Analizatorul vizual cuprinde trei segmente importante:segmentul periferic sau receptor, segmentul intermediar și segmentul central. [303471]

Capitolul 1. Analizatorul vizual

Ochiul reprezintă componenta anatomică a organismelor vii cu rolul de a transmite impulsul nervos provenit de la retină către creier în vederea formării imaginilor la nivel cortical.Ochiul se compune din următoarele componente optice :corneea,[anonimizat](cu rol de diafragma de deschidere),cristalin,corpul vitros și retina(receptorul propriu zis al analizatorului vizual).Acest aparat optic complex va fi descris in continuare din punct de vedere anatomic și histologic .

Analizatorul vizual cuprinde trei segmente importante:[anonimizat].

[anonimizat]. Celulele cu conuri sunt aproximativ 5-7 de milioane.[anonimizat].[anonimizat].[anonimizat] o formațiune asemănătoare cu un con.[anonimizat] 125-130 [anonimizat] . [anonimizat].

Segmentul intermediar este format din trei neuroni și anume:protoneuronul,deutoneuronul si tritoneuronul.

Protoneuronul ( I ) este reprezentat de un neuron bipolar aflat în retină;neuronii bipolari conțin un singur axon și o singură dendrită.

Deutoneuronul ( II ) [anonimizat].[anonimizat] ,astfel că informația primită de la poțiunea nazală a unui ochi este decodificată la nivel cortical in aceeași regiune corticală în care are loc decodificarea informației primite de la zona temporală a [anonimizat],tridimensională.

Tritoneuronul ( III ) este poziționat în metatalamus în corpul geniculat lateral.

[anonimizat] 17, 18 si 19, [anonimizat].

Figura 1. Analizatorul vizual.Traiectoria nervilor optici.

(sursa http://colegiultehnicpn.3x.ro/Folder_lucru/Fiziologia%20analizatorului%20vizual.htm)

Tulburarea vederii cu rezultatul formării imaginii înafara retinei din cauza erorilor de focalizare se numește  ametropie sau viciu de refracție.Ametropiile sunt o cauză frecventă a vederii slabe și a ambliopiei

Ametropiile se clasifică în ametropii sferice și ametopii asferice(cilindrice).

[anonimizat]-un focar unic dinafara retinei; consecința este o vedere neclară.

[anonimizat]:miopii sau hipermetropii.

Miopia este viciul de refracție în care razele de lumină care vin de la infinit se strâng în focarul situat înaintea retinei. Miopia se datorează curburii mai accentuate a corneei sau a globului ocular  cu axul anteroposterior alungit și se corectează cu lentile divergente care aduc imaginea pe retină.

Hipermetropia este viciul de refracție în care focarul razelor luminoase venite de la infinit se formează în spatele retinei.Se datorează corneei mai aplatizate sau a unui glob ocular cu ax anteroposterior mic. Se cormpensează cu lentile convergente care aduc imaginea pe retină.

Astigmatismul este viciul de refracție în care razele de lumină paralele cu axa optică provenite de la infinit, după străbaterea mediilor oculare se reunesc în două focare (situate în plan meridian și sagital)( astigmatism regulat ) sau mai multe focare,cazul astigmatismului neregulat.

Astigmatismul regulat se datorează unei cornei torice ( neavând forma unei calote sferice , ci a unei elipse); acest tip de cornee se definește prin două meridiane principale perpendiculare între ele cu  putere de refractie diferita,acesta fiind motivul prentru care lumina se focalizeaza in doua focare.

Tipuri de astigmatisme regulate: Astigmatismul miopic simplu: un focar situat pe retina, iar celalalt înaintea retinei;Astigmatismul hipermetropic simplu:un focar situat pe retină , iar celălalt în spatele retinei.

Astigmatismele se corectează cu lentile cilindrice pozitive sau negative.

Cauzele apariției viciilor de refracție pot fi genetice sau din cauza factorilor de mediu(miopia mică este favorizată de activitățile care necesită vederea aproape timp îndelungat.[1]

1.1 Corneea

Corneea este o membrană transparenta din punct de vedere optic a segmentului anterior al ochiului.Ea prezintă o serie de structuri stratificate,cu grosime ,origine și constituție diferite,dar și din punct de vedere al transparentei și a indicelui de refracție sunt diferite.Corneea ,din punct de vedere morfoontogenetic,are origine dubla ectomezodermica.

Anatomic,corneea este prezentată sub forma unui disc transparent a cărui curbura are variații de grosime de la centrul acesteia spre periferie.

Histologic,se compune din straturi suprapuse cu structuri diferite,însă deși funcțional transparenta este aproape identică,exista mari variații între ele.Astfel,aspectul uman al acesteia conduce la raportul 9/10 din grosimea totală a corneei ca revenind stromei.

Figura 1.1 Secțiune tangențială prin epiteliul anterior

(F. Fodor,Arety Dinulescu,Morfopatologia ochiului și anexelor sale,

Ed.Medicala-Bucuresti 1980)

Anatomia corneei

Corneea poate fi privită ca o dependență a tunicii externe a ochiului care prelungește sclerotica anterior și are aspectul unui disc transparent inclus în sclerotica,cu o curbură mai accentuată .

Tranziția între sclerotica și cornee are loc în zona limbului sclero-corneean,care este o zonă translucidă care îmbina lamelele stromei corneene cu lamelele conjunctive ale scleroticii.Aceasta variază în raport cu corneea ,astfel ,anterior , corneea este ovoida,având predominanta minimă a axului orizontal,iar posterior,are aspect circular.

S-a constatat că diametrul mediu al corneei este de 12 milimetri ,variind în funcție de vârstă(până la 6 ani când se atinge dimensiunea finală) și sex,observându-se o dimensiune mai mică la femei decât la bărbați.

Suprafața acesteia este de aproximativ 1.3 cm2 ,ceea ce reprezintă aproximativ 7% din suprafață externă a ochiului.Grosimea acesteia este de aproximativ 0.53-0.54 milimetri în partea centrală,iar spre limb apare o creștere cu 50% a grosimii,însă acest aspect depinde de particularitățile histologice ale proporției dintre straturile sale,vârsta și curbura ei normală.Se constată o serie de variații minime pe direcțiile orizontală și verticală datorate diferenței razelor de curbura de aproximativ +0.1 milimetri.[2]

Histologia corneei

Histologic,corneea se compune din 6 straturi paralele și anume:epiteliul anterior care este acoperit de un strat fin de lichid (filmul precorneean) ,bazala epiteliului corneean dependenta de epiteliul anterior,membrana Bowman,stroma,membrana Descemet și endoteliul.

Acestea realizează un sistem dioptric de lentile convex-concave neregulate ,având grosimi relativ echilibrate,alternativ așa cum vor fi prezentate în continuare.

Epiteliul anterior prezintă o creștere a grosimii la periferie cu 3.6% față de partea centrală,iar bazala să are o creștere cu doar 0.15%.

Membrana Bowman,pe de altă parte,este mai groasă la centru cu 0.82 % ,față de periferie.

Stroma are grosimea identică peste tot,în timp ce membrana Descemet este cu 0.32% mai groasă în zona periferică.Endoteliul are grosime uniformă.

Datorită acestei structuri diferențiale de grosimi ale straturilor componente se formează o structură foarte rezistentă datorită suprapunerii în proporții diverse intre periferie și centru,comparativ cu un țesut similar ,dar compus din aceleași 6 straturi ,având grosimi identice peste tot.Astfel se explica rezistenta anatomică a corneei,dar și transparenta sa prin această organizare a structurilor fibrilare.

Filmul precorneean este situat la suprafața epiteliului corneean,aceasta fiind netedă și lucioasă la examenele uzuale,însă prezentând microvili la studiul cu microscopul electronic.Acesta formează un strat subțire,relativ imobil în poziție verticală.Deplasările sale au loc ca și în cazul unei structuri stabile și elastice,marginile pleoapelor exercitând ,de fapt, un efect de stabilizare a acestuia.

Din punct de vedere dimensional,filmul precorneean este de aproximativ 7-9 microni,având o descreștere în intervalul dintre două clipiri.

Ca proveniență,fluidul precorneean este secretat de glandele lacrimale,glandele Meibomius,epiteliile conjunctivale mucipare și de epiteliul corneean.

Acesta îndeplinește mai multe roluri,dintre care: mediu optic transparent,de nutriție a epiteliului anterior,de flux lacrimal,de menținere a presiunii hidrostatice,de potențiale electrice din 5-6 straturi celulare.Grosimea să este în strânsă legătură cu a globului ocular.Cu cât ochiul este mai mic epiteliul este proporțional mai gros.

Se disting trei straturi: bazal,intermediar și superficial.

Stratul bazal,unicelular,conține celule „clare” și celule întunecate ,alungite ,situate între cele menționate anterior.Cele din urmă ajung în partea superioară a stratului intermediar cu ajutorul implantării cu un picior pe bazala(celule pedioase).

Stratul intermediar conține 1-3 straturi de celule poligonale,care au nucleul rotunjit,citoplasmă granulară și închisă la culoare,conținând și tonofibrile.Între celule exista punți intercelulare care au pe traseu noduli Bizzozzero.Acesta conține și dezmozomi ,citoplasmă prezentând și ea la microscopia electronică tonofibrile și organite foarte puține.

Stratul superficial este compus din celule turtite,cu nucleul aplatizat.Este un strat lipsit de keratina.

Din punct de vedere histochimic, celulele epiteliale ale corneei conțin cantități însemnate de glicogen,în special stratul bazal.Epiteliul corneean este bogat în acetil colină și acetilcolinesteraza ,substanțe cu rol în fiziologia hidratării corneei.

Durata de viață a celulelor epiteliale corneene este de 4 săptămâni,iar multiplicarea acestora se produce prin mitoze în stratul bazal,migrând apoi către suprafață.

Membrana bazală este omogena,conținând fosfolipide bogata în glicoprotide,incluzând în masa ei fibrile de reticulina.Are o structură relativ complicată în 2 straturi.Poate fi privit și că o membrană continua cu o grosime infimă( 100-300 angstromi), o structură osmiofila la exterior și fibrilara spre interior.Legătura dintre epitelii și bazala se face prin desmozomi.Deși nu are rol optic,membrana bazală are proprietăți mecanice și permeabilitate selectivă,astfel având rol pentru nutriția și metabolismul stromei.

Membrana Bowman este poziționată înapoia bazalei,fiind separată de aceasta printr-un spațiu de 10-1000 de milimicroni.Ea reprezintă o condensare acelulară de 8-14 microni grosime a stromei.Este un strat omogen,hialin,mai groasă în zona centrală.Anterior este delimitata de bazala prin spațiul sus-menționat,iar suprafața ei posterioară ,neregulată, se unește cu primele lamele ale stromei.Are aspectul unei împâsliri de fibre colagene,mai subțiri decât cele ale stromei.Are rol de barieră în anumite procese de permeabilitate printr-o puternică polimerizare.

Stroma reprezintă un strat de aproximativ 500 microni echivalentul a 9/10 din grosimea corneei.Are structura unor lamele suprapuse(60-100) ,lamelele anterioare fiind subțiri,separate prin celule turtite,keratocite sau alte celule.Lamelele corneene se suprapun pe un model reprezentat de o distribuție în fâșii a unor fibrile colagene cu orientarea diferită în funcție de nivel.Aceste fibrile colagene sunt dispuse într-o zonă centrală în toate sensurile și zone periferice.Zona anterioară conține preponderent fibrile circulare care se intersectează aleatoriu cu fibrile radiale,iar prin condensarea acestora rezultă membrana Bowman.Zona posterioară are fibrile aranjate radial și câteva fibrile perpendiculare pe acestea,orientarea lor fiind circulare,continuându-se cu membrana Descemet.Aceasta e un strat avascular.

Membrana Descemet este o condensare a stromei acoperite de celulele endoteliului,bogată în colagen.Este o membrană omogenă,hialina,cu o grosime de 5-10 microni.Este compusă în special din colagen,conținând și urme de elastina.Are în componența o cantitate mare de glucide.Constituția acesteia este regulată cu structuri fibrilare înglobate într-o masă omogena.Spre periferie, se pot observa corpusculii Hassal-Henle.Tot la periferie,fibrele colagene formează un cordon circular numit inelul Schwalbe.

Endoteliul corneean este un strat de celule care acoperă posterior corneea.Este un strat continuu.Are o deosebită importanta fiziologică,datorită amplasării acestuia intre umoarea apoasă(mediu fluid) și stroma(o structură mult mai puțin hidratata).Este alcătuit din celule turtite cu o grosime de circa 5 microni,dispuse pe un singur rând ,pe secțiuni perpendiculare corneei.Spre periferia corneei,celulele sunt mai mici și mai groase .PE suprafața posterioară,celulele endoteliului sunt aproape netede ,deși anterior re suprafața neregulată spre membrana Descemet.

Limbul corneean/sclerocorneean este o zonă intermediară între cornee și sclerotica.Începe la terminația membranei Bowman și se extinde lateral până la sclerotica.Este o zonă vascularizată ,conținând vase sanguine în limfatice și anse.

Inervația corneei este realizată de nervi și fibre nervoase izolate.Acestea provin dintr-un plex circular episcleral situat la limb.În mod accesoriu,unele fibre nervoase provin și de la țesutul episcleral și subconjunctival.Din cercul nervos perikeratic zeci de fibre nervoase radiare pornesc,mai ales spre profunzime.După 1-2 milimetri,tecile de mielină dispar și se formează plexuri din fibre amielinice care sunt dispuse în 4 straturi:subepitelial,superficial,profund intrastromal și un strat în apropierea endoteliului.

Corneea este cea mai sensibilă structura oculara care are în special sensibilitate dureroasă , tactila și superficială.Inervația ei nu pare că i-ar influența transparenta.Datorită acesteia se asigura troficitatea.

Constituția chimică a corneei este reprezentată de apă în proporții de 72- 85 %,iar restul este colagen,mucopolizaharide și saruri.Corneea conține două tipuri de colagen: solubil (concentrație foarte redusă,găsit în apropierea scleroticii) și insolubil.

Epiteliul anterior și endoteliul conțin aproximativ 75,5 % apa ,iar restul este material solid înzestrat cu lipide și cu acizi nucleici și o cantitate redusă de albumine și globuline.Baza epiteliului are în componența mucoprotide,iar membrana Descemet conține în general glucoprotide.[2]

Fiziologia corneei

Căile de acces pentru oxigen și metaboliți sunt reprezentate de fluidul precorneean,umoarea apoasă și rețeaua capilară a limbului.

Nutriția se realizează prin difuziune din plexurile vasculare ale limbului și din umoarea apoasă.Nutriția se realizează și direct din filmul precorneean cu elemente precum lipidele și glucoză.

Permeabilitatea membranelor stromei îi oferă liberă trecere a apei,metaboliților,ionilor și a oxigenului.

Din punctul de vedere al activității respiratorii,consumul cel mai mare de oxigen al corneei se realizează la nivelul epiteliului și endoteliului.

De o importanță fundamentală pentru transparenta să este hidratarea corneei.Fiziologic,se echilibrează hidrofilia datorită proprietăților fizico-chimice a stromei.Conductibilitatea fluxului apei are legătură doar cu proprietățile fizice ale stromei,iar iar presiunea de imbibiție depinde atât de caracteristicile fizice,cât și chimice ale acesteia.

Dintre factorii care reglează hidratarea corneei se pot preciza: integritatea și activitatea metabolică epiteliului anterior care acționează ca o barieră pasivă intre stroma și lacrimi,integritatea endoteliului cu rol de barieră între stroma și umoarea apoasă,tensiunea intraoculară care agravează hiperhidratarea,tonicitatea filmului lacrimal și al umoarei apoase .

Transparența corneei este dată,după cum s-a menționat înainte de straturile sale componente și menținută datorită factorilor de hidratare și oxigenare și a integrității straturilor componente.Lumina care trece prin cornee este absorbită în cantitate neglijabilă.Ea fiind netedă cu suprafețe întinse,incoloră,poseda un indice de refracție uniform.Transparența corneei depinde de următorii factori principali: ordonarea regulată a membranelor sale,avascularizarea să,schimburile regulate de lichide din țesut,presiunea intraoculară constantă,lichid lacrimal în cantitate suficientă,influența trofica a fibrelor nervoase,etc.

Sclerotica. Anatomie și histologie

Este o tunică densă și fibroasa a globului ocular.Este formată din fibre și celule conjunctive fixe.În zona anterioară,la nivelul limbului sclerocorneean aceasta se continua cu corneea.Fata externă se afla în legătură cu țesutul subconjunctival,tendoanele mușchilor drepți,țesutul celular lax,situat între capsulă Tenon și globul ocular.Este în raport pe fața internă cu lamina fusca a coroidei.

Între sclera și capsula Tenon exista un strat vascularizat,țesut conjunctiv lax,numit episcleră.Prezintă multe capilare care își au originea în ramurile ciliare anterioare,fiind mai groasă înaintea locului de inserție a mușchilor drepți.

Sclera prezintă la nivelul polului posterior numeroase orificii,zona de trecere a nervului optic;această regiune se numește lama ciuruită.

Sclerotica este alcătuită dintr-un țesut fibros care conține o cantitate mare de colagen,având fibre conjunctive care se dispun pe mai multe regiuni după cum urmează.În zona anterioară ,se ordonează în jurul limbului sclerocorneean,nervului optic și în straturile profunde,fibrele circulare,iar la suprafață sunt paralele,în timp ce posterior au o poziționare în formă de evantai pentru cele interne și circulare pentru externe.

Grosimea scleroticii este de circa 1 milimetru și variază după regiuni.La copii,aceasta este subțire și aproape transparentă,iar cu înaintarea în vârstă devine albă.La persoanele vârstnice,datorită densificării fibrelor sclerale și a dispoziției celulelor,apare o plajă de culoare gri de formă ovală.

Sclerotica conține și fibre fine și elastice,cele mai numeroase în zona ecuatorului,limbului sclerocorneean,canalul nervului optic,însoțind fibrele colagene.

Deoarece este aproape avasculară,nutriția ei se produce prin imbibiție de la straturile învecinate.

Este străbătută de vasele ciliare anterioare,anterior, iar posterior de vasele lungi și scurte și venele vorticoase.Zona anterioară și posterioara a scleroticii,străbătută de numeroase vase,sunt regiunile în care apar majoritatea afecțiunilor sclerale.

Nervii care provin de la nervii ciliari scurți și sunt ramurile nervoase provenite de la cei lungi care pătrund în sclerotica.

Subțierea sau îngroșarea sclerei poate capăta mai multe aspecte: difuza sau localizată.Se pot întâlni afecțiuni congenitale,traumatice sau inflamatorii.Subțierea generalizată a sclerei poate fi favorizată de miopia forțe,glaucomul congenital sau sclerotica albastră.Subțierea localizată poate fi cauzată de stafiloamele sau ectaziile localizate ale peretelui scleral,stafiloame anterioare,ecuatoriale,posterioare,etc[2]

Figura 1.2 Sclera normală.Structura ultramicroscopica.Fixare glutaraldehida și tetraoxid de osmiu

(F. Fodor,Arety Dinulescu,Morfopatologia ochiului și anexelor sale,

Ed.Medicală-București 1980)

Uveea.Anatomie și histologie

Uveea este tunica vasculară a globului ocular.Din punct de vedere topografic este alcătuită din 3 componente : irisul,corpul ciliar și coroida.

Irisul

Irisul are rol de diafragmă,reglând deschiderea pupilei.fibrele musculare radiare ,inervate de sistemul nervos simpatic produc midriaza,adică dilatarea orificiului pupilar,iar fibrele circulare inervate parasimpatic creează mioza,micșorarea diametrului pupilei.Culoarea ochilor este dată de pigmentul irian care are nuanțe intre brun și negru.Absența sau cantitatea redusă a acestuia generează fie albinismul,fie culoarea verde sau albastră.

Anatomic,irisul formează zona anterioară a uveei.Este de forma unei membrane discoidale cu un orificiu central,pupila.Aspectul irisului este unic,neexistând doua amprente iriene identice .Acesta prezintă variații cu vârsta.Partea anterioară a corpului ciliar atașează irisul,iar mecanismul de diafragmă este realizat prin dilatarea sau îngustarea pupilei ,efect produs de fibrele iriene dispuse radial .Irisul prezintă două fete,una anterioară și una posterioară și două margini(cea periferica care este aderența la corpul ciliar și cea pupilara care delimitează orificiul pupilar).

Fata anterioară prezintă o colorație variată datorită celulelor cromatofore din stroma iriană.Prezintă în jurul pupilei la circa 2-3 milimetri de aceasta o linie circulară-micul cerc irian-care o împarte în 2 zone:o zonă periferică largă,zona ciliară și una îngustă,zona pupilară.

Zona ciliară are relief radiar,datorită cutelor iriene dispuse de la periferie către centru,iar zona pupilară este mai netedă cu striații radiare fine.

Fata posterioara a irisului este uniforma,colorată în negru,dar are și aceasta o serie de striații radiare care vin în contact cu cristalinul la nivelul marginii sale pupilare.

Din punct de vedere histologic,irisul este alcătuit din două părți cu origine diversă:partea uveala sau mezodermală și partea retiniană sau ectodermală.

Partea uveala,anterioară,este formată din stroma iriană și un strat endotelial.Endoteliul este alcătuit dintr-un strat unic de celule epiteliale,aplatizate,cu aspect poligonal care se continua cu endoteliul corneei la baza irisului.Criptele iriene sunt reprezentate de zonele care nu sunt acoperite de endotelui,fiind o zonă unde stroma iriană este în contact cu umoarea apoasă.

Stroma iriană este alcătuită dintr-un țesut conjunctiv lax și conține vase,nervi și fibre musculare.La baza irisului,vasele formează cercul mare vascular de unde pornesc arterele radiare către pupilă,unde se unesc cu micul cerc irian.Stroma are o vastă rețea nervoasă alcătuită din fibre senzitive,musculare și vasomotorii.Aceștia provin din trigemen,calea fiind a nervului oftalmic.Fibrele nervoase ale irisului sunt amielinice,însă conțin teaca Schwann.Ele formează rețele,fiind orientatecatre marginea pupilei.

În stratul anterior al stromei iriene se găsesc celulele stelate ce se anastomozează cu celulele cromatofore ramificate care au pigment,iar protoplasma lor are pigment galben-brun sau maro închis.Există,de asemenea,celule mari,sferice,foarte apropiate,încărcate cu pigment melanic care maschează complet nucleul.

Zona retiniană este formată din sfincterul pupilei și dilatatorul pupilei și epiteliul pigmentat al membranei interne limitante.Sfincterul pupilei are origine ectodermală,este un mușchi neted , plat,luând naștere din neuroepiteliul marginii pupilare.Este situat în straturile posterioare ale stromei iriene,în zona marginii pupilare,cu lățimea de 1-1.5 milimetri,de formă triunghiulară (secțiune sagitală).Are fibre circulare,împletite cu fibrele conjunctive și celule „grămezi”.Astfel,datorită acestei structuri,el nu își pierde niciodată funcționalitatea. Dilatatorul pupilei începe la rădăcina irisului și se termină la marginea pupilară.Este alcătuit din celule mioepiteliale alungite cu citoplasma pigmentată.Se continuă la rădăcina irisului cu celulele pigmentate ale corpului ciliar,iar în zona marginii pupilare se răsfrânge înapoi,alcătuind bordul pigmentar al acesteia.Se continua într-un strat posterior pigmentat din celule bine conturate.

Fata posterioara a irisului este acoperită de o membrană limitanta,foarte fină,omogena și este continuarea membranei limitante a retinei și corpului ciliar.[2]

Figura 1.3 Tipuri de dispunere a fibrelor iriene.Aspectul irisului

(sursă:http://www.ishik.edu.iq/conf/iec/wp-content/uploads/2018/02/IEC2017_A3_Human-Iris-Eye-Segmentation-by-Extended-and-Regional-Transform.pdf )

Corpul ciliar

Reprezintă partea mijlocie a membranei vasculare care se întinde de la ora serrata până la rădăcina irisului.Are o lățime de 6-7 milimetri ,formă triunghiulară în secțiune sagitală ,cu o fată iriană anterioară,una sclerala și una posterioara,orientată către vitros.Pe fața sa anterioară se înserează rădăcina irisului,iar între iris și fața iriană a corpului ciliar se formează unghiul retroirian,unghi ascuțit. Fata sclerala adera la sclerotica,iar cea posterioara este în contact cu vitrosul,având suprafața acoperită de epiteliul pigmentar.Segmentul anterior are proeminente radiare (procesele ciliare) separate prin șanțuri mici.Procesele ciliare,în număr de 70-80 formează coroana ciliară. Prezintă vase de sânge anastomozate.Vasele sunt înglobate într-un țesut conjunctiv bogat în celule pigmentare.Segmentul posterior,neted,alcătuiește partea plană a corpului ciliar.În zona anterioară are numeroase fibre musculare netede care alcătuiesc mușchiul ciliar.În secțiune sagitală,are formă triunghiulară.Mușchiul anterior se înserează prin intermediul unui inel tendinos pe fata posterioara a corneei,în apropierea limbului sclerocorneean.Se continua posterior cu țesutul coroidian.

Din punct de vedere histologic,corpul ciliar se compune din următoarele straturi:lamina fusca(supracoroida),mușchiul ciliar,stroma ciliară,membrana vitroasă și neuroepiteliul.

Lamina fusca este alcătuită dintr-un țesut lamelar ,elastic care separa corpul ciliar de sclerotica , continuându-se cu o membrană deasupra coroidei, posterior.În partea anterioară,ajunge până la pintenul scleral.

Mușchiul ciliar,neted,este alcătuit din mai multe fibre:fibre longitudinale,oblice și circulare.Cele longitudinale se întind de-a lungul sclerei,fibrele oblice sunt situate interior de cele longitudinale,pornind de la pintenul scleral către procesele ciliare,ramificându-se în formă de V. În partea anterioară a corpului ciliar,fibrele circulare formează un inel muscular.Țesutul conjunctiv lax dintre dintre fibrele musculare are numeroase elemente elastice.Fibrele musculare sunt mai dezvoltate la hipermetropi decât la miopi.

Arterele corpului ciliar derivă din cele ciliare anterioare scurte și posterioare lungi.Formează marele cerc arterial al irisului format în partea anterioară a corpului ciliar.Ele au rolul de a iriga mușchiul și procesele ciliare,fiecărui proces ciliar corespunzându-i unul sau mai multe arteriole acre se transforma în capilare.

Neuroepiteliul ciliar este format din celule care sunt continuarea membranei retiniene nervoase la nivelul corpului ciliar.Celulele sale sunt dispuse în două straturi:cel extern ,pigmentat și cel intern,lipsit de colorație.Stratul exterior se continua cu stratul anterior al epiteliului irisului.Din acest strat pigmentar se formează mugurii epiteliali care pătrund în stroma ciliară,formând glandele corpului ciliar care secretă umoarea apoasă.

Stratul epitelial cu celule clare este o continuare a retinei ,continuându-se la nivelul irisului cu partea posterioară a epiteliului irisului.Celulele sunt cubice sau cilindrice,cu mărime vârâtă.Ele au rol secretor datorită granulațiilor citoplasmatice mitocondriale,vacuolelor și a veziculelor lipoide.Celulele clare au aspect fibrilar,fiind generatoare a fibrelor Zinn.

Nervii motori ai corpului ciliar provin din parasimpatic ,urmând traseul nervului oculomotor,inervând mușchiul ciliar,în celulele căruia există inele și anse.Din simpaticul cervical,deriva nervii vasomotori,iar cei senzitivi din trigemen terminându-se în epiteliul ciliar și între fasciculele musculare.[2]

Coroida

Din punct de vedere anatomic,coroida este o membrană intens vascularizată și pigmentată,cu rol de nutriție a celulelor fotoreceptoare din retina.Vasele sale au în primul rând sarcina nutritivă, venele,formând un spațiu vast fac ca aceasta să pară un țesut erectil,rolul său fiind reglarea tensiunii intraoculare.

Histologic,aceasta este formată din următoarele straturi:spațiul supracoroidal,stratul vaselor mari și mici,stratul coriocapilar,lamina elastică.

Spațiul supracoroidal numit și lamina fusca e alcătuit dintr-un țesut conjunctiv lax,cu o structură lamelara ,anastomozate,delimitând lacune și spații interlamelare.Lamelele conțin multe fibre elastice.Pe suprafața lor se găsește membrana endoteliala ,din celule ovale cu nuclei intens colorați.Aici,se găsesc celule cromatofore grupate sau izolate,mai mici decât în stratul următor.Densitatea lor este mai mare în partea posterioară,decât în cea anterioară. Grosimea supracoroidei este traversată de vase și nervi ciliari.

Stratul vaselor mari și mici e format din ramificațiile arterelor coroidei care au originea în arterele ciliare posterioare scurte și în arterele recurente.Arterele au o tunică musculară până la precapilare,iar venele o adventice ,fără valvule.În spațiul dintre vase există fibre elastice și colagen și celule pigmentare.

Stratul coriocapilar are un singur strat de capilare,amplasate de la corpul ciliar la nervul optic cu o densitate mai mare la polul posterior,în regiune foveolară.În apropierea stratului vaselor mari,conține un strat gros de fibre colagene și elastice între care se afla celule alungite.Acest strat nu are celule pigmentare.

Lamina elastică ,cunoscută și sub denumirea de membrana Bruch e o membrană cu grosimea de 2-5 microni,alcătuită din două foite:foita coroidiană și foita retiniană.Foita coroidiană este de origine mezodermală este elastică și subțire 0.5 microni.Prelungirile sale fine o leagă de foita retiniană ,mai groasă care este produsă de epiteliul pigmentar,cu origine ectodermală,neavând elasticitate,întinzându-se până la rădăcina irisului.Conține mucopolizaharide.

Coroida este un strat puternic inervat,nervii provenind de la nervii ciliari lungi înzestrați cu fibre simpatice și nervii ciliari scurți cu proveniența în ganglionul ciliar.În supracoroida,ramurile nervilor ciliari scurți formează un plex nervos foarte bogat.În general,nervii și celulele ganglionare din coroida sunt vasomotori,dar ea conține și celule nervoase ganglionare,bipolare cu funcție în menținerea tonusului ocular,acestea reprezentând baroreceptorii.[2]

1.4 Cristalinul

Cristalinul este o lentilă transparentă, biconvexa poziționată în spatele irisului și înaintea vitrosului.Fibrele zonulare au rolul de a-l menține în poziție frontală.Anatomic,acesta are o fată anterioară care este unită cu fata posterioara la nivelul ecuatorului, formațiune rotunjită.

Din punct de vedere embriologic,acesta este de natura ectodermică,cunoscându-se trei stadii de dezvoltare și anume:placă,foseta și vezicula cristaliniană.Placa apare ca o îngroșare a ectodermului pe suprafața a embrionului de 4 milimetri ,care se învecinează într-o fosetă , adâncindu-se treptat.Foseta are două margini care se apropie,formând vezicula care se separă de ectoderm.

Din punct de vedere histologic,vezicula cristaliniană este alcătuită dintr-un strat unic de celule înalte cilindrice.La embrionul de 12 milimetri,celulele peretelui anterior se micșorează ca înălțime,iar cele ale peretelui posterior se alungesc înainte și înapoi.Prin aceasta extindere se realizează umplerea veziculei cristaliniene care va dispărea în momentul în care embrionul are 16 milimetri.Anterior,va rămâne un strat de celule cubice și un strat posterior cu celule alungite-fibrele primare.După ce embrionul depășește 20 milimetri,apar fibrele secundare în regiunea ecuatorului care se reîntorc treptat către centru.Creșterea aceasta generează suturile care reprezintă zonele unde se reunesc fibrele.De aici,creșterea cristalinului este foarte rapidă în timpul vieții intrauterine și în primii ani de viață.

Diametrul frontal al cristalinului este de 9/10 milimetri,diametrul anteroposterior de 4 milimetri,raza de curbură a feței anterioare ajungând la 10 milimetri,raza de curbură a suprafeței posterioare de 6 milimetri ,cu schimbări în timpul procesului de acomodare.

Acesta suferă în timp o modificare a culorii și a transparenței,astfel , la copii este transparent cu o consistență de pastă,devenind mai dens și mai gălbui la vârstnici,iar în centru este mai dur decât în zona periferică;aceste modificări se produc datorită vârstei și a gradului de imbibiție a umoarei apoase. Este lipsit de nervi și avascularizat,iar schimburile metabolice și nutriția au loc prin procese de difuziune.

Histologic,se compune dintr-o masă cristalină alcătuite din fibre cristaliniene și o substanță amorfă interfibrilara,înglobate într-o capsulă numită cristaloida,care are o zonă căptușită pe fata posterioara cu un rând de celule cubice,aceasta fiind porțiunea anterioară care este mai groasă și porțiunea posterioară,lipsită de celule ,care este mai subțire.

Cristaloida este învelișul cristalinului,o membrană transparenta și foarte elastică,cu grosime variabilă,fiind mai groasă la ecuator și 3 milimetri distanță de centru și mai subțire în porțiunea posterioară.Are în componența 3 straturi:membrana pericapsulară,cristaloida și lamela zonulară.

Membrana pericapsulară este situată periferic,fiind un țesut subțire.Are grosimea de 1-2 microni.Se observă o structură ușor fibrilara în zona să ecuatorială.

Cristaloida,20 de microni grosime,este omogena,lipsită de structura și nu are fibre elastice.Aceasta are formațiuni lamelare înconjurate și fixate printr-o substanță granulara.

Lamela zonulară este situată exclusiv în zona ecuatorială și în apropierea ei pe ambele fete ale capsulei se regăsește o lamelă cu striații meridionale.Este străbătută de fibrele zonulei care se înserează pe membrana pericapsulară sau în capsulă.

Epiteliul cristalinian anterior este alcătuit din celule cubice turtite dispuse pe un singur rând ce cresc în înălțime spre ecuator.,având margini dantelate,dispuse sub capsulă anterioară.Se afla doar în regiunea ecuatorului,unde celulele epiteliale se transforma în fibre cristaliniene. Epiteliul cristalinian are o importanță deosebită în nutriția și dezvoltarea cristalinului.

Fibrele cristaliniene sunt formațiuni de forma prismatica și lungi,dispuse în straturi suprapuse concentrice.Se formează din celulele epiteliului anterior înapoia ecuatorului ,iar fiecare fibră este,de fapt, o celulă epitelială întrânsa și turtită.Fibrele tinere au marginile netede, nuclei și sunt poziționate regulat la periferia cristalinului.Fibrele superficiale conțin vezicule și mitocondrii,lipsind la fibrele profunde.Fibrele sunt prinse cu ajutorul cimentului interfibrilar care formează un strat amorf și subțire între epiteliu și cristaloida anterioară,epiteliu și masa fibrilara și între această și zona posterioară a cristaloidei.

Zonula Zinn,cunoscută și că ligamentul suspensor al cristalinului,este alcătuită din fibre care leagă corpul ciliar de cristalin.Rolul este de a menține cristalinul în poziție și de a realiza acomodare prin transmiterea contracțiilor mușchiului ciliar.Fibrele zonulare sunt transparente,lipsite de elasticitate.Grosimea lor e de 2-8 microni cu o lungime de 6-7 milimetri.Sunt dispuse sub forma unui triunghi a cărui baza este spre ecuatorul cristalinului și vârful este între umoarea apoasă și vitros,terminându-se în zona proceselor ciliare și a porțiunii plane a corpului ciliar.

Limita posterioara a camerei posterioare este dată de latura anterioară și este cuprinsă între iris,zonula ,cristalin și corpul ciliar.Latura sa posterioara reprezintă limita anterioară a vitrosului.Fibrele zonulare sunt de două tipuri:principale și auxiliare.[2]

Fig 1.4 Fibre cristaliniene normale.Fibre superficiale la ecuator

(sursă:F.Fodor,A.Dinulescu, Morfopatologia ochiului și anexelor sale,

Ed.Medicală-București 1980)

Corpul vitros

Corpul vitros reprezintă o masă transparentă,moale și gelatinoasa,situat în globul ocular ,în zona delimitată de fata posterioara a cristalinului ,corpul ciliar și retina.Este de forma unui sferoid,la polul anterior având o depresiune numită fosta patelara în jurul căreia se observa șanțurile radiare.Ca volum,ocupa 4/5 din totalul volumic al ochiului.Vitrosul are regiuni unde adera strâns și regiuni de unde poate fi ușor separat. Porțiunile la care acesta adera strâns sunt în număr de trei.

Corpul ciliar care este legat de el pe o porțiune de 2 milimetri,sub forma unui cerc cuprins între ora serrata și baza vitrosului.Aici,corpul vitros nu se poate deprinde fără a rupe epiteliul ciliar.

A doua zonă unde adera este la polul posterior,la nivelul marginii papilei și a zonei maculare,deși în dreptul papilei nervului optic nu există nicio aderentă,această zonă numindu-se aria Martegiani.

Cea de-a treia zonă de aderență o reprezintă fata posterioara a cristalinului prin intermediul unor fibrile fine,ligamentul hialidocristalinian,unde are loc o aderentă mai slabă ,dispusă după o formă inelară.

Macroscopic,corpul vitros se poate împărți în trei zone:vitrosul secundar,vitrosul terțiar și vitrosul hialoidian.Masa principală a vitrosului conține fibre de 2.1-3.3 microni grosime,are o structură laxa,împărțindu-se într-o rețea de fibre fine de 1-2 microni.Fibrele sunt mai groase la periferie.Stratul superficial al vitrosului are câteva caracteristici care îl diferențiază de masă vitrosului și este numit membrana hialoidă.Aceasta menține forma vitrosului ,chiar și în condițiile de separare a vitrosului de țesuturile din jur.Membrana hialoidă anterioară este o porțiune a stratului superficial dinaintea orei serrata,fiind cea mai groasă zona și prin aceasta se face delimitarea între corpul ciliar,cristalin,camera posterioară și vitros.

Vitrosul hialoidian este înzestrat cu fibre fine,dar rare care conțin urme ale vitrosului primitiv,iar gelul vitreean are o densitate mai mică și este separat de un halo condensat sub forma unei membrane intravitreene care separa vitrosul primar de cel secundar.Canalul hialoidian este porțiunea centrală tubulară a vitrosului hialoidian care are o direcție postero-anterioară,cuprins intre papila nervului optic și fața posterioară a cristalinului,având o mică inflexiune în centrul ochiului.

Hialocitele sunt celulele vitrosului și sunt dispuse la suprafață să,fiind mai multe în partea anterioară,spre bază și în porțiunea zonulei.Distribuția lor este în strânsă legătură cu organizarea vaselor sanguine retiniene.Se pot descrie două tipuri de celule: celulele rotunde și cele cu prelungiri.Celulele rotunde sunt așezate în mai multe straturi,în apropierea suprafeței vitreene.Conțin vacuole și granule citoplasmatice,poziționate în apropierea nucleului.Celulele cu prelungiri se află către suprafață,în zona ecuatorului,având structura fibrilara.

Fibrele vitrosului se împart în trei categorii:fibrele subțiri,lungi cu suprafața uniformă,fiind cele mai numeroase;fibrele sinuase cu o grosime mai mare decât cele sus menționate (150-200 angstromi),cu striații transversale,striații formate din porțiuni clare și întunecate și fibrele lungi(500-800 angstromi) ale căror striații și periodicitate se aseamănă cu cea a fibrelor colagene.[2]

1.4.1 Dezvoltarea vitrosului

Dezvoltarea corpului vitros cunoaște trei stadii: vitrosul primitiv,vitrosul secundar și vitrosul terțiar.

Vitrosul primitiv ia naștere la sfârșitul primei luni intrauterine.Are proveniența din trei surse:suprafața ectodermală a cristalinului,neuroectodermul cupulei optice și stratul mezodermal al vitrosului vascular hialoidian.Rețeaua vasculară se alungește cu dezvoltarea vitrosului primitiv ,luând naștere din artera hialoidă.Dezvoltarea rețelei vasculare se face prin distribuția venoasă prin întregul vitros.Se desprind procese protoplasmatice cu fibrile de pe fața ectodermală și fața neuroectodermală a cupulei optice.Aceste fibrile sunt împrăștiate într-un material granular-filametos cu celulele mezenchimale care au tendința de a se dispune în jurul vaselor sanguine care se duc spre papila nervului optic.Odată cu formarea capsulei cristaliniene se încheie dezvoltarea vitrosului primitiv.

Vitrosul secundar începe să se formeze la embrionul de 13-65 milimetri,apărând prin formarea celulelor provenite din vezicula cristalinului care poseda o importanță deosebită în formarea vitrosului.Încep să se desprindă procesele protoplasmatice ,iar fibrilele din vitros stau în contact cu acestea.Se dezvolta sistemul vascuar ,iar apoi începe atrofia și regresia rețelei vasculare hialoidiene.Astfel,se formează vitrosul lipsit de vase sanguine dinspre retina,iar porțiunea mezodermală se delimitează sub formă de con în centrul cavității oculare,pe o porțiune de la marginea papilei până la cristalin,în zona feței sale posterioare.

Vitrosul terțiar se dezvolta începând de la embrionul de 65 milimetri și se definitivează la cel de 110 milimetri.Astfel,prin intermediul celulelor turtite se delimitează și cristalinul.Două porțiuni concentrice vor diviza spațiul dintre cristalin și rețină și anume o zonă cu aspect fibrilar,situată central,vascularizata și care reprezintă vitrosul primitiv și cealaltă în banda periferică,având aspect amorf,începutul vitrosului definitiv care e în contact cu zona internă a retinei.În dezvoltarea sa,vasele vitrosului primitiv dispar și are loc geneza zonulei.Fibrele zonulare se formează prin poziționarea radiara a proceselor protoplasmatice vitreene care erau la început paralele cu cristalinul.În final,începe fixarea fibrelor zonulare pe capsulă cristalinului.

La nivelul compoziției,corpul vitros se aseamănă cu umoarea apoasă ,având săruri minerale,proteine solubile,diferența făcând-o doi constituenți:acidul hialuronic și fracțiunea proteică insolubilă.Vitrosul este un țesut cu o hidratare foarte mare în procent de 99% apa,fapt care îi oferă turgescenta.Restul de 1% revine proteinelor micromoleculare și macromoleculare,elementelor organice,etc.

1.4.2 Fiziologia vitrosului

Membranele corpului vitros acționează ca bariere împotriva invadării sau părăsirii gelului vitreean(sânge,pigmenți,exudate,etc).

Vitrosul are trei funcții: optică,tensionala și metabolică.

Funcția optică este aceea de a-și menține transparentă,el fiind unul dintre mediile optice ale ochiului cu un indice de refracție de 1.336,totodată fiind al patrulea element al sistemului optic ocular.

Funcția metabolică și de creare a unei bariere între cele 2 zone oculare care au metabolisme diferite este de o importanță deosebită . Cele două porțiuni cu activități metabolice sunt: segmentul anterior,locul unde se produce umoarea apoasă,care are rolul de reglare a tensiunii intraoculare și ajuta la metabolismul corneei și cristalinului și segmentul posterior – locul unde se desfășoară metabolismul retinei.Vitrosul are funcția de a transmite retinei glucoza necesară.

Funcția tensională se referă în special la faptul că acesta ocupa cea mai mare parte a globului ocular,iar prin masa să are rol în menținerea formei și volumului ochiului.

De asemenea,altă funcție a vitrosului este aceea de protecție mecanică a straturilor din jurul său prin elasticitatea să care face amortizarea.Este totodată și un țesut de sprijin al retinei,ținând-o în poziție normală.[2]

Retina

Retina este considerată receptorul analizatorului vizual,fiind o membrană fixa la nivelul papilei și în mare parte și în zona foveei centrale.Este o porțiune exteriorizată a sistemului nervos central.[2]

1.5.1 Anatomia și histologia retinei

Regiunea maculară este zona centrală a retinei,foveea,puternic colorată și prezintă o depresiune în macula lutea,foveea centrală.Retina are două părți:cea anterioară care se întinde de la ora serrata până la orificiul pupilar,acoperind fata posterioara a irisului și a corpului ciliar,compus din epiteliul ciliar și epiteliul retroirian,neavând rol vizual ; a doua parte ,cea posterioara, cuprinde o zonă mult mai largă ca întindere,de la ora serrata până la papila optică,cu structura complexă,având o zonă diferită în foveea centrală;această parte este retina vizuală.Grosimea ei este de 100 microni în zona orei serrata ,crescând până la 350 microni în regiunea papilei.

Retina are 10 straturi componente unite prin structuri nevroglice diferențiate : epiteliul pigmentar,stratul cu conuri și bastonașe,membrana limitanta externă,stratul granular extern,stratul plexiform extern,stratul granular intern,stratul plexiform intern,stratul celulelor ganglionare,stratul fibrelor optice și membrana limitanta internă.

Epiteliul pigmentar este alcătuit din celule extrem de regultate de forma poliedrica care au o intensă activitate celulară.Aderența la elementele coroidiene subadiacente și la membrana Bruch se face prin intermediul unei capsule colagene care învelește fiecare celulă.

Celulele pigmentare retiniene conțin un pigment numit melanina care se găsește sub formă de cristale.Granulele pigmentare se afla în prelungirile celulare,în interiorul unei porțiuni protectoare,deasupra nucleului.

Stratul de conuri și bastonașe este alcătuit din prelungirile celulelor cu același nume.În raport cu epiteliul pigmentar,conurile avansează mai puțin spre acesta,în timp ce bastonașele ajung până la fața să internă.Distribuția celulelor fotoreceptoare este inegală pe suprafața retinei,astfel că în foveea centrală se exclusiv conuri,iar în ora serrata bastonașe.

Membrana limitanta externă reprezintă o graniță între zona nucleilor și corpul celular,fiind o dependentă din aparatul de susținere a fibrelor Muller.

Stratul granular extern conține nucleii și este locul în care se adăpostește corpul celulelor fotoreceptoare.

Stratul granular intern este puternic colorat și are în componența al doilea neuron,celule bipolare,având și elemente din aparatul de susținere.Celulele bipolare au două prelungiri:cea externă cu dendrite și cea internă,cilindraxul.Întâlnim trei tipuri de celule bipolare:celulele bipolare pentru conuri cu nucleu unic piriform,celule bipolare pentru bastonașe cu nucleul oval și cele bipolare gigante.Tot în stratul granular intern se întâlnesc neuroni de asociație cu funcție de întărire a diferitelor părți din rețină și anume: celule orizontale,celule amacrine și spongioblasti.

Celulele orizontale au forma piramidala sau sunt turtite,prelungirile îndreptate spre exterior și cilindraxul ajunge până în stratul plexiform extern.

Celulele amacrine se afla la baza stratului granular extern,au nucleii colorați,au doar prelungiri ale dendritelor care se ramifica spre stratul plexiform inten.

Spongioblaștii sunt situați în partea inferioară a stratului granular intern.Au un nucleu,un cilidrax,au corpul celular gros și se pierd înspre stratul plexiform intern.

Stratul plexiform intern este alcătuit dintr-o multitudine de filamente (prelungiri protoplasmatice descendente ale celulelor bipolare,prelungiri ascendente ale celulelor ganglionare și fibrele laterale ale celulelor Muller).

Stratul celulelor ganglionare include cel de-al treilea neuron care are rolul de a transmite influxul nervos de la celulele bipolare către centru.

Stratul fibrelor optice are în componența prelungiri cilindraxiale ale celulelor ganglionare,dar lipsite de teci de mielina,elemente ale aparatului de susținere și fibre centrifuge.

Membrana limitanta internă este foarte subțire și are rolul de a separa stratul cu fibre optice de vitros

Aparatul de susținere are rolul de a menține în poziție celulele retiniene și sistemul de fibrile. Este alcătuit din fibrele Muller,celule păianjen și microglie.

Fibrele Muller străbat retina,fiind element nevroglice.Fibrele Muller,în zona externă, se termină prin condensarea lor sub formă de plăcute terminale,iar uniunea lor creează membrana limitanta externă.În partea internă a retinei își au baza,iar uniunea acestor plăcute bazale da naștere limitantei interne.

Celulele păianjen se situează în straturile interne ale retinei.Au nucleu rotund,protoplasma granulara,iar de la nivelul lor pornesc o multitudine de filamente care trec în nervul optic,stratul plexiform extern sau se unesc cu prelungirile celulelor Muller.

Elementele microgliale sunt rotunde,de natura nevroglica înzestrate cu multe ramificații.Se afla în stratul de fibre optice și celule ganglionare.

Foveea centrală este o depresiune din centrul maculei ,situată la polul posterior al ochiului,unde retina are doar două straturi: epiteliul pigmentar și stratul celulelor fotoreceptoare.La nivelul acestei depresiuni există doar conuri lungi și subțiri.

Straturile retiniene interne sunt mult mai îngroșate la marginea foveei.

Ora serrata este puntea de trecere între retina vizuală și retina oarbă.Aici,neuronii retinieni sunt atrofiați , iar celulele de susținere sunt mult mai dezvoltate.

Retina oarbă cuprinde retina ciliara,care este o zonă din două straturi epiteliale.Stratul extern este compus din celule cubice cu pigment,iar stratul intern din celule clare.Pe fata posterioara a irisului retina e alcătuită din două straturi de celule cubice pigmentate.

1.5.2 Nutriția retinei

Ramurile arterei centrale ale retinei iriga straturile interne până la stratul plexiform.Ramurile mari ale acestei artere se duc până în stratul fibrelor optice.În stratul plexiform intern,aceste ramuri crează o primă rețea capilară,apoi o a doua rețea se formează în ce plexiform extern.

Vasele coroidei asigura nutriția retinei în straturile sale externe.Prin difuziune,lichidul nutritiv de la coriocapilare ajunge în retina.Deși foveea centrală și ora serrata sunt regiuni avascuare,dar zona perifoveală este bogată în vase sanguine.

Retina are o dublă irigație.Pe de-o parte,este irigata de sistemul vascular retinian în mod direct,iar pe de altă parte primește irigații și din stratul coroidian.Vasele de sânge ale retinei iriga exclusiv straturile interne ale acesteia care conțin neuronii ÎI și III. Straturile externe,acelea care cuprind conurile și bastonașele se hrănesc prin rețeaua coriocapilară prin difuziune,iar într-o măsură infimă prin difuziunea limfei interstițiale din straturile interne ale retinei.Limfa interstițială se formează din sângele care străbate rețeaua capilarelor.

Figura 1.5 Stratificarea și componentele principale ale retinei.

(sursă: http://efecty.co/diagram-of-retina.html)

1.6 Nervul optic

1.6.1 Anatomia nervului optic

Nervul optic constituie a doua pereche de nervi cranieni.Reprezintă segmentul anterior al căilor optice,conținând cilindracșii celulelor ganglionare aflate în retina.Face parte din categoria nervilor centripeți , cu deosebirea că fibrele sale nu sunt înzestrate cu teaca Schwann.El este ca un fascicul de substanță albă cu rolul de a uni doua arii corticale îndepărtate.Are o lungime de 50 milimetri de la papila până la chiasma optică.

Anatomic,are patru segmente:segmentul intrascleral(0.7 milimetri),segmentul intraorbitar(33 milimetri) , segmentul intracanalicular(6 milimetri) și segmentul intracranian al cărei lungime este funcție de poziția chiasmei.

Are diametrul în zona intraorbitară de 3-4 milimetri,conținând și tecile meningeale.În regiunea intrasclerală,are grosimea de 1.5 milimetri,fiind lipsit de tecile sus-menționate.

Papila nervului optic care este și originea sa este situată mai sus de polul posterior al ochiului,poziționata nazal.

Traseul pe care deviază nervul optic în regiunea intraorbitară urmărește o trecere în sus și apoi mediala în raport cu axa antero-posterioară a orbitei.Calitatea ochiului de a executa mișcările și posibilitatea de a se face o protuzie amplă ,fără a leza fibrele nervoase se datorează faptului că acest segment este mai lung decât distanța de la polul posterior la vârful orbitei.

În zona intracraniană ,acesta este în legătură cu hipofiza,sinusul cavernos și artera carotidă internă împreună cu tractul olfactiv care este una din ramurile sale principale,fapt care favorizează afectarea nervului optic în momentul apariției bolilor la nivelul acestora.

Nervul optic are trei tunici meningeale :duramater,arahnoida și pia mater.

Pia mater este o teacă atașată de nerv și este puternic vascularizata.Din această ,pătrund în nerv septuri conjunctive.În septuri exista lame fibrilare nevroglice și o multitudine de celule.În septuri pătrund vasele piare care se ramifica în profunzimea nervului.

Arahnoida este o teacă săracă în fibre colagene și vase de sânge,dar conține o mulțime de celule.Ea este legată de dură mater printr-o rețea tuberculară și de pia mater.Arahnoida și pia mater se continuă la nivelul leptomeningelor intracraniene.

Dură mater este stratul de suprafața ,fiind dens,care se continua în scleră și spre vârful orbitei cu periostul nervului optic.Este o teacă de natura colagenă.

Din punctul de vedere al irigației nervului optic ,este de menționat că zona centrală și zona periferică prezintă diferențe,iar artera centrală a retinei nu participa la acest proces.Segmentul intraorbitar conține două rețele de capilare principale: rețeaua periferica și rețeaua centrală,fiecare provenind din artera oftamică.

Rețeaua periferică,numită și periaxiala,își are originea în sistemul vascular piar și ajunge în nerv pe calea septurilor fibroase.Rețeaua centrală,axială,are rolul de a iriga fibrele nervoase centrale cu origine maculară.Ea are loc prin artera centrală a nervului optic,iar originea sa este din artera oftalmică,cu proveniența la polul posterior față de originea arterei centrale.Astfel,după ce ajunge în centrul nervului optic,ea se bifurca cu o ramură anterioară și una posterioara care ajunge până la canalul nervului optic.Ramură anterioară stabilește legături cu numeroase ramificații terminale ale rețelei piale și cu cele ale cercului arterial Haller-Zinn.

O rețea vasculară mare iriga papila împreună cu ramuri din artera centrală a retinei și vasele sus-menționate.Zona intracanaliculară asta irigata exclusiv de rețeaua periferică,sistemul periaxial,dar există și zone izolate de nutriție provenită din ramurile arterei oftalmice.Din rețeaua periaxiala se iriga și segmentul intracranian,rețea alcătuită din legăturile formate de artera carotidă internă și cea cerebrală anterioară .Această rețea urmărește traiecte longitudinale și în spirală,alternativ.

1.6.2 Histologia nervului optic

Nervul optic,la nivel histologic, se constituie din trei elemente principale :fibre nervoase parțial mielinizate,septuri fibrovasculare piale și celule interstițiale .

Fibrele nervoase sunt axonii celulelor ganglionare din rețină și au rolul de a transmite impulsuri vizuale aferente către corpul geniculat lateral și impulsuri pupilo-motorii la tect.

În segmentul intraocular,axonii sunt lipsiți de tecile de mielina,apărând o zonă fină mielinica după lama ciuruită.

Fibrele vizuale sunt struturate în nerv după cum urmează:fibrele provenite din jumătatea nazală a retinei sunt repartizate central în nerv,iar la nivelul chiasmei optice formează fasciculul încrucișat(Figura 1),iar fasciculele din partea temporală se duc prin flancul extern,formând fasciculul direct și ocupând zonele inferioare și infero-externe;fasciculul pupilomacular se structurează în partea externă a nervului sub formă de triunghi.

Elementele gliale care formează țesutul de susținere a nervului optic includ două tipuri de celule :astroglia și oligodendroglia ,având proveniența neuroectodermală.[2]

1.7 Anexele globului ocular

1.7.1 Pleoapele

Pleoapele reprezintă un țesut mobil care acoperă partea exterioară a globului ocular,distingându-se două tipuri:pleoapele inferioare și superioare.Sunt alcătuite din mai multe straturi care sunt unite printr-un țesut conjunctiv lax.La suprafață sunt acoperite de piele fină și elastică care le permite să se cuteze facil,în special în momentul pierderii elasticității din cauze de natură patologică sau a vârstei înaintate.Pe suprafață,prezintă fire de păr,genele.În interior au numeroase celule pigmentare ceea ce dă culoarea mai închisă a acestor tegumente.

Pleoapa inferioară este mai mic și mai puțin mobila decât cea superioară și se continua inferior cu pielea obrazului.Pleoapa superioară se întinde până sub sprânceană ,iar pielea să paralel cu marginea prezintă șanțul orbitopalpebral.

Țesutul subcutanat este lax și subțire,infiltrându-se cu usurință ceea ce este un factor care favorizează formarea edemelor.

Pleoapele prezintă un strat muscular format din următorii mușchi:orbicularul pleoapelor, mușchii striați,mușchiul ridicător al pleoapei și mușchiul capsulotarsal ,alcătuit din fibre netede.

Orbicularul pleoapelor reprezintă un mușchi circular din jurul fantei palpebrale,format din fibre arcuite care ajung de la o pleoapă la cealaltă ,de la ligamentul intern la ligamentul extern unde este fixat pe un rafeu orizontal.Se continua apoi cu fibrele musculare arcuite dispuse pe întreg septul orbitar,până la marginea orbitei.Din acest mușchi se detașează mușchiul Horner care prezintă terminal două ramuri înapoia punctelor lacrimale,având funcție în aspirația lacrimilor de către canaliculele lacrimale.Mușchiul Riolan este situat în jurul canalelor excretoare ale glandelor Meibomius și este alcătuit din fibrele care se detașează din orbicular,ocupând zona inferioară.

Prin contracția fibrelor striate ale mușchiului ridicător are loc ridicarea pleoapei superioare.

Mușchiul ridicător al pleoapei superioare își are originea pe inelul tendinos Zinn ,la vârful orbitei. Fibrele acestuia trec prin cele arcuite ale orbicularului,determinând prin contracție,cutele. Mușchiul capsulotarsal inferior se formează în capsula Tenon din fornixul inferior și se înserează pe tars,la marginea sa inferioară.

Țesutul fibros al pleoapelor este alcătuit din două zone: tarsul de la marginea liberă a pleoapelor și ligamentele dinspre marginea orbitara a pleoapelor.

Tarsul pleoapei superioare este mai dezvoltat decât tarsul pleoapei inferioare.Tarsul reprezintă scheletul pleoapei,format din țesut fibros ,gros și rezistent dispus sub formă de lame.Fata anterioară a tarsului este convexa și este acoperită de orbicular,iar fata posterioara este concava ,căptușită de conjunctiva.La marginea externă și internă a orbitei se întâlnesc plăcile tarsale inferioare și superioare ,formând în această regiune ligamente fibroase prin intermediul căruia se fixează de periost.Ligamentul intern se bifurca,aceste brațe urmând să se întâlnească la marginea anterioară și posterioara a lojii lacrimale,în care se observa domul sacului lacrimal.

Spațiul intermarginal este o suprafață liberă a pleoapelor de circa 2 milimetri.Spațiul liber dintre aceste margini se numește fanta palpebrală. Zona în care se întâlnesc pleoapa superioară și cea inferioară se numește unghi extern,respectiv intern,funcție de localizarea acestora( temporal ,nazal).Punctele lacrimale se găsesc pe marginea liberă a pleoapelor,la 3-4 milimetri de comisura internă;rolul acestora este de a absorbi lacrimile în căile lor excretoare.

Spațiul intermarginal,în jumătatea posterioară,prezintă orificii punctiforme,orificiile de deschidere ale canalelor glandelor Meibomius.Acestea sunt glande sebacee acinotubulare aflate în tars.Pe marginea anterioară,se găsesc cilii(genele),acestea fiind peri dispuși pe mai multe rânduri,mai numeroși pe pleoapa superioară decât pe cea inferioară.Ca anexe ale cililor se observa în tegumentele pleoapelor,glandele sebacee Zeiss și cele sudoripare Moll.

Fig 1.7.1 Structura pleoapelor

(sursă: http://www.scrigroup.com/sanatate/PLEOAPELE-AFECTIUNILE-PALPEBRA54679.php)

Figura 1.7.2 Stuctura pleoapelor

(sursă: http://slideplayer.com/slide/5326390/#)

1.7.2 Conjunctiva

Conjunctiva este o mucoasă care căptușește fata anterioară a globului ocular și fata internă a pleoapelor.Se continua cu corneea în zona limbului sclerocorneean,iar la nivelul punctelor lacrimale și a marginii pleoapelor cu epitelilul conductelor lacrimale.

Din punct de vedere anatomic,există două porțiuni:conjunctiva palpebrală și conjunctiva bulbară. Conjunctiva palpebrală corespunde mucoasei conjunctivale care acoperă marginea inferioară a pleoapelor,iar conjunctiva bulbară acoperă fața anterioară a scleroticii.Aceste două zone marchează fornixurile,respectiv fundul de sac conjunctivale inferior și superior.

Conjunctiva bulbară este lucioasă, netedă și transparentă,căptușind sclerotica pe o zonă situată între fundurile de sac conjunctivale și limbul sclerocorneean.Conjunctiva palpebrală are o zonă palpebrală mobilă care acoperă fața posterioara a pleoapelor și o zonă tarsală ,acoperind fata posterioara a tarsului.

Din punct de vedere histologic, e formată din epiteliu,corion și țesutul subconjunctival.Conjunctiva are glande,vase sangvine,limfatice și nervi.

Epiteliul ,în zona conjunctivei tarsale superioare,se alcătuiește din două straturi de celule: cele profunde cubice și cele superficiale cilindrice.Pleoapa inferioară conține 3-4 rânduri de celule,iar în zona marginii palpebrale libere,numărul acestora crește progresiv către epiteliul cutanat.La nivelul conjunctivei palpebrale mobile se observa un strat format din 4-5 rânduri de celule,epiteliul cilindric.La nivelul conjunctivei bulbare, se întâlnește un epiteliu pavimentos ,nekeratinizat cu celule cilindrice în zona fundurilor de sac care se aplatizează spre conjunctiva limbică,unde în stratul profund ,celulele devin cubice,iar în straturile superficiale sunt turtite.Între celulele bazale ale epiteliului conjunctivei limbice se găsesc melanocite ,fapt care explicitează formarea melanoamelor conjunctivale în preponderenta în această zonă .

În epiteliul conjunctival în straturile sale superficiale,cu densitate mare în fundurile de sac conjunctivale ,fiind cele mai numeroase în conjunctiva pleoapei superioare,se afla celulele calciforme sau mucoase într-o structură grupată sau răspândite izolat.

Sub epiteliu se întâlnește corionul care este constituit dintr-un strat superficial și unul profund. Stratul profund este o continuitate a stratului reticular(superficial) și este alcătuit din fibre colagene și fibre elastice.Corionul prezintă în zona mobilă și în fornix ondulații subtile,iar în zona bulbară are suprafața netedă ,fără cute și lucioasă.În zona limbică ,prezintă o excrescență datorită dispunerii radiale ale papilelor,formând crestele Mânz.Corionul conține fibrocite și histocite mai ales în zona membranei bazale a epiteliului și a vaselor ,având și limfoide în conjunctiva fundurilor de sac.Dedesubtul corionului exista un țesut conjunctiv lax ,înzestrat cu fibre elastice care permit alunecarea mucoasei .Stratul se îngustează în zona limbică.

Mucoasa conjunctivală conține glandele lacrimale,glandele Krause,poziționate în partea temporală a conjunctivei palpebrale mobile și sacul conjunctival superior.

Din punct de vedere histologic, sunt glande accinotubuloase care se aseamănă la nivel de structura cu glandele lacrimale,al căror canal excretor are deschiderea în sacul conjunctival.

În pleoapa superioară,între acinii glandelor Meibomius se află alte glande lacrimale accesorii numite glande Wolfring și Ciaccio.În conjunctiva se găsesc ,de asemenea, glandele Henle , care reprezintă o invaginație ale conjunctivei tarsiene și ale epiteliului fundului de sac conjunctival.

Caruncula lacrimală este o proeminentă poziționată în unghiul intern al ochiului.Din punct de vedere histologic,aceasta este compusă dintr-un corion care prezintă papile dezvoltate,învelit într-un epiteliu stratificat și nekeratinizat ,având celule profunde cubice și celule superficiale turtite.

Pliul semilunar este poziționat în caruncula lacrimală,la exterior,fiind o cută a conjunctivei bulbare.Este format dintr-un epiteliu cu 8-10 rânduri de celule care conține atât celule calciforme cât și melanocite.

Figura 1.7.3 Regiunile conjunctivei

(sursă:http://www.images.missionforvisionusa.org/anatomy/2005/11/conjunctiva-answers.html)

1.7.3 Aparatul lacrimal

Aparatul lacrimal se constituie din glanda lacrimală principală,glandele Krause și căile de evacuare ale lacrimilor.

Glanda lacrimală principală are două zone: palpebrala și orbitara.Acestea sunt poziționate în unghiul superoextern al orbitei ,în spatele marginii orbitare superioare a osului frontal.Au culoare roșie,fiind foarte ușor de diferențiat vizual de țesutul adipos al orbitei.Este o glandă aplatizată situată între globul ocular și peretele orbitei.Cele două porțiuni sunt separate prin expansiunea laterală a mușchiului ridicător al pleoapei superioare.

Porțiunea orbitara se afla într-o lojă limitată în sus de fosa lacrimală a frontalului.Glanda lacrimală principală este legată de periost prin travee conjunctive.Marginea sa interioară este subțire,iar cea posterioara este mai groasă și este în legătură cu țesutul adipos al orbitei,ocul de trecere al pedunculului vasculonervos lacrimal.

Porțiunea palpebrală are o lungime de 10 milimetri ,1-2 milimetri grosime și 8 milimetri lărgime.Centrul aponevrozei reprezintă calea de comunicare a celor două glande.

Glandele lacrimale accesorii sunt identice ca structura cu cele lacrimale principale.Canalele excretoare ajung la fundul de sac conjunctival superoextern.

Canalele de evacuare sunt de două tipuri:principale și accesorii,acestea din urmă fiind cunoscute sub denumirea de canalele Sappey.Există 3-5 canale principale care provin din porțiunea orbitara a glandei lacrimale,situate sub fata inferioară sau se detașează de marginea anterioară,traversându-i porțiunea palpebrală.Acestea sunt paralele între ele și rectilinii.Canalele accesorii sunt mici,în număr de 4-6,având originea în glanda palpebrală și se pot deschide în fundul de sac lacrimal sau unele în altele.

Histologic,glanda lacrimală este o glandă tubuloacinoasă,formată din lobi care la rândul se împart în lobuli,formați în grupe de acini.Acinii secretori sunt alcătuiți dintr-un tub central larg cu pereți triplu stratificați.La baza periferiei,dispuse în jurul canalului central pe un rând este un strat intern de celule secretoare,un țesut mijlociu din celule mioepiteliale și la periferie ,o membrană bazală hialina.Celulele secretante au în jur de 20-30 microni și sunt despărțite unele de celelalte prin canalicule intercelulare,având zone distincte: bazala ,intermediară și centrala.

În canalul intralobular de ordinul al II-lea se deschide cavitatea acinului,care dă un canal intralobular de ordinul I ,apoi canalul intralobular,iar la final canalul excretor.Acest complex formează canalele primare și secundare.

Canalele intralobulare de ordinul al II-lea conțin o bazală hialina,un rând de celule mioepiteliale și un strat de celule cubice.

Canalele de ordinul I au în componența un rând de celule intern cilindric sau prismatic și un rând extern plat.

Canalele interglandulare și colectoare au o structură asemănătoare,cu mențiunea ca bazala este dublată de o teacă de adventice fibroasă ale cărei fibre externe sunt circulare,iar cele interne longitudinale.

Țesutul conjunctiv provine din dermul conjunctival,poziționându-se în jurul acinilor,lobulilor sau canalelor.Se întâlnesc la acest nivel fibre elastice,celule limfoide și plasmatice și limfocite grupate în majoritatea cazurilor,ceea ce face că glandele lacrimale să fie concomitent și glande limfoide cu rol în patologia glandelor lacrimale.

Ca vascularizație,artera lacrimală este una dintre colateralele principale ale arterei oftalmice.Vena lacrimală completează pediculul lacrimal și are poziție diversă față de arteră.Ramurile arterei ajung în spațiile interlobulare,divizându-se în jurul acinilor într-o rețea fină.Limfaticele,colectoarele principale pentru orbitara a glandei traversează septul și se varsă în ganglionul parotidian profund sau chiar în regiunea parotidiană.

Nervul lacrimal se ocupă de inervarea glandei lacrimale,având fibre mielinizate.

Fig 1.7.4 Structura histologica normală a glandei lacrimale.Acinii secretori

(sursă:F.Fodor,A.Dinulescu, Morfopatologia ochiului și anexelor sale,

Ed.Medicala-Bucuresti 1980)

1.7.4 Mușchii oculomotori

Mușchii oculomotori sunt situați în cavitățile orbitale și sunt atașați globilor oculari pentru a face posibilă mișcarea acestora pe diferite direcții.Aceștia sunt de 5 tipuri:drept extern,drept intern,drept inferior,drept superior,mușchiul oblic mare și oblicul mic.

Aceștia sunt înveliți cu o teacă fibroasă care își are originea în capsula Tenon și se termină în inelul Zinn cu ajutorul unor bandelete.

Mușchiul oblic mare își are geneză în zona tendonului Zinn,iar acesta se poziționează sub mușchiul drept superior.

Mușchiul oblic mic se afla pe partea antero-interna a planșeului orbitei în apropierea canalului lacrimo-nazal,fixat prin intermediul unui tendon,iar capătul opus se fixează de partea inferioară a globului ocular.

Mușchii drepți se insereaza pe globul ocular după traiectoria unei spirale.

Mușchii oculomotori prezintă fibre musculare fine care fac posibilă contracția lentă și fibre musculare voluminoase care asigura contracția rapidă.

Mușchii drepți,pornind de la inserția lor proximala la vârful orbitei,urmează o traiectorie de-a lungul peretelui orbitar omonim,anterior.Înaintea zonei ecuatorului,se îndreaptă spre sclerotica pentru a se însera la nivelul acesteia.

Mușchiul oblic mare are un traseu complex pornind de la inelul lui Zinn se orientează anterior și medial ,iar în momentul în care este în dreptul unghiului superointern al rebordului orbitar anterior întâlnește inelul cartilaginos inserat pe trohlee,de unde trece prin acesta și își schimba direcția poziționându-se posterior și lateral.Posterior de ecuatorul globului ocular se găsește inserția să distala,la nivelul cadranului posterosupero-extern.

Inserția proximala a oblicului mic se afla pe planșeul orbitei ,în zona anterointerna,orientându-se posterior și extern,urmând apoi să se insereze distal sub inserția oblicului mare în cadranul posteroinferoextern.

Mușchii oculomotori împreună cu langhetele musculare care formează capsula lui Tennon au forma unui con care conține spre baza globul ocular și îi asigura suspensia prin intermediul mișcării sale.

Inervația musculaturii extrinseci este asigurată în mare parte de nervul oculomotor III,iar nervul trohlear IV se ocupa de inervația mușchiului oblic mare și nervul abducens VI inervează mușchiul drept extern.

Globul ocular are trei poziții principale: primară,secundară și terțiara.în poziția primară , privirea este relaxată ,cu o orientare dreaptă ,ca si cum s-ar privi un punct la infinit.În poziția secundară,globii oculari deviază în poziție verticală sau orizontală,în tip ce poziția terțiara determina o orientare oblică a globilor oculari.

Ca acțiuni,mușchii au diferite roluri în fiecare dintre aceste poziții .În poziția primară,mușchiul drept extern determina o mișcare de abducție(spre exterior),mușchiul drept inter determina adductia,mușchiul drept superior ridică globul ocular cu o ușoară tendința de adducție și rotație internă,mușchiul oblic mare rotește nazal,fiind coborâtor și abductor,mușchiul drept inferior coboară globul ocular fiind concomitent și rotator extern și adductor,iar mușchiul oblic mic rotește spre exterior globul ocular,având și o oarecare funcție în aducție și ridicare.

Pentru poziția secundară și terțiara,aceștia au acțiuni similare ,cu câteva excepții izolate.Mușchiul drept intern și mușchiul drept extern se comporta identic cu poziția primară,adducție ,respectiv abducție.Mușchiul drept superior și inferior în poziția secundară ,fac abducție de 23o,unde rotația este inexistentă,iar mișcarea pe verticală este maximă,iar în momentul depășirii acestui nivel se diminuează acțiunea pe verticală,apărând rotația. În poziția terțiara,rotația e maximă la 67o ,mușchiul drept superior rotind înăuntru,iar cel inferior spre exterior,iar mișcarea pe verticală ar trebui să fie nulă,deși ochiul uman poate executa doar o adducție de 45-50o ,ceea ce face ca acest caz ideal să nu se poată produce în mod normal.Se apreciază ca adducția și abducția sunt în general de 20o,iar coborârea globului ocular de 35-40o,ceea ce forțează ca în afara acestui câmp ,subiectul să își miște poziția capului.[2]

Pozițiile principale(cardinale) ale globilor oculari sunt prezentate în Figură 1.7.5

Figura 1.7.2 Pozițiile cardinale ale ochilor

(sursă:https://synapse.koreamed.org/DOIx.php?id=10.3341/jkos.2017.58.4.482&vmode=PUBREADER)

Capitolul 2 . Studiul metodelor de testare și compensare optometrică

2.1 Pregătiri în vederea examinării aparatului vizual

Spațiul necesar testării optometrice trebuie să includă anumite caracteristici specifice care pe de-o parte să asigure distanta necesară testării,iar pe de altă parte ,la nivel cromatic să nu solicite funcția vizuală(se evita pastelurile,combinațiile puternice de culori,etc).Lungimea sălii de testare ar trebui să fie de 7 metri,acest lucru putând să asigure atât distanta standard de testare de 5 metri,cât și posibilitatea examinatorului de a se deplasa cu ușurință în jurul pacientului pentru a-l testa.

Din punct de vedere ergonomic,echipamentele de testare trebuie să aibă culoare închisă și mată ,deoarece suprafețele reflectante cresc jena vizuală a pacientului.Cabinetul trebuie să fie echipat cu lumina artificială,de preferat,a cărei intensitate se poate regla,deoarece ,spre exemplu,oftalmoscopia indirectă sau perimetria în întuneric necesita scăderea luminozității la minim și este de dorit ca pentru astfel de examinări în întuneric să existe o cameră specială .

Cabinetul trebuie să fie decomandat,astfel ca pacientul să nu poată vedea interiorul cabinetului din sala de așteptare.

Din punct de vedere sanitar,este necesară o chiuvetă pentru că optometristul să își spele și dezinfecteze mâinile de fiecare dată când începe o procedură de testare ,când evaluează aparatul vizual sau când adaptează lentile de contact.Pentru cabinetele care adaptează lentile de contact sunt necesare echipamente speciale care să ofere condiții pentru inspectarea corneei cu lampa cu fanta în lumina ultravioletă,în cazul instilării de fluoresceina.

Spațiile adiacente precum sala de recepție ,trebuie să creeze pacientului o stare de relaxare și se preferă utilizarea unui mobilier din plastic ,deoarece se poate întreține și dezinfecta mai ușor și din punct de vedere economic este mai ieftin.Trebuie să conțină scaune individuale,dar și canapele .Trebuie să fie dotate și cu mese rotunde pentru copii,de preferat așezate în colțul camerei.Este de preferat ca sala de recepție să aibă o capacitate de 7 persoane.

Echipamentul de bază pentru testare trebuie să conțină în primul rând aparate destinate examenului inițial și anume: oftalmoscop de mână,disc Placido,oftalmoscop binocular indirect,lampă stilou,prisma variabilă,lampă simplă,skiascop,cilindru încrucișat.

Echipamentul destinat examenelor amănunțite trebuie să cuprindă unitul oftalmologic, refractometru sau autorefractometru,tablou pentru teste aproape și pentru teste pentru distanță,trusa de lentile,teste pentru vederea culorilor,sinoptofor,teste pentru ambliopi,polatest și echipament pentru adaptometrie.

Unitul oftalmologic este un echipament complex care este alcătuit din biomicroscop cu lampa cu fantă,foropter,oftalmoscop,proiector de teste,lampă pentru iluminat și skiascop.

2.2 Examinarea corneei și a scleroticii

2.2.1 Inspecția preliminară

În vederea inspecției preliminare se observa următoarele: aspectul pleoapelor (poziția punctului lacrimal,așezarea pe globul ocular,textura,etc),secrețiile de pe marginea pleoapelor(tip și cantitate),debitul lacrimal și aspectul corneei(limpezime și vascularizare).Se preferă ca pentru aceasta inspecție să se utilizeze lampa stilou(sistem de iluminat care colimează fasciculul de lumină sau îl concentrează pe suprafața corneei).Observarea se poate face atât cu ochiul liber ,cât și cu lupe .

2.2.2 Examenul detaliat

Pentru examenul de detaliu se recomanda utilizarea stereomicroscopului cu lampa cu fantă.Acest tip de microscop se compune fie din două microscoape cu obiectiv comun,fie din două microscoape cu obiective proprii fiecăreia.

Biomicroscoapele biologice speciale pentru inspectarea ochiului sunt înzestrate suport pentru capul pacientului și o lampă cu fantă.Suportul de cap are un reazem pentru frunte și unul pentru bărbie,acesta din urmă fiind acoperit cu o foiță de hârtie cu rol protectiv și pentru igienă,care se schimbă la fiecare pacient .

Tehnicile de iluminare pe care le oferă lampa cu fanta sunt în număr de 7 : iluminare directă,difuză,retroiluminare,reflexia speculara,iluminare indirectă,oscilatorie și difuzie sclerala.

Pentru identificarea leziunilor mari și a poziției acestora se utilizează iluminarea difuza care este o tehnică obținută prin deschiderea fantei și deplasarea ei axiala în vederea formării unui fascicul divergent cu intensitate relativ mare,obținută prin modificarea dimensiunii orificiului diafragmei de deschidere.

Iluminarea directă presupune proiectarea pe cornee a unui spot luminos liniar și subțire,acesta putând fi rotit prin rotirea fantei.În momentul focalizării pe cornee,lumina are aspectul unui paralelipiped strălucitor,iar fața sa anterioară este de fapt iluminarea stratului epitelial al corneei.Prin rotirea de la 40 la 90o și îngustarea fasciculului se pot remarca adâncimea și mărimea unor leziuni .Un grosisment mare,20x,se pot evidenția filmul lacrimal precorneean,stratul epitelial (mai întunecat),membrana lui Bowman și membrana Descemet(strălucitoare) și uneori endoteliul.

Pentru observarea broboanelor corneale,vaselor de sânge de la nivelul corneei,precipitatelor endoteliale,opacităților sau vacuolelor din cristalin ,unui vas sanguin mic din stroma,corpurile opace sau leziunile cistoidale se utilizează retroiluminarea care se obține prin direcționarea luminii către o suprafață reflectantă sau opacă precum irisul,opacități ale cristalinului,etc.

Reflexia speculara este o tehnică care presupune observarea corneei după direcția fasciculului reflectat pe suprafața ei care se comportă ca o reflexie pe oglinzi.Spotul luminos incident trebuie să fie subțire.Pentru examinarea suprafeței anterioare a corneei și anume observarea excrescențelor sau concavităților de la nivelul acesteia se preferă reflexia speculara,deoarece în iluminare difuza nu se pot distinge.Focusând imaginea fantei pe endoteliul corneei,fanta făcând un unghi mai mare de incidenta se observa amănunțit structura sa cu eventualele probleme existente.Endoteliul are o culoare ușor aurie văzut prin biomicroscop după punerea la punct a acestuia.

Prin iluminarea indirectă se remarca aglomerări transparente,depuneri,leziuni ,corpuri străine ca zone întunecate pe fundal luminos.Acest tip de iluminare se obține prin proiectarea în apropierea zonei de interes a unui fascicul îngust.

Difuzia sclerala presupune focalizării luminii pe limb,apărând ca o iluminare difuză și se pot remarca modificări sau leziuni mici ale corneei .Acestea pot difracta sau obtura lumina .

Iluminarea oscilatorie pune în evidență defecte corneale ,zone retrolentale ale cristalinului sau umoarei apoase și se obține printr-o mișcare de mică amplitudine ,microscopul având grosisment mediu sau mare,iar ca efect se observa umbre în continuă modificare.

2.2.3 Pachometria

Pachometria este o metodă de măsurare a grosimii și a adâncimii corneei.

Metodă care utilizează biomicroscopul cu lampa cu fanta presupune proiectarea unui fascicul cu o lungime egală cu aproximativ jumătate corneei și îngust pe suprafața ei,axa microscopului fiind de aproximativ 60o față de fasciculul incident.Se va evalua calitativ grosimea de la centru spre periferie,urmărindu-se ca aceasta să aibă o dimensiune normală(mai subțire la centru decât la margine).Pentru măsurarea cantitativă exista accesorii pentru biomicroscop precum un dispozitiv de măsurare a grosimii care se montează pe ocular.

2.2.4 Cercetarea topografiei corneene

Pentru examinarea topografiei corneene cu scopul observării unor abateri de forma grosolane, se poate examina din lateral profilul corneei dintr-un plan paralel cu irisul și deasupra ,ochiul pacientului rotindu-se în jos și pleoapa să superioară ridicându-se.

În cazul deformărilor corneene mai puțin sesizabile,se utilizează discul Placido .Acesta este un disc cu cercuri concentrice alternative întunecate și luminoase și un număr de linii paralele.Printr-un orificiu practicat central pe disc se observa imaginile reflectate pe cornee a cercurilor,iar deformația neregulată a corneei induce deformația imaginilor.

3.2.5 Keratometria

Keratometria sau oftalmoscopia este o tehnică de măsurare a razelor de curbura le suprafeței anterioare ale corneei.

Prin intermediul keratometrelor se pun în evidență atât razele de curbura,cât și puterea de pe meridianele respective.

Principiul de funcționare al keratometrului Javal presupune ajustarea imaginilor a doua mire astfel încât ele să fie lipite,fără a se suprapune.Dacă există astigmatism,keratometrul va trebui rotit și apoi să se ajusteze din nou mirele.

Elementele din componența keratometrului Javal sunt:microscopul special,dinți de ghidaj în arc de cerc și două mire iluminate din spate care culisează pe ghidaj,solidari cu microscopul.Capătul coloanei care poate fi reglată ca înălțime conține un lagăr care permite ansamblului format din microscop și ghidaj să se rotească în jurul axei microscopului.Microscopul oftalmometrului Javal este compus dintr-un obiectiv,o prismă Wollaston,un al doilea obiectiv,reticul și ocular. În planul focal obiect al primului obiectiv se formează imaginile mirelor din reflexia pe cornee,apoi prisma Wollaston împarte fasciculul incident în două fascicule polarizate liniar,iar direcțiile de propagare ale acestora făcând un unghi 2θ,calculat în funcție de lungimea de undă și unghiul α al prismei.

Pentru o cornee sferică,liniile centrale ale celor două mire sunt în prelungire,iar pentru o cornee astigmata,colinearitatea acestora se obține prin rotirea aparatului în jurul axei optice până în momentul în care acestea se situează pe un meridian principal al corneei,iar prin deplasarea mirelor până în momentul lipirii acestora se va putea citi puterea acelui plan principal.,apoi rotind perpendicular față de această direcție,se pot obține caracteristicile celuilalt meridian principal.

Keratometrul Bausch&Lomb utilizează o oglindă parabolica care trimite la infinit imaginea filamentului lămpii.O oglindă plana va reflecta fasciculul emergent cilindric și îl va concentra pe cornee prin condensor.Pe fata plană a acestuia exista o miră de forma unui cerc decupat cu două semne – și două semne + poziționate diametral jos,respectiv sus.Printr-o diafragmă cu patru cercuri se diafragmează fasciculul care iese din a doua lentilă a sistemului optic compus din două lentile din fata ocularului.Aceasta diafragmă este calculată astfel încât orificiile orizontale mai mici să aibă aria însumata egală cu cea a unuia dintre cele două orificii verticale.Fasciculul care trece prin cercul mare superior traversează o prismă acromatică cu muchia orizontală,focalizându-se în planul ultimei lentile din sistemul optic care coincide cu reticulul.Fasciculul care traversează cercul opus trece printr-o prisma acromatica cu muchia verticală.Astfel,apar 4 pseudoimagini ale mirei corespunzătoare celor patru orificii,dacă aparatul nu este pus la punct.În momentul punerii la punct,apare o singură imagine.Modificând decalajele pe orizontală și pe verticală se va urmări suprapunerea simbolului + al mirei și al simbolului – ca în figură 3.1.

Figura 2.1 Imaginea mirelor pentru oftalmometrul Bausch&Lomb reglat

(sursă: Metrode și mijloace de testare în optometria oftalmică,București 2007,Nicolae Dumitrescu)

2.3 Examinarea scleroticii

Sclera are trei categorii de afecțiuni:inflamații,traumatisme,procese degenerative.

Cu ajutorul unei lupe sau chiar cu ochiul liber și prin intermediul unor dispozitive de iluminare (lămpi mobile cu suporți,lampă stilou) se pot observa afecțiunile părții anterioare a globului ocular.

Se preferă pentru investigațiile destinate zonei anterioare a ochiului să se utilizeze biomicroscopul cu lampa cu fanta cu grosisment variabil.

Pentru partea posterioară, se utilizează cu precădere:oftalmoscopul de mâna electric,oftalmoscopul înzestrat cu aparat de fotografiat cu anexe pentru mărirea câmpului vizual.

2.4 Examinarea pupilelor

În vederea diagnosticului neuro-oftalmologic se examinează reflexele pupilare ,în principal pentru a deosebi o afecțiune la nivel cortical de o simplă eroare de refracție,iar în cazul în care apar afecțiuni neurologice,optometristul are obligația de a-și cunoaște limitele sale profesionale și de a-l îndemna pe pacient către medic.

Reflexele pupilare principale sunt în număr de 8 după cum urmează:

Reflexul la lumina implica mioza bilaterală și egală a celor două pupile.

În momentul apropierii unui stimul prin acomodarea convergentă,trebuie să rezulte reflexul de apropiere care se traduce prin mioza bilaterală.

Reflexul orbicular folosește ca stimul o închidere forțată a ochiului,generând o mioză unilaterală.

Reflexul vestibular se declanșează prin intermediul unui stimul caloric,iar ca acțiune rezulta midriaza unilaterală.

Prin atingerea corneei ,apare reflexul de trigemen care dă mioza după midriaza scurtă.

Reflexul cohlear se bazează pe stimuli de natura sonoră,generând midriaza după scurtă mioza.

Reflexul psiho senzorial se declanșează psihic și în momentul stimulării unui nerv senzorial , iar ca reacție se obține midriaza bilaterală.

Reflexul vagotonic se produce prin inspirație și expirație,acestea dând midriaza,respectiv mioza.

Dimensiunea orificiului pupilar este controlată de sistemul nervos simpatic și sistemul nervos parasimpatic.Simpaticul generează midriaza prin acțiunea sa asupra mușchiului dilatator al irisului,iar sistemul nervos parasimpatic are acțiune asupra mușchiului sfincter care dă mioza.

Cei doi ochi au puteri pupilomotoare diferite,iar în condițiile de repaus fiziologic,mărimea pupilelor este funcție de ochiul cu puterea pupilomotoare cea mai mare.

Examinarea pupilelor are loc într-o încăpere cu iluminare normală în condiții de repaus fiziologic,pacientul fixând o țintă îndepărtată.Se urmăresc aspectele legate de mărimea și egalitatea pupilelor,culoarea irisului și regularitatea orificiului pupilar(indică probleme de ordin patologic său genetic o formă distorsionată) .

Dacă este necesară utilizarea unei metode de testare se utilizează o cameră obscură.

Un fascicul de lumină colimata cu intensitate scăzută se va deplasa de la periferie de la 20 cm pentru iluminarea polului posterior al ochiului.Se va nota răspunsul monocular ,cât și binocular.Se va observa și celălalt ochi,deplasând fasciculul de lumină către celălalt ochi și observând aceleași răspunsuri,norma fiind aceleași comportamente în cazul ambelor situații. Se va remarca viteza de reacție a răspunsului pupilar,amplitudinea contracției și capacitatea de menținere a contracției.

Reflexul pupilar la apropierea țintei are ca stimul inițiator acomodarea,pacientul fixând binocular ținta (un obiect îndepărtat), i se notează diametrul pupilelor,apoi ținta este în plan apropiat la 150-200 milimetri și se notează și acum diametrul și egalitatea pupilelor,precum și capacitatea de menținere a contracției(miozei).Norma este că dimensiunea pupilei generată de acest stimul apropiat să coincidă sau să fie mai mică decât cel datorat excitării luminoase .

Reflexul orbicular face parte din categoria reflexelor oculare care nu sunt asociate cu stimularea luminoasă sau stimularea generată de apropierea țintei,fiind o contracție homolaterală a pupilei ,fapt generat de închiderea pleoapelor,reacție la atingerea lor de către optometrist.Acesta subliniază integritatea caii nervoase periferice a pupilei.

Reflexul de trigemen se produce prin atingerea corneei,generând midriaza urmată de mioza. Fibrele din trigemen aferente prin conexiuni la nivelul mezencefalului stimulează nucleul oculomotor.

La nivelul sistemului nervos simpatic,se pot întâlni o serie de sindroame cauzate de alterarea acestuia din diversa considerente.

Sindromul Horner este unilateral în mod obișnuit,cauzat de inhibiția sau suprasolicitarea datorate leziunilor caii nervoase.Sindromul Horner se caracterizează prin următoarele comportamente: mioza,reacții normale în ceea ce privește utilizarea țintei apropiate,fanta palpebrală este îngustă,ptozis,anhidroza și hipotermie,endoftalmie,lipsa midriazei la întuneric,par fragil și uscat.

Figura 2.4.a Sindromul Horner. Manifestații

(sursă: Metode și mijloace de testare în optometria oftalmică,București 2007,N.Dumitrescu)

Sindromul Claude-Bernard se caracterizează prin midriaza,mărimea mare a fantei palpebrale,hiperhidroza de aceeași parte a feței,exoftalmie aparență și este de obicei unilateral.

Figura 2.4.b Sindromul Claude Bernard. Manifestații

(sursă: Metode și mijloace de testare în optometria oftalmică,București 2007,N.Dumitrescu)

Afectarea parasimpaticului generează o serie de sindroame după cum urmează:

Sindromul Marcus-Gunn este cauzat de o nefuncționare unilaterală a nervului optic,traducându-se printr-o disfuncție a irisului.Astfel,acoperind ochiul normal,sănătos,se produce o midriază bilaterală.

Fenomenul de pupila fixa consta în lipsa de reacție a pupilei indiferent de natura excitației :luminoasă sau de apropiere.Pupila afectată este mare și fără reacție,deși pleoapele și mișcările mușchilor extraoculari sunt normale.Se considera că deteriorarea nucleului Edinger Weastphal este cauza acestui fenomen.

Alt comportament al pupilelor îl reprezintă poziția deviata înspre temporal,inferior.Se observă o combinație a oftalmoplegiei cu ptoza și deteriorarea mușchiului extraocular.Ochiul afectat în repaus fiziologic are poziția descrisă mai sus,nici în condiții de stimulare la apropiere sau luminoasă nu are reacție.

2.5 Examinarea cristalinului

Examinarea cristalinului presupune mai multe instrumente care facilitează inspecția precum: oftalmoscopul,biomicroscopul cu lampa cu fantă,ultrasonograful,facometrul sau utilizând iluminarea naturală sau artificială observând cu ajutorul unei lupe sau cu ochiul liber și ,de asemenea, iluminând cu un fascicul dirijat din lateral,observând la fel ca și în cazul iluminării naturale/artificiale.Aceste două metode din urmă se folosesc cu precădere pentru evidențierea opacifierilor sau a deplasării cristalinului.În cazul examenului cu oftalmoscopul,nu se poate remarca cristalinul decât în cazul unor opacifieri,apărând ca zone întunecate pe fond roșu.Pentru observarea deplasărilor cristalinului se utilizează o lentilă cu puterea de +20 dpt a discului Recoss.

Pentru măsurarea distanței dintre cornee și cristalin și grosimea cristalinului se utilizează facometrul,dar se poate folosi și ultrasonografia în vederea măsurării exclusive a grosimii cristalinului.

2.6 Examinarea corpului vitros

Examinarea preliminară utilizează ca instrumente principale biomicroscopul cu lampa cu fanta sau oftalmoscopul.Opacitățile din corpul vitros se pot detecta prin oftalmoscopie directă prin ajustarea unui fascicul luminos puternic.Prin intermediul unei lentile de mare putere se pot pune în evidență atât dimensiunea cât și distribuția opacităților din cadrul acestuia.

Cu ajutorul biomicroscopului cu lampa cu fanta se poate observa transparenta corpului vitros,hemoragii,formațiuni trabeculare sau membranoase și opacitățile incluse în masa umoarei sticloase.

Examenul detaliat include utilizarea lentilei Hruby,o lentilă negativă de -55 dpt care permite examinarea vitrosului și a fundului de ochi.Aceasta se poziționează în fața ochiului,iar fasciculul este orientat prin mijlocul ei,spre zona posterioară a ochiului.În cazul examinării pacienților cu miopie mare se folosesc lentile intercalare convexe fixate într-o montură și aplicându-se pe corneea anesteziată.Se poate observa în varianta cea mai simplă corpul vitros într-un câmp unghiular de 30o.Pentru a detecta eventuale tumori,dezlipiri de retină sau ale membranei hialoide ,degenerescenta vitrosului,corpuri străine și hemoragii se utilizează examinarea ultrasonică prin intermediul unui traductor ultrasonic ,pus în contact cu corneea.Acesta decodifica ecourile produse de sunet prin mediile oculare.

2.7 Măsurarea presiunii intraoculare

Tonometria este tehnica prin care se măsoară presiunea intraoculară,folosind :palparea digitală,tonometria prin indentație,tonometria cu aplanare (electronica,optică,pneumatică), tonografie,testare provocativă și tonometrie balistică.

Tonometria prin indentație se face prin aplicarea pe cornee a unei tije care se înfundă în globul ocular.Tonometrul Schiotz oferă posibilitatea măsurării dimensiunii depresiunii produse care depinde de :rigiditate,raza de curbură a corneei și presiunea endoculară inițială .

Tipuri de tonometre: Schiotz,Goldmann,tonometrul cu aplatizare,tonometrul pneumatic cu contact,tonometrul pneumatic fără contact,tonometrul Icare al firmei Tiolat,acesta din urmă fiind foarte comod în cazul controlului ambulatoriu.Valorile normale ale presiunii intraoculare trebuie să se situeze până în 20 mm Hg ,dar trebuie corelate și cu valorile obținute la pachometrie.

2.8 Examinarea retinei(Oftalmoscopia)

Ca principiu,oftalmoscopia se ocupa cu studierea fundului de ochi prin utilizarea ochiului drept lupa.

Condițiile necesare observării retinei sunt:iluminarea convenabilă a retinei,câmpul vizual al examinatorului trebuie să corespundă cu câmpul retinei observate și ochii pacientului și ai observatorului trebuie să fie compensați cu lentile astfel încât retinele lor să fie conjugate.

Tipul de iluminare recomandată este fie transclerală,fie prin pupilă.

2.8.1 Metode de oftalmoscopie

Metoda directă presupune observarea imaginii retinei direct prin ochi. Metoda consta în utilizarea unei oglinzi cu un orificiu central cât mai aproape de pacient.Examinatorul va privi prin orificiul oglinzii,aceasta fiind foarte aproape de ochiul examinatorului.Pacientul va privi în jos și la distanța astfel încât să se observe papila.Ochiul drept al observatorului privește în ochiul drept al pacientului și reciproc pentru stângul.O lentilă compensatoare se poate așeza în față sau în spatele oglinzii corespunzător focarului obiect comun al observatorului și pacientului,iar dispozitivul de iluminat se așează în dreptul pacientului ,într-un punct corespunzător înălțimii acestuia. Se preferă la momentul actual utilizarea oftalmoscopului electric.

Să vă observa imaginea retinei. Pentru pacientul emetrop,imaginea unui segment considerat din retina va fi la infinit,pentru hipermetrop va fi în spate și imaginea dreaptă,iar în cazul miopului va fi în față și răsturnată.Aceste imagini observate după caz au ca punct de reper retina.

Prin observarea retinei cu metoda directă se observă o imagine mărită ,dar în câmp mic datorită grosismentului mare ochiului de aproximativ 15x pentru ochiul emetrop,dar acesta venind și cu un câmp de observare îngust.

Metoda indirectă se bazează pe faptul că se dorește un câmp mai mare de observare,fapt care impune ca examinatorul să aibă pupila mai mare sau mai aproape de pacient,astfel pentru a crea acest efect se va utiliza o lentilă convergenta care va refracta fasciculele mai înclinate și generând un câmp mai mare.Metoda consta în așezarea unei lentile oftalmoscopice ca circa 100 milimetri de ochiul pacientului,iar examinatorul va privi de la o distanță de aproximativ 250 milimetri imaginea formată prin lentila.Trebuie ca pupilele pacientului și examinatorului să se afle într-o relație de conjugare în raport cu lentila oftalmoscopică.

Această metodă utilizează de obicei o lentilă cu puterea de +13 dpt ținuta de către observator astfel încât inelarul să fie sprijinit de fruntea pacientului i-ar între arătător și degetul mare să fie prinsă lentila,iar în cealaltă mână,aproape de ochiul pacientului se va ține oglindă.Pacientul va fi instruit să privească în adducție,adică să fixeze un punct la o distanță finită astfel încât să realizeze convergentă.Observatorul va forma pe papila imaginea izvorului luminos.Se va utiliza un ocular de 4 dpt astfel încât să se anuleze acomodarea generată de distanța de lucru,rezultând un sistem optic afocal și păstrând grosismentul.

Metoda intermediară utilizează ocularul de 8 dpt,fapt care va genera o dublare a grosismentului

2.8.2 Tipuri de oftalmoscoape

Oftalmoscoapele sunt instrumente care permit observarea retinei.Acestea pot fi mari (utilizând metoda indirectă cu sistem afocal),mici(sunt sisteme cu oglinzi concave și lentila oftalmoscopică cu o serie de accesorii oftalmoscopul electric) și simple(oglinzi concave pentru metoda directă și lentila oftalmoscopică pentru observarea indirectă).

Oftalmoscoapele electrice pentru oftalmoscopia directă sunt oftalmoscoape cu refracție care conțin un sistem de iluminare.Este alcătuit din izvor luminos,condensor,reticule cu teste,obiectiv,sistem de prisme și lentile de compensare.Imaginea reticulului se va forma în cazul emetropilor la infinit de către obiectiv,nefiind nevoie de lentile compensatoare.Dacă pacientul este ametrop se vor utiliza fie o lentilă specială fie cu lentilele compensatoare din componența oftalmoscopului (acestea fiind așezate pe două discuri-discurile Recos),iar cu oftalmoscopul se vor putea examina cu ajutorul discurilor Recos care vor avea rol de lupa, mediile din fata retinei.

Componentele principale ale acestuia sunt mânerul care are un subansamblu reostat și sistemul de iluminare și capul oftalmoscopic înzestrat cu discurile cu teste,obiectivul,prismele deviatoare,discurile Recos și lupa pentru observarea puterii sistemului de lentile compensatoare din dreptul orificiului de vizare.

Tipurile de teste proiectate pe retina sunt: Testul Parent(evaluarea refracției),punctul negru central pe fond luminos,caroiaj pentru aprecierea grosimii și mărimii unei leziuni,crucea centrală neagră înconjurată de cercuri concentrice negre pe fond luminos și punctul luminos central pe fond întunecat.

Oftalmoscoapele mari utilizează metoda indirectă cu sistem afocal și au în componență pentru observare un sistem de iluminare,sistemul de observare sau un sistem pentru observare și fotografiere

Ele suprima reflexul corneean prin utilizarea unei lentile de contact speciale sau a iluminării transclerale sau cu lumina polarizată.

Retinofotul este un aparat care este utilizat pentru fotografierea fundului de ochi.Este alcătuit din lampa electrică,lampă fulger,două condensoare,diafragmă corespunzătoare sistemului de iluminare și o a doua diafragmă,lentila oftalmoscopică,colector,obiectiv ,oglinda rabatabila ,planul filmului ,colector vizor și o lupă.

Există două variante ale acestui aparat:monocular și binocular,iar în varianta modernă este modelul realizat de firma TOPCON.

Figura2.5 Aparatul Retinofot TOPCON

(sursă: Metode și mijloace de testare în optometria oftalmică,București 2007,N.Dumitrescu)

2.9 Examinarea mobilității ochilor și a vederii binoculare

2.9.1 Inspecția preliminară generală

Inspecția preliminară consta în observarea și consemnarea modului de activitate al pacientului,a pozițiilor anormale ale corpului ,aprecierea poziției ochilor,poziția pleoapelor și existența unor mișcări oculare cronice.

2.9.2 Inspecția preliminară a ochilor

Aceasta vizează notarea și observarea poziției fetei și a capului și caracteristicile care pot influența aparenta strabică precum asimetrii orbitare sau faciale,epicantus,hipertelorism,boli tumorale,distanta interpupilara mică,etc.

Se va estima unghiul format de linia principală de vizare și centrul pupilar aparent prin observarea imaginii unui izvor luminos pe suprafața anterioară a corneei.acest unghi se numește unghiul α.Dacă acest unghi este mai mare de 5o ,atunci pacientul este suspect de o hipermetropie,iar dacă este un decalaj temporal între liniile sus menționate,atunci este suspect de miopie.

Estimarea fixării se face utilizând un stimul de tipul unui bec ,diapozitive proiectate pe ecran sau jucării mici pentru copii.Se pot observa următoarele comportamente: fixare normală,foveală și binoculara sau normală dar influențată de mărimea unghiului α sau unilaterală sau alternantă sau excentrică sau absentă.Pentru o evaluare a abaterii ochilor de la paralelism se utilizează ca referință poziția reflexului corneean.

Pentru detectarea hipermetropiei se folosește testul cu ocluzie,pacientul fixând o țintă luminoasă de la 500 milimetri.Optometristul acoperă un ochi și observă reflexul corneean. Dacă ochiul nu capătă o mișcare pentru realizarea fixării,atunci ochiul fixează,dacă ochiul este deviat acesta va face o mișcare pentru fixare,iar devierea să este în sensul invers acestei mișcări.Se consemnează echilibru binocular dacă niciun ochi nu se mișca pentru a fixa.Testul se face în toate pozițiile cardinale ale privirii pentru fiecare ochi în parte.

Testul acoperit-neacoperit are în vedere comportamentul ochiului acoperit,deoarece prin spargerea fuziunii ochiul acoperit ajunge în poziția sa normală(deviata).Dacă ochiul,în momentul înlăturării ocluzorului face o mișcare pentru a-și relua fixarea,atunci deviația este în sens opus față de tipul de mișcare realizată.

Testarea versiunilor se face prin urmărirea mișcării reflexului pupilar .Se utilizează o țintă care se mișca în cele șase direcții,pacientul urmărind-o.Se preferă începerea cu ochiul director al pacientului.

2.10 Măsurarea obiectivă și cantitativă a mobilității oculare

Prin utilizarea vizuscopului ,pacientul trebuie să privească proiecția cu un ochi,celălalt fiind acoperit.După câteva fixări repetate,se pot nota următoarele tipuri de fixări,reperul fiind foveola: fixare foveolara normală,fixare excentrică sau fixare paradoxală.

Fixarea foveolara normală constă în frecvența de maxim trei sau patru oscilații involuntare ale ochiului pe minut.

Fixarea excentrică se împarte în trei subcategorii:parafoveală,perifoveală sau periferică. Fixarea periferică reprezintă faptul că imaginea țintei se afla în afara petei galbene.Fixarea perifoveală reprezintă formarea imaginii în aria vaselor mici,la marginea foveei.În fixarea parafoveală,imaginea țintei este în interiorul concavității avasculare,dar în afara centrului foveei.

Fixarea paradoxală arata că imaginea țintei este în sens opus în raport cu foveea.

Pentru evaluarea fixării se ține cont de raportul dintre convergenta acomodativă și acomodare.

2.11 Controlul vederii binoculare

Se va testa vederea simultană cu ajutorul testului Worth,separatorului Remy,diploscopului,riglei Javal,bagheta Maddox,etc.

Fiecare test urmărește realizarea vederii simultane prin faptul că cei doi ochi văd imagini diferite,iar prin fuziune și vedere simultană se realizează observarea întreg testului cu ambii ochi,chiar dacă fiecare retina transmite o imagine diferită către creier.

Pentru depistarea și măsurarea heteroforiilor și strabismului se folosesc teste care suprima fuziunea ochilor prin metode precum: prezentarea unor obiecte diferite celor doi ochi(câmpurile vizuale fiind separate),ocluzia unui ochi sau decalarea imaginilor retiniene prin formarea diplopiei.

Foriile se pot măsura cu metoda prismelor variabile,astfel se urmărește spargerea fuziunii cu o prismă suficient de mare(de obicei 6 pdpt),apoi se mărește la celălalt ochi puterea prismatică,deplasând astfel imaginea optotipului prezentat,apoi se micșorează progresiv până la realizarea alinierii.

Altă metodă este cea care utilizează Crucea Maddox.Aceasta se compune din două bare perpendiculare cu gradații care corespund fiecare la o dioptrie prismatică,iar central se afla un bec,corespunzător gradației zero.Testul se face la 5 metri de pacient.

Figura 2.6 Crucea Maddox

(sursă: http://expertmed.eu/produs/cruce-maddox/)

Prisma variabilă sau prisma lui Risley este compusă din două prisme montate într-un dispozitiv care permite rotirea acestora în jurul unui ax perpendicular pe fetele prismelor.Prin compunere,vor rezulta puteri prismatice diferite. Principiul de funcționare al prismei Risley este descris în Figură 3.7 .

Figura 2.7 Funcționarea prismei lui Risley

(sursă: http://aunv.blackice.com.au/forum?index=discussions&story=cnvd)

O metodă care utilizează imaginile diferite la cei doi ochi este bazată pe folosirea baghetei Maddox.Bagheta Maddox este o lentilă alcătuită din lentile cilindrice alăturate și paralele,cu razele cilindrilor de 2 milimetri.Efectul ei este de a forma pe retina imaginea liniara a unui obiect punctiform.Alături de crucea Maddox se va testa foria ,fixând bagheta Maddox corespunzător ,pe un plan perpendicular cu aceasta.(dacă foria este verticală,se va așeza lentila astfel încât axul sau să corespundă la 90 respectiv 270 de grade).

Există o metodă care utilizează optotipuri polarizate în planuri diferite .Dacă nu exista forie,atunci cele două brațe vor fi văzute perpendiculare,în caz de heteroforie,unul dintre brațe va fi decalat corespunzător(esoforia determina ca segmentul vertical să fie decalat spre dreapta în raport cu centrul).

Testul cu filtrul roșu are ca principiu disocierea fuziunii în zona centrală.Privind crucea Maddox,punctul său central/becul, și unul dintre ochi având în fața sa un filtru roșu,se vor realiza două imagini retiniene diferite.Cel cu filtrul roșu va vedea punctul central roșu,iar celălalt alb.Dacă cele două puncte se suprapun,heteroforia este compensata,dacă nu se recurge la o compensare ortoptică ,reechilibrare dioptrică sau prisme.

Testarea ductiunilor servește la cunoașterea rezervelor de convergență în vederea aproape și la distanță.

Testarea adducției reale la distanța se realizează prin utilizarea unei ținte pentru acuitate 1 la distanță de 5 metri,pacientul purtând lentilele compensatoare,se va fixa distanta interpupilara pentru vederea departe,așezându-se prismele variabile în fața fiecărui ochi(0 vertical).Se va adăuga peste corecția actuală +0.25 dpt binocular pentru a face testul mai neclar.Se va crește lent puterea prismatică a prismelor cu baza externă ,urmărindu-se mărimea dioptriei prismatice care produce același efect ca supracorecția cu 0.25 dpt,aceasta fiind valoarea adducției reale la distanță.Crescând în continuare valoarea prismelor până la diplopie ,apoi se scade progresiv până la recăpătarea fuziunii,iar raportul acestora reprezintă convergenta la distanță.

Pentru măsurarea abducției la distanța se procedează ca în cazul testării adducției la distanță,cu specificația că se vor utiliza prisme baza internă.

Convergentă relativă pozitivă utilizează scară redusă a lui Snellen la distanță de 40 cm și utilizarea lentilelor corectoare ,ochelarul fiind fixat pentru distanta interpupilara în vederea aproape.Se vor adăuga prisme cu baza externă progresiv și în mod egal până când se va reclama o încețoșare a liniei de optotipuri corespunzătoare acuității 1.

Rezerva fuzională pozitivă constă în continuarea testului prin creșterea puterii prismatice a prismelor cu baza externă până la spargerea fuziunii,apoi scăderea lor până în momentul recăpătării ei. Se așteaptă orice raport mai mare sau egal cu 21/15.

Convergentă relativa negativă utilizează testul redus al lui Snellen la 40 cm,folosind prisme cu baza internă care să încețoșeze linia cu acuitate 1.

Rezerva fuzională negativă se testează prin continuarea creșterii valorii prismelor BI până la spargerea fuziunii,apoi micșorarea lor până la recăpătare,așteptându-se orice raport peste 4/3 (22/18).

Aparatul de control Polatest al firmei Zeiss este utilizat pentru controlul funcțiilor vizuale , determinarea refracției și a acuității vizuale.Pentru controlul mobilității oculare acesta este înzestrat cu o serie de teste precum:

Testul cu pătrat permite evaluarea heteroforiilor verticale și a anizeiconiei în plan vertical.

Figura 2.9 Testul cu pătrat polarizat(stânga:imaginea cu OS,central:imaginea binoculară,dreapta:imaginea cu OD)

(sursă: https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/B9780444899491500444)

Testul cruce care este un test polarizat destinat examinării foriilor orizontale și verticale prin absența fuziunii centrale și paracentrale.

Figura 2.10 Testul cruce( dreapta:imaginea văzută cu ochiul drept,central:imaginea binoculară,stânga: imaginea văzută cu ochiul stâng)

(sura:https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/B9780444899491500444)

Testul polarizat cu inele Landolt este folosit pentru a observa capacitatea vizuală a fiecărui ochi în parte ,deși se utilizează vederea binoculară.

Testul acului indicator(polarizat) produce fuziune centrală și excitația paracentrală.Se folosește în vederea controlului disparității de fixare.Fiecare ochi va avea câte o lentilă polarizată pe direcția diferitelor elemente ale testului ,astfel un ochi va putea vedea acul și cercul central,celălalt vede liniile și cercul central.

Figura 2.11 Testul acului indicator (dreapta:imaginea văzută cu ochiul drept,central:imaginea binoculară,stânga: imaginea văzută cu ochiul stâng)

(sura:https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/B9780444899491500444)

Testul cu două ace (polarizat) este de același tip cu cel sus menționat,utilizând același tip de fixare.Se pot determina heteroforiile orizontale și verticale cu disparitate de fixare și a cicloforiilor.

Figura 2.12 Testul a cu două ace (dreapta:imaginea văzută cu ochiul drept,central:imaginea binoculară,stânga: imaginea văzută cu ochiul stâng)

(sura:https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/B9780444899491500444)

Testul în evantai polarizat se utilizează în vederea astigmatismului rezidual și a ariilor de suprimare în condiții binoculare.

Pentru vederea stereoscopică,se utilizează în vedere departe,testele speciale care utilizează un simbol nepolarizat pentru a permite vizualizarea sa de către ambii ochi și zone polarizate încrucișat(45o și 135o) pentru fiecare ochi,cărora li se vor adăuga lentile polarizate pe direcțiile respective.

Testul cu două triunghiuri și cerc central nepolarizat se folosește pentru examinarea fuziunii care se manifesta prin observarea unui cerc central iar sus și jos pe linia corespunzătoare diametrului vertical al cercului existența unui sigur triunghi(format de fapt din două triunghiuri suprapuse parțial).

Figura 2.13 Testul cu triunghiuri

(sursă:https://www.zeiss.be/vision-care/fr_be/products-services/instruments/examen-et-test-de-refraction/ipolatest.html )

2.12 Examinarea câmpului vizual

Se definește câmpul vizual central ca fiind zona din spațiul obiect a cărui imagine se formează în spațiul care cuprinde foveea și aria retiniană înconjurătoare,fiind de aproximativ 50o.

Câmpul vizual relativ este partea câmpului vizual perceptibilă în momentul în care capul și ochii rămân ficși.În sus ,acesta este de 50o,nazal 60 o și spre periferie 90 o.

Câmpul vizual absolut se definește în momentul în care se suprima obstrucțiile paraorbitale ale ochiului prin mișcările sale posibile ,capul fiind fix,fiind un câmp vizual total în aceste condiții.

Câmpul vizual binocular prezintă are în componența o zonă în care câmpurile vizuale ale celor doi ochi se suprapun,de 60 de grade și o zonă de aproximativ 30 de grade , în zona temporală a fiecărui ochi,unde vede doar ochiul de partea respectivă.

Examinarea câmpului vizual folosește tehnici dinamice și statice.În cele dinamice ,ținta luminoasă se mișca,iar în cele statice,aceasta își modifica intensitatea.

În funcție de tipul rezultatelor,testele de câmp vizual pot fi teste calitative și teste cantitative.

Testele calitative sunt:Autoperimetria(utilizând grila Amsler,Proiecția de postimagini și Perimetrie auto-oftalmoscopica),testele oficiale(testul Harrington-Flocks,analizatorul de câmp vizual Friedmann și perimetria automată și campimetria petei oarbe)și testele conduse de practicieni(testele cu ecranul tangent).

Testele cantitative,numite și teste de detaliu sunt: angioscotometria,perimetria cu arc,stereocampimetria,perimetria Goldmann,perimetria în culori,perimetria adaptării în întuneric,câmpul vizual determinat de frecvență critică de pâlpâire.

Se pot detecta la nivelul câmpului vizual scotoame sau hemianopsii .Cu ajutorul testului cu ecran tangent se poate pune în evidență scotomul fiziologic prin dispariția reperului de urmărit într-o zonă din câmpul vizual de 30-40o.Această zonă,denumită pata Mariotte,se va studia ca întindere în 8 meridiane,pornind de la centru către periferie.[3]

Figura 2.14Câmpul vizual

(sursă: http://www.esanatos.com/ghid-medical/oftalmologie/Functia-vederii-fotoreceptia-s54177.php)

Capitolul 3 . Studiu de caz .Examenul analitic funcțional

După cum s-a menționat anterior,examenul optometric se compune din: istoria cazului,inspecția preliminară,examenul analitic funcțional, la care se adaugă analiza rezultatelor și stabilirea diagnosticului,terapeutica optometrică,alternative de servicii pentru pacient și urmărirea,studierea,evaluarea progresului obținut.

3.1 Istoricul cazului pacientului

Această etapă cuprinde istoria vizuală personală actuală și anterioară,istoricul vizual familial,starea de sănătate,aparenta fizică,aparenta psihologică și analiza nevoilor vizuale.

3.2 Inspecția preliminară

Această etapă începe din momentul anamnezei unde se acorda atenție următoarelor aspecte: structura și mobilitatea fetei,particularități ale pleoapelor,poziția și acțiunea pleoapelor,caracteristicile genelor și sprâncenelor,poziția și mișcarea globilor oculari,starea corneei,reflexe pupilare,etc.

Pacientul nu a prezentat caracteristici care să indice vreo patologie oculară,având aspect normal/sănătos.

În continuare se va inspecta prin biomicroscopie globul ocular împreună cu anexele sale .

Conjunctiva palpebrală are aspect jilav,strălucitor,fără inflamații sau afecțiuni glandulare.

Marginile pleoapelor au același aspect fin și strălucitor,fără a se observa vreo anomalie la nivelul glandelor Meibomius.Genele au aspect normal,direcția de creștere spre exterior și curbate,fără depuneri.

Conjunctiva bulbară și aspectul globului ocular se face tot în lumina focalizata oblic,punând pacientul să privească în direcțiile cardinale,cu specificația ca în momentul privirii în jos îi ridicăm pleoapa superioară.Nu s-au constatat anomalii,aspectul fiind normal,fin și strălucitor.Acest aspect indica și prezența peliculei de film lacrimal astfel încât există o hidratare suficientă.Meniscul lacrimal s-a studiat calitativ cu ajutorul biomicroscopului cu lampa cu fantă,în lumina difuză,observându-se în partea inferioară în momentul în care pacientul privește în sus și trăgând în jos pleoapa inferioară,o cantitate suficientă a meniscului lacrimal,prezentându-se cu aspect strălucitor,fără impurități sau incluziuni.

Cu ajutorul unui fascicul de lumină paralelipipedic,îngust și cu lungime medie,se va inspecta corneea.Polul anterior poate fi observat că o suprafață luminoasă corespunzătoare primei fete a paralelipipedului.Se baleiază fasciculul pe toată suprafața acesteia,urmărind existența fisurilor,mătuirilor sau pierderilor de țesut.Corneea studiată are aspect normal,fără particule sau abraziuni,părând că nu se abate de la forma aparent normală (aspect observat din forma fasciculului luminos). Se inspectează pupilele ,cu atenție deosebită asupra reflexelor pupilare. Pentru aceasta se va folosi o lampă stilou car se va deplasa dinspre periferie și se va nota răspunsul consensual(mioza).

Urmează studierea cristalinului focalizând fasciculul luminos ,iluminând direct cristalinul,observându-se ca un obiect luminos pe fond întunecat.Acesta nu prezintă opacifieri sau deplasări.

Se utiliza oftalmoscopul cu tehnica oftalmoscopiei directe cu un fascicul puternic de lumină.Selectând o lentilă de putere mare din capul oftalmoscopului s-au observat un aspect transparent,fără existența unor opacități sau altor formațiuni.

Tot cu oftalmoscopul s-a studiat aspectul retinei așa cum s-a menționat în capitolul anterior și nu s-au constatat anomalii ale acesteia sau obstrucții la nivelul venei centrale sau arterei oftalmice.

S-a constatat o stare generală de sănătate oculară bună,care conduce la presupunerea unui simplu viciu de refracție ,fără alte afecțiuni oculare.

3.3 Examenul analitic funcțional

Înainte de a începe examenul analitic funcțional,se măsoară distanta interpupilara a pacientului și se constată ochiul director.

Testul nr 1 Oftalmoscopia

Acest test are ca scop observarea transparentei mediilor oculare,aranjamentul structurilor și starea acestora.Ca materiale se utilizează un oftalmoscop electric și o țintă pentru vederea la distanță.Se ajustează iluminarea în laborator astfel încât să fie scăzută.Se așează pacientul pe scaun cu capul drept,rugându-l să privească țintă.Inspecția se realizează cu ochiul corespondent(ochiul drept al pacientului cu ochiul drept al optometristului și ochiul stâng cu ochiul stâng).Se selectează lentila convexă de +20 dpt a oftalmoscopului și se observa corneea,conjunctiva și pleoapele,iar apoi se scade progresiv puterea acesteia pentru a observa umoarea apoasă ,cristalinul și umoarea sticloasă.Pentru a examina fundul de ochi se schimbă din nou lentila oftalmoscopului și se baleiază instrumentul pentru a observa o zonă cât mai mare ,rugând pacientul să își miște ochiul corespunzător pentru a putea vizualiza zona de interes.Pentru a observa regiunea maculară și foveea se instruiește pacientul să privească direct în oftalmoscop,iar prin fixarea sa pe reticul se apreciază poziția foveei în raport cu acesta.

Rezultate:

S-au constatat structuri normale,medii transparente,aliniere foveală stabilă și centrata .

Rezultatele corespund testării preliminare.

Testul nr 2 Keratometrie

Se observa astigmatismul corneei(razele meridianelor principale ,orientarea lor și puterile acestora).S-a utilizat keratometrul Bausch&Lomb pentru acest test.Iluminarea camerei a fost setată la un nivel normal.S-a rugat pacientul să se așeze pe scaun și să își fixeze bărbia și fruntea pe suportul de cap,apoi i s-a ajustat înălțimea suportului de bărbie astfel încât colțul ochiului să fie în dreptul reperului de pe brațul suportului.I s-a ocluzat ochiul netestat.S-a instruit pacientul să fixeze centrul aparatului,privind drept.S-a ajustat aparatul astfel încât imaginea să fie netă și să se observe mirele(cele 4 imagini ale mirelor reflectate pe cornee),apoi s-a căutat unirea în prelungire a liniilor centrale ale mirei roșii și verzi centrale.S-a înclinat keratometrul până când mirele au fost coliniare și s-a rotit tamburul pentru a le apropia astfel încât să fie în prelungire și s-au citit valorile razelor,respectiv ale puterilor pe meridianele respective.Procedura a fost repetată pentru celălalt ochi.

Rezultate:

S-a constatat o bună calitate a mirelor(nedeformate).

Ochiul drept:

R1=7.95 mm; R2=8.15 mm; Φ1= 40.75 dpt ax 45o ; Φ2=40.25dpt ax 135 o

Astigmatismul= Φ1- Φ2=40.75- 40.25= 0.5 dpt ax 45 o

Ochiul stâng:

R1= 8 mm; R2= 8.15 mm ; Φ1=42 dpt ax 0 o ; Φ2= 41.7 dpt ax 90 o

Astigmatismul= 0.3 dpt ax 0 o

Testul nr 3 Forie obișnuită în vedere departe

Se evaluează foria cu care s-a obișnuit pacientul,utilizând foropterul cu prisme variabile și liniile verticală și orizontală de litere corespunzătoare acuității maxime(Vb=1 sau Vb=0.8)

Se așează pacientul pe scaun și se setează compensarea acestuia.Se adaugă unui ochi o prismă cu putere suficient de mare pentru a rupe fuziunea și a crea diplopie(de obicei 6-8 pdpt) cu baza sus.În fata celuilalt ochi se adăuga o prismă de 15 pdpt cu baza internă pentru a deplasa deplasa la nivel retinian una dintre cele două imagini,apoi se reduce progresiv puterea prismei până când pacientul raportează alinierea.Procedura se repetă și la celălalt ochi.

Procedură este explicitata în ANEXA 1

Rezultate:

OD: 0 pdpt OS: 0.5 pdpt BI (exoforie 0.5 pdpt)

Testul 3A. Foria obișnuită în vederea aproape

Se evaluează foria cu care s-a obișnuit pacientul în vedere aproape,utilizând foropterul cu prisme variabile și liniile verticală pentru aproape corespunzătoare acuității maxime.

Se așează pacientul pe scaun și se setează compensarea acestuia.Distanța la care se afla proxotipul este de 40 cm.Se adaugă unui ochi o prismă cu putere suficient de mare pentru a rupe fuziunea și a crea diplopie(de obicei 6-8 pdpt) cu baza sus.În fata celuilalt ochi se adăuga o prismă de 15 pdpt cu baza internă pentru a deplasa deplasa la nivel retinian una dintre cele două imagini,apoi se reduce progresiv puterea prismei până când pacientul raportează alinierea.Procedura se repetă și la celălalt ochi.

Rezultate:

OD: 4 pdpt BI (exoforie 4 pdpt) OS: 5 pdpt BI(exoforie 5 pdpt)

Testul nr 4. Skiascopie pentru departe

Acesta este un test de refracție obiectivă.Se utilizează un skiascop electric ,foropterul și ținta așezată la 5 m de pacient.Se diminuează iluminarea cabinetului.Se instruiește pacientul să privească binocular ținta.Se alege ca distanță să fie 0.5 m(se poate și de la 0.67 m).Se începe cu ochiul drept și se încearcă neutralizarea reflexului retinian în toate meridianele.Este de menționat că optometristul va examina pacientul cu același ochi cu care este examinat pacientul.După ce s-a neutralizat reflexul retinian la ochiul drept(cu ajutorul unor lentile care să îl facă să nu se mai deplaseze și să ocupe toată zona observabilă) ,se face același lucru pentru ochiul stâng,apoi se revine la ochiul drept,iar în final la stângul.

Rezultate:

S-a constatat neutralizare sferică

OD: lentila care a neutralizat reflexul: 0 dpt

OS: lentila care a neutralizat reflexul: -0.50 dpt

Astfel se constată puterea necesară compensării prin scăderea puterii corespunzătoare distanței de lucru: 1/0.5= 2 dpt

OD: 0 – 2= – 2.00 dpt OS: -0.50 – 2= – 2.50 dpt

Testul nr 5 Skiascopie pentru aproape

Testul se ocupa cu evaluarea capacității de a focaliza în vederea aproape.Se vor utiliza un skiascop,o țintă în T pentru aproape de acuitate 1 și 0.5 și foropterul.

Ținta se poziționează la 500 mm de pacient ,iar skiascopul se poziționează în planul țintei.Pacientul este instruit să numere literele țintei și se crește puterea convexă astfel încât să se obțină o mișcare opusă reflexului retinian,apoi se scade puterea lentilei progresiv până se obține neutralizare într-o secțiune principală apoi în cealaltă.

Rezultate:

Pentru a elimina influenta acomodării se calculează rezultatul net al testării astfel:

xNET= xGROS – Lag

OD: lentila utilizată +2.5 dpt OS: lentila utilizată +2.5 dpt

xGROS= 2.5-2= 0.5 dpt ; xGROS=2.50-2=0.5 dpt

Se folosește: xNET=xGROS ̶ Lag

OD:Pentru exoforie în vedere aproape 4 pdpd

xNET=0.5 – 0.5= 0.00dpt[inf]

OS:Pentru exoforie în vedere aproape 5 pdpd

xNET= 0.5 – 0.62= – 0.12 dpt [inf]

Testul nr 6. Skiascopie la 1 m

Se observa punerea la punct la distanță de 1 m și se utilizează foropterul ,skiascopul și ținta la distanță de 1 m.Testul se începe cu compensarea de la cel anterior.Aceasta compensare va genera o mișcare în sens opus a reflexului.Se va mări puterea convexă până în momentul deplasării reflexului contra în toate secțiunile,apoi se va reduce până în momentul neutralizării.Se va începe testarea cu ochiul drept,apoi cu cel stâng,iar la final se revine.

Rezultate:

OD: reflexul este neutralizat cu lentila de -0.5 dpt

OS: Lentila care neutralizează are puterea – 1 dpt

Testul 7. Testul subiectiv

Această metodă este una subiectivă,în care se lasă la aprecierea pacientului netitatea imaginilor .Se utilizează foropterul,distotipul,testul Parent,cilindrul în cruce și testul rosu-verde.

Verificăm ca foropterul să fie la setările inițiale

.

Fig 3.1

Reglăm distanta interpupilara

Fig 3.2

Ocluzam ochiul dominant

Fig 3.3

Așezăm foropterul în fata pacientului

Fig 3.4

Setam distanța dintre foropter și pacient astfel încât să avem distanta vertex 12mm

Fig 3.5

Verificam dacă “bula” este la mijloc astfel încât cei doi ochi să fie pe aceeași orizontală

Fig 3.6

Mărim puterea lentilei sferice cu +3 dpt față de lentilă de bază.Pornim proiectorul pe rândul de acuitate 0.1Pacientul nu distinge ,deci scădem cu 0.25 dpt puterea lentilei.Când distinge optotipurile,trecem la următorul rând de acuitate și repetam: dacă distinge,trecem la rândul următor,dacă nu,scădem cu 0.25 dpt.La rândul de acuitate 0.6 ,se face testul de astigmatism cu cadranul Parent conform ANEXEI 2(S-au adăugat cilindri: OD:0.5 dpt ax 45 OS:0.25 dpt ax 0).După testarea la astigmatism ,se revine la testare până când pacientului I se obține acuitate 1.0.La final,se finisează corecția cu cilindrul în cruce, rezultând pentru pacient o mai bună vedere în absența acestora.Pentru verificare se face testul bicolor .

Rezultat:

OD:-2.00 dpt

OD:-2.50 dpt

Testul nr 8. Foria indusă în vedere departe de compensarea determinată la testul 7

Se evaluează foria indusă de compensare.Utilizând foropterul cu prismele variabile și o linie verticală de acuitate 1 se va proceda astfel: Foropterul se va seta pentru distanta interpupilara pentru distanță a pacientului și se reglează în acesta compensarea găsită la testul 7.În fața ochiului drept se așează prisma de 6 pdpt baza sus pentru spargerea fuziunii și diplopie,iar în fața ochiului stând ,o prismă de 15 pdpt baza internă.Se reduce puterea acestei prisme până când pacientul a raportat alinierea.Se procedează identic pentru ochiul stâng.

Rezultate:

OD: ortoforie

OS: ortoforie

Testul nr 9. Adducție reală la distanță

Acest test ajuta pentru evaluarea latitudinilor și ale rezervelor de fuziune în contextul vederii la distanță.Se utilizează foropterul cu prisme variabile și linia de litere corespunzătoare acuității 1.

Se ajustează nivelul de iluminare al camerei astfel încât să fie normal,pacientul purtând corecția la care se vor adăuga +0.25 (sau +0.50)dpt ambilor ochi,astfel acesta va sesiza o ușoară lipsă de netitate.Se roagă pacientul să rețină această imagine,apoi i se scot lentilele adăugate care au produs neclaritate.Se crește puterea prismelor cu baza externă până când acesta detectează același nivel al neclarității produs de lentilă sferică.

Rezultate:

Pacientul a văzut 1 linie de litere,iar primul rând de neclaritate a fost la 8 pdpt

OD:4 pdpt OS: 4 pdpt

Testul nr10 . Convergentă la distanță

Testul urmărește evaluarea latitudinilor și rezervelor de fuziune,folosind foropterul cu prisme variabile și linia de litere corespunzătoare acuității maxime a pacientului.

El este o continuare a testului anterior,mărind puterea prismatică (baza externă) simultan la ambii ochi ,până când pacientul a raportat dublarea liniei de litere ,creează senzația că s-ar deplasa sau devine mai lejer de citit.Această valoare este notată,iar apoi se diminuează puterea prismatică până la punctul de recuperare.Acest test s-a făcut continuu pentru a nu interveni reflexul de acomodare-convergență care să influențeze rezultatele.

Rezultate:

Spargerea fuziunii: 18 pdpt; Recuperarea : 10 pdpt

Testul nr. 11 Abducție la distanță

Testul are ca scop evaluarea rezervelor și latitudinilor de fuziune în contextul abducției,în vedere la distanță.Se vor folosi foropterul cu prisme variabile și linia de litere.

Se ajustează nivelul de iluminare al camerei astfel încât să fie normal,pacientul purtând corecția la care se vor adăuga +0.25 (sau +0.50)dpt ambilor ochi,astfel acesta va sesiza o ușoară lipsă de netitate.Se roagă pacientul să rețină această imagine,apoi i se scot lentilele adăugate care au produs neclaritate.Se crește puterea prismelor cu baza internă până când acesta detectează același nivel al neclarității produs de lentilă sferică,iar din acest punct se mai continua cu câteva dioptrii prismatice creșterea,apoi se scade până în momentul în care pacientul a indicat recuperarea,apoi se scade până la valoarea 0.

Rezultate:

Neclaritate: 2 pdpt;Spargere: 8 pdpt ;Recuperare: 4.5 pdpt

Se menționează că pacientul a raportat vederea a două linii de litere.

Testul nr.12 Forie verticală și ducțiuni verticale la distanță

Se urmărește evaluarea latitudinilor de fuziune și a rezervelor de fuziune în vedere la distanță,pe verticală. Se vor folosi foropterul cu prisme variabile și rândul de litere pentru acuitatea corespunzătoare celei maxime a pacientului.Testul se face cu compensarea găsită la refracția subiectivă.Astfel se setează în foropter aceasta compensare,iar apoi se continua adăugând în fața ochiului stâng o prismă pentru dublarea imaginii(10-15 pdpt)cu baza internă.Aceasta va crea o exoforie aparenta care ar trebui să spargă fuziunea și să dubleze linia pe orizontală.În fața ochiului drept se va așeza o prismă baza sus pentru deplasarea imaginii pe verticală de aproximativ 6 pdpt.Se va micșora valoarea acesteia până când pacientul raportează colinearitatea celor două rânduri.Dacă rezultatul acestuia indica heteroforie,se determina ducțiunile pe verticală îndepărtând prisma de la ochiul stâng,mărind prisma cu baza jos din fața ochiului drept până se reclamă spargerea fuziunii.Apoi se revine la 0 și se crește valoarea prismei cu baza sus până la spargere.Aceste două rezultate ar reprezenta supraducția,respectiv infraducția .

Valorile de recuperare în ambele cazuri se determina prin același algoritm folosit pentru cele orizontale.

Rezultate:

Forie verticală: OD: 0 pdpt ; OS: 0 pdpt

Testul nr.13B.Forie indusă de țintă apropiată cu compensarea determinată la testul 7

Se urmărește evaluarea foriei în vedere aproape a pacientului. Se utilizează foropterul, prisma variabilă și un optotip de fixare cu linie verticală de litere cu acuitatea maximă a pacientului în vederea aproape la distanța de 40 cm. Pacientului i se vor pune lentilele găsite la testul nr.7. Se reglează distanța interpupilară corespunzătoare vederii aproape.. Manipulările sunt făcute analog testului 3. Dacă subiectul nu poate citi, având acuitate corespunzătoare pentru distanță, se va mări valoarea compensării simultan la ambii ochi, adăugând treptat lentile de + 0,25 dpt, până când va putea citi .

Rezultate:

OD: exoforie 5 pdpt [inf] ; OS: exoforie 6 pdpt

Testul 14A.Cilindrii în cruce în vederea monoculară aproape

Metoda cilindrului în cruce este utilizată pentru determinarea compensării în condițiile monocularității.Se utilizează foropterul cu prisme variabile și cilindrii în cruce,iar ca ținta se va folosi optotipul cu linii paralele verticale și orizontale la distanță de 40 cm față de pacient.I se vor seta lentilele de la testul subiectiv .Se va reduce nivelul iluminării din cabinet,apoi se va ocluza ochiul netestat.Se va începe cu ochiul director.Cu ajutorul unei prisme(3 pdpt baza jos) puse în fața ochiului drept se va sparge fuziunea pe verticală,iar apoi în fața ochiului stâng de va pune o prismă de 3-6 pdpt baza sus.Pacientul va raporta diplopie.Se va întreba pacientul dacă imaginea superioară are toate liniile distincte și negre în aceeași măsură ,iar în caz contrar se va ajusta corecția cilindrică până în momentul în care acestea se egalează,procedând analog pentru ochiul stâng(imaginea inferioară).După acest pas,se vor pune în fața ochilor cilindrii în cruce cu axele la 90 grade,apoi se va mări în valoare absolută puterea sferică cu scopul de a face liniile verticale să fie văzute mai negre decât cele orizontale.Se cere pacientului să acorde atenție imaginii superioare și se reduce în valoare absolută puterea sferică până când acesta raportează egalitatea liniilor ,procedând analog pentru imaginea ochiului stâng.

Rezultate:

Pacientul a raportat egalitate de netitate în ambele imagini,nefiind necesare corecțiile cilindrice.

OD: – 2.00 BRUT OS: – 2.50 BRUT

Nu a fost necesară corectarea puterii lentilelor compensatoare.

Testul nr 14 B.Cilindrul în cruce în vedere binoculară aproape

Acest test urmărește evaluarea compensării cilindrice,cu mențiunea că nu se vor folosi prisme disociatoare. Se utilizează foropterul cu prisme variabile și cilindrii în cruce,iar ca ținta se va folosi optotipul cu linii paralele verticale și orizontale la distanță de 40 cm față de pacient.I se vor seta lentilele de la testul 14A .

Pacientul este întrebat dacă liniile verticale sunt mai nete decât cele orizontale.Dacă liniile orizontale sunt mai nete,atunci se va crește puterea lentilelor până când liniile verticale vor părea mai negre.Din acest punct,se reduce puterea lentilelor până când exista egalitate de netitate.

Rezultate:

OD: -2.00 dpt BRUT cilX bino OS: -2.50 BRUT cilX bino

Pacientul a raportat egalitate de netitate.

Testul nr 15A . Forie indusă de compensarea determinată la testul 14 A.

Se urmărește evaluarea foriei induse în plan orizontal de către compensarea din testul 14A în vederea aproape.Se va utiliza foropterul(cu distanța interpupilara reglată pentru vederea aproape),diasparametru,prisma(6 pdpt),optotipul cu linie verticală de litere.

Imaginea țintei va fi disociata cu ajutorul prismei de 6 pdpt cu baza sus,pusă la ochiul stâng,iar diasparametrul va fi setat la 15 pdpt baza internă la ochiul drept.Se va scădea treptat puterea prismei cu baza internă până ce pacientul raportează realiniere.

Rezultate:

OD: 0 pdpt OS: 0 pdpt

Testul nr 15 B Foria indusă de compensarea de la testul 14B în vedere aproape

Utilizând compensarea de la testul 14B,se va proceda analog testului trecut,însă neexistând modificări ale compensării,acestea coincid.

Rezultate:

OD: 0 pdpt OS: 0 pdpt

Valoarea control: OD:-2.00 dpt OS:-2.50 dpt

Testul 16A.Convergentă relativă pozitivă

Folosind foropterul,ținta linie verticală de acuitate maximă și prismele variabile se va evalua convergenta relativă pozitivă.Cu formula control pusă,se va așeza în fața fiecărui ochi prisma variabilă.Subiectul privește tinta aflată la 40 cm de acesta și se va crește binocular puterea prismelor(baza externă) până nu mai recunoaște literele optotipului.

Rezultate:

12 pdpt Nec

Testul 16 B Rezerva pozitivă de fuziune

Testul este o continuare a celui precedent,mărind puterea prismatică până când pacientul vede ținta din nou clară/citibila.Pentru a evita fuziunea,de la momentul clarificării optotipului ,se mai crește cu câteva dioptrii prismatice puterea actuală a prismei.Urmează să se reducă simultan puterea prismatică până când imaginile fuzionează,valoare care se reține,apoi se reduce la zero.

Rezultate:

20/14

Spargere: 20 pdpt Recuperare 14 pdpt

Testul 17A.Convergentă relativă negativă

Evaluarea acesteia se face folosind compensarea control. Se utilizează foropterul,ținta linie verticală de acuitate maximă și prismele variabile.Distanță de lucru este la 40 cm. Cu formula control pusă,se va așeza în fața fiecărui ochi prisma variabilă.Subiectul privește tinta aflată la 40 cm de acesta și se va crește binocular puterea prismelor(baza internă) până nu mai recunoaște literele optotipului.

Rezultate:

14 pdpt Nec

Testul nr 17B.Rezerva negativă de fuziune

Fiind o continuare a celui precedent,se vor mări puterile prismatice până când acesta raportează că linia este citibila sau se dublează sau se deplasează .De la această valoare(consemnată) se va mai mări cu 3 pdpt puterea prismatică.De la acest punct,se va scădea lent puterea prismelor.Când pacientul raportează reîntregirea imaginii ,se notează suma prismelor,apoi se revine la valoarea 0.

Rezultate:

20/16

Spargere: 24 pdpt Recuperare: 18 pdpt

Testul nr 18 Forie și ducțiune verticală în vedere aproape

Testul are ca scop evaluarea ducțiunilor pe verticală și a foriilor.Se va utiliza foropterul ,o linie orizontală cu acuitate maximă a pacientului și prisme variabile.Se va regla distanta interpupilara corespunzătoare vederii aproape,apoi se va pune compensarea pentru aproape.Pentru a obține diplopie pe orizontală,se pune o prismă de 15 pdpt baza internă în fața ochiului stâng, în fața ochiului drept ,prisma de 6 pdpt baza sus.Se va scădea puterea prismei baza sus până ce pacientul a raportat alinierea,valoare care exprimă foria verticală a subiectului,apoi se elimină prisma cu baza internă.Se va mări treptat în fața ochiului drept prisma cu baza jos până în momentul în care pacientul are diplopie(aceasta fiind valoarea supraducției).Se va scădea valoarea acesteia până la recuperarea fuziunii.Se revine la valoarea 0 ,apoi se mărește prisma cu baza sus până la spargerea fuziunii(infraducție dreapta),apoi se scade până la recuperare.Se execută la fel pentru ochiul stâng.

Rezultate:

OD:supraducție +6 rec +1.5; infraducție -2 rec -0.5

OS: supraducție +6 rec +1; infraducție -3 rec -1

Testul nr 19. Amplitudinea de acomodare

În cadrul acestui test,se folosesc foropterul și proxotipul.Iluminarea încăperii este obișnuită,iar tinta puternic iluminată.Se așează țintă la o distanță de 33 cm,iar pacientul poarta compensarea de la testul nr 7.Se instruiește pacientul să citească cu voce tare rândul de acuitate maximă.Dacă acesta poate citi,se adaugă progresiv binocular lentile sferice negative(-0.25 dpt) până când rândul de acuitate 1 este neclar în totalitate.Iar amplitudinea de acomodare se calculează adunând +2.50 la valoarea lentilelor negative.Dacă acesta nu vede,se adaugă lentile pozitive de +0.25 până acesta vede clar,iar amplitudinea este egală cu diferența dintre puterea necesară compensării distanței de lucru și valoarea lentilelor adăugate.Testul se va face și monocular.

Rezultate:

Pacientul vede.

A=| -2.25 -1.50-2.50|= 6.25 dpt

OD: |-2-(-5.50)+2.50|=6 dpt OS=|-2.50-(-5)+2.50|= 5 dpt

Testul nr 20 Acomodare relativă pozitivă

S-au utilizat ca materiale de lucru:foropterul și ținta de acuitate maximă a pacientului,așezată la 40 cm de pacient.Testul se face cu compensarea control.Se crește valoarea lentilelor divergente(se micșora dacă ar fi purtat convergente) până când nu mai reușește să citească optotipurile de pe țintă,apoi se revine la valoarea control și se consemnează.

Rezultate:

Suma lentilelor adăugate:-4.00

OD: -2.00+(-2.00)= – 4.00 dpt

OS: -2.50+(-2.00)=- 4.50 dpt

Testul nr 21 Acomodarea relativă negativă

S-au utilizat ca materiale de lucru:foropterul și ținta de acuitate maximă a pacientului,așezată la 40 cm de pacient. Testul se face cu compensarea control.Se reduce valoarea lentilelor divergențe (se crește cea convergenta dacă era cazul) până când pacientul nu mai recunoaște optotipurile.

Rezultate:

Suma lentilelor: +1.50 dpt

OD: -2+0.75= -1.25 dpt

OS:-2.50+0.75= -1.75 dpt

Testul nr 22 Reflexul pupilar

Scopul este de a testa echilibrul orto și echilibrul parasimpatic de la nivelul irisului.Se folosește lampa stilou și un distotip așezat la 5 m de pacient.Se reduce nivelul de iluminare din cabinet și se roagă pacientul să privească binocular ținta.Se vor studia reflexul fotomotor și reflexul consensual astfel:Reflexul fotomotor se va testa așezând lampa stilou pe axa pupilei ,la o distanță de 2 cm și obturând lumina pentru a nu pătrunde în celălalt ochi în momentul aprinderii acesteia.Se repeta pentru celălalt ochi.Reflexul consensual se evaluează iluminând un ochi,dar observând reacția celuilalt,lampă stilou rămânând aprinsă.

Rezultate:

Reflexul fotomotor: contracție

Reflexul consensual: se contracta ambele pupile

Testul nr 23 Reflexul de compensare a mișcărilor corpului

Testul se ocupa cu evaluarea independenței mișcărilor oculare față de cele ale corpului său capului.Se utilizează o sursă statică și punctiforma de iluminare în condițiile unei iluminări normale ale încăperii.Sursa se așează la nivelul rădăcinii nasului,în planul median al capului,fiind depărtată de cap cu câțiva centimetri.Pacientul este instruit să fixeze ținta,mișcând capul pe orizontală de la stânga la dreapta și invers.

Rezultate:

Fără pierderi de fixare ,cu mișcări ample ale capului și lipsite de mișcări asociate.

Testul nr 24.Reflexul de versiune

Acest test evaluează capacitatea subiectului de a reuși să mențină fixarea pe o țintă dinamică.Se utilizează lampa stilou,iar încăperea are o iluminare normală.Lampa stilou se poziționează la 10 cm de rădăcina nasului,la înălțimea ochilor,în plan median.Aceasta se va mișca în arc de cerc în plan orizontal,iar subiectul este instruit să mențină fixarea pe țintă .

Rezultate:

Fixare continua cu mișcări ample și regulate ale ochilor,fără mișcări ale capului său corpului.

Testul nr 25 Urmăriri oculare

Acest test are ca scop evaluarea versiunilor în direcțiile principale.Se utilizează lampa stilou,iluminarea camerei fiind normală.Pacientul este rugat să se așeze pe scaun,iar lampa stilou se așează la distanța Harmon.Lampa stilou se va mișca vertical,perpendicular pe planul median al corpului (sus,jos și la 45o).Se cere pacientului să urmărească lampa.

Rezultate:

Urmăriri continue,fără pierderi de fixare sau mișcări asociate.

Testul nr 26 Mișcare în vederea aproape

Se urmărește tendința binoculară în contextul lipsei vederii binoculare în vederea aproape..

Se va utiliza lampa stilou alături de un ocluzor,iluminarea fiind normală în încăpere. Lampă se plasează în planul median ,la înălțimea ochilor,la jumătatea distanței Harmon și i se cere pacientului să o fixeze binocular,apoi se ocluzeaza un ochi (fără să îl atingem).La un interval de 5 secunde se descoperă ochiul ocluzat și se observa mișcările acestuia.Analog se procedează și pentru celălalt ochi.

Rezultate:

OD: ușoară adducție

OS:ușoară adducție

Testul nr 27. Mascare în vedere departe

Se urmărește tendința posturii binoculare în absența fuziunii la distanță.Se vor utiliza lampa stilou și un ocluzor,iluminarea fiind normală în cabinet.Lampă se așează în plan median ,la înălțimea ochilor,la distanță de 5m de pacient.Pacientul este instruit să fixeze izvorul luminos binocular,apoi se obturează un ochi.La 5 secunde ,se descoperă ochiul și i se analizează mișcarea.Testul se repeta pentru celălalt ochi.

Rezultate:

OD:nu se mișcă

OS:ușoară mișcare temporo-nasală

Testul nr 28. Testul Worth

Scopul testului este de a evalua capacitatea subiectului de a menține vederea simultană la apropiere și la depărtare.S-a utilizat testul Worth proiectat pe ecran și foropterul cu filtrele roșu și verde.Testul s-a proiectat la distanța Harmon de pacient,apoi s-a depărtat progresiv de acesta până la 5 m.Se întreabă pacientul câte puncte luminoase observa și culorile acestora.

Rezultate:

Aproape:4 puncte

Distanța:4 puncte

Testul nr 29 Perimetrie

Se testează limitele câmpului de sensibilitate vizuală a ochilor.Se utilizează un perimetru.Se așează pacientul pe scaun,poziționându-i capul pe un reazem special.Se va obtura ochiul netestat.I se cere pacientului să privească punctul central,iar o țintă va fi deplasată dinspre exterior carte interior pe un meridian și se roagă pacientul să anunțe când apare ținta în câmpul vizual și când dispare.Această operațiune se face pentru 16 meridiane și se trasează diagrama.

Rezultate:

Limitele câmpului vizual în direcțiile principale: sus:50 o ; jos:65 o ; nazal: 60 o; temporal: 90 o

Se constată prezența scotomului fiziologic .

Testul nr 30. Campimetrie

Testul evaluează dacă retina este sensibilă în jurul foveei,într-o regiune de 25o.Se utilizează ecranul tangent și o țintă albă poziționată în vârful unei tije.Pacientul este așezat la 0.5 m de ecranul tangent,având capul fix și obturându-se ochiul netestat.Se cere pacientului să privească centrul ecranului.Ținta se așează în mijlocul proiecției petei oarbe situate la dreapta în cazul ochiului drept și se deplasează pe cele 8 direcții principale cu scopul de a determina mărimea papilei.Deplasând ținta de la periferie către centru în lungul celor 8 meridiane se pot depista scotoamele existente în câmpul vizual.

Rezultate:

În zona papilei,ținta a fost văzută permanent.S-a constatat existenta scotomului fiziologic.

Testul nr 31 Caroiajul Amsler

Acest test arata sensibilitatea retinei într-o zonă centrală la 20-30 cm față de pacient.Se utilizează un joc de caroiaje și un ocluzor.Pacientul poarta compensarea și fixează centrul caroiajului.Se roagă pacientul să menționeze dacă vede cele 4 lături și cele 4 colțuri ale caroiajului și dacă liniile sunt paralele sau dacă apar zone neclare sau dacă există adâncituri.

Rezultate:

Se observa clar tot caroiajul

Testul nr 32. Vederea culorilor

Testul determina sensibilitatea ochiului pentru diverse lungimi de undă.Se folosesc jetoane colorate,fiecare culoare apărând pe 2 jetoane.I se cere pacientului să aranjeze jetoanele de aceeași culoare.

Rezultate:

Împerechere realizată corect

Testul nr 33.Discriminarea detaliilor

Acest test determina acuitatea în vederea aproape și departe.Se folosesc ochelarii cu ocluzor,proiector de teste(pentru departe) și proxotip cu litere negre pe fond alb.Se ocluzează ochiul netestat se cere pacientului să recunoască optotipurile prezentate (ele vor crește la nivel de acuitate).Dacă subiectul nu recunoaște toate optotipurile de pe o linie de acuitate,se izolează un optotip.Se procedează analog pentru celălalt ochi.

Rezultate:

Departe: OD: 0.7;OS:0.6 ; Aproape:OD:1 OS:1

Testul nr 35. Memorie vizuală

Acest test este folosit pentru evaluarea memoriei vizuale.Se utilizează un set de cartoane cu dimensiunile 15×10 ,prezentând figuri organizate din ce în ce mai complex și un cronometru.Examinatorul se așează la distanță de 1 metru de pacient căruia i se dau o hârtie și un instrument de scris.I se prezintă pacientului 5 secunde un cartonaș,apoi se așteaptă 10 secunde ,după care se cere pacientului să reproduc desenele din cartonaș.Se repeta pentru încă 10 cartonașe,fiecare având o organizare din ce în ce mai complexă.

Rezultate:

Reproducere completă

Testul nr 36. Viteza de citire

Acest test evaluează funcționarea mecanismelor care iau parte la procesul de citire.Se utilizează o baterie de 6 teste de lectură conforme vârstei pacientului.Se va înregistra durata lecturii ,apoi se va calcula viteza de lectura și eficacitatea lexică.

Rezultate:

V1==350.87 cuvinte/minut

Rv= =1.0025

Se încadrează în norme.(motricitate oculară bună:deplasare rapidă și opriri lungi),postura normală,nu vorbește în timp ce citește.

Testul nr 37.Testul roșu verde pentru vederea la distanță

Este un test pentru verificarea compensării,utilizând o țintă alcătuită dintr-o jumătate roșie și una verde care conține aceleași figuri în fiecare jumătate,foropterul sau trusa de testare.

Iluminarea cabinetului va fi setată la un nivel normal,se obturează ochiul netestat,iar celălalt fixează ținta și i se cere să spună dacă optotipurile par mai negre pe o culoare decât pe cealaltă.Se adaugă sau se scade din puterea lentilelor în funcție de culoarea pe care se vede mai intens până în momentul în care se egalizează .Se procedează la fel pentru celălalt ochi,apoi binocular cu testul roșu-verde polarizat.

Rezultate:

Pacientul a avut înainte de finisarea corecției

OD: -2.50dpt OS:-2.25 dpt

Cu ochiul drept vedea mai clar pe verde,deci i s-au adăugat succesiv +0.25 dpt de două ori până la egalitate.Cu ochiul stâng,vedea mai bine pe roșu și i s-au adăugat -0.25 dpt,moment în care a declarat egalitatea de netitate pe cele două culori.

Binocular,testul era văzut complet,având aceeași netitate.

Testul nr 38 Testul roșu-verde în vedere aproape

Este un test pentru verificarea compensării pentru apropiere ,utilizând o țintă pentru vedere aproape alcătuită dintr-o jumătate roșie și una verde care conține aceleași figuri în fiecare jumătate,foropterul sau trusa de testare.

Iluminarea cabinetului va fi setată la un nivel normal,se acoperă ochiul netestat,iar celălalt fixează ținta așezată la distanța Harmon și i se cere să spună dacă optotipurile par mai negre pe o culoare decât pe cealaltă.Se va apropia ținta de pacient până când pe verde va fi mai clar decât pe roșu,apoi se depărtează până când anunța că este mai clar pe roșu.I se cere pacientului să se apropie până la egalitate de netitate și se măsoară această distanță.Dacă este prea scurtă se adaugă lentile convergente,dacă este pre lungă,se adaugă lentile divergente la corecția actuală a pacientului. Se procedează la fel pentru celălalt ochi,apoi binocular cu testul roșu-verde polarizat.

Rezultate:

Ținta este văzută egal din primul moment în care i-a fost prezentată.

OD: -2.00dpt OS:-2.50 dpt

Mai clar pe verde: 25 cm Mai clar pe verde: 22 cm

Mai clar pe roșu : 90 cm Mai clar pe roșu : 85 cm

Distanța egalității: 40 cm Distanta egalității: 42 cm

Nu necesită modificarea compensării.

Testul nr 39. Eficacitate vizuală

Se testează calitatea și cantitatea informațiilor asimilate în timpul citirii.Se utilizează o baterie de teste de înțelegere analitică care este anex celui pentru viteza de lectură.Se efectuează ca o continuare a testului 36.Acesta conține un chestionar cu răspunsuri multiple.Testul de nivel I este bazat pe imagini,iar celelalte pe întrebări.Timpul nu este un factor determinant al acestui test.Se vor consemna răspunsurile bune și se va calcula eficacitatea de înțelegere și randamentul lexic.

Rezultate:

Eficacitatea de înțelegere: Re===1.28

Randamentul lexic: Rl=Rv * Rc=1.0025*1.28=1.28

Anexa 1-Forii orizontale în vedere la distanță

Pregătirea pacientului:I se explica procedura ce se va aplica ,necesitatea ei și rezultatele oferite.

Se efectuează măsurarea distanței interpupilare cu rigleta.

Se stabilește ochiul DOMINANT.

Se așează pacientul pe scaunul de testare ,urmând reglarea înălțimii scaunului.

Facem reglajele pentru metoda de testare a foriilor orizontale pe foropter/ochelarul de probă.(Pacientul poarta corecția dacă are) și se prezintă pacientului o coloană de litere la distanță de 5-6m

La OD se pune o prismă BS/BJ cu care vom dedubla imaginea

La OS punem o prismă BI cu care o vom deplasa pe orizontală

Creștem puterea prismatică a OD până vede două imagini

La OS creștem valoarea prismei BI până imaginea s-a deplasat

Se scade lent valoarea ei până când pacientul raportează alinierea celor două imagini

Valoarea prismei și poziția ei(BI/BE) va indica tipul și valoarea foriei Norma:0.5 exoforie( 0.5 BI)

Responsabilități: Rezultatele testării depind de: pregătirea și experiența optometristului și calitatea informațiilor primate de la pacient.Optometristul trebuie să posede bune abilități și cunoștințe de comunicare.

Înregistrări:Informațiile obținute de la pacient referitoare la starea de sănătate generală și oculara ,rezultatele înregistrărilor din timpul testului și rezultatele specificate și notate pe fișa individuală a pacientului.

FORII Orizontale

Facem reglajele pentru metoda de testare a foriilor orizontale pe foropter/ochelarul de probă.(Pacientul poarta corecția dacă are)

I se prezintă pacientului o coloană de litere la distanță de 5-6m

La OD se pune o prismă BS/BJ cu care vom dedubla imaginea

Creștem puterea prismatică a OD până vede două imagini

La OS punem o prismă BI cu care o vom deplasa pe orizontală

Creștem puterea prismatică la OS până se deplasează imaginea

Se scade lent valoarea ei până când pacientul raportează alinierea celor două imagini.

OS:0.5 pdpt exoforie

ANEXA 2 –Testarea astigmatismului

(2.1)Afișarea Cadranului Parent

(2.2)Reglăm axul cilindrului pe bisectoarea “pachetului” de linii

(2.3)Se introduce cilindru de -0.25

(2.4)Dacă am executat o rotație completă de ax ,iar pacientul nu vede mai bine,mai adăugăm -0.25 dpt la cilindru

(2.5)După creșterea puterii cilindrului,se rotește axul cu câte 10 până vede cel mai clar

Capitolul 4. Stabilirea compensării. Calculul soluției de compensare.

În urma testărilor optometrice,s-a stabilit compensarea sferică a pacientului cu o lentilă sferică divergenta de -2.00 dpt pe ochiul drept și -2.50 dpt pe ochiul stâng , întrucât acesta a raportat un confort mai bun în lipsa lentilelor cilindrice,având totuși astigmatism fiziologic .

Pentru soluția aeriană de compensare , se va recurge la un calcul de drumuiri optice.

Legea lui Snellen este cea care dezvoltă conceptul de raza de lumină prin care se va urmări înțelegerea locului geometric al unui punct de pe frontul de una divergent care este emis de un punct obiect.Drumuirea reprezintă studiul traiectoriilor razelor de lumină care traversează un sistem optic.Pentru realizarea drumuirii se apelează în mod iterativ un set de relații care simulează propagarea razelor de lumină printr-un sistem optic,în anumite ipoteze.

4.1 Drumuirea trigonometrică

Este o procedură mai simplă de investigație deoarece este restricționată la o secțiunea transversală prin sistemul optic. A avut o însemnătate în epoca dinaintea apariției calculatoarelor folosindu-se în prezent foarte puțin. Pentru dioptrul la care ne referim, datele de intrare în drumuire sunt abscisa obiect și unghiul cu care trebuie să calculăm datele de ieșire din drumuire constând în unghiul și abscisa imagine .

Cu datele de ieșire ale dioptrului la care ne referim se calculează datele de intrare pentru dioptrul care urmează, procesul decurgând în mod identic până la ultimul dioptru. Aplicând teorema sinusurilor în triunghiul OIC obținem relația:

Figura 4.1

din care rezultă

. (4.1)

Din legea refracției:

rezultă

. (4.2)

Observăm că:

de unde rezultă

(4.3)

Aplicând teorema sinusurilor în triunghiul IO’C obținem relația:

din care rezultă

. (4.4)

Din figura 4.1 se pot deduce relațiile de trecere la dioptrul următor:

; (4.5)

. (4.6)

Pentru a avea valabilitate grupul de relații trebuie să îndeplinească condiția:

, deoarece altfel raza optică nu întâlnește dioptrul, și condiția , deoarece altfel se produce reflexia totală.

Tabelul 4.2 Drumuirea trigonometrică

Dacă totuși una din condiții nu este îndeplinită, ca și la drumuirea vectorială se acționează corespunzător asupra sistemului optic cu o apertură mai mică, cu un număr de deschidere mai mare sau micșorând câmpul obiect. Succesiunea relațiilor de calcul este prezentată în tabelul 5.2.

4.2 Drumuirea paraxială

Drumuirea paraxială, cu toată simplitatea ei, reprezintă setul de relații cel mai des folosit în analiza sau proiectarea sistemelor optice. O întâlnim la calculul caracteristicilor paraxiale ale componentelor optice și la definirea valorilor de comparație la evaluarea sistemelor optice. Poate fi privită ca limita către care tind valorile obținute cu drumuirea vectorială sau cu drumuire trigonometrică.

Pentru dioptrul la care ne referim distanța s se numește abscisă obiect, iar distanța L abscisa obiect oblică. După refracția produsă în punctul de incidență I se produc abscisele și figura 4.1.

Din triunghiul OIC rezultă:

de unde rezultă (4.7)

În mod similar din triunghiul ICO’ rezultă:

(4.8)

Dacă se face raportul acestor ecuații și se ține seama de legea refracției se obține:

sau . (4.9)

Înmulțim cu și dăm factor comun abscisa obiectiv, respectiv abscisa imagine, obținem:

(4.10)

Această ecuație se poate scrie sub forma unei diferențe și poartă numele de invariantul general dioptric:

. (4.11)

Când rapoartele și , invariantul general dioptric devine

(4.12)

fiind denumit invariantul paraxial sau invariantul lui Abbe și care pentru utilitate se scrie sub formă:

(4.13)

Figura 4.2

Relația 4.13 face legătura între mărimile aduse în discuție n, n', s, s', r. Din ea se poate explicită una funcție de celelalte.

(4.14)

Se precizează că explicitarea lui n respectiv n' nu prezintă interes practic decât în situații teoretice orientative pentru aprecierea indicelui de refracție și alegerea indicelui sticlei cu valoarea cea mai apropiată de aceia calculată.

În aceste expresii termenul depinde de caracteristicile constructive ale dioptrului sferic, caracterizând puterea de refracție a acestuia și poartă numele de convergență. În unele lucrări convergența mai este denumită și putere dioptrică .

De cele mai multe ori se folosește expresia abscisei imagine care pentru a ocolii nedeterminarea produsă de situația când se poate scrie sub formă:

(4.15)

din care se vede că pentru rezultă .

Pentru dioptrul următor

(4.16)

(4.17)

Dacă devine zero, devine și el egal cu zero și formula 4.17 pentru calculul valorii nu mai funcționează întrucât vă da mereu zero. Pentru a repune formula iterativă a lui în funcțiune, trebuie testat înainte de folosirea formulei dacă h la care ne referim este zero (=0). În caz afirmativ se folosește formula

(4.18)

dedusă din figura 5.3, care urmează.

Figura 4.3

Succesiunea relațiilor de calcul este prezentată în tabelul 4.3.

Tabelul 4.3 Drumuirea paraxială

4.3. Drumuirea paraxială în raport cu o rază optică înclinată

Dintr-un punct luminos pleacă întotdeauna un fascicul de raze divergent care după traversarea unui sistem optic se transformă într-un fascicul convergent sau divergent ce se aglomerează în jurul unui punct din spațiu. Puține raze din fascicolul emergent se intersectează.

Cu drumuirea vectorială sau cu drumuirea trigonometrică se poate determina prin calcul, traseul razei emergente corespunzătoare unei raze incidente selectate din fascicolul divergent care pleacă dintr-un punct luminos.

Nu există nici o posibilitate ca din parametrii care definesc traseul unei raze emergente să se calculeze traseul unei alte raze. Totuși se poate găsi o legătură dată de două formule, una în plan meridional și una în plan sagital, pentru o rază care pleacă din punctul luminos la care ne referim sub un unghi foarte mic față de o rază considerată de referință. Domeniul unghiurilor mici din jurul unei raze de referință poartă numele de paraxial și are proprietatea că funcțiile trigonometrice se pot liniariza.

4.3.1Formula drumuirii paraxiale în raport cu o rază optică înclinată în plan meridional

Considerăm dioptrul sferic de rază cu centrul de curbură în punctul C figura 4.6. În secțiunea meridiană, considerăm raza care pleacă din punctul B că are incidența cu dioptrul în punctul P și formează unghiul de incidență . Printr-un calcul vectorial sau trigonometric se obține raza emergentă cu unghiul de refracție . Notăm abscisa punctului B față de punctul P cu . Considerăm în planul meridian raza care pleacă din punctul B și ajunge în punctul G materializând unghiul infinit mic . Urmărim să determinăm abscisa unde raza emergentă razei BG intersectează raza emergentă razei BP. Ținând cont de regulă semnelor din optică, din figură se vede că și diferențiind, obținem . Deoarece raza BG este foarte apropiată de raza BP, segmentul PG se poate asimila cu segmentul de tangentă din punctul de incidență P. În aceste condiții:

(4.19)

pe de altă parte:

(4.20)

și astfel putem scrie:

(4.21)

(4.22)

(4.23)

(4.24)

Figura 4.4

într-un mod analog rezultă

(4.25)

Diferențiind legea refracției obținem:

(4.26)

Relația 5.26 împreună relațiile 5.24 și 5.25 conduc la:

(4.27)

Grupând termenii corespunzător obținem formula lui Gullstrand (Young) în plan meridian:

(4.28)

4.3.2. Formula drumuirii paraxiale în raport cu o rază optică înclinată în plan sagital

Raza optică foarte apropiată de raza BP generată în plan sagital se poate aproxima printr-o rotație foarte mică în jurul axei BC figura 5.5.

Figura 4.5

Deoarece rotația se efectuează în jurul razei dioptrului sferic, unghiul de incidență rămâne constant și deci în această situație se poate găsi o legătură între abscisele și scriind că suprafața triunghiului este egală cu suma dintre suprafața triunghiului BPC și suprafața triunghiului . Ținând cont de regulă semnelor în optică, obținem:

(4.29)

(4.30)

Înmulțind relația cu obținem:

(4.31)

Din legea refracției rezultă , care va fi introdus în relația de mai sus, rezultând:

. (4.32)

Figura 4.6

Printr-o organizare corespunzătoare se obține astfel formula lui Gullstrand (Young) pentru planul sagital

(4.33)

Din figura 4.6 se pot deduce formule de trecere la dioptrul care urmează

; (4.34)

; (4.35)

. (4.36)

Pentru calcul abscisei imagine în raport cu o rază înclinată, în plan meridian și în plan sagital, se folosește succesiunea relațiilor de calcul prezentate în tabelul 4.4.

În acest tabel s-a notat:

Tabelul 4.4 Drumuirea paraxială în raport cu raza optică înclinată

Valorile , , , trebuiesc extrase din tabelul unei drumuiri vectoriale sau al unei drumuiri trigonometrice efectuate în prealabil.

Din drumuirea vectorială se pot extrage direct mărimile necesare pentru calcul, întrucât . Dacă folosim drumuirea trigonometrică mărimile care construiesc elementele necesare formulelor lui Gullstrand trebuiesc calculate cu formulele:;

sau

Se precizează că drumuirea paraxială în raport cu o rază optică înclinată de regulă se face pentru rază pupilară principală.

Pentru primul dioptru, de cele mai multe ori se consideră .

Capitolul 5.Calculul compensării

5.1 Calculul compensarii cu lentile aeriene

După realizarea testelor asupra pacientului,corecția este:

OD=-2.00 dpt

OS=2.50dpt

Refracția ochiului drept:

R=-2.00dpt

Amplitudinea de acomodare: A=6dpt

Distanța vertex: b=12mm =>0.012m.

Parcursul de acomodare.Punctul proxim se obține din relația amplitudinii de acomodare

Pozitia punctului remotom MR fata de ochi:

Punctul proxim reiese din relația amplitudinii de acomodare.

A=R–P=>P=R-A= -2.00-(+6.00)= -8=>P= – 8.00 dpt.

Poziția punctului proximum MP față de ochi.

Poziția punctului remotum față de lentilă.

Poziția punctului proximum față de lentilă.

Față de lentila de corecție punctul proxim se află la distanța:

Puterea frontală a lentilei de compensare pentru departe.

Distanța focală a lentilei pentru departe.

Poziția punctului remotum aparent MRA.

MRA este la infinit (∞) ,deci abscisa punctului remotum aparent (sRA) este la infinit (sRA = – ∞).

Poziția punctului proxim aparent MPA.

Poziția punctului de lucru aparent MA.

SM = SMo + b = -0.33+0.012=- 0.318 m

S*M= SM+b= -0.318+0.012= -0.306 m

Amplitudinea de acomodare aparentă maximă APA.

Amplitudinea de acomodare aparentă disponibilă AAD.

Amplitudinea de acomodare aparentă pusă în joc (utilă) AA.

corecția pentru vederea aproape.

Știind că pupila de intrare a ochiului necompensat are diametrul d'=4mm, vom calcula diametrul pupilei de intrare a ochiului compensat, unde g' este factorul de forma al lentilei este 1.

Poziția pupilei de intrare:

c=x' = b+ 0,003 =0,012 + 0,003 = 0,015 m = 15mm

Drumuirea paraxiala directa pentru o rază înclinată în raport cu axa optică

În Tabelul 5.5 sunt prezentate datele lentilei de -2.50 dpt .

Tabelul 5.5

A=ss’-sm’=-43.82

În Tabelul 5.6 sunt prezentate datele lentilei de -2.00 dpt .

Tabelul 5.6

A=ss’-sm’=-54.39

Drumuirea trigonometrică directă

În Tabelul 5.7 si Tabelul 5.8 sunt prezentate datele lentilei de -2.50 dpt ,respectiv -2.00 dpt după drumuirea trigonometrică directă pentru s=24.2858218 și σ’=16o

Tabelul 5.7

Tabelul 5.8

Drumuirea paraxiala inversă pentru s=25.5 este prezentata in Tabelul 5.9 pentru lentila de -2.00 dpt si Tabelul 5.10 pentru cea de -2.50

Tabelul 5.9

Tabelul 5.10

Deoarece drumuirile sunt inverse,s’ se ia cu semn schimbat.

Drumuirea paraxială directă cu s=infinit

Drumuirea paraxială inversă cu s=infinit

Tabelul 5.11

Tabelul 5.12

5.2 Calculul compensării cu lentile de contact

Determinarea excentricității numerice a corneei

Scopul determinarii excentricității numerice este de a furniza informatii in legatură cu abaterea de la forma sferică a corneei.

Cele două raze ale corneei:

Raza centrală masurată in plan vertical; Rv=8

Raza centrală masurată in plan orizontal;Rh=8.15

Raza sagitală 1 in plan vertical; r1v=8.1 mm

Raza sagitală 2 in plan vertical; r2v=7.95 mm

Raza sagitală 1 in plan orizontal; r1h=8.15mm

Raza sagitală 2 in plan orizontal; r2h=8.2mm

Diametrul corneean : 14 mm

Raza corneei:r0=

Media razelor sagitale;

Excentricitatea numerică se calculează conform urmatoarei relații:

E=2,unde r0 este media celor două raze centrale și rS este media celor 4 raze sagitale.

Excentricitatea va fi: EN=2*=0.079mm

Calculul lentilei de contact RGP echivalentă pentru ochiul drept

Distanța de la cornee la lentilă de ochelari;

Puterea lentilei de ochelari;

Puterea lentilei de contact:

Ф’S’F’LC=≈ -2.00 dpt

r0=rl 21=8.075mm

nl=1,336 – indicele de refracție al lacrimilor

nL=1,5 – indicele de refracție al lentilei de contact

dl1=0,01 mm=0,00001m (lacrimi)

da=0,02mm (aer)

rL2=r0+da

rL2=8.075+0,02=8.095mm

φL2== φL2=

Ф’L=φL2+φL1-φL1φL2=1,0121 = – 61.9195 + φL1-φL1(-61.9195)

φL1=60.1722

φL1=

rL1=rL 1=0.0083094=>rL1= 8.9094 mm

Pentru lentila de lacrimi

rln=rL1+dl1

rln=8.9094+0,01=8.9194mm =0.0089194 m

rL1=rL12=8.9094mm=0,0089094 m

φln= =>φln=37.67069 dpt

φ12==>φ12= – 37.71297 dpt

g’l1==> g’l1=1.000282

Ф’S’l1=φl22+g’φln =>Ф’S’l1=-3.981 dpt

Ф’l2=φl21+φl22-

Dioptrul 1 lentila de lacrimi 2 :φl21==> φl2 =41.6099 dpt

Dioptrul 2 lentila de lacrimi 2 :φl22=

Putere lentilei de lacrimi 2 :

=> Ф’l2=0.078 dpt

Puterea totală : Ф’T=Ф’S’l1+Ф’L+Ф’l2 = -5.903 dpt

5.3.Pentru lentila de lacrimi

rln=rL1+dl1

rln=8.9094 +0,01=8.9194 mm

rL1=rL12=8.9094 mm=0,0089094 m

φln= =>φln=37.6706 dpt

φ12==>φ12= – 37.7129 dpt

g’l1==> g’l1=1.0004

Ф’S’l1=φl22+g’φln =>Ф’S’l1= – 3.9242 dpt

Ф’l2=φl21+φl22-Dioptrul 1 lentila de lacrimi 2 :φl21==> φl21=41.6099 dpt

Dioptrul 2 lentila de lacrimi 2 :φl22=

Putere lentilei de lacrimi 2 :

=> Ф’l2=41.6099-41.662-1.2454

Puterea totală : Ф’T=Ф’S’l1+Ф’L+Ф’l2 = – 4.6788

Capitolul 6. Tehnologia de montaj a ochelarilor

După stabilirea lentilelor necesare corecției pacientului,se va alege montura de ochelari ,în funcție de caracteristicile antropometrice ale feței pacientului , ale nevoilor sale și preferința personală a acestuia în ceea ce privește tipul monturii și forma aproximativă a locașelor pentru lentile.

Realizarea unui ochelar are la baza trei etape principale și anume:desfășurarea măsurătorilor necesare privind alegerea monturii în funcție de destinația corecției ,preferințele pacientului și de rezultatele măsurătorilor,apoi se încearcă tipul ochelarului care a fost preajustat ,iar ultima etapă o reprezintă ajustajul ulterior al monturii și sfătuirea complementară a pacientului cu privire la mentenanța ochelarului.

Măsurătorile principale ale capului,la vederea din față, cuprind următoarele:intervalul pupilar,lățimea nasului,unghiurile de față,lățimea capului,intervalul sfenoidal, observarea corespondentei între înălțimile urechilor.

Intervalul pupilar se măsoară în vederea la distanță .Se măsoară semidistanțele pupilare (măsurând fiecare ochi pe rând)cu originea situată la mijlocul rădăcinii nasului,notând și posibilele asimetrii,poziția centrului pupilei care este cea mai jos poziționata(dacă este cazul) și înălțimea pupilelor în raport cu linia de bază .

Intervalul sfenoidal se măsoară intre fosele sfenoidale,situate aproximativ în spatele cozilor sprâncenelor.

Lățimea capului se măsoară în zona intervalului auricular superior.În etapa de alegere a monturii,brațele se pot prelucra și deschide până în zona acestui interval,cu mențiunea că deschiderea brațelor se reglează cu 10 mm mai puțin decât necesarul,deoarece trebuie asigurată o presiune suficientă și siguranța brațelor.

La vederea din față a capului,exista o serie de măsurători secundare:diametrele iriene și pupilare,lățimea nasului măsurată la distanță de 10-15 mm sub linia sinusurilor,deschiderea fantei palpebrale.Tot în cadrul acestora ,se notează forma generală a capului,poziția sa,forma tâmplelor,sprâncenelor,nasului,tipul pielii,anomalii anatomice și urmele lăsate de ochelarii vechi.

La vederea din profil,se întâlnesc următoarele măsurători principale: determinarea planului părții frontale și distanta vertex,lungimea brațului de la balama la vârful cutei urechii,înclinarea brațului față de normală la planul posterior al părții frontale a monturii și înălțimea nasului în raport cu linia pupilară.Concomitent se observa:lungimea genelor față de vârful corneei,lungimea brațului în partea din spatele urechii,distanta între sprâncene și pomeți,măsurată în planul monturii.

Sistemul de măsurare pentru monturile ochelarilor sunt de două tipuri: sistemul Boxing,sistemul GOMAC și Sistemul Dantum.

S-a optat pentru sistemul Boxing de măsurare care vizează ca cele două lentile să fie încadrate în dreptunghiuri cu laturile tangente la conturul monturii;linia de bază este paralelă cu laturile orizontale ale dreptunghiului format,fiind situată la jumătatea distanței dintre de ele.Diametrele principale în sistemul Boxing sunt:distanța între centrele geometrice(mă),centrul geometric al locașului(Mă),lățimea locașului(a),distanta între axa de simetrie și punctul de sprijin al nasului(e3),distanta minimă intre lentile (e4) ,înălțimea locașului (h1) și înălțimea punții(h2).

În urma măsurătorilor realizate,s-au notat următoarele dimensiuni:

Fig 6.1 Montura aleasă în funcție de măsurători și caracteristicile antropometrice ale capului

(sursă: https://www.zennioptical.com/p/stainless-steel-full-rim-frame/6909?skuId=690921)

Pentru verificarea parametrilor geometrici ai lentilelor s-au folosit micrometrul pentru măsurarea grosimii la centru a lentilelor,șublerul pentru măsurarea grosimii la margine,șabloanele pentru verificarea razelor de curbură și lupa pentru verificarea acurateței suprafețelor lentilei,în lumina reflectată ,observând imaginea filamentului unui bec pe suprafața lentilei.Pentru verificarea centrării (coincidență axei optice a lentilei cu axa geometrică) s-a utilizat frontifocometrul.

Se menționează că lentilele vor fi distribuite sub forma unui semifabricat,care va fi verificat suplimentar de către optometrist pentru a fi siguri de calitatea lentilelor .

Pentru montajul manual ,se recurge la următoarea succesiune de operații:verificarea generală a datelor lentilei și monturii(așa cum s-a specificat anterior),ajustarea preliminară a monturii,fabricarea calibrului după locașul din dreapta,verificarea calibrului în cel de-al doilea locaș,trasarea liniei de referință pe calibru,verificarea liniei de referință în celălalt locaș,alegerea sistemului de referință(Boxing în cazul curent),trasarea centrului calibrului,măsurarea intervalului monturii,calculul descentrării și trasarea centrului de montaj pe calibru,verificarea lentilelor cu frontifocometrul, trasarea conturului lentilelor și tăierea cu diamantul ,verificarea după trasare.

Montura aleasă este din material metalic(oțel inoxidabil),cu contur închis,este o rama cu prindere pe șurub,astfel este necesară practicarea unui canal pe marginea lentilei,în funcție de cerințele ramei,ceea ce înseamnă un adaos de material( circa 0.5-1 mm).Această operație se va face fie cu ajutorul unui dispozitiv de polisat,fie a unui aparat semiautomat de prelucrare pe contur a lentilelor.

Capitolul 7.Tehnologia de adaptare a ochelarilor

7.1 Antropometria capului

Pentru a alege montura ochelarului și adaptarea acestuia,trebuie să se analizeze caracteristicile antropometrice ale capului.

Postura capului se observă din poziția obișnuită a capului,iar o variație de la poziția nominală poate indica existența unor probleme de vedere binoculară.

Pentru capul văzut din față se iau în considerare 3 axe principale: axul vertical principal,orizontal principal și axul facial pupilar.

Axul vertical principal este cel care trece prin mijlocul rădăcinii nasului și printre incisivi.

Axul orizontal principal este linia care marchează colțurile externe ale deschiderilor palpebrale.

Axul facial pupilar este cel care trece prin centrele pupilelor și nu este mereu paralel cu axul orizontal.

Pentru capul văzut din lateral,se menționează poziția primară a capului,corespunzând echilibrului mușchilor oculomotori,fiind poziția obișnuită a capului pacientului,iar poziția secundară este cea adoptată pentru activități pentru care distanța de lucru este corespunzătoare distanței Harmon.

Pentru a putea clasifica formele de cap ,s-a recurs la împărțirea acestuia în trei etaje,care vor determina forma dominantă.Etajul superior se măsoară de la începutul părului până la sprâncene,etajul median se măsoară de la sprâncene la baza nasului,iar etajul inferior de la nas la baza bărbiei.

După măsurarea acestora,pacientul a fost încadrat în categoria tipului muscular,având cele trei etaje ale capului aproximativ egale.

Caracteristicile antropometriei fetei sunt prezentate în Tabelul 7.1.

Tabelul 7.1

Măsurătorile caracteristicilor antropometrice ale capului în vederea din față sunt prezentate în tabelul 7.2.

Tabelul 7.2

Măsurătorile caracteristicilor antropometrice ale capului în vederea de deasupra sunt prezentate în tableul 7.3

Tabelul 7.3

Nume: Bucur Mihai Dată: 05.06.2018 Dosar: 1

Principalele dispozitive de măsurat utilizate în determinarea dimensiunilor principale ale capului sunt: rigletele, ceflaometrele,pupilometrele și șabloane pentru unghiurile de fata care sunt prezentate în Figură 7.1

Figura 7.1

(sursă: Note de curs Tehnologia adaptării ochelarilor; http://docplayer.cz/75853128-Absolventska-prace-zdenko-durec-vyssi-odborna-skola-zdravotnicka-a-stredni-zdravotnicka-skola-praha-1-alsovo-nabrezi-6.html)

7.2 Alegerea monturii

Pentru alegerea monturii sunt necesari diverși factori precum caracteristicile sistemului optic al ochelarilor,întrebuințarea acestora,estetică,morfologia capului și moda.Din punctul de vedere al caracteristicilor sistemului optic,s-a optat pentru o montură cu lentile destinate ametropiilor medii.Forma și dimensiunile acesteia a ținut cont pe de-o parte de măsurătorile antropometrice și de morfologia capului ,iar pe de altă parte a fost aleasă în vederea asigurării centrării lentilelor și a respectării câmpului vizual necesar pentru vederea la distanță.

Ochelarul asigura distanta vertex de 15 mm ,grație unghiului pantoscopic,formei nasului și a pozițiilor zonelor auriculare.

S-a ales rama din figura 6.1 ,deoarece permite un câmp vizual bun ,oferă o bună rezistență mecanică,întrucât pacientul a menționat că de multe ori nu este atent cu ei și are nevoie de un material rezistent ,iar la nivel de estetică ,un contur rectangular îi încadrează bine capul de forma lungă,ușor ovală .

Masa monturii alese este de 20 de grame,ceea ce oferă o presiune de contact convenabilă,întrucât unghiurile de față și de fugă ale nasului sunt suficient de mari încât să reducă presiunea de contact la aproximativ 58 Pa .

Forța ND este definită că raportul intre jumătatea greutății totale a ochelarului și sinusul unghiului de fata α.

Astfel,pentru montura cu masa de 20 grame și masa totală aproximativă a lentilelor de 24 grame ,se obține o masă totală de 44 de grame.Din această valoare se scade 10% datorită faptului că 10% revine greutății preluate de brațele monturii și se ajunge la 39.6 grame.În final se obține valoarea forței pentru unghiul α de 20o de 57.89Pa,ceea ce reprezintă o presiune mică ,care nu produce jena asupra mușchilor,pielii sau sistemului venos .

Din punctul de vedere al mărimii și formei lentilei se apreciază ca lățimea monturii să corespundă lățimii fetei.Motura aleasa nu întretaie liniile ochilor sau ale sprâncenelor,iar puntea mai joasă scurtează din dimensiunea mare a nasului.

7.3 Ajustarea monturii

Ajustarea monturii presupune adaptarea acesteia pe fata pacientului astfel încât să se respecte poziționarea corectă a lentilelor (înălțime,distanta și înclinare) pentru corectarea viciului de refracție,așezarea corectă pe nas a monturii fără să existe riscul alunecării sau rănirii pacientului(se ajustează plachetele corespunzător) și brațele adaptate astfel încât să nu comprime tâmplele sau să aibă o tracțiune prea mare pe urechi.

Corecția monturii se face după montarea lentilelor compensatoare și vizează ca brațele să aibă aceeași înclinare,lentilele să se afle în același plan,deschiderea și închiderea brațelor să fie simetrică,paralelismul brațelor și capetele acestora să fie ușor cambrate,plachetele să fie nedeformate și lustruite,simetrice și apropiate de cercurile monturii.Se verifică fixarea lentilelor în montura,se strâng ,dacă este necesar, șuruburile,se curăța lentilele și se controlează puterile ,centrajul și axele lentilelor.

Pentru ajustarea se așează pacientul în fata optometristului și se verifică montajul lentilelor în locașe înainte de așezarea ochelarului pe fata pacientului.Se reglează după aceea deschiderea brațelor în funcție de intervalul superior auricular și forma tâmplelor,având grijă ca presiunea să fie exercitată doar în vârful șanțului auricular pentru a nu comprima artera temporală superficială și se încearcă menținerea reclinității brațelor în contextul în care pacientul nu prezintă convexități ale tâmplelor.Se preferea că deschiderea brațelor în cadrul acestei monturi să fie cu 10 mm mai mică decât intervalul superior auricular (brațele sunt semirigide). Verificarea se face prin observarea brațelor,mai precis dacă acestea se sprijină pe vârfurile șanțurilor auriculare.Pentru a obține acest tip de sprijin ,este necesar ca în spatele urechii,brațul să fie curbat la un nivel optim.Ajustajul brațelor este cu curbura simplă care s-a potrivit pacientului,fără să fie nevoie de o ajustare suplimentară la nivelul acestora.Dacă ar fi fost necesar vreun ajustaj suplimentar ,s-ar fi optat pentru clești,șurubelnițe și o sursă de căldură.După încălzirea uniformă a capătului brațului se torsionează astfel încât să se obțină o formă optimă pentru șanțul auricular.

Ajustarea plachetelor a ținut seama de următoarele elemente: lățimea nasului,înălțimea monturii,unghiurile de fugă și de față,lungimea genelor,distanta vertex.

Capitolul 8.Calculul economic

După alegerea soluției optime de compensaree și a monturii,se va deterina costul aferent acestora.

Lentilele:

(sursa: http://www.eoptica.ro/detalii/Lentile-ochelari-monofocale/Hilux-Eynoa-1-67-Q-S-P–EHY-(HVLL))

Specificatii

Hoya Hilux eynoa 1,67 QSP

(OD: -2,00 dpt OS:-2,50 dpt)

L=2x324ron=648 ron

Cost consultatie:

C=120 ron

Rama: Stainless Steel Full Rim Frame 690916

(sursa: https://www.zennioptical.com/p/stainless-steel-full-rim-frame/6909?skuId=690921)

R=$ 2 3 . 9 5 = 9 5 ,9 5 r o n

Montaj=0 ron

Pretul=R+C+L=95,95+120+648=863,95 ron

Capitolul 9. Concluzii

Pacientul testat a fost depistat cu o miopie moderată de -2.00 dpt pentru ochiul stâng,respectiv -2.50 dpt pentru ochiul drept,având distanta interpupilara de 67 mm.

Pentru compensare s-a recurs la soluția aeriană ,fiind mai economică și pentru că pacientul optează pentru portul de ochelari ,iar refracția să nu necesită utilizarea lentilelor de contact ca în cazul ametropiilor mari ,unde pot apărea aberații importante la marginile lentilelor.Alt motiv pentru care s-a refuzat portul lentilelor de contact a fost faptul că pacientul nu prezintă îndemânarea și răbdarea necesară să își adapteze lentile de contact.

Testările optometrice nu au indicat nicio disfuncție a aparatului vizual,acesta având o bună vedere binoculară și o bună motilitate oculară. Exoforia fiziologică a pacientului nu influențează centrarea lentilei în montura,nefiind necesară descentrarea pentru compensare.

După verificarea corecției finale a pacientului,se vor comanda lentile aeriene subțiate,cu indicele de refracție al materialului de 1.67,pentru a diminua grosimea la margine a lentilelor negative din motive estetice.

Lentilele vor fi prelucrate în vederea montării în locașul ramei metalice cu contur închis alese,iar după decuparea acestora,li se va practica un canal pe margine pentru fixarea lentilei.

În continuare se va recurge la tehnologia de adaptare pentru a face montura confortabilă pentru purtare.

Se instruiește pacientul despre mentenanța ochelarului ,iar la final, se amintește pacientului să revină la un control periodic la 6 luni sau 1 an.

Partea a II-a

Elemente optice și mecanice din

componența microscoapelor

1.INTRODUCERE

1.1 Biomicroscopul cu lampa cu fantă

Biomicroscopul cu lampa cu fantă este un aparat optic utilizat cu precădere în oftalmologie pentru diagnosticare,oferind posibilitatea unei examinări stereoscopice foarte detaliate ale ochiului.

Acest dispozitiv a cunoscut o evoluție de-a lungul timpului,de la primii inventatori care au utilizat microscopia asupra ochiului: Purkinje a studiat irisul prin iluminarea câmpului vizual cu un microscop ajustabil , Louis de Wecker care a inventat lampa cu fanta monoculară ce era alcătuită din lentile condensatoare,oculare ajustabile și obiective montate într-un tub și Siegfried Czapski care a binocularizat microscopul.

La începutul secolului XX , Allvar Gullstrand a creeat prima lampă cu fanta care să poată oferi o iluminare ajustabilă suficientă pentru studierea ochiului,însă definitivarea biomicroscopului cu lampa cu fanta s-a realizat prin intermediul lui Henker și Vogt care au combinat microscopul lui Czapski cu lampa cu fanta a lui Gullstrand îmbunătățită.

În prezent,biomicroscopul cu lampa cu fanta înglobează două componente principale: sistemul de observare și cel de iluminare.

Sistemul de iluminare a biomicroscopului cu lampa cu fanta a cunoscut îmbunătățiri de-a lungul vremii,printre care cea mai notabila este introducerea sistemului de iluminare Kohler care permite crearea unei fante precise și focalizate în ochi.Microscoapele binoculare din componența lămpii cu fanta au mărirea intre 5-40x.

Sistemul de observare este alcătuit dintr-un microscop binocular care are în componența un sistem prismatic,un obiectiv,o lentilă de tub divergenta ,o lentilă de tub convergență și ocular binocular.Lentilele de tub convergență și divergenta s-au adăugat pentru că imaginea să se formeze după aceste prisme

1.2 Lentila de câmp

Pentru că imaginea unui obiect printr-un sistem optic să fie transmisă ochiului uman este necesar ca razele care trec pe la marginile obiectului și imaginii (care pot acoperi unghiuri mari )să poată fi colectate de ocular,însă acest lucru nu se întâmplă de fiecare dată,astfel că e necesară montarea unei lentile de câmp intre obiectiv și ocular .

Lentila de câmp este o lentilă convergenta montată în planul imaginii sau lângă această cu rolul de a adapta mărimea câmpului vizual la cerințele aparatului optic pentru a putea permite observarea întreg spațiului vizat .Aceasta produce o abatere a razelor principale de lumină,dar care nu influențează poziția relativă a imaginii formate sau integritatea ei.

Într-un sistem optic format din 2 lentile L1 și L2 ,iluminat dintr-un punct obiect,razele de lumină sunt diafragmate de diafragmă(D2) a ultimei lentile(L2) .Este necesar ca lumina să ajungă în al doilea sistem optic,astfel vine necesitatea unor diametre mai mări a L2 și D2,ceea ce implică o creștere de gabarit transversal. Pentru conectarea corectă a tuburilor optice și micșorarea gabaritului transversal se utilizează lentila de câmp.Datorită caracteristicilor constructive,lentila de câmp permite formarea imaginii pupilei de ieșire a primului sistem în planul pupilei de intrare al celui de-al doilea.

1.3 Lentila Hruby

Principiul unei lentile negative plasate în fața ochiului crează un sistem optic analog lunetei Galilei.Aceste lentile produc o imagine dreaptă și virtuală cu o oarecare limitare a câmpului de vedere.

Lentila Hruby este o lentilă plan-concavă de aproximativ -58.6 dpt (aproximativ -60 dpt care neutralizează puterea ochiului emetrop standardizata la +60 dpt).Aceasta dă o mărire transversală egală cu 1 și mărirea nu afectează viciul de refracție al pacientului.

Întrucât mărirea produsă de lentilă se calculează ținând seama de următoarea formula:

Mărirea= (1.1)

Se poate observa că imaginea produsă de lentilă Hruby este răsturnată,dar de aceeași dimensiune cu obiectul considerat.

În prezenta lucrare,vor fi prezentate mecanismele de reglare fine și grosiere al biomicroscopului,cât și studiul privind efectul unei lentile de câmp amplasate în fata obiectivului biomicroscopului cu lampa cu fantă.

2. STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

2.1 Elementele optice din componența biomicroscopului

Sistemul de observare a biomicroscopului este alcătuit din:obiectiv,lunetă Galilei , lentila de tub,un redresor prismatic și ocular.

2.1.1 Obiectivul

Obiectivul este un sistem optic cu rolul de a forma prima imagine reală a unui obiect.Poate fi cu abscisa obiect infinită(întâlnit la aparate afocale:binoclul,lunetă) și cu abscisa obiect finită(la aparate focale ) . Este un sistem optic convergent care se situează în apropierea obiectului analizat(plasat între focarul obiect al obiectivului și obiectiv).Acesta are funcție asemănătoare unui sistem de proiecție,realizând o imagine reală,mărită de β ori(β=mărirea transversală a obiectivului) și răsturnată ,aflată la o distanță finită.

Obiectivul trebuie să formeze imaginea în planul focal obiect al ocularului.

În planul focal imagine al obiectivului este montată o diafragmă de apertura DA pentru propagarea telecentrică a razelor de lumină în spațiul obiect al obiectivului.Rolul acestei diafragme e de a limita unghiurile de deschidere(DA ).

Caracteristicile obiectivului:

mărirea transversală

β= = == (2.1.1.1)

-deschiderea relativă(obiective pentru aparate afocale)

(2.1.1.2)

-apertura(obiective pentru microscop)

A=n0sinσ’0 (2.1.1.3)

-grosismentul

(2.1.1.4)

2.1.2 Ocularul

Ocularul e un sistem optic telecentric al cărui rol e de a mări imaginea furnizată de sistemul optic anterior.

În cazul ocularelor folosite la aparatele optice,al căror receptor este ochiul,este necesar că imaginea prin ocular să se formeze la infinit pentru că ochiul să privească în repaus,fără a acomoda.

Astfel,s-au proiectat monturi care permit deplasarea axială a sistemului optic.

Ocularele sunt caracterizate de următoarele mărimi:

-grosismentul Γ;

– campul unghiular 2σ’;

câmpul obiect 2 y .

Clasificarea ocularelor

În funcție de acțiunea optică:

-simplet convergent;

-simplet divergent;

-ocularul compus,dublet negativ(format din 2 lentile convergente ,cu focarul obiect situat între acestea);

-ocularul compus,dublet pozitiv(format din 2 lentile convergente;focarul obiect situat în fata ocularului).

În funcție de poziția abscisei imagine,acestea pot fi :

-oculare de proiecție –sunt sisteme optice convergente pentru proiecția imaginii intermediare pe un ecran ,fiind caracterizare de mărirea transversală β’oc ;

– oculare cu abscisa imagine s’= ∞-caracteristica principală fiind grosismentul.

În funcție de câmpul unghiular 2σ’:

-normale 2σ’=25o…45o;

-cu câmp mare 2σ’=60o…70o ;

-cu câmpuri extreme 2σ’=90o .

Tipuri de binoculare:

-Jentzsch (Fig.2.1);

-Siedentopf.

Fig 2.1

2.1.3 Lentila de tub

În construcția microscoapelor binoculare cu tub finit (s’ob≠∞),se folosesc 2 lentile cu scopul de a permite formarea imaginii după sistemul prismatic existent în construcția să , cât și conectarea cu diferite sisteme optice, propagarea luminii între aceste 2 lentile fiind sub formă de fascicule paralele .

Prima lentilă de tub este divergenta,LTd ,iar a doua este convergentă,LTc .

Lentila de tub divergenta de montează astfel încât focarul obiect FLTd să se suprapună cu imaginea furnizată de obiectiv.Aceasta poziționare are ca scop propagarea paralelă a fasciculului.

Lentila de tub convergenta LTc se montează la o distanță convenabil aleasa .Rolul acesteia este de a prelua imaginea de la infinit (generată de lentilă de tub divergenta LTd ) și formarea ei în focarul sau imagine F’LTc .Întrucât F’LTc este suprapus cu focarul obiect al ocularului Foc ,imaginea preluată de acesta va fi trimisă la infinit și receptata de ochiul observatorului.

2.1.4 Redresorul prismatic

Este un sistem optic convergent care este situat de obicei după obiectiv.Rolul său este de a redresa (inversă) imaginea reală data de obiectiv.

Condițiile necesare impuse redresoarelor sunt:

realizarea unei mărimi transversale impuse;

-sa asigure o anumită distanță (impusă) între obiect și imagine(obiectul este imaginea furnizată de obiectiv);

-apertura obiect a redresorului să fie egală cu apertura imagine a obiectivului;

aberațiile elementelor componente să să se compenseze reciproc;

-sa compenseze o parte din aberațiile obiectivului sau ocularului;

-să asigure conectarea tuburilor luminoase-suprapunerea pupilelor.

Redresoarele prismatice folosite cel mai adesea în construcția microscoapelor stereoscopice sunt prismele Schmidt sau sistemul redresor Porro I.

Ele folosesc la redresarea imaginii obiectivului cât și compensarea variației de drum optic a fasciculelor care ajung la oculare.

2.1.5 Luneta Galilei

Luneta Galilei este un aparat afocal alcătuită dintr-un obiectiv convergent și un ocular divergent.Imaginea furnizată este dreaptă,mărită,virtuală cu s’luneta=∞.Pentru vignetarea fasciculului și o claritate mai bună a imaginii,lunetă Galilei trebuie să aibă obiectivul mare.

Dacă pupila de ieșire a lunetei este mai mic decât pupila de intrare a următorului sistem optic, scade rezoluția.

Rolul principal pe care îl are aceasta în construcția microscopului este să varieze în trepte grosismentul microscopului.Pentru aceasta se obișnuiește utilizarea unui cilindru sau a unei turele cu lunete Galilei.Schema optică a unui variator cu lunete Galilei este prezentată în Figură 2.2 și Figura 2.3.

.

Fig.2.2

Fig 2.3

2.2 Sisteme de reglaj utilizate la microscoape

2.2.1.Sistem de reglare cu bucșa excentrică

Sistemul de reglare monoaxial este utilizat pentru realizarea reglărilor de focalizare grosieră și fină între piesa frontală și standul microscopului. Reglarea grosieră se face prin rotirea a două butoane de ajustare grosiere care rotesc direct un arbore de reglare grosieră și o camă. Legătura adecvată este conectată la cama pentru a afecta mișcarea liniară dintre obiectivul frontal și treaptă. Reglarea fină se face prin rotirea a două butoane de ajustare fină care acționează arborele grosier și cama prin intermediul unui sistem planetar reductor .Un alt mecanism de ajustare este manevrat astfel încât operatorul să poată furniza cu ușurință o ajustare fină în timp ce manipulează treptele nord-sud și butoanele de control al glisierei „est-vest”. Întregul sistem de reglare este reprezentat de un arc încărcat gravitațional pentru a elimina reacțiunile.

Acest mecanism se referă în general la mișcări mecanice pentru asigurarea ajustării focalizării la microscoape și, mai exact, la un mecanism monoaxial grosier și fin care permit operatorului să realizeze ajustarea grosieră și fină în vederea vizionarii și scanării diapozitivelor.

Prezentul sistem se referă la un mecanism de reglare fină a microscoapelor. În principiu, un butuc cu o bucșă excentrică este montat între axele grosiere și coloana de susținere a microscopului astfel încât dacă bucșa și bucșa excentrică sunt rotițe , arborele grosier-fin va fi deplasat pe verticală într-o anumită măsură , astfel încât să se poată realiza o reglare fină a tubului în care este montat obiectivul. O pârghie de acționare poate fi fixată pe butuc pentru a permite utilizatorului i să prindă cu ușurință pârghia între degete în timp ce manipulează simultan butoanele de reglare a treptei (nord-sud) și glisierei (est-vest).

Figura 1(FIG. 2.4) prezintă microscopul 10 care cuprinde o bază 12, o coloană de susținere 14 și un ocular 16, o piesă de susținere 18, o multitudine de obiective 20 și o masă 22. Un mecanism de ajustare fină și grosieră 24 este susținut de coloană 14 și poate fi mecanic cuplata ,fie cu piesa frontală 18, fie cu masa 22, prin orice mecanism adecvat, astfel încât rotirea mecanismului 24 asigură o reglare relativă între piesa frontală 18 și masa 22.

Figura 2.5 ilustrează relația dintre coloana de susținere a microscopului 14 și mecanismul de ajustare fină și grosieră 24. Mecanismul 24 cuprinde un arbore fin 26 care are un pinion 28 la un capăt al acestuia. Un arbore grosier 30 este montat coaxial pe arborele fin 26 și este prevăzut pentru a conferi o ajustare grosieră instrumentului. O camă 23 și o legătură adecvată 25 sunt cuplate la mecanismul de reglare 24 astfel încât rotirea mecanismului și a camei asigură mișcarea liniară a legăturii care la rândul său asigură o reglare relativă între masă și ocular.

Arborele de reglare fină 26 are butoanele de reglare 32 și 34 fixate la capete opuse astfel încât rotirea acestora să determine și arborele 26 să se rotească. Al doilea set de butoane 36 și 38 este conectat la arborele de ajustare grosier 30. Butonul 38 este atașat pozitiv pentru rotirea directă a arborelui 30, în timp ce butonul 36 este montat într-o manieră diferită.

Gulerul de susținere 40 este fixat în interiorul orificiului 42 al coloanei suport 14. Gulerul de susținere 40 are un bolț 44 cu un alezaj 46 care este dimensionat cu un joc funcțional astfel încât arborele 30 să poată aluneca. Butonul 36 are un alezaj 45 care este dimensionat pentru a cuprinde suprafață cilindrică 44 al gulerului de susținere 40, astfel încât suprafața de frecare 47 a butonului 36 poate fi plasată în imediata apropiere a unei suprafețe de frecare corespunzătoare 49 al gulerului de susținere 40. O placă de ambreiaj 48 este poziționată între suprafețele de frecare 47 și 49 pentru a le proteja. Un arc elicoidal 50 are un capăt poziționat pe bolțul 44. Un capăt este susținut de suprafața 52 a butonului 36, în timp ce celălalt capăt este susținut de un ansamblu de susținere 54, care este fixat de bosajul 44. Prin urmare, resortul 50 exercită presiune între ansamblul de susținere 54 și butonul 36 care cuplează fricțional șaiba ambreiajului 48 între suprafețele de frecare 47 și 49. Prin urmare, butonul 36 este cuplat în mod fricțional la gulerul de susținere 40, care este ținut ferm în poziție în coloana suport 14 și nu poate fi rotit decât dacă se aplică o forță de rotație direct către acesta sau către alt buton grosier 38. Butoanele grosiere nu se vor roti atunci când butoanele fine sunt rotițe.

Un element de fixare a angrenajului 58 este atașat în apropierea capătului 60 al arborelui grosier 30 și are o suprafață rabatabilă 62, așa cum se vede cel mai bine în fig. 3.

Un ansamblu de roți dințate 64 cuprinde o roată dințată 66, un arbore 68 și un pinion 70. Ansamblul 64 este poziționat astfel încât arborele 68 să fie poziționat de-a lungul suprafeței înclinate 62 a elementului de ghidare 58, așa cum este ilustrat în Fig. 2.5 și 2.6 . Roata dințată 66 angrenează cu pinionul 28, în timp ce pinionul 70 angrenează o roată dințată 72, prevăzută pe o suprafață interioară a butonului 36.

Pentru a menține arborele 68 pe suprafața rampei 62, roata dințată 66, în cuplaj cu pinionul 28 și pinionul agregat față de angrenajul inelar 72, este prevăzută o pereche de arcuri de compresiune 74 și 76. Unul dintre arcuri, arcul elicoidal 74, se întinde de la o extensie 78 a arborelui roții dințate la postul de susținere 80 pe elementul de ghidare a angrenajului 58. Celălalt arc, arcul lamelar 76, este fixat de elementul de ghidare 58,prin șuruburile 84 astfel încât se află în contact cu arborele 68, în apropierea angrenajului pinionului 70. În acest mod, arcurile exercită o presiune asupra arborelui 68 astfel încât arborele se centrează pe suprafața înclinată 62 a elementului de urmărire a angrenajului 58 și astfel roata dințată 70 este în în contact și pretensionata la o coroană dințată interior 72. Arborele 68 se poate mișca radial pe suprafața înclinată 62 pentru a găsi alinierea corespunzătoare. Astfel, dimensionarea critică necesară în aproape toate microscoapele cu sisteme planetare de angrenare a fost efectiv eliminată. Dispozitivul de distribuție 66 este de asemenea ținut în poziție și încărcat pe pinionul 28 de către arcul 74.

Un butuc 92 este montat pe arborele 30 și este poziționat între butonul grosier 38 și coloana suport 14. După cum este ilustrat în fig. 2 și 4, butucul 92 are un alezaj 94 care este dispus în jurul unui arbore grosier 30. Acesta are o bucșă conică 96 care este montată excentric ,aproximativ 0,005 " în alezajul 94 de-a lungul axei 98 care poate fi văzut în fig. 4. O fantă 100 este practicată în butucul 92 concentric la gaura 94 și se extinde peste un arc de aproximativ 40 °. Un element de limitare a cursei 102 este poziționat pe coloana de susținere 14 astfel încât să fie introdus în fanta 100. O pârghie 104 este fixată la butucul 92 și se extinde într-o direcție în general spre partea frontală a microscopului. Limitatorul de cursa 102 are un ansamblu arc și o piesă de susținere 106 montat pe acesta care presează butucul 92 împotriva unei șaibe de frecare 93 care este poziționată între coloana 14 și butucul 92. Aranjamentul acționează pentru a rezista rotirii butucului 92 atunci când arborele grosier 30 este rotit. Totuși, acest efect de ambreiaj poate fi depășit de către un operator care doar rotește pârghia 104.

După cum este evident din FIG.2.5, bucșa conică 96 a butucului 92 formează unul dintre lagărele conice prevăzute pentru susținerea arborelui grosier 30 față de coloană de susținere 14. Se observa gaura conică de centrare 108 a coloanei suport 14. Un al doilea lagăr conic 110 este montat în interiorul alezajului conic 112 al brațului gulerului de susținere a lagărului 44.

Un lagăr conic suplimentar 114 este montat la orificiul 116 pentru a susține un capăt al arborelui fin 26. O șaibă de presiune 117 este montată pe arborele 26 și menține rulmentul 114 pe poziție. Rulmentul conic 114 elimină mișcarea radială dintre pinionul 28 al arborelui fin și arboretul grosier 30. Capătul opus al arborelui fin 26 nu are nicio relație de rotație critică față de eventualele reglaje care pot fi făcute și, prin urmare, poate avea un rulment distanțier mult mai simplu 118 care poate fi montat între arborele fin 26 și arborele grosier 30. S-a constatat că lagărele conice, precum și rulmentul distanțier funcționează extrem de bine dacă sunt fabricate dintr-un material cum ar fi acetat.

Pentru a asigura un sistem de susținere a arborilor cu grosimi fine, care se reglează, permițând atât toleranțe libere, cât și uzură, bucșele conice 96 și lagărele conice 110 și 114 sunt împărțite, așa cum este arătat prin fig. 3. Un arc elicoidal 122 este montat pe arborele grosier 30 și exercită presiune între bucșa conică 96 și butonul grosier 38 care este fixat ferm la arborele 30. Un alt arc elicoidal 124 este montat pe axul 36 și exercită presiune între lagărul distanțier 118 și butonul 34. Se va aprecia că aceste arcuri exercită o presiune în esență axială și, prin urmare, arborează rulmenții în orificiile lor de admisie. Rulmenții pot să se extindă sau să se prăbușească în jurul arborilor până când se realizează o potrivire adecvată între rulment și arbore. Dacă unul dintre arbori variază în diametru, rulmenții cu role sunt capabili să compenseze automat variațiile diametrului arborelui și uzura radială.

În timpul funcționării, un ghidaj 122 este poziționat pe masa 22 și unul dintre butoanele de ajustare grosieră 36 sau 38 este rotit pentru a se împinge ghidajul în vederea obținerii unei focalizări aproximative. Se va aprecia că, pentru a roti oricare dintre butoanele grosiere, cuplarea prin frecare care există între butonul 36 și șaiba de ambreiaj 48 trebuie depășită.

Când butonul 38 este rotit, acesta rotește în mod direct arborele grosier 30. Butonul 36 nu este montat direct pe arborele 30. în schimb, acesta rotește arborele prin ansamblul angrenajului și pinionul 64 și cu dispozitivul de urmărire a angrenajului 58. Când butonul 36 este rotit direct de către operator, acesta acționează ansamblul angrenajului și pinionului 64, deoarece pinionul 70 se află în contact cu butonul coroanei dințate 72. Dispozitivul de ghidare al angrenajului 58 este acționat de arborele roților dințate 68 și , în consecință, rotește arborele grosier 30 la care este montat direct.

Atunci când reglarea grosieră a fost realizată, operatorul va roti apoi oricare din butoanele de reglare fină, 32 sau 34, care determină rotirea pinionului arborelui fin 28. Angrenajul și ansamblul de pinioane 64 care e în contact cu pinionul 28 ar fi apoi rotiți de asemenea. Cu toate acestea, cuplarea prin frecare între butonul grosier 36 și șaiba ambreiajului 48 este suficientă pentru a preveni rotirea butonului grosier 36 cu roata dințată 70. Astfel, angrenajul 70 acționează ca o roată planetară rotativă angrenata cu coroana dințată 72. Elementul de ghidare 58 este controlat de arborele roții dințate 68. De aceea, atunci când arborele 68 se rotește cu treaptă de viteză 70, acesta rotește și elementul de ghidare 58. Cu toate acestea, cantitatea de rotație este proporțională. Adică, în cazul în care o rotație a oricăruia dintre butoanele grosiere rotește o rotație a arborelui grosier, o rotație a oricăror butoane fine determină numai ansamblul de angrenaje și pinion, care conduce dispozitivul de ghidare 58, pentru a roti arborele grosier aproximativ 1/60 la o rotație completă a butonului.

Acest sistem împiedică apariția reacțiunilor în sistemul de ajustare prin utilizarea ansamblului angrenajului și a pinionului, a dispozitivului de ghidare a angrenajului și a dispozitivului de deformare a arcului. De asemenea, este împiedicată blocarea, deoarece legătura 25 care se sprijină pe cama 23 asigură o metodă gravitațională de încărcare a sistemului de reglare.

În trecut, atunci când se ajusta butonul de reglare (Nord-Sud) 124 și butonul 126 (Est – Vest) 126 astfel încât un ghidaj 122 să poată baleia, a fost necesar să se poziționeze mâna într-o manieră foarte ciudată, astfel încât butonul dorit să poată fi rotit cu degetul mare și arătătorul, simultan și continuu, rotirea butonului de focalizare fină 34 cu unul dintre degetele rămase. Pentru a depăși această dificultate, butucul 92 a fost prevăzut cu pârghia 104 menționată mai sus, pe care operatorul poate să o poziționeze cu ușurință între al treilea, al patrulea sau al cincilea deget, așa cum se vede cel mai bine în Fig.2.1. în acest mod, operatorul ar folosi în continuare degetul mare și arătătorul pentru rotirea butoanelor 124 și 126 în timpul observării. Acum se poate deplasa ușor pârghia 104 în sus sau în jos aproximativ 40 °. Această mișcare a pârghiei determină rotirea butucului 92. Deoarece bucșa conică 96 este de 0,005 "excentrică, mișcarea pârghiei 104, de exemplu, cu cele 40 ° , determină ca arborele 30 să se ridice sau să se coboare vertical (așa cum este indicat prin" X "și" Y " în Fig 2.2 aproximativ 0,002 ". Această mișcare verticală a arborelui 30 se traduce într-o ajustare verticală de ± 0,001 " la obiectiv, întrucât cama este poziționată aproximativ la mijlocul arborelui. Orientarea bucșei 96 față de coloană 14 a fost aleasă astfel încât o componentă verticală maximă este împărțită arborelui 30 când se rotește butucul 92. Această mișcare verticală, chiar dacă este ușoară, este mai mult decât suficientă pentru a permite ajustarea fină finală necesară .

Astfel, rotația butucului 92 de către operator determină ca arborele grosier 30 să se rotească în jurul lagărului conic 110 care determină ridicarea sau coborârea camei. Evident, poziția butucului 92 a fost aleasă astfel încât atunci când pârghia 104 este rotită în sus, cama se deplasează de asemenea în sus. În mod similar, rotația în jos a manetei deplasează cama în jos.

Va fi de asemenea apreciat faptul că aranjamentul bucșei excentrice poate fi montat la un microscop care are un singur arbore de reglare. Acest singur arbore ar fi rotit direct, ca într-un microscop normal, pentru a asigura ajustarea grosieră. Bucșa excentrică, care va fi montată între coloană și arbore, va fi rotită pentru a asigura ajustarea fină. Nu ar fi nevoie de sisteme asociate, uneori complicate, de reducere a vitezelor, pentru a oferi ajustări fine. O mișcare suficientă poate fi asigurată numai prin utilizarea bucșei excentrice. [4]

Fig. 2.4 Vedere laterală a unui microscop care are un mecanism de reglaj grosier și fân;

Fig. 2.5 este o vedere plană parțială în secțiune luată de-a lungul liniei 2-2 din Fig. 2.4

FIG.2.6 este o vedere în perspectivă a dispozitivului de ghidare a angrenajului și a mecanismului de înclinare;

FIG. 2.7 este o vedere în secțiune realizată de-a lungul liniei 4-4 din Fig.2 5.

2.2.2 Sistem de reglare fină și grosieră cu came

La microscoape, este de dorit ca o structură de susținere să fie rigidă, astfel încât vibrațiile și altele asemenea să nu interfereze cu calitatea imaginii. Evoluțiile recente în sistemele optice pentru microscoape au permis stadiului și ocularului să rămână fixe, montându-se , de obicei , pe un cadru sau o structură rigidă de sprijin, lăsând doar obiectivul microscopului să fie reglat în raport cu obiectul de pe măsuță. Acest sistem optic permite o montare extrem de rigidă pentru ocular și măsuței, deoarece nu este necesară o reglare verticală relativă între ele pentru scopuri de focalizare. Mecanismul se referă la particularitatea mijloacelor de reglare pentru piesa portantă care are un revolver de obiective într-un sistem, în care reglajele relative grosiere și relativ fine pot fi realizate prin manipularea tamburilor adiacenți și apropiați. Prin urmare, este necesar să se asigure o ajustare grosieră și fină pentru microscoape, în special a acestei variante constructive, care este caracterizată prin simplitatea să relativă, fiind totodată eficientă pentru a obține rezultatele dorite.

Sistemul asigura o ajustare grosieră și fină pentru microscoape, pe când un sistem rotativ cu came este utilizat pentru realizarea reglării grosiere, mișcarea de rotație a camei fiind împărțită pentru realizarea reglării grosiere și pentru efectuarea mișcării de translație în vederea realizării reglajelor fine pentru microscop.

Acest sistem asigura reglajul fin prin efectuarea unei mișcări de translație a unei came rotative care folosește diferența de „plin” sau „gol” a două șuruburi pentru realizarea ajustării prin care se asigură mișcarea diferențială ,iar această diferență de ”plin” sau „gol” ar putea fi folosită pentru obținerea unui reglaj extrem de fin care ar fi imposibil de obținut cu un singur șurub.

În figură 2.8 este prezentată vederea laterală parțială ,în care se prezintă construcția microscopului care utilizează acest sistem de acționare.

Figura 2.8

În figură 2.9 se poate observa secțiunea de-a lungul planului secțiunii 2-2 din figura 2.8 care prezintă anumite detalii ale mecanismului de reglare fină și grosieră.

Figura 2.9

Figura 2.10 reprezintă o secțiune verticală mărită substanțial de-a lungul planului secțiunii 33 din figura 2.8 care prezintă detaliile mecanismului de reglare.

Figura 2.10

Figura 2.11 este o secțiune orizontală mărită luată de-a lungul planului secțiunii 4-4 a figurii 2.8 care arata componentele mecanismului de reglare și ,în particular, detaliile mecanismului de reglare fină.

Figura 2.11

Figura 2.12 este o secțiune transversală de-a lungul planului secțiunii 55 din figura 2.10 .Aceasta prezintă mijloacele de ghidare pentru elementul cu came rotative.

Figura 2.12

Secțiunea transversală a planului secțiunii 66 din figura 2.10 este prezentată în Figură 2.13.

Figura 2.13

Secțiunea orizontală luată de-a lungul planului secțiunii 77 din figura 2.8 este prezentată în figura2.14 . Aceasta arată prinderea și sprijinirea elementului din figura 2.13.

Figura 2.14

Microscopul prezentat în figură 2.8 conține o baza 10 care are sistemele de iluminare 12 sau echivalentul acestora montate pe ea și de care este montat o extensie rigidă verticală 14 de la baza 10.Extensia rigidă verticală are la capătul superior un braț extensibil 16.Deasupra sistemului de iluminare 12, este montată rigid măsuța suport pentru probe 18 .Brațul 16 este prevăzut cu un capac detașabil 20 a cărui prindere este garantată de șuruburile de fixare 22 și se observa că brațul 16 și capacul 20 sunt proiectate astfel încât să permită o continuitate 24 a interiorului 26 a extensiei rigide 14.

Mecanismul de focusare cuprinde reglajele fine și grosiere 28 care acționează asupra tachetului 30.Tachetul operează prin mijlocul legăturii ansamblului 32 pentru a ridica și coborî brațul arcuit 34 care susține tubul 36.

Ocularul 40 este susținut de capătul superior al ansamblului 42 susținut de capacul 20 ,iar montarea dintre capătul 42 și capacul 20 permite o mișcare de rotație ele ,pe o axă verticală,astfel ocularul 40 poate fi mișcat poziții diferite.În această structură ,tubul 36 conține o porțiune a corpului 44 susținând la capătul inferior un revolver rotativ cu obiective 48 și 50.Corpul 44 este fixat și susținut de capătul inferior 52 al componentei 54 a ansamblului de susținere 34.Privind din lateral,de la capătul 54,se observă o porțiune a brațului 56 care este montat cu ajutorul sistemului de fixare 32.

Sistemul de fixare cuprinde o porțiune inferioară 60 care este montată rigid cu elementele de fixare 62 la capătul inferior al porțiunii 64. Zona superioară de legătură 64 are posibilitatea de glisare și ghidare printr-un ansamblu cu jug 66.Acesta conține o componentă profilată („U” întors) care are două porțiuni inferioare 68 și 70 ,așa cum poate fi observat în figură 2.9,care pot fi adiacent interconectate la capetele inferioare în regiunea indicată ,care totodată sunt prevăzute cu elementul 72,văzut în figură 2.8,iar extensiile superioare orizontale 74 sprijină brațul elementului 56 și restul suprafețelor interioare ale brațului 16 vor fi prinse cu elemente de fixare 76.Ansamblul cu jug 66 oferă suport pentru tot ansamblul de susținere 34 , ansamblul pentru montarea obiectivului 36 și pentru ghidarea ansamblului 32.Elementul superior de legătură 64 este montat rigid pe brațul 56 de către șuruburile 78 iar părțile opuse verticale ale elementului 64 sunt canelate pentru a primi porțiunile elementelor cu bile 80 care sunt încastrate în partea interioară opusă a unei perechi de plăci 82 și 84 care sunt montate cu șuruburile 86 și 88 la porțiunile inferioare 68 și 70. Se va vedea că elementul de legătură superior 64 este constrâns pentru mișcarea verticală de alunecare de către ansamblul cu jgheab 66 și deoarece brațul 56 este acționat de la acest element de legătură superior 64, întregul ansamblu de susținere 34 și ansamblul obiectivului 36 sunt de asemenea constrânse pentru mișcarea verticală de către ansamblul cu jug.

Elementul inferior 60 se sprijină pe o rolă 96 susținută la extremitatea brațului 92 a ansamblului cu 30. Un dispozitiv de oprire 94 este montat la extremitatea inferioară cu un element de legătură 60 de către șuruburile 96 cu rolul de limitare a separării dintre rola 90 și legătura 60 care permit astfel ansamblului obiectivului 36 să fie mișcat manual fără a perturba poziția acestuia .Dispozitivul de oprire 14 previne distanțarea dintre legătura 60 și rola 90,altfel coborârea ulterioară a obiectivului ar cauza vătămarea mecanismului.

Pârghia 31 cuprinde în afară de brațul 92 ,brațul 100 care este prevăzut la extremitatea inferioară cu un element neted 102.Suportul 102 este cuplat în canelura 104 a unui ansamblu cu came cilindric sau rotativ 106,fiind de preferat ca și canelura 104 să aibă un pas constant care se extinde pe 360 pe elementul cilindric cu came. Mecanismul de ajustare fină și grosieră 28 include o pereche de butoane de adaos grosier 108 și o pereche de butoane de ajustare fină 110. În mecanismul descris mai jos exista cama 106 care este mutată în mod unison cu butoanele de ajustare grosiere 108 astfel încât să se efectueze o mișcare rapidă a tachetului 30, în timp ce butoanele de reglare fină 110 efectuează mișcarea de translație a camei cilindrice 106 pentru a efectua o reglare fină a tachetului 30. Tachetul este prevăzut cu o porțiune a butucului alungit 112 având un capăt care este cuplat cu o porțiune de suprafață interioară sau o canelură a cadrului la interfața 114 și un element de fixare, având un cap lărgit 116, înfășoară butucul 112 de pe acesta și se prinde cu filet după cum se arată în figură. În același timp, se va vedea că capul mărit 116 este jalonat în cadru la interfața 118 .

Se observa că pereții opuși 120 și 122 ai extensiei 14 sunt prevăzuți cu orificii lărgite aliniate pentru elementele de susținere 124 și 126, care sunt arcuite pentru a se sprijini față de configurațiile bosajului exterior 128 și 130. Aceste elemente de susținere 124 și 126 sunt prevăzute cu scopul de a permite camei cilindrice 106 să fie introdusă în poziția operativă, așa cum se arată, în timpul asamblării, iar scopul lor este de a furniza, în plus, suport pentru arborele cotit 132, la camele cilindrice . Butoanele de ajustare grosieră 168, pe de altă parte, sunt perforate, ca de exemplu prin șuruburile de fixare 136, la arborele brațului 132, astfel încât să se conecteze direct butoanele de ajustare grosieră 168 la arborele brațului și la cama cilindrică 106 astfel încât să se rotească în unison cu butoanele de ajustare grosieră 108.

Cele două elemente de susținere 124 și 126 sunt prevăzute cu știfturi de blocare 138 și 140 care sunt montate în canelurile 142 și 144 prevăzute în pereții laterali 126 și 122 astfel încât să împiedice rotirea elementelor 124 și 126, după cum va fi evident. Elementul 124 susține un element de blocare sub forma unui șurub 146 și a feței interioare a butonului de ajustare a muchiei stângi 118 din fig. 2.10 este prevăzut cu un element de rezemare sub forma unui dispozitiv de fixare filetat 148, astfel încât cele două elemente 146 și 148 cooperează pentru a limita reglarea rotativă a camei 166 la o valoare mai mică decât 360. Pentru a asigura spațiul necesar pentru cuplarea între elementele 146 și 148, este prevăzut un guler distanțier 150. În plus, pentru a produce o cantitate predeterminată de rezistență la tracțiune sau la fricțiune la rotirea butoanelor de reglare 168, un ansamblu de frânare sub forma unei perechi de șaibe 152 și 154 și o șaibă de deformare 156 deformabilă, arătată la dreapta în fig 2.10, sunt interpuse sau plasate între elementul 126 și butonul de ajustare grosier corespunzător 108. Deoarece clema arcului 158 la extremitatea stângă a arborelui cotit 132 fixează poziția butonului de ajustare grosieră 108 în raport cu acesta, se poate observa că, atunci când piesele sunt asamblate, butonul de reglare grosier din dreapta 168 este poziționat prin strângerea în sus a piuliței 161 pentru a obține rezistența la tracțiune sau la fricțiune necesară pentru elementele 152, 154 și 156, după care butonul de reglare din dreapta 108 este blocat de șurubul de fixare 136 .

Arborele 132 susține un element de sprijin cu umeri 164 la capătul stâng al acestuia ca la 166 pentru a se cupla împotriva contra-tijei în arborele cotit 132 și clema arcului 168 pentru a poziționa bucșa 164 . La capătul din dreapta al arborelui 132 este prevăzută o bucșă 170 cu filet interior care este fixată în raport cu acesta prin intermediul elementului unei piulițe 172 care se află în fața bucșei 170 cu filet interior ,cu o forță suficientă pentru a o menține pe poziție în raport cu arborele 132. Bucșa 164 împreună cu bucșa cu filet interior 170 formează un jgheab pentru arborele de reglare fină 174 și atunci când arborele de reglare fină 174 este rotit, porțiunea filetată 176 a acestuia care este cuplată cu bucșa 170 va da o mișcare de translație a acestui arbore 174. Legătura dintre capetele opuse ale arborelui de reglare fină 174 și butoanele de ajustare fină 110 este realizată în virtutea mecanismelor ambreiajului de suprasarcină 178 care sunt similare în formă și funcție cu elementele 152, 154 și 156 .

Regiunea centrală a arborelui de reglare fină 174 este prevăzută cu o porțiune suplimentară filetată 130 pe care este fixată o piuliță de deplasare 182. Plinul sau golul filetului de pe porțiunea 180 este diferită de plinul sau golul de pe porțiunea 176 astfel că prin aceasta se realizează o acțiune diferențială. Adică, la rotirea arborelui de reglare 174, piulița de deplasare 182 se va deplasa relativ față de arbore cu o cantitate care este funcție de diferența dintre pasul elementelor 176 și 180. Piulița de deplasare 182 este cuplată la camele cilindrice 116 pentru a realiza o mișcare de translație a acesteia. Astfel, în timp ce butoanele de ajustare grosiere 108 rotesc în mod direct cama cilindrică 116 și, prin urmare, realizează o mișcare rapidă a tachetului 30, rotirea butoanelor de reglare fină 110 va efectua o mișcare de translație a camei 166 și o mișcare mult mai lentă tachetului 30. Într-o aplicație practică a prezentului sistem,gamă de ajustare pentru arborele de reglare grosieră este dată de o revoluție care este eficientă pentru a produce o mișcare totală de 15.875 mm a port-obiectivului. Cele zece rotații ale arborelui de reglare a liniei vor atinge o ajustare verticală totală a port-obiectivului de 2 milimetri.

Referindu-ne la figura 2.11, se va nota faptul că piulița de deplasare 182 este prevăzuta cu o extensie laterală 190 și arborele cotit 132 este prevăzut cu o fantă longitudinală alungită 192 care asigură o distanță pentru extensia laterală 190. Extensia 190 este prevăzută cu o adâncitură 194 care cuprinde capătul interior 196 al unui element de cuplare 198. Elementul de cuplare poate avea în mod convenabil forma unui element filetat cuplat cu cama 106 și capătul interior 196 al acestuia poate fi bifurcat sau prevăzut cu o multitudine de dinți pentru a fi montate în interiorul găurii 194 astfel încât să se evite orice pierdere de mișcare între cama 106 și piulița 182 longitudinală a arborelui cotit 132.

După cum se arată mai clar în fig. 2.10, suprafața interioară a camei cilindrice 106 este prevăzută cu o canelură 200, care se extinde longitudinal, în interiorul căreia este cuplată o multitudine bile 202. Arcul brațului 132 este prevăzut cu o pereche diametral opusă de caneluri 204 și 206 care se extind longitudinal. Bilele 202 menționate mai sus merg atât în canelura 200, cât și în canelura 206 și o pereche suplimentară de bile 208 se montează în canelura arborelui 204 .Din motive de asamblare , perechea de suporturi 210 și 212 fiind demontabila ,menținută în poziție de șuruburile 214 și 216 și aceste suporturi prevăzute cu canelurile 218 și 220 în interiorul cărora se deplasează și elementele cu bilă 208.

Pentru a reține bilele în poziție relativă longitudinala una față de cealaltă a arborelui 132, poate fi prevăzut un dispozitiv de oprire 218.Astfel, va fi evident faptul că bilele 202 și 208 nu permit camei cilindrice 106 să se deplaseze longitudinal pe arborele 132, și nu permit rotația relativă între aceste elemente. Această relație este arătată mai clar în figură 2.12. Pentru a limita deplasarea piuliței 182, arborele de reglare fină 174 poate fi prevăzut cu o pereche de elemente de reazem 220, 222 distanțate longitudinal ,iar arborele cotit 132 cu un element de oprire 224 , prezentat în FIG. 2.11 Este evident faptul că, prin plasarea corectă a elementelor de reazem 220 atât longitudinal, cât și reciproc pe axul de reglare fină, ele vor cupla elementul de oprire 224 la extremități. [5]

2.3 Elemente mecanice din componența microscopului

2.3.1 Șurubul

Șuruburile de mișcare se folosesc la mecanismele de reglaj și permit deplasarea elementelor cinematice ale aparatelor optice sau mecanice .Din punctul de vedere al funcționării,șurubul prezent în sistemul de reglaj abordat este cu rotația și translația acestuia,piulița acestuia (reprezentată de filetul interior al melcului) rămânând fixă. În aparatele optice,se preferă utilizarea acestora datorită preciziei înalte,traduse prin dimensiunile mici,pasul fin și randament ridicat.Materialul șurubului actual este OL50,deoarece este necesară o uzură cât mai mică a filetului și,deci, se preferă materialele cu caracteristici antifricțiune ,pentru a nu micșora precizia .

Deoarece eroarea unghiulară Δγ este invers proporțională cu unghiul de vârf al profilului,se preferă un profil trapezoidal pentru micșorarea acesteia.

Eroarea radială care poate apărea este cauzat tot de pas și reprezintă posibilitatea de deplasare a axei șurubului,fiind mai mare în cazul acestui profil datorită faptului că semiunghiul de vârf al filetului β este mai mic.

Jocul lateral care poate apărea se elimină fie prin mișcarea în sens invers,fie prin utilizarea arcurilor elicoidale(așa cum s-a preferat la soluția constructivă studiată).Cu eliminarea acestui joc lateral,contactul se face pe un singur flanc pentru fiecare sens de mișcare.

Șurubul de mișcare utilizat în acest sistem de reglare (figura 2.15) are practicat un canal de până cu scopul de centrare și de a împiedica rostogolirea în gol pe arbore.Prin acest canal de până,mișcarea imprimată arborelui coincide cu cea a șurbului,având aceeași turație .

Fig 2.15

2.3.2 Rotile dințate

Roțile dințate sunt elemente mecanice care transmit direct mișcarea de rotație cu particularitatea menținerii constante a raportului de transmitere.Acestea sunt utilizate în construcția aparatelor și mașinilor,fiind elemente cu o importanță deosebită în ceea ce privește sistemul de reglare fin și grosier al microscoapelor.Acestea transmit mișcarea prin presiunea exercitată de dinții unei roți asupra dinților altei roți.În cadrul prezentului mecanism,contactul realizat este exterior,astfel se permite modificarea sensului de rotație.La nivel de geometrie,avem elemente precum cilindrul (cercul )de bază,cilindrul(cercul ) de rostogolire,capul dintelui,piciorul dintelui,cercul de vârf,cercul de fund, cercul de divizare,înălțimea , flancurile și profilul. Cilindrul de rostogolire al rotii este cilindrul de raza Rr și cilindrul corespunzător al rotii cu care angrenează,reprezentând cilindrul de fricțiune care în momentul în care se rostogolește peste cilindrul celeilalte roti,fără fricțiune,poate substitui angrenajul cu transmisie cilindrică prin fricțiune.Porțiunea cuprinsă între cercul de raza Re,cercul de vârf, și cercul de rostogolire se numește capul dintelui.,iar porțiunea dintre cercul de rostogolire până la cercul de fund(interior) reprezintă piciorul dintelui.Distanța cuprinsă între cercul de vârf și cercul de fund se numește înălțimea dintelui,h,care se măsoară radial,aceasta fiind ,dimensional,suma dintre înălțimea capului dintelui și înălțimea piciorului dintelui.Flancurile dintelui sunt reprezentate de curbele care îl delimitează din lateral,iar aceleași curbe în secțiune alcătuiesc profilul dintelui.Distanța măsurată între două puncte corespondente de pe doi dinți alăturați se numește pasul rotii dințate.Cercul de divizare este acel cerc ,dar pasul dintelui este egal cu pasul standardizat,diametrul său fiind notat Dd.

Condiția de angrenare este ca rotile să aibă același pas și același modul.Modulul este o mărime standardizată și comensurabila,iar matematic,acesta se calculează împărțind diametrul de divizare la numărul dinților rotii.

Legea fundamentală a angrenării(teoremă lui Willis) enunța ca în cazul angrenării a două roți dințate ,deci pentru transmiterea mișcării de rotație cu un raport de transmitere constant,este necesar ca profilurile danturilor să aibă o geometrie care să permită în timpul angrenării ca normală comună a celor două roți din punctele de contact să treacă printr-un punct fix,numit polul angrenării,aflat pe linia centrelor.Satisfacerea acestei condiții se realizează numai în momentul în care profilurile dinților sunt conjugate.

În sistemul de focalizare studiat,s-a folosit acest principiu pentru realizarea angrenajului melcat și a angrenajului pinion-cremalieră,care vor fi descrise în continuare.

2.3.3Angrenajul melcat

Angrenajele melcate sunt angrenaje cu axe încrucișate, la care unghiul dintre axele roților este 90o , caracterizate prin rapoarte de angrenare mari și funcționare silențioasă, randament mai redus decât al celorlalte angrenaje și tehnologie de execuție și montaj mai pretențioase. Angrenajul melcat se compune dintr-o roată dințată cilindrică cu dantură înclinată (roată melcată) și o roată dințată cu număr mic de dinți (melc), cu diametru mic și unghi mare de înclinare a dinților, ei înfășurând melcul după o elice, asemănător spirei filetului. Unghiul de pantă al elicei de referință γ este complementar unghiului de înclinare de divizare al danturii melcului β1.Deplasările de profil, dacă sunt necesare pentru obținerea unei distanțe dintre axe impusă sau pentru îmbunătățirea condițiilor de funcționare, se realizează numai la roata melcată, angrenajele melcate realizându-se numai că angrenaje zero sau zero deplasat. Angrenajele melcate se caracterizează prin existența unor alunecări relative mari între dinți, motiv pentru care coroana roții melcate se execută dintr-un material antifricțiune ,iar melcul din bronz. S-a ales acest material pentru execuția melcului,în mod deosebit,pentru micșorarea frecării și a uzurii dintre acesta și roata melcată ,dar și dintre el și arborele pe care este montat,deoarece este unul dintre cele mai optime cupluri de materiale care permite o durată mai lungă de viață a mecanismului pe care îl compun.

2.3.4 Angrenajul pinion cremalieră

Angrenajul pinion cremalieăa este compus dintr-o roată dințată cilindrică și o roată dințată cu raza infinită, numită cremaliera.

Ca principiu de funcționare,de obicei se preferă ca cremaliera să fie fixă și roata dințată se rostogolească rectiliniu.Este un caz particular al angrenajelor cilindrice, la care una dintre roti are o rază infinită.

Când rotii dințate i se va impune o mișcare de rotație, cremaliera va deprinde o mișcare de translație în lungul ei.

În prezentul mecanism,roata dințată este fixă,iar cremaliera mobilă,perpendiculară pe aceasta,fapt care permite deplasarea în față și în spate a microscopului în momentul punerii la punct a aparatului.

.

Figura 2.16

2.3.5 Arcul elicoidal

Arcurile elicoidale se realizează din bare cu diverse secțiuni înfășurate pe o suprafață directoare în formă de elice.Funcțional,acestea se formează două grupe arcuri de compresiune-tracțiune,respectiv arcuri de torsiune.

Arcurile de compresiune-tracțiune sunt solicitate la torsiune în zona secțiunii transversale,fiind spuse sarcinilor axiale.

Arcurile de torsiune conduc la încovoiere în secțiunea transversală ,fiind supuse momentelor de torsiune. Arcurile elicoidale de întindere-compresiune sunt arcuri cilindrice și pot fi de compresiune sau de întindere în funcție de sensul de acționare al încărcării.În prezentul mecanism,bară din care s-a realizat arcul are secțiune circulară.Acesta este un arc elicoidal de compresiune,cu unghiul de înclinare α= 6o și face legătura între melc și șurubul de mișcare.

Figura 2.17

2.3.6 Arborii

Arborii sunt elemente mecanice cu rolul ghidării mișcării de rotație , s-au folosit în cadrul microscoapelor, deoarece s-a dorit deplasarea acestora după o anumită direcție(cale de ghidare).Aceștia au ajuta la transmiterea mișcării de rotație simplă și susțin elementele care se rotesc.Arborelui i se imprima direct de la tambur o mișcare de rotație din momentul acționării acestora,transmițând mai departe către celelalte elemente susținute de acesta(șurub,cuplaj,roata melcată,etc).

Arborele acestui sistem de acționare face parte din categoria arborilor drepți,denumire ce semnifică tipul axei geometrice longitudinale.Acesta s-a executat din oțel cu conținut mediu de carbon(OLC 35).

Arborele din sistemul studiat,are practicată o pană pentru fixarea șurubului de mișcare în canalul de până al acestuia,pentru evitarea rostogolirii în gol .

Fig 2.18

2.3.7 Lagărele cilindrice

S-a optat pentru alegerea lagărelor să se utilizeze lagărele cilindrice alături de fusuri cilindrice,întrucât acestea asigura rezistenta la uzură,capacitate portanta mare,execuție simplă,posibilitatea de a satisface dimensiuni mici fără a-și deteriora funcționarea ,silențiozitate și ungere facilă.Deși acestea nu au precizie ridicată,aceasta este compensata de elementele care elimină din posibilele jocuri ,elemente care preiau jocurile radiale,respectiv axiale,în special cuplajele Oldham care vor fi descrise în cele ce urmează.Fusul se preferă să fie executat din oteluri tratate termic,iar cuzinetul din fonta antifricțiune ,deoarece este supus la presiuni și viteze mici. Cuzinetul este reprezentat de bucșa cu care este în contact fusul.Sistemul fus-cuzinet utilizează un montaj cu joc în caz general.

2.3.8 Cuplajele

Cuplajele mobile cu elemente rigide care compensează deplasările relative a doi arbori într-o singură direcție,fie că este axială,radiala sau unghiulară.Prin deplasarea sa montarea cu joc a elementelor rigide ale cuplajelor se pot realiza și compensări în mai multe direcții.

Cuplajul de tip Oldham sunt cuplaje cu discuri și element intermediar care au rolul de a compensa deplasările radiale.Acesta se compune dintr-un element intermediar și două semicuplaje care sunt montate pe arbore,prevăzute pe suprafețele frontale cu două canale perpendiculare între ele.Compensarea se realizează datorită jocului dintre canal și prag.

Cuplajul din componența sistemului de focalizare este asemănător cuplajului Oldham care este proiectat pentru a realiza compensările pe anumite direcții a doi arbori distincți,însă ,în cadrul sistemului de focalizare a microscopului,ele s-au utilizat pentru eliminarea jocurilor de la nivelul melcului,acesta având practicate la fiecare capăt câte un canal corespunzător pragului cuplajului. Este o adaptare care ajuta la creșterea preciziei,în special în cazul reglajului fin.

Fig 2.19

2.3.9 Flanșele

Flanșa este un element de asamblare ,folosit cu precădere în asamblările filetate,asigurând strângerea subansamblurilor componente,dar și etanșeitatea .Aceasta se strânge cu ajutorul șurubului de mișcare cu care este în contact.În acest sistem de focalizare s-a preferat utilizarea flanșelor cu gât,deoarece au rezistenta și rigiditate crescută,iar grosimea talerului fiind redusă,permite o mai bună încadrare în condițiile de gabarit.Ca material,s-a optat pentru oțel inoxidabil,din motive economice.

Fig. 2.20

2.3.10 Știfturile

Știfturile sunt elemente de mecanică fină cu rolul de a înlocui penele transversale care au axa geometrică ortogonala pe axa pieselor asamblate.Ele pot avea formă cilindrică,tubulara sau conica și se utilizează cu precădere la asamblările la care se întrepătrund piesele.Piesele care se asamblează cu știft trebuie să se găurească riguros la dimensiunea știftului.

În sistemul de prindere și ghidare al lentilei adiționale,știftul de formă cilindrică practicat în arborele fin al ghidajului are rol de blocare a suportului ,astfel încât lentila sau fie poziționata superior față de obiectivul biomicroscopului,atunci când aceasta nu este utilizată.

2.3.11. Studiul sistemului de reglare fină și grosieră al microscopului

Sistemul de reglare studiat este acționat de un tambur exterior 1 cuplat la flanșa 2 prin intermediul cărora se transmite mișcarea de rotație.Flanșa este montată de șurubul 3 care asigura mișcarea radială în momentul rotirii față de melcul 4 care joacă rolul de piuliță.Când are loc rotația,șurubul se infiltrează pe filetul interior cu care este prevăzut melcul la capete.Când acest lucru se întâmplă se realizează reglajul fin care este bazat pe jocul dintre flancuri.Reglajul grosier se realizează prin mișcarea concomitentă a melcului și a șurubului grație a doua știfturi ,unul prevăzut în arbore,iar celălalt în melc,poziționate la 90 de grade unul față de celălalt.De la melc,mișcarea de rotație este transmisă mai departe către roata melcată,care este situată pe același arbore cu pinionul 5.Pinionul angrenează cu o cremalieră 6 poziționata perpendicular față de arborele comun al celor două roți dințate.Prin acest angrenaj are loc transformarea mișcării de rotație în mișcare de translație care este implementata biomicroscopului.Mișcarea generată este liniara,realizând astfel deplasarea biomicroscopului înspre pacient,iar datorită reglajului fin are loc punerea la punct a aparatului prin realizarea coincidentei intre punctul obiect vizat și focarul obiect.

Figura 2.21. Secțiunea sistemului de reglare fin și grosier al biomicroscopului

Figura 2.22. Vederea sus și vederea din lateral a sistemului de reg

3. Aberațiile din dioptrica de ordinul III

Dioptrica de ordinul trei este partea din teoria aberațiilor care încearcă să descrie fenomenul optic cu ecuații simplificate deduse prin dezvoltarea în serie a aberațiilor clasice. Din aceste dezvoltări se rețin numai termenii liniari și astfel această strategie limitează foarte mult domeniul de valabilitate la numere de deschidere sau aperturi foarte mici, practic ne plasăm în domeniul paraxial.

Figura 3.1

Această teorie astăzi este depășită și mai are doar o însemnătate istorică și o importanță didactică. Această teorie a avut o însemnătate extraordinar de mare în perioada de început a proiectării în optică când nici nu se puteau imagina mașini de calcul. Din aceste considerente , în continuare se va prezenta doar un rezumat al acestei teorii, de altfel foarte laborioasă.

În figură 3.1 sunt prezentați doi dioptri succesivi dintr-un subansamblu optic. În această figură este prezentată imaginea diafragmei de deschidere, raza pupilară principală și raza pupilară marginală. Semnificațiile notațiilor h și k din figură sunt:

Coeficientul paraxial obiectiv definit cu raportul dintre înălțimea de incidență a razei obiective cu dioptrul la care ne referim și înălțimea de incidență a aceleași raze cu pupila de intrare:

(3.1)

Coeficientul paraxial pupilar definit cu raportul dintre înălțimea de incidență a razei pupilare principale cu dioptrul la care ne referim și produsul dintre indicele de refracție al mediului din fața primului dioptru și tangentă unghiului pe care această rază îl face cu axa optică:

(3.2)

Din teoria aberațiilor de ordinul III prezintă o importanță aplicativă setul de formule deduse pe baza ipotezei lentilelor infinit subțiri prezentate în continuare sub forma unui breviar. De precizat că formulele care vor fi prezentate nu-și schimbă forma ci doar semnificația semnului de însumare. La un sistem real însumarea se face de la primul dioptru la ultimul dioptru, iar în

cazul ipotezei lentilelor infinit subțiri, deoarece grosimea lentilei este zero, însumarea se face de la prima lentilă la ultima lentilă a sistemului optic. Aceste formule sunt:

Puterea sistemului optic:

(3.3)

Cromatismul axial:

(3.4)

Cromatismul transversal:

(3.5)

Coeficientul curbura de câmp numit și coeficientul lui Petzval:

P (3.6)

Coeficientul aberației de sfericitate:

S (3.7)

Coeficientul aberației de comă:

B (3.8)

Coeficientul aberației de astigmatism:

A (3.9)

Coeficientul aberației de distorsiune:

D (3.10)

În aceste formule s-a notat:

(3.11)

(3.12)

Curbura medie sau cambrura:

(3.13)

Proximitatea medie:

(3.14)

Proximitatea obiect:

(3.15)

Proximitatea imagine:

(3.16)

(3.17)

(3.18)

(3.19)

(3.20)

(3.21)

Puterea lentilei infinit subțiri:

(3.22)

Se mai precizează că între coeficienții paraxiali există legătura:

(3.23)

unde și sunt abscisa obiect respectiv imagine pentru lentila j, iar și sunt abscisele pupilei de intrare respectiv pupilei de ieșire raportate la aceeași lentilă.

La aceste ecuații se mai poate atașa condiția de lipire, condiție care se pune atunci când două lentile sunt constructiv lipite, adică dioptrul al doilea al primei lentile coincide cu primul dioptru al lentilei a doua:

(3.24)

Acest set de relații împreună cu încă câteva ipoteze simplificatoare permit calculul analitic al unor obiective, în dioptrica de ordinul III. După acest calcul se trece la grosimi finite, prin folosirea următoarelor relații

(3.25)

(3.26)

(3.27)

Oricărei lentile i se calculează:

(3.28)

(3.29)

Figura 3.3 Figura 3.4

Dacă S este pozitiv, atunci lentila este pozitivă (fig. 3.3) și rezultă:

;

(3.30)

unde k este un coeficient tehnologic și a cărei valoare trebuie să asigure prelucrarea lentilei fără ca aceasta să se spargă și,totodată să asigure și o centrare precisă în montură. Se recomandă

Dacă S este negativ (fig. 3.4) atunci lentila este negativă și rezultă:

;

. (3.31)

În această situație se recomandă

Lentila trebuie poziționata, de cele mai multe ori, în cadrul unui ansamblu. Pentru acest caz trebuie să cunoaștem schema opto-mecanică a sistemului optic. În figură 3.5.a și 3.5.b sunt prezentați doi dioptri succesivi pentru care cunoaștem razele rj-1, rj și separația dintre ei dj, precum și diametrele de așezare ale distanțierului Dj-1, Dj, care, la temperatura standard, pentru radiația de bază, sunt egale cu diametrele de montaj ale lentilelor. Separația dj este materializată, întotdeauna, de un distanțier simplu sau dintr-un distanțier format din mai multe tronsoane. Formula finală fiind cea din relația care urmează.

(3.32)

Figura 3.5.a

Figura 3.5.b

După trecerea la grosimi finite, sistemul optic obținut poate reprezenta sistemul de plecare în procesul de optimizare.

În continuare această teorie va fi exemplificată pentru proiectarea lentilelor.

4.Proiectarea lentilelor cu aberația sferică minimă

O lentilă cu grosimea d = 0 (lentila infinit subțire) se mai numește și lentilă echivalentă. La o astfel de lentilă planele principale, planele nodale și vârfurile dioptrilor se confundă, dacă mediile externe sunt identice.

Lentila are aberația sferică minimă atunci când derivată ecuația 3.10 se anulează rezultând , adică se cunoaște valoarea de legătură dintre curburile celor două raze ale lentilei date de ecuația 3.13.

Dacă se alege materialul lentilei, lungimea de undă a radiației de proiectare, abscisa obiect și diametrul lentilei, caracteristicile tehnologice cerute de ecuațiile de trecere la grosimi finite și se impune distanța focală sau puterea, se poate forma sistemul de două ecuații cu două necunoscute:

(4.1)

Din care se explicitează curburile, cu ajutorul cărora se vor calcula razele de curbură:

(4.2)

Aceste raze sunt determinate în ipoteza lentilelor infinit subțiri. După trecerea la grosimi finite această ipoteză este încălcată și în consecință puterea lentilei va diferi de puterea impusă deoarece acum vom aplica formula completă pentru calculul puterii

. (4.3)

Totuși observăm că în formulele 3.30 și 3.31 coeficientul tehnologic k este dat printr-o recomandare de tipul . Pentru fiecare valoare decât valoarea recomandată rezultă o grosime la centru d, care influențează puterea lentilei. Dacă în acest calcul impunem focala cerută de problema și calculăm grosimea la centru vom obține, întotdeauna, o putere mai mare sau mai mică decât aceea cerută de problemă.

Pentru a conserva puterea după trecerea la grosimi finite procedăm în felul următor:

Calculăm razele lentilei pentru o focală mai mare sau mai mică, după caz, decât focala lentilei .

Calculăm, manual sau automat, grosimea la centru pentru valoarea optimă a coeficientului tehnologic k, care în final să ducă la puterea cerută de problemă după trecerea la grosimi finite.

În continuare vom exemplifica acest lucru pentru lentila adiționala a biomicroscopului cu fantă rotitoare pentru care impunem puterea de -60 dpt, diametrul 18 mm, sortul BK7 cu indicele de refracție n = 1.51872 și coeficientul tehnologic k = 0.05.

În figură 4.1 sunt prezentate calculele pentru situația impusă pentru focala . Se observă că puterea rezultată este

Figura 4.1

În continuare impunem pentru focala lentilei valoarea supradimensionată Rezultatele sunt prezentate în figură 4.2

Figura 4.2

Din figura 4.2, pentru coeficientul tehnologic optim k = 0.063044 corespunzător focalei inițiale supra dimensionată rezulta puterea lentilei cu grosimi finite

În acest stadiu se pot calcula caracteristicile paraxiale ale lentilei adiționale care sunt necesare trecerii pe desenul de execuție al acesteia.

Figura 4.3

De asemenea se poate calcula și graficul evoluției aberației de sfericitate din dioptrica de ordinul III. În figură 4.3 se prezintă acest grafic pentru care s-a obținut valoarea optimă a cambrurii valoarea minimă a aberației de sfericitate S = 6.73815982

Figura 4.4

Lentila adițională se plasează în fața obiectivului biomicroscopului cu focarul imagine suprapus peste focarul obiect al obiectivului. În felul acesta lentila adițională și obiectivul biomicroscopului lucrează ca o lunetă Galilei inversată, lentila adiționară având rolul obiectivului lunetei iar obiectivul biomicroscopului având rolul ocularului lunetei.

Obiectivul biomicroscopului se adoptă după un proiect anterior (realizat în anul 2013) a cărui date constructive sunt prezentate în figură 4.5.

Pentru acest obiectiv adoptat, în continuare, se vor calcula principalele caracteristici paraxiale cu ajutorul drumuirilor paraxiale directe și inverse cu abscisa obiect infinită.

Distanța focală imagine se obține prin raportul dintre ultima valoare și ultima valoare pentru h obținută cu drumuirea paraxială directă. Abscisa focarului imagine este egală cu ultima valoare

Distanța focală obiect se obține prin raportul dintre ultima valoare și ultima valoare pentru h obținută cu drumuirea paraxială inversă, rezultatul trebuind să fie inversat de semn. Abscisa focarului obiect este egală cu ultima valoare inversată de semn.

Figura 4.5

Figura 4.6

Figura 4.7

Pentru a cupla cele două componente mai trebuie să calculăm separația dintre lentila adițională și obiectivul biomicroscopului. Calculul se face punând condiția ca focarul imagine al lentilei adiționale să se suprapună peste focarul obiect al obiectivului biomicroscopului.

Figura 4.8

Verificarea corectitudinii acestei valori se face printr-o drumuire paraxială directă cu abscisa obiect infinită, trebuind să rezulte abscisa imagine infinită. Această verificare se prezintă în figură 4.8.

Cu separația determinată se poate întocmii schema optică a sistemului optic lunetă prezentat în figură 4.9.

Figura 4.9

Pentru același sistem ,s-a proiectat și o lentilă pozitivă de +60 dpt,la același diametru de 18 milimetri cu scopul de a studia efectele produse de către lentila divergenta și de către cea convergenta împreună cu obiectivul microscopului ,în contextul egalității în valoare absolută a puterii acestora .

În cazul lentilei adiționale a biomicroscopului cu fantă rotitoare pentru care impunem puterea de 60 dpt, diametrul 18 mm, sortul BK7 cu indicele de refracție n = 1.51872 și coeficientul tehnologic k = 0.05.

Figura 4.10

În figură 4.10 sunt prezentate calculele pentru situația impusă pentru focala . Se observă că puterea rezultată este

În continuare impunem pentru focala lentilei valoarea supradimensionată Rezultatele sunt prezentate în figură 4.11.

Figura 4.11

Din figura 4.11, pentru coeficientul tehnologic optim k = 0.05 corespunzător focalei inițiale supra dimensionată rezulta puterea lentilei cu grosimi finite

În acest stadiu se pot calcula caracteristicile paraxiale ale lentilei adiționale care sunt necesare trecerii pe desenul de execuție al acesteia.

De asemenea se poate calcula și graficul evoluției aberației de sfericitate din dioptrica de ordinul III. În figură 4.12 se prezintă acest grafic pentru care s-a obținut valoarea optimă a cambrurii valoarea minimă a aberației de sfericitate S = 6.78363029.

Figura 4.12

Lentila adițională se plasează în fața obiectivului biomicroscopului cu focarul imagine suprapus peste focarul obiect al obiectivului. În felul acesta lentila adițională și obiectivul biomicroscopului lucrează ca o lunetă Galilei inversată, lentila adiționară având rolul obiectivului lunetei iar obiectivul biomicroscopului având rolul ocularului lunetei.

Calculul separației dintre lentila adițională pozitivă și obiectivul biomicroscopului se calculează în mod asemănător cu calculele de la lentilă adiționala negativă.

Cu separația determinată se poate întocmii schema optică a sistemului optic lunetă prezentat în figură 4.13.

Figura 4.13

Desenul obiectivului biomicroscopului a fost preluat dintr-un proiect anterior (realizat în anul 2013) a cărui imagine împreună cu lentila adițională negativă respectiv pozitivă sunt prezentate figurile 4.14 și 4.15.

Figura 4.14

Figura 4.15

Se observă distanțele optime pentru formarea lunetei în cele două variante,cu lentila negativă obținându-se un gabarit mai mic decât cu cea pozitivă,obținându-se totodată și o lărgire a fasciculului emergent al lentilei divergente,mărind astfel câmpul obiect observat.

5.Studiul sistemului accesoriu cu lentila adițională al biomicroscopului

În cadrul biomicroscopului studiat,reglajul se realizează printr-un sistem de mișcare cu maneta care acționează pe o bilă care asigura un bun contact cu masa.Prim mișcarea acestei bile care se rostogolește pe masa biomicroscopului fără să alunece,întreg ansamblul se mișca față de pacient și față de suportul de cap.Prin această mișcare,se poate poziționa biomicroscopul în diverse puncte care să permită observarea punctelor de interes , reglajul făcându-se într-o manieră simplă,ansamblul deplasându-se într-un plan xOy paralel cu masa.Reglajul înălțimii se realizează tot din maneta prin rotirea unui inel de pe suprafața acesteia . Sistemul accesoriu cu lentila adițională este amplasat în partea superioară a biomicroscopului,fixat pe carcasa sa prin intermediul unor știfturi.Lentila are o poziție preferențială ,data de arcul din cuplajul telescopic.Pentru a păstra o distanță convenabilă intre pacient și lentila astfel încât aceasta să nu poată ajunge în contact cu ochiul acestuia,pe suportul de frunte s-a montat o camă pe care se sprijină lentila.Pentru observare,se realizează reglajul din maneta cu sferă a biomicroscopului.Pentru a împiedica deplasarea excesivă a mesei,aceasta este divizată în două mari piese componente,una cu rolul de a asigura mișcarea în lungul axei x,fiind sprijinită pe două cremaliere și o piesă cu rolul de a permite mișcarea în lungul axei y,care este asigurată de un ghidaj simplu.

Figura 5.1 Sistemul accesoriu cu lentila adițională

În cadrul acestei variante constructive a biomicroscopului Leitz,exista încă un sistem de acționare asupra tamburului cu lunete care permit modificarea grosismentului microscopului ( 10x ,16x ,20x și 26x).Acest sistem este acționat de către tamburii laterali,fiind necesară manipularea doar a unuia dintre aceștia.Prin rotirea tamburului susținut de două bucșe(lagăre de alunecare) care oferă o bună precizie de poziționare și mișcare,se comută perechile de lentile ale tamburului situate la 90 de grade unele față de altele,setându-se mărirea dorită a biomicroscopului.

Figura 5.2 Vedere laterală a biomicroscopului cu sistemul accesoriu

Figura 5.3 Vedere de sus a biomicroscopului cu sistemul accesoriu

Figura 5.4 Biomicroscop cu sistem accesoriu

BIBLIOGRAFIE:

Petre Dodoc,Calculul și construcția aparatelor optice,Ed.Didactică și Pedagogică,București,1983

Traian Demian,Elemente constructive de mecanică fină, Ed.Didactică și Pedagogică,București,1980

Ioan-Iovit Popescu,Emil I. Toader,Optică,Ed. Științifică și Enciclopedică,București,1989

Atchison D.A. Smith G. Optics of the Human Eye. Butterworth-Heinemann, Oxford, 2000.

[6]Băcescu D. Optică Aplicată. Analiza și sinteza componentelor. Editura MEDRO București 2004.

Băcescu D. Metode informatice avansate în optică și optometrie. UPB Note de curs.

Dodoc P. Calculul și construcția aparatelor optice. Editura Didactică și pedagocică București 1983.

Dumitrescu N. Bazele Opticii Fiziologice. UPB București 2001.

Hopkins H.H. Wave theory of aberation. University Press Oxford, 1950

Kidger M. The calculation of the optical transfer function using gaussian quadrature. Optică Acta, nr. 8 1978, pag. 665-680.

Malacara D., Malacara Z. Handbook of lens design. ISBN:0-8247-9225-4

Schwiegerling J. Visual and Ophthalmic Optics. Bellingham, Washington USA.

Rădulrț T. Optică foto-cinematografică. Editura Tehnică București, 1977.

Welford W.T. Aberrations of optical systems. Adam Hilger Ltd. Bristol and Boston, 1986.

Note de curs „Tehnologia adaptării ochelarilor”

Note de curs „Tehnologia de montaj a ochelarilor”

Metrode și mijloace de testare în optometria oftalmică,București 2007,Nicolae Dumitrescu

[2]F. Fodor,Arety Dinulescu,Morfopatologia ochiului și anexelor sale,Ed.Medicala-Bucuresti 1980

http://www.sk-advanced.com/category/chapter-5-feild-lenses

[4] James A. Clark, Microscope fine focus control mechanism https://patents.google.com/patent/US4482221A/en

[5]Olin W Boughton , Microscope adjustment mechanism with coaxial coarse and fine adjustment shafts and differential screw means, https://patents.google.com/patent/US3260157

http://www.formare-continua.ro/index.php/informaii-utile/articole-medicale/126-ametropiile-(-viciile-de-refractie) [1]

[3]Metode și mijloace de testare în optometria oftalmică,București 2007,N.Dumitrescu

Solid Works 2013