Anatomia Si Fiziologia Prostatei

CUPRINS

Motivație

Introducere

Capitolul I- Anatomia și fiziologia prostatei

Anatomia prostatei

Fiziologia prostatei

Capitolul II- Hipertrofia benignă de prostată

Definiție

Etiologie.

Diagnostic

Simptomatologie

Investigații

Tratament

Complicații

Capitolul III- Principii de nursing

Caz clinic

Fișa tehnică- Sondajul vezical la bărbat

Bibliografie

Motivatia

INTRODUCERE

       Prostata are o mare importanta in patologia barbatului prin bolile pe care le poate prezenta,care pot determina manifestari atat urinare cat si sexuale.

       Rudimentara la copil,ea incepe sa-si mareasca volumul odata cu aparitia pubertatii. De la aceasta varsta incep si bolile , mai ales cele inflamatorii, legate de inceputul vietii sexuale.

       Geneza adenomului, ca a oricarei tumori, este necunoscuta.

       Adenomul de prostata se dezvolta dupa vârsta de 50 de ani, mai rar la o vârsta mai mica, iar leziunile inflamatorii se raresc. Are o evolutie lenta si progresiva. Poate evolua ani întregi absolut tacut, sau determinând tulburari usoare, care nu atrag atentia individului.

       Complicatii spontane se pot produce in evolutia adenomului ca : infectia adenomului sau adenomita, rupturi vasculare, care provoaca hemoragii mici sau mai abundente, mai rar cancerizarea adenomului.

       In aparitia adenomului nu se poate vorbi de o profilaxie, pentru ca nu se cunoaste cauza sau cauzele aparitiei lui. Putem insa vorbi de o profilaxie a complicatiilor pe care le poate determina si aceasta este realizata prin urmarirea periodica a adenomului si tratamentul chirurgical aplicat la timp.

Studiul distributiei adenomului de prostată și elementele sale determinate la nivelul populației sunt de mare importanță, dar încă dificil de definit, neexistand studii sistematice. Cele existente sunt retrospective dar permit totuși o serie de observații.

Istoria naturală a adenomului permite individualizarea a 3 faze de evoluție:

Adenomul microscopic,

Adenomul macroscopic,

Adenomul clinic.

Problemele terapeutice ridicate sunt diferite:

Tratament medical sau chirurgical,

Tratament preventiv,

Supraveghere

Nu au putut fi evidențiați cu certitudine factori favorizanți în apariția leziunilor microscopice sau a complicațiilor obstructive.

Frecvența mai crescută a adenomului în rândul populației citadine este explicată prin nivelul de educație și informare diferit, prin protecția socială și sanitară mai bună. Asocierea mai frecventă a adenomului cu afecțiuni cardio-vasculare sau tulburări metabolice nu este confirmată de studii statistice.

CAPITOLUL I

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA PROSTATEI

Anatomia prostatei

Prostata este o glandă aflata în spațiul pelvi-subperitoneal dedesubtul vezicii urinare, dezvoltata in jurul zonei initiale a uretrei.

Culoarea prostatei este cenusie-rosiatica.

Consistenta e elastica dar categorica, usor de gasit prin tactul rectal. In conditie normala suprafata este neteda si in anumite imprejurari patologice prezinta portiuni indurate si neregularitati.

Dimensiuni. Prostata este putin evoluata la nastere.Progreseaza la pubertate si continua sa creasca la adulti. La batrani prostata se degenereaza dar de cele mai multe ori se hiperatrofiaza si constrange uretra.Ea masoara 3 cm in sens drept, 4 cm oblic si 2,5 cm in sens sagial. La adult are o greutate de 20-25 gr.

Configuratie exterioara. La nou nascut are forma rotunda. La adult se aseamana de obicei, cu o castana usor strivit antero-posterior, sau cu un con usor arcuit inainte.

Se descrie : o fata dinainte, una dinapoi si doua fete inferolaterale;orientate in sus, prezinta uneori o proeminenta transversala, se uita in jos.

Forma clinica, pe care medicul o gaseste prin tactul rectal, este cea a unui as de pica ale carei limite superioare se continua cu veziculele seminale, iar baza cu uretra. Un sant median, usor de simtit, situat pe fata dinapoi, marcheaza marginea dintre cei doi lobi secundari ai prostatei.

Prostata este situata dedesubtul vezicii urinare si inapoia simfizei pubiene, inaintea rectului, deasupra diafragmei urogenitale si a muschilor ridicatori anali.Acesti muschi desprind pelvisul de perineu, rezulta ca prostata se gaseste adanc in pelvis, in spatiul pelvisubperitoneal.Axul prostatei este inclinat, orientat de sus in jos si dinapoi inainte, formand in verticala un unghi de 20-25 grade.

Loja prostatica. Prostata este cuprinsa intr-o loja, limitata de sase pereti :

Peretele premergator constituit din oasele pubiene.

Peretele dorsal format din septul recto-vezico-prostatic Denonvilliers.

Doi pereti secundari formati de muschii ridicatori anali tapetati de fascia pelviana parietala.

Peretele inferior constituit de diafragma uro-genitala.

Peretele superior format din ligamentele pubo-prostatice si fundul vezicii urinare apoi ductele deferente si veziculele seminale.

Loja transmite in sus si inainte, prin spartura dintre ligamentele pubo-prostatice, cu zona prevezicala, iar in sus si inapoi cu zona retrovezicala.

Intre peretii lojei si glanda se delimiteaza spatiul peri-prostatic.Stramt inapoi si pe sectiunile laterale ale prostatei, acest spatiu este indeajuns de larg inaintea glandei. El este complet cu tesut conjunctiv lax, supus de tesutul pelvi-sub-peritoneal.

In apropierea prostatei, tesutul conjunctiv se subjuga in lame aranjate concentric in jurul ei alcatuind capsula peri-prostatica. Aceasta se ingroasa mai mult pe partile laterale si se imbina cu lamele sacro-recto-genito-pubiene. In tesutul conjunctiv peri-prostatic se afla numeroase vase sanguine si mai ales vene. Mai cu seama pe partile laterale aceste vene sunt largi, bogat anastomozate si se leaga intim cu lamele fasciei prostatice, din care este imposibil sa fie izolate. Ele formeaza cele doua plexuri venoase vezico-prostatice. Din cauza abundentei acestor vene, enuclearea glandei din capsula peri-prostatica este distinct de hemoragica.

Fascia prostatei ori capsula peri-prostatica nu trebuie insotita cu capsula proprie a glandei, care face parte din stroma conjunctivo-musculara.

Cercul de fixare. Prostata este puternic imobilizata prin perineu, care ii alcatuieste un insemnat mijloc de sprijinire. Acestuia i se pune aderente la organele alaturate vezica si uretra precum si la formatiunile fibroase.

Legaturile prostatei sunt urmatoarele:

Fata dinainte este verticala, bombata si priveste spre simfiza pubiana de care este indepartata cu aproximativ 2 cm. Rememoram ca acesta fata este acoperita de sfincterul uretrei.

Fata dinapoi este ridicata, orientata inclinat din spate in fata. Fata posterioara este mai larga in partea superioara, iar marginile laterale se leaga pe masura ce urca. In partea superioara, pe linia mediana descrie o incizie, iar varful este taios. Are urmatoarele legaturi importante : este invelita fragmental de sfincterul uretrei; corespunde ampulei rectale; intre ampula rectala si prostatata se gaseste o reglementare conjunctiva fibroasa, septul recto-vezico-prostatic. Denonvilliers care permite cu facilitate desprinderea chirurgicala a celor doua organe.

Fetele infero-laterale sunt bombate si raspund muschilor ridicatori anali, camuflat de fascia lor.Intre ridicatori si prostata se gaseste zona corespunzatoare a lamei sacro-recto-genito-pubiene.Intr-o parte de ridicatori se afla alungirile anterioare ale foselor ischioanale.

La unirea fetelor infero-laterale cu baza se gaseste hilul glandei, adica locul pe unde intra sau ies vasele ei. Baza a fost inrudita cu un acoperis ca doua pante, separate printr-o usoara culme transversala. Versantul dinainte raspunde colului vezicii urinare; versantul posterior veziculelor seminale si ductelor deferente. Creasta transversala concorda portiunii fundului vezicii aflata imediat inapoia colului. Creasta e ridicata de lobul mijlociu al prostatei, care e cel mai obisnuit interesat in hipertrofia glandei.

Zona mijlocie difera ca aspect. La copii si la tineri e foarte redusa; la batrani ea se poate dezvolta foarte mult datorita hipertrofiei lobului mijlociu, care ridica trigonul vezical si mai ales buza dinaintea orificiului intern al uretrei- uvula vezicii. Uretra se stramba, orificiul e stramt, iar mictiunea devine dificila.Varful sau “ciocul prostatei” se reazama pe diafragma urogenitala, de care adera prin sfincterul uretrei. El se gaseste sub linia ce trece prin marginea inferioara a simfizei pubiene, la 2 cm de aceasta si la 3 cm de anus.

Raporturile interioare. Prostata e parcursa de uretra, utriculul prostatic si ductele ejaculatoare.

Fiziologia prostatei.

Structura prostatei

Structura prostatei este dominant glandulara.Glandele prostatice formeaza parenchimul si sunt ordonate in mai multe grupe, despartite destul de artificial in lobi. Pe langa glande gasim o stroma musculo-conjunctivo-elastica,in care predomina fibrele musculare netede, insusiri care desemneaza o caracteristica a organului. Prostata este o glanda de depozit, iar musculatura ei bogata indeplineste rolul biologic, de a evacua extrem de rapid secretia in timpul ejacularii.

Glandele prostatice se grupeaza in patru lobi :

Doi lobi laterali, legati printr-un istm.

Lobul mijlociu .

Lobul posterior .

Lobii laterali, drept si stang alcatuiesc cea mai mare parte a glandei. Ei se afla pe laturile si inapoia uretrei, dedesubtul unui plan oblic care merge prin ductele ejaculatoare.

Istmul prostatei este o punte glandular subtire, aflata inaintea uretrei, care leaga cei doi lobi laterali. Poate include tesut glandular, dar cel mai adesea este format numai din stroma conjunctivo-musculara.Sunt cazuri mai rare cand istmul lipseste. In aceste cazuri, uretra acoperita in sfincterul vezicii se afla intr-un canal de pe fata anterioara a prostatei.

Lobul mijlociu formeaza partea postero-superioara a glandei. El detine partea de baza situata inapoia colului vezicii si se intinde in jos pana la planul ce trece prin ductele ejaculatoare. De observat ca ductele ejaculatoare nu strabat de fapt substanta glandulara, ci se afla intre grupul de glande laterale si cel mijlociu.

Lobul posterior nu este omologat in Nomenclatura Anatomica, dar este cunoscut de clinicieni datorita marii importante pe care o are in patologie.Detine partea postero-inferioara, departata de uretra, dar invecinata cu rectul.

Parenchimul este format din doua modele de glande, care dupa marimea si situatia lor topografica sunt:

Glandele periuretrale, mici, mucoase, lipsite de canalul excretor sau cu un canal foarte scurt, sunt aflate in tesutul din jurul uretrei. Se deschid prin mici orificii puse circular pe peretii uretrei, deasupra coliculului seminal. Aceste glande sunt subjacente sfinterului vezicii, care le separa de glandele propriu-zise.

Glandele prostatice propriu-zise sunt de tip tubule-alveolar, lungi si puternic diversificat. Sunt in numar de 30-50, iar canalele lor excretoare se pot imbina, astfel ca pana la urma rezulta 15-20-30 canalicule prostatice. Acestea se deschid prin niste orificii punctiforme, situate cele mai multe in sinusurile prostatice, care flancheaza coliculul seminal. Glandele propriu-zise sunt asezate in afara sfincterului vezicii. Sunt alcatuite dintr-un canal excretor si un segment secretor. Acesta din urma are forma alveolara, cu un epiteliu sau bistratificat in legatura cu starea functionala. Aceste glande sunt atat formatiuni secretorii cat si de depozit al lichidului prostatic.

Stroma fibro-musculara.Reprezentativ pentru structura prostatei este prezenta unei importante structuri de musculatura neteda atat in structura capsulei si a septelor dependente de ea, cat si in cea a stromei interglandulare. Substanta musculara constituie circa o treime din masa totala a glandei.

La suprafata prostatei are un strat de tesut conjunctiv consistent, care cuprinde numeroase fibre elastice si un numar mare de celule musculare precise. Este capsula proprie, capsula de organ, care nu trebuie asemanata cu capsula peri-prostatica. De pe fata adanca a capsulei proprii se desfac septe sau trulara constituie circa o treime din masa totala a glandei.

La suprafata prostatei are un strat de tesut conjunctiv consistent, care cuprinde numeroase fibre elastice si un numar mare de celule musculare precise. Este capsula proprie, capsula de organ, care nu trebuie asemanata cu capsula peri-prostatica. De pe fata adanca a capsulei proprii se desfac septe sau travee despartitoare conjunctivo-musculo-elastice, care divid parenchimul glandular in lobi.

Un lob corespunde unei glande prostatice proprii. Septele se intalnesc intr-un miez central, care este parcurs de ductele ejaculatoare si utriculul prostatic; uretra se gaseste inaintea lui.

Stroma inter-glandulara e formata din puternice fascicule de celule musculare netede, intre tesute cu fibre colagene si elastice.

Glandele prostatice fabrica un lichid laptos, fluid si neclar, care alcatuiesc cea mai mare parte a spermei. Are un miros reprezentativ ejaculatului. Reactia slab alcalina a secretiei prostatice, favorizeaza stabilitatea spermatozoizilor. Este bogata in fosfataza acida, acid citric, zinc.

Enzimele au un scop important pentru fluidificarea ejaculatului si prin aceasta ingaduie spermatozoizilor sa-si desfasoare motivitatea. Scoaterea ei le diminueaza capacitatea reproducatoare. Prostata este glanda hormono-dependenta, fiind puternic influentata de hormonii sexuali.

Vase si nervi

Arterele se trag din vezicalele inferioare si rectalele mijlocii. Din acestea se dezleaga ramuri capsulare si trabeculare; amandoua transmit arteriole care se capilarizeaza in jurul glandelor.

Venele rezulta din aceasta retea capilara care urmeaza o ruta paralela, insa inversul arterelor. Ele se deschid in largul plex venos prostatic, care incercuieste glanda si se scurge apoi in vena rusinoasa interna.

Limfaticele se formeaza din plexuri peri-alveolare,acced la un plex peri-prostatic si de aici la nodurile iliace externe, interne si sacrate.

Nervii provin din plexul nervos prostatic, aflate pe fetele posterioare si laterale ale glandei. Plexul nervos prostatic provine la randul sau din plexul hipo-gastric inferior. Nervii merg de-a lungul vaselor si se termina prin fibre senzitive, secretii si motoare.

CAPITOLUL II

HIPERTROFIA BENIGNĂ DE PROSTATĂ

2.1 DEFINIȚIE

Adenomul de prostată simbolizeaza creșterea în volum odată cu vârsta, fapt ce se dovedeste numai la bărbații cu producție normală de androgen. Această creștere care interesează diferitele componente celulare ale glandei prostatice conduc la apariția adenomului de prostată. Adenomul de prostată este cea mai cunoscuta tumoare benignă a bărbatului și în același timp cauza cea mai cunoscuta de obstrucție subvezicală la bărbatul trecut de 60 ani.

2.2 ETIOLOGIE

Este un fenomen general acceptat că adenomul de prostată se produce în condițiile unui declin al activității testiculare. La bărbații cu funcție hipofizară redusa sau sterilizat înaintea vârstei de 40 de ani, dezvoltarea adenomului de prostată este evitat.

Apariția adenomului de prostată a devenit astfel considerată un dismetabolism, incluzând multipli factori, testosteronul fiind considerat cel principal. Nu poate fi negată importanta directă asupra tulburărilor micționale a unor factori ocazionali, cum ar fi congestia pelvină sau infecția, dar rolul jucat rămâne încă neclar.

La ora actuală două importante teorii patogenice merită a fi reținute:

Teoria hormonală;

Teoria stromală sau tisulară.

Teoria hormonală

Incheierea observațiilor clinice și a cercetărilor experimentale a fost că imboldul androgenic conduce la dezvoltarea contingentului celular glandular prostatic.

Pentru a confirma necesitatea stimulului hormonal androgenic în apariția și dezvoltarea adenomului sunt utile a fi studiate două aspecte:

Rolul hormonilor androgeni și fapta lor asupra creșterii celulelor prostatice,

Rolul altor hormoni steroizi și peptidici.

Rolul dihidrotestosteronului DHT

Fracțiunea sa liberă transversează membrana plasmică a celulelor epiteliale sau stromale ale prostatei, fiind redusa sub actiunea unei enzime, α5-reductaza, în D.H.T. DHT-ul pentru a putea ajunge în nucleul celular este primit de un receptor citosolic caracteristic. Fixarea sa pe suprafața cromatinei nucleare conduce într-un final la sintezan de ARN mesager, vectorul efectului hormonal.

Concentrarea DHT este de 4-5 ori mai mare în țesutul adenomatos prostatic față de cel normal, fapt ce incurajeaza ipoteza unei dereglări în producția de DHT cu apariția secundară a adenomului. Mecanismul enzimatic al acestei acumulări de DHT ar fi creat de un exces al activității α5-reductazei.Concluzia actuală a datelor experimentale confirma rolul permisiv al androgenilor în dezvoltarea adenomului de prostată, dar nu pot relata rolul inductor al DHT-ului.

Rolul estrogenilor

Între androgeni și estrogeni există o actiune sinergica în dezvoltarea adenomului de prostată. Această sinergie este explicată prin creșterea numărului de receptori pentru androgeni după administrarea de estrogeni și prin dezechilibrul care apare la vârstnic între testosteron și estradiol.

Există receptori celulari pentru progesteron, fără a se nota vreo diferență numerică a acestor receptori între prostata normală si cea hiperplazică.

Receptori pentru prolactină au fost de asemenea expusi dar tentativele de tratament antiprolactinic, plecând de la premiza rolului lor în dezvoltarea adenomului, au rămas zadarnice.

Teoria stromală

McNeal atribuie apariția adenomului unei reactivări a unor conditii de marire activi în perioada vieții embrionare.Dispozitivul acestor potențiabilități embrionare rămâne nedemonstrat.

Observații concluzive

Se cunoaste că adenomul de prostată evoluează în mai multe etape:

Faza primara, secundară unei dereglări tisulare inculpata de posibile reactivări a unor potențiabilități embrionare sau factori specifici de creștere;

Faza de evolutie caracterizată prin creșterea numărului și volumului nodulilor adenomatoși;

Faza de coacere, dominată de dezechilibrul dintre androgeni și estrogeni.

Țesutul prostatic presupune în cursul evoluției sale un echilibru între proliferarea și moartea celulară. Apariția adenomului reprezintă o dereglare a acestui echilibru cu modificări nu numai în volum dar și în dezvoltarea unor anomalii glandulare. În prezent la nivelul prostatei acest proces de moarte celulară programată constituie un subiect de cercetări viitoare.

2.3 DIAGNOSTIC

Teoretic există în cazul unei suferințe urinare, suspecte de a fi instigat de adenomul de prostată, 3 posibilitati:

prostata este mărită de volum,

prostata este de volum normal,

prostata prezintă modificări de consistenta.

În cazul prostatei mărite de volum, adenomul trebuie deosebit de anatomia prostatică, coptura de prostată, prostatica cronică hipertrofică și de cancer.

În prezența unei prostate normale la tușeul rectal, dar precedata de semne de prostatism, diagnosticul diferențial trebuie făcut cu structura uretrală sau cu vezica neurogenă, aceasta admite o alterare a forței contractile a mușchiului vezical.

Prezența la tușeul rectal a unuia sau mai multor noduli, ridică problema cancerului. Examenul obligatoriu este efectuat pentru stabilirea diagnosticului este biopsia de prostată, esential facilitată prin folosirea ecografiei care permite executarea unei punctii ghidate.

Apariția aparatelor de puncție-biopsie automatică permite prelevări multiple de țesut prostatic, precis indrumate și indolore.

Litiaza prostatică și prostatita cronică nodulară constituie entități mai rar întâlnite, dar necesar a fi mentionate.

2.4 SIMPTOMATOLOGIE

Amplasarea prostatei sub formă de inel glandular în jurul uretrei craniale, lamureste tulburările de micțiune ce survin în cazul unor modificări de volum.

Apariția adenomului de prostată fabrica modificări ale actului micțional. Ele reprezintă cauza transformărilor anatomice de la nivelul regiunii cervico-prostatice și a uretrei.

Majoritatea bolnavilor cu adenom de prostată cer examinare medicala datorită simptomelor urinare supărătoare:

polachiurie zilnica si nocturnă,

disurie,

imperiozitate micțională,

jet urinar modificat.

În intentia unei schematizări didactice evolutia simptomatologiei adenomului de prostată a fost grupată în 3 stadii clinice :

faza de framantari premonitorii caracterizată prin tulburări micționale moderate;

faza de stagnare vezicală fără distensie. Polachiuria se amplifica, în special cea nocturnă. Disuria se inrautateste și se însoțește de diminuarea forței jetului urinar, greutate în inițierea micțiunii și prelungirea timpului de desfasurare a micțiunii, contracția suplimentară a musculaturii abdominale;

faza de stagnare cu distensie vezicală. Se pot insoti la simptomele deja existente, imperiozitate micțională cu pierdere involuntara de urină, stare comuna modificată, semne de instalare a insuficienței renale.

Estimarea aspra a simptomatologiei admite însă găsirea unor indicatori obiectivi de apreciere. Ele permit aprecierea exigentei și evolutia maladiei, iar prin aceasta echilibrul unei opțiuni terapeutice proprii.

Din punct de vedere clinic, adenomul de prostată este o afecțiune care are o dezvoltare lentă și care poate fi însă incrucisata de exacerbări urmate uneori de reveniri. Ele pot fi catalogate sub forma accidentelor și complicațiilor.

Complicatii

Acestea sunt:

retinerea acută completă de urină;

hematuria,

inrautatirea inadmisibila a simptomatologiei.

Retenția acută completă de urină cere deseori tratament de urgență: cateterism vezical transuretral sau cateterism prin puncție suprapubiană.

Hematuria este de regulă provocata de ruptura venelor ectaziate cervico-trigonale. Este voluminoasa si totală, se prelungește pe parcursul mai multor zile.Se produce pe fondul unor suferințe urinare și uneori reprezintă urgență de rezolvare terapeutică.

Agravarea simptomatologiei se intampla de cele mai multe ori după pranzuri copioase, exces de băuturi alcoolice, constipație, decubit prelungit.

2.5 INVESTIGAȚII

Stabilirea diagnosticului admite examenul clinic si examen paraclinic.

Examenul clinic:

examenul urinei,

tușeul rectal – el reprezintă mijlocul cel mai eficient și cel mai economic pentru gasirea adenomului.

Examene paraclinice

Examenele bioumorale sunt obligatorii în cauza aprecierii funcției renale, a bolii asociate, a infecției urinare,care demonstrate pot contribui la caracterizarea noțiunii de teren de rezultat și risc terapeutic.

Antigenul prostatic specific plasmatic constituie un element de informare actuala.

Urografia i.v. permite interpretarea în întregime a aparatului urinar, demonstrand rezonanta adenomului asupra vezicii, ureterelor, aparatului pielo-caliceal. Urografia i.v. poate spune în mod clar eventualele leziuni asociate ale aparatului urinar.

Ecografia – se utilizeaza pe cale abdominală transparietală sau pe cale andorectală. Poate procura în mainile unui specialist capabil și cu experiență urmatoarelor date : vizualizarea vezicii urinare și distensia rezervorului urinar si de asemenea permite cu ușurință aflarea lobului median prostatic, a litiazei asociate, a diverticulilor, a tumorii vezicale, a rezidiului postmicțional, evaluarea volumului global al prostatei.

Tomografia computerizată și rezonanța magnetică nucleară sunt neconvingatoare.

2.6 TRATAMENT

40% din bolnavii exprima simptome care sugerează prezența adenomului de prostată, se ameliorează spontan, fără a recurge la tratament.

Interpretarea investigatiilor adenomului de prostată ar trebui să aprobe stabilirea unor parametri obiectivi capabili să determine opțiunea terapeutică.

Tratamentul chirurgical

Adenomectomia chirurgicală reprezintă modul de îndepărtare în totalitate a țesutului patologic prostatic.

Căile de abord, perineală si posterioară, au fost parasite în prezent, fiind folosita numai calea anterioară transvezicală și retropubiană. Mortalitatea este subalterna cifrei de 1%. Complicațiile sunt hemoragice per si post-operatorii, infecțioase, urinare și sexuale.Cele urinare sunt prezentate de incontinență și disurie.

Aceasta produce de regulă intarziat si are 3 cauze:

stenoza cervicală,

structura uretrală si post-sondă uretrală,

recidiva adenomatoasă.

Cele sexuale sunt constituite de structura uretrală, ejaculare inapoiata cu sterilitate secundară, dar fără efect în ceea ce privește energia sexuală.

Tratamentul endoscopic

Rezecția transuretrală a prostatei are drept indicatie ablația adenomului de prostată prin fragmentarea lui realizată prin secțiunea electrică cu ajutorul unei anse. Rezecția se face sub irigație continuă. Cavitatea vezicală este drenată postopertor pentru o perioadă de 48-72 ore. Externarea se face în lipsa complicațiilor, a 4-5 a zi.

Complicațiile postoperatorii imediate pot fi:

hemoragia,

sindromul post-TUR,

infecții urinare,

genitale,

tulburări micționale,

incontinență de urina.

Tratamentul medicamentos.

Dezvoltarea prostatei și modificările sale hiperplazice fiind actiuni androgen-dependente, este normal ca tratamentul farmacologic să se adreseze alcatuirii hormonale. Produșii medicamentoși se misca diferit la nivelul diverselor verigi.

Finasteridul:reductaza fiind considerată enzima responsabila de transformarea testosteronului în D.H.T., inhibitorii de 5α – reductază provoaca o reducere marcată a titrului plasmatic cu imbunatatirea semnificativă a simptomelor.

Blocanții α1-adrenergici se adresează componentei dinamice a obstrucției. Α1-blocanții acționează rapid în ameliorarea simptomelor în special obiectivizate prin creșterea debitometriei. Ultima generație de α-blocante, numită selectivă prezintă efecte secundare neglijabile.

Anti-aromataza arata un complex enzimatic și este raspunzator pentru transformarea androgenilor în estrogeni. Experiența folosirii aromatazelor în adenomul de prostată este limitată.

2.7 COMPLICAȚII

Dintre complicațiile adenomului de prostată sunt :

litiaza vezicală care transpune o stază urinară permanentă și o dificultate în evacuarea urinei,

diverticulii vezicali cu simptomatologie proprie săracă,

adenomita, infecția urinară monotona cu posibile complicații infecțioase pielorenale,

epididimita violenta.

CAPITOLUL III

PRINCIPII DE NURSING

3.1. CAZ CLINIC

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

ANTECEDENTE

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

TABLOUL CLINIC

NEVOI FUNDAMENTALE

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

REGIM IGIENO-DIETETIC

Alimente permise: Supă, lactate, ceai, compot, carne slabă

Alimente interzise: Grasimi, condimente, prăjeli.

FUNCTII VITALE

INVESTIGATII DE LABORATOR

EXAMINARI PARACLINICE SUPLIMENTARE

TRATAMENT ÎN SPITAL

Alergic la: La nici un medicament

TRATAMENT LA DOMICILIU

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

EDUCATIE PENTRU SANATATE

3.2. FIȘA TEHNICĂ – SONDAJUL VEZICAL LA BĂRBAT

Scopul procedurii:

Aplicarea unei sonde urinare în vezica urinară pentru a usura scurgerea urinii în vederea:

Obtinerea unei mostre de urină pentru examene de laborator.

Evacuarea conținutului vezicii când aceasta nu se produce brusc sau în caz de incontinență,

Efectuarea spălăturii vezicale.

Pregătirea materialelor

Tavă pentru materiale,

Sonde urinare sterile (Foley, Nelaton) de diferite dimensiuni,

Tăviță renală,

Mănuși sterile și mănuși de unică folosință

Soluții dezinfectate, tampoane și comprese sterile,

Seringi,

Ser fiziologic sau apă sterilă.

Soluții sterile pentru lubrifierea sondei,

Pungi colectoare,

Materiale pentru toaleta organelor genitale,

Mușama, traverse,

1-2 eprubete sterile, 1-2 eprubete curate și uscate.

Pregatirea pacientului

Psihică:

informez pacientul cu privire la cerinta sondajului,

obțin consimțământul și colaborarea pacientului,

asigur intimitatea cu ajutorul unui paravan.

Fizică

Așez pacientul în decubit dorsal, cu picioarele întinse și ușor depărtate, cu o pernă tare sub bazin.

Efectuarea procedurii

Identific pacientul,

Verific prezentarea medicală,

Așez pacientul în poziția recomandată,

Protejez patul cu aleză si mușama,

Spăl mainile și îmbrac mănușile de unica folosință,

Execut toaleta glandului cu apă si săpun,

Dezinfectez glandul și meantul urinar folosind 3 tampoane, cu ser fiziologic și soluție antiseptică,

Folosesc al patrulea tampon pentru a dezinfecta încă o dată numai meantul urinar,

Distantez materialele folosite pentru toaletă,

Schimb mănușile de unică folosință cu cele sterile,

Evidențiez meantul urinar,

Prind sonda cu mâna dominantă și lubrifiez în intregime cu ulei de parafină sterul,

Prind capatul liber al sondei între degetul mic și inelar,

Introduc sonda în uretră la o adâncime de 10-15 cm, ținând, cu cealaltă mână, penisul cât mai bine întins,

Continui sondajul în funcție de cauza propusa: evacuare, recoltare, spălătură.

Recoltez prepuțul la sfârșitul procedurii.

Îngrijirea pacientului

Ajut pacientul să se îmbrace,

Așez pacientul în poziție comodă,

Verific dacă pacientul acuză disconfort.

Reorganizarea locului de muncă

Colectez recipientele în recipiente speciale,

Îndepartez mănușile,

Spăl și dezinfectez mâinile.

Notarea procedurii

Data, ora, scopul sondajului,

Numele persoanei care a efectuat procedura,

Aspectul și cantitatea urinii eliminate/colectate.

Evaluarea eficacității procedurii.

Rezultate așteptate/dorite:

-Pacientul exprimă stare de confort,

-Sondajul s-a efectuat fără incidente.

Rezultate nedorite :

Sonda nu se poate introduce:

-Aleg sonda mai subțire,

-controlez dacă poziția sondei este corectă,

-verific dacă pacientul nu are malformații/stricturi ale meantului urinar.

Sonda a fost desterilizata în timpul manevrelor

Schimb sonda.

Pacientul acuză dureri, sângerează

Anunț medicul.

Sonda este înfundată cu cheaguri de sânge sau mucus

Încerc să desfund prin aspirare,

Schimb sonda.

Bibliografie

„Terapeutică medicală”- G. Ungureanu, M. Covic, Ed. Polirom, 2000

„Medicină internă vol. II”- L. Gherasim, Ed. Medicală, 1996

„Chirurgie”- M. Mihăilescu, S. Dașchievici, Ed. Medicală, 2013

„Compediu- Anatomia și fiziologia omului”- C. T. Niculescu, B. Voiculescu, C. Niță, R. Cârmaciu, C. Sâlâvâstru, C. Ciornei, Ed. Corint, 2007

„Proceduri de nursing”- F. Udma, M. Stanciu, M. Ruxanda, E. Guile, E. Iancu, E. Fercală, Ed. Ex Ponto, 2008

www.wikipedia.com/prostata

Bibliografie

„Terapeutică medicală”- G. Ungureanu, M. Covic, Ed. Polirom, 2000

„Medicină internă vol. II”- L. Gherasim, Ed. Medicală, 1996

„Chirurgie”- M. Mihăilescu, S. Dașchievici, Ed. Medicală, 2013

„Compediu- Anatomia și fiziologia omului”- C. T. Niculescu, B. Voiculescu, C. Niță, R. Cârmaciu, C. Sâlâvâstru, C. Ciornei, Ed. Corint, 2007

„Proceduri de nursing”- F. Udma, M. Stanciu, M. Ruxanda, E. Guile, E. Iancu, E. Fercală, Ed. Ex Ponto, 2008

www.wikipedia.com/prostata