Anatomia și fiziopatologia aparatului sexual feminin [627181]

5
Capitolul I.

Anatomia și fiziopatologia aparatului sexual feminin

I.1. Anatomia glandelor sexuale

Aparatul genital feminin este alcătuit din ovar, trompe uterine, col uterin, uter, vagin și
vulvă [8].
Gonada feminină, ovarul, este organ pereche ce prezintă funcție dublă: de secreție a
foliculinei și progesteronului și de producere a ovulelor. Ovarul apare ca o lamă turtită la naștere,
în timp ce la pubertate devine ovoid, ușor turtit transversal. La femeia adultă ovarul are o greutate
de 6-10 grame, culoarea este roșiatică, are o consistență fermă, elastică , în timp ce la femeia
aflată la meno pauză, ovarul are o greutate de 2 -4 grame, datorită atrofierii, culoarea este alb –
cenușie, iar consistența este fibr oasă [8].

Fig. 1 Aparatul genital feminin

6
Ovarul prezintă două fețe: laterală și medială, două margini: anterioară și posterioară, două
extremități: tubară și uterină. Ligamentele ovariene reprezintă mijloacele de fixare, mobilitate și
aport nutritiv pentru gonada feminină: ligamentul lombo -ovarian, ligamentul tubo -ovarian,
ligamentul apendiculo -ovarian, mezoovarul. Începând cu să ptămâna a paisprezecea de sarcină, se
accentuează mobilitatea ligamentelor, astfel încât ovarul urmează ascensiunea uterului din pelvis
în cavitatea abdominală [8].

I.2. Vulvo -vaginitele

I.2.1. Etiologie

Vulvo -vaginita reprezint ă o afecțiune caracterizată prin inflamația atât la nivelul vulvei, cât
și la nivel vaginal. Probabilitatea apariției acesteia se află în strânsă legătură cu următorii factori:
grosimea epiteliului vaginal, cantitatea de glicogen și lacto bacili prezentă la nivelul vaginului și
valoarea pH -ului [1].
Vulvo -vaginitele pot fi cauzate de prezența anormală a unor bacterii prec um Neisseria
gonorrhoeae, Chlamy dia, bacilul Koch , Treponema palidum , viruși: herpes, virusul varicelei,
citomegalovirusul, protozoare: Trichomonas vaginalis , fungi: Candida albicans [1].

I.2.2. Clasificarea vulvo -vaginitelor

Vulvo -vaginitele se clasifică în:
 Vulvo -vaginita bacteriană determinată de:
1. Neisseria gonorrhoeae – este asimptomatică la 85% dintre femei și poate afecta
vulva, canalul cervical, uretra, glandele parauretrale și anusul.
2. Mycoplasma hominis și Ureaplasma urealyticum – infecția este nespecifică,
aceste a fiind microorganisme ubicuitare ce se întâlnesc frecvent la nivelul tractului
genital feminin.
3. Gardenerella vaginalis – se cara cterizează printr -o floră anaerobă abundentă și o
cantitate de lactobacili redusă ce duce la apariția unor secreții vulvo -vagina le
specifice, de culoare gri, neiritante, omogene, miros caracteristic.

7

 Vulvo -vaginita virală determinată de:
1. Virusul Herpes simplex tip 1 sau 2 – poate apare herpesul genital sub tr ei forme
diferite: herpes primar , herpes non -primar și herpes recurent. Herpesul primar
apare la femeia fără anticorpi circulanți față de VHS tip 1 sau 2 și se manifestă
prin: febră, dur eri vulvovaginale, prurit, disp aneuri e, cefalee, leucoree abundentă.
Herpesul non -primar apare la femeia cu anticorpi circulanți față de VHS t ip 1 și 2,
fiind caracterizat de absența manifestărilor sistemice precum febra și cefaleea, iar
celelalte simptome manifestându -se cu o intensitate mai slabă. Recurența vulvo –
vaginitei herpetice este de 3 -4 ori după infecția cu VSH tip 2.
2. Papilomavirus – conduce frecvent la apariția condilomatozei vulvovaginale, boală
cu transmitere sexuală ce afectează ambii parteneri; la nivelul vulvei, vaginului,
colului, regiunii perianale și perineului apar vegetații veneriene.
 Vulvo -vaginita trichomoniazică se transmite pe cale sexuală a protozoarului anaerob
Trichomonas vaginalis . Principalul simptom este leucoreea de culoare gălbuie sau galben –
verzuie, cu miros caracteristic, înso țită de prurit, usturimi, dispaneur ie.
 Vulvo -vaginita micotică – este cauzată de Candida albicans , prezentă în flora saprofită
vaginală, dar modificarea acesteia : scăderea florei saprofite Dӧderline , scăderea pH -ului
vaginal, duce la apariția candidozei vaginale caracterizată prin: prurit intens, leucoree
albicioasă, dispaneur ie [1].

I.2.3. Sindromul climacteric (menopauza) și ucăciunea vaginală

Sindromul climacteric definește perioada fiziologică din viața unei femei marcată prin
declinul funcțiilor genitale.
Cele trei faze ale climacteriului sunt:
 premenopauza , menopauza și postmenopauza
Premenopauza se caracterizează prin scăderea frecvenței menstrelor până la întreruperea
acestora. Această perioadă poate dura până la 10 ani, deși media este de 4 ani. În unele cazuri
menstruația se poate opri brusc. În timpul premenopauzei, nivelurile de estradiol sunt de

8
aproximativ 120 ng/L. D upă menopauză aceste niveluri scad la aproximativ 18 ng/L. Cea mai
mare parte din testosteronul secretat este transformat la estradiol de către ovare [7].
Procesul de îmbătrânire a sistemului reproducător feminin este caracterizat de o scădere
treptată a producției de ovocite din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. La naștere, fiecare
ovar dispune de aproximativ 300.000 -500.000 de foliculi primari. Menopauza, c unoscută sub
numele de ultima perioadă menstruală, este caracterizată d e epuizarea foliculilor primari [9].
În general, menopauza apare în intervalul de vârstă de 40 -60 de ani, cu precădere în jurul
vârstei de 51 de ani. Organizația Mondială a Sănătății de finește menopauza drept încetarea
permanentă a menstruației datorită pierderii activității foliculare ovariene. Perioada menstruală
finală este definită după 12 luni de amenoree, în lipsa altor c auze patologice sau fiziologice [9].
Menopauza debutează în c ele mai multe cazuri odată cu înaintarea în vârstă, când glandele
sexuale feminine produc o cantitate scăzută de estrogen și progesteron; în alte cazuri funcția
ovarelor poate fi degradată în urma tratamentelor medicamentoase.
Vârsta mijlocie poate fi o perioadă vulnerabilă din punct de vedere fizic și psihologic.
Pentru o bună gestionare a menopauzei, medicii trebuie să cunoască în detaliu simptomele
atribuite modificărilor endocrine ce caracterizează premenopauza. Aceste simptome caracteristice
includ: simptomele vasomotorii și urinare, atrofia vaginală , dispaneur ia, tulburări d e dispoziție și
de somn [47].
Simptomele vasomotorii, buferurile sau transpirațiile nocturne sunt normale în timpul
premenopauzei și afectează apro ximativ 80% dintre femei. Mecani smul responsabil de apariția
valurilor de căldură se datorează unui defect la nivelul sistemului central de termoreglare. Dacă
acestea ar fi fost rezultatul unui fenomen periferic, mecanismele de reglare a temperaturii ar fi
împiedicat scăderea acesteia. T ranspirațiile și vasodilatația cutanată însoțesc bufeurile și sunt
cauzate de acțiunea fibrelor simpatice colinergice, pentru glandele sudoripare și de acțiunea
fibrelor alfa -adrenergice, pentru vasodilatația cutanată [1, 47].
Simptomele vasomotorii modera te până la severe și urmările lor precum tulburări de somn,
dificultăți de concentrare și ulterior calitatea redusă a vieții reprezintă indicația principală a
medicației . Exist ă o relație bidirecțională între tulburările de somn și tulburările de dispoziți e.
Evaluarea clinică trebuie să cerceteze în mod specific simptomele depresiei și anxietății.
Simptomele menopauzei care întrerup somnul sunt mai derajante față de simptomele din timpul
zilei, lucru care ar trebui luat în considerare în alegerea unui trata ment adecvat. Interacțiunea

9
dintre serotonină ș i estrogen ar putea fi mecanismul ce stă la baza modificărilor stării de spirit și
funcției cog nitive din timpul premenopauzei [16].
Scăderea nivelului de e strogen duce la scăderea cantității de colagen din oase, la scăderea
cantității de sânge ce ajunge la nivelul pielii, astfel ace asta devine uscată, subțire și inelasti că. De
asemenea, poate apare fragilitatea unghiilor și căderea părului. În timp, una din c onsecințele
nivelului scăzut de estrogen este vulvo -vaginita atrofică. Mucoasa vaginală devine mai subțire și
mai uscată, favorizând apariția pruritul vaginal. Subțierea epiteliului vaginal poate contribui la
apari ția inflamațiilor pereților vaginali și ale tractului urinar [16].
Vulvo -vaginita atrofică este o afecțiune întâlnită în proporție de 25 -50% la femeile aflate în
perioada de postmenopauză. Aceasta se caracterizează prin senzația de uscăciune și arsură
vaginală, prurit vulv ar, infecții recurente la nivelul tractului urinar, discon fort sau durere în
timpul actului sexual (dispaneur ie), simptome ce nu pot fi ameliorate fără administrarea unui
tratament [50]. Mucoasa vaginală devine mai subțire și mai uscată, favorizând apariți a pruritul
vaginal. Subțierea epiteliului vaginal poate contribui la apari ția inflamațiilor pereților vaginali și
ale tractului urinar [16].
Studiile au demonstrat că vulvo -vaginita atrofică este asociată cu un deficit de estrogen ce
duce la reducere a secrețiilor vaginale normale, scăderea producției de glicog en realizată de
celulele epitel iale vaginale. De asemenea, cantitatea redusă de lactobacili și acid lactic duce la
creșterea pH -ului vaginal, respectiv creșterea incidenței apariției infecțiilor vaginale [50].
Microflora vaginală și imunitatea individuală contribuie la prevenirea riscului de a dezvolta
afecțiuni urogenitale precum vulvo -vaginita atrofică. În perioada fertilă, microflora vaginală se
caracterizează printr -un număr mare de specii de lactobacili . În momentul în care microflora
suferă modificări și predomină bacteriile anaerobe, apar simptomele vulvo -vaginitei bacteriene,
crește riscul de afecțiuni obstreticale și ginecologice [50].
Infecțiile recurente ale tratului urinar r educ libidoul afectâ nd astfel în mod negativ relațiile
personale și psihosociale. Pierderea elasticității la nivelul țesuturilor vulvovaginale, subțierea
peretelui vaginal și scăderea lubrefierii vaginale scresc riscul de leziuni genitale în timpul actului
sexual, reprezentând astfel un factor de risc pentru contactul bolilor cu transmitere sexuală [15].
Tractul urinar inferior are aceeași origine embriologică ca tractul genital inferior. Această
origine comună explică probabil de ce receptorii de estroge n și progesteron sunt prezenți î n
cantitate mare în unele părți ale tractului urogenital. Există dovezi substanțiale ce sugerează

10
faptul că estrogenul are un efect important asupra tractului urinar inferior. A fost demonstrat
faptul că estrogenul crește presiun ea de închidere uretrală și tonusul α -adrenergic, îmbunătățește
fluxul sanguin uretral și ajută maturarea celulară la nivelul tractului urinar inferior [40].
Atât infecțiile tractului urinar, cât și bacteriuria asimptomatică s -au dovedit a fi mai
frecvente odată cu înaintarea în vârstă. Bacteriuria este prezentă la o cincime dintre femeile cu
vârstă peste 65 de ani și crește constant cu înaintarea în vârstă. Unul dintre factorii care
influențează acest lucru este pierderea colonizării cu lactobacili la nive l vaginal datorită scăderii
cantității colagenului celular. A stfel, rezultatul este un mediu vaginal acid. Pierderea acestui
mecan ism de apărare va duce la sensibilizarea vaginului la bacteriile patogene și creșterea
exagerată a organismelor enterice, incl usiv E. coli în flora vaginală. În plus, atrofia vaginală și
uretrală conduce la scurtarea vaginului și retracția uretrei reducând sistemul natural de apărare
împotriva agenților patogeni [40].
Vulvovaginita atrofică este cunoscută și sub numele de sindromul genitourin ar ce
caracterizează menopauza [6]. Sindromul genitourinar este definit ca o colecție de semn e și
simptome asociate cu o scădere a nivelului de estrogen și alți steroizi sexuali ce implică
modificări ale labi ilor mici și mari, clitorisului, vaginului, vezicii urinare și uretrei. Sindromul
poate include, dar nu se limitează la simptome genitale precum uscăciune, arsură și iritații,
simptome sexuale precum lipsa lubrefierii, disconfort sau durere, simptome urina re precum
disuria și infecții recurente ale tractului urinar. De asemenea, sindromul genitourinar poate fi
rezultatul procesului de îmbătrânire sau altor afecțiuni ale vezicii urinare. De exemplu, urgența
urinară poate fi rezultatul unei vezici hiperactive , ce poate avea etiologie multiplă, iar tratamentul
frecvent utilizat în acest caz este cel antimuscarinic. Pe de altă parte, estrogenii sunt utili atât în
prevenirea infecțiilor recurente ale tractului urinar, cât și a uscăciunii vaginale [43].
Simptomele genitourinare pot fi caracterizate în funcție de modificările anatomice și
fiziologice care au loc. Cele mai multe dintre aceste modificări sunt direct legate de scăderea
nivelului de estrogen circulant și de îmbătrânire. Epiteliul vaginal este un epiteli u scuamos
stratificat, care până la menopauză este umed și gros. Pe măsură ce celulele epiteliale se
descuamează și mor, acestea eliberează colagen. Colagenul este hidrolizat la glucoză, iar glucoza
este transformată la acid lactic sub acțiunea lactobacili lor. La menopauză, scăderea numărului de
celule epiteliale duce la modificarea f lorei vaginale, la o pierdere re lativă de lactobacili și la
creșterea pH -ului vaginal . Schimbările florei vaginale sunt reprezentate de numărul crescut de

11
bacterii patogene, pr ecum streptococul de grup B, stafilococi, coliformi și difteroizi. Astfel,
aceste organisme pot provoca infecții vaginale simptomatice și inflamații [19].
După întreruperea funcției ovariene reducerea structurii osoase este accelerată. Osteoporoza
la menopauză este numită și osteoporoză de tip 1. Osteoporoza de tip 2 se întâlnește atât la
bărbații, cât și la femeile în vârstă și afectează atât oasele trabeculare, cât și oasele corticale.
Oasele care suferă de osteoporoză sun t predispuse la fracturi. Sediul cel mai frecvent al
fracturilor este: corpul vertebral, humerusul, treimea superioară a femurului, coastele sau treimea
distală a antebrațului [1].
Mecanismul producerii osteoporozei la menopauză este următorul: monocitele conțin
receptori de colagen care le permit să adere de os, iar în urma aderării lor monocitele eliberează
interleukina -1 (IL -1) și citokine, stimulând as tfel activitatea osteoclastelor [1].
Estrogenii ovarieni și terapia estrogenică de substituție au o acț iune protectoare față de
instalarea osteoporozei. Este posibil ca estrogenii să aibă un efect direct asupra osului deoarece
receptorii estrogenici se găsesc la nivelul osteoblastelor, osteoclastelor, macrofagelor și
limfocitelor T. Activitatea interleukine i-1 la nivelul osului este crescută imediat după instalarea
menopauzei și rămâne crescută la femeile ce dezvoltă osteoporoza, în timp ce nivelul
interleukinei -1 va scădea la valorile din premenopauză în 2 -3 ani la femeile ce nu vor dezvolta
osteoporoza.
Estrogenii prezintă trei acțiuni prin care împiedică apariția osteoporozei:
 Inhibă eliberarea interleukinei -1 de către monocite
 Blochează direct activitatea osteoclastelor
 Stimulează direct activitatea osteoblastelor [1].

12
I.2.4. Medic ația alopată în volvo -vaginita atrofică și contraindicațiile acesteia

Simptomele vulvo -vaginitei atrofice precum senzația de uscăciune vaginală și arsură
vaginală, prutit, dispareunie pot fi ameliorate prin administrarea orală sau locală a unor doze
minime de substanțe estrogen e [50].
Scăderea producției de estrogen a ovarelor afectează țesuturile urogenitale: vaginul, uretra,
vezica, musculatura pelvină, toate aceste țesuturi prezentând receptori de estrogen. La nivel
vaginal estrogenul menține grosimea țesutului muscul ar și al epiteliului vaginal scuamos, fiind în
mod normal caracterizat de rugozitate, umiditate și de o colorație roz. De asemenea, estrogenul
stimulează producția de colagen a celulelor epiteliale, glicogenul este metabolizat la glucoză.
Aceasta este meta bolizată de flora naturală normală la acid lactic ce menține pH -ul vaginal la
aproximativ 3,5 -4,5 [15].
Odată cu declanșarea premenopauzei, cantitatea de estrogen produsă de ovare se
diminuează. Acest declin constă în reducerea numărului de celule vaginale epiteliale și conținutul
redus de glicogen celular. Astfel, substratul nutrițional principal al florei microbiene vaginale este
scăzut deoarece o cantitate mică de glicogen este metabolizată la acid lactic, ducând la creșterea
pH-ului vaginal. Acest mediu alcalin împiedică supraviețuirea lactobacililor și permite creșterea
exagerată a altor specii precum streptococi, stafilococi, difteroide. Prin urmare, producția redusă
de estradiol vaginal are ca rezultat un mediu microbian alterat și predispune femeile aflate la
menopauză la infe cții vaginale recurente [15].
Înainte de menopauză ciclul reproductiv al 17 -β-estradiolului prezenta un rol important în
menținerea elasticității țesuturilor care înconjoară tractul urogenital prin inhibarea dezvoltării
țesutului conjunctiv, fragmentarea elastinei și degradarea colagenului. Procesul de reducere a 17-
β-estradiolului duce la pierderea elasticității țes uturilor vulvo -vaginale [15].
Tratamentul estrogenic administrat local sau sistemic va atenua simptomele atribuite
modificărilor atrofice de la nivelul tractului genital inferior. Administrat pe cale vaginală,
estrogenul acționează direct asupra țesuturilor sensibile la estrogen, ducând la ameliorarea
atrofiei și a simptom elor cauzate de aceasta. Vaginul este alcătuit din trei straturi de țesuturi.
Toate cele trei straturi prezintă receptori de estroge n, fiind receptive la hormonii steroizi sexuali.
Receptorii de estrogen sunt prezenți și la nivelul tractului urinar inferior și pot regla
contractilitatea mușchiului neted al vezicii urinare, precum și perfuzia țesutului vaginal,

13
compoziția intra și extra celulară. În tratamentul local al atrofiei vaginale pot fi utilizate doze
foarte mici de substanțe estrogene datorită acțiunii directe a acestora, minimalizând astfel efectele
sistemice secundare și riscurile [40].
Preparatele disponibile pentru administra re locală sunt reprezentate de creme, supozitoare
vaginale, tablete și inele vaginale. Toate formele de estrogen cu administrare vaginală sunt
eficiente în ameliorarea simptomelor de atrofie vaginală și au efecte adverse limitate. Cu toate
acestea, există diferențe de eficacitate și acceptabilitate între preparate precum tabletele și inelele
vaginale ce par a fi la fel de eficace dar mai bine tolerate în comparație cu cremele vaginale și
mai eficace față de trat amentul nonhormonal local [40].
Tratamentul no nhormonal local constă în administrarea de lubrifianți și creme hidratante.
Lubrifianții sunt utilizați ca măsuri temporare pentru calmarea uscăciunii vaginale în timpul
actului sexual. Există diferite formule pe bază de apă, ulei sau silicon. De asemenea, au fost
evaluați recent lubrifianți ce conțin acid hialuronic. Din cauza osmolarității, lubrifianții vaginali
pot provoca ocazional iritații. Riscul de iritare este mai mare cu cât valoarea osmolarității este
mai mare. Crem ele hidratante vaginale pot conț ine un polimer pe bază de policarbofil bioadeziv,
se atașează de mucină și celulele epiteliale de la nivelul vaginului. Acestea au proprietatea de a
reține apa la nivelul țesutului, ameliorând astfel uscăciunea vaginală. Prezintă durată de acțiune
mai mare față de lubrifianți, necesitatea aplicării lor fiind mai puțin frecventă [44].
Replens, un gel vaginal non -hormonal, hidratant, care conține apă purificată, glicerină, ulei
mineral, policarbofil, carbopol 974P, gliceride hidrogenate din ulei de palmier și acid sorbic,
utilizat de trei ori pe săptămână s -a dovedit a fi mai eficient pentru simptomele atrofiei vaginale
la femeile aflate la post -menopauză față de o cremă cu estrogen [7].
În urma unui studiu realizat pentru testarea efectului asupra senzației de uscăciune vaginală
și dispaneur iei a unui gel pe bază de izoflavone s -au obținut următoarele rezultate: pH -ul vaginal
a scăzut de la valoarea de 7,1 la 5,4, epiteliul vaginal a suferit o îngroșare semnificativă,
procentul de celule sensibile la acțiune a estrogenului a crescut de la 58,5% la 82,6% după 12
săptămâni de tratament [48].
Receptorul estrogenic β ac ționează ca un receptor de membrană și factor de transcripție.
Acesta este localizat în citoplasmă, iar legarea de hormonii specifici duce la trans locarea sa în
nucleu, unde se leagă de ADN și reglează activitatea transcripțională. Receptorii estrogenici β
predomină la nivelul tractului reproductiv feminin: celulele granuloase ovariene, celulele

14
stromale, corpul luteal , celulele epiteliale ovariene, precum și la nivelul pielii (epidermă și
dermă), în epiteliul mucoasei bucale și al glandelor salivare [49].
Terapia de substituție hormonală înlocuiește activitatea fiziologică a ovarelor prin
administrarea de estrogen și progesteron sau derivații săi (pr ogestative) în doze minim e eficace.
Indicațiile terapiei de substituție hormonală sunt simptomele vasomotorii, somatice și psihologice
manifestate în menopauză [49].
Există diferite metode de administrare a medicației hormonale pentru a trata în mod eficie nt
deficitul de estrogen: administrare orală, transdermică, vaginală, sub formă de injecții, implanturi,
spray -uri nazale sau inel e vaginale. Administrarea orală este cel mai des întâlnită. Cu toate
acestea, folosirea plasturilor transdermici elimină efect ele secundare gastrointestinale, evitând
metabolizarea la nivel hepatic. Administrarea locală vaginală este cel mai des utilizată la femeile
în vârstă, reticente la terapia de substituție hormonală [49].
Au fost realizate numeroase investigații cu privire la siguranța, acceptabiliatatea și
eficacitatea metodelor terapeutice utilizate în tratamentul vulvo -vaginitei atrofice. Cu toate că
terapia sistemică poate ameliora simptomele vulvo -vaginitei atrofice, femeile sunt reticente față
de această cale de admini strare și preferă administrarea locală de estrogen [18].
Astfel, a fost conceput un studiu pentru a compara eficacitatea preparatului Vagifem față de
preparatele cu aplicare locală. Comprimatele vaginale cu eliberare lentă Vagifem conțin o doză
de 25 µg d e 17-β-estradiol. Studiul a demonstrat că atât Vagifem, cât și preparatele cu aplicare
locală sunt eficiente în ameliorarea simptomelor vulvo -vaginitei atrofice. Deși nu au existat
diferențe între cele două forme farmaceutice, pacientele au fost mai mulțum ite de preparatul
Vagifem în ceea ce privește ușurința în uti lizare și problemele de igienă [18].
În concluzie, preparatele cu administrare locală ce conțin doze minime eficace de estrogen
sunt considerate prima linie de tratament farmacologic pentru simpt omele persistente ale atrofiei
vulvovaginale. Estrogenul exogen are mai multe efecte asupra țesutului vulvovaginal, precum
creșterea fluxului sanguin, grosimea crescută a epiteliului vaginal și valoarea redusă a pH -ului.
Reducerea pH -ului este deosebit de importantă deoarece această schimbare de aciditate poate
ajuta la restabilirea microorganismelor sănătoase, pr evenind astfel infecția vaginală [19].

15
Contraindicațiile terapiei estrogenice:

 Cancer de sân cunoscut, în antecedente sau suspectat
 Tumori maligne dependente de estrogen cunoscute sau suspectate (cancer endometrial)
 Hemoragie genitală nediagnosticată
 Hiperplazie endometrială netratată
 Tromboembolism venos curent sau anterior (tromboză venoasă profundă, embolie
pulmonară)
 Tulbur ări trombofilice cunoscute (deficit de proteină C, proteină S sau antitrombină )
 Afecțiuni tromboembolice arteriale acute sau recente (angină, infarct miocardic)
 Afecțiuni acute hepatice sau istoric de afecțiune hepatică, dacă testele funcției hepatice
nu au revenit la normal
 Porfirie
 Afecțiuni renale sau cardiace, deoarece estrogenii pot determina retenție de lichide

Pentru tratamentul simptomelor postmenopauză, terapia de substituție hormonală trebuie
inițiată doar pentru simptome care afectează negati v calitatea vieții. Evaluarea raportului
beneficiu -risc trebuie efectuată cel puțin anual și terapia trebuie continuată dacă beneficiul
depășește riscul. Pentru a preveni stimularea endometrială, doza zilnică nu trebuie să depășească
0,5 mg estriol și nu t rebuie utilizată pe o durată mai mare de câteva săptămâni.
S-a demonstrat faptul că tratamentul pe termen lung cu doze reduse de estriol oral, dar nu
cu estriol administrat vaginal, poate crește riscul de cancer endometrial. Riscul este direct
proporționa l cu durata tratamentului și încetează după un an de la oprirea admini strării [34].
De asemenea, terapia de substituție nu este recomandată după tratamentul cancerului
mamar sau genital, dacă s -a constatat prezența receptorilor estrogenici la nivelul tumorilor
genitale sau în cazul tumorilor estrogenosecretante [1].
S-a observat faptul că estrogenul administrat transdermic (<50µg) este asociat cu un risc
mai mic de tromboză venoasă, accident vascular cerebral și infarct miorcadic, comparativ cu
terapia orală și poate fi astfel sistemul de administrare adecvat pentru femeile cu risc
tromboembolic mare [47].

16
Majoritatea femeilor afla te la menopauză cu uter prezent vor beneficia de tratament
estroprogestativ. Tratamentul estrogenic se aplică femeilor aflate la menopauză, dar care au
suferit histerectomie sau nu pot tol era preparatele progesteronice [1].
Progestativele din formula prepa ratelor estroprogestative au următoarele avantaje:
 Se opun acțiunii estrogenului asupra endometrului
 Reduc numă rul de receptori estrogenici de la nivelul endometrului
 Contribuie la formarea estradioldehidrogenazei, enzimă ce transformă estradiolul în
estronă și estrogensulfotr ansferazei, enzimă ce transformă estrogenii în estrogen sulfați,
compuși mai ușor eliminați din celulele endometriale.
Cu toate acestea, progestativele pot declanșa și efecte adverse, precum: oboseală, t ensiune
la nivelul glandelor mamare, balonare abdominală și cefalee [1].
Tibolon, un steroid sintetic cu slabe proprietăți estrogenice, progesteronice și androgenice,
utilizat în doza zilnică de 2,5 mg reduce simptomele vasomotorii dar este mai puțin efici ent față
de terapia hormonală combinată . Tibolona poate avea efect bene fic și asupra atrofiei vaginale.
Modulatorii selectivi ai receptorilor de estrogen, precum ospemifena, administrată în doză
de 60 mg zilnic s -a dovedit a calma uscăciunea vaginală și es te aprobată în SUA și Europa pentru
această indicație [47].
Vitamina E, vitamina D și alfa -tocoferolul au fost folosite pentru a trata unele tulburări de
menopuază și atrofia mucoasei vaginale. Vitamina E administrată sistemic în doze de 100 -600 UI
sau loc al s-a dovedit a avea efecte benefice în creșterea lubrefierii vaginale și în calmarea iritației
ce însoțește atrofia. Vitamina D și derivații acesteia au fost utilizați în tratamentul osteoporozei
post-menopauză. De asemenea, s -a demonstrat că vitamina D este implicată în procesul de
creștere și diferențiere al epiteliului scuamos stra tificat de la nivelul vaginului [44].
Toate ghidurile clinice cu privire la vulvovaginita atrofică indică faptul că atât terapia de
substituție hormonală sistemică și locală sunt tratamente de elecție, cu rate ridicate de eficiență,
deoarece acestea îmbunătățesc rapid indicele de maturare și grosi mea mucoasei vaginale, reduce
pH-ul vaginal și ameliorează simptomele atrofiei vaginale [44].

17

I.2.5. Preparate farmaceutice (fit opreparate) de pe piață

Fitoterapia prezintă un rol important în amelioarea simptomelor menopauzei.
Prepa rate întâlnite pe piața din Româ nia utilizate ca adjuvant în tratamentul vulvo –
vaginitelor atrofice:

Feminella Hyalosoft – este un produs ce se adresează
uscăciunii vaginale, fără contraindicații sau efecte
secundare. Acesta are în compoziție : acid hialuronic cu rol
structural, menține țesuturile hidratate, fiind o moleculă cu
capacitate mare de reținere a apei; ex tract de Centella
asiatica ce stimulează sinteza de colagen ducând la
cicatrizarea rănilor și refacerea țesutului; extract de Malva
sylvestris cu rol în protejarea țesutului datorită mucilagiilor conținute; extract de Chamomilla
recutita cu rol antiinflamator și antimicrobian; Malaleuca aetheroleum cu proprietăți antifungice
și antiseptice; vitamina E, ce protejează ț esutul prin efectul antioxidant [21].

Multi -Gyn – tabletele efervescente conțin bicarbonat de sodiu,
acid citric, lactoză, acid ascorbic, pudră de Aloe barbadensis . Au
efecte benefice asupra disconfortului vaginal: mâncărime, prurit,
iritație, prevenire a infecțiilor vagina le, optimizarea florei vaginale
[22].

Multi -Gyn Actigel – prin compoziția sa bioactivă: extracte
din Aloe barbadensis, Chamomilla recutita și Calendula officinalis ,
stimulează circulația sângelui la nivelul țesuturilor, mecanismul
natural de reparare și regenerare al celu lelor din țesuturile vaginale,
îmbunătăț ind astfel starea mucoasei [23].
Fig. 2 Feminella Hyalosoft [20]
Fig. 3 Multi -Gyn [22]
Fig. 4 Multi -Gyn
Actigel [23]

18

Ginotisol – gel vaginal destinat tratamentului
afecțiunilor vaginale caracteristice menopauzei , cu un
conținut de 90% extract de propolis și 5% extract lichid de
pătlagină imprimă produsului proprietăți antiinflamatoare,
cicatrizante, decongestiona nte [24].

Cerviron – compoziția ovulelor: subgalat de bismut, rezorcinol, colagen hidrolizat, tinctură
de cimbru, tinctură de hidrastis, extract glicolic de gălbenele, balsam de Peru. Suspensia de
subgalat de bismut învelește mu coasa vaginală , formează un pansa ment antisept ic care permite și
celorlalți constituenți activi să acționeze la nivelul celulelor epiteliale . Astfel, rezorcina are
acțiune cheratolitică și antimicotică, colagenul este un complex de aminoacizi cu efect trofic,
hidratant, cicatrizant, tinctura de cimbru are efect antiseptic datorită uleiului eteric bogat în timol,
tinctura de hidrastis are acțiune hemostatică și tonică asupra peretelui vascular, extractul de
gălbenele are rol cicatrizant, iar balsamul de Peru este cicatrizant, emolient, antiparazitar [25].

Cicatridina – ovule vaginale ce conțin acid hialuronic, o componentă
fundamentală a țesutului e xtracelular, iar extractele de a loe, Centella spp. și
Calendulae flores imprimă o acțiune emolientă și cicatrizantă [26].

Ginexid – ovule – exctractul de Hamamelis spp. conține tanin cu
acțiune antiinflamatoare și vasoconstrictoare, iar alături de extractul de
mușețel, protejează mucoasa vaginală. De asemenea, conține
clorhexidină cu acțiune antiseptică [27].

Fig. 5 Ginotisol
[24]
Fig. 6
Cicatridina [26]
Fig. 7 Ginexid
[27]

19

Ginosept – ovule – formulă compusă din: extract de
gălbenele ce susține procesul de granulație și refacere a
mucosei; extractul de mlădițe de tuia, tinctura de propolis,
uleiurile esențiale de eucalip t, cimbru și cuișoare au
proprietatea de a combate microorganismele potențial patogene
și contribuie alături de extractul de gălbenele și uleiul esețial de
coada șoricelului la calmarea iritațiilor mucoasei; extractul de
muguri de plop ce prezintă în compoziție 5 substanțe ce se regăsesc în propolis, 3 dintre ele
având proprietăți de comba tere a ba cteriilor și fungilor [28].

Mastrelle Madame 45+ – gel vaginal cu pH 5.0, apropiat
de cel fiziologic pentru mucoasa vaginal ă la menopauză; datorită
compoziției sale: izoflavone din soia, hialuronat de sodiu, extract
glicolic de gălbenele, extract glicolic de aloe, hidratează și
lubrifiază mucoasa vaginală, normalizeză aciditatea vaginală,
reduce infl amația și sensibilitatea locală [30].

Hyaginol – gel vaginal hidrofil; hialuronatul de sodiu și
extractul de gălbenele din compoziție au proprietăți hidratante și de
protecție, înlocui esc secrețiile fiziologice și redau elasticitatea și
suplețea mucoasei vaginale la menopauză [29].

Fig. 8 Ginosept [28]
Fig. 9 Mastrelle
Madame 45+ [30]
Fig. 10 Hyaginol [29]

20
Capitolul II .

Date generale asupra materiilor prime vegetale utilizate în tratamentul
adjuvant al vulvo -vaginitelor atrofice

II.1. Calendulae flores

Produsul vegetal este reprezentat de florile complet înflorite, de culoare galben -portocalie,
grupate în antodii terminale pe o tufă, recoltate și uscate de la specia Calendula officinalis L.,
gălbenele. Recoltarea începe în luna iulie și este urmată de us carea la umbră, la maxim 450 C [46].
Compoziție chimică:
 0,3-0,8% flavonoide: flavonoli (izoramnetin, quercetin) și glicozidele acestora precum
izoquercetina, narcisina, neoliesperoside, rutina.
 0,2% ulei volatil bogat în sesquiterpene: α -cadinol în proporție de 27% din compoziția
uleiului, δ -cadinol în proporție de 13% din compoziția uleiului, mentonă, izomentonă,
cariofilen, terpene pentaciclice mono -, di-, trihidroxilate derivate de la ψ -taraxen, taraxen,
lupen, oleanen și ursen.
 0,06-0,08% steroli : alcooli liberi, esteri, glicozide
 Cumarine: umbeliferona, scopoletina, esculatina.
 Polizaharide: 14,8% polizaharide hidrosolubile: ramno -arabinogalactani, arabinogalactani
[35].
 Carotenoide: flavoxantina, luteina, rubixantina, α -caroten, β -caroten și lic open [11]
 Compuși triterpenici: acidul oleanolic și izomerul său, acidul ursolic [38].
 Aminoacizi regăsiți în extractul etanolic în proporț ie de 4,5%: alanina, arginina, acid
aspartic, valina , histidina, acid glutamic, lizina, prolina, metion ina, fenilalanina [39].

Acțiune terapeutică:
 Carotenoidele sunt componente bioactive neenzimatice exogene, fiind considerate
provitamine, deoarece acestea pot fi convertite în vitamina A . β-carotenul acționeză

21
sinergic cu vitamina E și poate fi asimilat d in alimente. Licopenul prezintă proprietăți
antioxidante, antimicrobiene și antiproliferative [11].
 Acțiune antiinflamatoare, antioxidantă și hepatoprotectoare datorită acidului oleanolic și
derivaților săi [38].

 Triterpenoidele sunt cunoscute drept componentele cu cea mai mare activitate
antiinflamatoare . Astfel, faradiolul este cel mai relevant compus antiinflamator datorită
prevalenței sale cantitative [10].

Utilizări: în compoziția unguentelor utilizate în tratarea rănilor minore, herpesului,
cicatricilor; sub formă de infuzie pentru efectul antispasmodic și emenagog. Datorită
propri etăților antiseptice este utilizată sub formă de infuzie, ti nctură sau decoct în tratamentul
adjuvant al arsurilor și în prevenirea răspândirii infecției cutanate [39].
Preparate farmaceutice: unguent gălbenele, spray cu propolis și gălbenele, ceai de
gălbenele.

Fig. 11 Acid oleanolic
Fig. 12 Acid ursolic

22
II.2. Liquiritiae radix

Reprezintă rădăcina, rizomul și stolonii decorticați sau nu, obținute de la specia Glycyrrhiza
glabra L. varietatea glabra și varietatea glandulifera . Lemnul dulce este o plantă ierboasă, ce
prezintă o rădăcină dezvoltată, lemnoasă, galbenă la interior și gust dulce. Planta are o tulpină
dreaptă, cu frunze alterne, flori albastru -violacee sub formă de raceme spiciforme, axilare, iar
fructul este reprezentat de o păstaie turtită și glabră. De asemenea, prezintă numeroși stoloni
subterani [12, 45].

Toamna, se recoltează rădăcina și stolonii de la exemplare în vârstă de peste 4 ani. Pentru
îndepărtarea gustului amar -astringent al scoarței, produsul vegetal se decortică. Înaintea
decorticării, produsul vegetal se supune procesului de fermentație, timp de 15 zile, la temperatură
ambian tă, proces necesar în transformarea licviritinei inactivă terapeutic în produsul vegetal
prospăt, în licviritigenol și iz olicviritigenol .
Astfel, se cunosc mai multe sorturi comerciale:
 Liquiritiae radix non mundata – produs vegetal nedecorticat.
 Liquiritiae radix mundata – produs vegetal decorticat o singură dată.
 Liquiritiae radix bismundata – produs vegetal decorticat de două ori [12].

Produsul vegetal are o compoziție chimică complexă:
 2-15% saponozide triterpenice, reprezentate de glicirizină , esterul metilic al acidului
gliciretic, acid glabric, acid uralenic [12, 46].
 0,65-2% derivați flavonozidici: licviritina, licviritigenol [12].
Fig. 13 Liquiritiae radix [37]

23
 Calcone: izolicviritigenol, izolicviritina .
 Flavone prenilate și piranoflavone [12].
 Hidroxicumarine: umbeliferona, herniarina, glicocumarina, licopiranocumarina .
 10% poliholozide reprezentate de glicirizan A și polizaharide acide tip galactoză,
ramnoză.
 Fitosteroli, precum β -sitosterol, stigmasterol [46].
 Manitol, amidon, rezine.
 Substanțe amare în țesutu rile externe.

Acțiune antiinflamatoare :
 Glabridina, derivat izoflavonic, pr ezintă efecte antiinflamatoare prin inhibarea activității
tirozinazei și ciclooxigenazei, producției anionului superoxid.
 Izolicviritigenolul, inhibitor de aldoz -reductază, exercită efecte antiplachetare prin
inhibarea activității ciclooxigenazei, lipoxigenazei și peroxidazei.
 Efectele antiinflamatoare ale gliciriziei sunt atribuite acțiunii sale antitrombină prin
inhibarea acțiuni i plachetare in duse de trombină [46].

Acțiune antiulceroasă :
 Lemnul dulce are proprietatea de a stimula eliberarea de secretină, un potențial mediator
al acțiunii antiulceroase [46].
Fig. 14 Glicirizina [36]

24
 Favorizează regenerarea mucoasei gastrice prin inhibarea 15 -hidroxiprostaglandin -DH și
delta -13-prostaglandin -reductazei.
 Mucilagiile formează un film protector la nivelul mucoasei gastrice, reducând astfel
acțiun ea iritantă a sucului gastric [12].

Acțiune antivirală :
 Glicirizina suprimă secreția virusulu i hepatitei B prin legarea de he patocite la o
concentrație capabilă să modifice expresia antigenelor.
 Glicirizina stimulează secreția de gamma interferon a celulelor T cu efect antiviral asupra
virusului gripal [46].

Efecte mineralocorticoide :
 Lemnul dulce inhibă 11 -β-hidroxisteroid dehidrogenaza de la nivelul rinichiului, c eea ce
duce la transformarea scă zută a cortizolului în cortizon. Acțiunea mineralocorticoidă a
cortizolului determină o scădere a concentrației plasmatice de potasiu și o creștere a
concentrați ei serice de sodiu. P rincipala manifestare a acestui dezechilibru este apariția
hipertensiunii arteriale, datorită retenției de apă în organism [46].

Activitate estrogenică:
 Licviritigenina și izolicviritigenina prezintă afinitate pentru receptorii estrogenici.
 În urma unui studiu realizat pentru a compara activitatea estrogenică cunoscută a
licvirtigeninei și izolicviritigeninei cu activitatea posibil estrogenică a altor componente
precum glabridina, vestitol, metoxicalcona, vestitol, glicocumarina s -a dovedit f aptul că
toți sunt agoniști ai receptorilor de estrogen. De asemenea, s -a demonstrat că
metoxicalcona și vestitolul au o eficacitate asemănătoare estrogenului dar cu o potență
mult mai mică. Aceste cercetări scot în evidență necesitatea standardizării extr actelor de
rădăcină de lemn dulce utilizate în suplimentele alimentare, pentru că modul în care sunt
preparate suplimentele ar putea avea un impact semnificativ asupra activității
biologice [3].

25
Utilizare: în tratamentul gastritelor, ulcerului gastro -duod enal, afecțiuni bronhopulmonare,
hepatice, agent edulcorant [12]. În medicina populară, planta este folosită în tratamentul
constipației și pentru stimularea lactației. De asemenea, este utilizată și extern î n tratamentul
dermatozelor [46].
Extractele de r ădăcină de lemn dulce sunt consumate adesea de femeile aflate la menopauză
ca alternativă naturală la t erapia de substituție hormonală [3].
Utiliz area este contraindicată în urmă toarele afecțiuni: hepatita cronică, boli colestatice ale
ficatului, ciroză hepatică, insuficiență renală severă, diabet, aritmii, hipertensiune, hipertonie,
hipopotasemie, și stări f iziologice precum sarcina [46].
Utilizarea preparatelor pe bază de lemn dulce, mai mult de 6 saptămâni, conduce la apariția
hiperaldosteronismului. A cesta se caracterizează prin dereglarea echilibrului sodiului și potasiului
din organism. Secreția excesivă de aldosteron determină reținerea sodiului și eliminarea
potasiului , crescând astfel fluxul volemic și implicit tensiunea arterială , apar edemele și
contracțiile musculare anormale [12].

Interacțiunea cu medicamentele:
 Nu este recomandată utilizarea concomitentă a diureticelor tiazidice deoarece se poat e
produce hipokaliemie severă.
 Hipokaliemia asociată cu consumul îndelungat de preparate pe bază de lemn dulce poate
poten ța toxicitatea digitalică.
 Utilizarea concomitentă a lemnului dulce cu corticosteroizi potențează efectele
mineralocorticoide datorită timpului de înjumătățire prelungit al cortizolului [46].

Preparate farmaceutice: Gastracid, Bi omobil 1, Ceai din rădăcină de lemn dulce, Ceai
Gastric, Stomac sănătos.

26
II.3. Gemmae populi

Reprezintă mugurii foliari, corpi alungiți, conici, lucioși, galben -cafenii, gust amărui –
aromat, uscați după recoltare de la diferite specii de plop: Populus nigra L.- plop negru, Populus
tremula L.- plop tremurător, Populus pyramidalis L.- plop piramidal.

Recoltarea, realizată primavara, înainte de deschidere, este urmată de uscare în strat subțire
pentru a preveni aglomerarea acestora din cauza rezinelor conținute [12].

Compoziție chimică:
 Populozida
 Salicozida și derivați de salicozidă
 Flavone: crisol, tectocrisol
 Tanin, rezine, saponozide
 Ulei volatil în urme [12].

Acțiune terapeutică:
 Analgezică, antiinflamatoare prin populozidă, salicozidă și derivații acesteia
 Expectorantă prin saponozide
 Antiseptică și cicatrizantă prin tanin
 Diuretică cu favorizarea eliminării acidului uric prin flavone și saponozide
 Capilaroprotectoare prin flavone
 Efect benefic în probleme micționale datorate hipertrofiei de prostată prin conținutul de
lignani de zinc [46].
Fig. 15 Gemmae populi [31]

27
Mugurii de plop se pot utiliza în tratamentul hemoroizilor, a afecțiunilor dermice, în
faringite, bronșite și laringite . Preparate le pe bază de muguri de plop sunt contraindicate în caz de
hipersensibilitate la salicilați, propolis, balsam de Peru [12, 46].
Preparate farmaceutice: Ceai muguri de plop, Biosept A5 ( viroze și infecții acute ale că ilor
respiratorii superioare, digestive sau uro -genitale), Helicostop , Ceai Plantusin, Cremă cu muguri
de plop.

II.4. Plantaginis folium

În scop medicinal se folosesc frunzele de la trei specii de pătlagină: Plantago lanceolata L.-
pătlagina îngustă, Plantago media L.- pătlagina moale, Plantago major L.- pătlagina mare.
Acestea sunt plante vivace, ierboase, frunzele sunt dispuse în rozetă bazilară, iar speciile se
diferențiază astfel: frunze lanceolate, aproape glabre, cu nervuri arcuate la Plantago lanceolata
L., frunze oval -lanceolate și pubescente la Plantago media L., frunze lat -ovate și glabre la
Plantago major L. [12].

Pătlagina cu frunza îngustă poate fi confundată cu Alisma plantago L., pătlagina de apă, ce
prezintă potențial hepatotoxic sau cu Digitalis lanata Ehrh., degețel lânos, ce conține heterozide
cardiotonice.

Compoziție chimică:
 2-3% irdoide monoterpenice: aucubozida, catalpozida
 2-6% mucilagii: glucomanani, arabinogalactani
Fig. 16 Plantaginis folium [32]

28
 Hidroxicumarine: esculetin
 Saponozide triterpenice, alantoina, flavone, carotenoide, tanin
 Vitaminele A, C, K
 Acizi fenolici: acid fenolic, acid p -cumaric
 Steroli
 Enzime proteolitice în produsul vegetal proaspăt [46].
În urma unui studiu s -a dovedit faptul că frunzele de pătlagină d e la specia Plantago
lanceolata se caracterizează prin cel mai mare conținut de Co, Cr și Se.

Acțiune terapeutică:
 Calmantă și emolientă datorită mucilagiilor si glicozidelor iridoidice
 Antiinflamatoare prin aucubozidă, catalpozidă, saponozide și flavone
 Cicatrizantă și antiulceroasă prin carotenoide, alantoină și flavone
 Hemostatică prin tanin și vitamina K
 Cheratolitică prin enzimele proteolitice, întâlnite în produsul vegetal proaspăt

Studiile efectuate pe extracte polare ale speciilor de Plantago au d escris capacitatea
antioxidantă a acestei plante , care a fost atribuită prezenței unor compuși cu activitate de captare
a radicalilor liberi. Având în vedere faptul că activitatea antioxidantă poate contribui la acțiunea
antiinflamatoare, s -a realizat un s tudiu pentru a demonstra dacă extractul hidroalcoolic obținut de
la Plantago major și utilizat în medicina populară este capabil de a furniza beneficii antioxidante.
Astfel, s -a demonstrat faptul că extractul hidroacoolic are capacitatea de a proteja mitoc ondria
supusă degradării oxidative și prezintă de asemenea efect citoprotector împotriva degradării
celulare induse. Aceste cercetări contribuie la înțelegerea beneficiilor asupra sănătății atrbuite
pătlaginei [41].
Infuzia obținută din produsul vegetal uscat se poate utiliza în tratamentul afecțiunilor
iritative ale tractului re spirator, în ameliorarea tusei uscate, în tratamentul adjuvant al afecțiunilor
gastrice precum ulcerul și gastrita. Produsul vegetal proaspăt se poate utiliza sub formă de
cataplasme în tratamentul furunculelor deoarece entimele proteolitice lizează țesutul, permițând
astfel evacuarea materiilor purulente [12].

29
Produse farmaceutice: sirop Pătlagină cu miere și propolis, sirop Plantusin, sirop
Calmo tusin, capsule Stomac sănătos , tinctură de pătlagină.

II.5. Malvae flores

Reprezintă florile uscate recoltate de la următoarele specii de nalbă: Malva sylvestris L.-
nalba de pădure, Malva neglect Wall. – nalbă mică, Malva glabra Desv. – nalbă de grădină. Floarea
este mare, violet, prezintă nervuri roșii și este formată din cinci sepale sudate la bază dispuse în
preflorescență valvară și cinci petale mari dispuse în preflorescență contortă, libere între ele, cu
vârf emarginat [12, 45].

Recoltarea se realizează în perioada de înflorire , din iulie până în septembrie . Fiind flori
colorate, nu pot fi uscate sub acțiunea directă a razelor solare. Astfel, uscarea are loc la umbră sau
pe cale artificială. Datorită conținutului de mucilagii, pentru o bună conservare, umiditat ea nu
trebuie să depășească 14% [12, 46].

Compoziție chimică:
 10% mucilagii
 Antociani: malvozida, responsabilă de culoarea produsului vegetal
 Tanin în urme

Fig. 17 Malvae flores [33]

30
Acțiune terapeutică:
 Emolientă prin conținutul rid icat de mucilagii
 Capilaroprotectoare prin antociani
 Antimicrobiană prin tanin

Cercetări le efectuat e în scopul investigării efectului cremei cu extract de nalbă comparativ
cu formula pe bază de sulfadiazină de argint asupra arsurilor de gradul doi, pe lotu ri de șoareci,
au demonstrat un efect benefic în procesul de vindecare a țesutului pentru utilizarea cremei cu
extract de nalbă [42].
Produsul vegetal se poate utiliza sub formă de decoct în tratamentul adjuvant al afecțiunilor
cailor respiratorii superioare: tuse iritativă, bronșită, faringită [12].
Produse farm aceutice: ceai pectoral [12].

II.6. Malaleuca aetheroleum

Uleiul de arbore de ceai este un ulei esențial volatil obținut prin distilarea cu vapori a
frunzelor și ramurilor terminale ale plantei de natură australiană, Malaleuca alternifolia . Odată
condensat, uleiul este separat de distilatul apos , randamentul fiind de 1% până la 2% din
greutatea materialului vegetal umed. Au fost luate în considerare și metode alternative de
extracție precum tehnologia microundelor, dar nu au fost utilizate pe scară industrială [4].
Uleiul de arbore de ceai are o densitate rela tivă cuprinsă între 0.885 -0.906, este greu solubil
în apă și miscibil cu solvenți nepolari.

Compoziție chimică :
 65% terpinen -4-ol
 18% γ-terpinen
 6% 1,8 -cineol
 5% α-terpineol
 α-pinen , limonen, ρ -cineol [46].

31
Din cauza volatilității ridicate, 90% din cantitatea de ulei este eliminată rapid de pe
suprafața pielii, reducând astfel posibilitatea de abso rbție a componentelor în straturile profunde
ale pielii, implicit la nivelul fluxului sanguin. Cu toate acestea, cei doi cumpuși activi, terpinen -4-
olul și α-terpineolul, acționează la nivelul stratului epidermic în proporție de 3,6 -8,0% din
cantitatea de ulei aplicată . Timpul de acțiune în urma aplicării uleiului pur este de până la 25 de
ore, perioadă suficientă pentru demonstrarea efectului antimicrobian, antiinflamator și
acaricid [51].
Aplicarea topică a uleiului este asociată cu o incidență s căzută de reacții adverse, totuș i
reacțiile iritante pot fi evitate prin folosirea produselor ce conțin concentrații mici de ulei. Deși
pragul la care pot apare rea cții iritante nu a fost determinat, acestea sunt rareori asociate cu
concentrații m ai mici de 20%. De asemenea, nu au fost sesizate reacții iritative în urma
investigațiilor realizate la nivelul mucoasei vaginale folosind preparate cu ulei de arbore de cea i
utilizate în diferite afecțiuni vaginale [17, 51].
Toxicitatea acută orală, determinată la șobolani, este de 1,9 -2,6 ml/kg și indică faptul că
uleiul de arbore de ceai nu trebuie administrat pe cale orală [5].

Acțiune terapeutică:
 Acțiunea antibacteriană este pusă în evidență la nivel topic. Concentrațiile inhibitoare
asupra bacteriilor gram -negative și gram -pozitive, excepție făcând Pseudomonas
aeruginosa, variază între 0,06 -0,5%. La concentrații de 0, 125% poate inhiba producerea
unor mediat ori proinflamatori, precum factorul de necroză tumorală alfa, interleukina -1β,
prostaglandina E2. De asemenea, s -a demonstrat că reduce reacțiile de hipersensibilizare
de la nivel cutanat, precum reacțiile la înțepăturile de insecte și la urticar ie. Acest lucru se
datorează capacității de a modula vasodilatația, asociată cu inflamaț ia indusă de
histamină. Standardul actual în conținutul de terpinen -4-ol este de minim 30% pentru a
prezenta acțiune antimicrobiană și de maxim 15% 1,8 -cineol pentru a nu manifesta
acțiune iritantă [5, 51].
 Ipoteze privind mecanismul de acțiune împotriva bacteriilor se bazează pe lipofilicitatea
uleiului și prezența hidrocarburilor din compoziție, ce au proprietatea de a perturba
funcțiile vitale ale membranelor biologic e [4].

32
 Conform unui studiu realizat pentru demonstrarea acțiunii antifungice a doi compuși
principali din compoziția uleiului, terpinen -4-ol și 1,8 -cineol, s -a dovedit că terpinen -4-ol
a redus cantitatea de ergosterol și a produs modificări pronunțate în m orfologia miceliului
speciei Botrytis cinerea . De asemenea, compusul activ, 1,8 -cineol a produs leziuni grave
la nivel celular . La asocier ea celor doi compuși, activitatea antifungică a fost semnificativ
mai mare comparativ cu efectul fiecărui compus asupra celulelor fungice [52].

Uleiul de arbore de ceai se poate utiliza sub formă de inhalații în tratamentul adjuvant al
afecțiunilor căilor respi taorii suprioare. De asemenea, poate fi utilizat în formularea preparatelor
pentru diferite afecțiuni dermi ce.
Pentru o bună conservare, se recomandă păstrarea la loc răcoros și ferit de lumină [46].
Preparate farmaceutice: ulei esențial Ti Tree, cremă antiseptică, Cicatridina ovule.