Analiza Zonei Turistice Câmpulung Muscel Dâmbovicioara

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Geografie

Domeniul: Licență

Programul de studii: Geografia Turismului

ANALIZA ZONEI TURISTICE CÂMPULUNG MUSCEL – DÂMBOVICIOARA

Coordonator științific:

Lect. Univ. Dr. Ioan Sârbu

Absolvent:

Eliza Georgeta Nicolae

BUCUREȘTI 2016

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. PREZENTAREA GENERALĂ A ZONEI CÂMPULUNG MUSCEL – DÂMBOVICIOARA

Așezare și limite geografice ………………………………………………………………………07

Cadrul natural…………………………………………………………………………………………..11

Aspecte geologice……………………………………………………………………………11

Relieful…………………………………………………………………………………………..13

Clima……………………………………………………………………………………………..21

Hidrografia……………………………………………………………………………………..25

Condițiile biogeografice……………………………………………………………………28

CAPITOLUL 2. ASPECTE DEMOGRAFICE ALE ZONEI CÂMPULUNG MUSCEL – DÂMBOVICIOARA

Istoricul populării și permanența locuirii spațiului muscelean………………………..32

Evoluția numerică a populației……………………………………………………………………39

Structura populației pe grupe de vârstă și sexe …………………………………………….41

Structura etnică și confesională…………………………………………………………………..44

CAPITOLUL 3. BAZA ECONOMICĂ A ZONEI CÂMPULUNG MUSCEL – DÂMBOVICIOARA

Activitățile agricole………………………………………………………………………………….47

Activitățile industriale………………………………………………………………………………51

Rolul căilor de comunicații……………………………………………………………………….53

CAPITOLUL 4. EVALUAREA ELEMENTELOR DE POTENȚIAL TURISTIC AL ZONEI CÂMPULUNG MUSCEL – DÂMBOVICIOARA

4.1. Potențialul natural în contextul valorificării turistice…………………………………….55

4.1.1. Fondul morfoturistic……………………………………………………………………….56

4.1.2. Resursele climatice și hidrografice……………………………………………………62

4.1.3. Fondul turistic biogeografic și ariile protejate…………………………………….64

4.2. Potențialul turistic antropic ………………………………………………………………………68

4.2.1. Resursele turistice cultural-istorice…………………………………………………69

4.2.2. Resursele turistice socio-demografice……………………………………………..83

CAPITOLUL 5. STADIUL ACTUAL DE VALORIFICARE A POTENȚIALULUI TURISTIC AL ZONEI CÂMPULUNG MUSCEL – DÂMBOVICIOARA

5.1. Repartiția și structura unităților cu funcție de cazare turistică……………………87

5.2. Repartiția și structura unităților de alimentație publică……………………………..92

5.3. Componentele pieței turismului durabil…………………………………………………..93

5.3.1. Tipuri și forme de turism practicate……………………………………………….94

5.3.2. Oferta turistică a zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara…………98

5.3.3. Caracteristici cantitative la nivelul cererii turistice………………………….107

CAPITOLUL 6. POSIBILITĂȚI DE VALORIFICARE A SPAȚIULUI TURISTIC DIN ZONA CÂMPULUNG MUSCEL – DÂMBOVICIOARA

6.1. Analiza SWOT a potențialului turistic……………………………………………………109

6.2. Orientări strategice cu privire la dezvoltarea turismului durabil………………..112

6.3. Propuneri de valorificare a resurselor turistice…………………………………………115

CONCLUZII…………………………………………………………………………………………………..121

ANEXE………………………………………………………………………………………………………….124

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………..128

INTRODUCERE

Studiul privind analiza potențialului turistic al zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara se află în categoria lucrărilor cu caracter regional, în care au fost analizate areale mai restrânse ale teritoriului național, atât din punct de vedere al cadrului fizico-geografic, socio-economic, cultural, dar, cel mai important, turistic. Zona studiată este încadrată într-o regiune cu o adevărată complexitate a reliefului și, pe de altă parte, cu vechi valori spirituale. Aceste aspecte legate de elementele cadrului natural și cele ale valorilor culturale și imateriale, determină caracterul turistic al acestei zona și dezvoltării activitășilor turistice.

Obiectivul principal al prezentei lucrări presupune efectuarea unei analize complexe, concrete și corecte a fenomenului turistic prezent în zonă, prin aplicarea unor numeroase procedee de investigare și evaluare, precum și identificarea perspectivelor de dezvoltare turistică, ținând cont de resursele turistice de care dispune zona. Elaborarea unui studiu privind valorificarea potențialului turistic la nivelul arealului muscelean a derivat din faptul că, în cadrul acestui spațiu geografic, întâlnim numeroase valori fundamentale și spirituale ale existenței umane, precum și elemente atractive din punct de vedere turistic, care, în contextul unei exploatări potivite și mai amănunțite, ar putea determina un plus în ceea ce privește dezvoltarea așezărilor umane încadrate în limitele zonei.

Acest studiu își propune să aducă un plus de informații referitoare la potențialul turistic al zonei, care sunt esențiale în argumentarea valorii turistice existente. Analiza obiectivă asupra diversității cadrului natural, elementelor potențialului demografic și economic, calității și gradului de atractivitate a fondului turistic și o serie de propuneri privind direcțiile de valorificare a acestuia și de aplicare a strategiilor de dezvoltare, pe baza elementelor materiale și imateriale, definitorii pentru o bună desfășurarea a fenomenului turistic, în contextul unei dezvoltării durabile.

Pentru elaborarea cu succes a studiului, a fost necesar să se stabilească încă de la început o serie de obiective. Pe de-o parte generale, cu ajutorul cărora s-au precizat direcțiile principale de desfășurare a studiului și, pe de altă parte, specifice, ce au determinat trasarea unor direcții concrete de acțiune, derivate din obiectivele generale, realizate prin activități bine stabilite, care au stat la baza îndeplinirii cercetării științifice. Obiectivele generale definesc activitățile de abordare în vederea colectării, analizării și interpretării datelor. Urmărindu-se eficientizarea direcției generale a cercetării, prin stabilirea metodelor indispensabile abordării temei de studiu, în vederea concretizării unor rezultate satisfăcătoare din punct de vedere științific, care au determinat direcțiilor de dezvoltare ulterioare. Pe de altă parte, prin realizarea obiectivlor generale, s-a urmărit și dezvoltarea profesională, prin modelarea și dezvoltarea capacităților de evaluare, analiză și interpretare în urma cercetării de teren, a prelucrării datelor și valorificării rezultatelor.

Pe de altă parte, s-au stabilit obiectivele specifice prezentului studiu, fiind considerate direcții concrete de abordare a temei. Acestea au vizat identificarea elementelor de potențial turistic (natural și antropic) din perimetrul zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara și din imediata vecinătate; evaluarea cantitativă și calitativă a elementelor de potențial turistic ce se pot constitui materii prime ale fondului turistic; determinarea gradului de valorificare turistică a zonei prin intermediul indicatorilor specifici; stabilirea de noi direcții stategice de dezvoltare și valorificare prin noi abordări a elementelor de potențial turistic, în vederea determinării unui turism durabil.

Astfel, investigația științifică, ce a stat la baza prezentului studiu, a început cu o etapă de informare, în care s-au folosit ca metode de lucru: ordonarea bibliografiei și întocmirea de fișe pe baza acesteia, studiul materialului cartografic apărut în literatura de specialitate (hărți, profile, diagrame, cartograme), culegerea de date pe probleme, sursele de informare fiind foarte diverse, surse statistice (recensăminte, anuare statistice etc.), apoi surse documentare istorice (letopisețe, documente istorice, monografii), diverse lucrări din arhivele statului (București, Câmpulung etc.). în ciuda unui bogat context stiințific și a numeroasele date utilizate, uneori acestea nu au fost și complete, iar asupra unora s-a clădit o urmă de incertitudine. În urma culegerii unei bogate baze informatice, acestea au impus o prelucrare amănunțită cu ajutorul programelor informatice, fiind transpuse în numeroase reprezentări cartografice. S-au folosit atât metode și procedee de cercetare tradiționale (observația directă și indirectă, descrierea, comparația, analiza, sinteza, algoritmul, metoda cartografică, istorică), cât și moderne (interpretarea hărților GIS, modelarea matematică, ș.a.).

Așadar, prezenta lucrare constituie o analiză complexă, de birou și de teren a unui teritoriu limitat, care cuprinde toți factorii fizici, economico-geogratici și, cel mai important, cei ai potențialului turistic. Toată această metodologie de observație indirectă, asociată, în mod direct, cu realitatea din teren, au reprezentat fundația unei analize amănunțite a zonei studiate și care au dus la concretizarea unor puncte evaluative, dar și strategice, determinând o investigație complexă. Totodată, rezultatele cercetărilor geografice și concluziile cuprinse în acest studiu vin să demonstreze, atât ceea ce au fost în trecut așezările umane rurale și urbane din această zonă, cât și să arate condițiile geografice de ordin social economicși natural, care deschid noi orizonturi pentru dezvoltarea lor in următorii ani.

În concluzie, pentru perioada imediat următoare, este necesară echiparea corespunzătoare a teritoriului și creșterea eficienței economice, prin asigurarea accesului la resursele turistice locale, a unor servicii eficiente și a unei infrastructuri îmbunătățite și accesibile. Astfel, din perspectiva dezvoltării durabile, trebuie să fie încadrate corespunzător resursele turistice în cadrul activităților cu rol în dezvoltarea locală.

CAPITOLUL 1. PREZENTAREA GENERALĂ A ZONEI CÂMPULUNG MUSCEL – DÂMBOVICIOARA

1.1. Așezarea și limitele geografice ale zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara

Având o poziție bine individualizată în cadrul țării, zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara se desfășoară în partea de nord-est a județului Argeș, fiind caracterizată printr-un relief complex: munți, dealuri și podișuri piemontane.

Fiind situată la joncțiunea unor varietăți de forme de relief cu un grad de fragmentare diferit și, în special, cu o alcătuire geologică complexă, zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara este asemenea unui culoar care face legătura între masivele: Piatra Craiului în nord, Iezer în nord – vest și Leaota în est. Depresiunea Câmpulung Muscel se află în partea de sud, fiind una dintre cele mai bine individualizate din țară cu dealuri înalte subcarpatice, acoperite cu pășuni, fânețe și pomi fructiferi, numite de locuitori muscele. În acest cadru natural se află zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara. Din crestele masivelor pornesc spre sud culmi masive, prelungi și domoale, cu o ramificație accentuată. Aceste culmi sunt despărțite de văi adânci. Așezarea acestei zone în apropierea masivelor montane, dar și existența în această zonă a culoarului Rucăr – Bran, deschis între masivele Piatra Craiului și Leaota, a influențat, pe langă poziția strategică și bine individualizată, dezvoltarea economică a așezărilor existente. Cele mai importante așezări care s-au dezvoltat în cadrul acestei zone sunt: orașul Câmpulung Muscel, satele Lerești, Dragoslavele, Rucăr și Dâmbovicoara.

Orașul Câmpulung Muscel, așezat la o altitudine cuprinsă între 450 – 500 m, s-a dezvoltat în lungul văii RâulTârgului (izvorăște din Munții Iezer), de la ieșirea acestui râu din munți, până la pătrunderea în depresiunea intracolinară Schitul Golești. Datorită poziției în zona de interferență a carpaților cu subcarpații, dezvoltarea orașului s-a realizat timpuriu, viața economică fiind intensă, locuitorii acestor meleaguri știind sa folosească cu îndeletnicire atât resursele montane, cât și solurile roditoare din regiunile subcarpatice.

Orașul are o suprafață de 35 km² și este străbătut pe o distanță de 14 km de DN 73 (E 574), care pornește de la Pitești și ajunge la Brașov. Orașul este străbătut și de o cale ferată Golești – Argeșel. Câmpulung este format din treisprezece, satul Valea Romăneștilor și o parte din satul Chilii, acolo unde se află cea mai înaltă parte a vetrei urbane (peste 900 m).

Un sistem întreg de drumuri leagă satele mai apropiate sau mai îndepărtate de oraș, cum ar fi: Lerești, Valea Mare – Pravăț, Voinești, Bughea de Jos, Bughea de Sus, Schitu Golești, Mățău și Valea Româneștilor. Așadar, putem afirma faptul că orașul Câmpulung și împrejurimile sale au fost întotdeauna o legătură activă a Țării Românești cu Transilvania, dezvoltarea sa începând din cele mai vechi timpuri.

Satul Lerești, primul sat touristic din România, este așezat la nord de orașul Câmpulung, la o distanță de 5 km, ascuns între doua dealuri lungi și împădurite. Acesta este situat pe partea stângă a Râului Târgului, iar drumul județean care duce către această așezare se desprinde din DN 73, la km 53.

Satul Dragoslavele este așezat în partea de nord-nord-est a județului Argeș, între munti de pe versantul vestic al Masivului Leaota. Acesta este travesat de prin partea de sud-vest de drumul național ce leagă orașul Brașov de Câmpulung Muscel și de Valea Dâmboviței (DN 73).

Așezat pe malurile Dâmboviței și cu o istorie tumultoasă de peste 2000 de ani, satul Rucăr este situat pe versantul sudic al culmilor Masivului Piatra Craiului și la poalele sudice mai joase ale lanțului muntos Iezer – Păpușa. Rucăr este localizat la o distanță aproape egală de Câmpulung și Bran, făcând parte din culoarul Rucăr – Bran, și este străbatut de Dâmbovița și afluentul său Râușor.

Satul Dâmboviciara, așezat la poalele Masivului Piatra Craiului, este situat în nordul județului Argeș. Accesul către acesta se face pe șoseaua E 574 Pitești – Câmpulung – Brașov.

1.2. Cadrul natural

1.2.1. Aspecte geologice

În Masivul Iezer – Păpușa se găsesc unele dintre cele mai vechi roci, unele urcând până în Proterozoicul superior (vechi de 1,5 mld. ani), dar caracteristică pentru acest masiv este seria petrografică „Iezer-Leaota”, care este mult mai recentă, reprezentând zona de tranziție către cristalinul Carpaților Rasăriteni. Astfel, masivul este compus din roci slab metamorfozate (șisturi sericitoase și cloritoase), dar și unele rezultate dintr–un metamorfism mai intens (micașisturi muscovitice și micașisturi cu granați).

În partea de sud–vest a ansambului, mai exact în zonele de contact cu Munții Piatra Craiului și Munții Leoata, apare la zi o acumulare însemnată de roci sedimentare de vârstă jurasică și creacică, reprezentată, în special, de calcare și conglomerate. Emmanuel de Martonne (1873-1955), geograful care a studiat pentru prima dată morfologia Carpaților Meridionali, a susținut faptul că Masivul Piatra Craiului reprezintă “un accident principal în geografia Carpaților Meridionali, care se opune formelor masive ale Bucegilor și Iezerului, eleganța profilului său îndrăzneț”.

Având o înfățișare deosebită, cu aspecte unice în geografia Carpaților, Piatra Craiului este un masiv calcaros de vârstă jurasică. Calcarele apar de cele mai multe ori răsturnate la verticală, formând șanțuri adânci și muchii înguste, în special în partea de nord – vest, dar și pe orizontală, formând pereți verticali (400-600 m). Depozitele calcaroase ajung până la baza masivului, mai exact în sud, deasupra satului Dâmbovicioara, dar și către răsărit, deasupra satelor Șirnea și Peștera, pe linia de contact cu culoarul depresionar Rucăr – Bran. În alcătuirea geologică a masivului apar și conglomeratele calcaroase de vârstă jurasică, pe latura estică.

O caracteristică specifică masivelor alcătuite din calcar este aceea a impermeabilitatii apelor, de aceea apele nu sunt retinute pe cursul lor, văile fiind de abrupt. Astfel, cele cu apă se găsesc la periferia masivului, implicit la periferia zonei de calcare, fiind considerate limitele muntelui. La nord, văile Bârsa Mare și Râul Mare al Zărneștilor, iar la sud, in zona de interes, văile Dâmboviței și Dâmbovicioarei.

Munții Leaota sunt alcătuiți atât din formațiuni vechi, precum șisturile cloritoase și sericitoase cristaline, dar și din roci sedimentare, precum calcarele, conglomeratele, gresiile, breciile de vârstă jurasică sau cretacică, care apar la zi doar la perferie.

Depresiunea Câmpulung este o depresiune tectonică sinclinală, fiind considerată un “accident tectonic”, deoarece s-a format prin scufundarea depozitelor de vârstă paleogenă, astfel favorizând o ulterioară acumulare a depozitelor sedimentare. Șisturile cristaline reprezintă fundamentul depresiunii și apar în partea de nord (Nămăiești, Voinești, la nord de Albești), iar rocile sedimentare apar în est, vârsta lor fiind jurasică (Mateiaș).

Fig. nr. 3. Harta unităților de relief din cadrul zonei Sursa: autor

Relieful

“La munte, natura te copleșește și îți inspiră respect. Ea se distinge prin măreție și gravitate.” (George Vâlsan)

Având un potențial turistic natural diversificat, cu peisaje impresionante și elemente ce oferă semne de unicitate ale zonei, relieful existent este influențat de cele mai importante unități ale zonei: Depresiunea Câmpulung, Muscelele Argeșului, Munții Iezer, Munții Piatra Craiului, Munții Leaota.

Zona pericarpatică sau zona prezentă imediat sub munți este cea care găzduiește Depresiunea Câmpulung, aceasta fiind limitată la exterior de primul șir de dealuri subcarpatice, numite muscele. Depresiunea Câmpulung se prezintă ca o depresiune subcarpatică tipică, fiind bine individualizată tectonic și structural.

Caracterizați de o masivitate neobișnuită, Munții Iezer sunt unii dintre cei mai spectaculoși și remarcabili prin conservarea formelor de relief în funcție de natura petrografică, cu o desfășurare asimetrică a versanților, cei nordici fiind abrupți față de cei sudici, care coboară în trepte. Masivul Iezer este deosebit de omogen, astfel fiind imposibil de fragmentat în părți independente. Văile care traversează versanții sunt unele prea puțin adâncite ( Argeșelul), fie deosebit de înguste, așa cum sunt majoritatea văilor care străbat masivul. Însăși culmile numeroase care se ramifică din culmea principală către sud sunt foarte apropiate, încât nu se poate vorbi de o compartimentare cât de cât vizibilă a terenului.

În ciuda alcătuirii unitare, se poate face o împărțire a masivului, în ondularea înaltă a cumpenei dintre Râul Doamnei și Râul Târgului și, respectiv, Râul Târgului și Dâmbovița, astfel existând doua înșeuări care definesc trei grupuri de munți: Păpău în vest, Iezeru în nord și Păpușa în nord – est. Această apariție uniformă a masivului este totuși limitată, dipărând odată cu părăsirea platformei largi a culmilor, atunci când se coboară pe panta unei coaste, pe linia unui vâlcel sau pe treptele superioare ale unei văi glaciare. Odată cu coborârea spre treptele inferioare ale masivului, relieful este caracterizat de un aspect întinerit, datorită îmbogățirii sale cu un material rezultat din măcinare și, respectiv, rostogolirea bolovănișurilor

Prima grupă a masivului cuprinde munții Groapele – Păpău – Jupâneasa, reprezentând capătul de sud – vest al arculului crestei principale, fiind despărțită de grupul Iezerului (care îl urmează la nord și est) printr-o adâncă lăsare, numită Curmătura Groapelor (2037 m). Aceasta reprezintă un sector de cumpănă între valea glaciară cu același nume (în nord –est, spre Râul Doamnei) și valea Bratiei, spre sud-est. Grupa Păpăului are aspectul unei culmi puternice, uniforme, cu slabe denivelări, desfășurată pe direcția nord-est, sud-vest. Altitudinile ajung până la 2100 m, cel mai înalt vârf fiind Cârligele, 2173 m.

Aceasta primă grupă a masivului Iezer este alcătuită din două ramuri, ambele începând din vârful Păpău către sud. Ramura vestică (Șețu) este continuarea cumpenei de ape dintre Râul Doamnei și Râul Târgului, terminându-se în înșeuarea destul de joasă a Bahnei (965 m), definitivând capătul dinspre sud-vest al culmii principale, Păpău-Iezer-Păpușa. Brațul estic, Jupâneasa, dezvoltat spre sud, între văile secundare ale Râușorului și Bratiei. În lungul grupei Groapele – Păpău – Jupâneasa se prezintă doi versanți cu aspecte diferite, unul înclinat și cutat de viroage, către vest, spre Râul Doamnei, iar altul cu pante destul de line și monotone, către est, spre Râușoru Bratiei.

Grupa a doua, Iezerul, reprezintă ostatura întregului masiv, fiind mai compact și cu o desfășurare mai mare a golului alpin și a văilor glaciare. Iezerul prezintă numeroase ramificații de creste, unele dintre ele reprezentând separări de importante bazine hidrografice. Nodul orografic principal al întregului masiv se află în aceasta grupa centrală, Vârful Roșu (2469 m), de unde se desprinde creasta care face legătura cu munții Făgăraș și constituie punctul de plecare al afluenților Râul Târgului, Dâmbovița și Râul Doamnei. Celelalte noduri secundare trimit, mai ales în sud, brațe laterale numeroase și cu desfășurări diferite.

Astfel, pe versantul nordic există doar două creste spre Dâmbovița superioară ce poatră denumirea de Colții Mari ai lui Andrei (în vest) și Colții Mici ai lui Andrei (în est). Însă, către sud, se impun cinci culmi desfășurate ca o rozasă armonioasă, numită “Între Văi”, unde, prin unirea unor cursuri superioare, se desprind primele cursuri ale Râul Târgului. Seria înălțimilor începe cu muchia Portăreasa, de 8 km lungime, care se desprinde spre sud – vest din nodul vârfului Obârșia (2314 m). Culmea se frânge direct spre sud din vârful Zănoaga, scăzând foarte mult altitudinal și ramificându-se. Portăreasa reprezintă o măiestoasă cumpănă de ape între bazinul Bratiei și Râușor plus Râul Târgului în vest, respectiv în nord și est.

Culmea urmatoare, Cățun – Văcarea, pornește din vârful Capul Cățunului (2385 m) și reprezintă cea mai întinsă zonă de gol alpin din masiv. Culmea separă Valea Râușorului de văile Iezerului Mic, Bătrânei și Râul Târgului. În acest sector se evidențiază văi mai largi cum ar fi Valea Iezerului Mic (Cățunului) și Valea Iezerului Mare cu vârful de desprindere în Iezerul Mare.

Ultima din seria culmilor sudice se desprinde din vârful Bătrâna (2338 m) și poartă denumirea de Plaiu Pătru. Aceasta este mai mare decât precedenta, înaintează spre sud-sud-est, aproape în prelungirea axului Râului Târgului, împărțind bazinul superior în două fire principale: Cătrâna (pe dreapta, în vest) și Cuca (în est).

Grupa a treia, aflată în partea estică extremă, se află de-a lungul unui singur vârf: Păpușa, 2391 m. În jurul acestui vârf se dezvoltă patru mari creste: Barbu (spre nord) și Calu, Mâra și Boteanu, în balanță, spre sud si sud-vest. Desfășurarea acestor culmi este diferită, astfel, în nord acestea au aspect înclinat, fiind înguste și scurte, iar în sud, culmile sunt largi, dispuse paralel și aproape nediferențiate între ele.

Culmea Barbu-Pecineagu este cea mai deosebită, reprezintă ramura nordică a grupului Păpușa și se ramifică în alte patru brațe. Are aspectul unui pinten multiplu, Dâmbovița ocolindu-l către nord. Următoarele două sunt îndreptate spre sud sau sud-est, dinspre vest, Calu și Mâra, fiind unități independente, desfășurate pe 20 km distanță pe de-o parte și alta a văii Argeșelului. Ultima culme, Boteanu, este îndreptată din vârful Păpușa spre est, se arcuiește treptat spre sud-vest, apoi spre sud și pierde repede din înălțime, atingând înșeuarea „Poiana Boteanului”. Se bifurcă, la rândul său, într-o culme principală, Pleașa Drăganului, și o culme secundară mai înaltă, Plaghia.

Încadrată de localități înfiripate în imediata apropiere a masivului, precum Lerești, Nămăiești sau Rucăr, Munții Iezer sunt cei care arată prezența ființei umane aproape neîntreruptă.

Masivul Piatra Craiului, prezent sub înfățișarea generală de spinare proeminentă, se ridică pe direcția nord-est, sud-vest. Dispunerea sa începe cu Piatra Mică, ale cărei pante coboară până la marginea orașul Zărnești și sfârșind cu Pietricica, ale cărei pante coboara până la confluența Dâmboviței cu Dâmbovicioara.

Masivul Piatra Craiului se întinde pe o lungime de 22 km și are ca subunități:

Piatra Craiului Mică, asemenea unui drum calcaros, cu altitudinea maximă în Vârful Piatra Mică (1816 m);

Piatra Craiului Mare, fiind principala creastă a masivului, care începe din Turnul Pietrei Craiului, se continuă o serie lungă de piscuri,care se menține la un nivel mediu de 2000-2200 m. Punctul său de maximă altitudine se întâlnește în Vârful La Om sau Piscul Baciului (2239 m);

Pietricica este continuarea spinării masive a Pietrei Craiului către sud și sud-vest, în zona înălțimilor sub-alpine, altitudinea maximă găsindu-se în Vârful La Arsură (1853 m). Cu această subunitate se sfârșește masivul, amonte de satul Podu Dâmboviței;

În vorbirea curentă a turiștilor și alpiniștilor, porțiunea de creastă dintre Turnul Pietrei Craiului și Vârful La Om este cunoscută sub denumirea de „Creasta nordică”, iar porțiunea dintre Vârful La Om și Șaua Fundeni, sub denumirea de „Creasta sudică”.

Aceste creste au caracteristici opuse, astfel, creasta de răsărit, care privește culoarul Rucăr-Bran, are o înclinare mai lină față de creasta nord-vest si de vest, care prezintă abrupturi bruște, uneori pe verticală, fiind foarte greu accesibilă.

Trebuie sa menționăm faptul că abruptul de nord-vest si de vest este cel care reprezintă elementul de unicitate al masivului. Așezat către valea superioară a Bârsei Mari și către cea a Dâmboviței, Piatra Craiului este acoperit de păduri de molid doar la extremitățile sale, de nord – Turn și de sud – Pietricica, iar în rest apare ca o rocă uriașă alcătuită din calcar, asupra căreia acționează agenții externi în permanență. Din acest motiv, masele de grohotiș îmbracă masivul, acestea fiind într-o continuă deplasare și alcătuind “Marele Grohotiș”, o pânză de bolovănișuri largă de câțiva km. Abruptul este caracterizat de un relief de prim ordin, favorizând practicarea alpinismului (Padina Șindileriei, Padina Popii, Padina ui Călineț, abruptul Ciorânga Mare ș.a.).

Abruptul apusean este cel care oferă nota de diversitate masivului, aici întâlnindu-se cele mai multe elemente de interes perisagistic: Umerii Pietrei Craiului, Padina Lăncii, Marele Grohotiș, Muchia Roșie, Peretele lui Ivan ș.a.

Un element comun al ambelor abrupturi este prezența unor brâuri sau brâne de altitudine, ce determină unele denivelări și întreruperi cu denumiri diferite: Brâul de Mijloc, Bâul de Jos, Brâul Roșu, Brâul Caprelor etc.

La sud – este de culoarul Rucăr – Bran se ridică impunător masivul Leaota, care domină valea Dâmboviței, aval de Dragoslavele, prin culmi greoaie, care ajung la peste 2000m.

Intens fragmentat, relieful Leaotei se prezintă ca o însumare de plaiuri alpine cu suprafețe de nivelare aidomă unor poduri suspendate, fără forme îndrăznețe. Spinările sale sunt largi și rotunjite, cu povârnișuri moderat înclinate. Suprafața ocupată de culmile Leaotei este mai întinsă decât cea a Bucegilor propriu-ziși, iar altitudinea lor maximă se afla la 2133 m – vârful Leaota și este situat în centrul masivului și constituie nodul orohidrografic cel mai important.

Are forma unei piramide cu baza triunghlulară și în jurul ei se disting o serie de culmi care se lasă în trepte din ce in ce mai joase spre regiunile înconjurătoare, corespunzând nivelelor de eroziune de la 1800, 1600, 1400 și 1200 m. Pentru orientare generală e bine să reținem cele patru culmi principale dispuse sub forma unui X, având direcțiile sud-vest, sud-est, nord-est și nord-vest. Prima se numește Marginea Domnească și din ea pleacă spre nord-vest spinările paralele ale munților Tâncava, Obădarul, lăbra și Gruiul, care toate la un loc formează versantul sud-estic al Văii Bădeanca (sau Valea Bădenilor cum spun localnicii). Spre sud-est se desfac culmile Leaota, Rătuneiul, Vaca, Frumușelul și Românescu. Denumirea de Margine Domnească ar avea, după unii, o semnificație strategică, ea marcând limita de securitate pentru domnitor și curtea sa când se refugiau în fața primejdiei, în trecutul zbuciumat al poporului nostru. După alții, așa-numitul Plai Domnesc — o suprafață destul de întinsă în partea de nord a raionului Târgoviște și la sud de Leaota — ar reprezenta fostele domenii ale curții domnești din Târgoviște.

Culmea sud-estică, mai puțin individualizată, este formată din spinările nesfârșite ale Cufuritului, Răteiului, Raciului și Șutilei. Ea se termină cu dealurile subcarpatice din jurul satelor Pietroșița și Țața. Inițial, celelalte două culmi principale ale Masivului Leaota pornesc Impreună spre nord, având la est Muntele Mitarca, iar la vest Muntele Vâja. Curând, însă, se desfac sub forma unor arcuri divergente, din care primul ia direcția nord-est, apoi est (Jugureanu, Secările, Pietrele Albe, Duda Mică, Duda Mare, Bucșa), creând o punte de legătură cu Bucegii în dreptul Strungilor sau, mai exact, prin Strunga Mică a Muntelui Grohotișul; al doilea arc se îndreaptă spre vest, apoi sud-vest și sud (Cumpărata Mare-Rălosul, Albescu, Geabelea, Cioara, Făgețelu, Roșu și Priseaca), limitând la nord-vest Valea Bădeanca până în Dămbovița.

Către vest, Masivul Leaota coboară în versanți prăpăstioși până la nivelul scăzut al Dâmboviței, accidentând relieful (defileul Cetățeni cu Valea Bădeanca, Valea lui Coman, Valea Chiliilor, Culmea Schitului ș.a.). În partea de nord-vest a masivului, roca își trădează schimbarea de structură prin apariția calcarului tithonic din perioada Jurasicului în singulara Piatră a Dragoslavelor (1437 m) și în cheile din jurul Muntelui Ghimbavul, sau de la poalele de vest ale Muntelui Sântilie (văile Crov și Rudărița). Calcarul se continuă in Piatra Craiului și in munții vecini, Mateiaș, Posada, Juga, aparținând Masivului Iezer-Păpușa.

Coridorul Rucăr-Bran își face simțită prezența sa apropiată prin varietate litologică și cele mai complexe forme de carst. Versantul nordic al piramidei care formează Vârful Leaota păstrează urmele unui circ glaciar, fenomen geologic de dată mai recentă aparținând Cuatenarului. Edificiul muntos al Leaotei, cu aspect insular și dispoziție radiară, este brăzdat de jur împrejur de o bogată rețea hidrografică variabilă în funcție de relief și substratul litologic. Izvoarele și pâraiele Negrită, Marginea Domnească, Frumușelul și Vaca au o dispoziție generală sudică; ele participă la formarea bazinului Ialomicioarei apusene sau Runcu ce se varsă în Ialomița la Heni. Pârâul Țăța are formă liniară orientată către sud-est, la fel ca Raciul și Brăteiul care se varsă toate direct în Ialomița, primul în comuna Țăța, iar celelalte două lângă hidrocentralele Moroieni și Dobrești.

Brăteiul colectează apele din culmea nord-estică a Leaotei și din culmea sud-vestică a Bucegilor. Pâraiele Brăteiului sunt dispuse în palmetă și poartă numele culmilor din care izvorăsc. in general văile afluente din Munții Leaota sunt lipsite de rupturi de pantă accentuate. Pe de o parte, versantul nordic în jumătatea estică își trimite apele în Turcul, ce aparține de bazinul Oltului; pe de altă parte, văile Fundățica, Rudărița și Crov din jumătatea vestică merg spre Cheia, care limitează masivul în această parte și care se varsă in Dâmbovița în dreptul Cheilor Mari. Pârâul Ghimbavului, în palmetă și cu vale axială, adună toate apele din zona nord-vestică și le trimite prin chei strâmte în Dămbovița. La vest, pâraiele care izvorăsc din porțiunea cuprinsă între culmile principale nord-vestică și sud-estică sunt culese de către Bădeanca și se varsă în Dămbovița la Bădeni; de asemenea, puțin mai la sud, pâraiele din Valea lui Coman și cele din Valea Chiliilor curg direct în Dâmbovița.

Depresiunea Câmpulung este o depresiune subcarpatică tipică, dezvoltată imediat sub munți, bine individualizată atât din puncte de vedere tectonic, cât și structural. Cea mai mică altitudine se prezintă în jurul orașului Câmpulung Muscel (600 m). Terasele au o dezvoltare bilaterală pe râul Târgului, al cărui bazin se încadrează în totalitate în județul Argeș. În arealul orașului Câmpulung sunt prezente 6 nivele de terasă. Zona de luncă și albia Râului Târgului se dezvoltă pe ambele maluri în urma lucrărilor de regularizare și consolidare a malurilor prin îndiguire, după inundațiile care au avut loc ăn anul 1975, se poate observa că fosta albie a râului are o lățime destul de mică, 0-20 m, acest fapt dându-i un aspect de luncă, iar lunca propriu-zisă are aspectul de terasă.(Gheorghilaș Aurel, 2013)

În spre nord-vest, despresiunea pătrunde până în Masivul Iezer și Plaiurile Plăticăi, adâncindu-se, astfel având aspectul unei depresiuni de eroziune diferențială, cu altitudini de 600-625 m. Această mini-depresiune poartă denumirea de Depresiunea Albești – Cândești, care se continuă pe o lungime de cca. 3 km.

Muscelele sunt niște culmi prelungi, cu o structura monoclină, care se desprind perpendicular de sub munte, formând dealuri înalte. Sunt specifice Subcarpaților dintre Dămbovița și Olt (Mușcelele Argeșului) și zonei Năsăudului (Mușcelele Năsăudului).

Mușcelele Argeșului, numite astfel încă din anul 1909 de I. Popescu-Voitești, se desfășoară la sud de șirul munților Frunți-Ghițu-Iezer, între văile Topologului, în vest, și Dămboviței, în est, cu o lățime de 15-30 km. Sunt formate din dealuri alungite de la nord la sud, puternic fragmentate cu altitudini variind, în general, între 600 și 900 m, dar ajungând, și chiar depășind, 1200 m (Chiciura 1218 m).

Pe teritoriului zonei de interes, muscelele din sudul depresiunii se prezintă ca o prelungire a Plaiurilor Plăticăi către este și totodată, ca o cilme subcarpatică cu înălțimi între 700-1000 m. Muscelele sunt despărțite de văile strâmte, cu aspect de chei, ale râurilor Bratiei, Bughii și Râul Târgului. Astfel, între văile râurilor se formează dealuri cu altitudini care variază între 850-1020 m, și care poarte denumirile: Dealul Ciocanul (între calea Bratiei și valea Bughea), Dealul Ciuhei (între valea Bughea și valea Râul Târgului) și Dealul Mățău (între valea Râul Târgului și valea Argeșului).

Dealul Mățău este cel mai înalt (1017 m), fiind alcătuit din conglomerate de vârstă miocenă. Este ușor de urcat din toate părțile, având o margine de torenți caracterizați prin văi adânci și strâmte. Această caracteristică a dealului, a permis dezvoltarea unei pârtii de schi, o partie albastră cu un grad mic de dificultate, ce se întinde pe o lungime de 1000 de m.

Fig. nr. 4. Reprezentare 3D a hărții unităților de relief Sursa: autor

Clima

A.Condiții generale. Elementele specifice climei capătă caracteristici proprii în funcție de circulația generală a atmosferei. Conform cu legea zonalității verticale, se distinge o diferențiere pronunțată a tuturor elementelor climatice pe măsura creșterii altitudinii. Astfel, există anumiți factori genetici care determină nuanțele climatice locale din zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara:

Circulația generală a atmosferei – cele mai frecvente mase de aer sunt cele vestice, răcoroase și umede, urmate de masele de aer sudice, venite din zona mediteraneană și care asigură un aer cald și umed (vara aduc precipitații bogate, iar iarna cantități importante de zăpadă și viscole);

Radiația solară – este diferită în funcție de anumite particularități locale și de extinderea în latitudine;

Dezvoltarea reliefului în altitudine – reflectată în variațiile pe verticală a valorilor parametrilor climatici și, respectiv, a manifestării diferitelor fenomene meteorolologice;

Desfășurarea culmilor – prezintă versanți cu orientări diferite, determinând valori diferiteale radiației solare, energia acesteia resimțindu-se asupra manifestării fenomenelor meteorologice și asupra regimului de îngheț-dezgheț;

Contactul cu masivele montane – masele de aer, prin traversarea masei montane, determină caracteristici locale ale vremii, precum efectele foehnale.

B. Regimul termic. Temperatura aerului este elementul care oferă o notă caracteristică a acestui areal. Așadar, putem vorbi de două zone climatice, cea montană și cea a dealurilor și depresiunilor subcarpatice.

În zona montană se înregistrează cele mai mari diferențe ale temperaturii medii anuale. Aceasta variază între izotermele de 9° și -2° C. Temperaturile medii anuale , cuprinse între 8° și 0° C, caracterizează cea mai mare parte din suprafața bazinului superior, care se suprapune zonei etajulu forestier. Temperaturile medii anuale sub 0° C se întâlnesc în etajul alpin și subalpin.

În zona dealurilor și a depresiunilor subcarpatice, temperatura medie anuală este de 8° C, în părțile mai înalte precum Mățău, se înregistrează temperaturi mai scăzute cu 1-2° C. Izoterma de 8° C pătrunde pe văile râurilor Bratia, Râul Târgului, Argeșel, până la latitudinea orașului Câmpulung și a comunei Bughea de Jos.

Trăsăturile climatice, ce caracterizează masivul Iezer-Păpușa, repetă, în linii mari, toate trasăturile tabloului climatic general al Carpaților Meridionali și, în mod deosebit, al munților Făgăraș. În zona golului alpin inalt al masivului (2000-2400 m), media anuală a temperaturii aerului este negativă (0-2°C); cu mici diferențieri ținând de altitudine (zonele înalte fiind cele mai reci), de orientare (temperaturile fiind mai scăzute pe versanții nordici și estici) și de deplasarea gravitațională a aerului ce determină, mai ales iarna, surprinzătoare inversiuni termice. Diferențele de însorire sau de incălzire ale versanților se răsfrâng izbitor în peisaj, mai ales prin distribuirea vegetației și prin modelarea glaciară. Poziția geografică, orientarea generală a masivului, configurația reliefului său axat pe o creastă înaltă și izolată, imprimă topo-climatului Pietrei Craiului anumite particularități, deși, în general, datele climatice se înscriu în limitele admise pentru toate celelalte zone de altitudine învecinate, din Carpații Meridionali (Bucegi, Iezer, Făgăraș). În ceea ce privește temperatura aerului, condițiile locale fac ca aceasta să fie sensibil mai ridicată, în medie, decât în zonele de altitudine superioară din jur. Astfel, temperatura anuală se menține în jur de 0°C, în vreme ce, în amintitele zone înalte, ea coboară până la -2°C.

Orientarea masivului (NE-SV) dă naștere la diferențe de temperatură între cei doi versanți oponenți ai crestei, în așa fel încât pe versantul de răsărit, unde maximum de incălzire se produce în cursul dimineții, nu sunt de semnalat temperaturi atât de ridicate ca pe versantul apusean, mult mai expus radiațiel solare în orele de la miezul zilei și de după amiază.

În ceea ce privește valorile temperaturilor medii lunare multianuale, se observă faptul că în sectorul montan cea mai rece lună este ianuarie, pentru jumătatea sudică a bazinului superior, și luna februarie pentru jumătatea nordică. Pentru sectorul mijlociu si cel inferior, luna care prezintă cele mai scăzute temperaturi este ianuarie , izoterma de -3° C pătrunzând pe cursul văilor principale.

Temperaturile extreme sunt cele care determină nivelul termic mediu din timpul verii sau al iernii față de media anuală, iar în arealul studiat, cele mai ridicate temperaturi s-au înregistrat la stația meteorologică din Câmpulung (36,5° C) în data de 29 iulie 1902, se înregistrează cele mai ridicate valori ale temperaturii, iar cele mai scăzute temperaturi s-au simțit în luna ianuarie (-31° C), anul 1933.

Elementul climatic care prezintă o importanță deosebită este nebulozitatea. Aceasta crește în raport cu altitudinea, astfel cele mai ridicate valori ale acesteia înregistrându-se în zona superioară, dar atinge maxime importante în masivul Piatra Craiului.

Judecând după numărul mediu al zilelor cu nebulozitate accentuată, se poate spune că Piatra Craiului se plasează printre masivele muntoase cu un grad ridicat de nebulozitate. Media anuală a zilelor cu cer acoperit (parțial sau total) se ridică la circa 18-200, iar cea a zilelor cu cer senin nu trece de 80/ an. Două fenomene meteorologice atrag în special atenția turiștilor în această zonă montană, și anume marea de nori ce se produce în unele zile de iarnă și care înconjoară din toate părțile piscurile izolate ale crestei, făcându-le să apară ca niște insule în mijlocul unui „ocean frământat”, precum și ceața („boaghea” — în limbaj popular local) care acoperă zonele de altitudine medie, constituind un obstacol vrednic de luat în seamă în orientarea drumeților.

C. Regimul precipitațiilor. Precipitațiile prezintă o importantă sursă în alimentarea râurilor, de umezire a solului și determină procese de modelare a reliefului. Cantitatea de precipitații căzută în arealul studiat este influențată de circulația meselor de aer vestice și de fronturile reci determinate de anticiclonii polari dinspre nord-vest.

Datorită altitudinilor variate prezente în areal, se diferențiază doua zone:

Zona montană cu precipitații abundente, acolo unde există izohietele cu valori din ce în ce mai ridicate. Cantitatea medie anuală de precipitații este de 800-1200 mm în etajul forestier, 1200-1400 mm în etajul subalpin și alpin. Cele mai mari cantități de precipitații cad în lunile mai, iunie și iulie.

Zona subcarpatică și piemontană cu cantități de precipitații neuniforme. Izohieta anuală de 800 mm trece prin centrul Depresiunii Câmpulung. Datorită convecției termice, pe dealurile care închid depresiunea subcarpatică, se înregistrează cantități de precipitații mai mari cu circa 100 mm decât în depresiuni.

Datorită situării masivului în calea vânturilor dominante, media anuală a precipitațillor căzute pe suprafața Munților Iezer este ridicată, ea depășind 1300 mm pe creste și pe versanții nord-vestici. Precipitațiile sunt mai numeroase la începutul verii, după care incep să scadă tinzând către un minimum localizat în perioada august-septembrie, când atmosfera, mai uscată și limpede, devine favorabilă practicării turismului. În iunie și iulie, variația mare a vaporizării din prima jumătate a zilei provoacă puternice înnorări de convecție ce declanșează, adesea pe neașteptate, violente precipitații în aversă însoțite de descărcări electrice. Deasupra altitudinii de 1800-2000 m, zăpezile acoperă masivul aproape neîntrerupt din noiembrie până în aprilie, ele păstrăndu-se mai îndelungat în colțurile adăpostite și de orientare nordică și nord-estică. (muscelpedia.ro, 2015)

Precipitațiile sunt deosebit de abundente în Piatra Craiului, media anuală a acestora înscriindu-se între limitele de 1000-1200 mm. Precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare ajung pănă la 50% din totalul precipitațillor anuale. În general, ploile cele mai abundente se înregistrează în lunile mai și iunie, iar cele mai reduse în lunile de toamnă sau în februarie-martie. Foarte adesea, în zilele de vară, se produc puternice averse de ploaie cu descărcări electrice, datorate tot configurației generale a masivului care favorizează producerea curenților ascendenți (de convecție). Dacă ploile se repartizează relativ uniform pe ambii versanți ai masivului, zăpada, în schimb, se masează de preferință pe versantul de răsărit, în timp ce abruptul apusean și de nord-vest păstrează zăpada numai pe brânele de altitudine. De aici rezultă unul din principalele obstacole în calea dezvoltării drumeției și alpinismului de iarnă în Piatra Craiului, dar și a sportului cu schiurile, avalanșele producându-se pe versantul de răsărit.

D. Regiumul eolian. Vântul, elementul cel mai activ al climei, este cel care determină condițiile climatice locale, relieful fiind cel care influențează puternic acest parametru climatic. În cadrul zonei analizate, regimul vânturilor este determinat de influențele sistemelor barice care traversează România, de relief, de suprafața subadiacentă, de păduri, dar și de așezările omenești. În zona montană înaltă, direcția vântului este dinspre nord-vest, cu o frecvență de 27%, urmat de ce dinspre sud-vest, cu o frecvență de 17%. În zona subcarpatică și piemontană, direcția vântului dominantă este nord-sud.

Masivul Iezer-Păpușa se află permanent în calea principalelor mișcări ale aerului, vânturile ce domină din direcția nord-vest au o intensitatea maximă dezvoltată în zonele situate la peste 1800 m. În zcele expuse și foarte intinse, viteza vântului atinge valori de 25-30 m/sec. Gradul de acoperire al cerului este deosebit de mare în acest masiv aflat permanent pe direcția vânturilor umede și reci, acoperit cu o bogată rețea hidrografică de suprafață și cu întinse păduri ce favorizează îmbogățirea atmosferei cu vapori de apă.

În Masivul Piatra Craiului, vânturile reprezintă un element climatic de o evidentă permanență, datorită tot poziției izolate, ca și configurației generale a masivului. Fără sa uităm că masivul este ridicat între două mari culoare, unul la răsărit: culoarul Bran-Rucăr, altul la vest și nord-vest: culoarul Bârsa-Dămbovița, pe unde se scurg în permanență masele de aer de pe cei doi mari versanți ai Carpaților Meridionali. Astfel, pe creasta Pietrei Craiului vânturile suflă în permanență, cu variații doar de intensitate și de frecvență. Anotimpul relativ mai calm este vara, iar frecvențele și vitezele cele mai mari se înregistrează iarna și primăvara. Vânturile dominante în zona superioară a masivului sunt cele dinspre nord-vest. Fenomenul este atestat nu numai de orientarea pe direcția nord-vest, sud-est a coroanei arborilor, ci și de acumulările mult mai masive de zăpadă de pe versantul de răsărit, situat la adăpostul crestei principale.

Hidrografia

Zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara este străbătută de râuri cu debite bogate, care îsi au izvoarele în Carpații Meridionali. Prezența acestor resurse inepuizabile a determinat dezvoltarea și apariția unor tehnici tradiționale de utilizare. Astfel, putem vorbi de o evoluție a utilizării apelor subterane, respectiv de suprafață.

A. Apele subterane. Distribuția apelor subterane prezintă o importanță deosebită, constituind în întregime un reflex al condițiilor structural-litologice și climatologice din zonă. Precipitațiile destul de abundente, scăderea în altitudine pe direcție nord-sud, prezența unor anumite tipuri de soluri, umiditatea relativ ridicată și temperaturile destul de moderate au favorizat ridicarea nivelul apei freatice până aproape de suprafață, la baza pietrișurilor și nisipurilor de terase sau în conurile de dejecție.

Alimentarea apelor freatice este strâns legată de regimul pluvio-nival. Astfel, nivelul apelor freatice variază, de la o perioadă la alta a anului, în funcție de volumul precipitațiilor care cad. Cele mai mari cantități de precipitații cad în perioada de toamnă și primăvara, atunci cand au loc ploi abundente, determinând o creștere a debitului și nivelului acestora, făcându-și, totodată, apariția un număr mare de izvoare temporare pe versanții mai înalți ai văilor.

În Depresiunea Câmpulung apar izvoare la contactul șisturilor cristaline cu calcarul, acestea având au debit mare și caracter permanent. La începutul secolului al XX-lea , la poalele Muntelui Mateiaș, mai exact la Toplița, a fost captat un astfel de izvor pentru alimentarea cu apă a orașului Câmpulung. Ulterior, prin începerea exploatării industriale a calcarului, amenajarea perimetrului de protecție a apei freatice provenită de la izvorul Toplița, a devenit imposibilă, fapt pentru care, s-au căutat alte surse de alimentare cu apă potabilă a orașului. Apa acumulată în straturile de conglomerate întâlnite pe culmea ce separă valea Argeșelului de Râul Târgului, apare la suprafață sub forma izvoarelor cu debit persistent, un astfel de izvor fiind captat în apropierea mânăstirii Nămăiești.

Datorită prezenței rocile oligocene, acestea fiind bogate în sulf, acest fapt a permis mineralizarea apelor freatice care apar sub forma izvoarelor minerale (sulfuroase, clorurate și sodice) cu deosebite calități terapeutice. Aceste izvoare minerale se întâlnesc pe teritoriul satului Bughea de Sus, dar și în orașul Câmpulung, în cartierul Apa Sărată și în zona parcului Kretzulescu (fostele băi). Apele sulfuroase, clorurate, sodice și hipotonice de la Bughea de Sus prezintă un potențial terapeutic deosebit, capacitatea acestor izvoare constând din patru puțuri colectoare de mică adâncime și o casă de pompe echipate cu o centrifugă care expediază apa într-un bazin aflat la 35 m mai sus de instalația de la Bughea de Sus.

B. Apele curgătoare. Cele mai importante râuri din arealul studiat sunt Râul Târgului și Dâmbovița. Acestea au cele mai dezvoltate sisteme hidrografice din întregul bazin hidrografic al arealului studiat.

Pe o suprafață bazinală totală de 1 087 km² Râul Târgului își adună principalii afluenți, cu direcție de scurgere nord – sud: Argeșelul, Bratia, Bughea. Văile afluente secundare au o direcție de curgere perpendiculară pe cursurile principale, fie de la nord-vest la sud-est (Râușorul, Slănicul, afluenții Bratiei), fie de la nord-est la sud-vest (Drăghiciul, Mânăstirea, afluenții Râului Târgului etc.). Râul Târgului izvorăște din Munții Iezer, de la altitudinea de 2 050 m, fiind format din torenți alpini ca: Izvorul Calului, Izvorul Mușuroaielor, Izvorul Rusca și Izvorul Dobriașului. Părăsind căldarea glaciară a Păpușii, drenează pe dreapta căldarea Iezerului și lacul glaciar Iezer, prin intermediul brațului Bătrâna, care adună apele de pe culmea Văcarea și cele de sub vârfurile Iezerul Mic, Obârșia și Muchia Danciului – Portăreasa. Tot din dreapta primește și Râușorul, iar pe partea stângă prirnește brațul Cuca, care adună apele de sub vârfurile Frăcea, Tambura și Păpușa.

Râul Târgului are un traseu relativ rectiliniu, pe direția nord- sud, primește afluenți mai mici din zona montană (Izvorul Lespezilor, Valea Rea, Valea Lungă etc.), pătrunde în Depresiunea Câmpulung străbătând longitudinal zona subcarpatică a Muscelelor Argeșului. Aici caracteristică este mobilitatea mare a albiei râului care prezintă o eroziune liniară puternică. Acumulările locale de aluviuni duc la formarea insulelor și la despletiri de cursuri mai ales spre aval. Pe parcursul acestui sector, râul primește aportul câtorva afluenți mai mici, din partea stângă (Valea Rumâneștilor, Poienarii etc.), iar pe dreapta se observă o concentrare a afluenților mai importanți, precum Bughea, Bratia.

Râul Bughea izvorăște de pe rama sudică a masivului Iezer-Păpușa, mai exact din Munții Bold și Zănoaga (1 658 m), și are două izvoare principale. Lățimea albiei minore este în medie de cca. 4 m, iar a celei majore de cca. 9 m. Bratia își are izvoarele pe versantul sudic al Munților Iezer, sub vârful Cârligele, acolo unde există o mică căldare glaciară, la altitudinea de 2 100 m. În amonte de primirea primului său afluent mai important (Brătioara), la Cândești, părăsește regiunea montană constituită din șisturi cristaline și pătrunde în zona depozitelor neogene, în Depresiunea Câmpulung, unde primește din partea dreapta pârâurile Năvrapul și Râușorul, iar mai în aval Slănicul.

Din partea stângă, cel mai important afluent al Râului Târgului este Argeșelul, cu izvoarele pe versantul sudic al Masivului Păpușa, la apoximativ 2020 m altitudine. Având o vale puternică, până la Nămăiești, Argeșelul traversează zona cristalină, fără să primească nici un afluent important. În aval de Nămăiești, pătrunde în zona subcarpatică. Din cauza infiltrațiilor puternice în Pietrișurile de Cândești, în sectorul piemontan, Argeșelul seacă local, în anii deosebit de secetoși, în timpul anului având o repartiție a debitelor și a scurgerii râurilor diferită.

Cel de-al doilea râu principal al zonei este Dâmbovița, fiind cel mai important afluent al sistemului Argeș, atât ca debite, cât și ca unitate hidrografică. Obârșia sa se află la 2 240 m altitudine. Valea Vladului din stânga, izvorăște de sub Berevoieșul Mare (2309 m). Până la culmea Lerescului are cursul longitudinal, paralel cu creasta carpatică, iar de aici face cotitură spre sud, ocolind pe la est masivul Păpușii. Valea sa este străjuită spre est de masivul cristalin Leaota, iar la nord de crestele calcaroase ale Pietrei Craiului pe care, în extremitatea lor sudică, le străbate și Dâmbovița, formând complexul de chei aproape unice ca frumusețe: Cheile Dâmboviței. I. Popescu-Argeșel este cel care a studiat amănunțit această regiune, astfel, pe cursul principal și pe micii afluenți locali, numărând 14 chei locale bine individualizate, care ne indică un stadiu avansat de carstificare a calcarelor mezozoice. Dintre afluenții montani mai mari, pe acest sector se pot aminti : Dâmbovicioara, Cheiei și Ghimbavul toți din stînga.

În aval de chei se varsă în râu primul său afluent mai mare, Râușorul, izvorând de pe versantul sudic al masivului Păpușa. Continuindu-și cursul său spre sud, râul pătrunde în zona subcarpatică, traversează Depresiunea longitudinală a Câmpulungului în partea sa estică, dealurile subcarpatice la contactul cărora, cu conglomeratele calcaroase cretacice ale masivului Bucegi, apar alte chei, apoi depozite eocene. În zona piemontană formează o vale largă cu puternice divagări la lirnita estică a Piemontului Cândești, în propriul său con de dejecție construit în „colaborare' cu Ialomița, care, însă, și-a ales calea pe versantul estic al conului (în aval de Târgoviște).(Ujvari I., 1972)

C. Lacurile. În sectorul montan al arealului studiat se găsește un singur lac glaciar cu dimensiuni mai mari, lacul Iezer. Străjuit de două vârfuri semețe, Iezerul Mare (2462 m) și Iezerul Mic (2406 m), lacul este situat în spatele unui prag glaciar, la altitudinea de 2 130 m. De formă aproape circulară, orientat pe direcția est — vest, lacul are o lungime de 85 m și o lățime de 55 m, insumând o suprafață de 0,44 ha. Adâncimea maximâ a lacului (6,5 m) a fost inregistrată la 14 octombrie 1968, iar cea medie atinge valoarea de 4,6 m.

Alimentarea este asigurată de un izvor rece, cu un debit mediu de 510 1/s, ce intră în lac prin partea sa sud-vestică, iar evacuarea apei în timpul primăverii, verii și toamnei se face prin deversare și infiltrație. Apele infiltrate apar la suprafață mai jos, unde formează pârâul Iezer. Malurile sunt acoperite de grohotișul spălat de apele din cuveta lacului în timpul topirii zăpezilor și apoi scad treptat. Fundul lacului este acoperit cu lespezi de stâncă și pietriș.

Lacului glaciar Iezer i se alătură numeroase alte lacuri mai mici, de câțiva metri pătrați, adăpostite în nișe nivale ori în circurile nivale, unele dintre ele cu caracter temporar (apar la topirea zăpezilor și seacă în perioada caldă a anului) sau colmatate, adăpostind mlaștini oligotrofe. Lacurile glaciare temporare, de mici dimensiuni, apar primăvara la topirea zăpezilor în circurile Piscanu, Tambura și Frăcea, precum și în „zăcătorile de zăpadă" de pe platforma Borăscu.

Condițiile biogeografice

Caracteristici fitogeografice. Având caracteristici bine definite de totalitatea unităților majore de relief ( munți, dealuri și depresiuni subcarpatice, dealuri (gruiuri) piemontane), vegetația și fauna zonei studiate sunt părți ale peisajului geografic care au o influență și o importanță deosebită în definitivarea profilului de dezvoltare al așezărilor umane. Printre aceste caracteristici bine definite, se numără: diversitatea rocilor, fragmentarea accentuată a reliefului, climatul temperat – continental de tranziție între deal și munte, precum și multitudinea factorilor biotici. Acestea determină interacțiuni complexe cu aspecte variate în repartiția organismelor vegetale și animale. Condițiile climatice destul de favorabile, cu veri călduroase și precipitații abundente, prezența redusă a înghețurilor târzii, cât și a vânturilor cu caracter moderat, determină un microclimat favorabil pentru dezvoltarea unei vegetații bogate, dar și prezența unei faune îmbelșugate și variate. Astfel, datorită așezării geografice, a condițiilor climatice, cât și a celor pedografice, coborând de la nord la sud, putem identifica următoarele etaje biogeografice ale zonei studiate:

Etajul alpin – este extins la peste 1 900 m în Munții Piatra Craiului și la peste 2 100 m în din Munții Iezer. El are cea mai mare extensiune în bazinul superior al văilor Bătrâna, Iezerul Mare, Iezer (Cătun), în Valea Râușorului și valea Dâmboviței. Vegetația caracteristică este alcătuită din plante pitice, de origine arctic-alpină, asemănătoare celor din tundră. Acestea se deosebesc în funcție de tipurile de roci pe care se dezvoltă.

Astfel, pe terenurile silicoase se întâlnesc plante ca salcia pitică (Salix herbacea), mierluța pitică (Minuartia sedoides), ochii șarpelui (Erithrichium nanum), rugina (Juncus trifidus), rogozul roșu (Carex curvula), garofița pitică (Dianathus gelidus); pe calcare apar argințica (Dryas octopetala), salcia pitică de calcare (Salix reticulata), toporașul alpin (Viola alpina), ghințura (Gentiana nivalis), floarea de colț (Leontopodium alpinum), garofița Pietrei Craiului (Diantbus callizonus), cele două din urmă fiind protejate prin lege.

Etajul subalpin – se întinde deasupra pădurilor de molid, începând de 1a 1 600 m și până la limita inferioară a etajului alpin (2 100 m). Acesta se caracterizează prin prezența jnepenișurilor și a pajiștilor subalpine. Un fenomen interesant este dat de înaintare a jneapănului și pădurii de molid spre zona pajiștilor alpine, până la limita potențială (această înaintare se realizează mai rapid de către jneapăn și mai lent de către pădure, care, ajungând în domeniul jneapănului, îl sufocă și îl distruge). Apare astfel o mutare naturală a limitei superioare a pădurii și cea inferioară a jnepenișului. Vegetația specifică este constituită din tufărișuri de jneapăn (Pinus mugbus), ienupăr pitic (Juniperus sibirica), afin (Vaccinium myrtillus), arin de munte (Alunus viridis), smârdar (Rhododendron kotschyi), zâmbru (Pinus cembra) ș.a. Aceste plante, în special jnepenișurile, au un mare rol în modelarea temperaturii și a vinturilor, protejând pădurile, împiedicând eroziunea solurilor, viiturile și inundațiile.

Etajul pădurilor de molid are o largă desfășurare în zona montană, fiind reprezentată de o fâșie lată cuprinsă intre 1 400 (și chiar 1 200 m, pe culoarele de vale) și 1 950 m. Cuprinde în general păduri de molid și pe alocuri păduri de brad cu molid, dar care nu se individualizează ca subetaje. Astfel, se găsește molidul (Picea excelsa) în asociație cu alte plante ca afinul (Vacciniurn myrtillus), măcrișul (Oxalis acetosella), iar mai jos brădișorul (Lycopodiurn selago), mușchii de pământ (Polytrichum comune) etc.

Pădurile de molid (molidișurile pure) sunt condiționate de temperaturile medii anuale mai scăzute (4° C) și cantitatea mai mare de precipitații (1 000 – 1 100 mm). Pădurile de brad sunt extrem de reduse, atât ca areal, cât și din punct de vedere numeric. În zona subcarpatică, pădurile de rășinoase au un areal mult mai restrâns, la peste 800 m altitudine, coborând pe văile umbroase sau urcând pe versanții nordici, mai ales în amestec cu specii de foioase.

Etajul pădurilor de foioase – ocupă cea mai mare suprafață din teritoriul studiat, zona munților (sub 1 200 – 1 000 m) și mare parte a dealurilor subcarpatice. El se imparte în mai multe subetaje: subetajul padurilor de amestec (fag, brad și molid), în care sunt înscrise numeroase specii cum ar fi: ulmul (Ulmus montana), frasinul (Fraxinus excelsior) ș.a.; subetajul pădurilor de fag, cu o mare extindere pe versanții sudici și în care se mai găsesc exemplare de platan de munte (Acer pseudoplatanus), mesteacăn (Betula verrucosa); subetajul pădurilor de gorun, cu gorun (Quercus petraea), corn (Cormis mas), alun ș.a., iar mai jos cu stejar (Quercus robur), ulm (Ulmus foliacea), carpen (Carpinus betulus), tei alb (Tilia tomentosa) ș.a.

Dezvoltarea acestor specii este legată de prezența solurilor puternic podzolite, erodate uneori până la rocă. Rarișurile de mesteacăn sunt slab încheiate, ocupând suprafețe destul de restrânse pe teritoriul studiat. În umbra pădurilor de fag, gorun și carpen, cresc și alte specii de plante, cum ar fi: ferigi, afine, zmeură, fragi, la care se adaugă și un număr mare de ciuperci (mânătărci de fag, de mesteacăn și plop, bureți vineciori, roșiori și lăptoși) care, fiind comestibili, sunt strânse de locuitorii satelor și consumate, fie în stare proaspătă, fie conservate pentru iarnă.

Vegetația azonală. Există, în lungul Râului Târgului și a afluenților importanți, zăvoaie cu o vegetație lemnoasă de esență moale, formată din sălcete, plopișuri, cătinișuri și aninișuri, dintre care, cea mai mare răspândire o prezintă aninul (Alnus nigra). Aceste zăvoaiele le putem întâlni pe soluri aluviale, în diferite stadii de dezvoltare, cu textură ușoară, nisipoasă sau cu textură mai grea, lutoasă. Pe locurile mai umede, crește o vegetație ceva mai variată, formată din: rogoz, piciorul cocoșului, coada calului, izma broaștei etc, iar în luncile mlăștinoase, papura.

Fauna. În peisajul geografic al zonei de interes se găsește un mare număr de strate de viață animală, începând de la firicelele de la rădăcină și până la cele mai înalte frunze și ramuri. În coroana copacilor trăiesc numeroase insecte și păsări, cum ar fi: stăncuța, coțofana, graurul, mierla, ciocănitoarea, gaița, pițigoiul, vrabia, cucul, uliul găinilor, eretele, bufnița și huhurezul. Ceva mai retras, singurati, în pădurile bătrâne de munte, întâlnim cocoșul de munte (Tetrao urogalus), alături de ierunca (Tetrastes bonasia). Dintre tipurile de reptile amintim: șarpele de pădure, vipera comună, gușterul, șopârla vivipară și salamandra. Rozătoarele sunt reprezentate de: veverițe, iepuri, șoarecii de pădure etc.(***, 1980)

Mamiferele sunt reprezentate de: ursul carpatin (Ursus arctos), prezent in jnepenișurile bătrâne sau în zmeuretul tăieturilor de pădure, apoi lupul (Canis lupus), vulpea ( Vulpes vulpea), jderul (Martes martes), apoi dintre copitate: mistrețul (Sus scrofa) întâlnit adesea și în pădurile de foioase din zona subcarpatică și piernontană, cerbul (Cervus elaphus), căpriorul (Capreolus capreolus) și, în număr destul de mare, capra neagră, (Rupicapra rupicapra), introdusă în zonă prin colonizare și care mai este denumită si „Antilopa Carpaților”. Ihtiofauna este relativ bogată, fiind reprezentată de: aspretele (Romanichthys valsanicola) endemism pentru țara noastră, zglăvocul (Cottus globio), nisiparița (Sobanejevria romanica) și păstrăvul (Salmo trutta fario) – întâlnit în apele Râului Târgului, dar și în cele ale afluenților Râușorul, Iezerul, Bătrâna, Cuca, Frăcea, Dobriașul Mare etc.

În ceea ce privește influența omului asupra faunei cinegetice, trebuie să arătăm că până acum câțiva ani, vânatul nerațional a dus la dispariția ursului din pădurile subcarpatice, iar numărul iepurilor și mistreților a scăzut foarte mult. În ultimii ani s-au luat măsuri pentru repopularea pădurilor cu urși, prin creșterea lor în rezervația de la Râușor (comuna Berevoiești).

CAPITOLUL 2. ASPECTE DEMOGRAFICE ALE ZONEI CÂMPULUNG MUSCEL – DÂMBOVICIOARA

Istoricul populării și permanența locuirii spațiului muscelean

În zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara, pe baza mărturiilor sigure de cultură materială, istoria raporturilor dintre om și mediul geografic coboară cu peste 36 de secole în urmă. Urme de cultură materială aparținând epocii bronzului au fost descoperite în comuna Albeștii de Museel și în sudul orașului Câmpulung, în actualul cartier Pescăreasa. Dovezile locuirii acestui areal sunt confirmate și în mărturiile de cultură materială aparținând epocii fierului (secolele VI – IV î. Hr.) descoperite pe aria viitorului oraș Câmpulung, datând din anii 1800 – 1700 î.Hr. Continuitatea locuirii este confirmată de urme ale culturii geto-dacice care oferă o imagine complexă asupra vieții sociale atât din aria municipiului Câmpulung, cât și din împrejurimi. În aria de sud-vest a municipiului Câmpulung, în cartierul Olari – Sf. Gheorghe, s-au descoperit urme ale unei așezări geto-dacice din secolele II- I î.Hr. În acest areal s-a dezvoltat, începând cu anul 300, un puternic centru comercial destinat schimbului de mărfuri între regiunile separate de Carpați, precum și cu teritoriile îndepărtate Grecia Antică și Orientul Apropiat.

Așezarea dacică de la Cetățeni, locuită fără întrerupere din jurul anului 300 î. Hr., una dintre cele mai importante și vechi așezări dacice de acest tip din țara noastră, marchează apogeul organizării politice si culturale a dacilor. Aici s-a dezvoltat un puternic centru economic destinat schimbului de mărfuri între cele două versante ale Munților Carpați, precum și cu Arhipelagul Egean și Orientul Apropiat. Dovezile privind continuitatea vieții și a procesului de antropizare sunt date de către descoperirile arheologice și de cultură materială apartinând epocii daco-romane. Anul cuceririi Daciei de către romani, anul 106 d.Hr., determină o perioadă ceva mai diferită în istoria noastră și, implicit, a acestei zone studiate. Fiind o provincie aflată la marginea imperiului, Dacia avea nevoie de un important spațiu de apărare împotriva atacurilor barbare. Acest lucru presupunea construirea unor linii de fortificație, de-a lungul cărora se întindeau castre de pământ sau piatră.

Cea mai importantă mărturie a perioadei daco – romană este dată de prezența rămășițelor castrului de la Jidava (în sudul orașului Câmpulung, cartier Pescăreasa) construit în scopul apărării drumului către pasul Bran. Acesta facilita accesul către Dacia intracarpatică pentru armate, negustori și călători. Castrul face parte din cele treisprezece cunoscute ale limesului Transalutanus, linie de fortificație care avea o lungime de aproximativ 235 km, pornind de la Dunăre spre nord, prin Roșiori de Vede, ajungea în zona submontană a actualei localități Câmpulung și se continua pe la Rucăr până dincolo de Brașov.

Castrul Jidava este singurul construit în piatră și caramidă și, în acelasi timp, cel mai mare. Castrul avea forma dreptunghiulară, cu laturile de 132 metri, respectiv 98 m. Acesta era înconjurat cu un zid de incință prevăzut cu turnuri dreptunghiulare pe laturi și semicirculare la colțuri și avea rolul de a controla drumul prin Pasul Bran, cu asigurarea accesului spre Transilvania pentru armate, schimburi comerciale si călători. Au fost identificate patru porți prevăzute cu turnuri. Dacă pentru începuturile construirii castrului se fac doar presupuneri, neexistând alte elemente de dotare decât cele numismatice din epoca lui Septimius Severus, sfârșitul existenței sale se plasează la mijlocul secolului al III-lea, ultimele monede descoperite fiind de la împaratul Gordian III. Cercetările efectuate la castrul de la Câmpulung au contribuit in elucidarea problemei continuității populației autohtone în timpul și după stăpânirea romană.

Urme de locuire daco-romană au fost descoperite și pe teritoriul satului Voinești, comuna Lerești, reprezentate de un castru de pământ din secolul al II-lea și urme de terme romane aparținând aceluiași secol. Prezența populației autohtone de la daci până la românii marelui voievod Basarab I descoperite astăzi în toate elementele de civilizație și cultură, pe de altă parte, plasează zona la teritoriul mai larg de etnogeneză și continuitate a poporului român.

În Rucăr, cele mai vechi urme de locuire datează de pe vremea stăpânirii romane, în Scărișoara fiind descoperite urmele unui castru roman pazit de cohorta a II-a "Flavia Besorum" din Moesia Inferioară.

În cadrul Depresiunii Câmpulung are loc formarea așezării medievale Câmpulung Muscel (din anul 1300 și până. în anul 1831 când orașul își pierde privilegiile feudale, trecând spre epoca modernă). Orașul Câmpulung s-a format, ca și alte orașe medievale din Țara Românească ale secolului al XII-lea, trecând de la faza de sat, la cea de târg ca așezare stabilă cu formă urbană și activități de schimburi economice pe valea unui râu (Râul Târgului), aceste orașe fiind numite de P.P. Panaitescu „târguri de râuri" permanentizate. Dovada se păstrează și în hidronomia locală – Râul Târgului. Marii istorici români ai secolului al XIX-lea și al XX-lea afirmă că, un rol important în ceea ce privește constituirea Țării Românești l-a avut existența drumurilor comerciale. În această zonă a existat, încă din perioada antică un drum comercial, iar localnici foloseau acest avantaj pentru schimburi comerciale, localitatea devenind foarte cunoscută pentru aceasta. Câmpulungul este printre puținele orașe din Țara Romanească menționat cu diferite denumiri în mai multe limbi străine: Longus Campus în limba latină, Dolgopole în limba slavonă, Langrowe si Langnaw în limba germană, Hosszumezo în maghiară, denumiri existente încă din secolul al XIV-lea, teutonii denumindu-l Langenaue.

În secolul al XV-lea (1495) este denumit Campolongo, pentru prima dată, pe o hartă a lumii (mapamond), intocmită de Fra Mauro Camaldolese. Mapamondul este păstrat pe zidul mânăstirii “Sf. Mihail”, din Murano – Veneția. În secolul al VI-lea, se afla notat, sub numele de Langenau, pe o hartă a cosmografiei lui Sebastian Münster din Basel. Așezarea de la Câmpulung Muscel a depășit stadiul de obște sătească și a devenit, în perioada prefeudală, centrul uniunii de obști din regiunea musceleană, al cărui nume de Câmpulung l-a preluat și l-a păstrat în tot cursul procesului istoric prin care a trecut de la sat la târg și oraș – capitală și până în prezent.

Tradiția populară, consemnată și de C.D. Aricescu, în lucrarea sa “Istoria Câmpulungului, prima resedință a României ”, prima monografie închinată cetații de scaun, consideră pe Negru Voda drept întemeietor al orașului, la 1290. De asemenea, “Letopisețul Țării Românesti”, publicat de Stoica Nicolaescu, menționează următoarele: “Iar când au fost ceasul anilor de la zidirea lumii 6798, iar de la Hristos 1290, fiind în țara ungurească un voievod ce l-au chemat Radu Negru Voievod, ridicatu-s-au de o cale cu toata casa lui și cu mulțime de noroade: români, sași și de tot felul de oameni pogorând pe apa Dâmboviței au început a face țară nouă. Întai au făcut orașul ce-i zice Câmpulung; acolo au făcut și o biserică mare și frumoasă.”

Orașul apare documentar, așa cum o dovedește, în anul 1300, inscripția în limba latina, descoperită pe lespedea tombală a comitelui Laurențiu, lespede ce se păstrează și astăzi în biserica catolică din localitate: “Hic sepultus est comes Laurencius de Longo-C, pie memorie, anno domini M.C.C.C.” (Aici este înmormântat comitele Laurențiu din Câmpulung, spre pioasă amintire, în anul Domnului 1300). Acesta este un important document al Țării Românești și primul document scris în limba latină, ca vechime, care ni s-a păstrat între Carpați și Dunăre.

După lupta de la Posada din 1330 împotriva regelui Ungariei – Carol Robert, Țara Românească a devenit un stat independent. Prima sa reședință de scaun a fost la Câmpulung, unde Basarab I Întemeietorul a domnit până în 1352. A fost urmat de Nicolae Alexandru Basarab care a domnit între 1352-1364 și care a rămas cunoscut în cronica Țării Românești sub numele de Câmpulungeanul. El a fost urmat de fiul său Vladislav I Vlaicu, apoi Radu I, care a fost tatăl lui Mircea cel Bătrân. Atât Basarab I, cât și urmașul său la tron, Nicolae Alexandru, au fost înmormântați la Câmpulung, piatra tombală a lui Nicolae păstrându-se și astăzi în Biserica Mânăstirii Negru Vodă. Pe piatra de mormânt a lui Nicolae Alexandru se află următoarea inscripție în limba slavonă: “ În luna noiembrie 16 zile a răposat marele singur stăpânitorul Domn Io Nicolae Alexandru Voievvod, fiul marelui Basarab, în anul 6873 (1364), indictionul 3, veșnica lui pomenire”. Inscripția reprezintă cel mai vechi document epigrafic medieval scris în limba slavonă, cunoscut până acum în Țara Românească și cea mai veche lespede de mormânt domnesc. Pe lângă faptul că a fost prima reședință domnească a statului independent nou creat, până la 1377, Câmpulung a continuat să fie și cel mai important oraș al Țării Românești în această perioadă. Apogeul medieval al orașului Câmpulungul a fost în secolul al XIV-lea și în secolul al XV-lea, orașul îmbrăcând o importanță politică, comercială, dar și spirituală.

Orașul Câmpulung este cel mai vechi oraș menționat din Țara Românească și, așa cum s-a întâmplat și în Anglia sau în Franța, în jurul acestui oraș, mai târziu în jurul Argeșului, care este menționat cu 30 de ani mai târziu decât Câmpulungul, s-a format nu numai statul Țara Românească, ca stat de sine stătător, ci și limba română, ceea ce este foarte important. O limbă se formează într-o zonă foarte dezvoltată din punct de vedere comercial și a producției de mărfuri. După mutarea centrului politico-administrativ la Curtea de Argeș, Câmpulungul continuă să aibă calitatea de resedință domnească, cu caracter temporar. Era perioada domniilor “itinerante”, când domnitorul se deplasa în diferite localități din țară și iși fixa resedinta temporară. Săpăturile arheologice efectuate în incinta mânăstirii au evidențiat urmele curții domnești din secolul al XIV-lea, cu pivnița locuinței voievodale, peste care, Matei Basarab, în anul 1636, a ridicat casa domnească existentă și astăzi.

Declanșarea Revoluției de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, precum și măsurile luate de acesta în favoarea maselor populare, s-au bucurat și de adeziunea muscelenilor. Arestat de eteriști în conacul de la Golești, Tudor Viadimirescu va fi dus la Târgoviște prin Câmpulung, unde a fost găzduit de boierul Constantin Chiliașu (bunicul istoricului muscelean C. D. Aricescu), în noaptea de 22 spre 23 mai. În acest timp, orașul este ocupat de un detașament de soldați, condus de cei doi frați ai domnitorului Alexandru Ipsilanti. În perioada prealabilă Revoluției de la 1848, la Câmpulung și-au desfășurat activitatea renumiți oameni ai culturii românești: C.D. Aricescu (intemeietorui primului teatru din oraș și autor al primei istorii a orașului Câmpulung), Apostol Aricescu, I.D. Negulici etc. La turnul clopotniță, al Mânăstirii Negru Vodă se află o placă cu textul jurământului revoluționarilor câmpulungeni de la 1848 care, mobilizati de I. Paniu, Apostol Aricescu, Constantin Brezoianu, Alecu Dedu, depuseseră jurământ pe noua constituție, angajându-se să sprijine Revo1uția prin alte mijloace.

În timpul Războiului de Independență (1877 – 1878), muscelenii aflați sub comanda maiorului Dimitrie Giurescu au luptat cu eroism, scriind pagini de glorie în istoria neamului. Pe frontul Războiului de Independență din sudul Dunării, doctorul Sache Ștefănescu din Câmpulung a condus prima ambulanță sanitară a „Crucii Roșii Românești. În Primul Război Mondial (1916), la Câmpulung și în împrejurimi, ostașii români au dus lupte grele împotriva armatelor germane, sub conducerea maiorului Grigore Grecescu. Mausoleul de la Mateiaș stă mărturie vitejiei ostașilor români, căzuți în luptele de la Rucăr, Dragoslavele, Valea Mare Pravăț, Câmpulung, în septembrie — noiembrie 1916. Monumentul a fost ridicat în anul 1935 după planurile arhitectului câmpulungean D.I. Berechet. Pierderi grele de populatie s-a înregistrat și în timpul celui de-al doilea război mondial. Pe câmpul de luptă, au pierit multi ostași museeleni, eroi ai neamului, ale căror fapte de arme rămân întipărite veșnic în istoria neamului.

Evenimentele istorice de atunci, între care împărțirea Poloniei între Germania și Uniunea Sovietică, a avut ca rezultat stabilirea în multe localități muscelene a refugiaților polonezi. După 1944, când România a intrat în sfera de influență sovietică, impunându-se regimul comunist, în Munții Muscelului au acționat puternice grupuri de rezistență armată anticomunistă, cele mai renumite fiind cele conduse de frații Toma și Petre Arnăutoiu (grup ce a rezistat până în anul 1960) vietii social – economice în spațiul muscelean, lucru demonstrat și de cel condus de colonelul Gheorghe Arsenescu (până în 1960). Revolutia din decembrie 1989 a deschis noi perspective de evoluție semnificative apărute la nivelul principalilor indicatori demografici.

La Câmpulung important a fost „Drumul”. Punct de vamă între Tara Românească și Ardeal, târgul a fost timp de secole pe unul din principalele drumuri comerciale ce lega Europa de Grecia și Imperiul Otoman. Traseul, circuitul, influența lui, erau foarte importante.

Structurarea drumului urmează elementele majore ale peisajului: firul apei – depresiunea mușcelului – apoi culoarul dintre munți: Rucăr-Bran. Traseul străzii a fost constituit inițial de neguțătorii ce treceau pe aici. Locul târgului internațional la care avea drept Câmpulungul, s-a mutat în decursul timpului, de multe ori în afara orașului. Spațiul în care se desfășura acesta, a fost cucerit încetul cu încetul de construcții. Orașul este structurat de-a lungul traseului sinuos a străzii principale, în continuarea drumului peste munți – determinat de inflexiunile Râului Târgului – cu străzi transversale care leagă diverse zone periferice de centrul dezvoltat longitudinal. Până și cel mai reprezentativ spațiu public al Câmpulungului, are forma unui drum: Bulevardul „Pardon” – denumit așa la începutul secolului XX de către lumea mondenă care se întâlnea la Câmpulung și care se scuza, din cauza aglomerației, după moda adusă în acele timpuri de la Paris.

Piețele publice sunt zone rămase neconstruite, fără funcții de reprezentare. Erau zone unde se făcea comerț. La plecarea comercianților, spațiul își pierdea funcțiunea. Amenajarea spațiilor publice nu a fost un act de autoritate al administrației locale. Firesc construcțiile care nu aveau caracter comercial cu magazine la parter, erau retrase de la stradă, în fața lor amenajându-se grădini de reprezentare, interval necesar ca o zonă de retragere spre intimitate. Și clădirile publice au avut în fața lor aceste spații verzi, după modelul celor tradiționale, el fiind completat ulterior de circulații sau construcția altor clădiri.

Sistemul de piețe create organic, ca locuri de popas, face parte dintr-un traseu medieval cu deschideri surpriză, înconjurate în peisaj de munți și dealuri. În urma intervențiilor comuniste în țesutul tradițional au apărut spații inerstițiale, cu forme neregulate care necesită amenajări urbanistice pentru realiza o coerență a spațiului public cu diferite funcțiuni. Drumul este mărginit de peisaj, atât construit cât și natural. De o parte și de alta a acestuia, fațadele cădirilor sunt construite astfel, încât să-și reprezinte proprietarul, să participe la imaginea publică.

Spre sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, România trece prin mari transformări de ordin politic, economic și social, în care reperul cel mai important îl constituia Europa Occidentală. Exista o dorință asiduă de asimilare a civilizației occidentale, atât prin mentalități, cât și prin mod de viață – fapt ilustrat și în politica de transformări urbane dusă de edili în încercarea de modernizare a Câmpulungului. În această perioadă, Principele Carol I își manifestă dorința de a transforma orașul în capitala de vară a României, atât pentru trecutul istoric, cât și pentru clima și natura de o mare frumusețe. Acest lucru nu s-a întâmplat datorită opoziției Obștei Moșnenilor, fapt care a dus la mutarea centrului de interes către Valea Prahovei, la Sinaia, unde în toamna anului 1873 a început construcția Castelului Peleș.

Afluența de turiști și vilegiaturiști a rămas destul de mare la Câmpulung, care alături de Rucăr, Dragoslavele și Bran erau localități „în mare vogă” în epocă. La Davos în Elveția era afișată lista localităților cu climă asemănătoare, binefăcătoare pentru bolnavii de plămâni, printre care se afla și Câmpulungul. „Orașul se întinde pe o vale răcoroasă la poalele munților. Dealurile acoperite de livezi îl adăpostesc, Râul Târgului îl spală și-l înveselește cu undele limpezi și gălăgioase. Străzile sunt drepte și curate, cu arbori, mai toate casele au grădină. Unde te uiți, numai flori: răzoare de flori lângă ostrețe, glastruri de flori la cerdacuri și pe la ferestre, orașul este un paradis cu flori.”(Alexandru Vlahuță – România Pitorească).

După Marea Unire din anul 1918, Câmpulungul pierde funcțiunea de vamă. Datorită distanței mici față de București devine principal punct de atracție pentru viața mondenă, descris de Camil Petrescu în „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” și în „Titanic vals” de către Tudor Mușatescu. Marea aglomerare de turiști a lăsat în urmă denumiri „franțuzite” ca Bulevardul Pardon și Grădina Mersi.

Prin apariția între anii 1870 – 1897 a Grădinii Publice, a Aleei Principele Carol – actualul Bulevard „Pardon” și a Băilor Kretzulescu, printr-un efort admirabil al administrației publice din acele vremuri, în parteneriat cu persoane private care au donat terenuri și au susținut realizarea acestor obiective de interes public, orașul Câmpulung a făcut primii pași în domeniul dezvoltării turismului de vilegiatură, fiind declarat prin înaltul decret regal 411 din 10 februarie 1925 – Stațiune Climaterică – datorită așezării geografice, a condițiilor climaterice, dar și a aspectului orașului. (extras Dosar 16/1925 Arhivele Statului Argeș). Iată cum descria orașul C. Rădulescu-Codin în lucrarea sa ,,Câmpulungul Muscelului – Istoric și legendar ”, tipărită în același an, 1925: ,,Altitudinea Câmpulungului e de 600 m deasupra nivelului Mării Negre, orașul fiind așezat la 45˚, 16΄latitudine B și 42˚ și 33΄ longitudine F. Grație acestei pozițiuni, aerul fiind ,,curat, clima dulce, constantă și plăcută” este lipsit de curenți și cu atmosferă ozonificată. Așezarea orașului, cam în pantă, constanța climatului, lipsită de vânturi reci și de curenți așază această stațiune de munte printre cele mai de frunte.”

Continuitatea așezărilor omenești, care s-au dezvoltat impresionant de mult, este argumentată, în primul rând, pe baza sporului natural, dar și datorită mediului prielnic desfășurării activității umane. Populația, stabilită în așezări permanente, multe dintre acestea având o vechime considerabilă, se identifică cu spațiul muscelean, „frumos totdeauna, frumos pretutindeni”. Locuitorii săi – muscelenii – se regăsesc în pagini de istorie, de-a lungul întregii perioade moderne.

Evoluția numerică a populației

Zona Câmulung Muscel – Dâmbovicioara este asemena unei vetre de cultură și civilizație, localitățile, care se află în cadrul acesteia, cunoscând o activitate umană organizată încă din cele ai vechi timpuri.

Evoluția demografică de-a lungul anilor a fost foarte străns legată de funcțiile economice și cele social-politice ale așezărilor, de dezvoltarea orașului, satelor sau comunelor. Cele mai însemnate creșteri ale populației s-au înregistrat în secolul al XX-lea, având ca elemente determinante sporul natural ridicat și migrația locuitorilor în zonă din alte localități sau orașe.

La sfârșitul secolului al XX-lea, pe baza unui indice mai ridicat al natalității, acesta fiind invers proportional cu indiele mortalității, care era destul de scăzut, populația zonei crește într-un ritm mai mare. În acea perioadă, modificările asupra dezvoltării numărului populației au fost în favoarea urbanului. Acest lucru este demonstrat de dezvoltarea economico-socială a orașului Câmpulung, dar și de structura populației tinere cu o pondere mai ridicată. Astfel, orașul Câmpulung a înregistrat numărul maxim de populație de-a lungul întregii existențe a orașului în anul 1995 (44 560 locuitori).

Descendența numărului populației începe să se contureze tot mai clar după anul 1995, atunci când creșterea populației din orașul Câmpulung nu mai poate compensa această scădere a populației din mediul rural, care este tot mai afectată de fenomenul de feminizare sau de cel al îmbătrânirii demografice.

Conform graficului de mai jos, se poate observa descendența tot mai însemnată a numărului populației după anul 2000. Cauzele care au produs acest declin sunt implementările de factură tehnologică, culturală sau educațională. Acestea au schimbat mentalitățile și comportamentul demografic al zonei. Urmează o perioadă în care se face simțită prezența unor valori ale civilizației urbane, valori care vor șterge spiritul tradițional muscelean și s-a implementat modelul demografic al familiei cu un număr al membrilor foarte scăzut.

Pe lângă factorul socio-cultural, care a deteminat o scădere a numărului populației, o cauza ar putea fi și accentuarea puternică a crizei economice după secolul al XXI-lea, dar și migrația inversă. Astfel, putem vorbi de o migrație definitivă a locuitorilor spre meleagurile natale, motivul fiind insuficiența veniturilor pe care orașul le-ar putea oferi locuitorilor.

Fig. nr. 5. Evoluția numerică a populației Sursa: Institutul Național de Statistică

La nivel de sate, în cadrul zonei studiate, se observă o creștere a populației la sfârșitul secolului al XX-lea, datorită sporului natural ridicat, iar dupa această perioadă de ascendență, se poate observa o sesizabilă scădere a populației. O caracteristică aparte este reprezentată de satele care se află la confluența afluenților Râul Târgului, Bratia și Argeșel, care sunt izolate și prezintă o mono-funcționalitate, acest lucru ducând la dezvoltarea unor sate mici sau mijlocii.

Structura populației pe grupe de vârstă și sexe

Determinarea structurii pe vârste a populației are o mare importanță aplicativă. Divizarea populației pe grupe de vârstă prezintă posibilități de prognozare a necesarului în asigurarea pe viitor cu resurse umane de muncă, dar și determinarea evoluției sau regresului populației în funcție de vârstă. Astfel, structura populației pe grupe de vârstă și sexe are o mare implicație asupra procesului demografic, dar și economic, aportul populației în dezvoltarea economică și socială fiind dependentă de capacitățile fizice și intelectuale oferite de vârsta indivizilor. Înțelegerea structurii populației după sexe este necesară pentru evidențierea diferențelor sau, din contră, a armoniei dintre sexe, pentru consolidarea unor măsuri de politică demografică bazate pe respectarea dreptului persoanelor și colectivităților.

Astfel, tinerețea populației reprezintând garanția creșterii populațdiei, dezvoltării producției materiale, culturale și spirituale, iar îmbătrânirea ei prevestind regresul demografic, scăderea numărului de indivizi ocupați efectiv în producție și creșterea numărului de persoane întreținute.

Există o variație continuă în timp a proceselor demografice care determină modificări asupra structurii pe vârste și sexe a populației în sensul creșterii ponderii unor grupe și scăderii corespunzătoare a ponderii altor grupe. La începutul secolului al XXI-lea, structura populației pe grupe de vârstă și sexe, pe ansamblul zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara, scoate la iveală o populație cu simptome vizibile de îmbătrânire demografică, în structura căreia ponderea femeilor este preponderentă.

Evaluarea evoluției pe grupe de vârstă și sexe s-a realizat asupra pricipalelor așezări umane, Câmpulung, Dragoslavele, Rucăr și Dâmbovicioara. În urma studiului efectuat asupra zonei studiate, se poate observă faptul că după o perioadă cu natalitate ridicată a urmat o perioadă când acest indicator a scăzut semnificativ, iar mortalitatea se află în continuă creștere, ducând, astfel, la valori negative ale bilanțului natural.

Pe baza datelor analizate, piramidele grupelor de vârstă și sexe prezintă o evidentă evoluție, astfel, de la o formă triunghiulară a tabloului demografic, din anul 1995, s-a ajuns, în anul 2015, la o formă de amforă. Acest fenomen este specific populației cu tendință demografică regresivă. Baza îngustă a piramidei semnifică o pondere redusă a grupei tinere, în comparație cu celelalte grupe. Pe parcursul evoluției populației de la inceputul secolului al XXI-lea, de observă simptome avansate de îmbătrânire demografică, proces ce rezultă în urma scăderii accentuate a fertilității.

Spre deosebire de mediul rural, la Câmpulung, unde ramura industrială a fost mai complexă, forța de muncă feminină a fost mai bine integrată în procesul de producere, ritmul scăderii populației fiind mai moderat. Astfel, în mediul rural s-au înregistrat scăderi mai evidente, această grupă de populație înregistrând, la nivelul anului 2005, ponderi mici din totalul populației.

Tabloul demografic actual este rezultatul generațiilor nataliste, care au ajuns într-o primă fază la vârsta adulților, iar în a doua fază la ce-a de-a treia vârstă. Astfel, generațiile noi nu mai sunt la fel de dinamice și active ca pe vremea celor nataliste, ajunse acum la vârsta adultă sau vârstnică.

Structura etnică și confesională

A. Stuctura etnică. În ceea ce priveste populația actuală a zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara, se poate observa o impresionantă omogenitate etnică, care este ceva mai bine reprezentată în mediul urban, decât în cel rural, accesibilitatea zonelor rurale fiind mai dificilă decât cea din mediu urban. Diferențierea etnică rămâne la un nivel foarte coborât.

De-a lungul timpului, așezările analizate, Câmpulung, Dragoslavele, Rucăr și Dâmbovicioara, au fost martore unor evenimente istorice importante, astfel, stabilindu-se în zonă și unele minorități etnice, precum germanii, turcii sau rromii. Fără a ignora importanța istorică privind alternarea stabilirii diferitelor etnii în zonă, interesul acordat este mare și asupra elementelor de soliditate și de diferențiere culturală a diferitelor grupuri etnice, cât și, asupra realităților actuale. Grupurile minoritare din vechime (sașii) au scăzut numeric treptat, prin asimilarea lor etnică de către populația românească. În acest spațiu s-a manifestat de timpuriu tendința de asociere a unor populații cu origini etno-lingvistice diferite, spre îngemănarea lor într-un bloc solid (cel românesc) cu o construcție socio-culturală coerentă. Din cele mai vechi timpuri și până în prezent, ponderea populației românești a fost covârșitoare.

Grupul etnic deosebit, care a iscat discuții în cercurile științifice privind originea lor, este cel al rromilor, care sunt prezenți în zonă într-un număr destul de semnificativ, 1 181 persoane. Aceștia se pare că s-au integrat destul de ușor și repede în mediul urban, dar și rural. Trebuie sa remarcăm faptul că această etnie nu este prezentă în localitatea Dâmbovicioara, în schimb, în localitatea Dragoslavele (555 persoane), numărul acesteia este extrem de apropiat de numărul rromilor din Câmpulung (570 persoane).

Un aspect destul de important este acela conform căruia, locuitorii de etnie rromă sunt cei care nu își mărturisesc adevărata apartenență, astfel încât datele de la recensăminte nu reflectă întru totul realitatea. Aceștia fie refuză să își declare etnia, fie nu posedă carte de identitate care ar putea demostra originea acestora. Din acest motiv, dar și din cauza absenței locuitorilor din locurile natale, pe motivul deplasării către zone sau localități care să le ofere un trai mai bun, nu se pot evalua date întru totul veridice cu privire la identitatea etnică a populației din zonă.

B. Stuctura confesională. În definirea peisajului cultural al zonei, religia reprezintă un ansamblu de idei și practici de maximă importanță. Religia este cea care a participat și care a avut efecte ulterioare asupra dezvoltării societății, determinând atitudini diferite față de mediu de viață. Religiile au avut efecte pozitive asupra demografiei. De exemplu, atunci când s-au impus reguli privind căsătoria, celibatul sau întreruperile de sarcină. Religia, pe lângă aceste efecte, a avut și un efect social, inducând un anumit comportament, o anumită mentalitate și atitudine față de muncă, de bogății. Cel mai important lucru, religia este cea care a contribuit la răspândirea unei limbi (slavonă, latină, greacă română), a unei caligrafii (chilirice, latine) sau a unui calendar. Diversitatea denumirilor religioase determină, în general, ramurile protestante ale creștinismului, care au avut o evoluție tumultoasă (evanghelici, penticostali, adventiști, baptiști, greco-catolici), individualizate prin ascilări, conflicte și fuziuni între părtași.

Astfel, se explică faptul că, în diferite momente ale istoriei, anumite ramuri ale protestanților, nu au putut fi înscrise în înregistrările statistice, la momentul recenzării fie neexistând, fie nefiind recunoscute.

Această zonă a fost considerată un loc prielnic de manifestare, desfășurare și de atragere a noi adepți, mai ales in rândul persoanelor care au o situatie materială instabilă. Acestora li s-a acordat ajutor, care consta în alimente, îmbrăcăminte, chiar și bani sau cu un deficit intelectual.

Treptat, în ciuda diversității dogmelor religioase, s-a realizat o consolidare a cultului ortodox ca religie de stat, ducând, treptat, la impunerea acesteia în fața altor culte crești. Astfel, la recensământul din anul 2011, structura confesională a zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara era următoarea: 37 106 de ortodocși, 151 de romano-catolici, 825 de creștini după evanghelie, 25 atei, 757 persoane care au altă religie decât cea specificată sau aparținând altor secte religioase, informațiile indisponibile cu privire la cultul religios sunt sesizabile.

CAPITOLUL 3. BAZA ECONOMICĂ A ZONEI CÂMPULUNG MUSCEL – DÂMBOVICIOARA

Activitățile agricole

Încă din cele mai îndepărtate timpuri, zona a cunoscut o activitate agricolă intensă, acesta adaptându-se la condițiile pedoclimatice locale. În sistemul economic al zonei, agricultura se individualizează printr-o varietate structurală, printr-o repartiție geografică a zonei în raport cu principalele unități de relief, acesta rămânând o activitate tradițională în continuare. Solurile fertile și condițiile climatice, la care se adaugă și adaptabilitatea oamenilor zonei la aceste condiții, oferă posibilități majore de desfășurare a activitățile agricole.

Populația musceleană a reușit sa se adapteze condițiilor fizico-geografice și să dezvolte activități agricole, începând cu activități ale culesului din natură, iar pe măsură ce societatea umană s-a dezvoltat, s-a ajuns la acele condiții de asigurare, în permanență, a necesarul de hrană pentru populație. La dezvoltarea agriculturii au participat particularitățile condițiilor naturale, elementul socio-cultural și de nivelul tehnologic.

Zona, din cele mai vechi timpuri, a oferit omului diverse resurse alimentare: fructe și semințe, plante sau plante de leac, miere de la roiurile sălbatice de albine, bureți și ciuperci, pește și animale sălbatice. Putem remarca faptul că zona piemontană este foarte bine împădurită, iar pe unitățile majore de relief remarcăm prezența pășunilor alpine în zona montană înaltă, la peste 1800 m. Sub această altitudine, pe culmile sudice ale Muntilor Iezer domină suprafețele ocupate de pădure, iar pe alocuri își fac apariția mici suprafețe de pășune sau fâneață.

Pe parcursul anilor, în depresiunea Câmpulung, se dezvoltă foarte mult suprafețele construite, acest spațiu oferind condiții optime pentru dezvoltarea așezărilor umane (vetre de așezări mari – orașul Câmpulung, dar și sate mari de peste 2500 locuitori: Bughea de Jos, Bughea de Sus, Lerești, Voinești, Valea Mare Pravăț).

În zona deluroasă subcarpatică apar suprafețe întinse cu pomi fructiferi (prun, măr, păr, nuc) în alternanță cu fânețe. Pe Dealurile Argeșului, dezvolte la sud de depresiunile subcarpatice de contact, se dezvoltă pădurile, mai ales pe interfluviile înalte care separă afluenții principali ai Râului Târgului. Terenurile arabile se desfășoară în partea sudică a zonei.

Conform statisticii din anul 2002, s-au înregistrat scăderi drastice la nivelul suprafețelor agricole, în unele comune din sudul zonei, iar cele mai intese modificări sunt însă la nivelul categoriilor de folosință a terenurilor. Un aspect destul de sesizabil este cel al scăderii suprafețelor cu fânețe sau pășuni în favoarea suprafețelor plantate cu pomi fructiferi, efect al specializării forței de muncă în cultivarea, în recoltarea și industrializarea fructelor. Structura culturilor și a producției agricole în spațiul aferent zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara, condițiile naturale (de dealuri și depresiuni), vecinătatea zonei montane au condiționat specificul ocupațiilor agricole, prependerent îndreptate spre creșterea animalelor și pe unele culturi specifice.

Datorită etajării reliefului din această zonă, este caracteristică o diferențiere pe mai multe aliniamente a principalelor forme de activități agricole: creșterea vitelor în localitățile din vecinătatea muntelui (cea mai dezvoltată), creșterea vitelor și unele culturi îndeosebi de porumb și livezi de pruni și meri în depresiunile intracolinare, creșterea vitelor și culturile cerealiere în regiunile piemontane joase.

În ceea ce privește culturile agricole din zonă, cea a porumbului s-a extins către nordul depresiunii, iar cultura grâului a migrat spre sud, pătrunzând pe văile mari, astfel că, suprafața totală cultivată s-a mărit față de perioada anterioară. O ușoară tendință de creștere se constată și în cazul suprafețelor cultivate cu legume, spre deosebire de perioada anterioară.

Cultura cartofului, care este cea mai extinsă, este cea care a reușit să își păstreze suprafețe însemnate în această zonă, astfel că, în majoritatea unităților administrativ teritoriale, suprafețele cultivate cu cartof ocupă peste 170 ha. În ceea ce privește producțiile, cele ale cartofului prezintă o scădere însemnată după anul 2000, de la 3 132 tone în anul 2000, la 2 638 tone în anul 2003.

În ceea ce privește sectorului animalier, din toate compartimentele, s-au înregistrat scăderi, singura excepție fiind dată de ușoara tendință de creștere a efectivului de păsări în gospodăriile populației. Scăderi semnificative au înregistrat efectivele de bovine, iar zone, care altădată aveau o adevărată tradiție în creșterea vitelor, au înregistrat scăderi semnificative. Efectivele de porcine a suferit, de asemenea, un declin evident, fapt explicabil dacă avem în vedere prețul scăzut al cărnii la producător și scăderea puterii de cumpărare a populației, crescătorii limitând efectivul de animale la nevoile casnice. .

Avicultura, dezvoltată cu precădere în zonele mai joase, din sud, este ramura zootehnică care s-a menținut între aceleași limite pe parcursul anilor, în special efectivul de păsări din gospodăriile populației. Pe fondul prăbușirii fermelor zootehnice (printre care și lichidarea combinatului avicol de la Schitu Golești), au sporit efectivele de păsări din gospodăriile populației, dată, fiind creșterea mai ușoară a acestor animale și complexitatea produselor animaliere rezultate.

Este de remarcat faptul că există o producție de lână, care se suprapune ariilor cu un volum însemnat al efectivelor de ovine (Rucăr, Dâmbovicioara, Valea Mare Pravăț etc). Producția de lapte, în special brânza de burduf și cașul afumat, marchează, practic, ariile cu maximă intensitate a creșterii bovinelor din zona subcarpatică și de contact cu masa montană (Lerești, Rucăr etc.), iar în partea de sud a zonei, acest sector este mai slab evidențiat. Producția de carne înregistrează valori cu un grad mare de uniforrnitate, motivul fiind tendinta de limitare a efectivului de animale pentru carne, numai pentru strictul necesar în gospodărie.

Astfel, putem spune faptul ca există o egalitate între producția vegetală și creșterea animalelor, ambele înregistrând o evoluție multilaterală în ultima perioadă, în ciuda faptului că extinderea suprafețelor ocupate cu diverse construcții sau răspândirea așezărilor umane au influențat dezvolatrea acestui sector al economiei din zonă.

Activitățile industriale

În zona studiată există o complexitate a activităților industriale, care rezultă din bogăția resurselor și specificul tradițional al organizării vieții sociale. Acest aspect este cel care a condus localnicii către o exprimare a aptitudinilor deosebite în cadrul economiei familiale. Activitățile industriale din zonă s-au bazat mult timp pe un caracter manufacturier, bazându-se pe valorificarea resurselor locale, în special produsele agricole, forestiere și materialele de construcție. Se pare că începând cu secolul al XIV-lea, documentele subliniează unele activități meșteșugărești, mai cu seamă la Câmpulung. Se pare că în apropierea Mânăstirii Negru Vodă erau concentrate atelierele fierarilor, potcovarilor și căldărarilor, de unde și denumirea cartierului din această parte a orașului, „Țigănia. În cartierul Șubești locuiau blănarii, cojocarii și șubarii, în cartierul Tabaci, pe malul drept al Râului Târgului, tăbăcarii, în cartierul Schei, în nordul orașului, săpunarii, dogarii și lumânărarii. Pietrarii erau localizați în zona „Câmpului Crucerilor" așezată lângă drumul spre cariera din satul Albești, iar olarii erau cei care locuiau într-un cartier cunoscut sub numele de cartierul olarilor.

Aceste meșteșuguri definesc industria casnică, activități ce oferă acestei zone elementul de apartenență și unicitate. Odată cu dezvoltarea acestor meșteșuguri a apărut schimbul de mărfuri realizat de către negustori. Aceste importante activități, meșteșugurileși a comerțul, vor continua până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar dezvoltarea unor alte îndeletniciri va apărea odată cu noile condiții materiale și cu demersurile extracției unor materii prime, precum lignit, calcar. Astfel, își fac apariția primele fabrici, care produc forță de muncă.

Bogăția unor resurse de subsol, dar și a potențialului energetic, au determinat înființarea altor sectoare industriale, precum industria extractivă, energetică, a materialelor de construcție și de prelucrare a lernnului. Concomitent cu aceste industrii, au fost introduse unele industri inovative pentru locuitorii acestor meleaguri, respectiv industria constructoare de mașini (autoturisme) și industria chimică. Astfel, activitățile industriale au îndeplinit, alături de formele specifice de organizare și de proprietate din agricultură, o influentă importantă pentru colectivitățile umane. Se pare că activitățile industriale erau concentrate în spațiul urban, iar deplasarea forței de muncă din spațiul rural către urban a determinat alterarea structurilor demografice.

Orașul Câmpulung are o funcție industrială distribuită relativ uniform în tot spațiul, putând diferenția cinci zone, care definesc ramurile sectorului industrial:

Zona industrială de nord este reprezentată de industria constructoare de mașini, care în perioada comunismului a adus reputația orașului pe meleaguri străine (până în anul 1989, peste 50% din producția de autoturisme ARO era destinată exportului), iar cele mai însemnate firme au fost: S.C. ARO S.A. (producția de autoturisme), F.S.M. ARO S.A. (producția de ștanțe, scule și matrițe), S.C. IATSA DACIA S.A. (service autoturisme Dacia), S.C. ROMTURINGIA S.R.L. (fabricarea de elemente de rășină cu fibră de sticlă, accesorii auto), S.C. FPSA ARO S.A. (producția de piese și motoare pentru autovehicule).

Zona industrială de est este dominată de industria materialelor de construcție și anume de Combinatul de ciment și lianți HOLCIM S.A. A fost dat în funcțiune în anul 1972, iar după anul 1990 s-a transformat în societate pe acțiuni (denumită S.C. CIMUS S.A.). După câțiva ani de declin, combinatul a fost preluat de compania HOLCIM. Construcția combinatului în apropierea municipiului Câmpulung (în perimetrul administrativ al comunei Valea Mare Pravăț) a fost declanșată de mișcarea naționlă de industrializare forțată a zonelor geografice, între anii 1969 – 1973 și ocuparea unei forțe de muncă excedentară, cu precădere cea rurală.

Zona industrială de vest este reprezentată de industria chimică, prin S.C. GRULEN S.A., în prezent lichidată (parte din personal fiind reangajat în același domeniu, la S.C. AMPLAST S.A. Lerești) precum și o centrală termoelectrică (CET). Alte unități sunt S.C. ORIZONT S.A. specializată în producții metalice, S.C. EFEDRA S.A. în producția de mobilă și S.C. CERAMUS S.A. — fabrică de cărămidă.

Zona industrială de sud este reprezentată de extracțiile de lignit din bazinul carbonifer cuprins între Valea Argeșelului (est) și Valea Slănicului (vest), cu exploatări în carieră (Aninoasa, Costești) și în subteran. Industria extractivă este o ramură de veche tradiție inițiată îintre anii 1891 – 1908 de mici proprietari individuali, urmând ca până în anul 1948 să funcționeze în domeniu câteva societăți anonime capitaliste.

Zona industrială centrală este reprezentată de mici întreprinderi din cadrul industriei ușoare și alimentare (textile, tricotaje, confecții, produse alimentare), dispersate în vatra orașului, fără a forma concentrări industriale propriu-zise.

Celelalte localități care alcătuiesc zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara sunt influențate de industrii precum cea a materialelor de construcții (Dâmbovicioara, Dragoslavele, Albești), acolo unde sunt cantonate rezervele de calcar, industria de exploatare și prelucrare a lemnului ( la Voinești) și industria textilă ( filiala de lână de la Cetățeni, care acum nu mai este în stare de funcțiune).

Rolul căilor de comunicații

Datorită poziției zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara într-o regiune de tranzit, căile de comunicații au capătată o importanță deosebită. Căile de comunicație au asigurat întotdeauna legăturile de ordin economic, politic, comercial, tehnico-știintific și cultural între toate regiunile țării, conditionând progresul național în orice domeniu de activitate. Căile de comunicație și transportul, pe lângă menținerea unei legături permanente între regiuni, au participat la modificarea peisajul geografic și au participat la stimularea dezvoltării așezărilor umane. Evoluția drumurilor, încă din vremurile străvechi, a căpătat o deosebită funcție strategică, dar și comercială. De la folosirea meleagurilor zonei ca locuri de schimb al produselor sau ca puncte de popas la intrarea sau ieșirea în zona montană, căile de comunicații au dobândit un caracter complex, cele mai importante desfășurându-se în jurul Râul Târgului și a râului Dâmbovița.

În definirea funcției drumurilor comerciale din zonă, cel mai important criteriu este cel legat de participarea acestora la pătrunderea culturii Europei Occidentale, raportul circulație – schimburi – habitat având o deosebită influență în evoluția rețelei de așezări.

Pe toată perioada secolului al XIX-lea și până în prezent, se evidențiază un proces continuu de îmbunătățire, ramificare și diversificare a căilor de comunicație, incluse perfect în componenta socio-economică a localităților. În zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara, se impune o intensitatea a dotării teritoriului cu infrastructuri de transport, diversitatea și calitatea acestora, la fel ca varietatea și complementaritatea serviciilor oferite, în vederea integrării spațiului muscelean într-un model de dezvoltare durabilă și trainică.

Desfășurarea arterelor principale ale zonei a fost determinată de direcția culoarelor de vale și a depresiunii. Aceste drumuri principale (drumul național 73) constituie puncte de plecare a drumurilor secundare, care duc spre așezările rurale sau punctele de exploatare a lemnului, calcarului etc. Șoselele și calea ferată, sunt orientate pe direcția nord-sud, ca urmare a intensificării legăturilor cu Transilvania. Căile de comunicație s-au îmbunătățit după sfârșitul secolului al XIX-lea, având loc modernizarea drumurilor rutiere și îmbunătățirea condițiilor de circulație pe direcția est-vest, paralel cu Râul Târgului. În prezent, rețeaua rutieră este formată din drumuri publice de diferite categorii (drumuri naționale, județene, comunale), a căror însușire în vederea echipări teritoriului cu drumuri și căi de acces este redată de accesibilatea așezărilor și dezvoltarea drumurilor modernizate, aceștia fiind indicatori specifici.

Având în vedere particularitățile reliefului, acesta oferind un grad mare de accesibilitate, în zona Câmpulung Muscel – Dâmboviciara există o intensitate mare a echipării teritoriului din punctul de vedere al desfășurării rețelelor de comunicații. Cea mai mare dezvoltare a acestora se găsește, în special, pe culoarele largi ale Râului Târgului și afluenților principali (Bratia și Argeșel) și pe culoarele râului Dâmbovița.

CAPITOLUL 4. POTENȚIALUL TURISTIC AL ZONEI CÂMPULUNG MUSCEL – DÂMBOVICIOARA

Turismul, prin componența sa extrem de complexă, are importante implicații în multe domenii de activitate, precum cele economice, sociale, culturale, sportive, de mediu etc., iar semnificația sa reală și exactă rămâne aproape imposibil de determinat valoarea sa și, deci, dificil de apreciat prin termeni comparabili.

Pentru dezvolatarea turismului în teritoriu sunt necesare și dependente calitatea mediului și, implicit, a resurselor sale, dar și valențele antropice, acestea determinând realizărea unor activități turistice durabile și, implicit, de calitate. Astfel, asigurarea cadrului potrivit pentru desfășurarea activităților turistice este condiționată de protejarea și ocrotirea tuturor componentelor peisajului geografic, conservarea monumentelor istorice, de artă și arhitectură, păstrarea și revitalizarea unor vechi tradiții etnofolclorice.

În turism există două categorii de relații sau conduite: materiale, care se petrec atunci când turiștii aleg anumite servicii plătite, și imateriale (intangibile), determinate de contactul turiștilor cu populația locală, cu civilizația, cultura, tradițiile, instituțiile publice din regiunea vizitată.

Pornind de la aceste idei, este clar faptul că turismul trebuie să fie definit în strânsă legătură cu relațiile complexe care se realizează între turist și zona de destinație, dar și între turist și diferitele laturi și aspecte ale vieții publice locale (culturale, sociale, politice, economice). Turismul antrenează un circuit de valori greu de cuantificat, valorifică superior potențialul natural și antropic al unei regiuni, înavuțindu-l continuu, mulțumind și satisfăcând numeroase motivații umane.

Turismul are o importantă contribuție în planul valorificării resurselor locale, acesta aflându-se în raport direct cu prezența resurselor turistice naturale sau antropice, asemănându-se sub acestă înfățișare, cu industria extractivă sau agricultura. Există o strânsă legătură între localizarea resurselor specifice și dezvoltarea turismului, între multitudinea de resurse și formele de turism ce se pot desfășura.

Potențialul turistic este alcătuit, într-o percepție economico-geografică, din resurse turistice naturale și antropice, care valorificarea conținutului și a specificului, reprezintă punct de atracție demne pentru vizitare, ce stau la baza apariției, realizării și comercializării produselor turistice. Cadrul natural de un colorit incomparabil, monumentele și relicvele populațiilor de mult apuse, amplificate de falnice realizări contemporane, poziția geografică prielnică, accesibilitatea deosebită, se constituie într-un redutabil patrimoniu turistic, intrat în circuitul turisic național anterior. Farmecul aparte al acestei zone este este dat de peisajul plăsmuit într-o manieră armonioasă, în care relieful variat s-a croit parcă după măsura umană.

În completarea elementelor cadrului natural, așezările omenești, permanente și sezoniere, înșirate pe lungul văilor sau răsfirate pe plaiurile mai înalte aduc o notă aparte, creionând tabloul perfect al zonei. Seculara tradiție și valorificare a resurselor naturale a generat o conviețuire strânsă între om și mediu, determinând apariția unor așezări temporare de tipul celor pastorale, forestiere, cinegetice și turistice, care înțesesc această zonă. De exemplu, în sectorul montan, s-a conturat un neaoș model economic agropastoral, dar și turistic, prin îmbinarea unor străvechi meșteșuguri cu activitățile moderne.

4.1. Potențialul natural în contextul valorificării turistice

Bucurându-se de un climat favorabil practicării turismului pe tot parcursul anului, zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara este dotată cu un potențial turistic de excepție. Aici se încadrează multiple și spectaculoase forme de relief, înzestrată cu o floră și faună, bogată, încărcată cu numeroase monumente istorice, de artă și arhitectură. Zona are posibilități reale de a bucura și atinge nevoile diverselor segmente ale pieței turistice, respectiv ale cererii turistice.

Componentele cadrului natural au un rol deosebit în dezvoltarea turismului, ele participând influențând această evoluție prin următoarele elemente: valoarea peisagistică (datorită peisajului alpin deosebit din bazinul superior al Râului Târgului) favorizând drumeția montană; existența unor condiții naturale (stratul de zăpadă, oglinzile de apă, resursele cinegetice etc.) care generează forme de turism specifice; rolul cognitiv al multor elemente dar, mai ales, al celor specifice (elemente floristice Și faunistice).

4.1.1. Fondul morfoturistic

Zona montană, reprezentată de munții Iezer, Piatra Craiului și Leaota, simbolizează principala atracție pentru pasionații și iubitorii muntelui și ai drumeției montane. Astfel, aceasta este un pol de atracție, care tinde sa atragă cât mai mulți iubitorii de munte.

Ridicat între cursurile superioare ale Râului Doamnei și Dâmboviței, care îl delimitează la nord, nord-vest și vest, spre culmile Făgărașului, dar și la est, către creasta Pietrei Craiului, Masivul Iezer este deținător al unui peisaj aparte, acest lucru conferindu-i oportunități deosebite de valorificare turistică.

Desfășurat pe o arie de circa 500 km², Masivul Iezer domină prin altitudine și masivitate colinele subcarpatice din sudul lor, cu care se îmbină armonios prin numeroase picioare de munte marcate prin pante și contrapante ce coboară pâna la hotarul unor localități cu un mare potențial turistic precum, Cândești, Lerești, Nămăiești.

Formele spectaculoase lăsate de glaciația cuaternară în zonele de altitudine din Munții Iezer se pot identifica pe versantul nordic al culmii Bătrâna, în căldările Boarcășului și Colților lui Andrei, începând de sub vârful Roșu (2469 m) până în dreptul Spintecăturii Păpușii, unde debușează ca un veritabil „uluc glaciar" un ultim fir al Colților. Alte urme glaciare întâlnim și pe versantul sudic al vârfului Iezerul Mare (2462 m) în zona de obârșie a pâraielor Cătunul, Iezerul și Iezerul Mare, unde ne intâmpină căldări glaciare vaste, pline de câmpuri de grohotiș, precum și clasicul uluc in formă de „U", de pe cursul pârâului Iezer, cu câteva praguri și resturi de morene, imediat sub treapta unde se adăpostește lacul glaciar Iezer.

În bazinul hidrografic al Râului Târgului, dezvoltat pe versantul sud-estic al culmii Iezerului, au fost cartografiate 15 circuri glaciare simple, suspendate la obârșia văilor Tambura, Frăcea, Bătrâna, Piscanu, Izvorul Iezerului Mare, Izvorul Iezerului și Izvorul Cățunului, sau pe Culmea Portăreasa, deasupra Văii Râușorului (Iezeru Mic).

Pe lângă elementele glaciației cuaternare, se întâlnesc microformele de relief crionival, care exercită o atracție deosebită asupra iubitorilor muntelui. Dintre acestea amintim: microdepresiunile nivale, circurile de nivație, nișele de nivație, acumulările de grohotiș, culoarele de avalanșe, formele de dezagregare cu aspect de creste (Iezerul Mare, Roșu), vârfuri piramidale (Bătrâna), curmături adânci (Spintecătura Păpușii — forma sa ovală zărindu-se de la mari depărtări, asemănător unei embleme a acestor munți).

Având o înfățișare deosebită, cu aspecte unice în geografia Carpaților, Piatra Craiului este un masiv calcaros de vârstă jurasică. Calcarele apar de cele mai multe ori răsturnate la verticală, formând șanțuri adânci și muchii înguste, în special în partea de nord – vest, dar și pe orizontală, formând pereți verticali (400-600 m). Depozitele calcaroase ajung până la baza masivului, mai exact în sud, deasupra satului Dâmbovicioara, dar și către răsărit, deasupra satelor Șirnea și Peștera, pe linia de contact cu culoarul depresionar Rucăr – Bran. În alcătuirea geologică a masivului apar și conglomeratele calcaroase de vârstă jurasică, pe latura estică.

Masivul Piatra Craiului are un potențial turistic uriaș, care ar putea crește prin îmbinarea armonioasă dintre elementele cadrului natural și turismul cultural. Fluxul turistic ar evolua datorită accesibilității acestui masiv, care este foarte ușoara, cele mai preferate puncte de acces către munte sunt prin localitățile Dâmbovicioara și Rucăr, localități limitrofe ale masivului. Munții Piatra Craiului se înscriu printre locurile despre care se vorbește foarte mult, fiind dați ca exemplu de complexitate și dificultate alpină, dar despre care se știe practic prea puțin și nu se pune accent pe potențialul turistic cu adevărat impresionant pe care îl au. Poziționarea lor aproximativ în centrul Româmiei reprezintă un mare avantaj din punct de vedere al accesibilității. Individualizarea crestei calcarose, cea mai lungă (25 km) și mai înaltă (peste 2000 m) din România, oferă numeroase provocări turiștilor.

Principalele activități practicate de turiști sunt cele de agrement, urmate de camping, picnicking, drumeții, ciclism și speoturism. Există o oferta diversificată a pachetelor turistice complete, care ar atrage turisti în alte directii cum ar fi: turismul ecvestru, de aventură, tematic, cultură, turism de fotografie.

Situați în partea de nord-est a zonei analizate, Munții Piatra Craiului aduc prin formațiunile calcaroase o contribuție esențială la potențialul turistic al zonei montane. Aici sunt cantonate importante obiective turitice de natură carstică, precum peșterile și cheile, care constituie puncte de atracție pentru turiștii pasionați de formele și elementele cadrului natural.

În zona studiată, relieful carstic este destul de dezvoltat, pe calcare mezozoice și este răspândit în arealul văii Dâmboviței, dar cu o mai mare amploare în jurul microdepresiunii Podu Dâmboviței, Cheile Mici la pătrunderea râului în depresiunea Podu Dâmboviței, Cheile Mari sau de Jos, între localitatea Podu Damboviței și localitatea Rucăr.

Pârâul Dâmbovicioara este cel care a participat la formarea Cheilor Dâmbovicioarei, săpând în formațiunile calcaroase ale Masivului Piatra Craiului, iar unele dintre cele mai spectaculoase, săpate de Dâmbovița, dar de această dată în conglomerate cretacice, sunt Cheile de la Cetățuia.

Dintre peșterile aflat în zonă, cea mai spectaculoasă este Peștera Dâmbovicioara, aflată pe valea cu același nume, în amonte de satul Dâmbovicioara. Acesta este una dintre cele mai vizitate peșteri din Muntenia, după Peștera Ialomiței, situată într-o zonă cu circulație turistică. De asemenea, peștera Dâmbovicioara, unul dintre puținele fenomene carstice remarcate într-un act artistic, aceasta fiind captat în tabloul ,,Peștera Dâmbovicioarei” de Nicolae Grigorescu.

Accesul către peșteră se realizează pe un drum fascinant, ce duce către cabana Brusturet, la un km nord de satul Dâmbovicioara. Acest traseu strabate cheile Dâmbovicioarei, cunoscute pentru frumusețea lor, peisajul fiind rupt dintr-o poveste. Acesta are 5 km lungime, oferind, pentru amatorii mersului pe jos, o experiență foarte plăcută.

Traseul destinat vizitatorilor are aproximativ 250 m și este săpat în calcare jurasice. Peștera nu este amenajată în întregime, lungimea singurei galerii fiind de aproximativ 560 m. Pentru accesul în totalitate, trebuie depusă o cerere la primăria comunei Dâmbovicioara, prin care se solicită vizitarea întregii peșteri.

Legenda acestei peșteri ne vorbește de un sihastru, care, fermecat de minunăția acestor locuri, a ales peștera Dâmbovicioara drept adăpost.

În peșteră există, pentru amintirea eremitului, denumiri ale formațiunilor calcaroase, care erau legate de viața și activitățile acestuia, precum Salonul, Cuptoarele Pustnicului, Altarul, Patul, Hornurile sau Biblioteca.

O altă peșteră din arealul studiat este Peștera Urșilor, cunoscută și sub numele de Peștera Colțul Surpat. Aceasta este situată pe Cheile superioare ale Dâmboviței, la o distanță de 2 km față de localitatea Podul Dâmboviței. La 300 m după intrarea în Cheile de Sus ale Dâmboviței, în versantul drept al Masivului Piatra Craiului, pornește o potecă amenajată, cu balustrade și trepte ce conduc, după un urcuș de aproximativ 20 m , la intrarea în peșteră aflată la o altitudine de 850 m.

Drumul care duce până la peșteră, în sus pe valea Dâmboviței, este unul forestier. Peștera nu este foarte cunoscută, fiind destul de rar inclusă în activitățile turistice desfășuate în aceasta zonă, astfel, atragerea de fonduri fiind indispensabilă îmbunătățirii și amenajării acesteia în vederea dezvoltării activităților de vizitare. Datorită faptului că peșteraeste uscată, spațioasă și suborizontală, aceasta se poate vizita în orice anotimp și cu orice echipament, vizitarea durând timp de o oră.

După intrare, pătrundem într-o galerie spațioasă numitp Galeria Largă. După 130 m, aceasta se desface în două ramuri, Galeria cu Șan, în dreapta și Galeria cu Nisip, în stânga. Lungimea totală a peșterii este de 370 m și în momentul de față aceasta este fosilă.

Intens fragmentat, relieful Leaotei se prezintă ca o însumare de plaiuri alpine cu suprafețe de nivelare aidomă unor poduri suspendate, fără forme îndrăznețe. Spinările sale sunt largi și rotunjite, cu povârnișuri moderat înclinate. Suprafața ocupată de culmile Leaotei este mai întinsă decât cea a Bucegilor propriu-ziși, iar altitudinea lor maximă se afla la 2133 m (vârful Leaota), ce este situat în centrul masivului și constituie nodul orohidrografic cel mai important. Munții Leaota dețin un potențial turistic natural excepțional, oferind turiștilor multe posibilități de practicare ale unor sporturi sau activități specifice, precum drumeția, mountain bike, schi de tură, escaladă, canyoning, speologie. Aceasta diversitate a activităților este datorată culmilor sale domoale, străbătute de numeroase drumuri pastorale, respectiv sectoarele de chei de pe cursurile râurilor Dâmbovița, Ghimbav, Urdărița, Rudărița, Orăția.

Pe picioarele de munte, cu lungimi de câțiva kilometri și pante de diferite înclinații, pot fi amenajate pârtii de schi și săniuș, acest lucru fiind favorizat de configurația reliefului, dar și căderea timpurie din abundență a zăpezii și persistența stratului de zapadă, astfel se putându-se practica sporturilor de iarnă. Acest potențial nu este încă valorificat la adevărata sa valoare, în prezent existând doar o pârtie de schi amenajată la Mățău – Chilii (1017m), situată la 5 km de municipiul Câmpulung, pe teritoriul administrativ al comunei Mioarele. Ocupă o suprafață de 2 ha, având o lungime de circa un kilometru, lățime medie de 45 m, diferență de nivel aproximativ 60 m, înclinație de 17º și grad scăzut de dificultate, ceea ce o face să fie atractivă, mai ales pentru schiorii începători, precum și pentru copii. Pârtia este dotată cu un teleschi având capacitatea de 720 persoane/oră, 3 tunuri de zăpadă, 2 mașini pentru tasarea zăpezii, un centru de închiriere a echipamentului necesar (echipament de schi, săniuțe) și parcare.

Pârtia de schi este destinată începătorilor, dar si entuziaștilor schiului, devenind în scurt timp principala modalitate de petrecere a timpului liber în anotimpul alb pentru turiștii venți special pentru a schia într-un decor pitoresc. Situată pe dealul Mățău, pârtia oferă o frumoasă panoramă asupra orașului Câmpulung și a Munților Iezer-Păpușa.

4.1.2. Resursele climatice și hidrografice

În tabloul montan din zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara, elementele reliefului se leagă în mod armonios cu elementele hidrografice și climatice, determinând, astfel, dezvoltarea unor resurse turistice impresionante, acestea fiind generatoare de forme de turism.

Râul Târgului și afluenții săi (Cuca, Bătrâna, Râușor, etc.), Dâmbovița și Dâmbovicioara se identifică cu un potențial turistic ridicat, atât prin peisajul fluviatil creat, prin acțiunea acestora asupra calcarelor, determinând formarea peșterilor, dar și prin posibilitățile pe care le oferă amatorilor de pescuit.

La nivelul arealului depresiunii Câmpulung, elementele de climă care au cea mai mare influență asupra derulării activităților turistice sunt nebulozitatea și cantitatea de precipitații atmosferice. Manifestarea celorlalți parametri climatici, precum radiația solară, regimul termic al aerului, vântul , nu sunt considerate obstacole esențiale în desfășurarea activităților turistice, decât în anumite situații. De exemplu, precipitațiile și temperaturile scăzute, vântul puternic ș.a.

Climatul impune desfășurarea activităților recreative generând “atmosfera” favorabilă sau nefavorabilă actului recreativ catalizând sau dimpotrivă inhibând derularea acestuia. (Boboc Luminița Ștefania, 2015)

În ceea ce privește valoarea medie anuală a precipitațiilor existente la contactul cu zona montană, aceasta atinge 1200 – 1300 mm, din care aproximativ 50% sunt solide, numărul zilelor cu zăpadă depășind 80 – 90 zile pe an. Ninsorile au loc începând cu luna octombrie și durează până în luna mai, rezultând o medie anuală de 180 – 220 zile cu strat de zăpadă la sol, ceea ce constitue un beneficiu în dezvoltarea actvităților turistice destinate sporturilor de iarnă.

Datorită acestei caracteristici climatice, râurile primesc cantități importante de apă, producând debite însemnate, dar și constante. Climatul recreativ de dealuri, slujește la practicarea diferitelor forme de turism care se pot derula pe tot parcursul anului, cu intensitate mai mare în anotimpul călduros.

Fluxul turistic este nuanțat în funcție de înfățișare malurilor, cele joase fiind căutate de persoanele care preferă turismul de weekend, iar cele înalte încântă turiștii care preferă drumețiile. Cele mai semnificative exemple în acest sens sunt sectorul denumit „la chei", pe valea Râușorului, cu maluri înalte, la aproximativ 3 m în amonte de confluența sa cu Râul Târgului, amenajarea hidrotehnică din punctul Râușor a imbogățit și mai mult zestrea turistică a zonei, sporindu-i atractivitatea; barajul și lacul Pecineagu de pe valea Dâmboviței, reprezintă un loc al relaxării, de o frumusețe deosebită, care îți va da sentimentul acela de început de lume, de vacanță.

Lacurile glaciare, așezate organic în peisajul montan al zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara, reprezintă, remarcabile obiective turistice. Cel mai reprezentativ lac glaciar din zonă este lacul Iezer, situat la 2130 m altitudine, la poalele masivului cu același nume. Cu o limpezime asemenea cristalului și cu o răceala de gheață a apelor sale, lacul este deține un adevărat mister, potrivit căreia nu se poate afla niciodată adevărata adâncime a lacului.

O poveste culeasă de C.Rădulescu Codin spune că „un bătrân cioban a încercat să afle adevărata adâncime a lacului împletind o funie din toată lâna strânsă de la oi într-o vară, legând de ea un burduf cu bolovani, a aruncat-o în apa lacului fără să reușească a ajunge la fund. Simțindu-și sfârșitul aproape, a lăsat cu limbă de moarte celor trei feciori ai săi să mai facă o funie, astfel ca prelungind pe prima, să afle fundul lacului. Dar feciorii nu i-au îndeplinit dorința, vânzând prima funie unui călător. Blestemul părintesc i-a ajuns, toți trei murind de moarte năprasnică, iar oile lor s-au înecat în lac, aruncate de un vârtej”.

Alături de un climat propice desfășurării diferitelor tipuri de turism, prezența izvoarelor minerale, care au însușiri curative, pot alcătui premise pentru redresarea balneoturimului. Așadar, în zona studiată există izvoare minerale, care au fost descoperite timpuriu, astfel prezența acestora influențând dezvoltarea balneoturismului încă de la începutul secolului al XIX-lea.

Băile Kretzulescu din Câmpulung, sunt dovada practicării acestui tip de turism, fiind înființate de medicul Nicolae Kretzulescu, ca urmare a descoperirii în acest loc a unor izvoare cu mineralizare redusă. Ansamblul clădirilor, care cu timpul au suferit modificări drastice, a fost ridicat între anii1897 și 1905. Incinta de tip piațetă includea stabilimentul alcătuit din două clădiri principale, care comunicau printr-o galerie exterioară din lemn, cladirile anexe și un bazin pentru băi reci. Tratamentele de balneofizioterapie efectuate în spații special amenajate cu aparatură și instalații la nivelul european din acele vremuri, erau destinate, în principal, bolnavilor astmatici, cei cu afecțiuni renale și cardiace sau cei cu boli de stomac.

Valoarea terapeutică a apelor minerale, condițiile climatice, așezarea geografică, imaginea și istoria orașului au contribuit din plin la declararea Câmpulungului drept stațiune climaterică, în 10 februarie 1925, prin Înaltul Decret Regal numărul 411. Documente oficiale păstrate la Arhivele Naționale Argeș, fotografii și consemnări ale unor personalități precum C.Rădulescu Codin, Alexandru Vlahuță, Camil Petrescu, Tudor Mușatescu, atestă faima orașului-stațiune comparat cu ale stațiuni din Europa, precum Davos, Evian, Reichenal, Winternit sau Viena.

Băile Kretzulescu, în prezent, sunt abandonate, deși se înscriu pe lista monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice din România, din anul 2004. Se are în vedere un proiect de reabilitare și introducere în circuitul turistic, iar autorităților locale ar trebui sa își focalizeze căt mai mult atenția asupra acestora, deoarece înca există materie primă pentru dezvoltarea unei astfel de amenjări.

În localitatea Bughea de Sus, izvoarele minerale au fost descoperite de timpuriu, fiind puse în valoare în anul 1922 de dr. Gh. Tănăsescu, acesta fiind primul medic al băilor Bughea care a stabilit recomandări concrete și reguli de tratament. Cele mai importante beneficii le-a avut în timpul comunismului, atunci când băile au fost modernizate construindu-se cabine, instalații de captat și încălzit apa, și locuri de cazare. După revoluția din decembrie 1989, turismul balnear a înregistrat un regres semnificativ, iar activitățile balneare au scăzut drastic. Datorită potențialului imens pe care-1 prezintă, localitatea Bughea de Sus ar putea constitui, în viitor, un punct de atractie semnificativ pentru turiștii care practica acest tip de turism, putând fi considerat un motiv de redresare a turismului local. Statțiunea se încadrează în grupa stațiunilor balneoturistice de importanță zonală și locală (în intervalul 1.49-1.00, conform clasificării ICT, Ministerul Turismului, 1993).

4.1.3. Fondul turistic biogeografic și ariile protejate

În spațiului biogeografic analizat, există o diversitate pedoclimatică și hidrologică, care a determinat apariția și instalarea unor diferite tipuri de ecosisteme terestre și acvatice (deal, munte, lacuri, cursuri de apă, zone umede, ș.a.). Vegetația, componenta de bază a peisajului și factor important de susținere a turismului de recreere și agrement, este răspândit pe toata suprafața arealului, dar etajat, de la foioase, până la ierburile specifice etajului alpin. Deținând, în același timp, o importanță deosebită, elementele faunistice se găsesc în strânsă legătură cu prezența vegetației, astfel manifestând interes pentru dezvoltarea activităților de turism cinegetic, științific, sportiv și recreativ.

Existența interesului asupra elementelor floristice și faunistice, zona montană, din arealul studiat, devine punct de atracție atât pentru specialiști, cât și pentru iubitorii de natură, de verde, de frumos. Dintre aceste specii floristice amintim: smârdanul (Rhododendron kotschy), coacăzul (Ribes), element balcano – pontic, saschiul (Vaccinium vitis idaea), element panono – pontic , micsandra sălbatică (Erysimum officinalis), element pontico – mediteranean, zâmbrul (Pinus cembra), relictă glaciară cu înalțimi ce depășesc 15 m și diametru de peste 30 cm aflat în valea glaciară a Iezerului, argințica (Dryas octopetala), în mlaștinile din circul Iezerului, garofița Pietrei Craiului (specie endemică pentru Piatra Craiului, care este protejată prin lege).

Fauna, prezintă elemente deosebite (ursul, lupul, vulpea, râsul, jderul, cerbul, mistrețul), constituind o importantă resursă turistică, care participă ladezvolatarea activităților în cadrul turismului cinegetic. De asemenea, prezența păstrăvului în apele repezi de la munte a dat naștere unui nou tip de turism – pescuitul sportiv. Totuși, din cauza sensibilității elementelor de faună la impactul antropic, s-au impus reguli stricte de control a activităților turistice de acest tip, determinând dezvoltarea unor tipuri de turism durabil.

Pe lângă fondul turistic biogeografic, o importanță deosebită o au și rezervațiile monumentele naturii. Dintre acestea, deosebim rezervația geologică și paleogeografică cu calcar numulitic de la Albești, situată în partea de vest a orașului Câmpulung. Primul sector include peste 80 de blocuri de granit, ce ocupă o suprafață de 250 m², cu dimensiuni diferite și cu o culoare roz. La aproximativ 2 km de primul sector se află calcarele , sector sunit „Piatra de la Albești”, reprezentate de un calcar rar, de cca. 15 m grosime, având două straturi (în stratul superior se află stratul de calcar pur, de culoare roșiatică). In cele două straturi de calcar s-au identificat diverse resturi fosile ale unor nevertebrate și vertebrate (asemănători cu dinții unui rechin fosil).

Înca din cele mai vechi timpuri, piatra de Albești a fost prelucrată, romanii fiind primii care au utilizat depozitele pentru ridicarea cladirilor, continuând să fie folosită și în timpurile moderne la construcția sau decorarea multor edificii importante din țară, precum Castrul Roman Jidova, Bărăția, mânăstirile NegruVodă, Cozia, Curtea de Argeș, palatele Mogoșoaia, Potlogi, Peleș, Arcul de Triumf, Palatul Presei Libere, Palatul Parlamentului (Casa Poporului), Banca Națională, multe alte sedii de instituții, biserici sau case particulare cu precădere din Câmpulung.

Rezervația fosiliferă de la Suslănești (comuna Mioarele), situată pe valea Argeșelului, la 6 km de orașul Câmpulung, pe dealul Hobaia , și ocupă o suprafață de cca. 1 ha. În fundament s-a conservat o bogată faună de pești fosili reprezentând 29 de specii, dintre care 13 identificate numai în acest areal.

Parcul dendrologic de la Mihăiești este o amenajare peisagistică de excepție, acesta fiind opera inițiatorului de rezervații naturale naționale, inginer Iuliu Moldovan. Parcul se află la 20 km sud de orașul Câmpulung și ocupă o suprafață de aproximativ 60 ha. În cadrul acestui parc au fost plantate diverse specii forestiere autohtone și exotice, cum ar fi: bradul de Caucaz, , pinul strob, stejarul roșu, gingo, chiparosul de California, ienupărul de Virginia, arborele lalea, arborele de plută, unii arbori având un diametru de peste 40 cm și înălțimi de 30 m. Dintre speciile autohtone predomină stejarul pedunculat, frasinul, gorunul, cireșul, mesteacănul, ulmul, pinul mălinul, castanul, tisa etc.

Microrelieful carstic de la Cetățeni, din extremitatea sudică a munților Leaota, este o rezervație geologică și geomorfologică, care se află pe valea Dâmboviței, în strate de conglomerate în care eroziunea a creat un microrelief cu vârfuri ascuțite, coloane, babe la baza cărora blocurile dezagregate alcătuiesc o poală de grohotișuri ce ajung uneori în albia râului. Pe cea mai frumoasă crestă din această rezervație, pe stânga văii Dâmbovița, se află schitul Negru Vodă.

Pe teritoriul zonei analizate se întinde jumătatea sudică a Parcului Național Piatra Craiului, mai precis, partea argeșeană a acestuia. Lama de calcar a masivului oferă la tot pasul, celui ce se încumetă să o străbată, peisaje pe care nu le întâlnești în nicio altă parte a țării. Parcul Național Piatra Craiului are o suprafață totală de 20.183 ha, din care 4042 ha rezervație științifică, 8451 ha zona tampon și 7690 ha zona preparc. În constituția petrografică a masivului participă depozite de natură calcaroasă, în care apele au săpat văi înguste sub formă de chei; peștera Dâmbovicioara și alte tipuri de roci, acolo unde valea se lărgeste. Structura geologică a substratului, configurația reliefului, marea amplitudine altitudinală realizată (în plan) pe distanță mică (780 m la Podul Dâmboviței și 2239 m la vârful „La Om") , așezarea geografică a masivului la contactul dintre Carpații Meridionali și cei Orientali, asociați cu factorii pedoclimatici ce decurg din acestea, au determinat instalarea în această zonă a unei flore și vegetații deosebit de bogate, variate și interesante.

Condițiile naturale amintite mai sus au favorizat răspândirea unui număr foarte mare de specii de proveniență fitogeografică foarte diferită (europene, circumpolare, alpine, balcanice, mediteraneene). Pe Iângă aceste elemente, Valea Dâmbovicioarei și îndeosebi masivul în sine adăpostesc un număr apreciabil de specii endemice (53 de specii), aproximativ 41% din totalul endemitelor ce se cunosc pe teritoriul țării noastre. lată câteva dintre acestea: omagul (Aconitum moldavicum), căldărușa (Aquilegia transsilvanica), cornuț (Cerastium arvense ssp. calcicolum), garofita albă (Dianthus kitaibelii ssp. spiculifollus), crucea voinicului (Hepatica transsilyanica), piciorul cocoșului (Ranunculus carpaticus), macul galben (Papaver pyrenaicurn, ssp. corona-sancti-stephani), flămânzica (Draba kotschyi), colțișorul (Thymus comosus), clopoței (Campanula carpatica), ochii șoricelului (Saxifraga demissa), micsandrele sălbatice (Erysimum transsilvanicum), iar două specii endemice – garofița Pietrei Craiului (Dianthus callizonus) și Primula baumgarteniana – se întâlnesc numai pe stâncile calcaroase ale acestui masiv. Este interesant și faptul că, dintre puținele specii de plante ocrotite prin lege în țara noastră, mai mult de jumătate se află în acest masiv, și anume: floarea de colț (Leontopodium alpinum), ghințura galbenă (Gentiana lutea), bulbucii de munte (Trollius europaeus), smârdarul (Rhododendron myrtifolium), garofița Pietrei Craiului (Dianthus callizonus).Parcul național este considerat un adevărat „leagăn endemic” al florei carpatine, ce va încânta toți turiștii pasionați de natură. Masivul Piatra Craiului este unul dintre cei mai impozanți ai Carpaților românești.

4.2. Potențialul turistic antropic

Zestrea turistică antropică, spre deosebire de resursele spectaculoase ce aparțin cadrului natural și care sunt considerate un dar al naturii, reprezintă totalitatea elementelor cu funcție recreativă, făurite de către om. Resursele turistice antropice strâng laolaltă o gamă largă de produse care pot fi grupate:

resurse turistice cultural-istorice (vestigii arheologice, monumente de cult, monumente comemorative, muzee, monumente de arhitectură) – concentrate prioritar în orașul Câmpulung;

resurse turistice socio-demografice (obiective etno-culturale și etno-folclorice) – multe dintre așezările rurale fiind păstrătoare ale acestor neprețuite valori spirituale românești.

Datorită concentrării mari a obiectivelor turistice de factură culturală, Câmpulung, a devenit, pe parcursul anilor, un adevărat nod de convergență a fluxurilor turistice. Astfel, orașul, a beneficiat de o importantă dezvoltare a infrastructurii tehnico-edilitare, venind în întâmpinarea turiștilor cu diverse mijloace de acomodare. Legăturile facile cu așezările din zonele limitrofe ale orașului, existența mijloacelor de inforrnare și comunicare, situează spațiul urban într-un punct de sprijin pentru turismul cultural al zonei.

În orașul Câmpulung, turismul este condiționat de trei mari categorii de premise:

fondul turistic – format din totalitatea factorilor de atracție, precum monumentele de arhitectură, ansamblurile de cult, monumentele istorice și comemorative, colecțiile muzeistice;

factorul uman – care iși exprimă dorința pentru practicarea unei forme de turism specifice, în funcție de nevoile socio-culturale, dar și de posibilitățile materiale pe care le posedă;

baza tehnico-materială – care vine în satisfacerea cerințelor turistice, atât ale localinicilor, cât și ale turiștilor, aici fiind incluse dotările și serviciile turistice pentru cazare, alimentație publică, sport, distracție, recreere, dotările comerciale și alte servicii publice.

Elementele care participă la valorificarea spațiului turistic urban sunt concentrate în centrul orașului. Acestea redau o ambianță caracteristică vechiului oraș Câmpulung, având o inestimabilă valoare arhitecturală, culturală, istorică sau religioasă. Cel mai important traseu se regăsește de-a lungul axului central, în inima orașului, reprezentat de bulevardul „Pardon". Acesta este pentru Câmpulung „inima, respirația și viața orașului, loc de intersecție al trecătorilor dintr-o extremitate într-alta, martor al tuturor evenimentelor publice sau particulare, de la naștere și până la inmormântare, izvor al tuturor știrilor, mai mult sau mai puțin adevărate, și mai ales loc predilect de promenadă pentru cetățenii de toate vârstele și sexele, localnici sau sezonieri".

Pe lângă importanța turistică inestimabilă a orașului Câmpulung, celelalte așezări, care alcătuiesc zona, sunt cunoscute, în special, pentru valorile etno-folclorice și etno-culturale. Odată pășit pe tărâmurile acestor localități, veți pătrunde într-o poveste unică, în care tradiționalul capătă o însușire aparte, fiind considerată dovada unei permanente locuirii.

4.2.1. Resursele turistice cultural – istorice

Această categorie de resurse turistice se impune prin valoarea estetică, cognitivă și educativă. Între componentele cultural – istorice se înscriu cele mai reprezentative: vestigiile arheologice, monumentele de cult, monumentele comemorative și muzeele.

A. Vestigiile arheologice. Spațiul aferent zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara a cunoscut o timpurie umanizare. Cercetările arheologice au scos la iveală mărturii de cultură materială și spirituală din perioada bronzului (1700-1600 î.H., în sudul orașului Câmpulungul), din prima epocă a fierului (sec VII î.H., aria mânăstirii Negru Vodă), din perioada geto-dacică (sec II î.H. – sec I d.H. în sudul și sud-vestul orașului, la Bughea de Sus și Cetățeni) și cea romană (castrul de piatra de la Jidova cel mai mare din cuprinsul limesului transalutanus).

Situl geto-dacic Cetățeni a fost remarcat de către C.D.Aricescu încă din anul 1855. Investigațiile arheologice s-au realizat în mai multe etape, începând cu anul 1876. Datorită acestor activități de descoperire a dovezilor locuirii dacice, au fost scoase la lumină fragmente ceramice și monede, care indică legăturile comeciale cu așezările de pe malul Mării Negre. Câteva din piesele recoltate sunt expuse în pronaosul bisericii Cetățuia.

În anul 2002 s-au continuat studiile pe teren, astfel au fost descoperite, pe malul stâng al Dâmboviței, fragmente ceramice, care permit reconstituirea unor forme specifice culturii geto-dacice, fragmente de amfore rhodiene, dovezi ale activității comeciale, obiecte de podoabă ce ajută la datarea nivelului, respectiv sfârșitul secolului II î.H. În prezent, se spune faptul că peste 30 de case din catunul de rromi (Foto nr. 13 ) se suprapun pe o mare suprafață din situl arheologic.

Castrul roman Jidova este situat în sudul orașului Câmpulung, în cartierul Pescăreasca, fiind considerat cea mai mare construcție militară de acest fel și singura din piatră, care face parte din cadrul limes transalutanus. Limesul era alcătuit dintr-un val de pământ numit Troian, iar în spatele acestuia se ridicau o serie de castre, la distanțe ce variau între 150 și 300 m. Construcția din piatră de râu ocupa o suprafață de circa 1,3 ha, având o formă dreptunghiulară, cu patru porți (praetoria – sud, principalis dextra – vest, decumana – nord, principalis sinistra – est), legate între ele de un drum interior, numit via principalis. Fiecare intrare era mărginită de câte două turnuri, colțurile porților și curtinelor erau construite din blocuri de calcar de Albești.

Turnurile interioare de apărare și cele de pe curtine aveau o formă patrulateră (unele dintre ele fiind locuite), iar cele de colț, care erau prevăzute cu platforme de luptă, aveau o formă semicirculară. Cercetările arheologice dovedesc existența unei serii de clădiri plasate în incinta sitului muzeal actual: clădirea comandamentului principia (armamentarium, basilica, sistemul de încălzire hypocaustrum), magazia de cereale horreum, locuințele soldaților hibernacula. Descoperirile cercetătorilor atestă faptul că acest loc a fost părăsit în timpul împăratului roman, Filip Arabul (244-249), și că în vecinătatea castrului a existat o așezare civilă. Dovezile existenței acestei așezări, piese și fragmente de ceramică și metal, monede, obiecte de podoabă și îmbrăcăminte, descoperite în urma săpăturilor, pot fi admirate în cadrul muzeului din interiorul castrului, precum și în Muzeul de Istorie din Câmpulung sau Muzeul Județean Argeș. Aceste obiete demonstrează continuitatea populației autohtone, în timpul și după stăpânirea romană.

B. Monumentele de cult. Această categorie include cea mai largă gamă de obiective turistice din cuprinsul zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara. Dintre lăcașele de cult, de o vechime impresionantă, merită amintite Mânăstirea Negru-Voda, Mănăstirea Nămăiești și Cetățuia Negru-Voda. Câmpulung este orașul care deține numeroase monumente de cult, două dintre ele (Complexul feudal Curtea Domneasca și Bărăția) reprezentând adevărate comori ale patrimoniului turistic românesc.

Complexul feudal Curtea Domnească se remarcă prin vestigiile sale din secolele XIV – XVIII și anume: biserica Mânăstirii „Negru Vodă" (din anii când așezarea îndeplinea funcția de cetate de scaun a Țării Românești, 1336 1369, sub voievodul Basarab I. intemeietorul), tumul-clopotniță și zidul de incintă, din secolul al XVII-lea, casa domnească, din secolele XIV – XVII și casa egumenească, din secolul al XVIII-lea. Biseric a fost realizată din piatră cioplită, pe un plan de bazilică romană,iar în anul 1628 a fost distrusă de cutrem, urmând a fi refăcută de Matei Basarab în anul 1635, atunci când voievodul i-a adăugat un puternic zid de apărare. Ulterior, în anul 1737, din cauza unei incursiuni otomane, lăcașul de cult a fost incendiat, iar zidurile au fost distruse. Forma actuală a complexului feudal este rezultatul lucărilor de restructurare efectuate între anii 1828 și 1832, sub dirijarea arhitectului Frantz Wallet.

Mănăstirea Negru Vodă, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost construită între anii 1827 și 1832 în timpul starețului Filaret Beldiman, din piatră de Albești provenită de la vechea biserică afectată puternic de incendii și cutremure.

Barăția este un fost lăcaș de cult romano-catolic, din secolele XIII-XIV, locul unde se păstrează o dovadă incontestabilă a vechimii și denurnirii orașului, respectiv lespedea funerară a contelui Laurentius de Longo Campo, unde este inscripționat “Hic sepultus est comes Laurencius de Longocampo, pie memoriae, Anno Domini MCCC” (“Aici este înmormântat comitele Laurențiu din Câmpulung, spre pioasă amintire, în anul Domnului 1300”). Textul gravat cu litere gotice pe lespedea funerară din piatră de Albești, constituie cel mai vechi document epigrafic în limba latină de pe teritoriul Țării Românești. La întemeierea bisericii Bărăției a participat comunitatea săsească din oraș, în secolul al XIII-lea. Pe parcursul timpului, lăcașul a suferit unele modificări și adăugări. Turnul clopotniței, o veritabilă emblemă pentru aceast edificiu, datează din anul 1730, și este ridicat peste un alt turn mai vechi. Datorită notorietății acestuia, turnul a fost imortalizat în diverse tablouri realizate de către pictori cunoscuți, precum Nicolae Grigorescu sau Carol Popp de Szathmáry, încă dinainte ca acesta să fie supraînălțat (la sfârșitul secolului al XIX-lea) cu un etaj pentru ceasuri și un acoperiș piramidal, care 1-a acoperit pe cel vechi din șindrilă.

Biserica Sf. Muceniță Marina, situată în nordul orașului, sub dealul Grui, este considerată a fi cea mai veche biserică din oraș, după Ansamblul Monahal Negru-Vodă. Descoperirile arheologice, alături de interpretările documentelor și a inscripțiilor, datează construcția în secolul al XV-lea, tradiția însă o plasează în secolul al XIII-lea. Cert este că existența bisericii poate fi dovedită încă din prima jumătate a secolului al XVI-lea, iar pisania pusă în 1697 arată că vechimea acesteia ar putea fi mai mare.

Biserica a suferit mai multe modificări, forma actuală conturându-se la sfârșitul secolului al XVII-lea, iar în perioada 1897-1899 construcția a fost consolidată, dar cu pictura păstrată până în prezent. În acești ani, s-au lărgit ferestrele, s-au desființat stâlpii de zid din mijloc și de sub clopotniță, s-au facut la exterior contraforturile (Foto nr. 19), s-a adăugat turla pantocratorului, s-a pardosit cu piatra de la Albești și s-a înlocuit pridvorul. Patrimoniul bisericii deține o colecție valoroasă de cărți vechi, din secolele XVII-XIX, printre care doua molifelnice, un octoih și o cazanie, iar în curtea bisericii se păstrează o cruce de piatră de la 1661-1662.

Biserica Flămânda, așezată în partea estică a orașului Câmpulung, pe Dealul Flămânda, poartă hramul "Adormirea Maicii Domnului" (foto). Legenda spune că aceste locuri i-ar fi fost atât de dragi lui Negru Voda, încât "Îmbătat de frumusețea muscelelor dimprejur (…) a zăbovit îndelung pe o culme, până a flămânzit, dar oamenii din preajma locului n-au avut cu ce să-i ostoiască foamea. Atunci s-a hotărât voievodul să îi împroprietarească printr-un hrisov, făcându-i moșneni mândri și plini de dârzenie în apărarea acelor muscele." Astfel, "Flămânda" a devenit numele dealului și așa a rămas până în prezent.

O altă asociere a numelui aparține localnicilor și este legată de cimitirul de aici (mereu "flămând", pentru că nu se mai satură să înghită morții, cum nu s-a săturat nici Negru Vodă de privit din vârful dealului, acum aproape o mie de ani), unul dintre cele mai vechi locuri funerare din Țara Moșnenilor – înscris pe Lista Monumentelor Istorice. Biserica Flămănda s-a numit inițial Schitul Mărculești după numele primului ctitor (1765) și avea o singură turlă. Între 1886 – 1890 s-a construit o nouă biserică. Cu timpul, aceasta s-a degradat și este demolată după anul 1943. Alături s-a construit actuala biserică, între anii 1941-1943 de Gh. Ștefănescu, în memoria fiicei sale, care a murit într-un accident chiarî ziua nunți.Arhitectul George Matei Cantacuzino a conceput biserica în stilul moldovenesc al Mușatinilor, iar meșteri pietrari italieni au desăvârșit construcția din blocuri de piatră albă de Albești. Biserica, cu o singură turlă, are un pridvor deschis în formă de cruce, naosul și pronaosul sunt luminate prin ferestre înalte, altarul este spatios, catapeteasma și stranile sunt sculptate în piatră de Albești. Înainte de-a se termina pictura interioară care se păstrează și astăzi, rămășițele pământești ale Margaretei Ștefănescu au fost deshumate, aduse la Câmpulung și așezate în biserica ridicată în amintirea sa, sub o lespede de mormânt, albă precum un voal de piatră.

"Flămănda este o mică mănăstire pe vărful unui deluleț în marginea Cămpulungului, de ceea parte de râu. Ce va fi fost în vechime nu știu. Dară știu, după cum mi s-a spus, că aci a fost închis Ienachiță Văcărescu poetul, de către fanarioți, pentru găndurile lui patriotice.[…] În Vârful dealului, dacă ajungi, stai și te miri ce fel de mănăstire să fie asta! Acolo nu se vede nici urmă de locuință omenească. Nici chilii de călugari, nici nimic."

Părăsind orașul Câmpulung, ajungem pe meleagurile argeșene care păstrează vie aminitirea celor mai vechi așezări din împrejurimi. În zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara

se găsesc două mănăstiri rupestre de o valoare inestimabilă: Mănăstirea Nămăiești și Mănăstirea Cetățuia Negru-Vodă.

Mănăstirea Nămăiești, aflată la 5 km nord-est de orașul Câmpulung, în satul Nămăiești, poartă hramurile „Intrarea în Biserică a Sfintei Fecioare Maria” și „Izvorul Tămăduirii” (foto 33). Lăcașul de cult se află într-o zonă cu străvechi urme istorice și de un pitoresc deosebit, ascunsă într-o strâncă, la altitudinea de 765 m.

Legendele privind întemeierea lăcașului pomenesc chiar de numele domnitorului Negru Vodă. Cea mai răspândită legendă vorbește despre un cioban poposit în aceste locuri, căruia i s-a arătat în vis Maica Domnului spunându-i “Scoăla-te, sapă sub tine și vei gasi o icoană într-o bisericuță de piatră. Aici vei face tu biserică în cinstea și slava intrării în Biserică a Sfintei Fecioare Maria, izvor de viață și de tămaduire”. Trezit din vis, ciobanul a început să sape cu și după trei zile și trei nopți a găsit o bisericuță de piatră în formă de peșteră. Icoana visată de cioban, despre care se spune ca este făcătoare de minuni, se află astăzi în biserica mănăstirii, pictura acesteia reprezintând-o pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe. Curtea mănăstirii, biserica săpată în stâncă și frumusețea locului redau un tablou de poveste, acest lucru oferindu-i lăcașului o valoare aparte. Bisericuța și chiliile așa cum apar astăzi, ridicate din cărămizi și bârne, grupate pe versantul abrupt sunt construite în spiritul arhitecturii tradiționale muscelene. (foto)

Cetățuia Negru-Vodă se află la peste 880 m altitudine, pe malul stâng al râului Dambovița, pe teritoriul administrativ al comunei Cetățeni, într-un loc cu mare încărcătură istorică și o poziție geografică deosebită. Urcușul care duce la la vechea biserică este anevoios, în special în timpul sezonului rece, dar pe de-o parte oferă turiștilor o experiență inedită. Drumul, care urcă spre biserică, este împodobit cu un sistem de cruci numerotate, dar și cu troițe unde călătorii se pot odihni sau se pot ruga. ( Foto). Vechiul lăcaș de cult rupestru, din vremea dacilor, se află într-o peșteră naturală cu lungimea de 12 m, lățimea de 4 m și înălțimea de peste 3 m. Valea Cetățuiei este presărată cu multe alte peșteri naturale sau săpate de sihaștri. Legenda spune ca însuși Zamolxis venea la monahii, pe care Strabon îi numea „umblători prin nori”, iar dovada rămasă până astăzi este silueta Cavalerului Trac dăltuit în stâncă. (Foto) Tradiția locală atribuie rolul de ctitior al schitului, voievodului Negru Vodă, însă, la restaurarea picturii în frescă, s-a descoperit că în stratul al treilea apare Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I. Conform aceleiași tradiții, pe abruptul estic ar fi existat o cetate zidită de romani, folosită apoi de Negru Vodă, în timpul năvălirilor tătarilor, ca loc de refugiu și pentru depozitarea tezaurului. Mai târziu chiliile lui Negru Vodă au fost ocupate de sihaștri, care au cioplit icoane în pereții din stâncă.

Schitul Dragoslavele este o așezare călugăească din comuna Dragoslavele, cu hramul Sfăntul Mare Mucenic Gheorghe, așezământul fiind ales ca reședință patriarhală de odihnă. Acesta a luat ființă în anul 1929, ca reședință patriarhală de odihnă pentru preoțimea musceleană, unde a construit o vilă pe care, între timp, a dăruit-o Patriarhului Miron Cristea. În anul 1949, Prea Fericitul Patriarh Justinian (1948-1977) a adus aici o biserică din lemn de la Predeal, a restaurat zidurile înconjurătoare ale parcului și cele trei case existente, pe cheltuiala sa, și a înființat Schitul Dragoslavele, care include biserica, clădirile și terenul aferent. În cadrul așezământului a funcționat o școală de căntăreți bisericești, dar astăzi nu mai funcționează, însă reședința patriarhală încă există, înfăptuindu-și rolul ei inițial.

C. Monumentele comemorative. Acestea obiective turistice de provenientă antropică, a căror construcție este legată îndeplinirea elogierii și comemorării eroilor și a unor evenimente istorice importante. În comunele din zona Muscelului există monumente dedicat eroilor neamului, care, prin lupta și străduița lor, au pus obstacol în înaintarea dușmanilor, în timpul luptelor pentru apărarea Câmpulungului din lunile octombrie – noiembrie ale anului 1916.

Cel mai grandios monument de acest fel este Mausoleul Mateiaș, situat pe versantul sudic al muntelui omonim, edificat după planurile arhitectului câmpulungean, Dumitru Ionescu Berechet, din calcare de Albești. Monumentul s-a înălțat pe parcursul a opt ani, începând cu anul 1928, lipsa fondurilor cauzând întărzierea finalizării acestui monument. După o perioadă de timp, din cauza deteriorării parțiale a monumentului, în perioada anilor 1945-1976, a fost necesară restaurarea lui, fiind redat circuitului turistic destul de târziu. În următoarea perioadă, în anii 1980-1984, monumentul a fost extins prin construirea unei terase de paradă, scările de acces, camere muzeale și basoreliefurile măiestoase, care semnifică “Pe aici nu se trece!”. Cele din urmă domină brâul monumentului, la partea superioară a acestora, într-un vas de piatră, arzând o flacără veșnică, simbolizând eterna dragoste față de patrie și dârzenia legendară a românilor. Subsolul mausoleului adăpostește osemintele a 500 de eroi ai neamului căzuți la datorie, comandanți, ofițeri superiori și, îndeosebi, soldații care au schimbat pentru o vreme plugul cu pușca pentru apărarea pământului natal. Turnul mausoleului oferă o panoramă de neuitat asupra împrejurimilor.

D. Monumente și ansambluri de arhitectură cu funcție culturală. Muzeele, prin funcția lor, aceste instituții, care au drept scop găsirea, conservarea, valorificarea și expunerea obiectelor care prezintă un interes istoric, științific sau artistic, se încadrează în grupa edificiilor culturale. Tipologia, valoarea și mărimea muzeului este strâns corelată cu posibilitățile de colectare, sistematizare și conservare ale organizatorilor. Muzeul este considerat un obiectiv de petrecere a timpului liber, având ca scop principal crearea sau menținerea unui echilibru între cultură, agrementul turiștilor și valoarea patrimoniului cultural. O viziune cuprinzătoare asupra străvechii capitale a Țării Românești și asupra meleagurilor înconjuratoare nu se poate realiza fără vizitarea celor două muzee de o importanță deosebită pentru Câmpulung: Muzeul Municipal de Istorie și Artă și Muzeul de etnografie și artă populară din Câmpulung.

Muzeul Municipal de Istorie și Artă Câmpulung este adăpostit în clădirea fostei prefecturi a Muscelului, fiind locul unde este prezentată spectaculoasa istorie a orașului Câmpulung și a împrejurimilor sale din cele mai vechi timpuri și până in prezent. Unele dintre cele mai valoroase exponate ale muzeului sunt descoperirile realizate în așezarea geto-dacică de la Cetățeni, în castrul roman Jidova, la Lerești, diverse obiecte meșteșugărești și documente din perioada medievală sau steagul județului Muscel din secolul al XIX-lea. Pe lângă secția de istorie, există și colecția de artă plastică, care cuprinde picturi, desene și sculpturi semnate de artiști celebrii, precum Th. Pașady, C. Baba, H. Catargi, N. Grigorescu, C. Baraschi, D. Mirea, N. Vermont.

Muzeul de etnografie și artă populară din Câmpulung este adăpostit într-una dintre cele mai vechi case din oraș, construită în anul 1735, care este declarată monument de arhitectură veche românească, în stil muscelean, din secolul al XVIII-lea. Ultimul proprietar al casei a fost avocatul Ghoerghe Ștefănescu, de unde și numele vilei „Gică Ștefănescu”. Din cauza deterioarării, casa a fost restaurată de către arhitectul câmpulungean Dumitru Ionescu Berechet, planul fiind premiat la Salonul Oficial de arhitectură din anul 1928. În structura muzeului sunt prezentate principalele ocupații tradiționale, interioare de casă musceleană, piese de port popular, o bogată colecție de ceramică. Toate aceste piese de-o valoare impresiunantă constituie dovadă vie a bogăției poporului muscelean, zona etnografică a zonei numărându-se printre cele mai vestite în moștenirea atât de bogată a creațiilor tipului artistic al poporului românesc. În cadrul muzeului se organizează expoziții temporare tematice, se desfășoară manifestări de specialitate în colaborare cu instituții de profil din țară și școli, pentru cunoașterea tradițiilor populare specifice muscelene.

În Câmpulung, pe lângă muzeul municipal, există un loc plin de istorie și tradiție, dar spectaculos prin prisma tematicii. Fiind inaugurat recent, în anul 2014, Muzeul Automobilului Românesc, a prins viată odată cu inițiativa familiei Hagi din Câmpulung. Pe parcursul timpului, familia a cules documente, fotografii, piese și automobile întregi, astfel că, în anul 2014, a reușit să deschidă muzeul din cartierul Apa Sărată, unde, alături de mașina ARO, se găsesc diverse modele pe patru roți, fabricate pe meleaguri românești. Mașinile expuse în cadrul muzeului prezintă o istorie desăvârșită, ca de exemplu un model ARO, care a participat la expediția românească transafricană, parcurgând 18 000 km. (Foto:)

Aproape de Mănăstirea Nămăiești, ce domină satul, se află Casa memorială „George Topârceanu” (1886-1937), locuința în care poetul și-a petrecut 8 ani din viață. O casă modestă, cu pridvor larg la etaj (Foto:), înălțată la începutul secolului al XX-lea, aceasta a fost donată de către familie în patrimoniul muzeal, în anul 1958.

Valorile memoriale expuse cuprind fotografii, scrisori adresate familiei, prietenilor și editorilor, manuscrise (Somnul iubitei – dedicat soției), documente originale sau în facsimil, volume apărute în timpul vieții (Parodii originale, Migdale amare, Scrisori fără adresă), cărți de la colegii de profesie cu dedicații, exemplare din revistele la care a colaborat (Viața Românească, Însemnări ieșene, Însemnări literare, Lumea umoristică). Statuia din bronz a poetului, ascuns printre pomi, pe a cărui soclu sunt inscripționate ultimele versuri din Balada morții, a fost ridicat în anul 1973 de către ofițerul Marius Buturoiu, în micul parc de lângă casă (Foto ). Casa memorială este locul unde veți pătrunde într-o lume a poeziei, iar cu tehnicile speciale de ghidaj oferite, lumea vă va fi presărată cu amintirile și versurile copilăriei.

Centrul orașulului Câmpulung este asemenea unui muzeu în aer liber, unde are loc o expoziție a clădirilor deosebit de valoroase din punct de vedere arhitectonic, ce au fost declarate monumente istorice. Cele mai importante instituții culturale sau administrative își au sediile în edificii spectaculoase, precum Primăria, Tribunalul, Trezoreria, Casa de cultură, școli.(Foto)

Stilul arhitectural al Primăriei orașului se remarcă printr-o discretă influență romantică, arcurile unor ferestre mici sunt frânte, ancadramentele altora sugerează portalurile gotice cu baghete încrucișate, iar în interior, unele elementele din piatră de Albești sunt cioplite cu motive de inspirație brâncovenească. Tribunalul, inaugurat în anul 1907, este singura clădire din oraș a cărei arhitectură este de inspirație neoclasică. Intrarea acestei clădiri este monumentală, prezența altoreliefurilor simbolice, care sunt susținute de patru coloane mari, redând o notă de spectaculozitate.

Desfăsurarea activităților turistice din orașul Câmpulung a fost susținută de doua obiective importante, despre care s-au speculat poveștiri în legătură cu toponimia spectaculoasă a denumirilor. “Grădina Publică nu ar fi putut exista fără Bulevardul “Pardon”. Și invers. Se spune că destinele lor, de-a lungul timpului, s-au împletit armonios. Oaza de liniște, podiumul de orchestră pentru fanfara militară, refugiu pentru pensionari și cel mai renumit amfiteatru în aer liber pentru inegalabilele serbări cu confetti, grădina a păstrat cu grijă tainice cuvinte de iubire rostite de îndrăgostiți. Încântați de ambianța oferită de muzica militară, atât localnicii cât și vizitatorii spuneau “merci”. Același “Merci” era rostit de-a lungul aleilor, de participanții la serbări, atunci când “ploi” de confetti pulverizau atmosfera, același “merci” era spus tainic de domni și domnișoare, când aveau plăcuta surpriză să primească în dar flori cu petale frumos colorate”. Mâinile tuturora se cufundă în pungile pline, și confettile sboară ca o multicoloră și pulverizată admirație de…hârtie. În urma lor, un universal „merçi” străbate de-a lungul aleelor!…”(Baciu Dumitru, 1980)

Grădina publică “Merci”(Foto), pe parcursul timpului, a suferit unele modificări, iar cele mai recente sunt între anii 1929-1932, atunci când au fost plantate noi exemplare de arbuști ornamentali, iar gardul de lemn dinspre Bulevardul Republicii a fost înlocuit cu unul din piatra de Albești.

Bulevardul “Pardon”, situat în centrul orașului, este locul de plimbare al locuitorilor. Baciu Dumitru îl descrie în publicația sa, Lumini muscelene, astfel: “proaspăt născuți, părinții i-au plimbat pe bulevard în brațe sau cu căruciorul… Copii mai măricei au alergat cu cercul sau cu trotineta pe aleile bulevardului. Ajunși la vârsta școlii, aici și-au etalat premiile, aici și-au împărtășit primele bucurii și necazuri ale vieții de elevi. Adolescent fiind, pe boulevard au schimbat pe furiș întâile priviri nevinovate. Pentru adulți, bulevardul era loc de întâlnire, unde se aflau toate noutățile, centrul și sufletul orașului”.

Toponimia vestitului bulevard are o poveste deosebită, conform căreia franțuzescul “pardon” era folosit de oamenii care se loveau cu coatele și, schițând un zâmbet amabil, probabil din falsă politețe, se scuzau, folosind această adresare. De-a lungul timpului, porecla a devenit denumirea acestei străzi, iar în ciuda încercărilor de schimbare a acesteia, “Pardon” va rămâne de nelipsit.

Fig. nr. 16. Harta obiectivelor turistice antropice din centrul orașului Câmpulung Sursa: autor

4.2.2. Resursele turistice socio-demografice.

Ocupând un loc important în cadrul zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara, resursele socio-demografice sunt legate de cultură și artă. Având elemente tradiționale și emblematice, cele mai însemnate așezări ale zonei sunt cele rurale, Dragoslavele, Rucăr și Dâmbovicioara. Pe tărâmul acestor sate, găsim o altă lume, îmbătată de obiceiuri și datini, care posedă un potențial turistic desăvârșit. Satele muscelene și-au păstrat un patrimoniu cultural prețios, alcătuit dintr-o componentă diversificată a culturii materiale și spirituale strămoșescă.

În această categorie a resurselor turistice, sunt cuprinse: obiceiuri legate de misterele vieții (nașterea, căsătoria, moartea), folclorul, portul popular, arhitectura și meșteșugurile tradiționale. Element component al culturii poporului român, arta populară se individualizează prin originalitate și unicitate, pricopsindu-se continuu pe baza unor tradiții strămoșești, înmănunchind în versuri mărețe, datini și obiceiuri, în dansul și în portul popular, în construcții țărănești ingeniozitatea, autenticul și pasiunea pentru frumos a locuitorilor, care și-au trăit viața la poalele Carpaților.

Obiceiurile populare, legate de riturile principale, trezesc interesul turistic, atât prin originalitate, cât și prin păstrarea lor aproape nealterată de-a lungul timpului. Cele legate de momentul nașterii exprimă ideea de destin, acestea fiind: masa ursitoarelor, practicile rituale de la botez, tăierea moțului, scaldele după naștere și botez. Nunta, momentul care descrie un întreg ritual prin complexul practicilor ceremoniale și rituale, devine un element de atracție impresionant. Despărțirea tinerilor de părinți și rude este însoțită de obiceiuri cum ar fi: gătitul miresei, bărbieritul mirelui, bradul de sâmbătă seara, iertăciunea. Cel din urmă obicei este unul dintre cele mai importante, acesta marcând momentul separării tinerilor miri de părinții lor, iar cuvintele pe care și le adresează sunt memorabile: mirii către părinți “Iertați-ne, cinstiți părinți, și ne blagosloviți!” și părinții către miri “Dumnezeu să vă cinstească și să vă blagoslovească!”.

Obiceiurile tradiționale, practicate cu ocazia consfințirii unei noi familii, cuprindeau străvechi rituri de fertilitate, dar care astăzi nu se mai practică, acestea fiind cunoascute doar de localnicii vârstnici: ieșitul miresei la apă, jocul găinii, dezbrăcarea miresei pe un butoi și îmbrăcarea costumului de nevastă, jocul ițelor, hora miresei, cântecul zorilor la fereastra tinerilor etc. Opus momentului de închegare a unei noi familii, despărțirea de cei dragi era însoțită de practicile tradiționale de ușurare și grăbire a morții, precum așezarea bolovanului pe pământ, folosirea drept cearceaf a pânzei în care a fost învelit bradul său de nuntă sau maslul.

Manifestările folclorice determină o altă atracție turistică de o valoarea importantă pentru localnici. Folclorul este considerat a fi cheia care deschide partea spirituală a locului, prin care turiști pot înțelege sentimente și aspirațiile poporului, a oamenilor acestor pământuri care dăinuiesc în tradiție. În zonă, ca pretutindeni în țară, Anul Nou începe cu strigarea către Bădica Traian, mărturie de credință în geneza noastră, însoțite de urările pline de belșug venite odată cu rostirea cunoscutelor versuri ale Plugușorului și Sorcovei. Jocurile populare erau organizate, în special, la căminul cultural din sat (Hora, Brâulețul), ritmurile acestora fiind mai iuți sau mai domoale. Acestea reflectă temperamentul celor care le-au făurit și le-au menșinut, îmbogățindu-le într-un mod continuu.

O altă manifestare, care se practică în Lerești sau Rucăr, este Focul lui Sumedru. Valoarea simbolică a ritualului este legată de circuitul anotimpurilor și necesitatea de curățire a spațiului, prin arderea cetinilor de brad. Specialiștii spun că obiceiul datează de pe vremea geto-dacilor. Pentru aceștia, acest conifer era considerat sacru. Religia ortodoxă apreciază numele lui Sumedru, patronul iernii pastorale, cu cel al Sfântului Mare Mucenic Dumitru de la Salonic. Sumedru și Sfântul Gheorghe împart în două anul pastoral, de la 23 aprilie la 26 octombrie, anotimpul activ, și de la 27 octombrie până la 23 aprilie, iernatul. Tradiția populară consideră că primul „încuie vara și desfrunzește codrul”, iar cel de al doilea „încuie iarna și înfrunzește codrul”.

Expresia unui simț artistic desăvârșit și rezultat al industriei casnice, care în trecut a reprezentat una dintre ocupațiile de bază (în special a femeilor), portul popular reflectă măiestria și instinctul estetic al celor care au participat la crearea și decorarea acestuia. Portul popular, pe lângă latura materială, acesta semnifică stările sufletești ale oamenilor. De exemplu, straiele de muncă se deosebesc de cele îmbăcate în zi de sărbătoare, cele din urmă fiind spectaculoase și mult mai împodobite.

Portul popular femeiesc ( foto nr.38) prezintă o linie simplă datorată fotei care înfășoară corpul de la talie în jos. Stofa țesută în război cu patru ițe, pe fond negru (rar maro,mov, albastru). Ia sau cămașa, din una sau două părți (ciupag și poale), lucrată din pânză de casă țesută din două ițe, este impodobită cu înflorituri cusute cu fir de mătare, lână sau arnici vopsit în diferite culori precum cărămiziu, negru, grena, roșu și mov, la care se adaugă fire argintii sau aurii. Piesa care dă distincție costumului este marama, podoabă fină din mătase naturală (borangic), ce acoperă capul femeilor în zilele de sărbătoare. La portul popular bărbătesc, piesa principală, cămașa, este realizată din pânză tesută în casă, poate fi cu fustă, cu barbure sau clini, aceasta din urmă fiind purtată la sărbători. Ițarii, pantaloni subțiri lucrați din pânză groasă erau purtați în sezonul călduros, iar cioarecii lucrați din postav (dimie, pânură) se îmbrăcau iarna. La acestea se adăugau chimirul (brâu lat din piele, cu buzunare ornamentat cu cusături) și în funcție de anotimp pălăria mică mocănească, cu boruri mici și calotă semisferică sau pălăria bătrânească.

În varietatea atracțiilor socio-demografice se remarcă și arhitectura populară relativ distinctă, în trecut, necesitățile de ordin economic sau cele de apărare punându-și amprenta pe configurația caselor și gospodăriilor. Arhitectura tradițională a căpătat o notă de grandoare prin utilizarea unor materiale ca: lemnul pădurilor seculare și piatra râurilor. Unele tehnici de construcție folosite în edificarea bisericilor și a curților domnești au fost preluate de meșterii țărani în construirea propriilor case. După modul de utilizare a terenurilor, configurația caselor poartă pecetea unor elemente de structură cu caracter funcțional generalizându-se construcțiile cu două nivele, cel inferior (beciul) fiind destinat depozitării produselor agricole. O ingenioasă rezolvare a extinderii spațiului se constată în cazul caselor cu foișor. Plasat asimetric sau central, foișorul permite prelungirea perimetrului beciului sporind capacitatea de depozitare. Monumentale ca proporții, casele au o "infățișare sobră, elementele de decorație integrându-se acestei caracteristici. O diversitate de decorații murale prezintă casele cu sala apărată de un parapet și înălțate pe soclu masiv de piatră.

În întreaga zonă cercetată, textilele, care joacă un rol important în decorarea interiorului unei case (Foto), au caracter unitar. Atrag atenția doua categorii de textile, și anume cele din bumbac și cele din lână. Dintre țesuturile de bumbac, cele mai utilizate sunt șervetele și carpetele. Șervetele sunt țesături înguste, relativ scurte, țesute în scop decorativ. Ele se țes în fâșie lungă, fără să se taie firele, deși există o porțiune nețesută pe unde ar trebui să fie despărțite. Aceasta numai în cazul în care fâșia , numită „șervet în fir țesut” , adică netăiat, urmează să decoreze încăperea pe toți pereții, de jur împrejur. Carpetele nu sunt altceva decât țesături obișnuite din pânză. Cusute cu fel de fel de modele de flori, aspecte de interior luate de pe vreun model tipărit, capete de copii. Denumirea acesteia este generalizată în zona Muscelului și nu poate fi confundată cu carpetele, care se așează pe jos, fiindcă acelea au denumirea de preșuri ori scoarțe, atunci când sunt executate din lână.

Între țesăturile cu care se acoperă patul sau corpul, amintim cuverturile și cergile numite „plocovițe”. Cergile provin dintr-o țesătură identică cu cea făcută pentru plocăzi din fir îndrugat, dar ele se dau numai la îngroșat, nu și la păruit. Între piesele de lână, un rol important îl joacă cele cu caracter decorativ și anume scoarța și zăvastra. Scoarța este o țesătură aleasă în război, motivele alese fiind încadrate tirmic de către anumite dungi simple sau ele însele având motive alese. Culorile sunt, de obicei, vii. Tot din lână se mai ține un fel de covoraș, numit păletar, care se pune pe peretele între ferestră și ușă, și al cărui motiv ornamental este, de obicei, „racul”.

Meșteșugurile tradiționale, ce au constituit pentru locuitorii din zonă principalele forme de utilizare economică a spațiului, cu trecerea timpului s-au transformat în elemente definitorii ale tradiției din zonă. Aspectele atractive ale acestor îndeletniciri reies din modalitatea lor de practicare, tipurile de unelte folosite (Foto), dar și schimbările care s-au produs asupra peisajului natural și influența finală a activității. De asemenea, valoarea acestora se multiplică în momentul în care ocupațiile sau meșteșugurile dau sens afirmării unor alte manifestări etno-folclorice. De exemplu, prelucrarea îndeosebi a obiceiurilor jocului și cântecului popular.

Unul dintre cele mai importante meșteșuguri este cel al țesăturilor. Datorită specificului regiunii, țesăturilor de lână sunt foarte utilizate, ceea ce a dus și la dezvoltarea unei industrii țărănești de prelucrare a lor.Instalațiile principale care sunt folosite pentru prelucrarea țesăturilor sunt urmatoarele: dârsta, piua și viitoarea.

Așadar, zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara este locul unde elementele culturale și populare se îmbină armonios cu cele ale cadrului natural, influențând puternic funcția turistică din acest arealul studiat. În urma analizei asupra resurselor care alcătuiesc patrimoniul turistic local, se observă o impresionantă grupare de componente, care redau și înscriu meleagurile muscelene în lista zonelor cu un potențial turistic natural și cultural desăvârșit.

CAPITOLUL 5. STADIUL ACTUAL DE VALORIFICARE A POTENȚIALULUI TURISTIC AL ZONEI CÂMPULUNG MUSCEL – DÂMBOVICIOARA

5.1. Repartiția și structura unităților cu funcție de cazare turistică

Bazele de cazare reprezintă vectorii fundamentali ai desfășurării actului turistic, dată fiind însușirea de bază a acestora, respectiv eficiența în plus economic. Prin intermediul acestora, se diferențiază doua componente: cea socială, declanșată de nevoia de recreere, de destindere și cea economică, aceasta fiind motivată de încasările rezultate în urma prestării unei categorii specifice de servicii. Aceste elemente conduc la conturarea fenomenului turistic în ansamblul său.

Infrastructura zonei este asimilată bazei tehnico-materiale, aceasta fiind inclusă în componenta ofertei turistice. Principala sa funcția este de a satisface cererea prin oferirea unor dotări și servicii specifice. Structurile de primire alcătuiesc, împreună cu resursele atractive și căile de transport, bazele fundamentale ce definesc turismul ca activitate umană. Serviciul turistic se prezintă ca un ansamblu de activități ca au ca obiect satisfacerea tuturor nevoilor turistului în perioada în care se deplasează și în legăturile cu acesta. O parte a activităților care dau conținut prestației turistice vizează acoperirea unor necesități obișnuite, cotidiene (odihnă, hrană), iar altele au un număr de caracteristici specifice turismului și formelor particulare de manifestare a acestuia. Serviciul turistic, prin natura sa, trebuie să asigure condiții pentru refacerea capacității de muncă, simultan cu petrecerea prăcută, și instructivă a timpului liber.

Conform Institutului Național de Statistică, structura de primire turistică cu funcție de cazare reprezintă orice construcție sau amenajare, care furnizează în mod permanent sau sezonier serviciul de cazare și alte servicii specifice pentru turiști. Cercetarea statistică nu include însă, unitățile de cazare cu o capacitate de mai puțin de cinci locuri.

În urma chestionarului aplicat la unitățile de cazare, se poate observa o evidentă concentrare a celor principale în cadrul orașului Câmpulung, iar în așezările rurale, în ultimi ani, cele mai dezvoltate structuri de cazare sunt de tipul pensiunilor turistice sau agroturistice (structurile secundare).

Astfel, în Câmpulung se află sigura unitate de cazare de tip hotel care mai funcționează, Muscelul, de 2 stele, care dispune de 88 de camere cu două paturi și un apartament, având cea mai mare capacitate din oraș (148 locuri), restaurant, terasă, sală de jocuri, punct de schimb valutar și parcare. La acest hotel se cazează, în principal, grupurile de sportivi, care vin în cantonament, dar și turiști, români și străini (4/5 persoane/an), care tranzitează zona. Prețul unei camere duble este de 110 RON și 140 RON cu mic dejun, servit la restaurantul hotelului. Starea camerelor este bună, gradul de curățenie este bun, există ascensor, organizează petreceri cu ocazia sărbătorilor, precum Revelion (800 RON/persoană) sau Crăciun (700 RON/persoană).

Făcând partea din aceeași structură, la 5 km distanță de oraș, în satul Bughea de Sus, se află Complexul Balnear Măgura, care dispune de 80 de locuri de cazare în camere de 2 și 3 paturi. Este o bază de tratament pentru afecțiuni gastrice, biliare, ale aparatului locomotor și ale sistemului nervos, respiratorii și reumatice, pacienții beneficiind de prezența izvoarelor bicarbonatate și sulfuroase cu efecte terapeutice, indicate sub formă de băi calde. Mica stațiune are mai mult o importanță locală, în urmă cu trei ani, caracterul acesteia era sezonier, iar din cauza deteriorării accentuate, stațiunea nu mai funcționează.

În Rucăr, hotelul situat în centrul localității, nu mai funcționează din lipsa cererii turistice. Hotelul Rucăr 2*deține unul dintre cele mai valoroase și inedite opere de artă: tabloul “Hora de la Aninioasa”. De-a lungul timpului, această pictură a atras atenția turiștilor, fiind considerată principalul motiv pentru care călătorii mai trec pe la hotel. Te poți opri, în schimb, la barul hotelului, care încă mai funcționează. Pe lângă acest hotel, există un număr impresionant de pensiuni (Fig. nr.) precum Pensiunea Frasin, Pensiunea Maria, Pensiunea Andreea, David Resort. Acestea sunt situate în centrul localității și se bucură de o priveliște minunată. Facilitățile acestor structuri sunt multiple. Pensiunea David Resort 4*, în urma chestionarului aplicat, dispune de 26 de camere (distribuite în două clădiri, iar tariful este de 300 RON cu mic dejun inclus), restaurant cu specific tradițional, un cafe-bar, sală de conferințe (pune dispoziție aparatură profesională), organizează teambuilding-uri și diverse activități (paintball, tiroliană, teren de forbal, deplasări off-road cu mașini 4×4).

În comuna Dâmbovicioara, există cel mai mare număr de pensiuni turistice (Fig. nr.), iar în urma aplicării chestionarului, una dintre cele mai deosebite unități este Pensiunea Green House 3*(Foto nr.). Numărul camerelor este de 15 duble ( 100 RON/camera) și 3 triple (150 RON/camera), fiind dotate cu baie proprie. Pensiunea dispune de restaurant propriu cu specific tradițional, sală de conferințe, sală de sport, parcare exterioară cu 50 de locuri, se organizează tabere de elevi, teambuilding-uri, se închiriează biciclete sau ATV-uri. Serviciile oferite sunt foarte bune, acestea fiind completate de amabilitatea personalului.

În zona montană a Iezerului, din unitățile de cazare mai importante numărăm: Cabana Voina (cu 40 de camere,cu o camacitate de 140 de locuri), Cabana Cuca (cu 2 camere și 30 de locuri de cazare) și refugiul alpin Iezer situat pe creasta montană omonimă, aflat sub îngrijirea secției Salvamont Câmpulung. Cabana Voina dispune de restaurant cu specific tradițional și cu bar de zi, posibilități de agrement (tenis de masă, tenis de câmp, fotbal, excursii montane, mountainbike, pescuit sportiv, pârtii de sanie și de ski) și organizează teambuilding-uri.

În Masivul Piatra Craiului se găsește una dintre cele mai cunoscute structuri de cazare secundare, Cabana Brusturet. Situată la o distanță foarte mică de peștera Dâmbovicioara, aceasta are o capacitate de 26 de locuri și deține restaurant cu specific tradițional românesc. Camerele sunt prevăzute cu baie proprie, iar tariful variază între 120 RON și 150 RON. Prețurile sunt negociabile în funcție de perioadă și de numărul de turiști. Izolată pe versantul sudic al masivului, locul este înconjurat de priveliști minunate și aer curat.

În Nămăiești există una dintre cele mai spectaculoase structuri de primire Păstrăvăria Nămăiești, situată la poalele Masivului Iezer. Această unitate dispune de păstrăvărie, restaurant deschis zilnic, care oferă și preparate tradiționale, pe lângă cele din pește, pensiune turistică (dispune de 18 locuri de cazare, 3 grupuri sanitare, sală de mese, bucătărie utilată), tariful pe cameră fiind de 100 RON.

Este evident faptul că zona deține un număr impresionant de unități de cazare (104 structuri), în special cele secundare, iar cererea turistică tinde să crească foarte mult, în ultimul timp, preocuparea localnicilor pentru dezvoltarea unui turism durabil este tot mai accentuată, inițiativele acestora fiind sprijinite de către Uniunea Europeană.

5.2. Repartiția și structura unităților de alimentație publică

În cadrul activităților specifice industriei de servicii, se integrează și societățile comerciale care prestează servicii de restaurant și bar, caracterizate printr-o mare diversitate de profile și grade de specialitate. Toate aceste unități funcționează și se pot dezvolta numai în măsura în care reușesc să obțină rezultate economice profitabule din prestațiile oferite consumatorilor. În multe dintre pachetele turistice care circlă pe piață, gastronomia ocupă un rol important, implicând un număr de srvicii de calitate, corespunzăto așteptărilor clienților.

Cele mai importante unități care oferă servicii de alimentație sunt restaurantele. Acestea pot presta servicii de alimentație atât pentru consumatorii individuali, cât și pentru grupurile organizate de turiști. În ultimul caz, serviciile oferite sunt stabilite cu organizatorul activității turistice, pe baza unor meniuri. Astfel, acestea devin parte ddin pachetul turistic comercializat pe piață.

Singura unitate administrativă unde se menține un raport constat pentru cele două tipuri de unități de primire pentru turiști, unități de cazare și alimentație, este reprezentată de orașul Câmpulung care deține, pe lângă numărul importante de unități de cazare, structuri de alimetație publică. Numărul total este de 13 unități, dintre care 11 sunt restaurante, un bar de zi și o pizzerie. Cea dea doua unitate administrativă, care prezintă un număr important de structuri de alimentație publică, este Dâmbovicioara, cu un număr total de 8 unități, dintre care 7 restaurante și un bufet bar. Pentru comuna Lerești există un număr de 3 unități de alimentație reprezentate de restaurante.

La nivelul zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara, cele mai importante unități de alimentație publică pentru turiști sunt:

Restaurantul Anomis din Câmpulung, parte a Complexului turistic Anomis, dispune de două restaurante, având o capacitate totală de 400 de locuri. Prezintă un meniu cu specific tradițional cu prețuri acceptabile și găzduiește evenimente;

Casa Cristina, din Câmpulung, are în componență un restaurant clasic de 138 locuri, la care se mai adaugă o grădină de vară de 150 locuri;

Restaurantul Kokett din Câmpulung, este un restaurant de 4*, care asigură 150 de locuri în restaurant, 40 de locuri în salonul pentru fumători, 40 de locuri în 3 separeuri pentru nefumători, la care se mai adaugă încă 150 de locuri pe terasa acoperită;

Restaurant Poiana Lerului, din Lerești, pune la dispoziția turiștilor 51 de locuri în restaurantul cu specific tradițional și internațional și încă 41 de locuri pe terasa de vară;

Restaurant Brusturet din Dâmbovicioara are o capacitatea de 100 de locuri, la care se adaugă cele 150 de locuri ale terasei exterioare. Bucătăria restaurantului are un specific tradițional românesc.

În concluzie, se poate observa o concentrare foarte mare a unităților de alimentație în orașul Câmpulung, urmat de comuna Dâmbovicioara, datorită fluxului turistic tot mai mare din zonă, iar celelalte unități administrative prezintă un număr relativ scăzut al structurilor de alimentație publică, motivul fiind cel de menținere a echilibrului între structurile de primire locale.

5.3. Componentele pieței turismului durabil

Turismul, datorită structurii sale extrem de complexă, are implicații în numeroasedomenii și activități, precum cele economice, sociale, culturale, sportive, de mediu, încât, exceptând dimensiunea economică, semnificația sa reală rămâne aproape imposibil de cuantificat și greu de apreciat prin termeni comparabili.

Calitatea mediului și, implicit, a resurselor sale, se află în strânsă legătură cu valențele turistice. Așadar, pentru o dezvoltare eficientă a turismului în teritoriu, degradarea de orice natură poate produce diminuări sau chiar anulări în desfășurarea activităților turistice. În acest context, meținerea unui cadru optim de dezvoltare a fenomenului turistic este condiționată de ocrotirea tuturor componentelor peisajului geografic, conservarea monumentelor istorice, de artă și arhitectură, păstrarea și revitașizarea unr vechi tradiții etnofolclorice.

În general, calitatea mediului este afectată de două grupe de factori esențiali: cei cu caracter obiectiv, efect al manifestării unor fenomene naturale nefavorabile, și factorii subiectivi, cauzași de activitățile antropice. Din păcate, turismul este dominat de activitățile umane, care contribuie la degradarea mediului înconjurător și, implicit, a locurilor și monumentelor istorice. Unele dintre cauzele acestor fenomene negative sunt suprasolicitarea infrastructurii, distrugerea spațiilor de cazare, alimentație publică sau de agrement, iar în unele locuri se manifestă subminare a valorilor culturale, determinând unele efecte dăunătoare populației.

Așadar, pentru dezvoltarea activităților care să sprijine menținerea unui turism durabil, trebuie să se țină cont de scopurile majore susținute de OMT (Organizația Mondială a Turismului), și anume: îmbunătățirea calității vieții comunităților gazdă, protejarea calității mediului prin menținerea diversității biologice și a sistemelor ecologice, asigurarea integrității culturale și a coeziunii sociale a comunității.

În zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara se poate vorbi de o menținere a echilibrului între activățile turistice și protejarea patrimoniului turistic, iar o mai bună promovare a resurselor de care dispune ar putea sporii numărul de turiști, care aleg să își petreacă sfârșitul de săptămână sau vacanța pe meleagurile muscelene.

5.3.1. Tipuri și forme de turism practicate

Există o relația foarte strânsă între tipurile de turism și spațiul geografic, aceasta fiind cât se poate de flexibilă. Pe același teritoriu, se pot practica diverse tipuri de turism, caracteristica principală aparținând resurselor atractive existente în arealul vizitat.

În relația dintre spațiul geografic, materia primă, și factorul uman, cea dintâi componentă este definitorie în determinarea formei generice de practică turistică, în timp ce, componenta următoare, generează elementele de diferențiere, car, nuanțează orice încercăre de clasificare a formelor de turism.

Din punct de vedere al nivelului de analiză spațială, pentru zona studiată, cele trei tipuri de regiuni clasificate sunt:

localizarea geografică (partea central – sudică a României);

localizarea administrativă (județul Argeș)

localizarea resurselor naturale (Munții Iezer, Munții Piatra Craiului, Subcarpații Getici).

Nivelul de analiză motivațională, un important criteriu de separare a formelor de turism, are la bază justificarea deplasării în scop turistic. În cele mai multe cazuri, principala motivație este cea de evadare, dorința îmbogățirii cunoștințelor de cultură, dar și setea de liniște sufletească, transpusă în spiritualul religios.

În contextul social – economic actual, în zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara se desfășoară un număr relativ restrâns de forme de turism, unele dintre acestea, precum turismul rural sau agroturismul, fiind incă într-un stadiu incipient de practicare. În prezent, pot fi diferențiate următoarele tipuri de turim:

A. Turismul de tranzit este legat de poziția acestei zone în raport cu zonele vecine, teritoriul fiind străbătut de unele dintre cele mai importante axe rutiere ce leagă Transilvania de Muntenia (Brașov – Câmpulung – Pitești, și de aici mai departe spre București, Craiova, Alexandria etc), sau subcarpatice (Câmpulung – Curtea de Argeș Râmnicu – Vâlcea – Târgu Jiu). În general, fluxurile, care tranzitează în această zonă, se orientează spre zonele turistice Rucăr, Dâmbovicioara;

B. Vizită la rude și prieteni. Această formă de turism se bazează pe criteriul călătoriilor individuale, se manifestă ca efect al preferințelor multor turiști pentru a călătorii cu mijloace proprii, fără să se facă rezervări în mod anticipat pentru serviciile de cazare sau masă, acestea, în cele mai multe cazuri fiind asigurate de către gazde.

C. Turismul cultural și religios. Acest tip de turism este influențat de existența orașului Câmpulung, centru medieval reprezentativ pentru Țara Românească (prima cetate de scaun a țării), având numeroase obiective de factură culturală. Din punct de vedere religios, municipiul deține un bogat patrimoniu, iar în zonele limitrofe acestuia, precum Nămăiești sau Cetățeni, se află adevărate situri religioase străvechi, locuri unde zace spiritul strămoșilor poporului. În cadrul acestui tip de turim, este specifică forma de turism organizat, scopul acestuia fiind deosebit de complex, în care sunt aspirate atât imbogățirea cunoștințelor, cât și recreerea resimțită pe plan spiritual.

D. Turismul științific s-a dezvoltat în legătura cu existența în zonă a unor obiective unicat, de mare valoare științifică, ce antrenează un flux permanent de specialiști din diverse domenii, precum geografie, biologie, paleontologie. Vizitarea acestor obiective are un caracter documentar sau este un schimb de experiență în cadrul ariilor naturale protejate. Între aceste obiective enumerăm: Parcul Național Piatra Craiului, rezervația geologică și paleontologică cu calcar numulitic de la Albești, Rezervația Naturală Iezer, Parcul dendrologic de la Mihalești și microrelieful carstic de la Cetățeni.

E. Turismul de weekend este practicat sub formă organizată de grup (la ocazii speciale), în perioada mai-septembrie și este specific familiilor sau grupurilor de prieteni, care preferă „ieșirea la iarbă verde" în vecinătatea cabanelor sau poienilor ușor accesibile din apropierea cursurilor de apă, sectoarele cele mai solicitate fiind: Valea Râului Târgului în sectorul din amonte de Barajul Râușor, Cheile Dâmboviței și Cheile Dâmbovicioarei.

F. Turismul rural și agroturismul. Aceste tipuri de turism sunt printre cele mai inedite, activitățile desfășuate în cadrul acestora au o valoare deosebită pentru turiști, în special pentru străinii care sunt pasionați de folclorul și obiceiurile rurale originare. Deși sunt forme de turism mai recent practicate, acestea au prins contur în satele muscelene, îndeosebi în cele poziționate la contactul cu muntele, care dețin un fond etnografic bogat și valoros, bine reprezentat prin arhitectură, port tradițional, folclor specific cu o dezvoltată artă a țesăturilor și cusăturilor populare, fie pentru uz gospodăresc (ștergare, prosoape, fețe de masă), fie țesături strict decorative (scoarțe, chilimuri, ștergare) și cu datini și obiceiuri particulare. Cele mai vizitate sate din zonă sunt Lerești, Rucăr, Dâmbovicioara, Voinești, Cândești.

G. Turismul de sănătate. Componentele de natură climatică sau hidrografică constituie importante surse de atracție turistică, atât prin diversitatea elementelor de peisaj, cât și prin constituirea unora dintre ele în materie primă, respectiv sursă terapeutică, pentru turismul de sănătate. În cadrul zonei analizate, această formă de turism are mai mult o importanță locală, dar în ultimii trei ani a intrat într-un evident declin, în prezent, ca urmare a deteriorării instalațiilor specifice. Se speră într-o relansare majoră a acestui tip de turism, dată de prezența unui cadru natural propice petrecerii timpului liber, precum și a izvoarelor minerale bicarbonatate și sulfuroase de la Bughea de Sus, Câmpulung, Suslănești și Apa Sărată.

H. Turismul montan este strâns legat de prezența în partea nordică a bazinului a Munților Iezer-Păpușa, remarcabili prin prezența circurilor glaciare și a unor sectoare de defilee sculptate de-a lungul Râului Târgului, Râușor și Bratia, în partea nord-estică a Masivului Piatra Craiului, a Munților Leaota din partea de est , dar și a culmii Mățău din estul orașului Câmpulung. Pentru desfășurarea în bune condiții a drumeției montane au apărut primele marcaje turistice, în lungime totală de cca. 75 km, realizate între anii 1936 – 1940, apoi extinse în anii 1948 – 1950 de către organele de resort din Confederația Generală a Turismului, iar, mai recent, luate în grija membrilor secției Salvamont Câmpulung. Cele mai impresionante trasee montane pot fi parcurse în Masivul Piatra Craiului, depozitele calcaroase creând un peisaj miraculos, dar și anevoios. Existența Parcului Național Piatra Craiului a antrenat evoluția acestui tip de turism, accesibilitatea acestuia fiind destul de ridicată, în raport cu Masivul Iezer.

Posibilitatea desfășurării unor activități ce țin de turismul montan, precum schiatul pe pârtia de la Mățău, drumețiile în Masivul Piatra Craiului sau alpinism în Masivul Iezer, vor influența o și mai amplă dezvoltare a acestui tip de turim, deoarece baza de agrement rămâne slab evidențiată, iar potențialul natural nu este valorificat la întreaga sa valoare.

În funcție de nivelul de analiză dinamic, se vizează analiza fluxurilor turistice în funcție de două criterii generale:

Criteriul orientării și desfășurării în timp (turism interior, turism național, turism internațional / turism de sejur, turism itinerant, turism de tranzit);

Criteriul organizatoric (turism organizat, turism pe cont propriu, turism semiorganizat).

În funcție de mijlocul de transport utilizat, putem identifica mai multe forme de organizare a prestațiilor turistice, și anume:

drumeția – cuprinde deplasările pedestre în scop recreativ sau de îngrijire a sănătății. În funcție de scop, drumețiile se pot desfășura în imediata apropiere a zonei, pe diferite trasee în Munții Iezer, Munții Piatra Craiului sau în depresiune, în cadrul Rezervației de la Albești;

turismul rutier – este forma de turism în care călătoriile se pot face cu bicicleta (cicloturism), motocicleta, autoturismul, autocarul, microbuzul. În condițiile în care zona analizată dispune de o rețea densă de căi rutiere, această formă de deplasare a înregistrat o creștere spectaculoasă în ultima perioadă de timp, datorită sporirii gradului de dotare cu automobile a populației, dar și modernizării și multiplicării căilor de deplasare și acces către diverse destinații;

turismul feroviar – deși este una dintre cele mai vechi forme de călătorie, în prezent este mai puțin solicitată datorită concurenței automobilului. Turiștii tineri sunt, în general, cei ce preferă ca mijloc de deplasare trenul, care beneficiază de anumite facilități. Alți turiști preferă călătoria cu trenul datorită regularității călătoriei, avantajelor oferite (vagoane de dormit, restaurant, business), dar și a gradului scăzut de risc privind accidentele. În spațiul studiat nu se poate vorbi despre acest tip de turism, lungimea căii ferate fiind prea scurtă, în general este preferat automobilul.

În raport cu importanța față de mobilul călătoriei și motivația cererii, serviciile turistice pot fi: de bază (transport, cazare alimentație, tratament etc,) și complementare (informații, activități cultural sportive, închirieri de obiecte). Diversificarea serviciilor turistice se numără printre preocupările fundamentale ale organizatorilor de turism, ca una dintre principalele modalități de stimulare a cererii turistice și de realizare a unui nivel calitativ ridicat de satisfacere a nevoilor consumatorilor.

5.3.2. Oferta turistică a zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara

Zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara constituie o importantă arie de atracție turistică, care beneficiază de un bogat potențial natural și antropic. Zona musceleană nu este privită ca o entitate izolată, ci ca o parte componentă, un microsistem bine încadrat în regiunea turistică din care face parte. Acest lucru stimulează gradul de manifestare al activităților turistice, activând importanța funcției turistice a zonei.

Pe de altă parte, se impune caracterul dinamic al fenomenului turistic, în prezent turiștii preferând din ce în ce mai mult deplasările pe distanțe mai lungi sau mai scurte față de localitatea în care aleg să-și petreacă sejurul. Pe lângă aceste aspecte, se adaugă și dezvoltarea continuă a căilor de comunicație, care facilitează deplasările dintr-o zonă în alta. Din aceste motive, atunci când vorbim de potențialul turistic al unei zone și, implicit, de oferta turistică a acesteia, nu putem contura o limită clară, în care să se desfășoare activitățile turistice, deoarece limitele fizico-geografice, precum și cele administrative vor fi întotdeauna depășite, zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara neputând face excepție.

Oferta turistică a arealului studiat sprijinită de potențialul natural, se compune din elemente concentrate în special, în zona Munților Iezer și Munții Piatra Craiului, la care se adaugă rezervația geologică și paleontologică cu calcar numulitic de la Albești, precum și izvoarele cu ape bicarbonatate și sulfuroase de la Bughea de Sus.

În vederea consumului produselelor turistice naturale, traseele sau itinerariile reprezintă modalitatea de prin care turiștii se pot bucura de aceste resurse ale zonei. Conform definiției, traseul turistic este o cale de acces pietonal sau cu alt mijloc de deplasare, către un element al patrimoniului turistic, marcat conform reglementărilor legale în vigoare, care face legătura cu un obiectiv turistic sau care traversează o zonă turistică sau un masiv montan.

Pentru Munții Iezer au fost identificate diverse trasee turistice care atrac numeroși turiști pasionați de activități îmbibate de adrealină. Acestea se desfășoară pe diferite grade de dificultate și cu pe diferite distanțe, aceste lucruri determinând timpul necesar parcurgerii traseelor propuse. Unele dintre cele mai spectaculoase sunt:

Traseul 1. Circuitul culmii principale: Cabana Voina (940 m) – Muntele Văcarea (2 067 m) – vf. Iezeru Mare (cca 2 400 m) – vf. Papusa (2 319m) – Gradisteanu – Valea Larga – cabana Voina (940 m). Acest traseu se desfășoară pe cca 45 km, are diferența de nivel de 1500 m, marcajul este banda roșie, se poate parcurge în două etape (două zile).

Prima etapă: Cabana Voina (940 m) – Muntele Văcarea (2 067 m) – Crucea Ateneului (2 275 m) – refugiul Lacul Iezer (2 140 m) – vf. Iezeru Mare (cca 2 400 m) – vf. Roșu (2 469 m) – Izvorul din Plai.

Traseul începe din spatele cabanei Voina (950 m), urcă abrupt pe versantul împădurit al Muntelui Văcarea până în zona stânelor, iese în golul alpin (la cca. 1600 – 1700 m). Continuă pe spinarea Muntelui Văcarea, înscriindu-se pe linia de culme dintre bazinul văii Bătrâna și cel al Râușorului, lăsând în urmă vârfurile Huluba (1929 m) și Văcarea (2068 m). Urcă abrupt pe partea stângă a căldărilor Cățunului, spre vârfurile Tărtâțoasa (2172 m) și Cățunu (2319 m). Pe spinarea stâncoasă, abruptă dinspre dreapta, în punctul de convergență al mai multor trasee importante, care străbat Munții Iezer, locuitorii satului Voinești au ridicat în memoria celor care și-au dat viața în luptele din toamna anului 1916, Crucea Ateneului Voinești, monument comemorativ aflat în stare avansată de degradare, situat la 2275 m altitudine. De la Refugiul Iezer, traseul urcă abrupt prin bolovănișul de la Capul Cățunului (2370 m), ajungând la cele mai importante două piscuri înșeuate ale Munților Iezer, Iezeru Mare (2462 m) și Roșu (2469 m). Aici se află unul din cele mai atrăgătoare puncte de belvedere din Munții Iezer, oferind o imagine de ansamblu încântătoare asupra culmilor montane înconjurătoare, de la Făgăraș (Moldoveanu – Scărișoara – Berevoiescu – Comisu – Tămașu Mare) până la abruptul apusean al Piatrei Craiului. Spre sud, imaginea căldării glaciare a Iezerului Mare, câmpurile de grohotișuri, pâlcurile de jnepeni și oglinda de ape a Iezerului, compensează cu ariditatea predominantă a muntelui înalt. Din Vf.Roșu, direcția traseului se schimbă spre est, coborând panta abruptă și plină de bolovănișuri până al nivelul Piscanului (2383 m), apoi străbate pantele sudice ale Piscanului și intră pe teritoriul muntelui Bătrâna. Poteca ocolește pe versantul sudic cele două piscuri învecinate ale Bătrânei (2252m și 2288 m), atinge Curmătura Bătrânei (2190 m) și ajunge la Izvorul din Plai, unde se încheie prima etapă a circuitului de creastă.

A doua etapă: Izvorul din Plai – Spintecatura Păpușii (2 220m) – vf. Păpușa (2 319m) – Șaua Grădișteanu (cca 1 975m) – Poiana Sântilie – vf. Găinațu Mare (1 813m) – Valea Largă – cabana Voina (940m).

Din punctul Izvorul din Plai, traseul continuă lin către est, pe sub vârfurile Frăcea (2242 m) și Tambura (2294 m), apoi coboară spre Spintecătura Păpușii (2220 m), considerată emblema acestui masiv. Traseul contiună spre est, urcând anevoies spre vf. Păpușa (2391 m), cu un important punct de belvedere a Munților Iezer. Panorama oferă imagini ale văii superioare a Dâmboviței spre nord, ale abruptului apusean al Pietrei Craiului spre est-sud-est, spre sud se înlănțuie picioarele de munte, care se desprind din Vf. Păpușii continuându-se pe distanțe câteva zeci de kilometri până la Nămăiești și în nordul Depresiunii Câmpulung Muscel. De sub vf. Păpușa, poteca se orientează spre sud, coboară lin până la șeile Grădiștenu (1975 m) și Găinațu Mare (1780 m), ocolind prin dreapta Vf. Găinațu Mare (1832 m. Urmează un sector al traseului mai abrupt, conorând pantele sudice ale muntelui Găinațu Mare, până la nivelul Văii Rele, iar coborâșul continuă pâna la fostul canton Căprărie (1050 m), situat la confluența Văii Rele cu Valea Largă. Poteca care urmează spre sud-vest, pâna la confleunța Văii Largi cu cea a Râului Târgului, puțin în amonte de coada lacului de acumulare Râușorul, ajunge la finalul traseului în apropierea cabanei Voina.

Traseul 2. Sat Lerești – vf. Strâmtu – vf. Dobriașu – vf. Mușuroaiele – vf. Calu – Șaua Găinațu Mare.

Acest traseu aprezintă o dificultate foarte mică, fiind de culme joasă și recomandabil, mai ales, pentru schi, cu o diferență de nivel de 1060 m, fiind reprezentatr de marcajul bandei albastre. Acesta oferă largi vederi panoramice asupra versantului sudic al Munților Iezer. Există un singur segment mai dificil, acesta fiind identificat cu portțiunea dintre Lerești-Pod (720 m), de unde începe marcajul, și vârful muntelui Strâmtu (1377 m), pe versantul dinspre satul Nămăiești. Traseul urmeaza lungul văii pârâului Maricăi, care confluează cu Râul Târgului în nordul localității Lerești, în punctul numit Lerești-Pod, apoi urcă pe pantele muntelui Strâmtu ptrint-o pădure deasă. La nord de vf. Strâmtu se continuă pe culmea împădurită, se ocoleșc vârfurile: Dobriașu Mic (1503 m), Dobriașu Mare (1570 m), Mușuroaiele Mici (1530 m), Mușuroiaele Mari (1577 m), Călușul (1580 m), Piscul Calului (1587 m) și Calu (1531 m), până în Șaua Argeșelului (1475 m). Din Șaua Argeșelului, traseul părăsește drumul forestier, urmând poteca marcată, care ocolește Muntele Găinațu Mare (1832 m) pe versantul său estic, paralel cu firul de obârșie al Argeșelului, până în Șaua Găinațu Mare (1780 m), unde se face legătura cu traseul de culme al Munților Iezer.

Traseul 3. Orașul Câmpulung – Muntele Măgura (894 m) – Muntele Lalu (1247 m) – Muntele Boldu (1658 m) – Șaua Portăreasa. Acesta este unul dintre traseele nemarcate și care necesită o orientare în teren foarte amănunțită, dar este lipsit de dificultăți. Are o direfență de nivel de 1230 m și pornește din nordul orașului Câmpulung. Drumul urcă spre vârful împădurit al Muntelui Măgura (894 m), care oferă o frumoasă panoramă asupra cursului superior al văii Bratia, cu așezările Bughea de Sus și Albești, precum și spre orașul Câmpulung. Spre nord, traseul trece pe la marginea localităților Voinești și Lerești, coboară în curmătura Bughița Lereștilor (800 m), trece pe Muntele Pojorâta, după care intră pe teritoriul împădurit al Muntelui Lalu (1247 m). Traseul urcă spinarea muntelui, ieșind în golul alpin pe la culmea Muntelui Zănoaga (1531 m), iar pe partea estică a drumul se adâncește Valea Ursului, afluent al Râului Târgului. Pantele împădurite ale Muntelui Zănoaga, aflat în extremitatea estică a culmii Portăreasa, coboară spre est până la nivelul văii Râului Târgului, apoi își schimbă direcția spre vest–nord-vest, spre Muntele Boldu (1658 m). Traseul se poate continua spre Șaua Portăreasa, care face legătura cu traseul de culme al Munților Iezer.

Pentru Munții Piatra Craiului traseele turistice sunt deosebit de interesante, depozitele de calcar creând peisaje de poveste, atrăgând numeroși turiști, pentru care acest tip de activitate este o doză puternică de adrenalină. Unele dintre cele mai atractive sunt:

Traseul. Comuna Dâmbovicioara (850 m) – Sat Ciocanu ( cca. 1150 m) – Muntele Piatra Galbenă (1474 m) – Valea Seacă – Vlădușca. Acest traseu montan este reprezentat de marcajul crucea albastră, care este deficitar, durează în jur de 5-6 ore, timp în care va fi parcursă o lungime de cc. 18 km. Acesta este lipsit de dificultăți, pe o diferență de nivel de 570 m.

Această cale alpină are ca punct de plecare comuna Dâmbovicioara (850 m), de pe Valea Dâmbovicioarei. Traseul urcă din șosea către vale, susținut de drumul local, care străbate întreaga așezare pitorescă răspândită pe gâlmele din jur, mai întâi pe Padina Izvorului, apoi pe Padina Șirnii, drumul urcând pronunțat până la primele case ale satului Ciocanu (cca. 1150m). De aici, traseul părăsește drumul local și se îndreaptă spre nord. De aici, pătrunde pe o potecă care duce pe teritoriul muntelui Piatra. Primul reper întâlnit după ramnificația de la Drumul Șirnii este Crucea Spărturilor (1226 m). Din acest punct, un alt drumuleț coboară prelung până în mijlocul satului Șirnea, traseul marcând un ocol al crestei muntelui Piatra Galbenă, pe versantul său apusean. Acest ocol se termină spre nord, în apropierea Curmăturii Groapelor, acolo unde bolovănisurile încep să dispară, făcând loc unor suprafețe mai netede. Pe acest traseu ocolitor se înșiră cele trei piscuri ale Pietrei Galbene, pe direcția nord- sud: Piatra Galbenă (1474 m), Colțul Spărturilor (1472m) și Gâlma Spărturilor (1475m). Din acest punct, traseul reintră pe linia de culme a muntelui Piatra Galbenă, coborând treptat până în Curmătura Groapelor (1396m). Traseele Sirnea-Vlădușca și Dâmbovicioara-Vlădușca, care se întâlnesc în Curmătura Groapelor, coboară în comun către Valea Seacă a Pietrelor, până când drumul local dinspre Șirnea face joncțiunea cu drumul forestier de pe această vale, îndreptându-se spre Vlădușca-La Table.

Traseele din Parcul Național Piatra Craiului sunt spectaculoase, oferind panorame asupra zonelor limitrofe incredibile. Cele mai importante trasee, care pornesc din arealul studiat, respectiv comuna Dâmbovicioara, sunt:

Podul Dâmboviței – Dâmbovicioara – Ciocanu – La Table – Refugiul Grind, fiind permis accesul cu autovehicolul în timpul verii până în satul Ciocanu; marcaj – crucea albastră și se poate parcurge în 4/5 ore;

Brusturet – La Table – Refugiul Grind, fiind permis accesul cu autovehicolul până la Brusturet. Această rută face legătura cu traseul de creastă; marcajul este banda albastră, iar timpul este de 3/4 ore;

Valea Dâmboviței – Valea Tămașului – Curmătura Foii, marcajul specific este triunghiul garlben, iar timpul de traversare este de aproximatix 2 ½ ore.

Munții Leaota prezintă un interes mai scăzut decât celelate masive din zonă, dar traseele montane, ce se pot parcurge pe versanții acestui masiv, sunt inedite:

Traseul: Cabana Frasin – Valea Luncii – Vf. Piatra Caselor (1435m)

Marcaj – triunghi albastru

Durată: 2/3 ore

Diferență de nivel: 700 m

Dificultate: avansată

Traseul este de creastă, pornind de la Cabana Frasin, se trece râul Dâmbovița și soseaua DN 73. Se urcă domol pe Valea Luncii timp de 30 minunte, după care se va urca versantul sudic al Pietrei Caselor. Piatra Dragoslavelor este singurul munte pietros din masivul. Cazare se poate face la cabana Frasin sau pensiunile din Dragoslavele.

Zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara are de oferit o gamă largă de produse turistice, iar elementul specific acestui areal este cel al diversității formelor de turism, pe care le putem practica. Cel mai recent tip de turism, care a căpătat o amploare deosebită în ultima vreme, este cicloturismul. Acesta este o ramură a turismului, în care deplasarea se face cu bicicleta. Deplasările de acest tip sunt preferate de turiștii dornici de aventură, iar zona musceleană este locul perfect pentru experimentarea unei astfel de drumeție.

Unele dintre cele mai cunoscute curse de cicloturism din zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara sunt:

1. LUPII DACILOR – TROFEUL MUSCELULUI: Câmpulung – Pietroasa – Voinești – Lerești – Voinești – Bughea de Sus – Bughea de Jos – Câmpulung.

Întrecerea va avea loc pe data de 16 iulie, iar traseele vor fi complexe, atât pentru experimentați, cât și pentru începători. Această tură oferă numeroase puncte de belvedere, care vor încânta participanții, iar pentru cei începătri, concursul acesta va demonstra valoarea și frumusețea practicării acestui tip de turism. Traseul este de doua tipuri: standard și epic. Lungimea celui standard este de 29 km, iar diferența de nivel este de cca. 660 m, iar traseul epic are o lungime de 53 km, cu o diferență de nivel de cca. 1510 m. Cursele sunt destinate celor peste 14 ani, care dețin abilități avansate de abordare a elementelor specifice reliefului montan.

Evenimentul vă propune cele mai inedite trasee, ce șerpuiesc pe versantii dinspre sud ai Masivului Iezer, iar spectaculosul reiese din faptul că acești versanți se află la granița dintre relieful montan și cel specific Subcarpaților. Itinerariul va urma drumuri forestiere și alei care strabat poienile și pajistile montane ale Munților Strâmtu și Clăbucet, pădurile misterioase de conifere ale Culmii Măgura, valea lipede a Râului Bughea, precum și traseele amenajate, adăpostite de copacii Dealului Ciocanu. Parcurgerea acestui traseu vă oferă posibilitatea să admirați masivele muntoase din zonă: Munții Iezer, Munții Piatra Craiului, Munții Bucegi, Munții Leaota, Culoarul Rucăr-Bran și Pasul Giuvala.

2. Traseu în Masivul Piatra Craiului: Zărnesti – Măgura – Peștera – Șirnea –Dâmbovicioara – Brusturet – La Table – Prăpastiile Zărnestilor.

Lungime: 50 km

Timp de parcurgere: 7 ore

Nivel de dificultate: avansat

Startul are loc din Zărnești, plecarea făcându-se pe drumul forestier spre Magura. Se face o urcare înceată pe serpentine, până la intrarea în Magura. Drumul se continuă prin sat, pe drumuri vălurite spre Peștera. Lăsăm în urmă satul Magura. Se ajunge la Peștera, de unde se continuă traseul spre Șirnea, pe un drum uzat de localnici. La pârâu se face dreapta pe o poteca care duce la Șirnea, iar odată ajunși, coborâm în viteză pe un drum asfaltat până în Cheile Dâmbovicioarei. Pe traseul cheilor se poate face un popas în locurile special amenajate de pe marginea râului Dâmbovicioara. După popas, se urcă, continuând traseul prin Cheile Brusturetului. Se trece prin zona defrișată, apoi se ajunge La Table, de unde se merge pe poteca cu pietre, care ajunge la capătul itinerariului, Prăpastiile Zărneștiului.

3. Traseu: Șirnea – Valea Cheii – Podu Dâmboviței

Lungime: 44 km

Diferență de nivel: 1549 m

Timp de parcurgere: 3-4 ore

Altitudine maximă: 1394 m

Traseul este în buclă și începe de la intersecția DN 73 cu drumul care coboară spre Șirnea. Tot la această intersecție avem și un popas turistic, unde putem mânca la final de traseu. Începutul este pe asfalt și în urcare ușoară, însa în doar 2 km se va face stânga, intrând pe un drum forestier. Se ajungem în zona Cheile Grădiștei, după care se continuă spre Fundata. O să se desfășoare o coborâre până în cel mai jos punct al traseului, în localitatea Podu Dâmboviței, de unde se intră din nou pe asfalt pe DN73, iar după aproximativ 500 m se face dreapta, pe un drum secundar, care urcă spre Cheile și Peștera Dâmbovicioara. După ce trecem de acestea, se ajunge la Cabana Brusturet, iar la km 35 al turei se face dreapta. Se trece dintr-un județ în altul, după care se iese din Parcul Național Piatra Craiului, de aici fiint tot la vale și doar pentru ultimii 900 m se va pedala pe asfalt pentru a ieși înapoi la DN73, acolo unde se poate face popasul.

4. Traseu: Barajul Rausor (800m) — saua Portareasa (1830 m) – vf. lezerul Mare (2462 m) – vf. Rosu (2469 m) – vf. Batrana (2341 m) – Plaiul lui Patru – cabana Voina (950 m) – barajul Rausor

Durata: 9-10 ore

Grad dificultate: Avansat

Distanta: aprox. 50 km

Diferenta de nivel: 1900 m

Locuri de adăpost: Refugiul lezer, Cabana Voina

Locul de plecare și sosire este barajul Râușor, unde se poate ajunge cu mașina sau cu bicicleta, pe DJ 734. Plecarea se face de pe digul barajului, pe malul drept al lacului de acumulare, în urcare ușoră pe drumul forestier de pe valea Râușorului. Drumul contiună șerpuit până pe muntele Portareasa. Se ontinuă același drum până sub vf. lezerul Mic, la Crucea Ateneului. De aici se lasă în urmă drumul forestier pietros și se intră pe poteca turistică accidentata, marcata cu banda roșie, ce ne poartă peste vf. lezerul Mare, până în cel mai înalt punct al Masivului lezer (vf. Rosu 2469 m). Poteca marcată va urca spre vf. Bătrna. După 7 ore de urcat și pedalat începe coborarea spre valea Bătrâna și cabana Voina (marcaj punct rosu). La ieșirea din pădure, se face la dreapta, iarîin mai puțin de 5 minute se va ajunge la cabana Voina, unde se poate face un popas. După meritata pauză, se continuă pe asfaltul în ușoară coborare până la digul acestuia, de unde s-a început tura.

Locuri de cazare se găsesc în comuna Lerești sau orașul Câmpulung.

5. Traseu: Pucioasa (400m) – Runcu (700 m) – cabana Leaota (1330 m) – vârful Romanescu (1713 m) – muchia Marginea Domnească (1405 m) – satul Brebu (860 m) – Pucioasa

Lungime: 65 km

Diferența de nivel: 1600 m

Altitudine maximă :1713 m

Durata: 8 ore

Tura începe din satul Pucioasa, iar după părăsirea acestuia se intră pe drumul forestier ce străbate Valea Runcului. Se intră pe poteca turistică ce urcă spre cabana Leaota. Urcușul până la cabană se suprapune peste o muchie împădurită și abruptă. Se trece prin golul alpin ce se deschide larg imediat după “Stâna de Piatră”. Se ajunge pe Vârful Romanescu, cel mai înalt punct al traseului nostru. Se începe coborârea, iar primul sector prin golul alpin se coboară repede, se intră în pădure, iar poteca se transformă, în scurt timp, într-un mare șleau noroios, care coboară până la intersecția cu un drum de taf, unde au loc coborâri rapide. La ieșirea din pădure, deasupra satului Brebu, se află un drum lung, de vreo 3 km, înnoroit și amprentat de urmele adânci ale copitelor de animale. Aici se coboară prudent, încercând să nu ne pierdem echilibrul pe dâra roțiilor lăsate de căruțe. traseul se încheiecu în Runcu, de unde se face revenirea pe încă 9 km de asfalt până la Pucioasa. Se poate face un bine meritat popas la Pucioasa, după o cursă aventuroasă.

Oferta turistică a zonei, ce se bazează pe potențialul antropic, este, de asemenea, foarte variată și vizează, în primul rând, obiectivele turistice de factură religioasă, arhitecturală, istorică, precum și pe cele etnofolclorice, atât din municipiul Câmpulung cât și din celelalte comune ale arealului.

Municipiul Câmpulung deține o complexă oferta turistică, datorită numeroaselor manifestări culturale, artistice, sportive ce se organizează periodic și care atrag, în anumite perioade ale anului, tot mai mulți turiști. Dintre acestea se remarcă:

Zilele Municipiului Câmpulung (ediția a XVII-a în perioada 14-20 iulie 2015 ”Împreună pentru Câmpulung”) în cadrul căruia au avut loc: Turneul de tenis de câmp “Memorialul Costel Frântu”; Turneul de tenis de câmp „Cupa Muscelul”, ediția a V-a; Expoziție temporară „Nuntă musceleană”; locația: Secția de Etnografie a Muzeului Municipal de Istorie; Târgul meșterilor populari, ediția a II-a – Secția de Istorie și Artă Plastică a Muzeului Municipal de Istorie; Simpozion Cultură și Spiritualitate „Prin credință lucrătoare facem cultură”, organizator: Casa de Cultură „Tudor Mușatescu”.

Document.Art (Festivalul Internațional de Film Turistic și Ecologic a debutat în Câmpulung în anul 1994, în decursul timpului fiind organizat și în alte localități ale țării, iar în câmpulung s-a desfășurat în perioada 14-16 iulie din anii 1994, 2007, 2008, 2009, 2011.

Festivalul de Umor „Tudor Mușatescu” (ediția a V-a în perioada 3-5 noiembrie 2015) a fost organizat la 45 de ani de la moartea marelui Mușatescu! Evenimentul a invitat participanți atât la concursul de creație și interpretare dedicat elevilor, cât și la celelalte manifestări: expoziție, lansarea numărului cinci al revistei epigramiștilor din Muscel “ACIDAVA”, spectacole, etc. În anul 2015, tema festivalului a fost AFORISME de Câmpulung!.

Festivalul POSADA ROCK 2016 la Câmpulung Muscel. Cu ocazia acestui eveniment se sărbătoresc 30 de ani de la aceasta inițiativă a spectacolului. Se va desfășura în perioada 2-4 septembrie 2016, pe Stadionul Municipal din Câmpulung .

VTM Câmpulung , ediția a IV-a din perioada 19-20 septembire 2015, a trasformat pentru un weekend orașul în capitala motorsportului românesc. Traseul Lerești – Voina a strâns pasionații de motorsport într-o cursă inedită.

Așadar, produsele turistice ale zonei, prezintă un potențial antropic deosebit, oferta turistică fiind alcătuită din elemente alternative, care pot statisface cerințele tuturor călătorilor și pasionaților de vizite, distracție, cultură și de adrenalină.

În concluzie, toate aceste manifestări, care alcătuiesc oferta turistică a zonei, fie că sunt culturale, artistice sau sportive, atrag un flux important de participanți și spectatori, care devin consumatori ai diferitelor servicii turistice. În același timp, pentru satisfacerea și asigurarea bunei dispoziții a acestorar, organizatorii includ în programul manifestărilor, diverse activități de vizitare a unor obiective turistice din zonă, seri tematice, al căror scop este de menținere a atmosferei, dar și de promovare a valorilor locale și a obiectivelor de patrimoniu. În acest mod, se întreține o legătură directă cu turiștii, determinând fidelizarea clientelei.

5.3.3. Caracteristici cantitative la nivelul cererii turistice

Cererea turistică este alcătuită din ansamblul indivizilor care manifestă interes pentru deplasările periodice și temporare în afara reședinței proprii, pe baza unor motive care exclud prestarea unor activități remunerate la locul de destinație. Forma materială pe care o capătă această cerere este dată de consumul turistic, care se efectuează la locul de destinație, spre deosebire de cerere, care se constituie la locul de reședintă al turistului.

Intensitatea cererii turistice din zonă poate fi determinată de circulația turistică. Aceasta este expresia valorificării turistice, ce pune în relație directă gradul de atractivitate turistică al unității respective și nivelul de valorificare al potențialului turistic. Principalii indicatori luați în considerare în cuantificarea circulației turistice la nivelul unei destinații turistice este reflectă de numărul sosirilor si înnoptărilor. Pentru o analiză mai detaliată a acestui fenomen, trebuie să se ia în calcul mai mult de doi ani în vedere evoluției și gradului de intensitate a acestuia.

În anul 2001, numărul sosirilor era de 13.181, urmând apoi o scădere bruscă până la 10569 în anul 2005. În următorii ani evoluția numărului de sosiri descrește foarte mult, astfel ajungându-se la 8.386 în anul 2010. Cauzele acestui declin au fost accentuate de fenomenul crizei economice, zona musceleană fiind afectată de consecințele ecnomice din acea perioadă.

În privința evoluției numărului de sosiri după anul 2010 , se observă o creștere semnificativă anumărului de sosiri, astfel ajungându-se la 21.676 în anul 2014. Se pare că industria turistică a evoluat, acest sector economic participând la posibilitățile de dezvoltare a așezărilor din zonă.

Pentru o mai complexă analiză a cererii turistice și a nivelului de atracție turistică a unui spațiu, este important să luăm în calcul și numărul de înnoptări. Acest indicator al circulației turistice, arată câte nopți sunt petrecute într-un anumit spațiu. Numărul mediu de înnoptări se calculează ca sumă a produselor între numărul turiștilor și durata activității turistice, exprimată în zile. Conform datelor statistice extrase din evidențele Insitutului Național de Statistică, în același interval analizat, se observă că între anii 2001 și 2005 are loc o creștere continuă și constantă a numărului de înnoptări, ajungându-se de la 19.720 înnoptări în anul 2001, la 38.487 în 2005 (fig. nr. 23). Urmează o perioadă de scădere, astfel, în anul 2010, numărul a ajuns la 23.555, urmând ca până în 2014, valoarea înnoptărilor să crească brusc până la 43.410. Tendința de creștere continuă să crească, turismul fiind sectorul economic asupra căruia se acordă o deosebită atenție în ziele noastre.

În concluzie, circulația turistică din arealul studiat a suferit oscilații importante din anul 2001 până în 2014, creșterile semnificative fiind după anul 2010, atunci cât fenomenul crizei economice s-a mai amortizat, iar turiști și-au îndreptat din nou atenția către cunoaștere, distracție, religie prin intermediul deplasărilor de la locul de reședință.

CAPITOLUL 6. POSIBILITĂȚI DE VALORIFICARE A SPAȚIULUI TURISTIC DIN ZONA CÂMPULUNG MUSCEL – DÂMBOVICIOARA

6.1. Analiza SWOT a potențialului turistic

În vedera stabilirii și fundamentării viitoarelor decizii strategice de dezvoltare a turismului în zonă, se impune înfăpuirea unei analize a situației prezente din zona studiată, ca destinație turistică, pentru constatarea punctelor asupra cărora ar trebui să se intervină, pentru ca așteptările să fie pe măsură. În acest context, analiza SWOT (Strengths, Weaknesses Opportunities, Threats) resprezintă un instrument de investigare prin care se urmărește analizarea rapidă a punctelor strategice cheie, precum și identificarea alternativelor strategice, de care destinația turistică are nevoie în procesul lansării, dezvoltării și afirmării sale pe piață.

Prin analiza SWOT s-a urmărit identificarea elementelor de potential turistic existent, modalitatea prin care sunt puse în valoare în prezent, problemele constatate în activitățile de promovare a resurselor turistice și specificarea componentelor necesare conturării unor strategii de dezvoltare a turismului, în calitatea sa de element major al dezvoltării regionale de perspectivă.

În zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara, procesul dezvoltării unui turism durabil se referă la amplificarea activităților turistice cu valențe ecologice și utilizarea în mod rațional a resurselor. Tipurile de turism care se pot practica în zonă și care pot răspunde cel mai bine acestor exigențe sunt turismul rural și agroturismul. Se presupune includerea turismului în planurile de dezvoltare ale localităților, acesta fiind considerat o activitate economică de bază pentru economia locală. Acest lucru este susținut de resursele locale, dar și de activitățile economice generate de cererea pentru o serie de bunuri și servicii, care, în mod contrar, nu ar fi fost produse sau prestate.

6.2. Orientări strategice cu privire la dezvoltarea turismului durabil

În vedera valorificării resurselor turistice și dezvoltarea unui turism durabil, aceste obiective trebuie să fie strâns corelate cu prevederile generale ale sistematizării teritoriale complexe a zonei. aceste strategii trebuie să asigure o evoluție proporționată a tuturor sectoarelor economice și o îmbinare a criteriilor de eficiență de ordin social și economic.

Toate aceste scopuri pot fi atinse prin respectarea a trei principii de dezvoltare durabilă:

durabilitatea ecologică, asigură o dezvoltare suportabilă la nivelul proceselor ecologice esențiale și, mai ales, a diversității resurselor biologice;

durabilitatea economică, presupune o optimă gestionare a resurselor, astfel încât acestea să existe și în viitor;

durabilitatea socială și culturală, garantează păstrarea identităților comunitare și o dezvoltare economică favorabilă membrilor societății, compatibilă cu valorile culturale și de civilizație existente.

Așadar, dezvoltarea durabilă vizează atingerea unui înalt nivel de calitate a vieții, respectiv o funcționare optimă a sistemelor economice, sociale și de mediu, care alcătuiesc societatea și care asigură sănătatea, productivitea și un mediu curat pentru toți rezidenții comunităților, în prezent și în perspectivă.

În zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara au fost creionate diferite scenarii de revitalizare și dezvoltare durabilă a unor localități defavorizate prin intensificarea desfășurării activităților turistice. Perspectiva dezvoltării unor așezări rurale din arealul studiat prin turism este, fără doar și poate, o altemativă, dat fiind faptul că, turismul rural nu necesită investiții mari pentru amenajările de infrastructură sau pentru alte dotări și nu produce aglomerări cu caracter urban, ca în cazul stațiunilor turistice.

Posibilitățile de valorificare a resurselor turistice ale rețelor de așezări din zonă și de includere a acestora în circuitele interne și internaționale sunt multiple. În vederea unei durabilități a acestui sector economic, pentru perioada imediat urrnătoare, este indispensabilă integrarea unor sate cu valori și tradiții etnofolclorice în susținerea turismului rural național, precum și dezvoltarea turismului montan pe criteriul echipării corespunzătoare a teritoriului și al creșterii eficienței economice.

Pornind de la aceste considerente, se observă faptul că turismul rural poate deveni un factor fundamental și hotărâtor în amenajarea spațiului rural. Această formă de turism trebuie să se desfășoare în așa fel încât activitățile tradiționale specifice, precum agricultura, să nu fie neglijate, iar acest tip de turism să intre în sfera activitătilor complementare aducătoare de venit. Trebuie sa menționam faptul că turismul rural reprezintă terenul încurajează activitățile tradiționale, deoarece acestea determină dezvoltarea unei economii specifice. Fiind considera un factor dinamizator al stimulării creșterii calității vieții din mediul rural, turismul rural asigură posibilitatea unor noi afaceri locale, locuri de muncă și, totodată, creșterea veniturilor locuitorilor din așezările rurale prin valorificarea resurselor locale, în special a produse agoalimentare ecologice pentru consumul turiștilor sau vânzare.

Dat fiind faptul că cea mai mare parte a zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara aparține mediului rural, se impune cu precădere dezvoltarea turismului rural, ținându-se cont și de inițiativele propuse în dezvoltarea acestui domeniu încă dinainte de anul 1989. Un rol important 1-a avut înființarea, în anul 1994, a Asociației Naționale pentru Turism Rural, Ecologie și Cultural (ANTREC), care a deschis o filială și în județul Argeș, în satul Lerești, alături de alte nouă județe, propulsând astfel turismul rural din România pe piețele externe.

Pentru o dezvoltare cât mai eficientă, trebuie să se aibă în vedere păstrarea sustenabilității resurselor turistice ale zonei și, dependente de acestea, strategiile de promovare a turismului rural pe termen mediu și lung, care să cuprindă următoarele: asigurarea unei exploatări durabile a tuturor resurselor existente și a protecției acestora și, implicit, a mediului inconjurător; stimularea activităților nonagricole complementare, prin crearea de noi unități economice și valorificarea potențialului turistic și agricol; ameliorarea infrastructurii generale, de care depinde revitalizarea economiei rurale, inclusiv turismul (drumuri, rețea de apă, canalizare, telecomunicații, energie); finanțarea unor programe de formare și educație a viitorilor lucrători în acest sector, specialiști în meșteșuguri și activități artizanale sau alte activități conexe.

Pe lângă turismul rural, se îndreaptă atenția și către o determinare a nivelui dezvoltării turismului în zona montană. Aceste lucru este puternic influențat de rolul pe care autoritățile îl pot juca, în funcție de importanța acordată de acestea turismuiui în dezvoltarea locală, precum și de nivelul și configurația actuală a desfășurării activității turistice. Astfel, deși zona montană deține un potențial turistic deosebit, aceasta nu este valorificată la întreaga sa valoare. Ar trebui sa se aibă în vedere implementarea unor proiecte, care să conducă spre o eficientizare a activității turistice.

Cele mai importante direcții strategice ce ar putea fi abordate în vederea dezvoltării turismului montan sunt următoarele: orientarea investitorilor români sau străini pentru realizarea de noi obiective turistice în zonă, ținându-se cont de diversitatea unitătilor de relief și de paleta de dotări specifice (cabane, vile, case de odihnă particulare, sate turistice, pârtii de schi, instalații de transport pe cablu); implementarea unor activități de modernizare a întregii infrastructuri în vederea ridicării gradului de confort, corelarea și completarea capacităților și funcțiunilor, dotarea unităților de primire cu utilaje, aparatură, mașini și echipamente moderne de hotelărie și restaurație; alinierea la nivelul standardelor intenaționale, având drept scop intensificarea circulației turistice, atragerea în zonă a turiștilor străini și creșterea încasărilor.

Toate propunerile strategice de dezvoltare și menținere a turismului durabil au ca scop intensificarea circulației turistice în zonă, dar, cel mai important, protejarea patrimoniului turistic local în vederea susținerii și sprijinirii dezvoltării economice, sociale și culturale a comunităților locale păstrătoare de tradiție, dar și cu un pachet turistic complex și diversificat.

6.3. Propuneri de valorificare a resurselor turistice

A. Tipuri și forme de turism. Pe lângă direcțiile strategice cu privire la dezvoltarea turismului rural și montan, este necesar includerea unor noi tipuri de turism, ce ar putea determina o și mai bună activitate turistică, care să atragă un flux turistic important. Unele dintre aceste noi forme de desfășurare a activităților turistice sunt:

Turismul de evenimente. Organizarea unor festivaluri muzicale, folclorice, sportive, târguri și expoziții, conferințe, simpozioane, seminarii, care să atragă vizitatori autohtoni și străini și care pot constitui prilejuri de promovare și dinamizare a turismului local. Organizarea unor manifestari simultane în colaborare cu orașele/comunele înfrățite din alte țări, prin intermediul primăriilor care au legături privilegiate.

De exemplu, în centrul istoric al orașului Câmpulung, se pot organiza târguri tematice, cu scopul promovării tradiției din Muscel, dar și cu rolul strângerii de venituri în vedera dezvoltării pe plan local. Un titlul reprezentativ al unui târg de acest fel ar putea fi “Muscel – mai aproape de tradiții și natură” și care să se desfășoare pe parcursul a doua zile. În prima zi a evenimentului se pot desfășura expoziții ale vestimentațiilor tradiționale zonei (straie femeiești și bărbătești), ateliere de meșteșugărit (de olărit, de prelucrare a lânii, de cârpire și colorare cu ajutorul plantelor a covoarelor tradiționale), deschiderea unor standuri cu specialități din zonă, precum brânza de burduf în coajă de brad, șerbetul sau dulceață, standuri cu suveniruri, care să reprezinte obiectivele turistice din zonă, confecționate în miniatură din piatră de Albești. A doua zi, acest târg să își schimbe modul de desfășurare, astfel, având loc un spectacol de excepție în care sunt transpuse și reconstituite evenimentele grandioase din istoria Muscelului (primul război mondial, 1916). Acestea vor fi susținute de persoanele care alcătuiesc asociația “Străjerii Voievodului de Câmpulung”. Aceste evenimente s-ar putea desfășura în luna septembrie a fiecărui an, iar prin intermediul acestuia, beneficiile, determinate de către o mai bună și de calitate promovare a arealului, vor crește semnificativ.

Turismul de afaceri. Acest tip de turism poate fi practicat numai în orașul Câmpulung, Muscelul fiind sigura unitate de cazare de tip hotel, unde se pot desfășurarea activități specifice acestei forme de turism. În vederea dezvoltării acestuia, Hotelul Muscel are nevoie de unele îmbunătățiri, precum crearea unor săli de conferință dotate la standarde, creșterea numărului de locuri de cazare, îmbunătățirea și dezvoltarea unor servicii turistice de calitate superioară (reabilitarea liftului, amenajarea unei piscine); realizarea unor pachete turistice diversificate pentru participanții la astfel de activități (circuite, excursii, participarea la diferite sărbători tradiționale) în colaborare cu Agenția de Turism Muscelul.

Activități de teambuilding. Acestea sunt considerate tehnici de management utilizate de patronii unor firme, prin care doresc să își stimuleze angajații. Călătoria de tip teambuilding se constituie în programe de dezvoltare și învățare, în management și lucrul în echipă, combinând învățarea cu relaxarea și distracția participanților. Aceste activități se pot practica în Lerești, Albești, Bughea de Sus, Dâmbovicioara, Dragoslavele, Câmpulung. De exemplu, un program de acest fel poate include jocuri sau sporturi extreme, considerate ca deconectante: echitație (la Pensiunea 7 Cai din Nămăiești), speologie (vizitarea peșterilor Dâmbovicioara și Urșilor), orientare și supraviețuire (parcurgând undele dintre cele mai dificile trasee montane din Munții Iezer sau Piatra Craiului) sau paintball (Pensiunea Amada 4* din Rucăr). Pe lângă aceste activități, se pot organiza și vizite culturale la cele mai importante obiective din zonă, precum Castrul Roman Jidova, Mănăstirea Negru Vodă, Muzeul de Etnografie și Artă Musceleană, Mănăstirea Nămăiești, Mausoleul Mateiaș sau Manastirea Cetățuia.

Turismul complementar. Acest tip de turism vine în sprijinirea celorlalte forme, prin propunerea unor servicii suplimentare. Acestea au ca obiectiv stimularea odihni active, a distracției, a petrecerii plăcute a timpului liber, fără să înlocuiască serviciile de agrement și au un efect puternic de atracția a turiștilor străini, datorită costurilor mai scăzute. Cele mai relevante exemple de servicii suplimentare fezabile în această zonă sunt: medicale (Spitalul de Pneumftizologie Campulung Muscel, care oferă tratamente împotriva afectiunilor aparatului respirator, acute si cronice); de intermediere (rezervarea unor bilete la diferite manifestări etnoculturale, închirierea de atv-rui, mașini); de informare sau promovare ( prin instalarea unor hărți turistice a centrului istoric din Câmpulung, a zonei care să reprezinte obiectivele turistice, fiind poziționate pe principalele căi de comunicații sau în centrul orașului Câmpulung); cu caracter special, sprijinite de turismul de afaceri (servicii de traduceri, dactilografiere, programe de vânătoare – Tabăra „Micii Vânători de Munte” în Munții Iezer, pescuit sportiv – Păstrăvăria Căndești, Izvoarele Bratiei, Bratioara, Nămăiești).

Agroturismul. Ospitalitatea oamenilor din zonele rurale captează atenția turiștilor atât din țară, cât și din afara ei, însă există în continuare probleme privind pregătirea forței de muncă din această ramură a serviciilor turistice (referirea fiind, în special, la cunoașterea unor limbi străine de circulație internațională). Astfel, o propunere ar fi ințierea unor programe speciale de instruire a participaților din mediile rurale ( cursuri de cunoaștere a legislației, de învățare a unei limbi străine). În localitățile Rucăr, Lerești, Dâmbovicioara, agroturismul poate căpăta o importanță deosebită prin prisma tradițiilor și obiceiurilor specifice. În sprijinirea dezvoltării acestui tip de turism, este inevitabilă construirea unor pensiuni agroturistice în stil muscelean sau folosirea locuițelor pentru cazarea turiștilor, iar atragerea unor fonduri depinde de localnicii care vor să se implice în astfel de activități. O calitate care evidențiază serviciile turistice rurale este pregătirea mesei, astfel bucătăria musceleană convinge prin preparatele tradiționale (brânza de oaie sau de vacă, brânza de burduf în coajă de brad, bulz, pastrama, ciupercile din pădure, păstrăvii din râu). Agroturismul oferă servicii complete, astfel, pe lângă cazare, se oferă masă cu preparate din produsele proprii, plimbări cu căruța la stână, participarea la sărbătorile specifice, precum Focul lui Sumedru de pe 25 octombrie, activități tradiționale în gospodărie (smulsul vacii, tunsul oilor) sau învățatea unor meșteșuguri specifice (cusutul la război, olăritul, împletirea covoarelor din lână). Agroturismul este un sector al turismului care ar putea participat semnificativ la dezvoltarea așezărilor rurale, motivul fiind creșterea tot mai mare a numărului de turiști care vor să evadeze din mediul citadin într-o atmisferă liniștită, verde și relaxantă.

B. Dezvoltarea unitățile de primire turistică. În Munții Leaota numărul este foarte scăzut, existând doar Cabana Frasin (21 locuri de cazare în 9 camere dotate cu băi proprii) și Cabana Leaota, care necesită o recondiționare, fiind folosită doar ca refugiu. Astfel, sunt necesare activități de construire a unor cabane turistice în apropierea localității Stoenești, punct de pornire al multor trasee montane către Leaota. Facilitățile asamblării unor cabane sunt multiple, printre care apropierea de râul Dâmbovița și terenul prielnic.

În Munții Iezer, mai exact în apropierea lacului glaciar Iezer, cu fonduri venite din partea statului, poate fi amenajat un drum de acces auto, dar nu asfaltat, păstrându-se mediul natural, dar și construirea unei cabane la marginea lacului, care să ofere cazare, masă și activități de agrement în timpul verii (plimbări cu barca, off-road cu ATV-urile, mountainbike). Având în vedere faptul că lacul Iezer face parte din Rezervația Naturală Iezer, există anumite restricții în dezvoltarea activităților turistice, dar autoritățile statului sunt datoare să pună într-o lumină mai bună patrimoniul turistic natural al țării, iar prin susținerea sau impunerea unui turism ecologic și conștient, activitățile turistice nu vor fi atât de intense și dăunătoare mediului înconjurător.

Barajul Pecineagu este locul unde peisajul te va purta într-o poveste minunată. Drumul forestier, care pornește din satul Sătic, este destul de bine întreținut, în ciuda lipsei amenajărilor turistice de primire. O propunere de dezvoltare a turismului în zonă ar fi construirea unor unități de cazare la marginea acestui baraj sau pe marginea drumului forestier, care să ofere condiții necesare, în special drumeților, care ajung aici pe bicicletă sau pe jos. Construirea unor cabane sau pensiuni este indispensabilă, iar dotarea acestora cu restaurante va putea mulțumi cerințele turiștilor. În timpul sezonului călduros, s-ar putea organiza plimbari cu barca, off-road cu bicicletele sau ATV-urile și pescuit sportiv.

C. Trasee turistice. Datorită unui potențial turistic deosebit, în zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara ne putem bucura de anumite itinerarii turistice, care să combine resursele naturale cu cele antropice, în vederea menținerii curiozității turiștilor și asigurarea lor că elementul cheie al aceastei zone este diversitatea. Astfel, se propun următoarele:

1. Traseu cicloturistic – Valea Dâmboviței pe la poalele Leaotei (din aval de Dragoslavele, până la Cetățeni)

Distanță – 21 km

Timp – 4 ore (cu vizite)

Grad de dificultate – mediu

Startul acestei aventuri începe din Dragoslavele, unde se poate ajunge dinspre Câmpulung pe DN 73 sau dinspre Rucăr pe E574. Aici se poate vizita Schitul Dragoslavele, locul unde liniștea este la ea acasă. Continuăm itinerariul și plecăm pe drumul județean 725. Peisajele create de valea Dâmboviței, care sapă în cristalin, vor fi inedite, aceasta aflându-se în partea dreaptă până la Slobozia, de unde își schimbă poziția pe partea stângă. Ajungem în Stoenești, iar de data aceasta ne vom întâlni cu așezarea care ocupă locul al doilea loc ca întindere în bazinul Dâmboviței, după Rucăr. Urmărind șoseaua, în aval, vom observa cum râul se îngustează, căpătând aspectul unui mic defileu, iar apoi vom intra în Bădeni, acolo unde vom simți acel „aer” specific de depresiune. Mai jos, intrăm în defileul de la Cetățuia, unde pătrundem pe teritoriul comunei cu același nume, o așezare rurală cu o mare încărcătură istorică. Vom fi hiptonizați de frumusețea defileului, care este dată de abundența microreliefului rezidual. Faima acestei comune este dată de Cetatea geto-dacică a lui Negru Vodă, acolo unde ne vom opri pentru vizită. Finalul acestui traseul ne va aduce o aventură foarte interesantă, deoarece drumul până la schit se va face pe jos, acesta fiind destul de anevoios, numai urcare printre rocile conglomerate și relieful creat de acestea.

2. Traseul cicloturistic – Pe valea Dâmboviței spre Barajul Pecineagu ( de la Podu Dâmboviței până la baraj)

Distanță – 26 km

Timp – 4/5 ore (cu vizite)

Grad de dificultate – avansat

Acest traseu este pentru cei care vor să își îndrepte pașii către împărăția munților. Începem din localitatea Podu Dâmboviței, unde se află reședința artistului Paul Everac. Aici putem ajunge, dinspre București, pe autostradă până la Pitești și în continuare pe DN 73 prin Câmpulung-Dragoslavele-Rucăr. Satul de culoarea pură a varului, admirând tabloul fermecător al acestor plaiuri. De aici pătrundem pe un drum forestier care urmărește valea Dâmboviței, care curge invers și care spurberă pereții solizi ai muntelui. Străbatem Cheia Mică a Dâmboviței, unde pe la jumătatea acestora, pe partea stângă, se află Peștera Colțul Surpat. Ne oprim pentru vizitare, urcăm treptele de ciment și descoperim frumusețea acestui dar al naturii. După Cheia Mică, valea râului devine relativ largă, în cuprinsul cărora se risipesc gospodăriile Săticului. Aici, peisajul este dominat de Piatra Craiului, a cărui creastă calcaroasă strălucește în lumina soarelui. Pentru o pauză ne putem opri la cabana Cascue. La ieșire din Săticul de Sus, Dâmbovița se întălnește cu valea Tămașului, locul de unde ne vom îndrepta spre baraj. Drumul forestier este cel care desparte Munții Făgăraș, pe partea dreaptă , de Munții Iezer, pe partea stângă. Sectoarele de chei create de Dâmbovița vor determina un peisaj spectaculos. După aproximativ 8 km de aventură pe bicicletă, ajungem la Pecineagu. Aici putem organiza un picnic și să ne bucurăm de tabloul creat de natură, iar după o bine meritată odihnă ne putem întoarce pe același traseu.

3. Traseu cultural – Călătorie în istoricul oraș, Câmpulung

Distanță – 8 km

Timp – 4 ore (cu vizite)

Traseul este unul deosebit de valoros, cu obiective turistice de-o vechime impresionantă și povești foarte capitvante. Martor al acestui itinerariu va fi Râul târgului, situat pe partea dreaptă. Aceste traseu se va parcurge pe jos, punctul de start fiind la Castrul Roman Jidova. Aici se poate ajunge pe autostradă, de la București până la Pitești, după care pe DN 73, până la Câmpulung. După vizita la castru, mergem căteva minute până la Muzeul Automobilului Românesc, unde vom opri pentru a admira cele mai vechi exemplare ARO. Mai sus, Mănăstirea Negru Vodă ne va primi în curtea plină de culoare și liniște. Pătrundem ușor spre centrul orașului, descoperind pe partea stângă Muzeul de Etnografie și Artă Populară, locul care ascunde cele mai deosebite tradiții și obiceiuri ale locurilor. După vizită ne îndreptăm spre Bărăția și Muzeul de Istorie. Pauza bine meritată se va face la Tratoria „Un băiat și o fată”. Spre sfârșitul acestui traseu, vom vizita Primăria orașului și Tribunalul, clădiri a căror arhitectură va trezi un interes deosebit pentru cei pasionați. Ultimul punct al acestei rute ne găsește la Biserica Marină.

4. Traseu mixt – Împrejurimile Câmpulungului

Distanță – 28 km

Timp – 3 ore (cu vizite)

Această rută se va parcurge cu autocarul, iar punctul de start va fi în localitatea Nămăiești. Vom începe vizita cu un obiectiv foarte valoros, Casa Memorială „George Topârceanu”, unde ghidul ne va împărtăși informații despre marele autor ca printr-o poezie. La doar câțiva pași de aici, ajungem la Mănăstirea Nămăiești, care adăpostește una dintre bisericile rupestre din zonă. Pentru a rămâne pe aceeași lungime de undă, continuăm traseul cu o vizită la Schitul Dragoslavele. Ne urcăm în autocar și mergem în Rucăr, satul care păstrează una dintre cele mai vechi dârste. Continuăm drumul până la Dâmbovicioara, locul verde și plin de liniște al zonei. Traversăm cheile Dâmbovicioarei, săpate de râu în lama calcaroasă a Pietrei Craiului și ajungem la Peștera Dâmbovicioara, unde ne vom opri pentru vizită. La ieșire, ne putem opri la micile standuri ale localnicilor, care ne surprind cu produsele lor autentice (brânză de burduf, caș, șerbet, dulceață). La terminarea acestui traseu, ne putem opri la Pensiunea Green House, din localitatea Podu Dâmboviței, pentru a savura o masă copioasă cu preparate tradiționale.

Dezvoltarea turistică a zonei este indispensabilă progresului economic al zonei, iar propunerile de îmbunătățire vor determina o continuă evoluție a acestui fenomen, datorită fluxului turistic, care ar putea fi generat de practicarea și respectarea direcțiilor dezvoltate mai sus.

CONCLUZII

Prezenta lucrare aduce în prim-plan fenomenul turistic desfășurat în perimetrul zonei Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara, pornind de la considerentul că cele trei categorii de elemente care definesc cadrul natural, ale patrimoniului antropic și ale bazei materiale, dețin cele mai mari ponderi în dezvoltarea turismului, accentuându-se rolul său multiplicator, în special cel de creștere a procesului economic. În urma unei analize ce a urmărit tiparul unei metodologii bine definte, s-au putut distinge principalele concluzii, conturându-se, totodată, o viziune clară asupra elementelor care alcătuiesc factorului turistic din zonă și implicațiile acestuia în dezvoltarea economiei locale.

Un prim factor de favorabilitate este reprezentat de poziția acestui spațiu, pe de-o parte geografică, determinată de joncțiunea dintre Carpați și Subcarpați, ceea ce oferă a diversitate peisagistică deosebită și favorizează gradul de accesibilitate al zonei, și pe de altă parte teritorial-administartivă, favorizată de intersecția marilor drumui ce legau vechile provincii românești, Transilvania și Țara Românească, fapt de a facilitat apariția și desfășurarea unor importante evenimente, spațiul muscelean fiind un focar de istorie și civilizație.

Pentru arealul analizat, turismul, componentă esențială a sectorului terțiar, valorifică componentele naturale, umane și materiale, generând efecte economice, culturale și sociale (atragerea de investiții, crearea de noi locuri de muncă, reducerea șomajului, îmbunătățirea condițiilor de viață, interferarea cu alte ramuri economice), astfel, declanșând relansarea sau modernizarea economiei locale. Analiza fenomenului turistic și a tuturor componentelor sale, efectuată în scopul realizării unei analize obiective asupra posibilităților viitoare de dezvoltare a spațiului muscelean, a scos în evidență noțiunea de „turismului durabil”. Aceasta a fost dezbătută de OMT, în publicația „Turismul în 2010”, care „dezvoltă ideea satisfacerii nevoilor turiștilor actuali și a industriei turistice și în același timp, a protejării mediului și a oportunităților pentru viitor”.

Caracterul complex, al potențialului turistic din zona Câmpulung Muscel – Dâmbovicioara, este precizat de totalitatea atracțiilor naturale cu impact morfoturistic (ascensiuni în Munții Iezer-Păpușa, drumeții în Masivul Piatra Craiului, Munții Leaota, Muscelele Argeșului, pârtia de schi de la Mățău, valoare peisagistică), climateric (permite practicărea turismului pe tot parcursul anului), hidromineral (izvoarele minerale bicarbonatate și sulfuroase de la Bughea de Sus și din orașul Câmpulung), al rețelei hidrografice (valoare peisagistică, de agrement și posibilitatea practicării pescuitului pe Râul Targului și afluenții săi, râul Dâmbovița) și biogeografic (elemente de fauna și floră, cu valoare estetică, economică și științifică în ariile protejate, precum Parcul Național Piatra Craiului). La toate aceste elemente ale cadrului natural se adaugă multitudinea obiectivelor antropice cultural-istorice (Muzeul de Istorie, Muzeul de Etnografie și Artă Populară,Muzeul Automobilului Românesc, casa memorială “George Topârceanu”, monumental eroilor de la Mateiaș), de arhitectură (Tribunalul, Primăria), religioase (mânăstirile Negru Vodă, Bărăția, Biserica Flâmânda, mănăstirile rupestre de la Nămăiești și Cetățuia), vestigii istorice (castrul roman de la Jidova), artă populară, etnografie, folclor, tradiții meșteșugărești (în special în localitățile rurale din nordul spațiului analizat, Albești, Cândești, Lerești, Voinești, Rucăr, Dâmbovicioara), manifestări culturale și sportive (Festivalul de Umor “Tudor Mușatescu”, Festivalul Internațional de Film Document Art), obiective tehnico-economice (barajul și lacul de acumulare Râușor), baza structurilor de cazare (Hotel Muscelul, Cabana Voina, pensiuni, case de vacanță), agrement (Grădina Publică Merci și Parcul Băilor Kretzulescu din Câmpulung, Nămăiești), infrastructura specifică și cea generală. Datorită acestei diversități a resurselor, în raport cu cererea turistică, influențează apariția și practicarea unor tipuri și forme de turism (cultural-religios, balnear, științific, rural, agrement, recreere, de weekend), care, dependent de nivelul amenajărilor specifice, dirijează circulația turistică din zonă.

În urma analizelor cu caracter evaluativ, s-au remarcat unele dificultăți în valorificarea și promovarea turistică la nivelul localităților rurale (Bughea de Jos, Bughea de Sus, Lerești, Valea Mare Pravăț, Cetățeni, Dragoslavele, Dâmbovicioara) și a orașului Câmpulung, sesizate odată cu aplicarea analizei SWOT. Aceste aspecte identificate au permis stabilirea obiectivelor generale și specifice în vederea stabilirii strategiei de dezvoltare a turismului durabil, pe baza oportunităților generate de punctele tari, în așa fel încât să diminueze și chiar să elimine amenințările existente în cadrul acestui areal.

Direcțiile strategice de dezvoltare și promovare a turismului durabil, ce au fost propuse, vor determina: asigurarea exploatări pe terme lung a tuturor resurselor existente, a protecției acestora și a mediului înconjurător prin aplicarea unui management eficient; implicarea mai directă a autorităților locale în activitățile turistice; dezvoltarea și modernizarea infrastructurii generale și a celei specifice; susținerea și stimularea activităților non-agricole complementare, determinând noi unități economice; atragerea fondurilor pentru finanțarea programelor de formare și educație a viitorilor lucrători din turism; ademenirea și fidelizarea turiștilor prin înființarea unor programe turistice captivante, diversificarea serviciilor turistice, îmbunătățirea raportului calitate-preț; valorificarea potențialului turistic și agricol prin abordarea unor pachete turistice competitive la nivel regional și național, promovând turismul social, balnear, rural și valorificând resurselor cadrului natural, care generează o diversificare a posibilităților de practicare turismului montan și, implicit, a sporturilor de iarnă și, poate cea mai importantă orientare strategică pentru dezvoltarea durabilității fenomenului turistic, este acordarea unei atenții deosebite asupra turismului rural. Acesta este elementul de bază al desfășurării vieții economice a satului, iar în urma aplicării unei perspective eficiente a acestui tip de turism, veniturile locuitorilor vor crește și vor determina o mai bună calitate a vieții rurale.

Surprinderea acestei zone de către turiști și atragerea investitorilor, va conduce la evidențierea personalității zonei și evoluția acesteia într-o destinație turistică cunoscută și de succes. În contextul unei valorificării durabile a resurselor care alcătuiesc patrimoniul turistic al arealului, a stabilirii și practicării unei promovării și aplicării a tehnicilor de marketing corespunzătoare, turismul, componenta de bază a sectorului terțiar, poate deveni sursa de redresare economică și socială a spațiului muscelean.

ANEXE

Chestionar aplicat în perioada: 19-20 Octombrie 2015

Nume hotel:…………………..

Localizare: ……………………

Persoana de contact:…………………; nume/telefon/fax/mail:……………………

Categoria (stele/margarete):……………………

Prețul (RON/EURO):……………………

Recepție:……………………

Agenție: – individual

– grup

Număr camere:

Single

Duble

Apartamente

Plata:

Numerar

Card

Ambele

Grad de curățenie:

Foarte bun

Bun

Suficient

Insuficient

Starea camerelor:

Foarte bună

Bună

Suficient

Insuficient

Balcon:

Da

Nu

Ascensor (peste trei etaje):……………….

Parcarea:

Păzită

Nepăzită

Loc de joacă copii:

Da

Nu

Grădina pentru petreceri, spectacol, gratar:

Da

Nu

Restaurant (specific local):

Pescăresc

Vânătoresc

Internațional

Vegetarian

Cramă:

Muzică autohtonă…………………

Bar:

Zi

Noapte

Plimbări căruța/trăsura/sanie:……………..

Asigurare:

Schimb valutar

Bilete spectacol

Bilete avion, tren, autocar

Agrement în jurul hotelului:

Muzee

Biserici/ mănăstiri

Castele/cetățeni

Parc de distracții

Obiective naturale (peșteri, cascade, puncte de belvedere, lacuri, chei)

Priveliște:

Superbă

Frumoasă

Satisfăcătoare

Nesatisfăcător

Mic dejun:

Da

Nu

Dotări:

Sala conferințe

Room service

Cabinet înfrumusețare, coafor, jacuzzi, cabinet tratament, solar, piscină, sală forță

Jocuri distractive în afara

Închirieri:

ATV

Automobile

Biciclete

Material sportiv și de pescuit

Sală biliard/tenis/bowling

Sah/table

Teren tenis de câmp

Profesor:

Înnot

Schi

Servicii

Ghid

Amabilitate personalul:

Foarte bine

Bine

Satisfăcător

Nesatisfăcător

Păstrare casete valori:

Da

Nu

Punct comercial:………………..

Dacă primesc animale de companie:

Da / preț

Nu

Sărbătorile localităților (data):

Culinare

Carnaval

Sportive

Folclorice

Altele (specificații)

Diverse:………………………….

BIBLIOGRAFIE

*** 1980. Argeș – Monografie, București, Editura Sport – Turism

*** 1987. Geografia României III – Carpații Românești și Depresiunea Transilvania, București, Editura Academiei Române

*** 1992. Geografia României IV – Regiunile pericarpatice: Dealurile și Câmpia Banatului și Crișanei, Podișul Mehedinti, Subcarpații, Piemontul Getic, Podișul Moldovei, București, Editura Academiei Române

*** 1997. International tourism: a global perspective, Madrid, OMT

*** Towards a sustainable tourism definition from systems Science perspective

BACIU DUMITRU, 1980, Lumini muscelene, București, Editura Sport-Turism

BLEAHU M., DECU V., NEGREA ȘT., PLEȘA C., POVARĂ I., VIEHMANN I., 1976, Peșteri din România, București, Editura științifică și enciclopedică

BOBOC LUMINIȚA ȘTEFANIA, 2015, Rucăr-Bran Tourist Area. Tourism Potential and Valorification, Institutul de Economie Mondială, Academia Română

CRISTEA EMILIAN, 1984, Monografii montane – Piatra Craiului, București, Editura Sport – Tursim

FLORESCU FLOREA BOBU, S. P., PETRESCU PAUL, 1967. Arta populara din zonele Argeș si Mușcel, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România

GHEORGHILAȘ AUREL, 2011, Geografia turismului. Metode de analiză în turism, București, Editura Universitară

GHEORGHILAȘ AUREL, 2013, Bazinul hidrografic Râul Târgului – Potențial de dezvoltare al așezărilor umane, București, Editura Universitară

ISPIRESCU PETRE, 1988, Snoave sau povești populare volumul II, București, Editura Cartea Romănească

MATEI FLORENTINA DANIELA, 2014, Managementul serviciilor în agroturism, București, Managementul Intercultural volumul XVI

MIHĂILESCU V. (1966), Dealurile și câmpiile României, București, Ed.Șt și Enciclop

MOHAN GHEORGHE, ARDELEAN AUREL, 2006, Parcuri și rezervații naționale din România, București, Editura Victor B Victor

PIȘOTA ION, 1994, Biogeografie, București, Editura Fundației România de Mâine.

PLOAIE MIHAELA, 2012, Valorificarea turistică a spațiului depresionar Câmpulung în contextul dezvoltării durabile, București

POPESCU – ARGEȘEL I., 1986, Valea Dîmboviței, București Editura Sport-Turism

RĂDULESCU CODIN C. 1925. Câmpulung Muscelului, istoric și legendar, Câmpulung, Editura Librăriei Ioan N. Staicu

SIMON TAMARA, CÂNDEA MELINDA, TĂTARU ALEXANDRA, BOGAN ELENA, 2008, Turism rural – Turism urban, București, Editura Transversal

SNACK O., BARON P., NEACȘU N., 2001, Economia Turismului, București, Editura Expert

UJVARI I. 1972. Geografia apelor României, București, Editura Științifică.

VASILIE MIHAI, 1999, Drumuri spre mănăstiri, București, Editura Sophia

WWW.PCRAI.RO, [Online]. Disponibil la http://www.pcrai.ro/lang-ro/8/vizitarea/acces-28.html [Accesat la 04.06. 2016]