Analysis And Evaluation Of Economic And Financial Enterprise Capability

ANALIZA ȘI EVALUAREA CAPACITĂȚII ECONOMICO-FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

STUDIU DE CAZ: ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ ÎN CADRUL

SC SARCOMEX SA

ANALYSIS AND EVALUATION OF ECONOMIC AND FINANCIAL ENTERPRISE CAPABILITY

CASE STUDY: ECONOMIC AND FINANCIAL ANALYSIS IN THE 

SC SARCOMEX SA

Conf.univ.dr. Gabriel I. NĂSTASE

Asist.drd. Sorin Adrian CIUPITU

Licențiat Georgeta-Florentina VIȘAN

Rezumat

Activitatea unei întreprinderi în contextul economiei de piață presupune decizii manageriale cu obiective de eficientizare economică. La baza acestor decizii stă analiza economică-financiară, ca instrument de supraveghere a activității si performanțelor întreprinderii.

Cuvinte cheie: întreprindere, analiză, fluxuri financiare, evaluare, decizie.

Summary 

Activity of a company in the context of economy market assume managerial decisions with objectives of economic efficiency. Behind these decisions is economic and financial, analysis,  as a tool for supervision of the work and performance of enterprise.

Keywords: enterprise, analysis, financial flows, evaluation, decision.

Introducere

Activitatea unei întreprinderi în contextul economiei de piață presupune decizii manageriale cu obiective de eficientizare economică. La baza acestor decizii stă analiza economică-financiară, ca instrument de supraveghere a activității si performanțelor întreprinderii.

Prin metodologia, procedeele și tehnicile de care dispune, analiza economico-financiară își aduce aportul la diagnosticarea diferitelor procese și fenomene economice, ținând cont pe de o parte de natura întreprinderii și sistemul instrumentelor utilizate pentru gestionarea patrimoniului, și pe de altă parte de dimensionarea și utilizarea eficientă a resurselor, precum și aplicarea deciziilor și urmărirea realizării acestora.

Datorită capacității sale de reflectare a modificărilor ce au loc în mecanismul întreprinderii, analiza economico-financiară este numitorul comun pentru însumarea tuturor aspectelor activității. Asemeni altor științe, analiza și-a revizuit conceptele de-a lungul timpului, modalitățile și tehnicile de aplicare, păstrându-și orizontul deschis spre o continuă perfecționare. Dimensiunea și precizia ei depind în foarte mare măsură de existența unui sistem de informații complex, funcțional, care să asigure o percepere cât mai corectă a proceselor la care se referă.

În primul capitol al lucrării sunt prezentate concepții teoretice cu privire la tipuri, etape și metode de analiză economico-financiară, urmând apoi un capitol care cuprinde analiza veniturilor și a cheltuielilor, veniturile reprezentând premisa și finalitatea oricărui agent economic, iar cheltuielile punctul de pornire către maximizarea profitului activității desfășurate. Toate acestea continuă în cel de-al treilea capitol cu analiza rentabilității.

Al patrulea capitol cuprinde studiul de caz privind analiza economico-financiară la societatea SARCOMEX SA, în scopul aprecierii calității activității desfășurate, precum și pentru a descoperi soluții pentru îmbunătățirea acesteia.

Sursele utilizate sunt situația financiară pe baza bilanțului contabil, contul de profit și pierdere, anexele la bilanț precum și alte informații. Situațiile financiare au fost întocmite în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991 republicată și cu reglementările contabile românești armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aprobate prin Ordinul Ministerului de Finanțe nr. 1752/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Prezentarea societății SARCOMEX SA

Societatea comercială SARCOMEX S.A. cuprinde în obiectul său de activitate mai multe domenii de comerț – import, distribuție, prestări servicii, dar activitatea de bază o are activitatea de import și distribuție din domeniul materialelor de construcție destinate cu precădere finisajelor interioare: placări ceramic, piatră naturală, mozaic, obiecte sanitare, accesorii sanitare, pardoseli supraînălțate, parchet, pereți ventilați.

Forma de proprietate a societății este organizată pe acțiuni, având capital privat românesc și străin. Societatea este administrată și reprezentată pe durată nedeterminată de directorul general, și are în prezent două punte de lucru în comuna Balotești, județul Ilfov.

Din punct de vedere al serviciilor oferite, societatea oferă consultanță pentru alegerea soluțiilor optime funcție de cerințele proiectului, soluții complete pentru montaj (adezivi, chituri, accesorii, profile), prelucrări ale placajelor porțelanate în diferite forme și dimensiuni, transportul produselor la obiectiv.

Structura organizatorică este împărțită pe următoarele departamente: resurse umane, juridic, contracte, transporturi, administrativ, financiar-contabil. Circuitul documentelor este stabilit prin regulamentul de ordine interioară. Majoritatea operațiunilor de vânzare – cumpărare se desfășoară la punctele de lucru, unde se și introduc documentele primare.

Datele introduse au în spate formule contabile care stau la baza întregului sistem de stocare și prelucrare a datelor, după care se editează jurnalele de înregistrare, cartea mare și balanța de verificare lunară. Aplicația soft în care se lucrează are avantaje competitive în sensul că răspunde nevoii de simplitate în utilizare, automatizare a operațiunilor repetitive, scalabilitate la număr mare de tranzacții, utilizatori și puncte de lucru, operare în timp real.

În perioada trecută, de la înființare și până în prezent, conducerea societății s-a orientat pentru reinvestirea profitului obținut, urmărind: dotarea, extinderea și perfecționarea echipamentelor tehnologice, care au permis diversificarea gamei sortimentale a produselor obținute, realizarea infrastructurii necesare realizării și extinderii rețelei proprii de distribuție, implementarea și continua perfecționare a sistemului de urmărire computerizată a întregii activități în teritoriu.

Scopul analizei financiare este de a aprecia situația financiară a întreprinderii. Pe baza acestei analize se poate elabora o nouă strategie de menținere și dezvoltare în mediul specific economiei locale.

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune

Pentru a facilita analiza situației întreprinderii, aceasta este încurajată să prezinte pe lângă situațiile financiare (bilanț, cont de profit și pierdere, situația care să reflecte modificările capitalului propriu, situația fluxurilor de numerar, politici contabile și note explicative), și o analiză financiară care să descrie și să explice performanțele financiare, principalii factori și influențe care determină performanța.

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune constituie o sursă suplimentară de informații pentru determinarea și analiza rezultatelor pe diferite trepte ale formării lor. Contul de profit și pierdere, în cadrul sistemului de bază, este cel care permite stabilirea contului de rezultate intermediare sau a situației soldurilor intermediare.

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune constituie o sursă intermediară pentru determinarea și analiza rezultatelor, care pune în evidență etapele formării rezultatului exercițiului. În realitate, acest tablou nu constituie decât o altă variantă de prezentare a contului de rezultate, care propune totodată și un alt mod de grupare a veniturilor și cheltuielilor, precum și evidențierea mecanismului de formare a principalilor indicatori de rezultate și performanță.

Sistemul indicatorilor de rezultate (cifra de afaceri, marja comercială, producția exercițiului, valoarea adăugată) și al indicatorilor de rentabilitate (rezultatul exploatării, rezultatul curent, rezultatul extraordinar, rezultatul exercițiului) permit investigarea complexă a rentabilității absolute și corelarea acesteia cu volumul și structura activității, și sunt necesari în adoptarea deciziilor la nivelul întreprinderii și la nivelul terților cu care firma are legături în plan economic și financiar.

Adoptarea unei strategii pentru dezvoltarea și amplificarea indicatorilor economico-financiari (în special indicatori de rezultate și eficiență), presupune prezentarea posibilităților de ameliorare a unor elemente nefavorabile, folosindu-se resursele proprii ale întreprinderii sau resurse externe.În elaborarea strategiei de creștere a rentabilității trebuie să se țină seama și de mediul economico-financiar în care societatea își desfășoară activitatea.

Mecanismul de determinare a soldurilor intermediare de gestiune, în care fiecare sold are accepțiunea unui indicator parțial al rentabilității, este prezentat schematic, pentru perioada 2008-2010, în tabelul nr. 1.

Tabelul nr. 1

Soldurile intermediare de gestiune la SARCOMEX S.A.

Marja comercială: Se constată o creștere semnificativă din punct de vedere dinamic în perioada 2009 față de 2008 cu 2.119.563 lei în condițiile sporirii valorii vânzărilor de mărfuri cu 36.93% și a costului mărfurilor cu 29.89%. Această situație s-a datorat deci creșterii vânzărilor de mărfuri într-un ritm superior costului mărfurilor vândute, dar situația se inversează în 2010 comparativ cu 2009 când marja comercială scade cu 70 %. Pentru analiza factorială a marjei comerciale se poate folosi următorul model de analiză:

Rata marjei comerciale se determină ca raport între marja comercială și valoarea mărfurilor vândute aferente aceeași perioade:

RMC2008 = 4.306.406/11.820.979*100 = 36,43%

RMC2009 = 6.425.969/16.186.640*100 = 39,69%

RMC2010 = 3.929.226/11.444.154*100 = 34,33%

Se observă astfel că după performanțele obținute în 2009, întreprinderea a menținut prețurile la nivel ridicat în 2010, chiar dacă vânzările au scăzut cu 70,7% (figura nr.1).

Figura nr. 1 – Evoluția marjei comerciale

Producția exercițiului este alături de marja comercială un indicator foarte important în cadrul soldurilor de gestiune și trebuie diferențiat de cifra de afaceri. La întreprinderile cu activitate mixtă, cifra de afaceri evidențiază vânzările de mărfuri și producție vândută, în timp ce la întreprinderile industriale aceasta reflectă doar producția vândută. În cazul societății de față, producția exercițiului are pondere foarte mică, neavând o influență majoră asupra rezultatului.

Indicatorul valoare adaugată se poate determina fie prin metoda sintetică, fie prin metoda repartiției sau aditivă.

Potrivit metodei sintetice, valoarea adaugată se determină dupa relația:

Valoarea adaugată=Marja comercială+Producția exercitiului-Consumuri de la terți

Consumurile intermediare sau consumurile provenite de la terți se determină prin însumarea cheltuielilor materiale și a cheltuielilor cu serviciile achiziționate de întreprindere, utilizate integral în componența bunurilor și serviciilor, produse și livrate de întreprindere.

Valoarea adăugată se poate determina și printr-un procedeu aditiv, respectiv prin însumarea urmatoarelor cheltuieli: cheltuieli cu personalul, impozite si taxe (fără TVA), cheltuieli financiare, dividende, amortizare și autofinanțare. Este posibilă determinarea , pe baza acestor elemente structurale, a unor indicatori care exprimă fie contribuția fiecărui participant la formarea valorii adaugate, fie a câta parte din valoarea adăugată va fi destinată remunerării acestora. Indicatorii amintiți poartă numele de rate de remunerare , se exprimă în procente și se calculează ca raport între una dintre cheltuielile sus-menționate și valoarea adăugată.

La SARCOMEX SA, valoarea adaugată se calculează pe baza metodei sintetice. Datele necesare analizei ne sunt furnizate de tabelul nr.1, iar graficul de figura nr. 2.

Figura nr. 2 –Evoluția valorii adăugate

Așa cum ne indică și graficul, valoarea adăugată are o evoluție crescătoare în prima decadă, influențată de evoluția ascendentă a marjei comerciale, semnificând faptul că surplusul de bogăție creat prin efortul propriu al întreprinderii a crescut cu 1.439.930 lei, adică 43,3%, pentru ca în următoarea perioadă să scadă cu 56%, adică 1.155.943 lei, rezultat ce semnifică o creștere a stocurilor la costuri foarte ridicate pe care piața este incapabilă să le absoarbă datorită prețurilor de vânzare care trebuie aplicate.

Excedentul brut al exploatării(EBE) sau, după caz, insuficiența brută din exploatare (IBE), se stabilește ca diferență între valoarea adăugată (inclusiv subvenții de exploatare), pe de o parte, și impozitele , taxele și cheltuielile de personal pe de altă parte.

EBE/IBE=(Valoarea adăugată + Subvenții de exploatare)-(Cheltuieli cu personalul +Impozite, taxe și vărsăminte asimilate)

În accepțiunea sa de surplus monetar din exploatare, EBE constituie baza de calcul a capacității de autofinanțare a întreprinderii și de determinare a fluxurilor de trezorerie.

La SARCOMEX SA, excedentul brut al exploatării are un trend ascendent, înregistrând în anul 2009 o creștere de 1.345.366 lei față de anul precedent (respectiv 394,47%) și în anul 2010 o micșorare de 1.125.279 lei față de anul 2009 (adică de 269.98%), conform figurii nr.3.

Figura nr. 3 –Evoluția excedentului brut al exploatării

Activitatea de exploatare contribuie deci în mod favorabil la formarea rezultatului. Evoluția ascendentă a rezultatului brut din exploatare se datorează majorării tuturor elementelor componente. Excedentul din 2009 ar trebui să fie resursa financiară fundamentală, utilizată pentru plata cheltuielilor financiare, a impozitului pe profit, a dividendelor și rambursarea împrumuturilor angajate anterior.

Rezultatul exploatării (profit sau pierdere) privește activitatea de exploatare normală și curentă a întreprinderii, exprimând mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare. Se calculează însumând excedentul brut al exploatării cu venituri din provizioane aferente exploatării și alte venituri din exploatare, și scăzând apoi cheltuielile cu amortizarea și provizioanele aferente exploatării, precum și alte cheltuieli pentru exploatare.

Efectul majorării excedentului brut al exploatării în anul 2009 cu 1.345.366 lei, se propagă și asupra performanțelor comerciale și financiare ale firmei, reflectate de rezultatul exploatării, care a sporit în anul 2009 cu 1.258.106 lei. Evoluția rezultatului exploatării a fost influențată însă și în sensul scăderii, în anul 2010 cu 805.596 lei, mai puțin însă cu 25,35% față de excedentul brut din exploatare care a scăzut cu 37,56%, scădere atenuată de faptul că s-au micșorat alte cheltuieli de exploatare.

Rezultatul curent (profit sau pierdere) este determinat prin influența atât a rezultatului exploatării normale și curente, cât și a rezultatului activității financiare, nefiind perturbat de elemente extraordinare.

Rezultatul curent = Rezultatul exploatării + Venituri financiare – Cheltuieli financiare

Rezultatul curent al exercițiului prezintă o evoluție negativă pe toată durata analizată,

Figura nr. 4 –Evoluția rezultatului curent al exercițiului

dar, după cum se observă și în figura nr. 4, această curbă negativă provine din cheltuieli financiare, pentru că, chiar și în anul 2009 când a reglat rezultatul exploatării cu 603%, întreprinderea a fost grevată de importante cheltuieli financiare. În anul 2010, piața nefiind în expansiune, rezultatul exploatării scade drastic, și astfel nu se mai asigură rambursarea datoriilor financiare.

Datorită faptului că nu se înregistrează activitate extraordinară pe parcursul celor două perioade analizate, rezultatul extraordinar este nul în cazul de față.

Rezultatul net al exercițiului exprimă mărimea absolută a rentabilității financiare, iar la societatea SARCOMEX SA reprezintă pierdere pe parcursul celor 3 ani, păstrându-se graficul rezultatului curent al exercițiului, cu mențiunea că este afectat într-un procent nesemnificativ de impozitul pe profit.

Pentru îmbunătățirea rezultatelor constatate în urma analizei pe baza soldurilor intermediare de gestiune, se propune aplicarea următoarelor măsuri:

majorarea veniturilor, respectiv a cifrei de afaceri prin îmbunătățirea calității produselor, extinderea activității de comercializare, intensificarea acțiunilor promoționale etc.;

reducerea costurilor cu mărfurile vândute, a productivității muncii, restructurarea numărului de personal;

îmbunătățirea activității financiare a firmei;

utilizarea eficientă a creditelor contractate.

Autofinanțarea

Autofinanțarea constituie pivotul finanțării întreprinderilor și pentru unele dintre ele singura sursă de finanțare în momentele decisive ale dezvoltării. Caracterul fundamental al autofinanțării constă în faptul că aceasta reprezintă elementul în baza căruia se solicită finanțarea externă. Mărimea autofinanțării (în valoare absolută și relativă) furnizează informații cu privire la performanțele întreprinderii. O autofinanțare ridicată asigură investitorii financiari asupra posibilităților de remunerare și de punere în valoare de către întreprindere, a fondurilor pe care ei le vor investi. În același timp, autofinanțarea creează capacitatea de rambursare a datoriilor întreprinderii și dă o măsură riscului pe care furnizorii de fonduri și-l asumă.

Capacitatea de autofinanțare se calculează pornind de la veniturile și cheltuielile gestiunii curente susceptibile de a se transforma, imediat sau la termen, în fluxuri de trezorerie. Capacitatea de autofinanțare se poate determina prin două metode: deductivă și adițională.

Metoda deductivă are drept rezultat capacitatea de autofinanțare ca diferență între veniturile încasabile (ce corespund unor încasări efective sau viitoare) și cheltuielile plătibile (corespunzătoare unor plăți efective sau viitoare). Punctul de pornire este EBE la care se adaugă toate veniturile susceptibile de a fi încasate ( de exploatare, financiare, extraordinare) și se scad cheltuielile susceptibile de a fi plătite.

Capacitatea de autofinanțare a exercițiului= Excedent brut din exploatare + Alte venituri din exploatare încasabile – Alte cheltuieli pentru exploatare plătibile + Venituri financiare încasabile – Cheltuieli financiare plătibile + Venituri extraordinare încasabile – Cheltuieli extraordinare încasabile – Impozit pe profit.

Veniturile financiare nu conțin reluări asupra provizioanelor.

Cheltuielile financiare nu conțin amortizări și provizioane calculate.

Veniturile extraordinare nu cuprind venituri din cesiunea elementelor de activ, cote părți din subvenții virate asupra rezultatului exercițiului, reluări asupra provizioanelor extraordinare.

Cheltuielile extraordinare exclud valoarea net contabilă a activelor cedate și amortizări și provizioane extraordinare calculate.

În timp ce EBE reprezintă un cash-flow potențial brut de exploatare, CAF reprezintă un cash-flow potențial net global. Spre deosebire de EBE, CAF este influențată de amortizări, provizioane și impozitul pe profit, dar are avantajul de a cuprinde în calcul toate elementele care generează cash-flow-ul întreprinderii.

SARCOMEX SA înregistrează rezultate pozitive numai în anul 2009, an în care degaja resurse interne de finanțare din propria activitate, performanță care scade în 2010, acest lucru ducând inevitabil la căutarea unor noi surse de îndatorare.

Tabelul nr. 2

Metoda deductivă a capacității de autofinanțare

Metoda adițională pune în evidență elementele contabile, negeneratoare de fluxuri monetare, antrenate de calculul capacității de autofinanțare. Se pornește de la rezultatul net al exercițiului la care se adaugă cheltuielile calculate (amortizări și provizioane) neplătite la o anumită scadență și se scad veniturile calculate (reluări asupra provizioanelor).

Tabelul nr. 3

Metoda adițională a capacității de autofinanțare

Capacitatea de autofinanțare are ca avataje finanțarea nevoilor de gestiune curentă, creșterea fondului de rulment, finanțarea totală sau parțială a noilor investiții, rambursarea împrumuturilor, remunerarea capitalurilor investite.

Analiza pe baza ratelor de rentabilitate

Ratele de rentabilitate evidențiază caracteristicile economice și financiare ale întreprinderilor, permițând compararea performanțelor industriale și comerciale ale acestora. În general, ratele de rentabilitate se determină ca raport între efecte economice și financiare obținute și eforturile depuse pentru obținerea lor. Ratele de rentabilitate măsoară rezultatele obținute în raport cu activitatea întreprinderii (rentabilitate comercială) și a mijloacelor economice (rentabilitate economică) sau financiare (rentabilitate financiară). Varietatea indicatorilor implicați în calcul face posibilă determinarea unui număr nelimitat de rate de rentabiliatate.

Diferitele modele utilizate pentru exprimarea ratei rentabilității au putere informativă diferită, oglindind eficiența diferitelor laturi ale activității economice a întreprinderii. Indicatorii constituiți în funcție de capitalul avansat sau ocupat exprimă predominant interesele investitorilor, în timp ce indicatorii constituiți pe resurse consumate exprimă preponderent interesele managerilor întreprinderii.

Esențial este construirea unui sistem de rate care sa fie operațional și performant. În funcție de elementele luate în calcul, teoria și practica economică operează cu mai multe forme de exprimare a rentabilității.

Obiectivele principale în cadrul analizei pe baza ratelor constau în studierea dimensiunilor financiare ale întreprinderii din punct de vedere al rentabilității, lichidității și a structurii financiare.

Rata rentabilității veniturilor se calculează ca raport între o formă de rezultat (profitul înaintea impozitării, rezultatul pe tipuri de activități) și veniturile totale înregistrate. Cea mai relevantă metodă de calcul pentru întreprindere este însă cea în care se folosește rezultatul brut al exercițiului.

Valorile acestui indicator, precum și evoluția sa în dinamică, în perioada analizată sunt prezentate după cum urmează:

Rata rentabilității resurselor consumate măsoară rezultatul înregistrat de firmă la 100 lei costuri aferente activității.

Prin resurse consumate aferente activității se înțelege : valoarea transmisă a resurselor utilizate, respectiv cheltuielile cu personalul ca valoare transmisă aferentă forței de muncă, amortizarea ca valoare transmisă aferentă mijloacelor fixe, contravaloarea materiilor prime, materialelor, combustibilului, energiei consumate pentru obținerea produselor și livrarea lor.

Pentru a asigura comparabilitatea informațiilor, vom calcula și rata rentabilității resurselor consumate, folosind rezultatul brut al exercitiului.

Valorile și dinamica acestui indicator în perioada analizată sunt prezentate astfel:

Ratele de rentabilitate comercială (Rcom) apreciază randamentul diferitelor stadii de activitate la formarea rezultatului, fiind determinate ca raport între marjele de acumulare și cifra de afaceri. În concordanță cu obiectivul analizei și sfera de investigare, acest indicator poate fi determinat prin implicarea în calitate de efect a ratelor calculate pentru Sarcomex SA după cum urmează în tabelul nr. 4.

Tabelul nr. 4

Ratele de rentabilitate comercială

La SARCOMEX SA, evoluția ratei marjei comerciale comparativ cu cifra de afaceri arată că managementul urmărește reducerea prețurilor de vânzare pentru cucerirea unui nou segment de piață, sau pentru păstrarea clienților deja formați în anul 2009, când evoluția ascendentă reclama servicii mai bune către aceștia. Valoarea pozitivă a ratei marjei brute de exploatare nu este suficient de bună pentru posibilități financiare de genul reînnoirii echipamentelor întreprinderii. După cum se observă, trendul acestei rate, este dat de cel al marjei comerciale.

Rata marjei nete exprimă de fapt eficiența globală a întreprinderii, de a obține profit și a rezista concurenței, însă valorile negative demonstrează din contră, împovărarea întreprinderii. Evaluarea activității de exploatare realizată cu ajutorul marjei nete de exploatare indică rezultate care au același efect ca al ratei marjei brute de exploatare.

Din punctul de vedere al ratei marjei brute de autofinanțare, rezultatele negative scot din calcul asigurarea dezvoltării sau a remunerării acționarilor întreprinderii.

Rentabilitatea financiară (Rfin) măsoară în mărime relativă remunerarea capitalurilor acționarilor aduse ca aport sau a profitului net lăsat la dispoziția firmei pentru autofinanțare. Rata în cauză reflectă corelația dintre profitul net ca venit al acționarilor și capitalurile proprii ale întreprinderii. La numitorul raportului vor figura capitalurile proprii sau media acestora în măsura în care în decursul exercițiului au avut loc modificări sensibile ale capitalurilor proprii prin aporturi în numerar. La numărător figurează de obicei, rezultatul net sau rezultatul curent înainte de impozitare, care prezintă, în raport cu profitul net, avantajul de a fi mai apropiat de realitatea financiară întrucât elimină incidența activității extraordinare.

În funcție de indicatorii utilizați la numărător, rentabilitatea financiară a unei societăți poate fi exprimată astfel:

Rentabilitatea financiară netă=Rezultatul net al exercițiului/Capitaluri proprii

Rentabilitatea financiară înainte de impozit=Rezultat curent înainte de Impozit/Capitaluri proprii

Aceasta rată trebuie să țină seama de regimul de calcul al amortizărilor și provizioanelor, al cheltuielilor deductibile și nedeductibile avute în vedere la determinarea bazei de calcul a impozitului pe profit. Așa cum am precizat, în analiza factorială a ratei de rentabilitate financiară, vom folosi Rezultatul net al exercițiului :

Astfel, pentru prima perioadă avem:

Δ Rfin= Rfin2009-Rfin2008 = (-427.096/3.129.408)x100 – (-560.483/3.352.858)x100= -13,65%-( -16,72%) = 3,07% ,

Iar pentru cea de-a doua:

Δ Rfin= Rfin2010-Rfin2009 = (-2.401.001/779.623)x100 – (-427.096/3.129.408)x100= -307,97%- (-13,65%) = -294,32%

Analiza ratelor de solvabilitate și lichiditate pentru 2010:

– Solvabilitatea reprezintă capacitatea unității patrimoniale de a face față obligațiilor pe termen lung, rezultate din angajamente anterior contractate, operații curente sau prelevări obligatorii. Solvabilitatea este generată de o activitate eficientă, iar capacitatea de plată într-un interval de timp depinde de durata ciclului de exploatare, de relațiile cu furnizorii și de legislația în vigoare. Cel mai adesea solvabilitatea se apreciază prin rata solvabilității generale și prin cea a solvabilității patrimoniale:

Rata solvabilității generale=Active totale/Datorii totale=1.531.607/15.751.984=1,05 valoare care se află sub valoarea minimă de 1,04, ca atare întreprinderea este insolvabilă, nu poate face față datoriilor, dar nici nu este sub pragul de risc pentru finanțatori.

Rata solvabilității patrimoniale=Capital propriu/(Capital propriu+Credite bancare)x 100=779.623/(779.623+9.428.062)x100=7,64 % situație critică pentru întreprindere. Această situație se datorează faptului că întreprinderea se angajează la plata unor credite bancare din ce în ce mai mari, de unde se trage concluzia că managementul duce o politică financiară ineficientă.

– Lichiditatea:

Analiza lichidității urmărește capacitatea întreprinderilor de a-și onora obligațiile cu termen de exigibilitate mai mic de un an, datorii curente care trebuie să fie acoperite din active cu un termen de transformare în lichidități similar. Printre factorii care influențează lichiditatea sunt domeniul de activitate, gradul de maturitate al întreprinderii  și talia  acesteia,  sezonalitatea  afacerilor,  conjunctura  economică,  structura activelor circulante, viteza de rotație a activelor circulante, structura financiară.

Rata lichidității curente(generală)=Active curente/Datorii curente= 9.388.697/9.428.062=1

Reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale curente de a se transforma într-un timp scurt în lichidități pentru a achita datoriile curente.

Datorită faptului că raportul este egal cu 1, se apreciază lichiditatea întreprinderii ca fiind la granița dintre siguranța și nesiguranța în capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt, motiv pentru care creditorii ar trebui să fie circumspecți în acordarea de noi împrumuturi. Este posibil ca finanțarea pe termen scurt să fi fost folosită pentru achiziționarea de "active pe termen lung", ceea ce în mod normal este considerat periculos.

Rata lichidității intermediare(rapidă,redusă)=Active curente-Stocuri/Datorii curente =(9.388.697-6.462.773)/9.428.062=0,31

Această rată financiară măsoară câte unități monetare de active aproape lichide revin la o unitate monetară de datorii pe termen scurt. Rezultatul subunitar al raportului poate evidenția probleme de onorare a plăților scadente, chiar dacă stocurile au valoare mare.

– Ratele de echilibru :

Rata de autofinanțare a activelor = Capital propriu/Active totale= 779.623/16.531.607=0,05

Rata de finantare a imobilizarilor prin capitalul propriu = Capital propriu/Active imobilizate=779.623/7.049.656=0,11

Rata autonomiei financiare = Capital propriu/Capital permanent=779.623/7.103.545=0,11

Această din urmă rată măsoară ponderea capitalurilor proprii în ansamblul resurselor permanente. În general, rata trebuie sa fie superioară sau cel putin egală cu 0,5 din considerente impuse de normele bancare în relația de credit cu întreprinderea.

Toate ratele calculate indică faptul că, echilibrul economico-financiar al firmei este deficitar, activitatea financiară precară a condus la efecte negative din punct de vedere al autonomiei financiare.

– Ratele îndatorării firmei :

O proporție ridicată a datoriilor purtătoare de dobandă în comparație cu capitalurile proprii implică un rezultat net mai volatil și creșterea probabilității ca firma să nu-și poată onora obligațiile scadente.

Analiza gradului de îndatorare este importantă atât pentru conducerea întreprinderii, pentru fundamentarea politicii financiare (care să asigure independența necesară), cât și pentru creditori (bănci) pentru stabilirea nivelului creditului pe care îl poate primi întreprinderea, și a tipului de credit (la termen sau pe termen scurt).

Principalele rate de îndatorare folosite sunt :

Rata generală a îndatorării = Datorii totale/Capitaluri proprii=15.751.984/779.623=20,20

Cu cât valoarea acestei rate este mai mare decât 1, cu atât întreprinderea depinde mai mult de creditorii sai, iar în cazul de față în perspectiva contractarii de noi împrumuturi, întreprinderea nu prezintă suficiente garanții pentru ca băncile să-i satisfacă solicitările.

Rata datoriilor financiare = Împrumuturi pe termen mediu și lung/Capital propriu= 6.323.922 /779.623=8,11

Aceasta rată exprimă gradul de îndatorare pe termen mediu și lung, iar intervalul de valori care se consideră normal este cuprins între 0,5 – 1.

Rata de îndatorare a activității de exploatare = Credite pe termen scurt/Active circulante – Disponibilitati=9.428.062/(9.388.697-323.479) = 1,04

Pentru această rată care caracterizează gradul de participare a creditului la finanțarea activelor circulante, nu se poate stabili o mărime optimă, deoarece mărimea ei este influențată de o serie de factori precum: viteza de rotație a activelor circulante, rentabilitatea costurilor, nivelul ratei dobanzii la credite etc.

Rata capacității de rambursare a datoriilor financiare =Împrumuturi pe termen mediu și lung/Capacitatea de autofinanțare=6.323.922/-1.970.613=3,21

Această rată exprimă perioada în care urmează să fie rambursate creditele contractate. Indicatorul prezintă importanță în special în faza de contractare a împrumuturilor pentru stabilirea duratei optime a acestora. Din acest motiv, cu cât rata de îndatorare este mai ridicată, cu atât riscul financiar este mai mare. Nivelul acceptabil depinde într-o proporție semnificativă de tipul de activitate derulat. Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere că investitorii sunt de acord să accepte un risc financiar mai ridicat dacă riscul operațional al întreprinderii este redus.

Ratele de gestiune : reflectă duratele de rotație a activelor imobilizate și circulante prin cifra de afaceri exprimate în nr. de zile și sunt prezentate în tabelul nr. 5.

Viteza de rotație a stocurilor (rulajul stocurilor)= Cifra de afaceri/Stocuri = 11.500.108/5.360.161=2,14
Raportul arată influența stocurilor existente asupra mișcării bilanțiere; o valoare ridicată a acesteia arată o situație favorabilă pentru agentul economic. Trebuie facută precizarea că datorită faptului ca vânzarile apar de-a lungul întregului an, iar stocul se definește pentru o anumită dată, se utilizează stocul mediu. În cazul de față, avem o viteză de rotație de 2,14 pe an.

Durata de recuperare a creanțelor=(Sold mediu clienți/Cifra de afaceri)x360= (2.623.250/11.500.108)x360=82,12
Rata indică ritmul încasării creanțelor concretizate în clienți, debitori. Dat fiind faptul că firma încheie contracte cu plata la 60-90 zile , rezultatul acestui indicator este bun, înseamnă că firma își recuperează creanțele la timp.

Durata de rambursare a datoriilor=(Sold mediu furnizori /Cifra de afaceri)*360= 826.937/11.500.108×360=25,89
Rata indică ritmul achitării datoriilor față de terți ale agentului economic; în general societatea încheie contractele cu furnizorii la o perioada medie de 30 de zile, deci rezultatul acestui indicator arată că își achită obligațiile mai repede decât prevăd contractele.

Tabelul nr. 5

Ratele de gestiune

Rata utilizării activelor fixe=(Cifra de afaceri/Active fixe)*1000 = 11.500.108/7.049.659*1000= 1.631,30

Rata arată cifra de afaceri la 1000 lei active fixe; valoarea acestui indicator este mare, deci este un rezultat bun.

Rata de eficiență a activelor circulante=(Cifra de afaceri/Active circulante)*1000 = 11.500.108/9.388.697*1000=1.224,89
Rata indică cifra de afaceri la 1000 lei active circulante; la fel ca în cazul ratei utilizării activelor fixe, avem un rezultat bun dat de valoarea mare a acestui indicator.

Viteza de rotație a activelor circulante=(Active circulante/Cifra de afaceri)*360 = 9.388.697/11.500.108*360=293,90
Rata indică durata unei rotații și este favorabilă dacă are valori mici.

Pe baza analizei realizate în acest capitol și pe baza situației economico-financiare a firmei în perioada 2008 – 2010 se poate observa că din punct de vedere al aprovizionării există o tendință de saturație a pieței; pe planul de exploatare are o pondere crescută a consumurilor provenind de la terți în structura producției exercițiului, iar financiar activitatea este deficitară, pentru că societatea funcționează mai mult cu surse împrumutate decât cu surse proprii.

Concluzii și propuneri

Concluziile activității analizate în perioada 2008-2010 sunt că , după anul 2008 care a avut rezultate negative atât din activitatea de exploatare, cât și din cea financiară, managementul a adoptat măsuri de reducere a cheltuielilor, dezvoltarea și diversificarea surselor de aprovizionare, ca urmare a avut profit din exploatare în 2009 și o cifră de afaceri cu 37% mai mare.

Activitatea societății în anul 2010 a manifestat un regres considerabil din punct de vedere al cifrei de afaceri, dar eficiența muncii s-a îmbunătățit și s-a obținut profit din exploatare, în condițiile unui climat economic și socio-politic nefavorabil, în care există factori de risc și incertitudine amplificați.

Deși capacitatea de autofinanțare este la finele lui 2010 negativă, cu resurse proprii insuficiente, societatea poate ieși de sub stigmatul nerentabilității adoptând concomitent două modalități de finanțare. În primul rând piața impune, datorită lipsei de lichidități a partenerilor, ajustarea condițiilor de colaborare și mai ales a termenelor de plată în vederea îmbunătățirii fluxului de numerar, căutarea unor surse alternative de finanțare pentru obținerea de avansuri de la beneficiari, iar în al doilea rând este necesară contractarea unor împrumuturi financiare în condiții avantajoase, pentru că deja societatea prezintă un grad îngrijorător de scăzut din punct de vedere al independenței financiare.

Ca propuneri, ținând cont de condițiile conjuncturii economice actuale, compania ar trebui să identifice noi piețe interne pe care să se extindă atât orizontal, întărindu-și poziția pe piață, cât și vertical, prin creșterea numărului de clienți oferind noi servicii care să aducă plus de valoare produselor vândute, reducerea prețurilor de cost prin reducerea costurilor de aprovizionare (implicit se reduc stocurile intermediare), transport, manipulare, depozitare, impulsionarea activității de producție. După cum am observat, o mare pondere în totalul cheltuielilor de exploatare, o au cheltuielile cu serviciile și lucrările prestate de terți, valoare care ar putea fi redusă prin angajarea unui personal calificat și printr-o retehnologizare minimă, eliminând și TVA-ul aferent serviciilor.

În adoptarea deciziilor viitoare managementul trebuie să-și asume riscurile la care s-a supus în timpul eforturilor de a dezvolta afacerea, astfel încât să evite situația de a adânci declinul. Redresarea situației presupune însă, pe lângă atenția sporită asupra deciziilor viitoare, și respectarea obligațiilor prezente (achitarea datoriilor și respectarea termenilor contractuali).

Am constatat că principalul dezechilibru al societății se înregistrează la nivelul activității financiare. Această situație este rezultatul politicii de investiții dusă de firmă, pentru că, fiind conștient de nevoia de modernizare a dotărilor tehnice, managementul a considerat sursele proprii de finanțare insufuciente pentru a-și urma scopul, contractând credite bancare. Vor trebui găsite alte mijloace care să susțină procesul de investire, cum ar fi leasingul pentru echipamentele de lucru uzate moral sau fizic, sau operațiunile de lease-back pentru bunurile cumpărate la prețuri foarte mari, care au o valoare de amortisment ridicată.

De asemenea, evitarea cheltuielilor cu diferențele de curs valutar, adică achiziționarea mărfurilor de pe piața locală, sau cea a Uniunii Europene, eliminându-se totodată și cheltuielile cu taxele vamale.

Ca ajutor în analiza efectivă a situației firmei, managementul poate adopta o aplicație bazată pe tehnica valorii scop, care să ajute la luarea deciziilor care ar putea afecta rentabilitatea. Tehnica valorii scop permite calcularea unei valori finale (scop sau obiectiv) furnizate de o formulă, pentru care se modifică un parametru ce depinde de formula respectivă. Utilizând căutarea tip ‘rezultat’ se poate ajusta o estimare pentru a se ajunge la o concluzie referitoare la o expresie relativă sau absolută (procentaj sau valoare) pentru un buget sau o variantă de simulat. Spre exemplu, poate măsura valoarea maximă pe care ar trebui sa o atingă cheltuielile financiare, pentru o anumită marjă brută așteptată sau pe care conducerea și-a propus să o atingă.

Realitatea este că necesitatea oricărei întreprinderi este de a obține profit. Numai astfel se poate dezvolta, menține și își poate consolida independența financiară pe piață.

Bibliografie

1. ANGHEL, I. – Falimentul – Radiografie și predicție. Editura ECONOMICĂ, București, 2002.

2. BĂNCILĂ, N.- Evaluarea financiară a întreprinderii : curs universitar pentru studenții

facultăților de economie și finanțe. Editura ASEM, Chișinău, 2005.

3. BISTRICEANU, G. – Finanțele agenților economici. Editura ECONOMICĂ, București, 2001.

4. BRAN, P. – Finanțele întreprinderii. Editura ECONOMICĂ, București, 1997

5. BREZEANU, P. – Gestiunea financiară a întreprinderii : Pentru uzul studenților anului ll. CIG: Modul 1: Analiza financiară. Editura ASE, București, 2002.

6. BREZEANU, P. – Gestiunea financiară a întreprinderii: vol. 2: Situațiile financiare. Reglementări naționale și Internaționale. Editura CAVALLIOTI, București, 2002.

7. COLASSE, B. – Analyse financiere d’enterprise. Editura LA DECOUVERTE, Paris, 1999.

8. EROS-STARK, L., PANTEA, I. M. – Analiza situației financiare a firmei: elemente teoretice, studiu de caz. Editura ECONOMICĂ, București, 2001.

9. FELEAGA, N., IONESCU, I. -Tratat de contabilitate financiară vol I si II. Editura ECONOMICĂ, București, 1998.

10. FLORICEL, C., VOICU, I. C. – Evaluarea și fezabilitatea afacerii. Editura CORESI, București, 2002.

11. GEORGESCU, N.- Analiza bilanțului contabil. Editura ECONOMICĂ, București, 1999.

12.GHEORGHIU, A. – Analiza economico-financiară la nivel microeconomic. Editura ECONOMICĂ, București, 2004.

13. GHEORGHIU, A. – Măsurarea. Analiza și optimizarea calității produselor industriale. Editura ȘTIINȚIFICĂ și ENCICLOPEDICĂ, București, 1982.

14. HANDY, C.B. – Understanding organisations. Editura PENGUIN, București, 1982.

15. IȘFĂNESCU, A., ROBU, V. – Analiza economico-financiară. Editura ASE, București, 2002.

16. JIANU, I; Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. Evaluare, prezentarea și analiza performanței întreprinderii: o abordare din prisma Standardelor Internaționale de Raportare Financiară. C.E.C.C.A.R. Editura BUCUREȘTI, 2007.

17. LEPĂDATU, G. – Contabilitate financiară, Editura ProUniversitaria, BUCUREȘTI, 2009.

18. MĂRGULESCU, D. – Analiza economico-fianciară-metode și tehnici. Editura ECONOMICĂ, București,1994.

19. NICULESCU, M. – Diagnostic economic. Editura ECONOMICĂ, București, 2003.

20. OANCEA, M. – Sisteme informatice pentru asistarea deciziei financiare. Editura ASE, București, 2005.

21. ONOFREI, M. – Management financiar. C. H. Beck, BUCUREȘTI, 2006.

22. PACIOLO, L. – Tratat de contabilitate în partidă dublă. Editura JUNIMEA, Iași, 1981.

22. RISTEA, M. – Contabilitatea societății comerciale. Editura CECCAR, București, 1995;

23. ROBU. V., GEORGESCU, N. – Analiza economico-financiară. Editura OMNIA, Brașov, 2000.

24.VINTILĂ, G. – Gestiunea financiară a întreprinderii. Editura DIDACTICĂ și PEDAGOGICĂ, București, 2010.

25. WALSH. C. – Key Management Ratios. Editura PITMAN, 1996.