Analiza Veniturilor din Accize Colectate la Bugetul

Capitolul III.Analiza veniturilor din accize colectate la Bugetul

Statului 2011-21014

3.1. Evoluția veniturilor BGC 2011-2014

Bugetul pe anul 2011 a avut ca punct de plecare previziunile macroeconomice de la sfârșitul anului 2010, convergente cu proiecțiile organismelor internaționale, conform cărora se anticipa o creștere, în termeni reali, a PIB de 1,5%, urmărind o politică prudentă, stabilind o reducere a deficitului de la 6,4% din PIB în 2010 la 4,4% din PIB în anul 2011.

Evoluțiile economice au depășit estimările inițiale, PIB înregistrând o crestere de 1,7% în trimestrul I, de 1,9% în trimestrul al II-lea, de 4,4% în trimestrul al III-lea și de 1,9% în trimestru al IV-lea, ceea ce a condus la o creștere anuală de 2,5%.

Conform datelor preliminare, execuția bugetului general consolidat, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie, s-a încheiat cu un deficit de 23,90 miliarde lei, respectiv 4,1% din PIB, față de un deficit anual prevăzut de 23,95 miliarde lei.

Veniturile bugetului general consolidat în anul 2011 au totalizat 181,9 miliarde lei, ceea ce reprezintă 31,4% pondere în PIB și un grad de realizare față de estimările inițiale de 101,5%. Față de ultimul program însă, care a fost majorat față de estimările inițiale, gradul de realizare este de 99,6%.

Conform datelor prezentate în anexă, principalele venituri bugetare care au înregistrat o evoluție pozitivă față de estimări au fost: impozitul pe venit, (grad de realizare 101,8%); taxa pe valoarea adăugată, (100,5%); impozitul pe comerțul exterior, (105,0%); contribuții de asigurări, (102,0%) și veniturile nefiscale, (103,6%).

Din punct de vedere al ponderii principalelor categorii de impozite în total venituri încasate s-au înregistrat creșteri în cazul impozitelor și taxelor pe bunuri și servicii cu 3 pp, ca urmare a creșterii ponderii veniturilor din TVA cu 3 pp și a veniturilor din accize cu 0,2 pp.

De asemenea, în cazul contribuțiilor de asigurări creșterea a fost cu 0,7 pp în total venituri încasate. În paralel s-au înregistrat și diminuări în cazul impozitelor pe profit, salarii, venit și câștiguri din capital cu 0,6 pp.

Comparativ cu anul anterior veniturile bugetului general consolidat au avut o evoluție pozitivă, creșterea nominală înregistrată fiind de 7,9%, dar ca procent în PIB, acestea s-au diminuat cu 0,9 pp de la 32,3% în 2010 la 31,4% în 2011.

Creșterea nominală a veniturilor față de anul 2010 a fost determinată în principal de încasările din impozitul pe profit (+1,9%), impozitul pe salarii și venit (+6,2%), TVA (+ 22,1%), accize (+10,4%), contribuții de asigurări (+10,8%). Evoluții sub nivelul încasărilor anului 2010 s-au înregistrat în principal în cazul veniturilor nefiscale (-6,3%).

Efectul rectificărilor bugetare Bugetul de stat pe anul 2012, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2012, nr.293/21.12.2011, a fost elaborat în condițiile evoluțiilor internaționale estimate la acea dată, luând în calcul o creștere a produsului intern brut între 1,8% și 2,3% pentru acest an.

Pe ansamblu, conform datelor preliminare, execuția bugetului general consolidat, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie, s-a încheiat cu un deficit cash de 14,8 miliarde lei, respectiv 2,5% din PIB, față de un deficit anual prevazut de 13,7 miliarde lei. Procesul de consolidare fiscală a continuat în anul 2012, deficitul bugetar diminuându-se cu peste 40% față de 2011, de la 4,3% din PIB la 2,5%.

Veniturile bugetului general consolidat, în anul 2012, au totalizat 193,1 miliarde lei, reprezentând 32,9% pondere în PIB și un grad de realizare față de estimarile anuale de 97,1%. Din punct de vedere al gradului de realizare al programului anual de încasări principalele venituri bugetare au înregistrat următoarele evoluții: impozitul pe profit 98,8%, impozitul pe venit 98,5%; taxa pe valoarea adăugată 97,6%, accize 98,4%, contribuțiile de asigurări 101,1% și veniturile nefiscale 98,8%.

Din punct de vedere al ponderii principalelor categorii de impozite în total venituri încasate, s-au înregistrat creșteri în cazul impozitelor pe profit, salarii, venit și câștiguri de capital cu 0,5 pp, dar și în cazul impozitelor și taxelor pe bunuri și servicii cu 1,2 pp, ca urmare a creșterii ponderii veniturilor din impozite și taxe pe bunuri și servicii cu 0,9 pp și a taxelor pe utilizarea bunurilor cu 0,5 pp și în cazul sumelor primite de la UE în contul plăților efectuate și prefinanțări cu 0,7 puncte procentuale. În paralel s-au înregistrat și diminuări în cazul contribuțiilor de asigurări cu 0,9 pp și a veniturilor nefiscale cu 0,7 pp.

Comparativ cu anul anterior veniturile bugetului general consolidat în anul 2012 au avut o evoluție pozitivă, creșterea nominală înregistrată fiind de 6,2% iar ca procent în PIB au crescut cu 0,2 pp de la 32,7% în 2011 la 32,9% în 2012.

Creșterea nominală a veniturilor față de anul 2011 a fost determinată în principal la încasările din impozitul pe profit (+5,3%), impozitul pe salarii și venit (+9,9%), TVA (+ 5,4%), accize (+6%), contribuții de asigurări (+2%), alte impozite și taxe pe bunuri și servicii dar și de donațiile din străinătate și sumele primite de la Uniunea Europeană în contul plaților efectuate(+22,4%).

Evoluții sub nivelul încasărilor anului 2011 s-au înregistrat în principal în cazul veniturilor din capital (-15,1%) și veniturilor nefiscale (-1,3%).

România a fost al doilea stat din UE cu o creștere a produsului intern brut în 2013 de 3,5%, fiind al treilea an consecutiv de creștere (2,3% în 2011 și 0,6% în 2012), ceea ce consolidează tendința de revenire din criza economică și financiară care a afectat și România în anii 2009 și 2010.

Deficitul structural al României s-a redus de la 2,5% din PIB în 2012 la 1,8% în 2013, în concordanță cu reducerea deficitului bugetului general consolidat. Decalajul PIB-ului față de potențial a fost în continuare negativ, în scădere cu 1,4 puncte procentuale față de cel din 2012, ceea ce a redus componenta ciclică a deficitului bugetar cu 0,5 puncte procentuale.

Conform datelor definitive, execuția bugetului general consolidat, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie, s-a încheiat cu un deficit cash de 15,8 miliarde lei, respectiv 2,5% din PIB, față de un deficit anual prevazut de 15,9 miliarde lei.

Deficitul bugetului general consolidat în anul 2013, în bază cash, s-a situat ca procent în PIB la același nivel cu cel înregistrat în anul anterior.

Veniturile bugetului general consolidat, în anul 2013, au totalizat 200,3 miliarde lei, reprezentând 31,9% din PIB și un grad de realizare față de estimarile anuale de 97,5%.

Din punct de vedere al gradului de realizare al programului anual de încasări principalele venituri bugetare au înregistrat următoarele evoluții: impozitul pe profit 101,1%, impozitul pe venit 99,6%; taxa pe valoarea adăugată 98,1%, accize 100,8%, contribuțiile de asigurări 100,4% și veniturile nefiscale 99%.

Evoluții mai puțin favorabile față de nivelul anual estimat al veniturilor s-au înregistrat în cazul sumelor primite de la Uniunea Europeană în contul plaților efectuate, unde gradul de realizare a fost de 77,8%.

Din punct de vedere al ponderii principalelor categorii de impozite în total venituri încasate, s-au înregistrat creșteri în cazul impozitelor pe profit, salarii, venit și câștiguri de capital cu 0,4 pp, a contribuțiilor de asigurări cu 0,5 pp, a veniturilor din impozite și taxe pe proprietate cu 0,1 pp, a taxelor pe utilizarea bunurilor cu 0,5 pp și în cazul sumelor primite de la UE în contul plăților efectuate și prefinanțări cu 0,5 puncte procentuale.

În paralel s-au înregistrat și diminuări în cazul taxei pe valoarea adăugată cu 0,3pp, a altor impozite și taxelor pe bunuri și servicii cu 0,3 pp și a veniturilor nefiscale cu 0,9 pp.

Comparativ cu anul anterior veniturile bugetului general consolidat, în anul 2013, au înregistrat o creștere nominală de 3,7% iar ca procent în PIB s-au diminuat cu 1 pp de la 32,9% în 2012 la 31,9% în 2013.

Deficitul structural al României s-a redus de la 1,5% din PIB în 2013 la 1,0% în 2014, în concordanță cu reducerea deficitului bugetului general consolidat. Decalajul PIB-ului față de potențial (output-gap) a fost în continuare negativ, în scădere cu 0,8 puncte procentuale față de cel din 2013, ceea ce a condus la o componentă ciclică a deficitului bugetar de 0,5% din PIB,identică cu cea luată în considerare la fundamentarea bugetului pentru anul 2014. La acel moment, Comisia Europeană estima o componentă ciclică de 0,4% din PIB.

România a inregistrat o reducere semnificativă a deficitului structural de la 3,3% din PIB în 2011 la 1,0% din PIB în anul 2014 ajungând la valoarea obiectivului bugetar pe termen mediu pentru România.

Conform datelor definitive, execuția bugetului general consolidat, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2014, s-a încheiat cu un deficit cash de 11,5 miliarde lei, respectiv 1,7% din PIB, față de un deficit anual prevazut de 14,7 miliarde lei.

Comparativ cu anul anterior deficitul bugetului general consolidat în anul 2014, în bază cash, s-a redus ca procent în PIB cu 0,8 puncte procentuale de la 2,5% în 2013 la 1,7%.

Veniturile bugetului general consolidat, în anul 2014, au totalizat 214,3 miliarde lei, reprezentând 32,1% din PIB și un grad de realizare față de estimarile anuale de 98,1%.

Din punct de vedere al gradului de realizare al programului anual de încasări principalele venituri bugetare au înregistrat următoarele evoluții: impozitul pe profit 102,1%, impozitul pe venit și salarii 102,9%; taxa pe valoarea adăugată 94,4%, accize 99,9%, contribuțiile de asigurări 100,3% și veniturile nefiscale 97,8%.Evoluții mai puțin favorabile față de nivelul anual estimat al veniturilor s-au înregistrat în cazul sumelor primite de la Uniunea Europeană în contul plaților efectuate, unde gradul de realizare a fost de 90,3%.

Din punct de vedere al ponderii principalelor categorii de impozite în total venituri încasate, s-au înregistrat creșteri în cazul impozitului pe profit cu 0,2 pp, a veniturilor din impozite și taxe pe proprietate cu 0,7 pp, a veniturilor din accize cu 0,7 pp, a veniturilor din alte impozite și taxe pe bunuri și servicii cu 0,4 pp și în cazul sumelor primite de la UE în contul plăților efectuate cu 1,4 puncte procentuale.

În paralel, s-au înregistrat și diminuări în cazul impozitului pe venit și salarii cu 0,2 pp, a taxei pe valoarea adăugată cu 2,2 pp, a taxelor pe utilizarea bunurilor autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități cu 0,9 pp, a contribuțiilor de asigurări cu 0,2 pp și a veniturilor nefiscale cu 0,5 pp.

Comparativ cu anul anterior,veniturile bugetului general consolidat, în anul 2014, au înregistrat o creștere nominală de 7,0%, iar ca procent în PIB au crescut cu 0,7 pp de la 31,4% în 2013 la 32,1% în 2014.

3.2.Evoluția accizelor 2011-2014

În anul 2011 față de anul 2010 încasările din accize au înregistrat o creștere cu 10,4% datorată majorării nivelului accizelor la următoarele produse: motorină (3,2%), benzină fară plumb (3,3%), produse intermediare (54,6%) și țigarete (3,5%).

Față de anul 2011,în anul 2012 încasările din accize au înregistrat o creștere cu 6% ca urmare a majorării nivelului accizelor la motorină, la țigarete, precum și majorării cursului de schimb.

Încasările din accize în anul 2013 față de anul 2012 au înregistrat o creștere cu 4,2% pe fondul majorării nivelului accizelor la motorină, la țigarete, alcool, a introducerii de accize la unele produse de lux precum și majorării cursului de schimb luat în calcul la plata accizelor în condițiile unei influențe negative determinată de scăderea volumului cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule cu 3,6%.

Încasările din accize au înregistrat o creștere cu 14,2% în anul 2014 în comparașie cu anul 2013,pe fondul majorării nivelului accizelor la țigarete, alcool etilic, benzină fară plumb, benzină cu plumb, motorină și petrol lampant(kerosen), a modificării modului de calcul al valorii accizelor în lei, în situația în care cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, este mai mic decât cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent precum și a influenței pozitive determinată de creșterea volumului cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule cu 0,3%.

Similar Posts