Ananeacsu1999@gmail.com 641 Licentaa 2021 Text

UNIVERSITATEA V ALAHIA DIN TARGOVIȘTE FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE SPECIALIZARE :ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ LUCRARE DE LICENȚĂ Părțile -participanți în proceduri juridice ,civile și penale COORDONATOR: STUDENT: ANUL 2021 ABREVIERI ART/art-Articol NCPC-Noul cod de procedură civilă Nr-număr vol-volum pag-pagina ÎCCJ-Înalta Curte de Casație și Justiție CUPRINS: CAPITOLUL I: Considerații preliminare asupra părților-participanți în proceduri juridice,civile și penale Secțiunea 1: Considerații generale ale părților- participanți în procedura civilă 1.Noțiuni preliminare asupra părților- participanți în procedura civilă 1.1. Noțiunea de procedura civilă 1.2 Noțiunea de parte – participant în procedura civilă Secțiunea 2:Considerații generale ale părților-participanți în procedura penală 1.Noțiuni preliminare asupra părților-participanți în procedura penală 1.1 Noțiunea de procedura penală 1.2 Noțiunea de parte-participant în procedura penală CAPITOLUL II : Părțile -participanți în procedurile civile Secțiunea 1: Noțiunea și poziția părților în procesul civil 1.Noțiunea de parte civilă în procesul civil 2.Poziția părților în procesul civil 3.Enumerare Secțiunea 2 : Instanța de judecată 1.Considerații generale 2.Compunerea și constituirea instanței 2.1 Incidente procedurale (compunerea și constituirea instanței) 2.1.1 Incompatibilități 2.1.2 Abținerea și recuzarea Secțiunea 3:Capacitatea procesuală 1.Noțiunea de capacitate procesuală 2.Formele de capacitate procesuală 3.Efectele capacității procesuale 3 Secțiunea 4: Condițiile pentru a fi parte în procesul civil 1.Preliminării 2.Capacitatea procesuală de folosință 2.1 Noțiune. Particularități 2.2 Sancțiunea lipsei capacității procesului de folosință 3.Capacitatea procesuală de exercițiu 3.1 Noțiune. Particularități 3.2 Sancțiunea lipsei capacității procesului de exercițiu 4.Cuartela specială Secțiunea 5: Drepturile și obligațiile părților în procesul civil 1.Precizări prealabile 2.Drepturile procesuale ale părților 3.Obligațiile procesuale ale părților Secțiunea 6:Terțele persoane în procesul civil 1.Considerații generale 2.Formele de participare a terțelor persoane în procersul civil 2.1Intervenția în procesul civil 2.2.1 Intervenția voluntară 2.2.2 Intervenția accesorie 2.2.3 Intervenția forțată 2.2Chemarea în judecată a altor persoane 2.3Chemarea în garanție 2.4Arătarea titlului de proprietate Secțiunea 7: Reprezentarea părților în procesul civil 1.Noțiunea și formele reprezentării 2.Reprezentarea legală a părților în procesul civil 3.Reprezentarea judiciară contravențională 3.1 Precizări prealabile 4 3.2 Reprezentarea contravențională a persoanelor fizice 3.3.Reprezentarea contravențională a persoanelor juridice Secțiunea 8: Participarea procurorului în procesul civil 1.Precizări prealabile 2.Rolul procurorului în procesul civil 3.Formele de participare în procesul civil 3.1Intervenția procurorului în procesul civil 3.2Exercitarea căilor de atac de către procuror 3.3 Participarea procurorului la activitarea de executare silită 4.Calitatea procesuală a procurorului CAPITOLUL III: Părțile-participanți în procedurile penale Secțiunea 1: Considerații generale privind participanții în procesul penal 1.Noțiunea de participant în procesul penal 2.Noțiunea de parte în procesul penal Secțiunea 2: Organele juridice 1.Instanțele judecătorești 1.1 Organizare și competență 1.2 Judecatorul 1.1.1 Judecătorul de drepturi și libertăți 1.1.2Judecătorul de cameră preliminară 1.1.3 Instanțele de judecată 2.Ministerul Public 3.Organele de cercetare penală 4.Auxiliarii procesuali Secțiunea 3 : Părțile în procesul penal 1.Făptuitorul -subiect procesual 2.Inculpatul 5 3. Parțile : 3.1 Partea vătămată 3.2Partea civilă 3.3Partea responsabilă civilmente Secțiunea 4: Subiecții procesuali și alți subiecți procesuali 1.Suspectul 2.Persoana vătămată 3.Martorul 4.Expertul 5.Interpretul Secțiunea 5: Avocatul.Asistență juridică și reprezentare CAPITOLUL IV : Concluzi BIBLIOGRAFIE 6 CAPITOLUL I: Considerații preliminare asupra părților-participanți în proceduri juridice,civile și penale Secțiunea 1: Considerații generale ale părților- participanți în procedura civilă 1. Noțiuni preliminare asupra părților- participanți în procedura civilă 1.1. Noțiunea de procedură civilă-procesul civil Procesul civil este definit ca fiind acea ramură a sistemului dreptului,alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează organizarea judiciară,competența organelor de jurisdicție,activitatea de judecată și cea de executare silită, precum și raporturile care se nasc înte participanțiila aceste activități,desfășurate în scopul soluțioării proceselor și cererilor privind drepturile civile sau interesele legitime care se pot realiza numai pe calea justiției. Este important să sublienm, în primul rând , procesul civil contituie un mijloc de apărare atât pentru reclamantul cât și pentru pârât .Mijloc de apărare pentru reclamant al cărui drept se consolidează prin admiterea, în mod definitiv, a cererii sale, și pentru pârât căruia i se oferă posibilitatea să se opună pretențiilor adeversarului. Procedura civilă este alcătuită din reguli după care se desfășoară judecată și executarea silită,reguli ce guvernează organizarea judecătorească și compenteța instanțelor de judecătorești și arată condițiile în care o persoană poate obține recunoașterea sau stabilirea drepturilor și interesolor sale legitime. În al doi-lea rând , este important de subliniat faptul ca, procesul trebuie pornit de acea persoană care pretinde că i s-a încălcat sau nesocotit dreptul subiectiv civil sau nu își poate realiza interesul decât pe calea justiției. Așa cum am menționat mai sus termienii de reclamant și pârât ii putem definii astfel:poartă denumirea de reclamant cel care formulează cererea de chemare în judecată prin care urmărește valorificarea drepturilor sau intereselor sale , iar pârâtul răspunde la pretențiile reclamantului formulând întâmpinare. De asemenea , pârâtul poate avea pretenții proprii de la reclamant , putând formula cerere recontravențională. Este de precizat că, în cazuri anume prevăzute de lege , procesul civil poate fi pornit și de alte persoane sau organe decât cel ce pretinde titularul dreptului ori al interesului încălcat. 7 Așa cum reiese din art. 37 C.pr.civ, în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv de lege , se pot introduce cereri sau se pot formula apărări și de persoane, organizații ,instiuții sau autorități, care ,fără a justifica un interes personal ,acționează pentru apărarea dreptulori sau intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general. Din definiția menționată mai sus reiese că procesul civil parcurge două faze;prima fază fiind judecată ( cognitio) , iar a doua fază fiind executarea silită(executio). Prima fază (judecata)este declanșată prin formularea cererii de chemare în judecată și se finalizează la rămanerea definitivă a hotărarii pronunțate. Cea de-a doua fază(executarea silită)presupune punerea în executarea a titlurilor executorii, în măsura în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligațiile.Este declanșată de cererea de executare silită formulată de către creditor și este epuizată după încasarea creanței și încheierea procedurii execuționale. Putem spune în primul rând , procedura civilă are un carcater formalist, deoarece el consacră reguli penrtru organizarea instanțelor și competența acestora, pornirea procesului ,administrarea probelor , pentru pronunțarea hotărarilor și executarea căilor de atac , pentru executarea silită. În al doi-lea rând , procedura civilă are un carcater reglementar , fiind o ramură de drept în care câmpul deschis voinței păților și celei a judecătorului este limitat de dispoziții constituționale și legale , care sunt de orgine publică. În al trei-lea rând , procedura civilă are un carcater imperativ datorită normelor de organizare judecătorească , norme de competență generală , materială și teritorială , dar în acest caz doar în materie de stare și capacitate a persoanelor , de acțiuni reale impobiliare , succesiuni , precum și normele de procedură proriu-zisă care, în finalitatea lor , interesul personal al părților ,urmărind asigurarea unui interes general și anume buna administare a justiției. Și nu în ultimul rând , procedura civilă are un carcater dispozitiv; normele care stabilesc facilități pentru ambele părți sau pentru una din ele, precum și cele care permit exercitarea drepturilor procesuale personal sau prin mandatar ( art 80 din NCPC1), admisibilitate probei cu martori( art 309 din NCPC2). Procesul este definit ca fiind o activitate înfăptuită de instanțe, părți și angajații instanței 1ART 80 , Din Codul de procedura civilă:p ărțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convențională sau judiciară. 2 ART 309 , din Codul de procedură civilă : Proba cu martori este admisibilă în toate cazurile în care legea nu dispune altfel. 9 ( exemplu:grefieri) în vederea înfăptuirii justiției de către instanțe pentru apărarea drepturilor legitime ale persoanelor, fie în vederea pronunțării unor hotărâri judecătorești, fie pentru executarea unor hotărâri sau a altor titluri. 1.2 Noțiunea de parte – participant în procedura civilă Când ne referim la participanții în primă fază ne duce cu gândul la : instanță, părți (persoanele principale care participă la procesul civil ),terți,reprezentanții la proces, procurorul. Părțile sunt subiecții obligatori la procesul civil, fără de care este imposibil procesul civil. Persoana care solicită protecția instanței pentru apărarea unui drept sau interes legitim poartă denumirea de reclamant. De regulă, persoana interesată se adresează în instanță de judecată desinestătător în legătură cu apărarea dreptului său încălcat sau contestat .Conform legislației acțiunea civilă poate fi intentată și de către procuror, organele administrației de stat, sindicatelor și a altor organizații obștești . Persoana chemată să răspundă pentru încălcare a dreptului se numește pârât. Secțiunea 2:Considerații generale ale părților-participanți în procedura penală 2.Noțiuni preliminare asupra părților-participanți în procedura penală 2.1 Noțiunea de procedura penală Procesul penal este definit ca fiind activitatea reglementată de lege, desfășurată de organele judiciare, cu participarea avocatului, a părților și a subiecților procesuali, în scopul constatării la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală . Din definiție observăm că sunt reglementate trei mari obiective ale aplicării normelor procesual penale: în primul rând asigurarea exercitării eficiente a atribuțiilor organelor judiciare, în al doi-lea rând garantarea drepturilor părților și a celorlalți participanți și în al trei-lea rând respectarea legii. Carcateristic pentru procesul penal este sacțiunea penală.Fără exercitarea acțiunii penale desfășurarea procesului penal este lipsită de formalitate , pentru că nu se poate ajunge la 9 pedepsirea infractorului , procesul penal se desfășoară pșnă la pedepsirea infractorului fară acțiune civilă. Procesul penal este o categorie juridică cu o sferă de cuprindere mai largă decât activitatea judiciară penală, iar justiția penală este un segment al activității judiciare penale incluse în procesul penal . Legătura dintre dreptul penal și dreptul procesual civil are carcater funcțional ;dreptul procesual penal fără dreptul penal ar fi lipsit de obiect,fara conținut , deoarece normele penale stabilesc care fapte sunt infracțiuni și ce sancțiuni se pot aplica în cazul săvarșirii lor. 2.2 Noțiunea de parte-participant în procedura penală În desfășurarea procesului penal participă părțile, organele judiciare , subiecții procesuali ,avocatul precum și alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi , obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale. Prin organe judiciare se înțelege organele de cercetare penală , procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți , judecătorul de cameră preliminară, instanțele judecătorești. Prin subiecții procesuali se înțelege martorul ,expertul , interpretul , agentul procedural , organele speciale de constatare . Prin părți se înțelege inculpatul , partea civilă și partea civilmente responsabilă Noțiunea de participanți încorporează toate persoanele care au rol în vreo activitate procedurală3, din rândul acestora făcând parte organele judiciare, părțile, apărătorul și alte persoane, accepțiune care este mai puțin folosită și nu are o semnificație tehnică, întrucât presupune reunirea în această noțiune a tuturor celor care iau parte la proces. 10 3Traian Pop – “Drept procesual penal. Partea specială”, Tipografia Națională, Cluj- Napoca, 1948, vol. II, pag. 45. CAPITOLUL II : Părțile -participanți în procedurile civile Secțiunea 1: Noțiunea și poziția părților în procesul civil 1.Noțiunea de parte civilă în procesul civil Părțile în procesul civil reprezintă elementul subiectiv al acțiunii civile, precum și al fiecărui mijloc procesual ce intră în componența acesteia, al căror rol în procesul civil este esențial ; „dacă procesul este necesar părților, părțile sunt deopotrivă de necesare procesului”, căci, practic, fără instanță și fără părți nu se poate vorbi de existența unui proces. Părți în procesul civil sunt persoanele între care s-a legat raportul juridic dedus judecății și care îndeplinesc cumulativ condițiile de exercitare a acțiunii civile (afirmarea unui drept, justificarea unui interes, capacitatea procesuală și calitatea procesuală). Deși denumirea este aceea de „păți”, în raport de mijlocul procesual folosit sau în raport de momentele și fazele procesuale, ele poartă o denumire specifică : •reclamant și pârât în cererea de chemare în judecată -judecata în primă instanță; • apelant și intimat în cererea de apel -judecata în apel; •recurent și intimat în cererea de recurs -soluționarea recursului; •contestator și intimat în contestația în anulare -soluționarea contestației în anulare; • revizuient și intimat în cererea de revizuire -soluționarea revizuirii; •creditor și debitor în faza executării silite -în contestația la executare părțile se mai numesc și contestator și intimat. Reclamantul la începutul procesului are o poziție ofensivă dar pe parcursul procesului se poate transforma .Dacă reclamantul a caștigat procesul și pârâtul formulează apel , reclamantul adoptă o poziție defensivă. În mod asemănător , dacă în primă instanță pârâtul formulează o cerere recontravențională , prin care solicită pretenții proprii față de reclamant , el va dobandi o poziție ofensivă. 2.Poziția părților în procesul civil Conceptul de reclamant și pârât reprezintă în acest capitol poziți principale.In primul rând , rolul deosebit al reclamantului , el determină , în principiu , calitatea părților în proces.Reclamanrtul este singurul care poate aprecia împortiva cui se declanșează acțiunea. 11 Putem spune ca este în poziția unui războinic 4 care nu își alege nu numai adversaul ci și poate alege totodată momentul oportun pentru a alege terenul de luptă(obiectul procesului și mijloace de apărare). În situația pârâtului este total diferit față de poziția reclamantului.În primul rând , nu își poate alege calitatea , deoarece este impusă de reclamant sau rezultă dintr-o circumstanță a legii. În al doi-lea rând , pârâtul are o poziție pasivă determin ând un atac eficient împotriva reclamantului , sens în care poate formula o acțiune recontravențională. 3.Enumerare Sunt părți reclamantul și pârâtul, precum și terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces. Secțiunea 2 : Instanța de judecată 1.Considerații generale Când ne referim la noțiunea de instanță în primă fază ne putem gândi la : – instanță când se vorbește despre judedecători, de tribunale -instanță când se vorbește despre măsurile procesuale adoptate, de incompatibilitate – sistemul instanțelor judecătorești atunci când se precizează existența dreptului de recurs în fața intanțelor În sens restrâns, noțiunea de instanță se înțelege numai instanțele judecătoresrti.Acesta este înțelesul folosit în Constituția României .Potrivit Legi nr .304/2004 privind organizarea judiciară dezvoltată , atunci când stabilește că justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție, Curți de apel,Tribunale, Tribunale specializate,Judecătorii. Așa cum este prevăzut în art. 21 alin (1) din Constituția României acest înțeles restrâns, este în directă legătură cu principiul accesului liber al justiției. Tot într-un sens mai restâns, prin instanță se înțelege completul de judecată , judecătorul. Instanța de judecată are rolul de a înfăptui justiția prin apicarea legii la o anumită situație , punând capăt , litigiului existent în circuitul civil. Ca instanța judecătorească să intervină în procesul civil trebuie să intervină una din situțiile următoare: 12 4 Ioan Leaș – Tratat de drept procesual civil , V ol. I, București 2014, pag 75 •La cererea persoanei care revendică apărarea unui drept al său încălcat sau contestat, libertății ori a unui interes legitim. • În cazurile prevăzute cod și de alte legi, procesul civil poate fi intentat în numele persoanelor împuternicite de lege să apere drepturile, libertățile și interesele legitime ale unui număr nelimitat de persoane, interesele statului și ale societății. •La intentarea proceselor de judecare a litigiilor de drept în acțiuni civile (procedura contencioasă), se depune cerere de chemare în judecată, iar în cauzele necontencioase (procedura specială și procedura în ordonanță), se depune cerere. 2. Compunerea și constituirea instanței Compunerea instanței Prin noțiuna juridică a compunerii instanței se înțelege numărul și calitatea judecătorilor care formează completul de judecată , dar în unele cazuri în acest complet fac parte și asistenții judiciari , deci sensul de judecător este mult mai larg. Din definiție înțelegem două aspecte esențiale: a)repectarea numărului de judecători – judecata în primă instanță avem :un judecător – în apel : doii judecători – în recurs : trei judecători – ÎCCJ- judecată în secții- complete formate din trei judecători ,dar și patru complete a câte cinci judecători cu competență specială -complet special care judecă numai cererile privind pronunțarea unor hoătari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de dpret – completul de douăzeci și cinci de judecători care soluționează recursurile în interesul legii – secții unite care judecă și sesizarea Curții Constituționale a Romaniei( schimbarea jurisprudenței curții ,controlul prealabil promulgării unei legi ) b)judecătorii desemnații în mod aleatori și rămanerea pe întreaga durată a procesului , numai în cauzele în care există motive temeinice pentru schimbare ( moartea , sau pensionarea ) Constituirea Constituirea instanței judecată înseamnă alcătuirea ei complexă, cu toate organele și persoanele cerute de lege, adică participarea alături de completul de judecată a grefierului de ședință, respectiv a magistratului-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție. 13 În constituirea instanței intră procurorul, în cauzele în care acesta participă la procesul civil. De asemenea , putem spune că constituirea completului de judecată are în vedere numărul judecătorilor dar și alte persoane care nefiind judecători , fac parte din complet , așa dar el fiind : grefirerul asistent al ÎCCJ și procurorului . 2.1 Incidente procedurale (compunerea și constituirea) 2.1.1 Incompatibilitatea Incompatibilitatea este un incident procedural care privește doar compunerea instanței. Se înțelege situația în care un judecator este oprit să ia parte la soluționarea unei pricini, în cazurile expres prevazute de lege. Potrivit legi, există trei cazuri de incompatibilitate: a) judecatorul care a luat o hotarare într-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau recurs . b) judecatorul care a luat o hotarare într-o pricina nu poate lua parte la rejudecarea aceleiași pricini dupa casare. c) cel care a fost martor nu poate lua parte la judecată, expert sau arbitru în aceeași pricina. Există două categorii de incompatibilității : •prima categorie este de ordine publică • a doua categorie de oridine privată. 2.1.2 Abținerea și recuzarea Abținerea și recuzarea sunt reglementate pentru a proteja partea în acele cazuri indicate de lege, in care se poate presupune ca judecatorul nu ar fi obiectiv. Abținere apare în situația șn care un judecator stiind ca se afla într-unul din cazurile de incompatibilitate prevazute de lege, solicită retragerea să de la judecată unei anumite pricini. Recuzare apare în situația în care una dintre părți cere, în cazurile strict determinate de lege, îndepartarea unuia sau a mai multor judecatori de la soluționarea unei anumite pricini . 14 Deosebiri între abținere și recuzare: •Recuzarea este propusă de către părți , spre deosebire , abținere care provine chiar de la cel aflat in vreunul din cazurile prevazute de lege •Recuzarea este reglementată de către norme de ordine privată , spre deosebire , abținerea este reglementată de norme imperative Secțiunea 3:Coparticiparea procesuală 1.Noțiunea de coparticiparea procesuală Legislația procesuală permite ca mai multe persoane să fie reclamante sau parate în cadrul unui proces civil. În situația în care procesul civil se desfășoară între mai mulți reclamanți și parați poartă denumirea de coparticipare sau litisconsorțiu procesual. 2.Formele de coparticiparea procesuală Coparticiparea procesuală poate fi clasificată după mai multe criterii: – după poziția părților ; capacitatea procesuală poate fi activă,pasivă, mixtă. Capacitate procesuală activă:atunci când mai mulți reclamanți acționează în judecată , prin aceeași cerere un singur parat Capacitate procesuală pasivă:atunci când un singur reclamant își indreaptă pretențiile sale printr-o singură cerere de chemare în judecată împortiva mai multor parați Capacitate procesuală mixtă:atunci când mai mulți reclamați acționează prin aceeași cerere mai mulți parați -după momentul în care se formează ; se împarte în două categorii : prima fiind coparticiparea procesuală inițială , iar a doua fiind coparticiparea procesuală ulterioară Coparticiparea procesuală inițială se formeză o dată cu promovarea cererii de chemare în judecată. Coparticiparea procesuală ulterioară se formeză pe parcursul desfășurării activității judiciare. – în funcție de rolul voinței părților în formarea sa , poate avea un caracter facultativ sau necesar. 15 Caracterul facultativ decurge din voința unor părți de a formula fie împreună acțiunea ,fie împotriva mai multor persoane , fără să aibă relevanță în admisibilitatea cererii Caracterul necesar decurge în cazurile următoare: în procesele de partaj,anularea unui act semnat de către mai multe persoane (trebuie chemate în judecată toate persoanele semnatare ale actului , deoarece actul nu poate rămane în circuitul civil pentru unii , iar pentru alții anulat) 3.Efectele coparticipării procesuale Raporturile dintre coparticipanti sunt guvernate de principiul independentei procesuale , actele de procedura, apăraăile și concluziile unuia dintre coparticipanți nu pot folosi dar nici vătăma. În cazurile în care actele coparticipării produc efecte pentru ceilalți chiar dacă nu ne aflăm într-o situație în care efectele s-a extinde (coproprietate, indivizibiltate). Conform art. 48 din C.proc.civ: Actele de procedură,apărările și concluziile unuia dintre reclamanți sau parați nu pot folosi nici păgubi celorlalți. Din acest citat reiese faptul că coparticipanții procesuali se bucură , în raporturile dintre ei , de independență procesuală. Independența procesuală a coparticipanților formează o realitate juridică și în raporturile dintre părți.Din asta reiese că un reclamant sau parat nu poate fără un mandat expres să-l repezinte în fața instanței pe celălalt copărtaș procesual. Există o singură excepție în cazul acestui principiu : în cazul în care, prin natură raportului juridic sau în temeiul unei dispozitii legale, efectele hotărarii cad asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedura îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele procedurale încuviintate unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedura vor profita și celorlalți. De asemenea , există și c onsecințe ale coparticiparii procesuale: •daca unul dintre coparticipanti nu s-au prezentat înaintea instanței ori nu a îndeplinit un act de procedură în termen, el va fi citat în continuare; • actele de procedura efectuate în interes comun sau împotriva coparticipanților cu interese comune sunt supuse unei singure taxe judiciare de timbru; 16 • coparticipanții suportă cheltuielile de judecată, daca este cazul. În funcție de interesul fiecăruia sau de natură raportului juridic dintre ei, fie în mod egal, fie proporțional, fie solidar •coparticipanții au interese comune , ei pot avea un singur mandatar, în cazul în care se va comunica o singura copie de pe cererea de chemare in judecata sau de pe întampinare Secțiunea 4: Condițiile pentru a fi parte în procesul civil 1.Preliminării În doctrină unii autori consideră că o persoană poate deveni parte în procesul civil doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: -capacitate procesuală -calitate procesuală -afirmarea unui drept -justificarea unui interes 2.Capacitatea procesuală de folosință 2.1 Noțiune. Particularități Capacitatea procesuală de folosință este definită ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual. Conform art. 41 alin. 1 din C. proc. civ., „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată”. Potrivit alin. 2, „asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere”. În cazul persoanelor fizice potrivit art 7 alin 1 din Decretul nr. 31/1954 dobândesc capacitatea de folosință la momentul nașterii și o pierd odată cu moartea . Atunci când este vorba de drepturi, acestea sunt recunoscute de la data concepției, dacă copilul se naște viu. În cazul persoanele juridice dobândesc diferit capacitatea de folosință, după cum sunt supuse sau nu înregistrării. Cele supuse înregistrării dobândesc capacitatea de folosință de la acest moment iar celelalte de la data actului de dispoziție care le înființează, 17 de la data recunoașterii ori a autorizării lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege. Conform art. 34 din Decretul nr. 31/1954 capacitatea de folosință a persoanei juridice este guvernată de principiul specializării . Potrivit articolului persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înființare sau statut. În aceleași condiții în care persoana fizică nu poate sta în proces cu privire la drepturile ce cad sub incidența îngrădirii, nici persoana juridică nu are capacitate procesuală de folosință în măsura incapacității. 2.2 Sancțiunea lipsei capacității procesului de folosință Codul de procedură nu prevede în mod expres sancțiunea ce intervine pentru lipsa capacității procesuale de folosință. Așa cum prevede doctrica actele de procedură săvârșite de o persoană fără capacitate de folosință ori împotriva unei astfel de persoane sunt lovite de nulitate absolută. Astfel, această persoană nu are folosința unui anumit drept subiectiv civil, înseamnă că cererea va fi respinsă ca și când dreptul lipsește deci, va fi respinsă ca nefondată. Întrucât putem spune că lipsa capacității procesuale de folosință se invocă pe cale de excepție (de fond, peremptorie, absolută) de către oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului . 3. Capacitatea procesuală de exercițiu 3.1 Noțiune. Particularități Capacitatea procesuală de exercițiu este definită ca fiind capacitatea unei persoane, care are folosința dreptului, de a angaja și conduce personal procesul, îndeplinind obligațiile și realizând drepturile procesuale, pentru a valorifica în justiție dreptul litigios. Persoana fizică dobândește capacitatea de exercițiu la vârsta de 18 ani. Minora care are vârsta de 16 ani care se căsătorește dobândește capacitate de exercițiu deplină. Capacitatea de exercițiu încetează prin: – deces – punere sub interdicție – anularea căsătoriei înainte ca minora să fi împlinit vârsta de 18 ani. Persoana juridică dobândește capacitatea de exercițiu la data înființării sale și pierde la momentul încetării prin modurile de încetare prevăzute de lege. 18 Conform art. 41 alin. 2 din C. proc. civ., potrivit căruia asociațiile și societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă au organe proprii de conducere, recunoaște acestora nu numai capacitate procesuală de folosință ci și capacitate procesuală de exercițiu. Asociații sau societăți nu pot acționa ca reclamant, ci pot avea doar calitatea de pârât. Există cazuri când o persoană poate să aibă capacitate de folosință dar să nu aibă capacitate de exercițiu. Conform art. 42 din C. proc. civ., „persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate sau autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor” •În privința persoanelor fizice lipsite de capacitate de exercițiu intervine reprezentarea minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani și persoanele care sunt puse sub interdicție.Aceste persoane nu stau personal în proces ci sunt reprezentanții , pentru minor sunt părinții sau, în lipsa acestora, tutorele, iar pentru cel pus sub interdicție, tutorele sau curatorul provizoriu, numit până la soluționarea cererii de punere sub interdicție . Potrivit codului de procedură civilă dă posibilitatea reprezentării legale temporare , impusă de o situație deosebită. Art. 44 alin. 1 C. proc. civ. în caz de urgență, prevede astfel: persoana fizică lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanța, la cererea părții interesate, va putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal. In cazul moșteniri , moștenirea părintelui vine copilul minor în concurs cu părintele supraviețuitor, minorul și părintele supraviețuitor au, fiecare, un interes propriu la moștenire care poate veni în conflict cu interesul celuilalt. •ocrotirea intereselor persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă se face prin asistare : Potrivt art. 9 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 capacitate de exercițiu restrânsă are minorul care a împlinit vârsta de 14 ani. Minorul între 14-18 ani va fi citat și va participa personal în proces, dar va fi asistat de părinți sau, în lipsa acestora de tutore care, pentru a-i întregi capacitatea semnează alături de minor cererile adresate instanței. Dacă copilul împlinește vârsta de 14 ani pe parcursul procesului, reprezentarea se transformă în asistare și minorul va trebui citat personal, 19 alături de părinți sau tutore care din acest moment nu îl mai reprezintă ci doar îl asistă. •în cazul în care reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exercițiu sau ocrotitorul legal al celui cu capacitate de exercițiu restrânsă face acte procesuale de dispoziție: renunțarea la judecată sau la dreptul subiectiv, achiesarea, tranzacția intervine autorizarea În acest caz, pentru efectuarea valabilă a actului de procedură , este necesară autorizarea organului competent, de regulă autoritatea tutelară. De asemnea, efectuarea actului de dispoziție nu este posibilă nici măcar cu autorizarea prealabilă a autorității tutelare. Dispozițiile art. 451 din C. proc. civ. potrivit cu care actele procesuale de dispoziție reglementate de art. 246, 247 și art. 271-273 din C. proc. civ. sau de alte dispoziții legale, făcute în orice proces de reprezentanții persoanelor prevăzute la art. 45 alin. 1 C. proc. civ. (minori, interziși, dispăruți), nu vor împiedica judecata, dacă instanța apreciază că ele nu sunt în interesul acelor persoane. 3.2 Sancțiunea lipsei capacității procesului de exercițiu Așa cum reiese din art 43 alin 2 din C.proc.civ atât în cazul persoanei fizice cât și al persoanei juridice, „actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile” . Soluționarea este aceeași pentru actele săvârșite de cel cu capacitate de exercițiu restrânsă care nu a fost asistat de ocrotitorul legal, atunci când asistarea este obligatorie. Sancțiunea este nulitatea relativă a actelor de procedură săvârșite în aceste condiții. Lipsa capacității procesuale de exercițiu se invocă pe cale de excepție (de fond, peremptorie, absolută), „în orice stare a pricinii” 5. Calea de excepție este în legătură cu ocrotirea intereselor unei părți, și deci ar trebui calificată drept o excepție relativă, ea poate fi ridicată nu numai în primă instanță până la prima zi de înfățișare, ci chiar direct în apel sau recurs. Așadar,excepția poate fi ridicată nu numai de partea ale cărei interese sunt ocrotite prin consacrarea sancțiunii, dar și de cealaltă parte, care nu poate fi obligată să accepte o judecată în care actele de procedură ale adversarului, inclusiv hotărârea, stau sub semnul nesiguranței dedusă din riscul anulării lor. Procurorul și instanța din oficiu pot invoca această excepție. 20 5De văzut în art.43 alin 1 C.proc.civ 4. Cuartela specială Conform art 58 din Noul Cod de procedură civilă cuartela specială este prezentă în caz de urgență atunci când persoana fizică lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanța, la cererea părții interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. Instanța numește un curator special în caz de conflict de interese între reprezentantul legal și cel reprezentat. Li se aplică și persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă li se aplică. Curatorul special poate fi numit ori de câte ori există un conflict de interese între reprezentant și reprezentat. Numirea curatorului este necesară și în orice litigiu de ieșire din indiviziune, chiar dacă indiviziunea nu provine din succesiune, dacă printre coindivizari, alături de copilul minor, figurează unul sau ambii părinți ai acestuia. În cazul în care sunt mai mulți copii minori, care au între ei interese contrare, pentru fiecare se va numi un curator . Secțiunea 5: Drepturile și obligațiile părților în procesul civil 1.Precizări prealabile Persoana care participă în activitatea judiciară (calitate de parte), dobândesc o mulțime de drepturi procesuale, potrivit legi , părților li se impun unele obligații.C odul de procedură reflectă că participanții la proces se bucură de drepturi procesuale egale și au obligații procesuale egale, cu unele excepții stabilite de lege, în funcție de poziția pe care o ocupă în proces. Participanții la procesul civil sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În caz de abuz, drepturile sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de lege . Așa cum am menționat în secțiunile anterioare capacitatea de a avea drepturi și obligații procedurale civile ( ma refer la capacitatea de folosință a drepturilor procedurale civile) este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor fizice și organizațiilor care se bucură, conform legii, de dreptul adresării în judecată pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime. De asemnea , să nu uităm de lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice fază a procesului. 21 2.Drepturile procesuale ale părților Cele mai importante drepturi generale , comune reclamantului și pârâtului sunt : •Dreptul de a adresa cereri instanței •Dreptul de a participa la judecată •Dreptul la apărare •Dreptul de a îndeplini actele de procedura și de a participa la raporturile procesuale personal sau prin mandatar •Dreptul de a recuza pe judecatori, grefieri, procurori, magistrați-asistenți, experți, interpreți și traducatori • Dreptul de a invoca incompatibilitatea unor judecatori și de a solicita strămutarea pricinii •Dreptul de a solicita cheltuielile de judecată avansate în cazul caștigării procesului •Dreptul de a exercita căile de atac •Dreptul de a cere executarea silită Reclamantului ii sunt recunoscute în particular anumite drepturi procesuale: •dreptul de a își modifica cererea de chemare în judecată •dreptul de a renunța la acțiune sau la dreptul subiectiv dedus în judecată Pârâtului ii sunt recunoscute în particular anumite drepturi procesuale : •dreptul de a invoca pretenții printr-o cerere reconvențională •dreptul de a recunoaște pretențiile pârâtului 3. Obligațiile procesuale ale părților În cazul obligațiilor , în principiu ambele părți au obligații comune .Cele mai importante obligații ale părților sunt următoarele: •obligația de a exercita drepturile procedurale cu bună-credință ; •obligația parții care a pierdut în proces de a suporta cheltuielile de judecată; •obligația de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului; •obligația de a-si proba pretențiile și apărările; 22 Secțiunea 6:Terțele persoane în procesul civil 1.Considerații generale Noțiunea termenului de terți desemnează persoanele care sunt introduse într-un proces în curs de desfasurare care, din acel moment, devin și ele părți, fiind numite terți, spre a fi deosebite de părțile inițiale. Hotărarile civile (cu excepții:exemplu în materie de stare civila), nu pot fi opuse terților spre deosebire de hotărârile penale , care sunt opozabile(erga omnes). Mai există o condiție pentru ca hotărârile civile să își producă efectele și în față de alte persoane ,este necesară introducerea persoanelor în proces. Atragerea unui terț în procesul de judecată poate sa decurgă din folosul practic pe care l-ar realiza una din părțile inițiale, sau interesul de a fi introdus într-un proces în curs de desfășurare poate să aparțină și terțului, fie pentru a-și valorifica un drept al sau, fie pentru a apăra pe una din părțile în litigiu, cu care se găsește în raporturi speciale. În unele situați, expres prevazute de lege, terții sunt obligați să intervină într-un proces în curs de judecată, sub sancțiunea de a nu își mai putea valorifica ulterior drepturile sau interesele lor. Participarea terților la judecată prezintă anumite avantaje și dezavantaje. Avantajele terților : – participarea terților la judecata permite chemarea într-un singur proces a tuturor persoanelor, instanța urmând a se pronunța nu numai asupra raportului juridic substanțial dintre reclamant si pârât, ci și asupra raporturilor juridice dintre țerii intervenienți și părțile inițiale, permitând posibilitatea apariției unor hotărâri judecătorești contradictorii, realizandu-se o economie de timp si cheltuieli; Dezavantajele terților: – intrarea unor terțe persoane într-un proces aflat în curs de desfășurare poate întarzia soluționarea cererii principale sau poate ridica anumite probleme în ceea ce privește competența -obligativitatea terțului de a lua procedura în faza în care se găsește în momentul introducerii sale în proces Codul de procedură civila stabilește: intervenția voluntară și intervenție forțată ( trei forme: chemarea în judecată a altor persoane, în garantie, arătarea titularului dreptului). Nu trebuie confundată participarea terților la judecata cu instituția conexării pricinilor, și nici cu coparticiparea procesuală subiectivă; fiecare dintre formele participării terților la judecată implică existența unui singur proces în curs de desfășurare, în cadrul căruia se formulează cereri incidentale ( intervenție voluntară sau forțată). 2.Formele de participare a terțelor persoane în procersul civil Formele de participare a terțelor persoane în activitatea juridică sunt reglementate între articolele 49-66 din C.proc.civ.Potrivit legii , formele de participare ale terților la procesul civil sunt următoarele: •intervenția •chemarea în judecată a altor persoane •chemarea în garanție •arătarea titlului dreptului 2.1Intervenția în procesul civil Intervenția este definită ca fiind acea instituție procesuală care conferă terțului posibilitatea de-a participa într-un proces în desfășurare între alte persoane în scopul valorificări unui drept prorpiu sau spre a sprijini apărarea părților principale( respectiv reclamant sau pârât). Două forme ale intervenției în procesul civil , care sunt reglementate de codul de procedură civilă sunt intervenția în interes propriu și intervenția în interesul uneia dintre părți.Intervenția în interes propriu mai este denumită și ca interenșie principală sau agresivă.Intervenția în interesul uneia dintre părți mai este numită ca fiind intervenție accesorie. 2.2.1 Intervenția voluntară Intervenția voluntară este a forma de participare a terților la judecată ce se află în introducerea unui terț, din propria sa inițiativă, într-un proces aflat în curs de judecată, putând fi definită ca “cererea unui terț de a intra într-un proces început de alte părti, pentru a-și apăra un drept propriu sau pentru a apăra dreptul unei parți din acel proces”. Intervenția voluntară constată două elemente definitorii: – existența procesului civil în curs de judecată – introducerea unui terț, din inițiativa acestuia, în procesul respectiv Ori ce terț poate formula cererea de intervenție voluntară care ar putea fi prejudiciat în vreun fel de hotărârea ce ar urma să se pronunțe într-o pricină sau care pretinde un drept propriu, în strânsă legatură cu obiectul acelei pricini. Reprezentați în proces pot interveni deoarece, ei nu sunt părți ci numai hotărârea care se va pronunța le va fi opozabilă. Reprezentantul legal sau convențional al unei părți, neactionând în nume propriu și deci fiind un terț față de pretenția supusă judecății, poate să formuleze o cerere de intervenție voluntară . Interventia voluntara prezintă doua feluri: – intervenție voluntară principală în care terțul invoca un drept propriu – intervenție voluntară accesorie după cum terțul apăra drepturile unei părți Terțului i se impune justificarea interesului propriu, indiferent de felul intervenției, interesul fiind o condiție ce trebuie indeplinită pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile, deci și a intervenției voluntare. 2.2.2 Intervenția accesorie Prin intervenția accesorie se înțelege că terțul participă voluntar la judecată pentru a apăra drepturile uneia din părțile inițiale ale procesului. Natura juridică a intervenției accesorie este de a apăra. C ererea de intervenție accesorie nu trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, este suficient să aibă numele, domiciliul / reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor și ale reprezentantului, obiectul cererii și semnătura. Conform art. 51 din C. proc. civ., cererea de intervenție accesorie se poate face chiar înaintea instanței de recurs. Cererea poate fi formulată direct în apel. Soluția se justifică prin natura acestei forme de intervenție. Cererea de interventie voluntara accesorie, se judeca intotdeauna impreuna cu cererea introductiva de instanta. Hotararea ce se va pronunta va fi opozabila tuturor partilor din proces deci si a intervenientului accesoriu. Soluționarea cu privire la cererea de intervenție accesorie, depinde de soluția pronunțată asupra cererii de chemare în judecată, urmând a se distinge după cum terțul a intervenit în favoarea părților principali: – interventia accesorie în sprijinul pârâtului se va admite daca se refuză cererea de chemare în judecată, pentru că pârâtul nu a cazut în pretenții, asa încat apărarea terțului urmează a fi considerată utilă; – în situația în care se admite cererea principală, așadar când pârâtul cade în pretenții, cererea de intervenție în favoarea acestuia se respinge – intervenția accesorie în favoarea reclamantului se va admite in situatia in care instanta admite cererea de chemare in judecata, intrucat reclamantul are castig de cauza, deci apararea tertului i-a profitat – daca se respinge cererea principala, vatrebui sa fie respinsa si interventia in sustinerea reclamantului, apararea tertului neducand la castigarea litigiului de catre partea pentru care s-a intervenit 2.2.3 Intervenția forțată 2.2Chemarea în judecată a altor persoane 2.3Chemarea în garanție 2.4Arătarea titlului de proprietate