Analiza Veniturilor Populatiei Republicii Moldova In Perioada Anilor 2003 2013
ANALIZA VENITURILOR POPULAȚIEI REPUBLICII MOLDOVA ÎN PERIOADA ANILOR 2003-2013
Introducere
Problematica nivelului de trai al populației ocupă un loc important în calculele și analizele macroeconomice. Cunoașterea și analiza bunăstării populației necesită calcularea unor indicatori de sinteză care să exprime nivelul, structura, evoluția nivelului de trai al populației și compararea internațională a acestor indicatori.
Nivelul de trai al populației – standardul de viață al populației ce se referă la condițiile în care populația trăiește, incluzând un evantai larg de aspecte printre care, cele privind sănătatea, alimentația, veniturile, locuința, educația dețin un loc important. Ca urmare a complexității conceptului de nivel de trai, exprimarea acestuia nu se poate face printr-un singur indicator, ci printr-un sistem de indicatori. Sistemul de indicatori care stă la baza analizei nivelului de trai se grupează în: indicatorii macroeconomici, indicatori demografici, indicatori sociali, indicatorii asigurării materiale a populației.
Prognoza nivelului de trai astfel este o activitate destul de laborioasă, de aceea depinde de gradul de agregare cu care se face analiza. La nivel macroeconomic pot fi studiați: PIB pe locuitor, structura consumului. La un nivel mediu: consumul alimentar, nealimentar și servicii. La un nivel mai dezagregat consumul unor produse concrete. La nivel macro alt aspect este puterea de cumpărare, inflația, indexarea veniturilor, bugetele de consum, dimensiunea sărăciei, protecția socială.
În lucrare se descriu indicatorii veniturilor populației și consumul populației, se face o analiză succintă a veniturilor populației și consumului populației pentru perioada 2003-2013 și consumului populației pentru aceeași perioadă.
Actualitatea temei investigate. Caracterizarea și măsurarea veniturilor populației în societatea contemporană este aceia că procesele de formare și utilizarea lor nu pot fi pe deplin direct observate. În acest sens, luarea în considerare a metodologiei de cercetare statistică a proceselor de formare, distribuirea și utilizarea veniturilor populației este extrem de relevant din punct de vedere teoretic și practic. Acest lucru se datorează faptului că îmbunătățirea statisticilor privind veniturile în țară trebuie să se concentreze asupra punerii în aplicare a recomandărilor organizațiilor internaționale. În acest sens, metodologic abordarea și estimarea veniturilor în special în țările cu economii în tranziție ar trebui să ia în considerare efectul economiei "subterane", crearea de locuri de muncă, generatoare veniturilor parte din populația și a cererii în diferite segmente ale pieței de consum.
Scopul lucrării constă în dezvoltarea metodelor de măsurare și analiză statistică a veniturilor populației în procesul de formare a acestora, distribuția și utilizarea lor. În conformitate cu acest scop în lucrare au fost tratate următoarele probleme teoretice și aplicative:
studiul conceptului de măsurare ale veniturilor în conformitate cu cerințele SCN;
determinarea principalelor direcții de cercetare statistică ale veniturilor prin prisma ocupării forței de muncă;
evaluarea complexă a veniturilor gospodăriilor în baza modelelor statistice de diferențiere a veniturilor;
definirea direcțiilor conceptuale de analiză a comportamentului de consum al gospodăriilor în funcție de bunăstarea acestora;
evaluarea câștigurilor salariale nominale și a impactului indicelui prețurilor de consum asupra veniturilor, diferențierea regională a acestora;
analiza statistică a nivelului sărăciei în RM(Republica Moldova) cu ajutorul sistemului de indicatori utilizați în măsurarea sărăciei.
Obiectivul cercetării este studiul veniturilor populației în momentul formării lor, distribuirea și folosirea acestora, ținând seama de stratificarea socială și specificitatea a comportamentului economic al diferitelor grupe de venit. Subiectul studiului a fost metodologia de analiză statistică a veniturilor în economie.
Baza informațională a tezei a fost obținută în baza informației,au fost date din anchetele privind sursele statistice oficiale, anuarele statistice și alte publicații oficiale BNS(Biroul Național de Statistică).
Structura tezei. Scopul și sarcinile investigației au condus la următoarea structură a tezei: introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografia și anexe.
În introducere este argumentat demersul cercetării, sunt prezentate scopul, sarcinile și obiectul cercetării, se argumentează noutatea științifică, semnificația și valoarea rezultatelor obținute în cadrul studiului.
În capitolul I „Veniturile o componentă esențială a calității vieții a populației”. Prezintă abordarea teoretico – metodologică ale veniturilor populației.
Capitolul II „Metode și tehnici utilizate la analiza veniturilor populației”. Evaluarea veniturilor la macronivel se utilizează indicatorul veniturilor bănești ale populației, calculate în baza datelor din Balanța veniturilor și cheltuielilor bănești ale populației.
Capitolul III „Analiza statistică a veniturilor populației în perioada anilor 2000-2013”. Prezintă analiza dinamică ale veniturilor populației; modificările structurale pe surse de venit și pe categorii de gospodării. Totodată se prezintă și analiza celei mai importante părți ale veniturilor populației – veniturile salariale.
În concluzii se tratează rezultatul cercetărilor din recomandări și analiză privind veniturile populației și sărăciei, care sunt importantele măsuri și direcții de consolidare.. Tendința cercetărilor multiplelor problemelor de gestionare și organizare la nivel național, găsirea căilor de perfecționare, precum și de elaborare a unor metode și strategii ce vor fi utilizate în simplificarea problemelor aferente.
CAPITOLUL I. Veniturile o componenta esențială a calității vieții a populației
Nivelul de trai – categorie social-economică complexă
Prin nivel de trai înțelegem gradul de satisfacere a necesităților de viață ale populației unei țări, ale unui grup social sau ale unei persoane, expresie a volumului de bunuri și servicii de care dispune populația pe baza veniturilor obținute.
Nivelul de trai reprezintă ansamblul condițiilor materiale, culturale și sociale pe care societatea le pune la dispoziția întregii colectivități. Limitele nivelului de trai depind de nivelul de dezvoltare economică al fiecărei țări, gradul de participare la procesul muncii, capacitățile, aptitudinile și nivelul calitativ al activităților depuse, ca și de poziția fiecărei persoane față de sursele de venit. Cunoașterea acestor caracteristici sunt necesare pentru elaborarea unor strategii viabile de dezvoltare a societății.
Nivelul de trai este una din componentele principale de care se ține cont în comparațiile internaționale. O analiză comparativă a nivelului de trai se asigură prin unitatea metodologiei de calcul prin corelarea definițiilor utilizate. La aceste metodologii se racordează și Republica Moldova. La baza sistemului indicatorilor de apreciere a nivelului de trai sunt trei tipuri de comparabilitate :
conceptual (măsurătorile se referă la același concept);
statistic (presupune utilizarea acelorași metode de înregistrare și de cuantificare);
interpretativ (se folosește același sistem de valorizare).
Bunăstarea depinde de mulți factori cu o influență definită : venituri, mediu de afaceri, de mediul înconjurător, accesul la cultură, studii, etc..
Esențială este delimitarea diferențierii între bunăstarea individuală și bunăstarea colectivă. Bunăstarea individuală – modelare a sistemului de nevoi propriu fiecărui individ potrivit cadrului social-economic în care este integrat. O parte a bunăstării poate fie exprimată prin bunuri consumabile exprimate în termeni monetari, iar o altă parte decurie doar prin aspecte calitative.
Astfel orice persoană din societate își vede într-un anume fel bunăstarea, care presupune nu numai condiții materiale, respectiv acumularea de bunuri și servicii, dar și o dreptate socială, o siguranță pentru toate alternativele ființei umane. Acesta nu presupune o egalitate socială, specifică economiei de comandă, ci un echilibru sub raportul participării la bugetul statului a celor bogați și a celor săraci, de contribuție pe măsura posibilităților fiecăruia la funcționarea societății în ansamblu [2.21, p.20].
În aspect statistic pentru a putea efectua o analiză cantitativă mai acceptabilă, este necesar tratarea prin care, aspectele definitorii ale nivelului de trai cuprind: nivelul și evoluția veniturilor; nivelul și evoluția prețurilor bunurilor și serviciilor ce alcătuiesc consumul populației; nivelul și structura consumului de bunuri și servicii; condiții de muncă și petrecerea timpului liber; condiții de locuit; starea de sănătate și acces la serviciile de asigurare; educație și accesul la cultură și artă etc. [2.29 p. 339]:
Până la urmă pentru a sintetiza bunăstarea unei societăți trebuie de studiat 5 grupe mari de indicatori:
indicatori de integrare a dezvoltării sociale și a standardelor de viață ale populației;
indicatorii venitului personal al populației;
indicatorii privind cheltuielile de consum ale populației;
indicatorii de diferențiere a populației în ceea ce privește nivelul de trai;
indicatorii sociali.
Statistica internațională colectează și sistematizează date care permit să dispunem de informații pentru următoarele domenii:
– nivelul și evoluția veniturilor;
– nivelul și evoluția preșurilor bunurilor și serviciilor ce alcătuiesc consumul populației
– nivelul și structura consumului de bunuri și servicii
– condițiile de muncă și odihnă;
– condițiile de locuit și serviciile comunale;
– starea de sănătate a populației;-
– nivelul de instruire și accesul la cultură și artă;
Nivelul de trai este o categorie economică complexă, iar măsurarea acesteia, cu scopul cunoașterii și analizei detaliate, constituie o problemă importantă și de mare răspundere pentru statistica unei țări. Ca urmare a complexității conceptului de nivel de trai, exprimarea acestuia nu se poate face printr-un singur indicator, ci printr-un sistem de indicatori care, în ansamblul său, să permită o evaluare cât mai corectă a bunăstării populației, o analiză a modului și evoluției acesteia. Atât pe plan național cât și internațional, sistemul de indicatori care stă la baza analizei nivelului de trai se poate structura în trei grupe, și anume:
indicatorii generali ai nivelului de trai. În această grupă se includ indicatorii care exprimă nivelul și evoluția produsului intern sau produsului național pe locuitor și indicatorii care exprimă nivelul, structura și evoluția avuției naționale.
indicatorii care caracterizează direct nivelul de trai al populației. În această categorie se includ: indicatorii consumului de bunuri și servicii de către populație (mărimea și evoluția consumului total, pe locuitor, pe categorii de populație, pe familie); indicatorii veniturilor și ai puterii de cumpărare a acestora; indicatorii nivelului cultural al populației, a gradului de urbanizare, ai gradului de ocupare ai populației și a folosirii timpului liber; indicatorii calității mediului înconjurător;
indicatorii efectelor nivelului de trai al populației. În această grupă se includ unei indicatori demografici, cum sunt rata mortalității și durata medie a vieții.
În ansamblu, indicatorii din aceste trei grupe permit o evaluare a nivelului de trai al populației. Calculul și analiza acestor indicatori constituie o preocupare atât a organismelor naționale cât și celor internaționale, cu scopul de aprecia cât mai corect și de a se pute efectua comparații între țări.
Veniturile populației indicator esențial de caracteristică
al nivelului de trai
Veniturile reprezintă ultima verigă a repartiției resurselor în cadrul economiei naționale. Veniturile sunt necesare pentru procurarea bunurilor și serviciilor. Dedimensiunea lor depind cheltuielile pe care le poate efectua persoana, familia, societatea. Dacă în primul caz ne interesează, în principal, relația dintre nivelul veniturilor și un nivel estimat (așteptat) al cheltuielilor, în cel de-al doilea analiza lor sintetizează principii și legi ale teoriei economice, a bunăstării și principii ale politicilor sociale. Aceste puncte de vedere asupra veniturilor populației concretizează abordarea subiectivă, respectiv pe cea obiectivă a temei. În primul caz, în determinarea veniturilor primează interesul personal și potențialul de integrare și adaptare la condițiile socio-economice, în al doilea,primează cel național – economic și social deopotrivă[2.4].
Repartiția resurselor la nivel național este determinată de principiile economiei de piață, dar și de considerente etice și politice și obiective sociale, dominante la un moment și loc date. Preocupările privind formarea veniturilor populației intră astfel și în sfera socială, definind domeniul politicii sociale a veniturilor. În perspectiva procesului economic populația obține venituri prin participarea la procesul crierii avuției naționale – etapa distributivă (distribuția primară sau repartiția funcțională), completate de cele ce-i revin din redistribuire (repartiția secundară), menite să ajusteze imperfecțiunile distribuției primare (a resurselor și) a veniturilor, apărute ca urmare a situațiilor de “eșec al pieței” [2.22, p. 98].
Veniturile, și anume resurse în numerar și în natură, care pot fi utilizate pentru a satisface nevoile personale, fiscale și alte plăți obligatorii și voluntare, economiile, formează baza bunăstării materiale a populației. [2.30, p. 355].
Veniturile populației reprezintă resursele materiale de care aceasta dispune la un moment dat sau pe o perioadă de timp. Din perspectivă macroeconomică ele sunt privite ca un indicator agregat, luat în calcul ca atare în analiza proceselor economice. Politicile sociale au un interes deosebit în observarea veniturilor populației, a căror analiză determină direcțiile de acțiune, iar pentru individ ele reprezintă o problemă fundamentală.
Veniturile totale obținute de populație provin din mai multe surse, au periodicități și mărimi foarte diferite, și pot fi grupate astfel [2.24, p.432].
Venituri din muncă și din patrimoniu (veniturile primare), care cuprind [2.1, p.239]:
Salariul din activitatea de bază (inclusiv sporuri, premii); Venituri din activități desfășurate pe cont propriu; Venituri din activități suplimentare, ocazionale; Venituri din vânzarea pe piață a produselor agro – alimentare; Contravaloarea produselor consumate obținute din producție proprie (autoconsum); Venituri din patrimoniu: chirii, dividende, dobânzi.
Venituri din transferuri sociale (din redistribuire), care cuprind [2.27, p. 461]: Pensii; Ajutoare de șomaj și alocații de sprijin; Alocații pentru copii; Burse școlare; Alte venituri din asistență socială.[2.13, p.210].
Veniturile primare sunt cele obținute de membrii familiei prin participarea lor la procesul producției și distribuției bunurilor materiale și a serviciilor, odată cu crearea venitului național. La rândul lor, acestea se divid în venituri din muncă și venituri din proprietăți și capital [2.26, p. 395].
Veniturile din muncă sunt cele obținute prin participarea directă la procesul productiv, și constau în orice venit realizat în urma închirierii forței de muncă de către proprietarii acesteia. Acestea sunt salariul, veniturile ocazionale, reprezentând o plată a muncii, veniturile din activitatea de zilier, venituri din activitatea de liber profesionist, venituri din activitatea de agricultor, ca și venituri pentru munca depusă care nu respectă condițiile legale (formale) de angajare.
Veniturile din proprietăți și capital sunt cele obținute de pe urma posesiei acestora. Capitalul poate aduce profit, venituri din activitatea asociației familiale sau de mic întreprinzător, dividende. Împrumutul proprietăților și capitalului aduce renta, chiria și dobânda.
Veniturile din redistribuire se subdivid și ele în transferuri din partea statului, odată cu redistribuirea venitului național și transferuri între familii. Primele (transferurile sociale) urmăresc protecția socială a indivizilor, fiind un obiectiv explicit al statelor bunăstării. Din categoria acestora, în bugetul familiei pot intra venituri la formarea cărora membrii acesteia au contribuit în timpul vieții active direct și/sau prin intermediul angajatorului, cum sunt pensiile pentru limită de vârstă, cele de boală și accidente, ajutorul de șomaj, ca și veniturile pe care statul le oferă familiei pentru a o ajuta să depășească situații de dificultate, cum sunt [2.2, p.360]:
alocații pentru creșterea și îngrijirea copiilor (alocații pentru copii, ajutoare de maternitate și pentru familii cu mulți copii, ajutoare de școlarizare, burse școlare);
ajutoare acordate familiei ca urmare a dispariției susținătorului acesteia (pensii de urmaș, ajutoare de deces, ajutoare acordate soțiilor de militari în termen);
ajutoare acordate familiilor cu venituri mici (alocații de hrană, ajutoare de încălzire, ajutoare sociale), ca și o serie de venituri-recompensă cum sunt pensiile de veteran (de deportat sau deținut politic).
Redistribuirea între familii este nereglementată, îmbrăcând forma transferului părinți – copii și invers, ajutorul între rude, vecini, prieteni etc. Într-o perspectivă socială se consideră că redistribuirea veniturilor poate fi verticală – de la cei bogați la cei săraci, adesea prin intermediul statului și sistemelor de asigurări, dar și direct, prin acte de caritate sau orizontală, prin transferuri în cadrul aceluiași strat social.
Veniturile în natură sunt, comparativ, mai puțin frecvente. Ele pot fi obținute și ca urmare a participării la procesul productiv, venituri din muncă, dar și în procesul redistribuirii. Veniturile din muncă se pot obține la schimb pentru munca depusă sau pot reprezenta parte a salariului, prevăzute în contractul de muncă; produse sau servicii pentru individ/ familia acestuia într-o anumită sumă, acolo unde specificul activității o permite (produse alimentare/ non-alimentare sau servicii – telefonie, alimentarea locuinței cu energie electrică, termică etc.), asigurarea transportului la/ de la locul de muncă sau asigurarea unei mese pe zi la locul de muncă, alte beneficii asociate [2.23, p. 587].
Alte venituri. Realitatea economică a surprins, în plus, o serie de venituri aparte. Astfel de venit sunt câștigurile bursiere care rezultă prin asocierea de capital și informație. Asigurările de viață sau de bunuri sunt o formă de economisire, dar și de redistribuire. Veniturile din jocurile de noroc sunt primordial datorate șansei și doar în foarte mică măsură capitalului.
Determinarea veniturilor populației ridică o mulțime de probleme metodologice. Dacă elementele de venituri ce țin de economia formală (salarii, pensii, transferuri) au un grad acceptabil de veridicitate, datele fiind obținute din anchetele Biroului Național de Statistică și din sursele administrative ale Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerului Finanțelor, Băncii Naționale, Casei Naționale de Asigurări Sociale în cazul celorlalte categorii de venituri problemele sunt inevitabile. Singura sursă de date pentru acestea din urmă o constituie bugetele de familie. Cum o serie de venituri provin din economia subterană este foarte des întâlnit fenomenul de nedeclarare sau declarare incompletă a veniturilor [2.13, p.216] .
BNS a țării, în baza surselor de informație menționate mai sus, trimestrial elaborează “Balanța veniturilor și cheltuielilor bănești ale populației”, indicatorii căreia permit determinarea veniturilor bănești și efectuarea controlului statistic asupra volumului, structurii surselor și direcțiilor de utilizare al veniturilor, calcularea soldului banilor în numerar aflați la populație, determinarea nivelului general de asigurare a cererii de cumpărare a mărfurilor și serviciilor și altele [2.14, p.38].
1.3. Problemele evaluării veniturilor și impactul la calitatea vieții
La evaluarea veniturilor populației la macronivel se utilizează indicatorul veniturile bănești ale populației, calculat în baza datelor din Balanța veniturilor și cheltuielilor bănești ale populației. În conformitate cu metodologia elaborării Balanței, în veniturile bănești, se includ: remunerarea muncii tuturor categoriilor de populație, veniturile persoanelor ocupate în activitatea de antreprenoriat; veniturile obținute de populație de la realizarea produselor agricole; pensiile, alocațiile, bursele și alte transferuri sociale; veniturile din sistemul financiar (despăgubirile de asigurare, credite, inclusiv pentru construcția locuințelor); veniturile din proprietate sub formă de dobânzi de la depozitele bancare, la hârtiile de valoare, dividende; veniturile obținute de la realizarea valutei; banii primiți prin mandate poștale sau bancare (soldul), alte venituri [2.14, p. 39].
Determinarea veniturilor populației ridică o mulțime de probleme metodologice. Dacă elementele de venituri ce țin de economia formală (slarii, pensii, transferuri) au un grad acceptabil de veridicitate, în cazul celorlalte categorii de venituri distorsiunile sunt inevitabile. Singura sursa de date pentru aceasta din urmă o constituie bugetele de familie. Cum o serie de venituri provin din economia subterană este foarte des întâlni fenomenul de nedeclarare sau sub declarare a veniturilor.
Principalii indicatori ai veniturilor totale ai populației sunt:
Veniturile personale ale menajelor (VPM) sunt veniturile brute (înaintea impozitării) și cuprind veniturile din muncă și din patrimoniu precum și veniturile din transferurile sociale primite de populație.
Dacă din VPM se elimină transferurile curente plătite de populație cum sunt: impozitele directe pe salarii, patrimoniu, venituri și cotizațiile sociale rezultă veniturile disponibile ale menajelor (VDM). Acestea sunt venituri nete și sunt destinate cumpărării de bunuri și servicii de consum și eventual pentru economisire sau investire.
În calculul veniturilor reale ale populației (VR) se utilizează veniturile nete (VDM). Astfel veniturile reale se calculează ca raport între veniturile nete (V) și indicile prețurilor de consum (IPC).
Pornind de la aceste relații se calculează:
veniturile nete și reale ale populației
venitul mediu net și real pe o familie
venitul mediu net și real pe o persoană
Venitul disponibil al menajelor (VDM) este folosit de acestea pentru cumpărarea de bunuri și servicii, utilizate pentru satisfacerea directă a nevoilor umane individuale (Cpv), diferența dintre venit și consum fiind economisită sau investită (EP), adică:
(8)
1.3.1. Metode de măsurare a inegalității sărăciei
Fenomenul sărăcia îi preocupă astăzi pe guvernanți și politicieni, pe analiștii vieții economice și sociale, dar și pe omul obișnuit, care suportă efectele acestui fenomen generalizat, care afectează atât țările în curs de dezvoltare cât și pe cele dezvoltate.
Indivizii, familiile, grupurile de populație pot fi considerați săraci atunci când le lipsesc resursele (sau acestea le sunt insuficiente) pentru a-și putea obține hrana, să participe la activitățile sociale și să aibă condiții de viață și înlesniri obișnuite sau cel puțin să fie pe deplin încurajați și incluși în societatea din care fac parte [3.2].
Sărăcia este o stare de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viață considerat decent, acceptabil la nivelul colectivităților. Persoanele sărace se consideră acelea care nu se bucură de un nivel minim de trai compatibil cu demnitatea umană. Totodată sărăcia este privită ca incapacitatea individului de a-și exercita drepturile politice, economice și sociale.
Printr-o altă tratare se consideră sărăcia :
Persoanele aflate în sărăcie și familiile ale căror venituri sau alte resurse, în special cele sub formă de pregătire școlară și profesională, condiții de existență și patrimoniu material, sunt sub un nivel mediu al societății în care trăiesc [2.18, p.38] ,
Fenomenul sărăcia se caracterizează nu numai prin lipsa resurselor monetare, dar și prin ansamblul de lipsuri și handicapuri care sunt cumulate în cursul unei traiectorii personale. Sărăcia este un fenomen cultural care tinde din ce în ce mai mult să se instaureze, un mecanism care exclude de la viața economică și socială și de la participarea în cadrul societății a unei părți a populației. Problema sărăciei nefiind numai de inegalitate între bază și vârf pe o scară socială (up/down), dar și a distanței dintre cei ce fac parte din grupul social și cei care sunt marginalizați (in/out). [ 2.16, p. 98].
La nivel internațional conceptele de sărăcie au o trăsătură comună, aceea că asociază nevoile individuale sau standardele de viață, cu un indicator al bunăstării. „Se consideră că într-o anumită societate există sărăcie dacă una sau mai multe persoane nu ating acel nivel de bunăstare economică ce se consideră a fi un minim rezonabil în raport cu standardele societății respective”.
Se face distincție între două mari categorii de praguri ale sărăciei, pragul „absolut“ și pragul de sărăcie „relativ“. Din punct de vedere al veniturilor, pragul absolut de sărăcie presupun un nivel fix al puterii de cumpărare, nivel care este suficient pentru a cumpăra un anume pachet fix, bine determinat, de necesități de bază [3.3].
Pragul de sărăcie absolut reprezintă un minim absolut al veniturilor (sau al consumurilor) stabilite într-o manieră obiectivă, sub nivelul căruia individul (sau gospodăria) este considerată săracă. Acestea sunt fixate în timp la un moment dat și actualizate sistematic ținând cont de evoluția în timp a prețurilor. De cealaltă parte, pragul de sărăcie relativ este definit în termeni de nivel de venituri sau consum tipice în cea mai mare parte a societății. Puterea de cumpărare a pragului relativ de sărăcie se schimbă în timp odată cu nivelul veniturilor, cheltuielilor sau al consumului societății .
Pragurile de sărăcie absolută derivă din evaluarea nevoilor umane considerate a fi esențiale, și reprezintă nivelul minim estimat al cheltuielilor necesare satisfacerii acestor nevoi. În acest fel ele definesc limita minimă a resurselor considerate a fi necesare asigurării existenței unei persoane sau gospodării. Într-o accepțiune mai îngustă, limita minimă a resurselor reprezintă resursele necesare supraviețuirii fizice iar, într-o accepțiune mai largă, reprezintă resursele pe care le implică existența oamenilor ca membri ai societății. În țările slab dezvoltate resursele pe care le implică existența oamenilor ca membri ai societății și cele necesare strict supraviețuirii fizice sunt relativ apropiate. În țările industrializate pragul de sărăcie absolut are un conținut mai amplu și un nivel mai ridicat față de cel aferent strictei supraviețuiri sub aspect fizic [2.15, p. 105].
Metodele de determinare a pragului absolut al sărăciei au la bază normele de consum alimentar recomandate de nutriționiști. Diferența dintre metode constă în modul în care aceste norme sunt transpuse în cheltuieli de consum alimentar considerate a fi minim necesare, precum și de modalitatea în care se face estimarea cheltuielilor nealimentare (de bunuri și servicii). Cele mai des utilizate dintre metodele absolute sunt următoarele [2.15]: aportul de energie alimentară; costul nevoilor de bază; metoda insuficienței consumului; metoda bugetului standard.
Aceste metode definesc un set de bunuri alimentare nealimentare și servicii, care se consideră că asigură un nivel de trai adecvat societății pentru care se face estimarea. Setul de bunuri definite se convertește apoi în valori monetare, definind astfel un prag al sărăciei sub care o persoană este considerată a fi săracă.
Pentru interes prezintă interes luarea în studiu a factorilor care produc și susțin sărăcia. Potrivit literaturii de specialitate principalii factori generatori de sărăcie se pot grupa în mai multe categorii:
• factori structurali generali;
• factori globali conjuncturali;
• factori derivați;
• factori de politică socială;
• factori determinanți
Clasificarea acestor factori este din descrierii în [2,20]
CAPITOLUL II. Metode și tehnici utilizate la analiza veniturile populației
Statistica veniturilor populației
La reflectarea procesului de creare a veniturilor se utilizează mai mulți indicatori: venitul național, venitul personal, venitul personal disponibil. Și in acest mod avem o primă prezentare a procesului de repartiție și redistribuire a venitului. Pe parcurs se determină veniturile factorilor care participă la procesul de producere.
Venitul național se repartizează celor care l-au produs. De aceea în primul rând sunt compensați angajații prin salariile ce se plătesc. Proprietarilor le revine venitul din activități indirect productive. Altor categorii de persoane le revin veniturile provenind din rente, cum ar fi venitul din proprietatea asupra unor patente (drepturi de autor), venitul brut provenit din rente ale persoanelor ce locuiesc în casele personale (echivalent cu valoarea unei chirii corespunzătoare ce ar trebui plătită dacă nu ar poseda locuința).
Printre indicatorii care exprimă veniturile populației, cei mai utilizați sunt:
Salariul nominal: brut; net Salariul real; Indicele salariului real; Veniturile personale ale minajelor (VPM); Veniturile disponibile ale minajelor (VDM); Veniturile reale ale populației (VRP); Veniturile bănești ale populației (Vb).
Veniturile în mărimi absolute se obțin în cadrul prelucrării primare a datelor, au un conținut concret și o formă concretă de exprimare. Dat fiind ca se obțin în procesul prelucrării primare acești indicatori mai poartă numele de indicatori primari. Indicatorii absoluți se caracterizează prin aceea ca ei sunt exprimați în unități de măsură însumabile și pot fi considerați independenți de alți indicatori.
Studiul statistic a veniturilor include: determinarea volumului, structura și dinamica veniturilor populației; caracterizarea diferențierii populației după venituri; studiul efectului venitul de consum; analiză și modelare de distribuție a populației de venit; nivel de caracteristică sărăcie și a gospodăriilor; studiul a diferențelor regionale după nivelul veniturilor, structura lor, diferențierea veniturilor etc.
Structura veniturilor (gVi) se analizează cu ajutorul mărimilor relative de structură, prin raportarea fiecărei categorii de venit (Vi) la totalul veniturilor (VT) [2.11, p67] :
(2.1.1)
În scopul caracterizării evoluției în timp a veniturilor sunt utilizați indicatorii specifici seriilor cronologice (dinamice) [2.24, p.114] : Indicatorii absoluți cuprind, Indicatorii relativi cuprind, Indicatorii medii rezultați din prelucrarea unei serii cronologice sunt.
Veniturile personale ale minajelor () sunt veniturile brute ( înaintea impozitării) și cuprind veniturile din muncă și din patrimoniu (), precum și veniturile din transferuri sociale primite de populație (), adică:
(2.1.2)
Unde:
venituri din muncă și din patrimoniu
transferuri sociale către populație
Veniturile disponibile ale minajelor () se determină diminuând cu transferurile curente plătite de populație (): impozite directe (pe salarii, venituri, patrimoniu, etc.) și cotizațiile sociale (la pensia suplimentară, la fondul de șomaj, la fondul de asigurări sociale de sănătate), rezultă veniturile disponibile ale minajelor (VDM). Acestea sunt venituri nete (după impozitare) și sunt destinate cumpărării de bunuri și servicii de consum și – eventual – pentru economisire/investire [2.3, p.440] .
(2.1.3)
unde:
Veniturile reale ale populației () se referă la toate veniturile pe care le obține populația, exprimate în bunuri materiale și servicii necesare traiului. Veniturile reale se calculează ca raport între veniturile disponibile și indicele prețurilor de consum [2.29, p. 341; 2.23, p. 588]:
(2.1.4)
Pentru toți cei 3 indicatori referitori la venituri (VPM, VDM și VR) se calculează și venitul mediu pe o persoană (ex:venitul real pe un locuitor).
Veniturile bănești medii pe o persoană () reprezintă veniturile exprimate în bani () provenite din diferite surse de formare pentru care nu există obligația de restituire (exclusiv sume retrase de la bănci, CEC, împrumuturi și credite primite), realizate într-o lună raportate la populația totală (P), adică [2.20, p.148]:
(2.1.5)
Pe parcursul timpului s-au dat mai multe explicații cu privire la semnificația salariului. Unii autori îl consideră ca o plată pentru închirierea forței de muncă sau pentru muncă, alții ca preț pentru cumpărarea mărfii forței de muncă, iar o a treia categorie de autori susține că este o sumă plătită celui care își “închiriază serviciile ”.
Salariul reprezintă suma de bani, pe care o primește cel care depune o muncă socială utilă, în calitatea sa de factor de producție; ca formă de recompensare a personalului salariat – reprezintă cea mai importantă sursă de venituri pentru populație.
Pentru definirea veniturilor salariale, este utilizată noțiunea de câștig salarial care cuprinde salariul și sumele plătite din profitul net și din alte surse. În continuare din rațiuni de simplificare pentru câștigurile ( veniturile ) salariale vom utiliza termenul de salarii.
Salariul este o mărime permanent supusă unor procese contradictorii de diferențiere de la o persoană la alta. Diferențierea are la bază mai întâi calitățile, aptitudinile foarte diferite de la individ la individ ale salariaților, la care se adaugă caracterul muncii.
Evoluția societății arată că atât mărimea salariului, cât și diferențele dintre salarii, trebuie astfel stabilite încât să păstreze permanent vie incitația la muncă și aspirația la ridicarea pregătirii profesionale.
În funcție de modul de abordare, salariul îmbracă două forme :
din punct de vedere al valorii, venitul salarial apare sub forma salariului nominal
prin prisma utilității sale, se distinge salariul real.
La rândul său salariul nominal cunoaște două forme:
salariul nominal brut;
salariul nominal net.
Salariul nominal brut (SB) reprezintă totalitatea sumelor și avantajelor primite de angajat ca recompense a muncii depuse și cuprinde [2.29, p. 347]:
Sume bănești în drepturi și în natură ce revin salariaților pentru munca efectiv prestată (salariul propriu – zis );
Sporurile și indemnizațiile acordate ca procent din salariu sau ca sume fixe;
Sumele aferente timpului nelucrat (indemnizații pentru concediile de odihnă și studii, sumele aferente concediilor medicale );
Premii și prime plătite salariaților din fondul de salarii, din profitul net și din alte surse.
Salariul nominal net () reprezintă salariul nominal brut diminuat cu reținerile pentru impozitul pe salarii care variază în funcție de nivelul salariului, contribuția pentru pensia suplimentară,contribuția la fondul pentru protecția socială a șomerilor și contribuția la fondul pentru asigurări sociale de sănătate. Cantitatea de bunuri și servicii de orice fel, care poate fi cumpărată la un moment dat cu salariul nominal reprezintă salariul real. Acesta diferă și el de la o persoană la alta, de la o piața la alta [2.3, p.436] .
(2.1.6)
unde:
SB – salariul brut;
R – rețineri.
Salariul real () reprezintă expresia bănească a cantității de bunuri și servicii pe care populația salariată și le poate cumpăra cu ajutorul salariului nominal net. Cu alte cuvinte, salariul real exprimă puterea de cumpărare a salariului nominal, în raport cu o perioadă de referință (0).
Mărimea salariului real depinde de 2 factori: mărimea salariului nominal net () și indicele prețurilor de consum în perioada curentă față de perioada de referință [2.19, p.347] .
Pentru perioada de referință (0)
(2.1.7)
Pentru perioada de referință (1)
(2.1.8)
unde:
SN1 – salariul nominal în perioada curentă;
IPC 1/0 – indicele prețurilor de consum.
Indicele salariului real care exprimă modificarea puterii de cumpărare a salariului nominal se poate calcula în două moduri [2.29, p. 348]:
(2.1.9)
(2.1.10)
În dependență de corelarea dată pot apărea 3 situații:
reprezintă o creștere a puterii de cumpărare
puterea de cumpărare va fi aceeași
va avea loc o diminuarea a puterii de cumpărare
La nivelul agentului economic sau la nivelul de ramură se calculează salariul nominal mediu lunar (), salariul mediu trimestrial () și salariul mediu anual ()[2.14, p.40] :
,
(2.1.11)
unde: fondul de salarii lunar;
numărul mediu lunar de salariați.
(2.1.12)
(2.1.13)
unde:
.
Totodată în practica economică statistică, salariul mediu brut nominal și real se calculează lunar pe baza informațiilor obținute din anchete statistice realizate pe eșantioane stabilite în mod științific conform unei metodologii unitare, bine fundamentate.
Minim de existență – indicator ce reprezintă mărimea valorică a volumului minim de consum al bunurilor materiale și a serviciilor pentru satisfacerea necesităților principale, menținerea sănătății și pentru susținerea viabilității omului. Minimul de existență se utilizează la [1.3] :
a) evaluarea generală a nivelului de trai al populației și al principalelor grupuri socio-demografice în procesul de punere în aplicare a politicii sociale;
b) argumentarea necesității de modificare a mărimilor salariului minim și pensiei minime pentru limită de vârstă, a venitului lunar minim garantat al familiei, a mărimilor burselor, indemnizațiilor și compensațiilor.
Evoluția câștigurilor salariale reflectă, în mod sintetic, modificările, care intervin în condițiile de viață, precum și costul mediu social al politicii de reformă în țările respective. Se calculează corapoartele cu minimul de existență al VDP, SNN și mărimii pensiei medii lunare
() , caracterizând acoperirea minimului de existență (ME) prin veniturile respective ale populației. Relațiile de calcul sunt următoarele [2.14, p. 42]:
(2.1.14)
(2.1.15)
(2.1.16)
unde: MEp este minimul de existență stabilit pentru pensionari.
Reflectarea veniturilor populației în cercetările gospodăriilor casnice
Procesul de stratificare socială, s-a escaladat dramatic în ultimii ani, în legătură cu trecerea la condițiile de piață economice. Acest fapt a impus introducerea în practica statului a unui sistem de indicatori statistici, care sunt utilizați pe scară largă în statisticile internaționale pentru analiza socio-economică a diferențierii populației. Cel mai important instrument al analizei este obținerea de distribuții statistice a populației cu venitul mediu pe cap de locuitor ce permit o evaluare comparativă a grupurilor individuale a populației de protecție socială.
Conceptul diferențierea veniturilor – presupune diferențele reale la nivelul veniturilor, în mare măsură predetermină diferențiere în societate, natura structurii sale sociale. În țările cu economii de piață dezvoltate, nivelul de venit este una dintre cele mai importante semne de constituire statutului social, împreună cu proprietatea privată etc. Diferențierea veniturilor a populației se înregistrează de organele de statistică, și ea distribuirea pe grupuri de populație (ponderii) în funcție de venitul pe cap de locuitor. Indicatorii diferențierii distribuția veniturilor după numerar se determină din distribuție intervalului; ponderea și numărul persoanelor bine asigurate, mediu asigurate și sărace. [2.25, p. 115].
Indicatori care reflectă diferențierea veniturilor, sunt importanți pentru analiza proceselor socio-economice reale, de monitorizare în timpul promovării unei politici sociale active și sunt, de asemenea, utilizate în pregătirea programelor guvernamentale. Diferențierea veniturilor populație, este unul dintre cei mai importanți indicatori socio-economici ce caracterizează gradul de distribuție inechitabilă de valori materiale și spirituale între membrii societății. [2.28, p. 240].
O atenție deosebită este acordată grupurilor sociale cu venituri mici, așa cum este nevoie de acest aspect al studiului pentru a produce o politică socială direcționată. În absența evidenții statistice completă a veniturilor pentru toate tipurile de gospodării casnice pentru a construi distribuția populației în ceea ce privește venitul pe cap de locuitor sunt utilizate metode de simulare. Premisa de a construi un model adecvat este că distribuția privind ocuparea forței de muncă în economie după salariilor primite și venitul pe întreaga populație pe cap de locuitor este supus legii de distribuție lognormală. Pe baza acestei ipoteze, distribuția empirică construită pe baza anchetelor bugetelor se transform într-o distribuție, a cărei valoarea medie a unei variabile de grupare în populația totală. Această valoare medie, a venitul mediu pe cap de locuitor este calculată în baza datelor din Balanța veniturilor și cheltuielilor bănești ale populației.
În prezent, din cauza absenței de eșantioane a familiilor cu venituri foarte mari sunt necesare ajustările distribuției, construite pe baza unor date eșantion. Pentru a găsi distribuția frecvenței a populației cu venituri sa folosit o funcție de distribuție normală log, care are următoarea formă [2.29, p. 357]:
(2.2.1)
(2.2.2)
Unde: – venitul pe cap de locuitor pe luna, calculat potrivit balanța de venituri și cheltuieli monetare;
– abatere standard a variabilei aleatoare ln x, care este definit prin formula [2.27, p. 501]:
(2.2.3)
(2.2.4)
Unde:
xi – venitul mediu lunar a membrului i-lea din eșantionul de populație;
N – numărul mediu din eșantionului pentru perioada analizată.
Având în vedere că valoarea absolută a variabilei de grupare (venit pe cap de locuitor), în construcția de aceste schimbări de distribuție în timp, ceea ce duce la schimbări în intervalele când se analizează dinamica diferențierii socio-economică a populației se utilizează datele privind distribuirea veniturilor pentru quintile ale populației. Pentru a caracteriza distribuția populației prin venituri se calculează o serie de indicatori statistici:
Venitul modal – nivelul veniturilor mai frecvent întâlnit în rândul populației, se determină după relația [2.3, p.69] :
(2.2.5)
Venitul median – venitul care reprezintă valoarea centrală a unei serii statistice, ordonate în mod crescător sau descrescător și care împarte unitățile colectivității observate în două părți egale. Jumătate din populație are un venit mai jos de mediană, și jumătate – mai sus [2.3, p. 70]:
(2.2.6)
Pe scară largă în studiile statistice cu privire la diferențierea veniturilor populației în distribuirea veniturilor este utilizat coeficientul decilic de diferențierea veniturilor (CD), care se calculează ca raportul între veniturile disponibile minimale a 10% din populația mai bine asigurată și venitul maximal a 10% din populația mai puțin asigurată [2.26, p.409] .
(2.2.7)
Unde: D1 și D9 – prima decilă și a noua [2.11, p.106] .
(2.2.8)
Coeficientul fondurilor (Cf) indică corelația valorilor cumulative ale veniturilor, care revin la 10% mai mult și la 10% mai puțin asigurate de populație [2.24, p. 365].
(2.2.9)
Unde:
V1 și V10 – respectiv, veniturile totale ale celor mai sărace 10% din populație și 10% din cea mai bogată populație;
Coeficientul lui Gini este o măsură a dispersiei statistice folosită mai ales pentru a reprezenta disproporțiile în distribuirea veniturilor sau averilor. Este definită prin raportul de valoare între 0 și 1 — reprezentată ca procentajul se numește indicele lui Gini, în care 0 – egalitatea perfectă a veniturilor la toate grupele de populație, iar 1- inegalitatea perfectă, când tot venitul aparține unei persoane. Coeficientul lui Gini a fost propus de statisticianul italian Corrado Gini și publicat în 1912 în cartea lui întitulată „Variabilitate și mutabilitate” [2.27, p. 496].
(2.2.10)
Unde:
pi – ponderea de persoane ale căror venituri nu sunt mai mare decât nivelul maxim în grupul i;
qi – ponderea veniturilor a grupului i în venitul total al populației, calculat pe bază de acumulări;
Veniturile și consumul populației
Sistemul de indicatori utilizați la analiza diferențierii veniturilor
Fenomenul „sărăciei” constituie un subiect important, dar suficient de controversat și de multe ori disputat chiar și de specialiștii în domeniu. Sărăcia se referă la un element cantitativ (nivelul obținut al veniturilor comparat cu cel al subzistenței), dar și la un aspect calitativ, fiind o mărime interpretată în funcție de un anume nivel al veniturilor. Statistic, pentru măsurarea sărăciei, se pune problema cuantificării veniturilor, care apoi se compară cu un anume nivel etalon. Măsurarea se poate efectua în baza unui sistem de indicatori, corelațiile între ei,dând semnificație analizei fenomenului.
În baza pragului de sărăcie calculat,se face măsurarea sărăciei, care funcționează ca un etalon în raport cu care orice măsură a fenomenului capătă sens. Dintre indicatorii astfel utilizați redăm pe cei mai importanți:
Incidența sărăciei se evidențiază cu ajutorul Ratei sărăciei RS (head count ratio), care determină proporția celor săraci în totalul populației. Acest indicator măsoară amploarea fenomenului [2.12, p. 139] .
(2.3.1)
Unde:
n – numărul populației;
q – numărul de persoane/gospodării ale căror venituri sau cheltuieli yi sunt mai mici decât pragul de sărăcie z.
Indicatorul se utilizează frecvent în evaluarea sărăciei pentru că ilustrează simplu și sintetic gradul de penetrare a acesteia în rândurile populației. De asemenea, este util în caracterizarea dinamicii sărăciei și în comparațiile internaționale. Nivelurile de agregare sub care se prezintă rata de sărăcie sunt [1.3] :
– total populație;
– sexul persoanelor (masculin; feminin);
– grupa de vârstă (0-15 ani; 16 ani și peste; 16-64 ani; 0-64 ani; 16-24 ani; 25-49 ani; 50-64 ani; 65 ani și peste);
– statutul ocupațional al persoanei (salariat, lucrător pe cont propriu în activități neagricole, lucrător pe cont propriu în activități agricole, șomer, pensionar, alt inactiv);
– tipul gospodăriei din care face parte persoana [gospodării fără copii dependenți (1 persoană-total, masculin, feminin; 1 persoană de sub 65 ani; 1 persoană de 65 ani și peste; 2 adulți de sub 65 ani; 2 adulți, din care cel puțin 1 de sub 65 ani; alte gospodării), gospodării cu copii dependenți ( monoparentale; 2 adulți cu 1 copil; 2 adulți cu 2 copii; 2 adulți cu 3 și mai mulți copii; alte gospodării)];
– titlul de deținere a locuinței (proprietar sau tolerat; chiriaș);
– mediul de rezidență (urban; rural);
– regiunea de dezvoltare.
Rata sărăciei înainte de transferurile sociale este un indicator prin care poate fi evidențiat efectul produs prin aplicarea unor măsuri de protecție socială, denumite generic“transferuri sociale”, asupra incidenței fenomenului sărăciei.
În cadrul transferurilor sociale se cuprind: veniturile de tip pensie (cea mai importantă componentă), alocațiile pentru copii și alte prestații familiale, ajutoarele și alte prestații de șomaj, indemnizațiile pentru concediu medical, indemnizațiile și ajutoarele pentru persoanele cu handicap, bursele școlare și universitare, ajutoarele pentru persoanele cu venituri reduse etc.
Indicatorul se prezintă în două forme:
a) Rata sărăciei înainte de transferurile sociale, inclusiv pensiile (adică se scad din veniturile disponibile toate transferurile sociale primite, inclusiv pensiile);
b) Rata sărăciei înainte de transferurile sociale, exclusiv pensiile (adică se scad din veniturile disponibile acele transferuri sociale care nu sunt de natura pensiilor, acestea din urmă fiind păstrate în volumul veniturilor).
În forma a) se consideră că în componența veniturilor nu există nici un fel de transferuri sociale, iar în forma b) că transferurile sociale sunt reprezentate numai de pensii. De aici, se poate evidenția cu claritate influența pensiilor, ca element de bază al structurii prestațiilor sociale, în atenuarea riscului de sărăcie.
Indicatorii determinați prin aplicarea celor două forme sunt:
– Rata sărăciei la pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent
(inclusiv consumul din resurse proprii), calculată pe baza veniturilor disponibile minus
transferurile sociale (inclusiv pensiile).
– Rata sărăciei la pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent
(inclusiv consumul din resurse proprii), calculată pe baza veniturilor disponibile minus
transferurile sociale (exclusiv pensiile).
– Rata sărăciei la pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent
(exclusiv consumul din resurse proprii), calculată pe baza veniturilor disponibile minus
transferurile sociale (inclusiv pensiile).
O problemă esențială este măsurarea deficitului de venit al populației sărace în raport cu pragul de sărăcie.
Deficitul de venit al populației sărace (DVPs) (income gap) se referă la suma necesară pentru ca fiecare individ sărac să ajungă la nivelul pragului de sărăcie. Acest indicator se calculează ca valoarea mijloacelor bănești necesare pentru majorarea veniturilor familiilor sărace până la pragul sărăciei (sau minimul de existență) [3.1, p. 45].
Intervalul veniturilor mici (IVM) este indicatorul cu ajutorul căruia se stabilește “Nivelul minimal de pensii și salarii” în țară pentru reglementarea măsurilor în politica sa socială. Acest indicator se calculează după relația:
(2.3.2)
Suma veniturilor suplimentare (VS) necesare indivizilor aflați sub pragul sărăciei pentru a ieși din această stare este [3.1, p.46] :
Unde: (2.3.3)
– este venitul mediu al indivizilor săraci și reprezintă costul minim al eliminării sărăciei.
Indicele deficitului mediu de venit (income gap index) este:
(2.3.4)
Indicele profunzimii sărăciei (IPS), corespunzător conceptului de gravitate a sărăciei, se determină ca raport între costul minim al eliminării sărăciei (IS) și costul maxim evaluat în ipoteza că întregii populații i se asigură un venit egal cu pragul de sărăcie (zn) [2.26, p. 412].
(2.3.5)
Acest indicator este folosit pentru stabilirea nivelului resurselor necesare eradicării sărăciei în cazul unui transfer monetar orientat perfect numai către săraci. De exemplu, dacă IPS = 20%, atunci, în medie, transferul monetar necesar scoaterii fiecărei persoane sărace din starea de sărăcie reprezintă 20% din pragul de sărăcie. IPS nu oferă informație asupra distribuției sărăciei, și totodată reflectă deficitul agregat, fără a spune nimic despre deficitele individuale. Două populații diferite pot avea aceeași rată și profunzime a sărăciei, fără însă a avea aceeași distribuție a veniturilor celor aflați sub prag. Este nevoie de măsurători suplimentare, care să surprindă și efectul distribuției bunăstării (sau sărăciei).În acest sens vor utiliza indicatori ai severității sărăciei.
Indicatorii severității sărăciei reflectă suplimentar gravitatea fenomenului, fiind sensibili la modul în care sunt distribuite veniturile (respectiv deficitele de venit ale populației sărace) în raport cu pragul ales.
Indicii clasei Foster-Greer-Thorbecke – foarte utilizat în studiul sărăciei [2.12 , p. 143]:
a). este indicele Foster Greer Thorbecke de grad a
(2.3.6)
Pentru se obțin indicii de severitatea a sărăciei.
b). Indicele pătratic FTG este cel mai utilizat indice al severității. Se definește ca o suma ponderată a deficitelor veniturilor individuale. Ponderile date diferitelor valori individuale sunt egale cu ele însele, așa încât un deficit mai mare capătă o pondere mai mare, un deficit mai mic o pondere mai mică. Cu cât valoarea lui este mai mare, cu atât crește mai mult ponderea celor mai săraci dintre săraci în agregarea deficitelor de venit. La limită, când tinde la infinit, acest indicator reflectă numai starea de sărăcie a celei mai sărace persoane; el permite compararea mai multor distribuții, pe de o parte, și compararea efectelor diferitelor politici alternative de combatere a sărăciei, pe de altă parte. Relația de calcul este [2.27, p. 507]:
(2.3.7)
Indicele Sen (ISS) se calculează după relația [2.30, p. 366]:
(2.3.8)
(2.3.9)
Unde: CG – coeficientul de inegalitate Gini calculat pentru populația săracă.
Modul în care veniturile unei populații sunt distribuite reprezintă o problemă de interes major, atât în analiza inegalității, cât și în analiza severității sărăciei. Coeficientul de inegalitate Gini măsoară gradul în care distribuția venitului între indivizi (sau gospodării) în cadrul unei economii se abate de la o distribuție perfect egalitară. Coeficientul Gini măsoară suprafața situată între curba Lorenz și dreapta distribuției de egalitate absolută (prima bisectoare), exprimată ca un procent din aria totală situată sub curbă.
Rata sărăciei la pragul de 2$PPC pe persoană pe zi este egală cu ponderea persoanelor din gospodăriile ale căror cheltuieli de consum ce revin pe persoană pe zi sunt mai mici decât echivalentul în lei al pragului stabilit la 2 dolari la paritatea puterii de cumpărare, în populația totală. Rata sărăciei este estimată în raport cu pragul absolut „internațional” stabilit în dolari la paritatea puterii de cumpărare, în vederea comparațiilor internaționale în domeniul sărăciei. Formula de calcul a ratei este [2.17, p.132] :
(2.3.10)
Unde:
– numărul persoanelor din gospodăriile ale căror cheltuieli de consum sunt inferioare
pragului de 2$;
N – numărul total al populației
Rata sărăciei persistente la pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent este un indicator al dinamicii sărăciei și prezintă ponderea persoanelor care au avut venituri pe adult echivalent sub nivelul pragului de sărăcie în anul curent și în încă cel puțin 2 ani din ultimii 3 anteriori. Această rată pune în evidență de fapt efectul cronic al stării de sărăcie. Specificul indicatorului impune existența unei anchete panel, în care gospodăriile luate în considerare trebuie să facă parte din eșantion minimum 4 ani consecutiv.
Capitolul III. Analiza statistică a veniturilor populației în perioada anilor 2000-2013
3.1. Veniturile populației Republicii Moldova
Principala sursă a procurării bunurilor economice și un factor determinant al consumului sunt veniturile populației. Actualmente veniturile populației au înregistrat o evoluție spectaculoasă, dar totodată contradictorie, respectiv mișcările din acest domeniu au cuprins toți parametrii cantitativi și structurali ai veniturilor, iar în aceste modificări au fost antrenate toate componentele veniturilor populației. Astfel, s-au modificat dimensiunile lor reale (exprimate prin puterea de cumpărare), dimensiunile aparente (nominale) ale acestora, ponderea lor în veniturile totale ale societății, structura veniturilor.
Analiza statistică a veniturilor include: determinarea volumului, structurii și dinamicii veniturilor și cheltuielilor populației; caracterizarea diferențierii veniturilor populației; analiza și modelarea distribuției populației pe venit; studiul diferențelor regionale privind nivelul veniturilor, structura lor, diferențierea acestora.
În anul 2013 veniturile disponibile (VD) medii lunare ale populației în RM au constituit în medie pe o persoană pe lună 1681,4 lei, fiind în creștere cu 11,4 4% față de perioada precedent sau în mărimi absolute cu 172,6 lei. Este clar vizibil că veniturile disponibile medii lunare în perioada anilor 2006-2013 în termeni nominali pe întreaga perioadă analizată se constată o creștere media anuală fiind cu 120,26 lei lunar sau de 1,1 ori, excepție fiind VD din anul 2009 acestea fiind influențate direct de criza mondială. Dacă comparăm cu anul 2006 VD în 2013 au crescut de 2,00 ori. (tabelul 3.1.1).
Tabel 3.1.1
Veniturile disponibile medii lunare nominale și reale pe o persoana în RM
lei
Sursa datelor: BNS http://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/04%20NIV/NIV01/NIV01.asp
VD nominale pe perioada analizată a fost influențată de o serie de factori legați de tranziția la economia de piață, de schimbarea politicilor economice, financiare, fiscale și monetare ale statului, care au avut ca rezultat creșterea rapidă și accentuată a câștigurilor nominale ale populației etc.
Rezultă așa cum am precizat din datele prezentate, o evoluție crescătoare continuă în perioada analizată; în interiorul perioadei constatăm însă ritmuri diferite. Cea mai mare creștere a veniturilor disponibile medii lunare s-a înregistrat în anul 2007 comparativ cu 2006 cu 21,33% și în anul 2008 comparativ cu 2007 (+16,68%), și de remarcat ca după anul 2009 până în prezent la astfel de creșteri relative nu s-a ajuns. Ritmul cel mult mai mic din anul 2009 este o rezultantă a crizei economice.
Veniturile disponibile medii lunare în 2013 ajustate la indicele prețurilor de consum au înregistrat o creștere cu 6,54% la sută față de perioada anterioară. (figura 3.1.1). Creșterea pe total perioadă în termeni reali a veniturilor medii totale lunare a populației a fost de 1,915 ori, comparativ cu de 2,003 ori în termeni nominali, reiese că evoluția prețurilor a redus puterea de cumpărare foarte nesemnificativ.
Figura 3.1.1. Dinamica veniturilor disponibile medii lunare nominale, reale pe o persoană și IPC în perioada 2007-2013 în RM
Sursa: elaborat de autor în baza datelor BNS, http://statbank.statistica.md/pxweb/Database
Graficul arată clar evoluția veniturilor populației în perioada analizată precum și diferența pe care o generează creșterea prețurilor între dinamica reală.
Veniturile disponibile medii lunare din punct de vedere a structurii lor, cuprind:
Veniturile bănești din diverse surse (salarii, alte drepturi salariale, venituri din activități pe cont propriu, venituri din vânzări, ajutoare de șomaj, pensii, alocații pentru copii, burse și alte prestații de protecție socială, venituri din proprietăți etc.);
Veniturile disponibile ale populației pe trimestre si medii;
Veniturile disponibile ale populației după statutul socio-economic si medii
Veniturile disponibile ale populației după statutul socio-economic si medii
Veniturile disponibile ale populației pe sexe si medii etc.
Figura 3.1.2. Evoluția structurii veniturile disponibile medii lunare pe o persoana după surse de venituri în perioada 2006 – 2013 în RM
Sursa: elaborat de autor în baza datelor BNS, http://statbank.statistica.md/pxweb/Database
Constatăm că sursa principală a veniturilor populației o reprezintă veniturile bănești. Această înregistrare este fără oscilații majore (ca pondere în total venituri) pe toată perioada analizată. Salariile și celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri bănești, în anul 2013 înregistrând o pondere de 41,6% comparativ cu anul 2012 fiind în scădere cu 1,1 p. p. Se observă că cota parte cu valoarea cea mai mare a fost obținută în 2099 de 45,3 la sută. Pe locul secund după pondere în structuri a veniturile disponibile medii lunare pe o persoana ocupă grupa ”Alte venituri” unde în anul 2013 au foste de 22,3% fiind in majorare față de perioada precedentă cu 1,1 p.p.
De asemenea au contribuit la formarea veniturile disponibile medii lunare și veniturile din prestații sociale, care în 2013 au adus o contribuție totală în venituri de 19,9% cea mai mare pondere pe parcursul perioadei analizate, față de anul 2012 când aportul lor era de 19,2%. Veniturile disponibile medii lunare din activitatea agricolă,care pe parcursul perioadei analizate au avut o scădere continuă ca pondere respectiv 9,1% 2013, comparativ cu 9,6% în 2012, dar față de perioada anului 2006 este o diminuare cu 9,5 p. p.
Veniturile din activitatea individuala non-agricola care pe perioada 2006-2013 au cunoscut o creștere în valori absolute, în 2006 fiind de 65,4 lei pentru o persoana ajungând în 2013 când s-a înregistrat 115,8 lei lunar pe o gospodărie. La analiza structurii veniturile din activitatea individuala non-agricola nu a avut creșteri comparativ cu cele absolute, în 2013 fiind de 6,9% cu 0,3 p. p. mai puține decât în 2012.
Veniturile din proprietate au înregistrat cea mai mare valoare în anul 2013-3,3 lei lunar pe comparativ cu toată perioada analizată, perioadă în care valoarea veniturilor au fost creșteri foarte mici, în structura veniturile disponibile medii lunare ocupă ultima poziție și cu o cotă de 0,2 la sută.
Observăm o evoluție în continuă creștere pe toată perioada analizată a veniturilor disponibile ale populației după statutul socio-economic. În anul 2013, venitul lunar după statutul de salariați a fost la categoria de întreprinzători a crescut de 1,28 ori, față de anul 2006, cele mai semnificative creșteri fiind în anul 2009 comparativ cu 2008 (+ 618,2 lei lunar) figura 3.1.3.
Figura 3.1.3. Veniturile disponibile ale populației după statutul
socio-economic 2006-2013 în RM
Sursa: elaborat de autor în baza datelor BNS, http://statbank.statistica.md/
O diferențiere minoră a veniturilor se constată în cadrul gospodăriilor în care capul de familie este fie agricultor, fie pensionar, așadar, în 2013 ambele categorii de gospodării au avut venitul lunar cu puțin peste 1430 lei. Pentru fermieri, activitatea agricolă realizată individual sau în asociație, din cultivarea pământului sau creșterea animalelor în gospodărie, a devenit sursa principală de venituri dar este și cea mai inferioară sursă de venit.
Veniturile disponibile ale populației după statutul socio-economic, clasificate după medii au următoarea structură: în care predominante și periodice venituri sunt cele deținute de populația din mediul urban (figura 3.1.4). În anul 2013 la 1000 lei obținută de o persoană din mediul rural, reveneau 1225,33 lei din mediul urban fiind în creștere cu 357,06 lei față de anul anterior, unde în 2012 proporția a fost inversă, la 1154,45 lei a unei persoane din mediul rural reveneau 1000 lei din urban (figura 3.1.4).
Figura 3.1.4. Veniturile disponibile medii lunare pe o persoana după surse de venit pe medii 2006-2013 în RM
Sursa: elaborat de autor în baza datelor BNS, http://statbank.statistica.md/
Conform datelor BNS privind veniturile disponibile medii lunare pe o persoana după surse de venit pe sexe după mediul de reședință populație masculină urbană are venituri mai mari decât populația feminină predomină la general, dar în numai anii 2007 și 2012 situația a fost inversă. În mediul rural este contrariul situației urbane, unde femeile au venituri mai mari față de bărbați. În anul 2013 o persoană de sex feminin în mediul rural a obținut un venit de 1431,8 lei cu 159,9 lei mai mulți decât în 2012, însă în comparație cu 2006 venitul dat a crescut de 1,94 ori. O femeie din mediul urban a avut un venit în 2013 de 1969,2 lei cu 537,4 unități monetare mai mult decât o femeie din mediul rural. Situația dată este similară persoanelor de sex masculin, dar cu o remarcă în mediul urban și în același timp pe ambele medii ea are cele mai mari venituri (figura3.1.5).
Figura 3.1.5. Veniturile disponibile medii lunare pe o persoana după surse
de venit pe sexe după medii
Sursa: elaborat de autor în baza datelor BNS, http://statbank.statistica.md/
Existența și mărimea venitului constituie principala premisă a unei calități corespunzătoare a vieții. Evoluția în timp, precum și modificarea valorii reale a veniturilor au un impact hotărâtor asupra nivelului de trai al populației. Salariul reprezintă sumele cuvenite și plătite salariatului de angajator, pentru munca prestată.
Salariul real reprezintă puterea de cumpărare, exprimând utilitatea câștigul salarial nominal net. Valoarea reală sau comparabilă a câștigului salarial se determină prin eliminarea influenței prețurilor din valoarea câștigului salariul nominal net.
Nivelul și evoluția salariului real depind de doi factori esențiali:
a. mărimea și evoluția salariului nominal;
b. nivelul și evoluția prețurilor și tarifelor la bunurile – marfă și servicii.
Evoluția salariului real în raport cu cel nominal se determină ca raport între salariul nominal (SN) și indicele prețurilor de consum (IPC).
Atunci când salariul nominal net crește mai repede decât indicele prețurilor de consum salariul real crește, dar nu în aceeași proporție cu salariul nominal. În cazul creșterii mai accentuate a prețurilor de consum în raport cu salariul nominal, salariul real se reduce. Salarial mediu nominal în anul 2013 a fost de 3765,1 lei, în creștere față de anul 2012 cu 287,4 lei, când nivelul acestuia era de 3477,7 lei, dar în comparație cu salarial nominal în anul 2013 față de anul 2002 a crescut de 5,4 ori. Se constată că tendința generală a fost de creștere pe toată perioada analizată, în cazul ambelor tipuri de salarii. Din datele oficiale putem observa că atât în anul 2003 cât și în 2006 salarial mediu nominal a avut cea mai mare creștere relativă valoare care nu a fost atinsă până în prezent.
Salariul real este direct proporțional cu salariul nominal, și invers proporțional cu nivelul prețurilor. Salariul real este de o importanță deosebită pentru comportamentul salariatului în muncă. Salarial mediu nominal atât și salarial mediu lunar real au înregistrat o creștere de câteva ori în perioada analizată, și deasemenea dinamica mult mai redusă este din anul 2009 încoace, situație generată de criza economică.
Figura 3.1.6. Evoluția câștigului mediu în anul nominal, real și a IPC
Sursa: elaborat de autor în baza datelor BNS, http://statbank.statistica.md/
Graficul 3.1.6 pune și mai mult în evidență cele afirmate anterior, se observă creșterea continuă pe toată perioada analizată. Studiind evoluția salarial mediu nominal în sectorul bugetar și salariul mediu nominal in sectorul real se observa o dinamică pozitiva. Raportul dintre salarial mediu în sfera bugetara și salarial mediu din sfera reală relevă faptul că 840,1 lei obținuți de o persoană în sfera bugetara revin la 1000 lei din sfera reală în 2013 și fiind în descreștere cu 51,6 lei față de 2012.
3.2. Structura veniturilor
Sărăcia de regulă este identificată cu starea de penurie, un fenomen multidimensional, ce cuprinde atât aspectele materiale (monetare), cât și cele nemateriale (nemonetare) ale stării individului sau familiei. În majoritatea cazurilor (de exemplu, conform evaluărilor în baza datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice), această stare se reduce la penuria economică, altfel spus, la insuficiența venitului adecvat. Atributele relevante ale sărăciei nemonetare – în special ale sărăciei în sănătate și în învățământ – sunt luate, de asemenea, în considerare, dar în mod individual, căci încă nu a fost elaborat și acceptat unanim un indicator al bunăstării. Totodată, nici evaluarea insuficienței mijloacelor de existență, cuprinse în conceptul sărăcie absolută, nici interpretările existente ale noțiunii de bunăstare, încadrate în conceptul sărăcie relativă, nu asigură înțelegerea necesară a fenomenului sărăciei (nici măcar a nivelului ei) pentru elaborarea unor proiecte și politici de reducere a sărăciei. În acest scop sunt necesare consultațiile cu populația săracă. Prin urmare, metodele calitative, ce cuprind autoevaluarea necesităților și a deficitului, prin tehnicile evaluării subiective a sărăciei și prin evaluarea participativă a sărăciei, complimentează metodele obiective și cantitative.
Pentru ca politicile de reducere a sărăciei să fie eficiente, sunt necesare informații exacte și complete despre particularitățile ei, adică despre numărul, compoziția și situația social-economică a populației sărace. În acest scop se efectuează monitorizarea sărăciei care permite identificarea părții sărace a populației prin aplicarea unui criteriu special – pragul sărăciei. Se consideră săracă acea parte a populației care are nivelul de bunăstare situat mai jos de acest prag.
În Republica Moldova, pragul sărăciei se calculează în baza cheltuielilor de consum reale ale gospodăriilor casnice, și nu în baza veniturilor acestora. În condițiile unei economii agrare, cu mari oscilații sezoniere ale veniturilor gospodăriilor casnice rurale și cu un sector neoficial semnificativ, evaluarea sărăciei în baza nivelului cheltuielilor de consum este preferabilă celei în baza nivelului veniturilor. Calcularea pragului sărăciei se efectuează în două etape. În prima etapă se determină volumul cheltuielilor pentru produsele alimentare ce asigură consumul zilnic necesar de calorii. Volumul acestor cheltuieli în expresie bănească reprezintă așa-numitul prag extrem al sărăciei. Gospodăriile casnice al căror nivel de consum se află sub acest prag sunt incluse în categoria celor extrem de sărace. În etapa a doua se determină volumul real al cheltuielilor nealimentare ale celor mai puțin asigurate gospodării casnice, la care se adaugă cheltuielile minime necesare pentru produsele alimentare (pragul extrem al sărăciei). În consecință, se determină pragul sărăciei, care fixează nivelul minim necesar al cheltuielilor pentru produse alimentare, mărfuri nealimentare și servicii.
Toată lumea este acum cu ochii pe mapamond, economia căreia pe zi ce trece o duce din ce în ce mai rău. Însă, pe o listă a celor mai sărace țări, Grecia nu ar fi nici măcar în primele 50 state ale lumii, scrie Business Insider. Indexul sărăciei, o teorie economică creată de către Arthur Orkum, adună rata șomajului a țării cu rata inflației pentru a evalua condițiile reale de trai din țara respectivă. Cu cât indicele este mai mare, cu atât mai proastă este situația în țara respectivă.
Business Insider a colectat datele a 197 țări și teritorii pentru acest top. Cel mai mare Index al sărăciei îl are Zimbabwe – 100,6.
Tabelul 3.2.1 Primele 20 de state ale lumii cu cel mai înalt indice al sărăciei.
Sursa: businessinsider.com
În Republica Moldova evoluția sărăciei nu este uniformă, începând cu anul 1998, sărăcia în Republica Moldova a cunoscut o creștere rapidă și a atins unul din cele mai înalte nivele (peste 70%) înregistrate în grupul țărilor CSI. Din anul 2000, sărăcia a revenit pe o traiectorie descendentă, diminuându-se cu pași rapizi. În anul 2005, în pofida creșterii economice, nivelul sărăciei a crescut moderat, în special datorită extinderii acesteia în zonele rurale. În anul 2006 (anul, când a început să fie aplicată o nouă metodologie de estimare a ratelor sărăciei), în Republica Moldova circa 1 milion de oameni (30,2%) se aflau în sărăcie absolută și circa 150 mii de persoane (4,5%) erau în sărăcie extremă. În anul 2007 numărul populației sărace s-a redus cu circa 16 mii persoane. În anul 2008 s-a repetat scenariul din anul 2005 – ratele sărăciei au crescut datorită extinderii acesteia în mediul rural în rezultatul unei performanțe scăzute în agricultură în anul 2007 (rezultatele din agricultură au un efect întârziat asupra ratelor sărăciei).
În anul 2007 Republica Moldova a stabilit pentru prima dată ținte ODM în contextul reducerii ponderii populației cu un consum sub 4,3 dolari pe zi/persoană (la PPC), fiind luat drept an de bază anul 2006 când indicatorul respectiv avea valoarea de 34,5%. Un an mai târziu, în anul 2007, rata sărăciei conform acestui prag internațional a constituit 29,8% și s-a redus în comparație cu anul 2006 cu 4,7 puncte procentuale. Creșterea sărăciei este datorată extinderii acesteia în zonele rurale. Dependența substanțială a veniturilor populației de condițiile climaterice (seceta înregistrată în 2007, inundațiile din 2008), datorită ponderii înalte a activităților agricole la sate și diminuarea veniturilor obținute din comercializarea producției agricole, în rezultatul micșorării în 2008 a prețurilor la fructe și legume, au fost cauzele principale ale creșterii sărăciei în zonele rurale în care activează circa o treime din populația ocupată în economie. Aprofundarea crizei economice în Republica Moldova pe parcursul anului 2009 ar putea limita și mai mult șansele Republicii Moldova de realizare a țintei intermediare pe anul 2010. Totodată, în cazul în care criza financiară mondială și cea economică din Republica Moldova va ceda eforturilor direcționate de autorități, ținta finală pe anul 2015 ar putea fi atinsă cu succes.
Figura 3.2.1. Evoluția ponderea populației sub pragul național absolut al sărăciei (rata sărăciei absolute)
Sursa: elaborat de autor în baza datelor BNS, http://statbank.statistica.md/
În stabilirea obiectivului de reducere a ponderii populației sub pragul absolut al sărăciei, anul 2012 a fost considerat drept an de bază, valoarea acestui indicator în acel an constituind 16,62% (graficul 3.2.1). Similar evoluției ratei sărăciei conform pragului internațional, în anul 2013 nivelul sărăciei absolute a scăzut până la 25,8%, fiind aproape de valoarea țintei intermediare pe anul 2015. Începând cu anul 2008 nivelul sărăciei a început să crească, constituind 26,4%, 2009 26,3% și diminuându-se în anul următor. Astfel, în anul 2008 circa 875 mii persoane au avut un consum lunar mai mic decât pragul sărăciei absolute – 945,9 lei (91 dolari SUA). Motivele creșterii sărăciei absolute sunt aceleași ca și în contextul pragului internațional al sărăciei, fiind datorate unei performanțe proaste a agriculturii în mediul rural. În Republica Moldova există diferențe esențiale între nivelul sărăciei din zonele urbane și rurale; sărăcia în mediul rural e de peste 2 ori mai mare decât cea înregistrată în mediul urban.
Al motiv al creșterii sărăciei absolute este diminuarea volumului de remitențe care reprezintă o sursă importantă de depășire a sărăciei pentru populația țării. Scăderea transferurilor de peste hotare a influențat în special creșterea sărăciei absolute. Cea mai înaltă rată a sărăciei absolute a fost înregistrată anume în al patrulea trimestru, când remitențele s-au diminuat. Un impact mai semnificativ a diminuării veniturilor din munca rezidenților de peste hotare s-a manifestat în zonele rurale. Totodată, luând în considerație faptul că efectele crizei economice mondiale au continuat să se agraveze pe parcursul anului 2012, există premise reale care ne permit să presupunem că pe parcursul anului 2012 fenomenul sărăciei a continuat să se extindă nu doar în zonele rurale, dar și în cele urbane care la fel depind într-o măsură considerabilă de remitențe. La fel, în condițiile unei stabilități economice, către 2008 existau premise ca ținta intermediară stabilită pentru anul 2010 să fie atinsă.
Figura 3.2.2. Evoluția ratei sărăciei absolute după sex,%
Sursa: efectuat în baza datelor BNS, http://statbank.statistica.md/
Analiza datelor a arătat că cele mai vulnerabile pături sociale, afectate de sărăcia absolută sunt reprezentate de persoanele în etate, persoanele care au ca sursă principală de venit activitățile individuale în sectorul agricol, familiile numeroase și cele formate din mai mulți copii, șomerii de lungă durată. În funcție de gen, nivelul sărăciei nu are aspecte pronunțate, gospodăriile conduse de bărbați și femei fiind practic în egală măsură supuse riscului sărăciei. Astfel, analiza datelor după sex, arată că atât femeile cât și bărbații în 2011 se află aproape la același nivel de sărăcie , 15,4% la femei și 18,6% la bărbați.
Totodată nu există decalaje considerabile dintre rata sărăciei la femei și bărbați, dacă analizăm modul în care sărăcia afectează cele mai vulnerabile categorii ale populației stabilite conform Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice situația este puțin mai diferită. Astfel cele mai mari discrepanțe în aspect de gen se observă la gospodăriile care se întrețin din alocațiile pentru șomaj, cele conduse de bărbați fiind mult mai sărace decât cele conduse de femei. O discrepanță, deși mai puțin semnificativă, se relevă, totuși, și la gospodarii conduse de bărbați fără studii primare si analfabeți care sunt mult mai sărace decât cele conduse de femei fără studii primare și analfabete. În ceea ce privește copiii și bătrânii, nu există discrepanțe semnificative în aspect de gen. Totodată, în cazul copiilor de până la 5 ani rata sărăciei extreme la fetițe este mult mai mare decât la băieți, la fel ca și în cazul adolescentelor în vârsta de 15-18 ani.
Figura 3.2.3. Dinamica profunzimea sărăciei și ponderea celei mai sărace quintile în totalul cheltuielilor de consum
Sursa: elaborat de autor în baza datelor BNS, http://statbank.statistica.md/
În anul 2012 a crescut și profunzimea sărăciei, indicator care evidențiază cât de săraci sunt cei aflați sub pragul sărăciei. Dacă în anul 2011 profimea sărăciei a crescut la nivelul de 3,2%,atunci în 2012 acest indicator a scăzut cu 0,3 puncte procentuale și a constituit 2,9%.Aceasta înseamnă că în 2012 fiecare persoană absolut săracă avea un deficit mediu de circa 60 lei pentru a depăși starea de sărăcie absolută. Suma respectivă extinsă la întreaga populație săracă arată că transferul monetar necesar săracilor pentru a depăși starea de sărăcie constituie circa 52 milioane lei. Aprecierea bunăstării populației, în special, a măsurării inegalității în țară îl constituie ponderea celei mai sărace quintile în totalul cheltuielilor de consum. În perioada anilor 2002-2012 acest indicator a înregistrat o evoluție pozitivă, demonstrând că nivelul de inegalitate în țară a scăzut. În anul 2012 ponderea celei mai sărace quintile în totalul cheltuielilor de consum a constituit 8,9%, în comparație cu 8,7% în anul 2011 și 8,1% în anul 2010. Este important de menționat că o cauză a creșterii sărăciei în anul 2012 a constat în scăderea consumului persoanelor care anul trecut au fost deasupra pragului sărăciei, ca urmare a concentrației înalte a populației în jurul acestui prag. Anume reducerea consumului persoanelor nesărace a micșorat discrepanța dintre cei bogați și cei săraci.
Incidența înaltă a sărăciei în localitățile rurale este determinată de decalajul dintre nivelul prețurilor relative la produsele agricole și cele neagricole, creat ca urmare a liberalizării prețurilor, de productivitatea relativ scăzută a muncii și de veniturile mici ale angajaților din agricultură. Economia orașelor mari, în special cea a capitalei țării, a păstrat și chiar a amplificat avantajele sale relative, determinate de structura mai diversificată a producției, de caracterul dezvoltat al infrastructurii și al sferei serviciilor. Locuitorii orașelor mari dispun de posibilități mai largi de angajare în câmpul muncii, de recalificare, de inițiere a unei afaceri private etc. De aceea, riscurile și incidența sărăciei aici sunt mai reduse decât în orașele mici sau în localitățile rurale.
Conform datelor BNS Minimul de existență în Republica Moldova a constituit în 2013, în medie, 1612,3 lei pe lună, majorându-se timp de un an cu 6,9%. Cel mai mare indice îl au locuitorii din Chișinău și Bălți – 1747 de lei, ceea ce este cu 6,4% mai mult decât în alte orașe ale republicii (1641,7 lei) și cu 12,8% decât în mediul rural (1549,4 lei). Cel mai înalt minim de trai îl au oamenii apți de muncă – 1710 de lei, în special bărbații – 1855,5 de lei. Pentru copii acest indice este de 1534,4 lei și variază de la 611,2 lei pentru copii de până la un an până la 1726,3 lei pentru cei de 7-17 ani.
Venitul mediu lunar al populației în 2013 (1681,4 lei) depășea minimul de existență cu 4,3%, iar salariul mediu (3765,1 lei) – de 2,2 ori. Venitul mediu pentru pensionari a constituit în anul trecut 1326,9 lei, totodată pensia medie acoperea venitul doar la 3/4.
În aceeași proporție a acoperit minimul de subzistență pentru copiii de până la trei ani (997,9 lei). Dar numai pentru persoanele asigurate. Indemnizațiile primite de restul mamelor sunt de peste patru ori mai mici decât minimul de existență pentru copiii de 1-6 ani.
Din primăvara anului 2013, minimul de existență în Republica Moldova se calculează conform unei formule noi, în conformitate cu o lege special adoptată în acest sens. Legea prevede un calcul mai detaliat al cheltuielilor populației – separat în baza grupelor social –demografice și după criteriul oraș/sat. În metodologia nouă se ia în calcul și consumul sezonier de fructe și legume. Mai mult de atât, la recomandarea OMS se va majora minimul de kilocalorii consumate zilnic – de la 2282 la 2400. Minimul de existență se calculează din cheltuielile pentru produsele alimentare, alte mărfuri, precum și plăți obligatorii, cum ar fi serviciile comunale.
Problema combaterii sărăciei și realizarea ei în RM. În economia națională se realizează o activitate a statului îndreptată spre dezvoltarea sferei sociale a societății și satisfacerea intereselor și cerințelor individului. Această activitate este determinată ca politica socială. Sarcinile politicii sociale: ridicarea bunăstării indivizilor într-un stat. Îmbunătățirea condițiilor de muncă și de trai a indivizilor. Realizarea principiului echității sociale.
Politica socială trebuie să ia în considerație atât interesele materiale cât și cele spirituale și politice ale membrilor societății. Principala funcție a politicii economice sociale constă în asigurarea cointeresării indivizilor în ridicarea eficienței activităților economice. În acest context politica socială înaintează în fața economiei următoarele probleme:
– în ce mod putem satisface cerințele sociale ale indivizilor.
– În ce mod poate fi asigurată repartiția echitabilă a bunurilor în societate.
– Cum poate fi asigurat procesul esența căruia este concordanța dintre ridicarea bunăstării indivizilor în corespundere cu ridicarea eficienței producției sociale.
În dependență de modalitatea de rezolvare a problemelor date și de rezultatele obținute putem vorbi despre stabilitatea sau instabilitatea sistemului economic dat și a însuși societății.
Prin stabilirea socială înțelegem :
• Un nivel stabil al prețurilor la principalele bunuri de consum și servicii
• Neadmiterea unei diferențieri prea mari dintre veniturile populației
• Formarea unui sistem bine asigurat de garanții sociale pentru păturile sociale.
Instabilitatea socială de obicei e provocată în societate de existență unei diferențieri radicale dintre veniturile populației. În urma acestui proces în stat de obicei apar 2 pături sociale bine polarizate oameni foarte bogați și oameni foarte săraci.
Politica socială într-un stat de obicei se realizează prin 2 modalități: asigurarea socială, sistem de garanții sociale. Prin asigurarea socială înțelegem măsurile preluate de către stat cu privire la un nivel înalt de trai, pentru toți membrii societății. Aceasta înseamnă:
• Reproducția unei forțe de muncă calificate
• Existența condițiilor pentru realizarea capacităților de a munci a persoanelor apte de muncă
• Crearea a noi locuri de muncă și susținerea șomerilor.
Garanții sociale – obligațiunile societății față de fiecare membru al ei cu privire la satisfacerea necesităților individului.
Include :
1. accesul liber și gratis la învățământ pentru fiecare cetățean al societății.
2. Garanțiile societății legate de realizarea capacităților de a munci a individului.
3. Garanția de a folosi o muncă benevolă.
4. Garanția accesului tuturor membrilor societății la serviciile medicale gratis.
La realizarea politicii sociale a statului se folosesc 2 concepte.
• Conceptul social presupune că societatea e obligată să garanteze fiecărui membru al său obținerea unui nivel de venit care nu iar permite să treacă mai jos de nivelul sărăciei.
• Conceptul pieței presupune obligațiunile societății legate numai de crearea condițiilor pentru fiecare membru al ei, cu privire la realizarea activității lui economice și posibilității obținerii venitului.
Bibliografia
I. Acte legislative și normative
1.1. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova Nr. 564 din 14.06.2000, cu privire la aprobarea Programului Național de Atenuare a Sărăciei
1.2. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 619 din 16 mai 2002 cu privire la aprobarea Planului de acțiuni destinate consolidării capacității de monitorizare și evaluare a sărăciei pentru perioada 1 iunie 2002 – 31 mai 2005.
1.3. Legea nr. 152 din 05.07.2012 cu privire la Minimul de existență Monitorul Oficial nr.165/555 din 07.08.2012.
1.4. Legea Nr. 295 din 21.12.2007 pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare pe anii 2008-2011
1.5. Legea nr. 398-XV din 2 decembrie 2004 privind aprobarea Strategiei de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei (2004-2006).
II. Manuale, monografii și lucrări didactice
2.1. Anghelache Constantintin, Capanu I. Indicatori macroeconomici – calcul și analiza economică, Editura Economică, București 2003,320 p.
2.2. Anghelache Constantintin, Capanu I. Statistică macroeconomică, Editura Economică, București 2004,438 p.
2.3. Anghelache Constantin Tratat de statistica teoretica si economica Editura Economica, București 2008, 672. p.
2.4. Anghelescu Coralia Ș. a , Economie Editura Economica București 2003,375 p.
2.5. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2013
2.6. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2010
2.7. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2009
2.8. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2008
2.9. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2007
2.10. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2003
2.11. Biji E., Ș. a. Statistică teoretică și economică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1991, 482 p.
2.12. Bulgaru Maria, Dilion Marcea Ș. a. Aspecte teoretice și practice ale asistenței sociale Chișinău centru Ed.- polig. al USM, 2003 – 400 p.
2.13. Capanu I., Secăreanu C. Wagner P., Statistică macroeconomică, Ed. Economică, București , 1997, p. 216
2.14. Pârțachi Ion, Caraivanova Silvia Statistica social-economică: Man.. – Chișinău Editura ASEM, 2007. – 221 p.
2.15. Chirca C., Zamfir C., Metode și tehnici de evaluare a sărăciei, Ed. Economică, București 1998
2.16. Teșliuc Camelia Mihaela, Pop, Lucian, Teșliuc, Emil Daniel, Sărăcia și sistemul de
protecție socială, București, Editura Polirom, 2001
2.17. Lazăr M. , Lazăr C. Analiză statistico-economică Editura Economica București 2012, 260 p.
2.18. Zamfir Cătălin, Lazăr Vlăsceanu, Dicționarul de sociologie, București, Editura Babel, 1993.
2.19. Voineagu V., Lilea E., Goschin Z., Statistica economica. Editura Tribuna economica, București, 2003 378 p.
2.20. Lazăr C., Lazăr M., Statistică socio- demografică, Ed. Corint, București, 2005, 198 p.
2.21. Lanțoș Ștefan, Calitatea vieții umane, București, Editura Științifică și Enciclopedică,1999, p. 20.
2.22. Zamfir C. Politici sociale. Romania in context european, (coordonatori Elena Zamfir, Catalin Zamfir), Editura Alternative, București, 1995.
2.23. Башкатов Б.И. Социально-экономическая статистика Под ред. проф. Б. И. Башкатова. – М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2002. – 703 с
2.24. Елисеева И.И., Cтатистикa: Учебник. – 3-е изд. / Под ред. Чл. – корр. РАН И.И. Елисеевой. – М.: Проспект, 2010. – 448 с.:
2.25. Касьянов В.В. Обществознание: учебное пособие для вузов – изд.3-е. – Ростов н/Д: Феникс, 2006. – 416с
2.26. Иванова. Ю.Н. Экономическая статистика. 2-е изд., доп.: Учебник/Под ред. Ю.Н. Иванова. — М.: ИНФРА-М, 2002. — 480 с.
2.27. Ильенкова С.Д. Микроэкономическая статистика М.: Финансы и статистика, 2004. – 544 с.
2.28. Гусаров В.М. Статистика: Учебник. – 4-е изд., перераб. и доп. – М: "ЮНИТИ-ДАНА", 2003. – 463с
2.29. Салин В.Н., Шпаковская Е.П. Социально-экономическая статистика: Учебник. — М.: Юристъ, 2001. — 461 с.
2.30. Назаров M. Курс социально-экономической статистики: Учебник для вузов / Под ред. проф. М.Г. Назарова. — М.: Финстатинформ, ЮНИТИ-ДАНА, 2000. – 771 с.
III. Reviste
3.1 Anghelache C., Isaic-Maniu Al., Mitrut C., Voineagu V. Sistemul de indicatori utilizați în măsurarea sărăciei Economie teoretica și aplicată Nr. 8 / 2006 (503) p. 45-52
3.2 Molnar M., Elemente ale strategiei de combatere a sărăciei, Revista Română de Economie, anul V, vol. 5, nr. 1-2, 1995
3.3 Sheldon Danziger, Robert H. Haveman, Understanding Poverty, Harvard University Press, 2001, http://books.google.ro/books?id=MVP_ fPLWcC&pg=PA30&lpg=PA30&dq= MEASURING+POVERTY&source=web&ots=CT5txpuXut&sig=thRmcZ1BC0BBr 9ue8h9v3Hd7sgo&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=4&ct=result#PPP1,M1
IV. Site
4.1 www.statistica.md
ANEXE
Anexa 1
Veniturile disponibile medii lunare pe o persoana după surse de venituri
lei
Sursa: BNS, http://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/04%20NIV/NIV01/NIV01.asp
Structura veniturile disponibile medii lunare pe o persoana după surse de venituri,
%
Sursa :calculele efectuate în baza datelor BNS, http://statbank.statistica.md/,
Anexa 2
Dinamica veniturilor disponibile medii lunare nominale, reale pe o persoană și IPC
Sursa :calculele efectuate în baza datelor BNS, http://statbank.statistica.md/,
Veniturile disponibile ale populației după statutul
socio-economic 2006-2013 în RM
lei
Sursa: BNS, http://statbank.statistica.md/
Anexa 3
Veniturile disponibile medii lunare pe o persoana după surse de venit pe medii si sexe
lei
Sursa: http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/Saveshow.asp
Evoluția minimului de existență
(lei)
Sursa: http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/Saveshow.asp
Anexa 4
Evoluția câștigului mediu în anul în perioada 2002-2013
Sursa: BNS, http://statbank.statistica.md/
Anexa 5
Indicatorii statistici privind nivelul sărăciei în RM
Sursa: BNS, http://statbank.statistica.md/
Bibliografia
I. Acte legislative și normative
1.1. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova Nr. 564 din 14.06.2000, cu privire la aprobarea Programului Național de Atenuare a Sărăciei
1.2. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 619 din 16 mai 2002 cu privire la aprobarea Planului de acțiuni destinate consolidării capacității de monitorizare și evaluare a sărăciei pentru perioada 1 iunie 2002 – 31 mai 2005.
1.3. Legea nr. 152 din 05.07.2012 cu privire la Minimul de existență Monitorul Oficial nr.165/555 din 07.08.2012.
1.4. Legea Nr. 295 din 21.12.2007 pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare pe anii 2008-2011
1.5. Legea nr. 398-XV din 2 decembrie 2004 privind aprobarea Strategiei de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei (2004-2006).
II. Manuale, monografii și lucrări didactice
2.1. Anghelache Constantintin, Capanu I. Indicatori macroeconomici – calcul și analiza economică, Editura Economică, București 2003,320 p.
2.2. Anghelache Constantintin, Capanu I. Statistică macroeconomică, Editura Economică, București 2004,438 p.
2.3. Anghelache Constantin Tratat de statistica teoretica si economica Editura Economica, București 2008, 672. p.
2.4. Anghelescu Coralia Ș. a , Economie Editura Economica București 2003,375 p.
2.5. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2013
2.6. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2010
2.7. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2009
2.8. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2008
2.9. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2007
2.10. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2003
2.11. Biji E., Ș. a. Statistică teoretică și economică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1991, 482 p.
2.12. Bulgaru Maria, Dilion Marcea Ș. a. Aspecte teoretice și practice ale asistenței sociale Chișinău centru Ed.- polig. al USM, 2003 – 400 p.
2.13. Capanu I., Secăreanu C. Wagner P., Statistică macroeconomică, Ed. Economică, București , 1997, p. 216
2.14. Pârțachi Ion, Caraivanova Silvia Statistica social-economică: Man.. – Chișinău Editura ASEM, 2007. – 221 p.
2.15. Chirca C., Zamfir C., Metode și tehnici de evaluare a sărăciei, Ed. Economică, București 1998
2.16. Teșliuc Camelia Mihaela, Pop, Lucian, Teșliuc, Emil Daniel, Sărăcia și sistemul de
protecție socială, București, Editura Polirom, 2001
2.17. Lazăr M. , Lazăr C. Analiză statistico-economică Editura Economica București 2012, 260 p.
2.18. Zamfir Cătălin, Lazăr Vlăsceanu, Dicționarul de sociologie, București, Editura Babel, 1993.
2.19. Voineagu V., Lilea E., Goschin Z., Statistica economica. Editura Tribuna economica, București, 2003 378 p.
2.20. Lazăr C., Lazăr M., Statistică socio- demografică, Ed. Corint, București, 2005, 198 p.
2.21. Lanțoș Ștefan, Calitatea vieții umane, București, Editura Științifică și Enciclopedică,1999, p. 20.
2.22. Zamfir C. Politici sociale. Romania in context european, (coordonatori Elena Zamfir, Catalin Zamfir), Editura Alternative, București, 1995.
2.23. Башкатов Б.И. Социально-экономическая статистика Под ред. проф. Б. И. Башкатова. – М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2002. – 703 с
2.24. Елисеева И.И., Cтатистикa: Учебник. – 3-е изд. / Под ред. Чл. – корр. РАН И.И. Елисеевой. – М.: Проспект, 2010. – 448 с.:
2.25. Касьянов В.В. Обществознание: учебное пособие для вузов – изд.3-е. – Ростов н/Д: Феникс, 2006. – 416с
2.26. Иванова. Ю.Н. Экономическая статистика. 2-е изд., доп.: Учебник/Под ред. Ю.Н. Иванова. — М.: ИНФРА-М, 2002. — 480 с.
2.27. Ильенкова С.Д. Микроэкономическая статистика М.: Финансы и статистика, 2004. – 544 с.
2.28. Гусаров В.М. Статистика: Учебник. – 4-е изд., перераб. и доп. – М: "ЮНИТИ-ДАНА", 2003. – 463с
2.29. Салин В.Н., Шпаковская Е.П. Социально-экономическая статистика: Учебник. — М.: Юристъ, 2001. — 461 с.
2.30. Назаров M. Курс социально-экономической статистики: Учебник для вузов / Под ред. проф. М.Г. Назарова. — М.: Финстатинформ, ЮНИТИ-ДАНА, 2000. – 771 с.
III. Reviste
3.1 Anghelache C., Isaic-Maniu Al., Mitrut C., Voineagu V. Sistemul de indicatori utilizați în măsurarea sărăciei Economie teoretica și aplicată Nr. 8 / 2006 (503) p. 45-52
3.2 Molnar M., Elemente ale strategiei de combatere a sărăciei, Revista Română de Economie, anul V, vol. 5, nr. 1-2, 1995
3.3 Sheldon Danziger, Robert H. Haveman, Understanding Poverty, Harvard University Press, 2001, http://books.google.ro/books?id=MVP_ fPLWcC&pg=PA30&lpg=PA30&dq= MEASURING+POVERTY&source=web&ots=CT5txpuXut&sig=thRmcZ1BC0BBr 9ue8h9v3Hd7sgo&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=4&ct=result#PPP1,M1
IV. Site
4.1 www.statistica.md
ANEXE
Anexa 1
Veniturile disponibile medii lunare pe o persoana după surse de venituri
lei
Sursa: BNS, http://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/04%20NIV/NIV01/NIV01.asp
Structura veniturile disponibile medii lunare pe o persoana după surse de venituri,
%
Sursa :calculele efectuate în baza datelor BNS, http://statbank.statistica.md/,
Anexa 2
Dinamica veniturilor disponibile medii lunare nominale, reale pe o persoană și IPC
Sursa :calculele efectuate în baza datelor BNS, http://statbank.statistica.md/,
Veniturile disponibile ale populației după statutul
socio-economic 2006-2013 în RM
lei
Sursa: BNS, http://statbank.statistica.md/
Anexa 3
Veniturile disponibile medii lunare pe o persoana după surse de venit pe medii si sexe
lei
Sursa: http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/Saveshow.asp
Evoluția minimului de existență
(lei)
Sursa: http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/Saveshow.asp
Anexa 4
Evoluția câștigului mediu în anul în perioada 2002-2013
Sursa: BNS, http://statbank.statistica.md/
Anexa 5
Indicatorii statistici privind nivelul sărăciei în RM
Sursa: BNS, http://statbank.statistica.md/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Veniturilor Populatiei Republicii Moldova In Perioada Anilor 2003 2013 (ID: 136426)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.