Analizarea Unui Numar de Campusuri Universitare Europene

INTRODUCERE

„Education is an invisible substance;

architecture allows it to become material.”

Evoluția unei societăți depinde de evoluția informației și a cunoștințelor, dar și de formarea specialiștilor, intelectualilor și a cercetărilor din cadrul acesteia. Comunitatea și universitatea sunt într-o relație de interdependență. Soarta comunității afectează soarta universității, așa cum universitatea poate defini traiectoria unei comunități. Universitatea are un rol important în educarea și pregătirea viitorilor specialiști, dar și în colaborarea cu diferite industrii în efectuarea cercetărilor inovatoare. Prezența unei universități nu consolidează doar mediul educațional, ci poate revitaliza zona în cauză, iar locurile de muncă generate prin prezența acesteia pot contribui la îmbunătățirea și dezvoltarea altor medii fundamentale, precum baza economică, nivelul de calitate a vieții și diversitatea urbană, accesibilitatea informației.

Dezvoltarea unui campus universitar implică un proces complex, factorii și criteriile de luat în considerare într-un astfel de proces fiind multipli. De asemenea, numărul persoanelor care beneficiază de facilitățile unui campus este destul de mare, iar preocupările acestora sunt diverse și în continuă schimbare. Așadar, construcția trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor mai multor generații, iar caracterul în continuă schimbare al societății actuale, la nivel fundamental, la nivel de mentalitate, parte datorită evoluției tehnologiei și implicit la accesul la informație, parte datorită globalizării și mobilității actuale, reprezintă alte criterii demne de luat în considerare în vederea dezvoltării unui campus, astfel încât acesta să fie de natură flexibilă pentru a se adapta cerințelor viitoare, impunându-se așadar o viziune de perspectivă.

Motivul alegerii acestui subiect pentru redactarea lucrării de față constă în necesitatea unei documentări minuțioase în vederea elaborării proiectului de diplomă.

Scopul acestei lucrări constă în analizarea unui număr de campusuri universitare europene, dar și din România din punct de vedere al evoluției structurale în timp. Finalitatea acestui demers constă în trasarea unui număr de criterii de avut în vedere pentru a obține o variantă viabilă de dezvoltare a unui astfel de complex, care să reflecte alternativ dinamica acestui tip de construcție la nivel de:

– funcțiuni și dispunere eficientă a acestora în cadrul campusului,

– tipuri de clădiri, domenii de studiu specifice universității,

– clădiri importante într-un campus,

– flux,

– capacitate a campusului și adaptabilitate la numărul de utilizatori (studenți, profesori, cercetători, vizitatori, personal administrativ),

– valorificare a spațiului prin utilizări multifuncționale,

– vechime și istoric al campusului din punct de vedere al intervențiilor asupra acestuia.

Selectarea universităților analizate s-a efectuat urmărind diversitatea regiunilor, tipologiile de campus, istoricul și capacitatea distinctă, pentru a observa o gamă largă de factori care pot influența structurarea sau restructurarea unui campus universitar și impactul acestora din punct de vedere arhitectural.

Analiza la nivelul funcțiunilor va fi efectuată după următoarele criterii funcționale:

bibliotecă;

clădiri destinate învățământului;

clădiri administrative;

corpuri de cazare;

funcțiuni sportive;

institute, centre, servicii;

funcțiuni culturale, timp liber;

alimentație publică.

Pentru o perioadă îndelungată de timp, principalele funcțiuni ale clădirilor din cadrul campusului universitar au constat în săli de curs, laboratoare, biblioteci, amfiteatre, etc. În ultimul timp însă, universitățile pun mai mult accent pe cazarea studenților și a personalului, dat fiind în special numărul tot mai mare al studenților străini și numărul din ce în ce mai semnificativ al profesorilor invitați. Oricare ar fi utilizatorii campusului, sunt necesare spații de agrement, socializare și alte servicii de la restaurante și cafenele la spații destinate sportului, librării, centre de copiere, supermarketuri.

Interdisciplinaritatea și mobilitatea ce tind să caracterizeze învățământul superior actual au dus la reorganizarea în cadrul instituțiilor. În locul sistemului de organizare pe facultăți, se adoptă din ce în ce mai frecvent organizarea pe departamente în vederea unirii pofilelor înrudite. Acest concept contemporan a fost anticipat de reputatul arhitect Octav Doicescu încă din 1971 în teza sa de doctorat, intitulată „Studiu pentru definirea conceptului arhitectural și urbanistic al Institutului Politehnic Gh. Gheorghiu-Dej, București” (p. 41), prin sugerarea unei posibile soluții de grupare a clădirilor pe profile de specialitate înrudite, considerând că „o astfel de organizare bazată pe ramuri științifice larg cuprinzătoare, este forma cea mai elastică, susceptibilă să cuprindă schimbările în evoluția științei”.

În ciuda importanței universităților și a campusurilor universitare, acestea rareori atrag investiții, profitabilitatea acestora nefiind imediată cum este cazul altor clădiri.

STRUCTURI ALE UNOR CAMPUSURI EXISTENTE

Universitatea își are rădăcinile în Evul Mediu, preluând sistemul de organizare din cadrul școlilor mănăstirești, odată cu dezvoltarea marilor orașe din secolele XII-XIII (Bologna, Paris, Roma, etc.). Universitățile erau integrate în cadrul orașelor, dezvoltându-se într-o relație de interdependență. În unele cazuri, universitatea și interesele conexe au influențat considerabil maniera în care s-a dezvoltat orașul. În modernism, specializarea academică necesară progresului tehnologic, în contextul revoluției industriale a produs schimbări fundamentale la nivelul organizatoric al universităților. În prezent, odată cu revoluția informațională, se impun din nou restructurări la nivelul acestor instituții. Așteptările studenților de la profesori și invers s-au schimbat considerabil. Dacă în epoca medievală studenților li se transferau învățămintele, iar rolul acestora era oarecum pasiv în procesul de acumulare a cunoștințelor, în timp aceștia au început să aibă rol mai proactiv în propria educație. Astfel, s-au implementat sistemele de învățământ la distanță sau pe bază de acumulare și transfer de credite. De asemenea, a apărut conceptul de formare continuă, din care au derivat cursurile concentrate, de scurtă durată. Toate acestea impun modificări fundamentale în structura pedagogică și organizațională.

Universitățile medievale sunt prototipurile educaționale pentru instituțiile noastre moderne. Modelul de oraș universitar și organizarea funcțională reprezentativă primelor universități își dovedesc valabilitatea și în zilele noastre, prin favorizarea dialogului social și interdisciplinar. Dezvoltarea universităților a contribuit încă de la bun început la dezvoltarea urbană prin intermediul unor relații de interconexiune materializate prin construirea a diverse dotări, printre care și a unor „cartiere studențești” (Cartierul Latin din Paris, locuit în principal de studenți ai Universității Sorbona (fondată în 1214).

Termenul „campus” provine din latinescul campus, însemnând „câmp”, „șes”, însă a fost folosit pentru prima dată pentru a descrie un anumit spațiu urban. Utilizarea termenului „campus” cu referire la un spațiu de învățământ, își are originea la începutul secolului XVIII, când s-a inițiat un proces de organizare a învățământului superior în cadrul Colegiului New Jersey (fosta denumire a Universității Princeton, fondată în 1770) cu influențe specifice universităților engleze „evidențiind un model spațial dezvoltat în jurul unor curți-grădini, având în plan formă de patrulater”.

Termenul a fost adoptat și de alte colegii cu referire la anumite zone ale instituției, dar nu pentru a descrie totalitatea spațiului universitar, însă abia în secolul XX semnificația termenului s-a extins, înglobând nu doar terenul sau porțiuni ale terenului ce aparține universității, ci și cumulul clădirilor aferente, bibliotecile, facultățile, căminele, dar și cafenelele, parcurile și grădinile acesteia.

Sensul termenului continuă să se extindă prin anumite derivații, precum „campus virtual” făcând referire la platforme online special destinate pentru a facilita comunicarea între profesori și studenți sau „campus satelit” pentru a face referire la campusurile unei universități ce sunt localizate într-o altă zonă sau chiar în alt oraș față de universitate.

În România, termenul de „campus” este în continuare utilizat cu precădere pentru a face referire la unitățile rezidențiale și nu pentru a descrie cumulul clădirilor din patrimoniul unei universități.

Campusurile universitare se transformă treptat din locuri de studiu în locuri de întâlnire, dar și în locuri de o mare importanță culturală, devenind tot mai mult o parte vitală, esențială a orașului. Astfel, dezvoltarea campusului universitar și deciziile luate în gestionarea acestuia devin mai complicate, dar totodată mai intrigante, interesante și solicitante.

Pe lângă oportunitățile care transformă campusul universitar într-un punct de interes, există totuși și riscuri care atrag atenția asupra acestuia. Clădirile din cadrul campusurilor tind să devină învechite, atât din punct de vedere tehnic, cât și funcțional, fiind așadar necesare noi investiții, sau cel puțin reconsiderarea anumitor funcțiuni. Flexibilitatea la nivelul campusului și al clădirilor din cadrul acestuia devine o necesitate în momentul în care capacitatea acestora este insuficientă. Caracterul dinamic al campusului implică redimensionare și restructurare permanentă.

În contemporaneitate se disting trei tipologii ale spațiilor destinate învățământului:

latura teoretică (aule, săli de curs, săli de seminar);

latura practico-educativă (laboratoare, săli de proiectare);

latura creativ-artistică (ateliere, studiouri de creație).

Universitatea în sine este un spațiu intelectual dinamic care promovează cercetarea, inovația, așadar schimbarea. Acest lucru trebuie exprimat și în spațiul fizic printr-o arhitectură care să afirme, din punct de vedere vizual și ambiental, prezența unui centru de educare.

Din punct de vedere structural, luând în considerare atât proiectarea inițială, cât și suprapunerea diferitelor etape de dezvoltare survenite în timp, se disting 9 tipuri de campusuri universitare:

Place Making: building centred / dominat de clădiri – de regulă amplasat în apropierea unui centru urban, clădiri impunătoare, puternic fiind sentimentul de identitate, tip de campus dezvoltat la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX, Universitatea din Birmingham, arhitect Aston Webb.

Place Making: landscape centred / dominat de peisaj – sec. XVIII, în general amplasate în exteriorul orașului, plantate intens pentru a se încadra în context, sentiment de apartenență, liniște, Universitatea din California, Berkley, arhitect Frederick Law Olmsted.

Collegiate / Colegial – specific primelor tipuri de campus, sec. XII-XIII, cu clădiri separate pentru funcțiuni diferite, avantajele unei relații apropiate profesor-student, puternic sentiment de apartenență, dar pierderea sentimentului de identitate a universității ca întreg, Universitatea Cambridge.

Linear / Liniar – organizat de-a lungul unei circulații interioare, configurația longitudinală permite extinderea la extremități sau în jur, dar legătura cu diversele părți componente este dificilă. Acest tip de organizare se încadrează dificil într-un fond construit existent. Universitatea din Sussex, arhitect Basil Spence.

Grid / Rețea – a evoluat din tipul liniar, diferite funcțiuni exprimate în module separate organizate pe baza unei trame regulate, menținând-se sentimentul de întreg, permite dezvoltarea viitoare, tip de campus des adoptat din sec. XX., eficient în ceea ce privește utilizarea terenului, Illinois Institute of Technology, arhitect Ludwig Mies van der Rohe.

Modular – compus din unități repetitive, ca arhitectură și configurație interioară, monotonie vizuală, lipsă de diferențiere funcțională, campusul Universității din York, RMJM Architects.

Molecular – gruparea clădirilor într-o relație logică care răspunde unei ierarhii non-liniare și funcționale, cu toate acestea expresia arhitecturală este diversificată, conformă cu funcțiunile, University of Lincoln, RMJM Architects.

Radial – configurație clară, deschiderea către peisaj și integrarea cu acesta, Universitatea din Bath, Anglia.

Ad-hoc – răspunde doar necesităților de acces și iluminare, fără a lua în considerare relațiile funcționale sau de circulație între clădiri, nu este un tip de campus stabilit din faza de proiectare, ci unul adaptat la evoluția și dezvoltarea universității, adeseori întâlnit în interiorul orașului, Universitatea din Strathclyde, Glasgow.

CAMPUSURI DIN EUROPA

Trinity College, Dublin

Colegiul a fost fondat în 1592, de regina Elizabeta I, fiind cea mai veche universitate din Irlanda, însă mare parte a clădirilor datează din secolele XVIII-XIX. În construcția colegiului a fost urmat modelul universităților Cambridge și Oxford.

Suprafața terenului este 19 hectare, cu o diversitate de clădiri de la arhitectura specifică secolului XVI până la clădiri moderne. Aceasta reprezintă suprafața campusului principal. Universitatea dispune și de alte spații în cadrul orașului.

Conform recensământului din anul universitar 2013-2014, capacitatea universității este de 777 de profesori, 2097 angajați, din care 606 cercetători și 16729 de studenți.

În cadrul campusului există 1690 de locuri de cazare pentru studenți și personal, 672 aflând-se în cadrul campusului, iar restul locurilor se află în Trinity Hall, în afara campusului, în Dartry, Rathmines, la 4 km de centrul orașului.

Partea vestică reprezintă partea veche a campusului unde se regăsesc campanila, construcție reprezentativă pentru oraș, care poartă semnătura arhitectului Sir Charles Lanyon (1853), capela și așa numita Examination Hall (1684), folosită în prezent pentru susținerea examenelor și pentru expoziții și conferințe, dispunând de o capacitate de 400 de locuri pentru conferințe, 150 pentru examene și 90 de locuri la balcon.

Graduates Memorial Building, construcție care deservește asociațiilor de studenți, având săli de consiliu, birouri, săli de calculatoare, executată între 1899 și 1902 sub semnătura lui Sir Thomas Drew.

Clădirea muzeului este corpul facultății de geologie și geografie unde se țin seminarii și include biblioteca facultății care poartă semnăturile lui Thomas Newenham Deane și Benjamin Woodward.

Figură 2 – Analiză funcțională – Trinity College, Dublin

Rubrics este denumirea căminului care datează din jurul anului 1700, renovat în 1894 de Robert John Stirling.

Vechea bibliotecă (The Old Library) a cărei interior a fost renovat în 1968. Exteriorul a fost renovat în 1992.

Clădirile menționate mai sus sunt amplasate pe laturile patrulaterului format de scuarul bibliotecii.

Domeniile de activitate ale universității constau în arte, profil uman, inginerie, matematică și medicină.

Campusul are patru scuaruri. Front Square, unde se află accesul principal în campus, Library Square, scuar din vecinătatea bibliotecii, Fellows Square, amplasat în spatele bibliotecii vechi și New Square. Aceste scuaruri sunt delimitate de spații de locuit.

În contrast cu partea vestică a fost dezvoltată partea estică a campusului, caracterizată de clădiri moderne. Aceste două zone sunt delimitate de terenul de rugby și parcul campusului. Masterplanul pentru zona estică a fost realizat în 1985 și 1997 de către Scott Tallon Walker.

În timp, date fiind schimbările survenite la nivelul cerințelor privind învățământul superior, clădirile vechi au fost refuncționalizate (spații de expoziții, galerii), iar clădirile noi au devenit spațiul efectiv de învățământ și cercetare al campusului.

Această zonă include sala de sport, clădire modernă finalizată în 2007, proiectată de Henry J Lyons Architects, un bar pavilionar, facultatea de medicină, institute de cercetare, galerie. Spațiile deschise fac parte integrantă din identitatea campusului. Spațiile verzi, scuarurile pietruite și piațetele contribuie semnificativ la impactul vizual pe care îl are campusul și la experiența pe care o oferă acesta, fiecare spațiu având particularitățile sale. De exemplu, Physiology Square, este o zonă cu verdeață în incinta destinată științelor folosită ca spațiu de relaxare sau pentru jocuri de volei și frisbee. Botany Bay include trei terenuri de tenis și terenuri de sport. Curțile interioare din zona estică contrastează cu ansamblul compact de clădiri de științe de culoarea granitului. Grandoarea scuarurilor de la intrare pavate cu piatră constituie cel mai impresionant aspect al campusului, imaginea creată fiind reprezentativă pentru Colegiului Trinity, pentru membrii acesteia, dar și pentru persoanele din exterior.

Pornind în primă instanță un campus restrâns și date fiind cele de mai sus, campusul oferă o atmosferă colegială și prietenoasă. În arhitectura campusului Colegiului Trinity este reprezentată clar evoluția universității de-a lungul timpului. În cazul acestui campus s-a ales alăturarea clădirilor noi la cele vechi, păstrând astfel evidentă traiectoria evolutivă a universității. De la clădirile cu funcțiuni tradiționale specifice universităților din partea vestică a campusului, la adaptarea la cerințele actuale din zona estică.

Universitatea Southampton, Anglia

Universitatea din Southampton datează din 1862, dar abia în 1952 a obținut acreditarea monarhiei. Universitatea este renumită pentru excelența în inginerie și pentru centrul de cercetare în nanotehnologie.

Conform Agenției de statistică pentru învățământul superior, în 2014, universitatea avea o capacitate de 23.115 de studenți și 5000 personal administrativ.

Universitatea dispune de mai multe campusuri, însă în lucrarea de față va fi analizată doar Highfield, campusul principal și cel mai extins dintre acestea, care are o suprafață de 24 de hectare.

Dispunerea clădirilor în campus este efectuată de-o parte si de alta a străzii universității care împarte campusul în două zone, vestică și estică. Partea vestică este delimitată de râul ce trece de la nord vest la sud. Dezvoltarea a fost treptată și a fost constrânsă de situația financiară și spațiul disponibil pentru clădiri noi, de aceea universitatea are mai multe campusuri răspândite în oraș. Campusul propriu-zis este concentrat mai mult în zona sud-estică, deoarece în nord sunt comasate parcajele și clădiri de talie mai mare ce adăpostesc săli de curs și laboratoare pentru majoritatea facultăților din cadrul universității.

Campusul este bogat în vegetație, atât cât îi permite spațiile dintre clădiri. Totodată s-a încercat ca odată cu construirea a noi corpuri să se creeze piațete sau curți interioare.

Campusul este divizat de drumul principal, University Road. Din cauza acestui drum și a caselor construite de-a lungul acestuia, soluția identificată pentru clădirile campusului de către Sir Basil Spence, care în 1956 a fost contractat să efectueze Masterplanul Campusului, constă în orientarea clădirilor în direcția opusă față de drum și utilizarea unei arhitecturii contrastante cu beton, sticlă, mozaic. În timp aceste case au trecut în patrimoniul universității.

Campusul este situat într-o zonă rezidențială. Campusul s-a dezvoltat gradual, iar acest lucru se poate observa în amestecul de clădiri din cărămidă roșie, tipic englezească, proiectate de Sir Giles Gilbert Scott, precum biblioteca Hartley sau clădirea vestică a Uniunii Studenților, cu clădiri moderne, Synthetic Chemistry Building și Mountbatten Building. În 2008, cea din urmă a fost reconstruită după incendiul din octombrie 2005. Clădirea adăpostește Șoala de Electronică și Informatică. S-a dorit ca noua clădire să fie un simbol al spiritului deschis, orientat spre viitor. Clădirea este amplasată în zona nord-vestică a campusului și face tranziția între zona academică din partea sudică și zona rezidențială, liniștită, din partea nordică.

Figură 7 – Analiză funcțională – Universitatea Southampton, Anglia

O clădire reprezentativă în ceea ce privește adaptabilitatea la cerințele actuale este Students’ Union, care vine în contrastul clădirii Uniunii Studenților menționată anterior și care este amplasată adiacent acesteia și a fost construită în 2002.

Această nouă clădire de două nivele, include funcțiuni destinate timpului liber și agrementului, în care se află magazine, un punct de reprezentanță a rețelei de transport a universității (care asigură transportul dintr-un campus în celălalt) și un coafor.

Amplasarea clădirii respectă rețeaua de alei pietonale stabilită în masterplanul lui Sir Basil Spence pentru acest campus.

În cadrul campusului există de asemenea spații destinate sportului și artelor.

Tipologia campusului este urbană, acționând ca un „oraș în oraș”.

Universitatea Nantes, Franța

Actuala universitate a fost fondată în 1970 și dispune de un număr de campusuri dispersate în cadrul orașului Nantes, dar are de asemenea două campusuri satelit amplasate în Saint-Nazaire și La Roche-Sur-Yon.

În anul 2014 universitatea avea o capacitate de 34.714 studenți, mai bine de 10% dintre aceștia fiind studenți străini din 110 țări, folosind sistemul european de transfer de credite implementat de Comisia Europeană. În incinta campusului există numeroase spații destinate sportului, facilități pentru practicarea a peste 50 de tipuri de sport, atletism, canotaj, hockey, judo, etc.

Universitatea dispune de aproximativ 3.500 de spații de locuit, fie cel tradiționale, de tipul căminelor cu camere de 9m² și băi comune, fie locuințe de tip apartament, mobilate, care variază între 13 și 18m².

Universitatea din Nantes, are mai multe campusuri care sunt de specialități diferite, precum medicina, știința si tehnologie, arte, profil uman, științe politice, economie și management și inginerie. Acestea sunt dispuse de la nord la sud, în zonele împădurite ale orașului și sunt deservite de transportul in comun pentru a facilita transportul intre campusuri și oraș.

Cel mai mare campus al universității este Lombarderie Campus, destinat domeniului de științe si tehnologie. Acesta are clădirile dispuse de la nord vest la sud est, având o forma dreptunghiulară alungită. Tipul campusului este unul cu travee regulate, dar datorită sistemului de drumuri și alei din cadrul campusului care este unul circular, ovoid, tipul campusului este unul mai degrabă modular.

Deși campusul este în cadrul orașului, faptul că este situat lângă râul L’Erdre, facilitează prezența vegetației. Partea de nord este despărțită de partea de sud a campusului printr-o zonă verde și un drum, în forma unei bucle, ce marchează centrul campusului și oferă un spațiu propice pentru recreere și totodată o zonă neutră unde se regăsește administrația universității care, pentru a putea fi scoasă în evidență față de celelalte clădiri, dată fiind funcțiunea administrativă, este poziționată perpendicular pe axa nord-vest, sud-est. În partea de sud sunt mai multe institute de cercetare și un restaurat, rămânând ca în partea de nord a campusului să fie amplasate sălile de clasă și laboratoarele. Sediul rectoratului care constă într-o clădire în concordanță cu stilul campusului, modulară, din forme rectangulare și un castel, fiind ferite de restul campusului, amplasate în partea nordică a acestuia și despărțite de un pâlc de pădurice.

O clădire ce dezechilibrează tiparul modular al campusului este reprezentată de locuințele de serviciu ale angajaților universității. Este o clădire cu o înălțime mică, având 2 – 3 etaje, dar se întinde pe o suprafața mare.

Figură 9 – Analiză funcțională – Universitatea Nantes, Franța

Universitatea Aveiro , Portugalia

Universitatea a fost fondată în 1973 și se remarcă prin faptul că asigură cursuri de instruire și formare în strânsă legătură cu profilurile de productivitate regională și națională, facilitând astfel tranziția studenților din mediul academic în mediul socio-economic curent, un criteriu esențial, compatibil cu dinamica societății actuale. Domeniile predate includ inginerie, științe, arte, administrarea afacerilor, economie și planificare, comunicare oferite unui număr de 11.900 de studenți, având un corp profesoral format din 849 de cadre didactice.

Universitatea dispune de trei campusuri situate în trei orașe, Aveiro, unde este amplasat campusul principal, Agueda și Oliveira de Azemeis, ocupând un total de 92 hectare, având un număr de 65 de clădiri, 4 cantine, 20 cafenele, 34 de cămine, 16 facultăți, 4 școli politehnice, biblioteci și mediateci, 15 centre de cercetare si 2 laboratoare conexe.

Campusul principal, campusul Santiago, este unul de tip urban, situat în apropierea centrului orașului Aveiro și include Institutul de Administrație și Contabilitate din apropiere. Acesta include un număr de peste 30 de clădiri moderne

Figură 11 – Analiză funcțională – Universitatea Aveiro, Portugalia

în cadrul unui campus integrat, universitatea în sine fiind „oraș în oraș”, dispunând de o infrastructură modernă și complexă. Campusul Santiago se evidențiază prin clădirile proiectate de architecți portughezi renumiți precum Álvaro Siza, Eduardo Souto de Moura (Facultatea de Geologie) și Gonçalo Byrne. Campusul dispune, de asemenea, de spații pentru sport, pistă de atletism, sală polisportivă, parcare, spații verzi, iar în apropierea sa există un mic lac cu apa sărată. Campusul este situat pe un teren plat mlăștinos.

Campusul universității din Aveiro este unul de tip liniar, dar care este totuși influențat de curbura terenului. Clădirile din cadrul campusului sunt dispuse de-o parte și de alta a drumului, care urmează în oarecare măsură centrul terenului dintr-un capăt în celălalt.

În partea sudică a terenului sunt comasate majoritatea clădirilor ce deservesc desfășurării orelor de curs, laboratoarelor și atelierelor. Clădirile destinate activităților de cercetare și studiu practic sunt distribuite astfel încât să fie în raza corpurilor facultăților de care aparțin. Această funcțiune predomină în partea de nord unde se află un corp ce integrează mai multe centre și institute de cercetare. Biblioteca este situată în zona centrală a campusului, alături de cel mai mare corp al campusului ce găzduiește mai multe facultăți. Corpurile de cazare sunt situate în partea sud-estică a campusului, alături de o parcare și de cantina campusului. Universitatea oferă, de asemenea, posibilitatea de cazare în partea de nord-vest a campusului unde se află locuințe pentru studenți, accesul făcându-se pe un pod pietonal. Corpurile administrative sunt situate în extremitățile campusului pentru a nu dezechilibra legătura între spațiile de studiu și de cercetare. În zona centrală a campusului, acolo unde terenul universității formează o curbură, se întâlnesc funcțiuni conexe, precum farmacie, centru de copiere, centru de muzica, magazin, etc. Această curbură a terenului a fost speculată și separă funcțiunea de învățământ de cea de cercetare prin plasarea clădirilor destinate timpului liber, precum și biblioteca universitară.

Fiind localizată în cadrul unui oraș de dimensiuni medii Universitatea din Aveiro are rol foarte important, poate chiar esențial, în dezvoltarea și progresul acestei regiuni din Portugalia.

Universitatea Utrecht, Olanda

Universitatea din Utrecht a fost fondată în 1636, dispune de 7 facultăți, cu un număr de aproximativ 30,000 de studenți și peste 6000 de angajați, dintre care 650 de cadre universitare. Una dintre clădirile importante ale universității este University Hall, fiind o construcție reprezentativă a istoricului instituției. Deși a fost construită în secolul XV, fațada acesteia este rezultatul prosperități in materie de construcții în spațiul universitar din Europa a secolului XIX.

Campusul De Uithof a fost achiziționat în 1958 și este situat la o distanță mai mare față de universitate, spre est. Ca și în cazul altor instituții, date fiind limitările din centrul orașului în ceea ce privește facilitățile, s-a ales stabilirea unui campus satelit pentru relocarea facultăților de științe. Însă construcțiile efectuate fără o planificare prealabilă și fără o viziune de ansamblu, au condus la crearea unei atmosfere anoste în cadrul campusului De Uithof, singurul aspect pozitiv fiind peisajul oferit de râurile și terenurile din vecinătate.

Istoricul construcțiilor din cadrul campusului poate fi împărțit în trei etape. În prima etapă, între 1960-1970, au fost ridicate clădiri mari din beton dispersate prin întregul campus, printre care clădirea Marinus Ruppert (1963) de Sjoerd Wouda. A doua etapă reprezintă perioada de dezvoltare, spațiile dintre clădirile construite anterior au fost completate treptat, astfel încât să răspundă necesităților de moment. Această etapă a durat până în anii 80’, iar clădirile erau foarte variate din punct de vedere arhitectural. Un exemplu de construcție din această perioadă este clădirea Martinus Langeveld (1980), proiectată de asemenea de Sjoerd Wouda. Rezultatul a fost un campus lipsit de coerență, cu o perspectivă nesigură. Revitalizarea campusului a survenit abia în a trei etapă, în1988, cu ajutorul biroului de arhitectură OMA și al arhitectului Art Zaaijer. Aceștia au urmărit gruparea clădirilor pe diverse funcțiuni, astfel încât să încurajeze interacțiunea socială.

În 1998 a fost fondat Colegiul Universitar Utrecht, fiind primul colegiu universitar din Olanda. Campusul colegiului universitar este amplasat în locul fostei cazărmi Kromhout, bază militară construită în perioada 1910 – 1913. În anii 90 cea mai veche parte a cazărmii Kromhout a fost achiziționată de Universitatea Utrecht, constituind în prezent spațiilor de cazare ale colegiului universitar Utrecht. Colegiul este axat pe științele umaniste și are un număr de 700 de studenți de mai mult de 50 de naționalități, colegiul punând accent deosebit pe interculturalitate, motiv pentru care cursurile se țin în limba engleză. În cadrul acestui campus se acordă atenție deosebită creării sentimentului de comunitate.

Campusul dispune de un bar al studenților și o cantină (The Dining Hall) construită în 1985.

În cadrul campusului există trei clădiri destinate cursurilor amplasate în jurul curții centrale în formă de patrulater, fiecare dintre acesta purtând denumirea unei personalități, astfel clădirea Voltaire este destinată facultății de științe umaniste (istorie, filozofie, literatură, lingvistică), Locke, facultății de științe sociale (drept, psihologie, științe politice, economie, antropologie, sociologie), iar Newton, facultății de științe (fizică, matematică, chimie).

Figură 13 – Analiză funcțională – Universitatea Utrecht, Olanda

II.2. CAMPUSURI DIN ROMÂNIA

Universitatea Politehnică, București

Universitatea Politehnică din București este cunoscută ca fiind cea mai veche școală de ingineri din țară. Aceasta a fost înființată în anul 1818 de către Gheorghe Lazăr, inginer venit din părțile Transilvaniei.

La 1 aprilie 1881, sub conducerea lui Gheorghe Duca, această instituție este restructurată și redenumită „Școala Națională de Poduri și Șosele”, amplasată pe strada Polizu, cu o capacitate inițială pentru 100 de studenți. La acel moment școala se întindea pe 5000m2 și cuprindea un amfiteatru, mai multe săli de curs, laboratorul de chimie, fizică, încercări mecanice, precum și săli de desen, biblioteca și un muzeu.

Reforma învățământului realizată prin legea din 3 august 1948 transforma Politehnica din București în "Institutul Politehnic din București" având patru facultăți: Chimie Industrială, Electrotehnică, Mecanică și Textile.

În anul 1960 spațiul de cazare pentru studenții Institutului Politehnic București a crescut prin darea în folosință a 5 cămine cu o capacitate de 2.070 locuri și a unui cabinet de stomatologie. Între anii 1960-1968 au fost date în funcțiune căminele din complexul Regie, cu camere a câte 2 sau 3 paturi, situate în prezent in spatele frontului format din cele 12 cămine cu camere de 4 paturi (cele două ansambluri formate din câte șase cămine P1-P6 și P7-P12). Inițial, căminele au fost numite folosind litere din alfabetul latin, de la A (P27) până la U (P13).

La 28 iunie 1965, noul Institut Politehnic, denumit „Gheorghe Gheorghiu-Dej”, avea o suprafață utilă de 120.000m2, respectiv 214.000 m2 suprafață desfășurată, pentru o capacitate de 10.000 de studenți (ulterior ajungând la 30.000 studenți), pe un teren de 100 ha. În prima etapa a construcției, cu o suprafață desfășurată de 172.000m2, s-au construit spațiile destinate învățământului general, mecanica, CET, electrotehnica. A doua etapa însă, ce urma sa cuprindă pofilele electronică, chimie industrială și biblioteca, nu s-a mai realizat.

Figură 14 – Analiză funcțională – Universitatea Politehnică, București

A fost construit în schimb grupul de cămine studențești – Regie. Au fost date atunci în folosință corpurile P22, P21 și P20 din complexul de cămine Regie, a câte 396 de locuri fiecare, dar dintre acestea corpul P22 a fost cedat Institutului de medicină și farmacie. În anul 1968 au fost date în folosință corpurile P19, P18, P17, P16, P15 cu câte 396 de locuri fiecare și cantina nr. 2 (actualmente R2).

În 1968 s-a instituit o noua lege a învățământului ca cărei principala trăsătura era strânsa integrare a învățământului cu producția si cercetarea. Institutul Politehnic ajunge la 14.500 de studenți cu 34 de specializări. In 1977 ajunge la 21,700 de studenți.

Spațiul de cazare a fost extins, în anii 1980 și 1981, prin adăugarea unui număr de 12 cămine (P1-P12). Odată cu această extindere a locurilor de cazare, a fost dată în funcțiune cea de-a treia cantină, R3, o spălătorie și un complex comercial cu o suprafață de 1000m2. În 1981 capacitatea căminelor a ajuns la 27.000 de studenți, pentru 12 facultăți.

În baza rezoluției Senatului din noiembrie 1992, Institutul Politehnic din București a devenit Universitatea Politehnică din București. Actualmente, Politehnica din București dispune de 37 de centre de cercetare și 124 de laboratoare, având programe de colaborare cu 74 de universități din 27 de țări din lume. Universitatea are în componență 15 facultăți.

În prezent, cazarea este asigurată de 28 de cămine, cu o capacitate de aproximativ 13.000 de studenți, repartizate în 2 complexe, Regie, cel mai mare campus universitar din România și Leu.

Complexul Regie este compus din 27 cămine studențești (26 aparținând Universității Politehnică din București si unul, P20, aparținând Universității de Medicină), o cantină, o spălătorie, un dispensar medical, un birou de poliție, mai multe magazine alimentare, centre copiere, restaurante și cluburi.

În ultimii ani toate căminele au fost renovate pentru a oferi condiții optime de cazare și studiu. În acest proces s-au amenajat și săli de lectură în cadrul căminelor.

Căminele sunt împărțite în trei categorii:

• P1-P11: camere cu patru locuri și grup sanitar propriu;

• P13, P14, P17, P18: camere cu patru locuri, lavoar în cameră și grupuri sanitare comune la capetele culoarelor;

• P15, P16, P21 – P27: camere cu două locuri, lavoar în cameră și grupuri sanitare comune la capetele culoarelor.

Căminele P12 si P19 sunt destinate studenților familiști, cadrelor didactice din cadrul universității, studenților străini și cadrelor didactice venite în schimb de experiență.

Complexul Leu este compus din 2 cămine (A LEU si C LEU), facultatea de „Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației”, o cantină, un bufet cu servirea la mese, o spălătorie, un dispensar medical. Căminul A Leu dispune de camere de trei locuri cu grup sanitar propriu, iar căminul C Leu de camere cu doua locuri, lavoar in camera si grupuri sanitare comune la capetele culoarelor.

Repartizarea căminelor pe facultăți:

Campusul este bine delimitat între funcțiunile de învățământ și cazare. Partea de învățământ care se află în zona sudică a campusului, iar căminele, partea de cazare în zona nordică, în cazul în care complexul de cămine din regie este considerat ca parte a campusul universității Politehnică.

Accesul principal se face de pe Splaiul Independenței, pe un drum cu dublu sens cu copaci pe margini ce este perpendicular cu clădirea rectoratului. Aici se află corpul AN, corpul central din punct de vedere al poziționării în campus, dar și a importanței și funcțiunilor regăsite în acest corp.

Singura clădire ce se diferențiază de restul care sunt de tip molecular, ramificate în plan cu forme geometrice regulate, este biblioteca. Acest lucru se întâmplă deoarece este singura clădire din campus ce nu are funcțiunea de învățământ, dar care este conexă acesteia. Restul de funcțiuni, precum cele destinate timpului liber sau agrementului sunt localizate în jurul căminelor.

Campusul Universității Politehnică din București este, din punct de vedere organizatoric, un campus urban, cu o structură moleculară. „Dispunerea spațiilor de învățământ în lungul unor trasee de circulații bine proporționate alternează cu spații polivalente deschise pe mai multe nivele, oferind astfel o dinamică în plan perceptiv”.

Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Particularitatea Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca constă în structura sa multiculturală de studiu, fiind, din 1995, singura instituție de învățământ superior din țară în care învățământul se face în trei mari linii de studiu, pe criterii lingvistice: linia de studiu română, linia de studiu maghiară, linia de studiu germană. Așadar, Universitatea „Babeș-Bolyai” face parte din familia foarte restrânsă a universităților plurilingve și multiculturale din Europa. Structură multiculturală se reflectă și în programele postuniversitare, precum și în rețeaua celor 12 extensii universitare din diferite localități din Transilvania.

Universitatea își desfășoară activitatea sub denumirea actuală din anul 1959, având la momentul respectiv 6 facultăți: Facultatea de Matematică și Fizică; Facultatea de Chimie; Facultatea de Științe Naturale-Geografie; Facultatea de Filologie; Facultatea de Științe Juridice; Facultatea de Istorie și Filozofie.

Universitatea dispune în prezent de un număr de 21 facultăți cu un număr de 1.700 de cadre didactice și peste 45.000 de studenți. În cadrul universității există un număr de 12 institute de cercetare, 34 de centre de cercetare și 44 de laboratoare. De asemenea, în patrimoniul universității se regăsesc 23 de clădiri, 13 cămine, un complex sportiv, 3 baze de instruire, două stațiuni experimentale, 4 cafeterii, 2 cantine și o grădină botanică.

Complexul Studențesc „Hașdeu” dispune de un număr de 13 cămine pentru cazarea studenților de la facultățile Universității, dar și pentru doctoranzi și cadre didactice.

Universitatea “Babeș-Bolyai” dispune și de un complex de cazare administrat de Direcția Generală Administrativă prin Serviciul Complex Sportiv “I. Hațieganu” cu un număr de 149 camere de cazare, cu 261 locuri, repartizate în 3 clădiri:

• Universitas Student House – 96 de camere cu 265 locuri;

• Casa de Oaspeți – 17 camere cu 26 locuri;

• Juventus – 36 camere (tip garsonieră).

Aceste unități rezidențiale funcționează ca o rețea hotelieră capabilă să asigure cazarea invitaților universității.

La parterul Casei de Oaspeți există un restaurant studențesc cu o capacitate de servire a mesei de 80 de locuri; o sală de protocol cu 12 locuri și alte două săli cu 25 de locuri fiecare.

În Universitas [anonimizat] sunt cazați studenții străini care vin la studii prin programele internaționale, cadre didactice din străinătate și invitați ai universității cu ocazia unor conferințe, simpozioane, scoli de vară, comisii de doctorat.

Juventus și Casa de oaspeți asigură locuri de cazare sportivilor de performanță ai universității, dar și profesorilor și studenților străini veniți la cursurile de vară.

Campusul universității Babeș-Bolyai este un campus urban, răspândit pe tot teritoriul orașului Cluj, predominant central. Clădirile ce sunt mai grupate și se poate spune că formează un campus sau complex sunt căminele. Acest sistem de distribuire a corpurilor universității este datorat infrastructurii și modul în care s-a construit de-a lungul anilor în orașul Cluj. Universitatea neavând unde teren propriu-zis unde să se poată dezvolta și grupa corpurile a creat o rețea de clădiri în cadrul orașului.

Universitatea Babeș-Bolyai a demarat în anul 2012 proiectul „Reabilitare Campus – Facultatea de Educație Fizică și Sport” cu scopul de a reface și consolida infrastructura sportivă a parcul sportiv universitar "prof. dr. Iuliu Hațieganu", proiect finalizat în 2014.

Parcul Sportiv "Iuliu Hațieganu" fost înființat între anii 1930-1932 și se compune din 2 zone distinct configurate. Prima este destinată cu precădere sportului, cu terenuri pentru diferite discipline sportive, alei, zone de plimbare, vestiare, spatii de învățământ cu acces principal din partea estică. A doua zonă este mai compactă, cu dotări de cazare pentru studenți, cămine cu regim mare de înălțime.

Unul dintre scopurile proiectului este extinderea spațiilor de învățământ prin supraetajarea clădirii Facultății de Educație Fizică și Sport și crearea a 13 noi săli de cu un total de 390 de locuri.

De asemenea, se prevede reabilitarea și modernizarea a cinci terenuri de sport cu suprafață sintetică, nocturnă și tribune:

teren de fotbal sintetic cu instalație de nocturnă (5.985 m2 suprafață de joc) și cu tribună pentru spectatori cu capacitatea de 363 locuri;

teren de baschet (595 m2 suprafață utilă);

teren multifuncțional, marcat pentru desfășurarea jocurilor de handbal, 2 pentru baschet și 2 pentru volei (1.428 m2 suprafață sintetică);

teren de fotbal-tenis / badminton (520 m2suprafață sintetică);

teren de beach-volley (1.102 m2).

În cadrul proiectului mai sus menționat se prevede, de asemenea, refacerea sistemului de iluminat exterior, a infrastructurii electrice subterane, reabilitarea rețelei de alimentare cu apă din incinta, precum și reabilitarea căilor de acces și a aleilor.

Prin valorificarea moștenirii și a comunității multiculturale din Transilvania Universitatea „Babeș-Bolyai” este un exemplu concludent de cum poate o astfel de instituție să influențeze, într-o manieră pozitivă, comunitatea în care își desfășoară activitatea și de cum poate contribui la dezvoltarea acesteia.

Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava

Universitatea „Ștefan cel Mare” este o instituție modernă cu o tradiție de peste 50 de ani în învățământul superior, dar istoria acesteia începe în 1963 odată cu înființarea Institutului Pedagogic de 3 ani, cu 2 facultăți, cea de filologie și cea de matematică-fizică, cu 14 cadre didactice și 119 studenți.

Între 1967 și 1970 a fost construit și inaugurat primul corp de clădire destinat exclusiv institutului, corpul A, constituind de altfel și nucleul dezvoltării campusului universitar sucevean. În această perioadă instituția a înregistrat o permanentă expansiune cantitativă, prin apariția de noi facultăți și profiluri care i-au consolidat statutul de instituție de învățământ superior. Acest lucru a impus extinderea campusului universitar din zona Areni care, prin adăugarea a 2 cămine studențești, cu o capacitate totală de 600 de locuri.

În continuare, evoluția numărului de studenți din Institut a fost rapidă după cum se poate observa în tabelul de mai jos:

Astfel, s-a început construcția unei noi clădiri în campusul sucevean, corpul B. Acesta a fost finalizat în 1982, având o suprafața desfășurată de 4750 m2, și fiind destinat activităților de instruire a studenților și de cercetare efectuată de cadrele didactice din proaspăt inaugurata secție pentru Tehnologia Construcțiilor de Mașini.

Din 1988, cu sprijinul IRE (Întreprinderea de Rețele Electrice) Suceava și al Ministerului Energiei Electrice, a fost deschisă finanțarea pentru 2 noi clădiri, care să sprijine procesul de instruire didactică în specializările din domeniile electric, automatizări și calculatoare.

Figură 18 – Analiză funcțională – Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava

Campusul I al universității cuprinde aproximativ 66.000 de metri pătrați de facilități de predare, săli de curs și laboratoare dotate cu echipamente necesare studiului și cercetării, precum și spații și birouri pentru compartimentul administrativ, două săli de sport, teren de sport de 2400 m2 și pistă de alergare acoperite, precum și un Complex de Natație și Kinetoterapie care cuprinde bazin de înot, vestiare, săli de pregătire fizică, cabinete didactice, cabinete de kinetoterapie. Universitatea oferă cazare pentru peste 1000 de studenți în 4 cămine studențești și are un restaurant studențesc cu 250 de locuri. De asemenea, universitatea deține 2 săli de expoziție, Auditoriumul Joseph Schmidt, care dispune de 240 de locuri și este destinat manifestărilor culturale și o aulă universitară.

Biblioteca universității a fost înființată în anul 1963 și în prezent dispune de 6 săli de lectură cu 429 de locuri pentru studiu.

Tot în patrimoniul Universității „Ștefan cel Mare” se află și Planetariul din Suceava care a fost inaugurat în anul 1982. Sala Planetariului este de formă semisferică, cu o deschidere a cupolei de 10 m și o capacitate de 80 de locuri dispuse circular, dar cuprinde și o terasă pentru observații astronomice cu luneta și telescopul. De asemenea, Planetariul dispune de o bibliotecă care cuprinde cărți și periodice de specialitate.

În prezent se intenționează construirea unui al doilea campus pe o suprafață de 30 de hectare, situată la 3 km de actualul campus, care va cuprinde clădiri cu săli de curs, 5 cămine studențești cu o capacitate totală de 1500 de locuri, laboratoare de cercetare pentru nanotehnologii și biotehnologii, casa de cultură a studenților, o sală polivalentă, o arenă de sport cu 4000 de locuri, un restaurant universitar, un parc dendrologic și o grădină botanică, complex de sere, un bazin de înot olimpic, terenuri de sport, un centru de restaurare și un muzeu universitar.

Acesta este un exemplu concludent al modului în care noile cerințe cu privire la dezvoltarea socială, dar și a practicii pedagogice moderne, impun crearea unor complexe noi. În acest caz, soluțiile pentru aceste cerințe se materializează pe un teren situat în zona metropolitană a așezării urbane.

În prezent universitatea dispune de un număr de 9 facultăți.

Facultatea de Educație Fizică și Sport dispune de centre de formare și 4 săli de curs și săli de seminar, precum și de facilități suplimentare noi sau renovate recent, un teren de sport cu gazon sintetic prevăzut cu un balon presostatic și sistem de iluminat, terenuri de handbal, tenis, baschet, volei, un teren de fotbal și o pistă de atletism, o sală de sport cu echipamente de body-building, o sală de sport pentru tenis, baschet, handbal, volei, un complex de înot și kinetoterapie, un laborator de științe bio-medicale, un laborator de mișcare și de evaluare funcțională, un laborator multimedia.

Facultatea de Inginerie Alimentară își desfășoară activitățile de cercetare în laboratoare, precum Laboratorul de Cercetare prin Analize Instrumentale Specializate, Laborator de Siguranță a Alimentelor, Laboratorul de Control al Calității Cerealelor și Produselor de Panificație, Laboratorul pentru Biocarburanți, Laborator de Analiză a Calității Apei și Laboratorul de Microbiologie. Rezultatele cercetării sunt evaluate și promovate prin intermediul Centrului de cercetare al Facultății, „Siguranța Alimentară”.

Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor dispune de două clădiri ce cuprind 40 de săli de curs și laboratoare de cercetare precum cel pentru compatibilitatea electromagnetică și cel de calcul de înaltă performanță, 4 amfiteatre, 2 săli de seminar, 1 sală de conferințe, precum și un Laborator multimedia și de Lingvistică Computațională.

Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării include săli de curs, săli de seminar, săli de lectură, lectorate, laborator fonetic, laborator etnografic, laborator de creație publicitară, laborator de predare/învățare limbi moderne și comunicare, laborator „Prolang” și laborator de informatică.

În cadrul facultății de Științe Economice și Administrație Publică funcționează două centre de cercetare, ambele în curs de acreditate ARACIS: Centrul de Cercetare în Management și Administrarea Afacerilor și Centrul de Cercetare în Contabilitate și Informatică de Gestiune.

Campusul este unul de tip urban, închis, aflându-se într-o zonă centrala a orașului Suceava și creează o incintă ce a fost cu timpul dezvoltată. Acest campus se întrepătrunde cu parcul Areni, care cu timpul a devenit parcul studenților. Accesul principal se face prin cadrul corpului A, de unde, în funcție de nevoie, fiecare poate ajunge cu ușurință la celelalte corpuri deoarece acestea sunt oarecum concentrice în jurul incintei și a celor 2 cămine din cadrul campusului. În acest caz studenții cazați în căminele 1 și 2 au acces ușor la oricare corp din campus. Așa cum reiese din planimetria campusului, universitatea pune accent pe nevoile și cerințele studenților.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, fondată în anul 1860, este cea mai veche universitate din România. Universitatea are 776 de cadre didactice și peste 24.000 studenți (în anul universitar 2014-2015), în ciclurile de licență, masterat și doctorat.

Profesorii sunt implicați în peste 200 de proiecte naționale și internaționale, prin intermediul a 24 de centre de cercetare și de excelență. Pe lângă activitatea de cercetare, universitatea ieșeană se distinge prin mobilitatea studenților, fiind prima instituție de învățământ superior din România care a permis studenților să își aleagă pachete de studiu de la alte facultăți.

Universitatea are 15 facultăți, centre de studii europene, egeo-mediteraneene, schimburi internaționale Gaudeamus, informare profesională, orientare în carieră și plasament, precum și departamente în vederea pregătirii personalului didactic, departamente de cercetare, de comunicații digitale și de relații internaționale.

Pentru cazarea studenților universitatea dispune de 16 cămine, cu o capacitate de 6000 de locuri.

Complexul studențesc „Titu Maiorescu” include patru cămine (C5, C6, C7 și C8) și are în jur de 2000 de locuri de cazare, camerele fiind de câte cinci locuri. Căminele dispun de grupuri sanitare, bucătării și săli de lectură. Complexul Târgușor Copou este situat în apropierea Parcului Expoziției și a Grădinii Botanice și are patru cămine (C1, C2, C3, C4) cu o capacitate de 1700 de studenți cu camere de două până la cinci locuri.

Figură 22 – Analiză funcțională – Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași

Pentru cazarea studenților, doctoranzilor români și străini, dar și pentru cazarea participanților la diverse manifestări care se desfășoară în cadrul universității (conferințe, simpozioane) și cazarea profesorilor asociați există două unități rezidențiale în regim hotelier.

Hotelul studențesc Gaudeamus, aflat în apropierea imediată a universității și a campusurilor studențești, oferă condiții de cazare în camere cu 2 și 3 locuri. La fiecare nivel există bucătării și oficii de spălătorie.

Hotelul studențesc Akademos asigură aproximativ 400 de locuri de cazare și dispune de două săli de conferințe. Camerele au câte două sau trei locuri. În total, căminul are 500 de locuri. La parterul căminului se găsește și o cantină – restaurant cu o capacitate de 100 de locuri.

Așadar, universitatea dispune de un total de 3 cantine, cantina „Titu Maiorescu”, aflată în imediata apropiere a universității și a două dintre căminele studențești și cantinele-restaurant „Gaudeamus” și „Akademos” rezervate studenților cazați în cămine cu aceeași denumire și 3 cafenele.

În zona Bibliotecii central universitare se află Casa de cultura a Studenților care oferă diverse cursuri și manifestări pe temă artistică, dansuri, etc.

Casa de cultură „Mihai Ursachi” găzduiește și organizează evenimente precum maratonul de fim, cursuri de fotografie, recitaluri de poezie, spectacole de muzică și dans.

Teatrul studențesc „Ludics” în zona Copoului care oferă spectacole la Casa de cultura a Studenților sau în amfiteatrele universității.

Cea mai importantă clădire din acest campus este corpul A, care este corpul central al universității. Aici se țin majoritatea cursurilor, totodată este și cea mai mare clădire ca suprafață, având numeroase curți interioare ce oferă un sentiment de apartenență studenților, separându-i traficul și zarva din zona bulevardului Carol I.

Campusul este de tipul „dominat de clădiri”, restul clădirilor sunt ca niște sateliți afiliați corpului A. Vizavi de acest corp, peste bulevardul Carol I, se află corpul B și corpul C, iar între acestea este un parc public. Legăturile între corpuri sunt realizate prin alei de parc. Pentru a ajunge de la corpul A la căminele din complexul „Titu Maiorescu”, se trece prin parc, ceea ce oferă senzația de un campus, deși acesta este unul de tip urban din punct de vedere al amplasamentului și neavând o incintă închisă.

Căminele sunt dispuse în partea de nord a corpul A, iar biblioteca și casa de cultură a studenților în partea de sud, în apropierea intersecției dintre bulevardul Carol I și bulevardul Independenței.

ANALIZĂ COMPARATIVĂ

Din analiza diagramei de funcțiuni se poate observa un flux mai aerisit în cazul campusurile cu mai puține clădiri, precum și o tendință de a amplasa corpul bibliotecii central în campus și o separare a funcțiunilor administrative de restul clădirilor.

Așa cum este firesc clădirile cu funcțiuni de instituții de cercetare sau centre de cercetare sunt alăturate sau în apropierea corpurilor de învățământ. În România aceste centre de cercetare sau laboratoare de cercetare sunt incluse în aceeași clădire cu sălile de clasă a facultăților de care aparțin.

În România există o tendință de a include corpurile de cazare în campus, se poate observa această poziționare în cazul campusului Universității ”Stefan cel Mare” din Suceava, iar la Universitatea Politehnică din București, corpurile de cazare sunt alăturate după modelul campusurilor europene. Cel mai des întâlnim complexe de cămine ca satelit a campusului principal.

Corpurile de învățământ sunt grupate sau aliniate, acestea adesea formează un flux de cele mai multe ori simplu de urmărit, ceea ce denotă faptul că există de la bun început o dorință de comunicare și relaționare multidisciplinară între facultățile din cadrul aceleași universități.

De cele mai multe ori clădirile destinate funcțiunilor de cultură sau timp liber, se află în imediata apropiere a corpurilor de cazare, dar sunt cazuri în care acestea sunt dispuse central în campus așa cum se poate observa la Universitatea Nantes din Franța.

Restaurantele sau cantinele universitare, sunt regăsite lângă spațiile de cazare ale universității, dar și în interiorul campusului făcând parte fie dintr-o clădire, multifuncțională fie destinată culturii sau timpului liber.

Spațiile destinate sportului sunt amplasate la marginea campusului daca acestea sunt de capacitatea sau gabarit mare, iar terenurile de tenis de exemplu sunt adesea inserate printre corpurile campusului.

Figură 24 – Diagramă de funcțiuni

Figură 25 – Grafic de evaluare

Din analiza efectuată, se poate observa că nu există o legătură directă între numărul de clădiri per funcțiune și numărul de studenți, cum este cazul universității Babeș din Cluj, care are un număr ridicat de studenți, chiar dacă datele analizate în ceea ce constă numărul de studenți sunt pentru toate unitățile de învățământ din Transilvania pe care universitatea le deține.

Din grafic rezultă că universitățile tehnice au un număr mai ridicat de clădiri destinate cercetării și laboratoarelor.

Nu s-a putut efectua o analiză comparativă în ceea ce privește suprafețele construite ale universităților din lipsă de date concrete și oficiale.

Trebuie menționat faptul că majoritatea instituțiilor și centrelor de cercetare includ și săli de curs.

CONCURSURI, CONCEPTE ȘI VIZIUNI

În cadrul concursului internațional de arhitectură pentru campusul Otaniemicentral din cadrul Universității Aalto din Finlanda care s-a încheiat în 10 august 2012 când au fost primite 189 de propuneri (în septembrie 2013 s-au decernat premiile), se pot observa câteva moduri diferite de tratare a unui campus.

Concursul a fost organizat pentru clădirea principală din cadrul campusului Otaniemi. Competiția s-a desfășurat pe două faze. Prima fază a fost pentru conceperea campusului, iar faza a doua a fost pentru detaliere noi clădiri pentru facultatea de arte, design și arhitectură din cadrul universității.

Ca vecinătăți terenul în cauză are clădirea principală a facultății tehnologice Helsinki și biblioteca principală, care sunt proiectate de Alvar Aalto. Pe lângă acestea se mai află și alte clădiri de importanță culturală și socială. Unul dintre criteriile concursului a fost ca noua clădire să reflecte schimbarea și noua eră a campusului Otaniemi.

Suprafața terenului specifică pentru faza a doua este de 47.000 m2.

Printre proiectele câștigătoare se numără „492700” proiectat de către Esa Ruskeepää Architects Ltd din Helsinki, Finlanda, ce a obținut locul al doilea. Acest proiect a promovat ideea de campus clădire, în care toate funcțiunile sunt comasate și întrepătrunse. Cu o schemă convingătoare, un concept puternic, o formă neregulată colțuroasă, promovează ideea de clădire funcțională.

Propunerea oferă un balans echilibrat între spațiul de lucru și stimularea intelectului prin intermediul spațiilor de învățământ într-o formă compactă, colțuroasă, care oferă spațiilor margini, fațade multiple prin care să se poate comunica cu exteriorul și cu vecinătățile.

Figură 28 – Plan de situație – propunerea ”492700”

Sursa: www.campus2015.aalto.fi

Proiectul care a luat locul I la acest concurs este „VÄRE”, proiectat de Verstas Architects, Helsinki din Finlanda / Väinö Nikkilä, Jussi Palva, Architect M.Sc. SAFA, Riina Palva, Architect M.Sc. SAFA și Ilkka Salminen, Architect M. Sc. SAFA împreună cu asociații și specialiștii, care au venit cu o soluție modulară, prin care au preluat formele de bază ale campusului existent și le-a aranjat într-un mod nou, scos din tiparul existent. Această compoziție urmează conceptul de oraș în oraș, prin poziționarea modulelor astfel încât să formeze spații private, separate de restul campusului. În acest mod o clădire mare a fost descompusă în mai multe clădiri mai mici, dar volumele legate au potențialul de a crea o atmosferă și o incintă propice mediului educativ. Însă această dispunere a volumelor în așa fel încât incinta creată să formeze un romb, ce duce la ideea de o spirală, are un dezavantaj și anume se creează în cadrul clădirii niște spații care nu primesc suficientă lumină. Această problemă a fost rezolvată în a doua fază a concursului prin diferențierea modulelor pe înălțime, ceea ce a creat o impresie mai puternică a acestui complex de construcții de mici dimensiuni și o mai bună integrare cu clădirile vecine. Această variantă de dispunere se încadrează în tipologia campusului modular, asemănătoare structurii moleculare a ADN-ului.

Principalul mesaj a acestui concept este că se poate devia de la principiul de bază moștenit al campusului pentru construirea și proiectarea până în momentul de față, prin crearea unui nou spațiu cu caracter propriu, dar care totuși se încadrează în sit. Chiar dacă această soluție este reprezentată de o singură clădire, aceasta creează senzația de complex de construcții chiar dacă modulele în sine sunt de formă primară in arhitectură.

Un alt proiect câștigător este „stay strong sweetie” proiectat de către Luis Martínez Santa-María din Madrid, Spania care vine cu o soluție simplă, liniștită, fără nici o influență a arhitecturii contemporane moderniste. Soluția pune în ierarhie spațiile interioare în așa fel încât este posibilă o interacțiune multidisciplinară la nivel de departamente din cadrul clădirii. Compoziția clădirii pornește de la modul în care campusul este construit și vine cu o soluție care pune campusul într-o traiectorie ce dezvoltă existentul mai mult decât îl revoluționează. Soluția în mod pragmatic preia ideea și motivele campusului existent.

Compoziția este formată din mai multe curți interioare care conectează clădirile ce sunt așezate de-a lungul unui drum de acces, ținând cont de curbele de nivel ale terenului și totodată de vegetația campusului. Propunerea oferă altfel o senzație spațială, în ciuda faptului că nu vine cu o arhitectură contemporană, dorind să creeze un spațiu mai abstract și mai de impact în comparație cu campusul existent. Adoptând o arhitectură sigură și clară în defavoarea pluralismului tipului place-making care este prezent în majoritatea noilor campusuri ce s-au construit sau se construiesc.

Un alt concurs demn de menționat este cel pentru noul campus din cadrul Universității naționale de știință și tehnologie (MISiS) din Rusia, unde s-a pus la dispoziție un teren de aproximativ 40 ha. Acest campus include spații de cazare pentru 10.000 de studenți și 3000 de profesori și cercetători, clădiri pentru șapte facultăți, mai multe centre de cercetare, o bibliotecă, un centru de afaceri, un hotel, un centru sportiv, cinema, cafenele și spații comerciale.

Acest campus este nucleul unui proiect ce urmează a fi implementat în Moscova, ce are ca scop crearea unui nou cartier al orașului pentru un număr de 300.000 de locuitori pe o suprafață de 529 de ha. Campusul se va dezvolta în două faze, împărțindu-se terenul aproape în două jumătăți, aproximativ 19 ha cu 20 de ha. Per total acesta va cuprinde clădiri în total de 400.000 m2 cuprinzând un total de 36.000 m2 de clădiri administrative și centru de afaceri, o suprafață de 112.000 m2, înglobând corpurile de învățământ și laboratoare, 100.000 m2 de clădiri cu locuințe pentru profesori, cămine cu o suprafață totală de 110.000 m2, 400.000 m2 pentru public, spații culturale, spații pentru petrecerea timpului liber și alte facilități, inclusiv 5000 de locuri de parcare.

Acest concurs a fost câștigat de către Mecanoo, care a venit cu o soluție de campus de tip rețea, cu o arhitectură ce a fost inspirată de natura înconjurătoare, oferind un parc ce împarte campusul în două părți, devenind un nucleu al acestuia. În jurul acestui parc au fost amplasate corpurile facultăților oferind o atmosferă deschisă și propice pentru discuții interdisciplinare. Spațiile de cazare sunt poziționate la marginea campusului oferind o perspectivă către vegetație tuturor tipurilor de cazare de la cele mai luxoase până la camerele de cămin. Faptul că în campus se permite accesul autovehiculelor doar în cazuri excepționale, se creează o atmosferă intimă și sigură pentru studenți. Un loc aparte a fost păstrat pentru centrul studențesc și biblioteca campusului și anume la marginea lacului din apropiere. Orientarea clădirilor la 45 de grade oferă o orientare optimă către nord și o expunere îndelungată a spațiilor la lumina zilei. Sistemul de rețea a campusului oferă totodată posibilitatea de dezvoltare a campusului în mai multe faze de construcție.

CONCLUZII

Campusul s-a dezvoltat după tiparele universităților care precedă imediat școlile monahale, cu accent preponderent pe latura teoretică (aule, săli de curs, săli de seminar). Modelul de campus așa-zis tradițional este un ansamblu pavilionar generat, completat prin adăugarea de corpuri, toate părțile necesare fiind asamblate, racordate, acumulate într-o compoziție mai mult sau mai puțin funcțională. Odată cu revoluția industrială s-a pus accent pe învățământul superior tehnic, așadar partea educativă prin practică (laboratoare, săli de proiectare). În contemporaneitate se pune accent și pe latura creativ-artistică (ateliere, studiouri de creație).

Clădirile din cadrul campusurilor universitare trebuie concepute pentru a atrage actorii mediului universitar, pentru a deveni un reper important în comunitatea științifică, dar și o resursă educațională pentru comunitatea locală.

Prin funcțiunile mixte, majoritar publice, clădirea se racordează la viața urbană, implicând inevitabil și locuitorii la viața studențească, la cultura studențească, stilul de viață studențesc care este caracterizat de o intensă socializare și frecventare ridicată a spațiilor culturale și de divertisment. Deschiderea și adaptarea duc la schimburi culturale necesare pentru conturarea mediului social, cultural și politic.

În profilul universitar în ultimii ani s-a pus mult accent pe colaborare cu scopul de a crea spații propice care să încurajeze cooperarea între studenți. Amenajarea sălilor de curs a fost gândită astfel încât să ofere studenților posibilitatea de a lucra împreună, să împărtășească idei și experiențe în relație cu domeniul pe care îl studiază, pentru a încuraja creativitatea și pentru a crea un mediu similar celui din câmpul muncii. Pe de altă parte au existat și teorii conform cărora persoanele creative tind să fie introvertite așa încât un mediu propice pentru studiu ar fi unul izolat. În consecință, o soluție ar putea fi proiectarea unui spectru mai larg de spații în cadrul campusurilor universitare sau a clădirilor din incinta acestora, astfel încât să fie incluse atât săli spațioase, săli de dimensiuni medii, pentru studiul pe grupe, precum și spații pentru studiu individual.

Noile clădiri universitare se adaptează tendințelor actuale prin funcțiuni mixte, prin complexitate sau prin flexibilitate. Exemplele de reabilitare a unor mari campusuri universitare promovează spațiul public și pluralitatea funcțiunilor ca elemente importante ce trebuie avute în vedere.

O serie de criterii ce ar trebui luate în considerare pe plan arhitectural constau în:

Exprimarea valorilor și a misiunii instituției de care aparține campusul prin stilul arhitectural ales;

Crearea sentimentului de apartenență prin amenajarea unor spații atractive, primitoare este îmbunătățită și experiența persoanelor în acel campus. Crearea unor locuri recognoscibile care au un impact pozitiv pe plan vizual poate fi un instrument eficient din punct de vedere al marketingului;

Facilitarea schimbărilor la nivel social și organizațional;

Utilizarea peisagisticii specifice zonei pentru a integra elementele de circulație pietonală;

Trebuie să existe o legătură între clădirile ce formează un campus, acestea trebuie să funcționeze ca un tot unitar, pentru a obține o arhitectură omogenă și armonioasă, iar acest lucru poate fi efectuat prin intermediul materialelor utilizate, scară, stilul ales, etc. Crearea unei imagini arhitecturale coerente, uniforme, nu necesită reproducerea clădirilor existente. Elemente arhitecturale precum dispunerea ferestrelor și tipul acoperișului pot constitui particularități ale clădirilor conferindu-le acestora o anumită identitate vizuală. Provocarea constă în a nu trece de la unitate la banalitate;

Practica pedagogiei moderne, asigurând dotările corespunzătoare și flexibilitate în ceea ce privește readaptarea în concordanță cu solicitările cotidiene;

Mobilitatea actuală din mediul universitar și promovarea spiritului de cooperare evidențiat prin schimburile de studenți și profesori prin diverse programe;

Menținerea echilibrului între cerințele învățământului superior, și implicit a societății, și a arhitecturii spațiului universitar;

Renunțarea la metodologii învechite;

Deschidere în ceea ce privește transformările spațiale, arătate prin structura flexibilă, compartimentări interioare amovibile;

Soluții care să favorizeze dialogul interdisciplinar și intercultural;

Capacitatea de a se adapta, chiar prin extinderea ariei investigațiilor, prin abordarea aspectelor umane și însușirea demersurilor interdisciplinare din planul teoretic. „Rezultatele analizării comportamentului uman într-un areal spațio-temporal bine definit sunt astfel preluate și transpuse în mediul construit”;

Este adevărat că nevoia permanentă de schimbare necesită resurse financiare prin utilizarea tehnologiilor de vârf și nu numai, însă trebuie subliniat faptul că implică și modificări la nivel de mentalitate și în plan valoric.

LISTĂ DE ILUSTRAȚII

Figură 1 – Graduates Memorial Building, Trinity 8

Figură 2 – Analiză funcțională – Trinity College, Dublin 9

Figură 3 – Căminul „Rubrics”, Trinity 10

Figură 4 – Fotografie aeriană cu zona veche a campusului Trinity 10

Figură 5 – Fotografie aeriană a campusului Southampton 12

Figură 6 – Mountbatten Building, Southampton 13

Figură 7 – Analiză funcțională – Universitatea Southampton, Anglia 14

Figură 8 – Biblioteca universității din Nantes 16

Figură 9 – Analiză funcțională – Universitatea Nantes, Franța 18

Figură 10 – Promenada pietonală, Aveiro 19

Figură 11 – Analiză funcțională – Universitatea Aveiro, Portugalia 20

Figură 12 – Educatorium, Centru de conferinte, Utrecht 23

Figură 13 – Analiză funcțională – Universitatea Utrecht, Olanda 24

Figură 14 – Analiză funcțională – Universitatea Politehnică, București 26

Figură 15 – Facultatea de automatică și calculatoare, Politehnica București 27

Figură 16 – Corpul central al Universității Babeș-Bolyai 30

Figură 17 – Clădirea Facultății de Educație Fizică și Sport, Babeș Bolyai 32

Figură 18 – Analiză funcțională – Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava 34

Figură 19 – Planetariu și Observator Astronomic, Suceava 35

Figură 20 – Corp E (Rectorat și Bibliotecă), Suceava 36

Figură 21 – Corp A, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași 38

Figură 22 – Analiză funcțională – Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași 39

Figură 23 – Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Iași 40

Figură 24 – Diagramă de funcțiuni 43

Figură 25 – Grafic de evaluare 44

Figură 26 – Situația existentă, campusul Otaniemicentral 46

Figură 27 – Propunerea ”492700” 46

Figură 28 – Plan de situație – propunerea ”492700” 47

Figură 29 – Propunerea ”VÄRE” 48

Figură 30 – Plan de situație – propunerea ”VÄRE” 48

Figură 31 – Plan de situație – propunerea „stay strong sweetie” 49

Figură 33 – Perspectivă – Universitatea națională de știință și tehnologie, Rusia 50

Figură 32 – Plan de situație – Universitatea națională de știință și tehnologie, Rusia 50

Figură 34 – Perspectivă peste lac, Universitatea națională de știință și tehnologie, Rusia 51

BIBLIOGRAFIE

ANTONESCU, Petre, „Clădiri, construcții, proiecte și studii”, editura Tehnică, București, 1963;

COULSON, Jonathan; ROBERTS, Paul; TAYLOR, Isabelle, „University Planning and Architecture. The Search for Perfection”, ed. Routledge, Abingdon, Oxon, Marea Britanie, 2011;

CREANGĂ, Emil, „Programe de arhitectură. Învățământ superior”, ed. Fundației România de Mâine, București, 2007;

DOICESCU, Octav, „Studiu pentru definirea conceptului arhitectural și urbanistic al Institutului Politehnic Gh. Gheorghiu-Dej, București”, teza de doctorat, 1971;

EDWARDS Brian, „University Architecture”, ed. Routledge, Abingdon, Oxon, Marea Britanie, 2013;

FRANSUA, Alexandru, „Istoria Politehnicii din București și a Facultății de Electrotehnică”. În: Lucrările Sesiunii Științifice Omagiale „90 de ani de învățământ electrotehnic în Iași și în România”, Iași, 2000;

GIURCĂ, Gheorghe, „Istoria învățământului din Suceava”, Tipografia SC ROF SA, Suceava, 2004;

IONIȚĂ, Cătălina, „Spațiul universitar (I)”. În: Igloo, nr. 78, iunie 2008;

IONIȚĂ, Cătălina, „Spațiul universitar (II)”. În: Igloo, nr. 79-80, iulie 2008;

LEE, Katy, University Architecture, ed. Liaoning Science & Technology Publishing House, Shenyang, Liaoning, China, 2011;

M’GONIGLE, Michael, STARKE, Justine, „Planet U. Sustaining the World, Reinventing the University”, New Society Publishers, Canada, 2006;

MAURRASSE, David J., „Beyond the Campus: How Colleges and Universities form Partnerships with Their Communities”, ed. Routledge, New York, 2001;

PEARCE, Martin, University Builders, ed. Wiley Academy, Marea Britanie, 2001;

TAYLOR, Anne, ENGGASS, Katherine, „Linking Architecture and Education: Sustainable Design for Learning Environments”, University of New Mexico Press, 2009.

Pagini web:

www.campuseuropae.org;

www.etymonline.com;

www.southampton.ac.uk;

www.tcd.ie;

www.ua.pt;

www.uaic.ro;

www.ubbcluj.ro;

www.univ-nantes.fr;

www.upb.ro;

www.usv.ro;

www.uu.nl/en;

www.bcu-iasi.ro;

www.campus2015.aalto.fi;

www.mecanoo.nl.

BIBLIOGRAFIE

ANTONESCU, Petre, „Clădiri, construcții, proiecte și studii”, editura Tehnică, București, 1963;

COULSON, Jonathan; ROBERTS, Paul; TAYLOR, Isabelle, „University Planning and Architecture. The Search for Perfection”, ed. Routledge, Abingdon, Oxon, Marea Britanie, 2011;

CREANGĂ, Emil, „Programe de arhitectură. Învățământ superior”, ed. Fundației România de Mâine, București, 2007;

DOICESCU, Octav, „Studiu pentru definirea conceptului arhitectural și urbanistic al Institutului Politehnic Gh. Gheorghiu-Dej, București”, teza de doctorat, 1971;

EDWARDS Brian, „University Architecture”, ed. Routledge, Abingdon, Oxon, Marea Britanie, 2013;

FRANSUA, Alexandru, „Istoria Politehnicii din București și a Facultății de Electrotehnică”. În: Lucrările Sesiunii Științifice Omagiale „90 de ani de învățământ electrotehnic în Iași și în România”, Iași, 2000;

GIURCĂ, Gheorghe, „Istoria învățământului din Suceava”, Tipografia SC ROF SA, Suceava, 2004;

IONIȚĂ, Cătălina, „Spațiul universitar (I)”. În: Igloo, nr. 78, iunie 2008;

IONIȚĂ, Cătălina, „Spațiul universitar (II)”. În: Igloo, nr. 79-80, iulie 2008;

LEE, Katy, University Architecture, ed. Liaoning Science & Technology Publishing House, Shenyang, Liaoning, China, 2011;

M’GONIGLE, Michael, STARKE, Justine, „Planet U. Sustaining the World, Reinventing the University”, New Society Publishers, Canada, 2006;

MAURRASSE, David J., „Beyond the Campus: How Colleges and Universities form Partnerships with Their Communities”, ed. Routledge, New York, 2001;

PEARCE, Martin, University Builders, ed. Wiley Academy, Marea Britanie, 2001;

TAYLOR, Anne, ENGGASS, Katherine, „Linking Architecture and Education: Sustainable Design for Learning Environments”, University of New Mexico Press, 2009.

Pagini web:

www.campuseuropae.org;

www.etymonline.com;

www.southampton.ac.uk;

www.tcd.ie;

www.ua.pt;

www.uaic.ro;

www.ubbcluj.ro;

www.univ-nantes.fr;

www.upb.ro;

www.usv.ro;

www.uu.nl/en;

www.bcu-iasi.ro;

www.campus2015.aalto.fi;

www.mecanoo.nl.