Analiza Vulnerabilitatii Seismice In Municipiul Bucuresti Prin Metoda Evaluarii Spatiale Multicriteriale
LUCRARE DE DISERTAṬIE
Analiza vulnerabilitatii seismice in municipiul Bucuresti prin metoda evaluarii spatiale multicriteriale
CUPRINS
INTRODUCERE
AȘEZAREA GEOGRAFICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
CONDIȚII ISTORICE ȘI CULTURALE
DETERMINANȚI DE MEDIU
Relieful
Hidrografia
Clima
Solurile
EVALUAREA SPAṬIALĂ MULTICRITERIALĂ-MĂSURĂ A VULNERABILITĂṬII SEISMICE
Terminologie
Metodologie
VULNERABILITATEA MEDIULUI NATURAL
VULNERABILITATEA FONDULUI CONSTRUIT
VULNERABILITATEA SOCIO-ECONOMICĂ
CAPACITATEA DE REZILIENṬĂ ṢI
VULNERABILITATEA SEISMICĂ
MĂSURI DE REDUCERE A VULNERABILITĂṬII SEISMICE
Mǎsuri legislative
Proiecte
Programe
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
În contextul unei creṣteri semnificative a pierderilor produse de hazardele naturale, un rol esenṭial îl ocupǎ conṣtientizarea nivelului de expunere la risc ṣi potenṭialul de reducere a acestuia. În lucrare se dorește evidențierea unei metodologii complexe de evaluare a vulnerabilitǎṭii în contextul mediului urban. Necesitatea studiului rezidă din vulnerabilitatea ridicată ce caracterizează așezările urbane, acestea putând fi clasificate drept sisteme socio-ecologice ce prezintă un nivel maxim de risc. Specificul Municipiului București este dat de hazardul seismic, în contextul unei predispoziții generale la risc evidențiată de evoluția urbană explozivă și de fondul constructiv degradat. În acest sens, îmbinarea atributelor spaṭiului urban cu hazardul seismic având sursa în zona Vrancea a implicat clasificarea oraṣului Bucureṣti ca fiind a 10-a cea mai vulnerabilǎ capitalǎ la nivel mondial în ceea ce priveṣte riscul seismic.
Lucrarea urmǎreṣte aplicarea analizei spaṭiale multicriteriale în sensul obṭinerii unor rezultate veridice asupra nivelului de vulnerabilitate seismicǎ ce caracterizeazǎ municipiul Bucureṣti, luând în consideraṭie ca factori cu rol decisiv: mediul natural, fondul construit sau mediul structural, factorul socio-economic ṣi capacitatea de rezilienṭǎ. Caracterul complex al factorilor este, de asemenea, un reper esenṭial al analizei, incluzând o serie de indicatori consideraṭi relevanṭi în urma procesǎrilor statistice. Elementul ce asigurǎ coeziunea ṣi finalitatea studiului este dat de arborele problemǎ, integrând ṣi îmbinând factorii în funcṭie de rolul specific raportat la nivelul de vulnerabilitate.
În cadrul lucrǎrii, notarea caracteristicilor generale ale cadrului fizico-geografic ṣi ale condiṭiilor istorice ṣi culturale este necesară în vederea evidențierii factorilor ce au susținut apariția și dezvoltarea stucturilor urbane în cadrul teritoriului orașului București, putându-se ilustra ulterior contribuția în dezvoltarea unui anumit specific al vulnerabilitǎṭii. În acest sens, capitolele 1 ṣi 2 relevǎ principalele etape ale evoluṭiei municipiului Bucureṣti începând cu secolul al XIV-lea, precum ṣi caracteristicile definitorii ale mediului natural ce contureazǎ profilul sistemului urban. Capitolul 3 prezintǎ principalele direcṭii de definire a metodologiei propuse, contribuind la înṭelegerea conceptelor teoretice ṣi justificând abordarea sugeratǎ în cadrul studiului. Vulnerabilitatea mediului natural redatǎ în capitolul 4 reprezintǎ prima etapǎ a analizei multicriteriale, reflectând aspecte definitorii pentru hazardul seismic ṣi propunând o serie de metode de mǎsurare a acestuia în cadrul municipiului Bucureṣti. Capitolul 5 redǎ principalii indici integraṭi în cadrul factorului compus de vulnerabilitate structuralǎ, precum ṣi rezultatele obṭinute la nivelul spaṭiului urban analizat. În completarea celor 2 etape anterioare se gǎseṣte capitolul 6, relevând indicatorii socio-economici care contribuie la definirea vulnerabilitǎṭii antropice în cadrul capitalei. Capacitatea de rezilienṭǎ evidenṭiatǎ în capitolul 7 reprezintǎ un factor aparte al analizei prin efectul contrar faṭǎ de factorii enunṭaṭi anterior ṣi în acelaṣi timp ultimul ingredient în obṭinerea vulnerabilitǎṭii seismice finale la nivelul municipiului Bucureṣti.
Ultimul capitol sintetizeazǎ rezultatele studiului, pe baza cǎruia sunt redate soluṭii actuale ce contribuie la îmbunǎtǎṭirea nivelului capacitǎṭii de rezilienṭǎ la vulnerabilitatea seismicǎ. Sunt indicate, de asemenea, posibilitǎṭile de acṭiune în plan legislativ ce relevǎ interesul autoritǎṭilor publice, precum ṣi rolul marcant al politicilor urbane în susṭinerea unui management optim al teritoriului.
AȘEZAREA GEOGRAFICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ȘI DELIMITAREA CENTRULUI ISTORIC. CONDIȚII ISTORICE ȘI CULTURALE
Municipiul București este situat în sectorul sudic al României, aparținând regiunii de dezvoltare București-Ilfov. Din punctul de vedere al localizaării matematice, se găsește la intersecția paralelei de 44o25’50” latitudine nordică cu meridianul de 26o4’50” longitudine estică. Teritoriul capitalei se desfășoară în cadrul Câmpiei Vlăsiei, subunitate a Câmpiei Române și se găsește la aproximativ jumătatea distanței dintre Dunăre și Subcarpați, fiind în același timp un important nod de comunicații la nivel național și pe continentul european (reprezentând spațiu de legătură între statele balcanice și cele europene centrale și de est). Sub raport hidrografic, București aparține sectorului inferior al bazinului Argeșului, fiind traversat de râul Dâmbovița care a constituit un element fundamental în apariția și dezvoltarea orașului.
ÎNCEPUTURILE (sec. al XIV-lea)
Evoluția orașului București de la sat – sec. al XIV-lea, cetate- Arx Bukaresth, târg – sec. al XV-lea, capitală a Țării Românești– sec. al XVIII-lea, capitală a României – sec. al XIX-lea a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă, forma inițială reprezentând o răspântie de drumuri din zona Sfântul Gheorghe Vechi. Așezarea fundamentată pe malul stâng al Dâmboviței, locul actual al Curții Vechi, a fost nucleul de gravitație a târgului București, fiind un loc ușor de apărat datorită poziției și configurației: spre nord era apărat de o terasă mai înaltă a Dâmboviței, spre est de gârla Bucureștioara, spre sud de vechea albie a Dâmboviței, iar spre est de o serie de râpe adânci.
În sec. al XIV-lea, pe locul viitoarei cetăți a Bucureștiului, este fundamentată o fortăreață având rolul de „turn de pază (…) de formă patrulateră, construit din cărămidă, având colțurile întărite cu blocuri de piatră (…) constituie una dintre primele mărturii ale arhitecturii medievale românești, fiind singura fortificație militară din cărămidă cunoscută (…) în Țara Românească”. Această fortăreață a fost semnalată în campania de cercetări arheologice din perioada 1967-1969. ezultatele acestei campanii au relevat în centrul orașului, la o adâncime de 5 m, sub caldarâmul străzii Soarelui, fundațiile unei structuri edificate, construită din cărămidă. Structura de formă patrulateră, ușor trapezoidală, cu o suprafață de 160 m2 a dus la identificarea turnului. Edificiul era înconjurat de un șanț de apărare care în partea inferioară ajungea la 2.1m – 2,3m și avea o lățime de 2.2m – 2.45m. În cadrul șanțului s-au gasit bârne de lemn carbonizate și fragmente de vase care au permis datarea, stabilită la a doua jumătate a sec. al XIV-lea.
ORAȘUL POSTBIZANTIN (sec. al XV-lea- înc. sec. al XVIII-lea)
Domnia lui Vlad Țepeș (perioada 1456-1462) va aduce întărirea așezării stabilite anterior în locul Curții Vechi, evoluând către statutul de Cetate a Bucureștiului. Atestarea documentară este dată de hrisovul scris de grămăticul voievodului în anul 1459, aceasta fiind data oficială a instalării scaunului de reședință domnească. Se apreciază că, în acest interval, orașul situat pe malul stâng al Dâmboviței se extindea până la străzile Lipscani, Șelari și Decebal. Situarea la o răscruce de drumuri comerciale este condiția esențială a dezvoltării ulterioare a cetății Bucureștiului, prefigurând și funcția predominant comercială a centrului istoric având drept nucleu Curtea Domnească, biserica Sf. Anton și piața sau „pazarul”, denumită ulterior „Târgul de Jos”. Noua construcție, de formă dreptughiulară, era amplasată conform descoperirilor arheologice de o parte și de alta a străzii Soarelui la nr. 8-12 și 7-9, fiind datată pentru a doua jumătate a secolului al XV-lea potrivit oalelor cu toartă descoperite la nivelul pivnițelor. Prin planul său, cetatea de la București reprezintă un element inovator al epocii din punct de vedere arhitectural, neputând fi încadrată în tipologia casei boierești (precum în Tâgoviște sau Curtea de Argeș), dar nici în planul cetăților de câmpie ( în mod asemănător cu cele din Giurgiu sau Turnu), ci corespunde termenului de castrum (documente care atestă acest fapt sunt: 4 iunie 1460 – „Castro fluvii Dombovicha” și 10 august 1460 – „Castro Bokaresth”).
În timpul domniilor lui Radu cel Frumos (1462-1473) și Mihai Viteazul (1593-1601) dezvoltarea și extinderea orașului se va realiza concentric, având punct central Curtea Domnească. De altfel, în perioada lui Mihai Viteazul orașul avea ca limite: în nord Biserica Colței și Mânăstirea Sărindari, în est strada Sfinților și Calea Moșilor, în vest strada Brezoianu și în sud străzile Sfinții Apostoli și Bateriilor.
Dezvoltarea economică și politică a Bucureștiului începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea a dus la transformarea acestuia în anul 1659 în prima reședință a Țării Românești, rămânând de la această dată singura capitală și începând o nouă etapă în procesul dezvoltării sale. O importanță primară o va avea Curtea Domnească, care va concentra viața economică a întregului oraș. De asemenea, un aspect esențial este creșterea numărului meșteșugarilor care se grupează pe mahalale sau pe ulițe (ex: Mahalaua Tăbăcarilor-1652, Ulița Bărbierilor-1660, Ulița Zlătarilor-1669 etc.)
Secolul al XVII-lea marchează continuarea procesului de extindere teritorială, fiind însoțit de o tendință de schimbare a rețelei stradale, fie prin apariția unor noi „ulițe”, fie prin prelungirea celor vechi. București se întindea în această perioadă la nord de biserica Kretzulescu și de-a lungul străzii C.A. Rosetti, la est până la biserica Olari pe Calea Moșilor, la sud până la Schitul Maicilor, iar la vest depășea mânăstirea Mihai Vodă și podul Izvor. De asemenea, în această perioadă se conturează o împărțire a teritoriului orașului din punct de vedere funcțional conform posibilităților și intereselor personale ale locuitorilor. Luând în considerare funcția predilect comercială a zonei prejmuitoare Curții Domnești corelată cu dorința negustorilor și meșterilor de a rămâne în vadul comercial, se explică intensa populare atât a centrului cât și a perimetrului limitrof definit prin funcția rezidențială. Această zonă exterioară centrului cuprindea reședințele boierești, adesea luând forma vilei (locuințe amplasate în grădini spațioase). Densitatea locuirii și intensitatea activităților desfășurate în centru explică și densitatea rețelei stradale, orientată atât sud-nord cât și est-vest, ce consta preponderent din ulițe și ulicioare (ex: Ulița de către biserica Gheoarmei/Grecilor, Ulița cea Mare-Ulița Lipscanilor, Ulița cea mare de jos care merge la Sf. Ioan, Ulița Bărbierilor, Ulița, Zlătarilor, Ulița Căldărarilor, Ulița Băcanilor, Ulița Șepcarilor).
Domnia lui Matei Basarab (1632-1654) prilejuiește intensificarea schimburilor comerciale, fapt ce are drept consecințe: creșterea cartierului comercial și a numărului prăvăliilor și apariția a două piețe – Târgul de Jos (situat în proximitatea Curții Domnești, în imediata vecinătate a Dâmboviței) și Târgul de Sus (situat în apropierea străzii Lipscani actuale) unificate ulterior în Târgul Din Lăuntru.
Către sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, sub domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), se deschid marile artere de circulație, precum Podul Târgului de Afară (Calea Moșilor), Podul Mogoșoaia (Calea Victoriei) și Ulița Mare (Strada Lipscani) care pleacă din Târgul din Lăuntru și merge spre Hanul Șerban Vodă. Podul Mogoșoaia, trasat în 1692, ținea cont în primulediata vecinătate a Dâmboviței) și Târgul de Sus (situat în apropierea străzii Lipscani actuale) unificate ulterior în Târgul Din Lăuntru.
Către sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, sub domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), se deschid marile artere de circulație, precum Podul Târgului de Afară (Calea Moșilor), Podul Mogoșoaia (Calea Victoriei) și Ulița Mare (Strada Lipscani) care pleacă din Târgul din Lăuntru și merge spre Hanul Șerban Vodă. Podul Mogoșoaia, trasat în 1692, ținea cont în primul rând de nevoile domnitorului prin crearea unei legături directe între Palatul Domnesc și palatul de pe moșia Mogoșoaia. Această arteră avea să devină, însă, un ax definitoriu al orașului și bucureștenilor, integrându-se cu ușurință în circuitul comercial al vechiului centru datorită situării la limita unor importante trasee cu orientare vest-est: Ulița Ișlicarilor (Franceză/Carol I), Ulița cea Mare/Lipscanilor, Ulița Doamnei. Deși aveau un scop fundamental în cadrul orașului, trasarea haotică a străzilor, principiu identificat și în înălțarea caselor, diminua mult din utilitatea acestora. Aceasta este, de asemenea, perioada conturării unei noi viziuni arhitecturale și, concomitent, a unui stil specific românesc, și anume cel brâncovenesc. Apariția acestui stil arhitectonic rezidă din preocuparea constantă a domnitorului de a-și pune amprenta asupra fondului constructiv al orașului manifestată în timpul domniei prin ridicarea a numerose clădiri, palate, dar și prin ctitorirea a numeroase biserici. În ceea ce privește rolul de ctitor îndeplinit de domnitor, acesta se împletea cu nevoile politice, construcția bisericii Sf. Gheorghe Nou reprezentând modalitatea de a muta punctul central al orașului de la Sf. Gheorghe Vechi (ctitorie a familiei boierești Bălăceanu cu care se afla în dispută), marcând astfel un nou început al orașului. De asemenea, interesul pentru imaginea orașului este evident și în atenția acordată Curții Domnești, interes materializat prin construirea Palatului Domnesc și renovarea Bisericii, alcătuind, astfel, o reședință adecvată scaunului unui domnitor. Aceasta va fi ultima și cea mai pregnantă încercare de a menține statutul Curții Domnești, secolul al XVIII-lea reducând-o la ruinele vizibile în prezent.
ORAȘUL FANARIOT (1714-1821)
Îndepărtarea de la tron a lui Constantin Brâncoveanu, fapt ce a marcat debutul numirii domnilor nepământeni în Țara Românească – reprezentanți ai păturii bogate grecești din cartierele creștine ale Constantinopolului – reprezintă fundamentul schimbărilor majore realizate în structura urbană a orașului București pe parcursul secolului al XVIII-lea.
Un aspect definitoriu pentru modul în care s-a exercitat influența otomană este urmărirea modelului Constantinopolului, orașul București primind o serie de elemente similare capitalei turcești:
a.maidanele prezente la exteriorul centrului caracterizat de un front dens de construcții și reprezentând, în esență, suprafețe mari de teren neconstruit unde se puteau realiza schimburi economice sau unde, în genere, se desfășura viața socială;
b. hanurile sau caravanseraiurile (hanuri de dimensiuni mari unde poposeau caravanele) din mediul urban care redau spiritul definitoriu al epocii puternic influențată de nuanțele orientale; exemple relevante în acest sens sunt Hanul lui Manuc, Hanul lui Zamfir, Hanul ălătari, Hanul Filipescu, Hanul Câmpinencei, Hanul Castrișoaiei și Hanul cu Tei.
c. împrumuturi lingvistice prezente în terminologia domeniului arhitectonic intrate în limba română prin filieră otomană: odaie, pardosea, dulap, cerdac, tavan, conac, cherestea, cercevea etc.
Curtea Domnească este locul unde se poate observa o dinamică accentuată pe parcursul secolului al XVIII-lea. Starea de degradare este justificată în primă instanță de incendiile din 1718-1719, jefuirea de către trupele imperiale ale Habsburgilor în 1737 și războiul ruso-turc (1769-1774). În plan secund intervine dezinteresul manifestat de domnii fanarioți, neexistând lucrări de restaurare și renovare care să poată contracara efectele factorilor enunțați anterior. Astfel, pentru Alexandru Ipsilanti reședința domnească a fost reprezentată de casele Brâncovenilor, construind ulterior Curtea Nouă pe Dealul Spirei, Curtea Domnească inițială căpătând atributul de „Veche”. Arderea Curții Noi de către trupele austriece în timpul domniei lui Nicolae Mavrogheni (1786-1789) aduce schimbării și asupra Curții Vechi, aceasta ajungând să adăpostească „craii de Curtea Veche”. Ultima lovitură adusă inimii centrului istoric este prilejuită de Constantin-Vodă Hangerli în anul 1789 care, în dorința de a reface Curtea Nouă „Arsă”, parcelează și vinde porțiuni din spațiul Curții Vechi boierilor și negustorilor interesați în obținerea unui loc în cadrul vadului comercial. Valorificarea funcției comerciale a centrului a dus, astfel, la dărâmarea unei bune părți din Curtea Veche.
Se poate concluziona că semnificația centrului este redată în cazul orașului București de 2 zone care i-au concentrat interesele politice, economice și sociale, ajungând să îl definească: prima este centrul istoric cu nucleul la Curtea Domnească, delimitat în prezent de Splaiul Independenței și str. Halelor-sud, Calea Victoriei-vest, Bd. Elisabeta și Carol I-nord, str. Hristo Botev și Calea Moșilor-est; iar cel de-al doilea se conturează în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea după abandonarea Curții Vechi (în urma incendiilor din 1718 și 1719, jefuirea reședinței domnești de către trupele habsburgice în anul 1737, cutremurului din 1738 și războiului ruso-turc din 1769-1774) și având drept nucleu Palatul Regal.
ORAȘUL MODERN (sec. XIX – XX)
Hazardele ce au definit începutul secolului al XIX-lea reprezintă cauzele principale ce au determinat luarea unor măsuri de către autoritatea domnească în vederea împăcării interesului public cu cel particular. Astfel, cutremurul din 14 octombrie1802, incendiul din 28 august 1804 și inundațiile din anul 1805 au dus la conștientizarea impactului pe care îl are ridicarea unei clădiri pentru întreaga comunitate. În acest context, apariția Regulamentului Organic din anul 1832-1834 a constituit principala soluție, prevăzând obligația proprietarului de a cere autorizație pentru orice construcție pe care ar vrea s-o ridice sau pentru modificările pe care ar dori să le aducă acesteia. De asemenea, Regulamentul Organic stabilește delimitarea orașului care se va menține pe parcursul secolelor XIX și XX prin fixarea șoselelor de centură: Șoseaua Bonaparte (Bd. Iancu de Hunedoara) – Șoseaua Ștefan cel Mare – Șoseaua Mihai Bravu. De altfel, evoluția orașului poate fi urmărită în conformitate cu modul de organizare a orașului: dacă inițial nucleele principale erau parohiile, în sec. al XVI-lea au fost înlocuite de enorii, iar în sec. al XVII-lea de mahalale (ex: Mahalaua Sătindarului-1615, Mahalaua Sf. Sava-1664, Mahalaua Sf. Nicolae Șelari-1676, Mahalaua Bisericii Grecilor -1685, Mahalaua Bisericii de Jurământ -1687). În sec. XV-XVII noile mahalale duc la extinderea sectorului nordic, iar în sec. XVIII-XIX a celui sudic, ajungându-se ca în anul 1798 (primul recensământ) să rezulte 93 de mahalale grupate în 5 plăși.
Linia dezastrelor care afectează centrul capitalei atinge un punct culminant în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu (1842-1848) când la data de 23 martie 1847 Focul cel Mare distruge o mare parte din zona cea mai populată și prosperă a orașului. După această calamitate, măsurile luate de administrație au constat într-o nouă divizare a Bucureștiului în 3 ocoale, centrul fiind inclus în Ocolul 1 (erau permise doar construcțiile din cărămidă acoperite cu tablă). Totodată, distrugerea masivă a fondului construit în urma incendiului din 1847 a prilejuit aplicarea unor măsuri urbanistice care să sistematizeze zona centrală: unele străzi își schimbă traseul (Ulița Lipscani, devenind rectilinie cu orientare vest-est), pentru a se îmbunătăți circulația apar noi artere (bd. Academiei/Carol I prelungit de bd. Elisabeta), reglementări ale raportului clădirilor cu strada, apariția unor piețe noi (Piața Universității) și sistematizarea celor prezente anterior (Piața Sf. Anton), schimbarea denumirilor străzilor (Podul Mgoșoaia devine Calea Victoriei în urma războiului ruso-româno-turc din 1877-1878; în mod asemănător Ulița Nemțească/Germană devine strada Smârdan, strada Franțuzească devine strada Carol etc.), apariția formulei pasajului pietonal (Pasajul Villacrosse-Macca în anul 1891).
Inspirația acestor schimbări a provenit, potrivit veacului, din nevoia de a urma un model occidental, mai exact cel francez. După spusele istoricului Neagu Djuvara se poate considera că debutul Micului Paris este realizat în secolul al XIX-lea, Bucureștiul „de la începutul secolului al XIX-lea și până în preajma primului război mondial” fiind colonizat de francezi fără prezența colonizatorului. Renunțarea la valorile tradiției bizantine și, implicit, la modelul oriental a fost impusă de către domnitorul Alexandru Ghica (1834-1842) care a anulat decretul fratelui său – Grigore Ghica – prin care se interzicea purtarea ținutei europene, în opoziție adoptând o ținută vestimentară occidentală, răzându-și barba și desființând obiceiul pupării mâinii. Voinței domnitorului Alexandru Ghica i se adaugă și efectele păcii de la Adrianopol (1828), stăpânirea rusă asupra prinicpatelor deschizând într-o anumită măsură calea influenței occidentale.
Schimbările politice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după Unirea Principatelor (1859), au marcat constituirea României moderne prin adoptarea unor legi și reguli specifice societății capitaliste occidentale. Transformările apărute la nivelul orașului București derivă din noul statut pe care și-l asumă – capitală a țării și, din anul 1882, capitală a Regatului România. În direcția potrivirii orașului cu statutul nou dobândit, s-a pus accentul pe: alinierea, înălțimea, calitatea construcțiilor, estetica fațadelor, raportul dintre lățimea străzilor și înălțimea clădirilor, nivelmentul străzilor, igiena orașului per ansamblu, înlocuirea hanului cu hotelul în vederea cazării călătorilor (ex: Hotel d’Europe pe strada Smârdan, Hotel Fieschi pe strada Șelari, Hotel Transilvania, Hotel Gabroveni, Hotel Universal, Hotel România pe strada Gabroveni), construirea sediilor de bănci (Banca Națională între anii 1884-1885 pe locul Hanului Șerban Vodă) și specializarea spațiilor în raport cu funcția îndeplinită (ex: restaurantul Carul cu bere conceput în 1876 în stilul berăriilor nemțești). Transformările determinate de o modernizare forțată sau extrem de rapidă sunt atribuite domniei lui Alexandru Ioan Cuza care, cu sprijinul guvernului lui Mihail Kogălniceanu și al întregii generații pașoptiste, a creat cadrul propice îndepărtării obiceiurilor orientale, fanariote și rusești în schimbul adoptării modelului occidental. Este continuată, astfel, opera reformatoare începută de Alexandru Ghica, într-o manieră radicală mai ales la nivel legislativ: secularizarea averilor mânăstirilor din 1863, legea rurală din 14 august 1864 (consta în împroprietărirea familiilor de țărani), Constituția din 1864 intitulată „Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris din 1858”. Înlăturarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza la 11 februarie 1866 prilejuiește declararea ulterioară a Regatului (10 mai 1881) și anticiparea independenței, principele Carol I Sigmaringen de Hohenzollern, alesul Divanurilor ad-hoc, contribuind la dezvoltarea operei începute de „domnul Unirii”. Regelui Carol I îi revine rolul de a aplica reforma liberală din 1866, după modelul belgian, reformă care să fundamenteze imaginea României drept Belgie a Orientului. Măsurile concrete luate de Carol I se reflectă în infrastructura de transport (dezvoltarea rețelei de căi ferate și modernizarea șoselelor care asigurau legătura cu statele europene prin 6 puncte: Vârciorova, Turnu Roșu, Predeal, Ghimeș, Burdujeni și Ungheni), remodelarea urbană determinată de creșterea demografică (explozie de noi construcții: edificii publice – Carul cu bere inaugurat în 1879, Palatul Băncii Naționale ridicat în perioada 1883-1885 – piețe, parcuri, bulevarde, alinireri de străzi), dezvoltarea serviciului public de transport (în București din 1893 se pune în funcțiiune tramvaiul electriv, iar din 1904 serviciul de autobuze), dezvoltarea telecomunicațiilor (telegraful este introdus din anul 1854, iar telefonul este introdus în 1884) dezvoltarea economică bazată pe agricultură, dezvoltarea porturilor dunărene și a portului Constanța, apariția centrelor universitare (Universitatea din București în 1864, Universitatea din Iași în 1860).
Figura 1 Localizarea ṣi delimitarea administrativǎ a municipiului Bucureṣti în sectoare, unitǎṭi de recensǎmânt ṣi cartiere
O nouă modificare în statut justificată la începutul secolului al XX-lea de Marea Unire, fundamentează rolul orașului București de capitală a României Mari prin concentrarea funcțiilor politice, administrative, economice și culturale ale țării. Perioada interbelică prilejuiește și finalizarea celui de-al doilea ax al orașului pe direcția nord-sud care să dubleze Calea Victoriei, și anume bulevardul Tache Ionescu/I. C. Brătianu, realizat prin prelungirea străzii Colțea și legarea acesteia la Piața Romană de Bulevardul Colței. Noua axă, preia, astfel, atribuțiile Căii Victoriei, în același timp găzduind, în opoziție cu aceasta, clădiri realizate în stilul arhitecturii considerate moderne. O altă necesitate remarcată după încheierea primului război mondial este o mai bună sorganizare a orașului, pusă în practică prin Legea pentru organizarea administrațiunii comunale din anul 1926 care prevedea Impărțirea orașului în zona centrală și cea periferică. Conform acestei Legi, zona centrală va fi la rândul ei divizată în 4 sectoare: I Galben, II Negru, III Albastru și IV Verde, aducând și o schimbare temporară a nomenclaturii străzilor. Anul 1935 aduce modificări semnificative în centru prin aprobarea de către Consiliul General al Municipiului București a Planului director de sistematizare a capitalei. Măsurile esențiale propuse de plan se constituiau în împărțirea capitalei în zone după destinația clădirilor și în clase de construcție după calitatea clădirilor; de asemenea, se accepta în păstrarea funcției predominant comerciale a zonei centrale, îmbinată cu cea rezidențială, precum și prelungirea bulevardului I.C. Brătianu până la Piața Națiunii și a străzii Doamnei până la strada Brezoianu, Piața Națiunii căpătând caracter urban prin mutarea halelor pe alt amplasament.
Cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea aduce fundamentarea semnificațiilor atribuite centrului istoric-nucleul Lipscani prin aplicarea principiilor impuse de Serviciul Tehnic al Primăriei Municipiului București (Fig. 1). Această zonă își menține, astfel, funcțiile financiar-bancară, rezidențială și comercială, cu o diminuare a importanței ultimei datorată prezenței limitei estice definită de modernul bulevard I. C. Brătianu.
DETERMINANȚI DE MEDIU
1. Relieful
Orașul București se dezvoltă în Câmpia Română Centrală, subunitate a Câmpiei Române. Spre deosebire de sectorul estic (Bărăganul) și cel vestic (dincolo de Argeș), Câmpia Română Centrală sau Bucureșteană (situată între Argeșul Inferior și linia de vărsare a Dâmboviței, prin Frunzărești și Urziceni, la ieșirea Buzăului din sectorul deluros) este prin structură și fragmentare sectorul cel mai complex din întreaga Câmpie Română (Fig. 1, 2). Această porțiune se desfășoară între poala dealurilor subcarpatice (având o altitudine cuprinsă între 200 și 500 m pe o lungime de peste 120 km) și zona de confluență a Dâmboviței cu Argeșul (la altitudinea de 50 m), unde Câmpia Burnasului o domină cu peste 30 m. Panta generală, cu o înclinare de 1.2 – 1.9 m/km are în latura vestică direcția NV-SE, conformă cu a văilor principale (Argeș, Dâmbovița, Colentina, Pasărea). În N-E are loc o deviere bruscă spre răsărit (văile Prahova și Ialomița cu afluenții Bălteni, Snagov, Căldărușani), dar păstrează aceeași înclinare precum arată rețeaua de văi din bazinul Sărății, panta își schimbă din nou direcția, înclinând cu aproximativ 2 m/km spre sud. Întreaga rețea de ape din acest sector se găsește sub comanda unui centru de adunare al apelor ce se constituie în aria locala de lăsare subsidentă din vecinătatea Urzicenilor, unde se varsă in Ialomița: Prahova, Teleajen, Cricovul Sărat, Sărata (pe dreapta), Băltenii, Snagov, Cociovaliștea, Vlăsia (pe stânga) prin limanul Căldărușani. De aici rezidă două aspecte esențiale care au influențat amplasarea și dezvoltarea orașului: panta moderată a câmpiei (mai lină pe interfluvii – 1m/km și mai accentuată pe văi – 2m/km) și orientarea către vest față de N-E regiunii. De asemenea, gradul și modul de fragmentare al reliefului neted de câmpie se interpun în condiționarea utilizării terenului. Frecvența fragmentării (3-15 km lățimea câmpurilor) apropie Câmpia Română Centrală de Câmpia Olt-Argeș, în același timp distanțând-o de Bărăgan (unde câmpurile au lărgimi maxime de 25-45 km).
Dintre cele 3 sectoare care se pot diferenția în analiza Câmpiei Române Centrale dupǎ criteriul fragmentării reliefului, Câmpia Vlăsiei reprezintă un sector definitoriu în caracterizarea orașului București (Fig.2). Porțiunea ocupată de Câmpia Vlăsiei este acoperită în partea estică de loessuri și depozite loessoide, așternute peste nisipuri și pietrișuri și tăiată de văi relativ adânci (10-30 m), lunci largi (1-3 km) și terase avale (Argeșul și Dâmbovița). În rest se remarcă preponderent nisipurile. Pânza freatică coboară pe direcția NV-SE, de la 10 m în N-V până la 20-30 m în câmpul mai larg al Câlnăului și în cel din Mostiștea vestică. Printre lentilele de argilă pe care se sprijină depozitele de nisipuri și pietrișuri pot fi atinse în foraje apele subterane, din pietrișurile de Frățești (începutul Cuaternarului), asemănător unui curent subteran ce curge aproximativ în aceeași direcție ca și râurile actuale de suprafață, arcuindu-se către est, treptat în Mostiștea și Bărăgan.
Figura 2 Câmpia Vlăsiei (prelucrare după Cocoș, 1999)
Altitudinile sunt cuprinse între 60 m în est și 80 m în vest. Procesul de formare a câmpiei ține de retragerea treptată spre SE a lacului pliocen-cuaternar, de ridicarea Carpaților și Subcarpaților și de intensificarea eroziunii exercitate de râuri, rezultând cantități mari de aluviuni depuse sub forma conurilor piemontan-deltaice și aluviunilor fluvio-lacustre atât în zonele mlăștionase cât și la marginea lacului. Repetarea proceselor de ridicare a orogenului carpatic a dus la adâncirea râurilor și apariția teraselor. În cazul Argeșului și Dâmboviței, văile au săpat 2-3 niveluri de terasă, ducând la formarea luncilor actuale.
Figura 3 Câmpia Bucureștiului (prelucrare după Cocoș, 1999)
2. Hidrografia
Câmpia Română Centrală este favorizată pe marginea sudică și nordică din punctul de vedere al apelor de suprafață și al apelor subterane.
În privința apelor de suprafață, regiunea importantă pentru oraș este străbătută de cea mai deasă și cu debitul cel mai abundent rețea de râuri din Câmpia Română (Fig. 4). Cele două fascicule principale (Bazinul Argeșului aflat în câmpie și cel al Ialomiței) duc o cantitate de apă al cărei debit mijlociu variază între 49.7 m3/s (Argeșul la Budești), 38.5 m3/s (Dâmbovița în N-V orașului), 36.1 m3/s (Ialomița la Cosereni) și 23.8 m3/s (Prahova la Adâncata). Fiind ape de câmpie, scurgerea atinge maximul în lunile cu cele mai mari precipitații (mai si iunie), iar minimul la sfârșitul verii, toamna și iarna. Datorită acestor condiții, perioada debitelor mari fiind scurtă, asigurarea alimentării cu apă a unei mari aglomerări urbane și apărarea contra inundațiilor reprezintă o sursă de probleme.
Figura 4 Rețeaua hidrografică din zona Municipiului București
(prelucrare după Pișotă și Moissiu)
Vatra urbană se desfășoară în principal pe văile Dâmboviței și Colentinei. Cele două văi formate în jurul râurilor împart orașul în câteva zone, sub formă de platouri cu meandre și terase. Prezența a două terase locale (2 – 4 m și 8 -12 m) de-a lungul celor două văi oferă varietate peisajului din centrul orașului. Lunca Dâmboviței a fost modificată prin lucrări de canalizare. Caracteristicile geomorfologice ce definesc regiunea sunt rezultatul acțiunii de eroziune, transport și depunere a cursului inferior al râului Dâmbovița care străbate zona mediană a Bucureștiului pe direcția aproximativă NV-SE, precum și a râului Colentina. Aproximativ 50% din suprafața bazinului Colentinei se află în cadrul teritoriul orașului București. Caracteristicile principale sunt: albia minoră foarte meandrată și încadrată într-o luncă bilaterală și lunca, de asemenea, puternic meandrată, slab înclinată longitudinal și având o pătură aluvială redusă (coeficientul de sinuozitate 1,5; panta de scurgere 1.1%). Regimul hidrologic al Colentinei indică un debit mediu natural de 0,479 m3/s, o scurgere medie multianuală de 3,4 l/s/km2 și un debit mediu amenajat de 0,503 m3/s. Prin regularizare, Valea Colentinei are o matcă artificială formată dintr-o serie de lacuri. Lucrările de betonare, asfaltare, rambleere, cu deșeuri industriale și menajere au efecte negative asupra alimentării pânzei freatice cu apă pluvială și cu poluanți.
Cele mai mici debite pe râurile din perimetrul orașului București se înregistrează în lunile septembrie și noiembrie (Dâmbovița cu 60 m3/s, Colentina cu mai puțin de 3,5 m3/s). În anii ploioși, debitele medii anuale pot fi mult mai mari: Colentina cu 1,46 m3/s, Dâmbovița cu 17 m3/s în 1981, 16,6 m3/s în 1979 (față de 16,3 m3/s și, respectiv, 16 m3/s). În privința deficitului de umiditate, debite reduse s-au înregistrat în intervalul 1992-1994 pentru râul Dâmbovița și în anul 1991 pentru Colentina (cel mai mic debit de 0,022 m3/s). Cele mai mari debite sezoniere se observă primăvara (pe Colentina de 31,7%-35,5%).
Riscul inundațiilor datorat prezenței Dâmboviței în sudul arealului centrului istoric putea fi justificat în trecut prin prisma evenimentelor din anii 1775, 1805, 1855, 1862, 1864, 1885, evenimente anterioare lucrărilor de canalizare a râului. Inaugurarea lucrărilor de rectificare și adâncire a cursului Dâmboviței în anul 1890, alături de ultimele intervenții din perioada 1985-1987 ce au avut drept scop amenajarea râului reducând considerabil problema inundațiilor.
3. Clima
Pentru a completa imaginea cadrului geografic oferit de București este necesară introducerea caracteristiclor climatice ale regiunii, care, de asemenea, se evidențiaza prin influența pe care a avut-o în ilustrarea vulnerabilității mediului urban.
Partea centrală a Câmpiei Române aparține climei temperat continentale, atenuată – intermitent – de influențe central și sud-europene. Influența vestică se traduce prin precipitațiile anuale medii care depășesc 500 mm anual, favorabile creșterii pădurii de stejar cu arbori din ce în ce mai deși și mai înalți către N-V și V, direcție în care sporesc precipitațiile. Apropierea sudului aduce relativ frecvent ierni mai blânde și desprimăvărări timpurii. În schimb, vântul puternic determină în Câmpia Română Centrală ierni aspre, în luna ianuarie temperaturile medii coborând sub -15 oC, iar valorile absolute cele mai scăzute înregistrând -30 oC (Filaret), -32 oC (Comana), -32.2 oC (Băneasa) si -35 oC (Snagov). În mod asemănător se observă supraîncălzirea curentă din timpul verii, în luna iulie temperaturile medii fiind situate între 21.4 oC și 22.7 oC la București și în regiunea învecinată și cu un număr mare al zilelor de vară (între 105 și 121 zile cu temperatura medie de 25 oC), dar și al celor tropicale (între 41 și 54 de zile cu temperatura medie de peste 30 oC, maximul absolut fiind de peste 40 oC). Se remarcă, astfel, o amplitudine medie anuală de peste 26 oC.
Continentalismul climei se observă și din alți parametri: contrastele termice dintre primăvară și vară, toamnă și iarnă (există un decalaj de peste 6 oC între lunile martie și aprilie, octombrie și noiembrie), mari amplitudini diurne (de 17 oC în iulie, față de 5-6 oC ianuarie), marea frecvență a vânturilor din est-nord-est sau est, care pot anula într-o zi efectele vântului cald din S sau S-V; precipitații de circa 500 mm anual, dar care pot ajunge la un minim de 277.2 (anul 1945) și un maxim de 860.5 mm (anul 1897).
Figura 5 Microclimatele din Municipiul București
(prelucrare după Cocoș, 1999)
Orașul București se situează la granița dintre climatul cu cele mai mari contraste termice (anuale, lunare si zilnice) și mai secetos, din sudul Vlăsiei și Mostiștei, și cel din Vlăsia nordică și din Vlașca, unde se simt mai evident influențele îndepărtate ale Oceanului și ale Mării Adriatice. Linia care s-ar trasa prin Darăști (pe Argeș), București, Fierbinți Târg (pe Ialomița) ar reprezenta limita dintre clima de stepă (către S-E) și cea de pădure (către N-V) din Câmpia Română Centrală. Pe raza Municipiului București, relieful jos de câmpie nu influențează în mod substanțial clima, elemente determinante asupra controlului climatic fiind: prezența perdelelor verzi de pădure (Pădurea Cernica și Pădurea Brănești), a suprafețelor de beton, asfalt, cărămidă, tablă, sticlă care cresc capacitatea de înmagazinare a căldurii, intensificând evapotranspirația și reducând infiltrarea apei în sol.
Această situare a orașului București la limita dintre climatul extrem continental și cel moderat, central european, prezintă două neajunsuri în privința structurilor urbane: pe de o parte abundența zăpezii, evidențiindu-se zile cu viscol, iar pe de altă parte prezența zilelor tropicale, cu temperaturi extreme care ajung să depășească 40 oC.
Principalii factori ce au caracter relativ constant, specifici mediului urban, sunt: materialul de construcție din care este alcătuit, profilul accidentat, spațiile verzi, sistemul de canalizare, iar factorii variabili, care au o influență mare asupra regimului meteorologic din mediul urban fiind: încălzirea artificială și impurificarea aerului urban.
Principalele gaze care impurifică atmosfera urbană, având efecte mai mult sau mai puțin nocive asupra oamenilor, animalelor, plantelor, proceselor tehnologice și produselor tehnice sunt: SO2, CO, CO2, H2S, H2Ph, CH4, Cl, H2SO4, HCl etc. Alături de elementele impurificatoare se numără și produșii organici, precum sporii, particulele de polen, virușii, bacteriile și, în general, toți germenii microbieni de origine vegetală și animală.
În corelație cu factorii enumerați anterior, principalele elemente climatice prezintă caracteristici specifice:
a) Radiația solară
-cantitatea mare de impurități determină o atenuare accentuată a intensității radiației solare (în regim anotimpual predomină iarna, iar în regim zilnic această tendință se manifestă mai ales dimineața și seara).
-gradul accentuat de poluare a aerului poate genera o pâclă densă, favorizând formarea accentuata a ceții și norilor, ce determină scăderea duratei strălucirii Soarelui. În cazul orașului București, între anii 1900 și 1920 durata strălucirii Soarelui era de 2300-2500 ore, iar între 1930 și 1960 se înregistrau 2200 ore, rezultând că valoarea duratei strălucirii Soarelui scade odată cu dezvoltarea orașului.
b)Temperatura aerului
-diferențele termice dintre oraș și împrejurimi depind de dimensiunea centrelor urbane (diferența de temperatură dintre București-Filaret și București-Băneasa este de 0.5 oC); în tot cursul anului, diferențele maxime de temperatură între oraș și localitățile rurale învecinate se produc seara (în jurul orei 21), iar cele minime, la amiază (în jurul orei 14)..
-iarna, orașul rămâne mai cald decât împrejurimile chiar și la orele amiezii, dar primăvara, toamna și uneori chiar vara acesta devine mai rece.
-regimul săptămânal al diferențelor de temperatură dintre oraș și împrejurimi este dependent de ritmul activității economice.
-cauzele principale ale superiorității termice prezente în mediul urban sunt: prezența pânzei de pâclă și ceață, materialul de construcții din care sunt făcute edificiile, drumurile care au o conductibilitate calorică foarte mare, profilul neregulat al orașului, permeabilitatea redusă, încălzirea artificială.
c) Umezeala aerului și ceața
-în regimul anual al diferențelor de umezeală, valorile minime (apropiate de 0) se remarcă iarna, iar cele maxime vara, când pentru tensiunea vaporilor ele pot atinge 1 mm, iar pentru umezeala relativă 10%; în evoluție diurnă, tensiunea vaporilor înregistrează diferențe maxime la amiază și minime dimineața și seara; în schimb, diferențele de umezeală relativă sunt mici la amiază (când temperatura este maximă) și mari seara (când deosebirile termice dintre oraș și împrejurimi sunt maxime).
-în regim diurn, ceața apare mai frecvent la orele dimineții (când temperatura este redusă, umezeala relativă este ridicată, iar concentrația impurităților maximă); regimul anual depinde de evoluția temperaturii, umezelii și impurificării aerului urban, fiind mult mai frecventă în semestrul rece decât în cel cald.
d) Nebulozitatea și precipitațiile
-influența orașului asupra nebulozității rezultă din creșterea numărului de zile noroase și scăderea numărului de zile senine concomitent cu dezvoltarea tot mai mare a activității economice urbane;
-sporirea cantităților de precipitații odată cu dezvoltarea orașului se produce atât prin creșterea numărului de zile cu precipitații (care poate atinge o creștere de 20% față de numarul inițial), cât și prin intensificarea acestora, ajungându-se la ploi torențiale, furtuni cu grindină etc.
-în regim săptămânal, precipitațiile înregistrează un minim duminica și un maxim în ziua de luni (rezultă o dependență față de desfășurarea activității economice a orașului); în regim diurn se constată că în intervalul 7-18 cantitatea de precipitații înregistrată este mai mare pentru zilele de lucru.
e) Vântul
-influența orașului asupra vântului se manifestă atât în ceea ce privește direcția, cât și viteza. Modificările de direcție se datorează orientării extrem de variate a străzilor dintr-un oraș, care face ca în interiorul său curenții de aer să nu mai corespundă curentului general din afară sau de deasupra perimetrului urban. Modificările urbane sunt cauzate de caracterul profilului urban.
-clădirile prezente în perimetrul mediului urban constituie un obstacol în deplasarea maselor de aer, ce are drept consecință slăbirea vitezei vântului la sol și amplificarea schimbului turbulent.
4. Solurile
Exceptând terenurile de luncă (aluviuni și soluri aluviale), larg dezvoltate în lunca Argeș-Sabar, în „Balta” Dunării și îin zona de divagare (subsidentă), Câmpia Vlăsiei și Câmpia Vlașcăi (mai mult de jumătate din teritoriul regiunii urbane din București) sunt acoperite de soluri brun-roșcate, forestiere, chiar în locul unde pădurea a dispărut de secole. Nu departe de vatra orașului, o fâșie largă de cernoziomuri puternic levigate (datorată prezenței îndelungate a unui climat de tranziție între cel de pădure și cel de stepă) face trecerea către cernoziomurile moderat levigate, prezente pe întreg teritoriul Mostiștei. Ultimele două tipuri de soluri acoperă o suprafață aproape egală cu aceea a solurilor de pădure. Se remarcă, astfel, că cernoziomurile și solurile brun-roșcate forestiere, de aproape egală întindere, reprezintă nota pedologică specifică teritoriului bucureștean și că acestea dovedesc relativa constanță a climatului actual de pădure și de stepă din această regiune. Raportat la această notă dominantă, mozaicul pedologic din partea nordică a Câmpiei Române Centrale (soluri brun-roșcate, soluri roșcate, soluri brune podzolice, cernoziomuri levigate în diferite grade) au un rol secundar, însă sporește diversitatea pedologică a regiunii și odata cu aceasta gama de utilizare a terenurilor.
În ceea ce privește specificul ilustrat de orașul București, se observă diferențe semnificative, existând o slabă diversificare a solurilor. Acțiunea antropică a avut influențe negative asupra solului prin extinderea construcțiilor. La acestea se adaugă modificările determinate de manipularea, transportul și depozitarea în sistem neamaenajat a diferitelor produse industriale sau menajere, fiind prezente deșeurile de toate tipurile. Pe teritoriul orașului se pot identifica doar două categorii de soluri: solurile aluviale (prezintă grosimi reduse și o fertilitate bună spre ridicată, fiind utilizate pe suprafețele de la periferia orașului pentru diverse culturi agricole) și protosolul antropic (caracteristic pentru arealul urban, fiind lipsit de o succesiune de orizonturi genetice și având o fertilitate scăzută).
EVALUAREA SPAṬIALĂ MULTICRITERIALĂ-MĂSURĂ A VULNERABILITĂṬII SEISMICE
Terminologie
În situaṭia unei abordǎri ce implicǎ evaluarea vulnerabilitǎṭii la un hazard într-un anumit context social ṣi de mediu, un rol semnificativ este atribuit termenului integrator ce poate fi identificat cu obiectivul final al studiului, ṣi anume riscul unui hazard. În acest sens interpretarea conceptualǎ propusǎ de Davidson ṣi adoptatǎ ulterior de Bollin care redǎ riscul ca sumǎ a hazardului, expunerii, vulnerabilitǎṭii ṣi capacitǎṭii integreazǎ principalele repere în înṭelegerea tematicii (Fig. 6).
Figura 6 Structura conceptualǎ a riscului (dupǎ Davidson, 1997; Bolin et al., 2003)
Definirea conceptului de vulnerabilitate reprezintǎ subiectul unei serii largi de studii din domenii variate, acest aspect relevând caracterul adaptabil ṣi pluridisciplinar al termenului. O primǎ interpretare a conceptului a fost formulatǎ în anii ’70 în câmpul ṣtiinṭelor sociale, fiind concentratǎ pe importanṭa hazardului ca factor determinant în apariṭia riscului. În acest sens, vulnerabilitatea a fost raportatǎ în mod direct la structurile clǎdirilor ṣi gradul de avariere suferit în urma impactului dezastrelor naturale. În evoluṭia interpretǎrilor asupra vulnerabilitǎṭii au apǎrut 3 direcṭii marcante: paradigma tehnocraticǎ (implicǎ o interpretare naturalistǎ accentuând impactul hazardului asupra mediului fizic), paradigma structuralǎ (implicǎ depǎṣirea fundamentului mediului fizic ṣi includerea comportamentului uman în vederea protecṭiei în eventualitatea apariṭiei hazardului) ṣi paradigma complexitǎṭii (cea mai actualǎ interpretare care se referǎ la interacṭiunea mediului natural cu cel social). În prezent se ia în consideraṭie multitudinea de factori generatori ai vulnerabilitǎṭii în sensul obṭinerii unei abordǎri integratoare a complexitǎṭii termenului ce depǎṣeṣte sfera exclusivǎ a construcṭiilor.
Din gama largǎ de definiṭii atribuite vulnerabilitǎṭii, existǎ anumite constate ce dau indicii asupra posibilitǎṭilor aplicǎrii metodologice, ṣi anume: caracterul multidimensional (prin prisma factorilor implicaṭi-fizic/structural, social, economic, de mediu, instituṭional ṣi antropic), caracterul dinamic (variabilitatea în timp), dependenṭa interpretǎrii în funcṭie de scarǎ (interpretarea vulnerabilitǎṭii poate fi consideratǎ de la nivelul individului, la cel al gospodǎriei, comunitǎṭii, naṭional sau global), dependenṭa faṭǎ de specificul locaṭiei (fiecare locaṭie ar putea necesita o abordare specificǎ).
Capacitatea este un alt reper fundamental în definirea riscului unui hazard, reprezentând „totalitatea punctelor tari ṣi resurselor de care dispune o comunitate sau organizaṭie care pot contribui la reducerea nivelului de risc sau efectului unui dezastru. Poate include mijloace fizice, instituṭionale, sociale sau economice, dar ṣi personal calificat sau atribute colective precum calitǎṭi de conducere ṣi management. Capacitatea poate fi înṭeleasǎ drept competenṭǎ” (UN-ISDR, 2004). În termeni practici, capacitatea implicǎ gestiunea resurselor atât cotidianǎ cât ṣi pe timp de crizǎ de tipul economiilor ṣi proviziilor, sprijinul comunitar ṣi familial, cunoṣtinṭelor locale ṣi educaṭiei.
Rezilienṭa este un termen de obicei alǎturat capacitǎṭii, fiind considerat drept „capacitatea de adaptare a unui sistem, comunitǎṭi sau societǎṭi vulnerabilǎ la hazarde prin potenṭialul de a face faṭǎ sau a se schimba în vederea obṭinerii ṣi menṭinerii unui nivel acceptabil de functionare ṣi organizare”(UN-SDR, 2004). În termeni generici, rezilienṭa ṣi capacitatea de rezilienṭǎ se gǎseṣte la polul opus faṭǎ de vulnerabilitate, contracarând efectele unui dezastru ṣi diminuând riscul.
Hazardul reprezintǎ componenta care prin trǎsǎturile specifice orienteazǎ analizele de risc, putând fi exprimat prin 4 aspecte fundamentale:
-reprezintǎ apariṭia ṣi manifestarea unui eveniment probabil la un moment necunoscut în timp;
-implicǎ o funcṭie de predicṭie dificil de estimat;
-prezintǎ validitate pentru anumite zone în funcṭie de factorii generatori;
-este caracterizat de o anumitǎ intensitate sau capacitate de a produce daune.
Pornind de la aceste aspecte, evaluarea unui hazard implicǎ analiza caracteristicilor fizice ale evenimentului prin colectarea ṣi interpretarea datelor istorice ce privesc manifestarea fenomenului în vederea estimǎrii probabilitǎṭii temporale ṣi spaṭiale a apariṭiei ṣi intensitǎṭii evenimentului.
Metodologie
Complexitatea factorilor ce pot fi avariaṭi în eventualitatea apariṭiei unui hazard, corespunzând elementelor supuse riscului într-un mediu urban (structurale, de mediu, socio-economice, infrastructurǎ edilitarǎ ṣi de transport, servicii urbane, populaṭia), evidenṭiazǎ necesitatea unei abordǎri integratoare de tipul analizei spaṭiale multicriteriale (Spatial Multi-Criteria Analysis) în vederea obṭinerii unor rezultate veridice.
Identificarea și analiza factorilor de risc se află în strânsă relaționare cu capacitatea de rezistență la schimbare, vulnerabilitatea fiind termenul de referință ce definește „gradul de instabilitate potențială a unei structuri sau gradul de receptare internǎ a intervențiilor externe sau accidentelor interne”. Construcțiile supuse acțiunilor seismice puternice pot fi afectate în diferite moduri prin apariția în diferite zone/elemente a avariilor (fizice) (aparente sau ascunse) care pot duce până la colaps. În acest context, avariile provocate de cutremur vor depinde în primul rând de intensitatea acțiunii seismice. Vulnerabilitatea trebuie înțeleasă, astfel, în funcție de intensitatea evenimentului. În acest sens Municipiul București se integrează, conform zonării seismice elaborate după cutremurul din 1977, în macrozona de intensitate seismică de VIII grade (MSK-64).
Evaluarea vulnerabilității seismice în municipiului Bucureṣti s-a bazat pe o abordare multidimensionalǎ a spaṭiului urban, pornind de la formula:
Vf = Vt/C,
unde Vf = vulnerabilitatea finalǎ
Vt = vulnerabilitatea totalǎ consideratǎ ca funcṭie între susceptibilitatea seismicǎ a spaṭiului urban (atât natural cât ṣi socio-uman care poate fi afectat de un hazard seismic)
C = capacitatea sistemului urba de a se adapta ṣi face faṭǎ dezastrului
Prima etapǎ a implicat calcularea vulnerabilitǎṭii sociale prin prelucrarea datelor înregistrate la recensǎmântul realizat în anul 2002 (Cutter et al. 2003; Dwyer et al. 2004). În acest scop, scara analizei a fost consideratǎ la nivelul unitǎṭilor de recensǎmânt (2002). Tab. 1 redǎ indicatorii utilizaṭi în evaluarea vulnerabilitǎṭii finale pe tipologii.
Tabel 1 Principalii indicatori utilizaṭi în cadrul analizei spaṭiale multicriteriale
Urmǎtoarea etapǎ a constat în procesarea datelor printr-o serie de tehnici structurale de investigare bazate pe analizǎ de tip cluster ṣi proceduri de reducere factorialǎ. Ambele metode au relevat coagularea variabilelor în factori. În continuare, scorurile obṭinute de variabilele în care s-au saturat factorii în timpul prelucrǎrii datelor au fost reunite în cadrul analizei spaṭiale multicriteriale.
În analiză au fost luate în consideraṭie 4 grupuri de indicatori ai vulnerabilitǎṭii, selectaṭi pe baza disponibilitǎṭii datelor ṣi a rezultatelor prelucrǎrii statistice (Fig. 7):
vulnerabilitatea de mediu ce redǎ susceptibilitatea la hazardul seismic
vulnerabilitatea fizicǎ cuprinzând evaluarea fondului construit
vulnerabilitatea socialǎ cuprinzând: factorul social compus, populaṭia vârstnicǎ, procentul populaṭiei feminine din totalul populaṭiei, procentul vǎduvelor, densitatea locuirii)
vulnerabilitatea economicǎ cuprinzând: factorul economic compus ṣi calitatea locuirii
capacitatea de rezilienṭǎ apreciatǎ pe baza analizei distanṭelor faṭǎ de spitale, staṭii de pompieri ṣi poliṭie ṣi pe baza indicatorului ratei de alfabetism.
Figura 7 Etape ale analizei spaṭiale multicriteriale
VULNERABILITATEA MEDIULUI NATURAL
Pe fondul socio-istoric, o amprentă marcantă în evoluția orașului au impus-o calamitățile naturale și antropice, semnalate încă din secolul al XVII-lea, care au contribuit la modificarea imaginii urbane: incendiile, inundațiile Dâmboviței și cutremurele.
În privința riscului seismic, Municipiul București este considerat una dintre cele mai vulnerabile capitale din lume, impactul cutremurelor vrâncene fiind cu precădere mare în acest caz.
Din secolul al XVII-lea datează prima însemnare scrisa din perioada preinstrumentala a seismologiei românesti, referitoare la efectele unui cutremur în București și împrejurimi, datează din 8 august 1681, din timpul domniei lui Șerban Cantacuzino. Un alt cutremur, produs la 11 iunie 1738, în timpul celei de a treia domnii a lui Constantin Mavrocordat a pricinuit mari pagube în București. S-au mai produs cutremure în anii 1771, 1787, 1789 si 1790 dar acestea au provocat un număr redus victime omenești sau pagube materiale nesemnificative.
Secolul al XIX-lea a debutat cu un cutremur deosebit de violent, denumit de contemporani și păstrat în memoria generațiilor următoare drept „cutremurul cel mare”. Cutremurul s-a produs la 26 octombrie 1802 (Mw = 7.9) fiind simțit pe o arie vastă, de la Sankt Petersburg pâna în insulele grecești și de la Belgrad la Moscova. Oscilațiile puternice au durat două minute, timp în care s-au prăbușit turlele tuturor bisericilor din București, iar câteva biserici au fost complet distruse. Au fost, de asemenea, distruse numeroase case și jumătate din turnul Colței, vestit în epocă pentru arhitectura sa.Un cutremur foarte puternic s–a produs la 11 ianuarie 1838, ducând la avarierea și distrugerea uniui mare numar de case (în special casele construite din piatră), precum și Palatului Domnesc. Din această perioadă datează primele însemnari referitoare la seism având un caracter științific și realizate de Gustav Schüller. Observațiile sunt bazate pe evaluări directe ale efectului unui cutremur vrâncean puternic, făcute de o persoana cu o buna pregătire științifică. Cu privire la victime, consulul Franței la Bucuresti, deși menționează cifrele cuprinse în raportul oficial al poliției (8 morți și 14 răniți), arată că numărul morților si al răniților este încă necunoscut. Cutremure puternice s-au mai produs la 13 noiembrie 1864 și 4 martie 1894.
La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX au fost instalate primele instrumente pentru înregistrarea cutremurelor, inaugurându-se, de fapt, perioada modernă a seismologiei românești.Unul dintre cutremurele importante înregistrate de primele seismografe instalate în România s-a produs la 1 noiembrie 1929. Înregistrarea acestuia, împreună cu informațiile privitoare la efectele macroseismice furnizate de Gh. Demetrescu, directorul Observatorului seismologic din București.
Secolul XX a fost marcat, însă, de producerea a două seisme devastatoare în zona hipocentrală din Vrancea, primul la 10 noiembrie 1940 șicel de-al doilea la 4 martie 1977.
Cutremurul din 10 noiembrie 1940 (Mw = 7,7) a fost simțit pe o suprafață de teren de aproximativ 2 milioane km2, de la Sankt Petersburg și Moscova până la Istanbul, Salonic și Budapesta. În timpul cutremurului construții înalte cu schelet din beton armat au suferit avarii importante (de exemplu, prăbușirea blocului Carlton-construcție cu schelet din beton armat, având două subsoluri, parter, mezanin și 11 etaje, îngropând sub darâmături 267 persoane). Acest fapt a determinat autoritățile să inițieze, pentru prima data în România, măsuri pentru proiectarea construcțiilor astfel încât să reziste cutremurelor.
Cutremurul din 4 martie 1977 (Mw = 7,4), prin efectele sale, este considerat cel mai distrugător șoc seismic care a lovit orașul București în epoca modernă (Fig.8). În zona centrală a orașului s-au prăbușit 32 blocuri, având între 8 si 12 etaje, iar aproximativ 150 de clădiri vechi, cu 4-6 etaje, au fost grav avariate. Aproape toate blocurile prăbușite au fost construite, fără măsuri de protecție seismică, în perioada dintre cele două războaie mondiale. Cele mai multe clădiri au suferit avarii importante în timpul cutremurului din 1940, iar câteva au suportat modificări structurale importante, impuse de schimbarea succesivă a destinației lor, fără a se ține seama de proiectele inițiale.
Figura 8 Distribuția distrugerilor din București în urma cutremurului din 4 martie 1977
(după Raportul CNST)
În lunca Dâmboviței, s-au prăbușit: blocul Belvedere (strada Brezoianu), blocul din strada Apolodor, două blocuri din strada Poenaru Bordea, hotelul Victoria și Facultatea de Chimie. Au suferit avarii grave Facultatea de Medicină, clădirea tribunalului, biserica din Cotroceni, precum și câteva vile și blocuri din cartierul Cotroceni. Cu excepția blocurilor din Militari, Lizeanu și clădirea centrului de calcul al MTTC, care erau construcții noi, celelalte clădiri care s-au prabusit au fost înalte, construite în perioada interbelică, fără măsuri de protecție seismică. Dimpotrivă, construcțiile rigide, având aceeași înălțime și structurile din panouri prefabricate sau monolit, precum și casele din cărămidă cu 1-2 etaje caracterizate prin perioade proprii de oscilație scurte au suferit puține distrugeri. În București s-a înregistrat cel mai mare număr de victime (1391 de morți și peste 7576 răniti). Valoarea totală a pierderilor a depășit 2 miliarde de dolari, din care cca 2/3 numai în București.
După cutremurul din 1977, la stația INCERC s-au înregistrat o serie de seisme considerate importante, cu magnitudine de peste 6,5 pe scara Richter: la 30 august 1986 (Mw = 7,1) și la 30 mai 1990 (Mw =6,9), efecte distructive pe teritoriul orașului București semnalându-se la cutremure cu magnitudinea de peste 7,0.
Având în vedere faptul că ciclul de apariție a unui seism devastator este de 30 de ani, probabilitatea de producere a unui eveniment major este ridicată în intervalul 2007-2011, efectele așteptate fiind extrem de severe în spaṭiul urban al municipiului Bucureṣti.
Astfel, cea mai importantǎ sursǎ seismicǎ care poate afecta capitala îṣi are originea în zona Vrancea, localizatǎ la aproximativ 140 km N faṭǎ de oraṣ.
Sursa seismicǎ provenitǎ din Vrancea prezintǎ o concentrare mare a hipocentrelor în volum aproape vertical, localizat la adâncimi medii (60 ≤ h ≤ 200 km) la curba lanṭului carpatic.
Rata seismicitǎṭii (3-4 ṣocuri cu o magnitudine de Mw ≥ 7.0 pe secol) este neobiṣnuit de mare pentru un volum activ seismic atât de redus.
Din perspectiva analizei riscurilor urbane o trǎsǎturǎ esenṭialǎ a cutremurelor din zona Vrancea este reprezentatǎ de predominanṭa radiaṭiei de perioadǎ lungǎ (1-2 s) în cazul ṣocurilor puternice, aceasta fiind responsabilǎ de efectele distructive suferite de clǎdirile înalte cu 8-12 etaje. Comparativ, clǎdirile cu înǎlṭime scǎzutǎ sunt mai puṭin afectate de cutremure de magnitudine ridicatǎ (Zaharia et al., 2008, Mândrescu et al. , 1999, 2004).
O altǎ trǎsǎturǎ esenṭialǎ având consecinṭe asupra amploarei efectelor înregistrate este dependenṭa direcṭiei radiaṭiei seismice de adâncimea localǎ. Acest aspect duce la o intensificare a efectelor pe direcṭia NE când hipocentrul este situat în partea inferioarǎ a zonei seismce (h>120 km) ṣi, respectiv, cǎtre SV când hipocentrul este localizat în partea superioarǎ a zonei seismice (h<120 km). Efectelor directivitǎṭii au fost semnificative în cazul cutremurului din anul 1977 în urma caracterului de multiṣocuri al rupturii cu o direcṭie de propagare spre SV.
Cutremurul din 4 martie 1977 (Mw=7.4), prin efectele semnalate, este considerat a fi cel mai dezatsruos ṣoc seismic manifestat în spaṭiul oraṣului Bucureṣti din eopca modernǎ. În zona centralǎ aproximativ 32 de construcṭii de 8-12 etaje ṣi circa 150 de clǎdiri vechi cu 4-6 etaje au fost avariate grav. Aproape toate clǎdirile prǎbuṣite au fost construite în perioada interbelicǎ, fǎrǎ o proiectare seismicǎ prealabilǎ. Cel mai mare numǎr de victime umane a fost înregistrat în Bucureṣti (1391 de morṭi ṣi peste 7576 de rǎniṭi). Valoarea totalǎ a avariilor a fost estimatǎ la 2 miliarde de dolari, din care 2/3 a fost reprezentatǎ în Bucureṣti (Bǎlan et al.,1982).
În acelaṣi timp, undele seismice înregistrate în Bucureṣti în timpul cutremurelor cu originea în zona Vrancea indicǎ în multe cazuri o amplitudine mai mare privind componenta radialǎ (cu aproximaṭie pe direcṭia N-S) în comparaṭie cu cea transversalǎ (pe direcṭia aproximativǎ E-V). Acest efect poate fi explicat prin dominanṭa mecanismului focal al tipului de falie inversǎ cu planul de rupere orientat aproape vertical NE-SV (Radulian et al., 2006a, 2006b).
Datele privind frecvenṭa naturalǎ (rezonanṭa) au fost utilizate în cadrul studiului, generate pe baza mǎsurǎtorilor de zgomot realizate pentru staṭiile URS (32 de staṭii care au operat în spaṭiul municipiului Bucureṣti în perioada octombrie 2003-august 2004) ṣi, de asemenea, acceleraṭia înregistratǎ pentru cele mai importante 3 cutremure din istoria modernǎ a oraṣului, Mw=6.9-7.4 (1977, 1986, 1990) ṣi alte 8 –Mw=4.6-6, care au afectat oraṣul în ultimele decenii (Fig.9).
Potrivit hǎrṭii ce redǎ zonarea seismicǎ oficialǎ a teritoriului ṭǎrii, municipiul Bucureṣti aparṭine zonei VIII de nivel sesmic (conform scǎrii MSK). În acest sens, pentru studiul de faṭǎ s-a realizat evaluarea hazardului seismic pe baza metodologiei RADIUS unde PGA (Peak Ground Acceleration) a fost calculatǎ pentru 11 scenarii seismice (harta vulnerabilitǎṭii hazardului cuprinzând media valorilor PGA), iar amplificarea solului a fost calculatǎ prin înmulṭirea valorilor pe baza hǎrṭii geologice la scara 1:200000. Aceastǎ metodǎ oferǎ, în schimb, o estimare generalizatǎ a hazardului.
Figura 9 Harta vulnerabilitǎṭii mediului natural la hazardul seismic
(valori standardizate cuprinse în intervalul 0-1)
Harta privind vulnerabilitatea hazardului seismic (Fig.9) relevǎ cel mai ridicat nivel al vulnerabilitǎṭii pentru zonele esticǎ, centralǎ ṣi de nord-vest ale capitalei (incluzând sectoarele 1, 2 ṣi 3), localizate în proximitatea râurilor Dâmboviṭa ṣi Colentina ṣi a salbei de lacuri din nordul oraṣului. În opoziṭie, cele mai reduse valori se înregistreazǎ în sud ṣi vest, cuprinzând teritoriul administrativ al sectoarelor 4, 5 ṣi 6.
VULNERABILITATEA FONDULUI CONSTRUIT
Evaluarea efectelor cutremurului din 4 martie 1977 la nivelul spaṭiului urban municipiului Bucureṣti a lǎsat o serie de indicii asupra comportamentului clǎdirilor în urma impactului cu hazardul sesimic. Observaṭiile evidenṭiazǎ: rezistenṭa redusǎ a clǎdirilor înalte ṣi elastice situate în zona centralǎ (Mândrescu, 1978), a clǎdirilor cu forme neregulate (spre exemplu forme de L, T, H, C) ṣi a celor cu funcṭii comerciale la parter (McClure, 1989); caracterul asimetric al impactului seismic la parterul/etajele inferioare ale clǎdirilor (datorat vitezei de propagare finite a undelor seismice) ṣi, de asemenea, fenomenul de interacṭiune între clǎdiri vecine care pot duce la deteriorarea construcṭiilor (în timp ce deformarea unei construcṭii situate între alte douǎ este limitatǎ, în cazul clǎdirilor localizate la extremitǎṭi-colṭ de stradǎ-se poate face simṭitǎ o presiune suplimentarǎ exercitatǎ de impulsurile clǎdirilor aflate în linie); majoritatea clǎdirilor au dovedit orezistenṭǎ mai mare pe direcṭie longitudinalǎ, situate paralel faṭǎ de propagarea fluxului de energie (NE-SV). De asemenea, din secṭiunile analizate de cǎtre cercetǎtorii Institutului Politehnic din Bucureṣti ṣi Institutului Naṭional de Cercetare-Dezvoltare în Construcṭii ṣi Economia Construcṭiilor (INCERC) rezultǎ un comportament pozitiv pentru clǎdirile cu structurǎ din zidǎrie faṭǎ de cele din beton armat, ultimele înregistrând avarii grave ṣi fiind chiar prǎbuṣite.
Indicatorii consideraṭi în evaluarea vulnerabilitǎṭii fizice sunt: densitatea clǎdirilor pe unitate de recensǎmânt, densitatea locuinṭelor în clǎdiri, înǎlṭimea medie a clǎdirilor pe unitate de recensǎmânt, vârsta medie a clǎdirilor pe unitate de recensǎmânt ṣi tipul clǎdirlor (structura ṣi materialele de construcṭii). Harta ce redǎ vulnerabilitatea totalǎ a fondului construit a fost apreciatǎ prin intermediul analizei spaṭiale multicriteriale.
Tipologia structuralǎ utilizatǎ este cea definitǎ în proiectul european RISK_EU (2001-2004, 5th Framework), clasele structurale principale definitorii pentru capitalǎ fiind: M3.1-Structuri cu pereṭi portanṭi din zidǎrie de cǎrǎmidǎ nearmatǎ cu planṣee din lemn; M3.3- Structuri cu pereṭi portanṭi din zidǎrie de cǎrǎmidǎ nearmatǎ cu planṣee compozite beton-oṭel; RC1-Structuiǎ de beton armat cu cadre de beton armat; RC2-Structuri de beton armat cu pereṭi structurali de beton armat; RC5-Structuri cu pereṭi din panouri mari prefabricate de beton armat (Fig. 10).
Figura 10 Tipologia structuralǎ a clǎdirilor la nivelul oraṣului Bucureṣti
Figura 11 Distribuṭia spaṭialǎ a indicelui compus al densitǎṭii construcṭiilor
(valori standardizate cuprinse în intervalul 0-1)
Indicatorul privind tipologia structuralǎ a clǎdirilor în corelaṭie cu indicatorul de vechime medie a clǎdirilor aratǎ a concentrare preponderentǎ a tipurilor M3.1 ṣi M3.3 în zonele centralǎ ṣi de nord a oraṣului Bucureṣti (majoritatea clǎdirilor construite în perioada 1880-1940), clasa RC1 pentru sectoarele 6, 4 ṣi 2 (ansambluri colective contruite în perioada interbelicǎ cu structurǎ de cadre din beton armat), clasa RC2 pentru sectoarele 5 ṣi 3 (clǎdiri construite îâ perioada 1940-1977), tipul RC3 (construit începând cu perioada de dupǎ 1977) ṣi tipul RC5 (definitorii pentru intervalul 1977-1989) cuprinzând pǎrṭi din cartierele Militari, Drmul Taberei, Berceni ṣi Obor.
În cadrul analizei spaṭiale, indicatorul compus al densitǎṭii (Fig.11) aratǎ o predominanṭǎ a valorilor scǎzute de vulnerabilitate pentru zonele periferice (cartierele Henri Coandǎ, Bǎneasa, Vatra Nouǎ, Strǎuleṣti, Chitila-sectorul 1; Giuleṣti, Roṣu-sectorul 6; Ghencea ṣi parṭial Ferentari-sectorul 5; Apǎrǎtorii Patriei, progresul, Vǎcǎreṣti-secyorul 4; Industriilor, Pantelimon-sectorul 3; Tei-sectorul 2, unde se gǎseṣte o pondere ridicatǎ a spaṭiilor verzi ṣi virane) ṣi, de asemenea, parṭial pentru centrul oraṣului (unde funcṭiile dominante sunt administrative, comerciale ṣi financiare). Au fost identificate ṣi valori ridicate în zonele pericentrale pentru cartiere definite prin ansambluri rezidenṭiale colective: Griviṭa, Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Berceni ṣi Colentina.
Pentru indicatorul ce redǎ înǎlṭimea medie (Fig.12) analiza spaṭiului urban relevǎ valori reduse (nivelul parterului ṣi primele douǎ etaje) pentru zonele periferice ṣi cartierele centrale definite prin locuinṭe individuale (cartierul Cotroceni) ṣi valori ridicate ale vulnerabilitǎṭii (clǎdiri cu 8-10 i >10 etaje) pentru cartierele cu blocuri construite în perioada comunistǎ (Grozǎveṣti, Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Titan, Dudeṣti, Pantelimon ṣi parṭial Tei).
Analiza hǎrṭii ce redǎ vulnerabilitatea totalǎ a fondului construit indicǎ valori reduse ale vulnerabilitǎṭii pentru zonele de vest (cartierele Militari, Drumul Taberei, Brâncuṣi, Tudor Vladimirescu în sectorul 6) ṣi sud-est (cartierele Industriilor, Dudeṣti, Titan în sectorul 3) ale capitalei, aceste locaṭii find definite de densitǎṭi reduse ale construcṭiilllor, majoritatea beneficiind de structuri din beton armat ṣi fiind construite în perioada 1940-1977 (Fig.13). La polul opus, cu un nivel ridicat al vulnerabilitǎṭii, se gǎsesc zonele din nord (cartierele Chitila, Strǎuleṣti, Bucureṣtii Noi, Pajura, 1 Mai, Griviṭa, Domenii, Vatra Nouǎ, Bǎneasa în sectorul 1 ṣi Tei în sectorul 2) ṣi pǎrṭile centrale ale oraṣului. Fondul construit din aceste zone este definit de valori ridicate ale densitǎṭii ṣi, de asemenea, de niveluri mari ale mediei de înǎlṭime, majoritatea clǎdirilor fiind construite în perioada interbelicǎ ṣi dinaintea anului 1977, cu structuri dominante de tip M3.1 ṣi M3.3 ṣi spaṭii comerciale extinse la parter.
Figura 12 Distribuṭia spaṭialǎ a indicelui compus al înǎlṭimii
(valori standardizate cuprinse în intervalul 0-1)
Figura 13 Vulnerabilitatea fondului construit
(valori standardizate cuprinse în intervalul 0-1)
VULNERABILITATEA SOCIO-ECONOMICǍ
Metodologia de lucru in cadrul evaluǎrii vulnerabilitǎṭii sociale a implicat aplicarea procedurii de reducere factorialǎ pe seria variabilelor statistice compuse (Tab. 1).
Astfel, valorile indicelui KNO 90.75) ṣi a testului de sfericitate Bartlett (1529.83;Sign.=0.001) au sugerat reacṭia pozitivǎ a datelor în cadrul analizei factoriale prin semnalarea existenṭei unei serii de factori saturaṭi de variabilele selectate. Procedura de reducere factorialǎ (PCA Varimax) a identificat modul de structurare a variabilelor in 2 factori relevanṭi pentru vulnerabilitatea socialǎ: variabilele de factor social complex ṣi populaṭia bǎtrânǎ, care reacṭioneazǎ în mare parte cu factorul secund. Din analizǎ a rezultat cǎ factorul de vulnerabilitate socialǎ (FVS), fiind considerat prin gradul de saturaṭie în variabile ce corespund obiectivului studiului, bazat pe criteriul Eigen >1: numǎrul mediu de persoane pe gospodǎrie, numǎrul mediu de persoane cu nivel minim de educaṭie, numǎrul mediu de copii (<14 ani), numǎrul mediu de persoane salariate pe gospodǎrie ṣi numǎrul mediu de femei cu 5 sau > 5 copii. Acest factor explicǎ 44.7% din variaṭia vulnerabilitǎṭii sociale.
De asemenea, analiza corelaṭionalǎ a indicat corelǎri puternice pozitive (cuprinse într-un interval valoric de 0.77-0.97) între numǎrul mediu de persoane din gospodǎrie, persoane salariate, prezenṭa unui numǎr mare de copii ṣi un nivel scǎzut al educaṭiei (acest aspect putând fi interpretat drept o consecinṭǎ a numǎrului ridicat de minori în cazul familiilor mari ṣi viceversa) ṣi densitatea populaṭiei în cadrul reṣedinṭelor.
Urmǎtoarea etapǎ a implicat adunarea scorurilor variabilelor în care s-au saturat factorii. Pe baza ipotezei cǎ un numǎr mai mare al salariaṭilor în gospodǎrie reduce vulnerabilitatea familiilor în cauzǎ, valoarea acestuia a rezultat din însumarea altor variabile, obṭinându-se urmǎtoarea formulǎ:
SVF = (Np+ Nc + Nw5 + Nm.e.) – Nw.e. (2),
unde variabilele statistice primare sunt reprezentate de:
Npt = Numǎrul total de persoane pe unitate de recensǎmânt (populaṭia recenzatǎ)
Nht = Numǎrul total de gospodǎrii pe unitate de recensǎmânt
Nct = Numǎrul total de copii pe unitate de recensǎmânt
Nwt = Numǎrul total de femei pe unitate de recensǎmânt
Nw5t = Numǎrul total de femei cu 5 sau >5 copii pe unitate de recensǎmânt
Nm.e.t = Numǎrul total de persoane cu un nivel mnim de educaṭie pe unitate de recensǎmânt
Nw.e.t = Numǎrul total de salariaṭi pe gospodǎrie pe unitate de recensǎmânt
iar variabilele statistice compuse relative (nedimensionale) sunt:
Np = Numǎrul mediu de persoane pe gospodǎrie = Npt / Nht
Nc = Numǎrul mediu de copii pe unitate de recensǎmânt = Nct / Npt
Nw5 = Numǎrul mediu de femei cu 5 sau >5 copii pe unitate de recensǎmânt = Nw5t / Nwt
Nm.e. = Numǎrul mediu de persoane cu un nivel mnim de educaṭie pe unitate de recensǎmânt = Nm.e.t / Npt
Nw.e. =Numǎrul mediu de salariaṭi pe gospodǎrie pe unitate de recensǎmânt = Nw.e.t / Npt
Valoarea totalǎ a FSV a fost standardizatǎ într-un interval valoric de 0-1, rezultatul fiind reprezentat în cadrul Fig.14. Harta finalǎ a factorului social compus (SVF) nu ilustreazǎ contribuṭia fiecǎrui tip de vulnerabilitate în parte, în acest sens fiind necesarǎ o clasificare a indicatorilor. Clasificarea ar facilita rolul îndeplinit de grupurile principale de indicatori (care ar trebui sa poatǎ fi identificaṭi în harta finalǎ a FSV). Pentru fiecare dintre variabile au fost stabilite de la 3 la 4 clase (echivalente cu FS-foarte scǎzutǎ, S-scǎzutǎ, M-medie, R-ridicatǎ), conform aspectului de distribuṭie a valorilor.
În cazul numǎrului mediu de salariaṭi pe gospodǎrie, clasele de vulnerabilitate se reversaeazǎ: cu cât valorile sunt mai mari, cu atât vulnerabilitatea familiei corespunzǎtoare este mai scǎzutǎ. Rezultatele au fost adǎugate în cadrul unei hǎrṭi redând factorul de vulnerabilitate socialǎ compus prin operaṭiuni de intersectare prin care se poate identifica uṣor relaṭia dintre nivelul ṣi tipul vulnerabilitǎṭii.
În mod similar cu alte tipuri de clasificǎri/reclasificǎri, însǎ, procesul implicǎ apariṭia de erori pe baza unei estimǎri generale a rezultatului.
Analiza spaṭialǎ a hǎrṭilor FSV – rezultate din aplicarea unor metode de notare ṣi reclasificare-indicǎ apariṭia unui model specific: cele mai scǎzute valori se gǎsesc în vestul (cartierele Tudor Vladimirescu, Drumul Taberei, Brâncuṣi-sectorul 6) ṣi centrul capitalei. La polul opus se gǎseṣte cea mai vulnerabilǎ populaṭie situatǎ în nord-vest (cartierele Giuleṣti, Bucureṣtii Noi ṣi Chitila în sectorul 1) ṣi sud-vest (cartierele Ghencea, Rahova, Ferentari în sectorul 5), aceste zone fiind definite de familii cu mulṭi copii, cu o situaṭie economicǎ modestǎ (venituri mici, ratǎ a ṣomajului ridicatǎ) ṣi care ocupǎ spaṭii mici în cadrul ansamblurilor rezidenṭiale colective (cu 8-10 etaje, construite înainte de 1977 ṣi cu un tip structural RCI-structurǎ cu încadrament de beton armat sau RC2-structurǎ de beton armat cu pereṭi structurali din beton).
Figura 14 Distribuṭîa spaṭialǎ a factorului de vulnerabilitate socialǎ
(valori standardizate cuprinse în intervalul 0-1)
Deṣi rezultatǎ în urma aplicǎrii unei metode calitative, harta ar putea fi de cǎtre factorii de decizie. În schimb, trebuie luat în consideraṭie gradul ridicat de generalizare implicat de estimarea redatǎ anterior, relevând o situaṭie relativǎ la nivelul oraṣului.
Urmǎtoarea etapǎ a studiului implicǎ includerea FSV în analiza multicriterialǎ a vulnerabilitǎṭii sociale, alǎturi de indicatorii numǎrului de bǎtrâni, procentul populaṭiei feminine din totalul populaṭiei, procentul vǎduvelor din populaṭia femininǎ ṣi densitatea locuirii (Tab. 1).
Numǎrul mediu de bǎtrâni pe unitate de recensǎmânt reprezintǎ o categorie distinctǎ ce a coagulat ca factor în fiecare dintre analizele de reducere factorialǎ aplicate. Vulnerabilitatea populaṭiei bǎtrâne este un subiect vast dezbǎtut în literatura de profil, ce aratǎ cǎ femeile ṣi persoanele în vârstǎ sunt mai vulnerabile în faṭa evenimentelor extreme decât bǎrbaṭii ṣi categoriile de vârstǎ mai tinere (Gustafson, 1998; Ngo, 2001; Dwyer et al., 2004; Flynn et al., 1994; Davidson ṣi Freudenburg, 1996; Fordham, 2000, Armaṣ, 2006). În acelaṣi timp, studii anterioare privind percepṭia riscului au subliniat faptul cǎ vârsta avansatǎ este un element ce orienteazǎ subiectul cǎtre un locus de control extern, reprezentând o influenṭǎ puternicǎ în modul în care subiectul se raporteazǎ la evenimentele de risc (Rotter, 1966, Solomon, Mikulincer, Bebenishty, 1989; Young, 1998, Joseph, Yule, Williams, 1993, Meichenbaum, 1995, Barlow, 2002, Armaṣ i Avram, 2009 ).
Analiza spaṭialǎ relevǎ o dominanṭǎ a valorilor scǎzute în nordul, estul ṣi vestul oraṣului (sectoarele 1, 2, 3 ṣi 6). Excepṭia este datǎ de sectorul 5, situat în sud (cartierele Berceni ṣi Vǎcǎreṣti) ṣi parṭial de centrul municipiului Bucureṣti (Fig. 15).
Numǎrul mediu de femei pe unitate de recensǎmânt este un alt indicator bine conturat, bazat pe ipoteza cǎ o pondere ridicatǎ a femeilor ar arǎta un grad mai ridicat de pasivitate în privinṭa apariṭiei unui eveniment de risc într-o anumitǎ zonǎ. Lucrǎri anterioare sugereazǎ cǎ bǎrbaṭii sunt mai dispuṣi sǎ-ṣi asume riscuri decât femeile, avâd tendinṭa de subestimare a riscurilor de mediu în comparaṭie cu populaṭia femininǎ care percepe riscurile supraestimativ (Viscusi ṣi Zeckhauser, 2006). În acelaṣi timp, în cazul apariṭiei dezastrelor, existǎ o probabilitate mai mare ca tinerii sǎ se implice în acṭiuni de salvare a persoanelor necunoscute decât femeile sau persoanele vârstnice (Michael et al., 1992).
Figura 15 Numǎrul mediu al populaṭiei vârstnice la nivelul unitǎṭilor de recensǎmânt (valori standardizate cuprinse în intervalul 0-1)
Figura 16 Numǎrul mediu de femei la nivelul unitǎṭilor de recensǎmânt
(valori standardizate cuprinse în intervalul 0-1)
Figura 17 Numǎrul mediu de vǎduve la nivelul unitǎṭilor de recensǎmânt
(valori standardizate cuprinse în intervalul 0-1)
Analiza spaṭialǎ (Fig. 16) relevǎ o concentraṭie scǎzutǎ a populaṭiei feminine în nordul, nord-vestul, sud-estul ṣi centrul capitalei, corespunzând sectoarelor 1 (cartierele Bǎneasa ṣi Bucureṣtii Noi), 6 (cartierele Giuleṣti ṣi parṭial Militari), 5 (cartierele Rahova, Ferentari, Sǎlaj) ṣi 4 (Berceni). De asemenea, valori scǎzute sunt indicate pentru cartierel Colentina ṣi Ion Creangǎ în cadrul sectorului 2. La polul opus, cu o pondere ridicatǎ a populaṭiei feminine, se gǎsesc zonele pericentrale (cartierele Griviṭa ṣi Titan) ṣi partea vesticǎ a oraṣului (cartierele Brâncuṣi ṣi Drumul taberei).
O categorie distinctǎ a populaṭiei feminine este reprezentatǎ de numǎrul de vǎduve (Fig. 17) ce se gǎseṣte într-o pondere mai mare în estul ṣi nord-estul orṣului (38.9%) ṣi cu valori mai reduse în partea de sud (12.1%). Numǎrul de vǎduve coreleazǎ puternic negativ cu numǎrul mediu de persoane active (-0.84) ṣi numǎrul de salariaṭi pe gospodǎrii (-0.18), din analiza de corelaṭie rezultând o categorie de persoane care de obicei locuiesc singure (corelaṭii negative de -0.69 cu numǎrul mediu de persoane pe gospodǎrie ṣi densitatea populaṭiei pe locuinṭǎ, -0.58). În consecinṭǎ a nivelului mai ridicat de singurǎtate a acestei categorii (Ullrich, 1988; O’Bryant, 1988), i s-a acordat un punctaj mai mare în cadrul analizei multicriteriale.
Indicatorul densitǎṭii locuirii (Fig.18) reprezintǎ rezultatul raportului dintre populaṭia totalǎ ṣi spaṭiul ocupat din locuinṭe, fiind un indicator de bazǎ al nivelului de confort urban. În cadrul municipiului Bucureṣti, cel mai ridicat nivel al densitǎṭii este situat în sectorul 6, corespunzând cartierului Regie-Grozǎveṣti ṣi justificat de prezenṭa complexului de cǎmine studenṭeṣti. De asemenea, valori semnificative se gǎsesc la nivelul sectorului 5 (cartierele Rahova ṣi Ferentari), fiind o zonǎ reprezentatǎ de reṣedinṭe de tip colectiv. Valori scǎzute sunt prezente în pǎrṭiele centralǎ ṣi nordicǎ, în sectorul 1 (cartierele Bǎneasa, henri Coandǎ, Primǎverii ṣi Herǎstrǎu), pentru aceste zone fiind reprezentative reṣedinṭele individuale.
Din punct de vedere economic, vulnerabilitatea populaṭiei se bazeazǎ pe existenṭa a doi factori sugeraṭi de valoarea indicatorului Kaiser-Meyer-Olkin (scor 0.68) ṣi de nivelul testului de sfericitate Bartlett (154)=1387.3,sig.=0.001.
Nouǎ elemente au fost incluse în analiza factorialǎ (CPA,Varimax) în vederea evaluǎrii vulnerabilitǎṭii. Astfel, cei doi factori identificaṭi pe baza criteriului Eigen >1 fac referire la situaṭia economicǎ (rata ṣomajului, ponderea populaṭiei cu venituri mici ṣi, respectiv, a populaṭiei cu venituri mari-masculin ṣi feminin) ṣi situaṭia locuirii (calitatea locuirii) definitorii pentru populaṭie (gradul de ocupare a camerelor, spaṭiul corespunzǎtor
Figura 18 Distribuṭîa spaṭialǎ a indicelui de densitate a locuirii
(valori standardizate cuprinse în intervalul 0-1)
fiecǎrui locuitor, numǎrul mediu al camerelor, reṣedinṭe private cu 5 ṣi peste 5 camere, densitatea persoanelor în locuinṭǎ). Cei doi factori cumulaṭi explicǎ peste 79% din variaṭie.
Urmǎtoarea etapǎ a inclus adunarea scorurilor elementelor menṭionate anterior în care sunt s-au saturat factorii, doar valoarea cumulatǎ a variabilelor fiind introdusǎ în arborele-criteriu.
Analiza corelaṭionalǎ a indicat relaṭii pozitive puternice între numǎrul de persoane cu slujbe bine plǎtite ṣi spaṭiul ocupat în locuinṭǎ ṣi, respectiv, relaṭii negative între nivelul de ṣomaj ṣi gradul de ocupare al camerelor.
Vulnerabilitatea calitǎṭii locuirii (CL) a fost calculatǎ pe baza formulei:
CL=( Nr.a +Np.a. + No5 ) – ( No + Nd),
unde variabilele statistice primare sunt:
Nat = Spaṭiul total al camerelor gospodǎriei (dormitor, sufragerie) pe unitate de recensǎmânt
Nrt = Numǎrul total de camere pe unitate de recensǎmânt
Not = Numǎrul total de gospodǎrii private/în proprietate pe unitate de recensǎmânt
No5t= Numǎrul total de gospodǎrii private/în proprietate cu 5 sau >5 camere pe unitate de recensǎmânt
iar variabilele statistice relative (nedimensionale) compuse sunt:
Nr.a= Spaṭiul mediu osupat de camerele din gospodǎrie pe unitate de recensǎmânt = Nat/ Nrt
No= Gradul de ocupare al camerelor pe gospodǎrie (numǎrul mediu de persoane pe camerǎ) pe unitate de recensǎmânt = Npt/ Nrt
Nd= Densitatea populaṭiei în gospodǎriei (numǎrul mediu de persoane pe gospodǎrie) pe unitate de recensǎmânt = Npt/ Nht
No5= Numǎrul mediu de gospodǎrii private/în proprietate cu 5 sau >5 camere pe unitate de recensǎmânt = No5t/ Not
Np.a.= Spaṭiul mediu de camere pe persoanǎ pe unitate de recensǎmânt = Nat/ Npt
Ipoteza principalǎ este urmǎtoarea: cu cât este valoarea mai mare a acestui factor compus, cu atât este mai redusǎ vulnerabilitatea zonei.
Vulnerabilitatea nivelului economic (NE) a fost estimatǎ pe baza formulei:
NE=(Nu+Nl)-(Nh.m.+Nh.w.),
unde variabilele statistice primare sunt reprezentate de:
Nut= Numǎrul total de ṣomeri pe unitate de recensǎmânt
Nlt= Numǎrul total de salariaṭi cu venituri scǎzute pe unitate de recensǎmânt
Nmt= Numǎrul total de bǎrbaṭi pe unitate de recensǎmânt
Nh.m.t= Numǎrul total de salariaṭi cu venituri ridicate de sex masculin pe unitate de recensǎmânt
Nh.w.t= Numǎrul total de salariaṭi cu venituri ridicate de sex feminin pe unitate de recensǎmânt
iar variabilele statistice relative (nedimensionale) compuse sunt:
Nu= Numǎrul relativ de ṣomeri pe unitate de recensǎmânt = Nut/ Npt
Nl= Numǎrul relativ de salariaṭi cu venituri mici pe unitate de recensǎmânt = Nlt/ Npt
Nh.m= Numǎrul relativ de salariaṭi cu venituri ridicate de sex masculin pe unitate de recensǎmânt = Nh.m.t/ Nm.t
Nh.w.= Numǎrul total de salariaṭi cu venituri ridicate de sex feminin pe unitate de recensǎmânt = Nh.w.t/ Nw.t
Categoriile cu venituri scǎzute (sub 150 euro pe lunǎ) ṣi, respectiv, cu venituri ridicate (peste 550 euro pe lunǎ) au fost considerate potrivit normei legislative stipulate în HG 1507/2007 privind salariul minim la nivel naṭional.
Factorii cumulaṭi, CL ṣi NE au fost apoi incluṣi în analiza multicriterialǎ, urmând standardizarea ṣi oferirea punctajului îâ cadrul indicatorului economic compus. Rezultatul relevǎ cǎ pe mǎsurǎ ce valoarea acestui factor complex creṣte, se ridicǎ ṣi nivelul vulnerabilitǎṭii zonelor corespunzǎtoare.
Din analiza spaṭialǎ generalǎ bazatǎ pe criteriul economic rezultǎ cǎ cele mai vulnerabile zone din Bucureṣti sunt localizate la periferia oraṣului (cu excepṭia nordului sectorului 1), reprezentate de cartierele: Bucureṣtii Noi, Chitila, Giuleṣti-Sârbi, Crangaṣi, Roṣu, Militari, Rahova, Ferentari, Progresul, Berceni, Apǎrǎtorii Patriei, Industriilor, Pantelimon, Ion Creangǎ ṣi Electronicii (Fig. 19). Aceste zone sunt locuite de o populaṭiei defavorizatǎ (venituri mici de sub 150 euro pe lunǎ, ratǎ a ṣomajului ridicatǎ, densitatea ridicatǎ a populaṭiei rezidând în ansambluri colective), un factor important al situaṭiei curente fiind declinul industrial din anii ’90. Indicatorul populaṭiei cu venituri mici prezintǎ valori scǎzute pentru zona centralǎ ṣi, respectiv, ridicate pentru zonele periferice din sud ṣi est (cartierele Apǎrǎtorii Patriei-Progresul din sectorul 4 ṣi Industriilor-Titan din sectorul 3). Indicatorul ratei ṣomajului prezintǎ valori ridicate în sudul ṣi estul oraṣului, corespunzând sectoarelor 4 (cartierele Apǎrǎtorii Patriei, Progresul, Berceni) ṣi 6 (Militari) unde procesul de dezindustrializare a condus la reducerea ṣi colapsul activitǎṭilor industriale.
Figura 19 Harta vulnerabilitǎṭii economice
(valori standardizate cuprinse în intervalul 0-1)
La polul opus se situeazǎ zonele definite de o vulnerabilitate economicǎ scǎzutǎ situate în centrul ṣi nordul oraṣului (cartierele Henri Coandǎ, Bǎneasa, Primǎverii, Floreasca ṣi Cotroceni). Aceste zone sunt reprezentate de reṣedinṭe private cu un spaṭiu locuibil mare, ocupat de o populaṭie cu o situaṭie economicǎ favorabilǎ (salarii de peste 550 euro pe lunǎ ṣi valori scǎzute ale ratei ṣomajului).
Raportul dintre factorul economic ṣi social prezintǎ o corelaṭie puternicǎ pozitivǎ, vulnerabilitatea economicǎ ṣi cea socialǎ fiind strâns legate (0.77,Sig.=0.001,2-tailed). Indicatorul calitǎṭii locuirii coreleazǎ puternic negativ cu vulnerabilitatea economicǎ (-0.824, Sig.=0.01, 2-tailed), relevând faptul cǎ persoanele cu o situaṭie economicǎ modestǎ locuiesc în condiṭii modeste. De asemenea, calitatea locuirii (spaṭiul locuit în cadrul reṣedinṭelor) relaṭioneazǎ negativ cu starea socialǎ (familiile modeste au mulṭi copii)-(-0.57, Sig.=0.01, 2-tailed).
Harta ce redǎ vulnerabilitatea seismicǎ totalǎ pentru spaṭiul capitalei (Fig.20) a rezultat în urma considerǎrii indicatorilor spaṭiali compuṣi menṭionaṭi anterior: criteriul socio-economic, al fondului construit ṣi al mediului natural. În obṭinerea reprezentǎrii spaṭiale a vulnerabilitǎṭii totale s-au utilizat aceeaṣi metodǎ de intersectare a factorilor, un punctaj superior de 0.6 fiind acordat vulnerabilitǎṭii de mediu faṭǎ de cea umanǎ (0.4).
Acest aspect justificǎ distribuṭîa spaṭialǎ a claselor de vulnerabilitate, maximul fiind atins în nord-vestul, centrul ṣi estul oraṣului. Centrul capitalei, cu excepṭia cartierului Cotroceni, este, de asemenea, considerat ca fiind o zonǎ vulnerabilǎ (în ciuda nivelurilor medii înregistrate pentru vulnerabilitatea socialǎ ṣi economicǎ) pe baza crietriului fondului construit în situaṭia apariṭiei unui cutremur. Vulnerabilitatea de mediu este justificatǎ de valorile ridicate a factorului de amplificare la sol pentru zonele situate pe luncǎ ṣi pe interfluviul dintre râurile Dâmboviṭa ṣi Colentina.
Drept consecinṭǎ, singurele cartiere care au înregistrat valori ridicate la toate cele 3 criterii de vulnerabilitate ṣi care pot fi considerate de nivel maxim sunt: Chitila, Strǎuleṣti, Pajura, Bucureṣtii Noi ṣi Dǎmǎroaia localizate în nord ṣi incluse în sectorul 1.
Distribuṭia spaṭialǎ a valorilor relevǎ drept zone cu vulnerabilitate scǎzutǎ pǎrṭile de vest (cartierele Drumul Taberei, Brâncuṣi, Tudor Vladimirescu ṣi parṭial Militari în sectorul 6) ṣi de sud-este (Cartierele Berceni ṣi Vǎcǎreṣti din sectorul 4). Acest aspect este justidicat de nivelul scǎzut de vulnerabilitate înregistrat pentru criteriile social ṣi al fondului construit.
Figura 20 Harta vulnerabilitǎṭii seismice totale incluzând constrângerile spaṭiale
(valori standardizate cuprinse în intervalul 0-1)
CAPACITATEA DE REZILIENṬĂ ṢI VULNERABILITATEA SEISMICĂ
În vederea mǎsurǎrii nivelului capacitǎṭii de rezilienṭǎ la nivelul municipiului Bucureṣti care ar putea cotribui la reducerea vulnerabilitǎṭii totale au fost utilizaṭi doi indicatori: nivelul de pregǎtire (exprimat prin distanṭa faṭǎ de spitale, staṭii de pompieri ṣi secṭii de poliṭie) ṣi nivelul de conṣtientizare (exprimat prin rata alfabetismului).
Analiza a evidenṭiat cele mai ridicate valori ale capacitǎṭii de rezilienṭǎ pentru zonele centralǎ ṣi pericentralǎ ale oraṣului (cu accesibilitate ridicatǎ faṭǎ de spitale ṣi cu cele mai mari punctaje ale ratei de alfabetism) ṣi cele mai scǎzute pentru nord ṣi nord-vest (cartierele Bǎneasa, Chitila, Giuleṣti), vest (cartierele Militari, Roṣu, Brâncuṣi) ṣi sud (Apǎrǎtorii Patriei) din pricina reprezentativitǎṭii scǎzute a spitalelor ṣi valori mici ale ratei de alfabetism în aceste zone (Fig. 21).
Vulnerabilitatea seismicǎ finalǎ a fost calculatǎ prin raportarea vulnerabilitǎṭii totale la factorul compus al capacitǎṭii de rezilienṭǎ. Pe baza distribuṭiei valorilor, au fost considerate 4 clase de vulnerabilitate în cadrul analizei: scǎzutǎ, medie, ridicatǎ ṣi foarte ridicatǎ (Fig. 22).
Capacitatea de rezilienṭǎ poate fi apreciatǎ ca fiind un factor de amortizare, invers proporṭional cu vulnerabilitatea totalǎ. În consecinṭǎ, configurarea hǎrṭii relevǎ un model spaṭial radial cu valori ce cresc dinspre centru cǎtre zonele marginale ale oraṣului. Astfel, deṣi la nivelul centrului oraṣului se înregistreazǎ valori ridicate privind vulnerabilitatea fondului construit, nivelul de pregǎtire ṣi conṣtientizare al riscului seismic sunt, de asemenea ridicate rezultând prin încadrarea la o clasǎ cu nivel moderat de vulnerabilitate finalǎ. În acest sens, cursul râului Dâmboviṭa ṣi terasele se disting pe hartǎ printr-o fâṣie definitǎ de un nivel ridicat al vulnerabilitǎṭii (cuprinzând în areal ṣi zona centrului istoric), fapt justificat de valori maxime înregistrate privind vulnerabilitatea de mediu natural la hazardul seismic. În categoria valorilor medii ale vulnerabilitǎṭii finale sunt incluse ṣi cartierele Drumul Taberei-Tudor Vladimirescu în cadrul sectorului 6, Berceni în sectorul 4 ṣi Primǎverii-Domenii în sectorul 1, cu punctaje mici ale vulnerabilitǎṭii sociale ṣi structurale ṣi valori moderate ale capacitǎṭii de rezilienṭǎ. La polul opus se gǎsesc periferiile, intrând în categoriile vulnerabilitǎṭii ridicate ṣi foarte ridicate pe baza nivelului redus înregistrat de capacitate ṣi valorilor mari ale vulnerabilitǎṭii economice ṣi sociale.
Figura 21 Harta capacitǎṭii de rezilienṭǎ
(valori standardizate cuprinse în intervalul 0-1)
Figura 22 Harta vulnerabilitǎṭii seismice finale
O categorie distinctǎ este reprezentatǎ de zonele verzi urbane ṣi spaṭiile ocupate de teren viran ṣi arabil, considerate în analizǎ drept constrângeri spaṭiale. Aceste zone ce figureazǎ cu un nivel scǎzut al vulnerabilitǎṭii reprezintǎ un sprijin ce se adaugǎ capacitǎṭii de rezilienṭǎ prin funcṭia pozitivǎ de adǎpost care o pot îndeplini în cazul unui eveniment seismic. Valoarea medie de 16m2 de spaṭiu verde/cap de locuitor este, însǎ, insuficientǎ la nivelul sistemului urban al municipiului Bucureṣti raportat la recomandǎrile europene de 26 m2/cap de locuitor.
Evaluarea vulnerabilitǎṭii seismice prin prisma analizei spaṭiale multicriteriale, deṣi reprezintǎ o abordare calitativǎ cu un grad ridicat de generalizare, poate fi consideratǎ de factorii de decizie drept un cadru de sprijin pe baza cǎruia sǎ stabileascǎ liniile directoare în gestiunea hazardului seismic.
MĂSURI DE REDUCERE A VULNERABILITĂṬII SEISMICE
Rezultatele evaluǎrii vulnerabilitǎṭii seismice la nivelul teritoriului municipiului Bucureṣti evidenṭiazǎ necesitatea amplificǎrii nivelului capacitǎṭii de rezilienṭǎ prin impunerea unor mǎsuri structurale ṣi/sau nestructurale în vederea reducerii riscului potenṭial. În prezent putem identifica mǎsuri legislative, proiecte ṣi programe care exprimǎ implicarea autoritǎṭilor publice în procesul de management al riscului.
Mǎsuri legislative
Pentru urgentarea începerii execuției lucrărilor de consolidare s-a impus modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente. Ca urmare, până în prezent au fost promovate:
Legea nr. 460/2001 de modificare și completare a O.G. nr.20/1994 care prevede, în principal pentru clădirile de locuit multietajate încadrate în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public:
avansarea fondurilor necesare din bugetul MLPTL, pentru finanțarea cheltuielilor privind proiectarea și executarea lucrărilor de consolidare aferente proprietarilor – persoane fizice;
restituirea sumelor avansate, în rate lunare egale, fără dobândă și pe o perioadă de până la 25 de ani de la recepția lucrărilor de consolidare;
scutirea proprietarilor-persoane fizice, care realizează venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câștigul salarial mediu net lunar pe economie, de la plata ratelor lunare.
OUG nr.51/2002 privind măsuri pentru susținerea și urgentarea acțiunilor de reducere a riscului seismic al clădirilor de locuit multietajate, încadrate în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public, aprobată prin Legea nr.449 din 8 iulie 2002 ; în prezent sunt în curs de desfășurare procedurile de expropriere pentru cauză de utilitate publică conform Legii nr. 33/1994.
Proiecte
Începând din anul 2001, s-a considerat reducerea riscului seismic al construcțiilor existente ca fiind o problemă prioritară de interes național. Astfel, prin Rapoartele ministeriale prezentate în ședințe de Guvern în perioada martie – aprilie 2001 au fost definite strategiile de cooperare internațională și necesitatea consolidării de urgență a unor construcții de importanță vitală pentru societate, spitale, școli și locuințe.
În acest sens s-au început negocierile cu Banca Mondială pentru Proiectul de prevenire și management al dezastrelor , având drept obiective:
întărirea și îmbunătățirea nivelului capacității de răspuns la situații de criză;
reducerea riscului pentru dezastre naturale (seism, inundații, alunecări de teren);
reducerea riscului la accidente ecologice în bazinul Tisei- jud. Maramureș;
transferul de risc în sistemul de asigurare la dezastre.
Un proiect secund realizat prin semnarea acordului cu Guvernul Japoniei este Proiectul româno – japonez pentru reducerea riscului seismic la clădiri și structuri și înființarea Centrului național pentru reducerea riscului seismic prin ordonanță, aprobată în ședința de Guvern din 31 iulie 2002 .
Derularea proiectului cu experții japonezi a implicat obținerea cu titlu gratuit de către partea română a aparaturii specifice de monitorizare a mișcărilor seismice și de măsurare a efectelor acestora asupra construcțiilor ṣi transferul de tehnologii de consolidare neconvenționale.
O a treia colaborare s-a implementat prin Proiectul european RISK-UE, susṭinând: metode avansate pentru evaluarea riscului seismic cu aplicație la 7 orașe europene, printre care și municipiul București, capitala europeană cu cel mai înalt grad de vulnerabilitate la acțiuni seismice.
Programe
La nivelul anului 2010, în cadrul Ministerului Dezvoltãrii Regionale ṣi Turismului, se deruleazã trei programe de consolidare a clãdirilor:
Programul anual de actṭuni pentru proiectarea ṣi execuṭia lucrǎrilor de consolidare la clǎdiri de locuit multietajate, încadrate prin raport de expertizǎ tehnicǎ în clasa I de risc seismic ṣi care prezintǎ pericol public (clǎdiri cu bulinǎ rosie)
Cadru legislativ:
Ordonanṭa Guvernului nr.20/1994 privind mǎsuri pentru reducerea riscului seismic al construcṭiilor existente, republicatǎ în baza Legii nr.195/2007;
Normele metodologice de aplicare a Ordonanṭei Guvernului nr.20/1994, republicatǎ, aprobate prin Hotǎrârea de Guvern nr.1364/2001;
Hotǎrârea de Guvern nr.148/2010 pentru aprobarea Programului de acṭiuni pe anul 2010 privind proiectarea ṣi executia lucrǎrilor de consolidare pentru reducerea riscului seismic la cǎadirile de locuit multietajate, încadrate prin raport de expertizǎ tehnica în clasa I de risc seismic ṣi care prezintǎ pericol public.
Scop:
Reducerea riscului seismic, în principal in ceea ce priveṣte clǎdirile de locuit înalte cu peste P+3 etaje ṣi care au fost încadrate prin raport de expertizǎ tehnicǎ în clasa I de risc seismic (aplicarea prevederilor Ordonanṭei Guvernului nr.20/1994, republicatǎ).
Obiectiv ṣi prioritǎṭi:
Programul vizeazǎ consolidarea clǎdirilor de locuit multietajate încadrate în clasa I de risc seismic ṣi care prezintã pericol public.
Prioritǎṭile în ceea ce priveṣte reducerea riscului seismic sunt:
-construcṭiile de locuit înalte din beton armat realizate înainte de anul 1941;
-clǎdirile cu peste P+3 etaje, construite înainte de anul 1978 si care deṭin spatii publice la parter sau alte nivele ale clǎdirii.
Clǎdirile prioritare sunt stabilite pe baza urmǎtoarelor criterii tehnice:
-numãrul (mediu) de persoane existente în cladire;
-existenṭa spaṭiilor publice (la parter sau la alte niveluri ale clǎdirii);
-gradul de avariere a structurii clǎdirii la cutremurele din 1940, 1977, 1986;
-asimetria structurii clǎdirii, în plan ṣi în elevaṭie, precum ṣi numǎrul de etaje ale acesteia;
-anul construirii, respectiv normele de proiectare antiseismicã utilizate pentru proiectarea structurii de rezistenṭǎ a clǎdirii;
-poziṭia în municipiu/oras a clǎdirii ṣi consecinṭele la scara urbanǎ ale unei prǎbuṣiri;
-condiṭiile locale de teren, ce pot favoriza perioade predominante ale terenului cvasi-rezonante cu perioada fundamentalã de vibraṭie a clǎdirii.
Etape de derulare:
-identificarea construcṭiilor din proprietate sau din administrare, care prezintǎ niveluri insuficiente de protecṭie la acṭiuni seismice, degradǎri sau avarieri în urma unor acṭiuni seismice.
-expertizarea tehnicǎ a construcṭiilor de cǎtre experṭi tehnici atestaṭi, în conformitate cu reglementãrile tehnice;
-aprobarea deciziei de intervenṭie ṣi continuarea acṭiunilor în funcṭie de concluziile fundamentate din raportul de expertizã tehnicã, respectiv proiectarea ṣi execuṭia lucrǎrilor de consolidare.
Beneficiari:
Proprietarii locuintelor, persoane fizice din cladirile de locuit incadrate in clasa I de risc seismic. Autoritǎṭile publice locale în a cǎror responsabilitate intrǎ gestionarea situaṭiilor de urgenṭǎ provocate de calamitǎṭi naturale, respectiv cutremure de pǎmânt.
Buget:
Fondurile pentru finanṭarea proiectǎrii ṣi execuṭiei lucrǎrilor de consolidare aferente locuinṭelor în proprietate privatǎ a persoanelor fizice din clǎdirile incluse în programele anuale se asigurǎ de la bugetul de stat în limita fondurilor aprobate anual cu aceastǎ destinaṭie în bugetul Ministerului Dezvoltǎrii Regionale ṣi Turismului.
Conform prevederilor Legii nr.11/2010 a bugetului de stat pe anul 2010, a fost alocatǎ suma de 8 172 mii lei în bugetul Ministerului Dezvoltǎrii Regionale ṣi Turismului pentru finanṭarea proiectǎrii ṣi execuṭiei lucrǎrilor de consolidare a clǎdirilor de locuit multietajate încadrate în clasa I de risc seismic ṣi care prezintǎ pericol public incluse în programul pe anul 2010.
Finanṭare:
Fondurile necesare pentru finanṭarea cheltuielilor privind proiectarea ṣi execuṭia lucrǎrilor de consolidare la clǎdirile incluse în programele anuale se vor asigura prin:
-transferuri de la bugetul de stat ṣi/sau din credite, în limita fondurilor aprobate anual cu aceastã destinaṭie în bugetul Ministerului Dezvoltǎrii Regionale ṣi Turismului, pentru locuinṭele proprietate privatã ale persoanelor fizice;
-din bugetele locale, pentru locuinṭele ṣi spaṭiile cu altǎ destinaṭie decât cea de locuinṭǎ, aflate în proprietatea sau în administrarea unitǎṭilor administrativ-teritoriale;
-din fondurile proprii ale agenṭilor economici, pentru locuinṭele ṣi spaṭiile cu altã destinaṭie decât cea de locuinṭã, aflate în proprietatea sau în administrarea acestora;
-din sursele proprii ale proprietarilor, persoane fizice ṣi/sau juridice, dupǎ caz, ale spaṭiilor cu altǎ destinaṭie decât aceea de locuinṭã.
Programul de intervenṭii în prima urgenṭǎ la construcṭii vulnerabile ṣi care prezintǎ pericol public 2010
Cadru legislativ:
Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcṭii, cu modificǎrile ulterioare,
Legea nr. 11/2010 a bugetului de stat pe anul 2010,
Hotarârea Guvernului nr.203/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind tipurile de reglementǎri tehnice ṣi de cheltuieli aferente activitǎṭii de reglementare în construcṭii, urbanism, amenajarea teritoriului ṣi habitat, precum ṣi a Normelor metodologice privind criteriile ṣi modul de alocare a sumelor necesare unor lucrǎri de intervenṭie în prima urgenṭǎ la construcṭii vulnerabile ṣi care prezintǎ pericol public, cu completǎrile ṣi modificǎrile ulterioare.
Scop:
Prevenirea, limitarea ṣi/sau diminuarea efectelor riscurilor naturale cauzate de cutremure de pǎmânt, inundaṭii, tasǎri/prǎbuṣiri/alunecǎri de teren, prin consolidarea/repararea elementelor structurale ṣi, dupǎ caz, a elementelor nestructurale ale construcṭiilor ṣi/sau introducerea unor elemente structurale suplimentare, demolǎri parṭiale, lucrǎri de îmbunatǎṭire/consolidare a terenurilor, inclusiv ale celor de fundare, precum ṣi reabilitǎri la construcṭii si instalaṭiile aferente.
Obiectiv:
Executarea de lucrǎri de intervenṭii la construcṭii existente, aflate în proprietatea/administrarea autoritǎṭilor publice, a celorlalte instituṭii publice ṣi, dupǎ caz, în proprietatea persoanelor fizice/juridice, amplasate în zone de risc natural cauzat de cutremure de pǎmânt, inundaṭii ṣi/sau alunecǎri de teren ṣi care, din punct de vedere al cerinṭei esenṭiale de calitate “rezistenṭǎ mecanicǎ ṣi stabilitate”, prezintǎ pericol de prǎbuṣire/avariere a elementelor de construcṭie ṣi instalaṭiilor aferente, generator de pierderi de vieṭi omeneṣti ṣi/sau rǎniri grave de persoane, distrugeri de bunuri materiale, culturale ṣi/sau artistice de valoare.
Autoritate de implementare:
Compania Naṭionalǎ de Investiṭii CNI SA
Beneficiari:
-direcṭi: proprietarii/administratorii construcṭiilor vulnerabile ṣi care prezintǎ pericol public
-indirecṭi: autoritǎṭile administraṭiei publice locale în a cǎror responsabilitate intrǎ gestionarea situaṭiilor de urgenṭǎ provocate de calamitǎṭi naturale (cutremure, alunecǎri de teren, inundaṭii) ṣi comunitǎṭile locale.
Buget:
Pentru Programul de acṭiuni pe anul 2010 a fost alocatǎ suma de 36.800 mii lei din veniturile proprii ale Ministerului Dezvoltǎrii Regionale ṣi Turismului prevǎzute la TITLUL VII-ALTE TRANSFERURI-Cod bugetar 55 01 18. Alte transferuri curente interne „Transferuri cǎtre Compania Naṭionalǎ de Investiṭii C.N.I.–S.A., conform Legii nr.11/2010 a bugetului de stat pe anul 2010.
Finanṭare
Susṭinerea financiarǎ asiguratǎ din venituri proprii ale MDRT se referǎ la cofinanṭarea, în limita fondurilor aprobate anual cu aceastǎ destinaṭie în bugetul Ministerului Dezvoltãrii Regionale ṣi Turismului, a lucrǎrilor de intervenṭie în primǎ urgenṭǎ strict necesare pentru asigurarea rezistenṭei mecanice ṣi stabilitǎṭii sistemului structural al construcṭiilor ṣi, respectiv, pentru prevenirea/diminuarea efectelor alunecǎrilor de teren.
Programul de consolidare a clǎdirilor publice – proiectul de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamiǎṭilor naturale ṣi pregǎtirea pentru situaṭii de urgenṭǎ – componenta b: reducerea riscului seismic
Cadru legislativ
Legea nr.389/2004 pentru ratificarea Acordului de Împrumut dintre România ṣi Banca Internationalã pentru Reconstrucṭie ṣi Dezvoltare (BIRD) privind finanṭarea “Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamitãṭilor naturale ṣi pregãtirea pentru situaṭii de urgenṭã” ṣi a Acordului de Asistenṭã Financiarã Nerambursabilã dintre România ṣi Banca Internationalã pentru Reconstrucṭie ṣi Dezvoltare (BIRD), acṭionând în calitate de agenṭie de implementare a Facilitãṭii Globale de Mediu privind finanṭarea “Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamitãṭilor naturale ṣi pregãtirea pentru situaṭii de urgenṭã”, semnate la Bucureṣti la 26 mai 2004, cu modificãrile ṣi completǎrile ulterioare.
HG nr.523/2004 privind aprobarea „Programului pentru Prevenirea ṣi Managementul Riscului la Dezastre Naturale, Componenta B: Reducerea Riscului Seismic” ṣi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivele de investiṭii prevãzute în etapa I de implementare a programului.
Scop:
Consolidarea clãdirilor publice de importanṭã vitalã ṣi clãdiri în care se desfãṣoarã servicii publice de importanṭã vitalã ṣi ridicarea capacitãṭii instituṭionale în domeniul reducerii riscului seismic.
Obiective:
-consolidarea clãdirilor publice de importanṭã vitalã ṣi a celor în care se desfãṣoarã servicii publice de importanṭã vitalã;
-componenta de proiectare ṣi supervizare finanṭeazã activitatea de proiectare pentru construcṭiile eligibile nominalizate la subcomponenta B1, asistenṭa tehnicã pentru managementul contractelor, precum ṣi supervizarea lucrãrilor de execuṭie;
-evaluarea riscului în sectorul energetic are ca scop evaluarea globalã a gradului de vulnerabilitate ṣi a riscului aferent asupra funcṭionãrii în condiṭii optime a construcṭiilor pentru producṭie, transport ṣi distribuṭie a energiei electrice a gazelor naturale ṣi a petrolului, care este esenṭialã dupã producerea unui dezastru, în condiṭiile în care România este vulnerabilã la seisme;
-revizuirea codului de proiectare anti-seismic are ca scop actualizarea ṣi armonizarea cu experienṭa internaṭionalã (apropierea de formatul folosit în Uniunea Europeanã) a Codului de proiectare anti-seismic, în vederea includerii recentelor evolutṭi în materie de metodologie ṣi tehnologie;
-perfecṭionarea profesionalã în metode cost-eficiente de consolidare are ca scop introducerea conceptelor tehnice actualizate referitoare la cutremure, care sunt integrate cu codurile de proiectare revizuite, având la bazã criteriul de performanṭã.
Autoritatea de implementare:
Unitatea de Management a „Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamitãṭilor naturale ṣi pregãtirea pentru situaṭii de urgenṭã” – Ministerul Dezvoltãrii Regionale si Turismului.
Beneficiari:
-autoritǎṭi publice centrale: Ministerul Administratiei ṣi Internelor, Ministerul Sǎnǎtǎṭii, Ministerul Educaṭiei, Cercetǎrii ṣi Inovãrii, Ministerul Apǎrǎrii Naṭionale, Ministerul Comunicaṭiilor ṣi Societãṭii Informaṭionale – Compania Naṭionalǎ Poṣta Româna S.A., Ministerul Transporturilor ṣi Infrastructurii;
-autoritãṭi publice locale: Consiliul Local al Sectorului 1, Consiliul Local al Sectorului 4 din municipiul Bucureṣti, Consiliul Judeṭean Bacǎu, Consiliul Judeṭean Brãila, Consiliul Judeṭean Cãlãrasi, Consiliul Judeṭean Dâmboviṭa, Consiliul Judeṭean Galaṭi, Consiliul Judeṭean Ialomiṭa, Consiliul Local Feteṣti, Consiliul Judeṭean Ilfov, Consiliul Judeṭean Iaṣi, Consiliul Local Iaṣi, Consiliul Judeṭean Vrancea, Consiliul Local Adjud, Consiliul Local Panciu, Consiliul Local Odobeṣti, Consiliul Judeṭean Vaslui, Consiliul Local Bârlad, Consiliul Local Mizil, Consiliul Local Ploieṣti, Consiliul Local Sinaia, Consiliul Local Roṣiorii de Vede, Consiliul Judeṭean Tulcea, Societatea Naṭionalã de Cruce Roṣie din România, Filiala Zonalã de Cruce Roṣie Târgoviṣte, Filiala Zonalã de Cruce Roṣie Bacãu.
Buget:
Potrivit Acordului de Împrumut, costul Componentei B ṣi a managementului Proiectului aferent este de 73,758 milioane dolari USD. Co-finanṭarea beneficiarilor se ridiǎa la peste 100 milioane USD.
Finanṭare:
Finanṭarea Componentei B este asiguratã dintr-un împrumut BIRD ṣi o co-finanṭare a Guvernului României, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltãrii Regionale ṣi Turismului.
CONCLUZII
Municipiul București cuprinde un perimetru eterogen sub aspect funcțional și arhitectural, exemple relevante fiind: casele de locuit și cu funcții mixte (tipul prăvăliei) din secolul al XIX-lea, edificiile cu funcții culturale și administrativ-bancare de la început de secol XX, precum și marile ansambluri rezidențiale interbelice sau construite înainte de anul 1977. Particularitatea teritoriului este dată și de amprenta lăsată de hazardele semnalate încă din secolul al XVII-lea, care au contribuit la modificarea imaginii urbane întregului oraș. Varietatea fondului construit (luând în consideraṭie variabilele de structură, înălțime, vechime și suprafață) și dinamica socio-economicǎ specificǎ mediului urban în relație cu sensibilitatea la evenimentele seismice vrâncene relevǎ din întreaga gamă a riscurilor urbane, cea mai ridicată vulnerabilitate la riscul seismic.
Aplicarea analizei spaṭiale multicriteriale la nivelul teritoriului municipiului Bucureṣti relevǎ o serie de aspecte ce schiṭeazǎ un profil al vulnerabilitǎṭii seismice a oraṣului, definitorii fiind:
cel mai ridicat nivel al vulnerabilitǎṭii de mediu natural la hazardul seismic pentru zonele esticǎ, centralǎ ṣi de nord-vest ale capitalei (incluzând sectoarele 1, 2 ṣi 3), localizate în proximitatea râurilor Dâmboviṭa ṣi Colentina ṣi a salbei de lacuri din nordul oraṣului;
un nivel ridicat al vulnerabilitǎṭii fondului construit în zonele din nord (cartierele Chitila, Strǎuleṣti, Bucureṣtii Noi, Pajura, 1 Mai, Griviṭa, Domenii, Vatra Nouǎ, Bǎneasa în sectorul 1 ṣi Tei în sectorul 2) ṣi pǎrṭile centrale ale oraṣului, majoritatea clǎdirilor fiind construite în perioada interbelicǎ ṣi dinaintea anului 1977, cu structuri dominante de tip M3.1 ṣi M3.3 ṣi spaṭii comerciale extinse la parter;
cele mai vulnerabile zone din punct de vedere al criteriului economic din Bucureṣti sunt localizate la periferia oraṣului (cu excepṭia nordului sectorului 1), reprezentate de cartierele: Bucureṣtii Noi, Chitila, Giuleṣti-Sârbi, Crangaṣi, Roṣu, Militari, Rahova, Ferentari, Progresul, Berceni, Apǎrǎtorii Patriei, Industriilor, Pantelimon, Ion Creangǎ ṣi Electronicii, pe baza prezenṭei unei populaṭiii defavorizate (venituri mici de sub 150 euro pe lunǎ, ratǎ a ṣomajului ridicatǎ, densitatea ridicatǎ a populaṭiei rezidând în ansambluri colective);
maximul valorilor vulnerabilitǎṭii totale (concentrând criteriile mediului natural, fondului construit ṣi socio-economic) este atins în nord-vestul, centrul ṣi estul oraṣului, singurele cartiere care au înregistrat valori ridicate la toate cele 3 criterii de vulnerabilitate ṣi care pot fi considerate de nivel maxim sunt: Chitila, Strǎuleṣti, Pajura, Bucureṣtii Noi ṣi Dǎmǎroaia localizate în nord ṣi incluse în sectorul 1.
cele mai scǎzute valori ale capacitǎṭii de rezilienṭǎ pentru nord ṣi nord-vest (cartierele Bǎneasa, Chitila, Giuleṣti), vest (cartierele Militari, Roṣu, Brâncuṣi) ṣi sud (Apǎrǎtorii Patriei) din pricina reprezentativitǎṭii scǎzute a spitalelor ṣi valori mici ale ratei de alfabetism în aceste zone;
rezultatul final al analizei reflectat în distribuṭîa spaṭialǎ a indicatorului de vulnerabilitate seismicǎ finalǎ relevǎ cele mai ridicate valori pentru zonele centralǎ, de nord ṣi periferice, corelând valorile ridicate ale factorului de amplificare la sol cu cele scǎzute ale capacitǎṭii de rezilienṭǎ ṣi a nivelului socio-economic al populaṭiei.
Din aceste considerații derivă importanța evaluǎrii vulnerabilitǎṭii, semnalând zonele critice de aplicare a soluṭiilor de management urban . De asemenea, vulnerabilitatea la riscul seismic constituie unul dintre cele mai importante aspecte în contextul cercetării relației dintre om și dezastru, modul în care pericolul este trăit de persoană având implicații semnificative asupra vieții personale și sociale. Din acesată perspectivă, în municipiul Bucureṣti iminența pericolului seismic este permanent percepută de o populație expusă și vulnerabilă și că în aceeași măsură contextul social-economic evidențiază în mod constant mecanisme de protecție și reziliență, exemple în acest sens fiind sistemele de asigurări, normele pentru proiectele de construcții și strategiile de management al dezastrelor. Comunicarea riscului devine, astfel, o componentă necesară unei gestiuni eficiente, o informare oportună și o percepție mai bună asupra riscului conducând la un grad mai ridicat al conștientizării pericolului de către populație.
Concretizarea politicilor urbane de management al riscului, presupunând modernizarea infrastructurii urbane, consolidarea clădirilor ṣi întǎrirea sistemelor de intervenṭie rapidǎ prezintă soluții de reducere a vulnerabilitǎṭii la risc și, implicit, de îmbunătățire a calității vieții.
BIBLIOGRAFIE
Adger, N.; Kelly, M.; Bentham, G. (2001), New Indicators of Vulnerability and Adaptive Capacity. Paper presented at the International Workshop on Vulnerability and Global Environmental Change, Lila Nyagatan. Stockholm, 17-19 May 2001.
Arion C., Vacareanu R., Lungu D.: (2004), WP10 – Application to Bucharest, RISK-UE. An advanced approach to earthquake risk scenarios with applications to different European towns. At ftp.brgm.fr/pub/Risk-UE.
Armaș I. (2008a), Percepția riscului natural: cutremure, inundații, alunecări de teren, TUB, Bucuresti. p. 204.
Armaș I. (2008b), Social Vulnerability and Seismic Risk Perception. Case study: The Historic Center of The Bucharest Municipality / Romania, Natural Hazards, 47(3), p. 397-410.
Armaș I.(2006), Earthquake risk perception in Bucharest, Romania, Risk Analysis, 26(5), 1223-1234.
Armaș I., Avram E. (2009), Perception of flood risk in the Danube Delta / Romania, Natural Hazards DOI: 10.1007/s11069-008-9337-0.
Armaș, I. (2008), Social Vulnerability and Seismic Risk Perception. Case study: The Historic Center of The Bucharest Municipality / Romania, Natural Hazards, 44(1):147-161.
Armaș, I., (2006), Earthquake Risk Perception in Bucharest, Romania, Risk Analysis, 26, 5, p. 1223-1234, J.1539-6924.2006.00810.
Armaș, I., (2006), Risc și vulnerabilitate: metode de evaluare aplicate în geomorfologie, Ed. Universității din București, București.
Armaș, I.. (2008), Risk Representation. Case Study: The Historical Center of Bucharest, J. of Cross-Cultural Psychology, (in press).
Bădescu, E., (23 martie 2007), Marele foc din martie 1847, ZIARUL FINANCIAR, București.
Bala, A., V. Raileanu, I. Zihan, V. Ciugudean, B. Grecu, (2006). Physical and dynamic properties of the shallow sedimentary rocks in the Bucharest metropolitan area, Romanian Reports in Physics, 58, 2, 221-250.
Bălan St., Cristescu V., Conea I. (1982), Cutremurul de pământ din România de la 4 martie 1977, Ed. Acad., Bucharest, Romania.
Birkmann, J. (Ed.) (2006), Measuring Vulnerability to Hazards of Natural Origin, Towards Disaster Resilient Society.UNU Press, Tokyo.
Blaikie, P., T. Cannon, et al. (1994). At risk : natural hazards, people's vulnerability and disasters. London etc., Routledge
Bollin, C., Hidajat, R., 2006. Community-based disaster risk index: pilot implementation in Indonesia. In: Birkmann, J. (Ed.), Measuring Vulnerability to Natural Hazards—Towards Disaster Resilient Societies. UNU-Press, Tokyo, New York, Paris.
Bonjer, K. P., Grecu, B., Rizescu, M., Radulian, M., Sokolov, V., Mandrescu, M., Lungu, D., Moldoveanu, T.: (2003), Assessment of Site effects in Downtown Bucharest by Recording of Ambient Noise, Moderate and Large Intermediate Depth Earthquakes from Vrancea Focal Zone, Proceedings Int. Conf. Earthquake Loss Estimation and Risk Reduction, 24-26 Oct., 2002, Bucharest, Romania.
Botez, M., Celac, M., (1980), Sistemele spațiului amenajat: modelare, optimizare, previziune, Ed. Științifică și Enciclopedică, București.
Bran, F., Cândea, M., Cimpoeru, I., (2006), Organizarea, amenajarea și dezvoltarea durabilă a spațiului geografic, Ed. Universitară, București.
Buckle, P.; Marsh, G.; Smale, S. (2000), New Approaches to Assessing Vulnerability and Resilience. <http://online.northumbria.ac.uk/geography_research/radix/resources/buckle-marsh.pdf>, 24 January 2006.
Cegăneanu, Sp., (1926), Urbanismul bucureștean, ARHITECTURA, nr. 5, p. 12-19.
Ciulache, S., (1971), „Topoclimatologie și microclimatologie”, Centrul de multiplicare al Universității din București, București.
Cocoș, O., (1999), Managementul apei în Municipiul București, Editura Edition du Goéland, București.
Croitoru, N., Târcob, D. (co), (1985), București – Monografie, Editura Sport-Turism, București.
Cutter SL, Boruff BJ, Shirley WL (2003) Social vulnerability to environmental hazards. Soc Sci Q 82:242–260. doi:10.1111/1540-6237.8402002
Davidson, D. J., Freudenburg, G. (1996), Gender and Environmental Concerns: A Review and Analysis of Available Research, Environ. Behav. 28, 302-339.
Davidson, R., (1997), An Urban Earthquake Disaster Risk Index. PhD thesis, Department of Civil Engineering, Stanford University, USA, California, USA.
Dayton-Johnson, J. (2004): Natural Disasters and Adaptive Capacity. OECD Development Center Working Paper No. 237.
Dumitrescu, E., (1976), „Curs de climatologie RSR”, Centrul de mutiplicare al Universității din București, București.
Dwyer A., Zoppou, C., Nielsen, O., Day, S., Roberts, S. (2004), Quantifying Social Vulnerability: A methodology for identifying those at risk to natural hazards, Geoscience Australia Racord 14.
Eakin H, Luers AL (2006) Assessing the vulnerability of social-environmental systems. Annu Rev Environ Resour 31:365–394. doi:10.1146/annurev.energy.30.050504.144352
Ebert, A., Kerle, N. and Stein, A. (2009) Urban social vulnerability assessment with physical proxies and spatial metrics derived from air- and spaceborne imagery and GIS data. In: Natural hazards : journal of the international society for the prevention and mitigation of natural hazards, 48 (2009)2, pp. 275-294.http://intranet.itc.nl/papers/2009/isi/kerle_urb.pdf
Georgescu, F., (1965): Istoria orașului București, MIMB, București.
Gherasim, C., (2005), Evoluția teritorială a orașului București, Analele Universității Spiru Haret, Seria Geografie, nr. 8, Ed. Fundației România de Mâine, p. 147-153.
Gherasim, C., (2007), Bucureștiul reflectat în documentele cartografice, Editura Universitară, București.
Giurescu, C. C., (1979), Istoria Bucureștilor, ediția a II-a revăzută și adăugită, Ed. Sport Turism, București.
Global Review of Disaster Reduction Initiatives. (2004 version). United Nations, Geneva, p. 430.
Granger, K., Jones T., Leiba M., and Scott G., (1999), Community Risk in Cairns: A Provisional Multi Hazard Risk Assessment, AGSO Cities Project Report No. 1. Australian Geological Survey Organisation, Canberra, Australia.
Grecu, B., M. Popa, M. Radulian, (2003). Seismic ground motion characteristics in the Bucharest area: Sedimentary cover versus seismic source control, Romanian Reports in Physics, 55, 511-520.
Gugiuman, I., Martian, C., (1975), „Elemente de climatologie urbană”, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, București.
Harhoiu, D., (1997), București, un oraș între orient și occident, Ed. Simetria, București.
HAZUS – Technical Manual (1997). Earthquake Loss Estimation Methodology, 3 Vol.
HG 1507/2007 concerning the minimum wage per country, Gazette, Part I, nr. 877/20.12.2007.
INSSE, National Institute of Statistics – ROMANIA, (2009), Stable Population at 1.01.2009, http://www.insse.ro/cms/rw/resource/populatia%20stabila%20la%201%20ianuarie%202009%20si%2018.xls?download=true
Janssen R (2001) On the use of multi-criteria analysis in environmental impact assessment in The Netherlands. J Multi-Criteria Decis Anal 10:101–109
Joseph, S. A., Yule,W., Williams, R. M. (1993), Posttraumatic stress: Attributional aspects. Journal of Traumatic Stress, 6, 501–513.
Kasperson, J.X., Kasperson, R.E., Turner, B.L. II, Schiller, A.M.D., Hsieh, W. (2005), Vulnerability to global environmental change, in Kasperson, J.X., Turner, B.L. II, Schiller, A.M.D., Hsieh, W. (Eds),Social Contours of Risk. II: Risk Analysis Corporations and the Globalization of Risk, Earthscan, London, pp.245-85.
Leahu, Gh., (1993), Lipscanii, centrul istoric al Bucureștilor, Ed. Arta Grafică București.
Mândrescu N., Radulian M. (1999), Macroseismic field of the Romanian intermediate-depth earthquakes, in Vrancea Earthquakes: Tectonics, Hazard, and Risk Mitigation, Editors: Wenzel, F., Lungu, D., O. Novak, Kluwer Academic Publishers, 163-174.
Mândrescu N., Radulian M., Mărmureanu G., (2004), Site conditions and predominant period of seismic motion in the Bucharest urban area, Rev. Roum. Geophysique 48, 37-48.
Mândrescu, N., (1978), The Vrancea earthquake of March 4, 1977 and the seismic microzonation of Bucharest, Proc. 2nd Inter. Conf. Microzonation, San Francisco, 1, 399-411.
Mândrescu, N., M. Radulian, (1999). Seismic microzoning of Bucharest (Romania): A critical review”, Vrancea Earthquakes: Tectonics, Hazard, and Risk Mitigation, Editors: Wenzel, F., Lungu, D., O. Novak, Kluwer Academic Publishers, 109-122.
Marris, C., Simpson, A., O'Riordan, T., (1995). Redefining the Cultural Context of Risk Perceptions, Paper presented at the 1995 Annual Meeting of the Society for Risk Analysis (Europe), Stuttgart, University of East Anglia, Norwich.
McClure, E.F. (1989). Lessons Learned from Recent Moderate Earthquakes. Earthquake Hazards and the Design of Constructed Facilities in the Eastern United States. Eds. Klaus H. Jacob and Carl J. Turkstra. Annals of the New York Academy of Sciences, vol.558, p.251-258.
Meichenbaum, D. (1995), Disaster, stress and cognition. In S. E. Hobfoll & M. W. de Vries (Eds.), Extreme stress and communities: Impact and intervention (pp. 33–61). Dordrecht, The Netherlands: Kluwer Academic.
Michael K. Lindell and Ronald W. Perry. 1992. Behavioral Foundations of Community Emergency Planning. Washington, D.C.: Hemisphere Publishing Corporation
Mihăilescu, V., (2003), Evoluția geografică a unui oraș: București, Editura Paideia, București.
Mucenic, C., (1981), Arhitectura unei străzi bucureștene-Lipscani 1850-1890, comunicare, CJCES Argeș, Câmpulung Muscel.
Mucenic, C., (1982), Tipologia arhitecturii civile în centrul istoric al orașului București – sec. XIX, comunicare, ARHITECTURA, nr. 4, p. 45-51.
Mucenic, C., (1997), București : un veac de arhitectură civilă : secolul al XIX-lea, Ed. Silex, București.
Mucenic, C., (2004), Străzi, piețe, case din vechiul București, Ed. Vremea XXI, București.
Olteanu, R., (2002), Bucureștii în date și întâmplări, Ed. Paideia, București.
P.M.B., Programul de dezvoltare a Municipiului București 2005-2008.
Pappasoglu, D, (2000), Istoria fondării orașului București. Capitala Regatului Român – de la anul 1330 până la 1850, Ed. Asociației Române pentru Educație Democratică, București.
Pelling, M. (2003) The Vulnerability of Cities. Natural disasters and Social Resilience. Earthscasn Publications, London.
Pippidi, A., (2002), București: istorie si urbanism, Editura Do-minor, București.
Radulian, M., G.F. Panza, M. Popa and B. Grecu, (2006a). Seismic wave attenuation for Vrancea events revisited, Journal of Earthquake Engineering, 10, 3, 411-427.
Radulian, M., N. Mândrescu, B. Grecu, (2006b). Seismic ground motion variability over the Bucharest area, Acta Geodaetica et Geophysica Hungarica, 41, 3-4, 361-368.
Reeve R.N., (2002), Environmental Analysis, Wiley.
RISK-UE, An advanced approach to earthquake risk scenarios with applications to different European towns, Fifth Framework Programme of the European Commission, 2000-2004.
Rotter, J.B. (1966), Generalized expectancies for internal versus external control of reinforcement, Psychological Monographs, 80.
Saaty TL (1980) The analytic hierarchy process. McGraw-Hill International Book Company, New York
Samarian, P, (1937), O veche monografie sanitară a Munteniei…, București.
Sandi, H. (convener) (1986). Vulnerability and Risk Analysis for Individual Structures and for Systems. Report of EAEE WG 5/10 to the 8-th European Conference on Earthquake Engineering, Lisbon.
Solomon, Z., Mikulincer, M., Benbenishty,R. (1989), Locus of control and combat-related post-traumatic stress disorder: The intervening role of battle intensity, threat appraisal and coping. British Journal of Clinical Psychology, 28, 131–144.
Stahl, P.H., (2002), Bucureștii ce se duc, Ed. Do-minor, București.
Thywissen, K. (2006). Core terminology of disaster reduction . Measuring vulnerability to Natural Hazards Towards disaster resilient societies. J. Birkmann, UN University Press.
Turner, B.L., Kasperson R. E (2003), A Framework for Vulnerability Analysis in Sustainability Science. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America (PNAS). 100(14), 8074-8079.
U.A.I.M., Planul Urbanistic Zonal Zona centrului istoric al Municipiului București, Etapa I/2002.
U.A.I.M., Planul Urbanistic Zonal Zona centrului istoric al Municipiului București, Faza II/2004.
Uitto JI, (1998), The geography of disaster vulnerability in megacities, Appl. Geography, 18(1), 7-16.
UN/ISDR (United Nations International Strategy for Disaster Reduction) (2004), Living with Risk. A Global Review of Disaster Reduction Initiatives. 2004 version. United Nations, Geneva, p. 430. . http://www.unisdr.org/eng/about_isdr/bd-lwr-2004-eng.htm
UNEP (2002), Global Environment Outlook 3 – Past, Present and Future Perspectives.Earthscan Publications Ltd, London, United Kingdom, p. 426.
Vãcãreanu R., Cornea T., Lungu D. (2001), Evaluarea comportãrii structurale si a ulnerabilitãtii seismice folosind metodologiile HAZUS si ATC-40 modificat, A doua Conferintã Nationalã de Inginerie Seismicã, Vol. 2, p. 2.16-2.31.
Villagrán de Leon, J. C. (2006). Vulnerability A Conceptual and Methodological Review. UNU-EHS. UNU. No 4/2006.
Wenzel F., Bendimerad F., Sinha R. (2007), Megacities – megarisks, Nat. Hazards, 42:481–491.
Wisner, B., Blaikie, P., Cannon, T., Davis, I. (2004) At Risk: Natural Hazards, People's Vulnerability and Disaster, Routledge, London, 479 pp.
Yeh C, Willis R, Deng H, Pan H (1999) Task oriented weighting in multi-criteria analysis. Eur J Oper Res. 119:130–146.
Young, E., (1998), Dealing with hazards and disasters: risk perception and community participation in management, The Australian Journal of Emergency Management 13(2), 14–16
Zaharia, B., M. Radulian, M. Popa, B. Grecu, A. Bǎlǎ and D. Tǎtaru, (2008). Estimation of the local response using Nakamura method for Bucharest area, Romanian Reports in Physics, 60, 1, 131-144.
BIBLIOGRAFIE
Adger, N.; Kelly, M.; Bentham, G. (2001), New Indicators of Vulnerability and Adaptive Capacity. Paper presented at the International Workshop on Vulnerability and Global Environmental Change, Lila Nyagatan. Stockholm, 17-19 May 2001.
Arion C., Vacareanu R., Lungu D.: (2004), WP10 – Application to Bucharest, RISK-UE. An advanced approach to earthquake risk scenarios with applications to different European towns. At ftp.brgm.fr/pub/Risk-UE.
Armaș I. (2008a), Percepția riscului natural: cutremure, inundații, alunecări de teren, TUB, Bucuresti. p. 204.
Armaș I. (2008b), Social Vulnerability and Seismic Risk Perception. Case study: The Historic Center of The Bucharest Municipality / Romania, Natural Hazards, 47(3), p. 397-410.
Armaș I.(2006), Earthquake risk perception in Bucharest, Romania, Risk Analysis, 26(5), 1223-1234.
Armaș I., Avram E. (2009), Perception of flood risk in the Danube Delta / Romania, Natural Hazards DOI: 10.1007/s11069-008-9337-0.
Armaș, I. (2008), Social Vulnerability and Seismic Risk Perception. Case study: The Historic Center of The Bucharest Municipality / Romania, Natural Hazards, 44(1):147-161.
Armaș, I., (2006), Earthquake Risk Perception in Bucharest, Romania, Risk Analysis, 26, 5, p. 1223-1234, J.1539-6924.2006.00810.
Armaș, I., (2006), Risc și vulnerabilitate: metode de evaluare aplicate în geomorfologie, Ed. Universității din București, București.
Armaș, I.. (2008), Risk Representation. Case Study: The Historical Center of Bucharest, J. of Cross-Cultural Psychology, (in press).
Bădescu, E., (23 martie 2007), Marele foc din martie 1847, ZIARUL FINANCIAR, București.
Bala, A., V. Raileanu, I. Zihan, V. Ciugudean, B. Grecu, (2006). Physical and dynamic properties of the shallow sedimentary rocks in the Bucharest metropolitan area, Romanian Reports in Physics, 58, 2, 221-250.
Bălan St., Cristescu V., Conea I. (1982), Cutremurul de pământ din România de la 4 martie 1977, Ed. Acad., Bucharest, Romania.
Birkmann, J. (Ed.) (2006), Measuring Vulnerability to Hazards of Natural Origin, Towards Disaster Resilient Society.UNU Press, Tokyo.
Blaikie, P., T. Cannon, et al. (1994). At risk : natural hazards, people's vulnerability and disasters. London etc., Routledge
Bollin, C., Hidajat, R., 2006. Community-based disaster risk index: pilot implementation in Indonesia. In: Birkmann, J. (Ed.), Measuring Vulnerability to Natural Hazards—Towards Disaster Resilient Societies. UNU-Press, Tokyo, New York, Paris.
Bonjer, K. P., Grecu, B., Rizescu, M., Radulian, M., Sokolov, V., Mandrescu, M., Lungu, D., Moldoveanu, T.: (2003), Assessment of Site effects in Downtown Bucharest by Recording of Ambient Noise, Moderate and Large Intermediate Depth Earthquakes from Vrancea Focal Zone, Proceedings Int. Conf. Earthquake Loss Estimation and Risk Reduction, 24-26 Oct., 2002, Bucharest, Romania.
Botez, M., Celac, M., (1980), Sistemele spațiului amenajat: modelare, optimizare, previziune, Ed. Științifică și Enciclopedică, București.
Bran, F., Cândea, M., Cimpoeru, I., (2006), Organizarea, amenajarea și dezvoltarea durabilă a spațiului geografic, Ed. Universitară, București.
Buckle, P.; Marsh, G.; Smale, S. (2000), New Approaches to Assessing Vulnerability and Resilience. <http://online.northumbria.ac.uk/geography_research/radix/resources/buckle-marsh.pdf>, 24 January 2006.
Cegăneanu, Sp., (1926), Urbanismul bucureștean, ARHITECTURA, nr. 5, p. 12-19.
Ciulache, S., (1971), „Topoclimatologie și microclimatologie”, Centrul de multiplicare al Universității din București, București.
Cocoș, O., (1999), Managementul apei în Municipiul București, Editura Edition du Goéland, București.
Croitoru, N., Târcob, D. (co), (1985), București – Monografie, Editura Sport-Turism, București.
Cutter SL, Boruff BJ, Shirley WL (2003) Social vulnerability to environmental hazards. Soc Sci Q 82:242–260. doi:10.1111/1540-6237.8402002
Davidson, D. J., Freudenburg, G. (1996), Gender and Environmental Concerns: A Review and Analysis of Available Research, Environ. Behav. 28, 302-339.
Davidson, R., (1997), An Urban Earthquake Disaster Risk Index. PhD thesis, Department of Civil Engineering, Stanford University, USA, California, USA.
Dayton-Johnson, J. (2004): Natural Disasters and Adaptive Capacity. OECD Development Center Working Paper No. 237.
Dumitrescu, E., (1976), „Curs de climatologie RSR”, Centrul de mutiplicare al Universității din București, București.
Dwyer A., Zoppou, C., Nielsen, O., Day, S., Roberts, S. (2004), Quantifying Social Vulnerability: A methodology for identifying those at risk to natural hazards, Geoscience Australia Racord 14.
Eakin H, Luers AL (2006) Assessing the vulnerability of social-environmental systems. Annu Rev Environ Resour 31:365–394. doi:10.1146/annurev.energy.30.050504.144352
Ebert, A., Kerle, N. and Stein, A. (2009) Urban social vulnerability assessment with physical proxies and spatial metrics derived from air- and spaceborne imagery and GIS data. In: Natural hazards : journal of the international society for the prevention and mitigation of natural hazards, 48 (2009)2, pp. 275-294.http://intranet.itc.nl/papers/2009/isi/kerle_urb.pdf
Georgescu, F., (1965): Istoria orașului București, MIMB, București.
Gherasim, C., (2005), Evoluția teritorială a orașului București, Analele Universității Spiru Haret, Seria Geografie, nr. 8, Ed. Fundației România de Mâine, p. 147-153.
Gherasim, C., (2007), Bucureștiul reflectat în documentele cartografice, Editura Universitară, București.
Giurescu, C. C., (1979), Istoria Bucureștilor, ediția a II-a revăzută și adăugită, Ed. Sport Turism, București.
Global Review of Disaster Reduction Initiatives. (2004 version). United Nations, Geneva, p. 430.
Granger, K., Jones T., Leiba M., and Scott G., (1999), Community Risk in Cairns: A Provisional Multi Hazard Risk Assessment, AGSO Cities Project Report No. 1. Australian Geological Survey Organisation, Canberra, Australia.
Grecu, B., M. Popa, M. Radulian, (2003). Seismic ground motion characteristics in the Bucharest area: Sedimentary cover versus seismic source control, Romanian Reports in Physics, 55, 511-520.
Gugiuman, I., Martian, C., (1975), „Elemente de climatologie urbană”, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, București.
Harhoiu, D., (1997), București, un oraș între orient și occident, Ed. Simetria, București.
HAZUS – Technical Manual (1997). Earthquake Loss Estimation Methodology, 3 Vol.
HG 1507/2007 concerning the minimum wage per country, Gazette, Part I, nr. 877/20.12.2007.
INSSE, National Institute of Statistics – ROMANIA, (2009), Stable Population at 1.01.2009, http://www.insse.ro/cms/rw/resource/populatia%20stabila%20la%201%20ianuarie%202009%20si%2018.xls?download=true
Janssen R (2001) On the use of multi-criteria analysis in environmental impact assessment in The Netherlands. J Multi-Criteria Decis Anal 10:101–109
Joseph, S. A., Yule,W., Williams, R. M. (1993), Posttraumatic stress: Attributional aspects. Journal of Traumatic Stress, 6, 501–513.
Kasperson, J.X., Kasperson, R.E., Turner, B.L. II, Schiller, A.M.D., Hsieh, W. (2005), Vulnerability to global environmental change, in Kasperson, J.X., Turner, B.L. II, Schiller, A.M.D., Hsieh, W. (Eds),Social Contours of Risk. II: Risk Analysis Corporations and the Globalization of Risk, Earthscan, London, pp.245-85.
Leahu, Gh., (1993), Lipscanii, centrul istoric al Bucureștilor, Ed. Arta Grafică București.
Mândrescu N., Radulian M. (1999), Macroseismic field of the Romanian intermediate-depth earthquakes, in Vrancea Earthquakes: Tectonics, Hazard, and Risk Mitigation, Editors: Wenzel, F., Lungu, D., O. Novak, Kluwer Academic Publishers, 163-174.
Mândrescu N., Radulian M., Mărmureanu G., (2004), Site conditions and predominant period of seismic motion in the Bucharest urban area, Rev. Roum. Geophysique 48, 37-48.
Mândrescu, N., (1978), The Vrancea earthquake of March 4, 1977 and the seismic microzonation of Bucharest, Proc. 2nd Inter. Conf. Microzonation, San Francisco, 1, 399-411.
Mândrescu, N., M. Radulian, (1999). Seismic microzoning of Bucharest (Romania): A critical review”, Vrancea Earthquakes: Tectonics, Hazard, and Risk Mitigation, Editors: Wenzel, F., Lungu, D., O. Novak, Kluwer Academic Publishers, 109-122.
Marris, C., Simpson, A., O'Riordan, T., (1995). Redefining the Cultural Context of Risk Perceptions, Paper presented at the 1995 Annual Meeting of the Society for Risk Analysis (Europe), Stuttgart, University of East Anglia, Norwich.
McClure, E.F. (1989). Lessons Learned from Recent Moderate Earthquakes. Earthquake Hazards and the Design of Constructed Facilities in the Eastern United States. Eds. Klaus H. Jacob and Carl J. Turkstra. Annals of the New York Academy of Sciences, vol.558, p.251-258.
Meichenbaum, D. (1995), Disaster, stress and cognition. In S. E. Hobfoll & M. W. de Vries (Eds.), Extreme stress and communities: Impact and intervention (pp. 33–61). Dordrecht, The Netherlands: Kluwer Academic.
Michael K. Lindell and Ronald W. Perry. 1992. Behavioral Foundations of Community Emergency Planning. Washington, D.C.: Hemisphere Publishing Corporation
Mihăilescu, V., (2003), Evoluția geografică a unui oraș: București, Editura Paideia, București.
Mucenic, C., (1981), Arhitectura unei străzi bucureștene-Lipscani 1850-1890, comunicare, CJCES Argeș, Câmpulung Muscel.
Mucenic, C., (1982), Tipologia arhitecturii civile în centrul istoric al orașului București – sec. XIX, comunicare, ARHITECTURA, nr. 4, p. 45-51.
Mucenic, C., (1997), București : un veac de arhitectură civilă : secolul al XIX-lea, Ed. Silex, București.
Mucenic, C., (2004), Străzi, piețe, case din vechiul București, Ed. Vremea XXI, București.
Olteanu, R., (2002), Bucureștii în date și întâmplări, Ed. Paideia, București.
P.M.B., Programul de dezvoltare a Municipiului București 2005-2008.
Pappasoglu, D, (2000), Istoria fondării orașului București. Capitala Regatului Român – de la anul 1330 până la 1850, Ed. Asociației Române pentru Educație Democratică, București.
Pelling, M. (2003) The Vulnerability of Cities. Natural disasters and Social Resilience. Earthscasn Publications, London.
Pippidi, A., (2002), București: istorie si urbanism, Editura Do-minor, București.
Radulian, M., G.F. Panza, M. Popa and B. Grecu, (2006a). Seismic wave attenuation for Vrancea events revisited, Journal of Earthquake Engineering, 10, 3, 411-427.
Radulian, M., N. Mândrescu, B. Grecu, (2006b). Seismic ground motion variability over the Bucharest area, Acta Geodaetica et Geophysica Hungarica, 41, 3-4, 361-368.
Reeve R.N., (2002), Environmental Analysis, Wiley.
RISK-UE, An advanced approach to earthquake risk scenarios with applications to different European towns, Fifth Framework Programme of the European Commission, 2000-2004.
Rotter, J.B. (1966), Generalized expectancies for internal versus external control of reinforcement, Psychological Monographs, 80.
Saaty TL (1980) The analytic hierarchy process. McGraw-Hill International Book Company, New York
Samarian, P, (1937), O veche monografie sanitară a Munteniei…, București.
Sandi, H. (convener) (1986). Vulnerability and Risk Analysis for Individual Structures and for Systems. Report of EAEE WG 5/10 to the 8-th European Conference on Earthquake Engineering, Lisbon.
Solomon, Z., Mikulincer, M., Benbenishty,R. (1989), Locus of control and combat-related post-traumatic stress disorder: The intervening role of battle intensity, threat appraisal and coping. British Journal of Clinical Psychology, 28, 131–144.
Stahl, P.H., (2002), Bucureștii ce se duc, Ed. Do-minor, București.
Thywissen, K. (2006). Core terminology of disaster reduction . Measuring vulnerability to Natural Hazards Towards disaster resilient societies. J. Birkmann, UN University Press.
Turner, B.L., Kasperson R. E (2003), A Framework for Vulnerability Analysis in Sustainability Science. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America (PNAS). 100(14), 8074-8079.
U.A.I.M., Planul Urbanistic Zonal Zona centrului istoric al Municipiului București, Etapa I/2002.
U.A.I.M., Planul Urbanistic Zonal Zona centrului istoric al Municipiului București, Faza II/2004.
Uitto JI, (1998), The geography of disaster vulnerability in megacities, Appl. Geography, 18(1), 7-16.
UN/ISDR (United Nations International Strategy for Disaster Reduction) (2004), Living with Risk. A Global Review of Disaster Reduction Initiatives. 2004 version. United Nations, Geneva, p. 430. . http://www.unisdr.org/eng/about_isdr/bd-lwr-2004-eng.htm
UNEP (2002), Global Environment Outlook 3 – Past, Present and Future Perspectives.Earthscan Publications Ltd, London, United Kingdom, p. 426.
Vãcãreanu R., Cornea T., Lungu D. (2001), Evaluarea comportãrii structurale si a ulnerabilitãtii seismice folosind metodologiile HAZUS si ATC-40 modificat, A doua Conferintã Nationalã de Inginerie Seismicã, Vol. 2, p. 2.16-2.31.
Villagrán de Leon, J. C. (2006). Vulnerability A Conceptual and Methodological Review. UNU-EHS. UNU. No 4/2006.
Wenzel F., Bendimerad F., Sinha R. (2007), Megacities – megarisks, Nat. Hazards, 42:481–491.
Wisner, B., Blaikie, P., Cannon, T., Davis, I. (2004) At Risk: Natural Hazards, People's Vulnerability and Disaster, Routledge, London, 479 pp.
Yeh C, Willis R, Deng H, Pan H (1999) Task oriented weighting in multi-criteria analysis. Eur J Oper Res. 119:130–146.
Young, E., (1998), Dealing with hazards and disasters: risk perception and community participation in management, The Australian Journal of Emergency Management 13(2), 14–16
Zaharia, B., M. Radulian, M. Popa, B. Grecu, A. Bǎlǎ and D. Tǎtaru, (2008). Estimation of the local response using Nakamura method for Bucharest area, Romanian Reports in Physics, 60, 1, 131-144.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Vulnerabilitatii Seismice In Municipiul Bucuresti Prin Metoda Evaluarii Spatiale Multicriteriale (ID: 161874)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.