Analiza Veniturilor Si Cheltuielilor Localitatii Bragadirudoc

=== Analiza veniturilor si cheltuielilor localitatii Bragadiru ===

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR“ – BUCUREȘTI

FACULTATEA DE FINANȚE, BĂNCI ȘI CONTABILITATE

LUCRARE DE LICENȚĂ

ANALIZA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR LOCALITĂȚII BRAGADIRU

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. univ. dr. PENU DANIELA

ABSOLVENT:

BACEANU D. CATALIN DORIN

BUCUREȘTI

2016

C U P R I N S

INTRODUCERE

O VEI SCRIE DUPA CE TERMINI LUCRAREA DE LICENTA

CAPITOLUL 1

FINANȚELE PUBLICE, AUTONOMIA LOCALĂ ȘI PRINCIPILE BUGETARE

1.1.COMPONENȚELE FINANȚELOR PUBLICE LOCALE

Sfera finanțelor este circumscrisă conținutului lor. Ea semnifică aria, câmpul lor de manifestare și aparența lor. Sfera nu se confundă cu structura finanțelor, care se referă la configurația lor internă, la modul de aranjare a diferitelor elemente în cadrul întregului pe care finanțele îl compun. Prin definiție, finanțele au o anumită menire de înfăptuit, aceea de a mobiliza și aloca resursele bănești necesare susținerii acțiuniilor publice și a afaceriilor private. ,, În sfera finanțelor publice locale se încadrează bugetele locale, finanțele instituțiilor publice locale finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetul local, finanțele instituțiilor publice locale finanțate integral din venituri proprii, creditele externe și interne, veniturile și cheltuielile evidențiate în afara bugetului local”. Aria de cuprindere si de influență a finanțelor publice locale este pusă în evidență de structura bugetului general al unei unități administrativ- teritoriale care reflectă: bugetul local, bugetul instituțiilor publice finanțate integral din venituri propii, bugetul instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetul local, bugetul creditelor interne și externe, veniturile și cheltuielile evidențiate în afara bugetului local.

Definirea conceptului de ,,buget local” evidențiază calitatea acestuia de principală componentă a finanțelor publice locale și de instrument de realizare a autonomiei locale. Astfel raportat la relația cu finanțele publice locale, unii autori folosesc expresia de ,,veriga principală în ansamblul finanțelor publice locale” , iar raportat la relația cu autonomia locală ,,instrumentul principal de asigurare a autonomiei decizionale a autorităților administrației publice locale” . În acest context, bugetele locale reprezintă ,,instrumente de planificare și de conducere a activitățiilor financiare a unitățiilor administrativ – teritoriale care au personalitate juridică, structura acestora reflectând gradul de autonomie față de puterea centrală și legaturile existente între diferitele administrații publice teritoriale” . ,,Bugetele locale reprezintă partea principală a finanțelor publice locale care reflectă raporturile economice de mobilizare a unor resurse financiare necesare realizării acțiunilor social culturale, economice și de altă natură din competența autorităților administrației publice locale ”.

Prin intermediul bugetului local sunt realizate fundamentarea surselor de venituri, dimensionarea corectă a cheltuielilor (proiectarea lor în limita veniturilor), stimularea inițiativei locale, exercitarea controlului asupra cheltuielilor efectuate din fondurile locale.

Bugetul local este un instrument al politicilor economice aflat la dispoziția autorităților administrației publice locale utilizat pentru stabilirea strategiilor de dezvoltare economico-socială și a planurilor de investiții. ,,Fundamentarea priorităților și a opțiunilor privind acțiunile social culturale, economice, serviciile publice care urmează să se finanțeze din bugetul local, precum și măsurile necesare în vederea încasării veniturilor se realizează în procesul elaborării și adoptării bugetului local” .

Bugetele locale ca parte componentă a finanțelor publice locale oglindesc cerințele de fonduri financiare necesare concretizării acțiuniilor economice, sociale, culturale, serviciilor publice și de dezvoltare ale autoritățiilor administrației publice, precum și modalitatea de obținere a resurselor financiare pe întreaga durată a unui exercițiu financiar.

În cadrul bugetului consolidat o componentă specială și independentă o reprezintă bugetele locale, între acestea si bugetul administrației centrale de stat au loc relații de transferuri de fonduri și sume defalcate de la buget de care beneficiază administația publică locală.

În calitate de instrument de conducere și reglare a activității financiare, bugetele locale se manifestă în următoarele direcții : a) determinarea volumului și structurii resurselor financiare aferente diverselor activități, inclusiv în fundamentarea deciziilor din punct de vedere financiar și stabilirea condițiilor în care se apelează la diferite surse de finanțare b) exercitarea controlului financiar asupra activităților economice și sociale prin prisma cerințelor de oportunitate și eficientă în angajarea resurselor c) fundamentarea condițiilor de realizare a echilibrului financiar la nivelul diferitelor entității, având în vedere corelația rațională a nevoilor de resurse financiare și a posibilitățiilor de procurare a resurselor acoperitoare

În acest sens, este de luat în considerare căutarea de soluții alternative pentru favorizarea echilibrului financiar și a capacității de plată în condițiile folosirii eficiente a resurselor financiare. Având în vedere acest rol al bugetelor, în cadrul finanțelor publice locale se urmaresc corelațiile între veniturile și cheltuielile bugetelor locale, urmărind echilibrul financiar în contextul cerințelor de minimizare a cheltuielilor și maximizare a veniturilor, pentru un anumit nivel de furnizare a serviciilor publice. Din punct de vedere al modului în care se exercită puterea și al organizării administrativ- teritoriale a României bugetele locale sunt constituite din bugetele orașelor, bugetele comunelor, bugetele municipiilor și bugetele județelor.

În toate orasele, comunele sau municipiul Bucuresti bugetele locale sunt elaborate și administrate autonom în conformitate cu reglementările din legea finanțelor publice locale.

Prin așezarea autonomiei locale la baza organizării și funcționării organelor administrației publice locale, între bugetele unităților administrativ teritoriale sunt relații de interconexiune, prin care se redistribuie resursele bănești în vederea satisfacerii cerințelor colective.

Finanțele instituțiilor publice locale și serviciilor publice reprezintă o altă componentă a finanțelor publice locale care reflectă resursele bănești ce se mobilizează și utilizează direct de către acestea.

Instituțiile și serviciile publice locale se deosebesc între ele prin modul de finanțare, în timp ce unele se finanțează integral din veniturile propii, altele folosesc doar parțial bani din bugetele locale și ultima categorie o reprezinta cele la care unica sursă de finanțare provine de la bugetele locale.

Instituțiile și serviciile publice locale mai pot utiliza în vederea desfășurării activității lor mijloace materiale și resurse bănești primite de la persoane fizice și juridice sub formă de donații și sponsorizări.

1.2. AUTONOMIA LOCALĂ ȘI RELAȚIA CU LATURA FINANCIARĂ

1.2.1.Conceptul de autonomie locală

Organizarea administrației publice locale la niveleul unitaților administrativ-teritoriale și funcționarea lor pe baza principiilor: autonomiei locale, al descentralizării servicilor publice, eligibilitătii autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățeniilor în privința rezolvării problemelor de interes deosebit.

Caracterul de stat național, unitar si indivizibil nu poate fi pus în discuție de aplicarea principiilor enunțate anterior.

Putem aprecia că prin autonomia locală se înțelege în spiritul legii 215/2009, dreptul și capacitatea efectivă a autoritățiilor publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul comunitățiile locale pe care le reprezintă, treburile publice în consens cu spiritul și legislația în vigoare.Subliniind investirea cu dreptul de a soluționa și de a gestiona treburile cu caracter public ale colectivitățiilor locale , aceasta se exercită cu ajutorul consiilor locale și al primarului, precum și al consiilor județene și ai presedinților acestora ca autorității ale administrației publice locale alese prin vot direct,secret, egal, universal și liber exprimat.Subliniind că structurile administrației publice locale din unitățiile administrativ – teritoriale sunt organizate și funcționează în temeiul coagulării și al unității funcționale a principiilor funcționale ale autonomiei locale sens în care menționăm : descentarlizarea, autonomia locală ca atare, deconcentrarea serviciilor publice, eligibillitatea autoritățiilor administrației publice locale, legalitatea precum și principiul consultării cetățeniilor în soluționarea problemelor de interes local deosebit, avem în vedere implicit trasăturiile conceptual funcționale ale autonomiei locale, în perspectiva asumării și aplicării corecte a valoriilor în care aceasta consistă.

În acest sens, avem în vedere enunțul practic cursiv al unor evidențe precum : – autonomia locala se manifestă exclusiv administrativ și financiar, fiind exercitată pe baza și in limitele specifice ale legii ;

– autonomia locală privește organizarea ,,funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care în temeiul prevederililor legale aparțin comunitățiilor locale exprimate administativ – teritorial prin comună , oraș, municipiu, sau judet, după caz ; – autoritățiile administrației publice locale exercită, în funcție de nivelul de responsabilitate cu care au fost investite,competențe exclusive, competenete partajate și competențe delegate, în spiritul principiului autonomiei lucrative a autoritățiilor locale – autonomia locală conferă autorităților administrației publice locale dreptul de a-și asuma și de a-și exercita inițiativele în toate domeniile vitalitatii comunitățiilor locale, cu excepția celor care în mod ca atare specificat, aparțin sau intră în competența altor autorități publice; – raporturile dintre autoritățiile administrației publice locale, aparținând unitățiilor administativ – teritoriale comunale, orășenești, precum și autoritățiilor administrației publice locale de la nivel județean, sunt coagulate și vitalizate de principiile autonomiei, legalității, responsabilității și solidarității în armonizarea și materializarea ansamblului de probleme specifice entitățiilor administativ – teritoriale beneficiatoare; – autonomia locală este pusă în evidență, în principal, de faptul că în relațiile dintre autoritățiile administrației publice locale și consiliul județean, pe de o parte precum și între consiliul local și instituția primarului, pe de alta parte, nu există raporturi de subordonare, ceea ce consolideaza vectorul responsabilizator al autonomiei locale; – afirmarea și eficiența autonomiei locale sunt direct proporționale cu natura concreată a descentralizării competențelor către autoritățiile administrației publice locale, proces care, în fapt conferă specificitate și individualitate instituției colective a comunitațiilor locale ; – autonomia locală poate fi considerată complementar prin cooperare și asociere, în exercitarea competențelor lor deliberative și executive. Actualele reglementării legislative privind autonomia locală răspund atât cerințelor locale, naționale cât și tendințelor și exigențelor care se manifestă la nivel european și internațional, pentru consolidarea autonomiei localale fiind ,,necesară întărirea democrației reprezentative la nivel local prin apropierea la maxim a cetățeniilor de procesul de decizie și prin participarea lor la gestionarea afaceriilor locale într-o maniera mai concretă". Autonomia locală este instrumental, numai administrativă și financiară, ea exercitându-se pe baza și în limitele prevăzute de lege și privind organizarea, functionarea, competențele și atribuțiile subordonate exclusiv gestionării productive a resurselor entitățiilor administativ – teritoriale pe care le subsumează în planul responsabilității constituționale. Coroborând cele menționate, precizăm că autoritățiile locale au dreptul ca în limitele legii să aivă inițiativă în toate domeniile, cu exceptia celor care sunt date în mod expres în competența altor organe.

Autonomia locala are drept fundament economic sfera patromonială propie pe care colectivitatea locala o gestionează, în condițiile stipulate de lege, ca un autentic propietar. O importantă trăsatură operatională a autonomiei locale este pusă în evidență de posibilitatea pe care o conferă starea si condițiile acesteia, a autonomiei locale bunăoară, de a stimula constituirea asociațiilor de dezvoltare intracomunitară, în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes local și regional ori al furnizării în comun de către acestea a unor servicii cu caracter eminamente public.

În aceste condiții, autoritățiile deliberative și executive de la nivelul fiecarei unității administrativ – teritoriale competente își păstrază autonomia locală, pe care și-o exercită accentuând și dezvoltând atribuțiile funcționale ale complementăritații. O altă particularitate semnificativă o constituie posibilitatea și dreptul unitățiilor administativ – teritoriale de a adera la asociații naționale și internaționale, cu scopul explicit al protecției și promovării intereselor cu caracter comun, obiectic care în fapt este menit să dezvolte capacitatea strategică a autonomiei locale a entitățiilor teritorial –administrative de a-și limpezii și remodela pozitiv asteptăriile generale de către comunitățiile pe care le reprezintă.

DESCENTRALIZAREA

În periaoda interbelică, principiul descentarlizării în organizarea administrativ- teritorială presupunea și autonomia locală, nu de puține ori cele doua principii fiind tratate împreună. În legislația actuală din România, autonomia locală și descentralizarea apar ca principii ale organizarii și funcționării administrației publice locale. O importantă deosebita i se acordă descentralizării prin legea cadru către o instituție. Astfel legea definește descentralizarea ca fiind ,,transferul de competență administrativă și financiară de la nivelul administrației publice centrale la nivelul administrației publice locale ”. O altă definiție dată de literatura de specialitate din România este aceea că ,, descentralizarea este sistemul ce are la bază recunoașterea interesului local, distinct de cel național, localitățile dispunând de structurii organizatorice, funcționale și de un patrimoniu propiu,afectat interesului local”.

Terminologia consacrată știntific vorbeste chiar despre o sinonimie a autonomiei locale si a descentralizării.Cercetatorii romani considera ,,descentralizarea este concepută ca un proces prin care se acorda autonomie administrativă organelor locale” sau ,,autonomia locala este forma moderană de exprimare a principiului descentralizării”. La nivel internațional descentralizarea este percepută ca un proces gradual pe termen lung care implică, în cadrul juridic adecvat, diverse componente cum ar fi: descentralizarea politică, descentralizarea administrativă și descentralizarea financiară. Descentralizarea politică se refera la transferul unor funcții sau a autorității de la nivel central la instituțiile locale, care sunt conduse de catre autoritățile locale alese. Aceasta înseamnă că autoritățile locale sunt investite cu putere de decizie, dar de asemenea sistemele de responsabilitate sunt transferate de la guvernul central la nivelele inferioare de guvernare.

Din punct de vedere politic, descentralizarea este expresia ,,democrației aplicata administrației , asigurând un sistem în care cetățenii participă la conducerea treburilor publice locale prin intermediul autoritățiilor locale alese de ei.

Fundamentul politic al descentralizarii este recunoscut de Carta europeană a autonomiei locale, care consideră descentralizarea drept unul dintre principiile democratice comune Europei.

Descentralizarea administrativă implică transferul autoritățiilor de luare a deciziilor, resurse și responsabilități pentru furnizarea de servicii publice sau funcții altor nivele de guvernare, agenții sau birourile de agenții guvernamentale centrale la nivel teritorial. Aceasta presupune faptul că autoritățile locale pot să angajeze și să concedieze personalul de care au nevoie fără intervenția ministrului de resort. Din punct de vedere administartiv , descentralizarea conține ideia că autoritățile alese de comunitățile locale sunt cele mai în masură să cunoasca necesitățile locale și să ia măsurile necesare pentru satisfacerea lor. Descentralizarea financiară se referă la transferul autorității de la nivelul central la instituțiile locale în ceea ce privește capacitatea de decizie privind alocarea de resurse financiare, precum și competența de a percepe taxe locale.O descentralizare financiară complectă necesită o descentralizare politică și cel putin extinderea descentralizarii adminstrative.

1.2.2. Latura financiară a autonomiei locale

Autonomia locală implică dreptul autorităților administrației publice locale de a dispune de resurse bănești și de a le utiliza în vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege, de a-și elabora bugetul, de a urmări execuția bugetului, denumită, uneori, autonomie financiară.

După unele păreri, autonomia financiară este dependentă de anumite condiții:

autoritățile administrației publice locale trebuie să dispună de resurse bănești proprii în măsură suficientă în vederea realizării atribuțiilor prevăzute de lege;

autoritățile administrației publice locale să fie autorizate să determine propriile venituri și cheltuieli și să elaboreze bugete previzionale;

autoritățile administrației centrale să exercite control asupra modului de reglementare și administrare a treburilor publice locale.

Autonomia juridică și financiară se materializează în constituirea autorităților administrației publice locale în calitate de persoane juridice distincte, dotate cu buget propriu, voință financiară independentă, suveranitate normativă în domeniul gestiunii financiare și neadmiterea controlului administrației centrale.

Carta Europeană privind autonomia locală recomandă anumite principii pentru formarea și administrarea resurselor financiare locale:

Politica economică națională să ofere colectivitățiilor locale suficiente resurse poropii ,de care sunt libere să dispună în exercitarea calităților cu care au fost investite;

Proporționalitatea resurselor financiare ale colectivitatiilor locale cu competențele prevăzute de lege sau de constituție;

Cel puțin o parte din resursele financiare ale colectivităților locale trebuie să provină din redevențe și din impozitele locale al cărui procent îl pot fixa ele însele în limitele legii;

Să existe o diversitate a sistemelor financiare pe care se bizuie resursele de care dispun colectivitățiile locale pentru a fi capabile să supravegheze în mod practic evoluția reală a cheltuielor bugetare de compețenta lor ;

Sprijinul colectivităților locale mai slabe din punct de vedere financiar necesită aplicarea unor proceduri de repartizare financiară justă sau măsuri echivalente care să corecteze efectele repartiției inegale a resurselor potențiale de finanțare cât și a sarcinilor ce le revin. Asemenea proceduri sau măsuri nu trebuie să reducă libertatea de a opta a colectivităților locale în domeniul lor propriu de responsabilitate;

Colectivitățile locale trebuie să fie consultate de o manieră apropiată asupra modalităților de redistribuire a resurselor financiare;

g) Libertatae fundamentala a politici colectivitaților locale în domeniul propiu de competență să nu fie afectată de atribuirea de subvențiii.

h) În conformitate cu legea, colectivitățile locale trebuie să aibă acces la piața națională de capitaluri pentru atingerea obiectivului de finanțare a cheltuielilor.

Pornind de la principiile enunțate de Carta europeană privind autonomia locală asupra resurselor financiare, Conferința miniștrilor europeni responsabili ai colectivităților locale din 1996 a recomandat și alte principii care să asigure condițiile pe plan financiar privind autonomia locală:

autonomia financiară a colectivităților locale, necesită creșterea responsabilității electorilor locali în domeniul financiar și exercitarea unui control democratic efectiv din partea aleșilor locali; colectivitățile locale trebuie să materializeze cheltuielile lor astfel încât să nu pună în pericol autonomia din cauza unei îndatorări excesive;

promovarea unei transparențe a cheltuielilor publice locale pentru a reduce și a simplifica controlul administrativ asupra actelor colectivităților locale și respectării legalității și principiilor constituționale;

normalizarea elaborării și executării bugetelor locale și conturilor colectivităților locale;

autonomia financiară a colectivităților locale implică existența unui potențial fiscal pe teritoriul propriu;

autoritățile administrației publice locale să dispună, în cadrul limitelor fixate prin lege, de o libertate mai mare în stabilirea redevențelor și a prețului utilizării serviciilor publice locale, pentru a asigura calitatea serviciilor dorite de utilizatorii locali și pe de altă parte echilibrarea bugetelor de funcționare a acestor servicii;

Să existe dreptul autoritățile administrației publice locale de a stabili nivelul taxelor și impozitelor in limitele prevazute de lege

Recomandarea expresă pe care o primesc autoritățile administrației publice locale este de a evita diferențele între cotele sau bazele de impozitare locale pentru a evita ca o presiune fiscală ridicată să nu fie compensată de o mai bună eficacitate a serviciilor publice locale.Presiunea fiscală locală poate avea drept consecinte cum ar fi: schimbarea domiciliului pentru unii contribuabili,mutarea unor firme în alte localitații, aparitia unor dezechilibre în dezvoltarea locală.

În cadrul autonomiei locale se poate delimita latura financiară, care exercită influență directă și hotărâtoare asupra capacității de a reglementa și administra treburile publice de către autoritățile administrației publice locale, ce se individualizează prin următoarele trăsături:

asigurarea dreptului autorităților administrației publice locale de a elabora, aproba și executa bugetul propriu. Veniturile și cheltuielile autorităților administrației publice locale se prevăd pentru fiecare exercițiu financiar în bugetele locale;

reglementarea unor competențe ale autorităților administrației publice locale de a determina și administra veniturile proprii formate din impozite, taxe, contribuții în condițiile legii;

urmărirea execuției bugetare și rectificarea bugetelor locale pe parcursul exercițiului bugetar;

fundamentarea și aprobarea opțiunilor și priorităților în finanțarea cheltuielilor din bugetele locale;

utilizarea resurselor financiare ale autorităților administrației publice locale pe parcursul execuției bugetare în condiții de eficiență;

dreptul autorităților administrației publice de a institui taxe speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale destinate unor persoane fizice și juridice;

dreptul autorităților administrației publice locale de a decide asupra contractării unor împrumuturi în condițiile legii.

Gradul de manifestare al laturii financiare din cadrul autonomiei locale este influențat de modul de delimitare a competențelor asupra furnizării serviciilor publice, de diversitatea și calitatea serviciilor publice, de programele de dezvoltare ale unităților administrativ – teritoriale, de îmbunătățirea managementului cheltuielilor din bugetele locale.

Autoritățile administrației publice centrale pot stabili anumite de responsabilități autorităților administrației publice locale în procesul de descentralizare a unor servicii publice, ori a cererii de noi servicii publice dar cu asigurarea resurselor financiare corespunzătoare pentru realizarea atribuțiilor respective.

Latura financiară a autonomiei locale înseamnă asigurarea unor drepturi ale autorităților administrației locale în mobilizarea și administrarea resurselor bănești la dispoziția comunelor, orașelor, municipiilor și județelor.

Carta Europeană privind autonomia locală recomandă protejarea colectivităților locale mai sărace prin aplicarea unor proceduri de redistribuire financiară care să corecteze inegalitățile în resursele de dezvoltare.

Latura financiară reprezintă o componentă importantă a autonomiei locale, care exercită influență asupra capacității de decizie a autorităților administrației publice locale.

Conform prevederilor Legii administrației publice locale nr.215/23 aprilie 2001 „comunele, orașele și județele sunt unități administrativ teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care sunt organizeate și funcționează autorități ale administrației ppublice locale”.

Între autoritățile administrației publice locale din comune și orașe și autoritățile administrației publice de la nivel județean se formează raporturi care sunt așezate pe principiile autonomiei, legalității, responsabilității, cooperării și solidarității în rezolvarea problemelor de interes local.

În spiritul principiului autonomiei locale, competențele autorităților administrației publice locale se stabilesc prin lege și se exercită de autoritățile administrației publice locale care se găsesc cel mai aproape de cetățean.

În conformitate cu principiul autonomiei locale, autoritățile administrației locale administrează, sau, după caz, dispun de resurse financiare precum și de bunuri proprietate publică ale comunelor, orașelor și județelor.

Autoritățile administrației publice centrale au obligația să consulte, înainte de adoptarea oricărei decizii, structurile asociative ale autorităților administrației publice locale în toate problemele care le interesează direct.

Autoritățile administrației publice locale au dreptul ca în limitele competențelor lor, să coopereze și să se asocieze cu alte autorități ale administrației publice din țară sau din străinătate. Comunele, orașele și județele sunt persoane juridice de drept public, care au patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină.

Autonomia locală se reflectă prin organizarea și funcționarea administrației publice locale în mod independent, asigurarea capacității de persoană juridică de drept public, a dreptului de a elabora, aproba și executa bugetul propriu, de a stabili și percepe impozitele în condițiile legii și de a administra resursele financiare.

În sfera atribuțiilor Consiliilor locale se încadrează aprobarea bugetului local, administrarea resurselor financiare, executarea bugetului, aprobarea virărilor de credite, a modului de utilizare a rezervei bugetare, a venitului de încheiere a exercițiului bugetar.

Primarul, în calitate de autoritate executivă, întocmește proiectul bugetului local, contul de încheiere a exercițiului bugetar pe care le prezintă spre aprobare Consiliului local, exercită funcția de ordonator de credite, urmărește încasarea veniturilor și cheltuirea sumelor din bugetele locale.

Autonomia locală se manifestă și în situația în care consiliile locale, județene și Consiliul general al municipiului București stabilesc taxe speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul unor persoane fizice și juridice. Consiliile locale și județene și Consiliul General al municipiului București au dreptul să decidă asupra contractării de împrumuturi în condițiile prevăzute de lege.

Autonomia locală presupune și creșterea răspunderii autorităților administrației publice locale în administrarea resurselor financiare locale, în dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor, în întărirea controlului asupra utilizării resurselor din bugetele locale și în administrarea datoriei cu prudență.

1.3.PRINCIPIILE CARE SE APLICĂ BUGETELOR LOCALE

Bugetele locale sunt, în accepțiunea Legii nr. 273/2006, documentele prin care sunt aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale (comunele, orașele, municipiile și județele). În materia principiilor care guvernează existența bugetelor locale, regăsim principiile enunțate de Legea nr. 500/2002 pentru bugetul de stat: universalitatea, publicitatea, unicitatea, unitatea monetară, anualitatea și specialitatea bugetară. Este însă de remarcat faptul că, pentru bugetele locale, este prevăzut și principiul echilibrului, potrivit căruia „cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv". Imperativul echilibrării bugetelor locale nu se impune numai autorităților locale, care trebuie să-și dimensioneze cheltuielile în funcție de veniturile pe care le pot colecta în mod real, dar și autorităților administrației publice centrale. În acest sens, conținutul principiului este întregit prin raportare la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 273/2006, potrivit căruia descentralizarea unor activități, prin trecerea acestora în administrarea și finanțarea autoritarilor administrației publice locale, trebuie însoțită de asigurarea unor resurse financiare corespunzătoare unității administrativ- teritoriale vizate.

1.3.1. Principiile bugetare

În scopul asigurării unei gestionări corecte a resurselor financiare publice se recomandă respectarea unor reguli tehnice cunoscute sub denumirea de principii bugetare. Acestea sunt reprezentate, potrivit Legii finanțelor publice, de principiile universalității; unității; neafectării veniturilor; anualității; specializării; unității monetare; publicității.

De-a lungul vremii, în construcția și executarea bugetelor publice s-au impus o serie de reguli și condiții, transformate ulterior în adevărate principii, respectate într-o măsură mai mare sau mai mică de toate guvernele în ceea ce privește administrarea și gestionarea banului public. Procedura sau procesul bugetar reprezintă totalitatea operațiunilor și actelor cu caracter administrativ, tehnic și normativ efectuate de organele de specialitate ale statului în vederea întocmirii, aprobării, executării și raportării bugetului de stat și a celorlalte bugete prin intermediul cărora se gestionează fondurile publice.

În toate fazele procesului bugetar, referitor la elaborarea, execuția și raportarea execuției bugetului, s-au impus o serie de reguli și principii de a căror respectare depinde în mare măsură buna sau proasta administrare și gestionare a fondurilor publice ale unei națiuni.

Ultimele reglementări românești în materie stipulează următoarele principii și reguli de bază cu privire la elaborarea, aprobarea, executarea și raportarea bugetului de stat.

Principii

principiul universalității;

principiul publicității;

principiul unității;

principiul anualității;

principiul specializării bugetare;

principiul unității monetare.

Față de principiile și regulile din cadrul procesului bugetar românesc, de-a lungul timpului s-au impus, cristalizat și aplicat și altele, adiacente sau complementare lor, cum ar fi:

principiul neafectării veniturilor care nu se substituie principiului universalității bugetare și este complementar acestuia;

principiul realității;

principiul echilibrului aplicat în execuția bugetară a Uniunii Europene.

Trebuie menționat că unele dintre principiile enunțate și-au pierdut în mare măsură semnificația pe care o aveau la un moment dat, în perioada în care ele s-au impus (de exemplu, principiul echilibrului bugetar), iar altele au fost adaptate noilor concepții privind rolul finanțelor publice în epoca contemporană. Modul în care se aplică ele în practică diferă însă de multe ori de la o țară la alta.

Principiul universalității bugetare. Potrivit reglementărilor românești, acesta constă în aceea că: „veniturile și cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute, veniturile nu pot fi afectate direct unei anume cheltuieli bugetare, cu excepția donațiilor și a sponsorizărilor, care au stabilite destinații distincte".

Principiul universalitați bugetare ne spune ca veniturile si cheltuielile in sume brute sunt prevazute in buget in totalitate fara a fi stabilite o destinatie precisa pentru anumite cheltuielile bugetare,fac exceptie doar donatile si sponsorizarile.Aceasta regula clara și severa are drept scop inlesnirea controlului financiar al serviciilor publice oferite de stat. În cazul bugetelor anexe acest principiu se aplica mai greu,iar pentru bugetele finantate prin mijloace extrabugetare fiind si mai nepotrivit.

Avantajele respectării principiului universalității sunt:

permite cunoașterea cât mai exactă a volumului total al veniturilor și cheltuielilor publice, precum și a corelației existente între anumite venituri și cheltuieli care se află în conexiune strânsă;

conferă Parlamentului dreptul de control asupra cuantumului total al veniturilor și cheltuielilor publice.

De aceea, principiul neafectării veniturilor nu trebuie confundat cu regula universalității bugetare, chiar dacă cele două principii pot avea consecințe similare. Această regulă de „fier"presupune ca ansamblul veniturilor publice să acopere ansamblul cheltuielilor publice, deci nu este admis, potrivit acestui principiu, ca un anume venit să fie destinat unei anumite cheltuieli, cum se întâmplă în cazul bugetelor anexe și al bugetelor din mijloace extrabugetare. Este inadmisibil ca un anumit grup de contribuabili să poată dispune ca impozitele plătite de ei să fie dirijate la finanțarea unor servicii ai căror beneficiari direcți sunt ei. În plus, nerespectarea acestei reguli poate duce la risipă, asigurându-se, pe această cale, finanțarea unor cheltuieli, chiar dacă acestea nu sunt strict necesare în momentul acela.

Principiul publicității stabilește că sistemul bugetar este deschis și transparent, acest lucru realizându-se prin:

dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;

publicarea actelor normative prin care au fost aprobate bugetele, precum și a conturilor anuale de execuție a acestora;

mijloacele de informare în masă au acces la difuzarea tuturor informațiilor cu privire la conținutul bugetului de stat, exceptând informațiile și documentele nepublicabile, prevăzute de lege.

Principiul publicitatii contine reglementarea potrivit careia bugetul public este adus la cunostinta opiniei publice cu ajutorul mijloacelor de informare in masa in faza de proiect,dar si in forma finala dupa aprobarea parlamentului si ratificarea ei de catre guvern,cand legea se publica in Monitorul Oficial.Fac exeptie de la acest principiu documentele si informatiille cu caracter secret.

c) Principiul unității obligă ca „veniturile și cheltuielile bugetare să se înscrie într – un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficientă și monitorizarea fondurilor publice cheltuite". Regula unității are drept scop, așadar, evitarea dispersiei operațiilor financiare ale statului în documente multiple pentru a se facilita pe această cale controlul exercitat de parlament. Toate veniturile și toate cheltuielile de stat trebuie să figureze într-un singur document „bugetar", pentru garantarea sincerității și pentru asigurarea clarității bugetizării.

Prin construcția de bugete din fonduri speciale, dar mai ales a unor bugete din mijloace extrabugetare, se produce acel fenomen de „debugetizare", care determină scoaterea fondurilor publice de sub regulile și principiile care s-au impus de-a lungul vremii în gestionarea și administrarea banului public.

Dacă bugetele anexe la Legea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat încalcă unele principii ale dreptului bugetar, principiul neafectării veniturilor, cele constituite din fondurile mijloacelor extrabugetare, încalcă și regula controlului parlamentului, întrucât resursele publice constituite prin acest sistem de bugete se aprobă de ordonatorii de credite ierarhic superiori, context în care ele constituie o excepție reală de la regula unității bugetare.

Deși unitatea bugetară prezintă o serie de avantaje, în tot mai multe state contemporane s-a renunțat la respectarea deplină a acestui principiu, preferându-se procedeul pluralității bugetare. Astfel, pe lângă bugetul statului care este considerat un buget ordinar sau general, se întocmesc și alte bugete publice: conturi speciale, bugete extraordinare, bugete anexe, bugete autonome, bugete ale fondurilor speciale etc.

Derogările principiului unității bugetare sunt: conturile speciale ale tezaurului public; bugetele extraordinare; bugetele anexe; bugetele autonome; rectificarea legilor bugetare anuale; bugetele referitoare la unele cheltuieli accidentale sau în caz de urgență

Restrângerea aplicării acestui principiu al unității bugetare este influențată și de autonomia financiară a unor instituții publice și care își întocmesc bugete autonome, iar altele bugete anexe. Astfel, din punct de vedere financiar, aceste instituții sau regii publice funcționează ca întreprinderi private, care utilizează resursele proprii pe seama cărora, de regulă, își acoperă cheltuielile exclusiv.

Principiul anualității presupune ca „veniturile și cheltuielile bugetare să fie aprobate pe o perioadă de un an, perioadă care corespunde și exercițiului bugetar". În România s- a adoptat regula ca exercițiul bugetar să coincidă cu anul calendaristic.

Acest principiu a fost adoptat în majoritatea țărilor lumii, din necesități care țin mai degrabă de posibilitatea exercitării controlului parlamentar asupra activității executivului, referitor la bugetul public, prin aprobările și rectificările de buget care se impun în cursul anului, deci pe perioade relativ scurte, care permit un control mai eficient din partea forului legislativ.

e) Principiul specializării bugetare. În contextul practicilor generale, precum și în cel al reglementărilor românești, acest principiu presupune ca „veniturile și cheltuielile bugetare să se înscrie și să se aprobe în buget pe surse de proveniență, respectiv pe categorii de cheltuieli grupate după natura economică și destinația lor, potrivit clasificației bugetare".

Acest principiu se bazează pe clasificația bugetară, care trebuie să fie simplă și clară pentru a fi înțeleasă și de către persoanele fără o pregătire specifică. Astfel, ea trebuie să ofere o imagine privind:

sursele de proveniență ale veniturilor; care sunt impozitele directe; care sunt impozitele indirecte; ce loc ocupă fiecare impozit în ansamblul veniturilor fiscale; care sunt veniturile extraordinare;

destinațiile cheltuielilor, în cadrul grupării economice (curente și de capital), în cadrul grupării funcționale (pe ramuri și domenii de activitate, către care sunt orientate resursele) și al grupării administrative, pe instituții ai căror conducători sunt ordonatori de credite bugetare.

Principiul unității monetare obligă ca ,,toate operațiunile bugetare să fie exprimate în monedă națională’’.

Principiul echilibrului bugetar; Acest principiu reprezenta odată o cerință de bază în teoria finanțelor publice clasice. El funcționa în majoritatea țărilor lumii, aceasta până aproximativ în perioada crizei economice din 1929-1933, când, pentru a-i înlătura consecințele și pentru a preîntâmpina și altele, majoritatea țărilor lumii au încercat practica „bugetelor ciclice", elaborate pe un număr mai mare de ani, în variante de genul:

crearea unui fond de rezervă bugetară;

crearea fondului de egalizare;

tehnica amortizării alternative, sisteme și tehnici care însă nu au dat rezultatele scontate referitor la echilibrarea bugetară.

În prezent, majoritatea țărilor lumii își construiesc bugetele cu deficit, care variază ca pondere în produsul intern brut, în funcție de politicile bugetare pe care le adoptă partidele politice aflate la guvernare în acea perioadă.

Teoria potrivit căreia un deficit bugetar menținut în limite controlabile, care să nu depășească 3% din produsul intern brut, să nu fie acoperit prin emisiune suplimentară de monedă și să fie folosit cu predilecție pentru finanțarea unor cheltuieli publice care duc la crearea unor potențiali factori productivi în societate, a fost îmbrățișată de tot mai multe state, printre care și România, care și ea a început să-și construiască bugetele de stat, în acest fel începând chiar cu primul an după revoluție, cu anul 1990.

Principiul echilibrului bugetar nu este respectat în practica bugetară întrucât bugetele publice se întocmesc cu deficit. În aceste condiții, pentru acoperirea cheltuielilor bugetului public se interzice recurgerea la emisiunea monetară sau le finanțarea directă de către bănci.

Când apar goluri temporare de casă, acestea pot fi acoperite, pe intervalul de timp până la încasarea veniturilor, pe seama resurselor aflate în conturile trezoreriei generale a statului stabilite de Ministerul Finanțelor Publice și în completarea acestora se apelează la emiterea de titluri de stat.

În cadrul anului bugetar, distingem atât echilibrul bugetar pe parcursul execuției, cât și echilibrul bugetar la sfârșitul anului.

– Resursele financiare alocate bugetelor locale pentru a se realiza compensarea nu trebuie sa lezeze aplicarea politicilor bugetare ale administratiei publice locale in domeniul lor de competenta. – Autoritatle administratiei publice locale utilizeaza conform legii sumele defalcate care au destinatie speciala.

Reguli

cheltuielile bugetare au o destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și legile bugetare anuale;

,,în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor acte normative ale căror prevederi atrag micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, inițiatorii au obligația să prevadă și mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de resurse sau plusului de cheltuieli.”

1.3.2.Principiile specfice bugetelor locale

O serie de principii noi au fost introduse prin Legea nr. 273/2006, ele nefiind de găsit în vechea reglementare.

Principiul solidarității

Prin politicile bugetare locale se poate realiza ajutorarea unităților administrativ-teritoriale, precum și a persoanelor fizice aflate în situație de extremă dificultate, prin alocarea de sume din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local.

Din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local consiliile locale, județene sau Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot aproba acordarea de ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale aflate în situații de extremă dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unități administrativ-teritoriale sau din proprie inițiativă. Principiul consultării Principiul consultarii ,,impune consfătuirea între autoritățile centrale și autoritățile administratiei publice locale asupra procesului de alocare a fondurilor de la bugetul de stat către bugetele locale.’’

Principiul autonomiei locale financiare

Principiul Autonomiei financiare locale stabileste urmatoarele prevederi : a) Unitățile administrativ – teritoriale au dreptul sa primeasca fonduri suficiente pe care organele adimistrației publice locale le pot folosi pentru ași îndeplini sarcinile, în limitele prevazute de lege

b) Autoritățile administrației publice locale dispun de calitatea de a impune nivelul taxelor și impozitelor in condițiile prevăzute de lege.

c) Resursele financiare alocate bugetelor locale pentru a se realiza compensarea nu trebuie sa lezeze aplicarea politicilor bugetare ale administrației publice locale în domeniul lor de competență.

d) Autoritățile administratiei publice locale utilizează conform legii sumele defalcate care au destinatie specială.

Principiul proporționalității

Principiul proporționalității face legatura directă cu descentralizarea financiară prin faptul că articloul din lege specifică ,,resursele financiare ale unitățiilor administrativ – teritoriale trebuie sa fie proporționale cu responsabilitățile autorităților publice locale stabilite prin lege”.