Analizacomparativaintresistemuldeinvatamantromanescsisistemeledeinvatamanteuropene [606719]

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC
NIVELUL II DE PREGĂTIRE PSIHOPEDAGOGICĂ

PROIECT PENTRU EVALUAREA FINALĂ

SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT ROMÂNESC
VERSUS SISTEME DE ÎNVĂȚĂMÂNT
EUROPENE.
ANALIZĂ COMPARATIVĂ

COORDONATOR:
Conf. univ. dr. Camelia STĂ ICULESCU

ABSOLVENT: [anonimizat],
STATISTICĂ ȘI INFORMATICĂ ECONOMICĂ

București
2014

1
Cuprins

Introducere ………………………………………………………… …………….. ……1
Capitolul I – Sistemul de învățământ. Concept și component……… ……………. …..3
Capitolul II – Sisteme de î nvățământ al e țărilor europene …………… …………… ….4
1. Danemarca………………………………………… ………………. …5
2. Franța………………………………………… ……………. ……… …8
3. Germania…………………………………………………………. …………… ……12
4. Italia …………………………………………… …………… …… …16
5. Olanda….. ……………………………………… …………… ……… 19
Capitolul III – Sistemul de învățământ din România…………………….. …………… …….21
Capitolul IV – Studiu de caz – Universitatea din Poitiers, Franța. ………… ………….. .25
Concluzii ……………………………………………………….. ……………………………………….. .29
Bibliografie………………………………………………………. …………………………………….. ..30

2
INTRODUCERE

În prezenta lucrare doresc a face un studiu comparativ între sistemul de învățământ
românesc și sistemele de învățământ din statele europene, reliefând atât asemănările dintre
acestea cât și deosebirile principale, încercând astfel să evidențiez lipsurile și plusurile sistemului
românesc, dar și modalități ce pot imbunătăți și eficientiza învățământul românesc.
Am ales această temă întrucât învățământul românesc este într -o continuuă schimbare la
momentul actual, aceste schimbări având menirea de a îl adu ce la un nivel cât mai ridicat, cât
mai competitiv cu cel al țărilor europene și în al doilea rând pentru că am avut șansa de a
experimenta învățământul universitar într -unul din statele europene printr -o bursă Erasmus la
Universitatea din Poitiers în Fran ța.
Am ales și tratat cu multă plăcere și cu mult interes această temă deopotrivă
fundamentală, utilă și pasionantă pentru teoria și practica psiho -pedagogică.
Tema este incitantă prin actualitatea, extinderea și importanța ei, necesitând o laborioasă
munc ă de cercetare și documentare, de coroborare și asamblare a informațiilor și cunoștințelor
necesare dezvoltării ei.
O preocupare principală a fost utilizarea și valorificarea unei bibliografii actuale, de cel
mai înalt nivel, opera unor specialiști recunos cuți în România și pe plan internațional.
De asemenea, am acordat o mare pondere aspectelor practice, aprecierilor și contribuțiilor
proprii, acestea reprezentând o parte consistentă, apreciabilă, din volumul lucrării. Exemplele
prezentate au fost relatate unele din propria experiență, iar altele comentate din referințele
bibliografice.
Trebuie însă menționat faptul că vom trata în această lucrare doar o parte a sistemului de
învățământ și anume învățământul universitar – fără a încerca o minimizare a impo rtanței
celorlalte.

3
Capitolul I – Sistemul de învățământ . Concept și componente

Sistemul de învățământ reprezintă un subsistem al sistemului social, acesta fiind
subordonat și integrat în cadrul și structura generală a societății, neavând doar o structură internă,
ci supunându -se și unor impulsuri sociale externe.
Sistemul de învățământ, privit ca un întreg, se referă, în mod fundamental, la organizarea
sub formă instituțională a învățământului, în acest sens sistemul de învățământ cuprinzând
totalitatea instituțiilor ce urmăresc îndeplinirea unor obiective educaționale.
Mai trebuie spus că sistemul de învățământ are un caracter național și istoric, cu alte
cuvinte, evoluează și se dezvoltă în raport cu dezvoltarea materială și specificul cultural al
fiecărei țări.
Prin urmare, există caracteristici comune între sistemele de învățământ dintre diferitele
țări, caracteristici și deosebiri ce sunt legate de condițiile economice, sociale și culturale din
respectiva țară.
Învățământul, înțeles s ub forma de organism instituțional, nu poate fi considerat ca având
doar o structură internă, ca rezultat al interacțiunilor dintre componentele sale, ci el este supus
unor presiuni sociale ce funcționează independent și în interacțiune, urmărind realizare a unor
obiective educative.
Sistemele de învățământ contemporane, ca subsisteme ale sistemelor educative au câteva
caracteristici definitorii (S. Cristea, C. Constantinescu, 19981):
 sunt sisteme deschise, căci sunt influențate de sistemul social global si de celelalte
subsisteme sociale (economic, politic, cultural, comunitar ) sub aspectele organizării,
continuturilor pe care le vehiculează si a metodelor practicate;
 caracter global;
 caracter teleologic căci sunt orientate valoric în direcția atingerii a numitor finalități pe
termen mediu si lung;
 caracter autoreglator își analizează permanent propriile rezultate, pe baza cărora pun în
aplicare strategii alternative pentru realizarea finalităților lor educative.
În majoritatea țărilor lumii, sistemele de învătământ sunt structurate pe cicluri de
învățământ (primar, secundar, superior) și trepte (ex. învățământul secundar inferior si superior,

1 S. Cristea, C. Constantinescu, 1998, Sociologia educației, Pitești, Editura Hardiscom

4
învățământ superior de lungă durată și de scurtă durată). Fiecare treaptă este, la rândul ei,
structurată pe mai multe profiluri și filiere (de ex. licee de filologie, licee economice, militare,
pedagogice etc.).
Pornind de la schema elaborată de către Ph ilip H. Coombs2, referitoare la relația dintre
sistemul de învățământ și procesul de învățământ, vom reda acest raport astfel:

Figura 1. Schema Philip H. Coombs
CADRUL SOCIAL ȘI STRUCTURAL AL SOCIETĂȚII
FLUX DE INTRARE FLUX DE IEȘIRE

Procesul de învățământ se referă la îndeplinirea propriu -zisă a educației și la aspectele
psihopedagogice legate de predarea și însușirea cunoștințelor, acest proces desfășurându -se în
cadrul unităților sistemului de învățământ.
Dintr -o perspectivă predilect managerială, procesul de învățământ este „principalul
subsistem al sistemului de învățământ specializat în proiectarea și realizarea obiectivelor
pedagogice generale, specifice și concrete, operaționalizabile la nivelul activi tăților didactice /
educative desfășurate, de regulă, în mediul școlar“ (Conform dicționarului de pedagogie3).

2 Philip H. Coombs, 1968, The World Educational Crisis: A Systems Analysis, New York , Oxford University Press
3 Sorin Cristea, 1998, Dicționar de termeni pedagogici , București, Ed. Didactică și Pedagogică
INDIVIZI
EDUCAȚIE UNITĂȚI INSTITUȚIONALE ALE
SISTEMULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT
PROCESUL DE
ÎNVĂȚĂMÂNT Resurse și
mijloace
Cunoștințe și valori
obiective;
Mijloace financiare
și materiale;

5
Capitolul II – Sisteme de învățământ al e țărilor europene

1. Danemarca

În clasamentele World Database of Happiness4, Danemarca ocupă unul din primele
locuri. Motivele ar putea fi legate de faptul că vorbim de o societate bogată, neierarhizata
structural, în care democrația funcționează foarte bine. Danemarca are o infrastructur ă foarte
bine organizată, un șomaj aproape de zero, un sistem soc ial care oferă servicii medicale și
educaționale gratuite (dar și alte beneficii sociale) sau o rată a criminalității foarte redusă.
Străinii care locuiesc în Danemarca beneficiază de sistemul social în egală măsură că și danezii.
Țară ce investește masiv în educație (ocupă primul loc în lume din punct de vedere al
cheltuielilor publice pentru educație), Danemarca este recunoscută internațional pentru calitatea
vieții, lipsă poluării ( uneori și miniștri merg cu biciclet a la servici) dar și pentru calitatea
serviciilor sociale oferite cetățenilor sau pentru mediul s ău de business extrem de atractiv.
Educația universitară daneză are o tradiție academică bazată atât pe inovația dinamică în
cercetare cât și pe metode de predare și studiu foarte inovatoare. Ce le mai importante
caracteristici ale vieții universitare în Danemarca sunt: standarde academice foarte ridicate,
implicarea activă a studenților în studiu, activitate bazată pe proiecte, studii interdisciplinare.
Danemarca are cel mai eficient și mai bine structurat sistem de învățământ ce se axează
după cele patru dimensiuni ale învățări i definite de UNESCO și anume: „ învățarea pentru a ști”,
acoperită de educația formală, „ învățarea pentru a face”, reprezentată de perfecționarea la locul
de muncă, „ învățarea conviețuirii”, legată de activitățile sociale desfășurat e în timpul liber și, în
final „ învățarea organizării propriei vieți”, care presupune acumularea de informații puse în
slujba dezvoltării personale și a unui stil mai bun de viață.
Sistemul educațional danez constă într -un an preșcolar opțional și 9 -10 ani de școală în
cadrul învățământului primar și secundar inferior, după care elevii trebuie să aleagă între
cursurile academice din cadrul învățământului secundar superior oferite de Gymnasium și
colegiile vocaționale și educația profesională cu orientare practică si cursuri de formare, instruire
oferite de colegiile vocaționale.

4 http://worlddatabaseofhappiness.eur.nl/

6
Următoarea alegere privind studiile este facută la vârsta de 19 -20 de ani și constă în
alegerea între cursurile uni versitare și ale instituțiilor de învăță mânt superior non -universitare.
Folkeskole (școala primară) care constituie prima parte a învățământului secundar, cuprinde un
an preșcolar opțional, urmat de nouă ani de studii obligatorii și un al zecelea an care e ste
opțional. După cei 9 – 10 ani de studiu ai școlii primare elevii pot opta pentru Gymnasium (școli
teoretice) care le oferă o educație completă si a cărui diplomă de absolvire le este necesară pentru
admiterea la facultate.
Învățămâ ntul secundar sup erior este de orientare generală sau profesională. Este împărțit
în trei mari ramuri cu o perioadă de studii cuprinsă î ntre 2-5 ani în funcț ie de ramur ă. Aceste
ramuri sunt:
 Gymnasium (ș coli teoretice);
 Școli tehnice ș i comerciale;
 Școli de formare și educație profesională .
Aceste școli se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 16 -19 ani și poartă denumirea
de „Ungdomsudda nnelser ” (programe educaț ionale pentru tin eret). Instruirea pentru examinările
tehnice și comerciale se desfășoară exclusiv în școală. În urma susț inerii unui examen ele vii se
pot transfera la aceste școli direct din Folkeskole . Învățământul superior î n Dan emarca înclude
atât cursuri de pregatire academică cât ș i o serie de cursuri non -academice de scurtă durată .
Diplom a de studii superioare este dobândită î n cadrul Universiteter (Universității) și Hojere
Læreanstalter (Instituții de învățămâ nt superior). Ult ima oferă cursuri de formare specializate
până la nivel universitar.
Danemarca are un sistem un iversitar bine dezvoltat. Există diferențe între universități,
universități tehnice și alte instituții de învățămâ nt superio r. Sunt cursuri de scurtă durată (pâ nă la
3 ani), de durată medie (3 – 4 ani) și studii de lungă durată (peste 4 ani).

Figura 2. Structura sistemul de învăță mânt din Danemarca

Sursa Eurydice

Sistemul de notare este urmă torul: -3, 00, 2, 4, 7, 10 si 12, nota de trecere fiind 2.

7
12 – Pentru o performanță excelentă , afișarea unui ni vel ridicat de cunoștință a tuturor
aspectelor legate de materialul relevant, cu sau fără puncte slabe sau doar cu câteva greșeli
minore .
10 – Pentru o performanță foarte bună, afișând un nivel ridicat de cunoaștere a mai multor
aspecte ale materialului în cauză, doar cu deficiențe minore.
7 -Pentru o performanță bună, afișarea bună a cunoștințelor materialului în cauză, dar, de
asemenea cu une le deficiențe.
4 – Pentru o performanță acceptabilă, afișarea corectă a anumitor cunoștințe ale
materialelor relevante, dar, de asemenea cu unele deficiențe majore.
02 – Pentru o performanță care îndeplinește doar cerințele minime acceptat e.
00 – Pentru o performanță care nu îndeplinește cerințele minime acceptate.
-3 – Pentru o performanță, care este inacceptabilă în toate privințele.
Evaluă rile dețin un loc secundar în prioritățile invățământului obligatoriu. Totul este
conceput astfel încât să fie evitate situațiile stresante atât pentru elevi, profesori sau directorul de
școală. Rezultatele evaluărilor nu sunt făcute cunoscute elevilor și părinților ci doar profesorilor
cu scop de concepere a planurilor de ameliorare pentru elevii cu dificultăți de învățare .
Acceptarea insuccesului și critica sunt considerate ineficiente, demotivante. Abordarea
pozitivă a oricărui aspect este considerată st rategia eficientă.
În Danemarca, testarea națională a fost introdusă în 1975 și implementată complet în
2010, sub forma testelor finale la sfârșitul școlii secundare dar și pentru aproape fiecare an al
învățământului obligatoriu. . Acest tip de testare a fost adăugat la sistemul național de evaluare,
în scopul de a monitoriza progresele și rezultatele elevilor și de a produce informații relevante
astfel încât profesorii să poată satisface nevoile elevilor mai eficient, iar școlile să -și
îmbunătățească cali tatea educației. Obiectivul este de a combina modelele tradiționale de
monitorizare de sus în jos cu abordările de jos în sus ale evaluării elevilor la nivelul școlii, astfel
încât calitatea învățământului este măsurată mai eficient și astfel îmbunătățită. Dane marca începe
testarea în al doilea an de școală, utilizând instrumente standardizate mai des decât celelalte țări –
alegând, de asemenea, să testeze un număr foarte mare de materii.
Din cel de -al doilea an școlar și până la sfârșitul învățământului obl igatoriu în
Danemarca, elevii trebuie să susțină între 10 și 36 de teste la daneză, matematică, engleză,
biologie, fizică/chimie și geografie. Testarea la fiecare din aceste discipline este obligatorie în
anumiți ani școlari specifici. În plus, teste opțio nale sunt susținute în daneză ca a doua limbă .

8
Examenul de absolvire a Folkeskole includ o listă extinsă de discipline în comparație cu gama
deja destul de largă testată în anii școlari anteriori. Testele naționale din Danemarca bazate pe
TIC, se caracteri zează prin adaptări importante în funcție de nivelul fiecărui elev. De aceea,
fiecare elev la fiecare nivel este chemat să susțină un test personalizat.
Danemarca, utilizează și probe practice și adoptă metode mai inovatoare, care se
adaptează mai bine pe calculator. În ‘testele naționale’ din Danemarca, elevii utilizează
calculatoarele pentru a răspunde la întrebările accesate prin website, în timp ce rezultatele și
rapoartele către profesori și părinți sunt generate automat. Sistemul pentru testarea pe c alculator
din Danemarca este cunoscut ca ‘test informatic adaptativ’ (CAT), care înseamnă faptul că testul
se adaptează la nivelurile individuale de abilități. Ca urmare a unui răspuns corect, elevilor li se
pun întrebări mai dificile și vice -versa. Rațion amentul este acela că testele sunt mai eficiente
atunci când ‘dificultatea item -ului’ corespunde cu capacitatea elevului. Cerințele tehnologice ale
acestui mod de testare sunt considerabile, atât în privința capacității și stabilității sistemului, cât
și în ceea ce privește apelarea unei bănci foarte largi de itemi cu exact acea combinație de itemi
potriviți și de înaltă calitate. În Danemarca, o cercetare efectuată de Institutul Danez de Evaluare
în 2002 a identificat faptul că disciplinele acoperite de te stele naționale pentru certificatul
acordat la sfârșitul învățământului obligatoriu – și mai ales la limba daneză și la matematică – au
fost considerate mai importante decât alte discipline, cum ar fi istoria, biologia și geografia. Ca
rezultat, școlilor l i s-a alocat o prioritate mai mare pentru dezvoltarea profesională continuă a
profesorilor care au predate disciplinele de la testele naționale.

2. Franța

Țară a artei și a culturii și prima destinație turistică în Europa, Franța are o lungă tradiție
de cercetare, fiind un pol al inovațiilor științifice și tehnologice de prim plan.
Rezultat al unei tradiții îndelungate, excelența diplomelor franceze se baz ează pe o rețea
de 3500 de instituții de învățământ superior, de stat și private și de centre de cercetare cu renume
internațional: 83 de universități, în jur de 240 de școli superioare de inginerie, peste 200 de școli
superioare de comerț și management, 1 20 de școli superioare de artă, 20 de școli superioare de
arhitectură. La acestea se adaugă peste 3000 de școli postliceale și institute specializate pe
sectoare specifice (carierele sociale, domeniul paramedical, turismul, sportul, modă sau designul,
etc.).

9
Diplomele din învățământul superior francez sunt structurate conform sistemului
european comun LMD (Licență – Masterat – Doctorat) :
 Licenta – 6 semestre – 180 ECTS (Bacalaureat + 3 ani)
 Master – 10 semestre – 300 ECTS (Bacalaureat + 5 ani)
 Doctorat – 16 semestre (Bacalaureat + 8 ani)
Finanțate de către Stat, cele 83 de universități publice sunt repartizate pe întreg teritoriul,
de la Sorbona din Paris, înființată în 1179, până la cel mai recent campus high -tech din Nisa
(Sophia a Antipolis). O parti cularitate a învățământului superior francez o constituie Marile Școli
(Les Grandes Ecoles). Înființate în paralel cu sistemul universitar la începutul secolului XIX,
acestea continuă să ofere o pregătire de înalt nivel, cu orientare profesională, fiind în același timp
foarte selective. În afară formărilor de inginerie sau de gestiune și comerț, care sunt majoritare în
cadrul acestor școli, există și filiere de administrație publică (ENA), de apărare, de învățământ și
de cercetare (în cadrul Școlilor Normal e Superioare) și filiere de agronomie sau de medicină
veterinară.
Cercetarea este o componența structurală a universităților: prin cei 62. 000 de profesori –
cercetători, cele 295 de Școli Doctorale asigură pregătirea pentru cercetare în strânsă legătură cu
peste 1 .200 de laboratoare de cercetare. Școlile doctorale franceze au arătat dintotdeauna
deschid ere către internațional: din 76. 000 de studenți doc toranzi în 2013, mai bine de 25. 000
erau studenți străini.
La nivelul licentă costul de școlarizare este de aproximativ 200 €/an în cadul
universătăților, iar în cadrul Marilor Școli între 3.000 – 10.000 €/an. Există numeroase burse
oferite prin programe diverse guvernamentale sau interguvernamentale. În funcție de instituția
unde se desfășoară, cursurile niv elului de licență pot fi cu un accent puternic către teorie sau
către practică. Astfel, marile universități vor pune foarte mult accent pe abilitatea studenților de a
se angrena în programe de cercetare în timp ce mai selectivele Grandes Ecoles și Școli de
Comerț vor fi orientate către practică.
La nivelul master costul de școlarizare este de aproximativ 250 €/an în cadul
universătăților, iar în cadrul Marilor Școli între 3.000 – 20.000 €/an. Și aici există același tip de
burse ca în nivelul licență. Difer ențele dintre manieră de predare și accentul pus pe diferitele
aspecte ale vieții academice se păstrează și în cadrul programelor de master.
Învățământul superior (ISCED 5 și ISCED 6), este distribuit în instituțiile de î nvățămînt
superior. Cursuri p rezentate la aceste instituții au obiective diferite și condiții de admitere, dar

10
cele mai multe dintre ele sunt structurate în trei cicluri de studii (licență, masterat și doctorat), și
în credite ECTS, în conformitate cu principiile Procesului de la Bolo gna.

Figura 3 . Structura sistemul de învățământ din Franța

Sursa Eurydice
Sistemul de notare este următorul:
 Nota A reprezintă calificativul excelent și anume rezultate excelente, remarcabile, cu
mici erori.
 Nota B reprezintă calificativul foarte bine și anume foarte bine peste media rezulatelor, în
ciuda unui număr de deficiențe.
 Nota C reprezintă calificativul bine și anume bine, în ciuda unor greșeli notabile.
 Nota D reprezintă calificativul satisfăcător și anume satisfăcător, dar cu lipsuri notabile .
 Nota E reprezintă calificativul suficient și anume rezultate ce îndeplinesc cerințele
minime.
 Nota Fx reprezintă calificativul insuficient și anume insuficient, necesită o muncă
suplimentară.
 Nota F reprezintă calificativul insuficient și anume insuficient, necesită o muncă
suplimentară considerabilă.
În Franța, testele naționale au fost introduse prima dată la nivelul școlilor primare și apoi
la cele secundare, parțial în scopul îmbunătățirii evaluării sistemului de învățământ.
Evaluarea cunoșt ințelor elevilor se efectuează pe două căi:
 examenele de bacalaureat care au loc la sfîrșitul învățămîntului se cundar, cînd elevii
împlinesc vâ rsta de 18 ani (deși mai mulți specialiști francezi consideră că acesta -i un
dezavantaj al sistemului de aprecie re din țara lor);
 evaluarea periodică prin teste de cunoștințe.
Testarea, care determină atâ t nivelul cunoș tințelor, c ât și direcțiile de activitate ulterioară,
are două etape: se susține la mijlocul școlii primare și în școala secundară.

11
Sistemul de învățămînt francez este structurat astfel: clasele primare (începînd cu vîrsta
de șase ani) – cinci ani de studii și clasele secundare – șapte ani. Învățămîntul secundar, la rîndul
său, cunoaște două niveluri: nivelul I – trei ani și nivelul II – patru ani . În cazul testării, la
începutul fiecărui nivel, se face o distincție clară între examene și testele de evaluare. La nivelul
învățămîntului liceal france zii au trei categorii de examene de bacalaureat:
 BAC -ul general – îi permite elevului să -și urmeze st udiile la universitate;
 BAC -ul tehnologic – pentru continuarea stu diilor la instituțiile de învățămînt superior de
profil;
 BAC -ul profesional – permite angajarea la între prinderi, în funcție de profilul ales.
Examenele de BAC general și BAC tehno logic pot fi susținute după trei ani de studii
liceale, iar cel profesional – după doi ani.
Pentru obținerea diplomei naționale de brevet la sfârșitul învățământului secundar
inferior, se organizează un examen scris la mai multe materii, cu conținut standardizat la nivel
național. În ciuda existenței procedurilor centrale pentru administrarea și notarea acestui examen,
ea nu poate fi considerată ca o formă de testare națională standardizată, dată fiind marea varietate
a practicilor în materie de notar e și interpretare a rezultatelor.
Disciplinele sunt rotite după un ciclu de cinci ani la testele naționale de pilotare de la
sfârșitul învățământului primar și secundar. Aceste cicluri includ toate disciplinele studiate cu
excepția artelor și sportului. As tfel, în primul an al ciclului, elevii sunt testați la franceză, în al
doilea an la limbi străine (engleza, germana și spaniola), în al treilea an la educație civică și viața
în societate, în al patrulea an la științele vieții și ale pământului, fizică și chimie și în al cincilea
an la matematică. Întrebările sunt aceleași pentru toți elevii care dau evaluările diagnostice și
evaluarea competențelor de bază, în timp ce în ciclul pentru evaluarea de bilanț de la sfârșitul
învățământului primar și secundar in ferior, întrebările sunt diferențiate în conformitate cu teoria
răspunsurilor la itemi.
Rezultatele așa numitelor 'evaluări diagnostic' permit profesorilor să formeze grupe de
elevi ( groupes de besoin ) pentru care sunt puse în practică programe de dezvolta re și de asistență
personalizată. Mai mult, aceleași rezultate sunt o formă de autoevaluare pentru elevi, care pot să –
și adapteze metodele de învățare în consecință, iar acestea sunt comunicate părinților.
Rezultatele evaluărilor de bilanț servesc în primu l rând la reglementarea politicilor cum
ar fi acelea concepute pentru a combate eșecul școlar, iar ‘rețeaua de ambiție și succes’ (réseau

12
ambition -réussite) a fost creată pentru a ajuta școlile cele mai serios afectate de această
problemă.

3. Germania

Germania are un număr total de circa 350 de instituții de învățământ superior susținute
public sau recunoscute oficial, care sunt de următoarele tipuri:
 Universitäten (universitățile) și instituțiile echivalente de invățământ superior ca
Technische Univers itäten (universitățile tehnice), Gesamthochschulen (universitățile
comprehensive) și Pädagogische Hochschulen (colegiile pedagogice).
 Kunsthochschulen and Mus ikhochschulen (colegiile de artă și muzică).
 Fachhochschulen (universitățile de stiințe aplicate).
Germania are un număr mare de instituții de învățământ superior care se centrează pe
domenii specifice, cum sunt medicina umană și veterinară, sport, artă și media, film și
administrație publică.

Figura 4. Structura sistemul de învățământ din Germania

Sursa Eurydice

În unele Länder (state federale), Berufsakademien (universități vocaționale) oferă o
alternativă la instituțiile de învățământ superior. Aceste academii profesionale au preluat
principiul sistemului dual de învățământ profesional pentru a-l aplica la sectorul terțiar.
De la începutul anilor 90, structura învățământului superior și organizarea sa internă au
fost supuse reformei. Prioritatea o reprezintă dezvoltarea Fachhochschulen , consolidarea
cercetării aplicate și transferul tehnologic.

13
Sistemul educațional german se bazează pe conceptul de Bildung , noțiune care asociază
însușirea de cunoștinte în același timp cu dezvoltarea personală. Copilul crește și se dezvoltă în
funcție de ritmul lui propriu și talentele sale individual e. Educația germană nu pune accentul pe
transmiterea de cunoștințe, ci pe dezvoltarea personalității copilului. Aceasta idee de bază la
originea sistemului educațional german se manifestă în toate etapele școlare. Referindu -ne la
sistemul educațional germ an, este important de menționat că educația ( Bildung ) este un domeniu
strict legat de competența landurilor ( Länder = state federale). Putem găsi, astfel, variații
importante în funcție de legile fiecărui land.
În domeniul tehnic, studenții frecventează fie Fachhochschulen (universitate de stiințe
aplicate) foarte axate pe practică, fie universitățile. Acestea din urmă au o dublă vocație de
învățământ și cercetare, conform idealului educativ dezvoltat în secolul al XIX lea de Wilhelm
von Humboldt (1767 -1835). În Germania sunt 116 universități, 154 Fachhochschulen și un
anumit numar de instituții private de învățământ superior. În total, aproape două milioane de
studenți sunt înscriși. Reforma de modernizare a sist emului educațional începută în 1999 prin
procesul de la Bologna permite facilitarea echivalării diplomelor și mobilitatea studenților în
Europa, cursurile fiind eșalonate după modelul licență (bacalaureat +3 ani), master (bacalaureat +
5 ani), doctorat (ba calaureat +8 ani).
Se disting următoarele tipuri de instituții de învățământ superior:
 Fachhochschulen , numite mai recent Hochschulen (universități de stiinte aplicate) propun
în principal cursuri la care cunoștințele teoretice sunt susținute de importan te aspecte
practice. De exemplu, formări în științele ingineriei, științele economice, științele
educației, științele sociale, administrație, design industrial, etc. Studenții, mai ales în
domeniul tehnologiei, efectuează în mod regulat stagii profesionale integrate în studiile
lor. Pentru înscrierea la Fachhochschule , bacalaureatul este obligatoriu.
 Pentru a te inscrie la Universitate , bacalaureatul este condiția esențială. Accesul este liber
pentru anumite discipline, pentru altele (medicină, farmacie, ps ihologie, etc.) există un
sistem de selecție ( Numerus Clausus ). În funcție de media notelor obținute la Abitur sau
la examenul echivalent de sfârșit de studii secundare. În anumite universități, există un
organism central care se ocupă de admitere care se numește ( Zentralstelle für die
Vergabe von Studienplätzen, ZVS ).
Anul universitar se împarte în semestre de aproximativ 6 luni, din care aproape 3 luni
jumatate fiecare. Semestrul de iarna ( Wintersemester, WS ) începe în general în octombrie și

14
semestrul de vară ( Sommersemester, SS ) în aprilie. Perioadele în care nu sunt cursuri (de la
mijlocul lunii februarie până la mijlocul lunii aprilie, mijlocul lunii iulie până la mijlocul lunii
octombrie) sunt prevăzute pentru a aprofunda cunoștințele dobandite și a pregăti parțialele,
temele ( Hausarbeiten ) sau referatele. La sfârșitul fiecărui semestru, dacă studentul a învățat bine,
obține o notă ( Schein ) pentru cursuri ( Vorlesungen ) sau lucrări practice ( Seminare ). Numărul de
Scheine obținut variază în funcție de filiera aleasă. Altele, în schimb, sunt conditionate de timp.
Studentul are astfel o anumită libertate în privința alegerii și a duratei studiilor sale. Parțialele nu
sunt toate la sfârșitul semestrului, ele pot avea loc și in timpul sesiunii sau vacanțelo r. Toți
studenții care nu pot justifica un ajutor financiar pe perioada studiilor (fixat în funcție de
resursele familiale) pot cere sa beneficieze de BAföG , un ajutor de la stat, pe care studentul îl
primește și nu trebuie să -l restituie decât partial, în momentul în care va exercita o activitate
lucrativă.
Pentru a putea urma cursurile pe care le dorește, studentul german sau oricare alt student
în Germania se înscrie la universitatea din orașul în care domeniile de studiu îi convin sau acolo
unde dosaru l său a fost acceptat. Este deci foarte răspândit să locuiești cu chirie împreună cu alți
colocatari sau într -un campus universitar. Acest lucru implică o mare mobilitate a studenților,
care se desprind de familie și dobândesc mai multă autonomie și respon sabilitate.
Sistemul de notare german cuprinde note de la 1 pentru foarte bine până la 5 pentru
insuficient. Pentru o mai bună diferențiere a meritelor se pot acorda și note cu zecimale, astfel:

Figura 5. Sistemul de notare din Germania
Notă (puncte) Modul de notare
1,0- 1,5 Excelent
1,6- 2,5 Foarte Bine
2,6-3,5 Bine
3,6-4,5 Suficient
4,6-5,0 Insuficient

La universitățile care au ca și condiție de admitere Numerus Clausus (adică numărul de
locuri este limitat) sistemul de notare diferă, după cum urmează:

15
Figura 6. Sistemul de notare din Germania – Numerus Clausus
Notă (puncte) Modul de notare
16- 18 Excelent
13- 15 Foarte Bine
10- 12 Bine
7- 9 Satisfăcător
4- 6 Suficient
1- 3 Insuficient

Aproape jumătate din landurile din Germania efectuează o evaluare a muncii și a
comportamentului social al elevilor din școala primară.
Germania a lansat evaluarea elevilor pe baza standardelor naționale din învățământ în
2005. Standardele adoptate în Germania în 2004 au fost implementate prin testarea națională în
învățământul secundar în toate landurile în 2005 -2006, pentru a ajuta la ac ordarea certificatelor,
precum și la notarea elevilor și la trecerea lor în noul stadiu de învățământ.. Pe lângă testarea
pentru comparația centralizată dintre landuri, testele comparative bazate pe standardele
educaționale au fost date în fiecare land înc epând cu 2009. Testul pentru certificatul de la finalul
studiilor în Germania care se eliberează în anul 9 sau 10 este corelat cu curriculum -ul din fiecare
Land , dar și cu standardele educaționale naționale agreate la nivel federal. Germania testează atât
limba germană și matematică cât și o limbă străină. Pentru elevii cu CES (cerințe educative
speciale) din școlile normale care oferă o calificare, participarea la testarea națională este
obligatorie. Pentru aceia din școlile CES care nu oferă o calificare, participarea nu este
obligatorie. În Germania, testele sunt stabilite la nivel de land. Există doar un singur test național
în timpul învățământului obligatoriu. Conținutul lor reflectă atât curriculum -ul landului în ceea
ce privește disciplinele și anii școlari implicați, cât și standardele educaționale care au fost
definite de către Institutul German pentru Dezvoltarea Educațională și adoptate în 2004 de
Conferința Permanentă a Ministerelor de Învățământ și Afaceri Culturale din landuri. Testele
sunt not ate inițial de către profesorul responsabil de predarea disciplinei care face obiectul
testului. Acestea sunt notate apoi pentru a doua oară de către un profesor din aceeași școală sau
de la o școală din vecinătate, profesor calificat în același domeniu și desemnat de director.

16
4. Italia

În anul 1999, în conformitate cu Procesul Bologna, sistemul universitar italian a trecut de
la vechiul sistem (5 ani de Laurea Degree) la noul sistem (3 ani de Bachelor Degree, apoi 2 ani
de Master Degree – Laura Specialistica în Italia), adoptat la nivel european. S -a stabilit și un
sistem de credite prin care să poate fi cuantificat volumul de studiu necesar pentru un curs sau
examen, astfel 25 de ore = 1 credit. Acest sistem de credite ajută și la echivalarea studiilor la
nivel internațional.
În preze nt, sectorul universitar din Italia este format din 89 de universități, dintre care 58
sunt universități de stat. Există și un sector non -universitar, care face parte tot din învățământul
superior, format din 4 tipuri de instituții:
 școli înalte de desig n: politehnici de arte, academii de arte, conservatoare de muzică,
institute pentru studii coregrafice și de muzică, academii naționale
 școli înalte pentru mediatori de limbi
 programe de educație tehnică și antrenamente
 domenii specifice: diplomație, re staurare, studii militare, arhivare, etc. (acestea sunt
subordonate unor ministere, nu aparțin educației)
Nivelul studiilor universitare din Italia este recunoscut în Europa și în lume pentru înaltă
specializare și competitivitate. Nu întâmplător. Vor bim despre țara cu cea mai veche universitate
din Europa de Vest, și anume Universitatea din Bologna. Se pare că le place și inovația. Tot aici a
luat naștere și noul sistem universitar care se aplică în Europa, ce poartă numele de sistemul
Bologn a.
Cu nu mai puțin de 58 de universităț i de stat, 17 universități private, trei universități
tehnice și 12 institute specializate, Italia reprezintă o opțiune de top, mai ales pentru cei care
doresc să beneficieze de studii de ca litate și de finanțare destul de generoasă. Mai mult,
internaționalizarea sistemului lor educațional a dat roade, având în prezent două instituții special
dedicate studenților străini.
Figura 7. Structura sistemul de învățământ din Italia

Sursa Eurydice

17

Renașterea continuă și în zilele noastre. În Italia, la majoritatea universităț ilor de stat sunt
disponibile programe din cinci mari sectoare ale cunoașterii:
 sănătate – și aici vorbim despre medicină clasică, stomatologie, farmacie și alte subramuri
precum terapii de reabilitare sau asistentă sanitară;
 științe umaniste și sociale, care cuprind cele mai bogate oferte educaționale cu
specializările cele mai căutate (studii culturale, educație, business, management, drept,
științe politice și relații intern aționale);
 științe și tehnologii care cuprind științele naturale și exacte, precum și domenii foarte
agreate de italieni că arhitectură și inginerie civilă, design industrial sau planificare
urbană și regională.
Universităț ile de stat sunt entități pub lice și se bucură de autonomie totală. Sunt î n special
axate pe cercetare și înaltă educație, primind aproape mereu finanțare din partea statului italian.
Cele private, în schimb, sunt independente și autonome, iar certificările se acordă în bază unui
proces îndelungat de evaluare a activității acade mice. De asemenea, universităț ile private nu
primesc finanțare de la stat decât în situații excepționale.
O inovație în sistemul lor de învățământ superior o reprezintă ceea ce ei
numesc ”Universita per Stranieri” și universitățile telematice (Universita telematiche), primele
fiind universităț i ale căror mediu studențesc este în întregime internațional, având că scop primar
diseminarea culturii, civi lizației și limbii italiene. Universitățile telematice sunt universități
specializate exclus iv în e -learning, învățare la distanță, acreditate de stat, care prezintă succes și
care se anunța a fi în trend pe viitor.
În general, universităț ile de stat își pot seta singure taxele, însă există un temei legal, în
bază căruia se fixează o sumă mini ma, iar nivelul maxim al contribuției unui student nu poate
depăși 20% din finanțarea primită de la statul italian.
Costurile minime pentru un an de studiu univ ersitar în Italia se încadrează între 850 și
1000 de Euro minimum, costurile fiind variabile de la o universitate la altă. Programele oferite
de universităț ile particulare sunt mai scumpe, mai ales în funcție de popularitatea domeniului
ales. De asemenea, costurile oricărui program de master, fie în cadrul unei universități de stat sau
privat e sunt mai ridicate.
În topul celor mai bune universităț i din Italia, pe primul lor se află Universitatea din

18
Bolognia. În ceea ce privește destinațiile cele mai ag reate de studenții internaționali Romă și
Milano sunt pe primele poziții. Din conside rente precum locația și oportunitățile oferite prin
intermediul parteneriatelor sau fundațiilor proprii ce oferă finanțare, universităț i precum
Cattolica del Sacro Cuore s au Politehnica din Milano se număra printre preferințele studenților
internațional i.
Și pentru cei care se hotărăsc să studieze în această țara mai sunt alte avantaje care fac
experiență această să merite. Italia este o țara atractivă din punct de v edere turistic, plină de
parcuri naturale, mai ales în nord, de locuri încărcate de istorie și de oameni foarte comunicativi.
În plus, oportunitățile pentru o viitoare carieră sunt valoroase luând în considerare
absența restricțiilor de muncă și posib ilitatea câștigului de experiență încă din timpul studenției.
Fiecare an școlar este împărțit în două părți: 1 semestru din septembrie până în decembrie
și altul din ianuarie până în iunie. În timpul celui de -al doilea semestru este prevăzută o evaluar e
intermediară (martie -aprilie): il pagellino.
Evaluarea este exprimată în zecimi, iar notele sunt de la 1 la 10. Pentru un nivel suficient,
este necesară cel puțin nota 6. În cazul în care rezultatele sunt negative, la sfârșitul primului
semestru școala va implica elevii în activități de recuperare. În cazul obținerii altor rezultate
negative la mai multe materii până la sfârșitul anului școlar, elevul nu va promova în clasa
următoare și va fi nevoit să repete anul. În cazul obținerii de rezultate negativ e la mai mult de 3
materii la sfârșitul anului școlar, elevii vor fi nevoiți să se pregătească în timpul verii, cu ajutorul
unor cursuri de recuperare organizate de școală, și să susțină un test de verificare înainte de
începutul noului an școlar. În cazul obținerii de rezultate pozitive, se pot frecventa cursurile
corespunzătoare anului următor; cu toate acestea, în cazul în care nu va promova examenele va fi
nevoit să repete anul de curs.
La sfârșitul celor cinci ani de școală se susține un examen final, examenul de stat.
Italia testează doar principalele două discipline – limba de instruire și matematica dar din 2011
au fost testate, de asemenea științele și engleza ca limbă străină.
În învățământul primar și în primul an al învățământului secundar inferior, elevii cu CES
nu iau parte la testarea națională. În al treilea an al învățământului secundar inferior, profesorii
clasei decid dacă aceștia trebuie să participe.
Profesorii din aceeași școală care nu le predau elevilor ce dau evaluarea sau profe sorii de la alte
școli au responsabilități în administrarea testelor pentru acordarea de certificate. examinările de
stat de la sfârșitul învățământului secundar inferior sunt notate de către o comisie de examinare

19
formată din profesorii care lucrează în u ltimul an al școlii secundare inferioare și un președinte
din exterior.

5. Olanda
Considerat un centru internațional al afacerilor, comerțului, al industriilor high -tech sau
al celor bazate pe cunoaștere, Olanda oferă un mediu favorabil pentru desfășurarea studiilor.
Sistemul educațional olandez este unul dintre cele mai bune din Europa, Olanda fiind o destinație
preferata de zeci de elevi și studenți români datorită costurilor mici de școlarizare și datorită
gamei variate de programe în limbă engleză.
Sistemul universitar este bazat pe un ciclu în trei păși: studii de Licență (Bachelor),
Master și Doctorat (Phd). Acest ciclu a fost introdus oficial în Olanda la începutul anului
academic 2002 -2003. Până atunci, această țară avea un sistem binar de educaț ie universitară,
ceea ce înseamnă că existau 2 tipuri de programe:
 educație bazată pe cercetare academică – oferită în special de universitățile de cercetare,
pentru studenții care doresc să urmeze o carieră academică sau în cercetare.
 înaltă educație de afaceri sau inginerească oferită de "hogescholen" (universități de științe
aplicate), pentru studenții care doresc să se angajeze în industrie.
Universitățile de cercetare oferă educație în diferite domenii: cultură și limbi străine,
societate, economie, drept, medicină și științele sănătății, științe naturale, inginerie și agricultura
și se adresează în mod special celor care doresc să dezvolte o carieră în domeniul cercetării sau
în mediul academic (în cadrul instituțiilor superioare de învățământ).
Universitățile de științe aplicate includ, pe lângă universitățile generale, instituțiile
specializate într -un domeniu specific respectiv agricu ltura, inginerie și tehnologie, economie,
sănătate, arte, educație sau asistentă socială, pregătind studenții pentru o carieră într -o companie
olandeză sau internațională. Acestea tind să fie mai practice decât programele oferite de
universitățile de cerce tare. În afară de cursuri, seminarii, proiecte și studiu independent
studenților li se cere un plasament de muncă sau internship care în mod normal ocupă o parte
din al 3 -lea an de studiu, precum și un proiect final sau licență în al 4 -lea an.
Programele de master cer în cele mai multe cazuri completarea a 60 sau 120 de credite (1
sau 2 ani). Unele programe cer completarea a 90 de credite (1,5 ani) sau chiar mai mult (în cazul
stomatologiei a 300 credite, medicinei sau medicinei veterinare a 360 credite). Programele de
farmacie vor continuă să ceară completarea a 360 de credite divizate în studii de licență și master

20
(3 + 3 ani). În inginerie, agricultura, matematică și științe naturale sunt cerute mereu 120 de
credite. Programele de master ale u niversităților de științe aplicate cer completarea unor credite
de la 60 la 120 iar absolvenții obțin o diplomă care indică aria de studiu (ex.: Master of Social
Work).
Din anul 2000 Olanda a adoptat sistemul european de credite transferabile (ECTS) iar 6 0
de credite reprezintă un an de studiu full -time. Sistemul de notare este același de foarte mult
timp: de la 1 (cea mai mică notă) la 10 (excelent). Notă de trecere trebuie să fie minim 6.
Ministrul Educației din Olanda este responsabil pentru legislația privind educația. Din 2002
Netherland -Flemish Accreditation Organization (NVAO) se ocupă de procesul de acreditare a
diplomelor.
Programele oferite de universitățile de cercetare și cele de științe aplicate vor fi evaluate
și vor fi acreditate numai dacă vor îndeplini criteriile necesare. Numai programele acreditate vor
fi eligibile pentru fonduri guvernamentale iar studenții vor primi ajutor financiar și vor absolvi cu
o diplomă numai după acreditarea programului. Programele acreditate vor fi listate în Central
Register of Higher Education Study Programmes (CROHO) iar informația va fi disponibilă
publicului.
Elevii olandezi trebuie să aleagă încă de la vârstă de 12 ani tipul de universitate pe care
vor să -l urmeze. În Olanda există două mari tipuri de educație liceala: VWO și HAVO. Primul
este structurat în 6 ani, iar cel de -al doilea are doar 5. Numai după absolvirea unui VWO, un
student are acces la Universitățile de Cercetare. Cei care absolvă un HAVO pot fi admiși numai
la Universitățile de Știi nțe Aplicate. După absolvirea unui an la o astfel de universitate poate fi
admis în cadrul unei Universități de Cercetare.
Pe bază sistemului descris mai sus, un tânăr român are acces la universitÄ ƒ tile de
cercetare numai după finalizarea unui an de s tudiu la o facultate în România sau într -o altă țara.
Cu diplomă de Bacalaureat, un absolvent de liceu în România are acces direct însă la
universitățile de științe aplicate.
Pentru a urmă un master în cadrul unei universităț i de cercetare un student tre buie să
absolve un program de bachelor de la o astfel de universitate. Absolvenții HBO se pot înscrie la
un master la o universitate de cercetare însă de cele mai multe ori vor trebui să susțin ă probe
suplimentare. Universităț ile de științe aplicate au și ele programe de master însă într -un număr
mai restrâns și adesea mult mai scumpe (deoarece sunt mult mai specializate).
Durată unui p rogram de master este de 1 până la 2 ani.

21
Capitolul III – Sistemul de învățământ din România

În ultima perioadă în țara noastră a crescut foarte mult numărul de persoane care se
înscriu într -o instituție de învățământ superior, pentru a putea beneficia ulterior de avantajele
acesteia în planul pieței de muncă. Creșterea cererii din partea studenților a dus automat și l a
creșterea numărului universităților, apărând astfel pe plaja învățământului din România
învățământul particular. Toate acestea au dus la o concurență destul de mare în rândul
universităților, lucru care a atras după sine și o dezvoltare economică pentru anumite instituții.
“Diversificarea instituțională pe axa public –privat și creșterea cererii individuale pentru studii
superioare au generat competiția dintre universități, iar extinderea numărului plătitorilor de taxe
pentru servicii educaționale a dus la apariția comerțului cu astfel de servicii.” Reforma de la
Bologna făcea însă referire nu doar la competitivitatea pe plan intern, ci mai mult pe plan global,
pentru a putea ajunge la un sistem de învățământ uniformizat și unic, dar care să ducă spre o
dezvoltare ulterioară competitivă atât pentru studenți cât și pentru instituțiile de învățământ.
Anul școlar cuprinde aproximativ 177 de zile de învățământ (36 de săptămâni) împărțite
în două semestre.
Învățământul preprimar a cuprins copii cu vârste între 3 și 6 ani. Acest tip de învățământ
este asigurat în instituții speciale – grădinițe , majoritatea dintre ele fiind publice, organizat în trei
tipuri de programe oferite în aceeași grădinițe sau în grăd inițe diferite: program normal, prelungit
sau săptămânal.
Învățământul obligatoriu durează 10 ani și este împărțit în trei cicluri: învățământ primar
(4 ani), prima etapă a nivelului secundar inferior general (4 ani) și a doua etapă a nivelului
secundar in ferior , care oferă cursuri generale, de specializare sau profesionale (2 ani).
Anul de completare oferă posibilitatea de a ajunge la nivelul educațional necesar pentru
a putea beneficia de învățământ secundar superior și de a obține o calificare profesiona lă mai
bună.
Învățământul secundar superior (ciclul superior de liceu) oferă cursuri generale și de
specializare, în vederea continuării studiilor la nivel post -obligatoriu sau în învățământul
superior.
Învățământul post -secundar pregătește elevii pentru o calificare profesională mai bună,
în vederea asigurării unui loc de muncă.

22
Învățământul superior se realizează prin instituții de învățământ de tipul: universități ,
academii , școli de studii academice postuniversitare . Misiunea instituțiilor de învățământ
superior este de învățământ și de cercetare sau numai de învățământ. Instituțiile de învățământ
superior includ în mod obișnuit mai multe facultăți, colegii universitare, departamente, catedre și
unități de cercetare științifică, de proiectare și de micro producție.

Figura 8. Structura sistemul de învățământ din România

Sursa Eurydice

Pentru primii patru ani, există un sistem numit calificative. Acestea sunt Foarte bine (FB)
– Excelent, Bine (B) – Bine, Satisfăcător (S) -satisfăcător, de fapt, sensul (abia) trece și
Insuficient (I) – a eșuat. Elevii care nu obțin pe tot parcursul anului note bune trebuie să susțină
un examen în vară cu un ansamblu de profesori, iar în cazul în care situația nu este mai bună,
elevul va repeta tot anul. "Calificativele" sunt folosite pe tot parcursul anului, într -un sistem de
evaluare pe tot parcursul anului, la teste, în activitățile școlare, acasă sau pentru proiecte. În
medie, pentru un subiect (care va merge în catalog) se calculează de către profesor, ținând seama
de progresele înregistrate de student si printr -o valoare de la 1 -4 pentru fiecare calificativ.
Pentru clasele 5 -12, este utilizat un sistem de notare de la 1 la 10, 10 fiind cea mai bună
notă, 1 fiind cea mai proastă notă și 5 este nota minimă de trecere. Sistemul de evaluare este
folosit, de asemenea, cu note individuale pentru fiecare test, examen oral, proiect, teme pentru
acasă sau exerciții în clasă fiind înscrise în catalog. La unele materii se susține un examen parțial,
la sfârșitul semestrului (Teză ). Această cerință este reglementată de către Minister ca obligatorii
pentru anumite materii și nu poate fi schimbată. Teza valoarează 25% din media finală, iar
pentru clasele 5 – 8 se aplică la Limba română și matematică și doar în clasa a opta la Geograf ie
sau Istorie și în cazul unei școlii cu predare bilingvă într -o limbă minoritară. Notele sunt date pe
baza unor orientări stricte ministeriale, care contează repartiția la liceu. La sfârșitul fiecărui
semestru, media notelor este calculată în urma unei p roceduri în patru pași: În primul rând, se
calculează media aritmetică a notelor. Dacă există și Teză, această medie, cu o precizie de 0,01,
este înmulțită cu 3, se adună cu teza (rotunjită la cel mai apropiat întreg) și se împarte cu 4.

23
Această medie (cu sau fără Teza) este apoi rotunjită la cel mai apropiat întreg (9,5 este,
astfel, 10) iar aceasta este media elevului pe semestru. Următorul pas este de a calcula media
anuală a elevului. Aceasta se face prin adunarea mediilor pe cele două semestre ale ele vului și
împărțite la 2. Acestă medie nu este rotunjită. Ultimul pas este adăugarea tuturor mediilor anuale
ale elevilor și împărțirea acestei sume la numărul total de subiecți. Aceasta se numește "medie
generală". Aceasta nu este nici ponderată și nici ro tunjită. În cazul în care un elev, are media
anuală este sub 5, la maximum două materii, elevul trebuie să aibă un examen (corigență) la
materia la care nu a reușit, în august, în fața unei comisii școlare. Dacă el nu trece acest examen,
el trebuie să repe te întregul an (repetenție). În cazul în care pe Subiect medie anuală este sub 5, la
trei sau mai multe discipline, elevul nu mai are dreptul la examenul de corigență și trebuie să
repete anul.
Elevii sunt evaluați de către profesori pe parcursul întregulu i an școlar. Elevii cu
dificultăți de învățare pot ajunge să repete anul. La sfârșitul școlii primare, elevii promovează
automat la nivelul următor (fără nici un fel de examinare finală). La sfârșitul gimnaziului, pe
baza unei proceduri de selecție și repa rtizare stabilită de Ministerului Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului, în funcție de rezultatele obținute pe durata celor patru ani, elevii trebuie
să aleagă una dintre cele două instituții, liceu sau Școală de Arte și Meserii, pentru a -și cont inua
studiile la nivelul secundar inferior. La sfârșitul nivelului secundar inferior (care coincide cu
sfârșitul învățământului obligatoriu) nu există nici un fel de examinare.
Absolvenții ciclului inferior al liceului primesc un certificat de absolvire, u n portofoliu în
vederea educației viitoare și, la cerere, o copie a situație școlare cu notele obținute pe parcursul
anilor de învățământ obligatoriu.
Absolvenții ciclului inferior al Școlii de Arte și Meserii primesc un certificat de absolvire,
un portofo liu în vederea educației viitoare și, la cerere, o copie a situației școlare cu notele
obținute pe parcursul anilor de învățământ obligatoriu. Pe lângă aceasta, ei pot obține, în cazul în
care trec examenul pentru certificarea competențelor profesionale, u n certificat care atestă
nivelul 1 de calificare profesională.
Pentru a putea beneficia de învățământ secundar superior, ei trebuie să urmeze un an de
completare. Absolvenții anului de completare primesc un certificat de absolvire, un portofoliu în
vederea educației viitoare și, la cerere, o copie a situației școlare cu notele obținute. În urma
susținerii unei examinări profesionale, ei pot obține un certificat care atestă nivelul 2 de pregătire
profesională. Absolvenții anului de completare care au un cert ificat de absolvire și un certificat

24
ce atestă nivelul 2 de pregătire profesională pot urma cursurile învățământului secundar superior,
potrivit metodologiei elaborate de Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu
un an înaintea începe rii fiecărui nou an școlar.
La sfârșitul ciclului superior de liceu există o examinare finală. Diploma obținută în urma
acestui examen (diplomă de bacalaureat) permite elevilor să se înscrie la examenele de admitere
în instituțiile de învățământ superior. Orice elev care absolvă nivelul de învățământ secundar
superior, beneficiind sau nu de un certificat de absolvire, se poate înscrie pentru a lua parte la
examenul de admitere în instituțiile de învățământ post -secundar (cu toate acestea, școlile
medicale p ost-secundare cer diploma de bacalaureat).

25
Capitolul IV – Studiu de caz – Universitatea din Poitiers, Franța

Poitiers este un oraș pe râul Clain în partea central -vestică a Franței. Este o comună și
capitală a departamentului Vienne din regiunea Poitou -Charentes. Poitiers este un centru
universitar important. Centrul orașului este pitoresc și străzile sale includ arhitectură istoric
predominant, mai ales arhitectură religioasă și mai ales din perioadă românică. Două bătălii
militare majore au avut loc în apropierea orașului: în 732, bătălia de la Poitiers (de asemenea,
cunoscut sub numele de Bătălia de la Tours), în care francii comandați de Charles Martel au oprit
extinderea Umayyad Califatul, și în 1356, bătălia de la Poitiers, o vi ctorie – cheie pentru forțele
de limbă engleză în timpul „Războiului de o 100 de ani ". Poitiers este înfrățit cu orașul Iași din
România.
Orașul Poitiers are o tradiție foarte veche că un centru universitar, începând din Evul
Mediu . Fondată în 1431 de către Papa Eugen al IV -lea și confirmată prin scrisorile brevet de
regele Carol al VII, Universitatea din Poitiers i nclude în prezent mai mult de 2 3.000 de studenți
și are mai mult de 3.000 de profesori și angajați. A fost a două cea mai veche universitate din
Franța și a întâmpinat mulți filos ofi celebri și oameni de științ ă de-a lungul veacurilor; nume
celebre, precum François Rabelais, René Descartes, Franci s Bacon .
Astăzi Poitiers este unul dintre cele mai mari orașe universitare din Franța; de fapt , el are
mai mulți elevi pe cap de locuitor decât orice alt oraș mare sau oraș din Franța. Din cei peste
23.000 de studenți di n Poitiers , aproape 4.000 sunt străini, provenind din 136 țări și 1000 sunt
doctoranzi .
Cu 48 de laboratoare de cercetare și 8 școli doctorale, în care 180 de teze de doctorat sunt
prezentate în fiecare an, studiul de cercetare la Universitatea din Poitiers este organizat în jurul a
6 domenii principale:
 fizică și studii de inginerie ;
 matematică, știința informaticii și tehnologiei de comunicare ;
 biologie și sănătate;
 chimie, geologie, biologie și ecologie ;
 științe umane, economice și sociale ;
 științe juridice și politice .
Gradul de drept de la Universitatea din Poitiers este considerat a fi unul dintre cele mai
bune din Franța . Programul a fost clasat pe locul al doilea de către revista L ' Etudiant în 2005.

26
Pe lângă universitate, Poitiers găzduieste, de asemenea, două școli de inginerie și două ƒ
școli de afaceri :
 École nationale supérieure de mécanique et d'aérotechni que (ENSMA)
 École nationale supérieure d'ingénieurs de Poitiers (ENSIP)
 France Business School (FBS)
 Institut d'Administration des Entreprises de Poitiers (IAE).
În perioada septembrie 2013 – februarie 2014 am beneficiat de o bursa Erasmus la
Facultatatea de Științe Economice Aplicate din cadrul Universității din Poitiers, Franța ceea ce a
echivalat primul semestru al celui de -al doilea an de master pe care îl urmez la Facultatea
Cibernetică, Statistică Și Informatică Economică.
Oferta educațională de la această facultate este urm ătoarea : programul de licență și două
programe de masterat, unul orientat către sectorul bancar, iar celălalt către studiul afacerilor la
nivel internațional. Am avut posibilitatea să îmi aleg cursuri și seminarii din cadrul ambel or
mastere, însă și din ciclul licență dacă doream. Flexibilitatea în acest sens este foarte mare și
trebuie să se țină cont doar de minimul de 30 de credite ECTS obligatorii pentru promovare. De
asemenea îmi puteam alege cursuri de limbi străine din cadru l celorlalte facultăți ale universității.
În ceea ce privește programul de licență Universitatea din Poitiers propune economie
generală în care abilitățile sunt dezvoltate pentru colectarea și prelucrarea datelor, analiză și
interpretare a rezultatelor d e perspectivă și elaborarea recomandărilor. Studenții pot să urmeze ,
de asemenea, un curs de "probleme internaționale", compuse în fiecare semestru de o materie
precum geopolitică sau limbi de predare rare (chineză, rusă sau portugheză), începători sau
avansați.
Programul de master oferă două specializări:
 masterul „Gestiunea Patrimoniului” pregătește specialiști în consultanță de afaceri în
domeniul bancar . Un sondaj ale ultimelor zece promotii arată că 98% dintre absolvenți
găsi locuri de muncă în termen de un an , iar câștigurile salariale anuale nete lunare, cu
excepția prime lor este de aproximativ 2.500 € lunar;
 master ul „Globalizare și Strategii ale Firme lor”, deschis recent în parteneriat cu France
Business School (FBS), este orientat pe plan internațional. În anul întâi studenții pot
pleca un semestru în străinătate la o universitate parteneră și în anul doi pot beneficia de
un stagiu în Franța sau în străinătate . Unii studen ți pot beneficia de dublă diplomă la
France Business School.

27
Scopul este nu numai de a transmite cunoștințe economice, ci și de a dezvolta abilitățile
și capacitatea de analiză a studenșilor , pentru a termina cu succes masterul și pentru a se integra
foarte bine în lumea profesională.
Eu am urmat cursurile masterului „Globalizare și Strategii ale Firmelor”. Cursurile nu
sunt cu mult peste nivelul pe care l -am cunoscut în România, în mare se întâmplă același lucru –
dacă ești într -adevăr interesat trebuie să fii autodidact. În schimb se pune mai mult accentul pe
calitate decât pe cantitate și pe aprofundare decât pe acumulare. Diferență intervine în momentul
în care intri în bibliotecă și găsești multe din cărțile despre a căror editare ai citit doar pe in ternet.
Mai mult decât atât profesorii sunt obligați să ofere studenților suportul de curs în format printat
sau electronic. La fel se întâmplă și cu sistemul informatic, fiecare student are cont pe site -ul
universității unde găsește toate informațiile de care are nevoie, de la cataloage actualizate
constant, până la cursuri și baze de date. De asemenea, fiecare are un id și o parolă astfel încât
poate oricând accesă internetul wireless din universitate. Ca student Erasmus ai marele avantaj că
îți poți aleg e cursuri de la orice facultate atâta timp cât îți sunt acceptate de facultatea din
România. Te bucuri de o mobilitate incredibilă, cu atât mai mult cu cât ai de unde să alegi.
În cadul Universității din Poitiers, dar și pentru francezi în general, sportu l este foarte
important. Fiecare student avea posibilitatea de la începutul anului să beneficieze de sport. Se
platește o sumă modică de 10 € pentru un an universitar și astfel poti alege oricare din cele 34 de
sporturi care se puteau practica la universit ate. Pentru persoanele care doresc să obtină puncte de
credit din sport, în sesiunea de examene există un examen suplimentar, teoretic pentru sportul pe
care l -a exercitat studentul pe parcursul semestrului respectiv.
M-a surprins în mod plăcut organizare a, adică ceea ce ține de activitatea administrației
locale. Acesta a fost primul impact. Apoi a fost vorba de oameni: un amestec etnic și rasial care
m-a încântat enorm. Însă ceea ce am apreciat cel mai mult în Franța a fost respectul pentru
intimitate. Su nt cumva educați să își acorde spațiu.
Cred cu tărie că studenții tratează cu mult mai multă responsabilitate facultatea. Colegii
mei veneau la toate cursurile (lipseau foarte rar). Examenele erau complexe. Pentru prima oară
am scris 12 pagini/examen. Dacă mergi în Franța să studiezi (sau cel puțin în Poitiers) și vrei să
obții note bune, te pregătești de studiu intens și de examene foarte lungi.
Erasmus este mai mult decît o experiență academică. Este o posibilitate de a privi lumea
cu alți ochi, a si mți și a descoperi noi și noi emoții. Erasmus este un program plin de beneficii:
obții studii europene, vizitezi țări noi, cunoști culturi și oameni diferiți, îți îmbogățești nivelul de

28
cunoaștere a limbii străine, și, nu în ultimul rînd, te înveți să -ți depășești propriile limite. Odată
plecată cu bursă Erasmus lumea îți deschide noi orizonturi de cunoaștere, culturile celorlalte țări
europene îți devin prietene, iar universul tău va fi invadat de o mulțime de persoane noi, unele
total diferite de tine, al tele profund asemănătoare! Timpul se va scurge mult prea repede, iar
amintirile vor fi păstrate cu grijă în cufărul sufletului tău pentru tot restul vieții!

29
Concluzii

Comparativ cu țările europene, sistemul de învățământ din România are atât avantaje cât
și dezavanta je.
Avantajele sunt începând de la gratuitatea învățământului obligatoriu și asigurarea
manualelor în această perioadă, până la sistemul de burse acordate, sistemul de notare și de
examinare finală , dar și organi zarea orelor de curs . Astfel dacă în România, pe tot parcursul
perioadei de învățământ obligatoriu resursele bibliografice sunt distribuite gratuit, în Franța nici
în învățământul primar nu sunt asigurate manualele școlare, astfel încât achiziționarea aces tora
revine în sarcina părinților. O diferență mare între sistemul de organizare a orelor de curs în
România și în Franța este aceea că deși elevii pot avea și șapte ore aceștia au o singură recreație
de 20 de minute, iar ora de curs durează 55 de minute, în condițiile în care în România orele de
curs durează 50 de minute urmate de pauze de 10 minute. Un mic avantaj îl constituie pentru
România și Examenul de Bacalaureat, întrucât comparativ cu celelalte țări, are un grad de
dificultate al subiectelor crescător, astfel încât să poată fi luat nu doar de cei cu performanțe
școlare ridicate. Comparativ cu celelalte țări europene, sistemul de notare al R omâniei este mai
permisiv, nota de trecere fiind 5, atât la materiile din timpul anului, cât și la examene, exceptând
Examenul de Bacalaureat a cărei medie trebuie să fie peste 6.
De asemenea sistemul nostru de învățământ prezintă și dezavantaje. Un astfe l de exemplu
este că în Franța la universități îți sunt oferite atât resursele informatice cu mult mai multe decât
în Români a cât și instrumentele necesare, respectiv laptop -uri cu conexiune la internet pe tot
parcusul cursurilor. Pentru sistemul de învăță mânt din România un alt dezavantaj îl reprezintă
metodele de predare aplicate în școli, întrucât de cele mai multe ori ele se bazează pe multe
informații teoretice prezentate doar de profesor, comparativ cu celelalte țări în care sunt folosite
pentru preda re: videoproiectoare, table inteligente și se bazează foarte mult pe formarea spiritului
de lucru în echipă, de competențe în ceea ce privește prezentările publice, în fața colegilor, de
formare a unei gândiri mai mult practice și mai puțin teoretice ca în cazul României.

30
Bibliografie

1. M. DIACONU, I. JINGA , (2004 ), Pedagogie, București, Ed. ASE
2. Legea 1/2011 a educației naționale actualizată, publicată in Monitorul Oficial nr. 18 din
10 ianuarie 2011
3. PHILIP H. COOMBS , (1968 ), The World Educational Crisis: A Systems Ana lysis,
New York , Oxford University Press
4. S. CRISTEA, C. CONSTANTINESCU , (1998 ), Sociologia educației, Pitești , Editura
Hardiscom
5. S. CRISTEA , (1998 ), Dicționar de termeni pedagogici, București, Ed. Didactică și
Pedagogică
6. http://eacea.ec.europa.eu/education/eurypedia
7. http://eures.anofm.ro/index.php
8. www.eurydice.org
9. http://fr.wikipedia.org/wiki/Échelle_de_notation_ECTS
10. http://www.univ -poitiers.fr/
11. http://wor lddatabaseofhappiness.eur.nl/