Anatomia Aparatului Digestiv

Capitolul 2. Anatomia aparatului digestiv. GENERALITĂȚI

„Tot-ul unitar” ,al organismului uman este dat de funcțiile sale bine definite, fiecare parte fiind influențată și influențând pe celelalte, la rândul ei. Sistemul nervos, conjuctiv și digestiv, realizează această unitate a organismului uman.

În accepțiunea lui Francisc Iosef Rainer aparatul digestiv (apparatus digestorius sau systema digestorium) reprezenta alături de cel respirator un aparat de import al materiei, prin introducerea în organism a hranei în procesul nutrițional (aparatul digestiv fiind alcătuit din canalul digestiv și glande anexe). De aici putem trasa definiția aparatului digestiv ca fiind format din totalitatea organelor ce au ca funcție principală digestia, absorbția nutrienților alimentari, finalizând cu eliminarea rezidurilor.

Figura 1.Sistemul digestiv

Termenul de tub digestiv a fost înlocuit cu cel de canal alimentar, în nomenclatura internațională fiind alcătuit din : cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intestinal subțire și intestinul gros (fig.1).

Tubul digestiv are o structură este unitară, adaptată funcției de digestie, absorbție și eliminare a rezidurilor alimentare,aceste segmente având fiecare unele particularități.Ca și alcătuire tubul digestiv este format dintr-o bogată rețea vasculară, o inervație adecvată, și din patru straturi:

tunica mucoasă (tunica mucosa);

tunica submucoasă (tela submucosa);

tunica musculară (tunica muscularis);

adventicea (tunica adventitia).

2.1. Cavitatea bucală (cavum oris)

Primul segment al tubului digestiv superior, ce comunică în exterior prin orificiul bucal, iar în interior, cu faringele, este cavitatea bucală. Este împărțită de arcadele dentare în două părți:

-vestibulul gurii ( situat în afara arcadelor dentare) cuprins între dinți, gingii, buze și obraji;

-cavitatea bucală propriu-zisă, situată în interiorul arcadelor dentare (fig.2).

Fig.2. Cavitatea bucală ( schemă )

Bolta palatină – alcătuită anterioar de palatal dur.

Vălul palatin (palatal moale), se prezintă ca o membrană musculo- membranoasă mobilă cu două fețe și două margini, continuând palatal dur:

– fața concavă (bucală) anterioară;

– fața convexă (faringiană) posterioară; marginea anterioară aderă la palatal dur, cea de-a doua este liberă, și prezintă:

– lueta (omușorul) – proeminență centrală ;

– două arcuri (plieri) laterale, în care se află amigdala palatină, ce apără organismul de infecții.

Planșeul bucal, format din doi mușchi, glande sublinguale și corpul limbii.

Pereții cavității bucale conțin vase de sânge și ramuri sensitive a nervului trigemen.

2.1.1. Limba

Limba constituie suportul segmentului periferic al analizatorului gustativ, este organ musculo-epitelial situat în cavitatea bucală, prinsă de planșeul bucal ea, având rol important în procesul vorbirii, în formarea salivei.și și în masticatie. Are trei părți:

vârful,

porțiunea orientată liberă, corpul limbii

rădăcina.

2.1.2 Dinții

Organe dure ale apartului masticator,dinții, au culoare albă, fixați pe arcadele dentare în cavități numite alveole dentare, cu rol și în vorbirea articulată. Sunt alcătuiți din:

coroană;

col;

rădăcină.

Pulpa dintelui, situată în cavitatea și canalul dentar are în structura sa țesut conjunctiv, vase și nervi ce pătrund prin orificiul dentar de la vârful rădăcinii. Dentiția temporarǎ, ca și formulă dentară, este compusă din 20 de dinți:

10 superiori;

10 inferiori;

În timp ce dentiția permanentǎ este compusă din 32 de dinti:

16 superiori 8 incisivi

16 inferiori 4 canini

           8 premolari

12 molari

2.2. Faringele (Pharynx)

Faringele al doilea segment al tubului digestiv (conduct musculo-membranos) este așezat deasupra orificiului superior al laringelui și esofagulu,i înapoia cavității bucale și nazale. La acest nivel calea respiratorie și cea digestivă se încrucișează. Are forma unei pâlnii cu partea mai largă (fornixul) în sus, spre baza craniului iar partea îngustă spre esofag. Rolul faringelui este de a ventila timpanul prin trompa lui Eustachio, dar și în fonație ca rezonator . Faringele este divizat în trei etaje:

Nazofaringele (faringele nazal) situat superior;

Bucofaringele (faringele bucal) situate în segmentul mijlociu a faringelui (mezofaringe);

Laringofaringele( faringele laringian) situat inferior.

2.2.3.Esofagul (Oesophagus)

Segment musculo-membranos , de aproximativ 25-30 cm, prin care trece din faringe spre stomac, bolul alimentar, fiind alcătuit trei segmente:

– segment cervical;

– segment toracic;

– segment abdominal.

2.2.4. Stomacul (Ventriculus, Gaster)

Situat în regiunea supramezocolică a cavității peritoneale, între splină și ficat în loja gastrică, stomacul este un organ abdominal în formă de “J” , cu două porțiuni:

– partea verticală: formix-ul (fundul stomacului), sau corpul stomacului;

– partea orizontală: antru-piloric și pilor (canalul piloric).

În alcătuirea stomacului intră:

două fețe : anterior, posterior;

două margini (curburi) :curbura mare convexă – la stânga, curbura mică concavă- la dreapta, și două orificii (cardia și pilorul).

Fig.3 Structura stomacului.

Fețele stomacului sunt acoperite de peritoneu, ce se reflectă pe organele vecine la nivelul curburilor, formând ligamente. Stomacul prezintă numeroase plici ale mucoasei, în interior: – unele longitudinale, două dintre ele ce sunt situate în dreptul micii curburi delimitează canalul gastric prin care se scurg lichidele;

-unele transversale sau oblice (fig.3).

Vascularizația și inervația stomacului

Trunchiului celiac, cu cele trei ramuri asigură vascularizația stomacului, și anume :

artera hepatică;

gastrică stângă;

splenică.

Plexul gastric, format din fibre simpatice și parasimpatice, asigură inervația stomacului.

2.2.5. Intestinul subțire

Porțiune a tubul digestiv cuprinsă între stomac și intestinul gros. Intestinul subțire are:

prima porțiune fixă: duoden;

a doua porțiune mai lungă și mobilă: jejuno-ileon.

Partea duodenală, are forma unei potcoave, o lungime de aproximativ 30cm, situatǎ înapoia peritoneului parietal și fixată la nivelul vertebrelor L1 –L2. , de peretele posterior abdominal. Capul pancreasului este situat în concavitatea duodenală.

Duodenul are patru segmente, datorită acestui traiect, și anume:

1. segmentul superior, mobil, situat între pilor și vezica biliară:

– superior și anterior vine în raport cu ficatul și vezicula biliară;

– posterior cu canalul coledoc, vena portă, și capul pancreasului;

2. segmentul descendent, situat între vezica biliară și polul inferior al rinichiului drept.

3. segmentul transvers ;

4. segmentul ascendent, aflat în continuarea celui transvers, terminându-se la nivelul flexurii duodeno- jejunală. Duodenul este alcătuit structural din patru tunici, și anume:

1. Tunica mucoasǎ –în interior – conține papila duodenalǎ micǎ, în care are deschidere canalul pancreatic accesor Santoini. Iar mai jos de aceasta, se află papila duodenalǎ mare ce conține diverticulul numit Ampula lui Vater, în care are deschidere canalul Coledoc, și cel principal pancreatic Wirsing . Glandele tunicii mucoase, sunt:

– glanda  Bruner – specifică duodenului;

–   glanda Liberkűhn – întâlnită la nivelul întregului intestin subțire.

 2. Tunica submucoasǎ;

3. Tunica muscularǎ;

4. Tunica seroasǎ.

Jejuno-Ileonul (Jejunum et ileum)

Poziționat între flexura duodeno – jejunală și orificiul ileo-cecal, jejun – ileonul reprezintă porțiunea liberă (mobilă) a intestinului subțire. Posterior este legat de peretele abdominal prin mezenter ( intestin mezenterial) alcătuit la rândul său din:

– două fețe: anterioară, de partea dreaptă;

posterioară, de partea stângă;

– două margini: una liberă, spre intestin;

una aderentă, (rădăcina) spre peretele posterior al abdomenului.

Cele 14-16 flexuzități în formă de “U”, descrise de jejuno-ileonul poartă numele de anse, dispuse orizontal într-un grup superior ( corespund jejunului), și unele verticale într-un grup inferior (corespund ileonului).

Configuratia internǎ a intestinului subtire.

Intern, lumenul intestinal este căptușit cu mucoasă intestinală, la nivelul cărei sunt vilozitǎți intestinale, mai numeroase la nivelul mucoasei jejunale, iar în ileon mai rare. Rolul lor principal este de a mări cu aproximativ 50 m2suprafața de absorbție.Orificiile de deschidere a glandelor intestinale (glandele Liberkűhn), sunt situate între vilozitățile intestinale.

Vascularizația intestinului subtire, este asigurată de către artera superioară mezentericǎ, care la nivelul fiecărei vilozități intestinale, se ramificǎ și trimite câte o arteriolǎ, formând o rețea capilarǎ; sângele din rețeaua capilarǎ este colectat și apoi drenat în vena mezentericǎ superioarǎ, ce se varsă la rândul ei în vena portǎ.

2.2.6. Intestinul gros (Intestinum crassum)

Ultimul segment al tubului digestiv, continuă jejuno-ileonul și se deschide la exterior prin orificiul anal, este intestinul gros. Cu o lungime a corpului de 1,40 – 1,80 cm, are aproximativ 7 cm în diametru, la nivelul porțiunii inițiale a lumenului și descrește terminal, unde va avea un diametru de de 3,5 – 4 cm. Forma intestinului gros este de litera “U” răsturnat, alcătuind cadrul colic (fig.4).

Deosebirea dintre intestinul subțire și cel gros este dată de caracteristicile exterioare:

• față de intestinul subțire, intestinul gros este mai voluminos dar mai scurt;

• intestinul gros, conține benzile musculare, dispuse la nivelul colonului ascendnt, transvers și descendent (3 benzi), și la nivelul colonului sigmoidial (2 benzi), dispărând la nivelul rectului;

• separate între ele prin șanțuri transverse, intestinul gros prezintă haustre

• apendicii epiploici,se găsesc la nivelul intestinului gros, în jurul teniilor musculare.

Fig.4.Segmentele intestinului gros

față de intestinal subțire, intestinul gros este dispus sub formă de cadru.

Subîmpărțirea intestinului gros, este făcută în: cec, colon (are mai multe segmente: colonul ascendent, transvers, descendent și sigmoid) și rect.

Cecum-ul – portiune inițialǎ a intestinului gros, mobilă acoperită de peritoneu, are la nivelul extremității inferioare un diverticul rudimentar, numit apendicele vermicular.

Apendicele în formă de tub cilindric de 6-8 cm, conține valvula ileo-cecală, pe fața sa medianǎ; musculatura circularǎ a ileonului formeazǎ, la nivelul acestei valvule un sfincter care permite trecerea într-un singur sens , a conținutului intestinal.

Portiune transversalǎ – limitează etajul abdominal superior de cel inferior. În etajul abdominal inferior într-un peritoneau care îl leagǎ de peretele posterior al abdomenului, este poziționat intestinul gros. Marele epiplon care acoperǎ ansele intestinale și se interpune între acestea și peretele abdominal anterior, este legat de colonul transvers.

Colonul sigmoid – este un segment mobil (numit și mezosigmoid) este poziționat în fosa iliacǎ stangǎ și în micul bazin.

Rectul – cu aspect fuziform, este poziționat posterior la nivelul bazinului, în loja rectală, este segmentul terminal al intestinului gros și al tubului digestiv. Structural, rectul are două o porțiune din mijloc mai dilatatǎ numitǎ ampula rectalǎ și douǎ extremitǎți mai înguste :

rectul pelvian;

rectul perineal.

Vascularizația intestinului gros, provine de la artera iliacǎ internǎ, artera mezentericǎ inferioarǎ și de la artera mezentericǎ superioarǎ, ultimile două constituind ramuri ale arterei abdominale.