornix

Stâlpii anteriori sunt situați anterior și lateral și constituie peretele anterior al ventriculului al treilea. Se termină în corpii mamilari.

Corpul partea intermediară care se lipește de trunchiul corpului calos.

Stâlpii posteriori sunt situate inferior de corpul calos la cornul inferior al ventriculului lateral. Marginea laterală se subțiază, formînd tenia vălului coroidian. Se termină ca o bandeletă subțire pe hipocamp.

Nuclei bazali

Nuclei bazali sunt date de corpul striat, corpul amigdalodian și claustrum. Dintre acestea vom detalia corpul striat, fiind cel mai important. Claustrul este o lamă subțire de substanță cenușie situată lateral de putamen, delimitat de capsula externa și capsula extrema

Corpul striat

Nucleul caudat

Are forma unei virgule și o lungime de 7 -10 cm. Este situată în jurul marginii dorsolaterale a talamusului de care este delimitat prin stria terminală și vena talamostriată.

Capul, se află înaintea orificiului Monro și pătrunde în lobul frontal

Corpul se extinde posterior până la pulvinarul talamusului.

Coada este în jurul polului posterior al talamusului, orientat în jos și apoi înainte în lobul temporal

Nucleul lentiform (lenticular)

Situată lateral de talamus și nucleul caudat, între capsula internă și capsula externă este o formațiune sub formă de lentile biconvexe. Este divizată de lama medulară laterală în două părți:

-Putamen partea laterală mai largă și mai întunecată.

-Globul palid partea medială mai mică și mai deschisă la culoare. O lamă de substanță albă subîmparte globul palid într-o porțiune externă și una internă

Oasele craniului neural și visceral

Craniul este format din neurocraniu si viscerocraniu.

Neurocraniul prezintă partea postero superioară a craniului care adăpostește creierul mare, are următoarele părți:

Calvaria

Baza craniului, reprezintă porțiunea inferioară a craniului.

Neurocraniul este format din 5 oase:

Viscerocraniul reprezintă porțiunea antero inferioară a craniului.

Viscerocraniul este format din:

Masivul facial alcătuit din maxilă și oasele perimaxilare.

Mandibula, care este elementul mobil al craniului.

Viscerocraniul este format din 9 oase:

OSUL FRONTAL

Osul frontal aparține neurocraniului, care se află în partea anterioară a craniului.

Osul frontal este alcătuit din 4 părți:

Scuama frontală

Partea orbitală

Partea nazală

Sinus frontal

1. Scuama frontală, așezat în plan frontal, prezintă două fețe:

fața externă

fața inernă

Fața externă cuprinde următoarele elemente:

Marginea supraorbitală

Incisura frontală, gaură frontală

Incisura supraorbitală, gaură supraorbită

Procesul zigomatic

Arcul supercilliar

Tuber frontal

Linia temporală

Glabella

Marginea parietală

Fața internă cuprinde următoarele elemente:

Creastă frontală

Gaura oarbă

Șanțul sinusului sagital superior

2. Partea orbitală formează peretele superior al cavității orbitale, și prezintă două fețe:

Fața orbitală

Fața endocraniană

Fața orbitală cuprinde următoarele elemente:

Fosa glandei lacrimală

Fovea trochleară

Fața endocraniană cuprinde următorul element:

Impressiuni digitiforme

3.Partea nazală, unde se fixează oasele nazale și procesul frontal al maxilei. Porțiunea nazală a osului frontal se continuă spre jos cu spina nazală.

4. Sinusul frontal reprezintă cavitatea în interirul scuamei osului frontal. La acest nivel se găsesc următoarele elemente structurale:

Septul intersinusal frontal

Apertura sinusului frontal

OSUL PARIETAL

Osul parietal aparține neurocraniului, este situat in partea laterală a craniului. Prezintă 2 fețe, 4 margini și 4 unghiuri.

Fața externă

Fața internă

Fața externă cuprinde următoarele elemente:

Tuber parietală

Linia temporală superioară

Linia temporală inferioară

Gaura parietală

Fața internă cuprinde următoarele elemente:

Impressiuni digitiforme

Șanțuri arteriale

Șanțul sinusului sagital superior

Șanțul arteriei meninge medie

Osul parietal prezintă 4 margini:

Marginea sagitală

Marginea frontală

Marginea occipitală

Marginea squamosă

Osul parietal prezintă 4 unghiuri:

Unghiul frontal

Unghiul sphenoidal

Unghiul occipital

Unghiul mastoidian

Gaura parietală care se găsește la nivelul unghiului occipital.

OSUL OCCIPITAL (Os occipitale)

Osul occipital aparține neurocraniului, care se află în partea postero inferioară a craniului. Osul occipital are 3 părți, fiecare prezintă o față externă si o fața internă.

Partea bazilară

Partea laterală

Partea scuamoasă

1. Partea bazilară, este situat anterior.

Fața externă cuprinde următorul element:

Tuberculul faringian

Fața internă cuprinde următoarele elemente:

Clivus

Șanțul sinusului pietros inferior

2. Partea laterală

Fața externă cuprinde următoarele elemente:

Condilul occipital

Fosa condilară

Canalul condilar

Canalul nervului hypoglos

Fața internă cuprinde următoarele elemente:

Tuberculul jugular

Incizura jugulară

Procesul intrajugulară

Procesul jugulară

Șanțul sinusului sigmoidian

3. Partea scuamosă, situat posterior.

Fața externă cuprinde următoarele elemente:

Protuberantia occipitală externă

Creasta occipitală externă

Linia nuchală superioară

Linia nuchală suprema

Linia nuchală inferioară

Fața internă cuprinde următoarele elemente:

Eminenta cruciformă

Creasta occipitală internă

Șanțul sinusului sagital superior

Șanțul sinusului transvers

OSUL TEMPORAL

Osul temporal aparține neurocraniului, se găsește in porțiunea mijlocie craniului. Osul temporal este alcătuit din 4 părți:

Partea pietroasă

Partea mastoideană

Partea scuamoasă

Partea tympanică

1. Partea pietroasă are forma unei piramide triunghiulare cu vărful situat spre anterior și spre medial. Prezintă 3 fețe (anterioară, posterioară, inferioară), 3 margini (superioară, anterioară, posterior) și un vârf . În interiorul părții pietroase se află cavitatea timpanică.

Fața anterioară cuprinde următoarele elemente:

Impresiunea trigeminală

Eminența arcuată

Tegmen timpani

Hiatul canalului nervului petros mare

Hiatul canalului nervului petrosi mic

Fața posterioară cuprinde următoarele elemente:

Porul acustic intern

Meatul acustic intern

Fosa subarcuată

Apertura externă aquaeductus vestibuli

Fața inferioară cuprinde următoarele elemente:

Canalul carotic

Canaliculul caroticotympanic

Fosa jugulară

Canaliculul mastoidian

Fosula petrosa

Gaură stylomastoidiană

Procesul stiloid

Vârful părții pietroase vine în contact cu corpul si aripa mare a osului sfenoidal. Între aceste elemente se află gaura ruptă. La acest nivel se găsesc următoarele elemente anatomice:

Canalul carotic

Canaliculul musculotubar

2. Partea mastoidiană prezintă 2 fețe (fața externă si fața internă):

Fața externă cuprinde următoarele elemente:

Procesul mastoidian

Celule mastoidiene

Incisura mastoidiană

Spina suprameatică a lui Henle

Gaura mastoidiană

Fața internă cuprinde următoarele elemente:

Șanțul sinusului sigmoidian

3. Partea scuamoasă prezintă două fețe: fața externă care se mai numește și față temporală, respective fața internă numit și față cerebrală

Fața temporală cuprinde următoarele elemente:

Procesul zygomatic

Arcul zigomatic

Tuberculum articulare

Fosa mandibulară

Linia temporală

Fața cerebrală cuprinde următoarele elemente:

Depresiuni osoase

4. Partea timpanică, cuprinde următoarele elemente:

Porul acustic extern

Șanțul tympanic

Între părțile osului temporal se sunt mai multe suturi:

Fisura tympanoscuamosă

Fisura tympanomastoidiană

Fisura petrotimpanică

Fisura petrosquamosă

OSUL SFENOIDAL

Osul sfenoidal aparține neurocraniului aflându-se în porțiunea mijlociea a craniului. Osul sfenoidal este alcătuit din 4 părți:

Corpul osului sfenoidal

Aripile mici ale osului sfenoidal

Aripile mari ale osului sfenoidal

Procesele pterigoidiene ale osului sfenoidal

1. Corpul osului sfenoidal, are formă cubică care are 6 fețe (anterioară, posterioară, superioară, inferioară, 2 fețe laterale). În interiorul corpului se află o cavitate, sinusul sfenoidal.

Fața superioară are formă de șa, se mai numește șeaua turcească. Această față cuprinde următoarele elemente:

Fosa hipofizală

Dorsul șeii

Tuberculul șeii

Șanțul prechiasmatic

Fața anterioară are rol în alcătuirea peretelui posterior al cavității nazale. Această față cuprinde următoarele elemente:

Creasta sfenoidală

Apertura sinusului sfenoidal

Fața inferioară unde găsim următorul element:

Rostrum sphenoidal

Fața posterioră este atașată de partea bazilară a osului occipital.

Fețele laterale, sunt situate endocranian unde se găsește:

Șanțul carotic

2. Aripile mici ale osului sfenoidal unde se găsesc următoarele formațiuni anatomice:

Canalul optic

Fisură orbitală superioară

Procesul clinoid anterior

3. Aripile mari ale osului sfenoidal au 5 fețe și de 5 margini:

Fața cerebrală, prezintă următoarele elemente anatomice:

Gaura rotundă

Gaura ovală

Gaura spinoasă

Fața orbitală participă la delimitarea cavității orbitei, a fisurii orbitale superioare și a fisurii orbitale inferioare.

Fața maxilară, se mai numește și față sfenomaxilară care participă la delimitarea fosei pterigopalatine. La acest nivel se deschide gaura rotundă.

Fața temporală, este situată lateral..

Fața infratemporală este situată tot lateral, inferior de fața temporală. La acest nivel se găsesc următoarele elemente anatomice:

Creasta infratemporală

Spina osului sfenoidal

Cele 5 margini ale aripilor mari a osului sfenoid sunt:

Marginea frontală

Marginea squamosă

Marginea parietală

Marginea petroasă,

Margine zigomatică

4. Procesele pterigoidiene ale osului sfenoidal, sunt două procese vericale care sunt formate din două lame osoase. La nivelor proceselor pterigoidiene se găsesc următoarele elemente:

Șanțul pterygopalatin

Fosa pterigoidă

Fosa scafoidă

Cârligul pterigoidian

Canalul pterigoid

OSUL ETMOID

Osul etmoid aparține viscerocraniului, situat în porțiunea anterioară și mediană a craniului, participă la formarea cavității nazale și al orbitei. Este format de 3 părți:

Lama cribroasă

Lama perpendiculară

Labirintul etmoidal

1.Lama cribroasă a osului etmoid vine în contact cu incisura etmoidală a osului frontal se mai numește și lama ciuruită a etmoidului.

2.Lama perpendiculară a osului etmoid participă la formarea septului nazal osos

3. Labirintul etmoidal, este alcătuit din mai multe celule osoase pneumatice care sunt situate pe marginile laterale ale laminei cribrosa

Fața laterală a labirintului etmoidal se mai numește si lamă orbitală, având formă patrulateră și participă la formarea cavității orbitei. Fața medială a labirintului etmoidal participă la formarea cavității nazale, la acest nivel găsim următoarele elemente anatomice:

Conca nazală superioară

Conca nazală medială

Conca nazală supremă

Procesul uncinat

Bula etmoidală

Hiatul semilunar

Infundibulul etmoidal

OSUL NAZAL

Osul nazal are rol în formarea scheletului nasului. Vine în contact cu partea nazală a osului frontal și cu procesul frontal al maxilei. Osul nazal are două fețe: o față externă și o față internă. Fața internă prezintă un șanț longitudinal.

OSUL LACRIMAL

Osul lacrimal este situat între următoarele oase: osul frontal, osul etmoid și maxilă. Osul lacrimal prezintă două fețe: o față medială și o față orbitală. La nivelul feței laterale a osului lacrimal există următoarele formațiuni anatomice:

Creastă lacrimală posterioară

Șanțul lacrimal

CORNETUL NAZAL INFERIOR

Este un os recurbat, situate pe peretele lateral al cavității nazale. Se fixează pe osul palatin și maxilă. Prezintă două fețe: o față medială și o față laterală. Cornetul nazal inferior împreună cu peretele lateral al cavității nazale, formează meatul nazal inferior.

Pe marginea superioară, cornetul nazal inferior prezintă trei prelungiri:

Procesul lacrimal

Procesul maxilar

Procesul etmoidal

OSUL VOMER

Osul vomer aparține viscerocraniului participând la formarea septului nazal osos. Prezintă patru margini:

Superioară

Inferioară

Anterioară

Posterioară

OSUL PALATIN

Osul palatin este un os care are forma literei „L” și este situat posterior de maxilă. Participă la formarea cavității nazale, a cavității orbitei și a fosei pterigopalatine. Este format din două lame osoase: lama orizontală și lama perpendiculară

Lama horizontală are 2 fețe: o față nazală și o față palatină,

La nivelul feței nazale găsim următoarele elemente:

Ceasta nasală

La nivelul feței palatinale găsim următoarele elemente:

Gaure palatine mici

Lama perpendiculară a osului palatin vine în contact cu maxila și cu procesul pterigoidian al osului sfenoid. Aceasta prezintă 2 fețe: fața maxilară și fața nazală și 3 procese: orbital, sfenoidal și piramidal.

Fața maxilară participă la formarea peretelui medial al fosei pterigopalatine.

Fața nazală participă la formarea cavității nazale. La acest nivel sunt 2 creste osoase:

Creasta etmoidală

Creasta conchală

Lama perpendiculară a osului palatin are 3 procese:

Procesul orbital

Procesul sfenoidal

Procesul piramidal

OSUL ZIGOMATIC

Osul zigomatic se găsește în porțiunea supero laterală a craniului. Osul prezintă 3 fețe și 3 procese osoase.

Fețele osului zigomatic sunt:

Fața laterală

Fața temporală

Fața orbitală

Osul zigomatic mai prezintă 3 procese:

Procesul frontal

Procesul temporal

Procesus maxilar

MAXILA

Maxila participă la formarea cavității nazale, a orbitei și a cavității bucale. Maxila este alcătuit din: corpul maxilei, procesele osoase ale maxilei, și sinusul maxilar.

Corpul maxilei are forma unei piramide având 4 fețe : fața anterioară, fața orbitală, fața infratemporală și fața nazală.

Fața anterioară, prezintă mai multe formațiuni anatomice:

Marginea infraorbitală

Incizura nasală

Fosa incizivă

Eminența canină

Fosa canină

Gaură infraorbitală

Creasta zigomatico-alveolară

Fața orbital participă la formarea cavității orbitale. Între fața orbitală a corpului maxilei și aripa mare a osului sfenoid se află fisura orbitală inferioară.

Fața infratemporală prezintă următoarele elemente:

Tuberculul maxilar

Gaura alveolară

Fața nazală, participă la formarea cavității nazale. La acest nivel găsim următoarele elemente:

Hiatul maxilar

Șanțul lacrimal

Maxila prezintă 4 procese: frontal, zigomatic, palatin și alveolar.

Procesul frontal prezintă trei creste osoase:

Creasta lacrimală anterioară

Creasta etmoidală

Creasta concală

Procesul palatin prezintă 2 fețe: o față superioară și o față inferioară situată spre cavitatea bucală.

La nivelul feței superioare găsim următoarele elemente :

Creasta nazală

Spina nazală anterioară

La nivelul feței inferioare găsim următoarele elemente:

Torusul palatin

Șanțuri palatine

Procesul alveolar prezintă următoarele elemente:

Tuberculul alveolar

Arcul alveolar superior care prezintă două fețe: una externă și una internă.

Alveolele dentare

Juga alveolară

MANDIBULA

Mandibula este formată din 3 părți:

Corpul mandibulei

Ramura mandibulei

Canalul mandibulei

Corpul mandibulei având forma unei potcoave.

Baza mandibulei prezintă 2 fețe: o față internă și una externă,

La nivelul feței externe a bazei mandibulei găsim următoarele elemente:

Simfiză mandibulară

Protuberantia mentală

Tuberculul mental

Gaura mentală

Linia oblică

La nivelul feței interne a bazei mandibulei găsim următoarele elemente:

Spina mentală

Linia milohioidiană

Fosa digastrica

Gaura sublinguală

Gaura submandibulară

Torusul mandibular

Ramura mandibulei se găsește în partea posterioară a corpului. Prezintă unghiul mandibulei, 4 margini și 2 fețe.

Marginea superioară a ramurii prezintă două procese osoase:procesul coronoid și procesul condilar.

Marginea anterioară a ramurii prezintă două creste osoase.

Ramura mandibulei prezintă două fețe:

La nivelul feței laterale, găsim:

Tuberozitatea masseterică

La nivelul feței mediale găsim:

Gaura mandibulară

Lingula mandibulară, spina lui Spix

Antilingula mandibulară

Șanțul milohioidiană

Tuberozitatea pterigoidiană

Canalul mandibular este un canal osos situat în interiorul mandibulei având un orificiu posterior și un orificiu anterior.

Canalul mandibulei prezintă 3 segmente:

Segmentul posterior

Segmentul mijlociu

Segmentul anterior

OSUL HIOID

Osul hioid se găsește în regiunea anterioară a gâtului.

Osul hioid este alcătuit din 3 părți

Corpul osului hioid

Cornul mare

Cornul mic

ENDOBAZA

Endobaza sau baza internă a craniului este împărțită în trei etaje:

Fosa craniană anterioară

Fosa craniană mijlocie

Fosa craniană posterioară

Fosa craniană are ca limite:

Anterior: fața internă a scuamei osului frontal

Posterior: aripile mici ale osului sfenoidal și șanțul prechiasmatic

Fosa craniană medie are ca limite:

Anterior: aripile mici ale osului sfenoidla și șanțul prechiasmatic

Posterior: marginea superioară a stâncii temporalului și dosul șeii turcești

Fosa craniană posterioară are ca limite:
Anterior: marginea superior a stâncii temporalului și dosul șeii turceștiPosterior: fața internă a squamei osului occipital

EXOBAZA

Exobaza sau baza externă a craniului este împărțită in 3 zone:

Zona anterioară

Zona mijlocie

Zona posterioară

Zona anterioară are ca limite:

Anterior: arcurile supraciliare ale osului frontal

Posterior: linia bizigomatică

Zona mijlocie are ca limite:

Anterior: linia bizigomatică

Posterior: linia bimastoidiană

Zona posterioară are ca limite:

Anterior: linia bizigomatică

Posterior linia nucală superioară

Anatomia capului și gâtului

MUȘCHII MIMICII

Se mai numesc și mușchi pieloși prezintă 3 caractere comune principale:
1. Au o inserție mobilă cutanată
2. Sunt grupați în jurulor orificiilor feței
3. Sunt inervați de nervul facial

A.Mușchii pieloși ai craniului

– occipitalul – este un mușchi patrulater. Inserția: linia nucală superioară și pe marginea posterioară a aponevrozei epicraniene

– frontalul – constituie partea anterioară a aponevrozei epicraniene și se inseră pe acesta. Anterior se inseră prin fascicule mediale, intersprâncenare, pe fața profundă a pielii.

B.Mușchii pleoapelor și sprâncenelor
– orbicularul pleoapelor – prezintă trei părți și inervează pleopale și sprâncenele:
– a – porțiunea orbitară
– b – porțiunea palpebrală
– c – porțiunea lacrimală (mușchiul lui Horner)
Se inseră prin intermediul tendonului direct și reflectat pe maxilla și osul lacrimal

– sprâncenosul – inserția: partea internă a sprâncenei și fața profundă a dermisului

C.Mușchii nasului

– piramidalul – Inserția: oasele nazale și pielea regiunea intersprâncenară.
– transversul nasului – inserția: dosul nasului
– dilatatorul nărilor – inserția: marginea posterioară a cartilajului alare.

D.Mușchii buzelor se împart în două grupe:

– Mușchi constrictori:

– orbicularul buzelor este alcătuit din 2 părți:
a) orbicularul extern

b) orbicularul
– compresorul buzelor

– Mușchi dilatatori:

a) Mușchi profunzi:

– caninul: inserția: groapa canină
– buccinatorul inserția: processus alveolaris
– pătratul bărbiei inserția: linia oblică externă a mandibulei și pielea buzei inferioare.
– moțul bărbiei inserția proceselealveolare și fața profundă a pielii bărbiei.

b) Mușchi superficiali:

– ridicătorul comun al buzei superioare și al aripei nasului între maxila și aripa nasului și buza superioară.
– ridicătorul propriu al buzei superioare se inseră sub precedentul.
– zigomatic mare
– zigomatic mic
– rizorius al lui Santorini între aponevroza maseterină și comisura labială – pielosul gâtului între pielea de la nivelul regiunii subclaviculare, acromiale și deltoidiene și pe linia oblică externă a mandibulei.

MUȘCHII MASTICATORI

Sunt mușchii care acționează asupra mandibulei realizând masticația. Se împart în:

A. Mușchi ridicători ai mandibulei:
– Mușchiul temporal origine: linia temporalis inferior și fascia temporală; inserția: processus coronoideus mandibulae
– Mușchiul maseter Alcătuit din două fascicule: superficial și profund. Fascicolul superficial are originea de pe marginea inferioară a arcului zigomatice și se inseră pe fața externă a ramurii mandibulei. Fascicolul profund are origine de pe marginea inferioară a arcadei zigomatice și se inseră asemănător fascicolului superficial

– Mușchiul pterigoidian medial originea în foseta pterigoidă și se inseră pe fața internă a ramurii mandibulei

B. Mușchi coborâtori ai mandibulei:
-Burta anterioară a digastricului. Digastricul are două burți: una anterioară care are originea de pe fosa digastrică a mandibulei, iar cea posterioară pe apofizei mastoid iar cele două se inseră prin intermediul unui tendon intermediar pe hioid
– Mușchiul milo-hiodian – originea: linia milo-hiodiană, inserția pe osul hioid.
– Mușchiul genio-hiodian – originea apofizele genii inferioare și inserția pe osul hioid.
– Mușchiul pielos al gâtului

C. Mușchi retropulsori ai mandibulei – burta posterioară a digastricului și mușchiul temporal

D. Mușchi proiectori înainte a mandibulei – sunt mușchii pterigoidieni laterali dar numai prin contracția lor simultană. Au originea prin două fascicule: unul de pe aripa mare a sfenoidului, sub creasta infratemporală și altul de pe apofiza pterigoidiană. Inserția se face pe colul mandibulei,

ARTERELE CAPULUI ȘI GÂTULUI

Cercul arterial Willis (circulus arteriosus cerebri)

Este situată la endobază, în jurul lamei terminale,chiasmei optice, infundibulului, corpiilor mamilari și substanța perforată posterioară și este constituit din următoarele:

-A. cerebrală posterioară

-A. comunicantă posterioară

-A. comunicantă anterioară

ARTERA CAROTIDĂ EXTERNĂ

Ia naștere la nivelul marginii superioare a cartilajului tiroid din bifurcația arterei carotide comune pe cele două părți ale capului. Iniția artera carotida externă se găsește anterior și interior față de artera carotida internă, după care se îndreaptă în sus și în afară
Artera carotidă externă are 6 ramuri colaterale din care trei anterioare, unul medial, două posterioare:
– artera tiroidiană superioară
– artera linguală
– artera facială
– artera faringiană ascendentă
– artera occipitală
– artera auriculară posterioară.

Totodată artera carotidă externă prezintă două ramuri terminale:

-artera maxilară

-artera temporală superficială

ARTERA VERTEBRALĂ

Are originea din porțiunea interscalenică a arterei subclaviculare. Pătrunde în canalul transvers de pe apofizele transverse ale vertebrelor cervicale. La nivelul atlasului traversează membrana occipitală și pătrunde în craniu prin gaura occipital unde cele două artere vertebrale se unesc și formează artera basilară care se situează în șanțul omonim și se termină cu două ramuri terminale: artera cerebri posterior și artera cerebellaris superior. Mai are ca ca ramuri artera cerebellaris inferior anterior. Din artera vertebrală provine artera cerebellară inferioară posterioară.

VENELE CAPULUI ȘI GÂTULUI

Sângele venos de la cap și gât este vărsat în trunchiurile venoase de la baza gâtului prin 6 vene principale

VENA JUGULARĂ INTERNĂ
Strânge sângele venos din cutia craniană, regiunea orbitală, din mare majoritate a feței și a regiunii anterioare a gâtului. Este situată în continuare sinusului venos lateral de la nivelul găurii rupte posterioare. Se unește cu vena subclaviculară și formează trunchiul vevos brahio-cefalic.
Prezintă două dilatații mai importante de-a lungul traiectului său: una superioară, situată în fosa venei jugulare și una inferioară situată la partea caudală sau inferioară a venei.

VENA JUGULARĂ EXTERNĂ
Constituie drenajul venos a cutiei craniene, regiunile profunde ale feței și de la planurile superficiale ale regiunilor posterioare și laterale ale gâtului. Ia naștere în loja parotidiană, posterior și medial de condilul mandibulei, din unirea venelor temporală superficială și maxilară și se varsă în confluentul venos jugulo-sucblavicular.

VENA JUGULARĂ ANTERIOARĂ
Constituie drenajul venos a regiunii anterioare ale gâtului și se varsă în vena subclaviculară.

VENA VERTEBRALĂ
Ia naștere din plexul occipito-vertebral urmărește artera omonimă și se termină în trunchiul venos brahio-cefalic respectiv.

LIMFATICELE CAPULUI ȘI GÂTULUI

Ganglionii limfatici a capului și gâtului se grupează în 4 grupe:
1. Cercul ganglionar pericervical care este dat din 5 grupe ganglionare secundare:
a) Grupul occipital
b) Grupul mastoidian

c) Grupul parotidian este format din trei grupe distincte:
– ganglionii supraaponevrotici
– ganglionii subaponevrotici
– ganglionii parotidieni profunzi

d) Grupul submaxilar
e) Grupul genian și submental

2. Lanțul ganglionar jugular anterior

3. Grupul lateral profund al gâtului alcătuit din trei grupe:
a) grupul jugular intern

b) grupul spinal
c) grupul cervical transvers

4. Grupul cervical profund juxtavisceral alcătuite din următoarele grupe ganglionare:
– ganglionii retrofaringieni;
– ganglionii prelaringieni;
– ganglionii pretraheali;
– ganglionii recurențiali.

NERVII CRANIENI

Avem un număr de 12 perechi de nervi cranieni, care după funcție pot fi:

Senzitivi

Viscerosenzitiv

Somatosenzitiv

Motorii

Somatomotorii

Branhiomotorii

Visceromotorii

Micști

I. NERVII OLFACTIVI

Receptori=Protoneuroni: Epiteliocit neurosenzorial olfactiv din ele se formează neurofibra olfactivă

Fila olfactivă în număr de 12-15 formează împreună N. olfactiv

Orificiul de pasaj: Lama ciuruită a osului etmoidal

Originea aparentă: Bulbul olfactiv

Tractul olfactiv

II. NERVUL OPTIC

Originea aparentă: axonii neuronilor multipolari situați in stratul 8 al retinei

Discul nervilor optici este locul de ieșire a nervului optic

Traiect: cei doi nn. optici se încrucișează la nivelul chiasmei optice și de aici se continua ca tract optic

Orificiul de pasaj: Canalul optic

III. NERVUL OCULOMOTOR

Nuclei

Nucleul nervului oculomotori / Nucleul central Perlia

Inervează: M. drept superior, M. drept medial, M. drept inferior, M. oblic inferior, M. ridicător al pleoapei superioare

Nucleul acesor Westphal-Edinger

Inervează: M. sfincter pupilar, M. ciliar

Originea aparentă: Fosa interpedunculară

Ramurile sale trec prin inelul comun Zinn

Orificiul de pasaj: Fisura orbitală superioară

IV. NERVUL TROHLEAR

Nucleul: Nucleul nervului trochlear și după un scurt timp filete nervoase se încrucișează și alcătuiesc decusația nervului trochlear

Inervează: M. oblic superior

Originea aparentă:

Singura pereche de nervi care au originea de pe fața dorsală a trunchiului cerebral

Partea laterală a vălului medular superior

Inferior de Coliculii quadrigemeni inferiori

Orificiul de pasaj: Fisura orbitală superioară

Trece superior de inelul tendinos comun

V. NERVUL TRIGEMEN

Nuclei:

Nucleul motor al nervului trigemen

Nucleul pontin al nervului trigemen

Nucleul spinal al nervului trigemen

Nucleul mesencefalic al nervului trigemen

Originea aparentă: Puntea lui Varol cu două rădăcini

Rădăcina senzorie: intră în partea concavă a ganglionului trigeminal Gasser

Rădăcina motorie: are rol în alcătuirea nervului mandibular, fiind singurul nerv motor

Părți:

N. oftalmic (senzitiv): orificiul de pasaj: fisura orbitală superioară

N. maxilar (senzitiv): orificiul de pasaj: gaura rotundă

N. mandibular (mixt): orificiul de pasaj: gaura ovală

Ramuriile principale ale nervului oftalmic

Nervul lacrimal

Nervul frontal

Nervul nazociliar

Ramurile principale ale nervului maxillar:

Rr. ganglionare

Rr. orbitală

Rr. nazale posterioare superioare laterale și mediale

N. nzsopalatin

N. faringian

N. palatin mare

Nn. palatine mici

Nn. alveolare superioare posterioare

N. zigomatic

N. infraorbital

Ramurile principale ale nervului mandibular:

Rr. ganglionare și ganglionul otic

N. pterigoid lateral

N. pterygoid medial

N. maseter

Nn. temporal profun

N. bucal

N. auriculotemporal

N. lingual

N. alveolar inferior

N. milohioid

Mușchii inervați de nervul mandibular:

M. pterygoid lateral

M. pterygoid medial

M. temporal

M. tensor al timpanului

M. tensor al vălului palatin

M. maseter

M. digastricus burta anterioară

M. milohioid

VI. NERVUL ABDUCENS

Inervează: M. dreptul lateral

Originea aparentă: Șanțul bulbopontin

Orificiul de pasaj: Fisura orbitală superioară

VII. NERVUL FACIAL  Originea reală este grupul nuclear facial din punte

Nuclei:

Nucleul solitar

Nucleul salivator superior

Originea aparentă: Șanțul bulbopontin

Orificiul de pasaj: Gaura stilomastoidiană

Ramuri:

N. staped –segmentul mastoidian

N. auricular posterior

Plexul intraparotid

Rr. temporale

Rr. zigomatice

Rr. bucale

R. cervicale

VIII. NERVUL VESTIBULOCOHLEAR

Nuclei:

Nucleul cochlear anterior și posterior

Nucleul vestibular medial, lateral, superior și infeior

Originea aparentă:

Rădăcina vestibulară

Rădăcina cochleară aceste împreună formează un trunchi și provin din șanțul bulbopontin

Ramuri:

N. vestibular

Ggl. vestibular al lui Scarpa

N. cochlear

Ggl. cochlear al lui Corti

IX. NERVUL GLOSOFARINGIAN

Nuclei:

Nucleul ambiguu

Nucleul tractului solitar

Nucleul salivator inferior

Originea aparentă: Șanțtul retroolivar

Ganglioni:

Ggl. superior-Ehrenritter situat intracranian

Ggl. inferior-Andersch situat în fosula petrosa

Orificiul de pasaj: Gaura jugulară

Ramuri:

N. timpanic- Jacobsen/Andersch

R. sinusului carotic –Hering

Rr. faringiene

Rr. linguale

X. NERVUL VAG

Nuclei:

Nucleul ambiguu

Nucleul solitar

(Nucleul salivator inferior)

Nucleul dorsal al nervului vag

Originea aparentă: Șanțul retroolivar

Orificiul de pasaj: Gaura jugulară

Ganglioni senzitivi:

Ggl. superiori

Ggl. inferiori

Ramuri:

R. auriculară – singura ramură cutanată

R. comunicantă cu nervul glosofaringian

Rr. faringiene

N. laringian superior

Ramuri toracale și abdominale

N. laringian recurent

XI. NERVUL ACCESOR

Nuclei:

Nucleul ambiguu

Nucleul spinal

Originea aparentă:

Rădăcina craniană–Șanțul retroolivar

Rădăcina spinală –între Șanțul ventrolateral și Șanțul dorsolateral superior de C5

Orificiul de pasaj:

Gaura jugulară

Ramuri:

R. internă –ramură motorie pentru mușchii laringieni și faringieni

R. externă –inervează m. sternocleidomastoidian, m. trapez

XII. NERVUL HIPOGLOS

Originea aparentă: Șanțul preolivar

Orificiul de pasaj: Canalul hipoglos

Ramuri:

Rr. linguale

NERVII SPINALI

I. GENERALITĂȚI

În număr de 31 perechi pot fi împărțite în raport cu vertebrele concomitente în felul următor:

8 perechi nervi cervicali , prima pereche trece deasupra atlasului, a opta pereche dedesubtul vertebrei cervicale șapte.

12 perechi de nervi toracali, numerotați după vertebra toracală supraiacentă.

5 nervi lombari

5 nervi sacrali

l nerv coccigian

Fiecare nerv spinal este conectat cu măduva spinării prin două rădăcini, acestea fiind rădăcina anterioară și ceea posterioară care se unesc la nivelul măduvei spinării.

I. PLEXUL CERVICAL

Este constituit din ramurile anterioare ale nervilor C1-C4, care subîmpărțite în ramuri superioare și inferioare, joncționează între ele formând anse prevertebrale. Plexul cervical emite ramuri sensitive și motorii:

A. Ramurile senzitive

N. occipital mic

N auricular mare

N. transvers a gâtului

Nn. supraclaviculari

B. Ramurile motorii

Ansa cervicalis, denumită și "ansa hipoglosului" inervează mușchii infrahioidieni și constituie două rădăcini ale plexului cervical:

Rădăcina superioară

Rădăcina inferioară

N. frenic provine din ramurile anterioare C3-C4 și inervează cel mai important mușchi respirator, diafragma.

II. PLEXUL BRACHIAL

Este datorată anastomozării ramurilor anterioare ale nervilor C5-C8 și T1.

Prin traiectul său trece pirn regiunea laterală a gâtului și cea axilară. În comparație cu clavicula are două părți: una supraclaviculară și una infraclaviculară. Parte supraclaviculare reprezintă trei trunchiuri principale:

Trunchiul superior, C5-C6

Trunchiul mijlociu, C7

Trunchiul inferior, C8 și T1

Partea infraclaviculară reprezintă trei fascicule și acestea vin în continuarea trunciilor:

Fascicul lateral

Fascicul medial

Fascicul posterior

A. Ramurile supraclaviculare

N. dorsal al scapulei pentru inervarea mușchiilor: ridicătorul omoplatului și romboizii.

N. toracic lung (Bell) inervează mușchiul dințat anterior.

N. suprascapular ajungând în regiunea scapulară înervează mușchii supra-și infraspinos.

Nn. pectoral lateral și medial inervează mușchiul omonim

N. subclavicular inervează mușchiul omonim

N. subscapular inervează mușchiul omonim

N. toracodorsal inervează mușchiul dorsal mare

B. Ramurile infraclaviculare

1. Fasciculul lateral:

n. musculocutanat

n. median- rădăcina laterală

2. Fasciculul medial:

n. median-rădăcina medială

n. ulnar

n. cutanat medial al brațului

n. cutanat medial al anterbrațului

3. Fasciculul posterior:

n. axilar

n. radial

III. NERVII INTERCOSTALI

Ramurile anterioare din cele 12 nervi toracali situate corespunzător vertebrelor toracale dau nercii intercostali care sunt situate în șanțurile costale de pe marginea inferioară a coastelor.

IV. PLEXUL LOMBAR

Constituie partea superioară a plexului lumbosacral și se formează prin adunarea ramurilor anterioare ale primilor patru nervi lombari.

A. Nervul iliohipogastric

B. Nervul ilioinguinal

C. Nervul genitofemural

D. Nervul femurocutanat

E. Nervul obturator

F. Nervul femural

V. PLEXUL SACRAL

Constituie partea inferioară a plexului lumbosacral și se formează prin convergența ramurile anterioare sacrale S1-S3, care părăsesc canalul sacral prin găurile anterioare ale osului omonim

A.Nervul fesier superior

B.Nervul fesier inferior

C Nervul micul sciatic

D.Nervul marele sciatic

VI. NERVUL COCCIGIAN

Este alcătuit din nervul coccigian și ramurile anteriore ale nervilor corespunzătoare vertebrelor sacrale S4-S5. Nervi care provin din el sunt nn. anoccigieni care inervează mușchii și pielea perineului posterior.

REGIUNILE CAPULUI

Regiunea frontală prezintă următoarele limite:

– Superior: sutura coronală

– Inferior depresiunii infraglabelare

– Lateral – procesul zigomatic și linia temporală a osului frontal

Straturile de la nivelul acestei regiuni sunt reprezentate de:

– piele;

– ṭesut adipos subcutanat cu elemente vasculonervoase superficiale

– strat muscular alcătuit din burta frontalǎ a mușchiului occipitofrontal, mușchiul sprâncenos sau corrugator supercili, fibre din orbicularul ochiului și procerus și din aponevroza epicraniană;

– țesut conjunctiv lax

– stratul osos

Regiunea parietală prezintă următoarele limite:

– Anterior: sutura coronală;

– Posterior: sutura lambdoidă;

– Lateral: linia temporală superioară a osului parietal

Straturile regiunii parietale sunt reprezentate de:

– piele;

– ṭesut adipos subcutanat cu mânunchiuri vasculonervoase superficiale

– aponevroza epicraniană împreună cu un ṭesut conjunctiv lax subaponevrotic;

– stratul osos

Regiunea temporală cu următoarele delimitări:

– Superior: lina temporală a osului frontal și lina temporală superioară a osului parietal;

– Inferior: arcul zigomatic;

– Anterior: osul zigomatic și procesul zigomatic a osului frontal

– Posterior: linia temporală superioară a osului parietal.

Straturile regiunii temporale sunt reprezentate de:

– piele;

– țesut subcutanat care cuprinde elemente vasculonervoase ṣi anume:

a. Pachetul vasculonervos temporal superficial

b.Ramuri nervoase cu origine din nervul occipital mare, mic, nervul facial și zigomaticotemporal;

– Un strat musculofascial superficial împreună cu țesutul conjunctiv lax care însoțește;

– un strat fascial profund reprezentat de fascia temporală;

– loja temporală care conține mănânchiuri vasculonervoase temporale profunde

– stratul osos

Regiunea occipitalǎ prezintă următoarele limite:

– Superior: sutura lambdoidă;

– Inferior: linia nucală superioară;

– Lateral: sutura lambdoidă.

Straturile regiunii occipital sunt reprezentate de:

– piele;

– ṭesut subcutanat care conține elementele vasculonervoase corespunzătoare:

a. Ramuri nervoase din nervii occipital mare ṣi mic;

b. Arterele cu origine din artera occipitalǎ și artera auriculară posterioară, ramuri din artera carotidă externă;

c. Drenajul venos fiind dat de venele occipitale și auriculare posterioare;

d. Limfaticele drenează în nodulii occipitali;

– un strat musculofascial alcătuit mușchiului occipitofrontal și aponevroza epicraniană împreună cun un strat de țesut conjunctiv lax;

– stratul osos

REGIUNILE FEṬEI

Regiunea nazală este regiunea corespunzătoare nasului:

Limitele regiunii nazale sunt reprezentate de:

– superior–rădăcina nasului;

– inferior –marginea posterioară a septului nazal;

– lateral – ṣanṭurilor nazogenian ṣi nazo-orbital.

Straturille regiunii nazale sunt reprezentate de:

– piele;

– ṭesut adipos subcutanat;

– un plan muscular care conțite umătorii muṣchi: procerus, muṣchii nazali ṣi muṣchiul ridicător al buzei superioare, respective mușchiul ridicător al buzei superioare alequa nasului, câteodată putem zice și mușchiul depressor septului nazal;

Mânunchiurile vasculonervoase sunt reprezentate de: ramuri nervoase din nervul trigemen, ramurile arteriale provin din artera facial și oftalmică, iar venele drenează la nivelul venelor omonime. Limfa se drenează la nivelul nodulilor parotidieni superficiali.

– un plan osteofibrocartilaginos;

Regiunea orală poate fi denumită și regiunea labialǎ ṣi cuprinde buzele ce alcătuiesc peretele anterior al vestibulului bucal.

Limitele regiunii:

– superior, marginii posterioare a septului nazal;

– inferior, ṣanṭul mentolabial;

– lateral- comisura bucală.

Limitele superficiale nu corespund cu cele profunde, acestea fiind reprezentate de mucoasa bucală.

Straturile regiunii orale sunt:

– piele;

– ṭesut adipos subcutanat;

– un plan muscular alcătuit din:mușchii ridicători al aripii nasului, ridicători al buzei superioare, ridicători al unghiului gurii, coborȃtori al unghiului gurii, buccinator, coborȃtori al buzei superioare, dilatatori al nărilor, zigomatic mare ṣi mic;

– Elementele vasculonervoase ale regiunii sunt ramuri care provin din ramuri nervoase motorii din nervul facial, ramuri nervoase senzitive din nervul bucal, mental, infraorbital, ramurile arteriale cu origine din artera facial. Drenajul venos al regiunii se face la nivelul venei faciale.

– un plan mucos.

Regiunea mentală este situată ȋn partea inferioară a regiunii orale, cu forma unui patrulater ṣi este delimitată:

– superior, ṣanṭul mentolabial;

– inferior, marginii inferioare a mandibulei;

– lateral – comisura bucală.

Straturile regiunii mentale sunt reprezentate de:

– piele;

– ṭesut celular subcutanat;

– un plan muscular constituit din următorii muṣchi: platisma, coborȃtor al unghiului gurii, coborȃtor al buzei inferioare, mentonier.

Pachetele vasculonervoase de la acest nivel sunt date de pachetul vasculonervos mentonier

– stratul osteoperiostic al mandibulei.

Regiunea orbitalǎ poartă și denumirea de regiune palpebrală. Limita regiunii contituie liniile circulare duse la nivelul orificiului orbitar.

Straturile regiunii orbitare sunt reprezentate de:

– piele;

– ṭesut adipos subcutanat care conține elemente vasculonervoase superficiale: ramuri nervoase din nervii supra- ṣi infraorbital, ramuri arteriale din artera lacrimalǎ ṣi oftalmicǎ, iar venele sunt date de venele omonime;

– plan muscular constituit din următoarele mușchi: orbicular al ochiului ṣi muṣchiul ridicǎtor al pleoapelor;

– un plan conjunctiv submuscular ce conṭine elemente vasculonervoase profunde

– scheletul fibros al pleoapelor împreună cu glandele tarsului (glandele Meibomius) situate într-un strat fibrocartilaginos;

– un plan muscular neted: muṣchiul tarsal Muller;

– un plan conjunctival.

Regiunea infraorbitalǎ având următoarele limite:

– superior, marginii inferioare a aditusului orbitar;

– inferior, linia dintre aripa nasului ṣi tragus;

– lateral, o linie verticalǎ trasă vertical de la procesul zigomatic al maxilei;

– medial, ṣanṭul nazolabial ṣi nazoorbital.

Straturile regiunii infraorbitale sunt reprezentate de:

– piele;

– ṭesut adipos subcutanat alǎturi de mânunchiuri vasculonervoase corespunzătoare: ramuri nervoase din nervul infraorbitar, ramuri arteriale din artera infraorbitalǎ ṣi transversǎ a feṭei; venele omonime care se dreneazǎ în vena faciale

– plan muscular: zigomatic mic și mare, ridicǎtor al unghiului gurii, ridicǎtor al buzei superioare

-plan osos

Regiunea zigomaticǎ prezintă următoarele repere spațiale:

– inferior, linia care uneṣte tragusul cu aripa nasului;

– superolateral, arcul zigomatic,procesul zigomatic;

– Anterior, procesul maxilar al osului zigomatic;

– Posterior, tragus.

Straturile regiunii zigomatice sunt reprezentate de:

– piele;

– ṭesut adipos subcutanat însoțit de elemente vasculonervoase superficiale din nervul zigomatic, facial, respectiv auriculotemporal. În această regiune găsim și mănânchiul vasculonervos temporal superficial

– un plan dat de mușchii zigomatici.

Regiunea parotideomaseterinǎ reprezintă următoarele delimitări:

– superior, arcul zigomatic;

– inferior, marginea inferioarǎ a mandibulei

– anterior, marginii anterioare a muṣchiului maseter;

– posterior- marginea posterioara a mușchiului maseter.

Straturile regiunii parotideomaseterine sunt reprezentate de:

– piele;

– ṭesut adipos subcutanat bine reprezentat conținând următoarele muṣchi: zigomatici mic ṣi mare, rizorius, platisma ṣi pachete vasculonervoase constituite de: ramuri nervoase din nervul auriculotemporal, nervul facial, nervul auricular mare, ramuri arteriale din artera facialǎ ṣi transversa a feṭei; drenajul venos fiind în vena: facialǎ, retromandibularǎ ṣi temporalǎ superficialǎ;

– un plan fascial alcătuit din fascia maseterinî ṣi fascia parotidianǎ cu foițele superficiale și profunde

Loja masetericǎ conṭine: muṣchiul maseter ṣi pachetul vasculonervos maseterin

Loja parotidianǎ conṭine glanda parotidǎ ṣi elemente vasculonervoase: nervul facial, artera carotidǎ externă, vena retromandibularǎ, pachetul vasculonervos temporal superficial, pachetul vascular transvers al feṭei, mânănchiul vasculonervos retrocondilian (artera maxilarǎ, vena maxilarǎ ṣi nervul auriculotemporal), pachetul vascular auricular posterior (artera auricularǎ posterioarǎ, vena auricularǎ posterioarǎ).

În această lojă găsim ductul parotidian împreună cu canalul venos anastomotic dintre venele retromandibularǎ ṣi facialǎ.

– Stratul osos

Regiunea bucalǎ este o regiune pereche ṣi constituie peretele lateral al vestibului bucal

Este delimitatǎ astfel:

– superior, linia care uneṣte tragusul cu aripa nazalǎ;

– inferioar, marginii inferioare a mandibulei;

– Medial, ṣanṭul nazolabial;

– Lateral, marginea anterioare a muṣchiului maseter.

Straturile regiunii bucale::

– piele;

– ṭesut adipos subcutanat împreună cu elementele vasculonervoase superficiale

– un strat muscular superficial alcǎtuit din muṣchii: coborâtor al unghiului gurii, zigomatic mic, zigomatic mare, platisma ṣi rizorius;

– ductul glandei parotide sau ductul lui Stennon care se varsă în cavitatea bucală perforând mușchiul buccinators la nivelul incisivului numărul 2.;

– bula lui Bichat;

– elemente vasculonervoase profunde;

– strat musculofascial profund constituit din fascia bucalǎ ṣi muṣchiul buccinator;

– cel mai interior găsim mucoasa bucalǎ ṣi un plan osos.

GÂTUL

Gâtul este zona de tranziție dintre cap și trunchi și prezintă o parte anterioară și una posterioară.

Regiunea anterolaterală a gâtului poate fi subîmpărțită prin intermediul mușchiului sternocleidomastoidian în trei regiuni: triunghiul cervical anterior, regiunea cervicală laterală și regiunea sternocleidomastoidiană.

Triunghiul cervical anterior prezintă următoarele limite:

superior:marginea inferioară a mandibulei

lateral: marginea anterioară a mușchiului sternocleidomastoidian

vârful triunghiului: fosa jugulară de pe manubriul sternal.

Osul hioid împarte regiunea cervicală anterioară în regiune supra- și subhioidiană, iar prin intermediul mușchiului digastric și omohioidian sunt delimitate alte patru triunghiuri:

triunghiul submandibular

triunghiul carotidian

triunghiul omotraheal

triunghiul submentonier.

Triunghiul submandibular prezintă următoarele limite:

– Superficiale: superior: marginea inferioară a mandibulei

anterior: marginea medială a mușchiului digastric)

posterior: marginea inferioară a mușchiului digastric

vârful triunghiului constituie tendonul intermediar al mușchiului digastric;

– Profunde: mușchii milohioidian, hipoglos și constrictor superior al faringelui.

Straturile triunghiului submandibular sunt reprezentate de:

– piele;

– ṭesut subcutanat;

– un strat musculofascial superficial constituit din:platisma, fascia cervicală

superficială, mănunchi vasculonervos superficiale

– foița superficială a fasciei cervicale;

– loja submandibulară;

– foița profundă a fasciei cervicale;

– planul muscular profund alcătuit din trei straturi: strat superficial constituit din mușchiul

digastric și stilohioidian, strat intermediar reprezentat de mușchiul milohioidian și stratul profund dat de mușchiul hipoglos.

Triunghiul carotidian este delimitată:

– Superior: mușchiului digastric venter posterior;

– Inferior: marginea posterioară a mușchiului omohioidian venter superior;

– Posterior: marginea anterioară a mușchiului sternocleidomastoidian.

Straturile triunghiului carotidian sunt reprezentate de:

– piele;

– ṭesut subcutanat;

– un singur strat musculofascial reprezentat de platisma și de fascia cervicală superficială cu elementele vasculonervoase

– fascia cervicală

-Teaca carotică: este o dedublare a fasciei cervicale și conține următoarele elemente:

-a carotidă comună situată cel mai medial și puțin posterior

-vena jugulară internă situată exterior și anterior

-nervul vag situat între cele două și puțin posterior

Triunghiul omotraheal prezintă următoarele litime:

– Superficial:

• Superior, marginii superioare a mușchiului omohioidian;

• Posterior, marginea anterioară a mușchiului sternocleidomastoidianul;

• Medial, linia mediană a gâtului.

– Profund: fața posterioară a fasciei pretraheale.

Straturile triunghiului omotraheal sunt reprezentate de:

– piele;

– ṭesut subcutanat;

– un strat musculofascial superficial dat de platisma și fascia cervicală superficială

– un strat musculofascial profund constituit din fascia pretraheală și mușchii infrahioidieni dispuse în două planuri:

•superificial: mușchiul omohioidian (burta superioară) și mușchiul sternohioidian;

•profund: mușchiul sternotirohioidian și mușchiul tirohioidian.

În această regiune găsim spațiul suprasternal Burns, o dedublarea a foiței superficiale a fasciec cervicale care conține vena jugulară anterioară, noduri limfatice și țesut adipos.

Triunghiul submentonier este delimitat de:

– Inferior, osul hioid;

– Medial, linia mediană a gâtului;

– Lateral, marginea medială a burtei anterioare a mușchiului digastric

Straturile triunghiului submentonier sunt reprezentate de:

– piele;

– ṭesut subcutanat;

– un strat musculofascial superficial dat de mușchiul platisma și fascia cervicală

superficială respectiv vasculonervoase superficiale;

– fascia de înveliș;

– ṭesut subfascial la nivelul căruia putem găsi artera submentală, vena jugulară anterioară

Regiunea lateralǎ a gâtului

Este delimitat de limite superficiale și profunde:

– Limitele superficiale: anterior- marginea posterioară mușchiului sternocleidomastoidian, posterior- marginea superioară a mușchiului trapez, inferior- fața superioară a claviculei, superio este reprezentat de linia nucală superioară

– Limitele profunde sunt reprezentate de fața profundă a fasciei de înveliș și fascia

pretraheală.

Straturile regiunii laterale a gâtului sunt reprezentate de:

– piele;

– ṭesut celular subcutanat;

– un strat musculofascial superficial reprezentat de mușchiul platisma și fascia cervical

superficială cu un element foarte important acesta fiind punctul nervos al lui Erb, situat pe mijlocul marginii posterioare a mușchiului sternocleidomastoidian și constituit din următoarele ramuri: nervul occipital mic, nervul auricular mare, nervul supraclaviculari și nervul transvers a gâtului

– fascia de înveliș;

– un strat musculofascial profund alcătuit din mușchiul omohioidian (burta inferioară) și

fascia pretraheală.

în această regiune găsim mușchii scaleni care determină duă două spații separate: unul fiind spațiul interscalenic în care găsim artera subclaviculară, plexul brachial și trunchiul costocervical, în timp ce în hiatul prescalenic găsim: vena subclavia, nervul frenic, vena jugulară externă, artera cervicală superficială, noduri limfatice

Regiunea sternocleidomastoidiană

Este împerecheată delimitată de:

– Superior – o linie transversală trasă la nivelul vârfului procesului mastoid;

– Inferior – o linie transversală la nivelul marginii superioare a manubriului sternal

– Anterior – marginea anterioară a mușchiului sternocleidomastoidianului;

– Posterior – marginea posterioară a mușchiului sternocleidomastoidianului.

În profunzimea regiunii sternocleidomastoidiene se găsește foița profundă a fasciei de

înveliș și a fasciei pretraheale.

Straturile regiunii sternocleidomastoidiene sunt reprezentate de:

– piele;

– ṭesut celular subcutanat;

– un strat musculofascial superficial dat de mușchiul platisma și fascia cervicalǎ

superioară

– fascia de înveliș;

– mușchiul sternocleidomastoidian;

– fascia pretraheală;

– mușchii infrahioidieni reprezentați de mușchiul omohioidian, sternohioidian și

sternotiroidian și mușchiul suprahiodiain fiind burta posterioară a mușchiului digastric.

Regiunea nucalǎ sau regiunea cervicalǎ posterioarǎ

este delimitatǎ astfel:

– Superior: linia trasă la nivelul protuberanṭei occipitale ṣi a liniei nucale superioare;

– Inferior: linie imaginară ce uneṣte articulaṭia acromioclavicularǎ de procesul spinos al

vertebrei cervicale 7;

– Lateral: marginea laterală a muṣchiului trapez.

Straturile regiunii nucale sunt:

– piele;

– ṭesut celular subcutanat cu elemente vasculonervoase superficiale reprezentate de:

ramuri nervoase din nervul occipital mare, mic, ramuri din nervii cervicali C4-C6, ramuri

arteriale din artera occipitalǎ ṣi artera cervicalǎ profundǎ ṣi vene omonime ce însoțesc artelerele;

– plan fascial superficial;

– plan muscular superficial:muṣchiul trapez la suprafața căreia găsim ramuri nervoase din nervul accesor, din nervii spinali cervicali cu excepṭia nerviilor spinali C1, C6, C7, C8;

– un plan musculofascial intermediar constituit din: muṣchiul ridicǎtor al scapulei, romboid, dințat posterior ṣi superior;

– un plan musculofascial profund constituit din fascia prevertebralǎ ṣi muṣchiile proprii

dorsali

Lojele viscerale ale gâtului:

– Loja glandulară sau tiroparatiroidiană;

– Loja laringotraheală;

– Loja faringoesofagiană;

– Loja glandulară timică;

– Spațiul conjunctiv venos;

– Spațiul conjunctiv arterial;

Loja tiro-paratiroidiană sau glandulară conține:

– Țesut conjunctiv;

– Glanda tiroidă;

– Glandele paratiroide;

– Elemente vasculonervoase sunt: plexurile nervoase simpatice periarteriale, ramuri arteriale ce alcătuiesc rețeaua arterialǎ peritiroidiană, venele se drenează în venele tiroidiene superioară, mijlocie și inferioară; limfa este drenată în noduli pretraheali, paratraheali ṣi cervicali profunzi laterali.

Loja laringotraheală conține:

– Laringele;

– Traheea cervicală;

– Elementele vasculonervoase sunt reprezentate de: ramuri din nervii recurenți

laringei superior și inferior și trunchiul simpatic cervical, ramuri arteriale originate din

artera tiroidiană inferioară și superioară, venele ce drenează în plexul venos tiroidian inferior, superior sau în vena jugulară internă, subclaviculară; limfaticele se orientează înspre nodulii pretraheali, prelaringeali, cervicali profunzi anteriori și paratraheali.

Loja faringoesofagiană conține:

– Spațiul perifaringian;

– Spațiul periesofagian;

– Laringofaringele;

– Esofagul cervical.

Biobliografie:

ANATOMIA MEMBRELOR

Ludovic SERES-STURM, Klara Brânzaniuc, Cosmin Nicolescu, Remus Sipos

ISBN 973-7788-60-5, 2005

ANATOMIA TRUNCHIULUI

Ludovic SERES-STURM, Klara Brânzaniuc, Cosmin Nicolescu

ISBN 973-7788-11-7, 2004

CURS DE NEUROANATOMIE

Ludovic SERES-STURM, Zoltán Pávai, SERES-STURM Magda

Curs litografiat UMF, 2004

ANATOMIE TOPOGRAFICĂ CERVICO-ORO-FACIALĂ

Zoltán Pávai, Ludovic SERES-STURM, Remus Sipos

ISBN 973-7788-34-6, 2005