Anatomia si fiziologia inimii [623700]

Anatomia si fiziologia inimii
Inima este, din punct de vedere anatomic, un organ musculos, cavitar
care pompeaza ritmic sangele in corp. Inima, sangele si vasele de sange alcatuiesc sistemul
circulator, care este responsabil cu distribuirea oxigenului si a substantelor hranitoare si eliminarea
dioxidului de carbon si a altor produsere ziduale. Inima reprezinta motorul sistemului circulator.
Ea trebuie sa functioneze neincetat deoarece tesuturile corpului, in special creierul, depind de o
aprovizionare continua cu oxigen si substante hranitoare transportate de sange.
Inima umana are forma unei pere de marimea unui pumn inchis si 1/3 din inimăeste situată
în dreapta, iar 2/3 în stânga corpului. Inima cantareste aproximativ între 250-300 g
Este alcatuita in principal din tesut muscular care se contracta ritmic impingand sangele
catre toate partile corpului. Contractiile incep in embrion la circa trei saptamani de la concepere si
continua de-a lungul intregii vieti a individului.Muschiul nu se odihneste decat pentru o fractiune
de secunda intre batai. Intr-o viata de 76 de ani inima va bate de aproape 2,8 miliarde de ori si va
pompa 169 de milioane de litri de sange

Structura inimii
Inima umana are patru camere. Cele doua camere superioare, atriul(auriculul) drept si
stang, sunt camerele de primire a sangelui. Aceste acolecteaza sangele adus de vene. Camerele
inferioare ale inimii, ventriculul stang si drept, au rolul unor pompe puternice. Ele imping sangele
prin artere, de la inima catre corp.
Inima este o pompa cu doua camere, in care sangele circula prin doua sisteme inchise
separate. Sangele incarcat cu oxigen paraseste ventriculul stang prin aorta, circula prin corp si se
intoarce dezoxigenat in atriul drept prin venele cave- superioara si inferioara. Ventric ulul drept
pompeaza sangele prin artera pulmonara catre plamani, unde acesta schimba dioxidul de carbon
cu oxigen. Sangele oxigenat se intoarce apoi, prin venele pulmonare, in atriul stang, pregatit pentru
o noua circulatie arteri ala.

Atriile au formă cubică, o capacitate mai mică decât a ventriculelor, pereții mai subțiri
și prezintă câte o prelungire, numite urechiușe. La nivelul atriului drept se găsesc orificiul venei
cave superioare, orificiul venei cave inferioare, orificiul sinusului coronar, orific iul urechiușei
drepte și orificiul atrioventricular drept, prevăzut cu valva tricuspidă. La nivelul atriului stâng sunt
patru oficii de deschidere ale venelor pulmonare, orificiul de deschidere al urechiușei stângi și
orificiul atrioventricular prevăzut cu valva bicuspidă (mitrală). Cele două atrii sunt separate prin
septul interatrial.
Ventriculele au o formă piramidală triunghiulară, cu baza spre orificiul atrioventricular.
Pereții lornu sunt netezi, ci prezintă, pe fața internă, trabecule. La baza ventr iculelor se află
orificiile atrioventriculare (stâng și drept), fiecare prevăzut cu valva atrioventriculară și orificiile
arteriale prin careventriculul stâng comunică cu aorta, iar cel drept, cu trunchiul pulmonar. Fiecare
orificiu arterial este prevăzut cu trei valve semilunare sau sigmoide, care au aspect de cuib
de rândunică. Cele două ventricule sunt separate prin septul interventricular.

Partea dreapta si cea stanga a inimii sunt separate una de cealalta printr –
un perete de tesut (sept interventricul ar). Fiecare pompeaza sangele printr -un circuit separat de

vase: dreapta impinge sangele sarac in oxigen catre plamani(circulatia mica), in timp ce stanga il
distribuie pe cel bogat in oxigen in corp(circulatia mare). Sangele care se intoarce din organism a
cedat mare parte din oxigen si s-a incarcat cu dioxid de carbon din tesuturi. Acesta este colectat de
doua vene mari, vena cava superioara si vena cava inferioara, care se varsa in atriul drept al inimii.
De aici sangele trece in ventriculul drept care il va
Pompa prin artera pulmonara catre plamani, unde se va reincarca cu oxigen si va elimina dioxidul
de carbon. Sangele, bogat acum in oxigen, se intoarce la inima prin arterele
pulmonare care se varsa in atriul stang. De aici trece in ventricululstang, unde va fi pompat prin
aorta, cea mai mare artera a corpului. Artere mai mici care se ramifica din aorta distribuie sangele
catre diferite parti ale organismului.
Patru valve interioare impiedic a alunecarea inversa a sangelui: valvele
atrioventriculare(intr e atrii si ventricule) si valvele semilunare(intre ventricule si artere) Ele se
deschid usor in directia curgerii sangelui si se inchid cand acesta impinge in sensinvers. Valva
semilunara dreapta, dintre atriul drept si artera pulmonara, se mai numeste si valva pulmonara. Cea
stanga, dintre ventriculul stang si aorta, se mai numeste si valva aortica.

Învelișul inimii este constituit de pericard , cu rol de protecție mecanică a inimii. Peretele
cardiac este alcătuit din trei straturi:
– stratul extern, epicardul
– stratul mijlociu, miocardul, alcătuit din țesut muscular striat de tip cardiac;
– stratul intern,endocardul, membrană epitelială care tapetează la interior camerele inimii și se
continuă cu endoteliu vaselor mari.

Epicardul este foița viscerală a pericardului seros și acoperă complet exteriorul inimii.
Cealaltă foițăa pericardului seros este parietală și acoperă fața profundă a pericardului fibros, care
are forma unuisac rezistent, cu fundul așezat pe diafragm. Pericardul fibros protejează inima. El
este legat prin ligamente de organele din jur: stern, coloană vertebrală și diafragmă.

Mioca rdul, mușchiul cardiac, este format dintr -o rețea de fibre musculare inserate pe un
schelet fibros. Musculatura atriilor este mai subțire și independentă structurat de musculatura
ventriculară. Fibrele musculare, cu diametrul de 10-20m și lungimea de 30-60m, bogate în
mitocondrii și miofibrilecu striații, au un nucleu unic, situat central și funcționează ca un sincițiu.
Ele constituie miocardul adult. În grosimea acestuia se află miocardul embrionar, singura legătură
musculară între atrii șiventricule și, în același timp, sistemul excitoconductor cardiac sau țesutul
nodal. Ventriculul stang are peretii cei mai grosi – mai mult de un centimetru la o persoana
adulta – deoarece el trebuie sa pompeze sangele pana la cele mai departate celule ale corpului.

Vascularizația miocardului
 Vascularizația arteriala se realizează prin două artere coronare cu ramificații
neanastomozate. În cazul blocării circulației pe una din ramuri (datorită unui cheag de
sânge sau a unui spasm arterial), teritoriul nevascularizat se necrozează și se produce
infarctul miocardic.

 Vascularizația venoasă de revenire se realizează prin venele coronare, care confluează în
sinusul coronar ce se deschide în atriul drept. Inervația inimii este intrinsecă, asigurată prin
activitatea sistemului excitoconductor propriu, și extrinsecă, asigurată de SNV prin nervii
cardiaci, simpatici și prin nervii vagi, parasimpatici.

Proprietățile miocardului sunt comune cu ale mușchilor striați scheletici
(excitabilitatea,conductabilitatea, contractilitatea ) și proprii (automatismul).
Miocardul este alcătuit din două tipuri de celule: unele care inițiază și conduc impulsul și
altele care pel ângă conducerea impulsului, răspund la stimuli prin contracție și care alcătuiesc
miocardul de lucru.
a) Excitabili tatea este proprietatea miocardului de a răspunde maximal la stimuli care egaleazăsau
depășesc valoarea prag. Aceasta reprezintă legea „tot sau nimic.” Inima este excitabilă numai în
faza de relaxare (diastolă), iar în sistolă se află în stare refractară absolută și nu răspunde la stimuli
oricât de puternic ar fi. Aceasta reprezintă „legea neexcitabilității periodice a inimii.”
b) Automatismul reprezintă proprietatea țesutului nodal de a se autoexcita ritmic. Mecanismul
sebazează pe modificări ciclice de depolarizare și repolarizare ale membranelor celulelor acestuia.
Astfel inima scoasă din corp va continua să bată. Chiar în lipsa influențelor extrinseci nervoase,
vegetative și umorale, inima își continuă activitatea ritmică timp de ore sau zile, dacă este irigată
de un lichid nutritiv special. Automatismul este generat în anumiți centri, care au în alcătuirea lor
celule ce inițiază și conduc impulsurile.

 Ritmul cardiac, 70-80 bătăi pe minut, este determinat de nodul sinoatrial și poate fi
modificat de factori externi.
 Nodulul atrioventricular (joncțiunea atrioventriculară). La acest nivel frecvența
descărcărilor este de 40 de potențiale de acțiune/minut. Dacă centrul sinusal este scos din
funcție, comanda inimii estepreluată de nodulul atrioventricular, care imprimă ritmul nodal
sau joncțional.

c) Conductibilitatea este proprietatea miocardului de a propaga excitația în toate fibrele
sale.Impulsurile generate automat și ritmic de nodulul sinoatrial se propagă în pereții atriilor,
ajungând la nodulul atrio ventricular și, prin fasciculul Hiss și rețeaua Purkinje, la țesutul
miocardic ventricular.Țesutul nodal generează și conduce impulsurile, iar țesutul miocardic adult
răspunde prin contracții. \

d) Contractilitatea este proprietate miocardului de a răspu nde la acțiunea unui stimul
prinmodificări ale dimensiunilor și tensiunii. Astfel, în camerele inimii se produce o presiune
asupraconținutului sanguin și are loc expulzarea acestuia. Forța de contracție este mai mare
în ventricule decât în atrii, iar cea mai mare este în ventriculul stâng. Contrscțiile miocardului se
numesc sistole, iarrelaxările, diastole.Contracția miocardului este similară, în esență, cu cea a
musculaturii scheletice. Miocardul necesită trnsport mare de oxigen.

Endocardul căptușește încăperile inimii, trecând fără întrerupere de la atrii spre
ventricule.Endocardul de la nivelul atriilor se continuă cu intima venelor, iar la nivelul

ventriculelor, cu intima arterelor. Endocardul inimii drepte este independent de endocardul inimii
stângi.

Arborele vascular
Arborele vascular este format din artere, vase prin care sâgele circulă dinspre inimă spre țesuturi
și organe, capilare, vase cu calibru foarte mic, la nivelul cărora se fac schimburile între sânge și
diferitele țesuturi, și vene, prin care sângele este readus la inimă.Arterele și venele au în structura
pereților lor trei tunici suprapuse, care, de la exterior spre interior, sunt: adventicea, media și
intima. Calibrul arterelor scade de la inimă spreperiferie, cele mai mici fiind arterio lele (în unele
cazuri, metarteriolele), care se continuăcu capilarele.

Structura arterelor și venelor

Tunica externă este formată din țesut conjunctiv, cu fibre de colagen șielastice. În
structura adventicei arterelor, ca și la vene, există vase mici de sânge care hrănesc peretele
vascular și care pătrund în tunica medie. în adventice se găsesc și fibre nervoase vegetative, cu
rol vasomotor.
Tunica medie are structură diferită, în funcție de calibrul arterelor. La arterele
mari,numite artere de tip elastic, media este formată din lame elastice cu dispoziție concentrică,
rare fibre musculare netede și țesut conjunctiv. în arterele mijlocii și mici,numite artere de tip
muscular, media este groasă și conține numeroase fibre muscularenetede, printre care sunt
dispersate fibre colagene și elastic.
Tunica interna, intima, este alcătuită dintr -un rând de celule endoteliale turtite, așezate
peo membrană bazală. Intima se continuă cu endocardul ventriculilor.

Peretele venelor, al căror calibru crește de la periferie spre intimă, are in structura sa
aceleași trei tunici ca și la artere .Tunica externa este mai groasa decat in cazul arterelor. Tunica
mijlocie este mai subtire avand un tesut muscular neted mai redus, iar tunica interna este un
endoteliu. In venele situate sub nivelul cordului, unde sângele circulă în sens opus gravitației,
endoteliul acoperă din loc in loc valvule în formă de cuib de rândunică, ce au rolul de a
fragmenta și direcționa coloana de sânge.
Structura capilarelor

Capilarele sunt vase de calibru mic, răspândite în toate țesuturile și organele. În structura
lor, se distinge, la exterior, un strat format din țesut conjunctiv cu fibre colagene și de
reticulină,în care se găsesc și fibre nervoase vegetative, iar la interior, un endoteliu form at dintr –
un singur strat de celule turtite, așezate pe membrana bazală.

Ciclul cardiac
Un ciclu cardiac este format dintr -o sistolă și o diastolă. Datorită întârzierii propagării
stimulului prin nodulul atrio-ventricular, există un asincronism între sistola atriilor și cea a
ventriculelor: sistola atrială o precede cu 0,10 s pe cea a ventriculelor. Durata unui ciclu cardiac
este invers proporțională cu frecvența cardiacă. La un ritm de 75 de bătăi pe minut, ciclul cardiac
durează 0,8 s. El începe cu sistol a atrială care durează 0,10 s.Ventriculele se află la sfârșitul
diastolei, sunt aproape pline cu sânge, iar sistola atrială definitivează această umplere. în timpul
sistolei atriale are loc o creștere a presiunii dinatrii. Sângele nu poate reflua spre vene le mari,
datorită contracției fibrelor musculare din jurul orificiilor de vărsare a venelor în atrii. Singura cale
deschisă o reprezintă orificiileatrio -ventriculare. Sistola atrială este urmată de diastola atrială care
durează 0,70 s. În paralel și coresp unzător începutului diastolei atriale, are loc sistola ventriculară
care durează 0,30 s și se desfășoară în două faze: faza de contracție izovolumetrică și faza deejecție.
Prima începe in momentul închiderii valvelor atrio-ventriculare și se termină în mom entul
deschiderii valvelor semilunare. In acest interval de timp, ventriculul se contractă ca o cavitate
închisă, asupra unui lichid incompresibil, fapt care duce la o creștere foarte rapidă a presiunii
intracavitare. în momentul în care presiunea ventricu lară o depășește pe cea din artere, valvele
semilunare se deschid și are loc ejecția sângelui.Faza de ejecție începe cu deschiderea valvelor
semilunare și se termină în momentul închiderii acestora. La început, are loc o ejecție rapidă
(aproximativ 2/3 din debitulsistolic este expulzat în prima treime a sistolei), urmată de o ejecție
lentă. Volumul de sânge ejectat în timpul unei sistole (volum -bătaie sau volum sistolic) este de 75
ml înstare de repaus și poate crește până la 150-200 ml în eforturile fizice intense.
Urmează apoi diastola ventriculară, care durează 0,50s. Datorită relaxării
miocardului,presiunea intracavitară scade rapid. Când presiunea din ventricule devine inferioară
celei din arterele mari, are loc închiderea valvelor semilunare, care împiedică reîntoarcerea
sângelui in ventricule.

Pentru scurt timp, ventriculele devin cavită ți închise (diastolă izovolumetrică). În acest
timp, presiunea intraventriculară continuă să scadă până la valori inferioare celei din atrii,
permițând deschiderea valvelor atrio-ventriculare. În acest moment, începe umplerea cu sânge a
ventriculelor. Urme ază o perioadă de 0,40 s numită diastolă generală, în care atriile și ventriculele
se relaxează. La sfârșitul acestei faze, are loc sistola atrială a ciclului cardiac următor.

EKG are o gamă largă de utilizări:
• pentru a verifica dacă inima funcționează normal sau suferă de anomalii (de exemplu, bătăi de
inimă suplimentare sau sărituri – aritmie cardiacă).
• pentru a indica blocurile coronariene arteriale (în timpul sau după un atac de cord).
• pentru a detecta modificăril e electrolitice ale potasiului, sodiului, calciului, magneziului sau
altele.
• pentru a detecta anomaliil e conductive (bloc atrio -ventricular, bl oc derama).
• pentru a putea studia starea fizică a unui pacient în timpul unui test de stres.
• pentru a avea informații despre condițiile fizice ale inimii (de exemplu, hipertrofia ventriculului
stâng)

Aritmii? …
Aritmiile (disritmiile) reprezintă tulburări în formarea si/sau con ducerea impulsului
electric prin cord. Inima bate neregulat, prea repede sau prea încet. În cazul unei inimii sănătoase,
palpitațiile cardiace ocazionale sunt rareori motiv de îngrijorare și nu necesită un tratament medical
special. Dacă sunt deranjante, s e va încerca evitarea cauzei care a determinat apariția palpitației.
Aritmiile pot apare la persoane care sufera de boli cardiace, dar pot apare si la persoane fara boli
cardiace. Aritmia rareori pune viata in pericol, dar poate predispune la diferite afe ctiuni, cum ar fi
accidentul vascular cerebral.
Bataile cardiace normale sunt controlate prin semnale electrice care pornesc de la nivelul
nodulului sino -atrial. Nodulul sino -atrial este situata in partea de sus a atriului dreptul. Inima este
impartita in patru camere: doua atrii in partea de sus si doua ventricule in partea de jos. Rolul
atriilor este de a umple ventriculele cu sange si ventriculele propulseaza (pompeaza) sangele catre
plamani si restul corpului. In mod normal impulsul electric de la nive lul nodulului sino -atrial se
propaga concentric (in pata de ulei) la nivelul atriilor, apoi impulsul electric ajunge la nivelul
nodulului atrio -venricular de unde prin intermediul fascicului His si retelei Purkinje este transmis
ventriculelor. Aritmiile se datoreaza unei anomalii in producerea si transmiterea stimului electric.
Exista diferite forme de aritmii, dar cele care intereseaza ventriculele sunt, in general, mai grave.

Clasificarea tulburărilor de ritm se poate face după diverse criterii.
După mecanismul de producere se deosebesc aritmii prin tulburări în, formarea (generarea)
impulsului (tulburările automatismului), tulburări în conducerea impulsului (blocurile cardiace) și
fonne mixte (tulburări în formarea si conducerea impulsului).
Aritmii le se pot produce fără niciun motiv sau pot fi cauzate de un stimul care acționează
asupra inimii. Astfel de stimuli pot fi stresul, tutunul, alcoolul, substanțele care inhiba apetitul sau

medicamentele pentru răceală și tuse care conțin cofeină sau alți s timulanți. Afectarea arterelor
coronare, hipertensiunea arterială și insuficiențele valvulare cardiace pot slăbi miocardul,
afectându -i funcția de pompă. Cu vârsta, se produce slăbirea naturală a inimii, fapt care poate
conduce, de asemenea, la apariția ar itmiilor. O aritmie se poate produce și după un infarct, datorită
cicatricii care se formează și care tulbură circulația impulsului electric de -a lungul inimii. Totodată,
anumite medicamente utile în tratamentul afecțiunilor cardiace pot produce aritmii, c a efect
secundar. Glanda tiroidă hiperactivă, dezechilibrul sangvin sau utilizarea anumitor droguri,
precum cocaina, produc, de as emenea, apariția aritmiilor.
Tulburările automatismului se subdivizează în: tulburări în formarea ritmului sinusal
(bradicardi e sinusală, tahicardie sinusală etc. ) și tulburări prin fonnarea ectopica a impulsului
(extrasistole, tahicardie atrială, tahicardie ventriculară etc).

După locul unde apare tulburarea în formarea și conducerea impulsului aritmiile și
blocurile se diviz ează în
 sinusale
 atriale
 joncționale
 ventriculare.

Termenul aritmie supraventriculară reunește toate tulburările generate pâna la ramificarea
fasciculului His (sinusale, atriale, joncționale), deci, toate aritmiile cu exceptia celor ventriculare.
Se ma i pot deosebi tulburări de ritm cu ritm regulat sau neregulat. În functie de frecvență se
evidențiază tahiaritmii, bradiaritmii și tulburări de ritm cu alura cardiacă normală (normosistolice).
Se mai evidențiază aritmii permanente (spre exemplu, forma perm anentă a fibrilației atriale) și
paroxistice (de exemplu, fibrilația atrială paroxistică), termenul paroxistic semnificând instalarea
și oprirea bruscă a unei aritmii (tahicardii).
Orice tulburare de ritm si de conducere prezinta modificari ECG caracteris tice, care permit
diagnosticul, astfel ca aceste tulburari sunt definite clinic si ECG.
Cea mai practica clasificare a aritmiilor se bazeaza pe mecanismul de producere, desi nu
exista nici o relatie între etiologie si tipul de aritmie. Aritmiile evolueaza uneori la copii cu cordul
îndemn. Exista pe de alta parte aritmii asimptomatice la copii cu boli cardiace. O parte dintre aceste
aritmii pot deveni letale. Numai utilizarea aparatelor Holter poate aprecia exact impactul aritmiilor
asupra mortalitatii la c opil. Ritmul cardiac normal este ritmul sinusal în care impulsurile care
comanda contractiile inimii pornesc cu o regularitate remarcabila din nodul sino -atrial cu o
frecventa caracteristica, legata de vârsta si un aspect tipic pe înregistrarile ECG.
Ritm ul sinusal variaza ca frecventa cu vârsta, starea de agitatie a copilului (tipat, febra,
frica); evaluarea corecta a ritmului sinusal va fi facuta numai în somn (la sugar). Pentru declararea
ritmului sinusal vor fi îndeplinite criterii clinice si electrice . în mod normal exista o relatie inversa
între frecventa cardiaca si debit/bataie. Ritmurile foarte mari sau foarte mici au consecinte
hemodinamice.

Aritmiile se instaleaza în trei tipuri de circumstante:

1. Modificari ale automatismului centrului sino -atrial, care constau din accelerari (tahicardie) sau
încetiniri (bradicardie) ale ritmului cardiac, mai rar inhibarea centrilor superiori de automatism si
intrarea în f unctie a centrilor inferiori.
2. Aparitia unor centri ectopici de automatism:
1- aparit ia automatismelor în fibrele miocardice care în mod normal sunt lipsite de aceasta calitate;
2- centri de excitatie patologica, asa numite curente de frontiera, între zone de miocard afectate si
zone sanatoase sau între doua zone de miocard afectate în gra de diferite.
3. Tulburarile de conducere a impulsului, care se datoresc alterarii transmiterii normale a
impulsului de la atrii la ventriculi. Aritmiile la copil sunt pluri -etiologice, spre deosebire de adult,
unde sunt generate aproape exclusiv de cardio patia ischemica. Cele mai grave aritmii la copil apar
în cardiomiopatii, boli congenitale de cord, reumatism articular acut si miocardita acuta .

Aritmiile sunt împărțite în mai multe categorii, stabilite în funcție de ritmul bătăilor inimii
și de locul de origine al anomaliei cardiace. În funcție de ritmul bătăilor inimii, artmiile se împart
în:
 Bradicardie (ritm cardiac redus) – Bradicardia se produce atunci cand inima bate atat de lent
incat nu poate pompa suficient sange pentru a satisface nevoile organ ismului. Netratata,
bradicardia poate provoca oboseala excesiva, vertij, ameteli sau lipotimii (lesin) pentru ca
nu ajunge suficient sange la nivelul creierului. Tratamentul acestei aritmii consta in
plasarea unui pace -maker (stimulator electronic) care aj uta inima sa bata normal.

 Tahicardie (ritm cardiac accelerat) – Tahicardia se produce atunci cand inima bate prea
repede. Exista doua tipuri principale de tahicardii:
• Tahicardii supraventriculare (situate la nivelul atriilor sau nodulului atrioventricu lar)
• Tahicardii ventriculare (situate la nivelul ventriculilor)

 Fibrilație (bătăi cardiace rapide, necoordonate).
 Fibrilatia ventriculara
Fibrilatia ventriculara este o tulburare grava a ritmului cardiac, caracterizata prin disparitia
oricarei co ntractii organizate a ventriculelor, inlocuita printr -o tremulatie ventriculara (contractii
localizate anarhice si ineficace). O fibrilatie ventriculara poate sa fie observata ca urmare a unui
infarct miocardic sau a unei alte cardiopatii sau chiar ca o co mplicatie a unei electrocutari.
Fibrilatia ventriculara provoaca o oprire cardiocirculatorie responsabila de o pierdere a constientei
side o stare de moarte aparenta. Diagnosticul, evocat pe baza starii subiectului, trebuie sa fie
confirmat prin electrocar diograma, practicata imediat dupa internarea de urgenta. Tratamentul de
urgenta consta in defibrilare (soc electric extern), destinat sa regularizeze contractiile cardiace.
 Fibrilatia atriala

În funcție de locul în care s -a produs anomalia, aritmiile po t fi:
1. Aritmii atriale (își au originea la nivelul camerelor cardiace superioare)
2. Aritmii supraventriculare (se produc la nivelul camerelor inferioare ale inimii).

Criterii de diagnostic electrocardiografic:

Exista unde P, positive in derivatiile DI I, DIII si aVF, cu morfologie si axa constant in fiecare
derivatie in parte.
Frecventa undelor P are o valoare cuprinsa intre 60 batai/minut si 100/minut si este constanta.
Fiecare unda P este urmata de catre un complex QRS, la un interval PR normal si con stant.

Fig. Ritm sinusal
Bradicardia sinusala(BS)
Criteriul nr. 2 de diagnostic al ritmului sinusal se inlocuieste cu “Frecventa undelor P este mai
mica de 60 batai/minut si este constanta.”

Tahicardia sinusala(TS)
Criteriul nr. 2 de diagnostic al ri tmului sinusal se inlocuieste cu “Frecventa undelor P este mai
mare de 100 batai/minut si este constanta.”

Aritmia sinusala
Criteriul nr. 2 de diagnostic al ritmului sinusal se inlocuieste cu “Frecventa undelor P este cuprinsa
intre 60 batai/minut si 10 0 batai/minut si este variabila, astfel incat intervalul PP maxim este mai
mare cu cel putin 0.12 secunde (sau, in valoare relative, cu cel putin 10%) fata de intervalul PP
minim, observate pe traseul analizat.”

Extrasistola atriala(ESA)
Complex QRS prema ture, cu morfologie similara, de obicei, cu morfologia restului complexelor
QRS de origine sinusala, precedat de o unda P cu morfologie adeseori diferita de morfologa
undelor P sinusale. In cazul in care unda P este foarte precoce, ea poate gasi nodul atri oventricular
in perioada refractara si se blocheaza, nemaifiind urmata de complex QRS. Prin urmare, esenta
extrasistolei atriala este unda P , in raport cu ritmul undelor P sinusale, indiferent daca ea este
urmata de complex QRS sau nu, in functie de preco citatea ei fata de unda P sinusala precedenta.